REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 184 DIN 25 MARTIE 2018

ISTORIE PE ZILE 25 Martie

Evenimente

· 101: Imparatul Traian paraseste Roma, indreptandu-se spre Moesia Superioara, pentru a incepe luptele cu dacii, condusi de regele Decebal; aceasta data marcheaza inceputul primului razboi daco-roman (101-102). Împăratul a traversat Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova) pătrunzîand prin Banat în Dacia. La Tapae, în vara anului 101, regele dac Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Crîncena şi îndelungata bătalie se încheie însă cu victoria romană. Spre sfîrşitul anului 101 importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligîndu-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, se prabuşeşte însă după înfrîngerea forţelor lui Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi), initiativa militară trecînd definitiv în tabăra adversă. În toamna anului 102, îndîrjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie pacea cu regele dac, pace inţeleasă însa de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă, între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105, un durabil pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea Război dacic.

· 421: Este fondata Venetia. Nu există date verificabile asupra originii orașului, însă legenda acreditează ziua de 25 martie a anului 421 drept moment al întemeierii sale. Se pare că Veneția s-a născut ca urmare a fluxului de refugiați care au abandonat campia paduanai din nordul Italiei, sub amenintarea invaziilor longobarzilor si hunilor în decursul secolului al V-lea și la începutul secolului al VI-lea. Locuitorii și-au ridicat așezămintele pe mlaștinile instabile ale lagunei și au trăit din comerțul cu sare și din pescuit.

· 708: Este ales Papa Constantin. A fost papa al Romei pana la 9 aprilie 715, data mortii sale. Papa Constantin s-a Născut la Siria in anul 664. În anul 711 Papa Constantin a fost primit la Nicomedia (azi Izmit, Turcia) de imparatul Iustinian al II-lea, in semn semn de reconciliere intre bisericile apuseana si rasariteana, dupa Conciliul de la Trulan, unde au fost adoptate 102 canoane care accentuau diferențele dintre ele. Reconcilierea cu Papa Constantin a dus la revolta populației si a armatei impotriva lui Iustinian al II-lea si la asasinarea sa. Constantin a fost ultimul Papa care a vizitat Constantinopol până la Papa Paul al VI- lea în 1967.

· 717: Imparatul bizantin Teodosiu al III-lea a abdicat. A fost împărat bizantin din anul 715. El s-a confruntat imediat dupa preluarea puterii cu o invazie araba în Anatolia. În 716 el a încheiat un tratat favorabil bulgarilor într-un efort de a-si asigura un sprijin împotriva invaziei arabe. Această politică a dat roade în 719, când au ajutat la ridicarea celui de-al doilea asediu arab al Constantinopolului. Dupa abdicarea sa in anul 717 a devenit calugar si se crede că in anul 729 a devenit episcop de Efes. Istoricii moderni presupun insa ca episcopul a fost de fapt fiul său. Oricum, acest episcop a fost ultimul înregistrat în viață la 24 iulie 754 si a participat la Consiliul iconoclast de la Hieria.

· 963: Fondarea statului Luxemburg, ce a devenit Ducat in 1815, iar in 1867 si-a castigat independenta fata de Belgia.

· 1199: Richard I este rănit de o sageata în timp ce lupta în Franța, ceea ce duce la moartea sa la 6 aprilie. Richard I (n. 8 septembrie 1157), cunoscut sub numele de Richard Inima de Leu, din cauza reputației sale de mare conducător militar și războinic, a fost rege al Angliei din 6 iulie 1189 până la moartea sa. De asemenea, el a fost duce de Normandia (sub numele de Richard al IV- lea), Duce de Aquitania, Duce de Gasconia, Contele de Poitiers, Conte de Anjou, Conte de Maine, Conte de Nantes și Overlord de Bretania. Era al treilea din cei cinci fii ai regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleanorei de Aquitania. La vârsta de 16 ani, Richard a preluat comanda propriei sale armate, invingand rebeliunea din Poitou împotriva tatălui său. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă. Richard pasionat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea al Frantei bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav. Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.

· 1245: O scrisoare a papei Inocențiu al IV-lea (1234 -1254) menționează existența românilor în spațiul danubiano-pontic

· 1306: Robert Bruce devine rege al Scotiei. Robert I (nascut 11 iulie 1274- d.7 iunie 1329), cunoscut popular ca Robert Bruce, a fost rege al Scotiei din 1306 până la moartea sa în 1329. A fost unul dintre cei mai faimosi războinici scotieni care si-a condus tara în timpul războaielor de independență împotriva Angliei. A luptat cu succes pentru recâștigarea locului Scoției ca națiune independentă și este considerat în Scoția erou național.

· 1409: Se desfasoara Conciliul de Pisa convocat de majoritatea cardinalilor Bisericii Catolice impartita acel moment între ascultarea papei de la Roma și ascultarea papei de la Avignon (Marea Schisma Apuseana). Acest conciliu, convocat pentru a depăși conflictul dintre papii Benedict al XIII-lea (Avignon) și Grigore XII (Roma), in loc sa puna capăt Schismei Apusene, a ales un al treilea pretendent papal, in persoana lui Alexandru al V- lea. Aceasta noua divizare în cadrul Bisericii Catolice, a purtat numele de „obedienta Pisana”.

· 1608: Ridicarea Manastirii Cernica, ctitorie a lui Cernica Stirbei. Manastirea Cernica este o manastire ortodoxa aflata in apropiere de Bucuresti, in judetul Ilfov. Asezat la o distanta de numai 12 kilometri spre rasarit de capitala, complexul monahal se intinde pe doua dintre insulele lacului Cernica. In obstea monahala a acestei manastiri au trait nenumarati barbati cu viata sfanta, cei mai renumiti dintre acestia fiind : Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica si Sfantul Cuvios Irodion de la Lainici. Ctitorie a marelui vornic Cernica Stirbei si a sotiei sale, doamna Chiajna, cinstita Manastire Cernica este atestata documentar inca din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Voda Serban, fiul lui Mihnea Voda. In acel an, vornicul Cernica reface un vechi schit, il inzestreaza cu pamanturi, paduri si sate, spre vesnica pomenire a numelui si a neamului sau. Astfel, incepand cu anul 1608, schitul se va numi “Cernica”, pana la aceasta data el fiind numit “Gradistea Florestilor”. Hrisovul amintit consemneaza urmatoarele: “Am cumparat satul Floresti, de pe Colentina, de la Nedelcu si Stroe, feciorii lui Radu Captaru, si am zidit o manastire, la leatu 1608, cu hramul Sfantului Ierarh si facator-de-minuni Nicolae de la Mira Lichiei, in capul mosiei mele cea de mai sus aratata, intr-un ostrov, langa Florestii din mijloc, ce se vecinesc cu Serban Voda.” Inca dintru inceput, ctitorul a precizat: “Nimeni din neamul meu sa nu fie slobod de a se atinge de dansa sau sa puna egumen, ci sa fie staret din acei parinti ce vor petrece cu viata de obste, spre pomenirea mea, a sotiei mele si a neamului meu, in veacul de acum si in cel ce va sa fie.”

· 1643: Se tipareste, la Iasi, lucrarea Cartea romaneasca de invatatura, a mitropolitului Varlaam. Cartea începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile Lupu „la toată semenția românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această limbă“, arătând că oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“. Urma apoi un „Cuvânt către cetitoriu“ al mitropolitului. Din aceste două prefețe se desprinde ideea unității de neam și de limbă a românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania. Mitropolitul moldovean și-a cules materialul „din multe scripturi din limba slavoniască“, arătând în prefață că este „adunată din toți tălcovnicii Sfintei Evanghelii, dascălii Bisericii noastre“. Varlaam are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii, care circulau în țările românești în manuscris, traduse din grecește sau din slavonește, le-a revizuit și le-a dat ca „dar“ întregului popor român. Cazania a adus un aport prețios la formare limbii noastre literare, fiind scrisă într-un stil viu și plin de culoare, cu fraze bogate în comparații pitorești și expresii plastice. Prin conținutul ei, dar și prin frumusețea graiului, Cartea românească de învățătură a lui Varlaam a cunoscut o răspândire mult mai largă decât orice altă carte românească veche, ajungând nu numai în mâna episcopilor și a preoților, ci chiar a credincioșilor de la sate.

· 1646: Tratatul de alianță dintre principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, și domnul Moldovei, Vasile Lupu (1634 - 1653). În timpul domniei sale, ca și în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, principatul autonom al Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului.

· 1655: Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, este descoperită de Christian Huygens - matematician și fizician olandez

· 1699: Compozitorul german Johann Adolph Hasse este botezat. Înzestrat cu o voce frumoasă de tenor, el a avut si o cariera de cântăreț, evoluand in trupa de operă de la Gänsemarkt din Hamburg condusă de Reinhard Keiser, ( d.23 decembrie 1783, Veneția)

· 1802: Generalul britanic Cornwallis şi primul consul francez, Napoleon Bonaparte, au semnat tratatul care marchează sfârşitul războaielor cu ce-a de-a doua coaliţie antifranceza. In Franţa este în sfârşit în pace , după 10 ani de conflict. Dar calmul a fost de scurtă durată pentru ca războiul a fost reluat un an mai târziu. ” Pacea de la Amiens “va lua apoi numele de “armistiţiul din Amiens

· 1807: A fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia

· 1821: Incepe razboiul de independenta al Greciei fata de Imperiul Otoman, incheiat in 1829, intr-un context în care se redesteapta sentimentul national al grecilor. Arhiepiscopul de Patras, Germanos binecuvanteaza începutul războiului de eliberare. Răscoalele a populaţiei împotriva turcilor provoaca numeroase masacre de ambele parti. Cu În ianuarie 1822, o reuniune la Epidaurus proclama independenţa Greciei, dar turcii replica rapid, continuând masacrarea populatiei grecesti. În mai puţin de zece ani, dar cu pretul a numeroase jertfe, grecii vor câştiga recunoasterea internationala a independenţei lor şi eliberarea de turci pe 03 februarie 1930.

· 1849: Apare la Brașov gazeta Espatriatul

· 1882: Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la București sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol. Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.

· 1903: Marea Britanie şi Statele Unite cad de acord cu privire la delimitarea frontierei dintre Alaska şi Canada

· 1907: În România este aprobat Decretul privind obligativitatea ortografiei stabilite de Academia Româna.

· 1924: Proclamarea republicii în Grecia. Sărbătoare națională

· 1939: Cardinalul Eugenio Pacelli devine papa Pius al XII-lea

· 1940: S-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.

· 1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România prin fuziunea Societății Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici

· 1957: Semnarea Tratatului de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, prin care s-au pus bazele Comunității Economice Europene, CEE, devenită Uniunea Europeană de la 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht

· 1975: Regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții sai, Faisal bin Imsaad. Faisal bin Abdulaziz Al Saud ( n.14 aprilie 1906), a fost rege al Arabiei Saudite din 1964 moartea sa. Ca rege, el a pus în aplicare o politica de modernizare a tarii și reforme, iar principalele sale teme de politică externă au fost pan-islamismul, anti-comunismul, și sprijinirea luptei palestinienilor.

· 1991: Au fost pronuntate sentintele in procesul membrilor C.P.Ex al C.C. al fostului P.C.R, dupa un proces de 248 de zile. Pedepsele au variat intre 5 luni si 6 ani de inchisoare, fiind achitati: Gh. David, C. Olteanu, Gh. Oprea, C. Radu, Gh. Pana, Iosif Szasz.

· 1994: Este incendiată sinagoga din Lübeck. Primul atentat de acest fel comis în Germania după perioada nazistă

· 1994: Presedintele Ion Iliescu a gratiat membrii supleanti ai C.P.Ex. ai fostului P.C.R.: Stefan Andrei, Silviu Curticeanu, Suzanica Gadea, Mihai Gere, Ana Muresan, Ioan Toma, Ion Stoian.

· 1994: Trupele americane s-au retras din Somalia

· 1997: Prin Ordonanța de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

· 1998: Comisia Europeană recomandă adoptarea monedei unice, Euro, de către 11 țări

· 1999: Revoltă anti NATO la Skopje. Aproximativ 10.000 de protestatari au atacat cu cockteiluri Molotov Ambasadele Statelor Unite, Germaniei și Marii Britanii, precum și Hotelul Aleksander (unde erau găzduiți verificatorii OSCE evacuați din Kosovo) și Hotelul Continental, sediul NATO la Skopje, provocînd pagube clădirilor și incendiind automobilele diplomatice.

· 1999: Iugoslavia a introdus starea de razboi si a rupt relatiile diplomatice cu Statele Unite, Marea Britanie, Germania si Franta.

· 2001: Presedintele rus Vladimir Putin si premierul japonez Yoshiro Mori s-au angajat la Irkutk, in Siberia, sa continue eforturile in vederea semnarii unui tratat de pace intre cele doua tari.

· 2001: Aproximativ 24 de milioane de norvegieni, danezi, suedezi finlandezi si islandezi pot calatori fara pasapoarte in celelalte zece tari UE semnatare ale Conventiei de la Schengen.

· 2002: Se are în vedere începerea lucrărilor de construcție a Catedralei Mântuirii Neamului în perimetrul cuprins între străzile Nerva Traian, Mircea Voda și Bulevardul Mărășești din București. Catedrala patriarhală va purta hramul Înălțarea Domnului și Sfântului Apostol Andrei, iar ansamblul arhitectural va include două pasaje subterane semi-îngropate și o piață pietonală.

· 2002: A avut loc, la București, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliați) ce a adus în discuție extinderea Alianței către Estul Europei și aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre (25-26)

· 2004: În localitatea Cislău (județul Buzău), în prezența ministrului Apărării, Ioan Mircea Pașcu, pirotehniștii români au distrus ultimul lot de mine antipersonal; evenimentul a reprezentat contribuția României la eforturile comunității internaționale de a combate acest flagel, în calitate de semnatară a Convenției de la Ottawa privind interzicerea minelor antipersonal (convenție intrată în vigoare în1999)

· 2005: Se deschide Expo Aichi 2005 - prima expoziție mondială a secolului XXI, având ca temă Înțelepciunea naturii (Japonia, Aichi)

· 2017: Biserica Ortodoxă Română organizează cel mai mare marș național. Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale. „Anul acesta, Marșul pentru viață se va desfășura în peste 285 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!. În București, Marșul pentru viață se va desfășura pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului, începând cu ora 12.30, iar la finalul său va avea loc un concert de muzică ușoară. Marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%). Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, vă adresăm îndemnul de a participa în număr cât mai mare la Marșul pentru viață, în ziua de 25 martie 2017, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății și despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pe copilul binecuvântat de Dumnezeu”, anunță Patriarhia Română.

Nașteri

· 1259: Andronic al II-lea Paleologul, împărat bizantin (d. 1332)

· 1297: Andronic al III-lea Paleologul, împărat bizantin (d. 1341)

· 1345: Blanche de Lancaster, soția lui Ioan de Gaunt (d. 1369)

· 1347: Ecaterina de Siena, sfântă italiană (d. 1380)

· 1539: Christopher Clavius, matematician german (d. 1612)

· 1541: Francesco I de' Medici, Mare Duce de Toscana (d. 1587)

· 1699: Johann Adolph Hasse, compozitor german (d. 1783)

· 1767: S-a nascut Joachim Murat, mare duce de Clèves și Berg, mareșal al Imperiului Francez și rege al Regatului celor Două Sicilii din 1808 pana la 1815. A fost căsătorit cu Caroline Bonaparte, sora cea mai mică a lui Napoleon Bonaparte; (d. 13 octombrie 1815). In calitatea lui de Mare Duce de Clèves și Berg, în cadrul Confederației Rinului, Murat a promovat căsătoria nepoatei lui de frate, Marie-Antoinette Murat, cu Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen (1785-1831), bunicul regelui Carol I al României. Avand in vedere ca acesta din urmă a fost urmat la tron de nepotul lui de frate, Ferdinand, bunicul Regelui Mihai I, se poate spune ca Joachim Murat este o rudă îndepărtată a Regelui Mihai I al României. Avand in vedere ca acesta din urmă a fost urmat la tron de nepotul lui de frate, Ferdinand, bunicul Regelui Mihai I, se poate spune ca Joachim Murat este o rudă îndepărtată a Regelui Mihai I al României.

· 1782: Caroline Bonaparte, regină a Neapolelui (d. 1839)

· 1808: Jose de Espronceda, poet spaniol romantic (d. 1842)

· 1813 - S-a născut Cezar Bolliac, personalitate a vieţii culturale şi politice a secolului al XIX-lea, poet şi publicist, participant la revoluţia de la 1848 (m.25.02.1881).

· 1857: S-a nascut la Craiova, Elena Teodorini, soprană, prima artistă lirică din România care a evoluat pe scena Operei Scala din Milano (d. 27 februarie 1926, Bucuresti).

· 1867: S-a născut Arturo Toscanini, dirijor italian (d. 1957)

· 1881: Bela Bartok, compozitor, pianist și folclorist, unul dintre marii creatori ai muzicii moderne (d.1945)

· 1885: S-a nascut Mateiu Caragiale, scriitor român Craii de Curtea Veche, Remember). Mateiu Caragiale a fost un istoric al heraldicii, poet și scriitor român, fiu al scriitorului Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889 tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie si iși căuta cu pasiune strămoșii pe care îi credea aristocrați. A decedat la 17 ianuarie 1936.

· 1887: Nicolae Bretan, compozitor, cântăreț de operă, dirijor român (d. 1968)

· 1897: Max W. Arnold (Mendel Wechsler Arnold), pictor (d. 1946)

· 1902: George Lesnea, poet român (d. 1979)

· 1903 - S-a născut Frankie Carle (Francis Nunzio Carlone), pianist, compozitor şi şef de orchestră american.

· 1908: Sir David Lean, regizor englez (d. 1991)

· 1912: Jean Vilar, actor și regizor francez, organizator al Festivalului de teatru de la Avignon (d.1971)

· 1913: Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române (d. 2004)

· 1920: Henri Mălineanu, compozitor român de muzică ușoară, muzică de film și teatru (d. 2000)

· 1921: Alexandra a Iugoslaviei, soția regelui Petru al II-lea al Iugoslaviei (d. 1993)

· 1921: Simone Signoret, actriță franceză (d. 1985)

· 1922 - S-a născut prozatorul Ion Cârja. Născut în SUA, din părinţi emigranţi, a trăit în perioada 1927-1965 în România, fiind deţinut politic în penitenciarele din Turda, Cluj, Aiud, Gherla, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Din anul 1965, s-a stabilit în SUA, unde a publicat volume de mărturii cutremurătoare asupra perioadei de detenţie din lagărele comuniste (m.08.05.1977).

· 1924 - S-a născut Bonnie (Buckingham) Guitar. chitaristă şi cântăreaţă americană.

· 1925: Ion Pavelescu, actor român

· 1925: Dinu Ianculescu, actor și poet român

· 1938 - S-a născut Hoyt Axton, cântăreţ şi compozitor american.

· 1940 - S-a născut Anita Bryant, cântăreaţă americană.

· 1942 : S-a nascut populara cântăreața americană Aretha Franklin.

· 1942: Basarab Nicolescu, matematician, fizician, filosof român, stabilit în Franța

· 1942: La Timişoara se naşte Otilia Valeria Coman (pseudonimul Ana Blandiana), poetă şi luptătoare pentru libertate civică în România. Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj, România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasa dizidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi in paginile unor publicaţii din străinătate. Anei Blandiana i s-au decernat un şir de premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional “Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul “Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional“Vilenica”, 2002.

· 1947: Elton John, cântăreț și compozitor britanic

· 1947 - S-a născut John Rowles, cântăreţ neo-zeelandez.

· 1947 - S-a născut Jack Hall, basist american (Wet Willie, Yellow Dog, Charlie Daniels Band).

· 1948 - S-a născut Michael Stanley, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

· 1949: Costache Mircea, politician român

· 1951 - S-a născut Maizie Williams, vocalistă britanică (Boney M).

· 1953: Nicolae Popa, politician român

· 1960 - S-a născut Steve Norman, percuţionist şi saxofonist britanic (Spandau Ballet).

Decese

· 752: Papa Ștefan al II-lea

· 1005: Kenneth al III-lea al Scoției (n. 967)

· 1223: Afonso al II-lea, rege al Portugaliei (n. 1185)

· 1625: Giambattista Marini, poet italian (n. 1569)

· 1751: Frederic I, rege al Suediei (n. 1676)

· 1801: A murit poetul romantic german Novalis; (n. 1772). Pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg) (n. 2 mai 1772), Novalis a fost unul dintre cei mai mari poeți și prozatori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena. Influențat de Fichte, căruia i-a fost discipol, a cultivat idealismul magic și extazul mistic. Volumul sau „Hymnen an die Nacht” (Imnurile noptii), reprezintă cea mai înaltă culme a creației sale poetice, dar și a liricii germane din perioada romantismului timpuriu.

· 1914: Frédéric Mistral, poet francez de limbă provensală, filolog, laureat al Premiului Nobel (n. 1830)

· 1918: Claude Debussy, compozitor francez (n. 1862). Este considerat a fi cel mai important compozitor de pian, de după Frederic Chopin si totodata unul dintre cei mai influenți compozitori, creatorul unui stil inovativ si a unei opere care a constituit o evadare din conceptele tradiționaliste.

· 1938: Ettore Majorana, fizician italian (n. 1906)

· 1940: Ion Nonna Otescu, compozitor român (n. 1888)

· 1954: Emil Isac, poet român (n. 1886)

· 1958: Ștefan Bezdechi, filolog și traducător român, membru corepondent al Academiei Române (n.1886)

· 1958: Constantin Ramadan, actor român (n. 1896)

· 1958 - A murit Gheorghe Tătărăscu, om politic liberal (n.1886).

· 1999 : A murit Valentin Lipatti, om de cultura, ilustră figură a diplomației românești; (n. 26 martie 1923). Şi-a legat numele de Conferinţa de la Helsinki pentru securitate şi cooperare în Europa, reprezentant permanent, din partea României, la UNESCO (n.26.03.1923). A fost fiul lui Theodor Lipatti, diplomat, si al Anei (n. Racoviceanu si frate cu pianistul Dinu Lipatti. Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti, unde a fost elevul lui Basil Munteanu si al lui Tudor Vianu. A avut o cariera universitara la Facultatea de Limbi Romanice si Clasice din Bucuresti si, in paralel, o prodigioasa cariera diplomatica: ambasador, delegat al Romaniei la UNESCO, participant la pregatirea reuniunii de la Helsinki.
A tradus din Moliere, Beaumarchais, Hugo, Balzac, Anouilh. Paul Vialar.

· 2006: A murit Buck Owens, cântăreț și chitarist american; (n. 12 august 1929). Alvis Edgar Owens, Jr., cunoscut ca Buck Owens, a fost un muzician, cântăreț, compozitor și lider al trupei americane Buckaroos.

Sărbători

În calendarul ortodox: Buna Vestire (Dezlegare la pește)
În calendarul romano-catolic: † BUNA-VESTIRE
În calendarul greco-catolic: DUMINICA 5 DIN POST (a Sf. cuv. Maria Egipteanca). BUNAVESTIRE. G 1; EvU Lc 1,39-49.56; Ap Evr 9,11-14 și Evr 2,11-18; Ev Mc 10,32-45 și Lc 1,24-38.
Ziua Politiei Romane
Ziua nationala a Greciei: Proclamarea independentei fata de Imperiul Otoman in 1821.
Ziua internațională a solidarității cu angajații reținuți și cu cei dispăruți

ARTE 25 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 25 Martie

The Best Of Opera - Maria Callas, Luciano Pavarotti, Natalia Margarit, Patrizia Chiti

2 Hours With The Best Opera Choruses Classical Music - Reading Focus Soothe Meditation

Johann Adolf Hasse

Arturo Toscanini

MUZICĂ 25 Martie

Johann Adolf Hasse

Arturo Toscanini

Elena Teodorini

Bela Bartok

BEST OF BELA BARTOK:

Nicolae Bretan, compozitor, cântăreț de operă, dirijor român

Frankie Carle (Francis Nunzio Carlone), pianist, compozitor şi şef de orchestră american

Henri Mălineanu, compozitor român de muzică ușoară, muzică de film și teatru

Henry Mălineanu - Pe clapele amintirilor (emisiune Antena 1):

Bonnie (Buckingham) Guitar. chitaristă şi cântăreaţă americană

BONNIE GUITAR - Dark Moon - Full Album:

Hoyt Axton, cântăreţ şi compozitor american

Anita Bryant, cântăreaţă americană

Aretha Franklin

Elton John, cântăreț și compozitor britanic

John Rowles, cântăreţ neo-zeelandez

Jack Hall, basist american (Wet Willie, Yellow Dog, Charlie Daniels Band)

Michael Stanley, cântăreţ, chitarist şi compozitor american

The Michael Stanley Band:

Maizie Williams, vocalistă britanică (Boney M)

Steve Norman, percuţionist şi saxofonist britanic (Spandau Ballet)

Claude Debussy

The Best of Debussy:

Ion Nonna Otescu

Ion Nonna Otescu - De la Matei cetire (1938):

Buck Owens, cântăreț și chitarist american

Buck Owens Greatest Hits

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Handel: The Complete Chamber Music (The Academy Chamber Ensemble) CD 3

J S Bach: Organ Works (Lionel Rogg) CD 1

Piano Instrumental Music 2018 – Rhythm of Love – Greatest Piano Love Songs

Beethoven - Sonatas No.30,31,32 Op.109,110,111 (recording of the Century : Sviatoslav Richter 1956)

The Most Old Romantic Love Songs Collection - Best Love Songs 2018 New Songs Playlist

POEZIE 25 Martie

Cezar Bolliac

Biografie Cezar Bolliac

Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureşti - d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntaşii revoluţiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice şi gazetar român.

Cezar Bolliac s-a născut la 23 martie 1813 la Bucureşti în căsătoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiană, şi Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creşterea şi educarea viitorului poet. După ce a învăţat carte în casă cu învăţatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse şi cu Gr. Alexandrescu.

În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliţia pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu şi pe Marin Serghiescu Naţionalu, viitori fruntaşi ai revoluţiei de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că îşi descoperă veleităţile literare. Mai târziu, la bătrâneţe, scriitorul se va auto-caracteriza: "Am lăsat şcoala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică".

Din 1833 face parte din Societatea Filarmonică, înfiinţată de Ioan Câmpineanu, I.H. Rădulescu şi C. Aristia.

Editează, împreună cu Constantin G. Filipescu, revista Curiosul ("gazetă de literatură, industrie, agricultură şi noutăţi" - Bucureşti, 1836). Publicaţia este însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică "câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare" (I.G. Valentineanu, "Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic", Paris, 1859), şi îşi încetează definitiv apariţia în ianuarie 1837. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat şi închis cu ocazia conspiraţiei din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna acelui an. Mai târziu, intră şi el în societatea secretă Frăţia (înfiinţată la 1843).

În 1844 publică în Foaie pentru minte, inimă şi literatură articolul Către scriitorii noştri în care îi îndeamnă pe literaţii română la angajare civică: "A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeţi! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda şarităţei cei adevărate şi care ne lipseşte cu totul. (...) Formaţi societăţi, declaraţi, scriţi, lăudaţi, satiraţi, puneţi în lucrare toate restorturile intelectuale şi morale, şi robia cade, căci e căzută pe jumătate, şi domneavoastră veţi fi binecuvântaţi de generaţiile viitoare ca nişte adevăraţi apostoli ai misiei cereşti, ai frăţiei şi ai libertăţii".

Tot în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură apare articolul Poezie (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influenţat de ideile programatice ale lui V. Hugo.

Apare volumul Poezii nouă (1847), cu problematică socială (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clăcaşul) şi de natură (O dimineaţă pe Caraiman, O dimineaţă pe malul lacului). Volumul este scris în urma ideilor pe care le-a impus poetul în anii din urmă, acesta schimbându-şi radical tonalitatea şi tematica poeziilor.

Este unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848, participând la toate acţiunile ei importante: este prezent la citirea proclamaţiei revoluţionare; este însărcinat "să ridice tabacii şi mărginaţii şi tinerimea din Bucureşti, să meargă gloată la Palat şi să ceară sancţionarea Constituţiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea ţiganilor etc.

După înfrângerea revoluţionarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Braşov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu "Dreptate, Frăţie". În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susţinut pe revoluţionarii unguri). Trece prin Constantinopol şi ajunge la Paris spre sfârşitul anului 1850. Se stabileşte la Paris împreună cu majoritatea revoluţionarilor exilaţi. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societăţii studenţilor români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 şi revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.

După 1857, interdicţia de a veni în ţară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 şi este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul "Secolul" un fel de program politic rezumat: "De trebuie să mai spui şi aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârşire gura calomniei, mărturisesc că am respectat şi voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat şi viu să cer voturile proprietarilor. Mă voi luptat totdeauna pentru întărirea proprietăţii, precum mă voi lupta şi pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, şi pentru întărirea religiei, ce se clatină".

În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei ştiinţe în România.

Apare Trompeta Carpaţilor (1865), continuare a Buciumului, director fiind Cezar Bolliac.

Apare volumul de lirice sociale şi protestatare Poezii umanitare (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind şi un pasionat în domeniu.

Cezar Bolliac moare la Bucureşti în anul 1881.

Opera

Operile lui Cezar Boliac. Meditaţii (1835)
Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
Poezii nouă (1847)
Poezii umanitare (1866)

Zdrobită geme inima-n mine

Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.

Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?

De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...

Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.

Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.

Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

Mai stă tot mândru încă şi capul nu îşi pleacă:
Stă cu braţe-ntinse zefirii înfruntând;
Priveşte însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ş-o s-auzi un trosnet şi focu-i viforând.

Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte

Ai vrea, precum se vede, sa-ti mai aduci aminte
D-acea miniatura a sexului frumos,
D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,
D-ocheada cea focoasa din ochiu-i amoros;

De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare
A lumii toata in doliu, d-acel suras ceresc
Ce veseleste lumea ca ziua de sarbare,
De gestele-i vioaie si timbrul ingeresc;

De buclel-ebenine, lucioase si flotande
Pe sanul d-alabastru, ca aripe de corbi
Ce falfaie pe bruma ninsorilor cazande
Cu toata rasuflarea-i ce tu in drag absorbi? -

Pleca cand am vazut-o, si tremuram de frica;
Caci inima-mi sta gata cu dansa a zbura.
Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,
Pe care si evreii parea c-ar saruta.

George Lesnea

Biografie George Lesnea

George Lesnea (pseudonim al lui George Glod; 25 martie 1902, Iaşi - 6 iulie 1979, Iaşi) este un poet şi traducător. Este fiul Ilenei şi al lui Doroftei Glod, căruţaş. Face şcoala primară la Iaşi, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viaţa românească". Ulterior lucrează ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la „Iaşul literar".
Debutează cu poezia Din adâncuri în revista ieşeană „Gândul nostru" (1922) şi editorial, cu volumul de versuri Veac tânăr (1931). Colaborează la „Viaţa românească", „Adevărul literar şi artistic", „Pagini moldovene", „Cuvântul liber", „Gândirea", „Bilete de papagal", „Însemnări ieşene", „Contemporanul", „Iaşul literar", „Gazeta literară", „Cronica", „Convorbiri literare", „România literară" etc. Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi" al Academiei Române (1935), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977) şi Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).
Volumele publicate după 1960 - Treptele anilor (1962), Versuri (1964), Ulcioare de piatră (1969) etc. - consună cu tonul „stenic", „optimist" al epocii. Chiar dacă acum scrie o poezie ocazională, festivistă, declarativă, Lesnea nu abandonează câteva dimensiuni la care se raportează: natura, istoria, vitalismul românesc. Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, Lesnea transpune în româneşte din poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinităţi cu autorii la care se opreşte. Specialiştii au apreciat inventivitatea lexicală şi imagistică a versiunilor sale, în special a celor din Esenin, nu o dată concurând expresivitatea originalului.

Opera literară

• Veac tânăr, Iaşi, 1931;

• Cântec deplin, Bucureşti, 1934;

• Argint, Bucureşti, 1938; Poezii, Iaşi, 1938;

• Cântec, Bucureşti, 1940;

• Ceaslov, Bucureşti, 1940;

• Izvod, Bucureşti, 1943;

• Pomul vieţii, Iaşi, 1943;

• Treptele anilor, Bucureşti, 1962;

• Versuri, prefaţă de Demostene Botez, postfaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, 1964;

• Ulcioare de piatră, Iaşi, 1969;

• Chipul din fântână, Iaşi, 1972;

• Poeme patriei, Bucureşti, 1975;

• Poeme, cu un portret de Ionel Teodoreanu, ediţie îngrijită şi prefaţă de Zaharia Sângeorzan, Iaşi, 1977;

• Cântece de noapte, Iaşi, 1979;

• Pe-un prag de fum, ediţie îngrijită de Dumitru Ignea, postfaţă de Val Condurache, Iaşi, 1983.

Traduceri

• Serghei Esenin, Poeme, prefaţă de Ionel Teodoreanu, Iaşi, 1937, Poezii, postfaţă Tamara Gane, Bucureşti, 1957, Versuri - Stihi, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964, Scrisoare mamei, Iaşi, 1970, Poezii şi poeme, prefaţă de Lucian Raicu, Bucureşti, 1976;

• M.I. Lermontov, Demonul, Iaşi, 1939, Poeme, Bucureşti, 1954, Versuri - Stihi, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964;

• Iosif Utkin, Tălmăciri, Bucureşti, 1945;

• A.S. Puşkin, Poeme, Bucureşti, 1947, Călăreţul de aramă, Bucureşti, 1949, Fântâna din Bakcisarai, Bucureşti, 1949, Poltava, Bucureşti, 1949, Povestea craiului Saltan..., Bucureşti, 1949, Ţiganii, Bucureşti, 1949, Poezii, Bucureşti, 1953, Opere alese, I, prefaţă de Tamara Gane, Bucureşti, 1954, Evgheni Oneghin, Bucureşti, 1955, Lirice, Bucureşti, 1957, Poeme, Bucureşti, 1957, Versuri, prefaţă de Tatiana Nicolescu, Bucureşti, 1958, Versuri şi proză, ediţie îngrijită şi prefaţă de Tatiana Nicolescu, Bucureşti, 1965, Versuri, Bucureşti, 1974;

• Serghei Mihalkov, Aveam treizeci de ani, Bucureşti, 1949;

• E. Privalova, Corăbioara, Bucureşti, 1949.

Distincţii

• Decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa I, 1972.

Apune tinereţea

Apune tineretea, începe iarna-n pãr,
Tot mai departe-i cerul fãgãduit de viatã,
Trec zile de cenusã, trec ore reci de ceatã
Si gândul bea otravã crezând cã-i adevãr.

Ca un lintoliu vine o nouã dimineatã,
Nu pune visul îngeri în florile de mãr,
Râd apele luându-mi nãdejdea în rãspãr
Gãlbuie, coaja vremii îmi degerã pe fatã…

Cu lumânarea stinsã a beznelor în mânã
Curând eu mã voi duce spre schitul de tãrânã,
Dar tu, tu sfinte suflet, unde-ai sã mergi? Mã tem…

Stiind cã trist si singur si dincolo tot suferi
In loc sã lunec pasnic în buruieni sau nuferi,
De grija ta în groapã va trebui sã gem.

Destin

Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meşteri,
Prin adâncimi de codri şi prin spărturi de peşteri,
De mi-am purtat făptura şi anii mei nomazi
Din văgăuna vremii, răzbindu-i până azi.

În sufletul meu crâncen port secolii grămadă,
Şi cerul sterp, şi lutul fecund într-o plămadă,
Furtuni din munţii negri, cu brazi voinici pe stânci,
Şi fluierat de mierle, şi clopote de sară,
Şi mers de vite pe hudiţi vechi de ţară,
Şi doruri îngropate în cântece adânci.

Port doine şi litanii, ucisele iubiri
În chilioare scunde şi-n file de psaltiri,
Cu tinereţi pierdute subt camilăfci şi rase
Şi-n rugăciuni smerite pe la iconostase.

Port apa morţii, care spre zbaterea-i ne cheamă
Şi paşii spre lumină în beznă ni-i distramă,
Când ziua clipoceşte prin bălţile cu stuh
Şi pumn de vrăbii zvârle tăcerea prin văzduh,
Când drumurile-aleargă spre tupilişul zării,
Prin pulbere târâte de şerpii depărtării.
Mă port pe mine însumi şi clipa mea o schimb
Când pe cununi spinoase şi când pe câte-un nimb.
Mi-i dragă năzuinţa ce-o răşluim din noi,
S-o caut printre stele, s-o aflu prin noroi.
Nădejdile-mpletite pe ţărmuri viitoare
Ca şerpii vrăjiţi de cântec îmi joacă la picioare.

Şi zborul, şi târâtul deopotrivă-mi plac.
Gust carnea răscolită de înger şi de drac.
De propriile-mi patimi robit sunt şi cuprins,
Aşa ca un păianjen ce-n plasa-i s-ar fi prins.

Nesocotind nisipul ce lunecă-n clepsidră,
În soarta mea de vrajbă mă dibui şi mă simt,
Ca-n lumea ei de apă şi cer imens o vidră.
Iar visul meu nu poate fi niciodată strâmt.
Din grunzurii tăcerii şi bulgări de-ntuneric
Mi-am făurit avântul puternic şi senin.
De lespezile vremii cu zbucium greu mi-l feric
Şi-n mâni, ca o făclie, cerc sufletul să-mi ţin.
Sunt imn de zămislire şi bocet de-ngropare.
Sunt seva veşniciei, urcându-se prin pom,
Spre frunzele-n deşartă şi dulce frământare,
Şi vreau prin suferinţă să mă vădesc că-s om.

Nu ştiu

Nu ştiu pentru cine adun
Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.
Trebuie ceva adânc şi puternic să spun
Înainte de a intra în cripta veciei.

Trebuie să moi pana în inima mea,
Să scriu despre toamna din gândurile mele,
Să apuc de sfoara ei de raze o stea
Şi s-o atârn la cercevele.

Trebuie despre oameni şi lume să cânt,
Cât mai e vreme…
Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,
Să-l fac să învie-n poeme.

Dinu Ianculescu

Biografie Dinu Ianculescu

IANCULESCU Dinu, se naste la 24 mart. 1925, Bucuresti.
Poet.

Fiul lui Constantin Ianculescu. inginer, si al Aurorei (n. Vladescu).

Studii la Liceele „Cantemir-Voda" din Bucuresti, ..Andrei Saguna" din Brasov si la Colegiul National „Sf. Sava" din Bucuresti (bacalaureatul in 1946); absolvent al Facultatii de Teatru a Conservatorului de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti (1947). Crainic ia Radio Bucuiesii (1945-l948); actor la Teatrul National din Bucuresti (1947-l950), la Teatrul „C. Nottara" (1950-l984). Stabilit in Germania in .

Colaboreaza (din 1986), ca actor la Staatstheatei Darmstadt si la posturile de radio H.R. Frankfurt si S.W.F. Baden-Baden (Germania).

Debut cu versuri in Universul literar (1942); debut editorial cu volum Argintatul peste si alte poezii (1970), urmat de 41 de sonete (1975) si Rondeluri (1980). Dupa ce la debut se exersase cu predilectie intr-o poezie de notatii fragmentare, uneori ingenios articulate metaforic, Dinu Ianculescu opteaza pentru formele fixe ale sonetului si rondelului, convenabile unui temperament liric echilibrat, inclinat spre cizelarea imaginii si armonizarea muzicala a discursului.

Inca neunitara, poezia din Argintatul peste si alte poezii (1970) oscileaza intre notatia impresionista, amintind de formele haikuului japonez, si un discurs mai dezvoltat, ordonat in tipare clasice (indeosebi sonete).

„Cu viiful ascutit
al trestiei
caligrafii
Inscriu pe cer
si forme"

- e o marturisire in mare parte definitorie pentru acest moment liric. In versurile cele mai reusite, Dinu Ianculescu este un „elegiac discret, cu voluptati de cugetator, cultivind ornamentele spiritului, literele, muzica, gratia unei emotii" (C. Ciopraga), dar nu lipsesc nici textele in care locul comun, cliseul poctizant precumpanesc. Cele 41 de sonete (1975) intimpina. la rindul lor, dificultati in depasirea conventiilor.

Invingindu-le indeosebi in sugestia unor stari de calm contemplativ, cind „ora-i stinsa, vintul asezat", „zarea-i lesne de umblat", „in vint e-o goarna de matase, un blind auz, abia ajuns" sau „osteniti de-o truda bucuroasa / nu auzim cum virstele ne-nseamna". Cite-o strofa din primul volum anunta acest lirism echilibrat, vag elegiac, cel mai caracteristic pentru sensibilitatea lui L:

„E-n aer o masura potrivita
nici prea de tot, nici prea putin, un val
din adierea moale ca un sal
a vintului cu goarna linistita".

„Rostirea calda si blind cadentata a versurilor" (I. Moldovan") din aceste sonete supuse disciplinei tiparelor mostenite nu ascunde insa, adeseori, elementele de recuzita: „secera din luna" continua sa se „ascuta" pe ierburi, „vintul vremii spulberate" cade in suflet, cuplul indragostit arde pina la cenusa, „calarim pe roibul vremii fara sea". Cu volumul Rondeluri (1980), Dinu Ianculescu da cea mai reprezentativa carte a sa. Specia cultivata obliga la concentrare si slefuirea muzicala a versului, la o anumita stilizare ii imaginilor. Dictiunea actorului se simte peste tot, sprijinita de mai vechile inclinatii catre caligrafia imaginii, mai bine fructificate acum. Tematica acestor poeme ramine cea cultivata in volumele precedente, cu un accent mai apasat pe reflectia elegiaca asupra trecerii timpului si pe emotia inscrisa in peisaj.

OPERA:
Argintatul peste si alte poezii. Bucuresti, 1970;
41 de sonete. Bucuresti, 1975;
Rondeluri, Bucuresti, 1980.

REFERINTE CRITICE:
D. Cristea, in Romania literara, nr. 15, 1971;
A. Popescu, in Tribuna, nr. 21, 1971;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 20, 1971;
N. Amaru, ibidem, nr. 48, 1975;
Gh. Bulgar, in Romania literara, nr. 3, 1976;
I. Moldovan, in Echinox, nr. l-2, 1976;
Al. Andritoiu, in Romania literara, nr. 31, 1981;
I. Ariesanu, in Orizont, nr. 19, 1981: R. Carneci, in Contemporanul, nr. 5, 1981;
Gh. Pitut, in Luceafarul, nr. 15, 1981.

Să nu ne prindă diavolul oftând

Să nu ne prindă diavolul oftând.
Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine
cât pe pământ din mila Lui ne ține
și cât e timp să-l mai slăvim cântând.
Cu El să-ncepem ziua care vine
și să sfârșim cu slava Lui în gând.
Să nu ne prindă diavolul oftând.
Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine.

Și-n noaptea vieții, cine știe când
la număratul dintre rău și bine
să căutăm în talgerele pline
lumina Lui și `naltul Lui veșmânt
Să nu ne prindă diavolul oftând.

Emil Isac

Biografie Emil Isac

Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român.

Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) şi al soţiei sale, profesoara de desen, Eliza născută Roşescu (1854–1922).

A studiat la Liceul Piariştilor din Cluj şi Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viaţa sa, în oraşul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaştri şi Pe lângă apa care trece.

Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoştinţă cu ideile progresiste şi umanitariste şi s-a ataşat cauzei clasei muncitoare.

După moartea sa, în 1954 a fost construit un muzeu în casa sa din oraş, Muzeul „Emil Isac”, format din trei mari camere, dedicate vieţii poetului, tatălui său şi lucrărilor sale.

Opere
Poezii, impresii şi senzaţii moderne, 1908
Ardealule, Ardealule bătrân, 1916
Poeme în proză, 1923
Cartea unui om, 1925
Poezii, 1936
Opere, 1946
Poezii alese, Biblioteca pentru toti, E.S.P.L.A., 1954
Poezii alese, 1956
Scrieri alese, 1960
Versuri, Editura Tineretului, 1964
Poezii, Editura Minerva, 1975
Emil Isac, 110 poezii, Editura Dacia, 1981

Acelora ce suferă

Acelor ce sufera acuma,
Departe de liniste si de somn,
Acelor ce nu viseaza,
Acelor ce stau paza In noapte, in ceata, in vint,
O, cum as vrea sa le cint
Cu harfa de aur, cu strune d-argint
Si sa le rasara din pamint
Al visului minunat
Domn.
O, spune-le, spune-le toate :
Ca fericirea va fi a lor,
Ca-n bucurii o sa-nnoate,
Fecioare le vor cinta-n cor,

Portile li se vor deschide, Pernele le vor fi calde,
Trudita lor fata in zimbete o sa li se scalde
Si sufletul lor se va-ntoarce
Cu al pasarii cintec si al cerului nor.
Suferiti, suferiti, suferiti, caci daca Va veti intoarce, al vostru va fi : pamint
si casa,
Buzele cele mai dulci de femeie
Va vor fi, pe fruntea rece, fierbinte cheie,
Si cea mai alba pine pentru voi se dospeste,
Pentru voi asteapta mama, pentru voi copilul
creste,

Pentru voi nimic nu va fi scump,
Caci stati paza-n frig, in noapte,
Cu ochii umezi, cu slabite soapte,
De nor departe, de moarte aproape,
Cu lacramile ascunse in ale voastre pleoape.
—
Ma gindesc la voi, ne gindim la voi,
Stiu ca va aduceti tot mai des aminte de noi.
Nu uitam ca sinteti statui vii in ceata,
Stim ca viata voastra este grea de viata.
Tot va veti intoarce cu senina fata
Si va vom imbratisa cu umila duiosie.
—
Si fiul meu o sa-mi povesteasca mie
O noapte-ntreaga, o zi intreaga, poate o viata-
ntreaga
Numai mie acuma,
Departe de liniste si de somn,
Acelor ce nu viseaza,
Acelor ce stau paza In noapte, in ceata, in vint,
O, cum as vrea sa le cint
Cu harfa de aur, cu strune d-argint
Si sa le rasara din pamint
Al visului minunat
Domn.
O, spune-le, spune-le toate :
Ca fericirea va fi a lor,
Ca-n bucurii o sa-nnoate,
Fecioare le vor cinta-n cor,

Portile li se vor deschide, Pernele le vor fi calde,
Trudita lor fata in zimbete o sa li se scalde
Si sufletul lor se va-ntoarce
Cu al pasarii cintec si al cerului nor.
Suferiti, suferiti, suferiti, caci daca Va veti intoarce, al vostru va fi : pamint
si casa,
Buzele cele mai dulci de femeie
Va vor fi, pe fruntea rece, fierbinte cheie,
Si cea mai alba pine pentru voi se dospeste,
Pentru voi asteapta mama, pentru voi copilul
creste,

Pentru voi nimic nu va fi scump,
Caci stati paza-n frig, in noapte,
Cu ochii umezi, cu slabite soapte,
De nor departe, de moarte aproape,
Cu lacramile ascunse in ale voastre pleoape.
—
Ma gindesc la voi, ne gindim la voi,
Stiu ca va aduceti tot mai des aminte de noi.
Nu uitam ca sinteti statui vii in ceata,
Stim ca viata voastra este grea de viata.
Tot va veti intoarce cu senina fata
Si va vom imbratisa cu umila duiosie.
—
Si fiul meu o sa-mi povesteasca mie
O noapte-ntreaga, o zi intreaga, poate o viata-
ntreaga
Numai mie

Ochii tăi albaştri

Ochii tai albastri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.

Mâinile tale albe
Straina pâinea altora taie,
Si ciocârliile le-a învins o cucuvaie.

Parul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeste.
Parul tau ca un gând creste.

Unde te-ai dus? Doar ai ramas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, ca n-a vrut sa ramâie cu mine.

O, daca am putea-o prinde
Ca pe-o pasare vrajita si calatoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?

Viitorul

Toti oamenii ies la poarta.
Ceriul e rosu
Pling toti.
Si rid si blastama toti.
Arde.
Arde.
Oii renaste lumea moarta.
Ceriul arde si zeii pier toti.
Vine un nou soare
Vine o dimineata mare
Si oamenii blastama si pling si cinta.

Ceriul tot arde si vin de departe
Oamenii noi si doinele moarte
Apun in noaptea frinta.

Ana Blandiana

Biografie pe scurt

Pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, fiica preotului Gheorghe Coman, licenţiat în Drept şi Teologie, deţinut politic, şi a Otiliei Diacu, originară din comuna Blandiana (judeţul Alba). Urmează cursurile liceale la Oradea şi pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1963 - 1967), unde şi-a obţinut licenţa în filologie romanică.

Între 1973 - 1974, obţine o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional al Universităţii din Yowa City (SUA). În 1967 se mută la Bucureşti. A fost, în anii 1968 - 1977, redactor la „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru”, apoi bibliotecară la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, în 1975 - 1977, şi redactor la Uniunea Scriitorilor, în 1977 - 1979.

Din 1968 deţine rubrici permanente la „Contemporanul” (Antijurnal sau Corespondenţe), de unde va trece la „România Literară”, unde s-a ocupat, în 1974 - 1988, de rubrica Atlas. Debutează literar în revista „Tribuna” din Cluj-Napoca cu poezia Originalitate, semnând pentru prima dată cu pseudonimul „Ana Blandiana” în 1959.

În perioada 1964 - 1990, publică peste 40 de volume de poezie, publicistică, în ţară şi străinătate. A debutat editorial cu placheta Persoana întâia plural (1964), urmată de volumele de poezii Călcâiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969), Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), Somnul din somn (1977), Ochiul de greier (1981), Ora de nisip (1983) sau Stea de pradă (1985). Criticul literar Nicolae Manolescu o caracteriza astfel: „Blandiana se numără printre poeţii a căror ascendenţă blagiană reprezintă unul din elementele definitorii pentru lirica nouă de la mijlocul deceniului şapte. […] Tonul e solemn, fără rigiditate, iar confesia a deprins de la Blaga acea impersonalitate concis reflexivă care lasă să se vadă din om mai ales fiinţa gânditoare…”.

Abordează şi alte genuri: proză fantastică (Cele patru anotimpuri, 1974), nuvele (Proiecte de trecut, 1982), tabletă, eseu, însemnări de călătorie, versuri pentru copii. Împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, a publicat şi volume de interviuri cu personalităţi culturale – Convorbiri subiective (1972) sau O discuţie la Masa Tăcerii (1977).

Conflictul cu oficialităţile comuniste declanşat de o serie de poeme publicate în revista „Amfiteatru”, în 1984, se acutizează prin publicarea, în 1988, a volumului Întâmplări de pe strada mea, care-i va aduce interdicţia de a mai publica. Numele Ana Blandiana este interzis, iar cărţile ei sunt scoase din biblioteci.

De-a lungul carierei a obţinut mai multe premii, cum ar fi Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul pentru literatură pentru copii (1980), Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1980), Premiul internaţional «Gotfried von Herder» (1982).

La 22 decembrie 1989, numele Ana Blandiana apare la televiziune ca membru fondator al Frontului Salvării Naţionale, fără ca ea să fi fost întrebată. La prima întrunire a noului for de conducere a ţării, pe 27 decembrie 1989, i se propune funcţia de vicepreşedinte, dar o refuză, peste o lună demisionând ca urmare a violenţelor îndreptate împotriva opoziţiei şi a hotărârii CFSN de a se transforma în partid politic.

În aprilie 1990 participă la mitingurile organizate în Piaţa Universităţii, iar în noiembrie se numără printre iniţiatorii şi fondatorii Alianţei Civice, pe care o va conduce între 1991 şi 2000. În ianuarie 1993 propune Consiliului Europei proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, realizat de-a lungul mai multor ani şi devenit astăzi instituţie de prestigiu internaţional. În mai 1993, susţine la Universităţile Sorbona III şi IV din Paris un ciclu de conferinţe despre Rădăcinile răului românesc şi Convertibilitatea suferinţei. Cu acest prilej Oficiul german de studii universitare editează un volum trilingv (română-franceză-germană) din creaţia Anei Blandiana.

În 1997 primeşte Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu şi este aleasă membră a Academiei de Poezie «Stéphane Mallarmé», Paris, iar în 1998 înfiinţează, împreună cu Romulus Rusan, Şcoala de vară de la Sighet, destinată adolescenţilor. Membră a Academiei Europene de Poezie, din 2001 este membru fondator al Academiei Mondiale de Poezie constituită la Verona sub egida UNESCO.

Ana Blandiana (numele literar al Otiliei Valeria Rusan), poet, roman şi 7 volume de eseuri, publicate în limba română începând din 1964, reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii, şi a 45 de Abia începusem să simt

Abia incepusem sa simt
Ca undeva-n rarul vazduh
Zapada se va opri deodata,
Abia incepusem sa stiu
Ca nu mai poti sa te ascunzi
De ochii mei avizi sa vada,
Abia zaream cum se depune
O linie limpede pe crestet,
Tremuratoare-n par si moale
Pe genele-ti clipite-abia,
Abia-ndrazneam sa cred ca ai tai sunt
Umerii desenati in aer
Cu fara de sfarsit zapada
Si-a tale-aripile tradate
De nemaicontenita nea.
As fi putut sa te ating,
Dar mi-era teama sa nu scutur

De pe faptura-ti nevazuta
Conturul nesperat de clar,
As fi putut sa te invat
Pe dinafara pentru clipa
Cand, intetindu-se ninsoarea,
Vei disparea cu spaima iar... in L

De dragoste

De dragoste

Nu ma lasa, aseaza-mi-te-alaturi
Si tine-mi capul strâns sa nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnata
Se-ascute, rasucindu-se-n cosmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-asa
Cum tii sa nu se verse un potir
Si pune-ti gura peste gura mea:
Inspira tipatul care-l expir,

Sa nu se-auda hohotul de plâns
Ce-si hotaraste trupul meu contur;
Îmbratiseaza-ma sa nu ma smulga
Valul de spaima care creste-n jur

Si duce totul, si în urma lui
Ramâne doar moloz si ghilimele,
Si se chircesc bolnave si se sting
Si soarele si celelalte stele...

D Sufletul

Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afara.
De cîte ori nu mi s-a întîmplat
Sa descopar
Suflete goale în iarba tragînd sa moara...
Le luam cu grija în palma ,
Dar niciodata
Nu gaseam destul de repede pe cineva
Sa le primeasca în sine,
Simteam causul palmei gol
Si-un abur, neatins de frunze, trecea
Banuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adaposteste în noi
De Dumnezeu ? ATIO

1 TEATRU/FILM 25 Martie

Cu Constantin Ramadan, actor

Biografie Constantin Ramadan

Constantin Ramadan (n. 25 februarie 1896, municipiul Iași - d. 25 martie 1958, București) a fost un actor român, artist al poporului, laureat al Premiului de Stat, profesor la institut, director de scenă, veteran de război (1916-1918).

A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Filmografie

· În sat la noi (1951) - Ion Lepădat

· Mitrea Cocor (1952)

· Arendașul român (1952)

· Brigada lui Ionuț (1952)

· Răsare soarele (1953)

· Nepoții gornistului (1953)

· Directorul nostru (1954)

· Și Ilie face sport (1955)

· Afacerea Protar (1956)

· Șofer de mare viteză (1956)

· Cântecul lebedei (1957)

· Râpa Dracului (1957)

· Bijuterii de familie (1957) - Birjarul

· Ciulinii Bărăganului (1958)

Ciulinii Baraganului HQ: https://youtu.be/Hm0NU8lBkwI.

Cui i-e frica de Virginia Woolf (1980) - Albee Edward

82)

GÂNDURI PESTE TIMP 25 Martie

George Lesnea – Citate:

Novalis – Citate:

COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC - TRADIȚII ȘI MODERNISM 25 Martie

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

Timid, oameni iubitori de frumos și – de apreciat –, în mod deosebit, tineri, au început să se înveșmânteze în portul strămoșilor la sărbătorile religioase ori la cele cu caracter istoric, ajungându-se astăzi ca purtarea costumului popular să devină un adevărat curent „etno”. Însă, pe lângă confecționarea și purtarea costumului popular, trebuie să ne „înveșmântăm” și cu o cultură a lui, cu semnificația sa spirituală și istorică, înțelegând că el reprezintă chintesența a ceea ce strămoșii au trăit și simțit. Carevasăzică, straiele populare sunt martore tăcute, dar mărturisitoare ale credinței și pietății poporului nostru, dar și a dragostei lui pentru tot ce este frumos, curat și înălțător.

Se spune că portul popular reprezintă una dintre formele de cultură ale unui neam, un „templu la purtător”, o parte din istoria și devenirea unei nații. În cazul românilor, costumul popular este, fără doar și poate, unul dintre punctele de reper, atunci când ne referim la identitate, la valorile noastre naționale. Dacă până la Revoluție portul popular era legat cu precădere de grandioasele festivaluri organizate de structurile etatizate ale statului, după 1990, el a început să-și recapete locul și rolul în viața de zi cu zi a românului înainte de instaurarea regimului comunist în România. Timid, oameni iubitori de frumos și – de apreciat –, în mod deosebit, tineri, au început să se înveșmânteze în portul strămoșilor la sărbătorile religioase ori la cele cu caracter istoric, ajungându-se astăzi ca purtarea costumului popular să devină un adevărat curent „etno”. Mi se pare emoționant să vezi un cuplu de tineri care, în ziua nunții, preferă să meargă la slujba Cununiei înveșmântați în straie populare,„obligând” alaiul nuntaşilor să se arate solidar cu mirii, accesorizându-și ținuta aidoma lor. S-a ajuns până la statornicirea unei zile dedicate iei românești, implicit costumului nostru popular – 24 iunie, de Sânziene. O inițiativă lăudabilă, temeluită în urmă cu doar câțiva ani, a devenit chiar un eveniment internațional, căci ia este sărbătorită peste tot în lume, acolo unde trăiesc români.

Practic, în această zi se obișnuiește ca ținuta confraților noștri, oriunde s-ar găsi, să conţină măcar elementul de bază al costumului popular, ia sau cămașa. „Curentul” a cuprins în chip fericit și viața eclesiastică. Ce este oare mai frumos decât să vezi un ierarh, un preot sau un diacon purtând veșminte liturgice cusute cu motive naționale ori să admiri un sfânt prestol înveșmântat cu pânză ce poartă pe ea motive tradiționale? La fel de impresionantă mi se pare o biserică unde, în loc de somptuoasele covoare sau traverse moderne, s-au „așternut” lăicere sau covoare de lână țesute în războaie și împodobite cu inegalabile motive populare.

Asistăm, cred, la un reviriment fără precedent al tradițiilor românești, al locului și rolului lor în viața cotidiană, nutrind astfel speranță că viitorimea nu-și va uita ori renega istoria și cultura. Însă, pe lângă această șansă, fenomenul „emancipării” portului popular și, odată cu el, a tradițiilor seculare comportă și un risc: acela de a rezuma toată mișcarea la un simplu „trend” care se poate demoda facil, fiind înlocuit cu altul. De aceea, pe lângă efervescența momentului sărbătoresc, pe lângă confecționarea și purtarea costumului popular, trebuie să ne „înveșmântăm” și cu o cultură a lui, cu semnificația sa spirituală și istorică, înțelegând că el reprezintă chintesența a ceea ce strămoșii au trăit și simțit: portul nostru popular s-a dezvoltat din momentul definitivării procesului etnogenetic românesc, în condiţii istorico-economice specifice, având caracteristici etnice proprii.

Din punct de vedere istoric, despre portul popular românesc putem vorbi abia după formarea poporului, în secolele IX-X. Mărturii mai numeroase, ce ne oferă importante indicaţii despre structura şi evoluţia acestuia, avem încă din secolul al XIV-lea. Cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc este consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, şi voievodul muntean Basarab I. În acele imagini se observă clar portul autentic al bărbaţilor. Au cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din pielicele de oaie în cap.

Produs pentru necesităţi materiale imediate şi stringente, portul popular se confecţiona iniţial în cadrul gospodăriei închise. Costumul de pe întreg cuprinsul ţării se caracterizează prin folosirea masivă, ca fond, a culorii albe, iar în ceea ce priveşte materia primă, s-a impus ţesătura din in, cânepă sau bumbac.

Ornamentica, în cadrul căreia observăm plasarea, compoziţia, motivele, o regăsim în diferite câmpuri, ea subliniind linia croielii şi punând în evidenţă motivele caracteristice, în forme geometrice sau de inspiraţie agrară. Dintre simbolurile cusute sau țesute pe pânză amintim soarele și stelele, Pământul și Cerul, multe flori, anumite momente din viața omului, trecerea spre lumea de dincolo. Un loc aparte îl reprezintă simbolul crucii ornat și stilizat în foarte multe forme, dar și a altor simboluri religioase: peştele, crucea bizantină, scara vieţii, viţa-de-vie, spicul de grâu, strugurele, păunul etc.

Cromatica (coloritul) motivelor constituie un alt element specific, de o sobrietate remarcabilă, întrebuinţându-se culori de bază: roşu, negru, brun închis, albastru, anumite tonuri de verde şi violet. Peste toate, straiele românești impresionează prin măiestrie şi diversitate, distingându-se în trecut prin zone etno-geografice de proveniență, prin perioadele în care oamenii le purtau, ocupațiile acestora, starea socială sau vârsta lor. În portul nostru popular se îmbină utilul cu frumosul, realizându-se echilibrul necesar între suflet şi trup, menit, după spusele Sfântului Apostol Pavel, să devină „templu al Duhului Sfânt”. Carevasăzică, straiele populare sunt martore tăcute, dar mărturisitoare ale credinței și pietății poporului nostru.

Înaintașii noștri nu s-au preocupat doar de confecționarea straielor și de diversificarea tehnicilor de execuție sau a materialelor folosite, ci și de simbolistica lor aparte. Prin motivele așezate cu acul și ața pe pânză sau rostuite prin nividiturile războaielor de țesut, harnicele gospodine au rânduit acoperămintelor populare simboluri profunde, prin care purtătorul iei sau sumanului, scoarței ori brâului îmbrăca întregul univers, recapitulându-se astfel, simbolic, toată mitologia şi cosmogonia daco-geților, încreștinată apoi, după ivirea zorilor Evangheliei Mântuitorului Hristos.

Fără a greși, putem afirma cu toată convingerea că portul nostru românesc reprezintă emanaţia esenţei spiritualităţii sufletului poporului, deschis în faţa celor ce doresc să-i simtă pulsul, să-i desluşească şi să-i aprofundeze tainele cu vechime milenară. Elemente de bază al culturii spirituale și materiale, straiele populare oferă referințe directe despre modul de viață, gândire și activitate al înaintașilor, dar și despre puterea lor creatoare, credința lor și modul ei de manifestare. De aceea, portul popular rămâne o emblemă a identității românești, reverberație a credinței strămoşeşti.

SFATURI UTILE 25 Martie

Cand devine periculos consumul de peste?

Afla care sunt cele mai contaminate specii ...

Stim ca pestii sunt contaminati cu mercur care ne afecteaza sistemul nervos. Pe de alta parte, expertii sustin ca pestele este esential pentru continutul sau bogat in acizi grasi care ne protejeaza creierul. Afla in ce cantitate nu-ti dauneaza sanatatii!

Mercurul este toxic pentru creier, inima si sistemul nervos. In special femeile insarcinate sau cele care alapteaza trebuie sa fie foarte atente la consumul de peste, deoarece mercurul impiedica dezvoltarea neurologica a fatului. Pe de alta parte, numeroase studii vorbesc despre continutul ridicat de acizi grasi omega 3 care se gasesc in carnea de peste si care ajuta la dezvoltarea creierului, imbunatatesc memoria, protejeaza inima, lupta impotriva artritei reumatoide si a cancerului. Prin urmare, specialistii au ajuns la concluzia ca nu este deloc recomandat sa renuntam la toate tipurile de peste, ci doar la cele care contin o cantitate mare de mercur sau alti contaminanti.

Cel putin doua portii pe saptamana

Este atat recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii, cat si a Administratiei Americane pentru Siguranta Alimentelor si Medicamentelor (FDA).

Administratia Americana pentru Siguranta Alimentelor si Medicamentelor (FDA) a stabilit niste recomandari cu privire la siguranta consumului de peste. Potrivit acestor indicatii, se recomanda sa nu depasim 340 de grame de peste pe saptamana, insa in functie de greutatea corporala a fiecaruia dintre noi este posibil ca aceasta cantitate sa fie mai redusa sau mai ridicata. De asemenea, Asociatia Americana a Inimii sustine ca un adult sanatos poate sa consume in siguranta pana la 400 de grame de peste saptamanal.

Calculeaza in functie de greutatea ta ce cantitate de ton poti sa consumi in siguranta, fara sa iti faci probleme de mercurul ingerat.

Avertisment pentru femeile insarcinate si copii mici

Atat femeile insarcinate, cat si copiii mici sunt mai expusi la efectele toxice ale mercurului, de aceea este important sa se respecte un consum moderat de specii de peste mai putin contaminate.

Este esential sa consumi carne de peste inainte de a ramane insarcinata, precum si in timpul sarcinii, tinand cont de substantele nutritive pe care le contine.

S-a demonstrat faptul ca daca o femeie are o dieta echilibrata in acizi grasi omega 3 inainte de a ramane insarcinata, cat si pe perioada sarcinii, creierului fatului se dezvolta mult mai bine, mama are un risc redus de a suferi de depresie post-partum, inima si oasele se dezvolta armonios. Insa, cum iti dai seama ce carne de peste sa alegi fara sa afecteze fatul in curs de dezvoltare.

Iata care sunt recomandarile asociatiilor pentru protectia mediului, cat si ale Administratiei Americane pentru Siguranta Alimentelor si Medicamentelor:

Daca esti insarcinata evita sa consumi urmatorii pesti care au un continut ridicat de mercur:

· rechin;

· peste-spada;

· macroul regal;

· tile fish;

· ton;

· halibut;

· stiuca.

"La ton, exista un risc mai mare sa provina din zone poluate si, in acest caz, este foarte toxic pentru copil!", explica prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Poti sa consumi o portie pe luna de: midii albastre, stridii, cod, crab albastru american, peste alb din America de Nord.

Peste sarac in mercur: ansoa, sardine, somon salbatic (Pacific), hering, cambula, crab albastru din Atlantic, egrefin, pastrav de crescatorie, creveti, somn de crescatorie (expertii avertizeaza insa ca acesta este sarac in mercur, insa poate sa contina alti contaminanti care in cantitati mari sunt nocivi pentru femeia insarcinata).

FDA si asociatiile pentru protectia mediului recomanda ca nimeni sa nu renunte la consumul de peste, inclusiv femeile insarcinate, insa sa avem grija si sa alegem speciile de peste mai putin contaminate cu mercur. Avertismentele pentru femeile insarcinate se refera la limitarea consumului de peste pana in 340 de grame pe saptamana si la alegerea celor mai putin contaminate specii.

Ce sunt acizii grasi omega-3?

Sunt grasimi polinesaturate, cele mai sanatoase grasimi pe care trebuie sa le consumi. Trebuie sa stim ca exista trei tipuri de grasimi: saturate (in principal din sursele animale, unde intra branzeturile, untul, carnea rosie), mononesaturate (cum este uleiul de masline) si cele polinesaturate (care se gasesc in special in pestele gras, oleaginoase si multe uleiuri vegetale). La randul lor, grasimile polinesaturate sunt impartite in doua categorii: omega 3 si omega 6, cunoscute si sub denumirea populara de acizi grasi esentiali. Ambele tipuri de acizi grasi sunt cruciali pentru sanatate, fiind implicati in functionarea fiecarei celule din organism. "Unele sunt necesare pentru a controla capacitatea de coagulare a sangelui, alte pentru a regla temperatura corpului, tensiunea arteriala, functia de reproducere si imuna a organismului", explica pentru publicatia britanica DailyMail, nutritionista Bridget Benelam de la Fundatia Britanica de Nutritie.

De aceea este important sa adaugam in alimentatia noastra mai multi acizi omega 3 pe care ii gasim in peste (somon, hering, macrou, sardine, ton) si fructele de mare, insa si in semintele de dovleac, nuci, seminte de in, seminte de floarea soarelui, avocado, ulei de masline.

Recomandarile specialistilor

1. Alege speciile de peste bogate in acizi grasi omega 3 si sarace in substante contaminante.

Cele mai bune surse sunt somonul (salbatic, ar fi de preferat), macrou (dar nu macroul regal), hering, sardine, midii, stridii, ansoa si pastrav;
2. Consuma o varietate de specii de peste, nu te limita doar la una;
3. Poti sa alegi conserva de ton light in locul tonului alb care contine de trei ori mai mult mercur;
4. Daca ai posibilitatea alege somonul salbatic, pentru ca cel de crescatorie are un continut ridicat de substante contaminante;
5. Curata grasimea de peste, deoarece acolo sunt stocati contaminantii;
6. Este indicat sa indepartezi pielea inainte de a gati pestele, din cauza continutului ridicat de toxine;
7. Prin fierbere, coacere sau preparare pe gratar se elimina din substantele contaminante depozitate in grasime;
8. Incearca sa consumi conserva de somon, deoarece majoritatea provin din Alaska si sunt mai putin contaminati decat cei de crescatorie.
9. Salata de icre este sanatoasa, insa de preferat preparata in casa, cu ulei de masline extravirgin, din icre proaspete sau conservate prin sarare, de la specii comestibile (crap, tarama, stiuca, etc). Atentie la icrele de stiuca, deoarece pot transmite tenii, fiind indicat sa le pui la saramura si sa le congelezi cateva zile la temperaturi sub 18 grade Celsius. De asemenea, trebuie sa stii ca icrele de mreana sunt toxice. Specialistii nu recomanda salatele de icre din supermarket, deoarece contin multi sditivi alimentari, grasimi de slaba calitate si sare in exces.

RELIGIE ORTODOXĂ 25 Martie

(+) BUNA VESTIRE – DEZLEGARE LA PEŞTE; Duminica a 5-a din Post – Cererea fiilor lui Zevedeu

Buna Vestire

Când s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mântuirii noastre.

Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăţia, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândita, mai sfântă decât toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească. Şi s-a aflat la loc sfânt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însufleţită a lui Dumnezeu. Fecioară, care avea să nască pe Cuvântul cel mai sfânt decât sfinţii, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfânta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălţimea slavei împărăţiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Şi a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o că Maică a Cuvântului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înştiinţat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinţă ale sfinţilor.

Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu şi cu lucrul mâinilor din toate zilele, ci şi cu citirea dumnezeieştilor cărţi, cugetând la legea Domnului ziua şi noaptea. Căci aşa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie şi Sfântul Ambrozie, că era foarte isteaţă la minte şi iubitoare de învăţătură şi se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieţii sfinţilor săi părinţi, a învăţat bine Vechiul Testament. Şi citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pântece şi va naşte Fiu şi se va chema numele lui Emanuil, care se tâlcuieşte, Cu noi este Dumnezeu, Sfânta fecioară Maria se aprindea cu osârdnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel aşteptat, Care avea să vină, ci şi spre fecioara aceea care era să zămislească şi să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, şi cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.

Însă, ştiind din proorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia - pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda şi săptămânile de ani ale proorocului Daniil se sfârşiseră -, socotea că negreşit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia şi, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară şi, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.

Odată, stând Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopţii, după obicei, şi cu fierbinte dorinţă rugându-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare şi a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dânsa astfel: "Tu vei naşte pe Fiul Meu!" Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară şi ce fel de mulţumire a dat, închinându-se până la pământ lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos şi stăpâna a toată zidirea. Şi i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la naşterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif şi la nimeni n-a spus taina aceea până la Înălţarea lui Hristos. Deci, de atunci se înştiinţase că o să fie în feciorescul ei pântece acea tainică zămislire şi aştepta vremea împlinirii tainei.

Iar după ce s-a sfârşit anul al unsprezecelea - după mărturia Sfântului Evod - al petrecerii ei în templul lui Solomon şi sosind al doisprezecelea, iar de la naşterea ei - după mărturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei şi de către preoţi că, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuinţă, precum şi celelalte fecioare de vârsta ei, şi să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinţi şi Lui I-a făgăduit să-şi păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putinţă să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.

Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cândva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintâi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dânsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Şi nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viaţa ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se ştiau că sunt mare păcat; adică şi spre nuntă a sili pe o fecioară care şi-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veşnică, şi a ţine parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârşită.

Despre aceasta grăieşte Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: "Preoţii, cât a fost mică Sfântă Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânşii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva". Şi Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericeşti, grăieşte despre dânsa astfel: "După ce a crescut Fecioara Maria, preoţii au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat şi de vor supune la legea însoţirii, pe aceea ce odată se încredinţase lui Dumnezeu. Dar iarăşi, ca să fie o fecioară de atâţia ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie şi nici nu este acel lucru cinstit şi vrednic de sfinţenie". Aşa grăiau ei.

Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii şi făcând rugăciune cu dinadinsul, au luat - precum spune Ieronim -, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredinţeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casă şi din seminţia lui David să se aleagă bărbaţi fără femei şi toiegele lor să le pună în altar; şi al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.

Atunci era praznicul sfinţirii bisericii, cel aşezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci şi cinci de zile ale lunii noiembrie şi sfârşitul peste trei zile ale lunii decembrie. Şi s-a adunat în biserică mulţime de popor din cetăţile de primprejur; iar bărbaţii care veniseră la praznic, erau şi din neamul lui David, rudenii şi vecini ai Fecioarei Maria.

Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunând doisprezece bărbaţi fără femei, din seminţia lui David, între care era şi Sfântul Iosif, bărbat drept şi bătrân de ani, a luat toiegele lor şi le-a lăsat peste noapte în Sfântul Altar, zicând: "Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioară". Iar a doua zi, preoţii împreună cu cei doisprezece bărbaţi, intrând în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit şi încă şi o porumbiţă s-a văzut - cum mărturiseşte despre aceasta Ieronim -, zburând de sus şi şezând pe toiagul lui Iosif. Şi au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredinţeze Fecioara spre pază.

Sunt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădându-se de logodire pentru curăţia fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strâmbătate, şi mîhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire şi încredinţare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia şi logodnicul său - adică bărbatul cel drept şi sfânt, plăcut lui Dumnezeu -, nu spre însoţirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rânduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.

Săvârşindu-se logodnă, Sfântul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mâinile arhiereului Zaharia şi ale celorlalţi preoţi, întru curată şi neprihănită vieţuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gând de floarea fecioriei ei. Sfântul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei şi slujitor al vieţii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfinţenie.

Vieţuind Preasfânta Fecioară în casa logodnicului, nu şi-a schimbat viaţa sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare, în citirea dumnezeieştilor cărţi şi în obişnuita şi cuviincioasa ei lucrare de mâini. Şi-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieşea. Ci totdeauna, închizându-se, trăia în post şi tăcere, nevorbind cu nimeni, decât numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povesteşte despre dânsa Gheorghe Chedrinul astfel: "Maria, postind în casa bărbatului său şi ferindu-se de ieşirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif şi numai către acelea, uneori, grăia câte un cuvânt şi acesta, numai dacă era de trebuinţă a vorbi şi cât de scurt".

Aşa petrecând ea patru luni - după mărturia Sfântului Evod -, a sosit ceasul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns şi de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mântuirea noastră. Şi a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cereşti care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă şi neştiută de îngeri, că bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârşeşte firea omenească şi toată mintea, lucru de care Sfântul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a şasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.

Acea lună a şasea era de la zămislirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, şi îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis că bine să vestească şi Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a şasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pântecele maicii sale de şase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.

Deşi o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgâne erau într-însa. Pentru aceasta şi în Sfânta Scriptură se grăieşte despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă şi nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoşi, de altă limbă şi necredincioşi. De aceea era şi ocărita de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă şi vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea şi Nazaretul, cetatea Galileii, era de dânşii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică şi cea mai de pe urmă. Aşa se vorbea între dânşii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?

Dar să socotim voinţa lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să? Nu în latura Iudeii, nici în Sfântul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă şi în micul Nazaret, că întâi să arate adevărul, că pentru păcătoşi a venit pe pământ: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi; "şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă", iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriţi, lepădaţi şi defăimaţi, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri şi slăviţi. Căci Cuvântul lui Dumnezeu, când a voit să plece Cerul şi să se pogoare la păcătoşi, privea din înălţimea slavei Sale, unde este mai multă mulţime de păcătoşi. Şi văzând în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepţi înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzându-i trecuţi cu vederea de toţi şi socotiţi a fi mai păcătoşi decât toţi, a trecut Iudeea care se părea sfânta şi a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut şi Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită şi slăvită, şi s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică şi necinstită, alegându-şi în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se până la chipul de rob şi de păcătos.

Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăţi mari ale lui Israil, care se înălţaseră mult. În Nazaretul cel mic locuieşte Fecioara Maria, cea mai înaltă decât toţi sfinţii îngeri, al cărei pântece era mai desfătat decât cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreşte Duhul Sfânt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvântul. Pentru că unde este smerenia, acolo străluceşte slava lui Dumnezeu. Cetăţile cele mândre sunt vrăjmaşe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriţi Dumnezeu Se sălăşluieşte, iar de la cei mândri Se îndepărtează.

Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, şi la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfântul Andrei Criteanul vorbeşte astfel: "Unuia din cei dintâi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei şi cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: "Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuieşte fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi - zice - în Nazaret!" Dar pentru ce? Că frumuseţea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. "Mergi în Nazaret", ca să se împlinească proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil".

Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieştile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. "Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, şi, ajungând acolo, să aduci mai întâi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te fereşti să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mâhnire, este semnul acesta; de mângâiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decât aceea, că firea omenească cu dumnezeiasca fire de obşte să se facă şi una cu Dumnezeu într-o Persoană?"

Dar ce poate să fie mai de mirare, decât a vedea pe Dumnezeu până la atâta smerindu-Se, ca în pântece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pământul aşternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veşnic împreună cu Tatăl, încape în pântece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decât a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părţindu-Se de firească dumnezeire, şi a vedea omenească fire aşa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvârşească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea şi porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrşindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă şi bucurie, nici nădăjduind, nici cutezând a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară şi, mergând la Nazaret, a stat lângă casă.

Cugetând şi nepricepând acestea în sine, precum se pare - spune Sfântul Andrei -, zicea: "Cum voi începe a săvîrşi cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gândul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioară, simţindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în uşă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid uşile? Dar fiind şi uşile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoşa.

Deci aşa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, şi mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întâi? Sau să-i zic că Domnul este cu dânsa? Sau să-i vestesc venirea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întâi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina şi voi cânta glasul acela: "Bucură-te, veseleşte-te, mângâie-te!" Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie şi acest cuvânt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoşa cât de puţin, ci îi va linişti gândul. Deci aşa voi începe: întâi îi voi aduce vestire de bucurie şi de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăţiei, sfatul mântuirii, începătura mângâierii". Acestea le-a gândit în sine Arhanghelul.

Ia seama, cu câtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cât de mare frică şi cinste se pregăteşte înainte, ca să se apropie de stăpâna a toată lumea! Cât se învaţă să grăiască către dânsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar şi de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă şi de cămara sa, nu pe uliţele cetăţii, prin popor şi prin vorbe mireneşti, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieţii, ci la linişte, în rugăciune şi în citirea cărţilor îndeletnicindu-se, precum şi închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă şi deschisă spre citire, spre încredinţarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire şi în dumnezeiască gândire. Şi este bunaînţelegere a celor de Dumnezeu gânditori, că într-acea vreme, când era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfântului Prooroc Isaia: Iată Fecioară în pântece va zămisli. Gândea cum şi când va fi acea străină şi la fecioreasca fire neobişnuită zămislire şi naştere.

Însă, înştiinţată fiind - precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăşi va fi slujitoare acelei taine şi născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, şi rugă bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duinţă şi proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Şi grăia în sine cu dorinţă: "Când va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecând cerurile, Se va pogorî şi Se va sălăşlui în mine, voind să ia trup din mine? Când voi veni la o fericire că aceea binecuvântată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar până ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sunt ca pâine, ziua şi noaptea, pentru că la cei ce aşteaptă lucruri preaiubite, chiar şi cea mai scurtă vreme, o, cât de lungă i se pare a fi!"

Astfel cugetând Fecioară în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gânditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugându-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetişor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbeşte amintitul învăţător, Sfântul Andrei, scriind astfel: "Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioară şi, apropiindu-se încetişor, a venit la uşă; şi după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniştit glas către fecioară, a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Şi puţin mai pe urmă va ieşi din tine! Deci El mai înainte de toţi vecii a fost, iar acum, sub vreme!" O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria - zice Sfântul Andrei -, şi să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicând Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de firească slavă. "Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărârea blestemului celui de mâhnire se schimbă în veselie şi bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cereşti! Bucură-te, sfinţitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Şi-a logodit şi Şi-a însoţit ca mireasă omenirea. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Isaia cu ochi prooroceşti mai înainte socotindu-te, te-a numit proorociţă, fecioară, loc şi carte cu taină pecetluită! Binecuvântată eşti tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr şi uşă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat eşti binecuvântată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut şi Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; şi munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!

Pe tine, strămoşul tău şi împăratul David, prooroceşte te-a lăudat. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieştilor taine cel ales, sfeşnic de aur cu şapte făclii te-a văzut, adică cu şapte daruri ale Sfântului Duh împodobită. Tu cu adevărat eşti binecuvântată; ca un răi ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită şi multă putere, din pântecele tău ieşind ca un râu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă faţa a tot pământul!"

O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvântul lui şi gândea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoşat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neaşteptat şi fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimânte ea de îngereasca arătare, cu care avea obişnuită prietenie încă din Sfânta Sfintelor când, din mâini îngereşti - după mărturia Sfântului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atât de mare slavă cerească şi cu atât de veselă faţă şi cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dânsa. Deci pentru acel lucru nou şi, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă şi neobişnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obşte, căci zicea: Binecuvântata eşti tu între femei!

Atunci s-a tulburat ca o foarte înţeleaptă, dar ca o vitează şi bine chibzuită nu s-a înfricoşat, ci gândea în sine: "În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce vă mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăşi în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu şi mă va înălţa, deşi cuget mult şi nu pricep cum fecioară în pântece va lua şi va naşte Fiu? În ce fel va fi închinarea?" Şi i-a zis îngerul: "Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu eşti acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămisleşti pe Emanuil, mai presus de fire şi să-L naşti negrăit, precum Acela Însuşi ştie!

Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuţi. Prin smerenia ta cea adâncă, pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă darul Său, zicând: Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăţie, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naşte! Şi mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc şi cei ce Mă caută vor afla dar. Şi de vreme ce tu L-ai iubit şi L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El şi vei naşte Fiu.

Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfârşitul veacurilor din tine, care eşti Maică şi Fecioară, fără de tată o să iasă şi al Cărui nume este minunat şi negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tâlcuieşte "Mântuitor"; pentru că Acela va mântui toată lumea şi va împărăţi preaslăvit, fără asemănare cu strămoşul tău David şi decât toţi împăraţii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăţia Lui nu va fi vremelnică, ci veşnică, neavând sfârşit întru nesfârşitele veacuri".

Iar Maria a zis către înger: Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu ştiu? Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, ştia că va naşte pe Cel ce bine i se vestea, luând înştiinţare de la Însuşi Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai această nu-i era ei ştiută, adică cum şi în ce chip va naşte fiind Fecioară care nu ştia de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: Cum va fi aceasta?

Despre acest lucru Sfântul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: "Spune-mi chipul naşterii, o, îngere, şi vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod că acesta, fără atingerea fecioriei". Iar Sfântul Ambrosie, despre aceeaşi, vorbeşte astfel: "Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat proorocescul cuvânt: Iată fecioară în pântece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vesteşte prin "Buna Vestire"".

Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea şi obiceiul omenesc făcându-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfântului Duh: "Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pântece vei lua. Acela va săvîrşi întru Tine zămislirea cea neştiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsufleţită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pântecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfânt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfânta Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pântece, din trupul tău, trupul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rândui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind uşă, cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă şi prin cristal, sfinţindu-te şi luminându-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născând Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel întru naştere şi după naştere.

Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfântului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ţi fie ca semn vrednic de credinţă, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinereţe şi acum îmbătrânită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcând din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputinţă la oameni, că fecioara cea fără bărbat şi femeia cea neroditoare, stearpă şi îmbătrânită, să zămislească şi să nască, la Făcătorul şi Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putinţă, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putinţă, căci şi bătrâna cea neroditoare a zămislit, şi tu, fecioară, vei zămisli!"

Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adâncă, din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău! Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inimă cea feciorească şi, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, şi toată mintea ei întru Dumnezeu se înălţa şi se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu şi întru dumnezeiasca vedenie a minţii S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, şi Cuvântul S-a făcut trup, şi S-a sălăşluit întru noi, prin întrupare.

Îngerul împlinindu-şi buna vestire după porunca lui Dumnezeu şi cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pântece de fecioară, asemenea a cinstit şi pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie şi cu frică s-a dus de la dânsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereştile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

Preziceri de Buna Vestire

Legat de ziua de Blagovestenie - Ziua Cucului, omul societatii traditionale romanesti a dezvoltat o serie de credinte, obiceiuri si practici aflate sub semnul "prezicerii" norocului, a rodului pomilor fructiferi, a timpului probabil etc.

In acest sens, o marturie a unui taran roman consemnata de Simion Florea Marian, in lucrarea "Sarbatorile la romani", specifica: "Blagovestenia o asteapta oamenii cu mare bucurie ca sa auda cucul cantand. Cucul cam pe la Buna Vestire pana la San Petru avea multe misiuni de indeplinit; el trebuia sa ne spuna viitorul sau sa ne aduca stiri despre iubitii si iubitele noastre".

Toti oamenii satului asteaptau sa auda cucul cantand insa era nevoie sa indeplineasca trei conditii: sa aiba banii la ei, sa nu fie flamazi si sa nu fie suparati.

Cand il auzeau pentru prima oara cantand, atunci il intreabau, zicand:
"Cucule,
Puiucule!
Cati ani imi vei darui
Pana ce eu voi muri?"

Flacaii si fetele tinere adaugau:
"Cucule
Voinicule!
Cati ani imi vei da
Pan m-oi insura (marita)?

Apoi, fiecare cantat al cucului se numara ca insemnand un an.

In conceptia celor mai multi romani, cucul canta de la Buna Vestie pana la Sanziene sau San Petru, cand se ineaca cu orz si nu mai poate canta, prefacandu-se in uliu si petrecand astfel pana la Buna Vestire viitoare.

Se mai credea ca asa cum este timpul de Buna Vestire asa va fi de Pasti.

Cum era tinuta Buna Vestire?

In Bucovina, Blogovestenia este o sarbatoare tot atat de mare precum Pastile, deoarece daca n-ar fi Buna Vestire, n-ar fi nici Pastile.

Cat de mare sarbatoare e Buna Vestire si cat de mare e pacatul celui ce lucreaza in decursul ei, se poate cunoaste potrivit taranului roman, din imprejurari ca acestea: "daca macina cineva in ziua aceasta, si din faina macinata face mamaliga, si mamaliga aceasta o arunca apoi in apa, pestii nu o mananca; daca ia faina de aceasta si o presara pe un pom, pomul respectiv nu face poame anul acela." (Simion Florea Marian)

Buna Vestire se tine cu cea mai mare sfintenie mai ales de catre femei, pentru ca vestea cea imbucuratoare, a fost adusa de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria.

Unele femei din Bucovina fac in dimineata acestei zile foc in ograda inaintea usii si pun alaturi paine, sare si apa ca sa se incalzeasca, sa manance si sa bea apa ingerii. Painea si sarea o dau mai apoi de pomana.

Cei mai multi romani din Bucovina cred ca incepand cu Buna Vestire va fi mai cald si mai frumos, de aceea se urca ciobanii in ziua aceasta pe stogul de fan si ameninta cu toporul asupra iernii ca sa fuga, ca iarba-i inverzita si ei au acum unde paste oile lor.

In Transilvania, fiecare familie pregatea in seara de dinaintea Bunei Vestiri clopotei, chibrituri si tamaie. In zori de zi, primul membru al familiei care se trezea mai de timpuriu, lua o oala cu jar, pe care pune tamaie, iesea afara spre a inconjura de trei ori cladirile si a afuma vitele. In timpul acesta facea zgomot cu clopotelii legati la picior. Dupa aceasta mergea la pomi, si, facand sub ei focuri slabe, cauta sa vada care va da semne de rodire. Pe pomul ce i se parea ca nu va rodi il atingea de trei ori cu taisul toporului, zicand: "Daca nu rodesti, te tai!"

Simion Florea Marian aminteste faptul ca potrivit acestei credinte "focul din oala atrage caldura verii, tamaia alunga si departeaza serpii de pe langa casa, iar focul de sub pomi dezmorteste si readuce in fire organele nutritive deja pierdute."

O alta credinta foarte raspandita spune ca daca in aceasta zi oua vreo gaina, gasca sau rata, atunci "ouale nu sunt bune de pus sub closca, pentru ca nu ies pui cumsecade dintr-insele. Tot in aceasta zi se scot afara stupii care nu s-au scos in ziua de Alexii, si se scot afara vitele de prin grajduri si se lasa la soare, ca sa fie sanatoase peste tot anul.

Incepand cu Buna Vestire, femeile din Banat se duc in padure si aduc lemne pe care le pastreaza apoi pentru Joia cea Mare.

Blagovesnicul - Sfantul Arhanghel Gavriil

Sarbatoarea Bunei Vestiri continua, a doua zi (26 martie), cu sarbatoarea Sfantului Arhanghel Gavriil, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea cea buna a intruparii Domnului. Sfantul Arhanghel Gavriil este numit de catre cei mai multi romani din Bucovina, Blagovesnicul.

Este o sarbatoare tinuta mai ales de catre femei pentru ca Arhanghelul a adus vestea Maicii Domnului. Femeile nu lucreaza in aceasta zi, mai ales prin casa, pe cand barbatii lucreaza afara. Ca si Blagovestenia, sarbatoarea era considerata neprielnica pentru rodul pasarilor, animalelor si plantelor: nu se puneau clostile sau se credea ca din ouale ouate in aceasta zi nu ies pui; vacile nu se "goneau"; nu se semana porumbul (Moldova, Bucovina).

Un alt obicei, prevedea ca oamenii sa continue a manca peste si in aceasta zi, "nu numai pentru hrana, ci pentru a fi sanatosi ca pestele in tot timpul anului."

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Buna Vestire

Iata, vei lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus (Luca 1, 31)

Iubiti credinciosi,

Astazi rasuna glas de bucurie in tot pamintul. Astazi Arhanghelul Gavriil ii vesteste Fecioarei Maria ca va lua in pintece si va naste in lume pe Fiul lui Dumnezeu, mintuirea intregului neam omenesc. Ziua de astazi este mai sfinta si mai veselitoare decit toate zilele veacurilor, caci aduce bucurie si vesteste mintuirea in toata lumea. Astazi, Dumnezeu a cautat cu mila si cu indurare din cer spre pamint si a auzit suspinele stramosilor nostri si plingerea tuturor celor ce se chinuiau in iad de la inceputul lumii.

Atit de adinca este taina dumnezeiescului praznic, incit nici mintile serafimilor si ale heruvimilor nu o pot patrunde. Aceasta parere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos care cinta: Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta. Dar oare a fost cu totul ascunsa de ingeri si de oameni aceasta taina a intruparii lui Dumnezeu Cuvintul? Nu! Caci a fost cunoscuta de ingeri si revelata prin prooroci, insa in chip cu totul umbros. Caci ingerii au vestit-o patriarhilor, iar sfintii prooroci cu mult inainte prin tainice profetii mesianice au descoperit venirea Mintuitorului pe pamint. Dar ceea ce nici de ingeri, nici de oameni nu s-a stiut, a fost chipul zamislirii lui Dumnezeu din Fecioara. Aceasta o adevereste iarasi Biserica prin cintarea: Iar minunea nasterii Tale, a o spune limba nu poate (Axion).

Dar sa arat mai intii cum a luat fiinta acest minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfinta Evanghelie de la Luca ne spune: In luna a sasea - adica in luna martie, caci la evrei anul incepe la 1 septembrie, - a fost trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Si intrind ingerul la ea, a zis: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvintata esti tu intre femei… (Luca 1, 26-28). Dar fecioara s-a spaimintat si s-a tulburat la vederea ingerului si mai ales la auzirea cuvintelor lui, si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Iar ingerul Domnului, vazind-o pe dinsa asa de tulburata, i-a linistit sufletul cu aceste cuvinte: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu si, iata, vei lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema (Luca 1, 30-32).

Fecioara Maria, aducindu-si aminte cum sarpele a inselat pe Eva si pe Adam in rai, gindea intru sine: “Oare ce este lucrul acesta, ce mi se arata? Vreo nalucire sau ispita? Sa nu fie cumva vreo inselaciune de la diavolul!” Apoi a zis catre inger: “Vad chipul tau ca te arati mie ca un om, dar graiul si portul tau nu sint din lumea aceasta. Mie imi spui lucruri mari si minunate pe care nu le pricep cum ar putea sa fie. Tu zici ca Dumnezeu Se va salaslui in mine, dar cum poate sa incapa in mine Dumnezeu Care a creat toata zidirea si pe Care nici o faptura nu-L poate incapea? In ce chip sint cuvintele acestea de care eu ma mir si ma minunez?

Iar arhanghelul, voind a-i lamuri minunea cea mai presus de fire care va fi cu ea, i-a adus aminte de alte mari si preaslavite minuni ale lui Dumnezeu din vechime si ii zise: “Adu-ti aminte, preafericita fecioara, ca la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinta (Luca 1, 37). Adu-ti aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odraslit (Numerii 17, 8). Adu-ti aminte cum Sarra, femeia lui Avraam, stearpa si batrina, a nascut pe Isaac (Facere 21, 2-3). Adu-ti aminte cum Ana, mama ta, stearpa si ea fiind, te-a nascut pe tine. Apoi, cum rugul, pe care l-a vazut Moise proorocul in muntele Sinai arzind cu para de foc, nu se mistuia (Iesire 3, 2). Asa si tu vei lua intru tine focul dumnezeiesc si nu te vei arde. Duhul Sfint se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri (Luca 1, 35). De vrei sa te incredintezi si de alta minune mai noua, du-te la rudenia ta, Elisabeta si vei vedea ca si ea, fiind stearpa, este acum in a sasea luna de cind a zamislit” (Luca 1, 36).

Ascultind cu mare atentie cuvintele dumnezeiescului arhanghel si intelegind ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfinta Fecioara Maria a primit cuvintele lui si hotarind din toata inima sa asculte porunca lui Dumnezeu cea trimisa ei prin ingerul Gavriil, cu mare smerenie a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! (Luca 1, 38). In clipa aceea, cind Fecioara a acceptat porunca si a rostit cuvintul Fie mie dupa cuvintul tau!, S-a si zamislit Iisus Hristos in preacuratul ei pintece. Iata deci, cum a inceput prealuminatul praznic al Bunei Vestiri, pe care astazi il praznuim. Odata cu inceputul acestui dumnezeiesc praznic s-a inceput si plinirea planului lui Dumnezeu pentru mintuirea neamului omenesc si al descoperirii tainei celei din veac ascunse si de ingeri nestiuta.

Acest inceput al mintuirii noastre dupa toata dreptatea il praznuieste Biserica lui Hristos astazi, cintind: “Astazi este incepatura mintuirii noastre si aflarea tainei celei din veac”. Si iarasi: “Astazi se binevesteste pamintului o mare bucurie”. Cu adevarat, fratilor, astazi este ziua din luna a sasea in care prin Arhanghelul Gavriil, s-a adus bucuria cea mare a rascumpararii neamului omenesc. Arhanghelul a fericit-o pe Fecioara Maria, spunindu-i mai intii “Bucura-te!” si apoi “Ceea ce esti plina de har, ca prin tine vine bucuria la toata lumea si intristarea neamurilor se risipeste”. Preacurata si Preasfinta Fecioara Maria este cu adevarat plina de har caci este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh; iar pentru a va da seama de acest lucru si adevar am sa folosesc o asemanare intre cetele ingeresti si Maica Domnului.

Sfintii Maxim Marturisitorul, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu, Grigorie de Nissa, Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul, ca si Sfintul Nicodim Aghioritul spun ca ingerii au luat de la Dumnezeu o deosebita vrednicie si negraite daruri dumnezeiesti. Si daca aceste preasfinte cete ingeresti au o mare felurime de calitati si daruri firesti si spirituale si vrednicii date lor de Dumnezeu, apoi Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria pe toate aceste cete ingeresti le covirseste cu vrednicia, cu slava si cu darul (Luca 1, 28).

Ingerii, ceata cea mai de jos din cereasca ierarhie, au de la Dumnezeu darul si vrednicia de a sluji si ajuta la mintuirea sufletelor omenesti si de a povatui pe oameni la vietuirea crestineasca si cu fapte bune, pentru a indeplini astfel voia lui Dumnezeu (Evrei 1, 7-14), iar Preasfinta si Preacurata Fecioara Maria, prin harul dat ei de la Dumnezeu, mai mult decit toti ingerii se roaga si povatuieste pe cei credinciosi pe calea mintuirii, spune Sfintul Ioan Damaschin.

Arhanghelii, ca binevestitori, au darul de a descoperi tainele proorocilor si a face cunoscuta voia lui Dumnezeu oamenilor. Dar Preasfinta Fecioara Maria inca din acest veac a luat de la Dumnezeu darul proorociei. Astfel, proorocind prin Duhul Sfint, mai intii a aratat slava ei viitoare, zicind: Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48). Iar dupa ce a nascut pe Mintuitorul, a covirsit cu sfintenia si cu darul toate cetele arhanghelilor. Ingerii din ceata sfintelor incepatorii sint mai mari peste cetele cele de jos si slujesc la indreptarea a toata lumea si la pazirea tuturor conducatorilor, a tarilor, cetatilor si a tuturor tinuturilor.

Apoi Preasfinta Fecioara Maria, fiind imparateasa tuturor cetelor ingeresti, cu sfintele si preaputernicile ei rugaciuni lucreaza mai mult decit oricare ceata de ingeri la indreptarea si mintuirea oamenilor si pazeste prin rugaciunile ei toate popoarele lumii. Daca ingerii din ceata sfintelor stapinii au stapinire asupra diavolilor si cu putere ii opresc si-i potolesc de a nu vatama pe cineva din oameni cit ar voi ei, apoi cita stapinire nu are Preasfinta Fecioara Maria asupra diavolilor, care ispitesc pe oameni, oprind puterea lor de a face rau celor binecredinciosi care o lauda si se inchina ei cu credinta si umilinta?

Ingerii din ceata sfintelor puteri din cer, prin harul cel dat lor de Dumnezeu, pot sa reverse darul facator de minuni celor placuti ai lui Dumnezeu si sa intareasca pe oameni cu rabdare si tarie de suflet in necazurile si suferintele lor. Apoi cit dar si putere de facere de minuni nu are Maica Domnului si cit intareste si imbarbateaza in necazuri pe toti cei ce au dreapta credinta si o cheama pe ea din inima spre ajutor? Ingerii din ceata Domniilor au darul si puterea de la Dumnezeu de a domni peste ceilalti ingeri, care sint mai jos decit ei, de a invata pe oameni, de a stapini simturile si patimile lor si a se face domni peste voile lor cele patimase. Apoi cita putere nu are imparateasa tuturor ingerilor si doamna lumii, Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, de a domni si imparati lumea aceasta, de a povatui tot sufletul cel binecredincios si a stapini simturile si poftele cele patimase pentru a ajunge, prin harul lui Dumnezeu, domni si imparati peste toate patimile si voile lor cele rele?

Ceata fericitelor tronuri, mai mult decit alte cete din cer, are darul de a se odihni si a purta pe Dumnezeu, dupa har, nu dupa fiinta, caci dupa fiinta este necuprins. Apoi care dintre ingeri si dintre oameni a odihnit si a purtat pe Dumnezeu mai mult decit Preasfinta Fecioara Maria, care a purtat in pintecele si in bratele ei pe Dumnezeu-Cuvintul, facindu-se prin aceasta scaun insufletit si cuvintator al Imparatului slavei? Despre aceasta si Biserica lui Dumnezeu adevereste, zicind: Ca mitrasul tau, scaun l-a facut si pintecele tau mai desfatat decit toate cerurile l-a lucrat.

Ceata sfintilor si inteleptilor heruvimi mai mult decit alte cete ingeresti care stau mai jos decit dinsii, pururea stralucesc cu lumina intelegerii si cu revarsarea intelepciunii si cunostintei dumnezeiesti si sint luminati in chip covirsitor de Dumnezeu spre a intelege marea adincime a tainelor Sale si au putere a lumina pe ingerii cei mai de jos cu intelegerea celor dumnezeiesti. Apoi cita intelegere duhovniceasca si cita adincime de taine dumnezeiesti nu poarta intru sine Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, care s-a facut pe sine salas al intelepciunii lui Dumnezeu.

Dumnezeiestii serafimi sint prea infierbintati de dragostea lui Dumnezeu si au indoita putere dumnezeiasca si indoita putere de inaltare si slavoslovie, mai mult decit toate celelalte cete ingeresti care stau mai jos decit ei (Psalm 44, 11). Apoi cita fierbinte si dumnezeiasca dragoste nu are Preasfinta si Preacurata Fecioara Maria, care L-a purtat in pintece pe Hristos, izvorul cel fara de margine al dragostei si L-a nascut mai presus de legile firii? Si de cita vedere dumnezeiasca nu este plina Maica Domnului, care sta de-a pururea de-a dreapta Preasfintei Treimi, ca o imparateasa a cerului si a pamintului in haina aurita si cu toata stralucirea frumusetilor duhovnicesti impodobita si preainfrumusetata? (Psalm 44, 15). Si daca Dumnezeu se imbraca in haina de lumina, (Psalm 103, 2), apoi de cita slava si inaltare duhovniceasca nu s-a invrednicit Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, incit toata Biserica lui Hristos o numeste pe ea Maica Luminii.

Iata, dar, iubitii mei frati, pentru care pricina am zis ca Maica Domnului este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh. Iata pentru care pricina Biserica lui Hristos cinta Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, zicind: “Ceea ce esti mai cinstita decit heruvimii si mai slavita fara de asemanare decit serafimii”… Aceasta cintare este sfinta, pentru ca, asa cum am mai aratat, Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria covirseste pe toate cetele ingeresti cu vrednicia, cu cinstea si cu toate darurile duhovnicesti cu care a impodobit-o Duhul Sfint. Aceasta o adevereste si dumnezeiescul parinte Ioan Damaschin in una din cele mai alese si multe laude pe care le-a alcatuit in cinstea Maicii Domnului, zicind: “Infrumusetatu-te-ai mai mult decit toata cuviinta ingerilor, ceea ce ai nascut pe Facatorul lor”.

Pina aici, dupa a mea slaba putere, v-am aratat in ce chip Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu a fost si este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh si pentru care pricina Biserica lui Hristos o numeste pe ea “Mai cinstita decit heruvimii si mai slavita fara de asemanare decit serafimii”.

In cele ce urmeaza vreau sa va arat care din darurile Preasfintei Fecioare Maria a atras cel mai mult asupra ei harul Duhului Sfint si indurarea lui Dumnezeu. Fecioara Maria a fost impodobita de Dumnezeu cu toate darurile Preasfintului Duh. Insa cel mai mare dar care a invrednicit-o sa fie Nascatoare de Dumnezeu si i-a adus negraita cinste si slava a fost, nu fecioria, ci darul smereniei. Fara acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevarata pricina de slava si de cinste Preacuratei Fecioarei, mai mult decit toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfintului Duh, a cautat Domnul spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48) si a ridicat-o pe ea la atita slava si cinste, spre a fi laudata in cer de toti sfintii si de ostile ceresti, iar pe pamint, fericita de “toate neamurile”.

Smerenia a fost cea dintii pricina si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia l-a inaltat pe Avraam si l-a facut prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri (Facere 17, 4), caci se socotea pe sine a fi pamint si cenusa. Smerenia l-a inaltat pe Iosif si l-a facut mai mare peste tara Egiptului (Facere 41, 40-41). Smerenia l-a facut pe Moise cel gingav la limba povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel, caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea poporului din robia Egiptului (Iesire 4, 10, 13). Smerenia l-a aratat pe David a fi “dupa inima lui Dumnezeu”, caci se socotea pe sine vierme si nu om (Psalm 21, 6).

Cu smerenia au stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri din cuptorul Babilonului, marele prooroc Isaia si, mai mult decit toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul care nu se socotea pe sine vrednic a dezlega cureaua incaltamintei lui Hristos (Matei 3, 11). Pentru adincimea smereniei lui s-a invrednicit a fi martorul cel mai vazator al Preasfintei Treimi la Iordan (Matei 3, 17) si s-a numit de Insusi Hristos cel mai mare om nascut din femeie (Luca 7, 28). Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat atit de mare smerenie, apoi cine poate intelege adincimea smereniei care a fost in inima Preasfintei Fecioare Maria? Ca ea, auzind si intelegind de la arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfint si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a inaltat cu inima, ci cu mare smerenie socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! (Luca 1, 38).

Aici, cu adevarat, s-a implinit cuvintul Sfintei Evanghelii, care zice: Cine se va smeri pe sine, se va inalta (Matei 23, 12). Iar Sfintul Efrem Sirul zice: “In inima adinca se va inalta Dumnezeu”. Deci daca, dupa marturia acestui sfint parinte, toate lucrurile cele mai inalte pe cele smerite se reazama, apoi si la Preasfinta Fecioara Maria, toate darurile cele mai inalte si duhovnicesti cu care a fost impodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica smerenia ei.

Spre a deslusi mai luminat cele amintite despre smerenia Maicii Domnului, o sa va spun o istorioara. Se zice ca pe vremuri un vestit sculptor, Apeles, a facut, pe linga alte statui vrednice de lauda si de mirare si un minunat spic de griu de care atirna un porumbel. Toti se minunau de aceasta mare maiestrie in sculptura, deoarece se parea ca in ea mesterul nu urmeaza firii, ci o depaseste chiar. Dar aici era o taina de nedezlegat. Cum un spic de griu sa poarte pe el greutatea unui porumbel fara sa se fringa?

Dezlegarea tainei insa arata si inchipuieste pe Preacurata Fecioara Maria, prin spicul de griu, iar porumbelul era chipul Sfintului Duh, care se odihnea peste dinsa, aratind prin simbol smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie atunci cind Duhul Sfint a venit peste ea si a invrednicit-o, mai presus de mintea noastra, sa nasca in lume pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). Asadar, fratilor, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de lauda si de cinste si de inaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atit mai mult la Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.

Dar sa stiti si sa intelegeti ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-se pina la moarte, si inca moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Insa aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamintesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 9-10).

Iar de va intreba cineva: “ce este smerenia?”, la aceasta voi raspunde, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintului Isaac Sirul care zice: “Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a imbracat Dumnezeu cind a binevoit a veni in lume si S-a imbracat in firea noastra cea smerita”. Iar daca dorim sa stim din ce fapte bune se naste ea, auzim pe Sfintul Ioan Scararul zicind ca smerenia se naste din ascultare si din taierea voii. Si iarasi, de se intreaba cineva: “Pentru care motiv smerenia este atit de mare?” Raspundem impreuna cu Sfintii Parinti: “Pentru ca numai ea poate ucide cel mai mare pacat care este mindria!” Caci prin acest cumplit pacat ingerii au cazut din cer, iar stramosii nostri Adam si Eva au cazut din rai; caci ascultind de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei (Facere 3, 5).

Astazi Fecioara Maria a zamislit in pintece da la Duhul Sfint pe Iisus Hristos, Mintuitorul lumii. Astazi Arhanghelul Gavriil aduce Fecioarei si intregii omeniri cea mai mare bunavestire de la intemeierea lumii, adica venirea pe pamint a Fiului lui Dumnezeu, ca sa ne rascumpere din robia pacatului, sa ne scape de moarte si sa ne faca din nou fii ai lui Dumnezeu dupa har. Pentru aceasta este atit de mare si necuprinsa cu mintea sarbatoarea de astazi. Ea se praznuieste primavara, in luna Martie, care este luna creatiei, pentru ca prin venirea lui Hristos in lume omenirea se reinnoieste, se naste din nou prin credinta, prin botez si fapte bune. Sa laudam deci pe Preacurata Fecioara Maria ca s-a invrednicit sa zamisleasca in trup pe Mesia cel mult asteptat. Sa laudam si pe Gavriil arhanghelul ca a adus pe pamint cea mai sfinta si mintuitoare veste buna. Apoi sa ne silim a urma exemplul Maicii Domnului si a imita virtutile ei care au facut-o vrednica sa fie Maica si Nascatoare de Dumnezeu. Adica fecioria, rugaciunea, smerenia si ascultarea ei.

Tinerii si fecioarele sa imite fecioria ingereasca a Preasfintei Fecioare Maria. Sotiile crestine sa fie ascultatoare de sotii lor, precum Fecioara de batrinul Iosif, cu care era logodita. Mamele crestine sa urmeze Maicii Domnului, care a primit sa nasca pe Hristos prin Duhul Sfint si sa nu-si paraseasca datoria de a naste copii, pentru care au o mare raspundere. Preotii si calugarii sa se roage mult, cit mai mult lui Dumnezeu, pentru lume, pentru mintuirea oamenilor si pentru pace pe pamint. La fel si fratiile voastre sa va rugati mai mult, ca numai prin rugaciune putem vorbi cu Dumnezeu, ne impacam cu toti oamenii, ne intarim in credinta si sporim in fapte bune, fara de care nu ne putem mintui. Sa nu uitam ca si Fecioara Maria a primit bunavestire de la inger, in casa ei din Nazaret pe cind se ruga. Caci atunci cind ne rugam, sintem asemenea ingerilor, cintam si laudam impreuna pe Dumnezeu si cu rugaciunea ardem pe diavoli. Mai ales Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist din Biserica noastra, ca si Paraclisul ei sa nu ne ramina necitite in fiecare zi si sarbatoare.

Pe linga acestea, sa avem smerenie si dragoste catre toti oamenii, stiind ca fara smerenie, fara iubire si credinta dreapta nimeni nu se poate mintui. Am cazut din rai prin mindrie. Sa ne urcam din nou la Dumnezeu prin smerenie. La toate faptele bune sa adaugam si postul. Iata, sintem in Sfintul si Marele Post. Sa ne silim sa postim dupa putere, ca mare putere are rugaciunea unita cu postul. Nu uitati sa va spovediti toti din timp, cu evlavie si cainta, ca sa ne ierte Dumnezeu pacatele si sa ne facem vrednici de Sfinta Impartasanie si de lumina si bucuria cea mintuitoare a Sfintelor Pasti.

Va indemnam iarasi, fratilor, sa aparati sfinta si dreapta credinta ortodoxa printr-o viata crestineasca exemplara. Iubiti Sfinta Biserica si ascultati de pastorii pe care vi i-a rinduit Dumnezeu. Feriti-va de adunarile rele, de crestinii dezbinati si de sectanti, caci ei s-au rupt de Biserica lui Hristos si hulesc si defaima Sfinta Cruce, sfintele icoane si pe Maica Domnului. Amin.

Duminica a 5-a din Post – Cererea fiilor lui Zevedeu

Cererea fiilor lui Zevedeu

Evanghelia Marcu 10, 32‑43

Această Evanghelie se compune din două părţi care nu au nici o legătură una cu alta: cea de‑a treia vestire a Patimilor şi cererea fiilor lui Zevedeu. Cu toate acestea, ele sunt legate cronologic, după cum o atestă două dintre Evangheliile sinoptice, Matei şi Marcu. Scena se petrece în timpul „urcării la Ierusalim”¹, adică la sfârşitul misiunii pământeşti a lui Hristos, mai mult nu putem şti. Însă Sfântul Luca o situează chiar înaintea intrării în Ierihon, deci nu prea departe de Ierusalim.

Cea de‑a treia vestire a Patimilor are o legătură directă cu Paştele care se apropie şi este relatată de toate cele trei Evanghelii sinoptice (Mat. 20, 17‑19, Marcu 10, 32‑34 şi Luca 18, 31‑34). Iisus merge în fruntea alaiului, care este unul numeros: se simte în istorisirea lui Marcu (adică a lui Petru) toată energia lui Hristos pentru a plini voia Tatălui Său, deşi mergea către moarte. Este vorba despre o jertfă de bunăvoie: Hristos se grăbeşte să‑l mântuiască pe Om. Însă „ucenicii erau tulburaţi şi‑L urmau cu teamă”, pentru că le vestise deja de două ori Patima Sa². Sunt neliniştiţi şi înaintează şovăind (ce se va petrece cu noi?). Domnul ia atunci deoparte pe cei Doisprezece (despărţindu‑i de restul alaiului) şi le vesteşte pentru a treia oară tot ceea ce avea să I se întâmple, ca „Fiu al Omului” (dat pe mâna marilor preoţi şi a cărturarilor [de către Iuda], osândit la moarte [de propriii Săi preoţi] şi dat păgânilor [guvernatorul roman], chinuit de soldaţi, răstignit şi ucis). Ca de fiecare dată când e vorba de un lucru de mare însemnătate, Hristos vesteşte de trei ori, pentru că este voia Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, şi care se va plini de Dumnezeiasca Treime. Această a treia vestire este mult mai precisă decât primele două, de unde frica ucenicilor, care rămân zdrobiţi şi fără glas.

Faptul că Domnul a făcut aceste trei vestiri este foarte important pentru toate neamurile ce au să vină: ca Fiu al lui Dumnezeu, Hristos ştie tot ce I se va întâmpla. Plineşte toate de bunăvoie. Cu toate acestea, Domnul Îşi încheie profeţia zicând: „iar după trei zile, va învia”. Însă aceasta ucenicii nu pot să o înţeleagă: nu ţin minte decât restul, suferinţele şi moartea. Noţiunea de „înviere din morţi” era de neconceput pentru ei, mai ales cu privire la Învăţătorul lor cel iubit, cu toate că fuseseră martori ai mai multor învieri³. Adesea, când Hristos vorbeşte desluşit, şi nu în pilde, e mult mai greu pentru Apostoli (ca şi pentru noi) să‑L înţeleagă. Hristos vesteşte tot ceea ce avea să I se întâmple pentru a‑i feri pe Apostolii Săi de deznădejde, pentru a‑i înarma împotriva „scandalului” morţii Sale.

Cererea fiilor lui Zevedeu survine imediat după aceea, pe neaşteptate, şi poate să ni se pară cu totul nepotrivită. Nu este relatată decât de doi martori oculari, Matei (20, 20‑23) şi Petru (Marcu 10, 35‑40). Despre cine şi despre ce este vorba?

„Fiii lui Zevedeu” sunt Iacov (cel Mare) şi Ioan, doi vechi tovarăşi de pescuit ai lui Petru şi Andrei⁴ şi, de bună seamă, doi foşti ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Hristos îi iubeşte mult şi i‑a numit „fiii tunetului” (Boanerghes)⁵, pentru că sunt două firi aprinse, care se dăruiesc întru totul, fără rezerve. Fac parte din „triada apostolică” (Petru, Iacov şi Ioan), adică cei trei Apostoli cei mai apropiaţi de rabbi Ieshouah şi martorii marilor Sale lucrări (printre care şi Schimbarea la Faţă). Iacov avea să fie primul Apostol care a suferit mucenicie⁶, iar Ioan este prietenul iubit al lui Hristos („cel pe care îl iubea Iisus”⁷).

Ei se apropie de Domnul, probabil luându‑L la o parte, şi Îi cer „să stea unul de‑a dreapta şi altul de‑a stânga Ta, întru slava Ta” [la Matei: „întru Împărăţia Ta”]. Este o cerere nemaipomenită şi chiar şocantă. Cu atât mai mult cu cât, la Sfântul Matei, ei vin cu mama lor⁸ şi o lasă să ceară pentru ei, probabil pentru nu îndrăzneau să ceară ei înşişi. Putem fi miraţi că nişte persoane atât de sporite duhovniceşte şi apropiate de Dumnezeu pot cere o favoare care ar fi fost în detrimentul celorlalţi şi care poate părea puţin vanitoasă, pentru că de fapt ei cer cele mai bune locuri în Împărăţia lui Dumnezeu. Putem vedea lucrul acesta sub două unghiuri diferite:

– Apostolii, oricât de mari ar fi, rămân fiinţe omeneşti ca toate celelalte, cu limitele şi neajunsurile lor. Trebuie să ne aducem aminte că aveau să adoarmă în Ghetsimani, nefiind în stare să privegheze împreună cu Hristos, Care este pe culmile suferinţei Sale lăuntrice, şi că‑şi vor părăsi cu toţii învăţătorul, chiar dacă Sfântul Ioan avea să vină apoi la picioarele Crucii. Este şi o lecţie de smerenie pentru noi toţi.

– Pe de altă parte, putem privi şi altfel cererea lor. Ei Îl iubesc atât de mult pe Învăţătorul, că vor să fie aproape de El pe vecie. Sfântul Efrem Sirul arată cu fineţe că această scenă se situează chiar după Schimbarea la Faţă, când Iacov şi Ioan L‑au privit pe Hristos în Slava Sa dumnezeiască, străjuit de Moise la dreapta Sa şi de Ilie la stânga⁹. Această vedenie i‑a marcat şi este de înţeles că i‑a determinat să‑I ceară lui Hristos aceeaşi fericire ca a lui Moise şi a lui Ilie (care, de fapt, reprezintă îndumnezeirea).

Prima reacţie a lui Hristos este aspră: „Nu ştiţi ce cereţi!”, cu alte cuvinte: v‑aţi ieşit din minţi. Şi Domnul adaugă: puteţi voi să beţi paharul pe care‑l voi bea Eu? Puteţi să mergeţi cu Mine în această urgie? Este de observat că Domnul leagă faptul de a sta dimpreună cu El de slava muceniciei. Celor doi tineri nu le lipseşte îndrăzneala: ei încuviinţează¹⁰. Atunci Domnul profeţeşte mucenicia lor¹¹.

Apoi Hristos dă o învăţătură teologică foarte înaltă: nu este al Meu acest lucru. Ci Tatăl Meu singur hotărăşte aceasta, El, singurul izvor a toate, după firea Sa ipostatică. Şi „Tatăl Meu a rânduit aceste locuri” pentru alţii decât voi. Fiul stă mereu în ascultare desăvârşită către Tatăl: este Fiul desăvârşit al unui Tată desăvârşit. Chenoza Fiului este oglinda chenozei Tatălui. Învăţătura lui Hristos este o mistagogie treimică. Iar pe cei pentru care Tatăl a rânduit aceste locuri îi cunoaştem noi, creştinii, prin Tradiţie: sunt zugrăviţi pe icoana numită deisis¹² în toate bisericile ortodoxe. La dreapta lui Hristos se găseşte Născătoarea de Dumnezeu, cea mai presus decât toate făpturile¹³, iar la stânga Sa, Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, „cel mai mare între cei născuţi din femei” (Mat. 11, 11 şi Luca 7, 28). Însă cei Doisprezece Apostoli vor şedea pe 12 scaune pentru a judeca cele 12 triburi ale lui Israel (Domnul tocmai a spus‑o mai înainte, la Mat. 19, 27‑28 şi Luca 22, 28‑30). Ceilalţi Apostoli au auzit răspunsurile lui Hristos către Iacov şi Ioan şi „au început a se mânia” pe cei doi fraţi.

În loc de a da o „lecţie de morală”, Domnul va profita de împrejurare pentru a da o învăţătură duhovnicească şi eclezială pe care se va întemeia Biserica. El îi cheamă pe cei Doisprezece împrejurul Lui şi îi învaţă. Pleacă de la ce se petrece în lume: „cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele, iar cei mai mari ai lor le stăpânesc” (se subînţelege: le asupresc). Ceea ce Domnul vrea să spună este că raporturile dintre mai‑mari şi popoare sunt raporturi de forţă, de putere, ca de la stăpânitor la supus, ceea ce este în acord cu realitatea. Şi adaugă: voi să faceţi altminteri („între voi nu trebuie să fie aşa”). „Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă14”. Este răsturnarea valorilor. Adevărata măreţie este a sluji. Adevărata întâietate este a se pune pe sine mai jos decât toţi. Este evident că Hristos dezvăluie aici ucenicilor Săi modelul dumnezeiesc. El arată pe loc cum conduce El şi cum stăpâneşte: „Că şi Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să‑Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”. Hristos va fi pus în rândul robilor: pedeapsa legală a crucii era rânduită robilor. El va pune în practică ceea ce spune şi ceea ce cere să se facă. Este o adevărată revoluţie în istoria omenească: este prima oară de la căderea lui Adam şi a Evei când se proclamă o asemenea rânduială. A fi mai mare, rege, este a sluji pe ceilalţi, şi nu a fi slujit sau a se sluji pe sine. A fi puternic înseamnă a avea „slăbiciunea” de a fi bun şi mărinimos. A fi bogat înseamnă a se lăsa sărăcit pentru ceilalţi. A fi cel dintâi înseamnă a lua locul celui de pe urmă, pentru a fi sigur că nimeni nu se va pierde. Hristos ne arată aici cum se poartă Dumnezeu cu Omul, cum stăpâneşte El, fiind „blând şi smerit cu inima”. El le spune ucenicilor Săi şi tuturor celor care vor să‑L urmeze până astăzi: fiţi ca şi Dumnezeu. A sluji pe ceilalţi înseamnă a avea grijă de ei, a se dărui pe sine.

Această poruncă dumnezeiască este unul dintre temeiurile Bisericii. Este regretabil că cei care au grija turmei acesteia de 2000 ani, urmaşii Apostolilor, adesea uită şi preferă a se asemăna lumii mai degrabă decât lui Dumnezeu.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE - ZIUA 35 – 25 Martie

A. GUSTĂRI

Crap la proţap – se face numai la curte!

Se curăţă un crap frumos şi se despică în lungime, fără a se despărţi complet părţile, una de alta şi se sărează.

Se prinde între două beţe sus şi jos astfel ca să rămână deschis şi se leagă mijlocul acestor beţe de un par (proţap) care se înfige în pământ ca un ţăruş.

De o parte şi de alta a proţapului cu crapul se face câte un foc la distanţă de 50-60 cm de el, astfel îcât crapul să se frigă cu încetinitorul simultan pe ambele feţe.

O altă variantă este de a face un foc din crengi într-o adâncitură de pământ. Se înfige proţapul înclinat deasupra jarului şi se rumeneşte peştele întâi pe o parte şi apoi se întoarce pentru a se rumeni şi pe cealaltă parte.

Pentru cei ce nu au curte, sau nu sunt dornici să stea afară, deşi încă e vreme bună, vă prezint:

Heringi Meuniere

· 1,5 kg heringi

· 50 g făină

· 125 g ulei

· 100 g margarină

· 150 g lămâie

· 1 legătură verdeaţă

· Sare

· piper

Se decongelează heringii şi se scot intestinele prin decapitare, fără a fi tăiaţi pe burtă, apoi se spală în mai multe ape şi se şterg cu un prosop curat.

Se presară cu sare şi piper, se trec prin făină şi se prăjesc în ulei.

Se topeşte margarina, se adaugă zeama de lămâie, piper, sare şi se bate bine cu un tel, apoi se pune verdeaţa tocată.

Se toarnă acest sos – sos Meuniere – peste peşte şi se serveşte cald.

B. SALATE

Salată de cartofi cu hamsii

· 1 kg cartofi

· 400 g ceapă

· 500 g hamsii

· 200 g castraveţi în oţet

· 300 g morcovi

· 150 g ulei

· 40 ml oţet

· 1 legătură pătrunjel

· Sare

Cartofii se fierb în coajă, se curăţă şi se taie felii.

Ceapa se taie peştişori.

Se curăţă peştele, se îndepărtează capul şi coada şi se lasă în apă să se desăreze cam două ore.

Castraveţii se taie cubuleţe.

Morcovii se fierb şi se taie felii sau cuburi.

Se adaugă sare, ulei şi oţet şi se amestecă bine.

Se aranjează salata pe un platou şi se presară cu verdeaţă.

C. SOSURI

La reţetele de azi nu este necesar să preparăm un sos separat.

D. BORŞURI, SUPE

Ciorbă de peşte

· 1 kg peşte proaspăt de orice fel sau tacâmuri de peşte

· 150 g morcovi

· 50 g pătrunjel

· 100 g ţelină

· 150 g ceapă

· 100 g ulei

· 250 g roşii

· 50 ml oţet sau zeamă de lămâie

· 1 legătură pătrunjel verde

· 1 legătură leuştean

· Sare

Se taie legumele julien, iar ceapa se toacă mărunt şi se călesc împreună în ulei.

Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă 30 minute.

Se potriveşte gustul de sare şi de acru.

Se adaugă peştele curăţat, spălat şi porţionat şi se lasă să fiarbă cam 10 minute.

Se pun roşiile tăiate bucăţi la sfârşit şi se mai dă două clocote.

Se pune verdeaţa tocată mărunt.

E. MÂNCĂRURI

Marinată de peşte

· 1 kg peşte

· 150 g ulei

· 30 g făină

· 1 lingură oţet

· 2 linguri bulion

· 2-3 foi dafin

· 10-12 boabe piper

· Sare

· ½ lămâie

Se prăjeşte peştele în ulei după ce a fost curătat, spălat şi porţionat.

Se lasă să se răcească.

În tigaia în care am prăjit peştele se mai adaugă ulei şi când e fierbinte punem un vârf de lingură de făină pe care o stingem cu oţet îndoit cu apă.

Adăugăm bulionul, dafinul şi piperul.

Se potriveşte gustul de sare şi acru.

Ne trebuie pentru cantitatea de peşte prezentată cam 2 ceşti de sos.

Dacă peştele nu se serveşte imediat se aşază în borcan cu felii de lămâie şi măsline spălate, iar după ce s-a răcit îi turnăm sosul peste el.

Atenţie: sosul trebuie să acopere peştele.

În borcane puse la rece şi acoperite, marinata poate fi păstrată 2-3 săptămâni.

Se poate face din: crap, nisetru, morun etc.

F. DULCIURI

Ştrudel cu nucă

· foi de plăcintă preparate în casă după reţeta postată anterior, sau din comerţ

· nuci trecute prin maşină

· zahăr pudră

Se amestecă nucile râjnite prin maşină cu zahărul pudră după preferinţa gustului.

Se întinde foaia şi se unge cu ulei.

Se pune din amestecul de nuci şi zahăr pe foaie şi se nivelează cu cuţitul, apoi se rulează sub formă de sul.

Se taie sulul la lungimea tăvii, se unge tava cu ulei sau margarină şi se pun în ea 2-3 suluri care se ung deasupra cu ulei sau margarină.

Se dă la cuptor la foc potrivit cam o jumătate de oră.

Când este gata se porţionează, se aşază pe platou şi se presară cu zahăr pudră.

Se serveşte caldă.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

sâmbătă, 24 martie 2018

The Best Of Opera - Maria Callas, Luciano Pavarotti, Natalia Margarit, Patrizia Chiti

2 Hours With The Best Opera Choruses Classical Music - Reading Focus Soothe Meditation

Handel: The Complete Chamber Music (The Academy Chamber Ensemble) CD 3

J S Bach: Organ Works (Lionel Rogg) CD 1

Piano Instrumental Music 2018 – Rhythm of Love – Greatest Piano Love Songs

Beethoven - Sonatas No.30,31,32 Op.109,110,111 (recording of the Century : Sviatoslav Richter 1956)

The Most Old Romantic Love Songs Collection - Best Love Songs 2018 New Songs Playlist

Cui i-e frica de Virginia Woolf (1980) - Albee Edward

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

Buna Vestire

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz