6 IUNIE 2018

ISTORIE PE ZILE 6 Iunie

Evenimente

·         1391: In Ecija (Sevilla) un grup mare de oameni condus de un episcop catolic, intră în cartierul evreiesc  al orasului și  ucid 4000 de evrei.

·         1513: Trupele italiene a „Ligii Sfinte" înving în Bătălia de la Novara, armata sub conducerea lui Ludovic al XII-lea al Franței. Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit „Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci şi cincilea rege al Franţei şi unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 şi a urmărit o politică externă foarte activă.

·         1523: Regentul Suediei Gustav Vasa este ales rege al Suediei, marcând simbolic sfârșitul Uniunii de la Kalmar. Această zi este Ziua Națională a Suediei.  Gustav I (născut Gustav Eriksson la  12 mai 1496 – d. 29 septembrie 1560), a fost primul monarh al Casei de Vasa, o influentă familie nobilă care va deveni casa regală a Suediei în secolele XVI și XVII, după rebeliunea împotriva regelui Christian al II-lea al Danemarcei. Domnia sa de 37 de ani, care a fost cea mai lungă domnie a unui rege suedez până la acea dată, inlaturand  nu numai cu supremația daneză  dar și cea a Bisericii Romano – Catolice, ale căror active au fost naționalizate, iar in Biserica luterană din Suedia a stabilit controlul său personal. Gustav I este privit ca un fondator al Suediei moderne și supranumit părintele națiunii.

·         1549:  Henric II a intrat triumfal in Paris, evenimentul fiind ilustrat artistic de Jean Goujon.

·         1654:  Regina Cristina abdică de pe tronul suedez și este succedată de vărul ei Carol al X-lea Gustav. Motivele abdicării sunt dorința ei de a deveni catolică (lucru interzis în Suedia protestantă) și nu voia să se căsătorească pentru a avea un moștenitor la tron. Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra[1] şi uneori Contesa Dohna, a fost regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supravieţuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei şi a soţiei lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de şase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Carol al X-lea Gustav suedeză Karl X Gustav (8 noiembrie 1622 – 13 februarie 1660) a fost rege al Suediei din 1654 până la moartea sa. A fost fiul lui Ioan Casimir, Conte Palatin de Zweibrücken-Kleeburg și al Ecaterinei a Suediei. După decesul tatălui său a devenit Conte Palatin. S-a căsătorit cu Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp și au avut un singur fiu, Carol al XI-lea al Suediei. Carol al X-lea a fost al doilea rege Wittelsbach al Suediei după regele Christopher de Bavaria (1441–1448) care nu avea moștenitori. La începutul domniei lui Carol, acesta s-a concentrat pe vindecarea discordiilor interne și pe unirea tuturor forțelor națiunii, potrivit standardului său pentru o nouă politică de cucerire. El a contractat o căsătorie politică pe 24 noiembrie 1654, cu Hedviga Eleonora, fiica lui Frederick al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp, pentru a asigura un viitor aliat împotriva Danemarcei. În martie 1655, s-a luat în considerare în mod corespunzător, cele două mari întrebări naționale presante: un război și restituirea terenurilor coroanei înstrăinate. Timp de trei zile, un comitet secret prezidat de către rege, a decis că regele ar putea convinge cu ușurință delegații pentru un război necesar împotriva Poloniei și că acesta s-ar dovedi foarte avantajos, însă se lua în considerare problema subvențiilor. În 1659, el a proclamat pedepse severe pentru orice vânătoare în rezerva roială din Ottenby, Öland, Suedia, unde a construit un zid lung, separând sudul insulei.

·         1674: Este incoronat  Shivaji, fondator al Imperiului Maratha, care se intindea pe o suprafata de cca. 2,8 milioane de km2, pe teritoriul Indiei de azi. Imperiul Maratha a  existat  pana in anul 1818, cand a devenit posesiune britanica.

·         1683: La Oxford a fost inaugurat primul muzeu universitar  public din lume “Ashmolean Museum of Art and Archeology”. Muzeul expune monede antice, carti vechi, gravuri si picturi, mostre geologice si zoologice printre care un specimen impaiat al pasarii Dodo.etc.naturalistul Robert Plot a fost primul director al acestui muzeu. Pasărea Dodo a trăit de-a lungul mileniilor pe insulele Reunion si Mauritius din Oceanul Indian si au disparut  la numai două sute de ani de la venirea omului   în această regiune. Pasărea Dodo cu aspectul său neobișnuit este una din cele mai cunoscute specii dispărute.

·         1752: Un incendiu devastator  distruge mare parte din orasul Moscova.

·         1762: Fortele britanice asediaza si cuceresc posesiunea  spaniola  Havana, in timpul  Razboiului de sapte ani. Orasul a fost restituit spaniolilor in urma Tratatului de la Paris din 1763.

·         1808: Fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte este încoronat rege al Spaniei. Joseph-Napoléon Bonaparte, rege al Neapolelui și Siciliei, rege al Spaniei și al Indiilor, conte de Survilliers (n. Corte, Franța, 7 ianuarie 1768 – d. Florența, Italia, 28 iulie 1844) a fost fratele mai mare al împăratului francez Napoleon I, care l-a numit rege al Neapolelui și Siciliei (1806-1808) și mai târziu rege al Spaniei. A fost rege al Spaniei din 6 iunie 1808 până pe 11 decembrie 1813, însă se întorsese în Franța încă de pe 13 iunie 1812.

·         1809: In Suedia este promulgata o nouă Constituție, care restabilește puterea politică pentru Ståndsriksdagen (Parlamentul), după 20 de ani de absolutism monarhic. În același timp, Carol al XIII-lea este ales pentru a-i succeda lui Gustav Adolf al IV-lea,pe tronul l Suediei. Carol al XIII-lea (suedeză: Karl XIII) (n. 7 octombrie 1748 – d. 5 februarie 1818), a fost regele Suediei din 1809 și rege al Norvegiei (unde a fost cunoscut drept Carl II) din 1814 și până la moartea sa. A fost al doilea fiu al regelui Adolf Frederic al Suediei și a reginei Luisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederic cel Mare al Prusiei.

·         1844: A fost fondata la Londra,YMCA (Young Men’s Christian Association), de catre pastorul britannic George Williams. Asociatia are ca obiectiv ameliorarea conditiilor grele de viata  a oamenilor care traiesc in marile orase. Sapte ani mai tarziu  a fost infiintata o agentie  la Montreal, in Canada, prima in America de Nord. Astazi, aceasta asociatie s-a raspandit in 130 de tari ale lumii, federatiile nationale fiind membre ale Aliantei mondiale YMCA.

·         1849: Trupele tariste, chemate de Curtea de la Viena, intra in Transilvania si Ungaria, pentru a inabusi revolutia.

·         1857:  Sofia de Nassau se căsătorește la castelul din Wiesbaden-Biebrich cu viitorul rege Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei.

·         1858: caimacamul Moldovei Nicolae Vogoride consfinţeşte, prin intermediul unui hrisov, drepturile și privilegiile acordate coloniştilor bulgari de împăraţi ruşi.

·         1859: S-a constituit colonia engleza Queensland (Australia), prin separarea de  colonia New South Wales.

·         1865 - La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delincvenţilor.

·         1873: împărații rus și austriac Alexandru II şi Franz Joseph I au constituit prin Acordul consultativ (Convenţia de la Schönbrunn), o înțelegere defensivă comună ce va pune bazele Alianței celor trei împărați. În cazul unei ameninţări de atac din partea unei terţe puteri, ambii monarhi se obligau să se înţeleagă pentru a adopta o„linie de conduită comună“. La 23 octombrie 1873, Wilhelm I, împăratul Germaniei, aderă la Convenţia de la Schönbrunn. Se constituie astfel Alianţa celor trei împăraţi. Este un fel de „Sfînta Alianţă“ între împăraţii Rusiei, Germaniei şi Austriei. Guvernul rus urmărea prin această alianţă excluderea unei eventuale înţelegeri germano-austriece în Balcani împotriva Rusiei şi să asigure graniţele de apus în cazul unei ciocniri cu Anglia în Asia Mică. În anul 1881 este semnat un nou acord al celor trei împăraţi, care nu mai este numit consultativ ca primul, ci prevedea obligaţia semnatarilor de a se menţine neutralitatea. Dar, în continuare, desfăşurarea evenimentelor face ca ciocnirile de interese între Rusia şi Germania să ducă la încordarea relaţiilor dintre ele şi la constituirea, treptată, a celor două blocuri militare: Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia); Tripla Înţelegere sau Antanta (Rusia, Franţa, Anglia).

·         1882: Primul brevet  pentru un  fier de calcat electric  a fost primit de  inventatorul  Henry Seely din  New-York. Henry White Seely, din New York, era  matematician de profesie, dar a fost  preocupat si de inventica. Paradoxul este ca, desi parea a fi o solutie minunata, fierul electric nu putea fi utilizat in mod curent, deoarece cele mai multe locuinte nu erau racordate la reteaua de electricitate. In acelasi an, o varianta a fierului de calcat electric, cu arc de carbon, a fost prezentata in Franta, dar s-a considerat ca este prea periculos si s-a abandonat.

·         1906: S-a deschis, in Bucuresti, “Expozitia generala romana”, la aniversarea  implinirii a 40 de ani de la venirea regelui  Carol I pe tronul  tarii. Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefanescu şi Ştefan Burcuş, carora li s-au alaturat ingineri de renume. La inaugurare au participat întregul guvern, familia regala, membri ai administraţiei, oaspeţi straini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman. Bateriei de la Calafat numitã “Carol I“ i-a revenit onoarea sã traga salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei. Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii. Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor. La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I.

·         1925 - În această zi Walter Chrysler a fondat companie Chrysler Corporation prin restructurarea fostei Maxwell Motor Company, fondată în 1904, dar aflată într-o situaţie dificilă încă din anul 1920. De fapt venirea lui Walter Chrysler la această companie se leagă tocmai de dificultăţile pe care Maxwell-Chalmers le înfrunta. Americanul era văzut la acea vreme ca un foarte bun specialist în redresarea constructorilor aflaţi în derivă, după ce reuşise acelaşi lucru cu Willlys. În 1923 Walter Chrysler a oprit producţia automobilului Chalmers şi în 1924 a lansat primul său model eponim Chrysler. În 1925 Walter a gândit însă că este cazul ca întreaga companie să îi poarte numele şi astfel 6 Iunie este considerată ziua de naştere Chrysler. În 1928 Chrysler a început un proces de segmentare după modelul G.M. Ca marcă low cost, Chrysler a fondat Plymouth, după care a fost introdusă DeSoto ca şi marcă de mijloc şi ulterior compania Dodge Brothers a fost ataşată portofoliului. Revenind mai aproape de zilele noastre, Chrysler a fost cumpărat de Daimler-Benz în anul 1998, formând grupul DaimlerChrysler AG. În 2007 CEO-ul Dieter Zetsche a anunţat că Daimler va ceda 80,1% din capitalul Chrysler către Cerberu Capital Management pentru 7,4 miliarde dolari. Pe 20 Ianuarie 2009 FIAT S.p.A. a anunţat alianţa globală cu Chrysler LLC. Ulterior Chrysler a trecut prin procesul de faliment, fiind restructurat sub forma Chrysler Group LLC, o nouă entitate. În prezent grupul uneşte următoarele Chrysler, Dodge, Ram (fosta divizie utilitară a lui Dodge), Jeep şi Global Electric Motorcars.

·         1930: Restauratia carlista. Carol al II-lea s-a reintors in tara  intrand ilegal, cu pasaport fals.   Carol poartă negocieri cu Iuliu Maniu, căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu, (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu. Carol al II-lea este proclamat rege după două zile de la intrarea in tara, pe 8 iunie 1930, inlocuindu-l la tron pe fiul sau minor, Mihai I. El o aduce însă pe amanta sa, Elena Lupescu, la București și în cele din urmă o exilează pe fosta lui soție, regina Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca), mama viitorului rege Mihai I, de care a divorțat. Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său Mihai I (la 8 iunie 1930), domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, un grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea  dictaturii regale.

·         1932: Alexandru Vaida-Voievod a fost ales președinte al Consiliului de Miniștri (6 iun.-10 aug. 1932).

·         1942: Al doilea război mondial: SUA a declarat război României și Bulgariei, declanșându-se, în zilele următoare, expedițiile aeriene americane asupra țării noastre, în special asupra Prahovei.

·         1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia Normandiei. Ziua Z sub numele de cod Operation Overlord începe cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța. Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliații au traversat Sena, sau, după alți autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza inițială a Operațiunii Overlord a purtat numele de cod Operațiunea Neptun. În faza inițială a invaziei, aliații au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie. Primele forțe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit și Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forțe substanțiale ale Franței Libere și Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Norvegia. Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale aviației, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944. Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spațiilor ne va …. permite o pierdere de teritoriu … fără ca șansele de supraviețuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu același lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici … vor urma consecințe de proporții uriașe în foarte scurt timp”. După ce Germania a invadat Uniunea Sovietică, Armata Roșie a suportat greul luptelor împotriva Puterilor Axei pe frontul continental european. Într-o declarație comună cu Stalin, președintele SUA Franklin D. Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill au anunțat că s-a ajuns la un „consens deplin” în ceea ce privește nevoia urgentă de creare a unui al doilea front în Europa în 1942. Churchill i-a informat în mod neoficial pe sovietici printr-un memorandum înmânat lui Viaceslav Molotov că resursele necesare pentru invazie sunt insuficiente pentru declanșarea unei operațiuni de amploare în cursul anului 1942. Anunțul a avut efect, Hitler ordonând începerea de pregătiri pentru fortificarea coastei vestice a Atlanticului, în vederea respingerii unei invazii aliate. Liderii britanici, în frunte cu premierul Churchill, doreau să evite atacurile frontale specifice primului război mondial, care provocaseră uriașe pierderi umane. În schimb, Churchill și șefii militarei britanici sprijineau atacurile comandourilor Direcției Operațiunilor Speciale și ale acțiunile mișcărilor naționale de rezistență, în timp ce principalul efort de război al Aliaților occidentali ar fi trebuit să fie făcut în Marea Mediterană și Italia, (care era considerat aliatul slab al Axei), țintind Austria și, mai departe, centrul Germaniei. O asemenea abordare a problemei oferea avantajul creării unei bariere, care ar fi limitat înaintarea sovietică în Europa. În schimb, americanii considerau că o abordare mult mai pragmatică era un atac pe calea cea mai scurtă dintre Germania și principalele baze aliate din Regatul Unit. Americanii și-au sprijinit cu foarte mare hotărâre punctul de vedere și au lăsat foarte clar să se înțeleagă că soluția debarcării pe coasta Atlanticului este singura pe care o vor spirjini. Până în 1944, au mai existat două porpuneri de acțiune, „Operațiunea Sledgehammer (Barosul)” în 1942 și „Operațiunea Roundup (Atacul prin surprindere)” în 1943. Ultimul plan a fost adoptat și dezvoltat sub numele de „Overlord (Suzeranul)”, dar declanșarea lui a fost amânată până în 1944. Procesul de planificare a fost început în primele zile ale lunii martie 1943 de către „Șeful Statului Major al Comandantului Suprem Aliat” (COSSAC), generalul locotenent Frederick E. Morgan, secondat de adjunctul său american, generalul maior Ray Barker. Planul a fost adoptat și adus la zi în ianuarie 1944 de „Cartierele Generale ale Forțelor Expediționare Aliate” (SHAEF), conduse de generalul Dwight D. Eisenhower. Raza mică de acțiune a avioanelor de vânătoare britanice, care acționau de pe aerodrumurile din insulă, limitau foarte mult locațiile posibile de debarcare amfibie. Mai mult, din punct de vedere geografic, numărul locațiilor era redus la doar două: Pas de Calais și coasta Normandiei. În vreme ce Pas de Calais asigura cea mai scurtă rută din Anglia până pe continentul european, cele mai vaste și joase plaje, și de asemenea cea mai scurtă cale terestră către Germania, era în schimb puternic fortificată și apărată. Ca urmare, Aliații au ales Normandia ca zonă de declanșare a invaziei. În parte datorită lecțiilor învățate după raidul de la Dieppe de pe 19 august 1942, Aliații au decis să nu atace direct porturile franceze în primele faze ale debarcărilor. Debarcările masive pe un front foarte larg în Normandia ar fi permis amenințarea simultană a mai multor porturi, în principal a Cherbourgului și a a altora, aflate mai la vest, în Bretania, iar în scurtă vreme ar fi creat condițiile necesare pentru au atac de amploare spre Paris și mai departe spre granițele Germaniei. Normandia avea o zonă de coastă mai slab fortificată și în același timp era un punct strategic neșteptat de debarcare. Atacul executat în această zonă ar fi asigurat crearea confuziei și debandadei în rândul forțelor germane. În noiembrie 1943, generalul Eisenhower a fost numit Comandant Suprem al Forței Expediționare Aliate din Europa Occidentală. În ianuarie 1944, generalul britanic Bernard Montgomery a fost numit în funcția de comandant al Grupului de Armate al 21-lea, care avea în subordine toate forțele terestre, și a fost însărcinat cu dezvoltarea planului de invazie. În momentul numirii lui Mongomery la comandă, planul COSSAC propunea o debarcare amfibie a trei divizii și transportarea pe calea aerului a două brigăzi. Montgomery a crescut rapid proporțiile planului inițial de atac la cinci divizii debarcate prin acțiuni amfibii și a trei divizii pe calea aerului, ceea ce a dus la cuprinderea în planurile debarcării și a acțiunii de pe plaja Utah. (Mongomery ceruse la început atacul a patru divizii aeropurtate, dar capacitatea de transport limitată a făcut ca atacul să fie dat de numai trei divizii). În total, pentru Bătălia din Normandia aveau să fie destinate 47 de divizii: 19 britanice, 5 canadiene și una poloneză sub comandă britanică și 21 de divizii americane, plus o divizie franceză, în total 1.400.000 de soldați. Pe 7 aprilie și 15 mai, Montgomery și-a prezentat strategia de invazie la școala Sf. Paul din Londra. Mongomery prevedea o luptă de 90 de zile, în care timp aliații ar fi trebuit să atingă Sena, cu două flancuri care ar fi pivotat în jurul Caenului, cel britanic rotindu-se spre stânga, iar cel american spre dreapta. La acțiunea amfibie aveau să participe cam 6.900 de vase, puse sub comanda amiralului Bertram Ramsay (care fusese implicat nemijlocit la debarcările din Africa de nord și din Italia). Dintre acestea, peste 4.100 erau vase de desant. Pentru acoperirea aeriană a operațiunii fusese constituită o forță aeriană formată din 12.000 de aparate de zbor, aflată sub comanda mareșalului aerului Trafford Leigh-Mallory. Aceste aparate de zbor trebuiau să asigure sprijinirea din aer a debarcări, transportul parașutiștilor în peste 1.000 de misiuni, lansarea a peste 10.000 tone de bombe în aproximatv 14.000 de misiuni. Obiectivul primelor 40 de zile era cucerirea unei enclave, care să includă orașele Caen și Cherbourg. Cherbourgul era vizat în mod special pentru portul său cu ape adânci. Ar fi trebuit să urmeze atacuri care să străpungă apărarea germană și să elibereze Bretania și porturile de aici, plus o înaintare de aproximativ 190 km spre sud-vestul Parisului, de la Le Havre, prin Le Mans spre Tours, astfel încât, după 90 de zile, aliații să controleze zona mărginită de râurile Loara la sud și Sena la nord-est.

·         1953: s-a produs cea mai spectaculoasă evadare dintr-o colonie de muncă în care lucrau deţinuţi politici. Este vorba despre evadarea a 14 deţinuţi care lucrau la mina de plumb Cavnic. Şi mai extraordinar, şi de neînţeles pentru Securitate, a fost că în aceeaşi zi, cu câteva ore mai devreme, trei deţinuţi de la mina Valea Nistrului au reuşit şi ei să evadeze. Evadarea de la Cavnic este spectaculoasă şi prin faptul că unii dintre evadaţi au reuşit să reziste în libertate câteva luni. Ideea unei evadări a aparţinut unui grup de deţinuţi care lucrau la Baia Sprie. Când aproape întregul plan era gata, au fost mutaţi la mina Cavnic. Aici au reluat planurile de evadarea, cooptând şi noi membri în grup. Evadarea  s-a produs la ieşirea din mină, la staţia Rainer. Cei 14 s-au îmbarcat în 2 corfe. Primii 6, aflaţi în prima corfă, i-au imobilizat pe gardianul şi pe muncitorul civil care păzeau ieşirea. Reuşind să depăşească acest obstacol, au urcat pe nişte scări şi au ieşit în pădurea care înconjura lagărul. Deşi îşi propuseseră să fugă în grup, după evadare nu s-a mai găsit, aşa încât de unul singur, sau în grupuri mai mici, au încercat să se îndepărteze cât mai mult de colonia de muncă. Cei care au evadat: Fraţii Ion şi Gheorghe Brânzaru, ţărani din Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, membri ai organizaţiei „Vlad Ţepeş II”; Alexandru Ciocâlteu, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, condamnat la 22 de ani de închisoare în procesul de spionaj intentat Nunţiaturii Vaticanului; Constantin (Titi) Coşereanu, elev la Şcoala Militară, arestat sub învinuirea de „spionaj” în favoarea americanilor, condamnat la 25 de ani muncă silnică; Fraţii Ion şi Simion Cojocaru, ţărani din Bârseştin  Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, arestaţi în lotul „Vlad Ţepeş II”; Dr. Miltiade Ionescu, şef de promoţie la Facultatea de Medicină, condamnat la 15 ani muncă silnică pentru „organizaţie subversivă”; Dr. Paul Iovănescu, condamnat, în acelaşi lot cu dr. Miltiade Ionescu, la 15 ani muncă silnică pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”; Ion Pantazi, condamnat la 5 ani pentru tentativă de trecere a frontierei; Ion Ioanid, condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru “crimă de înaltă trădare”; Mircea Vueric, mecanic, condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru trecere frauduloasă a frontierei; Colea Ungureanu, condamnat la 6 ani închisoare pentru “uneltire contra ordinii sociale”; Li s-au alăturat chiar în ziua evadării Ghiţă Chiper (condamnat la 7 ani închisoare pentru trecere frauduloasă a frontieirei) şi Titi Spânu, croitor (condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru “favorizarea infracţiunii”). Când au fost prinşi: Dr. Miltiade Ionescu şi Paul Iovănescu au fost prinşi a doua zi dimineaţă, datorită faptului că Ionescu suferea de inimă şi nu a rezistat efortului, neputând să se depărteze prea mult de mină – au fost duşi la Securitatea din Baia Mare; Ion Pantazi a plecat în direcţia Baia Mare, a fost găzduit pentru o zi de un activist de partid din Baia Mare, dar nu după patru zile a fost prins când părăsea oraşul Baia Mare şi dus la Securitatea din Baia Mare; Ducu Ciocâlteau, Simion Cojocaru, Ghiţă Brînzaru, Colea Ungureanu, Ghiţă Chiper, Titi Spînu, constituind grupul cel mai numeros, au reuşit să iasă din încercuirea securităţii, şi au mers aproximativ 10 zile în marş forţat. Însă dintr-o eroare de orientare au mers prea mult spre nord, trecând în URSS. Încercând să se întoarcă în România, au fost somaţi de grănicerii români, arestaţi şi predaţi Securităţii care i-a transferat la Baia Mare; Ion Brânzaru nu a reuşit să iasă din cercul creat de Securitate timp de 3 săptămâni, fiind ajutat de un baci de la o stână. A pornit apoi spre Vrancea, unde a ajuns după aproape o lună. A fost trădat de un văr al său şi arestat de Securitate care l-a trimis la Baia Mare; Ion Cojocaru, Ion Ioanid, Titi Coşereanu, Mircea Vueric s-au îndreptat spre Bucovina, prin munţii Maramureşului, munţii Ţibleşului; În a paisprezecea a zi de la evadare, Ioanid şi Coşereanu se pierd de ceilalţi doi colegi, şi hotărăsc să găsească o modalitatea de a ajunge la Bucureşti. Cu ajutorul unei preot din Iacobeni, au urcat într-un tren spre Bucureşti, în 24 iunie 1953, 18 zile după evadare. Aventurile celor doi în Bucureştiul împânzit de Securitate, dar şi de tinerii din toate ţările participanţi la „Festivalul Mondial al Tineretului” sunt pagini dintr-un roman de aventuri. Prieteni şi cunoştinţe i-au ascuns şi le-au oferit sprijin. Au stat ascunşi în diverse case, au mers pe străzi şi au intrat în dialog cu participanţii la festival, mergând chiar la ştrand!. Ioanid s-a angajat chiar pe un şantier la Drăgăşani, timp de câteva săptămâni; La 13 septembrie 1953 Ioanid era arestat din Bucureşti, Coşereanu fiind arestat cu câteva zile mai devreme. Anchetaţi la Securitatea din Calea Rahovei, au fost trimişi apoi Securitatea din Baia Mare unde se afla tot grupul „evadaţilor”, iar de aici la penitenciarul din Oradea; Mircea Vueric este şi el prins lângă trecătoarea Ghimeş-Palanca, după ce se pierduse de Ion Cojocaru. Ancheta şi procesul: Pe măsură ce erau prinşi, evadaţi au fost aduşi la Securitatea din Baia Mare. În septembrie au fost mutaţi în penitenciarul Oradea. În timpul anchetei unul dintre „evadaţi” a cedat şi a făcut mărturisiri complete, astfel încât condamnarea a fost o simplă formalitate, chiar dacă Ducu Ciocâlteau şi-a retractat multe din declaraţiile date în anchetă. Cele mai mari condamnări le-au primit Ion Ioanid, Ion Pantazi şi Titi Coşereanu. Spre exemplu, Ioanid a fost condamnat la 8 ani pentru organizaţie politică în închisoare, 1 an pentru evadare, 5 ani pentru întrebuinţare de explozibil. În final 11 ani (i se adăugaseră 3 ani pentru circumstanţe agravante). Ing. Georgescu-Topuslău, considerat unul dintre complici la evadare, a fost condamnat la 1 an închisoare. „Punctul meu de vedere, la care ţin mult de tot, este că această evadare (de la Cavnic, n.ed.) nu a fost o goană după recăpătarea libertăţii. Pentru că lagărul mare care era afară nu putea să ne ofere ceea ce ne mobiliza şi ne preocupa pe noi. Sensul şi substratul acestei evadări a fost altul: am vrut şi noi o dată, în teroarea şi-n spaima aceea care domnea peste tot, mai ales în închisoare, să demonstrăm că totuşi nici acest ermetism comunist nu este chiar total. Această evadare era mai mult o acţiune de protest, decât redobândirea libertăţii, pentru că şi aşa ştiam că nu vom putea face mare lucru cu libertatea.Credeam că vom fi prinşi, dar ne-am asumat în mod deliberat şi conştient tot ce trebuia să urmeze, toate consecinţele, şi chiar scontam pe lucruri foarte grave şi definitive, chiar că, prinşi fiind, ne-ar putea executa. Ceea ce nu… nu era aşa, exagerat.” Miltiade Ionescu, AIOCIMS. Ce s-a întâmplat la Cavnic după evadarea din 6 iunie: „În zilele următoare evadării, ofiţerii şi paznicii gardieni, plini de furie şi turbaţi, şi-au pierdut stăpânirea de sine, aplicând împotriva noastră măsuri de un barbarism, de o duritate şi de o ferocitate rare. Suspecţii bănuiţi de tăinuire au fost izolaţi, încarceraţi, reducându-li-se parţial mâncarea, iar la unii total. Surprinzător, nimeni şi niciodată nu a făcut aluzii pentru incriminarea evadaţilor, din cauza cărora noi eram supuşi acum măsurilor drastice ordonate drept pedeapsă. Don contra, manifestam sentimente frăţeşti faţă de cei care şi-au primejduit viaţa…O informaţie explozivă ne-a parvenit dintr-o sursă mai mult ca sigură (…) în legătură cu alte evadări de la minele Baia Sprie şi Valea Nistrului, ce au avut loc concomitent cu cea de la Cavnic.”  Cornel Onaca.  Evadarea de la Valea Nistrului: Marin Ţucă, ofiţer de geniu, căpitan, Românu, ţăran din Banat, participant la rezistenţa din zona Teregova, Coţofană, Miron au organizat evadarea tot la 6 iunie 1953. În fapt evadarea celor de la Valea Neagră s-a produs doar cu câtea ore înainte de evadarea celor de la Cavnic. Această sincronizarea a dat multe bătăi de cap anchetatorilor Securităţii, pentru a stabil cum reuşiseră deţinuţii din cele două lagăre să se pună de acord. Au atacat pe deţinuţii care conducea vagoneţii cu minereu şi cu ajutorul explozibilului furat au deonat poarta exterioară reuşind să fugă. Detonarea a zguduit toate geamurile lagărului. Cei patru au fost prinşi după câteva zile fiind anchetaţi la Baia mare şi trimişi apoi la penitenciarul Oradea. În urma procesului, trei au fost condamnaţi la moarte şi unul la muncă silnică pe viaţă. Doi au fost graţiaţi de pedeapsa capitală, dar Marin Ţucă, considerat liderul grupului, a fost executat în 1955.

·         1960: București: Atleta Iolanda Balaș a stabilit un nou record mondial la săritura în înălțime: 1,85 m.

·         1961: Primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român (Valeriu Bularca la Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama).

·         1971: A fost lansată nava „Soiuz 11", prima navă cosmică de transport, într-o misiune ce a durat 23 de zile, 17 ore și 40 minute.

·         1987: A fost dat în folosință pasajul Unirea din Capitală, cel mai lung pasaj subteran auto bucureștean (900 metri din care 600 acoperiți).

·         2004: Primul tur al alegerilor locale în România.

Nașteri

·         1436: Regiomontanus, astronom și matematician german (d. 1476). Numele  sau real era  Johannes Müller von Königsberg, (d. 6 iul. 1476). A fost astronom la curtea lui Regelui Matei Corvin, în Ungaria. A construit la Nürnberg, primul observator din Germania şi primul din Europa. A publicat mai multe efemeride (poziţie a astrelor) pentru perioada  1475 – 1504, care i-au slujit lui Cristofor Columb şi Americo Vespuci să întreprindă călătoriile lor.

·         1599: Diego Velázquez, pictor spaniol (d. 1660). A fost unul dintre cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea   (d.6 aug. 1660). Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez.

·         1606 - S-a născut, în Franţa, scriitorul Pierre Corneille. (drama "Oedip", tragi-comedia "Cidul") (m. 2 octombrie 1684). A fost unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière şi Racine, fiind supranumit „fondatorul tragediei fanceze”. Corneille s-a născut in Rouen, Franța și a început să studieze dreptul la 18 ani. În 1629 va scrie prima sa comedie, Mélite. Piesa a avut mare succes la Paris, drept urmare Corneille a început să scrie piese în mod regulat. În 1634 atenția s-a concentrat asupra lui Corneille, când acesta a fost ales sa scrie versuri cu prilejul vizitei Cardinalului Richelieu la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille și l-a ales să se numere printre „Cei cinci poeti”, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou, și Claude de Lestoile.

·         1714: Iosif I al Portugaliei (d. 1777)

·         1772: Maria Teresa a celor Două Sicilii, împărăteasă a Austriei (d. 1807)

·         1799: Se naşte, la Moscova, poetul Aleksandr Sergheevici Puşkin, considerat întemeietorul literaturii ruse moderne (romanul în versuri “Evgheni Oneghin”, drama istorică “Boris Gudunov”); Aleksandr Sergheevici Pușkin, n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, este considerat a fi fondatorul literaturii ruse moderne ;

·         1841: Eliza Orzeszkowa, scriitoare poloneză (d. 1910)

·         1850: Karl Ferdinand Braun, fizician și inventator german, laureat al Premiului Nobel (d.1918).

·         1868: Robert Falcon Scott, explorator englez (d. 1912).  Robert Falcon Scott (m. 29 martie 1912) a  fost un explorator la Antarcticii, cunoscut si datorită faptului ca a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen  pentru a ajunge primul la Polul Sud. Si-a pierdut viata la intoarcerea din expeditie impreuna cu cei patru membri  ai   expediției sale.

·         1871: Nicolae Iorga, istoric, enciclopedist, memorialist, prim-ministru, parlamentar, profesor universitar și academician român (d. 1940)

·         1872: Țarina Alexandra Feodorovna (d. 1918)

·         1875: S-a nascut in orasul german Lubeck, intr-o familie instarita, tatal sau fiind un important negustor de grane si, totodata, senator, scriitorul Thomas Mann (“Muntele vrăjit”, “Casa Buddenbrooks”, “Iosif şi fraţii săi). A urmat studiile in orasul natal, apoi se stabileste in Munchen, unde incepe sa lucreze la o societate de asigurari. Tot in aceasta perioada incepe o colaborare cu o publicatie satirica, dar, plictisit, pleaca impreuna cu fratele sau intr-o lunga calatorie in Italia. La revenire, in 1898, publica prima carte ”Micul domn Friedemann” si incepe sa se afirme ca scriitor. S-a casatorit in 1905 cu fiica unui profesor universitar, avand sase copii impreuna cu sotia sa Katia Pringsheim. Patru dintre ei au mostenit talentul tatalui lor, devenind si ei scriitori. In 1926 a devenit membru al Academiei de literatura prusiene, iar trei ani mai tarziu a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatura. Este nevoit sa paraseasca Germania dupa ce nazistii il pun intr-un con de umbra, ii confisca averea si ii anuleaza toate titlurile. S-a stabilit o vreme in Franta, apoi in Elevetia, pentru ca apoi sa ajunga in Statele Unite. In ultima parte s-a reintors in Europa, unde a continuat sa scrie si sa sustina conferinte in marile universitati. In 1955, pe 12 august a incetat din viata la Zurich.

·         1885 - S–a născut James Gideon Tanner, muzician country american (m.13.05.1960).

·         1896: Italo Balbo, lider politic și mareșal italian (d. 1940)

·         1897 - S-a născut A. Marţian Pop, actor şi regizor al Teatrului National din Bucureşti ("Năbădăile Cleopatrei", "Tudor") (m.14.01.1969).

·         1899: Franz Liebhard, poet român (d. 1989)

·         1901: Sukarno, primul președinte al Indoneziei (d. 1970)

* 1903 - S-a născut Aram Ilici Haciaturian, compozitor rus de naţionalitate armeană. (m. 1 mai 1978)

* 1917: S-a nascut la Turda, Ion Ratiu, om politic roman, lider al Partidulu National Taranesc crestin-Democrat . A incetat din viata la 17 ianuarie 2000 la Londra. Ion Augustin Nicolae Rațiu (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).

* 1931: Miron Georgescu, poet român

·         1933: Heinrich Rohrer, fizician elvețian

·         1934: Regele Albert al II-lea al Belgiei

·         1938: Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013). S-a născut în comuna vrânceană Sihlea. Absolvent al Liceuluiui din Râmnicu – Sărat şi al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Elev şi student strălucit, Gh. Buzatu  de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie. Istoricul Gheorghe Buzatu a fost şi un iubit şi respectat profesor universitar. La Alma Mater din Craiova sau la cea din Constanţa, el a ţinut prelegeri captivante, a condus doctorate, masterate. Nu este locul să trecem în revistă impresionanta operă  ştiinţifică şi didactică a defunctului. Ne rezumăm la exemplificări dintre cele mai semnificative.
Bogata activitatea ştiinţifică i-a fost apreciată şi răsplătită din plin: de două ori laureat al Premiilor Academiei Române, Premiul de Excelenţă al UNESCO, membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei Americane de Istorie şi multe altele. Gh. Buzatu s-a implicat plenar şi în viaţa publică româneacă. Senator şi vicepreşedinte al Senatului României cu prezenţe şi realizări memorabile. Expert avizat, totdeauna elocvent şi inspirat, în multele emisiuni de Televiziune, Radio, Presă scrisă. Dicţionare şi enciclopedii de specialitate, din ţară şi din străinătate,    i-au reţinut bio-bibliografia, volume omagiale i-au cinstit competenţa, dăruirea şi strălucirea ce radia din toate fibrele acestui reprezentant de elită al spiritualităţii româneşti.

·         1939 - S-a născut Gary U.S. Bonds (Anderson), cântăreţ şi compozitor american.

·         1941: Ilie Pârvu, filosof român

·         1943: Richard Smalley, chimist american, laureat Nobel (d. 2005)

·         1943 - S-a născut Joe Stampley, cântăreţ şi compozitor country american.

·         1944 - S-a născut Peter Albin, basist, vocalist şi compozitor american (Big Brother & The Holding Company).

·         1944 - S-a născut Edgar Froese, clăpar, chitarist şi compozitor german (Tangerine Dream).

·         1946: Jeana Gheorghiu, jurnalistă româncă (d. 2007)

·         1947 - S-a născut Terry Williams, vocalist american (New Christy Minstrels, First Edition, Kenny Rogers).

·         1948 - S-a născut Shorty Beck (Cornelies van der Beek), baterist olandez (Shocking Blue).

·         1948 - S-a născut Richard Sinclair, basist britanic (Caravan, Hattfield & The North, Camel).

·         1956: Eugen Nicolicea, politician roman

·         1956: Björn Borg, jucător suedez de tenis

·         1961 - S-a născut Dee C. Lee, cântăreaţă şi compozitoare britanică.

·         1976: Adrian-Miroslav Merka, politician roman

·         1988: Marius Munteanu, filosof roman

Decese

·         1393: Împăratul Go-En'yū al Japoniei (n. 1359)

·         1716: Domnul muntean Stefan Cantacuzino a fost ucis în noaptea dintre 25-26 mai/6-7 iunie 1716, la Constantinopol, împreună cu tatăl său, stolnicul Constantin. Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino. Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist educat în Italia. Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, soția lui Constantin Brâncoveanu. Corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali. Ștefan Cantacuzino a fost domnul Țării Românești din aprilie 1714 până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean al țării înainte de instituirea domniilor fanariote. În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia. Ștefan a luat partea nemților habsburgici, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții. Ștefan a fost mazilit și ridicat din București de un capugiu, trimis de Poartă. Ambasadorul englez la Constantinopol scria deja la 9 ianuarie către secretarul de stat că mazilirea are ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan era înlocuit cu Mavrocordat pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă, iar familia sa din Constantinopol era chezășie.

·         1832: Jeremy Bentham, filosof englez (n. 1748)

·         1843: A murit  poetul german Friedrich Hölderlin; (n. 20 martie 1770), unul din principalii reprezentanți ai romantismului în literatura europeană. Opera sa are ca teme principale elogierea patriei ca entitate spirituală, nostalgiavârstei de aur, tristețea însingurării individului, integrarea eului în armonia cosmică. În lucrarea sa principala, romanul  în versuri Hypérion (1797-99), idealizează Grecia antica.

·         1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist, arheolog, explorator si geograf german.

·         1861: Camillo Benso, conte de Cavour, primul prim-ministru al Italiei (n. 1810)

·         1883: A încetat din viaţă compozitorul si dirijorul roman Ciprian Porumbescu; A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, opereta „Crai Nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brasov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883) În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, a carui muzica este astăzi in Albania imnul național „Hymni i Flamurit . De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, „Trei Culori „. Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la Stupca,sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoza.

·         1891: John A. Macdonald, primul prim-ministru al Canadei (n. 1815)

·         1931: Alexandru Voevidca, folclorist și muzicolog român (n. 1862)

·         1946: Mircea Dem. Rădulescu, poet și dramaturg român (n. 1889)

·         1946: Gerhart Hauptmann, scriitor și dramaturg german, laureat al Premiului Nobel (n. 1862)

·         1948 - A murit Louis Lumičre om de ştiinţă, inventator, realizator şi producător francez. Împreună cu fratele său, Auguste (19.10.1862–10.04.1954), brevetează la 13.02.1895 „cinematograful Lumičre” (n.05.10.1864).

·         1961 - A încetat din viaţă psihologul Carl Gustav Jung, întemeietorul psihologiei abisale; a elaborat teoria "inconştientului colectiv" generator de arhetipuri, ce i-a permis o interpretate nouă a viselor, a miturilor, basmelor sau doctrinelor ezoterice (n. 26 iulie 1875)

·         1962: Yves Klein, pictor francez, considerat părintele picturii monocrome (n. 1928)

·         1968: Robert F. Kennedy, senator de New York, fratele președintelui John F. Kennedy (n.1925)

·         1991 - A murit poetul Gheorghe Pituţ (n.01.04.1940).

·         2003: Adalbert Boroș, preot romano-catolic român (n. 1908)

·         2006: Vlada Barzin, poet român de etnie sârbă (n. 1940)

·         2009: Jean Dausset, imunolog francez, laureat Nobel (n. 1916)

·         2013: Esther Williams, înotătoare și actriță americană (n. 1921)

·         2013: Jerome Karle, chimist american, laureat Nobel (n. 1918).

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
• În calendarul romano-catolic:  Sf. Norbert, episcop
• În calendarul Greco-catolic: Sf. Visarion Taumaturgul, cuvios († secolul al V-lea); Sf. Ilarion cel Tânăr, cuvios († 845)
• Suedia: Ziua națională
• Coreea de Sud: Ziua comemorării

RELIGIE ORTODOXĂ 6 Iunie

Sf Cuv Ilarion cel Nou, egumenul Mânăstirii lui Dalmat

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei.

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul. La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el. Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor. Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos. Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el. Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: „Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta”. Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul. Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.

După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani. Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului. Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani. Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 6 Iunie

A.  PLĂCINTE, GUSTĂRI

Plăcintă cu cacao

·       foi de plăcintă

·       3 ceşti borş

·       3 ceşti zahăr

·       2 ceşti ulei

·       1 kg făină

·       2 linguriţe bicarbonat stins în oţet

·       Mirodenii

·       2 – 3 linguri cacao

Se bat bine cu mixerul, până se înghit uleiul, borşul, zahărul, mirodeniile şi bicarbonatul.

        Se adaugă făina şi se bate în continuare până se omogenizează compoziţia.

        Se toarnă în tava unsă şi tapetată cu făină peste stratul de foi de plăcintă unse cu ulei.

        Se opresc câteva linguri din compoziţie care se amestecă cu cacao şi se vor pune deasupra ultimului rând de foi unse cu ulei.

        Se dă la cuptor o oră la foc potrivit.

       

B.  SALATE

Salată de fasole teci conservată

·       1 kg fasole fideluţă conservată

·       ½ ceaşcă ulei

·       3 linguri oţet

·       Sare

·       Piper

·       1 linguriţă muştar

·       1 ceapă tăiată feliuţe

·       2 căţei usturoi pisaţi

·       Mărar fin tocat

·       2 ardei copţi şi tăiaţi feliuţe

·       2 roşii

Se scurge fasolea de zeamă.

        Se amestecă bine uleiul cu oţetul, sarea, piperul, usturoiul pisat şi muştarul şi se toarnă peste fasole.

        Se garniseşte cu ceapă, ardei, mărar şi roşii tăiate felii.

C.  SOSURI

Nici azi nu este necesar să pregătim un sos separat.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de ştevie

Ingrediente: 1 ceapă, 2 morcovi, 1 ţelină, 3-5 cartofi, 3-4 linguri orez, 2 legături de ştevie, 2 legături leuştean, suc de roşii.

Preparare: Ceapa se toacă fin, ţelina se rade, iar cartofii se taie cubuleţe şi toate se călesc în puţin ulei. Se adaugă apa şi se lasă să fiarbă, apoi se adaugă orezul, ştevia tocată fin, leuştean şi spre sfârşit se pune sucul de roşii.

E.  MÂNCĂRURI

Ciuperci cu verdeaţă

·       1 kg ciuperci

·       1 ceaşcă ulei

·       2 legături ceapă verde

·       2 legături usturoi verde

·       1 legătură mărar

·       1 legătură pătrunjel

·       Sare

·       Piper

Se spală, se taie, se fierb şi se strecoară ciupercile.

        Într-o oală se călesc ceapa şi usturoiul tocate mărunt şi când sunt aproape rumenite se adaugă ciupercile şi 2 linguri de apă şi se mai ţin pe foc mic încă 5 minute, amestecând să nu se lipească.

        Se adaugă sarea, piperul şi, la sfârşit, verdeaţa tocată fin.

F.  DULCIURI

Chec cu nuci

·       5 ceşti făină

·       2 ceşti zahăr

·       1 ceaşcă ulei

·       ¾ ceaşcă nucă măcinată

·       2 ceşti suc de portocale

·       1 lingură scorţişoară

·       1 lingură coajă de portocală

·       1 linguriţă praf de copt

·       1 linguriţă bicarbonat

Se bate zahărul cu uleiul şi se adaugă celelalte ingrediente pe rând, iar la sfârşit făina, în care s-au amestecat praful de copt şi bicarbonatul.

        Se coace la foc potrivit în formă unsă şi tapetată aproximativ o oră.

ARTE 6 Iunie

INVITAŢIE LA BALET 6 Iunie

Aram Ilici Haciaturian

Aram Khachaturian – Spartak:

Gayanee: ballet arménien d'Aram Katchatourian: 

INVITAȚIE LA OPERETĂ 6 Iunie

Crai nou de Ciprian Porumbescu

MUZICĂ 6 Iunie

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu - Balada 

Ciprian Porumbescu, Zana Dunarii: 

Ciprian Porumbescu, Hora Brasovului: 

James Gideon Tanner, muzician country american

Aram Ilici Haciaturian

Aram Il'yich Khachaturian - Piano Concerto:

Khachaturian: Violin Concerto in D minor : 

Khachaturian:Masquerade Suite: 

Gary U.S. Bonds (Anderson), cântăreţ şi compozitor american

Joe Stampley, cântăreţ şi compozitor country american

Peter Albin, basist, vocalist şi compozitor american (Big Brother & The Holding Company).

Edgar Froese, clăpar, chitarist şi compozitor german (Tangerine Dream)

Tangerine Dream 

Terry Williams, vocalist american (New Christy Minstrels, First Edition, Kenny Rogers).

Shorty Beck (Cornelies van der Beek), baterist olandez (Shocking Blue).

Shocking Blue ~

Richard Sinclair, basist britanic (Caravan, Hattfield & The North, Camel).

Richard Sinclair

Dee C. Lee, cântăreaţă şi compozitoare britanică

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Louis Couperin - Pièces pour Clavecin / Harpsichord (Century’s recording : Blandine Verlet)

Classical Chill - Chopin for Relaxation

Alexandru Jula ‎-

POEZIE 6 Iunie

Alexandr Sergheevici Puşkin

Biografie Alexandr Sergheevici Puşkin

Aleksandr Sergheevici Puşkin (n. 6 iunie [S.V. 26 mai] 1799, d. 10 februarie [S.V. 29 ianuarie] 1837) este un poet şi dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne. Puşkin a fost iniţiatorul folosirii dialectului local în poeziile şi piesele sale, creând un stil propriu de amestec al naraţiunii cu teatrul, idila şi satira—asociate cu literatura rusă şi influenţând major scriitorii ruşi care i-au urmat.

Tatăl lui Puşkin, Sergei Lvovich Puşkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile ruseşti, cu strămoşi din secolul al XII-lea. Mama lui Puşkin, Nadezhda (Nadja) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoşi, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană şi scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovich Gannibal (1744–1807) şi a soţiei lui, Maria Aleksejevna Pushkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Puşkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovich Gannibal, născut în Eritreea. Poetul Aleksandr Sergheevici Puşkin s-a născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799. În 1811 viitorul poet s-a înscris la şcoala nou înfiinţată la Ţarskoe Selo, (azi oraşul Puşkin) unde va studia până în 1817. La vârsta de cincisprezece ani publica primul poem. În 1820 publică primul său lung poem, Ruslan şi Ludmila.

Poetul devine incomod din pricina popularităţii şi scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertăţii. Ca urmare, în acelaşi an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău unde va locui până în 1823. După o călătorie de vară în Caucaz şi în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până in 1826. Cu ajutorul anumitor autorităţi reuşeşte să-i facă o vizită Ţarului Nikolai I pentru o petiţie cu privire la eliberarea lui pe care o şi obţine.


Puşkin la şaisprezece ani, recitând un poemÎn revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenţi o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Puşkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis sa călătoreasca sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov pe care însă nu reuşeşte să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătoreşte cu Natalya Goncharova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curţii. Soţia lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de ţar care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii şi în mijlocul zvonurilor despre relaţia amoroasă a soţiei lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Puşkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbaţii sunt răniţi, Puşkin de moarte. Două zile mai târziu, Rusia pierdea pe cel mai important poet şi dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea - Alexandru Sergheevici Puşkin moare. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstraţie politică, a mutat desfăşurarea funeraliilor într-o locaţie mai mică, permiţând participarea unui grup foarte restrâns de rude şi prieteni apropiaţi.


Soţia lui Puşkin, Natalia GoncearovaPuşkin a avut patru copii cu Natalya: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Alexander (născut în 1833), Grigory (născut în 1835) şi Natalya (născută în 1836) ultima dintre ei căsătorindu-se, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau şi a devenit Countesă de Merenberg.

Activitatea literară

1814 - Apare în "Vestnic Evropi" (Mesagerul Europei) Către un amic versificator, poezie 
1820 -Ruslan i Ludmila (Ruslan şi Ludmila), poem 
1822 -Kavkazskiy Plennik (Prizonierul din Caucaz), poem 
1824 -Fântana din Bahcisarai, poem 
1827 -Tsygany (Ţiganii), poem 
1829 -Poltava, poem 
1830 -Micile tragedii 
1831 -Boris Godunov, scrisă în 1825, drama 
1831 -Povestirile răposatului Belkin, proză 
1825 -Evgheni Oneghin, roman în versuri 
1832 -Dubrovski, roman în proză 
1833 -Mednyy Vsadnik (Călăreţul de aramă), poem 
1833 -Pikovaya Dama (Dama de pică), nuvelă "petersburgheză" 
1834 -Istoria lui Pugaciov, proză 
1836 -Kapitanskaya Dochka (Fata căpitanului), proză 
Kirdzhali Kircali 
Gavriiliada 

Versuri scrise într-o noapte de insomnie

Noapte, nici un licarit;
Iar veghez ca-ntr-o pustie;
Picura monotonie
Ornicul neobosit.
Soapta Parcelor vrajeste,
Viata fuge soriceste:
Prin unghere a fosnit…
Somnul noptii e trudit,
Si urâtul greu m-apasa…
Ce urziti în miez de noapte,
Obsedante, triste soapte?
E mustrarea neînteleasa,
Glasul zilei ce s-a dus?
Prorocind, ce oare-ati spus?
M-ati chemat? Cum sa va-ncheg,
Tâlcul sa vi-l înteleg?… 

Fântânii din Bahcisarai

Fântâna a iubirii, vie!
Doi trandafiri ti-aduc în dar.
Soptirea ta mi-e draga mie,
Poeticul tau plâns, amar.

Ma scalda ca-ntr-o roua rece
O pulbere de-argint curat.
Curgi, drag izvor, si te petrece!
Sopteste-mi tot ce s-a-ntâmplat…

Fântâna-a dragostei, amara!
Pe-a tale lespezi am slavit
Iubita, departata tara.
Tu de Maria n-ai grait…

O, pala stea-n saraiul mare!
Si-aici uitarea te-a închis?
Maria si Zarema oare
Sunt numai umbra unui vis?

Sau poate a gândului aripa
Într-un pustiu a zugravit
Un vis care-a tinut o clipa,
De suflet în zadar râvnit? 

Libertatea

Regină slabă a Cytherii,
Să-mi piei din ochi! Şi ieşi în faţă,
Tu, ce pe ţari cumplit îi sperii,
A libertăţii cântăreaţă!
Cununa frânge-mi mai curând
Şi lira, gingaşele-i tonuri,
Să fulgere viciul de pe tronuri
Şi libertatea să o cânt.

Arată-mi calea-acelui Gal
Cu-avânturile-i îndârjite
Tu i-ai dat imnul triumfal
Prin aspre cumpene slăvite.
Tirani ai lumii, tremuraţi,
Copii ai soartei schimbătoare!
Iar voi, căliţi-vă mai tare,
Sculaţi voi robi îngenuncheaţi!

Oriunde ochii mi-i arunc
Văd pretutindeni bice, fiare,
Văd al robiei plânset lung
Şi ruşinoase legi murdare,
Prejudecata- nour des-
Văd nedreptatea stăpânirii
Şi zeul crud al asupririi
Şi goana dup-un sterp succes.

S-ar lumina desigur regii,
Popoare n-ar mai suferi
Acolo unde forţa legii
Cu libertatea s-ar uni.
Unde-al lor scut e-al tuturor
Şi cetăţenii ţin în mână
O spadă limpede, stăpână
În drumu-i nepărtinitor.

De sus nelegiuirea grea
Ea o doboară, o retează.
Şi mâna n-o poţi cumpăra
Nici prin avere, nici prin groază.
Natura? Nu. Legea v-a dat,
Cârmuitori, cununi de rege.
Peste popoare v-ati urcat
Dar mai presus i-eterna lege.

Când doarme ea, e vai şi-amar!
Când, fie gloata, fie regii
Dispun cum vor de soarta legii,
Te iau drept martor secular
Pe tine, mucenic vestit,
Tu care-n iureşul furtunii
Augustu-ţi cap l-ai prăvălit
Plătind şi ce-au greşit străbunii.

Spre moarte Ludovic urca.
Tăcut, norodu-n jur se strânge.
Şi capu-i dezgolit cădea
Pe eşafodul plin de sânge.
Tăcu şi legea şi popor.
Securea morţii va să cadă.
Şi purpura de-asupritor
Căzu pe Galia-ncătuşată.

O, tu, nelegiuit despot!
Cum mai urăsc a ta domnie!
Pieirea ta cu prunci cu tot
Eu o privesc cu bucurie.
Pecetea blestemului greu
O văd pe fruntea ta popoare,
Tu, monstru-al ăstei lumi sub soare,
Mustrare pentru Dumnezeu!

Când stă pe Neva ceaţa grea
Şi-un somn tihnit îngreuiază
Un cap ce fără griji visează,
Şi-n miezul nopţii arde-o stea,
Un bard supus îngândurării
Vede statuia de tiran.
Palatul pradă dat uitării,
În neguri, ca-ntr-un somn avan.

Şi al lui Clio glas îl simte
De după-ngrozitorul zid
Şi parcă ochi-n ochi aievea prinde
Al lui Caligula sfârşit.
Cum îmbătaţi de vin şi rele
Merg tăinuiţii ucigaşi
La feţe, dârzi, în inimi laşi,
Pe piept, cu panglici şi cu stele.

Necredincioasa strajă tace
Se lasă podul mişcător
Şi poarta-n noapte se desface
Prin mercenarii trădători.
Ruşinea veacul l-a pătat.
Dau buzna ienicerii- fiare.
Cad lovituri fără onoare.
Pieri tiran-ncoronat.

Aminte luaţi, voi, împăraţii!
Nici temniţi, nici altarul sfânt,
Nici cazne, nici decoraţii
N-o să vă apere nicicând.
Voi, creştetul, plecaţi-l, deci
Sub scutul legii-ocrotitoare,
Pacea-ntre libere popoare
Va străjui şi tronu-n veci!

Eu te-am iubit

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot,
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

Franz Liebhard, poet

Franz Liebhard (din 1949 pseudonim literar al lui Robert Reiter) (n. 6 iunie 1899, Timișoara - d. 18 decembrie1989) a fost inițial un poet de limba maghiară și ulterior un scriitor de limba germană, traducător, originar din Banat.

Tatăl său era de origine germană, iar mama sa, slovacă. Deși în familie nu vorbea limba maghiară, a urmat o școală de prestigiu cu limba de predare maghiară din Timișoara (unde a studiat și Arnold Hauser).

Limba prin care a pătruns în lumea literaturii și a științelor a fost maghiara. A citit din literatura modernistă aopărută în publicația "Nyugat" (Vest), fondată în 1908, dar și din literatura de avangardă promovată în special de revistele"A Tett" (Acțiunea) și "Ma" (Astăzi), fundate de Lajos Kassák în 1915, respectiv 1916. Mai târziu, Reiter va face adesea referire la aceste periodice, care circulau la școală și în familie, alături de publicații în limba germană, ca "Der Sturm" (Furtuna).

În Banat coexistau mai multe culturi, deoarece aici conlocuiau, de secole, români, maghiari, sârbi, germani șievrei. Prin urmare, trecerea lui Reiter de la limba germană la cea maghiară poate fi privită ca o "opțiune culturală". Deși la începutul liceului nu știa aproape deloc limba maghiară, la vârsta de 17 ani cunoștea limba atât de bine încât, împreună cu câțiva prieteni a înființat o revistă literară, numită "Holnap" („Mâine”). Cu toate că administrația școlii a interzis revista după apariția primului număr, Reiter a continuat să publice poezie expresionistă. În 1917 devenise un contribuitor regulat la revista "Ma", publicată de Lajos Kassák la Budapesta.

Reiter a studiat la Universitatea din Budapesta, devenind una din figurile principale ale cercului lui Kassák. Talentul său este remarcat și de editorii și contribuitorii revistei moderniste "Nyugat". Mai târziu, Reiter își amintește că a purtat discuții cu Mihály Babits și Ernő Osvát, care l-au invitat să publice în revista lor. Dar, în acea perioadă, Reiter își orinta discursul spre expresionismul militant și spre instituțiile literare care îl promovau.

După revoluția din 1919 din Ungaria, Reiter s-a întors la Timișoara, de curând devenită parte a României. În același timp, Kassák și foștii lui colaboratori pleacă în exil în lumea largă, fiind declarați indezirabili în Ungaria. Kassák, împreună cu câțiva membri ai grupului său, între care și Tibor Déry ^[2] s-a dus la Viena, unde a reînființat revista "Ma", care a funcționat între anii 1920 și 1925.

În acest timp, Reiter lucrează la Timișoara ca editor al unor ziare social-democrate, publicate în germană și maghiară.

În 1922, Reiter se alătură din nou cercului "Ma" din Viena, contribuind cu poezii, traduceri (din Arthur Rimbaud,Guillaume Apollinaire și alții ^[3]) și chiar cu două eseuri: Vázlat: Társadalom, művész, művészet (Schiță: Societate, Artist, Artă) și Dogma, szkepszis, konstrukció (Dogmă, Scepticism, Construcție). Aceste texte dezvăluie o personalitate matură, marcată de lecturile sale de filozofie și de studiile de filozofie, urmate la Universitatea din Viena.

Dificultățile financiare îl obligă să se întoarcă la Timișoara în 1924, unde reia activitatea de jurnalist. În acest moment începe metamorfozarea sa, prin trecerea de la limba maghiară spre limba germană. În 1926 încetează să mai scrie poezie în limba maghiară, și își modifică semnătura, din Reiter Róbert, poet maghiar, înRobert Reiter, jurnalist german. După câțiva ani reîncepe să scrie poezie, dar în limba germană. Aceste poezii vor începe să fie publicate sub pseudonimul Franz Liebhard, (numele unui prieten decedat ^[3]), nume sub care va deveni celebru printre cititorii din România. Unul din motivele pentru care a renunțat să scrie poezie în limba maghiară a fost criza poeziei avangardiste de la sfârșitul anilor '20. Bine-cunoscutele reviste "Ma", "Genius"și "Periszkop" și-au încetat apariția în jurul anului 1926.

Din 1919 a început să apară, în Banat, ziarul de limbă germană "Schwäbische Volkspresse". Ulterior, denumirea acestuia s-a schimbat în "Banater Deutsche Zeitung". Publicația era mijlocul de exprimare al comunității de șvabi bănățeni. Primul redactor-șef a fost Franz Xaver Kappus ^[4]

În vara anului 1925, Reiter a devenit redactor al publicației "Banater Deutsche Zeitung", al cărei redactor-șef a fost în perioada 1929 - 1941. O dată cu conformitatea impusă de naționl-socialiștii germani, publicația și-a schimbat titlul în "Südostdeutsche Tageszeitung, Ausgabe Banat", unde a rămas până în august 1944, pentru a pune în practică o nouă politică culturală, sub conducerea altui redactor-șef.^[5] În această perioadă a publicat și traducerea în limba germană a cuoscutei balade populare românești Miorița.

În ianuarie 1945, Reiter a fost deportat în Uniunea Sovietică, într-un lagăr de muncă forțată. La întoarcerea sa, în 1948, s-a reintegrat în viața culturală a germanilor din Banat, reorientată pe căile marxism-leninismului de Partidul Comunist Român.^[5]

În anii ’50, Franz Liebhard a elaborat un întreg ciclu de Poezii despre Lenau, format din șase sonete, pe care le-a adaptat șabloanelor poeziei teziste din acea vreme. Prin sonetul Lenauheim, Liebhard îl aduce pe cititor în actualitate: la adunarea poporului, la C.A.P.-uri, scriind versuri precum:

Sepp se întoarce acasă seara pe camion,

Își plimbă privirea senină peste silueta emblematică,

Îi trage un chiot de se aude până la stele.

Simbolismul său stângaci se vrea un mesaj clar: prezentul socialist a înlăturat toate tensiunile, astfel încât urmașii lui Lenau din Lenauheim pot trăi o viață fericită.^[6]

În 1953, în cadrul Teatrului de Stat din Timișoara (Deutsches Staatstheater Temeswar), pe lângă trupa română au fost înființate și secțiile germană și maghiară. Secretar literar al trupei adevenit Robert Reiter (Franz Liebhard) care, împreună cu actorul și dramaturgul Hans Kehrer a tradus în limba germană piesa „Oamenii de azi” de Lucia Demetrius, piesă care a fost pusă în scenă de Rudolf Schati, în 11 decembrie 1953.^[7]. A lucrat la acest teatru până în 1968.

Ca o încercare de a se opune asimilării culturale a șvabilor, Liebhartd a inițiat în 1968 la Timișoara cenaclul literar german „Adam Müller-Guttenbrunn”, pe care l-a prezentat ca pe un socialist transnațional, deși el fusese un naționalist șvab.^[8]

În 1969 Franz Liebhard a vorbit în public despre "colegul " său Robert Reiter. Prin aceasta voia să arate ruptura între cele două etape ale vieții sale, trecerea de la poeziile de avangardă semnate Robert Reiter, înaite de război, la poetica postbelică cu formă și ritm clasice, semnate Franz Liebhard. Cazul său pare a fi unic în istoria literaturii, o adevărată trinitate, Reiter Róbert, Robert Reiter și Franz Liebhard.

Este tatăl jurnalistei Helga Reiter-Ciulei

Miron Georgescu, poet

Biografie

GEORGESCU Miron, se naste la 6 iun. 1931, comuna Bradulete, judetul Arges. 
Poet.

Fiul lui Gheorghe Rosescu si al Mariei (n. Georgescu), tarani. Scoala primara la Zarnesti, judetul Brasov; Liceul ,Avram Iancu" din Brad si Liceul „Moise Nicoara" din Arad (bacalaureatul in 1950); Facultatea de Matematica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1950-l954). 

Debut poetic in Luceafarul (1970); debut editorial cu volum Poezii (1972). Un volum i-a fost tradus integral in SUA (Mamagruia, 1981). 

Colaboreaza la Luceafarul, Ramuri, Romania literara. Alte voi.: Sunetul odihnei (1975), Demnitatea ochiului (1977) si Epiloguri la poeme neterminate (1985).

Volumele publicate pina acum de Miron Georgescu par a fi obiectivarea unui demers teoretic, in aplicarea caruia efortul deliberat prevaleaza asupra „inspiratiei". Avem de-a face cu un artist lucid, prea lucid chiar, pentru care poezia este, inainte de toate, constructie ce implica o temperare a emotiilor prin intelect. Primul volum, Poezii (1972), il incadra pe autor intr-o serie ce-i cuprinde pe LeonidDimov si Emil Brumam. Dar incadrarea aceasta a fost dezisa de celelalte trei aparitii editoriale, care sint. de fapt, trei poeme ample, de dimensiunile unei plachete. Daca in primul volum se putea vorbi de un exces de „literatura" in sensul de mestesug, in celelalte frapeaza tocmai lipsa „poetizarii" traditionale. Volumul de debut obiectiveaza o experienta strict formala. Practicind poezia ca exercitiu retoric, artistul poate parea aici prada arbitrariului (a si fost raportat, abuziv. la lettrism). 

G. reduce la minimum functia comunicativa a limbajului, reacreditind, ostentativ, vechea conventie prozodica. Ca la majoritatea artistilor moderni, poemul nu mai comunica, ci este. Miron Georgescu apeleaza la versul „ereditar" al poeziei romane (cel folcloric), textele avind aspectul unei caligrafii care asculta de un simt geometric interior. Limba este siluita pina acolo. incit unii comentatori au pus neintelegerea pe seama unor inexistente greseli de tipar. Poezia a-ceasta nefiind rebus nu trebuie „dezlegata", ci receptata ca text omogen, suficient in sine. 

Aceasta experienta formala fiind irepetabila, poetul a evitat manierismul, al doilea volum marcind o totala schimbare la fata. Modificarea fundamentala vine din chiar intelegerea poeziei. Sunetul odihnei (1975) prezinta un alt tip de experienta: gnoseologica. Este de inteles ca ea a determinat si o noua atitudine fata de instrumentul lingvistic, functia de comunicare a acestuia (ignorata in prima carte) trecind acum pe primul plan. Experienta gnoseologica ramine dominanta si in al treilea volum. Demnitatea ochiului (1977), in care se intrevede clar ca Miron Georgescu va opta pentru intelegerea poeziei ca experienta existentiala. 

Acest lucru se intimpla in volumul Mamagruia (1979), care constituie o insolita reintoarcere la folclor; nu insa la aspectul formal, ca in 1972, ci la sensurile lui ascunse si prea putin cunoscute. Poetul exploateaza aici implicatiile initiatice ale unui vechi eres autohton (de origine orientala, se pare, de vreme ce se intilneste inca in Iran. la sufi). Este un exorcism pagin (conservat in folclorul medical), anterior crestinismului. Esoterismul de sorginte folclorica este investit cu valente initiatice in Mamagruia ; atmosfera incantatiilor magice din descintecele folclorice este pastrata inteligent.

OPERA: Poezii, Bucuresti, 1972; Sunetul odihnei, versuri, Bucuresti, 1975; Demnitatea ochiului, versuri, Bucuresti, 1977; Mamagruia, versuri. Bucuresti, 1979; Epiloguri Ia poeme neterminale. Bucuresti, 1985.

REFERINTE CRITICE: A. I. Brumaru, in Astra, nr. 11, 1972; N. Motoc, in Tomis, nr. 1, 1973; D. Flamand, in Arges, nr. 1,1973; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 5, 1973; M. Scarlat, in Romania literara, nr. . 1979; E. Simion, ibidem, nr. 45, 1979: A. Sever, ibidem, nr. 15,1986; D. Bucur, iii Ramuri. nr. 6, 1986.

Mircea Dem. Rădulescu, poet

Biografie

Mircea Rădulescu

Nastere: 1889, la Giurgiu
Deces: 1946

Nascut in 1889, la Giurgiu. A cultivat, cu rasunator succes, oda patriotica. A scris numeroase piese de teatru, in versuri.
Membru in comitetul de lectura al Teatrului National din Bucuresti.

Opere: Leii de piatra, poezii, «Socec», 1914. -Eroice, poezii, «Socec», 1915. —Poeme eroice, ed. completa. «C. Sfetea» 1915. - Romantiosii, teatru, trad. in versuri din Edmond Rostand, Ed. «Flacara», 1914 - Eroice, ed. H-a, 1914-1920 (cu prefata de Barbu Delavrancea), «Cartea Romaneasca», 1921. -Eroice, «Casa Scoalelor», 1927. -(cu Corneliu Moldovanu): Pe aicea nu se trece, poem eroic, 1918 - Suflet si uzina, poezii de razboi, «Socec», 1919. - (cu Alfred Mosoiu): O noapte la Mire esti, fantezie ui versuri, 1920. -Serenada din trecut, comedie istorica in versuri, «Cartea Romaneasca», 1921. -Sufletul patriei (ed. integrala), «Cartea Romaneasca», [1921]. -Bizant, drama in versuri, «Socec», 1924. - Portrete si amintiri, schite, «Socec», 1924. — Poeme pentru Galateea, «Socec», 1925.

De consultat:
[Ovid Densusianu]: Leii de piatra, «Vieata noua», IX, 9, 1913. - G. Topirceanu, Leii de piatra, «Viata romaneasca», VIII, 1l-12. 1913 - C. Sp. Hasnas: Leii de piatra, «Flacara», II, 52, 1913. - [Titu Dinu]: Eroice, «Vieata noua», X, 12, 1915. - C. Sp. Hasnas: Eroice, «Flacara», IV, 18, 1915. - G. Topirceanu: Poeme eroice, «Viata romaneasca», X, 10, 1l-12, 1915, - Barbu Delavrancea: Poeme eroice, raport, «Analele Academiei rom.», S. II, T. XXXVIII, 1915 - 16. [Ovid Densusianu]: Poeme eroice, «Vieata noua», XI, 11, 1916. - Al. Busuioceanu: Suflet si uzina, «Luceafarul», XIV, 1919, reprodus si in: Figuri si carti, «Cartea Romaneasca», 1923. — Ion Foti: Poeme pentru Galateea, «Viitorul», 9 februarie 1926. - E. Lovinescu: Alti trubaduri: Mircea Dem. Radulescu, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927. 

Eva

Infasurata-n scumpe blanuri rare De animale nordice, tu-mi pari Cea mai decorativa aratare Visata de nostalgicii barbari Tu raspandesti arome tari de planta Crescuta din pamantul primitiv Si imi evoci intaia eleganta Ce-avea acelasi fast decorativ. Tu faci sa se propage-n atmosfera Fluide calde care dau fiori; Tu mergi cu mladiere de pantera Si cu mister in ochii visatori. in irizarea blonda de lumina Ce tremura sub cerul glacial, Eu banuiesc o flacara divina In ochii tai frumosi de animal Ca fulgerul prin noaptea de carbune, Ei lumineaza sufletu-mi complex Si-n ei disting instinctele strabune Din epoci lungi de fier si de silex.

Noapte

Printre plopi subtiri si rari
Creste-n raza lunii 
Umbra stresinilor mari
Unde dorm lastunii

Apa lunei ca un val
Cade pe cupole 
Si pe turle de metal
Pune-aureole;
Risipeste din neant
Flori de-argint pe ramuri, 
Cu sclipiri de diamant
Fulgera la geamuri,
Si-n orasul adormit,
Blonde luminisuri 
Curg, in fluviu linistit, 
Peste coperisuri

* *

Vino! 
Parcul doarme dus
Ramurile albe 
Pentru tine-mbina sus
inflorite salbe.
Pentru tine, ca sa treci,
Valul de lumina 
Desfasoara pe poteci
Broderie fina.
Lebedele isi desfac 
Alba lor gramada -
Parca luneca pe lac 
Blocuri de zapada.
Nimeni nu-i sa rup-acum
Linistea gradinei, 
Cupe pline de parfum
Dorm in aer - crinii.
Si te cheama plopii rari 
Fluturand sub luna
Vino, din trecut rasari 
Dragoste nebuna!

In zadar pui stavilar
invechite pravili; 
Dorul meu n-are hotar
Gandul n-are stavili!
Gandul meu strabate lin
Unde dormi, frumoasa,
Ca o mare de senin 
Navaleste-n casa,
Si purtand durerea mea
Pe feresti deschise 
Peste trupul tau de nea
Pune val de vise!
* *
Ritmic pasul meu tarziu
Pe poteci rasuna -Sufletul mi-e un pustiu
Luminat de luna!

Nostalgie

Ratacitori de-a pururi intre pamant si cer. 
Gonind spre orizontul himerelor ce-nseala, 
Oriunde rataceste atomul efemer 
Ne urmareste vesnic privelistea natala

Sunt clipe dureroase cand trebuie sa pleci. 
Un suier scurt si trenul se pune in miscare 
Din goana lasi in urma icoanele fugare 
Si-n atmosfera sura a diminetei reci, 
Paduri, cantoane, poduri, privelistele toate 
Danseaza-n simfonia mecanica de roate. 
Te duci

Dar ori si unde acum te-ai indrepta, 
Imaginile repezi ce lasi in urma ta 
Sunt mici fasii de suflet ce-n aer se destrama 
Si de trecut s-anina ca fulgii albi de scama.
O! 
Legamant eteric de antica tarana, 
De stoguri risipite, de blonde clai de fan.
Pareri de rau de toate acele ce raman, 
Tu ce ne chemi cu brate de cumpeni de fantana, 
Tu faci ca-n noi, pribegii, in veci sa se rascoale 
Acelasi dor de veacuri imperios, ce mana 
Siragul alb de berze spre cuiburile goale

Tu ne urmezi statornic pe orisicare drum, 
Cu-al miristei de toamna nelamurit parfum, 
Cu brate de troita strambata de vechime, 
Cu viata strans legata de clipa ce-a trecut, 
Cu glasul lin de clopot ce canta-n tintirime, 
Tu esti magnetul tainic prin care-n adancime 
Pamantul isi atrage faramele de lut!

Gheorghe Pituț, poet

Biografie

PITUT Gheorghe, se naste la 1 apr. 1940, comuna Siliste de Beius - moare in 6 iun. 1991, Bucuresti. 

Poet si prozator. Fiul muncitorului silvic Pascu Pitut si al Ilenei (n. Foghis).

Studii primare in satul natal (1946-l950) si gimnaziale la Sudrigiu (1950-l953). Scoala de Silvicultura din Nasaud (1953-l956) si Scoala de maistri forestieri din Sighetul Marmatiei (1958-l961). 

A lucrat la Ocolul Silvic din Beius (1956-l958) si Tasnad (196l-l962), ca'tehnician. Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (1962-l964) si Bucuresti (1964-l967). Bursa de studii in Germania Federala (oct. 1970-mart. 1972). 

Corector (1967-l968) la Gazeta literara, redactor (1968-l970) si secretar general de redactie (1970-l971) la revista Romania literara; redactor (1973) si secretar de redactie (din 1974) la Viata Romaneasca. 

Dupa debutul cu versuri, in Tribuna (1963), colaboreaza si la Amfiteatru, Luceafarul, Romania literara, Viata Romaneasca etc. Primul volum tiparit (Poarta cetatii, 1966) cristalizeaza liric experienta „omului de padure", care a fost o vreme; cartile urmatoare de poezie (Cine ma apara, 1968; Ochiul neantului, 1969; Sunetul originar, 1969; Fum, 1971) aduc noi accente acestei poezii de factura vizionara, in tonalitati expresioniste. Cu Stelele fixe (1977), poetul se intoarce la disciplina clasica a versului, amplificindu-si aria reflexiva, dar fidel, in esenta, „statorniciei leaganului prim". 

In 1982, aduna diverse art., cronici, portrete aparute in presa literara, in volum Locuri si oameni, scriitori si parabole si publica o antologie din versurile sale, sub titlul Noaptea luminata. Romanul parabolic Aventurile marelui motan criminal Maciste, cu trimiteri la lumea boemei bucurestene, i s-a tiparit in . Un alt roman, la care incepuse sa lucreze in anii 1987-l988, a ramas neterminat.

Alaturi de I. Alexandru sau I. Gheorghe, Gheorghe Pitut se situeaza in aria „noului traditionalism" liric romanesc: sentimentul obirsiilor taranesti, cultul energiilor primare ce-l leaga pe om de universul vazut in latura lui obscur-stihiala, apetenta pentru vizionarismul folcloric relativ la misterele cosmosului, pronuntata nota etica a meditatiei sint comune acestor poeti ce-si pot gasi inaintasi deopotriva in Blaga si Aron s. 

Dintre confratii de generatie, mai aproape pare a fi totusi poetul de I. Alexandru (cel din Viata deocamdata si
ml discutabil), prin atitudinea ambivalenta fata de lumea simtita ca materie in irepresibila expansiune; in forta ei se descifreaza in egala masura semnul benign al eternei capacitati de regenerare, ca si primejdia proliferarii haotice si monstruoase. De aici, tentatia comuna de a structura viziunea la scara marita, populind-o cu obiecte aproape halucinante, suportind deformari grotesti, intr-o miscare ampla, cu dislocari seismice si remodelari in geologii insolite. Ceva din energia vitala hiperbolizata a lui Blaga din Dati-mi un trup, voi muntilor se regaseste in Poarta cetatii (1966): sentimentul „cotropirii" eului de catre „limitele" care il „inghesuie", „lacomia rara de a patrunde-n lucruri", „dorinta grozava de viata" a „barbatului paduros" (altadata „faun vinjos" ori fiinta purtind in sine „toate jivinele cu care [a] crescut"). Le corespunde viziunea unui univers tensionat, gata sa se dezechilibreze, - materie grea, modelata la dimensiuni colosale. Fundamental „sanatos", viril, lirismul lui Gheorghe Pitut refuza idealizarea si sentimentalismul, preferindu-le un realism dur si o gravitate a tonului ce exclude orice lamentatie. Celelalte volume ale poetului, pina la Stelele fixe (19-77), dezvolta aceste date initiale, mai ales in sensul conturarii unui „expresionism de esenta rurala" (E. Simion).

Elemente ale universului rustic, redi-mensionate, servesc reprezentarii marilor forte telurice si celeste. Poetul vorbeste despre „miezul noptii ca un bivol / Prabusit pe casa noastra", despre „timpul mort [ce] se umfla ca burta unui animal ce trebuie sa fete", ori vede o „lopata cosmica" aruncind „comete putrede in horcaitul noptii" etc. Asemenea imagini se echilibreaza in Cine ma apara (1968), poate cartea cea mai implinita a poetului, din aceasta etapa a creatiei, cu o poezie a vitalitatii eliberate de spaima, ordonata intr-o miscare ritualica (vezi ciclul Cintarele). Nu lipseste insa din acest volum nici lirica instrainarii in „cetatea" moderna, „elegia padurarului" izolat intr-un spatiu neprimitor. Fara sa aduca elemente fundamentale noi, Ochiul neantului (1969) da o mare extindere viziunilor „negre" ale dislocarilor grotesti si absurde ale elementelor cosmice, ca si sentimentelor, devenite dominante, de teroare, spaima, cutremurare, „ingrozire". Remarcabila e si aici capacitatea de plasticizare in ordinea sugestiei unei materii invadatoare, haotic dezlantuita asediind fiinta umana. Aglomerarea si reluarea aceluiasi tip de imagini duce insa la saturatie, iar dilatarea retorica a discursului nu mai poate fi intotdeauna stapinita. O viziune a orasului modern alienant, construita cu detasare, intr-un limbaj voit sec, prozaic, si uzind de tehnica „simultaneista" a notatiei, se incearca in cartea urmatoare, Fum (1971), cu rezultate mai modeste. Un nou moment de virf al poezei lui Gheorghe Pitut il reprezinta insa volumul Stelele fixe, alcatuit in mare parte din sonete, puternic contrastant cu celelalte carti prin despartirea de tulburarea expresionista a liniilor viziunii si cultivarea unui „lirism de idei" disciplinat de versul clasic. Solemne si grave, slefuite uneori pina la austeritatea gnomica, aceste poeme sint opera unui spirit reflexiv, patetic fara emfaza, elogiind „poporul blind si mohorit / dar drept din vremi si pururea" sau blamind, pe un ton taios si sarcastic, tarele secolului. 

Ele marcheaza o intoarcere spre imaginarul clasic si romantic, angajind elementele unui cosmos generic, structurat in arhitecturi majestuoase, amintind de vizionarismul tineretii eminesciene, dar si - mai ales - de geometria versului sententios al Glossei, precum in ciclul Ofrande la Sfinx. 

„Ce vede Sfinxul si retine, demon sau fiinta adorata - trece de rau ca si de bine lumea de-aceea-i agitata cind el, divinele-i retine nu o retin mai niciodata".

Emblema „stelelor fixe" sugereaza ea insasi cucerirea unei pozitii durabile a spiritului contemplativ, privind detasat spectacolul caderilor mundane: 

„O, multumirea ca sint fixe - departe de apocalipse, hranite numai cu mirare de ochi de plante ginditoare"

Poemul devine atunci o victorie asupra agitatiei launtrice a eului („Maestrul m-a chemat la dinsul / Sa-mi spuna cum se-nvinge plinsul" - se scrie intr-o „postuma" ce prelungeste sumarul volumului din 1977). 

Numeroase versuri au o concentrare aforistica, ce echilibreaza perfect continutul ideatic cu concretul imaginii sau il prelucreaza muzical, facind - cum a observat St. Aug. Doinas, care a intimpinat elogios cartea - „din jocul liric al conceptelor o adevarata «poezie pura»". Acelasi comentator precizezaa insa ca Gheorghe Pitut nu este un „poet intelectualist care transpune programatic in versuri un corp de idei personale sau imprumutate, asupra lumii", ci ramine o natura elementara, poezia sa „filosofica" hranindu-se dintr-o „stare aurorala a sufletului".

OPERA: Poarta cetatii, versuri, Bucuresti, 1966; Cine ma apara, versuri. Bucuresti, 1968; Ochiul neantului, versuri, Bucuresti, 1969; Sunetul originar, versuri. Bucuresti, 1969; Fum, versuri, Bucuresti, 1971; Stelele fixe, versuri. Bucuresti, 1977; Noaptea luminata, versuri, cu o pref. de M. Ungheanu, Bucuresti, 1982; Locuri si oamei scriitori si parabole, publicistica. Bucuresti, 1982; Aventurile marelui motan criminal Maciste, roman. Bucuresti, 1983.

REFERINTE CRITICE: M. Martin, Generatie si creatie, 1969; V. Felea, Poezie si critica, 1971; L. Raicu, Structuri literare, 1973; P. Poanta, Modalitati; M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; I. Negoitescu, Engrame, 1975; E. Simion, Scriitori, I; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976; L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1976; C. Baltag, Polemos, 1978; P. Poanta, Radiografii, 1978; M. Iorgulescu, Scriitori; Gh. Grigurcu, Poeti; St. Aug. Doinas, Lectura poeziei, 1980; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1982; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986.

Casa mea

Prin geamul dinspre noaptea
casei mele
ascult cum zuruie
cu greutate soarele.
Ciungi si fara poame
sunt merii,
scorburi fluiera in inima lor,
iarba e arsa galben,
abia daca traieste
umbra unui gard
unde se adapostira serpii,
caldura ii dospcste-acum
si-i face sa duhneasca.
Un milion de veri
strivira pietrele
cu un ciocan de sunete si foc
(pe pleoape praful s-a depus in straturi),
nici vantul nu mai poate
aduce boabe umede de aer.
Parintii mei asediati de alb,
ii musca varul din pereti.
Cineva
desparte umbrele prin gradini;
un om
isi altoieste bratul stang
pe creanga unui par
cu sapte frunze vii. 
Asteapta.

Drum

Bolnavi de somn
si foame fara satiu
boemi de trei parale —
ocnasii cafenelei
dospesc in fumul acru
si-ademenesc drumetii ;
mese duium
s-au pus de-a dreptu-n str
dar eu le ocolesc
intotdeauna
imbatrinind
cu o valiza-n spate.

Manechini

Paznicii
nu vor fi pedepsiti niciodata, 
atentia lor se concentreaza 
pe aerul adanc

de inaltimea unui stat de om
pe cand cu libertatea infernala
noaptea manechinii
lucreaza prin interioare,
mult mai bine costumati
decat ziua -
se duc si se intorc
pe canale speciale,
pun la cale tranzactii,
puncte fixe de atragere, viziune,
modifica destine, cu un suras etern
ei garanteaza fluxul
relatiei de-un fel,
si de lat fel,
iar paznicii care-au vazut
ce se petrece
de spaima superstitiei
isi pierd glasul,
saluta dimineata
manechinii proaspat parfumati
dincolo de vitrine
si merg sa intre in etuve

Ma simt atat de singur..... Adrian Paunescu

Elegia ultimei iubiri - Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 6 Iunie

Cidul de Pierre Corneille

Cidul de Pierre Corneille: 

Invierea - Lev Tolstoi 1953

Nicolae Iorga - Iisus

COLECŢIONARII - Teatru după Irjy Korbel cu Ileana Stana Ionescu şi Mitică Popescu

GÂNDURI PESTE TIMP 6 Iunie

 Pierre Corneille - Citate: