Mă găsiți zilnic cu noutăți la adresa http//:dicuoctavian.blogspot.com/

REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 193 DIN 3 APRILIE 2018

ISTORIE PE ZILE 3 Aprilie

Evenimente

·         503 î.Hr: Consulul roman Publius Postumius Tubertus este sărbătorit cu ovații pentru o victorie in razboiul cu sabinii.
A fost pentru prima data cand aceasta onoare a fost acordata unui conducator al Republicii Romane. Ovațiile (limba latină: Ovatio) sau Triumful mic, erau în Roma antică ceremonii in care erau onorati comandantii victoriosi. Mai putin fastuoasa decât Triumful, această ceremonie solemna era organizata de Senat atunci când dusmanul nu era vrednic de maretia Republicii (pirati sau sclavi rasculati), sau în cazul în care victoria a fost câștigata fără prea mari sacrificii. De asemenea se acordau astfel de onoruri pentru un general care a condus o campanie de succes, într-un război neterminat. Această ceremonie a fost instituită anul 503 î.Hr. in cinstea consulului Publius Postumius Tubertus, pentru victoria sa asupra Sabinilor și a durat de-a lungul intregii istorii a Republicii Romane, pentru ca odata cu primii împărați să cadă în desuetudine. Ultimele Ovații cunoscute au fost ceremoniile organizate în onoarea generalului roman lui Aulus Plautius, care i-a invins pe britanici sub împăratul Claudius. Ceremonia era diferită de Triumf și era sărbătorită în mare parte de cântece de bucurie. Câștigătorul purtand toga, mergea la Capitoliu cu o coroana de mirt,care la vechiĭ greci și romanĭ era un simbol al gloriei, însoțit de flautiști, cavaleri, plebei, rar membri ai Senatului și de trupele sale. Ajungând la Capitol, el sacrifica oi, taurii fiind sacrificati de obicei la Triumfuri. Publius Postumius Tubertus, fiul lui Quintus, a fost primul dintre membrii ginții patriciene Postumia care a devenit consul, in anul 505 î.Hr. Postumius a fost reales pentru a doua oară în 503 î.Hr.

·         686: Regele mayas Yuknoom Yich’aak K’ahk este incoronat rege al regatului Kaan, a carui capitala era Calakmul. Născut la 6 octombrie, 649, el a fost un rege Maya în timpul perioadei clasice a cronologiei mezoamericane.

·         1043: Eduard Confesorul este încoronat rege al Angliei. Eduard Confesorul (c. 1003 / 1004 – 5 ianuarie 1066), fiul lui Ethelred al II-lea al Angliei, penultimul rege anglo-saxon al Angliei și ultimul al Casei de Wessex, din 1042 până la moartea sa. A fost numit Confesorul, pentru ca a trăit o viață de sfânt. El a fost canonizat în 1161 de către papa Alexandru al III-lea și este comemorat pe 13 octombrie de către Biserica Angliei și Biserica Romano-Catolică din Anglia și Țara Galilor. A fost urmat de Harold Godwinson, care a fost învins și ucis în același an de către normanzii lui William Cuceritorul în Bătălia de la Hasting. Sfântul Eduard a fost unul dintre sfinții naționali ai Angliei până la regele Eduard al III-lea, care l-a adoptat pe Sfântul George ca patron sfânt în jurul anului 1350.

·         1077: Este creat primul Parlament al statului Friuli. La 3 aprilie 1077, împăratul Henric al IV-lea a acordat tinutului Friuli, statutul de Ducat.

·         1646 - S-a terminat construcţia mănăstirii Plătăreşti, ctitorie a lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti (1632-1654).

·         1653: S-a incheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova (1634–1653). Acest domnitor umanist a dus o politicã de sustinere a ortodoxiei în Peninsula Balcanicã, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iasi, a întemeiat Academia Vasilianã si a sprijinit activitatea tipograficã în Moldova. Logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei. Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care il slujise aproape două decenii – pe Vasile Lupu. Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a întoars în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și invinge in lupta de la Popricani.Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Stefan si în Valahia, cu gândul de a se răzbuna si pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab. Este însă învins în batalia de la Finta in 17 mai și isi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemnitat în incisoarea Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar moare la Constantinopol in 1661. Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.

·         1844: Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.

·         1850 - Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Corpul Jandarmilor. – Ziua Jandarmeriei

·         1865: In timpul razboiului civil american, armatele Uniunii ocupa capitala secesionistilor din Richmond, Virginia.

·         1875 - A avut loc, la Paris, premiera operei "Carmen", de Georges Bizet.

·         1897: Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul" din București. Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească.

·         1897 - Sofia devine capitala Bulgariei.

·         1917: Guvernul Rusiei aprobă ca 30.000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară, să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română refăcută împotriva armatei germano-austro-ungare. Acest corp de voluntari soseste la Iaşi în 27 mai 1917.

·         1918: La Iaşi, România, ia fiinţă formaţiunea politică Liga poporului în frunte cu generalul Alexandru Averescu şi Constantin Argetoianu. Formaţiunea politică va fi în aprilie 1920 transformată în Partidul Poporului.

·         1918: Sfatul Ţării Republicii Democratice Moldoveneşti, de curînd unită cu patria mamă România, a validat lista cu componenţa noului Consiliu al Directorilor:

- preşedinte al Consiliului Directorilor Generali – D.Ciugureanu;
- director general de finanţe – dr. P.Cazacu, director;
- director general al agriculturii – E.Catelli;
- director general al lucrărilor publice – N.Bosie-Codreanu;
- director general al învăţămîntului – Şt.Ciobanu;
- director general de interne – I.Costin;
- director general la justiţie – Grigore Grosu;
- director general la industrie şi comerţ – Vlad Chiorăscu;
- director general al controlului de stat – Isac Gherman;
- director general al minorităţilor – Arcadie Osmolovski.

·         1920: Prin decretul regelui României Ferdinand I, sunt desfiinţate Directoratele din Basarabia, România

·         1922: Iosif Stalin îi succede lui Vladimir Ilici Lenin, grav bolnav,la conducerea partidului bolsevic si a Uniunii Sovietice. Iosif Vissarionovici Stalin (născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, 18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, a fost un om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca interpretare a lui Stalin este adeseori numită și stalinism.

·         1933: Primul zbor peste muntele Everest, o expediție britanică, condusă de marchizul de Clydesdale și finanțată de către Lucy, Lady Houston.

·         1946: Generalul japonez Masaharu Homma este executat pentru conducerea în Filipine a Marșului Morții de la Bataan.

·         1948: Președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare cu 5 miliarde de dolari pentru 16 țări europene afectate de cel de-al doilea război mondial. Harry S. Truman (n. 8 mai 1884 – d. 26 decembrie 1972) a fost al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1945–1953). În calitate de vicepreședinte ales în 1944 împreună cu președintele Franklin D. Roosevelt, Truman a devenit președinte la 12 aprilie 1945, când Roosevelt a murit după câteva luni în care sănătatea sa s-a deteriorat. În timpul președinției lui Truman, Statele Unite au încheiat cu succes participarea la al Doilea Război Mondial; imediat după conflict, tensiunile cu Uniunea Sovietică au escaladat, iar perioada a marcat începutul Războiului Rece. George Catlett Marshall, cunoscut, mai ales, ca George Marshall (n. 31 decembrie 1880 – d. 1959) a fost un general, diplomat și politician american, distins cu Premiul Nobel pentru Pace. S-a născut în familia unui prosper om de afaceri din Pennsylvania. De mic a arătat înclinații spre o carieră militară. Astfel, el urmează cursurile Institutului Militar din Virginia, pe care le absolvă în 1901. Ca tânăr ofițer participă la Primul Război Mondial, unde se remarcă prin calitățile sale. După război îndeplinește diverse misiuni în China și în SUA.

·         1957 - A intrat în vigoare Convenţia suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practicilor analoage sclaviei.

·         1966: Stația sovietică "Luna 10" a devenit primul satelit artificial al Lunii.

·         1968 - Se hotărăşte instituirea comitetelor de direcţie ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, ca o aplicare în acest domeniu a principiului conducerii colective.

·         1975: Bobby Fischer refuză să joace șah împotriva lui Anatoly Karpov, titlul de campion mondial revenind astfel lui Karpov. Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA – d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík, Islanda) a fost un jucător de șah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975). Anatoli Evghenevici Karpov (în limba rusă Анато́лий Евге́ньевич Ка́рпов) (n. 23 mai 1951) este un mare maestru internațional rus de șah și fost campion mondial (1975-1985, 1993-1999). În 1985 a fost învins de Gari Kasparov.

·         1979 - Hotărîrea guvernului R.P. Chineze privind încetarea valabilităţii Tratatului de prietenie, alianţă şi asistenţă mutuală între URSS şi R. P. Chineză, semnat la 11.04.1950.

·         1984: La doar șapte zile după ce a preluat funcția de președinte interimar al Guineei, Louis Lansana Beavogui este răsturnat printr-o lovitură de stat militară. Colonelul Lansana Conté devine șef al statului și colonelul Diarra Traoré șef al guvernului.

·         1992 - A fost semnat, la Bucureşti, un Acord referitor la relaţiile comerciale dintre România şi Statele Unite. Actul a fost considerat un nou pas către acordarea de către SUA a clauzei naţiunii celei mai favorizate României.

·         1998 - Dată limită pînă la care s-au depus cererile pentru retrocedarea pămîntului în suprafaţă de pînă la 10 ha şi a pădurilor.

·         1998 - Începe programul de evaluare a ţărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

·         2005: Adriean Videanu (PD) este ales, din primul tur, primar general al Bucureștiului, cu 53,01% din voturi, urmat de Marian Vanghelie (PSD), cu 29,55%. Adriean Videanu, născut la 1 iunie 1962, în comuna Crevenicu, Teleorman, om de afaceri și politician român

Nașteri

·         1245: Filip al III-lea al Franței, rege francez

·         1310: Cazimir al III-lea al Poloniei, ultimul rege polonez din dinastia Piast

·         1367: S-a nascut regele Henric al IV-lea al Angliei; (d. 1413). Henric al IV–lea (n. 3 aprilie 1367, d. 20 martie 1413) s-a născut în Castelul Bolingbroke din Lincolnshire, din această cauză fiind cunoscut și sub numele de Henric de Bolingbroke. A domnit din 30 septembrie 1399 – 20 martie 1413 , fiind incoronat la 13 octombrie 1399. Si-a petrecut mare parte din domnie apărându-se de comploturi, răscoale și tentative de asasinat. Prima lui problemă a fost să îl elimine pe regele Richard cel detronat, și, după ce a zădarnicit un prim complot de asasinat împotriva sa, sunt date că ar fi ordonat uciderea lui Richard prin înfometare pe la începutul anului 1400, deși nu există dovezi clare în acest sens. Trupul neînsuflețit al lui Richard a fost expus publicului în vechea catedrală a Sfântului Paul, pentru a arăta susținătorilor săi că decedase. Revoltele au continuat în timpul primilor zece ani ai domniei lui Henric, inclusiv răscoala lui Owen Glendower care s-a autoproclamat Prinț de Wales și răscoala lui Henry Percy, primul conte de Northumberland. Succesul regelui în înăbușirea acestor răscoale era datorat parțial talentului militar a celui mai vârstnic fiu al său, Henric, care urma să devină regele Henric al V-lea al Angliei. În 1406, soldații englezi l-au capturat pe viitorul rege Iacob I al Scoției, care se îndrepta spre Franța. Iacob a rămas prizonierul lui Henric pe tot timpul domniei acestuia. Următorii ani ai domniei lui Henric au fost marcați de serioase probleme de sănătate. El suferea de o boală de piele ce îl desfigura și de atacuri acute de la o boală gravă în iunie 1405, aprilie 1406, iunie 1408, în timpul iernii dintre anii 1408-1409, decembrie 1412 și în sfârșit de un atac final în martie 1413. Istoricii medicinei au dezbătut îndelung natura afecțiunii sau afecțiunilor sale. Boala lui de piele ar fi putut fi lepră (ceea ce în orice caz nu însemna același lucru în medicina modernă), poate psoriasis, un simptom al sifilisului sau o altă boală. Atacurilor acute le-au fost atribuite o mare varietate de explicații, de la epilepsie până la o formă acută de boală cardiovasculară. A murit în Camera “Ierusalim” în casa starețului de la Westminster și a fost îngropat în Catedrala Canterbury. Corpul său a fost bine îmbălsămat, după cum s-a constatat la exhumare, câteva secole mai târziu.

·         1593: George Herbert, poet și orator englez (d. 1633)

·         1643: Carol al V-lea de Lorena (d. 1690)

·         1683: Mark Catesby, naturalist englez (d. 1749)

·         1770: Theodoros Kolokotronis, general grec (d. 1843)

·         1783: Washington Irving, scriitor american (d. 1859)

·         1812: Louise-Marie a Franței soția regelui Leopold I al Belgiei (d. 1850)

·         1863: Henry Van de Velde, arhitect și designer belgian (d. 1957)

·         1880: S-a născut George Valentin Bibescu, pilot român (d. 1941). Nașterea are loc la București, la 3 aprilie 1880. Al treilea copil al soților Bibescu este botezat la Biserica Domnița Bălașa, nași fiindu-i prințesa Vera Lobanov-Rostowski. Primește numele primului născut, mort în 1879; George Valentin Bibescu, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării. S-au păstrat puține informații privind copilăria lui. Crâmpeie de amintiri din București și de la Posada, acolo unde se află palatul ridicat de bunicul său, domnitorul Gheorghe Bibescu, pe malul Baiului, nu departe de prăpastiile de la Orăți, zona cea mai dificilă, deosebit de pitorească a cursului râului Prahova. Aici, se pare că a descoperit „ispita adâncimilor", nefrica de înălțime și dragostea de plutire. Îi dăruiește soției sale, Martha, castelul de la Mogoșoaia (care a aparținut lui Constantin Brâncoveanu) a cărui restaurare începe în 1910 și se sfârșește în 1927. Meritul Marthei este de a fi realizat, la 11 km de București, un palat domnesc de secol XVIII. La 9 mai 1887, tatăl său devine membru de onoare al Academiei de Arme din Paris. Evenimentul este legat de apariția cărții sale „Au Mexique (1862). Combats et retraite des six mille". Lucrarea, apărută într-o ediție de excepție a Editurii Plon și Nourrit, este dedicată foștilor săi camarazi din Corpul expediționar francez. Este supranumit „Cavalerul George", iar suplimentul Le Figaro din 30 aprilie 1887, îl consideră „străinul cel mai francez, cel mai cunoscut și cel mai iubit de noi". Publică un volum de texte politico-sociale și religioase - „Neofit, Metropolite de Hongro-Valachie". Lucrarea poartă o dedicație pentru George Valentin Bibescu. Gheorghe George Bibescu încearcă să insufle fiului său sentimentul de mândrie față de tot ceea ce reprezintă tradiție în familia lor. Este fondatorul Automobil Clubului Român în 1904. A înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Națională Aeriană în 1912. Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925. În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice. George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa). A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat la Mogoșoaia.

·         1880: Otto Weininger, filosof austriac (d. 1903)

·         1881 - S-a născut Alcide De Gasperi, prim-ministru al Italiei, unul dintre primii care a avansat ideea unei comunităţi europene (m.19.08.1954).

·         1889: S-a născut Grigoraș Dinicu, compozitor, violonist român (d. 1949). Grigoraș Dinicu (n. 3 aprilie 1889, București — d. 28 martie 1949, București) a fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine romă, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato. Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată. https://youtu.be/8ZwNmDnJ5ug

·         1893 - S-a născut scriitorul Damian Stănoiu (m.09.07.1956).

·         1893: Leslie Howard, actor englez (d. 1943)

·         1893: Prințesa Maud de Fife (d. 1945)

·         1906: Matei Alexandrescu, poet român (d. 1979)

·         1917 - S-a născut regizorul italian Carlo Lizzani (”Mussolini: ultimul act”, ”Fontamara”, ”Captiva”).

·         1924:  S-a nascut Doris Day, actriță și cântăreață americană. Doris Day (născută Doris Mary Ann von Kappelhoff la 3 aprilie 1922) este o foarte populară actriță americană de film.

·         1924: S-a nascut Marlon Brando, actor american (d. 2004). („Pe chei”, „Naşul”, „Viva Zapata” , „Un tramvai numit dorinţă”) (m.02.08.2004). Marlon Brando, Jr. (n. 3 aprilie 1924 – d. 1 iulie 2004) a fost un actor american câștigător al premiului Oscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului 20. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele „Un tramvai numit dorință” și „On the Waterfront„, ambele regizate de către Elia Kazan la începutul anilor 1950. Stilul său actoricesc, combinat cu aparițiile sale publice ca outsider al Hollywood-ului anilor 1950 și 1960, au avut o influență majoră asupra generației de actori ce i-au urmat. In 1973 a jucat in capodopera lui Bernardo Bertolucci, “Ultimo tango a Parigi” (Ultimul Tango la Paris), film care l-a marcat pe Brando cel mai mult. A mai jucat in “Apocalypse Now” (Apocalipsa acum – 1979), in regia lui Francis Ford Coppola, “Viva Zapata”, “Don Juan de Marco” (1995), “The Freshman” (Novicele – 1990), “The Island of Dr. Moreau” (Insula doctorului Moreau – 1996) etc. Marlon Brando a trait intens, lucru care reiese si din autobiografia sa, intitulata “Songs My Mother Taught Me” (“Cantece invatate de la mama”). A avut 11 copii si a fost casatorit de trei ori. A incetat din viata in 1 iulie 2004.

·         1927: S-a nascut Luigi Ionescu, cântăreț român de muzica usoara;( d. 4 octombrie 1994). Luigi Ionescu (n. 3 aprilie 1927, Pâncești, județul Bacău – d. 4 octombrie 1994, București) a fost un cântăreț român de muzică ușoară. Începe să cânte de la o vârstă tânără (chiar din timpul liceului) la Bacău. Numele lui rămâne legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi „Marina, Marina”. Piesa de referință a carierei lui rămâne „Lalele” compusă de Temistocle Popa.

·         1928 - S-a născut Don Gibson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.

·         1929 - S-a născut Poul Schlűter, jurist şi politician danez, prim-ministru (1982-1993), preşedinte al Partidului Conservator (1974-1997).

·         1930: S-a nascut politicianul german Helmut Kohl. In timpul mandatului sau de cancelar, Germania s-a reunificat. Helmut Josef Michael Kohl (n. 3 aprilie 1930, Ludwigshafen, Renania-Palatinat, Germania), politician german al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998. Mandatul său de cancelar a durat 17 ani, cu doi ani mai mult decât cel al lui Konrad Adenauer. Acesta a fost cel mai lung mandat al unui cancelar german de la Otto von Bismarck. Kohl este considerat principalul arhitect al Reunificării Germaniei, și împreună cu președintele francez François Mitterrand este considerat de asemenea arhitectul Tratatul de la Maastricht, care a format Uniunea Europeană. Kohl a fost descris de către președinții americani George W. Bush și Bill Clinton ca fiind „cel mai bun lider european al celei de-a doua jumătăți a secolului 20″.

·         1936 - S-a născut Jimmy McGriff, clăpar şi compozitor american de jazz şi R&B.

·         1938 - S-a născut Jeff Barry, cântăreţ şi compozitor american.

·         1938 - S-a născut Philippe Wynne, vocalist american (Detroit Spinners).

·         1938 - S-a născut omul politic Victor Babiuc.

·         1940: Neagu Udroiu, jurnalist, scriitor, diplomat român

·         1941 - S-a născut Jan Berry, cântăreţ american (Jan & Dean).

·         1942 - S-a născut Wayne Newton, cântăreţ şi multi-instrumentist american.

·         1944 - S-a născut Tony Orlando (Michael Anthony Orlando Cassavitis), cântăreţ american (Dawn).

·         1944 - S-a născut Barry Pritchard, chitarist britanic (Fortunes).

·         1945 - S-a născut poetul Florentin Popescu.

·         1946 - S-a născut Dee Murray, basist britanic (Spencer Davis Group, Elton John Band).

·         1949 - S-a născut Richard Thompson, chitarist şi compozitor britanic (Fairport Convention, Albion Country Band).

·         1951 - S-a născut Mel Schacher, basist şi vocalis american (? & The Mysterians, Grand Funk Railroad).

·         1952 - S-a născut David Nicholson, basist, clăpar şi compozitor britanic (Blue).

·         1955 - S-a născut Mick Mars, chitarist şi compozitor american (Motley Crue).

·         1956 - S-a născut Miguel Bose, actor şi cîntăreţ spaniol.

·         1958: Alec Baldwin, actor american

·         1960 - S-a născut Nick Richards, vocalist şi compozitor american (Boys Don't Cry).

·         1961: S-a nascut în Brooklyn, New York, Edward Regan “Eddie” Murphy, actor, regizor, producător și cântăreț american de succes. Eddie Murphy (n. Edward Regan Murphy la 3 aprilie 1961) este un actor american, regizor, producător, actor și cântăreț. Se află pe locul cinci al actorilor cu cele mai mari încasări din istorie. Are o prezență constantă în spectacolul de televiziune Saturday Night Live între 1980 – 1984. Se află pe locul 10 în lista celor mai mari comici din toate timpurile.

·         1962 - S-a născut John Griffith, vocalist, chitarist şi clăpar american (Ratfinks, Red Rockers).

·         1967: Cristi Puiu, regizor român

·         1968 - S-a născut actriţa britanică Charlotte Coleman (”Patru nunţi şi o înmormîntare”) (m.14.11.2001).

·         1978: Thomas Haas, tenismen german

·         1985: Leona Lewis, cântăreață engleză

·         1986: Amanda Bynes, actriță americană

Decese

·         628 – Chosroes II, împărat al Persiei (579 .. 628), moare  ucis de fiul său.

·         1287: A murit Papa Honoriu al IV-lea (n. c. 1210). Papa Honoriu al IV-lea (nume civil: Giacomo Savelli, născut în jurul anului 1210 la Roma; d. 3 aprilie 1287 la Roma) a fost un papă al Romei. După decesul lui Martin al IV-lea, în cadrul conclavei de la Perugia cardinalii l-au ales noul papă după consultații de numai patru zile. Pe timpul acela, Honoriu era aproape total paralizat la mâini și la picioare (datorită gutei). Când își ținea slujba era în stare să ridice Sfânta Hostie doar cu ajutorul unui aparat mecanic. Totuși a fost în stare să practice o politică de echilibru, și datorită sprijinului unor membri din familia sa, în special fratele său Pandulf. În timpul pontificatului său, Honoriu al IV-lea a transformat palatul de pe Aventin, ridicat de unchiul lui Honoriu al III-lea, în reședința sa. De asemenea, a încercat să-i convingă pe romani să-și construiască case pe Aventin, care pe timpul lui era aproape nepopulat. Problema cea mai mare era aprovizionarea defectuoasă cu apă. La 3 aprilie 1287 Honoriu a murit datorită gutei, după un pontificat de doar doi ani. Inițial a fost înmormântat la Sfântul Petru, apoi în mausoleul familiei Savelli la Santa Maria in Aracoeli. Singurul cardinal numit de Honoriu a fost Giovanni Boccamazza, arhiepiscopul de Monreale.

·         1596:  Moare generalul turc Sinan Pașa, adversarul de la Calugareni al lui Mihai Viteazul. Pașa Hassan (1506 – 3 aprilie 1596) a fost un comandant de oști și om de stat otoman. S-a născut în Albania, într-o familie săracă. A fost recrutat ca ienicer de tânăr. În 1569, a fost numit guvernator al Egiptului și a condus până în 1571 luptele pentru cucerirea Yemenului. În 1574 a condus marea expediție împotriva Tunisului, pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole. În 1580, Sinan a fost comandantul în războiul împotriva Persiei. În același an a fost numit Mare Vizir, numai pentru a fi demis și exilat în anul următor, datorită eșecului locotenentului său, Mohamed Pașa, de a aproviziona garnizoana turcească de la Tbilisi. A devenit în cele din urmă guvernator al Damascului și, în 1589, după marea revoltă a ienicerilor, a fost numit Mare Vizir pentru a doua oară. O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oară funcția de Mare Vizir. În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei. În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a lui Mehmet al III-lea, fiind exilat la Malghara. În august al aceluiași an, a fost rechemat la post pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul în Țara Românească. Rezultatele dezastruase ale campaniei, în special înfrângerea suferită în Bătălia de la Giurgiu, l-au aruncat din nou în dizgrație, concretizată în destituirea sa din funcția de mare vizir. Moartea neașteptată a succesorului său, Lala Mahommed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea și ultima dată. Sinan Pașa a murit pe neașteptate pe 3 aprilie 1596, lâsând în urmă o uriașă avere și nici un moștenitor

·         1682 - A murit pictorul spaniol Bartolome Esteban Murillo. A pictat, printre altele, ”Imaculata Concepţie”, ”Viziunea Sf. Anton”, ”Fuga din Egipt”) (n.31.12.1617). Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole. A fost fondar al Academiei de Pictura din Sevilia, împărțind conducerea acesteia cu Herrera el Mozo si primit însărcinări importante în orașul său natal: pala pentru mănăstirea Sfântului Augustin, tablourile pentru biserica Santa Maria la Blanca, pala cea mare și capelele laterale ale bisericii mănăstirii franciscanilor capucini, pe care le-a terminat în 1665. Frescele Bisericii Capucinilor din Sevilia au fost salvate de la distrugere în perioada invaziei franceze din timpul Războiului spaniol de Independență, iar mai apoi au fost restaurate de pictorul sevilian Joaquín Bejarano. Murillo este cunoscut și pentru tablourile sale reprezentând fetițe și copii: de la candoarea Fetițelor cu flori la realismul viu al copiilor străzii, a pruncilor de țigani și de cerșetori, lucrări ce constituie un interesant și bogat material pentru studiul vieții populare al epocii. După o serie de lucrări dedicate parabolei Fiului risipitor, a început decorarea bisericii mănăstirii capucinilor din Cádiz, Nuntirea mistică a Sfintei Ecaterina din Alexandria, operă rămasă neterminată din cauza unui accident. Într-adevăr, în 1681, pe când lucra sus pe schele, s-a prăbușit în gol căzătura i-a adus moartea după câteva luni de suferință

·         1827: Ernst Chladni fizician și muzician german (n. 1756)

·         1849: Juliusz Słowacki, poet polonez (n. 1809)

·         1863 - A încetat din viaţă Iancu Văcărescu, poet, considerat drept unul dintre primii poeţi ai literaturii române (poezia "Primăvara amorului")(n. 1792)

·         1868: Franz Berwald, compozitor suedez (n. 1796)

·         1897 - A murit Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german. A compus simfonii, concerte pentru vioară şi pian, uverturi, ”Recviemul german”, sonate, rapsodii, lieduri, muzică de cameră, valsuri (n.07.05.1833). Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg – d. 3 aprilie 1897, Viena) a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena. Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).

·         1905: A decedat Ion Pop-Reteganul, folclorist român (n. 10 iunie 1853) reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Muslea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.”

·         1932: Wilhelm Ostwald, chimist german, laureat al Premiul Nobel (n. 1853)

·         1933: Anna de Noailles, scriitoare româncă, contesă de Mathieu (n. 1876). Anna de Noailles (15 noiembrie 1876, Paris - 30 aprilie 1933, Paris) născută prințesa Brâncoveanu, a fost o scriitoare și o poetă franceză de origine română. Vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, Anna de Noailles s-a născut în familia Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă si bulgara, Raluca Musuruș, și un tată român, un prinț Brâncoveanu, Grigore Brâncoveanu. Mama ei, fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra, în anii 1850 și a Anei Vogoride, a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu Mathieu de Noailles în anul 1897. După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență Parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României. Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob. După Primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i înțeleagă. Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus: Madam', în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră. Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței. La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală. În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu

·         1944: A murit Octav Băncilă, pictor român (n. 1872). Octav Băncilă (n. 4 februarie 1872 Botoșani – d. 3 aprilie 1944, București) a fost un pictor realist român și activist politic de stânga.

·         1946: Generalul japonez Masaharu Homma este executat pentru conducerea în Filipinele ocupate de Japonia, a Marșului Morții de la Bataan. Marsul Mortii de la Bataan a constatin transferul forțat de catre armata japoneza a unui numar de 60.000-80.000 de filipinezi și prizonierii americani de război si a început la 9 aprilie 1942, după trei luni de la Bătălia de la Bataan în Filipine în timpul al doilea război mondial. Au murit datorita relelor tratamente la care au fost supusi de japonezi 2.500-10.000 filipinezi și 100-650 prizonieri de război americani , înainte de a putea ajunge la destinație.

·         1948: la Mănăstirea Agapia s-a stins din viaţă Ioan Mihălcescu, Prea Sfinţitul Irineu, apostol al teologiei româneşti, Mitropolit al Moldovei din cadrul României. Numele monahal - Irineu reprezintă parcă însăși definiția temperamentului lui Ioan Mihălcescu, e un om iubit chiar atunci cînd se constituie în adversar. Modest peste măsură, într-o societate neașezată, în care trîmbița orgoliului personal țipă la toate răspîntiile meritele reale, dar mai ales pe cele imaginare, el e modest în spiritul profund al Evangheliei. Tocmai din această pricină, în viața publică n-a jucat pînă acum rolul pe care i l-ar fi atribuit cu prisosință covîrșitoarea-i activitatea de apostol al științei teologice românești.

·         1950: Kurt Weill, compozitor german (n. 1900)

·         1953 - A murit Carol al II–lea de Hohenzollern–Sigmaringen, rege al României (1930–1940) (n.15.10.1893).

·         1985 - A murit biochimistul şi biologul Eugen Macovski, membru al Academiei Române (n.14.02.1906).

·         1991: A murit la varsta de 86 de ani, scriitorul britanic Graham Greene, autor de romane de spionaj; (“Omul nostru din Havana”, “Americanul linistit” s.a.). Henry Graham Greene (n. 2 octombrie 1904 – d. 3 aprilie 1991), scriitor, dramaturg, scenarist și critic literar englez. Călătoriile în Mexic, Africa și Asia au determinat alegerea locului acțiunii diferitelor sale opere. Scrierile sale, de puternică tensiune și structurate după tehnica romanului polițist, explorează probleme politice și morale ale lumii moderne. Sunt reprezentate naturalist, fără iluzii, conflictele de conștiință ale omului părăsit în voia spaimei și singurătății.

·         1992: A murit Andrei Izbas ( n.19 august 1959), erou cazut in luptele din Transnistria impotriva separatistilor sprijiniti militar de Moscova. Azi o strada din Chisinau ii poarta numele.

·         1995 - A murit inginerul Victor Bunea, membru de onoare al Academiei Române (n.1903).

·         1998: Mary Cartwright, matematiciană engleză (n. 1900)

·         2000 - A murit George Littera, critic şi istoric de film (n.17.11.1941).

·         2008 - Tenorul italian Giuseppe Di Stefano a decedat (n. 1921). A fost, ani de-a rândul, partenerul principal al Mariei Callas şi a cântat sub conducerea unor dirijori prestigioşi, precum Herbert Von Karajan.

·         2014: Michael, Prinț al Prusiei (n. 1940)

·         2015: Petre Anghel, scriitor român, profesor universitar și conducător de doctorat (n. 1944)

·         2015: Paul Grigoriu, jurnalist român, realizator de emisiuni radiofonice (n. 1945)

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sfânta și Marea Marți (denie); Sf Cuv Nichita  Mărturisitorul și Ilirie;
• În calendarul romano-catolic: Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp.
• În calendarul Greco-catolic: Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul.
• Ziua Jandarmeriei Române. Ziua Jandarmeriei Române este marcată, în fiecare an, la 3 aprilie. La 3 aprilie 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei: ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Române, http://www.jandarmeriaromana.ro/. Potrivit acestui document, Regimentul de jandarmi din Moldova se împărțea în două subdiviziuni, fiecare având în zona de responsabilitate câte șase ținuturi (județe). La fiecare ținut, era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iașului și la Poliția Capitalei (Iași). Rezulta, astfel, un total de 14 companii de jandarmi, cu un efectiv total de 1.433 jandarmi călări și pedeștri. Domnul Moldovei deschisese, la 17 februarie 1850, prima adunare a Divanului Obștesc, iar la 25 februarie 1850, a solicitat Divanului să ia în discuție proiectul pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi, se arată pe site-ul http://www.grupareajandarmibacau.ro/. Divanul Obștesc a votat această legiuire la 12 martie 1850, iar la 22 martie 1850, l-a înștiințat pe domnul Moldovei că a încheiat lucrările pentru reformarea Corpului slujitorilor, în cel de jandarmi, potrivit site-ului www.jandarmeriasibiu.ro. Legiuirea promulgată de Grigore Alexandru Ghica la 3 aprilie 1850 a constituit actul de naștere al acestei arme și a stat la baza tuturor legilor care au urmat, principiile sale rămânând valabile în întreaga istorie a Jandarmeriei Române.

ARTE 3 Aprilie

INVITAŢIE LA OPERĂ 3 Aprilie

Carmen de Georges Bizet

Òpera Carmen (Georges Bizet) COMPLETA: 

MUZICĂ 3 Aprilie

Doris Day

Luigi Ionescu

Don Gibson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american

Jimmy McGriff, clăpar şi compozitor american de jazz şi R&B

Jeff Barry, cântăreţ şi compozitor american

Philippe Wynne, vocalist american (Detroit Spinners)

Jan Berry, cântăreţ american (Jan & Dean)

Wayne Newton, cântăreţ şi multi-instrumentist american

Tony Orlando (Michael Anthony Orlando Cassavitis), cântăreţ american (Dawn)

Tony Orlando & Dawn - The Greatest Hits (Full Album): 

Barry Pritchard, chitarist britanic (Fortunes)

The Fortunes ~ 

Dee Murray, basist britanic (Spencer Davis Group, Elton John Band)

Spencer Davis Group - 

Richard Thompson, chitarist şi compozitor britanic (Fairport Convention, Albion Country Band)

Mel Schacher, basist şi vocalis american (? & The Mysterians, Grand Funk Railroad)

David Nicholson, basist, clăpar şi compozitor britanic (Blue)

Blue: 

Mick Mars, chitarist şi compozitor american (Motley Crue)

Mötley Crüe - 

Miguel Bose, actor şi cîntăreţ spaniol

Nick Richards, vocalist şi compozitor american (Boys Don't Cry)

Nick Richards: 

John Griffith, vocalist, chitarist şi clăpar american (Ratfinks, Red Rockers)

Red Rockers - 

Leona Lewis

Franz Berwald

Johannes Brahms

The best of Brahms: 

Kurt Weill

Giuseppe di Stefano

Giuseppe Di Stefano Cântece Napoletane: 

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

The Very Best Of Romantic Saxophone Coffee

POEZIE 3 Aprilie

Iancu Văcărescu

Biografie Iancu Văcărescu

Iancu Văcărescu (n. 1792, Bucureşti - d. 1863) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) şi a participat la mişcarea de redeşteptare culturală şi naţională, sprijinind începuturile şcolii, teatrului, presei şi tipografiei româneşti. A fost sprijinitor al tuturor iniţiativelor culturale şi literare ale vremii: membru al Societăţii Literare din 1827, al Societăţii Filarmonice din 1833, al Asociaţiei Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine şi a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) şi pe tinerii poeţi (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu).
Volume: „Poezii alese”, 1830 şi „Colecţie din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848.

O zi şi o noapte de primăvară la Văcăreşti

Se intinde o cimpie
De subt poale de
Carpati,
Cimp deschis de vitejie
La romanii laudati ;
Surpaturi sint de o parte,
D-un oras ce a domnit * ;
O girlita-ncoaci desparte
Un cring foartc-nveselit.
Acolo am eu cascioara,
Pe un virf de delisor ;
Curge-n valc-i o apsoara
Murmurind incetisor.
Inpotriva smaltuite
Dealuri altele se vad,
S-in vilcelile-nflorite
Miei pasc, alerg, se joc, sad.
Lasind ale lumei mare
Cinsti, nadejdi si fumuri seci,
Amagiri cu-ncredintare,
Vrajmasi calzi, prieteni reci ;
Acolo cu sanatatea,
Cu odihna insotit,
Toat-a vietii bunatatea
Dobindeam eu immultit.
Cind la vie, la gradina,
Cind la cimp, de multe ori,
Cu o munca prea putina
Pilda dam la muncitori.
Cind cu mreji amagitoare
Vii prindeam pasari din zbor ;
Cind prin tevi fulgeratoare,
Cu plumb le-azvirleam omor.

Cind cu ciinii, prin padure,
Vulpe, iepure fricos,
Lupul naravit sa fure
il raneam mai cu prisos.
Trageam multi din lacuinta
Ce-au adinc l-al apei fund i ;
Citi, dind la-nsalari credinta,
Unditi lesne ii patrund.
Munca, lupta, calarie,
Jocuri, umblete pe jos,
Ma-ntareau cu veselie
Si-mi dau-nvederat folos.
Curatia si masura
Masa mea impodobea,
Multumea stomah, ochi, gura ;
Dar ma satura d-abia.
Muzele, ce-mi sint dragi foarte,
Aveau ceasul hotarit,
Cind cu cei carii n-au moarte
M-intilneau numaidecit.
Cu nespusa lor dulceata
Mintile mi le-mmulteau ;
Mina, duh, ochi, limba, viata,
Toate mi le-nsufleteau.
Atunci cu incredintare
Desluseam un veac mai bun ;
Cu a carui asteptare
Raul oamenii supun.
D-amarunt privind natura,
Planeti, rasarit, apus,
Stam gindind :
Asa faptura
Cine-ar fi-nvirtind de sus ?!

Cita slava se cuvine
La unul ca el, i-o dam !
S-insumi multumit cu mine
Ma duceam si ma culcam.
Dormind astfel intr-o noapte
Somnu-ntii, ca vre un ceas,
Ma destept, inteleg soapte,
Simt ca de copil e glas.
Strigind intreb : — Cine este ?
Cine-aicea s-a bagat ?
Cine-aici fara de veste
A-ndraznit de a intrat ?
Ma uit !Ce sa vaz ?
Minune !
Preaciudat un copilas,
Fricos cere iertaciune,
Se roaga sa-i dau lacas.
Vaz in spate-i arepi smulte,
Port frumos, dar sfisiat;
Gata el sa-mi spuie multe,
Eu, de somn ingreuiat,
— Las' — ii zic — om vorbi rniine,
Acum culca-te, de vrei,
De ti-e foame, iata piine ;
Apa, vin, de-i vrea sa bei.
— Dragul meu ! d-acestea toate — Zice el — iti multumesc ;
Ti-e somn, vaz ; dar, de se poate,
Oaresce am sa-ti vorbesc.
— Cit de mic sint, vezi prea bine,
Nici beau, nici maninc, nici dorm,
Si acei ce sint cu mine
Prea putine ori adorm.
Somnul, celor care place,
E vrajmas omoritor,
El ii face-n veci de zace
S-a mai multa viata mor .

Eu pe tine cu placere
Poci sa te tiu tot destept ;
S-orice-i vrea-ti dau far-a cere,
Sa te rogi, mult, nu astept.

Vorbind nu stiu ce vraji face,
Somnul vaz ca mi-a pierit ;
De unde dormeam in pace. imbracat m-am pomenit.

Tot spre el, nevrind, ma poarta
Un puternic nu stiu ce !
Ce-al ticnitei mele soarta
Fir, cind el veni, taie.

Frumos cauta, imi zimbeste,
Mi-e drag, il iubesc mai mult.
C-o blindete el vorbeste,
D-as vrea tot ca sa-l ascult.

Zice : — Aici nu este locu
Unde poci eu ca sa-ti spui
Cine sint, la ce norocu
Ma facu sa ma supui.
Binisor ma ia de mina,
S-intr-o clipa m-aflu eu
In cringsor, unde-o fintina
Curgind face helesteu.

Pe acelui unda lina
A noptii faclie stind
indoita da lumina
Din oglinda-i s-intorcind.
Pe cer, mii de mii de stele
Semanate straluceau ;
La cimp focuri de surcele
De departe vapaiau.

Briliant varsa cu fala
Al fintinei viu susur ;
O tacerej o luceala
Preste tot domnea-mprejur.
Firei, glasul cintaretii,
Blindei, dulci privighetori,
Spunea-n toarcerea verdetii
S-a luminei dupa nori.
Apoi doru-i venea-n minte.
Ea de jale se spargea,
Nevorbind spunea cuvinte
Ce simtirea atingea.
Infoca, spuindu-si tingu,
Sub ea un copaci stufos,
Ce de-nalt stapinea cringu,
Ne-a dat razem sezind jos.
Ast loc, el, si vreme-alege,
Astfel incepind vorbi :
— Ca e cea mai veche lege
Pe pamint ca-n cer, vei sti,
Cu placeri, sau cu durere,
Cite traiesc, vor, nu vor,
Curind ori cu-ntirziere
Stapinite-a fi d-Amor.
Amor care dumnezeii
il slavesc de
Dumnezeu,
Ce-nblinzeste tigrii, leii.
S-inalta pe om sint eu.
Cite-a facut biruinte,
Cite jocuri, cui, mi-a spus ;
Cum ia
Joi-nchipuinte ;
Ercule cum umple fus .
— Slava — zice — indestula
Nici o slava nu-mi era,
Al meu brat viteaz, de hula,
Pretutindeni m-apara.

Iar acuma far-a prinde
Eu de veste nicidecum,
Fara arcu a-mi intinde,
Fugar m-am trezit pe drum.
Mare foarte a fost jocu
Si de tot neasteptat ;
intr-ascuns viclean norocu
A mea stingerc-a lucrat.
A puterei savirsire,
Frumusetele deplin,
Daruri mari au strins ostire,
Si-oricite spui, zic putin.
La un loc toti nurii creste,
Saisprezece anisori,
S-in fetita-nchipuieste
Fulger de biruitori!
Tocmai prin aceasta tara
Cc-o stiam de tot a mea,
D-astfel d-intimplare-amara
Eu nu ma puteam temea.
Neferit, fara gatire.
La arme nici mai gindind,
Plin de risuri, de iubire,
La supusii mei venind,
Zaresc, vaz asa copila,
Abia seama i-am luat,
Cind ma aflu fara mila
Totodata dezarmat.
Norocu gindea sa poata
Ca, prin ea mestesugind,
Sa ma-njuge-n veci sub roata ;
De-abia am scapat fugind-
Prin paduri coprins de frica,
Alerg, stau, ma uit, ascult ;
Ma tem cind o frunza pica ;
Desii maracini m-au zmult.
Cind mi se parea d-aproape
Ca vrajmasul m-a sosit,

Nezburind, adesea-n groape
Sarind, eu cadeam zdrobit,
A ta buna priimire
C-am scapat m-a-ncredintat,
Si d-a lui nelegiuire
C-altu nu e vinovat.
As zbura d-as avea stare,
La maica, la dumnezei ;
De rusine mi se pare
Ca n-o sa-i mai vaz pe ei !
Rasplatirea imi aprinde
Jeratic nestins in piept,
Si mirare ma coprinde,
Eu atit, cum mai astept !
Biruirca mea in graba
A putut a ma slabi :
Dar din stare cit mai slaba
Mai curind poci m-intari.
Acum voi sa se arate
D-am putere eu sau nu,
Ori sint legile schimbate
Dupa cum norocul vru.
Miscare putina face
Sta, s-al vaz iar se miscind Filomcl-atunci, cind tace,
Cind iar s-aude cintind.
Ea ii simte-ntii puterea,
Si cu glas petrecator
Tuturor apropierea
Spune-a dulcelui amor.
Cu ea mii de pasarele
Se unesc concertuind ;
Si deodata luna, stele
De tot fata-mi pierd albind.
Salta-n sus, pe linga focuri
Calator si ciobanas ;

Prerasuiia-n multe locuri
Dulce glas de fluicras.
Toate se destept, simt, cere
Magnetul insufletit ;
Ce va prin inparechere
Sufletul a fi-ndoit.
Se destept cele-nsotite
Spre-a-nalta slava l-Amor ;
Nensotitc, despartite ,
Spre-a jali cel mai trist dor.
Aurora se coboara
Din bratele lui
Titon
Vesela si rumeoara,
Fara teama de vrun zvon.
P-a ei cale semanata
De trandafiri vii la feti
Vine, porti deschidc-ndata
Zimbitoarei dimineti.
Focurile-si raspindeste
Noaptea lor se supuind ,
Norii toti ii aureste
Viata firei innoind.
Basicutilc de roua,
Ce pe iarba stralucesc,
Cimpului dau smalturi noua,
Florile-l inveselesc.
De miroase immultite
Balsam viu, din ele dind,
Zefir dulci suflari trimite
Ici si colo se jucind .
Aratorul ce sileste
Boii sai cei grei la pas
Cintind spune ce doreste —
Tare rasun-al lui glas.
Placute zbieraturi de turme
Aerul il umple tot ;

Tauri grei p-ale lor urme
Apasate mugiri scot.
Calusaua d-alta parte,
Lor raspunde nichezind ;
Ecco prelungind inparte
Al ei glas tot s-inaltind .
Ochiului s-arat gramada
Turnuri, case, vii, gradini,
Munti verzi, munti de o zapada
Lucitoare fiind plini.
Ducind apa cint fetite.
Mai incolo, linga oi,
Spun ca ele ciobanite,
Ca sint bine citi sint doi.
Ecco prea cu ingrijire
Al lor cintec rascintind,
Drag il duce la simtire
Si dezmiarda orice gind.
Rindurele zbor s-intrece,
C-o aripa razuiesc
Unda cc-si torn pe trup rece,
Racorite s-intaresc.
Face fluturi mii sa zboare,
Cum va zefiras usor ;
Albini fac din floare-n floare
Furtisag nestricator.
Se inalta cu mindrie
Soarele pre rasarit,
Toate lui cu bucurie
Pe loc inchinari trimit.
Prin armonie nespusa
De acord unsunator ;
Firea c-n miscare pusa ;
Orice ton rasun-amor !!

inlatita mi-e simtirea :
Acum simt deosebit —
Simtind vaz deosebirea
De simtit si de simtit.
Singele mi se-innoieste,
Mintile mi se dezleg,
Orice glas mie-mi vorbeste,
Orice ton eu inteleg.
Vinele repede-mi bate,
Firei voi sa dau raspuns
La simtirile-naltate
Al meu glas e neajuns .
Dar mi-e inima deschisa
S-inlauntru ei vazut,
Spune cu o muta zisa
Ca ce simt mi-e prea placut!
Insuficient.

Ajung ca in aromire
De placere imbatat,
Cind d-Amor cu o zimbire
Ca din vis sint desteptat.
— Tinere iubite !-mi zice
Destul, te cunosc acum :
De tine acum ferice,
Acum calci pe al meu drum !
Calca cu statornicie,
Rabda tot neostenit,
S-oriec intimplarc vie
Nu fi deznadejduit !
Ce-ai mai scump, mai sfint, mai mare
Lcgaminte omenesti :
Gind, pareri, incredintare,
Toate sa mi le jertfesti !

Buna Vestire

Îmbărbătaţi-vă, români! Vă îndreptaţi greşala,
Acestor Table voi urmaţi şi lepădaţi sfiala;
D-întâi temeiuri, Legea aveţi şi-întreaga moştenire
De nume, fapte de români şi a Patriei iubire.
Oricare om veţi auzi, ce către voi vorbeşte
Cu-al maicei voastre dulce glas răspundeţi-i frăţeşte,
Prea nobil este orice rang de orice stăpânire,
Dar toţi românii sunt datori nobili a fi din fire.
Iubiţi mărirea de români, cinstiţi acest sfânt nume,
Şi a-l cinsti îndatoraţi prin fapte mari pre lume,
De neamuri câte sunt greşeli vedeţi în istorie,
De nedreptate vă feriţi, de lene, de mândrie,
Pravili temeinice clădiţi, fiţi Bruţi spre a le ţine,
Ciceroni şi Coriolani având, păstraţi-i bine.
Voi duh aveţi curând să fiţi orice, puind silinţă,
D-ostaşi, plugaşi şi învăţaţi acum e trebuinţă,
Trei căpetenii d-aste stări ţinând oblăduirea.
Pre toţi ca mădulari d-un trup să-i poarte-n veci unirea,
Ostaşu făr' a fi semeţ, să simtă bucuria,
Când a lui sânge şiruind căştigă bătălia,
Plugaşu nu pentru câştig, ci pentru cinstea mare,
Că şi-a hrănit mulţi fraţi ai săi, verse cu drag sudoare,
Iar învăţatul e dator să dea poveţi la toate,
Şi-a fi-nvăţat desăvârşit, iar nu pe jumătate;
El fie tot respunzător, el aibă îngrijire
De-a fi-ntre câte trele stări unire şi iubire,
Urâţi şi numele de lux, de jaf, de tiranie
Şi cel de aur veac la voi îndată o să vie.

Anna de Noailles

Biografie Anna de Noailles

Anna de Noailles (1876, Paris - 1933, Paris) născută prinţesa Brâncoveanu, a fost o scriitoare şi o poetă franceză de origine română.

Vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, Anna de Noailles s-a născut în familia Brâncoveanu, dintr-o mamă grecoaică, Raluca Musuruş, şi un tată român, un prinţ Brâncoveanu, Grigore Brâncoveanu. Mama ei, fiica lui Musuruş-paşa, ambasador al Turciei la Londra, în anii 1850 şi a Anei Vogoride, a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu Mathieu de Noailles în anul 1897. După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate şi aristocrată, de prietenă a unor literaţi celebri, decât pentru poemele sale de influenţă Parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, “Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises şi apoi a exclusivistei Academii Franceze care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era vara prinţilor Bibesco şi se înrudea cu toţi aristocraţii care au avut reşedinţa la Paris. Corespondenţa sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau şi i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez şi prieten personal al reginei Maria şi al României.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, Andre Gide, Gabriela Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, Francois Mauriac, fraţii Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.


După primul Război Mondial societatea şi gusturile literare se modifică şi Anna de Noailles se trezeşte că scena literară este ocupată de Dadaism şi Tristan Tzara şi de avangarda suprarealistă a lui Andre Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i înţeleagă.

Deşi era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentatntă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne şi d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăuşe, cîteodată violente şi mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:

Madam, în Franţa sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne şi dumneavostră.

Nicolae Iorga o considera "cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă" şi vorbea de faptul că şi-a câştigat "un loc unic", în "literatura franceză, în a lumii întregi". Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul "Jean Santeuil", şi s-a considerat pe sine însăşi cea mai mare poetă franceză şi regină literară neîncoronată a Franţei.

La slujba sa de înmormântare ţinută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanţi politicieni şi literaţi ai epocii sale. "Istoria literaturii române de la origini până în prezent" a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind "lipsită de loialitate faţă de rădăcinile sale româneşti" . Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenţia culturii franceze ea va fi probabil redescoperită şi în ţara natală.

Amiază paşnică

Ce proaspătă mireasmă de cătină, de coajă

Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;

Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;

Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;

Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,

Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;

Nu-i primăvara numai, deşi nici vară nu-i!

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!

Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,

Vibrează ca o roză roire de albine,

Cu inimi parfumate şi guri spre noi tânjind.

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!

Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;

Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,

Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

Nu simţi nimic, nici vârstă, nici doruri, nici regrete;

Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,

Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete

Pe pajiştea tivită de cerul de azur.

Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...

Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;

Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.

O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

Din volumele „Străluminările” şi „Umbra zilelor”

Seară romantică

Să lupt cu vraja-ţi am voit

Prea îndelung, frumoasă vară;

Azi, inima-mi s-a îmblânzit,

Plăcerea-n vinele-mi coboară.

Mă-ndrept spre liliac, pe drum

Şi sub castanul ce-nfloreşte,

Aş vrea parcă să spun: «Acum

Nimica nu mă mai opreşte!»

O vrajă mă-nfioară: sus,

Lin tremurând, un nor văd parcă;

Pe-aripa morţii, doru-mi, dus,

Alunecă precum o barcă.

Un tren – o ce plăcuţi fiori...

Când vocea-i în văzduh irumpe,

Cu nervii frânţi, ai vrea să mori;

Dar zilele, îţi zici, sunt scumpe.

Un suflet tânăr, ah, aş vrea,

Cu mine-n seara prea frumoasă...

Ar respira sfârşeala mea,

Ca salcia mai romanţioasă.

I-aş spune : « Vezi, nu tu mă ţii,

Ci doar ispita nopţii, toată ;

Ea m-a schimbat, de parc-aş fi

O porumbiţă însetată.

Biet copilandru,-aleanul greu,

Tot aurul ce-l port în sânge,

Tristeţea sufletului meu

Doar nopţii singure-mi pot plânge.

Copacii-au simţuri şi râvnesc,

Iar noaptea-i, vai, neputincioasă ;

Suspinele-i se risipesc

În bolta fumurie, joasă.

Văzduhul, vezi, e înflorit.

O, taci, pe tine te vreau doară;

Vreau ochiu-ţi împăinjenit...

Un suflet fii, ce se-nfioară.

Un strigăt lung, necontenit.

Şi plângi, copilul meu iubit!»

Din volumele „Străluminările” şi „Umbra zilelor”

XXXIX

Doar tu, tu ştii, iubite, ce singură-s pe lume!

Şi de-am fost pururi astfel! Tu, Doamne,-ai fi aflat,

De nu cumva-n seninul zadarnic, sau prin brume,

Nu eşti decât un nume obscur şi luminat!

Mă însoţeau doar dorul de orice lucru poate,

Dispreţul vanităţii, o logică de fier,

O înfruntare-a vremii ce descompune toate,

Şi-apoi neantul, singur etern, neefemer;

Şi inima, de spaţiu mereu visând, semeaţă,

Dorinţa, ce spre oameni mereu mi-alunecam,

Şi spiritul năvalnic cu firea-i hrăpăreaţă,

Şi, rătăcind, visarea-mi, când mâinile-ţi ţineam...

Din volumul "Cinstea de a suferi"

Matei Alexandrescu, poet român

Biografie Matei Alexandrescu

Poet român (30 apr. 1906-5 noiembrie 1979).
Bibliografie: În insula unde'nfloresc coralii (Târgovişte, 1931), Printre ulucile cerului, Leagăn de îngeri (C.R., Bucureşti, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Jocul cuvintelor (C.R., Bucureşti, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Vămile văzduhului (Institutul de Arte Grafice Universul, Bucureşti, 1942, cu 6 desene de Nae Constantinescu), Donna Sixtina: Sonete (Editura Eminescu, Bucureşti, 1970), Confesiuni literare: Dialoguri (Minerva, Bucureşti, 1971), Catarg (Minerva, Bucureşti, 1973, Prefaţă de Ovidiu Papadima).
Colaborări la ziare şi reviste: Universul literar, Propilee literare, Vremea, Facla, Revista scriitoarelor şi scriitorilor români, Litere, etc.

Matei Alexandrescu se naşte în Târgovişte, la 30 aprilie 1906, în familia şefului de gară, Constantin Alexandrescu. Cursurile primare la Câmpulung şi Târgovişte, unde termină liceul „Ienăchiţă Văcărescu”, în 1924. Se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1931. Încă din perioada studiilor universitare frecventează cenaclul lui Mihail Dragomirescu, profesorul şi criticul considerându-l ca asistent onorific, influenţându-i determinant creaţia literară de mai târziu. Îşi pregăteşte doctoratul (1935) cu o teză despre umorul lui Ion Luca Caragiale. Deţine importante funcţii în administraţia publică centrală şi locală: şef de cabinet la Prefectura Judeţului Dâmboviţa, Prefectura din Bucureşti (1931-1934), comisar şi şef al Serviciului de Control al Străinilor (1932-1942) şi în Ministerul Propagandei Naţionale. După evenimentele din 1944, funcţionar la Consiliul de Miniştri (1946-1947) şi Adunarea Deputaţilor (1946-1947).

Funcţii mărunte administrative (contabil, funcţionar la diferite întreprinderi şi instituţii) dar şi o tăcere autoimpusă în plan publicistic până în 1967, când începe să frecventeze cenaclul „George Călinescu” al Academiei Române, relansându-se ca pu­blicist, poet, eseist.

În publicistică va debuta la „Universul Literar”, cu poezie (1926) al cărui colaborator statornic este până în 1946. Va publica la „Bilete de papagal”, „Gândirea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Vremea”, „Pagini basarabene”, „Azi”, „Facla”, „Pagini literare”, „Seara”, „Fapta”, „Propilee literare”, „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români” „Sfarmă-Piatră” sau în publicaţiile târgoviştene: „Lumea nouă”, „Vremea nouă”, „Avântul Dâmboviţei”.

Colaborează la „Litere”, între 1933-1935, simţindu-se apropiat ideilor lui Vladimir Streinu şi Barbu Cioculescu. În 1936 va scoate revista „Îndreptar”. Critica sa este apropiată ideilor estetice ale lui Mihail Dragomiescu, de sorginte antilovinesciană. După 1967 apare în „Luceafărul”, „Steaua”, „Tomis”, „Argeş”, „Orizont”, „Dâmboviţa”. Demersul său poetic începe cu poemele din volumul „În insula unde-nfloreau coralii”, apărut la Târgovişte în 1931 şi continuă cu „Leagăn de îngeri” (Bucureşti, 1942).

În 1944 se îngrijeşte de apariţia antologiei „Ardealul cântat de poeţi” pe care o prefaţează. După 1967, îi apare volumul de sonete „Donna Sixtina” (1970), cel de versuri „Catarg” (1973), „Confesiuni literare” (1971). Sunt interviuri sau dialoguri pe care le-a avut cu nume rezonante ale literelor româneşti: Camil Petrescu, Ion Vinea, Mihail Sebastian, Gib Mihăescu, Ilarie Voronca, N. D. Cocea, Mihail Dragomirescu, G. M. Vlădescu, Tudor Arghezi, Perpessiciuss, Şerban Cioculescu, Iorgu Iordan, Mircea Horia Simionescu, ele fiind făcute în perioade diverse de timp (din 1933 şi până în 1970). Prin ele, urmărea de fapt o temă predilectă, aceea a corespondenţei dintre personajele operei şi existenţa reală a autorilor, cât din aceasta au putut fi transpuse artistic. Crezul său şi-l exprimă clar: „Îmi plac vorbele să umble în picioare ca nişte animale vii, de sine stătătoare, dezlipite de pământ. Nu-mi place stilul bălăcit şi fără relief”.

Se stinge din viaţă la 5 noiembrie 1979.

Ca prozator va publica fragmente din romanul „Venim la putere” ce se dorea o frescă a oraşului provincial (Târgoviştea tinereţii sale) şi câteva nuvele ale unui proiectat volum „La iubirea patrupedă”.

Mult mai reprezentativ este însă poetul. Primul volum „În insula unde-nfloreau coralii”, prezintă Târgoviştea natală în tonuri simboliste: „Sunt atât de singur în oraşul mic / încât cred că l-au făcut pentru mine: / Din câteva străzi, vreo două statui / Şi ruine, / Din care tot rup şi dumic”. „Leagăn de îngeri”, reface o lume tradiţionalistă, dorindu-se o poezie serafică, asemănându-se prin imagini, de multe ori de un infantilism vizibil, unei plastici populare. Asemănătoare, dar mai aproape de lirica argheziană sunt versurile din „Jocul cuvintelor”, poetul simţind „Tristeţi de om purtat numa-n opincă”, „vorba sa” fiind „grea” cum e „pământul ud”, tot ceea ce gândeşte „nu încape-n grai”, simţind că „În minte doar vorbesc şi mă aud”. Aceeaşi preocupare obsedantă pentru căutarea cuvântului, care să exprime cât mai bine trăirile sale în „Vămile văzduhului”. Prin aceasta apropierea de lirica argheziană, ca idee şi nu ca exprimare, este şi mai evidentă. Se încearcă în poezia antebelică factura modernist-tradiţionalistă, înclinată spre tonuri paternaliste, cu un desen baroc, în curs de exprimare, cu note de originalitate şi în expresia artistică. În plin război se simte solidar cu : „Voi cei mulţi, / Şi desculţi / Negrăpaţi, nepliviţi, / Din urmă într-una loviţi”.

În „Donna Sixtina” (1970), adună într-un ciclu 50 de sonete, influenţat desigur de vechiul său model, Vasile Voiculescu. Este convins că idealul în artă este o „fată morgana”, tonul fiind reflexiv privind existenţa umană, meditând asupra scurgerii ireversibile a timpului: „Privesc la apa vieţii – văd cum seacă / Torent cândva, azi numai pân’ la glezne”. Se simte „ şoim care izbutea să placă”, legat de „lanţul de argint”, care „doare”, încercat fiind de „vechiul dor de libertate”.

La vârsta senectuţii, meditează asupra menirii artei în existenţa umană, asemuită unui templu, în care eşti „nevoit să urci treaptă după treaptă fără număr”. Concluzia sa este relevantă: „Dar ce-i mai dureros, este că scara / Cu cât o urc şi cred că se sfârşeşte / În urmă se topeşte ca şi ceara”. Iar „Umbra mă petrece / Şi, sub sandale piatra sună rece…”, anticipează dispariţia.

Fragmente

Şerpii'n amurg
din pumnii strânşi ai pomilor curg
picătură cu picătură
- unsuroasă băutură -
în căni de pământ fără fund.

Îmi păzesc stâncile mele de visuri cu cnutul,
cum îşi apără vitele copiii;
îmi sunt dragi, aşa, cu boturile'ntinse,
spre holdele cerului ninse...

Deasupra pământului
Pe pragul vântului -
Luna aşteaptă'n cămaşă
rupând norii pătimaşă.

Din ce parte va veni Dumnezeu
Când clopotele vor trage să moară?

Poetul Florentin Popescu

Biografie Florentin Popescu

POPESCU Florentin, se naste la 3 apr. 1945, Lera-Chiojdu, judetul Buzau. 

Poet si prozator.

Fiul lui Octavian Popescu, tehnician veterinar, si al Floricai (n. Chesca), descendenta a unei vechi familii de mosneni. Scoala elementara in satul natal (clasele I-IV) si la Scoala pedagogica din Buzau (clasele V-VII). 

Studiile secundare, incepute la liceul din comuna Patirlagele, judetul Buzau, sint terminate la Liceul teoretic „B.P. Hasdeu" din Buzau (1964). 

Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1969). 

Reporter si redactor de carte la mai multe revista, ziare si edituri: Viata studenteasca si Amfiteatru (1967-l969), Viata Buzaului (1969-l970), Informatia Buc'u-restiului (1970-l971), Editura pentru Turism, devenita ulterior Editura Sport-Turism (197l-l975), Editura Albatros (din 1985). 

Colaboreaza la Viata studenteasca, Amfiteatru, Romania literara, Luceafarul, Arges, Ateneu, Steaua, Vatra, Cronica, Orizont etc.

Debuteaza cu poezie in Luceafarul (1963), sub girul lui M. Dragomir.

Elev fiind, editeaza impreuna cu alti colegi revista scolara Munca si talent, unde publica versuri, reportaje si recenzii. Debut editorial cu volum de poezii Obsesia pasarilor (1970). Alte culegeri lirice: Mereu-peregrinul (1972), Cuvinte de griu (1975), Tarmul uitat si alte poeme (1981), Diligenta cu pasari (1983), Peregrin la Ninive (1988), Flacari si porumbei (1989).

A publicat, de asemenea, volum de reportaje (Tara fintinilor, 1972; Rapsodii la Vatra Mioritei, 1975; Contemporan cu visul, 1978; Reintilnire cu cetatea adolescentei, 1979; Carte de dragoste pentru Bucuresti, 1986), povestiri (Povarna si alte povestiri, 1987), eseul Ctitorii brancovenesti (1976) si studiul monografic Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984). Premiul pentru poezie al revista Viata studenteasca si Amfiteatru (1968); Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor pentru volum Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984); Premiul pentru poezie al Scinteii tineretului (1985).

Debutind cu volumul de poezie Obsesia pasarior (1970), Florentin Popescu va cultiva cu staruinta un gen de reportaj cultural in care-si valorifica nu numai sensibilitatea poetica, ci si curiozitatea pentru cercetarea istoriei, a arhivelor sau traditiilor populare. Tara fintinilor (1972), Rapsodii la vatra Mioritei (1975), Reintilnire cu cetatea adolescentei (1979), Carte de dragoste pentru Bucuresti (1980) dezvaluie un spirit cultivat, ce evita, in general, locurile comune ale publicisticii epocii. Reportajele imbina observatia directa cu informatia livresca sau culeasa din arhive ori izvoare orale. Volumul de eseuri Ctitorii brancovenesti (1976) contine o cercetare a epocii marelui domn muntean, evitind, dupa cum marturiseste autorul insusi, sa scrie „un tratat de istorie pura sau de istorie literara, album sau roman", adunind intre „copertele sale si cite ceva dintre acestea". 

In fond, eseistul mediteaza asupra unei epoci culturale, emitind consideratii pertinente asupra constructiilor brancovenesti, patrunde prin intermediul documentelor de epoca in culisele vietii de la palat, in cele diplomatice sau in paginile unor hrisoave marcate de patina timpului. Pentru a da o imagine cit mai cuprinzatoare asupra epocii si a cadrului general in care s-au ivit creatiile arhitectonice apartinind stilului brancovenesc, autorul dedica scurte eseuri lui Antim Ivireanul, scrie despre fratii Radu si Serban Greceanu, despre stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu sau Pirvu Mutu. Reconstituirea unei epoci si a unui destin tragic e facuta cu un gust al detaliului fastidios. Eseistul trece in revista carturarii de seama ai timpului, cronicarii, zidarii, zugravii, sculptorii in lemn, argintarii, mesterii in broderii, incercind sa creioneze din detalii disparate unicitatea stilului bran-covenesc, considerat drept „unul din cele mai originale si mai temeinice, cu largi ecouri in uinp, stiluri ale arhitecturii romanesti". 

Sub aparentele unui ghid sentimental, Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984) e o veritabila monografie dedicata poetului de la Gindirea. Sub pretextul unei calatorii documentare, Florentin Popescu patrunde in „camera austera si plina de carti a poetului", cerceteaza documente inedite, recurge la amintirile membrilor familiei scriitorului evocat, la memoria contemporanilor, descriind cu veritabil, nuantat simt critic opera si viata unui spirit complex, surprins „cu intregul tumult al existentei sale sufletesti, spirituale si sociale". Demersul cercetatorului porneste de la cercetarea mediului, cadrului, atmosferei si imprejurarilor geografice etc. catre cercetarea vietii si activitatii marelui scriitor. Sint descrise, pe rind, vatra, obirsia, copilaria si adolescenta, tineretea, perioada de glorie a scriitorului, cu misionarismul sau cultural, relevindu-se aspecte inedite ale activitatii de redactor la radio, dar si din perioada senectutii dominata de varii privatiuni. 

Ca poet, Florentin Popescu evolueaza de la poezia chtonica, naturista a primelor volume, la un lirism reflexiv, cu numeroase insertii livresti, orientate cu predilectie spre epocile stravechi ale omenirii. Postura predilecta a poetului este cea a peregrinului in timp si spatiu. „Obsesia pasarilor", titlul volumului de debut, se intilneste cu cea a ratacirii prin spatii geografice indepartate, dar si prin altele ce-i sint familiare. Florentin Popescu intemeiaza o mitologie a spatiului natal, transcris cu o caligrafie delicata a peisajului dominat de o energie a teluricului, rafinat prin cultura. Postura sa de drumet atent la semnalele misterioase ale realului revine cu insistenta, ceea ce-l apropie de lirica fastuoasa a lui Saint-John Perse: 

„uneori ma opresc si aud cum din urma sunet de clopot fosnet de plante-n delir invadeaza cetatea cranii, lupi si pasari de umbra trimite muntele sa-mi umple vazduhul cum drumuri-nainte vin sa-mi devore gindul, frunzele mele si inima si sobolani si cirtiti rod noapte de noapte cuvintele scoarta si crengile pe care eu le trimit inainte-mi pe drumuri" (uneori ma opresc si aud).

Imbinind eruditia cu fantezia, poetul atinge un deosebit rafinament in volumul Peregrin la Ninive (1988), in care mitologia antica devine sursa de simboluri poetice. Sedus de culoarea de epoca, de frumusetea basoreliefurilor babilonice, de parfumul textelor din vechime, Florentin Popescu compune stampe lirice pline de sugestivitate, cu un imaginar adeseori expresiv, dar si de o anume artificiozitate. Iata, de pilda, un poem in care identificarea cu scribul antic e edificatoare pentru postura de martor al unui timp istoric revolut: 

„Vinator linga leu adormit Felina cea singura doarme la poarta cetatii e straina de locul acesta, ale mele nu-s decit ochiul ei deschis inauntru si gheara dormind ca un vierme-n propria lui crisalida gata sa se schimbe-n pumnal fara de lege taind carnea altora, schimbindu-le singele-n pietre rotunde si trupul nisipului dindu-l; daca o treziti, daca o strigati din visul ei, faceti o mare greseala fiindca s-ar putea sa va creada puiul de antilopa fugarit acolo. Ale voastre nu-s decit privirile si gindul cu care-o sugrumati si vorbele prin care-ati vrea s-o goniti cind spaima va tintuie-alaturi. Felina ce singura doarme la poarta cetatii e straina de locul acesta, a mea nu-i decit clipa cit ea va sta adormita" (Relief la Ninive, VIII).

Imagistica solemna si divaganta e parasita in favoarea unei poezii in care scriitorul vizeaza atingerea simplitatii rostirii, a unei gravitati ceremonioase. 

Poetul s-a remarcat si ca autor al unor povestiri fermecatoare (Povarna si alte povestiri, 1987), dar si al unui roman ce se adreseaza virstei tinere (Puii de urs nu merg cu automobilul, 1989), destul de comun ca inventie romanesca.

OPERA: Obsesia pasarilor, versuri. Bucuresti, 1970; Mereu-peregrinul, poeme, Bucuresti, 1972; Tarafintinilor, reportaje. Bucuresti, 1972; Cuvinte de griu, poeme. Bucuresti, 1975; Rapsodii la Vatra Mioritei, reportaje, Bucuresti, 1975; Ctitorii brancovenesti, eseu, Bucuresii, 1976; Contemporan cu visul. Oameni, locuri si traditii din Tinutul Buzaului, reportaje, Bucuresti, 1978; Reintilnire cu cetatea adolescentei, reportaje, Bucuresti, 1979; Tarmul uitat si alte poeme. Bucuresti, 1981; Diligenta cu pasari, poeme. Bucuresti, 1983; Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Bucuresti, 1984; Carte de dragoste pentru Bucuresti, reportaje, Bucuresti, 1986; Povarna si alte povestiri. Bucuresti, 1987; Peregrin la Ninive, Cluj-Napoca, 1988; Flacari si porumbei, poeme, Bucuresti, 1989; Puii de urs nu merg cu automobilul, roman. Bucuresti, 1989.

REFERINTE CRITICE: N. Baltag, in Sctnteia tineretului, 3 mart. 1970; FI. Manolescu, in Romania literara, nr. 15, 1970; R. Cameci, in Ateneu, rff. 6, 1970; I. Adam, in Sctnteia, 30 iul. 1970; A. Goci, in Romania literara, nr. 42, 1972; Al. Lungu, in Ateneu, nr. 12, 1972; D. Culcer, in Vatra, nr. 1, 1973; Magda Ursache, in Cronica, nr. 2, 1973; M. Constantinescu, in Romania literara, nr. 25, 1976; Z. Sangeorzan, in Convorbiri literare, nr. 6, 1979; Al. Opropescu, Scriitori buzoieni, 1980; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 10, 1984; R. Carneci, in Contemporanul, nr. 27, 1984; I. Apetroaie, in Cronica, nr. 15, 1984; Ana Maria Tupan, in Livres roumains, nr. 1, 1984; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 26, 1984; R. Munteanu, in Flacara, nr. 31, 1988; FI. Costinescu, in Contemporanul, nr. 18, 1989; L. Ulici, in Romania literara, nr. 43, 1989.

GRIFON
 
 
Clipa mea sub formă de inimă
neliniştită, adâncă
îmi adastă-ntre gene
şi vine grifonul
şi mi-o mănâncă;
suie din piatră şi stâncă
cireşul cu gânduri
şi vine grifonul
şi mi-l mănâncă;
peşti de argint şi de aur
fulgeră-n râul din mine
ca o iubire, ca o patimă-adâncă
ori ca un dor de albastru
şi vine grifonul
şi le mănâncă.
Singur, de tăcere-argintat
strig, copac singuratic sub lună:
Grifonule, fugi şi nu mă mânca!
dar numai ecoul
târziu îmi răspunde:
Grifonul, grifonul e-n inima ta!
 
 
TESTAMENTUL IMAGINAR AL OSTAŞULUI
 
 
Din propria-mi armură ca dintr-o carapace de broască ţestoasă
şi din gândul şi rostul şi datoria mea
ca dintr-o mare, pentru veci voi ieşi
fără durere – cum iese din pâlnia de corn sunetul
ori albă, dintre nouri, luna
şi fără să-mi pese că-ncet vor veni
pedepsitorii trupu-mi să-l deie la zei
ori focului ori spânzurătorii să-l deie!
O fără de seamăn pasăre albă
se va face sufletul meu
şi-i veţi simţi lumina bătând în ferestre
pe când veţi fi îndureraţi şi singuri,
pe când veţi pleca la-ntâlnirea cu moartea
ori poate la-ntâlnirea cu gloria
totuna fiindu-vă care din ele
vă va fi mai aproape de inimă.
 
Aşa-mi vorbi, însingurat, soldatul
şi-aşa-mi vorbiră într-o noapte-n taină
arcurile şi săgeţile lui
pe când se-auzeau revoltându-se
în fierul dinlăuntrul acelor unelte
atomii-nlănţuiţi ca nişte bărbaţi la galere
şi fără putere eram
fără de alţii eram
să poată martori mai târziu să-mi fie
când povestind m-ar fi crezut nebun
cu minţile plecate pe pustie.
 
Aşa-mi vorbiră şi se-ntâmplă aşa.
La răsăritul soarelui, în zori
o pasăre se rezema de stela soldatului
acolo rămânând, când el nu mai era;
după veacul din veac, până azi
pasărea cântă în inima mea
 
 
ELEGIA CAILOR PIERDUŢI (I)
 
 
şi se face c-ascultăm în vise
trist şi dureros şi mustrător
cum e goana mânjilor ucisă,
cum ne ceartă caii-n graiul lor
 
fii de iarbă, singuri în cetate
pustiiţi, prin vis, ne-ntoarcem în copii
şi se face că-i gonim pe înserate
şi se face că sunt caii vii
 
sunet lung ne lunecă prin sânge
- tropotul şi coamele-n alai
şi se face că pământul plânge
într-un dor nepotolit de cai
 
şi se face, se mai face că-n cetate
adăstând câmpiile cât zarea
dau năvală-n noi ca o dreptate
caii dăruindu-ne iertarea

TEATRU/FILM 3 Aprilie

Castelul palarierului - Archibald Joseph Cronin

GÂNDURI PESTE TIMP 3 Aprilie

RELIGIE ORTODOXĂ 3 Aprilioe

Sfânta și Marea Marți (denie); Sf Cuv Nichita  Mărturisitorul și Ilirie

Sinaxar în Sfânta și Marea zi Marți

  În Sfînta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim şi Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie şi în acelaşi timp spre a ne învăţa să fim cu toţii gata înainte de sfârşitul vieţii. Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei – şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr mare – dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi multul şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numeşte nebune, căci deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, aşa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit. În adevăr, moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, aşa că le-au răspuns, zicând: «Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă la cei ce vând, adică la săraci, şi cumpăraţi». Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arăta învede¬rat şi Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi bătând în uşă strigă aşa: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!». Iar Însuşi Domnul le dă acea hotărâre înfricoşătoare, zicându-le: «Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire, dacă nu aveţi ca zestre milostenia».

Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif să trăim în curăţie, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de celelalte şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi, ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Dar, o Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înţelepte, rânduieşte-ne în aleasa Ta turmă şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sf Cuv Nichita Mărturisitorul

Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Cuvios Nichita Marturisitorul in fiecare an pe 3 aprilie.

Acest sfant s-a nascut in Cezareea Bitinei, provincie situata in regiunea nord-vestica a Asiei Mici intr-o familie evlavioasa. Mama acestui sfant a murit la opt zile dupa ce pruncul se nascuse iar tatal sau, Filaret s-a calugarit. Astfel, acest mic copilas a ramas in grija bunicii care l-a crescut in spirit crestin. Inca de la o varsta foarte frageda Nichita mergea des la biserica. Mai apoi, a devenit ucenic al pustnicului Stefan, cu binecuvantarea caruia, Nichita merge la Manastirea Mydicia, la egumenul Sfantul Nichifor.

Petrecand sapte ani sfinti la manastire, fiind renumit pentru regulile drastice impuse in viata monahala a manastirii, Nichita va fi hironit ca preot insusi de Sfantul Nichifor, ajungand sa cunoasca viata cea fara de pata a tanarului calugar, caruia ii va incredinta conducerea manastirii cand acesta se imbolnavi.

Deoarece Nichita nu voia puterea, acesta se darui intru totul iluminarii si bunastarii manastirii, conducandu-si fratii dupa propria sa viata. Iar la foarte putin timp distanta, viata sfanta a celor de la manastire vor atrage si pe multi altii care poposeau acolo cautand mantuire. Iar dupa mai multi ani, numarul calugarilor din acea curata manastire va atinge o suta.

Iar dupa ce bunul Dumnezeu il cheama la el pe Sfantul Nichifor, fratii l-au dorit cu totii ca egumen pe Sfantul Nostru Cuvios Nichita.

Bunul Dumnezeu il va inzestra pe Sfantul Nichita cu harul savarsirii de minuni. De exemplu, prin rugaciunile sale, un copil surdo-mut isi recapata graiul, in timp ce doua femei posedate de necurat se vindecara. Mai mult, un altul isi recapata mintile iar foarte multi bolnavi se vindecara de ranile lor.

In acea perioada imparatul Leon Armeanul porni prigoana impotriva crestinilor. Episcopii ortodocsi erau inlaturati din functie si exilati. Iar in 815 la Constantinopol se aduna un consiliu al ereticilor in cadrul caruia se hotari alungarea Patriarhului Nichifor si inlocuirea acestuia cu un eretic pe nume Teodot.

Imparatul ii aduna pe toti capii monahali, incercand sa ii converteasca la eretismul iconoclast. Printre acestia se afla si Sfantul Nichita, care statu neclintit in credinta sa. Urmand exemplul Cuviosului, toti ceilalti au refuzat sa se inchine idolilor, preferand sa cinsteasca sfintele icoane. Asadar, toti cei prezenti au fost aruncati in inchisoare. Nichita va rabda cu mult curaj toate chinurilor.

Vazand acest lucru, imparatul si Teodot au incercat sa ii pacaleasca pe ceilalti episcopi spunandu-le ca vor fi eliberati daca vor primi Sfanta Imparasanie de la Teodot.

Foarte multa vreme sfantul refuza sa se imparateasca cu ereticul insa ceda la rugamintile celorlalti. Acesta intra in biserica in care se aflau sfintele icoane si accepta impartasania.

Totusi, cand se intoarse la manastire, vazu faptul ca persecutia impotriva icoanelor a continuat, iar acesta se cai pentru fapta sa. Se intoarce la Constantinopol, unde va denunta cu tarie erezia iconoclasta, ignorand toate amenintarile care veneau de la Leon.

Acesta va fi intemnitat din nou, unde va sta sase ani, pana cand imparatul pagan va muri. Indurand foarte multa foame si munca silnica, Nichita savarsi foarte multe minuni prin rugaciunile sale.

Acesta se muta la Domnul in 824, fiind inmormantat cu mare cinste la manastire. Mai apoi, sfintele sale moaste vor deveni o adevarata sursa de tamaduiri pentru toti credinciosii care veneau sa se inchine cu ardoare si credinta la mormantul sfantului nostru.

Sf Cuv Ilirie

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 36 – 3 Aprilie

A. PLĂCINTE

PLĂCINTĂ CU OREZ

* 1 pachet de aluat pentru plăcintă sau preparat în casă,
* Aluat:
- 500 g făină,
- 60 ml ulei,
- sare, apă călduţă,
* Umplutura:
- 1 cană orez,
- 4 cepe mari,
- 1 morcov,
- sare, ulei, piper, boia dulce de ardei,
Făina se amestecă cu ulei, un praf de sare, se toarnă apa călduţă până se formează un aluat de pâine.
Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei până devine aurie, apoi se adaugă morcovul dat pe răzătoarea mică. Orezul se fierbe separat. După ce acesta a fiert se adaugă peste legumele înăbuşite, se pune sare, piper, boia şi se lasă 2-3 minute să absoarbă toate legumele. Foaia se înteinde şi se porţionează, se pune în mijlocul fiecărui pătrăţel umplutura şi se formează plăcintele. Se tapetează o tavă cu margarină şi se pun plăcintele. Se ung deasupra cu ulei sau margarină. Se dau la cuptor 20-25 minute.

B. SALATE

Salată de crudităţi

·       1 morcov

·       1 ridiche neagră

·       2 cartofi fierţi sau copţi în coajă

·       1 lingură nuci măcinate

·       1 ceapă mică rasă

·       1 căţel de usturoi pisat

·       Puţin zahăr

·       Ulei

·       Sare

·       Zeamă de lămâie

·       1 salată verde

Se rad: morcovul, ridichea şi ceapa.

        Cartofii fierţi sau copţi se curăţă de coajă când sunt fierbinţi, se taie în cubuleţe şi se lasă să se răcească.

        Se amestecă cu usturoiul pisat, nucile măcinate, zahărul şi sarea, apoi se toarnă uleiul amestecat cu zeama de lămâie.

        Se amestecă bine totul, se aranjează pe salatieră şi se garniseşte cu foi frumoase de salată verde.

 C. SOSURI

Sos de soia cu orez

2 ardei grasi  verzi ,
2 cepe grase si proaspete mari
sos soia
2-3 linguri ulei
orez cca 200 g (pt 2 portii)

Fierbem orezul cu apa cat sa-l acopere 2 degete la foc mare , cand da in clocot il acoperim si dam focul mic si-l lasam cca 20 min.

Ceapa  o taiem in patru si ardeii cat ceapa si ii perpelim la foc mare cu putin ulei , amestecand continuu  timp de 5-8 min sa nu ajunga sa fiarba (sa ramana ardeii verzi frumosi) iar la sfarsit adaugam sosul de soia si sare daca mai e necesar. Se serveste langa orez.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de ciuperci

·       1 ½ l apă

·       400 g ciuperci

·       1 ceapă

·       1 morcov

·       1 pătrunjel

·       3 linguri ulei

·       1 lingură griş

·       Sare

·       Mărar tocat

Zarzavatul curăţat, spălat şi dat prin răzătoare se fierbe în apă până se înmoaie bine.

        Se strecoară şi în zeama obţinută se pun ciupercile înăbuşite în ulei, grişul turnat în ploaie, sarea şi se lasă să fiarbă 20 – 25 minute.

        Se adaugă mărarul tocat.

E. MÂNCĂRURI

Ciuperci marinate

Ingrediente:
 - 1/2 kg de ciuperci
- 2 linguri de suc de lamaie
- 1 ceapa (sau 4 cepe verzi)
- 5 cateti de usturoi (sau 2 legaturi de usturoi verde)
- 2 frunze de dafin
- 1 lingura de zahar brun
- Sare si piper negru
- 1 lingura de patrunjel proaspat tocat marunt
________________________________________

Preparare:
Taie ceapa marunt si pune-o la fiert la foc mic, pentru cateva minute.

Adauga ciupercile curatate si spalate, alaturi de sucul de lamaie si frunzele de dafin.

Fierbe la foc mic vreo 15 minute. Adauga usturoiul, tine pe foc pana da in clocot si apoi lasa-le sa se raceasca.
Adauga si lingura de patrunjel tocat.

Ca sa fie cu adevarat gustoasa, acest fel de mancare se serveste absolut rece. Las-o cateva ore in frigider si bucura-te de deliciul unei gustari delicioase.
Pofta buna!

F. DULCIURI

Compot de prune uscate

·       ¼ kg prune uscate

·       4 linguri zahăr

·       ½ lămâie

Se spală prunele uscate apoi se pun într-o cratiţă cu apă călduţă, atât cât le cuprinde.

        Se lasă 1 – 2 ore până se umflă, apoi se pun la fiert, în aceeaşi apă, adăugându-se zahărul şi lămâia tăiată felii.

        Dacă zeama nu este suficient de scăzută când punuele sunt moi, se scot fructele şi se pun în compotieră, iar zeama se lasă să mai scadă pe foc, apoi se toarnă peste prune şi se lasă să se răcească.