2. /31 IULIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători
Decese
· 54 î.Hr. - A decedat Aurelia Cotta, mama lui Iulius Caesar (n. 120 î.Hr.). Istoricul Tacitus o considera matroana romană ideală iar Plutarh o descria ca o femeie “stricta și respectabila”.
Aurelia Cotta or Aurelia – foto – en.wikipedia.org
Aurelia Cotta or Aurelia (May 21, 120 BCE – July 31, 54 BCE) was the mother of Roman dictator Gaius Julius Caesar (100 BCE – 44 BCE). Era renumita pentru independenta, frumusețea si bunul ei simț.
· 1556 - A murit Sfantul Ignatius de Loyola, “stalpul de foc” al Bisericii Apusene, fondatorul temutului ordin iezuit.,”Societatea lui Isus”; (n. 24.12.1491).
Sfântul Ignațiu de Loyola – foto – ro.wikipedia.org
Sfântul Ignațiu de Loyola, născut Ignacio López de Loyola, (n. 23 octombrie 1491, Azpeitia, Țara Bascilor, Spania – d. 31 iulie 1556, Roma) a fost principalul fondator și primul superior general al Societății lui Isus (Ordinul Iezuit). E faimos ca autor al exercițiilor spirituale. A îmbrățișat inițial cariera militară, în slujba viceregelui Navarrei. La 20 mai 1521 a fost rănit în cursul apărării Pamplonei, aflată sub asediu francez. Convalescența i-a dat ocazia de a reflecta asupra vieții sale.
În anul 1522 a depus armele și titlul nobiliar pe altarul Mănăstirii Montserrat și a pornit în lume ca pelerin și călător. A petrecut circa un an de pocăință la Manresa, după care s-a îndreptat spre Ierusalim. A fost foarte activ în promovarea Reformei Catolice. Este înmormântat în basilica Il Gesù din Roma. A fost beatificat apoi canonizat în data de 12 martie 1622. Este sărbătorit în Biserica Catolică pe 31 iulie. Este patronul provinciei Guipúzcoa. Universitatea din New Orleans îi poartă numele.
* 1713: Friedrich Wilhelm I, Duce de Mecklenburg-Schwerin [1] (28 martie 1675 – 31 iulie 1713) a fost Duce de Mecklenburg din 1692 până în 1713. Friedrich Wilhelm a fost fiul cel mare al Prințului Friedrich, Duce de Mecklenburg-Grabow și al Christinei Wilhelmine de Hesse-Homburg (1653–1722). El a fost nepot de frate al Ducelui Christian Ludwig, care nu avea moștenitori. El și-a succedat unchiul la 31 iunie 1692 ca regent al porțiunii Schwerin a ducatului de Mecklenburg. După stingerea liniei de Mecklenburg-Güstrow prin decesul Ducelui Gustav Adolph în 1695, Friedrich Wilhelm a devenit implicat într-o violentă dispută de succesiune cu unchiul său, Adolf Frederick al II-lea, dispută care a escaladat rapid.A adus țara la un pas de război civil și numai intervenția puterilor străine a aranjat lucrurile. Disputa s-a încheiat în 1701 prin compromisul Hamburg. Mecklenburg a fost din nou împărțită în două părți, cu autonomie limitată. Cele două sub-principate, Mecklenburg-Strelitz și Mecklenburg-Schwerin, au existat până în 1918. De asemenea, compromisul a introdus dreptul de succesiune al primului născut a dinastiei.
Friedrich Wilhelm s-a căsătorit cu Sophie Charlotte de Hesse-Kassel la 2 ianuarie 1704, la Kassel. Ea era fiica lui Karl I, Landgraf de Hesse-Kassel. Cuplul nu a avut copii.
Friedrich Wilhelm a avut numeroase metrese, cu care a avut cel puțin nouă copii, inclusiv:
- Karl Ludwig von Mecklenburg (d. 1703)
- Sophie Hedwig (n. 24 septembrie 1673 - d. 21 iunie 1746); s-a căsătorit cu Karl Gustav I von Maltzahn (1663-1713)
- Margaretha Dorothea Gredler (d. 1744, Dömitz)
Friedrich Wilhelm a murit la Mainz la 31 iulie 1713, la vârsta de 38 de ani.
| Friedrich Wilhelm I | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 28 martie 1675 Grabow |
| Decedat | (38 de ani) Mainz |
| Înmormântat | Schelfkirche[*]  |
| Părinți | Friedrich Christine Wilhelmine of Hesse-Homburg[*] |
| Frați și surori | Sofia Louise de Mecklenburg-Schwerin Christian Ludwig al II-lea Karl Leopold |
| Căsătorit cu | Sophie Charlotte de Hesse-Kassel |
| Cetățenie |  Mecklenburg-Schwerin |
| Religie | luteranism |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | House of Mecklenburg[*] |
| Duce de Mecklenburg-Schwerin | |
| Domnie | 1692–1713 |
| Predecesor | Christian Ludwig I |
| Succesor | Karl Leopold |
· 1784 - A încetat din viaţă Denis Diderot, filosof francez (n. 1713)
Denis Diderot - foto – ro.wikipedia.org
Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres – d. 31 iulie 1784, Paris) a fost un filosof și scriitor francez. Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influență majoră asupra spiritului raționalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educație iezuită și a renunțat la o carieră în drept, dedicându-se studiului și scrisului. În 1745, împreună cu D’Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți.
Una din piesele sale, Le Père de famille (Tatăl de familie, 1758), a fost considerată prototipul “dramei burgheze”. Dintre celelalte opere ale sale, La Religieuse (Călugărița, 1796) – roman psihologic, Jacques le fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum și satira Le Neveu de Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.
De asemenea, Diderot este apreciat și pentru scrierile sale filozofice: Pensées philosophiques (Cugetări filozofice, 1746) și Lettre sur les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749). Diderot a avut o contribuție fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons (Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începând din anul 1759. Corespondența vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă a epocii sale. El a avut o influență semnificativă asupra generațiilor următoare de gânditori din Franța, Germania și Anglia.
Diderot a descris mașina de calcul inventată de Blaise Pascal, descrisă în Oeuvres de Pascal (1779), dar mecanicii nu au reușit să reconstruiască această mașină pentru a fi utilizabilă, deși a fost bine concepută.
Mare filosof al Iluminismului, Denis Diderot a contribuit prin erudiția sa debordantă și prin calitățile sale inovatoare la dezvoltarea a numeroase domenii. S-a distins atât în roman, teatru, critică, cât și în eseu. Dar acest om curios și avid de cunoaștere a rămas mai înainte de toate în posteritate prin intermediul Enciclopediei, la care a lucrat fără odihnă mai mult de 20 de ani. El avea certitudinea că numai erudiția poate să facă să triumfe rațiunea și astfel lumea să progreseze.
· 1849 - A murit poetul Petofi Sandor (n.01.01.1823).
· 1884: A murit impăratul Phuc Kien, din dinastia vietnameza Nguyễn (n. 1869); El a domnit timp de 8 luni (din 2 decembrie 1883) si a murit otravit.
· 1886 - A încetat din viata marele pianist si compozitor maghiar, Franz Liszt; (n. 22.10.1811).
Franz Liszt sau Liszt Ferenc – foto – ro.wikipedia.org
Franz Liszt sau Liszt Ferenc (n. 22 octombrie 1811, Raiding, în lb. maghiară Doborján, Imperiul Austriac, astăzi Burgenland, Austria – d. 31 iulie 1886, Bayreuth, Bavaria), a fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor.
· 1914: Moare asasinat omul politic francez de stanga, Jean Jaures, fondatorul ziarului “L’Humanite”.
* 1924: Prințul Francis Joseph de Battenberg, de asemenea, cunoscut drept Prințul Franz Joseph de Battenberg, (24 septembrie 1861 – 31 iulie1924), a fost cel mai mic fiu al Prințului Alexandru de Hesse și Rin și a soției morganatice a acestuia, Contesa Julia Hauke.La un moment dat a fost luat în considerare pentru tronul Bulgariei însă în cele din urmă, pe tron a ajuns fratelui său mai mare, Alexandru.[1]
Francis Joseph și-a urmat fratele în Bulgaria unde a servit drept colonel în cavaleria bulgară.[2]
În 1894 a cerut-o de soție pe Consuelo Vanderbilt care l-a refuzat pe loc.[3] La 18 mai 1897 s-a căsătorit cu Prințesa Ana de Muntenegru, a cincea fiică a regelui Nicolae I de Muntenegru. Din căsătorie nu au rezultat copii
| Francis Joseph de Battenberg | |||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
La 23 septembrie 1894 s-a căsătorit cu Lucia, una din fiicele lui Partenie Cosma Stagiatura și-o face în birourile de avocatură ale lui Pavel Rotariu și Emanuil Ungurianu. Examenul de avocat („cenzura”) îl trece la 16 aprilie 1896, iar din 7 mai face parte din Camerei Avocaților Timișoara.[3][5] La 7 februarie 1921 adunarea generală a membrilor a hotărât transformarea Camerei Avocaților în barou. Cu acea ocazie a fost ales primul decan al baroului în persoana avocatului Aurel Cosma.[7] A profesat avocatura până la moarte Ca avocat, a scris în gazetele vremii numeroase articole politice[3] și a colaborat la partea de jurisprudență din Enciclopedia Română.[3][8][9] A fost membru fondator al Școalei Politehnice și a propus înființarea în Timișoara a unei Academii Comerciale. De asemenea, a sprijinit Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului.[3]
Din 1902 a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara, însă nu și deputat în Dieta Ungariei, înainte de 1904 respectând doctrina de pasivitate a partidului.[3]
În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro-ungară, iar la sfârșitul războiului era comandantul lagărului de prizonieri din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român din Timișoara și Garda Națională Românească. Tot atunci a organizat Consiliului Național Român din Timișoara, el fiind ales președinte. În calitate de conducător de facto al Banatului este ales în Marele Sfat Național Român.[3]
La 17 noiembrie 1918 armata sârbă a ocupat Timișoara — revendicând întreg Banatul — și desființând organizațiile românești. Deși ocupanții au încercat să împiedice delegații din Banat să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, totuși, delegația, al cărei șef era Aurel Cosma, s-a dus și a cerut unirea Banatului cu România.[3][5]
La 27 iulie 1919 ultimele unități ale armatei sârbe s-au retras, iar comandantul trupelor franceze care preluaseră Banatul, generalul Charles de Tournadre l-a numit prefect pe Aurel Cosma.[1][2][10][11] Deși guvernul Averescu după venirea la putere în 13 martie 1920 l-a confirmat în mod excepțional ca prefect al județului (guvernul înlăturase toți ceilalți funcționari membri ai PNR), la 4 aprilie Aurel Cosma și-a dat demisia și a organizat filiala din Banat a Partidului Național Liberal, fiind președintele ei. În perioada 24 ianuarie 1922 – 30 octombrie 1923 a fost ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Brătianu.[3][5] În 1927 este ales deputat din partea județului Timiș-Torontal, iar în primăvara anului 1931 senator.
| Aurel Cosma | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 26 septembrie 1867[3] Beregsău Mare[3]  Austro-Ungaria, (astăzi România) |
| Decedat | (63 de ani) [3] Timișoara[3] |
| Părinți | Damaschin și Maria (n. Panaiot) |
| Căsătorit cu | Lucia (n. Cosma)[3] |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | Austro-Ungaria, România |
| Etnie | română |
| Religie | ortodoxă[3] |
| Ocupație | avocat politician |
| Prefect al județului Timiș-Torontal | |
| În funcție 27 iulie 1919[1][2] – 4 aprilie 1920[1][2] | |
| Ministru al Lucrărilor Publice | |
| În funcție 24 ianuarie 1922 – 30 octombrie 1923 | |
| Premii |  Ordinul Național Steaua României[3][4] Ordinul „Coroana României”[3][4] Ordinul „Ferdinand I”[3][4] Meritul comercial și industrial[3][4] Ordinul Sfântul Sava[3][4] Ordinul Polonia Restituta[3][4] Ordinul Phoenix (Grecia)[3][4] Ordinul Sfântului Mormânt[3][4] |
| Partid politic | PNR, PNL |
| Rezidență | Timișoara |
| Alma mater | Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta |
| Cunoscut pentru | artizan al unirii Banatului cu România |
| Profesie | avocat |
· 1944 - Scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupéry se lansează într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane; avionul său este doborît și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.
Antoine de Saint-Exupéry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon – d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. A plecat într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane; avionul său a fost doborât și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori, în special datorită povestirii “Micul Prinţ”, una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi;(n. 29 iunie 1900).
* 1954: Prințesa Antonia de Luxemburg (Antoinette Roberte Sophie Wilhelmine; 7 octombrie 1899 – 31 iulie 1954)[1] a fost membră a Casei de Nassau-Weilburg și a doua soție a Prințului Rupert, ultimul prinț moștenitor al Bavariei. Prin căsătorie, a fost considerată moștenitoarea iacobită la tronul Angliei, Irlandei, Scoției și Franței din 1921 până în 1954.
Născută la Castelul Hohenburg,[1]în Bavaria Superioară, Antonia a fost a patra fiică a lui William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburgcare a domnit în perioada 1905 și 1912 și a soției acestuia, Marie Anne a Portugaliei. Bunicii materni au fost regele detronat Miguel I al Portugaliei și Prințesa Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.
Antonia a fost sora mai mică a două succesive Mari Ducese de Luxemburg: Marie-Adélaïde și Charlotte. În familie i se spunea "Toni".
Antonia a devenit a doua soție a lui Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei. Cei doi s-au logodit la 26 august 1918.[2] La aceea vreme, Rupert era Generalfeldmarschall în armata imperială germană și a avut succes la comanda armatei a 6-a în Bătălia de la Lorena.
Sora ei, Marea Ducesă a Luxemburgului, Marie-Adélaïde, a fost forțată să abdice la 10 ianuarie 1919.[3] În ciuda abdicării și a răsturnării regatului Bavariei în favoarea republicii, cei doi s-au căsătorit la 7 aprilie 1921 la Castelul Hohenburg.
Ca oponenți ai regimului nazist, Antonia și Rupert au fost forțați să plece în exil în Italia în 1939. De acolo au plecat în Ungaria. Când Germania a ocupat Ungaria în octombrie 1944, Antonia și copii au fost capturați în timp ce Rupert era încă în Italia. Au fost închiși la Sachsenhausen. La începutul lui aprilie 1945 au fost mutați la lagărul de concentrație de la Dachau. Deși au fost eliberați în aceeași lună, închisoarea a avut un mare impact asupra sănătății Antoniei; ea a murit nouă ani mai târziu, la Lenzerheide, Elveția, la vârsta de 54 de ani.[1]
Antonia și Rupert au avut următorii copii:
- Prințul Heinrich Franz Wilhelm de Bavaria (1922–1958). Căsătorit cu Anne Marie de Lustrac (1927–1999). Fără copii.
- Prințesa Irmingard Marie Josefa de Bavaria (1923–2010). Căsătorită cu vărul ei Prințul Ludwig de Bavaria (1913–2008); au avut copii.
- Prințesa Editha Marie Gabrielle Anna de Bavaria (n. 1924). Căsătorită prima dată cu Tito Tommaso Maria Brunetti (1905–1954) și a doua oară cu prof. Gustav Christian Schimert (1910–1990). A avut copii din ambele căsătorii.
- Prințesa Hilda Hildegard Marie Gabriele de Bavaria (1926–2002). Căsătorită cu Juan Bradstock Edgar Lockett de Loayza (1912–1987); au avut copii.
- Prințesa Gabriele Adelgunde Marie Theresia Antonia de Bavaria (n. 1927). Căsătorită cu Carl, Duce de Croÿ, Lord de Dülmen; au avut copii.
- Prințesa Sophie Marie Therese de Bavaria (n. 1935). Căsătorită cu Jean-Engelbert, Prinț și Duce de Arenberg; au avut copii.
| Prințesa Antonia de Luxemburg | |||||||||||||||||||||||||||
| Prințesă Moștenitoare a Bavariei | |||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||
· 1986 - A incetat din viata Iustin Moisescu, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (d. 1986)
Iustin Moisescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Iustin Moisescu (n. 5 martie 1910, Cândești, Argeș — d. 31 iulie 1986, București) a fost al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986). Iustin Moisescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1957 – 1986. Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.
Întrevederea dintre Nicolae Ceaușescu (flancat de Manea Mănescu și Ștefan Voitec) și patriarhul Iustin Moisescu, București, 18 iunie 1977 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977, păstorind ca patriarh până la moarte. Ca patriarh, a fost consultat de Nicolae Ceaușescu referitor la viitorul Mănăstirii Văcărești. A refuzat sa preia Mănăstirea Văcărești pentru a înființa Institutul Teologic sugerat lui Ceaușescu de Mohammad Reza Pahlavi, temându-se ca dictatorul să nu dispună mutarea Patriarhiei la Văcărești. Din nefericire, mănăstirea a luat calea demolării.
· 1993: Baudouin I (neerlandeză Boudewijn Albert Karel Leopold Axel Marie Gustaaf van België; 7 septembrie 1930 – 31 iulie 1993) a fost rege al Belgiei după abdicarea tatălui său în 1951 până la moartea sa în 1993. A fost fiul cel mare al regelui Leopold al III-lea (1901–1983) și a primei lui soții, Astrid a Suediei (1905–1935). Nu a avut moștenitori și, după decesul său, coroana a trecut fratelui său, Albert al II-lea.
A fost verișor primar cu regele Harald al V-lea al Norvegiei, Prințesa Astrid a Norvegiei și Prințesa Ragnhild a Norvegiei. Baudouin este varianta franceză a numelui său, varianta cea mai comună folosită în afara Belgiei.
| Baudouin I | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1998: A murit arhiepiscopul greco - catolic Ioan Ploscaru, fost deținut politic, unul din liderii Bisericii Române Unite în perioada clandestinității. S-a năcut la 19 noiembrie 1911 în comuna Frata, judeţul Cluj, fiul lui Vasile şi Ana (Anica) născută Crişan. Mama originară din satul vecin, Vişinel. Părinţii au fost agricultori. Urmează cursurile teologice la Academia Teologică din Blaj, iar la 17 septembrie 1933 a fost hirotonit preot. A fost profesor de religie la Braşov şi apoi preot la Ocland, pe atunci reşedinţă de plasă în judeţul Odorhei, azi, în judeţul Harghita. În 1936 a fost trimis la Universitatea din Strasbourg (Franţa), unde a studiat până în 1939, an în care a plecat la Institutul Catolic de la Paris, pentru pregătirea tezei de doctorat. La intoarcere, la Lugoj, a fost numit secretar episcopesc, canonic, iar apoi vicar general. La data de 30 noiembrie 1948, după arestarea episcopului Ioan Bălan, a fost consacrat episcop titular de Trapezopolis şi auxiliar al Episcopiei de Lugoj, de către nunţiul apostolic Gerald O’Hara (Episcop de Savannah, Statele Unite ale Americii) la Bucureşti, asistat fiind de arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Alexandru Cisar, în capela Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti. O zi mai târziu, la 1 decembrie 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. Episcopul Ioan Ploscaru a fost reţinut fără mandat de arestare în 29 august 1949. A fost încarcerat între anii 1949-1955 şi 1956-1964. În 1957 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie şi uneltire contra ordinii sociale. La 4 august 1964 a fost eliberat din închisoarea de la Gherla. A fost urmărit, în mod constant, până în 1989. În anul 1975 i se pregătea un nou proces, însă autorităţile comuniste au renunţat. Din pricina terorii comuniste, episcopul Ioan Ploscaru nu a putut să-şi desfăşoare activitatea de conducător vizibil al eparhiei Lugojului, până la sfârşitul anului 1989. În 1990, datorită înţelegerii cu mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu, episcopul Ioan Ploscaru a fost primul ierarh unit instalat în propria catedrală episcopală după 1989. S-a pensionat în anul 1996. Alexandru Mesian i-a urmat în scaunul episcopal al Lugojului. A decedat la Lugoj în data de 31 iulie 1998.
· 2001: Friedrich Franz, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin(germană Friedrich Franz Erbgroßherzog von Mecklenburg-Schwerin; 22 aprilie 1910 – 31 iulie 2001) a fost moștenitor aparent al tronului Marelui Ducat de Mecklenburg-Schwerin și membru al SS. A devenit șeful Casei de Mecklenburg-Schwerin în 1945, linia sfârșindu-se odată cu moartea sa.
S-a născut la Schwerin ca cel mai mare copil al Marelui Duce Mecklenburg Frederic Francisc al IV-lea și a soției acestuia, Prințesa Alexandra de Hanovra și Cumberland. În urma înfrângerii Imperiului German în Primul Război Mondial, tatăl lui a abdicat la 14 noiembrie 1918. Friedrich Franz nu a i-a succedat la tron deoarece Imperiul a fost înlocuit de Republica de la Weimar.
În mai 1931 împotriva voinței tatălui său,[2] Friedrich Franz s-a alăturat SS și în 1936 a fost promovat la rang de Hauptsturmführer (căpitan).[3] Împreună cu soția sa Alexandra, el a fost invitat în 1937 la nunta Prințesei Juliana a Olandei cu Prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld.[4]
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost în Danemarca unde a lucrat la ambasada Germaniei ca ajutor al lui Werner Best.[3] Și-a petrecut lunile din vara anului 1944 servind în Waffen-SS.[3]
La Wiligrad, la 11 iunie 1941, Friedrich Franz s-a căsătorit cu Karin Elisabeth von Schaper (1920–2012), fiica lui Walter von Schaper și a soției acestuia, baroneasa Louise von Münchhausen. Ei au divorțat la 22 septembrie 1967 însă s-au recăsătorit zece ani mai târziu la Glücksburg la 27 aprilie 1977.
| Friedrich Franz (V) | |
| Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Freidrich Franz Michael Wilhelm Nikolaus Franz-Joseph Ernst August Hans |
| Născut | 22 aprilie 1910 Schwerin, Mecklenburg-Schwerin |
| Decedat | (91 de ani) Hamburg, Germania |
| Părinți | Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg[1] Prințesa Alexandra de Hanovra și Cumberland[1] |
| Frați și surori | Duke Christian Louis of Mecklenburg[*] Duchess Anastasia of Mecklenburg-Schwerin[*] Thyra Anastasia Alexandrine Marie-Louise Olga Cecilie Charlotte Elisabeth Emma[*] |
| Căsătorit cu | Karin Elisabeth von Schaper |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | diplomat pictor |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa de Mecklenburg-Schwerin |
| Șeful Casei de Mecklenburg-Schwerin | |
| Domnie | 17 noiembrie 1945 – 31 iulie 2001 |
| Predecesor | Frederic Francisc IV |
| Succesor | Nimeni |
· 2001 - A murit Francisco da Costa Gomes, preşedinte al Portugaliei în perioada 30.09.1974-13.07.1976, unul dintre protagoniştii „Revoluţiei Garoafelor Roşii” (n.30.06.1914).
* 2001: Poul William Anderson (n. 25 noiembrie 1926 – d. 31 iulie 2001) a fost un scriitor american de science fiction, care și-a început cariera în timpul Epocii de Aur a genului și a continuat să scrie și să rămână popular până în secolul 21. Anderson a scris și romane fantasy, istorice, precum și o serie de povestiri, primind numeroase premii, inclusiv șapte premii Hugo și trei premii Nebula.Anderson și-a luat doctoratul în fizică la Universitatea din Minnesota în 1948 și s-a căsătorit cu Karen Kruse în 1953, având împreună o fată, Astrid, care este căsătorită cu scriitorul de science fiction Greg Bear. În 1972 a devenit al șaselea președinte al Science Fiction and Fantasy Writers of America. A fost membru al Swordsmen and Sorcerers' Guild of America, un grup de autori de heroic fantasy fondat în anii '60 și ale cărui lucrări au fost antologate în seria lui Lin Carter Flashing Swords!. De asemenea, a fost membru fondator al Society for Creative Anachronism. Robert A. Heinlein a dedicat romanul său din 1985 The Cat Who Walks Through Walls lui Anderson și altor opt membri ai Citizens' Advisory Council on National Space Policy.[5][6]
Poul Anderson a murit de cancer pe 31 iulie 2001, după o lună de spitalizare. Câteva dintre romanele sale au fost publicate postum.
Poul Anderson s-a născut pe 25 noiembrie 1926, în Bristol, statul Pennsylvania, din părinți de origine scandinavă.[7] La puțin timp după nașterea sa, tatăl său, inginerul Anton Anderson, s-a mutat împreună cu familia în Texas, unde au trăit cu toții peste zece ani. După moartea lui Anton, văduva sa și-a dus copiii în Danemarca, revenind în Statele Unite după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, stabilindu-se la o fermă din Minnesota.
Anderson și-a luat doctoratul în fizică la Universitatea din Minnesota în 1948, dar nu a fost tentat să lucreze ca fizician. Prima sa povestire a apărut în 1947, iar după absolvire a lucrat ca scriitor liber profesionist.
S-a căsătorit cu Karen Kruse în 1953 și s-au mutat împreună în zona golfului San Francisco. Fiica lor, Astrid, s-a născut în 1954. Apoi și-a stabilit reședința în Orinda, lângă Berkeley, statul California.
| Poul Anderson | |
 |
* 2005: Willem Frederik "Wim" Duisenberg (n. 9 iulie 1935, Heerenveen, Olanda – d. 31 iulie 2005, Faucon, Vaucluse, Franța) a fost un politician olandez al Partidului Muncitoresc (PvdA). El a fost primul președinte al Băncii Centrale Europene din 1 iulie 1998 până în 31 octombrie 2003.
| Willem Frederik Duisenberg | |
 |
· 2007 - Scriitorul francez de origine română Isidore Isou, fondatorul letrismului, a murit. Isidore Isou Goldstein a lansat letrismul - o teorie literară formalistă care consideră că esenţa poeziei constă în expresivitatea sunetelor îmbinate eufonic arbitrar - la sosirea sa la Paris, în 1946. La fel ca poeţii dadaişti, el a proclamat moartea poeziei cuvintelor şi a propus înlocuirea ei cu o poezie a literelor şi semnelor. ("La dictature lettriste" (1946), "Introduction a une nouvelle poésie et a une nouvelle musique" (1946) şi "Essai sur la définition et le bouleversement total de la prose et du roman" (1950). (n. 29 ianuarie 1925)
· 2009 - Actorul Jean-Paul Roussillon, societar de onoare al Comediei Franceze, recompensat cu un premiu César în anul 2009 pentru rolul din filmul "Un conte de Noël", de Arnaud Desplechin, a murit. A mai jucat, printre altele, în "Pământ liber" (2007), de Christophe Malavoy, "În compania bărbaţilor" (2003), de Arnaud Desplechin, "Idolul" (2002), de Samantha Lang, şi "Mischka" (2002), de Jean-François Stévenin. (n. martie 1931)
· 2009: A decedat la Bucuresti, Sorin Botez (născut Sorin-Mircea Bottez, la 2 iunie 1930, Timișoara), om politic român, membru al Acțiunii Populare, membru al Partidului Național Liberal si Președinte al YMCA România. La 8 februarie 1949 a fost arestat sub acuzaţia că face parte din organizaţia anticomunistă „Avram Iancu” şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică (din care a executat 15 ani, fiind graţiat la 11 noiembrie 1963). În momentul arestării, Sorin-Mircea Bottez era elev în ultimul an la liceu. De-a lungul perioadei de detenţie a fost supus torturii, fiind unul dintre supravieţuitorii gulagului românesc care a rezistat fără a face compromisuri cu regimul totalitar. După ieşirea din închisoare s-a înscris la Facultatea de Limbi Germanice a Universităţii Bucureşti, pe care a terminat-o cinci ani mai târziu. În perioada 1969-1989 a lucrat ca profesor de limbă şi literatură engleză şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Limbi Germanice Bucureşti. La 22 decembrie 1989 a fost unul dintre iniţiatorii reînfiinţarii Partidului Naţional Liberal.in care a deţinut funcţia de vicepreşedinte şi şef al Departamentului de Relaţii Externe, până în septembrie 1992.Între septembrie 1992-1994 a activat ca ambasador în Republica Africa de Sud.În perioada 1997-1998 a făcut parte din Guvernul Ciorbea fiind ministru al informaţiilor publice.
· 2015: A decedat medicul Iulian Mincu, profesor doctor, om politic, fost ministru al sănătăţii între anii 1992 şi 1996. A fondat, în 1993, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. C. Paulescu”. S-a născut la 21 mai 1927, în comuna Lucieni-Olteni, județul Dâmbovița. A urmat cursurile facultății de Medicină Umană din București și cele ale Facultății de Chimie din București, secția biochimie. A fost doctor docent în științe medicale și licențiat în chimie-biochimie, membru al Academiei de Medicină din România, al Academiei de Științe din New York și membru al Academiei de Arte, Cultură și Istorie din Sao Paulo, Brazilia, președinte al Societății de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din România. A fost membru în conducerea a 11 societăți științifice internaționale și președinte al Fundației ”Nutriția Umană” din România. Între 19 noiembrie 1992 și 23 august 1996, a fost ministrul Sănătății în Guvernul Nicolae Văcăroiu. Până în iulie 1993 a fost membru al FDSN. Din iulie 1993 și până în 1996 a fost membru PDSR. Din 1997 s-a înscris în PRM, unde a fost membru în Consiliul și Biroul de conducere. A fost considerat omul internațional al anului 1991 de către Universitatea Cambridge, Anglia. Un an mai târziu, obține același titlu din partea American Biographical Institute, SUA. A fost laureat a Academiei Române pentru două monografii: ”Dislipidemiile” — Premiul Victor Babeș, 1978 și ”Hipoglicemiile” — Premiul Gheorghe Marinescu, 1993. A fost autorul a 36 de monografii și tratate medicale, dintre care 5 în limbi străine. A semnat 670 de articole și cercetări științifice. În 1996, a fost distins cu Medalia ”Meritul Cultural” în gradul de comandor de către Academia de Arte, Cultură și Istorie din Sao Paulo, Brazilia. În 1997, a primit o mențiune din partea Academiei de Medicină Franceză pentru lucrarea ”Diabetul zaharat”. La 15 decembrie 2004 a fost distins cu Ordinul ”Meritul Sanitar” în grad de mare ofițer.
- 2017: Jeanne Moreau, actriță franceză (n. 1928)
- 2019: Harold Prince, producător și regizor de teatru american (n. 1928)
- 2020: Alan Parker, regizor englez (n. 1944)
- 2022: Vasile Silvian Ciupercă, politician român (n. 1948)
Sărbători
- În calendarul ortodox: Înainteprăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Sf și Dreptul Evdochim; Sf și Dreptul Iosif din Arimateea; Lăsatul secului pentru Postului Adormirii Maicii Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu