3. /21 SEPTEMBRIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ
Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci;
Sf Ap Codrat;
Sf Proroc Iona
Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci
Odovania Inaltarii Sfintei Cruci este sarbatorita astazi, 21 septembrie 2023, in Biserica Ortodoxa Romana. Cuvantul "odovanie" desemneaza, in limbajul liturgic, incheierea perioadei de sarbatorire a unui Praznic Imparatesc. In tot acest rastimp, in acest caz de la sarbatoarea inchinata Sfintei Cruci, din ziua de 14 septembrie si pana in ziua odovaniei, in biserici au fost intonate cantari speciale.
Sfanta Cruce a fost prefigurata in Vechiul Testament de sarpele de arama inaltat de Moise in pustie, iar prin jertfa Mantuitorului Iisus Hristos lemnul crucii a devenit Altar si cale catre Inviere. Datorita importantei pe care o are Sfanta Cruce in viata credinciosilor, Biserica Ortodoxa a mai consacrat cinstirii ei si Duminica a III-a din Postul Mare.
Sf Ap Codrat
Viața Sfântului Apostol Codrat
Sfântul Apostol Codrat era unul din cei șaptezeci de apostoli. El a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena și în Magnesia, unde a fost și episcop și pe mulți i-a adus cu învățăturile sale la lumina dumnezeieștii cunoștințe și a fost după cuvântul lui Sirah: „Ca o stea de dimineață în mijlocul norilor”.
Sfântul Apostol Codrat era unul din cei șaptezeci de apostoli. El a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena și în Magnesia, unde a fost și episcop și pe mulți i-a adus cu învățăturile sale la lumina dumnezeieștii cunoștințe și a fost după cuvântul lui Sirah: „Ca o stea de dimineață în mijlocul norilor”. Pentru că norii întunecoși păgânești nedumnezeiești erau cele străine față de lumina dreptei credințe. Și ședea poporul acela în întuneric și în umbra morții. Iar sfântul apostol Codrat, cu cuvântul lui Dumnezeu strălucindu-le lor ca o lumină mare, le-a luminat lor întunericul, a surpat jertfele cele spurcate, a sfărâmat idolii și a risipit capiștele cele drăcești cu rugăciunea. Și precum steaua magilor celor de la răsărit, așa și el a arătat popoarelor calea cea spre Hristos. Și precum luceafărul cel de dimineață aduce după sine soarele, așa și el a adus în lume lumina cea mare a credinței și a luminat sufletele omenești cele întunecate. Dar întunericul totdeauna urăște lumina. Pentru că cei fără de Dumnezeu, văzându-și idolii călcați de sfântul Codrat, și duhurile izgonite și păgânătatea lor dezrădăcinată, au rânduit prigoană mare asupra apostolului și ca pe un alt Ștefan au voit să ucidă cu pietre pe sfântul Codrat. Dar, lovit fiind cu pietre, a fost păzit viu cu darul lui Hristos.
Apoi l-au pus în legături, și l-au chinuit cu foame multă vreme. Pentru că ticăloșii închinători de idoli au oprit hrană trupească de la acesta, care hrănea sufletele lor, nu cu hrană pieritoare, ci cu hrana care duce la viața veșnică. Și chinuind cu foamea pe sfântul, ei înșiși piereau de foamea aceea, pentru care scrie: „Nu foame de pâine, ci foame de auzirea cuvântului Domnului”. Deci, neputând ca să omoare cu foamea pe acesta, care de-a pururea se întărea de sus cu dumnezeiască hrană, singur a murit cu cea veșnică moarte. Iar sfântul Codrat, deși a murit după multe munci, sufletul lui viază în mâinile lui Dumnezeu și nu se atinge de el chinul; și-a sfârșit nevoința muceniciei, pe vremea împăratului Adrian (117-138), și a început viață veșnică la Împăratul măririi Iisus Hristos. Cu Dânsul a pătimit, cu Dânsul se și mărește în împărăția Lui. Iar sfântul lui trup s-a așezat în Magnesia, și izvorăște multe tămăduiri neputincioșilor.
Sf Proroc Iona
Viața Sfântului Proroc Iona
Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Și a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, stând și rugându-se; și-a întins palmele sale în chipul crucii și striga către Domnul în necazul său.
Sfântul proroc Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui proroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie prorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dânsul, că vadra de făină n-a scăzut și urciorul cu untdelemn nu s-a împuținat în casa ei prin venirea prorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit și a murit. Și a zis văduva către Ilie: „Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomenești păcatele mele și să-mi omori fiul?”. Iar Ilie a zis: „Dă-mi fiul tău”. Și l-a luat din brațele ei și l-a suit în foișor unde ședea el și l-a pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu și a zis: „Doamne, Dumnezeul meu, oare și văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?”. Și suflând de trei ori peste copil a strigat către Domnul și a zis: „Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” (III, Regi 17, 18-21).
Și s-a făcut așa că a înviat pruncul, cel ce avea să fie în pântecele chitului înainte închipuitor al Învierii lui Hristos.
Venind în vârstă, viețuia cu fapte bune, umblând în toate poruncile Domnului, fără de prihană; și bine a plăcut lui Dumnezeu atâta, încât s-a învrednicit prorocescului dar și a prorocit despre patimile Domnului și despre pustiirea Ierusalimului și sfârșitul lui: „Când vor vedea pietrele strigând cu subțire glas și de jale și din lemn glas către Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea și vor merge toate neamurile în Ierusalim la închinăciunea Domnului și va fi Ierusalimului a se urî întru pustiire de fiare și atunci va veni sfârșitul a toată suflarea”.
Către acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis: „Scoală-te și mergi în cetatea cea mare, Ninive, și propovăduiește într-însa că s-a suit zvonul răutății ei la mine”. Iar Iona, socotindu-se întru sine, a zis: „Dar dacă nu vor crede cuvintele mele ninivitenii și vor începe a mă munci?” (Iona 1, 2). De aceea, temându-se, s-a sculat și a fugit în Tarsis, vrând să se ascundă de la fața Domnului. Dar nu poate nimeni să se ascundă de Dânsul, că „al Domnului este pământul și plinirea lui”. Cine se va ascunde de la Acela care pretutindeni este și pe toate le împlinește? Deci, fugind Iona, a mers la Ioppi și a aflat o corabie mergând la Tarsis și a dat chiria și a intrat într-însa, vrând să plutească spre părțile unde gândea. Iar Domnul, vrând să-l învețe pe robul său și să-i îndrepte micșorarea sufletului, a ridicat un vânt puternic pe mare și s-a făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor izbindu-se, pătimea de furtună și era să se sfărâme. Și se temeau corăbierii și a strigat fiecare către dumnezeul său, și au lepădat toate uneltele și toată încărcarea din corabie în mare, ca să se ușureze (corabia) de dânsele. Iar Iona se pogorâse în fundul corăbiei și dormea acolo horcăind. Și a mers la dânsul cârmaciul și l-a deșteptat zicându-i: „Ce hrăpești? Tu nu auzi primejdia ce ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te și te roagă Dumnezeului tău ca să ne mântuiască pe noi, să nu pierim”.
Și a zis fiecare către aproapele său: „Veniți să aruncăm sorți și vom cunoaște pentru cine este răul acesta asupra noastră; care din noi este mai păcătos la Dumnezeu?”. Și au aruncat sorți și au căzut ei pe Iona. Și ziseră către dânsul: „Spune-ne nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră și care este lucrul tău; de unde vii și unde mergi, din ce țară și din ce popor ești tu?”. Și zise către dânșii (Iona): „Rob al Domnului sunt eu și cinstesc pe Domnul Dumnezeul cerului, Care a făcut marea și uscatul. Și greșind înaintea Lui, m-am temut și acum fug de la fața Lui”.
Oamenii se temeau auzind acestea și, fiindu-le frică, ziseră către dânsul: „Ce-ți vom face ție ca să se potolească marea deasupra noastră?”. Fiindcă marea se ridica și se înălța mai tulburată. Și a zis către dânșii Iona: „Luați-mă și mă aruncați în mare și va înceta marea deasupra voastră, că am înțeles că pentru mine este furtuna aceasta așa de mare asupra voastră”.
Au luat pe Iona și l-au aruncat în mare și s-au micșorat valurile mării. Și se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, și au jertfit Domnului jertfă și-I înălțară rugăciune.
Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Și a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, stând și rugându-se; și-a întins palmele sale în chipul crucii și striga către Domnul în necazul său. Iar Domnul, milostiv, „l-a certat pe el, iar morții nu l-a dat”, că a poruncit chitului și a aruncat pe Iona pe uscat. Când s-a aflat el pe pământ și a văzut lumina zilei, cerul, pământul și marea, s-a închinat lui Dumnezeu „Celui ce a izbăvit din stricăciune viața lui”.
Iar după această a fost cuvântul Domnului către Iona a doua oară, zicându-i: „Scoală-te și mergi în Ninive, cetatea cea mare, și propovăduiește într-însa după propovăduirea cea mai dinainte pe care Eu ți-am grăit-o ție”. Și s-a sculat Iona și a mers în Ninive, iar Ninive era o cetate mare a lui Dumnezeu, ca de trei zile cale. Și a început Iona a intra în cetate, după o cale de o zi, a propovăduit și a zis: „Încă trei zile și Ninive se va prăpădi”. Și au crezut oamenii niniviteni în Dumnezeu. Au poruncit post și s-au îmbrăcat în saci, de la cei mari până la cei mici ai lor și a ajuns cuvântul până la împăratul Ninivei, care s-a sculat de pe scaunul său și a lepădat hainele de pe sine și s-a îmbrăcat în sac și a șezut pe cenușă, dând poruncă în toată cetatea să păzească postul trei zile nu numai oamenii, ci și dobitoacele, și apă să nu bea. Și s-a îmbrăcat toată cetatea în saci, și a ținut post, și a strigat cu tărie către Dumnezeu, și s-a întors fiecare din calea sa cea rea, și s-a căit.
Deci, văzând Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, și n-a adus asupra lor relele pe care voia să le aducă. Și a făcut cu dânșii după negrăită milă sa. Iar după acele trei zile a ieșit Iona din cetate - și suindu-se pe un munte - și-a făcut lui o colibă, și ședea sub dânsa în preajma cetății. Și văzând că nici un rău nu pătimește cetatea, s-a mâhnit cu mâhnire mare și a zis către Domnul: „O, Doamne, care nu sunt acestea cuvintele mele, pe care le-am grăit, încă fiind eu în pământul meu? Pentru aceasta am apucat a fugi în Tarsis, că am cunoscut că milostiv ești tu și îndurat, îndelung răbdător, și mult milostiv. Și acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, că mai bine este să mor decât să mai trăiesc”. Și a poruncit Domnul Dumnezeu unei tigve, noaptea, de a crescut deasupra capului lui Iona, ca să-i facă umbră și să-l acopere pe el de arșița soarelui. Și s-a bucurat Iona de tigvă cu bucurie mare, și s-a odihnit sub dânsa în ziua aceea, iar în noaptea viitoare, a poruncit Dumnezeu unui vierme să roadă tigvă, și a doua zi s-a uscat tigva și ardea soarele cu zăduful capul lui Iona și slăbea cu sufletul Iona, și se lepăda de sufletul său zicând: „Mai bine este mie să mor decât să trăiesc”. Și a zis Domnul Dumnezeu către Iona: „Te-ai scârbit tu pentru tigvă”? Și a zis (Iona): „M-am scârbit eu până la moarte”. Și a zis Domnul: „Tu te-ai mâhnit pentru o tigvă cu care nu te-ai ostenit, nici te-ai îngrijit pentru ea, care într-o noapte s-a făcut și într-o noapte a pierit, iar Mie oare să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea aceea mare, în care petrec mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care s-au întors către mine și s-au pocăit?”.
Deci, întorcându-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pământul său, ci, luându-și pe mama sa, s-a dus în pământul Asiriei, în țara celor de altă seminție, pentru că zicea: „Numai așa voi șterge ocara mea, că am mințit prorocind risipirea cetății Ninive”.
Iar după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Libanul Devorin. Iar el, locuind în pământul Asiriei, a murit acolo și a fost îngropat în peștera Kenezeului, fiind înainte de nașterea lui Hristos cu opt sute de ani.
Iar acum, stând înaintea lui Hristos Domnul în ceruri și săturîndu-se de vederea feții Lui, îl slăvește pe El cu prorocii și cu apostolii și cu toți sfinții în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu