18 IULIE 2018

MATERIALELE SELECȚIONATE DE MINE PENTRU ACEASTĂ ZI

Bună ziua, prieteni! Astăzi și în fiecare zi am nevoie de ajutorul Dumneavoastră pentru distribuirea materialelor prezentate de mine și plăcute simțurilor critice ale prietenilor; doresc să ajungă, cele ce vă plac, la cât mai mulți oameni, dar în forma în care le-am postat, integral și vă mulțumesc pentru aceasta din suflet!

ISTORIE PE ZILE 18 Iulie

Evenimente

·         586 î.Hr.: Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea, care a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, în special meseriași și oameni de cultură, au fost deportați în Babilon. Dupa ce a cucerit Ierusalimul, i-a deportat pe evrei si l-a capturat pe regele Iudeei, Ioachim, împăratul babilonian a dat poruncă să-i fie aduși vreo cîțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, și pe care să-i învețe scrierea și limba Haldeilor. Printre ei erau Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Lui Daniel i-a pus numele Beltșațar, lui Hanania Șadrac, lui Mișael Meșac, și lui Azaria Abed-Nego. Cei patru au refuzat bucatele și vinul oferite de împărat, preferând să mănânce numai zarzavaturi și apă și după 10 zile, fiind comparați cu ceilalți tineri, erau „mai bine la față și mai grași decât toți tinerii care mâncau din bucatele împăratului.”

·         387 î.Hr.: Galii i–au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia, la cca. 15 km de Roma. Dupa aceasta batalie, galii sub conducerea lui Brennos (lat. Brennus), au patruns in Roma capturand întregul oraș, cu exceptia fortaretei de pe Dealul Capitoliului, unde se retrasesera ultimii aparatori romani. Romanii au încercat sǎ-l mituiascǎ pe Brennus, fiind de acord să plătească mie de livre în aur. Potrivit lui Titus Livius, în timpul unei dispute ce priveau greutatile utilizate pentru a măsura aurul, Brennus si-a aruncat sabia pe cântar și a rostit faimoasele cuvinte ”Vae Victis !”, care se traduce: „Vai de cei învinși!”.

·         64 d. Hr: Roma a fost cuprinsă de un incendiu devastator; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecutarea creştinilor. Marele incendiu din la Roma începe în zona comerciala a orasului și, în curând scapa complet de sub control. Conform unei legende vinovatul pentru provocarea acestei catastrofe ar fi fost insusi imparatul Nero. Potrivit lui Tacitus, focul s-a răspândit repede și a ars timp de șase zile. Doar patru din cele paisprezece cartiere ale Romei au scăpat de foc, trei au fost complet distruse, iar alte șapte au suferit pagube serioase. Tot Tacitus relateaza ca Nero i-a invinuit pe crestini de dezastru si a ordonat masacrarea lor , aruncarea acestora la câini, răstignirea sau arderea lor ca torte vii, pentru a servi ca exemplu.

·         1290:  Regele  Edward I al Angliei emite  Edictul de expulzare a  evreilor  (aproximativ 16.000) din Anglia. Aceasta  zi   este numita in calendarul ebraic Tisha B’Av

·         1512: Din porunca lui Neagoe Basarab a inceput constructia Bisericii episcopale de la Curtea de Arges, terminata in 1517

·         1658: La Frankfurt, Leopold I este ales Sfânt Împărat Roman. Leopold I (n. 9 iunie 1640, Viena – d. 5 mai 1705, Viena) din Casa de Habsburg a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman între 1658-1705. A fost de asemenea rege al Ungariei, Boemiei, Croației etc.Leopold este cunoscut de asemenea și prin conflictele sale cu Franța, prin Războiul de nouă ani și Războiul Spaniol de Succesiune. În acesta din urmă, el a sperat să pună în aplicare Tratatul celei de-a doua partiții, care dădea scaunul de domnie al Regatului Spaniei fiului său, Arhiducele Carol. Leopold a condus războiul extrem de bine, monarhia habsburgică obtinând victorii decisive la Schellenberg și Blenheim. Ulterior morții sale, survenită în 1705, tronul a revenit fiului său cel mai mare, Iosif I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

·         La 18-22 iulie 1711 are loc Bătălia de la Stănileşti în cadrul căreia forţele ruso-moldovene sunt încercuite de turci, iar țarul Petru I este constrîns să semneze pacea la Vadul Huşilor. Planul țarului Petru I era să traverseze Moldova, peste Dunăre, pe direcția Istanbul, expediația sa urmînd să fie un marș triumfal în principatele ortodoxe din balcani. Armata rusă a ajuns la Iași la 5 iulie 1711 după care atacă Brăila (cetate turcească la acea perioadă) pentru a motiva românii din Valahia să se alăture campaniei antiotomane. Oromanii, după lupte intense, cedează Cetatea Brăilei 25 iulie 1711. Această victorie va rămîne fără vre-un rezultat din cauza contra-atacului turc din 11 iulie 1711 în Moldova. Otomanii cu un efectiv de 120 000 oameni, trec Dunărea la Oblucița. Armatele țarului Petru I și domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir pornesc în marș spre otomani cu 38 000 ostași ruși și 6 000 moldoveni. În apropierea localității Stănilești, armata otomană încercuiește trupele ruso-moldave la 20 iulie. Turcii s-au ferit a sugruma armata rusă bobmardînd activ și repetat tabăra rusă în ziua de 21 iulie. Rușii vor ataca, dar fără succes, și după mari pierderi se vor retrage, turcii acceptînd mesajul de retragere al țarului. Unele izvoare indică faptul că retragerea armatei a fost cumpărată de ruși cu șapte care de aur. Domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir se refugiază în Rusia, unde devine consilier intim al ţarului. În Moldova și în Valahia, în 1711 și respectiv 1716 urmau să fie instaurate domniile fanariote, care reprezentau o necesitate a Porții otomane de a-și întări pozițiile în principate, și păstrării controlului asupra liniei Dunării de Jos și respectiv a siguranței Istanbulului.

·         1841: Incoronarea imparatului Pedro I al Braziliei Dom Pedro I al Braziliei și al IV-lea al Portugaliei ( n. 12 octombrie 1798 Queluz — d. 24 septembrie 1834 Queluz), a fost primul Împărat al Braziliei (1822–1831) și al douăzeci și optulea Rege al Portugaliei (timp de șapte zile în 1826).

·         1848: Armata rusa intervine  în Moldova şi Valahia pentru inabusirea revoluțiilor  din Principatele romane.

·         1862: Prima ascensiune a vârfului Dent Blanche, unul dintre cei mai înalți din Alpi.

·         1864: Se deschid cursurile Universitatii din Bucuresti 

·         1870: Se desfasoara primul Conciliu Ecumenic de la Vatican,  convocat de către Papa Pius al IX, intre 8 decembrie 1869 si  20 octombrie 1870. La 18 iulie 1870, Papa Pius al IX a definit  dogma privind  infailibilitatea papală,  ca adevăr revelat de credinta in Dumnezeu. Papa Pius al IX-lea a definit și conceptul a Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria, care înseamnă că Maria a fost concepută în afara păcatului primordial. A fost beatificat (declarat fericit).Conciliul a fost întrerupt atunci când trupele italiene au invadat Roma.

·         1877: Trupele ruse declanseaza un nou atac asupra Plevnei, dar si acesta a fost respins cu mari pierderi pentru atacator 

·         1884 : A luat fiinta Serviciul Meteorologic al Romaniei sub conducerea lui Stefan Hepites si avand sediul in Herastrau. Romania este membra fondatoare a Organizatiei Meteorologice Internationale si, din 1948, membra a Organizatiei Metereologice Mondiale (OMM);(18/30.07.1884)

·         1898: Marie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element și au propus să se numească poloniu.

·         1921: Comitetul Central al Partidului Ţărănesc, condus de Ion Mihalache, a aprobat cererea a 11 deputaţi și senatori basarabeni, membri ai Partidului Ţărănesc Basarabean, de a fi primiţi în rîndurile acestui partid.

·         1925: Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat Mein Kampf. Adolf Hitler a scris aceasta carte  in anii 1923 si  1924  in timpul detentiei sale in inchisoarea  Landsberg am Lech,  dupa Puciul esuat  de la berarie. Primul volum a fost publicat pe 18 iulie 1925, iar al doilea pe 11 decembrie 1926.  La aparitie, cartea (care avea un pret ridicat, 12  reichsmarks, a cunoscut un succes modest. Incepand cu 1936, cartea a devenit un cadou al Statului German pentru cuplurile casatorite. S-a estimat ca pana in anul 1945 au fost vandute circa 10 milioane de exemplare in limba germana, la care se adauga traducerile facute in 16 limbi straine.

·         1942: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite declară război Ungariei, Bulgariei și României.

·         1942: Primul zbor al unui avion de lupta cu reactie Messerschmitt Me 262 Schwalbe (Randunica). Messerschmitt Me 262 Schwalbe a fost primul avion de vanatoare operational dotat cu motor cu reactie construit de societatea aviatica germana Messerschmitt, in timpul celui e-al doilea razboi mondial.

·          1944: In timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hideki Tojo demisionează din postul de prim-ministru al Japoniei.

·         1947 - Regele George al VI-lea semnează Actul de Independenţă al Indiei

·         1948 - Marele Premiu al Franţei desfăşurat la Reims avea să fie pe 18 iulie 1948 scena de debut pentru unul dintre cei mai mari piloţi de Formula 1 din toate timpurile, Juan Manuel Fangio. Deşi la momentul cursei Fangio avea vârsta de 37 de ani, o vârsta la care piloţii contemporani lasă volanul, pentru el nu a reprezentat un impediment. Cel poreclit El Maestro nu a reuşit să termine această cursă, dar debutul ratat, nu l-a oprit să domine autoritar Formula 1 în anii '50, perioadă în care a obţinut 5 titluri de campion. Până la era Schumacher, Fangio a fost cel mai galonat pilot din Formula 1, este adevărat într-o eră mult mai romantică a curselor cu motor. În schimb mărturie a talentului său uriaş este faptul că şi-a adjudecat laurii pilotând pentru patru echipe diferite, un record care este probabil imposibil de egalat în ziua de azi. Argentinianul şi-a manifestat de mic interesul pentru maşini, la frageda vârstă de 11 ani el câştigându-şi banii ca şi mecanic. A debutat în curse în anul 1934 în ţara natală, pilotând un model Ford A, preparat de el însăşi. A devenit apoi campionul Argentinei, primind astfel fonduri pentru a avansa în carieră şi astfel a putut face pasul spre Europa, acolo unde a debutat pe un automobil Simca-Gordini. Echipele cu care a scris istorie au fost Alfa Romeo, Maserati, Mercedes şi Ferrari. După retragerea din Formula 1, Fangio a devenit preşedintele Mercedes-Benz Argentina.

·         1955: A luat ființă Adunarea Parlamentară a NATO.

·         1965: A fost lansată stația automată rusească "Sonda 3" care a fotografiat partea nevăzută a lunii.

·         1966: Se lansează misiunea Gemeni 10 cu astronomii John Watts Young și Michael Collins la bord.

·         1969: Au început lucrările pentru construcția barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic Runcu-Baia Mare.

·         1980: India devine cea de-a șasea țară care lansează o rachetă și un satelit în spațiu.

·         1994: Frontul patiotic rwandez revendica  victoria in razboiul civil din Rwanda. Peste doua milioane de rwandezi au fost siliti sa-si paraseasca tara in timpul luptelor,in timpul carora s-au inregistrat masacre feroce impotriva civililor lipsiti de asparare.

·         1998: Conflictul din Kosovo. Cel puțin 110 albanezi din Kosovo au fost uciși în luptele de lângă granița cu Albania.

·         2007: Un Airbus A320, al companiei TAM, s-a lovit de o clădire a aeroportului Congonhas din Sao Paulo, incident în urma căruia au murit 200 de oameni.

·         2012: Cel puțin șapte oameni au fost uciși, și alți 32 au fost răniți, în urma unui atentat terorist cu bombă plasată într-un autobuz, cu turiști israelieni, aflat la Aeroportul Burgas din Bulgaria.

Nașteri

·         1501: Isabela de Burgundia, soția regelui Christian al II-lea al Danemarcei (d. 1526)

·         1552 - S-a născut Rudolf II de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Germaniei, Boemiei, Croaţiei şi al Ungariei şi principe al Transilvaniei (m. 20 ian 1612)

·         1635: S-a nascut Robert Hooke, fizician, matematician si naturalist, ale carui lucrari experimentale au facut posibila inventarea motorului cu abur, a cuandrantului, a microscopului. Prin descrierile facute, exprima ideea fabricarii unor fibre artificiale, care sa inlocuiasca matasea, a elicei pentru propulsarea navelor. In 1660 descopera relatia dintre rezistenta unui resort si comprimarea lui, ceea ce a condus la introducerea ulterioara la ceasornice a balansierului cu spira si fundamentarea unor principii din rezistenta materialelor. In 1678 formuleaza legea care ii poarta numele. In 1674 inventeaza masina de divizat circular. 

·         1659: Hyacinthe Rigaud, pictor francez (d. 1743)

·         1720: Gilbert White, ornitolog englez (d. 1793)

·         1724: Ducesa Maria Antonia de Bavaria, nobilă, compozitoare germană (d. 1780)

·          1797: S-a nascut Immanuel Hermann Fichte, filosof german (d. 1879). Immanuel Hermann von Fichte (18 July 1796 – 8 August 1879) was a German philosopher and son of Johann Gottlieb Fichte. In his philosophy, he was a theist and strongly opposed to the Hegelian School.

·         1811 - S-a născut scriitorul englez William Makepeace Thackeray (m. 24 dec. 1863), cunoscut pentru opera "Bâlciul deşertăciunilor" ("Vanity Fair")

·         1837: Vasil Levski, revoluționar bulgar (d. 1873)

·         1845: Tristan Corbière, poet francez (d. 1875)

·         1853: Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1928). Hendrik Antoon Lorentz (n. 18 iulie 1853, Arnhem, Olanda — d. 4 februarie 1928, Haarlem, Olanda) a fost un matematician și fizician olandez, profesor de fizică matematică la Universitatea din Leyden, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1902 împreună cu Pieter Zeeman, pentru serviciul extraordinar oferit prin studiile lor privind influența magnetismului asupra unor fenomene de radiație (efectul Zeeman). Hendrik Lorentz a elaborat în 1909 teoria electronică a materiei („Teoria electronilor„), pe baza căreia a explicat un șir de efecte electrice și optice, între care și efectul Zeeman. A descoperit, împreună cu Ludvig Valentin Lorenz, relațiile dintre refracția luminii și densitatea corpurilor (relațiile Lorentz – Lorenz) și a pus bazele electrodinamicii mediilor în mișcare, relevând așa-numitele transformări ale lui Lorentz, care au avut un rol esențial în formularea teoriei relativității.

·         1868: Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministru al României (1938-1939). A fost membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (d. 1939)

·         1868: S-a nascut Simion Mandrescu. A infiintat si condus revista "Graiul romanesc" (1927)

·         1900: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză (d. 1999)

·         1906: S-a nascut Cliford Odets, dramaturg american.

·         1908: S-a nascut Lupe Velez, actrita mexicana 

·         1909 : S-a nascut Andrei A. Gromiko, fost ministru de externe al URSS;  (d.02.08.1989).

·         1917: Henri Salvador, cântăreț francez (d. 2008)

·         1918: Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel (d. 2013)

·         1921: S-a nascut John Herschel Glenn Jr,astronaut,pilot de vanatoare si senator american. John Glenn a fost primul astronaut american. A pilotat prima misiune orbitala americana la bordul navei cosmice Friendship 7 la data de 20 februarie 1962.

·         1922: Thomas Kuhn, filosof american (d. 1996)

·         1924: Ioan M. Anton, inginer român, membru al Academiei Române

·         1929 - S-a născut Screamin' Jay (Jalacy) Hawkins, cântăreţ şi compozitor american.

·         1930: Sami Damian, critic literar din România (d. 2012)

·         1931: S-a nascut Mihaela Ghitescu, scriitoare romana

·         1933: S-a nascut Evgheni Evtusenko, poet, prozator, critic, publicist si regizor de film rus 

·         1937: Roald Hoffman, chimist de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel

·         1938: S-a nascut regizorul de film Paul Verhoeven (“Basic Instinct”, “Robocop”).

·         1938 - S-a născut Don Allen, baterist american (String-A-Longs).

·         1939 - S-a născut Brian Auger, clăpar şi compozitor britanic (Steampacket, Trinity, Oblivion Express).

·         1939 - S-a născut Dion (Dion Di Mucci), vocalist şi compozitor american (Dion & The Belmonts).

·         1941 - S-a născut Frank Farian (Franz Reuther), cântăreţ, compozitor şi producător german (Boney M, Milli Vanilli).

·         1941 - S-a născut Lonnie Mack (McIntosh), chitarist şi cântăreţ american.

·         1941 - S-a născut Martha Reeves, cântăreaţă americană (Martha & The Vandellas).

·         1943 - S-a născut Robin McDonald, chitarist şi basist britanic (Billy J. Kramer & The Dakotas).

·         1945 - S-a născut Danny McCulloch, basist britanic (The Savages, Animals, Reg King).

·         1946 - S-a născut Tim Lynch, chitarist american (Flamin' Groovies).

·         1948: Hartmut Michel, chimist german, laureat Nobel

·         1948 - S-a născut Phil Harris, chitarist britanic (Ace).

·         1948 - S-a născut Dave Vasco, chitarist britanic (Clancy).

·         1949 - S-a născut Wally Bryson, chitarist american (Raspberries, Tattoo, Photomaker).

·         1950 - S-a născut Glenn Hughes, vocalist american (Village People).

·         1950 - S-a născut Cesar Zuiderwyk, baterist olandez (Golden Earring).

·         1954 - S-a născut Ricky Skaggs, cântăreţ şi multi-instrumentist country american.

·         1955 - S-a născut Terry Chambers, baterist britanic (XTC).

·         1957 - S-a născut Johnny B. Frank, basist american (Kingdom Come).

·         1958 - S-a născut Audrey Landers, cântăreaţă şi actriţă americană.

·         1958 - S-a născut Nigel Twist, baterist britanic (Alarm).

·         1967: S-a nascut actorul american Vin Diesel .

·         1968: S-a nascut Florin Piersic Jr, actor, regizor, scenarist, producator roman

·         1977: Andreea Raicu, manechin, prezentator TV

·         1984 - S-a născut Alin Sorin Ilin, fotbalist român.

Decese

·         1038: Gunhilda a Danemarcei, prima soție a împăratului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman (n. c. 1020)

·         1100: Moare la Ierusalim Godfroy de Bouillon (n. cca. 1060), cavaler medieval si unul dintreliderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost senior de Bouillon, domeniu de unde și-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godfroy a devenit primul suveran al Regatului Ierusalimului intemeiat de Cruciati, dar nu a folosit titlul de „Rege”.

·         1137: Eric al II-lea al Danemarcei (n. 1090)

·         1374: Moare Francesco Petrarca, poetul si ganditor umanist, unul dintre fondatorii literaturii italiene; este cunoscut si ca filolog, istoric, etnograf, geograf, moralist 

·         1488: Alvise Cadamosto, explorator italian (n. 1432)

·         1608: Joachim al III-lea Frederic, Elector de Brandenburg (n. 1546)

·         1610: A decedat pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio (n.29 septembrie 1571), numit după orașul său natal, Caravaggio,de lângă Milano. Este considerat un precursor al stilului baro0c si unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii.

·         1623: Papa Grigore al XV-lea (n. 1554)

·         1721: Antoine Wateau, pictor francez (n. 1684)

·         1817: A murit scriitoarea engleza Jane Austen; (n. 16 dec. 1775). Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes. Născută ca cel de-al șaptelea copil din opt (a avut cinci frați și o soră mai în vârstă, respectiv un frate mai tânăr) într-o familie mare și unită aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața în familia sa. La început educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumătate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor și Marianne. Apoi s-a îndragostit. Jane l-a întalnit pe Tom Lefroy la Hampshire în timpul vacanței de Crăciun în anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londra pentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însă nu se mai cunoaște nimic despre relația lor până în toamna lui 1798 când se dovedește că aceasta nu a avut niciun rezultat. (Unica soră a lui Jane a ars multe dintre scrisorile acesteia, nemairămânând niciuna datată între 18 septembrie 1796 și octombrie 1798.) Acești doi ani s-au numărat printre cei mai fructuoși din viața lui Jane. După ce s-a întors de la Londra a scris Mândrie și prejudecată, apoi a rescris Elinor și Marianne sub titlul de Rațiune și simțire și, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris nici un roman timp de peste zece ani. Dezamăgirea sa în dragoste poate fi, în parte, motivul tăcerii sale, însă un eveniment și mai devastator a fost plecarea din Steventon a familiei sale în 1801, când tatal său s-a pensionat, pentru a trăi în Bath, un loc pe care Jane îl ura. În decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soție pe Jane și ea acceptă; totuși, a doua zi, își retrage acceptul. Câteva luni mai târziu vinde Mănăstirea Northanger unui editor pentru 10 £ dar așteaptă în zadar publicarea cărții. Tatăl ei a murit în 1805, iar în anul următor Jane împreuna cu mama și cu sora sa s-au mutat în Southampton unde au rămas până în vara anului 1809 când se mută în Chawton, satul Hampshire din care Jane Austen și-a lansat, în sfârșit, cariera de romancieră. A terminat Persuasiune cam cu un an înainte de moartea sa provocată de boala Addison pe 18 iulie 1817. Suportul stabil al familiei sale a fost esențial în dezvoltarea lui Austen ca scriitor profesionist. Perioada în care Jane și-a dezvoltat capacitățile artistice a început în adolescență și a durat până la vârsta de treizeci și cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante și l-a început pe al patrulea. Din 1811 până în 1815, prin apariția romanelor “Rațiune și simțire”(1811), “Mândrie și prejudecată”(1813), “Parcul Mansfield” (1814) și “Emma”(1815), ea a avut succes ca scriitor. A mai scris alte două romane, “Mănăstirea Northanger” (scris între anii 1798 – 1799 și revizuit mai târziu) și “Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa în 1817, și l-a început pe un al treilea (denumit eventual “Sanditon”), dar a decedat înaintea finalizării sale.

·         1872: Benito Juárez García, președinte al Mexicului (1858–1872) (n. 1806)

·         1884: Ferdinand von Hochstetter, geolog austriac (n. 1829)

·         1892: Thomas Cook, agent englez de turism (n. 1808)

·         1894: Moare Charles Leconte de Lisle, poet parnasian francez.

·         1899: Horatio Alger, Jr., scriitor american (n. 1832)

·         1903: Anghel Demetrescu, teoretician și critic literar român (n. 1847)

·         1918: Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna (n. 1864)

·         1937: Julian Bell, poet englez (n. 1908)

·         1938 - A decedat regina Maria a României, iniţial principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, soţia regelui Ferdinand I al României (n. 29 oct. 1875). A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent. S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca regină. A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român. Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”. În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919) dar și după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-media europeană. După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (1930), acesta a reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran. În ultimii doi ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind în țară în vara lui 1938, murind la reședința sa de la Pelișor. A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran. Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii. Personalitate complexă și puternică, regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial și autoritățile comuniste, în primii ani după al Doilea Război Mondial, campanii ale căror reminiscențe mai pot fi întâlnite și astăzi. Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai reginei, este și cel care reușește să sintetizeze în câteva cuvinte rolul reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie: „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”
—Constantin Argetoianu , Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri.

·         1946: Mauriciu Brociner, militar român de etnie evreiască, participant la Războiul de Independență

·         1949: Vítězslav Novák, compozitor ceh (n. 1870)

·         1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava. În noaptea de 18 iulie 1959 conducătorii grupului ”Haiducii Muscelului, care acționase timp de 10 ani în Munții Făgăraș, frații Petre și Toma Arnăuțoiu sunt executați în penitenciarul Jilava, împreună cu ceilalți membri ai grupului condamnați la moarte prin sentințele 107 și 108 din 19 mai 1959 și 119 și 4 iunie 1959 ale Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti. Toma I. ARNĂUŢOIU, n. 14 feb. 1921, Nucşoara (Argeş), ofiţer, conducător al grupului de rezistenţă din zona Muscelului; ar. 20 mai 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare săvârşite ca organi­zator al unui grup armat de rezistenţă anticomunistă”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Petre I. ARNĂUŢOIU, n. 16 ian. 1926, Nucşoara (Argeş), ţăran, partizan în grupul condus de Toma Arnăuţoiu; ar. 20 mai 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare săvârşite în cadrul unui grup armat de rezistenţă anti­comunistă”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae N. ANDREESCU, n. 10 feb. 1918, Corbi (Argeş), preot, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 2 mar. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae D. BĂŞOIU, n. 16 mai 1900, Stăneşti (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ion Gh. CONSTANTINESCU, n. 19 oct. 1906, Valea Iazului (Argeş), preot ortodox, partizan în grupul Arnăuțoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „favorizarea bandei teroriste Arsenescu-Arnăuţoiu”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ion N. DRĂGOI, n. 20 oct. 1900, Vâlsăneşti (Argeş), preot ortodox, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 25 apr. 1950, rear. 11 dec. 1950, rear. 2  ian. 1959, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Titus I. (zis Prisăcaru) JUBLEANU, n. 14 oct. 1902, Nucşoara (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 10 iul. 1952, cond. moarte pt. „uneltire contra ordinii sociale”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Benone N. MILEA, n. 28 ian. 1927, Nucşoara (Argeş), muncitor, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 1 feb. 1951, cond. moarte în 1959; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ion V. MICA, n. 12 feb. 1923, Pietroşani (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ioan Alexandru I. MOLDOVEANU, n. 13 mai 1904, Nucşoara (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae Gh. NIŢU, n. 28 iul. 1900, Pietroşani (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 25 aug. 1949, cond. adm. 24 luni, cond. moarte în 1959; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Constantin I. (zis Moangă) POPESCU, n. 5 mai 1916, Şipotu (Mehedinţi), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 15 nov. 1949, cond. 25 ani m.s., cond. moarte 1959 pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Gheorghe Gh. POPESCU, n. 12 apr. 1902, Corbi (Argeş), învăţător; ar. 1950, rear. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare” (lotul Arnăuţoiu); † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ioan Gh. SĂNDOIU, n. 10 apr. 1910, Nucşoara (Argeş), muncitor forestier, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 28 ian. 1951, cond. 8 ani î.c., rear. 28 ian. 1959, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae I. TICU (zis Sorescu), n. 23 iul. 1900, Corbi (Argeș), cioban, partizan în grupul Arnăuțoiu; ar. 20 mai 1954, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Gheorghe I. TOMECI, n. 9 mar. 1899, Brăduleţ (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat din 1949 până în 1958, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor. Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă. Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.

·         1968: Corneille Heymans, medic și farmacolog belgian, laureat Nobel (n. 1892)

·         1990: Yoon Boseon, politician sud coreean, al 4-lea președinte al Coreei de Sud (n. 1897)

·         1993: A murit Jean Negulesco, regizor american  de origine româna; membru de onoare al Academiei Române; (n.26.02.1900, Craiova). Jean Negulesco (Ioan Negulescu după starea civilă, n. 26 februarie 1900, Craiova – d. 18 iulie 1993, Marbella din Spania) a fost un pictor, regizor de film, scenarist și producător de film originar din România. Talentul pentru artă se arată timpuriu, când tânărul Jean Negulescu, cercetaș voluntar în rândurile Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial, schițează un portret al lui George Enescu. Jean Negulescu se hotărăște să devină pictor atunci când maestrul George Enescu, căruia i-a plăcut desenul, îl cumpără cu un preț ridicat. Cu toate că începuse să ia lecții de pictură la București, tatăl său îl trimite la Paris să studieze economia și artele.

·         1997: Eugene Merle Shoemaker, astronom american (b. 1928)

·         2001 - Katharine Graham, laureată a premiului Pulitzer 1998 şi preşedinte al ziarului "Washington Post" timp de 20 de ani, a încetat din viaţă, la vârsta de 84 de ani

·         2006: A decedat Raul Sorban, (n.4 septembrie 1912 la Dej), critic de artă, pictor, academician și memorialist român.

·         2007: Un Airbus A320, al companiei TAM, s-a lovit de o clădire a aeroportului Congonhas din Sao Paulo, incident în urma căruia au murit 200 de oameni.

·         2009: Petre Alexandrescu, istoric român (n. 1930)

·         2010: A decedat poetul, prozatorul și dramaturgul român Mircea Micu; (n. 1937 ) A fost autorul a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie și dramaturgie a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si al Academiei Romane, președintele Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civica Mihai Eminescu. Este autorul romanelor Patima și Semnul Șarpelui, al volumului de versuri Poeme pentru mama și al volumelor de memorialistică Întâmplări cu scriitori. Parodist remarcabil și-a adunat volumele tipărite în antologia La munte și la mare…parodii.

·         2012: Cel puțin șapte oameni au fost uciși, și alți 32 au fost răniți, în urma unui atentat terorist cu bombă plasată într-un autobuz, cu turiști israelieni, aflat la Aeroportul Burgas din Bulgaria.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Emilian de la Durostorum; Sf Cuv Pamvo
• În calendarul romano-catolic: Sf. Frederic, episcop, martir

RELIGIE ORTODOXĂ 18 Iulie

+) Sf Mc Emilian de la Durostorum; Sf Cuv Pamvo

Sfantul Emilian de la Durostor (Silistra)

.

În vremea domniei păgânului împărat Iulian (361-363), cel ce s-a lepădat de Hristos, s-a ridicat de către el o cumplită prigoană asupra creştinilor, tulburând toată lumea. Pentru că, în toată împărăţia Romei, în toate ţările şi cetăţile, a poruncit ca binecredincioşii creştini din toată seminţia şi limba, bărbaţi şi femei, de toată vârsta, să fie daţi fără de milă la chinuri şi la amară moarte. Cu o poruncă nedreaptă ca aceasta, urâtorul de Dumnezeu împărat a stricat legile cele drepte şi a umplut Răsăritul şi Apusul de sângele creştinilor, ce se vărsa fără de cruţare, pornindu-se cu mânie şi vrajbă împotriva lui Hristos şi a creştinilor. Deci, punând dregători asupritori prin toate cetăţile şi ţările ca să chinuiască pe creştini, a trimis în cetatea Durostor, care este lângă Dunăre, pe un chinuitor nemilostiv, cu numele Capitolin, pierzător de oameni şi iubitor de idoli, care, venind în cetate, mai întâi a intrat în capiştea idolească şi a adus jertfă demonilor, închinându-se acelor idoli neînsufleţiţi. Apoi, într-o altă zi, ieşind la locul de judecată, a stat pe un scaun înalt, cu mare mândrie şi cu îngrozire pentru înfricoşarea creştinilor. Şi, punând de faţă porunca împărătească, întreba: „Este, oare, cineva în cetatea aceasta împotriva zeilor, mărturisind că este creştin?”. Iar cetăţenii, cu jurământ, îl încredinţau că nu este în cetatea lor niciun om de felul acesta, ci toţi, cu închinăciuni şi cu jertfe, cinstesc zeii în toate zilele. Aceasta auzind-o Capitolin dregătorul, s-a bucurat mult şi a chemat pe toţi mai-marii cetăţii la sine, la prânz, zicându-le: „De vreme ce vă văd pe voi slujind părinteştilor zei cu osârdie, se cade ca în ziua de astăzi să mâncăm împreună şi să bem şi să ne veselim”.

Era, însă, în acea cetate, unul dintre creştinii cei tăinuiţi, cu numele Emilian, rob al unui oarecare bărbat cinstit şi mare din cetate, care era creştin. Acest Emilian, când se ospătau dregătorul şi mai-marii cetăţii, aflând vreme prielnică, a intrat singur, fără să ştie nimeni, în capiştea idolească, având un ciocan de fier şi a început să bată în idoli, încât i-a sfărâmat, făcându-i praf. Altarul lor l-a răsturnat, jertfele le-a aruncat şi le-a călcat în picioare, iar făcliile cele mari, care erau prinse înaintea lor, le-a rupt şi le-a sfărâmat şi, apoi, a plecat împăcat cu duhul. După plecarea lui, un oarecare om dintre păgâni a intrat în capişte şi, văzându-le pe toate sfărâmate, s-a înspăimântat şi, alergând, a spus aceasta dregătorului şi celor care erau la masă cu el; şi, îndată, toţi s-au tulburat şi dregătorul s-a mâniat mult. Şi a trimis îndată să caute pe cel ce a făcut aceasta. Alergând, trimişii au văzut pe un oarecare sătean trecând pe lângă capişte. Şi, prinzându-l pe acela, îl trăgeau la dregător, socotindu-l ca pe un tâlhar. Şi venea din urmă mult popor, făcând multă zarvă pentru sfărâmarea zeilor. Iar fericitul Emilian, văzând aceasta, a socotit întru sine, zicând: „De voi tăinui fapta mea, apoi, ce folos îmi va fi mie? Oare, dimpotrivă, nu-mi voi îngreuna cugetul meu, făcându-mă pricinuitor de moartea acestui om nevinovat şi voi fi ca un ucigaş înaintea lui Dumnezeu?”. Aceasta gândind-o, a alergat la cei ce trăgeau şi băteau pe omul acela şi a început a-i opri, strigând, cu glas tare: „Liberaţi pe acest om nevinovat. Pe mine să mă prindeţi, pentru că eu am sfărâmat şi am călcat în picioare pe zeii voştri, cei fără de suflet”. Iar ei, lăsând pe omul acela, l-au prins cu mânie pe Sfântul Emilian şi, cu bătăi şi cu ocară, l-au dus pe el la dregător.

Iar dregătorul, stând la obişnuita judecată, înaintea poporului, şi văzând pe Emilian cel adus la el, a zis către cetăţeni: „Cine este acesta?”, iar ei au zis: „El este cel ce a făcut răul acela, sfărâmând zeii şi răsturnând jertfele”. Iar dregătorul, umplându-se de mânie, a grăit către cetăţeni: „Voi aţi zis, mai înainte, că în cetatea voastră nu este niciunul potrivnic zeilor şi, iată, s-a aflat unul ca acesta, prin nepurtarea voastră de grijă. Pentru această pricină să daţi la vistieria împărătească o livră de aur”. Aceasta zicând-o către cetăţeni, s-a întors spre fericitul Emilian şi a început a-l întreba cu mânie: „Cap necurat, spune-ne nouă cum te numeşti?”. Iar ostaşul cel viteaz al lui Hristos i-a răspuns: „Creştin sunt”. Apoi dregătorul, şi mai mult mâniindu-se, a zis: „Numele tău, spune-ni-l nouă, spurcatule”. Răspuns-a Mucenicul: „Părinţii mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a mă numi şi a fi creştin”. Zis-a dregătorul: „Spune, omule răucredincios, cine te-a îndemnat să faci ocară zeilor celor fără de moarte?”. Iar ostaşul lui Hristos a răspuns: „Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să sfărâm idolii cei fără de suflet, pe care voi îi numiţi dumnezei, pentru ca toţi oamenii să ştie că ei sunt fără de suflet, surzi şi muţi, şi nu spun nicio vorbă, ci sunt pietre şi lemne nesimţitoare. Deci, să ştii că n-am adus nicio ocară adevăratului Dumnezeu, Celui ce toate le-a făcut, ci pe zeii voştri cei mincinoşi i-am surpat, ca pe unii ce n-au făcut nimic din ce este în lume, ci ei înşişi sunt făuriţi de voi, ca să piară numele lor în veci”. Iarăşi, a zis dregătorul: „Numai tu singur i-ai sfărâmat pe zei, sau şi altcineva, împreună cu tine?”. Răspuns-a Sfântul: „Singur eu, cu ajutorul Hristosului meu, i-am sfărâmat, făcându-i praf pe idolii voştri şi am călcat în picioare jertfele şi lumânările lor şi niciunul n-a putut să se răzbune pe mine, nici să scape din mâinile mele, pentru că n-au putere, nici simţire. Şi aşa să fiţi şi voi, ca ei, voi care îi faceţi pe ei şi voi, toţi, cei ce nădăjduiţi în ei (cf. Psalmul 134:18)”. Iar dregătorul, mâniindu-se, a poruncit ca pe ostaşul lui Hristos să-l dezbrace, spre bătaie. Şi, când au dezbrăcat hainele de pe Mucenic, i-a zis dregătorul: „Spune, ticălosule, cine te-a îndemnat să sfărâmi pe zei?”. Răspuns-a Sfântul: „Ţi-am spus mai înainte şi iarăşi îţi spun, că nimeni altul, în afară de Dumnezeu şi cugetul meu, nu mi-a poruncit să fac aceasta”.

Şi a zis dregătorul către slujitori: „Întindeţi-l pe el şi-l bateţi tare, ca să ştie că îndrăzneala nu-i va ajuta lui, nici nu-l va scoate pe el cineva din mâinile mele”. Şi au început a-l bate pe el cumplit. Şi, bătut fiind Mucenicul şi pământul de sângele lui roşindu-se, a zis către el dregătorul: „Spune, osânditule, cine te-a îndemnat să faci răul acesta?”. Iar Mucenicul, bătut fiind, a răspuns: „Ţi-am spus ţie că Dumnezeu mi-a poruncit mie, şi sufletul meu, şi încă nu mă crezi pe mine. Dar niciun rău n-am făcut, ci numai bine, pentru că pe diavolul l-am ruşinat, iar pe Dumnezeul meu L-am proslăvit”. Iar dregătorul a zis către slujitori: „Întorceţi-l pe el şi-l bateţi pe pântece şi pe piept, pentru că semeţ este şi nu se supune legilor împărăteşti”. Şi a fost bătut Mucenicul mult şi fără de cruţare. Apoi dregătorul, poruncind să înceteze bătaia, a zis către Sfânt: „Rob eşti, sau liber?”. Răspuns-a Sfântul: „Sunt rob al unuia mai-mare din cetate”. Şi s-a mâniat dregătorul asupra acelui mai-mare din cetate, stăpânul lui Emilian, fiindcă pe un rob ca acela, vrăjmaş al zeilor şi nesupus poruncii împărăteşti, îl ţinea la el şi a pus asupra lui pedeapsă ca să dea la vistieria împărătească o livră de argint, iar pe Mucenic l-a osândit să fie ars.

Şi, îndată, slujitorii, luând pe Sfânt, l-au scos cu mult popor din cetate şi, aproape de malul Dunării, aprinzând un foc mare, l-au aruncat în el pe Mucenic. Iar văpaia focului înconjura pe Sfânt şi nu s-a atins de el, ci se revărsa împrejur, departe, şi a ars pe necredincioşi, pe toţi câţi i-a ajuns. Iar Sfântul, stând în foc, s-a întors cu faţa spre răsărit şi cu semnul crucii se îngrădea pe sine şi binecuvânta pe Dumnezeu. Şi, rugându-se cât a voit, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu!”. Acestea zicându-le, s-a culcat şi a adormit în Domnul, focul fiind stins acum. Şi a rămas trupul lui nevătămat de foc, încât nici părul lui nu i-a ars. Iar toţi câţi dintre cetăţeni erau creştini în taină, aceia, mergând la soţia dregătorului, care şi ea, în taină, avea credinţă creştinească, i-au spus ei toate cele despre Sfânt şi au îndemnat-o să ceară de la bărbatul ei trupul Mucenicului, cel nevătămat de foc, spre îngropare. Iar ea, rugându-şi bărbatul, acesta i-a poruncit să-l ia fără teamă. Şi, credincioşii, luându-l şi cu pânză curată şi cu aromate învelindu-l, l-au îngropat cu cinste, la un loc ce se numea Gedina, ca la trei stadii de la cetate. Deci, a pătimit Sfântul Mucenic Emilian pentru Hristos în ziua de 18 iulie anul 362, într-o vineri.

Trupul sau a fost luat de sotia lui Capitolin, care era crestina, si ingropat cu cinste. Moaste ale Sfantului Emilian se gasesc in Catedrala mitropolitana din Silistra (Bulgaria), in Catedrala episcopala din Slobozia si in Biserica "Nasterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei, Bucuresti.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfântul Cuvios Pamvo.

Viața Sfântului Cuvios Pamvo

  Cuviosul Pamvo a vieţuit în pustia munţilor Nitriei, din părţile Egiptului, pînă la adînci bătrîneţi.

   Despre viaţa lui cea sfîntă, îmbunătăţită şi lui Dumnezeu plăcută, se mărturiseşte de mulţi şi mari părinţi. Despre aceasta ne va arăta cuvîntul ce ne stă înainte, care este luat din diferite cărţi. La început, Cuviosul Antonie cel Mare a zis despre dînsul: "Că frica lui Dumnezeu a făcut a petrece într-însul Duhul lui Dumnezeu". Cuviosul Pimen a zis: "Trei lucruri am văzut la părintele Pamvo: postirea în toate zilele, tăcerea şi lucrul mîinilor".

    Cuviosul Teodor Studitul, despre acest fericit părinte, dă mărturie în acest fel: "Pamvo să se fericească după vrednicie şi cu lucrul şi cu cuvîntul, ca un înalt părinte". Iar Socrat Scolasticul scrie despre dînsul: "Pamvo la începutul călugăriei sale, nefiind cărturar, s-a dus la unul dintre fraţi, care era învăţător de carte, voind să înveţe de la dînsul psalmii lui David. Cînd a auzit întîiul stih al psalmului 38, care zice: Zis-am că voi păzi căile mele, ca să nu greşesc cu limba mea..., n-a mai voit să asculte celelalte stihuri, ci s-a dus, zicînd: "Acest stih singur îmi este destul, dacă voi învăţa să-l împlinesc cu fapta"; deci n-a mai voit să se ducă la dascăl.

    După şase luni, dascălul, văzîndu-l într-un loc, a zis către dînsul: "Pentru ce n-ai mai venit la mine?" Pamvo a răspuns: "N-am învăţat încă a săvîrşi acel stih cu fapta". Trecînd mulţi ani după aceea, unul din părinţi, cunoscut lui, l-a întrebat: "Frate, acum ai învăţat stihul acela?" Pamvo a răspuns: "L-am învăţat 19 ani neîncetat şi abia m-am deprins a face cu fapta ceea ce învaţă acel stih". Cuviosul Pamvo, deşi n-a fost cărturar de la început, dar după aceea, fiind înţelepţit de Dumnezeu, avea destulă înţelegere a dumnezeieştilor Scripturi - precum scrie Paladie despre dînsul -, încît multora le-a fost învăţător.

    Cuviosul Pamvo a petrecut trei ani de zile, rugîndu-se la Dumnezeu şi zicînd: "Să nu mă slăveşti pe pămînt!" Şi atît l-a slăvit Dumnezeu încît nu putea să se uite cineva la faţa lui, de slava care o avea.

    Ucenicii lui au fost cei patru fraţi slăviţi în părţile Egiptului: Dioscor, Amonie, Evsevie şi Eftimie, care se numeau "lungi" şi care s-au pomenit şi în viaţa Sfîntului Ioan Gură de Aur. Dintre aceia, cel dintîi, Dioscor (Notă - Acest Dioscor a fost altul, care a trăit mai înainte cu anii, nu acela care a fost eretic şi care a fost anatematizat de al IV-lea Sinod din toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Calcedon în anul 451), a fost episcop al Ermopoliei, asemenea a fost ucenic al lui Pamvo şi cinstitul Dracontie, care se pomeneşte în viaţa Cuviosului Ilarion cel Mare şi care a fost episcop şi mărtu-risitor al lui Hristos, pătimind izgonire de la arieni. Unor ucenici ca aceştia a fost Pamvo învăţător.

    Cuviosul Pamvo, între alte multe şi mari fapte bune, avea şi aceasta, ca să treacă cu vederea aurul şi argintul. Cînd Sfînta Melania Romana şi-a împărţit pentru Hristos toată averea sa la cei ce aveau trebuinţă, a ajuns în Alexandria. Auzind despre Cuviosul Pamvo, s-a dus la dînsul în pustie cu preotul Isidor, primitorul de străini al alexandrenilor, aducînd cu sine trei sute de litre de argint. Deci, ea l-a rugat să-şi ia din argintul adus cît va voi. Dar el nici nu s-a uitat spre acel argint şi nici din lucrul mîinilor n-a încetat, pentru că împletea o rogojină, decît numai a răspuns către dînsa, grăind: "Domnul să-ţi răsplătească ţie după osîrdia care o ai către Dînsul". Supărîndu-l ea cu rugăminţile ei de a lua ceva, cuviosul a grăit către fratele, care îl slujea: "Să iei ceea ce-ţi va da şi să duci să împărţeşti la fraţii care sînt în Liva şi prin insule, deoarece sînt foarte lipsiţi, fiind pămîntul neroditor. Iar la mînăstirile care sînt în Egipt să nu dai nimic, căci pămîntul lor are îndestulare şi pot să se hrănească din osteneala lor".

    Fericita Melania a adus tot argintul şi l-a dat în mîinile fratelui acela să-l împartă; apoi a zis către Cuviosul Pamvo: "Părinte, să ştii că argintul ce îţi dau este trei sute de litri". El a răspuns: "O, fiică, Dumnezeu nu are trebuinţă să ştie cît argint ai adus, pentru că Cel ce măsoară pămîntul cu palma şi pune munţii cu măsura, au nu ştie măsura argintului tău? Dacă mi l-ai fi adus mie, cu dreptate mi-ai fi spus măsura argintului ce mi-ai dat; dar de vreme ce îl dai lui Dumnezeu, care n-a defăimat nici pe cei doi bani ai văduvei, ci i-a primit mai bine decît multe bogăţii, de aceea taci şi nu trîmbiţa înaintea ta".

    Cuviosul Pamvo l-a trimis odată pe ucenicul său ca să vîndă rucodelia sa. Stînd 16 zile în cetate, noaptea dormea în tinda bisericii Sfîntului Apostol Marcu; şi, văzînd slujba Bisericii şi învăţînd şi cîteva tropare, s-a întors la bătrînul. Deci i-a zis lui bătrînul: "Te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită ţi s-a întîmplat în cetate?" Răspuns-a fratele: "Cu adevărat, părinte, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta şi nici canoane, nici tropare nu cîntăm. Mergînd în Alexandria, am văzut pe cei din biserică cum cîntă şi m-am întristat că nu cîntăm şi noi canoanele şi troparele". I-a zis lui bătrînul: "Amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfîntul Duh, şi vor urma cîntărilor şi glasurilor, căci, ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din tropare cînd stă cineva în chilie sau în biserică şi îşi înalţă glasul său ca neputincioşii? Că, dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, sîntem datori să stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspîndire; că n-au ieşit călugării în pustie ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspîndească şi să cînte cîntări, să pună glasurile la rînduială cu meşteşug, ci sîntem datori, cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit, să aducem Domnului rugăciune.

    Că iată zic ţie, fiule, vor veni zile cînd vor strica (răstălmăci) creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor Prooroci, ştergînd Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinţii noştri au zis: "Cei ce sînt în pustia aceasta, să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hîrtie, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină"".

    Şi a continuat bătrînul: "În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgînilor şi pornirile popoarelor, neastîmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgînd seamă de mîntuirea lor şi a turmei, osîrdnici toţi şi silitori la mese şi gîlcevitori; leneşi la rugăciune şi la clevetiri osîrdnici, gata a osîndi vieţile bătrînilor şi cuvintele lor, nici urmîndu-le, nici auzindu-le, ci mai vîrtos ocărîndu-le şi zicînd: "De am fi fost noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi". Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecînd judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani neajutîndu-i. Încă şi în popor va intra necredinţă, erezie, curvie, urîciune, vrajbă, zavistie, întărîtări, furtişaguri şi beţie". Şi a întrebat fratele: "Şi ce va face cineva în vremile şi anii aceia?" Răspuns-a bătrînul: "Fiule, în acele zile, cel ce-şi mîntuieşte sufletul său, mare se va chema în Împărăţia cerurilor".

    Au venit odată patru pustnici la Cuviosul Pamvo, purtînd piei. Şi au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt, nefiind acela de faţă. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor şi cel de al treilea a cîştigat multă dragoste. Se spunea încă şi de cel de al patrulea că 22 de ani avea de cînd era sub ascultarea unui bătrîn. Le-a răspuns lor Cuviosul: "Vă zic vouă că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi, fapta bună care a cîştigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta, tăindu-şi voia, voia altuia o face. Căci acst fel de bărbaţi sînt mărturisitori, dacă pînă la moarte se vor păzi aşa.

    Odată, a venit la acest Cuvios Pamvo părintele Pior şi a adus cu sine partea sa de pîine uscată. Pamvo l-a întrebat: "Părinte, pentru ce ai adus pîine cu tine?" Pior a răspuns: "Ca să nu te împovărez, adică să nu împuţinez pîinea ta, ci s-o mănînc pe a mea". După cîteva zile, ducîndu-se şi Cuviosul Pamvo la părintele Pior, a luat asemenea cu sine o parte uscată din pîinea sa şi a înmuiat-o în apă. Pior, văzînd, a zis: "Părinte, pentru ce ai adus pîinea înmuiată în apă?" Pamvo a răspuns: "Ca să nu te împovă-rez, nu numai cu pîinea, dar nici cu apa".

    Într-o vreme oarecare Sfîntul Atanasie, Episcopul Alexandriei, l-a rugat pe părintele Pamvo să vie la dînsul în eparhie. Deci, pogorîndu-se, a văzut o femeie uşuratică; era foarte împodobită spre ademenirea oamenilor. Dar stareţul, văzînd-o astfel, a început a plînge. Fraţii l-au întrebat: "Părinte, pentru ce plîngi?" El a răspuns: "Plîng pentru două pricini: una, pentru pierderea sufletului acestei femei, iar alta, pentru nesîrguinţa mea către sufletul meu, precum are femeia aceea grijă pentru trupul său. Pentru ca să fie plăcută oamenilor, s-a împodobit atîta, iar eu nu mă îngrijesc să-mi împodobesc sufletul, ca să fie plăcut lui Dumnezeu".

    Odată, Cuviosul Pamvo, umblînd prin părţile Egiptului cu cîţiva fraţi, a văzut nişte mireni şezînd, nebăgînd de seamă călugării care treceau. El a zis către acei mireni: "Sculaţi-vă şi vă plecaţi călugărilor, ca să fiţi binecuvîntaţi de dînşii; pentru că aceştia vorbesc adesea cu Dumnezeu şi gura lor este sfîntă!"

    Cuviosul Pamvo, fiind plin totdeauna de umilinţă, nu rîdea, nici nu zîmbea vreodată. Într-o zi diavolii, voind să-l facă să rîdă, au legat o pană cu o funie şi o trăgeau înaintea ochilor lui, ca pe o bîrnă, şi certîndu-se unii cu alţii, strigau: "Ajutaţi! Ajutaţi!" Părintele Pamvo, văzînd aceea a rîs, iar diavolii au început a dănţui, strigînd: "Ha, ha! Pamvo a rîs!" El le-a răspuns, grăind: "N-am rîs, ci am batjocorit neputinţa voastră; că sînteţi atîţia şi nu puteţi să duceţi o pană". Atunci diavolii, umplîndu-se de ruşine, au fugit.

    Ucenicii lui ne spuneau despre dînsul şi aceasta, că era foarte păzit în vorbire şi cu multă socoteală în răspunsuri. Cînd îl întreba cineva din dumnezeiasca Scriptură, sau despre vreun lucru oarecare, nu răspundea îndată; ci mai întîi socotea în sine cu multă tăcere şi zicea de multe ori: "N-am aflat ce să răspund împotriva întrebării acesteia". Dar abia după trei zile, sau după trei săptămîni, iar uneori abia după trei luni, dădea răspuns la întrebare. Răspunsul lui era adevărat şi foarte folositor, căci îi venea de la înţelegerea ce o avea din darul lui Dumnezeu; pentru aceea toţi primeau din gura lui cuvîntul cu frică, pentru că Dumnezeu grăia prin gura lui.

    În zilele acestui cuvios părinte, în părţile acelea ale Egiptului erau doi fraţi de un pîntece, Paisie şi Isaia. Ei erau fii de părinţi bogaţi, pentru că tatăl lor fusese neguţător slăvit, care umblase cu neguţătoria cea de mult preţ pînă în Spania. Amîndoi acei fraţi, după moartea părinţilor lor, împărţind între ei averea cea multă, care le rămăsese lor, au zis unul către altul: "O, frate, ce fel de viaţă să ne alegem noi? De vom fi neguţători, ca şi tatăl nostru, apoi cine ştie cui vor rămîne ostenelile noastre. Şi încă va trebui să ne temem, ca să nu cădem în oarecare primejdii sau în tîlhării sau în înecarea mării. Deci, să ne alegem viaţa călugărească, ca şi averile părinteşti să le punem în vistieria cerească şi sufletele noastre să nu le pierdem".

    Astfel, amîndoi sfătuindu-se, s-au lepădat de lume. Drept aceea, unul împărţind îndată partea sa la săraci, biserici şi mînăstiri, s-a dus în pustie. El a căutat să înveţe un meşteşug, ca să lucreze ceva şi să poată să se hrănească din osteneala mîinilor sale. Deci vieţuia singur întru Dumnezeu, silindu-se la postire şi la rugăciune. Iar celălalt, zidindu-şi o mînăstire mică, nu departe de locuinţele mireneşti, şi primind puţini fraţi la sine, se nevoia cu iubirea de străini şi cu hrănirea săracilor. Căci, zidind o casă primitoare de străini, pe toţi cei ce veneau la dînsul îi odihnea, şi slujea bolnavilor cu toată osîrdia. În zilele de sîmbătă şi Duminică, punea cîte două, trei şi patru mese pentru cei săraci. Astfel amîndoi acei fraţi, trăind cîţiva ani, s-au mutat către Domnul.

    După sfîrşitul lor, a fost între fraţi o duhovnicească cercare şi iscodire pentru acei fraţi. Unii lăudau mai mult pe cel ce şi-a împărţit averea şi s-a dus la linişte în pustie; iar alţii cinsteau mai mult pe celălalt, care, din averile sale, a slujit străinilor, săracilor şi bolnavilor. Din această pricină, fraţii, neînvoindu-se între ei cîtăva vreme, au mers să întrebe despre aceasta pe Cuviosul Pamvo; fiindcă voiau să ştie, a cărui viaţă din acei doi fraţi este mai plăcută lui Dumnezeu şi care dintr-înşii a cîştigat mai multă răsplătire.

    Cuviosul Pamvo, auzind întrebarea lor, le-a răspuns: "Amîndoi sînt desăvîrşit plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, pentru că primitorul de străini s-a asemănat dreptului Avraam, iar pustnicul, Sfîntului prooroc Ilie; deci, amîndoi au bineplăcut lui Dumnezeu!" Dar fraţii încă nu se învoiau, ci vorbeau între ei cu împotrivire, unii fericind mai mult pe pustnic, şi ziceau: "Acela a împlinit porunca Evangheliei: Vindeţi averile tale şi dă-le săracilor..., căci, făcînd astfel şi luîndu-şi crucea, a urmat lui Hristos, petrecînd în toate zilele în foame şi în sete. Iar celălalt, primitorul de străini din averile sale, deşi slujea săracilor, însă şi el însuşi avea răcorire, mîncînd şi bînd cu străinii şi gustînd cu bolnavii".

    Iar ceilalţi ziceau: "Şi primitorul de străini a împlinit cuvîntul lui Hristos, Care a zis în Evanghelie: N-am venit ca să-mi slujească Mie, ci ca să le slujesc Eu lor...; căci a slujit la mulţi ieşind în toate zilele în calea poporului, căutînd străini, săraci, bolnavi, nevoiaşi şi aducîndu-i în casa sa îi îndestula cu de toate. Dacă pentru un pahar de apă rece, care se dă celui însetat, este făgăduită plată de la Dumnezeu, apoi cît de mare plată va avea fratele acela, care a primit stăini, a îndestulat numeroşi flămînzi şi însetaţi şi a slujit tuturor bolnavilor?"

    Cuviosul Pamvo, văzînd neînţelegerea dintre fraţi, le-a zis: "Fraţilor, îngăduiţi-mi puţin, pînă voi cîştiga adeverire de la Dumnezeu şi după aceea vă voi spune!" Trecînd cîteva zile, fraţii iarăşi au venit la dînsul, voind să afle răspuns la întrebarea lor. Stareţul le-a zis: "Vă grăiesc înaintea lui Dumnezeu, că pe acei doi fraţi, Paisie şi Isaia, i-am văzut stînd împreună în Rai". Toţi fraţii, auzind aceasta, s-au mîngîiat şi au lăudat pe Dumnezeu.

    Din acea descoperire a cuviosului, care i s-a făcut pentru cei doi fraţi, era arătat tuturor cît de mare dar avea el de la Dumnezeu; căci mai înainte de sfîrşitul său, s-a învrednicit a avea bunătăţile Raiului şi din vederea acelora, şi mai ales din darul lui Dumnezeu ce-l avea într-însul, s-a făcut asemenea cu vieţuitorii. El trăind încă între oameni în chip stricăcios, de acum chipul nestricăciunii Raiului îl arăta în faţa sa, fiind luminat nu numai cu sufletul, dar şi cu trupul. Faţa lui strălucea cu slavă, ca altădată faţa Sfîntului Prooroc Moise, despre care lucru se scrie în Pateric astfel: "Cuviosul Pamvo a petrecut trei ani, rugîndu-se lui Dumnezeu şi zicînd: "Doamne, mă rog Ţie, să nu mă preamăreşti pe mine pe pămînt!"" Dar Dumnezeu Care preamăreşte pe plăcuţii Săi, atît l-a preamărit, încît fraţii nu puteau să privească la faţa lui, de slava pe care o avea. Astfel sfîntul a fost preamărit în trup pe pămînt, mai înainte de preamărirea sa cea din ceruri.

    Cînd s-a apropiat de fericitul său sfîrşit, după şaptezeci de ani ai vieţii sale, a zis către fraţii care stăteau împrejurul lui: "De cînd m-am sălăşluit în această pustie şi am zidit chilia în care m-am aşezat, n-am petrecut nici o zi în care să nu fi lucrat ceva cu mîinile, pînă cînd oboseam. Nici nu-mi aduc aminte ca să fi mîncat cîndva în zadar pîine dată de cineva; ci mîncm pîinea pe care eu singur o aveam din osteneala mîinilor mele. Din gura mea n-a ieşit vreun cuvînt, de care să mă ruşinez în ceasul acesta sau să mă căiesc. Acum mă duc la Dumnezeu, aşa ca, cel ce nici n-am început a vieţui cu plăcere dumnezeiască şi călugărească". Zicînd aceasta, şi-a dat cinstitul şi sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, neavînd nici un fel de durere trupească.

    Aşa a fost viaţa şi sfîrşitul acestui plăcut al lui Dumnezeu, ale cărui sfinte rugăciuni să ne ajute şi nouă păcătoşilor a ne povăţui la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, ca să cîştigăm din milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    Notă - Viaţa acestui cuvios este adunată de la diferiţi scriitori: din Lavsaiconul lui Paladie, cap. 10, din cartea lui Rufin preotul, Despre vorbirile părinteşti, din cartea lui Eraclid, Raiul, cap. 1, de la Socrat scolasticul, cartea IV, cap. 18, şi din Patericul Egiptean.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 18 Iulie

A.  PLĂCINTE, ANTREURI

Roşii umplute cu ţelină, ardei şi sos tartar

·       4 roşii tari

·       2 ţeline mici

·       5 ardei graşi

·       Sare

·       Piper

·       Pătrunjel

·       1 pahar maioneză de post

·       1 ceapă arpagic

·       1 căţel usturoi

Se scobesc roşiile, se scurg de zeamă şi se presară cu sare.

        Se taie ţelinele ca tăieţeii; la fel şi ardeii graşi.

        Pătrunjelul se toacă mărunt; la fel ceapa şi usturoiul.

        Ceapa şi usturoiul se trec prin sită şi zeama lor se amestecă cu maioneza de post, apoi cu legumele şi piperul.

        Se umplu roşiile cu legumele amestecate cu acest sos tartar.

B. SALATE

Salata Carmen

·       1 ţelină mare

·       3 mere potrivite

·       3 andive

·       1 lămâie

·       2 roşii tari

·       300 g maioneză de post (reţete prezentate anterior)

Se taie ţelina în fileuri subţiri, se opăreşte 4 – 5 minute în apă cu sare, se scurge, se aşază pe salatieră şi după ce s-a răcit se adaugă merele tăiate în feliuţe şi stropite cu zeamă de lămâie, andive tăiate fileuri şi maioneză de post.

        Se amestecă.

        Se netezeşte suprafaţa salatei cu lama unui cuţit şi se acoperă cu un strat de maioneză de post.

        Se decorează cu o coroană de felii rotunde subţiri de mere stropite cu zeamă de lămâie, apoi roşii curăţate de pieliţă şi tăiate felii rotunde.

        În mijlocul salatierei se pune o măslină mare.

C. SOSURI

Sos vinegret (repostare)

·       3 linguri ulei

·       1 lingură oţet

·       Sare

·       Piper

·       Pătrunjel verde

Se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când se emulsionează uleiul, adică devine lăptos.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă de chimen
• zarzavat obişnuit pentru supă
• 1 lingură chimen
• 1 lingură făină
• 5 linguri ulei
• Crutoane
Se pune la fiert zarzavatul împreună cu chimenul.
Când zarzavaturile sunt fierte, se prăjeşte făina în ulei, se stinge cu 2 ceşti de zeamă din supă strecurată şi se adaugă în oala cu supă.
Se potriveşte de sare, se adaugă crutoanele şi verdeaţa.

E. MÂNCĂRURI

Imam Baialdi – Reţetă libaneză

Ingrediente:

• 1,5 kg vinete coapte şi lungi.

Umplutura:

• 2 cepe,
• 2 morcovi,
• 1 pătrunjel,
• 1 ţelină,
• 2 ardei graşi,
• 3 linguri varză tocată,
• 3 căpăţâni usturoi.

Sos:

• 1 kg de roşii,
• 200 ml ulei măsline,
• 1 ardei iute,
• sare,
• piper.

Mod de preparare:
Vinetele se pregătesc (se spală, se  scot din coadă) şi se crestează, dar numai de patru ori, şi nu prea adânc, cât să se ţină un pic vânăta din miez. Se opăresc iute, se presară cu sare şi se pun între funduri de lemn, presate, să-şi lase zeama amăruie. Se toacă toată umplutura şi se căleşte în 100 ml ulei de măsline, ca în  Levant, unde totul e scump, dar şi gustos. Usturoiul nu se căleşte, să rămână viu până-n vânătă şi acolo să moară, dar se taie-n două căţeii, să sufere un pic. Vinetele se pun în tavă şi se îndeasă-n crestături cu prăjeala asta, cu căţeii de usturoi, cu ceva sare şi piper. Roşiile se curăţă de pieliţă şi se dau prin sită. Se toarnă undelemnul rămas, bulion de roşii, ardeiul iute tocat. Se pune tava la cuptor, acoperită, să se coacă înăbuşit o jumătate de oră, apoi se lasă să scadă pe marginea plitei, să se îndese toate cele bune în cuvă.

F.  DULCIURI

Prăjitură „Ziua şi noaptea”
• 12 linguri ulei;
• 14 linguri zahăr;
• 14 linguri apă;
• 18 linguri făină;
• 2 linguriţe praf de copt;
• 1 vanilie;
• 2 – 3 linguri cacao;
• 1 cană nucă măcinată
Se amestecă bine ingredientele cu mixerul, se adaugă făină în care s-a amestecat praf de copt şi vanilie.
La sfârşit se adaugă nuca.
În tava unsă şi tapetată cu făină se toarnă jumătate din compoziţie.
Deasupra se toarnă cealaltă jumătate în care s-a adăugat cacao.

ARTE 18 Iulie

MUZICĂ 18 Iulie

Henri Salvador, cântăreț francez

Screamin' Jay (Jalacy) Hawkins, cântăreţ şi compozitor american

Screamin' Jay Hawkins - The Singles Collection (Not Now Music) [Full Album]:

Don Allen, baterist american (String-A-Longs).

 The String-A-Longs:

Brian Auger, clăpar şi compozitor britanic (Steampacket, Trinity, Oblivion Express).

Brian Auger's Oblivion Express '

Dion (Dion Di Mucci), vocalist şi compozitor american (Dion & The Belmonts).

*Dion DiMucci* 

Frank Farian (Franz Reuther), cântăreţ, compozitor şi producător german (Boney M, Milli Vanilli).

Frank Farian 

Lonnie Mack (McIntosh), chitarist şi cântăreţ american.

Martha Reeves, cântăreaţă americană (Martha & The Vandellas).

Martha & The Vandellas 'The Definitive Collection' [HD]: 

Robin McDonald, chitarist şi basist britanic (Billy J. Kramer & The Dakotas).

Billy J. Kramer with The Dakotas 

Danny McCulloch, basist britanic (The Savages, Animals, Reg King).

Tim Lynch, chitarist american (Flamin' Groovies).

Flamin' Groovies 

Phil Harris, chitarist britanic (Ace).

ACE 

Dave Vasco, chitarist britanic (Clancy).

Clancy

Wally Bryson, chitarist american (Raspberries, Tattoo, Photomaker).

Raspberries -

Glenn Hughes, vocalist american (Village People).

Village People ‎– 

Cesar Zuiderwyk, baterist olandez (Golden Earring).

Ricky Skaggs, cântăreţ şi multi-instrumentist country american.

Terry Chambers, baterist britanic (XTC).

XTC

Johnny B. Frank, basist american (Kingdom Come).

KINGDOM COME 

Audrey Landers, cântăreaţă şi actriţă americană.

Audrey Landers - Playa Blanca 

Nigel Twist, baterist britanic (Alarm).

THE ALARM 

Vítězslav Novák, compozitor ceh

ÎNREGISTRĂRI NOI:

FRANCIA ROMANTICA DEL RECUERDO. Selección de Cecil González

Ronny Aldrich Only The Hits Vol.1

FANTASTIC ACCORDION.-VIRTUOSOS INTERPRETES.Selección de Cecil González

Greatest Saxophone Popular Love Songs Ever

Enya Greatest Hits 2018 || The Very Best Of Enya || Enya Best Songs Playlist

Kenny G Greatest Hits Full Album 2018 | The Best Songs Of Kenny G | Best Saxophone Love Songs 2018

Percy Faith ‎– A Time For Love 2xLPs GMB

POEZIE 18 Iulie

Francesco Petrarca, poet

Biografie Francesco Petrarca

Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un scriitor, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus şi în afara spaţiului de limbă italiană, influenţând lirica europeană ("Il Petrarchismo"). Pe lângă cunoaşterea profundă a autorilor clasici şi a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică şi învăţătura creştină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reuneşte aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renaşterii.

Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florenţa din motive politice). După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franţa, aproape de oraşul Avignon, unde Petracco spera să obţină o slujbă la curtea papală, care îşi avea în acel timp sediul în Avignon. Deşi avea inclinaţii literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici şi în compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. După moartea tatălui, Petrarca se întoarce la Avignon, unde întră în serviciul Bisericii.

Versuri 

Africa (1338-1340), poemă eroică referitoare la al doilea război punic, avându-l ca erou pe Scipio Africanul. 
Carmen bucolicum (1346-1357), cuprinde 12 egloghe inspirate din Virgiliu, pe teme de dragoste, politică şi morală. 
Epistolae metricae (1333-1361), cuprind 66 de scrisori în hexametri, relatând evenimente politice şi literare, unele din viaţa autorului. 

Proză 

De viris illustribus (1337), biografii ale unor personalităţi romane. 
Rerum memorandum (1350), culegere de povestiri bazate pe date din istorie cu scop moralizator. 
Secretum meum sau De contemptu mundi (1342-1343) este un dialog imaginar între poet şi Sfântul Augustin pe tema "Adevărului", în care Petrarca îşi mărturiseşte cele mai intime sentimente. 
De vita solitaria (1346-1356) descrie avantagiile solitudinii. 
De otio religiosorum (1346-1356) (otium = liniştea spirituală), conţine principii asupra vieţii monahale. 
Invectivae in medicum quemquam (1355) consacrată criticii medicinii practicate în acea vreme. Apără poezia în contrast cu ştiinţele şi mecanica. 
Epistolae (printre care "Le Familiari", 1349-1366 şi "Le Senili", 1361-1374 sunt adresate prietenului său Francesco Nelli Simonide). Sunt scrisori dedicate publicaţiei, cu intenţii literare sau morale. 

Privirea Mea Se-ntoarce Acum La Anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare! 

In Vis Mi-e Fericirea Si Lenevesc Usor

În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor;
Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier;
Pe-o mare fără ţărmuri şi fund încerc să treier;
Fac din nisip palate şi scriu în vânt de zor.

Cum mi-aţintesc privirea la soare iar şi iar,
Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată;
Iar pe-o mârţoagă şchioapă, beteagă şi înceată
Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprinţar.

Şi orb cum sunt, de goana cea vană ostenit,
Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu.
Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte.

Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr' de sfârşit!)
Doar de dureri şi lacrimi şi-oftaturi avui parte:
Sub stea nefericită crescu amorul meu! 

Amor M-a Pus Ca Tinta Demult Sagetii Sale

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă. 

Mircea Micu, poet, prozator și dramaturg român

Biografie Mircea Micu

Micu Mircea s-a născut la 31 ianuarie 1937 în comuna Vârşand, judeţul Arad, pe graniţa cu Ungaria. Tatăl a fost ofiţer de Jandarmi, mort în timpul războiului, mama casnică. A copilărit şi şi-a făcut şcoala primară în satul vecin, Grăniceri, la un unchi al său după mamă. Având în familie doi intelectuali, crescuţi în spiritul Şcolii Ardelene, beneficiază de lecturi literare so-lide. În 1950, se mută la Arad, urmează un an cursu-rile Liceului „Moise Nicoară“, după care se înscrie la Şcoala Pedagogică de Învăţători. După absolvire, frecventează cursurile Facultăţii de Filologie, vreme de trei ani. Se angajează în învăţământ, la Şiria (satul lui Slavici), predând ca profesor su-plinitor. Îşi dă definitivatul în Surdo-pedagogie. Ocupă, rând pe rând, postul de redactor la Staţia locală de radio, redactor la ziarul local din Arad.

În 1965, vine în Bucureşti şi este angajat la Uniunea Scriitorilor, unde a ocupat diverse funcţii administrative, până în 1989. A lucrat şi la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, editând o serie de almanahuri literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1970. După 1989, conduce revista săptămânală „Viaţa Capitalei“, apoi este inspector-şef la Direcţia de cultură a Capitalei şi, din 1992, director al cotidianului „Cronica Română“. Debutează în 1968 cu volumul „Nopţile risipitorului“, după care publică alte cărţi de poezie – „Teama de oglinzi“ (1970), „Vânătoare de seară“ (1971), „Murind pentru prima oară“ (1972), „Poeme pentru mama“ (1973), „Cu inima în palmă“ (1974). Este şi autor al mai multor volume de parodii: „Dracul verde“, „Parodii de la A la Z“, „Cetiţi-le ziua“, fiind considerat printre cei mai buni parodişti, alături de Topârceanu şi Marin Sorescu.

A scris şi numeroase cărţi de proză, iar cu romanul „Patima“, apărut în 1972, se afirmă ca un pozator redutabil în buna tradiţie a Şcolii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu, Titus Popovici. Criticul Nicolae Manolescu îi consacră o cronică laudativă, romanul fiind apreciat drept cea mai bună carte de proză a anului. Volumul doi al romanului apare în 1975, împreună cu primul său titlu „Semnul şarpelui“. Alte cărţi de proză: „Secretul doamnei de zăpadă“ (1976), „Singur în Mongolia“ (1989), precum şi seria de „Întâmplări cu scriitori“, trei volume, un fel de istorie literară, amuzantă, ai căror eroi sunt scriitori din epocă. Eseuri şi portrete, profiluri, sunt prezente în volumul „Miere şi fum“ (1989). După romanul „Patima“, regizorul Mircea Veroiu a ecranizat un film „Semnul şarpelui“. În 1978, debutează în dramaturgie cu piesa „Avram Iancu“, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Cluj.

După revoluţie, Mircea Micu publică mai rar şi este prezent în presa scrisă cu numeroase articole şi eseuri pe care nu le-a reunit într-un volum. Dintre volumele apărute după anii ‘90, amintim „Viaţa în pijama“ (1999), „Singur în Mongolia“ (1991) – proză – „Poeme pentru mama“ (2000), „Ascuns în lacrimă“ (2002), ambele de poezie, şi un original „Dicţionar sentimental de poezie“, volumul I, apărut în 2002, care conţine o altă serie de portrete. Este autorul mai multor scenarii radiofonice, iar pentru cărţile de poezie, proză şi dramaturgie a fost laureat cu Premii ale Uniunii Scriitorilor. Este laureat al Premiului de excelenţă al Academiei Române. A tradus din lirica universală şi a colaborat constant la aproape toate revistele literare ale vremii. La revista „Luceafărul“, spre exemplu, a avut o rubrică intitulată „Rememorări“, pe care a susţinut-o până în 1989, vreme de 20 de ani. Romanul „Patima“ a fost tradus în limbile poloneză şi rusă. În anul 2003, apare cartea de rememorări literare „Întâmplări vesele cu scriitori trişti“, o radiografie amuzantă, dar şi plină de veridicitate despre viaţa scriitorilor din deceniul şapte şi opt. Despre Mircea Micu s-a scris mult. Critici ca Mihai Ungheanu, Marian Popa, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Laurenţiu Ulici l-au apreciat drept un scriitor complet, în sensul că a practicat toate genurile literare cu succes.

Volumele sale, tipărite înainte de revoluţie, precum şi cele de după, au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un million de exemplare.

În ultimii ani, Mircea Micu a colaborat şi la posturile de televiziune, rea-lizând emisiunile „Cafeneaua literară“ şi „Ateneul artelor“.

Premii literare:

– Poezie: „Poeme pentru mama“ – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, 1979;

– Proză: Romanul „Patima“ – Asociaţia Scrii-torilor Bucureşti, 1980;

– Teatru: „Avram Iancu“ – Asociaţia Scriitori-lor Bucureşti, 1978;

– Premiul Naţional al Ministerului Culturii şi Cultelor, 2003.

Un vis

Azi noapte am visat un mag ciudat
Cu fata de efigie straveche
In purpura , intreg, invesmantat
Si cu cercel de aur la ureche.

Parea batran si ostenit de drum,
Un praf lunar ii desluseam sub pleoape
Si mirosea a nu stiu ce parfum
Cand a venit , de mine, mai aproape.

Il mai vazusem undeva, candva,
La fel de trist si coborat in sine
Fixandu-ma c-un ochi ce se zbatea
Intre lumina si intunecime.

S-a asezat alaturea tacand
Mscand matanii albe intre deste.
Si m-am trezit si m-a vazut plonjand
Eliberat, in ochii lui de peste. 

Acasa

Aud zapezi indepartand
Aroma frunzei fara nume
Acum, cand tremura de vant
Aripa berzelor prin lume.
Culori topite-n zari de var
Invata-n taina sa dispara
Si pentru veci pierdute-mi par
In stralucirea funerara.
Si trec pe langa mine nori
In alba lor devalmasie,
Purtati pe aripi de condori
Spre locurile din pruncie.
Priveste, muma, astrul greu
Al noptii ce ilumineaza
Cu raze reci, destinul meu
Suit in cerul de amiaza. 

Clipa tarzie

Aud sunand departe-n munti
Plansetul lupilor carunti.


Batrane mori de apa cresc
In somnul meu copilaresc.


Pe degetul de mijloc port
Inelul vechi al unui mort.


Mi-e dor de-un ied, de-un manz nebun
Pe campuri desenat cu fum.


Dintr-un copac mi-as face-n somn
O aspra mantie de domn.


Eu numai noaptea stau si cant
C-un deget retezat de vant. 

Evgheni Evtusenko

Biografie Evgheni Evtusenko

Evgheni Aleksandrovici Evtuşenko (în rusă: Евге́ний Алекса́ндрович Евтуше́нко) (n. 18 iulie 1833) a fost poet rus. Reprezentant de seamă al "dezgheţului" după moartea lui Stalin, a fost una dintre primele voci umaniste care s-au făcut auzite în spaţiul comunist-totalitarist sovietic, ca apărătoare a libertăţii individuale.

Opera
1952: Cercetaşii viitorului ("Разведчики грядущего"); 
1956: Şoseaua entuziaştilor ("Шоссе Энтузиастов"); 
1957: Mormintele partizanilor; 
1970: Universitatea din Kazan ("Казанский университет"); 
1982: Mama şi bomba cu neutroni ("Мама и нейтронная бомба"). 

Iubire

Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi 
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

Monologul puiului de vulpe

Albastru sunt, în ferma cenuşie,
Şi, pentru asta, bun de abator.
În cuşcă de metal ţinut, vai mie,
Nu-s împăcat că trebuie să mor.

M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă
Triumfă-n blana mea fără noroc.

Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.

Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar mai urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu de-l pun.

Mă zvârcolesc şi sar bezmetic, însă
Nu-i chip să scap şi nici să crăp de tot.
Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă
Mă ţine sclav, să evadez nu pot.

Doar când deschisă uşa mi-o uitară,
După un prânz cu peşte împuţit,
Fără să vreau m-am repezit afară
Şi-n hău stelar deodată m-am trezit.

Călăuzit de vii oglinzi lunare,
Am înţeles, în zborul meu stingher
Că cerul nu-i şi el o cuşcă mare,
Cum îl vedeam din cuşca mea de fier.

Eram eu însumi, flecărind sub astre
Cu pomii legănaţi de-un vis polar.
Zăpada lor, cu irizări albastre
Nu cunoştea cumplitul meu coşmar.

Dar singur şi-ntristat mi-am plâns de milă
Înţelegând, de viscole bătut,
Că libertatea asta-i prea fragilă
Atunci când în robie te-ai născut.

Mereu captiv, am înţeles cu groază
Că după fermă plâng şi c-o iubesc,
Că-n cuşcă, sub a gratiilor pază,
Mi-i patria- ţinutul meu ceresc!

Întors astfel la lumea cenuşie,
În cuşca mea, învins şi resemnat,
Strivit de mult prea grea vinovăţie,
Eu, dragostea în ură mi-am schimbat.

Dar mari prefaceri se petrec la cârmă,
Şi-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac
Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă
Electrică- ne vin urgent de hac.

Duios, lapona mea cu două feţe
Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern...
Ce mână moale! Doamne, ce blândeţe!
Da-n ochii ei de înger, ce infern!

Mă va salva de boli şi, din tot locul,
Mereu de hrană îmi va face rost,
Dar într-o zi, când va veni sorocul...
Trădarea e în fişa ei de post.

C-o sârmă îmi va arde-atunci ficaţii
Şi va scânci, cu vagi păreri de rău:
"Fiţi mai umani cu noi, salariaţii,
Şi angajaţi, la fermă, şi-un călău!"

Ca bunii mei m-aş vrea, fără prihană,
Dar m-am născut captiv, în vremuri noi,
Şi-s devotat acelui ce-mi dă hrană,
Mă mângâie şi mă ucide-apoi.

(1967, Rostov-pe-Don)

Invidie

Îl invidiez
Şi incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Ştiu,
undeva un baieţaş există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcneşte, -
eu n-am fost aşa simplu; şi voinic 
Îl invidiez
în râs cum izbucneşte, -
eu nu am râs aşa cand am fost mic.
De julituri şi de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos şi-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărţi de mine,
el nu le sare.
E şi-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruţare,
pentru-adevăr şi bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul :
" Nu, nu face..."
Va spune : " Face ! "
şi-l va apăsa.
Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
şi nici nu-l descâlcesc
Când el iubeşte
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc
Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s aşa, nătâng :
" Doar trebuie şi unul să surâdă,
Atunci când alţii ori lovesc ori plâng..."
Dar orişicât un glas adânc insistă :
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..."
Nu pot uita : Un băieţaş există
şi el va fi mai mult decât sunt eu.

TEATRU/FILM 18 Iulie

Cu Florin Piersic Jr, actor, regizor, scenarist, producator roman

Biografie Florin Piersic jr.

Actor, regizor, scenarist si producator, este fiul Tatianei Iekel (Teatrul Mic) si al celebrului actor Florin Piersic (Teatrul National). S-a nascut in Bucuresti, pe 18. 07.1968, si a avut o copilarie fericita petrecuta alaturi de mama si tatal sau, in culisele teatrului.

Dupa o relatie timp de 4 ani cu actrita Dorina Chiriac - cu care are o fetita, Sonia - se desparte de aceasta, dar isi creste copilul impreuna cu Chiriac.
Tot impreuna au realizat Fix Alert, un proiect independent care a angrenat un număr mic de actori, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Principalul merit al filmului il constituie suita de recitaluri ale acestor actori, punându-l pe fiecare dintre ei în lumina reflectorului și dându-le astfel șansa unui tete-a-tete cu spectatorul.

Rebel, netimorat de prestigiul actoricesc al tatalui, este considerat sincer, direct si fara inhibitii.

In iulie 2009 se lanseaza la editura Humanitas volumul de eseuri si povestiri intitulat "Opere Cumplite".

Tot in 2009 apare in rol principal in filmul Calatoria lui Gruber.

Filme cu Florin Piersic Jr.

Vezi filme

·         Comrade Detective / Tovarășul milițian (2017) - Gregor Anghel Trailer

·         Moon Hotel Kabul  (2017) - Ivan Semciuc

·         End of a Gun (2016) - Gage

·         End of a Gun  (2016) - Gage

·         Escape VR (2016) - dr. Ivan

·         Killing Salazar / Pe urmele lui Salazar (2016) - Salazar

·         [Nothing] about Love (2016) - Gabi

·         Omega Rose (2015)

·         Q.E.D. (2013) - Alecu Voican Trailer

·         The Necessary Death of Charlie Countryman / Charlie Countryman (2013) - Radu Trailer

·         Killing Time (2012) - asasin #2 Trailer

·         Werewolf: The Beast Among Us / Varcolacul: Bestia dintre noi (2012) Trailer

·         Bibliothèque Pascal / Smooth Operator (2010) Trailer

·         Websitestory (2010) Trailer

·         Călătoria lui Gruber (2009) - Curzio Malaparte Trailer

·         Contra timp 2 (2009) - Corsicanul

·         Town Creek (2009) - Meth Freak

·         Bani (2008)

·         Dubla personalitate (2008) - producator Trailer

·         Nașterea unei capodopere (2008) - producator de filme porno Trailer

·         Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe (2007) - Dr. Gavrila Trailer

·         La urgență (2006)

·         Eminescu versus Eminem (2005)

·         Fix alert (2005)

·         Project W (2005)

·         Călătorie de vis (2004) - Tudor Popescu

·         18:36 (2003)

·         Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunarea / Dunarea (2003) - Mircea Trailer

·         Callas Forever (2002) - jurnalist Trailer

·         Ce lume veselă... (2002) - Dan

Piersic jr 

Piersic jr 

Prea multa minte strica - Alexander Griboyedov

GÂNDURI PESTE TIMP 18 Iulie

Regina Maria "Caracterul este destin"    Alteta sa principesa Maria, nascuta Marie Alexandra Victoria, s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, in Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha si duce de Edinburg, si a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.   Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei, iar casatoria a avut loc la 29 decembrie 1892. La scurt timp dupa venirea in Romania, calitatile sale o transforma intr-o figura publica binecunoscuta si iubita. A fost supranumita de popor “Mama Regina”, “Mama ranitilor”, “Regina soldat”, datorita actiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial, cand a ajutat soldatii aflati in spitalele de pe front. De asemenea si-a legat numele de viata culturala si artistica din Romania acelor ani.   Maria a devenit regina in 1914, dupa care a inceput o serie de turnee internationale prin care promova interesele Romaniei, cel mai cunoscut fiind cel din Statele Unite ale Americii, din 1926. Desi rolul femeilor in politica, in acea perioada, era cel putin redus (ca sa folosim un eufemism), Regina Maria a fost sfatuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, pana la decesul acestuia in 1927. In momentul in care fiul sau Carol a mostenit tronul, acesta a izolat-o complet de viata publica.   Regina Maria fost mama a sase copii: principele Carol, principesele Elisabeta si Marioara, principele Nicolae, principesa Ileana si principele Mircea.   Regina Maria a fost legata sufleteste de doua locuri: Balcic si Bran, locuri carora le-a imprimat o amprenta ce se poate vedea si astazi. "Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea", spunea Regina Maria.   Se spune ca Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina sa mearga in acea zona in 1924. Un an mai tarziu avea sa inceapa constructia domeniului de la Balcic. An de an domeniul a fost infrumusetat cu constructii si celebrele gradini. Datorita Reginei, in acea perioada Balcicul va cunoaste un avant urbanistic. Primaria improprietareste artistii care veneau vara si pictau aici, iar acestia incep a-si construi case.   Regina era iubita in Balcic. I se spunea Sultana, vila sa aduce cu constructiile musulmane, avind un turn precum un minaret. Obisnuia sa se plimbe prin oras si sa imparta BANI familiilor nevoiase.   Usor-usor, poate si din cauza izolarii la care o supusese Carol, Balcicul devine locul sau de refugiu. De aceea, in 1933 cand isi intocmeste testamentul, Regina Maria cere ca dupa moartea sa inima sa ii fie depusa in micuta capela pe care o construise pe malul marii: Stella Maris, iar corpul sa ii fie ingropat la Curtea de Arges, alaturi de ceilalti membri ai Familiei Regale.   Trei ani mai tarziu, in 1936, Regina se imbolnaveste. Moare la Sinaia, la 18 iulie 1938, in varsta de 62 de ani. Dupa ce Bulgaria redobadeste Cadrilaterul, in 1940, inima Reginei Maria a fost luata din Balcic si dusa in Bran, celalalt loc la care Regina tinuse foarte mult. Inima se afla intr-o caseta de argint, aflata la randul ei intr-o caseta de aur incrustata cu pietre pretioase. De aducerea inimii reginei la Bran s-a ocupat printesa Ileana, mostenitoarea castelului Bran. Nici aici nu s-a putut insa odihni. In 1968, regimul comunist trece casetele si inima in patrimoniul asa-zisului tezaur al Romaniei, iar acum se afla, in cladirea Muzeului National de Istorie din Bucuresti. Corpul Reginei se afla inmormantat in biserica Manastirii Curtea de Arges, alaturi de sotul sau, Regele Ferdinand. In prezent, Ministerul Culturii din Romania spune ca inima ramane la muzeu. Regele Mihai a revendicat inima in 2006 si a cerut ca ea sa fie adusa inapoi la Bran si ingropata in firida amenajata in Magura Branului, deoarece Balcicul nu mai este teritoriu romanesc. Ministerul nu o inapoiaza, spunand ca asteapta clarificarea situatiei juridice a Castelului Bran, care a fost retrocedat, in 2007, mostenitorilor printesei Ileana. In 2008, Romfilatelia a introdus in circulatie o emisiune comemorativa de marci postale dedicata implinirii a 70 de ani de la decesul Reginei Maria. Emisiunea este formata din doua marci postale cu valoare nominala de 1 leu si 3 lei, machetate in coli de 16 timbre plus 4 vignete, minicoli de 8 timbre plus o vignieta si un bloc colita dantelata de 2 timbre.   La inceputul volumului sau autobiografic, Regina Maria a folosit ca motto un citat din Nietzsche: “Caracterul este destin”.

Regina Maria a fost o persoana fascinanta, cu un stil propriu de viata, stil pe care l-a imprimat si domeniului de la Balcic. A colectionat si a creat lucrari artistice, si si-a decorat interioarele si exterioarele cladirilor in care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele Romaniei in plan extern, fiind un adevarat ambasador al tarii. De exemplu, in perioada Conferintei de Pace de la Paris, dupa Primul razboi Mondial, a avut intrevederi cu conducatorii Antantei, militand pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari. Dupa incoronarea de la Alba Iulia, in 1922, a efectuat vizite externe in care a facut cunoscuta cultura poporului roman. Un popor pe care l-a iubit si despre care spunea in testamentul sau: “Tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. (...) Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”

 William Makepeace Thackeray - Citate:

Jane Austen - Citate: