MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 1 IANUARIE 2024 - ISTORIE PE ZILE: Urări, Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, TEATRU/FILM,  SFATURI UTILE, GÂNDURI PESTE TIMP, 

ISTORIE PE ZILE

Urări

LA MULȚI ANI, Vasile și Vasilica!

Ianuarie sau Gerar

Ianuarie sau Ienaiu este prima lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Ianuarie începe (astrologic) cu soarele în semnul Capricornului și sfârșește în semnul Vărsătorului. Din punct de vedere astronomic, luna ianuarie începe cu soarele în constelația Săgetătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Capricornului. Numele lunii ianuarie (latină: Ianuaris) vine de la zeul Ianus din mitologia romană, zeu cu două fețe: una orientată spre anul care se încheie și alta spre anul care vine.

Luna Ianuarie a fost introdusă în calendarul roman în jurul anului 700 î.Hr. Până atunci anul avea doar zece luni (304 zile). Grecii numeau luna ianuarie Camelion. În România, luna ianuarie, popular, se numește Gerar. Sărbătorile din luna ianuarie cuprind obiceiuri și practici specifice începutului de an prin care oamenii speră să obțină, prin diferite practici magice, prosperitate, sănătate, liniște și pace. Ianuarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Octombrie într-un an obișnuit și ca Aprilie și Iulie într-un an bisect. I.L.Caragiale spunea despre luna ianuarie Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați.

Evenimente

* 153 î.Hr. Pentru prima dată, funcția consulilor romani începe la 1 ianuarie.

·         45 î.Hr.: Intră în vigoare calendarul iulian. Calendarul a fost reformat de astronomul grec Sosigenes din Alexandria, din dispozitia lui Iulius Caesar. Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cesar în anul 46 i I Hr., intrând în uz în anul 45 i IHr.(sau anul 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes si are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele țări, până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe.
Cu aceast calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondența cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, această ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani. S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII- lea a decretat, la 24 februarie 1582 , reforma calendarului, noul calendar fiind cunoscut de atunci, sub denumirea de Calendarul gregorian.
Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.
* 42 î.Hr.: Senatul Roman îl condamnă la moarte pe Iulius Caesar.
* 193: Senatul roman îl alege pe Pertinax împotriva dorinței sale să-i succeadă lui Commodus ca împărat roman.

·         404: Are loc la Roma ultima competiție cunoscută de gladiatori.

438: Intră în vigoare Codexul Teodosian.

·         438: A intrat in vigoare Codexul Teodosian (Lat. Codex Theodosianus), o  colecție oficială de decrete imperiale  ceruta de imparatul Teodosiu al II-lea al imperiului Roman de Rasarit. Codicele a fost publicat pe 15 februarie 438. În același an, colecția a fost trimisă și în partea occidentala a Imperiului,iar Senatul roman a primit-o cu bucurie și a aclamat-o în plenul unei sesiuni. Astfel, codicele a intrat în vigoare în prima zi a anului 439 pe tot teritoriul Imperiului Roman. Codexul Teodosian este compus din șaisprezece cărți (libri); fiecare din aceste cărți împărțită în titluri și fiecare titlu este marcat (distinct) de o rubrică care îi indică argumentul. Constituțiile imperiale inserate în colecție sunt dispuse cronologic. Fiecare dintre aceste Constituții poartă scris numele împăratului care a emanat-o, numele destinatarului precum și locul și data emanării ei.

·         630: Profetul Muhammad și armata sa pleacă către Mecca, pe care o va captura fără vărsare de sânge.

·         990: Rusia Kieveană adoptă calendarul iulian.

·         1001: Potrivit traditiei Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis regelui Stefan I al Ungariei o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoștea oficial ca rege creștin al Ungariei si o coroană de aur cu nestemate, numita astazi Coroana Sfantului Stefan. In fapt  aceasta coroana este o lucrare artistică realizată ulterior, în mai multe faze, în secolele XI-XIII.

·         1438: Albert al II-lea de Habsburg este încoronat rege al Ungariei.

·         1502: Amerigo Vespucci debarcă în zona cunoscută astăzi ca Rio de Janeiro.

Exploratorul Amerigo Vespucci ( 1454- 1512) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1515: Regele Francisc I al Franței accede pe tronul Franței.

·         1600: Scoția începe să folosească calendarul iulian.

·     1618 - A fost botezat pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo; („Fuga in Egipt”, „Imaculata conceptie”, „Pranzul galant”); (d.03.04.1682).

Bartolomé Esteban Murillo – foto (Autoportret): cersipamantromanesc.wordpress.com

Bartolomé Esteban Murillo (n. 31 decembrie 1617, Sevilia – d, 3 aprilie 1682, Cádiz), pictor spaniol din sec. al XVII-lea. Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole.

·         1622: Cancelaria papala a hotarat sa se considere inceputul anului din ziua de 1 ianuarie.

·         1651: Carol al II-lea este încoronat rege al Scoției.

·         1673: Începe transportarea regulată a corespondenței între New York și Boston.

·         1700: Rusia începe să folosească calendarul iulian.

·         1707: Ioan al V-lea este încoronat rege al Portugaliei.

·         1739:  Exploratorul francez Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier descoperă Insula Bouvet, considerata una din cele  mai izolate insule din lume. El și-a numit descoperirea “Capul Circoncision”. Cel mai apropiat punct de uscat este Țara Reginei Maud din Antarctica, aflată la peste 1.600 km spre sud. Insula Bouvet ocupă o suprafață de 49 km², din care 93% este acoperită de gheață; Linia de coastă, abruptă și înaltă, are o lungime de 29,6 km. Din 27.02.1930 insula devine oficial parte integranta a Norvegiei.

Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier (n. 14 ianuarie 1705 la Pleudihen-sur-Rance – d. 1786 la Pleudihen), navigator, explorator francez, guvernator al Insulelor Mascarene – foto: ro.wikipedia.org

·         1766: Introducerea nartului (norma zilnică de lucru) în Moldova, prin așezămîntul agrar al lui Grigore al III-lea Ghica.

·         1775: Alexandru Ipsilanti dă mitropolitului sarcina să elaboreze un raport despre situația învațămîntului în Transilvania, pentru a putea trece la realizarea unor reforme.

·         1788: Apare prima ediție a The Times al Londrei, anterior publicată ca The Daily Universal Register.

·         1797: Albany devine capitala New Yorkului, în defavoarea lui New York City.

·         1801: Adunarea legislativă a Regatului Marii Britanii și Regatului Irlandei se încheie, adoptând crearea Regatului Unit.

·         1801 Giuseppe Piazzi descoperă primul asteroid cunoscut, 1 Ceres.

·         1804: Se încheie dominația franceză în Haiti: Ziua națională a acestui stat.

·         1808: Importul sclavilor în Statele Unite ale Americii este interzis.

Sclavi pe o plantație de cartofi – foto: ro.wikipedia.org

*  1818 - A fost publicat romanul “Frankenstein sau Prometeul Modern” al lui Mary Shelley.

·         1829: A fost infiintat, la Iasi, „Divanul implinitor sau executiv”, format din sase membri alesi dintre boieri si confirmati de ocarmuirea rusa, si dintr-un delegat rus pentru problemele militare, pentru rezolvarea treburilor interne si a celor ridicate de intretinerea trupelor ruse care stationau in tara.

·         1831: În Basarabia ţaristă este introdusă structura  ghildelor. După aplicarea, începând cu 1 ianuarie 1831, a Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830,se ajunge la stratificarea tuturor comercianţilor în diferite categorii şi la impunerea de a declara capitalul comercial pentru înscrierea în ghildele comerciale, ceea ce a constituit o lovitură puternică dată tradiţiilor autohtone seculare moldovenesti, care acordau tuturor categoriilor de negustori libertatea şi egalitatea deplină de a se încadra în comerţ.

·         1832: A început aplicarea Regulamentului Organic în Moldova.

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie) – foto: istoria.md

·         1834: Gheorghe Șincai fondează prima școală de fete din România

·         1838: Apare, la Brașov, sub direcția lui George Barițiu, revista Foaie literară.

Foaie pentru minte, inimă şi literatură – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·         1847: Compozitorul maghiar Franz Liszt, unul dintre cei mai renumiti pianisti ai tuturor timpurilor,  susține la București al treilea concert, invitat de domnitorul Gh.Bibescu. În timpul călătoriei sale prin Transilvania spre Muntenia, Liszt, care, în fiecare seară, în locurile unde a poposit, a fost întâmpinat de lăutari, şi-a notat doinele, horele, baladele, cântecele de petrecere şi de jale. Ajuns la Bucureşti la 16 decembrie 1846, a fost întâmpinat de călăreţi purtători de făclii, îmbrăcaţi în costume de gală, care l-au însoţit până la palatul banului Mihail Dimitrie Ghica. Îmbrăcat în straie turceşti şi împodobit cu bijuterii, banul îl invită să se aşeze lângă el pe divanul turcesc acoperit cu covoare scumpe. Iniţial, Liszt trebuia să dea un singur concert la Bucureşti, la 22 decembrie 1846. Acesta s-a desfăşurat în sala Momolo, care putea primi 300 de spectatori, dar sala s-a dovedit neîncăpătoare, deşi un bilet costa două monezi de aur. În program au figurat fantezii după melodii de opere cunoscute, piese de Chopin şi Weber, şi variaţiuni pe melodii ungureşti. Succesul a fost atât de răsunător, încât domnitorul Gheorghe Bibescu l-a rugat să mai ţină un concert pentru curtea domnească. Acesta a avut loc la 31 decembrie 1846, la palatul domnitorului. În afara programului susţinut la primul concert, Liszt a prezentat şi variaţiuni pe două melodii româneşti. A mai dat şi un al treilea concert, după ce, în „Curierul românesc”, Cezar Bolliac a amintit că biletele au fost prea scumpe şi la concert n-au putut veni decât cei bogaţi. Liszt a dat ascultare cererii publicului şi a mai cântat la un concert unde intrarea a fost gratuită. De la Bucureşti, compozitorul a plecat la Iaşi. Aici a fost întâmpinat şi găzduit de Alecu Balş, boier amator de literatură şi artă, cu un salon literar. Liszt a făcut cunoştinţă cu intelectualii de frunte ai Moldovei, în primul rând cu Gheorghe Asachi şi Costache Negri. Succesul a fost imens. Domnitorul Dimitrie Sturdza a bătut o monedă de aur comemorativă în cinstea evenimentului. Legenda spune că Liszt l-ar fi cunoscut şi pe Vasile Alecsandri, care l-ar fi invitat pe moşia lui de la Mirceşti. Aici ar fi petrecut mai multe zile, s-ar fi întâlnit cu Barbu Lăutaru, căruia i-a spus că este un artist pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu un mare talent. Cercetările de mai târziu, au indicat faptul că Liszt l-a cunoscut pe Barbu Lăutaru în timpul turneului său din Iasi, iar pe Vasile Alecsandri, care în ianuarie 1847 se afla în Italia, abia în primăvara lui 1847, când a revenit la Iaşi, întorcându-se din Ucraina. În urma contactului sau cu muzica populară românească, Franz Liszt a compus si  o Rapsodie română.

·         1848: Intră în vigoare Convenția dintre principatele romane Moldova si Muntenia, privind desființarea vămii dintre cele două țări, excepție făcând sarea. Astfel se va forma o singură piață, protejată de un singur cordon vamal. La 1 / 13 ianuarie 1855 – 3 / 15 decembrie, apare săptămînal la Iaşi, in Moldova, revista ştiinţifică, istorică şi literară „România literară „, editată de Vasile Alecsandri. În paginile acestei  reviste, Alecu Russo publică (în versiune proprie) poemul „Cîntarea României „.

·         1855: Apare, la Iași, săptămânal, sub îngrijirea lui V. Alecsandri, România Literară.

·         1855: Londra, Ontario este incorporat ca oraș.

·         1860: Se înființează, la Paris, un Birou central de corespondență și redacție care avea menirea de a publica articole favorabile cauzei române.

·         1860: Apare, la București, "Revista Carpaților", sub conducerea lui Gheorghe Sion.

·         1861: Începe Conferința națională românească de la Sibiu, în cadrul căreia s-a cerut recunoașterea politică a națiunii române, independența sa și oficializarea limbii române (1-4 ianuarie).

·         1861: Porfirio Diaz cucerește Ciudad de México.

·         1863: Războiul civil american: Intră în vigoare Proclamația de emancipare redactată de către Abraham Lincoln.

·         1863: Primul caz sub Actul gospodăriilor de către Daniel Freeman pentru o fermă din Nebraska.

·         1866: Intră în vigoare legea privind introducerea în România a sistemului metric.

·         1867: A apărut, la Blaj, revista "Archivu pentru filologia și istoria", editată de Timotei Cipariu, prima revistă românească de filologie.

·         1868:  Apare la Braşov (1868-1881) şi apoi la Sibiu (1881-1945) revista „Transilvania”, organ al „Asociaţiunii transilvănene pentru literatură română şi cultura poporului român”.

·         1873: Se deschide, la București, prima expoziție de pictură și sculptură organizată de nou înființata "Societate a amicilor bele-artelor", expoziție la care participă cu 144 de lucrări și Nicolae Grigorescu.

·         1873: Japonia începe să folosească calendarul gregorian.

·         1874: Se înființează la București Banca Marmorosch Blank.

·         1875: Ia ființă "Societatea Studenților în Medicină din București".

·         1877: Regina Victoria a Regatului Unit este proclamată împărăteasă a Indiei.

·         1878: Apare, la Sibiu, ziarul "Observatorul", sub conducerea lui George Barițiu.

·         1880: Ferdinand de Lesseps începe construcția franceză a Canalului Panama.

·         1883: Se constituie la Paris, Franţa, grupul revoluţionar român, compus din Vintilă C.A.Rosetti, Alexandru A.Bădăran, Constantin Mille, Vasile G.Morţun etc.

·         1888: Apare lunar la Blaj revista muzicală şi literară „Muza română”, editată de Iacob Mureşianu. Revista apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1888 – 31 decembrie 1889; seria II – 1 ianuarie 1894 – septembrie 1895; seria III – 1 martie 1906 – 14 martie 1907.

·         1892: Insula Ellis se deschide pentru a începe primirea imigranților în Statele Unite.

·         1893: Apare la Iaşi, România, „Revista critic-literară „, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa.

·         1894: Începe folosirea Canalului de vase din Manchester, Anglia.

·         1894: Apare bilunar la Bucureşti, România, revista literară „Vatra„, condusă de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc. Revista va apărea pînă în august 1896.

·       1896 - Wilhelm Conrad Röntgen a anunţat descoperirea razelor X.

Radiografie cu raze X a mâinii lui Albert von Kölliker – foto: ro.wikipedia.org

Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german. Ca profesor al universității Würzburg, studiind descărcările electrice în tuburi vidate, a descoperit în anul 1895 emisia unor radiații penetrante, pe care le-a numit radiații X care, după moartea sa și în pofida testamentului său, au fost denumite raze Röntgen. În anul 1901 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică Prima radiografie din lume a fost făcută de către Röntgen, care a surprins pe un cliseu fotografic oasele și inelul mâinii soției sale, savantul deducand că oasele sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X.

·         1898: New York City anexează teritoriile din comitatele înconjurătoare, creând City of Greater New York. Cele patru comitate inițiale, Manhattan, Brooklyn, Queens și Bronxul, sunt unite la 25 ianuarie în cadrul Insulei Staten pentru a crea orașul modern al celor cinci comitate.

·         1899: Se încheie dominația spaniolă în Cuba.

·         1901: Cele șase colonii autonome (New South Wales, Victoria, South Australia, Tasmania, Western Australia și Queensland) se unesc, formând Commonwealth of Australia, cu statut de dominion în cadrul Imperiului Britanic (din 1907). Provizoriu, capitala a fost stabilită la Melbourne.

·         1901: Nigeria devine protectorat britanic.

·         1901: Are loc prima Paradă oficială a pantomimilor.

·         1902: Se dispută primul joc de Rose Bowl în Pasadena, California.

·         1904: Apare lunar, la Cernăuţi şi Suceava, revista literară şi ştiinţifică  „Junimea literară„, sub conducerea lui I.Nistor. Revista apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1904 – 1914; seria II – 1923-1939.

·         1907: Apare, la București, de doua ori pe lună, revista literară Convorbiri (după un an Convorbiri critice) condusă de Mihail Dragomirescu

·         1907: Este editata  la Bucureşti, in România, lunar, apoi săptămînal, revista „Floarea darurilor „, sub conducerea lui Nicolae Iorga. „Floarea darurilor ” a fost prima revistă românească de popularizare a literaturii străine. Revista a apărut pînă la 30 decembrie 1907.

·         1908: Pentru prima oară, o minge este scăpată în Times Square din New York City, semnificând începutul Anului nou.

·         1911: Teritoriul de Nord este despărțit de Australia de Sud și transferat în controlul Commonwealth.

·         1912: Revoluția din anii 1911–1913 înlătura dinastia manciuriana, China proclamându–se republica (R.P.Chineza s–a proclamat la 1 oct. 1949)

·         1914: La St. Petersburg, Florida, intră în funcțiune prima companie aeriană din lume, St. Petersburg Tampa Airboat Line.^[1]

·         1918: Celebrul actor român Eduard de Max este numit societar al Comediei Franceze.

·         1923: In România recent unita sunt lichidate zemstvele de voloste (de plasă) existente  în Basarabia ca ramasite ale vechii administratii rusesti.

·         1925: Înființarea legației române de la Tirana 

* 1925 - Americanul Edwin Hubble a anunțat descoperirea unei alte galaxii în afară de Calea Lactee – Andromeda.

Edwin Powell Hubble  – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Edwin Powell Hubble (n. 20 noiembrie 1889, Marshfield, Missouri – d. 28 septembrie 1953, San Marino, California), astronom și cosmolog american, fondatorul astronomiei extragalactice.

·         1927: România ratifică Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice

*  1934 - A fost inaugurată cea mai cunoscuta inchisoare din lume, situata pe insula izolata omonima din Golful San Francisco, Alcatraz, cand primul grup de prizonieri a sosit aici. În 1972, cladirea a fost demolata, iar insula a fost declarata parc national.

Panorama Alcatraz – foto: ro.wikipedia.org

·         1936: Apare bilunar la Iaşi,  revista „Însemnări ieşene” (pînă la 1 octombrie 1940), sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu şi Grigore T.Popa.

·         1936: Este  publicata  la Bucureşti, revista „Preocupări literare„, sub direcţia lui P.Haneş. Revista va apărea pînă în aprilie 1943.

·         1937: Intră în vidoare Codul penal şi Codul de procedură penală din România.

·         1939: Apare la Iaşi, România, „Jurnalul literar „, foaie săprămînală de critică şi informaţie literară, sub conducerea lui George Călinescu. Publicaţia va apărea din 1 ianuarie la 31 ianuarie 1939 şi a doua serie la Bucureşti în 1947-1948.

·         1939: Legaţiile române din Belgrad, Ankara şi Atena sunt ridicate la rangul de ambasadă.

*  1949 - S-a înfiinţat Filarmonica de Stat din Sibiu.

Filarmonica de Stat – Sala Thalia (Teatrul vechi) (Sibiu) – foto preluat de pe wikimapia.org

 * 1952 - A fost creată Orchestra Simfonica din Berlin, la inițiativa profesorului și compozitorului Kurt Sanderling.

* 1958 - A fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) prin intrarea în vigoare a Tratatului privind crearea CEE, semnat la Roma, la 25.03.1957. Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 01.01.1993, CEE devine Uniunea Europeană.

Harta Uniunii Europene
foto: ro.wikipedia.org

·         1959: Fidel Castro și "revoluționarii" săi preiau conducerea asupra Cubei, alungând regimul condus de Fulgencio Batista.

·         1966: Începând cu această dată, toate pachetele de țigări vor avea inscripționat textul "Fumatul poate fi dăunator sănătății"

* 1962 - Grupul The Beatles s-a prezentat la celebra audiţie din studioul DECCA, in Londra. Producătorul Dick Rowe a intrat în istorie, pentru că i-a refuzat.

The Beatles – foto: ro.wikipedia.org

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc.

Fără dubiu, “The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă. În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX.

În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic. În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960

* 1962 - Proclamarea independenţei fata de Noua Zeelanda a statului Samoa de Vest. Sărbătoarea naţională (ziua naţională se sărbătoreşte, însă, la 1 iunie, din cauza condiţiilor climaterice).

* 1965 - A fost marcată prima acțiune de rezistență organizata pe teritoriul Israelului, de catre Organizatia palestiniana “Al-Fatah”.

* 1973 - Aderarea Marii Britanii, a Danemarcei si a Irlandei la Comunitatea Economica Europeana. Populatia Norvegiei a refuzat, prin referendum, intrarea in Europa unita. Europa celor 9 ajunge astfel de la 60 de milioane la 260 milioane de locuitori.

·         1975: Schimbarea a § 2 din Bürgerliches Gesetzbuch Deutschlands („Codul civil al Germaniei”), cu reducerea vârstei majoratului în Germania de la 21 la 18 ani.

·         1977: Disidenții cehoslovaci publică manifestul vizând drepturile și libertățile omului ("Charta 77").

·         1981: Grecia este admisă în Comunitatea Europeană.

·         1984: Brunei devine independent de Regatul Unit.

·         1986: Spania și Portugalia sunt admise în Comunitatea Europeană.

·         1993: Cehoslovacia se scindează în mod pașnic în Cehia și Slovacia.

* 1994 - A intrat în vigoare Acordul Nord-American al Liberului Schimb (NAFTA), semnat la 17 decembrie 1992 de SUA, Mexic şi Canada.

·         1999: Moneda euro este introdusă ca monedă oficială a Uniunii Europene, în formă electronică (fără bancnote).

·         2000: Limba arabă devine unica limbă oficială în Tunisia, în detrimentul limbii franceze, utilizată până în acest an pe scară largă în administrația țării.

·         2002: Moneda euro este introdusă în 12 țări din Uniunea Europeană - Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,Portugalia și Spania. 

·         2004: Irlanda devine primul stat care interzice fumatul în localuri.

* 2005 - În România, s-a constituit Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC). Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) a fost un organ de specialitate al administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

ANPDC avea rolul de a asigura respectarea și promovarea drepturilor copilului pe teritoriul României. ANPDC a fost înființată în anul 2001, prin Ordonanță de urgență a Guvernului, sub numele de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA). De la data de 1 ianuarie 2005, instituția a fost redenumită în Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Atribuțiile în domeniul adopției au fost preluate la acel moment de Oficiul Român pentru Adopții. La data de 26 noiembrie 2009, ANPDC a fost desființată, atribuțiile instituției fiind preluate de Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC)

·         2007: România și Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene.

·         2007: Slovenia adoptă oficial moneda unică europeană.

·         2007: Timp de un an de zile, Sibiul împarte împreună cu Luxemburg titlul de capitală europeană a culturii. 

Sibiu: Muzeul Brukenthal și Primăria din Piața Mare – foto: ro.wikipedia.org

·         2008: Cipru și Malta adoptă oficial moneda unică europeană.

·         2014: Letonia a adoptat oficial moneda  unică europeană.

• 2017: Un club de noapte din Istanbul, cel mai populat oraș din Turcia, a fost atacat de persoane înarmate. Cel puțin 39 de oameni au murit în timp ce motivele atacatorului sunt încă necunoscute.

• 2019 - România a preluat Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

  

  foto preluat de pe www.romania2019.eu

  În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România va exercita primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe fundalul unei agende europene marcate de evoluții politice și dosare cu un impact decisiv asupra viitorului Uniunii. Procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierea bugetului Uniunii pentru perioada 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019, precedate de o campanie cu mize politice majore și mesaje cu potențial de dezinformare și diviziune la nivel european, vor spori complexitatea agendei Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

  În contextul unor astfel de provocări, România își propune să promoveze pe parcursul mandatului său o viziune pragmatică, axată pe principiul coeziunii europene pe toate palierele: politic, economic, social. Acționând sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană”, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe identificarea de soluții care să reflecte deopotrivă interesele statelor membre și viziunea instituțiilor europene, răspunzând astfel idealului unei Europe solidare, unite și puternice.

• 2021 - Regatul Unit a completat procesul de retragere din Uniunea Europeană după o perioadă de tranziție de 11 luni, devenind țară terță.

  La 1 ianuarie 2021 intră în vigoare, în format provizoriu, Acordul de Cooperare şi Comerţ Uniunea Europeană-Marea Britanie, document istoric care marchează părăsirea Pieţei Unice Europene şi a Uniunii Vamale de către statul britanic şi, totodată, încheie perioada de tranziţie după Brexit la nivelul relaţiilor dintre Regatul Unit şi blocul comunitar stabilind cadrul viitor de funcţionare la nivel comercial între aceştia.

  La 24 decembrie 2020, echipele de negociere ale guvernului Marii Britanii şi Uniunii Europene au ajuns la un acord, de principiu, privind Acordul de Cooperare şi Comerţ UE-Marea Britanie, potrivit agenţiilor internaţionale de presă şi portalului

Nașteri

* 765: Alī ibn Mūsā al-Riḍā (în arabă علي بن موسى الرضا) (cunoscut și ca Ali al-Ridha, Ali Rezā sau Ali Rizā) (n. 29 decembrie 765^[4] – d. 23 august 818) a fost un imam șiit. A aparținut celei de-al șaptea generații de descendenți ai lui Mahomed și a celei de-a opta din cadrul Celor doisprezece imami. I s-a mai dat și numele ‘Alī ibn Mūsā ibn Ja‘far.

A fost al șaptelea fiu al imamului Musa al-Kazim. A avut un singur fiu, care i-a fost și succesor și anume Mohammad-Taqi al-Jawad.

·         1431: Papa Alexandru al VI-lea (n. 1 ianuarie 1431, Xativa, lângă Valencia, Spania; d. 18 august 1503, Roma) este numele sub care a devenit Papă al Bisericii Catolice Roderic Borja, descendent al unei familii nobiliare catalane atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol și Isabella Borja, și nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea nașterii nepotului său).

Roderic Borja s-a stabilit în Italia în timpul pontificatului unchiului său, Calixt al III-lea. Borja s-a redenumit Rodrigo Borgia și a început o ascensiune ce se va încheia cu dobândirea, pentru unsprezece ani, a tiarei papale (1492-1503). În noaptea de 10 spre 11 august 1492, cardinalii reuniți în conclav la Roma îl alegeau cu o largă majoritate de voturi ca nou Papă: Alexandru al VI-lea, cel de-al doilea suveran pontif catalan.

În anul 1494, Papa Alexandru al VI-lea a folosit coridorul secret din "Pasajul Borgo" dintre Vatican și fortificația învecinată Castelul Sant'Angelo, pentru a scăpa cu viață la invazia trupelor lui Carol al VIII-lea al Franței.

Istoria papei Alexandru al VI-lea a reținut mai mult poveștile de alcov - nu puține reale. E cunoscut pentru orgiile pe care le-a organizat, în special una din 1501, intitulat "Turnirul Curvelor", în care 50 de dansatoare se dezbrăcau în jurul mesei la care se afla papa și familia sa. Aceștia aruncau cu castane pe jos, femeile mișunând pe podea precum animalele, și se ofereau premii celui care se culca cu cele mai multe dintre ele. Un alt hobby al acestui papă era sǎ se uite la cai în timp ce se împerecheau. A avut 7 copii nelegitimi și numeroase amante.

Tânǎrul Rodrigo nu își alesese definitiv profesia când alegerea unchiului sǎu ca papǎ (1455) i-a deschis noi perspective. A fost adoptat imediat în familia Callixtus și a fost prezentat italienilor ca Rodrigo Borgia. Unchiul sǎu l-a trimis pentru o perioadǎ scurtǎ de timp sǎ studieze dreptul la Universitatea din Bologna. În 1456, la vârsta de 25 de ani, a devenit diacon la biserica Sfântul Nicolo in Carcere, titlu pe care și l-a pǎstrat pânǎ în anul 1471, când este avansat episcop de Albano. În 1476 devine episcop de Porto. Poziția sa oficialǎ în curia romanǎ dupǎ anul 1457 a fost aceea de vicecancelar al Bisericii Catolice, motiv pentru care a fost invidiat de mulți. Prin anul 1470 începe relația sa cu Vanozza Catanei, mama celor patru copii ai sǎi: Juan, Caesar, Lucrezia și Jofre nǎscuți, dupǎ Gregorovius, în 1474, 1476, 1480 și 1482.

Borgia, cu douǎ treimi din voturi, a fost ales papǎ pe 11 august 1492, luând numele de Papa Alexandru al VI-lea. Cu toate cǎ se crede că voturile au fost cumpǎrate, acest fapt este dificil de dovedit din punct de vedere juridic, din moment ce alegerea a fost validatǎ. Tot ceea ce se poate afirma cu certitudine este cǎ factorul determinant în alegerea ca papǎ a lui Borgia a fost influența cardinalului Ascanio Sforza, cât și votul lui. Este aproape sigur cǎ opțiunea lui Sforza nu a fost influențatǎ de bani, ci de dorința acestuia de a deveni noul consilier papal. Alegerea ca papǎ a celui care timp de 35 de ani a condus afacerile cancelariei romane cu o rarǎ abilitate a fost făcută prin aprobarea generalǎ. Pentru romani în general, care începuserǎ sǎ-l vadǎ pe Borgia ca unul de al lor și care au prezis un pontificat splendid și energic, alegerea a fost acceptabilǎ.

A fost tată a patru copii legitimi, printre care și Lucrezia Borgia și Cesare Borgia.

Alexandru al VI-lea
Date personale
Născut	1 ianuarie 1431  Játiva, Spania[1]
Decedat	18 august 1503 (72 de ani)[2]  Roma, Statele Papale
Înmormântat	Santa Maria in Monserrato degli Spagnoli[*]
Cauza decesului	malarie
Părinți	Jofré Llançol i Escrivà[*]
Copii	Cesare Borgia Giovanni Borgia,Duce de Gandia Lucreția Borgia Gioffre Borgia
Cetățenie	Regatul Aragonului
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*] catholic deacon[*]
Activitate
Început de pontificat	11 august 1492
Final de pontificat	18 august 1503
Predecesor	Papa Inocențiu al VIII-lea
Succesor	Papa Pius al III-lea

·         1449:  S-a născut Lorenzo de Medici, supranumit “Lorenzo Magnificul”, conducător al Florenţei din 1469 şi patron al artelor si literaturii.  A  facut din Florenta adevaratul centru al Renasterii italiene; (m. 9 aprilie 1492).

Lorenzo de' Medici s-a născut la 1 ianuarie 1449, într-una dintre cele mai bogate familii florentine, proprietară a băncii Medici cu filiale în întreaga Europă. Bunicul lui Lorenzo, Cosimo de Medici „Părintele Patriei”, a fost primul membru al familiei Medici care a combinat funcționarea Băncii Medici cu conducerea Republicii Florentine. Cosimo a fost unul dintre cei mai bogați oameni din Europa și a cheltuit o mare parte din averea sa în guvernare și în filantropie. Tatăl lui Lorenzo, Piero I de' Medici, cunoscut și sub numele de „Piero Gutosul”, a fost, de asemenea, protector al artelor și un mare colecționar. Mama lui Lorenzo, Lucrezia Tornabuoni a fost poetă și scriitoare de sonete.

Lorenzo a fost considerat cel mai deștept dintre cei cinci copii ai lui Piero și a Lucreziei, el fiind instruit de diplomatul Becchi, care l-a iniția în studiul latinei și al autorilor clasici. Văzând un viitor strălucit pentru copilul său, Piero de' Medici l-a trimis pe Lorenzo în mai multe misiuni diplomatice importante, pe când era încă un copil.

Lorenzo de' Medici,
bust din teracotă, de Verrocchio

Începând cu 1464, când tatăl său îi urmează lui Cosimo de' Medici, Lorenzo primește diverse misiuni diplomatice. Una din acestea a constat în a apăra, în fața papei, legitimitatea lui Galeas-Maria Sforza ca duce de Milano.

În anul 1469, la vârsta de douăzeci de ani, Lorenzo își asumă rolul de lider de stat după moartea tatălui său. Cu toate că Florența a inflorit sub domnia sa, Lorenzo a condus ca un despot iar oamenii au avut parte de puțină libertate politică. Acest lucru făcea ca familiile rivale să devină dușmanii înverșunați ai Medicilor.

Pe 26 aprilie 1478, în duminica Paștelui, într-un incident rămas în istorie sub numele de Conspirația Pazzi, un grup de conspiratori, care includea membrii din familia Pazzi, sustinuți de Arhiepiscopul din Pisa și de Papa Sixtus al IV-lea, i-au atacat pe Lorenzo și pe fratele său Giuliano, în catedrala din Florența. În urma atacului, Giuliano a murit iar Lorenzo a scăpat doar cu o rană. Conspirația a atras o pedeapsă brutală prin executarea tuturor membrilor care au fost implicați.

În urma Conspirației Pazzi, familia Medici și florentinii au suferit mânia Vaticanului. Papalitatea a confiscat toate activele Medicilor pe care le-a putut găsi, l-a excomunicat pe Lorenzo și întregul guvern florentin și în cele din urmă a pus întregul oraș sub interdicție. Când aceste mișcări ale Papei au avut un efect redus, Papa Sixtus a format o alianță militară cu Regele Ferdinand I, numindu-l pe fiul sau, Alfonso, Duce de Calabria, să conducă o invazie împotriva Republicii Florentine.

Lorenzo a adunat cetățenii și a cerut sprijinul din partea partizanilor Medici din Bologna și Milano, însă doar datorită diplomației sale a reușit să rezolve criza, călătorind personal la Napoli unde a încheiat un tratat de pace. Acest succes i-a permis lui Lorenzo să asigure schimbările constituționale din cadrul guvernului florentin și a dus la sporirea propriei puteri.

Lorenzo, ca și bunicul său Cosimo de Medici, a urmărit o politică de menținere a păcii și a restabilit un echilibru de putere între statele din nordul Italiei, reușind să mențină departe de Republică, celelalte state europene importante, cum ar fi Franța și Sfântul Imperiu Roman. Lorenzo a menținut relații bune cu sultanul Mahomed al II-lea al Imperiului Otoman, prin comerțul maritim care reprezenta o sursă de bogăție pentru florentini.

Portretul lui Lorenzo de' Medici, de Girolamo Macchietti (jumătatea secolului al XVI-lea), Galeria Uffizi

Datorită lui Lorenzo, capitala Republicii atinge maxima sa frumusețe, impunându-se pe plan economic și cultural, nu doar în Italia, ci în întreaga Europă. Florența devenise leagănul Renașterii italiene și centrul unde iradia civilizația renascentistă. Grijile sale pentru Florența au încurajat și au asigurat o înflorire artistică fără precedent. Literat și poet, colecționar de obiecte prețioase și de statui antice, descoperitor de noi talente, Lorenzo a promovat la cel mai înalt nivel literatura și artele. La curtea sa au trăit și au creat personalități renumite precum: Luigi Pulci, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino și Pico della Mirandola. Pentru el au lucrat cei mai mari artiști ai timpului, precum Botticelli - exponent de vârf al culturii perioadei respective-, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, Leonardo da Vinci și Michelangelo, pe care Magnificul îi ținea aproape de el, la palatul din Via Larga.

în timpul mandatului său, mai multe sucursale ale băncii familiei s-au prăbușit din cauza creditelor neperformante iar în ultimii ani, au intrat în dificultăți financiare, Lorenzo recurgând la deturnarea fondurilor de încredere și de stat.

Lorenzo de'Medici a murit în noaptea de 8 aprilie sau în dimineața de 9 aprilie 1492, la vila familiei din Careggi. Savonarola l-a vizitat pe muribund pe patul de moarte. Conform scrisorilor martorilor din noaptea aceea, Lorenzo a murit consolat, după ce Savonarola i-a dat binecuvântarea. În noaptea când acesta a murit, un fulger a lovit tunul bisericii Santa Reparata. El și fratele său Giuliano sunt îngropați într-o capelă proiectată de Michelangelo, situată în partea de nord de Biserica San Lorenzo.

Lorenzo Magnificul nu a fost numai protector al artelor, ci și poet. A scris o operă lirică variată, poeme idilice, elegiace, mitologice, poezii erotice în stil petrarchist și neoplatonic, în care străbate o senzualitate robustă, pe motivul horațian „carpe diem”.

• Selve d'amore ("Pădurile iubirii")
• Ambra
• Corinto
• Venere e Marte ("Venere și Marte")
• La caccia col falcone ("Vânătoarea cu șoimul")
• Laudi ("Laude")
• Nencia da Barberino
• I beonii ("Bețivanii")
• Canti carnascialeschi, din care cel mai cunoscut este Trionfo di Bacco e Arianna.

Rappresentazione dei santi Giovanni e Paolo

Lorenzo s-a căsătorit, prin procură, cu Clarice Orsini la 7 februarie 1469. Căsătoria propriu-zisă a avut loc la Florența în data de 4 iunie 1469. Clarice a fost fiica lui Giacomo Orsini, senior de Monterotondo și Bracciano, și a soției sale Maddalena Orsini.

Clarice și Lorenzo au avut 10 copii:

• Lucrezia Maria Romola de' Medici (Florenta, 4 august 1470 - 15 noiembrie 1553); s-a căsătorit pe 10 septembrie 1486 cu Jacopo Salviati și au avut 10 copii, inclusiv Cardinalul Giovanni Salviati, Cardinalul Bernardo Salviati, Maria Salviati (mama lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana) și Francesca Salviati (mama Papei Leon al XI-lea)
• Doi gemeni care au murit la naștere (martie 1471)
• Piero di Lorenzo de' Medici (Florența, 15 februarie 1472 - Râul Garigliano, 28 decembrie 1503), conducătorul Florenței după moartea tatălui său, supranumit și Piero Ghinionistul
• Maria Maddalena Romola de' Medici (Florenta, 25 iulie 1473 - Roma, 2 decembrie 1528), căsătorită pe 25 februarie 1487 cu Franceschetto Cybo (fiul nelegitim al Papei Innocent al VIII-lea) și au avut șapte copii
• Beatrice de' Medici (23 septembrie 1474 - septembrie 1474)
• Giovanni di Lorenzo de' Medici (Florența, 11 decembrie 1475 - Roma, 1 decembrie 1521), l-a succedat la tronul pontifical pe Papa Leon al X-lea pe 9 martie 1513
• Luisa de' Medici (Florența, 25 ianuarie 1477 - iunie 1488), numită și Luigia, a fost logodita cu Giovanni de'Medici il Popolano însă a murit tânără
• Antonia Romola de' Medici (Pistoia, 16 ianuarie 1478 - Roma, 29 iunie 1515), s-a căsătorit în 1494 cu Piero Ridolfi și au avut cinci copii, inclusiv Cardinalul Niccolo Ridolfi
• Giuliano di Lorenzo de' Medici, Duce de Nemours (Florența, 12 martie 1479 - 17 martie 1516), ridicat la rang de duce de către Regele Francisc I al Franței

Lorenzo l-a adoptat și pe nepotul său Giulio, fiul nelegitim al fratelui său Giuliano. Giulio a devenit Papa Clement al VII-lea.

Lorenzo de' Medici
Lorenzo de' Medici, portret de Agnolo Bronzino
Date personale
Nume la naștere	Lorenzo di Piero de' Medici
Născut	1 ianuarie 1449 Florența, Republica Florenței
Decedat	9 aprilie 1492 (43 ani, 99 zile) Careggi, Republica Florenței
Înmormântat	Basilica of San Lorenzo[*]
Părinți	Piero di Cosimo de' Medici Lucrezia Tornabuoni
Frați și surori	Nannina de' Medici[*] Maria di Piero de' Medici[*] Bianca de' Medici[*] Giuliano de' Medici Giovanni de' Medici[*]
Căsătorit cu	Clarice Orsini (4 iunie 1469–30 iulie 1487)
Copii	Lucrezia de' Medici Piero de' Medici Maddalena de' Medici Beatrice de' Medici Giovanni de' Medici, Papa Leon al X-lea Luisa de' Medici Giuliano de' Medici (1479-1516)
Cetățenie	Republica Florentină[*]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic scriitor poet bancher[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa Medici
Senior al Florenței
Domnie	2 decembrie 1469 – 9 aprilie 1492
Predecesor	Piero di Cosimo de' Medici
Succesor	Piero de' Medici

·         1484 - S-a născut liderul protestant elveţian Huldrych Zwingli; (d. 11.10.1531) . A fost conducătorul Reformei protestante in Elvetia și întemeietor al Bisericilor reformate di aceasta tara.

·        1516 - S-a născut Margareta Leijonhufvud, regina lui Gustav I al Suediei (d. 1551)

Margareta Leijonhufvud (născută Margareta Eriksdotter; 1 ianuarie 1516 – 26 august 1551) – foto (Pictură de Johan Baptista van Uther): ro.wikipedia.org

Margareta Leijonhufvud, a doua soție a regelui Gustav I al Suediei și mama a doi regi ai Suediei: Ioan al III-lea și Carol al IX-lea.

·         1600: Friedrich Spanheim, teolog olandez (d. 1649)

·         1614: John Wilkins, episcop englez de Chester (d. 1672)

·         1638 - S-a născut Împăratul Go-Sai al Japoniei (d. 1685)

Împăratul Go-Sai (1 ianuarie 1638 – 22 martie 1685) - foto (Împăratul Go-Sai de Prințul Kōben): ro.wikipedia.org

Împăratul Go-Sai , a fost al 111-lea împărat al Japoniei, potrivit ordinii tradiționale de succesiune.
Domnia lui Go-Sais-a întins din 1654 până în 1663

·         1648: Elkanah Settle, scriitor englez (d. 1724)

·         1655: Christian Thomasius, jurist german (d. 1728)

·         1684: Arnold Drakenborch, savant olandez (d. 1748)
* 1701: Johan Joachim Agrell (n. 1 ianuarie 1701 Löth—d. 1 ianuarie 1765) a fost un compozitor suedez.

·         1704: Soame Jenyns, scriitor englez (d. 1787)

·         1711: Franz Freiherr von der Trenck, soldat austriac (d. 1749)

·         1714: Kristijonas Donelaitis (n. 1 ianuarie 1714 - d. 18 februarie 1780) a fost un poet lituanian, considerat întemeietorul literaturii clasice lituaniene.

·         1735: Paul Revere, argintar și patriot american (d. 1818)

·         1750: Frederick Muhlenberg, primul vorbitor al Casei de Reprezentanți a Statelor Unite (d. 1801)

·         1752: Betsy Ross, croitoreasă americană, despre care se spune că ar fi cusut primul steag al Statelor Unite ale Americii (d. 1836)

·         1774: André Marie Constant Duméril, zoolog francez (d. 1860)

·       1823 - S-a născut Sándor Petőfi, poet romantic, unul dintre marii lirici ai poeziei ungare si reprezentant emblematic al al intelectualitatii revolutionare de la 1848 din Ungaria.

Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun – d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) – foto – Petőfi Sándor 1848-ban (Barabás Miklós litográfiája): ro.wikipedia.org

Sándor Petőfi a fost un poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. A murit probabil pe campul de lupta la Albesti ,comitatul Tarnava Mare, in Transilvania, la 31 iulie 1849; („Nori”, „Apostolul”, „O seara acasa”).

·         1830: Vasile Boerescu, om politic liberal (d. 1883)

·         1833: Robert Lawson, arhitect neo-zeelandez (d. 1902)

·         1839: Ouida, scriitoare engleză (d. 1908)
* 1847: Prințesa Margherita de Bourbon-Parma^[1][2] (italiană Margherita Maria Teresa Enrichetta, Principessa di Parma^[1][2]) (1 ianuarie 1847 – 29 ianuarie 1893) a fost primul copil^[1][2] al lui Carol al III-lea, Duce de Parma și a Prințesei Louise Marie Thérèse a Franței^[1][2] (fiica cea mare a lui Charles Ferdinand, Duce de Berry și a Prințesei Caroline Ferdinande Louise a celor Două Sicilii.^[1][2] Margherita a fost strănepoata regelui Carol al X-lea al Franței

Margherita de Bourbon-Parma și soțul ei în 1867

La 4 februarie 1867, la Schloss Frohsdorf, Austria, Margherita s-a căsătorit cu Carlos, Duce de Madrid, fiul cel mare al lui Juan, Conte de Montizón și a Arhiducesei Maria Beatrix de Austria-Este.^[1][2] Soțul ei a fost pretendent carlist la tronul Spaniei.

Margherita și Carlos au avut cinci copii:^[1][2]

• Infanta Blanca a Spaniei (1868–1949) căsătorită în 1889 cu Arhiducele Leopold Salvator, Prinț de Toscana; au avut copii
• Jaime, Duce de Madrid (1870–1931)
• Infanta Elvira a Spaniei (1871–1929) a murit necăsătorită însă cu copii.
• Infanta Beatriz a Spaniei căsătorită în 1892 la Veneția cu Fabrizio Massimo, Principe di Roviano
• Infanta Alicia a Spaniei (1876–1975) căsătorită prima dată la Veneția în 1897 cu Friedrich, Prinț von Schönburg-Waldenburg; au avut copii, au divorțat în 1903; căsătorită a doua oară în 1906 la Viareggio cu Lino del Prete; au avut copii.

Margherita a murit la 29 ianuarie 1893.^[1][2] Anul următor Carlos s-a recăsătorit cu Prințesa Berthe de Rohan.

Prințesa Margherita de Bourbon-Parma
Ducesă de Madrid
Date personale
Nume la naștere	Margherita Maria Teresa Enrichetta
Născută	1 ianuarie 1847 Lucca, Ducatul de Parma
Decedată	29 ianuarie 1893 (46 de ani) Viareggio, Toscana, Regatul Italiei
Părinți	Carol al III-lea, Duce de Parma Luisa Maria Tereza de Bourbon-Artois
Frați și surori	Prințesa Alice de Parma Prince Henry, Count of Bardi[*] Robert I, Duce de Parma
Căsătorită cu	Carlos, Duce de Madrid
Copii	Infanta Blanca Jaime, Duce de Madrid Infanta Elvira Infanta Beatriz Infanta Alicia
Cetățenie	Ducatul Parmei[*]  Regatul Italiei  Provinciile Unite ale Italiei Centrale
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Parma Casa de Bourbon

* 1852: Eugène-Anatole Demarçay (n. 1 ianuarie 1852 – d. 5 martie 1903) a fost un chimist francez. A studiat cu Jean-Baptiste Dumas. În timpul unui experiment, o explozie i-a distrus un ochi.

*  1854 - S-a născut Sir James George Frazer, etnograf, antropolog şi folclorist scoțian. (d. 1941)

James George Frazer – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

James George Frazer (n. 1 ianuarie 1854, Glasgow – d. 7 mai 1941) a fost un autor, antropolog cultural şi social, teolog şi magistrat scoţian. Lucrarea sa cea mai importantă din domeniul combinat al antropologiei culturale, religioase şi sociale este Creanga de Aur (în original, The Golden Bough), o lucrare în 12 volume dedicată credinţelor şi practicilor religioase ale populaţiilor primitive. Opere

·         1857: Wojciech Kossak, pictor polonez (d. 1942)

·         1860: George Washington Carver, educator, inventator și botanist american (d. 1943)

·       1863 - S-a născut Pierre de Coubertin, filosof, istoric si sociolog, organizatorul Jocurilor Olimpice moderne; (m. 2 septembrie 1937).

Pierre de Coubertin (n. 1 ianuarie 1863, Paris – d. 2 septembrie 1937, Geneva, Elveția), pedagog și istoric francez, fondatorul CIO și părintele Jocurilor Olimpice moderne – foto: ro.wikipedia.org

·         1864: Alfred Stieglitz, fotograf american (d. 1946)

* 1864 - S-a nascut George Washington Carver, botanist, chimist și agronom american. (d. 5 ianuarie 1943, Tuskegee. Alabama)

George Washington Carver (n. ianuarie 1864, lângă Diamond Grove, Missouri, SUA – d. 5 ianuarie 1943, Tuskegee. Alabama) – foto (Fotografie a lui George Washington Carver făcută de Frances Benjamin Johnston în 1906): ro.wikipedia.org

·         1868: Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (n. 1 ianuarie 1868, Târgoviște - d. 14 decembrie 1946, București) a fost un prozator român, faimos pentru povestirile sale, scrise inițial pentru copiii săi. oan Alexandru Brătescu-Voinești s-a născut la Târgoviște, pe 1 ianuarie 1868, ca descendent al unei familii de boieri. Eroul din nuvela „Neamul Udreștilor” e un strămoș al scriitorului. A făcut Liceul și Universitatea la București. A fost judecător în București, Ploiești, Pitești, Craiova și Târgoviște, unde în anul 1896 s-a stabilit definitiv. Intră în viața politică și este prezent până în 1940 în toate legislaturile parlamentare: a fost secretar general al Camerei Deputaților (1914-1940). A fost membru al Academiei Române din 1918.^[1] În anul 1945a câștigat Premiul Național Pentru Proză. După 1937 alunecă în atitudini profasciste, teoretizate în opuscule programatice: Huliganism(1938), Germanofobie (1940). ^[2]

Ioan Alexandru Brătescu-Voinești

În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul volum, culegerea „Nuvele și schițe” i-a apărut în 1903. A urmat în 1906 „În lumea dreptății”, iar în 1912, „Întuneric și lumină”. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz (1887-1936), o piesă de teatru numită „Sorana”. În perioada interbelică a publicat mai puțină proză.

Este cunoscut în special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună” (un copil isteț de la țară neînțeles de săteni) ș.a.

S-a stins din viață în anul 1946, pe 14 decembrie, la București.

·         1868: George Murnu, scriitor și istoric membru al Academiei Române (d. 1957)

* 1869: Louis de La Vallée Poussin sau Louis Etienne Joseph Marie de la Vallée Poussin (n. 1 ianuarie 1869, Liège, Belgia - d. 18 februarie 1938, Uccle, Bruxelles) a fost un renumit indolog și specialist în budismulsanscrit.

·         1873: Mariano Azuela, romancier mexican (d. 1952)

·         1874: Gustave Whitehead, inventator germano-american (d. 1927)^[2]

·         1876: Harriet Brooks, fiziciană canadiană (d. 1933)

·         1878: Agner Krarup Erlang, matematician și statistician danez (d. 1929)

·         1879: E. M. Forster, romancier englez (d. 1970)

·         1883: Federigo Tozzi, scriitor italian (d. 1920)
* 1883: Aristide Blank (n. 1 ianuarie 1883, București - d. 1 ianuarie 1960, Paris) a fost un economist și finanțist român din perioada interbelică.

*  1883 - S-a născut William Joseph Donovan, american, directorul Oficiului pentru Studii Strategice in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; (d.08.02.1959).

·         1887 - S-a născut Wilhelm Canaris, amiral german. seful spionajului nazist. A fost executat la 9.04.1945 fiind acuzat de tradare.

Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887 în Aplerbeck, Dortmund – d. 9 aprilie 1945, spânzurat în lagărul de concentrare Flossenbürg) – foto: ro.wikipedia.org

Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887 în Aplerbeck, Dortmund – d. 9 aprilie 1945, spânzurat în lagărul de concentrare Flossenbürg). A fost șeful serviciului de spionaj militar german, Abwehr, pentru cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial, până în 1944, când a fost eliminat în urma activităților sale antihitleriste

* 1888: Theodor Davila a fost un fotbalist român, prim-motor al fotbalului românesc în perioada antebelică. De altfel Theodor Davila este fiul dramaturgului Alexandru Davila și totodată nepotul lui Carol Davila. A fost căsătorit cu Maria Cantacuzino-Corneni. Theodor Davila s-a născut în 1888, fiind fiul lui Alexandru Davila și al Hortense Keminger (1865-1935).

Theodor Davila a avut un rol important în dezvoltarea fotbalului românesc fiind printre primii pionerii ai sportului rege în România. A evoluat ca fotbalist la ASC Olympia București, iar mai târziu a fost arbitru.

De altfel Theodor Davila a fost Colonel în Armata Română și a participat în cel de Al Doilea Război Mondial. A murit pe Frontul de Est la Odessa în vara anului 1941.

·         1890: Anton Melik, geograf sloven (d. 1966)
* 1891: Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei (rusă Константин Константинович) (1 ianuarie 1891 – 18 iulie 1918), numit în familie "Kostia", a fost al patrulea fiu al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg.

Prințul Constantin Constantinovici
Date personale
Născut	1 ianuarie 1891 Sankt Petersburg, Imperiul Rus
Decedat	18 iulie 1918 (27 de ani) Alapayevsk, R.S.F.S.R
Cauza decesului	omor
Părinți	Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg
Frați și surori	Prințesa Tatiana Constantinovna a Rusiei Prințesa Vera Constantinovna a Rusiei Prințul Ioan Constantinovici al Rusiei Prințul Igor Constantinovici al Rusiei Prințul George Constantinovici al Rusiei Prințul Oleg Constantinovici al Rusiei Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei
Ocupație	om politic personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

·         1892: Artur Rodzinski, dirijor croat (d. 1958)
* 1894: Vasile Lăzărescu (n. 1 ianuarie 1894 Jadani, astăzi Cornești, județul Timiș - d. 21 februarie 1969, Mănăstirea Cernica) a fost un mitropolit român.

A urmat școala elementară în localitatea natală, liceul în Timișoara și Facultatea de Teologie din Cernăuți unde a obținut doctoratul în 1919. A urmat studii de Pedagogie și Filozofie la Universitățiile din Budapesta, Viena și Cernăuți.^[1] Închis de autoritățile comuniste la Mănăstirea Cernica, Vasile Lăzărescu și-a găsit sfârșitul la 21 februarie 1969, în condiții încă neelucidate.^[1] S-ar impune scrierea pe viitor a unei monografii-album despre personalitatea sa, inițiată eventual de instanțele eclesiastice românești.

·         1894: Satyendra Nath Bose (în bengaleză /sɐθ.jin.ðrɐ nɑθ bos/) (n. 1 ianuarie1894 – d. 4 februarie 1974) a fost un fizician bengalez, specialist în fizică matematică. Este cunoscut pentru lucrările sale din domeniul mecanicii cuantice în anii 1920, prin care a pus bazele statisticii Bose-Einstein și pentru Condensatul Bose-Einstein. După el a fost denumit bosonul.

·        1895 - S-a născut J. Edgar Hoover, director american al FBI-ului (d. 02.05.1972).

John Edgar Hoover (n. 1 ianuarie 1895, la Washington, D.C. – d. 2 mai 1972, la Washington, D.C.) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

John Edgar Hoover a fost directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) de la 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani. Până azi, J. Edgar Hoover a rămas cel mai mult timp în fruntea unei agenții americane, servind sub opt președinți, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon. După el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI

·         1897: Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d. 20 mai 1988, la București) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 - 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producția industrială în 1980. Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei și ai lui Mărgărit Aslan, ambii intelectuali de origine armeană^[1]. Urmează cursurile Colegiului Romașcanu din Brăila. La 13 ani își pierde tatăl. Familia Aslan părăsește orașul natal și se mută la București. În 1915, Ana absolvă Școala Centrală din București. La 16 ani, visează să ajungă pilot și chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol - Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei și se înscrie la Facultatea de Medicină.

În timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan a îngrijit soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, ea a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, a absolvit Facultatea de Medicină. Este numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care o îndrumă și în alcătuirea tezei de doctorat.

Urmează o activitate didactică și spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. Din 1949, devine șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni și evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obține rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române.

·         1897: Vasile Băncilă, filosof, eseist, publicist, profesor (d. 1979)

* 1897: Gheorghe (George) Alexianu (n. 1 ianuarie 1897, Străoane, județul Putna;^[1] d. 1 iunie 1946, Jilava) a fost doctor în drept, profesor de liceu, conferențiar universitar, guvernator al Transnistriei în perioada 19 august1941–1944. În 1946, inculpat și condamnat pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității; a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din București (condamnare reconfirmată la recursurile din 2006 și 2008) și a fost executat la 1 iunie 1946 prin împușcare. Alexianu a fost arestat în august 1944 și expediat la Moscova, în lotul din care făceau parte Ion Antonescu și Mihai Antonescu. A fost predat autorităților române în aprilie 1946, a fost judecat și condamnat pentru crime de război și executat la 1 iunie 1946^[8].

Capetele de acuzare formulate la proces împotriva lui Alexianu și soluțiile pronunțate pentru fiecare dintre acestea au fost următoarele:

• a militat pentru desăvârșirea intrării trupelor germane pe teritoriul țării, prin participarea sa la Consiliul de Miniștri, începând cu 7 iulie 1941 până la 26 ianuarie 1944 – detențiune grea pe viață și 10 ani degradare civică;
• participarea la declararea războiului împotriva URSS și sprijinirea continuării războiului împotriva URSS și Națiunilor Unite – pedeapsa cu moartea și 10 ani de degradare civică;
• ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odesa din toamna anului 1941 – pedeapsa cu moartea și 10 ani degradare civică;
• organizarea de munci excesive, deplasări și transporturi de persoane în scopul exterminării acestora – pedeapsa cu moartea și 10 ani interdicție corecțională;
• însușirea de bunuri private din Transnistria – muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică;
• realizarea de avere în mod ilicit – muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică;
• organizarea de ghetouri, lagăre de internare și deportări din motive de persecuție politică și rasială – detențiune grea pe viață și 10 ani degradare civică;
• ordonarea de măsuri nedrepte de concepție hitleristă și rasială – detenție grea pe viață și 10 ani degradare civică;
• aservirea vieții economice a țării în interesul Germaniei hitleriste pentru sprijinirea războiului împotriva URSS – detenție grea pe viață și 10 ani degradare civică;
• nerespectarea regulilor internaționale cu privire la ducerea războiului – achitat;
• supunerea la un tratament inuman a prizonierilor de război – achitat;
• crima prevăzută de art. 2 lit. e din Legea 312/945 – achitat.

La 5 decembrie 2006, în baza cererii de revizuire înaintată de fiul său, Curtea de Apel București l-a achitat parțial pe Gheorghe Alexianu, la 5 decembrie 2006, de culpa privind participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice, menținând celelalte condamnări, inclusiv pedeapsa capitală^[9].

În urma recursului formulat de Parchet contra acestei achitări parțiale, procesul a fost rejudecat și, la 6 mai 2008, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins definitiv cererea de revizuire a sentinței din 1946^[10].

·         1897: Makoto Tomioka, scriitor și terorist japonez (d. 1926)

·         1900: Paola Borboni, actriță italiană (d. 1995)

·         1900: Xavier Cugat, muzician catalano-cubanez și lider de trupă (d. 1990)

·         1902: Buster Nupen, jucător de crichet sud-african (d. 1977)

·         1904: Fazal Ilahi Chaudhry, politician pakistanez (d. 1982)
* 1905: Emil Grecescu (n. 1 ianuarie 1905, București – d. 1981^[1]) a fost un amiral român, care a deținut funcția de comandant al Marinei Militare Române în perioada 1949 - 1952. A studiat la "Colegiul B.P.Hașdeu" din Buzău și apoi la Școala Navală din Constanța. După finalizarea studiilor, a lucrat la Serviciul Hidrografic, Compania a V-a din cadrul Bazei Navale Maritime, ca ofițer la bordul torpilorului "Zmeul", ofițer secund la bordul remorcherului "Lt. Vârtosu". Până în perioada postbelică a lucrat aproape neîntrerupt la Serviciul Hidrografic, cu excepția perioadei 1925-1926.

Pe timpul campaniilor de vară a activat ca ofițer cu navigația pe torpilorul "Zborul", ofițer secund pe canoniera "Stihi", respectiv "Cpt. Dumitrescu", comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruți al Bazei Navale, șef de cart pe canoniera "Alba Iulia", șeful Serviciului Hidrografic, subdirector la Oficiul Hidrografic și Aerofotogrametric, comandant pe canoniera "Lt. Comandor Stihi", comandantul canonierei "Cpt. Dimitrescu", comandantul canonierei "Stihi", șeful Oficiului Hidrografic, ofițer secund și comandant secund al distrugătorului "Regina Maria", șeful Biroului IV din C.F.N.M., director de studii la Școala Navală, comandantul Grupării Navelor de Mare.

Din data de 25 august 1949, comandorul Emil Grecescu a girat comanda Marinei Militare Române, fiind numit pe funcție prin D.C.F.A. nr. 2739 din 24 iulie 1951. A fost înaintat, la 22 iunie 1951, la gradul de contraamiral prin Prin H.C.M. nr.118/1951. A condus Marina Militară Română până la data de 20 septembrie 1952.

Conform Ordinului M.F.A. nr. 6243 din 20 septembrie 1952, contraamiralul Grecescu a fost transferat începând din aceeași dată în funcția de ajutor al șefului Marelui Stat Major pentru Marină. Din 13 februarie 1954, a fost detașat în funcția de șef de stat major al Comandamentului pentru Prevenirea Inundațiilor.

Contraamiralul Grecescu a fost detașat, în anul 1954, pe timp nelimitat la Consiliul de Miniștri, Biroul Transporturi și Telecomunicații, pentru specialitatea Transporturi Navale. A fost trecut în rezervă la data de 23 octombrie 1956, la vârsta de numai 51 ani.

Prin Decretul Prezidențial nr. 290 din 29 decembrie 1975, Emil Grecescu a fost înaintat la gradul de viceamiral în retragere.

·         1906: Giovanni D'Anzi, compozitor de melodii italian (d. 1974)

·         1907: Constantin Fântâneru, poet, prozator și critic literar (d. 1975)

* 1909: 

·         1909: Dana Andrews, actor american (d. 1992)

·         1909: Barry M. Goldwater, senator al Statelor Unite din Arizona și candidat prezidențial (d. 1998)

·         1911: Hank Greenberg, jucător de base-ball (d. 1986)

·         1912: Kim Philby, spioană britanică (d. 1988)
* 1913: Ștefan Bălan (n. 1 ianuarie 1913, Brăila - d. 26 martie 1991, București) a fost un profesor universitar român, inginer doctor docent, membru titular al Academiei Române.^{[2]:p. 75}

A fost din 1958 ministru adjunct al Învățământului și Culturii, iar din 23 martie 1963 titularul acestui departament (până în 19 august 1969)^[3]. Anterior ocupase funcțiile de președinte al Comisiei de Stat a Standardizării, președinte al Comitetului de Stat pentru Tehnică (1952-1955), președinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular București, ministru al Construcțiilor (1956-1958). Între 1965-1969 a fost membru supleant al CC al PCR. L-am avut ca profesor de Mecanică în facultate.

·         1917: Jule Gregory Charney, meteorolog (d. 1981)

·         1917: Albert Mol, actor olandez (d. 2004)

·        1919 - S-a născut Jerome D. Salinger (“De veghe în lanul de secară”);(d.27.01.2010).

·         1920: Virgilio Savona, cântăreț și compozitor (Quartetto Cetra)
* 1921: Toma Dordea (n. 1 ianuarie 1921, Bungard – d. 11 aprilie 2015, Timișoara^[1]), a fost un academician român, profesor universitar la Politehnica Timișoara, specialist în domeniul mașinilor electrice. Începând din anul 1994, a fost președintele filialei Timișoara a Academiei Române. De asemenea a fost membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România.^[2]

A studiat la școala elementară din Bungard, apoi la Liceul Gh.Lazăr din Sibiu și a absolvit Facultatea Electromecanică la Politehnica din Timișoara cu mențiunea Magna cum Laude, facultate unde a rămas cadru didactic din 1945 pănâ la pensionare, îndrumând 46 de serii de studenți. A dobândit titlul de doctor în 1963 și apoi a fost îndrumător de doctorat a peste 50 de doctoranzi. Pentru activitatea didactică și științifică a fost răsplătit cu numeroase premii și distincții, printre care titluri de Doctor Honoris Causa din partea Universității Tehnice din Cluj-Napoca (1993), a Universității din Craiova (1999), a Universității „Politehnica” din Timișoara (2001) și a Universității de Nord din Baia Mare (2003), Ordinul național „Pentru Merit” în grad de cavaler, acordat de Președintele României (2000), cinci medalii de aur și argint obținute la Saloanele Internaționale de Invenții de la Geneva, Bruxelles, București și Budapesta. Ultima carte publicată conține Programele de calcul pentru optimizarea proiectării mașinilor electrice de inducție, respectiv a barelor de tip Roebel, carte la care a lucrat împreună cu colaboratorii mai tineri din cadrul Filiailei din Timișoara a Academiei Române până în ultimele sale zile.

·         1921: Isma'il Raji' al-Faruqi, filosof și învățat al religiei comparative născut palestinian (d. 1986)

·         1922 - S-a născut Rocky Graziano, campion pugilist american; (d. 22.05.1990).

* 1923 - S-a născut Ion Gavrilă Ogoranu, celebru luptător în munți, împotriva comunismului (d. 2006)

Ion Gavrilă Ogoranu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Gavrilă Ogoranu (n. 1 ianuarie 1923, Gura Văii, comuna Recea, județul Făgăraș; d. 1 mai 2006, comuna Sântimbru, sat Galtiu, județul Alba) a fost un celebru luptător în munți, împotriva comunismului. În memoriile sale, mărturisește că aflat în anul 1976, pe când era anchetat la Securitate, la Rahova, că în acte, localitatea sa de naștere era Iași, județul Făgăraș (așa i-a spus anchetatorul și securistul Nagy). A acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș. Este îngropat la 4 mai 2006 in cimitirul comunei Sântimbru – sat Galtiu, județul Alba. În 2008 a fost înființată fundația Ion Gavrilă Ogoranu.

·         1925: Stymie Beard, actor american (d. 1981)

·         1925: Mario Merz, artist italian (d. 2003)

·     1927 - S-a născut Maurice Béjart, dansator şi coregraf francez (muzicalul „The Green Queen”, baletele „Bolero”, „Ninth Symphony”, „Fire bird”, „Nijinsky, Clown of God”, „Notre Faust”, („Ballets de l´Etoile”, „Pasărea de foc”, „Ballets Romantiques”); (d. 22.11.2007).

·         1927: Vernon L. Smith, economist american, laureat al Premiului Nobel

·         1927 - S-a născut compozitorul Radu Şerban.

·         1927: Doak Walker, jucător de fotbal american (d. 1998)

·         1928 - S-a născut Frank Pourcel, şef de orchestră francez.

·         1928: Ernest Tidyman, scriitor american (d. 1984)

·         1929: Nicolae Linca, pugilist român (d. 2008)

·         1933: Frederick Lowy, educator, etician și președinte de universitate canadian

·         1933: Joe Orton, scriitor englez (d. 1967)

·         1934: Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, Giulești^[1][2], dar 1 ianuarie1934 - în acte oficiale ^[3], București - d. 10 noiembrie 2009, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: "cel mai mare «rău» al cinematografiei românești". A jucat în: 

• Străinul (1963)
• Comoara din Vadul Vechi (1964)
• Procesul alb (1965)
• Golgota (1966)
• Maiorul și moartea (1967) - Maiorul Tache
• Dacii (1967) - dublaj de voce
• Columna (1968) - Bastus
• Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Felix și Otilia (1972) - avocatul Stănică Rațiu
• Bariera (1972)
• Cu mîinile curate (1972) - Lăscărică
• Ultimul cartuș (1973) - Lăscărică
• Explozia (1973) - Gheorghe Oprișan zis Gică Salamandră
• Dincolo de nisipuri (1974) - maiorul Ionescu
• Ilustrate cu flori de câmp (1974)
• Filip cel Bun (1974)
• Zidul (1974) - Savu
• Un comisar acuză (1974) - comisarul Paraipan
• Frații Jderi (1974) - Dumitru Crivăț
• Nemuritorii (1974) - postelnicul Butnaru
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475(1975) - sultanul Mahomed al II-lea
• Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)
• Evadarea (1975)
• Mastodontul (1975)
• Prin cenușa imperiului (1976) - Diplomatul
• Cuibul salamandrelor (1978) - Gheorghe Oprișan zis Gică Salamandră
• Osînda (1976) - jandarmul Ion
• Premiera (1976)
• Trei zile și trei nopți (1976)
• Marele singuratic (1977)
• Acțiunea „Autobuzul” (1978)
• Doctorul Poenaru (1978)
• Trepte pe cer (1977)
• Drumuri în cumpănă (1978)
• Revanșa (1978) - comisarul Paraipan
• Totul pentru fotbal (1978) - Arbitrul
• Bietul Ioanide (1979)
• Lumini și umbre (1979-1982) - serial TV
• Ultima noapte de dragoste (1980)
• Rețeaua S (1980)
• O lume fără cer (1981)
• Concurs (1982)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1982) - Nae Girimea
• Întunericul alb (1982)
• Pe malul stîng al Dunării albastre(1983)
• Râdeți ca în viață (1983)
• Un petic de cer (1983)
• Secretul lui Bachus (1984) - Gheorghe Cercel
• Eroii nu au vârstă (1984) - serial TV
• Zbor periculos (1984)
• O lumină la etajul zece (1984) - avocatul Mitrana
• Vară sentimentală (1986)
• Cuibul de viespi (1986)
• Figuranții (1987)
• Să-ți vorbesc despre mine (1987)
• Momentul adevărului (1987)
• Lacrima cerului (1987)
• Secretul lui Nemesis (1987) - N.M. Siseanu
• Divorț... din dragoste (1992)
• Cel mai iubit dintre pământeni(1992) - Șeful Securității
• Liceenii în alertă (1992)
• Patul conjugal (1992) - Vasile Potop
• Privește înainte cu mânie (1992)
• Balkans, Balkans (1993)
• Această lehamite (1993)
• Chira Chiralina (1993)
• Crucea de piatră - ultimul bordel(1993) - tovarășul Mache Puzderie
• Începutul adevărului (Oglinda)(1994) - ministrul Mihai Antonescu
• Craii de Curtea veche (1995)
• Terente – regele bălților (1995)
• Faimosul Paparazzo (1999)
• Manipularea (2000)
• Patul lui Procust (2001) - Nae Gheorghidiu
• Război în bucătărie (2001)
• După-amiaza unui torționar (2001) - Frant Tandara
• Filantropica (2001) - Pavel Puiuț
• Turnul din Pisa (2002)
• Examen (2003) - Dumitrascu
• Dulcea saună a morții (2003) - Lama
• Bani de dus, bani de întors (2004) – film TVR
• Aleodor Împărat (2004) - Bondar
• Magnatul (2004) - Gheorghe Manasia
• Orient Express (2004) - Costache
• Sindromul Timișoara - Manipularea(2004)
• Omul grăbit (2005) - Franța
• Vânătoarea (2005)
• White Palms (2006) - Ungaria
• Tinerețe fără tinerețe (2006)
• Ticăloșii (2007)
• Supraviețuitorul (2008)

* 1934: Justin Andrei, pe numele său complet Justin Vasile Andrei (n. 1 ianuarie 1934, Piatra Neamț – d. 1 aprilie 2018, București) a fost un inginer geolog și geofizician român.
* 1934: Lakhdar Brahimi (arabă: الأخضر الإبراهيمي, n.1 ianuarie 1934, al-Azizia) – om politic algerian, fost ministru de externe (iunie 1991 - februarie 1993), emisar al ONU și Ligii Arabe pentru Siria^[1]. Membru al “The Elders"^[2] – grup independent de lideri reuniți de către Nelson Mandela în 2007, care lucrează împreună pentru pace și drepturile omului^[3].

·         1938: Emil Brumaru (n. 25 decembrie 1938, Bahmutea - azi Mihailovca, Cimișlia, Basarabia) este un scriitor și poet contemporan român. Fiul lui Grigore Brumaru, funcționar CFR, și al Elisabetei, învățătoare. Urmează Liceul Național (absolvit în 1955), Facultatea de Medicină din Iași (1963). Devine medic la Dolhasca (1963-1975), din 1975 renunță la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului.

Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. Are rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, dă interviuri în revistele mondene, participă la discuții pe Internet.

Debut cu poezii în revista Luceafărul, debut editorial cu două volume, ambele publicate în 1970, Versuri și Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia.

* 1938: Corneliu Dan Georgescu (n. 1 ianuarie 1938, Craiova, județul Dolj) este un compozitor și etnomuzicolog român. Studiile muzicale le-a început la Școala Populară de Artă din Craiova (1952–1956), cu Mihail Bîrcă (teorie-solfegiu), Constantin Baciu (armonie), continuându-le apoi la Conservatorul din București (1956–1961) cu Victor Iusceanu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Mihail Andricu, Alfred Mendelsohn și Tiberiu Olah (compoziție), Tiberiu Alexandru (folclor), George Breazul (istoria muzicii).^[1]

Între 1962-1980 lucrează, pe rând, ca referent (1962–1967), cercetător științific (1967–1974), cercetător principal (1974-1983), șef de sector (1976–1980) la Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice din București.

Între 1983-1984 devine redactor la revista „Muzica” din București, iar între 1984-1987 lucrează ca cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române din București.

Din 1987 trăiește în Germania, la Berlin, devenind cetățean german din 1996. Aici a avut diverse burse, a colaborat la Freie Universität in Berlin (1991-1994). Din 1997 face parte din consiliul de specialitate, cu sarcina tuturor articolelor despre România, al Enciclopediei MGG, Personenteil.

În 1999 a fondat împreună cu dirijorul și organistul Peter Schwarz editura muzicală Docor. În numeroase din cele peste 80 de compoziții ale sale, acesta folosește experiența sa de investigare a arhetipurilor folclorice, de căutare a unor structuri primitive, elementare.

A scris articole, studii în „Muzica”, „Revista de Etnografie și Folclor”, „Studii de muzicologie”, „Contemporanul”, „Revista română de Istoria Artei” etc. A susținut concerte-lecții, conferințe, comunicări la sesiuni științifice, seminarii, congrese în țară și străinătate (Cehoslovacia, Bulgaria), a redactat emisiuni de radio și televiziune, a participat în jurii la concursuri de folclor, creație, muzicologie. A realizat culegeri și transcrieri de folclor. A întreprins călătorii de documentare în Polonia, URSS, Olanda, Germania. Este membru la International Council for Traditional Music (1971) și European Seminar for Ethnomusicology (1980). A colaborat la enciclopedii (MGG), dicționare, lexicoane.

* 1938: Frank A. Langella, Jr. (n. 1 ianuarie 1938) este un actor american de teatru și film. A câștigat trei premii Tony, două pentru cel mai bun actor de teatru ca Richard Nixon în piesa de teatru Frost/Nixon și ca Leslie în piesa lui Edward Albee- Seascape. De asemenea, Langella a câștigat două premii Obie și a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru rolul său din filmul Frost/Nixon(2008).^[1][2]

* 1941: Sir Martin John Evans (n. 1 ianuarie 1941) este om de știință britanic, cunoscut pentru izolarea, în 1981, într-un mediu de cultură, a celulelor stem. Pentru această descoperire, în 2007 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.

·         1942: Martin Frost, politician american

·         1942: Country Joe McDonald, muzician american (Country Joe and the Fish)

·         1942: Gennadi Sarafanov, cosmonaut rus
* 1942: Corneliu Covaci sau Corneliu Kovács (sârbă: Kornelije Kovač/Корнелије Ковач, maghiară: Kovács Kornél, poreclit "Bata", n. 1 ianuarie 1942, Niș, Serbia) este un compozitor, cântăreț și dirijor sârb de etnie maghiară.

·          1942 - S-a născut Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român de teatru şi film (d. 2008).

Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942 , sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș – d. 12 martie 2008, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune.  (filme: “Semnul şarpelui”, “Masca de argint”, “Craii de Curtea Veche”)

·         1943: Don Novello, actor și scriitor american
* 1944: James „Jimmy” Ray Hart^[2] (n. 1 ianuarie 1944) este un managerprofesionist de wrestling, compozitor și muzician, semnat cu WWE. El este cunoscut mai mult pentru munca sa în World Wrestling Federationand World Championship Wrestling sub porecla "The Mouth of the South".

Jimmy Hart a fost managerul mai multor luptători profesioniști, inclusiv Hulk Hogan, Bret Hart (nicio legătură de rudenie cu Jimmy Hart), Jim Neidhart (Fundația Hart), Greg „The Hammer” Valentine, Jerry „The King” Lawler, „Million Dollar Man” Ted DiBiase, King Kong Bundy, Earthquake, Dino Bravo, Nasty Boys, The Giant și Honky Tonk Man. El este campion al AWA Southern Heavyweight.

Înainte de a se implica în luptele profesioniste, Hart a fost membru al trupei rock The Gentrys, cunoscută pentru hitul lor „Keep on Dancing” care a intrat în top Billboard Hot 100 hit (1965).

·         1945: Jacky Ickx, pilot belgian de mașini de curse

·         1945: Vasile Crăiță-Mândră, pictor și caricaturist român

* 1945: Diahnne Abbott (n. 1 ianuarie 1945), creditată uneori ca Diahnne Eugenia Abbott sau Diahnne Déa, este o actriță și cântăreață americană.^[1] Abbott a jucat în roluri secundare în filme din anii 1970 și 1980, printre care și Taxi Driver. Abbott a fost căsătorită cu actorul Robert De Niro, cu care are un fiu, Raphael. De Niro a adoptat-o pe Drena, fiica lui Abbott dintr-un mariaj anterior. Drena De Niro a apărut în filmele tatălui său Showtime, Wag the Dog and City by the Sea. Robert De Niro și Diahnne Abbott au divorțat în 1988.

Abbott a jucat un rol cameo în filmul New York, New York, în care interpretează cântecul clasic al lui Fats Waller, "Honeysuckle Rose".

Diahnne Abbott este verișoara cântăreței Gregory Abbott, cunoscută pentru cântecul său din 1986 – "Shake You Down".^[2]

·         1946: Rivelino, fotbalist brazilian

·         1948: Vasile Hobjilă, politician român (d. 2004)

·         1949: Radu Țuculescu, scriitor român

* 1950: Ion Iachim (n. 1 ianuarie 1950, Cornova, raionul Ungheni, Republica Moldova) este un prozator, publicist, profesor de limba și literatură română. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.^[1] Ion Iachim este profesor de limba și literatura română, scriitor despre care Spiridon Vangheli scrie: “…un povestitor de care nu prea avem mulți”.

Absolvent al Școlii medii din satul Codreanca, raionul Strășeni, l-a avut dascăl de limba și literatura română pe merituosul scriitor și publicist Constantin Bobeică.

A absolvit cu mențiune Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău (1972).

Profesor de limba și literatura română la Școala medie Nr. 1 din s. Cărpineni, r-nul Hâncești (1972-1975, 1978-1996).

Face studii de doctorat la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Republicii Moldova (1975-1978).   

Din 1997 lucrează la redacția ziarului pentru pedagogi Făclia și profesor de limba și literatură română la Colegiul de Economie și Drept „Socrate” din Chișinău.

Actualmente este redactor-șef al ziarului Univers Pedagogic Pro.

·         1950: Manuel Fernandez Bordes, fizician spaniol

·         1950 - S-a născut Morgan Fisher, clăpar britanic (Love Affair, Mott The Hoople).
* 1951: Octavian Bot (n. 1 ianuarie 1951, Păulești, județul Bihor - d. 18 iulie2015)^[1] a fost un deputat român de Bihor între 1992 și 2000 și între 2008 și 2012, și de București din 2012. Orientarea sa politică a fost liberală, iar din 2015 a făcut parte din Partidul Alianța Liberalilor și Democraților. În 1990 Bot a fost primar al municipiului Oradea.

S-a născut la 1 ianuarie 1951, în Păulești, județul Bihor. A absolvit, în 1975, Institutul Politehnic din Timișoara, Facultatea de Electrotehnică — inginer electromecanic.

A fost inginer la IIS Zahărul Oradea (1975-1978), apoi, profesor în cadrul liceelor Sinteza, Emanuil Gojdu (1978-1989) și director al RVA Oradea (2000-2008).

A fost membru al PAC (1990-1993), vicepreședinte al PL (1993-1995), membru al PNL (1995-1997), vicepreședinte al PNL-CD (1997-1998), vicepreședinte UFD (1998-2002), vicepreședinte AP (2002-2004), membru PD-L din 2008, din nou membru PNL și, în ultimul an, membru PLR.

A fost deputat în legislaturile 1992-1996, vicepreședintele Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic; 1996-2000, membru al Comisiei pentru politică externă; 2008-2012 și 2012 — 2015.

În 2012 a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 42 București, colegiul uninominal nr. 8 din partea Partidului Național Liberal (PNL) — până în septembrie 2014, independent — de la această dată. ^[1]

·         1951: Victor Huci, pilot român (d. 2011)

* 1952: Dorel Constantin Vasile Borza (n. 1 ianuarie 1952) este un politician român care a fost ales ca deputat în legislatura 1990-1992 în județul Timiș, pe listele partidului FSN; în ianuarie 1992 a demisionat iar în februarie 1992 a fost înlocuit de deputatul Gheorghe Sfercoci.^[1] A fost ales senator în circumscripția electorală nr.37 TIMIȘ în legislatura 2008 - 2012 pe lista PDL.^[2]

·         1952: Pantelimon Manta, politician român

·         1953: Greg Carmichael, chitarist britanic

·         1954: Mircea Mihăieș, profesor de literatura engleză și americană la Universitatea din Timișoara

·         1954: Victor Sanda, politician român

·         1954 - S-a născut solistul vocal pop-folk Gheorghe Gheorghiu.

* 1955: Alexandru Athanasiu (n. 1 ianuarie 1955) a fost un senator român în legislaturile 1992-1996, 2000-2004, 2004-2008 ales în municipiul București respectiv Bihor pe listele Convenției Democrate Române, apoi - în 2000 și 2004 - pe lista PDSR. În legislatura 2000-2004, Alexandru Athanasiu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Slovacă și Republica Franceză-Senat. În legislatura 2000-2004, Alexandru Athanasiu a înregistrat 542 de luări de cuvânt și o propunere legislativă, promulgată lege. În legislatura 2004-2008, Alexandru Athanasiu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Țărilor de Jos (Olanda) și Republica Italiană.

Alexandru Athanasiu a fost premier interimar al României în decembrie 1999.

În 1996 a candidat din partea Partidului Alianței Civice (PAC) pentru primăria Bucureștilor.

A devenit în 1996 ministru al muncii în Guvernul Ciorbea și, în anul 2000, după retragerea lui Sergiu Cunescu, președintele PSDR; în perioada în care a fost președinte al PSDR, a negociat cu Adrian Năstase, președintele PDSR, fuziunea celor două partide. După fuziunea într-un partid denumit acum Partidul Social Democrat, Athanasiu a candidat și a fost ales în Parlament pe listele noului partid pentru 2 legislaturi.

Alexandru Athanasiu este profesor universitar la Facultatea de Drept, Universitatea București.

Alexandru Athanasiu, la momentul când era Ministru al Educației și Cercetării, ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu conform procurorilor Direcției Naționale Anticorupție la data de 23 noiembrie 2016. Având statutul de fost membru al Guvernului acesta a putut fi trimis în judecată în decembrie 2016, după aprobarea cererii de urmărire penală de către Președintele României.

Inculpatul Alexandru Athanasiu este învinuit că ar fi participat activ la evitarea organizării de licitație publică, la momentul achiziției unor licențe informatice, cu scopul de a favoriza o anumită societate comercială provocând la schimb o pagubă de ordinul milioanelor de dolari statului român.

* 1956: Marin Dragnea (n. 1 ianuarie 1956 Slobozia Moară) în este un fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul European de Fotbal din 1984.

* 1956: Christine Madeleine Odette Lagarde (n. Lallouette 1 ianuarie 1956, Paris)^[1] este un avocat francez și actualul director general al Fondului Monetar Internațional. De-al lungul carierei sale politice, Lagarde a îndeplinit mai multe funcții oficiale în Franța, printre care ministru de finanțe, ministru al agriculturii și ministru al comerțului și industriei. Ea a fost prima femeie care a devenit ministrul unei economii G8 și este prima femeie care a devenit director general al FMI.^[2]

Pe 16 noiembrie 2009, ziarul britanic Financial Times a numit-o pe Lagarde cel mai bun ministru de finanțe din zona euro.^[3] Tot în același an, revista Forbes a clasat-o pe locul șaptesprezece în rândul celor mai puternice femei din lume.^[4]

La data de 28 iunie 2011, ea a fost numită următorul director general al Fondului Monetar Internațional (FMI) pe o perioadă de cinci ani, urmând să preia funcția câteva zile mai târziu, pe 5 iulie.^[2][5][6]

·         1956 - S-a născut Magda Cârneci, poet, eseist, critic de artă.

* 1957: Vasile Bumacov (n. 1 ianuarie 1957) este un politician din Republica Moldova care a îndeplinit funcția de Ministru al Agriculturii și Industriei din Republicii Moldova din 14 ianuarie 2011^[2] până la 18 februarie 2015, după ce l-a înlocuit pe Valeriu Cosarciuc (2009 - 2011). A fost succedat în funcție de Ion Sula.

·         1957: Luis Guzmán, actor puerto rican

·         1958: Grandmaster Flash, cântăreț născut în India de Vest

·         1958: Ion Mocioalcă, politician român

·         1958: Ioan Aurel Rus, politician român
* 1958: Laima Liucija Andrikienė este un om politic lituanian, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Lituaniei.

·         1961: Gabriel Oprea, politician român

·         1961: Mark Wingett, actor britanic

·         1962: Maria Balea, graficiană română. A absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoția 1994, secția grafică, sub îndrumarea profesorului Ioachim Nica.

Din 1999 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, filiala Arad.

·         1963 - S-a născut Michael Hanson, baterist canadian (Glass Tiger).

·         1964: Dedee Pfeiffer, actriță americană

·         1966: Embeth Davidtz, actriță americană

·         1966: Alison Doody, actriță irlandeză

·         1966: Michael Imperioli, actor american

* 1968 - S-a născut Ovidiu Ohanesian, jurnalist român la cotidianul România Liberă, răpit în Irak la 28 martie 2005; (n.Bucuresti).

Ovidiu Ohanesian - foto preluat de pe facebook.com

Ovidiu Ohanesian (n. 1 ianuarie 1968, București) este un jurnalist român la cotidianul România Liberă, răpit în Irak la 28 martie 2005 împreună cu cameramanul Sorin Mișcoci și jurnalista Marie Jeanne Ion. Ei au fost eliberați la 22 mai 2005, cu toate că nu a fost îndeplinită cererea inițială a răpitorilor (Brigăzile Mouadh Ibn Jabal) și anume retragerea celor 860 de soldați români din Irak.

·         1968: Davor Šuker, fotbalist croat

·         1968: Stelian Fuia, politician roman
* 1969: Vasile-Cristian Achiței (n. 1 ianuarie 1969) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PNL.^[1]

·         1969: Verne Troyer, actor american

·         1970: Gabriel Jarret, actor american
* 1971: Conn Iggulden (n. 1971,^[2][3] Londra, Regatul Unit) este un romancier englez, care scrie în principal romane istorice. Este și co-autor (împreună cu fratele său, Hal Iggulden) al cărții Cartea pericolelor pentru băieți. S-a născut în 1971, dintr-un tată englez și o mamă irlandeză (al cărei bunic a fost un seanchaí), a urmat cursurile St Martins School din Northwood înainte de a se muta la Merchant Taylors' School. A studiat limba engleză la Universitatea din Londra și a predat aceast[ materie timp de șapte ani, devenind șef al departamentului de limbă engleză la Haydon School, unde unul dintre elevii săi a fost Fearne Cotton. În cele din urmă a părăsit catedra pentru a scrie primul său roman, Porțile Romei. Este căsătorit, are patru copii și locuiește în Hertfordshire, Anglia.^[4] În luna august 2014, Iggulden a fost una din cele 200 de persoane publice care au semnat o scrisoare către The Guardian pentru a se opune independenței Scoțieiîn perioada premergătoare referendumului din septembrie făcut pe această temă.^[5]
* 1972: Felix Aftene (n. 1 ianuarie 1972, Vaslui, județul Vaslui) este un artist vizual postmodernist, exponent al școlii ieșene de pictură. Felix Aftene s-a născut în anul 1972, în orașul Vaslui. A reușit să își convingă părinții să îl înscrie la liceul de artă, pentru că reușise să câștige o diplomă la concursul “Cântarea României” în 1985.^[1] A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncila” din Iași în 1990. În această perioadă, a frecventat atelierul pictorului Ion Neagoe.

Din 1990, și-a continuat studiile artistice la Academia de artă "George Enescu" din Iași, secția Artă Monumentală, la clasa profesorului Dimitrie Gavrilean. În 1996, termină facultatea ca șef de promoție.^[2] În această perioadă, călătorește în Rusia, Franța, Italia și Maroc, unde vizitează muzeele și scolile de artă, întrând în contact cu mediile artistice din aceste țări.

În 1998, câștigă un concurs pentru realizarea unei picturi murale în spațiul Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași. Lucrarea, intitulată "Babylon", este realizată în tehnică mixtă pe o suprafață de 74 mp, iar execuția ei a durat trei luni.

În 2008, revine în spațiul public cu o altă lucrare, "Capsula timpului", un monument realizat din bronz, amplasat în fața Primăriei municipiului Iași la aniversarea a 600 de ani de atestare documentară a orașului.

În domeniul picturii, Felix Aftene este unul dintre cei mai activi artiști contemporani din România.^[3] Lucrările sale se gasesc în muzee și colecții private din țară și străinatate (S.U.A, Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Israel). În 1997-1998, lui Felix Aftene i se acordă Bursa Uniunii Artiștilor Plastici, România.

Realizează ilustrații de carte pentru editurile Polirom, Humanitas, Junimea. A ilustrat integral ”Cartea ființelor imaginare” de Jorge Louis Borges^[4], Ed. Polirom, ediția 2006, și ”Amour” de Maxim Crocer^[5], Ed. Humanitas, ediția 2010.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1997. În 2005, intră în Biroul de Conducere, iar din ianuarie 2013 este președinte al U.A.P.R., filiala Iași^[6].

În 2001, împreună cu Gabriela Drinceanu și Zamfira Bârzu formează "Grup 3", un grup artistic a cărui coerență stilistică vine din reevaluarea tradiției patrimoniale est-europene prin modalități de expresie noi, păstrând suportul tradițional.^[7

·         1972: Neve McIntosh, actriță scoțiană

·         1975: Joe Cannon, jucător american de fotbal

·         1977: Hasan Salihamidžić, fotbalist bosniac

·         1978: Jared Fogle, vocea Subway în reclamele televizate

·         1979: Brody Dalle, cântăreț australian (The Distillers)

·         1979: Koichi Domoto, artist japonez
* 1979: Jawed Karim (n. 1 ianuarie 1979, Merseburg, Republica Democrată Germană) este un antreprenor de naționalitate germană în domeniul internetului. Este cunoscut pentru faptul că este unul dintre co-fondatorii site-ului YouTube. El a încărcat primul videoclip pe YouTube la 23 aprilie 2005 sub titlul „Me at the zoo”, videoclipul a fost filmat de Yakov Lapitsky la o grădina zoologică din San Diego și a atins peste 43 de milioane de vizionări.

·         1980: Elin Nordegren, model suedez

·         1981: Vasile Maftei, fotbalist român

·         1981: Zsolt Baumgartner, pilot ungar de mașini de curse

·         1981: Abdulkadir Kocak, pugilist turc

·         1981: Vojislav Vranjkovič, fotbalist bosniac

·         1982: David Nalbandian, jucător argentinian de tenis
* 1984: Ion Cebanu (n. 1 ianuarie 1984, Chișinău) este un politician din Republica Moldova, fost Ministru al Tineretului și Sportului între 25 septembrie 2009^[3] și 26 februarie 2013, Președinte al Organizației Teritoriale a Partidului Liberal, filiala sectorului Centru din mun. Chișinău, membru al Biroului Permanent Central al Partidului Liberal, președintele Asociației obștești "Optimus".^[4]

În perioada 27 februarie – 16 mai 2013 a fost directorul general al Agenției pentru Silvicultură «Moldsilva».^[5][6]

Din 4 septembrie 2013, Ion Cebanu este șef al Minei din Chișinău.^[7][8]

·         1984: José Paolo Guerrero Gonzales (n. 1 ianuarie 1984, Lima), este un fotbalist peruan care joacă pentru Flamengo în Campeonato Brasileiro da Série A și în echipa națională peruană.

·         1985: Steve Davis, fotbalist irlandez
* 1985: Rafael Bastos (n. 1 ianuarie 1985, Rio de Janeiro) este un fotbalist brazilian care evoluează în prezent la clubul Chapecoense.
* 1985: Shahid Khan (n. 1 ianuarie 1985, Watford),^[1] cunoscut ca Naughty Boy, este un cantautor, producător discografic și rapper britanic de origine pakistaneză.
* 1985: Ibrahima Sory Camara (n. 1 ianuarie 1985, Freetown, Sierra Leone) este un fotbalist guineean naturalizat, care joacă pe postul de mijlocaș la clubul AS Kaloum Star.^[2] Camara a fost membru al echipei naționale de fotbal a Guineei din 2004 până în 2011.^[3]
* 1986: Lamine Diarrassouba (n. 1 ianuarie 1986 în Abidjan, Coasta de Fildeș) este un fotbalist ivorian ce evoluează ca atacant la echipa slovacă FK Senica. In cariera sa, a jucat și în România, pentru echipele Politehnica Iașiși FC Brașov.
* 1991: Edivândio (n. 1 ianuarie 1991, Mindelo, São Vicente, Capul Verde) este un fotbalist originar din Capul Verde, care în prezent evoluează la clubul UD Oliveirense pe postul de atacant.^[1]
* 1994: Emilie Hegh Arntzen (născută 1 ianuarie 1994, în Skien)^[2] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul Byåsen HE^[3] și pentru echipa națională a Norvegiei.^[4]

Multiplă medaliată în diverse competiții internaționale, Arntzen a debutat în selecționata țării sale în anul 2014.^[1]

* 1994: Andrei Ioniță (n. 1 ianuarie 1994, București, România) este un violoncelist român.

Este câștigătorul Concursului Internațional "Ceaikovski" din Rusia, secțiunea violoncel, ediția 2015^[1]. A început studiul pianului la vârsta de 5 ani, iar primele lecții de violoncella vârsta de 8 ani. A studiat la clasa profesoarei Ani-Marie Paladi la Școala de Muzică "Iosif Sava" din București, iar în prezent studiază sub îndrumarea profesorului Jens Peter Maintz la Universität der Künste din Berlin, Germania.

Andrei Ioniță este beneficiarul unei burse a Deutsche Stiftung Musikleben și interpretează pe violoncelul făcut de Giovanni Battista Rogeri din Brescia în 1671, împrumutat cu generozitate de către fundație.

Decese

·         379: A decedat Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele  Sfantul Vasile cel Mare (n.330), unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. A fost unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de  Sf.Grigore de Nazianz („Teologul” ) și Sf.Ioan Gura de Aur. Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuți atât de Biserica Ortodoxă (nu ca doctori ci ca Sfinți Părinți), cât și de catolici. Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu-i denumesc astfel („Doctores Ecclesiae”), îi cinstesc, avându-i trecuți în calendar.

Vasile cel Mare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·         404: A murit Sf. Telemachus ( Almachius ) un ascet crestin  ucis prin lapidare după ce a încercat să oprească o luptă de gladiatori într-un amfiteatru roman. Împăratul Homorius a fost impresionat de martiriul acestuia și a emi s o interdicție istorica pentru luptele de gladiatori. Povestea se găsește în scrierile lui Teodoret al Cirului , Episcop de Cyr in   Siria,  și este menționat în continuare în martirologiile lui Bede,Ado si Usuard , care adaugă că Sf. Almachius a fost ucis la Roma pentru îndrăzneala de a se  opune ritualurilor păgâne. Sf.Telemachus este celebrat pe 1 ianuarie.

The Martyrdom of Saint Telemachus – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·         874: Hasan al-Askari, al unsprezecelea Shia Imam (n. 846)

·         898: Odo, Conte de Paris (n. 860)

·         962: Balduin al III-lea de Flandra (n. 940)
* 1087: Solomon al Ungariei (n. 1052 sau 1053 – d. 1087) rege al Ungariei din 1063 până în 1074; a fost încoronat rege de două ori.

Fiul lui Andrei I Catolicul și al Anastasiei de Kiev, Solomon a fost numit moștenitor al tronului de către tatăl său, dar s-a iscat o dispută legată de succesiune care l-a pus pe Solomon în situația să lupte împotriva rudelor sale: Géza, Ladislau I, apoi cu Béla I.

În 1063 s-a căsătorit cu Judith, fiica împăratului Henric al III-lea cel Negru, cu care a avut o fiică, Zsófia, care s-a căsătorit cu Poppo, conte de Berg.

După moartea lui Béla I în 1063, Solomon, încoronat deja odată în 1057 de tatăl său, Andrei I, a fost recunoscut ca rege și a fost încoronat din nou. Fiilor lui Béla le-au fost date principate. Tensiunile cu verișorul său, Géza, l-au obligat pe Solomon să ceară ajutor Germaniei din moment ce Géza avea sprijinul Poloniei. Din fericire, aceste tensiuni n-au cunoscut o confruntare armată.

La 20 ianuarie 1064, Solomon și Géza au încheiat un tratat la Rába (azi: Györ), prin care i se recunoștea lui Solomon suveranitatea asupra Ungariei, iar lui Géza asupra teritoriilor sale.

Orlai Petrics Soma: Regele Solomon blestemat de maică-sa în 1074

Șase ani mai târziu, s-a iscat un nou conflict între Solomon, pe de o parte, și Géza și Ladislau I (fratele lui Géza), pe de altă parte. Acest nou conflict (armat de data aceasta, un adevărat „război civil” cum este reținut de manualele de istorie), s-a încheiat pe 14 martie 1074 cu înfrângerea lui Solomon în lupta de la Mogyoród. Această înfrângere se explică prin faptul că – în timp ce ducele Géza I a fost ajutat de Othon de Olomouc – Solomon a fost abandonat de Henric al IV-lea. Astfel Géza a devenit noul rege al Ungariei, iar Solomon, înfrânt, s-a refugiat la curtea lui Henric al IV-lea și i-a cerut ajutor. Henric a venit cu armata lui în Ungaria, dar nu a avut succes și l-a părăsit pe Solomon. El a fugit la pecenegi și a cerut ajutorul regelui peceneg. Pecenegii au atacat Ungaria, dar regele Vladislav I a apărat țara. Solomon a rămas cu pecenegii și a participat într-o campanie împotriva Imperiului Bizantin în 1087, unde, după o bătălie pierdută, a dispărut. O legendă spune că a fugit de pe câmpul de luptă și a mers într-un pădure din Bakony (Ungaria). Acolo a trăit ca sihastru. În realitate, istoricii cred că a murit împreună cu niște camarazi de-ai săi, când a fugit de pe câmpul de luptă.

Solomon I. al Ungariei
Regele Ungariei
Weber Henrik: Regele Salamon în închisoare
Date personale
Născut	1053
Decedat	1 ianuarie 1087 (34 de ani)  Pola, Ungaria
Înmormântat	Pula
Părinți	Andrei I al Ungariei Anastasia a Kievului
Frați și surori	George[*] Adelaide of Hungary[*]
Căsătorit cu	Judit, prințesă romano-germană
Copii	Géza I al Ungariei
Cetățenie	Ungaria  Regatul Ungariei
Religie	creștinism
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Dinastia Arpadiană
Domnie
Domnie	1063 – 1074
Predecesor	Béla I al Ungariei
Succesor	Géza I al Ungariei

·         1384: Regele Carol al II-lea de Navara (n. 1332)

·         1432: Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. 1 ianuarie 1432, Suceava, Moldova), fiul lui Roman I, a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-l la tron lui Iuga Ologul, care fusese îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

Alexandru cel Bun a fost fiul lui Roman I Mușat, domn al Moldovei între anii 1400 - 1432, și al Anastasiei Mușat.

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului moldovean, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din ele, cea de la mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, înfățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.

Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman - Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie.

A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.

Alexandru cel Bun
Domn al Moldovei
Alexandru cel Bun, frescă de la Mănăstirea Neamț
Date personale
Născut	secolul al XIV-lea
Decedat	1 ianuarie 1432 Suceava
Părinți	Roman I al Moldovei
Căsătorit cu	Ringala
Copii	Iliaș I al Moldovei Petru al II-lea al Moldovei Ștefan al II-lea al Moldovei Bogdan al II-lea al Moldovei Petru Aron
Cetățenie	Moldova
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	domn al Moldovei
Familie nobiliară	Dinastia Mușatinilor
Domnie
Domnie	1400 - 1432
Predecesor	Iuga
Succesor	Iliaș Blazonul lui Alexandru cel Bun[3]     Monedă bătută de Alexandru cel Bun. Textul în limba latină al monedei: "MONE ALEXANDRI, WD MOLDAVIENSIS, adică "Moneda Alexandri, waiwodae Moldaviensis"[4]     Alexandru cel Bun și alaiul domnesc la întâmpinarea moaștelor Sf. Ioan cel Nou - frescă de la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava     Alexandru cel Bun și alaiul domnesc, frescă de la mănăstirea Voroneț     Alexandru cel Bun și soția sa, doamna Ana, frescă de la mănăstirea Sucevița     Statuia lui Alexandru cel Bun din Iași

* 1496: Charles d'Orléans, Conte de Angoulême (franceză Charles d'Orléans, Comte d'Angoulême) (1459 – 1 ianuarie 1496), a fost fiul lui Jean, Conte de Angoulême^[1] și al Marguerite de Rohan, și a fost conte de Angoulême în perioada 1467-1496. Charles a fost membru al familiei Orléans, descendent din Louis I de Valois, Duce de Orléans, care a fost fiul regelui Carol al V-lea al Franței

La 16 februarie 1488 s-a căsătorit cu Louise de Savoia, fiica lui Filip fără Țară și a Margaretei de Bourbon.^[2] Mireasa avea 11 ani iar mirele 29. Cuplul a avut doi copii:

• Marguerite d'Angoulême (11 aprilie 1492 – 21 decembrie 1549)^[3]
• François d'Angoulême (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547), care a devenit rege al Franței sub numele de Francis I.^[4]

Charles a avut, de asemenea, trei fiice nelegitime.
A avut două fiice nelegitime cu metresa sa, Antoinette de Polignac, Dame de Combronde, care era doamnă de onoare a soției sale:

• Jeanne d'Angoulême (c. 1490 – după 1531/1538),^[4] căsătorită prima dtă cu Jean Aubin, Seigneur de Malicorne, și a doua oară cu Jean IV de Longwy, Baron de Pagny, cu care a avut trei fiice. Cea mai mică, Jacqueline de Longwy (d. 28 august 1561), s-a măritat cu Louis al III-lea de Bourbon, Duce de Montpensier.
• Madeleine d'Angoulême,^[4] stareță de Fontevrault (d. 26 octombrie 1543)

A avut o fiică nelegitimă cu metresa sa, Jeanne Le Conte:

• Souveraine d'Angoulême (d. 23 februarie 1551),^[4] căsătrită cu Michel III de Gaillard, Seigneur de Chilly. În 1534 s-a căsătorit cu ambasadorul francez Louis de Perreau, Sieur de Castillon.

Charles d'Orléans, Conte de Angoulême
Căsătorit(ă)	Louise de Savoia
Urmași Marguerite d'Angoulême Francisc I al Franței
Familie nobilă	Casa de Valois
Tată	Jean, Conte de Angoulême
Mamă	Marguerite de Rohan
Naștere	1459
Deces	1 ianuarie 1496

·         1515: Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit "Tatăl Poporului" (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.

Ludovic s-a născut la Castelul Blois, ca fiu a lui Charles, Duce de Orléans și al Mariei de Cleves. I-a succedat tatălui său ca Duce de Orléans în anul 1465. Era vărul regelui Carol al VIII-lea al Franței căruia i-a succedat la tron după moartea acestuia.

În anii 1480 Ludovic a fost implicat în așa numitul Războiul Nebun împotriva autorității regale. S-a aliat cu Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a confruntat armata regală în Bătălia de la Saint-Aubin-du-Cormier (1488) însă a fost învins și capturat. Grațiat trei ani mai târziu, Ludovic s-a alăturat vărului său Carol al VIII-lea al Franței în campaniile din Italia.

Toți cei patru copii ai lui Carol al VIII-lea au murit în copilărie. Interpretarea franceză a Legii Salice a permis ca tronul Franței să fie pretins numai de descendenții pe linie masculină ai regilor francezi. Acest lucru a permis ca Ludovic, strănepot al regelui Carol al V-lea, să devină moștenitor al tronului

Deși a venit târziu (și în mod neașteptat) la putere, Ludovic a reformat sistemul juridic francez, a redus taxe și a îmbunătățit guvernarea, la fel ca și contemporanul său, Henric al VII-lea al Angliei.

În 1476, Ludovic a fost nevoit să se căsătorească cu pioasa Ioana a Franței (1464-1505), fiica vărului său Ludovic al XI-lea al Franței. După ce predecesorul lui Ludovic al XII-lea, Carol al VIII-lea a murit fără să lase moștenitori, căsătoria lui Ludovic a fost anulată pentru a-i permite să se căsătorească cu Anne de Bretania (1477-1514), care era fiica și moștenitoarea lui Francis al II-lea al Bretaniei, într-o strategie menită să integreze Ducatul Bretaniei în monarhia franceză.

Anularea căsătoriei nu a fost simplă. Ludovic nu a susținut, cum ar fi fost de așteptat, anularea căsătoriei din cauza consangvinității (motivul general acceptat pentru anularea căsătoriei în acele timpuri). Ludovic a susținut că soția sa avea malformații fizice oferind o varietate bogată de detalii prin care a arătat că nu a fost în măsură să consume căsătoria. De asemenea, Ludovic a pretins că performanțele sale sexuale erau inhibate de vrăjitorie. Papa Alexandru al VI-lea a garantat anularea căsătoriei.

După moartea lui Anne, Ludovic s-a căsătorit cu Maria Tudor (1496-1533), sora lui Henric al VIII-lea al Angliei, la Abbeville, Franța, la 9 octombrie 1514. La mai puțin de trei luni după căsătorie a murit fără să lase moștenitori pe linie masculină. Din cauza legii salice, care nu permitea femeilor să moștenească tronul Franței, a succedat ginerele său (căsătorit cu Claude) și totodată vărul său, Francisc I Valois-Angoulême care a fondat propria sa linie de regi francezi.

Ludovic al XII-lea
Rege al Franței; Duce de Bretania; Conte de Provence
Date personale
Născut	27 iunie 1462 Castelul Blois, Franța
Decedat	1 ianuarie 1515 (52 de ani) Paris
Înmormântat	Biserica Saint Denis, Franța
Părinți	Charles d'Orléans Maria de Cleves
Frați și surori	Marie of Orléans, Viscountess of Narbonne[*] Anne of Orléans, Abbess of Fontevraud[*] Joan of Valois, Duchess of Alençon[*]
Căsătorit cu	Ioana a Franței Anne de Bretania Maria Tudor
Copii	Claude, regină a Franței (1499–1524) Renée, Ducesă de Ferrara (1510–75)
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	suveran[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Valois
Rege al Franței
Domnie	7 aprilie 1498 – 1 ianuarie 1515 (16 ani, 269 zile)
Încoronare	27 mai 1498, Reims
Predecesor	Carol al VIII-lea
Succesor	Francisc I

·         1554: Pedro de Valdivia, conchistador spaniol

·         1558: A încetat din viaţă cronicarul moldovean Macarie, mitropolit al Moldovei între anii 1508 şi 1528. A fost autorul unei cronici a Moldovei de la moartea lui Stefan cel Mare și până la domnia lui Petru Rares .

·         1559: Christian al III-lea (n. 12 august 1503, Schleswig – d. 1 ianuarie 1559, Kolding) a fost rege al Danemarcei și rege al Norvegiei, fiul cel mare al regelui Frederick I al Danemarcei și a reginei Anna de Brandenburg
Cristian s-a născut în 1503 la Castelul Gottorf pe care Frederick l-a făcut reședință principală. În 1514, când el avea doar zece ani, mama lui Cristian a murit. Patru ani mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit cu Sofia de Pomerania (1498- 568). Frederick a fost ales rege al Danemarcei în locul nepotului său, Cristian al II-lea, în 1523. Primul serviciu public al tânărului Cristian după ce tatăl său a devenit rege a fost micșorarea orașului Copenhaga, care stătea ferm pentru fugarul Cristian al II-lea.

După moartea tatălui său în 1533, Cristian a fost proclamat rege la o adunare din Rye, în 1534. Consiliul de Stat danez, dominat de episcopii catolici și de nobili, au refuzat să-l accepte pe ducele Cristian ca rege și au apelat la contele Christopher din Oldenburg, în scopul de a-l restabili pe Cristian al II-lea la tronul danez. În opoziție cu regele Cristian al III-lea, contele Christopher a fost proclamat regent la Adunarea Ringsted și la Adunarea Skåne la St. Liber Hill de la Catedrala din Lund.

Rezultatul a dus la un război civil timp de doi ani, cunoscut sub numele de Feuda Contelui, între forțele protestante și catolici, război pe care Cristian al III-lea l-a câștigat și a ocupat tronul Danemarcei, iar forțele catolice din Danemarca au fost supuse.

Pericolele care îl amenințau pe Cristian din partea împăratului Carol al V-lea și ale altor rude ale întemnițatului Cristian al II-lea, l-a convins de necesitatea de a reduce nemulțumirea în țară, bazându-se pe magnații danezi și pe nobili.

La Herredag de la Copenhaga, 1542, noua nobilime care a îmbogățit din nou Danemarca au votat pentru Cristian, oferindu-i o parte din bunurile lor pentru a achita datoriile grele pe care le avea în Holsatians și către alți germani.

Pivotul politicii externe a lui Cristian a fost alianța sa cu prinții protestanți germani, fiind o contragreutate la ostilitatea persistentă a lui Carol al V-lea, care era determinat să susțină pretențiile ereditare ale nepoatei sale, fiica lui Cristian al II-lea, la regatele scandinave. Războiul a fost declarat împotriva lui Carol al V-lea în 1542 și cu toate că prinții protestanți germani s-au dovedit a fi aliați necredincioși, închiderea transportului olandez s-a dovedit a fi o armă eficace în mâna regelui Cristian, astfel încât Olanda l-a determinat pe Carol să facă pace cu Danemarca în Speyer, pe 23 mai 1544.

Politica externă de mai târziu a fost reglementată prin pacea de la Speyer. El a evitat orice complicații străine, a refuzat să participe la războiul Schmalkaldic din 1546, a mediat între împărat și Saxonia după căderea lui Maurice de Saxonia în bătălia de la Sievershausen din 1553.

În februarie 1555, el a intervenit cu succes în numele traducătorului bibliei engleze Miles Coverdale, care fusese închis timp de doi ani și jumătate de către Maria a Angliei. Acesta a fost eliberat și i s-a permis să părăsească Anglia.

Regele Cristian al III-lea a murit în ziua Anului Nou 1559, la Koldinghus și a fost înmormântat în Catedrala Roskilde.

Cristian s-a căsătorit cu Dorotea de Saxe-Lauenburg pe 29 octombrie 1525, la Castelul Lauenburg. Cei doi au avut împreună cinci copii:

• Ana de Danemarca (1532–1585), consoarta lui Augustus, Elector de Saxonia
• Frederick al II-lea (1534–1588)
• Magnus, Rege de Livonia (1540–1583)
• Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plon (1545–1622)
• Dorotea de Danemarca (1546–1617), consoarta lui Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg și mama lui Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg.

Christian al III-lea
Date personale
Născut	12 august 1503 Gottorp
Decedat	1 ianuarie 1559 (55 de ani) Koldinghus
Înmormântat	Catedrala Roskilde
Părinți	Frederic I al Danemarcei Anna of Brandenburg[*]
Frați și surori	Dorothea of Denmark, Duchess of Mecklenburg[*] Dorothea of Denmark, Duchess of Prussia[*] John II, Duke of Schleswig-Holstein-Haderslev[*] Adolf, Duke of Holstein-Gottorp[*] Frederick of Denmark[*] Elisabeta a Danemarcei
Căsătorit cu	Dorothea de Saxa-Lauenburg
Copii	Anna, Electresă de Saxonia Frederick II Duce Magnus de Holstein Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg Dorothea, Ducesă de Brunswick-Lüneburg
Cetățenie	Norvegia
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg
Imn regal	The Lord's will be done
Rege al Danemarcei
Domnie	1534–1559
Încoronare	12 august 1537, Copenhaga
Predecesor	Frederick I
Succesor	Frederick II
Rege al Norvegiei
Domnie	1537–1559
Încoronare	12 august 1537, Copenhaga

·         1560: Joachim Du Bellay, poet francez

·         1561: A murit Eftimie, egumenul manastirii Capriana (astazi in Republica Moldova), autor al „Cronicii Moldovei” pentru perioada 1541-1554, scrisa in limba slavona. Letopisetul de curte a fost scris la indemnul lui Alexandru Lapusneanu, domnul Moldovei (1552-1561; 1564-1568), fiind o continuare a „Cronicii lui Macarie”, in prima ei varianta. Eftimie a modificat o parte a cronicii predecesorului sau din considerente politice impuse de un adversar al familiei lui Petru Rares. Textul cronicii se pastreaza la Kiev, in Biblioteca Academiei de Stiinte a Ucrainei, intr-un manuscris care continua, de la 1541, cronica lui Macarie, oprindu-se la 1553.

·         1617: Hendrik Goltzius, pictor olandez (n. 1558)

* 1647 - A murit Petru Movilă, teolog moldovean, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spaţiul românesc şi fondator a mai multe tipografii ; (n. 21 decembrie 1596).

Petru Movilă – foto: ro.wikipedia.org

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.

A desfășurat o bogata activitate bisericească și culturală, tipărind mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic. A pus bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka.

A semnat la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596. A sprijinit alegerea ca rege al Poloniei a lui Wladislav I în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut “Frățiile Ortodoxe”.

·         1679: Jan Steen, pictor olandez

·         1716: William Wycherley, dramaturg englez

·         1730: Samuel Sewall, judecător născut englez (n. 1652)

·         1737: Antoine Bauderon (Senece), poet francez (n. 1643)

·         1742: Peregrine Bertie, al II-lea duce de Ancaster și Kesteven, om politic englez (n. 1686)

·       1748 - A murit matematicianul elveţian Johann Bernoulli ; (n. 27 iulie 1667).

Johann Bernoulli (n. 27 iulie 1667 – d. 1 ianuarie 1748)i – foto – ro.wikipedia.org

Johann Bernoulli, cunoscut și ca Jean ori John, unul din proeminenții matematicieni elvețieni din familia Bernoull

·         1766: James Francis Edward, Prinț de Wales ("Bătrânul Pretendent"; 10 iunie 1688 – 1 ianuarie 1766) a fost fiul regelui detronat Iacob al II-lea al Angliei (Iacob al VII-lea al Scoției). A pretins tronurile Angliei, Scoției și Irlandei ca Iacob al III-lea al Angliei și Irlandei și Iacob al VIII-lea al Scoției după decesul tatălui său în 1701, când a fost recunoscut ca rege al Angliei, Scoției și Irlandei de vărul său Ludovic al XIV-lea al Franței. După decesul său în 1766 a fost succedat de fiul său cel mare, Charles Edward Stuart, în succesiunea iacobită.

James Francis Edward
Prinț de Wales
James Francis Edward Stuart, "Bătrânul Pretendent"
Date personale
Nume la naștere	James Francis Edward Stuart
Născut	10 iunie 1688 Palatul St. James, Londra
Decedat	1 ianuarie 1766 (77 ani, 205 zile) Palatul Muti, Roma
Înmormântat	Biserica Sf. Petru, Vatican
Părinți	Iacob al II-lea al Angliei Mary de Modena
Frați și surori	Isabel Stuart[*] Anna a Marii Britanii Maria a II-a a Angliei Henrietta FitzJames[*] Louisa Maria Teresa Stuart James FitzJames, Duce de Berwick Henry FitzJames[*] James Stuart, Duke of Cambridge[*] Charles Stuart, Duke of Cambridge[*] Charles Stuart, Duke of Cambridge[*] Edgar Stuart, Duke of Cambridge[*] Charles Stuart, Duke of Kendal[*]
Căsătorit cu	Maria Clementina Sobieska
Copii	Charles Edward Stuart Henry Benedict Stuart
Cetățenie	Regatul Marii Britanii  Regatul Unit
Ocupație	pretender[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prinț de Wales
Familie nobiliară	Casa Stuart
Pretendent iacobit
Domnie	16 septembrie 1701 – 1 ianuarie 1766
Predecesor	Iacob al II-lea al Angliei
Succesor	Carol al III-lea

·     1782 - A încetat din viaţă compozitorul Johann Christian Bach, fiul lui Johann Sebastian Bach (n. 5 septembrie 1735); (operele: „Orion”, „Zenaide”, „Temistocle”).

Johann Christian Bach (n. 5 septembrie 1735 – d. 1 ianuarie 1782) compozitor și pianist german din perioada clasică – foto (portret pictat de Thomas Gainsborough (National Portrait Gallery): ro.wikipedia.org

·         1789: Fletcher Norton, Primul Baron Grantley, politician englez (n. 1716)

·        1793 - A murit pictorul veneţian Francesco Guardi; (n. 05.10.1712).

Francesco Guardi (n. 5 octombrie 1712, d. 1 ianuarie 1793), pictor venețian și membru al Școlii Venețiene – foto (Francesco Guardi în 1764): ro.wikipedia.org

·         1796: Alexandre-Théophile Vandermonde (28 februarie 1735 – 1 ianuarie 1796) a fost un matematician, chimist și muzician francez ce a lucrat cu Bezout și Lavoisier; numele lui este în principal asociat cu teoria determinanților din matematică. El s-a născut și a murit în Paris.

·         1800: Louis-Jean-Marie Daubenton, naturalist francez (n. 1716)

·         1808: Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg,^[1][2] germană Luise, Prinzessin von Sachsen-Gotha-Altenburg^[1][2] (9 martie 1756 - 1 ianuarie 1808), a fost membră a Casei de Saxa-Gotha-Altenburg și Prințesă de Saxa-Gotha-Altenburg prin naștere. Prin căsătoria cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Louise a devenit și membră a Casei de Mecklenburg și Ducesă consort de Mecklenburg-Schwerin de la 24 aprilie 1785 până la 1 ianuarie 1808.

La 1 iunie 1775 la Gotha, Louise s-a căsătorit cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, singurul fiu al Ducelui Louis de Mecklenburg-Schwerin. Louise și Friedrich Franz au avut șase copii:^[1][2]:

• Friedrich Ludwig (13 iunie 1778 – 29 noiembrie 1819). S-a căsătorit cu Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei, fiică a Țarului Pavel I al Rusiei și a Țarinei Sophie Dorothea de Württemberg. Ei au fost părinții lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Fiul cel mare al lui Paul Friedrich a fost Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg (1823–1883), care a devenit Mare Duce în 1842. Fiul cel mic al lui Frederic Francisc a fost Heinrich (1876–1934), care s-a căsătorit în 1901 cu regina Wilhelmina a Țărilor de Jos. Nepoata lui cea mare, Beatrix, este actualul monarh al Țărilor de Jos.
• Louise Charlotte (19 noiembrie 1779 – 4 ianuarie 1801). Căsătorită cu Emil Leopold August, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg. Ei au fost părinții lui Louise de Saxa-Gotha-Altenburg, mama Prințului Consort Albert, și deci strămoașa familiei regale britanice.
• Gustav Wilhelm (31 ianuarie 1781 – 10 ianuarie 1851).
• Karl (2 iulie 1782 – 22 mai 1833).
• Charlotte Frederica (4 decembrie 1784 – 13 iulie 1840). Căsătorită cu Christian al VIII-lea al Danemarcei. Ei au fost părinții regelui Frederic al VII-lea al Danemarcei.
• Adolf (18 decembrie 1785 – 8 mai 1821).

Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Ducesă de Mecklenburg-Schwerin
Date personale
Născută	9 martie 1756 Ducatul de Saxa-Gotha-Altenburg
Decedată	1 ianuarie 1808 (51 de ani) Castelul Ludwigslust, Ducatul de Mecklenburg-Schwerin
Înmormântată	Q2773162[*]
Părinți	Johann August de Saxa-Gotha-Altenburg Luise Reuss of Schleiz[*]
Frați și surori	Princess Auguste Louise of Saxe-Gotha-Altenburg[*]
Căsătorită cu	Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin
Copii	Friedrich Ludwig Louise Charlotte Gustav Wilhelm Karl Charlotte Frederica Adolf
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Mecklenburg-Schwerin

·     1817 - A murit Martin Heinrich Klaproth, chimist german, unul dintre fondatorii chimiei anorganice; (n.01.12.1743).

Martin Heinrich Klaproth – foto: ro.wikipedia.org

Martin Heinrich Klaproth (n. 1 decembrie 1743 – d. 1 ianuarie 1817, Berlin) a fost un chimist și farmacist german, cel mai cunoscut pentru descoperirea a trei elemente chimice, uraniu (1789), zirconiu (1789) și ceriu (1803). Klaproth a fost și este considerat ca cel mai de seamă chimist german al timpului său.

* 1850: Prințesa Frederica Wilhelmina Louise Amalia a Prusiei (30 septembrie 1796 - 1 ianuarie 1850) a fost fiica Prințului Louis Carol al Prusiei și a Prințesei Frederica de Mecklenburg-Strelitz.^[1] A fost membră a Casei de Hohenzollern. Prin căsătoria cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau, a devenit Ducesă de Anhalt-Dessau.

Prințesa Frederica Wilhelmina a Prusiei

Frederica a fost cel mai mic copil și singura fiică a Prințului Louis Carol al Prusiei și a soției acestuia, Frederica de Mecklenburg-Strelitz. Tatăl ei era fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și fratele viitorului rege Frederic Wilhelm al III-lea. Prin a doua căsătorie a mamei sale, Frederica a fost sora vitregă a regelui George al V-lea de Hanovra.

La Berlin, la 18 aprilie 1818, Frederica s-a căsătorit cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt (n. Dessau, 1 octombrie 1794 – d. Dessau, 22 mai 1871), fiul Prințului Ereditar Frederic de Anhalt-Dessau și al Amaliei de Hesse-Homburg.

Cuplul era logodit din 17 mai 1816, negocierile fiind aranjate de curtea prusacă. Acestă conexiune dinastică a fost expresia politicii pro-prusace a lui Leopold. Frederica Wilhelmina și Leopold au avut șase copii:^[2][3]

• Prințesa Frederica Amalie Auguste (28 noiembrie 1819 - 11 decembrie 1822)
• Prințesa Frederica Amalie Agnes (24 iunie 1824 - 23 octombrie 1897); s-a căsătorit la 28 aprilie 1853 cu Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg.
• un fiu (n./d. 3 august 1825)
• un fiu (n./d. 3 noiembrie 1827)
• Frederic I, Duce de Anhalt (29 aprilie 1831 - 24 ianuarie 1904); s-a căsătorit la 22 aprilie 1854 cu Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg.
• Prințesa Maria Anna (14 septembrie 1837 - 12 mai 1906); s-a căsătorit la 29 noiembrie 1854 cu Prințul Frederic Karl al Prusiei.

Frederica a murit la 1 ianuarie 1850 la Dessau, la vârsta de 53 de ani.^[1][4] Leopold îi va supraviețui 21 de ani.

Frederica Wilhelmina a Prusiei
Ducesă de Anhalt-Dessau
Date personale
Nume la naștere	Friederike Wilhelmine Luise Amalie
Născută	30 septembrie 1796 Berlin
Decedată	1 ianuarie 1850 (53 de ani) Dessau
Înmormântată	Dessau-Roßlau
Părinți	Prințul Louis Carol al Prusiei Frederica de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	Prince Frederick of Prussia[*] Prince Carl of Solms-Braunfels[*] George al V-lea de Hanovra
Căsătorită cu	Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau
Copii	Agnes, Ducesă de Saxa-Altenburg Frederic I, Duce de Anhalt Maria Anna, Prințesă Frederic Karl a Prusiei
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern Casa de Ascania

* 1888: Prințesa Marie Frederica Wilhelmina de Hesse-Kassel (6 septembrie 1804 – 1 ianuarie 1888) a fost fiica lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și a Prințesei Augusta a Prusiei.^[1] Prin căsătoria cu Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen ea a devenit ducesă consort de Saxa-Meiningen.

Marie Frederica a fost unul dintre cei șase copii născuți ai lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și ai primei soții, Prințesa Augusta a Prusiei. Totuși singurul ei frate care a supraviețuit vârstei de cinci ani a fost Frederic Wilhelm, Elector de Hesse. În plus ea a avut opt frați vitregi din a doua căsătorie a tatălui ei cu Emilie Ortlöpp, contesă de Reichenbach-Lessonitz.

Bunicii paterni ai Mariei Frederica au fost Wilhelm I, Elector de Hesse și Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei. Bunicii materni au fost Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt.

În tinerețea ei, Marie a fost considerată ca o posibilă mireasă pentru Oscar I al Suediei, însă el s-a căsătorit cu Josephine de Leuchtenberg.

La Kassel la 23 martie 1825, Marie Frederica s-a căsătorit cu Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen.^[1] El era fiul lui Georg I, Duce de Saxa-Meiningen și a Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg. De asemenea, soțul ei era fratele mai mic al reginei Adelaide a Regatului Unit.

Marie Frederica și Bernhard au avut doi copii:

Nume	Naștere	Deces	Note
Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen	2 aprilie 1826	25 iunie 1914	căsătorit (1) Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei; au avut copii; (2) Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg; au avut copii (3) Ellen Franz; fără copii
Augusta Luise Adelaide Karoline Ida	6 august 1843	11 noiembrie 1919	căsătorită cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg

Fiul ei Georg a fost singurul copil timp de 17 ani înainte de nașterea fiicei ei Augusta în 1843.^[2] Marie Frederica a murit la 1 ianuarie 1888, la șase ani după soțul ei.

Prințesa Marie Fredericka
Date personale
Nume la naștere	germană Marie Friederike Wilhelmine
Născută	6 septembrie 1804 Kassel
Decedată	1 ianuarie 1888 (83 de ani) Meiningen, Thüringen, Germania
Înmormântată	Q2052704[*]
Părinți	Wilhelm al II-lea Prințesa Augusta a Prusiei
Frați și surori	Frederic Wilhelm
Căsătorită cu	Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen
Copii	Georg II Augusta, Prințesă Moritz de Saxa-Altenburg
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hesse-Kassel (prin naștere) Casa de Saxa-Meiningen (prin mariaj)
Ducesă consort de Saxa-Meiningen

·         1892: Roswell B. Mason, primar al Chicago (n. 1805)

·        1894 - A încetat din viaţă fizicianul Heinrich Hertz; Studiile sale asupra undelor electromagnetice sunt la originea telefonului fara fir. (n. 22 februarie 1857).

HeinrichHertz – foto: ro.wikipedia.org

Heinrich Rudolf Hertz (n. 22 februarie 1857, Hamburg – d. 1 ianuarie 1894, Bonn) a fost un fizician german. A studiat la universitățile din München și Berlin. În 1883 a devenit docent privat pentru fizica teoretică la universitatea Christian-Albrecht din Kiel. Între 1885 și 1889 a predat ca profesor de fizică la universitatea tehnică din Karlsruhe. Din 1889 a fost profesor de fizică la Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität din Bonn. Hertz a murit la numai 37 de ani de granulomatoza lui Wegener

*  1928 - A murit Valeriu Branişte, publicist si om politic, membru de onoare al Academiei Române; (n.10.01.1869).

·         1933: Harriet Brooks, fizician canadian (n. 1876)

·         1941: Vasile C. Buțureanu, geolog și pedagog român (n. 1858)

·         1944: Charles Turner, jucător australian de crichet (n. 1862)

·         1953: Hank Williams, cântăreț american (n. 1923)

·         1958: Edward Weston, fotograf american (n. 1886)

·          1960 - A murit Margaret Sullavan, actriţă americană; (n. 16.05.1911).

·         1964: Bechara El Khoury, președinte al Libiei (n. 1890)

·    1972 - A încetat din viaţă Maurice Chevalier, actor și cântăreț francez (n. 1888)

Maurice Chevalier – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maurice Chevalier (numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier) (n. 12 septembrie 1888, Paris; d. 1 ianuarie 1972, Marnes-la-Coquette, Paris) a fost un actor francez (teatru şi film) şi un cântăreţ de operetă (“Văduva veselă”, “Locotenentul surîzător”).

·         1980: Ernest Cormier, inginer și arhitect canadian (n. 1885)

·         1981: Beulah Bondi, actriță americană (n. 1888)

·         1986: Alfredo Binda, ciclist italian (n. 1902)

·      1992 - A murit Grace Hopper, pionier american în domeniul calculatoarelor; (n. 09.12.1906).

·         1994: Lord Arthur Espie Porritt, guvernator-general în Noua Zeelandă (n. 1900)

·         1994: Cesar Romero, actor american (n. 1907)

·         1995: Fred West, ucigaș britanic în serie (n. 1941)

·         1995: Eugene Wigner, fizician ungar, laureat al Premiului Nobel (n. 1902)

·         1996: Arleigh Burke, amiral american (n. 1901)

·         1997: Townes Van Zandt, muzician american (n. 1944)

·         1998: Helen Wills Moody, tenisman american (n. 1905)

·         2001: Ray Walston, actor american (n. 1914)

·         2003: Joe Foss, politician și pilot de avioane de luptă american (n. 1915)

·    2003 - A încetat din viaţă intr-un accident auto Dumitru Tinu, ziarist, director la cotidianul “Adevărul” si al Clubului Român de Presă (CRP); (n. 21 octombrie 194, Coteana, jud. Olt ).

·         2005: Shirley Chisholm, prima femeie neagră membră a Congresului Statelor Unite (n. 1924)

·         2005: Hugh John Frederick Lawson, al VI-lea Baron Burnham, gazetar și politician britanic (n. 1931)

·         2005: Bob Matsui, congresman american (n. 1941)

·         2010: Lhasa de Sela, cântăreață americano-mexicană (n. 1972)

·         2011: Marin Constantin, fondator al Corului Național de Cameră Madrigal (n. 1925).

·         2012: Kiro Gligorov, primul președinte al Macedoniei (n. 1917)

·        2012 - Tănarul moldovean Vadim Pisari a fost ucis de un membru al trupelor de mentinere a pacii rusesti din Transnistria, în timp ce se îndrepta spre casă.

Vadim Pisari – foto preluat de pe www.timpul.md

Moartea lui Vadim Pisari a stârnit un val de proteste în Moldova și Europa și a repus pe tapet legitimitatea prezenței soldaților ruși în regiune. Vadim Pisari (n. 8 mai 1993 – d. 1 ianuarie 2012) a fost împușcat de un pacificator rus cu gloanțe interzise de ONU, la punctul de trecere de la Pîrîta, Dubăsari pe 1 ianuarie 2012. Federația Rusă a fost condamnată la CEDO și printr-un verdict din 21 aprilie 2015 a fost obligată să platească familiei lui Vadim Pisari despăgubiri sub forma prejudiciului moral în sumă de 35.000 euro și 5.580 euro costuri și cheltuieli pentru asistența juridică.

·         2014: Traian T. Coșovei, poet român (n. 1954)

• 2016: George Alexandru (n. 21 noiembrie 1957,^[1] București, Republica Populară Română – d. 1 ianuarie 2016,^[2] București, România) a fost un actor român de teatru și film. Filmografie: 
• Ecaterina Teodoroiu (1978)
• Ultima noapte de dragoste(1980)
• Dreptate în lanțuri (1983)
• Masca de argint (1985)
• Noi, cei din linia întâi (1985) - slt. Horia Lazăr
• Figuranții (1987)
• François Villon - Poetul vagabond (1987)
• Drumeț în calea lupilor (1988)
• Rezervă la start (1988) - Simion
• Mircea (1989)
• Cenușa păsării din vis (1989)
• Coroana de foc (1990)
• Escu (1990) - film TV
• Drumul câinilor (1991)
• Cezara (1991)
• Cum vă place? (1992) - film TV
• Înnebunesc și-mi pare rău(1992)
• Balanța (1992) - Securist
• Rămânerea (1992)
• Chira Chiralina (1993)
• Vulpe - vânător (1993)
• Polul Sud (1993)
• Începutul adevărului (Oglinda)(1994)
• E pericoloso sporgersi (1994) - Dinu Staroste
• Asfalt Tango (1995) - Intrusul
• Huntress: Spirit of the Night(1995) - străinul din tren
• Punctul zero (1996)
• Omul zilei (1997)
• Zapada mieilor (1998
• Triunghiul Morții (1999)
• Faimosul paparazzo (1999)
• În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură regia Sinișa Dragin (2001)
• Dulcea saună a morții (2003) - Mustețea
• Milionari de weekend (2004) - Merțanu'
• Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
• Băieți buni (serial TV, 2005) - Igor
• Un espresso (2005) - Asasinul
• Happy End (2006) - tatăl Danei
• La urgență (serial TV, 2006) - Moș Crăciun
• Cu un pas înainte (serial TV, 2008) - Nelu Coadă
• Supraviețuitorul (2008) - Uri
• Nunta mută (2008)
• Casanova, identitate feminină(2008)  Actorul George Alexandru s-a născut la 21 noiembrie 1957, în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ' I.L. Caragiale' în anul 1986. S-a remarcat ca actor de teatru pe scenele bucureștene, mai ales la 'C.I. Nottara', jucând în piese ca: 'Livada de vișini' de A.P. Cehov (1988); 'Cuibul' de Tudor Popescu (1989); 'Avarul' de Moliere (1994); 'Thomas Beket' de J. Anouhil (1995); 'O noapte furtunoasă' de I.L. Caragiale (1996); 'Moștenirea lui Cadîr' de Eugen Rotaru și Laurențiu Profeta (1999), 'Titanic vals' de Tudor Mușatescu (2009), 'Opera de trei parale' de Bertolt Brecht (2009) ș.a. George Alexandru a interpretat peste 45 de roluri în film: 'Noi, cei din linia întâi' (r. Sergiu Nicolaescu, 1985), unde a făcut un rol memorabil; 'François Villon — poetul vagabond', (r. Sergiu Nicolaescu, 1987); 'Drumeț în calea lupilor', (r. Constantin Vaeni, 1988); 'Coroana de foc', (r. Sergiu Nicolaescu, 1990); 'Drumul câinilor' (r. Laurențiu Damian (1991); 'E pericoloso sporgersi', (r. Nae Caranfil, 1992); 'Vulpe vânător', (r. Stere Gulea, 1992); 'Chira Chiralina', (r. Gyula Maar, 1993); 'Punctul zero', (r. Sergiu Nicolaescu, 1995); 'Asfalt Tango' (1996); 'În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură' (r. Sinișa Dragin, 2001); 'Dulcea saună a morții' (r. Andrei Blaier, 2003); 'Sindromul Timișoara — Manipularea' (r. Marius Th. Barna, 2004); 'Milionari de weekend' (r. Cătălin Saizescu, 2004); 'Happy End' (r. Radu Potcoavă, 2006); 'Supraviețuitorul' (r. Sergiu Nicolaescu, 2008); 'Casanova, identitate feminină' (r. Marius Barbna, 2010), '...Mama ei de tranziție!?!' (2011). A jucat și în serialele TV: 'Băieți buni' (2005), 'La urgență' (2006), 'Cu un pas înainte' (2008), 'Îngerașii' (2008), 'State de România' (2009). George Alexandru a interpretat peste 45 de roluri în film: 'Noi, cei din linia întâi' (r. Sergiu Nicolaescu, 1985), unde a făcut un rol memorabil; 'François Villon — poetul vagabond', (r. Sergiu Nicolaescu, 1987); 'Drumeț în calea lupilor', (r. Constantin Vaeni, 1988); 'Coroana de foc', (r. Sergiu Nicolaescu, 1990); 'Drumul câinilor' (r. Laurențiu Damian (1991); 'E pericoloso sporgersi', (r. Nae Caranfil, 1992); 'Vulpe vânător', (r. Stere Gulea, 1992); 'Chira Chiralina', (r. Gyula Maar, 1993); 'Punctul zero', (r. Sergiu Nicolaescu, 1995); 'Asfalt Tango' (1996); 'În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură' (r. Sinișa Dragin, 2001); 'Dulcea saună a morții' (r. Andrei Blaier, 2003); 'Sindromul Timișoara — Manipularea' (r. Marius Th. Barna, 2004); 'Milionari de weekend' (r. Cătălin Saizescu, 2004); 'Happy End' (r. Radu Potcoavă, 2006); 'Supraviețuitorul' (r. Sergiu Nicolaescu, 2008); 'Casanova, identitate feminină' (r. Marius Barbna, 2010), '...Mama ei de tranziție!?!' (2011). A jucat și în serialele TV: 'Băieți buni' (2005), 'La urgență' (2006), 'Cu un pas înainte' (2008), 'Îngerașii' (2008), 'State de România' (2009). 
• 2019: Teodor Dima, filozof și logician român (n. 1939) Tudorel Dima (n. 5 noiembrie 1939, Brăila, România – d. 1 ianuarie 2019,^[1] Iași, România^[1]) a fost un filosof și logician român, membru titular al Academiei Române din anul 2011. 
  Născut la Brăila, oraşul de origine şi de formare al multor filosofi români (Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Petre Andrei, Alexandru Bogza, Anton Dumitriu, Panait Cerna), Teodor Dima a adăugat prestigiu Dunării de Jos prin întreaga sa carieră de filosof încununată de calitatea de membru al Academiei Române. Acest prestigiu este recunoscut de brăileni prin acordarea în anul 2007 a titlului de Cetăţean de onoare și de gălățeni care, în 2013, în Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, îl onorau cu titlul de Doctor honoris causa.
  Autor al lucrărilor – Metodele inductive, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975, 200 p;  Între prudenţă şi eroare. Eseu asupra naturii şi dinamicii ştiinţei, Editura Junimea, Iaşi, 1978, 224 p.; Dialectica procesului de cunoaştere, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, 105 p.; Explicaţie şi înţelegere, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, 220 p.; vol. II, Editura Graphix, Iaşi, 1994, 320 p.; Logică şi argumentare, Editura Institutului European, Iaşi, 2000, 132 p.; Privind înapoi cu deferenţă, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, 310 p.; coordonator al volumelor Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei (coord.), Editura Junimea, Iaşi. 1983, 250 p. şi Logica generală, (coord.), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991, 420 p., Teodor Dima s-a manifestat în editarea şi îngrijirea lucrărilor ştiinţifice ale unor personalităţi de prestigiu precum Petre Botezatu, Dumitru Isac, Petre Andrei, Vasile Conta.
  În centrul preocupărilor filosofice ale profesorului Dima s-au aflat problemele de logică şi de epistemologie. Aceste domenii sunt cele mai abstracte şi foarte tehnice din cadrul filosofiei. O aventură filosofică presupune multă hermeneutică, imaginaţie îndrăzneaţă, speculaţie subiectivă, or câmpul de cercetare din domeniul logicii şi al filosofiei ştiinţei este potrivnic unor astfel de încercări subiective, antrenând filosofia spre discursul obiectiv. Academicianul Teodor Dima s-ar fi situat în tabăra scientiştilor și ar fi promovat cartezianismul instituirii normelor de îndrumare a minţii, direcţie hipertrofiată de pozitivism şi de neopozitivism. Însă, dacă pătrundem în substanţa scrierilor enumerate mai sus, descoperim că în centrul preocupărilor autorului s-au aflat teme care nu confirmă situarea acestuia în respectiva tabără. În primul rând, întâlnim tema inductivismului. Plecând de la această metodă a cunoaşterii ştiinţifice, încă din prima lucrare, Metodele inductive (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975), prin analiza şi reevaluarea metodelor inductive, prin determinarea fundamentului logic al acestora, se demonstrează probabilitatea concluziilor ce pot fi obţinute pe această cale, şi aceasta deoarece metoda în cauză se află în strictă relaţie cu fenomenele realităţii imediate. Explicaţia ştiinţifică reprezintă un alt nucleu prin care Teodor Dima a luat distanţă faţă de scientism, deoarece acest gen de explicaţie este conceput în ansamblul său dinamic şi complex, care e constituit ca o structură logico-lingvistică, raţional ordonat şi vizând constituirea unui echilibru dintre experienţă şi teorie, dintre concret şi abstract, fără a se neglija natura şi specificul explicaţiilor preştiinţifice care însoţesc dintotdeauna umanitatea. Explicaţia prin analogie reprezintă o dovadă a situării gânditorului care a fost Teodor Dima, în medierea cele două stiluri de gândire. Analogia explicativă, atât de respinsă de logicieni riguroşi, reprezintă izvorul nenumăratelor descoperiri ştiinţifice, şi aceasta deoarece fundamentul ei îl constituie imaginaţia creatoare. Teodor Dima vinea să confirme că nu doar raţionamentul logic deductiv este productiv în ordinea cunoaşterii, ci şi cel diametral opus, prin analogie, raţionament prin care umanitatea operează de la începuturile existenţei sale, chiar dacă dând greş în incantaţii magice sau în superstiţii, dar deschizând drumul progresului tehnologic de la Arhimede la Edison sau Bill Gates.
  Cităm doar două fragmente din opera impresionantă a academicianului Teodor Dima:
  „În legătură cu obiectivitatea ştiinţifică şi cu raportul dintre filosofie şi ştiinţă, am argumentat că, în orice împrejurare, trebuie păstrată demnitatea filosofiei; aceasta nu trebuie să imite şi să preia tehnicile şi practicile ştiinţei; filosofia trebuie să-şi promoveze fără echivoc şi fără restricţii specificul, conservându-şi nealterat limbajul şi problematica, dar rafinându-le şi adaptându-le cerinţelor multiple ale epocii şi culturii.”
   „Pentru prima dată în literatura de specialitate am abordat dimensiunea hermeneutică a explicaţiei ştiinţifice; susţin ideea că omul este o fiinţă culturală, înzestrat cu capacitatea şi dorinţa de a lua atitudine deliberată în faţa lumii pentru a-i atribui semnificaţie, pentru a-i da sens. Omul este în acelaşi timp şi autor, şi actor, şi spectator, toate aceste determinaţii făcând din om o fiinţă culturală în stare să creeze, să explice şi să înţeleagă pentru a interpreta şi a evalua ceea ce este şi ceea ce el face. Deci înţelegerea însoţeşte mereu şi pretutindeni explicaţia; ea o provoacă, îi controlează demersurile şi îi validează concluziile, atunci când intră în conjuncţie cu criterii obiective ale validării.”
  Faptul că lucra „la un sistem de logică hermeneutică” a reprezentat dovada ideii că am fost contemporani cu un filosof al măsurii, al echilibrului dintre avântul speculativ şi instrumentul raţional al logicii susceptibil să tempereze imflamaţiile spiritului.
  Teodor Dima a promovat filosofia românească nu doar prin scrierile sale sau prin activitatea didactică, ci şi prin contribuţia la apariţia şi dezvoltarea învăţământului filosofic în universitățile românești. În universitatea gălățeană a avut discipoli, în şcolile din Galaţi şi Brăila foştii studenţi au devenit sub îndrumarea directă doctori în filosofie. Însă contribuţia majoră pentru filosofie a fost sprijinul remarcabil pe care l-a oferit pentru înființarea unei specializări de profil la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
  
  
  În cuvântul la acordarea titlului de Doctor honoris causa în 2013, Teodor Dima spunea: „Când privesc această Sală a Senatului, nu-mi vine să cred câți absolvenţi am format la Dunărea de Jos”.
  Acum, când Teodor Dima nu ne mai însoțește în această viață, cei care i-au fost studenți și discipoli, împreună cu întreaga comunitate academică a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, se roagă pentru liniștea și pacea sufletului său.
  Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul!

• 2020: Patricia Grigoriu, actriță română de teatru și film (n. 1962). 

  Patricia Grigoriu
  Date personale
  Născută	25 aprilie 1962  Argeșelu, Mărăcineni, Argeș, România
  Decedată	1 ianuarie 2020 (57 de ani)  București, România
  Înmormântată	Biserica Olari din București
  Părinți	George Grigoriu Simona Cassian
  Ocupație	actriță
  Prezență online
  Internet Movie Database
  Modifică date / text

  Patricia Grigoriu (n. 25 aprilie 1962, Argeșelu, Mărăcineni, Argeș, România – d. 1 ianuarie 2020, București, România) a fost o actriță română de teatru și film. De asemenea a fost fiica renumitului compozitor George Grigoriu.

  BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  Patricia Grigoriu s-a născut în data de 25 aprilie 1962, în satul Argeșelu, comuna Mărăcineni, județul Argeș, Republica Populară Română. A absolvit în anul 1984 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, la clasa prof. Olga Tudorache, fiind colegă de promoție cu: Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Oana Pellea, Carmen Ciorcilă, Carmen Trocan, Marina Procopie, Mihai Verbițchi, Adrian Păduraru, viitorul principe Radu și Dan Bădărău.

  FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • Trandafirul galben (1982)
  • Concurs (1982)
  • Faleze de nisip (1983)
  • Dreptate în lanțuri (1984)
  • Fapt divers (1985)
  • Duminică în familie (1988)

  DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  Patricia Grigoriu a murit în prima zi a anului 2020, în urma unei lupte grea cu o boală incurabilă. Avea 57 de ani.^[1]

Sărbători

·         (+) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; +) Sf Ier Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei și mama sa, Sf Emilia (Anul Nou: Tedeum) (calendar ortodox) 

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Circumcizia lui Iisus Hristos este un eveniment prezentat în Biblie, în Evanghelia după Luca, prin care Iisus a fost tăiat împrejur în ziua a opta de la nașterea sa, după legea Vechiului Testament: „ Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece. ” – Evanghelia după Luca 2:21

Evenimentul este sărbătorit la 1 ianuarie de către Biserica Ortodoxă de rit nou și Biserica Catolică, iar pe 14 ianuarie de către Biserica Ortodoxă de rit vechi. Creștinii nu practică circumcizia pe baza învățăturilor Apostolului Pavel: „Tăierea împrejur nu este nimic; și netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. ” – Corinteni 7:19

·    Ziua Mondială a Păcii

Ziua mondială a păcii a fost instituită de papa Paul al VI-lea (1963-1978), care a dorit ca această sărbătoare să fie marcată în fiecare an, în prima zi a anului calendaristic. Această zi a fost proclamată de Vatican la 8 decembrie 1967 şi a fost celebrată pentru prima dată la 1 ianuarie 1968. În mod simbolic este marcată de Suveranul Pontif prin transmiterea mesajului, în această zi, tuturor miniştrilor de externe din lume, indicând totodată linia diplomatică a Sfântului Scaun în anul care tocmai începe, conform www.vatican.va.

Data de 21 septembrie este o altă zi dedicată păcii, fiind vorba despre Ziua Internaţională a Păcii, proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1981. În Anglia şi în Ţara Galilor întâlnim o sărbătoare similară, fiind vorba despre ”Duminica Păcii” şi este marcată în cea de-a doua duminică a anului.

·         "Ziua revoluției palestiniene"

·         Haiti: "Ziua națională" - Proclamarea independenței (1804)

·         In Sudan – Proclamarea independenţei (1956).

·         In Cuba – Ziua eliberării. Sărbătoare naţională (1959).

·         In Slovacia – Ziua Independenţei de Stat a Republicii (1993).

RELIGIE ORTODOXĂ

 (+) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; 

+) Sf Ier Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei și mama sa, Sf Emilia (Anul Nou: Tedeum)

(+) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului

• • 

    Tăierea împrejur cea după trup a Domnului

    Tăierea împrejur cea după trup a Domnului

Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putință să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăiește Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a și tăiat împrejur ca un om, și cu sângele Său S-a roșit Pruncul, ca un fiu omenesc și, durându-L, plângea, precum se cădea firii omenești”.

Împlinindu-se opt zile de la Naștere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: „N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc”, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovați și robiți de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: „A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere”; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat și să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.

Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putință să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăiește Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a și tăiat împrejur ca un om, și cu sângele Său S-a roșit Pruncul, ca un fiu omenesc și, durându-L, plângea, precum se cădea firii omenești”.

Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovnicească tăiere împrejur; pentru că, sfârșindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simțit, așa și cel duhovnicesc este dator a-și tăia împrejur patimile cele sufletești: iuțimea, mânia, zavistia, mândria, necurăția și alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriidu-ne nouă cu sângele Său viața cea viitoare, care de învățători se socotește a fi a opta zi. Astfel, Ștefan, făcătorul canonului din această zi, în cântarea a patra, zice: „Închipuiește viața cea neîncetată a veacului al optulea ce va să fie, în care Stăpânul S-a tăiat împrejur”. Sfântul Grigorie de Nissa grăiește așa: „Cea de a opta zi s-a așezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va să fie prin optime, să mi-l însemneze mie”.

Se cuvine a ști și aceasta: că tăierea împrejur în Așezământul cel vechi era rânduita în chipul Botezului și al curățirii păcatului strămoșesc, măcar că acela nu se curăța cu totul prin tăierea împrejur, până la sângele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că tăierea împrejur era numai închipuire a înainte curățirii celei adevărate, iar nu adevărată curățire, pe care a săvârșit-o Domnul nostru, scoțând păcatul din mijlocul lumii și pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă și duh. Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întâi făcut și spre semnul acesta, cum că pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvântul lui David: ...în păcate m-a născut maica mea; pentru care rana rămâne pe trupul pruncului.

Dar Domnul nostru era fără de păcat, deși în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat; precum șarpele de aramă făcut de Moise în pustie era șarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul șarpelui, așa și Hristos era om adevărat, dar nepărtaș păcatului omenesc și S-a născut din Maică fără de prihană și fără de bărbat, mai presus de fire.

Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat și dătător de lege, dar de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăiește Apostolul: Neștiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci că și cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat. Apoi mai mare smerenie a arătat Stăpânul nostru în tăierea împrejur decât în nașterea Sa.

Pentru că prin naștere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, după cum grăiește Apostolul: Întru asemănarea omenească făcându-Se și cu chipul S-a aflat că omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca și un păcătos rana cea rânduita pentru păcat. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăiește David: Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sunt părtaș, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur.

Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începând înainte de a pătimi pentru noi, și gustând acel pahar, pe care voia să-l bea până în sfârșit, grăind pe Cruce: Săvârșitu-s-a. Vărsa picături de sânge dintr-o parte a trupului, până ce din tot trupul va curge sângele pâraie; în pruncie începe a răbda și la pătimire se deprindea; ca, atunci când va fi bărbat desăvârșit cu vârsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinerețe se cuvine omului a se deprinde la nevoințele cele bărbătești. Viața omenească este plină de osteneli, fiind că o zi, având nașterea dimineața, iar seara sfârșitul; că de dimineață, adică din scutece, Omul - Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli, fiind în osteneli din tinerețe și spre lucrarea Sa până în seara aceea când soarele s-a întunecat și s-a făcut întuneric pe tot pământul până la al nouălea ceas; căci grăiește către iudei: Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez.

Dar ce lucrează Domnul nostru? Mântuirea noastră; căci mântuire a lucrat în mijlocul pământului. Iar ca s-o lucreze desăvârșit, se apucă de dimineață, adică din tinerețe de lucru, începând a răbda durere trupească și cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Săi, până ce se va închipui întru noi Hristos. De dimineață, cu sângele Său începe a semăna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre.

Apoi s-a pus numele fericitului prunc „Iisus”, nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea când a binevestit Preacuratei Fecioare zămislirea Lui și mai înainte până a nu se zămisli în pântece, adică mai înainte până a nu se învoi Preasfânta Fecioară cu cuvintele binevestitorului, sau mai înainte până a nu zice: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Pentru că la acele cuvinte ale ei, îndată Cuvântul lui Dumnezeu trup s-a făcut, sălășluindu-Se în preacuratul și preasfântul Ei pântece.

Deci, acest preasfânt nume, Iisus, care s-a spus de înger mai înainte de zămislire, I s-a dat la tăierea împrejur Domnului Hristos, ca o încredințare despre mântuirea noastră; pentru că „Iisus” înseamnă „Mântuitor”, precum mai înainte a tălmăcit același înger lui Iosif, în vis, arătându-se și zicându-i: Vei da numele Lui „Iisus”, pentru că Acela va mântui pe poporul Său din păcate. Încă și Sfântul Apostol Petru, mărturisind despre numele lui Iisus, zicea: Nu este întru nimeni altul mântuire, pentru că nu este nici un alt nume sub cer, dat între oameni, întru care se cade a ne mântui.

Acest mântuitor nume, Iisus, mai înainte de toți vecii era pregătit în sfatul Sfintei Treimi, și până acum păzit spre a noastră mântuire; iar acum ca un mărgăritar de mult preț s-a adus spre răscumpărarea neamului omenesc din vistieriile cele cerești și s-a dat prin Iosif, întru adeverirea tuturor; apoi cele neștiute și cele tăinuite ale înțelepciunii lui Dumnezeu, întru numele acesta s-au arătat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăiește prorocul: Va răsări vouă, celor ce vă temeți de numele Meu, soarele dreptății.

Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de bună mireasmă. Ca un mir este vărsat numele Său, nu ținut în vas, ci vărsat; căci până când mirul este în vas, până atunci mireasma lui este înăuntru; iar când se varsă, îndată bună lui mireasmă umple văzduhul. Puterea numelui lui Iisus era tăinuită în sfatul cel mai înainte de veci, acoperindu-se ca într-un vas; iar după ce din cer s-a vărsat pe pământ acest nume, îndată că niște mir plin de aromate, prin bună mirosire a darului, de la vărsarea pruncescului sânge la tăierea împrejur, a umplut lumea. Și toată lumea acum mărturisește că Domnul Iisus Hristos este întru slava lui Dumnezeu Tatăl.

Arătată s-a făcut puterea numelui lui Iisus, căci acest minunat nume a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni și a înfricoșat pe diavoli, pentru că și diavolii cred în El și se cutremură. Apoi de numele acesta tremură iadul, tremură cele dedesubt, se scutură puterea întunericului, cad cei ciopliți, se gonește întunericul idoleștii îndrăciri; iar lumina dreptei credințe răsare și luminează pe tot omul ce vine în lume.

La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleacă, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt. Acest nume al lui Iisus este armă tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfântul Ioan Scărarul: „Totdeauna cu numele lui Iisus să bați pe cei potrivnici, pentru că armă mai tare decât aceasta nu vei afla nici în cer, nici pe pământ”. Acest nume preascump, Iisus, o! cât de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O! cât este de dorit celui ce-L are pe El! Căci Iisus este iubire și dulceață. Acest preasfânt nume Iisus, o! cât este de iubit robului și legatului pentru Iisus, celui robit pentru dragostea Lui!

În minte să fie Iisus, pe limbă Iisus; Iisus se crede cu inima întru dreptate, Iisus se mărturisește cu gura spre mântuire. Ori umblând, ori șezând, ori ceva lucrând, Iisus să fie pururea înaintea ochilor. N-am crezut – zice Apostolul –, a ști ceva între voi, fără numai pe Iisus; căci Iisus, celui ce se plânge către Dânsul, îi este luminare a minții, frumusețe a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri, bucurie întru mâhnire, iar iubitorului Său, plată și răsplătire.

S-a scris cândva numele cel nespus al lui Dumnezeu - după cum povestește Ieronim - pe o tăbliță de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sângele cel vărsat la a Lui tăiere împrejur, și se scrie nu în aur, materialnic, ci duhovnicesc, adică în inimile și în gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris întru a Apostolului Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Îmi este acesta, ca să poarte numele Meu. Apoi ca o preadulce băutură, preadulcele Iisus dorește să fie purtat numele Său în vas; căci cu adevărat dulce este celor ce-l gustă cu dragoste, despre care se grăiește în psalmi: Gustați și vedeți că bun este Domnul. Pe acela gustându-l prorocul, strigă: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.

Pe Acesta gustându-l Apostolul Petru, zice: Iată, noi am lăsat toate și în urma Ta am mers, căci către cine altul să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Prin această dulceață li s-au îndulcit sfinților pătimitori chinurile cele amare, încât și de cea mai amară moarte nu s-au temut, ci strigau, zicând: Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia sau sabia? Nici moartea, nici viața, fiindcă dragostea este mai tare ca moartea.

Deci în care vas dorește să se poarte cu adevărat acea dulceață a numelui lui Iisus? În cel de aur, ca aurul lămurit în ulceaua primejdiilor și a necazurilor, care ca și cu niște pietre scumpe se împodobește cu rănile cele suferite pentru Iisus, strigând: Eu rănile Domnului Iisus pe corpul meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceți.

În unul ca acesta numele lui Iisus dorește să fie purtat. Nu în zadar Iisus, la luarea numelui Său, varsă sânge în tăierea împrejur, voind aceasta, ca vasul, ce va purta numele Său, să se roșească cu sânge. Că după ce Domnul a câștigat vas ales numelui Său pe Apostolul Pavel, îndată a adăugat, zicând: Eu îi voi spune, câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Caută la vasul Meu, cel sângerat și rănit. Așa se scrie numele lui Iisus, cu roșeala sângelui, cu durerile și chinurile celor ce până la sânge suferă, nevoindu-se împotriva păcatului.

Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus, ne închinăm cu osârdie preasfântului Tău nume, o! preadulce și întru tot îndurate Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mântuitorule Iisuse, umilindu-ne față de sângele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate și Doamne cel desăvârșit! Și ne rugăm bunătății Tale celei mari, pentru preasfânt numele Tău, pentru preascump sângele Tău ce s-a vărsat, și pentru Maica Ta cea fără de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverși asupra noastră mila Ta cea bogată, să îndulcești inimile noastre prin Tine însuți Iisuse, să aperi și să ne îngrădești de pretutindeni cu numele Tău!

Însemnează-ne și ne pecetluiește pe noi robii Tăi cu acest nume, Iisuse, ca și în veacul ce are să fie, ai Tăi să fim și cu îngerii să slăvim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, Iisuse, și să-l cântăm în veci. Amin.

Predică la Tăierea împrejur a Domnului - Pr. Ilie Cleopa

• Arhimandritul Cleopa Ilie

• • 

    Predică la Tăierea împrejur a Domnului - Pr. Ilie Cleopa

    Predică la Tăierea împrejur a Domnului - Pr. Ilie Cleopa

Această tăiere-împrejur nu era un lucru de ajuns spre mântuire, ci o închipuire şi o umbră a Evangheliei.

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

 

Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, Bi­se­rica Răsăritului, prăznuieşte Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Marele Vasile, adică pe Sfântul Vasile cel Mare. În predica ce urmează vom vorbi puţin despre acest prealuminat praznic al Tăierii-împrejur.

Mai întâi, să ştiţi că, înainte cu 2406 ani de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, a trăit un patriarh preafe­ricit, ales de Dumnezeu, Avraam, din a cărui seminţie, du­pă credinţă, ne tragem toate popoarele pământului. Nu nu­mai poporul evreiesc, ci toate popoarele, după cre­din­ţă. Căci zice Sfânta Scriptură: „Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i-a socotit lui întru dreptate” (Facerea 15, 6). Deci toţi care cred în Dumnezeu se numesc „fiii lui Avraam” după cre­dinţă, nu după trup, cum este poporul evreu.

Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh ca toţi copiii care se vor naşte de parte bărbătească să fie tăiaţi împrejur la marginea trupului lor, ca semn de legătură veş­nică între seminţia lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Iar marele apostol Pavel zice: „Toate cele mai înainte de Lege şi cele din Legea veche au fost umbra celor viitoare”. Avra­am trăieşte înainte de Legea veche cu 430 de ani. Câte s-au întâmplat pe vremea patriarhilor şi a proorocilor în tot cursul Legii vechi, toate au fost umbră şi închipuire a ce­lor ce erau să fie la plinirea vremii, toate aveau să se de­să­vârşească adică în Legea darului, prin venirea în lume a lui Dumnezeu Cuvântul.

Aşadar, după cum toate au închipuit pe cele desăvârşite din Legea darului, aşa şi tăierea-împrejur, ca­re era un legământ între Dumnezeu şi Avraam, a în­chi­pu­it botezul din Legea darului, sau uşa tainelor creşti­neşti, cum mai este numit. De aceea botezul se face la opt zile de la naşterea pruncului, aşa cum în Legea veche pruncii se tăiau împrejur de către preoţi în templu, la locul tăierii-împrejur, la opt zile de la naştere, când li se punea şi numele.

Această tăiere-împrejur nu era un lucru de ajuns spre mântuire, ci o închipuire şi o umbră a Evangheliei. Aţi auzit în Apostolul de astăzi că s-a zis: „că ne-am tăiat împrejur cu tăiere nefăcută de mână”, cu tăierea poftelor trupului, care sunt căile păcatului. Câţi în Hristos ne-am botezat, în moartea Lui ne-am îngropat prin botez şi am primit această tăiere-împrejur duhovnicească, nefăcută de mână, care se lucrează numai de Duhul Sfânt, fără mâ­nă omenească. Dar oare pentru care pricini Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit tăierea-împrejur cea trupească a Legii vechi.

Dumnezeieştii Părinţi spun că pentru şapte pricini Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit tăierea-împrejur a trupului Său. Au fost şapte pricini binecuvântate pentru a se întări Legea darului, ca În­suşi Dumnezeu, Cel Ce nu avea păcate, să primească cele ale Legii.

Întâia pricină a fost ca să arate la toată lumea că El a venit cu trup în lume, că în adevăr a avut trup ome­nesc, nu cum au inventat unii eretici că s-a născut cu un trup de nălucă. Că dacă era cu trup nălucit, cum era să se taie împrejur trupul, să curgă sânge din el? Deci s-a tăiat împrejur mai întâi ca să se arate că a venit în trup. „Şi Cuvântul Trup S-a făcut – cum spune Dumne­ze­ies­cul Evan­ghelist – şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan 1, 14).

A doua pricină pentru care Hristos Mântuitorul lu­mii S-a tăiat împrejur a fost ca să plinească Legea dată de Dumnezeu lui Avraam; ca să nu pară că a venit să strice Legea. Mântuitorul a împlinit Legea, primind până şi tăierea-împrejur. Dar fariseii şi cărturarii zavistnici, in­vi­di­oşi şi răi, spuneau că a venit să strice Legea. Dar Hristos le-a arătat: „Să nu socotiţi că am venit să stric Le­gea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). N-a venit să o strice, ci să o desăvârşească, să o facă cu totul desăvârşită şi preasfântă. Deci, a doua pri­cină pentru care Hristos a primit tăierea-împrejur a fost ca să păzească Legea dată lui Avraam de Dumnezeu, Părintele Său, sau mai bine zis de Însuşi El, că El este Una cu Tatăl.

A treia pricină pentru care Hristos a primit tăierea-îm­pre­jur a fost ca să ne slobozească pe noi din robia Legii şi de tăierea-împrejur cea după trup. A venit Însuşi Cel fără de păcate şi a primit tăierea-împrejur, ca pe noi, fiii Săi după dar, să ne slobozească de această dureroasă şi prea gro­so­lană tăiere-împrejur care se făcea cu mână de om, să ne aducă altă tăiere-împrejur, mult mai desăvârşită, mai adâncă, mai sfântă şi mai curată decât cea din Legea veche.

A patra pricină pentru care Hristos Mântuitorul lu­mii S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne înveţe pe noi a as­culta. A venit să asculte pe Părintele Său până la moarte – şi moarte pe Cruce. Deci, aşa cum a ascultat până la patimă de Părintele Său, aşa şi acum, la naştere, a ascultat să primească tăierea-împrejur cea a trupului Său Sfânt şi Preacurat şi Nevinovat, ca să arate că e ascultător Pă­rin­te­lui Său, împlinind porunca cea veche dată lui Avraam de El.

A cincea pricină pentru care S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să meargă înainte ca un conducător sau înaintemer­gător în toată fapta cea bună şi să înveţe pe fiii Săi du­pă dar şi pe tot neamul creştinesc şi să le arate că din fra­geda Sa copilărie, din fapte, El este gata să sufere toa­te şi să împlinească toate poruncile Legii, nu să le strice; să primească cele ale Legii, cum i-a spus lui Ioan la Ior­dan: „Lasă acum, că se cade nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Care? Nu cea din Legea darului, ci pe cea din Legea umbrei, toate ale Legii vechi.

A şasea pricină pentru care Mântuitorul nostru S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne arate mila, îndurarea, dra­gostea cea nemărginită şi bunătatea Sa. Fiind un prunc nevinovat, preasfânt şi preacurat, de la cea mai mică vârstă, că era numai de opt zile, a început să-Şi verse sân­gele pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Ce ne­voie a avut El de tăierea-împrejur, dacă era Fiul şi Cu­vân­tul lui Dumnezeu după fiinţă, nu după dar şi după cauză, ci după voie şi după putere? Dar a vrut să arate dragostea Sa cea nemărginită. El pare a zice: „Îndată ce M-am îmbrăcat cu trup şi am primit să fiu născut din Fecioara şi Pururea Preacu­rata Maria, vreau să vă arăt dragostea cea ne­măr­ginită. De aceea nu numai că am pogorât cerul şi M-am pogorât Eu Însumi şi am venit prin pântecele unei Fe­cioare, ci şi de aici înainte voiesc să vă arăt cu câtă dra­goste am să vă mântuiesc. Căci vreau să-Mi vărs sângele preascump şi preacurat, pe care l-am luat din sângele Fecioarei celei preasfinte, pentru voi şi pentru mântuirea voastră, ca să vă povăţuiesc şi pe voi către dragostea Mea. Căci mai înainte de a Mă iubi voi pe Mine, vreau să vă arăt câtă dragoste am Eu faţă de voi, că încă din prun­cie vreau să-Mi vărs sângele şi să primesc cele ale Legii pentru voi”.

A şaptea pricină pentru care Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a lăsat tăiat împrejur a fost pecetluirea tăierii-împrejur. A pecetluit-o pe ea Preabunul nostru Mântuitor şi a arătat încetarea tăierii-împrejur celei după trup, a Legii vechi adică. Aceea, după cum v-am spus mai sus, a ţinut 2406 ani, adică de la Avraam până la Hristos. Dumnezeu a cir­cumscris-o acum prin cuvântul Său şi a pecetluit-o cu altă tăiere-împrejur. Căci de acum înainte nu va mai fi tăiere-împrejur făcută de mână, ci altă tăiere-împrejur, mai înaltă, mai duhovnicească, cum i-a spus lui Ieremia des­pre sărbătoarea sâmbetei: „Voi face alt popor nou şi alt nu­me nou voi da şi altă sărbătoare vor ţine” (Coloseni 2, 16). A pus duminica în locul sâmbetei şi alt nume, Noul Israel, în locul celui vechi – căci aşa se numesc creştinii.

Deci pricina a şaptea a fost pecetluirea pentru veş­ni­cie şi oprirea de a nu se mai tăia cineva împrejur după Hristos, dintre cei ce cred în El. Căci trebuie să se nască o altă tăiere-împrejur, prin credinţă, cum o numeşte Dum­ne­zeiescul Părinte Maxim: tăierea-împrejur cea în duh, a ini­mii („Filocalia”, vol. II, p. 136). De aceea marele Apostol Pavel spune: „În Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ce­va, nici netăierea împrejur”, ci „făptura cea nouă”. Care făp­tură nouă? Când ne-am făcut noi şi făptură no­uă? În Sfânta Taină a Botezului. El este tăierea-împrejur du­hov­ni­cească, nevăzută, nefă­cu­tă de mână, prin care ne-am făcut şi făptură nouă, prin Hristos Iisus. Deci botezul este tăierea-împrejur a tot creşti­nul, tăierea-împrejur nu tru­pească, ci duhovni­ceas­că, preasfântă şi mântuitoare, plină de toată curăţenia şi sfinţenia lui Dumnezeu.

Dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul, ma­re­le filosof duhovnicesc şi coroana teologiei greceşti din se­colul al VII-lea, cel mai mare teolog al vremii ace­leia, arătându-ne tăierea-împrejur cea duhovnicească a creş­ti­ni­lor, zice: „Tăierea-împrejur cea duhovnicească este tăie­rea-împrejur a simţirilor pătimaşe ale sufletului ra­ţio­nal că­tre toate cele ce se nasc şi pier” (tot acolo, la cap. 41).

Toate câte le vedem în jurul nostru şi se află în timp şi spaţiu, toate sunt supuse timpului şi prefacerii, toa­te se nasc şi iarăşi pier. Numai Dumnezeu rămâne veş­nic neschimbat. El este, cum au zis Dumnezeieştii Pă­rinţi, Unitate în Treime şi Treime în Unitate, fiinţă din Si­neşi, existând din Sineşi, pururea nemişcată, care pe toa­te le mişcă. El este motorul cel duhovnicesc al Univer­su­lui, Care mişcă toate zidirile Sale şi prin prefacere le schim­bă şi le înnoieşte. Deci, tăierea-împrejur cea duhov­ni­cească şi adevărată este tăierea şi lepădarea simţirii pă­timaşe, adică a simţirii sufletului către toate care se nasc şi pier. Care-s acelea? Mâncarea, băutura, slava deşartă, mânia, bogăţia şi câte ca acestea. Toate se nasc şi pier. Sufletul trebuie să le taie de la el pe acestea. Această tăiere-împrejur duhovnicească, a minţii şi a inimii omului, taie de la ele păcatele, ori de ce natură ar fi ele, fie din partea raţională, fie din partea cea poftitoare, sau din partea mânioasă a sufletului său, pe cele dinlăuntru sau din afară, sau de la zidire, sau de la trup, sau în orice fel, le taie şi n-are nici o aplecare către ele.

Aceasta-i adevărata tăiere-împrejur a inimii în duh, cum am zis mai sus. Dar în Scriptură se vorbeşte de o în­doită tăiere-împrejur. Când s-a întâmplat a doua? Când Isus al lui Navi a intrat în pământul făgăduinţei, i-a spus Dumnezeu să facă tăierea-împrejur, căci cât au umblat evreii patruzeci şi doi de ani prin pustia Arabiei, au murit toţi cei ce au cârtit împotriva lui Moise că i-a scos din Egipt şi toţi cei buni de război, iar poporul născut pe cale, în pustiu, după ieşirea din Egipt, nu erau tăiaţi îm­pre­jur, că n-au mai avut ei când să se taie împrejur, să îm­pli­nească ale Legii. Aşa arată Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi.

Pentru aceasta Isus al lui Navi a primit poruncă de la Dumnezeu, după ce au trecut Iordanul, înainte de a lua şi dărâma ei Ierihonul. I-a spus Dumnezeu: „Fă cuţite tăioase de cremene şi taie împrejur pe fiii lui Israel a do­ua oară” (Iosua 5, 28). Şi aceasta s-a chemat tăierea tăierii-împrejur în pă­mân­tul făgăduinţei. Dar în Legea darului, ştiţi care era tă­ie­rea-împrejur, adică a doua tăiere-împrejur, du­hov­ni­cească? Este desăvârşirea, este cea de a doua treaptă a urcu­şu­lui duhovnicesc; este aceea care se numeşte de către Dum­ne­ze­ies­cul Maxim „seceriş al secerişului sufletului raţional”, sau „sâmbăta sâmbetelor”, în teologia lui cea despre sâm­bete.

Care e deci tăierea-împrejur în duh, în Legea darului? Dacă tăierea-împrejur este lepă­da­rea simţirii pătimaşe a sufletului nostru către cele ce se nasc şi pier, apoi tăierea tăierii-împrejur este mult mai înaltă. Auzi ce spune Sfântul Maxim: „Este desăvârşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi ale pornirilor celor sufleteşti ale sufletului, chiar a celor fireşti, către cele ca­re se nasc şi pier”. Va să zică, aici nu leapădă numai pă­ca­tul prin lucrare, ci şi prin gând. Nici măcar să nu gân­dim cele pătimaşe! Tăierea-împrejur este desăvâr­şita lepădare a tuturor voilor celor pătimaşe şi mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi a mişcărilor fireşti ale lui. Su­fletul şi trupul, cu mişcările lor fireşti de a mânca, de a bea, de a se odihni şi multe mişcări de acestea, cum e aceea de a se mâhni şi a se bucura. Prin tăierea-împrejur, care e cea mai înaltă şi duhovnicească tăiere-împrejur, omul se opreşte nu numai cu lucrul de la a­ceste mişcări fireşti ale trupului de a păcătui, ci şi cu gân­dul. Ea e depărtarea şi tăierea desăvârşită chiar şi cu gândul a simţirilor şi mişcărilor fireşti ale sufletului către cele ce se nasc şi pier, adică către toată zidirea simţită şi văzută, ca omul să iubească numai şi numai pe Dumnezeu, retrăgându-şi mintea din simţire şi lipind-o nu­mai de Dumnezeu, prin contemplarea naturală în duh („Filocalia”, vol. II, p. 138). Şi aceasta este treapta a doua a urcu­şu­lui duhovnicesc, după toţi Dumnezeieştii Părinţi. Iar a tre­ia treaptă este îndumnezeirea după dar şi teologia mis­tică (cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu).

Fraţii noştri, vorbim de lucruri aşa de mari. Să ne aju­te Mântuitorul să tăiem de la noi poftele spurcate, pa­ti­mile, aplecarea noastră către mâncări şi băuturi, către somn, către ură, către iubirea de argint, către iubirea de plăceri, către iubirea de răzbunare, către beţie, către fu­rie, către toate răutăţile. Când vom tăia din mintea noas­tră cu toată puterea acestea, şi nici cu gândul nu vom greşi ceva şi le vom lepăda pe toate de la noi prin adu­ce­rea aminte şi prin iubirea de Dumnezeu, atunci suntem tăiaţi la inimă în duh, cu tăierea nefăcută de mână a lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru şi ne-am făcut o făptură nouă şi oameni noi şi n-avem nevoie de tăierea-împrejur cea grosolană a trupului, care se mărginea doar la atâta, cum spune Pavel: „să aibă nevoie să se laude în trupul nostru”. Ei voiau să se laude numai că sunt sămânţa lui Avraam prin aceea că erau tăiaţi împrejur, iar încolo erau plini de ură, plini de zavistie, plini de făţărnicie, plini de în­gâmfare, plini de cutezanţă de sine, de încredere în sine şi de răutate împotriva lui Hristos. Şi aceasta li se părea că le ajută lor: tăierea-împrejur a trupului. Nu! Ei erau ne­tăiaţi împrejur, cum a zis Dumnezeiescul Arhidiacon Şte­fan înainte de moartea sa: „Voi, cei tari în cerbice şi ne­tăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt; precum părinţii voştri, aşa şi voi!” (Faptele Apostolilor 7, 51). Aşa i-a mustrat preasfântul acela mar­tir şi apostol, înainte de a-şi da duhul, pe farisei şi pe căr­turari, că sunt netăiaţi împrejur la inimă, la urechi, adică orbi, surzi şi împietriţi şi nu văd ei răutatea şi zavistia care-i mănâncă şi-i roade, neprimind adevărul lui Hristos.

Dacă zavistuim, hulim, urâm, dacă poftim răzbu­na­re, argint, desfrâu, beţie, lăcomie, corupţie, nu suntem tăiaţi împrejur. În acest caz, nici noi, creştinii, nu avem tăierea-împrejur cea duhovnicească. Deşi ne-am botezat şi ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, sun­tem şi noi netăiaţi împrejur la inimă, la urechi şi la ochi, suntem orbiţi de satana şi de momelile lui.

Deci, să ne ajute Mântuitorul şi să nu fim şi noi ca fariseii şi cărturarii de altădată, netăiaţi împrejur la ini­mă şi la urechi şi la ochi. Să deschidem ochii inimii şi ure­chile sufletului, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să deschidem ochii minţii, să veghem şi să primim pla­nul lui Dumnezeu de mântuire a lumii şi să facem po­run­cile Lui, să tăiem de la noi tot păcatul: şi din lucrare şi din poftă şi din gândire.

Numai atunci dovedim că sun­tem tăiaţi-împrejur cu tăiere nefăcută de mână, cu tăierea-împrejur cea duhovnicească, nu a Legii vechi, ci a Legii darului. Amin.

+) Sf Ier Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei și mama sa, Sf Emilia (Anul Nou: Tedeum)

Viața Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei

• • 

    Viața Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei

    Viața Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei

Cel între ierarhi preaales, între dascăli preaînțelept și între toți sfinții preamult plăcut lui Dumnezeu, Sfântul părintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este în Capadocia, și s-a născut din părinți binecredincioși și de Dumnezeu cinstitori.

Cel între ierarhi preaales, între dascăli preaînțelept și între toți sfinții preamult plăcut lui Dumnezeu, Sfântul părintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este în Capadocia, și s-a născut din părinți binecredincioși și de Dumnezeu cinstitori. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Emilia, care a născut patru fii de parte bărbătească: pe Petru și pe Sfântul Vasile, pentru care ne stă înainte cuvântul, pe Grigorie și pe Navcratie, și o fiică, al cărei nume era Macrina.

Pentru aceștia, cu adevărat s-a împlinit cuvântul lui David, care zice: Neamul drepților se va binecuvânta. Și nu numai sfântul acesta a fost îmbunătățit și mare luminător al lumii, ci și ceilalți trei frați ai lui s-au făcut minunați și purtători de semne. Căci Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic și făcător de minuni. S-a sfințit și sora lor Macrina, după cum arată sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Însă pe toți frații i-a covârșit Sfântul Vasile întru fapta bună și întru învățătură; căci la învățăturile cele dintâi chiar pe tatăl său l-a avut dascăl și povățuitor, pe care de obște îl avea Pontul ca dascăl al învățăturilor și al faptelor bune, în acea vreme.

Deci, dânsul a adus în lume o astfel de plăsmuire bună și curată, pe care dumnezeiescul David o numește plăsmuire de ziuă, iar nu de noapte. De la acesta dar, a primit nu numai toată învățătura, ce se numește enciclică, adică înconjurătoare, dar și toată buna credință; și, în scurt să zic, prin învățăturile vârstei celei dintâi s-a făcut începător al desăvârșirii care avea să fie mai pe urmă.

După ce din destul a fost deprins de tatăl său în astfel de învățături, încât dorea ca de nimic din cele bune să nu se lipsească, și, pornit fiind prin iubirea de osteneală a albinei, care din tot felul de flori își adună cele trebuincioase, ca să nu rămână mai prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca să se deprindă și cu învățăturile ce se dădeau acolo. Zic despre Cezareea cea preavestită, care a fost leagăn de învățături și al Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu; unde primind toate învățăturile, se asemăna cu unii din dascăli, iar pe alții îi covârșea în tot felul de învățătură, încât în puțină vreme s-a făcut slăvit și vestit tuturor celor mai mari ai cetății și la tot poporul, fiind mai mare în învățătură decât în vârstă și având statornicia cea mai mare; apoi s-a arătat a fi retor între retori, chiar mai înainte de a se sui pe scaunele sofiștilor, filosof între filosofi, mai înainte de a învăța dogmele și rânduielile ce se află în filosofie; în sfârșit, lucrul cel mai mare a fost că toți îl aveau ca pe un preot al creștinilor, mai înainte de preoție; și atât de slăvit se făcuse el prin învățătură și prin fapta bună, încât era cinstit, cucernic și vrednic înaintea tuturor.

După ce a ajuns în acest fel, s-a dus la Bizanț, care era cetatea cea mai mare din tot Răsăritul, pentru că era împodobită cu cei mai desăvârșiți dintre retori și filosofi, de la care a adunat, prin ascuțimea minții sale, cele mai înalte dintre învățături și cu ele și-a împodobit sufletul său. De acolo, fiind nesățios de învățătură și de temelia cuvintelor bune, a fost trimis de Dumnezeu la Atena, unde a aflat pe Sfântul Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, sârguindu-se la învățături, precum și pe Iulian Apostatul, care mai pe urmă a fost împărat (361-363), vrăjmaș și chinuitor al creștinilor, pe Libaniu, sofistul, și pe mulți alții.

Deci, acolo, aflând Sfântul Vasile pe Sfântul Grigorie, apoi întrecându-se unul pe altul în faptă bună și în râvna cea dumnezeiască, atât de mult s-au iubit, încât nu puteau să se despartă nicidecum, și ședeau amândoi într-o casă, amândoi mâncau și amândoi aveau o voie.

Pe scurt, se afla un suflet în acele două trupuri și unul de la altul primea mare folos, nu numai întru fapta bună, ci și întru învățături. Căci ca doi lucrători de pământ, sârguitori și iscusiți, cu aceeași sârguință lucrând țarina filosofiei și semănând cu multă osteneală sămânța învățăturilor, au secerat rodul sârguinței lor, prin care au întrecut pe cei de o vârstă cu dânșii, și atât de mult se înfrânau, încât mâncau numai ca să trăiască, pâine și apă, mulțumind Domnului, că Prorocul Ilie și ca Ioan Înaintemergătorul, care se hrănea cu muguri de copaci; iar pe celelalte, care momesc pântecele și-i aduc dulceață, le defăimau, și cu totul se depărtau de ele.

Cu acest fel de înțelepciune, pe care au păzit-o până la sfârșitul vieții lor, atât de curați s-au ținut, încât au întrecut pe vestitul Xenocrat, căruia, deși dormea cu o femeie desfrânată, nu-i venea nicidecum în minte că era o femeie aproape de dânsul; apoi au fugit de lăcomie și de împuținare și numai măsura cea dreaptă o păzeau. Iar necâștigarea atât de mult au iubit-o, încât au covârșit pe Antistene, pe Pitagora și pe Cratis, încât pe cele cinstite și lăudate ale acelora le socoteau că pe niște jucării de copil; căci foarte mult au defăimat câștigarea de bani și de alte lucruri deșarte.

Trufia și înălțarea cu totul le-au urât, iar mândria au pierdut-o prin cuvioșie. Cât despre înțelepciunea pe care o aveau, nu este de trebuință să mai scriem, căci toată viața lor era o cugetare și dorire necontenită, ziua și noaptea, ca să câștige filosofia cea cerească și adevărată, mai mult decât pe cea pământească. Însă se sârguiau a o câștiga și pe aceasta, ca să ajute Bisericii noastre, să dezrădăcineze neghina din grâu, să curețe și să lămurească dogmele sfintei credințe, și să apere pe credincioși de năvălirile ereticilor.

Se sârguiau mai mult ca să întreacă pe filosofii cei vechi, și s-a și făcut astfel prin multă lor osteneală și prin dumnezeiescul ajutor, după cum se arată din scrierile lor. Întru meșteșugul gramaticii erau neîntrecuți, ca și în măsurile științei, poeziei, în mulțimea istoriilor și frumoasa grăire de cele politice. Iar bună rânduială a retoricii și frumusețea vorbirii au ales-o mai mult, și minciuna au lepădat-o. Filosofia cea adevărată din dogme atât de mult au deprins-o, încât i-au întrecut pe toți. Tot astfel și în celelalte științe s-au deprins, încât au întrecut pe toți din destul, în aritmetică, în geometrie, în muzică și în astronomie; încât s-au făcut dascăli și filosofi desăvârșiți.

O înfrânare ca aceasta și întreaga lor înțelepciune văzând-o dascălul Sfântului Vasile, anume Eubul, om preaînțelept și mai bun decât toți filosofii cei din Atena, se minuna; iar Vasile vrând să-l vâneze și să-l aducă la cunoștința de Dumnezeu, apoi un dar neprețuit ca acesta să-i dăruiască, pentru osteneala lui, l-a aflat odată înaintea cetății, vorbind cu ceilalți filosofi și întrebându-se despre filosofie, căci astfel de obicei aveau între ei, că ori să grăiască, ori să audă ceva nou. Întrebându-se Eubul cu filosofii, pentru un cuvânt, a venit Vasile și îndată a dezlegat acel sofism și l-a deslușit. Apoi ziceau ceilalți: „Cine este cel care a deslușit cuvântul filosofului?”. Răspuns-a Eubul, zicând: „Ori Dumnezeu, ori Vasile”.

Văzând Eubul pe Vasile, a lăsat pe prietenii și pe ucenicii săi, iar el a șezut cu Vasile, și au petrecut trei zile în vorbă, întrebându-se de filosofie. Drept aceea, a întrebat Eubul pe Vasile: „Care este firea filosofiei?”. Iar el a răspuns: „Firea filosofiei este pomenirea morții”. După această a grăit și despre lume, zicând: „Deși sunt dulci cuvintele cele lumești, amară este lumea pentru cel ce se ține de ea cu iubire și patimă; căci alta este slava cea trupească și alta a firii celei fără de trup. Nu este cu putință ca cineva să se îndulcească de amândouă, pentru că nimeni nu poate să slujească la doi stăpâni. Însă, pe cât ne arată puterea bunătății, să împărțim la cei flămânzi pâinea înțelegerii; și pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperământul faptei bune, pe aceia să-i aducem sub acoperământul lucrurilor celor bune; căci pe care-l vedem gol, îl îmbrăcăm și nu defăimăm trupul nostru.

Sunt la noi, O! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevărul povățuindu-ne spre mântuire; pentru că vom învia toți, unii spre viața veșnică, iar alții spre muncă și rușinarea veșnică, și vom sta toți înaintea judecății lui Hristos, precum ne învață marii glăsuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David și dumnezeiescul Apostol Pavel; după aceștia, chiar dătătorul pocăinței și răsplătitorul nostru, Domnul, Care a căutat oaia cea pierdută, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocăință s-a întors, cuprinzându-l cu dragoste, l-a sărutat, cu haină luminată și cu inel l-a împodobit și l-a ospătat. Acela dă asemenea răsplătire celor ce vin în ceasul al unsprezecelea, ca și celor ce au purtat greutatea și zăduful zilei. Acela, pocăindu-ne și născându-ne din apă și din Duh, ne dă cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-a suit, precum și pe toate care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc”.

Vasile grăind acestea, Eubul a strigat: „O! Vasile, arătătorule de cele cerești, prin tine cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul a toate, aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie, Amin! Acesta este semnul credinței mele în Dumnezeu: toată averea ce o am, în mâinile tale o dau și cealaltă vreme a vieții mele cu tine o voi petrece, căci doresc nașterea din apă și din Duh”.

Vasile i-a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul nostru, de acum și până-n veac, Cel ce a luminat mintea ta cu lumina adevărului, Eubule, și din rătăcirea cea mare te-a adus la cunoștința milostivirii Sale. Iar de vei voi, precum zici, ca să petreci cu mine, îți voi spune în ce chip să ne îngrijim de mântuirea noastră și să ne izbăvim din cursele vieții celei de aici; să vindem toate averile și să le împărțim săracilor. După aceea să mergem în sfânta cetate, ca să vedem minunile ce sunt acolo și vom câștiga îndrăznire către Dumnezeu”.

Astfel, toate bine împărțindu-le celor ce aveau trebuință, și cumpărându-și hainele cele albe pentru Sfântul Botez, s-au dus la Ierusalim și îi întorceau în cale pe mulți la adevărata credință. Mergând în Antiohia, au intrat la o gazdă, iar fiul gazdei, Filoxen, ședea înaintea ușii, fiind supărat; acela era ucenic al lui Libaniu sofistul, de la care luând niște stihuri de ale lui Homer, ca să le prefacă în vorbă retoricească, nu putea, și în nepricepere fiind, se necăjea foarte. Pe acesta, văzându-l Vasile necăjit, l-a întrebat: „Pentru ce ești necăjit, tinere?”. Iar Filoxen a zis: „Oare dacă-ți voi arăta pricina mâhnirii mele, ce folos îmi va fi de la tine, întru aceasta?”. Iar Vasile, făgăduindu-i că nu în zadar îi va fi aceea ce va arăta lui, tânărul i-a spus despre sofist și despre stihurile acelea și că aceea este pricina întristării lui, de vreme ce nu se pricepe că să alcătuiască stihurile. Vasile, luând stihurile, a început a i le tâlcui, alcătuindu-le în vorbă simplă, în trei feluri. Atunci tânărul, mirându-se și înveselindu-se, l-a rugat să-i scrie tălmăcirea. Drept aceea, Vasile a scris tâlcuirea acelor stihuri ale lui Homer în trei feluri, pe care luându-le tânărul, cu bucurie a mers dimineața la Libaniu, dascălul său, ducându-i acea alcătuire a stihurilor; iar el citind-o, s-a mirat și a zis: „Vă jur pe dumnezeiasca rânduială, că nu se află cineva din înțelepții de acum care să-ți spună o asemenea tâlcuire. Deci cine ți-a scris această, Filoxene?”.

Iar tânărul i-a spus: „Este un străin în casa mea, care, fără osteneală, degrabă a tâlcuit aceasta”. Libaniu îndată a alergat cu sârguință la gazdă, ca să vadă pe străinul acela. Văzând pe Vasile și pe Eubul, s-a mirat de venirea lor neașteptată și s-a bucurat de dânșii. Deci, i-a rugat să vină și să găzduiască în casa lui; iar ei venind, Libaniu le-a pus înainte masă cu multe feluri de bucate.

După obiceiul lor însă gustând puțină pâine și apă cu măsură, au mulțumit lui Dumnezeu dătătorul de toate bunătățile. Apoi a început Libaniu a le pune întrebări sofiste, iar ei împotrivă îi aduceau cuvântul credinței; Libaniu, cunoscând puterea cuvintelor, zicea că n-a venit încă vremea de a se boteza, iar dacă rânduiala lui Dumnezeu va porunci, apoi cine poate să se împotrivească? „Mult mă vei sluji, o! Vasile, dacă unele ca acestea vei binevoi a le grăi, spre folosul ucenicilor care sunt la mine”.

Degrabă ucenicii lui Libaniu fiind adunați, a început Vasile a-i învăța: „Să aveți curăție sufletească, nepătimire trupească, purtare blânda, grai cumpănit, cuvânt cu bună rânduială, hrană și băutură măsurată, înaintea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înțelepți luare-aminte, la cei mai bătrâni supunere, să aveți spre cei asemenea cu voi și spre cei mai mici dragoste nefățarnică, de cei răi, pătimași și iubitori de trup să vă depărtați și puțin să grăiți, dar mai mult să înțelegeți, să nu fiți fără de socoteală în cuvânt, să nu prisosiți cu vorba, să nu fiți îndrăzneți la râs, cu sfială să vă împodobiți și cu femeile cele necurate să nu vorbiți, să aveți în jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiți de cuvintele cele împotrivă; dregătorie dăscălească să nu doriți, cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiți.

Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plată s-o aștepte și veșnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru”. Acestea zicându-le Vasile către ucenicii lui Libaniu și ei ascultând nu fără de mirare, iarăși a plecat cu Eubul în cale.

După ce au sosit în Ierusalim, toate Sfintele Locuri cu credință și cu dragoste înconjurându-le și într-însele închinându-se lui Dumnezeu, Care este peste tot, ei s-au arătat episcopului acelei cetăți, cu numele Maxim, și l-au rugat ca să-i boteze în Iordan. Episcopul, văzându-i plini de credință, a făcut după credința lor și luând clerul său a mers cu Vasile și cu Eubul la Iordan, iar când era pe mal, Vasile a căzut la pământ și, cu lacrimi și glas, s-a rugat la Dumnezeu ca să-i arate vreun semn al credinței lui.

Deci, tremurând, s-a sculat și s-a dezbrăcat de hainele sale, odată cu care și pe omul cel vechi l-a lepădat și, intrând în apă, se ruga. Când s-a apropiat arhiereul să-l boteze, iată s-a pogorât un fulger de foc spre ei, și ieșind un porumbel din fulgerul acela, s-a pogorât în Iordan, și, tulburând apa, a zburat la cer; iar cei ce stăteau pe mal, văzând aceea, s-au cutremurat și au preamărit pe Dumnezeu.

Vasile, fiind botezat, a ieșit din apă, și mirându-se episcopul de dragostea ce avea către Dumnezeu, l-a îmbrăcat în haina Învierii lui Hristos, rugându-se. Apoi a botezat și pe Eubul, i-a uns pe ei cu mir și i-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine. Întorcându-se în sfânta cetate, au petrecut într-însa un an; după aceasta s-au dus în Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul a hirotonit pe Vasile diacon și acolo a tâlcuit Pildele lui Solomon.

Nu după multă vreme, s-a dus cu Eubul în patria sa, Capadocia, apropiindu-se de cetatea Cezareei. Apoi s-a descoperit într-o vedenie de noapte lui Leontie, arhiepiscopul Cezareei, despre venirea lor și că Vasile o să fie în vremea sa arhiepiscop al acelei cetăți. Deci, dimineața, chemând arhiepiscopul pe arhidiaconul său și pe unii din clericii cei cinstiți, i-a trimis la porțile cetății dinspre răsărit, poruncindu-le ca pe cei doi străini ce-i vor întâmpina, să-i aducă la dânsul cu cinste. Iar ei ducându-se și întimpinând pe Vasile și Eubul, pe când intrau în cetate, i-au adus la arhiepiscop.

El, văzându-i pe dânșii, s-a mirat, că pe unii ca aceștia îi văzuse în vedenie, și a preamărit pe Dumnezeu. Apoi i-a întrebat arhiepiscopul de unde vin și cum se numesc. Înștiințându-se despre numele lor, a poruncit să-i aducă la masă și să-i ospăteze. După aceea, chemând clerul său și bărbați aleși din cetate, le-a spus toate cele ce i s-au vestit lui despre Vasile în vedenie, de la Dumnezeu. Atunci clerul cu un glas a zis: „De vreme ce pentru cinstita ta viață ți-a arătat Dumnezeu pe moștenitorul scaunului tău, se cade să faci cu dânsul precum îți este plăcerea; căci cu adevărat vrednic este omul pe care judecățile lui Dumnezeu îl descoperă”.

Apoi a chemat arhiepiscopul pe Vasile și pe Eubul și a început a vorbi cu ei din Scripturi, vrând ca să afle priceperea lor; și auzindu-i, s-a mirat de noianul înțelepciunii ce se afla într-înșii, apoi ținându-i la sine, îi cinstea după vrednicie. Vasile, petrecând în Cezareea, avea același fel de viață precum a văzut mai înainte la mulți cuvioși, pe când a înconjurat Egiptul, Palestina, Siria și Mesopotamia, căutând pe Eustatie filosoful și cercetând într-acele părți pe părinții cei nevoitori; deci, le urmă bine cu chipul și cu viața monahicească.

După aceea a fost hirotonit prezbiter de Ermoghen, episcopul Cezareei, care a fost după Leontie, și era povățuitorul monahilor. Murind Ermoghen arhiepiscopul, era cerut în scaun Sfântul Vasile, ca un vrednic și de Dumnezeu mai înainte însemnat; dar, fugind de cinste, s-a ascuns, și a fost ridicat la arhiepiscopie Eusebiu, bărbat bun la obiceiuri cu adevărat, dar puțin învățat și întru înțelepciunea cărții neiscusit; deci, acela știind pe Vasile că era de toți foarte cinstit și lăudat că un mai înțelept filosof și cu viața sfântă, a început ca un om neputincios a fi biruit de zavistie și se arăta rău-voitor lui Vasile.

Acest lucru înțelegându-l Sfântul Vasile, nevrând să fie pricinuitor de zavistie, s-a dus în pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori și pe prietenul său, pe Sfântul Grigorie de Nazianz; acolo, adunând cu dânsul mulțime de monahi, a făcut rânduiala de viață monahală, fiind luminat de Duhul Sfânt, și petrecea viața îngerească pe pământ. Le ajuta lor la o viață ca aceea și fericită Emilia, maica lui Vasile, petrecând nu departe de ei, de cealaltă parte de râu, în sat, și de hrana lor îngrijindu-se; apoi, rămânând văduvă, toată sârguința o avea ca să placă lui Dumnezeu.

Fiind vremea, Vasile și Grigorie au ieșit din pustie, siliți de trebuințele Sfintei Biserici, care atunci era tulburată de eretici. Pentru că pe Grigorie, tatăl său, l-a luat la sine spre ajutorul drept-credincioșilor în cetatea Nazianzului, fiind bătrân și neputând să se lupte acum cu lupii; iar Vasile, împăcându-se cu Eusebiu, arhiepiscopul Cezareii, acesta, prin scrisoare, l-a rugat să se întoarcă la dânsul și să ajute Bisericii care lupta contra arienilor.

Văzând fericitul Vasile o primejdie că aceea a Sfintei Biserici, și cinstind mai mult trebuința cea de obște, decât viața pustnicească, a lăsat singurătatea și a venit în Cezareea, unde foarte mult a lucrat cu cuvântul și cu scrisul, curățind credința cea dreaptă de eresuri. Apoi arhiepiscopul Eusebiu și-a dat sfârșitul pe brațele lui Vasile, dându-și sufletul său lui Dumnezeu; iar după dânsul, lucrând Sfântul Duh, marele Vasile, chiar nevrând a fi ridicat în scaun, a fost sfințit de mulți episcopi, între care era și bătrânul Grigorie, tatăl lui Grigorie de Nazianz; căci acela, fiind neputincios și obosit de bătrânețe, a poruncit să-l ducă în Cezareea, să silească pe Vasile a veni la arhiepiscopie, că nu cumva arienii să ridice pe vreunul dintre ai lor în scaunul acela.

Deci, Vasile ocârmuia Biserica lui Hristos; iar pe Petru, fratele său cel după trup, l-a sfințit prezbiter, ca să-i ajute la ostenelile bisericești, iar mai târziu l-a pus episcop în cetatea Sevastiei. În același timp și mama sa, fericită Emilia, după o viață de mai bine de 90 de ani, și-a dat sufletul Domnului. Ea a mai avut încă un fiu, pe Grigorie, episcopul Nissei, și pe Petru, pe care l-am pomenit, precum și o fiică, Macrina fecioară, întâia născută, și ceilalți fii, crescuți întru mari fapte bune.

După un timp oarecare, fericitul Vasile a cerut de la Dumnezeu să i se dea darul înțelepciunii, așa încât, cu ale sale cuvinte curate, să poată săvârși slujba cea fără de sânge și să vină spre el Duhul Sfânt. După șase zile, adică în ziua a șaptea, pogorându-se Duhul Sfânt, a început a liturghisi și săvârși în toate zilele jertfa cea fără de sânge. După ce a trecut câtăva vreme, cu credință și cu rugăciune a început a scrie cu propria sa mână tainele sfintei slujbe. Și în acea noapte i s-a arătat Domnul în vedenie, cu apostolii, făcând înainte punere a pâinii și a paharului, la Sfântul Jertfelnic; apoi, sculând pe Vasile, i-a zis: „După a ta cerere, să se umple gura ta de laudă, ca adică, cu ale tale curate cuvinte, să aduci slujba cea fără de sânge”. Iar el s-a sculat tremurând, neputând să privească cu ochii la arătarea Domnului cea luminoasă.

După această arătare luminoasă a mers în biserică și, apropiindu-se de Sfântul Altar, a început a grăi și a scrie pe hârtie, în limba grecească, astfel: Să se umple gura mea de laudă, ca să cânt slava Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai zidit pe noi și ne-ai adus în viața aceasta, rostind apoi și celelalte rugăciuni ale Sfintei Biserici.

Iar după sfârșitul rugăciunilor a ridicat pâinea, rugându-se cu dinadinsul și zicând: „Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt lăcașul Tău și de pe scaunul măririi împărăției Tale, și vino ca să ne sfințești pe noi; Cel ce șezi sus, împreună cu Tatăl, și aici cu noi ești nevăzut, învrednicește-ne, cu puternică mâna Ta, ca să ni se dea preacuratul Tău trup și cinstitul Tău sânge nouă, tuturor popoarelor”.

Arhiereul săvârșindu-le pe acestea, Eubul, cu cei mai întâi clerici, au văzut o lumină cerească luminând altarul și pe arhiereu și niște bărbați prealuminați în veșminte albe, înconjurând pe acel mare arhiereu. Văzând aceasta, s-au înspăimântat foarte mult și au vărsat lacrimi, lăudând pe Dumnezeu.

În vremea aceea, marele Vasile chemând un argintar, i-a poruncit ca din aur curat să facă o pasăre, în chipul porumbelului ce s-a arătat deasupra Iordanului, spre păzirea dumnezeieștilor Taine, și l-a așezat deasupra Sfintei Mese.

Altă dată, sfântul, săvârșind dumnezeiasca slujbă, un evreu, prefăcându-se creștin, vrând să iscodească despre Sfintele Taine, s-a lipit de cei credincioși și a intrat în biserică; acolo a văzut pe Sfântul Vasile că avea în mâinile sale un prunc, pe care-l sfărâma. Împărtășindu-se credincioșii din mâinile sfântului, a venit și evreul; și i-a dat arhiereul, ca și celorlalți creștini, o parte din Sfintele Daruri, pe care luând-o evreul în mâini, a văzut că era adevărată carne. După aceea, apropiindu-se de pahar, a văzut că era sânge adevărat în el.

Deci a păstrat rămășițele Sfintei Împărtășanii și, mergând acasă, le-a arătat femeii sale, și i-a spus despre tot ce a văzut cu ochii săi; apoi crezând cu adevărat că înfricoșată și preaînaltă este taina creștinească, a doua zi a mers la Fericitul Vasile, rugându-l să-i dea Sfântul Botez. Iar Vasile, dând mulțumire lui Dumnezeu, nu a întârziat a boteza pe evreu, împreună cu toată casa lui.

Altă dată, mergând undeva sfântul, o femeie săracă, fiind nedreptățită de eparhul cetății, a căzut în cale la picioarele fericitului, rugându-l ca să scrie despre dânsa la acel boier, ca unul care avea multă trecere către dânsul. Sfântul, luând o hârtie, a scris către boier astfel: „S-a apropiat de mine această săracă femeie, care îți aduce scrisoarea mea, nădăjduind că mă iubești și are trecere cuvântul meu la tine; deci m-a rugat ca să-ți scriu, să n-o mai superi. De este adevărată nădăjduirea ei, arată cu lucrul, și fă milă cu femeia aceasta”.

Scriind sfântul hârtia, a dat-o femeii celei sărace, iar ea luând-o, a dus-o și a dat-o boierului, care, citind-o, a scris înapoi sfântului: „După scrisoarea ta, părinte sfinte, aș fi voit să fac milă acestei femei sărace, dar nu pot, de vreme ce se află sub dajdie”. Iar sfântul iarăși a scris către dânsul: „Dacă ai voit și n-ai putut, bine; iar de ai putut și n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu în starea celor ce au trebuință ca, atunci când vei voi să fii miluit, să nu poți fi”. Acest lucru s-a și întâmplat, pentru că, nu după multă vreme, supărându-se împăratul pe acest eparh, căci auzea că face multe năpăstuiri, l-a aruncat în închisoare, ca să despăgubească pe cei pe care îi năpăstuise. Eparhul a trimis din închisoare rugăminte la Sfântul Vasile ca să-l miluiască și să înduplece pe împărat, prin mijlocirea sa.

Vasile grăbindu-se, a rugat pe împărat pentru dânsul și, după șase zile, a venit poruncă pentru liberarea boierului de la închisoare. Eparhul văzând milostivirea sfântului către dânsul, a alergat la el spre a-i mulțumi, iar femeii sărace i-a dat îndoit din averile sale.

Altă dată, era foamete atâta de mare în eparhia sfântului, încât mulți oameni au murit, din lipsă de hrană. Sfântul, văzând pe boieri că țin griul în hambare și nu-l dau săracilor, se mâhnea de învârtoșarea inimii acestora; căci o altă neomenie mai mare decât aceasta nu este, ca într-o vreme ca aceea cei bogați să nu voiască a vinde grâul, ci să aștepte ca, vânzându-l mai scump, să adune mai mulți bani. Dar nu știu ticăloșii că, cu cât așteaptă vreme mai multă să adune bani mai mulți și să strâmtoreze pe cei săraci, cu atât își înmulțesc asupra lor mânia lui Dumnezeu; căci ce altceva este mai rău decât să păstreze grâul și să negustorească strâmtorarea săracilor, să se lipsească și să moară de foame? Cum să-i numească cineva pe aceștia creștini? Cum să-i numească oameni pe ei care sunt mai sălbatici decât fiarele, că fiarele iubesc pe cele asemenea lor, iar aceștia nu se milostivesc spre cei de o seminție cu dânșii. Unii ca aceștia erau, în vremea aceea, boierii Cezareei.

Sfântul îi învăța în fiecare zi despre milostenie, îi sfătuia, îi rugă, le scria, le aducea aminte de iubirea de străini a lui Avraam, de primirea de străini a lui Lot, de istoria lui Iosif cel preafrumos, cum a hrănit pe egipteni, și mai ales cuvintele acestea: Surpa-voi hambarele mele și mai mari le voi zidi. Acestea făcându-le și zicându-le sfântul, de-abia i-a înduplecat să-și deschidă hambarele. Atunci, urmând lui Hristos, care a spălat picioarele ucenicilor, slujea singur la împărțirea griului, singur fierbea semințe, singur le împărțea săracilor hrana; și așa făcând multe zile, a potolit primejdia foametei.

În acea vreme, împăratul Iulian (361-363), necuratul și păgânul, vrând să ducă război asupra perșilor, a venit în părțile Cezareei Capadociei; iar Sfântul Vasile cunoscându-l de la Atena, căci învățase acolo împreună cu dânsul, a luat poporul său și l-a întâmpinat, cinstindu-l ca pe un împărat, și fiindcă nu avea alt dar să-i ducă, i-a dus trei pâini de orz, dintr-acelea care mânca sfântul; căci așa ceruse împăratul, să-i ducă dintr-acelea din care mănâncă el. Deci, primind împăratul darul, a zis slujitorilor să-i răsplătească lui și să-i dea iarbă din livadă.

Sfântul, văzând o necinste ca aceasta, a zis împăratului: „Noi, împărate, ți-am adus dintr-acelea care mâncăm, precum ai cerut, iar împărăția ta, precum se vede, ne-ai răsplătit darul, dându-ne dintre acelea pe care le mănânci însuți”. Auzind acestea împăratul, s-a mâniat foarte și a zis sfântului: „Acum primește darul acesta, și când mă voi întoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot și pe nebunul popor cel amăgit de tine îl voi robi, căci necinstește pe zeii cărora mă închin eu, și atunci vei lua și tu cuviincioasa răsplătire”. Astfel înfricoșându-l păgânul împărat, s-a dus în Persia.

Sfântul întorcându-se în cetate și chemând toată mulțimea poporului, le-a spus îngrozirile împăratului, iar după aceea i-a sfătuit, zicând: „Să nu vă mâhniți, frații mei creștini, de banii voștri, ci numai de viața voastră să vă îngrijiți; duceți-vă și aduceți banii voștri, să-i adunăm într-un loc, și când vom auzi că se întoarce împăratul, să-i punem grămezi în calea lui, căci văzându-i, ca un iubitor de bani ce este, se va îmblânzi și nu va face asupra noastră precum vorbește”. Ducându-se creștinii, au făcut precum le-a poruncit sfântul, au adus avuții nenumărate, aur, argint și pietre scumpe.

Sfântul primindu-le, le-a pus în casa de vase, scriind deasupra numele fiecăruia, ca să se păstreze până când vor auzi despre întoarcerea împăratului. Când a înțeles sfântul că se întoarce împăratul, a adunat mulțimea creștinilor, împreună cu femeile și cu copiii, și le-a poruncit să postească trei zile; apoi i-a suit în muntele Cezareei, care acum se numește Didim, adică geamăn, căci are două vârfuri, în care era și o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Rugându-se creștinii în biserica aceea, cu inima zdrobită, milostivului Dumnezeu și Preasfintei Maicii Lui, ca să risipească sfatul păgânului împărat, sfântul a văzut stând împreună cu poporul la rugăciune mulțime de oaste cerească împrejurul muntelui, și în mijlocul lor a văzut o femeie șezând pe un scaun cu multă slavă, și a zis către îngerii care stăteau împrejur: „Chemați la mine pe Mercurie, ca să se ducă să ucidă pe Iulian, vrăjmașul Fiului meu”. Deci, s-a arătat Sfântului Vasile Mucenicul Mercurie, îmbrăcat cu armele lui, și luând voie de la femeia aceea, care era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, s-a dus degrabă.

După ce sfântul a văzut această vedenie, a luat îndată pe unii din clerici și s-a pogorât în cetate; și era acolo o biserică a Sfântului Mercurie, în care se aflau moaștele lui, cinstindu-se de creștini; căci Sfântul Mercurie a murit acolo în Cezareea, mai înainte cu 100 de ani, în vremea împărăției lui Deciu (249-251) și Valerian (253-259).

Deci, în biserica aceasta intrând sfântul, se ruga înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, lângă care era și chipul Sfântului marelui Mucenic Mercurie, cu suliță ca un ostaș. Vasile se rugă ca acel păgân împărat, pierzătorul creștinilor, să nu se întoarcă viu de la război. Și a văzut chipul Sfântului Mercurie, cel de lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, schimbându-se, și s-a făcut nevăzut câtăva vreme; iar după puțin, s-a arătat cu sulița sângerată; pentru că în vremea aceea Iulian a fost însulițat la război de Sfântul Mucenic Mercurie, cel trimis de Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, spre pierzarea vrăjmașului lui Dumnezeu. Atunci a cunoscut sfântul că acea vedenie a fost adevărată; apoi îndată s-a suit în munte și a zis creștinilor: „Bucurați-vă și vă veseliți astăzi, fraților, căci s-a auzit rugăciunea noastră și împăratul și-a luat cuviincioasa pedeapsă; pentru aceasta, mulțumind lui Dumnezeu, să mergem în cetate, ca să-și ia fiecare din voi banii săi”.

Creștinii auzind acestea, cu un cuget au strigat toți: „Dacă am voit să-i dăm împăratului celui păgân, acum, oare, să nu-i dăruim Împăratului cerului și al pământului, Cel ce ne-a dăruit viața noastră?”. Iar sfântul lăudându-le sârguința lor, a poruncit să-și ia fiecare a treia parte din cele ce a dat, iar cu cealaltă avuție să zidească o casă de săraci și de străini, spital, casă de bătrâni și de sărmani.

Sfântul Vasile avea și acest dar: pe când slujea și înălța Sfintele Daruri, cunoștea că vine darul Sfântului Duh, printr-un semn ca acesta: Porumbelul acela de aur, care era deasupra dumnezeieștii Mese, cea cu Sfintele Daruri, mișcându-se de dumnezeiasca putere, de trei ori se clătina.

Odată, slujind fericitul și înălțând Sfintele, nu s-a făcut obișnuitul semn al porumbelului, care, prin cea de trei ori mișcare, însemna pogorârea Duhului Sfânt. Drept aceea, Vasile gândind la aceasta, a văzut un diacon din cei ce țineau ripidele făcând semn spre o femeie ce stă înaintea altarului. Deci, a poruncit ca să se depărteze diaconul acela de la Sfânta Masă, și șapte zile i-a dat canon ca să postească și să se roage, și fără somn toată noaptea la rugăciune să petreacă; iar din averile lui să le dea la săraci.

Deci, dintr-acea vreme Sfântul Vasile a poruncit ca să fie în biserică înaintea altarului perdele și îngrădire pentru femei, ca să nu îndrăznească vreuna a privi în altar în vremea dumnezeieștii slujbe; iar aceea care ar îndrăzni, să fie gonită din biserică și de Sfânta Împărtășire să se despartă.

Într-acea vreme tulbura Biserica lui Hristos Valens (364-378), împăratul cel orbit cu eresul arian, care pe mulți episcopi drept- credincioși izgonindu-i din scaunele lor, a ridicat pe arieni în locurile acelora; iar pe alții mici la suflet și fricoși i-a silit ca să se învoiască cu eresul lui. Deci, se mânia și se tulbura văzând pe Sfântul Vasile pe scaunul său, fiind fără temere și în credința sa fiind nemișcat ca un stâlp, și pe alții sprijinindu-i și sfătuindu-i să se depărteze de eresul arian ca de un lucru urât de Dumnezeu. Împăratul, străbătând stăpânirea sa, și pe cei dreptcredincioși pretutindeni chinuindu-i mult, a mers la Antiohia și în Cezareea Capadociei, îngrijindu-se cu dinadinsul să aducă pe Vasile la unirea ariană. Deci a îndemnat pe voievozii săi, pe boieri și pe sfetnici cu rugăminte, cu făgăduințe și cu îngroziri să sfătuiască pe Vasile spre a face voia lui.

De aceea, supărau foarte mult pe sfântul cei de un gând cu împăratul; dar încă și femeile cele de neam mare și care aveau cunoștință cu împăratul, trimiteau pe eunucii lor la sfântul, sfătuindu-l și îndemnându-l să vină la unirea gândului împărătesc; dar nimic n-au sporit, pentru că n-au găsit un om slab la inimă, ci un om hotărât.

După aceea, Modest, eparhul, cu mai multă îndârjire s-a sculat asupra lui; deoarece chemându-l la sine și neputând să-l plece cu momeli la credința împărătească, îl îngrozea cu mânie. Iar sfântul, la îngrozirile lui, cu îndrăzneală a răspuns: „Averile mele voiești să le iei? Pe tine nu te vei îmbogăți, iar pe mine nu mă vei sărăci. Dar, socotesc că aceste haine vechi ale mele și aceste puține cărți, în care este toată bogăția mea, nu-ți trebuiesc; de izgonire nu mă tem, pentru că al meu este tot pământul, sau mai bine să zic, al lui Dumnezeu. De chinuri nu mă îngrijesc, care mă vor duce la doritul sfârșit, și cu acestea bine îmi vei face, căci mai degrabă mă vei trimite la Dumnezeul meu”.

Modest a zis: „Nimeni n-a vorbit cu mine cu așa îndrăzneală”. Iar sfântul i-a răspuns: „Căci nu ți s-a întâmplat să vorbești cu vreun episcop. Noi întru celelalte arătăm smerenie și blândețe, însă când cineva voiește să ia de la noi pe Dumnezeu și dreptatea Lui, apoi nu ne îngrijim de nici unul”. La sfârșit Modest a zis: „Să te gândești până dimineață, căci la pierzare te voi da”. Iar el a răspuns: „Eu dimineață același voi fi; însă voiesc ca și tu să fii neschimbat în cuvântul tău”. Niște cuvinte îndrăznețe ca acestea, ale Sfântului Vasile, le-a spus Modest împăratului, iar el i-a poruncit să nu-l supere mai mult.

Sosind praznicul Arătării Domnului (Botezul), împăratul, ca și cum vrând să placă puțin lui Vasile, a intrat în biserica lui și, privind la bună podoabă și la rânduiala bisericii, la cântarea și la rugăciunea credincioșilor luând aminte, se uimea; căci n-a văzut niciodată într-ale sale biserici ariene o rânduială și bună podoabă ca aceea. Acolo, Sfântul Vasile, apropiindu-se de împărat, grăia către el cuvinte dumnezeiești, iar nu omenești, pe care le-a auzit și Grigorie de Nazianz - fiindcă se întâmplase atunci acolo, care a și scris despre aceea. De atunci împăratul a început a fi mai bun către Vasile.

Însă, ducându-se în Antiohia, iarăși s-a schimbat spre minie împotriva lui Vasile, fiind învățat de oamenii cei răi; la clevetirea acestora plecându-se, a judecat să izgonească pe Vasile. Când voia să iscălească hotărârea, scaunul pe care ședea împăratul s-a mișcat, iar condeiul cu care voia să scrie i s-a stricat. A luat al doilea condei, dar și acela s-a stricat, la fel și al treilea, apoi mâna i-a tremurat și frica a căzut peste dânsul; iar el cunoscând puterea lui Dumnezeu, a rupt hârtia.

Atunci vrăjmașii dreptei credințe, arienii, stăruiau la împărat ca să-i facă rău lui Vasile. Deci s-a trimis de împărat un senator, Anastasie, ca să aducă pe Vasile în Antiohia. Ajungând în cetatea Cezareea și spunând lui Vasile porunca împăratului, sfântul a răspuns: „Eu, fiule, mai înainte cu puține zile m-am înștiințat că împăratul, supunându-se sfatului nepricepuților oameni, trei condeie a sfărâmat, vrând să iscălească hotărârea mea pentru surghiun și să întunece adevărul. Dar condeiele cele nesimțitoare au oprit pornirea lui, preferând să se strice, decât să slujească la nedreapta lui judecată”.

Fiind adus în Antiohia, a stat înaintea judecății eparhului, care l-a întrebat de ce nu se ține de credința împăratului. Sfântul Vasile a răspuns: „Să nu fie aceea că, abătându-mă de la dreapta credință creștinească, să urmez necuratei învățături ariene; căci credința în Unul Dumnezeu am primit-o de la părinți, spre a o slăvi”. Judecătorul îl îngrozea cu moartea. Însă el a răspuns: „Să-mi fie mie ca pentru adevăr să pătimesc și din legăturile trupești să mă dezleg; pentru că aceasta de multă vreme o doresc, dar voi să nu vă schimbați făgăduința voastră”. Eparhul a vestit despre aceasta împăratului, spunându-i că bărbatul acela este mai presus de îngrozire, căci este neschimbată credința lui, nemișcată și neslăbită inima lui. Iar împăratul, umplându-se de mânie, se gândea cum ar putea să piardă pe Vasile.

Într-acea vreme, Galatie, fiul împăratului, s-a îmbolnăvit de o durere mare și deznădăjduindu-se, era aproape de moarte. Maica aceluia, venind la împăratul, se certa cu dânsul, zicând: „Pentru că ai nedreaptă credință în Dumnezeu și faci rău arhiereului lui Dumnezeu, pentru aceea moare fiul meu”.

Auzind acestea Valens, a chemat pe Vasile și i-a zis: „Dacă sunt plăcute lui Dumnezeu dogmele credinței tale, să faci sănătos pe fiul meu cu rugăciunile tale”. Răspuns-a sfântul: „De te vei uni, împărate, cu credința cea dreaptă și vei dărui pace Bisericilor, apoi fiul tău va fi viu”.

Împăratul, făgăduind să împlinească aceasta, îndată Sfântul Vasile, rugându-se lui Dumnezeu pentru viața fiului împăratului, l-a făcut sănătos. Apoi a liberat pe Vasile cu cinste la scaunul său. Arienii auzind și văzând acestea, cârteau în inimile lor pline de zavistie și de răutate și ziceau împăratului: „Și noi putem să facem aceasta”. După aceea au înșelat pe împăratul, încât a îngăduit a se boteza fiul său.

După ce arienii l-au botezat, îndată a murit în mâinile lor. Aceasta văzând-o cu ochii săi, cel mai sus pomenit Anastasie, a spus-o împăratului Valentinian (364-375), adică fratelui lui Valens, care împărățea în Apus, împăratul Răsăritului. El, mirându-se de o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeu. Apoi Sfântului Vasile i-a trimis multă avere, prin mâinile lui Anastasie, pe care Vasile luând-o, a zidit prin cetăți spitale, în eparhia sa, și a miluit mulțime de săraci și de neputincioși.

Sfântul Grigorie de Nazianz povestește că Sfântul Vasile a tămăduit și pe Modest eparhul, acel care era vrăjmaș sfântului, pe când acela se îmbolnăvise foarte rău și căuta ajutor cu smerenie în boală să, la sfintele lui rugăciuni. Apoi multă vreme trecând, a venit după Modest alt eparh în țara aceea, anume Eusebiu, rudenia împăratului.

Era în zilele acelea, în Cezareea, o văduvă tânără, bogată și foarte frumoasă, anume Vestiana, fiica lui Arax, care era senator al mai marelui sfat; pe acea văduvă, Eusebiu eparhul voia s-o dea cu sila în însoțirea unui om cu boierie. Dar ea, fiind cu mintea întreagă și vrând să păzească curăția văduviei sale neprihănită, nu voia să se mărite după bărbat. Când a înțeles că vor s-o dea cu sila, a fugit la biserică și a alergat la Sfântul Vasile, arhiereul lui Dumnezeu.

El, primind-o spre apărare, nu voia s-o dea oamenilor care veniseră după dânsa. Apoi a trimis-o în taină în mănăstirea de fecioare, la sora sa, Cuvioasa Macrina. Drept aceea, eparhul, supărându-se pe Sfântul Vasile, a trimis pe ostașii săi să ia cu sila din biserică pe acea văduvă. Dar, negăsind-o, a poruncit s-o caute în camera sfântului, unde îngerii petreceau; iar eparhul fiind necurat, credea că Vasile o ține la dânsul pentru păcat. Negăsind-o nicăieri, a chemat pe Vasile la dânsul și l-a certat foarte aspru, voind a-l pune la grele chinuri ca să-i dea pe acea văduvă. Sfântul Vasile era gata la toate chinurile, zicând: „De vei porunci să se strivească cu fiare corpul meu, îmi vei tămădui pântecele meu, căci mă vezi că sunt bolnav”.

În acel timp s-au înștiințat cetățenii despre cele ce se făceau, și ridicându-se cu toții, nu numai bărbații, ci și femeile, alergară cu arme și ciomege la curtea eparhului, voind a-l ucide pentru sfântul părinte, păstorul lor. Dacă Sfântul Vasile n-ar fi potolit poporul, l-ar fi ucis pe eparh, care, văzând atâta tulburare în popor, s-a temut foarte mult și a eliberat pe sfânt, fără a-l supune la vreo pedeapsă.

Eladie, fostul ucenic al marelui Vasile, însuși văzător și urmaș al minunilor lui la moștenirea scaunului său, bărbat îmbunătățit și sfânt, a spus un lucru nemincinos ca acesta: „Un boier drept-credincios, anume Proterie, cercetând Locurile Sfinte, a gândit să dea pe fiica sa într-una din mănăstiri, să slujească lui Dumnezeu. Dar diavolul, care de la început urăște binele, a împins pe o slugă a lui Proterie spre dorirea fiicei stăpânului său. Văzând sluga că acest lucru este greu, spre care nici nu îndrăznea, simțindu-se ne-vrednic, a mers la un vrăjitor care locuia în acea cetate, căruia i-a spus toată dorința sa, și i-a făgăduit să-i dea mult aur dacă va face cu farmecele sale să ia de soție pe fiica stăpânului său.

La început vrăjitorul n-a voit, apoi mai pe urmă a zis: „De vei voi, te voi trimite la stăpânul meu, diavolul, și el îți va ajuta la aceasta, dacă vei face și tu voia lui”; iar acel ticălos rob a zis: „Făgăduiesc că voi face tot ce-mi va porunci”. Fermecătorul a zis: „Te vei lepăda de Hristos al tău și vei da scrisoare pentru aceasta?”. Iar el a zis: „Gata sunt, numai să-mi câștig dorința mea”. Vrăjitorul a răspuns: „De făgăduiești așa, apoi și eu îți voi fi de ajutor”.

Luând o hârtie, a scris diavolului astfel: „De vreme ce mi se cade a mă sârgui, stăpâne al meu, ca să mă lepăd de creștineasca credință și să vin spre a ta stăpânire, întru înmulțirea părții tale, iată trimit la tine acum pe tânărul care va aduce scrisoarea mea, fiindcă este aprins de dor către o fecioară; și te rog să-i dai ajutor să-și câștige dorința sa, ca și eu întru aceasta să mă preamăresc și cu mai mare sârguință să câștig pe mulți care îți vor fi plăcuți”.

O scrisoare ca aceasta scriind către diavol, a dat-o acelui tânăr și l-a trimis, zicându-i: „Să mergi în această oră a nopții și să stai la mormintele păgâne, să ridici hârtia în văzduh și-ți vor sta de față cei ce te vor duce la diavolul”. Iar el, ticălosul, degrabă s-a dus și ajungând la morminte, a început a chema pe diavoli în ajutor. De îndată duhurile viclene s-au arătat în fața lui și cu bucurie au dus pe cel înșelat la stăpânul lor; apoi văzându-l că ședea pe scaun înalt și înconjurat de duhuri viclene, i-a dat scrisoarea de la vrăjitor și, luând-o, diavolul a zis către tânăr: „Crezi în mine?”. Iar el a zis: „Cred”. Și diavolul i-a zis: „Te lepezi de Hristos al tău?”.

Iar ticălosul a zis: „Mă lepăd”. Satana i-a zis: „De multe ori mă înșelați voi creștinii; când vă trebuie ajutorul meu, veniți la mine, iar după ce vă împliniți dorința voastră, iarăși vă lepădați de mine și vă apropiați de Hristos al vostru; iar El, ca un bun și iubitor de oameni, vă primește. Voiesc să-mi faci zapis, cum că te lepezi de bunăvoie de Hristos și de Botez și făgăduiești că să fii al meu în veci, să rabzi cu mine veșnica muncă în ziua judecății; și așa eu îndată voi împlini dorința ta”. Iar tânărul a scris precum diavolul a voit.

Atunci balaurul pierzător de suflete a trimis pe diavolul desfrânării și a aprins pe fecioara aceea de nesățioasa dragoste către acest tânăr, încât neputând răbda patima trupească, a căzut la pământ, rugându-se de tatăl său: „Miluiește-mă, miluiește-mă pe mine, fiica ta, și mă dă ca soție acelui tânăr al nostru, pe care l-am iubit foarte mult; iar de nu vei face aceasta unicei tale fiice, în scurt timp mă voi omorî și vei da seamă pentru mine în ziua judecății”.

Auzind aceasta tatăl, s-a înspăimântat și se tânguia, zicând: „Vai mie păcătosul, cum s-a întâmplat aceasta fiicei mele? Cine mi-a furat comoara? Cine a amăgit pe fiica mea? Cine mi-a întunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, voiam să te logodesc cu Mirele ceresc, ca să fii viețuitoare împreună cu îngerii, și ca totdeauna să preamărești pe Dumnezeu în psalmi și în cântări duhovnicești, și prin tine nădăjduiam ca și eu să fiu mântuit. Iar tu fără rușine îmi vorbești pentru unirea nunții. Să nu mă pogori cu mâhnire în iad, să nu-ți rușinezi neamul tău cel bun, însoțindu-te cu o slugă”. Iar ea întru nimic nu socotea cuvintele tatălui său, zicând într-una: „De nu vei face după dorința mea, atunci singură mă voi ucide”.

Tatăl ei, nepricepând ce să facă, după sfatul rudelor și al prietenilor săi, a lăsat ca mai bine să fie voia ei, decât să o piardă; deci chemând pe sluga lui, i-a dat de soție pe fiica sa și avere multă; apoi a zis către dânsa: „Mergi, fiică ticăloasă și pătimașă după bărbat; însă mi se pare că mult te vei căi pe urmă și nu-ți va fi de nici un folos”.

Săvârșindu-se nedreapta însoțire și diavoleasca lucrare împlinindu-se, după câtăva vreme au observat și alții că acel tânăr nu intră în Biserică și cu Sfintele Taine nu se împărtășește. De aceea, au spus ticăloasei sale soții, zicându-i: „Nu știi că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creștin, ci străin de credința lui Hristos?”. Ea, auzind aceasta s-a umplut de mâhnire și, aruncându-se la pământ, a început să-și lovească obrazul și să-și bată pieptul cu pumnii, strigând: „Nimeni neascultând de părinții săi, nu s-a mântuit vreodată. Cine va spune rușinea tatălui meu, vai mie, ticăloasa, în câtă pieire am căzut astăzi; de ce m-am născut? Și născându-mă de ce n-am pierit?”.

Astfel tânguindu-se ea, a auzit bărbatul ei și a alergat la dânsa, întrebând-o despre pricina tânguirii. Cunoscând lucrul, dânsul a început a o mângâia, zicând că nu sunt adevărate cele despre dânsul, și îi spunea că este creștin. La cuvintele lui puțin mângâietoare, dânsa a zis: „De vei voi că să mă încredințezi cu adevărat, iar ticălosul meu de suflet să fie fără grijă, să mergi dimineață cu mine în Biserică și înaintea mea să te împărtășești cu Sfintele Taine și atunci te voi crede”.

Ticălosul ei bărbat, văzând că nu poate tăinui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute și cum s-a dat diavolului. Ea, căpătând curaj și scuturându-se de slăbiciunea femeiască, a alergat la Sfântul Vasile și a strigat: „Miluiește-mă, ucenice al lui Hristos, miluiește-mă pe mine, care n-am ascultat pe părintele meu și diavolescului sfat m-am supus”.

Povestindu-i toate cele petrecute cu bărbatul său, iar sfântul chemându-l, l-a întrebat dacă sunt adevărate toate cele spuse despre dânsul de femeia sa. El cu lacrimi în ochi a răspuns: „Adevărat, sfinte al lui Dumnezeu, așa este; de voi tăcea, faptele mele vor striga”. Și i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfântul a zis: „Voiești să te întorci iarăși la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?”. Tânărul a răspuns: „Da, voiesc, dar nu pot”. Vasile l-a întrebat pentru ce nu poate, iar tânărul i-a răspuns: „Pentru că m-am lepădat de Hristos și diavolului m-am încredințat cu zapis”. Iar Vasile a zis: „Nu te mâhni de aceasta; căci Dumnezeu este iubitor de oameni și primește pe cei ce se pocăiesc”.

Atunci femeia lui, aruncându-se la picioarele sfântului, îl ruga, zicându-i: „Ucenice al lui Hristos, cât poți, ajută-ne nouă!”; iar sfântul a grăit către tânăr: „Dar crezi că te vei mântui?”. Iar el a zis: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Luându-l sfântul de mână, a făcut pe dânsul semnul Sfintei Cruci și l-a închis la un loc, înăuntrul sfintelor ogrăzi; apoi a poruncit ca neîncetat să se roage lui Dumnezeu.

Singur a petrecut acolo trei zile, rugându-se lui Dumnezeu; după care sfântul, cercetându-l, l-a întrebat: „Cum te afli, fiule?”. Tânărul a răspuns: „Într-o mare primejdie mă aflu, stăpâne; nu pot răbda chiotul diavolesc, înfricoșările, săgetăturile și lovirea pietrelor, pentru că, ținându-mi zapisul, mă ocărăsc, zicându-mi: „Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine”. Sfântul i-a zis: „Nu te teme, fiule, și numai să crezi”. Dându-i puțină hrană, l-a însemnat cu semnul Crucii și iarăși l-a închis. După puține zile, cercetându-l din nou, i-a zis: „Cum te afli, fiule?”. Iar tânărul a răspuns: „De departe aud îngrozirile și chiotul, iar pe dânșii nu-i văd”. Apoi, dându-i puțină mâncare și rugându-se pentru dânsul, l-a închis din nou și s-a dus.

După patru zile, a venit din nou la dânsul și l-a întrebat: „Cum te afli, fiule?”. Iar el a răspuns: „Acum sunt bine, sfinte părinte; pentru că te-am văzut pe tine în vis, luptându-te pentru mine și biruind pe diavolul”. Deci, sfântul, făcând rugăciuni, l-a scos din închisoare și l-a dus în chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi și tot poporul cel iubitor de Hristos, și le-a zis: „Să preamărim, fraților, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, că iată, Bunul Păstor voiește să ia pe umeri oaia cea pierdută și s-o aducă în Biserică. Deci se cade să ne rugăm în această noapte bunătății Lui, ca să biruiască și să rușineze pe vrăjmașul sufletelor noastre”. Atunci s-a adunat poporul în Biserică și a făcut rugăciuni de toată noaptea pentru tânărul ce se pocăia, strigând: „Doamne, miluiește!”.

Făcându-se ziuă, Vasile a luat pe tânăr de mină și l-a dus cu tot poporul în biserică, cântând psalmi și laude. Și iată diavolul, fără rușine, a venit pe nevăzute cu toată puterea sa pierzătoare, vrând să răpească pe tânăr din mâinile sfântului. Iar tânărul a început a striga: „Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă!”. Diavolul tăbărâse asupra tânărului cu atâta îndrăzneală și nerușinare, încât pe Sfântul Vasile îl zgâria, trăgând la dânsul pe tânăr. Întorcându-se fericitul, a zis către diavol: „Nerușinat pierzător de suflete, începător al întunericului și al pierzării, oare nu-ți ajunge ție a ta pierzare, pe care ai adus-o ție și celor ai tăi? Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?”. Iar diavolul a strigat către dânsul: „Mă nedreptățești, Vasile!”. Și acest glas diavolesc l-au auzit mulți. Iar arhiereul a zis: „Să te certe pe tine Domnul, diavole!”. Iar diavolul iarăși a zis către dânsul: „Vasile, mă nedreptățești, că nu eu am mers la dânsul, ci el la mine și s-a lepădat de Hristos al tău, dându-mi zapisul pe care îl am în mâinile mele, iar în ziua judecății îl voi aduce înaintea Celui de obște Judecător”.

Vasile a zis: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul meu, că nu-și va lăsa poporul mâinile în jos, rugându-se, până nu vei da zapisul!”. Întorcându-se sfântul către popor, a zis: „Înălțați mâinile voastre în sus și strigați: Doamne, miluiește!”. Poporul, înălțând mâinile spre cer, a strigat cu lacrimi: „Doamne, miluiește!”, multă vreme, și iată a venit zapisul tânărului acela, purtat prin văzduh, văzându-l toți, și s-a dat Fericitului Vasile în mâini. Sfântul, luând zapisul, s-a bucurat și a dat mulțumire lui Dumnezeu; apoi înaintea tuturor a zis către tânăr: „Cunoști, frate, zapisul acesta?”. Tânărul a răspuns: „Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, că l-am scris singur cu mâna mea”. Marele Vasile l-a rupt îndată bucăți, înaintea tuturor și l-a ars; apoi, ducând pe tânăr în biserică, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și pe popor l-a ospătat din belșug. Pe tânăr, mult învățându-l și dându-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrăit glas slăvea și mulțumea lui Dumnezeu”.

Același bărbat vrednic de credință, Eladie, povestea și aceasta despre Sfântul Vasile: Într-una din zile, Cuviosul nostru părinte Vasile, fiind luminat de darul lui Dumnezeu, a zis către clerul său: „Veniți fiilor după mine, să vedem împreună slava lui Dumnezeu și să preamărim pe Stăpânul nostru”. Și a ieșit afară din cetate, neștiind nimeni unde voiește să meargă. Un prezbiter, cu numele Anastasie, care viețuia într-un sat, avea de soție o femeie cu numele Teognia, cu care a trăit patruzeci de ani în feciorie; și se socotea Teognia de către mulți că este neroditoare, pentru că nimeni nu știa curăția fecioriei lor, cea păzită în taină. Anastasie avea duhul lui Dumnezeu, pentru sfânta sa viață, și era bărbat înainte-văzător; căci într-acea vreme, văzând mai înainte cu duhul, că Vasile are să-l cerceteze, a zis către femeia sa, Teognia: „Eu mă voi duce la câmp să lucrez pământul, iar tu doamnă, sora mea, să împodobești casa și la nouă ceasuri din zi să aprinzi lumânări și să ieși în întâmpinarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul, pentru că vine să ne cerceteze pe noi păcătoșii”. Ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a îndeplinit porunca. Sfântul Vasile, fiind nu departe de casa lui Anastasie, l-a întâmpinat Teognia și i s-a închinat. Vasile a zis: „Cum te afli doamnă Teognia?”. Ea, auzind că o cheamă pe nume, s-a înspăimântat și a răspuns: „Sunt sănătoasă, stăpâne sfinte”.

Fericitul i-a zis: „Unde este domnul Anastasie, fratele tău?”. Ea a răspuns: „Nu-mi este frate, ci bărbat, și s-a dus la câmp să lucreze pământul”. Vasile a zis: „A venit și este în casă, nu te îndoi”. Auzind aceste cuvinte, s-a umplut de mai multă spaimă că sfântul a știut mai înainte toată taina lor; și tremurând, a căzut la picioarele sfântului și i-a zis: „Roagă-te pentru mine păcătoasa, sfinte al lui Dumnezeu, că mari și minunate lucruri văd în tine!”. Sfântul s-a rugat pentru dânsa înaintea tuturor, și a intrat în casă.

Intrând el în casa prezbiterului, l-a întâmpinat singur Anastasie și, sărutând picioarele sfântului, a zis: „De unde mie această, că a venit arhiereul Domnului meu la mine?”. Arhiereul a răspuns: „Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos, să mergem în biserică și să facem dumnezeiasca slujbă”. Căci se obișnuise prezbiterul acela că în toate zilele să postească, afară de sâmbătă și duminică, și nu gusta nimic decât numai pâine și apă. Când au ajuns în biserică, Sfântul Vasile a poruncit lui Anastasie să slujească Liturghia, dar el se lepăda zicând: „Știi, stăpâne, Scriptura care zice: Cel mai mic de către cel mai mare se binecuvântează”. Vasile a zis către dânsul: „Pe lângă toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare”. Când slujea Anastasie, în vremea înălțării înfricoșatelor Taine, a văzut Sfântul Vasile și ceilalți care erau vrednici pe Preasfântul Duh pogorându-se în chip de foc și înconjurând pe Anastasie.

După săvârșirea dumnezeieștii slujbe, au intrat în casă, iar prezbiterul a pus la masă pe sfânt și clerul său. Când mâncau, sfântul a întrebat pe preot: „De unde îți este averea și ce fel este viața ta?”. Preotul răspunse: „Eu, arhiereule al lui Dumnezeu, sunt om păcătos și mă aflu supus la dajdia poporului; am două perechi de boi, cu una lucrez singur, iar cu alta sluga mea. Dintr-aceste averi, o parte este pentru odihnirea străinilor, iar altă pentru plata dăjdiilor; apoi se ostenește cu mine și femeia mea, slujind străinilor și mie”.

Vasile a zis către dânsul: „S-o numești sora ta, precum și este; apoi spune-mi și bunătățile tale”. Anastasie răspunse: „Eu n-am făcut nimic bun pe pământ”. Atunci Vasile a zis: „Să ne sculăm și să mergem împreună”. Deci, sculându-se, s-au dus la un bordei și Vasile a zis: „Să-mi deschideți ușa aceasta”. Anastasie a răspuns: „Nu, sfinte al lui Dumnezeu, să nu voiești a intra, că nu este nimic acolo, decât numai trebuințele de casă”. Vasile a zis: „Eu pentru trebuințele acestea am și venit”. Prezbiterul nevoind să deschidă ușa, sfântul a deschis-o cu cuvântul, și intrând, a găsit acolo un om foarte bolnav de lepră, căruia îi căzuseră mai multe mădulare trupești și nu știa de dânsul nimeni, decât numai prezbiterul și sora sa. Deci Vasile a zis către preot: „Pentru ce ai voit să tăinuiești de mine această comoară a ta?”. Preotul răspunse: „Stăpâne, omul acesta este mânios, pentru aceea m-am temut să ți-l arăt, să nu greșească cu vreun cuvânt împotriva Sfinției Tale”.

Vasile a zis atunci: „Cu bună voință alergi; dar să mă lași și pe mine să-i slujesc în această noapte, ca să fiu și eu părtaș la plata ta”. Drept aceea, a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav și, închinându-se, a petrecut în rugăciune toată noaptea, iar dimineața l-a scos cu totul sănătos. Preotul cu sora sa și toți cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au mărit pe Dumnezeu. Apoi Sfântul Vasile, după plăcuta vorbă cu preotul și după duhovnicescul ospăț, s-a întors la casa sa.

Auzind despre Sfântul Vasile, Cuviosul Efrem Șirul, care viețuia în pustie, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate cum este Vasile. Fiind în vedenie, a văzut un stâlp de foc, al cărui capăt ajungea la cer și a auzit un glas de sus, zicându-i: „Efreme, Efreme, în ce chip vezi acest stâlp de foc, astfel este Vasile”. Deci, îndată Cuviosul Efrem, luând cu sine tălmaciul, de vreme ce el nu știa elinește, a mers în Cezareea, la praznicul Arătării Domnului (Botezul). Privind în taină de departe, a văzut pe Sfântul Vasile mergând la biserică cu multă slavă, îmbrăcat în haine luminoase; ca de altfel și clerul care era împrejurul lui. Întorcându-se Efrem către tălmaci, care mergea după dânsul, i-a zis: „Mi se pare că în deșert m-am ostenit, frate, pentru că acesta fiind într-o rânduială ca aceasta, nu este precum l-am văzut”. Intrând în biserică Efrem, a stat într-un colț, la loc ascuns, și gândind, zicea în sine: „Noi, suferind greutatea și zăduful zilei, nimic n-am sporit, iar acesta fiind într-atâta slavă și cinste omenească, este stâlp de foc. Mă minunez!”. Astfel gândind despre Marele Vasile, acesta s-a înștiințat despre Efrem prin Duhul Sfânt, și a trimis la dânsul pe arhidiaconul său, zicând: „Să mergi la ușa bisericii cea dinspre apus, și vei afla acolo un monah în colțul bisericii, cu barba scurtă și mic la stat, stând cu altul, și îi vei zice lui: Vino, și să intri în altar, căci te cheamă arhiepiscopul”. Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingând poporul, a ajuns unde stătea Cuviosul Efrem și i-a zis: „Binecuvintează, părinte, să intrăm în altar, căci te cheamă arhiepiscopul”.

Efrem, prin tălmaci înțelegând cuvântul arhidiaconului, a răspuns celui ce-l chema: „Ai greșit, frate, pentru că noi suntem oameni străini și nu ne știe arhiepiscopul”. Arhidiaconul s-a dus să spună această lui Vasile. În acea vreme Sfântul Vasile citea sfintele cărți la popor. Apoi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc, grăind cu gura lui Vasile. După aceea, Vasile iarăși a zis arhidiaconului: „Mergi și spune acelui străin monah: Părinte Efreme, vino și intră în Sfântul Altar, căci te cheamă arhiepiscopul”.

Mergând arhidiaconul, i-a spus precum i s-a poruncit; apoi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem și a preamărit pe Dumnezeu. După aceea, făcând metanie, a zis: „Cu adevărat mare este Vasile, cu adevărat stâlp de foc este Vasile, cu adevărat Duhul Sfânt grăiește prin gura lui”. Deci, a rugat pe arhidiacon ca să vestească arhiepiscopului că după săvârșirea sfintei slujbe are să i se închine la un loc și să-l sărute mai deoparte. Săvârșindu-se dumnezeiasca slujbă, a intrat Sfântul Vasile în camera de vase și, chemând pe Cuviosul Efrem, i-a dat întru Domnul sărutare și i-a zis: „Bine ai venit, părinte, care ai înmulțit ucenicii lui Hristos în pustie, și ai izgonit pe diavoli dintr-însa, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai suferit atâta osteneală, părinte, venind ca să vezi un păcătos? Domnul să-ți dea plată pentru osteneala ta”. Efrem, prin tălmaci, răspunzând lui Vasile, a spus cuvintele cele ce erau gătite în inima lui, și s-a împărtășit cu fratele său cu preacuratele Taine din sfintele mâini ale lui Vasile.

După aceasta, ospătându-se, Cuviosul Efrem a zis către Sfântul Vasile: „Preasfințite Părinte, un dar cer de la tine, pe care voiesc a mi-l dă”. Marele Vasile i-a zis: „Cere cele ce-ți sunt trebuincioase, pentru că mult îți sunt dator pentru osteneala ta; căci atâta cale ai suferit pentru mine”. Cinstitul Efrem i-a zis: „Știu, părinte, că toate câte vei cere de la Dumnezeu, îți dă; deci, voiesc ca să te rogi bunătății Lui ca să-mi dea știința să grăiesc elinește”. Iar el a răspuns: „Este mai presus de puterea mea să-ți împlinesc cererea; dar de vreme ce cu multă nădăjde ceri, să mergem în biserică, cinstite părinte și povățuitorule al pustiei, și să ne rugăm către Domnul, Care este puternic să asculte rugăciunea ta. Pentru că scris este: Voia celor ce se tem de El va face și rugăciunea lor va auzi și îi va mântui pe ei”. Fiind atunci bună vreme, au făcut rugăciune în biserică, apoi marele Vasile a zis: „Pentru ce părinte Efrem nu primești sfințire de prezbiter, fiind vrednic?”.

Efrem a răspuns prin tălmaci: „Fiindcă sunt păcătos, stăpâne”. Vasile i-a zis: „O, de-aș avea eu păcatele tale!”. Și i-a zis lui: „Să facem închinăciune”. Apoi, fiind el la pământ, Sfântul Vasile și-a pus mâna sa pe capul Cuviosului Efrem și a zis cu mare glas rugăciunea de hirotonie diaconească. Apoi a zis către cuviosul: „Grăiește acum ca să ne ridicăm de la pământ”. Deci s-a limpezit limba lui Efrem și a zis în limba elinească: „Mântuiește, miluește, apără și ne păzește pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău”. Și s-a împlinit Scriptura: Atunci va sări șchiopul ca cerbul și limpede va fi limba gângavilor. Deci au preamărit toți pe Dumnezeu, care a făcut limba lui Efrem să vorbească elinește. Apoi Cuviosul Efrem a petrecut trei zile cu Sfântul Vasile, veselindu-se duhovnicește. După aceea Vasile a făcut pe Efrem preot, iar pe tălmaciul lui l-a făcut diacon și i-a liberat cu pace.

Odată, s-au apropiat de dânsul, nelegiuitul împărat Valens, fiind în cetatea Niceea, începătorii eresului arian, cerând ca să gonească din soborniceasca Biserică, din cetatea aceea, pe poporul cel dreptcredincios, iar biserica s-o dea adunării lor celei ariene. Și a făcut astfel împăratul cel rău, însuși fiind eretic; căci a luat cu sila biserica de la cei dreptcredincioși și a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, fiind în mare mâhnire toată mulțimea dreptcredincioșilor, a sosit acolo marele Vasile, părtinitorul și apărătorul cel de obște al Bisericilor; la el venind toată mulțimea celor dreptcredincioși, cu tânguire i-au spus nedreptatea ce li s-a făcut lor de împăratul. Sfântul, mângâindu-i cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împăratul în Constantinopol și, stând înaintea lui, i-a zis: „Cinstea împăratului iubește judecata”. Și înțelepciunea zice: „Dreptatea împăratului întru judecată”. Deci pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe credincioși din Sfânta Biserică și dând-o pe ea rău-credincioșilor?

Zis-a lui împăratul: „Iarăși spre mustrarea mea ai venit Vasile? Nu ți se cuvine să fii astfel”. Vasile răspunse: „Se cuvine mie a muri pentru dreptate”. Acolo stătea de față mai marele bucătar de la curtea împăratului, cu numele Demostene. Acela vrând să ajute arienilor, a vorbit ceva, ocărând pe sfântul. Sfântul a zis: „Vedem și pe necărturarul Demostene”, iar acela, nerușinându-se, iarăși a grăit ceva împotrivă. Apoi sfântul i-a zis: „Lucrul tău este că pentru mâncări să te îngrijești, iar nu dogmele bisericești să le tulburi”. Atunci a tăcut Demostene rușinat.

Împăratul, pe de o parte mâniindu-se și pe de alta rușinîndu-se, a zis lui Vasile: „Să mergi tu între ei, însă astfel să judeci, încât să nu te afli ajutând pe poporul credinței tale”. Sfântul a răspuns: „De voi judeca cu nedreptate, să mă trimiți și pe mine în surghiun și pe cei de o credință cu mine să-i izgonești, iar biserica s-o dai arienilor”. Apoi sfântul, luând de la împărat scrisoare, s-a întors în Niceea și chemând pe arieni, le-a zis: „Iată, împăratul mi-a dat putere, ca să fac judecată între voi și între credincioși, pentru biserica pe care cu sila ați luat-o”. Iar ei i-au răspuns: „Deci judecă după judecata împăratului”.

Sfântul a zis: „Să mergeți și voi arienii și voi credincioșii să închideți biserica și, încuind-o, s-o pecetluiți cu pecețile, voi cu ale voastre și aceștia cu ale lor; apoi să puneți pe amândouă părțile străjeri tari. Mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugați trei zile și trei nopți și după aceea să vă apropiați de biserică. Dacă se vor deschide singure ușile bisericii cu rugăciunea voastră, apoi să fie biserica a voastră în veci; iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte și vom merge spre biserică cântând și dacă se va deschide nouă, apoi s-o avem noi pe ea în veci. De nu se vor deschide nici nouă, apoi iarăși a voastră să fie biserica”. Și a fost plăcut cuvântul acesta înaintea arienilor. Însă credincioșii se mâhneau asupra sfântului, zicând că nu după dreptate, ci de frica împăratului a făcut judecata. Făcându-se înțelegere de amândouă părțile, a fost străjuită cu tot dinadinsul sfânta Biserică, pecetluită și întărită.

Rugându-se arienii trei zile și trei nopți și apropiindu-se de biserică, nu s-a făcut nici un semn, și s-au rugat de dimineață până la al șaselea ceas (adică 12, după noi), stând și strigând: „Doamne, miluiește!”, dar nu li s-au deschis ușile bisericii și s-au întors cu rușine. Atunci, marele Vasile adunând pe toți credincioșii, cu femeile și cu copiii, au ieșit din cetate la biserica Sfântului Mucenic Diomid; acolo făcând priveghere de toată noaptea, au mers cu toții la soborniceasca biserică cea pecetluită, cântând: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!”. Apoi, stând înaintea ușii bisericii, a zis către popor: „Ridicați mâinile voastre spre înălțimea cerului și strigați cu dinadinsul: Doamne, miluiește!”. Astfel făcându-se, sfântul a poruncit ca să fie tăcere și, apropiindu-se de ușă, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci de trei ori și a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”.

Glăsuind poporul: „Amin”, îndată s-a făcut cutremur și au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăririle, s-au dezlegat pecețile, și s-au deschis ușile ca de un vânt și furtună mare și s-au lovit de zid. Sfântul Vasile a început a cânta: Ridicați boieri porțile voastre, ridicați porțile veșnice și va intra Împăratul slavei.

Vasile, intrând în biserică cu toată mulțimea credincioșilor și săvârșind dumnezeiasca slujbă, a liberat pe popor cu veselie. Acea mulțime mare de arieni, văzând minunea, s-au lepădat de credința lor cea rea și s-au adăugat la cei dreptcredincioși. Înștiințându-se împăratul de dreapta judecată a lui Vasile și de acea minune preamărită, s-a mirat foarte și defăima uriciunea relei credințe ariene. Însă orbindu-se de răutate, nu s-a întors la dreapta credință și după aceea a pierit ticălosul. Pentru că el, fiind biruit la război în părțile Traciei, a fugit și s-a ascuns într-o șură de paie, iar prigonitorii lui, înconjurând claia, cu foc au aprins-o și acolo împăratul arzând, s-a dus în focul cel nestins. Deci a fost moartea împăratului în același an, după plecarea la Domnul a Sfântului părintelui nostru Vasile.

Odată Petru, episcopul Sevastiei, fratele sfântului, a fost defăimat că trăiește cu femeia sa, pe care mai înainte de episcopie o lăsase, că nu se cade episcopului să fie cu femeie. Iar Vasile, auzind, a zis: „Bine că mi-ați spus aceasta, că iată voi merge eu cu voi și-l voi mustra”. Apropiindu-se sfântul de cetatea Sevastiei, Petru a știut cu duhul de venirea fericitului; pentru că era și Petru plin de Duhul lui Dumnezeu, și locuia cu femeia să cum locuiește un frate cu sora sa, în curăție. Deci, a ieșit din cetate în întâmpinarea lui Vasile, ca la opt stadii și, văzând pe fericitul mergând cu mulți, a zâmbit și a spus: „Ca la un tâlhar ai venit la mine, stăpâne și frate”. Apoi, dându-și sărutare unul altuia întru Domnul, au intrat în cetate și rugându-se la biserica Sfinților patruzeci de mucenici, au mers în episcopie. Apoi văzând Vasile pe cumnata sa, i-a zis: „Bucură-te, buna mea, iar mai bine-zis mireasa Domnului, căci pentru tine m-am ostenit a veni aici”.

Iar ea a zis către dânsul: „Bucură-te și tu, preacinstite părinte, căci multă vreme am dorit, ca să sărut picioarele tale cele cinstite”. Apoi a zis Vasile lui Petru: „Rogu-mă ție, frate, ca în această noapte să te odihnești în biserică, cu doamna ta”. Iar Petru a zis: „Pe toate câte vei porunci, le voi face”. Făcându-se noapte, iar Petru odihnindu-se în biserică cu doamna sa, era acolo și Sfântul Vasile cu cinci bărbați drepți și le-a zis lor: „Ce vedeți deasupra fratelui meu și deasupra cumnatei mele?”. Iar ei au zis: „Vedem pe îngerii lui Dumnezeu, adumbrindu-i și ungând cu aromate patul lor cel neprihănit”. Vasile a zis: „Tăceți acum, nimănui să nu spuneți ce-ați văzut”.

A doua zi, Vasile a poruncit ca să se adune poporul, și, înaintea tuturor, să se aducă un vas de fier, plin de cărbuni foarte aprinși, apoi a zis: „Cinstita mea soră, să-ți întinzi rochia ta”. Ea întinzând-o, sfântul a zis către cei ce țineau cărbunii: „Puneți în rochia ei cărbunii cei aprinși”. Și i-au pus; apoi a zis către dânsa: „Să ții acei cărbuni în haina ta, până când îți voi zice ție”. Și a poruncit iarăși ca să mai aducă alți cărbuni aprinși. Apoi a zis către fratele său: „Întinde-ți, frate, felonul tău!”. El l-a întins. După aceea a zis către slujitori: „Turnați cărbunii din vas în felon!”. Ținând ei multă vreme cărbunii cei aprinși în hainele lor și rămânând nevătămați, s-a înspăimântat poporul, văzând aceasta, și zicea: „Domnul păzește pe cuvioșii săi și îi va ferici pe pământ”. Când Petru și soția sa au aruncat cărbunii pe pământ, nu era într-înșii miros de fum, pentru că nu li s-au ars hainele lor. Apoi Vasile a poruncit celor cinci bărbați drepți să spună înaintea tuturor ceea ce au văzut. Și au spus poporului cum au văzut pe îngerii lui Dumnezeu în biserică, adumbrind pe Fericitul Petru și pe sora lui și ungând cu aromate neprihănitul lor pat. Atunci toți au preamărit pe Dumnezeu, Care curățește pe plăcuții Săi de clevetirile omenești cele nedrepte.

În zilele Cuviosului nostru Vasile era în Cezareea o văduvă dintr-o familie nobilă și foarte bogată, care petrecea în desfătări și se tăvălea în necurățenia desfrânării de mulți ani. Dumnezeu, Care vrea pocăința tuturor, s-a atins de inima ei cu darul Său și s-a îndreptat femeia pe calea cea bună. Aflându-se singură, se gândea la numeroasele sale păcate și a început a se tângui, zicând: „Vai mie păcătoasei, cum voi răspunde dreptului Judecător, pentru atâtea păcate ce am făcut? Casa trupului mi-am stricat-o și sufletul mi l-am întinat. Vai mie, cea mai păcătoasă decât toți, cui m-am asemănat cu păcatele, desfrânatei sau vameșului? Căci nimeni n-a greșit ca mine, mai ales că după Botez am făcut atâtea răutăți; și de unde voi avea știre că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?”.

Astfel, tânguindu-se, și-a adus aminte de toate faptele ce a făcut, din tinerețe până la bătrânețe și pe care le-a scris pe o bucată de hârtie. Mai pe urmă a scris unul din păcatele cele mai grele și cu plumb a pecetluit hârtia. Apoi, așteptând vremea când Sfântul Vasile mergea la biserică, a alergat la dânsul și aruncându-se înaintea picioarelor lui, cu hârtia, zicea: „Miluiește-mă, sfinte al lui Dumnezeu, pe mine care am greșit mai mult decât toți!”. Sfântul a întrebat-o ce voiește de la dânsul, iar ea, dându-i hârtia cea pecetluită, i-a zis: „Iată, stăpâne, toate păcatele și fărădelegile mele le-am scris pe hârtia aceasta și le-am pecetluit; iar tu, ca un plăcut al lui Dumnezeu să nu le citești, nici să dezlegi pecetea, ci numai cu rugăciunea ta să le curățești, căci cred că Cel ce mi-a dat gândul acesta te va auzi când te vei ruga pentru mine”.

Vasile, luând hârtia, a căutat spre cer și a zis: „Doamne, al tău este lucrul acesta, că dacă păcatele a toată lumea le-ai ridicat, cu atât mai vârtos poți să curățești păcatele unui asemenea suflet; pentru că toate păcatele noastre sunt numărate la tine, iar milostivirea Ta este mare și neurmată”. Acestea zicând, sfântul a intrat în biserică, ținând hârtia în mina și aruncându-se înaintea jertfelnicului, a petrecut toată noaptea rugându-se pentru acea femeie. A doua zi, săvârșind dumnezeiasca slujbă, a chemat pe femeie, i-a dat hârtia pecetluită precum o primise, zicând către dânsa: „Ai auzit femeie că nimeni nu poate să ierte păcatele decât numai Bunul Dumnezeu?”. Iar ea a zis: „Am auzit, cinstite părinte, și pentru aceasta te-am îndemnat la rugăciune, spre îndurările Lui”.

Acestea zicându-le femeia, și-a dezlegat hârtia și a aflat șterse toate păcatele sale, afară de unul, care era cel mai greu păcat, scris pe urmă. Văzând aceasta femeia, s-a spăimântat și bătându-și pieptul, a căzut la picioarele sfântului, strigând: „Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu, precum pentru toate fărădelegile mele ai voit și ai rugat pe Dumnezeu, așa și pentru aceasta te roagă ca să fiu cu totul curățită!”. Iar arhiereul, curgându-i lacrimi și făcându-i-se milă de dânsa, i-a zis: „Scoală-te femeie, că și eu sunt om păcătos și-mi trebuie și mie milostivire și iertare! Acela Care a curățit păcatele tale este puternic să curățească și acest păcat neșters, dacă te vei feri de acum înainte de păcat și de vei începe a umbla pe calea Domnului. Apoi nu numai iertată vei fi, ci și slavei celei cerești te vei învrednici. Însă te sfătuiesc să mergi în pustie și vei afla un bărbat sfânt, anume Efrem; aceluia să-i dai această hârtie și să-l rogi, ca să milostivească pentru tine pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu”.

Femeia, după cuvântul sfântului, s-a dus în pustie, și, după o cale îndelungată, a aflat chilia Fericitului Efrem și bătând la dânsul, a zis: „Cuvioase părinte, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!”. Iar Efrem, știind cu duhul pricina venirii ei, i-a zis: „Du-te de la mine, femeie, căci și eu sunt un păcătos, trebuindu-mi și mie de la alții ajutor!”. Atunci ea, aruncându-i hârtia, i-a zis: „Arhiepiscopul Vasile m-a trimis la tine, ca, rugându-te lui Dumnezeu, să-mi curățească păcatul meu, cel scris în hârtia aceasta, pentru că pe celelalte păcate el le-a curățit; iar tu pentru un păcat să nu te lenevești a te ruga, pentru că la tine sunt trimisă”.

Cuviosul Efrem i-a zis: „Nu, fiindcă cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru păcatele tale cele multe, cu atât mai vârtos Îl poate ruga pentru un singur păcat. Deci du-te și nu sta, ca să-l afli între cei vii, mai înainte până a nu se duce la Domnul”. Ea, închinându-se cuviosului, s-a întors în oraș. Apoi, intrând în cetate, a sosit la îngroparea Sfântului Vasile, pentru că acum murise și se ducea sfântul lui trup la mormânt. Dar femeia întâmpinându-l, a început a striga cu multă tânguire, aruncându-se la pământ și zicând către dânsul, ca și când ar fi fost viu: „Vai mie, sfinte al lui Dumnezeu, vai mie ticăloasei, pentru aceasta m-ai trimis în pustie, ca fără a mea supărare să ieși din corp! Iată m-am întors în zadar, suferind atâta osteneală în pustie. Dumnezeu să vadă și să judece între mine și între tine, căci ai putut singur să-mi dai ajutor și la altul m-ai trimis”.

Zicând acestea, a aruncat hârtia deasupra patului sfântului, spunând la tot poporul despre osteneala să. Unul din clerici, vrând să vadă ce este scris pe hârtie, a luat-o și, dezlegând-o, n-a aflat într-însa nimic, căci toată hârtia era curată și a zis femeii: „Nimic nu este scris aici, dar pentru ce te ostenești, neștiind iubirea de oameni cea negrăită a lui Dumnezeu, care s-a făcut către tine?”. Văzând poporul această minune, a preamărit pe Dumnezeu, Care a dat o asemenea putere robilor săi, și după mutarea lor din viață.

Un evreu, anume Iosif, locuia în Cezareea și era doctor atât de iscusit, încât cunoștea pe omul care era să moară cu patru sau cinci zile mai înainte. Purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Vasile, mai înainte văzând cu duhul întoarcerea lui către Hristos, care avea să fie, îl iubea foarte mult și adeseori îl chemă la dânsul și îl povățuia să se lase de legea lui și să primească Sfântul Botez; iar Iosif se ferea, zicând: „În credința în care m-am născut, în aceea voiesc să mor”. Sfântul i-a zis: „Să mă crezi pe mine, că nici eu, nici tu nu vei muri, până ce nu te vei naște din apă și din Duh; căci fără de acest dar nu-ți este cu putință să intri în împărăția lui Dumnezeu. Oare părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Ei au băut din piatră care era preînchipuire a lui Hristos, piatra duhovnicească, Care S-a născut din Fecioară pentru mântuirea noastră și pe care părinții tăi L-au răstignit; dar fiind îngropat, a înviat a treia zi, apoi înălțându-Se la ceruri, a șezut de-a dreapta Tatălui și de acolo va veni să judece viii și morții”.

Sfântul îi spunea multe și folositoare cuvinte, dar evreul rămânea în necredința sa. Când a sosit vremea ducerii sfântului la Dumnezeu, s-a îmbolnăvit și a chemat pe evreu, trebuindu-i ajutor doctoricesc de la dânsul, și i-a zis: „Ce ți se pare de mine, Iosife?” El, pipăind vinele sfântului, a zis către paznici: „Să gătiți toate cele de îngropare, că va muri îndată”. Iar Vasile i-a zis: „Nu știi ce grăiești”. Evreul răspunse: „Să mă crezi stăpâne, că astăzi până a nu apune soarele, vei muri”. Vasile i-a zis: „De voi rămâne până dimineață la ceasul al șaselea, atunci ce vei zice?”. Iosif răspunse: „Să mor eu”. Sfântul i-a zis: „Cu adevărat să mori păcatului și să viezi Domnului”. Evreul a zis: „Știu ce grăiești, stăpâne; iată mă jur ție că de vei fi viu până mâine, apoi voi face voia ta”.

Deci, Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i prelungească viața până a doua zi pentru mântuirea evreului; și a dobândit cererea. A doua zi a trimis să-l cheme și Iosif nu credea pe sluga care-l chema, că, adică Vasile să fie viu; însă s-a dus, vrând să-l vadă mort. Dar, văzându-l că este viu, a căzut la picioarele lui cu inimă curată și a spus: „Mare este Dumnezeul creștinilor și nu este alt Dumnezeu afară de El; deci mă lepăd de evreimea cea urâtă de Dumnezeu și mă apropii de adevărata credință creștinească; poruncește, sfinte părinte, să-mi dea Sfântul Botez, mie și la toată casa mea”.

Sfântul Vasile i-a răspuns: „Te voi boteza eu singur cu mâinile mele”. Apropiindu-se, evreul a pipăit mâna cea dreaptă a sfântului și i-a zis: „Neputincioase sunt puterile tale, stăpâne, și firea a slăbit desăvârșit; drept aceea nu vei putea singur să mă botezi”. Vasile răspunse: „Avem pe Ziditorul Care ne întărește”. Sculându-se, a intrat în biserică și a botezat înaintea tuturor pe evreu și toată casa lui, numindu-l Ioan, și l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, slujind singur în acea zi și învățând multe pe cel botezat, despre veșnica viață. Dând cuvânt de învățătură cuvântătoarelor sale oi, a viețuit până la ceasul al nouălea; apoi, dând tuturor cea mai de pe urmă sărutare și iertare, a înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru toate negrăitele Lui daruri; și, fiind încă rugăciunea în gura lui, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Deci, s-a dus arhiereul și marele cuvântător în viața de veci, în ziua dintâi a lunii ianuarie, în al cinsprezecilea și cel mai de pe urmă an al împărăției lui Valens și în al patrulea an al împărăției lui Grațian (375-379), care a împărățit după Valentinian, tatăl său.

Marele Sfânt Vasile a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni și 16 zile; deci a viețuit toți anii de la nașterea sa patruzeci și cinci (333-378). Evreul cel nou botezat, văzând pe sfântul răposat, a căzut în fața lui și a zis cu lacrimi: „Cu adevărat, robule al lui Dumnezeu, Vasile, nici acum n-ai fi murit, dacă n-ai fi voit singur”.

Adunându-se mulți arhierei, au cântat psalmii cei deasupra gropii și au îngropat cinstitele moaște ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Vasile, în biserica Sfântului Mucenic Eupsihie. Înștiințându-se de aceasta Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, fiind pe atunci episcop al cetății Sasima, a scris cuvântul de îngropare, și venind după câteva zile, l-a citit deasupra mormântului cu multe lacrimi, lăudând pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

Sf Emilia

Ev. Ioan 10, 9-16

Zis-a Domnul: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; iar lupul le răpeşte şi le risipeşte. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc oile Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Ap. Evrei 13, 17-21

Fraţilor, ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos. Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim. Şi, mai mult, vă rog să faceţi aceasta, ca să vă fiu dat înapoi mai curând. Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel Mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ca ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin.

Anul Nou: Tedeum

În noaptea dintre ani, în toate lăcaşurile de rugăciune ale Bisericii Ortodoxe Române se va săvârşi o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic. Broşura cu această slujbă a fost tipărită de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă şi se găseşte în magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Patriarhiei Române.

Intrarea într-un an nou constituie un moment de referinţă în viaţa societăţii. Credincioşii au dorit să solemnizeze acest moment prin rugăciune particulară şi publică. Biserica a făcut acest lucru în vechime prin adoptarea sărbătorii laice a indictionului, care avea loc la 23 septembrie, apoi la 1 septembrie, dată pentru care s-a şi alcătuit o slujbă bisericească completă.

Odată cu adoptarea zilei de 1 ianuarie ca început al anului civil, s-a simţit nevoia alcătuirii unei noi rânduieli de slujbă. S-a preluat slujba Te Deum-ului care se poate oficia şi la 1 septembrie, dar locul acesteia s-a stabilit după săvârşirea Sfintei Liturghii. Pentru momentul efectiv al trecerii dintre ani, la miezul nopţii, unii preoţi au folosit anumite rugăciuni, alţii altele, mai ales începând din anul 2001, când Patriarhia Română, la intrarea în mileniul III, a recomandat preoţilor să facă rugăciuni la miezul nopţii. Unii au săvârşit Te Deum-ul, alţii au făcut rânduiala Privegherii, dar la Catedrala patriarhală din Bucureşti s-a oficiat slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.

Pentru a se uniformiza diversele practici şi pentru a nu muta slujba Te Deum-ului din locul consacrat ei, anume după Sfânta Liturghie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 17 februarie 2011, ca în noaptea trecerii dintre ani să se săvârşească Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an. Această rânduială urmează a fi oficiată atât în catedrale şi parohii, cât şi în mănăstiri. Alegerea Acatistului Mântuitorului nu este nicidecum întâmplătoare.

Ea urmează practica menţionată deja a Catedralei patriarhale şi se înscrie în caracterul festiv al acestei zile de praznic împărătesc, în care ne amintim de momentul când Fiul lui Dumnezeu, făcut om, a primit numele de Iisus. Tocmai acest nume stă în centrul Acatistului, nume care înseamnă, în limba ebraică, “Dumnezeu mântuieşte”. Sfinţii Părinţi recenţi ai Bisericii, precum Sfinţii Ignatie al Stavropolei şi Teofan de Tambov, recomandă citirea Acatistului Mântuitorului ca pregătire sufletească pentru rostirea rugăciunii minţii, rugăciune care are în centrul ei numele Domnului Iisus Hristos. În cadrul “Slujbei ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani”, care a fost publicată anul acesta de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, la sfârşitul condacelor şi icoaselor s-au aşezat patru rugăciuni: Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitorul (a Acatistului), Rugăciunea de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an, una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea de la Te Deum) şi alta din tradiţia greacă, recent tradusă în limba română.

Această slujbă constituie, deci, un bun prilej de a solemniza în cultul public momentul trecerii dintre ani, de a mulţumi Preasfintei Treimi pentru binefacerile primite, de a cere binecuvântarea anului care începe şi de a aprofunda înţelesurile praznicului împărătesc de la 1 ianuarie, prin chemarea mântuitorului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul lumii şi Stăpânul veacurilor.

MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

CORNELIU DAN GEORGESCU

Corneliu Dan Georgescu
Date personale
Născut	1 ianuarie 1938, Craiova
Ocupație	compozitor, etnomuzicolog
Activitate
Gen muzical	muzică cultă, folclor
Modifică date / text

Corneliu Dan Georgescu (n. 1 ianuarie 1938, Craiova, județul Dolj) este un compozitor și etnomuzicolog român.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Realizări
• 3Distincții
• 4Lucrări
  • 4.1Cărți
  • 4.2Studii și articole
• 5Bibliografie
• 6Note
• 7Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la data de 1 ianuarie 1938 în orașul Craiova, județul Dolj.^[1]

Studiile muzicale le-a început la Școala Populară de Artă din Craiova (1952–1956), cu Mihail Bîrcă (teorie-solfegiu), Constantin Baciu (armonie), continuându-le apoi la Conservatorul din București (1956–1961) cu Victor Iusceanu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Mihail Andricu, Alfred Mendelsohn și Tiberiu Olah (compoziție), Tiberiu Alexandru (folclor), George Breazul (istoria muzicii).^[1]

Între 1962-1980 lucrează, pe rând, ca referent (1962–1967), cercetător științific (1967–1974), cercetător principal (1974-1983), șef de sector (1976–1980) la Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice din București.

Între 1983-1984 devine redactor la revista „Muzica” din București, iar între 1984-1987 lucrează ca cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române din București.

Din 1987 trăiește în Germania, la Berlin, devenind cetățean german din 1996. Aici a avut diverse burse, a colaborat la Freie Universität in Berlin (1991-1994). Din 1997 face parte din consiliul de specialitate, cu sarcina tuturor articolelor despre România, al Enciclopediei MGG, Personenteil.

În 1999 a fondat împreună cu dirijorul și organistul Peter Schwarz editura muzicală Docor. În numeroase din cele peste 80 de compoziții ale sale, acesta folosește experiența sa de investigare a arhetipurilor folclorice, de căutare a unor structuri primitive, elementare.

REALIZĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A scris și publicat mai multe articole și studii muzicologice în publicații periodice ale vremii, precum: „Muzica”, „Revista de Etnografie și Folclor”, „Studii de muzicologie”, „Contemporanul”, „Revista română de Istoria Artei”, „Anuarul Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice” etc.

A susținut concerte-lecții, conferințe, comunicări la sesiuni științifice, seminarii, congrese în țară și străinătate (Cehoslovacia, Bulgaria), a redactat emisiuni de radio și televiziune, a participat în jurii la concursuri de folclor, creație, muzicologie.

A realizat culegeri și transcrieri de folclor. De asemenea, a întreprins călătorii de documentare în Polonia, URSS, Olanda, Germania.

Este membru la International Council for Traditional Music (1971) și European Seminar for Ethnomusicology (1980). A colaborat la enciclopedii (MGG), dicționare, lexicoane.

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor pentru muzicologie (1969) și compoziție (1969, 1970, 1978, 1983, 1984), premiul Radioteleviziunii Române (1974), premiul „George Enescu” al Academiei Române (1974).

LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cărți[modificare | modificare sursă]

• Melodii de joc din Oltenia, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1968, 200 p.
• Jocul popular românesc: Tipologie muzicală și corpus de melodii instrumentale, Colecția Națională de Folclor, București, Editura Muzicală, 1984, 646 p.
• Repertoriul pastoral. Semnale de bucium: Tipologie muzicală și corpus de melodii, Colecția Națională de Folclor, București, Editura Muzicală, 1987, 261 p.

Studii și articole[modificare | modificare sursă]

Revista de Etnografie și Folclor (REF)

• „Hăulitul în Oltenia subcarpatică” în REF, tomul 11, nr. 4, 1966
• „Elemente structurale în melodiile de joc făgărășene” în REF, tomul 12, nr. 5, 1967
• „Contribuție la studiul formei libere” în REF, tomul 13, nr. 4, 1968
• „Elemente de funcționalism în melodica de joc oltenească” în REF, tomul 14, nr. 2, 1969
• „Sensul valorificării folclorului în creația compozitorilor români contemporani” în REF, tomul 16, nr. 5, 1971
• „Probleme ale clasificării melodiilor instrumentale de joc” în REF, tomul 20, nr. 1, 1975
• „Considerații asupra definirii specificului național în cultura muzicală românească” în REF, tomul 22, nr. 1, 1977
• „Cu privire la definirea sistemelor melodice” în REF, tomul 26, nr. 2, 1981

Revista Muzica

• „Valori și tendințe în muzica românească” în Muzica, 1967
• „Asimilarea tradiției și spiritul creator” în Muzica, nr. 3, 1971
• „O noțiune cu înțelesuri profunde: libertatea de creație” în Muzica, nr. 4, 1972
• „Unele aspecte ale diversității culturii românești contemporane” în Muzica, nr. 2, 1973
• „Probleme ale clasificării melodiilor de joc instrumentale” în Muzica, nr. 1, 1975
• „R. P. Bulgaria. Primul Atelier internațional de compoziție - muzică tradițională, folclor și metode moderne de compoziție” în Muzica, nr. 11, 1977
• „Contribuție la definirea noțiunii de «sistem melodic»” în Muzica, nr. 11-12, 1979

Anuarul I.C.E.D.^[2]

• „Contribuție la definirea noțiunii de «sistem melodic»” în Anuarul I.C.E.D., Seria A, nr. 1, 1979
• „Reflecții asupra evoluției formei muzicale în folclorul românesc contemporan” în Anuarul I.C.E.D., Seria A, nr. 3, 1981

Corneliu Dan Georgescu : Model Mioritic

GHEORGHE GHEORGHIU

Gheorghe Gheorghiu, cunoscut cantautor roman, s-a nascut la 01.01.1954 in Brasov.

Gheorghe Gheorghiu isi prezinta biografia pe siteul oficial http://gheorghegheorghiu.eu

“Nascut in zodia capricorn pe 1 ianuarie la Brasov, primul contact cu muzica a fost la varsta de 6 ani cand o comisie a scolii de muzica din Braov l-a remarcat, in urma unui examen de aptitudini, pentru a urma cursurile scolii de muzica de 12 ani .

La indemnul parinilor a studiat vioara si ulterior chitara, activand o perioada in cadrul Cenaclului ASTRA, iar in 1975 a participat la primul Festival National  de Muzica Folk, unde a obtinut Marele Premiu si totodata a fost invitat sa cante la Festivalul de toamna al Cenaclului FLACARA.

A fost membru al cenaclului pana in anul 1980 dupa care a trecut  la Serbarile Scanteii Tineretului.
In continuare a sustinut concerte in toate orasele din tara, iar dupa 1990 a participat la numeroase concerte in strainatate: Israel, Germania, Austria, Belgia, Italia, Canada si SUA.

In 1993 a infiinat Fundatia Culturala „ Gheorghe Gheorghiu” si Spirit Studio Production.

Din 1998, in fiecare vara, a organizat ,,Festivalul Bucuriile Vacantei” si ,,Radio Distractia” pe plaja Perla Venusului (concursuri, volei, fotbal, discoteca pentru copii) actiunea desfasurandu-se pe o perioada de de 3 luni.

Discografie Gheorghe Gheorghiu: 1984 ,,Sa fii tanar” disc vinil – muzica Gheorghe Gheorghiu si versuri Lucian Avramescu, 1988 ,,Pentru dragoste” disc vinil – compozitie si versuri Gheorghe Gheorghiu, 1993- „Unde dragoste nu e, nimic nu e” disc vinil, 1996 ,,Doi ochi caprui caut si acum”, 1997 ,,Ma gandesc la tine”, 1998 ,,Ultimul tren”, ,,Vei fi icoana mea”, ,,Best of Gheorghe Gheorghiu” – vol. I (1999), vol. II (2001), 2003 – ,,Vine vara” – album inregistrat in SUA , (2004) – ,,Noi umblam si colindam”, (2005) – ,,Dulce si amara” album inregistrat in SUA (NEW SOUND STUDIO-NEW YORK), 2008 – ,,Best of Gheorghe Gheorghiu”.

Premii: Marele Premiu – Festivalul de Muzica Tanara de la Pitesti, Locul I (Top 10) cu melodia ,,Doi ochi caprui caut si acum”, Locul I cu melodia ,,Uitand ca m-ai iubit” (Top10) Radio Romania (1996), Premiul criticii muzicale ,,Mihail Jora” pentru contributii la perpetuarea slagarului romanesc, Diploma acordata la Festivalul Gala Slagarelor Editia I la Zilele Orasului Piatra Neamt, Premiu pentru perpetuarea slagarului romanesc acordat de Presedintia Romaniei (1997), 2008 – Diploma de popularitate ,,Slagare de Happy Aur” PRO TV , pentru cantecul ,,Unde dragoste nu e, nimic nu e” si DISCUL DE PLATINA acordat de Casa de Discuri „ MIX MUSIC”.

Brevet de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989, Diploma de Onoare si Medalia de Aur, acordata de Federala Nationala a Revolutionarilor din Romania.
Membru UCMR, ADA si CREDIDAM;

1993 – Vicepresedinte fondator – „Asociatia Cantaretilor Fotbalisti din Romania”

2009 – se alatur\ Companiei Artistice MIX MUSIC si impreuna cu Marius Gavrila si Victor Mihalache, infiinteaza prima televiziune online pentru copii „TV DE PICI” precum si un post de radio (www.tvdepici.ro).”

La aniversarea a 35 de ani de cariera, Gheorghe Gheorghiu pregateste un spectacol: “Gheorghe Gheorghiu si invitatii sai“, care va avea loc in toamna 2010.

Hit-uri/ Videoclipuri/ Piese promovate Gheorghe Gheorghiu:

Unde dragoste nu e nimic nu e, Ma gandesc la tine, Doi ochi caprui caut si acum, Eu sunt nebunul care te iubeste, Si cat te-am iubit, As vrea sa te intorci, Aveai doar 16 ani, Visul meu, Alergam dupa un tren, A venit iarna, O iubire-ti schimba viata, Si totusi, Steaua mea, Sa nu ma-ntrebi, Trifoiul, Vei fi icoana mea, Prima iubire, Ultimul tren, Sa nu ma minti, Este toamna iar, Vine vara, Trenul spre sud, Poveste veche, Sa vina primavara, Saraca fata saraca, O iubire schimba viata, La malul marii, Ninge peste parul tau, Sa nu ma-ntrebi de ce, Indragosteste-ma de tine, Cred ca te iubesc, Din vina ta, Iarba mare iarba ;

Categorii evenimente Gheorghe Gheorghiu :

Concerte, recitaluri, spectacole, cluburi, zile localitati, evenimente companii, petreceri private, concerte primarii, aniversari, turnee strainatate, concerte diaspora, zile nastere, sarbatori, serbari, baluri, banchete, corporate party, cocktail party, garden party, camping party, gale, festivaluri, festivitati, receptii, concursuri, dineuri, agape, nunta, botez, targuri si expozitii, programe muzicale si prestatii artistice, ocazii speciale si zile festive, spectacole binefacere si strangere fonduri, reprezentatii, lansari si promovari, manifestari cultural-artistice si sportive, alte evenimente publice, corporate sau private ;

Albume/ Discografie Gheorghe Gheorghiu:

Sa fii tanar (1984), Pentru dragoste (1988), Unde dragoste nu e nimic nu e (1993), Doi ochi caprui caut si acum (1996), Ma gandesc la tine (1997), Ultimul tren (1998), Vei fi icoana mea (1998), Best of Gheorghe Gheorghiu vol. 1 (1999), Best of Gheorghe Gheorghiu vol.2 (2001), Vine vara (2003, inregistrat in SUA),

Gheorghe Gheorghiu - Mai lasa-ma sa te iube Noi umblam si colindam (2004), Dulce si amara (2005, inregistrat in SUA), Best of Gheorghe Gheorghiu (2008);sc NOU 2020

Gheorghe Gheorghiu ~ Eu sunt nebunul care te iubeşte

ANDREI IONIȚĂ

Andrei Ionuț Ioniță
Date personale
Născut	1 ianuarie 1994 (27 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	violoncelist[*]
Activitate
Origine	1 ianuarie 1994, București
Studii	Berlin University of the Arts[*]
Gen muzical	Muzică clasică
Instrument(e)	Violoncel
Premii	Mejdunarodnîi konkurs imeni P. I. Ceaikovskogo[*]
Prezență online
Site web
Modifică date / text

Andrei Ioniță (n. 1 ianuarie 1994, București, România) este un violoncelist român.

Este câștigătorul Concursului Internațional "Ceaikovski" din Rusia, secțiunea violoncel, ediția 2015^[1].

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Activitate artistică
• 3Premii și distincții
• 4Referințe
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A început studiul pianului la vârsta de 5 ani, iar primele lecții de violoncel la vârsta de 8 ani. A studiat la clasa profesoarei Ani-Marie Paladi la Școala de Muzică "Iosif Sava" din București, iar în prezent studiază sub îndrumarea profesorului Jens Peter Maintz la Universität der Künste din Berlin, Germania.

Andrei Ioniță este beneficiarul unei burse a Deutsche Stiftung Musikleben și interpretează pe violoncelul făcut de Giovanni Battista Rogeri din Brescia în 1671, împrumutat cu generozitate de către fundație.

ACTIVITATE ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Descris de publicația The Times drept "unul dintre cei mai captivanți violonceliști care s-au afirmat în ultimul deceniu"^[2], Andrei Ioniță a fost desemnat "BBC New Generation Artist" pentru perioada 2016-2018.

Andrei Ioniță a interpretat concerte alături de Filarmonica din München, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Mariinsky, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă^[3], Orchestra Simfonică Radio din Viena și Orchestra Filarmonicii din Tokyo; a colaborat cu dirijori precum Valeri Gherghiev, Mikhail Pletnev și Nicholas Collon.

În stagiunea 2017-18, Andrei Ioniță a debutat cu Orchestra Hallé și Orchestra Simfonică din San Diego^[4] (ambele alături de dirijorul Cristian Macelaru), Filarmonica BBC (cu Yan Pascal Tortelier), Orchestra Națională Regală a Scoției^[5] (cu Karl-Heinz Steffens), Filarmonica din Rochester și Orchestra Simfonică din Hamburg^[6].

De asemenea, susține concerte alături de Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig și face un turneu european cu Filarmonica NFM^[7] din Wrocław, Polonia. A susținut recitaluri la Carnegie Hall^[8] în New York și la festivalurile Kissinger Sommer, Mecklenburg-Vorpommern și Schleswig-Holstein. Această stagiune include un concert la Carnegie Hall, debutul la Wigmore Hall și apariții la Verbier Festival^[9] și Konzerthaus Berlin.

Aparițiile viitoare includ un directorat artistic în Austria la Festivalul Alpenarte^[10], concerte împreună cu BBC Philharmonic în Marea Britanie și România^[11], în Danemarca (alături de dirijorul Yuri Temirkanov și Orchestra Națională Simfonică Daneză^[12]), Rusia (cu Orchestra Națională a Rusiei și dirijorul Mikhail Pletnev) și în Statele Unite (alături de dirijorul Cristian Măcelaru și Orchestra Română de Tineret).

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Premiul I la Concursul Internațional de violoncel "David Popper" (2009)
• Premiul I la Concursul Internațional "Aram Haciaturian" (2013)^[13]
• Premiul II Concursul Internațional ARD München, ediția 63 (2014)^[14]
• Premiul II la Grand Prix Emanuel Feuermann (2014)
• Medalia de Aur la Concursul Internațional "Ceaikovski" (2015)

Lumea în Armonie. Andrei Ioniță, violoncelist (14 11 2020)

MARIN CONSTANTIN

Constantin Marin
Date personale
Născut	27 februarie 1925  Urleta, Bănești, Prahova, România
Decedat	1 ianuarie 2011 (85 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor dirijor
Modifică date / text

Constantin Marin (n. 27 februarie 1925, Urleta, Bănești, Prahova, România – d. 1 ianuarie 2011, București, România) a fost un muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral român, fondator, dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal 47 de ani, între 1963 și 2011. A fost un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. Activitatea sa a fost apreciată entuziast de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii și distincții interne și internaționale.

Uneori numele său a fost scris Marin Constantin (Marin este numele său de familie).

Și fiul său, Ion Marin, a devenit tot dirijor (austriac).

CUPRINS

• 1Studii
• 2Activitate
• 3Discografie
• 4Filmografie
• 5Premii și distincții
• 6Creația muzicală/artistica
• 7Note
• 8Bibliografie
• 9Legături externe

STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală (secția Dirijat Coral) a Conservatorului de Muzică din București (1944-1949) studiind cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Mihail Jora (armonie), Vasile Popovici (istoria muzicii), Florin Eftimescu (pian), Ștefan Popescu (cor), Teodora Stroescu (canto) și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București (1945-1949), sub îndrumarea profesorilor G.G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti, Mihail Ralea, Tudor Vianu.

În 1985 a obținut titlul de doctor în muzicologie la Academia de Muzica Gh. Dima din Cluj-Napoca, sub conducător de doctorat, compozitorul și muzicianul Sigismund Toduță.

În 1994, a fost numit Doctor Honoris Causa la Academia de Muzica Gh. Dima.

ACTIVITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Bustul lui Marin Constantin la mormântul său din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București

Dirijor si compozitor, Constantin Marin a fondat Corul Madrigal în 1963 (www.madrigal.ro), fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc precum și muzica tradițională românească.

Înainte de a crea Corul National de Camera "Madrigal," (www.madrigal.ro),Marin Constantin s-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului Învățământ din București (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952). Din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960, iar în ultimii ani profesor consultant). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.

Maestrul Constantin Marin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), a Capelei Corale "Gheorghe Cucu" (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

Din 1963 până la moarte, Marin Constantin a fost dirijor și director pe viață al Corului Național de cameră Madrigal. Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert la Brașov, a fost dirijorul, fondatorul și directorul Corului „Madrigal” al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. Cu Corul Madrigal a susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană (Polonia, Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia, Ohridsko Leto și Belef (Belgrad), Olanda etc. Palmaresul Corului National de Camera Madrigal se identifica cu cel al dirijorului sau, Marin Constantin, și întreaga activitate de 47 de ani este mereu împreună. (www.marinconstantin.org).Marin Constantin și corala sa, Madrigal, au prezentat muzica corala românească, tradițională și contemporană, pe cele mai mari scene ale lumii, la Carnagie Hall, în 1969, la sediul Națiunilor Unite (www.uno.org), Mla Basilica San Marco din Veneția în 1994 invitați în An Marcian de Vatican, la Pantheon, de Ziua Națională a României, în 1996, și în săli de spectacole și aule universitare din mai toate țările europene, Japonia, Statele Unite. Câteva filme ale Televiziunii Române documentează câteva turnee, cel mai cunoscut este Madrigal pentru Japonia, realizat de Iosif Sava și Viorel Sergovici în 1991(https://www.youtube.com/watch?v=DpI8WwGYYfg).

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 1969 a înregistrat cu Corul Madrigal primul disc de Colinde, la Electrecord, disc care a fost prezentat numai pentru export, ți a fost ascultat în România doar începând din decembrie 1989, în timpul revoluției. Colindele Madrigalului lui Marin Constantin au devenit legendare ți au făcut parte din istoria lui Marin Constantin și a corului său Madrigal, așa cum atesta Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania.

În 1985 a creat și înregistrat zece discuri sub titlul „Arta construcției și interpretării corale” reprezentând teoria sa, psihotehnica, pentru dirijat coral Cele zece discuri sunt prezentate de Marin Constantin și exemplificările realizate de Corul Madrigal sub conducerea sa, și sunt reeditate de Electrecord în 1995.

Discografia lui Marin Constantin și a Corului Madrigal sub conducerea sa este enormă: 40 de CD-uri și înregistrări cu Corul Madrigal, dintre care majoritatea promovând muzica românească tradițională și contemporan.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost subiectul filmului Cântecele Renașterii, de Mirel Ilieșiu care a obținut Palme D'Or în 1969 la Cannes.

A participat împreună cu Corul Madrigal în peste 36 de filme artistice, documentare și de televiziune atât în România cât și în alte țări.

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Contribuția în domeniul muzicii corale, ca dirijor și compozitor, i-a fost recunoscută prin premii și distincții: premii la Concursul internațional al Festivalului Mondial al Tineretului (București -1953, Moscova -1957, Viena -1959), Premiul Criticii Muzicale Germane (Germania, 1971), „Il Sagitario d'Oro” (Italia, 1976), Diploma de onoare și Premiul „Grand Due Adolf” (Luxembourg, 1979), Premiul excepțional A.T.M. (1983) pentru tratatul „Arta construcției și interpretării corale” (1983), titlul de „Goodwill Ambasador UNESCO'” (1992), titlul „Omul Internațional al Anului” (1990, 1992, 1994), titlul de „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (1994), „Crucea Patriarhală a Sf. Sinod” din România (2000), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (2000), Premiul pentru „Vocația măiestriei artistice”, oferit de Fundația Balcanii și Europa (2006). Pentru întreaga activitate este menționat în prestigiosul „The New Grove Dictionary of Music and Musicians”.

A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[1]

CREAȚIA MUZICALĂ/ARTISTICA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• A fost cel mai semnificativ promotor al muzicii românești contemporane, colaborând cu cei mai importanți compozitori români contemporani: Myriam Marbe, Irina Odagescu; Șerban Nichifor; Cornel Țăranu; Sorin Vulcu; Corneliu Cezar; Dinu Petrescu; Dan Buciu; Mihai Moldovan; Gheorghe Bazavan; Alexandru Pascanu; Pascal Bentoiu, Anatol Vieru; Stefan Niculescu; toți oferind lucrări cu dedicație pentru Marin Constantin și Corul Madrigal. Cele mai multe lucrări s-au cântat în prima audiție la Festivalurile George Enescu (www.enescu.ro) din 1964 până în 2009.,
• Compoziții: Majoritatea compozițiilor se împart în trei categorii: coruri patriotice, coruri de copii, și coruri mixte reflectând tradițiile românești. Colecțiile de compoziții sunt cuprinse în special în colecția CORURI. București, Edit. Muzicală, 1987 (Cuprinde: a). CORURI PENTRU COPII: TOȚI COPIII ROMÂNIEI; CĂLĂUZA NOASTRĂ; CÂNTEC PENTRU PACE; CÂNTEC PENTRU COPII; TREPTELE ȚĂRII; POMIȘORUL; HORA MARE; ÎN VACANȚĂ; b). CORURI MIXTE CU ACOMPANIAMENT DE PIAN: MEREU ÎNAINTE; SLAVĂ ȚIE, ROMÂNIE; PARTID STEGAR; TINERI NI-S ANII; STUDENȚIE, STUDENȚIE; MÂNDRU SUNT DE TINE, BUCUREȘTI; COLIND PENTRU ȚARA MEA; POPORULUI SLAVĂ; c). CORURI MIXTE A CAPPELLA: SUITĂ PRAHOVEANĂ; HORĂ LA ROMÂNI; CÂNTEC DE LEAGĂN; CÂNTEC DE DOR; RIDICĂ-TE, NEGURIȚĂ!; DÂMBOVIȚĂ, APĂ DULCE, IN MEMORIAM; HETEROS – studiu coral heterofon); PESTE PLAIUL ROMÂNIEI, cor mixt, versuri de Viorel G. Cozma; RÂNDURI LA OASTE, cor mixt, versuri de Ion Socol
• Ultimele sale compoziții au fost: HETEROS (1989), poem coral heterofon, cor mixt (Electrecord, MUZICĂ CONTEMPORANĂ I – ELCD 131);OM DE GHEAȚĂ (1991) , cor mixt, versuri de Adrian Păunescu; GORUNUL (1992) , cor mixt, versuri de Lucian Blaga. După Viorel Cosma - Muzicieni români. Lexicon.

Amintiri ... MADRIGAL - MARIN CONSTANTIN ... Film TVR cu COLINDE ...

JOHANN CHRISTIAN BACH

Johann Christian Bach
Date personale
Născut	5 septembrie 1735[1][2]  Lipsia, Principatul Saxoniei
Decedat	1 ianuarie 1782 (46 de ani)[1][2][3][4]  Londra, Regatul Marii Britanii
Înmormântat	St Pancras Old Church[*]
Părinți	Johann Sebastian Bach Anna Magdalena Bach
Frați și surori	Maria Sophia Bach[*] Johanna Carolina Bach[*] Regina Susanna Bach[*] Christiana Dorothea Bach[*] Christiana Benedicta Louisa[*] Regina Johanna Bach[*] Elisabeth Juliana Friderica Bach[*] Wilhelm Friedemann Bach Johann Gottfried Bernhard Bach Johann Christoph Friedrich Bach[*] Gottfried Heinrich Bach[*] Carl Philipp Emanuel Bach Johann Christoph Bach[*] Leopold Augustus Bach[*] Christiana Sophia Enrietta Bach[*] Johann August Abraham Bach[*] Ernestus Andreas Bach[*] Christian Gottlieb Bach[*] Catharina Dorothea Bach[*]
Căsătorit cu	Cecília Grassi[*]
Ocupație	compozitor muzician pianist
Locul desfășurării activității	Milano[5]
Activitate
Gen muzical	operă simfonie
Instrument(e)	orgă
Modifică date / text

Johann Christian Bach (n. 5 septembrie 1735,^[1][2] Lipsia, Principatul Saxoniei – d. 1 ianuarie 1782,^[1][2][3][4] Londra, Regatul Marii Britanii) a fost un compozitor și pianist german din perioada clasică.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Operă muzicală
• 3Note
• 4Vezi și
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost al unsprezecelea și cel mai tânăr fiu al lui Johann Sebastian Bach. O mare parte a vieții a trăit la Londra.

OPERĂ MUZICALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Creația sa (opere, simfonii, sonate), care se caracterizează prin simplitate și spontaneitate, l-a influențat pe Mozart.

Johann Christian Bach Overture, Sinfonias, Concerti

Johann Christian Bach - Piano Concerto in E-flat major

MUZICĂ PENTRU SUFLET

До слез красивая мелодия! Самая красивая мелодия в мире! ЛУЧШИЕ НОВОГОДНИЕ ХИТЫ! Падал снегснег

Tchaikovsky's Violin Brilliance 🎼 Classical Violin Masterpieces | Best Study Music to Focus

TEATRU/FILM

Cu Gheorghe Dinică (filme: "Felix şi Otilia", "Ilustrate cu flori de cîmp", "Patul conjugal")

Biografie Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinica a fost un actor de teatru si film, cu o bogata cariera si un numar impresionant de premii.

Nascut pe 1 ianuarie 1934, in Bucuresti, Dinica a fost casatorit din 1996 cu Gabriela Georgeta.

Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, Dinica a debutat ca actor in filmul "Strainul" in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care "Dupa-amiaza unui tortionar", "Filantropica", "Comoara din Vadul Vechi", "Procesul alb", "Prea mic pentru un razboi atat de mare", "Nu filmam sa ne amuzam", seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum "Tache, Ianke si Cadar", sau "In numele trandafirului".

Multi l-au asemuit cu actorul american Robert de Niro, comparatie de care Gheorghe Dinica nu era incantat: „Ce legatura are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat si jucat in Romania”.

Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani.

Studii

In 1961 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti la clasa profesoarei Dina Cocea.

Debutul

"Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul  locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea", povestea Dinica pe site-ul propriu.

Cariera in teatru

A avut o bogata cariera in teatru, jucand pe toate marile scene bucurestene.

Teatrul National: 1972-1990, 1992-1997, 1998-2009

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra: 1968 - 1971, 1991-1992

Teatrul Odeon 1997

Teatrul de Comedie: 1961 - 1967

Viata personala

Din 1996, Gheorghe Dinica este casatorit cu Gabriela Georgeta. "Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat... E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele", asa isi Dinica relatia cu sotia sa, pe site-ul propriu.

Sfarsitul

Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani. Dinica a incetat din viata, in urma unui stop cardiac sub ventilatie, desi timp de 30 de minute au fost efectuate manevre de resuscitare.

Medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca anuntasera in cursul diminetii respective ca starea de sanatate a actorului Gheorghe Dinica este critica.

Actorul a fost supus cu o seara inainte la o operatie de colecist, starea post-operatorie necesitand masuri de terapie intensiva in vederea corectarii parametrilor functiilor vitale. Medicii au precizat ca, in ciuda "eforturilor depuse starea pacientului se mentine extrem de critica".

Actorul a fost internat la 22 octombrie la Spitalul de Urgenta Floreasca, la terapie intensiva, cu stare generala alterata. Pacientul a necesitat suport hemodinamic - intretinerea functiei cordului, a circulatiei sangelui - si a fost intubat, fiind pe respiratie mecanica si dializat. Actorul suferea de o bronhopneumonie cu punct de plecare plamanul stang, sepsis sever si determinari multiorganice.  

Filmografie

Ticalosii - Serban Marinescu (2007)

Comisarul Moldovan (2006)

Vanatoarea (2005)

White Palms (2005) - regia Szabolcs Hajdu

Orient Express (2004) - Costache

Bani de dus, bani de intors (2004) - Film TVR

Magnatul (2004) - Gheorghe Manasia

Omul grabit (2004) - regia Sebastien Grall

Examen (2003) - Dumitrascu

Dulcea sauna a mortii (2003) - Lama

Turnul din Pisa (2002) - Gigi

Dupa-amiaza unui tortionar (2001) - Frant Tandara

Patul lui Procust (2001) - Nae Gheorghidiu

Filantropica (2001) - Pepe

Razboi in bucatarie (2001)

Manipularea (2000)

Faimosul Paparazzo (1999)

Aceasta lehamite (1994)

Priveste inainte cu manie (1993)

Soapte de amor (1993)

Oglinda (1993)

Balkans, Balkans (1993)

Crucea de Piatra, ultimul bordel (1993)

Cel mai iubit dintre pamanteni (1992)

Patul conjugal (1992)

Casa din vis (1991)

Momentul adevarului (1989)

Figurantii (1987)

Cuibul de viespi (1987) - Georges

Secretul lui Nemesis (1986)

Secretul lui Bachus (1984)

Acordati circumstante atenuante? (1984)

O lumina la etajul zece (1984)

Pe malul stang al Dunarii albastre (1983)

Intalnirea (1982)

Concurs (1982)

De ce trag clopotele, Mitica? (1982) - Nae

Reteaua "S" (1980)

Bietul Ioanide (1979)

Ultima noapte de dragoste (1979)

Totul pentru fotbal (1978)

Revansa (1978)

Drumuri in cumpana (1978)

Actiunea "Autobuzul" (1978)

Doctorul Poenaru (1977)

Marele singuratic (1976)

Cuibul salamandrelor (1976)

Osanda (1976)

Prin cenusa imperiului (1976)

Evadarea (1975)

Mastodontul (1975)

Ilustrate cu flori de camp (1975)

Tatal risipitor (1974)

Nu filmam sa ne amuzam (1974)

Zidul (1974)

Filip cel bun (1974)

Stefan cel Mare - Vaslui 1475 (1974)

Dincolo de nisipuri (1973)

Un comisar acuza (1973) - Paraipan

Cu mainile curate (1972) - Lascarica

Explozia (1972) - Salamander

Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1971)

Felix si Otilia (1971) - Stanica Ratiu

Sentinta (1970)

Prea mic pentru un razboi atat de mare (1969)

Columna (1968) - Bastus

Maiorul si moartea (1967) - Maiorul Tache

Golgota (1966)

Procesul alb (1965)

Comoara din Vadul Vechi (1964)

Strainul (1963)

Roluri in televiziune

2008-2009 - Inima de tigan si Regina (seriale)

2000 - Razboi in bucatarie, regia Marius Barna

1999 - Sarpele dupa Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici

1984 - Eroii n-au varsta (serial)

1982 - Lumini si umbre (serial), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu

1971 - Alcesta de Euripide

1970 - Woyzeck de Georg Buchner, Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Furtul elefantului alb dupa Mark Twain, Prometeu de Eschil, Diavolul si bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre, Neinfricatii (serial), Trei surori de A.P. Cehov

1969 - Richard al III-lea de W. Shakespeare, Ziaristii de Alexandru Mirodan

1968 - ...Escu de Tudor Musatescu, Seara, tarziu, in tipografie de Alexandru Mirodan, Coruptie la Palatul de Justitie de Ugo Betti

1965 - Directorul de teatru de I. Dongorozzi, Medeea de Euripide, Neintelegerea de Albert Camus, Regele gol de Evgheni Svart

1964 - Popas intre drumuri de Eva Dragomir si Cornel Popa, O seara la Gambrinus de Eva Dragomir si Radu Miron

1963 - Pasarile de Aristofan, Obiecte gasite de Stefan Tita, Un joc neobisnuit de Friedrich Durrenmatt

1962 - Colierul de Guard Peach, Teatrul de marionete al Majesatii Sale de I. Garneatasi si Radu Nichita

Actor de telenovela

In 2008 si 2009, Gheorghe Dinica a jucat si in doua telenovele romanesti, "Inima de tigan" si "Regina", ambele difuzate la AcasaTV.

Despre acest tip de divertisment, actorul spune ca "nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.

Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”.

Cantaret

Pe langa actorie, Gheorghe Dinica mai si canta. El  a lansat mai multe albume muzicale, precum "Cantece de petrecere" si "Cantece de petrecere 2", in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu.

A mai lansat pe piata o colectie de Romante in 2004 si albumul  Parol ca te iubesc in 2006.

Premii si distinctii

Teatrale:

•    Marele premiu la Paris pentru „Troilus si Cresida" de William Shakespeare

•    Premiul de excelenta - UNITER, 1999

Cinematografice:

•    Premiul pentru intreaga activitate la Festivalul T.I.F., 2006

•    Diploma de interpretare acordata de Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania, pentru „Orient Expres", 2004

•    Premiul Special UCIN, pentru rolul Print - „Filantropica", 2002

•    Actor de onoare al filmului romanesc

•    Actorul anului 2002 - Revista V.I.P.

•    Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal"

•    Premiul UCIN pentru „Casa din vis"

•    Premiul ACIN pentru „Figurantii", „Cuibul de viespi", „Secretul lui Herodot"

•    Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de camp", 1975

•    Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul - „Prin cenusa imperiului"

•    Premiul ACIN pentru „Explozia", „Felix si Otilia", „Bariera", „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", 1972

•    Ordinul „Serviciul Credincios" in grad de Mare Ofiter

MUZICA DE PETRECERE ALEASA CU GHEORGHE DINICA: 

Cu Gheorghe Dinică (filme: "Felix şi Otilia", "Ilustrate cu flori de cîmp", "Patul conjugal")

Biografie Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinica a fost un actor de teatru si film, cu o bogata cariera si un numar impresionant de premii.

Nascut pe 1 ianuarie 1934, in Bucuresti, Dinica a fost casatorit din 1996 cu Gabriela Georgeta.

Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, Dinica a debutat ca actor in filmul "Strainul" in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care "Dupa-amiaza unui tortionar", "Filantropica", "Comoara din Vadul Vechi", "Procesul alb", "Prea mic pentru un razboi atat de mare", "Nu filmam sa ne amuzam", seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum "Tache, Ianke si Cadar", sau "In numele trandafirului".

Multi l-au asemuit cu actorul american Robert de Niro, comparatie de care Gheorghe Dinica nu era incantat: „Ce legatura are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat si jucat in Romania”.

Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani.

Studii

In 1961 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti la clasa profesoarei Dina Cocea.

Debutul

"Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul  locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea", povestea Dinica pe site-ul propriu.

Cariera in teatru

A avut o bogata cariera in teatru, jucand pe toate marile scene bucurestene.

Teatrul National: 1972-1990, 1992-1997, 1998-2009

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra: 1968 - 1971, 1991-1992

Teatrul Odeon 1997

Teatrul de Comedie: 1961 - 1967

Viata personala

Din 1996, Gheorghe Dinica este casatorit cu Gabriela Georgeta. "Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat... E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele", asa isi Dinica relatia cu sotia sa, pe site-ul propriu.

Sfarsitul

Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani. Dinica a incetat din viata, in urma unui stop cardiac sub ventilatie, desi timp de 30 de minute au fost efectuate manevre de resuscitare.

Medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca anuntasera in cursul diminetii respective ca starea de sanatate a actorului Gheorghe Dinica este critica.

Actorul a fost supus cu o seara inainte la o operatie de colecist, starea post-operatorie necesitand masuri de terapie intensiva in vederea corectarii parametrilor functiilor vitale. Medicii au precizat ca, in ciuda "eforturilor depuse starea pacientului se mentine extrem de critica".

Actorul a fost internat la 22 octombrie la Spitalul de Urgenta Floreasca, la terapie intensiva, cu stare generala alterata. Pacientul a necesitat suport hemodinamic - intretinerea functiei cordului, a circulatiei sangelui - si a fost intubat, fiind pe respiratie mecanica si dializat. Actorul suferea de o bronhopneumonie cu punct de plecare plamanul stang, sepsis sever si determinari multiorganice.  

Filmografie

Ticalosii - Serban Marinescu (2007)

Comisarul Moldovan (2006)

Vanatoarea (2005)

White Palms (2005) - regia Szabolcs Hajdu

Orient Express (2004) - Costache

Bani de dus, bani de intors (2004) - Film TVR

Magnatul (2004) - Gheorghe Manasia

Omul grabit (2004) - regia Sebastien Grall

Examen (2003) - Dumitrascu

Dulcea sauna a mortii (2003) - Lama

Turnul din Pisa (2002) - Gigi

Dupa-amiaza unui tortionar (2001) - Frant Tandara

Patul lui Procust (2001) - Nae Gheorghidiu

Filantropica (2001) - Pepe

Razboi in bucatarie (2001)

Manipularea (2000)

Faimosul Paparazzo (1999)

Aceasta lehamite (1994)

Priveste inainte cu manie (1993)

Soapte de amor (1993)

Oglinda (1993)

Balkans, Balkans (1993)

Crucea de Piatra, ultimul bordel (1993)

Cel mai iubit dintre pamanteni (1992)

Patul conjugal (1992)

Casa din vis (1991)

Momentul adevarului (1989)

Figurantii (1987)

Cuibul de viespi (1987) - Georges

Secretul lui Nemesis (1986)

Secretul lui Bachus (1984)

Acordati circumstante atenuante? (1984)

O lumina la etajul zece (1984)

Pe malul stang al Dunarii albastre (1983)

Intalnirea (1982)

Concurs (1982)

De ce trag clopotele, Mitica? (1982) - Nae

Reteaua "S" (1980)

Bietul Ioanide (1979)

Ultima noapte de dragoste (1979)

Totul pentru fotbal (1978)

Revansa (1978)

Drumuri in cumpana (1978)

Actiunea "Autobuzul" (1978)

Doctorul Poenaru (1977)

Marele singuratic (1976)

Cuibul salamandrelor (1976)

Osanda (1976)

Prin cenusa imperiului (1976)

Evadarea (1975)

Mastodontul (1975)

Ilustrate cu flori de camp (1975)

Tatal risipitor (1974)

Nu filmam sa ne amuzam (1974)

Zidul (1974)

Filip cel bun (1974)

Stefan cel Mare - Vaslui 1475 (1974)

Dincolo de nisipuri (1973)

Un comisar acuza (1973) - Paraipan

Cu mainile curate (1972) - Lascarica

Explozia (1972) - Salamander

Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1971)

Felix si Otilia (1971) - Stanica Ratiu

Sentinta (1970)

Prea mic pentru un razboi atat de mare (1969)

Columna (1968) - Bastus

Maiorul si moartea (1967) - Maiorul Tache

Golgota (1966)

Procesul alb (1965)

Comoara din Vadul Vechi (1964)

Strainul (1963)

Roluri in televiziune

2008-2009 - Inima de tigan si Regina (seriale)

2000 - Razboi in bucatarie, regia Marius Barna

1999 - Sarpele dupa Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici

1984 - Eroii n-au varsta (serial)

1982 - Lumini si umbre (serial), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu

1971 - Alcesta de Euripide

1970 - Woyzeck de Georg Buchner, Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Furtul elefantului alb dupa Mark Twain, Prometeu de Eschil, Diavolul si bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre, Neinfricatii (serial), Trei surori de A.P. Cehov

1969 - Richard al III-lea de W. Shakespeare, Ziaristii de Alexandru Mirodan

1968 - ...Escu de Tudor Musatescu, Seara, tarziu, in tipografie de Alexandru Mirodan, Coruptie la Palatul de Justitie de Ugo Betti

1965 - Directorul de teatru de I. Dongorozzi, Medeea de Euripide, Neintelegerea de Albert Camus, Regele gol de Evgheni Svart

1964 - Popas intre drumuri de Eva Dragomir si Cornel Popa, O seara la Gambrinus de Eva Dragomir si Radu Miron

1963 - Pasarile de Aristofan, Obiecte gasite de Stefan Tita, Un joc neobisnuit de Friedrich Durrenmatt

1962 - Colierul de Guard Peach, Teatrul de marionete al Majesatii Sale de I. Garneatasi si Radu Nichita

Actor de telenovela

In 2008 si 2009, Gheorghe Dinica a jucat si in doua telenovele romanesti, "Inima de tigan" si "Regina", ambele difuzate la AcasaTV.

Despre acest tip de divertisment, actorul spune ca "nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.

Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”.

Cantaret

Pe langa actorie, Gheorghe Dinica mai si canta. El  a lansat mai multe albume muzicale, precum "Cantece de petrecere" si "Cantece de petrecere 2", in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu.

A mai lansat pe piata o colectie de Romante in 2004 si albumul  Parol ca te iubesc in 2006.

Premii si distinctii

Teatrale:

•    Marele premiu la Paris pentru „Troilus si Cresida" de William Shakespeare

•    Premiul de excelenta - UNITER, 1999

Cinematografice:

•    Premiul pentru intreaga activitate la Festivalul T.I.F., 2006

•    Diploma de interpretare acordata de Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania, pentru „Orient Expres", 2004

•    Premiul Special UCIN, pentru rolul Print - „Filantropica", 2002

•    Actor de onoare al filmului romanesc

•    Actorul anului 2002 - Revista V.I.P.

•    Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal"

•    Premiul UCIN pentru „Casa din vis"

•    Premiul ACIN pentru „Figurantii", „Cuibul de viespi", „Secretul lui Herodot"

•    Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de camp", 1975

•    Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul - „Prin cenusa imperiului"

•    Premiul ACIN pentru „Explozia", „Felix si Otilia", „Bariera", „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", 1972

•    Ordinul „Serviciul Credincios" in grad de Mare Ofiter

MUZICA DE PETRECERE ALEASA CU GHEORGHE DINICA: 

Cu Gheorghe Dinică (filme: "Felix şi Otilia", "Ilustrate cu flori de cîmp", "Patul conjugal")

Biografie Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinica a fost un actor de teatru si film, cu o bogata cariera si un numar impresionant de premii.

Nascut pe 1 ianuarie 1934, in Bucuresti, Dinica a fost casatorit din 1996 cu Gabriela Georgeta.

Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, Dinica a debutat ca actor in filmul "Strainul" in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care "Dupa-amiaza unui tortionar", "Filantropica", "Comoara din Vadul Vechi", "Procesul alb", "Prea mic pentru un razboi atat de mare", "Nu filmam sa ne amuzam", seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum "Tache, Ianke si Cadar", sau "In numele trandafirului".

Multi l-au asemuit cu actorul american Robert de Niro, comparatie de care Gheorghe Dinica nu era incantat: „Ce legatura are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat si jucat in Romania”.

Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani.

Studii

In 1961 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti la clasa profesoarei Dina Cocea.

Debutul

"Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul  locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea", povestea Dinica pe site-ul propriu.

Cariera in teatru

A avut o bogata cariera in teatru, jucand pe toate marile scene bucurestene.

Teatrul National: 1972-1990, 1992-1997, 1998-2009

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra: 1968 - 1971, 1991-1992

Teatrul Odeon 1997

Teatrul de Comedie: 1961 - 1967

Viata personala

Din 1996, Gheorghe Dinica este casatorit cu Gabriela Georgeta. "Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat... E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele", asa isi Dinica relatia cu sotia sa, pe site-ul propriu.

Sfarsitul

Dinica a murit, pe 10 noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani. Dinica a incetat din viata, in urma unui stop cardiac sub ventilatie, desi timp de 30 de minute au fost efectuate manevre de resuscitare.

Medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca anuntasera in cursul diminetii respective ca starea de sanatate a actorului Gheorghe Dinica este critica.

Actorul a fost supus cu o seara inainte la o operatie de colecist, starea post-operatorie necesitand masuri de terapie intensiva in vederea corectarii parametrilor functiilor vitale. Medicii au precizat ca, in ciuda "eforturilor depuse starea pacientului se mentine extrem de critica".

Actorul a fost internat la 22 octombrie la Spitalul de Urgenta Floreasca, la terapie intensiva, cu stare generala alterata. Pacientul a necesitat suport hemodinamic - intretinerea functiei cordului, a circulatiei sangelui - si a fost intubat, fiind pe respiratie mecanica si dializat. Actorul suferea de o bronhopneumonie cu punct de plecare plamanul stang, sepsis sever si determinari multiorganice.  

Filmografie

Ticalosii - Serban Marinescu (2007)

Comisarul Moldovan (2006)

Vanatoarea (2005)

White Palms (2005) - regia Szabolcs Hajdu

Orient Express (2004) - Costache

Bani de dus, bani de intors (2004) - Film TVR

Magnatul (2004) - Gheorghe Manasia

Omul grabit (2004) - regia Sebastien Grall

Examen (2003) - Dumitrascu

Dulcea sauna a mortii (2003) - Lama

Turnul din Pisa (2002) - Gigi

Dupa-amiaza unui tortionar (2001) - Frant Tandara

Patul lui Procust (2001) - Nae Gheorghidiu

Filantropica (2001) - Pepe

Razboi in bucatarie (2001)

Manipularea (2000)

Faimosul Paparazzo (1999)

Aceasta lehamite (1994)

Priveste inainte cu manie (1993)

Soapte de amor (1993)

Oglinda (1993)

Balkans, Balkans (1993)

Crucea de Piatra, ultimul bordel (1993)

Cel mai iubit dintre pamanteni (1992)

Patul conjugal (1992)

Casa din vis (1991)

Momentul adevarului (1989)

Figurantii (1987)

Cuibul de viespi (1987) - Georges

Secretul lui Nemesis (1986)

Secretul lui Bachus (1984)

Acordati circumstante atenuante? (1984)

O lumina la etajul zece (1984)

Pe malul stang al Dunarii albastre (1983)

Intalnirea (1982)

Concurs (1982)

De ce trag clopotele, Mitica? (1982) - Nae

Reteaua "S" (1980)

Bietul Ioanide (1979)

Ultima noapte de dragoste (1979)

Totul pentru fotbal (1978)

Revansa (1978)

Drumuri in cumpana (1978)

Actiunea "Autobuzul" (1978)

Doctorul Poenaru (1977)

Marele singuratic (1976)

Cuibul salamandrelor (1976)

Osanda (1976)

Prin cenusa imperiului (1976)

Evadarea (1975)

Mastodontul (1975)

Ilustrate cu flori de camp (1975)

Tatal risipitor (1974)

Nu filmam sa ne amuzam (1974)

Zidul (1974)

Filip cel bun (1974)

Stefan cel Mare - Vaslui 1475 (1974)

Dincolo de nisipuri (1973)

Un comisar acuza (1973) - Paraipan

Cu mainile curate (1972) - Lascarica

Explozia (1972) - Salamander

Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1971)

Felix si Otilia (1971) - Stanica Ratiu

Sentinta (1970)

Prea mic pentru un razboi atat de mare (1969)

Columna (1968) - Bastus

Maiorul si moartea (1967) - Maiorul Tache

Golgota (1966)

Procesul alb (1965)

Comoara din Vadul Vechi (1964)

Strainul (1963)

Roluri in televiziune

2008-2009 - Inima de tigan si Regina (seriale)

2000 - Razboi in bucatarie, regia Marius Barna

1999 - Sarpele dupa Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici

1984 - Eroii n-au varsta (serial)

1982 - Lumini si umbre (serial), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu

1971 - Alcesta de Euripide

1970 - Woyzeck de Georg Buchner, Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Furtul elefantului alb dupa Mark Twain, Prometeu de Eschil, Diavolul si bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre, Neinfricatii (serial), Trei surori de A.P. Cehov

1969 - Richard al III-lea de W. Shakespeare, Ziaristii de Alexandru Mirodan

1968 - ...Escu de Tudor Musatescu, Seara, tarziu, in tipografie de Alexandru Mirodan, Coruptie la Palatul de Justitie de Ugo Betti

1965 - Directorul de teatru de I. Dongorozzi, Medeea de Euripide, Neintelegerea de Albert Camus, Regele gol de Evgheni Svart

1964 - Popas intre drumuri de Eva Dragomir si Cornel Popa, O seara la Gambrinus de Eva Dragomir si Radu Miron

1963 - Pasarile de Aristofan, Obiecte gasite de Stefan Tita, Un joc neobisnuit de Friedrich Durrenmatt

1962 - Colierul de Guard Peach, Teatrul de marionete al Majesatii Sale de I. Garneatasi si Radu Nichita

Actor de telenovela

In 2008 si 2009, Gheorghe Dinica a jucat si in doua telenovele romanesti, "Inima de tigan" si "Regina", ambele difuzate la AcasaTV.

Despre acest tip de divertisment, actorul spune ca "nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.

Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”.

Cantaret

Pe langa actorie, Gheorghe Dinica mai si canta. El  a lansat mai multe albume muzicale, precum "Cantece de petrecere" si "Cantece de petrecere 2", in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu.

A mai lansat pe piata o colectie de Romante in 2004 si albumul  Parol ca te iubesc in 2006.

Premii si distinctii

Teatrale:

•    Marele premiu la Paris pentru „Troilus si Cresida" de William Shakespeare

•    Premiul de excelenta - UNITER, 1999

Cinematografice:

•    Premiul pentru intreaga activitate la Festivalul T.I.F., 2006

•    Diploma de interpretare acordata de Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania, pentru „Orient Expres", 2004

•    Premiul Special UCIN, pentru rolul Print - „Filantropica", 2002

•    Actor de onoare al filmului romanesc

•    Actorul anului 2002 - Revista V.I.P.

•    Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal"

•    Premiul UCIN pentru „Casa din vis"

•    Premiul ACIN pentru „Figurantii", „Cuibul de viespi", „Secretul lui Herodot"

•    Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de camp", 1975

•    Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul - „Prin cenusa imperiului"

•    Premiul ACIN pentru „Explozia", „Felix si Otilia", „Bariera", „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", 1972

•    Ordinul „Serviciul Credincios" in grad de Mare Ofiter

MUZICA DE PETRECERE ALEASA CU GHEORGHE DINICA: 

Cu Ovidiu Iuliu Moldovan, actor la Teatrele Naţionale din Timişoara şi Bucureşti (filme: "Semnul şarpelui", "Masca de argint", "Craii de Curtea Veche")

Biografie

Cu Ovidiu Iuliu Moldovan, actor la Teatrele Naţionale din Timişoara şi Bucureşti (filme: "Semnul şarpelui", "Masca de argint", "Craii de Curtea Veche")

Biografie

Marele Ovidiu Iuliu Moldovan s-a nascut pe data de intai ianuarie 1942 , in satul Visinelu , comuna Sarmasu , in judetul Cluj (acum in judetul Mures) si a murit , regretabil , pe 12 martie 2008 , din cauza unui stop cardio-respirator . Acesta a fost unul dintre cei mai straluciti si iubiti actori pe care Romania i-a avut . A ramas in memoria noastra , a romanilor , a tuturor prin rolurile sale din filme , piese de teatru si teatru radiofonic si televiziune .

Viata marelui actor a fost marcata de pierderea prematura a tatalui , care a fost luat prizonier in razboi si omorat de luptatorii (as indrazni sa spun "teroristi")ai lui Miklos Horthy . Ovidiu Moldovan a incercat toata viata sa afle cat de putin despre ceea ce s-a intamplat cu parintele sau , dar nu a reusit . Din respect si iubire fata de tatal sau , acesta si-a luat numele "Iuliu" (primul sot al mamei actorului a fost Iuliu Moldovan) .

Moartea mamei sale, survenită în 1995, a sfâşiat inima actorului Ovidiu Iuliu Moldovan. Era foarte atasat de mama sa . Dupa acest eveniment tragic , marele artist s-a inchis in el , s-a retras din viata publica . Ovidiu Moldovan a refuzat sa mai joace roluri in filme . Actorul a jucat numai in piese de teatru si recitaluri de poezie . Era atât de închis în el încat nici macar fratele sau(vitreg-dupa mama) , Mircea Moldovan , nu a stiut ca are ciroza , stia doar ca sufera de diabet . Ultima data fratele sau a vorbit cu actorul duminica , luni a fost internat , iar miercuri marele artist Ovidiu Iuliu Moldovan a murit .

Relatia dintre frati era foarte stransa . Se vizitau reciproc . Actorul era foarte interesat de tot ce se intampla in satul natal , vorbeau despre casa părintească, despre oamenii din satul lui natal, Visinelu, dar niciodată de teatru. Chiar avea un proiect să amenajeze casa părintească, dar, bietul om , nu a mai apucat . 

Ovidiu Iuliu Moldovan era foarte mândru că este roman , mai ales din zona Ardealului şi şi-a păstrat accentul până în ultima zi a vieţii. Fratele sau Mircea Moldovan povesteste : "Era o aniversare când mergeam la el, în Bucureşti. Avea un cerc de prieteni, printre care erau Dinică, Dan Piţa, Caramitru... Îi suna şi le zicea: O vinit frăţioru' meu din Cluj cu palincă cu slănină. Haideţi repede!" . Şi ei veneau şi petrecea 

Mircea Moldovan : "Lui Ovidiu Iuliu Moldovan îi plăcea la nebunie să urce pe scenă în spectacolele de teatru şi de poezie. Era ahtiat după Eminescu. Pelicula n-a iubit-o atât de mult !"

Ovidiu Iuliu Moldovan absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti , in promotia din 1964 , avandu-i ca profesori pe regretatii Martian Pop si Octavian Cotescu . A debutat în teatru în anul 1965 , cu rolul lui Mio , din piesa "Pogoară iarna" de Maxwell Anderson , pe scena Teatrului Naţional din Timişoara. Acesteia i-au urmat roluri de neuitat ca Ion (John-ny) Brad , Andrei (din "Intalnirea"(1982)-r.Sergiu Nicolaescu) sau Horea .

Ovidiu Iuliu Moldovan a jucat de-a lungul vremii in peste 40 de filme . Pentru intreaga activitate , marele actor a fost distins cu Premiul Uniter , in 2004 . 

Traian Basescu i-a oferit post-mortem marelui actor Ovidiu Iuliu Moldovan Ordinul "Steaua Romaniei" , in grad de cavaler , pe 15 marte 2008 .

Dupa cum scrie mai sus , actorul a murit pe data de 12 martie 2008 , in urma unui stop cardio-respirator . 

Trupul sau a fost depus in foaierul salii mari a Teatrului National din Bucuresti , de unde a fost condus pe ultimul drum , cu regrete , de intreaga suflare a Romaniei . A fost inmormantat pe Aleea Actorilor , din Cimitirul Bellu .

Ovidiu Iuliu Moldovan ramane un reper , UN FAR CALAUZITOR al Cinematografiei Romanesti , care nu va putea fi vreodata egalat .

SFATURI UTILE

CINE ARE INTERZIS LA CARNEA DE PORC

După o perioadă în care produsele de origine animală au fost consumate mai puţin, din convingeri religioase sau din alte motive, Sărbătorile aproape invariabil se asociază cu excese alimentare. Există anumite categorii de persoane care, însă, ar trebui să ocolească pe cât pot consumul de produse din carne, cu atât mai mult cea de porc. Oricât de mult am fi de acord, în teorie, că de Sărbători contează nu atât ce pui pe masă, ci faptul că putem fi alături de familie şi prieteni, magazinele alimentare se umplu de clienţi, iar în coşul fiecăruia se adună mult mai mult decât efectiv vom consuma. Excesul este dăunător şi în cazul unei persoane care nu a avut prea des nevoie de medic, însă pentru pacienţii diagnosticaţi cu anumite afecţiuni consumul de carne provoacă efecte greu de combătut. Copiii foarte mici sunt primii care trebuie să figureze pe lista celor cărora le este interzis consumul de carne de porc. Medicul de familie Emilia Răileanu spune că, deşi se recomandă introducerea în alimentaţie a produselor animale încă din primul an de viaţă (este vorba de gălbenuşul de ou, de ficatul de pasăre etc.), copiii ar trebui feriţi de carnea de porc până la 2-3 ani. „Ce spunem noi acum e idealul, dar copiilor ar trebui să li se dea până la 2-3 ani, sau chiar mai mari, carne de pasăre – pui, curcan -, şi aceasta de ţară, de la păsări crescute natural şi nevaccinate, sau nevaccinate excesiv“, spune medicul. Lista persoanelor care ar trebui să se gândească de mai multe ori înainte de a savura o friptură de porc sau un cârnat pregătit tradiţional continuă cu pacienţii care se confruntă cu afecţiuni hepatice grave – ciroze, hepatite cronice, cu persoanele care fac dializă etc. „Cei cu hepatită cronică sau ciroză nu sunt neapărat în pericol de moarte dacă o dată-de două ori pe an mai mănâncă şi carne, însă slabă şi pregătită la grătar. Cei cu probleme renale, de asemenea vizaţi, oricum mănâncă super-cântărit, au raţii foarte stricte, sunt lucruri pe care le cunosc.“, spune medicul Emilia Răileanu. „Efectele se văd la scurt timp de la întreruperea consumului de carne“ Şi diabeticii au restricţii, deşi în cazul lor e vorba mai mult de cantitate. O categorie aparte o constituie, însă, cei afectaţi de gută, care ar trebui să întrerupă consumul de carne încă de la diagnosticare. „Sunt pacienţi care mi-au spus că au simţit diferenţa imediat ce au încetat să mai mănânce carne. Aş spune că aceştia sunt, din acest punct de vedere, cei mai năpăstuiţi, pentru că guta este foarte dureroasă, invalidantă. Ei nu trebuie să se atingă de carne, deşi am şi pacienţi care nu pot respecta întocmai acest sfat“, mai spune medicul. Afecţiunea atât de pretenţioasă se poate depista relativ uşor, printr-o analiză simplă care relevă nivelul acidului uric. Dacă simţiţi dureri mari la nivelul degetelor mari de la picioare, sau dureri la nivelul degetelor membelor superioare, şi nu aţi fost încă diagnosticat, ar putea fi vorba de o afecţiune din acest spectru. Persoanelor afectate li se interzice consumul de carne, fiind permis, doar ocazional, consumul de carne de vită bătrână sau găină bătrână. „Din păcate, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu gută este în creştere, probabil determinat în bună măsură de ceea ce consumăm, pentru că foarte greu poţi să ai un control total asupra alimentelor pe care le introduci în alimentaţie“, mai spune medicul.

GÂNDURI PESTE TIMP

DESPRE AMBIŢIE – ASPIRAŢIE

        Ambiţia e confundată lesne cu vocaţia.

                                                                               VICTOR HUGO

        Cred că ambiţia nu e un rău şi, că succesul nu e crimă...există două feluri de ambiţii: una care suferă mereu şi nu e mulţumită cu nimic, alta care bucură sufletul şi se mulţumeşte cu puţin.

                                                                               GEORGE SAND

        Orice ambiţie are acest păcat: nu priveşte în urmă...plăcerea de a vedea în urma lui mulţi inşi nu-i atât de mare ca durerea de a vedea pe vreunul înaintea lui.

                                                                               L. A. SENECA

        Umilinţa este la începutul ambiţiei, o scară: acela care urcă nu priveşte decât spre ea, dar când în sfârşit ajunge pe ultima ei treaptă, se întoarce cu faţa spre cer, dispreţuind acele trepte ce l-au dus spre culme.

                                                                      W. SHAKESPEARE

        Ambiţia e un cuvânt în care se pot ascunde foarte multe lucruri.

                                                                               FR. SCHILLER