15 IUNIE 2018

ISTORIE PE ZILE 15 Iunie

Evenimente

·         763 i Ch: Prima mentiune a unei eclipse totale de Soare,  într-un vechi text asirian (Asiria a fost  un stat antic din Orientul Mijlociu, care s-a prăbuşit în anul 605 î.Hr). La un moment dat, acesta se intindea peste Mesopotamia, Siria, Fenicia şi Egipt). Data de  15 iunie 763, este  foarte importantă in stabilirea  cronologiei Orientului antic .

·         1167: A fost întemeiat orașul Copenhaga, devenit capitală a regatului danez în 1443

·         1215: Regele Ioan fara Tara  semnează Magna Carta  la Runnymede, in  Anglia. Magna Carta Libertatum (sau Marea Cartă a Libertăților), în engleză: “The Great Charter”,  fost  documentul prin care a fost îngrădita puterea regelui si garantate  unele  drepturi pentru toți cetățenii, in vederea eliminării abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanții săi direcți . În timp, Magna Carta Libertatum a stat la baza parlamentarismului englez. Ioan (John) Plantagenetul (24 decembrie 1166 – 19 octombrie 1216) a fost rege al Angliei din 6 aprilie 1199 până la moartea sa (19 octombrie 1216). A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitainia. I-a succedat la tron fratelui său Richard Inimă de Leu. Porecla sa „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji.

·         1219: Se naste legenda drapelului danez numit Dannebrog ( haina rosie sau haina daneza). Este un drapel rosu cu o cruce alba, aparut cu certitudine in timpul Cruciadelor nordice. Legenda spune ca acest drapel a aparut desenat pe cer pe 15 iunie 1219, in timpul bataliei de la Reval (azi Tallin in Estonia), care s-a purtat intre armatele regelui danez Valdemar al II-lea si estonieni. Aparitia miraculoasa a stindardului Daneborg pe cer a insuflat curaj danezilor, care au castigat batalia. O alta legenda spune ca in cursul luptei, tunica alba a regelui Valdemar a devenit rosie de sangele dusmanilor.

·         1300: Este intemeiat orasul Bilbao din Spania.

·         1389: Are loc bătălia de la Kosovopolje (Câmpia Mierlei) terminata cu infrângerea de către armata turcă a armatei sârbe, condusă de cneazul Lazăr, aliat cu bosniecii şi cu macedonenii. Vestul şi sud-vestul Serbiei au fost supuse Imperiului Otoman. Sultanul turc  Murad I (n. 1326}, comandantul ostilor otomane  este ucis de sarbul Milos Obrenovici.

·         1502: În timpul ultimei sale expediții Columb descoperă insula Martinica. Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

·         1520: Papa Papa Leon al X- lea   îl excomunică  in bula papala Exsurge Domine, pe reformatorul protestant Martin Luther din Biserica Catolică. Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

·         1667: Prima transfuzie de sange de la animal la om. După ce  William Harvey (1578-1657) a explicat in 1628 mecanismul de circulaţie a  sângelui ,. iar in anii 1660, Royal Society din Londra (Anglia) a sponsorizat o serie de studii  privitoare la transfuzii, după ce Sir Christopher Wren (1632-1723), celebrul arhitect, a folosit o pană  pentru a injecta lichid în venă a unui câine. Richard Lower (1631-1691) a facut  experimente la Universitatea Oxford din Anglia şi a efectuat prima transfuzie de sânge direct de la un câine la altul în 1665, prin conectarea unei artere la o vena prin intermediul unui tub de argint. La  15 iunie 1667, medicul francez Jean-Baptiste Denys a realizat prima transfuzie de sânge atestată documentar, administrând unui băiat de 15 ani sânge de la un miel. Experimentele lui  Denys cu transfuzii  cu  sânge de animale la oameni, au  provocat o controverse aprinse  în Franţa  şi în 1670 procedura a fost interzisa după alte trei încercări  care s-au soldat cu două decese. In 1818 James Blundell, un medic de la Spitalul Guy’s din Londra, a reînviat practica transfuziei  folosind o seringă pentru injectarea de sânge de la donatori uman. La început Blundell a aplicat procedeul transfuziei  doar in cazuri fără speranţă, dar în 1829 el a folosit transfuzii de sânge cu succes pentru a trata o femeie cu hemoragie postpartum.  Blundell a   îmbunătăţit aparatura  pentru efectuarea de transfuzii,  tehnica  aceasta fiind  utilizata  în timpul războiul franco-prusac (1870-1871). Dupa ce in 1902 Karl Landsteine  a descoperit cele patru grupe sanguine, practica transfuziilor de sange a devenit obisnuita si nepericuloasa.

·         1754: Václav Prokop Divis (n.26 martie 1698 – d.25 decembrie 1765), preot, teolog şi naturalist ceh, a inventat  independent de invenţia americanului Benjamin Franklin, paratrăsnetul. Ca medic, este unul dintre promotorii electroterapiei.

·         1839: Charles Goodyear (1800-1860), inventator, a descoperit vulcanizarea cauciucului, procedeu prin care acesta devine insensibil la variaţiile de temperatură. Charles Goodyear (n. 29 decembrie 1800 – d. 1 iulie 1860) a fost un inventator american, cunoscut pentru faptul că în 1839 a descoperit un procedeu de vulcanizare a cauciucului. Ulterior, a perfecționat acest procedeu și l-a patentat la data de 15 iunie 1844. A lucrat încă din tinerețe în fabrica tatălui său, unde se produceau unelte agricole și accesorii metalice. A încercat să conducă o afacere proprie, dar a eșuat. A descoperit întâmplător că, dacă este tratat cu sulf și tratat termic, cauciucul nu mai este rigid la temperaturi joase, că își menține elasticitatea și astfel devine posibilă utilizarea acestui material la nivel industrial. A numit acest procedeu vulcanizare

·         1848: A fost sfințit drapelul național tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie de către Guvernul revoluționar de la București; drapelul avea culorile albastru, galben, roșu și avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăție"

·         1848: A doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat, a hotărât: înființarea unei armate populare române în frunte cu Eftimie Murgu, introducerea limbii române, recunoașterea naționalității române etc. Eftimie Murgu (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, comitatul Caraș-Severin – d. 30 aprilie 1870, Budapesta) a fost un jurist și profesor de filosofie român, om politic, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 (Dieta de la Debrețin), apoi avocat în Budapesta. Marea Adunare Națională de la Lugoj din 15 iunie 1848, al cărei președinte a fost propus, a cerut, printre altele, următoarele: - înființarea unei armate populare române prin înarmarea poporului,
- organizarea Banatului ca un căpitanat general al Banatului,
- numirea lui Eftimie Murgu căpitan general al Banatului,
- recunoașterea limbii române ca limbă oficială în tot Banatul,
- independența Bisericii Române din Banat. În anul următor revoluției, Eftimie Murgu votează detronarea habsburgilor (la 13 aprilie) cît și noua lege a naționalităților care cuprindea obținerea unor drepturi minimale pentru români, precum și reorganizarea unei legiuni române (28 iulie). Pentru curajul avut de a vota împotriva habsburgilor este arestat la 22 august și condamnat la moarte pentru „înaltă trădare față de monarhia habsburgică„. Pedeapsa i se comută la patru ani de închisoare pe care-i va executa în închisoarea din Iosefstadt din Boemia. Dupa ce iese din închisoare mai candidează o dată pentru funcția de deputat în Dietă și în 1861 este ales deputat de circumscripția electorală din Moravița, iar în 1865 scrie ultima lucrare intitulată „Despre memorandumul Congresului Sîrbesc„; activitatea fiindu-i îngrădită de faptul că închisorile l-au slăbit foarte mult. Ca atare, în 12 mai 1870 trece în cele veșnice acest „om fantastic cu caracter de bronz” pe care l-a dat Banatul.

·         1848:  Marea Adunare de pe Câmpia Filaretului, numită apoi Câmpia Libertății, în timpul careia s-a depus juramântul pe Constituție și s-a aprobat constituirea Guvernului provizoriu

·         1875: S-a înființat, la București, Societatea de Geografie

·         1907 - S-au deschis lucrările celei de-a doua Conferinţe a Păcii, la care au participat reprezentanţii a 44 de state din Europa, Asia şi America; a fost încheiată o nouă Convenţie privind reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale, document semnat şi de România.

·         1919: Pilotii britanici John Alcock si Arthur Brown au incheiat primul zbor fara intrerupere pe deasupra Atlanticului. 

·         1920: Se incheie un nou tratat de frontieră între Germania şi Danemarca in urma caruia nordul landului Schleswig(cunoscut si ca Iutlanda de sud) trece la Danemarca, dupa ce populatia regiunii s-a pronuntat prin referendum. Sudul Schleswigului a ramas parte a Germaniei federale, constituind astazi landul Schleswig-Holstein.

·         1940: Al doilea război mondial: a fost fondat lagărului de exterminare de la Auschwitz, destinat inițial oamenilor politici din Polonia

·         1969:  Și-a început mandatul prezidențial Georges Pompidou, succesorul generalului Charles de Gaulle la președinția Franței. Georges Jean Raymond Pompidou (n. 5 iulie 1911 la Montboudif, Cantal, d. 2 aprilie 1974 la Paris) a fost un om politic francez. După Charles de Gaulle, el va deveni președintele celei de a cincea Republici Franceze pe perioada de la 20 iunie 1969 până la moarte sa (2 aprilie 1974).

·         1970: Începe vizita oficială de două zile a lui Nicolae Ceaușescu în Franța la invitația președintelui Georges Pompidou. La sfârșitul interviului acordat televiziunii de stat – ORTF (Office de radiodiffusion-télévision française), Ceaușescu s-a lăudat gazetarilor că instaurase un regim al echității sociale în toate domeniile, România fiind superioară chiar Franței.

·         1970: Dirijorul si compozitorul roman Mihai Brediceanu a brevetat in SUA inventia sa numita polimetronom destinat sa coordoneze pe cale auditiva si vizuala pulsatiile unei muzici, conceputa de compozitori, in politempie structurala.

·         1977: A fost inaugurat, la Paris, atelierul lui Constantin Brancusi, reconstituit pe esplanada Beaubourg, intr-o constructie izolata de cladirea Muzeului de Arta Moderna. Spatiul cuprinde 148 de sculpturi si incearca sa redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin. Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

·         1978: Regele Hussein al Iordaniei se casatoreste cu americanca Lisa Halaby, care  va lua  numele de Regina Noor.

·         1985: A avut loc, la Ploieşti, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de către autorităţile comuniste; înfiinţat la 17 septembrie 1973 şi condus vreme de 12 ani de poetul Adrian Păunescu, cenaclul a reprezentat un moment special în anii întunecaţi ai comunismului; Vasile Şeicaru, Alexandru Andrieş, George Nicolescu, Mircea Rusu sunt doat câţiva dintre artiştii români care şi-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra.  

·         1990: Printr-o decizie a Consiliului Militar Superior al M.Ap.N. a fost desfiintata organizatia CADA. In declaratia care a insotit decizia se preciza ca rolul Comitetului de Actiune pentru Deamocratizarea Armatei (CADA) a fost unul de destabilizare a armatei, acest organism facand jocul unor forte politice ostile. De mentionat ca Armata Romaniei avea la acea data in conducerea ei fosti generali (inclusiv gen.Militaru) spioni sovietici,demascati inca din vremea lui Ceausescu si reactivati de noua conducere „democratica” a tarii aflata sub conducerea d-lui (tovarasului) Iliescu Ion, el insusi suspectat de relatii cu „serviciile”sovietice.

·         1992: Au fost stabilite relații diplomatice între România și Republica Kârgâzstan

·         1994: Israelul şi Vaticanul stabilesc relaţii diplomatice.

·         1997: Sergiu Cunescu a fost reales, in cadrul lucrarilor celui de-al XX-lea Congres al acestei formatiuni politice,in functia de presedinte al Partidului Social Democrat Roman.

·         2002: Lansarea postului de televiziune MTV România; invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost cunoscutul interpret de muzică latino Enrique Iglesis

·         2004: Ivan Gasparovic a fost învestit oficial în funcția de președinte al republicii Slovacia

·         2004: Vaticanul a dat publicitatii un amplu dosar despre Inchizitie si torturile sale.

·         2005: Casa Bloomsbury (Londra) scoate la licitație prima ediție a romanului autobiografic „Mein Kampf", semnat de Adolf Hitler. Mein Kampf (în română Lupta mea) este o carte scrisă de Adolf Hitler în două volume:
- Eine Abrechnung (O socoteală), publicată la 18 iulie 1925
- Die nationalsozialistische Bewegung (Mișcarea național-socialistă), publicată în 1926.
Volumul Eine Abrechnung este alcătuit din 12, iar Die nationalsozialistische Bewegung din 15 capitole. Hitler a conceput cartea între 1923-24, când a fost deținut în închisoarea din Landsberg am Lech în Bavaria. Cartea a fost dactilografiată în închisoare de complicele său, Rudolf Hess. Mein Kampf este o operă autobiografică, dar și o platformă program a nazismului, mai ales al doilea volum. Hitler descrie aici unele „soluții” la „problema evreiască”. Pentru naziștii și neonaziștii din al Doilea Război Mondial, Mein Kampf a reprezentat și încă mai reprezintă și azi bazele național-socialismului. Multă vreme s-a crezut că Mein Kampf este singura carte scrisă de Hitler. Gerhard Weinberg, un istoric american, evreu născut la Hanovra și emigrat de copil din Germania nazistă în SUA, a descoperit în arhive, în 1958, și a făcut public un document de 324 pagini dactilografiate, dictat de Hitler în 1928, în care acesta își expunea viziunea asupra politicii externe. Weinberg este de părere că acest text va permite o mai bună înțelegere a cărții Mein Kampf și va ajuta la prevenirea nedreptăților în viitor.

·         2005: Compania Microsoft începe comercializarea pentru producătorii de computere a sistemului de operare Windows fără Media Player, conform exigențelor Comisiei Europene

·         2005: Se încheie reuniunea Comisiei mixte Camerun-Nigeria pentru rezolvarea diferendului frontalier privind Peninsula Bakassi (Yaounde, Camerun, 10-15)

·         2007  - Vioara Stradivarius Elder, predată Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC) de către familia Voicu, a fost clasată în categoria "tezaur" a patrimoniului cultural naţional, prin decizia Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor

·         2008  - Candidatul independent Sorin Oprescu a câştigat alegerile pentru Primăria Bucureştiului, fiind primul primar independent din istoria recentă.

Nașteri

·         1330: S-a nascut Edward de Woodstock (“Prinţul Negru”), fiul regelui Eduard al III al Angliei şi tatăl regelui Richard II-lea al Angliei (d. 1376).

·         1397: Paolo Uccello, pictor italian (d. 1475)

·         1594: Nicolas Paussin, pictor și desenator francez (d. 1665)

·         1779: S-a nascut Gheorghe Lazar, pedagog si iluminist; intemeietorul primei institutii de invatmant superior din Tara Romaneasca.

·         1789: S-a nascut in statul american Maryland, Josiah Henson un sclav negru care a fugit in Canada unde a fondat un asezamant care adapostea sclavii americani fugiti si o scoala de meserii pentru acestia.  A servit de model scriitoarei americane Harriet Beecher Stowe pentru personajul principal  din romanul sau  Coliba unchiului Tom.

·         1839: Sofia Cocea, publicistă, poetă, traducătoare româncă (d. 1861)

·         1841: Dimitrie Grecescu, etnobotanist român (d. 1910)

·         1843 - S-a născut compozitorul norvegian Edward Grieg. Este cel mai de seamă muzician din şcoala naţională norvegiană şi unul din reprezentanţii de frunte ai muzicii romantice europene. (m. 4 sep 1907)

·         1862: Evghenii Kolbasev, inventator rus

·         1886: Alexandru Nicolae Donici, antropolog, etnograf, scriitor și publicist român

·         1893 - S-a născut Ion Marin Sadoveanu, romancier, dramaturg, poet şi eseist, care-şi datorează consacrarea ca scriitor îndeosebi romanului "Sfârşit de veac în Bucureşti" (m. 2 februarie 1964).  A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris. Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958.

·         1898 - S-a născut poetul şi dramaturgul spaniol Federico Garcia Lorca, ucis de franchi la începutul războiului civil pentru activitatea sa antifascistă (“Cântece tigăneşti”, “Casa Bernardei Alba”) (m.19.08.1936).

·         1900: Paul Mares, trompetist american (d. 1949)

·         1903 - S-a născut Victor Brauner, pictor suprarealist. Stabilit din 1938 în Franţa (m.12.03.1966).

·         1903: Iosif Fekete, sculptor român (d. 1979)

·         1909: Virgil Teodorescu, poet și eseist român (d. 1987)

·         1911: Eliza Petrăchescu, actriță româncă de teatru și film (d. 1977)

·         1911: Viorel Huși, pictor român (d. 1972)

·         1911 - S-a născut scriitorul Ferenc Laszlo.

·         1914: Saul Steinberg, caricaturist român

·         1919: Alberto Sordi, actor și regizor italian de film (d. 2003)

·         1921: Errol Garner, cântăreț și compozitor de jazz (d. 1977)

·         1926: Savel Stiopul, regizor român de film (d. 2007)

·         1931: Octavian Vișan, pictor român (d. 2003)

·         1934: Matei Călinescu, critic și teoretician literar român, poet stabilit în Statele Unite ale Americii (1973) (d. 2009).   Matei Călinescu (d. 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana, SUA), a fost profesor de literatură comparată la Indiana University din Bloomington. A fost declarat profesor emerit al acestei universități, unde a condus și un centru de Studii Românești, singurul din Statele Unite și a primit foarte mulți doctoranzi din țara natală, care au devenit ulterior profesori la mai multe catedre de Literatură Comparată din Statele Unite ale Americii.

·         1934: Silvia Cinca, prozatoare și publicistă româncă

·         1937 - S-a născut Waylon Jennings, cântăreţ, basist şi compozitor country american.

·         1941: Dan Culcer, critic literar român stabilit în Franța

·         1941 - S-a născut Harry Nilsson, cântăreţ şi compozitor american.

·         1943: Johnny Hallyday, cântăreț și actor francez

·         1946 - S-a născut Demis Roussos, cântăreţ grec (Aphrodite's Child).

·         1947: Mihail Sirețeanu, politician român

·         1949 - S-a născut Russel Hitchcock, cântăreţ australian (Air Supply).

·         1949 - S-a născut Michael Lutz, basist american (Brownsville Station).

·         1950 - S-a născut Noddy Holder, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Slade).

·         1951 - S-a născut Steve Walsh, vocalist, pianist şi compozitor american (White Clover, Kansas).

·         1953 - S-a născut Richie Puente, percuţionist şi clarinetist american (Foxy, Mink DeVille, Peter Frampton).

·         1954 - S-a născut Terri Gibbs, cântăreaţă şi pianistă country americană.

·         1956: Veaceslav Untilă, politician din Republica Moldova

·         1957 - S-a născut Brett Gillis, vocalist şi chitarist american (Rubicon, Stereo, Night Ranger).

·         1958 - S-a născut Neil Arthur, clăpar, vocalist şi compozitor britanic (Blancmange).

·         1959: Alexandru Darie, regizor român

·         1969: Ice Cube, rapper, actor american

·         1973: Tore André Flo, fotbalist norvegian

Decese

·         991: A murit imparateasa Theophano,  sotia bizantina a  imparatului Sfantului Imperiu Romano-German,  Otto al II-lea (n. 960).  A fost nepoata împăratului bizantin Ioan Tzimiskes.

·         1246: A decedat fara mostenitori, Frederic al II- lea  al Austriei (n.25 aprilie 1211), supranumit „Artagosul”. A fost ultimul duce al Austriei si Styriei din Casa de Babenberg ( 1230-1246) si a murit ucis  în bătălia de la râul Leitha, fără să lase moștenitori de sex masculin.

·         1341: A decedat imparatul bizantin Andronikos III-lea Paleologul, fiul imparatului Mihail al IX-lea Paleologul; (n.25 martie 1297). A domnit din 1328, pana la moartea sa. Andronikos, a esuat in incercarile sale  de a stopa turcii otomani în Bitinia și a fost înfrânt la Rusokastro de bulgari. Moartea sa timpurie a lăsat un vid de putere care a dus la dezastruos războiul civil de sapte ani între sustinatorii împărătesei văduve, Anna de Savoia, și cei ai prietenului său cel mai apropiat și susținător, John VI Kantakouzenos.

·         1381:  A murit conducatorul rascoalei taranilor englezi,  Wat Tyler (n. 1341).  Pe 15 iunie, regele Richard al II-lea și Wat Tyler se întâlnesc  la Smithfield. Provocat de oamenii regelui, Tyler scoate sabia și aceștia îl ucid. Regele îi face pe răsculați să creadă că liderul lor  a încercat să îl asasineze. Mai mult, îi convinge pe insurgenți să se retragă, promițând că le va îndeplini revendicările. Mii de țărani  au fost executați drept represalii.

·         1383: A murit imparatul bizantin  Ioan al VI-lea Cantacuzin  (n.1292).

·         1467: Filip cel Bun, Duce de Burgundia (n. 1396)

·         1849: James Knox Polk, al 11-lea președinte al SUA (n. 1795)

·         1889: Mihai Eminescu, poet roman. Luceafărul literaturii române, Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850. A dus o activitate literară fară egal şi a lăsat în patrimoniul literaturii române o comoară inedită, opera sa devenind cartea de căpătîi al fiecaruia dintre noi. Moartea geniului a venit prea crud si prea devreme, la varsta de doar 39 ani. S-a stins din viata marele poet la 15 iunie 1889. În jurul mortii lui Eminescu s-au scris multe dar s-au speculat şi mai multe. Biografii eminescieni au omis sau considerat fanteziste unele dintre relatarile legate de dispariţia fizică a marelui poet. Cunoscutul eminescolog prof. Nae Georgescu vorbeste în "Dosarul morţii lui Eminescu" despre existenţa unui martor ocular, care, la multi ani de la moartea poetului, a povestit ca i-a stat alături în ultimele sale clipe de viaţă. Că era lîngă Eminescu în momentul în care poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap, pe la spate, lovitură de la care i s-a tras sfîrşitul. Marturiile lui au fost consemnate în Universul, la 28 iunie 1926. Acest martor era Dumitru Cosmănescu, "nea Dumitrache", intr-o vreme fost coafor al Regelui. Omul îşi avea prăvălie sub vechiul Jockey-Club, şi "îl servea" adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni. "Cînd s-a întîmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros", a susţinut frizerul. Soarta a făcut ca frizerul Dumitrache sa fie în ziua aceea, în ora aceea, chiar în minutul acela alaturi de Mihai Eminescu. "Venisem la Şuţu, cam pe la 3 dupa amiază", a povestit nea Dumitrache. "Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: "Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbam şi să te învăţ să cînţi Deşteaptă-te, Române!" Eu, care ştiam ca nu e bine sa-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădina, unde se vede ca-l trăgea soarta. Şi a început să cînte Desteaptă-te, Române, şi eu după el. Cînta frumos, avea voce", a relatat fostul frizer. "Cum mergeam amandoi, unul langa altul," si-a continuat omul, povestea, " vine odată pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mînă. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărîmat şi cu sîngele siruindu-i pe haine, spunîndu-mi: "Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc. Ăsta m-a omorît!"L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna şi, cînd am tras mîna, îmi era plina de sînge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic. Dar după o jumatate de oră, bietul Eminescu murise !", a marturisit Dumitru Cosmescu. Această variantă a morţii dramatice a lui Mihai Eminescu nu apare în nici una dintre biografiile cunoscute ale poetului scrise de G. Calinescuă, George Munteanu, Muraraşu sau Petru Vintilă. Iata cum prezinta G.Calinescu incidentul, în 1932, în prima editie a "Vietii lui Mihai Eminescu": "..Petre Poenaru, care, jucînduse ca din întîmplare cu praştia, îl izbi în frunte (pe M. Eminescu, n.n) cu o pietricică. Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma asa-zisului atentat, care îi pricinuise o simplă zgîrietură". Scipione Badescu, redactor al Curierului de Botosani a relatat (exagerand vulgar, dupa parerea profesorului Nae Georgescu) cateva aspecte ale suferintei lui Eminescu din ultimele zile ale vietii, relatari citate inclusiv de George Calinescu: "De 7 nopti, de cand stau langa nenorocitul, numai astazi a putut fi scos din camasa de forta, avand niste furii ce seamana mai mult a turbat decat a alienat. Indata ce-l dezleaga, rupe tot cu-o putere de fiara si striga de produce un ecou ingrozitor in spital, unde se afla 80 de alienati, afara de femei, dar nici unul in starea grozava a lui. Capul ii este spart si umflat; nu pot insa afla de la nimeni cine-a comis aceasta cruzime contra lui"

·         1893: Ferenc Erkel, compozitor, pianist, dirijor și pedagog maghiar

·         1900: Mihail Blumenfeld, medic român din Republica Moldova

·         1929 - A încetat din viaţă matematicianul Traian Lalescu, savant cu reputate contribuţii în domeniile matematicii pure şi aplicate, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.

·         1938: Ernst Ludwig Kirchner, pictor german (n. 1880)

·         1939: Nicolae Matei Condiescu, prozator, general român (n. 1880)

·         1940: Alexandru Plămădeală, sculptor român din Republica Moldova (n. 1888)

·         1971: Aron Cocerghinschi, medic român din Republica Moldova

·         1971: Wendell Stanley, biochimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1904)

·         1974: Cristian Vasile, cântăreț român din perioada interbelică (n. 1908)

·         1981: Benedict Corlaciu, poet, prozator și traducător român, stabilit în Franța (n. 1924)

·         1996: A murit cantareata americana de jazz, Ella Fitzgerald; (n. 25 aprilie 1920).

·         2002: A decedat Choi Hong Hi, fondatorul sud-corean al scolii de arte martiale Taekwondo (b. 1918).

·         2012: Rune Gustafsson, chitarist suedez (n. 1933)

·         2013: Kenneth Geddes Wilson, fizician american, laureat Nobel (n. 1936).

·         2015: Janna Friske, cântăreață, actriță și prezentatoare TV din Rusia (n. 1974)

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf. Prooroc Amos; Sf. Isihie; Fericiții Ieronim și Augustin

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Iolanda, călugăriță

·         Danemarca: Ziua steagului/Ziua Valdemar (1219)

·         Idaho: Ziua Pionierului (1910)

·         Oregon: Ziua tratatului (1846)

RELIGIE ORTODOXĂ 15 Iunie

Sf Proroc Amos; Sf Mc Isihie; Fericiții Augustin și Ieronim

Sfantul Prooroc Amos

Sfantul Prooroc Amos s-a nascut in cetatea Tecui, care era asezata in pamantul Iudeei, nu departe de Betleem. El era de neam prost si sarac, petrecandu-si zilele la pastoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu priveste spre cei bogati si slaviti, ci spre cei smeriti si saraci, l-achemat pe el de la turmele oilor la proorocie, ca si pe Moise si pe David, si i-a poruncit sa mearga din pamantul Iudeei in pamantul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele proorocesti, sa indemne popoarele la pocainta, de vreme ce se abatusera la inchinarea de idoli; pentru ca din zilele lui Ieroboam, imparatul lui Israel - care dupa moartea lui Solomon s-a rupt de sub stapanirea imparatului Iudeei, fiul lui Solomon, ce imparatea in Ierusalim, si si-a facut o alta imparatie peste zece semintii ale lui Israel -, dintr-acele zile, popoarele israelite au cazut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu si se inchinau idolilor.

Deci, acel imparat, vrand ca sa intareasca pe israeliteni sub stapanirea sa, se temea ca nu cumva, mergand supusii sai in Ierusalim la praznice spre inchinaciune, sa se lipeasca iarasi de biserica Ierusalimului, sa se rupa de el si sa-l ucida. De aceea, a facut doua juninci cioplite in aur, pentru ca stia obiceiul poporului sau, ca era lesne de plecat la inchinarea de idoli, ca si stramosii lui, cand au trecut Marea Rosie din pustia Egiptului si au turnat un vitel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele doua juninci turnandu-le Ieroboam, una a pus-o in Dan, iar cealalta in Betel, cetati ale stapanirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducandu-se la Ierusalim, sa se inchine cu jertfe junincilor de aur si sa le praznuiasca pe acelea cu dantuire; pentru ca acel ticalos imparat zicea catre popor: "Iata zeii tai, Israele, cei care te-au scos din Egipt". Si asa a indaratnicit Ieroboam pe Israel.

Deci, din acea vreme, desi Dumnezeu trimitea pe sfintii Sai prooroci la israeliteni, ca sa le arate ratacirea lor si sa-i povatuiasca la calea cea dreapta, insa putini dintre ei se indreptau si se intorceau la adevaratul Dumnezeu, iar altii se inchinau si Dumnezeului celui adevarat si idolilor, adica junincilor de aur. Deci, intre alti prooroci, Dumnezeu a trimis la ei si pe acest rob al Sau, pe Sfantul Prooroc Amos, cu infricosate ingroziri. Acest prooroc al lui Dumnezeu era simplu si neiscusit la vorba, dar nu si la intelegere; pentru ca acelasi Duh Sfant, care lucra in toti proorocii, lucra si intr-insul si graia prin gura lui. Iar inceputul proorocirii lui a fost pe vremea imparatului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, si in vremea imparatului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria - nu acel imparat, care rupandu-se de la sceptrul Iudeei, a facut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai in urma cu anii, care, asemenea celui dintai Ieroboam, a fost inchinator de idoli si slujitor al junincilor de aur.

Deci Proorocul Amos a inceput a prooroci in vremea acelor imparati, cu doi ani mai inainte de cutremurul cel infricosat ce avea sa fie in Palestina. Iar cutremurul cel mare, dupa adeverirea scriitorilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, imparatul Iudeei, care s-a numit si Azarie, mandrindu-se, a indraznit a tamaia cu cadelnita in altar, in Sfanta Sfintelor, dupa randuiala preoteasca. Iar preotii oprindu-l, il ingrozeau cu moarte si indata, chiar in ceasul acela, s-a cutremurat pamantul cu cutremur mare in Ierusalim si in toata Palestina si au cazut nu numai ziduri multe, ci si unii munti s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din varf si prin acea deschizatura a venit raza soarelui pe fata imparatului si s-a umplut fruntea lui de lepra, dupa care s-a facut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit intinaciunea facuta altarului Sau si necinstea adusa preotilor Lui.

Si a proorocit Sfantul Amos, ingrozindu-i cu infricosatele pedepse ale lui Dumnezeu, ce aveau sa vina nu numai asupra lui Israel, ci si asupra partilor celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului si a Idumeii, asupra amonitenilor si asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg in cartea lui. Dar mai ales a proorocit asupra israelitenilor, caci, dupa ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au departat de la El; pentru ca Dumnezeu nu atat se manie si se razbuna pentru pacatele paganilor, care nu-L stiu pe El, pe cat pentru pacatele poporului care L-a cunoscut pe El si s-a indulcit de facerile Lui de bine. Caci ce fel de faceri de bine n-a facut Dumnezeu neamului celui nemultumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-ahranit cu mana in pustie cand flamanzea, i-a izvorat apa din piatra cand inseta, a izgonit neamurile dinaintea lui si l-adus in pamantul fagaduintei, unde curge lapte si miere. insa ei, facand praznuiri idolilor de aur turnati in chip de juninci, strigau cu dantuire: "Iata zeii tai, Israele".

Niste praznice ca acestea urate de Dumnezeu, se savarseau mai ales in cetatea Betel, la un munte inalt, unde era o juninca de aur. Deci, acolo mai ales mergand Sfantul Amos, striga poporului cu glas mare rugandu-l, indemnandu-l si infricosandu-l cu pedepsele cele cumplite, care din mania lui Dumnezeu vin asupra lui, sa inceteze de la o praznuire ca aceea; dar foarte putini il ascultau. Atunci era in Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, vazand pe proorocul lui Dumnezeu ca huleste pe idolul lor - juninca cea de aur -, ca scuipa jertfele lor si departeaza poporul de la spurcata lor praznuire, spunandu-le inca si ingrozirile si pedepsele cele viitoare asupra celor ce nu se pocaiau, clevetea pe Amos lui Ierobo-am, imparatul lui Israel, zicand: "Amos face intaratari impotriva ta in mijlocul casei lui Israel. Pamantul nu poate sa sufere toate cuvintele lui; pentru ca tulbura si ridica poporul impotriva ta si inca prooroceste si rele pentru tine, zicand: "Ieroboam de sabie se va sfarsi, iar poporul lui Israel va fi robit si dus din pamantul sau"".

Astfel para slujitorul Amasie pe proorocul Amos, vrand sa porneasca pe imparat spre manie impotriva lui; dar imparatul nu lua in seama cuvintele aceluia, nici nu voia sa faca rau proorocului lui Dumnezeu, pe care il cinstea, desi el era inchinator de idoli. Si vazand slujitorul ca nu poate sa porneasca pe imparat impotriva proorocului lui Dumnezeu, a inceput a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru ca de multe ori, prinzandu-l, il batea cumplit si-1 gonea din Betel, ingrozindu-l sa nu vina la praznicul lor, nici sa intoarca pe popor de la jertfele si de la ospaturile lor. insa sfantul prooroc nu lua in seama ingrozirile si bataile ce-i veneau de la dansul, ci iarasi venea si proorocea cuvintele cele invatatoare si indemnatoare catre popor. Si iarasi era prins de acel slujitor si muncit cu batai.

Iar odata, vicleanul slujitor a zis cu rugaminte catre Amos: "Proorocule, du-te de aici si mergi in patria ta, in pamantul Iudeei. Acolo sa vietuiesti si sa proorocesti, iar in Betel sa nu te mai intorci, deoarece este sfintire a imparatului si casa imparatiei lui". Proorocul Amos a raspuns, zicand: "Eu n-am fost prooroc, nici nu sunt fiu de prooroc, ci am fost pastor al dobitoacelor; si fiind sarac, ma hraneam cu poame din pustie pana m-a luat Domnul de la oi si mi-a zis: "Mergi si prooroceste la poporul meu Israel". Iar tu imi zici sa nu proorocesc in Israel, nici sa supar casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: "Cand vor veni asirienii in pamantul lui Israel si-1 vor robi, atunci vor pustii cetatile lui si le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostasii asirienilor cei fara de rusine vor spurca cu desfranare pe femeia ta inaintea ochilor tai, deoarece si tu ai facut pe Israel sa rataceasca inaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvazatori si ai invatat popoarele acestea sa faca lucruri necurate, in intinata capiste a junincei celei de aur. Iar fiii si fiicele tale de sabie vor cadea si tu in pamant necurat te vei sfarsi, iar poporul lui Israel va fi dus in robie din pamantul sau"".

Cu niste cuvinte proorocesti ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre manie, a fost batut Sfantul Amos fara crutare; iar la sfarsit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de manie si iutime, l-alovit pe el foarte tare peste sprancene, ranindu-l de moarte. insa n-a murit indata, ci a fost dus abia viu la pamantul sau si la patria sa, in cetatea Tecui, unde, din ranile cele dureroase, si-a dat sufletul sau dupa cateva zile si a fost ingropat cu parintii sai. Iar ce fel au fost proorociile lui, cel ce va voi, sa citeasca cartea proorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel ce l-ainteleptit pe el Il slavim, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nota. Sa se stie ca altul a fost Amos, tatal lui Isaia, si altul proorocul acesta. Amos, tatal lui Isaia, a fost din semintia imparatilor Iudeei; el s-a nascut si a petrecut in Ierusalim. Iar acest prooroc a fost de neam de jos si nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuinta pastorilor. Pentru ca acolo pasunile erau bune, si multi ierusalimeni bogati isi tineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatal lui Isaia, nu era din numarul proorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu si nu a murit de moarte muceniceasca.

Iar acest Sfant Amos, pentru darul lui cel proorocesc, a fost numarat cu proorocii, a fost trimis in Israel si a murit muceniceste. Deci macar ca altii scriu altfel despre aceasta, insa nu este fara de greseala istoria lor.

Sfântul Mucenic Isihie

 A fost ostaș creștin și făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staționată în orașul Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraților Dioclețian (285-305) și Maximian Galeriu . Acest Sfânt mucenic a pătimit împreună cu alți cinci sfinți mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian și Iuliu veteranul. Sfinții Pasicrat și Valentin au primit moarte martirică la 24 aprilie, iar Sfântului Iuliu veteranul la 27 mai. În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-și aducă aminte de el când va sosi în fața Domnului, căci curând va urma și el aceeași soartă. Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat pe acest curajos ostaș al lui Hristos, amintindu-i de făgăduințele făcute de către Domnul către cei ce vor răbda până la sfârșit. Sfântul Isihie a primit cununa muceniciei la 15 iunie.

Fericitii Ieronim si Augustin

 Fericitul Ieronim s-a nascut in oraselul Stridon, aproape de Acvileia, in anul 347. Primele invataturi le-a primit in casa parintilor. Apoi, mergand la Roma, a invatat greaca si latina, arta vorbirii si filosofia. A primit botezul la varsta de 20 de ani, din mainile papei Liberios. La Treveri, in Galia, a descoperit viata manastireasca. La Roma a intrat intr-o obste de prieteni, unde a inceput invatatura Scripturii si a cunoscut catacombele romane. In urma unei neintelegeri cu ai sai si scarbit de desertaciunile Romei, a facut prima calatorie in Rasarit, cercetand manastirile din Grecia, Tracia, Asia Mica, Cilicia, si s-a stabilit in Antiohia. S-a retras apoi in pustia Calsis, din Siria, unde a trait o perioada de patru ani de nevointe ascetice, luptand impotriva patimilor. In aceasta perioada a invatat limba ebraica. Revenind in Antiohia, a primit darul preotiei, apoi a facut o calatorie la Constantinopol, atras de faima cuvantarilor Sfantului Grigorie de Nazianz si a stat acolo doi ani, ascultandu-i cuvintele.

Il gasim, apoi, din nou la Roma, unde viata lui a luat un drum statornic. Papa Damasus l-aluat ca diac al sau, cu ascultarea de a revedea textul Bibliei in limba latina, numita, mai tarziu, Vulgata. Murind papa Damasus, fericitul Ieronim s-a retras, din nou, in Palestina si s-a stabilit la Betleem, unde a intemeiat trei manastiri. A inceput, atunci, o perioada de stradanii carturaresti, care a tinut 30 de ani. A alcatuit multe scrisori, indemnand pe credinciosi la o viata curata si pazirea poruncilor Domnului. Pe calugari i-a invatat arta copierii manuscriselor. Impovarat de batranete si de neincetate nevointe, Cuviosul Ieronim a murit la Betleem, in anul 420. Ne-au ramas de la el Vulgata, numeroase alte traduceri, omilii, comentarii la cartile Sfintei Scripturi, lucrari de istorie bisericeasca si scrisori de indrumare duhovniceasca.

Fericitul Ieronim ramane, pentru noi, icoana carturarului crestin. Praznuirea lui, in Biserica Ortodoxa, se face la 15 iunie, in fiecare an.

  

Fericitul Augustin s-a nascut la 13 noiembrie 354, in Tagaste, orasel din provincia africana Numidia. Tatal sau nu era crestin si s-a botezat numai pe patul de moarte, dar in schimb, mama sa, Monica, era o fierbinte credincioasa. Augustin a invatat mai intai in Tagaste, apoi in Madaura si Cartagina. Fiind foarte inzestrat, a deschis o scoala de retorica la Cartagina, ca dupa aceea sa mearga la Roma si Milano.

In tineretea lui a cunoscut si o viata de destrabalare si abateri de la dreapta credinta. La Milano a inceput sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Acolo a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie si a fost incantat de cuvantarile acestuia. Mama sa, Sfanta Monica, plangea necontenit, rugandu-se lui Dumnezeu pentru indreptarea lui. Ca s-o imbarbateze, Sfantul Ambrozie i-a spus: "Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate sa piara".

Acum Augustin a descoperit si randuiala monahilor, citind viata Sfantului Antonie, scrisa de Sfantul Atanasie, care l-amiscat si l-aadus la pocainta. Odata, aflandu-se in gradina unui prieten si plangand pentru viata sa, a auzit un glas de copil, care-l indemna: "Ia si citeste!" Deschizand Sfanta Scriptura, a citit urmatorul cuvant din Epistola catre romani (13, 12-14): Nu in ospete si in betii, nu in desfranari si fapte de rusine, nu in cearta si in pizma, ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup sa nu o faceti spre pofte. Acesta era raspunsul lui Dumnezeu, la cautarile lui Augustin. in Confesiunile sale, el multumeste lui Dumnezeu pentru acest raspuns, In anul 387, Augustin primeste botezul din mainile Sfantului Ambrozie, in noaptea de Pasti. Pe cand avea 32 de ani, Sfanta Monica moare si Augustin se retrage in Tagaste, vinde tot ce are si intemeiaza o manastire impreuna cu prietenii si ucenicii sai.

Dupa trei ani este sfintit preot la Hipon, de episcopul Valerius si incepe o ascultare grea, slujirea Bisericii. Peste cinci ani este ridicat in scaunul lui Valerius si devine, in cativa ani, capetenia episcopatului african. Scrierile lui Augustin dezvaluie masura fara pereche a darurilor sale. Ca o constiinta vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit sa apere dreapta credinta, impotriva tuturor ereziilor, care se ivisera in Biserica lui Dumnezeu, in timpul acela: maniheii, donatienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai insemnate sunt cartea Despre Trinitate, la care a lucrat 14 ani, si cartea Despre cetatea lui Dumnezeu. Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea Retractarilor sale, o recunoastere a propriilor greseli, iar lucrarea lui cea mai citita este Confesiunile.

Fericitul Augustin ramane dascalul fara asemanare al intregului Occident crestin. A murit la 28 august 430. Mormantul sau se afla in biserica Sfantul Petru din Pavia. in Biserica Ortodoxa este praznuit la 15 iunie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 15 Iunie

A.  PLĂCINTE

Plăcintă cu mere

·       1 kg mere de plăcintă

·       200 g zahăr

·       2 linguriţe scorţişoară

·       1 lămâie (coaja rasă)

·       1 plic zahăr vanilat

·       ½ plic praf de copt

·       1 lingură oţet

·       4 linguri ulei

·       Sare

·       4 linguri apă minerală gazoasă

·       4 pahare făină

·       100 g zahăr pudră

Se spală, se curăţă, se rad şi se călesc merele împreună cu zahărul.

        Se adaugă scorţişoara şi zahărul vanilat şi se lasă la răcit.

        Se face o foaie astfel: se pune făina într-un castron mare, se face o gaură în făină în care se toarnă praful de copt stins cu oţet; se toarnă uleiul câte puţin, alternativ cu apa minerală şi se amestecă, se pune sarea şi coaja de lămâie rasă, se amestecă până se obţine o cocă bună de întins. Se bate bine între palme cam 10 minute şi apoi se lasă să se odihnească ½ ore la rece. Se împarte foaia în 2 părţi: se întinde şi se pune într-o tavă unsă şi tapetată cu făină. Se pune compoziţia de mere şi apoi foaia a doua.

        Se dă la cuptor la foc potrivit până se rumeneşte.

        Se scoate din cuptor şi se taie când este rece.

        Se presară cu zahăr pudră şi se pune pe platou.

B.  SALATE

Salată cu măsline

Ingrediente: 100 g măsline, 1 ceapă, 1 ardei roşu, 1 ardei verde, 2 roşii, ulei, oţet, zahăr, usturoi verde, sare, piper.

Mod de preparare:

Ceapa se taie cubuleţe foarte fine, la fel ardeii şi roşia. Într-un vas se amestecă legumele cu măslinele, se adaugă ulei, oţet, sare, piper, zahăr şi se lasă la frigider 10-15 minute. Se serveşte pre sărată cu usturoi verde tocat.

C.  SOSURI

Sos pentru salată

6 linguri untdelemn fin (masline sau floarea-soarelui), 5 linguri otet alb sau otet de mere, 1 lingurita de zahar, sare, piper macinat, 1 lingurita de ardei iute tocat marunt, verdeata tocata (patrunjel sau marar).

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de chimen

·       zarzavat obişnuit pentru supă

·       1 lingură chimen

·       1 lingură făină

·       5 linguri ulei

·       Crutoane

Se pune la fiert zarzavatul împreună cu chimenul.

        Când zarzavaturile sunt fierte, se prăjeşte făina în ulei, se stinge cu 2 ceşti de zeamă din supă strecurată şi se adaugă în oala cu supă.

        Se potriveşte de sare, se adaugă crutoanele şi verdeaţa.

E.  MÂNCĂRURI

Sărmăluţe în frunze de ştevie

·       20 frunze de ştevie

·       1 ceaşcă orez

·       2 cepe tăiate mărunt

·       ½ ceaşcă ulei

·       1 lingură de bulion

·       1 legătură mărar tocat fin

·       Sare

·       Piper

·       Cimbru

·       2 ceşti borş

Se căleşte ceapa în ulei, se adaugă orezul bine spălat, se căleşte 2 – 3 minute, după care se stinge cu 2 ceşti de apă clocotită.

        Se lasă pe foc până înghite toată apa, se adaugă sarea, condimentele, bulionul şi mărarul.

        Se lasă să se răcească.

        Între timp se pregătesc frunzele de ştevie care se spală fiecare în parte şi apoi se opăresc cu apă fiartă în care s-a adăugat puţin oţet şi sare.

        Se împăturesc sarmalele şi se aşază într-o oală cu fundul gros.

        Pe fundul oalei se pun foi de ştevie sau un grătar; se acoperă cu câteva frunze întregi de ştevie, se adaugă borşul, încă ½ ceaşcă ulei şi se completează cu apă astfel încât să acopere toate sarmalele.

        Se lasă să fiarbă la foc potrivit la început, apoi la foc foarte mic.

        Se pot aşeza într-o tavă rotundă sau o cratiţă mare şi se scad la cuptor.

F.  DULCIURI

Chec simplu

• 3 ½ ceşti făină
• 1 linguriţă praf de copt
• 1 linguriţă bicarbonat
• 1 ¼ ceaşcă zahăr
• ¾ ceaşcă ulei
• Esenţă rom
• Esenţă vanilie
• 1 ½ ceaşcă suc de portocale
• ½ ceaşcă stafide
• ½ ceaşcă nucă pisată
• 1 linguriţă scorţişoară
• 1 lingură coajă de portocală rasă
Se bate bine uleiul cu zahărul şi se adaugă pe rând toate ingredientele.
Se toarnă aluatul obţinut în tava unsă şi tapetată cu făină.
Se coace la foc potrivit cam 50 minute.

ARTE 15 Iunie

MUZICĂ 15 Iunie

Edward Grieg

Paul Mares, trompetist american

Errol Garner, cântăreț și compozitor de jazz

Waylon Jennings, cântăreţ, basist şi compozitor country american

Waylon Jennings Greatest Hits |

Harry Nilsson, cântăreţ şi compozitor american

Johnny Hallyday

Demis Roussos, cântăreţ grec (Aphrodite's Child).

Russel Hitchcock, cântăreţ australian (Air Supply).

Russell Hitchcock: https://youtu.be/Hj5ZwkfHqqo?list=PLFeh3CI4oN_f7laRWWkQ-0RnecyIsTGWd.

Michael Lutz, basist american (Brownsville Station).

B R O W N S V I L L E.. S T A T I O N ( B E S T 4 T R A C K): 

Noddy Holder, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Slade).

Slade: 

Steve Walsh, vocalist, pianist şi compozitor american (White Clover, Kansas).

Kansas 

Richie Puente, percuţionist şi clarinetist american (Foxy, Mink DeVille, Peter Frampton).

Terri Gibbs, cântăreaţă şi pianistă country americană.

Brett Gillis, vocalist şi chitarist american (Rubicon, Stereo, Night Ranger).

Night Ranger 

Neil Arthur, clăpar, vocalist şi compozitor britanic (Blancmange).

Neil Arthur:

Cristian Vasile

CEA MAI BUNĂ MUZICĂ ROMÂNEASCĂ - CRISTIAN VASILE (HQ FULL ALUM):

Ella Fitzgerald

Rune Gustafsson, chitarist suedez

Janna Friske, cântăreață, actriță și prezentatoare TV

POEZIE 15 Iunie

Mihai Eminescu

CÂTEVA CUVINTE DESPRE MOARTEA POETULUI

Luceafărul literaturii române, Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850. A dus o activitate literară fară egal şi a lăsat în patrimoniul literaturii române o comoară inedită, opera sa devenind cartea de căpătîi al fiecaruia dintre noi.

Moartea geniului a venit prea devreme, la varsta de doar 39 ani.

În jurul mortii lui Eminescu s-au scris multe dar s-au speculat şi mai multe. Biografii eminescieni au omis sau considerat fanteziste unele dintre relatarile legate de dispariţia fizică a marelui poet. Cunoscutul eminescolog prof. Nae Georgescu vorbeste în “Dosarul morţii lui Eminescu” despre existenţa unui martor ocular, care, la multi ani de la moartea poetului, a povestit ca i-a stat alături în ultimele sale clipe de viaţă.

Că era lîngă Eminescu în momentul în care poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap, pe la spate, lovitură de la care i s-a tras sfîrşitul. Marturiile lui au fost consemnate în Universul, la 28 iunie 1926.

Acest martor era Dumitru Cosmănescu, “nea Dumitrache“, intr-o vreme fost coafor al Regelui. Omul îşi avea prăvălie sub vechiul Jockey-Club, şi “îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni.

“Cînd s-a întîmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros“, a susţinut frizerul.

Soarta a făcut ca frizerul Dumitrache sa fie în ziua aceea, în ora aceea, chiar în minutul acela alaturi de Mihai Eminescu. “Venisem la Şuţu, cam pe la 3 dupa amiază“, a povestit nea Dumitrache.

“Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbam şi să te învăţ să cînţi Deşteaptă-te, Române!” Eu, care ştiam ca nu e bine sa-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădina, unde se vede ca-l trăgea soarta. Şi a început să cînte Desteaptă-te, Române, şi eu după el. Cînta frumos, avea voce“, a relatat fostul frizer.

“Cum mergeam amandoi, unul langa altul,“ si-a continuat omul, povestea, ” vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mînă. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărîmat şi cu sîngele siruindu-i pe haine, spunîndu-mi: “Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc. Ăsta m-a omorît!”L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea.

I-am potrivit capul pe perna şi, cînd am tras mîna, îmi era plina de sînge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic. Dar după o jumatate de oră, bietul Eminescu murise !“, a marturisit Dumitru Cosmescu.

Această variantă a morţii dramatice a lui Mihai Eminescu nu apare în nici una dintre biografiile cunoscute ale poetului scrise de G. Calinescuă, George Munteanu, Muraraşu sau Petru Vintilă.

Iata cum prezinta G.Calinescu incidentul, în 1932, în prima editie a “Vietii lui Mihai Eminescu“: “..Petre Poenaru, care, jucînduse ca din întîmplare cu praştia, îl izbi în frunte (pe M. Eminescu, n.n) cu o pietricică. Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma asa-zisului atentat, care îi pricinuise o simplă zgîrietură“.

SCENARIUL LUI SCIPIONE

Scipione Badescu, redactor al Curierului de Botosani a relatat (exagerand vulgar, dupa parerea profesorului Nae Georgescu) cateva aspecte ale suferintei lui Eminescu din ultimele zile ale vietii, relatari citate inclusiv de George Calinescu:

“De 7 nopti, de cand stau langa nenorocitul, numai astazi a putut fi scos din camasa de forta, avand niste furii ce seamana mai mult a turbat decat a alienat. Indata ce-l dezleaga, rupe tot cu-o putere de fiara si striga de produce un ecou ingrozitor in spital, unde se afla 80 de alienati, afara de femei, dar nici unul in starea grozava a lui. Capul ii este spart si umflat; nu pot insa afla de la nimeni cine-a comis aceasta cruzime contra lui“.

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă -
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.

Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.

Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'.

De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.

Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă,
Şi sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumseţile-ne tineri bătrânii lor distrug.

Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine...
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie - virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.

Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!

Sfărmaţi statuia goală a Venerei antice,
Ardeţi acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecţiei umane şi ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!

Sfărmaţi tot ce aţâţă inima lor bolnavă,
Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până şi urma sclavă
Celor ce le urmează pân' la al lumii fund!

Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârşit.

Zidiţi din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean.

O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi
Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias';
Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbareţ,
Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmătareţ,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.

Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le şoptesc ades,
Plăcerile egale egal vor fi-mpărţite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.

Atunci veţi muri lesne fără de-amar şi grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.

Şi boale ce mizeria ş-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va creşte tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală;
Poporul loc îi face tăcut şi umilit.

Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută,
Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti,
Şi mâna-i care poartă destinele lumeşti,
Cea grupă zdrenţuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de aceşti.

Convins ca voi el este-n nălţimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfăşoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.

Şi el - el vârful mândru al celor ce apasă -
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De aţi lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.

Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate şi bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el sileşte pe cei ce l-au urât.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt -
Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris - al lui mormânt.

Pe stradele-ncruşite de flăcări orbitoare,
Suiţi pe baricade de bulgări de granit,
Se mişc batalioane a plebei proletare,
Cu cuşme frigiene şi arme lucitoare,
Şi clopote de-alarmă răsună răguşit.

Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roşu, femei trec cu-arme-n braţ,
Cu păr bogat şi negru ce pe-umeri se coboară
Şi sânii lor acopăr - e ură şi turbare
În ochii lor cei negri, adânci şi desperaţi.

O! luptă-te-nvălită în pletele-ţi bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roşă cu umbra-i de dreptate
Sfinţeşte-a ta viaţă de tină şi păcate;
Nu! nu eşti tu de vină, ci cei ce te-au vândut!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Scânteie marea lină, şi placele ei sure
Se mişc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.

Pe undele încete îşi mişcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre - ţin pânzele umflate
În faţa lunei, care prin ele-atunci străbate,
Şi-n roată de foc galben stă faţa-i ca un semn.

Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase - şi-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopţii şi sună cadenţat.

Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată -
Moşneagul rege Lear.

Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creţi ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieţii sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:

"În orice om o lume îşi face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
În orice minte lumea îşi pune întrebarea
Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
Dorinţelor obscure sădite în noian?

Al lumii-ntregul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,
În inima oricărui i-ascuns şi trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

Astfel umana roadă în calea ei îngheaţă,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viaţă
Şi arătând la soare-a mizeriei lui faţă -
Faţa - căci înţelesul i-acelaşi la toţi dat.

În veci aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om -
În multe forme-apare a vieţii crudă taină,
Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină,
Dorinţi nemărginite plantând într-un atom.

Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseşte
Eterna alergare... ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi."

1874, 1 decembrie 

Venere si Madona

Ideal pierut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme si vorbea în poezii,
O! te vãd, te-aud, te cuget, tânãrã si dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.

Venere, marmurã caldã, ochi de piatrã ce scânteie,
Brat molatic ca gândirea unui împãrat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A femeiei, ce si astãzi tot frumoasã a o revãd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelatã,
Suflet îmbãtat de raze si d-eterne primãveri,
Te-a vãzut si-a visat raiul cugrãdini îmbãlsãmate,
Te-a vãzut plutind reginã printre îngerii din cer

Si-a creat pe pânzã goalã pe Madona Dumnezeie,
Cu diademã de stele, cu surâsul blând, vergin,
Fatã palã-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Cãci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieti de poezie,
Te-am vãzut, femeie stearpã, fãrã suflet, fãrã foc,
Si-am fãcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când viata pustiitã râde-o razã de noroc.

Am vãzut fata ta palã de o bolnavã betie,
Buza ta învinetitã de-al coruptiei muscat,
Si-am zvârlit asuprã-ti, crudo, vãlul alb de poezie
Si paloare-i tale raza inocentei ei I-am dat.

Ti-am dat palidele raze ce-nconjoarã cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon fãcui o sântã, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ti murdare ochiu-aurorei matinal.

Dar azi vãlul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este trezitã de al buzei tale-nghet
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si rece
Mã învatã cum asuprã-ti eu sã caut cu dispret!

Tu îmi pari ca o bacantã, ce-a luat cu-nselãciune
De pe-o frunte de fecioarã mirtul verde de martir,
O fecioar-a cãrei suflet era sânt ca rugãiunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu fãcut-am zeitate dintr-o palidã femeie,
Cu inima stearpã, rece si cu suflet de venin!

*

Plângi, copilã? -- C-o privire umedã si rugãtoare
Poti din nou zdrobi si frânge apostat-inima mea?
La picioarele-ti cad si-ti caut în ochi negri-adânci ca marea
Si sãrut a tale mâne, si-i întreb de poti ierta.

Sterge-ti ochii, nu mai plânge!... A fost crudã-nvinuirea,
A fost crudã si nedreaptã, fãrã razem, fãrã fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu esti sântã prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu pãrul blond.

(1870, 15 aprilie)

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine. 

Epigonii

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnată.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n'explicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă;
L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,
În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;
Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.

Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,
Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -
Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare
Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.

Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,
Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,
Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,
Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,
Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugrăveşte din nou, iarăşi pânzele posomorâte,
Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.

1870, 15 august 

Sofia Cocea, publicistă, poetă, traducătoare româncă

Biografie

Sofia Cocea,  cunoscută sub numele de căsătorie ca Sofia Chrisoscoleu sau Sofia Hrisoscoleu (1839-1861), a fost eseist, publicist și poet moldovean.

Născută în Fălticeni, ea a fost dintr - o familie modesta de manageri imobiliari.  La vârsta de treisprezece ani, în 1852, a tradus un roman Doamna de Genlis din franceză în română, sub titlul Palmira ȘI Flaminia Sau SECRETUL ( "Palmira și Flaminia sau Secret "), precum și piesa Maria sau mustrările de Cuget ale unei mame (" Maria sau mustrări de conștiință unei mame ").  Când  a împlinit șaptesprezece ani, a aplicat pentru o bursă pentru a studia în străinătate, dar a fost refuzată.  A studiat la Iași și la Târgu Neamț, devenind învățătoare în acest din urmă oraș și la Vaslui în 1857, mai târziu înființarea unei școli internat în Fălticeni o face să răspundă prezent. In 1859, s-a căsătorit cu profesorul V. Chrisoscoleu.  Ea s-a aliniat cu scriitorii și jurnaliștii care, după revoluția de la 1848 și a susținut unirea Principatelor Dunărene.

Lingvistul Sanda Golopenția descrie eseurile ei ca fiind "pline de viață, ferme, curajoase și puțin ironice"; acestea au apărut în cele mai importante reviste pro-unire ale timpului, inclusiv Tribuna românǎ, Reforma, Gazeta Poporului, Zimbrul, Foiletonul Zimbrului, Dacia și Românul, precum și în Steaua Dunării și Gazeta de Moldova. Printre subiectele tratate de ea au fost statutul economic și social al țărănimii, drepturile femeilor, cultură și educație publică și politică externă. Golopenția consideră că poeziile sale ocazionale sunt "de departe înlocuite" de jurnalism și eseuri. Ea a murit la Vaslui.

Virgil Teodorescu, poet și eseist român

Biografie Virgil Teodorescu

Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909, Cobadin, Constanţa - d. 24 iunie 1987, Bucureşti) a fost un poet, prozator, eseist şi traducător român, reprezentant al mişcării literare de avangardă. Membru corespondent al Academiei Române. A făcut parte din grupul suprarealist român.

S-a înscris în 1928 la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, pe care . Debutul literar are loc în 1928 în paginile revistei Bilete de papagal, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareş. În 1932 editează la Constanţa revista de avangardă Liceu, împreună cu Taşcu Gheorghiu şi Mircea Pavelescu, iar în anii '40 se alătură celui de-al doilea val suprarealist. Scrie poezii în limba română şi în limba franceză, precum şi într-un limbaj poetic inventat de el, numit "leopardă". Poezia din primele sale volume face dovada unui suprarealism destul de apropiat de contururile lui originare, lăsând să se întrevadă totodată şi influenţa lui Paul Éluard, din a cărui lirică a tradus după război. În anii 1950 a publicat poeme în stilul proletcultist, dar spre sfârşitul anilor 1960 revine timid la stilul suprarealist. Până la moartea sa, continuă să scrie poeme ce reţin unele din caracteristicile suprarealismului, apropiindu-se în stil de autori precum Nichita Stănescu.

În paralel cu opera sa, a tradus din numeroşi autori precum Guillaume Apollinaire sau George Gordon Byron.

Opere

Poezii şi poeme în proză

* Poem în leopardă, Les Editions de L'oubli (Editura Uitării), Bucureşti, 1940 (exemplar unic cu stilamancii de Dolfi Trost, ilustrat cu harta Leopardiei şi un glosar)
* Diamantul conduce mâinile, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1940 (manuscris, în colaborare cu Dolfi Trost şi Paul Păun)
* Blănurile oceanelor, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945 (cu două reproduceri de Wolfgang Paalen)
* Butelia de Leyda, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945 (cu 4 lovaje după un brevet de Paul Păun)
* Au lobe du sel (La lobul sării), Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* La provocation (Provocarea), Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* Scriu negru pe alb, Bucureşti, 1955
* Drepturi şi datorii, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1958
* Semicerc, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964
* Rocadă, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966
* Corp comun, Editura tineretului, Bucureşti, 1968
* Blănurile oceanelor şi alte poeme, antologie, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969 (copertă executată de autor)
* Vîrsta cretei, Colecţia "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, Bucureşti, 1970 (cu prefaţă de Al. Protopopescu şi un portret al autorului de Marcela Cordescu)
* Repaosul vocalei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1970
* Poemul întîlnirilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971 (coperta după o idee a autorului)
* Ucenicul nicăieri zărit, Editura Albatros, Bucureşti, 1972 (copertă şi ilustraţii de Mihai Sînzianu)
* Sentinela aerului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972 (copertă de Petre Hagiu)
* Heraldica mişcării, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973 (copertă şi ilustraţii de Mihai Gheorghe)
* Poezie neîntreruptă, Colecţia Biblioteca pentru toţi, Editura Minerva, Bucureşti, 1976 (prefaţă de Nicolae Balotă)
* Repos de la voyelle, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976 (ediţie bilingvă, traducere în limba franceză de Andreea Dobrescu-Warodin)
* Ancore lucii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
* Armonia contrariilor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977
* Culminaţia umbrei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978 (copertă de Victor Feodorov)
* Legea gravitaţiei, Editura Junimea, Iaşi, 1979
* Cît vezi cu ochii, antologie îngrijită de autor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983
* Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit cu şase silamancii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1984

Proză şi eseu

* Critica mizeriei, în colaborare cu Gellu Naum şi Paul Păun, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945
* Spectrul longevităţii. 122 de cadavre, în colaborare cu Gellu Naum, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1946
* L'Infra-Noir (Infranegrul), în colaborare cu Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* Éloge de Malombre (Elogiul Malombrei), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1947

Teatru

* Pisica de mare, piesă într-un act, 1953
* Dreptatea mării, piesă pentru teatrul de păpuşi, 1976

Am cunoscut...

Am cunoscut visători punctuali
Care erau exacţi la întâlnire
Ca astrele-n cereasca lor rotire.
Ei nu visau grădini de portocali

Prin care în neştire să se plimbe,
Ci căutau cu mâini înfrigurate
Un punct de sprijin în realitate
Ca să transforme lumea şi s-o schimbe.

Unii-au pierit - i-a înghiţit abisul
Cu viziunea lor scăldată-n sânge,
Alţii-au rămas - dar nu pentru a-i plânge,
Ci pentru-a le clădi aievea visul.

Când cerul se ascunde

Când cerul se ascunde în ochii tăi şi nu-i
Nici noapte nici lumină de zi, ci violete
Dreptunghiuri de velur ca un erete
Care-a scăpat din ghiare prada lui,

Când părul tău e cerul întors într-o lucarnă
Ca pe pământ furtunile lunare,
Când fulgerul e-o simplă lumânare
Şi vinul din pahar miroase-a iarnă -

Te mai aştept în încăperea goală
(De câte ori ar trebui s-o spun)
Să intri pe fereşti ca un lăstun,
Să intri-n piept ca ultima rafală.

Blazonul turmei

Iarba udă de ploaie părea o bibliotecă de sezon
cu jilţuri foarte comode
mai departe pătulele de vite păreau nişte palate scufundate
şi vitele mugeau încet
mugea încet pământul
fire de fân prin aer

ce mari păianjeni grei
ţeseau această plasă în care să ne prindă
familia întreagă şi cănile cu mied
ce mari păianjeni grei de umezeală
pe care-i seceram la repezeală.

Matei Călinescu, critic și teoretician literar român, poet

Biografie Matei Calinescu

Matei Calinescu (n. 1934) este profesor de literatura comparata la Indiana University din Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii. A parasit Romania in 1973, lasind in urma citeva carti de critica literara (Titanul si geniul in poezia lui Eminescu, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1964; Aspecte literare, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1965; Eseuri critice, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1967; Eseuri despre literatura moderna, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970; Clasicismul european, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971; Conceptul modern de poezie: de la romantism la avangarda, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972; Fragmentarium, Cluj, Editura Dacia, 1973), poezie (Semn, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1968; Versuri, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970; Umbre de apa, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972) si un scurt roman (Viata si opiniile lui Zacharias Lichter, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1969), pentru care a primit Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1969). In Statele Unite a publicat Faces of Modernity: Avant-Garde, Decadence, Kitsch (Bloomington, Indiana University Press, 1977), Five Faces of Modernity: Modernism, Avant-Garde, Decadence, Kitsch, Postmodernism (editie revazuta si adaugita, Durham, N.C., Duke University Press, 1987), Exploring Postmodernism (coeditare cu D.W. Fokkema, Amsterdam si Philadelphia, John Benjamins, 1988), Rereading (New Haven, Yale University Press, 1993). Impreuna cu Ion Vianu a publicat in romaneste Amintiri in dialog (Bucuresti, Editura Litera, 1994, ed. a doua, Iasi, Polirom, 1998, ed. a treia, Iasi, Polirom, 2005). La Polirom au mai aparut Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflectii (2002; Marele Premiu al ASPRO), A citi, a reciti. Catre o poetica a (re)lecturii (2003; Premiul AER pentru stiinte umane), Portretul lui M (2003), Viata si opiniile lui Zacharias Lichter (2004) si Tu: elegii si inventii (2004). 

(sursa: http://www.polirom.ro/autori.cgi?action=autori&class=details&id=236)

Gavotă

Dansez cu tine o gavotă
sunt cavalerul tău de aer,
sunt cavalerul tău de umbră,
surâsul ce-ţi pluteşte-n seară,

Surâsul tău sfâşie lumea,
un timp chemat de flaut piere
sunt lungi spirale, cu volute.
Sunt cavalerul tău din umbră.

Tu poate nici nu ştii cu cine
dansezi gavota. Mâini de aer
foşnind aproape te-nconjoară,
surâsul tău pluteşte-n lucruri.

Pe chipul meu poate-o durere
sclipind fugar din altă vreme
se şterge-n fragede contururi
Sunt cavalerul tău de aer.

Dansez cu tine o gavotă
sunt umbra mea de altădată
sunt amintirea unui sunet,
sunt aerul care te-atinge.

Numai Bach, numai Bach

Numai Bach, numai Bach pot să mai ascult, la pian,
deşi pianul nu exista pe vremea lui - doar
clavirul bine temperat - dar pentru mine pianul
e instrumentul suprem. (În copilărie luai lecţii de pian,
le-ai întrerupt însă când ţi-ai pierdut arătătorul de la mâna dreaptă,
după un accident;
cu nouă degete nu se poate cânta la pian;
cu o singură mână doar, cea stângă, foarte bine,
dar numai dacă învăţaseşi cu zece degete, ca Paul
Wittgenstein, căruia mâna dreaptă i-a fost amputată
din cauza unei răni primite pe front în primul război mondial,
şi pentru care Ravel a compus după aceea un faimos concert
de pian pentru mâna stângă, şi pentru care au mai fost scrise
şi alte piese, Parergon zur Symphonia Domestica de Richard Strauss,
concertul al 4-lea pentru pian de Prokofiev, Diversions de 
de Benjamin Britten etc.) Numai Bach, numai Bach - scriind şi ascultând,
ascultând şi scriind, după M, despre M.
Din când în când, sunetele devin trepte spre cer.

Cercuri deschise şi scări în spirală urcând, 
sclipiri de stele în ape lente, vârtejuri în care dansează o lumină
extraterestră, tăceri pline de îngeri absorbiţi
în ecuaţii. Gheţuri incendiate, răsfrângeri în oglinzi paralele,
ocheane învârtindu-se mai repede, mai încet, prin care vezi,
mari, mici, imagini din alte lumi, locuri în care se aud soarele şi luna,
şi râsul în aer înalt a lui M... Chemări şi răspunsuri în fugi stricte,
mişcări visătoare pe o riglă de calcul din care ţâşnesc cifre iluminate,
ecouri de cascade matematice, grupuri străvezii, lucruri de taină
transparentă ca şi cum n-ar fi, zenituri cu păsări.
Grote misterioase în ureche, în care intră cu paşi ritmici
fantomele ţăranilor dansatori de altădată, sărind obstacole imaginare,
executând esenţa dansului, cu fâlfâit de aripi la picioare.
Paşi prin imponderabilitate, priviri în care uimirea se transformă
în gândire şăgalnică, chemări de fugă, apoi clopote
legănate într-o noapte abia auzită, sfântă, simplă ca un coral;
semne în alunecare indescifrabilă şi totuşi atât de clare, atât de pure, atât de incontestabile... Numai Bach, numai Bach...

În praful anilor

În praful anilor chipul ni se va şterge 
ca urmele paşilor în praf, 
ca feţele în oglinzi părăsite, sparte, aruncate 
la gunoi, înlocuite de alte oglinzi 
pentru alte feţe la fel de efemere, 
la fel de expresive şi de unice – 
dar nu-i aşa că toţi oamenii, fiind diferiţi, 
sunt la fel? O apă şi-un pământ? 
Un praf şi-o apă? Un noroi care se usucă 
şi se face iarăşi noroi? Până când
noroiul ia foc sau îngheaţă – şi atunci cine mai ştie 
ce se va întâmpla cu planetele incandescente 
sau înfăşurate în gheaţă. 
Dar nu-i aşa că noi vom fi totdeauna împreună
pentru că am existat cândva –
pentru că trecutul însuşi nu poate fi şters
nici măcar de Dumnezeu?

Benedict Corlaciu, poet, prozator și traducător român

Benedict Corlaciu - biografie
Nastere: 6 martie 1924
Deces: 15 iunie 1981

Benedict Corlaciu a fost un poet, prozator și traducator roman.

Daca in ce-l priveste ce Constant Tonegaru se poate vorbi de o situare cit mai inalta, artistocratica, a boemei (cu aspiratia secreta spre transcendere), prin Tavernalele (1941) lui Ben. Corlaciu putem identifica si cota de jos, imanenta, practica, a acestei "specializari/profesiuni" sordide in ordinea existentiala. Au disparut definitiv din discurs toate marcile suav-euforice prin care se incerca exorcizarea si innobilarea realului si ridicarea transfigurata a acestuia la rangul de fervoare poetica. Ben. Corlaciu nu mai recurge la "boema" pentru o defulare spontana a eului propriu, ulcerat de un indreptatit orgoliu vindicativ, proiectat intr-o aureola genialoida, ci va traversa literalmente un stagiu existential obligat, frecventind spatiul tavemal ca pe un cadru obisnuit/familiar, in care se misca, respira, scrie. El propune un actant noctambulic, ratacitor prin "niste locuri rele" in "circiuma scunda"; tavemalitatea si mahalaua sunt de fapt categoriile fenomenologice cele mai specifice prin care se poate omologa concret o boema autentica, infuzata de o vitalitate maladiva. 

Pentru poetul tavernalist, nu exista decit dimensiunea materiala a boemei; Benedict Corlaciu locuieste in spatiul insalubru, "mlastinos", al mahalalei strajuite de o fauna reziduala, cotrobaind prin cotloanele '"azilului de noapte". Sub acest orizont obscurizat, piere orice impuls spiritual, in afara exacerbarii dementiale a creierului dizolvat/innamolit in alcool. De aceea, "dementa" poetica a lui Benedict Corlaciu este aproape o stare "clinica", iar "viziunea" sa se suprapune halucinatoriu sindromelor de perceptie deformatoare ce insotesc vizualmente urmarile betiei: "Rostogoleste-mi ochii, pina-n fund, / si da-i de-a dura, da-i fara popas! / Vreau intuneric, sa-mi inund / cu unda lui, ca-n jocul de compas, / privirea vulpilor ce-mi rontaiesc / alunele din piept. // Vezi balta ceea, dinainte - drept / in furca cerului - si vezi / cum apa viriata tisneste -arte/ian? // in dreapta - uita-te - asa-i / ca stelele s-au adunat ca vitele-n cirezi / si vin incet la strunga zorilor? // Priveste-n stinga, niste dungi galbui: / acolo dorm, sleiti de-atiia drum aerian, serpii zarilor - cu doua capete. // Solzii lor nu stau in vazul orisicui, / numai cei ce stiu sa plinga si sa bea / ii pot zari cind bobii-s in triunghi / (incolo, nu-i gaseste nimenea)." Raportarea la real are un unic punct de referinta ce capata doar o semnificanta "alcoolizata" ("De-atita coniac baut, s-o fi uscat / si fundul sticlelor zvirlite pe podea. // E tirziul ca un pas, pe care nimenea / Du-1 mai vira-n nascatoare sau in altceva. / Ceru-i ca butoiul fara fund, / coniacul asta-i negru si rotund / sau ca steaua-n forma de omleta."), deviind receptarea catre o falsa perspectiva "poietica". Discursul boemei "obiective" integreaza acceptia joasa, antisolemna a existentei, acordind-o la un registru stilistic periferic, corespunzator zonei de mizerie sociala investigata.

Merita sa semnalam si ciclul ftiziei, intitulat "Poemele sanatoriului" din volumul Pelerinul serilor (1942) care apartine unui "areal textualizant prin definitie", explorat mai tirziu, din perspectiva postmoderna, si de catre post-textualistul Vasile Baghiu ce-si consacra astfel un precursor non-"celestial" in Ben. Corlaciu.

Volume publicate: 

Tavernale (1941); 
Pelerinul serilor (1942), 
Arhipelag (1943); 
Manifest liric (1945); 
Poezii (1969); 
Poeme florivore (1972); 
Arcul biologic (1974).

Manifest liric

Oamenii spun ca 
Europa e centrul de gravitatie al culturii.
Totusi, eu as pleca spre 
Cape-Town sau, in cel mai grav caz, oriunde in afara meridianelor acestui continent.
De altfel oamenii sunt obisnuiti sa se creada - fiecare-n parte ~ buricul 
Pamintului.
ca negresit realitatea trebuie sa fie cu totul alta.

O sticla cu vin inca si inca una,
ca venim dintre oameni ilustri si bogati
care ne-au spus ca nu meritam sa fim decit dezbracati
si carora le este totuna
ca dormim pe maidan, linga o casa
cu sapte etaje si-o servitoare timoasa.
Astazi am gasit niste bani
pe strada - sau, daca vreti, i-am furat;
insa n-am sa maninc, fiinca scrie
undeva ca n-am voie, deoarece-s deocheat
si-mi place sa ma joc cu paduchi si tigani.
Mai adu, mai adu. mai adu,
si nu te uita c-am slabit intr-atit;
daca vrei, poti sa ma prinzi si de git
ori sa m-arunci triumfal sub tejghea,
numai adu o sticla si bea,
ca si cum ai putea sa-ntelegi
de unde venim si plecam zile-ntregi.
Sa nu-ti fie frica de moarte,
ca nu te cunoaste si chiar de te-ar sti
nu ti-ar suride si nu te-ar privi,
asa cum doar eu o cunosc si-o dezleg,
nebun, cum ma credeti, si prost,
de mi-e sila de mine, de voi si de ciinele
pe care-l iubesc si care-mi curata miinile.
Vrei sa bei cu mine sau nu vrei?
iti pot arunca vinul din mila unei femei
care sustine ca ea
ma iubeste si nu e catea.
Cum ploua, priveste cum ploua! 
Hai, rizi ca si mine si treci de te culca sub masa cea noua, sa nu-i simti tiriiala si bratele reci.

Venim dintre oameni si-i greu sa fii prafuit si descult si plouat; hai, dormi pina miine, caci miine are sa te stearga ciinele meu pe care-l iubesc si il bat.

Regăsire

Ei, 
Doamne, de ce 
Ti-i plina cupa? 
Nu vrei sa bei cu mine, ratacitul? 
Doar singelc 
Tau se zbate-ntre peretii ei, stors din stele, pentru mine, istovitul.

Tiganii astia te stiu, dar nu te cunosc, poti sa bei si sa plingi: haide, bea. 
Masa e tare, dar fruntea ti-o poti odihni, poti si sa dormi fara frica, masa-i a mea.

Viziune

Rostogoleste-mi ochii, pina-n fund. 
Si da-i de-a dura, da-i tara popas!

Vreau intuneric, sa-mi inund cu unda lui, ca-n jocul de compas, privirea vulpilor ce-mi rontaiesc alunele din piept.
Vezi balta ceea, dinainte - drept
in furca cerului - si vezi
cum apa vinata tisneste-artezian?
In dreapta - uita-te - asa-i
ca stelele s-au adunat ca vitele-n cirezi
si vin incet la strunga zorilor?
Priveste-n stinga, niste dungi galbui: acolo dorm, sleiti de-atita drum aerian, serpii zarilor - cu doua capete.

Solzii lor nu stau in vazul orisicui, numai cei ce stiu sa plinga si sa bea ii pot zari cind bobii-s in triunghi (incolo, nu-i gaseste nimenea).

Si, cind te uiti in foc meridian, desprinzi obrajii mohoriti ai lunei: asa-s de necajiti, de galbeni si de supti, ca parca-s dintr-un somn cu nedormire rupti.

Mai scoate sticla cu coniac din sin, ca sa-i stropim coloare rumena de zi. 
A doua noapte nu stiu cind va fi, cum nu stiu jocul bobilor, nici cui i se va stinge para ochiului.

TEATRU/FILM 15 Iunie

Savel Stiopul în Secretul lui Bachus

Biografie Savel Stiopul

Savel Stiopul (Savel Leontin Știopul, n. 15 iunie 1926, Cluj - d. 28 septembrie 2007, București) a fost un regizor, actor și scenarist român.

Născut într-o familie mixtă (tata român, mama armeancă) , viitorul regizor urmează cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică (absolvent 1951).

Bogată activitate publicistică și de cultură cinematografică („Despre natura cinematografului și alte eseuri” (2000), „Incursiune în istoria filmului românesc” (2001), „Sărmanul Cain” (2006)) .

Alături de activitatea regizorală, a avut și apariții episodice în filme de ficțiune.

Savel Știopul a decedat în 2007 la 81 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Armenesc din București

Filme cu Savel Stiopul

Vezi filme

·         Train de vie / Trenul vieții (1998)

·         Stare de fapt (1996)

·         Secretul lui Bachus (1984) Trailer

·         Comoara (1982) - Macariu

·         Lumina palidă a durerii (1981) - călugărul Iosaf

·         Falansterul (1979)

·         Agentul Straniu (1974)

·         Tatăl risipitor (1974)

·         Aventuri la Marea Neagră (1972) - Prof. Gogu Alamahus

Filme regizate de Savel Stiopul

·         Proprietarii de stele (2001)

·         Mușchetarii în vacanță (1984)

·         Falansterul (1979)

·         Ultimele zile ale verii (1976)

·         Agentul Straniu (1974)

·         Aventuri la Marea Neagră (1972)

·         Un nasture sau absolutul / (1970)

·         Timpul care-ti apartine (1969)

·         Ultima noapte a copilariei (1969)

·         Cu acul si ata (1966)

·         Anotimpuri (1963)

·         Aproape de soare (1961)

·         Flacaul si focul (1960) - regizor

·         The School of Work (1959)

·         Amintirea unei artiste (1957)

·         Cu fata spre public (1956)

·         Bucuresti, oras înflorit (1955)

·         Primavara (1954)

·         Bogatii ascunse (1953)

·         Femeile lupta pentru pace (1950)

Filmografie - scenarist

·         Proprietarii de stele (2001)

Ultimele zile ale verii (1976)

 Aventuri la Marea Neagră (1972)

Cu Eliza Petrăchescu

Biografie Eliza Petrăchescu

A absolvit Conservatorul de Arta Dramatica din Iasi, a fost eleva preferata a actritei Agathei Barsescu. Din 1929 pana in 1941 a jucat in peste 40 de roluri pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi.

In 1941 i-a fost recomandata lui Liviu Rebreanu de regizorul Ion Sava, ajuns de la Iasi la Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti. S-a transferat in capitala si s-a afirmat ca tragediana.

Pe marele ecran adebutat în 1946, în "Pădurea spânzuraților" și a jucat in ultimul film in anul 1976, când a apărut în rolul Profira din "Tănase Scatiu".

A murit la cutremurul din 1977.

Filme cu Eliza Petrăchescu

·         Tănase Scatiu (1976) - Profira, mama lui Tanase

·         Ilustrate cu flori de câmp (1975) - Batrana intermediara

·         Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)

·         Duhul aurului (1974)

·         Felix și Otilia (Serial TV) / Felix și Otilia (1973) - servitoarea Marina

·         Nunta de piatră (1973)

·         Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - Fumegoaia

·         Felix și Otilia (1972) - servitoarea Marina

·         Ultima noapte a copilariei (1969) - Lucian's mother

·         Amintiri din copilărie (1964) - mătuşa Mărioara

·         Codine / Codin (1963)

·         Bijuterii de familie (1957)

·         Padurea indragostitilor (1946) - Silvia

Nunta de piatră (1973)

Ilustrate cu flori de camp(1975): 

În regia Alexandru Darie

Biografie Alexandru Darie

Alexandru (Ducu) Darie (Alexandru Darie-Maximciuc n. 14 iunie 1959, București) este un regizor român de teatru. Este fiul cunoscutului actor de teatru și film Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu

A studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" București, pe care a absolvit-o în 1983.

În studenție a regizat spectacolul Paracliserul, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat Marele Premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al școlilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.

După terminarea facultății a lucrat la Teatrul de Stat din Oradea. Printre producțiile realizate în această perioadă se numară: Săptămâna luminată, de Mihail Săulescu, 1984; Jolly-Joker, de Tudor Popescu, 1985 (spectacolul a fost interzis un an mai târziu, iar numele său nu a mai apărut în presă timp de un an); Amadeus, de Peter Shaffer, 1986, nominalizat pentru cea mai bună producție a anului 1986, premiat de ATM (azi UNITER); Zece hohote de râs, de Tudor Popescu, 1987, spectacol cenzurat de patru ori.

A continuat să colaboreze și cu alte teatre. În 1985 a regizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț R.U.R., de Karel Capek - premiile pentru cea mai buna producție și cel mai bun regizor la Festivalul Tineretului de la Piatra Neamț, 1985.

În 1988 a fost invitat la Teatrul Mic din București unde a regizat Cameristele, de Jean Genet.

Din 1989 a lucrat ca regizor angajat la Teatrul de Comedie din București. Aici a regizat în 1990 Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare (cu Florentina Mocanu în rolul Hermia), spectacol distins cu premiile pentru cel mai bun regizor și cele mai bune costume la prima ediție a Festivalului Național de Teatru „I.L. Caragiale".

Cu spectacolul Visul unei nopți de vară, Alexandru Darie a fost invitat în 1991 de London International Festival of Theatre (LIFT), a susținut un turneu în Marea Britanie, iar „The Guardian" a apreciat: „este cea mai bună producție prezentată în Marea Britanie după Visul unei nopți de vară regizat de Peter Brook".

Spectacolul a fost nominalizat printre primele 20 de producții cu Visul unei nopți de vară din lume. În 1992 regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze Mult zgomot pentru nimic, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii".

Alexandru Darie a regizat în SUA la Performing Arts Centre, New-York Mizantropul, de Moliere și Cabala bigoților, de Mihail Bulgakov. În 1992 s-a angajat regizor artistic la Teatrul Bulandra. În 1994 a continuat seria spectacolelor Shakespeare cu Poveste de iarnă, care a avut un mare succes la Globe Theatre Tokio și la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (Milano), spectacol distins cu premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru - secția româna.

În ianuarie 1995 a regizat Trei surori, de Anton Cehov, spectacolului acordându-i-se Premiul Asociației Criticilor de Teatru - secția română pentru cel mai bun spectacol și Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor. De asemenea, a reprezentat Teatrul Bulandra la cea de-a cincea ediție a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa - Cracovia1996.

Alexandru Darie a montat în Japonia Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht, la Ghinza Season Theatre din Tokio (1996) și Macbeth, de William Shakespeare. În 1999 a regizat la Teatrul de Comedie Iluzia comică, după Pierre Corneille^[2], traducere în versuri de Horia Gârbea, un spectacol care a obținut numeroase premii, printre care și premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al stagiunii. Înainte, în 1998, a montat la Teatrul Nottara, o temerară punere în scenă a piesei Viforul, o piesă istorică (considerată de mulți depășită) scrisă de Delavrancea. Însă viziunea lui regizorală a convins, ca și interpretarea de înaltă ținută a protagonistului Stelian Nistor. În 2002, Alexandru Darie a devenit directorul prestigiosului Teatru Bulandra din București, iar în decembrie 2006 a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris.

Premiera Orfeu si Euridice - Teatru Bulandra: 

GÂNDURI PESTE TIMP 15 Iunie

Mihai Eminescu - Citate: