joi, 29 martie 2018


REVISTA
IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 189 DIN 30 MARTIE 2018


ISTORIE  PE ZILE 30 Martie

Evenimente
·         598: Triburile avaro-slave ridica asediul cetatii Tomis din Dobrogea de azi, fiind alungate de armatele bizantine comandate de generalul Komentiolos. Conducatorul lor, Bayan I se retrage la nord de Dunare. Campaniile din Balcani ale imparatului Mauriciu (care a domnit intre anii 582-602) au fost o încercare de a apăra provinciile balcanice ale Imperiului Roman de Est de invaziile avarilor si slavilor. Maurice a fost singurul împărat roman de Est, cu excepția lui Anastasie I, care a facut tot posibilul sa intareasca frontiera de nord împotriva incursiunilor barbare. Un tratat de pace favorabil cu Persia în 591, i-a permis lui Mauriciu să mobilizeze in Balcani trupele cu experiență care participasera la razboaiele cu persii, ceea ce a condus la obtinerea unui șir de succese ulterioare. Retrospectiv, aceste campanii au fost ultimele din seria de campanii romane împotriva barbarilor pe Rin și Dunăre, întârziind efectiv infiltrarea slavă in Balcani timp de două decenii.
·         1392: Prima atestare documentară a orașului Roman, în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei. Numele oraşului a fost preluat de la domnul Moldovei Roman I Muşat, considerat întemeietorul oraşului. Roman I, numit şi Roman Muşat de unii istorici, a fost domn al Moldovei după moartea fratelui său Petru al II-lea, urcând pe tron cândva în intervalul decembrie 1391 – martie 1392, sfârşitul domniei sale fiind în decembrie 1394. A fost fiul voievodului Costea şi al Muşatei.

·         1492 - Regii spanioli Ferdinand Catolicul şi Isabella semnează, după eliberarea întregii ţări de sub dominaţie maură decretul privind expulzarea evreilor şi maurilor în cazul refuzului convertirii
·         1533Thomas Cranmer devine Arhiepiscop de Canterbury. Thomas Cranmer (2 iulie 1489 – 21 martie 1556) a fost arhiepiscop de Canterbury în timpul domniilor regilor Angliei Henric al VIII-lea și Eduard al VI-lea. Lui se pare că i se datorează scrierea și compilarea primelor două Cărți de rugăciune comună, care au stabilit structura de bază a liturghiei anglicane pentru secole și au influențat limba engleză prin expresiile și citatele din ele. El a fost unul din primii martiri anglicani, ars pe rug în 1556 pentru erezie. Este comemorat de Biserica Anglicană pe 21 martie.
·         1821: Are loc întîlnirea dintre Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti pentru divizarea autorităţii în judeţele Munteniei. În ciuda unor grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia judeţele Valahiei dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia şi judeţele Valahiei de cîmpie, sub cea a lui Tudor Vladimirescu. Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir – d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor – in imagine, Portret al lui Tudor Vladimirescu făcut de Theodor Aman după moartea lui Tudor și bazat pe mărturiile Pandurilor. Alexandru Ipsilanti (n. 12 decembrie 1792, Constantinopol – d. 31 ianuarie 1828, Viena), conducătorul organizației Philiki Etaireia din 1820. Era fiul domnului Constantin Ipsilanti al Munteniei.

·         1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României. Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, au consfinţit o puternică influenţă a Imperiului Rus în Principatele române. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului. Regulamentele organice integrează astfel proiectele anterioare de organizare a vieţii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezintă, în opinia lui Nicolae Iorga, o adevărată Constituţie. Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români. Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor. Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Astfel de favoruri nu au fost făcute totuşi ţărănimi, al cărei statut economico-social a rămas la fel de nesigur ca şi înainte. Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistemtice. Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administraţiei publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămînea figura-cheie a sistemului politic. Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia. Regulamentele conţineau prevederi privind modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ. Regulamentele sporeau, de asemenea, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii.În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în special în domeniul finanţelor, oferind astfel garanţii mai concrete decît înainte pentru investiţii şi contracte, condiţii esenţiale ale progresului economic. De asemenea ele au grăbit momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor. Totuşi, în ciuda acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut. În multe domenii ale vieţii publice, ele au preluat idei şi proiecte cum ar fi gestionarea raţională a resurselor financiare, propusă de boierii reformatori în deceniile precedente. Concentrarea puterii în mîinile domnului şi extinderea aparatului birocratic în detrimentul administraţiei regionale şi locale erau în deplină concordanţă cu principiile deja fundamentate.Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate. Cînd Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

·         1833: La 30 martie (stil vechi), se constituie la Iaşi, Moldova, din iniţiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta Societatea de medici şi naturalişti.
·         1841: Este fondată în Atena, Banca Nationala a Greciei.
·         1842Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.
·         1856: A fost încheiat Tratatul de pace de la Paris, care a pus capăt războiului din Crimeea (1853-1856), tratat care prevedea şi retrocedarea catre Principatul Moldovei de catre Rusia, a sudului Basarabiei. Potrivit clauzelor acestui tratat, Imperiul Rus a retrocedat Principatului Moldova sudul Basarabiei ţariste (Basarabia istorică). Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii.
·         1858: Americanul Hyman Lipman din Philadephia, a înregistrat patentul creionului cu gumă de șters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne il realizase pentru prima dată.
·         1866: Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie1866, cu același sens.

·         1867SUA au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari.
·         1879: Este promulgată legea privind înfiinţarea Academiei Române, continuatoarea Societăţii Academice Române. Societatea Academică Română este declarată Institut naţional, cu denumirea de Academia Română, avînd următoarele secţii:
- Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie);
- Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale);
- Secţiunea ştiinţifică (ştiinţele teoretice şi aplicate). Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 
Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academicși Tratatul de istoria românilor. Academia Română are 181 de membri activi aleși pe viață.

·         1889: A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României
·         1899George Bacovia debutează în revista "Literatorul" din București cu poezia "Și toate", sub semnătura V. George. George Bacovia (n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacău – d. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

·         1926: În România, se formează un nou guvern prezidat de maresalul Alexandru Averescu.  Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului)[1], membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

·         1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București - Budapesta.
·         1938: În România, se formează al doilea guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea. Generalul Gheorghe Argeşanu înlocuieşte la Ministerul de Război pe generalul Ion Antonescu, retras din guvern întrucît nu era de acord cu măsuri dure împotriva legionarilor. Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

·         1945Al Doilea Război Mondial: Forțele sovietice invadează Austria.
·         1945: A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.
·         1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara

·         1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu. Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu – d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 – 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.

·         1951UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA.
·         1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România
·         1981: Președintele Ronald Reagan este împușcat în piept, în afara unui hotel din Washington, D.C., de către un vagabond cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr.
·         1983: Președintele american Ronald Reagan face cunoscută propunerea adresată sovieticilor, potrivit căreia SUA și-ar limita instalarea de rachete de croazieră Pershing dacă URSS ar face o mișcare asemănătoare.
·         1987: Tabloul "Floarea-soarelui " al lui Vincent Van Gogh s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline.
·         1998 - BMW cumpără Rolls Royce pentru suma de 570 milioane de dolari. Bavarezii au avut o concurenţă acerbă pentru marca de lux britanică din partea Volkswagen A.G., Ford şi a unui fond de investiţii britanic. Grupul din Wolfsburg era principalul favorit pentru cumpărarea Rolls-Royce, spunându-se chiar că au venit cu o ofertă mai generoasă decât a celor de la BMW, dar grupul bavarez a avut un plan de dezvoltare pe placul celor de la Vickers P.L.C., foştii proprietari. La momentul achiziţiei, Rolls-Royce era un constructor destul de mic, producând în jur de 1.900 de maşini anula. BMW şi-a luat însă angajamentul să investească 1,6 miliarde dolari pentru a creşte producţia la 6.000 de unităţi anual. Fanii Rolls-Royce se temeau că pentru BMW este o pălărie prea mare şi că germanii ar putea face modele mai sportive şi mai ieftine, întinând astfel tradiţia. În 1998 Rolls-Royce făceau un singur model Rolls-Royce Sliver Spirit, investiţiile BMW materializându-se în modelul Phantom, un automobil mai puţin tradiţionalist, ba chiar controversat prin abordarea care se dezicea de istorie. şi uimea prin modernism. În prezent gama s-a extins şi număra patru automobile: Phantom, Phantom Drophead Coupe, Phantom Coupe, Ghost.
·         2005: La televiziunea Al Jazeera a apărut o înregistrare cu cei trei români răpiți în Irak. Lângă ei apăreau două persoane mascate cu mitraliere. Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor. Toți analiștii au dedus că este vorba despre o situație atipică de răpire.

·         2009 - În această zi preşedintele Barack Obama trage semnalul de alarmă asupra industriei auto şi somează General Motors şi Chrysler pentru a lua măsuri drastice pentru a primi ajutorul de stat. Preşedintele american a decretat că General Motors va avea la dispoziţie 60 de zile pentru a se restructura prin îndepărtarea liniilor de produs neprofitabile şi reducerea costurilor.Pe 1 Iunie G.M. a fost însă obligată să declare falimentul. În privinţa Chrysler, se specifica faptul că acest constructor este axat prea mult pe gama de modele SU|V şi că sunt prea mici pentru a trece singuri de criză. Astfel Chrysler a găsit ca aliat Fiat, fuzionând cu grupul italian într-un final.




Nașteri

·         1135: S-a nascut Moise Maimonide, filosof, medic si teolog evreu din Evul Mediu; (d. 1204). Este cunoscut și sub numele ebraic de Rabbi Moshe ben Maimon si este considerat cel mai important înțelept al iudaismului din epoca medievala. Opera sa principală, Călăuza șovăielnicilor publicată în limba araba (cca.1190) propune o formulă alegorica de interpretare a textelor sfinte, pentru anularea contradicțiilor dintre învățătura lui Dumnezeu relevată în cartea sfanta a evreilor,Tora si cunoștințele oferite de științele naturii și filosofie. Operele sale au exercitat timp de secole o influență asupra dezbaterilor religioase și filosofice din religiile iudaica si crestina.
·         1326: S-a nascut Ivan al II-lea al Rusiei, Mare Duce al Moscovei; (d. 1359).
·         1432: S-a nascut Mahomed al II-lea, sultan otoman (d. 1481), cuceritorul Constantinopolui in 1453. Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul, Mehmed al II-lea, (n. 30 martie 1432 — d. 3 mai 1481), cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 19 ani, a fost al șaptelea sultan al Imperiului Otoman între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481.
·         1566: S-a nascut Carlo Gesualdo, nobil italian, lutenist si compozitor; (d. 1613) Gesualdo da Venosa (Sau Carlo Gesualdo), compozitor italian renascentist, sa născut la Napoli si a murit la Avellino in 1613. A aparținut unei familii nobiliare foarte bogate din sudul Italiei. De mic a manifestat înclinații către muzica si a urmat studii foarte temeinice. În 1586 sa căsătorit cu verișoara sa primara, Donna Maria d’Avalos, fiica marchizului de Pescara. Doi ani mai târziu, aceasta a început o poveste de dragoste cu Fabrizio Carafa, Ducele de Andria si in cele din urmă, la 16 octombrie 1590, la Palazzo San Severo în Neapole, Gesualdo a plecat la o vânătoare, dar s-a întors imediat, surprinzandu-i în flagrant delict și ucigandu-i. După aceea, el a aruncat trupurile lor mutilate în fața Palatului. Fiind nobil, a fost imun la urmărirea penală, dar de frica răzbunarii familiilor celor ucisi a fugit la castelul său de la Venosa. Detaliile privitoare la aceste crime diferă. Potrivit unor surse, Gesualdo l-ar fi ucis de asemenea si pe cel de- al doilea fiu al Mariei, pentru ca ar fi pus la îndoială paternitatea lui . Cu toate acestea, documentele contemporane din surse oficiale pentru aceasta presupusa crima lipsesc. Viața lui Gesualdo a fost subiect de inspirație pentru numeroase lucrări de teatru si muzică, inclusiv un roman de Anatole France, o scurtă povestire de Julio Cortázar, precum și o operă de Franz Hummel. În plus, compozitori ai secolului 20 cum sunt Alfred Schnittke, Igor Stravinsky si Salvatore Sciarrino, i- au omagiat muzica. În 1997, compozitorul australian Brett Dean i-a dus de asemenea un omagiu lui Gesualdo. În “The Doors of Perception “Aldous Huxley a scris despre madrigalele lui Gesualdo.
·         1633: S-a nascut cronicarul moldovean Miron Costin, cea mai însemnată personalitate a literaturii române din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691). Erudit, poliglot și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar. Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului impletindu- se cu cea a scriitorului deschizător de drumuri în literatura română. Intre operele sale importante se numara:
- Viața Lumii
- Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul
- De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor

·         1739Maria Josepha de Bavaria, soția lui Iosif al II-lea, Împărat Roman (d. 1767)
·         1746 - S-a născut pictorul spaniol Francisco Jose de Goya (d. 16 apr. 1828). Francisco José de Goya y Lucientes (n. 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon — d. 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franța) a fost un important pictor și creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. La un secol după Velázquez și cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referință pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curții regale, la fel ca și mulți alți pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume și îl eliberează de convenția picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya pornește într-o incursiune în străfundurile misterioase și zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.
·         1811 - S-a născut chimistul german Robert Bunsen (d. 16 aug. 1899), coautor al lămpii cu gaz care îi poartă numele, pe baza unui proiect din 1855 al colegului său britanic Michael Faraday.
·         1837 - S-a născut Alexandru Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie (m.22.09.1919).

·         1844 - S-a născut poetul simbolist francez Paul Verlaine (d. 8 ian. 1896)
·         1853 - S-a născut pictorul olandez Vincent van Gogh (m. 19 iul. 1890), promotor al expresionismului şi abstracţiunii în pictura modernă, al cărui nume este purtat de un muzeu dedicat lui în Amsterdam. Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
·         1874: S-a nascut generalul Nicolae Rădescu, fost prim–ministru al României (1944-1945); (d. 1953).

·         1880Sean O’Casey, dramaturg, poet si prozator irlandez, s-a nascut la Dublin si a decedat pe 24 septembrie 1964 in TorquayAnglia
·         1892Stefan Banach, matematician polonez (d. 1945)
·         1894 - S-a născut Serghei Iliuşin (d.1977), pilot în primul război mondial şi proiectant al seriei de avioane Iliuşin 2 şi 4 (al doilea război mondial), respectiv 18 şi 62 (comerciale)
·         1895Nikolai Bulganin, premier al Uniunii Sovietice (d. 1975)
·         1895Jean Giono, autor francez (d. 1970)
·         1901Grigore Scorpan, filolog și istoric literar român (d. 1953)
·         1913Marcu Botzan, inginer agronom român

·         1913 - S-a născut Frankie Lane (Frank LoVecchio), cântăreţ american.
·         1914George Hanganu, istoric literar și comparatist român (d. 1994)

·         1923Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical și lexicograf român

·         1928Aurel Anton, șahist român

·         1929: S-a nascut soprana română Magda Ianculescu; (d. 1995). https://youtu.be/NHOSmMS3brQ.


·         1930 - S-a născut Rolf Harris, vocalist, pianist şi compozitor australian.
·         1937: S-a nascut Warren Beatty, actor, regizor, scenarist și producător american de succes. Este fratele mai mic (cu trei ani) al renumitei actrițe Shirley MacLaine.
·         1938Tudor Ghideanu, filosof și eseist român

·         1945 - S-a născut Graeme Edge, baterist şi compozitor britanic (Moody Blues).
·         1945: S-a nascut Eric Clapton, virtuoz chitarist, vocalist și compozitor britanic.
·         1947Traian Dobre, politician român
·         1948 - S-a născut Jim Dandy (Jim Mangrum), vocalist şi compozitor american (Black Oak Arkansas).
·         1950 - S-a născut Dave Ball, chitarist britanic (Procol Harum, Bedlam).
·         1950Robbie Coltrane, actor britanic
·         1951Alin Teodorescu, politician român
·         1952 - S-a născut Samuel McFadin, chitarist şi vocalist american (Flash Cadillac & The Continental Kids).
·         1954 - S-a născut Lene Lovich (Marlene Premilovich), cântăreaţă şi compozitoare americană.
·         1954Vasile Filip Soporan, politician român
·         1955 - S-a născut Randy Vanwarmer, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.
·         1956Theo Breuer, scriitor german
·         1962: S-a nascut MC Hammer (Stanley Kirk Burrell), renumit cântăreț de muzică rapp și actor american.
·         1964Carmen Poenaru, pictoriță româncă




·         1964: S-a nascut cantareata americana Tracy Chapman.
·         1968Céline Dion, cântăreață canadiană, solistă vocală pop-rock
·         1973Jan Koller, fotbalist ceh
·         1976Mark McClelland, fondatorul trupei Snow Patrol
·         1979: S-a nascut cunoscuta vocalistă și compozitoare americană, Norah Jones.
·         1979Simon Webbe, membru al trupei Blue
·         1984Mario Ančić, tenismen croat
·         1986Sergio Ramos, fotbalist spaniol


Decese

·         365: A murit impăratul Ai Jin (n. 341). Numele sau era Sima Pi si a fost un împărat al dinastiei Jin de Est (265-420). În timpul scurt al domniei sale, puterile efective au fost în mare măsură în mâinile unchiului său Sima Yu. Potrivit surselor istorice, a avut obsesia nemuririi, care a dus pana la urma la moartea sa, fiind otrăvit de tratamentele care i-au fost date de magicienii cu care se inconjurase.
·         1202: A decedat teologul si ezoteristul Joachim din Fiore (n.cca. 1135-1130 ), fondatorul ordinului monastic San Giovanni din Fiore. Baza mistică a  învățăturii sale este doctrina  întemeiată pe o interpretare a textului din Apocalipsa XIV, 6 si pe credinta ca  istoria, prin analogie cu Sfanta Treime este  împărțită în trei epoci fundamentale: Epoca tatalui,cea a Fiului si cea a Sfantului Duh. Marele filosos si teolog Toma de Aquino a dezaprobat teoriile sale în lucrarea sa Summa Theologica. Cu toate ca opera lui Joachim a inspirat ereziile amalriciana, dulciniana sau cea a Fratiei spiritului liber, Joachim însuși nu a fost niciodată condamnat ca eretic de Biserica,desi ideile și mișcarea din jurul lui au fost condamnate. Adepții săi sunt numiti Joachimiti.
·         1486: A murit Thomas Bourchier, Arhiepiscop de Canterbury, cardinal si lord cancelar englez.
·         1559Adam Ries un matematician german
·         1662: A decedat poetul si dramaturgul francez François le Metel de Boisrobert; (n.1592). A scris 18 piese de teatru, 9 tragi-comedii si este, de asemenea, autorul a numeroase poezii. Despre una din comediile sale, Belle litigator ( 1655 ), se spune că ar fi inspirat piesa Avarul  lui Moliere.
·         1821: Se stinge din viaţă mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni. Este înmormîntat la mănăstirea Căpriana (astăzi Republica Moldova). S-a nascut in 1742 la Bistrita, in Transilvania, intr-o familie originra din Campulung, Bucovina. In 1792 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit mitropolit al Moldovei, dar în aprilie noul domn Alexandru Moruzi l-a trimis, în stare de arest, la Istanbul de unde a fost eliberat la intervenția reprezentantului Rusiei la Poarta. Reîntors în Rusia, a fost numit mitropolit al Poltavei, apoi al Kievului, iar în 1801 țarul Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiași țar, a lost numit exarh al Bisericii din Moldova și tara Romaneasca – ambele țări fiind sub ocupație militară rusă (instalat la Iasi si conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de la Bucuresti (16 mai 1812). La 21 august țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reședința în Chisinau, create la cererea sa, unde a păstorit până la moarte și unde a înființat un Seminar teologic.

·         1830Ludovic I, Mare Duce de Baden (n. 1763)
·         1842Louise Élisabeth Vigée Le Brun, pictoriță franceză (n. 1755)
·         1899Lascăr Catargiu, om politic, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României (n.1823)

·         1912 - A încetat din viaţă scriitorul german Karl May (n. 25 feb. 1842), autor al seriei de romane de aventuri în Vestul american ce au ca eroi pe căpetenia apaşilor Winnetou şi prietenul său alb Old Shatterhand
·         1925: A murit Rudolf Steiner, filosof austriac (n. 1861). A fost un filosof esoterist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, euritmiei, medicinei antroposofice, pedagogiei waldorf si al agriculturii biodinamice.
·         1928Ion Gorun, prozator, poet și traducător (n. 1863)

·         1945: A murit Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist (n. 1895). Printre creatiile sale citam “Sfârlează cu fofează”, Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu”(biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației), Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal).

·         1949Friedrich Bergius, chimist german, laureat al Premiului (n. 1884)
·         1950Léon Blum, prim-ministru francez (n. 1872)
·         1966 - A murit Erwin Piscator, regizor german de teatru. Odată cu venirea nazismului porneşte în pribegie în SUA, unde înfiinţează “The Dramatic Workshop”, una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i–a avut ca elevi pe Marlon Brando şi Tennessee Williams (n.17.12.1893).
·         1985 - A murit Soeur Sourire (Jeannie Deckers), cântăreaţă belgiană (n.1933).
·         1989 - A încetat din viaţă Nicolae Steinhardt (n. 29 iul. 1912), esiest şi prozator a cărui valoare literară i-a fost recunoscută după moarte, cînd i s-a publicat ’’Jurnalul fericirii’’ (1991). Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un scriitor, critic literar,eseist, jurist, publicist și scriitor român, doctor în drept constituțional, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii.
Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”.) Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana?


·         1993: A decedat Edgar Papu, specialist în literatură comparată, filosof al culturii (n. 1908)

·         2002: A murit Elizabeth Bowes-Lyon, soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit și mama reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii; (n. 1900).
·         2000Rudolf Kirchschlaeger, președinte al Austriei (n. 1915)
·         2003 - A încetat din viaţă actriţa de comedie Vasilica Tastaman (n. 6 oct. 1933).




·         2004Aurel Giurumia, actor (n. 1931)





Sărbători

  • În calendarul ortodox: Sf Cuv Ioan Scărarul; Sf Euvula, mama Sf Pantelimon
  • În calendarul romano-catolic: Sf. Ioan Climac (Scărarul), abate
  • În calendarul Greco-catolic: Sf. Ioan Scărarul, cuvios († 649). Sfântul Ioan Scărarul (Sf. Ioan din Sinai ori Sinaitul, uneori numit și Ioan Scolasticul sau Ioan Climax) a fost un cuvios monah care a trăit în secolele VI-VII (579-649) la mănăstirea de pe muntele Sinai, al cărei egumen a și fost. Ioan Scărarul este un important Părinte duhovnicesc al Răsăritului, care a lăsat posterității o cunoscută lucrare de spiritualitate cunoscută sub numele de Scara dumnezeiescului urcuș sau Scara Raiului (sau Leastvița – după termenul slavonesc). Pomenirea sa se face la 30 martie.


ARTE 30 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ 30 Martie

Magda Ianculescu









MUZICĂ 30 Martie

Frankie Lane (Frank LoVecchio), cântăreţ american






Rolf Harris, vocalist, pianist şi compozitor australian





Graeme Edge, baterist şi compozitor britanic (Moody Blues)
MOODY BLUES 




Eric Clapton, chitarist, vocalist și compozitor britanic
Eric Clapton greatest hits full album:.




Jim Dandy (Jim Mangrum), vocalist şi compozitor american (Black Oak Arkansas)
Black Oak Arkansas: 




Dave Ball, chitarist britanic (Procol Harum, Bedlam)
Dave Ball - 




Samuel McFadin, chitarist şi vocalist american (Flash Cadillac & The Continental Kids)
Flash Cadillac and the Continental Kids: 





Lene Lovich (Marlene Premilovich), cântăreaţă şi compozitoare americană





Randy Vanwarmer, cântăreţ, chitarist şi compozitor american





MC Hammer (Stanley Kirk Burrell), cântăreț de muzică rapp și actor american





Tracy Chapman, cântăreță americană





Céline Dion, cântăreață canadiană, solistă vocală pop-rock





Mark McClelland, fondatorul trupei Snow Patrol
Snow Patrol: 




Norah Jones, vocalistă și compozitoare americană




Simon Webbe, membru al trupei Blue




Soeur Sourire (Jeannie Deckers), cântăreaţă belgiană


 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Chopin - Piano Solo




Beautiful Country Love Songs - Best Romantic Country Love Songs Collection



TANGOS ETERNOS - INSTRUMENTAL. Seleccion de Cecil Gonzalez



Caterina Valente Classics with a Werner Muller GMB



J.S. Bach: Johannes Passion




POEZIE 30 Martie

Paul Verlaine
Biografie
Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare. Versurile de început (“Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscențe din parnasieni și din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinația către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufletești, într-o atmosferă crepusculară și vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală sugestivă, așa cum o demonstrează volumele sale: “Romanțe fără cuvinte” (1874), considerat cel mai valoros, “Înțelepciune” (1881), “Odinioară și altădată” (1885), “Iubire” (1888), “Elegii” (1893) etc. El afirma că arta înseamnă a fi absolut tu însuți și formulează, în versurile celebre din “Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: “Muzica înainte de toate”; “Sucește gâtul elocinței”; “Nuanță, nicidecum culoare”.
·         1844 Paul-Marie Verlaine se naște la Metz, tatăl său fiind militar în garnizoana orașului.
·         1845-1849 Perioade de sejur în diferite orașe din sudul Franței.
·         1851 Demisia din armată a tatălui său. Familia Verlaine locuiește la Paris.
·         1858 Trimite în atenția lui Victor Hugo prima sa poezie care ne este cunoscută: "Moartea".
·         1862 Obține un bacalaureat.[necesită citare]
·         1864 Tatăl său îl introduce, ca angajat, în diverse mărunte funcțiuni.
·         1865 Publică un articol despre Charles Baudelaire. După moartea tatălui său, rămâne să locuiască împreună cu mama sa.
·         1866 Pe speze proprii, reușește apariția volumului "Poèmes saturniens".
·         1867 Publică sub pseudonim, pe ascuns, în Belgia, volumul "Les Amies, scènes d’amour sapphique", plachetă condamnată în anul următor, pentru a fi distrusă, de către un tribunal din Lille.
·         1869 O întâlnește pe Mathilde Mauté de Fleurville, cu care poetul se va căsători în anul urmator. Publică"Fêtes galantes".
·         1871 Începe relația de prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud. Se naște fiul poetului, Georges Verlaine.
·         1872-1874 Verlaine se separă de Mathilde și are o relație tumultuoasă cu Rimbaud, în urma căreia Verlaine va fi condamnat la închisoare pentru ultragiu la moralitate publică de un tribunal din Belgia. In timpul detentiei primește ediția plachetei "Romances sans paroles".
·         1875-1879 După expulzarea sa din Belgia, o tentativă eșuată de conciliere cu Mathilde și o nouă dispută violentă cu Rimbaud, Verlaine predă franceza și desenul în diferite școli din Anglia și Franța. Poetul are o relație pasională cu un elev de-al său, Lucien Létinois, până la moartea acestuia in 1883.
·         1880 Publică pe cheltuială proprie, volumul "Sagesse"
·         1884 Publică "Poetès maudits".
·         1885 Publică "Jadis et Naguèrre", care conține și "Art poétique", poezie devenită manifest al poeților simboliști. Se încheie procesul de divorț, din care iese ruinat și este din nou, condamnat la închisoare.
·         1886-1887 După moartea mamei sale, starea de sănătate i se degradează și urmează lungi perioade de convalescență în spitale și azile.
·         1888-1889 Într-un articol, Jules Lemaître consacră gloria lui Verlaine, considerat ca lider al "decadenților". Debutul unei prietenii pasionale, deși platonice, cu tânărul pictor F.A. Cazals.
·         1890 Publică prin subscripție "Dédicaces" și pe ascuns, în Belgia, "Femmes".
·         1891 Deja având o legătură cu Philomène Boudin, o cunoaște pe Eugènie Krantz, cea care îi va sta alături la moarte. Se împarte între cele doua "dragi prietene".
·         1892-1893 Ține conferințe în Olanda, Belgia, Lorena și Anglia.
·         1894 Este fondat un Comitet pentru spijinul lui Verlaine. Apare o noua ediție, mult mărită, a volumului "Dédicaces".
·         1896 Dupa o perioadă de boală, la 8 ianuarie, Paul Verlaine decedează la Paris, în urma unei congestii pulmonare.exact


Clar de lună

Ti-e sufletul ca un peisaj ales
Ce vin sa-l farmece bizare masti;
În cântec de lauta, dansând, ies
Tristeti, de sub vopselele grotesti.

Cântând în modul lor minor iubirea
Puternica si viata oportuna,
Nu par sa stie ce e fericirea
Si cântul lor se pierde-n clar de luna,

În clar de luna, blând ca o-alinare,
Ce face pasari sa viseze-n ramuri,
Sa hohoteasca de extaz izvoare,
Izvoare mari si zvelte, printre marmuri.

(Traducere de Aurel Oancea)
 

Colocviu sentimental

In parcul vechi si rece si pustiu, 
Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

Li-s ochii ofiliti, au buze moi
Si deslusesti cu greu ce-si spun in doi.

In parcul vechi si rece si pustiu, 
Nalucile isi fac trecutul viu.

-Iti amintesti extazul nostru vechi?
-Ce tot imi torci trecutul in urechi!

Dar astazi, ma mai strigi pe nume tu
Si-n vis iti mai rasar eu oare? - Nu.

-Ah, zile dragi cum altele n-om sti, 
Cand gurile ni se uneau! - O fi...

-Ce bolti albastre, ce sperante mari!
-Speranta-i azi prin norii funerari.

Si astfel merg starnind ovazu-n drum
Si noaptea ii aude doar, prin fum...


Spleen

Erau prea rosii trandafirii,
Prea neagra iedera pe ram.

Cad jertfa deznadajduirii,
De cum te misti, ca nu te am.

Prea bland si prea albastru cerul
Si valurile-n larg prea verzi...

O frica m-a patruns ca gerul,
Ca fugi, te pierd si ca te pierzi.

Ma oboseste merisorul,
Luciosul ilexului strai

Si campul infinit ca dorul,
Dar nu si tu, iubire, vai!
 

Melancolie

Somn negru s-a întins
Pe-ntreaga-mi fiinţă,
Orice vis s-a stins.
Dormi, orice dorinţă.

Nimic nu mai vreau
Nu mai ştiu ce este
Nici bine, nici rău,
Ce tristă poveste!

Ca un leagăn sunt
Mişcat fără vrere
Pe-un gol de mormânt
Tăcere! Tăcere!


Ion Gorun, prozator, poet și traducător
Biografie

GORUN Ion (pseudonimul lui Alexandru I. Hodos). se naste la 30 dec. . comuna Rosia, judetul Sibiu - moare in 30 mart. . 
Prozator, poet si traducator.

Fiul lui Iosif Hodos si al Anei (n. Balint). Frate cu Enea Hodos si cu bibliograful Nerva Hodos; nepot al lui Al. Papiu llarian. 

Casatorit cu Constanta Hodos. Liceul la Brasov si Sibiu; bacalaureatul la Bucuresti (1881); urmeaza doi ani cursurile Facultatii de Medicina, se retrage si se inscrie la Litere (unde obtine licenta) si apoi la Drept (abandoneaza). 

Intra in redactia revista liberale Natiunea; redactor la Romanul din Arad. Editeaza revista Pagini literare (1899-l900) - cu Artur Stavri. Viata literara si artistica (1906-l908) - cu G^Cosbuc, scurt timp, in 1907, Revista noastra - cu Constanta Hodos. Astra (1915-l918) si Razboiul popoarelor (19l4-l916).

Colaboreaza la Samanatoml, Vatra, Fintina Blanduziei etc. 

Debuteaza cu versuri in Convorbiri literare sub pseudonimul Castor (1889); debut in ziaristica la Poporul; debut editorial cu volum Citeva versuri (1901). Continua cu proza (Alb si negru. 1902; Robinson in Tara Romaneasca, 1904; Lume necajita, 1911; Obraze si masti, 1922). Este autorul unei monografii despre Al. Vlahuta (f.a.). A tradus din Goethe. Strindberg, Dumas, Katl May s.a. si „proiectul filosofic" al lui Kant, Spre pacea eterna. Premiul National pentru proza (1926).

Poezia lui Ion Gorun , scrisa in anii 1888-l889 si 1894-. este puternic influentata, in a doua sa parte mai ales, de eminescianism: „

Amoru-i trist l-am ingropat
In inima pe veci,
Supus poruncii ce mi-ai dat
Cu vorbe dulci si reci".


Cind sentimentala, cu dureri si atitudini inventate, cind obiectiva si prozaica, in latura ei sociala, poezia sa are intotdeauna un mesaj limpede expus, versificat in ritmuri bogate, strict respectate. Proza, Robinson in Tara Romaneasca (1904) sau Lume necajita (1911), sta in preajma samanatorismului, preamarind idilic si tezist viata la tara; Ion Gorun este in acelasi timp un precursor si un epigon al samanatorismului. Alb si negru (1902) - volum compozit, cu statut literar nesigur, alcatuit din schite, evocari, articole de ziar pe varii teme - si, mai cu seama. Obraze si masti (1922) prezinta alte medii umane (preponderent citadine), cu alte modalitati. Si de aceasta data sensibilitatea sa mimetica imprumuta din alta parte (I. L. Caragiale) viziunea asupra realitatii si o face cu o oarecare abilitate. 

Naratorul este un ratacitor prin cafenelele si pe strazile Capitalei in cautare de tipuri; nu realitatea il intereseaza, nu contradictia, ci locul de coerenta a cite unei figuri umane, redusa la o obsesie, un tic, un gest, o manie. Situatiile se rezolva comic, deformate de un spirit buf. inofensiv ironic, fiindca obiectul ironiei sint niste fictiuni generice (serviabilul, indiferentul, semidoctul, grandomanul etc). Iata un exemplu de stil caragialian: 

„Atunci mi-a scos intimplarea in drum sau, ca sa spun drept, la cafenea, pe amicul meu Costache Care Costache? - nu importa- Costache."


Un volum de studii de limba literara (Stii romaneste?. 1911) releva in Ion Gorun un lingvist remarcabil, cu intuitii surprinzatoare in problemele limbii vorbite si ale limbii scrise, ale normei si abaterii, ale neologismelor si stilisticii lingvistice.

OPERA:
Citeva versuri. Bucuresti, 1901;
Alb si negru. Bucuresti. 1902 (ed. II, 1909);
Robinson in Tara Romaneasca. Povestiri din zilele noastre, Bucuresti. 1904 (ed. II. 1909);
Taina a sasea. Schite, Bucuresti, 1905;
Liane necajita. Povestiri, Bucuresti, 1911;
Stii romaneste?Citevaob$ervart asupra limbii, cum se scrie in vremea de fata. Bucuresti, 1911 (ed. II, 1914);
Fata cea frumoasa. Bucuresti, 1916: incoronarea primului rege al Romaniei intregite la Alba lulia si Bucuresti, Bucuresti, 1922;
Obraze si masti. Satire sociale si literare. Bucuresti. 1922;
Nu te supara. Schite glumete din viata bucu-resteana dinainte de razboi. Bucuresti, f.a.;
IIprin-cipe azzuro, trad. din romaneste de C. Ruberti, introducere de CI. Isopescu, Milano, 1930;
Al. Vlahuta. Omul si opera. O reprivire. Bucuresti, f.a.;
Sa ieri alese, ed. ingrijita de Lidia Munteanu si V. Netea. pief. de V. Netea si bibliografie de Lidia Munteanu, Bucuresti, . Traduceri: Goeilic, Fausi, Bucuresti, 1906;
Imm. Kant, Spre pacea eterna. Un proiect filosofic, cu o notita biografica si un cuvint introductiv, Bucuresti, 1922;
A. Slrind-berg, Frinturi din viata omenirii. Bucuresti. 1924;
Al. Dumas, Contele de Monte Ciisto, Bucuresti, f.a.;
K. May, Winetu, MI, f.a.;
I. Voinovici. Sirena, Bucuresti, f.a.;
L. Wallace, Hen Hui: X- II. Bucuresti, f.a.


REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria;
C. Ciopraga, Literatura ;
II. Chendi, Scrieri, II, 1989.

Balada cavalerului

Se pleacă soarele-ntr-amurg;
Țăranii stau, se-ndoaie
Și-și șterg sudorile ce curg
Pe fețe, ca o ploaie.

 Se duse și ziua de azi,
Se-ntunecă iar cerul…

Din somnul său de dup-amiazi
S-a deșteptat boierul.

 Pleoapele i se desprind
Cu greu și-s înroșite,
Își simte capul vîjiind,
Picioarele-amorțite.

 Căci toată seara-a ascultat
La game și la triluri
Și toată noaptea a danțat
Bostonuri și cadriluri.

 De-abea avea cîte-un moment,
Prin colțuri de ferestre
Să facă cîte-un compliment
La fetele cu zestre.

Căci cel mai căutat era
Din cît era salonul,
Cum numai el se pricepea
Să ducă cotilionul.

Și-acum, de-atitea sărituri,
De-atîta oboseală,
Simțea de pe la-ncheieturi
Un fel de toropeală…

De la fereastră, plictisit,
Privind, ș-acu asudă…

Pe drum, spre casă au pornit
Țăranii rupți de trudă.

„Ah, iată, ăștia-s fericiți,
Se duc ca să se culce;
Sunt, poate, și ei obosiți,
Dar somnul le e dulce.“

Pe cînd sărmanul cavaler
Nu-i va simți dulceața…
La bal l-așteaptă iar și-l cer…
„Uă! ce grea e viața!”

Nostalgie

Muncit de mult de-un dor nebun,
Un dor cum n-aș putea să spun,
Pribegii pași mi-am îndreptat
Spre locul scump și depărtat,
Spre locul tainic și iubit
În care am copilărit,
Ce-n visuri cînd mă urmărea
Un rai pierdut mi se părea…

Și am rămas nemîngîiat,
Cum toate, toate s-au schimbat…
Din cîte-n vis m-au urmărit,
Nimica n-am mai regăsit,
Nici cerul blînd și mîngîios,
Nici cînt de pasăre duios,
Nici farmecul iubitei dulci,
Nici inima ce-aveam atunci.

Biruință

Stejarul nalt și înverzit
Întinde crengile-i stufoase
Desface brațele-i vînjoase
În aer cald și liniștit.

 Sunt ani… era numai o ghindă
Căzută-n praf și în noroi
De glod mînjită și de ploi
Și totuși izbuti să prindă.

Ideile mîntuitoare,
Hai, tăvăliți-le-n noroi!
Din glodul grămădit de voi
Vor crește mai triumfătoare.



TEATRU/FILM 30 Martie
  
Cu Vasilica Tastaman

Biografie Vasilica Tastaman
Vasilica Tastaman, născută în data de 6 octombrie 1933, Brăila, decedată în data de 30 martie 2003, București, a fost o actriță română. A debutat în 1949 pe scena din orașul său natal. Până în 1961, când s-a numărat printre fondatoriiTeatrului de Comedie, a jucat la teatrele Giulești și Bulandra.
Este membru fondator al Teatrului de Comedie, a jucat pe scenele teatrelor Bulandra si Giulesti.
Vocea sa inconfundabila si rasul spumos s-au auzit la teatrul radiofonic.
Printre filmele in care a jucat: Aproape de soare, Castelanii, Maiorul si moartea, B.D. în alertă, Veronica, Veronica se întoarce, Metamorfoze, Astă seară dansăm în familie, Păcală, Eu, Tu si Ovidiu, Grăbeste-te încet.
A fost casatorita cu fotbalistul si antrenorul Emmerich Jenei. Au un fiu, Calin. Apoi a fost casatorita cu actorul Dan Tufaru, decedat in 2002, de care a divortat.
Prietena de o viata i-a fost actrita Stela Popescu.
Este membru fondator al Teatrului de Comedie, a jucat pe scenele teatrelor Bulandra si Giulesti.
A plecat in Suedia, impreuna cu fiul sau, in 1981 si s-a intors dupa douazeci de ani. A jucat si acolo, dar fara succesul din tara.
Isi dorea sa revina in spectacolele de la Teatrul de Comedie, chiar repeta pentru piesa ,,Auditia’’, dar destinul a avut alte planuri cu ea: a murit pe 30 martie 2003, in urma unei boli grave la ficat. A fost inmormantata in orasul Oradea, acolo unde locuieste fiul sau.
In Braila natala o strada ii poarta numele.
·         Grăbește-te încet (1981)
·         Nea Mărin Miliardar (1979)
·         Eu, tu și Ovidiu (1977) - Lili
·         Premiera (1976) - secretara Veronica
·         Serenada pentru etajul XII (1976)
·         Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975) - Corina
·         Frații Jderi (1974) - Calina Buzarlan Trailer
·         Păcală (1974) - nevasta Padurarului
·         Despre o anumită fericire (1973) - Sanda
·         Un august în flăcări (1973) - Claudia
·         Veronica se întoarce (1973) - Vulpea
·         Adio, draga Nela (1972) - Nela, iubita lui Bibi
·         Astă seară dansăm în familie (1972) - Mimi Trailer
·         Cine va deschide usa? (1972)
·         Dragostea începe vineri (1972) - Clara
·         Metamorfoze (1972)
·         Veronica (1972) - Vulpea
·         Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă (1971) - Margareta
·         Urmărirea (1971)
·         Vin cicliștii (1968) - Doina
·         Maiorul și moartea (1967) - vanzatoarea Livia
·         Șeful sectorului de suflete (1967)
·         Vremea zapezilor (1966)
·         Castelanii (1964)
·         Aproape de soare (1961) - macaragita Livia
·         Post restant (1961)
·         Bădăranii (1960)
·         Telegrame (1959)
·         D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958) - Didina Mazu

Aproape de soare (1960): 

Comedie fantastică:



Cu Aurel Giurumia

Biografie Aurel Giurumia
Aurel Giurumia s-a nascut la Cernauti, la 14 martie 1931, si a absolvit Universitatea de Arta Teatrala sectia romana din Cluj, in 1954, sectia actorie, avand colegi de promotie actori ca Teofil Valcu, Constantin Stanescu, Emil Barladeanu.

In acelasi oras, la Teatrul National, a interpretat, pana in 1968, roluri in peste 50 de piese, majoritatea in regia lui Victor Ion Popa si Constantin Anatol. Dupa 1968 cand devine bucurestean si actor al Teatrului de Comedie, in mai bine de douazeci de ani, Aurel Giurumia a interpretat roluri de neuitat, indrumat de regizorii Lucian Giurchescu, Catalina Buzoianu, Dinu Cernescu, Sanda Manu, Alexandru Tocilescu, mai ales in "Cher Antoine" de Jean Anouilh, "Mutter Courage" de Bertolt Brecht, "Jocul dragostei si al intamplarii" de Marivaux, "Livada de visini" de A. P. Cehov si "Concurs de frumusete" de Tudor Popescu. Ultimul sau rol la Comedie a fost Chenneviette din "Scaiul" de Feydeau, in 1989, sub bagheta regizorala a lui Ion Lucian.

Sinceritatea interpretarii, umorul inconfundabil, directetea replicii si farmecul bonom l-au facut sa realizeze roluri memorabile in lung-metraje si seriale tv, in "Alo?... ati gresit numarul!" si "Doi baieti ca painea calda" (regia Andrei Calarasu), in "Piratii din Pacific" (regia Gilles Grangier, Sergiu Nicolaescu), "Gloria nu canta" (regia Alexandru Bocanet), "Eu, tu si Ovidiu" (regia Geo Saizescu), "Totul despre fotbal" (regia Andrei Blaier), "Saltimbancii" si "Un saltimbanc la Polul Nord" (regia Elisabeta Bostan, "Vara sentimentala" si "Duminica in familie" (regia Francisc Munteanu), “ Toate panzele sus “.

In "Musatinii" (regia Sorana Coroama-Stanca), Aurel Giurumia a fost un Moghila de neuitat, dand intreaga masura a talentului sau in rolul din ecranizarea pentru tv a "Viforului" de Barbu Stefanescu-Delavrancea.Se stinge din viata in urma unei indelungate suferinte la 30 Martie 2004 la Bucuresti.

·         Campioana (1990)
·         Duminica în familie (1987)
·         Liceenii (1987)
·         Toate pînzele sus! - Întâlnire în Atlantic (1987) - Agop
·         Toate pînzele sus! - Misterele mărilor (1987) - Agop
·         Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - Gruia
·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - Gruia
·         Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - Gruia
·         Toate pînzele sus! - Secretul epavei (1986) - Agop
·         Căsătorie cu repetiție (1985)
·         Promisiuni (1985)
·         Un saltimbanc la Polul Nord (1984)
·         Fram (1983)
·         Lumini și umbre: Partea II (1982)
·         Totul pentru fotbal (1982) - antrenorul echipei "Gloria"
·         Ana și "hoțul" (1981)
·         De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
·         Fiul munților (1981)
·         Grăbește-te încet (1981)
·         Saltimbancii (1981)
·         Audiența (1979)
·         Acțiunea Autobuzul (1978) - Nasalie
·         Cianura și picătura de ploaie (1978)
·         Ciocolata cu alune (1978)
·         Din nou împreună (1978) - Smarandache
·         Expresul de Buftea (1978) - mecanic locomotiva
·         Eu, tu și Ovidiu (1977) - Grasul
·         Pretul succesului / (1977) - inaltul politician

Totul pentru fotbal (1978): 



A murit Bubi! cu Radu Beligan, Sanda Toma




Ion Agarbiceanu - Pascalierul





GÂNDURI PESTE TIMP 30 Martie

GEORGE BACOVIA CITATE:

















RELIGIE ORTODOXĂ 30 Martie

Sf Cuv Ioan Scărarul; Sf Evula, mama Sf Pantelimon

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara.

Cuviosul Ioan Scărarul a fost fiul lui Xenofont şi al Mariei. Xenofont a avut doi fii: Ioan şi Arcadie. Mergând la şcoală în Berit – azi Beyrut- în Fenicia, o furtună a scufundat corabia cu care călătoreau. Prin voia lui Dumnezeu ei au scăpat cu viaţă, ajungând în părţi diferite. S-au călugărit amândoi, Ioan şi-a păstrat numele, Arcadie s-a numit Gheorghe. După o perioadă s-au întâlnit cu părinţii lor la Ierusalim, care au intrat şi ei în monahism.
S-a născut în anul 523, în Palestina. Dorind să urmeze pilda vieţii Cuvioşilor Antonie şi Ilarion, s-a retras în Muntele Sinai la bătrânul pustnic Macarie, în Mănăstirea Sfânta Ecaterina. După patru ani de noviciat, tânărul a fost primit în rândul călugărilor. După moartea călugărului Macarie, petrecută după 19 ani de la venirea sa în mănăstire, Ioan hotărăşte să se dedice şi mai mult rugăciunii şi contemplaţiei, retrăgându-se într-o chilie săpată în munte, la o distanţă de câţiva kilometri de mănăstire. Despre această perioadă din viaţa sfântului nu ştie nimeni detalii.
Deşi era ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit, faima lui Ioan a crescut într-atât, încât a devenit o adevărată autoritate duhovnicească în timpul său. După 40 ani de viaţă în singurătate, întreruptă doar de călătoriile la mănăstire, pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, şi de vizitele unor monahi care căutau sfat şi lămurire, Ioan a fost ales de călugării de la mănăstirea din vârful Muntelui Sinai şi de sihaştrii care trăiau prin împrejurimi, să le fie întâistătător. Avea atunci 75 ani.
Ioan Scărarul, deşi era o persoană modestă, căreia nu-i plăcea să vorbească prea mult despre sine, trezise atâta admiraţie, încât se auzise despre el până la Roma. Aşa se face că însuşi papa i-a trimis o mare sumă de bani, pentru a-i folosi la întreţinerea spitalului mănăstirii sau pentru a ajuta pelerinii veniţi de departe.
Dacă după modelul vechi, fiecare monah bătrân avea câte un tânăr învăţăcel pe care-l deprindea cu tainele ascezei, înmulţirea numărului tinerilor în mănăstiri a ridicat problema unei noi maniere de educare a acestora, mai sistematice. Din acest motiv s-a simţit nevoia compunerii unui „tratat de îndrumare a vieţii duhovniceşti“, un manual care să-i ajute mai ales pe stareţii de mănăstiri cu mulţi călugări tineri. În acest sens, ideea alcătuirii unui îndrumar pentru tinerii novici i-a venit stareţului Mănăstirii Raithu, situată pe ţărmul Mării Roşii, la distanţă nu foarte mare de Mănăstirea Sinai.
Şi-a dat seama, însă, că o asemenea operă nu putea fi scrisă de oricine, ci doar de un monah înţelept şi cu experienţă ascetică, dar, totodată, şi bun cunoscător al psihologiei şi firii omeneşti. De departe, cel mai capabil în epocă pentru un astfel de demers era Sfântul Ioan, stareţul Mănăstirii Sinai. Primind scrisoarea stareţului de la Raithu, Ioan a răspuns cu modestie că se va strădui să împlinească porunca primită, deşi el nu este în stare să înveţe pe alţii, aflându-se încă la vârsta la care el însuşi învaţă de la alţii.
Pentru a se face cât mai bine înţeles în explicarea complexului drum spre dobândirea sfinţeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară, iar fiecare treaptă reprezenta o virtute. În total, a imaginat 30 de trepte, după numărul anilor pe care Mântuitorul îi avea atunci când a început propovăduirea Evangheliei. Din acest motiv, cartea scrisă de Ioan, stareţul Mănăstirii Sinai, s-a numit Scara, iar autorul ei a rămas cunoscut în veacurile ce au urmat ca Ioan Scărarul.
Acurateţea cu care sunt prezentate ispitele întâmpinate de cei angajaţi în drumul spre desăvârşire, cât şi remediile propuse de Sfântul Ioan în Scara au provocat un extraordinar interes pentru această lucrare, nu doar în epocă, ci până în zilele noastre. Scara a devenit o fascinantă lectură nu numai pentru călugări, dar şi pentru creştinii interesaţi de creşterea duhovnicească şi de mai buna înţelegere a complexului peisaj sufleteşti. Tot datorită succesului de care s-a bucurat, Scara a fost introdusă şi în slujbele Bisericii, la mănăstiri citindu-se în întregime, pe durata Postului Mare.
Apăsat de povara bătrâneţilor, după patru ani de stăreţie la mănăstirea de pe Muntele Sinai, Sfântul Ioan Scărarul, în vârstă de aproape 80 ani, hotărăşte să plece din nou în singurătate la chilia sa, unde îşi petrecuse cea mai mare parte a vieţii sale, trecând la Domnul în 30 martie 605.
Cuviosul Ioan Scărarul, s-a pogorât de la muntele Sinai la noi, ca un nou văzător de Dumnezeu, şi ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” -, în care literele cele văzute învaţă osteneală, iar puterea ce se înţelege din literele cele alcătuite povăţuieşte la vederea de Dumnezeu.
Acest sfânt, pe când era în vârstă de şaisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusinţei sale la minte, foarte învăţat în toată ştiinţa de pe vremea lui. Voind să se aducă pe sine jertfă preasfinţită lui Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a făcut monah şi a petrecut în ascultare. Mai târziu, când a ajuns la vârsta de nouăsprezece ani, pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihăstrie care se găsea la depărtare de cinci leghe de mănăstire, unde s-a hotărât să pună început luptelor sale înalte pentru virtute. Locul acesta se numea Tolas; şi a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte şi înflăcărat de dogoarea iubirii dumnezeieşti. Se hrănea cu toate acele lucruri care sunt îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, dar gusta din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, iar cu aceasta, după câte se pare, frângea cu multă înţelepciune orice fel de mândrie care îi răsărea în suflet. Dar cine este în stare să povestească în cuvinte izvorul cel îmbelşugat al lacrimilor aceluia? Nu se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată nu trebuia să-i nimicească starea minţii lui. Iar calea vieţii lui era rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de Dumnezeu.
Osârduindu-se deci în toată virtutea şi ducând viaţă îmbelşugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii. Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puţin timp ar fi avut să moară. Deci, ajungând pe culmea virtuţilor şi conducând vreme îndelungată ca egumen mănăstirea din Sfântul Munte Sinai, a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea aceea plină de înălţări duhovniceşti şi dumnezeieşti, care se numeşte Scara.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Cuvioasa Euvula, mama Sfântului Pantelimon.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 40 – 30 Martie

A.  PLĂCINTE
PIZZA CU BRÂNZĂ TOFU
Sosul de pizza:
1 ceapă mică
3 linguri ulei
100 g pastă de roşii
3-4 căţei de usturoi
1/2 linguriţă oregano
1/2 linguriţă busuioc
1-2 ardei iuţi
1/2 linguriţă sare
1 linguriţă zahăr.
 
Blat pizza (din comerţ) sau pregătit în casă:
2/3 pahar apă caldă
1/2 linguriţă sare
3 linguriţe zahăr
2 linguri ulei
2 pahare de făină, drojdie.

Adaosuri pizza:
300 g brânză Tofu
ardei
roşii decojite
ceapă
ciuperci
măsline etc.

Cumpărăm blatul de pizza sau pregătim coca din ingredientele de mai sus şi punem coca la crescut.
După ce creşte se întinde în strat subţire şi se pune în tavă.
 
Pregătim sosul de pizza astfel: se toacă mărunt ceapa, se pune la călit în ulei, se adaugă usturoiul tocat mărunt, ardeiul iute curăţat de sâmburi şi tocat şi restul ingredientelor (pasta de roşii şi zahărul se vor pune ultimele) şi se stinge focul.

Se taie brânza Tofu cubuleţe cu latura aproximativ 1 cm şi se căleşte în puţin ulei, la foc mare, 2-3 minute.
 
Peste blatul de pizza se toarnă sosul, cuburile de Tofu, se presară ardei gras tăiat fâşii, felii de roşii decojite, felioare de ceapă, rondele de dovlecei, boabe de porumb, ciupercuţe feliate sau orice alt compus de pizza doriţi.
Se pune pizza la cuptor pentru 20-30 minute.


B.  SALATE
SALATĂ DIN VARZĂ ALBĂ, TOFU ŞI CIUPERCI
  • 200 g brânză Tofu,
  • 1 varză mică (cam de 1 kg),
  • 1 conservă de ciuperci,
  • 1 ceapă,
  • zeamă de lămâie,
  • ulei, sare, condimente, verdeaţă.


Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.

Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.
 
Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.

La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.


C.  SOSURI
Azi nu pregătim sos separat!

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
SUPĂ DE ROŞII CU SOIA
350 ml supă de legume
200 ml lapte de soia
60 g făină de soia
2 căţei de usturoi
5-6 foi de dafin
300 ml piure de roşii
80 ml ulei rafinat de soia
30 g soia texturată
sare şi piper, după gust
coriandru, pentru decor


1. Taie cubuleţe 20 g de soia texturată şi rade restul pe răzătoare.
2. Încălzeşte 20 ml ulei rafinat de soia într-o tigaie cu fundul gros.
3. Adaugă frunzele de dafin, piperul şi făina de soia. Prepară un sote.
4. Într-o tigaie separată, încălzeşte restul de ulei de soia.
5. Adaugă usturoiul tocat mărunt şi piureul de roşii.
6. Adaugă compoziţia din prima tigaie şi supa de legume şi lasă totul la fiert timp de 5
minute.
7. Adaugă treptat laptele de soia, amestecând în permanenţă.
8. Sărează, încorporează cubuleţele de soia şi lasă ciorba la fiert timp de 2 minute.
9. Decorează cu tofu ras şi coriandru tocat.

E.  MÂNCĂRURI
MUSACA DE CARTOFI CU SOIA
  • 1 kg de cartofi,
  • 250 g de soia granule,
  • 1 ceapă,
  • condimente,
  • pastă de roşii.  

    Cartofii fierţi în coajă se curăţă şi se feliază.
Soia se înmoaie în apă cu condimente.
Când se umflă, granulele se scurg, se călesc cu puţină ceapă şi se adaugă verdeaţă.

Compoziţia se pune în cratiţa unsă, tapetată cu pesmet: un rând de cartofi, un rând de soia şi pastă de roşii.
Se dă la cuptor până se rumeneşte.

F.  DULCIURI

Mâncare de prune
• 300 g prune uscate
• 2 linguri ulei
• ½ linguriţă făină
• 1 linguriţă zahăr
• Sare

Se caramelizează uşor zahărul într-o cratiţă.
Se pun prunele bine spălate în câteva ape, se toarnă apă să le acopere şi se pun la fiert la foc mic.
Se adaugă făina bine amestecată cu uleiul şi puţină apă atunci când prunele sunt aproape fierte.
Se potriveşte de sare, se adaugă zahăr dacă este nevoie şi se dau la cuptor până scade bine zeama.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...