24 IANUARIE 2018

Astăzi sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române!

Corul Madrigal - Hora Unirii: http://youtu.be/V1LZOna5dh4.

În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas importat pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate,

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.

RELIGIE ORTODOXĂ 24 Ianuarie

Sf Cuv Xenia; Sf Ier Filon, episcopul Carpasiei (Tedeum)

Sfânta Cuvioasă Xenia – Evsevia (cu numele de călugărie Xenia) a fost fiica unui însemnat dregător din Roma. Şi-a părăsit părinţii şi lumea cu plăcerile ei şi bucuriile ei, pentru a trăi tot restul vieţii în rugăciune către Dumnezeu, în post şi priveghere şi în sărăcie de bună voie. Tatăl Evseviei era creştin. Cum avea mulţi prieteni, şi-a logodit fata de timpuriu cu un fiu de senator. A fost multă bucurie în casa înaltului dregător, însă Evsevia nu preţuia nimic din înţelesul lumii şi în timp ce părinţii ei se pregăteau de nuntă, ea a dispărut de acasă împreună cu două slujitoare creştine. Gândul Evseviei era să ajungă în Alexandria Egiptului. Ca să fie greu de găsit şi-a schimbat numele: din Evsevia şi-a luat numele Xenia, adică „străina”, nume păstrat şi în călugărie. Corabia cu care călătoreau s-a oprit în insula Cos din arhipelagul Sporadelor, o insulă mică (290 km2), chiar lângă ţărmul Asiei Mici. Cele trei fugare, Xenia şi slujitoarele sale, au rămas aici. În timp ce îşi căutau un loc în care să se aşeze până la sfârşitul vieţii, Dumnezeu le-a trimis un povăţuitor şi părinte sufletesc, pe Cuviosul Pavel, bătrânul stareţ al Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Caria, de dincolo de ţărm. După ce a aflat taina vieţii lor şi dorinţa de a trăi pentru Mântuitorul Iisus Hristos, le-a dus în oraşul Milassa (azi Milas) din Caria, le-a tuns în monahism şi le-a aşezat într-un loc liniştit. Xenia a zidit acolo o biserică cu hramul Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. După un timp, au venit aici şi alte fecioare, întemeindu-se şi o mănăstire în jurul acelui locaş de cult, Xenia fiind stareţă. La cererea Xeniei, cele două slujitoare, acum maici, nu au spus nimănui faptul că stareţa lor face parte dintr-un neam înstărit. Abia după mult timp, după moartea şi îngroparea Xeniei şi a uneia dintre cele două maici, s-a aflat adevărul şi viaţa Cuvioasei Xenia. Ultima fugară, slujitoarea de odinioară, nu a putut să-şi dea sufletul până nu a destăinuit celorlalte maici din Mănăstirea „Sfântul Ştefan”, că fosta lor stareţă, Xenia, fugise din lume din fragedă tinereţe, chiar în pragul cununiei cu un fiu de senator, făcând aceasta pentru a urma chemării Mirelui Iisus Hristos.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 24 Ianuarie

A. PLĂCINTE, GUSTĂRI

ICRE DE POST

Ingrediente:

· 1 ceaşcă de griş

· 3 ceşti de suc dulce de roşii

· 2-3 cepe

· 1 ceaşcă de ulei

· Sare

· piper

Preparare:

Sucul de roşii se pune la foc mic să clocotească. Se adaugă în ploaie grişul, se amestecă cu grijă până ce grişul se umflă. Se ia de pe foc şi se lasă să se răcorească.

Se adaugă puţin câte puţin uleiul, frecându-se cu lingura de lemn sau cu mixerul până se încorporează tot uleiul.

La sfârşit se adaugă, dupa gust, ceapa fin tocată, sarea şi piperul.

B. SALATE

SALATĂ CU NĂUT

Ingrediente:

- o cană de năut fiert

- o jumătate de ceapă

- două roşii

- o mâna de măsline

- o legătură de pătrunjel

- sare, piper

- ulei de măsline

- zeama de la jumătate de lămâie

Preparare:

Curăţăm de coajă năutul fiert, curăţăm şi tocăm legumele, tocăm şi pătrunjelul. Amestecăm toate ingredientele şi condimentăm cu sare şi piper dupa gust. Este o salată delicioasă şi săţioasă în acelaşi timp.

C. SOSURI

În reţetele de azi nu e necesar să preparăm separat un sos.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

CIORBĂ CU GOGOŞAR MURAT

Ingrediente:

2 buc ceapă
3 căţei usturoi
1 morcov (mai mare)
1 pătrunjel
1 legătura mică pătrunjel verde
50 ml suc roşii
3-4 cartofi mai mari
2 gogoşari muraţi
1 linguriţă borş magic (praf de la pliculeţ, sau 1 cană borş proaspat)
sare,
ulei

Preparare:

Curăţăm toate legumele. Dăm pe razatoarea fină ceapa şi usturoiul. Morcovul şi pătrunjelul le tăiem rondele, iar cartofii cubuleţe. Pe 50 ml ulei călim ceapa şi usturoiul ras, marcovul şi pătrunjelul tăiat rondele. Turnăm apoi 2 l apă rece şi când dă în clocot adăugăm gosoşarii muraţi tăiaţi cubuleţe şi cartofii şi lăsăm la fiert.

Când sunt fierte punem 50 ml suc de roşii, potrivim de sare şi lăsăm să mai fiarbă circa 5 minute. Acrim cu borşul proaspat sau praf, lăsăm să mai dea un clocot şi presărăm cu frunze de pătrunjel tocat.

E. MÂNCĂRURI

DROB DE NĂUT CU LEGUME ŞI OREZ

Ingrediente:

300 g năut fiert
200 g orez fiert
200 g ţelină tăiată mărunt
2 morcovi tăiaţi mărunt
100-150 g fasole verde fiartă
3 cartofi fierţi şi raşi
1 lingură oţet diluat în 100 ml apă
50 g stafide înmuiate în apă caldă
4 linguri pesmet
1 legătură pătrunjel verde taiat mărunt
3-4 linguri ulei
rozmarin, sare, piper

Preparare:

Ţelina, morcovul şi fasolea verde se călesc în 2 linguri de ulei, se adaugă oţetul diluat cu apă, rozmarinul şi lăsăm pe foc să scadă până se evaporă oţetul şi rămâne fără lichid. Lăsăm să se răcească.
Se pun într-un castron: orezul, năutul, cartofii, stafidele, 2 linguri pesmet, pătrunjelul şi amestecul de ţelină cu morcovi şi fasole verde.

Se amestecă şi se potriveşte de sare si piper.
Se unge un vas cu ulei, se tapetează cu pesmet şi se pune compoziţia rezultată.

Se dă la cuptor 30 minute.

F. DULCIURI

Gogoşele fără ou

Ingrediente:

400 g. făină
500 ml. apă
100 g. zahăr
50 g.miere de albine
1 linguriţă bicarbonat
50 g. nucă sau alune măcinate
sare, puţin ulei (1/2 linguriţă)

Preparare:

Se pune apa cu sare la foc, şi când clocoteşte se toarnă treptat peste făină, amestecând mereu, până ce cuprinde toată făina. Se pune şi bicarbonatul şi se amestecă până devine un aluat bun (neted).

Se ung palmele cu ulei, se ia din cocă câte puţin şi se fac gogoşele rotunde , care se aşază într-o tavă unsă cu ulei, dar se pun strâns lipite una de alta şi se apasă puţin cu degetul pe mijloc. Se introduce tava în cuptorul încălzit în prealabil.

Se face un sirop din 1 1/2 pahar apă, zahăr, miere şi când clocoteşte se toarnă peste gogoşele , când sunt gata rumenite. Se stinge focul şi se lasă în cuptor până absorb tot siropul.

Se desprind una de alta, se pun pe un platou şi se presară cu nucă (alune, nucă de cocos) măcinată.

ISTORIE PE ZILE 24 Ianuarie

Evenimente

· 1458: Matia Corvin, al doilea fiu al guvernatorului Ioan de Hunedoara, este ales rege al Ungariei.

· 1679: Regele Carol al II-lea al Angliei dizolvă Parlamentul.

· 1742: Carol Albert de Bavaria devine împărat al Sfântului Imperiu Roman

· 1761 – Leopold Mozart scrie pe o copie a unui scherzo de Georg Christoph Wagenseil ca fiul sau, Wolfgang a invatat sa interpreteze muzica cu 3 zile inainte de a implini 5 ani

· 1765 – „Il Parnaso confuso” de Christoph Willibald Gluck are premiera in Palatul Schönbrunn din Viena, cu ocazia festivitatilor casatoriei Printului mostenitor Joseph cu printesa Bavariei Maria Josepha. Punerea in scena este regizata de Leopold

· 1818 – Ludwig van Beethoven isi retrage nepotul de la scoala si il duce in casa sa unde ii aduce profesor particular

· 1824 – Gioachino Rossini dirijeaza pentru prima data, in Londra, „Zelmira” la Teatrul King

· 1828: S-a întemeiat în Grecia instituția numită Președinția Greciei.

· 1831 – Cantata pentru Nunta lui Ferdinand de Austria de Gaetano Donizetti are premiera in Milano

· 1835 –Meldramma serio „I puritani” de Vincenzo Bellini are premiera in Théâtre-Italien din Paris. Gioachino Rossini, prezent in sala, va spune ca lucrarea a avut un „succes briliant”

· 1845 – Un recviem in memoria lui Nicolò Paganini, decedat de 4 ani, este tinut in „Chiesa della Steccata” din Parma. Biserica refuza sa inmormanteze ramasitele pamantesti ale lui Paganini deoarece acesta refuzase sa isi faca ultima impartasanie

· 1846 – „Jux-Polka” op.17 de Johann Strauss are premiera in Goldener Strauß din Viena

· 1848: Colonistul american James Marshall descopera aur in California, ceea ce declanseaza o imensa goana dupa aur. La invazia cautatorilor de aur dornici de imbogatire au contribuit si declaratiile presedintelui american James Polk , care a evocat in public existenta unor bogatii incalculabile in California. Curand imigranti si aventurieri veniti din Europa, Asia si America latina, s-au alaturat celor peste 100.000 de americani care au luat drumul Californiei. Oamenii traiau in conditii precare,astfel incat inca din primul an s-a inregistrat moartea a zece mii de persoane, ca urmare a lipsei adaposturilor, subalimentatiei, lipsei medicamentelor, dizenteriei si a altor epidemii. Terenurile aurifere deveneau proprietatea primului venit. Orase efemere au rasarit ca din pamant in valea Sacramento. Ajungand la 90.000 de locuitori , dintre care 20.000 mexicani,si 10.000 indieni, California dervine in 1949 stat cu depline drepturi, in cadrul Statelor Unite ale Americii de Nord.

· 1857 – In India, este fondata Universitatea din Calcuta, prima universitate din Asia

· 1859: Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Al.I.Cuza, realizându–se astfel de facto Unirea Principatelor Române.

· 1860 – In Franta, Etienne Lenoir, obtine patentul pentru moturul cu gaz

· 1860 – In Imperiul Austro Ungar, la Viena, in Sophiensaal, are loc premiera valsului Lebenswecker, op. 232, de Johann Strauss

· 1862: Deschiderea primului Parlament unic al României la București. Domnitorul Al.I.Cuza proclamă în mod solemn, în fața Adunărilor Moldovei și Țării Românești, "Unirea definitivă a Principatelor", iar orașul București este proclamat capitala țării.

· 1864: A apărut Legea privind înființarea Curții de Conturi.

· 1865 – In Imperiul Austro Ungar, la Viena, in Sophiensaal, are loc premiera valsului Feuilleton Waltz, op. 293, de Johann Strauss

· 1866 – In Imperiul Austro Ungar, la Viena, are loc premiera valsului Bürgerweisen op. 306, de Johann Strauss

· 1875 – Poemul simfonic „Danse macabre” op.40 de Camille Saint-Saëns are premiera in Théâtre du Châtelet din Paris. Mama compozitorului lesina ingrozita de fluieraturile si huduielile publicului

· La 12-24 ianuarie 1878, trupele române ocupă localitatea Smîrdan (astăzi în Bulgaria), punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în cadrul Războiului de independenţă a României. Lupta de la Smîrdan a fost imortalizată într-o compoziţie picturală, devenită celebră, sub numele de "Atacul de la Smîrdan", realizată de marele pictor român Nicolae Grigorescu.

· 1882: S-a înființat, la București, societatea "Iridența Română", care, din 1883, s-a numit "Carpați". Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.

· 1891: Își începe activitatea, la București, "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor", care a militat pentru alipirea Transilvaniei și Bucovinei la Regatul României. Liga a publicat mai multe memorii privitoare la situația românilor din Austro-Ungaria.

· 1893: Apare la București revista umoristică Moftul român, condusă de I.L.Caragiale și Anton Bacalbașa.

· 1898 – In Imperiul Austro Ungar, la Viena, in Sophiensaal, are loc premiera cadrilului Göttin der Vernunft op. 476, de Johann Strauss

· 1901 – Aflat deja in coma, Giuseppe Verdi primeste ultima impartasanie. In fata camerei lui Verdi, pe strada, se pun paie astfel incat compozitorul sa nu fie deranjat

· 1915: Apare la Craiova revista literară "Drum drept", sub conducerea lui Nicolae Iorga.

· 1924: Orașul rusesc Petrograd este redenumit Leningrad.

· 1932 – Este desfiintat Ordinul Iezuitilor din Spania. Abolirea ordinului iezuiților a fost de scurtă durată, acesta fiind reînființat de către Vatican la începutul celei de-a doua decade a secolului al XIX-lea, o dată cu reinstalarea la putere a guvernelor conservatoare, spaniole. Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu de Loyola. Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”. Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugărești obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiții au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiționată față de papă. Iezuiții au întemeiat renumite instituții de învățământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale. S-au făcut remarcați atât în domeniul educației, cât și pe tărâm misionar. Au răspândit creștinismul în toate noile continente, fiind activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) și în America de Sud (Paraguay). Călugării iezuiți s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după șocul Reformei protestante. Iezuiții au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credința catolică în țări cu tradiție protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda și Ungaria. În Ucraina și Transilvania iezuiții au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice, aducând importante servicii culturii țărilor respective. Universitatea din Cluj este continuatoarea colegiului iezuit la care a învățat și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul. Societatea lui Isus a fost desființată în mai multe rânduri. În România ordinul a fost interzis ultima dată în anul 1948 , odată cu instaurarea regimului comunist. După 1989ordinul a reintrat în legalitate. Sediul Provinciei Române a Societății lui Isus se află în municipiul Cluj.

· 1939: În Chile are loc un cutremur cu magnitudine 8,3 pe scara Richter; 28.000 morți.

· 1946: Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluție. Aceasta se referă la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.

· 1948: Începe construcția Fabricii de confecții, "APACA", din București. La 1 mai 1948, fabrica începe să producă.

· 1958: Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) și Lewis L. Strauss (SUA), anunță public reușita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice ușoare, transformate într-unul greu. Energiile degajate sunt foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen.

· 1960: Camerunul câștigă independența față de Franța

· 1972: În apropiere de Guam, a fost descoperit soldatul japonez Shoichi Yokoi, care a petrecut 28 de ani în junglă, crezând că al doilea război mondial e încă în desfășurare

· 1984: A fost lansat pe piață primul computer Apple Macintosh

· 1986: Are loc prima survolare a planetei Uranus cu nava spațială Voyager 2

· 1990: CFSN adoptă prin decretul–lege nr. 40 cântecul Deșteaptă-te, române drept imn de stat al României

· 2004: A început desfășurarea proiectului cultural "Orașul de sub oraș", care a constat în spectacole susținute de actorii Teatrului Masca în stațiile de metrou din București

· 2010: Crina Coco Popescu în vârstă de 15 ani a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4884m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte. Recordul anterior era deținut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007 la vârsta de 18 ani.

Nașteri

· 76 – S-a nascut împăratul roman Hadrian; (d. 10.07.138). Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138), a fost Împărat Roman (117-138). A fost al treilea dintre așa-zișii „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”. A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. La Roma este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau viitorul Castel Sant’Angelo – mormântul împăraților romani până la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă. El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri filologice și enciclopedice. Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parții și renunță la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia, Asiria și Mesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat. Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărțită în 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior și Dacia Inferior. În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va purta numele, și care trasa granița de nord a Imperiului Roman. În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135.

· 1287: Richard de Bury, episcop de Durham, lord cancelar al Angliei, bibliofil celebru (d.1345)

· 1444 – S-a nascut Galeazzo Maria Sforza, duce de Milano din 1466. A fost asasinat la 26 decembrie 1476.

· 1679: Christian Wolff, filosof german (d. 1754)

· 1712: Frederic al II-lea, supranumit „cel Mare”, rege al Prusiei, din dinastia Hohenzolern (d.1786)

· 1732: Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, dramaturg francez (d. 1799). A fost ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar (atât francez cât și american). Este cunoscut mai ales pentru pentru piesele sale de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul din Sevilla” şi „Nunta lui Figaro”; (d.18.05.1799).

· 1746: Regele Gustav al III-lea al Suediei (d. 1792)

· 1752 – S-a nascut la Roma compozitorul italian Muzio Clementi (d. 1832). Este considerat parintele muzicii moderne pentru pian, dar acest renume ar trebui împarțit el si C.P.E. Bach, a cărui operă Clementi a studiat-o cu multă grijă și care i-a influențat în mare măsură stilul propriu .

· 1776: Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, scriitor, compozitor și pictor romantic german (d.1822)

· 1779 – S-a nascut Elisabeta Alexeievna, soţia ţarului Alexandru I al Rusiei (d. 04.05.1826).

· 1848: Vasili Surikov, Pictor rus (d. 1916)

· 1849 - S-a născut Badea Cârţan, ţăran român, celebru pentru călătoria sa pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. (m.7 august 1911)

· 1874 - S-a născut Grigore Tăuşan, filosof, membru de onoare al Academiei Române (m.20.04.1952).

· 1881: Mihail Gașpar, prozator român (d. 1929)

· 1889 – S-a născut scriitorul Victor Eftimiu poet, dramaturg, povestitor, traducător, colecționar de artă și academician român din perioada interbelică (“Înşir’te, mărgărite”, “Omul care a văzut moartea”); (n. Boboshticë, Albania; d.27.11.1972).

· 1890: Petre Iorgulescu-Yor, pictor român (d. 1939)

· 1905: Grigore Vasiliu Birlic, actor român (d. 1970). Între creatiile sale memorabile citam rolurile din filmele : “Bădăranii”, “Două lozuri”, “Steaua fără nume”; (n. Falticeni; d.14.02.1970).

· 1906 – S-a născut sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române; (m. 8 august 1982).

· 1916 - S-a născut pictoriţa Wanda Sachelarie-Vladimirescu.

· 1916: Rafael Caldera, președinte al Venezuelei (d. 2009)

· 1921: Nicolae Spirescu, pictor român (d. 2009)

· 1921 – S-a născut la Chisinau regizoarea si scenarista româncă, Sorana Coroamă – Stanca, fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis; (d. 07.01.2007).

· 1932 – S-a născut actorul Silviu Stănculescu; (d.23 octombrie 1988). A desfasurat o bogată activitate la Teatrul de Comedie din Bucureşti (filme: “Liceenii”, “Mircea”, “Trahir”); (d.23.10.1998).

· 1941 - S-a născut istoricul Ioan Scurtu.

· 1941: Neil Diamond, cântăreț american

· 1937: Hans Moser, handbalist născut în România

· 1940: Joachim Gauck, activist civic, din 2012 președinte federal al Germaniei

· 1944 - S-a născut Cristian Popescu, actor şi solist vocal.

· 1945: Silviu Angelescu, critic literar și prozator

· 1950 – S-a nascut (la Resita) solista de muzică uşoară romana Stela Enache.

· 1950: Daniel Auteuil, actor francez

· 1956 - S-a născut regizorul Laurenţiu Damian ("Fals tratat de intimitate", "Drumul cîinilor", "Truda pentru cuvînt").

· 1961: Nastassia Kinski, actriță de origine germană

· 1971 - S-a născut poeta Indira Spătaru.

Decese

· 41 – Imparatul roman Caligula, cunoscut pentru excentricităţile sale şi pentru despotismul sau, este asasinat de Garda Pretoriană. Caligula a fost un membru al casei conducătoare convenționale cunoscută sub numele de dinastia Iulio-Claudiana. Germanicus, tatăl sau, era nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius si a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice din Roma. Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând “cizma”, diminutivul de Caliga, sandală purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a însoțit în timpul campaniilor sale din Germania. în timpul domniei sale scurte, Caligula a incercat sa-si sporeasca puterea personala. El a inițiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe de lux pentru el, dar a inițiat și construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus. În timpul domniei sale, imperiul a anexat regatul Mauritania și l- a făcut provincie. Caligula a fost primul împărat roman asasinat, in urma unei conspirații care implica ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale. Scopul conspiratorilor a fost “să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit, dupa ce în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat imparat pe unchiul lui Caligula, Claudius.

· 817 – A decedat Stefan al IV-lea, al 97-lea Papa al Bisericii Catolice; (n.cca.770). A fost papă al Romei din 22 iunie 816, fiind astfel succesorul lui Leon al III-lea. Numele lui înseamnă “coroana” (greacă). Sub pontificatul lui Ștefan papalitatea s-a apropiat mult de franci: Regele Ludovic cel Pios este încoronat și uns împărat de către acest papă (cu așa-zisa “coroana lui Constantin”). Prin acest act, Imperiul francilor intră în tradiția vest-romană. Noul împărat garantează alegeri libere în fruntea bisericii, ceea ce va fi însă valabil abia sub succesorul lui, Pascal I.

· 1002: Otto al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 980)

· 1125 – A decedat regele Georgiei David al IV- lea , cunoscut sub numele de David Intemeietorul; (n.1073). David al IV-lea a fost un rege din dinastia Bagrationi, a urcat pe tronul Georgiei în 1089 , la varsta de 16 ani, si a domnit din 1089 până la moartea sa. Este considerat a fi fost cel mai mare conducător georgian în istorie, el reușind sa-i alunge pe turcii selgiucizi din țară, in urma marii batalii de la Didgori în 1121. Reformele sale din armata și administrația i-au permis să se reunească tara și sa aduca o mare parte din Caucaz sub controlul Georgiei. A sprijinit Biserica Ortodoxa și a fost un promotor notabil al culturii crestine. A fost canonizat de Biserica Ortodoxa Georgiana. David a eliberat în 1123 si Armenia și a fost uns în 1124 drept rege al armenilor, incluzând nordul acestei tari printre domeniile coroanei georgiene, Georgia devenind astfel cea mai importantă putere în Transcaucazia, cuprinzând un ținut întins “din Nicopsia până la Daruband și din Oseția până la Aragaț”. Domnia lui David, supranumit “Constructorul” (Aghmașenebeli în georgiană) este considerată drept debutul unei “Epoci de Aur” în istoria Georgiei.

· 1595: Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria (n. 1529)

· 1866 – A murit Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – “La mormîntul lui Arune Pumnul”.

· 1872: William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbiului (n. 1806)

· 1905: Nicolae Ionescu, publicist și om politic, membru fondator al Societății Academice Române (n. 1820)

· 1920: Amedeo Modigliani, pictor italian, sculptor (n. 1884)

· 1924: Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg (n. 1894)

· 1960: Edwin Fischer, pianist și dirijor elvețian (n. 1886)

· 1962: André Lhote, pictor francez (n. 1885)

· 1965 – A murit Winston Churchill, fost prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1953; (n.30.11.1874).

· 1977: Ion Istrati, prozator român (n. 1921)

· 1983: George Cukor, regizor american (n. 1899)

· 2002 - A murit francezul Pierre Bourdieu, unul dintre cei mai importanţi filosofi şi sociologi contemporani («Theorie de la pratique», «Ce que parler veut dire», «La Misere du monde», «Les structures sociales de l'economie») (n.1.08.1930).

· 2006 – A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române. A colaborat la (“Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848″, “Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, “Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), “Unirea Principatelor Române”, “De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume) şi a colaborat la “Tratatul de Istorie a Românilor”; (n. 26 februarie 1926).

· 2013: A decedat Dan Mihăescu (n. 5 iunie 1933), umorist, scenarist și regizor român, un apropiat al marelui actor Toma Caragiu, pentru care a scris și a regizat cele mai multe momente satirice, printre care „Așa e în tenis” și „Fabula”

Sărbători

· Sf Cuv. Xenia; Sf. Ier Filon, episcopul Carpasiei (Tedeum) (calendar creștin-ortodox)

· Sf. Francisc de Sales, episcop și învățător al Bisericii (calendar romano-catolic)

· Sf. Xenia; Sf. Francisc de Sales (calendar greco-catolic)

· România: Ziua Academiei de Poliție

ARTE 24 Ianuarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Ianuarie

Zelmira de Rossini

I Puritani – Vicenzo Bellini

MUZICĂ 24 Ianuarie

Muzio Clementi

„Il Parnaso confuso” de Christoph Willibald Gluck

Johann Strauss, jr.

Camille Saint-Saëns

Ernst Theodor Amadeus Hoffmann

Neil Diamond

Cristian Popescu

Stela Enache

Edwin Fischer

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Mozart - Greatest Hits

Most Romantic Love Songs Of All Time The Best Love Songs Ever Playlist HD

POEZIE 24 Ianuarie

Victor Eftimiu poet, dramaturg, povestitor, traducător, colecționar de artă și academician român din perioada interbelică

Biografie

Victor Eftimiu s-a născut la 24 ianuarie 1889, Boboştiţa, Albania. Este fiul Marinei (fiica preotului Theodor Cociu din Boboştiţa, numit şi Economu) şi al lui Ghergo Ceavo (care, venit pentru comerţ în Bucureşti, îşi schimbă în 1894 numele în Gheorghe Eftimiu, după prenumele tatălui său, Eftimie). Face primele clase în limba greacă (1895-1897), pentru ca de la vârsta de 8 ani să înveţe în Bucureşti, unde a absolvit cursurile Liceului „Mihai Viteazul”. După colaborări timpurii la diverse publicaţii, în 1908 şi 1909, stabilit la Sibiu, participă ca secretar de redacţie, alături de O. Goga şi Ilarie Chendi, la editarea revistei „Ţara noastră”.

În primăvara anului 1909, se îndreaptă către Paris, zăbovind câteva luni la Budapesta şi Viena, oraşe din care trimite impresii şi scrieri originale mai multor reviste din ţară. De prima şedere la Paris îl vor lega amintiri ce revin mereu în scrieri, traiul fără înlesniri fiind răscumpărat de încântarea cu care străbate Cartierul Latin şi de întâlnirile cu prieteni precum Radu Baltag, O. Goga, E. Lovinescu şi alţii.

În 1910 se întoarce în ţară şi, punându-şi în valoare exerciţiul literar parizian, obţine un neaşteptat succes cu piesa Înşir-te mărgărite (1911). În 1913 este numit director al Teatrului Comedia, iar în anul următor se căsătoreşte cu actriţa Agepsina Popovici Macri, pe care o cunoscuse la Paris. În 1915 devine membru activ al Societăţii Scriitorilor Români, în 1917 face parte din comitetul de propagandă românească de la Lausanne şi obţine cetăţenia română în 1919.

Îndeplineşte funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1920-1922), ulterior fiind însărcinat şi cu direcţia generală a Asociaţiei Române pentru Cinematografie Artistică. Este membru al Societăţii Autorilor Dramatici Români (1923) şi al Ateneului Român, iar în intervalul august-decembrie 1927 funcţionează ca director al Teatrului Naţional şi al Operei Naţionale din Cluj, de unde demisionează invocând motivul lipsei de subvenţii. Prezent adesea în salonul Sburătorului, cu o faimă de om de teatru mereu în creştere, călătorind frecvent prin capitalele europene, Eftimiu, autorul dramatic cel mai reprezentat al timpului, se bucură şi de oarecare succes în politică: membru al Partidului Naţional Ţărănesc, este ales deputat în 1928.

Se află din nou la conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti în cursul anului 1930, 2 ani mai târziu i se acordă Premiul Naţional pentru Literatură, iar în 1933 este ales preşedinte al PEN-Clubului Român, mandat pe care îl va primi şi în 1936. Începuse între timp să colaboreze tot mai intens la presa de dreapta şi în 1941 este menţionat ca membru al masoneriei româneşti. În timpul dictaturii antonesciene piesele de teatru nu i se mai joacă şi este trimis de două ori în lagărul de la Târgu Jiu pentru atitudine antirăzboinică.

Din septembrie 1944 ocupă (pentru o vreme simultan) fotoliile de director general al teatrelor, operelor şi spectacolelor, de director al Teatrului Naţional şi al Operei din Bucureşti (până în 1945) şi de preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (până în 1948). Demisionează din Partidul Naţional Ţărănesc, iar în 1948 devine membru al Academiei Române. Până la încetarea sa din viaţă, funcţionează ca preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor şi se bucură de aprecierea oficială. În cazul lui Eftimiu, omul îl copleşeşte pe scriitor. La nici 16 ani începe să publice versuri naive în „Luceafărul”, semnând cu pseudonimul Athanes.

În 1905 tipăreşte cu mijloace proprii primul număr al revistei şcolare „Speranţa”, urmat de alte patru numere, la a căror realizare îl ajută câţiva colegi. Publică aici nu numai articole-program, ci şi proză şi poezii fără alte calităţi literare în afara unui oarecare simţ al formei, pseudonimele preferate ale momentului fiind Eftimie Eftimiu, V. Gheorghe, V.E. Grecu, Ciubuc Spionu, Ionică Chiriaşul, Cleon, Mercador. Însă adevăratul debut şi-l face la „Viaţa literară” în 1906, cu poezia Amurg, semnată cu numele Victor Eftimiu, folosit pentru întâia oară. În câteva rânduri conduce reviste culturale: bisăptămânalul „Gazeta noastră ilustrată”, între 1929 şi 1931, şi „Dreptatea nouă”, între 1945 şi 1947. Face parte din comitetele de redacţie ale publicaţiilor „Prezentul”, „Bibiloiul”, „Ţivil-cazon” (1906), „Lectura pentru toţi” (1918-1920) etc.

Mai însemnată rămâne colaborarea susţinută, timp de câteva decenii, cu versuri, cronici rimate, scrieri în proză, însemnări de călătorie, note şi cronici de teatru, evocări şi aforisme – adunate mai târziu în volume – traduceri şi articole diverse, la „Acţiunea”, „Adevărul” (mai ales între 1910 şi 1935, cu note diverse, poeme, proză dialogată, articole despre teatru, cronici), „Adevărul literar şi artistic” (unde deţine rubrici permanente), „Almanahul literar”, „Almanahul Societăţii Scriitorilor Români”, „Cele trei Crişuri”, „Cetiţi-mă”, „Comedia”, „Contimporanul”, „Convorbiri critice”, „Cortina”, „Cosînzeana”, „Culisele”, „Cultura poporului”, „Curentul artelor”, „Cuvântul liber”, „Dimineaţa”, „Dreptatea”, „Dumineca”, „Ecoul”, „Evenimentul zilei”, „Hiena”, „Jurnalul literar”, „Literatorul”, „Luceafărul”, „Noua revistă română”, „Omul liber”, „Pământul nostru”, „Propilee literare”, „Rampa”, „Rampa nouă ilustrată”, „Ramuri”, „Raza literară”, „Reporter”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Revista literară”, „Revista noastră”, „Revista pentru toţi”, „Revista română”, „Românul”, „România literară”, „Sburătorul”, „Scena”, „Spectator”, „Teatrul”, „Teatrul Naţional”, „Tempo”, „Toamna”, „Tribuna”, „Tribuna poporului”, „Ţara noastră”, „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Victoria”, „Vremea”, „Ziarul meu”, „Zorile” etc.

Mai ales în primii ani de publicistică, Eftimiu semnează cu pseudonimele Antartu, Ion Arcuda, Balcanicu, Nae Cucuvea, Victor Eolyanul, Elynicul Rhapsod, Eunobius, Grecu, V. Greceanu, At. Grecu, V. Grecu, V. Grecu-Athanes, Labraş-effendi, Macedoneanu, Matador, Neutralis, Axentie Sandomirsky, Veg Vegrecu, Victorius, Daniel Vodena etc.

În 1927 introduce fraudulos în repertoriul Teatrului Naţional din Cluj, sub semnătura Ion Dinu, propria-i piesă, Un escroc sentimental. Scriitor cu o fantezie scânteietoare, cu un însemnat simţ al formei şi al combinaţiilor de efect, Eftimiu a publicat mii de pagini de teatru şi de proză, a strâns în volume sute de mii de versuri, numeroase pagini de memorialistică, o mulţime de aforisme şi scrieri pentru copii şi a tradus din marea literatură a lumii. Uşurinţa cu care scria şi valoarea inegală a producţiilor sale justifică ironia confraţilor, care au vorbit despre o „epocă Eftimiu” şi l-au parodiat în nenumărate rânduri. El însuşi are un prim succes poetic cu o parodie, Romanţa celor trei sarmale, după Ion Minulescu („Belgia Orientului”, 1907), care a circulat în mediile literare odată cu numele inventivului parodist.

În teatru, latura cea mai reprezentativă a creaţiei sale, Eftimiu vede o artă totală, în care primatul trebuie să-i revină textului şi care nu se poate îndepărta de specificul său educativ, modelator. De aceea, poate, el pune adesea în relief intenţia didactică, imprimând discursului dramatic cât mai mult din propria-i concepţie regizorală; tot astfel îşi găseşte justificare şi obiceiul autorului de a explica în prolog sensurile unei piese. Din complicata sa „industrie dramaturgică”, multe scrieri nu mai rezistă ca literatură autentică, monumentalitatea constituind poate singura trăsătură lipsită de oscilaţii a acestei întinse opere.

În 1956 Eftimiu a întocmit o clasificare a propriilor lucrări, după un criteriu tematic. Primul ciclu, şi cel mai important, cuprinde Legende româneşti: Înşir-te mărgărite (1911), Strămoşii (1912), Cocoşul negru (1913), Ringala (1915), Meşterul Manole (1925), Haiducii (1949) şi Pană Lesnea Rusalin (Răscoale) (1956).

În drama istorică Ringala (vehement contestată şi scoasă de pe afişele teatrelor în 1916 pentru încălcarea adevărului istoric), autorul învie lumea ceremonialurilor domneşti de pe vremea lui Alexandru cel Bun. Maria Jagelona, tânăra soţie a voievodului, plănuieşte catolicizarea Moldovei şi aservirea faţă de poloni, punând în planul ei inteligenţă şi tărie de caracter, trăsături care o apropie de Doamna Clara şi de Vidra. Dorindu-se o lecţie de patriotism, piesa nu este însă suficient închegată, deoarece se bizuie pe schimbări de situaţie şi pe episoade inutile, scrise doar pentru deliciul publicului.

În Meşterul Manole, tendinţa către spectaculos, dizolvarea mitului şi privarea motivului de virtuţile simbolice explică eşecul în plan literar. Rămâne numai ipostaza unui Manole iniţiat în tainele masoneriei, dar lipsit de relief interior. În celelalte cicluri dramatice stabilite de Eftimiu se înscriu piese mai puţin reuşite, afectate de manierism şi de accentuarea spectaculosului.

Dintre Tragediile eline, în Prometeu (1919) dramaturgul vizează grandiosul, dar expresia bombastică şi situaţiile facile duc la ratarea intenţiei. Discursul este limpede, însă fără profunzime, „ideea jertfei presupuse de înfăptuiri” nu se mai întemeiază pe nimic substanţial, iar revoltatul Prometeu ilustrează o simplă atitudine declarativă. Este totuşi interesantă în sine metamorfozarea originală a zeilor antici în sfinţii creştini corespunzători.

Piesele Thebaida (1924) şi Atrizii (1939), combinări îndrăzneţe de nuclee mitice, acumulează în replici o oarecare tensiune dramatică, aceasta stingându-se însă înainte de vreme în declamaţie sau în ezitări de limbaj şi de prozodie, într-un alt ciclu, Drame medievale, dramaturgul realizează colaje generoase de scene istorice şi fapte exemplare din mitologia slavă (Theochrys, 1933), de legende burleşti (Poveste spaniolă cu Don Juan. Don Quijote, bufonul şi moartea, 1938, în varianta iniţială, din 1922, Don Juan sau Tragedia iubirii) ori de ipostaze artificioase ale aceluiaşi personaj (Faust-alchimistul şi filosoful, Faust-cuceritorul şi Faust-Păcală în Doctor Faust, vrăjitor, 1957). Doar Glafira (1926) mai aminteşte de forţa dramaturgului de a da viaţă unor personaje puternice şi originale, evoluând tragic sub semnul destinului neiertător.

Ciclul Satire bucureştene cuprinde puţine piese, scrise înainte de 1944 şi părând caligrafiate cu un condei de şcoală sămănătoristă. Se disting prin articularea dramatică mai coerentă Dansul milioanelor (1922) şi Marele duhovnic (1929), celelalte suferind de un tezism dezarmant. Fie că sunt facile fabule moderne într-un act (Ariciul şi sobolul, 1912) sau farse ce acuză dezumanizarea celor prea avuţi (Sfârşitul pământului, 1919), fie că mizează pe construcţia mai amplă, cu acţiune alertă, situaţii insolite şi dialog firesc, pentru a înfiera politicianismul şi a înfăţişa debusolarea individului, ca în Omul care a văzut moartea (1928), piesele incluse în ciclul Comedii provinciale dovedesc, în mod surprinzător, prin afirmaţiile din prologuri, o înţelegere cât se poate de exactă a artei dramatice şi a elementelor perisabile ale creaţiei.

Motivele literare din Tragicomedii ţărăneşti, piese scrise în proză, Akim (1912), Crăciunul lui Osman (1913) şi Comoara (1922), apropiate întrucâtva de fantastic, văduvite însă de substanţă, trec cu uşurinţă în epica lui Eftimiu, mai ales în genul scurt. Ultimul ciclu dramaturgie este numit Piese cu subiecte de peste hotare, din acesta făcând parte Mireasa roşie (1912), Ave, Maria! (1913), Napoleon I (1914), Scamatorii (1942), Sylvette (1944) şi Fantoma celei care va veni… (1922). Cea din urmă piesă, un interesant „roman teatral”, cuprinde scene reuşite, deşi predomină şi aici livrescul, iar în final este împinsă în faţă ostentativ semnificaţia. Eftimiumai scrie piesa Cele două Agripine (în colaborare cu Jean Bacheville) şi semnează mai multe prologuri versificate: Teatrul (1911, în colaborare cu D. Anghel), Cinematograful (1912), O sală nouă… etc.

Proza lui Eftimiu este adesea un caz de autopastişa, un soi de intertext intern caracterizat prin recurenţa motivelor şi întinderea supradimensionată. În nuvele, schiţe şi povestiri (adunate în optsprezece volume), multe situaţii contrazic aşteptarea cititorilor, onomastica este adesea forţată („sir Mack Dollaryngthon” etc.), iar soluţiile de rezolvare a conflictului contravin uneori logicii naraţiei. Ficţiunea înglobează elemente din biografia autorului (Risto Darda, 1922 etc.), ia forma confesiunii (Spovedania unui clown şi alte nuvele, 1913) sau îşi asumă viziunea unui fantastic de sorginte patologică (Comorile lui Dragodan, 1920).

Există şi exerciţii în genul lui Urmuz, parodii la limita absurdului lingvistic (Pitirim cu părul de ametist. Povestire ultramodernistă), precum şi numeroase naraţiuni dramatizate, cu note de feerie. Cât despre romane, paisprezece la număr, acestea au aceeaşi materie ca şi sonetele sau ca unele piese de teatru şi, simple culegeri de situaţii-surpriză, lasă impresia unei nesfârşite experimentări a genului, fără câştig pentru literatură.

Un prim roman, Două cruci (1914), rescrie câteva fragmente despre viaţa comunităţilor de români macedoneni, publicate în 1907 în ziarul „Prezentul”. Senzaţionalul cu orice preţ (Dragomirna, 1930), loviturile de teatru şi personajele în travesti în spaţiul parodic al unui roman feeric poliţist (Kimonoul înstelat, 1932) s-au bucurat în epocă de aprecierea cititorului mediu. Un ciclu romanesc, Omul fără nume (1940), include scrieri anterioare, pronunţat autobiografice, avându-l ca protagonist pe regizorul şi omul de teatru Strszky: Tragedia unui comedian (1924), Principesa Simonof (iniţial Principesa Moruzof, 1925) şi Spre sursele tragediei (1935; iniţial capitol în romanul Le Nain du Theatre Francais, tipărit la Paris în 1931). Acest roman despre teatru devine primul dintr-o trilogie pe aceeaşi temă, alături de Lora Mirandy (1941) şi Scadenţa (1944), toate constituind un corpus romanesc cu miez inconsistent. Autorul obţine însă peste hotare un oarecare succes de stimă, scrieri ale sale fiind traduse în mai multe limbi.

De mai mare însemnătate prin puterea de evocare a personalităţilor şi a momentelor culturale pe care le cunoscuse în mod direct sunt volumele de memorii şi confesiuni literare, intitulate sugestiv Fum de fantome (1940), Amintiri şi polemici, Magia cuvintelor şi Spovedanii (toate din 1942) etc. Pana memorialistului nu se mulţumeşte să dea viaţă trecutului, ci se străduieşte să inventeze şi forma de impact puternic asupra receptorului. Obiectul unor succesive permutări textuale l-au constituit basmele, poveştile pentru copii, creaţii nu lipsite de farmec, în pofida unui livresc ce le subminează naturaleţea: Corabia cu pitici (1919), Şarpele fermecat (1922; modificat în Păunaşul Codrilor, 1952), Făt-Frumos din lacrimi… (1922), Omul de piatră (1966) etc. Maxime (Vorbe… vorbe… vorbe, 1914), spirituale atât cât îngăduie înţelepciunea comună, adaugă scânteieri inteligente operei originale.

Eftimiu a fost, de asemenea, un foarte activ traducător, mai ales din limba franceză. În 1909 traducea pentru diverse reviste din operele lui Baudelaire, Maupassant, Emile Verhaeren, Anatole France, Jules Lemaitre, Alfred de Musset, Puşkin, fragmente din piesa Cum vă place de Shakespeare (1912), piesa Păpuşile de P. Wolff (1912, împreună cu Mihail Săulescu), Răul de mare de A.I. Kuprin (1925), mai târziu Parsifal de Wagner etc. În 1933 traduce scenariul filmului Trenul fantomă, după A. Ridley, iar în 1943 tălmăceşte, într-o manieră în general corectă, tragedii eline: Eumenidele de Eschil, Oedip rege de Sofocle, Elena de Euripide.

Opera

• Înşir-te mărgărite, Bucureşti, 1911;
• Dar de nuntă şi alte schiţe, Bucureşti, 1911;
• Fără suflet, Bucureşti, 1911;
• Rapsozii, Bucureşti, 1911;
• Cinematograful, Bucureşti, 1912;
• Strămoşii, Bucureşti, 1912;
• Akim, Bucureşti, 1912;
• Poemele singurătăţii, Orăştie, 1912;
• Ariciul şi sobolul, Bucureşti, 1912;
• Mireasa roşie, Bucureşti, 1912;
• Cocoşul negru, Bucureşti, 1913;
• Crăciunul lui Osman, Bucureşti, 1913;
• Ave, Maria!, Bucureşti, 1913;
• În temniţele Stambulului, Bucureşti, 1913;
• Spovedania unui clown şi alte nuvele, Bucureşti, 1913;
• Războiul (în colaborare cu D. Anghel), Bucureşti, 1913;
• Poveste de Crăciun, Braşov, 1914;
• Napoleon I, Bucureşti, 1914;
• Două cruci, Bucureşti, 1914;
• Vorbe… vorbe… vorbe, Bucureşti, 1914;
• Candele stinse, Bucureşti, 1915;
• Ringala, Bucureşti, 1915;
• Poveştile focului, Bucureşti, 1915;
• Ca doi străini, Bucureşti, 1917;
• Contes roumains, adaptare de Marc Varenne, Paris, 1918;
• Cel din urmă albanez, Bucureşti;
• Sfârşitul pământului, Bucureşti, 1919;
• Corabia cu pitici, Bucureşti, 1919;
• Prometeu, Bucureşti, 1919;
• Lebedele sacre, Craiova, 1920;
• Pe vremea haiducilor, Bucureşti, 1920;
• Comorile lui Dragodan, Bucureşti, 1920;
• Rasputin, Bucureşti, 1920;
• Şarpele fermecat, Bucureşti, 1922;
• Don Juan sau Tragedia iubirii, Bucureşti, 1922;
• Spre ţara cea nouă, Bucureşti, 1922;
• Risto Darda, Bucureşti, 1922;
• Pădurea ursitoarelor, Bucureşti, 1922;
• Katalina, Bucureşti, 1922;
• Făt-Frumos din lacrimi…, Bucureşti, 1922;
• Comoara, Bucureşti, 1922;
• Fantoma celei care va veni…, Bucureşti, 1922;
• Înşir-te mărgărite. Strămoşii. Rapsozii, Bucureşti, 1922;
• Dansul milioanelor, Bucureşti, 1922;
• Minunea Sfântului Ilie, Bucureşti, 1922;
• Păţania călugărului Gherasim, Bucureşti, 1922;
• Alina-Linda, Bucureşti, 1922;
• Trei îngeri, Bucureşti, 1922;
• Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Bucureşti, 1922;
• Prometeu. Prologuri. Fragmente, Bucureşti, 1923;
• Povestiri din Orient, Bucureşti, 1923;
• Cântecul milei, Bucureşti, 1923;
• Comoara. Akim. Ave Mariai, Bucureşti 1923;
• Kiriachiţa. Risto Darda. Mormântul de pe ţărmul mării, Bucureşti, 1923;
• Vin sărbătorile, Bucureşti, 1923;
• Voievodul dreptăţii, Bucureşti, 1923;
• Thebaida, Bucureşti, 1924;
• Tragedia unui comedian, Bucureşti, 1924;
• Poemele singurătăţii. Candele stinse. Lebedele sacre, Bucureşti, 1924;
• Elfiona, Bucureşti, 1925;
• Principesa Moruzof, Bucureşti, 1925;
• Meşterul Manole, Bucureşti, 1925;
• Glafira, Bucureşti, 1926;
• Ionică prostul, Bucureşti, 1927;
• Oda limbei române, Bucureşti, 1927;
• Un asasinat patriotic, Bucureşti, 1927;
• Omul care a văzut moartea, Bucureşti, 1928;
• Băiatul cel pierdut, Bucureşti, 1928;
• Strâmbă-lemne şi Sfarmă-piatră, Bucureşti, 1928;
• Omul şi Dracul, Bucureşti, 1928;
• Vestitorii, Bucureşti, 1928;
• Marele duhovnic, Bucureşti, 1929;
• Dragomima, Bucureşti, 1930;
• Le Nain du Theatre Francais, Paris, 1931;
• Vulturul de argint, Bucureşti, 1931;
• Kimonoul înstelat, Bucureşti, 1932;
• Discurs la Mesaj. O comunicare, Bucureşti, 1932;
• Theochrys, Bucureşti, 1933;
• Noaptea subterană, Bucureşti, 1933;
• Spre sursele tragediei, Bucureşti, 1935;
• Arhanghelul cu aripi de ceară, Bucureşti, 1934;
• Cântecul mamei şi al copiilor, Bucureşti, 1935;
• Jos laba de pe tricolori, Bucureşti, 1935;
• Regele munţilor, Bucureşti, 1936;
• Teatru în versuri, Bucureşti, 1936;
• Rapsozii. Prologuri. Fragmente, Bucureşti, 1936;
• „Totul pentru ţară”. 1. Tragedia de la Drajna, Bucureşti, 1936;
• Omul lui Dumnezeu, Bucureşti, 1937;
• Poveste spaniolă cu Don Juan. Don Quijote, bufonul şi moartea, Bucureşti, 1938;
• Atrizii, Bucureşti, 1939;
• Oglinzile, Bucureşti, 1939;
• Focuri pe Bărăgan, Bucureşti, 1940;
• Gânduri, Bucureşti, 1940;
• Omul fără nume, Bucureşti, 1940;
• Fum de fantome, Bucureşti, 1940;
• Lora Mirandy, Bucureşti, 1941;
• Scamatorii, Bucureşti, 1942;
• O dragoste la Viena, Bucureşti, 1942;
• Amintiri şi polemici, Bucureşti, 1942;
• Magia cuvintelor, Bucureşti, 1942;
• Spovedanii, Bucureşti, 1942;
• Priviri peste veacuri, Bucureşti, 1944;
• Sylvette, Bucureşti, 1944;
• Scadenţa, Bucureşti, 1944;
• Noi şi sovietele, Bucureşti, 1945;
• 13 decembrie şi alte poeme, Bucureşti, 1947;
• Tragediile eline: Prometeu, Thebaida, Atrizii, Bucureşti, 1947;
• Legendele româneşti: Înşir-te mărgărite, Cocoşul negru, Meşterul Manole, Bucureşti, 1948;
• Haiducii, Bucureşti, 1949;
• O nuntă aristocratică, Bucureşti, 1952;
• Păunaşul Codrilor, Bucureşti, 1952;
• Împăcare, Bucureşti, 1953;
• Poveste haiducească, Bucureşti, 1953;
• Prichindel, Bucureşti, 1953;
• Iepuraşul de turtă dulce, Bucureşti, 1954;
• Akademos, Bucureşti, 1955;
• Basme, Bucureşti, 1955;
• Teatru, Bucureşti, 1956;
• Focul. Legenda lui Prometeu, Bucureşti, 1956;
• Odă limbei române. Poezii. 1906-1956, Bucureşti, 1957;
• Pe urmele zimbrului, I-VI, Bucureşti, 1957;
• Doctor Faust, vrăjitor, Bucureşti, 1957;
• Inspectorul broaştelor, Bucureşti, 1958;
• Halatul alb, Bucureşti, 1959;
• Copiii din China, Bucureşti, 1959;
• Povestind copiilor, Bucureşti, 1960;
• Poveştile lui Moş Cocoş Cocoloş, Bucureşti, 1960;
• Parada, Bucureşti, 1960;
• Soliile terestre, Bucureşti, 1961;
• Un an întreg, Bucureşti, 1961;
• Teatru, I-II, postfaţă de Radu Popescu, Bucureşti, 1962;
• Omuleţ, Bucureşti, 1963;
• Poezii, prefaţă de Constantin Măciucă, Bucureşti, 1964;
• Povestea pomului de iarnă, Bucureşti, 1964;
• Versuri, prefaţă de Demostene Botez, Bucureşti, 1964;
• Oameni de teatru, Bucureşti, 1965;
• Portrete şi amintiri, Bucureşti, 1965;
• 701 sonete, Bucureşti, 1966;
• Dreptatea lui Ion Vodă, Bucureşti, 1966;
• Omul de piatră, Bucureşti, 1966;
• În gloria patriei, Bucureşti, 1967;
• Din vremuri voievodale, Bucureşti, 1968;
• Opere, I-XVIII, Bucureşti, 1969-1996;
• Tengri, Bucureşti, 1970;
• Cosmos, Bucureşti, 1971;
• Neguţătorul de idei, Bucureşti, 1971;
• Omul, Bucureşti, 1973;
• Închinare Marelui Ştefan, Bucureşti, 1975;
• Fairy Tales, traducere de Luiza Carol, Bucureşti, 1979;
• Cerbul fermecat, Bucureşti, 1985;
• Teatru, postfaţă de Mircea Popa, Bucureşti, 1986;
• Nuvele şi povestiri, I-II, Bucureşti, 1989;
• Romane, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1989;
• Aventuri extraordinare, Bucureşti, 1991;
• Fluieraşul fermecat, Bucureşti, 1995;
• Păunaşul Codrilor şi alte poveşti, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1998;
• Povestea minunată, Bucureşti

Traduceri

• P. Wolff, Păpuşile, Bucureşti, 1912 (în colaborare cu Mihail Săulescu);
• A.I. Kuprin, Răul de mare, Bucureşti, 1925;
• Emma Orczy, Jurământul, Bucureşti, 1931;
• Richard Wagner, Parsifal, Bucureşti;
• Trei clasici: Eshylos – „Eumenidele”, Sofokle – „Edipostiran”, Euripides – „Helena”, Bucureşti, 1943;
• A.S. Puşkin, Boris Godunov, Bucureşti, 1950;
• Pierre Corneille, Horaţiu, Nicomed, în Pierre Corneille, Teatru, Bucureşti, 1956;
• Moliere, Burghezul gentilom, în Moliere, Opere, IV, Bucureşti, 1958.

Moare la 27 noiembrie 1972, Bucureşti

Mama

Cât e de drag cuvântul sacru "mamǎ"!
Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme,
E lângǎ noi, în clipele supreme,
Din leagǎm pân' la cea din urmǎ vamǎ.
Din vesnicii, ca focul unei steme
Ỉsi fluturǎ a dragostei maramǎ...
Pǎstreazǎ-i chipu-n auritǎ ramǎ
si de nimic, nicicând nu te mai teme!
Ocrotitoare-n oarba vijelie,
Chiar umbra ei se schimbǎ în fǎclie
Pe drumul drept menitǎ sǎ te poarte
Ỉn fata ei, de-a pururi te prosternǎ
Simbol, duios al patriei, eternǎ,
Te leagǎnǎ de dincolo de moarte !

Lui Eminescu

Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cantat durerea noastra de la munte pan' la mare,
Cantaret al suferintei, al minunilor trecute
Intr-a ingerilor lume linistit acuma du-te,
Caci necazurilor vietii le-ai adus un sfant prinos:
Strai de purpura si aur, versul tau armonios...
In zadar cerusi in viata o lumina sa s-arate,
Cand slaveai albastra noapte din privirile-adorate.
Dar aum, acum te cheama, in iubirea lor dintai,
Visatoarele copile ce te tin la capatai...
Nu simti tu in nopti cu luna cum s-aduna pe-ndelete

Feti-frumosi cu par de aur, zburatori cu negre plete,
Cosanzenele, fecioare ce-ti roiesc linga mormant?
Nu-ti aduce glas de bucium blanda batere de vant?
Ca un stol de corbi trecura deznadejdiile grele...
Vin la teiul tau acuma somnoroase pasarele
Sa-si ascunda sub aripa obositul capusor...
Ca si ele, dormi in pace somnul dulce, somn usor...
Dormi in pace.Dulci iluzii vor veni sa te-mpresoare, Or sa-ti cante, de departe, singuratice izvoare.

Iar padurea murmura-va:NUmai eu stiu sa te-ascult,
"O ramai, ramai la mine...te iubesc atat de mult!"
Te iubim si noi atata, drag copil al suferintii!
Ne-ai vrajit copilaria si bunicii si parintii,
Tot ce e simtire nalta, calda, suflet romanesc,
Ai vibrat pana-n zenitul unde astrii se-ntalnesc.
Noapte buna!Noapte buna!...Universul tau de ganduri
N-a fost scris sa-l nimiceasca invelisul cel de scanduri.
El imparte instelarea-i din hotar pana-n hotar,
Preamarind pe cel ce fuse "Imparat si proletar"!

TRICOLORUL

Descopere-te-n fata drapelului ce vine
Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare...
În fiorul de marire ce-si taie drum prin tine,
Vorbeste vitejeasca, stravechia-mbarbatare, -
Descopera-te-n fata drapelului ce vine !

E ros de gloante steagul dar soarele s-aduna
Si firele-i de aur s-aprind în foc si ard,
Matasa învechita acuma-i o cununa
Si nu mai pare zdrente al patriei stindard,
Caci razele de soare pe frunte lui s-aduna...

Cu soarele în crestet porneste Tricolorul
Si goarnele rasuna si inimile bat –
Cu ochii plinide lacrimi s-opreste trecatorul :
Un frate scump el vede în orisice soldat,
Si toti sunt mari în clipa când trece Tricolorul !

Ce mari sunt toti acuma ! Drapelul zdrentuit
E mult mai sfânt ca pânza bogata din altar :
Nu fumul de tamâie si nu sfintitul dar
Al cuminecaturii cu rosu l-au stropit,

Ci sângele atâtor Cristosi ce s-au jerfit...
Un trup strapuns de gloante fu masa lui de-altar.
Si soarele si ploaia si vântul l-au boltit, -
Închina-te, când trece drapelul zdrentuit !

Drapelu-i marturia izbânzilor trecute,
Mândria cea de astazi si visul necurmat –
Si-asa cum trece-n soare maret, înflacarat –
Semeata marturie a gloriei trecute, -
Cu ochii dusi la locuri pe unde-a fluturat,
Drapelul îsi viseaza fâsiile pierdute !...

Indira Spătaru

Fișă bibliografică:

Poetă şi prozatoare, născută la Iaşi, la 24 Ianuarie, 1971, absolventă a Facultăţii de Filosofie ,,Al. I. Cuza”-Iaşi, atestat în muzeografie, Bucureşti, muzeografă în cadrul Muzeului Literaturii Române-Iaşi, la casa ,,O. Cazimir”, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, din 1997, membră CopyRo, din 2000, membră a Societăţii culturale ,,Junimea ‘90” prezentă în reviste literare: ,,Convorbiri literare”, ,,Poesis”, ,,Poezia”, ,,Dacia literară”, ,,Luceafărul”, ,,Steaua Dunării”, ,,Revista muzeelor”, ,,Vitralii”, ,,Hyperion”, ,,Academia Bârlădeană”, ,,Cronica”, ,,Ateneu” etc.; precum şi în numeroase antologii şi dicţionare, figurează în antologia în limba spaniolă ,,7 poeţi ieşeni”, în traducerea lui Mario Castro Navarrete; referinţe critice ale lui: Al. Cistelecan (Literatorul-nr. 3-6/2000), Gabriela Negreanu, Alex. Ştefănescu, Cristian Livescu, Ioan Holban, Adrian Alui Gheorghe, Gellu Dorian etc.

Multiple diplome şi premii literare obţinute de-a lungul vremii, de la premiul revistei ,,Poesis”-Satu Mare, 1986, premiul ,,Măiastra”-Maramureş, 1988, premiul Partidului Liberal Iaşi, 1991, premiul pentru proză şi reportaj literar, Călăraşi, 1999, etc., până la premiul de debut al Asociaţiei Scriitorilor Iaşi, pentru volumul ,,Poeme”-1995, premiul ,,Mihai Eminescu”-Botoşani, pentru volumul ,,Sălbaticul anotimp”-2005.

Îşi începe activitatea literară în timpul liceului lecturînd în cenaclul ,,Junimea”, la Casa Pogor, în 1985, un an mai târziu debutând în revista ,,Convorbiri literare”, îndrumată de criticii Daniel Dimitriu, Constantin Pricop şi poetul Lucian Vasiliu.

Volume publicate:

Poeme, Ed. Cronica, Iaşi, 1995

Seninătatea lemnului, Ed. Cronica, Iaşi, 1997

Serile la Mirceşti, Ed. Timpul, Iaşi, 1999

Marele albastru, Ed. Timpul, Iaşi, 2001

Sălbaticul anotimp, Ed. Axa, Botoşani, 2005, carte apărută cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor din România

În bucătăria Sylviei Plath, Ed. Vinea, 2008

Sursa: http://usriasi.ro/2013/06/05/spataru-indira/

Punct şi de la capăt

Mâinile mele trec pe strada trupului tău
înaintând orbeşte, cu bastonul alb al celor ce îndelung
privit-au văpaia din lucruri, fiinţe,
până au orbit.
Teren minat e trupul tău
în calea uimirii mele!
În irişii tăi m-am înscris perfect:
membrele răsfirate, fruntea spre zenit
ţi-am explorat sufletul până am explodat
– în praf m-am depus peste inima ta
Eu nu voi mai pleca
decât odată cu tine!

Sursa: http://www.carteadeschisa.ro/poezii/?tag=spataru-indira.

TEATRU/FILM 24 Ianuarie

Cu Grigore Vasiliu Birlic

Biografie

Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni - d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”^[1]

La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.

În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite.^[2] Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București.

În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.

Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.

Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.

Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga.

A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.

Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”).^[3] Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.

Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă granițele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcția de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Grigore Vasiliu Birlic i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.^[4] Ulterior (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[5]

Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.

În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa Bădăranii, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa

A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Alexandru Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.

Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără:

· Crăcănel în D-ale carnavalului de I. L. Caragiale

· Lefter Popescu în Două loturi de I. L. Caragiale

· Costăchel Gudurău în Telegrame de I.L. Caragiale

· Spirache Necșulescu în Titanic vals de Tudor Mușatescu

· Jupânul Conciano în Bădăranii de Carlo Goldoni

A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Amintim rolurile: Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună:

„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”

Birlic era conștient de faptul că arta căreia i se închină este perisabilă:

„Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului și a muzicantului, arta actorului este, din păcate, perisabilă! Din creația lui nu rămâne nimic. Cinematograful biruie astfel o fatalitate dând actorului un pic de acces la nemurire. (...) Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supraviețui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă.”^[7]

Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic.

Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu. ^[8]

În anul 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului.

Filmografie

· Bing Bang (1934)

· Doamna de la etajul II (1937)

· Viața învinge (1951)

· Arendașul Român (1952)

· Lanțul slăbiciunilor (1952)

· Vizita (1952)

· O scrisoare pierdută (1953) - Brânzovenescu

· Directorul nostru (1955)

· Două lozuri (1957) - Lefter Popescu

· Doi vecini (1958)

· D-ale carnavalului (1958) - Crăcănel

· Băieții noștri (1959)

· Telegrame (1959) - Costăchel Gudurău

· Aproape de soare (1960)

· Bădăranii (1960) - jupân Canciano

· Drum nou (1961)

· Post Restant (1961)

· Doi băieți ca pâinea caldă (1962)

· Pași spre lună (1963)

· Lumina de iulie (1963)

· Mofturi 1900 (1963)

· Titanic vals (1964) - Spirache Necșulescu

· Les fêtes galantes (Serbările galante) (1965)

· Steaua fără nume (1965)

· Corigența domnului profesor (1966)

D'ale carnavalului (1958): http://youtu.be/A0ClhjD1qX4;

Doua lozuri (1957) - CARAGIALE - film complet:

Titanic Vals HD:

În regia Sorana Coroamă Stanca

Biografie

Sorana Coroamă-Stanca, regizor artistic, dramaturg, scenarist și profesorul universitar, s-a născut la 24 ianuarie 1921 la Chișinău.

A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Universității Politehnice ''Gheorghe Asachi'' din Iași, iar în 1949, Facultatea de regie de teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC), avându-i ca profesori pe Marietta Sadova, Alice Voinescu, Aurora Nasta, Lucia Sturdza Bulandra, Soare Z. Soare, Sică Alexandrescu. În perioada 1948-1958 a fost asistent universitar, lector și conferențiar la IATC.

A lucrat la Teatrul ''Constantin Nottara'', Teatrul Național din Iași (prim regizor artistic, între 1965-1969), Teatrul Mic din București (1969-1978), Teatrul ''Ion Vasilescu'' (1978-1983), Teatrul de Operetă (al cărui director a fost între 1990-1992), ''Theatrum Mundi'', la Deutsches Nationaltheater din Weimar. A montat opera ''Oedipe'' de Enescu la Opera din Weimar. A întreprins numeroase turnee cu piesele regizate de ea, în țară și în străinătate (Germania, URSS, Polonia, Iugoslavia, Maroc).

Sorana Coroamă-Stanca a regizat, în total, peste 190 de spectacole, printre care: ''Cerere în căsătorie'' de Cehov, ''Petru Rareș'' de Horia Lovinescu, ''Comedia erorilor'' de Shakespeare, ''Micii burghezi'' de Maxim Gorki, ''Vrăjitoarele din Salem'' de Arthur Miller, ''Soțul ideal'' de Oscar Wilde, ''Beckett'' de J. Anouilh, ''Lungul drum al zilei către noapte'' de Eugene O'Neill, ''Noaptea iguanei'' de Tennesee Williams, ''Profesiunea doamnei Warren'' de George Bernard Shaw, ''Rața sălbatică'' de Ibsen, ''Hagi Tudose'' de B. Șt. Delavrancea, ''Amfitrion'' de Plaut, ''Cafeneaua'' de Goldoni, ''Ursul'' de Cehov, ''Steaua Sevillei'' de Lope de Vega.

A desfășurat o intensă activitate didactică la Institutul de Teatru ''I. L. Caragiale'' din București, Facultatea de Filologie a Universității ''Babeș-Boliay'' din Cluj și Universitatea ''Hyperion'' din București. Ca dramaturg, a creat ''Seară cu dans'', ''Ploaia pe acoperiș'', ''Podul'', ''Un anotimp fără nume'', ''Veghea tânărului războinic''. Semnează regia și scenariul serialului TV ''Mușatinii'', precum și scenariul filmului ''Afacerea Protar'' (după Mihail Sebastian).

A fost eseistă, critic teatral și literar, a lăsat un apreciat repertoriu teatral de radio și televiziune și a fost membru în diverse jurii la festivaluri sau concursuri în domeniul teatrului. După 1989, a fost o prezență activă în cadrul societății civile, ca membră în comitetul de conducere al Fundației ''Memoria'', în Consiliul Național al Alianței Civice, președinte de onoare al Uniunii Italienilor din București.

A fost membru a Uniunii Teatrale din România (UNITER) și al Uniunii Scriitorilor.

După 1995, a montat în două versiuni spectacolul cu piesa lui Caragiale ''D'ale Carnavalului'', la Teatrul de Stat din Oradea și la Teatrul Național din Iași. Ultimul spectacol care îi poartă semnătura este ''Scufița roșie'', care a văzut lumina rampei în 2002 la Teatrul ''Ion Creangă''.

Activitatea Soranei Coroamă-Stanca a fost răsplătită cu diverse premii și distincții, printre care Premiul de Stat, pentru ''Nepoții gornistului'' (1953), Premiul de regie la Festivalul tinerilor artiști (1957), Ordinul ''Meritul Cultural'' (1967), Premiul de regie al Festivalului Național al Teatrelor Dramatice (1969), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (1999), Ordinul național ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler (2000).

În iunie 2006, în cadrul unei festivități dedicate școlii de teatru ieșene, Universitatea de Artă ''George Enescu'' din Iași i-a decernat titlul de ''Doctor Honoris Causa''.

Sorana Coroamă-Stanca s-a stins din viață la 7 ianuarie 2007, la București.

Sursa: AGERPRES

Musatinii Partea 1 Cantecul fetelor:

Musatinii Partea 2 Topirea zapezilor:

Musatinii Partea 3 Stefan a trait, Bogdan incepe:

MusatiniiPartea 4 Apus de Soare:

Cu Silviu Stănculescu

Biografie

Născut la Timişoara, la 24 ianuarie 1932, Silviu Stănculescu dispărea din această lume la doar 66 de ani. Închidea ochii la spitalul „Victor Babeş”, răpus de leucemie, într-o noapte de toamnă, de joi spre vineri, a anului 1998. Calendarele marcau data de 23 octombrie.

Făcea parte din acea grupare unică a anului 1956, când absolvenţii aveau să marcheze istoria teatrului şi filmului românesc: Silvia Popovici, Amza Pellea, Flavia Buref, Constantin Rauţchi, Draga Olteanu, Victor Rebengiuc. Era o clasă eterogenă, cu studenţi de la cinematografia abia desfiinţată, dar şi de la teatru. Profesorii lor se numeau Aura Buzescu şi Mihai Popescu. Silviu Stănculescu învăţase meserie de la Mony Ghelerter, Ana Barcan, A. Pop Marţian.

Când părăsea băncile institutului de teatru mergea la Bacău. L-a interpretat aici pe Mircea Aldea din „Gaiţele” lui Kiriţescu, dar a jucat şi în alte spectacole de neuitat: „Copacii mor în picioare”. Era Făt Frumos din „Înşir’te mărgărite”, apărea şi în „Apus de soare”. În 1961, s-a mutat la teatrul abia înfiinţat „Barbu Ştefănescu Delavrancea” din Capitală. Nu a stat mult nici aici. Îl găsim curând la „Giuleşti”, apoi pe scena de la Comedie, instituţia ale cărei baze le pusese Radu Beligan, primul şi cel mai longeviv director, ca şi la Naţional, mai târziu. Îl regăsim pe Silviu Stănculescu ca director al Teatrului de Comedie, între 1981 şi 1990.

A fost căsătorit cu Corina Stănescu, împreună având şi o fiică, pe Catrinel Stănescu Florea. A fost un răsfăţat al sorţii, până la un punct. Ştia să sufere, să îndure. Tocmai un asemenea om - care emana atâta forţă interioară neostentativă şi contamina, prin sensibilitatea lui discretă, plină de tact şi de un imens bun simţ, ca şi de generozitate - , avea să fie, cum se spune, uşuit.

Poseda o glăsuire impresionantă: caldă, mătăsoasă, energică şi primitoare. Ca şi în cazul prietenului lui Traian Stănescu, cu o voce tenorială, a trebuit să accepte distribuiri radiofonice şi spectacular-omagiale. Amândurora, ca şi lui Ion Marinescu şi Gheorghe Cozorici, această calitate le-a adus, cu totul pe nedrept, reproşuri după 1989. Ca să nu spun cât de repede a fost înlocuit de la conducerea „Comediei”. Ţinuse acest teatru întrucâtva şi pe faima lui protectoare, apreciat de autorităţi şi nu a rănit pe nimeni, iar cei care făceau parte din echipa regizorală şi actoricească erau nume grele, mult răsfăţate, atunci, ca şi acum: Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Sanda Toma, George Mihăiţă.

Conspiratia 1972 film intreg: http://youtu.be/DFxIsnoAJ6Q;

Plecarea Vlasinilor HQ: http://youtu.be/Fc-BuUwJdpQ;

La 4 pasi de infinit film complet HD: https://youtu.be/qcp0hh2jAv8.

În regia Laurenţiu Damian ("Fals tratat de intimitate", "Drumul cîinilor", "Truda pentru cuvînt").

Biografie

Laurențiu Damian (n. 25 ianuarie 1956) este un regizor și scenarist român, profesor universitar doctor și în cadrul Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și președintele Uniunii Cineaștilor din România.

Laurențiu Damian a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale", Secția Scenaristică și Regie, cu nota 10. A făcut cursuri de specializare în filme documentare și de televizune atât în țară, cât și în străinătate. În 2003 a devenit Doctor Magna cum Laudae în Cinematografie și Media. Este profesor universitar doctor al UNATC și membru din 1990 al Senatului UNATC.

A fost vice-rector al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale - București, în perioada 1999-2007. În 2005 a ocupat funcția de Secretar General al Uniunii Cineaștilor Români. De asemenea, este și membru de onoare al Cinematecii Italiene din Milano, cât și membru al UPFAR si UARF.

Autor a peste 600 de articole apărute în reviste de specialitate pe teme de istorie și estetică cinematografică, Laurențiu Damian a publicat cărțile Elisabeta Bostan - unde ești copilărie? și Despre documentare... și chiar mai mult. A regizat peste 100 de filme documentare, filme de ficțiune de scurt și lung metraj, filme experimentale, pentru care a primit premii valoroase. Printre filmele care l-au consacrat se numără: Constantin Brâncuși. Coloana sa - lecția despre infinit ( premiu Montreal), Onisim Colta - Joc, iluzie, transparență și mântuire, filmul cu care Laurențiu Damian a fost prezent la Montréal, în cadrul FIFA, și este al doilea episod din trilogia Geometria iluziei, alături de Evadarea din trup și de Starea de veghe, Drumul Câinilor și Rămânerea, Faust. Drumul clipei, Iulian Mihu. Despre el așa cum a fost. Despre noi așa cum suntem.

Laurențiu Damian a prezentat emisiunea Filmul Românesc - generații, poetici, autori pe TVR Cultural, o emisiune dedicată filmului românesc. "Vinerea" filmului a devenit astfel un mod de a rememora importante creații din istoria cinematografului nostru.

Filmografie (regizor)

· Cine-Verite (1980)

· Drumul câinilor (1991)

· Rămânerea (1992)

· Eminescu, trudă întru cuvânt (1996)

· Atâta liniște-i în jur (1999)

· Faust - Drumul clipei (2008)

· Iulian Mihu - Despre el - așa cum a fost, despre noi - așa cum suntem(2009)

Drumul cainilor:

În regia Dan Mihăescu

Biografie

Născut pe 5 iunie 1933, umoristul Dan Mihăescu s-a făcut cunoscut prin textele sale, special scrise și adaptate pentru emisiuni de televiziune și care au fost interpretate de cei mai mari actori de comedie din România.

Realizator de emisiuni de divertisment, umorist si scenarist, Dan Mihaescu a fost si autorul unor memorabile scheciuri si scenete scrise pentru nume mari ale comediei romanesti si unul dintre cei mai vechi si cunoscuti profesionisti din TVR.

Dan Mihaescu a lucrat aproape 30 de ani in Televiziunea Romana, incepand cu 1966, ca redactor, a fost si redactor-sef adjunct al Departamentului de Muzica si Divertisment. Dan Mihaescu a fost unul dintre cei mai apropiati si constanti colaboratori in televiziune ai lui Tudor Vornicu.

Dan Mihaescu este cunoscut si pentru filmele pe care le-a regizat si colaborarile in TVR cu nume mari precum Toma Caragiu sau Dem Radulescu si cuplul umoristic Nae Lazarescu si Vasile Murariu.

Intre 1965 si 1988, Dan Mihaescu a realizat, alaturi de Octavian Sava, Grigore Pop si Marin Traian, emisiunea de sambata seara de pe TVR 1 "Intalnire cu satira si umorul". Aici si-a facut cei mai multi prieteni si colaboratori: actorii Octavian Cotescu, Coca Andronescu, Rodica Tapalaga, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, cantaretii Dan Spataru, Aurelian Andreescu si Margareta Paslaru.

Alaturi de Grigore Pop si Octavian Sava, sub coordonarea lui Tudor Vornicu, Dan Mihaescu a semnat mai bine de 20 de editii ale revelioanelor TVR. Alaturi de realizatorul Titus Munteanu, a semnat, in calitate de scenarist, emisiunea "Lumea se grabeste", productie premiata cu Trandafirul de aur la festivalul de la Montreux-Elvetia.

Si dupa anii 1990, Dan Mihaescu a continuat sa lucreze in TVR, contribuind la realizarea a numeroase emisiuni de divertisment.

Începând cu Toma Caragiu, al cărui prieten era regretatul maestru, și a sa faimoasă "Fabulă", care își păstrează și în prezent sensul, și până astăzi, aproape toate numele mari ale comediei românești au interpretat scenete și scheciuri după texte scrise de Dan Mihăescu.

Filme regizate de Dan Mihăescu

· Cum ne-ar vrea barbatii?! (1982)

· Cine râde la urma (1977)

· Avocatul (1976)

· Primarul activ / (1976)

· Un text cu bucluc (1976)

· Administratorul de bloc (1973)

· Sorcovitorul...voluntar / (1973)

· Interviu cu un idol / (1972)

· Antinevralgicul (1970)

· Sectia corectionala (1970)

Filmografie - scriitor

· De la miel pan'la Eiffel (2007)

Filmografie - scenarist

· Mondenii (2006)

· Telefonul fierbinte / (1996)

· Danga langa / (1988)

· Avantul liftuletului (1979)

· Saramura (1979)

· Primarul activ / (1976)

Filmografie - realizator

· Hotul noaptea / (1995)

· Domnisoara canta blues / (1992)

· Aspirina si piramidonul / (1988)

· Rochita mea / (1971)

· Tanta si Costel - Iubirea e un lucru foarte mare (1962) - realizator

Dem Rădulescu

Cititorul de Contoare:

Fiul presedintelui (1962) - Eva Curie

Ginerele domnului Poirier (1978) - Emile Augier

Casa mare - Ion Druta 1963

FILM DOCUMENTAR:

Fratii Buzesti, Neam de Legenda, Misterele Istoriei Romanilor 8

SFATURI UTILE 24 Ianuarie

CE ÎȚI SPUNE ZIUA DE NAȘTERE

· Celor născuţi pe data de 1, 10, 19, sau 28 a oricărei luni le corespunde cifra 1.

· Celor născuţi pe data de 2, 11, 20, sau 29 a oricărei luni le corespunde cifra 2.

· Celor născuţi pe data de 3, 12, 21, sau 30 a oricărei luni le corespunde cifra 3.

· Celor născuţi pe data de 4, 13, 22, sau 31 a oricărei luni le corespunde cifra 4.

· Celor născuţi pe data de 5, 14, sau 23 a oricărei luni le corespunde cifra 5.

· Celor născuţi pe data de 6, 15, sau 24 a oricărei luni le corespunde cifra 6.

· Celor născuţi pe data de 7, 16, sau 25 a oricărei luni le corespunde cifra 7.

· Celor născuţi pe data de 8, 17, sau 26 a oricărei luni le corespunde cifra 8.

· Celor născuţi pe data de 9, 18, sau 27 a oricărei luni le corespunde cifra 9.

Cifra 1

Nativii cu cifra 1 sunt inteligenţi, abili, amuzanţi, deschişi, oneşti, harnici şi muncitori, dar şi încăpăţânaţi, geloşi, cheltuitori şi autoritari. Caută să ducă un stil de viaţă cât mai independent şi sunt foarte încrezători în sine. Majoritatea se îndrăgostesc de foarte tineri, dar se căsătoresc abia târziu în viaţă. Sunt persoane plăcute şi, din acest motiv, foarte populare.

Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 3, 5 şi 7

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 4, 6 şi 8.

Cifra 2

Planeta guvernatoare a acestor nativi este Luna, care le conferă multă carismă, talent artistic, dar şi bune abilităţi de comunicare verbală. Sunt persoane visătoare, schimbătoare şi, din păcate, nesigure. Nativii cu cifra 2 sunt însă şi foarte adaptabili, aşa că se acomodează repede la orice împrejurări de viaţă. Pot îmbrăţişa o carieră de succes în domeniul artistic, fie că este vorba de pictură, de muzică, de teatru sau de literatură. Femeile sunt foarte responsabile şi familiste, dar bărbaţii tind să fie mai arţăgoşi şi mai conflictuali, inclusiv cu persoanele apropiate.

Singurii nativi cu care fac pereche bună sunt cei cu cifrele 2, 5 şi 9!

Cifra 3

Sunt persoane reci şi de cele mai multe ori egoiste, dar şi foarte ambiţioase, harnice, luptătoare şi credincioase. Nu sunt foarte sociabile, dar prieteniile pe care le leagă sunt durabile. Sunt firi respectoase, dar dificile. Bărbaţii sunt materialişti, dar şi generoşi şi implicaţi în chestiunile familiale. Femeile sunt mai docile şi mai supuse, mai ambiţioase şi mai harnice.

Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 1, 3 şi 5.

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 6 şi 9.

Cifra 4

Nativii cu cifra 4 sunt încăpăţânaţi, foarte harnici şi muncitori, cerebrali şi calmi, şi sunt înzestraţi cu foarte bune abilităţi de comunicare. Sunt inimoşi, răbdători şi echilibraţi. Cel mai mare dezavantaj este că tind să fie ghinionişti în toate aspectele de viaţă, iar caracterul lor puternic şi sinceritatea le pot atrage mulţi duşmani. Femeile sunt pasionate de studiu şi pot avea înclinaţii artistice. Bărbaţii sunt mai risipitori şi mai independenţi, dar şi foarte loiali şi darnici. Atât femeile cât şi bărbaţii născuţi sub semnul cifrei 4 tind să se îndrăgostească de tineri, dar nu îşi întemeiaza o familie decât în etapele mai târzii de viaţă.

Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 5, 6 şi 7.

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1 şi 8.

Cifra 5

Sunt persoane populare, sociabile şi sunt buni afacerişti. Se remarcă mai ales prin spiritul lor întreprinzător foarte dezvoltat şi prin umorul de care dau dovadă în orice situaţie. Punctul lor slab este nestatornicia. Nu sunt bine angrenaţi în relaţiile cu familia şi nici loiali faţă de partenerul(a) de viaţă. Sunt cam egoişti şi pun mare preţ pe propriul confort şi pe propria libertate.

Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 6 şi 8.

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1, 2 şi 9.

Cifra 6

Sunt foarte carismatici şi sunt foarte buni(e) amanţi/amante. Gustă viaţa din plin, sunt aventuroşi şi privesc orice experienţă de viaţă ca pe o oportunitate de a-şi lărgi orizonturile. Sunt empatici, calzi şi seducători, şi au parte de mult noroc. Femeile se pot căsători foarte devreme. După ce se aşază la casa lor, bărbaţii pot deveni soţi iubitori şi taţi devotaţi şi responsabili.

Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 4 şi 5.

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1, 6 şi 9.

Cifra 7

Nativii cu cifra 7 sunt realişti, încrezători, optimişti, dar foarte temperamentali. Pot manifesta înclinaţii pentru artă şi au o sete insaţiabilă de cunoaştere. Sunt familişti şi iubitori, dar tind să aibă ghinion în relaţiile de cuplu. Chiar dacă ajung să-şi îndeplinească toate visurile, se pot simţi nefericiţi şi neîmpliniţi pe plan interior. Îşi fac griji din orice şi detestă incertitudinea. Dacă mariajul culminează cu divorţ, pot alege să rămână celibatari.

Fac pereche bună cu nativii cu cifrele 1 şi 4.

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifra 2.

Cifra 8

Au o personalitate foarte puternică şi sunt descurcăreţi, maleabili şi pragmatici. Nu pun mare preţ pe studiu, ci preferă mai degrabă să înveţe direct din experienţele de viaţă. Pun mare preţ pe onoare şi corectitudine, şi taxează actele de nedreptate. Preferă să lupte pentru dreptatea lor decât să se lase umiliţi. Au prieteni puţini, dar foarte apropiaţi. Sunt rezervaţi din fire, ţin foarte mult la intimitatea lor şi au tendinţa de a se însingura în etapele de viaţă dificile. Se căsătoresc târziu, dar mariajul este de regulă foarte prielnic pentru ei. Sunt disciplinaţi, curajoşi, ambiţioşi şi loiali.

Fac pereche bună cu nativii cu cifra 5.

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 1, 4 şi 8.

Cifra 9

Aceşti nativi sunt foarte puternici atât pe plan fizic cât şi psihic. Ţintesc mereu foarte sus şi luptă din răsputeri să ajungă acolo unde şi-au propus. Sunt foarte ambiţioşi şi muncitori. Impun respect şi sunt tranşanţi în relaţiile cu ceilalţi. Sunt integri şi nu tolerează nedreptatea. Bărbaţii sunt bătăioşi atât în sens abstract cât şi concret; în adolescenţă, tind să se implice în multe conflicte şi confruntări fizice. Sunt prieteni şi parteneri loiali şi foarte devotaţi. Atât femeile cât şi bărbaţii sunt familişti, răbdători şi de încredere.

Fac pereche bună cu nativii cu cifra 2.

Cei mai potriviţi pentru ei sunt nativii cu cifrele 3, 5, 6 şi 9.

GÂNDURI PESTE TIMP 24 Ianuarie