REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE,

NR 215 DIN 25 APRILIE 2018

ISTORIE PE ZILE 25 Aprilie

Evenimente

·         405 i.I.Hr. – In Razboiul Peloponezian, armatele spartane conduse de Lysander infrang armatele atenienilor la  Aigos Potamos. Războiul peloponeziac, desfășurat între anii 431-404 î.Hr. a fost determinat de lupta pentru hegemonie intre cele doua cetati-stat  opunand Sparta (conducătoare a Ligii peloponeziace), Atenei (care se afla în fruntea Ligii de la Delos). Pretextul războiului l-a reprezentat asedierea coloniei Corintului, Potideea, de către Atena. Corintul cere ajutor Spartei, iar Atena ia măsuri dure împotriva Megarei, aliată a Corintului, căreia îi interzice comerțul cu orașele Ligii de la Delos. Distrugerile razboiului au fost amplificate de marea epidemie de ciumă, care afectează grav Atena (429 î.Hr.), liderul atenian Pericle numărându-se și el printre victime. Una dintre cele mai grave înfrângeri suportate de Atena în timpul războiului peloponesiac a fost bătălia de la Asinaros, lângă Siracuza (413 î.Hr.), în urma căreia generalii atenieni sunt executați împreună cu 12 000 de cetățeni soldați ai Atenei. După ultima înfrângere de la  la Aigos Potamos (în 405 î.Hr.), Atena este obligată să-și predea flota spartanilor și să-și dărâme fortificațiile în anul următor. Imperiul atenian format în secolul al V-lea î.Hr. era definitiv distrus, toate posesiunile maritime ale atenienilor, cu excepția insulei Salamina, fiind pierdute.

·         775: Armata armeana este infranta in batalia de  la Bagrevand de trupele arabe ale Califatului Abbassid. Dupa aceasta batalie a început  migrarea  in masa a armenilor  în Imperiul Bizantin.

·         1523:  Paşa de Nicopole,  Mehmed-bey, il  înlătură pentru a treia oară pe Radu de la Afumaţi de la domnia Munteniei.  Spre deosebiere de primele două incursiuni, de această dată, Mehmed-bey nu se aşează singur la domnie dar instalează un domn pămîntean, pe Vladislav al III-a al Munteniei. Boierii Craioveşti sprijină pe noul domn, Pîrvu Craiovescu, devenind mare ban. Radu de la Afumaţi, e silit să se retragă din nou în Transilvania. Radu de la Afumaţi, este fiul lui Radu al IV-lea cel Mare al Munteniei şi a domnit de cinci ori în perioada 1522 – 1529, ducînd o luptă aprigă cu otomanii. Ginere a lui Neagoe Basarab, a fost căsătorit cu Ruxandra, la 21 ianuarie 1526. După moartea lui Radu, aceasta a devenit soţia unui alt voievod, Radu Paisie. Semnificaţia efortului antiotoman purtat cu mijloace modeste de Radu de la Afumaţi este deosebită, deoarece Poarta Otomană a fost obligată să renunţe la transfomarea principatului în paşalîc. Este remarcabil faptul că Radu de la Afumaţi a reuşit  să zădărnicească planurile otomane, chiar în apogeul domniei sultanului Soliman Magnificul, care a reuşit să zdrobească Serbia la 1521 şi Ungaria în Bătălia de la Mohacs la 1526, transformîndu-le pe acestea în paşalîcuri. Inscripţia de pe mormîntul lui Radu de la Afumaţi de la Curtea de Argeş aminteşte de 20 de bătălii purtate de acesta. La îndemnul Craioveştilor s-a supus un timp sultanului, dar, la sfîrşitul domniei, cînd a încercat să reia politica antiotomană, boierii au urzit un complot şi l-au ucis. Se spune că ar fost ucis împreună cu fiul său Vlad de către boierii Neagoe şi Drăgan în timp ce se afla în biserica numită Cetăţuia (sec. XV), situată în nordul oraşului Rîmnicu Vîlcea.

·         1619: Este semnat Tratatul de alianţă de la Alba Iulia dintre Gavril Movilă (domn al Munteniei) şi Gabriel Bethlen (domn al Transilvaniei) care prevedea modalităţile de soluţionare a litigiilor de hotar şi restituirea reciprocă ţăranilor şerbi şi a ţiganilor fugiţi.

·         1707: Războiul Succesiunii Spaniole: armatele franco-spaniole înving trupele alianței formată din Portugalia, Anglia și Provinciile Unite, în bătălia de la Almansa. Războiul Succesiunii Spaniole (1701–1714) s-a dat între mai multe puteri europene, în principal spaniolii loiali arhiducelui Carol, Sfântul Imperiu Roman, Regatul Marii Britanii, Republica Țărilor de Jos, Portugalia și Ducatul de Savoia pe de o parte, respectiv spaniolii loiali lui Filip al V-lea, Franța și electoratul Bavariei pe de altă parte, și a fost cauzat de posibila unificare a regatelor Spaniei și Franței sub un unic monarh din casa de Bourbon. O astfel de unire ar fi schimbat drastic echilibrul puterilor. Războiul s-a dat mai ales în Europa dar a inclus și Războiul Reginei Ana din America de Nord și a fost marcat de prezența unor generali remarcabili, printre care ducele de Villars, ducele de Berwick, ducele de Marlborough și prințul Eugen al Savoiei. A avut ca rezultat recunoașterea lui Filip ca rege al Spaniei, cu obligativitatea de a renunța la revendicarea tronului Franței și de a ceda mare parte din posesiunile coroanei spaniole Sfântului Imperiu Roman, Republicii Țărilor de Jos, Savoiei și Marii Britanii, destrămând imperiul european al Spaniei.

·         1719: Este publicată „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe. Daniel Defoe (născut Daniel Foe; 1660 – 24 aprilie ?, 1731) a fost un jurnalist și scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuțios, preocupat de morala individuală și socială.

·         1792: „La Marseillaise” (imnul național al Franței) este compus de Claude Joseph Rouget de Lisle. Claude Joseph Rouget de Lisle (n. 10 mai 1760, Lons-le-Saunier – d. 26 iunie 1836, Choisy-le-Roi), cunoscut mai ales ca Rouget de Lisle, a fost un ofițer genist francez, poet și dramaturg. Este cunoscut îndeosebi ca fiind autorul imnului național al Franței, La Marseillaise (muzica și versurile). A mai compus și alte imnuri, mai puțin cunoscute, ca L’Hymne Dithyrambique sur la conjuration de Robespierre et la Révolution du 9 Thermidor (1794) și Vive Le Roi! (1814).

·         1840: Tăranilor din Basarabia ţaristă le-a fost acordat dreptul de a se strămuta pe pămînturile statului, în baza aceloraşi condiţii de care se bucurau ţăranii din imperiu.

·         1859: A început construirea Canalului Suez. Construcția s–a încheiat la 17 noiembrie 1869. Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa’īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie. Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ. Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Amar, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie.
Constructia canalului a inceput la 25 aprilie 1859, sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și a fost inaugurat la 17 noiembrie 1869. Ferdinand Marie, vicomte de Lesseps (n. 19 noiembrie 1805 – d. 7 decembrie 1894) a fost un diplomat și antreprenor francez. Sub conducerea sa a fost finalizat Canalul Suez (inaugurat în 1869). Ulterior, a condus și inițierea lucrărilor de construcție Canalului Panama (1881–1894), afacere fără succes, soldată cu un scandal mediatic.

·         1877: In timpul razboiului ruso-turc ,oraşul Reni din gubernia Basarabia este bombardat de turci.

·         1894: La 25 aprilie – 13 mai 1894 are loc la Cluj in  Transilvania, procesul politic intentat de către guvernul maghiar memorandiştilor. În cadrul procesului 14 membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional Român, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu sunt condamnaţi la închisoare.

·         1898:  SUA declară război Spaniei. În urma acestuia, Spania renunță la suveranitatea asupra Cubei și cedează SUA insulele Puerto Rico, Guam și Filipine.

·         1901: New York a devenit primul stat american în care posesorii de automobile au fost obigați să-și monteze plăcuțe de înmatriculare pe mașini

·         1915: Batălia de la Galipoli (Turcia) a durat 8 luni, iar aliații nu au putut cuceri Istambulul. Marchează intrarea în luptă alături de aliați a trupelor ANZAC (Australia și Noua Zeelandă).

·         1920: În timpul Conferința de la San Remo, principalele Puterilor Aliate invingatoare in primul război mondial, adopta o rezoluție prin care sunt atribuite mandate Ligii Națiunilor pentru administrarea fostelor posesiuni otomane din Orientul Mijlociu. Ca o prevedere general valabila, puterile mandatare nu aveau dreptul să construiască fortificatii sau să recruteze militari pentru fortele lor armate in teritoriile aflate sub mandat si aveau obligația să prezinte un raport anual cu privire administrarea in fața Ligii NaŃiunilor. În ciuda acestor prevederi, teritoriile sub mandat au devenit colonii „de facto” ale puterilor victorioase. Mandatele au fost împărțite in trei categorii distincte, teritoriile din Orientul Mijlociu care apartinusera Imperiului Otoman incadrandu-se in prima categorie („Mandate de clasa A”).

·         1926 - În această zi primul Maserati îşi face debutul. Era vorba de Maserati Tipo 26, un model cu care creatorul său Alfieri Maserati a participat în cursa de la Targa Florio desfăşurată în aceea zi. Iniţial Alfieri crease acest model pentru Diatto, dar producătorul din Milano şi-a încetat operaţiunile în 1925 şi italianul şi-a dus creaţia la micul atelier pe care împreună cu fraţii săi îl înfiinţase în 1914 în Bologna, luând astfel naştere Maserati. Maşina s-a dovedit un succes, Maserati obţinând la prima cursă cu prima maşină locul întâi la grupa de motoare de 1.5 litri. Din acest propulsor cu 8 cilindri în linie, Tipo 26 dezvolta 120 - 128 CP şi avea un consum estimat la 30 litri la 100 km parcurşi, cu un rezervor de 80 de litri. Propulsorul era cuplat la o cutie cu 3 viteze Caroseria era construită din aluminiu, având un ampatament de 2,65 metri. Modelul avea roţi cu dimensiunea de 18 inch şi frâne cu tambur la toate cele patru roţile. Modelul a fost unul destinat exclusiv curselor şi succesul său a atras repede alţi "gentlemen drivers" precumEmilio Materassi, Diego de Sterlich, Luigi Fagioli, Baron Filippo Sartorio sau Maria Antonietta Avanzo . Tipo 26 a fost practic baza pe care Alfieri a început să construiască şi următoarele modele Maserati.

·         1932: A fost creată Armata Populară Coreeană.

·         1945: Eliberarea Italiei de sub ocupația fascistă.

·         1945: A avut loc Conferința de la San Francisco, în vederea înființării ONU.

·         1945: In Romania sunt declarate monumente istorice cetăţile Histria, Adamclisi, Capidava, Callatis, Hîrşova.

·         1945: Ultimele trupe germane se retrag din Finlanda, luand sfarsit Razboiul din Laponia si operatiunile militare ale celui de-al doilea razboi mondial din Finlanda. Acest razboi s-a desfasurat din septembrie 1944 intre armata finlandeza, fosta aliata a Germaniei naziste si trupele germane si a avut drept miza controlul asupra minelor de nikel din regiunea finlandeza Petsamo, regiune care avea sa fie anexata de URSS dupa Tratatul de Pace de la Paris din 1947.

·         1951: In timpul Razboiului din Coreea ia sfarsit batalia de la Kapyong, care s-a derulat incepand cu 22 aprilie. Scopul fortelor chineze aflate in superioritate numerica, era sa ocupe capitala Seul,dar au fost respinse cu pierderi grele de trupele americane,canadiene si australiene.

·         1960: Submarinul nuclear american USS Triton efectueaza pentru prima data inconjurul globului in submersie fara escala. Operatiunea a purtat numele de cod ” Sandblast”, submarinul militar american efectuand inconjurul globului in perioada 24 februarie-25 aprilie 1960.

·         1966: Un cutremur de pamant de proportii distruge o mare parte din orasul Taskent, capitala Uzbekistanului sovietic.

·         1974: În  Portugalia a avut loc „Revoluția garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio Oliviera de Salazar   în 1933 și a deschis calea spre restaurarea democrației („Ziua libertății”). O insurectie militara (Revolutia Garoafelor Rosii), initiata de fortele armate obosite de razboaiele coloniale, ii inlatura pe succesorii lui Salazar (presedintele Américo Tomas si prim-ministrul Marcelo Caetano) si deschide calea restaurarii democratiei. Se prabuseste astfel, fara varsare de sange, ultimul si cel mai vechi regim dictatorial al Europei occidentale. Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare si suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, in anul urmator dobandindu-si independenta Guineea-Bissau, insulele Capului Verde, São Tomé si Príncipe, Mozambic si Angola. In 1976, generalul Antonio Ramalho Eanes devine primul presedinte ales prin vot universal. In martie 1986, socialistul Mario Soares devine primul presedinte civil al tarii.

·         1980, Teheran:  Camioane cu însemnele armatei iraniene se opresc la intrarea de serviciu a ambasadei Statelor Unite. În timp ce împuşcăturile tulbură liniştea nopţii, vehiculele grele forţează porţile ambasadei. Şase elicoptere militare apar nu se ştie de unde. Trei dintre ele aterizează în curtea ambasadei, acoperite de tirul celorlalte trei. Un comando de 90 de oameni coboară şi se alătură celor de jos în atacul asupra ambasadei. Împreună reuşesc să-i copleşească uşor pe apărători şi preiau 50 de ostatici americani. O altă echipă aduce încă trei ostatici ţinuţi separat la Ministerul iranian de Externe aflat în vecinătate. În timp ce membrii miliţiei iraniene se împuşcă din confuzie unii pe alţii, comandoul urcă ostaticii în elicoptere. Aparatele se ridică si dispar în noapte. După un timp aterizează într-un loc îndepărtat din deşert unde avioane de transport aşteaptă să-i ducă pe ostatici şi pe salvatorii lor departe de pământul iranian. Statele Unite pun capăt prin această acţiune unei îndelungi umilinţe. Preşedintele Jimmy Carter este elogiat de întreaga ţară pentru iniţiativa îndrăzneaţă. În linii mari acesta este modul în care strategii Casei Albe şi-au imaginat ducerea acţiunii de eliberare a ostaticilor după 172 de zile de captivitate. Din păcate, însă, realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. Criza din relatiile dintre Statele Unite si Iran începuse cu 15 luni înainte, la 16 ianuarie 1979, când şahul Mohammad Reza Pahlavi fusese silit să plece din cauza mişcării revoluţionare din ţară. Ayatollahul Ruhollah Khomeini, bătrânul lider al musulmanilor şiiţi fundamentalişti, se întorsese triumfal din exilul său la Paris şi lansase o virulentă campanie antioccidentală şi antiamericană. Guvernul şahului, sprijinit financiar şi militar vreme de decenii de către Statele Unite, dispăruse fără urmă, iar ayatollahul fusese proclamat conducătorul incontestabil spiritual şi, prin extensie, laic al Iranului. Ostracizat şi fără putere, şahul peregrina cu familia dintr-o ţară în alta. Când s-a aflat că suferea de cancer, preşedintele Carter i-a permis sahului, la 22 octombrie, să vină în Statele Unite pentru tratament medical la New York. La Teheran, ştirea declanşă demonstraţii furioase din partea susţinătorilor fanatici ai ayatollahului, care mărşăluiau pe străzile capitalei strigând “Moarte şahului” şi „Jos America!“. Ostilitatea faţă de Statele Unite promovată de ayatollah a atins punctul culminant la 4 noiembrie, când un grup de tineri revoluţionari furioşi au pătruns în ambasada americană şi au luat ostatici toţi membrii ei. Urmau să îi elibereze doar dacă şahul va fi extrădat de către Statele Unite şi adus în Iran, pentru a fi judecat sub acuzaţia de crime împotriva poporului. Preşedintele Carter a refuzat să satisfacă pretenţiile mulţimii şi iniţial a fost susţinut de majoritatea cetăţenilor americani. Bazându-se pe diplomaţia de culise, preşedintele spera să îl determine pe ayatollah să se delimiteze de acţiunile mulţimii. În loc de asta, Khomeini a folosit situaţia ca să îşi consolideze puterea şi a respins cererile membrilor moderaţi ai guvernului. El ştia prea bine că euforia unei provocări reuşite lansate împotriva unei superputeri avea să distragă atenţia poporului iranian de la dezastrul economic al ţării. Anul 1979 se încheia fără rezolvarea crizei şi Carter începea să se gândească la măsuri mai dure, căci situaţia devenise intolerabilă. În aprilie 1980 a rupt relaţiile diplomatice cu Iranul şi a oprit exportul de mărfuri americane către această ţară, cu excepţia alimentelor şi medicamentelor. S-a hotărât îngheţarea şi preluarea fondurilor iraniene din Statele Unite şi folosirea lor ulterioară pentru recompensarea ostaticilor după eliberare şi despăgubirea firmelor americane prejudiciate în Iran. Măsurile tardive ale lui Carter nu au mulţumit poporul american. Un nou sondaj releva că 65 la sută din cetăţeni nu credeau că sancţiunile vor determina eliberarea ostaticilor;51 la suta afirmau că acţiunile preşedintelui nu erau „suficient de dure”. Când lui Carter i s-a raportat că ayatollahul intenţiona să-i ţină pe ostatici cel puţin până la aniversarea unui an de la capturarea lor – 4 noiembrie 1980 – preşedintele a înţeles că trebuia să facă faţă nu numai unei probleme de relaţii internaţionale, ci şi uneia de politică internă. La acea dată, aveau loc alegerile şi preşedintele democrat candida pentru al doilea mandat, iar principalul său adversar, republicanul Ronald Reagan, deja făcea capital din evidenta neputinţă a lui Carter. „A greşit de la început“, spunea Reagan despre politica prudentă a preşedintelui. Ostaticii n-ar fi trebuit să rămână acolo nici şase zile, darămite şase luni.” Preşedintele se gândise la o soluţie militară în criza ostaticilor încă de la început. La 9 noiembrie, la doar 5 zile după ce bandiţii capturaseră personalul ambasadei, Carter le ceruse consilierilor săi apropiaţi să vină să avanseze diverse opţiuni militare – printre care şi o misiune de salvare. După zece zile, raportul consilierilor se afla pe biroul său. Deşi autoriza brigada antiteroristă Blue Light a Pentagonului să înceapă elaborarea planului şi pregătirilor unei asemenea misiuni, el o considera totuşi o soluţie de ultimă instanţă. Voia să fie sigur mai întâi că epuizase toate posibilităţile diplomatice de soluţionare a crizei. Pentru a-i deruta pe iranieni, Carter a afirmat la conferinţa de presă din 8 ianuarie că orice tentativă de salvare “ar eşua… şi ar avea ca rezultat moartea ostaticilor“. La sfârşitul lui martie, intransigenta ayatollahului era evidentă;Khomeini nu avea de gând să îi îmblânzească pe fanaticii lui susţinători. La 11 aprilie, în timp ce lua public măsuri diplomatice şi economice împotriva Iranului, în particular Carter autoriza misiunea de salvare. Aceasta avea să implioe în cele din urmă toate cele patru ramuri ale serviciilor militare:armata, aviaţia militară, marina şi corpul de puşcaşi marini. Era un plan complicat şi îndrăzneţ. Şase avioane de transport Hercules C-130 trebuiau să decoleze de pe o bază aeriană din Egipt, să zboare pe la sudul Peninsulei Arabe şi să aterizeze într-o zonă îndepărtată din deşertul iranian – supranumită Desert One, la circa 400 de kilometri sud-vest de Teheran. Aici urmau să întâlnească opt elicoptere RH-53 Sea Stallion decolate de pe un portavion din Golful Persic. Elicopterele ar fi transportat comandoul – o forţă de elită compusă din 90 de voluntari – până în capitală, unde aterizarea şi atacul aveau să fie coordonate de către iranieni proamericani sosiţi în camioane deghizate Ostaticii eliberaţi şi comandoul ar fi ajuns apoi cu elicopterele în Desert One şi ar fi fost preluaţi de avioanele de transport pentru a fi duşi în siguranţă în Egipt. Realimentate de la C-130, elicopterele urmau să se întoarcă pe portavion. Strategia cerea planificare riguroasă, antrenament intensiv, coordonare la secundă, securitate maximă şi, poate, ceva mai mult de un dram de noroc.

·         1983: Pioneer 10 călătorește dincolo de orbita lui Pluto.

·         1986: Mswati al III-lea este încoronat rege al Swaziland, succedând tatălui său Sobhuza al II-lea.

·         1990: Violeta Chamorro devine președinte al Nicaragua, prima femeie care deține această funcție.

·         2005: România și Bulgaria semnează la Luxemburg Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.

·         2007: Funeraliile de stat ale lui Boris Elțîn – primele care au loc cu participarea și sprijinul Bisericii Ortodoxe Ruse, care nu s-a mai implicat în ceremoniile funerare ale unui lider rus de la decesul țarului Alexandru al III-lea, în 1894.

·         2009: În România a avut loc un seism având epicentrul în zona Vrancei, la 120 km, având magnitudinea de 5.3 pe scara Richter.

Nașteri

·         32: S-a nascut, împăratul  roman Marcus Salvius  Otho; (d.16 aprilie 69). După asasinarea împăratului Galba  și a lui Piso în for, la 15 ianuarie 69, Otho este proclamat împărat de către garda pretoriană dupa care  este  confirmat de Senat. Este aclamat de legiunile dunărene și de cele din Orient, însa  Germania, Gallia, Hispania și Britannia îl recunosc pe guvernatorul Germaniei Inferior, Aulus Vitellius,  proclamat imparat de trupele de aici, încă de la 1 ianuarie  69. Trupele trimise de Vitellius  împotriva lui Otho traversează la începutul primăverii Alpii, pătrunzând în nordul Italiei. La 14 aprilie 69  are loc la Bedriacum, la nord de Pad, bătălia decisivă dintre armatele lui Otho și cele ale luiVitellius. Înfrânt, Otho se sinucide, două zile mai târziu, în tabăra sa de la Brixellum.

·         1214: Regele Ludovic al IX-lea al Franței (d. 1270). A fost membru al Casei de Capet, fiul regelui Ludovic al VIII-lea și a Blancăi de Castilia. Este singurul rege al Franței care a fost canonizat și  există mai multe localități numite în onoarea sa, printre care St. Louis, Missouri, în Statele Unite. A înființat Parlamentul de la Paris.

·         1284: Regele Eduard al II-lea al Angliei (d. 1327). Eduard al II-lea a fost rege al Angliei din 1307 pâna în ianuarie 1327. A fondat colegiile universităților din Oxford și Cambridge; el a intemeiat Cambridge’s King’s Hall în 1317 și a dat statut regal Colegiului Oriel din Oxford în 1326.

·         1599:  S-a născut Oliver Crowell, om politic englez, adversar al regalităţii; în 1649, la 19 mai, a instaurat republica (Commonwealth), iar în 1654 a instaurat un regim dictatorial (“protectoratul”), devenind “Lord Protector” (al Angliei, al Scoţiei şi Irlandei); (n.03.09.1658). Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

·         1608: Gaston, Duce de Orléans, fiu al regelui Henric al IV-lea al Franței și al Mariei de Medici (d. 1660)

·         1767: Nicolas Oudinot, mareșal francez (d. 1847)

·         1775: Charlotte de Spania, soția regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei (d. 1830)

·         1776: Prințesa Mary, Ducesă de Gloucester și Edinburgh (d. 1857)

·         1843: Prințesa Alice a Regatului Unit, fiica reginei Victoria, Mare Ducesă de Hesse (d.1878)

·         1849: Felix Klein, matematician german (d. 1925)

·         1874: S–a născut inginerul şi fizicianul Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pamânt. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1909 (m. 20 iulie 1937)

·         1874:  S-a născut Constantin Orghidan, unul dintre întemeietorii industriei metalurgice româneşti şi numismat celebru (m. 1944).

·         1897: Mary a Marii Britanii, fiica regelui George al V-lea al Regatului Unit (d. 1965)

·         1900: Wolfgang Pauli, fizician de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel (d. 1958). Wolfgang Ernst Pauli (n. 25 aprilie, 1900 — d. 15 decembrie, 1958) a fost un fizician austriac care s-a remarcat prin teoria spinului, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1945.

·         1909 - S-a născut scriitorul Aurel Marin (m.1944).

·         1917:  S–a născut cântăreaţa de jazz Ella Fitzgerald. A primit de 13 ori cunoscuta distincţie „Grammy Award”. A apărut în filmele muzicale „Pete Kelly’s Blues” (1955), „St. Louis Blues” (1958), „Let No Man Write My Epitaph”; (m 15 iunie 1996).

·         1920: S-a nascut Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume.

·         1920: Ioana Nicola, soprană româncă

·         1921: Karel Appel, pictor neerlandez

·         1923 - S-a născut Albert King (Albert Nelson), blues vocalist, chitarist şi baterist american.

·         1925: Vasile Nițulescu, actor român de teatru și film (d. 1991)

·         1928: Cy Twombly, artist plastic, un maestru al încifrării

·         1929 - S-a născut scriitoarea Sanda Râpeanu.

·         1932: S–a născut atleta Lia Manoliu,  laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 şi cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 şi la Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964. De asemenea, în legislatura 1990-1992, a fost aleasă ca senator în municipiul Bucureşti pe listele partidului FSN. Între anii 1990-1998, a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic Român; (m.09.01.1998).

·         1933 - S-a născut Jerry Leiber, compozitor american (Leiber & Stoller).

·         1940: S-a născut actorul american de film Al Pacino (”Naşul”, ”Sperietoarea”). În 1983 a jucat in filmul Scarface care are un succes imens, devenind un „basm” mafiot care va fi popular încă 20 de ani. Anii ’90 au fost, probabil, cei mai prolifici pentru Al Pacino, care obține Oscarul pentru cel mai bun actor cu fimul Scent Of A Woman, în 1992. Filmele Godfather Part 3, Dick Tracy și Glengarry Glen Ross sunt numai câteva din succesele lui Pacino de la începutul anilor ’90. În ultima parte a acestui deceniu, au urmat Carlito’s Way, Heat, City Hall, The Insider și Donnie Brasco. Al Pacino a fost toată viața burlac. Totuși a avut relații de lungă durată, cum ar fi cea cu actrița Diane Keaton.

·         1941: Markus Lüpertz, pictor și sculptor german

·         1941: Bertrand Tavernier, regizor, scenarist și critic de film francez

·         1943 - S-a născut Tony Christie (Anthony Fitzgerald), cântăreţ britanic.

·         1945 - S-a născut Stu Cook, basist american (Creedence Clearwater Revival).

·         1945 - S-a născut Dave Lawson, pianist britanic (Episode Six, Alan Bown, Greenslade).

·         1945 - S-a născut Bjorn Ulvaeus, chitarist şi compozitor suedez (ABBA).

·         1946: Vladimir Jirinovski, politician rus

·         1946 - S-a născut Mike Kennedy (Michael Kogel), vocalist şi chitarist german (Los Bravos).

·         1949 - S-a născut Michael Brown (Lukowsky), clăpar şi compozitor american (Left Banke, Montage, Stories, Beckies).

·         1950 - S-a născut Steven Ferrone, baterist britanic (Average White Band, Bloodstone).

·         1953: Liviu Antonesei, scriitor român

·         1953 - S-a născut Cory Daye, vocalist american (Dr. Buzzard's Original Savannah Band).

·         1958 - S-a născut Fish (Derek William Dick), vocalist şi compozitor britanic (Marillion).

·         1959: Varujan Pambuccian, politician român de etnie armeană

·         1959 - S-a născut Billy Rankin, chitarist, vocalist, clăpar şi compozitor britanic (Zal, Nazareth).

·         1964 - S-a născut Andy Bell, vocalist britanic (Erasure).

·         1969: Renée Zellweger, actriță americană

·         1970: Jason Lee, actor american

·         1974: Louis Alphonse, Duce de Anjou, actualul Șef al Casei de Bourbon

Decese

·         1077:  A murit regele Geza I al Ungariei. A fost fiul cel mai mare al regelui Bela I, fiind al șaptelea dintre regii Ungariei. A domnit între 1074 și 1077.

·         1295: A  murit Sancho al IV-lea (n.12 mai 1258), rege al Castiliei, Leonului și Galiciei din 1284 până la moartea sa. El a fost al doilea copil al lui Alfonso al II-lea al Castiliei   și al Yolandei, fiica lui Jaime I al Aragonului.

·         1472: A decedat Leon Battista Alberti (n. 18 februarie 1404), scriitor, arhitect, pictor, sculptor, filozof italian și umanist al Renașterii. În cadrul preocupărilor sale multiple s-au aflat și  lingvistica, muzica si  arheologia. Începând cu 1415 a frecventat  școala umanistului Gasparino Barzizza din Padova, unde a studiat fizica și matematica. În 1428 a obtinut  titlul de doctor în teologie. Una dintre cele mai de seamă contribuții ale lui Alberti, a cărei influență se extinde peste secole, o constituie tratatul de arhitectură De re aedificatoria („Arta de a construi”).Scrisă în latină, în anul 1450, este o lucrare foarte detaliată cuprinzând zece volume. Lucrarea are ca punct de plecare celebrul tratat „De re architectura” al arhitectului roman Vitruviu (80 sau 70 î.Hr. – 15? î.Hr.). Alte surse literare utilizate includ ii includ pe Platon și Aristotel. În lucrarea „Reaedificatoria libri decem’ (Florența, 1485), Alberti, pe lângă concepții legate de arhitectură, expune și probleme de mecanică, îndeosebi cu privire la greutăți, mecanisme, unele elemente de mașini, noțiuni de rezistența materialelor, probleme hidrotehnice etc.

·         1566: Diane de Poitiers, nobilă franceză, metresa regelui Henric al II-lea al Franței (n.1499)

·         1566: Louise Labé, poetă franceză (n. 1520)

·         1595: Torquato Tasso, poet renascentist italian (n. 1544). A fost   unul din cei mai însemnați reprezentanți ai Renașterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri „La Gerusalemme liberata” („Ierusalimul eliberat”, 1581).

·         1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene; (n.28.09.1565).

·         1644: Împăratul Chongzhen al Chinei (n. 1611)

·         1687:  A încetat din viaţă Ion Caianu (Caioni) (n.1629), compozitor şi organist român, de la care s-a păstrat Codicele Caioni, importantă culegere de bucăţi muzicale. A  fost un călugăr franciscan din Transilvania   primul autor roman   de muzică cultă, constructor și reparator de orgi,  culegător de folclor și precursor al iluminismului. În 1675 Căianu a fondat o tipografie la Sumuleu Ciuc, unde și-a tipărit propriile publicații, precum și manualele scolare    necesare pentru școala franciscanilor din aceasta localitate. În legătură cu originea sa, Ion Căianu însuși notează:„Natus valachus sum” („M-am născut român”). Codex Caioni cuprinde 346 de piese foarte variate, reflectând pe deplin interesele muzicale ale epocii (îndeosebi pe cele ale lumii orasenesti  ). Pe lângă câteva dansuri transilvane (de interes pentru folcloristii  de mai târziu) și un număr mic de bucăți compuse de Căianu însuși, marea majoritate a pieselor notate în codice aparțin unor compozitori vestici  de  madrigale, motete,arii dar si piese instrumentale. Analiza conținutului culegerii oferă o vedere de ansamblu asupra muzicii gustate în Transilvania secolului XVII. Ținând cont de mărturiile foarte fragmentare în privința muzicii românești premergătoare secolului al XIX-lea, descoperirea  Codex Caioni atestă cu lux de amănunte interesele corespunzătoare unei perioade disputate din istoria culturii române – epocă când au pătruns simultan influențele (contradictorii) Renasterii  târzii și ale Barocului. Ghidându-ne după codice, în viața muzicală a epocii pare să fi coexistat o mare diversitate a preferințelor. De interes s-a dovedit a fi marcarea provenienței unor piese („dans valah” –Olah Tancz„”dans din Nireș“ – Nyiri Tancz), cât și confirmarea răspândirii unor dansuri practicate și azi – este cazul „dansului lui Lazăr Apor” (Apor Lazar Tancza), foarte apropiat de melodia „Banu Maracine”.

·         1744: A murit Anders Celsius, astronom şi fizician suedez, autorul scării termometrice centesimale, Scara Celsius; a înfiinţat, în 1731, primul Observator Astronomic din Suedia; (n.27.11.1701).

·         1792: In Franta, tâlharul Nicolas J. Pelletier a devenit prima persoană executată prin ghilotinare.

·         1840: Siméon Denis Poisson, matematician francez (n. 1781)

·         1925: George Stephănescu, compozitor român (n. 1843)

·         1933:  A murit Mina Minovici, medic legist, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul Institutului medico-legal şi al Serviciului antropometric din Bucureşti;  (n.30.04.1858). Este faimos pentru studiile aprofundate despre  putrefactie,  simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală. A  fost directorul primului Institut  de Medicina Legala din Romania , construit în 1892. Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăți din acest domeniu din Europa timpurilor sale.

·         1958: Iosif Iser, pictor și grafician român, membru al Academiei Române (n. 1881)

·         1976:  Alexander Brailovsky, pianist american de origine rusă (n. 1896)

·         1976: Sir Carol Reed, regizor britanic (n. 1906)

·         1995: Ginger Rogers, actriță și dansatoare americană (n. 1911)

·         2001 - Michele Alboreto, un fost pilot de Formula 1 italian, moare pe circuitul german Lausitzring în timpul unor teste efectuate pe modelul de circuit Audi R8. În timp ce parcurgea o linie dreaptă unul din pneurile lui R8 a explodat la viteză mare, făcându-l pe italian să piardă controlul şi să se zdrobească de un zid la viteză maximă. Alboreto a concurat în anii '80 pentru Ferrari, reuşind să câştige 5 Mari Premii şi să termine sezonul 1985 ca vicecampion. Ulterior Alboreto s-a afirmat şi în cursele de anduranţă, câştigând cursa de la LeMans din 1997.

·         2014: Petre Bokor, regizor român (n. 1940)

·         2014: Tito Vilanova, fotbalist și antrenor de fotbal spaniol (n. 1968)

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Ap și Ev Marcu; Sf Cuv Vasile de la Poiana Mărului (Dezlegare la pește)
• Italia: Festa della Liberazione
• Portugalia: Ziua Libertății
• Insulele Faroe: Ziua steagului
• Swaziland: Ziua steagului

SFATURI UTILE 25 Aprilie

PĂRUL CĂRUNT ȘI SĂNĂTATEA CORPULUI

Părul alb este asociat în general cu vârsta înaintată, dar nu numai trecerea anilor determină încărunţirea părului. Mai ales când apare în tinereţe, încărunţirea părului este mai degrabă un semn că organismul nu funcţionează în parametri optimi.

În continuare îţi vom prezenta principalele probleme de sănătate pe care poate să le indice albirea prematură a părului, dar haide să vedem întâi care este mecanismul fiziologic prin care părul îşi pierde culoarea naturală.

La fel ca şi pielea, foliculii piloşi conţin melanină, un pigment natural al corpului. Încărunţirea este un proces mai complex, dar care se află în strânsă legătură cu reducerea bruscă sau treptată a acestui pigment.

Deşi nu s-a identificat încă nicio legătură directă între vârstă şi apariţia firelor albe, dermatologii susţin că există totuşi o corelaţie, demonstrată de observaţiile empirice: în medie, la vârsta de 50 de ani, 50% din populaţie are fire albe în proporţie de 50%. Mulţi oameni încep să încărunţească devreme, şi îşi pierd culoarea naturală a părului într-o proporţie mai mare de 50% înainte să împlinească vârsta de 50 de ani.

Potrivit statisticilor, caucazienii încărunţesc vizibil în preajma vârstei de 35 de ani, asiaticii pe la 40 de ani, iar persoanele de culoare pe la 45 de ani. Apariţia firelor albe mai devreme de aceste praguri de vârstă poate semnala nereguli în organism.

Deficitele de vitamine: Deficienţele de vitaminele D3 şi B12 sunt deseori întâlnite în rândul persoanelor cu probleme de depigmentare precoce a părului.

Boli cardiace incipiente: Încărunţirea părului a fost corelată cu apariţia bolii coronariene arteriale şi factori de risc de ordin cardiovascular independenţi de vârstă. Într-un studiu recent, cercetătorii au descoperit că participanţii de sex masculin diagnosticaţi cu boală coronariană arterială au avut mai multe fire albe decât bărbaţii sănătoşi.

Publicitate

Această ipoteză sugerează că părul alb şi bolile de inimă au în comun aceleaşi mecanisme moleculare, printre care disfuncţii de reparare a ADN-ului şi modificări hormonale.

Albirea părului este condiţionată genetic: Dacă părinţii şi bunicii au încărunţit de tineri, sunt şanse mari ca şi tu să calci pe urmele lor în această privinţă.

Fumatul: Potrivit Jurnalului Indian Online de Dermatologie, fumătorii sunt aproape de trei ori mai predispuşi la încărunţire prematură decât nefumătorii.

Anumite chimicale din fumul de ţigară atacă celulele firului de păr şi, pe lângă depigmentare, pot cauza chiar calviţie prematură.

Stresul oxidativ: Este un dezechilibru în producţia de oxigen reactiv sau radicali liberi, declanşat în special de poluare şi alimentaţia săracă în nutrienţi şi antioxidanţi.

Stresul oxidativ poate determina o creştere a secreţiei de peroxid de azot în foliculii de păr, o chimicală ce se utilizează de zeci de ani în cosmetică la decolorarea părului.

Afecţiunea osoasă osteopenia: Revista de Endocrinologie Clinică susţine că persoanele cărora le albeşte părul prematur şi care nu prezintă alţi factori de risc lămuritori sunt de patru ori mai susceptibile la îmbolnăvirea de osteopenie.

Osteoporoza căpătată în urma osteopeniei (reducerea masei osoase), este o boală foarte frecventă în rândul vârstnicilor, şi care creşte riscul de fracturi ca urmare a fragilizării oaselor.

Boli tiroidiene: Părul uscat, subţiat şi albit poate indica o posibilă hipotiroidie, aşa că se recomandă şi un examen endocrinologic în astfel de situaţii.

Boli renale şi ale sângelui: Medicina tradiţională chineză şi medicina ayurvedică susţin că starea precară a părului, inclusiv depigmentarea acestuia, se poate datora tulburărilor de compoziţie a sângelui şi bolilor renale.

RELIGIE ORTODOXĂ 25 Aprilie

Sf Ap și Ev Marcu; Sf Cuv Vasile de la Poiana Mărului (Dezlegare la pește)

Viata Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu

Sfantul Evanghelist Marcu este pomenit de Biserica Ortodoxa pe 25 aprilie. Este intemeietorul si ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei. Leul, semnul distinctiv al Sfantului Marcu, se afla pe blazonul Patriarhiei pentru a arata originea apostolica a crestinismului din aceasta zona a Africii.

Sfantul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din semintia lui Levi, ucenic al Sfantului Apostol Petru si fiu iubit al aceluia intru Sfantul Duh, pe care il pomeneste in scrisoarea sa, zicand: "Va saruta pe voi aleasa Biserica din Babilon si Marcu, fiul meu". Iar fiu era nu dupa trup, ci dupa duh, nascut prin bunavestire si prin baia Sfantului Botez.

Sfantul Marcu a fost numarat in ceata sfintilor saptezeci de apostoli ai lui Hristos, mai intai cu Sfantul Petru, de care a fost pus si episcop. Ei au calatorit impreuna pana la Roma, unde a scris Sfanta Evanghelie dupa rugamintea credinciosilor, pentru ca ii rugasera cei din Roma, care deja crezusera in Hristos prin Sfantul Pavel, ca sa n-o lase nescrisa, asa cum i-a spus Sfantul Petru prin cuvinte.

Deci plecandu-se la rugamintea lor, a scris petrecerea lui Hristos pe pamant cu oamenii, dar mai intai, singur a aratat-o lui Petru. Iar el, vazand-o si citind-o, a incredintat ca este adeva-rata si a poruncit tuturor s-o citeasca si sa creada toate cele scrise intr-insa. Dupa aceea a fost trimis Sfantul Marcu de catre Sfantul Apostol Petru, mai intai la Acvileea pentru propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu, dupa aceea in Egipt, unde intai a fost episcop in Alexandria si binevestitor al lui Hristos. Apoi toate partile acelea ca Livia si Pentapoli, fiind in intunericul indracirii idolesti, le-a luminat cu lumina - sfintei credinte si le-a adus la Hristos. Si pretutindeni facand minuni, a impodobit Biserica lui Hristos prin punerea mainilor pe capul episcopilor si a celorlalti clerici; apoi a invatat pe multi oameni o viata atat de imbunatatita, incat si necredinciosii se minunau foarte mult si-l laudau.

Pentru ca povesteste Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, asemenea si Nechifor Xantopol, amandoi scriitori vrednici de credinta ai istoriei bisericesti, ca slavitul intre evrei cu intelepciunea, adica Filon, care se cunoscuse cu Sfantul Petru in Roma, a fost instiintat despre crestinii cei ce au fost in Alexandria si in tot Egiptul, de catre Sfantul Marcu. Apoi scriind multe cuvinte de lauda, intre care si aceasta: "Unii ca acestia - adica crestinii - bogatiile cele vremelnice si toate averile lor isi lasa si nimic dintr-ale lor nu voiesc sa aiba pe pamant. Si ori in ce loc sunt, ei au deosebite si cinstite case de rugaciune, in care cu cucernicie si cu curatie isi savarsesc tainele lor. Nici un lucru lumesc nu fac in acelea, decat numai proorocestile citiri acolo se asculta si cu cantare, dupa al lor obicei, slavesc pe Dumnezeu. Unii dintre dansii ies de prin cetati si lepadand toate grijile cele lumesti petrec in campii, in gradini si in pustie, ferindu-se de petrecerea cu toti oamenii, stiind ca insotirea cu cei ce nu se potrivesc cu viata, este impiedicare spre fapta buna.

Apoi infranarea si omorarea trupului le au ca o temelie, pe care celelalte lucruri bune le zidesc. Nici unul dintre dansii nu mananca, nici nu bea pana seara, iar altii pana a patra zi nu gusta nimic; altii in talcuirile si intelegerile Scripturii fiind mai iscusiti si cu acea duhovniceasca hrana a gandirii de Dumnezeu din dumnezeiasca Scriptura, neputand a se satura, nu-si aduc aminte pana la a sasea zi de hrana cea trupeasca. Vin nicidecum nu beau, nici nu mananca carne si nimic din cele miscatoare, ci numai paine si apa, sare si isop. Acestea erau la dansii desfatarile.

Sunt intre dansii si din partea femeiasca, care s-au deprins cu o viata ca aceasta, intre care multe au imbatranit in feciorie, pazind intregimea trupului curat, nu de sila, ci cu bunavoie si cucernicie. Si in intelepciunea aceea pazindu-se, nu numai inimile, ci si trupurile isi sfintesc, socotind ca nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit spre salasluirea intelepciunii, sa slujeasca indulcirii patimilor. Si acei care doresc samanta Cuvantului lui Dumnezeu si patul cel neintinat si fara de moarte, din care se naste rodul cel ce niciodata nu moare, luand talcuirea Sfintei Scripturi de la cei mai batrani ai lor, cauta in ea duhovniceasca intelegere si tainele cele ascunse, socotind ca Scriptura este ca un trup vazut, iar priceperea ca un suflet nevazut. De dimineata se scoala la doxologia lui Dumnezeu si la rugaciune, la cantare si la ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu, fiind indeosebi femeile; iar altii cate sapte saptamani petrec in post desavarsit. Aceasta zi este la dansii in mare cinste, celelalte praznice ale lor mai inainte gatindu-le, se odihnesc. Preotii si diaconii savarsesc dumnezeiasca slujba, iar peste toti aceia este mai intai sezator un episcop". Acestea le scrie Filon evreul, despre ucenicii Sfantului Evanghelist Marcu si despre sfintele obiceiuri ale Bisericii lui Dumnezeu, care a fost mai intai intru Duhul Sfant si in preda-niile apostolesti. Astfel Sfantul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat via lui Hristos in partile Egiptului, avand scaunul sau in Alexandria, unde s-a si sfarsit prin patimire.

Iar pentru patimirea Sfantului Evanghelist Marcu, Sfantul Simeon Metafrast scrie asa: "In acea vreme, cand Sfintii Apostoli s-au impartit prin toata lumea, Sfantul Marcu, prin dumnezeiasca voie, a mers in partile Egiptului. Insa l-au primit pe el ca pe un evanghelist si pazitor al dumnezeiestilor canoane ale Sfintei Apostolestii Biserici. Sfantul Marcu mai intai a propovaduit Evanghelia Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos in tot pamantul Egiptului, in Livia, Marmarichia, Amonichia si in Pentapoli. Pentru ca toti cei din partile acelea au fost netaiati imprejur, impietriti la inima si inchinatori la idoli, plini de toate necuratiile si slujitori ai duhurilor celor necurate; pentru ca prin toate cetatile, satele si la raspantii zideau capisti, idoli si fermecatorii si toata puterea draceasca era in ei. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, prin venirea Sa a stricat si a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul evanghelist Marcu, fiind in Cirene, cetatea Pentapoliei, propovaduia cereasca invatatura a lui Hristos si facea minuni mari intr-insa. Ca pe cei bolnavi ii tamaduia, pe cei leprosi ii curata si duhurile cele necurate si cumplite le ingrozea prin cuvantul dumnezeiesc. Si multi cu acea apostoleasca propovaduire si facere de minuni, luminandu-se, au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos si pe idoli impreuna cu capistile le-au lepadat si sfaramat si s-au botezat in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Acolo intai i s-a poruncit lui prin Duhul Sfant, sa se duca in Alexandria Farului si sa semene acolo samanta cea buna a Cuvantului lui Dumnezeu. Alexandria Farului s-a numit astfel, pentru ca era o cetatuie mica ce se numea Faros, in care pe un stalp foarte inalt se aprindea in toate noptile foc, pentru cei ce calatoreau pe mare cu corabiile, carora acel foc le stralucea ca o raza, aratandu-le calea spre liman.

Deci, Sfantul Evanghelist Marcu, ca un viteaz nevoitor, cu osardie se sarguia sa mearga ca spre nevointa acolo si, sarutand pe frati, le-a zis lor: "Domnul meu mi-a spus, sa ma duc in cetatea Alexandria". Atunci fratii lui l-au petrecut pana la corabie si mancand cu dansul paine, s-au despartit de el, zicand: "Domnul nostru Iisus Hristos sa-ti randuiasca cale buna". Plecand de acolo Sfantul Marcu, a doua zi a sosit la Alexandria si iesind din corabie, a mers la un loc anume ce se numea Mendion si, intrand prin portile cetatii, i s-a stricat papucul. Vazand aceasta, apostolul, a zis in sine: "Cu adevarat, buna imi este mie calea aceasta!" Apoi, vazand pe cizmar dregand incaltaminte veche, i-a dat papucul sau, iar cizmarul, cosandu-i papucul, din intamplare si-a strapuns mana stanga cu unealta sa si a chemat pe Dumnezeu in ajutor, precum este obiceiul la unele intamplari ca acestea. Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul si a zis in sine: "Buna a facut Domnul calea mea!" Si era dureroasa rana de la mina cizmarului si multime de sange curgea. Iar Sfantul Marcu a scuipat pe pamant si, facand tina din scuipat, i-a uns rana, zicand: "In numele lui Iisus Hristos, Cel ce este in veci, fii sanatos!" Si indata i s-a tamaduit rana si i s-a insanatosit mana.

Cizmarul, vazand o putere ca aceea a acelui barbat, cum si curata si imbunatatita lui viata, care se cunostea din privire, a zis catre dansul: "Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino in casa mea si ramai o zi la mine, robul tau, ca impreuna sa mancam paine, deoarece ai facut acum cu mine mila". Iar apostolul, bucurandu-se, a zis: "Domnul sa-ti dea painea vietii celei ceresti". Apoi luand omul pe Apostol, l-a dus in casa sa, veselindu-se.

Intrand Sfantul Marcu in casa lui, i-a zis: "Binecuvantarea Domnului sa fie aici. Sa ne rugam lui Dumnezeu, fratilor". Dupa rugaciune au stat sa manance, vorbindu-si cu dragoste; iar cizmarul a zis catre sfant: "Parinte, cine esti tu si de unde este in tine cuvantul acesta atat de puternic?" Raspuns-a Sfantul Marcu: "Eu sunt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ti-L voi arata pe El tie". Zis-a omul: "As fi voit sa vad chiar eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu". Si Sfantul Apostol a inceput a-i binevesti Evanghelia lui Iisus Hristos si a-i arata din prooroci cele ce s-au grait despre Domnul nostru mai inainte. Zis-a omul: "Eu, Scriptura cea aratata de tine niciodata n-am auzit-o, ci am citit Iliada si Odiseea si cate le socotesc egiptenii". Deci, Sfantul Marcu Il propovaduia pe Hristos, si ii arata lui ca intelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Si a crezut omul cuvintele Sfantului Marcu, vazand semnele si minunile lui si s-a botezat el si toata casa lui, si o multime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia era Anania. Iar dupa ce a crezut si din zi in zi s-a inmultit numarul credinciosilor, au auzit oamenii cei mai mari din cetate, ca un oarecare galileean a venit la dansii, si huleste zeii lor si opreste a li se aduce jertfe. Deci, cautau sa-l ucida pe el si-l pandeau sa-l prinda.

Sfantul Marcu auzind de sfatul lor, a pus credinciosilor episcop pe Anania si trei preoti: Maleon, Sabin si Kerdon; cum si alti sapte diaconi si pe alti unsprezece clerici pentru slujba bisericeasca. Apoi a plecat de acolo la Pentapoli si a petrecut doi ani, unde a intarit pe fratii cei ce erau acolo, punandu-le in cetatile cele de primprejur episcopi, preoti si clerici si iarasi s-a intors in Alexandria. Aici a aflat pe fratii cei ce se inmultisera cu darul si in credinta Domnului, care si biserica si-au zidit acolo langa mare, la un loc ce se numea Vucol sau hranitor de dobitoace. Apoi s-a bucurat foarte mult de aceasta si, plecandu-si genunchii, a preamarit pe Dumnezeu, petrecand in acea biserica vreme indelungata. Iar crestinii s-au inmultit, batjocorind pe elini, si pe idolii lor ii ocarau.

Instiintandu-se elinii, stapanitori ai cetatii, ca Sfantul Marcu a venit in cetatea lor, s-au umplut de pizma si zavistie, deoarece auzeau despre el ca face minuni multe; caci pe bolnavi ii tamaduia, surzilor le dadea auzire si orbilor vedere. Deci il cautau pe el si negasindu-l, scrasneau din dinti si strigau cu manie in capistele lor cele necurate si la jertfele lor cele idolesti, zicand: "Multa nevoie ne face vrajitorul si fermecatorul acela!" Apoi s-a apropiat Prealuminatul praznic al Pastilor si, sosind ziua Duminicii Invierii lui Hristos, in douazeci si patru ale lunii aprilie, in care si la elini se savarsea necurata praznuire a lui Serapid, necuratul lor zeu, Sfantul Evanghelist Marcu tocmai savarsea in biserica dumnezeiasca slujba. O vreme ca aceea nimerind-o necuratii, au navalit fara de veste cu puterea lor asupra bisericii si prinzind pe sfant, i-au pus o funie de grumazul lui si-l tarau, zicand: "Sa ducem pe boul acesta la locul boilor!" Iar Sfantul Marcu multumea lui Hristos Mantuitorul, zicand: "Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca m-ai invrednicit sa patimesc acestea pentru numele Tau!" Si fiind tarat sfantul pe pamant si pe pietre ascutite, i se ranea trupul de ascutisul pietrelor, rosindu-se acel drum de sangele lui.

Dupa ce a inserat, necuratii elini au aruncat pe Sfantul Apostol Marcu in temnita, pana ce se vor sfatui cu ce fel de moarte il vor pierde. Dar la miezul noptii, usile fiind incuiate si strajerii dormind inaintea usilor, s-a facut cutremur mare, caci ingerul Domnului, pogorandu-se din cer, s-a atins de apostol, zicandu-i: "Robule al lui Dumnezeu, Marcu, capetenia sfintilor celor din Egipt; iata numele tau este scris in cartea vietii din cer si esti numarat cu Sfintii Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitata in veci, vei fi impreuna dantuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tau si moastele tale pe pamant vor fi pazite!"

Vazand aceasta vedenie, Sfantul Marcu si-a intins mainile sale in sus zicand: "Multumesc Tie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, ca nu m-ai lasat pe mine, ci cu sfintii Tai m-ai randuit! Rogu-ma Tie, Stapane, primeste cu pace sufletul meu si nu ma lipsi de darul Tau". Acestea zicandu-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dansul in chipul acela, cand era cu ucenicii Sai, mai inainte de cruce si de ingropare, si a zis catre dansul: "Pace tie, Evanghelistul Meu!" Iar Sfantul Marcu a raspuns, zicand: "Pace si Tie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!" Si s-a dus de la dansul Domnul. Iar dupa ce s-a facut ziua, au mers la temnita o multime de cetateni si scotand pe sfant afara, i-au pus iarasi funia de grumajii lui si iarasi il tarau peste pietre ascutite, zicand: "Sa tragem boul la ocolul boilor!" Iar Sfantul Marcu multumea lui Dumnezeu si se ruga zicand: "In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu!"

Acestea zicand, si-a dat duhul sau lui Dumnezeu, iar multimea necuratilor elini, vrand sa arda trupul sfantului, au facut foc in locul acela, care, dupa aceea, s-a numit ingeresc. Apoi indata, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a vazut o negura intunecoasa, pentru ca soarele si-a ascuns razele sale si s-a facut tunet infricosator, a cazut cutremur mare si ploaie cumplita, pana seara, iar poporul a fugit de frica, lasand trupul sfantului. Focul s-a stins de ploaie, iar de cutremur au cazut multe ziduri si au ucis pe multi. Atunci, unii din elini au indraznit a zice: "Fericitul zeu Serapid, in ziua sa a facut toate aceste lucruri infricosatoare". Iar oamenii cei binecredinciosi mergand, au ingrijit trupul sfantului si l-au dus la locul unde isi facea rugaciunile sale si cantarile de psalmi. Apoi l-au pus cu cinste in partea de rasarit, in mormant de piatra si savarseau pomenirea lui cu cucernicie, cinstind pe cel dintai sfant al Alexandriei, nimic mai cinstit si mai scump avand decat sfintele lui moaste.

Sfantul Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s-a sfarsit in Alexandria Egiptului, in douazeci si cinci de zile ale lunii aprilie, stapanind Nero in Roma, iar peste noi imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea, slava si stapanirea, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin.

Troparul Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu
Invatat fiind de Apostolul Petru, te-ai facut Apostol al lui Hristos si ca un soare ai stralucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, caci prin tine Egiptul s-a eliberat de inselaciune si ca un stalp al Bisericii, prin invatatura ta cea Evanghelica pe toti ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta praznuim, de Dumnezeu graitorule Sfinte Apostole Marcu; roaga pe Dumnezeu Cel Induplecat prin tine, sa daruiasca iertare de greseli sufletelor noastre.

Condacul Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu
Aratandu-te saditura a Apostolului Petru de Dumnezeu sadita si mucenic tare si tainuitor si Apostol al lui Hristos, ai varsat marea invataturilor si lumea ai veselit, Apostole Marcu, rugandu-te sa ne mantuiasca pe noi.

SFINŢI ROMÂNI

Sf Cuv Vasile de la Poiana Mărului

Sfantul  cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si culturala a Tarii Romanesti era in apogeu.

Impreuna cu ucenicul sau, ieroschimonahul Mihail, si cu alti calugari, intra in obstea Manastirii Dalhauti, in apropierea orasului Focsani, unde ramane 20 de ani. Aici este hirotonit preot si la scurt timp numit staret, chiar daca nu avea inca nici 30 de ani. Sfantul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala de traire isihasta.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii. Pe langa aleasa sa viata duhovniceasca-ascetica, staretul Vasile era si un bun cunoscator al scrierilor patristice si postpatristice, din care a facut anumite traduceri. Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva „Cuvinte“ despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrari teologice-ascetice, in limba slavona, care au ramas in manuscris.

A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului a trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767. Datorita vietii sfinte, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 4-5 martie 2003, a hotarat ca el sa fie trecut in ceata Cuviosilor Parinti purtatori de Dumnezeu, cu data de praznuire 25 aprilie.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 25 Aprilie

A. GUSTĂRI

Aperitiv de roşii cu peşte

* 6 roşii mijlocii,

* 1-2 cutii de ton sau alt peşte slab,

* 300 grame de mazăre,

* 1 ceaşcă de sos de usturoi,

* piper,

* 1 lingură de pătrunjel tocat.

Mod de preparare: Roşii mici, scobite de miez, scurse, se umplu cu compoziţia următoare: sardele dezosate, scurse de ulei, tăiate bucăţi mici, 2-3 linguri de maioneză de post picantă, la care se poate adăuga un miez de salată verde, tăiat fin.

B. SALATE

Salată "rusească" cu peşte

Zarzavatul de la supă fiert bine, tăiat cuburi (morcov, cartof, mazăre verde, pătrunjel) se amestecă apoi cu o maioneză de post (după reţetele anterioare) bine legată. Se acoperă cu felii de peşte mare alb, fiert şi răcit; se decorează cu felioare de lămâie.

C. SOSURI

Nu e necesar să pregătim separat un sos pentru reţetele de azi.

D. BORŞURI

Borş de peşte cu leuştean

* 1 ½ litri apă,

* 6 bucăţi peşte,

* 1 morcov,

* 1 buc, rădăcină pătrunjel,

* 2 cepe,

* sare,

* 2-3 ceşti borş,

* 4-5 roşii sau 200 ml bulion,

* pătrunjel verde,

* leuştean
 Se fierbe zarzavatul tăiat fire lungi şi ceapa tăiată mărunt, în apă cu sare. Se adaugă borşul, după ce zarzavatul este bine fiert, apoi bucaţile de peşte, care mai întâi au fost frecate cu sare. Se fierbe la foc potrivit, să nu se sfărâme peştele. Se mai adaugă felii de roşii sau bulion. Se poate servi rece sau cald, dupa gust, cu pătrunjel şi leuştean. Se poate adăuga şi o ceşcuţă de orez, care se fierbe o dată cu zarzavatul.
Se poate prepara şi fără zarzavat, numai cu orez.

E. MÂNCĂRURI

Crap umplut

* 1 crap de 1.5 kg
* 1 ceşcuţă orez
* 4 buc ceapă
* 1 cutie ciuperci
* 1 legătură pătrunjel verde
* 1 morcov
* 3 căţei usturoi
* 1 pătrunjel rădăcină
* 1 lămâie
* 50 ml vin alb ce se pune în orez
* 100 ml vin alb se pune în tava în care coacem crapul
* sare,
* piper,
* delikat
* 5 linguri mari de ulei

 Crapul se curăţă de solzi, se eviscerează (normal ar fi să lăsaţi capul) şi apoi se spală şi cu un şervet îl ştergem bine să nu rămână ud. Se condimentează în interior cu sare şi piper şi se lasă să stea aşa la rece până pregătim umplutura.

Umplutura o pregătim în felul următor: Se taie mărunt o ceapă care se căleşte pe 3 linguri de ulei. Ciupercile sa taie felii şi se adaugă la ceapă. Tot atunci adăugăm şi orezul spălat şi scurs, şi le călim un pic împreună. Adăugăm un pic de apă (să zicem cam 100 ml apă) şi cei 50 ml vin alb. Orezul începe să se umfle şi când este bine înflorit adăugăm pătrunjelul verde tocat şi sare şi piper după gust.

Cu această umplutură se umple crapul şi apoi se coase deschizătura burţii.

Morcovul, pătrunjelul, usturoiul le tăiem rondele, iar ceapa rămasă o tăiem felii mai grosuţe şi toate legumele se aşază în tava în care am pus cele 5 linguri de ulei. Crapul se unge cu un pic de ulei, se aşază pe patul de legume, se pune 100 ml vin şi tot atâta apă, se condimentează cu sare şi delikat şi un pic de rozmarin mărunţit şi se dă la cuptor pentru circa 30 minute. În timpul în care stă în cuptor se stropeşte cu zeama din tavă. La jumătea timpului de coacere întoarcem crapul şi îl lăsăm mai departe la copt.

Se scoate în cele din urmă din cuptor, se aşază legumele pe un platou şi peste ele aşezăm crapul copt. Se scoate aţa cu care a fost cusut, se stropeşte cu zeamă de lămâie şi se porţionează.
Se serveşte fierbinte, fără garnitură deoarece este umplut cu orez.

Alături se poate servi un vin alb.

F. DULCIURI

Cuib de privighetoare

* un pachet de foi pentru plăcintă,
* 150 g miez de nucă,
* 150 g zahăr tos,
* 150 ml apă,
* 100 ml ulei,
* esenţă de rom,
* 2 pliculeţe cu zahăr vanilat,
* 1/2 linguriţă scorţişoară măcinată.  

Se decongelează pachetul de foi de plăcintă în frigider.

Se ia o foaie, se unge cu ulei lăsând pe lăţime o fâşie neunsă de aproximativ 2 cm. Se pliază foaia în două până la partea neunsă, se rulează foaia pe un băţ mai lung decât lăţimea foii şi cu diametrul de 1 cm până la porţiunea neunsă.

Trageţi ruloul format către mijloc şi obţineţi un rulou mai mic, dar încreţit. Arcuiţi ruloul în aşa fel încât să obţineţi un cerc cu partea nedublată la interior - aceasta va fi baza care va susţine umplutura.

Aşezaţi formele obţinute într-o tavă îmbrăcată cu hârtie de copt, aşezate strâns una în alta ca să îşi păstreze forma la copt. Coaceţi la foc moderat aproximativ 30 de minute până capătă o culoare aurie. Fierbeţi un sirop din apă şi zahăr, la care adăugaţi scorţişoara, esenţa de rom şi vanilia.

Pisaţi sau râjniţi miezul de nucă. Umpleţi mijlocul cuiburilor cu nucă pisată şi stropiţi din belşug cu sirop de zahăr fierbinte. Lăsaţi să se îmbibe bine siropul şi să se răcească.

Se serveşte rece.

ARTE 25 Aprilie

INVITAȚIE LA BALET 25 Aprilie

DANS MODERN

Ginger Rogers

Fred Astaire & Ginger Rogers-Making Love: https://youtu.be/8MANfbqtZN0;

Cheek to Cheek - Top Hat (1935): https://youtu.be/STtWgNjL_G4;

Fred Astaire & Ginger Rogers: Let's Face The Music And Dance 1936: https://youtu.be/YtZrXzoaJvc;

Fred Astaire & Ginger Rogers - Too Hot to Handle: https://youtu.be/MsS7B8nyw5Y;

Swing Time - Rogers and Astaire: https://youtu.be/mxPgplMujzQ;

Fred Astaire & Ginger Rogers (Tap Dance): https://youtu.be/mAB12aeI6nA;

Ginger Rogers dances Salsa at 92 years old: https://youtu.be/3O-o5gwi4HI.

MUZICĂ 25 Aprilie

Ion Caianu (Caioni)

Ioan Căianu - Codex Caioni - muzica baroc din Transilvania secolului XVII:

Cântăreaţa de jazz Ella Fitzgerald

Albert King (Albert Nelson), blues vocalist, chitarist şi baterist american

Jerry Leiber, compozitor american (Leiber & Stoller)

Tony Christie (Anthony Fitzgerald), cântăreţ britanic

Stu Cook, basist american (Creedence Clearwater Revival)

CREEDENCE CLEARWATER REVIVAL: 

Dave Lawson, pianist britanic (Episode Six, Alan Bown, Greenslade)

Greenslade -

Bjorn Ulvaeus, chitarist şi compozitor suedez (ABBA)

ABBA GOLD greatest hits 

Mike Kennedy (Michael Kogel), vocalist şi chitarist german (Los Bravos)

Los Bravos - Black Is Black (1966) 

Michael Brown (Lukowsky), clăpar şi compozitor american (Left Banke, Montage, Stories, Beckies)

Steven Ferrone, baterist britanic (Average White Band, Bloodstone)

Average White Band 

Cory Daye, vocalist american (Dr. Buzzard's Original Savannah Band)

Cory Daye 

Fish (Derek William Dick), vocalist şi compozitor britanic (Marillion)

Billy Rankin, chitarist, vocalist, clăpar şi compozitor britanic (Zal, Nazareth)

NAZARETH -

Andy Bell, vocalist britanic (Erasure)

Erasure

Alexander Brailovski

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

The Greatest Classical Masterpieces

My Favorite Things! (Herb Alpert & The Tijuana Brass) (Lyrics) Romantic 4K Music Video Album! H.D.

Nonstop Sentimental Love Songs Collection Part 2 - Love Songs New Songs 2017 Playlist + Love Quotes

POEZIE 25 Aprilie

Torquato Tasso

Biografie

Torquato Tasso (n. 11 martie 1544, Sorrento – d. 25 aprilie 1595, Roma) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnați reprezentanți ai Renașterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri "La Gerusalemme liberata" ("Ierusalimul eliberat", 1581).

Torquato Tasso s-a născut la Sorrento, fiu al poetului Bernardo Tasso, de origine nobilă, aparținând familiei Della Torre. A studiat mai întâi la Universitatea din Bologna și apoi, din 1560, Dreptul și Filozofia la Universitatea din Padova. În Padova, scrie prima sa operă, epopea cavalerească "Rinaldo" (1562). În 1565 intră în serviciul cardinalului Luigi d'Este în Ferrara iar în 1572 ocupă o funcție înaltă la curtea ducelui Alfonso II din Ferrara, fratele cardinalului. Familia d'Este era cunoscută ca mecenați ai artelor, susținători - printre alții - ai poeților Ludovico Ariosto și Matteo Maria Boiardo. În anul 1573, Tasso termină poemul pastoral "Aminta", o prezentare idealiztă în versuri a vieții de curte.

În 1575 termină epopeea pe tema primei cruciade, "La Gerusalemme liberata", care va apare în 1581. Opera, în care se amestecă episoade cavalerești cu fantezii romanești, reprezintă - sub forma unei legături între problemele religioase de actualitate ale Contrareformei și epopeile eroice clasice - un punct culminant al poeziei Renașterii.

În a doua jumătate a anului 1574 suferă de o boală febrilă neclară, după care, începând din 1575 are turburări mintale cu idei de persecuție și acte de violență, ceea ce determină internarea sa în ospiciul Sant'Anna din Ferrara. În timpul celor șapte ani petrecuți acolo revede și prelucrează epopea "Ierusalimul eliberat" și redactează eseuri, dialoguri și poezii. La intervenția Ducelui Alfonso de Mantua, este eliberat din ospiciu în luna iulie a anului 1586.

Tasso rămâne un timp în la Curtea ducală din Mantua și termină acolo tragedia în versuri "Il re Torrismondo" (1587). Părăsește Mantua și, timp de câțiva ani, pelegrinează prin diverse orașe ale Italiei, în care timp încearcă să modifice structura inițială a operei sale majore. A doua ediție, cu mult inferioară celei originale, apare în 1593 la Roma cu titlul "La Gerusalemme conquistata" ("Ierusalimul cucerit"), și este dedicată mecenatului său, cardinalul Cinzio Aldobrandini.

Deși renumele lui Torquato Tasso se bazează în primul rând pe poemele sale epice și dramatice, nu se pot ignora creațiile sale în domeniul liricei. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, Canzone, balade) apar în volumele "Rime" (1581-1582), "Rime et prosa" (1583), "Rime spirituali" (1597). Din creațiile sale în proză sunt de menționat "Dialoghi" (1581), pe teme literare și filozofice, și "Discorsi dell'arte poetica e in particolare sopra il poema eroica" ("Studiu asupra artei poetice și în special asupra poemului eroic", 1587.

În Roma, Papa Clement VIII inițiază ceremonia încoronării lui Torquato Tasso cu cununa de lauri a poeților. Cu puțin timp înaintea festivității ce trebuia să aibă loc la Campidoglio ("Capitoliu") în Roma, poetul moare la 25 aprilie 1595. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Tasso este prezentat de diverși literați ca figură simbolică a tragediei geniului neînțeles. A exercitat o deosebită influență asupra creației lui Lord Byron, Goldoni, Goethe. Goethe a scris o dramă cu titlul "Torquato Tasso" (1790), pe tema vieții artistului. În România, Alexandru Balaci a publicat un studiu foarte documentat asupra poetului italian.

Ierusalimul eliberat, IV, vv.56-64, 1575

(Umanizarea Satanei; traducere Aurel Covaci, prefaţă Ovidiu Drimba, Editura pentru Bucureşti, 1969, vol 1, pag 103) 

Prin hâda-i maiestate spaimei paznic,
I-i îndoită superbia oarbă:
Privirile îi sunt de foc năprasnic,
Comete stând otravă-n cozi să soarbă;
Pe pieptul lat, împăroşat şi groaznic,
Lăţoasă-i curge încâlcita barbă
Şi gura lui, cât hăul, când şi-o strânge
Îi picură scârbos şi negru sânge.
Cum din rărunchii lui Gibel dau iama
Străfulgerări de foc, pucioasă-n fierberi,
La fel din gura lui ţâşneşte flama
Şi fum otrăvitor în negre jerbe,
Pier urletele crâncenului cerber.

Ierusalimul eliberat, XII, 1593

(Moartea Clorindei; traducere Aurel Covaci, prefaţă Ovidiu Drimba, Editura pentru Bucureşti, 1969, vol 2, pag 62) 

Se ţes pe chipui-i crini şi violete,
Stau ochii-i pironiţi spre slava clară;
Se-ntoarse soarele din drum şi stete
Cu milă s-o privească pe fecioară.
Ea mâna sloi eroului i-o dete,
Cum graiul ei trăgea să moară,
În semn de pace, Moartă, parcă doarme
Cea neîntrecută-n farmec şi în arme.

Tancred, văzându-i sufletul gingaş
Zburând, îşi pierde strânsa-n piept putere.
De sine stăpânirea de ostaş
I-i frântă de năprasnică durere
Ce-n inimă-adunată,-n strâmt sălaş,
Pe chip şi-n simţuri vălul morţii cere.
Livid şi mut, de stană lac şi sânge,
Priveliştea sfârşitului răsfrânge.

Louise Labe

Biografie

Louise Labé (născută Louise Charly în 1520 sau 1522^[1] - d. 25 aprilie 1566), cunoscută și ca La Belle Cordière, a fost o poetă franceză.

Reprezentantă a "Școlii lioneze", a scris o lirică erotic-pasională, remarcabilă prin prospețimea și sinceritatea sentimentelor. La aproximativ trei secole de la apariția primelor "romans de chavalerie", și vreo patru de când trubadurii cântau în versuri iubirea platonică a cavalerului pentru aleasa inimii lui, Labé inversează în mod curajos rolurile, în poezia ei femeia exprimându-și deschis dorințele erotice, bărbatul fiind doar subiectul pasiunii; acest fapt separă de altfel poezia ei și de stilul unui contemporan ca Ronsard (și în general acela al celorlalți poeți ai Pleiadelor).

Scrieri

·         1555: Disputa dintre iubire și nebunie ("Débat de Folie et d'Amour")

·         1555: Sonete ("Sonnets")

·         1556: Elegii ("Elégies").

Sonetul VIII

Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.

Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.

Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.

Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.

Sonetul 5

Voi preamări în repetare zorii
Şi soarele ivindu-se-n natură
Pe care-o-mbrăţişează cu căldură
Aceea care i-ar simţi fiorii,

S-ar lăuda ca de-un sărut pe gură
De parcă cel mai mândru dar al Florii
Suav parfum, surâs al Aurorii
Rămas pe buze-i sfântă băutură!

O, acest dar mi se cuvine mie
Ce-atât am plâns zădărnicind risipa:
El, de-ar veni, din nou aş da putere

Privirilor, şi-n mare bucurie
L-aş câştiga şi-aproape ar fi clipa
Să-ngenuncheze-n faţa mea-n tăcere.

Sonetul 20

Mi-a fost prezis că voi iubi cu foc
Pe-acel cu chip frumos ca o durere
Aşa mi-au spus – şi-a fost o înviere
L-am îndrăgit cu-adâncul meu noroc.

Ardea în tot: iubire mândru joc!
Şi suferea şi-mi dăruia putere
Să ard şi eu cu-a firii mele-avere
Sfinţind, în doi, al fericirii loc.

Ah, cum să crezi că va cădea în tină
Ceea ce soarta – cerul au zidit?
Ci nori nebuni îmi pregăteau ruină

Şi vânt spăimos, furtună ne-nţeleasă
Nu cerul meu, ci iadul a-ndrăznit
Din răul – rău pierzania să-mi ţeasă...

Sonetul 24

Nu-mi osândiţi, o, Doamnelor, păcatul
De-a fi iubit şi, sufletu-mi arzându-l,
Mă dăruii durerilor de-a rândul,
Iar trupului i-am prăbuşit înaltul.

Şi numele nu mi-l huliţi, n-am altul;
Dac-am greşit, durerea-mi arde gândul:
Nu-i ajutaţi tăişul ascuţindu-l,
Amor abia îşi pregăteşte saltul.

Chiar dacă-n calea voastră, nu Vulcan
Şi nu Adonis s-ar ivi vreodată,
Şi veţi cădea voi roabe-ale iubirii

Şi patimei nu veţi găsi liman.
O, Doamnelor în viaţa voastră toată,
Plăti-veţi lacrimi multe fericirii!

TEATRU/FILM 25 Aprilie

Cu Vasile Nițulescu

Biografie

Vasile Nițulescu (n. 25 aprilie 1925, București - d. 11 februarie 1991, București) a fost un actor român. Desfășoară o prestigioasă activitate teatrală (Teatrul Mic). În film, ca și în teatru, compune personaje stranii, adesea maladive, care își asumă și rol de rezoneuri ai tramei.

Studii

·         Institutul de teatru, București (1952)

Filmografie

·         1958 - Viața nu iartă (r. Manole Marcus, Iulian Mihu)

·         1960 - Setea (r. Mircea Drăgan); Soldați fără uniformă (r. Francisc Munteanu)

·         1961 - Poveste sentimentală (r. Iulian Mihu)

·         1971 - Printre colinele verzi (r. Nicolae Breban)

·         Sfînta Tereza și diavolii (1972)

·         1973 - Chemarea aurului (r. Sergiu Nicolaescu, Wolfgang Staudte); Dincoio de nisipuri (r. Radu Gabrea)

·         1974 - Cireșarii (r. Andrei Blaier) - serial TV; Filip cel bun (r. Dan Pita); Tatăl risipitor (r. Adrian Petringenaru)

·         Întoarcerea lui Magellan (1974)

·         Un comisar acuză (1974)

·         1975 - Tănase Scatiu (r. Dan Pița);

·         Toamna bobocilor (1975)

·         1976 - Ultima noapte a singurătății (r. Virgil Calotescu)

·         Osînda (1976)

·         Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 1-2

·         Iarna bobocilor (1977)

·         Iarba verde de acasă (1977)

·         Buzduganul cu trei peceți (1977) (r. Constantin Vaeni);

·         Profetul, aurul și ardelenii (1978)

·         Pentru patrie (1978)

·         Doctorul Poenaru (1978)

·         1979 - Clipa (r. Gheorghe Vitanidis); Falansterul (r. Savel Stiopul)

·         Burebista (1980)

·         1980 - Porțile dimineții (r. Radu Gurău)

·         1981 - Întoarce-te și mai privește o dată (r. Dinu Tănase)

·         1982 - Concurs (r. Dan Pița)

·         1983 - Întoarcerea din iad (r. Nicolae Mărgineanu); Dreptate în lanțuri (r. Dan Pița); Singur de cart (r. Tudor Mărăscu)

·         Misterele Bucureștilor (1983)

·         1984 - Încrederea (r. Tudor Mărăscu); Emisia continuă (r. Dinu Tănase); Moara lui Călifar (r. Șerban Marinescu)

·         Masca de argint (1985)

·         Căsătorie cu repetiție (1985)

·         1985 - Cantonul părăsit (r. Adrian Istrătescu-Lener); Punct și de la capăt (r. Alexa Visarion); Atkins (serial RDG)

·         1986 - Căutătorii de aur (r. Alecu Croitoru)

·         1987 - Noiembrie, ultimul bal (r. Dan Pița)

TANASE SCATIU FILM COMPLET 

În regia Petre Bokor

Biografie

Petre Bokor (n. 24 mai 1940, Cluj - d. 25 aprilie 2014, Edmonton, Canada) a fost un regizor de teatru și scriitorromân.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa de regie film. Cariera și-a început-o lucrând alături de Mircea Veroiu și Dan Pița ca co-scenarist și co-regizor la filmul Apa ca un bivol negru.^[1]

În anul 1977 emigrează în Canada unde devine directorul Teatrului Francez din Edmonton și profesor de artă teatrală la Universitatea Alberta.^[1]

A fost profesor la Universitatea Națională Australiană și regizor la Canberra, în Australia, timp de doi ani.^[1]

După căderea regimului comunist Petre Bokor a revenit în România punând în scenă multe spectacole pe scenele teatrelor din București, cum ar fi: Leul în iarnă de James Goldman (2001, Teatrul Național Ion Luca Caragiale), Cumetrele de Michel Tremblay (1994, Teatrul Odeon), A fi sau ce va fi... de Lyle Victor Albert (Teatrul Metropolis), Nebunia regelui George de Alan Bennett (Teatrul Bulandra), Vrăjitorul din Oz, după basmul lui L. Frank Baum (Teatrul Excelsior), Scandal la operă! de Ken Ludwig, Ultimul Don Juan de Neil Simon, 39 de trepte, după filmul lui Alfred Hitchcock, Blues de Arthur Miller (2008), Război și pace, adaptare după romanul lui Lev Tolstoi (2003), Miresele căpitanului de Larry Gelbart (2002) sau Operele complet prescurtate ale lui WLM ȘXPR de J. Borgeson, A. Long și D. Singer (2001) la Teatrul Nottara.^[2]

În țară a pus în scenă spectacolele Liniște în culise! de Michael Frayn (2008, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), Ați auzit ce s-a întâmplat în drum spre forum? de Plaut (2006, Teatrul Național din Târgu Mureș), Cumetrele de Michel Tremblay (2001, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova), Jack și femeile lui de Neil Simon, (Teatrul „Sică Alexandrescu”, Brașov), Cyrano de Buffalo de Ken Ludwig și Suntem happy! de Alan Bennett, (Teatrul Național din Timișoara).^[2]

A semnat și regia filmului Tufă de Veneția.^[1]

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.^[3]

Opera literară

·         Tumbe în plină stradă (schițe, 1971)

·         Opriți secolul, cobor! (umoristice, 1974)

·         Micii mei toreadori (schițe, 1979)

·         Toma Caragiu (1982)

·         Carte despre Toma Caragiu (1996)

·         Pe cuvânt de cineast (schițe, 1995)

·         Planeta Silvestru (1998)

·         Basca lui Șexpir (roman teatral), Editura Cartea Românească, 1998; Editura: Limes, 2011;

·         Ieșirea la pagina 2681 (2000)

Premii

·         Premiul pentru debut, la Festivalul de la Cannes, în 1971, pentru filmul de lung metraj "Apa ca un bivol negru"^[4]

·         Premiul Cultural al Guvernului Republicii Franceze, în 1990^[4]

·         Medalia de Aur a Ordinului "Joe Boyle - Regina Maria", în 1998^[4]

Tufa de Venetia HQ:

Coruptie la palatul de justitie - Hugo Betti

GÂNDURI PESTE TIMP 25 Aprilie

Prietenul e cu totul altceva decât linguşitorul. Prietenul participă afectiv alături de tine la neplăceri şi nenorociri, te ajută când eşti nedreptăţit, pe câtă vreme linguşitorul fuge când vede că lucrurile nu stau bine şi se reîntoarce odată cu norocul tău.

Torquato Tasso

Timpul pe care nu-l petrecem iubind este un timp pierdut.

Torquato Tasso

Să ne iubim adânc şi despre sărutări şi mângâieri să nu vorbească cel ce nu îndrăzneşte să numere stelele...

Torquato Tasso