7. /29 SEPTEMBRIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP

MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA

Miguel de Cervantes Saavedra s-a născut cel mai probabil la 29 septembrie 1547, la Alcalá de Henares, în Spania, fiind unul din cei şapte copii ai familiei Cervantes – tatăl său, Rodrigo de Cervantes, de origine galiciană, fiind de profesie bărbier – o meserie care la acea vreme se apropia de fapt de cea de doctor, fiindcă specialistul reducea fracturi, efectua flebotomii şi rezolva mici probleme medicale -, iar mama sa, se numea Leonor de Cortinas.

În anul 1551, familia se mută la Valladolid, însă tatăl său, plin de datorii la acea vreme, este încarcerat pentru câteva luni, iar bunurile familiei au fost confiscate.

În anul 1556, moştenirea lăsată de bunicul lui Miguel, Juan de Cervantes, face ca familia să scape de datorii.

Nu se cunosc amănunte despre studiile parcurse de tânărul Miguel până în anul 1566, an în care se stabileşte la Madrid şi parcurge ore de gramatică sub îndrumarea profesorului universitar Juan López de Hoyos, care în anul 1569 a publicat o carte în care a inclus şi trei poezii scrise de Cervantes, pe care l-a numit „discipolul nostru scump şi iubit”, în fapt primele manifestări literare ale tânărului Cervantes.

Conform mărturiilor acelor vremuri, Cervantes şi-a descoperit în acea perioadă nu numai talentul literar dar şi pasiunea pentru teatru, declarându-se atras de lumea actorilor.

Tot în anul 1569, Cervantes s-a refugiat în Italia, la Roma, pentru a scăpa de mânia regelui Filip al II-lea, la urechile căruia ajunsese informaţia că tânărul Miguel ar fi rănit un combatant într-un duel.

Aici, Cervantes este impresionat de poemele lui Ludovico Ariosto şi de „Dialogurile de amor” ale lui León Hebreo, dar şi de arta italiană în general, lucrări care aveau să creioneze ideile despre dragoste ale lui Cervantes.

Apoi, Miguel se înscrie în serviciul lui Giulio Acquaviva, cel care avea să devină cardinal în anul 1570 şi alături de care merge la Milano, Florenţa, sau Veneţia, pentru ca mai târziu, în acelaşi an, să se înroleze în compania căpitanului Diego de Urbina, pe galera Marquesa.

La 7 octombrie 1571 participă la bătălia de la Lepanto, în cadrul armatei creştine condusă de don Juan de Austria, rudă vitregă cu regele Felipe al II-lea, o dispută în care este rănit de două săgeţi, în piept şi în mână, moment care avea să-i atragă supranumele de „ciungul de la Lepanto”. În urma spitalizării îşi revine, iar în anul 1572 participă, sub comanda căpitanului Manuel Ponce de León, la expediţiile navale din Navarino, urmate la doar un an de cele din Corfu, Bizerta şi Tunisia şi apoi, de o staţionare de doi ani la Napoli.

La 26 septembrie 1575, pe drumul de întoarcere către Spania, la bordul galerei Sol, este luat prizonier alături de fratele său Rodrigo, de către Arnaut Mamí, comandantul unei flote turceşti şi trimişi în Algeria, unde sunt vânduţi ca sclavi unui grec pe nume Dali Mamí.

Au urmat cinci ani de închisoare, timp în care Cervantes şi-a construit neîncetat panuri de evadare. Şi odată cu fiecare tentativă de evadare eşuată, lua toată vina asupra sa pentru a-şi proteja colegii de detenţie.

În tot acest timp, mama lui Cervantes încerca să strângă o sumă de ducaţi, pentru a-şi elibera copii, însă aceasta se dovedea mereu insuficientă pentru amândoi, iar la un moment dat Miguel a ticluit un plan în care Rodrigo să fie eliberat şi din libertate să îi ajute pe restul deţinuţilor să evadeze. Toate tentativele de evadare au fost însă sortite eşecului, iar în mai 1580, în Algeria, ajung doi călugări – Antonio de la Bella şi Juan Gil – care, contra a 500 de escudos, obţin eliberarea lui Cervantes, la 19 septembrie 1580.

Miguel se întoarce pentru două luni la Valencia, apoi se mută cu întreaga familie la Madrid.

În mai 1581 Cervantes se mută în Portugalia, unde îşi avea sediul Curtea lui Filip al II-lea al Spaniei, în încercarea de a obţine câteva misiuni prin care să achite datoriile făcute de familia sa pentru eliberarea lui din închisoare.

Este perioada în care se îndrăgosteşte de Ana Villafranca de Rojas, soţia unui cârciumar pe nume Alonso Rodríguez, din iubirea cu aceasta rezultând o fetiţă, Isabel de Saavedra, recunoscută de Miguel.

La 12 decembrie 1584, Cervantes se căsătoreşte cu o puştoaică de 19 ani, Catalina de Salazar y Palacios, iar un an mai târziu îi este publicată prima operă literară importantă, „La Galatea”, în fapt o nuvelă pastorală, cu puternice influenţe din călătoriile soldatului Cervantes în Italia.

În 1584 divorţează de mai tânăra sa soţie, un moment caracterizat sugestiv în scrierile sale prin fraza „cel mai slab concert valorează mai mult decât cel mai bun divorţ”.

În anul 1587 călătoreşte în Andaluzia în calitate de comisar al aprovizionării pentru Armada Invencible, apoi se stabileşte la Sevilla, fiind angajat ca perceptor de impozite, o meserie ingrată dacă avem în vedere că toate sumele colectate de el se transferau în fondul destinat războaielor.În 1584 divorţează de mai tânăra sa soţie, un moment caracterizat sugestiv în scrierile sale prin fraza „cel mai slab concert valorează mai mult decât cel mai bun divorţ”.

În anul 1597 este încarcerat din nou, fiind acuzat că şi-a însuşit banii din taxe, acesta fiind şi momentul în care începe să scrie la romanul „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. După o altă scurtă perioadă de detenţie la Cordoba, este eliberat şi se stabileşte, în anul 1604, la Valladolid, devenit Curtea Regală a lui Filip al III-lea al Spaniei, iar un an mai târziu publică prima parte a romanului său principal, primul roman modern contemporan, în care artistul trece prin epic, liric, tragic şi comic, parodiind practic toate genurile literare.

În anul 1613, Cervantes publică „Nuvelele exemplare”, o serie de naraţiuni scurte, în limba castiliană, foarte originale, încadrate unor formule diverse precum nuvela bizantină – în „Spaniola englezoaică” sau „Amantul liberal”, sau nuvela poliţistă – „Forţa sângelui”.

Miguel de Cervantes şi-a petrecut ultimii ani de viaţă într-un cartier din centrul capitalei spaniole, în prezent denumit Barrio de las Letras (Cartierul Literelor), în semn de omagiu adus locuitorilor săi celebri: Miguel de Cervantes, dar şi Lope de Vega, precum şi marii rivali literari din „secolul de aur” Francisco de Quevedo şi Luis de Gongora.

Cartierul se remarca în epocă prin numărul mare de membri din universul boem al spectacolelor, alături de scriitori de toate genurile, care locuiau acolo şi se întâlneau adeseori.

În anul 1615 apare a doua parte din don Quijote – „El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha”, o lucrare care îl consacră definitiv pe Cervantes, şi îl alătură galeriei marilor corifei ai literaturii occidentale, alături de nume ca Goethe, Dante, sau Shakespeare.

Tot în anul 1615 publică „Opt comedii şi opt intermedii noi şi niciodată reprezentate”, iar un an mai târziu, la 22 aprilie, trece la cele veşnice, într-o sărăcie lucie, fiind îngropat într-un loc rămas necunoscut din carterul în care a locuit. În dedicaţia scrisă cu trei zile înainte de a muri, „cu un picior deja în groapă”, Cervantes îşi lua un tulburător adio de la lume.

UNESCO a declarat, în anul 1995, ziua de 23 aprilie drept Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, în amintirea dispariţiei lui Miguel de Cervantes şi William Shakespeare.

În ianuarie 2015, istoricii şi arheologii spanioli care încercau să localizeze mormântul celebrului scriitor au anunţat că au descoperit anumite oseminte şi fragmente dintr-un sicriu, în subsolul unei biserici din Madrid, iar pe unul dintre fragmente, pe două cleme metalice, sunt gravate literele „M” şi „C”. Deşi presa s-a grăbit să speculeze că s-ar fi găsit mormântul lui Miguel de Cervantes, specialiştii au îndemnat la prudenţă, neexistând date certe privind o astfel de descoperire.

Două luni mai târziu însă, Francisco Etxeberria, directorul echipei de cercetători care se ocupă de acest proiect, a afirmat că printre rămăşiţele descoperite pe solul criptei din actuala biserică Trinitariană se află anumite fragmente din scheletul lui Miguel de Cervantes. Cel mai probabil, rămăşiţele sale pământeşti au fost împrăştiate în urma nenumăratelor lucrări de reconstruire a bisericii.

Casa din Alcalá de Henares în care s-a născut romanicerul spaniol este acum Museo Casa Natal de Cervantes.

Miguel de Cervantes Saavedra - Citate: 

ARSENIE BOCA

Arsenie Boca
Date personale
Nume la naștere	Zian Boca
Născut	29 septembrie 1910[2]  Vața de Sus, Hunedoara, România
Decedat	28 noiembrie 1989 (79 de ani)[2]  Sinaia, Prahova, România[3]
Înmormântat	Mănăstirea Prislop[4]
Părinți	Iosif și Cristina
Cetățenie	România
Religie	Biserica Ortodoxă Română
Ocupație	pictor teolog[*] călugăr
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Educație	Academia Teologică din Sibiu, Institutul de Arte Frumoase din București, Facultatea de Medicină din București
Alma mater	Facultatea de Teologie din București
Pregătire	Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, Nicolae Colan, Nicolae Terchilă, Nicolae Neaga, Nicolae Popoviciu, Francisc Șirato, Costin Petrescu, Francisc Iosif Rainer[1]
Lucrări remarcabile	A pictat scena care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Ateneul Român[necesită citare]
Cunoscut pentru	Stareț al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus
Modifică date / text

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Vața de Jos, Hunedoara, România – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia, Prahova, România) a fost un ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martorii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Arsenie Boca este considerat de unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea.^[5] La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.^[5]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studiile și formarea[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus în comitatul Hunedoara (pe vremea aceea în Austro-Ungaria). A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, Hunedoara^[6], pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește - la recomandarea profesorului Nicolae Popoviciu - o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București.^[6] În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni.^[6] Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Ateneul Român.^{[necesită citare]} Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

Hirotonirea și tunderea în monahism[modificare | modificare sursă]

În 1935 - ca absolvent al Academiei Teologice - a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.^[6] În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.

Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!” Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate.

În iarna anului 1944, profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat.

Contribuția la colecția Filocalia[modificare | modificare sursă]

Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi pune la dispoziție manuscrisele aduse din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecției, susține lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. În prima ediție a volumelor, Părintele Dumitru Stăniloae îl numește pe Arsenie Boca „ctitor de frunte al Filocaliei românești”.

Prigoana și martiriul după gratii[modificare | modificare sursă]

După ocuparea țării de către armata sovietică, ieromonahul Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, pentru participarea activă la Mișcarea Legionară. A fost dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 în urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști, foști legionari pregătiți și parașutați de americani în Munții Făgărașului.^{[necesită citare]} Atât pentru aceste fapte, cât și datorită notorietății sale, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G. Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed. Partener, Galați, 2009). După arestarea clerului Bisericii Române Unite în 29 octombrie 1948, mitropolitul ortodox Nicolae Bălan l-a strămutat „la cerere” pe Arsenie Boca de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, cu scopurile de a prelua mănăstirea și de „convertire a gr[eco]-cat[olicilor] din Munții Apuseni”.^[7] Acolo a fost însoțit de alți doi călugări, unul dintre aceștia fiind Leonida Plămădeală.^[8] Boca devine stareț, iar după ce lăcașul a fost transformat în mănăstire ortodoxă de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au interzis activitatea preoțească.

În 15-16 ianuarie 1950 a fost a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat patriarhului Justinian Marina, care i-a semnalat ministrului Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 a fost din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 octombrie 1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. A lucrat pe post de pictor bisericesc pana la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 - 40 000 de oameni.

Conform Tatianei Niculescu, Boca a fost aderent al mișcării antropozofice a ocultistului austriac Rudolf Steiner^[9], ceea ce i-a influențat picturile de la Biserica din Drăgănescu, în care Fantasma lui Isus Hristos iese din lespedea mormântului^[9] extrem de asemanatoare cu Chipul cosmic al lui Iisus Hristos fotografiat pe Marte 25 iulie 1976 de catre sonda spatiala americana Voyager 1^{[necesită citare]}. De asemenea, Boca avea talente de mentalist^[10]. Fundația Arsenie Boca și-a exprimat dezacordul cu aceste susțineri ale Tatianei Niculescu.^[11]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, ed.îngr. de Zamfira Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995
• Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească, ed.îngr. de Ion Cismileanu, Editura Agaton, Făgăraș, 2009
• Părintele Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003 - ISBN 973-85376-6-5
• Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006

Omagieri[modificare | modificare sursă]

• Un bust al părintelui Arsenie Boca a fost ridicat în curtea Bisericii Sf. Vineri din Zalău.
• O statuie din bronz a părintelui Arsenie Boca, lucrare a sculptorului Ivan Jinaru, așezată în fața bisericii Sfântul Nicolae din Vaideeni, județul Vâlcea, a fost sfințită sâmbătă, 24 octombrie 2015.^[12]

Picturi[modificare | modificare sursă]

În pictura lui Arsenie Boca se remarcă o puternică amprentă lăsată de personalitatea lui artistică, ceea ce a născut mai multe controverse in legătură cu canonizarea acestuia. Există o serie de reprezentări care nu sunt in concordanță cu învățătura Sfinților Părinți, sau a Canoanelor Bisericii Ortodoxe legate de iconografie. Printre acestea se numară reprezentarea Basilicii Sfântul Petru, sau pictura lui Francisc de Assisi, și a lui Ulfilas Arianul printre Sfinți.

Canonizare[modificare | modificare sursă]

Episcopia Devei și Hunedoarei a anunțat joi, 5 septembrie 2019, aprobarea documentației necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului. Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.^[13]

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2019:

„S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989. Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui. Canonizarea sfinților, fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii.”^[14]

Dan Ciachir a afirmat că Boca „nu este nici sfânt, dar nici eretic”, deci nu trebuie canonizat.^[15] De asemenea, a afirmat că Boca a fost pedepsit ușor de regimul comunist, cu doar câteva luni de închisoare.^[15]

 Arsenie Boca - Citate: