Mă găsiți zilnic cu noutăți la adresa http//:dicuoctavian.blogspot.com/

REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 192 DIN 2 APRILIE 2018

ISTORIE PE ZILE 2 Aprilie

Evenimente

·         1453: Mahomed al II-lea a început asaltul asupra orașului Constantinopol. Armata otomană şi-a aşezat tabăra nu departe de oraş, în lunea Paştelui, 2 aprilie 1453. Planul lui Mehmed II-lea a fost să atace fortificaţiile lui Theodosie, seria complexă de ziduri şi şanţuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura parte a cetăţii care nu era înconjurată de apă. În 1453, „imperiul” era format doar din oraşul în sine şi o porţiune a Peloponezului din jurul cetăţii Mystras, Imperiul din Trapezunt- un stat succesor complet independent, format ca urmare a celei de-a patra Cruciade ce a supravieţuit pe coasta Mării Negre. Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existenţă pe atunci. Otomanii, la rîndul lor, aveau o armată uriaşă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldaţi şi 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit şi o flotă pentru a asedia oraşul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci. Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Orban a construit un tun enorm, botezat "tunul Basilic" sau "Great Bombard" (nume dat de voluntarii englezi care au supravieţuit), măsurînd peste 8 metri lungime şi circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kg la o distanţă de aproape doi kilometri. Deşi bizantinii aveau şi ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendinţa să slăbească zidurile proprii. Tunul lui Orban avea totuşi cîteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore şi ghiulelele erau puţine; s-a prăbuşit sub reculul propriu după numai şase săptămîni. Un alt expert angajat de otomani a fost Ciriaco Pizzecolli, cunoscut sub numele de Ciriaco din Ancona, aventurier şi colecţionar de antichităţi. Timp de mai multe săptămîni tunul Basilic a tras asupra zidurilor, dar nu a reuşit să provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute, bizantinii au reuşit să repare majoritatea distrugerilor în intervalele dintre lovituri. În acest timp flota lui Mehmed II-lea nu a putut penetra Cornul de Aur datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea în strîmtoare. Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale să construiască un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur, şi şi-a transportat navele peste acesta. Această acţiune a avut ca rezultat oprirea aprovizionării de la corăbiile genoveze trimise în ajutor şi a demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii au fost nevoiţi să-şi disperseze o parte din forţe la zidurile maritime de lîngă Cornul de Aur, slăbind astfel apărarea altor secţiuni. Turcii au asaltat frontal zidurile de mai multe ori, dar au fost respinşi cu mari pierderi. După aceea au încercat să pătrundă în oraş săpînd tunele pe sub ziduri. Majoritatea geniştilor care au lucrat la tunele erau sîrbi trimişi din Novo Brdo de Despotul Serbiei. Comandantul lor era Zaganos Paşa. Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes Grant (de origine germană sau scoţiană), care a dat ordin să fie săpate contra-tunele, permiţînd astfel trupelor bizantine să intre în acestea şi să ucidă geniştii otomani. Alte tunele turceşti au fost inundate cu apă. În cele din urmă bizantinii au capturat şi torturat un important inginer turc, care a relevat locurile tuturor tunelelor, după care acestea au fost distruse. Mehmed II-lea a făcut o ofertă de a renunţa la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a ştiut că oraşul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleşească numeric zidurile, ştiind că apărătorii bizantini vor fi epuizaţi înainte ca el să-şi termine trupele. În 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a întunecat în eclipsă, confirmînd o profeţie despre sfîrşitul oraşului. Patru zile mai tîrziu, întreg oraşul a fost acoperit de o ceaţă deasă, o condiţie nemaiauzită în acele părţi în luna mai. După ce s-a ridicat ceaţa, în seara aceea "flăcări au învăluit domul bisericii Hagia Sophia, iar lumini puteau fi văzute şi de pe ziduri, strălucind în depărtare, în spatele taberei turceşti (înspre vest)". Unii au interpretat asta ca fiind Duhul Sfînt părăsind catedrala. În dimineaţa zilei de 29 mai a început atacul final. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregătiţi şi echipaţi, şi au avut doar rolul de a ucide cît mai mulţi apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secţiuni de ziduri din nord-vestul oraşului, care era parţial prăbuşită în urma loviturilor de tun. Această secţiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, şi era mult mai slăbită; cruciaţii din 1204 au spart zidurile în acelaşi loc. Otomanii au reuşit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinşi după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut faţă celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanţii armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului şi evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rîndurile apărătorilor. Unii istorici sugerează că poarta din acea secţiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur şi simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parţial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuşi a condus ultima apărare a oraşului, murind în luptă pe străzile oraşului său, alături de soldaţii săi. În cei aproximativ 1 000 de ani de existenţă a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori dar a fost cucerit anterior doar de două ori: prima dată în timpul Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oară cînd a fost recuperat de bizantini, cîteva decenii mai tîrziu, în 1261. Pentru a treia şi ultima oară, Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman în frunte cu Mehmed al II-lea în 1453.

·         1513: Juan Ponce de León a abordat un teritoriu nou, căruia i-a dat numele de Florida, dupa numele mitic al zilei descoperirii, Pascuas Floridas/ Florii. Florida, în engleză cu accentul pe prima silabă, este unul din statele Statelor Unite ale Americii, situat în sud-estul SUA. Regiunea şi peninsula au fost numit aşa de către exploratorul spaniol Juan Ponce de León, care a ajuns pe coasta peninsulei în ziua de 2 aprilie 1513, într-o perioadă a anului numită în Spania de atunci, în spaniolă, Pascua Florida, în traducere Paştele florilor sau Paştele floral, perioadă ce coincidea cu sezonul sărbătorilor pascuale.

·         1711: A avut loc tratatul de alianță dintre Moldova și Rusia, încheiat la Luțk între Dimitrie Cantemir și țarul Petru I. Acest tratat prevedea o alianță militară antiotomană, dar prin el se recunoștea și domnia ereditară în familia Cantemireștilor și autoritatea absolută a domnului. In fapt, au existat două tratate. Unul a fost scris de către contele Gavriil Golovkin la 2/ 13 aprilie 1711, iar al doilea a fost expus de către Ion Neculce în “Letopiseţul Ţării Moldovei” (Bucureşti, 1980, p. 188-202).După conţinut, aceste două documente se deosebesc unul de altul. Pe de altă parte, istoricul E.Rusev scria că “de fapt tratatul a fost încheiat de o grupă de boieri care pledau pentru stabilirea alianţei cu Rusia şi izgonirea turcilor-înrobitori din Moldova” (Istoria RSS Moldoveneşti, vol. I, Chişinău, 1954, p. 25). Documentele de arhivă şi lucrările istoricilor contemporani, ne arată că s-au dus tratative, s-au elaborat două variante, inclusiv proiectul de tratat propus de contele Golovkin. Dar acest proiect a rămas ca o hârtie, ca o ficţiune, ca un document începător, nefiind adus până la logica sa de a fi numit “tratat”. Petru I (Petru cel Mare) (n. 10 iunie 1672 – 8 februarie 1725 / 30 mai 1672– 28 ianuarie 1725 după vechiul calendar ) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa. La sfârşitul proiectului lui Golovkin s-a păstrat scris “Petru”, dar lipsesc semnăturile lui Petru I şi alui Dimitrie Cantemir. Asa se face ca acest proiect n-a ajuns să devină un act juridic în conformitate cu dreptul internaţional. După structura sa, proiectul lui Golovkin este alcătuit din 17 paragrafe, cele mai multe dintre acestea  nefiind  în folosul Moldovei. Acest document prevedea in fapt trecerea Ţării Moldovei de sub jugul turcesc în “supuşenia” rusească. Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa.

·         1792: Prima lege monetară în SUA. S-a stabilit ca monedă unică dolarul.

·         1800:  La Viena are loc premiera Simfoniei Nr. 1 în Do major a lui Ludwig van Beethoven. Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn – d. 26 martie 1827, Viena), compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii.

·         1803: Are loc premiera piesei de teatru, tragedia Die natürliche Tochter („Fiica naturală”) scrisă între anii 1801—1803 de Johann Wolfgang von Goethe, la teatrul național din Weimar.

·         1851: Rama al IV-lea este încoronat rege al Thailandei.

·         1864: În România sunt votate Legea comunală care prevedea organizarea comunelor urbane şi rurale, precum şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene. Ambele legi erau de inspiraţie franceză.

·         1866: A avut loc plebiscitul prin care populatia celor doua Principate Unite romanesti, Moldova si Muntenia, a fost consultata asupra aducerii ca domn al tarii a unui print strain, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (proclamat domnitor al Romaniei la 10.V.1866; dupa cucerirea Independentei, in 1877. La 10 mai 1881 Carol I a fost incoronat, devenind primul rege al Romaniei. Alegerea unui print strain pe tronul tarii s-a datorat dorintei a se pune capat disensiunilor si luptelor politice interne, dar si de creare pe plan extern a conditiilor pentru un sprijin diplomatic eficient in vederea obtinerii independentei.

·         1867: Poetul Mihai Eminescu a publicat, în revista ardeleana “Familia”, condusa de Iosif Vulcan, poemul “Ce doresc eu ție, dulce Românie”. Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

·         1877: în România are loc remanierea guvernamentală. Generalul Alexandru Cernat este numit ministru de război în locul lui George Slăniceanu, iar Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine în locul lui Nicolae Ionescu.

·         1879: Prințul Brâncoveanu, aflat în misiune specială la Copenhaga, a fost primit în audiență solemnă de regele Christian al IX-lea al Danemarcei, căruia a notificat independența României.

·         1884: Academia Română a însărcinat pe B.P. Hașdeu cu realizarea dicționarului Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane.

·         1929: la Timişoara, România, are loc Congresul Sindicatelor Unite.

·         1939: Apare la Bucuresti săptămînalul România literară sub direcţia scriitorului Cezar Petrescu. Publicatia va apărea pînă la 12 mai 1940.

·         1944: Declarație a ministrului de externe al URSS, Viaceslav Molotov, privind intrarea trupelor Armatei Roșii pe teritoriul României. Molotov a afirmat că regimul politic existent nu va fi modificat.

·         1949: Au fost naționalizate farmaciile urbane, laboratoarele chimico-farmaceutice și de analiză medicală.

·         1956 - Alfred P. Sloan se retrage de la preşedenţia General Motors după 19 ani de carieră. Americanul a avut o contribuţiei importantă la reorganizarea General Motors, creând o nouă structură de preţ a mărcilor, de la cea mi ieftină la cea mai scumpă, în ordinea următoare Chevrolet, Pontiac, Oldsmobile, Buick, Cadillac. În acest fel evita canibalizare mărcilor proprii şi oferea o gamă cât mai variată clienţilor.

·         1964: A fost lansată stația automată sovietică Sonda-1.

·         1965: România și Iordania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.

·         1979: Odată cu retragerea ultimelor trupe marine britanice, a luat sfârșit prezența Marii Britanii în Insula Malta.

·         1982: Armata argentiniană invadează insulele britanice Falkland, din sudul Oceanului Atlantic, cunoscute si sub numele de Malvine, pe care il revendică din sec.al XIX- lea, declanșînd războiul Malvinelor, impotriva Marii Britanii. Conflictul a durat până la 14 iunie 1982 cand trupele argentiniene au capitulat.

·         1991: A început erupția vulcanului Pinatubo pe insula filipineză Luzon.

·         1992: John Gotti (1940-2002), şef al familiei mafiote Gambino din New York, este găsit vinovat pentru crimă si alte delicte grave, fiind condamnat la închisoare pe viaţă.

·         1997: A fost semnat, la Moscova, Tratatul de uniune dintre Federația Rusă și Republica Belarus de către președinții celor două țări, Boris Elțân și Aleksander Lukașenko.

·         1998: Preşedintele Emil Constantinescu l-a desemnat pe Radu Vasile, secretar general al PNŢCD, pentru funcţia de prim-ministru, pentru a-i succede colegului său Victor Ciorbea. Radu Vasile (n. 10 octombrie 1942, Sibiu – d. 3 iulie 2013, București) a fost un om politic și istoric român, prim ministru al României între 1998 și 1999, propus de PNȚCD.

·         2002: Amata israeliană începe asediul Bisericii Nasterii Domnului din Betheleem, în care se refugiaseră 200 de palestinieni înarmaţi

·         2008: A început la Bucureşti Summit-ul NATO, unul dintre cele mai mari evenimente politice, care a reunit la Palatul Parlamentului 26 de lideri ai ţărilor aliate. Summitul NATO 2008 a fost organizat în București, România între 2 și 4 aprilie 2008. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Parlamentului și a reunit aproape 3.000 de oficiali din 49 de țări: 26 state membre NATO și alte 23 semnatare ale Parteneriatului pentru Pace. Prima zi a discuțiilor, 3 aprilie. Această zi a fost rezervată invitațiilor pentru extinderea NATO. Au fost invitate să adere la NATO doar Albania și Croația, nu și Macedonia, Georgia și Ucraina. Ca urmare, delegațiile acestor țări au anunțat că vor părăsi summit-ul. Faptul că Macedonia n-a fost invitată să adere, deși a sperat asta până în ultima clipă, se datorează opoziției Greciei. Aceasta are în vedere că Grecia nu acceptă denumirea de „Macedonia” pentru statul respectiv[24] și nici prevederea din constituția acestui stat de a revendica provincia omonimă din Grecia. Totuși, faptul că George W. Bush și-a exprimat regretul că Macedonia n-a fost invitată și că acest lucru va avea loc imediat ce va fi posibil a făcut ca delegația Macedoniei să nu plece, urmând să participe la discuții. Liderii NATO au decis să nu includă Georgia și Ucraina în Planul de Acțiune pentru Aderare, urmând ca situația lor să fie reexaminată în decembrie 2008. Acest semnal se pare că a fost bine recepționat de Rusia, președintele Vladimir Putin confirmând participarea sa la summit, participare care a fost în suspensie până în ultimul moment. Vladimir Putin este primul președinte rus care vizitează România după 1990 și va participa la discuțiile din cadrul consiliului Consiliul NATO-Rusia. Muntenegru și Bosnia și Herțegovina au fost invitate să înceapă un dialog susținut în vederea aderării la NATO.

Nașteri

·         742 - S-a născut Carol cel Mare, rege al francilor din 771 şi împărat roman, primul restaurator al Imperiului roman de Apus (d. 814). Carol cel Mare (în franceză/engleză Charlemagne, d. 28 ianuarie 814, Aachen), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană, și este văzut uneori ca părintele fondator atât al Franței cât și al Germaniei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală, de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.

·         1348: S-a nascut imparatul bizantin  Andronikos IV Palaiologos; (d. 1385). Andronic al IV-lea Paleologul, a murit la 25 sau 28 iunie 1385. A domnit din 1376 pana in anul  1379. El era  fiul cel mare al  imparatului Ioan al V-lea Paleologul,  și al printesei Elena Cantacuzino.

·         1527: Abraham Ortelius, cartograf și geograf flamand (d. 1598)

·         1545:  Elisabeth de Valois, a treia soție a lui Filip al II-lea al Spaniei (d. 1568)

·         1565: Cornelis de Houtman, explorator olandez (d. 1599)

·         1602 - S-a născut Maria de Jesus, călugăriţă mistică spaniolă, autoare a lucrării “Oraşul mistic al lui Dumnezeu”, despre care spunea că i-a fost revelată.

·         1614: Jahanara Begum Sahib, fiica șahului Jahan și a lui Mumtaz Mahal (d. 1681)

·         1618: S-a nascut savantul  Francesco Maria Grimaldi (d. 28 decembrie 1663), preot iezuit, matematician, fizician și astronom italian, profesor la Colegiul iezuit de la Bologna. Între 1640 și 1650, lucrând împreună cu Giovanni Riccioli, a studiat căderea liberă a obiectelor, confirmând că lungimea căderii este proporțională cu pătratul timpului necesar. Grimaldi și Riccioli au realizat, de asemenea, un calcul privind constanta gravitațională pe baza oscilațiilor unui pendul precis. Observațiile sale au constituit un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea Physico-mathesis de lumine, coloribus et iride menționează un fenomen pe care l-a numit difracție, sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu se propagă neapărat în linie dreaptă, aceasta fiind capabilă să ocolească obstacolele, lucru inobservabil în cazul propagării prin reflexie sau refracție. Mai mult, în urma unor experiențe, Grimaldi ajunge la concluzia că „… uneori lumina transformă o suprafață deja luminată într-una mai întunecoasă.” Fizicianul italian descoperise încă un fenomen, care va fi studiat de Thomas Young un secol și jumătate mai târziu și va fi numit interferență. El a construit și folosit instrumente pentru a măsura munții lunari, precum și înălțimea norilor, și a realizat o hartă precisă (selenografie), care a fost publicată de Riccioli și acum împodobește intrarea Muzeului Național al Aerului și Spațiului (de la Smithsonian Institution, Washington DC). Din 1640 până în 1650, Grimaldi a fost asistentul lui Giovanni Riccioli și a contribuit la lucrarea acestuia, Almagestum novum (1651), unul din primele tratate de selenografie, în care sunt consemnate observațiile reliefului lunar. Această carte este la originea nomenclaturii lunare, întrucât Grimaldi și Riccioli au dat numele unor astronomi și altor savanți celebri, craterelor lunare și altor forme de relief de pe Lună.Tot împreună cu Riccioli a încercat să calculeze meridianul terestru. In cinstea sa, un crater lunar ii poarta numele.

·         1647: Maria Sibylla Merian, botanistă germană (d. 1717)

·         1653: Prințul George al Danemarcei, prinț consort al Annei, regină a Marii Britanii (d. 1708)

·         1725: S-a născut Giacomo Casanova, aventurier și scriitot italian (d. 1798). Originar din Venetia, Casanova a devenit celebru in intreaga lume prin peripețiile sale galante, evocate în „Memoires” („Povestea vieții mele”), scrise între anii 1791 și 1798, care cuprind existența sa aventuroasă, experientele si convingerile sale, care se remarcă printr-o bună cunoaștere și descriere a moravurilor epocii.

·         1805: S-a născut scriitorul  danez renumit autor de povestiri pentru copii,  Hans Christian Andersen; (d. 1875). Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa Zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” și „Rățușca cea urâtă”. În timpul vieții, Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și ecranizate,ele  continuand  să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.

·         1826: Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (d. 1914)

·         1830 - S–a născut omul politic Leon Gambetta, unul dintre fondatorii celei de a treia Republici Franceze (1875) (m.31.12.1882).

·         1840 - S-a născut Emile Zola, romanier francez, teoretician şi promotor al naturalismului (ciclul “Rougon Macquart”); este autorul manifestului “J'accuse”, important în celebra afacere Dreyfus (m. 29 septembrie 1902). Este cel mai important exponent al curentului  naturalist in literatura. Zola și-a riscat cariera, libertatea și chiar viața pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său „J’acusse !” (Acuz!),.  a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L’Aurore, condus de Ernest Vaughan și Georges Clemenceau. Articolul, formulat ca o scrisoare deschisă către președintele republicii Félix Faure, acuza guvernul francez de antisemitism și invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj. Zola a fost judecat pentru calomnie și condamnat la închisoare, dar a reușit să evite pedeapsa exilându-se în Anglia. Datorită scriitorului, Afacerea Dreyfus a căpătat în scurt timp o dimensiune națională, împărțind societatea între susținătorii armatei reacționare sau ai bisericii și dreyfusarzii liberali și reformiști. Pentru cei din urmă, Zola a devenit un far călăuzitor și un simbol al dreptății. Cuvintele sale, „Adevărul este în marș și nimic nu-l va opri”, au rămas emblematice.

·         1851: Matilda Cugler-Poni, poetă româncă (d. 1931)

·         1858 - S-a născut Barbu Ştefănescu Delavrancea, dramaturg şi prozator (“Apus de soare”, “Viforul”, “Luceafărul”, “Hagi-Tudose”) (m.29.04.1918).

·         1875 - Walter Percy Chrysler, fondatorul Chrysler Corporation, se naşte în această zi în Wamego, Texas. Acesta şi-a început cariera ca şi mecanic la căile ferate, de abia în 1911 cariera sa mutându-se în zona automobilelor, lucrând pentru General Motors. În 1924 Walter Chrysler şi-a lansat automobilul care îi purta numele, bine primit de public, iar în 1925 a pus bazele companiei Chrysler. Walter Chrysler a murit pe data de 18 August 1940 la vârsta de 65 de ani.

·         1877: S-a născut Tiberiu Brediceanu, compozitor și folclorist român (d. 1968). Tiberiu Brediceanu (n. 2 aprilie 1877, Lugoj – d. 19 decembrie 1968, București) a fost un compozitor și folclorist român, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu. A fost unul dintre fondatorii Operei Române, Teatrului Naţional şi Conservatorului din Cluj-Napoca. A fost director al Operei din Bucureşti între anii 1941-1944.

·         1880: Prințul Georg de Bavaria (d. 1943)

·         1888: Vladimir Nabrut, poet rus (d. 1938)

·         1891: Max Ernst, sculptor german (d. 1976)

·         1903 - S-a născut istoricul literar Olimpiu Boitoş (“Activitatea lui Slavici la Tribuna din Sibiu”) (m.02.04.1954).

·         1912: Ion Emil Bruckner, medic român (d. 1980)

·         1912 - S-a născut Herbert Mills, cântăreţ american (Mills Brothers).

·         1914 - S-a născut Sir Alec Guinness, actor de teatru şi film britanic (filme: “Să fii o dată milionar”, “Cheile spre Paradis”, “Podurile peste Kwai”, “Omul nostru în Havana”, “Hitler. Ultimele zece zile”) (m.05.08.2000).

·         1915: S-a născut Gică Petrescu, cântăreț și compozitor român (d. 2006). El a fost un cântăreţ şi compozitor român de muzică uşoară şi populară. De-a lungul a şapte decenii de activitate şi-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăţie  şi diversitate. A debutat la 18 ani, ca proaspăt absolvent al Liceului „Gh. Şincai” din Bucureşti, într-o formaţie studenţească. Perioada de început, marcată de turnee concertistice, este urmată de recunoaşterea ca profesionist: angajamente la teatrele „Alhambra”, „Gioconda”, „Boema”, „Grădina Savoy”, sub conducerea lui Ion Vasilescu şi „Teatrul C. Tanase”. În afara numeroaselor turnee internaţionale întreprinse de-a lungul carierei, deţine un record în privinţa numărului de piese compuse şi interpretate, peste 1.500, înregistrate într-o impresionantă discografie. Multe dintre acestea devenind în timp şlagăre, fiind preluate de mulţi interpreţi ai genurilor respective. Gică Petrescu a cântat live până la vârsta de 91 de ani. Timp de 34 de ani, maestrul a fost căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu. După moartea soţiei sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susţină spectacole. Gică Petrescu (n. 2 aprilie 1915, București – d. 18 iunie 2006, București) a fost un cântăreț și compozitor român de muzică ușoară și populară. De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate.

·         1917 - S-a născut Lou Monte, cântăreţ şi chitarist american.

·         1923 - S-a născut Lucian Dumitrescu, poet şi prozator (“Dincolo de arme”, “Pîndar de stele”, “Amurg”).

·         1926 - Pilotul de Grand Prix, John Arthur "Jack" Brabham, s-a născut în această zi în Hurstville, Australia. Brabham este unul dintre piloţii care a alergat în perioada de pionierat a Formulei 1, devenind campion în anii 1959, 1960 şi 1966. Brabham a rămas în istoria F1, pe lângă titlurile revendicate, şi pentru contribuţia sa la dezvoltarea monoposturile cu motor central. În 1962 a înfiinţat marca Brabham, devenit cel mai important constructor de maşini de curse din anii '60.

·         1928: S-a născut compozitorul si cântărețul francez Serge Gainsbourg (d. 1991)

·         1931 - S-a născut operatorul de film Tiberiu Olasz. Din 1971, lucrează în Germania.

·         1937: Ștefan Iacobescu, grafician și gravor român (d. 2001)

·         1939 - S-a născut Adrian Dohotaru, poet şi dramaturg (m.01.09.1995).

·         1941 - S-a născut Leon Russell, vocalist, multi-instrumentist şi compozitor american.

·         1942 - S-a născut prozatoarea şi publicista Gabriela Adameşteanu, redactor-şef al revistei ”22” (“Dimineaţă pierdută”, ”Vară-primăvară”).

·         1942 - S-a născut Phil Castrodale, vocalist american (Reflections).

·         1943 - S-a născut Larry Coryell, chitarist şi compozitor jazz-rock american (Eleventh House).

·         1946 - S-a născut Glen Dale, chitarist britanic (Fortunes).

·         1947 - S-a născut Emmylou Harris, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană.

·         1952 - S-a născut Leon Wilkeson, basist american (Lynyrd Skynyrd, Rossington-Collins Band).

·         1953 - S-a născut David Robinson, baterist american (Jonathan Richman & Modern Lovers, The Cars).

·         1956 - S-a născut Gregory Abbott, cântăreţ şi compozitor american.

·         1959 - Juha Matti Pellervo Kankkunen se naşte în această zi în Laukaa Finlanda. Juha a reuşit ce nici un alt pilot de raliu nu a mai reuşit, să câştige trei, din cele patru titluri obţinute, cu trei constructori diferiţi. Până la dominaţia lui Sebastien Loeb, Kankkunen deţinea şi recordul pentru câştigarea a 23 de raliuri şi obţinerea a patru titluri în WRC. Prima participare în WRC s-a consemnat în 1978 la Raliul celor 1000 de Lacuri în Finlanda, dar ca şi pilot permanent Juha a debutat în WRC în 1983 cu Toyota, şi în 1986 a ajuns la Peugeot, în acealşi an câştigând primul său titlu, la acea vreme fiind cel mai tânăr campion din istorie. Juha Kankkunen s-a mutat anul următor la Lancia, Peugeot ieşind din raliuri în acel an, şi a fost iarăşi primul pilot din istorie care a reuşit să îşi apere titlul după ce a schimbat echipa. Al treilea titlu a venit tot cu Lancia în 1991, iar în 1993 a luat ultimul titlu, cu prima sa echipă Toyota. Kankkunen s-a remarcat şi în afara WRC-ului, în 1988 câştigând Raliul Paris Dakar, iar în 1988 şi 1991 s-a impus şi în Race of Champions. În 2007 a stabilit şi recordul pentru cea mai mare viteză pe gheaţă la bordul unui Bentley Continental GT.

·         1963 - S-a născut Keren Jane Woodward, vocalistă amerocană (Bangles).

·         1968 - S-a născut actriţa Manuela Hărăbor (“Pădureanca”).

·         1976: Raluca Turcan, politician roman

Decese

·         1118: A decedat Baldwin I al Ierusalimului (Balduin de Boulogne), primul rege al regatului Ierusalimulu intemeiat de Cruciati. Baldwin I al Ierusalimului, anterior Balduin de Boulogne (n. aprox. 1058), a fost primul rege al Ierusalimului si a domnit între anii 1110 -1118. Fratele sau  Godefroy de Bouillon a fost in fapt primul suveran al acestui regat, intre anii 1099 -1100, fara a purta insa titlul de “Rege” (a folosit titlul de “Apărător al Țării Sfinte”).

·         1412: A decedat scriitorul spaniol castilian Ruy González de Clavijo. În 1403-1405 Clavijo a fost ambasadorul lui  Henric al III-lea al Castiliei la Curtea lui Timur, fondatorul și conducătorul Imperiului Timurid. Un jurnal de călătorie, continand  note detaliate ținute în timpul calatoriei sale, a fost publicată mai târziu în limba spaniolă în 1582 (Embajada a Tamorlán) și în limba engleză în 1859, (Povestea Ambasadei lui  Ruy Gonzalez de Clavijo la Curtea lui Timur la Samarcand AD 1403). A  petrecut mai multe luni în Samarkand, timp în care  a participat la festivitățile consacrate  recentei  victorii a lui  Timur, la Ankara, în iulie 1402, asupra sultanului turc, Baiazid I, care a fost capturat, ceea ce a inlaturat pentru o vreme temerile occidentale legate de  expansiunea  otomana. Ruy González de Clavijo nu a reusit să primeasca un mesaj  de la Timur, pentru regele sau, din cauza problemelor de sanatate pe care le avea sahul , iar castilienii au trebuit să plece din Samarkand la 21 noiembrie 1404, ca urmare a decesului lui Timur.

·         1502: A murit Prințul Arthur Tudor, fiul regelui Henric al VII-lea al Angliei (n. 1486)

·         1507: A decedat Sfântul Francisc din Paola (n. 27 martie  1416), călugăr italian și fondator al Ordinului romano-catolic al  Minimilor. Spre deosebire de majoritatea fondatorilor de ordine religioase, nu a fost hirotonit preot. Acest ordin religios care practica cersetoria  a fost aprobat in 1474 de către autoritățile ecleziastice. Urmând exemplul fondatorului,  frații Minimi caută să trăiască o viață de penitență si post perpetuu.

·         1657: Ferdinand al III-lea, împărat german (n. 1608)

·         1742: James Douglas, medic și anatomist scoțian (n. 1675)

·         1747: Johann Jacob Dillenius, botanist german (n. 1684)

·         1754: Thomas Carte, istoric englez (n. 1686)

·         1791: Honoré Gabriel de Riqueti, conte de Mirabeau, om de stat care se remarcă în timpul Revoluției Franceze (n. 1749)

·         1864: Prințesa Hildegard a Bavariei, ducesă de Teschen (n. 1825)

·         1872: A decedat Samuel Morse (n.1791), inventatorul codului telegrafic ce-i poartă numele. Samuel Finley Breese Morse (n. 27 aprilie, 1791 – d.2 aprilie, 1872) a fost pictor și inventator american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 și a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent.

·         1891: Adelheid Dietrich, pictoriță germană (n. 1827)

·         1906: György Ádám, scriitor și filozof maghiar din Transilvania (n. 1882)

·         1914: Paul Heyse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (n. 1830)

·         1925: Petru Poni, chimist, mineralog român (n. 1841)

·         1945: Vilmos Apor, sfânt al Bisericii Catolice (n. 1892)

·         1951: Alphonse de Chateaubriand, scriitor francez (n. 1877)

·         1954 - A murit poetul Ioan-Alexandru Bran-Lemeny (“Lacrimi şi clocot”, “Ancore”) (n.16.09.1886).

·         1954 - A murit istoricul literar Olimpiu Boitoş (“Activitatea lui Slavici la Tribuna din Sibiu”) (n.02.04.1903).

·         1970 - A murit poetul de limbă germană Paul Celan, unul dintre reprezentanţii cei mai tenaci ai modernismului (“Nisipul urnelor”, “Graţiile limbii”, “Trandafirul nimănui”) (n.23.11.1920).

·         1973: Achim Stoia, compozitor, dirijor român (n. 1910)

·         1974: A decedat Georges Pompidou (n. 5 iulie 1911), preşedinte în funcţie al Franţei din 1969.

·         1989: Tudor Vornicu, realizator TV român (n. 1926)

·         1995: Hannes Alfvén, fizician suedez (n. 1908)

·         2005: A murit Papa Ioan Paul al II-lea – cardinalul polonez Karol Wojtyla, arhiepiscop de Cracovia, ales papa la 16 octombrie 1978. Papa Ioan Paul al II-lea a murit, sambata, 2 aprilie 2005, ora 21.37, la Vatican, la varsta de 84 de ani, in urma unor boli care i-au marcat finalul celor 26 de ani de pontificat. Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sfânta și Marea Luni (denie) Sf Cuv Tit, făcătorul de minuni; Sf Mc Amfian și Edesie
• În calendarul romano-catolic: Francisc din Paola, pustnic (1416-1507). Sfântul Francisc din Paola (n. 1416, Paola, Calabria, Italia, d. 1507, Plessis-les-Tours, Franța), a fost un pustnic italian, întemeietor ordinului călugăresc al minimilor, în 1436. Sfântul Francisc din Paola, la vârsta de 14 ani a devenit franciscan, iar la 16 ani s-a retras în singurătate, trăind în asceză. Pentru ucenicii care s-au adunat în jurul lui, a întemeiat o congregație de pustnici, pe care a transformat-o apoi în Ordinul Minimilor (ramură franciscană), confirmat de Scaunul Apostolic în 1506. Citat din Francisc din Paola: „Pustnicii nu îi învață pe alții și nu țin predici: ei tac; și tăcând, se deschid pentru vocea lui Dumnezeu„. În 1482, la cererea Papei, a călătorit în Franța, unde l-a ajutat pe regele Ludovic al XI-lea să se pregătească de moarte creștinește. A murit la Tours, în Franța, în Vinerea Mare a anului 1507. Canonizat în 1519. Sărbătorit în Biserica Catolică la 2 aprilie.
• În calendarul Greco-catolic: Sf. cuv. Tit Taumaturgul. EvU Mt 21,18-44. Începutul Săptămânii Mari.
• Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, promulgată de Adunarea Generală a ONU în 2007.
• Argentina : Día del Veterano de Guerra y de los Caídos en la Guerra de las Malvinas / Ziua veteranilor de război și a celor morți în Războiul Malvinelor sau Día de Malvinas / Ziua Malvinelor, onorează memoria veteranilor și victimelor Războiului Malvinelor, pierdut contra Marii Britanii în 1982.
• Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret. Ziua internațională a cărților pentru copii, sărbătorită pe 2 aprilie, a fost aleasă pentru a-l omagia pe unul dintre cei mai îndrăgiți autori de basme, Hans Christian Andersen. Scriitorul danez, născut la 2 aprilie 1805, la Odense, a încântat generații de copii cu povestiri, precum: „Hainele împăratului”, „Fetița cu chibrituri”, „Rățușca cea urâtă”, „Micuța sirenă”.

ARTE 2 Aprilie

MUZICĂ 2 Aprilie

Ludwig van Beethoven

Simfonia Nr 1 în Do major:

Tiberiu Brediceanu

Herbert Mills, cântăreţ american (Mills Brothers)

The Mills Brothers:

Gică Petrescu

Lou Monte, cântăreţ şi chitarist american

Serge Gainsbourg

Leon Russell, vocalist, multi-instrumentist şi compozitor american

Phil Castrodale, vocalist american (Reflections)

The Reflections

Larry Coryell, chitarist şi compozitor jazz-rock american (Eleventh House)

The Eleventh House:

Glen Dale, chitarist britanic (Fortunes)

Emmylou Harris, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană

Emmylou Harris Full Album ~ Best song of Emmylou Harris Greatest Hits 2017

Leon Wilkeson, basist american (Lynyrd Skynyrd, Rossington-Collins Band)

Lynyrd Skynyrd :

David Robinson, baterist american (Jonathan Richman & Modern Lovers, The Cars)

The Modern Lovers - 

Gregory Abbott, cântăreţ şi compozitor american

Keren Jane Woodward, vocalistă americană (Bangles)

The Bangles: 

Achim Stoia

ÎNREGISTRĂRI NOI:  

Telemann: Ouvertures a 8 (Ensemble Zefiro, Alfredo Bernardini)

W Fr Bach: Flute Sonatas and Trios (Wilbert Hazelzet, Marion Moonen, Jaap ter Linden, Jacques Ogg)

De Machaut: Sacred and Secular Music

POEZIE 2 Aprilie

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu biografie

Născut 15 ianuarie 1850 Botoşani

Decedat 15 iunie 1889 Bucureşti, înmormântat la Bellu

Tabel cronologic

1736 Anul probabil al nasterii lui Petrea Eminovici, tăran din satul Călinesti, lângă Suceava (Bucovina), cel mai vechi dintre Eminovicii atestati în acte oficiale. Străbunic al poetului.
1780 Se naste Vasile Eminovici, singurul fecior al lui Petrea Eminovici si al sotiei sale Agafia. Si el tăran, muncitor de pământ. Avea si darul cântării. E bunicul poetului.
1812 La 10 februarie se naste Gheorghe Eminovici, fiu al lui Vasile Eminovici si al sotiei acestuia, Ioana. Este tatăl poetului. S-a rupt de mediul satului natal si, părăsind Bucovina, s-a stabilit în Moldova.

1816 Se naste mama poetului, Raluca Jurascu, fiica stolnicului Jurascu din Joldesti.

1840 La 29 iunie, Gheorghe Eminovici se căsătoreste cu Raluca Jurascu.

1841 La 12 mai Gheorghe Eminovici, sluger, fu ridicat la rangul de caminar. În acest an se naste Serban, primul copil al sotilor Eminovici.

1843 La 2 februarie se naste Nicolae (Nicu), al doilea copil. 1844 Se naste George (Iorgu), al treilea copil.

1845 La 5 mai, se naste Ruxandra, al patrulea copil. 1846 La 1 iulie, se naste Ilie, al cincilea copil.

1848 Se naste Maria, al saselea copil. Anul nasterii este probabil. 1850 La 15 ianuarie, se naste în Botosani Mihail (Mihai cum i se zicea în familie), poetul, al saptelea copil.

1852 Se naste Aglaia, al optulea copil. 1854 Se naste Henrieta (Harieta), al noualea copil.

1856 Se naste, la 16 noiembrie, Matei, al zecelea copil. Data când s-a nascut Vasile, al unsprezecelea copil al sotilor Eminovici, nu e cunoscută.

1857 În luna august caminarul Eminovici conducea, cu pasaport, cinci copii la studii, peste granită, la Cernăuti, printre care si Mihai. Ce cursuri a urmat Mihai în acest an nu se stie.

1858-1859 Copilul Mihai a urmat clasa a III-a la „National Hauptschule” din Cernăuti, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi.

1859-1860 A urmat clasa a IV-a, fiind clasificat al 5-lea între 82 de elevi.

1860-1861 Înscris la Ober-Gymnasium din Cernăuti, elevul Eminovici Mihai promoveaza clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru si al 23-lea în cel de-al doilea semestru.

1861-1862 Urmeaza clasa a II-a.

1862-1863 Repeta clasa, dar de la 16 aprilie 1863 părăseste definitiv cursurile, desi avea o situatie bună la învătătură. Plecând de vacanta Pastelui la Ipotesti, nu s-a mai întors la scoală. Moare Ilie, care studia medicina la scoala lui Davila din Bucuresti.

1864 Elevul Eminovici Mihai solicită Ministerului Învatamântului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursiet. I se refuza „nefiind nici un loc vacant de bursier”. Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botosani, i se promite că va fi primit „negresit la ocaziune de vacantă, dupa ce, însă, va îndeplini conditiunile concursului”. Elevul Eminovici pleacă la Cernăuti unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentatii. La 5 octombrie Eminovici intră ca practicant la tribunalul din Botosani, apoi, peste putin timp, este copist la comitetul permanent judetean.

1865 La 5 martie Eminovici demisionează, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie înmănat fratelui sau Serban. La 11 martie tânărul M. G. Eminovici solicită pasaport pentru trecere în Bucovina. In toamna se află în gazda la profesorul său Aron Pumnul, ca îngrijitor al Bibliotecii acestuia. Situatia lui scolară era de „privatist”. Cunostea însa biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.  1866 La 12/24 ianuarie moare Aron Pumnul. Cu această împrejurare sapte gimnazisti tipăresc o brosura cu „lacrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu”. A doua din aceste poezii este semnata: M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie revista Familia din Pesta îi publica poezia De-as avea… Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însa numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat si pentru totdeauna. La 15/27 mai i se publică poezia O calarire în zori. In iunie părăseste Bucovina si se stabileste la Blaj cu intentia marturisita de a-si reîncepe studiile. La 16/29 iulie, revista Familia îi publica poezia Din strainatate, la 14/26 august poezia La Bucovina, la 11/23 septembrie Speranta, si la 16/28 octombrie Misterele noptii. În cinci numere consecutiiive din octombrie si noiembrie, aceeasi revistă îi publica nuvela Lantul de aur, tradusă dupa Onkel Adam, scriitor suedez. Un scurt timp a fost si la Alba Iulia, unde participă la 27-28 august la adunarea anuală a „Astrei”. În toamnă a părăsit Blajul si s-a dus la Sibiu, unde e prezentat lui N. Densusianu; de aici trecu muntii cum putu si veni la Bucuresti.

1867 Intră în trupa lui Iorgu Caragiale, unde are rolul de sufleur si de copist. Cu această trupă facu turnee la Brăila, Galati, Giurgiu, Ploiesti. Citea mult din Schiller, din care a si tradus poezia Besignatiune. Îi apare în Familia din 2/14 aprilie poezia Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, iar la 18/30 iunie poezia lui La Heliade.

1868 Este angajat ca sufleur în trupa lui Mihai Pascaly, care concentrase mai multe forte teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu si actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad si alte orase bănătene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu si a obtinut de la Eminescu poeziile La o artista si Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august si 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, caminarul Gheorghe Eminovici ceru lui Iosif Vulcan stiri asupra soartei fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucuresti, Eminescu face cunostinta cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind multumit de Eminescu, îl angajează ca sufleur a II-a oara si copist al Teatrului National.
La 29 septembrie Eminescu semna contractul legal în această calitate. Obtinu de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată stiintific si în legătura ei organică de profesorul dr. Enric Theodor Rotscher (după editiunea a doua). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe si proiectul său de roman Geniu pustiu.

1869 La 1 aprilie înfiintează împreună cu alti tineri cercul literar „Orientul”, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare si a documentelor privitoare la istoria si literatura patriei. La 29 iunie se fixează cornisiile de membri ale „Orientului”, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vara se întâlneste întâmplător în Cismigiu cu fratele sau Iorgu, ofiter, care-l sfătui sa reia legăturile cu farnilia. Poetul refuză hotărât. Cu ocazia mortii fostului domnitor al Munteniei, Barbu Dimitrie Stirbey, publică într-o foaie volantă poezia cunoscută sub titlul La moartea principelui Stirbey. În vară, pleacă cu trupa Pascaly în turneu la Iasi si Cernăuti. Revista Familia continuă să-i publice poezii: Junii corupti la 31 ianuarie/ 12 februarie si Amicului F. I. la 31 martie/11 aprilie. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său îi promite o subventie regulată spre a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toti colegii lui de la Cernăuti.
La 2 octombrie, Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, lipsindu-i bacalaureatul. Aici face cunostintă cu I. Slavici si cu alti studenti români din Transilvania si din Bucovina. Reia legăturile cu vechii colegi de la Cernăuti si de la Blaj. Se înscrie în cele două societati studentesti existente, care apoi se contopesc într-una singură -`România jună”. Scrisorile si telegramele către părinti penru trimiterea banilor de întretinere se întetesc.

1870 Împreună cu o delegatie de studenti, Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe fostul domnitor Al. I. Cuza, la Dobling. În semestrul de iarnă 1869/1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. Dupa aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871 /72, când urmează două semestre consecutive. In schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universitatii. Îl preocupau si unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. La 7/19 si 9/21 ianuarie publică în Albina din Pesta articolul O scriere critică, în care ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva unei brosuri a lui D. Petrino din Cernăuti, iar la 18/30 ianuarie în Familia, Repertoriul nostru teatral cel dintâi semnat cu numele întreg, iar cel de-al doilea cu initialele M. E. Trece apoi la situatia politică a românilor si a altor nationalităti conlocuitoare din Austro-Ungaria publicând, sub pseudonimul Varro, în Federatiunea din Pesta, trei articole, strâns legate între ele: Să facem un congres, aparut la 5/17 aprilie, În unire e tăria, la 10/22 aprilie, si Echilibrul, la 22 aprilie/4 mai si 29 aprilie/11 mai, pentru care a fost citat de procurorul public din Pesta. Federatiunea din 5/17 aprilie răspunde cu multumiri pentru aceste articole, dar nu poate preciza timpul când ar putea începe publicarea romanului mentionat de Varro. A fost probabil vorba de proiectul de roman Naturi catilinare. La 15 aprilie publică în Convorbiri literare din Iasi poezia Venere si Madonă, iar la 15 august Epigonu. La 17 iunie îi scria lui Iacob Negruzzi, redactorul Convorbirilor literare, lămurindu-i ideea fundamentală din Epigonii.
Alături de N. Teclu, presedinte, Eminescu, în calitate de secretar, semnează, în luna martie, un apel pentru strângerea de fonduri în vederea serbării de la Putna, iar la 4/16 septembrie îi scrie lui Iacob Negruzzi rugându-l sa publice în Convorbiri literare notita ce-i trimite, „asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Stefan cel Mare la Putna”. Tot atunci trimite povestea Fat-Frumos din lacrimă, care se tipăreste în Convorbiri literare, în numerele de la 1 si 15 noiembrie. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul societătii „Junimea” din Iasi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune că după terrninarea studiilor să se stabilească la Iasi.

1871 În câteva scrisori din februarie îl pune pe Negruzzi în curent cu proiectele sale literare si i-l recomanda calduros pe Slavici. Trimite poezia Mortua est.; care apare în Convorbiri literare din 1 martie, urmată de alte două poezii: înger de pază si Noaptea…, care se tipăresc la 15 iunie.
La 8 aprilie stil nou, „România jună” tine sedintă de unificare a conducerii, alegând primul sau cornitet, cu I. Slavici, presedinte, si Eminescu, bibliotecar. La 1 august, în sedinta de la Cernăuti, s-au desăvârsit pregătirile pentru serbarea de la Putna, fixată pentru 15/27 august. Cu această ocazie Eminescu revede locurile copilăriei si ale adolescentei sale. Se abate chiar pe la Botosani si Ipotesti. La 6 august i se adresează din Ipotesti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relatii privitoare la organizarea serbării. În ziarul Românul din 3/15 august, Eminescu publică împreună cu Pamfil Dan, membru în comitetul serbării, o scrisoare în care explică semnificatia întâlnirii tineretului român în jurul mormântului lui Stefan cel Mare. Printre tinerii de talent, participanti activi la serbare, s-au remarcat pictorul Bucevski si compozitorul Ciprian Porumbescu. Din cauza unor curente contradictorii în sânul societatii „România jună”, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere, în toamna anului. Amândoi sunt acuzati că sunt atasati ideilor „Junimii” din Iasi. În studiul său despre Directia nouă, Titu Maiorescu evidentiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului”, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreste cu începere din acest an în Convorbiri literare.
Dintre numeroasele proiecte literare, în acest an probabil ia o formă initială Proletarul, sub impresia lecturilor poetului despre evenimentele Comunei din Paris. Poemul va fi continuat si desăvârsit în anii următori. Lucrează la poemul Panorama desertăciunilor. La 16 decembrie, într-o scrisoare către Serban, care se află în tară, îi scrie necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii penru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea”. Din această cauză intentionează să se mute la altă universitate, în provincie.

1872 Anul probabil al întâlnirii lui cu Veronica Micle, la Viena. La 10 februarie, într-o scrisoare către părinti, se plânge ca a fost bolnav, din care cauza se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată si de stirile triste primite de acasă. La 18 martie ajunge să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast” din cauza boalei si a lipsurilor de tot felul. La 8 aprilie solicită bani pentru a se înscrie în semestrul al doilea. Se plânge si de lipsa unui pardesiu. În aceste împrejurări părăseste Viena si vine în tară. La 1 septembrie participă la o sedintă a „Junimii” din Iasi, unde citeste fragrnente din Panorama desertăciunilor. Egipetul si începutul Evului de mijloc, apoi nuvela Sărmanul Dionis. Prezenta în tară a poetului este confirmată si de o scrisoare pe care Eminescu o trimite din Botosani, în august, lui Titu Maiorescu, în care intervenea în favoarea lui Toma Micheru, pentru un concert al acestuia. La 7 septembrie Eminescu citeste în sedinta „Junimii” două poezii: înger si Demon si Floare albastră. Poezia Egipetul avea să apară la 1 octombrie în Convorbiri literare, iar înger si Demon si Floare albastră la 1 aprilie anul următor. Sărmanul Dionis se tipăreste la 1 decembrie 1872 si în continuare la 1 ianuarie 1873.
Asigurat printr-o subventie lunară de 10 galbeni, din partea „Junimii”, Eminescu pleacă la Berlin. O scrisoare a lui Serban din 30 noiembrie dă amănuntul că poetul era plecat cu mai multe săptămâni înainte de această dată. Inscrierea la Universitatea din Berlin s-a facut la 18 decembrie. De data această Eminescu era înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botosani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care si le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.

1873 Prelucrează folclor: începe primele versiuni la Călin si Luceafărul. Pentru a-si putea asigura o existentă modestă este nevoit să accepte curând un post la consulatul român de la Berlin, aflat sub conducerea lui Teodor Rosetti, mai târziu al lui N. Kretulescu. Tensiunea dintre tata si fiu l-a determinat pe poet să ceară exmatricularea si eliberarea unui certificat doveditor că până la data de 14 iulie a urmat două semestre. La 26 iulie i se elibera acest certificat. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului, iar la 8 decembrie se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarnă. N-a trecut nici un examen. La 21 septembrie Iorgu Eminovici, militar, se sinucide, dar moartea lui e declarată abia la 2 noiembrie. Fusese înmormântat la Ipotesti, fără autorizatie si fără declaratie de deces.

1874 Între 17/29 ianuarie si 7 mai are loc o bogată corespondentă între Maiorescu si Eminescu, în care i se propunea poetului să-si obtină de urgentă doctoratul în filozofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi. Ministrul Invătământului îi trimite la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i se dă sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Koenigsberg, dar printr-o scrisoare din 19 septembrie, adresată secretarului agentiei diplomatice din Berlin, motivează de ce a abandonat această sarcină si de ce a luat drumul către tară, urmând ca în noiembrie sa se întoarcă la Berlin pentru examene. La 1 septembrie era numit însă în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iasi.
La 7 octombrie Maiorescu ia cunostinta prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca asa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de oarecare întâmplari grave în familia sa. Două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia, fratele Serban, care dăduse semne de alienatie mintală, la 10 octombrie se internă în spital prin interventia agentiei române din Berlin. Poetul începuse să sufere de o aprindere a încheieturii piciorului. La 28 noiembrie agentia din Berlin anuntă moartea lui Serban.
Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu predă acum lectii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. Convorbirile literare de la 1 decembrie îi publică Împărat si proletar. La 8 noiembrie promitea că va veni într-o joi la serată literară de la Veronica Micle, spre a citi o poezie cu subiect luat din folclor. Colaborează la Lexiconul lui Brockhaus. Toamna o petrece în tovărăsia lui Slavici, găzduit la Samson Bodnarescu. Publică în Convorbiri literare din 1 noiembrie un articol asupra lui Constantin Bălăcescu, reproducându-i multe poezii.

1875 În prima parte a anului pune ordine în bibliotecă si propune îmbogătirea ei cu manuscrise si cărti vechi românesti. Într-un raport din 6 martie, adresat lui Maiorescu, ministrul învătământului, înaintează o listă bogată de tipărituri si manuscrise vechi pentru achizitionare. Începe traducerea din nemteste a unei gramatici paleoslave. La 15 iunie primeste scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune functia de revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui. La 1 iulie este invitat să-si ia în primire noul post, iar la 2 iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul brosurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Tot în această vreme este înlocuit si la scoala din cauza grevei declarate de elevii unor clase. La 10 august înaintează ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferintelor cu învătătorii din judetul Iasi. Remarca pe institutorul Creanga de la scoala nr. 2 din Pacurari, Iasi. La 5 septembrie trimite un raport cu propuneri de reorganizare a scolilor din judetul Vaslui. In Convorbiri literare din 1 februarie publică poezia Făt Frumos din tei, iar la 1 aprilie publică tot acolo o scurtă dare de seamă asupra scrierii Pseudo-cyngeticos de Al. I. Odobescu. La 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale „Junimii” rosteste conferinta pe care o tipăreste în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenta austriacă asupra românilor din principate. La 26 mai, înaintează ministerului un raport elogios asupra unei cărti didactice alcătuită de I. Creanga si altii. Pe Creanga îl introduce la „Junimea”. Schimbându-se guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie. Prin raportul său din 22 iunie către Ministerul Învătănântului, D. Petrino cere ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte si cărti „sustrase”. Ministerul înaintează raportul Parchetului din Iasi. Prin încheierea sa din 17 decembrie judecătorul de instructie declară însă că „nu este loc de urmare”.
La 15 august se stinge din viată la Ipotesti, Raluca Eminovici. Rămas fără slujbă, Eminescu primeste postul de corector si redactor al părtii neoficiale la ziarul local Curierul de lasi. Frecventează cu regularitate sedintele „Junimii”. De multe ori îl vizită pe Creanga în bojdeuca sa. Convorbirile literare îi publicau la 1 septembrie poeziile Melancolie, Crăiasa din povesti, Lacul si Dorinta, la 1 noiembrie Călin, iar la 1 decembrie Strigoii. Curierul de Iasi avea numeroase rubrici redactate de Eminescu, fără semnatură. În această formă apare la 9 iunie schita La aniversara si nuvela Cezara în numerele de la 6, 11, 13, 15 si 18 august. Face un drum la Bucuresti, unde, prin Maiorescu, se împrieteneste cu Mite Kremnitz. Veronica Micle rămâne însă idolul său.

1877 Continuă activitatea ziaristică la Curierul de Iasi. În forma polemică ia apărarea manualului de logică a lui Maiorescu, sub titlul Observatii critice, în Curierul de Iasi din 12 august, si încă o dată recensiunea logicei Maiorescu, în Convorbiri literare din 1 septembrie. Publică cronici teatrale în legatură cu spectacolele la care asistă. Vizitează în dese rânduri casa bătrânului Micle si participă la sedintele „Junimii”, dar se simte din ce în ce mai singur, fapt pe care i-l comunică la 20 septembrie lui Slavici, iar la 12 octombrie precizeaza, către acelasi, ca Iasii i-au devenit „nesuferiti”. Fiind invitat sa intre în redactia ziarului Timipul Eminescu paraseste Iasii în a doua jumatate a lunii octombrie si vine la Bucuresti, unde se dedică gazetăriei. Anul se scurge fără ca poetul să fi publicat măcar un vers. La 18 decembrie, totusi, Negruzzi se entuziasmă de seria de articole din Timipul, Icoane vechi si icoane nouă „minunat scrise si minunat cugetate”. Eminescu însă nu avea bani nici pentru o fotografie cerută de Negruzzi la Iasi spre a-i pune chipul în tabloul cu portretele junimistilor.

1878 Activitate ziaristică intensă. Nu raspunde scrisorilor primite de la Iasi. Abia dacă participă la sedintele săptămânale de la Maiorescu si de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi în Bucuresti îi ocupă serile. Sub titlul Reprezentatiile Rossi publică în Timpul de la 28 ianuarie o scurtă cronică teatrală. Si reprezentatiile românesti îl preocupă: la 6 octombrie publică un foileton cu titlul Deschiderea stagiunii 1878-1879. După insistente numeroase, trimite lui Negruzzi patru poezii: Povestea codrului, Povestea teiului, Singurătate si Departe sunt de tine…, care se publică în Convorbiri literare din 1 martie. La 16 aprilie publică în Timpul un foileton, Pastele, care l-a impresionat pe Caragiale atât încât peste cincisprezece ani avea să-l reproducă în Moftul român (1893). La 26 mai citeste acasă la Maiorescu poezii, prezent fiind si Alecsandri, sărbătoritul de la Montpellier pentru Ginta latina. În iulie, sfătuit de medic, îsi ia concediu de la ziar si pleacă la Floresti-Dolj, ]a mosia lui Nicolae-Mandrea. Aici traduce, din însărcinarea Ministerului Cultelor si Învataturilor Publice, tomul întâi al scrierii Fragmente din istoria românilor de Eudoxiu Hurrnuzaki, aparuta de curând în nemteste. La 13 iulie scrie din Floresti, adresând lui Caragiale si Ronetti-Roman, colegi de redactie, o scrisoare plină de umor si de sarcasm.
După înapoierea de la Floresti i s-a propus să se mute la Maiorescu, dar poetul n-a primit. La 17 septembrie face o recenzie în Timipul despre Cuvente den bătrâni, tomul I, de Hasdeu. Participă, între 11 si 13 noiembrie, la a 15-a aniversare a „Junimii” la Iasi, mergând împreună cu Slavici si Caragiale, toti trei în contul lui Maiorescu.

1879 Satisface din plin cererile repetate ale lui Negruzzi si-i trimite la Iasi poezii care se publică în Convorbiri literare: Pajul Cupidon…, O, rămâi, Pe aceeasi ulicoară.., la 1 februarie, De câte ori, iubita.. Rugăciunea unui Dac si Atât de fragedă.., la 1 septembrie, Afără-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însusi glasul, Freamăt de codru, Revedere, Despărtire si Foaia vestedă, la 1 octombrie. Creste pasiunea pentru Mite Kremnitz, careia îi predă lectii de limba română si-i oferă în manuscris poezia Atât de fragedă. Faptul îl alarmează pe Maiorescu, după cum reiese dintr-o însemnare a criticului din ziua de 1 iunie: „Grea epoca Eminescu” .
La 6 august moare Stefan Micle. Eminescu scrie Veronicăi. Văduva lui Micle vine la Bucuresti si-l roagă să intervie pentru urgentarea pensiei sale. Împreună fac planuri de căsătorie nerealizabile. Se afundă din ce în ce mai mult în munca de gazetar. În redactie are un rol preponderent, dar obositor.

1880 Într-o scrisoare către Henrieta se plânge că are mult de lucru si că-i bolnav trupeste, dar mai mult sufleteste. Din partea familiei primeste numai imputări, în special adresate de tatăl său. N-are nici timp, nici dispozitie să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitatie de nuntă. Se simte îmbătrânit si ar vrea să moară. Nu-si vede capul de datorii. Nu publica decât o poezie: O, mamă.., care apare în Convorbiri literare din 1 aprilie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. Renuntă la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. Mite Kremnitz afirmă că inima poetului s-a aprins de o nouă flacără. Maiorescu precizează că e vorba de o doamnă Poenaru-Lecca, care-l inspiră, probabil. în poeziile pe care nu le publică, dar le citeste la întâlnirile literare saptamânale. Corespondenta cu Veronica se poarta pe un ton iritat. La 6 decembrie Veronica se plânge lui Hasdeu că Maiorescu l-a determinat pe Eminescu să nu-si tină făgăduiala de a o lua în căsătorie.  1881 Scrie la 18 martie, cerând iertare tatălui său, bolnav, că nu poate veni să-l vada. „Negustoria de gogosi si de brasoave” îl tine strâns de „dugheană”. Se plânge ca-i e „acru sufletul de cerneală si de condei”. Totodată îi scrie si lui Negruzzi, spunând că nu gaseste un minut liber spre a raspunde la scrisorile primite. Îl anuntă însă ca prin Maiorescu i-a trimis Scrisoarea III, pe care a citit-o de mai multe ori la „Junimea” bucuresteana. În seara de 28 martie Maiorescu o citeste în sânul „Junimii”, la Iasi. Dupa publicarea Scrisorii I în Convorbiri literare din 1 februarie, si a Scrisorii Il la 1 aprilie, se tipăreste si Scrisoarea III la 1 mai. Pentru caracterul ei antiliberal este reprodusă la 10 mai în Timpul. Ciclul Scrisorilor se încheie cu publicarea Scrisorii IV la 1 septembrie în Convorbiri literare.Absorbit de activitatea ziaristică, găseste totusi timp si revizuieste nuvela Ceara, a cărei ultima forma o încredintează lui Maiorescu, între filele unei brosuri care continea balada lui Schiller Manusa, tradusă în treisprezece limbi; în româneste de Eminescu.
Lucrează la desăvârsirea Luceafărului si la diversele forme din Mai am un singur dor. În Timpul din 4 octombrie Eminescu publică o introducere la seria de Palavre, anecdote, taclale etc. ale lui E. Baican, iar în numărul de la 10 octombrie se ocupă, într-un articol de fond, de însemnatatea limbii vechi din cărtile bisericesti. La 21 noiembrie, cu ocazia dezvelirii statuii lui Eliade, scrie un articol în care ataca că Eliade este cel dintâi scriitor modern al românilor. Raporturile epistolare cu Veronica devin încordate din cauza lui Caragiale, cu care Eminescu se si ceartă la serbarea pomului de Crăciun de la Mite Kremnitz.

1882 La gazeta, Eminescu este flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director si un comitet redactional care urma să-i tempereze avântul sau polemic. Reorganizarea redactiei însă e inoperantă, fiindcă poetul continua să scrie în stilul său propriu. La 28 martie semnează un „prim-Bucuresti” ca recenzie la volumul întâi de nuvele publicat de I. Slavici. Nu publică nici o poezie în tot timpul anului. În schimb citeste în mai multe rânduri Luceafărul în sedintele „Junimii” de la Maiorescu. Mite Krernnitz i-l traduce în nemteste. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În seara de 13 septembrie, în absenta poetului, probabil, se citesc „iarasi vecinic frumoasele poezii de Eminescu”. In seara de 8 octombrie citeste si corectează, împreună cu Maiorescu, Luceafărul pe care îl prezinta slefuit la „Junimea” de la 28 octombrie.
Împacat cu Veronica, îi scrie si primeste numeroase scrisori. Îi comunică planurile pentru viată în comun la Bucuresti. În câteva rânduri, Veronica a fost pentru scurt timp în Bucuresti. Dar curând raporturile dintre ei se strică.

1883 În ianuarie, Eminescu este internat pentru câtăva vreme în spital. În lipsa lui se citeste la Maiorescu, în două rânduri, Luceafărul în limba germană, traducere făcuta de Mite Kremnitz. Poezia, în româneste, vede lumina tiparului în Almanahul societătii studentesti „România jună” din Viena apărut cu mentiunea aprilie. Aparitia Almanahului este anuntată în Timpul, cu începere de la 14 mai pâna la 26 iunie. În seara de 23 martie, la sedinta „Junimii” de la Maiorescu este semnalată prezent a lui Iosif Vulcan. Probabil cu aceasta împrejurare Eminescu i-a cedat textul următoarelor poezii care au apărut în Familia în cursul lunilor viitoare: S-a dus amorul… (la 24 aprilie), Când amintirile… (la 15 mai), Adio (la 5 iunie), Ce e amorul… (la 17 iulie), Pe lângă plopii fără sot… (la 28 august), Si dacă… (la 13 noiembrie). Pentru aceste poezii Eminescu a primit un mic onorar, singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară.
La 4 iunie Timpul anuntă plecarea la Iasi a lui Eminescu, pentru a asista în calitate de corespondent al ziarului la serbarea dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare. Isi regăseste vechii prieteni, I. Creanga si Miron Pompiliu. Cu această ocazie citeste junimistilor din Iasi, strânsi în casa lui Iacob Negruzzi, poezia Doina care se tipăreste apoi în Convorbiri literare din 1 iulie. La Bucuresti, în ziua de 23 iunie, pe o căldură înzăbusitoare, Eminescu dă semne de alienatie mintală. La 28 iunie boala izbucneste din plin. În aceeasi zi este internat în sanatoriul doctorului Sutu. La 12 august Maiorescu este vizitat de Gheorghe Eminovici si de fratele poetului (locotenentul), care cer relatii asupra bolnavului. Convorbirile literare din luna august reproduc poezia Luceafărul din Almanahul de la Viena. La 20 octombrie Eminescu este trimis de prieteni la Viena si internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însotit pe drum de Chibici. La contributiile amicilor se adaugă suma de 2000 lei, rezultată din vânzarea biletelor de intrare la Ateneu, unde Alecsandri a citit piesa Fântâna Blanduziei în ziua de 14 octombrie.
La 21 decembrie apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtă prefată semnată de Titu Maiorescu, si portretul autorului. Impresie puternică pe lângă cele publicate anterior de poet, volumul cuprinde si 26 poezii inedite.  1884 La 8 ianuarie se stinge din viată, la Ipotesti, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, iar la 7 martie, îsi luă singur viata, prin împuscare, Neculai Eminovici (Nicu), tot la Ipotesti. În ziua de 1 ianuarie Eminescu este vizitat de Maiorescu si de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care avea sarcina să vadă cât mai des pe poet la sanatoriu. La 12 ianuarie Eminescu scrie lui Chibici si-si exprimă dorinta de a veni în tară. La 4 februarie îi scrie lui Maiorescu, exprimându-i aceeasi dorintă. D-rul Obersteiner propune la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. Maiorescu, răpunzând la scrisoarea lui Eminescu, arată bucuria tuturor pentru deplina lui însănătosire si-l anuntă că Chibici va sosi la Viena, pentru că împreuna să faca o excursie de plăcere de 6 săptămâni spre sudul Alpilor până la Venetia, Padua si Florenta. Petre Carp, vizitând pe Eminescu la Dobling, îi face lui Maiorescu aceleasi propuneri.
În ziua de 26 februarie Eminescu părăseste sanatoriul si, însotit de Chibici, face călătoria recomandata prin Italia. Soseste la Bucuresti la 27 martie, primit la gară de mai multi amici. În ziua de 7 aprilie Eminescu pleacă la Iasi cu acelasi însotitor. Contributiile pentru întretinere continuă.
La 24 septembrie Eminescu e numit în postul de subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi. Este prezent la banchetul anual al `Junimii’, la 25 octombrie. În noiembrie este bolnav si internat în spitalul Sf. Spiridon. În decembrie îl vizitează Vlăhută. Convorbirile literare din lunile ianuarie si februarie îi publică douăzeci si una din cele douăzeci si sase poezii, publicate ca inedite în volumul de la Socec. În numărul din luna februarie i se tipăreste poezia Diana, necuprinsă în volum. În Familia din 12 februarie apare poezia Din noaptea…, ultima din grupul celor date lui Iosif Vulcan în primăvara anului precedent.

1885 Apare la Socec editia a doua a volumului de poezii, cu acelasi continut. Convorbirile literare din iulie îi publică Sara pe deal. Eminescu continua modesta slujbă la bibliotecă si predă lectii la scoala comercială. Lipseste în lunile iulie si august, urmând o cură la Liman, lângă Odesa, de unde scrie cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iasi. I se dă de către Editura Socec 500 lei în contul volumului de poezii.  1886 Este mentinut în serviciul bibliotecii, unde îndeplineste roluri sterse: scrie statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărtilor împrumutate si pentru convocarea comisiei bibliotecii. Epoca ilustrată din 1 ianuarie publică Dalila (fragment). În întregime poezia a apărut postum în Convorbiri literare la 1 februarie 1890. Albumul literar al societătii studentilor universitari „Unirea”, cu data de 15 martie, îi publică poezia Nu ma întelegi, iar Convorbirile literare din decembrie poezia La steaua.
România libera din 2 martie informează despre o conferinta publicată lui Vlăhută asupra lui Eminescu, lăudând poeziile si criticând aspru pe cei care au avut alte păreri asupra lor. În timpul verii Eminescu devine din nou alienat. La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă si, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamt.  1887 Primavara, Eminescu pleacă la Botosani, la sora sa Henrieta, si este internat în spitalul local Sf. Spiridon. În timpul acesta se organizează în Iasi comitete de ajutorare, care lansează liste de subscriptie publică pentru întretinerea si îngrijirea poetului. La 13 iulie merge la Iasi pentru un consult de medici. Acestia recomanda trimiterea pacientului la Viena si Hall, unde si pleacă în ziua de 15 iulie, însotit fiind de doctorandul Grigore Focsa. De la Hall se întoarce la Botosani, unde stă sub îngrijirea doctorului Isac si a sorei sale Henrieta, cu începere de la 1 septembrie. În decembrie trupa de teatru a fratilor Vlădicescu, cunoscuti poetului, dă la Botosani un spectacol în beneficiul bolnavului. Convorbirile literare din 1 februarie îi publică poezia De ce nu-mi vii, iar numarul din 1 iulie Kamadeva.  1888 Eminescu are dorinta de a-si termina unele lucrari pe care îsi aminteste ca le-a lăsat în manuscris. Pomeneste Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iasi. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimita biblioteca si manuscrisele rămase la Bucuresti. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori.
Iacob Negruzzi depune pe biroul Camerei deputatilor o petitie din partea unui număr de cetăteni din toate partile tării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea este sustinută si de M. Kogălniceanu. Camera votează un ajutor lunar de 250 lei. Abia la 23 noiembrie proiectul de lege trece la Senat, unde este sustinut de N. Gane ca raportor. Legea se va vota abia în aprilie anul următor.
Veronica Micle vine la Botosani si determină pe Eminescu să se mute definitiv la Bucuresti, unde si pleacă pe data de 15 aprilie. Aici are un modest început de activitate literară. Citeste într-un mic cerc de prieteni Lais, care se dovedeste a fi traducerea piesei Le joueur de flute de Emile Augier. Tipăreste în România liberă din 13 noiembrie lconarii d-lui Beldiman si la 20 noiembrie Iar iconarii. În decembrie participă la aparitia revistei Fântâna Blanduziei, unde scrie articole la 4 si 11 decembrie, semnând cu initiale. În numărul din 25 decembrie al revistei se anuntă aparitia volumului de poezii, editia a treia, cu un adaos de trei poezii fată de editiile precedente: La steaua, De ce nu-mi vii si Kamadeva.

1889 La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistenta judiciara a bolnavului. In noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti. Ziarul Românul din 16 iunie anuntă la stiri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie. Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din cimitirul Bellu. În octombrie se dă la tipar editia a patra a volumului de poezii de la Socec, cu un studiu al lui Maiorescu, intitulat: Poetul Eminescu. La 14 octombrie moare la Botosani Henrieta Eminovici, sora care-l îngrijise pe Eminescu în ultimii săi ani de viata. Veronica Micle încetase din viată înca de la 3 august în chiria unor măici de la Mânăstirea Văratec.
Tot în acest an moare si I. Creanga.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, 
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? 
Braţele nervoase, arma de tărie, 
La trecutu-ţi mare, mare viitor! 
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, 
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc. 

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând, 
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând, 
Spună lumii large steaguri tricoloare, 
Spună ce-i poporul mare, românesc, 
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc. 

Îngerul iubirii, îngerul de pace, 
Pe altarul Vestei tainic surâzând, 
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, 
Când cu lampa-i zboară lumea luminând, 
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare, 
Guste fericirea raiului ceresc, 
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc. 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, 
Tânără mireasă, mamă cu amor! 
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, 
Viaţa în vecie, glorii, bucurie, 
Arme cu tărie, suflet românesc, 
Vis de vitejie, fală şi mândrie, 
Dulce Românie, asta ţï-o doresc!

Matilda Cugler Poni

Biografie Matilda Cugler-Poni

... fiica arhitectului Carol von Cugler şi viitoare soţie, mai întâi, a filologului Vasile Burlă, apoi a universitarului Petru Poni. A primit în familie o educaţie deosebit de aleasă, împlinită prin lecturi sistematice din literaturile germană, franceză, italiană şi română. Totodată, a fost una din puţinele femei care au făcut carieră literară prin intermediul Convorbirilor literare, publicând versuri lirice, în care motivul iubirii, al dragostei neîmplinite, este dominant.
S-a stins din viaţă în anul 1931.

Durerea

Îţi mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?

Mai ştii acele locuri, unde ne întâlneam?

Şi n-ai uitat-o încă acea dragă poveste

De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?

Poveste-aşa de dulce, şoptită în deseară,

Când păsările cântă c-un glas fermecător,

Când toate-ţi par eterne, şi flori, şi primăvară

Şi scumpa ta speranţă şi junul tău amor!

Cu inima ferbinte şi plină de credinţă

Te-arunci în  lume-atuncea şi speri că-i birui

Şi crezi că pentru tine, prin slaba ta voinţă,

Chiar legile naturii în cale s-or opri.

O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece

Şi frunzele pe arbori încet îngălbenesc,

Cum plec atunce toate ca visul care trece

Lăsând numai durere în pieptul omenesc.

Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,

Durerea ne petrece prin viaţă la mormânt,

Purtând pe cap coroana-i de lacrimi şi de sânge,

Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

1872

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,

Acel cântec de jale, ce-l cântă pân'ce moare,

Roşind recile unde cu pieptul sau rănit?

O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,

Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,

Când soarele apune, când arborii şoptesc

Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit

Un dor fără de nume, adînc, nemărginit?

N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,

Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,

Nu are fericire, nu are pace-n lume!

Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,

Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

1873

Resemnare

Am luptat, făr-de noroc,
Pentr-un vis de nemurire.
Aş fi vrut să am un loc
În a lumii amintire!

Astăzi nu mai pot lupta!
Oboseala mă cuprinde.
Şi încet în mintea mea
Vălul nopţii se întinde.

Parcă nu mai pot gândi!....
Stau cu inima-mpietrită
Şi aştept doar s-a sfârşi
Viaţa mea cea chinuită.

Vremea trece-ncet şi greu
În amara aşteptare
Şi de-acuma tot ce vreau
E odihnă şi uitare!

Lucian Dumitrescu, poet şi prozator (“Dincolo de arme”, “Pîndar de stele”, “Amurg”)

Biografie Lucian Dumitrescu

DUMITRESCU Lucian, se naste la 2 apr. 1923, Bucuresti. 
Poet si prozator.

Fiul lui Mihai Dumitres-cu, capitan, si al Anei (n. Trandafirescu). 

Scoala primara la Bucuresti (absolvita in 1933); Liceul Militar „Mihai Viteazul" din Tirgu Mures, continuat la Timisoara (absolvit in 1941); Facultatea de Farmacie a Institutului Medico-Militardin Bucuresti (absolvita in 1946). Debut cu poezie in insemnari iesene (1938), dupa citeva incercari de versificatie in Universul copiilor (1933); debut editorial cu volum de versuri Pindar de stele (1939). 

Colaboreaza la Luceafarul, Romania literara. Viata militara. Pentru apararea patriei etc. Scriitor prolific, pendulind intre versul declarativ (Prefata viitorului, 1956), proza inspirata din evenimentele celui de-al doilea razboi mondial (A treia casa, 1963; Sageata, 1965) si romanul de evocare istorica (Valea singelui, 1977).

Ca poet, Lucian Dumitrescu incepe cu o lirica de factura simbolista, evocind „marile polare", un „amurg de toamna-ntirziata", gradini ce pling, singuratatea, reveria, amintirea, motive integrate intr-o viziune marturisit religioasa, ca o aspiratie spre „lumina", o eliberare de „frigul noptii" etc. Volumul Pindar de stele (1939) marcheaza evolutia spre o poezie gnomica (Scrib), trecind prin motive tipice gindirismului, vizibile mai cu seama in sectiunea intitulata Pastorul cerbilor de aur, cu fervoarea unei descoperiri a „manastirii dinlauntru". Tonul patetic caracterizeaza si culegerea urmatoare, Fratii mei, oamenii (1941), pentru a fi convertit ulterior in cliseele liricii anilor '50, in Prefata viitorului (1956) si in Scrisorile soldatilor (1962). 

In schimb, proza lui Lucian Dumitrescu evita grandilocventa si falsul patetism: notati a e acida, sobra, preferinta merge spre fragmentul autentic de viata, chiar cind acesta surprinde eroismul soldatilor romani de pe frontul antifascist. Juxtapuse, povestirile din A treia casa (1963), Dincolo de arme (1964), Sageata (1965), Pretul diminetii (1967) alcatuiesc o cronica vie a razboiului, cu senzationalul inerent, dar si cu traumele sale prelungite „dincolo de arme", in viata civila. Volumul urmator, Saptaminile mute (1975), cuprinde, in parte antologate, piesele cele mai rezistente ale acestei suite, dintre care se retin citeva texte remarcabile: Amurg, Unde nu o-presc trenurile si Ceva cald. 

In schimb, romanul Valea singelui (1977), inspirat din razboiul pentru independenta, e mai degraba o balada, al carei personaj e pictorul Nicolae Grigorescu, surprins in atmosfera frontului. Modalitatea narati va e cea dialogica, simplu artificiu pentru a crea impresia de epic a unui text prin excelenta liric. Cu volumul Sub streasina lunii (1979), Lucian Dumitrescu se reintoarce la poezie, de asta data una elegiaca, asociindu-si elementul livresc: Calarind spre Toboso, Paris etc. Versul fluid elibereaza nota grava intr-o marturisire timbrata de apropierea senectutii: 

„Am fost o fraza fara Semne de punctuatie, Asternuta in graba Cum s-a nimerit pe nisip, In scurtul ragaz dintre doua (Mai putin scurte!) razboaie - O fraza (e drept!) care-ncepe Cu litera mica, Dar sunind cam asa: nu se poate pune perna sub cap un gorgan de grenade" (Rezumat).

OPERA: Pindarde stele, versuri, Bucuresti, 1939; Fratii mei, oamenii, versuri. Bucuresti, 1941; Prefata viitorului, versuri, Bucuresti, 1956; Scrisorile soldatilor, versuri, Bucuresti, 1962; A treia casa, povestiri. Bucuresti, 1963; Dincolo de arme, povestiri. Bucuresti, 1964; Sageata, povestiri. Bucuresti. 1965; Pretul diminetii, povestiri. Bucuresti, 1967; Saptaminile mute, povestiri, Bucuresti, 1975; Valea singelui, roman. Bucuresti, 1977; Sub streasina lunii, versuri, Bucuresti, 1979; Luminatele umbre, versuri, Bucuresti, 1983.

REFERINTE CRITICE: S. Titel, in Romania literara, nr. 34, 1975; Gh. Pitut, in Luceafarul, nr. 50, 1979; V. Mazilescu, in Romania literara, nr. 3, 1980; R. Boureanu, ibidem, nr. 1, 1984.

Adrian Dohotaru, poet şi dramaturg

Biografie Adrian Dohotaru

DOHOTARU Adrian, se naste la 2 apr. 1939, Oradea - moare in 1 sept. 1995, Munchen (Germania). 
Poet si dramaturg. 

Absolvent al Facultatii de Istorie-Filosofie a Univ. din Cluj (1959). Redactor la Viata studenteasca (1960-l968), Amfiteatru (1968-l974), unde ajunge si redactor-sef adjunct, Flacara (1973-l981; 1983-l985), Viata cooperatiei mestesugaresti (1981 -l983) si Agerpres (din 1985). 

Autor a numeroase reportaje, foiletoane si pamflete, D. si-a strins in volum doar versurile (Ora 24, 1978; Privire libera, 1980) si o parte din productia dramatica (Insomnie. Indragostitii de la ora noua seara, 1985), dramaturgia fiind, asa cum declara intr- un interviu, „un vis pentru care m-am pregatit indelung in poezie si gazetarie". Atitudinea insurgenta si vehementa moralistului caracterizeaza lirica, piesa de teatru si articole de ziar.

„Prizonier al gazetariei" timp de un sfert de veac, D. isi evoca profesiunea intr-o poezie in general discursiva, unde fiorul elegiac se impleteste cu tonul sententios si vehementa moralistului: „Sa ma ocup de problemele complicate ale firului de praf, / Un fir de praf depus, din intimplare, pe meningele inflamat / Al a-cestei planete si multiplicat in tiraje de masa" (Reporter de noapte). Obsesia istoriei (Coifuri de aur), autoscopiile ordonate retoric (Crini si oseminte) ori insurgentele (Sah) din volumul sugestiv intitulat Privire libera (1980) adasta rareori in reverie pura, ca in acest Amurg de octombrie: 

„in octombrie se trezeste in mine cocorul salbatic, Duhul unui copil pur care cinta din stresini, Nelinistea unui zbor inspre sud, despartirea De o femeie iubita, amurgul unui cal batrin In ierburi si prabusirea stelelor in timple".

Aceeasi tonalitate grava in evocarile mari 1 or orase (Ceata la Stockholm, Florenta, Amurg la Amsterdam) e vizibila si in Epitaful premonitoriu pentru sfirsitul sau tragic: 

„Celulele mele sa fie litere mici de tipar, ca oamenii sa ramina o vreme cu ele pe degete. Duc pe lumea cealalta teama meade razboi si ultimele stiri despre dragoste."

In general insa tonul ia turnura declarativa, ca in Autoportret in stilul lui Van Gogii sau in poemul amintit, Sah -embrion al „piesei in doua parti", Insomnie (titlul initial fiind Omul care s-a trezit vorbind singur). Nascute dintr-o experienta de viata precum si dintr-una de ziarist, dezbaterea cazului Sabin Pop si incriminarea lichelei (prin Dumitru, sef de cabinet) se inscriu in asa-nu-mita formula a teatrului politic, scris cu nerv de reporter si fixat in culori de pamflet. Autorul reuseste sa fie „necrutator cu tot ceea ce e urit, otravitor in relatiile dintre oameni, pledind pentru aer curat si pentru o existenta in care sa ne putem bucura de valoarea reala a adevarului, a frumusetii, a libertatii". Tot un reportaj dramatic este huiragostitii de la ora noua seara (1985) - scrisa in 1978, cu aproape doua decenii inaintea publicarii ei -, avind ca subiect „irezistibila iubire dintii". Despartirea de adolescenta a protagonistilor. Ana si Radu, precum si reactia parintilor sint infatisate in culori proaspete, cu o franchete proprie de altfel si poeziei, doar partial publicata.

OPERA: Ora 24, versuri. Bucuresti, 1978; Privire libera, versuri. Bucuresti, 1980; Insomnie. indragostitii de la ora noua seara, teatru, Bucuresti, 1985; Ancheta asupra unui tinar care nu a facut nimic, ms.

REFERINTE CRITICE: Ileana Lucaciu, in Saptamina, nr. 42,1982; A. Badescu, in Contemporanul, nr. 17, 1982; V. Parhon, in Familia, nr. 12, 1982; R. Popescu, in Romania libera, 6 ian. 1982; V. Silvestru, in Romania literara, nr. 2, 1983; C. Radu Maria, in Teatrul, nr. 1, 1983; C. Paraschives-cu, ibidem, nr. 12, 1983.

Poetul Ioan-Alexandru Bran-Lemeny (“Lacrimi şi clocot”, “Ancore”)

Biografie

(numele la nastere: Ion Sandor), n. 25 dec. 1941, Topa Mica, jud. Cluj. - m. 16 sept. 2000, Bonn (Germania).

Poet. Fiul lui Ioan Sandor si al Valeriei (n. Cozar), tarani.

Studii la Liceul "G. Baritiu" din Cluj (1958-1962) si Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (1962) si Bucuresti (1964-1968). Asistent la Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (din 1968). Bursier in Germania (1968-1972), unde il studiaza pe Heidegger.

Calatorii in Franta, Grecia, Israel etc. Dr. in litere (1973), cu teza Patria lui Pindar si Eminescu. Debut in Tribuna (1960), cu poezii. 

Colaboreaza la majoritatea publicatiilor literare cu poeme, note, comentarii, confesiuni. 

Debuteaza editorial cu voi. Cum sa va spun (1964). Cartile urmatoare (Viata deocamdata, 1965; Infernul discutabil, 1967; Vamile pustiei, 1969, pana la seria Imnelor) il vor impune definitiv printre poetii de frunte ai generatiei sale. Pe langa voi. originale a realizat si trad. din R. M. Rilke (Scrisori catre un tanar poet, insemnarile lui Malte Laurids Brigge), Pindar (Ode) si o trad. a Cantarii cantarilor, din lb. ebraica (1977). Vitalismului exuberant sau viziunii tulburi a unui univers mitizat, din prima perioada, i se va opune mai tarziu atitudinea "ascetica", spiritualizata, a unui cautator de absolut. Premiul Uniunii Scriitorilor (1965); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1981).


Urmand unei terminologii consacrate in istoria literara romaneasca, ALEXANDRU poate fi incadrat in ramura transilvana a "traditionalistilor", cu care are puternice afinitati. Dintre acestia, O. Goga si Blaga, dar si ALEXANDRU Cotrus ori M. Beniuc pot constitui cateva puncte de reper pentru o poezie ce se impune inca de la prima carte, printr-o puternica originalitate. Cum sa va spun (1964) anunta (din titlu) nevoia imperioasa de confesiune si cautare a unei expresii adecvate, greu de gasit in fata presiunii unei vitalitati elementare, grabita sa se transcrie. in postura de "zeu al tineretii", poetul celebreaza frenezia descoperirii lumii ca miracol germinativ, nelinistile benigne ale maturizarii, gravitatea intalnirii cu noile ipostaze ale existentei asezate sub semnul efortului de a intelege rosturile fundamentale, nostalgia satului parasit pentru alte orizonturi "primele iubiri" - amestec de jubilatie si melancolie pe pragul dintre varste. ALEXANDRU se inscria astfel in directa continuitate a celuilalt cantaret al primelor iubiri, N. Labis. Murmurului eminescian si sadovenian ce muzicaliza poezia inaintasului imediat si evolutiei sale spre o echilibrare intelectuala a trairilor elementare intr-un univers ce trebuia sa devina "simetrica priveliste de gand" ALEXANDRU le opune energia cu aluviuni tulburi a identificarii cu universul primar si - in linia liricii ardelene - o culoare specifica a satului rural, din care nu lipseste nota de ceremonial stravechi si elegia unor ritualuri tragice. Tonul decisiv pentru caracterizarea acestui volum il au poemele Sentimentul marii si Cum sa va spun - cicluri de confesiuni dominate de un lirism frenetic-vitalist, unde calmul gesticulatiei cotidiene este mai intotdeauna depasit in desfasurarile de amploare expresionista ale unui univers dinamizat de tensiunea afectiva. Adevarata masura a originalitatii poetului apare insa in volumele urmatoare: Viata deocamdata (1965) si Infernul discutabil (1967). Patosul juvenil din prima culegere este aici abandonat treptat in profitul unei atitudini grave, angajand o viziune dramatica, adesea in tonalitati sumbre. "Eu fac ceva ce mi se pare mai aproape de moarte decat de eroare, de viata omului, decat de limbajul lui, care poate fi uneori o tradare a faptelor" - scrie poetul pe o pagina a Infernului discutabil - traducand un "program" implicat in insasi substanta creatiei sale din acest moment pusa sub semnul unei indarjite lupte pentru afirmarea valorilor existentei, poezia se vrea mai putin un discurs asupra realului, cat o participare, pana la identificare, la dinamica universala, vazuta ca desfasurare conflictuala de forte stihiale, in fata carora "stavila" constiintei umane opune cu dificultate principiul ordonator. Ca atare, poezia va aparea drept transcriere a proliferarii materiei expansive, agentii distrugerii coexistand cu fortele de regenerare: miscare alternativa, sugerata prin notatia unor elemente contrastante, retinand forme ale materiei greoaie si amenintatoare, dar si rare momente de destindere contemplativa. Aparent descriptiva ea este si vizionara, caci densitatea materiala a notatiilor, realizata printr-o tehnica a acumularii, duce la deformarea obiectului pana la limita halucinatiei si a visului. Lumea lui ALEXANDRU continua sa fie alimentata de spiritualitatea rurala in perimetrul careia, ca la Blaga, existenta e interpretata in perspectiva unei ritualitati arhaice, cu deosebirea, esentiala totusi, ca la poetul mai tanar satul nu mai constituie o "geografie mitologica" eliberatoare in raport cu tragicul existentei modeme, ci se supune unui destin cosmic, integrator, nediferentiat, admitand coexistenta tensiunii tragice si a destinderii contemplative. Un existentialism sui generis prezideaza la constructia acestei viziuni - si este semnificativ faptul ca principalele puncte de reper, retinute in Infernul discutabil, sunt Oedip - exaltand valorile vietii in ciuda poverii destinului, Sisif - asumandu-si cu demnitate o suferinta ciclica, atenuata insa de constiinta ei, ori Iov, cel deposedat fara speranta, predandu-se ritmicii elementare a existentei. O data cu Vamile pustiei (1969), se evidentiaza in poezia lui ALEXANDRU o nazuinta de esentializare a lirismului printr-o disciplinare conceptuala aproape absenta in cartile anterioare. Iesind din spatiul strict al confesiunii si transcriptiei unui univers elementar, poezia se constituie pe un sistem de aluzii la configuratii simbolice consacrate de traditie, indeosebi asa-numita "alegoreza biblica" (E. R. Curtius). Discursul poetic capata un aer initiatic, reprezentarile de factura alegorica ale unui "infern" stilizat, plin de termeni generici, impun o imagine schematizata si aluziva a existentei surprinse odinioara in manifestarile ei cele mai concret-materiale. "Pustia" este astfel reversul ideal al "Infernului", itinerar al eliberarii si al ascezei spre un orizont de pure revelatii spirituale. ("in drum spre Fiinta prin jertfa Fiintei" -noteaza poetul intr-un vers-definitie.) Frecventarea romanticilor germani, unele lecturi filosofice (precum interpretarea heideggeriana a poeziei lui Holderlin) explica in parte aceasta schimbare a perspectivei intr-o poezie din care nu lipsesc nici ecourile expresioniste. Radacinile romantice ale acestei atitudini pot fi descoperite si in eseurile poetului interesat de "izvoarele imnului", de "mitos", de functia mesianica a creatorului ca "intemeietor in grai" al unei patrii ideale {Iubirea de patrie, 1978). Sunt elemente, consacrate poetic in Imne-le bucuriei (1937), care in ansamblul operei lui ALEXANDRU marcheaza - alaturi de intoarcerea spre temele mari ale poeziei romanesti traditionale (ample poeme sunt dedicate unor momente si personalitati-simbol ale istoriei nationale) - si o accentuata clasicizare formala. Imnele continua, in fond, momentul Vamilor pustiei, eliminand aproape toate notele sumbre si dezvoltand in schimb latura lor echilibrat-meditativa, intr-un discurs muzical, amintind sonoritati eminesciene. Claritatea aparenta nu anuleaza insa culoarea initiatica a acestei poezii mai recente; alimentata de simbolurile mari ale traditiei miti-zate (realul devine aici doar o epifanie a sacrului), ea evita in mod deliberat framantarile si nelinistile traduse de limbajul liric contemporan de pretutindeni. 

Evolutia poeziei lui ALEXANDRU posterioara Imnelor bucuriei arata ca ele pregateau o schimbare mai insemnata decat s-ar fi putut crede: dovada, masiva si inegala productie lirica ilustrata succesiv de Imnele Transilvaniei (1976), Imnele Moldovei (1980), Imnele Tarii Romanesti (1981), Imnele iubirii (1983), Imnele Putnei (1985) si ImneleMaramuresului (1988). Ele nu sunt decat extinderea aceleiasi formule, ilustrand, pare-se, o optiune nu doar estetica. Poezia lui ALEXANDRU aluneca astfel in ultima ei faza spre o discursivitate ce dilueaza lirismul pana la o retorica politizata, avand la baza un etnicism si un istorism clamoros si factice. Cele peste 2000 de pagini de "imne" lasa impresia unei "culturi" lirice, mai degraba extensive decat de intensitate si adancime, impresie pe care sistematizarea, fie si relativa, pe provincii istorice si mo(nu)mente spirituale n-a putut-o atenua. Programul schitat, bunaoara, pe pagina introductiva a Imnelor Maramuresului e cel al unei monografii poetice a valorilor traditionale, "o refacere a vestigiilor", intr-o perspectiva sarbatoreasca, cu "afirmarea relatiei sacrale pe care aceasta lume a stiut s-o pastreze ca umana, pur si simplu, intr-un firesc cuceritor" si cu credinta in "puterea cantecului imn si taria de a tamadui in spiritul Logosului". Nu va lipsi deci nici una din temele mari ale traditionalismului poetic, de la cultul trecutului la elogiul satului fidel randuielilor sale spirituale stravechi ori la peisajul autohton, interpretate sub semnul "Logosului intrupat in istorie". Totul e citit prin grila marilor simboluri, a "alegorezei biblice" deja experimentate, in sensul conturarii unui "ritual al existentei". Din pacate, tezismul tinde sa sufoce discursul liric devenit retorica poetizata si invadat, pe de alta parte, de destule aluviuni nedecantate, cu surprinzatoare neglijente stilistice. In acest vast spatiu de recrudescenta neosamanatorista, poemele de reala expresivitate, evocand un univers arhaic, naiv si pur sau reamintind freamatul vital si tensiunea dramatica a Vietii deocamdata si a Infernului discutabil, nu lipsesc, insa devin din ce in ce mai rare.

OPERA

Cum sa va spun, Bucuresti, 1964; Viata deocamdata, Bucuresti, 1965; Infernul discutabil, Bucuresti, 1967; Vina, Bucuresti, 1968; Vamile pustiei, Bucuresti, 1969; Poeme, Bucuresti, 1970; Imnele bucuriei, Bucuresti, 1973; lmne (1964-1973), Bucuresti, 1975; Imnele Transilvaniei, Bucuresti, 1976 (ed. II, 1978); Iubirea de patrie, Cluj-Napoca, 1978; Imnele Moldovei, Bucuresti, 1980; Imnele Tarii Romanesti, Bucuresti, 1981; PoeziilPoesie (rad. in 1b. italiana de G. Lazarescu, pref. de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1981; Pamant transfigurat, Bucuresti, 1982; Imnele iubirii, Bucuresti, 1983 (ed. II, 1984); Iubirea de patrie, II, Bucuresti, 1985; Imnele Putnei, Bucuresti, 1985; Imnele Maramuresului, Bucuresti, 1988; Bat clopotele in Ardeal, Bucuresti, 1991. Traduceri: Pindar, Ode, I-III, ed. ingrijita, note si comentarii deM. Nasta, Bucuresti, 1974-1977; Cantarea Cantarilor, studiu introductiv de Zoe Dumitrescu-Busu-lenga, note si comentarii de ~, Bucuresti, 1977; R. M. Rilke, Scrisori catre un tanar poet, in colab. cu Ulvine Alexandru, postfata de ALEXANDRU Lillin, Timisoara, 1977.

Lumină lină

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină,nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi szrăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.

Cerul și pământul

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.

Statornicie

În patrie mă simt eu pe pământ
Precum stejarul unui loc anume
Să fiu mişcat în taină de un vânt
Şi să mă cheme pe un singur nume
Mă stăpâneşte-acelaşi liber cer
Şi-aceleaşi stele noaptea se anină
Deasupra creştetului meu
Când roua lină cade pe coline
Şi când e toamnă-n lume îndeajuns
Şi-ncepe bocetu-n frunzare
Să-mi strâng coroana tainică de foc
Şi să mă mut acolo după soare.

TEATRU/ FILM 2 Aprilie

De Barbu Ştefănescu Delavrancea, dramaturg şi prozator (“Apus de soare”, “Viforul”, “Luceafărul”, “Hagi-Tudose”)

Biografie Barbu Ștefănescu Delavrancea

Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, București, d. 29 aprilie 1918, Iași) a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar de Bucureşti. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

S-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București, mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan ”căruță-goală“, pe numele adevărat Ștefan Tudorică Albu, era descendent din familia unor ciobani vrînceni, ”strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai rodnice“, devenind căruțaș de grîne pe traseul București-Giurgiu și ”staroste al cărăușilor din barieră”. Tatăl lui Delavrancea a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și M. Kogălniceanu: ”Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împropietărit la '64 ... Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor, suferind cu ceilalți țărani deopotrivă și lipsa, și foamea, și năvălirile ...”. Mama lui Barbu, Iana (Ioana sau Ana), era ”fiica văduvei Stana din Postrăvari, sat locuit de clăcași, de pe moșia familiei Filipescu”.

Primii ani de viață și-i petrece în ulița Vergului, în tovărășia tatălui, ajuns la aproape 70 de ani: ”Mi-aduc și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decît o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mîrsă neagră și-l lingușeam și-l mîngîiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță”.

Părinții îl dădură în primire diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou, ”să-l învețe slovele noi și să citească”. În clasa a II-a (1866) intră elev la Școala de Băieți Nr. 4, unde îl are învățător pe Spirache Danilescu, ”om luminat”, urmînd ca în anul următor să treacă la Școala Domnească, pentru clasele a III-a și a IV-a. Studiază cu învățătorii E. Becarian și Ion Vucitescu, în condițiile de rigoare ale internatului și ale școlii vechi în care se practicau pedepse aspre. În registrele matricole era trecut numele de Ștefănescu Barbu.

După cele patru clase primare, Barbu este înscris, după un an, ca bursier la Liceul ”Sf. Sava”, învață cu cei mai de seamă profesori ai Capitalei din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel Demetriescu, Vasile Ștefănescu), fiind remarcat pentru talentul și capacitatea sa de asimilare. Atmosfera din internatul de la ”Sf. Sava” și imaginea adolescentului vibrînd de pasiune vor fi evocate în nuvela Bursierul. Din această perioadă (1876 - 1877) datează și primele lui încercări literare. Din 1877 devine student la Facultatea de Drept.

Adevărata ”producție poetică a liceanului” poate fi identificată mai tîrziu, în 1878. După ce începe să publice versuri în ziarul România liberă, în 1878 publică primul său volum, placheta de poezii Poiana lungă. Amintiri, semnată doar cu prenumele Barbu, în tradiția poeziei din primele decenii ale veacului, cu o bună primire din partea criticii, în revistele Viața literară, România liberă, Familia. În 1882, Barbu Delavrancea își trece examenul de licență la Facultatea de Drept din București, cu teza de licență în drept Pedeapsa, natura și însușirile ei, pe care o publică în același an, semnată Barbu G. Ștefănescu. Gheorghe era bunicul dinspre partea tatălui: ”Gheorghe Tudorică Albu din Sohatu”.

Scriitorul își va semna operele cu varianta definitivă Barbu Delavrancea (ortografiată la început ”de la Vrancea”, după acel ținut de mare originalitate etno-culturală, de care scriitorul se simțea foarte legat sufletește). În perioada 1880 - 1882, Barbu Ștefănescu publică în România liberă foiletoanele intitutale Zig-Zag, semnînd cu pseudonimul Argus. De acum datează și debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, cu Sultănică (România liberă, 9 - 15 martie, 1883), semnată Argus. După un scurt popas la Paris (1882 - 1884), pentru a-și desăvîrși studiile juridice, Delavrancea publică în 1885 volumul de nuvele Sultănica.

Prozator și dramaturg, gazetar, avocat și orator, cu vocația perceperii evenimentelor politice și culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat în politică, ajunge în 1899 primar al Bucureștilor. Rămîne în literatură, însă, întîi de toate prin Hagi-Tudose și prin trilogia dramatică moldovenească.

La 12 mai 1912, ca o apreciere a întregii sale activități de prozator și dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Române, urmînd să rostească, peste un an, alocuțiunea omagială. În ședința festivă în fața plenului întrunit la 22 mai 1913, Delavrancea rostește discursul Din estetica poeziei populare, care va avea un ecou deosebit în lumea literară. În presa timpulului sunt reproduse ample fragmente, evidențiindu-se forța inedită a scriitorului de a argumenta întreaga complexitate a creației populare.

Mulțumind cu modestie membrilor înaltului for cultural, autorul dramei Apus de soareapreciază activitatea literară a altor colegi de generație.

La 29 aprilie 1918 scriitorul moare la Iași și este înmormântat la Cimitirul "Eternitatea". 

Teatru Radiofonic - APUS DE SOARE: https://youtu.be/u8-DrJJxXo4.

Hagi Tudose Teatru radiofonic dupa Barbu Stefanescu Delavrancea: 

Cu Manuela Hărăbor

Biografie Manuela Hărăbor

Manuela Hărăbor s-a născut la 2 aprilie 1968 în București. A devenit o actriță cunoscută în România după ce jucat în filmul Pădureanca (1987). La patru ani a jucat prentru prima dată într-un film (Veronica). A crescut literalmente in vechiul Studio Cinematografic Bucuresti, intre platourile de filmare si atelierul tatalui sau, sculptor-machetist. Intre anii 1987 – 1991 a studiat actoria cu un maestru al teatrului si filmului romanesc, Mircea Albulescu, la Academia de Teatru si Film Bucuresti. Rolul care a propulsat-o in atentia publicului a fost Simina din filmul “Padureanca”. Intre anii 1986-1995 a facut film, teatru, televiziune si publicitate. In anul 1995 se stabileste la New York unde traieste pina in 2001. Revine in tara si in anul 2004 pune bazele Studioului de productie Kentauros, unde lucreaza ca Director de Marketing pina in anul 2006. Din anul 2005 colaboreaza cu Circ Varietee Globus.

Filme cu Manuela Hărăbor

·         Three Knee Deep  (2019) - 1 episode

·         (2016) -  Larisa Guran

·         Hotel of the Damned (2016) - Maria

·         The Day You Came (2016) - Sophia Marinescu

·         Fetele marinarului (2008)

·         Cu un pas înainte (2007) - Aurora Tomozei (2 episodes, 2007-2008)

·         Camera ascunsă (2004) - Andreea

·         Magnatul (2004) - prietena lui Moraru

·         Meurtres par procuration Proxy Murders / Meurtres par procuration (1995) - Daniela

·         Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Ilonka Sabo

·         Ochii care nu se văd (1994) - Ica (ep.6-10)

·         Doi haiduci și o crâșmăriță (1993) - Stana

·         Invisible: The Chronicles of Benjamin Knight (1993) - Kidnapped Girl

·         Coroana de foc (1990)

·         Lacrima cerului (1989) - Roxana

·         Mircea (1989)

·         Rochia alba de dantela (1989)

·         Martori dispăruți (1988) - Roxana

·         Secretul armei secrete (1988) - fata Imparatului

·         Padurea (1986) - Simina

·         Pădureanca (1986) - Simina Trailer

·         Secretul lui Nemesis (1985) Trailer

·         Gustul și culoarea fericirii (1978)

·         Ma-ma / Mama (1976)

·         Veronica se întoarce (1973)

·         Veronica (1972)

Padureanca HQ: 

Secretul armei secrete: https://youtu.be/3gayPzNg3tM;

Rochia albă de dantelă: 

Sarbatorile boierului Melentie - Dominic Stanca

Se risipeste ceata - Dumitru Bondoc 1977

Marin Sorescu - Raceala

GÂNDURI PESTE TIMP 2 Aprilie

 GOETHE - CITATE:

Hans Christian Andersen Citate:

RELIGIE ORTODOXĂ 2 Aprilie

Sfânta și Marea Luni (denie); Sf Cuv Tit, făcătorul de minuni; Sf Mc Amfian și Edesie

Sinaxar în Sfânta și Marea zi de Luni

În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul losif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de fraţii săi din pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl lui este înşelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost răpit şi a fost mâncat de fiare sălbatice. În urmă a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curăţeniei tânărului, că n-a voit să săvârşească nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a vorbit de rău stăpânului său, aşa că Iosif a căpătat temniţă grea şi lanţuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului a fost cunoscut iarăşi de fraţii săi. Trăind într-un chip minunat toată viaţa lui, a murit în Egipt şi s-a arătat un om mare prin înţelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale.

Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelaşi neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginţi, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuşi împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viaţă.

Pentru această pricină facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif.

În aceeaşi zi mai facem pomenire şi de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieştii evanghelişti Matei şi Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: «Iar a două zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac». Iar Matei spune: «Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Şi i-a zis lui: «În veci să nu se mai facă rod în tine». Şi îndată s-a uscat smochinul».

Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul netrebnici.

Dar dacă cineva ar întreba: «Pentru ce oare un pom neînsufleţit s-a uscat prin blestem dacă n-a greşit cu nimic?». Unul ca acesta să afle că iudeii care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine şi nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Şi arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.

Mai este însă şi o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înţelepţi, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceaţa plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea şi iuţimea conştiinţei.

Istoria smochinului a fost aşezată aici pentru a ne îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată pentru a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte pe cei care nu fac rod potrivit de virtute.

Pentru rugăciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin

În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.

Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.

Viața Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni

   Fericitul şi Sfântul Părintele nostru Tita iubit din tinereţe pe Hristos şi, plecând din lume, s-a dus într-o viaţă de obşte. Luându-şi asupra sa îngerescul chip, mergea pe calea cea strâmtă şi anevoioasă a vieţii monahiceşti, cu multă răbdare pentru Dumnezeu. Şi avea atâta smerenie şi ascultare, încât nu numai pe fraţi, ci şi pe toţi oamenii i-a covârşit cu acele fapte bune.

    După această a fost pus păstor al oilor cele cuvântătoare ale lui Hristos. Şi avea atâta blândeţe, dragoste şi milă către toţi, încât într-acea vreme nu se afla între acei bărbaţi altcineva de acest fel. Păzindu-se curat cu trupul şi cu sufletul din tânăra vârsta, era ca un înger al Domnului. Drept aceea a fost şi făcător de minuni, stâlp însufleţit şi nemişcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane. Şi lăsând ucenicilor săi exemplu de viaţă pustnicească, s-a dus către Domnul.

Viața Sfântului Mucenic Amfian

    Sfinţii mucenici Amfian şi Edesie au fost fraţi după trup, născuţi dintr-un tată în păgânătatea elinească, iar patria lor a fost cetatea Pătară din ţara Lichiei. De acolo au fost trimişi de părinţii lor la Vârât (Beirut), pentru învăţătura înţelepciunii celei din afară, unde, cu cinste, cu blândeţe şi cu toată înţelepciunea petrecând zilele lor din tinereţe, erau în mirarea tuturor, pentru viaţa lor cea fără de prihană. Căci, lepădând năravurile cele obişnuite ale tinerilor, se asemănau bătrânilor celor cinstiţi, având drept cărunteţe, înţelepciunea - după Scriptură - şi în loc de vârsta bătrâneţilor, viaţa cea curată.

    Pentru aceasta nu s-au lipsit de darul lui Dumnezeu, pentru că a răsărit în inimile lor lumina cunoştinţei adevărului şi au început a vedea rătăcirea închinătorilor de idoli şi a cunoaşte calea cea dreaptă a bunei credinţe celei creştineşti. Apoi, doreau ca mai desăvârşit să ştie cele despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi să se facă robi ai Aceluia. Întorcându-se de la Vârât acasă, au găsit pe tatăl lor având boierie în Pătară, dar păgânătatea elinească nu o lăsase; asemenea şi pe toate rudeniile, care nu voiau să se deştepte din întunericul închinării idoleşti. Deci, nesuferind să se împărtăşească cu păgânii şi să petreacă în loca-şurile păcătoşilor, au plecat în taină de la ai lor, lăsându-şi părinţii, casa, averile şi desfătarea vieţii pentru Hristos.

    Purtându-se cu duhul lui Dumnezeu, au mers în Cezareea, cetatea Palestinei, unde au aflat pe plăcutul lui Dumnezeu, Sfântul Pamfil, prezbiterul creştinesc, care după aceea s-a făcut mucenic al lui Hristos şi s-au încredinţat lui spre învăţătura duhovniceştii înţelepciuni. De la el învăţând sfânta credinţă şi deprinzând toate creştineştile taine, s-au luminat cu Sfântul Botez şi vieţuiau împreună cu dascălul lor Pamfil, spre lauda lui Dumnezeu. Apoi se îndeletniceau cu citirea cărţilor şi în legea Domnului învăţau ziua şi noaptea.

    Într-acea vreme, Maximian, al doilea împărat cu acelaşi nume, a luat partea Răsăritului de la Maximian Galeriu, unchiul său, fiind foarte cumplit asupra creştinilor. Pentru că, arătându-şi păgânătatea după neamul său şi ură împotriva adevăratului Dumnezeu, prigonea Biserica lui Hristos mai amar decât împăraţii care au fost înaintea lui. Şi a fost tulburare mare în toate părţile Răsăritului, pretutindeni fiind ucişi robii lui Hristos. Mulţi, sîrguindu-se să scape de primejdiile ce veneau asupra lor, îşi lăsau casele şi cetăţile şi fugeau, ascunzându-se de frica muncitorilor; iar mulţi se dădeau în mâinile păgânilor şi în nevoinţa pătimirii intrau, pentru dragostea lui Hristos.

    Unul ca acesta a fost Sfântul Amfian, viteazul tânăr cu vârsta trupească abia fiind de douăzeci de ani, iar de o sută de ani cu înţelegerea şi cu mărirea de suflet. Când în toată Cezareea, precum şi prin celelalte cetăţi şi ţări, propovăduitorii chemau pe nume pe fiecare dintre cetăţeni la diavoleştile locaşuri, prin porunca boierilor, şi toţi creştinii erau în mare primejdie, atunci viteazul Amfian, urmărind scopul său, a ieşit din acel loc în care se ascundeau creştinii, tăinuit de toţi, şi s-a dus la necurata capişte idolească, în care Urban ighemonul în acel ceas aducea idolilor jertfă. Fără frică apropiindu-se de el, a apucat de dreapta lui cea cu jertfă şi cu îndrăzneală, cu mare glas, printr-o dumnezeiască stăpânire îl sfătuia ca să înceteze de la o rătăcire ca aceea, iar pe diavolii şi idolii cei făcuţi de mâini omeneşti să nu-i socotească zei, defăimând pe Unul adevăratul Dumnezeu.

    Acea îndrăzneală a lui pe mulţi creştini i-a întărit în credinţă, iar pe necredincioşi şi mai ales pe însăşi ighemonul, l-a pornit spre mânie şi urgie. Şi îndată ostaşii care erau cu ighemonul s-au năpustit ca lupii asupra oilor, i-au dat lovituri peste gură, peste faţă şi peste tot trupul, apoi, tăvălindu-l pe pământ şi călcându-l cu picioarele, l-au aruncat în temniţă şi l-au înfăşurat în legături.

    Iar a doua zi l-au scos la judecată şi l-a silit ighemonul la jertfă idolilor, dar s-a arătat nesupus şi nebiruit ostaşul lui Hristos. Fiind spânzurat şi cu unelte ascuţite de fier strunjit peste tot trupul, până la oase, bătut cu vergi de plumb peste faţă, peste grumaji şi peste coaste, nu i se vedea faţa de răni, încât nici de cei cunoscuţi nu se cunoştea, iar coastele lui erau sfărâmate şi zdrobite. Dar el n-a încetat a mărturisi în munci numele lui Iisus Hristos, pătimind ca într-un trup străin. După aceea l-au înmuiat în untdelemn, învăluindu-l şi legându-i picioarele, l-au aprins cu foc şi, arzând pătimitorul, se topea ca ceară. Însă nici cu această muncă nu l-au putut birui, ci, mai ales umplându-se de o mai mare îndrăzneală, striga cu mare glas, preamărind pe Hristos, iar nedumnezeirea elinească vădind-o şi ocărând-o. Apoi, l-au aruncat în temniţă, iar în a treia zi, fiind abia viu, iarăşi muncitorii îl întrebau cu munci şi în aceeaşi mărturisire petrecând neschimbat, ighemonul a poruncit să-l arunce în adâncul mării.

    Ducând pe mucenicul în mijlocul noianului şi legându-i o piatră de dânsul l-au aruncat în mare. Şi îndată, în acel ceas, s-a umflat marea cu valurile, s-a cutremurat pământul, cetatea s-a clătinat şi toţi erau cuprinşi de frică mare. Valurile mării, înălţându-se, au scos trupul mucenicului afară pe pământ, înaintea porţilor cetăţii. Astfel a fost pătimirea şi sfârşitul Sfântului Mucenic Amfian, în a doua zi a lunii Aprilie, joi. După aceasta, au fost prinşi şi ceilalţi creştini, precum şi Edesie, fratele lui Amfian. Deci unii îndată au fost munciţi în multe feluri, iar alţii s-au osândit la tăiere, prin unelte de aramă, în Palestina, unde au şi fost trimişi, printre care şi Edesie.

    După câtăva vreme l-au adus pe Edesie în Alexandria, cetatea Egiptului. Acolo, văzând pe Ieroclei voievodul şezând la judecată, mai presus de măsură iuţindu-se asupra creştinilor, iar pe fecioarele cele sfinţite lui Dumnezeu şi pe femeile creştine foarte înţelepte dându-le spre batjocură desfrânaţilor celor fără de ruşine, sfântul s-a umplut de râvnă pentru Hristos şi înaintea tuturor, repezindu-se asupra acelui boier, l-a lovit peste obraz şi, trântindu-l la pământ, îl bătea cu mâna, iar cu cuvântul îl ocăra pe acel păgân judecător, pentru judecăţile cele nedrepte.

    Atunci, îndată cei ce stăteau împrejur l-au apucat şi l-au muncit asemenea ca pe Sfântul Amfian, fratele său, şi astfel şi-a câştigat sfârşitul. Pentru că după cumplitele munci l-au înecat în mare, luând Sfântul Edesie cununa biruinţei împreună cu Sfântul Amfian, de la Hristos, Mântuitorul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, fraţi din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, şi de mucenicul Pamfil fiind invăţaţi în dreapta credinţă, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, şi mai în urmă l-au spînzurat; aşa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării şi acolo s-a săvârşit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Şi văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuieşte pe creştini, necruţîndu-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, şi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 35 – 2 Aprilie

A.  PLĂCINTE, GUSTĂRI

Turte cu mac

·       500 g făină;

·       500 g mac;

·       300 g zahăr;

·       30 g coajă de lămâie;

·       1 plic zahăr vanilat;

·       Sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare, din care se întind foi de mărimea unei farfurii. Se aşază separat în tăvi şi se coc individual la cuptor fără să se rumenească.

Macul râşnit prin râşniţă se pune la fiert în 1,2 litri apă.

Se adaugă coaja rasă de la o lămâie, zahărul şi zahărul vanilat şi se lasă să fiarbă cam 30 minute la foc moderat.

Pe o tavă mare se aşază foile, una câte una, turnând pe fiecare foaie o cantitate de sirop de mac.

După ce foile s-au aşezat, se taie în porţii şi se mai adaugă la fiecare câte puţin sirop de mac.

B.  SALATE

Salată de sfeclă

·       1 sfeclă;

·       1 linguriţă hrean ras;

·       Ulei;

·       Oţet sau zeamă de lămâie;

·       Sare

Se coace sfecla la cuptor, se curăţă, se taie în felii sau se dă pe răzătoarea mare şi se amestecă cu celelalte ingrediente.

C.  SOSURI

Sos a la grec

·       200 g ulei;

·       350 g lămâie;

·       500 ml sifon sau apă minerală gazoasă;

·       3 legături verdeaţă;

·       Sare

Uleiul se bate cu un tel până începe să se tulbure.

Se adaugă sare, zeamă de lămâie şi sifon sau apă minerală gazoasă şi se bate în continuare până ce sosul se albeşte.

Se adaugă verdeaţa tocată mărunt şi se bate în continuare până ce sosul se omogenizează.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de chimen cu crutoane

·       150 g morcovi;

·       50 g rădăcină pătrunjel;

·       100 g rădăcină ţelină;

·       100 g ceapă;

·       20 g chimen măcinat;

·       30 g făină;

·       100 g margarină;

·       250 g franzelă;

·       Sare

Zarzavatul se taie julien, ceapa se toacă mărunt, apoi se pun la fiert în apă cu sare.

Din 30 g margarină, făină şi puţină zeamă de legume se prepară un sos alb în care se pune chimenul măcinat şi se adaugă la supă.

Franzela se taie cubuleţe şi se pune peste restul de margarină într-o cratiţă la rumenit.

Crutoanele se adaugă la servit în fiecare farfurie.

E.  MÂNCĂRURI

Spanac piure

·       1 ½ kg spanac;

·       3 fire praz;

·       2 cepe;

·       1 căpăţână usturoi;

·       1 ceaşcă ulei;

·       1 legătură mărar;

·       1 legătură pătrunjel;

·       1 lingură făină;

·       Sare;

·       Piper măcinat

Se spală bine spanacul, se fierbe, se strecoară şi se opresc 2 ceşti din zeama în care a fiert.

Într-o cratiţă se călesc cepele şi prazul în ulei.

Când capătă culoare gălbuie se adaugă lingura de făină amestecând continuu şi câte puţin zeama oprită de la fiertul spanacului.

Se obţine un sos în care se adaugă spanacul care a fost tăiat în strecurătoare cu vârful cuţitului, usturoiul tăiat mărunt, sarea, piperul şi se mai lasă pe foc, amestecând până capătă aspect de piure.

Se adaugă verdeaţa fin tocată.

Se serveşte cu cartofi prăjiţi sau cu spaghete fierte.

F.  DULCIURI

Fursecuri cu alune

* 150 g margarină,

* 2 linguri cu miere,

* 5 linguri zahăr tos,

* 20 linguri zahăr pudră,

* 250 g făină albă,

* 80 g alune prăjite (nesărate),

* 1 lingură zeamă de lămâie,

* 1 linguriţă rasa de amoniac (bicarbonat de amoniu),

* un praf de sare.

Instrucţiuni:
1) Frecăm spumă margarina cu zahărul, adăugăm mierea, zeama de lămâie, amoniacul şi sarea.
2) Adăugam făina cernută în prealabil, amestecăm bine până obţinem un aluat omogen.
3) Din acest aluat luăm o bucată ceva mai mare decât o alună, din care facem o biluţă. Aşa procedăm până  terminăm tot aluatul.
4) Punem pe o furculiţă câte o biluţă, pe care o introducem într-un vas cu apă ca s-o umezim, apoi o tăvălim în zahăr pudră şi prin alune pisate. Căutăm să le apăsăm uşor cu degetele, pentru a se putea prinde alunele.
5) Le dăm o formă de disc, eventual le putem apăsa uşor cu furculiţa şi le aşezăm în tava tapetată cu hârtie pentru copt.
6) În cuptorul încins moderat, lăsăm tava aproximativ 10 minute, până capătă o culoare aurie frumoasă

Dacă dorim, după ce am format fursecurile, le putem unge deasupra cu puţină apă, presărăm zahăr pudră şi alune pisate, căpătând un aspect mai plăcut.