3. /10 AUGUST 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

Sf Mc Laurențiu, arhidiaconul;

Sf Sfințit Mc Xist, episcopul Romei;

Sf Mc Ipolit

Sf Mc Laurențiu, arhidiaconul

Viața Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul

- Viața Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul
  Viața Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul

Sfântul Laurențiu chemând numele lui Iisus Hristos și punându-și mâinile pe ochii celor orbi în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă.

După războiul romanilor cu perșii, Deciu împăratul s-a întors în Roma cu biruință și cu dănțuire. Atunci preasfințitul Sixt, papa Romei, cu clerul său, a fost prins de Valerian, eparhul Romei, și închis în temnița poporului. Sixt era din Atena, de neam grecesc, și a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos; și mergând la Roma, a fost de bună trebuință Bisericii lui Hristos; pe de o parte, pentru înțelepciunea sa, iar pe de alta, pentru viața sa cea îmbunătățită. Apoi, după o vreme oarecare, a fost ridicat la treptele rânduielilor bisericești; căci, fiind ucis pentru Hristos preasfințitul Ștefan, papa Romei, Sfântul Sixt a fost ridicat la scaun în locul lui, ca la o moarte sigură, pentru că în acele vremi nu era vreun papă, pe care să-l fi ocolit paharul pătimirii.

Deci Sfântul Sixt, șezând în temnița din Roma cu clericii și cu ceilalți creștini, au fost munciți pentru Hristos doi boieri persani, anume Avdon și Senis, pe care Deciu îi adusese cu el legați ca pe niște robi. Iar după uciderea acelora, împăratul Deciu și eparhul Valerian au poruncit ca pe Sixt papa să-l aducă noaptea înaintea lor, în capiștea care se numea Teliude. Și când trimișii au venit ca să-l ia din temniță, Sfântul Sixt a zis către cei legați împreună cu el: „Fraților și ostașii mei, nu vă temeți de muncile cele vremelnice. Știți ce fel de chinuri au răbdat sfinții mai înainte de noi, ca să câștige cununile vieții veșnice. Insuși Hristos Dumnezeul nostru a pătimit pentru mântuirea noastră, ca să ne lase nouă pildă; deci să nu vă temeți a pătimi pentru Hristos, ca să împărățiți împreună cu Dânsul".

Odată cu Sfântul Sixt au dus și doi diaconi, anume Felichisim și Agapit, și i-au pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian. împăratul a zis către Sixt: „Știi pentru ce ești prins și adus înaintea noastră?" Sixt a răspuns: „Știu prea bine". Impăratul a zis: „Dacă știi, fă precum fac și ceilalți ca să fii viu tu, iar clerul tău să se înmulțească". Papa a zis: „Cu adevărat de aceasta mă îngrijesc, ca să se înmulțească clerul meu". Zis-a împăratul: „Deci jertfește zeilor și fii mai mare peste toți slujitorii idolești". Iar fericitul Sixt a răspuns: „Eu întotdeauna aduc jertfă curată și fără prihană lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic; Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, și Sfântului Duh". Zis-a împăratul: „Îți cruțăm bătrânețile, dar cruță-te și tu pe tine însuți și te îngrijește de clerul tău, ca să-l izbăvești de la moarte". Răspuns-a sfântul: „Până acum m-am cruțat și mă cruț și îngrijesc de clerul meu, ca să pot să-i răpesc și să-i izbăvesc pe toți împreună cu mine din adâncul morții veșnice".

Zis-a împăratul către ostași: „Duceți-l în capiștea lui Marte, ca să-i jertfească aceluia, iar de nu va voi, să-l închideți în temnița care se numește a lui Mamertin". Deci dus fiind papa la capiștea lui Marte împreună cu amândoi diaconii și silit fiind spre jertfă, a zis către acei ostași: „O, ticăloșilor și vrednicilor de plâns, pentru ce vă închinați idolilor celor muți și surzi, care nici lor, nici altora, nu pot să le ajute? Ascultați-mă pe mine, fiilor, și vă pocăiți, izbăvindu-vă sufletele voastre de veșnicele munci!" Dar ei, împlinind porunca împăratului, au dus pe papa și pe amândoi diaconii în temnița lui Mamertin. Și văzând Sfântul Laurențiu arhidiaconul pe Sfântul Sixt fiind dus în legături, a strigat către el: „Părinte, unde te duci fără fiul tău? O, sfinte arhiereu, unde te grăbești fără arhidiaconul tău? Tu niciodată nu ai adus jertfă fără mine! Ce a găsit mila ta părintească neplăcut la mine? Oare sunt lepădat? Nu m-ai încercat oare pe mine ca să-ți fiu slujitor plăcut? Dacă am fost părtaș cu tine întru lucrarea dumnezeieștilor Taine ale lui Hristos, pentru ce să nu fiu părtaș cu tine și în vărsarea sângelui pentru Hristos? Ia-mă cu tine, părinte! Ia, învățătorule, și pe ucenicul tău, și mă dă jertfă lui Dumnezeu înaintea ta, precum Avraam a jertfit pe fiul său, Isaac, și marele Apostol Petru, pe întâiul arhidiacon Ștefan, și, văzându-mă pe mine săvâr-șindu-mă prin mucenicie, te vei sârgui și tu însuți pe urmă spre cunună!"

Iar preasfințitul Sixt i-a răspuns: „O, fiule, nu te las, ci te păzesc spre mai mari chinuri pe tine; pentru că cele mai mari nevoințe te așteaptă pe tine pentru credința în Hristos. Eu ca un bătrân ies la lupta cea mai ușoară, iar ție ți se cuvine să arăți biruință și dănțuire mai slăvită împotriva chinuitorului. Deci nu plânge; să știi că, după trei zile de la sfârșitul meu, vei merge după preotul tău și nu-ți este de trebuință să fiu și eu de față, ca și cum aș fi spre ajutor. Ilie a lăsat pe Elisei și nu i-a luat puterea facerii de minuni. Mergi deci până la vremea aceea și avuțiile bisericești să le împarți săracilor și celor ce au trebuință după socoteala ta". Deci ducându-se Sfântul Laurențiu și luând podoabele și vistieriile bisericești, căuta prin cetate pe clericii ascunși și pe creștinii săraci; și, pe câți îi afla, le dădea spre trebuință cele de nevoie.

Și mergând la muntele Helion, a aflat o văduvă, care petrecea întru văduvie de 32 de ani. Acea văduvă, pe nume Chiriachi, ascundea la sine mulți creștini, împreună cu preoții și clericii lor. Sfântul Laurențiu a adus noaptea acolo argint destul, haine și toate cele de trebuință și a început să spele picioarele slujitorilor lui Dumnezeu și a celorlalți creștini. Iar văduva Chiriachi, închinându-se la picioarele lui, i-a zis: „Rogu-te, robule al lui Hristos, puneți mâinile tale pe capul meu, deoarece pătimesc o durere cumplită". Iar sfântul, punând pe mâinile ei fota cu care ștergea picioarele, iar^mâinile sale punân-du-le pe capul ei în semnul Sfintei Cruci, a zis: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, fii sănătoasă". Și îndată acea văduvă s-a tămăduit de durerea sa.

În aceeași noapte, Sfântul Laurențiu ducându-se la ulița care se numea Canaria, a aflat mulți creștini adunați în casa unui oarecare creștin Narcis. Și intrând înăuntru la ei, le-a spălat picioarele și le-a dat destul spre trebuință din averile bisericești. Acolo era un oarecare orb Crischentie, care, plângând, a zis către sfânt: „Pune mâna ta pe ochii mei, ca să-ți văd fața". Iar Sfântul Laurențiu a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care a deschis ochii celui orb din naștere, Acela să te lumineze și pe tine". Și a făcut semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului și îndată acela a văzut și a privit fața lui Laurențiu, bucurându-se.

Ieșind sfântul de acolo, s-a înștiințat că în peșterile lui Nepotian s-au adunat o mulțime de creștini și s-au ascuns; deci a mers acolo, ducându-le cele de hrană și altele de trebuință. Acolo a aflat 70 de suflete, bărbați și femei, între care și pe Sfântul Iustin preotul. Deci spălându-le picioarele și dându-le cel mai de pe urmă argint, s-a dus.

Și a auzit că sfințitul Sixt a fost dus cu cei doi diaconi la judecată în capiștea Teliudei și a mers acolo, vrând să vadă ce o să fie. Deci papa a fost pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian, și Deciu a zis către el: „Te sfătuim cele folositoare pentru bătrânețile tale, ascultă-ne și adu jertfe zeilor". Sfântul a răspuns: „Sfătuiți-vă pe voi singuri cele de folos și nu huliți pe Dumnezeul ceresc. Pocăiți-vă pentru vărsarea sângelui sfinților, ca să nu pieriți cumplit!"

Auzind Deciu aceste cuvinte, s-a mâniat și a zis către Valerian: „Dacă acesta nu se va pierde din mijlocul celor ce viețuiesc pe pământ, nimeni nu va avea nici frică, nici ascultare de stăpâni". Și a zis Valerian: „Să se pedepsească cu moarte!" Atunci diaconii au strigat către asupritori: „O, ticăloșilor, dacă ați fi ascultat sfaturile părintelui nostru, ați fi scăpat de muncile cele veșnice ce vă așteaptă pe voi". Zis-a Valerian: „Până când aceștia trăiesc, îngrozindu-ne pe noi cu munci? Să fie duși în capiștea lui Marte ca să jertfească, iar de nu vor voi, apoi în același loc să li se taie capetele".

Deci acea capiște a lui Marte era în afară de zidurile cetății, dinaintea porților care se numeau "ale lui Apie", unde fiind duși sfinții, preasfințitul papă a zis către acea capiște: „Să te sfărâme pe tine Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!"; iar creștinii zicând "Amin", îndată s-a făcut cutremur mare și a căzut o parte din acea spurcată capiște, sfărâmându-se și idolul din ea. Atunci Sfântul Laurențiu a strigat către preasfințitul Sixt, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, părinte, că acum am împărțit vistieria ce mi-ai încredințat-o". Iar ostașii auzind de vistierie, au prins pe Sfântul Laurențiu și l-au ținut legat. Iar pe papa cu cei doi diaconi i-au tăiat înaintea acelei capiști de sub munte și trupurile lor le-au lăsat neîngropate. Și după ce s-a făcut noapte, au mers preoții, diaconii și ceilalți creștini și, luând acele cinstite trupuri, l-au pus pe cel al papei în peștera de la mormântul lui Calixt, iar pe ale diaconilor le-au îngropat în mormântul lui Pretextat. Astfel s-au sfârșit pentru Hristos prin mucenicie preasfințitul papă Sixt și cu dânsul cei doi diaconi, Felichisim și Agapit, în ziua de 6 august.

După uciderea preasfințitului papă Sixt, ostașii au adus la împăratul pe Sfântul Laurențiu, și i-au spus, zicând: „Am prins pe arhidiaconul lui Sixt, care a luat vistieria după al său papă și a ascuns-o". Iar împăratul, auzind de vistierie, s-a bucurat și, punând pe Laurențiu înaintea sa, a zis către dânsul: „Unde sunt bogățiile bisericești pe care le-ai ascuns?" Dar Sfântul Laurențiu nu i-a răspuns nici un cuvânt. Atunci împăratul Deciu l-a dat lui Valerian eparhul, zicându-i: „Cercetează-l pentru avuțiile bisericești și silește-l la închinarea zeilor; iar de nu va voi să spună unde sunt avuțiile și să se închine zeilor, să-l pierzi cu munci". Iar Valerian, luând pe Laurențiu, l-a dat unui mai-mare peste ostași, anume Ipolit, care era păzitorul celor legați, zicându-i să aibă grijă de el. Iar Ipolit a închis pe Laurențiu în temniță, împreună cu ceilalți legați.

Între aceia era un elin, anume Luchilie, ținut legat de mult. Acela își pierduse vederea de mult plâns, rămânând orb. Deci Sfântul Laurențiu i-a zis: „Crede în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos și te botează, iar Acela te va lumina". Orbul a zis: „Eu doresc de mult să mă botez în numele lui Hristos". Laurențiu a zis: „Dar crezi din toată inima?" Orbul a răspuns cu plângere: „Cred în Domnul Iisus Hristos, mă lepăd de idolii cei deșerți și scuip asupra lor". Iar Ipolit, ascultând cu răbdare cuvintele lor, voia să vadă dacă se vor deschide ochii orbului și cum se va face aceea. Deci Sfântul Laurențiu, învățând pe Luchilie, apoi binecuvântând apa, l-a botezat și îndată i s-au deschis ochii și a strigat, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel veșnic, Care m-a luminat!"

De această minune înștiințându-se și alți orbi, se duceau în temniță la Sfântul Laurențiu; iar el chemând numele lui Iisus Hristos și punându-și mâinile pe ochii lor în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă. Și văzând Ipolit toate acestea, se minuna. Apoi a zis către Laurențiu: „Arată-mi mie vistieriile cele bisericești". Laurențiu a zis către dânsul: „O, Ipolite, dacă vei crede în Dumnezeu, Tatăl cel atotputernic, și în Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, ți se vor arăta avuțiile și ți se va da viața cea veșnică". Ipolit a zis: „Dacă se va împlini cu adevărat cuvântul grăit de tine, atunci voi face ceea ce poruncești". Sfântul a zis: „Ipolite, ascultă-mă pe mine și fă degrab ceea ce zic: leapădă pe idolii cei muți și surzi și primește Sfântul Botez".

Și s-a învoit Ipolit și l-a scos pe Laurențiu din legături și l-a dus la casa sa. Apoi Laurențiu, învățând pe Ipolit și povățuindu-l la sfânta credință, l-a botezat. Iar după botez, Ipolit a zis: „Am văzut sufletele cele nevinovate în mare bucurie!" Acelea erau avuțiile despre care Laurențiu îi spusese că i se vor descoperi; pentru că în ceasul botezului i-a arătat Domnul prin minunată vedenie cereștile bucurii. Apoi a zis iarăși către Sfântul Laurențiu: „Te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, să botezi toată casa mea!" Și a botezat sfântul pe cei ce se aflau în casa lui, cu totul 19 suflete. In vremea aceea a venit poruncă la Ipolit, ca să ducă pe Laurențiu la Valerian. Și a spus Ipolit lui Laurențiu despre aceea. Iar sfântul i-a zis: „Să mergem că și ție și mie ni s-a gătit cununa mucenicească".

Și mergând ei înaintea feței lui Valerian, a zis Valerian către Sfântul Laurențiu: „Lasă-ți împotrivirea și ne arată avuțiile, care se zice că sunt la tine". Sfântul a zis: „Dă-mi vreme două sau trei zile și ți le voi arăta". Apoi Valerian a zis către Ipolit: „Ți-l încredințez ție pentru trei zile". Deci Valerian a eliberat pe Laurențiu și a spus despre aceasta împăratului, că Laurențiu, după trei zile, are să arate avuțiile. Iar Laurențiu, plecând din fața lui Valerian, în trei zile a adunat în casa lui Ipolit mulțime de săraci, de văduve, de sărmani, de orbi, de șchiopi și de neputincioși. Iar a treia zi i-a dus pe toți înaintea lui Deciu și a lui Valerian - ei fiind atunci în palatul lui Salustie - și a strigat cu mare glas către dânșii, zicând: „Iată, aveți vistieriile cele veșnice puse în aceste vase pe care le vedeți și cine își va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăție".

Atunci împăratul Deciu și eparhul Valerian, văzându-se rușinați, s-au umplut de mânie și acum nu-l mai schingiuiau atât de mult pentru avuții, cât au început a-l sili la închinarea de idoli. Și a zis Valerian către dânsul: „Pentru ce te chinuiești mult? Jertfește zeilor și leapădă-ți meșteșugurile de farmece, spre care nădăjduiești!" Iar sfântul a răspuns, zicând: „Pentru ce vă învață diavolul să siliți pe creștini să se închine dracilor? Judecați singuri dacă este drept a pleca grumazul la idolul zidit de mâini omenești și la diavolul care petrece într-însul, mai mult decât la Dumnezeul cel ceresc, la Ziditorul a toată făptura văzută și nevăzută". Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dezbrace pe Laurențiu, să-l întindă la pământ și să-l bată cu scorpioane (Scorpionul era o unealtă de chinuire - un laț de fier subțire cu dințișori ascuțiți). Și fiind bătut mucenicul cumplit și înroșindu-se pământul cu sângele lui, împăratul Deciu îi zicea: „Nu huli pe zei, nu huli!" Iar mucenicul răspundea: „Eu mulțumesc Dumnezeului meu că m-a învrednicit părții robilor Săi, sfinților mucenici; iar tu, ticălosule, te chinuiești cu nebunia și cu iuțimea ta".

Apoi Deciu a poruncit celor ce-l chinuiau să înceteze a-l bate, să-l ridice de la pământ și să aducă înaintea lui un pat de fier, scânduri, vergi de plumb și alte unelte de muncire, și i-a zis: „Cu toate acestea va fi muncit trupul tău, de nu vei aduce jertfe zeilor". Iar mucenicul a răspuns: „Ticălosule, eu toate acestea le-am dorit de mult ca pe niște ospețe; pentru că acestea vouă vi se par că sunt chinuri, iar nouă slavă". Muncitorul a zis: „Dacă aceste munciri pentru tine sunt ospăț și slavă, atunci spune-ne unde se ascund și ceilalți creștini, ca să vină aici să se ospăteze împreună cu tine". Sfântul a răspuns: „Ochii voștri cei necurați nu sunt vrednici să-i vadă pe aceia, ale căror nume sunt scrise în cer".

După aceasta, împăratul a poruncit ca pe Sfântul Laurențiu să-l ducă legat în palatele lui Tiberie, unde voia și el însuși să meargă. Și ajungând acolo și șezând în capiștea lui Die, a pus de față pe mucenic și a zis către dânsul: „Spune-ne nouă pe toți necurații creștini, ca să curățim cetatea de dânșii, iar tu închină-te zeilor și nu nădăjdui spre vistieriile pe care le tăinuiești". Sfântul a răspuns: „Pe robii lui Hristos nu ți-i voi spune, iar spre vistierii nădăjduiesc cu adevărat și sunt încredințat despre ele". Impăratul a zis: „Socotești oare că prin aur și prin argint te vei răscumpăra din munci?" Mucenicul a răspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos și nădăjduiesc spre Dânsul; deci sunt încredințat de vistieriile cele cerești, pe care Hristos Dumnezeul meu le-a pregătit pentru mine și pentru toți robii Săi".

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să bată pe sfânt cu bețe și să-i ardă coastele cu scânduri de fier înroșite. Iar sfântul se ruga lui Dumnezeu într-acele munci, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel din Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, robul Tău, pe cel clevetit, dar care nu s-a lăsat de Tine, pe cel întrebat și care Ți-a mărturisit preasfântul Tău nume". Apoi muncitorul a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb pe mucenic, iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu!" Atunci a venit de sus un glas, zicând către dânsul: „Incă mai ai mult să pătimești!" Și a fost auzit glasul acela de toți, iar Deciu, mâniindu-se fără de măsură, a strigat cu glas mare, zicând: „Bărbați romani și adunarea poporului, ați auzit glasul diavolilor care mângâie pe vrăjitorul și pe furul acesta de cele sfinte, care nici pe zeii noștri nu-i cinstește, nici pe mine, împăratul, nu mă ascultă și nici de munci nu se teme".

După aceea a poruncit ca iarăși să-l întindă la muncire și să-l bată cu scorpioane ascuțite; iar sfântul râdea în acea muncă, batjocorind pe chinuitor. Apoi a zis: „Bine ești cuvântat, Doamne Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos; mulțumesc Ție că ne arăți mila Ta nouă, nevrednicilor; ci dă-mi și darul Tău, ca să cunoască cei ce stau împrejur și privesc la mine, că Tu mângâi pe robii Tăi". Astfel rugându-se sfântul, unul din ostașii care erau de față, anume Roman, a crezut în Hristos și a strigat, zicând: „Sfinte Laurențiu, văd un tânăr prealuminos stând lângă tine, ștergându-ți rănile și tot trupul tău cu fota; deci te jur cu Hristos Domnul, Care ți-a trimis pe îngerul Său, să nu mă lași pe mine".

Și a zis Deciu către Valerian: „Suntem biruiți de vrăjitorul acesta". Apoi, poruncind să dezlege pe mucenic de la muncire, l-a încredințat lui Ipolit spre pază. Iar Roman ostașul, aducând Sfântului Laurențiu un vas cu apă, a căzut la picioarele lui, plângând cu lacrimi și rugându-l să-l boteze. Deci, fiind botezat, îndată ceilalți ostași l-au apucat și l-au dus la împărat. Iar el, mai înainte până a începe a-l întreba, striga: „Sunt creștin". Atunci împăratul îndată a poruncit să-i taie capul lui. Deci, scoțându-l pe el din cetate, la porțile Salariei, i-au tăiat capul în 9 zile ale lunii lui august; iar trupul lui luându-l noaptea Iustin preotul, cel pomenit mai sus, l-a îngropat cu cinste.

Întru aceeași noapte, împăratul Deciu și Valerian eparhul, stând în băile olimpiești de lângă palatele lui Salustiu, au poruncit să le pregătească divan, ca să aducă pe Laurențiu la întrebarea cea mai de pe urmă; apoi au mai poruncit ca și toate uneltele cele de muncire să le pună de față.

De acest lucru înștiințându-se Ipolit, a început să plângă, iar Sfântul Laurențiu a zis către dânsul: „Nu plânge pentru mine, care merg la slăvita cunună mucenicească, ci mai ales te veselește". Ipolit a zis: „Pentru ce nu strig și eu lângă tine: «Sunt creștin», ca să mor cu tine?" Sfântul a zis: „Tăinuiește acum mărturisirea lui Hristos în inima ta; iar după puțină vreme, când eu te voi chema pe tine, atunci vei auzi și vei veni după mine".

Deci când împăratul cu eparhul au stat la judecată, Sfântul Laurențiu a fost pus de față înaintea lor, iar împăratul a zis către dânsul: „Lasă-ți farmecele tale și ne spune de ce neam ești". Sfântul a răspuns: „De neam sunt din Ispania și am crescut în Roma. Eu sunt din scutece creștin și am învățat din tinerețe toată legea lui Dumnezeu". Impăratul a zis: „Oare aceasta este la tine legea lui Dumnezeu, ca să nu cinstești pe zei și să nu te temi de munci?" Sfântul a răspuns: „Legea pe care am învățat-o m-a învățat a cunoaște și a cinsti pe Dumnezeul meu, pe Domnul Iisus Hristos, cu al Cărui nume întărindu-mă, cu adevărat nu mă tem de muncile tale". Impăratul a zis: „Jertfește zeilor, că de nu vei jertfi, toată noaptea vei fi muncit". Sfântul a răspuns: „Noaptea mea nimic nu are întunecos; ci toate strălucesc ca lumina!" Atunci muncitorul a poruncit să-l bată pe mucenic cu pietre peste gură. Iar sfântul mai mult se întărea și batjocorea pe muncitor, mulțumind lui Dumnezeu.

Apoi Deciu a zis către slujitori: „Aduceți patul de fier, ca în noaptea aceasta mândrul Laurențiu să se odihnească pe dânsul". Deci, fiind adus patul care era ca un grătar de fier, au pus pe el pe mucenic gol înaintea lui Deciu și a lui Valerian și au pus cărbuni de foc dedesubt. Și strângeau slujitorii trupul mucenicului cu furci de fier deasupra patului, iar dedesubt îl ardeau ca pe niște carne de mâncare. Iar împăratul a zis către dânsul: „Jertfește zeilor!" Mucenicul a răspuns: „Eu m-am adus pe mine însumi jertfă Dumnezeului meu, întru miros cu bună mireasmă, întru duh umilit!"

Într-acea vreme slujitorii puneau mai mult foc dedesubt și mai cu dinadinsul ardeau patul. Iar sfântul a zis către împărat: „Vezi, ticălosule, că acești cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ție, munci veșnice! Căci Domnul meu știe, că pentru sfânt numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat și, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Ii mulțumesc Lui". Vaierian a zis către sfânt: „Unde este focul cu care ne-ai îngrozit pe noi?" Sfântul a răspuns: „O, nebunilor și ticăloșilor, oare nu știți că acești cărbuni cu care mă ardeți pe mine și care sunt răcorirea sufletului meu, aceștia vor fi sufletelor voastre nestinsă ardere?"

Și toți care erau acolo de față se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. Iar Sfântul Laurențiu, cu fața luminoasă, zicea: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine". Apoi, întorcându-și ochii către Deciu și către Valerian, le-a zis: „Iată, o, ticăloșilor, ați fript o parte a trupului meu; întoarceți-l acum și pe cealaltă parte și mâncați carnea mea cea friptă". După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit a intra în porțile Tale!"

Aceasta zicând, și-a dat duhul; iar împăratul și eparhul, văzând pe mucenic mort, s-au sculat cu rușine de acolo și au plecat, lăsând trupul pe patul acela. Deci Ipolit, mai înainte de a se face ziuă, a luat cinstitul și mult pătimitorul trup al mucenicului și l-a învelit cu pânză curată, ungându-l cu aromate. Apoi a spus Sfântului Iustin preotul, care a venit îndată la Ipolit, și amândoi au dus trupul acela la văduva Chiriachi, cea zisă mai înainte, și l-au pus în casa ei până seara, petrecând ziua aceea în postire cu lacrimi. Iar seara târziu l-au dus în peștera din satul acelei văduve, adunându-se mulți creștini și plângând mult. Și făcând acolo rugăciune de toată noaptea, au îngropat cu cinste pe mucenic.

Iar Sfântul Iustin preotul a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie și toți s-au împărtășit cu Preacuratele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos. Sfântul Mucenic Laurențiu arhidiaconul și-a săvârșit nevoința sa mucenicească în 10 zile ale lunii august, iar Sfântul Ipolit cu ceilalți au pătimit a treia zi după Sfântul Laurențiu, în care se va vorbi mai pe larg despre aceasta. Pentru toate acestea să fie slavă Dumnezeului nostru Celui slăvit în Sfânta Treime, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sf Sfințit Mc Xist, episcopul Romei

Viața Sfântului Mucenic Sixt, Episcopul Romei

- Viața Sfântului Mucenic Sixt, Episcopul Romei
  Viața Sfântului Mucenic Sixt, Episcopul Romei

Sfântul Sfințit Mucenic Sixt era din Atena, de neam grecesc, și a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos.

Odată cu Sfântul Sixt au dus și doi diaconi, anume Felichisim și Agapit, și i-au pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian. împăratul a zis către Sixt: „Știi pentru ce ești prins și adus înaintea noastră?”. Sixt a răspuns: „Știu prea bine”. Impăratul a zis: „Dacă știi, fă precum fac și ceilalți ca să fii viu tu, iar clerul tău să se înmulțească”. Papa a zis: „Cu adevărat de aceasta mă îngrijesc, ca să se înmulțească clerul meu”. Zis-a împăratul: „Deci jertfește zeilor și fii mai mare peste toți slujitorii idolești”. Iar fericitul Sixt a răspuns: „Eu întotdeauna aduc jertfă curată și fără prihană lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic; Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, și Sfântului Duh”. Zis-a împăratul: „Îți cruțăm bătrânețile, dar cruță-te și tu pe tine însuți și te îngrijește de clerul tău, ca să-l izbăvești de la moarte”. Răspuns-a sfântul: „Până acum m-am cruțat și mă cruț și îngrijesc de clerul meu, ca să pot să-i răpesc și să-i izbăvesc pe toți împreună cu mine din adâncul morții veșnice”.

Zis-a împăratul către ostași: „Duceți-l în capiștea lui Marte, ca să-i jertfească aceluia, iar de nu va voi, să-l închideți în temnița care se numește a lui Mamertin”. Deci dus fiind papa la capiștea lui Marte împreună cu amândoi diaconii și silit fiind spre jertfă, a zis către acei ostași: „O, ticăloșilor și vrednicilor de plâns, pentru ce vă închinați idolilor celor muți și surzi, care nici lor, nici altora, nu pot să le ajute? Ascultați-mă pe mine, fiilor, și vă pocăiți, izbăvindu-vă sufletele voastre de veșnicele munci!”. Dar ei, împlinind porunca împăratului, au dus pe papa și pe amândoi diaconii în temnița lui Mamertin. Și văzând Sfântul Lavrentie arhidiaconul pe Sfântul Sixt fiind dus în legături, a strigat către el: „Părinte, unde te duci fără fiul tău? O, sfinte arhiereu, unde te grăbești fără arhidiaconul tău? Tu niciodată nu ai adus jertfă fără mine! Ce a găsit mila ta părintească neplăcut la mine? Oare sunt lepădat? Nu m-ai încercat oare pe mine ca să-ți fiu slujitor plăcut? Dacă am fost părtaș cu tine întru lucrarea dumnezeieștilor Taine ale lui Hristos, pentru ce să nu fiu părtaș cu tine și în vărsarea sângelui pentru Hristos? Ia-mă cu tine, părinte! Ia, învățătorule, și pe ucenicul tău, și mă dă jertfă lui Dumnezeu înaintea ta, precum Avraam a jertfit pe fiul său, Isaac, și marele Apostol Petru, pe întâiul arhidiacon Ștefan, și, văzându-mă pe mine săvâr-șindu-mă prin mucenicie, te vei sârgui și tu însuți pe urmă spre cunună!”.

Iar preasfințitul Sixt i-a răspuns: „O, fiule, nu te las, ci te păzesc spre mai mari chinuri pe tine; pentru că cele mai mari nevoințe te așteaptă pe tine pentru credința în Hristos. Eu ca un bătrân ies la lupta cea mai ușoară, iar ție ți se cuvine să arăți biruință și dănțuire mai slăvită împotriva chinuitorului. Deci nu plânge; să știi că, după trei zile de la sfârșitul meu, vei merge după preotul tău și nu-ți este de trebuință să fiu și eu de față, ca și cum aș fi spre ajutor. Ilie a lăsat pe Elisei și nu i-a luat puterea facerii de minuni. Mergi deci până la vremea aceea și avuțiile bisericești să le împarți săracilor și celor ce au trebuință după socoteala ta”. Deci ducându-se Sfântul Lavrentie și luând podoabele și vistieriile bisericești, căuta prin cetate pe clericii ascunși și pe creștinii săraci; și, pe câți îi afla, le dădea spre trebuință cele de nevoie.

Și mergând la muntele Helion, a aflat o văduvă, care petrecea întru văduvie de 32 de ani. Acea văduvă, pe nume Chiriachi, ascundea la sine mulți creștini, împreună cu preoții și clericii lor. Sfântul Lavrentie a adus noaptea acolo argint destul, haine și toate cele de trebuință și a început să spele picioarele slujitorilor lui Dumnezeu și a celorlalți creștini. Iar văduva Chiriachi, închinându-se la picioarele lui, i-a zis: „Rogu-te, robule al lui Hristos, puneți mâinile tale pe capul meu, deoarece pătimesc o durere cumplită”. Iar sfântul, punând pe mâinile ei fota cu care ștergea picioarele, iar^mâinile sale punân-du-le pe capul ei în semnul Sfintei Cruci, a zis: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, fii sănătoasă”. Și îndată acea văduvă s-a tămăduit de durerea sa.

În aceeași noapte, Sfântul Lavrentie ducându-se la ulița care se numea Canaria, a aflat mulți creștini adunați în casa unui oarecare creștin Narcis. Și intrând înăuntru la ei, le-a spălat picioarele și le-a dat destul spre trebuință din averile bisericești. Acolo era un oarecare orb Crischentie, care, plângând, a zis către sfânt: „Pune mâna ta pe ochii mei, ca să-ți văd fața”. Iar Sfântul Lavrentie a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care a deschis ochii celui orb din naștere, Acela să te lumineze și pe tine”. Și a făcut semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului și îndată acela a văzut și a privit fața lui Lavrentie, bucurându-se.

Și a auzit că sfințitul Sixt a fost dus cu cei doi diaconi la judecată în capiștea Teliudei și a mers acolo, vrând să vadă ce o să fie. Deci papa a fost pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian, și Deciu a zis către el: „Te sfătuim cele folositoare pentru bătrânețile tale, ascultă-ne și adu jertfe zeilor”. Sfântul a răspuns: „Sfătuiți-vă pe voi singuri cele de folos și nu huliți pe Dumnezeul ceresc. Pocăiți-vă pentru vărsarea sângelui sfinților, ca să nu pieriți cumplit!”.

Auzind Deciu aceste cuvinte, s-a mâniat și a zis către Valerian: „Dacă acesta nu se va pierde din mijlocul celor ce viețuiesc pe pământ, nimeni nu va avea nici frică, nici ascultare de stăpâni”. Și a zis Valerian: „Să se pedepsească cu moarte!”. Atunci diaconii au strigat către asupritori: „O, ticăloșilor, dacă ați fi ascultat sfaturile părintelui nostru, ați fi scăpat de muncile cele veșnice ce vă așteaptă pe voi”. Zis-a Valerian: „Până când aceștia trăiesc, îngrozindu-ne pe noi cu munci? Să fie duși în capiștea lui Marte ca să jertfească, iar de nu vor voi, apoi în același loc să li se taie capetele”.

Deci acea capiște a lui Marte era în afară de zidurile cetății, dinaintea porților care se numeau „ale lui Apie”, unde fiind duși sfinții, preasfințitul papă a zis către acea capiște: „Să te sfărâme pe tine Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!”; iar creștinii zicând „Amin”, îndată s-a făcut cutremur mare și a căzut o parte din acea spurcată capiște, sfărâmându-se și idolul din ea. Atunci Sfântul Lavrentie a strigat către preasfințitul Sixt, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, părinte, că acum am împărțit vistieria ce mi-ai încredințat-o”. Iar ostașii auzind de vistierie, au prins pe Sfântul Lavrentie și l-au ținut legat. Iar pe papa cu cei doi diaconi i-au tăiat înaintea acelei capiști de sub munte și trupurile lor le-au lăsat neîngropate. Și după ce s-a făcut noapte, au mers preoții, diaconii și ceilalți creștini și, luând acele cinstite trupuri, l-au pus pe cel al papei în peștera de la mormântul lui Calixt, iar pe ale diaconilor le-au îngropat în mormântul lui Pretextat. Astfel s-au sfârșit pentru Hristos prin mucenicie preasfințitul papă Sixt și cu dânsul cei doi diaconi, Felichisim și Agapit, în ziua de 6 august.

După uciderea preasfințitului papă Sixt, ostașii au adus la împăratul pe Sfântul Lavrentie, și i-au spus, zicând: „Am prins pe arhidiaconul lui Sixt, care a luat vistieria după al său papă și a ascuns-o”. Iar împăratul, auzind de vistierie, s-a bucurat și, punând pe Lavrentie înaintea sa, a zis către dânsul: „Unde sunt bogățiile bisericești pe care le-ai ascuns?”. Dar Sfântul Lavrentie nu i-a răspuns nici un cuvânt. Atunci împăratul Deciu l-a dat lui Valerian eparhul, zicându-i: „Cercetează-l pentru avuțiile bisericești și silește-l la închinarea zeilor; iar de nu va voi să spună unde sunt avuțiile și să se închine zeilor, să-l pierzi cu munci”. Iar Valerian, luând pe Lavrentie, l-a dat unui mai-mare peste ostași, anume Ipolit, care era păzitorul celor legați, zicându-i să aibă grijă de el. Iar Ipolit a închis pe Lavrentie în temniță, împreună cu ceilalți legați.

Între aceia era un elin, anume Luchilie, ținut legat de mult. Acela își pierduse vederea de mult plâns, rămânând orb. Deci Sfântul Lavrentie i-a zis: „Crede în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos și te botează, iar Acela te va lumina”. Orbul a zis: „Eu doresc de mult să mă botez în numele lui Hristos”. Lavrentie a zis: „Dar crezi din toată inima?”. Orbul a răspuns cu plângere: „Cred în Domnul Iisus Hristos, mă lepăd de idolii cei deșerți și scuip asupra lor”. Iar Ipolit, ascultând cu răbdare cuvintele lor, voia să vadă dacă se vor deschide ochii orbului și cum se va face aceea. Deci Sfântul Lavrentie, învățând pe Luchilie, apoi binecuvântând apa, l-a botezat și îndată i s-au deschis ochii și a strigat, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel veșnic, Care m-a luminat!”.

De această minune înștiințându-se și alți orbi, se duceau în temniță la Sfântul Lavrentie; iar el chemând numele lui Iisus Hristos și punându-și mâinile pe ochii lor în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă. Și văzând Ipolit toate acestea, se minuna. Apoi a zis către Lavrentie: „Arată-mi mie vistieriile cele bisericești”. Lavrentie a zis către dânsul: „O, Ipolite, dacă vei crede în Dumnezeu, Tatăl cel atotputernic, și în Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, ți se vor arăta avuțiile și ți se va da viața cea veșnică”. Ipolit a zis: „Dacă se va împlini cu adevărat cuvântul grăit de tine, atunci voi face ceea ce poruncești”. Sfântul a zis: „Ipolite, ascultă-mă pe mine și fă degrab ceea ce zic: leapădă pe idolii cei muți și surzi și primește Sfântul Botez”.

Și s-a învoit Ipolit și l-a scos pe Lavrentie din legături și l-a dus la casa sa. Apoi Lavrentie, învățând pe Ipolit și povățuindu-l la sfânta credință, l-a botezat. Iar după botez, Ipolit a zis: „Am văzut sufletele cele nevinovate în mare bucurie!”. Acelea erau avuțiile despre care Lavrentie îi spusese că i se vor descoperi; pentru că în ceasul botezului i-a arătat Domnul prin minunată vedenie cereștile bucurii. Apoi a zis iarăși către Sfântul Lavrentie: „Te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, să botezi toată casa mea!”. Și a botezat sfântul pe cei ce se aflau în casa lui, cu totul 19 suflete. In vremea aceea a venit poruncă la Ipolit, ca să ducă pe Lavrentie la Valerian. Și a spus Ipolit lui Lavrentie despre aceea. Iar sfântul i-a zis: „Să mergem că și ție și mie ni s-a gătit cununa mucenicească".

Și mergând ei înaintea feței lui Valerian, a zis Valerian către Sfântul Lavrentie: „Lasă-ți împotrivirea și ne arată avuțiile, care se zice că sunt la tine”. Sfântul a zis: „Dă-mi vreme două sau trei zile și ți le voi arăta”. Apoi Valerian a zis către Ipolit: „Ți-l încredințez ție pentru trei zile”. Deci Valerian a eliberat pe Lavrentie și a spus despre aceasta împăratului, că Lavrentie, după trei zile, are să arate avuțiile. Iar Lavrentie, plecând din fața lui Valerian, în trei zile a adunat în casa lui Ipolit mulțime de săraci, de văduve, de sărmani, de orbi, de șchiopi și de neputincioși. Iar a treia zi i-a dus pe toți înaintea lui Deciu și a lui Valerian - ei fiind atunci în palatul lui Salustie - și a strigat cu mare glas către dânșii, zicând: „Iată, aveți vistieriile cele veșnice puse în aceste vase pe care le vedeți și cine își va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăție”.

Atunci împăratul Deciu și eparhul Valerian, văzându-se rușinați, s-au umplut de mânie și acum nu-l mai schingiuiau atât de mult pentru avuții, cât au început a-l sili la închinarea de idoli. Și a zis Valerian către dânsul: „Pentru ce te chinuiești mult? Jertfește zeilor și leapădă-ți meșteșugurile de farmece, spre care nădăjduiești!” Iar sfântul a răspuns, zicând: „Pentru ce vă învață diavolul să siliți pe creștini să se închine dracilor? Judecați singuri dacă este drept a pleca grumazul la idolul zidit de mâini omenești și la diavolul care petrece într-însul, mai mult decât la Dumnezeul cel ceresc, la Ziditorul a toată făptura văzută și nevăzută”. Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dezbrace pe Lavrentie, să-l întindă la pământ și să-l bată cu scorpioane (Scorpionul era o unealtă de chinuire - un laț de fier subțire cu dințișori ascuțiți). Și fiind bătut mucenicul cumplit și înroșindu-se pământul cu sângele lui, împăratul Deciu îi zicea: „Nu huli pe zei, nu huli!”. Iar mucenicul răspundea: „Eu mulțumesc Dumnezeului meu că m-a învrednicit părții robilor Săi, sfinților mucenici; iar tu, ticălosule, te chinuiești cu nebunia și cu iuțimea ta”.

Apoi Deciu a poruncit celor ce-l chinuiau să înceteze a-l bate, să-l ridice de la pământ și să aducă înaintea lui un pat de fier, scânduri, vergi de plumb și alte unelte de muncire, și i-a zis: „Cu toate acestea va fi muncit trupul tău, de nu vei aduce jertfe zeilor”. Iar mucenicul a răspuns: „Ticălosule, eu toate acestea le-am dorit de mult ca pe niște ospețe; pentru că acestea vouă vi se par că sunt chinuri, iar nouă slavă”. Muncitorul a zis: „Dacă aceste munciri pentru tine sunt ospăț și slavă, atunci spune-ne unde se ascund și ceilalți creștini, ca să vină aici să se ospăteze împreună cu tine”. Sfântul a răspuns: „Ochii voștri cei necurați nu sunt vrednici să-i vadă pe aceia, ale căror nume sunt scrise în cer”.

După aceasta, împăratul a poruncit ca pe Sfântul Lavrentie să-l ducă legat în palatele lui Tiberie, unde voia și el însuși să meargă. Și ajungând acolo și șezând în capiștea lui Die, a pus de față pe mucenic și a zis către dânsul: „Spune-ne nouă pe toți necurații creștini, ca să curățim cetatea de dânșii, iar tu închină-te zeilor și nu nădăjdui spre vistieriile pe care le tăinuiești”. Sfântul a răspuns: „Pe robii lui Hristos nu ți-i voi spune, iar spre vistierii nădăjduiesc cu adevărat și sunt încredințat despre ele”. Impăratul a zis: „Socotești oare că prin aur și prin argint te vei răscumpăra din munci?”. Mucenicul a răspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos și nădăjduiesc spre Dânsul; deci sunt încredințat de vistieriile cele cerești, pe care Hristos Dumnezeul meu le-a pregătit pentru mine și pentru toți robii Săi”.

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să bată pe sfânt cu bețe și să-i ardă coastele cu scânduri de fier înroșite. Iar sfântul se ruga lui Dumnezeu într-acele munci, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel din Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, robul Tău, pe cel clevetit, dar care nu s-a lăsat de Tine, pe cel întrebat și care Ți-a mărturisit preasfântul Tău nume”. Apoi muncitorul a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb pe mucenic, iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu!”. Atunci a venit de sus un glas, zicând către dânsul: „Incă mai ai mult să pătimești!”. Și a fost auzit glasul acela de toți, iar Deciu, mâniindu-se fără de măsură, a strigat cu glas mare, zicând: „Bărbați romani și adunarea poporului, ați auzit glasul diavolilor care mângâie pe vrăjitorul și pe furul acesta de cele sfinte, care nici pe zeii noștri nu-i cinstește, nici pe mine, împăratul, nu mă ascultă și nici de munci nu se teme”.

După aceea a poruncit ca iarăși să-l întindă la muncire și să-l bată cu scorpioane ascuțite; iar sfântul râdea în acea muncă, batjocorind pe chinuitor. Apoi a zis: „Bine ești cuvântat, Doamne Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos; mulțumesc Ție că ne arăți mila Ta nouă, nevrednicilor; ci dă-mi și darul Tău, ca să cunoască cei ce stau împrejur și privesc la mine, că Tu mângâi pe robii Tăi”. Astfel rugându-se sfântul, unul din ostașii care erau de față, anume Roman, a crezut în Hristos și a strigat, zicând: „Sfinte Lavrentie, văd un tânăr prealuminos stând lângă tine, ștergându-ți rănile și tot trupul tău cu fota; deci te jur cu Hristos Domnul, Care ți-a trimis pe îngerul Său, să nu mă lași pe mine”.

Și a zis Deciu către Valerian: „Suntem biruiți de vrăjitorul acesta”. Apoi, poruncind să dezlege pe mucenic de la muncire, l-a încredințat lui Ipolit spre pază. Iar Roman ostașul, aducând Sfântului Lavrentie un vas cu apă, a căzut la picioarele lui, plângând cu lacrimi și rugându-l să-l boteze. Deci, fiind botezat, îndată ceilalți ostași l-au apucat și l-au dus la împărat. Iar el, mai înainte până a începe a-l întreba, striga: „Sunt creștin”. Atunci împăratul îndată a poruncit să-i taie capul lui. Deci, scoțându-l pe el din cetate, la porțile Salariei, i-au tăiat capul în 9 zile ale lunii lui august; iar trupul lui luându-l noaptea Iustin preotul, cel pomenit mai sus, l-a îngropat cu cinste.

Întru aceeași noapte, împăratul Deciu și Valerian eparhul, stând în băile olimpiești de lângă palatele lui Salustiu, au poruncit să le pregătească divan, ca să aducă pe Lavrentie la întrebarea cea mai de pe urmă; apoi au mai poruncit ca și toate uneltele cele de muncire să le pună de față.

De acest lucru înștiințându-se Ipolit, a început să plângă, iar Sfântul Lavrentie a zis către dânsul: „Nu plânge pentru mine, care merg la slăvita cunună mucenicească, ci mai ales te veselește”. Ipolit a zis: „Pentru ce nu strig și eu lângă tine: «Sunt creștin», ca să mor cu tine?”. Sfântul a zis: „Tăinuiește acum mărturisirea lui Hristos în inima ta; iar după puțină vreme, când eu te voi chema pe tine, atunci vei auzi și vei veni după mine”.

Deci când împăratul cu eparhul au stat la judecată, Sfântul Lavrentie a fost pus de față înaintea lor, iar împăratul a zis către dânsul: „Lasă-ți farmecele tale și ne spune de ce neam ești”. Sfântul a răspuns: „De neam sunt din Ispania și am crescut în Roma. Eu sunt din scutece creștin și am învățat din tinerețe toată legea lui Dumnezeu”. Impăratul a zis: „Oare aceasta este la tine legea lui Dumnezeu, ca să nu cinstești pe zei și să nu te temi de munci?”. Sfântul a răspuns: „Legea pe care am învățat-o m-a învățat a cunoaște și a cinsti pe Dumnezeul meu, pe Domnul Iisus Hristos, cu al Cărui nume întărindu-mă, cu adevărat nu mă tem de muncile tale”. Impăratul a zis: „Jertfește zeilor, că de nu vei jertfi, toată noaptea vei fi muncit”. Sfântul a răspuns: „Noaptea mea nimic nu are întunecos; ci toate strălucesc ca lumina!”. Atunci muncitorul a poruncit să-l bată pe mucenic cu pietre peste gură. Iar sfântul mai mult se întărea și batjocorea pe muncitor, mulțumind lui Dumnezeu.

Apoi Deciu a zis către slujitori: „Aduceți patul de fier, ca în noaptea aceasta mândrul Lavrentie să se odihnească pe dânsul”. Deci, fiind adus patul care era ca un grătar de fier, au pus pe el pe mucenic gol înaintea lui Deciu și a lui Valerian și au pus cărbuni de foc dedesubt. Și strângeau slujitorii trupul mucenicului cu furci de fier deasupra patului, iar dedesubt îl ardeau ca pe niște carne de mâncare. Iar împăratul a zis către dânsul: „Jertfește zeilor!”. Mucenicul a răspuns: „Eu m-am adus pe mine însumi jertfă Dumnezeului meu, întru miros cu bună mireasmă, întru duh umilit!”.

Într-acea vreme slujitorii puneau mai mult foc dedesubt și mai cu dinadinsul ardeau patul. Iar sfântul a zis către împărat: „Vezi, ticălosule, că acești cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ție, munci veșnice! Căci Domnul meu știe, că pentru sfânt numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat și, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Ii mulțumesc Lui”. Vaierian a zis către sfânt: „Unde este focul cu care ne-ai îngrozit pe noi?”. Sfântul a răspuns: „O, nebunilor și ticăloșilor, oare nu știți că acești cărbuni cu care mă ardeți pe mine și care sunt răcorirea sufletului meu, aceștia vor fi sufletelor voastre nestinsă ardere?”.

Și toți care erau acolo de față se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. Iar Sfântul Lavrentie, cu fața luminoasă, zicea: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine”. Apoi, întorcându-și ochii către Deciu și către Valerian, le-a zis: „Iată, o, ticăloșilor, ați fript o parte a trupului meu; întoarceți-l acum și pe cealaltă parte și mâncați carnea mea cea friptă”. După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit a intra în porțile Tale!”.

Iar Sfântul Iustin preotul a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie și toți s-au împărtășit cu Preacuratele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos. Sfântul Mucenic Lavrentie arhidiaconul și-a săvârșit nevoința sa mucenicească în 10 zile ale lunii august, iar Sfântul Ipolit cu ceilalți au pătimit a treia zi după Sfântul Lavrentie, în care se va vorbi mai pe larg despre aceasta. Pentru toate acestea să fie slavă Dumnezeului nostru Celui slăvit în Sfânta Treime, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sf Mc Ipolit

Viața Sfântului Mucenic Ipolit

- Viața Sfântului Mucenic Ipolit
  Viața Sfântului Mucenic Ipolit

Sfântul Ipolit a fost ostaș roman, gardian al închisorii unde erau întemnițați creștinii. Fiind martor la numeroase tămăduiri minunate făcute de Sfântul Laurențiu, Sfântul Ipolit s-a botezat împreună cu toată familia sa. Sfântul Ipolit a fost cel care, împreună cu un preot pe nume Justin, a luat trupul Sfântului Laurențiu și l-a îngropat într-o peșteră aflată pe proprietatea unei creștine pe nume Chiriachi, în apropiere de Roma. Fiind neclintit în credință Sfântul Ipolit a mărturisit că este creștin, l-a înfruntat pe împăratul Valerian, fapt pentru care a suferit moarte martirică prin decapitare, în data de 13 august 258, la trei zile după trecerea la cele veșnice a sfântului Lavrentie. Trupul Sfântului Ipolit a fost îngropat în taină de către un preotul Justin, în afara orașului Roma, lângă calea Salaria.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

A. GUSTĂRI

Dovlecel crud cu brânză Tofu

* 2 dovlecei mici,

* 150 g brânză Tofu,

* 3 linguri maioneză de soia,

* 1 linguriţă vegeta,

* pătrujel verde.
Dovlecelul şi brânza se dau pe răzătoarea mare.

Pătrunjelul se toacă fin şi se amestecă cu celelalte ingrediente, inclusiv cu dovlecelul şi cu brânza.

Compoziţia se poate servi pe pâine sau ca umplutură pentru roşii şi este o gustare.

B. SALATE

Salată de fasole boabe

• 400 g fasole boabe;
• 2 cepe mijlocii;
• 5 linguri untdelemn;
• Oţet;
• Sare;
• Piper;
• Mărar
Se fierbe fasolea. Când este bine fiartă se strecoară, se pune în salatieră şi se amestecă, fierbinte fiind, cu ceapa tăiată solzişori, ulei, oţet şi piper, iar pe deasupra se presară mărar fin tocat sau frunze de ţelină.

C. SOSURI

În cadrul reţetelor de azi nu este necesar să preparăm un sos separat.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Cremă de ţelină

· 4 ţeline;

· 2 linguri ulei;

· ½ lingură făină;

· Sare;

· Pătrunjel

Se curăţă ţelinele şi se dau pe răzătoarea mare.

Se pun într-o oală cu ulei şi se călesc până se înmoaie.

Se toarnă 3 ceşti de apă fierbinte şi se lasă să fiarbă.

Se sărează, se strecoară şi se păstrează zeama.

Se dă ţelina prin sită, se adaugă puţin câte puţin toată zeama în care a fiert.

Separat se face un rântaş din ½ lingură ulei, ½ lingură făină şi puţină apă.

Se amestecă cu supa de ţelină, se pune din nou la foc pentru a mai da un clocot.

Se adaugă pătrunjelul şi se serveşte cu crutoane.

Tot aşa se prepară crema de dovlecei, crema de praz, sau crema de gulii.

E: MÂNCĂRURI

Musaca de cartofi cu soia

1 kg de cartofi,
250 g de soia granule,
1 ceapă,
pastă de roşii.
condimente
Cartofii fierţi în coajă se curăţă şi se feliază.

Soia se înmoaie în apă cu condimente.

Când se umflă, granulele se scurg, se călesc cu puţină ceapă şi se adaugă verdeaţă.

Compoziţia se pune în cratiţa unsă, tapetată cu pesmet: un rând de cartofi, un rând de soia şi pastă de roşii.

Se dă la cuptor până se rumeneşte.

F. DULCIURI

Desert din mere crude

· 5 – 6 mere

· 50 g stafide

· 4 linguri alune măcinate

· 2 linguri zahăr

· 1 lămâie

· 100 g frişcă vegetală

· 1 praf de scorţişoară

Merele curăţate se dau prin răzătoare, se amestecă cu zahărul, alunele măcinate, stafidele, coaja rasă, zeama de lămâie şi scorţişoara.

Se serveşte acest desert cu câte o lingură de frişcă vegetală, iar dacă nu avem frişcă vegetală putem pune mai mult zahăr.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

miercuri, 9 august 2023

Viața Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul