28 NOIEMBRIE 2018 PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni!

RELIGIE ORTODOXĂ 28 Noiembrie

Sf Cuv Mc Ștefan cel Nou; Sf Mc Irinarh

Viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou

   Este un lucru drept şi tuturor creştinilor bine primit - după dumnezeiescul glas al lui Pavel, marele propovăduitor -, a ne împărtăşi de pomenirea sfinţilor, precum zice şi acel vers al lui David: Pomenirea drepţilor cu laude şi celor drepţi li se cuvine laudă. Nu numai atât, dar este cuvios lucru şi dorit a avea pururea întru pomenire nevoinţele şi isprăvile sfinţilor, cele cu vitejie făcute. Tot aşa este cuvios şi drept lucru a scrie în cărţi faptele lor, pentru că prin vedere şi prin auzire ne suim către fapta bună şi către dumnezeiasca râvnă, în care se împlineşte acea Scriptură ce zice: Arată-mi faţa Ta şi fă-mă pe mine să aud glasul Tău. Căci amândouă se văd ca prin icoană şi prin cuvântul cel scris se fac auzite. Vederea icoanei se pricinuieşte de la cei ce au cu meşteşug acea ştiinţă. Iar cuvântul auzirii vine de la cei ce prin duh dumnezeiesc şi prin învăţătura cunoştinţei, cu taină au învăţat cele dumnezeieşti.

    Deci eu, fiind neîmpărtăşit de acestea amândouă, mă tem şi sunt fără îndrăzneală ca să deschid gura şi să întind mâna, că nu cumva să pătimesc chipul cel nesuferit al mândriei când voi grăi. Căci cursă mare sunt bărbatului chiar buzele lui, precum este scris, şi se prinde cu graiurile gurii lui fiecare şi răsplătire pentru cuvintele lui i se va da. Căci mare şi iubit este Cuviosul Mucenic Ştefan, care întâi începe această prăznuire şi multă este nimicnicia săracei mele minţi şi puţina-mi iscusinţă. Şi de unde voi începe cununa laudelor vieţii lui şi cum voi povesti strălucirea şi osteneala petrecerii lui? Nu mă pricep, iubiţilor. Sau cum voi pune bună îndrăzneală a muceniciei celei pătimitoare, pentru că minunile săvârşite de dânsul prin darul cel de sus, având minunată povestire, îmi tulbură gândul, îl înspăimântă şi îl silesc a se depărta din hotarele sale. Însă cât va ajunge puterea minţii mele, nu voi înceta a grăi, căci nu este osânda a nu lăuda după vrednicie, ci aceea este osânda a nu grăi după putere.

    De aceea, având deopotrivă cuvântul şi înţelegerea, pe care niciodată nu le-am uneltit la ceva de acest fel, cu toată puterea mea îndemnându-mă, am început a scrie, având în minte neascultarea cea strămoşească a Evei şi pe robul cel leneş care a îngropat în pământ talantul; că nu cumva prin zăbavnica trecere de vreme să vină în uitare o viaţă ca aceasta a cinstitului nostru părinte Ştefan.

    Pentru că, precum norul ascunde soarele, aşa şi vremea acoperă cele ce nu se grăiesc. Şi măcar că patruzeci şi doi de ani sunt de când a suferit sfinţitul sfârşit prin mucenicie, prea fericitul părintele nostru Ştefan; însă, fiind îndemnat, am adunat de la bărbaţi iubitori de adevăr, de la ucenicii lui, alergând ici şi colo, şi adunând din tinereţe şi până la bătrâneţe, povestirile naşterii şi ale morţii, preaveselitoare şi minunate; adunând ca dintr-un adânc, din vremea cea lungă şi din uitare culegându-le, ca şi albina cea iubitoare de osteneală, care din multe flori adună cele de folos la pregătirea mierei.

    Astfel am fost povăţuit de Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, Cel ce luminează pe tot omul ce vine în lume, Cela ce este mintea celor ce cu dreaptă credinţă înţeleg, şi cuvânt al celor ce se zic şi tuturor toate este şi se face; Cela ce dă lumină de învăţătură spre a cunoaşte când se cade a spune cuvânt căci arătarea cuvintelor Lui luminează şi înţelepţeşte pe prunci. Dar ca să nu întindem cuvântul prin lungi cuvântări, ţinându-mă de începutul ce este înainte, voi face început acestei vieţi plăcute lui Dumnezeu.

    Şi voiesc cu rugăciunile voastre să-mi ajutaţi, făcând milostiv pe Dumnezeu pentru viaţa mea înrăutăţită şi cerând cuvânt pentru deschiderea gurii mele, că nu cumva să mă osândesc, ca unul ce m-am apucat de cele mai presus de vrednicie, nimic cinstit şi vrednic de cuvânt aducând, care, nici după neputinţa mea s-a făcut, nici a urmat vreun chip din nebăgare de seamă. Ci, pe lângă darul cel de sus, care împarte fiecăruia toate cele potrivite, de la care toată darea cea bună şi toată dăruirea cea desăvârşită de sus este, pogorându-se întru cei vrednici ai Duhului, spre acelaşi început al vieţii, precum am zis, voi veni, aflând bun şi degrab împreună ajutător rugăciunile voastre.

    Dar tu, o, sfinţită prăznuire a creştinilor şi câţi aţi gustat din filosofia cea după Hristos cu vârful degetului, sîrguiţi-vă cu fierbinţeală în adevărată credinţă, să puneţi urechile minţii. Pentru că povestirea este de duhovnicească sănătate şi cu trupească sporire şi slăvire, ca la elini.

    Deci, acest bogat hrănitor şi aducător de bucurie al sfintei ospătări şi al vostru al tuturor celor împreună chemaţi la ascultare, cel cu numele întâiului mucenic şi cu lucrul de un nume şi de un chip -, nu era străin de bizantini, nici înstrăinat de cei ce locuiesc în cetatea cea împărătească. Pentru că al nostru este acesta cu naşterea, creşterea, jertfa cunoscută părinţilor noştri şi ardere de tot văzută. Pentru că în anii lui Artemie şi Anastasie Augustul (nu acela care a fost mai înainte de Zinon, care era eretic, ci alt Anastasie, în anii cei mai de pe urmă, care era dreptcredincios), zic în primul an al împărăţiei lui, iar de la zidirea lumii, şase mii două sute douăzeci şi doi (714), era în Constantinopol un bărbat cunoscut, nu din cei slăviţi în vrednicii, nici din cei îmbelşugaţi cu bogăţie din păgânătate, ci din cei ce vieţuiesc în îndestulare, apostoleşte zic, şi din lucrul mâinilor sale se hrănea; din care şi pe cei lipsiţi îi împărtăşea cu îndestulare.

    Acesta locuia în partea uliţei împărăteşti cea de obşte, care se zice Locul Crucii, spre partea cea din vale, unde sunt case mari ce se numesc ale lui Constă. Acolo locuind bărbatul cel iubitor de Dumnezeu, cu femeia cea de un chip şi amândoi hrănindu-se cu dreapta credinţă, li s-au născut două fiice. Deci, născându-se ele şi la vârsta venind, hrăneau părinţii pe fiicele lor din Scriptură şi în dreapta credinţă, asemenea lor.

    Şi dreptcredincioasa lor mamă, văzând vremea curgând şi că nu avea copil de parte bărbătească, cu greu suferea aceasta. Dar, fiind purtată de credinţă neîndoită, şi gândind la Sară, Ana şi Elisabeta, şi Scriptura aceea în mintea ei luând-o, că cel ce caută află şi celui ce bate i se va deschide, i-au urmat Anei celei de un nume, pentru că Ana îi era numele.

    Şi precum aceea în cortul Legii, aşa şi aceasta nu contenea înconjurând cinstitele locaşuri ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, dar mai ales în preacinstita ei biserică din Vlaherna, în fiecare zi mergând şi fiind nelipsită de la privegherea cea de toată noaptea spre vineri, aducând cereri rugătoare şi stând aproape înaintea sfântului chip al Sfintei Fecioare, care era închipuită purtând în braţe pe Fiul şi Dumnezeul nostru, mântuirea cea de obşte a neamului nostru, vărsa lacrimi şi grăia unele ca acestea:

    "Acoperământul celor ce aleargă la tine, de Dumnezeu Născătoare, ancora şi părtinitoarea celor ce în întristare te caută pe tine; limanul cel mântuitor al celor afundaţi în mâhnire în noianul vieţii şi al celor ce în deznădejde pe tine te cer în ajutor, grabnică ajutătoare; slava maicilor şi podoaba fecioarelor, ceea ce ai prefăcut la toată partea femeiască osânda strămoaşei Eva în îndrăzneală veselitoare prin naşterea ta cea dumnezeiască; miluieşte-mă şi pe mine şi mă auzi, şi rupe legătura ce este în mine, precum a maicii tale - adică a Anei când te-a născut pe tine -, şi arată-mă cu solirea ta cea de maică, a naşte şi eu copil de parte bărbătească, pentru ca să-l aduc Fiului Tău şi Dumnezeu!"

    Această rugăciune îndoind-o şi întreind-o femeia, punând obişnuita plecare de genunchi, a adormit. Iar cea grabnică spre ajutorul neamului nostru, ca o maică plecând mila Fiului său, pe femeia ce se mâhnea a prefăcut-o în veselie de maică cu un chip ca acesta: Stând lângă femeie în acelaşi ceas Preacurata Fecioară Maria, cu asemenea chip ca şi a icoanei celei zugrăvite, şi coastele acesteia lovindu-le, a sculat-o, zicându-i: "Du-te, femeie, bucurându-te, că vei avea fiu!" Iar ea sculându-se şi tulburându-se în sine, a aflat către sfârşit privegherea; şi întorcându-se acasă cu cântări de laudă, a zămislit în pântece.

    Atunci, în vremea zămislirii ei, îndreptătorului dogmelor Bisericii, lui Gherman, părintele nostru cel de obşte, prin hotărârea lui Dumnezeu, i s-a încredinţat cârma cetăţii împărăteşti. Şi de la Cizic fiind adus, ca o făclie prealuminoasă s-a aşezat, nu sub obroc, ci în sfeşnicul patriei, ca să strălucească la toată lumea, ca într-o casă. Iar la aşezarea în scaun a acestuia, toată adunarea cea de sub soare alergând într-una, şi toată vârsta, de la bătrân până la prunc, parte bărbătească şi femeiască. Şi îngerii coborându-se către acea veselitoare aşezare în scaun, împreună cu toţi s-au adunat cum şi aceste două stâlpari bine roditoare ale dreptei credinţe.

    Dar cinstita Ana, văzând mulţime de popor, voia a se întoarce acasă, pentru înghesuirea poporului şi pentru îmbulzeală, că nu cumva dintr-o înghesuială ca aceasta fără de vreme să lepede pruncul şi să-l omoare. Dar nu s-a plecat la aceasta cinstitul ei bărbat, ci ca un viteaz care putea cu virtutea trupului mai mult decât alţii, poruncind să se ţină bine de el, a putut să treacă în pridvoarele bisericii celei mari. De acolo a intrat în foişorul bisericii, în care suindu-se, aştepta intrarea lui Gherman, arătătorul de cele sfinţite. Pentru că multe cu adevărat făcându-se de către dânsul, atrăgea pe toţi ca să-l vadă cu ochii.

    Apoi arhiereul, făcând intrarea cea pornită de la Dumnezeu, o femeie l-a văzut pe acesta ca pe o văpaie de foc şi îndată a strigat: "Binecuvintează, preasfinte, pe fiul meu cel din pântece". Iar luminătorul întorcând ochii cu linişte şi pe femeie privind-o cu focul cel dinlăuntru al dumnezeiescului Duh fiind mişcat, cel plin de taine a zis: "Rodul pântecelui tău, după credinţa ta, femeie, să-l binecuvânteze Domnul, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale lui Ştefan, întâiul mucenic".

    Cu adevărat, credinţa cea bună, are şi mai bună răsplătire; că precum femeia cananeancă a auzit odată pe Mântuitorul Hristos: O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti, aşa şi aceasta a luat de la dumnezeiescul părinte, care purta în sine tot pe Hristos şi încă mai mult, primind şi numele pruncului ce avea a se naşte.

    Sfârşindu-se obişnuita învăţătură de taine, cuminecându-se toţi cu dumnezeieştile şi Preacuratele Taine ale lui Hristos şi cu mergerea în pace acasă, toţi depărtându-se, după câteva zile, iubitoarea de Dumnezeu Ana, împlinindu-se vremea, a născut pe noul Samuil. Iar după ce s-a născut acesta, îndată l-a numit cu numele întâiului mucenic Ştefan, după mai înainte vestirea cinstitului părintelui nostru Gherman.

    Trecând cele opt zile şi ducând pruncul la biserica Născătoarei de Dumnezeu, a luat numele cel mai înainte hotărât. Asemenea şi în Postul Mare, ducându-l în braţele sale maică să, precum a adus Ana cea vestită pe sfinţitul Samuil, au ajuns la Vlaherna, la cinstita biserică a Născătoarei de Dumnezeu, împreună cu bărbatul său, în care făcându-şi rugăciunea, şi-au luat cererea şi înaintea acelei dumnezeieşti icoane iarăşi stând, cu lacrimi mulţumind, zicea:

    "Bucură-te, întru tot curată, care mi-ai dezlegat sterpiciunea naşterii de copii, de parte bărbătească. Bucură-te preacurată care ai întors mâhnirea mea în bucurie. Bucură-te grabnică, mântuire a celor ce te caută pe tine, pentru că eu ticăloasa căutându-te, te-am aflat pe tine şi mai mult am luat, nu numai fiu, ci şi numele lui l-am primit de la slujitorul tău şi păstorul nostru".

    Apoi ridicând mâinile şi la picioarele acelei sfinte icoane pe prunc cu închinăciune lipindu-l, iarăşi striga: "Primeşte, o, Stăpâna, odrasla mijlocirii tale celei de maică, primeşte pe fiul care s-a rânduit mie mai înainte de zămislire; primeşte împrumutătoare, datoria datornicilor".

    Iar bărbatul ei cel iubitor de Dumnezeu, pentru întârzierea rugăciunii şi pentru vărsarea lacrimilor femeii, făcându-se fără glas şi de spaimă uimindu-se, arătând către dumnezeiasca icoană, a zis: "Aceasta îmi este, preadulce femeie, chezăşuitoare, părtinitoare şi ajutătoarea naşterii lui Ştefan". Apoi plecându-şi amândoi capetele şi închinându-se acelui sfânt pământ şi mulţumind ajutătoarei tuturor creştinilor, s-au dus acasă. Cu adevărat, mai înainte a arătat viteaza maică, cu proorocie, pe cel care mai pe urmă avea să mărturisească pentru icoana lui Hristos şi a Maicii Sale, precum mai pe urmă se va face cunoscut.

    Ajungând sfânta şi purtătoarea de viaţă Învierea Mântuitorului, pe cel sfinţit din pruncie luându-l părinţii, au ajuns la luminătorul preasfintei Biserici celei mari, a lui Dumnezeu, în seara Sfintei Sâmbete şi pe sfinţitul prunc îl aduc la baia naşterii celei de a doua, şi se botează în numele Sfintei Treimi, Celei începătoare de viaţă, de însuşi preafericitul luminător Gherman. Iar după ungerea cu dumnezeiescul Mir, căzând la picioarele purtătorului de Dumnezeu, începătorul păstorilor, mama lui striga: "Binecuvintează, cinstite părinte, pe cel ce din pântece numele i-ai cunoscut".

    Iar cinstitul Gherman, socotind că nu este de trebuinţă să facă altă rugăciune, după ungerea mirului, apucând capul tatălui cu o mână şi cu cealaltă arătând pe prunc cu degetul, a zis: "Dumnezeu, Care luminează pe tot omul care vine în lume, să arate pe copilul acesta, la fel cu cel al cărui nume a luat". Astfel, după binecuvântare, au mers acasă.

    Acestea s-au petrecut în pruncie cu purtătorul de Dumnezeu, părintele nostru Ştefan. Acestea pentru zămislirea, naşterea, numirea şi luminarea lui, sunt preaveselitoare şi adevărate povestiri. Să începem dar şi cuvântul isprăvilor lui, celor mai de pe urmă de Dumnezeu dăruite; căci dacă cele dinaintea uşilor sunt unele ca acestea, cu mult mai vârtos cele mai dinlăuntru. Pentru că acel cuvios, prin duhovniceasca naştere de a doua, născându-l cinstita maica noastră a tuturor, ca dintr-un sin l-a alăptat cu lapte tainic şi, ca o hrană tare, i-a pus înainte cunoştinţa dumnezeieştilor gânduri.

    Aceasta, precum am zis, l-a odrăslit şi ca o maică l-a hrănit şi din dumnezeieştile cugetări l-a învăţat. Viaţa acestuia strălucind, sufletul lui l-a înfrumuseţat şi la înălţime s-a suit. Maica Biserică pe acesta l-a făcut iubit lui Dumnezeu, şi l-a primit pe acesta, care venise din nefiinţă, şi când s-a mutat din cele de aici, iarăşi l-a primit ca pe un străin, Care şi martor al vitejiei lui are să i se facă, când Judecătorul tuturor va da după vrednicie răsplătirile.

    Dar am greşit în aceste cuvinte, căci, lăsând cele ce trebuia să grăiesc mai întâi, am făcut ca cei care încep întâi acoperământul casei să-l săvârşească. Deci, de aici ţinta cuvântului meu va fi iarăşi către cele dinainte. Părinţii acestui preasfinţit copil, văzând că vârsta copilului trece şi ajunge vârsta de şase ani, l-a dat la învăţătura cărţii şi a Sfintelor Scripturi. Iar în fiecare zi necontenit desfătându-se în ştiinţe, a covârşit pe toţi, nu numai în acestea, ci şi de toată faptă bună îngrijindu-se. Pentru că nu lipsea împreună cu sfinţita sa maică, mergând noaptea la obişnuitele privegheri ce se făceau şi la pomenirile sfinţilor. Şi un dar ca acesta a luat acest cinstit copil, încât în vremea catismelor, citirea săvârşindu-se, stătea înaintea sfintei uşi şi luând aminte la citeţ, din ascultare el a învăţat cele ce se citeau şi în gură le avea, ori mucenicie, ori viaţă, ori învăţătură a vreunui părinte, dar mai ales ale părintelui celui cu gură de aur şi curgătoare de miere; căci zicea că mai mult doreşte de dumnezeieştile lui învăţături.

    Astfel, cel din pruncie sfinţit şi al prea vestitului Timotei împreună locuitor, învăţătorului celui de obşte urmând în toate, pe cele din urmă uitându-le şi la cele dinainte în toate zilele tinzând, nu contenea ca David să zică: Cugetând ziua şi noaptea la legea Domnului, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor. Căci ştia, că nu după multă vreme, vor da roade ostenelile sale. Acest cinstit Ştefan învăţând, pe mulţi din cei de o vârstă cu el i-a întrecut în puţină vreme, prin iubirea de Dumnezeu şi prin iubirea de învăţătură, pentru că era osârdia lui mai presus de vârstă; încât se minunau de dânsul cei ce l-au născut, zicând că, cu adevărat fiu al rugăciunii este acesta.

    Deci, într-acestea sfinţitul tânăr se învăţa, făcându-şi mintea curată, luminată şi cuvântătoare de Dumnezeu. Apoi, învăţând dumnezeieştile Scripturi, dorea să se facă râvnitor al sfinţilor bărbaţi, care pomeneau de dânsele. Şi acestora urmând, nicidecum nu făcea pomenire de desfătare, nici nu dorea slavă deşartă, nici gura să nu înceta a lăuda pe Dumnezeu.

    În vremea învăţăturii lui, Leon cel de neam sir, idumeul, din părţile Răsăritului, s-a sculat asupra împăratului Teodosie, care, judecind că nu este un lucru bun a face război creştinii între ei, l-a făcut pe păgân a se linişti. Dar îndată tiranul a venit la împărăţie; câinele la cele sfinte şi porcul spre mărgăritar. Şi ca o vulpe cu vicleşug, pentru sfiala cea către marele Gherman, întâiul şezător, s-a prefăcut că este dreptcredincios.

    Dar după al zecelea an al stăpânirii lui, acest nou Baltazar a adus eresul maniheic în Biserică. Şi pe poporul cel de sub dânsul adunându-l în mijlocul tuturor, ca un leu răcnind fiara cea neîmblânzită, din inima lui a izbucnit un glas ticălos, ca din muntele Etnei foc şi pucioasă, zicând: "Idolească meşteşugire este închipuirea icoanelor şi nu se cade a se închina acestora". Iar iubitorul de Hristos şi dreptcredinciosul popor tulburându-se şi suspinând, de aici înainte pierzătorul îndată a tăcut, şi către altă socoteală a întors cuvântul. Cu adevărat mormânt deschis era gâtlejul lui şi perete văruit inima sa.

    Cunoscând această Gherman, propovăduitorul buneicredinţe, şi stând împotriva tiranului, îi zise: "Împărate, Stăpânul Hristos şi Mântuitorul nostru Dumnezeu, întrupându-Se din preacuratul sânge al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi desăvârşit arătându-Se ca noi şi scris împrejur, toată slujirea idolească a pierit şi tot chipul idolesc s-a trimis focului şi întunericului. Iar de la petrecerea Lui împreună cu noi şi de la învăţătura de lume mântuitoare a Apostolilor Lui, până acum sunt şapte sute treizeci şi şase de ani.

    Iar părinţii cei drepţi care au petrecut în aceşti ani n-au cugetat pentru sfintele icoane ceva de acest fel. Pentru că din început, după înălţarea lui Hristos la cer, s-a închipuit vederea icoanelor. Căci chiar de către femeia ce-i curgea sânge, pentru minunea ce s-a făcut, s-a zugrăvit icoana Mântuitorului pe stâlp; precum şi cea nefăcută de mâna în cetatea Edesa.

    Apoi şi icoana zugrăvită de Luca Evanghelistul a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, care din Ierusalim s-a trimis lui Teofil. Încă şi sfintele şase soboare aflându-le pe acestea, au rânduit a ne închina şi a nu le depărta pe dânsele. Şi să ştii, împărate, că dacă aceasta vei ţine, pentru sfintele şi cinstitele icoane sunt gata să mor. Pentru că icoana lui Hristos poartă numele aceluiaşi sfânt cu care în trup S-a arătat şi cu oamenii împreună a petrecut. Drept şi sfânt lucru este a muri pentru numele Lui. Că cel ce necinsteşte icoana Lui, împotriva lui Hristos trimite necinstea".

    Acestea auzindu-le împăratul cel fără de lege şi răcnind ca un leu, a trimis slujitori şi purtători de săbii în casa patriarhală, poruncind a coborî pe sfântul de acolo în pumni şi cu ocări. Coborându-se Sfântul Gherman şi vieţii celei singuratice părtaş făcându-se, era jale a vedea toată cetatea înălţând plângere pentru el, căci se păgubea de învăţătura părintelui cea curgătoare de miere. Ziua aceea nu a fost lumină, ci întuneric, tânguire, vaiete peste vaiete, după cum zice proorocul.

    În aceste zile triste, păgânul Anastasie, cu mâna de păgânătate, i-a luat arhieria cu ostaşi, iar nu cu hotărârea buneicredinţe a lui Dumnezeu, Care toate ale Bisericii le-a dat împăraţilor.

    Deci în aceste vremi, tiranul cuprins de eres, s-a ispitit să coboare sfânta şi stăpâneasca icoană a lui Hristos Dumnezeul nostru, cea pusă deasupra uşii împărăteşti, care se zice sfânta Halchi (adică de aramă) şi să o dea focului; care lucru l-a şi făcut. Iar în vremea coborârii, cu râvnă dumnezeiască întărindu-se femeile cinstite şi cu vitejie sărind înlăuntru şi apucându-se de scară, iar pe surpătorul spătar aruncându-l şi târându-l la pământ, l-au dat morţii.

    Şi îndată alergând, au ajuns la casa patriarhală, lovind cu pietre pe răul credincios Anastasie şi zicând: "Prea necuratule şi vrăjmaşule al adevărului, pentru aceasta ai râvnit preoţia, ca să răstorni sfintele podoabe?"

    Deci aceasta nesuferind-o nelegiuitul, a fugit de la faţa dreptcredincioaselor femei şi la tiran alergând, l-au făcut, ca prin sabie să omoare pe femeile cele sfinte; care lucru cu adevărat s-a şi făcut. Şi pentru icoana lui Hristos pătimind, au luat răsplătire de la Hristos în împărăţia cerurilor, împreună veselindu-se cu toate sfintele purtătoare de nevoinţe.

    În acea vreme Constantinopolul era în eres. Şi mîhnindu-se nu puţin cei ce locuiau într-însul cu bună credinţă, plecând nu puţini din patrie, s-au mutat în locurile cele dreptcredincioase. Deci într-aceste lucruri întristătoare căzând şi părinţii fericitului Ştefan, căutau mântuirea. Însă erau ţinuţi vrând să împlinească făgăduinţa copilului lor; şi socotind că nu este cu putinţă ca el să petreacă în mănăstirile Bizanţului pentru tulburarea tiranului, fiind mişcaţi de Dumnezeu şi de înger povăţuindu-se - precum odinioară dumnezeiescul părinte Iosif împreună cu Născătoarea de Dumnezeu au fugit în Egipt de la faţa lui Irod, ucigaşul de prunci -, tot aşa şi aceştia împreună cu Ştefan, copilul cel de Dumnezeu cugetător, pornind din patrie şi intrând în corabie la Calcedon, au călătorit spre calea ce duce la muntele Cuviosului purtătorul de Dumnezeu, părintele nostru Axentie. Pentru că în muntele acesta mai înainte locuind marele şi purtătorul de semne părintele nostru Axentie, a trimis razele minunilor sale în toată lumea, şi credinţa a luminat-o, arătând multă vitejie împotriva celor necredincioşi Dioscor şi Evtihie, la al patrulea Sinod ecumenic, ce a fost adunat în Calcedon.

    Acest munte este în sânul Nicomidiei, în preajma eparhiei Bitiniei, şi este foarte veselitor celor ce voiesc a se mântui; înalt mai mult decât toate vârfurile, rece, uscat şi, ca să zic aşa, atingând de cer. Pe acest munte, dacă cineva l-ar fi numit munte al lui Dumnezeu, muntele Horeb, muntele Carmel sau muntele Sinai, ori Taborul, ori Livanul sau cetate sfântă, ca un munte din cei ce se aflau în Ierusalim, nu ar greşi deloc; căci unde este loc de mântuire, acolo, pe drept cuvânt, este Ierusalimul cel adevărat.

    Deci, în acest sfânt munte, de la Sfântul Axentie până acum, părinţii se închideau în peşteră şi după moarte aflau raiul. Astfel, după sfârşitul vieţii dumnezeiescului părintelui nostru Axentie, Serghie, ucenicul lui, a locuit în peşteră; după acesta, al treilea purtător de semne şi care în tot chipul în fapte bune a strălucit, Vendimian; apoi al patrulea, Grigorie cel înfrânat şi plin de sfintele cărunteţi, iar după dânsul, al cincilea, cinstitul Ioan, noul Avraam, şi părtaşul darului înainte vederii.

    Deci, către Cuviosul Ioan aducând Grigorie şi Ana, doimea cea de Dumnezeu cugetătoare, pe cinstitul fiu Ştefan, ca pe o jertfă, l-au rugat, cerând să-l primească şi să-l învrednicească sfinţitului şi îngerescului chip, zicând că este fiu al rugăciunii şi că, mai înainte de naştere, încă în pântece fiind, l-a făgăduit vieţii monahiceşti. Iar cinstitul bătrân, plin fiind de darul cel înainte văzător, precum mai sus am zis, şi cunoscând obiceiul bine statornicit al copilului, adică mişcările, liniştea feţei şi aşezarea ochilor, şi mai în scurt, tot sfântul dar care era într-însul, a zis: "Să te binecuvânteze pe tine Dumnezeu, fiule, şi să te facă vas de alegere". Iar părinţilor lui le-a zis: "Într-adevăr s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta".

    Făcându-se obişnuita slujire şi priveghere, sosind dimineaţa, după obişnuita împlinire a canonului, luându-l pe dânsul purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Ioan, înaintea sfintei peşteri şi, învăţându-l multe, i-a zis:

    "Fericit eşti, fiule Ştefan, că astăzi a doua baie o ai, cu lumina îmbrăcându-te şi cu a doua străjuire; fericit eşti, fiule, că glasul lui Hristos îl împlineşti astăzi evangheliceşte, lăsând tată, mamă, surori şi toate cele ce sunt astăzi şi mâine, şi porţi crucea Lui pe umeri, pentru ca să moşteneşti împărăţia cerurilor. Fericit eşti, fiule, că prooroceşte ai ales a fi în casa lui Dumnezeu, mai vârtos decât a locui în locaşurile şi în cetăţile ereticilor celor defăimători de creştini.

    Vezi, fiule, chemarea vredniciei celei monahiceşti, căci nu este lupta împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva începătoriilor, a stăpâniilor lumii şi întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii pentru cele cereşti, precum zice vasul alegerii Pavel. Vezi, fiule, împreună cu cine te rânduieşti, să nu ai iarăşi dor de părinţi, ci pentru Dumnezeu, căci Acesta te-a zidit şi te-a mântuit; iar aceia care i-au iubit, i-au pierdut şi i-au dat muncii, precum zice dascălul scării luminătoare. Vezi, fiule, să nu te întorci la cele ce ai lăsat, căci şi aceasta s-a scris: Nimeni, punând mâna sa pe plug şi întorcându-se înapoi, este îndreptat în împărăţia cerurilor".

    Deci acestea învăţându-l pe dânsul şi mai multe decât acestea, apoi cerând şi luând din mâinile lui foarfecele, l-a tuns la vârsta de şaisprezece ani şi l-a îmbrăcat în îngerescul chip. După aceasta părinţii cuviosului, depărtându-se de munte, au ajuns acasă, lăudând şi mărind pe Dumnezeu.

    Cinstitul Ştefan începu astfel nevoinţele, purtând grijă de merindele pentru fapta bună, dând lui Dumnezeu rodul cel potrivit al fiecărei vremi. Iar împotriva lăcomiei pântecelui rodul îi era înfrânarea şi când îi veneau gânduri de dezmierdare trupească, iarăşi înţelepciunea îl odrăslea. Iar mânia şi iuţimea atât de mult le-a stăpânit, încât prooroceşte putem zice: "Era ca un surd, neauzind, şi ca un mut, nedeschizînd gura sa, rodind dragoste şi răbdare".

    Şi aşa pe toate le-a biruit şi întreitele învăluiri nălucitoare ale gândurilor le-a surpat, pentru că postul lui era mare şi rugăciunea nu înceta, fiind cu obiceiul blând, cu gura tăcut, cu inima smerit, cu duhul umilit, cu trupul şi cu sufletul curat, cu fecioria fără prihană, sărăcia cea adevărată şi neagoniseala cea apostolească.

    Apoi ascultarea lui era fără cârtire şi supunerea cu sârguinţă, lucrarea cu răbdare şi ostenelile osârduitoare, încât se minună de fapta lui bună în toate, purtătorul de Dumnezeu Ioan şi zicea: "Fiule, încetează cu multă ajunare, pentru asprimea muntelui şi pentru cumplita suflare a vânturilor că nu cumva să osteneşti la slujire". Pentru că el slujea cuviosului la cele trebuincioase şi îi aducea apă de la mare depărtare de loc.

    În partea dinspre miazăzi a muntelui, în loc şes şi neted, unde este şi cimitirul cuviosului părintelui nostru Axentie, care însuşi l-a lucrat încă trăind, când era în munte, a făcut mănăstire de femei sfinte, numind-o Trihinaria. Fericitul Ştefan pentru asprimea şi greutatea locului sau pentru îmbrăcămintea cea vârtoasa şi aspră a hainelor, prin rugăciunile cuvioşilor părinţi, în acest loc greu de umblat, precum s-a zis, cărând apa şi făcând toată trebuinţa în vreme de arşiţă şi de iarnă, n-a îngenuncheat de oboseală niciodată, nici nu a lăsat obişnuita sa pravilă. Ci în toate zilele era bun, osârduitor şi neispitit de patimi şi de diavoli. Apoi, urmând cinstitului său învăţător Ioan, nu lipsea de la dânsul, învăţând să se îngrijească de cele spre mântuire.

    Cuviosul Ioan era povăţuitorul său, bărbat desăvârşit în toate faptele cele bune şi plin de darul lui Dumnezeu şi de darul proorociei. Odată, ajungând la munte preacinstitul Ştefan, a aflat pe purtătorul de Dumnezeu Ioan lângă fereastra peşterii cu capul plecat şi plângând amar. Cum a intrat, a făcut obişnuita metanie, dar binecuvântare n-a luat, pentru că se tânguia părintele cu amar. Iar el gândea, pentru ce oare va fi plângerea părintelui?

    Iar acel blând părinte, de la Dumnezeu cunoscând gândurile sfântului, ridicându-l pe dânsul, a zis: "Pentru tine este tânguirea mea, o, preacinstite fiule, pentru că am cunsocut că în vremea ta va creşte şi se va răsturna locul acesta de eresul arzătorilor de icoane, ce acum fierbe". Iar cinstitul Ştefan suspinând din inimă, a zis cu durere: "O, părinte, poate voi pieri şi eu cu păgânătatea lor, nemîntuindu-mă!" Iar Cuviosul Ioan a zis: "Ba nu, fiule, vezi că scris este: Cela ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui". Şi mai înainte i-a spus lui toate cele ce erau să i se întâmple.

    În anul acela, tatăl cinstitului Ştefan şi-a sfârşit viaţa şi venind în cetate era de faţă la îngroparea părintelui său şi după îngroparea lui, vânzând toate averile în Constantinopol, le-a împărţit la săraci, apoi împreună cu mama sa şi cu o soră - fiindcă cealaltă se tunsese în călugărie mai înainte în altă mănăstire a Bizanţului -, pornind din patrie a ajuns la sfântul munte. Iar cinstitul Ştefan făcând a se binecuvânta mama şi sora sa de sfântul bătrân Ioan şi a se învăţa cuvântul adevărului, le-a coborât pe dânsele în mănăstirea femeiască şi numărându-le împreună cu sfânta obşte, el s-a făcut părinte duhovnicesc mamei sale celei trupeşti şi surorii sale. Şi după împlinirea sfântului chip, suindu-se la munte, s-a dus la cea dintâi nevoinţă.

    În toate lucrurile plăcute lui Dumnezeu, binepetrecînd purtătorul de Dumnezeu Ioan, a adormit în pace şi de la cele de aici bine s-a mutat, după ce mult a învăţat pe Sfântul Ştefan. Iar la sfârşit i-a zis: "Mântuieşte-te, fiule, şi vezi sfârşitul primejdiei ce vine asupra ta". Deci pentru aceasta cugetătorul de Dumnezeu Ştefan neîntristîndu-se, ci mai vârtos veselindu-se, a bătut în toacă şi a arătat adormirea părintelui.

    Şi era veselie de pustnici din munţii cei dimprejur, din dealuri şi din văi, ca nişte cerbi însetaţi, alergând la muntele izvorului purtătorului de Dumnezeu Axentie, ca să-l sărute pe Ioan la sfârşit şi să-l îngroape. Şi astfel trupul lui cel cinstit şi sfânt l-a aşezat în cimitirul părinţilor, iar cinstitul lui suflet a fost dus în ceruri de îngerii lui Dumnezeu, spre veşnică bucurie.

    Dar a merge din slavă în slavă şi de la sfânt la sfânt este lucru potrivit, căci nu lipseşte numărul robilor lui Dumnezeu. Căci Moisi, săvârşindu-se, era de faţă Iisus al lui Navi; iar Ilie, înălţându-se, Elisei s-a făcut moştenitor al cojocului şi al darului îndoit. În acest fel şi purtătorul de Dumnezeu Ioan, de la cele de aici mutându-se, cinstitul Ştefan a moştenit locul şi darul îndoit. Pentru că se cădea aceasta, ca cel ce a moştenit cele dintâi învăţături ale lui şi puţin lipsea Cuviosului Ştefan a se potrivi cu faptele cele iubitoare de Dumnezeu ale fericitului Ioan. Precum copilul moşteneşte cele ale tatălui său, în acest chip s-a întipărit şi caracterul faptei bune a învăţătorului său.

    Deci acesta, locuitor al cereştii mitropolii, Sfântul Ştefan cel desăvârşit între monahi, care după urmare a fost al şaselea cu numărul locuitor al dumnezeieştii peşteri şi de suflete mântuitor, noul Israel, al şaselea fiind de la Adam şi tată al lui Enoh, cunoscându-se prin asemenea bună plăcere. Pentru că şi el s-a cunoscut al şaselea de prea fericitul Axentie, care, ca pe un fiu zămislind frica de Dumnezeu, după proorocul, ca pe un nou Enoh l-a născut. Iar de mutarea dascălului mîhnindu-se, gândea ca un bun următor să împlinească nevoinţa învăţătorului.

    Şi precum cei ce obişnuiesc a trece pe mare şi fac îndelungată călătorie - fiindcă firea apelor nu are căi rânduite -, ci la stele luând aminte, îşi fac calea lor; şi precum, iarăşi, cei ce umblă pe uscat, când voiesc a merge undeva, nu se încredinţează drumurilor necunoscute, temându-se de rătăcire şi îngrozindu-se de pândirile tâlharilor, ci caută drumurile cele împărăteşti şi cu multă întemeiere săvârşesc calea; în asemenea chip a fost şi prea fericitul părinte Ştefan, fiindcă voia a trece noian de viaţă grea şi se sârguia a călători la Ierusalim, cetatea cea de sus, ca la nişte stele ce-l povăţuiau de sus, căuta la învăţătorii vieţii celei plăcute lui Dumnezeu şi la cuvioşii cinci părinţi dinaintea lui, locuitori ai acelei sfinte peşteri, de la Axentie până la Ioan.

    Şi ca pe o cale împărătească şi ca pe un drum mare urmând calea cea călcată de aceştia, sîrguindu-se a se sui deasupra, s-a apropiat de o căsuţă strâmtă şi s-a încuiat într-o stâncă de sub pământ la treizeci şi unu de ani ai vieţii sale. Apoi învăţând iubirea de linişte, a ajuns desăvârşit, nimic câştigând din cele ale acestui veac. Pentru că în chipul albinei ca şi într-un stup, în peştera muntelui închizându-se Cuviosul Ştefan, lucra mierea cea dulce a faptelor bune cu sârguinţă, aducând-o lui Dumnezeu, Împăratul tuturor.

    Astfel, iscusindu-şi simţirile ca să se deprindă a cunoaşte pe cel bun din cel rău, a învăţat a lucra apostoleasca împletire a mrejelor, adică meşteşugul pescăresc, precum şi al bunei scrieri, pentru ca să nu îngreuieze pe cineva, ci mai vârtos prin ostenelile sale să dea şi celui ce are de trebuinţă. De toată grija pământească lepădându-se, o singură grijă avea, adică cum să placă lui Dumnezeu în rugăciuni şi în posturi. Nu numai atât, ci şi de toată faptă bună purtând grijă, ca un lucrător de pământ ales, tăia din rădăcină mărăcinii patimilor, curăţind gândurile ce se ridică la cunoştinţa lui Dumnezeu, împlinind acel proorocesc glas ce zice: Înnoiţi-vă vouă înnoiri şi să nu semănaţi peste spini.

    În aceste lucruri plăcute lui Dumnezeu iscusindu-se prea fericitul Ştefan, tuturor din aceasta se făcea arătat; căci adevărată este aceea ce s-a zis că nu poate cetatea să se ascundă, deasupra muntelui stând. Şi ce se întâmpla din petrecerea lui cea bună? Mulţi aprinzându-se de dumnezeiasca râvnă pentru Hristos, au alergat acolo şi împreună cu dânsul se rugau ca să dobândească sălăşluirea şi l-au rugat să li se facă povăţuitor al vieţii lor celei după Dumnezeu.

    Deci deabia s-a plecat, căci îl sileau, făcându-se tuturor toate şi învăţând a căuta fiecare, nu numai pe ale sale ci şi pe ale aproapelui, ca să se mântuiască. Acolo au mers către dânsul până la doisprezece fraţi deodată, cărora evangheliceşte poruncindu-le, după cuvintele Domnului că Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară, îi primeşte pe aceştia cu bucurie, ca un învăţător bun de copii, îndemnându-i către nevoinţele pustniciei. Întâi a primit pe un oarecare Marin, bărbat bun şi blând cu chipul, apoi pe un oarecare Ioan şi după dânsul pe Zaharia, om iscusit în calea cea duhovnicească, între care şi pe Cristofor şi pe perechea satanei muşcătoare pe ascuns, pe Serghie şi pe Ştefan, cel ce de la Dumnezeu s-a robit de tiranul.

    Pentru care, după aceasta voi povesti şi despre alţi şase, ale căror nume sunt în cartea vieţii. Şi aşa muntele s-a făcut cetate, viaţă de obşte minunată, şi a primit sfinţenie, pregătindu-se cele de trebuinţă prin dăruirea lui Dumnezeu şi prin rugăciunile cuviosului, precum şi alte case trebuincioase şi cele de nevoie în ele. Apoi s-a alcătuit viaţă de obşte dreptcredincioasă, purtând numirea Sfântului Axentie, strămoşul Cuviosului. Iar tiranul, pornindu-se cu vrăjmăşie către sfântul, surpând locaşul acesta de tot, l-a numit dealul lui Axentie. Aşa se zice de cei împreună următori ai lui până în ziua de astăzi.

    Deci starea vieţii de obşte întemeindu-se cu bună cuviinţă, părintele nostru Ştefan lua aminte la ancoră cuvântului. Şi din peştera cea de Dumnezeu zidită luminând soborul, îi sfătuia, zicând: "Fiilor, luaţi aminte de voi şi de sufletele voastre şi, lepădând frica ce vine de la diavolii cei stricători de suflete sau trândăvia, să iubiţi mult pe Dumnezeu. Că dragostea către El, nu osebirea de materie sau frică cea rea, ci mărimea de suflet a aşezământului, o face să stea, arătându-se îndestularea în darurile cele mici ale pustniciei voastre.

    De asemenea, mâhnirea şi întristarea lăsându-le departe, cu veselie să vă apropiaţi de Dumnezeu, proorocescul vers ţinându-l în minte de-a pururea, că a mă lipi de Dumnezeu bine îmi este, a pune în Domnul nădejdea mea. Pentru că hrăneşte nădejdea precum şi adevărul nu mai puţin.

    Deci de vreme ce a sârguitorilor este împărăţia cerurilor, după glasul Domului, şi silitorii pe dânsa o dobândesc, aşa şi noi, fraţilor, după marele propovăduitor şi dumnezeiescul Pavel, fiind lipsiţi, necăjiţi, rău pătimind, goi fiind, flămânzind şi însetând, în pustietăţi rătăcind, în munţi, în peşteri, în prăpăstiile pământului, să trecem scurta nemernicie a vieţii noastre cea mult chinuită cu dreaptă credinţă, şi pe aceea moştenind-o, să zicem către judecătorul cel nemitarnic: Vezi smerenia şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele.

    Cu acestea şi cu multe alte cuvinte mângâietoare luminând prea fericitul părintele nostru Ştefan pe fiii pe care în Domnul i-a născut, în fiecare zi nu se odihnea, crescându-i pe dânşii în rânduiala mântuirii.

    Ajungând până la douăzeci de ucenici cu numărul, pe Marin, bărbatul cel de Dumnezeu întărit, la ale economiei şi la toate ale locaşului l-a aşezat prea fericitul întâi. Iar el punea mai aspre nevoinţe pe sine, având dorinţă ca mai cu strâmtorare să se închidă, decât în strâmtoarea peşterii. Pentru că capul muntelui cu o piatră mare terminându-se, avea o râpă adâncita spre partea de miazăzi în care se afla şi mănăstirea şi peştera cea de Dumnezeu zidită, ce este acoperită şi neînviforată de vânturile cele iernatice ale Crivăţului şi ale Liviei.

    Pe acest vârf înconjurându-l preafericitul nostru părinte Ştefan, a zidit într-însul o chilie foarte mică în lungime şi lăţime, înălţime şi adâncime, ca de un cot şi jumătate înălţimea, ca de doi lungimea şi spre partea de răsărit fiind o cămăruţă de rugăciune, având înălţimea numai cât putea să stea. Iar cealaltă toată voind a se acoperi de acoperământul cerului, a lăsat-o descoperită. Pe această mică chilie a făcut-o strâmtă şi înfricoşată, încât cei ce o vedeau ziceau că este ca un mormânt, iar nu locuinţă de odihnă.

    Şi să nu socotească cineva din cei prihănitori că aceasta o făcea mai mult decât părinţii cei mai dinainte, pentru că învăţa nevoinţele cele plăcute lui Dumnezeu ale Cuviosului Axentie, iar el era ca un nou Elisei care a primit cojocul lui Ilie în muntele Carmelului; de aceea a voit a face întocmai ca purtătorul de Dumnezeu Axentie. Şi era mai presus de ceilalţi părinţi, căci avea mai tânăra vârsta, fiind de patruzeci şi doi de ani atunci când s-a mutat în vârful muntelui.

    Ucenicii lui necunoscând pentru ce s-a făcut o asemenea zidire, Cuviosul Ştefan a chemat la miezul nopţii pe Marin, cel de Dumnezeu întărit şi acestuia povestindu-i scopul, ca unui fiu iubit, împreună cu dânsul, ieşind din peşteră, au intrat în acea înfricoşată locuinţă cu chip de mormânt. Iar dimineaţă, după cântărea de psalmi, toţi fraţii, după obicei, punând metanie înaintea uşii peşterii ca să-i binecuvânteze sfântul, glasul părintelui celui milostiv ce se auzea în fiecare zi, nu mai răsuna în urechile lor cele ascultătoare. Nedumerindu-se ei, după multă vreme sculându-se şi în peşteră sărind, nu era acolo cel căutat. Şi părîndu-li-se că au pierdut pe părintele lor, apoi mâinile la gură punându-le şi, arătând cu degetul, ziceau: "Oile toate fiind de faţă, păstorul cum lipseşte?"

    Pornind pe calea cea de la vale, se duceau vărsând lacrimi şi cu pumnii în piept se băteau, ca unii ce au pierdut pe părintele lor. Iar părintele, simţind întristarea lor cea dureroasă, cu glas blând şi dulce îi chema cu grăbire la vale. Şi ei, ca nişte peşti ce aleargă după rima din aruncarea undiţei, auzind glas, deodată s-au întors şi către dânsul alergând şi încă purtând pe obraz rămăşiţele plânsului, cu tânguire şi cu suspinare ziceau către dânsul: "De ce te-ai dat la aspre şi aducătoare de moarte nevoinţe, cinstite părinte?" Iar Cuviosul a răspuns către dânşii, zicând: Fiilor, strâmtă şi cu necazuri este calea ce duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află pe dânsa.

    Şi îndată, acest cuvânt auzindu-l, s-au liniştit, rugându-l ca măcar să acopere chilia lui. Iar el a zis că se îndestulează a se acoperi cu acoperământul porţilor cerului. Acolo petrecea, vara arzându-se şi iarna îngheţând; iar sub îmbrăcăminte avea trupul încins cu fiare şi de la umeri până la mijloc era înconjurat cu altă cingătoare de fier pironit de amândouă părţile şi pe sub braţe cu altă cingătoare de fier. Îmbrăcămintea o avea din piele şi chiar sfântul culion şi analavul cel purtător de cruci, asemenea şi sfinţita mantie a chipului monahicesc. Iar pentru odihnă avea numai o rogojină, după chipul purtătorului de Dumnezeu Ioan, care a fost învăţătorul lui.

    Deci în aceste sporiri petrecând neprihănitul părinte, nu era cu putinţă a se ascunde, precum mai înainte s-a zis, fiind el cetate pusă pe muntele cel mare şi dreptcredincios. Pentru aceea s-a arătat vestit luminător al tuturor, mai ales al dreptcredincioşilor care locuiau în împărăteasca cetate. Şi mulţi către dânsul venind în munte pentru folosul lor, numai din vederea cea cuviincioasă folosindu-se, iarăşi se întorceau acasă, lăudând şi preamărind pe Dumnezeu; între care era şi o femeie din cele dreptcredincioase cu duhul şi bogată, suferind văduvia.

    Aceea, auzind în fiecare zi de la toţi despre dumnezeiasca nevoinţă a cinstitului părintelui nostru Ştefan, şi uitând de slăbiciunea femeilor, a pornit întrebând şi a ajuns la dealul sfinţitului păstor. Apoi aproape de chilia cuviosului fiind, se ruga să dobândească binecuvântare. Iar părintele săvârşind rugăciunea, ea s-a sculat plângând şi a spus sfântului toate ale sale şi văduvia şi nerodirea de fii şi că, dorind să dobândească monahicească viaţă, caută a se mântui. Dar iubitorul de Dumnezeu părinte învăţând-o pe dânsa cu cuvinte duhovniceşti şi cele pentru mântuire rânduindu-i, a eliberat-o, zicând: "Vezi, femeie, cui te făgăduieşti, că nu cumva să te ajungă moartea, mai înainte de a împlini făgăduinţa".

    Cinstita femeie, punând în suflet cuvintele purtătorului de Dumnezeu părinte, precum ceara primeşte închipuirea peceţii, aşa neclintit îl păstra. Şi ajungând la limanul corăbiilor Calcedonului, a înotat către patrie înapoi şi toate averile sale vânzându-le în Constantinopol şi împărţindu-le săracilor cele mai multe, temându-se de moartea sufletului, după cuvântul cinstitului părinte, se sârguia să împlinească făgăduinţa.

    La urmă, pornind de la a sa cetate, a lăsat, după Evanghelie, părinţi, cunoscuţi, prieteni, rudenii şi vecini şi crucea lui Hristos ridicând, s-a suit în minunatul munte, aducând aur la Cuviosul, ca să se împartă de dânsul mai bine. Iar în preajma chiliei punând obişnuita metanie, a zis: "Binecuvintează, părinte". Sfântul cu asprime i-a răspuns: "Mântuitorul, prin Evanghelie luminat spune, că cine nu se va lepăda de toate avuţiile sale, nu poate să fie ucenic al Meu. Pentru ce tu porţi încă rămăşiţele lumii împrejur?"

    Iar femeia, spăimântata pentru darul cel înainte-văzător al părintelui şi de mustrarea cea cu asprime, cu ruşinea cea cuviincioasă femeilor, a zis către dânsul: "Nu fiind ţinută de dorul cel stricăcios am adus aici acest aur, cinstite părinte, ci ca prin mâinile tale cele cuvioase, să se împartă mai bine pentru sufletul meu cel înfocat".

    Dar iubitorul de Dumnezeu părinte a zis: "Scânteile greşelilor celor străine nu voiesc a le face cenuşă cu mâinile mele, că nu cumva din nebăgare de seamă, vreuna arzându-se pe ascuns dintr-însele, mare văpaie sufletului meu să fie, precum au pătimit unii pentru aceasta; ci cei ce seamănă, să şi secere!" Iar femeia zise: "Şi ce îmi porunceşti, părinte?"

    Preamilostivul părinte, dacă a auzit, precum s-a zis mai înainte, că ea a lăsat ale sale desăvârşit şi n-a voit a se întoarce în patrie, i-a poruncit să împartă aurul cu ale sale mâini. Şi aşa, spălând-o pe dânsa de întinăciunea acestei vieţi, i-a dat sfântul chip monahicesc, schimbându-i numele în Ana. Şi s-a făcut părintele ei în Domnul. Apoi îndată a trimis-o pe ea la mănăstirea cea de jos, dând-o sfintei şi cuvioasei maici proiestoase a acelui locaş, mult rugind pe acea cinstită femeie a o sfătui pentru mântuirea sufletului.

    Dar cred că a ajuns acum vremea ce mă îndeamnă a povesti şi despre pătimitoarele lui lupte. Însă eu, fiind împins de ştiinţa mea, mă ispitesc a tăcea, ca cel ce nu ajung să povestesc mărimea faptei, fiindcă sunt sărac de cuvânt şi de fapte. Pentru că cu neputinţa acestora obişnuiesc a judeca lucrurile, cei ce nu caută la adevăr, ci la iscusinţa cuvintelor voiesc a lua aminte, precum fac cei ce alcătuiesc basme. Însă îndrăznesc în urma celor ce mă îndeamnă, bizuindu-mă dumnezeiescului mucenic.

    Şi cu rugăciunile celor ce mă îndeamnă la aceasta, cu putinţă este a mi se dărui lesne călătoria. Şi să-mi fie mie în minte versuirea aceea a lui David împotriva eresului celor de noi lucruri, de creştini defăimători şi de icoane arzători; de multe ori s-a luptat cu mine vrăjmaşul din tinereţele mele. Şi iarăşi zice mai pe urmă: Să zică dar Israil, de multe ori s-a luptat cu mine din tinereţele mele şi nu m-a biruit.

    Aceasta însă la Israil cel trupesc pe care egiptenii l-au robit, nu se va potrivi niciodată, că cei de alt neam de multe ori l-au biruit şi babilonienii robindu-l l-au dus departe. Apoi i-au supus macedonenii cu cruzime şi cu amar, iar românii mai pe urmă i-au dat pierzării. Apoi risipiţi şi strămutaţi prin toată lumea i-au arătat, "curtea lor făcând-o pustie" iar spinarea lor totdeauna, după cuvântul proorocului, gârbovind-o.

    Dar Israelul lui Dumnezeu cel nou ales, care cu adevărat vede pe Dumnezeu şi cu faţă descoperită Domnului străluceşte, cu alte vorbe zic, turma cea numită cu numele lui Hristos, al cărui chip este Iacob, care s-a numit pe urmă Israil; care pe cel mai bătrân, ca pe un neiscusit dându-l în lături şi întâia binecuvântare părintească a luat-o, cu cuviinţă ar fi putut zice: De multe ori s-a luptat cu mine vrăjmaşul din tinereţele mele şi nu m-a biruit. Pentru că îndată s-au ridicat asupra lui nenumărate cete de vrăjmaşi, dar nu l-au biruit şi a lor neputinţă a mustrat-o.

    Întâi iudeii au dat război turmei Mântuitorului nostru şi cu a lor armă s-au rănit, căci prin crucea cea de dânşii înfiptă, Păstorul cel bun i-a izgonit ca pe nişte lupi de la oi. Iar după aceştia slujitorii idolilor care s-au ruşinat de apărătorii adevărului, şi după aceştia Simon şi ucenicii cei de sub dânsul, Menandros şi Kedron, apoi Marchion şi Valentin. Şi după dânşii Cherint şi Satornic, Vasilid şi Carpocrat, Marcu şi Tatian, Montan şi Vardisan, Artemon şi Navat, Sabelie şi Nepon; Pavel şi Maniheu, Fotinos şi Marcel şi cei după aceia, Arie, Aetie, Evnomie, Macedonie, Maxim, Nestorie - vidra cea cu multe capete -, Evtihie şi Dioscor, Zosim, Apolinarie, Origen, Petru ticălosul, Teodosie, Iacov, Iulian, Zinon, Serghie, Pir, Chir, Macaris, Onorie şi răucredinciosul Mohamed şi oricare altul pe care, omeneşte, l-am uitat.

    Pentru că mă va lăsa pe mine ziua, numărând pe apărătorii şi începătorii păgânătăţii, a căror pomenire vremea a prăpădit-o. Şi aceştia toţi deodată, apostoleştilor propovăduiri dând război, Sfinţii Părinţi i-au izgonit după cuviinţă din Biserică. Şi a petrecut în paşnică stare Biserica, care totdeauna a fost în război şi de cele mai multe ori a biruit.

    Deci, tatăl vicleniei şi aflătorul răutăţii, diavolul, care niciodată nu încetează a da război omului celui zidit după chipul lui Dumnezeu, văzând turma Domnului că biruieşte cu înlesnire pe vrăjmaşii cei arătaţi, a socotit să aprindă văpaia războiului. Şi aflând unealtă vrednică de a sa lucrare, pe un bărbat care se socotea că va face multe minuni cu descântece vrăjitoreşti şi va putea amăgi pe oamenii care se înspăimântă de unele ca acestea, având neamul din pământul sirienesc; această fiară cu numele de leu, precum mai înainte s-a scris, întâi se aprinde împotriva închinării sfintelor icoane.

    Acest eretic arătându-se de patriarhul Gherman, apărătorul adevărului, precum şi mai înainte s-a zis, nici atunci duşmanul de obşte al oamenilor n-a încetat. Dar el, lăsându-şi viaţa şi făcându-se cheltuială viermelui celui fără de sfârşit şi focului celui veşnic, s-a ridicat în locul lui necurata odraslă a lui, zic de Constantin, cum s-ar fi putut zice din Ahaz pe Ahav şi din Arhelau pe Irod cel prea rău, robul desfrânării şi ucigaşul Mergătorului Înainte.

    Deci, copacul acelei rele rădăcini mai amare roduri odrăslind, şi adunând otrăvi de multe feluri vătămătoare sufletului său, a pierdut şi a ars toate chipurile sfintelor icoane. Iar după ce s-au dat înapoi de către tăinuitorii dreptcredincioşi ai chipului monahicesc, s-a dat împotriva lor războiul. Şi chip al întunericului fiind acest împărat, cu suflet întunecat, pe cei dreptcredincioşi i-a numit închinători de idoli, pentru închinăciunea cea către cinstitele icoane.

    Şi pe tot poporul cel de sub dânsul adunându-l tiranul, l-a făcut a se jura - punându-se înainte de viaţă făcătorul Trup şi Sânge al lui Hristos şi Sfânta Cruce pe care Hristos Dumnezeu Şi-a întins mâinile pentru noi, precum şi Sfintele şi prea curatele Evanghelii, prin care Hristos ne porunceşte să nu ne jurăm nicidecum -, apoi să zică că nu se vor închina la sfânta icoană, ci pe aceasta o vor chema idol şi nici nu se vor împărtăşi de la Patriarh şi nicidecum bună ziua nu-i vor da lui. Iar dacă ar afla pe vreun călugăr cu haine smerite îmbrăcat, pe acesta ocărându-l, să-l lovească cu pietre.

    O, ce batjocură! Aflând unealtă de un nărav şi de un glas, şi nu numai atât, ci şi de un nume şi de un cuget, ca şi cum după Scriptură s-ar zice Valac, a chemat pe Valaam, pe Ianis şi pe Iamvris. Apoi nu cu hotărârea lui Dumnezeu şi a preoţilor, ci cu vicleşug amândoi în amvon suindu-se, se îmbracă de mâinile împăratului Constantin cel nesfinţit, cu mantie şi cu omofor, omul cel nevrednic de patriarh al Bisericii, însuşi tiranul împărat grăind Axios, adică vrednic este.

    O, ce nevrednicie! Purtătorul de pavăză împărat, fiind călcător de cele sfinţite, cel ce a avut trei femei cu nelegiuire, se aşează în fruntea Bisericii! Cine a auzit una ca aceasta cândva din veac, sau a văzut sau a povestit? Cu adevărat nimeni. Nici chiar în slujbele elinilor şi la pagini nu s-a arătat una ca aceasta. Acum s-a împlinit cuvântul proorocului: Poporul că un preot şi nimeni nu eră care sfinţea şi care se sfinţea.

    Deci, această necurată pereche, împăratul şi patriarhul pus de el, fiind eretici, trimiteau scrisori în fiecare eparhie către începătorii de satrapi, ca împreună cu episcopii să vină la împărăteasca cetate Constantinopol, pentru ca să se facă sinod împotriva sfintelor şi cinstitelor icoane. Atunci se vedea în fiecare latură şi cetate tânguire peste tânguire din partea celor dreptcredincioşi. Iar din partea celor pagini icoanele cele sfinţite fiind călcate, vasele prefăcându-se, bisericile săpându-se şi cu cenuşă însemnându-se, ca unele care aveau sfinţite icoane.

    Şi unde se aflau cinstitele icoane ale lui Hristos sau ale Născătoarei de Dumnezeu sau ale sfinţilor, li se dădeau foc, sau se îngropau, sau se văruiau. Unele erau aruncate prin locuri noroioase, altele în mare, altele în foc, iar altele erau tăiate şi sfărâmate cu topoarele de răucredincioşii luptători împotriva sfintelor icoane. Iar unde se aflau copaci, păsări sau dobitoace necuvântătoare şi mai ales hăţuri de cai sataniceşti şi vânători, privelişti ori alergări de cai rău zugrăvite, acestea cu cinste le lăsau.

    Atunci era drept a se zice: "Vai mie! că a pierit cel cucernic de pe pământ şi nu este cel ce face bine între oameni; căci cu secure şi cu bardă a surpat uşile Bisericii lui Dumnezeu şi cu foc a ars sfinţitorul lui. Iar uşă se zice icoană, căci deschide mintea noastră cea zidită după Dumnezeu, către asemănarea cea dinăuntru a chipului celui dintâi. Precum oarecare uşi, purtând încuietori şi peceţi, din cele de afară cele se asemuiesc dinlăuntru, prin întemeierea peceţilor, aşa şi închipuirea icoanelor, ca pe nişte peceţi arătând prescrierile şi pe arătări ca pe nişte încuietori, prin cele materialnice însemnează tainic cele gândite.    Căci nu materiei slujim, închinându-ne acesteia - să nu fie -, ci gânditor prin cele simţite, de însăşi pricinile ne apropiem, precum la Cruce şi la sfinţita Evanghelie, la moaşte de sfânt şi la tot ce este în Biserică închinat, în aceasta împlinind acest glas părintesc al lui Vasile, arătătorul de cele cereşti, căci cinstea icoanei trece la chipul cel dintâi". Dar să ne întoarcem la ceea ce ne stă înainte.

    În aceste dureroase lucruri fiind împărţită Biserica lui Hristos, cei mai aleşi dintre monahi care se ţineau de dreapta credinţă, din părţile Europei, ale Bizanţului, ale Tiniei şi ai eparhiei Bitiniei şi cei ce petreceau în peşteri şi cei ce aveau locaşuri în munţi în părţile Prusiei, toţi împreună mergând la muntele purtătorului de Dumnezeu Axentie, s-au apropiat ca de un povăţuitor şi doritor de mântuire, la prea fericitul Ştefan, rugându-l pe dânsul să li se facă sfeşnic de mântuire.

    Deci, l-au aflat pe dânsul cuprins de mâhnire şi de lacrimi, pentru eresul cel făcător de lucruri noi şi au zis către dânsul: "Spune, părinte, cele cuviincioase, pentru că plânge gândul nostru şi ne-am cufundat în nedumerire, că nu cumva frica cea omenească să vândă dreapta credinţă a sufletului, că partea lui este a se teme de moarte".

    Iar fericitul Ştefan, auzind mulţimea părinţilor şi acea îngerească cărunteţe, a zis:

    "O, părinţi cinstiţi şi fraţi, nimic nu este mai tare decât socoteala cea dreaptă şi nimic mai puternic decât sufletul ce nu voieşte a sluji răutăţii; care lucru sunt încredinţat că se păzeşte de către frăţia voastră şi pentru aceasta vă veţi face ai mei sfetnici şi veţi lua binecuvântare. Căci văd înconjurată cu cruzime şi cu amărăciune mireasa Domnului, Biserica, de vicleanul, ucigaşul şi iubitorul de război satana, care a lucrat ceea ce s-a întâmplat asupra Bisericii lui Dumnezeu pentru icoana Lui cea cu chip de trup şi care, de la începutul zidirii a dat război firii noastre şi zavistuind petrecerea noastră cea din rai, ne-a făcut să lepădăm dumnezeiasca lege.

    Iar acum iarăşi cinstitul trup al Bisericii se ispiteşte a-l strica şi face a se dezbina mădularele, unele împotriva altora şi război neîmpăcat s-a ridicat pentru că a pornit pe unul împotriva altuia prin eresul ce a tulburat mulţimea. Astfel de luptă a aprins vicleanul diavol între oameni, sîrguindu-se a porni pe unii împotriva altora şi a-i abate din calea cea dreaptă.

    Astfel vrăjmaşul Bisericii care a semănat neghinele se bucură şi joacă văzând reaua meşteşugire printr-acest tiran împărat. El se desfătează în primejdiile noastre, aduce din toate părţile materie la văpaia războiului şi pe ale sale cete împreună ridicându-le - pe elini, pe iudei, pe sirieni şi adunările ereticilor -, ca să facă privelişte mare din toate părţile, făcându-şi veselie şi plăcere din greutăţile noastre. Şi se poate vedea grăind împotriva noastră cei ce beau vin. Pentru că în ospeţele lor, prin porunca puiului de leu, Constantin Copronim, ereticul împărat, cugetă împotriva noastră şi ne batjocoresc.

    Pentru aceasta fiii Sionului cei cinstiţi, fiind mai presus decât aurul, s-au socotit că nişte vase de lut, lucururi de mâini de olari. Ne-am făcut de râs la tot poporul, suntem cântare lor toate ziua. Pentru că a întunecat în iuţimea Sa Domnul pe fiica Sionului şi a surpat din cer slava lui Israil şi nu şi-a adus aminte de aşternutul picioarelor Sale, din ziua iuţimii Sale. Căci a păcătuit Ierusalimul (creştinătatea).

    Pentru aceasta ochii mei varsă lacrimi, căci s-a depărtat de la mine cel ce mă mângâie pe mine şi strig către cel ce bate şi vindecă: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că prea mult ne-am umplut de defăimare, prea mult s-a umplut sufeltul nostru de ocară şi o dă pe dânsa duşmanilor celor ce sunt îndestulaţi în vremea cea de acum şi celor mândri, prihănitori de creştini. Pentru că au ocărât turma Ta cea de un neam cu tine, numindu-ne pe noi închinători de idoli şi pe Biserica Ta au numit-o idolatrie. Ci înnoieşte-ne pe noi ca pe o mâncare de dimineaţă. Înmulţească-se credinţa Ta în dimineţi, căci multe sunt suspinele noastre şi inima noastră a slăbit, căci ai surpat gardul nostru şi ne culeg pe noi toţi cei ce trec pe cale, ne-a vătămat pe noi porcul din pădure.

    Acest pui de leu ne-a muşcat şi ca un porc sălbatic ne-a păscut pe noi. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-Te şi cercetează această vie şi o desăvârşeşte pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta şi pe Fiul Omului pe Care L-ai întărit. Însă, plângând, tânguindu-mă şi jelindu-mă pentru negura care zace peste păstori şi peste turmă şi Dumnezeului meu rugându-mă să risipeasă negura, iar raza cea mai dinainte a dreptei credinţe şi închinăciunea sfintelor şi cinstitelor icoane să o aşeze la starea cea dintâi, am uitat făgăduinţa.

    Am întins şi tânguirea şi de-abia acum mi-am adus aminte, aflând în rugăciune pe Fiul Omului pe Care L-ai întărit şi mântuirea noastră ai lucrat-o printr-Însul, Atotfăcătorul, pe a Cărui dumnezeiească închipuire aceşti grăitori de tulburare au dat-o focului. Dar cu foc îi va mistui pe dânşii Domnul şi va pieri pomenirea lor împreună cu toţi cei ce nădăjduiesc spre dânşii, că Dumnezeu este Dumnezeul răsplătirilor şi nu va tăcea pentru hulirea Bisericii Sale".

    Acestea vorbind prea fericitul părintele nostru Ştefan sfinţitei adunări a monahilor, şi toţi vărsând lacrimi, bătându-se în piept şi din adânc suspinând, părintele a zis: "Trei fiind ţinuturile noastre care nu s-au împărtăşit cu acest eres, la acestea vă sfătuiesc a alerga". Pentru că nu a rămas alt loc care este sub stăpânirea balaurului, nesupus glasului său celui deşert. Iar ei au zis: "Unde sunt oare aceste părţi, părinte?" El le-a răspuns: "Cele de cealaltă parte a Pontului Euxinului (Marea Neagră), care sunt părţile Sciţiei, ale Goţiei şi părţile Romei şi ale Liviei.

    Şi ce se cuvine a zice, pentru întâi şezătorii Romei, ai Antiohiei, ai Ierusalimului şi ai Alexandriei, care, nu numai au urât şi au blestemat necurata dogmă a arzătorilor de icoane, ci şi prin scrisori n-au încetat a ocărî pe păgânul împărat, care s-a plecat către această, numindu-l depărtat şi începător de eres; între aceştia este preacinstitul şi preaînţeleptul Ioan Damaschin preotul, care s-a numit de tiranul acesta câine, iar noi îl numim cuvios şi purtător de Dumnezeu.

    Acesta n-a încetat a-i scrie şi a-l numi făcător de rele, arzător de icoane şi urîtor de sfinţi; iar pe episcopii cei de sub dânsul i-a numit întunecaţi şi robi ai pântecelui. Mai ales pe iubitorii de lupte, alergătorii de cai şi pe iubitorii de privelişti, pe Pastila, pe Tricacav, pe Nicolait şi pe Atzipie, iubitorul de diavoli, ca pe nişte noi Oriv, Ziv, Zivie, Salmana şi Datan, şi pe cei de sub dânşii, ca pe adunarea lui Aviron i-a numit.

    Acestea grăind Cuviosul Ştefan şi alte multe cuvinte de suflet folositoare, părinţii, făcând rugăciune tânguitoare şi mai pe urmă pregătindu-se de plecare şi pe sfântul sărutându-l, s-au dus către locurile cele mântuitoare, nu de mucenicie temându-se, ci de vicleşugul tiranului, având frică de neiscusinţa lor, căci nu este lucru puţin neiscusinţa. Iar cel cernut în lucruri este mai lămurit, precum se lămureşte aurul în cuptor. Şi se putea vedea Bizanţul dezbrăcându-se de cinul monahicesc şi de chipul nazarienesc. Unul mergea către Marea Neagră, iar altul la Cipru; altul gândea a se duce către Roma şi aşa înstrăinându-se de ale lor mănăstiri, erau străini şi fugari.

    Iar tiranul împărat, săpând cinstita biserică a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherna, care mai înainte era împodobită pe pereţi cu tot felul de icoane, de la întruparea lui Hristos, Dumnezeu, până la tot felul de minuni şi până la înălţarea Lui, precum şi Pogorârea Sfântului Duh. Şi aşa răzuind toate icoanele tainice ale lui Hristos, a zugrăvit pe pereţi copaci şi păsări de tot felul, animale şi alte închipuiri cu frunze de iederă, cocori, corbi şi păuni.

    Şi dacă cineva dintre cei de un cuget cu împăratul socotesc că eu îl necinstesc, să meargă la această biserică şi, încredinţându-se că sunt adevărate, împreună cu sfinţitul prooroc David să zică: "Dumnezeule, venit-au neamurile în moştenirea Ta, defăimat-au Biserica Ta cea sfântă; pus-au Ierusalimul cel gândit. Biserica Ta ca o păzitoare de poame, trupurile cuvioşilor Tăi mucenici şi monahi, cinstitele moaşte le-au dat fiarelor, focului şi fundului mării".

    Deci, în această prea cinstită biserică, pierzătorul împărat şezând împreună cu cel de un nume vânzător al turmei lui Hristos şi cu cei de sub dânsul robi ai pântecelui, episcopi eretici au ţinut sinodul cel necurat şi vrăjmaş al lui Dumnezeu. Şi a fost adunat acest sinod de luptătorii împotriva sfintelor icoane, în anul 754, după naşterea lui Hristos, în al paisprezecelea an al împărăţiei lui Copronim; şi era numărul episcopilor Răsăritului, celor ce se adunaseră, 338, iar patriarh nici unul nu era, fără numai Constantin mincinosul patriarh al Constantinopolului, ereticul şi cel de un gând cu împăratul, numind cinstitele icoane idoli de chipuri cioplite.

    După multe vorbe şi pricini, împăratul a silit pe toţi episcopii ca să se supună voii lui, la acea hulă împotriva lui Dumnezeu. Pentru că mulţi dintre dânşii, deşi vedeau luminos rătăcirea împăratului şi a patriarhului şi năpăstuirea Bisericii, însă nu îndrăzneau a zice nimic împotrivă, temându-se de mânia împăratului şi a patriarhului şi de nevoia care se făcea celor dreptcredincioşi.

    Deci, se plecau la credinţa cea rea, de care mai pe urmă, la sinodul cel adevărat al şaptelea, ce s-a făcut în împărăţia lui Constantin cel tânăr şi a maicii sale Irina, s-au lepădat şi cu pocăinţă mărturisindu-se, s-au întors către bună credinţă; dar atunci, la acel sinod eretic au urmat împăratului şi patriarhului.

    Aceste dogme rău credincioase şi urâte de Dumnezeu, au fost aşezate atunci acolo astfel: Întâi, că sfintele icoane să fie de toţi numite idoli; al doilea, toţi cei ce se închină icoanelor să fie anatema. Mai întâi pe Gherman, care fusese patriarh, l-a anatemizat, slujitor de lemne numindu-l. Ereticii cei fărădelege, singuri ei fiind anatemizaţi, au afurisit pe omul cel sfânt şi drept. Dar Dumnezeu l-a binecuvântat pe dânsul, încât s-a împlinit Scriptura care zice: Aceia vor blestema iar Tu vei binecuvânta.

    Al treilea, au hotărât ereticii ca fiecare să mărturisească că, nu numai sfinţii după moartea lor, ci nici Maica lui Dumnezeu nu poate să ne ajute nimic cu mijlocirea sa; al patrulea, ca nimeni să nu îndrăznească a numi sfinţi pe Apostoli sau pe mărturisitori, pe fecioare şi pe toţi cei care au plăcut lui Dumnezeu. La sfârşit s-a zis că să fie sinodul acela numărat cu cele şase sinoade care fuseseră mai înainte şi să se numească sinodul al şaptelea a toată lumea, iar cel care nu va primi sinodul acela, să fie anatema ca Arie, ca Nestorie, ca Evtihie, ca Sever, şi ca Dioscor. Se înfiorează oasele mele şi rărunchii inimii mele simt durere, precum zice Elifaz, o! pricepuţi şi credincioşi ascultători, când numai le-aş cugeta în pomenire pe cele făcute atunci. O, ce orbire a vrăjmaşului. O, ce hulă! O, ce schimbare în cel mai rău! Cum voi înţelege, Hristoase, nemărginita Ta răbdare!

    Cea mai de pe urmă faptă şi cât toate mai rea, necuraţii aceia şi nesfinţiţi babilonieni, care au stricat via lui Hristos, pentru care s-a scris: Ieşit-a fărădelege de la preoţii Babilonului şi păstori mulţi au stricat via Mea; cei ce au rătăcit cărările pe pământ, după cum zice paremia, şi au adunat cu mâinile nerodire; cei ce între sfânt şi între necurat nu au deosebit, ci în mijlocul jertfelnicului de tânguire au lucrat. Aceştia sculându-se împreună cu tot poporul şi mâinile la înălţime ridicându-le, au strigat ticăloşii într-un glas şi au zis: "Astăzi este mântuirea lumii, căci tu, împărate, ne-ai izbăvit pe noi de idoli". O, glas dureros!

    Atunci cerul s-a întunecat şi pământul împreună s-a clătit, văzduhul s-a făcut necurat şi toţi cei de acolo s-au înstrăinat de Dumnezeu. Pentru că, dacă acest întâi începător al păgânătăţii este pricinuitor al surpării idolilor, apoi deşartă s-a făcut întruparea lui Hristos şi zadarnică învăţătura Apostolilor.

    Şi dacă, precum voi ziceţi, acesta este izbăvitorul de închinarea făpturilor şi de blestemul idolilor, care de voi se numeşte al treisprezecelea apostol; şi dacă nu în Hristos, după glasul lui Pavel, propovăduitorul de Dumnezeu, nici în Treime nu vă botezaţi, ci, ca să zic ceva de râs, pentru obraznica voastră nebunie, vă botezaţi în Pastila, în Tricacav şi în Cavalon, în învăţătorii lui şi ai voştri, care au lăsat Treimea cea mai presus de lumină şi prea cinstită dogmă din Biserica Sa. Aceste bârfeli lăsându-le, vremea cerând, acum mergem către ceea ce ne stă înainte, întorcându-ne să vorbim despre fericitul Ştefan.

    Acestea astfel săvârşindu-se şi toată gura mărturisind cele despre Sfântul părintele nostru Ştefan, iar tiranul înştiinţându-se, a chemat un cuvântător dintre cei slăviţi, Meghistani ai lui şi iscusit în a grăi şi a auzi, cu numele Calist, iar cu vrednicia de patriciu. dar şi la eresul lui desăvârşit fiind învăţat, l-a trimis pe dânsul, zicând: "Mergi la dealul lui Axentie şi pe unul cu numele Ştefan, care este sălăşluit acolo, fiind de un chip cu ceata nepomeniţilor, pe acesta să-l pleci a iscăli la sinod, zicându-i: "Fiind mişcaţi de prietenia către tine, pentru cucernicia vieţii tale, dreptcredincioşii şi preamăriţii noştri împăraţi, Constantin şi Leon, poruncesc să te iscăleşti în hotărârea preamăritului nostru sinod". Dându-i finice, smochine şi altele care sunt îndemânatice pentru hrana pustnicului; pentru că ştia şi însuşi tiranul împărat despre petrecerea Cuviosului cea înfrânata şi plăcută lui Dumnezeu.

    Calist îndată mergând la munte, i-a adus sfântului părinte vestea aceea, sfătuindu-l preaînrăutăţitul să iscălească şi să laude hotărârea împăraţilor. Iar cinstitul Ştefan, cel asemenea celui dintâi dintre mucenici, ca unul ce mai înainte vedea de-a dreapta sa de-a pururea pe Dumnezeu şi nu se clintea în orice fel de socoteală ereticească, a zis către patriciu:

    "Ia aminte, domnule patriciu, fiindcă este judecată eretică hotărârea acestui sinod de mincinoasă adunare, eu, Ştefan nu iscălesc, nici amarul dulce nu-l numesc, ca să nu trag asupră-mi vaietul proorocului. Şi pe lângă această, voiesc a muri pentru închinăciunea sfintelor icoane, neavând nici o grijă de împăratul cel începător de eres, care a îndrăznit să se lepede".

    Apoi a zis: "Înţelege dar, că-mi voi vărsa sângele pentru icoana lui Hristos. Iar mâncările cele trimise de dânsul întoarce-i-le înapoi, căci untdelemnul păcătosului nu trebuie să ungă capul meu şi din mâncările ereticului să nu se îndulcească gâtlejul meu".

    Acestea auzindu-le boierul acela şi întorcându-se iarăşi, a ajuns la palat şi arătate le-a făcut pe toate împăratului care l-a trimis. Iar el, răcnind de mânie ca un leu, şi mare strigare ieşind din sufletul său cel aprins, îndată a trimis slujitori şi ostaşi purtători de paveze, împreună cu Calist patriciul, pe care îl trimisese mai înainte să meargă la munte şi îndată să ridice pe sfântul din chilie.

    Apoi a poruncit să-l păzească în mănăstirea cea de jos, până ce îl va judeca. Iar el mergând la munte şi ajungând la mănăstire, ca nişte fiare săltând, cu lovituri de picioare băteau în uşi şi sărind în sfânta peşteră au scos afară pe sfântul, ca dintr-o cămară duhovnicească, târându-l afară. Căci din multă înfrânare şi din prea strâmtă locuinţă, pulpele picioarelor lui fiind slăbite, nu putea a se mişca.

    Acei bărbaţi purtători de paveze, văzând lucrul minunat al părintelui şi multă milostivire arătând spre sfântul pentru vederea cea de spaimă, înjugîndu-se doi şi pe umerele lor punând mâinile cuviosului, iar cu mâinile lor genunchii odihnindu-i, l-au dus în cimitirul Sfântului Axentie, în care închizând pe sfântul împreună cu obştea monahilor cea de Dumnezeu întărită, care era împreună cu dânsul, aşteptau hotărârea împăratului. Iar Sfântul Ştefan n-a încetat cântând înăuntru cu obştea sa: "Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule..." şi celelalte.

    După această a cântat şi slava: "În tâlharii gândurilor mele căzând, m-am prădat eu ticălosul, de minte...", şi celelalte ale stihului. Iar păzitorii cei dinaintea uşilor, auzind acestea cântându-se de dânşii, mişcându-şi capetele, unii către alţii, ziceau: "Vai nouă, că pe drept suntem socotiţi că nişte tâlhari de către nişte monahi, care cu nimic nu ne-au nedreptăţit, dar ei rău pătimesc".

    Trecând şase zile, fără de hrană au petrecut cei ce erau închişi, împreună cu sfântul. Şi în ziua a şaptea a venit de la tiranul împărat un alt boier ca să aşeze pe sfântul în mănăstirea sa, fiindcă avea război împotriva sciţilor. Iar oastea aceea, cerând binecuvântare de la sfântul, a mers în cetatea cea împărătească, şi împreună cu împăratul s-au luptat împotriva sciţilor.

    Prea răul Calist, luând pe unul din ucenicii Cuviosului, deosebit dându-i aur şi făgăduindu-i încă şi mai mult, a înduplecat pe ticălosul acela ca să se facă al doilea Iuda, şi împotriva învăţătorului său să se într-armeze. Iar Serghie, căci acesta era numele ucenicului aceluia, fiul fărădelegii, al doilea Iscariotean şi moştenitor al spânzurării, prin aurul cel viclean îmbrăcându-se în satană, de atunci n-a încetat pe ascuns sfătuindu-se împotriva cinstitului părinte. Deci, despărţindu-se de sfinţitul staul şi alergând către începătorul de vameşi şi strângătorul de bir al Nicomidiei, Avlicalam cu numele, se face de o socoteală cu el şi părtaş al pierzării sale.

    Apoi, scriind o carte cu ocări plăsmuite împotriva Cuviosului Ştefan, a zis într-însa aşa: "Serghie anatematiseşte pomenirea ta, ca pe a unui eretic, apoi te numeşte sirian de neam şi sapă gropi împotriva ta, şezând în munte". Şi cu multe alte ocărându-l pe dânsul, de care nu se cade a pomeni sau scrisului a le da. Apoi spun că înşelând pe o femeie de bun neam, a tuns-o în călugărie şi o are în mănăstirea cea de jos; iar noaptea ea se suie la dânsul în deal, pentru amestecare păcătoasă.

    Dar acea femeie cu numele Ana, pe toate ale sale bine economisindu-le şi lepădând toată grija lumească, fiică duhovnicească a sfântului s-a făcut, luând îngerescul chip.

    Amăgind ei o slujnică a acelei femei, făgăduindu-i că o vor elibera şi o vor însoţi pe dânsa cu oarecare din cei ai palatului, au învăţat-o să grăiască împotriva stăpânei sale şi a sfântului. Şi făcând ei o scrisoare vicleană ca aceasta, scrisă cu minciuni, au trimis-o în mâinile împăratului, care citind-o şi gândind fărădelege, ca unul ce îmbrăţişase vreme potrivită, cu tărie trimiţând câţiva slujitori credincioşi către cel ce stăpânea cetatea locului, cu numele Antim, i-a poruncit prin scrisori acestea:

    "Ca unul care împlineşti poruncile noastre cu mulţumire, fiind că un prieten iubit şi slugă mulţumitoare, adeverindu-ne prin fapte, pentru care ţi-am şi încredinţat vrednicia cea dinaintea feţei noastre, poruncim degrab să mergi la mănăstirea cea de sub dealul lui Axentie, unde locuiesc femei desfrânate, care se făţărnicesc că sunt drept-credincioase. Şi răpind pe una dintr-însele cu numele Ana, şi prin aceşti slujitori credincioşi trimiţând-o la noi degrab, cu oaste să mi-o pui de faţă; fii sănătos". Iar sluga cea fărădelege a împăratului cel fărădelege, necitind desăvârşit cele scrise, îndată a mers ca un barbar la mănăstire cu mulţime de ostaşi.

    Acolo au aflat pe sfinţitele femei săvârşind citirea ceasului al treilea. Apoi sărind spre femei în biserică ca nişte cai îndrăciţi, au înfricoşat pe fecioarele lui Hristos, scoţând săbiile tâlhăreşte şi în văzduh cu strălucire întorcându-le. Deci, făcându-se tulburare şi cântărea de laudă tăcând, femeile se tânguiau lui Dumnezeu. Şi una fugea în altar înăuntrul sfintei catapetesme; alta ridicând sfinţitul acoperământ al prestolului, se ascundea sub sfânta masă; alta fugea către munte, de mâinile păgânilor.

    Această năpădire cunoscând-o cinstita bătrâna şi proiestoasa mănăstirii, care se liniştea în chilie, a ieşit la dânşii cu suflet netulburat şi a zis: "O, creştini, dacă aveţi nădejde către Dumnezeu, de ce faceţi semnele de biruinţă ca împotriva barbarilor celor fără de Dumnezeu?"

    Iar ei spăimântându-se de îndrăzneala sfinţitei bătrâne şi înştiinţându-se că aceasta este proiestoasa, schimbând chipul cel de fiară cu blândeţe, au răspuns: "Pe Ana dă-ne-o, pe iubita lui Ştefan, căci împăratul are trebuinţă de dânsa în oaste". Iar ea, chemând pe nume pe aceasta şi împreună cu dânsa pe alta, anume Teofana, a zis către dânsele: "Mergeţi, cinstite fiice, la împăratul, şi cu înţelepciune să-i daţi răspunsurile, că nu cumva să vă înşele pe voi. Mergeţi în pace, mergeţi şi Domnul să fie cu voi".

    Iar acele cinstite femei, luându-şi mantiile, punând metania cea obişnuită şi luând binecuvântare de la acea cinstită egumenă, s-au dus la împăratul. O, voire de bine ascultătoare a ascultătoarelor! Şi o, rugăciune prea curată a credincioasei maici!

    Fiind aduse ele în oaste şi făcându-se împăratului arătate cele despre dânsele, a poruncit să le despartă una de alta. Apoi chemând pe duhovniceasca fiică a Sfântului Ştefan, cea căutată, a zis către dânsa: "Mă plec să cred că adevărate sunt cele grăite către noi despre tine, pentru că ştiu grabnica robire a cugetului femeiesc. Spune-mi, cum te-a înduplecat vrăjitorul Ştefan, să părăseşti strălucirea părinţilor şi de acest chip întunecat să te apropii? Negreşit, precum am auzit, el a vrut numai a păcătui cu tine. Şi ce frumuseţe are acesta care te-a amăgit pe tine?"

    Iar cinstita femeie, auzind aceste urâte graiuri, cu adevărat că o a doua Suzană înţeleaptă, uitându-şi neputinţa femeiască, a răspuns cu minte către dânsul: "Împărate, mă aflu cu trupul înaintea ta, munceşte-mă, înjunghie-mă, fă cu mine ce vrei şi ce îţi place, căci de la Ana nu vei auzi altceva decât numai adevărul; căci nu ştiu pe omul acesta aşa cum zici tu, ci precum îl ştiu eu voi grăi: sfânt şi drept îl ştiu pe dânsul, învăţător de folosul sufletului şi povăţuitor al mântuirii mele".

    Iar tiranul făcându-se fără glas pentru îndrăzneala femeii, muşcându-şi degetul cel mic al mâinii şi cealaltă mână întorcând-o în văzduh, şezând cu fruntea împilat, a rămas uimit. Apoi a poruncit să o păzească pe dânsa, iar sora ce era împreună cu dânsa să fie dusă, chiar nevrând, la a sa mănăstire.

    Aceea ajungând la mănăstire, pe toate le-a povestit sfinţitei egumene şi surorilor şi nu numai atât, ci, suindu-se în deal la dumnezeiescul părinte Ştefan, îl ruga să se roage pentru dânsa, mai ales că pentru dânsul era luptată. Împăratul făcând adunarea oastei şi mergând la cetatea cea împărătească, a poruncit ca pe fiica cea duhovnicească a sfântului s-o ţină în temniţa cea mai întunecată în obezi, vrând în ziua următoare să-i facă întrebare.

    Iar printr-un famen care avea rânduiala împărătească la palat i-a zis acestea: "Cruţă-te, femeie, şi tu vei trăi bine cu împăratul, lepădând această îmbrăcăminte întunecată şi să spui mâine înaintea a tot poporul adevărul împotriva lui Ştefan, căci iată şi slujnica ta a spus adevărul; iar de nu vei vrea să faci această şi vei rămâne în nesupunerea ta cea împietrită, voi pune înaintea ta bucăţi de carne din trupul tău, despărţite de mădulare. Iar dacă cele dorite de mine vei arăta şi vei mărturisi păcatul, te vei învrednici de la mine de multă cinste şi de daruri".

    Dar cinstita femeie, auzind acestea şi plângând în adâncul inimii cu durere şi plecând capul, a zis către dânsul: "Du-te de la mine, omule, du-te şi voia Domnului să se facă!"

    Împăratul, adunând de dimineaţă mulţime de popor înaintea târgului, ca unul ce socotea că o va îndupleca pe dânsa, a poruncit să o aducă goală în mijlocul tuturor. Apoi, mulţime de vine de bou punând înaintea ochilor ei, a zis: "Toate acestea le voi aduce pe spatele tău şi pe pântece, de nu vei scoate la arătare desfrânările tale făcute cu Ştefan". Iar cinstita femeie nimic nu răspunse. Tiranul înfricoşând-o şi numind-o desfrânată, a poruncit s-o bată. Îndată opt bărbaţi tari, luând-o de amândouă mînile, o băteau pe pântece şi pe spate fără cruţare, iar ea zicea: "Nu ştiu pe omul acela precum tu spui". Apoi strigă: "Doamne miluieşte".

    Şi a pus tiranul pe slujnica cea vicleană să stea înaintea ei să o mustre în mijlocul tuturor, precum el a învăţat-o, ridicându-şi mâinile asupra stăpânei sale şi scuipând-o în faţă. Deci, cei trei împreună tăinuitori ai păgânătăţii, plecându-se la urechile ei, o învăţau să zică cele plăcute împăratului şi să trăiască; iar ea cu glasul cel mai dinainte răspundea. Şi dacă a văzut-o tiranul acum fără glas din bătaia cea fără de milă şi părându-i-se că a murit, a intrat ruşinat în palat şi a poruncit ca s-o arunce într-una din mănăstirile Constantinopolului, fără purtare de grijă. Ea după câtăva vreme a murit în pace şi s-a dus către Domnul. Iar tiranul nu înceta măiestrind cum ar ucide pe sfântul.

    În ziua aceea, chemând împăratul pe unul din tinerii cei supuşi ai lui, cu numele Gheorghe, se jura că foarte îl iubeşte şi i-a zis: "Mare este, Gheorghe, dragostea ta către mine?" Iar el a zis: "Nemărginită, stăpâne". Iar împăratul a zis către dânsul: "Cu înlesnire îţi va fi a muri pentru dragostea mea?" Iar el plecându-se la pământ şi punând mâinile la piept, se jura cu osârdie, că pentru dânsul îşi dă şi viaţa.

    Împăratul, pe acesta sărutându-l, a zis: "Iată dar noul Isaac; nu te rog pe tine să mori pentru mine, nici un singur mădular să-ţi lipsească, ci numai această, ca un părinte cer de la tine, să mergi la dealul lui Axentie, să îndupleci pe nepomenitul cel aflat acolo, ca să te facă şi pe tine numărat cu cei de sub dânsul şi de un chip. Şi dacă aceasta o vei dobândi, degrab să te întorci la noi".

    Iar fiul şi slujitorul cel fărădelege, primind cu bucurie cuvântul, învăţând multe vicleşuguri, s-a suit în munte şi în loc cu tufişuri dese ascunzându-se, a ieşit la miezul nopţii din acea pădure, a mers la mănăstire şi înaintea uşilor stând, cu glas jalnic zicea: "Miluiţi-mă, o, creştinilor care locuiţi în locaşul acesta, ca să nu mă mănânce fiarele sau să cad în prăpastie, pentru că am rătăcit calea".

    Şi alte cuvinte zicea şi diavoleşte se tânguia. Iar Cuviosul părintele nostru Ştefan, auzind tânguirea şi plângerea, strigând pe Marin cel mai înainte pomenit, i-a poruncit să aducă înăuntru pe cel ce se tânguia.

    Intrând el, a pus metanie bătrânului, zicând: "Binecuvintează, părinte". Pe acesta sfântul binecuvântându-l, l-a ridicat şi cunoscându-l pe dânsul că este de la palat, după îmbrăcăminte, după faţă precum şi după barbă, pentru că era rasă după porunca tiranului împărat, l-a întrebat: "Cu adevărat tu, frate, nu eşti din palatul împărătesc?"

    Iar el răspunse: "Aşa este, părinte, dar prin fărădelegea împăratului, care cu rea credinţă stăpâneşte, am rătăcit toţi, şi către primejdie sufletească ne-am plecat. Şi abia trezindu-mă dintr-un chip rău ca acesta, iată, fiind povăţuit de Dumnezeu, la aceste de aici am venit. Şi acum, cinstite părinte, să nu fiu izgonit din obştea ta cea de suflet mântuitoare şi să dobândesc chipul cel îngeresc".

    Iar cinstitul Ştefan i-a zis: "Nu pot s-o fac aceasta pentru primejdia care este din partea tiranului, că nu cumva înştiinţându-se, să-ţi robească sufletul tău de la mântuire şi cu cursele cele vechi te va împletici pe tine". Iar el iarăşi căzând, zicea: "Cuvânt vei da lui Dumnezeu pentru mine, dacă vei zăbovi a mă tunde".

    Dar sfântul i-a zis: "De ar fi fost fără primejdie aş fi împlinit glasul cel evanghelicesc, că "pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară". Dar, de vreme ce, cum ai zis, din tot sufletul te apropii, aceasta o voi împlini, însă vezi numai să nu te ajungă ispită". Zicând aceasta şi învăţându-l cu cuvinte folositoare, l-a dezbrăcat de portul cel lumesc şi l-a îmbrăcat cu îmbrăcămintea supunerii. Şi astfel au trecut trei zile.

    Iar tiranul împărat, adunând poporul în priveliştea alergării de cai, stând deasupra, a strigat acestea: "Să n-am parte de viaţă cu ceata nepomeniţilor celor de Dumnezeu urâţi". Iar poporul, plângând şi încercând a face tulburare, a zis: "Nici urmă a chipului lor nu s-a arătat în cetatea ta, stăpâne". Apoi cu iuţime a strigat: "Nu voi mai putea suferi bântuirile lor, pentru că pe toţi cei de sub mine pe ascuns i-a atras şi întunericului i-a dat. După aceea, neîndestulîndu-se, iată şi pe iubitul sufletului meu, Gheorghe singlitul, din braţele mele răpindu-l, l-a făcut avă. Dar să aruncăm către Domnul grija noastră şi El îl va arăta pe dânsul degrab, numai rugăciune să facem". Şi toţi au zis: "Cu adevărat inima ta este în mâna lui Dumnezeu şi rugîndu- te, negreşit o va auzi Domnul".

    După a treia zi, Cuviosul Ştefan, învăţând multe pe vicleanul în răutate Gheorghe, l-a tuns şi l-a îmbrăcat pe dânsul cu sfântul chip. Iar slujitorul fărădelegii, nepăzind ale lui Dumnezeu, după alte trei zile, fugind din deal, s-a dus la palatul împărătesc, unde împăratul l-a primit cu dragoste, ca pe unul ce a împlinit izvodirea relei lui sfătuiri. L-a sărutat pe acesta nu pentru chip, ci pentru aflarea pricinuirii ca să ucidă pe sfântul. Şi apucând vreme cu prilej, a poruncit ca de dimineaţă, toate vârstele, de la bătrân până la prunc, bărbaţi şi femei, în tăcere a se aduna la priveliştea alergării de cai; şi toţi s-au adunat, nenumărată mulţime îngrămădindu-se.

    Iar tiranul, stând pe trepte înalte, a strigat mai întâi aceasta: "A biruit poporul meu şi Dumnezeu a auzit rugăciunile mele". Iar poporul strigă: "Oare când Dumnezeu nu te ascultă pe tine?". Şi împăratul, veselindu-se şi râzând, a zis: "Mi-a descoperit mie Dumnezeu pe cel căutat şi, de voiţi, vi-l voi arăta". Iar mulţimea cu urlete grăia: "Munceşte-l pe acesta, înjunghie-l, arde-l cu foc, ca pe unul ce a călcat porunca ta". Împăratul l-a adus pe Gheorghe spre arătare tuturor. Iar mulţimea s-a tulburat, văzându-l pe el îmbrăcat în chipul monahicesc şi a strigat cu glas ticălos, precum de demult strigau iudeii: "Ia-L, ia-L răstigneşte-L pe Fiul lui Dumnezeu!", aşa şi aceştia, ziceau. Apoi cu porunca tiranului l-a dezbrăcat de sfânta mantie şi a aruncat-o la popor, asemenea şi sfinţitul culion şi s-au călcat în picioare.

    Apoi, după ce a scos şi analavul cel în chipul crucii, ca să-l arunce, împăratul, luându-l în mâinile lui, se întorcea în toate părţile întrebând: "Ce să fie oare?" Iar unul din boierii, cei de un chip cu satana, a strigat: "Aruncă-l şi pe acesta, împărate, să se calce funia spânzurării sataniceşti". Asemenea a aruncat şi cureaua. Apoi patru bărbaţi, plecându-se la pământ şi apucându-se de hainele călcătorului de poruncă, îl plecară jos şi ca în chip de jupuire l-au pus în mijlocul tuturor.

    Apoi, aducând o vadră plină cu apă au turnat-o peste dânsul spre lepădarea botezului. Atunci punându-i coif pe cap şi îmbrăcăminte ostăşească, tiranul împărat i-a dat sabia cu ale sale mâini, l-a rânduit în vrednicia de comis. Apoi a poruncit să meargă mulţime nenumărată de ostaşi, la dealul Sfântului Axentie. Alergând toată mulţimea şi risipind pe ucenicii Sfântului Ştefan, le-a ars mănăstirea şi biserica până la temelii, făcându-le cenuşă. Iar pe sfântul, luându-l din peşteră au plecat către pogorâşul mării.

    Ce cuvânt de tânguire va povesti necazurile cele pătimitoare ale Sfântului, în aceea călătorie? Unii îl băteau peste spate cu vergi, alţii îl împingeau către pogorâşul râpii, alţii cu buruieni ghimpoase băteau pulpele lui, alţii umpleau cu scuipat faţa sfântului, iar alţii frângând beţele cele mai putrede ca să facă sunet îl băteau peste cap în batjocură. Unii cu stâlpari de dafin jucând înaintea lui cu batjocură, n-au încetat a-l lovi. Îmbrăcat rău fiind şi cuvinte urâte zicându-i şi chinuindu-l în tot felul, au ajuns la malul mării. Apoi, punându-l în luntre, pentru că nu putea umbla din pricina înfrânării, au ajuns la mănăstirea cea sfântă a lui Filipisc, care se afla la marea cetăţii Hrisopoli şi acolo, închizând pe sfântul, au făcut arătate împăratului toate cele despre dânsul.

    Înştiinţându-se împăratul despre ocară şi stricarea desăvârşită a mănăstirii, a dat poruncă că, dacă va fi prins cineva la dealul lui Axentie să primească pedeapsă prin moarte de sabie. Apoi chemându-i la bârfirea lui Ştefan, pe cei de un chip cu el, pe începătorii de eres, adică pe Teodosie cel cu nume mincinos, episcop al Efesului, pe Constantin al Nicomidiei, isvoditorul de lucruri noi şi pe cel cu acelaşi nume, al Nacoliei împreună cu Sisinie Pastila, şi cu Vasile Tricacavul, precum şi pe cei ce covârşeau în cuvânt ai palatului, pe Calist cel mai înainte zis, pe Comvoconom scriitorul, pe Masară cel cugetător ca saracinii.

    Pe aceştia i-a trimis către cel de un nume şi un obicei cu dânsul, începător al păstorilor, ca să facă împreună cu dânşii călătorie, către mănăstirea cea mai înainte zisă, în Hrisopoli. Iar năimitul păstor şi vânzător, ştiind cunoştinţa şi dreapta credinţă a sfântului şi prea fericitului părintelui nostru Ştefan, s-a lepădat a merge împreună cu dânşii, zicând: "Duceţi-vă în pace. Pentru că a vorbi Constantin împreună cu Ştefan, este multă depărtare. Căci la mine este cuvânt numai, iar la dânsul împreună cu cuvântul este şi puterea dumnezeiescului Duh; vedeţi ce veţi auzi de la dânsul".

    Iar ei, luând hotărârea sinodului celui de adunare mincinoasă, pornind de la patriarhul, au ajuns la mănăstirea cea mai înainte zisă. Apoi intrând în sfânta biserică au făcut rugăciune şi către scăldătoare întorcându-se, au şezut pe treptele ce erau acolo şi au poruncit să aducă îndată pe sfântul. Şi s-a adus sfântul, fiind ţinut de doi, pentru că nu putea umbla, având picioarele închise în obezi de fier.

    Văzându-l, urâtorii de Dumnezeu au lăcrimat. Apoi Teodosie al Efesului a zis către dânsul: "Cu ce chip, omule al lui Dumnezeu, ai voit a ne socoti eretici şi a cugeta mai presus decât împăraţii, arhipăstorii şi episcopii şi decât toţi creştinii? Au dar noi toţi neguţătorim paguba sufletelor noastre?" Iar sfântul cu glas lin a zis către dânşii: "Luaţi aminte ce a scris Ilie proorocul către Ahav: Nu răzvrătesc eu, ci tu şi casa tatălui tău. Pentru că nu sunt eu acela ce tulbur, ci voi ce aţi călcat învăţătura cea de demult a părinţilor şi aţi învăţat nouă glăsuire deşartă în Biserică. Pentru că ceea ce covârşeşte cu vechimea este lucru vrednic de cucernicie, după cum un înţelept a zis: "Cele nou glăsuite de voi toate sunt deşarte şi de la Dumnezeu înstrăinate, şi nu numai atât, ci şi minciuni stricătoare de Biserică. Învăţaţii pământului şi boierii împreună cu păstorii şi cu vânzătorii turmei, s-au adunat asupra Bisericii lui Hristos cugetând cele rele şi zadarnice".

    Deci grăindu-se acestea de sfântul, Constantin al Nicomidiei, care a scornit lucruri noi, fiind zburdalnic cu trupul şi cu mintea, pentru că avea treizeci de ani, sărind a lovit cu piciorul peste obraz pe sfântul, care şedea jos, precum odată în vremea lui Antioh pe Sfântul Eliazar. Şi unii din cruzii purtători de săbii şi lănci, sărind l-au lovit cu picioarele şi a căzut fericitul, iar ei au început a-l călca cu picioarele pe piept. Dar cinstitul Ştefan, după evangheliceasca poruncă, s-a dat pe sine nu numai peste un obraz să fie lovit, ci şi pe celălalt.

    Iar Calist şi Convoconom fiind sinclitici, pe nesfinţitul Constantin făcându-l să tacă, au zis sfântului: "Două pricini sunt: sau te pleci şi iscăleşti, ori dacă nu morţii să te dai ca unul ce grăieşte împotriva părinţilor şi a împăraţilor care de la Dumnezeu au învăţat legea". Iar sfântul a zis: "Ia aminte domnule patriciu, eu am pe Hristos şi a muri pentru sfânta lui icoană îmi este dobânda şi slavă. Că o dată şi de două ori ţi-am zis, arătând palma, că oricât sânge vieţuitor ar fi în mine, să se verse pentru scopul acesta. Dar să se citească hotărârea sinodului vostru, şi voi vedea ce dreptate are, spre răsturnarea cinstitelor icoane.

    Constantin al Nicoliei, deschizând îndată cartea, a citit acestea: "Hotărârea sfântului şi a toată lumea al şaptelea sinod". Iar sfântul ameninţând pe acesta să tacă, a zis:

    "O, ce minune! De la minciună începând şi prin toată deşarta voastră glăsuire cea isvoditoare de lucruri noi, pe aceasta spre apărare luând-o, întru minciună aţi încetat voi defăimătorii de creştini! Cum este sfânt şi a necinstit pe cele sfinte? Oare nu de voi s-au călcat cele sfinte? Au nu la soborul vostru s-a adus vină asupra unui episcop, de nişte bărbaţi iubitori de Hristos că a călcat un sfânt Disc al Preacuratelor Taine ale lui Dumnezeu, pentru că avea închipuite: cinstită icoană a lui Hristos, a Maicii Domnului, şi a Mergătorului-înainte?

    Iar voi, lăsând vina călcării, pe acesta l-aţi primit a lucra cele sfinte, iar pe iubitorii de Hristos i-aţi afurisit, răzbunători ai idolilor numindu-i. Ce lucru este mai urât decât acesta? Au nu aţi adus sfintele acoperăminte şi le-aţi rupt? Deci cum se va numi sinodul vostru sfânt? Au nu aţi înstrăinat sfinţenia de la toţi sfinţii, drepţii, apostolii şi mucenicii, şi aţi dogmatisit, zicând: "Unde mergi? La apostoli. De unde vii? De la patruzeci de mucenici. Unde şi la care? La mucenicul Teodor şi la mucenicul Acachie şi la cei ca aceştia. Nu sunt acestea învăţături ale voastre?

    Şi cum aţi alcătuit sfânt sinod, voi care aţi necinstit cele sfinte? O, ce nebunie! Apoi cum l-aţi numit a toată lumea când nu a fost nici un episcop al Alexandriei, nici al Antiohiei sau al Ierusalimului? Unde sunt cărţile lor, ca sinodul vostru de-a toată lumea să se propovăduiască, fiind de adunare mincinoasă? Şi cum se zice al şaptelea cel ce n-a urmat pe cele şase mai înainte de el? Iar voi calcând predaniile celor şase, cu ce chip l-aţi numit al şaptelea sinod, nu mă dumiresc".

    Iar Tricacavul zicea: "Şi ce am călcat noi din sfintele şase sinoade a toată lumea?" Sfântul a zis: "Nu s-au adunat în sfinţitele biserici, sfintele şase sinoade? Cel dintâi în Niceea, în biserica Sfintei Sofii; al doilea în Constantinopol, în biserica Sfintei Irina; al treilea în Efes, în biserica Cuvântătorului de Dumnezeu Ioan; al patrulea în mitropolia Calcedonienilor, în biserica prealăudatei Sico; al cincilea iar în Constantinopol; al şaselea în biserica Sfintei Sofii, iar acesta în sfinţitul palat, unde se numeşte trula, pe care noi îl numim Trulan. Au nu în toate bisericile acelea se zugrăveau icoane? Spune, o, episcope!"

    Iar el zicând că aşa este, atunci ochiul drept spre cer ridicându-l şi din inimă tare suspinând, mâinile întinzând, a zis: "Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos în icoană, după omenire, să fie anatema şi să se numere cu aceia care au strigat: "Ia-L, ia-L! Răstigneşte-L pe El!" Aceştia înspăimîntîndu-se de îndrăzneala Sfântului şi el mai vrând să grăiască, ei s-au sculat, poruncind să-l închidă numai pe el, fiind ruşinaţi, şi s-au întors la împărăţie. Împăratul, întrebându-i ce au făcut, episcopii vrând a ascunde biruirea, a răspuns Calist: "Ne-a biruit, împărate, pentru că bărbatul acela este înalt cu puterea, cu cuvântul şi cu îndrăzneala morţii". Iar el, fierbând de mânie, a scris îndată izgonirea lui în laţurile Elespontului, la insula ce se cheamă Proconis.

    Sfântul a stat nemâncat şaptesprezece zile în locaşul Hrisopoliei. Măcar că împăratul îi trimitea hrană, dar el iarăşi o întorcea către dânsul. În zilele acelea, egumenul mănăstirii înbolnăvindu-se rău de tifos, s-a deznădăjduit de doctori. Văzându-se cu totul lipsit, trimiţând soli la Cuviosul pe cei dintâi al locaşului unde el era închis, îl ruga să vină la dânsul, sau măcar să se roage pentru dânsul, zicând: "Cu trupul ne despărţim unul de altul. Deci vino, cinstite părinte, măcar să săruţi a mea neputincioasă smerenie; căci doar până la al nouălea ceas vor sluji puterile mele, ca să ţină sufletul meu".

Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia. Tânăr fiind, era în slujba ucigaşilor şi când erau pedepsiţi sfinţii mucenici, slujea şi el la pedepsiri. Şi întâmplându-se în zilele împăratului Diocleţian nişte femei creştine să fie cercetate de Maxim, domnul Sevastiei, s-a luminat sufletul lui Irinarh din dumnezeiescul har al lui Hristos şi, văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru Hristos şi ruşinând pe tiranul cu minunile ce făcea, pentru aceasta a mărturisit şi el pe faţă cu îndrăzneală pe Hristos. Şi vădindu-se astfel că este creştin, a fost chinuit în multe feluri din porunca tiranului şi la urmă i-au tăiat capul, împreună şi preotului Acachie care-l botezase.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Arsenie Boca, ieromonah, teolog și artist ortodox român

Biografie

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Sinaia), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București). Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București, a fost pictată de către părintele Arsenie Boca.

Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

Studiile și formarea

S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus în comitatul Hunedoara (pe vremea aceea în Austro-Ungaria). A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, Hunedoara, pe care l-a terminat ca șef de promoție în1929. În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește - la recomandarea profesorului Nicolae Popovici - o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

Hirotonirea și tunderea în monahism

În 1935 - ca absolvent al Academiei Teologice - a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.

Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea  Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, de inspiratie nationalist-legionara, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”. Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate. În iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu (Ed.Sțiința, Chișinău, 1993).

Contribuția la colecția Filocalia

Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi pune la dispoziție manuscrisele aduse din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecției, susține lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. În prima ediție a volumelor, Părintele Dumitru Stăniloae îl numește pe Arsenie Boca „cititor de frunte al Filocaliei românești”.

Prigoana și martirajul după gratii

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, pentru participarea activa la miscarea legionara, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 in urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști, fosti legionari pregatiti si parasutati de americani in Munții Făgărașului. Atât pentru aceste fapte, cât și datorită notorietății sale, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G. Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed. Partener, Galați, 2009). Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate.

În 15/16 ian. 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30000 - 40000 de oameni.

Scrieri

·         Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, ed.îngr. de Zamfira Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995

·         Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească, ed.îngr. de Ion Cismileanu, Editura Agaton, Făgăraș, 2009

·         Părintele Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003 - ISBN 973-85376-6-5

·         Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 28 Noiembrie

A: PLĂCINTE; GUSTĂRI

Icre de post

Ingrediente:

1 ceaşcă de griş
3 ceşti de suc dulce de roşii
2-3 cepe
1 ceaşcă de ulei
sare,
piper

Preparare:

Sucul de roşii se pune la foc mic să clocotească. Se adaugă în ploaie grişul, se amestecă cu grijă până ce grişul se umflă. Se ia de pe foc şi se lasă să se răcorească.

Se adaugă puţin câte puţin uleiul, frecându-se cu lingura de lemn sau cu mixerul până se încorporează tot uleiul.

La sfârşit se adaugă, dupa gust, ceapa fin tocată, sarea şi piperul.

B: SALATE

Salată acordeon

·       5 roşii de mărime potrivită;

·       3 castraveciori subţiri;

·       Câteva frunze de salată verde;

·       Sos vinegret

Se ornează un platou întins cu frunzele de salată bine spălate.

Se spală roşiile şi se taie în jumătăţi.

Fiecare jumătate se aşază cu tăietura în jos şi se taie în 5 – 6 felioare fără să fie străpunsă roşia până în partea de jos.

Între felioare se introduc rondele subţiri de castraveţi curăţaţi de coajă şi aşezate în aşa fel încât rondela de castravete să rămână puţin deasupra suprafeţei roşiei pentru a fi vizibilă.

Jumătate de roşii astfel împănate cu felii de castraveţi se aşază pe platoul ornat cu frunzele de salată.

Se stropesc roşiile pe deasupra cu sos vinegret numai cu puţin timp înainte de a fi servite.

C: SOSURI

Sos vinegret

·       ½ ceaşcă ulei;

·       ¼ ceaşcă oţet;

·       1 linguriţă sare;

·       2 căţei usturoi bine pisat;

·       ½ linguriţă muştar

Într-un borcan cu capac înfiletat se amestecă prin agitare puternică ingredientele de mai sus.

Sosul se utilizează la salată verde sau la salată acordeon.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de roşii cu soia

350 ml supă de legume
200 ml lapte de soia
60 g făină de soia
2 căţei de usturoi
5-6 foi de dafin
300 ml piure de roşii
80 ml ulei rafinat de soia
30 g soia texturată
sare şi piper, după gust
coriandru, pentru decor

1. Taie cubuleţe 20 g de soia texturată şi rade restul pe răzătoare.
2. Încălzeşte 20 ml ulei rafinat de soia într-o tigaie cu fundul gros.
3. Adaugă frunzele de dafin, piperul şi făina de soia. Prepară un sote.
4. Într-o tigaie separată, încălzeşte restul de ulei de soia.
5. Adaugă usturoiul tocat mărunt şi piureul de roşii.
6. Adaugă compoziţia din prima tigaie şi supa de legume şi lasă totul la fiert timp de 5 minute.
7. Adaugă treptat laptele de soia, amestecând în permanenţă.
8. Sărează, încorporează cubuleţele de soia şi lasă ciorba la fiert timp de 2 minute.
9. Decorează cu tofu ras şi coriandru tocat.

E: MÂNCĂRURI

Giganţi la cuptor

·       5 ceşti giganţi (boabe albe de fasole foarte mari);

·       Frunze de ţelină;

·       1 morcov;

·       Piper boabe;

·       1 ½ ceaşcă ulei;

·       4 cepe mari tocate;

·       1 căpăţână usturoi tăiat feliuţe;

·       Sare;

·       Piper măcinat;

·       Puţin zahăr;

·       1 legătură mărar fin tocat;

·       1 kg roşii bine coapte;

·       2 roşii tăiate în felii orizontale

Se urmează procedura obişnuită de fierbere a boabelor de fasole.

După ce s-au schimbat 2 ape, se adaugă apă fierbinte cât să cuprindă boabele de fasole, ţelina, morcovul tăiat, boabele de piper şi se lasă să fiarbă pe jumătate.

Se scurge de apă şi se aşază într-o formă.

Separat se căleşte ceapa, se adaugă roşiile decojite şi date pe răzătoare, usturoiul, sarea, piperul şi se fierbe sosul să se lege.

Se adaugă mărarul şi se răstoarnă sosul în formă peste boabele de fasole.

Se taie 2 roşii în felii orizontale şi se aşază deasupra în formă, se presară ulei, sare, piper.

Se dă la foc potrivit 50 minute şi dacă este nevoie se mai adaugă apă.

F: DULCIURI

Tartă cu biscuiţi

Blat:

·       3 ceşti biscuiţi simpli sfărâmaţi;

·       2 linguri zahăr;

·       ½ lingură scorţişoară;

·       6 linguri margarină topită

Umplutura:

·       ¼ ceaşcă fulgi de porumb;

·       2 linguri zahăr;

·       1 vanilie;

·       2 ceşti zeamă de compot;

·       1 cutie compot caise sau piersici

Într-un castron se amestecă ingredientele pentru blat.

Se unge o formă şi se toarnă în ea compoziţia.

Se tasează cu lingura şi se pune în frigider să se răcească.

Se amestecă zahărul cu fulgii de porumb, vanilia şi zeama de compot. Dacă zeama de compot este mai puţină se completează cu apă până la 2 ceşti.

Se amestecă la foc foarte mic până când crema se leagă bine.

Se opreşte focul şi se continuă amestecarea până se răceşte pentru a nu face crustă.

Se întinde crema în formă peste blatul rece de biscuiţi şi se ornează cu fructele din compot bine scurse.

  

ISTORIE PE ZILE 28 Noiembrie

Evenimente

·         1095:  Ultima zi a  Conciliului  de la Clermont (inceput la  19 noiembrie). Papa Urban al II-lea a discutat  despre unele reforme in  Bisericia și a anunțat excomunicarea regelui  Filip I pentru recăsătoria sa adulteră cu Bertrade de Montfort. La 27 noiembrie, Urban a vorbit pentru prima oară despre problemele Orientului, cerând creștinilor occidentali să lupte împotriva musulmanilor care ocupaseră Tara Sfanta  și atacau Imperiul Roman de rasarit. In ultima zi a Conciliului, pe 28 noiembrie, s-a dat un apel general la cavalerii și nobilii Franței. Urban însuși a petrecut câteva luni ținând predici despre cruciadă în Franța, în vreme ce legații papali răspândeau vestea în sudul Italiei, perioadă în care accentul a trecut de pe ajutorarea lui Alexius, imparatul Bizantului si  pe cucerirea Ierusalimului. Papa  îl numește pe  Adhemar de Le Puy în fruntea Cruciadei, programată să înceapă în ziua de Adormirea Maicii Domnului, 15 august.

·         1443:  Fortele albaneze conduse de Skanderbeg, elibereaza cetatea Kruja de sub ocupatia turca. Gerge Kastrioti (Gjergj Kastrioti) (6 mai 1405 – 17 ianuarie 1468), cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg, este cea mai proeminentă figură a istoriei Albaniei și, totodată, eroul național al acestei țări și al poporului albanez. A condus între 1443 și 1468 lupta împotriva Imperiului Otoman, obținând victorii la Torvioll (1444), Oranik (1456), Mokra (1462), eliberând în mare parte teritoriul albanez, cu centrul în orașul Krujë

·         1520: Exploratorul portughez Ferdinand Magellan a trecut prin strâmtoarea de la sudul Americii de Sud, care-i poarta numele. Strâmtoarea Magellan se află la sudul Americii de Sud, ocolind numeroase insule și despărțind America de Sud (Chile și Argentina) de Țara de Foc (Tierra del Fuego). Strâmtoarea are o lungime de 373 mile marine (ca. 670 km) având lățimea minimă de 2,5 mile (ca. 4,5 km), făcând legătura dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Importanța ei maritimă a scăzut după construirea Canalului Panama. Din cauza vânturilor puternice din Patagonia este una dintre cele mai periculoase strâmtori. Descoperitorul ei în 1520, Fernando Magellan, a făcut ocolul lumii cu cinci corăbii și cu un echipaj de 237 de oameni. La data de 21 octombrie, de ziua „Fecioarei Maria”, el descoperă în apropierea latitudinii de 52 grade o peninsulă pe care o numește „Capul Fecioarelor” (Cabo Virgenes). O furtună teribilă, care a durat peste 36 de ore, împinge corăbiile la 1 noiembrie, de Ziua morților, în strâmtoare, ceea ce-l determină pe Magellan să o boteze Estreito de Todos los Santos. Echipa de marinari trimisă în recunoaștere de Magellan descoperă pe coasta de nord numai oseminte într-un mormânt. Din cauza fumului provenit de la focurile indienilor, această regiune va fi denumită „Țara de foc” („Tierra del Fuego”). Această legătură dintre cele două oceane a devenit începând cu anul 1881 importantă prin faptul că a permis accesul din vest (evitând Capul Horn, periculos navigatorilor) spre Insulele Moluce, „Țara Mirodeniilor”. Gavin Menzies amintește în cartea sa „1421″ că înaintea lui Magellan, în iarna anului 1421, împăratul Chinei traversase deja această strâmtoare.

·         1574: A fost fondat orasul Ufa, actuala capitala a  actualei Republici Autonome Baskiria (Rusia).

·         1678:  Gheorghe Duca devine, pentru a treia oară, domn al Moldovei.

·         1789: Doctorul Joseph Guillotin prezinta deputatilor Adunarii Constituante din Franta o noua masina care va fi folosita la executarea condamnatilor la moarte: ghilotina.

·         1811: Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73, al lui Beethoven are premiera la Gewandhaus în Leipzig.

·         1812: Bătălia de la Berezina, cu înfrângerea trupelor lui Napoleon. În ciuda înfrângerii, 50.000 de oameni din armata franceză, mai ales Garda Imperială, au reușit să traverseze râul Berezina și să se salveze.

·         1864: Se înfiinţează Corpul inspectorilor agricoli din România.

·         1877: Războiul de Independenţă a Romaniei - Căderea Plevnei, după încercarea nereuşită de a sparge încercuirea Plevnei, generalul otoman Osman Paşa s-a predat generalului Cerchez şi a semnat capitularea armatei turce.

·         1893: Aapare săptămînal la Bucureşti revista literară “Viaţa” pînă la 28 ianuarie 1896. Revista apare sub conducerea lui Alexandru Vlăhuţă şi Vasile A.Urechia.

·         1894: A avut loc Adunarea nationala de la Sibiu; a protestat împotriva hotarârii guvernului ungar de desfiintare a Partidului National Român; s-a hotarât convocarea Congresului nationalitatilor, în vederea coordonarii programului de lupta nationala si politica a popoarelor asuprite de Imperiul austro-ungar.

·         1905: In Dublin, a aparut Sinn Fein, organizatie politica fondata de nationalistul Arthur Griffith cu scopul obtinerii independentei Irlandei. Sinn Fein (Sinn Fyin) s-ar traduce in limajul galic “noi insine” ori “noi singuri”. Destul de repede, formatiunea politica a devenit neoficial o aripa a gruparii militare a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), ambele luptand impotriva regulilor impuse de britanici. 
Organizatia politica a obtinut rezultate spectaculoase la alegerile nationale organizate dupa Primul Razboi Mondial, dar, cu toate acestea, nu au reusit sa isi implineasca visul. Astfel, in aprilie 1916, patriotii irlandezi au declansat o rascoala cu scopul proclamarii independentei tarii lor, insa interventia armatei engleze a distrus orice speranta. 
Doi ani mai tarziu, electoratul irlandez a votat in majoritate cu Sinn Fein, partidul formand un Parlament independent (Dyil yireann), care a declarat suveranitatea statului. La cateva luni, revolutionarii au inceput o campanie de lupta impotriva britanicilor care s-a incheiat cu un acord de pace prin care s-a acordat Irlandei statutul de dominion. Recunoastrea oficiala a acordului, in 8 ianuarie 1922, a declansat un adevarat razboi civil intre sustinatorii pactului si cei care cereau anularea lui. 
Istoria zbuciumata a Sinn Fein a continuat ani decenii la rand, in prezent formatiunea politica fiind cea mai importanta din Irlanda. Statul a fost declarat independent si suveran, sub numele de Eire, in 29 decembrie 1937, iar in 1948 a devenit republica.

·         1912: Albania își declară independența față de Imperiul Otoman.

·         1918: La Cernauti, Congresul General al Bucovinei, constituit din reprezentanti ai românilor, polonezilor, germanilor, rutenilor, a votat cu majoritate zdrobitoare “unirea neconditionata, pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României”. Odata cu prabusirea Austro-Ungariei in 1918, In Bucovina s-au format Consiliile Nationale, care si-au indreptat atentia catre structurile de putere ale nationalitatilor lor. Consiliul National Roman a inceput sa coopereze cu Romania, in timp ce Consiliului National Ucrainean a primit sprijin de la conationalii din Galitia, care doreau doreau anexarea Bucovinei la republica lor. O Adunarea Constituanta convocata de romani la 14/27 octombrie 1918 a format un Comitet Executiv, caruia guvernatorul austriac al provinciei predat puterea. Acest Comitetul Executiv a convocat pe baze democratice un Congres General al Bucovinei pentru 15/28 noiembrie 1918, la Cernauti, in care au fost alesi 74 de romani, 13 ruteni, 7 germani si 6 polonezi in conformitate cu compozitia lingvistica. Evreii nu au fost inregistrati ca un grup separat, iar ucrainenii au boicotat Congresul. Congresul l-a ales pe politicianul bucovinean Iancu Flondor in calitate de presedinte, si a votat pentru unirea cu Regatul Romaniei, fara conditii. In declaratia de unire se motiva ca, pana la preluarea acesteia de catre Habsburg in 1775, Bucovina a fost inima Principatului Moldovei, ca acolo se aflau „gropnitele Domnesti” (locurile de inmormantare ale voievozilor moldoveni) si ca romanii fac uz de ” Dreptul de libera hotarare de sine „(dreptul la auto-determinare). Dupa o cerere oficiala a lui Iancu Flondor, trupele romane au patruns in Bucovina si au preluat rapid control asupra teritoriului in ciuda protestelor si a opozitiei ucrainenilor, ale caror bande inarmate au fost respinse peste Nistru. Unirea Bucovinei cu tara-mama fost recunoscuta pe plan international in 1919, dupa semnarea Tratatul cu Austria, de la Saint-Germain. (articol preluat de pe: a1.ro)

·         1918 - A abdicat ultimul împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea de Hohenzollern

·         1918: Partidul Socialist-Democrat din România si-a schimbat denumirea în Partidul Socialist. Comitetul executiv al Partidului Socialist a adoptat un program politic, cunoscut sub numele de „Declaratia de principii” în care se înscria principiul dictaturii proletariatului (28.11/11.12).

·         1919: România semnează la Washington o serie de acorduri internaționale cu privire la stabilirea zilei de lucru de 8 ore și a săptămânii de lucru de 48 de ore în stabilimentele industriale, vârsta minima de admitere a copiilor în muncile industriale, lucrul de noapte al femeilor și copiilor, munca femeilor înainte și după naștere.

·         1919: Lady Astor a devenit prima femeie aleasa membru al Parlamentului Marii Britanii.

·         1920: A apărut la București săptămânalul Adevărul literar și artistic, continuator al Adevărului ilustrat. Fondator: Constantin Mille.

·         1923: Ministerul de Interne al României emite un ordin de desfiinţare a volostelor (sistem rusesc de divizare teritorial-administrativă) în fosta Gubernie Basarabia, localităţile fiind grupate în comune.

·         1940: Este semnat decretul-lege pentru reprimarea unor infracţiuni împotriva ordinii publice şi intereselor statului român. Decretul a fost emis în urma omorurilor comise impotriva  unor demnitari  români, ale caror autori  erau bănuiţi a fi legionarii.

·         1943: A avut loc conferinta de la Teheran, unde premierul britanic Winston Churchill, presedintele american Franklin D. Roosevelt si dictatorul comunist sovietic Iosif Stalin au discutat strategia pentru continuarea luptelor in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Conferinţa a durat 3 zile pînă pe data de 1 decembrie. În cadrul acestei conferinţe au fost luate două decizii importante: 1. organizarea unei debarcări în Normandia(provincie Franceză), proiect botezat ca “Operaţiunea Overlord” şi a fost fixată pentru mai 1944 (întîrziată la 6 iunie), şi respingerea de către Salin şi Roosevelt a proiectului britanic de ofensivă în Mediterană şi Balcani. Soarta Germaniei şi Poloniei au fost egal evocate în cadrul conferinţei şi s-a convenit la crearea unei organizaţii mondiale de securitate cu participarea celor patru (viitoarea ONU): SUA, Marea Britanie, U.R.S.S. şi China.

·         1969: The Rolling Stones își lansează albumul Let It Bleed. Trupa a fost formată la Londra în 1962 de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. The Rolling Stones a lansat 55 de albume și compilații și au avut 37 de piese în top-10 singles. În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time. Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume

·         1979: Un avion McDonnell Douglas DC-10 al Air New Zealand se prăbușește pe Muntele Erebus situat pe Insula Ross, Antarctida. Toate cele 257 de persoane aflate la bord mor. Era zborurilor turistice comerciale pe continent se încheie.

·         1987: Un Boeing 747 al South African Airways având 160 de persoane la bord se prăbușește în Oceanul Indian în timp ce încerca o aterizare de urgență în Mauritius în urma unui incendiu.

·         1989: Cancelarul vest–german, Helmut Kohl, a prezentat în Bundestag un plan structurat în trei etape, în care erau analizate perspectivele unificării Germaniei; la 8.12.1989, la Strassbourg, cancelarul vest–german se pronunţa pentru demararea procesului de uniune economică şi monetară a celor două Germanii.

·         1989: Revoluția de Catifea: În Cehoslovacia încep negocierile între Forumul Civic și administrație.

·         1991: Osetia de Sud își declară independența față de Georgia.

·         1991 - Semnarea Tratatului de prietenie, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Elenă.

·         1994: Norvegienii resping aderarea țării la Uniunea Europeană, printr-un referendum.

·         1995 - Republica Cehă devine membru al Organizaţiei de Cooperare Economică şi Dezvoltare, fiind prima ţară fostă comunistă acceptată în acest organism.

·         2004: Într-un accident minier din Republica Populară Chineză 166 mineri sunt blocați în subteran în mina de cărbune Chenjiashan situată în nordul țării, în provincia Shaanxi.

·         2006: Se desfăşoară Summitul NATO de la Riga, capitala Letoniei. Evenimentul are loc, pentru prima dată, într-o ţară post-sovietică şi are pe agenda de lucru eventuala extindere a Alianţei după 2008 şi reorganizarea politică şi militară a NATO, în noua configuraţie geopolitică.

Nașteri

·         1489: Margareta Tudor, soția regelui Iacob al IV-lea al Scoției (d. 1541)

·         1632: S-a născut Jean-Baptiste Lully, compozitor francez de origine italiană (d. 1687)

·         1660: Maria Anna Victoria de Bavaria, Delfină a Franței (d. 1690)

·         1757: S-a nascut William Blake, pictor, gravor, poet reprezentativ pentru prima generaţie a creaţiei lirice romantice engleze (“Cântecele inocenţei”, “Schiţe poetice”); (d.12.08.1827). În mare parte nerecunoscută în timpul vieții sale, opera diversă și profundă a lui William Blake este astăzi considerată esențială și semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale

·         1774: Frederic al IV-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (d. 1825)

·         1811: Maximilian al II-lea al Bavariei (d. 1864)

·         1812 - S-a născut Iacob Mureşianu, poet, publicist şi om politic (m. 29 septembrie 1887).

·         1820: S-a nascut Friedrich Engels, teoretician socialist german, fiu al unui bogat industrias. Este fondator al sociologiei muncii. A colaborat indeaproape cu Karl Marx, cei doi scriind impreuna “Sainta familie” (1845), “Ideologia germana” si “Manifestul partidului comunist” (1848). Engeles a fost, pana in 1890, conducator al socialismului german. 

·         1829 - S-a născut Anton Grigorievich Rubinstein, compozitor rus, dirijor si unul dintre cei mai mari pianisti ai timpului sau, fondator al Conservatorului din Sankt Petersburg (m.20.11.1894).

·         1837: S-a nascut John Wesley Hyatt, inventator american, posesor a peste 200 de inventii, printre care si fabricarea bilelor de biliard din celuloid; (d.10.04.1920).

·         1857: Alfonso al XII-lea, rege al Spaniei (d. 1885)

·         1862: Maria Antónia a Portugaliei, Ducesă de Parma (d. 1959)

·         1863: S-a nascut Eremia Grigorescu, general de artilerie, comandantul trupelor române în bătălia de la Mărăşeşti, ministru de război ;(d. 21.07.1919).

·         1866: S-a nascut Henry Bacon, arhitect american, cunoscut ca designer al clădirii “Lincon Memorial Washington D.C.”; (d.17.02.1924).

·         1872 - S-a născut Gheorghe Petraşcu, pictor (m.01.05.1949).

·         1874: S-a născut prozatorul roman Jean Bart ; (m. 12 mai 1933).

·         1880: S-a nascut Andrei Rădulescu, jurist şi istoric, întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc, membru şi preşedinte al Academiei Române (1946-1948); (d.30.09.1959).

·         1880: Alexandr Blok, poet rus (d. 1921)

·         1881: S-a născut scriitorul Stephan Zweig, poet, scriitor austriac (romane “Simturi ratacite”, eseuri biografice despre Balzac, Dostoievski, biografii romantate “Maria Stuart”); (d.22.02.1942).

·         1893: S-a nascut Nicolae Colan, mitropolit ortodox al Ardealului, membru al Academiei Române; (d.15.04.1967). Între anii 1936-1957 a fost episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În data de 23 mai 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului. A păstorit Mitropolia Ardealului până la sfârșitul vieții.

·         1896: S-a nascut Lilia Skala, actrita austriaca. 

·         1901: Edwina Mountbatten, Contesă Mountbatten de Burma, soția Lordului Mountbatten (d. 1960)

·         1907: S-a născut scriitorul italian Alberto Moravia; (m.1990). Operele sale explorează problemele sexualități moderne, alienarea și existențialismul. Moravia este probabil cel mai bine cunoscut pentru romanul său de un pronunțat caracter anti-fascism, Conformistul (în original, Il Conformista), care a constituit baza scenariului filmului omonim, Conformistul, regizat de Bernardo Bertolucci. Alte romane ecranizate ale lui Moravia includ Disprețul (titlul original, Il Disprezzo), regizat de Jean-Luc Godard în 1963 sub numele de Le Mépris și La Ciociara (cunoscut și ca Două femei, regizat de Vittorio de Sica în 1961, film datorită căruia Sophia Loren a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță a anului respectiv. Se remarcă înclinația pentru analiza morală și radiografia conduitei umane surprinse în dezorientare și indiferență, făcând concesii pentru personaje, expresii ale egoismului dur și cinismului crud, atât în viața politică și în cea socială, cât și în raporturile matrimoniale, în care instinctul prevalează, într-o interpretarea adesea freudistă, asupra intelectului. Tehnica cinematografică, de o obiectivitate complexă, imediată este desfășurată pe mai multe planuri, pe un stil predominant intelectualist, cu accente ironice.

·         1908: S-a nascut  Claude Lévi-Strauss, reprezentant al antropologiei structurale, etnolog şi scriitor francez; lucrările sale “Antropologie structurală”, “Gândirea sălbatică”, au adus o metodologie nouă în antropologie; (d.30.10.2009).

·         1912 - S-a născut actorul Colea Răutu (Colea Rutkovschi): "Moara cu Noroc", "Pisica de mare", "Toate pânzele sus!", "Cel mai iubit dintre pământeni" (d. 13 mai 2008)

·         1927: S-a nascut Chuck Mitchell, actor american. 

·         1929 - S-a născut Berry Gordy Jr., compozitor şi fondator al casei de discuri Tamla-Motown.

·         1931: S-a nascut Hope Lange, actrita americanca.

·         1933 - S-a născut Gato (Leonardo) Barbieri, saxofonist şi compozitor argentinian.

·         1938 - S–a născut Marcel Mureşeanu, poet şi prozator („Matineu”).

·         1939 - S-a născut Gary Troxel, vocalist şi compozitor american (Fleetwoods).

·         1940 - S-a născut Clem Curtis, vocalist american (The Foundations).

·         1940 - S-a născut Bruce Channel, cântăreţ şi compozitor american.

·         1941: S-a nascut Laura Antonelli, actrita originara din Italia.

·         1941 - S–a născut Eugen Negrici, teoretician şi critic literar („Introducere în poezia contemporană”).

·         1943 - S-a născut Randy Newman, vocalist, pianist şi compozitor american.

·         1944 - S-a născut R.B. (Ronald Bertram Aloysius) Greaves, cântăreţ şi compozitor american.

·         1944 - S–a născut baschetbalistul Radu Diaconescu.

·         1948: S-a nascut Mariana Nicolesco, soprana de origine romana. A inceput sa studieze muzica de la sase ani, dupa ce mama sa a inscris-o la clasa de vioara a Scolii de Muzica din Brasov. 
Dupa terminarea liceului s-a inscris la Conservatorul din Cluj, la clasa profesorului Mircea Breazu ca mezzosoprana, dupa care a castigat o bursa la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde a avut-o ca indrumator pe Jolanda Magnoni. 
Dupa ce a castigat cel mai important concurs de canto din lume, organizat la Milano, a decis sa nu se mai intoarca in tara si sa isi continue activitatea in strainatate, astfel incat autoritatile romane au condamnat-o, in lipsa, la cinci ani de inchisoare. 
Mariana Nicolescu a debutat la Teatrul Scala din Milano, dupa care a concertat pe marile scene ale lumii. In 1989, a decis sa revina in Romania, iar doi ani mai tarziu a sustinut primul ei concert in tara natala. Soprana este membra de onoare a Academiei Romane, iar mai multe universitati I-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa. 
In Franta a fost decorata cu Ordinul Artelor si Literelor in grad de Ofiter, iar autoritatile romane i-au acordat ordinul Steaua Romaniei in grad de Mare Ofiter. In plus, celebra artista a fost distinsa pentru activitatea sa cu medalia UNESCO. 

·         1948 - S-a născut Beeb Birtles, chitarist şi compozitor australian (Zoot, Little River Band).

·         1949: Petru Andea, politician român

·         1949: Filip Merca, compozitor de muzică rock și basist român de origine macedoneană

·         1949: S-a nascut Corneliu Vadim Tudor‚ om politic roman‚ presedintele Partidului Romania Mare. S-a nascut la Bucuresti, iar dupa absolvirea liceului s-a inscris la Facultatea de Filosofie, sustinandu-si licenta in 1971. Patru ani mai tarziu a efectuat serviciul militar, dupa care a plecat la studii in Viena, cu o bursa Herder.

A lucrat in mai multe publicatii, iar dupa 1989 s-a orientat spre politica, din 1992 fiind membru al Parlamentului Romaniei. A fost membru fondator și președinte al Partidului România Mare (d. 2015).

·         1949: S-a nascut Alexander Godunov, compozitor si balerin rus.

·         1949 - S-a născut Hugh McKenna, pianist şi compozitor britanic (Sensational Alex Harvey Band).

·         1950: Russell Alan Hulse, fizician american

·         1954, s-a născut poetul Traian T. Coșovei, care face parte din generația literară 80. A făcut parte din cenaclul condus de criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, dar și din Cenaclul de Luni, al lui Nicolae Manolescu. Împreună cu Florin Iaru, Ion Stratan și Mircea Cărtărescu, creează primul nucleu elitist al Generației ‘80 (Generația în blugi). În anul 1990, a redactat, împreună cu Dan Goanță, revista „Vești proaste”, din care apar 6 numere. Mai târziu, împreună cu prozatorul Mircea Nedelciu, editează ziarul „Punga d'un kil - organ de stat la coadă”, care era tipărit pe pungi de hârtie destinată ambalării produselor alimentare, sub deviza „Vom fi mai mult decât ocaua lui Cuza”. De-a lungul timpului, a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociației Scriitorilor din București, Premiul Academiei Române și Premiul Uniunii Tineretului Comunist.

·         1954 - S-a născut David Jaymes, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Modern Romance).

·         1955 - S-a născut John Spinks, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Outfield).

·         1957: S-a nascut David Van Day, muzician britanic

·         1961: S-a nascut Jane Sibbett, actrita americanca.

·         1962 - S-a născut Princess, cântăreaţă britanică.

·         1963: Manuela Mitrea, politician român

·         1967: S-a nascut Anne Nicole Smith, model şi actriţă americană; (d. 08.02.2007).

·         1971: Fenriz, muzician norvegian

·         1975: Sigurd Wongraven, muzician norvegian

Decese

·         741: A decedat papa Grigore al III-lea. A  fost papa  al Romei între 731 și 741 si  a avut loc conflicte majore cu Imperiul Bizantin. În cursul crizei iconoclaste, împăratul Leon al III-lea  Isaurianul a fost excomunicat de către Biserica de la Roma; în replică, acesta  a integrat episcopatele  din Sicilia, Italia Inferioară și Iliria în subordinea Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol. Ca urmare, papa a rupt toate relațiile cu Bizantul.

·         1290: Eleonora a Castiliei, prima soție a regelui Eduard I al Angliei (n. 1241)

·         1680: A murit Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor si pictor italian, reprezentant de seama al barocului italian; (n.07.12.1598).

·         1747: Karl Leopold, Duce de Mecklenburg (n. 1678)

·         1848: Ducesa Amelia de Württemberg (n. 1799)

·         1850 - A murit pedagogul iluminist bănăţean Constantin Diaconovici–Loga, cunoscut mai ales prin “Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (Buda, 1822), prima încercare de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (n.1770).

·         1859: A murit Washington Irving, scriitor american, maestru al prozei scurte umoristice; (n. 3.04.1783).

·         1872: Mary Somerville, femeie-savant și scriitoare din Scoția (n. 1780)

·         1877: A încetat din viaţă Nicolae Golescu (n.1810 Cîmpulung, jud.Argeş), om politic liberal, fiul lui Dinicu Golescu. N.Golescu a participat la Revoluţia de la 1848 din Muntenia, a fost membru al Guvernului provizoriu. Fiind un luptător pentru unirea Principatelor Moldovei şi Munteniei, ulterior a fost ministru şi prim-ministru (mai-noiembrie 1860, 1868). Nicolae Golescu a luat parte la complotul care l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza.

·         1895 - A încetat din viaţă scriitorul francez Alexandre Dumas-fiul. Romanul "Dama cu camelii" i-a adus celebritatea, inspirând şi libretul cunoscutei opere de G. Verdi, "Traviata" (n. 27 iunie 1824)

·         1907: Stanisław Wyspiański, pictor, scriitor, poet, dramaturg și arhitect polonez (n. 1869)

·         1915: A decedat Neculai Culianu, matematician şi astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române (n. 28.08.1832).

·         1918 - A încetat din viaţă romancierul şi memorialistul Victor Anestin. Prima sa carte este şi primul roman ştiinţifico-fantastic cunoscut din literatura română: "În anul 4 000 sau O călătorie la Venus", 1899 (n. 17 septmebrie 1875)

·         1939: A murit James Naismith, creatorul canadian al jocului de baschet ; (n.06.11.1861).

·         1940: Helmut Wick, aviator german care a servit în Luftwaffe în timpul celui de-al doilea război mondial (n. 1915)

·         1945: Dwight F. Davis, jucător de tenis și politician, creatorul Cupei Davis (n. 1879) a murit.

·         1952: Elena de Muntenegru, soția regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei (n. 1873)

·         1952: A murit in inchisoarea  din Aiud, poetul  Mircea Vulcănescu; (n. 3 martie 1904).

·         1954: A murit Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1901). A realizat prima reacţie nucleară în lanţ controlată şi a efectuat primele cercetări în domeniul fisiunii nucleare; a avut un rol important în conceperea proiectului Manhattan de punere la punct a bombei nucleare americane. A fost laureat al Premiului  Nobel in anul  1938; (n.1901).

·         1962: Regina Wilhelmina a Olandei (n. 1880)

·         1971 - A murit Eugeniu Boureanul, prozator şi traducător (m.18.02.1885).

·         1971 - A murit poetul Dimitrie Stelaru (pseudonim pentru Dimitrie Petrescu), personaj enigmatic şi boem al literaturii române (“Cetăţile albe”, “Mare incognitum”) (n.08.03.1917).

·         1972: Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha, ducesă de Västerbotten, mama regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei (n. 1908)

·         1973 - A încetat din viaţă, la Paris, principesa Martha Bibescu, scriitoare (n. 1889). Opera sa, însumând memorii, însemnari de calatorie, romane, se constituie într-o marturie a societatii românesti si europene din perioada interbelica; s-a impus în lumea intelectualitatii europene, întretinând corespondenta cu P. Valery, P. Claudel, M. Proust (romanul ce a consacrat-o “Izvor. Tara Salciilor”); (n. 28.01.1889).

·         1989: A plecat din aceasta lume parintele ieromonah Arsenie Boca, teolog şi artist ortodox român; (n. 29.09.1910).

·         1992: Sidney Nolan, pictor australian (n. 1917)

·         2002 - A încetat din viaţă Dan Tufaru, unul dintre cei mai cunoscuţi actori români de comedie (n. 3 februarie 1944)

·         2010: A decedat actorul american de origine canadiană Leslie Nielsen(n. 1926).

Sărbători

·         In Albania – Ziua naţională. Proclamarea Independenţei de Stat (1912). Ziua steagului. Albania, este un stat suveran din sud-estul Europei. Se învecinează cu Muntenegru la nord-vest, cu Kosovo la nord-est, cu Macedonia la est și cu Grecia la sud și sud-est. Are ieșire la Marea Adriatică spre vest, și la Marea Ionică spre sud-vest. Se află la mai puțin de 72 km de Italia, de care o desparte strâmtoarea Otranto ce leagă Marea Adriatică de Marea Ionică. Albania este membră a ONU, NATO, a OSCE, a Consiliului Europei, a Organizației Mondiale a Comerțului, a Organizației pentru Cooperare Islamică și unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Mediteranei. Albania este recunoscută din ianuarie 2003 drept potențial candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, și și-a depus oficial candidatura pentru aderare la 28 aprilie 2009. Albania este o democrație parlamentară, cu economie în tranziție către economia de piață. Capitala Albaniei, Tirana, este locuită de 421.286 dintre cei 2.831.741 de locuitori. Reformele economice au deschis țara către investițiile străine, în special în domeniul dezvoltării energetice și a infrastructurii de transport. Albania a fost clasată pe locul 1 în lista efectuată de Lonely Planet cu primele 10 țări de vizitat în 2011.

·         Mauritania: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1960). Mauritania, oficial Republica Islamică Mauritania, este o țară din regiunea Maghreb, în nord-vestul Africii, mărginită cu Oceanul Atlantic în vest, Senegal în sud-vest, Mali în est și sud-est, Algeria în nord-est și Sahara de Vest (teritoriu controlat de Maroc) în nord. Numele de „Mauritania” provine de la „Mauretania”, vechi regat berber. Capitala și cel mai mare oraș al țării este Nouakchott, localizat pe coasta atlantică.

·         Calendar religios 28 noiembrie 
- Calendar crestin ortodox: 
Cuviosul Stefan cel Nou; Sfantul Mucenic Irinarh 
- Calendar greco-catolic: 
Cuviosul Stefan cel Nou; Sfantul mucenic Irinarh; Sfanta Ecaterina Laboure 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Sfanta Ecaterina Labouré