REVISTA 

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI

ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE

NR 177 DIN 18 MARTIE 2018

RELIGIE ORTODOXĂ 18 Martie

Sf Ier Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Duminica a 4-a din Post – a Sf Cuv Ioan Scărarul – Vindecarea fiului lunatic; Predica de pe munte – Fericirile

Sf Ier Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului

Sfantul Chiril s-a nascut la Ierusalim, in anul 315 dupa Hristos, in timpul domniei imparatului Constantin cel Mare. Sfantul Chiril a fost hirotonit diacon de catre Macarie al Ierusalimului, iar preot de episcopul Maxim II.  In legatura cu hirotonirea sa ca episcop, in anul 348, de catre Acaciu, episcop arian, exista semne de intrebare. Cum putea un episcop arian sa numeasca pe cineva care nu-i impartasea invatatura pe care o vestea?Dupa numirea sa pe scaunul episcopal al Ierusalimului a izbucnit un conflict deschis pentru suprematie intre Acaciu si Chiril, acesta din urma pretinzand primatul deoarece scaunul de la Ierusalim era apostolic. Cearta a dus la exilarea de trei ori a lui Chiril. Exilurile lui Chiril determina sinodul de la Antiohia din 379 sa-l trimita pe Sfantul Grigorie de Nyssa sa cerceteze aceasta situatie. Sfantul Grigorie marturiseste ca Biserica de la Ierusalim are parte de o credinta sanatoasa.Sfantul Chiril participa la sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381, unde isi marturiseste ortodoxia credintei. Sfantul Chiril a avut de dus doua lupte grele in viata lui: una impotriva ereticilor arieni care devenisera foarte puternici in timpul domniei lui Constantius, fiul Marelui Constantin, iar cealalta impotriva evreilor care, in timpul lui Iulian Apostatul, nepotul Marelui Constantin, aveau mari privilegii si puteri.Sfantul Chiril a trecut la cele vesnice in anul 386, in timpul domniei imparatului Teodosie cel Mare.

Ev. Matei 4, 25; 5, 1-12

În vremea aceea după Iisus au mers noroade multe din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

Iisus, văzând mulţimile, s-a suit în munte, a şezut jos şi ucenicii Săi au venit lângă Dânsul; iar El, deschizând gura Sa, îi învăţa zicând: fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, căci aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când, din pricina Mea, vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri.

Ap. Efeseni 5, 8-19

Fraţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.

Predică la Duminica a IV-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) - Despre credință și îndoială - Pr. Ilie Cleopa 

Să înțelegem că alta este credința tare, deplină, și alta este credința îndoielnică și puțină. Prin credința dreaptă și deplină omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, să facă minuni și să dobândească fericirea vremelnică și veșnică.

Iubiți credincioși,

Să înțelegem că alta este credința tare, deplină, și alta este credința îndoielnică și puțină. Prin credința dreaptă și deplină omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, să facă minuni și să dobândească fericirea vremelnică și veșnică. Credința deplină sau desăvârșită este credința propovăduită de Biserica Ortodoxă și mărturisită pe scurt în Simbolul Credinței (Crezul). Această sfântă și dreaptă credință, împreună cu lucrarea faptelor bune, cu scopul de a plăcea numai lui Dumnezeu, îi aduce omului mântuirea sufletului (I Corinteni 10, 31).

Să știți, frații mei, că sunt multe feluri de credințe pe pământ care nu aduc mântuirea sufletului, ci și la piezare îl duc. Așa sunt credințele păgâne, credințele strâmbe ale celor care cred în vrăji, în descântece și în fermecătorii, în visuri și vedenii false și alte multe feluri de credințe străine de adevăr care duc la pierzare pe cei înșelați de ele. Numai credința cea deplină și dreaptă pe care o mărturisește și o propovăduiește Biserica Ortodoxă este mântuitoare fiind întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție apostolică și patristică. Ea are temelie neclintită pe Hristos piatra cea din capul unghiului (Matei 21, 42).

Sfinții și dumnezeieștii Părinți, ca și Sfinții Apostoli au fost cei mai mari apărători ai dreptei credințe la cele șapte Sinoade ecumenice și la cele locale. Prin învățăturile lor scrise ne-au lăsat luminate căile mântuirii, care duc la Hristos numai după dreptarul credinței Ortodoxe. Când pe Sfântul Vasile cel Mare îl îndemna guvernatorul Modest să primească unirea cu erezia lui Arie, atunci marele ierarh i-a zis: "Nu! Biserica a primit învățătura sa de la Hristos Dumnezeu și această învățătură eu sunt dator s-o apăr chiar cu prețul vieții mele. De aceea nu voi îngădui să se lase la o parte sau să se schimbe vreun cuvânt, sau măcar o silabă din această dumnezeiască predanie. Ci ca un paznic rânduit de Dumnezeu prin har voi sta aici credincios și neclintit la postul meu, chiar dacă voi plăti această împotrivire cu viața mea. Eu nu voi înceta de a apăra tezaurul cel neprețuit al credinței contra tuturor vătămăturilor ce vin de la necredincioși și eretici. Adevărurile dreptei credințe au fost păstrate în totalitatea și curăția lor cu multe jertfe omenești și cu mari valuri de sânge creștin".

Când milioane de oameni, bărbați și femei, copii, tineri și bătrâni, învățați și filosofi din primele veacuri ale creștinismului și-au dat viața pentru învățătura creștină, pentru a ne lăsa moștenire curată în Iisus Hristos, nimeni dintre creștinii zilelor noastre n-are dreptul să strice frumusețea și podoaba dreptei credințe, având în ea adevărul. Toți care vor face unele schimbări în cuvintele Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții nu vor avea parte de Hristos și nu vor moșteni împreună cu sfinții Lui cereasca împărăție.

Credința deplină și tare este cea care se lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6), adică cea care este urmată de fapte bune. Iar credința care este lipsită de dragoste, adică de fapte bune, este zadarnică și nefolositoare. Aceasta ne-o arată Sfântul Apostol Pavel zicând: “De aș avea darul proorociei și orice știință și de aș avea totă credința încât să pot muta și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt“ (I Corinteni 13, 2). Încă să știm, fraților, că dreapta noastră credință cea deplină și tare, care lucrează prin fapte bune, trebuie să fie statornică până la ultima noastră suflare. În această privință avem mii și milioane de pilde lăsate nouă de Sfinții lui Dumnezeu care L-au mărturisit și, pentru dragostea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și-au pus sufletele lor pentru Evanghelie, răbdând până la moarte înfricoșătoare chinuri. Pentru a adeveri acest lucru despre credința cea statornică a Sfinților lui Dumnezeu voi aduce câteva exemple din viața Bisericii.

Primul exemplu de jertfă totală pentru mântuirea lumii și pentru propovăduirea Sfintei Evanghelii pe pământ a fost Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. El ne-a descoperit adevărurile veșnice ale dreptei credințe. El ne-a învățat cum să credem în adevăratul Dumnezeu cel închinat și mărit în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a descoperit că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și ni L-a trimis pe pământ ca Mângâietor și Domn al vieții. El a sfințit pe fecioara Maria prin întruparea Sa și ne-a încredințat-o tuturor ca Născătoare de Dumnezeu și mamă, zicându-i: Iată fiul tău! iar prin iubitul Său ucenic Ioan Evanghelistul, căruia i-a spus: “Iată mama ta!“ (Ioan 19, 26-27), ne-a făcut fiii ei.

Dreaptă credință plină de Duh și de putere a avut dintre oameni cel mai mult Maica Domnului, cea dintâi rugătoare pentru noi toți înaintea Preasfintei Treimi. Ea a crezut în cuvintele Arhanghelului Gavriil și prin el a primit să nască cu trup pe Hristos, când a spus: “Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1, 38).

Dar ce vom spune de marea credință a Sfinților Apostoli? Oare nu ei au semănat dreapta credință și Evanghelia în toată lumea? Nu au străbătut ei Asia, Europa și Africa, vestind venirea Mântuitorului în lume și apropierea Împărăției Cerurilor? Nu au răbdat ei atâta prigonire și temniță și moarte martirică pentru Hristos și pentru Evanghelie? Nu au vindecat ei bolnavi și tot felul de suferinzi cu puterea credinței, chemând numele lui Hristos? Nu au dărâmat ei capiștile idolești și în locul lor au înălțat biserici creștine?

Astfel, ce vom vorbi de credința plină de râvnă a lui Petru, căruia i-a spus Hristos: “Amin zic ție, tu ești Petru și pe această piatră voi întemeia Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui“ (Matei 16, 18)? Oare nu a fost el răstignit pe cruce cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos? Ce vom zice de credința Apostolului Pavel, gura lui Hristos? Pe el l-a făcut Mântuitorul din tiran și persecutor, Apostol al neamurilor și martir. Deci, cum vom lăuda credința de foc a Sfântului Pavel, dragostea lui pentru mântuirea păgânilor și a evreilor, curajul și bărbăția lui, înțelepciunea lui și răbdarea lui, bătăile, temnița și lanțurile pe care le-a suferit el pentru Evanghelie, învrednicindu-se să fie înălțat de Duhul Sfânt până la al treilea cer? Oare nu el a spus că “după plecarea mea vor intra între voi lupii răpitori - adică ereticii -, care nu vor cruța turma?“ (Fapte 20, 29).

Cine poate spune cu câtă dragoste și fierbinte credință au slujit Apostolii pe Hristos și Evanghelia Lui? Sau cine știe câte bătăi și torturi și lanțuri au pătimit pentru Hristos Sfinții Mucenici? Căci cu cât îi chinuiau păgânii mai mult, ei mai tari se făceau în credință și primeau cu bucurie să moară pentru Iisus, decât să se lepede de El. Cine știe dintre muritori numărul și numele tuturor sfinților lui Dumnezeu? Sau cine poate lăuda după vrednicie credința lor, dragostea lor, smerenia lor, bărbăția lor și sfințenia cu care au trăit ei Evanghelia și au împlinit poruncile lui Dumnezeu? Oare ei credeau în Hristos numai cu buzele sau pentru răsplată? Sau slujeau Biserica pentru ranguri? Sau mărturiseau Evanghelia învierii pentru bani și daruri?

Nu, niciodată. Sau se temeau de oameni mai mult decât de Dumnezeu? Sau se certau pentru întâietate? Sau se pârau unii pe alții, sau urmăreau averi și scopuri pământești în Biserică? Sau se îndoiau în credință și schimbau după plac și după mintea lor învățătura Evangheliei, cum fac sectele de azi? Nu. Ci credința lor dreaptă și statornică în Dumnezeu era tare ca fierul; fețele și inimile lor străluceau de lumina Duhului, ca făcliile pentru sfințenia vieții lor; mâinile lor nu oboseau să dea milostenie, picioarele lor nu conteneau să alerge la biserici și la vestirea Evangheliei; gurile lor nu încetau să se roage lui Dumnezeu, iar sufletele lor albe ca zăpada așteptau cu bucurie dezlegarea de trup și unirea în cer cu Hristos.

Aceeași credință tare până la jertfă și viață îngerească au dus pe pământ toți sfinții și Cuvioșii Părinți ai Bisericii Ortodoxe. Ei cu rugăciunea și credința lor făceau multe minuni, cu lacrimile lor sfințeau pustiul și mănăstirile, cu inima lor odihneau pe Dumnezeu, iar cu înțelepciunea și sfaturile lor scriau cărți de folos, apărau dreapta credință în lume, combăteau pe eretici și izgoneau pe diavoli dintre oameni. De aceea sunt trecuți ca sfinți în calendar și le cerem ajutorul.

Ce putem spune de părinții și înaintașii noștri care au păstrat cu atâta sfințenie și tărie credința ortodoxă pe pământul țării noastre? Să amintim de marele domn al Moldovei Ștefan cel Mare, care a apărat ortodoxia aproape o jumătate de secol și a înălțat 48 de biserici și mânăstiri. Să pomenim și pe domnul martir Constantin Brâncoveanu, cu cei patru copii ai săi, care și-au vărsat sângele pentru Hristos departe de țară. Să amintim și pe ierarhii mărturisitori și apărători ai dreptei credințe din Transilvania, și pe sihaștrii și cuvioșii sfinți care s-au nevoit în Carpați, în pădurile și mânăstirile noastre.

Nu putem uita nici pe bunii noștri părinți și țărani credincioși de la sate. Oare câți erau mai credincioși decât ei? Cine se ruga mai cu credință și cu lacrimi ca ei, țăranii și mamele noastre blânde și evlavioase de prin sate?

Toate acestea le-am spus, frații mei, ca să ne dăm seama că și în țara noastră credința în Dumnezeu a avut dintotdeauna bărbați sfinți, trăitori adevărați în Hristos și apărători ai credinței curate împotriva tuturor sectelor și a celor îndoielnici și slabi în credință.

Iubiți credincioși,

Împotriva credinței adevărate și puternice în Dumnezeu, de-a lungul celor două mii de ani de creștinism, s-au ridicat tot felul de obstacole, ispite și neghine, cum le numește Iisus Hristos în pildele Sale. Și care au fost acestea? La începutul creștinismului s-au ridicat creștini iudaizanți, care voiau să amestece credința curată în Hristos cu practicile religioase ale Legii Vechi. Apoi s-au ridicat împotriva credinței propovăduite de Mântuitorul și de Apostoli, împărați păgâni romani, care prin grele persecuții sângeroase căutau să-i întoarcă pe creștini din nou la idolatrie.

Din secolul IV diavolul a ridicat împotriva credinței apostolice tot felul de eresuri, secte și curente filosofice păgâne, ca arianismul, nestorianismul, monofizismul, monotelismul, iconoclasmul, gnosticismul, maniheismul, montanismul și multe altele. Mai târziu s-au ridicat reformiștii luterani, calvinii, husiții și sectele mai noi din zilele noastre. Toate acestea au urmărit slăbirea dreptei credințe și convertirea ortodocșilor la eresul lor. Unii au reușit mai mult, alții mai puțin în scopul lor prozelitist, diabolic, de fărâmițare a Bisericii lui Hristos, iar alții au dispărut fără urme.

Corabia Bisericii lui Hristos merge mai departe pe marea vieții dar diavolul nu încetează s-o atace cu noi și noi arme și ispite. Cea mai puternică armă, după secte, este necredința în Dumnezeu care, luând locul păgânismului, încearcă să slăbească credința tare și curată în Dumnezeu. Însă jertfa păstorilor devotați ai Bisericii, scrierile Sfinților Părinți și rugăciunile călugărilor și ale credincioșilor au slăbit atacul necredincioșilor.

Atunci diavolul a inventat o nouă armă împotriva credinței vii, lucrătoare în Hristos, anume, îndoiala. Creștinii îndoielnici sunt din ce în ce mai numeroși. Ei cred în Dumnezeu, dar se îndoiesc și de viața veșnică, și de puterea rugăciunii, și de harul Lui. Se roagă, dar cu îndoială, cum s-a rugat și tatăl copilului bolnav din Evanghelia de astăzi. Creștinii îndoielnici merg la biserică numai când sunt bolnavi, când au dușmani, necazuri, sau examene. În rest, spun că n-au timp, că se pot ruga și acasă sau că se roagă preoții pentru ei. Aceștia se îndoiesc și de viața veșnică, și de puterea rugăciunii, și de harul preoției, și de sfințenia Sfintei Împărtășanii. Duhul îndoielii este un diavol cumplit care chinuie pe mulți credincioși și îi aruncă în deznădejde, în gânduri negre, în secte, în sinucidere. Căci și creștinii care se duc la secte, tot din cauza îndoielii în credință o fac. De aceea îndoielnicii și sectanții sunt mereu tulburați, îngândurați, gata oricând de ceartă și chiar de răzbunare.

O imagine clară a îndoielii noastre în credință o prezintă Evanghelia de astăzi. Un tată și-a adus copilul bolnav de epilepsie să-l vindece Hristos. Mai întâi a cerut să-l vindece ucenicii Săi dar n-au putut. Apoi căzând la picioarele lui Hristos, I-a spus durerea și L-a rugat să-i vindece copilul. Dar Mântuitorul întârzia să facă minunea. De ce? Din cauza necredinței tatălui copilului. Că iată cum se ruga: "Doamne, de poți ceva, ajută-ne nouă, fiindu-Ți milă de noi!" Atunci Hristos i-a răspuns: “De poți crede, toate sunt cu putință celui credincios.“ Tatăl copilului, apăsat de boala fiului său, a strigat cu lacrimi: “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“ (Marcu 9, 22-24). Atunci îndată Hristos a izgonit duhul rău din copil și l-a vindecat.

Oare câți dintre creștinii noștri nu cârtesc înaintea lui Dumnezeu când sunt în suferință și necaz? Câți nu vin la biserică și se roagă mai mult din interese pământești, zicând cam aceleași cuvinte îndoielnice: "Doamne, dacă ești bun, ajută-mi! Doamne, dacă m-ai iertat, miluiește-mă! Doamne, dacă poți și vrei, vindecă-mă și pedepsește pe vrăjmașii mei!" Or, aceasta nu este rugăciune primită de Dumnezeu!

Iubiți credincioși,

Dacă vrem să ne mântuim și să fim miluiți de Hristos, să avem credință tare, vie, curată, statornică. Altfel nu ne aude repede Dumnezeu. Sau ne răspunde ca omului din Evanghelia de azi: De poți crede, toate sunt cu putință celui credincios! Să avem credință puternică și toate le vom dobândi.

Îndoiala în credință a adus lumea aici, la marginea prăpastiei. Îndoiala în credință a creat atâtea secte și a adus dezbinarea în Biserică, în familie și peste tot. Cum ne putem întări în credință ca să scăpăm de îndoială și de cumplitele ei urmări? Numai prin rugăciune și post, prin deasă spovedanie și împărtășire și prin citirea cărților sfinte. Căci așa a răspuns Mântuitorul ucenicilor Săi care L-au întrebat: “Pentru ce noi n-am putut să-l scoatem? Pentru puțina voastră credință“ (Matei 17, 19-20). “Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fără numai cu rugăciune și cu post!“ (Marcu 9, 28-29).

Vedeți ce ne răspunde Hristos? Vedeți puterea rugăciunii ajutată de post? Vedeți puterea postului ajutat de rugăciune? În zadar unii vorbesc de rău postul. În zadar alții se roagă, dacă nu vor să postească. Uniți rugăciunea cu postul, mergeți regulat la Sfânta Liturghie, spovediți-vă curat, mai ales acum în Sfântul și Marele Post. Împăcați-vă, ajutați-vă în greutățile vieții și creșteți-vă copiii în credință și frică de Dumnezeu, ca să nu fie robiți de diavolul prin păcatele tinereții. Doar vedeți câți părinți suferă pentru copiii lor bolnavi, neascultători și răi.

De ne vom ruga cu credință și cu post, vom dobândi cererile noastre și vom putea rosti cu folos rugăciunea omului din Evanghelia de astăzi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! Amin.

Vindecarea fiului lunatic – Comentarii Patristice 

Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Duminica a 4-a din Post (vindecarea fiului lunatic – Ev. Marcu 9,17-32)

     

(Mc. 9, 18) Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.

După ce aceste duhuri și-au pierdut simplitatea ființei și perfecțiunea dintâi a naturii lor, s-au umplut de tot de ticăloșenie. Căci, după ce s-au dat pe sine de tot pierzaniei, diavolii și-au făcut din pierderea oamenilor și aducerea lor în aceeași stare ca a demonilor, singura lor lucrare. Ei înșiși fiind întruchiparea patimilor, se seamănă pe sine ca patimi în alții. Atunci când le poruncim în numele singurului Dumnezeu adevărat, mizerabilii și împietriții împotriva propriei voințe, se cutremură și fie fug din trupurile pe care le stăpânesc, fie pleacă încetul cu încetul, după credința celui cuprins, fie după harul doctorului.

(Miniciu Felix, Octavius 24-27, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 20) Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.

Deși băiatul este cel care a căzut la pământ, diavolul dintr-însul este cel care se afla în chinuri. Băiatul era doar zguduit, în timp ce ticălosul duh era pedepsit de către Marele Judecător. Captivul a fost reținut iar tâlharul a fost osândit.

Așadar, prin chinurile pe care le îndura trupul băiatului, s-a arătat pedeapsa pe care a suferit-o diavolul.

(Petru Hrisologul, Predica 51, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 22) Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi.

Sfânta Scriptură ne arată că acest tată era foarte slab în credință și aduce patru mărturii pentru a întări aceasta: cuvintele lui Hristos: toate sunt cu putință celui ce crede, cuvintele tatălui, în timp ce se apropia: ajută necredinței mele!; porunca dată de Hristos diavolului: să nu mai intri în el! și cuvintele tatălui: de poţi ceva.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 57, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 24) Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

În cuvintele, când Fiul Omului va veni pe pământ, va găsi credință pe pământ?, Domnul se referea la credința care este pe deplin matură și care se găsește atât de rar pe pământ.

Credința Bisericii este deplină, pentru că cine ar mai veni aici dacă credința ei n-ar fi matură? Și a cărui credință nu mișcă munții atunci când este la maturitate? (Mt. 17, 20; 21, 21). Priviți la apostoli, care n-ar fi lăsat tot ceea ce aveau și care n-ar fi călcat peste speranțele deșarte ale acestei lumi și n-ar fi urmat pe Domnul dacă nu ar avut o credință îndeajuns de mare pentru a face aceasta. Și totuși, dacă ar fi avut o credință ajunsă la o maturitate completă, nu i-ar mai fi spus Domnului: Sporește-ne credința! (Lc. 17, 5). În acest tată găsim mai degrabă o credință aflată în creștere, care încă nu este o credință deplină, căci atunci când a adus pe fiul său la Domnul ca să fie vindecat de duhurile necurate care-l stăpâneau și a fost întrebat dacă crede, el a răspuns: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele. Doamne, spune el, cred. Cred – adică avea credință; însă, ajută necredinței mele: credința sa nu era deplină (Evr. 10, 22).

(Fericitul Augustin, Predici la pericopele Noului Testament 65, 17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 24) Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Unde credința dă greș, acolo rugăciunea moare. Deoarece cum s-ar putea ruga cineva pentru ceva în care nu crede? Așadar, pentru a ne putea ruga, să credem și să ne rugăm ca credința prin care ne rugăm să nu scadă.

(Fericitul Augustin, Predici la pericopele Noului Testament 65, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 24) Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Văzând că credința este condusă de către valurile îndoielii către stâncile care pot face orice să se scufunde (1 Tim. 1, 19), îi cere Domnului un ajutor pentru credința sa, spunând: Ajută necredinței mele. Pe bună dreptate au înțeles apostolii și cei care trăiesc în Evanghelie că tot ceea este bun este adus la bun sfârșit numai prin ajutorul Domnului și nu și-au închipuit că-și pot păstra credința neștirbită numai prin puterea sau prin voința liberă pe care o au. De aceea, s-au și rugat să-i ajute și să le dea credință (Lc. 17, 5).

(Sfântul Ioan Casian, Convorbiri ale Avvei Pafnutie 16, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 24) Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Atât este de mare virtutea credinței, încât chiar și cei care refuză să o aibă tot o laudă.

Pe bună dreptate este înălțată în slavă credința, pentru că fără ea niciodată nu s-a început și nici nu s-a sfârșit nimic.

(Cezar din Arles, Predici 12, 24, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 27) Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare.

Așa cum S-a descoperit pe Sine ca Dumnezeu prin puterea de a mântui, la fel își arată și realitatea naturii Sale umane, luându-l de mână.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 1, 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 29) El le-a zis: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post”.

Însuși Domnul Hristos a postit timp de 40 de zile după ce S-a botezat (cf. Mt. 4, 2; Lc. 4, 2-3) și ne-a învățat prin aceasta că diavolii, care sunt mai puternici, nu pot fi ținuți departe decât prin post și rugăciune.

(Fericitul Ieronim, Împotriva lui Iovanian 2, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 32) Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

Este nemaipomenit cum, atunci când Petru a fost mustrat (cf. Mt. 16, 23; Mc. 8, 33) pe când Moise și Ilie vorbeau în nor (Mt. 17, 3; Mc. 9, 4; Lc. 9, 30), când ucenicii au văzut slava a ceea ce avea să se petreacă în curând, când Tatăl a vorbit cu voce tare de sus, când atâtea minuni au fost săvârșite și Învierea era tocmai la ușă (căci Domnul a spus că nu va rămâne în nici un chip în moarte, ci se va ridica în cea de-a treia zi – n.tr.) (cf. In. 2, 19 - 22), chiar și după toate acestea, ei n-au înțeles ceea ce se petrecea înaintea lor. Căci s-au tulburat și nu doar atât, ci s-au și înspăimântat (cf. Mt. 17, 23). Aceasta a rezultat din felul lor nepriceput de a fi și din puterea cuvintelor Sale (cf. Mc. 9, 32; Lc. 9, 45).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 58, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 9, 32) Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

Dacă ar fi fost neștiutori, cum ar mai fi putut fi și triști? (Mt. 17, 23; Mc. 9, 32; Lc. 9, 45). Erau triști pentru că nu erau chiar deloc neștiutori. Știau că în curând Hristos avea să moară, pentru că li se vorbise încontinuu despre asta. Însă tocmai ceea ce avea să însemne această moarte n-au înțeles ei prea bine, nici că va putea fi foarte ușor recunoscută, pentru că din ea avea să izvorască nenumărate binecuvântări. Ucenicii n-au înțeles că va exista o înviere și de aceea se temeau (Mt. 17, 23).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 58, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

FERICIRILE - PREDICA DE PE MUNTE
238. Ce sunt Fericirile?

Dupa randuiala Vechiului Testament, pentru a implini Legea, credinciosul trebuia sa asculte de cele 10 porunci. Potrivit cuvintelor Mantuitorului: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc" (Matei 5, 17), cele 10 porunci trebuie pazite si de crestini, intocmai.

Pe langa aceste zece porunci, Mantuitorul a mai dat crestinilor alte noua indemnuri, prin care se implineste Legea, in scopul desavarsirii morale. Pe acestea nu le-a dat insa in chip de opriri sau porunci, ci in chip de "fericiri", fiindca ele se potrivesc deplin cu smerenia si blandetea Mantuitorului Hristos. Pe de alta parte, cele noua Fericiri sunt atat de potrivite cu nazuintele sufletului crestinului, incat, numai auzindu-le, suntem indemnati singuri sa le indeplinim. In acest inteles Sfantul Apostol Iacov numeste legea Noului Testament "Legea cea desavarsita a libertatii" (Iacov 1, 25). Faptul ca Mantuitorul infatiseaza laolalta fericirea si desavarsirea arata ca acestea sunt strans legate. Intr-adevar, nimeni nu poate fi fericit fara a fi desavarsit, iar cel ce cucereste desavarsirea morala dobandeste prin aceasta si fericirea.

De aceea, in fiecare fericire trebuie sa deosebim mai intai invatatura sau indemnul si apoi fericirea sau fagaduinta rasplatirii. Pe scurt, prin "Fericiri" se inteleg cele noua cai pe care crestinul trebuie sa mearga pentru a ajunge la fericirea vesnica, sau cele noua virtuti prin care putem dobandi fericirea.

239. Care este fericirea intai si ce inteles are?

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor" (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este "saracia cu duhul".

Dar ce inseamna "saracia cu duhul"?

Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de , cuvintele "saraci cu duhul" inseamna "smeriti de buna voie", adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt "invatati de Dumnezeu" (I Tes. 4, 9) si "fii ai luminii... nu ai intunericului" (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).

Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.

Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme rat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.

Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.

240. Care este fericirea a doua si ce inteles are?

"Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" (Matei 5, 4). Plansul, ca si rasul, poate avea diferite cauze. intelesul lui depinde deci de cauza din care porneste. Astfel este o mare deosebire intre plansul celui ce-i pare rau pentru vreun pacat savarsit si plansul unui hot, de necaz ca nu i-a reusit o incercare de furt, sau pentru ca a fost prins si pedepsit.

De aceea, din aceasta fericire nu trebuie sa intelegem ca toti cei ce plang ar putea dobandi mangaierea. Aici este vorba numai de cei ce plang din pricina ca se intristeaza si le pare rau pentru pacatele savarsite649 (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 225), cu care au mahnit pe Dumnezeu si pe aproapele lor, ca fiul pierdut, Zaheu vamesul, sau talharul cel rastignit de-a dreapta Mantuitorului. Aceasta este intristarea despre care Sfantul Apostol Pavel scrie: "Intristarea, cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte" (II Cor. 7, 10). Despre aceasta intristare vorbeste si Sfantul Apostol Petru, aratand ca ea este pricinuita de feluritele ispite la care este supus cel credincios, spre lamurirea credintei lui si din care iese biruitor numai cel ce rabda pana la sfarsit (I Petru 1,6-7). Mantuitorul fericeste nu numai pe cei ce-si plang pacatele proprii, dar si pe cei care-si frang inima si plang pentru pacatele semenilor lor, rugand pe Dumnezeu sa le dea cainta, adica pe cei rataciti sa-i intoarca la calea cea dreapta, iar pe cei ce traiesc fara randuiala sa-i faca sa-si indrepte viata. Mantuitorul S-a intristat si a plans pentru pacatele celor ce locuiau in Ierusalim, Horazin, Betsaida si Capernaum, si care nu voiau sa se pocaiasca (Matei 11, 20-24; 23, 37, 38).

Darul lacrimilor aducatoare de bucurie 1-au avut, de asemenea, toti sfintii.

Fagaduinta mangaierii este unita cu indemnul de a plange, pentru ca intristarea pentru pacate sa nu duca la deznadejde. Celor ce plang din aceste pricini binecuvantate, Mantuitorul le fagaduieste mangaierea harica, adica, pentru viata de acum, iertarea greselilor, scaparea de chinuri si de pacate, iar pentru viata viitoare, imparatia cerurilor, adica.

Despre aceasta rasplata vorbeste Sfantul Evanghelist Ioan in Apocalipsa, cand infatiseaza rasplata celor ce au ramas credinciosi si statornici in necazul cel mare si pe care "Mielul, Cel ce sta in mijlocul tronului, ii va paste pe ei si-i va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor" (Apoc. 7, 14-17).

241. Care este a treia fericire si ce inteles are?

"Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul" (Matei 5, 5).

Blandetea este cel dintai rod al bunatatii si iubirii aproapelui. Ea este o stare cumpanita si linistita a sufletului, insotita cu silinta de a nu supara pe nimeni si a nu se supara de nimic.

Cel bland nu murmura niciodata impotriva lui Dumnezeu, nici a oamenilor, urmand indemnul Sfantului Apostol Pavel: "Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia" (Col. 4, 6). Omul bland da cuvenita cinste si ascultare mai-marilor sai: nu batjocoreste, nu graieste de rau si nu osandeste pe semenii sai, ci se arata pe sine totdeauna smerit. Iar cand se intampla ceva potrivnic dorintelor lui, nu se lasa prada maniei si, mai presus de toate, nu se razbuna pentru jigniri.

Cea mai inalta treapta a blandetii este iubirea fata de cei ce ne prilejuiesc necazuri si suparari si care se arata prin iertare si impacare (Matei 5, 23-24). Culmea blandetii sta deci in purtarea pe care ne-o porunceste Mantuitorul, prin cuvintele: "Binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc" (Matei 5, 44).

Singura manie ingaduita si folositoare este aceea indreptata impotriva pacatelor si a patimilor si mai ales impotriva diavolului ispititor, in care nu a ramas nimic bun.

242. Ce a fagaduit Dumnezeu celor blanzi?

Dumnezeu a fagaduit celor blanzi ca vor mosteni pamantul. intr-adevar, este firesc ca aceia care se poarta cu blandete sa fie scutiti de multe suparari, necazuri si tulburari pe care le pricinuieste lipsa acestei virtuti, sa capete chiar iubirea celor din jur, o buna inraurire asupra semenilor si, in orice caz, sa stinga mania si ura indreptata impotriva lor. Rasplata ii vine celui bland chiar din practicarea blandetii. Fiind impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine, omul bland se bucura de o stare de liniste si siguranta deplina. Astfel trebuie intelese cuvintele Mantuitorului: "Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29).

Rasplata deplina, insa, va fi data celor blanzi in viata viitoare.

243. Care este a patra fericire si ce inteles are?

"Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura" (Matei 5, 6).

Cuvantul "dreptate" are aici intelesul din Vechiul Testament, insemnand "cucernicie", ca la Sfantul Ioan Gura de Aur, "virtutea in general", ca la Sfantul Chiril al Alexandriei, "toata virtutea" cum spunea Zigaben; cu alte cuvinte plinirea poruncilor lui Dumnezeu, adica sfintenia, dreapta credinta si dreapta purtare. Cei flamanzi si insetati de dreptate sunt deci toti cei ce doresc cu ardoare sa infaptuiasca si sa se infaptuiasca binele. Aceasta dorinta este tot atat de fireasca si continua ca si foamea si setea trupeasca. Au dat dovada de aceasta puternica dorinta indeosebi sfintii si martirii care pentru Hristos au parasit familie, avere, voie proprie si s-au nevoit cu trairea unei vieti de inalta spiritualitate.

Saturarea fagaduita trebuie inteleasa ca o implinire a nazuintelor prin cucerirea desavarsirii, prin realizarea sfinteniei in viata aceasta, in parte, iar in cea viitoare pe deplin. Aceasta va fi potrivit fagaduintei Mantuitorului, Care zice: "Si oricine a lasat case, sau frati, sau surori sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica" (Matei 19, 29). "A fi flamand si insetat de dreptate" mai inseamna si a dori si a ne stradui din toate puterile pentru infaptuirea dreptatii ca virtute sociala, atat pentru noi, cat si pentru semenii nostri. Iar cand, din pricina smereniei, saraciei, neindemanarii noastre sau a puterii parasului, suntem nedreptatiti in aceasta viata, sa nu ne descurajam, ci sa avem nadejde tare ca vom primi dreptatea noastra, daca nu chiar in viata aceasta, ca femeia staruitoare din parabola judecatorului nedrept (Luca 18, 2-7), desigur in viata viitoare.

Simtul dreptatii este atat de inradacinat in fiinta omului, incat cu drept cuvant este asemanat cu nevoia trupeasca de hrana si apa, fara de care omul nu poate trai. In Vechiul Testament, au fost flamanzi si insetati de dreptate dreptul Iov, regii David si Solomon si, indeosebi, proorocii. Astfel, David se plange, in psalmul 73, ca pe pamant cei rai nu sunt pedepsiti, iar dreptii nu primesc incununarea virtutii. Iar proorocul Ieremia se revolta impotriva calcatorilor de lege (12, 1, 4). Impotriva asupritorilor si a judecatorilor nedrepti, Isaia striga: "... Nu mai faceti rau inaintea ochilor mei. Incetati odata! Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, ajutati pe vaduva" (1, 16-17).

Crestinii nedreptatiti au privilegiul de a astepta, dupa fagaduinta Domnului, "ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea" (II Petru 3, 13). Avand aceasta nadejde, ei indura mai usor suferintele legate de foamea si setea lor dupa dreptate, care, in toata plinatatea ei, nu se va potoli decat in imparatia cereasca.

244. Care este a cincea fericire si ce inteles are?

"Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7).

Milostenia sau indurarea crestina izvoraste din iubirea de Dumnezeu si de aproapele si se arata prin ajutorarea materiala si morala a semenilor nostri aflati in nevoie. Mantuitorul, Care este modelul desavarsit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a aratat ca la judecata de apoi faptele indurarii trupesti si sufletesti sunt acelea care ne vor deschide portile fericirii vesnice (Matei 25, 34-40). Dar, "chipurile de a milui - cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur - sunt felurite si porunca aceasta este intinsa"654 (Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 227).

245. Care sunt faptele milosteniei trupesti?

Faptele milosteniei trupesti sunt in numar de sapte, si anume:

1) Hranirea celui flamand, care, din pricina saraciei si neputintei, nu se poate hrani prin munca proprie.

2) Adaparea celui insetat, care, din lipsa sau slabiciune, nu-si poate alina setea;

3) Imbracarea celui gol, adica a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;

4) Cercetarea celor in necazuri si nevoi, pentru ajutorarea lor;

5) Cercetarea celor bolnavi. Aceasta porunca se implineste mai intai prin cuvintele mangaietoare si compatimitoare; al doilea, sfatuindu-i sa sufere cu rabdare nenorocirea, fara cartire, ci cu binecuvantare, si facandu-i sa inteleaga ca suferinta este ingaduita spre incercare, intarire si ispasire; al treilea, indemnandu-i si ajutandu-i sa se spovedeasca si sa se impartaseasca si sa primeasca Taina Sfantului Maslu; al patrulea, invatandu-i sa nu cada in credinta desarta a celor ce voiesc sa-si castige sanatatea cu farmece si felurite inselaciuni diavolesti, ci sa-si puna increderea si nadejdea numai in mila lui Dumnezeu si in leacurile sfatuite de medici. Iar cand acesti bolnavi sunt lipsiti sau fara ajutorare, sa-i ajutam cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere si altele.

6) Gazduirea calatorilor, mai ales a bolnavilor si a celor lipsiti de mijloace materiale, facand aceasta cu bucurie;

7) Ingroparea saracilor si a celor pe care nu are cine sa-i ingroape, daruind cele trebuitoare pentru inmormantarea lor crestineasca.

Daca moare o ruda sau un prieten, aceasta datorie se implineste prin petrecerea mortului pana la groapa, cu rugaciuni si acte de milostenie pentru sufletul raposatului si cuvinte de mangaiere pentru cei ramasi in viata.

Neindeplinirea acestor fapte fata de semeni inchide portile fericirii ceresti si aduce osanda vesnica (Matei 25, 41-46).

246. Care sunt faptele milosteniei sufletesti?

Faptele milosteniei sau indurarii sufletesti sunt tot in numar de sapte, si anume:

1) Intoarcerea celor rataciti la calea adevarului si a celor pacatosi la calea virtutii, dar cu duhul blandetii si al intelepciunii, spre a-i feri atat de pacatul deznadejdii cat si de cel al prea marii increderi in indurarea lui Dumnezeu.

Insemnatatea acestei fapte o arata Sfantul Apostol Iacov, cand zice: "Fratii mei, daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva, sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate" (Iacov 5, 19-20).

2) invatarea celor nestiutori si nepriceputi (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);

3) Sfatuirea celor ce au trebuinta de sfat (I Tes. 5, 11-15). Trebuinta de sfat bun si dat la vreme au cei cu o viata pacatoasa, cei in nevoie si stramtorare, sau cei a caror viata si cinste sunt in primejdie.

4) Rugaciunea catre Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5, 16; Filip. 1, 19; Col. 4, 3).

5) Mangaierea celor intristati (I Tes. 5,14), din pricina bolilor, a pacatelor sau a nenorocirilor de tot felul;

6) Nerazbunarea pentru raul facut de altii, ci rasplatirea raului cu binele (Matei 5, 44-48; Rom. 12, 19-21);

7) Iertarea greselilor savarsite de altii fata de noi insine, nu numai o data, ci "de saptezeci de ori cate sapte", cum spune Mantuitorul (Matei 18, 22).

247. Cum trebuie savarsite aceste fapte ale milosteniei?

Spre a fi mai bine placute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai intai, sa fie izvorate din iubire sincera fata de Dumnezeu si de aproapele. Femeia vaduva care a daruit la templu doi banuti, singurii pe care-i mai avea, trece mult inaintea bogatilor care puneau sume mari in cutia templului, dar numai de ochii lumii (Marcu 12, 42-44). Darul facut aproapelui, cuvintele de mangaiere si impacare care ies dintr-o inima lipsita de iubire, nu pot avea o buna inraurire, precum spune aceasta, minunat, Sfantul Apostol Pavel: "De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator... Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste" (I Cor. 13, 1, 3).

In al doilea rand, faptele milosteniei nu trebuie facute din interes, spre a fi vazute si rasplatite de oameni (Matei 6, 2-4). In al treilea rand, ele trebuie facute oricarui om aflat in nevoie, fara nici o deosebire (Luca 10, 36-37).

In al patrulea rand, trebuie sa daruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevarata nevoie, potrivind ajutorul dupa trebuintele lui. Asa, de pilda, nu vom da unui lenes de mancare, caci, cum porunceste Sfantul Apostol Pavel: "daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance" (II Tes. 3,10). Totusi si fata de cei lenesi avem datorii de milostenie, dar cautand sa patrundem in acea latura a sufletului lor care sa-i vindece de lene.

248. Ce rasplata fagaduieste Dumnezeu celor milostivi?

Dumnezeu ii va milui, adica le va ierta pacatele, la judecata de apoi, caci, precum spune Sfantul Apostol Iacov: "Judecata este fara mila pentru cel care n-a facut mila. Si mila biruieste in fata judecatii" (Iacov 2, 13); sau, cum zice Sfantul Apostol Petru: "dragostea acopera multime de pacate" (Petru 4, 8). Ca virtutea milosteniei este cat se poate de pretuita, se vede lamurit din cuvintele Mantuitorului despre judecata de apoi, in care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales rasplatiti (Matei 25, 32-46).

249. Care este a sasea fericire si ce inteles are?

"Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8).

Mantuitorul aseamana inima omului cu ochiul. Precum ochiul sanatos si curat poate vedea limpede (Matei 6, 22), tot asa numai cel cu inima curata, neacoperita de ceata pacatului, poate vedea pe Dumnezeu.

Cei curati cu inima sunt mai intai cei nevinovati si lipsiti de viclesug, ca Natanael (Ioan 1, 47) si ca pruncii (Matei 18, 3-4); apoi cei care, prin nevointe si rugaciuni neintrerupte, izbutesc sa-si smulga radacinile pacatului, adica sa-si goleasca inima de poftele si gandurile rele, de iubirea celor pamantesti, si sa o umple cu dorul dupa lumina dumnezeiasca si desavarsire. Acestia ajung sa-L vada pe Dumnezeu chiar din aceasta viata, aflandu-L pretutindeni, si mai ales in fapturile Sale, precum este Scris: "Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara, cuvant de aparare" (Rom. 1, 20). Pe unii ca acestia, Biserica ii numeste "vazatori de Dumnezeu".

Dar vederea lui Dumnezeu in aceasta viata este nedeplina, precum zice Sfantul Apostol Pavel: "vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata" (I Cor. 13, 12). De curatenia inimii este strans legata virtutea castitatii. De aceea, Sfantul Ioan Gura de Aur crede ca prin curatenia inimii trebuie sa intelegem lipsa oricarui pacat in genere si indeosebi a pacatului. Iar castitatea se pastreaza prin cumpatare si post: "Luati seama la voi insiva - ne porunceste Mantuitorul - sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura si de grijile vietii, si ziua aceea sa vina peste voi fara de veste, ca o cursa...Privegheati, dar, in toata vremea, rugandu-va ca sa va intariti sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa Stati inaintea Fiului Omului" (Luca 21, 34-36).

Pentru curatenia inimii s-au invrednicit dreptul Simeon si proorocita Ana sa vada pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Luca 2, 25 s.u.). Curatenia inimii este conditia cea mai insemnata pe care o cere Mantuitorul la indeplinirea oricarei fapte. Prin aceasta El arata insemnatatea partii launtrice a faptei, adica a intentiei, a gandului care-i sta la temelie, lucru de care nu se tinea destul seama in Vechiul Testament. Mantuitorul face din aceasta schimbare a adancului sufletului omenesc lucrul cel mai ales prin care morala crestina intrece si desavarseste morala Vechiului Testament.

In Vechiul Testament se oprea, de pilda, omorul; dar in Noul Testament se cauta a se inlatura si izvorul lui, adica mania din inima omului, caci asa cum spune Mantuitorul: "Din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule" (Matei 15, 19). Poftele si gandurile rele sunt semintele din care cresc pacatele si care, deci, trebuie inlaturate. Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: "Ati auzit ca s-a zis celor de demult: sa nu ucizi; iar cine va ucide vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda" (Matei 5, 21-22).

Curatenia inimii este astfel cea mai inalta treapta a desavarsirii, a sfinteniei. De aceea ea va fi rasplatita cu cea mai mare fericire, care este privirea lui Dumnezeu.

250. Care este a saptea fericire si ce inteles are?

"Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" (Matei 5, 9).

Pacea intemeiata pe adevar, dreptate si dragoste este cel mai mare bun social pentru oameni si popoare. Ea usureaza ridicarea conditiilor de viata ale fiecarui om si inalta popoarele, aducandu-le propasire si fericire.

Profetii Vechiului Testament au descris imparatia mesianica a lui Hristos ca pe o imparatie a pacii si a dreptatii, iar ingerii au cantat in noaptea Nasterii Domnului: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2, 14). Aceasta pace intre oameni si popoare, dupa care nazuieste orice societate, izvoraste, dupa invatatura crestina, din pacea omului cu Dumnezeu si din pacea cu sine insusi, de care se bucura numai cei ce savarsesc binele. Despre aceasta pace deplina vorbeste Mantuitorul cand spune Ucenicilor Sai: "Pace va las voua, pacea Mea o dau voua" (Ioan 14, 27).

Facatori de pace sunt deci, dupa invatatura sfintei noastre Biserici, in primul rand cei ce savarsesc Domnului, zilnic, jertfa cea fara de Sange, rugaciuni si posturi pentru ca peste toti oamenii sa se reverse "pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte" (Filip. 4, 7). Facatoare de pace, solie a pacii si infratirii este in primul rand Biserica, deoarece ea propovaduieste totdeauna pacea, care izvoraste din iubirea de Dumnezeu si de aproapele.

Facatori de pace sunt de asemenea toti cei care nu numai ca iarta pe cei care cauta invrajbire, dar prin mijlociri intelepte si potrivite si prin pilda vietii lor inlatura neintelegerile si certurile dintre oameni si ii impaca, facandu-i din vrajmasi, prieteni. Facatori de pace sunt socotiti apoi si cei ce stabilesc armonie intre vointa trupului lor si vointa, aducand acea impacare a omului cu sine insusi.

Facatori de pace sunt, in sfarsit, toti cei care prin sfaturile, stradaniile si faptele lor impiedica razboaiele intre oameni. Facatorii de pace indeplinesc o lucrare asemanatoare celei savarsite de Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa impace pe omul pacatos cu Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu le fagaduieste numele haric de "fii ai lui Dumnezeu", insotit, fireste, de fericirea vrednica de acest nume. Porunca de a face pace se adreseaza tuturor, precum citim in epistola catre evrei: " Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evr. 12, 14).

251. Care este a opta fericire si ce inteles are?

"Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor" (Matei 5, 10).

Asa cum am vazut si la fericirea a patra, cuvantul "dreptate" are si aici intelesul de dreapta credinta si dreapta purtare, viata neprihanita, sfintenie, in care bineinteles este cuprinsa si virtutea sociala a dreptatii. Vechiul Testament ne vorbeste de multi drepti care au fost prigoniti din pricina luptei lor impotriva pacatelor lumii in care ei traiau si pentru indreptarea acesteia spre o viata morala.

Luptand pentru dreptate, au fost prigoniti proorocii.

Tot din pricina aceasta a fost rastignit Mantuitorul Hristos. El a proorocit Ucenicilor Sai ca vor fi prigoniti, ca si El: "Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste" (Ioan 15, 18-19).

Cei prigoniti pentru dreptate vor avea parte de imparatia cerurilor, asa cum a fagaduit Mantuitorul. Caci se cuvine ca lucratorii impreuna cu El la zidirea unei lumi noi sa fie acolo unde este si El: "Parinte - S-a rugat Mantuitorul - voiesc ca unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea" (Ioan 17, 24).

252. Care este fericirea cea noua si ce inteles are?

"Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi" (Matei 5, 11-12). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul fericeste pe cei care vor avea de suferit defaimari, prigoane si chiar moarte, din pricina credintei in El si a raspandirii Evangheliei crestine in lume.

Pentru credinta in Dumnezeu si pentru nadejdea venirii lui Mesia au suferit prigoane proorocii Vechiului Testament. De pilda, Proorocul Ilie a fost prigonit de Ahab si Izabela, fiindca i-a mustrat ca se inchinau la idolul Baal (III Regi 18); Proorocul Isaia a fost taiat cu fierastraul, din porunca regelui idololatru Manase; Proorocul Ieremia a fost izgonit din tara, pentru ca a mustrat pe cei nedrepti. Aceleasi suferinte au indurat multi altii pentru credinta lor cea dreapta (Matei 23, 35; Evr. 11, 32-40).

De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos a indemnat pe Ucenicii Sai: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si trupul si sufletul sa le piarda in gheena. Au nu se vand doua vrabii pentru un ban? Si nici una dintre ele nu va cadea pe pamant fara stirea Tatalui vostru. La voi insa si perii capului, toti, sunt numarati. Asadar nu va temeti; voi sunteti cu mult mai de pret decat pasarile" (Matei 10, 28-31).

Urmatori Mantuitorului, apostolii si martirii au dobandit cununa muceniciei, jertfindu-si viata pentru raspandirea credintei crestine. Calendarul crestin cinsteste amintirea a mii si mii de martiri care si-au dat viata de buna voie si chiar cu bucurie pentru Hristos. De aceea si ziua mortii lor a fost totdeauna pomenita de Biserica, nu ca zi de durere si de infrangere, ci, dimpotriva, ca zi de bucurie si de biruinta. Pentru aceasta, crestinii sunt indemnati sa se bucure de orice incercare a credintei, ca Sfantul Apostol Petru, care spune: "... intrucat sunteti partasi la suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati cu bucurie mare. De sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi" (I Petru 4, 13-14).

Dupa ce am staruit asupra fiecareia dintre cele noua Fericiri si am lamurit intelesul lor, sa vedem si legatura dintre ele:

Intre virtutile celor noua Fericiri este o stransa legatura. Sfintii Parinti socotesc cele noua Fericiri ca pe o scara a desavarsirii. Iata in cateva cuvinte cum se leaga una de alta:

Prima hotarare de a intra pe drumul mantuirii o ia credinciosul numai dupa ce cunoaste saracia duhovniceasca, prin smerenie. Aceasta cunoastere produce o dispozitie de tristete, care, din pricina slabiciunii si a pacatelor, da nastere caintei, plansului. Cel ce-si plange greselile isi poate pastra lesne blandetea, pentru ca supararea vine numai de la parerea ca esti mai bun decat altii. Mai departe, credinciosii plini de cainta si blanzi nazuiesc sa introduca binele si in afara, si astfel ei devin flamanzi si insetosati de dreptate. Ei cer binele mai intai de la ei insisi, devenind milostivi.

Cei milostivi inlatura din inima lor iubirea de sine, "pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii" (I Ioan 2, 16), realizand curatia inimii, adica scoaterea raului din inima. Cel cu inima curata este un purtator al pacii, pretutindeni. Impotriva unor astfel de ravnitori pentru o viata imbunatatita se ridica pizma si rautatea multora. Ne mai impacandu-se cu felul de viata al celor cu care traiau altadata laolalta, cei doritori de o viata mai buna se despart de ei, din care pricina acestia ii prigonesc. Cand ravna pentru Dumnezeu sporeste si buna inraurire se intinde, creste impotriva lor si ura celor rai, care ii supun prigoanelor aratate de Mantuitorul in ultima fericire.

253. Este nevoie sa mergem intotdeauna de la o fericire la alta, numai in ordinea aratata?

Nu toate virtutile din Fericiri sunt legate unele de altele in asa fel incat sa nu poata fi infaptuite una fara cealalta. Asa, de pilda, milostenia si marturisirea credintei trebuie savarsite in orice prilej nimerit din viata.

254. Ce alte conditii trebuie indeplinite pentru insusirea virtutilor din cele noua Fericiri?

Prima conditie este ca cineva sa-si insuseasca judecata duhovniceasca, ceea ce este tot una cu intelepciunea, pe care o aflam in cartile Sfintilor Parinti, in scrierile duhovnicesti si in sfaturile parintilor duhovnicesti. Crestinii sunt datori sa se conduca dupa intelepciunea Evangheliei.

A doua conditie este fatarnicia. Fatarnicul, gandindu-se numai la rasplata si negandindu-se la dobandirea virtutii, nu foloseste nimic. El nu poate fi fericit niciodata.

A treia si ultima conditie este nadejdea statornica in Dumnezeu, prin care crestinul se intareste in lupta impotriva grijilor pamantesti. Avand nadejde nestramutata in Dumnezeu - Care, dupa invatatura Bisericii noastre, este izvorul binelui si al sfinteniei - credinciosul paseste din virtute in virtute, straduindu-se sa se arate folositor atat pentru sine, cat si pentru obstea din care face parte. El nadajduieste in triumful binelui asupra raului, in triumful vietii asupra mortii si in triumful pacii asupra razboiului, cunoscand ca Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a venit in lume pentru ca lumea "viata sa aiba si din belsug sa aiba" (Ioan 10, 10).

PSALMII

PSALMII 136 – 140

Psalmul 136

1.	La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.
2.	În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.
3.	Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului!"
4.	Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?
5.	De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
6.	Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.
7.	Adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricaţi-l, stricaţi-l până la temeliile lui!"
8.	Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă.
9.	Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră.

Psalmul 137

1.	Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele şi înaintea îngerilor Îţi voi cânta.
2.	Închina-mă-voi în locaşul Tău cel sfânt şi voi lăuda numele Tău, pentru mila Ta şi adevărul Tău; că ai mărit peste tot numele cel sfânt al Tău.
3.	În orice zi Te voi chema, degrabă mă auzi! Sporeşte în sufletul meu puterea.
4.	Să Te laude pe Tine, Doamne, toţi împăraţii pământului, când vor auzi toate graiurile gurii Tale,
5.	Şi să cânte în căile Domnului, că mare este slava Domnului.
6.	Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte şi pe cele înalte de departe le cunoaşte.
7.	De ajung la necaz, viază-mă! Împotriva vrăjmaşilor mei ai întins mâna Ta şi m-a izbăvit dreapta Ta.
8.	Domnul le va plăti lor pentru mine. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.

Psalmul 138

1.	Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
2.	Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
3.	Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
4.	Că încă nu este cuvânt pe limba mea
5.	Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
6.	Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
7.	Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8.	De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
9.	De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
10.	Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
11.	Şi am zis: "Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu".
12.	Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
13.	Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
14.	Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
15.	Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
16.	Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.
17.	Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.
18.	Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.
19.	O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine!
20.	Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.
21.	Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?
22.	Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
23.	Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
24.	Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.

Psalmul 139

1.	Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă izbăveşte,
2.	Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război.
3.	Ascuţit-au limba lor ca a şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor.
4.	Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului; scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice paşii mei.
5.	Pusu-mi-au cei mândri cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele; pe cărare mi-au pus pietre de poticneală.
6.	Zis-am Domnului: "Dumnezeul meu eşti Tu, ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele".
7.	Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai capul meu în zi de război.
8.	Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mina păcătosului; viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească.
9.	Vârful laţului lor, osteneala buzelor lor să-i acopere pe ei!
10.	Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda.
11.	Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire.
12.	Ştiu că Domnul va face judecată celui sărac şi dreptate celor sărmani;
13.	Iar drepţii vor lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta.

Psalmul 140

1.	Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine.
2.	Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.
3.	Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
4.	Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
5.	Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.
6.	Prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,
7.	Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
8.	Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
9.	Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
10.	Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi trece.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 28  - 18 Martie

A.  PLĂCINTE, ANTREURI

Plăcinţele prăjite cu marmeladă

·       5 linguri ulei

·       ¾ pahar apă

·       Făină cât cuprinde

·       Sare

·       Marmeladă

Se prepară un aluat dintr-o lingură de ulei, apă, sare şi făină, care se frământă mai mult moale decât tare.

        Se acoperă cu un şervet şi se lasă în repaus 10 – 15 minute.

        Se întinde apoi o foaie ceva mai subţire ca un creion, se unge cu o pensulă înmuiată în ulei încălzit şi se împătureşte în trei pe latul foii; din nou se unge cu ulei şi se împătureşte în trei, de data aceasta pe lungul foii.

        Se lasă 10 minute la rece, apoi se întinde din nou foaia şi se repetă operaţia de ungere şi împăturire, de data aceasta împăturind în trei pe lungul foii şi apoi pe latul ei.

        După ce a stat iar 10 minute la rece se întinde o foaie ceva mai subţire decât grosimea unui creion şi se taie pătrate cu latura de 7 – 8 cm.

        Se pune la mijlocul fiecărui pătrat o linguriţă de umplutură şi se dă, potrivind cu degetele, o formă cât mai rotundă.

        Se prăjesc în ulei înfierbântat bine şi se servesc reci.

B.  SALATE

Salata Carmen

·       1 ţelină mare

·       3 mere potrivite

·       3 andive

·       1 lămâie

·       2 roşii tari

·       300 g maioneză de post (reţete prezentate anterior)

Se taie ţelina în fileuri subţiri, se opăreşte 4 – 5 minute în apă cu sare, se scurge, se aşază pe salatieră şi după ce s-a răcit se adaugă merele tăiate în feliuţe şi stropite cu zeamă de lămâie, andive tăiate fileuri şi maioneză de post.

        Se amestecă.

        Se netezeşte suprafaţa salatei cu lama unui cuţit şi se acoperă cu un strat de maioneză de post.

        Se decorează cu o coroană de felii rotunde subţiri de mere stropite cu zeamă de lămâie, apoi roşii curăţate de pieliţă şi tăiate felii rotunde.

        În mijlocul salatierei se pune o măslină mare.

C.  SOSURI

Nu e necesar să se prepare vreun sos separat pentru acest meniu.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă specialitatea casei

·       1 – 2 morcovi

·       1 rădăcină pătrunjel

·       1 păstârnac

·       1 rădăcină ţelină

·       3 cartofi

·       1 ceapă

·       2 – 3 roşii

·       Sare

·       Ulei

·       1 l borş de putină

·       1 legătură leuştean

Se taie în fileuri fine morcovii şi albiturile şi se înăbuşe cu ulei până se înmoaie.

        Se adaugă cartofii tăiaţi cuburi şi ceapa tocată, apoi apă clocotită şi se lasă la foc potrivit.

        Când legumele sunt aproape fierte se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tocate mărunt, sau suc de roşii, apoi se potriveşte gustul de sare.

        Se adaugă borşul fiert separat şi se mai dă un clocot.

        Se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

E.  MÂNCĂRURI

Vinete cu măsline

·       3 – 4 vinete

·       150 g măsline

·       ¾ pahar ulei

·       4 cepe

·       2 linguri făină

·       ½ linguriţă de zahăr

·       Mărar

·       Pătrunjel

·       Sare

·       1 kg roşii

Vinetele spălate şi cu cotorul tăiat, se taie felii de grosimea unui deget, se sărează şi se lasă să stea o jumătate de oră.

        Se storc de zeama pe care au lăsat-o, se dă prin făină şi se prăjesc  în ulei bine înfierbântat.

        Ceapa se taie peştişori şi se prăjeşte înăbuşită în ulei până se înmoaie puţin, iar roşiile se opăresc, se curăţă de pieliţe şi se taie felii.

        Se acoperă fundul unei cratiţe cu roşii tăiate, se aşază deasupra un rând de vinete, se presară puţină verdeaţă, ceapa, câteva măsline curăţate de sâmburi şi puţin zahăr.

        Se repetă astfel până se aşază totul, ultimul rând trebuind să fie de roşii.

        Se dă la cuptor lăsând să scadă bine.

        Se servesc calde sau reci

F.  DULCIURI

Grepfruit umplut cu pere

·       2 grepfruituri

·       4 pere

·       4 linguri zahăr

Se scoate miezul grepfruiturilor tăiate în două.

    Se curăţă miezul de pieliţe şi sâmburi, se taie bucăţele, se amestecă cu perele tăiate cubuleţe, cu zeama scursă la tăiatul grepfruiturilor în bucăţi mici şi cu zahărul.

    Se umplu jumătăţile golite ale grepfruiturilor cu acest amestec.

ISTORIE PE ZILE 18 Martie

Evenimente

·       37: Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat. Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41. A fost al treilea împărat roman și al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene. A fost asasinat in ziua de 24 ianuarie 41, în urma unei conspirații a pretorienilor în frunte cu Cassius Chaerea și L. Annius Vincianus, fiind succedat la tron de Claudiu I, unchiul său, proclamat împărat de garda pretoriană. Numele lui a fost supus de senat unei damnatio memoriae.

·       235: În timpul pregătirilor unui război împotriva triburilor germanice ale alemanilor, imparatul roman Marcus Aurelius Severus Alexander și Iulia Mamaea (mama sa), sunt uciși la Mogontiacum (azi Mainz) de soldați care-l proclamă împărat pe Maximin Tracul. Odata cu el ia sfârșit dinastia Severilor. Alexandru Sever (1 octombrie 208 – 18 martie 235), imparat roman din 222 pana in 235. A fost  nepotul împăratului Caracalla, fiind  originar din Arca Caesarea (Fenicia). La vârsta de 13 ani, pretorienii din Roma l-au proclamat imparat, după asasinarea vărului său Elagabalus. Autoritatea reală era  exercitată de Iulia Mamaea, ajutată de juriștii Ulpianus și Modestinus.

·       633: Peninsula Arabica  este unită sub autoritatea centrală a califului Abu Bakr. Abdullah ibn Abi Qhuhafah (cca 573 -. 23 august 634), cunoscut sub de Abu Bakr, a fost primul calif arab (632-634). A întreprins campanii militare în urma cărora a cucerit Mesopotamia (Irakul de azi) și Palestina. Era unul din însoțitorii lui Mahomed și socrul acestuia, dar era și cel mai bun prieten al profetului. El a aderat la credinta propovaduita de Mahomed, motiv pentru care este cunoscut și sub numele de Al-Siddiq (cel ce crede). Mormântul său se află în moscheea din Medina, alături de ceilalți trei califi care l-au succedat.

·       731: Este ales papă Grigore al III-lea. Papa Grigore al III-lea (d. 28 noiembrie 741 la Roma) un fost papă al Romei intre anii 731 si  741.  Ca si în timpul pontificatului predecesorului sau, Grigore al II-lea, au avut loc conflicte majore cu Imperiul Roman de Rasarit. În Cursul crizei iconoclaste imparatul  bizantin  Leon al III-lea Isaurianul o fost excomunicat de Biserica  de la Roma si in replică imparatul a  integrat episcopatele din  Sicilia, Italia inferioara si Iliria in subordinea Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol. Ca urmare, papa a rupt toate relatiile cu Bizanțul.

·       1229: Frederik al II-lea, imparatul Sfantului Imperiu Romano-German se proclama  in timpul celei de-a sasea Cruciade, rege al Ierusalimului.

·       1241:  Prima invazie mongola in Polonia –  mongolii distrug  armatele poloneze în Bătălia de la Chmielnik și  jefuiesc orașul Cracovia.

·       1314:  Marele Maestru al Ordinului Templierilor, Jaques de Molay, este ars pe rug. Jacques de Molay ( n. cca  1243 – d.18 martie 1314)  a fost  al  23- lea  și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri si a condus   Ordinul de la  20 aprilie 1292,  până când a fost acesta a fost dizolvat  de Papa Clement al  V- lea  în 1307. Deși se cunosc puține lucruri din viața sa reală și faptele acestuia ca Mare Maestru,, cu excepția ultimilor sai ani, Jacques de Molay este cel mai cunoscut dintre Templieri, împreună cu fondatorul Ordinului și primul Mare Maestru, Hugues de Payens (1070-1136). Regele Filip IV al Franței l-a arestat în 1307 pe De Molay impreuna cu alti templieri, torturandu-i pentru a obtine marturii false.Dupa ce  De Molay si-a retras mărturia,  regele Filip a ordonat sa fie ars pe rug. Sfârșitul Ordinului Templierilor vechi de secole și executia  dramatica  a ultimului sau  lider, l-au transformat pe De Molay într-o figură legendară.

·       1438: Albert al II-lea de Habsburg devine rege al romanilor. Albert al II-lea (n. 10 august 1397, Viena – d. 27 octombrie 1439 în apropiere de Esztergom) a fost fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg (duce de Austria) și al Ioanei de Bavaria. Albert a fost la rândul său duce de Austria din 1404 până în 1439, sub numele de Albert al V-lea de Habsburg. În 1421, s-a căsătorit cu Elisabetha de Luxemburg (1409-1442), fiica împăratului Sigismund de Luxemburg. A devenit rege al Boemiei și al Ungariei pe 9 noiembrie 1437, sub numele de Albert I, și apoi rege al romanilor (rex romanorum) din 1438 până la moartea sa, ca moștenitor de drept al acestui titlu.

·       1793: Proclamarea Republicii de la  Mainz, prima republica instaurata  pe teritoriul actual german. Crearea ei a fost favorizata de  Revoluția Franceza si a durat din  martie pana in iulie 1793. În timpul Războiului Primei  Coalițiii împotriva Franței, trupele prusace și austriece care au invadat Franța s-au retras după bătălia de la Valmy, permițând armatei  revoluționare franceze sa  contraatace. Trupele generalului Custine au intrat în Palatinat la sfârșitul lunii septembrie, și au ocupat orasul Mainz la 21 octombrie 1792. In  Mainz era elector Arhiepiscopul Friedrich Karl Joseph von Erthal, care a fugit din oraș. A doua zi, 20 de cetățeni ai orasului au Mainz fondat un club iacobin, ‘Gesellschaft der Freunde der Freiheit und Gleichhei” (Societatea Prietenilor Libertatii și Egalitatii), care promova iluminismului și idealurile revoluționare franceze a caror chintesenta era exprimata de lozinca „Liberté, égalité, fraternité”. Republica  germană a fost conceputa  după modelul francez. Membrii fondatori ai acestui clubul iacobin erau profesori și studenți de la Universitatea din Mainz, bibliotecarul universitar Georg Forster, unii comercianti si oficiali de stat Mainz. O vreme  ecleziastul  Friedrich Georg Pape a fost președinte al clubului și editor al Mainzer Nationalzeitung (Ziarul National din Mainz). Printr-un  ordin al Convenției Naționale Franceze,  în teritoriile franceze ocupate la vest de Rin au avut loc alegeri la 24 februarie 1793. Parlamentul ales în mod democratic pe teritoriul  numit Rheinisch-Deutscher Nationalkonvent (Convenția Națională renan-germană), sa întrunit inițial la 17 martie 1793, în clădirea Deutschhaus din Mainz (astăzi sediul parlamentului de stat Renania-Palatinat). Convenția a declarat teritoriu reprezentat (care sa extins la Bingen în vest și la Landau în sud), liber și democratic și a negat orice legături cu imperiul. Președintele Convenției, Andreas Joseph Hofmann, a proclamat statul renan-german gratuită si la 23 martie 1793 s-a decis să trimită delegați (printre care Georg Forster și Adam Lux), la Paris cu o cerere  aderare a statului liber la Franța. Convenția Națională franceză a aprobat această cerere la 30 martie. Curând după aceea, trupele prusace au recucerit tot teritoriul ocupat de francezi, cu excepția orașului puternic fortificat  Mainz. După un lung asediu, în care o mare parte a orasului a fost distrus, trupele prusace și austriece au reusit sa-l cucereasca la 22 iulie 1793. Republica a fost desfiintata, iar iacobinii au fost persecutați până la 1795, când Mainz a intrat sub controlul francez din nou.

·         1833: S-a constituit la Iași, din inițiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac și Mihai Zotta, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.

·         1856: A fost semnat Tratatul de Pace de la Paris, prin care a luat sfarsit  razboiul din Crimeea. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii Balcanilor si Marii Negre. De asemenea, era stabilită libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării. Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative și care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase. A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinței de unire a populației celor două principate și înființarea Adunărilor ad-hoc la Iași, respectiv, la București. (În 1857 aveau să fie organizate consultări ale întregii populații a Principatelor Române, iar reprezentanții tuturor păturilor sociale au hotărât în unanimitate unirea celor două Principate). Gubernia Basarabia, rapita la 1812,, rămânea, în continuare în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (judetele Cahul,Izmail si Bolgrad), era restituita Moldovei.

·         1861: Se proclamă Regatul Italiei.

·         1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole și pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuția silită a tocmelilor agricole.

·         1871: A avut loc insurectia populara din capitala Frantei, fiind instituita „Comuna din Paris”.

·         1878: Se încheie la Viena, Convenţia de comerţ româno-elveţiana, care va intra în vigoare din 4 decembrie 1878.

·         1883: S-a constituit, la Iasi, din initiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac si Mihai Zotta, Societatea de Medici si Naturalisti, prima societate stiintifica din Romania.

·         1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.

·         1900: Înființarea clubului de fotbal Ajax Amsterdam. AFC Ajax este un club de fotbal din Olanda. A fost fondat în Amsterdam la 18 martie 1900. Este unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa și din lume. Face parte din cercul select de cinci echipe care au primit dreptul de a păstra trofeul Cupei Campionilor Europeni după ce a câștigat competiția între 1971 și 1973. În 1972 a reușit o triplă istorică, obținând și Cupa Campionilor pe lângă cele două trofee interne, campionatul și cupa Olandei. Ajax, Juventus Torino și Bayern München sunt cele trei echipe care au în palmares toate cele trei trofee importante puse în joc de UEFA, Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa UEFA. Își dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul Amsterdam Arena, inaugurat în 1996.

·         1906: inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, pe cîmpul de la Montesson, primul zbor autopropulsat din lume (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decît aerul. Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. Dintre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia, s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932). Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor. Vuia a înaintat Academiei de Ştiinte din Paris un memoriu, în februarie 1903, intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul, însă proiectul a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.
A fost nevoit să îşi echipeze micul monoplan (aeroplanul "Vuia 1"), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor. Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute). În 1905, aeroplanul a fost gata. Era un monoplan - aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu. Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare. Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată. O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.
Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac. El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă. Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, "la bord", fără "ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbatere asupra definiţiei de primul aeroplan. Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul "Vuia 1 bis". Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit "Vuia 2" şi a fost brevetat în Belgia. Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate. Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol. Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925). Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946. Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.

·         1912: In România, este adoptată Legea pentru trecerea în proprietatea statului, a moşiilor stăpînite cu caracter de utilitate publică de persoane juridice, pentru a fi vandute ţăranilor în loturi.

·         1913: Are loc o Conferinţa internaţională la Petersburg, in Imperiul Rus, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare.Intre 18 martie 1913 – 2 aprilie 1913 are loc Conferinţa internaţională de  la Petersburg,  pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare. La Conferinţă au participat delegaţii din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia şi Franţa.

·         1915: In Romania, la Craiova, apare primul număr al publicaţiei Basarabia, editata ulterior  la Bucureşti, iar din septembrie – la Iaşi.

·         1917: La Chişinău, in gubernia rusa Basarabia, la sediul redacţiei ziarului “Cuvînt moldovenesc” e convocată o şedinţă cu participarea a 21 de persoane, decisivă în vederea creării organizaţiei politice  Partidul Naţional Moldovenesc. La şedinţă este discutat şi aprobat proiectul programului partidului, elaborat de N.Alexandri, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu şi A. Groppa.

·         1921: Pacea de la Riga (cunoscuta si  sub numele de Tratatul de la Riga) incheiata  între Polonia si  Rusia Sovietică (care reprezenta de asemenea Belarusul si  Ucraina sovietica), a pus capat războiului polono-sovietic. Granițele sovieto-poloneze stabilite de acest tratat au rămas în vigoare până la al doilea război mondial. Eile au fost mai târziu redesenate în timpul Conferințelor de la Yalta și Potsdam in favoarea URSS.

·         1922: În India, Mahatma Gandhi lider al miscarii non violente antibritanice,este condamnat la şase ani de închisoare pentru instigare la revoltă si nesupunere civica; va fi eliberat dupa doi ani. Mahatma Gandhi (*2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar – †30 ianuarie 1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.

·         1925: Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.

·         La 18 martie 1932 se constituie la Bucureşti, România, Partidul Conservator sub preşidenţia lui Grigore Filipescu. Partidul Conservator se constituie pirn transformarea Ligii Vlad Ţepeş, înfiinţată la 30 iunie 1929. Partidul Conservator va edita ziarul Epoca între 1930 şi 1938.

·         1940: Al doilea război mondial: Adolf Hitler și Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianță împotriva Franței și a Marii Britanii.

·         1945: Al doilea război mondial: 1.250 de bombe americane lovesc Berlinul.

·         1953: Un cutremur a lovit vestul Turciei, omorând 250 de oameni.

·         1954: Apre la București, săptămânalul „Gazeta literară“, organ al Uniunii Scriitorilor din România. După 1968 i-a fost schimbată denumirea în “România Literară”, din orinta de a relua o tradiţie a unei gazete mai vechi, editată de poetul Vasile Alecsandri.

·         1961: La Cannes, Franța, Jean-Claude Pascal câștigă a șasea ediție a Eurovisionul pentru Luxembourg cântând „Nous les amoureux".

·         1962: La Luxembourg, Isabelle Aubret câștigă a șaptea ediție a Eurovisionul pentru Franța cântând „Un premier amour".

·         1962: A fost semnat Tratatul franco-algerian de la Evian, privind acordarea independenţei Algeriei. Sfîrşitul războiului de eliberare a Algeriei inceput in 1954.

·         1965: Un cosmonaut sovietic – lt. Alexei Leonov – pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american Edward White. Alexei Arhipovici Leonov (n. 30 mai 1934, Listvianka, regiunea Kemerovo, URSS) este un cosmonaut rus retras din activitate, cunoscut pentru efectuarea primei ieșiri în spațiu la 18 martie 1965.

·         1965: In Republica Populara Romana, Marea Adunare Nationala l-a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri a fost ales Ion Gheorghe Maurer. Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București – d. 8 februarie 2000, București), prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961.

·         1980: Crearea unei Adunări Naționale în Irak, aleasă prin vot universal, pentru un mandat de patru ani. Republica Irak este un stat din Orientul Mijlociu în Asia de Sud-Vest la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat, care include, de asemenea, sudul Kurdistanului. Are frontiere cu Kuweitul și Arabia Saudită la sud, Iordania la vest, Siria la nord-vest, Turcia la nord și Iran (Persia) la est. Irakul are o zonă îngustă de coastă la Umm Qasr în Golful Persic. A doua țară de pe Pământ ca rezerve de petrol (după Arabia Saudită) a fost invadată în anul 2003 de către trupele a peste 50 de state coalizate, sub conducerea Statelor Unite și a Regatului Unit. La 19 august 2010, după circa 7 ani și jumătate de ocupație, ultima unitate combatantă a forțelor militare ale SUA a fost retrasă complet. Totuși în țară vor rămâne prezenți până la 50.000 militari americani pentru misiuni speciale, necombatante, așa cum ar fi antrenarea forțelor de securitate și antiteroriste irakiene.

·         1989: În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramida lui Kheops.

·         1990: Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de 100-300 milioane de dolari. Autorii faptei nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.

·         1999: In Romania s-a infiintat  Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă, for ştiinţific şi cultural care îl are ca preşedinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, preşedinte pe academicianul Eugen Simion (preşedinte al Academiei Române). Membrii de onoare sînt: Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov. Fundaţia cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români si  31 personalităţi străine.

·         2002: România: A început recensământul populației (perioada 18 - 28 martie). Conform recensamântului, populatia României numara 21.698.181 locuitori din care: români 19.409.400, maghiari 1.434.377, tigani 535.250, ucraineni 61.091 germani 60.088.

·         2002: Guvernul a interzis ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare sau plăci comemorative, referioare la persoane vinovate de săvarşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Una dintre personalitatile vizate, era şi maresalul Ion Antonescu, fostul conducator al Romaniei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

·         2003: Saddam a furnizat Statelor Unite motivul invaziei in Irak, care va duce la izbucnirea razboiului in data de 20 martie.Consiliul Comandamentului Revolutiei si conducerea Partidului Baas – partidul liderului irakian – au respins ultimatumul dat de presedintele american, George W. Bush, care i-a cerut lui Saddam Hussein sa renunte la putere si sa paraseasca Irakul in 48 de ore pentru a evita confruntarea militara. Ca urmare a acestei decizii, armata americana a trecut la atac. Televiziunea iraniana a difuzat, in direct, imagini de la frontiera cu Irakul, in care erau vizibile explozii in orasul irakian Basra, precizind ca acestea sunt provocate de bombardamente aeriene.Indirect, tensiunile din Irak au provocat si „victime colaterale”, pentru ca secretarul de stat in Ministerul de Interne britanic, John Denham, si-a dat demisia in semn de protest fata de politica premierului laburist Tony Blair in legatura cu Irakul.

Nașteri

·         1496: Maria Tudor, a treia soție a regelui Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1533)

·         1555: François, Duce de Anjou (d. 1584)

·         1603: Regele Ioan al IV-lea al Portugaliei (d. 1656)

·         1609: Regele Frederick al III-lea al Danemarcei și al Norvegiei (d. 1670)

·         1823: S-a născut Constantin D. Aricescu, poet, prozator și dramaturg român (d. 1886). Constantin D. Aricescu (n. 1823 – d. 1886) a fost un istoric și publicist român, participant la Revoluția din 1848 din Țara Românească. A fost membru din Divanurile ad-hoc, desfășurând o intensă activitate în favoarea unirii principatelor române. Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821. Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886). A decedat la 18 februarie 1886, in orasul natal, Câmpulung-Muscel.

·         1837: Grover Cleveland, al 22-lea și al 24-lea președinte al Statelor Unite (d. 1908)

·         1842: S-a nascut Stephane Malarme, poet  simbolist a carui opera a influentat evolutia moderna a literaturii franceze secolului al XIX-lea; (d.9 septembrie 1898). Stéphane Mallarmé (n. 18 martie, 1842, d. 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.

·         1844: S-a nascut marele compozitor rus Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov; ( 6 martie SV).

·         1848: Prințesa Louise, Ducesă de Argyll, fiică a reginei Victoria (d. 1939)

·         1858: S-a nascut Rudolf Christian Karl Diesel, inventatorul motorului cu ardere interna, cu aprindere prin compresiune si care ii poarta numele. A studiat la Scoala Politehnica din Munchen, precum si in Anglia, dupa care vreme de doi ani a lucrat ca si mecanic la o frabrica elvetiana. In 1880, s-a stabilit in Paris unde s-a angajat ca inginer frigotehnist, pentru ca cinci ani mai tarziu sa isi deschida un atelier propriu si sa inceapa sa dezvolte diverse motoare. Dupa o vreme a decis sa se mute in Berlin, unde si-a desavarsit munca la motorul cu ardere interna pentru care a obtinut patentul in 1892.In urmatorii 10 ani, Diesel a inventat si perfectionat o serie de motoare cu un consum redus de combustibil. Acesta a lucrat in asociere cu firma Krupp, incepand sa comercializeze motoarele care au fost utilizate mai intai la camioane si ambarcatiuni maritime, apoi la utilajele din rafinarii, mine si fabrici. A incetat din viata pe 29 septembrie 1913 in rimpul unei calatorii spre Londra.

·         1869: S-a nascut Arthur Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1937-1940. A dus o politică de conciliere faţă de Germania hitleristă, încercînd să evite declanşarea unui război în Europa. Acordul de la Munchen, semnat la 23.09.1938, alături de prim-miniştrii Franţei şi Italiei, Edouard Daladier, respectiv Benitto Mussolini, prin care era cedată Germaniei partea de sud a Cehoslovaciei, nu l-a oprit pe Hitler să formuleze noi pretenţii teritoriale, după ocuparea capitalei cehoslovace, de data aceasta faţă de Polonia. Atacul asupra Poloniei, la 01.09.1939, a însemnat declanşarea celui de-al doilea război mondial. A decedat la data de 9.11.1940.

·         1895: S-a nascut  Ion Barbu (Dan Barbilian), poet și matematician român, reprezentant de frunte al curentului ermetic in poezia romana; (d. 1961). Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, București) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.

·         1896: Alexandru Colorian, poet român (d. 1971)

·         1899: S-a nascut Ion Fintesteanu, (d. 21 octombrie 1984). A fost un celebru actor român de teatru și de film. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București. A fost apoi profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie. I-a avut ca asistenți pe Sanda Manu și pe Dem Rădulescu.

·         1909: S-a născut  Barbu Brezianu, istoric și critic de artă, poet, traducător român (d. 2008). Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, București, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric și critic de artă, scriitor, publicist și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici (secția critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncușiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în țară.

·         1910: Ioana Postelnicu, prozatoare româncă (d. 2004)

·         1913: René Clement, regizor francez de film (d. 1996)

·         1917: S-a nascut Mircea Ionescu-Quintus, parlamentar roman, fost presedinte al Partidului National Liberal si ministru al justitiei, scriitor si epigramist. Mircea Ionescu-Quintus (n. 18 martie 1917, Cherson) este un politician român, fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova pe listele partidului PNL. A deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989.

·         1921: S-a nascut Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului si Clujului incepand din anul 1993, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (din 2005), poet, dramaturg şi prozator român; (d. 31.01.2011, Cluj). Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, județul Vâlcea – d. 31 ianuarie 2011, Cluj-Napoca), a fost un scriitor și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului). În anul 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

·         1926: S-a născut la Călanu Mic, Hunedoara, criticul şi istoricul literar român, Romul Munteanu; (d. 17 martie 2011, București). A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat cariera universitara la București, la Institutul Pedagogic, apoi la Universitatea din București. Teza sa de doctorat, Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig. În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig. Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri. Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

·         1929: Christa Wolf, scriitoare germană

·         1931: Mircea Alexandru Hrișcă, pictor român

·         1932: S-a nascut John Updike, scriitor american.(A scris printre altele romanul “Centaurul”,tradus si in limba romana). John Hoyer Updike (n. 18 martie 1932 — d. 27 ianuarie 2009) a fost un eseist, critic literar, poet și scriitor american. Cea mai celebră lucrare a lui Updike este seria Rabbit (Fugi, Rabbit; Întoarcerea lui Rabbit; Rabbit e bogat; Odihna lui Rabbit). Atât Rabbit e bogat cât și Odihna lui Rabbit au primit Premiul Pulitzer.

·         1936 - S-a născut Robert Lee Smith, cântăreţ soul american (The Tams).

·         1937: S-a nascut la Ramnicu-Valcea, compozitorul si cantaretul roman de muzica usoara Horia Moculescu.

·          1938 - S-a nascut Timo Makinen, unul dintre primii finlandezi zburători se naste în Helsinki, Finlanda.A inceput cuesele de raliu in 1959 pe un Triumph TR3. El a devenit cunoscut pentru hat-trickul din RAC Rally, între anii 1973 si 1975, la bordul unui Ford Escort. Nu doar însă victoriile l-au  propulsat în istorie si în inima pasionatilor de raliuri, ci si stilul foarte spectaculos de pilotaj.
Rămâne memorabilă cursa din 1967 când la bordul unui Mini pe proba specială de la Ouninpohja a dovedit că poate termina o cursă si fără să vadă pe unde merge. Chingile capotei micului model s-au desprins si mare parte din cursă, Makinen a mers cu acea bucată de caroserie obstructionându-i vederea. Pentru a nu pierde timp, finlandezul nu a oprit să remedieze problema ci a mers la fel de rapid, punând masina cât mai des de-a latul pentru a vedea pe unde merge. Makinen a terminat speciala pe locul 3 si chiar a câstigat acel raliu. Makinen si-a încercat talentul si pe apă acolo unde a câstigat cursa de salupe de viteză din 1969 Round Britain. 

·         1938 - S-a născut Charley Pride, cântăreţ country american.

·         1939 - S-a născut Kenny Lynch, cântăreţ şi actor britanic.

·         1939 - S-a născut Travis Pritchett, cântăreţ amrican (Travis & Bob).

·         1941: S-a nascut popularul cantaret american  Wilson Pickett; (d.19 ianuarie 2006).

·         1942: Eugen Dorcescu, poet și critic literar român

·         1946: S-a nascut Sorin Dumitrescu, artist plastic roman, presedintele Fundatiei „Anastasia” si directorul Editurii „Anastasia”, discipol al părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române din 2006.

·         1947 - S-a născut Barry Wilson, baterist britanic (Paramounts, Procol Harum). (d. 1990)

·         1950 - S-a născut John Hartman, baterist american (Doobie Brothers).

·         1955: S-a nascut Casian Craciun, episcopul Dunarii de Jos. Casian Crăciun (pe numele de mirean Costică Crăciun (n. 18 martie 1955, comuna Lopătari, județul Buzău) este un cleric ortodox român ce deține în prezent rangul de arhiepiscop al Eparhiei Dunării de Jos, fiind astfel membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

·         1957: Horia Roman Patapievici, scriitor și eseist român

·         1959 - S-a născut Irene Cara, cântăreaţă şi actriţă americană.

·         1959: Luc Besson, regizor, scenarist și producător francez. Luc Besson (n. 18 martie 1959, Paris) este un regizor, scenarist și producător de film francez. A contribuit la producerea a circa 50 de filme și a regizat filme precum Leon (1994) și Al cincilea element (1997).

·         1962: Carmen Gabriela Alexandrescu, critic literar român

·         1962 - S-a născut Taja Sevelle, cântăreaţă şi compozitoare americană.

·         1963: S-a nascut Vanessa Williams, actriţă şi cântăreaţă americană, prima femeie de culoare aleasă Miss America, în 1983.

Decese

·         978: A murit regele  Angliei, Eduard Martirul (n.962 ). A domnit din anul 975 până la moartea sa. Eduard a fost fiul cel mare al regelui Edgar, dar nu a fost recunoscut ca moștenitor al tatălui său, fiind  ales rege de către principalii susținători ai săi: Arhiepiscopul Dunstan și Oswald de Worcester. Scurta domnie a lui Eduard a luat sfârșit atunci când a fost asasinat la Castelul Corfe în circumstanțe incerte. Trupul său a fost înmormântat la Abația Shaftesbury la începutul anului 980.

·         1227: Papa Honoriu al III-lea (n. 1148)

·         1584: A murit Ivan al IV-lea al Rusiei, numit și Ivan cel Groaznic; (n 25 august 1530). Ivan a fost încoronat Țar la 16 ianuarie 1547, la Moscova la vârsta de 16 ani. Formează un sfat de tip nou, Izbrannaia Rada (Consiliu ales), alcătuit din membri ai nobilimii și ai clerului. Adunarea este dominată de doi oameni: Mitropolitul Macarie, cultivat, autorul multor cărți de evlavie și de istorie, și părintele Silvestru, predicatorul iluminat. În 1552 el a învins Hanatul Kazanului, armatele căruia au devastat nord-estul Rusiei în mod repetat și a anexat teritoriul său (2 octombrie 1552). În august 1554 supune regiunea Astrahanului. Prin această cucerire, Rusia câștigă un debușeu la Marea Caspică și controlează tot cursul Volgăi. În 1558 armata sa pătrunde în Livonia. Marele oraș comericial Poloțk cade în mâinile lui Ivan în februarie 1563 care adăugă titlurilor sale și pe acela de mare prinț al Polțkului. În 1550 formează Zemski Sobor, o adunare care înregistrează hotărârile domnitorului. Alcătuiește Țarski Sudebnik (Codicele țarist din 1550) care să-l înlocuiască pe Kneajeski Sudebnik al bunicului său Ivan al III-lea care data din 1479. Plasează în posturile-cheie ale imperiului oameni noi, proveniți dintr-un mediu modest. La 23 februarie 1551 Ivan convoacă cel de-al treilea sinod bisericesc unde înmânează prelaților un document numit Stoglav cu privire la reformele pe care intenționează să le facă pentru a însănătoși funcționarea Bisericii; stareții și mănăstirile nu vor mai putea face nici o achiziție fără încuviințarea suveranului,[2] se va interzice mănăstirilor să dea împrumut bani cu camătă. Fiecare oraș va avea școala lui, deservită de preoți și de dieci; se va preda scrierea, cititul, aritmetica, cântul, religia, bunele maniere. Ivan reorganizează nobilimea țării, țăranii rămân legați de glie, dacă nu de jure, cel puțin de facto. Țarul guvernează cu ajutorul Dumei boierilor. În cazurile grave el convoacă chiar Zemski Sobor. Totuși, aceste adunări nu au decât un vot consultativ. În 1565 împarte țara în opricinina și zemșcina. Opricinina constituie domeniul privat al țarului, pe care acesta îl va administra cum vrea și asupra căruia va avea putere deplină. Zemșcina cuprinde restul teritoriului. Prin decizia unilaterală a Țarului, în opricinina vor intra câteva cartiere din Moscova, 27 de orașe, 18 districte și principalele căi de comunicație. Douăsprezece mii de familii aristocrate sunt strămutate și-și pierd averea și influența. Se va naște o nouă clasă, opricininici, care datorează lui Ivan ascensiunea lor. Funcția lor este deasupra legii iar terenul lor de manevră este zemșcina. Violența lor este încurajată de țar care îi răsplătește cu bunurile luate de la trădători. Curând aceștia devin de temut și detestați.

·         1745: A murit Robert Walpole prim-ministru al Marii Britanii (n. 1676)

·         1913: Este asasinat in Salonic regele George I al Greciei. George I (24 decembrie 1845 – 18 martie 1913) a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia). Ca primul monarh al noii Grecii, domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei) a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primului război balcanic a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

·         1933: Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi, prinț italian, alpinist și explorator (n. 1873)

·         1936: Eleftherios Venizelos, prim-ministru al Greciei (n. 1864)

·         1953: Mihai Costăchescu, istoric și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1884)

·         1956: Louis Bromfield, scriitor american (n. 1896)

·         1960: Vasile Al. George, poet, publicist, traducător român (n. 1895)

·         1964:  A încetat din viaţă matematicianul Norbert Wiener, fondatorul ciberneticii, ale carei principii de bază  au fost  descrise  în opera sa “Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine”; (n. 26 noiembrie 1894).

·         1965: Regele Farouk I al Egiptului (n. 1920)

·         1968: Eugen Cuteanu, compozitor român (n. 1900)

·         1973: Demostene Botez, scriitor și publicist român (n. 1893)

·         1983: Regele Umberto al II-lea al Italiei (n. 1904)

·         1988: Charles Williams Butterfield, americanul cotat printre cei mai buni trompetiști albi de dixieland (n. 1917)

·         1991: A decedat istoricul român Maria Holban, membru al Academiei Române; (n. 30 mai 1901). Era fiica generalului Ştefan Holban, fost ataşat militar la Petersburg, guvernator al Budapestei, ministru de război în guvernul Take Ionescu. După ce a obţinut licenţele în Drept şi Litere, la Universitatea din Bucureşti, a urmat trei stagii de pregătire la Paris, în 1929, 1936 – 1938 şi 1939. Lucrarea sa de doctorat, „Quelques aspects inconnus de la Préréforme française”, pregătită cu Nicolae Iorga, a fost susţinută la 17 mai 1939. S-a specializat în paleografie latină şi limba textelor la École des Chartes din Paris. A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale. A predat cursuri de paleografie latină şi franceză şi a tradus cântece populare româneşti şi poeţi români, în limba franceză, precum şi străini, în limba română. Interesată cu predilecţie de secolul al XVI-lea sau de heraldică, publică mai multe studii în «Revue historique du Sud-Est européene». Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort, sau traduceri, cum a fost monumentala lucrare a lui Jacques Le Goff, Civilizaţia Occidentului Medieval. Din 1949 lucreaza la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti,unde colaborează la pregătirea marilor colecţii de documente, Documente privind istoria României şi Călători străini despre Ţările Române. A fost din 1990 membru corespondent al Academiei Român.

·         1994: A murit  Gina Patrichi, renumita actriţă română (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”); (n.08.03.1936).

·         1996: A murit Odysseas Elytis, poet grec, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1979; (n. 1911).

·         2001 - A murit istoricul Adolf Armbruster (n.07.12.1941).

·         2007: A murit la Paris Ovidiu Maitec, sculptor român (n. 1925), profesor universitar și membru titular al al Academiei Române; (n. 13 decembrie 1925, Arad). A absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București Între 1950 și 1956 este asistent la Catedra de anatomie artistică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București. Stralucit urmas spiritual al lui Brancusi, cum il numea Mircea Eliade, sculptura sa propune o sinteza intre universul arhaic si sensibilitatea moderna. Operele sale se afla in importante muzee si galerii din tara si din strainatate: Paris – colectia Fondului National de Arta Contemporana, Londra – Tate Gallery, Sydney, K?ln, Mannheim, Florida, etc. A fost inmormantat la data de 23 martie la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

·         2008: Anthony Minghella, regizor, scenarist și dramaturg britanic (n. 1954)

·         2009: Natasha Richardson, actriță britanică de teatru și film (n. 1963), moare la 45 ani, în urma unui accident la schi

·         2012: Regele George Tupou al V-lea al Tonga (n. 1948)

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ier Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Pomenirea morților

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Chiril din Ierusalim, episcop și învățător al Bisericii (315-386)

·         În calendarul greco-catolic: Sf. Ciril, arhiepiscop († 387)

ARTE 18 Martie

MUZICĂ 18 Martie

Nicolai Rimski Korsakov

Rimsky-Korsakov: Scheherazade - op.35:

Horia Moculescu

Horia Moculescu - Adevarata mea dragoste: https://youtu.be/OeuMdTIwMjY.

Charley Pride, cântăreţ country american.

Charley Pride Greatest Hits 

Kenny Lynch, cântăreţ şi actor britanic.

Travis Pritchett, cântăreţ amrican (Travis & Bob).

Travis & Bob - Tell Him No: 

Popularul cantaret american  Wilson Pickett; (d.19 ianuarie 2006).

WILSON PICKETT Greatest Hits:

Barry Wilson, baterist britanic (Paramounts, Procol Harum). (d. 1990)

Barry Wilson 

John Hartman, baterist american (Doobie Brothers).

The Doobie Brothers

Irene Cara, cântăreaţă şi actriţă americană

Taja Sevelle, cântăreaţă şi compozitoare americană.

Vanessa Williams, actriţă şi cântăreaţă americană

Eugen Cuteanu, compozitor român (n. 1900)

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Fauré - Piano Works : Nocturnes, Préludes, Barcarolles… (recording of the Century : Jean Doyen)

English Love Songs - Best Romantic Love Songs Ever - The Most Beautiful Love Songs Collection HD

J S Bach: Toccata and Fugue "Dorian", Trio Sonata No 4 (Miklos Spanyi)

Haydn - Divertimento in D, Hob XVI19

Beautiful Chachacha Dance Music - The Very Best Of Chachacha Dance Music

POEZIE 18 Martie

Constantin D. Aricescu

Biografie

Constantin D. Aricescu (18 martie 1823, Câmpulung Muscel, judeţul Argeş - 18 februarie 1886, Bucureşti) - poet, prozator, dramaturg şi publicist. Fiu al serdarului Dimitrie Aricescu şi al Elenei (născută Chiliaşu), Aricescu învaţă mai întâi cu dascăli greci, apoi la şcoala românească din oraşul natal şi la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, unde, la secţia „umanioare”, erau profesori Petrache Poenaru, Florian Aaron şi Costache Aristia. Scurt timp lucrează ca ajutor de inginer, dar se înapoiază la Câmpulung şi organizează o trupă de actori diletanţi.

Colaborator, în 1848, la „Pruncul român”, participant la manifestările revoluţionare din Câmpulung, arestat şi surghiunit în 1853 la Snagov, Aricescu va fi şi un vajnic susţinător al Unirii, ales deputat în Divanul ad-hoc al Ţării Româneşti în 1857, dar şi mai târziu. A fost administrator la „Românul”, „Buciumul” şi „Pressa”, director al Arhivelor Statului, director al Domeniilor Statului, director la Imprimeria Statului, revizor şcolar. Duce o viaţă agitată - în 1862 este iar închis, pentru cinci luni, la Văcăreşti -, pe care o va povesti, cu aere de martir, în versuri şi proză.

Format în epoca pregătirii mişcării de la 1848, Aricescu este unul dintre cei mai aprinşi publicişti ai vremii, colaborator la „Curierul românesc”, „Pruncul român”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „România”, „Steaua Dunării”, „Secolul”, „Dâmboviţa”, „Naţionalul”, „Reforma”, „Concordia”, „Trompeta Carpaţilor”, „Opiniunea constituţională”, „Poporul”, „Columna lui Traian”, „Naţiunea”, „România liberă” şi, evident, la ziarele al căror administrator era. Publicistul îşi afirmă încrederea în progres, pledează pentru democratizare şi moralitate, apără drepturile ţăranilor, are opţiuni antimonarhice.

Scrie Istoria Câmpulungului, prima residenţă a României (1855-1856), o monografie informată bogat dar inegal, publică o serie de documente privind mişcarea paşoptistă (Capii revoluţiunii de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte, 1866, Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848, 1873-1874), precum şi un studiu, de merituos pionierat, asupra evenimentelor din 1821 (Istoria revoluţiunii române de la 1821, două volume apărute în 1874, completate de opusul Acte justificative la „Istoria revoluţiunii române de la 1821”).

Fără să fie unul dintre capii revoluţiei de la 1848, ci doar un căuzaş cu suflet vibrant, membru al Divanului ad-hoc, Aricescu adaugă la cronica acelor zile mărturiile din Procesul şi esilul meu la Snagov (1859), din Procesul meu pentru „Oda la Grecia” (1863) sau din manuscrisul Memoriile mele, editat postum. Imaginea epocii se recompune destul de viu, impetuosul autor, extrem de inventiv şi locvace, fiind când patetic, grav, necruţător, când emfatic, naiv.

Literatura lui Aricescu, puţin ţinută în seamă de mulţi contemporani şi de posteritate, este a unui poligraf perseverent, încurajat de I. Heliade-Rădulescu, un mentor literar generos, el publică, în chiar anul debutului în presă, şi cel dintâi volum de versuri - Câteva ore de colegiu (1846). Se întâlnesc aici reflexe ale lecturilor din Byron, Lamartine, Musset, Hugo, fructificate având în faţă şi modelul poeziei lui Heliade. Tânărul condeier versifică, într-o manieră pretenţioasă, cu o sentenţiozitate greoaie, multe dintre motivele romantice consacrate, cum va face şi în Arparomână (1852), Lyra (1858) etc.

Poemul epitalamic Florica (1847), având ambiţia transpunerii unei iubiri ideale, este o superficială proză rimată. Prin temperament şi prin experienţă, Aricescu este mai degrabă un adept al liricii militante, cu sursa în evenimentele timpului. Scrie Marşul libertăţii, Mircea şi Hora Unirii, numeroase alegorii, fabule, satire, pamflete, balade istorice care, în lipsa unui sigiliu de originalitate, întreţineau doar un climat literar specific. Târziu, în 1884, mizând pe valoarea documentară a unor astfel de producţii, va publica într-o antologie, Satire politice care au circulat în public, manuscrise şi anonime, între anii 1840-1866, scrieri aparţinând mai multor autori.

Nereuşite, prolixe sunt şi impresiile de călătorie, „epistole familiale” trimise în lume prin volumele Flori de la Tuşnad (1872), O preîmblare pe munţi sau Lumea reală şi lumea ideală (1872), O escursiunepe munti (1878). Cu veleităţi de dramaturg, Aricescu include în repertoriul teatrului pe care îl înfiinţase la Câmpulung şi comedii proprii: Coconul Panaiotache, Neaga rea sau Găina cântă, nu cocoşul, Boierul Vlăduţă sau Ş-a spart dracul opincile şi Peţitorul (Samsarii de căsătorii). I se mai reprezintă dialogul în versuri Trâmbiţa Unirii, publicat în 1860 împreună cu o altă piesă care preamărea Unirea. Implicaţii politice şi trimiteri autobiografice se află în piesa Carbonarii (1873).

De altfel, în cronici dramatice, dar şi în prefeţele la două romane traduse în 1856 (Călătorie împregiurul camerei mele de Xavier de Maistre şi Octav de Alfred de Musset), sunt exprimate idei despre rostul educativ al literaturii şi despre misia de „luminători şi conducători de oameni” pe care o au scriitorii. În pofida intenţiilor ce îl animă, autorul nu-şi depăşeşte mediocritatea nici când scrie proză.

Romanul Misterele căsătoriei, apărut în trei volume (1861-1886), împrumută idei şi aforisme din La Physiologie du mariage de Honore Balzac, din Jules Michelet, din J.J. Rousseau şi mulţi alţii, clişee din romanele lui Eugene Sue şi Paul de Kock, într-o încercare, până la urmă ilară, de a alcătui un îndreptar şi de a găsi o cheie pentru bunul mers al căsniciei. Ca şi la alţi prozatori ai secolului, moravurile sociale sunt adesea surprinse adecvat. Pentru acest tip de observaţii, critica îndreptându-se de astă dată spre viaţa monahală, merită menţionată şi nuvela Sora Agapia sau Călugăria şi căsătoria, inspirată poate de nuvela Le Religieuse a lui Denis Diderot sau mai curând de Soeur Anne a lui Paul de Kock.

Opera literară

·         Câteva ore de colegiu, Bucureşti, 1846;

·         Florica, Bucureşti, 1847;

·         Arpa română, Bucureşti, 1852;

·         Istoria Câmpulungului, prima residenţă a României, I-II, Bucureşti, 1855-1856;

·         Lyra, Bucureşti, 1858;

·         Esplicarea alegoriilor din „Arpa română” cum şi pasagele şterse de cenzură din această operă, Bucureşti, 1859;

·         Procesul şi esilul meu la Snagov, Bucureşti, 1859;

·         Şoimul Carpaţilor, Bucureşti, 1860;

·         Trâmbiţa Unirii şi Sărbătoarea naţională, Bucureşti, 1860;

·         Misterele căsătoriei, I-III, Bucureşti, 1861-1886;

·         Procesul meu pentru „Oda la Grecia”, Bucureşti, 1863;

·         Capii revoluţiunii române de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte, Bucureşti, 1866;

·         Sora Agapia sau Călugăria şi căsătoria, Bucureşti, 1871;

·         Flori de la Tuşnad, Bucureşti, 1872;

·         O preîmblare pe munţi sau Lumea reală şi lumea ideală, Bucureşti, 1872;

·         Carbonarii, Bucureşti, 1873;

·         Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848, I-III, Bucureşti, 1873-1874;

·         Istoria revoluţiunii române de la 1821, Craiova, 1874; ediţie îngrijită şi prefaţă de Vladimir Osiac, Ion Pătroiu şi Dinica Ciobotea, Craiova, 1996;

·         Acte justificative la „Istoria revoluţiunii române de la 1821”, Craiova, 1874;

·         O escursiune pe munţi, Bucureşti, 1878;

·         Cântul lebedei, Bucureşti, 1884;

·         Flori şi fluturi, Bucureşti, 1900;

·         Strigoiul din Fanar, Bucureşti;

·         Scrieri alese, ediţie îngrijită de Dan Simonescu şi Petre Costinescu, prefaţă de Ştefan Cazimir, Bucureşti, 1982;

·         Memoriile mele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Liviu Petreanu, Bucureşti, 2002.

Traduceri

·         Xavier de Maistre, Călătorie împregiurul camerei mele, Bucureşti, 1856;

·         Alfred de Musset, Octav, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1856;

·         C. Eglantier, Girosella, Bucureşti, 1876.

Ariciul și viespile

Un roi de mari viespi un arici zăriră Şi din zbor grămadă la el năvăliră. Învălit în ţepe, tari şi îndesate, Sta ascuns ariciul, ca într-o cetate. Viespile turbate i tot da ocol, Printre ghimpi la piele cătând un loc gol; De câte ori însă pe el s-aruncau, D-atâtea ori ghimpii greu le sângerau; Pierzând dar răbdarea, ariciul se scoală, Viespile atuncea la bot dau năvală; Ariciul se strânge şi ele întâlnesc De ţepi o pădure şi se păcălesc... Iată-le înfipte ca-n spânzurătoare, Ariciul le zice: - Nu vă dau iertare, Căci aţi vrut cu mine să vă măsuraţi. Lupta aţi cătat-o? Aide, vă luptaţi! Ce? De ghimpii voştri o să mă tem eu, Când în luptă birui chiar şarpe şi leu? Numai omul singur e învingător, Căci pe ăst glob, omul e un creator. Ghem s-a făcut ariciul, s-a rostogolit, Şi viespile rele toate au pierit...

Stephane Malarme

Biografie

Stéphane Mallarmé (1842-1898) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi critici francezi ai secolului al XIX-lea. Asociat poeziei simboliste, Mallarmé a generat multe dintre revoluţiile care aveau să contribuie la schimbarea la faţă a artelor, textele sale influenţându-i pe dadaişti, suprarealişti şi futurişti şi trecând de multe ori în afara literaturii. Dacă poemul său, După-amiaza unui faun, l-a inspirat pe Claude Debussy să compună Preludiu la dimineaţa unui faun, Maurice Ravel a reinterpretat muzical Trei poeme de Stéphane Mallarmé. De asemenea, ultimul film al bine cunoscutului artist Man Ray, Misterul castelului de zaruri, a pornit de la un vers al poetului francez, frecvent invocat în ultima parte din celebra carte În răspăr a lui J.K Huysmans.

Saloanele ţinute de Mallarmé în zilele de marţi (de unde şi numele les Mardistes, pe care l-au căpătat participanţii la aceste întâlniri), îi avea ca invitaţi frecvenţi pe unii dintre cei mai activi scriitori ai vremii, de la W.B. Yeats, până la Rainer Maria Rilke, Paul Valéry sau Paul Verlaine. Dacă începuturile operei sale stau sub semnul lui Baudelaire, formula ulterioară - fin de siècle - deschide avant la lettre calea fuziunilor artistice.

Printre volumele sale se numără După-amiaza unui faun (1876), Les Dieux antiques (1879), Un coup de dés jamais n'abolira le hasard (1897) şi Poésies, carte apărută postum, în 1899. De asemenea, în 1875 a tradus în franceză Corbul lui Edgar Allan Poe, într-o ediţie ilustrată de pictorul Edouard Manet.

Apariție

Se intristase luna. Cu lacrimi, serafimi
In calmul plin de floare, arcusu-n maini, sublime
Visand , faceau sa cearna murindele viole
Alb plans cazand ca roua pe azurul din corole.
- Era in ziua sfanta de-ntaiu tau sarut.
Visarea-mi cu tristete ma tortura placut,
savand sorbind parfumu-i intr-o betie aleasa,
aceiasi chiar pe care fara regret i-l lasa
in inima culesul de Vis cui l-a cules.
Deci rataceam cu ochii in jos, fara-nteles
Privind cand, soare-n plete pe strada grea de seara,
Deodata, ca un zambet mi-ai aparut ci clara
Am revazut iar zana purtand cununi de argint
Care, demult, deasupra-mi copil in somn si-alint-
Trecea lasand sa-i ninga din maini despreunate
Mereu buchete albe de stele parfumate. 

Înnoire

Bolnava primavara de-acum goneste trista
Seninul timp al artei lucida cand
Se-ntide neputinta intr-un cascat flamand
Prin trupu-mi unde-un sange intunecos rezista.

In albul lor crepusculi imi lancezesc sub craniu
Ca-ntru-un mormant din vremuri strans bine-n cerc de fier
Si pe un camp cu seve-n imens delir, stingher
Eu ratacesc sa caut un vis frumos, straniu.

Apoi, cu nervii strune pentru parfumuri, cad
Si sap cu fata visu-mi sa-ngrop plin de-oboseala,
muscand un lut fierbinte de liliac si fad

astept s-aud din mine plictidul cum se scoala
dar totusi, peste garduri Azurul rade-n soare
cu pasari inflorite de tril izvoditoare. 

Mormânt

Taioasa stanca neagra purtata cu manie
De valuri maini pioase so ierte n-ar putea
Durerea omeneascavrand a afla in ea
Ca un tipar al lumii funest slavit sa fie.

Aici desi cantare din pasari urca vie
Fara substanta doliu de nouri pune grea
Pecete pe o coapta la vremi veninde stea
A carei raza aur peste multimi va scrie.

Dar cine, parcurgându-i azi solitarul rond
Mai cauta pe-al nostru ilustru vagabond
Verlaine? Prin ierburi se-ascunde el, Verlaine

Pentru-a surprinde poate în chip naiv dar foarte
Decis ca sa nu sorba uitare de Eden
Un râu putin la unde calomnianta moarte. 

Ion Barbu

Biografie

Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian  (n. 18 martie 1895, Câmpulung-Muşcel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.

Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (n. Soiculescu), fiica de procuror. Pseudonimul care l-a facut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.

Studiile elementare şi gimnaziale le face la Câmpulung, Damineşti, Stâlpeni, Piteşti. Urmează liceul la Bucureşti. Demonstrează de pe acum deosebite aptitudini de mathematician. După ce-şi i-a licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania. Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuţii în revista Gazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian îşi dezvoltă şi pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Cariera matematică continuă cu susţinerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferinţe internaţionale de matematică. În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste matematice.

În anul 1919, Dan Barbillian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaşte pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.

Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.

Criticul şi prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista Viaţa Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-şi continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viaţă boemă, se întoarce în ţară.

Ion Barbu, care nu s-a rezumat niciodată să fie un simplu poet descriptiv, nu se dezminte nici cu După melci, deşi aici îl surprindem că se pierde mai mult decît oriunde în amănunta exterioare.

Din poemele fabulative cu elemente de figuraţie din natură, capodopera rămîne însă Riga Crypto şi lapona Enigel, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, “la spartul nunţii, în cămară”. Asistăm de astă dată la o dramă lirică, a cărei desfăşurare are loc în lumea vegetală a climatului boreal, implicînd erosul în forma unei conjuncturi extraordinar plasticizate. Povestea nefericitului Crypto, “regele-ciupearcă”, este cîntată cu o gingăşie plină de gravitate. Pradă dragostei pentru mica laponă Enigel, oprită într-un popas de noapte în poiana sa de muşchi, în drumul cu renii spre păşunile de mai la sud, Crypto o îmbie să rămînă acolo, “în somn fraged şi răcoare”, departe de soarele de care el se simte despărţit, prin “visuri sute, de măcel”. Semnificativele versuri ale răspunsului, cu care Enigel îi respinge rugămintea, pentru că aspiră cu întreaga ei natură la solavitate, ne dau o imagine a nordului, hibernând cu cultul soarelui în suflet, de o putere expresivă adânc memorabilă.Principiul, pe care se structurează arta poetică a lui Ion Barbu, în ultima etapă de manifestare a evoluţiei sale apare enunţat, aproape programatic, în versurile din bucata Joc secund într-un stil care ajunge să-fie caracteristic întregului ciclu, greu de descifrat prin natura excesiv sintetică a formulării, prin subiectivismul cu,totul arbitrar al analogiilor create, prin discontinuitatea imaginilor, prin opţiunea pentru cuvântul rar sau de specialitate matematică şi uneori chiar prin tendinţa de a se da cuvintele în context un alt sens decît acel pe care îl au în uzul comun.La 11 august 1961, moare la spitalul “Vasile Roaită” din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat.“Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate şi i-a secat vâna. De vocaţie matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se ştie că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul.”

Lemn sfânt

În vaile Ierusalimului, la unul,
Paios de raze, pamântiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Craciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.

Pe acest lemn ce-as vrea sa curat, nu e
Unghi ocolit de praf, icoana veche!
Vad praful - roua, ranile - tamâie?
- Sfânt alterat, neutru, nepereche. 

Suflet pierdut

Scazuta zarii blînda e tara minerala.
- Inel si munte, iarba de abur înzeuat.
A ofilirii, numai aceasta foarte pala
Faclie, pe ghicirea Albastrului ouat.

Mintiri, lumini! Scapata, doar sfînta, ca o maica,
- Ars doliul ei; cu fruntea calcata de potcap;
Scaldînd la dublul soare, apos, de la Dragaica,
Rotundul, scund în palma, duh simplu-în chip de nap. 

Înfățișare

“Lol ‘tis a gala night.”
Edgar Poe


Pudreaza rîul tragic în oglinda,
Cu de-amaruntul, cristalin, de bal;
Saltate-n coc, volutele sa prinda
Perucii de argint – un encefal.

La balul linistit, de mare gala,
De vrei sa placi frumosului tau Domn:
Treaz, poleieste-ti masca faciala
Si dintii înverziti de duh de somn;

Luminile odailor le stinge!
Sa-nceapa marea para de opal,
Cînd înghetat, din iarna care ninge
În crestet, ca-ntr-un parc, pe encefal.

- Fii Domnului statura luminoasa,
Cu gîndul – sprinten fulger viitor!
Sa-ti fie bratul spada bataioasa
Si ochiul: disc lunar lunecator. 

Eugen Dorcescu

Biografie

DORCESCU Eugen (pseudonimul lui Eugen Berca), se naste la 18 martie 1942, Tirgu Jiu. 
Poet si critic literar.

Fiul lui Eugen Berca si al Alexandrei (n. Dorcescu), invatatori. Studii medii in orasul natal si la Liceul „Fratii Buzesti" din Craiova (absolvit in 1961); licentiat al Facultatii de Filologie, sectia limba si literatura romana, a Universitatea din Timisoara (1966). 

Doctor in filologie, cu teza Structura metaforei in poezia romana mo-derna(1915). Cercetator la Univ. din Timisoara; redactor (din 1985) si redactor-sef (1986-l989) al Editurii Facla.

Debuteaza cu proza in ziarul Viitorul am Turnu Severin (1969) si cu versuri in revista Luceafarul (1970). 

Colaboreaza la Viata Romaneasca, Familia, Amfiteatru, Steaua, Orizontale. 

A publicat volum de versuri Pax magna (1972), Desen in galben (1978), Arhitectura visului (1982) si Culegatorul de alge (1985), carti pentru copii (Dodoaca si Biciusca, 1986; Castelul de calcar, 1988; Casuta fermecata, 1989), precum si volum de teorie si critica literara Metafora poetica (1975) si Embleme ale realitatii (1978). 

A ingrijit, in colaborare o editie critica a Gramaticii romanesti a lui Diaconovici-Loga (1973), a colaborat la Noul atlas lingvistic pe regiuni (1980) si la Dictionar de epitete al limbii romane (1985). Premiul Asoc. Scriitori lor din Timisoara (1982).

Poezia lui Eugen Dorcescu nu ilustreaza o identitate lirica inconfundabila, ci mai degraba un moment al stabilizarii liricii noastre la inceputul deceniului al optulea. Atit volumul de debut (Pax magna, 1972), cit si urmatoarele (Desen in galben, 1978; Arhitectura visului, 1982; Culegatorul de alge, 1985) sint ilustrative pentru procesul de ardere impersonal-epigonica a combustiilor poetice ale acestui deceniu. Dincolo de evolutia personalitatilor lirice, cel mai caracteristic fenomen al evolutiei poeziei pare a fi o anume stabilizare a unui stil multiepigo-nic, impersonal in cele din urma, prin asimilarea constienta a unei bune retorici poetice. Apar multe carti de poezie strict onorabila, exercitii de indeminare lirica: este ceea ce se intimpla si cu lirica lui Eugen Dorcescu: 

„Iar masurind cu glasul unde curg Atitea fluvii albe de lumina in ceasu-mpleticitului amurg M-au parasit toti pomii din gradina"; „Cita vreme bate acelasi glas Ca o frunza vie in timpane, Doamne, inca limpede-am ramas Sub privirea arsa de icoane".

Metafora poetica (1975), la origine teza de doctorat, este un studiu critic teoretizam, ce tinde la abstractizarea excesiva a discursului. Preocupindu-se de lamurirea structurilor formale ale metaforei poetice, Eugen Dorcescu pierde din vedere relativismul unei atare incercari. Cind nu sint prea sufocate de teorie, analizele aplicate pot ajunge, dimpotriva, la epicism. Reluarea unor clasificari didactice ale tipurilor de metafore da studiului utilitatea practica a unui ghid de stilistica. Mult mai personal este volumul Embleme ale realitatii (1978). in ci-leva portrete ale unor poeti contemporani (Ion Gheorghe, Mircea Ciobanu, Alexandru Mi-ran, Sorin Marculescu, Cezar Baltag, Virgil Teodorescu, Vasile Nicolescu, Nicolae Ioana, Petre Stoica, Horia Zilieru, Vasile Vlad, Anghel Dumbraveanu, Cezar Ivanes-cu), Eugen Dorcescu face critica stilistica, folosind instrumentele pe care le exersase teoretic in volumul anterior si reuseste sa reconstituie cu precizie dominantele unui stil. 

Interesul pentru teoretizare a scazut in favoarea analizei aplicate; teoreticianul ce se dovedea uneori abstrus a devenit aici un critic atent si personal.

OPERA: Paxmagna. Versuri, Bucuresti, 1972; Metafora poetica. Bucuresti, 1975; Desen in galben. Versuri, Timisoara, 1978; Embleme ale realitaiii. Bucuresti, 1978; Arhitectura visului. Versuri, Timisoara, 1982; Culegatorul de alge. Versuri, Timisoara, 1985; Dodoacasi Biciusca, Timisoara, 1986; Castelul de calcar, Bucuresti, 1988; Casuta fermecata, povestiri pentru copii, Iasi, 1989.

REFERINTE CRITICE: M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 41, 1972; M. Pop-Cornis, in Orizont, nr. 26, 1972; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 7, 1975; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1975; V. Mihaiu, in Steaua, nr. 9, 1975; L. Alexiu, in Orizont, nr. 50, 1978; Brindusa Armanca, ibidem, nr. 19, 1982; C. Marin, in Familia, nr. 7, 1982; P. Valureanu, in Tomis, nr. 9, 1982; Adriana Iliescu, in Romania literara, nr. 1, 1983; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 5,1984; L. Alexiu, ibidem, nr. 25,1985; C. Tuchila, in Luceafarul, nr. 26, 1985; Felicia Mosoianu, in Orizont, nr. 34, 1986; F. Firan, Profiluri si structuri literare, 1986.

Samsara

Sunt fericit când rup în
palma ei,
trecând prin parc, timizii
cârlegei.
Şi palma ei, la fel ca-n
prima zi,
tresare şi acum a tresări.
Sunt fericit pe strada veche. Ea
e ca şi-atunci, demult, în
preajma mea.
Am străbătut, de nu ştiu câte ori,
aleile cu arbori şi cu
flori,
pe care primăvara a-nceput
acelaşi zumzet arhicunoscut,
cu-aromă de stupină şi de stup.

Doar ea mă mai reţine-n acest trup.

Sarmis (Avatar)

Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Şi eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.

Înaintam în negură. Eram
Fiinţa care-mi seamănă. Şi care
Se recunoaşte-n sine. Cum un ram
Îşi recunoaşte umbra plutitoare.

Şi-am tresărit simţindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb şi-n lună).

Abis de lumină

Prin somn, spre zori,
am recitat Ecclesiastul. Fragmente
pe care visul-veghe le-nşiră
sub privirile sale atente.
Ieri-noapte am fost chinuit în infern,
pentru multa mea vină.
Azi-noapte, am fost îndreptat
tot spre-un abis, dar
spre-un abis de lumină.
Căci există şi-un abis de lumină, cum
zicea, acu'-i anu'
(sau poate mai mult),
iubitul meu prieten, mutat la Domnul,
Mircea Ciobanu.

Alexandru Colorian

Biografie Alexandru Colorian

Alexandru Colorian (n. 18 martie 1896, d. 2 octombrie 1971) a fost un poet român asociat cu simbolismul.

Opere

* 1917: Poeme de război urmate de Basmul morţii, 1917
* Preludii în zori, Institutul de Arte Grafice "Îndreptarea", București, 1928
* Inscripţii pentru Balcic, București, 1937
* Stampe italice, Tip. Sf. Mânăstiri Cernica-Ilfov, București, 1939
* Poema eternă; Basmul copilăriei; Basmul iubirii; Basmul morţii, București, 1941
* Poeme alese, București, 1942
* Poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968
* Exil, Tipografia Cernica, București

Vom retrăi

din Preludii în zori (1928) 

Și poate-ntr-un târziu și în departe,
Când noi vom fi țărână, de lupta vieții-nvinși,
Vom retrăi viața pierdută într-o clipă.
Vom renvia cenușa-ngropată-n anii stinși
Și vom culege poate a anilor risipă.

Vom retrăi în chipul pierdut al orișicui,
Vom fi ce altădată am fi voit să fim;
Vom retrăi în totul și-n chipul nimănui,
Vom fi eterul, poate, în veșnicul mormânt,
O clipă, - și în urmă dori-vom să murim.

Și poate-n moarte numai vom retrăi o clipă,
Imagini dispărute vor învia din scrum;
Din lumi îndepărtate un vânt, cernită-aripă,
Va flutura din țara pierdută-n negrul drum,
Și-om năzui-n departe tot ce-om trăi în noi.

Sau amintirea numai de veacuri în cenușe
Va fi o pală rugă într-un verset postum;
Și-ncătușați de vreme în negrele cătușe,
Sau pribegind aiurea pe-ntunecatul drum,
Vom retrăi în chipul pierdut al orișicui.

Dostoievski

din Poeme (1968) 

 

Te-ai aplecat milos ca pe o rană,
Spre cei umili, — şi-ntreaga suferinţă
A vieţii-ai înfăşat-o în credinţă, —
Şi-ai sărutat mizeria umană

Din lumea ca o floare putrezită
Pe care doar păcatul o încinge,
Zbătându-se în resemnare când învinge
Destinul peste viaţa înnegrită.

Păcatul, crima, furtul, nebunia
Târâte-s fără voie-n frenezia
Fiinţei ce confundă cerul şi infernul, —

Şi bietul om învins când se prosternă,
Simte-n sărut iertarea cea eternă
Pe care-o dă cu milă El, eternul.

Sonată

din Preludii în zori (1928) 

O, suflete, priveşte departe-al tău mormânt -
Mormântul ce zideşte uitarea şi tăcerea;
Fii totul azi: lumină, viaţă, - avânt şi cânt,
Şi fii măreţ, puternic, căci nu te-a-nvins durerea.

Să simt în orice clipă a ta înfiorare,
Dezgustul de ce-i humă, - din lumile senine
Să te-ncununi cu-avânturi, puterea creatoare
Dumnezeiască sevă să îşi reverse-n tine.

Vom înfrunta viaţa cu dorul neînvins
Al celor care luptă să-nvingă sau să moară,
Şi mistica lumină păstra-va focul aprins
Când steaua veşniciei iluzii-n noi coboară...

Ndespărţit tovarăş, proteiform ca visul,
Drumeţi suntem spre piscul pe care-i tot etern:
E numai unul drumul, şi-iluminând abisul,
Cad florile veciei, când flori mulţimi se cern.

Vasile Al. George, poet, publicist, traducător român (n. 1895)

Biografie

Vasile Al-George (24 februarie 1895, Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa Năsăud – 18 martie 1960, Bucureşti), poet, traducător şi publicist. Prin el şi prin fratele său, Ion Al-George, o modestă familie de agricultori (tatăl – Leon Al-George, mama – Maria) va ieşi din anoni­mat, după cum, la rându-i, poetului Al-George îi va fi dat să-şi lege numele de cel al fiului său, orientalistul Sergiu Al-George.

După studiile liceale la Năsăud şi Blaj, Al-George se stabileşte, în 1912, la Bucureşti, unde urmează cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţie, luându-şi totodată licenţa în drept. Participă la luptele de la Mărăşeşti, unde este rănit. Între 1914 şi 1940, funcţionează, cu intermitenţe, ca angajat la Ministerul Instrucţiunii şi la Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. După primul război mondial, poetul se întoarce în Ardeal, implicându-se în viaţa literară clujeană, mai întâi ca redactor-şef al gazetei „Glasul libertăţii” şi apoi ca simplu redactor la ziarul „Voinţa”.

În 1921 este numit director al Casei cercuale a asigurărilor sociale din Târgu Mureş, unde editează ziarul „Mureşul”, iar între 1927 şi 1928 conduce săptămânalul „Astra”. Primele versuri îi apar în 1910, în „Musa someşană” şi „Foaia interesantă” din Orăştie. Colaborează la „Cosânzeana”, „Luceafărul” (Budapesta), „Flacăra”, „Arta”, „Ţara noastră”, „Societatea de mâine”, „Cele trei Crişuri”, „Gândirea”, „Ra­muri”, „Familia”, „Evoluţia” etc. Încearcă să şi traducă, fără a reuşi, însă, mai mult decât echivalenţe cuminţi din Longfellow şi D. Merejkovski ori din creaţiile unor scriitori maghiari, precum Petofi Sândor, Ady Endre, Babits Mihaly, Szep Erno sau Jokai Mor.

Selectate şi prin prisma unor afinităţi, doar câteva dintre tălmăciri vor fi incluse în sumarul singurului volum de versuri ale lui Al-George, Pământ (1922). Lirica din această carte depăşeşte neosămănătorismul ardelenesc al momentului, chiar dacă, prin titlu şi prin unele elemente de cadru, poate sugera apropierea de o poetică retardat tradiţionalistă. Cele­brând soarele, marea, pământul, focul, versul se lasă mişcat de sensibilitatea unui spirit modern, trecut prin filieră romantică şi simbolistă.

Poetul va ţine, de altfel, să-şi sublinieze, şi încă apăsat, condiţia de solitar elegiac, atins de răul lumii şi al veacului, şi atunci gesticulaţia sa lirică o aminteşte pe cea bacoviană. Acest romantic întârziat nu-şi găseşte, însă, decât rareori, şi doar fragmentar, expresia pe măsură. Prea mult subminate de un verbiaj abstract, versurile lui riscă să cadă, nu o dată, în platitudini confortabile, clamate, însă, cu sentimentul descoperirii cine ştie cărei adânci filosofii.

Opera:

• Pământ, Cluj, 1922.

Traduceri:

• Jokai Mor, Îngerul vărsării de sânge, Bucureşti, 1916.

Demostene Botez

Biografie

Scriitor si publicist roman, Demostene Botez s-a nascut pe 29 iulie 1893 in satul Hulub, judetul Botosani. Studiaza la Botosani si la Iasi, absolvind Liceul Internat in 1912. Studiile superioare le face in cadrul Universitatii "Al.I.Cuza", devenind licentiat in drept in 1915.

Demostene Botez activeaza ca avocat la Iasi, iar din 1934 la Bucuresti. Renunta la avocatura in 1950 pentru a se dedica literaturii si publicisticii. Debuteaza literar cu versuri publicate in revista ieseana Arhiva, in anul 1911, iar editorial in anul 1918 cu volumul de poezii "Muntii", premiat de Academia Romana.

Au urmat volumele: Floarea pamantului (1920), Povestea omului (1923), Zilele vietii (1927), Cuvinte de dincolo (1934), etc. Frecventeaza inca din vremea liceului cercul literar al Vietii romanesti, si publica in revista cu acelasi nume o mare parte din creatia sa. In 1919 editeaza pentru o perioada scurta de timp revista Insemnari literare. A activat ca ziarist la Cronica, Arena si Momentul.

Opera scriitorului este compusa din romane: Ghiocul (1931), Inaltarea la cer (1937), Oameni de lut (1947), Bucuria tinertii (1957), volume de poezii, nuvele si povestiri: Noaptea luminata (1962), Document (1964), Tramvaiul de noapte (1973), literatura pentru copii. A mai publicat impresii de calatorie, brosuri de literatura propagandistica, traduceri din Moliere, Flaubert, Aristofan, Gorki, Radiguet, etc.

Demostene Botez a fost o perioada presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. A decedat pe 17 martie 1973 la Iasi

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.

Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,
Eu umblu părăsit şi singur subt măşti de aştri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee. 

Singurătate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine. 

Floarea soarelui

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare. 

TEATRU/ FILM 18 Martie

Cu Ion Finteșteanu

Biografie

Ion Finteşteanu se naste in Bucuresti la 18 martie 1899 , cum ii placea sa spuna la intersectia strazii Ceres cu Saturn facand aluzia nasterii la intersectia a doua planete ce guverneaza destinele . Ion Finteşteanu , deşi născut în Bucureşti, se trăgea din zona Buzăului, o comună mai răsărită Finţeşti, de unde îşi trage şi numele Finteşteanu. De când era copil s-a jucat de-a teatrul, actor, regizor, director de trupă, rupător de bilete şi impresar prin mahalaua Lăzureanu (cartier al vechilor Bucuresti) . Licean fiind, îşi dă concursul la şezătorile corale Carmen şi la Societatea Petre Maior, precum şi Enăchiţă Văcărescu ; de altfel, de aici încep visurile lui de teatru. Dar primul razboi mondial bate la usa .. Cand Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, Fintesteanu avea 17 ani. Visul de a intra la Conservator i se spulberase ; impreuna cu un prieten se refugiaza la Iasi . Practic deaici va incepe aventura in lumea artei a maestrului . Aici il primeste, in calitate de tenor, corul Societatii Romane de Opera, nucleul ce anunta viitoarea Opera Romana. 
Tot in refugiu, Maria Ventura, Tony Bulandra si Ion Manolescu jucau la Teatrul National iesean "Marsul nuptial" de Henri Bataille. Cum actorul care interpreta rolul "Sefului de orchestra" se imbolnavise, cineva a amintit ca e unul la opera care face pe artistul, recitand si versuri prin spitalele cu raniti. "Sa-l luam pe el", au hotarat mai marii trupei.
”- Nu-i prea tanar?
- Ii dam cu pudra pe par si ii punem barba si mustati.” Astfel a inceput periplul iar ideea de a deveni actor incepe sa prinda contur . Insa se izbeste de niste mici deficiente fizice ; avea picioarele in „X” si pentru a-si corija aceasta postura se inscrie la lectii de hipism dar fara folos , ramanand acest aspect pe seama croitorilor ce vor masca acest defect . Dar vorbirea? Rosteste vocalele strivite si are un sasait enervant. Fintesteanu incepe lupta cu dictia. Spune de zeci, de sute de ori versuri speciale cu multi S si tot atatia R. Un adevarat Demostene, doar ca nu-si baga pietre in gura. Revenit in Bucuresti e acceptat in Conservatorul de Arta Dramatica, la clasa doamnei Lucia Sturdza Bulandra. Student fiind, devine si angajat in compania condusa de sotii Bulandra. Termină Conservatorul, în 1921, ca premiat la clasa Luciei Sturdza Bulandra, iar George Vraca premiant la clasa lui N. Soreanu . La sfarsitul Conservatorului ii expira cel de-al doilea contract cu compania respectiva. Solicita o marire de salariu. Nu 2000, ci 2500 lei. Tony Bulandra este de acord. Dar Lucia Sturdza care, dupa cum se stie, era mai stransa la mana, refuza. Ea nu da mai mult de 2000. Si atunci tanarul actor spune politicos: ”- Saru-mana doamna. Va salut domnule Bulandra”Pe data de 1 decembrie 1921 i se comunica lui Fintesteanu o mare bucurie: este angajat la Teatrul National. Nu va parasi acest teatru niciodata, pana la sfarsitul vietii. A jucat zeci si zeci de roluri : numai din Moliére interpreteaza cinci personaje din cinci piese , doua din Goldoni , a fost Karenin, din "Ana Karenina" de Tolstoi , Badia (Matei Millo) din "Caruta cu paiate" de Mircea Stefanescu; Grigore Bucsan din "Ultima Ora" de M. Sebastian , Polonius din "Hamlet" si Nebunul din "Regele Lear", piesele lui Shakespeare , Dr. Dorn din "Pescarusul" de Cehov , Farfuridi, Pristanda si Cetateanul turmentat din Caragiale, Ianke din "Take, Ianke si Cadar" a lui Victor Ioan Popa , Grigore Dragomirescu din "Citadela Sfaramata" de Horia Lovinescu si lista ar putea continua . Actorul era un profesionist ce intelegea sa duca meseria de actor la perfectiune ; ca dovada sta piesa "Fratii Thomson" de Seck Roggers in care joaca rolul lui Charly – un trapezist ce se va transforma intr-un clovn genial, sub numele de Marele Torelli . Insa pentru acest rol are nevoie de cunostinte de prestidicitatie pe care le va lua cu un maestru al vremii Ciacanica . Impreuna cu regizorul Ion Sahighian, fata de care are o deosebita admiratie, incep modificarea piesei. In original, membrii circului proveneau din diferite parti ale Germaniei, vorbind dialecte diferite, cu efect comic. Sahighian da fiecaruia alta nationalitate, german, spaniol, francez, american etc. Evident fiecare vorbeste o romaneasca stricata, cu accentul tarii din care provine. Fintesteanu trebuie sa lucreze la numarul de clovnerie si decid ca piesa chiar sa se numeasca "Clovnul". Interpretul invata sa cante dintr-o grebla, care ii servea drept pieptene, dar ascundea si pistonul unui trombon; canta dintr-o stropitoare, care invelea un saxofon; dintr-o perie de haine, care ascundea o muzicuta; din clopotei al caror secret de a canta i-a cerut eforturi serioase si sprijinul un profesor binevoitor. Nimic din ce era pe scena nu ramanea mut: rata si magarusul cantau, scaunele se insufleteau si scoteau sunete muzicale, fracul se oua, din floare iesea praf, cipilica de pe capul clovnului (legata cu o sarma subtire) zbura in vazduh si se intorcea la locul ei, iar publicul aplauda frenetic. A fost un succes neintrecut, si care i-a adus si o imbunatatire a situatiei materiale, pentru ca, in ianuarie, a inceput un turneu triumfal prin toata tara. Din pacate, curand a inceput al doilea razboi mondial, dar care, in mod paradoxal, nu a golit teatrele.
In 1956 Teatru National intreprinde un turneu in Franta cu trei spectacole si participa la Festivalul international de arta dramatica de la Paris, primul mare turneu al Teatrului National, in cei 104 ani de existenta. In sala Teatrului "Sarah Bernard", romanii au prezentat: "O Scrisoare Pierduta" in regia lui Sica Alexandrescu si "Ultima ora" in regia lui Moni Ghelerter. Ce bucurie ar fi resimtit si Caragiale si Mihail Sebastian sa fi putut asista la succesul extraordinar al pieselor lor, in "orasul lumina". Presa franceza i-a laudat in unanimitate pe artistii romani. Fintesteanu ii interpreta pe Farfuridi in "Scrisoarea" si pe industriasul Grigore Bucsan in "Ultima ora". Multi cronicari l-au mentionat in mod special , printre care André-Paul Antoine, de la "L’Information", spunea : "Este o trupa dramatica de prim ordin, probabil una dintre cele mai bune din Europa, una dintre cele mai complete la ora actuala".A fost casatorit cu doamna Janina Tomescu- Fintesteanu .Fintesteanu si-a demonstrat calitatile si in domeniul regizoral, cu :Avarul, Tartufee, Institutorii, Clovnul (1946), Moartea ultimului golan, Nunta lui Krecinski şi Take, Ianke şi Cadâr.Devine profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru, secţia Actorie avandu-i ca asistenţi pe Sanda Manu şi pe Dem Rădulescu.Ca si premii , maestrul Ion Fintesteanu a fost rasplatit cu titlul de „Artist al poporului „ . Se stinge din viata la 21 octombrie 1984 la Bucuresti in varsta de 85 de ani . Dar totusi ne rasuna in urechi cupletele lui I.D. Ionescu de la Union interpretate cu mare har de maestro , precum Picioruşul Aglaiţei. „Şi-avea un picior foarte uşor şi o botină din cea mai fină” !.

O scrisoare pierdută

Take, Ianke și Cadâr

Afacerea Protar

Haiducii (1966): https://youtu.be/YIdj2mJZMzQ

Cu Gina Patrichi, renumita actriţă română (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”);

Biografie

Nascuta in 8 martie 1936 actrita, Gina Patrichi va fi o perfectionista a scenei si filmului romanesc, o actrita de un farmec aparte, frumoasa, rafinata si culta a carei moarte prematura pe 18 martie 1984 in Bucuresti a lasat un gol imens in lumea teatrului si filmului romanesc. Fratele ei Mihai Patrichi ii dedica acesteia un roman biografic "Gina Patrichi: clipe de viata", (Este biografia uneia dintre cele mai mari artiste ale teatrului romanesc contemporan povestita cu farmec de fratele artistei, jurnalist stabilit in Elvetia de mai multi ani. Volumul cuprinde şi marturii ale unor personalitati ale vietii culturale, ca şi ale fiicei si sotului. Volumul cuprinde o teatrografie şi o filmografie a actriţei)... din care aflam ca: tanara ce se pregatise constiincios pentru o cariera de chimista, cariera ce o doreau parintii ei, dar fascinta de lumea teatrului si de actori precum George Vraca, George Calboreanu sau Lucia Sturdza Bulandra se hotaraste la numai 16 ani  sa urmeze Institutul de Teatru si Cinematografie " Ion Luca Caragiale", de unde este exmatriculata in anul III.In 1956 debuteaza pe scena Teatrului din Galati si rolul "Nora" dupa piesa lui Henrik Ibsen o consacra ca fiind una din cele mai bune interprete romance a acestui mare dramaturg.Interpreteaza de toate, comedie, drama, recitaluri de muzica si poezie, teatru radiofonic, avand o "voce" incomparabila, si este din ce in ce mai apreciata de public si critici.In film debuteaza in 1965, cu rolul Rozei Ianosi din "Padurea spanzuratilor", opera castigatoare a lui Liviu Ciulei. Timp de 20 de ani intruchipeaza personaje diverse pe peliculele a mai mult de 20 de filme: "Trecatoarele iubiri", "Nemuritorii", "Dincolo de nisipuri", "Proba de microfon", "Morometii" etc. A fost casatorita tim de 3 decenii cu avocatul Victor Anagnoste, „nenea Bizu”, om din stirpea veche a moldovenilor de rasa, elegant şi cu umor, care a iubit-o enorm si i-a înţeles ca nimeni altcineva patima: teatrul,  cu care are o fata Oana Miruna Anagnoste , despre care la 5 ani parintii spuneau: " ...plina de sensibilitate, farmec si hachite ca maica-sa si ...incapatanata, mare amatoare de fructe si frumusica foc ca taica-sau"Schimbarea denumirii strazii bucurestene Orlando in "Gina Patrichi" si apoi trecerea la denumirea initiala, nu stiu daca a fost un gest frumos din partea edililor capitalei dar, memoria actritei a ramas vie in memoria celor care au cunoscut-o (in noiembrie 2008 s-a lansat la Brasov : Carte cu Gina Patrichi, scrisa de Mircea Morariu, actrita este propusa de a deveni "Cetatean de onoare " al Municipiului Galati, avand in vedere ca a debutat in Teatru Dramatic Fani Tardini din Galati si premiata post mortem, in aprilie 1994 de gala UNITER, pe scena Teatrului Ion Luca Caragiale" din Bucuresti cu PREMIUL DE EXCELENTA!

Trecatoarele iubiri:

Pe malul stâng al Dunării albastre

Pe malul stang al Dunarii albastre (1983): 

29 de grade la umbră cu Birlic

A murit Tarelkin! - A V Suhovo Kobîlin

GÂNDURI PESTE TIMP 18 Martie

Gina Patrichi - citate: