MATERIALE POTRIVITE PENTRU DATA DE 25 IULIE 2018, SELECȚIONATE PENTRU PRIETENII MEI

Bună ziua, prieteni! Dacă nu m-ați văzut în grupurile în care sunt membru nu este din vina mea: am fost restricționat pentru a nu știu câta oară, dar materialele selecționate de mine apar în continuare pe Google +, pe Facebook în cronologia mea și în grupurile tematice pe care le administrez, precum și în blogul meu dicuoctavian.blogspot.com.
Aveți unde să mă găsiți!
Să aveți o zi minunată!

Душевная Мелодия от Сергея Грищук - ''Моя Судьба''

ISTORIE PE ZILE 25 Iulie

Evenimente

·         306: Constantin cel Mare a fost proclamat împărat roman de către trupele sale, după moartea lui Constantius Chlorus. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor („întocmai cu apostolii”). Aclamat ca împărat de către armata la Eboracum (astazi York), Constantin, care era de origine de origine traco-iliră, a iesit victorios într-o serie de războaie civile împotriva împăraților Maxențiu și Licinius, devenind conducător unic al Imperiului Roman, atât la vest și la est in 324 AD.

·         315:  La Roma este finalizata constructia Arcului lui Constantin, in apropiere de  Colosseum, pentru a comemora victoria de la Podul Milvian  a lui Constantin I asupra lui Maxentius. Arcul măsoară 35,70 metri lungime, 7,40 metri lățime și 31,10 metri înălțime. El este străpuns de trei deschideri boltite, din care cea din mijloc este mai înaltă. Are 11,50 metri înălțime și 6,50 metri lărgime. Deschiderile laterale măsoară numai 7,40 metri înălțime și 4,40 metri lățime. A fost amplasat pe traseul Viei Triumphalis, pe porțiunea dintre Circus Maximus spre Forum Romanum, între Colosseum și Palatin. Această cale triumfală începea în Câmpul lui Marte, trecea pe la Circus Maximus și ocolea Palatinul până la Arcul lui Constantin. Imediat după acesta cotea la stânga pe Via Sacra, trecea pe sub arcul de triumf al lui Titus și pe sub cel al lui Septimius Severus și urca pe Capitoliu urmând panta Clivus Capitolinus. Este ultimul din seria arcurilor de triumf construite la Roma  si la constructia sa au fost utilizat sistematic elemente preluate  de la monumente ridicate anterior.

·         1261 - Sub conducerea lui Alexios Strategopoulos, grecii au recucerit Constantinopolul, moment care a marcat sfîrşitul Imperiului latin de Constantinopol

·         1476: Stefan cel Mare, domnul Moldovei, a atacat o avangarda turceasca, condusa de Suleiman-pasa, pe care a infrant-o si a determinat-o sa se retraga.

·         1536: Sebastian de Belalcazar, in cercetarea sa de la El Dorado, a descoperit orasul Santiago de Cali. 

·         1547: Henric al II-lea este încoronat rege al Franței la Catedrala din Reims. Henric al II-lea (31 martie 1519 – 10 iulie 1559) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1547 – 1559.

·         1554: Maria I a Angliei se căsătorește cu Filip al II-lea al Spaniei la Catedrala Winchester. Maria I (engleză Mary I) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută şi sub numele de Maria Tudor, a fost regina Angliei şi regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558. Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey şi predecesoare a reginei Elisabeta I. Este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Până la sfârşitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanţi religioşi; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa). Filip al II-lea (spaniolă Felipe II de Habsburgo; portugheză Filipe I; n. 21 mai 1527 – d. 13 septembrie 1598) a fost rege al Spaniei în perioada 1556 – 1598, rege al Neapolelui și al Siciliei în perioada 1554 – 1598, rege al Angliei și Irlandei (co-regent cu Maria I) în perioada 1554 – 1558, rege al Portugaliei și al Algarvelor (ca Filip I) în perioada 1580 – 1598 și rege al Capitanatului general Chile (Regatul Chile) în perioada 1554 – 1556. A fost prinț suveran al Celor Șaptesprezece Provincii din 1556 până în 1581 și a deținut numeroase titluri de duce și conte pentru anumite teritorii. Cunoscut sub numele Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii, care deținea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni.

·         1564: Maximilian al II-lea devine împărat al Sfântului Imperiu Roman după moartea tatălui său, Ferdinand I. Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576. El a fost încoronat la 14 mai 1562 în Praga ca rege al Boemiei și în același an, la 24 noiembrie, ales la Frankfurt am Main ca rege romano-german. La 16 iulie 1563 va fi încoronat la Preßburg ca rege al Ungariei, iar după moartea tatălui său Ferdinand I va urca pe tronul Sfântului Imperiu Roman.

·         1587: In Japonia este interzis crestinismul, iezuitii sunt obligati sa paraseasca tara in 20 de zile.

·         1593: Henric al IV-lea al Franței se convertește public de la protestantism la romano catolicism, pentru a accede la tronul Frantei. El adoptă în mod formal religia catolică la 25 iulie, la Catedrala Saint-Denis, Mecca monarhiei franceze. Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și „regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța.

·         1603: Iacob al VI-lea al Scotiei este încoronat rege al Angliei (Iacob I al Angliei), iar regatul Angliei și regatul Scoției devin o uniune personală. Uniunea politică definitiva a celor doua state, va avea loc în anul 1707.  Iacob al VI-lea și I (engleză James VI and I; 19 iunie 1566 – 27 martie 1625) a fost rege al Scoției ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 și rege al Angliei și Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa. A domnit în Scoția ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567, pe când avea doar un an, urmându-i la tron mamei sale, Maria I a Scoției. Cât timp a fost minor, a guvernat o regență în numele său, care s-a încheiat oficial în 1578, deși nu a preluat controlul complet asupra guvernului său până în 1581. Pe 24 martie 1603, ca Iacob I, a urmat la tron ultimului monarh al Angliei și Irlandei din dinastia Tudor, Elisabeta I, care murise fără moștenitori. Avea să conducă Anglia, Scoția și Irlanda timp de 22 de ani, până la moartea sa la 58 de ani.

·         1772 - A fost încheiată Convenţia de la Petersburg dintre Prusia şi Rusia privind împărţirea Poloniei

·         1788: Genialul compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart, a terminat Simfonia nr. 40 în sol minor (K550).

·         1797: Horatio Nelson pierde mai mult de 300 de oameni și brațul drept în încercarea eșuată de cucerire din Tenerife (Spania). Horatio Nelson (n.29 septembrie 1758 – d.21 octombrie 1805), amiral britanic este cunoscut în istorie, înainte de toate, ca învingător al flotei franco-spaniole la Trafalgar. A fost un conducător exemplar, cu o personalitate puternică. Curajul său a fost la limita nebuniei, iar pasiunea vieții sale a fost riscul. O altă pasiune a lui Nelson, tot la fel de riscantă, a fost legătura pe care acesta a avut-o cu Emma Hamilton, soția ambasadorului britanic la Neapole. Numeroasele victorii, aduse în slujba Marinei Regale Britanice, au făcut din Nelson un idol pentru cadrele militare și pentru populația britanică.

·         1799: La Abu Qir în Egipt, Napoleon I al Franței învinge armata de 10.000 de otomani sub conducerea lui Mustafa Pașa.

·         1848 - Guvernul revoluţionar provizoriu de la Bucureşti este nevoit să demisioneze sub presiunea reacţiunii interne sprijinite de Poartă şi de Rusia

·         1872 - A fost dat publicităţii Regulamentul organizării Arhivelor Statului

·         1892 - A fost încheiat un nou Tratat de alianţă între România şi Austro-Ungaria

·         1909: Pionierul francez al aviației Louis Blériot a realizat prima traversare în avion a canalului Mânecii (37 de minute). Louis Blériot (1 iulie 1872 – 2 august 1936) a fost un aviator francez, inventator și inginer. În 1909, el a efectuat primul zbor complet deasupra unei întinderi mari de apă într-un aparat mai greu decât aerul, când a traversat Canalul Mânecii. Pentru această realizare el a primit un premiu de 1000 lire (5.000 dolari; SUA 1910). El este considerat prima persoană care a construit un monoplan funcțional. Blériot a fost un pionier al acrobațiilor aeriene.

·         1917: Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de Mata Hari (n. 7 august 1876), o dansatoare, curtezană și spioana în serviciul Germaniei în timpul primului razboi mondial,a fost găsită de un tribunal francez vinovată de spionaj si a fost condamnată la moarte. A fost acuzata ca prin actiunile sale, a provocat moartea a cel puțin 50.000 de soldați si a fost executată la 15 octombrie 1917, lângă şanţurile castelului francez Vincennes. Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle) (* 7 august 1876 – †15 octombrie 1917), născută în Leeuwarden, căsătorită cu un ofițer olandez de origine engleză, Campbell MacLeord, la vârsta de 18 ani. După divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa fiind o dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Germaniei în timpul primului război mondial. A fost condamnată și executată de către un pluton de execuție francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldați. Mata Hari și-a dat haina de piele jos de pe ea în fata plutonului înainte să fie executată. A spionat pentru Franța, iar după aceea pentru Germania.

·         1919: S-a infiintat, la Timisoara, Asociatia Vanatorilor. 

·         La 25 iulie 1921 a intrat în vigoare Tratatul de la Trianon, Versaille, Franţa. Aplicarea Tratatului de la Trianon a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent, trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populatie, aceasta din urmă în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari. Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conştiinţa populaţiei statelor succesoare; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfinţit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania şi a consfinţit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de către forţele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor). Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat au fost delimitate în anii imediat următori. Singura excepţie a fost oraşul Sopron (în limba germana Odenburg) din Burgenland care, în urma unui plebiscit ţinut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămînă parte a Ungariei. Dispoziţiile tratatului referitoare la minorităţile din Ungaria au fost aplicate parţial, astfel ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind în prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa. Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Franţa la Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de altă parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor şi Slovenilor (stat redenumit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria. Tratatul este divizat în patru părţi.

• Prima parte include Pactul Ligii Naţiunilor (parte comuna pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).
• Partea a doua (articolele 27-35) defineşte frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România şi Ungaria). În principiu, Tratatul consfinţea includerea teritoriului Croaţiei, Sloveniei şi Voivodinei în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, a Slovaciei şi Ruteniei în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului în cadrul României şi a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.
• Partea a treia (articolele 36-78) intitulata "Clauze politice pentru Europa", conţinea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria şi statele vecine, recunoaşterea unor clauze politice privind anumite state din Europa, dispoziţii referitoare la cetăţenie, protecţia minorităţilor naţionale.
• Partea a patra (articolele 79-101), intitulată "Interesele Ungariei în afara Europei" conţinea prevederi referitoare la renunţarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) şi China.

·         1925: Este infiintata Agentia telegrafica sovietica de stiri (TASS).

·         1941: Au fost eliberate Basarabia si Bucovina, armata romana pierzand pe frontul de lupta 24.396 de militari.

·         1942: A inceput batalia pentru Caucaz, incheiata prin victoria armatelor sovietice la 9.10.1943.

·         1943: Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, îl destituie pe dictatorul fascist Benito Mussolini. Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

·         1944: Al doilea război mondial: Cucerirea Normandiei de către trupele aliate.

·         1946: Statele Unite au testat prima bombă atomică subacvatică în apropierea atolului Bikini, Oceanul Pacific.

·         1953: Au inceput la Bucuresti, lucrarile celui de-al III-lea Congres mondial al tineretului, patronat de miscarea comunista si de tarile socialiste (25 iulie – 16 august).

·         1957 - Tunisia a devenit republică, iar Habib Bourguiba a devenit preşedinte. (1957-1987)

·         1958: Liderul comunist roman Gheorghe Gheorghiu-Dej, tine unul dintre cele mai lingusitoare discursuri la adresa Uniunii Sovietice, cu ocazia receptiei date cu prilejul plecarii ultimului esalon al trupelor sovietice din Romania. Pe 24 mai 1958, la Moscova, se semnase Acordul intre Ministerul Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane si Ministerul Apararii al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind retragerea trupelor sovietice din Romania.

·         1961: Într-un discurs, presedintele american John F. Kennedy subliniază că orice atac asupra Berlinului de vest este un atac asupra NATO.

·         1963 - A fost încheiat Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor cu arma nucleară în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă. (intrat în vigoare la 10 octombrie 1963)

·         1965: La Festivalul Folk de la Newport, Bob Dylan cântă, pentru prima dată, cu o chitară electrică, acompaniat de Paul Butterfield Blues Band, starnind nemulţumirea vehementă a fanilor lui.

·         1968: Într–un interviu, Nixon declara că, în cazul unor viitoare conflicte în Asia, asiaticii, mai mult decât americanii, trebuie sa aiba responsabilitati mai mari. Acest punct de vedere este denumit "doctrina Nixon".

·         1978: În Anglia se naște primul copil conceput prin fecundare artificială, fetița Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards și Patrick Steptoe.

·         1979:  In conditiile gravei crize de energie, CPEx-ul a aprobat o serie de masuri pentru rationalizarea consumului de carburanti si gospodarirea economicoasa a parcului de autoturisme (inclusiv scumpirea benzinei), precum si masuri privind reducerea cantitatii de produse alimentare si bunuri de consum ce pot fi scoase din tara de cetateni romani si straini.

·         1984: Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaya a devenit prima femeie din lume care a ajuns în cosmos.

·         1992: A avut loc la Arad, Forumul monarhist, o întrunire pregătitoare a Congresului tuturor formaţiunilor monarhiste din România.

·         2000: Un avion Concorde s-a prăbușit imediat după ce decolase din Paris; în accident au murit toți cei 109 oameni din avion și 5 aflați la sol.

·         2004: Ciclistul american Lance Armstrong câștigă Turul Franței pentru a șasea oară consecutiv.

·         2004: Pugilistul român Leonard Doroftei a fost învins prin KO în repriza a doua, de canadianul Arturo Gatti, într-un meci contând pentru centura de campion mondial al categoriei superuşoare, versiunea WBC, disputat la Atlantic City, New York.

·         2007: Pratibha Patil devine prima femeie care a deținut funcția de președinte al Indiei.

·         2010: Organizatia WikiLeaks publica documente secrete despre razboiul din Afganistan, declansand unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria militară si politica a SUA. WikiLeaks este o organizație internațională fondata la 4 octombrie 2006 in Islanda de Julian Assange, care publică documente secrete, provenite din scurgeri de informații în general din surse anonime. Situl său web, lansat în 2006, aparținea The Sunshine Press.

Nașteri

·         1109: S-a nascut  regele Afonso I al Portugaliei fiul lui Henric al Burgundiei, conte de Portugalia și a Teresei de León, fiica ilegitimă a regelui Alfonso al VI-lea al Castiliei si Leonului   (d.06.12.1185). A fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului si  proclamat pe 26 iulie 1139 imediat după batalia de la Ourique in care fortele maurilor conduse de califul  Ali ibn Iusuf au fost infrante.

·         1797: Prințesa Augusta de Hesse-Cassel (d. 1889)

·         1848: S-a născut filosoful şi omul politic britanic Arthur James Balfour; (m. 19 martie 1930). A fost prim-ministru al Marii Britanii, ramas in istorie pentru faimoasa Declarație Balfour, care stabilea Palestina drept camin national al evreilor.

·         1858: Lovis Corinth, pictor german (d. 1925)

·         1860: Prințesa Luise Margarete a Prusiei (d. 1917)

·         1864: S-a nascut Ioan Bogdan, istoric şi filolog român, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române; (d. 01.06.1919). A fost autorul unor studii referitoare la limba documentelor slavo-române și creator al filologiei slavo-române.

·         1867: Max Dauthendey, scriitor și pictor impresionist german (d. 1918)

·         1874: S-a nascut Serghei Lebedev, chimist rus, intemeietorul metodei industriale de obtinere a cauciucului sintetic. 

·         1876: Elisabeta de Bavaria, regină consort a Belgiei (d. 1965)

·         1876: Mihai Codreanu, poet român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1957)

·         1883: S-a nascut Alfredo Casella, compozitor italian, reprezentant al neoclasicismului.

·         1893: Imre Nagy, pictor român de etnie maghiară (d. 1976)

·         1893: Hans Fallada, scriitor german (d. 1947)

·         1894: Andrei Oțetea, istoric român, membru al Academiei Române (d. 1977)

·         1905 - S-a născut într-o familie de evrei, Elias Canetti, scriitor de limba germană originar din Bulgaria, stabilit în Anglia, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1981. ("Masă şi putere"; "Condamnaţii") (m. 14 august 1994)

·         1926: S-a nascut Theodor Grigoriu, compozitor roman 

·         1929 - S–a născut scriitorul şi cineastul rus (actor şi regizor) Vasili Şukşin („Există un asemenea flăcău”, „Oameni ciudaţi”) (m.02.10.1974).

·         1932: S-a nascut Mihai Vasile Boghita, actor roman 

·         1935: Monique Wittig, romancieră și eseistă franceză (d. 2003)

·         1941: S-a nascut Mircea Druc, om politic basarabean; fost prim-ministrul al R. Moldova, în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991.

·         1941 - S-a născut Manuel Charlton, chitarist britanic (Nazareth).

·         1942 - S-a născut Bruce Woodley, chitarist australian (Seekers).

·         1943 - S-a născut Jim McCarty, baterist britanic (Yardbirds).

·         1944 - S-a născut Tom Dawes, basist american (Cyrkle).

·         1950 - S-a născut Mark Clarke, basist britanic (Colosseum, Uriah Heep, Tempest, Rainbow).

·         1951 - S-a născut Verdine White, basist şi percuţionist american (Earth, Wind & Fire).

·         1953 - S-a născut Gary Shaughnessy, chitarist britanic (Sweet Sensation).

·         1958: S-a nascut la Craiova, Varujan Vosganian, om politic liberal roman, fost ministru.

·         1967: S-a nascut Matt LeBlanc, pe numele complet Matthew Steven LeBlanc, actor american. 
S-a nascut in Newton, Massachusetts. Dupa ce si-a finalizat studiile, s-a inscris la cursuri de actorie in New York, iar inparalel a aparut in diverse reclame televizate. Pana sa ajunga celebru la Hollywood, a acceptat diverse roluri marunte in seriale de televiziune. Succesul a venit cu rolul Joey Tribbiani din serialul „Friends” („Prietenii tai”), a carui premiera a avut loc in 1994. A aparut apoi in diverse productii cinematografice, dar fara trecere prea mare la public. S-a casatorit in mai 2003 cu Melissa, cei doi avand impreuna o fetita, care s-a nascut in anul urmator nuntii – in luna februarie. Actorul are ca pasiune fotografia.

·         1973: Kevin Phillips, fotbalist englez

·         1978 - În Anglia se naşte primul copil conceput prin fecundare artificială, fetiţa Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards şi Patrick Steptoe

·         1985 - În această zi în Germania s-a născut Nelson Piquet Jr., un tână care poartă un nume cu greutate în lumea motorsportului. Fiu al triplului campion în Formula 1 Nelson Piquet, Nelsinho era văzut la rândul său ca o mare speranţă. Din păcate confirmarea în Formula 1 nu a venit pentru el şi Nelsinho a rămas în istoria competiţiei pentru unul dintre cele mai mari scandaluri, dezvoltat în jurul unui accident făcut pentru a îi ceda locul colegului său Alonso, în Singapore în 2008. Acest incident a dus la excluderea din Formula 1 a lui Flavio Briatore şi a lui Pat Symonds. Nelson Piquet Jr. a părăsit echipa după acel scandal, ajungând în NASCAR. Deşi acest episod i-a marcat cariera lui Piquet, este încă tânăr şi mai are destul timp pentru a confirma. De asemenea, bilanţul său în Formula 1 nu este atât de slan, în 28 de curse strângând 19 puncte, apogeul fiind locul al doilea în Germania în 2008.

·         1987: S-a nascut Michael Welch, actor american.

Decese

·         306: Constantius I, împărat roman (n. 250)

·         1492: Papa Inocențiu al VIII-lea (n. 1432)

·         1794: Andre de Chénier, poet francez (n. 1742)

·         1822: Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, scriitor, compozitor și pictor romantic german (n. 1776)

·         1846: Louis Bonaparte, rege al Olandei (n. 1778)

·         1916: Maria Alexandrovna Blank, mama lui Vladimir Ilici Lenin

·         1918: Árpád Abonyi (Csiba), scriitor, poet, și jurnalist maghiar (n. 1865)

·         1934: Moare Francois Coty, celebrul creator de parfumuri. In 1904 se lanseaza in domeniul parfumeriei si incepe una dintre marile afaceri ale lumii. Francois Coty a avut cel dintai initiativa de a comercializa parfumurile la scara mare, prin intermediul magazinelor universale, modificand astfel pentru totdeauna industria frumusetii. Apeleaza la celebrul bijutier si artist sticlar, Rene Lalique, si, alaturi de parfum, concepe o gama de produse cosmetice. Parfumurile sale cuceresc actrite renumite si femei elegante din inalta societate, cea mai importanta fiind probabil Madame Jacque Guerlain, sotia celebrului creator de parfumuri. Imperiul Coty se extinde in zece ani cucerind Moscova, Londra, New York, fiind cotat drept cel mai mare producator de cosmetice din lume. In prezent are reprezentante deschise in peste 30 de tari, iar produsele sale sunt comercializate in intreaga lume.

·         1934: Cancelarul austriac Engelbert Dollfuss (n. 4 octombrie 1892 ) a fost asasinat de nazisti. A fost un politician austriac, membru al partidelor Social Creștin și Frontul pentru Patrie. După ce a fost ministru al pădurilor și agriculturii, a devenit cancelar federal în 1932 în mijlocul unei crize a guvernului conservator. La începutul anului 1933 a desființat parlamentul, a interzis Partidul Nazist  și a preluat puteri dictatoriale.  Dollfuss a fost asasinat, în  timpul unei tentative eșuate de lovitură de stat, de către agenți naziști în 1934.

·         1937: Alexandru Obregia, medic român (n. 1860)

·         1945: Enea Hodoș, scriitor, folclorist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1858)

·         1955: Isaak Dunaevski, compozitor rus (n. 1900)

·         1964 - A încetat din viaţă sculptorul Corneliu Virgil Medrea ("Victorie", "Dragoş-vodă şi zimbrul") (n. 8 martie 1888)

·         1969 - A încetat din viaţă pictorul si graficianul german Wilhelm Heinrich Otto Dix. ("Batjocorirea", "Cele şapte păcate de moarte", "Negustorii de chibrituri") (n. 2 decembrie 1891)

·         1970: Marioara Tănase, interpretă româncă de muzică populară și romanțe (n. 1940)

·         1974: Elena Zamora, cântăreață româncă (n. 1897)

·         2000 - A încetat din viaţă poetul si jurnalistul Claudiu Buciu-Bazalt. (n. 19 noiembrie 1953)

·         2008 - A încetat din viaţă saxofonistul american Johnny Griffin, supranumit "micul gigant"

·         2013: Mohamed Brahmi, politician tunisian (n. 1955).

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf Părinți de la Sinodul V Ecumenic; Sf Cuv Olimpiada și Eupraxia

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Iacob, apostol; Sf. Valentina, fecioară, martiră

• România: Ziua radiolocației (marchează debutul existenței radiolocației ca armă distinctă în cadrul Armatei române, la 25 iulie 1955)

RELIGIE ORTODOXĂ 25 Iulie

Adormirea Sf Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sfintii Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf Cuv Olimpiada și Eupraxia

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

  Sfânta Ana, care, prin harul lui Dumnezeu, s-a făcut bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, se trăgea din seminţia lui Levi. Ea era ultima fiică a Măriei şi a preotului Mathan, care a preoţit pe timpul împărăţiei Cleopatrei şi a lui Sapor, împăratul perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod Antipa. Preotul Mathan a avut trei fete: Mar ia, Sovi şi Ana. Pe cea dintâi a măritat-o în Betleem şi a născut pe Salomeea; pe cea de-a doua a măritat-o tot în Betleem şi a născut pe Elisabeta, soţia preotului Zaharia şi mama Înaintemergătorului; iar pe cea de a treia, adică pe Sfânta Ana, a măritat-o în pământul Galileei şi a născut pe Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea Salomeea, Elisabeta şi Sfânta Maria, sunt fete din trei surori, iar Mântuitorul nostru era văr de-al doilea după trup cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul. Deci această Sfântă Ana, după ce a născut pe mântuirea a toată lumea, după ce a înţărcat-o şi după ce a dăruit-o în biserică la vârsta de trei ani, ca pe un dar fără de prihană lui Dumnezeu Atotţiitorul, a vieţuit cealaltă vreme a vieţii sale în post, rugăciuni şi faceri de bine către cei lipsiţi, şi s-a dus în pace către Domnul, la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim s-a săvârşit la 84 de ani, încât Sfânta Fecioară Maria, pe când se afla încă în templu, la vârsta de ll ani, a rămas fără părinţi.

Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol din 553

Mitropolitul Teodor Askidas si imparateasa Teo­dora, l-au convins pe Justinian ca pentru a impaca pe monofiziti cu Bi­serica Ortodoxa, ar trebui sa fie condamnate "cele trei capitole", adica scrierile lui Teodoret de Cir contra lui Chiril al Alexandriei si contra sinodului din Efes ; epistola lui Ibas din Edesa adresata episcopului Maris din Ardasir (Persia) si persoana si opera lui Teodor de Mopsuestia.

La 544, imparatul va da un edict teologic de condamnare a "celor trei capitole".

Primii apuseni care au pornit in public lupta impotriva edictului din 544, au fost episcopii Daciu de Milan si Facund de Hermiane. Epis­copul african Pontian a scris imparatului ca desi scrierile condamnate nu sunt cunoscute in Africa, infiereaza procedura intrebuintata, deoarece au fost sanctionati unii care nu se mai pot apara. La fel a procedat si diaconul Fulgentiu Ferrand din Cartagina.

La 547, papa Vigiliu a venit la Constantinopol, invitat de Iustinian spre a lua atitudine impotriva "celor trei capitole". Sosit in Capitala, a refuzat pentru o vreme sa stea de vorba cu patriarhul Mina si cu episcopii care semnasera edictul imperial. S-a lasat convins de argumentele imparatului si ale Teodorei si a aderat la condamnarea "ce­lor trei capitole". La 15 aprilie 548, la un simulacru de sinod, la care au participat 70 de episcopi, care refuzasera sa semneze edictul impe­rial, Vigiliu, prin faimosul sau "Judicatum" trimis patriarhului Mina, a acceptat condamnarea lui Teodor de Mopsuestia si a scrierilor indicate ale lui Ibas de Edessa si ale lui Teodoret de Cir si contra celor "12 Anatematisme" ale Sfantului Chiril al Alexandriei.

Diaconul Fulgentiu Ferrandus din Cartagina s-a ridicat impotriva atitudinii episcopului roman, criticandu-i actul de tradare. Episcopul Facundus de Hermiane a luat si el apararea traditiei apusene si a Sinodului calcedonian. Chiar si diaconii Bise­ricii romane, Rusticus si Sebastian, nepotul lui Vigiliu, s-au ridicat im­potriva lui.

In Africa, Dalmatia, Scitia, Iliric si chiar in Galia, s-au tinut sinoade de protest. Episcopii din Africa au tinut un sinod la 550, excomunicand pe Vigiliu.

In vara anului 550, Justinian si Vigi­liu au cazut de acord sa fie convocat un sinod ecumenic.

In vara anului 551, imparatul, indemnat de Teodor Askidas, a publicat un nou edict, cunoscut sub numele de "Marturisirea de credinta a imparatului Justinian contra celor trei capitole".

In urma acestui edict, Vigiliu a rupt orice comunitate cu patriarhul Mina si cu Teodor Askida. Episcopul Romei s-a refugiat cu 11 episcopi latini si 2 afri­cani in biserica Sfantul Petru, lovind cu anatema in patriarhul Mina si in Teodor Askida. Trecand prin mai multe peripetii, in noaptea de 23 decembrie 551 a reusit sa treaca Bosforul, adapostindu-se in biserica Sfanta Eufimia din Calcedon. De acolo, in ianuarie 552, a publicat un alt decret de condamnare a patriarhului Mina si a lui Teodor Askida.

Presedintia sinodului V ecumenic a avut-o Euti­hiu. La deschiderea sinodului au fost prezenti Apolinarie de Alexandria, Domnus de Antiohia, trei reprezentanti ai patriarhului Eustahiu de Ie­rusalim si alti 145 episcopi, din care numai 8 latini. Vigiliu nu a participat, motivand ca e bolnav. Sinodalii au lucrat in sase sedinte, pana la 19 mai.

Justinian a recunoscut autoritatea celor patru sinoade ecumenice anterioare, si a propus con­damnarea "celor trei capitole" astfel, ca sa nu fie prejudiciata de fel autoritatea deciziilor de la Calcedon; apoi a aprobat condamnarea lui Origen, a lui Didim cel Orb, si a lui Evagriu din Pont pentru ade­ziunea la apocatastasa origenista. Vigiliu in schimb a alcatuit separat un memoriu, numit "Constitutum", in care, la 24 mai, refuza sa recu­noasca condamnarea "celor trei capitole". Acum gestul lui necesita o sanctiune. Astfel in sedinta a 7-a din 26 mai, a fost luat in dezbatere "cazul Vigiliu", pentru ca a absentat voit de la sesiunile sinodului si nu a avut o tinuta consecventa in problema "celor trei capitole", infruntand insusi sinodul. In sedinta a 8-a din 2 iunie, a fost formu­lata decizia de condamnare in sens ortodox a "celor trei capitole" si au fost din nou anatematizati Arie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie si Origen. Intreaga condamnare a fost cuprinsa in 14 anatematisme, si publicata prin cele 13 puncte din edictul imparatului Justinian. "Cele trei capitole" condamnate sunt : Teodor episcop de Mopsuestia (392-428), persoana si opera; Scrierile lui Teodoret, episcop de Cir (433-458), indreptate contra Sfantului Chiril al Alexandriei si contra Sinodului III ecumenic din 431 ; Scrisoarea episcopului Ibas de Edesa (435-457), adresata episcopului Maris de Ardasir, in Persia, contra Sfantului Chiril al Alexandriei.

La 23 februarie 554 Vigiliu si-a revocat primul memoriu publicand un al doilea "Constitutum", in care si-a retras toate afirma­tiile anterioare, accentuand condamnarea "celor trei capitole".

Amintim ca opozitia episcopilor din Venetia si Istria impotriva sinodului de la 553, precum si impotriva scaunului roman, e cunoscuta sub numele de schisma istro-venetiana. In decursul acestei schisme, episcopii schismatici si-au ales un patriarh propriu, pe arhiepiscopul de Aquileea, care si-a luat resedinta la Grado, in apropierea Aquileei pana la impacarea din 607.

Prin condamnarea origenismului a fost discreditata si metoda pla­tonica, folosita in exegeza teologica, si in consecinta scolile de la Ale­xandria si Antiohia si-au pierdut din prestigiul vechi; acum ca metoda noua de exegeza biblica si teologica a fost adoptat sistemul aristotelis-mului, care a dat nastere scolasticii.  

Viaţa Sfintei Cuvioase Olimpiada

  Sfânta Olimpiada a fost numită după numele maicii sale. Ea s-a născut în Constantinopol din părinţi slăviţi şi de neam mare. Tatăl ei a fost unul din cei mai cinstiţi senatori, pe nume Anusie Secundul, iar maica sa a fost fiica slăvitului Avlavie eparhul, care se pomeneşte în minunile arhiereului lui Hristos, Nicolae, căci era întâiul după împărat în zilele Marelui Constantin. Această Olimpiada, fiica lui Avlavie, a fost mai întâi logodită cu Consta, fiul cel mai tânăr al Marelui Constantin, care a luat împărăţia Romei celei vechi după tatăl său. Dar acela fiind ucis mai înainte de nuntă, ea a fost dată după Arsac, împăratul Armeniei, şi, vieţuind cu acela nu multă vreme, a rămas văduvă. Deci, însoţindu-se cu senatorul cel mai sus zis, Anusie Secundul, a născut pe Sfânta Olimpiada, care neavând încă vârsta desăvârşită, părinţii au logodit-o cu un tânăr de bun neam, fiul lui Nevredie eparhul.

Dar nunta lor fiind amânată şi trecând doisprezece luni, mirele a murit, iar Olimpiada a rămas fecioară şi văduvă. Deci n-a voit să se mai logodească cu alt mire, chiar dacă cu anii era desăvârşită, ci a dorit ca să petreacă toate zilele vieţii sale în feciorie şi în întreagă înţelepciune. Apoi, murindu-i părinţii, ea a rămas moştenitoarea multor bogăţii şi averi iară de număr. Dar pe toate le-a încredinţat lui Dumnezeu şi cu mână darnică le-a împărţit celor ce aveau trebuinţă: bisericilor, mănăstirilor, vieţuitorilor în pustie, bolniţelor, caselor de săraci, caselor celor primitoare de străini, orfanilor şi văduvelor şi celor ce se primejduiau în sărăcie mare, şi la cei ce şedeau în temniţe şi în legături, şi la cei ce erau în surghiun departe, într-un cuvânt, la toţi din nevoi le trimitea milostenie îndestulată, încât se umpleau de îndurările ei multe ţări. Iar ea petrecea în rugăciuni şi în postiri, omorându-şi trupul cu totul şi robindu-l duhului.

Pe vremea aceea împărăţea Teodosie cel Mare, tatăl lui Arcadie şi a lui Onorie. Acela având o rudă cu numele Elpidie, voia să dea după dânsul pe fericita Olimpiada, deoarece era tânără şi foarte frumoasă, dar ea nu voia. Şi a trimis împăratul la dânsa de multe ori, rugând-o şi sfătuind-o să se însoţească cu Elpidie, rudenia lui, dar ea nu voia nicidecum, deşi auzea oarecare îngroziri şi ştia că împăratul se porneşte spre mânie. Deci a trimis răspuns la el, zicându-i astfel: „Domnul meu, împărate, dacă Dumnezeu ar fi voit să fiu în însoţire, atunci nu mi-ar fi luat pe bărbatul meu cel dintâi. Dar de vreme ce ştia că nu-mi este de folos în viaţa aceasta să fiu cu bărbat, a dezlegat pe bărbat din viaţa cea împreună cu mine şi pe mine m-a eliberat din jugul cel greu al însoţirii, punând în mintea mea jugul Său cel bun".

Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit eparhului cetăţii să ia toată averea ei în stăpânirea sa şi s-o păzească până ce Olimpiada va împlini 30 de ani. Iar eparhul, nu atât din porunca împăratului, cât din îndemnul lui Elpidie, îi făcea atâta necaz şi strâmtorare, încât nu numai asupra vreuneia din averile sale, dar nici asupra sa însăşi ea nu avea stăpânire. Pentru că n-o lăsa nici să vorbească cu arhiereii cei plăcuţi lui Dumnezeu, nici să se ducă la biserică, pentru ca ea supărându-se, să se ducă după bărbat. Ea însă, bucurându-se mai mult, mulţumea lui Dumnezeu.

Iar după câtăva vreme, Sfânta Olimpiada a scris împăratului astfel: „Milă împărătească şi slujbă care se cuvenea episcopului mi-ai făcut mie, stăpâne al meu, poruncind altuia să rânduiască şi să păzească sarcina mea cea grea, de care eu mă îngrijeam. Dar îmi vei face mie o mai mare facere de bine, dacă vei porunci pristavului să împartă toate averile mele bisericilor, săracilor şi celor neputincioşi, ca să pot scăpa de slava deşartă, nedând singură, şi ca să nu fiu cu grijă pentru fireasca bogăţie, tulburându-mă pentru averile pământeşti care pier degrab".

Acea scrisoare a ei citind-o împăratul şi socotind în sine, a poruncit ca iarăşi să-şi stăpânească ea singură averile, pentru că auzise de viaţa ei îmbunătăţită şi plăcută lui Dumnezeu, şi că petrece în mare înfrânare şi în aspră omorâre de sine; căci ea nu mânca nimic din animalele care se tăiau, nici nu intra în baie. Iar când avea trebuinţă să se spele pentru neputinţă, atunci intra cu o cămaşă într-un vas plin cu apă caldă şi astfel se spăla, pentru că nu numai de slujnicele care îi slujeau se ruşina, dar şi de sine însăşi, nevoind să se uite la goliciunea trupului său.

Pentru o întreagă înţelepciune ca acesta şi cinstită viaţă a sa, Sfânta Olimpiada, de ale cărei fapte bune se minunau şi arhiereii, a fost înălţată la bisericeasca slujbă a diaconiei de Preasfinţitul Patriarh Nectarie, fiind pusă diaconiţă. Şi slujea Domnului cu celelalte sfinţite diaconiţe în cuvioşie şi dreptate, întocmai ca Sfânta Ana, văduva cea din Evanghelie, care nu ieşea din biserică, slujind ziua şi noaptea cu post şi rugăciuni.

Viaţa fericitei Olimpiada era atât de neprihănită, încât nici vrăjmaşii nu puteau să găsească vreo pricină asupra ei. Pentru că vrăjmaşii care îl duşmăneau pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care a fost Patriarhul Constantinopolului după Nectarie, aceia erau vrăjmaşi şi acestei nevinovate roabe a lui Hristos. Iar cel mai mult s-a mâniat asupra ei Teofil, Patriarhul Alexandriei, căci pe cinstiţii monahi pe care el îi alungase din pustia Egiptului - despre care se scrie pe larg în viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur - pe aceia ea i-a primit în Constantinopol şi îi hrănea pe ei pentru Dumnezeu. Pentru că aceasta şi pe toţi monahii cei străini care veneau în Constantinopol, şi pe episcopi, cu mare cinste îi primea şi îi odihnea, slujindu-le lor din averile sale. Şi însăşi pe Teofil, ea l-a odihnit de multe ori şi l-a cinstit cu daruri.

Iar el, mâniindu-se împotriva ei după aceea, pe de o parte pentru monahii cei zişi mai înainte, iar pe de alta pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, încerca s-o necinstească cu cuvinte hulitoare şi cu pricini nedrepte. Însă nimeni nu credea minciunile lui învrăjbitoare şi clevetirile, de vreme ce toţi o ştiau pe dânsa că este cu viaţă curată şi sfântă.

Această roabă adevărată a lui Hristos, despre a cărei laudă străbătea slava prin toate bisericile, făcea cele asemenea samarineanului din Evanghelie, care, pe omul cel rănit de tâlhari şi nebăgat în seamă de trecători, l-a pus pe dobitocul său şi l-a dus în casa de oaspeţi, având purtare de grijă pentru dânsul. Ea a fost adăpostire tuturor celor care nu aveau unde să-şi plece capetele; purtătoare de grijă osârduitoare pentru cei săraci şi bolnavi, vătămaţi de răni, aruncaţi pe uliţe şi părăsiţi de toţi. Într-adevăr, ea a fost o adevărată lucrătoare a tuturor faptelor de milostivire şi nu este cu putinţă a spune câtă avere cheltuia ea cu facerile de bine, dând la săraci în toate zilele, aur şi argint, haine şi hrană, şi la cei scăpătaţi toate cele de trebuinţă.

Sfânta Olimpiada făcea mult bine şi arhiereilor care veneau la Constantinopol pentru trebuinţele lor, împlinindu-le nevoile lor cu toată îndestularea. Ea a slujit bine din averea sa şi Sfântului Amfîlohie, Episcopul Iconiei, şi lui Optim al Pontului; iar mai înainte a slujit şi Sfântului Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, care fusese arhiereu în Constantinopol, înaintea lui Nectarie; lui Petru al Sevas- tiei, fratele Marelui Vasile; şi lui Epifanie al Ciprului, dăruindu-le din destul aur, argint şi podoabe bisericeşti. Iar lui Optim, care a murit în Constantinopol, i-a închis ochii cu mâinile sale.

Dar nu numai sfinţilor şi bărbaţilor celor îmbunătăţiţi, ci şi clevetitorilor şi învrăjbitorilor le făcea faceri de bine, precum lui Antioh, episcopul Ptolemaidei, lui Acachie al Veriei, lui Severian al Gavalilor şi celor asemenea, pentru că ea era fără de răutate, dându-se lui Dumnezeu cu totul, şi de aceea, averile pe care le avea, nu le socotea ca ale sale, ci ale lui Dumnezeu. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur o cinstea ca pe o mare roabă a lui Dumnezeu şi o iubea cu dragoste duhovnicească, precum oarecând Sfântul Apostol Pavel iubea pe Persida, despre care scria:Sărutaţi pe Persida cea iubită, care mult s-a ostenit pentru Domnul, căci şi Sfânta Olimpiada nu a făcut mai puţin decât Persida, ostenindu-se mult pentru Domnul şi slujind sfinţilor cu mare credinţă şi dragoste fierbinte.

Iar când Sfântul Ioan Gură de Aur a fost izgonit fără de vină şi cu judecată nedreaptă din scaunul său, atunci fericita Olimpiada cu celelalte diaconiţe au plâns mult pentru aceea. Iar Sfântul Ioan, la cea din urmă ieşire a sa din biserică, a intrat la locul de botez şi a chemat pe fericita Olimpiada cu Pentadia, pe Procla şi Salvina diaconiţele, care şi-au împodobit fecioria lor cu bunătăţi alese, şi le-a zis: „Apropiaţi-vă aici, fiicelor, şi ascultaţi-mă pe mine, căci precum văd acum, cele lucrate împotriva mea au ieşit la sfârşit. Insă acum şi eu am săvârşit alergarea mea şi nu cred că de acum o să-mi mai vedeţi faţa mea. Dar vă rog să nu vă despărţiţi de Biserică pentru episcopul pe care îl vor pune în locul meu, ori după nevoie, ori cu sfatul cel de obşte; ci să vă supuneţi lui ca şi lui Ioan. Pentru că Biserica nu poate să fie fără de episcop, şi astfel veţi primi milă de la Dumnezeu. Pomeniţi-mă şi pe mine în rugăciunile voastre!"

Iar ele, plângând, au căzut înaintea lui cu feţele la pământ. Apoi sfântul a plecat în calea rânduită lui, în surghiun. Iar după izgonirea lui, aprinzându-se biserica sobornicească cea de scaun şi arzând o mare parte a cetăţii, atunci cei ce erau prietenii Sfântului Ioan au fost cercetaţi de eparhul cetăţii dacă sunt vinovaţi pentru focul acela, ca şi cum dânşii ar fi pus foc bisericii. Atunci şi Sfânta Olimpiada a răbdat pentru acea năpastă, ca şi cum şi ea ar fi fost pricinuitoarea acelei arderi. Deci au adus-o la judecată şi au întrebat-o cu groază, pentru că eparhul era cumplit şi fără de omenie. Şi deşi nu s-a dovedit vina ei, însă acela a judecat cu nedreptate, ca Olimpiada să dea mult aur pentru pricina arderii, de care ea nu era vinovată.

După aceasta, sfânta a părăsit Constantinopolul şi s-a dus la Cizic. Insă vrăjmaşii nu i-au dat pace nici acolo, ci, osândind-o la izgonire, au surghiunit-o în Nicomidia. De acest lucru înştiinţându-se Sfântul Ioan Gură de Aur, i-a scris o carte din surghiunul lui, mângâind-o în necazurile ei. Şi petrecând fericita în surghiun multă vreme şi răbdând multe chinuri, s-a mutat către Domnul. Iar după ce s-a sfârşit şi încă fiind neîngropat cinstitul ei trup, sfânta s-a arătat în vis episcopului Nicomidiei, zicându-i: „Să pui trupul meu într-o raclă de lemn şi să-l arunci în mare, ca să fie îngropat la mal unde va fi dus de valuri". Iar episcopul a făcut aşa. De aceea, fiind dusă racla de valuri, a ieşit la mal la un loc care se cheamă Vrohti, unde era biserica Sfântului Apostol Toma. Şi s-a făcut înştiinţare de la Dumnezeu locuitorilor de acolo, despre trupul Sfintei Olimpiada. Iar ei, ieşind la mal şi găsind racla cu trupul, l-au pus în biserica Apostolului Toma şi se dădeau tămăduiri de toate neputinţele.

Şi după mulţi ani, năvălind barbarii, au ars biserica. Iar moaş­tele sfintei rămânând întregi şi nearse, deşi racla a ars, ei le-au aruncat în mare. Şi acolo unde s-au aruncat moaştele, apele erau însângerate, Dumnezeu înştiinţând despre pătimirea roabei Sale. Deci cei credincioşi au scos iarăşi din mare moaştele cele făcătoare de minuni. De acest lucru aflând Patriarhul Serghie, a trimis pe preotul Ioan şi i-a poruncit să aducă acele moaşte cu cinste la Constantinopol. Dar când preotul a ajuns la locul acela şi a ridicat sfintele moaşte, a curs dintr-însele mult sânge. Şi a fost aceasta la toţi de mare mirare, că după două sute de ani curgea sânge din oase uscate, ca dintr-un trup viu. Deci acele moaşte sfinte şi făcătoare de minuni au fost duse în mănăstirea de fecioare pe care a zidit-o Sfânta Olimpiada şi au fost puse acolo. Şi multe minuni se făceau la acele sfinte moaşte, pentru că toate bolile se tămăduiau şi diavolii se izgoneau cu rugăciunile Sfintei Olimpiada şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinste şi slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Viaţa Sfintei Cuvioase Eupraxia 

În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, se afla în Constantinopol un bărbat din boierii cei mari, cu numele Antigon, care era rudă cu împăratul. El era preaînţelept în cuvinte şi în fapte, şi priceput în sfaturi, căci totdeauna sfătuia cele bune şi folositoare pentru binele împărăţiei. El avea obicei bun, era milostiv spre oameni, îndurat spre săraci şi dătător tuturor celor ce cereau. Iar împăratul îl iubea, nu numai ca pe o rudenie a sa, dar şi ca pe un sfetnic bun, binecredincios şi iubitor de Hristos. Iar Antigon era şi foarte bogat, încât, după împărat, nu mai era altcineva mai bogat decât dânsul.

Acela şi-a luat de soţie pe o fecioară frumoasă, tot de neam împărătesc, dreptcredincioasă şi foarte temătoare de Dumnezeu, cu numele Eupraxia, care alerga întotdeauna pe la sfintele biserici şi aducea rugăciunile sale Domnului cu lacrimi. Ea dădea daruri multe şi scumpe bisericilor lui Dumnezeu, spre împodobirea celor sfinte ale Domnului. Această cinstită pereche, însoţită cu trupul şi cu duhul, Antigon şi Eupraxia, fiind plăcuţi lui Dumnezeu şi iubiţi împăratului şi împărătesei, au născut o pruncă, parte femeiască şi au numit-o pe ea tot cu numele maicii ei, adică Eupraxia. Iar după naşterea ei, într­una din zile, Antigon a zis către Eupraxia, femeia sa: „Soţia mea, ştii că această viată este de putină vreme, iar bogăţiile acestei lumi deşarte nu sunt nimic, căci viaţa omului abia ajunge până la 80 de ani, iar bogăţia cea pregătită în ceruri, pentru cei ce se tem de Dumnezeu, petrece în veacurile cele fără de sfârşit. Noi însă ne lipsim de acele veşnice bunătăţi, legându-ne cu grijile cele lumeşti; şi, fiind în înşelăciunea vremelnicelor bogăţii, ne cheltuim în deşert zilele noastre, necâştigând nici un folos sufletelor noastre".

Eupraxia, auzind aceste cuvinte, a zis lui Antigon: „Ce porunceşti, domnul meu, să facem?" Antigon i-a zis: „Am născut o fiică întru Dumnezeu şi ne ajunge nouă aceea singură; de acum să nu ne mai împreunăm trupeşte, ci să petrecem aşa". Iar Eupraxia, sculându-se, şi-a înălţat mâinile în sus, şi-a ridicat ochii spre cer şi, suspinând, a zis către bărbatul său: „Binecuvântat este Dumnezeu, Care te-a adus pe tine întru frica Lui şi te-a povăţuit la cunoştinţa adevărului. Cu adevărat, domnul meu, eu de multe ori m-am rugat lui Dumnezeu ca să-ţi lumineze inima ta şi să dea mintii tale un gând bun ca acesta, însă niciodată n-am îndrăznit să-ţi arăt dorinţa mea. Iar de vreme ce singur ai început a-mi vorbi de aceasta, porunceşte-mi şi mie să spun ceva". Antigon a zis: „Doamna mea, spune ce voieşti".

Eupraxia a grăit: „Domnul meu, ştii ce spune apostolul:Că vremea este scurtă, iar cei ce au femeie, să fie ca cei ce n-au; cei ce se bucură de averi, să fie ca cei ce nu se bucură şi cei ce cumpără, să fie ca cei ce nu stăpânesc, pentru că chipul lumii acesteia trece. Deci să petrecem în viaţa aceasta de puţină vreme precum voieşti, neamestecaţi cu trupul, ca să câştigăm împreună viaţa cea nestricăcioasă în veci. Iar atâta bogăţie pe care o avem acum şi atâtea câştiguri, la ce ne sunt de trebuinţă? Oare vom lua cu noi ceva din ele în mormânt? Deci împarte-le la săraci cu scop bun, pentru ca hotărârea noastră să nu fie iară de roadă". Auzind Antigon aceste cuvinte ale soţiei sale, a proslăvit pe Dumnezeu şi a început a-şi împărţi fără de cruţare averile sale la săraci. Iar cu soţia sa petrecea ca fratele cu sora, neamestecaţi în viata trupească şi în nedespărţită dragoste duhovnicească, plăcând lui Dumnezeu cu un suflet şi cu un gând.A

Indreptându-şi viata în nişte fapte bune ca acestea, Antigon s-a mutat către Domnul, numai un an vieţuind neamestecându-se trupeşte cu sofia sa. Şi au plâns împăratul şi împărăteasa după dânsul, ca după o rudă a lor şi ca după un bărbat drept şi binecredincios. Şi le era milă de Eupraxia, care rămăsese văduvă fiind foarte tânără, pentru că numai doi ani şi trei luni a petrecut cu bărbatul său întru împărtăşirea însoţirii, iar un an neamestecându-se trupeşte unul cu altul. Iar după îngroparea lui Antigon, împăratul şi împărăteasa mângâiau pe Eupraxia pentru durerea ei. Iar ea, luând pe fiica sa, a dat-o în mâinile lor şi, căzându-le la picioare, a zis către dânşii cu plângere şi tânguire: „Dau pe săraca aceasta în mâinile lui Dumnezeu şi ale voastre, iar voi aducându-vă aminte de ruda voastră, Antigon, primiţi-o şi să-i fiîi ei în loc de tată şi mamă". Şi mulţi din cei ce stăteau acolo de faţă, auzind acestea, au lăcrimat, şi au plâns chiar şi împăratul şi împărăteasa.

Trecând patru ani de la aceasta şi prunca Eupraxia fiind de cinci ani, împăratul s-a sfătuit cu maica ei şi a logodit-o cu un fiu de senator, copil de neam bun, făgăduind aceluia să aştepte până va veni în vârstă prunca. Deci, întărind cuvântul, împăratul a poruncit Eupraxiei să ia daruri de la logodnic, ca semn de încredinţare a logodnei. Şi trecând câtăva vreme, unul din senatori a voit să ia de soţie pe văduva Eupraxia, care a fost femeie a lui Antigon, şi a rugat pe împărăteasă prin nişte femei cinstite, ca în taină de împăratul să sfătuiască pe Eupraxia să-l ia de bărbat. Şi a trimis împărăteasa femei la văduva Eupraxia, sfătuind-o să se mărite după bărbatul care doreşte s-o ia.

Iar Eupraxia, auzind de un sfat ca acesta, a plâns şi a zis către femeile care veniseră la dânsa: „Amar va fi vouă în veacul ce va să fie, că mă sfătuiţi unele ca acestea, pe mine, care m-am făgăduit lui Dumnezeu să vieţuiesc în curăţia văduviei. Depărtaţi-vă de la mine, voi, care grăiţi cele potrivnice voinţei mele". Iar femeile, plecând de la dânsa cu ruşine, au spus împărătesei. Şi aflând împăratul de aceea, s-a mâniat foarte pe împărăteasă şi a certat-o, zicându-i: „Cu adevărat ai făcut un lucru ce nu ţi se cade. Oare aşa se cade unei împărătese creştine? Oare aşa te-ai făgăduit lui Dumnezeu să împărăteşti cu bună credinţă? Oare aşa pomeneşti pe Antigon, iubitul nostru prieten şi sfetnicul cel folositor? Pe femeia lui, care a petrecut putină vreme cu dânsul, şi încă de când trăia cu el se învoise şi îşi alesese viaţă curată pentru Dumnezeu, pe aceea tu o sileşti acum a se întoarce la viaţa cea lumească? Nu te-ai temut de Dumnezeu? Cine nu va râde de neînţelegerea ta?"

Atunci împărăteasa s-a umplut de mare ruşine din cuvintele acelea şi a stat vreo două ceasuri negrăind nimic, ca o piatră fără de glas. Deci nu puţină tulburare era între împărat şi împărăteasă, pentru Eupraxia. Auzind Eupraxia acestea, s-a umplut de mare mâhnire, faţa i-a slăbit şi se întristase până la moarte. Deci s-a gândit să plece din Constantinopol în taină şi, plângând cu amar, a zis către fiica sa, Eupraxia: „Fiica mea, avem avere multă în Egipt, să mergem acolo ca să vezi câştigurile tatălui tău şi ale mele, pentru că toate acelea sunt ale tale". Astfel, luând pe fiica sa împreună cu puţine slugi şi slujnice, a ieşit în taină din cetate şi s-a dus în Egipt, unde petrecea căutându-şi averile sale. Şi umbla prin Tebaida cea dinlăuntru cu slugile şi cu iconomii săi; şi, înconjurând bisericile şi mănăstirile bărbăteşti şi femeieşti, făcea multe daruri şi milostenii, împărţind fără de cruţare aur şi argint.

Era acolo, aproape de cetate, o mănăstire de fecioare, având o sută treizeci de monahii, despre care oamenii povesteau lucruri mari şi minunate, plăcute lui Dumnezeu, pentru că nici una dintre ele nu gusta vin, nici untdelemn, nici struguri şi nici vreun fel de poame. Iar unele dintr-însele, intrând în mănăstirea aceea din copilărie, nu văzuseră niciodată vreun fel de poame. Hrana lor era pâine cu apă, linte şi verdeţuri, dar şi acelea fără untdelemn. Unele mâncau o dată pe zi, seara; altele, a doua zi; iar altele a treia zi primeau puţină hrană. Odihnă şi spălare nu-şi făceau nici un fel. Cât despre baie nici a grăi nu este trebuinţă, pentru că nu sufereau nici să audă de goli­ciunea trupului; iar cuvântul baie era la dânsele de ocară, de ruşine şi de râs. Ele aveau fiecare câte un sac de lână aşternut pe pământ, lung de trei coţi şi lat de un cot, şi pe acela se odihneau puţin. Hainele lor erau făcute din păr, lungi până la pământ, încât le acopereau picioarele. Şi se osteneau, pe cât puteau, fiecare după puterea sa.

Iar când se întâmpla de se îmbolnăvea vreuna, nu primea nici un fel de buruiană ca doctorie; ci răbda boala cu mulţumire, primind-o ca o mare binecuvântare de la Dumnezeu şi de la El singur aştepta ajutor. Şi nici una dintr-însele nu ieşea afară pe porţile mănăstirii, nici nu vorbea cu cei ce veneau, ci numai portăriţa dădea răspunsuri, căci toată sârguinţa lor era să vorbească cu singur Dumnezeu prin rugăciunea minţii şi Aceluia să-I placă. De aceea şi Dumnezeu le asculta rugăciunile lor şi făcea multe semne printr-însele, dând tămăduiri de toate bolile celor ce alergau acolo. Iar fericita văduvă Eupraxia a iubit acea mănăstire foarte mult, pentru viaţa minunată a acelor monahii şi mergea acolo adeseori cu fiica sa; aducând la biserică lumânări şi tămâie.

Iar odată a zis către egumenă şi către celelalte surori mai bătrâne: „Voiesc să fac la mănăstirea voastră puţină milostenie, 20 sau 30 de litre de aur, ca să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine, pentru fiica mea şi pentru Antigon, tatăl ei cel pristăvit". Iar egumena, care era diaconiţă, cu numele Teodula, i-a răspuns, zicând: „Doamna mea, aceste roabe ale tale n-au trebuinţă de aur, nici nu doresc averi, pentru că pe toate le-au defăimat în lumea aceasta, ca să se învrednicească a se îndulci cu bunătăţile cele veşnice; de aceea nu voim să avem nimic pe pământ, ca să nu cădem din bogăţiile cereşti. Dar ca să nu te mâhnim pe tine, adu-ne puţin untdelemn în candelele bisericii, lumânări şi tămâie, şi pentru acestea vei lua plată de la Domnul". Iar Eupraxia a făcut aşa şi a rugat pe egumena şi pe toate surorile să se roage pentru Antigon, bărbatul ei, şi pentru fiica sa.

Iar într-una din zile, Eupraxia, mergând după obicei la mănăs­tirea aceea, egumena pornindu-se ca din Duhul lui Dumnezeu către fiica ei, a zis: „Doamna mea, Eupraxia, iubeşti această mănăstire şi pe aceste surori?" Ea a răspuns: „Da, doamnă, vă iubesc pe voi!" Egumena a zis: „Dacă ne iubeşti, apoi să petreci cu noi în acest chip monahicesc". Prunca a zis: „Cu adevărat, de nu s-ar mâhni maica mea, apoi n-aş ieşi din locul acesta". Egumena a zis: „Spune-mi mie adevărul, pe cine iubeşti mai mult, pe noi sau pe logodnicul tău?" Copila a răspuns: „Eu pe el nu-l cunosc, dar pe voi vă cunosc şi vă iubesc. Deci spuneţi-mi şi voi mie, pe cine iubiţi mai mult? Pe mine sau pe acela, pe care îl numiţi logodnic?" Egumena a zis: „Noi te iubim pe tine şi pe Hristosul nostru". Eupraxia a zis: „Şi eu vă iubesc pe voi şi pe Hristosul vostru!"

Iar Eupraxia, maica sa, şedea şi vărsa multe lacrimi, ascultând cuvintele cele cu bună înţelegere ale fiicei sale. Şi asculta şi egumena cu dragoste cuvintele pruncii celei mici şi se mira că, fiind copilă şi neavând încă şapte ani împliniţi, răspundea aşa de cuminte. Apoi maica sa, umplându-se de jale, a zis către fiică: „Vino, fiica mea, să mergem acasă, căci acum este seară". Prunca a zis: „Eu voi rămâne aici cu stăpâna egumenă". Dar egumena i-a zis: „Mergi cu doamna, maica ta, acasă, căci nu vei putea petrece aici; pentru că nici o copilă nu poate să vieţuiască aici, decât numai cele ce s-au făgăduit lui Hristos". Iar ea a întrebat: „Unde este Hristos?" Iar egumena, veselindu-se, i-a arătat cu degetul icoana Mântuitorului.

Şi alergând copila, a sărutat icoana Lui şi, întorcându-se spre egumenă, a zis: „Şi eu mă făgăduiesc lui Hristos şi de acum nu mă voi mai duce cu maica mea, ci voi rămâne cu voi". Egumena a zis: „Fiică, nu ai pe ce dormi şi nu vei pute,a sta aici". Copila a zis: „Pe ce dormiţi voi, pe aceea voi dormi şi eu". Deci, apropiindu-se noaptea, maica şi egumena amăgeau pe copilă în tot chipul ca să iasă din mănăstire şi să meargă acasă, dar nimic n-au sporit, nevrând deloc să iasă de acolo. Atunci egumena a zis către dânsa: „Fiică, de vei voi să rămâi aici, ţi se cade să înveţi carte şi Psaltirea şi să posteşti până seara, ca şi celelalte surori". Copila a răspuns: „Voi posti şi voi învăţa de toate, numai lăsaţi-mă să rămân aici!" Atunci egumena a zis către maica copilei: „Doamna mea, las-o pe ea aici, pentru că văd că darul lui Dumnezeu a strălucit într-însa; iar faptele cele drepte ale tatălui ei şi viaţa ta cea curată, rugăciunile părinteşti ale amândurora şi binecuvântarea Domnului o vor duce pe ea la viaţa veşnică".

Atunci Eupraxia cea de bun neam sculându-se şi punând pe fiica sa înaintea icoanei Mântuitorului, şi-a ridicat mâinile în sus şi a zis cu lacrimi: „Doamne Iisuse Hristoase, îngrijeşte Tu de copila aceasta, căci pe Tine Te-a dorit şi s-a dat pe sine Ţie!" Apoi, întorcându-se către copilă, i-a zis: „Fiica mea, Eupraxia, Dumnezeu, Care a întărit munţii cei nemişcaţi, Acela să te întărească pe tine întru frica Lui". Zicând acestea, a dat-o în mâinile egumenei, plângând şi bătându-se în piept. Şi toate monahiile plângeau împreună cu dânsa, şi astfel a ieşit din mănăstire, încredinţând lui Dumnezeu pe fiica sa.

Iar a doua zi dimineaţă, venind ea iarăşi la mănăstire, egumena a luat pe fecioara Eupraxia, a dus-o în biserică şi, făcând rugăciune, a îmbrăcat-o pe ea în chipul monahicesc cel îngeresc, fiind de faţă maica ei. Iar maica sa, văzând-o pe ea în chipul îngeresc, şi-a ridicat mâinile spre cer şi a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsa, zicând: „Împărate cel veşnic, Care ai început într-însa lucrul cel bun, Tu să îl şi săvârşeşti într-însa. Dă-i ei să umble după voia Ta cea sfântă, ca orfana aceasta, care s-a aruncat spre Tine din tinereţe, să câştige milă de la Tine, Făcătorul ei". Apoi a zis către fiică: „Fiica mea, iubeşti haina aceasta monahicească?" Copila a răspuns: „Cu adevărat o iubesc, pentru că am auzit de la maica egumenă şi de la celelalte monahii, că această haină o dă Hristos celor ce-L iubesc pe El ca semn de logodire". Şi a zis maica sa: „Fiică, Hristos, Căruia te-ai logodit, să te facă pe tine vrednică cămării Sale!"

Zicând aceasta, a sărutat pe fiica sa, pe egumenă şi pe toate surorile şi a ieşit din mănăstire; şi mergea, după obiceiul ei, pe la celelalte mănăstiri ale pustiei din părţile Egiptului, şi pe la cele din cetăţi şi pe la locuinţele săracilor, făcând bine tuturor lipsiţilor şi celor ce aveau trebuinţă, din averile sale. Şi pretutindeni străbătea slava acestei fericite văduve, Eupraxia, pentru faptele cele bune şi pentru milosteniile ei cele multe, încât a ajuns şi la auzul împăratului Teodosie cel Mare şi al boierilor lui. Deci, minunându-se toţi de o viaţă ca aceasta a ei, slăveau pe Dumnezeu, Care a întărit-o pe ea, pentru că se auzea despre dânsa că nu mânca peşte, nici nu gusta vin, ci postea în toate zilele până seara, şi târziu primea hrană pustnicească foarte puţină - linte sau verdeţuri -, încât, cu adevărat, tuturor le era de mirare o înfrânare ca aceasta a ei în mijlocul îndestulărilor celor îmbelşugate.

Şi trecând câţiva ani, egumena mănăstirii celei zise mai sus, chemând pe Eupraxia, femeia cea îmbunătăţită, i-a zis în taină: „Doamna mea, voiesc să-ţi spun un lucru, dar să nu te tulburi". Ea i-a zis: „Spune-mi, doamna mea, ceea ce voieşti". Egumena i-a zis: „De voieşti să rânduieşti ceva pentru fiica ta, rânduieşte degrabă, pentru că am văzut în vis pe bărbatul tău, Antigon, care stând în slavă mare înaintea Domnului Hristos, îl ruga să-ţi poruncească ţie să ieşi din trup şi de acum să fii cu dânsul, ca să te îndulceşti cu el de aceeaşi slavă de care s-a învrednicit pentru viaţa sa cea îmbunătăţită".

Auzind acestea dreptcredincioasa femeie, nu numai că nu s-a tulburat, dar s-a şi bucurat foarte mult, pentru că dorea şi ea să se dezlege de trup şi să treacă la Hristos. Deci îndată a chemat pe fiica sa, care se făcuse de doisprezece ani, şi a grăit către dânsa: „Eupraxia, fiica mea, pe mine mă cheamă acum Hristos, după cum mi-a spus maica egumenă, căci s-a apropiat ziua sfârşitului meu. De aceea, toată averea tatălui tău şi a mea o dau în mâinile tale, ca s-o rânduieşti cu bună credinţă şi să moşteneşti împărăţia lui Dumnezeu". Iar fecioara Eupraxia a început a plânge, zicând: „Amar mie, că sunt străină şi săracă".

Iar maica sa a grăit către dânsa: „Fiică, ai pe Hristos tată şi logodnic, deci nu eşti străină, nici săracă. Ai maică în locul meu pe egumenă, numai să te sârguieşti a săvârşi ceea ce ai făgăduit lui Hristos. Teme-te de Dumnezeu, cinsteşte pe surori, slujindu-le cu smerenie, şi să nu gândeşti niciodată în inima ta că eşti de neam împărătesc, zicând: «Se cade ca ele să-mi slujească mie, iar nu eu lor!» Fii smerită, ca să te iubească Dumnezeu; fii săracă pe pământ, ca să te îmbogăţeşti în cer. Toate le ai în mâinile tale şi de va fi trebuinţă mănăstirii de vreo avere, dă cât va trebui. Roagă-te pentru tatăl tău şi pentru mine, ca să aflăm milă de la Dumnezeu şi să ne izbăvim de muncile cele veşnice". Acestea sfătuind fericita Eupraxia pe fiica sa, a treia zi s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată în mănăstirea aceea.

Şi auzind împăratul că Eupraxia, soţia lui Antigon, a murit, a chemat pe senatorul acela, cu al cărui fiu era logodită fecioara Eupraxia, şi i-a spus de dânsa că a intrat în mănăstire şi s-a lepădat de lume. Iar acela a rugat pe împărat cu dinadinsul ca să trimită degrabă la dânsa şi să-i poruncească să vină la Constantinopol la logodnicul său fără zăbavă, ca să se săvârşească nunta. Şi împăratul a făcut îndată aceea. Iar mireasa lui Hristos, Eupraxia, luând scrisoarea împăratului şi citind-o, a râs. Apoi, şezând, a scris împăratului cu mâna sa, astfel: „Stăpâne împărate, oare aşa îmi porunceşti mie, roabei tale, ca să las pe Hristos şi să mă însoţesc cu un om stricăcios şi muritor, care astăzi este, iar mâine îl mănâncă viermii? Să nu-mi fie mie a face aceasta şi acel om să nu te mai supere pe măria ta, deoarece eu m-am logodit cu Hristos şi nu este cu putinţă ca să-L mint. Deci mă rog stăpânirii tale, adu-ţi aminte de părinţii mei şi luând toate averile lor, împarte-le sfintelor biserici, la mănăstiri, la săraci, la văduve şi la sărmani, iar pe robi şi pe roabe liberează-i. Şi porunceşte celor ce chivernisesc averile părinteşti, să ierte toate datoriile celor datori şi rânduieşte-le bine toate, stăpâne al meu; ca eu să fiu fără de grijă şi să slujesc fără împiedicare Hristosului meu, Căruia m-am încredinţat cu tot sufletul. Şi rugaţi-vă şi voi Domnului pentru mine, roaba voastră, stăpâne împărate şi împărăteasă, ca să mă facă vrednică slujbei Sale celei dulci".

Deci scriind Eupraxia cu mâna sa o scrisoare ca aceasta, a pecetluit-o şi a dat-o trimisului. Iar acela, întorcându-se în Constan­tinopol, a luat împăratul scrisoarea Eupraxiei şi, citind-o împreună cu împărăteasa la singurătate, au vărsat multe lacrimi de umilinţă şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru Eupraxia. Iar a doua zi, împăratul a che­mat pe toţi boierii şi pe tatăl tânărului acela cu care fusese logodită Eupraxia şi a poruncit să citească scrisoarea ei înaintea tuturor.

Şi auzind toţi, s-au umplut de lacrimi şi au zis: „O, împărate, cu adevărat fecioara este neam cu tine, fiică bună a părinţilor celor buni: Antigon şi Eupraxia, ramură sfântă a rădăcinii celei sfinte". Şi toţi într-un glas au slăvit pe Dumnezeu. Iar tatăl logodnicului n-a mai îndrăznit să zică nimic împăratului despre Eupraxia. Deci împăratul a rânduit bine toate averile care rămăseseră de la părinţii ei, împărţin- du-le la biserici şi la săraci şi făcând toate după dorinţa sa. Iar după aceea nici el n-a mai trăit mult şi s-a dus către Domnul.

Iar Eupraxia a început a se nevoi mai cu osârdie, slujind lui Dumnezeu din toate puterile. Şi era de doisprezece ani când şi-a ales viaţa cea mai aspră. Drept aceea, la început mânca numai o dată pe zi, seara; apoi a început a posti până la a doua zi şi după aceea până la a treia zi. Şi se ostenea slujind surorilor cu toată sârguinţa, făcând toate lucrurile cele mai proaste cu smerenie: mătura casa trapezei şi celelalte chilii, punea surorilor aşternuturile, aducea apă şi lemne în bucătărie, fierbea bucate şi spăla vasele. Şi nu era în toate slujbele mănăstirii mai sârguitoare decât dânsa.

Şi era obiceiul în mănăstirea aceea, că dacă se întâmpla vreunei surori în vis vreo ispitire de la diavol, era datoare să spună îndată egumenei de aceea; iar egumena se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi să izgonească pe diavol de la sora aceea. Şi îi poruncea ei să adune pietre şi să le aştearnă sub aşternutul său, pe care se odihnea, şi deasupra aşternutului să presare cenuşă şi să se odihnească pe acelea până la zece zile. Drept aceea, într-o vreme, şi Eupraxia fiind bântuită în vis de oarecare nălucire de la ispititorul diavol, a adunat pietre sub aşternutul său de lână, apoi l-a presărat cu cenuşă pe deasupra. Iar egumena, văzând aceea, a zâmbit şi a zis către una din cele mai bătrâne: „Iată că şi această fecioară a început a pătimi supărare de la diavol!"

Deci a început a se ruga pentru dânsa, zicând: „Dumnezeule, Cel ce ai făcut-o pe ea după chipul Tău şi i-ai poruncit să ia această rânduială monahicească, întăreşte-o în frica Ta şi păzeşte-o de asupri­rile drăceşti". Apoi, chemând pe Eupraxia la dânsa, i-a zis: „Pentru ce nu mi-ai zis mie de ispitirea diavolească care ţi s-a întâmplat, ci ai tăinuit-o de mine?" Iar ea, căzând înaintea picioarelor egumenei, a răspuns: „Iartă-mă, doamna mea, că mi-a fost ruşine să-ţi spun". Egumena a grăit către dânsa: „Fiica mea, acesta este începutul luptei tale cu vrăjmaşul; îmbărbătează-te ca să-l biruieşti şi să te încununezi!"

Iar după o vreme, Eupraxia, fiind supărată iarăşi de vrăjmaşul, a spus unei surori cu numele Iulia, care o iubea foarte mult pe dânsa şi o povăţuia la nevoinţă. Iar Iulia i-a zis: „Eupraxia, doamna mea, nu tăinui aceasta de egumenă, ci spune-i ei precum se cade, ca să se roage pentru tine; pentru că se spune despreadânsa, că şi ea în tinereţile sale a răbdat multe ispite de la diavol. încă se spune despre dânsa şi aceasta, că într-o noapte, foarte ispitindu-se, a ieşit din chilie şi, stând afară într-un loc osebit, iară acoperământ, şi-a ridicat mâinile spre cer şi a petrecut 40 de zile şi 40 de nopţi, nemâncând, nici bând, nici dormind, ci stătea şi se ruga lui Dumnezeu, până ce a biruit pe diavol. Şi noi toate suntem ispitite de potrivnic, dar nădăjduim spre Hristos, că vom birui pe ispititorul nostru cu ajutorul Lui. De aceea, soră, nu te mira de aceasta, nici nu te tulbura; ci spune degrab egumenei, fără să te ruşinezi, ceea ce ţi s-a întâmplat". Acestea auzindu-le Eupraxia, a mulţumit Iuliei, zicându-i: „Să-ţi ajute Dumnezeu, soro, că m-ai folosit pe mine şi mi-ai întărit sufletul. Cu adevărat voi merge şi voi spune doamnei celei mari, ceea ce mi s-a întâmplat". Iulia a zis: „Nu numai să-i spui, dar s-o şi rogi pe dânsa să se roage pentru tine şi să adauge la nevoinţa ta".

Deci, mergând Eupraxia, a spus egumenei de acea ispită diavolească, iar egumena a zis către dânsa: „Nu te mira de aceasta, fiica mea, pentru că diavolul adună toate armele şi se scoală împotriva noastră; dar nu te teme, ci stai cu bărbăţie şi cu minte nemişcată, ca să nu te biruiască, pentru că mult ai să fii ispitită de el. Iar tu nevoieşte-te ca să-l biruieşti şi vei lua de la Hristos, Mirele tău, cununile biruinţei. Deci adaugă la nevoinţa ta pustnicească cât poţi să rabzi, căci cel ce se nevoieşte, ia darul. însă spune-mi, fiică, cum posteşti?" Eupraxia a zis: „A treia zi primesc hrană". Egumena i-a zis: „Adaugă încă o zi la postirea ta, ca să mănânci a patra zi după apusul soarelui".

Şi a primit Eupraxia porunca aceea cu bucurie. Apoi, când era în vârstă de douăzeci de ani, se întărea în puterea trupească şi era frumoasă la vedere, ca una ce era cu adevărat de neam boieresc şi împărătesc. Şi pătimind iarăşi ispitire, i-a spus egumenei. Iar egume­na i-a zis: „Nu te teme, fiica mea, căci Dumnezeu este cu tine!" Şi era într-un loc din mănăstire o grămadă de pietre. Deci, egumena, vrând să încerce ascultarea şi smerenia Eupraxiei şi s-o îndemne spre mai mare osteneală, i-a zis: „Vino, fiică, mută pietrele acestea de aici şi pune-le aproape de cuptor". Iar Eupraxia îndată a început a muta pietrele acelea, între care erau unele pietre mari, pe care abia puteau să le ridice două surori tari; iar ea singură ridicându-le şi punându-le pe umeri, le muta, căci era puternică cu trupul şi mai puternică cu ascultarea. Şi nici uneia dintre surori n-a zis: „Ajutaţi-mă că pietrele sunt grele" sau că „Sunt flămândă şi slăbesc", ci îşi îndeplinea porunca cu osârdie. Iar după ce a mutat toate pietrele acelea, trecând câteva zile, egumena i-a zis: „Nu este bine ca pietrele acestea să fie aproape de cuptor; deci mută-le iarăşi la locul cel dintâi". Iar ea, neîmpotrivindu-se deloc, iarăşi s-a apucat de lucru şi făcea cu sârgu- inţă ceea ce i se poruncise.

Şi s-au minunat surorile văzând o ascultare ca aceea a ei, răbdarea şi iubirea sa de osteneală. Iar unele dintre cele tinere râdeau, dar altele îi ziceau: „Întăreşte-te, soră Eupraxia, şi îmbărbătează-te!" Iar ea se ostenea, bucurându-se. Deci osteneala ei s-a îndelungat până la treizeci de zile, până ce egumena i-a poruncit să înceteze lucrul acela şi a trimis-o în pitărie la ascultare. Iar ea făcea cu mare bucurie toate cele poruncite ei: uneori cernea făina în pitărie, frământa aluatul şi cocea pâinea; alteori fierbea lintea în bucătărie şi tăia lemne; alteori slujea la masa surorilor; şi niciodată nu s-a lenevit la nici un lucru, nici s-a lepădat sau n-a băgat de seamă sau a cârtit; ci la toate slujbele era ascultătoare cu trezvie, sârguitoare şi răbdătoare. Încă n-a lăsat niciodată nici pravila cea obişnuită de rugăciune, adică Miezonoptica, cântarea Utreniei, a Ceasului întâi, a celui de-al treilea, a celui de-al şaselea şi a celui de-al nouălea; iar după cântarea cea de seară, punea masa surorilor.

Şi a mai încercat diavolul s-o supere pe Eupraxia cu năluciri de noapte, căci i s-a arătat odată în vis, în chipul acelui tânăr cu care se logodise, ca şi cum ar fi venit cu mulţi ostaşi, ar fi răpit-o şi o ducea cu sila din mănăstire. Iar ea, fiind culcată pe pat şi dormind, a început a striga în somn, chemând pe surori, ca să-i ajute şi s-o scape din mâinile aceluia ce o fura. Deci surorile s-au trezit la strigătul ei şi, alergând la dânsa, au deşteptat-o şi au întrebat-o de pricina strigării ei. Atunci ea le-a spus de înfricoşarea diavolească pe care a văzut-o în vis şi toate au început a se ruga pentru dânsa.

După aceea, fiind iarăşi supărată de ispititorul, egumena i-a zis: „Fiica mea, Eupraxia, fereşte-te să nu-ţi slăbească diavolul mintea ta, căciîţi vei pierde osteneala. Mai rabdă încă putină vreme, luptându-te bărbăteşte cu el, şi el va fugi de la tine". De asemenea şi Iulia zicea către dânsa: „Eupraxia, sora mea, dacă acum, cât suntem tinere şi tari, nu ne vom lupta cu vrăjmaşul nostru şi nu-l vom birui, apoi la bătrâneţe cum îl vom birui?" Eupraxia a zis către dânsa: „Iulia, sora mea, viu este Domnul, că de-mi va porunci maica egumenă, nu voi gusta pâine toată săptămâna, până ce Domnul îmi va ajuta să biruiesc pe vrăjmaşul ce mă supără". Iulia a zis: „Cu adevărat, sora mea, eu nu pot să postesc atâta, iar tu de vei putea, bine vei- face; pentru că nu este nici una în această mănăstire care să poată petrece o săptămână întreagă fără de hrană, afară de maica egumenă".

Deci Eupraxia, mergând la egumenă, a rugat-o ca să-i poruncească ei să primească acel fel de post, ca să nu mănânce toată săptămâna. Egumena i-a zis: „Fiica mea, fă toate cele ce-ţi sunt cu putinţă. Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, să te întărească şi să-ţi dea biruinţă asupra diavolului!" De atunci Eupraxia a început a posti câte o săptămână întreagă, mâncând numai Duminica, şi nedepărtân- du-se de la slujbele mănăstireşti, nici de la slujirile surorilor, încât toate se mirau de ne voinţele ei. Iar unele din surori ziceau: „Astăzi este un an de când căutăm să vedem pe Eupraxia şezând vreodată, măcar atunci când mănâncă; dar n-am putut s-o vedem, decât numai târziu, când se culcă să se odihnească. încă şi hrana o mănâncă în picioare". De aceea toate surorile o iubeau pe dânsa, că se ostenea şi se smerea aşa, fiind ea din sânge împărătesc. Şi se rugau lui Dumnezeu pentru dânsa, ca să-i dea putere şi mântuire.

Între dânsele era o monahie cu numele Ghermana, despre care se spunea că este născută din părinţi robi şi săraci. Numai ea nu iubea pe cea iubită de toate, pe fericita Eupraxia, fiind împinsă spre zavistie de diavol. Deci într-o zi, acea monahie cu numele Ghermana, aflând pe Eupraxia slujind singură în bucătărie, i-a zis în batjocură: „Eupraxia posteşte toată săptămâna, ca şi egumena, iar noi nu putem. Deci ce vom face de ne va porunci egumena să postim şi noi aşa?" Grăit-a către dânsa Eupraxia: „Iartă-mă, că nu este aşa. Stăpâna noastră, maica egumena, ne-a poruncit ca fiecare după puterea sa să se nevoiască, iar mie nu mi-a pus jugul acesta cu sila". Dar Ghermana, umplându-se de mânie, a zis: „Vicleano şi plino de toată răutatea, cine nu ştie că tu faci cu făţărnicie aceasta, spre arătare şi spre slavă deşartă, vrând ca după moartea egumenei să ţi se dea ţie această cinste? Dar cred lui Hristos că niciodată nu te vei învrednici să fii mai mare peste noi!"

Atunci Eupraxia a căzut înaintea picioarelor ei, zicându-i cu smerenie: „Iartă-mă, doamna mea, că am greşit lui Dumnezeu şi ţie!" Iar egumena, înştiinţându-se de aceea, a chemat pe monahia Ghermana şi a început a o ocărî pe ea înaintea tuturor surorilor, zicându-i: „Roabă vicleană şi străină de Dumnezeu, ce rău ţi-a făcut ţie Eupraxia, de îi faci împiedicare în lucrarea ei cea plăcută Domnului? Deci să fii străină de cântarea bisericească şi de masa cea de obşte, ca o nevrednică". Iar Eupraxia a rugat-o mult cu lacrimi pe egumenă să ierte pe Ghermana, dar n-a putut s-o înduplece pe ea până la treizeci de zile. Iar după treizeci de zile, Eupraxia a luat pe Iulia şi a rugat pe surorile cele mai bătrâne, ca ele să roage pe egumenă să ierte pe Ghermana. Deci chemând egumena pe Ghermana, i-a zis: „Ticăloaso, oare n-ai socotit în mintea ta cât de mare rău este să împiedici pe cineva de la alergarea cea îmbunătăţită Nici la aceasta nu te-ai gândit, că aceea, fiind fiică de senator şi de neam împărătesc, s-a smerit pe sine atâta şi s-a robit pentru Dumnezeu, încât îţi slujeşte şi ţie, nevrednicei?" Atunci toate surorile au început a ruga pe egumenă pentru Ghermana şi abia au înduplecat-o de a iertat-o. Deci vrăjmaşa cea văzută a încetat o vreme din răutate.

Însă diavolul, nevăzutul vrăjmaş, nu înceta luptându-se împotriva Eupraxiei, mâniindu-se foarte tare asupra ei, ca cel ce se biruia de o smerenie ca aceea. Deci într-o noapte a adus asupra ei nişte năluciri mireneşti spurcate şi foarte tare a tulburat-o cu acelea. Iar ea, simţind acel cumplit război al vrăjmaşului, care se înarmase asupra ei, a sărit jos de pe pat şi, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a ieşit din chilia sa şi, ducându-se afară într-un loc osebit, şi-a întins mâinile sale spre cer. Şi ridicându-şi ochii şi mintea în sus, a stat astfel, rugându-se ziua şi noaptea, până la patruzeci de zile, nemişcată ca un stâlp, nemâncând, nici bând, fără să vorbească cu cineva, nedormind şi nelăsând mâinile în jos. Iar egumena, înştiinţându-se de la început de aceasta, a venit la dânsa şi i-a zis: „Fiică, Dumnezeu să te întărească şi să-ţi dea răbdare". Iar Eupraxia avea atunci douăzeci şi cinci de ani de la naşterea ei. Şi stând ea paisprezece zile, egumena şi surorile zâmbeau şi se veseleau, văzând-o pe dânsa răbdând astfel.

Şi sfârşindu-se treizeci de zile, surorile au început a se minuna şi au zis către egumenă: „Doamnă maică, precum vedem, Eupraxia voieşte să săvârşească osteneala ta de patruzeci de zile, precum ai stat tu altădată tot aşa". Iar egumena a zis: „Să ne rugăm toate pentru dânsa, ca s-o întărească pe ea Dumnezeu". Şi sfârşindu-se cele patruzeci de zile, a mai stat după aceea încă cinci zile; apoi, slăbind, a căzut la pământ, zăcând ca o moartă. Şi adunându-se surorile, au dus-o pe ea în casă, dar nu puteau să-i îndoaie mâinile, pentru că era cu totul înlemnită, şi nici nu putea să vorbească vreun cuvânt. Deci, aducând egumena oarecare hrană, a lipit-o la gura ei, zicându-i: „Fiică Eupraxia, gustă în numele Domnului nostru Iisus Hristos". Atunci, îndată luând în gură, a gustat şi a vorbit. Şi a luat puţină putere şi s-a sculat, şi au dus-o pe ea în biserică, dând mulţumire lui Hristos Dumnezeu, Care a întărit pe roaba Sa spre atâta nevoinţă. După aceasta, Eupraxia primind câte puţină mâncare, a început să se întărească.

Din acea vreme, diavolul n-a mai putut să supere pe Eupraxia cu năluciri spurcate şi cu războaie de patimi trupeşti, toate ispitirile lui fiind biruite de mireasa lui Hristos. Atunci el a început a scorni alte meşteşugiri împotriva ei, ca cel ce din început este ucigaş de oameni, vrând să o piardă pe ea din viaţa aceasta astfel: într-una din zile, fericita Eupraxia s-a dus cu un vas la puţ să scoată apă, dar diavolul, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, apucând-o, a aruncat-o în puţ. Şi, după cum singură a spus după aceea, a căzut cu capul în apă până la fund şi, înotând, s-a apucat de funia de care era atârnată găleata; apoi a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!" Deci, dându-se de ştire că Eupraxia a căzut în puţ, surorile şi egumena au alergat şi au scos-o afară. Iar ea, făcându-şi cruce, a zâmbit şi a zis: „Viu este Hristosul meu, iar tu, diavole, nu mă vei birui pe mine, nici îţi voi da ţie loc; că iată până în ziua de astăzi aduceam apă cu un vas, iar de acum încolo voi începe a aduce cu două! Şi făcea aşa.

După aceasta i s-a întâmplat ei că, tăind lemne pentru slujba bucătăriei, pe când a ridicat securea în sus ca să lovească lemnul, diavolul i-a împleticit mâinile şi s-a lovit cu securea la picior, tăindu-şi glezna. Deci şi-a făcut o rană mare de unde a curs mult sânge; şi, slăbind, a căzut la pământ ca moartă. Atunci Iulia, văzând aceea, s-a înspăimântat şi, strigând, a alergat la surori şi le-a spus că Eupraxia s-a tăiat la picior cu securea şi a murit. Şi s-au adunat surorile şi, înconjurând-o pe ea, plângeau. Deci a venit şi egumena şi a turnat apă rece pe faţa ei; apoi, însemnând-o cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: „Eupraxia, fiica mea, ce este aceasta? Ai murit? Caută şi vorbeşte cu surorile, că sunt în mare mâhnire pentru tine!" Iar ea, căutând cu ochii spre ele, a zis către egumenă: „Nu plânge, doamna şi maica mea, că sufletul meu este în mine!"

Atunci egumena s-a rugat Domnului, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, vindecă pe roaba Ta, că mult pătimeşte pentru Tine". Apoi, învelindu-i piciorul cu un petec de lână, a ridicat-o, ca să o ducă în chilie. Iar Eupraxia, căutând şi văzând lemnele, a zis: „Viu este Domnul că nu mă voi duce de aici, până ce nu voi aduna lemnele şi nu le voi duce la bucătărie" Atunci Iulia a zis: „Le voi aduna eu, iar tu du-te să te odihneşti". Însă Eupraxia n-a lăsat pe Iulia să adune lemnele, ci singură, umplându-şi braţele cu despicături, le ducea. Şi avea de suit multe trepte la casa aceea. Şi când Eupraxia s-a suit pe treapta cea mai de sus, diavolul i-a împleticit picioarele şi a împie­dicat-o. Iar ea, călcând pe marginea hainelor sale, a căzut cu faţa în jos pe lemnele pe care le ducea în mâini şi i s-a înfipt o despicătură în faţa ei, aproape de ochi.

Atunci Iulia, strigând, a alergat la dânsa şi i-a zis: „Oare nu ţi-am spus să te odihneşti, că nu poţi să duci lemnele, iar tu nu m-ai ascultat?" Eupraxia a zis: „Nu te mâhni, soră, ci scoate binişor lemnul din faţa mea, căci ochiul meu, cu darul lui Hristos, este sănătos". Şi scoţându-se lemnul, a curs mult sânge din rană; deci egumena, luând untdelemn şi sare, şi făcând rugăciune, i-a uns rana. Şi a zis Iulia către Eupraxia: „Mergi, doamna mea, culcă-te pe patul tău şi odihneşte-te, iar eu voi sluji surorilor noastre". Eupraxia a zis: „Viu este Domnul meu, că nu mă voi odihni, până ce nu voi săvârşi ascultarea mea către surori". Deci toate surorile o rugau mult să se odihnească pentru durerile rănilor, dar n-a voit să se odihnească; ci stătea fierbând bucatele, deşi îi curgea sânge din amândouă rănile. Şi nu s-a odihnit până ce n-a slujit şi la masa surorilor. Deci, împlinindu-şi desăvârşit slujba sa, a mers seara târziu de s-a culcat. Iar Dumnezeu, văzând marea ei răbdare, a tămăduit rănile ei degrab şi s-a făcut sănătoasă.

Iar diavolul crăpa de zavistie şi încă încerca s-o piardă pe fericita Eupraxia; căci odată, suindu-se ea cu surorile la o chilie din catul al treilea, pentru o trebuinţă oarecare, el a aruncat-o jos. Iar surorile care erau cu dânsa au alergat pe scară, pentru că li se părea că a murit, căzând de la aşa înălţime. Dar ea, sculându-se de jos fără de vătămare, mergea spre dânsele. Iar ele au întrebat-o: „Oare n-ai murit?" Ea a răspuns: „Nu ştiu cum am căzut şi cum m-am sculat". Atunci toate au preaslăvit pe Dumnezeu, Cel ce a păzit pe roaba sa de la moarte.

Altădată, fierbând verdeţuri pentru surori, când a voit să ia căldarea de pe foc, diavolul i-a împiedicat picioarele şi a căzut, iar căldarea cu mâncarea cea fiartă s-a prăvălit peste faţa ei. Iar Iulia, care slujea împreună cu dânsa, a strigat că Eupraxia s-a opărit. Deci s-au adunat surorile care erau în apropiere; însă Eupraxia, sculându-se degrabă de la pământ, a zis zâmbind către Iulia: „Ce ai făcut, soro, că ai tulburat în zadar pe surori şi pe egumenă?" Şi toate au văzut faţa ei sănătoasă, fără nici o arsură. Iar egumena s-a uitat în căldare şi a văzut fiertura care rămăsese pe fund, încă clocotind, şi a zis către Eupraxia: „Nu s-a atins de tine fiertura?" Ea a răspuns: „Viu este Domnul, că pe faţa mea am simţit apă rece, iar nu fiartă". Şi s-a minunat egumena şi a zis: „Fiica mea, Dumnezeu să te păzească până la sfârşit". După aceasta a zis deosebi către celelalte surori bătrâne: „Oare vedeţi voi că Eupraxia s-a învrednicit de darul lui Dumnezeu? Căci şi căzând din catul al treilea, n-a murit; şi fiertura vărsându-se peste faţa sa, nu a vătămat-o!" Şi au zis surorile: „Vedem că Eupraxia este adevărata roabă a lui Dumnezeu şi Domnul o păzeşte, căci a ferit-o de atâtea ispite".

La mănăstirea aceea veneau multe femei mirence din cetăţile cele de aproape şi din satele dimprejur, aducând pe copiii lor bolnavi şi îndrăciţi. Pentru că Domnul, precum s-a zis mai înainte, dădea tămăduiri de boli şi izgonea diavolii cu rugăciunile egumenei şi ale surorilor care vieţuiau după Dumnezeu. Căci ele se adunau în biserică şi făceau rugăciuni împreună pentru orice fel de bolnavi, iar aceia câştigau tămăduire şi se întorceau acasă sănătoşi. Şi era în mănăstirea aceea o oarecare femeie îndrăcită, pe care din tinereţile ei o muncea un demon cumplit ce vietuia într-însa, mai-mare al celor­lalte duhuri necurate. Şi era acea femeie legată cu lanţuri de mâini şi de picioare, şi scrâşnea din dinţi, şuiera, făcea spume, răcnea foarte tare, încât toate se spăimântau de glasul şi ţipătul ei.

Şi de multe ori egumena cu surorile cele bătrâne se rugau lui Dumnezeu în biserică, ca să izgonească pe diavol din femeia aceea care pătimea, dar rugăciunea lor nu era auzită; căci, după rânduiala lui Dumnezeu, acel lucru se păzea spre mai mare minune şi spre arătarea sfinţeniei miresei lui Hristos, Eupraxia, precum se va arăta mai la urmă. Şi atât de cumplit era acel diavol din femeie, încât nimeni nu putea să se apropie de ea. Şi era legată într-o casă, dedesubt, la un stâlp, iar hrana şi băutura i se dădeau de departe, căci legând vasul cu mâncare de un băţ lung, puneau pâine, bob şi orice fel de verdeţuri, şi aşa i-l întindeau. Iar ea, de multe ori, apucând vasul şi bătui, le arunca în fata celor ce i le aduceau. Şi aşa a fost ţinută în mănăstire multă vreme.

Iar într-una din zile, portăriîa, venind la egumenă, i-a spus că a venit o femeie plângând, având cu sine un copil în vârstă de opt ani, care era slăbănog, mut şi surd; şi femeia cerea rugăciuni pentru tămăduirea copilului său. Iar egumena ştiind din descoperirea lui Dumnezeu, că acum se dăduse Eupraxiei darul tămăduirii şi putere asupra duhurilor necurate, a chemat-o şi i-a zis: „Du-te şi ia pe copil de la maica aceea care stă dinaintea porţii şi adu-l aici". Iar ea, ducându-se şi văzând pe copil foarte bolnav, slăbănog, mut şi surd, i-a fost milă de el şi a suspinat. Deci, însemnându-l cu Sfânta Cruce, a zis: „Fiule, Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, Acela să te tămăduiască". Şi, luându-l pe mâini, l-a dus la egumenă.

Iar copilul, fiind dus cu mâinile ei, îndată s-a tămăduit şi a grăit, începând a chema pe mama sa. Deci Eupraxia, văzând pe copil că grăia, s-a spăimântat şi l-a lăsat jos; iar copilul, sculându-se, a alergat la poartă, strigând pe maica lui. Şi ducându-se portărita, i-a spus egumenei. Drept aceea, egumena, chemând pe mama acelui copil, a zis către dânsa: „Soro, pentru aceea ai venit, ca să ne ispiteşti pe noi, aducându-ti copilul sănătos?" Iar maica copilului a răspuns: „Stăpâna mea, mă jur pe Domnul Hristos, că până în ceasul acesta, copilul meu nici nu grăia, nici nu auzea, nici nu lucra cu mâinile nimic, nici cu picioarele nu putea să umble. Iar când această cinstită fecioară l-a luat pe el pe mâini, îndată a grăit şi s-a făcut sănătos şi a început a umbla". Atunci egumena a zis către acea femeie: „Cu darul lui Hristos, ai pe copilul tău sănătos; deci, du-te cu pace, slăvind pe Dumnezeu!"

Şi plecând femeia cu pruncul său tămăduit, egumena a zis către Eupraxia: „Fiică, voiesc ca să hrăneşti cu mâinile tale pe acea soră care pătimeşte de îndrăcire în mănăstirea noastră, de nu te temi de ea". Eupraxia a zis: „Nu mă tem, doamna mea, şi ceea ce-mi vei porunci, o voi face". Deci luând Eupraxia un vas cu fiertură şi pâine, s-a dus la cea îndrăcită. Iar aceea îndată scrâşnind din dinţi, s-a repezit la dânsa şi, apucând vasul, voia să-l sfărâme. Iar Eupraxia, apucând-o pe ea de mână, i-a zis: „Viu este Domnul, că te voi arunca la pământ şi, luând toiagul egumenei noastre, te voi bate pe tine aspru, ca de acum să nu mai faci neorânduieli". Iar femeia îndrăcită, văzând că Eupraxia este mai tare decât dânsa, Domnul întărind pe roaba sa, a început a se teme şi a tăcut. Iar sfânta a început cu blândeţe a o îndemna pe ea, zicându-i: „Şezi, sora mea, mănâncă şi bea şi nu te tulbura". Atunci ea, şezând, a mâncat, a băut şi s-a odihnit.

Din acea vreme a început a nu-i mai da ei hrană de departe cu băţul, ci hrana o primea din mâinile Eupraxiei, minunându-se toate surorile. Iar când începea vreodată îndrăcită a se tulbura, a face nebunii şi a striga, surorile îi ziceau: „Taci, că vine Eupraxia la tine cu băţul şi te va bate!" Şi îndată îndrăcită se îmblânzea şi tăcea. Iar monahia Ghermana, cea mai sus pomenită, a fost cuprinsă iarăşi de zavistie şi zicea către celelalte surori: „Oare nu sunt alte surori care să poată duce hrană celei îndrăcite, afară de Eupraxia? Daţi-mi mie pâine, căci şi eu, aşijderea, voi sluji celei îndrăcite ca şi Eupraxia!" Deci luând pâine şi linte, s-a apropiat de dânsa şi i-a zis: „Soro, primeşte aceasta şi mănâncă!" Iar cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie şi i-a rupt hainele de pe dânsa până la piele, scrâşnind împotriva ei cu dinţii. Şi aruncând-o cu faţa la pământ, a şezut pe ea şi a început a o muşca de grumaji şi de spate, mâncând trupul ei. Şi făcându-se mare ţipăt şi nici una neîndrăznind să se apropie de dânsa, Iulia a alergat la bucătărie şi a zis Eupraxiei: „Femeia cea îndrăcită o omoară pe Ghermana!"

Atunci Eupraxia, alergând, a apucat pe cea îndrăcită de mână şi de grumaji şi a izbăvit pe Ghermana, care era rănită şi însângerată. Apoi, Eupraxia a zis către cea îndrăcită: „Oare ai făcut bine de ai rănit aşa de rău pe această soră?" Iar ea stătea scrâşnind din dinii şi spumegând. Şi i-a zis Eupraxia: „Viu este Domnul, că din ceasul acesta, de vei mai face rău vreunei surori, nu te voi mai ierta; ci, luând toiagul egumenei, te voi bate fără milă". Atunci ea, culcân- du-se, a tăcut. Iar a doua zi de dimineaţă, Eupraxia mergând să o cerceteze pe dânsa, a găsit-o cu hainele rupte, şezând dezbrăcată pe pământ, adunându-şi gunoiul său şi mâncându-l. Deci fericitei Eupraxia i-a fost mare jale de ea şi a lăcrimat, apoi a îmbrăcat-o pe ea într-o altă haină şi, aducându-i pâine şi apă, a hrănit-o şi a adă­pat-o. Şi ducându-se în chilie, a plâns toată ziua în taină fată de surori, rugându-se lui Dumnezeu, ca să tămăduiască pe ceea ce pătimea; aşijderea şi toată noaptea a petrecut-o în rugăciuni.

Iar Dumnezeu a descoperit egumenei rugăciunea ei şi a doua zi egumena a chemat-o şi i-a zis: „Fiică Eupraxia, pentru ce ai tăinuit înaintea mea rugăciunea ta, ce o faci pentru aceea care pătimeşte? De mi-ai fi spus mie, apoi şi eu m-aş fi ostenit împreună cu tine". Iar Eupraxia a zis: „Iartă-mă, doamna mea, căci văzând-o pe ea făcând foarte urât, mi-a fost milă de dânsa". Atunci egumena a grăit către Eupraxia: „Fiică, am să-ţi spun ceva, dar păzeşte-te să nu te mândreşti. Iată, Hristos ţi-a dat ţie putere asupra diavolului aceluia ca să-l izgoneşti şi s-a dat ţie putere şi asupra tuturor diavolilor".

Iar Eupraxia, auzind aceasta, a căzut la pământ şi şi-a presărat capul cu ţărână. Şi striga, grăind: „Cine sunt eu, ticăloasa şi cea plină de toată necurătia, ca să izgonesc pe diavolul, pe care voi, atâţia ani rugându-vă, nu l-aţi putut izgoni?" Egumena a zis: „Fiica mea, pe tine te aştepta lucrul acesta, ca să se ştie că mare răsplătire este pregătită pentru tine în ceruri; deci să nu fii neascultătoare, ci să faci ceea ce ţi se porunceşte". Iar ea s-a dus mai întâi la biserică şi, aruncându-se cu fata la pământ înaintea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, a udat pământul cu lacrimi, cerând ajutor.

Apoi, fiind silită de porunca egumenei, s-a dus la cea îndrăcită, iar surorile toate mergeau în urma ei, vrând să vadă ceea ce era să se facă. Şi apropiindu-se Eupraxia de aceea care pătimea, i-a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Care te-a zidit, te vindecă pe tine!" Zicând acestea, a făcut pe fruntea ei semnul Sfintei Cruci. Iar diavolul, răcnind foarte tare, a zis: „O, ce mincinoasă şi spurcată este monahia aceasta. Iată că de mulţi ani petrec în femeia aceasta şi nimeni nu m-a izgonit pe mine până acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească". Eupraxia a zis: „Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, Căruia m-am făcut mireasă!"

Atunci diavolul a strigat: „O, necurata, nu voi ieşi din această femeie, fiindcă n-ai luat putere ca să mă izgoneşti pe mine". „Eu sunt necurată şi plină de toate spurcăciunea, precum şi tu mărturiseşti, însă poruncind Hristos, Dumnezeul meu, vei ieşi din aceasta; iar de nu vei voi să ieşi, apoi voi lua toiagul egumenei noastre şi te voi bate pe tine!" Iar diavolul, răspunzând mult, nu voia să iasă. Deci Eupraxia, luând toiagul egumenei, îl ameninţa pe el, zicând: „Ieşi, că te voi bate pe tine". Diavolul a zis: „Cum voi putea ieşi din ea, căci am făcut sfat cu dânsa şi nu pot să-l calc?"

Iar sfânta a lovit cu toiagul de trei ori şi a zis: „Ieşi din zidirea lui Dumnezeu, duh necurat, Domnul Hristos îţi porunceşte ţie!" Iar diavolul, tânguindu-se, zicea: „Unde mă voi duce?" Sfânta a zis: „Du-te în întunericul cel mai din afară, în focul cel veşnic şi în muncile cele fără de sfârşit, care ţi s-au pregătit ţie şi tatălui tău, satana, şi tuturor care fac voia voastră". Iar surorile stăteau toate şi priveau de departe, neîndrăznind să se apropie. Şi de vreme ce diavolul nu voia să iasă, pentru că se împotrivea mult, Sfânta Eupra­xia, căutând către cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, nu mă ruşina pe mine în ceasul acesta, ca să nu se bucure diavolul cel necurat!" Şi îndată răcnind diavolul cu glas mare, a ieşit, iar femeia s-a făcut sănătoasă din ceasul acela. Şi luând-o pe ea Eupraxia şi spălând-o, a îmbrăcat-o cu o haină curată. Apoi, ducând-o în biseri­că, toate împreună au dat slavă şi mulţumire lui Hristos Dumnezeu.

Din ziua aceea, Sfânta Eupraxia a început a se smeri mai mult, slujind tuturor surorilor ca o roabă. Iar când se aduceau copii nepu­tincioşi la mănăstire, egumena îi trimitea la Sfânta Eupraxia, care, deşi nu voia, însă, supunându-se poruncii egumenei, îi tămăduia cu darul lui Hristos.

Iar când s-a apropiat vremea fericitului sfârşit al Sfintei Eupraxia, egumenei i s-a arătat în vedenia visului descoperire de la Dumnezeu, că mireasa lui Hristos este chemată acum în cămara cea cerească. Şi s-a tulburat foarte mult egumena de vedenia aceea, fiindu-i jale pentru despărţirea de dânsele a iubitei Eupraxia. Deci a început a plânge şi nici uneia n-a voit să-i spună acea vedenie.

Iar bătrânele, văzând-o pe ea mâhnită şi plângând în toate zilele, mai întâi nu îndrăzneau să o întrebe pentru ce plânge aşa; apoi şi ele umplându-se de mâhnire pentru întristarea ei, s-au apropiat de dânsa, grăind: „Doamnă şi maica noastră, spune-ne nouă pentru care pricină eşti în astfel de întristare, pentru că şi inimile noastre s-au sfărâmat, văzându-te pe tine suspinând şi plângând?" Egumena a zis: „Nu mă siliţi să vă spun până mâine". Bătrânele au zis către dânsa: „Maica noastră, viu este Domnul, de nu ne vei spune, cu mare mâhnire vei răni sufletele noastre". Egumena a zis: „Nu voiam să vă spun până dimineaţă, dar de vreme ce mă siliţi, am să vă spun. Eupraxia ne lasă pe noi, căci mâine se va duce din viaţa aceasta; dar nici una din voi să nu-i spuneţi, ca să nu se tulbure şi să nu ştie această taină, până va veni ceasul ei". Egumena spunând acestea, surorile au plâns mult pentru că toate iubeau şi cinsteau pe Eupraxia foarte, ştiind că este plăcută lui Dumnezeu şi adevărată roabă şi mireasă a lui Hristos; deci socoteau că le este lor mare pagubă a se lipsi de dânsa.

Şi plângând ele, una din surori, auzind plânsul bătrânelor şi înştiinţându-se de pricina plângerii, a alergat la pitărie şi a aflat pe Eupraxia cocând pâine şi împreună cu dânsa ostenindu-se şi Iulia. Deci a zis către Eupraxia: „Doamnă, să ştii că pentru tine plânge egumena cu bătrânele". Iar Eupraxia şi Iulia s-au mirat de cuvântul acesta şi stăteau tăcând. Apoi Iulia a zis către Eupraxia: „Oare nu cel ce a fost altădată logodnicul tău a rugat pe împăratul să te ia din mănăstire cu sila, şi pentru acestea se întristează doamna egumena şi bătrânele?" Sfânta a răspuns: „Viu este Domnul meu, Iisus Hristos, că de s-ar aduna toate împărăţiile pământului, nu vor putea să mă silească pe mine, ca eu să las pe Hristos al meu; însă, doamna mea, Iulia, du-te şi înştiinţează-te cu dinadinsul, pentru ce este plânsul acela, pentru că sufletul meu s-a tulburat foarte tare".

Deci Iulia ducându-se, a stat lângă uşă şi a ascultat cele ce vorbeau. Iar egumena spunea bătrânelor de acea vedenie, astfel: „Am văzut doi bărbaţi cinstiţi, îmbrăcaţi luminos, intrând în mănăstire şi zicându-mi: «Lasă pe Eupraxia, căci îi trebuieşte împăratului!» Şi iarăşi au venit alţi doi bărbaţi mai luminoşi şi mi-au zis: «Ia pe Eupraxia şi o du pe dânsa la împăratul!» Iar eu îndată luând-o pe dânsa, mergeam. Şi când am sosit la nişte porţi preaminunate, ale căror frumuseţi nu pot a le spune, acelea s-au deschis de la sine şi am intrat înăuntru, unde am văzut nişte palate nefăcute de mână, pline de slavă nespusă şi un scaun înalt pe care şedea un împărat prea luminos. Deci eu n-am putut să intru înăuntru, iar pe Eupraxia, luând-o, au dus-o la împărat. Iar ea, căzând înaintea Lui, i s-a închinat şi a sărutat Preacuratele Lui picioare. Am văzut acolo milioane de milioane de îngeri şi o mulţime fără de număr de sfinţi, şi toţi stăteau privind la Eupraxia. După aceasta am văzut pe Maica lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria, Stăpâna noastră, care, luând pe Eupraxia, i-a arătat ei o cămară preafrumoasă şi o cunună gătită, strălucind cu slavă şi cu cinste, şi am auzit un glas, zicând către dânsa: «Eupraxia, iată răsplătirea şi odihna ta! Deci acum du-te, iar după zece zile să vii, ca să te îndestulezi de toate acestea întru nesfârşiţii veci»".

Această vedenie a spus-o egumena bătrânelor, vărsând lacrimi din ochi, şi le-a zis: „Iată, acum este a zecea zi de când am văzut această vedenie şi mâine dimineaţă Eupraxia va muri!" Auzind Iulia aceasta, a început a se bate în piept şi s-a dus la pitărie, plângând şi tânguindu-se. Şi văzând-o Eupraxia pe ea plângând, i-a zis: „Te jur pe tine cu Fiul lui Dumnezeu, să-mi spui ce ai auzit şi pentru ce plângi aşa!" Iulia a răspuns: „Plâng căci astăzi ne vom despărţi de tine, pentru că am auzit de la doamna noastră cea mare, că mâine te vei sfârşi!" Iar Eupraxia, când a auzit de aceasta, îndată a slăbit şi a căzut la pământ ca o moartă. Şi Iulia şedea lângă dânsa şi plângea. Apoi Eupraxia a zis către Iulia: „Dă-mi mâna, sora mea, şi sprijineşte-mă. Scoate-mă pe mine în lemnărie şi pune-mă acolo". Iar Iulia a iăcut aşa.

Şi zăcând Eupraxia la pământ, plângea, zicând către Domnul: „Stăpâne, pentru ce Te-ai îngreţoşat de mine, străina, care sunt în sărăcie şi pentru ce m-ai trecut cu vederea? Iată, vremea în care eu puteam să mă ostenesc şi să mă lupt cu diavolul, iar Tu acum iei sufletul meu de la mine! Milostiveşte-Te, Doamne, spre mine, roaba Ta, şi lasă-mă măcar numai anul acesta, ca să plâng pentru păcatele mele, căci sunt fără de pocăinţă şi goală de fapte bune, şi n-am nădejde de mântuire. Căci în mormânt nu este pocăinţă, nici lacrimi şi nu morţii nu Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se pogoară în iad, ci cei vii vor binecuvânta numele Tău cel sfânt! Dăruieşte-mi mie un an, ca smochinului celui neroditor!"

Astfel tânguindu-se ea, a auzit-o una din surori şi, alergând, a spus egumenei şi bătrânelor. Atunci egumena a zis: „Cine i-a spus ei cele grăite de noi şi a tulburat sufletul ei? Nu v-am poruncit eu, ca nici una să nu-i spuneţi această taină, până ce-i va veni ceasul? De ce aţi făcut aceasta, tulburând-o mai înainte de vreme? Mergeţi şi aduceţi-o aici". Şi fiind adusă sfânta, s-a aruncat la picioarele egumenei, zicând: „Pentru ce nu mi-ai spus mie, maica mea, de sfârşitul meu care s-a apropiat, ca să fi plâns păcatele mele? Iată, acum mă duc, neavând nădejde de mântuire, de vreme ce sunt străină de faptele cele bune; ci, miluieşte-mă, stăpâna mea, şi roagă-te lui Dumnezeu, să mă lase să mai vieţuiesc un an, ca să mă pocăiesc de păcatele mele; căci, ducându-mă fără de pocăinţă, nu ştiu care întuneric mă va cuprinde şi care muncă mă aşteaptă pe mine".

Iar egumena a zis către dânsa: „Fiica mea, Eupraxia, viu este Domnul, că nestricăciosul tău Mire, Hristos, te-a făcut vrednică împărăţiei cereşti şi ţi-a pregătit o cămară preafrumoasă şi cununa slavei celei veşnice". Apoi egumena a început a-i spune toată descoperirea care o văzuse pentru dânsa şi astfel i-a mângâiat sufletul ei şi a făcut-o cu bună nădejde. Şi o ruga egumena să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsa, ca s-o învrednicească şi pe ea de aceeaşi parte. Iar Eupraxia, zăcând la picioarele egumenei, a început a slăbi cu trupul, căci mai întâi a început a căsca şi a tremura, apoi au cuprins-o frigurile. Şi a zis egumena către surori: „Luaţi-o şi duceţi-o în casa cea de rugăciune, pentru că vine ceasul ei!"

Deci, luând-o, au pus-o în casa de rugăciune, iar surorile au şezut lângă dânsa triste, plângând până seara. Iar seara, egumena a poruncit surorilor să mănânce şi doar Iulia să rămână singură lângă Eupraxia; pentru că aceea niciodată nu se depărta de dânsa. Şi închizându-se Iulia cu dânsa, a petrecut până dimineaţă. Deci se ruga Iulia de Eupraxia, zicând: „Doamnă soro, să nu mă uiţi înaintea Domnului; să-ţi aduci aminte că am fost nedespărţită de tine pe pământ, că te-am învăţat la citirea cărţilor şi că te-am îndemnat la nevoinţă. Deci roagă pe Hristos, ca să mă ia şi pe mine cu tine!"

Şi sosind dimineaţa, egumena a văzut că Eupraxia este în răsuflările cele mai de pe urmă şi a trimis pe Iulia la surori, zicând: „Veniţi să sărutaţi pe Eupraxia cu sărutarea cea din urmă, pentru că se sfârşeşte!" Şi adunându-se surorile, o sărutau plângând şi zicând: „Doamnă soro, pomeneşte-ne şi pe noi în împărăţia lui Hristos!" Iar ea tăcea, neputând să vorbească. Mai pe urmă de toate a venit la dânsa şi aceea pe care o izbăvise de muncire diavolească şi îi săruta mâinile, plângând şi zicând: „Aceste sfinte mâini mult mi-au slujit mie, nevrednica de Dumnezeu, şi cu ele s-a izgonit din mine diavolul care m-a muncit". Iar Eupraxia nu-i răspundea. Şi i-a zis egumena: „Soră Eupraxia, au nu miluieşti pe această soră şi nu-i răspunzi nimic, pentru că plânge aşa?"

Iar Eupraxia, uitându-se spre sora aceea, i-a zis: „Soră, pentru ce mă osţeneşti? Lasă-mă să mă odihnesc, că sunt aproape de sfârşit, însă teme-te de Dumnezeu, şi Acela te va păzi pe tine". Apoi, uitându-se la egumenă, a zis: „Maica mea, roagă-te pentru mine, că mare osteneală este sufletului meu în ceasul acesta". Şi a început egumena a se ruga pentru dânsa cu toate surorile. Şi când a sfârşit rugăciunea şi a zis "Amin", Sfânta şi Cuvioasa mireasă a lui Hristos, Eupraxia, şi-a dat cinstitul şi sfântul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu, vieţuind treizeci de ani de la naşterea sa. Iar surorile, plângând mult după dânsa, au îngropat-o lângă maica sa şi au preaslăvit pe Dumnezeu, că s-au învrednicit să aibă între dânsele o soră atât de plăcută Lui.

Iar Iulia a petrecut nedepărtată de lângă mormântul ei trei zile, plângând şi tânguindu-se; iar a patra zi a venit la egumenă veselă şi bucuroasă şi i-a zis: „Maica mea, roagă-te pentru mine, că acum mă cheamă Hristos, pe Care L-a rugat fericita Eupraxia pentru mine, păcătoasa, ca să fiu împreună cu dânsa". Zicând aceasta şi sărutând pe toate surorile, într-a cincea zi s-a sfârşit şi au îngropat-o lângă mormântul Sfintei Eupraxia. Iar după 30 de zile, Cuvioasa egumenă Teodula diaconiţa, chemând pe surori, le-a zis: „Alegeţi-vă vouă o altă maică în locul meu, care să vă poată povăţui, pentru că pe mine mă cheamă Domnul, pe care Cuvioasa Eupraxia L-a rugat mult pentru mine, ca să mă rânduiască cu dânsa şi cu Iulia; că şi ele împreună s-au învrednicit cămării cereşti, la care mă duc şi eu acum".

Iar surorile toate s-au veselit pentru Eupraxia şi Iulia, că au intrat în bucuria Domnului lor, şi se rugau ca şi ele să se învred­nicească de aceeaşi parte; iar pentru maica care le lăsa, plângeau, şi şi-au ales pe una din surori, anume Teognia, ca să le fie lor egumenă. Şi chemând-o pe ea egumena, a zis către dânsa: „Ştii bine toată rânduiala şi tipicul vieţii mănăstireşti. Te jur cu Preasfânta şi cea de o fiinţă Treime, să nu câştigi la mănăstire averi, nici oarecare bogăţii, ca să nu întorci mintea surorilor spre grijile pământeşti şi, pentru acelea, să se lipsească de bucuriile cele cereşti; ci mai vârtos, defăimând toate cele vremelnice, să câştige pe cele veşnice". Iar către surori a zis: „Ştiţi viaţa Sfintei Eupraxia, faceţi-vă următoare ei, ca să vă învredniciţi părţii celei cu dânsa întru cămara cea cerească". Apoi, dând tuturor sărutarea cea din urmă, a poruncit s-o ducă în casa de rugăciuni, să închidă uşile şi să nu intre la dânsa nici una până a doua zi. Şi intrând surorile a doua zi dimineaţă, au găsit-o sfârşită întru Domnul şi, plângând, au îngropat-o lângă Sfânta Eupraxia. Iar din ziua aceea n-au mai îngropat pe nici una în locul acela.

Şi se făceau multe minuni la cinstitele moaşte ale acelor plăcute ale lui Dumnezeu; pentru că se dădeau tămăduiri de toate neputinţele şi se izgoneau diavolii, care strigau, zicând: „O, Eupraxie, şi după moarte ne biruieşti şi ne alungi!"

Într-acest fel a fost petrecerea şi viaţa Cuvioasei Eupraxia, care s-a învrednicit slavei celei cereşti. Deci, să ne sârguim şi noi să-i urmăm ei. Să câştigăm smerenia, ascultarea, blândeţea, iubirea de osteneală, răbdarea, curăţia şi întreaga ei înţelepciune, ca şi noi, cu rugăciunile ei, să ne aflăm vrednici bunătăţilor celor veşnice şi bucuriei şi petrecerii cu cetele îngereşti, şi să ne învrednicim a ne sătura de slava Domnului nostru Iisus Hristos, întru împărăţia Lui cea cerească, cu toţi sfinţii, întru nesfârşiţii veci. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 25 Iulie

A.  GUSTĂRI

Chifteluţe din ciuperci

• 500 g ciuperci pot fi şi conservate,
• 1 ceapă,
• 4 linguri făină,
• 1 lingură praf de copt,
• 150 ml ulei,
• 1 legătură de mărar,
• 1 lingură pătrunjel,
• Cimbru,
• sare,
• piper

Ciupercile se spală şi se taie mărunt. Se pun într-un castron, se adaugă peste ele ceapa şi verdeaţa spălate şi tocate mărunt, făina, praful de copt şi condimentele. După ce compoziţia a fost omogenizată, se formează chifteluţe după preferinţă şi se prăjesc în ulei încins. Se servesc calde, chiar şi în combinaţie cu cartofi prăjiţi, ca gustare.

B.  SALATE

Salată de varză albă

500 g varză,

1/4 pahar oţet,

1/2 lingură zahăr,

o lingură ulei,

sare,

zahăr,

2-3 buc. morcovi,

frunze de pătrunjel sau ţelină.

Se curaţă varza şi se spală, se scoate cotorul, apoi se taie subţire. Se sărează uşor şi se freacă între palme să se înmoaie.

Se stoarce zeama, apoi varza se aşază în salatieră, se toarnă oţet amestecat cu puţin zahăr şi se lasă totul să stea timp de 30-40 minute.

În salata de varză se pot adauga 2-3 morcovi raşi, frunze de pătrunjel sau ţelină tăiate mărunt şi o lingură de ulei.

Salata se poate prepara şi în felul următor:

Varza tocată se pune într-o cratiţă, se adaugă sare şi oţet şi amestecând mereu se ţine la foc până scade şi se înmoaie.

După aceea se lasă să se răcească şi se adaugă puţin zahăr şi ulei.

C.  SOSURI

Sos pentru salată

6 linguri untdelemn fin (măsline sau floarea-soarelui), 5 linguri oţet alb sau oţet de mere, 1 linguriţă de zahăr, sare, piper măcinat, 1 linguriţă de ardei iute tocat mărunt, verdeaţă tocată (pătrunjel sau mărar).

D.  BORŞURI, SUPE CREME DE LEGUME

Supă de ciuperci

·       1 ½ l apă

·       400 g ciuperci

·       1 ceapă

·       1 morcov

·       1 pătrunjel

·       3 linguri ulei

·       1 lingură griş

·       Sare

·       Mărar tocat

Zarzavatul curăţat, spălat şi dat prin răzătoare se fierbe în apă până se înmoaie bine.

        Se strecoară şi în zeama obţinută se pun ciupercile înăbuşite în ulei, grişul turnat în ploaie, sarea şi se lasă să fiarbă 20 – 25 minute.

        Se adaugă mărarul tocat.

E.  MÂNCĂRURI

Ciuperci marinate



• 1/2 kg de ciuperci
- 2 linguri de suc de lămâie
- 1 ceapă (sau 4 cepe verzi)
- 5 căţei de usturoi (sau 2 legături de usturoi verde)
- 2 frunze de dafin
- 1 lingură de zahăr brun
- Sare şi piper negru
- 1 pahar de vin alb

- 1 lingură de pătrunjel proaspăt tocat mărunt
________________________________________

Taie ceapa mărunt şi pune-o la fiert în vin la foc mic, pentru câteva minute.

Adaugă ciupercile curăţate şi spălate, alături de sucul de lămâie şi frunzele de dafin.

Fierbe la foc mic vreo 15 minute. Adaugă usturoiul şi restul vinului, ţine pe foc până dă în clocot şi apoi lasă-le să se răcească.
Adaugă şi lingura de pătrunjel tocat.

Ca să fie cu adevărat gustoasă, acest fel de mâncare se serveşte absolut rece. Las-o câteva ore în frigider şi bucură-te de deliciul unei gustări delicioase.
Poftă buna!

Întrucât acest fel este preparat cu vin şi, de fapt, vinul nu este de post, vă propun şi o altă reţetă:

Sarmale cu orez, soia şi nucă

* Frunze de varză,

* 200 g orez,

* 100 g soia măcinată,

* 150 g nucă macinată,

* 4 cepe mari,

* 1 morcov,

* piper,

* sare,

* condimente de legume,

* pastă de tomate,

* 1 lingură de zahăr,

* pătrunjel şi mărar frunze.

Se undeşte ceapa tocată mărunt, morcovul apoi orezul şi puţină apă şi se lasă să fiarbă puţin.

Se ia de pe foc şi se amestecă toate celelalte ingrediente sare şi piper după gustul fiecăruia.

Se fac sărmăluţele, se pun într-o oală de preferat de lut (dă o savoare deosebită la toate mâncărurile făcute în acea oală) se acoperă cu apă şi se dau la cuptor.

Dacă varza este proaspătă se adaugă o cană de borş sau o jumătate de lămâie stoarsă şi puţină sare.

Iese nemaipomenit.

F.   DULCIURI

Tort cu cremă de banane
Pentru blat:
* 1 pahar apă

     * 1 pahar apă minerală
     * 1 ½ pahar făină
     * ½ pahar ulei
     * 1 lingură gem
     * 1 lingură nucă măcinată
     * 1 lingură pesmet
     * 1 lingură cacao
     * 1 esenţă de rom

Pentru cremă:
* 2 banane
* ½ pachet margarină
* ½ cană zahăr pudră
* coaja si zeama de la 1 lămâie

Cum se prepară:

Se amestecă bine toate ingredientele, apoi se împarte aluatul în două, se întinde în blaturi care se coc separate într-o formaă de tort.

 După ce s-au copt cele două blaturi, se lasă deoparte şi se pregăteşte crema.

Se pasează bananele şi se amestecă cu zahărul, coaja şi zeama de lămâie şi margarina până se obţine o cremă.

Se însiropează blatul cu un sirop fiert din 1 cană de apă, 1 plic zahăr vanilat şi 2 linguri de zahăr, apoi îl umpli cu 2/3 din cremă.

Se îmbracă tortul cu restul de cremă şi se ornează cu felii de banană.

ARTE 25 Iulie

MUZICĂ 25 Iulie

Alfredo Casella

Alfredo Casella - Symphony No.1 in B-minor, Op.5 (1906): 

Theodor Grigoriu

Manuel Charlton, chitarist britanic (Nazareth).

Bruce Woodley, chitarist australian (Seekers).

The Seekers: 

Jim McCarty, baterist britanic (Yardbirds).

Yardbirds 

Tom Dawes, basist american (Cyrkle).

THE CYRKLE- 

Mark Clarke, basist britanic (Colosseum, Uriah Heep, Tempest, Rainbow).

Verdine White, basist şi percuţionist american (Earth, Wind & Fire).

Earth, Wind & Fire 

Gary Shaughnessy, chitarist britanic (Sweet Sensation).

Ernst Theodor Amadeus Hoffmann

Isaak Dunaevski

Marioara Tănase, interpretă româncă de muzică populară și romanțe

Elena Zamora

ELENA ZAMORA - In noaptea asta toata lumea e a mea: 

Johnny Griffin

ÎNREGISTRĂRI NOI:

ARPAS DEL PARAGUAY - GRANDES EXITOS. Selección de Cecil González

Corelli Trio Sonatas Op.3 | Baroque Classical Music HD | Sonate Da Chiesa

Medley: Let's Face The Music & Dance/Say It Isn't So! (Frank DeVol)(Irving Berlin) Lyrics 4K

Morning Jazz Music Instrumental: Happy, Upbeat, Positive Music - Relax Music to Start Your Day

La Mejor Musica Romantica Instrumental Boleros Baladas y Melodias - Musica Instrumental De Amor

Lara Fabian Best Of - Les Meilleurs Chansons de Lara Fabian - Lara Fabian Greatest Hits

POEZIE 25 Iulie

Mihai Codreanu

Biografie Mihai Codreanu

Nastere: 25 iulie 1876, Iași
Deces: 23 octombrie 1957, Iași

Mihai Codreanu a fost un poet roman, membru corespondent al Academiei Romane (1942). A fost considerat drept cel mai prolific sonetist roman.

S-a nascut in Iasi la 25 iulie 1876. Tatal lui este profesor de latina si judecator la tribunal. isi incepe studiile la institutul germanului Schenck, pentru ca apoi sa frecventeze mai multe institutii scolare; isi ia bacalaureatul in 1896 la „Liceul National din Iasi.

A urmat cursurile Facultații de Drept din orașul natal, in paralel cu cele ale Facultații de Filosofie. S-a inscris și la Academia de arta dramatica, avandu-l profesor pe actorul State Dragomir. A fost director la Teatrul Național din Iași (1919-1923), profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Arta Dramatica din Iași și director la revista Insemnari ieșene.

Urmeaza studii de drept in acelasi oras, luan-du-si licenta in 1900. 

Este pasionat in acelasi timp de filosofie, poezie, teatru, este un excelent traducator (realizeaza, printre altele, o remarcabila traducere a cunoscutei piese Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand).
Din 1915 renunta la avocatura, fiind numit, prin concurs, profesor de dictiune, critica si psihologie teatrala. Moare in Iasi la 23 octombrie 1957.

Numele lui este indisolubil legat de cultivarea predilecta a sonetului, in a carui hlamida si-a imbracat harul poetic. Apropiindu-se prin lapidaritatea versului si cultivarea unei singure formule prozodice de parnasieni, poezia lui beneficiaza in acelasi timp de sensibilitatea simbolista si de spiritul inalt, neoclasic.

Volume de poezii: 

Diafane, Iasi, 1901;
Din cand in cand, Iasi, Editura Progresul, 1904; 
Statui, Iasi, Editura Viata Romaneasca, 1914 (premiul „Nasturel Herescu al Academiei);
Cantecul desertaciunii, Iasi, Editura Viata Romaneasca, 1921; 
Turnul de fildes, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1929; 
Statui, sonete si evadari din sonet, Bucuresti, F. P. L. A., 1939
Plopul a fost publicata in revista „Epigonii din 23 februarie 1904. 

Simbolism de toamna a fost publicata in revista „Viata Romaneasca nr. 10 din 1910.

Premii

premiul Nasturel Herescu al Academiei Romane.
membru corespondent al Academiei Romane
Cavaler al Academiei Franceze
Marele Premiu Național de Poezie (1925)
Legiunea de onoare a Franței pentru traducerea piesei de teatru Cyrano de Bergerac, a lui Edmond de Rostand

Solul Golgotei

Isus veni si-n casa mea-ntr-o seara:
Era-ntr-un tainic si suav apus
Si-am stat in casa singur cu
Isus
Si-afara era blonda primavara.

Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clara
Ca oamenii sunt buni, desi l-au dus
Sa-l bata-n cuie pe
Golgota sus,
Fiindca i-a iubit din cale-afara.

Si mi-a mai spus ca poate fi iertat
Chiar
Iuda ce-l vandu c-un sarutat,
Ca sa-si sporeasca cu treizeci, argintii.

Apoi, plecand, din prag mi-a spus asa:
Comoara sufletului ca si-a mintii
E sa iubesti pentru-a putea ierta.

Autobiografie postumă

Cat mi-am purtat prin lumea voastra pasul,
Povestea-mi fu povestea tuturora:
Nascut la anul, luna, ziua, ora
Si mort la anul, luna, ziua, ceasul

Musteti si barba, - rase.
Fruntea, nasul
Si gura - potrivite.
Prea sonora
Si fastuoasa muza, mi-a fost sora;
Parnasul - patrie si cal -
Pegasul.

Nu mai ramane nici o indoiala
C-am suferit mereu de plictiseala
Ca un englez cu splina ostenita

Si-asa m-am strecurat ca o naluca,
Miop si slut, cu haina-n veci cernita;
Iar semn particular — purtam peruca.

Într-un miez de noapte

A mai trecut o zi din viaţa mea
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
"Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul...
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul...
Şi slava ta-n gheenă rămânea...

Când trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floarea de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"...

Claudiu Buciu – Bazalt

Încet

Scotea câte un cartof

apoi îl privea

de parcă se uita în oglindă

Îl curăţa fără grabă

Încet

Încet

Îl întindea băiatului

Scotea iarăşi un cartof

din cenuşă

şi îl curăţa de literele

lipite pe coajă

Poveste

Se împăduresc poemele

Prin hăţişuri doar şerpi

şi ochii sălbăticiunilor

luminând

Pădurarul

face şi el ce poate –

dă roată pădurii mulţumit

organizează câte-un braconaj

şi mai vinde

câte-un camion de lemne

la pâlpâirea cărora

nici un copil

nu va mai asculta

poveştile bunicului.

Metafizică în stare solidă

Bărbatul cu frunte de culoarea

câmpului acoperit de nori în amurg,

cu buzele iertate de sânge

îşi ţine mâinile pe masă

De cealaltă parte a ei

singurătatea

îşi freamătă sânii

Pe masă

pe foaia cea îngălbenită

o rază luminând

ungherele cuvintelor

ca o lanternă

hoţească

TEATRU/FILM 25 Iulie

Călătoria domnului Perichon (Teatru radiofonic) comedie

Nevasta altuia - Eugene Labiche

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 25 Iulie

 -        Cum îi merge noului tău frăţior, Popescu? întreabă învăţătoarea.
 -        Lui îi merge foarte bine, dar mă tem că mama are de gând să-l vândă.
 -        Cum aşa?
 -        Păi în fiecare zi îl cântăreşte.

 -        Nu  crezi, scumpule, ca masca din ulei de citrice ma ajuta sa arat mai bine?
 -        Desigur, scumpo, dar nu inteleg, de ce o mai scoti?

 Analizeaza propozitia: "Tu nu trebuia sa te fi nascut "?
 Raspuns: Prezervativ imperfect.

 -          Taticule, de ce Mos Craciun e barbat si nu femeie?
 -          Unde ai vazut tu femeie sa poarte aceleasi haine in fiecare an?


 Un pitic intră într-o librărie si întreabă: - aveţi vreo carte despre ironie?
 Bibliotecarul: - avem, e pe raftul de sus!


 Se intalneste baciul Ion cu baciul Gheorghe:
 -        Ma, am 20 de ani de cand m-am insurat si tot cu prima muiere am ramas.
 -        Ei as!... raspunse Gheorghe. Eu le schimb ca pe ciorapi ma!
 -        Chiar asa?! se holba Ion.
 -        Da ma. Cum trece anu‘, cum alta!

 Englezii beau berea cu peste sarat.
 Americanii beau berea cu chipsuri sarate.
 Nemtii beau berea cu covrigei sarati.
 Noi o bem ca rusii: cu vodca!

 Doi canibali:
 -        Stii care-i diferenta între un bebelus si un baton Mars?
 -        Nu.
 -        Cam 500 kcalorii.


 Vine copilul acasă, elev de liceu, iar tatăl său îi zice:
 -        Ascultă, am vorbit azi cu diriginta ta, dar foarte putin, si mi-a spus că esti corijent, dar nu mi-a spus la ce, asa că te întreb eu: la ce anume esti corijent? La matematică, limba română, la fizică?
 -        Şi chimie...

 Un tip se prezinta cu un buchet de flori la prima intalnire:
 Ea: Vai iti multumesc, frumos pentru gest, sunt muscate?
 El: Nu, doar smulse !
 

 La examen studentul ia un bilet, se uită o secundă şi cu o faţa speriată repede îl pune înapoi,  profesorul mirat:
 -        De ce ai pus biletul înapoi?
 -        Profesore, era biletul nr. 13, iar eu sunt superstiţios.
 -        Lasă mă, tâmpeniile astea– spune profesorul şi începe să caute biletul nr. 13. Studentul a răspuns de 10 şi mulţumit iese din auditoriu.
 Pe coridor este întrebat de colegi:
 -        Toate subiectele le-ai învăţat de ai luat 10??
 -        Nu, numai cele de pe biletul nr. 13.

 -        Tinere domn, nu am auzit cumva ceasul batand ora 3 cand mi-ai adus fata acasa?
 -        Ba da! Trebuia sa bata 10, dar am tinut gongul ca sa nu va deranjeze!
 -        La dracu, eu de ce nu m-oi fi gandit la asta cand eram de varsta ta?

 Proprietarul unei firme de construcţii vorbeşte cu primarul oraşului:
 -        Am la firmă un Mercedes nou, de care nimeni nu se foloseşte, mă gândeam să vi-l fac cadou.
 -        Nu, nici într-un caz!!!... Eu nu pot primi aşa cadouri scumpe.
 -        În cazul acesta, aş putea să vi-l vând cu 100 de euro.
 -        Eeee.. atunci aş vrea să cumpăr două.

 Sună soneria. Un copil, deschide uşa şi vede un poliţist:
 -          Tata e acasă?
 -          Nu.
 -          Dar mama?
 -          Nu, şi ea s-a ascuns.

 Stă o blondă în birou, lângă aparatul de tocat foi, cu o mapă de documente în mâină si nu stie ce să facă.
 Pe alături trece un tip si o întreabă:
 -          Să vă ajut cu ceva?
 -          Chiar vă rog. Nu stiu cum functionează chestia asta.
 Ia el mapa, pune documentele in aparat si apasă pe buton.

 Blonda întreabă:
 -          Dar copiile de unde le iau?

 -        Domnule doctor, am avut un coşmar toată noaptea: se făcea că trăgeam de o uşa pe care scria ceva.

 -        Şi ce scria?
 -        Împinge!

 -        Doctore, nu i-ati putea admininstra sotului meu un medicament pentru a visa noaptea peste?
 -        De ce? E cumva pescar?
 -        Nu, dar de vreo doua luni viseaza noapte de noapte vrabii.
 -        Şi ce va deranjeaza, pesti sau vrabii, nu e totuna?
 -        Nu, ca daca ar visa pesti, nu ar mai ciripi.

 -        Domnule, domnule, stati, nu plecati, striga farmacistul, ajungandu-l din urma pe clientul care tocmai intentiona sa demareze.
 -        Ce s-a intamplat? intreaba  acesta, scotand capul pe geamul masinii.
 -        Am facut o mare greseala. In loc de aspirina, v-am dat cianura.
 -        Aoleu! Era s-o patesc.
 -        Dumneavoastra ca dumneavoastra, dar ce pateam eu de la patron: cianura e de 50 de ori mai scumpa!

 Stomatologul intreaba o pacienta:
 -        De cand au inceput sa va cada dintii?
 -        Imediat dupa nunta!

 Ieri soacra-mea a venit pe la noi si mi-a zis ca ii plac foarte mult muscatele.
 Asa ca i-am dat un pic drumu' la Rottweiler.

 Un incepator isi rupe piciorul pe partia de ski.
 -        Am progresat ceva totusi, spune el brancardierului; anul trecut mi-am rupt piciorul in timp ce coboram din tren.

 Un apel telefonic la ora 1 de noapte de la inspectoratul fiscal:
 -        Nu vă faceţi griji, nu s-a întâmplat nimic rău, pur şi simplu verificăm dacă dormiţi liniştit.

 Soţul îi scrie soţiei, blonde, din ”ţările calde”:
 -        Iubito, la mine totul e perfect, m-am îndrăgostit complet de Ping - Pong.
 Soţia în criză de isterie:
 -        Eu tot timpul bănuiam că eşti prost, dar să mă schimbi tu pe mine cu un chinez…

 -        Cer divort! Astazi dimineata sotul m-a lovit, - ii spune judecatorului o doamna.
 -        Si pana acum nu si-a cerut  scuze? - intreaba judecatorul.
 -        Nu, "Salvarea" l-a dus la spital inainte ca el sa-si revina.

 Stau pe Facebook, simt miros de cartofi prăjiţi. Problema e că eu am pus cartofii la fiert.

 Unele fete se îndrăgostesc de un chip frumos, altele sunt vrăjite de cuvinte dulci iar altele nu pot rezista unei purtări tandre… Pentru celelalte, există MasterCard!


 Un slab catre un gras:
 -          Domnule, ce gras sunteti !!
 -          Da, stiu, mama vroia gemeni, apoi s-a razgandit.

 În tren:
 -        V-a căzut un geamantan în cap. Aţi păţit ceva?
 -        Nimic. Era gol.
 -        Dar în geamantan ce era?


 Eram in tramvai, aglomeratie mare cand din greseala am calcat usor pe picior un calator cu mutra mai acra decat lamaia cruda. Desi nu ii produsesem vreo mare durere, a racnit la mine cat il tineau plamanii:
 -          Zi pardon, boule!
 Atunci, cu un calm desavarsit, i-am ascultat sfatul  si am zis:
 -          Pardon, boule.

 Doar romanii, la intrebarea "Ce faci?", raspund "Nimic. Muncesc."
 

Un cersetor a dat un anunt la ziar:

"Caut de lucru.. Cersesc impecabil în sapte  limbi."

Romania este tara in care portofelul coboara cu cel putin o statie inaintea ta.

  

Ea catre el:

- Logodnicul lui Lili este mult mai tandru decat  tine, ii spune mereu "perla mea"!

- El este bijutier. Eu sunt ginecolog. Cum ai vrea sa-ti spun?

 

Un tip bate la poarta unei case. Un cîine se ridica în doua  picioare si-i spune:

- Stapînul nu e acasa..

Tipul lesina de spaima. Cînd îsi revine, îl întreaba pe cîine:

- Pai, daca esti cîine, de ce nu latri?

- N-am vrut sa te sperii !

Sa-i dea curaj pacientului, stomatologul ii ofera inainte de a-i scoate maseaua, cateva pahare de palinca, dupa care il intreaba:

- Ei, cum stam acum? Avem curaj?

-  Ohoooo! Sa indrazneasca cineva sa se apropie de maseaua mea!

Sotia se machiaza in fata oglinzii, pregatindu-se sa plece undeva.

Sotul:

- Unde pleci?

- La curse! La hipodrom !

- Pai, grabeste-te! Iapa te-a sunat deja de doua ori.

Mi-am cumparat cel mai tare caine de paza. De trei zile ma chinui sa intru-n curte...

Barbatul este singura fiinta din univers care mai degraba ar muri pentru femeia iubita decat sa traiasca cu ea!        

Harry Potter are pe frunte o cicatrice in forma de fulger deoarece in copilarie a fost lovit de un Opel.

 

   Doi prieteni stau de vorba:  

 - De ce esti suparat?   

- M-am certat cu sotia.   

- De ce?  

 - Nu ne intelegem in legatura cu concediul. Eu vreau in Thailanda. Ea vrea sa vina cu mine...

 

Culmea ghinionului: Sa te asezi pe o capita de fan si sa-ti intre acul in fund!!! 

  

Amenda este taxa pentru ceea ce ai facut gresit. Taxa este o amenda pentru ceea ce ai facut bine.

Viaţa bărbaţilor este ca o zebră: blondă, brunetă, blondă, brunetă...

A femeilor - precum  grădina zoologica: bou, magar, gibon ...

O blonda la interviu ...

- Cati soti ai avut pana acum ?

- Doar ai mei? Sau aşa...in general?

El: Dacă te ating, ce faci?

Ea: Îl strig pe bunicu...

El: Dacă te sărut, ce faci?

Ea: Îl strig pe bunicu...

El: Dacă te dezbrac, ce faci ?...

Ea: Îl strig pe bunicu...

El: Dar de ce tocmai pe bunicu?

Ea: E surd!!!

  

Femeile  au două probleme în viaţă:

1. De ce nimeni nu se uită la mine, chiar sunt atât de neatrăgătoare?
2. Oare de ce se holbează boul ăsta la mine?

Politistul opreste un preot pe autostrada :

- Parinte, ai baut ceva ?

- Doar apa !

- Dar eu simt miros de vin.

- Doamne iti multumesc,  ai facut-o din nou!

  Un Boieng 747, o cursa  de noapte, o stewardesa superba cu un decolteu devastator  se apleaca deasupra unui pasager care nu dormea si-l intreaba incetisor:

- Doriti lapte sau ceai ?
Pasagerul:

- In care este lapte si in care este ceai ???

  

- Popescule, e a cincea oara cand intarzii saptamana asta. Stii ce inseamna asta?

-  Da, inseamna ca este vineri!