HRISTOS A ÎNVIAT!

Mă găsiți zilnic cu noutăți la adresa http//:dicuoctavian.blogspot.com/

Din nou sunt blocat de Facebook! Îmi pun o întrebare firească: oare pe ei nu-i va bloca nimeni niciodată și nu-i va pune să plătească pentru dezvăluirea identității a aproape 100 milioane de oameni și folosirea acestora de către firme neîndreptățite legal să facă aceasta?

REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 204 DIN 14 APRILIE 2018

ISTORIE PE ZILE 14 Aprilie

Evenimente

• 70: Asediul Ierusalimului. Titus, fiul imparatului roman Vespasian, inconjoara cu patru legiuni  capitala evreilor.
• 193: Septimius Severus este proclamat imparat roman de catre armata din Illiricum (Balcani).
• 966:  Dupa casatoria  cu printesa  crestina  Dobrawa de Boemia, regele polonez Mieszko I  se converteste la crestinism, fapt  considerat de istorici  momentul fondarii statului polonez.
• 971: Împăratul bizantin Ioan I Tzimiskes, (925 – 10 ianuarie 976) ii alunga pe rusii kievieni din  Preslav ( actuala Bulgarie). A fost împăratul Imperiului Bizantin de la data de 11 decembrie 969, până la 10 ianuarie 976. Dupa infrangerea de la Preslav, Sviatoslav s-a refugiat in cetatea Durostorum, la Dunare, unde dupa un asediu de trei luni a cerut bizantinilor pace. Rușii au restituit bizantinilor  Durostorul, au eliberat toti  prizonierii, permitandu-li-se să se  retragă din Moesia (teritoriul Bulgariei de azi) și să se reîntoarcă în patria lor.
• 1205: Bătălia de la Adrianople dintre bulgari și cavalerii Crucii ai lui Balduin I de Constantinopol. Trupele cavalerilor cruciați au fost anihilate de către o armata alcatuita din  bulgari, valahi, cumani și greci. Balduin, imparatul Imperiului  Latin de Constantinopol, ales în data de 9 mai 1204 și încoronat pe 16 mai la  Sfanta Sofia, a fost capturat de către bulgarii condusi de Ionita Caloian. Pentru o lungă perioadă, nu s-a știut nimic despre soarta lui Balduin, timp în care fratele său Henric de Hainaut și-a asumat regența Imperiului Latin. Abia în iulie 1206  moartea sa a devenit certitudine. Se pare că inițial, el a fost bine tratat ca prizonier de către Ioniță Caloian, fiind văzut ca un ostatec de preț, însă ar fi fost apoi sacrificat de către conducătorul bulgar într-un moment de furie a acestuia, probabil ca urmare a pierderii Filipopolului, oraș care a trecut din nou în stăpânirea cruciaților. În conformitate cu o legendă bulgară, Balduin și-ar fi provocat singur pieirea, ca urmare a tentativei sale de a o seduce pe soția lui Caloian. Pe de altă parte, cronicarul bizantin Georgios Akropolites  notează că țarul bulgar și-ar fi confecționat o cupă din craniul lui Balduin, după cum procedase  cu împăratul bizantin Nichifor I,  cu aproape 400 de ani înainte, hanul protobulgar Krum. Oricum s-ar fi petrecut lucrurile, Ioniţă Caloian (care primise coroana regală de la Papa Inocenţiu al III-lea, i-a raportat suveranului pontif că Balduin a murit în închisoare. În prezent, un turn din forăreaţa  Tsarevets  din capitala de atunci a Bulgariei, Veliko Tarnovo , poartă denumirea de “Turnul lui Balduin”, presupunându-se că ar fi vorba de turnul în care Balduin ar fi fost întemniţat.
• 1457: La Orbic, in ţinutul Neamţului,  Ştefan cel Mare il invinge pe  domnitorul Petru, dupa care merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toți de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și “toată țara” proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinților și strămoșilor acestuia.
  
• 1574: are loc lupta de la Jiliște, unde Ioan Vodă cel Cumplit al Moldovei zdrobeşte oastea turco-munteană care urma să-l instaleze domn pe Petru Şchiopul. Intrigile domnului Munteniei Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) la Poartă, care urmărea înscăunarea pe tronul Moldovei a fratelui său, Petru Şchiopul, susţinute cu daruri bogate (100 000 galbeni) marelui vizir Mehmed Sokollu au înrăutăţit relaţiile sultanului Selim II-lea cu Ioan-Vodă al Moldovei. Sultanul cere principelui Transilvaniei şi paşei de Buda să împiedice refugierea domnului Moldovei pe teritoriul lor şi pregăteşte schimbarea chiar şi forţată a domniei în Moldova. Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei, nu ascultă se sfatul boierilor şi se pregăteşte de luptă cu turcii. Domnitorul moldav cere ajutorul regelui Uniunii polono-lituaniene, Henric de Valois (1573-1574) şi viitorului rege Henric al III-lea al Franţei (1574-1589) dar este refuzat de ambii. Singurul sprijin Ioan-Vodă l-a obţinut din partea a 1 200 de cazaci polonezi, conduşi de hatmanul Sviercevski. Domnul Moldovei dispunea de 20 000 pe pedestraşi, 10 000 de călăraşi (călăreţi) şi de 110 guri de foc, din care 80 tunuri de mare calibru. Gruparea turcă era formată din 40 000 - 50 000 otomani ai beiului de Silistra şi din ostaşi din Muntenia. Armata a urmat cursul Bucureşti - Rîmnicu-Sărat - Milcov (hotarul cu Moldova) şi şi-a instalat tabăra la Focşani, pe malul Rîmnei, afluent al Putnei, lîngă Jilişte. Ioan Vodă a înaintat pe direcţia Iaşi - Vaslui - Bîrlad - Tecuci - Focşani. Avangarda oştii sale în frunte cu vornicul Ţării de Jos, Dumbravă şi a lui Sviercevski, cam 5 000 -6 000 călăreţi, a biruit în seara zilei de 23 aprilie 1574 straja munteană, lîngă tabăra otomană. Ioan-Vodă atacă masiv în dimineaţa zilei de 24 aprilie, iar surprindere atacului fiind atît de mare încăt a urmat un mare măcel. Domnul Munteniei Alexandru II-lea era să-şi piardă capul, iar fratele său Petru Şchiopul, s-a refugiat în cetatea otomană a Brăilei. La tronul Munteniei a fost înscăunat Vintilă, cu ajutorul moldovenilor vornicului Dumbravă, dar după 4 zile acesta a fost surprins de ostaşii lui Alexandru şi decapitat. Turcii urmau să vină cu noi întăriri de peste 60 000 de oameni. 
  
• 
  
  

·         1758: Rinocerul Clara, care timp de 17 ani a făcut turul Europei, moare la Londra. Acesta este primul rinocer care a făcut demonstrații în captivitate.

·         1828: Lexicograful și publicistul american Noah Webster și-a însușit drepturile de autor ale primei ediții a dicționarului care-i poartă numele.

·         La 14 aprilie 1828, stil vechi (26 aprilie 1828, stil nou) începe Războiul ruso-turc 1828-1829. Trupele Rusiei ţariste trec Prutul şi în cîteva zile ocupă Moldova şi Valahia. În locul domnilor celor două principate, care se retrăseseră, se instituie o administraţie militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit preşedinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei şi Valahiei). Războiul a durat pînă la 2 septembrie 1829, stil vechi (14 septembrie, stil nou).

·         La 14 aprilie 1839 stil nou (2 aprilie 1839, stil vechi), apare la Iaşi, Moldova, sub conducerea lui Gheorghe Asachi, periodicul Foaie sătească a Principatului Moldovei. Periodicul conţinea suplimente consacrate agriculturii, industriei şi negoţului. Foia sătească a Principatului Moldovei a apărut pînă la 6 iulie 1851.

·         1849: Kossuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenția habsburgică și țaristă duce la înăbușirea în sânge a revoluției declanșate la 15 martie 1848.

·         1865: Abraham Lincoln este împușcat de John Wilkes Booth; a decedat a doua zi.

·         1879: Agenția diplomatică a României la Belgrad este ridicată la rangul de legație.

·         La 14 aprilie 1884 apare la Sibiu, Transilvania, ziarul politic şi cultural Tribuna, condus între 1884 şi 1886 de Ioan Slavici. Ziarul Tribuna va apărea pînă pe 16 aprilie 1903.

·         1891: A fost semnat Acordul de la Madrid în problema Convenției internaționale de combatere a mărcilor false privind proveniența mărfurilor.

·         1912: Vasul de pasageri RMS Titanic lovește un iceberg în Atlanticul de Nord la ora 11:40 pm (se va scufunda în dimineața zilei de 15 aprilie).

·         1916: Bulgaria adoptă calendarul gregorian.

·         La 14 aprilie 1921 în România se înfiinţează institutul de seruri şi vaccinuri Dr.I.Cantacuzino.

·         1924: Se înființează, la București, Asociația Românească pentru Liga Națiunilor.

·         1927 - Volvo OV4, cunoscut sub denumirea populară Jakob, primul automobil produs de constructorul suedez iese de pe liniile de asamblare ale uzinei din Hisingen în Gothenburg. Acest prim automobil era inspirat de industria americană şi nu de cea europeană având un şasiu puternic şi suspensii pe foi. Era propulsat de un motor în patru cilindri, dezvoltând 28 CP la 2.000 rpm. Viteza maximă pe care o putea atinge era de 90 km/h şi avea o viteză "de croazieră" de 60 km/h, aşa cum recomanda constructorul. Era disponibil în două versiuni de caroserie, cea decapotabilă care costa 4.800 de coroane suedeze şi cea acoperită cu un preţ de 5.800 de coroane. În primul an livrările au mers însă foarte încet, doar 297 de exemplare fiind oferit, şi nu pentru că lipsea cererea, ci pentru că meticuloşii suedezi treceau maşina prin foarte multe controale şi teste până a o oferi clienţilor. Încă de pe atunci modelele mărcii şi-au căpătat un renume pentru calitatea impecabilă a asamblării. Fondatorii Volvo au fost Assar Gabrielsson şi Gustaf Larson, primul fiind licenţiat în economie, iar al doilea era de profesie inginer. Cei doi s-au întâlnit însă în cadrul companiei SKF, specializată în producerea rulmenţilor. Larson mai lucrase în Anglia la Morris acolo unde contribuise în cadrul departamentului de proiectare a motoarelor. Animaţi de ambiţia lui Gustaf cei doi au hotărât să treacă în industria momentului, cea automobilistică şi în 1926 schiţele erau pregătite, urmând doar ca Gabrielsson să facă rost de finanţare. SKF a fost interesată de proiect şi astfel a luat naştere compania Volvo AB (numele fiind oarecum inspirat de rulmenţi, însemnând în latină "mă rotesc", într-o traducere grosolană. Volvo a profitat foarte mult de al Doilea Război Mondial, din cauza neutralităţii Suediei, uzinele sale au mers la foc continuu fără a întâmpina distrugeri, asigurând necesarul de automobile atât în Scandinavia cât şi în Europa continentală. Ulterior producţia s-a extins şi în industria vehiculelor de mare tonaj şi cea aeronautică. Volvo Personvagnar AB, adică divizia de maşini, a fost cumpărată de Ford Motor Company înn 1998 pentru 6,45 miliarde de dolari, iar pe 28 Martie 2010, americanii au anunţat că Volvo a fost cedat chinezilor de la Geely pentru 1,8 miliarde de dolari, Afacerea se va încheia în trimestrul al treilea al acestui an.

·         1931: Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei a fost nevoit să abdice și să fugă din țară. Spania s-a proclamat, pentru a doua oară, republică.

·         La 14 aprilie 1932 este adoptată legea pentru organizarea bibliotecilor şi muzeelor publice din România, care prevedea înfiinţarea acestora în fiecare municipiu, comună urbană şi rurală.

·         La 14 aprilie 1933 este adoptată legea privind crearea Fundaţiilor culturale regale ale României care cuprindea toate fundaţiile existente.

·         1935: Are loc Duminica Neagră în cadrul Dust Bowl din SUA, numită astfel din cauza norilor de praf întunecați care au acoperit lumina soarelui, cea mai puternică furtună de praf din istorie.

·         1956: HCM nr. 623 dădea dreptul de a se întoarce în localitățile de origine tuturor persoanelor strămutate, redându-le casele și terenurile posedate anterior.

·         1958: Satelitul sovietic Sputnik 2 cade de pe orbită, după o misiune cu o durată de 162 de zile.

·         1986: Ronald Reagan ordonă lansarea de atacuri aeriene împotriva Libiei, care vor duce la decesul a 60 de oameni, ca răspuns la atacul terorist din 5 aprilie din Berlinul de Vest, când doi soldați americani au fost uciși.

·         2000: Președintele rus, Vladimir Putin, începe o vizită la Londra, unde se întâlnește cu premierul Tony Blair și cu regina Elisabeta a II-a, aceasta fiind prima ieșire în Occident de la alegerea sa.

·         2000: Căderea bursei newyorkeze de pe Wall Street, fenomen care va provoca scăderi îngrijorătoare și în lanț ale burselor din întreaga lume

·         2010: Vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda a erupt, formând un nor de cenușă care a cuprins întregul continent European

Nașteri

·         1578: Filip al III-lea al Spaniei (d. 1621)

·         1629: Christiaan Huygens, matematician, fizician neerlandez (d. 1695). Christiaan Huygens (n. 14 aprilie 1629 – d. 8 iulie 1695) a fost un matematician, astronom și fizician olandez. S-a născut în Haga, fiind fiul lui Constantijn Huygens. A studiat dreptul și matematica la Universitatea din Leyda și la College van Oranje din Breda, iar apoi interesul i s-a orientat către științe. În general, istoricii consideră că a fost savantul cu care a început revoluția științifică. în 1655 a descoperit satelitul Titan, primul satelit cunoscut al planetei Saturn.

·         1741: Împăratul Momozono al Japoniei (d. 1762)

·         1803: Friedrich von Amerling, pictor austriac (d. 1887)

·         1818: Maria de Saxa-Altenburg (d. 1909)

·         1857: Prințesa Beatrice a Regatului Unit, fiica cea mică a reginei Victoria (d. 1944)

·         1868: Oscar Obedeanu, artist plastic român

·         1868: Peter Behrens, arhitect și designer german (d. 1940)

·         1885: Iuliu Hațieganu, medic român (d. 1959). Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885, Dârja, Cluj – d. 4 septembrie 1959, Cluj) a fost un medic internist român recunoscut în mod special pentru cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă școală de medicină internă. Astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj îi poartă numele. A fost membru al Academiei Române și fratele politicianului Emil Hațieganu.

·         1886: Ernst Robert Curtius, critic literar (d. 1956)

·         1886: Árpád Tóth, poet maghiar (d. 1928)

·         1895: Ionel Nicolae Romanescu, aviator român (d. 1918)

·         1904 - S-a născut Sir John Gielgud, actor şi regizor britanic. A interpretat personaje de referinţă în piese de teatru (“Henric al V-lea”, “Hamlet”) şi în filme (“Iulius Cezar”, “Crima din Orient Expres”, “Ghandi”) (m.21.05.2000).

·         1912: Robert Doisneau, fotograf francez (d. 1994)

·         1921: Thomas Schelling, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru economie (2004)

·         1924: George Munteanu, critic și istoric literar român (d. 2001)

·         1925 - S-a născut actorul american Rod Steiger, laureat al premiului Oscar pentru rolul şerifului din ”În arşiţa nopţii” (”Ziua cea mai lungă”, ”Lucky Luciano”, ”Doctor Jivago”, ”Columbo”) (m.09.07.2002).

·         1929 - S-a născut Chadli Bendjedid, om politic algerian, preşedinte al statului între anii 1979-1992, fost secretar general al Frontului de Eliberare Naţională.

·         1929: Octav Pancu-Iași, scriitor, publicist și scenarist român (d. 1975)

·         1933: Mircea Iva, regizor român

·         1933 - S-a născut Buddy (Wayne) Knox, cântăreţ şi compozitor american (Jimmy Bowen & The Rhythm Orchid).

·         1934: Cornelia Velcescu, sculptoriță româncă, stabilită în străinătate

·         1935: S-a nascut  scriitorul elvetian  Erich von Däniken,  autorul best-sellerului  mondial “Amintiri despre viitor” (Enigme nedezlegate ale trecutului)in care se pun intrebari legate de  monumente și obiecte care nu se încadrează în cronologia și istoria clasică, neputând fi  concepute  nici cu mijloacele moderne de astăzi. Existența și crearea lor este atribuită de autor extratereștrilor care ar fi vizitat Pământul in timpul istoriei sale indepartate.

·         1935 - S-a născut Loretta Lynn (Loretta Webb), cântăreţă country americană.

·         1942: Valentin Lebedev, cosmonaut rus

·         1942: Constantin Tudor, politician român

·         1942 - S-a născut Tony Burrows, vocalist, compozitor şi producător britanic (Ivy League, Flowerpot Men, White Plains, Pipkins, Edison Lighthouse).

·         1943 - S-a născut actriţa Rodica Mandache (teatru: ”Visul unei nopţi de iarnă”, ”Vorbeşte-mi ca ploaia şi lasă-mă să te ascult”).

·         1945 - S-a născut Ritchie Blackmore, chitarist şi compozitor britanic (Outlaws, Deep Purple, Rainbow).

·         1946 - S-a născut Patrick Fairley, basist şi chitarist britanic (The Marmalade).

·         1948 - S-a născut Larry Ferguson, clăpar britanic (Hot Chocolate).

·         1949 - S-a născut June Millington, vocalistă, chitaristă şi compozitoare americană (Fanny).

·         1949 - S-a născut Sonja Kristina, vocalistă, chitaristă, pianistă şi compozitoare britanică (Curved Air).

·         1950: Daniela Crăsnaru, poetă româncă

·         1951: Aurel Nechita, politician român

·         1952 - S-a născut Jerry Knight, basist, vocalist şi clăpar american (Raydio, Bill Withers).

·         1975: Gabriel Trifu, jucător român de tenis

Decese

·         1578: James Hepburn, al 4-lea conte Bothwell, soțul Mariei Stuart, regină a Scoției

·         1682: Avvakum, preot și scriitor rus (n. 1621)

·         1759: Georg Friedrich Händel, compozitor, organist și violonist german (n. 1685). Georg Friedrich Händel (n. 23 februarie 1685, Halle/Saale – d. 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor germano-englez. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie.

·         1848: Haceatur Abovian, scriitor armean (n. 1805)

·         1865 - A fost asasinat Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al SUA (1860-1865), militant pentru desfiinţarea sclaviei (n.12.02.1809).

·         1910: Mihail Vrubel, pictor rus (n. 1856)

·         1912: Henri Brisson, prim-ministru francez (n. 1835)

·         1917 - A murit Lejzer Ludwik Zamenhof, supranumit ”Doktoro Esperanto”, medic şi lingvist polonez. Este recunoscut drept creatorul limbii esperanto, limbă artificială, bazată pe o gramatică schematizată şi pe un vocabular împrumutat din cele mai răspîndite limbi europene, inventată cu scopul de a deveni limbă internaţională. În 1887, a publicat (în limba rusă), sub numele de Doktoro Esperanto, volumul ”Limba internaţională. Prefaţă şi manual complet” (n.15.12.1859).

·         1930 - S-a sinucis Vladimir Vladimirovici Maiakovski, poet şi dramaturg rus (“Ploşniţa”, “Baia de abur”) (n.19.07.1893).

·         1935: Amalie Emmy Noether, matematician german (n. 1882)

·         1943: Iakov Djugașvili, soldat sovietic, fiul cel mare al lui Iosif Stalin (n. 1907)

·         1950: Ramana Maharshi, filosof indian (n. 1879)

·         1983: A decedat muzicianul englez Pete Farndon, (The Pretenders) (n. 1952)

·         1986: Moare  scriitoarea franceza Simone de Beauvoir. Nascuta  la 9 ianuarie 1908, Simone de Beauvoir  a fost o eseistă, scriitoare (Premiul Goncourt 1954), și în același timp o figură de marcă a existențialismului și a feminismului în Franța si o militantă a mișcării intelectuale contestatare de după război. Printre cele mai cunoscute dintre romanele sale se numara: “L’Invitée” (1943), “Le sang des autres”,(1945) “Tous les hommes sont mortels” (1946) “Les Mandarins”, (1954), premiul Goncourt. Iata cateva  citate din  cugetarile  sale :

·     Sclavul care se supune, a ales să se supună.

·     Tineretul nu-i iubește pe învinși.

·     Pentru a lăsa o urmă pe lume, trebuie să fii solitar.

·     Nu murim din cauză că ne-am născut, nici pentru că ne-am trăit viața, nici de bătrânețe. Murim de ceva anume.

·     Ceea ce e scandalos într-un scandal, e faptul că ne obișnuim cu el.

·     Umanitatea preferă viața, rațiunilor de a trăi.

·         2009: Maurice Druon, scriitor francez (n. 1918). Maurice Druon a fost membru al Academiei Franceze și membru de onoare al Academiei Române din 1996. A fost laureat al prestigiosului Prix Goncourt în 1948 pentru romanul Les grandes familles, tradus în română sub titlul de Marile familii.Un alt mare roman istoric al sau a fost “Regii blestemati”, tradus de asemenea in limba romana.

·         2012: A decedat marele istoric român Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, București) , membru corespondent (din 1999) al Academiei Române. În anul 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române. A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” si fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972. A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare. Este cunoscut ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român,”

·         2014: A decedat bateristul cubano-american Armando Peraza, membru al renumitului grup Santana.(n.. 1924).

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ier Pahomie de la Gledina, episcopul Romanului; Sf Ier Martin Mărturisitorul, episcopul Romei; Sf Mc Tomaida. Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1671-1724) a fost stareț al Mănăstirii Neamț, devenind apoi episcop al Romanului între 1704-1714. S-a retras din scaunul episcopal întemeind Schitul Pocrov (Acoperământul Maicii Domnului). Apoi a pribegit prin Transilvania și în cele din urmă a ajuns la Pecerskaia Lavra din Kiev. În anul 2007 a fost proslăvit de Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea sa făcându-se pe 14 aprilie.

·         În calendarul romano-catolic: Ss. Tiburțiu, Valerian și Maxim, martiri

·         În calendarul greco-catolic: Ss. Aristarh, Pudes, Trofim, apostoli dintre cei 70 († secolul I)

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Aprilie

Sf Ier Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; Sf Ier Martin Mărturisitorul, episcopul Romei; Sf Mc Tomaida

Sf Ier Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului

Acest cuvios Pahomie, episcop al Romanului, ctitorul schitului Pocrov, era de loc din Transilvania, din ţinutul Bistriţei (1). S-a născut la 1674 în satul Gledin şi a primit la botez numele de Petru. Părinţii lui, „popa Iftimie şi Ana” Pencu, duceau viaţă grea, muncind cot la cot cu sătenii, ca mai toţi preoţii români ortodocşi de peste munţi, din vremea aceea. 

Crescut în frica de Dumnezeu, tânărul Petru a ajuns să fie cu adevărat „iubitoriu de Hristos” şi, câştigând „fierbinte şi înfocată dragoste către Dumnezeu” şi „voind după Evanghelie a vieţui” - cum este scris în pomelnicul schitului Pocrov -, „a lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi celelalte” şi, trecând munţii, a ajuns la mănăstirea Neamţu.

Se ştie că, în jurul anului 1700, un mare număr de români transilvăneni au venit în Moldova, din pricina prigonirilor religioase pornite de habsburgi şi a asupririlor de tot felul. Şi nu puţini au fost tinerii chemaţi de viaţa duhovnicească şi de lumina cărţii din mănăstirile moldovene. De aceea la Neamţu erau atunci mulţi călugări veniţi din Ardeal.

După ce a trecut pe la mănăstirea Durău, pe tânărul Petru l-au adus aici, în anul 1694, rudeniile sale, ieromonahii Dosoftei, Sofronie, Mardarie, Iosif şi Lazăr, dintre care unii erau „nemţeni” mai vechi, alţii mai noi. A petrecut în chinoviile Neamţului ca frate, după rânduială, „supunându-se poruncilor igumenului şi ale fraţilor şi nevoindu-se întru toate”. În anul 1697, când avea vârsta de 23 de ani, s-a învrednicit de îngerescul chip de monah, primind numele de Pahomie.

Nu mult după aceasta, liniştea părinţilor de la mănăstirea Neamţu a fost tulburată. Erau atunci - la cumpăna dintre veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea - „cumplite vremi, care cei ce citesc istoriile ştiu” (2), că se pornise război între turci şi creştinii din Liga Sfântă. Deoarece leşii, în 1697, au pus stăpânire pe cetatea Neamţului, soborul a plecat în bejenie cu icoana făcătoare de minuni a Preacuratei şi cu alte odoare, aşezându-se la Strâmba, un schit al mănăstirii Neamţu, din părţile Tutovei. Monahului Pahomie i s-a rânduit aici ascultarea de paraclisier.

Când vîltoarea războiului s-a stins şi „s-au făcut pace între turci şi între nemţi şi leşi, şi au dat turcii cetatea Cameniţei iarăşi înapoi „leşilor”, când „umbla valeatul 7208 (1700)”, cum spune însuşi Cuviosul Pahomie într-o însemnare, atunci soborul s-a întors la mănăstirea Neamţu”. Aici Pahomie a slujit, mai departe, ca paraclisier. Însă nu după mult timp, pentru râvna lui duhovnicească, a fost hirotonit preot, „ca un vrednic de această treaptă”. Şi, pentru că era şi bun gospodar, „iscusit în iconomii”, râvnitor şi cu adâncă evlavie, soborul l-a rânduit „clisiarh mare, toate ale bisericii încredinţându-i-se”. Şi măcar că aceasta era o slujbă grea, Cuviosul Ieromonah Pahomie nu şi-a risipit viaţa duhovnicească, ba, dimpotrivă, „din treaptă în treaptă ridicându-se, au început şi mai cu osârdie a se nevoi, din putere în putere, sporind întru faptele bune, dupre psalmistul, chip şi pildă făcându-se tuturor”. Şi încă, aici, la vechea şi vestita vatră de cultură bisericească a mănăstirii Neamţu, Pahomie şi-a agonisit, cu râvnă şi cu dragoste de lumină, bogată şi temeinică învăţătură de carte.

Iar când părintele egumen Ioan, la anul 1702, a fost chemat către Domnul, Ieromonahul Pahomie, care nu avea nici 30 de ani, „fără de voie, au fost silit de sobor a primi ocârmuirea a toatei monastiri, căci igumen l-au pus”. Şi a păstorit el cu vrednicie obştea de la Neamţu, ţinându-se cu străşnicie de rânduielile pentru monahi ale Sfinţilor Părinţi. Iar în ogorul sufletului său cu mai multă râvnă lucra şi mai cu osârdie „întindea nevoinţele sale”.

Ci, în anul mântuirii 1704, cursul vieţii râvnitorului ostaş al Duhului a apucat pe alt făgaş. Că, auzind de lucrarea cea ziditoare de suflete a Sfântului Dimitrie al Rostovului, Cuviosul Pahomie, cel „înfocat cu dragostea dumnezeiască, mai mult învăpăindu-se cu dorul cel dumnezeiesc”, a părăsit egumenia şi, lăsând toate, s-a dus să-l întâlnească pe acest sfânt „învăţător de schivnicie” şi mare cărturar. Aşteptările nu i-au fost zadarnice, căci, precum au auzit, au văzut; şi precum au dorit, au câştigat (3). A stat Cuviosul Pahomie multe zile în preajma Sfântului Dimitrie, pe care-l socotea părintele său sufletesc, bucurându-se de blagoslovenie şi de mult folos duhovnicesc, după cum însuşi mărturiseşte: „Am fost multe zile cu sfinţia sa la mas, ascultându-i învăţătura sfântă”. Şi pe cartea primită în dar de la Sfântul Dimitrie al Rostovului, Rostul de aur, monahul moldovean a însemnat: „Şi m-au întrebat: „Ce doreşte inima ta?”. Şi i-am spus că doreşte să petreacă viaţă cu tăcere în pustie. Şi m-au blagoslovit din toată inima şi mi-au zis: „Domnul să fie cu tine. Să împlă dorul tău”.

În 1706, Cuviosul Pahomie era la Kiev. Venise aici să se închine sfintelor moaşte din Lavra Pecerska, dar şi pentru faima şcolii înfiinţate cu mai bine de o jumătate de veac înainte de către învăţatul mitropolit român, Petru Movilă. Pentru bogata lui activitate de renaştere bisericească şi culturală a Ortodoxiei din Ucraina şi din Bielorusia, acesta a fost socotit „un mare dar duhovnicesc făcut de poporul român” Bisericii de acolo şi chiar Ortodoxiei întregi. Iubitorul de carte, cuviosul Pahomie, mult îşi va fi îmbogăţit inima şi mintea în această vatră de învăţătura şi duhovnicie ortodoxă, întemeiată de mitropolitul român din familia domnitoare a Movileştilor. Pe lângă numeroase tipărituri şi manuscrise - unele rare, printre care şi manuscrisul Rostul de aur al Sfântului Dimitrie însuşi -, Cuviosul Pahomie a adus în ţară Vieţile Sfinţilor a lui Dosoftei, carte achiziţionată la Pecerska, de la un oarecare Constantin, cum însuşi însemnează pe o filă.

În 1706, Cuviosul Pahomie, „după ce au dobândit mult folos sufletesc”, arată pomelnicul cel mare al schitului Pocrov, „s-au înapoiat iarăşi la metania sa în Sfânta Mănăstire Neamţu”. Întorcându-se aici, Pahomie n-a mai primit să fie egumen, ci a rugat soborul „să-l lase să se liniştească la linişte, în pustie”, cum îi era dorinţa. Părinţii, fără sfatul cărora n-a voit să facă pasul acesta, l-au înţeles : „învoindu-se, soborul l-au lăsatu”. Iar osârduitorul, scăpând de grijile cele din afară, a început să-şi caute loc pentru linişte duhovnicească. Acest loc l-a găsit într-o pădure deasă, la poalele muntelui Chiriacu, cale de un ceas de la mănăstirea Neamţu, o adevărată „gură de rai”, cum nu se putea mai potrivită pentru nişte nevoitori întru cele duhovniceşti. Şi s-a aşezat acolo împreună cu câţiva ucenici, iubitori de linişte, care „îi râvnea vieţii lui cei îmbunătăţite”: Sofronie, Macarie (care ca schimonah s-a numit Mardarie), Lazăr şi Ioanichie.

Ridicarea câtorva chilii şi tăierea unei părţi din codru, ca să aibă loc deschis pentru grădină, livadă şi prisacă, s-a făcut cu mare osteneală, că era lucru de început. Aşa, fericitul Pahomie, arată pomelnicul Pocrovului, a început „a se nevoi îndoit”, pe de o parte străduindu-se să dezrădăcineze din suflet patimile care se ridicau împotriva duhului, sădind fapte bune, iar pe de altă parte, „vrând a-şi osteni trupul şi a-l face rob duhului, tăia copacii cei neroditori şi în locul lor rodea pomi roditori” (4).

Din Rostul de aur, care este o culegere de „frumoase învăţături năravnice (4 bis) din Pateric”, cum arată o însemnare mai târzie pe acest manuscris, el „culegea cuvinte mântuitoare de suflet şi povăţuitoare către cărarea cea îngustă pe care o căuta fericitul întru pomenire cuviosul Pahomie; pentru el era cel mai mare izvor de apă vie cu care îşi adăpa sufletul în toate zilele, în coliba sa cea pustnicească de munte, unde mai târziu a întemeiat schitul de azi” (5). 

Viaţa îmbunătăţită şi strădaniile sale neostoite n-au rămas însă necunoscute, căci vestea despre ele s-a răspândit prin toată ţara Moldovei. Dar „nu mult s-a îndulcit el de această viaţă iubită lui în pustie” (6). Cursul vieţii avea să se schimbe din nou, după rânduiala lui Dumnezeu. Câţiva sfetnici de-ai lui Antioh Cantemir (1705-1706, a doua domnie), după ce-şi îndepliniseră nişte însărcinări domneşti, umblând prin partea locului după vânat, au nimerit la sihăstria lui Pahomie. Şi, rămânând noaptea la schimnic, „atât din vorba bărbatului, cum şi din petrecerea lui şi din obiceiul cel bun, foarte s-au folosit şi s-au bucurat”. Apoi, după ce au primit blagoslovenie s-au îndreptat, după cum i-a îndrumat cuviosul, într-o anumită parte a pădurii, unde au aflat vânat mult, „de care vânând s-au întors cu plin întru ale sale”.

Nu mult după aceea a murit episcopul Lavrentie de la Roman. Fiind nevoie să se găsească „un bărbat vrednic de acea treaptă, spre primirea scaunului şi a bisericescului jug”, s-au adunat, din poruncă domnească, mitropolitul, episcopii şi egumenii mănăstirilor. Şi la acel sobor, boierii care nimeriseră la sihăstria lui Pahomie şi se minunaseră de viaţa lui au vorbit cu căldură domnitorului Mihail Racoviţă, cerând ca, în scaunul Romanului, să fie ales Pahomie nemţeanul, „liniştitoriul de supt muntele Chiriacul”. Iar domnul şi soborul s-au învoit, măcar că era tradiţia ca în scaunul de la Roman să fie aşezat episcopul de la Rădăuţi. Şi a fost adus Cuviosul din sihăstria lui şi, fără să-i fie voia, l-au ales episcop la 18 decembrie 1706. Urmaşii au socotit că „Însuşi Domnul Dumnezeu nu l-au lăsat ca să şază el ca sub obroc, în acea pustietate, ci au voit a-i încredinţa lui păstoria oilor sale celor cuvântătoare, ca unui prea vrednic” (7).

Ca episcop, de la început, a fost aproape de păstoriţii săi, „pe cei săraci miluind, pre cei scârbiţi mângâindu-i şi tuturor ajutându-le, dupre cât îi era prin putinţa”. La numai trei zile după hirotonie, a întărit şi a înnoit aşezământul „breslei mieilor”, în care intrau săracii din Roman, pe care Ştefan Vodă cel Mare îi pusese sub oblăduirea episcopiei.

Deşi era iubitor de isihie, de rugăciune şi de carte, Episcopul Pahomie, bun gospodar şi chivernisitor, s-a îngrijit şi de nevoile materiale ale eparhiei sale. Astfel el s-a străduit să redobândească unele drepturi mai vechi ale ei sau să capete altele noi de la domnitorii care îl preţuiau şi care ştiau că părintele episcop „are multe cheltuieli venind cu trebile sfintei episcopii şi cu ale ţării, la Iaşi, după obicei”.

Iar la judecăţi şi pricini, cu dreaptă cumpănă măsura, „cum scrie sfânta pravilă”, când judeca pe cei din „clirosul bisericii” ori breslele de prin târguri.

Mănăstirii sale de metanie i-a purtat o grijă deosebită. „Cu mare cheltuială şi la vremile cele cumplite, precum Dumnezeu ştie”, cum însuşi spune în testamentul său, a refăcut acoperişul bisericii şi al clopotniţei şi a înzestrat-o cu o catapeteasmă nouă, cu străni şi jilţuri. Şi acestea, în vremuri de mare tulburare, căci se arata în pomelnicul Pocrovului: „Ce nu ar fi făcut şi cu câte nu ar fi ajutorat-o întru alte vremi mai uşoare? De aicea poate socoti oricine câtă dragoste avea spre soborul metaniei sale” (8). Încă şi alte sfinte lăcaşuri din Moldova şi chiar din Transilvania s-au bucurat de ajutorul Cuviosului Episcop Pahomie.

Iubind în chip deosebit învăţătura, el şi-a agonisit multe cărţi de slujbă sau de zidire sufletească, manuscrise sau tipărituri mai vechi, cumpărate sau primite în dar de la diferiţi ierarhi. În dorinţa ca aceste cărţi să fie de folos şi altora, el le-a dăruit unor biserici sau obşti monahale, îndeosebi mănăstirii Neamţu şi mai ales sihăstriei sale din muntele Chiriacu. Pe filele unora dintre ele, cuviosul episcop şi-a aşternut multe din gândurile sale. În Cheia înţelesului de la Bucureşti (1678) aflăm, de pildă, însemnarea: „Citeşte cuvintele cu minte deşteaptă şi cu candela şi vei pricepe tainele lui Dumnezeu toate. Lasă-te de toate relele!”. Iar la sfârşitul predosloviei, episcopul scrie aceste simţite cuvinte: „Dumnezeu ce a zis să lumineze lumina adică pe întuneric, Acela a descoperit aceste sfinte scripturi neamului nostru, cela ce şedea întru întunericul neştiinţei şi în umbra legii şi a nepriceperii, iar acum a strălucit soarele dreptăţii credinţei celei bune. Dau laudă lui Dumnezeu, dau numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Tot neamul nostru românesc, toată (suflarea) să-L laude pe Domnul Iisus Hristos” (9).

Şi aşa, în acel zbuciumat început de veac - în timpul păstoriei lui s-au perindat pe scaunul Moldovei cinci domnitori -, alesul Domnului a împlinit, cu toată osârdia, slujirea arhierească încredinţată lui. Dar, după şapte ani şi trei luni de păstorire, la 1 martie 1714, Episcopul Pahomie a depus cârja, retrăgându-se din scaunul vlădicesc. „M-am prostitu de bună voie, a spus el atunci, socotind că trece lumea şi toate ale lumii ca umbra” (10). Gândul de a ajunge „la dorita sa linişte lângă muntele Chiriacul”, l-a avut tot timpul păstoririi, dar, spune cronicarul lui, „aceasta cu înţelepciune o au făcut”, că „în vremile cele cumplite el nu şi-au lăsat eparhia, ca un fricos şi mic la suflet, ci în vreme de pace... văzând şi ţara uşurată de greutăţile ce o cuprinsese”.

Voievodul şi boierii nu se împăcau cu gândul de a fi părăsiţi de un asemenea episcop şi voiau să-l oprească, dar Cuviosul a rămas nestrămutat în hotărârea lui.

După ce a ieşit din episcopie, a venit la Neamţu, unde a stat numai patru zile, după care s-a dus la sihăstria sa de lângă muntele Chiriacu. Şi îndată, cu sprijinul ucenicilor, s-a apucat de zidirea sfântului locaş al bisericii pe care l-au urzit în 14 aprilie şi l-au săvârşit, „cu ajutorul lui Dumnezeu... cu multe rugăciuni şi lacrimi şi cu mare osârdie şi cu multe osteneli”, alegându-i ca hram Acoperământul (Pocrovul) Maicii Domnului, care se sărbătoreşte la 1 octombrie. Pomelnicul triptic de la Pocrov, de mare însemnătate pentru istoria monahismului de pe acele meleaguri, cuprinde şi o rugăciune de o deosebită frumuseţe, pe care Pahomie „însuşi o au scris la urzirea bisericii”: „Doamne Iisuse Hristoase, păzeşte această sfântă biserică supt aripile milii şi sfinţiii Tale, în viaci neclătită, nestricată, nearsă, nerisipită. Şi o izbăveşte de tot omul rău şi de toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti, cei văzuţi şi cei nevăzuţi, şi de diavoli şi de toţi demonii şi de toate lucrurile şi primejdiile satanei, şi de tot răul. Aşişderea şi pre noi smeriţii şi pre toţi fraţii carii petrec acum şi carii vor petrece şi de acum înainte până în sfârşit şi pe toţi ne izbăveşte de toate care scriu mai sus. Şi ascultă, Doamne, şi primeşte rugăciunile noastre ale tuturor. Şi trimite oameni carii plac Sfinţii Tale, la acest sfânt loc: buni, smeriţi, învăţaţi, credincioşi. Şi trimite, Doamne Iisuse Hristoase, la acest sfânt loc tot şi deplin bişug sufletesc şi trupesc şi ne izbăveşte de toate neputinţele şi boalele sufleteşti şi trupeşti şi ne dăruieşte, Milostive, pocăinţă cu lacrimi, cu viaţă (neprihănită) până întru adânci bătrâneţe să slujim Sfinţiri Tale”. Din rugăciunea aceasta se vede, cum scrie autorul pomelnicului, „înfocată dragostea lui ce avea către Dumnezeu şi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, încă şi smerita cugetare” (11).

Măcar că era fiu al mănăstirii Neamţu, Episcopul Pahomie a ţinut ca schitul său să aibă deplină neatârnare faţă de marea aşezare, ceea ce a şi dobândit, printr-un hrisov domnesc, din 1714, întărit şi de o carte din 1715, a patriarhului Samuil al Alexandriei, aflat atunci la Iaşi. Că voia cuviosul ca viaţa sihăstrească a obştii lui să nu fie tulburată de nimeni.

Cu dreaptă socoteală s-a îngrijit ca vieţuitorii schitului să aibă cele de trebuinţă, traiului, dar cu osebire să nu fie lipsiţi de hrana sufletească. De aceea cărţilor dăruite când era episcop le-a mai adăugat multe altele. Unele au fost aduse de la Bucureşti. Iubitor de carte cum a fost, el a întocmit şi liste care cuprindeau manuscrise şi „cărţi tiparnice” : „Izvor de cărţi câte au să se ştie”, sau „Izvor de zestre(a) Pocrov(ului)”. Dumnezeieştile şi sfintele liturghii, tipărită de Antim Ivireanul în 1713 - Liturghia românească - precum spune Pahomie - îi fusese dăruită de însuşi sfinţitul mitropolit. Cuviosul ţinea ca cititul cărţilor să fie una din îndeletnicirile pustnicilor de la Pocrov. Dăruindu-le Cheia înţelesului, îşi arată dorinţa „să hie la cetit părinţilor (care) s-or afla trăitori acolo de folos sufletelor”. El ştia ce înseamnă această hrană duhovnicească şi nu înceta s-o spună: „O, mila Ta, Doamne, mare este! - însemna el pe Viaţa lui Ioasaf şi Varlaam -; minunată cartea aceasta este plină toată de învăţăturile sfinte”. De aceea a dat o mare atenţie şi muncii de traducere şi de copiere a cărţilor de zidire sufletească. Lavsaiconul lui Heraclid de Capadocia (vieţi de pustnici) ar fi fost tradus în Moldova de către Episcopul Pahomie al Romanului (12). Au existat mai mulţi copişti, vieţuitori la Pocrov, - unii neştiuţi cu numele - care s-au ostenit cu „prescrierea” cărţilor de folos duhovnicesc.

Dar Cuviosului Pahomie nu i-a fost dat să se bucure prea mult de linişte. Către sfârşitul anului 1716 s-au iscat iar tulburări pentru domnie. A venit în Moldova oaste austriacă, chemată de boierii uneltitori. Domnitorul Mihail Racoviţă (1715-1726), cu ajutorul tătarilor, i-a învins. Cu prilejul acesta, tătarii au jefuit cumplit ţara. Pahomie a fost nevoit să pribegească în Transilvania, apoi în Polonia, unde s-a îmbolnăvit, pentru care s-a dus la Lvov, la doctor. Pastile, în acel an, l-a sărbătorit acolo. După cinci luni, când lucrurile s-au potolit, Cuviosul s-a întors la Pocrov, dar pentru că domnitorul îl bănuia că a avut legături cu răsculaţii şi cu „zurbagiii” austrieci, a fost nevoit să plece din nou în pribegie. „Puind la cale lucrurile dupre cât i s-au putut în grabă s-au dus la Kiev” şi a lăsat schitul în seama ucenicului său, Sofronie.

La Pecerska a fost primit cu cinste şi cu bucurie, având „din destul pentru chivernisirea sa”, dar tihnă n-a mai cunoscut. Îl muncea dorul de ţară şi de sihăstria sa, nădăjduind mereu că se va întoarce. Prin ucenicii săi a stat cât a putut în legătură cu Pocrovul, căruia i-a purtat mereu de grijă, ca de altfel şi Neamţului. Le-a trimis de acolo ajutoare, icoane şi îndeosebi cărţi.

În 1724, ultimul an al vieţii sale, şi-a întocmit testamentul, care cuprinde şi aşezământul pentru schitul ctitorit de el, şi pe care l-a trimis în Moldova, „la Pocrov, la sihăstrie”.

În acest aşezământ - Izvod de trebi ce am scris eu cu mâna mea - sunt cuprinse ultimele gânduri ale lui Pahomie pentru ţara şi schimnicia sa. Şi aici îşi arată grija mare pentru cărţile schitului care nu trebuie înstrăinate. Pentru păstrarea Ortodoxiei, atrage atenţia asupra preoţilor străini în trecere pe la schit, care e nevoie „foarte să se ispitească”, pentru a nu fi dintre cei „hirotoniţi de eretici”. Răstimpul de încercare pentru „diecii” care vor să se călugărească în schit, „pentru sufletul său sau pentru învăţătură”, să fie de trei ani, „dupre sfânta pravilă”. Se rânduieşte pentru schivnicii de aici viaţă de obşte, duhovnicească, mai aspră ca în celelalte mănăstiri şi schituri din Moldova, cu tăcere, cu post - de la carne se vor înfrâna toată viaţa -, cu rugăciune neîncetată şi slujbe de noapte, cu muncă şi deplină ascultare faţă de egumen. Adresându-se călugărilor de la Neamţu, ierarhilor, domnului, precum şi „tuturor pravoslavnicilor creştini care sunt acum şi care vor fi şi de acum înainte până la săvârşitul ţărei Moldovei”, le cere: „Mă rog, mă rog cu lacrimi şi cu toată smerenia, pentru mila Marelui Dumnezeu, fiţi milostivi şi voitori de bine şi făcători de bine acestui schit”. La sfârşit, cuviosul stareţ imploră de la Dumnezeu toate darurile şi blagosloveniile pentru vieţuitorii de la Pocrov (13).

Şi aşa nevoindu-se, fericitul Pahomie a îmbrăcat, se pare, înainte de moarte, marea schimă sub numele de Pimen. Aşa se face că pe un tablou cu chipul său, zugrăvit mai târziu - aflat la Pocrov - sunt înfăţişaţi şi sfinţii săi patroni: ca mirean (Sfântul Petru), ca monah (Sfântul Pahomie) şi ca schimonah (Sfântul Pimen)...

Cuviosul Episcop Pahomie a fost chemat către Domnul în anul 1724, şi osemintele lui se păstrează în paraclisul Sfântul Ştefan de la Pecerska.

Socotit ca „cel mai de seamă cărturar dintre clericii moldoveni din acel timp” (14), acest ierarh a fost, mai înainte de toate, un trăitor, un monah cu „smerită cugetare” şi cu „înfocată dragoste pentru Hristos”, un conducător care, ca şi nepotul său, Mitropolitul Iacob Stamate, fost şi el vieţuitor la Pocrov, a strălucit în Biserică prin sfinţenia vieţii. A iubit schimnicia, dar a unit, în cumpăna dreptei socotinţe, rugăciunea cu munca trupului şi a minţii, în tradiţia sănătoasă a străvechiului monahism românesc isihast, care, prin el şi prin urmaşii lui de la Pocrov, a cunoscut în acel al XVIII-lea început de veac o vădită înnoire. Iar roadele slujirii sale în Biserică n-au întârziat să se arate. Pocrovul a dat mănăstirii Neamţu şi altor aşezări monahale stareţi vestiţi şi călugări cu viaţă îmbunătăţită, care au avut rosturi însemnate în viaţa duhovnicească a Moldovei (15). Unii dintre ucenicii fericitului Pahomie au ctitorit schituri şi sihăstrii cu rânduieli de trăire aspră, ca la Pocrov. Alţii, nu puţini, au fost copişti care s-au ostenit „prescriind” cu râvna şi migală vieţi de sfinţi şi cărţile de zidire sufletească ale Sfinţilor Părinţi. Strădaniile Preacuviosului Pahomie şi ale ucenicilor lui au reînviorat viaţa monahală din Moldova cu mult înainte de venirea stareţului Paisie la Neamţu. Lucrarea acestuia în ogorul monahismului nu s-ar fi putut împlini fără ostenelile Episcopului Pahomie şi ale ucenicilor lui. De altfel, însuşi cuviosul Paisie mărturiseşte că la noi, în „acest pământ de Dumnezeu păzit”... „a înţeles tainele adevăratului monahism şi ascetism, a înţeles şi a simţit mai adânc lucrarea binefăcătoare a rugăciunii”, că în ţara noastră, în care vedea „unul din cele mai înfloritoare colţişoare ale lumii ortodoxe”, a cunoscult pentru prima oară pravila bisericească după rânduielile Sfântului Munte (16). În ogorul din vremuri străvechi arat, însămânţat şi îngrijit de mulţime de nevoitori întru cele duhovniceşti, cunoscuţi şi necunoscuţi, unul din cei mai de seamă ostenitori se dovedeşte a fi fost preacuviosul şi fericitul întru pomenire Pahomie.

Pr. CONSTANTIN VOICESCU

1. Un vieţuitor al Pocrovului, folosind însemnări ale episcopului şi ale ucenicilor lui, ca şi tradiţia păstrată la Neamţu, a scris: Arătare în scurt pentru fericitul întru pomenire ctitorul sfântului locaş al Preasfintei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei, chir Pahomie, episcopul Romanului, pe care însuşi din temelie l-au zidit întru cinstirea acoperământului Ei, cunoscută şi sub numele de Pomelnicul cel mare al schitului. Pentru alte date ale vieţii acestui cuvios părinte, vezi şi: Episc. Melchisedec, Cronica Romanului, Bucureşti, 1814; Arhim. Ghenadie Enăceanu, Schitul Pocrov, în „Biserica Ortodoxă Română”, VIII (1884), (după Istoria mănăstirii Neamţu de Andronic); Narcis Creţulescu, Istoria mănăstirii Neamţu, Academia R. S. România, Mss. 5691; N. Creţulescu,Tablou de mănăstirile şi schiturile cele vechi unite ori închinate mănăstirii Neamţu, în „Arhiva”, XXII (1911); C. N. Tomescu, Scurtă privire istorică despre sfânta mănăstire Neamţu şi despre aşezările supuse ei, Mănăstirea Neamţ, 1942; Pr. C. Bobulescu, Pocrovul, Craiova, 1943; Irineu Crăciunaş, Episcopul Pahomie al Romanului, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei", XXXV (1958), nr. 9-12; Arhim. Nestor Vornicescu, Relaţii bisericeşti culturale între mănăstirea Neamţu şi Transilvania, din cele mai vechi timpuri până în preajma anului 1918, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLIV (1968), nr. 11-12; Pr. C. Voicescu, Viaţa şi activitatea Episcopului Pahomie al Romanului, în „Biserica Ortodoxă Română”, XC (1972), nr. 5-6; idem, Schitul Pocrov şi importanţa lui pentru viaţa şi cultura bisericească din Moldova în sec. XVIII, în ibidem, nr. 7-8; Ierom. Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Bucureşti, 1980.
2. Episc. Melchisedec, ibidem, p. 323.
3. Ibidem, p. 324.
4. Ibidem, p. 327.
4 bis. năravnic - cu privire la fapte, la obiceiuri.
5. Ms. slavon 278 din Biblioteca mănăstirii Neamţu.
6. Arhim. Ghenadie Enăcearm, ibidem, p. 42.
7. Pr. C. Bobulescu, ibidem, p. 11.
8. Episc. Melchisedec, ibidem, p. 349.
9. Diac. prof. I. Ivan, Însemnări culese de pe cărţile din biblioteca mănăstirii Neamţu (manuscris) nr. 392. 
10. Episc. Melchisedec, ibidem, p. 342.
11. Ibidem, p. 349.
12. N. Iorga, Istoria literaturii române, ed. I, vol. II, p. 218, nota 6.
13. Academia R. S. România, Ms. CLXV 161; Episcop Melchisedec ibidem p. 343.
14. N. Iorga, ibidem, p. 218.
15. Diacon Ioan Ivan şi Preot Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamţu, Iaşi, 1981, p. 122, 259.
16. N. Iorga, O datorie mai puţin, în „Neamul Românesc”, 24 iunie 1918. 

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 663-673 Viaţa îmbunătăţită a episcopului Pahomie al Romanului

Sf Ier Martin Mărturisitorul, episcopul Romei; Sf Mc Tomaida

Patimirea Sfantului Mucenic Martin Marturisitorul, Papa al Romei 

Dupa sfirsitul lui Teodor papa al Romei, a luat scaunul Bisericii Romei fericitul Martin, cu glasuita alegere a tuturor. In acea vreme la rasarit imparatea peste greci, Consta, fiul lui Constantin si nepotul lui Eraclie imparatul. Dar in acei ani imparatii grecesti stapineau si Roma cea veche, iar rudele stapineau partile Apusului si se inmultea atunci la Rasarit eresul monotelitilor, adica al celor ce marturisesc ca numai o voie este in Hristos Domnul nostru. Iar eresul acela iesise din eresul ce fusese mai inainte al lui Evtihie, care zicea ca numai o fire este in Hristos, impotriva marturisirii ortodoxe, care intareste a crede ca in Domnul nostru Dumnezeu Cel intrupat sint doua firi, precum si doua vointe si lucrari, fiind deosebita fiecare fire, insa intr-o singura persoana a lui Hristos. Pentru ca nu in doua persoane despartite este Hristos Dumnezeu, ci in doimea firilor este cunoscut cu neamestecare.

Si a inceput acel eres prin Chir, patriarhul Alexandriei si Serghie al Constantinopolului, invoindu-se la aceasta si imparatul Eraclie, unchiul imparatului Constantin. Dupa Serghie a fost patriarh in Constantinopol, Piros, tot eretic monotelit, apoi Pavel, de acelasi eres. Dupa indemnarea acelui Pavel, imparatul Consta a scris o carticica plina de eresul monotelitilor, numind-o "tipos" si a trimis-o pretutindeni, poruncind ca astfel sa se creada. Deci, multi din cei dreptcredinciosi, care nu se invoiau cu eresul acela, se impotriveau nedreptei porunci imparatesti, suferind prigoniri, batai, chinuri si morti. Unul ca acesta a fost Cuviosul Maxim Marturisitorul, precum se scrie in viata lui pe larg. La preasfintitul papa Martin, care a luat scaunul patriarhiei Romei celei vechi, imparatul a trimis indata acea carticica a sa cu socoteala ereti-ceasca si cu credinta cea rea, dorind ca noul papa Martin sa primeasca acea credinta si sa se intareasca soborniceste. Iar Fericitul Martin lepada acea rea credinta, zicind: "Chiar daca toata lumea ar voi sa primeasca aceasta noua invatatura, potrivnica celei drepte, eu nu o voi primi, nici ma voi departa de evanghelica si apostolica invatatura si de la asezamintele Sfintilor Parinti, macar de voi patimi si moartea". Si a trimis la Pavel patriarhul Constantinopolului barbati cinstiti din rinduiala bisericeasca cu o scrisoare, prin care il ruga si-l sfatuia sa nu se faca imperechere in unirea bisericeasca, nici sa semene neghine eretice in mijlocul griului credintei dreptcredincioase; si sa sfatuiasca pe imparatul, sa inceteze de la o socoteala ca aceea potrivnica Bisericii. Iar patriarhul Pavel, nu numai ca nu a ascultat pe Fericitul Papa Martin; dar si pe trimisii lui i-a surghiunit cu necinste si cu batai in tari indepartate.

Atunci preasfintitul Papa, cu sfatul Cuviosului Maxim Hriso-politeanul, care era in acea vreme in Roma, a adunat sobor local, chemind pe episcopii Apusului, in numar de 105; si punindu-le inainte ratacirea lui Chir, a lui Serghie, a lui Piros si a lui Pavel impreuna cu imparateasca scrisoare, care se numea "tipos", le-au dat anatemei; si a scris catre toti credinciosii, care erau in toata lumea, intarindu-i in dreapta credinta, aratindu-le ereticeasca vatamare si poruncindu-le sa se fereasca cu strasnicie de ea.

Auzind de aceasta imparatul Consta, s-a umplut de minie si de mare tulburare, incit a trimis la Roma pe un oarecare voievod al sau, cu numele Olimpie, ca sa prinda pe Sfantul Martin Papa. Iar cind a sosit Olimpie la Roma, a apucat soborul din acel loc; si vazind multimea episcopilor si a poporului ce se adunase, iar cetatea plina de duhovniceasca si mireneasca rinduiala, n-a mai indraznit sa prinda pe papa la aratare, ci a invatat pe unul din ostasi, sa-l ucida in biserica. Si intrind acel ostas in biserica, avind ascunsa pe sub haine o sabie ascutita, s-a apropiat de papa, ca sa-l strapunga deodata. Dar a orbit indata, pentru ca Domnul, Care nu lasa toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, n-a lasat pe ucigas sa-si ridice mina de calau asupra credinciosului sau rob.

Vazind Olimpie ca Domnul pazeste pe slujitorul Sau, a lasat pe Papa Martin si s-a dus in Silicia impotriva saracinilor si a murit acolo. Iar imparatul, fiind indemnat de Pavel Patriarhul, a trimis la Roma pe voievodul Teodor, care se numea Caliop, ca sa piarda pe Papa Martin, aruncind asupra lui niste pricini mincinoase, zicind ca s-ar fi inteles cu saracinii, indemnindu-i asupra imparatiei grecesti si ca voieste sa se scoale cu razboi impotriva imparatului, ca si cum n-ar fi pazit credinta cea data de la parinti si ca ar fi hulit si pe Preacurata Maica lui Dumnezeu.

Ajungind trimisul imparatului la Roma, punea invinuirile acelea asupra Papei inaintea tuturor. Iar Fericitul Martin Papa, nefiind vinovat de nici o invinuire din acelea, se dezvinovatea de clevetirile cele nedrepte, zicind: "Cu saracinii n-am avut niciodata vreo intelegere, numai ca am trimis milostenie fratilor celor dreptcredinciosi, care petrec in mijlocul saracinilor in saracie si in nevoi. Iar pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, daca nu o cinsteste cineva, nu o marturiseste si nu i se inchina ei, blestemat sa fie acela, in veacul de acum si in cel viitor. Si sfanta credinta cea data de la Sfintii Apostoli si de la purtatorii de Dumnezeu parinti, nu noi, ci cei ce inteleg cele potrivnice, n-o pazesc cu dreptate".

Dar trimisul imparatului, neascultind indreptarile papei, il gasea vinovat in toate, adaugind la sfirsit si aceasta, ca nu dupa pravila s-ar fi suit pe scaun. Apoi, intr-o noapte, nestiind nimeni, cu putere ostaseasca a prins pe papa, l-a dus la liman si punindu-l intr-o corabie, l-a trimis departe pe mare, printre insulele ce se numeau Ciclade. Si la una din insulele acelea, care se numea Naxia, a fost tinut sfantul un an intreg, chinuindu-se cu foamea si cu cele ce nu-i ajungeau pentru trebuinta. Iar cind i se aducea ceva de la iubitorii de Dumnezeu ai acelei tari, carora li se facea mila de papa cel izgonit, apucau strajerii inainte si o luau cu sila, de la cei ce aduceau si, ocarindu-i, le zicea: "Daca cineva va voi sa-l iubeasca si sa-i fie mila de dinsul, acela este vrajmas patriei. Caci izgonitul acesta este eretic, potrivnic lui Dumnezeu si rasturnator a toata imparatia greceasca". Si strajerii aceia faceau mult necaz sfantului, batjocorindu-l si ocarindu-l. Si slabea sfantul cu puterea trupeasca, pe de o parte cu chinurile si neajunsurile cele din toate zilele, iar pe de alta parte de boala de care era cuprins. Dar nu slabea si cu marimea sufletului, ci rabda cu multumire toate pentru Dumnezeu. Dupa aceea l-au dus in Bizant.

Ajungind corabia in Bizant pe o vreme senina si sosind de dimineata la limanul ce se numea al lui Eftimie, aproape de Arhandia, veneau la sfantul, care era foarte bolnav, diferiti oameni fara de omenie, trimisi anume de la palatele imparatesti si de la patriarhie, sa necinsteasca cu vorbe grele si cu defaimari pe cel atit de cinstit arhiereu al lui Dumnezeu. Deci rabda aceasta sfantul de dimineata pina seara. Apoi, apunind soarele, a venit un oarecare Notarie, cu numele Sagoliv, cu multi ostasi si, luind pe sfantul din corabie, l-au pus pe o pirghie, neputind nicidecum sa mearga de boala, si l-au dus intr-o curte oarecare ce se numea Prandiaria. Acolo l-au inchis intr-o camara intunecoasa si strimta si il strajuiau cu tarie, pazindu-l sa nu stie de dinsul nimeni din cetate ca este acolo. Si a petrecut sfantul in acea inchisoare nouazeci si trei de zile, neputind catre nimeni sa vorbeasca.

Dupa aceea l-au dus de acolo in casa sachelarului si adunindu-se acolo senatorii, pe cind il duceau pe pirghie la dinsii, un oarecare senator mai mare a strigat la dinsul poruncindu-i sa se scoale, dar slujitorii care-l duceau, i-au spus ca nu poate sa stea, deoarece este bolnav. Insa el ii poruncea cu minie ca si bolnav sa stea in picioare, inaintea lor; dar el neputind sa stea, a poruncit sa-l sprijineasca. Deci, s-a sculat sfantul si a stat in mijloc, sprijinindu-se de altii. Mai erau acolo si multi martori mincinosi, pregatiti anume pentru aceea si mai inainte invatati, care aduceau asupra lui cele pomenite mai sus si alte feluri de pricini nedrepte si mincinoase si marturiseau, jurindu-se pe Sfanta Evanghelie. Si fiindca Fericitul Martin nu stia sa vorbeasca greceste, voind sa se indrepteze prin talmaciul sau, nu-l asculta si nici nu-l lasa a vorbi ceva, ocarindu-l cu cuvinte necinstite. Atunci prea sfantul Papa a grait catre dinsii: "Stie Domnul ca imi veti face mare bine, daca ma veti ucide mai degraba cu orice fel de moarte".

Dupa aceasta sfantul a fost dus la un loc oarecare inalt, de priveliste, unde tot poporul obisnuia a se aduna, si acolo, neputind sa stea, il tineau sprijinit. Iar imparatul privea spre dinsul pe ascuns din oarecare case inalte. Si mergind Sachelarie de la imparatul, cu groaza a zis catre sfantul: "Vezi, ca de vreme ce ai lasat pe Dumnezeu si Dumnezeu te-a lasat pe tine!" Zicind aceasta, a poruncit poporului ca sa blesteme pe Fericitul Martin si striga poporul cu glas mare: "Anatema sa fie Papa Martin!" Iar cei ce stiau ca nu este cu nici un lucru vinovat Papa Martin, aceia cu fata mihnita si cu ochii plini de lacrimi ieseau de la acea priveliste.

Dupa aceea a zis Sachelarie catre mai marele curtii: "Ia-l pe acesta si sa-l zdrobesti, caci nu este vrednic sa mai traiasca". Si indata, luind pe sfantul, au dezbracat de pe el haina de deasupra, iar pe cea de dedesubt au rupt-o de sus pina jos si i-au pus fiare grele pe grumaz si pe tot trupul si de acolo il duceau prin cetate la divan si o sabie era dusa inainte, ca sa-l taie. Iar din popor unii il batjocoreau, il ocarau, il defaimau si clatinind capul, ziceau: "Unde este Dumnezeul lui? Unde este invatatura credintei lui?" Iar altii plingeau si se tinguiau, vazind o necinstire ca aceea si chinuire facuta pentru nevinovatie, unui atit de mare arhiereu al lui Dumnezeu. Iar cuviosul suferea indoita patimire: pe de o parte cu trupul de boala, de legaturile cele grele si de miinile calailor, care cu nemilostivire il trageau; iar pe de alta cu sufletul, de ocarile cele fara de cinste, rabdind rusine si durere.

Fiind dus la divan, l-au aruncat in temnita, intre facatorii de rele si intre tilhari, tirindu-l pe jos legat, pe trepte multe, pe care sfantul cazind si lovindu-se, s-a ranit pe tot trupul pina la varsare de singe. Dupa citeva ceasuri, l-au mutat intr-o alta temnita, care se chema a lui Diomid, unde, de dureri si de raceala mare, caci era luna lui ianuarie, era aproape de moarte. Dar femeia strajerului temnitei milostivindu-se de sfantul, a mers in taina in temnita la sfantul legat. Luindu-l de acolo, i-a bandajat ranile si l-a pus pe patul sau si l-a imbracat cu haine si a zacut sfantul pina seara fara de glas, ca un mort. Iar dupa ce s-a facut seara tirziu, Grigorie, mai marele famenilor imparatesti, a trimis pe vataful casei sale, cu putine mincari la Sfantul Martin, zicindu-i: "Nu slabi de tristete, caci nadajduiesc la Dumnezeu, ca nu vei muri!"

Aceasta auzind Cuviosul Martin, a suspinat din inima, pentru ca nu i-a fost bine primit acel cuvint, caci dorea sa moara intr-a sa patimire pentru dreapta credinta; si indata a luat de pe dinsul obezile cele de fier. Iar a doua zi, imparatul s-a dus sa cerceteze pe Patriarhul Pavel, care, fiind bolnav, era aproape de moarte si i-a spus toate cele despre Papa Martin. Iar Pavel greu suspinind si intorcindu-se spre perete, a zis: "Vai mie si aceasta s-a adaugat la osindirea mea!" Si l-a intrebat imparatul: "Pentru ce graiesti astfel?" Patriarhul a raspuns: "Au doar putina tiranie este aceasta stapine, ca sa patimeasca papa unele ca acestea?" Si cu juramint sfatuia pe imparatul, ca sa inceteze a mai face rau mai mult papei.

Dupa opt zile, patriarhul Pavel murind, Demosten notarul, a fost trimis de imparat cu alti barbati vestiti, in temnita lui Diomid, la Sfantul Martin. Aceia intrind, i-au zis: "Stapinul nostru, imparatul, se mira in ce slava mare erai si la cita necinste ai ajuns! Iar pentru necinstirea ta nimeni nu este vinovat, decit numai tu singur". Iar preasfintitul papa, neraspunzindu-le nimic, ci ridicindu-si spre Dumnezeu ochii, a zis: "Slava si multumita Imparatului Celui fara de moarte!" Si intrebau pe Sfantul Martin despre Pir, care a fost mai inainte patriarh, daca de voia sa a fost in Roma si a facut lepadarea de credinta a monotelitilor si daca Teodor cel ce a fost mai inainte papa, l-a primit pe el. Iar Sfantul Martin le-a spus toate cele despre Pir amanuntit; ca, mergind de buna voie la Roma, a dat pe hirtie lepadarea sa de nedreapta credinta, desi dupa aceea s-a intors iarasi la cea dintii rea credinta a monotelitilor; si ca Papa Teodor a fost primit cu cinste ca un episcop si indestulat cu toate cele de trebuinta. Iar la sfirsit, sfantul a spus si aceasta catre ei: "Iata in miinile voastre sint, faceti cu mine ce voiti, precum Dumnezeu v-a lasat. Insa sa stiti cu intemeiere, ca de ma veti sfarima in bucati, nu ma voi impartasi cu cei rau credinciosi, cit timp vor sta in credinta cea rea. Incercati cu lucrul si veti vedea ce fel este darul lui Dumnezeu in robii Lui".

Acestea auzindu-le trimisii, s-au intors la imparat, minunindu-se de astfel de marime de suflet si de neinfricata inima a sfantului, care nu se infricosa de chinuri si de moarte. Si petrecind sfantul in temnita lui Diomid optzeci si cinci de zile, Sagoliv notarul a mers la sfantul, zicind: "Poruncit imi este, sa te iau de aici in casa mea, iar dupa aceea te voi trimite undeva". Iar sfantul il intreba, unde va fi trimis si in care loc, dar acela nu voia sa-i spuna. Cuviosul a zis: "Lasati-ma sa fiu aici pina in ceasul acela, in care voiti sa ma trimiteti unde voiti". Si s-a dus notarul. Apoi apunind soarele, Fericitul Martin Papa a zis catre ai lui impreuna legati: "Apropiati-va, fratilor, si sa dam cea mai de pe urma sarutare unul altuia, caci indata va veni cel ce o sa ma ia de aici". Deci, s-au sarutat cu durere in inima. Iar sfantul cu fata vesela le-a zis: "Nu plingeti, ci mai bine bucurati-va impreuna cu mine, care ma bucur; caci ma duc in surghiun pentru dreapta credinta!"

Dupa aceea iarasi a mers notarul cel sus-pomenit si luind pe sfantul, l-a dus; si toti cei ce erau in temnita, se tinguiau fara de mingiiere pentru despartirea lui de ei. Sfantul a fost pus in corabie si trimis in surghiun la Herson, unde, fiind chinuit cu foamea, cu strimtorarea si cu tot felul de lipsuri, dupa doi ani s-a dus catre Domnul. Iar sfantul lui trup a fost ingropat afara din cetatea Hersonului, in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care se numea a Vlahernei. Mormintul lui era slavit, de vreme ce multe feluri de tamaduiri se dadeau bolnavilor, cu rugaciunile lui cele sfinte si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine slava in veci. Amin.

Pomenirea Sfintei Mucenite Tomaida 

Aceasta Sfanta Mucenita Tomaida, a fost nascuta in Alexandria de parinti dreptcredinciosi si a fost crescuta de dinsii in invatatura si in bune obiceiuri. Iar dupa ce a ajuns la virsta de 15 ani, parintii ei au maritat-o cu legiuita nunta, dupa un oarecare tinar crestin. Si vietuia Tomaida cea tinara in casa barbatului ei cu cinste, avind lauda pentru intreaga intelepciune, blindete, bunatate si pentru celelalte obiceiuri bune ale sale, locuind in aceeasi casa cu socrul sau. Acela, prin a satanei lucrare, gindea cu viclesug asupra nurorii sale, ispitit de frumusetea ei si aprinzindu-se cu pofta trupeasca spre dinsa, cauta timp ca sa faca cu dinsa pacat, dar nu afla, decit numai in toate zilele o momea prin oarecare imbunari si adeseori o saruta. Dar tinara Tomaida, fiind intreaga la minte, nu i-a cunoscut sarutarea lui cea inselatoare si gindul cel viclean, ci socotea ca din dragoste parinteasca o face aceasta si se rusina de el ca de un tata.

Barbatul ei era vinator de peste si intr-o noapte, venind alti vinatori, l-au luat sa vineze peste; iar dupa plecarea tinarului din casa, s-a sculat tatal lui si a inceput a o sili pe nora sa spre pacat. Iar ea deodata inspaimintindu-se, ca de o rautate neasteptata, a inceput a se impotrivi batrinului celui fara de rusine si-i zicea: "Ce faci tata? Fa-ti semnul Crucii pe fata ta si te du, ca diavolesc este lucrul acesta".

Dar batrinul nu se departa, silind-o cu cuvinte fara de rusine, dar ea fiind inteleapta si plina de frica lui Dumnezeu, se apara de el, rugindu-l si sfatuind pe socrul sau ca sa inceteze de la o faradelege si necurata pofta ca aceea. Ci pe cit ea se apara, pe atit o silea mai tare, arzind ca o vapaie de pacatul poftirii spre dinsa. Deasupra patului la perete, era o sabie spinzurata si batrinul ajungind cu mina la sabia aceea si scotind-o din teaca, a inceput a o infricosa, zicindu-i: "De nu ma vei asculta, iata, cu aceasta sabie iti voi taia capul". Iar tinara i-a raspuns: "Chiar si bucati de ma vei taia, nicidecum nu voi face o astfel de faradelege". Atunci batrinul, umplindu-se de mare minie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, si a ucis-o, taind-o in doua. Iar ea si-a dat sufletul sau in miinile lui Dumnezeu, voind mai bine sa moara, decit sa minie pe Dumnezeu cu o faradelege ca aceea si sa-si intineze trupul si patul barbatului sau. Iar pe ucigasul acela indata l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru ca el, fiind orbit cu sufletul, a orbit si cu ochii si, aruncind sabia, cauta usile, vrind sa iasa afara din casa si sa fuga fara de stire; dar neputind sa le afle, multa vreme s-a ostenit pipaind peretii si cautind usile, insa neaflidu-le a ramas acolo.

Apoi venind alti vinatori si batind in usa, strigau pe fiul lui la lucru, iar tatal a raspuns: "Fiul meu s-a dus la vinarea pestelui, aratati-mi usile casei mele, deoarece nu pot sa le aflu". Aceia, deschizind, au intrat si au gasit pe batrin avind miinile si hainele pline de singe si pipaind peretii; iar pe femeia cea moarta zacind la pamint, taiata in doua si tavalindu-se in singele sau. Aceasta vazind-o s-au inspaimintat si intrebau ce este aceasta si cine a facut uciderea. Iar batrinul si-a marturisit pacatul sau si-i ruga sa-l duca la divan si sa-l dea judecatii celei dupa lege, ca sa-si ia pedeapsa cea vrednica dupa faptele sale.

Deci, intorcindu-se barbatul de la vinarea pestelui si vazind ceea ce se facuse, s-a umplut de negraita jale si rusine. El se tinguia pentru sotia sa cea atit de inteleapta si se rusina de tatal sau cel atit de faradelege; caci netemindu-se nici de Dumnezeu, nici de caruntetile sale rusinindu-se, a facut unele ca acestea. Deci, a dat pe batrin judecatii, de si-a luat pedeapsa prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat multime de popor din cetatea Alexandriei, mirindu-se de un lucru nemaipomenit si infricosat ca acesta si fericind intreaga intelepciune a ei cu laude.

S-a intimplat in acel timp, ca era acolo Cuviosul Parinte Daniil Schiteanul. Acela a zis catre ucenicul sau: "Fiule, sa mergem sa vedem moastele sfintei celei tinere". Si, ducindu-se, le-au vazut; iar dupa aceea s-au intors in manastirea care se numea Octodecat, adica a optsprezecea si au intimpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste si cu dragoste, iar parintele le-a spus despre patimirea Sfintei Tomaida, zicindu-le: "Duceti-va si aduceti aici cinstitele ei moaste, pentru ca nu se cade, ca trupul ei sa se puna cu oamenii cei mireni, ci cu sfintii parinti". Dar unii din frati au inceput a cirti nevrind ca trupul cel femeiesc sa-l puna alaturi cu sfintii parinti. Iar cuviosul le-a raspuns: "Acea tinara pe care nu voiti sa o aduceti aici, imi este maica si mie si voua, deoarece pentru intreaga ei intelepciune a murit". Atunci monahii nemaiindraznind a se impotrivi Sfantului Parinte Daniil, s-au dus si au luat acel trup si l-au ingropat cu cinste in gropnita manastirii cu sfintii parinti.

Dupa aceasta, sarutind cuviosul pe toti parintii, s-a dus cu ucenicul la schitul sau. Si s-a intimplat, ca un oarecare frate sa fie chinuit foarte rau de diavolul desfrinarii si, mergind la Cuviosul Daniil si-a marturisit trupeasca patima cea mare. Zis-a lui cuviosul: "Mergi la Manastirea Octodecatului si intrind in gropnita sfintilor parinti, roaga-te, zicind: "Dumnezeule, pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Tomaida, ajuta-ma si ma izbaveste de pacatul desfrinarii!" Apoi nadajduieste spre Dumnezeu, ca te vei libera de ispita diavoleasca".

Iar fratele, luind porunca parintelui, s-a dus acolo si a facut precum i se poruncise lui, iar de atunci i-a incetat razboiul trupului. Si intorcindu-se la schit, a cazut la picioarele Cuviosului Parinte Daniil, zicind: "Cu rugaciunile Sfintei Mucenite Tomaida si cu ale tale, parinte, m-a liberat Dumnezeu de pacatul desfrinarii". Si l-a intrebat staretul cum s-a liberat, iar fratele a zis: "Numai doua-sprezece rugaciuni am facut si din candela ce era la mormintul Sfintei Tomaida m-am uns cu untdelemn si am pus capul pe mormintul ei, unde am adormit. Si, iata, mi s-a aratat o tinara luminoasa, adica Sfanta Mucenita Tomaida si mi-a zis: "Parinte, parinte, primeste binecuvintarea aceasta si mergi cu pace la chilia ta". Iar eu, luind binecuvintare, m-am desteptat din somn si m-am simtit desavirsit liber de patimile trupesti. Insa nu stiu ce era binecuvintarea aceea care mi-a dat-o in somn sfanta, decit numai am cunoscut liberare de patimi".

Si a zis Cuviosul Daniil: "O indrazneala ca aceasta au la Dumnezeu, toti cei ce se nevoiesc pentru intreaga intelepciune". Deci a petrecut dupa aceea fratele acela neavind nici o suparare trupeasca si slavea pe Dumnezeu, dar preamarea si pe Sfanta Mucenita Tomaida, tamaduitoarea patimilor sale. Si faceau aceasta si altii, citi se tulburau de niste patimi ca acelea. Caci alergau la mormintul sfintei si cistigau usurare si liberare de razboaiele trupesti cu sfintele ei rugaciuni. Si asa slaveau prin Sfanta Tomaida, pe Hristos Domnul Cel preamarit, Caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine toata cinstea si inchinaciunea in veci. Amin.

In patericul Romanilor, in 14 Aprilie, se vorbeste de aceasta sfanta astfel: In Alexandria, Sfanta fecioara Mucenita Tomaida, desi a avut barbat, insa la rinduiala mucenicilor se socoteste fara de nici o indoiala, nu atit pentru aceea ca era foarte tinara si demult si-a adus fecioria in insotire cu curatenia, cit pentru aceasta, ca pentru curatenie a patimit si vrednica s-a aratat a fi numarata inaintea Domnului impreuna cu cetele fecioarelor celor curate. Iar Mineiul cel mare o numeste pe ea cuvioasa mucenita, dar acel titlu de cuvioasa mucenita, se cuvine numai la monahiile care patimesc pentru Hristos. Cu toate ca Sfanta Tomaida nu era monahie cu rinduiala, insa a aratat monahiceasca fapta buna, pentru intreaga intelepciune, patimind pina la singe. Drept aceea si in gropnita monahiceasca intre cuviosii parinti, fericitul Parinte Daniil Schiteanul nu s-a indoit a o pune pe ea. Deci, cu vrednicie s-a cinstit cu titlul de cuvioasa mucenita in Minei.

ARTE 14 Aprilie

INVITAȚIE LA OPERĂ 14 Aprilie

G F Handel

Rinaldo

Deidamia

Almira

Serse

 Iuliu Cezar în Egipt

Alcina

Xerxes

MUZICĂ 14 Aprilie

G. F. Handel - Organ Concertos: 

G.F. Handel Coronation Anthems: 

Buddy (Wayne) Knox, cântăreţ şi compozitor american (Jimmy Bowen & The Rhythm Orchid)

Loretta Lynn (Loretta Webb), cântăreţă country americană

Tony Burrows, vocalist, compozitor şi producător britanic (Ivy League, Flowerpot Men, White Plains, Pipkins, Edison Lighthouse)

Tony Burrows

Ritchie Blackmore, chitarist şi compozitor britanic (Outlaws, Deep Purple, Rainbow)

Top 10 Ritchie Blackmore live solos (Deep Purple Era): 

Patrick Fairley, basist şi chitarist britanic (The Marmalade)

Marmalade -

Larry Ferguson, clăpar britanic (Hot Chocolate)

Hot Chocolate -

June Millington, vocalistă, chitaristă şi compozitoare americană (Fanny)

Sonja Kristina, vocalistă, chitaristă, pianistă şi compozitoare britanică (Curved Air)

Curved Air - 

Jerry Knight, basist, vocalist şi clăpar american (Raydio, Bill Withers)

JERRY KNIGHT 

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Cello Covers of Popular Songs 2018 - Top 30 Instrumental Cello Covers

Volare! (Domenico Modugno ) (English Lyrics) Romantic & Beautiful 4K Music Video Album!

HENRY MANCINI | Collection Of Great Music

Bach - Cello Suite No. 1: Sarabande | Sarah Joy

POEZIE 14 Aprilie

Daniela Crăsnaru

Biografie Daniela Crăsnaru

născută la 14 aprilie 1950

Daniela Crasnaru are la activ o impresionanta productie literara care cuprinde versuri, nuvele si carti pentru copii. Este unul dintre poetii romani cu cele mai multe traduceri in limba engleza si laureata a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Romane pentru intreaga activitate (1991) si Premiul pentru literatura al Fundatiei Rockefeller (1994). O parte dintre poemele Danielei Crasnaru au fost incluse in antologiile bilingve de poezie contemporana romana si suedeza Corespondente lirice si Noi corespondente lirice, alcatuite de Dan Shafran (Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997 & 2002). Daniela Crãsnaru a fost tradusã in peste 15 limbi, poezia ei fiind studiatã in universitãti romane si americane.

Este director adjunct al Accademia di Romania din Roma.
A fost preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, în anii 90. Daniela Crăsnaru a condus Editura Ion Creangă.

A fost un deputat român în legislatura 1990-1992, ales în municipiul Bucureşti pe listele partidului FSN. Pe data de 7 februarie 2004, Preşedintele Ion Iliescu a decretat că se conferă poetei Daniela-Carmen Crăsnaru ordinul "Meritul Cultural" în grad de comandor, categoria A Literatură. 

Scrisoare

Mai tii minte ceva, din tulburatul april?
Mai stii alfabetul acelor frenetice zile?
Turnu-n flacari de unde-saream amandoi,
Iti mai joaca si-acum, in pupile?
Tii minte? sangele tau, se vindea bucuros
Pe-o moneda de aer, pe-o frunza, pe-o parere...
Ca sa poti auzi, in mijlocul codrului
Pe cerul scorburii dulci, cum toarce ingerul miere?
Numele meu, mai schimba el echilibrul luminii?
Iti luneca-n sange, corabie cu mirodenii din cer?
Te mai temi, cum sa nu, ma striveasca amurgul
Sub o-nrosita petala, petala de fier...
Mai tii minte ceva din tulburatul april
Mai stii alfabetul acelor frenetice zile?
Cate clipe, cati ani, si vremea..si vremea...
Mai tii minte ceva din tulburatul april?
Mai tii minte...? 

Leii din Babilon

O dimineata
de acum cinci mii de ani.
in subteranele de piatra
ale palatului
de-a stanga si de-a dreapta scribului
- leii din
Babilon.

El
n-a vazut soarele niciodata
el n-a vazut fluviul

n-a vazut marea.
El scrie acum aplecat
pe tablita de lut
despre soare
el face o descriere minutioasa
a varsarii marelui fluviu
in mare.
Sclavul care-i dicteaza
la randul lui n-a vazut
nici el fluviul vreodata
soarele, marea.
A auzit
si el despre ele
de la un alt sclav
care s-a lipit cu tot trupul de zid
pana la pierderea respiratiei
pana la sangerare
pana cand trupul lui a primit
lumina de-afara
murmurul fluviului la varsarea
in mare.

Anamorfoza

Ca recrutul in aplicatie, buimacit, constiincios
iau totul cu mine. las totul, nu stiu
daca alarma e falsa, daca razboiul
este chiar un razboi, nu stiu cat mai am
de trait, sub reflectoare, sub tir inamic
imi scot uneltele si desenez
nu o vitrina nu o patiserie
nu un sirag de neon.
ca recrutul in aplicatie
buimac si febril
imi iau din ranita
creionul si desenez o cruce de lemn si palma mea stanga
in care cu dreapta infig pironul de fier
al acestor cuvinte.
Atunci vivandierele si baietii de mingi
si cei ce nu cred in talent
si rockerii care cara in spate
toata recuzita aceasta,
toti dar absolut toti desi stiu
ca doar desenez
vor sa vada sange, chiar sange, cand pironul se-mplanta.
As vrea sa-i aplaud si nu pot
cu singura mea mana
vie ucigasa si sfanta.

Vladimir Vladimirovici Maiakovski, poet şi dramaturg rus (“Ploşniţa”, “Baia de abur”)

Biografie Vladimir Maiakovski

Vladimir Vladimirovici Maiakovski (rusă Владимир Владимирович Маяковский) (Bagdadi, 19 iulie 1893 — Moscova, 14 aprilie 1930)- poet şi dramaturg rus

Adevărat „copil al secolului” Vladimir Maiakovski este poetul care „a săvârşit una dintre cele mai mari revoluţii literare cunoscute de istoria literaturii universale

S-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi care mai târziu în onoarea sa a fost numit Maiakovski. Tânărul Maiakovski încă din copilărie s-a obişnuit să respecte pe cei care muncesc, indiferent dacă erau de aceeaşi naţionalitate cu el, sau de alta. Tatăl poetului, Vladimir Konstantinovici Maiakovski, a lucrat timp de 17 ani la Bagdadi, ca brigadier silvic, prin cinstea şi iscusinţa sa precum şi prin ideile lui democratice, atitudinea prietenoasă în relaţiile cu cei din jur, şi-a câştigat respectul şi dragostea ţăranilor localnici. „Din copilărie am înţeles limpede — îşi aminteşte sora poetului, Ludmila Vladimirovna Maiakovski — că munca este baza vieţii. Familia noastră avea un mare respect pentru muncă... Dragostea pentru muncă, înţelegerea înaltei ei meniri, ne-a fost sădită şi cultivată în suflet de părinţi prin pilda lor". În 1902 Maiakovski se înscrie la şcoala din Kutais unde va studia până în 1906 când tatăl său moare de septicemie. Astfel în 1906 se mută la Moscova împreună cu mama şi cele două surori mai mari Olga si Ludmila unde-şi va termina studiile până în 1908. În acelaşi an se înscrie în Partidul Social Democrat Rusesc şi începe să scrie literatură marxistă. În 1909 este închis 6 luni pentru activităţi subversive. După eliberare abandonează politica pentru o perioadă şi se înscrie la Şcoala de Arte din Moscova (singura instituţie de învăţământ superior în care studenţii erau primiţi fără a prezenta „certificatul de bună purtare" eliberat de politie). Îndoindu-se de capacităţile sale de poet, el s-a avântat cu toată energia tinereţii spre pictură. Succesele lui Maiakovski, în special în desen, au fost excepţionale. Dacă ş-ar fi dorit, ar fi putut deveni pictor. Dar încă din 1911, el se întoarce de data aceasta definitiv, la vechea lui pasiune, poezia

1912 POSHCHOCHINA OBSHCHESTVENNOMU VKUSU (O palma gustului public) 
1913 VLADIMIR MAIAKOVSKII TRAGEDIIA 
1915 OBLAKO V SHTANAKH (Norul cu pantaloni) 
1916 FLEYTA POZVONOCHNIK (Flautul vertebrelor) 
1916 PROSTAE KAK MYCHANIE 
1916 VOINA I MIR, (Războiul si lumea) 
1917 CELOVEK (Omul) 
1918 ODA REVOLYUTSI (Oda revoluţiei) 
1918 MISTERIIA-BUFF( Comediile Misterul buf) 
1918 POET ROBOCII (Poetul muncitor) 
1918 LEVII MARCH (Marşul de stânga) 
1921 Poemul 150.000.000 
1922 LIUBLIU 
1923 PRO ETO (Despre asta) 
1923 LIRIKA 
1924 VLADIMIR ILYITSH LENIN 
1924 Maiakovski si poeziile sale 
1924-1925 PARIZ 
1925 SOBRANIE SOCHINENII (4 vol.) 
1926 KAK DELAR STIKHI 
1926 MOYE OTKRYTIYE AMERIKI 
1927 HOROSHO! 
1928 KON-OGON 
1929 KLOP (Ploşniţa) 
1930 BANYA (Baia) 
1930 VO VES GOLOS (În gura mare) 
1934-1938 POLNOE SOBRANIE SOCHINENII, (13 vols.) 
1978 SEMYA MAIAKOVSKII V PISMAKH 
1982 V.V. MAIAKOVSKII I. L.IU. BRIK - Corespondenta dintre Vladimir Maiakovski şi Lili Brik intre anii 1915-1930 

Poetul muncitor

Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac:
"La strung te-aş proba!
Ce-i versul?
Un fleac!
La muncă eşti gingaş mata!"
Dar poate
şi eu
la muncă mă-nham
cu dragoste, fără reproşuri.
Şi eu sunt o fabrică.
Doar coşuri nu am,
şi poate-i mai greu
fără coşuri.
Ştiu,
nu vi-s dragi frazele mari.
Tăiaţi la stejari, munciţi cu îndemn.
Dar noi
nu suntem oare tâmplari
şi sculptori de capete-adesea de lemn?
E lucru de cinste-n năvod să prinzi peşti.
Nu-i rău
când nisetri sunt rodul!
Dar şi truda poeţilor
e drept s-o cinsteşti-
nu peşti, inimi vii trag ei cu năvodul.
E greu când - şerpi roşii ţâşnind din furnal-
metalele-n şuier încep să cutreiere.
Dar nu stăm nici noi
ca trântori pe-un mal!
Cu raşpelul limbii şlefuim creiere.
Poetu-i mai mare,
ori tehnicianul
ce lumii i-aduce belşuguri şi spor?
Amândoi.
Inimile sunt şi ele motoare.
Sufletul e şi el un motor.
Egali şi tovarăşi,
acelaşi ni-i gândul-
proletari, trup şi suflet, care pot să se-ncumete
numai ei, împreună
înfrumuseţându-l,
să urnească pământul în marşuri şi tunete.
Cu diguri opri-vom furtuna flecară.
La treabă!
De-ajuns cu-oratorii,
adio!
Afară palavragii!
La moară,
vorbăreţii care mai bat apa-n piuă!

Iniţiatorii

Reptilă lenoasă, sobol îngălat,
timpul se tîrâie-n bot!
Energie a muncii în ritm avântat,
fă-i vânt înainte timpului tot.
Din fire noi viaţa ta se urzi –
zi lucrătoare sau sărbătoare,
înşiruie-ţi lanţ zi lângă zi,
flux disciplinat şi fără-ncetare.
Problemă-i de ani, nu de veacuri, comuna. –
Lângă maşini, mai mulţi decât ieri,
specialiştii sporească întruna:
mecanici, strungari şi mineri.
Lăcătuşi, tăietori facem faţă la greu
respectându-ne-n muncă legământul cel mare.
Iniţiatorii noi suntem, promotorii mereu
ai socialismului în desfăşurare.
La tractoare, maşini şi vagoane
daţi bătaie fierbinte;
de înfumurările americane
trecînd, să le-o luăm înainte.
Pe şantiere, în industria grea,
cu toate brigăzile în ritm avântat,
aripi dând planului, vom măsura
fiece pas c-un an câştigat.

Secretul tinereţii

"Tineretul" nu-înseamnă cei care
prin poiene dosite socot că
rostul lor e - în urlete asurzitoare -
să-şi clătească gâtlejul cu votcă.
"Tineretul" nu-înseamnă cei care
vor pocite veşminte să poarte,
primăvara, în nopţile clare,
bătând bulevarde...
Nu, nu-nseamnă că-s tineri aceşti
maimuţoi care-n zori roşcovane -
tot ce clocotă-n vinele lor tinereşti
irosesc în amor, după toane.
Tinereţe e asta?... Pospai!
Că ai optsprezece-ani? Poţi să ai.
Tineretul sunt cei
care astăzi - la luptă venindu-le rândul -
le vor spune acelor ce-au căzut pentru ei:
"Noi schimba-vom pământul!..."
Tinereţe! Eşti numele, harul
luptătorilor lumii, gata-n front să se-adune,
aprinzând viitorului farul
unor zile mai bune.

Sanda Elena Dicu

PUFOASA MEA

Pufoasa mea cu ochii mici

Ce-n noapte păreau licurici

S-a arătat în vis o dată,

Iar azi, pe stradă, cu o fată;

Era așa, ca-n tinerețe

Cu-o față plină de tristețe.

Oare am dorit așa de tare

Să am o tainică chemare

Spre lucruri sfinte și precise

Ce numa-n ceruri pot fi scrise?

Am să mă rog dacă se poate

Chiar dacă mi se dau în rate,

Să-mi împlinească Domnul dorul

Să-mi fugă și din suflet norul

Să fiu exact ca înainte

Să am tot ținere de minte

Să-mi amintesc c-a fost odată

O cățelușă minunată!

TEATRU/FILM 14 Aprilie

Cu actriţa Rodica Mandache (teatru: ”Visul unei nopţi de iarnă”, ”Vorbeşte-mi ca ploaia şi lasă-mă să te ascult”)

Biografie Rodica Mandache

Rodica Mandache s-a nascut pe 13 aprilie, 1943, in orasul Iasi. Nu este cunoscut faptul ca Rodica Mandache se hotaraste sa devina actrita dupa ce o vede pe Marieta Deculescu in rolul Necunoscutei din piesa "Steaua fara nume", de Mihail Sebastian. Imediat dupa terminarea liceului Oltea Doamna, in 1960, a pornit catre capitala pentru a da concurs la IATC. Examenul de admitere la actorie a fost prima reusita din Bucuresti pentru tanara Rodica Mandache. Cativa ani mai tarziu se casatoreste cu marele fotograf Aurel Mihailopol. Impreuna au o fiica. In 1980 este partenera lui Florin Piersic in teatrul tv "Visul unei nopti de iarna", de Tudor Musatescu. Personajul Dorulet nu o incanta prea tare, dar devine rolul rapel din viata de artist a Rodicai Mandache.

Filme cu Rodica Mandache

Vezi filme

·         Puzzle (2013) - Florica Trailer

·         Luna verde (2010) Trailer

·         One second of life / O secundă de viață (2009) Trailer

·         Blood and Chocolate / Pasiune și destin (2007) - Dna. Bellagra Trailer

·         No Pain, No Gain / Duminică pierzi sau câștigi (2007)

·         Casatorie imposibilă / Căsătorie imposibilă (2004)

·         Casatorie imposibila / (1999)

·         Somnul insulei (1994) - Veronica, sotia lui Victor

·         De ce are vulpea coada? (1988)

·         Liliacul înfloreşte a doua oară (1988) - Axinia

·         Niste baieti grozavi (1987) - Lilica

·         Căsătorie cu repetiție (1985) - Serafica

·         Promisiuni (1985)

·         De dragul tău, Anca! (1983)

·         Buletin de București (1982) - Olga

·         Portofelul / (1982) - Anne Carpander, detectiva hotelului

·         Visul unei nopti de iarna (1980) - Domnisoara Mary / Maria Panait / Dorulet

·         Nea Mărin Miliardar (1979) - reportera

·         Rosia de un kilogram (1979)

·         Iarba verde de acasă (1978)

·         Eu, tu și Ovidiu (1977) - Cornelia

·         Fata buna din cer (1977) - iubita sefului de proiect

·         Povestea dragostei (1976)

·         De bună voie și nesilit de nimeni (1974)

·         Un comisar acuză (1974)

·         Felix și Otilia (Serial TV) / Felix și Otilia (1973) - dublaj voce Aurica Tulea

·         Astă seară dansăm în familie (1972) Trailer

·         Felix și Otilia (1972) - dublaj voce Aurica Tulea

·         Petrecerea (1970) - Lucica

·         Ziaristii / (1969) - Marcela

Visul unei nopti de iarna HD: 

O inspectie scolara (teatru radiofonic) comedie: 

Liliacul înfloreşte a doua oară (1988)

Astă seară dansăm în familie (1972)

Miracolele stiintei (1972) - Jules Romains

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Aprilie

VV Maiakovski - Citate

Maurice Druon - Citate