MATERIALE PENTRU 6 MAI 2018

ISTORIE PE ZILE 6 Mai

Evenimente

· 1527: Trupele conduse de Carol, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori si jefuind bogatii inestimabile. Roma a fost devastata de armatele Imparatului Sfantului imperiu roman de natiune germana Carol Quintul. Garda Elvetiana care apara Vaticanul s-a baricadat in curtea Bazilicii Sf.Petru si a aparat Sfantul Scaun in fata asediului a mii de soldati. 147 luptatori din Garda Elvetiana au cazut eroic in lupta in care au supravietuit numai 42. Papa a fost salvat printr-un pasaj secret lung de 750 metri,existent si in zilele noastre, care leaga Vaticanul de Castelul Sant’Angelo.

· 1536: Regele Henric al VIII-lea ordonă ca Biblii în limba engleză să fie plasate în fiecare biserică.

· 1600: Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire politica a celor trei tari romane. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei„. La recomandarea marii boierimi, domnitorul Mihai Viteazul a numit un domn în Moldova, subordonat sieși. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îsi facuse intrarea triumfala în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecand sub autoritatea sa în urma victoriei de la Selimbar din 18/28.X.1599. Mihai Viteazul (n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost domnul Țării Românești între 1593-1601. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea. Ieremia Movilă a fost domn al Moldovei de două ori, între august 1595 și mai 1600, respectiv între septembrie 1600 și 30 iunie 1606. Mama sa, Maria, a fost fiica lui Petru Rareș.

· 1639: A fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi" din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică; aici se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir și Vasile Lupu.

· 1682: Ludovic al XIV-lea al Franței își mută întreaga curte la Versailles. Versailles va deveni sediul oficial al guvernului Franței. Palatul Versailles (în franceză Château de Versailles) este un palat regal construit la Versailles, în Franţa. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenței. Palatul Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea. În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei.

· 1729: Inochenție (Ioan) Micu este numit episcop unit și primește un loc în Dieta Transilvaniei. Ioan Micu preia efectiv episcopatul la 28 septembrie 1723.

· 1791: Prin decretul purtând această dată, Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu.

· 1849: Trupele maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani sunt înfrânte decisiv de către Armata revoluționară a lui Avram Iancu. Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

· 1872: Înființarea Agenției Diplomatice Române la Berlin.

· 1885: A fost emis un Decret regal privind aprobarea Tomos–ului, prin care Patriarhia din Constantinopol recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României. De o însemnătate esenţială au fost Propunerile făcute în Parlamentul ţării, la 9 martie 1882, privitoare la înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române. În şedinţa Camerei Deputaţilor, întrunite în sesiune ordinară, în data de 9 (21) martie 1882, s-a dat citire unui document semnat de 9 deputaţi, prin care se propunea, printre altele, ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la treapta de Patriarhie. Documentul consta dintr-oExpunere de motive şi un Proiect de lege pentru modificarea legii Sinodale din 1872. În expunerea de motive se arăta că în veacurile trecute, din cauza popoarelor migratoare, a luptei pentru apărarea hotarelor şi a tuturor drepturilor neamului, apoi din cauza domniilor fanariote, noi nu am avut răgazul necesar şi condiţiile necesare pentru organizarea Bisericii noastre în Patriarhat. În timp ce în Camera Deputaţilor se făcea propunerea pentru înfinţarea Patriarhiei Române şi în presă era discutată oportunitatea ei, se făceau şi pregătiri pentru Sfinţirea Marelui Mir la Bucureşti, fapt ce s-a împlinit în ziua stabilită de tradiţia bisericească, în Joia Mare, din Săptămâna Patimilor, pe 25 martie (6 aprilie) 1882. Între cele două evenimente, propunerea din Cameră şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir era o strânsă legătură. Au avut loc, însă, mai multe evenimente care au împiedicat pentru o perioadă îndelungată reluarea propunerii de înfiinţare a Patriarhiei Române. La 10 iulie 1882, Patriarhul ecumenic din Constantinopol a trimis Mitropolitului Primat o scrisoare prin care-şi exprima nemulţumirea în legătură cu discuţiile referitoare la înfiinţarea Patriarhiei Române. Patriarhia ecumenică avea atunci mai multe nemulţumiri: secularizarea averilor mânăstireşti, făcută de Cuza, declararea Bisericii noastre ca autocefală, fără Tomos special de la Constantinopol, declararea Bisericii Bulgare ca autocefală, autocefalia Bisericii din Serbia (1879), ca şi ştirile că Biserica Rusiei se va organiza din nou în patriarhat. În acelaşi timp, capii Bisericii Ortodoxe Române, care au urmat mitropolitului Primat Calinic Miclescu, ce avusese bucuria de a vedea recunoaşterea autocefaliei Bisericii Române, de către Patriarhia Ecumenică, – dar care a trecut la cele veşnice în anul 1886 – este vorba de patru arhipăstori ai Bisericii Ortodoxe Române: Iosif Gheorghian (1829-1909), Ghenadie Petrescu (1836-1918), Atanasie Mironescu (1858-1931) şi Conon Arămescu-Donici, care au ocupat scaunul de Mitropolit Primat până la Miron Cristea -, ca şi deputaţii sau miniştrii cultelor din acea perioadă, au avut diferite probleme de rezolvat, astfel încât problema Patriarhatului se va relua abia în anul 1919, în condiţii cu totul deosebite şi mult mai prielnice.

· 1888: Victor Babeș face primele vaccinări antirabice la București.

· 1889: Turnul Eiffel este deschis oficial spre vizitare publicului în cadrul expoziției universale din Paris. Ideea construirii turnului a aparut cand guvernul francez a decis capentru comemorarea centenarului Revolutiei franceze, sa organizeze o expozitie internationala. Autoritatile au initiat si un concurs de proiectare a unui monument care sa fie amplasat in centrul Parisului, in Champ-de-Mars. Au fost trimise peste 100 de proiecte, in final fiind selectat cel trimis de Gustave Eiffel, un inginer necunoscut la acea vreme. El a propus comisiei construirea unui turn de otel care sa depaseasca ca inaltime orice cladire din capitala Frantei. Structura a fost construită între anii 1887-1889 din fier forjat, (după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu). A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. Turnul a fost cea mai inalta constructie din lume pana in 1930 cand a fost finalizata cladirea Chrysler din New York. Turnul Eiffel este inalt de 984 de picioare si este asamblat din peste 18.000 de piese metalice, legate intre ele cu mai mult de un milion de nituri. Structura de otel este sustinuta de patru stalpi de piatra, din care se ridica patru coloane care se unesc, formand un singur turn vertical. Platformele, fiecare cu cate o punte de observatie, sunt situate la trei nivele. Ascensoarele urca in curba de-a lungul stalpilor. In 1909, celebra constructie a fost salvata de la demolare doar pentru ca pe aceasta era montata antena pentru transmisiunile radio. Proprietarii terenurilor pe care era construit turnul au cerut ca acesta sa fie mutat sau distrus, pentru a putea sa isi reintre in drepturi, pentru ca incheiasera cu organizatorii expozitiei universale un contract de inchiriere pe 20 de ani.

· 1899: Au loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 state printre care și România. Scopul Conferinței de la Haga a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale. Delegația română, din care faceau parte: Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, a semnat documentele cu rezerve.

· 1910: George al V-lea devine rege al Angliei după moartea tatălui său, Eduard al VII-lea. George Frederick Ernest Albert; n. 3 iunie 1865 – d. 20 ianuarie 1936) a fost primul monarh britanic al Casei de Windsor, care a fost creată din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost primul împărat al Indiei și primul rege al Statelor Libere Irlandeze. A domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa în 1936.

· 1919: În Afganistan începe al Treilea Război anglo-afgan. Se va termina cu un armistițiu la 8 august 1919.

· 1925: In Romania Unita a fost infiintata Mitropolia Basarabiei. Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, a fost votata de corpurile legiuitoare, la 24 martie 1925 – în Senat, şi, la 3 aprilie acelaşi an – în Cameră, şi promulgata la 6 mai 1925, acestea fiind primele acte legislative în care ideea înfiinţării mitropoliei Basarabiei a capătat consacrare juridică. Conform acestor documente, din punct de vedere canonic şi administrativ, Patriarhia Română se compunea din cinci mitropolii. Ultima din ele, ordinea ierarhică stabilindu-se, după cum se știe, în funcţie de vechimea scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail17. Astfel, Mitropolia Basarabiei, de jure, ia fiinţă în 1925, odată cu adoptarea principalelor documente de organizare şi funcţionare a B.O.R.
Dar până la transpunerea în viaţă a prevederilor Statutului şi Legii au trebuit să treacă încă trei ani. Chiar la sesiunea ordinară din toamna anului 1925, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului insista asupra aplicării legii: „A sosit vremea ca acestei sfinte mitropolii să i se dea mitropolitul la care o îndreptăţeşte legea”. Paralel cu cerinţa de aplicare a legii în ceea ce privește ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la treapta de Mitropolie a Basarabiei se purtau discuţii şi în privinţa desemnării titularului scaunului mitropolitan de la Chişinău. Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chișinăului din 22 mai 1927 şi-a exprimat „în mod hotărât” dorinţa „de a vedea Arhiepiscopia Chişinăului ridicată la rangul de mitropolie”, aşa cum prevedea Legea organizării bisericeşti din 1925, înaintând, concomitent, şi propunerea „ca odată cu aceasta să fie rugate autorităţile înalte bisericeşti şi de stat ca în scaunul Mitropoliei Basarabiei să fie aşezat Î.P.S. Episcop Gurie”. Această doleanţă a fost adusă la cunoștința Preafericitului Patriarh al României Miron Cristea, dlui prim-ministru, general Alexandru Averescu, şi dlui Vasile Goldiş, ministru al cultelor. Era pentru prima oară când clerul din Basarabia făcea o propunere nominală la scaunul mitropolitan de la Chişinău. Candidatura Arhiepiscopului Gurie a fost susţinută de majoritatea clerului, credincioşilor, precum şi de oamenii politici din eparhie. Meritele arhiepiscopului în opera culturală, naţională şi bisericească a Basarabiei nu puteau fi contestate. Fireşte, Arhiepiscopul Gurie avea însă şi duşmani şi, cu regret, unii destul de rău porniți, adversarul principal era guvernul liberal, cu care arhiepiscopul intrase cândva în conflict, numindu-l din nou pe profesorul Constantin Tomescu, adversar politic al liberalilor, în funcţia de secretar al administraţiei eparhiale, după ce acesta fusese demis disciplinar din respectivul post de un ministru liberal, titular al Departamentului culte. La şedinţa din 25 iunie 1927, Sfântul Sinod al B.O.R. a satisfăcut cererea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului din 22 mai 1927 şi a hotărât ca Î.P.S. Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de mitropolit, autorizându-l pe Patriarhul Miron Cristea „să stabilească momentul şi modalitatea îndeplinirii acestei hotărâri”. Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna – d. 14 noiembrie 1943, București (înmormântat la Cernica), mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă. Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios și unul din promotorii românismului în Basarabia. În cele din urmă, după îndelungate tergiversări, Sfântul Sinod şi Guvernul au hotărât ridicarea în scaunul de mitropolit de la Chişinău a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie (Grosu), fixând ziua de 28 aprilie 1928 drept dată a instalării sale. Acest eveniment de mare importanţă bisericească a coincis cu împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România şi a 25 de ani de activitate cărturărească şi patriotică a primului mitropolit al Basarabiei.

· 1928: Are loc, la Alba Iulia, o mare adunare convocată de Partidul Național Țărănesc, cu scopul de a obliga guvernul liberal să demisioneze.

· 1931: se constituie la București, România, Partidul Țărănesc-Democrat sub conducerea lui Constantin Stere. La 13 iulie 1933 fuzionează cu Partidul Țărănesc-Radical, condus de Grigore Iunian.

· 1933: Iuliu Maniu demisionează din funcția de președinte al Partidului Național-Țărănesc din România.

· 1937: Aeronava Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc în timp ce încerca să aterizeze la Lakenhurst, New Jersey. Victime, 36 de pasageri și membri ai echipajului.

· 1940: John Steinbeck este laureatul premiului Pulitzer pentru romanul său Fructele mâniei.

· 1942: Al Doilea Război Mondial – În Corregidor, ultimele forțe americane din Filipine se predau japonezilor.

· 1945: Al Doilea Război Mondial: Începe Ofensiva Praga, ultima bătălie majoră a frontului de est. Operațiunea ofensiva Praga a fost ultima bătălie importantă a celui de-al doilea război mondial de pe teatrul de război din Europa. Batălia de la Praga s-a desfășurat în perioada 6 – 11 mai 1945 pe frontul de răsărit. Particularitatea principală a acestei bătălii este faptul că luptele au continuat și după ce Reichul a capitulat pe 8/9 mai. O altă particularitate este aceea că bătălia a fost declanșată în paralel cu Insurecția din Praga. Orașul Praga a fost în cele din urmă eliberat de trupele sovietice și de aliații lor. Toți militarii germani care făceau parte din Grupul de Armate Centru (Heeresgruppe Mitte) au fost ori uciși, luati prizonieri sau au căzut în mâinile sovieticilor după capitulare. Capitularea Grupului de Armate Centru s-a petrecut la nouă zile după căderea Berlinului și la trei zile după Ziua Victoriei.

· 1949: Ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann.

· 1954: Atletul britanic Roger Banister a devenit primul om din lume care a alergat o milă (1.601 metri) în mai puțin de patru minute.

· 1960: Peste 20 de milioane de telespectatori s-au uitat la prima nuntă regală televizată, când Prințesa Margareta s-a căsătorit cu Anthony Armstrong-Jones, la Westminster Abbey.

· 1983: "Jurnalele secrete ale lui Hitler" se dezvăluie ca o farsă după examinarea lor de către experți.

· 1984: Are loc, la Palatul Sporturilor din București, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci. Cu prilejul retragerii sale din activitatea competițională, gimnasta primește din partea președintelui Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, Ordinul Olimpic.

· 1990: „Podul de flori" de peste Prut - prima deschidere a frontierelor dintre România și actuala Republica Moldova.

· 1994: Inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experți ca „lucrarea secolului". Eurotunelul, cu o lungime de 50,3 km, situat la o adâncime cuprinsă între 25 si 45 de metri sub fundul mării, a costat 10 miliarde de lire sterline. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi preşedintele Franţei Francois Mitterand au inaugurat Eurotunelul care leagă Marea Britanie de Continent, pentru prima dată de la sfârşitul glaciaţiunilor. A fost nevoie de 13.000 mii de oameni si 6 ani pentru finalizarea lucrarilor, iar pentru constructia sa au fost exacavati 4 milioane de metri cubi de calcar. Pana in momentul inaugurarii, inginerii au visat la darea in folosinta a unui asemenea tunel de prin 1800. O prima tentativa s-a inregistrat in 1880, dar din cauza dificultatii proiectul a fost rapid abandonat. Eurotunelul acopera distanta dintre Kent (Anglia) si Normandia (Franta), adica 50 km, dintre care 39 trec pe sub fundul Canalului Manecii. In prezent, tunelul este cea mai lunga linie de metrou subacvatic din lume.

· 2000 - Fostul dictator chilian Augusto Pinochet a fost înştiinţat de inculparea sa de către justiţia argentiniană pentru asasinarea în anul 1974, la Buenos Aires, a şefului Statului Major al armatei chiliene din acea vreme, generalul Carlos Prats

· 2001: În timpul unei călătorii în Siria, Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee.

· 2003: A fost inaugurată, la Moscova, prima stație de metrou din lume aflată la cea mai mare adâncime. Stația Park Pobedi (Piața Victoriei) este construită la 90 de metri sub pământ.

· 2004: La Strasbourg s-a reunit primul ‘Parlament european al copiilor’.

· 2007: Nicolas Sarkozy este ales președinte al Franței. Acesta a învins-o în cursa electorală pentru președinția Franțeipe socialista Ségolène Royal cu 53% din voturile exprimate.

· 2012: Alegeri prezidențiale în Franța - al doilea tur desfășurat între Sarkozy și Hollande. Președintele ales al Franței, François Hollande, a obținut 51,62% din voturile exprimate, față de 48,38% cât a obținut Nicolas Sarkozy.

Nașteri

1405: S-a nascut eroul poporului albanez Gerge Kastrioti (Gjergj Kastrioti) ( d. 17 ianuarie 1468), cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg. A condus între 1443 si 1468 lupta împotriva Imperiului Otoman obținând victorii in mai multe batalii si eliberând în mare parte teritoriul albanez, cu centrul în orașul Krujë.

· 1501: Papa Marcel al II-lea (d. 1555)

· 1574: Papa Inocențiu al X-lea (d. 1655)

· 1758: André Masséna, general și mareșal francez (d. 1817)

· 1758 - S-a născut Maximilien Robespierre, conducător al Revoluţiei franceze (d. 28 iulie 1794). Maximilien François Marie Isidore de Robespierre (decedat la 28 iulie 1794), dupa Calendarul Republican, 10 thermidor an II), a fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției, astăzi Place de la Concorde). A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau si una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze. S-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el a fost ales deputat al Stării a treia, devenind cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin și la procesul regelui. A fost, supranumit “Incoruptibilul” pentru că ducea o viață austera si ales lider al grupării radicale iacobine. Robespierre rămâne un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist iar de alții ca un fanatic. În 1793, a provocat căderea grupului girondinilor iar ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și apologetul unei politici de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției franceze.

· 1769: Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana (d. 1824)

· 1856: Sigmund Freud, psihiatru austriac (d. 1939). Sigmund Freud, medic austriac de origine evreiasca , fondator al psihanalizei. Nascut Sigismund, acesta isi va schimba numele la varsta de 22 de ani pentru ca nu ii placea sonoritatea celui primit la botez. A absolvit ”summa cum laude” studiile secundare in 1873, dupa care se inscrie la Universitatea din Viena unde studiaza medicina. In aceeasi perioada incepe sa studieze modul de functionare al sistemului nervos. Dupa absolvirea scolii, a lucrat o perioaca ca medic in spitale de psihiatrie, pentru ca apoi sa plece la Paris, cu o bursa din partea statului austriac, unde s-a specializat in diagnosticarea afectiunilor sistemului nervos. Primele cercetari asupra glandelor sexuale, la anghile insa, le face in 1876, pentru ca un an mai tarziu sa publice rezultatul analizelor sale. Incepe sa studieze psihiatria in 1879, iar doi ani mai tarziu isi obtine doctoratul in medicina. In 1885, foloseste hipnoza ca tratament intr-o clinica privata. Incepe sa isi publice mare parte din cercetari, starnind antipatii in randul colegilor care il acuza pentru practicile sale medicale. In 1902, Freud a fost numit profesor la Universitatea din Viena, multi dintre studentii sai preluandu-i ideile. Tot in aceasta perioada, medicul si-a dobandit faima in lume, in clinica lui venind sa se trateze inclusiv americani. Succesul nu il ocoleste, astfel incat in 5 martie 1902 imparatul Franz-Joseph semneaza nominalizarea lui Freud ca „profesor extraordinarius”. La opt ani dupa acest eveniment are loc congresul de constituire a Fundatiei internationale de psihanaliza. Cu ajutorul discipolilor sai, Freud a reusit sa puna bazele Societatii Internationale de Psihanaliza in anul 1910. A fost numit membru de onoare al Societatii regale de medicina din Anglia. S-a refugiat in Londra dupa ocuparea tarii sale de catre nazisti, iar in acelasi an – 1939 – in data de 23 septembrie a incetat din viata.

· 1861: Rabindranath Tagore (Thakur Rabindranath), scriitor, poet indian, laureat al Premiului Nobel (d. 1941)

· 1868: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (d. 1918). Nikolai II a venit la tron în 1894, şi a condus ţara într-o perioada dificila pentru Rusia. După Revoluţia din Rusia din 1917 Nikolas II a fost arestat şi trimis la Tobolsk oraş din Siberia, şi mai târziu la Ekaterinburg. La data de 16 iulie 1918, fostul ţar Nikolas II-lea, sotia sa Aleksandra, cele patru fiice, ţareviciului Alexis, au fost asasinaţi în subsolul casei Ipatiev din Eaterinburg,, la ordinul personal al lui Lenin. Rămăşiţele lor au fost duse intr-o padure din afara orasului cadavrele au fost arse dupa ce asasinii au incercat să le dizolve în acid şi în cele din urmă au fost aruncate într-o mină inundată. Cadavrele au fost descoperite abia in 1979, dar din motive politice nu au fost exhumate decat in 1991, exact la o zi după preluarea puterii în 1991 de catre presedintele Boris Eltin. Mai multe echipe de experţi, ruşi, britanici şi americani au investigat aceste rămasite timp de 10 ani, expertizele ADN confirmand ca oasele apartin ta rului Nikolai, sotiei sale Aleksandra, celor patru fiice, ţareviciului Alexei, si a patru slujitori. Pe 4 august 2000, Nicolae și membrii apropiați ai familiei lui au fost canonizați de sinodul bisericii ortodoxe ruse, drept „cuvioși (supuși pătimirii)”. Ei erau deja venerați de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei cu câțiva ani înaintea canonizării lor.

· 1868: Gaston Leroux, scriitor francez (d. 1927)

· 1871: Victor Grignard, chimist francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1935)

· 1871: Christian Morgenstern, poet, scriitor și traducător german (d. 1914)

· 1880: Ernst Ludwig Kirchner, pictor german (d. 1938)

· 1882: Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei (d. 1951)

· 1894: Filip Lazăr, compozitor român (d. 1936)

· 1895: Rudolph Valentino, actor american de origine italiană (d. 1926). A fost unul dintre cei mai populari actori care au jucat în filmele mute si a ajuns la apogeul carieierei sale jucand in filmul „The Sheik”( Seicul) în anul 1921. Renumele lui de cuceritor cu temperament meridional, idol al sexului frumos s-a conturat prin rolurile jucate de el în filmele L’aquila (Acvila), The Son of the Sheik (Fiul șeicului). Moartea sa timpurie, cauzată de o pneumonie, a provocat o isterie în masă printre admiratoarele sale din SUA.

· 1897: Karl Kurt Klein, teolog, filozof, scriitor de limba germană din România (d. 1971)

· 1902: Max Ophuls (Oppenheimer), regizor german (d. 1957)

· 1905: Gheorghe Claudiu Suciu, chimist român (d. 1990)

· 1906: André Weil, matematician francez (d. 1998)

· 1913 - S-a născut Carmen Cavallaro, pianist şi şef de orchestră american.

· 1915 - S-a născut Orson Welles, regizor, scenarist şi actor american de teatru şi film (d. 10 octombrie 1985). A devenit faimos pe plan național după emisiunea radio din 30 octombrie 1938, în care a prezentat „Războiul lumilor” al lui H. G. Wells, provocând panică printre auditori. Este cunoscut în special pentru clasicul său film din 1941 „Cetățeanul Kane’, care a fost nominalizat în 1942 la Premiile Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor, dar și pentru rolul lui Falstaff, interpretat în 1965, în filmul cu același nume.

· 1921: S-a născut scriitorul austriac Fried Erich, cunoscut în special prin traduceri din dramaturgia şi lirica engleză, precum şi pentru poeziile personale. (m. 22 nov. 1988)

· 1922 - S-a născut scriitorul George Lăzărescu.

· 1929: Paul Lauterbur, chimist american, laureat Nobel (d. 2007)

· 1930 - S-a născut Dorel Dorian dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în legislatura 2000-2004.

· 1935 - S-a născut pictorul Constantin Gheorghe (m.25.02.2006).

· 1935 - S-a născut Tony Blair, prim-ministru al Marii Britanii (din mai 1997; reales în 2001) si lider al Partidului Laburist.

· 1939 - S-a născut Herbie Cox, vocalist american (Cleftones, Silvertones).

· 1941 - S-a născut scriitorul Paul Tutungiu.

· 1942 - S-a născut Colin Earl, clăpar britanic (Mungo Jerry, Foghat).

· 1943: Laurențiu Ulici, critic literar român (d. 2000). Laurențiu Ulici a fost senator în legislatura 1996-2000 din partea Partidului Alternativa României si președinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până la decesul sau in 16 noiembrie 2000. Moartea sa a fost accidentală, prin intoxicare cu oxid de carbon, din cauza unei sobe stricate, și s-a produs în Făgăraș, unde președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor se afla la o reuniune a scriitorilor. Împreună cu el a decedat și șoferul său.

· 1945 - S-a născut Bob Seger, vocalist, compozitor şi chitarist american (Bob Seger System, Silver Bullet Band).

· 1946 - S-a născut George Tizipoia, pictor, stabilit în Elveţia.

· 1947: Titus Andrei, realizator român de emisiuni de radio

· 1948 - S-a născut Mary McGregor, cântăreaţă americană.

· 1950: Otumfuo Nana Osei Tutu al II-lea, al 16-lea rege Asantehene al Regatului Ashanti

· 1951 - S-a născut Davey Johnstone, chitarist britanic (Elton John Band).

· 1951 - S-a născut Victor Gh.Stan.

· 1953: S-a nascut Tony Blair, fost prim-ministru al Marii Britanii și lider al Partidului Laburist.

· 1960 - S-a născut Larry Steinbachek, clăpar britanic (Bronski Beat).

· 1961: S-a nascut actorul american George Clooney.

· 1962: Ioan Vieru (n. 6 mai 1962, Târgu Neamț) este un poet, eseist și jurnalist român.

· 1969: Vladimir Filat, politician român din Republica Moldova

Decese

· 1638: Cornelius Otto Jansen, filosof și teolog olandez (n. 1585)

· 1859: Alexander von Humboldt, naturalist și explorator german (n. 1769)

· 1904: Alexander Williamson, chimist britanic (n. 1824)

· 1910: Regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit (n. 1841)

· 1919: Lyman Frank Baum, scriitor american (n. 1856)

· 1924: Carel Steven Adama van Scheltema, poet olandez (n. 1877)

· 1938: A murit poetul Octavian Goga, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române (n. 20 mart.1881).

· 1949: Maurice Maeterlinck, poet belgian, laureat al Premiului Nobel (n. 1862). Este considerat cel mai important dramaturg al simbolismului; (n. 29 august 1862). În anul 1911 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

· 1952: Maria Montessori, medic și pedagog italian (n. 1870)

· 1961: se stinge din viață și este înmormîntat în satul natal Lăncrăm, Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, s.Lăncrăm, jud.Alba, Transilvania), poet, dramaturg şi filozof român. Lucian Blaga este considerat unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale. Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

· 1978 - A murit Ethelda Bleibtrey, prima femeie din SUA care a obţinut medalia de aur la înot la Jocurile Olimpice (n.07.02.1902).

· 1991: A murit Virgil Calotescu, regizor român de filme documentare și de ficțiune, multe dintre acestea realizate pe scenarii scrise de Francisc Munteanu ; (n. 16 ianuarie 1928).

· 1992 - A murit Marlene Dietrich, figură legendară a cinematografului, actriţă germană de film, teatru, music–hall, operetă, cântăreaţă (filmele: “Îngerul albastru”, “Stigmatul răului”) (n.27.12.1901).

· 1994: A murit Moses David Rosen, rabin şef al Cultului Mozaic din România; (n. 1912). A fost șef-rabinul Cultului Mozaic din România (1948-1994) și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964-1994). În anul 1957 a devenit deputat în Marea Adunare Națională și în 1992 Membru de Onoare al Academiei Române. Încă din adolescenţă intră în vizorul Siguranţei ca element suspect, propagandist socialist şi subversiv, fiind arestat în 1927 condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate. Înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc şi Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale comuniste. După 23 august 1944 a activat din nou în cadrul PSD, făcând parte din gruparea pro-comunistă. Din 1945 până în 1946 a obţinut trei funcţii religioase importante în cadrul comunităţii evreieşti din Capitală: rabin la Sinagoga Mare din Capitală, membru al Sfatului Rabinic şi preşedintele Secţiei Cultului, iar în iunie 1948 a fost ales şi apoi învestit la Templul Coral şef-rabin al cultului mozaic, după ce l-a discreditat ruşinos pe fostul rabin-şef Dr. Alexandru Şafran, având susţinere totală din partea PMR (PCR), din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948. A colaborat sistematic cu regimul comunist, susţinând politica internă şi externă a partidului, propaganda şi diplomaţia comunistă, inclusiv emigrarea masivă a etnicilor evrei (practic, vânzarea lor pe mărfuri sau valută, astfel că în 1990 mai rămăseseră în ţară vreo 3% din cei cca. 400.000). A tolerat sau chiar a negociat uneori demolarea a 63 de temple şi sinagogi bucureştene (de exemplu, Templul Mic Spaniol, sinagogile Reşit Daat, Beth El, Aizic Ilie, Adat Ieşurun, Gaster, Spilman, Caritatea, Hirsch, Malbim, Zissu), în cadrul politicii guvernamentale de sistematizare din anii ’80 ! A fost un propagandist major al minciunilor regimului comunist privind situaţia religioasă din Romania si a sprijinit acţiunile Securităţii de dezinformare a Occidentului în toate contactele sale oficiale cu străinii. A conlucrat la conceperea şi aplicarea strategiei Securităţii pentru deconspirarea şi distrugerea reputaţiei preotului ortodox Valerian Trifa, participant la rebeliune ca lider al tineretului legionar, care era în America liderul ortodocşilor români ce refuzau vehement să intre sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, deteminând grăbirea expulzării din SUA a acestuia şi, implicit, slăbirea exilului românesc şi a rezistenţei sale faţă de regimul Ceauşescu. Din 1957 a fost ales mereu deputat în Marea Adunare Naţională, până în 1989. În septembrie 1980, a fost editat în România vol. IX al Operelor lui Mihai Eminescu, cuprinzând publicistica, cu articolele antisemite scrise de Eminescu. Moses Rosen s-a adresat Academiei Române cerând interzicerea publicării acestui volum și retragerea lui din tipografii. La data de 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei victime ale Holocaustului de pe teritoriul României (inclusiv Transilvania de nord). Atunci a fost menționată pentru prima dată cifra de 400.000 evrei victime ale Holocaustului din România. Întrebat de ce nu s-a menționat pănă atunci această cifră, Moses Rosen a afirmat că „din 1941 până în 1991 nimeni n-a pomenit această cifră pentru că evreii au fost așa de terorizați în România încât nici măcar nu îndrăzneau să verse lacrimi pentru morții lor”. Pe baza acuzațiilor sale, Senatul Statelor Unite ale Americii a emis la 11 iulie 1991 (la numai zece zile de la comemorare) o rezoluție care „condamnă resurecția antisemitismului și a intoleranței etnice din România”. Câteva citate din “opera” controversata a acestui rabin :
„Datorită cârmuirii înţelepte şi pline de omenie a domniei voastre (tov. N. Ceauşescu) aţi acordat şi acordaţi bunăvoinţă şi înţelegere problemei reunirii familiilor evreeşti în Ţara Sfântă, dând posibilitatea oricărui evreu ce o doreşte.” „Alături de credincioşii celorlalte culte, vă exprimăm şi cu acest prilej profunda recunoştinţă pentru deplina libertate religioasă de care ne bucurăm, pentru posibilităţile largi de a ne cultiva tradiţiile, de a ne respecta credinţa şi de a trăi în armonioasă frăţie cu credincioşii celorlalte culte, uniţi prin comunitate de idealuri în serviciul patriei comune.” S-a vorbit aici despre libertatea cultelor religioase din ţara noastră. Îmi exprim indignarea faţă de faptul că unii mai vorbesc despre lipsa libertăţii religioase într-o ţară cu atât de multe lăcaşuri de cult şi cu posibilităţi de a ne ruga oricând dorim. De aceea nu trebuie să tăcem când auzim astfel de lucruri.”

· 1995: Maria Pia de Saxe-Coburgo e Bragança, pretendentă la tronul Portugaliei (n. 1907)

· 2013: Giulio Andreotti, politician italian, prim-ministru al Italiei (n. 1919).

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf Mc Varvar; Duminica a 5-a după Paști – a Samarinencei
În calendarul romano-catolic: Sf. Dominic Savio
În calendarul greco-catolic: Sf. și dreptul Iov, mult răbdătorul
în calendarul evanghelic-luteran: Frederic al III-lea, elector al Saxoniei

RELIGIE ORTODOXĂ 6 Mai

Sf și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf Mc Varvar; Duminica a 5-a după Paști – a Samarinencei

Sfântul și Dreptul Iov – Era originar din orașul Idumeea, la sud de Israel, spre Peninsula Arabică. Era din neamul lui Isav, nepotul lui Avraam. Tatăl său se numea Zaret, iar mama Vosora. A trăit cu aproximativ 1925 de ani înainte de Domnul nostru Iisus Hristos. El a fost unealta de biruință asupra diavolului. Dumnezeu i-a îngăduit diavolului, să-l supună pe Iov la felurite ispite. A fost prădat de către hoți de toate averile sale, precum și de slujitori, iar copiii săi au murit sub dărâmăturile casei distruse de furtună. Iov și-a sfâșiat haina și și-a tuns părul în semn de doliu. Satana aștepta ca Iov să cârtească împotriva lui Dumnezeu, dar s-a înșelat pentru că Iov a căzut la pământ pentru a se închinat Domnului Dumnezeului nostru. Iov a binecuvântat pe Dumnezeu și în cele mai grele încercări în care ajunsese. Credința lui nu era fățarnică. Diavolul a adus asupra sa și lepră, încât el a trebuit să plece din mijloc oamenilor și să trăiască în afara orașului. Iov a suferit totul cu răbdare îngerească, fără să deznădăjduiască, biruind astfel ispitele diavolului. Dumnezeu pentru răbdarea și iubirea alesului Său, i-a întors îndoit tot ce avusese înainte(Iov 42, 10). Astfel, Iov a mai trăit încă 140 de ani, văzându-și urmașii până la al patrulea neam, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate (Iov 42, 16-17).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varvar (Barbar).

Sfântul Mucenic Varvar, un fost tâlhar din Grecia, a comis multa vreme furturi, santaje si crime. Dar Dumnezeu, care nu doreste moartea pacatosului, l-a intors la pocainta. Odata, in timp ce-si admira prada stand intr-o pestera, harul divin i-a atins inima, îndreptându-i gândurile spre moartea de care nu putem fugi si spre infricosatoarea judecata. Gandindu-se la multimea de fapte rele pe care le-a adunat s-a întristat si s-a hotarat sa puna început bun, spunând: „Hristos nu a respins rugaciunea tâlharului care era pe cruce langa EL; ma rog sa nu ma piarda nici pe mine in mila lui fara margini”

Varvar si-a lasat toate bunurile in pestera si a mers spre cea mai apropiata biserica. Acolo si-a dezvaluit toate pacatele preotului si a cerut iertare de relele facute. Preotul l-a primit in casa sa iar Sf. Varvar s-a pus pe coate si genunchi, deplasandu-se ca un animal in patru labe, pentru ca nu se credea vrednic sa fie numit om. In gospodaria preotului el a trait cu vitele, mâncând cu acestea si considerandu-se cel mai rau dintre toate creaturile. Dupa ce a primit iertare de pacatele sale, Sf. Varvar a plecat in padure unde a trait timp de 12 ani, gol, fara imbracaminte, suferind de frig si caldura. Corpul lui s-a innegrit de tot de murdarie si de arderea soarelui.

In cele din urma, Sf. Varvar a primit un semn de sus ca a primit iertare si ca va muri ca mucenic. Intr-o zi au venit niste negustori acolo unde se nevoia Sf. Varvar. Acestia vazand ceva ca se misca in iarba deasa din fata lor, au slobozit mai multe sageti in acea directie gandind ca e vorba de vreun animal. Ajungand mai aproape s-au ingrozit cand au vazut ca au ranit mortal o fiinta umana. Sf. Varvar i-a rugat sa nu-l planga si dupa ce le-a povestit cine este, i-a rugat pe acestia sa mearga la casa preotului unde a locuit el si sa-i spuna ce s-a intamplat.

Apoi Sf. Varvar si-a lasat duhul in grija lui Dumnezeu. Preotul care l-a spovedit pe fostul tâlhar, i-a gasit corpul neinsufletit care stralucea cu o lumina dumnezeiasca si l-a ingropat in locul in care a fost ucis. Dupa aceea, a inceput sa curga mir din mormantul sfantului, care a vindecat multe boli grele. Moastele sale sunt la Manastirea Kellios din Thesalia, langa orasul Larissa.

Duminica a 5-a după Paști – a Samarinencei

Ev. Ioan 4, 5-42

În vremea aceea, a venit Iisus în oraşul Samariei, ce se numea Sihar, aproape de câmpul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo puţul lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă puţ; şi era cam pe la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie samarineancă să scoată apă. Iisus i-a zis: dă-Mi să beau; căci ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană. Femeia samarineancă I-a răspuns: Tu, Care eşti iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au nici un amestec cu samarinenii! Iisus i-a răspuns şi i-a zis: dacă cunoşteai harul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Care ţi-a zis: dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. L-a întrebat femeia: Doamne, nici nu ai cu ce să scoţi şi puţul este adânc; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva Tu eşti mai mare decât Iacob, părintele nostru, care ne-a dat puţul acesta şi a băut dintr-însul el însuşi, şi fiii lui, şi turmele lui? Iisus i-a răspuns şi a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lui nu va mai înseta în veci, căci apa pe care Eu o voi da lui se va face în el izvor de apă curgătoare, pentru viaţa veşnică. Atunci femeia a grăit către Dânsul: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a poruncit: mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Dar femeia, răspunzând, I-a zis: n-am bărbat. Iisus i-a răspuns: bine ai zis că n-ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat; aceasta adevărat ai spus. Doamne, a zis femeia către Dânsul: văd că Tu eşti proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul cuvenit pentru închinare. Dar Iisus i-a zis: femeie, crede-Mă că vine vremea când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi la ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ce ştim, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine vremea şi acum a venit, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci Tatăl astfel voieşte să fie cei ce se închină Lui. Duh este Dumnezeu; şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. A zis femeia către Dânsul: ştim că va veni Mesia, Căruia I se zice Hristos; când va veni, Acela ne va spune nouă toate. Iisus i-a răspuns: Eu sunt, Cel Care vorbesc cu tine. Dar atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie; însă nimeni nu I-a zis: ce o întrebi sau despre ce vorbeşti cu dânsa? Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în oraş şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi un Om Care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Deci au ieşit din oraş şi veneau către Dânsul. În timpul acesta, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care nu o ştiţi. Deci ucenicii se întrebau între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus însă le-a zis: mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Oare nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: ridicaţi ochii voştri şi vedeţi holdele că sunt albe, gata pentru seceriş. Iar cel care seceră primeşte plată şi adună rod în viaţa de veci, ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră; căci aici se adevereşte zicerea că: altul este cel ce seamănă, şi altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Iar din oraşul acela mulţi dintre samarineni au crezut într-Însul, pentru cuvântul femeii care mărturisea: mi-a spus mie toate câte am făcut. Deci după ce au venit la Dânsul, samarinenii L-au rugat să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile şi mult mai mulţi au crezut, pentru cuvântul Lui, iar femeii îi ziceau: credem nu numai pentru vorbele tale, ci fiindcă noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Ap. Fapte 11, 19-30

În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau şi către elini, binevestind pe Domnul Iisus. Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul şi, aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, prooroci. Şi, sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea; ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.

Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii) - Despre rugăciunea în duh și în adevăr - Pr. Ilie Cleopa

Zis-a un bătrân: "Precum vederea este mai mare decât toate simțurile, așa și rugăciunea este mai mare decât toate faptele cele bune" (Pateric, cap. 22)

Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii)

Zis-a un bătrân: "Precum vederea este mai mare decât toate simțurile, așa și rugăciunea este mai mare decât toate faptele cele bune" (Pateric, cap. 22)

Hristos a înviat !

Iubiți credincioși,

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob. În convorbirea cu ea, prin înțelepciunea Sa negrăită, o aduce la cunoștința adevărului și printre alte învățături tainice pe care i le dă, îi vorbește și despre adevărata închinăciune făcută în duh și în adevăr, zicându-i: “Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr” (Ioan 4, 23).

Fiindcă ne va fi cuvântul în predica de azi despre rugăciunea făcută în duh și în adevăr, să vedem ce înseamnă a ne ruga în duh? A ne ruga în duh înseamnă a ne înălța cu mintea și cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adâncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeiești, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet și din trup. Când mintea se înalță nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se ostenește la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creștinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh și în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh și în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa și nu va lucra și cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: “Toate poruncile Tale sunt adevăr “(Psalm 118, 86).

Dar chiar dacă ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu și s-ar ruga cu mintea din inimă, nu va putea avea pe Dumnezeu aproape de el de nu va avea și dreapta credință și de nu îl va mărturisi prin cuvintele și faptele sale, după învățătura apostolică a Bisericii Ortodoxe. Acest lucru ni-l arată Duhul Sfânt când zice: “Aproape este Domnul de toți cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr” (Psalm 144, 18).

Rugăciunea în duhul sau în duh, este rugăciunea cea gândi-toare, adică tainică, pe care o face omul cu mintea, în inima sa. Când ne rugăm cu mare credință și evlavie și când, cu darul lui Dumnezeu, se unesc gândurile minții cu simțurile inimii noastre în timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc lacrimi, atunci ne rugăm în duh și în adevăr, adică din inimă. Aceasta este cea mai înaltă treaptă a rugăciunii creștine.

Când auzim pe marele Apostol Pavel, zicând: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea” (I Corinteni 14, 15), să înțelegem că despre rugăciunea în duh și în adevăr vorbește aici, care este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu mintea în inima sa. La fel, când auzim pe Mântuitorul, zicând: “Tu însă când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa ta, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 6), să știm și să înțelegem că despre rugăciunea cea tainică și gânditoare pe care o face omul cu mintea în cămara inimii sale, este vorba.

Despre aceeași înaltă rugăciune, vorbește Sfântul Apostol Pavel când zice: “Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină” (I Corinteni 14, 19). La aceasta ne îndeamnă și psalmistul care zice: “Dintru adânc am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu”. Același lucru ne spune și înțeleptul Solomon, zicând: “Eu dorm, dar inima mea veghează” (Cântarea Cântărilor 5, 2). Căci, altoindu-se rugăciunea în inima noastră prin Duhul Sfânt, face ca inima să se roage neîncetat, după porunca dată de marele Apostol Pavel, care a zis: “Neîncetat vă rugați” (I Tesaloniceni 5, 17). Cu această rugăciune duhovnicească din inimă se ruga și psalmistul David, zicând: “Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Îndreptările Tale voi căuta” (Psalm 118, 145).

Cu această rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorocița, fiind îndurerată, care “grăia întru inima sa și buzele ei numai se mișcau, dar glasul ei nu se auzea” (I Regi 1, 13). Cu această rugăciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul în primejdie la ieșirea din Egipt, și cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui, Dumnezeu, luând aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: “Ce strigi așa către Mine?” (Ieșirea 14, 15). Cu această rugăciune făcută în duh, s-a rugat însăși Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria, în sfânta sfintelor, timp de 12 ani, fiind povățuită la aceasta de însuși Sfântul Duh.

Aceste mărturii vrednice de crezare din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți, despre rugăciunea în duh, adică despre rugăciunea duhovnicească a inimii, amintite mai sus, sunt destule pentru a ne îndemna și pe noi să ne rugăm lui Dumnezeu ziua și noaptea cu gura, cu mintea și mai ales cu inima. Dacă păstrăm cu sfințenie dreapta credință și suntem fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe și dacă știm că poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după cuvântul psalmistului: “Legea Ta este adevărul” (Psalm 118, 142), apoi să ne închinăm lui Dumnezeu cu duhul și cu adevărul, adică cu mintea pogorâtă în inimă și de aici "să înălțăm rugăciuni lui Dumnezeu, deoarece inima este cămara minții", spune Sfântul Isaac Sirul.

Dar și cu trupul trebuie să ne silim a lucra poruncile lui Dumnezeu, precum a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi, “învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 20). Cine ar îndrăzni să creadă că se poate ruga în duh și în adevăr, fără a lucra și toate faptele bune, unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior.

Iubiți credincioși,

Până aici am vorbit pe scurt despre sfânta rugăciune, despre felul cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu în duh și în adevăr. La aceasta am fost îndemnat să vorbesc de femeia samarineancă din Evanghelia de astăzi, care, deși păgână, L-a întrebat pe Iisus Hristos la fântâna lui Iacob, unde și cum trebuie să se roage (Ioan 4, 19-24).

Să vedem cine era această femeie și cum a fost câștigată de Mântuitorul pentru Împărăția Cerurilor. Samarineanca, și toți locuitorii din provincia Samaria, făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separându-se de templul din Ierusalim și respectând numai primele cinci cărți ale lui Moise. De aceea, între iudei și samarineni era o veche dușmănie, încât nici nu vorbeau unii cu alții. De aceea a și refuzat să-I dea apă Mântuitorului însetat, care i-a zis: “Dă-Mi să beau!” Pe lângă credința ei rea, samarineanca era și o femeie păcătoasă, căci trăise mai înainte cu cinci bărbați în desfrânare și acum avea al șaselea bărbat. Însă, cu toate că era eretică în credință și desfrânată în fapte, ea aștepta venirea Mântuitorului în lume, era însetată de "apa vie" a credinței în Hristos și se interesa cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu.

Să vedem acum în ce fel a vânat la credință pe samarineanca aceasta păgână și păcătoasă.

Mai întâi, Domnul i-a făgăduit femeii "apa cea vie", adică învățătura Sfintei Evanghelii. Și după ce femeia a crezut în puterea mântuitoare a Evangheliei, îi zice Mântuitorului cu glas smerit și rugător: “Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez” (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingându-se ca o săgeată de inima samarinencii, i-au deșteptat credința în suflet. Dar pentru mântuirea ei nu era de ajuns numai credința dreaptă în Dumnezeu. Îi mai trebuia și fapta bună, căci credința, dacă nu are fapte, este moartă (Iacob 2, 17). Și cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie și în căința păcatelor? Prin mărturisire. Prin câteva cuvinte, cu multă iscusință duhovnicească, Mântuitorul i-a îndemnat conștiința să-și mărturisească singură păcatele. Căci după ce i-a zis femeii: "Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici", samarineanca a mărturisit: "Nu am bărbat". Adică sunt o femeie păcătoasă. Am trăit în desfrânare cu cinci bărbați și acum trăiesc în fărădelegi cu altul!

Vedeți cum vânează Hristos sufletele noastre pe calea mântuirii? Vedeți cât de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mântuitorul decât două virtuți principale: credință tare în Dumnezeu, și pocăință, adică mărturisirea păcatelor noastre cu căință și înnoirea vieții prin fapte bune. Pe amândouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mântuitorul lumii, și-a recunoscut păcatele și a cerut "apa cea vie", adică botezul creștin, harul Duhului Sfânt și învățarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a căutat să adauge și o altă faptă bună, obligatorie pentru noi toți, pentru fiecare creștin, adică mărturisirea Evangheliei lui Hristos. Căci, fugind în familie și în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate ulițele și striga în auzul tuturor: “Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? Și au ieșit din cetate și veneau către El” (Ioan 4, 29-30).

Vedeți cum o femeie păcătoasă a reușit să tragă la credința în Hristos o întreagă cetate? Oare noi toți, mamele și credincioșii noștri, dacă ar mărturisi cu tărie cuvântul Evanghliei în casele și familiile lor, n-ar putea aduce măcar pe copiii și soții lor în sărbători la biserică sau la spovedanie în Sfintele Posturi? Dar cât de puțin își împlinesc credincioșii nostri această datorie!

Însă femeia samarineancă nu s-a oprit aici. Ci, așa cum citim în Viețile Sfinților, pe 26 februarie, și în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat în numele Preasfintei Treimi, primind numele de Fotinia. Împreună cu ea s-au botezat fiii ei Iosif și Fotinos și surorile ei Fotis și Fotos. Apoi râvnind pentru Hristos, au plecat toți la Cartagena și de acolo la Roma, predicând cu bărbăție cuvântul Evangheliei și convertind pe mulți să creadă cu tărie în Hristos. Auzind de aceasta împăratul roman Neron, i-a aruncat pe toți în temniță, chinuindu-i cumplit. Apoi văzând că nici unul nu se leapădă de Hristos, a poruncit să li se taie capetele și se face pomenirea lor la 26 februarie.

Iubiți credincioși,

Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob este o lecție de catehizare creștină și o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toți. În această Evanghelie, preoții învață cu câtă înțelepciune trebuie să câștige sufletele oamenilor pentru viața veșnică, știind că nu este meșteșug mai mare și mai greu decât acela de a vâna pe cei păcătoși la pocăință. În Evanghelia de astăzi, creștinii buni învață că "apa cea vie", dătătoare de viață a credinței ortodoxe și toate izvoarele mântuirii se află numai la fântâna vieții care este Biserica. Aici ne așteaptă Hristos să venim să ne închinăm, să ne rugăm, și să-L lăudăm, să ne mărturisim păcatele și să-I cerem iertare și mântuire.

Aici, la Biserică, păcătoșii vorbesc de Dumnezeu, își recunosc păcatele, se spovedesc, cer canon de iertare și așteaptă cu smerenie și speranță Sfânta Împărtășanie, iertarea păcatelor. Aici cei necredincioși și răucredincioși se convertesc la dreapta credință ca femeia samarineancă, cer de la Hristos apa cea vie a credinței. Aici, mai ales aici la Biserică, învățăm să ne rugăm în duh și în adevăr, învățăm să ne mărturisim și să ne plângem păcatele, învățăm să ne smerim și să ne iubim unii pe alții. Aici învățăm cum putem convinge și aduce la Hristos pe frații noștri care zac în întunericul păcatelor și al nepocăinței.

La Biserică învățăm a mărturisi pe Hristos pe pământ, învățăm a ne ruga în duh și în adevăr și a dobândi viața veșnică. Deci să venim regulat la Sfânta Biserică și să lucrăm cu râvnă ogorul mântuirii noastre, știind că nu este mântuire în afară de Biserică. Iată, Hristos ne așteaptă la fântână, ne cheamă la Biserică, ne învață să ne rugăm, ni se descoperă prin învățătura Sfintei Evanghelii, ne ajută să ne curățăm de patimi, ne hrănește și ne adapă cu Trupul și Sângele Său din sfântul potir și ne dă putere de sus să ne pocăim. Să părăsim păcatele și să urmăm lui Hristos pentru a ne învrednici de împărăția Lui în vecii vecilor. Amin.

Hristos a înviat!

ARTE 6 Mai

INVITAȚIE LA OPERĂ 6 Mai

Maria Callas - Greatest Opera Arias | Tosca, La Traviata, Norma, La Bohème...

MUZICĂ 6 Mai

Filip Lazăr, compozitor român

Carmen Cavallaro, pianist şi şef de orchestră american

Herbie Cox, vocalist american (Cleftones, Silvertones)

Colin Earl, clăpar britanic (Mungo Jerry, Foghat)

Bob Seger, vocalist, compozitor şi chitarist american (Bob Seger System, Silver Bullet Band)

Mary McGregor, cântăreaţă americană

Davey Johnstone, chitarist britanic (Elton John Band)

Larry Steinbachek, clăpar britanic (Bronski Beat)

Marlene Dietrich

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Boccherini: String Quintets Op.29, vol. X

Chopin - 4 Scherzi, 4 Ballades, Barcarolle, Fantasia.. (reference recording : Claudio Arrau)

Beautiful Valse Tango Guitar Music - Soft Relaxing Tango Valse Music

J.S. Bach: Harpsichord Concerto No.1 (Kirkpatrick, Baumgartner): For you, my friend

GUITARRAS SIN FRONTERA.Selección de Cecil González

SHIRLEY BASSEY | (Where Do I Begin) Love Story / Something / And I Love You So / This Is My Life

CHICAGO | Hard To Say I'm Sorry/You're The Inspiration/If You Leave Me Now and two others...

POEZIE 6 Mai

Ioan Vieru

Biografie

A debutat în revistele Cronica, (1977) Iași, cu sprijinul lui Nicolae Turtureanu și al profesorului Liviu Leonte, și în Luceafărul, (1980), cu o prezentare a poetului și ulterior cunoscutului disident Dorin Tudoran. În perioada anilor '70, a fost susținut de profesorul Tudor Opriș, remarcându-se la concursurile literare naționale ale elevilor ca unul dintre cei mai promițători laureați.

Din motive ideologice, după refuzul oricărei intervenții în textul poetic, cu toate încercările unor critici literari cunoscuți care au prezentat referate elogioase, primul volum de poezii, Căile șoimului, i-a apărut cu o întârziere de aproape un deceniu, în 1990.

Anii 1980

În anii '80, s-a afirmat în paginile revistei studențești Amfiteatru.

A publicat poezii, eseuri, traduceri, interviuri, cronici literare, cronici de artă în revistele: România literară, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Convorbiri literare, Teatrul,Arta, Magyar Szo etc. A colaborat la Radio România, la redacția Culturală, editorialist la revista " Viața studențească ". A fost printre primii jurnaliști și scriitori care au vorbit la Radio-ul național, în Decembrie 1989.

După 1990 este prezent în revistele literare cu poezii, eseuri, cronici literare, comentariu politic. A fost redactor al revistei Tomis, din Constanța (oraș în care a locuit câțiva ani). În 1990-1991 a colaborat la ziarul România liberă. În 1992 a fost invitat de Ion Stratan, Mariana Marin și Hanibal Stănciulescu să facă parte din redacția revistei Contrapunct.

Din 1994 este director al revistei Contrapunct și președinte al Fundației pentru literatură și arte vizuale Contrapunct.

Operă poetică

Volume

· Căile șoimului, 1990

· Cearcăn, 1991

· Abisul mîinilor, 1994

· Coloana oficială, 1994

· Transparență cu Pietà, 1997

· Capodopera cinematografică, 1998

· Intervalul răbdării, 2003

· Arhiva din spatele asinilor, 2007

Antologii de autor

· Zidul din turn, cu o prefață de Alexandru Paleologu, 1996

· Crinul regal, colecția „Poeți români contemporani”, cu o prezentare de Dorin Tudoran, 1999

· Locuri prin care trece frontiera misterului, prefață Liviu Antonesei, postfață Gheorghe Grigurcu, 2014

Reeditări

· Zilele fluxului, cu o prefață de Ion Stratan, 2000

· Peisaj confiscat , cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, 1996, 2006

Celălalt sens

mi-a fost întotdeauna teamă
de cei care însămînţează pămîntul
pentru cîştig

tainele din cărţile aduse de undeva
din occident
multora li s-a părut că sunt pentru dezlegare

vocile din jur pe care le aud nebunii
le auzim şi noi

şi astăzi suntem împietriţi împreună

au apărut gladiatorii pe şantierul arheologic
întrebînd de ce viaţa este atît de scurtă
în locurile natale

mereu urmează fericirea comunitară
şi forţa economică

nu ştim cînd se lasă noaptea
în noile cetăţi din orient

fiecare avem atenţia abătută

cred că munca sclavilor este chiar mersul astrelor

numai lacrimi şi maşinăria lumii perfect reglată

în noua versiune a Bibliei figurăm şi noi
nu doar cenuşa
lucrurilor amintite din cînd în cînd

poeţii ar trebui premiaţi nu alţii .

( din volumul Arhiva din spatele asininilor )

Stingerea

pentru atît de puţin se pleacă în lume
deseori pentru nimic
rareori cineva se mai întoarce

din interferenţa cuvintelor se va vedea
cîte morţi sunt
într-o singură moarte

de la capăt plătim falsa credinţă
a celor de lîngă noi

un ţipăt trece pe lîngă tine
şi-i auzi numai ecoul

din valea unde se munceşte
alţii s-ar cînta numai pe ei înşişi

dacă pămîntul ar uita ploaia
într-o bună zi trupurile nu mai sunt atrase
unele de altele

mai adevăraţi decît trunchiul retezat de furtună
nu vrem să fim

florile scuturate peste zăpadă
sunt o forţă
pentru doi
mîine va fi trasat drumul celor puri

se visează la nemişcarea celui care atacă
şi la iluzia celui care iese din catedrală

pretutindeni se stinge lumina precum cel care şi-a aflat
prea devreme căile

undeva cerul este mult
prea aproape.

(din volumul Arhiva din spatele asinilor)

Tranziţie

ce vedem este o parte a memoriei universale care loveşte

suspinul care ar vrea să se afle undeva departe
purpura istovită ca un cuplu
un fir al cuvintelor care trece prin lume
întorcîndu-se în locul iniţial

cei care au fost de faţă cînd se topea zăpada şi-au scris

se poate spune totul
de fiecare dată
se-anunţă ciuma pe o viforniţă cu soare

în burgul medieval e-o viaţă mai bună
decît aici
ruine ale fatalităţii fără deşert în jur

alcătuieşte un desen cu mîna în aer şi-l vei regăsi
într-o arhivă a zeilor

pe serpentine acum se ridică ceaţa unui orizont hăituit
citesc sens unic
nu ştiu dacă putem înainta
pe o vreme ca asta

e-o transparenţă ca peste un lan de bumbac
în marea tranziţie
de care nu se mai ştie nimic

ar trebui să fim
legaţi de catarg
pînă la ultimul.

( publicat în revista Apostrof)

Lucian Blaga

Biografie Lucian Blaga

Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăncrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume “sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, “sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, autodefinindu-se “mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Fiu de preot, Isidor Blaga despre care află de la fraţii lui că “era de o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică”, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe “o fiinţă primară” (“eine Urmutter”).

Îşi face studiile primare la şcoala germană din Sebeş-Alba, urmate de liceul “Andrei Şaguna”, din Braşov şi de Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se înscrie pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. Absolvent (în 1920) a Universităţii din Viena. În 1919 Sextil Puşcariu îi publică Poemele luminii, mai întâi Glasul Bucovinei şi Lamura, apoi în volum. După terminarea studiilor, se stabileşte la Cluj. Este membru fondator al revistei Gândirea (apărută în 1921), de care se desparte în 1942, şi înfiinţează la Sibiu, revista Saeculum (1942-1943). Încă din primii ani ai liceului, Blaga se impune atenţiei colegilor. “La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le va da. Şi în vreme ce clasa-şi îndrepta admiraţia spre muşchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – îşi va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu Amintiri despre Lucian Blaga, în Ţara noastră, 1935.

În 1910 debutează în Tribuna din Braşov cu poezia “Pe ţărm“, urmată de cea intitulată “Noapte” şi este ales preşedinte al societăţii literare din şcoală. “Începuse să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filozofie” – atestă aceleaşi Amintiri. Ne vorbea despre planeta Marte, încerca să ne dovedească existenţa vieţii acolo. Cu timpul era pasionat mai mult de problemele filozofice (Conta, Schopenhauer, Höffding, Bergson). O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomaţie, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, ministru plenipo-tenţiar la Lisabona. Îşi continuă activitatea literară şi ştiinţifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filozofice şi piese de teatru.

În 1936 este ales membru al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943, nu mai publică nici un volum de versuri originale, deşi continuă dă lucreze. Abia în 1962, opera sa reintră în circuitul public. Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: Paşii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938),Nebănuitele trepte (1943).

Poeziile nepublicate în timpul vieţii au fost grupate de autor în patru cicluri: Vârsta de fier 1940-1944, Corăbii de cenuşă, Cântecul focului, Ce aude unicornul (volumul Poezii 1962). Poezie de cunoaştere, construită pe marile antinomii universale (lumină/întuneric, iubire/moarte, indi-vid/cosmos) şi având ca temă centrală misterul existenţei, creaţia sa lirică evoluează dinspre elanurile vitaliste spre “tristeţea metafizică” şi dinspre imagismul pregnant metaforic spre o simplitate clasică a expresiei. Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei şi culturii naţionale (Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu(1934), Daria, Fapta şi Învierea (1925), Arca lui Noe (1944), Anton Pann (1965)). Opera filozofică este organizată în patru trilogii (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică (Filozofia stilului (1924), Cunoaşterea luciferică (1933), Spaţiul mioritic (1936),Geneza şi sensul culturii (1937)). Câteva culegeri de aforisme (Discobolul (1945)) şi eseuri, alături de memorialistica din Hronicul şi cântecul vârstelor şi de romanul autobiografic Luntrea lui Caron, ambele publicate postum, şi lucrarea Pietre pentru templul meu (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne.

Crezul artistic al lui Blaga este motto-ul: “Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare.” (Pietre pentru templul meu)

Se stinge din viaţă la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc.

Cântec în doi

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sã gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sã infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

Dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

În lan

De prea mult aur crapş boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

TEATRU/FILM 6 Mai

În regia Virgil Calotescu

Biografie

Virgil Calotescu (n. 16 ianuarie 1928, Dobroteasa, județul Argeș - d. 6 mai 1991, București) a fost un prolific regizor român de filme documentare și de ficțiune, multe dintre acestea realizate pe scenarii scrise de Francisc Munteanu.

A absolvit în anul 1950 Facultatea de Istorie a Universității din București.

Filmografie

1952 -- Daruri smulse naturii;
1954 -- Aurul alb;
1957 -- Pe urmele lui 1907;
1957 -- Însemnări din Portul Roșu;
1958 -- Ultima generație de săraci;
1960 -- Reconstituirea, scenariul Gheorghe Enoiu, imaginea Pantelie Țuțuleasa; ^[1]
1961 -- Negru pe alb;
1962 -- Scoicile nu au vorbit niciodată;
1963 -- Ochii orașului meu;
1963 -- Mărturiile unei mese de restaurant;
1963 -- Afacerea Splaiul;
1964 -- România orizont '64;
1964 -- Diferite imagini;
1964 -- Camera albă;
1966 -- Ritmuri și imagini;
1966 -- Insula sclavilor;
1967 -- Românii și Marele Octombrie;
Subteranul (1967)
Sâmbătă morților (1968)
Colegialitate (1968)
Roadele pământului (1969)
Războiul domnițelor (1969)
Eroii nu mor niciodată (1970)
Evocări (1971)
O sută de gloanțe (1972)
Necazurile Sfintei Fecioare (1972)
Dragostea începe vineri (1973)
Trei scrisori secrete (1974)
Doftana (1974)
Transfăgărășanul (1975)
Mastodontul (1975)
Ultima noapte a singurătății (1976)
Pagini de istorie (1976)
Cetăți și biserici fortificate în Transilvania (1976)
O viață închinată fericirii poporului (1978)