vineri, 10 august 2018


11 AUGUST 2018
Bună ziua, prieteni!
Mulțumesc pentru aprecierile făcute la adresa materialelor selecționate și prezentate de mine!
Sunt în continuare restricționat pe Facebook și nu pot posta decât în grupurile tematice pe care le administrez!  Acestea sunt grupurile administrate de mine:PE O ARIPĂ DE CÂNT; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI; COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC - TRADIȚII ȘI MODERNISM; DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE;TEATRU/FILM; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; ISTORIE PE ZILE; INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET; ÎȚI PLACE HISTORIA (ISTORIA): MUZICĂ; POEZIE; RELIGIE ORTODOXĂ; SFATURI UTILE. Prietenii mei se pot oricând înscrie în unul sau mai multe dintre aceste grupuri în funcție de preferințe.

ISTORIE PE ZILE 11 August
Evenimente
·         3114 î.Hr.: Începe calendarul lung mesoamerican, un calendar nerepetitiv, folosit de mai multe culturi pre-columbiene mesoamericane, în special de catre maiasi . Din acest motiv, uneori este cunoscut sub numele de calendarul maiaș de lungă durată. Acest calendar a început  cu 3.000 de ani înainte ca civilizația Maya să existe, din data de 11 august 3114 i.Hr. în calendarul gregorian. Mitologia  maiasa  consideră acea zi ca dată mitologică a creației. Calendarul lung mesoamerican este un calendar nerepetitiv calculat în baza 20 și 18 folosit de mai multe culturi pre-columbiene mesoamericane, în special de mayași. Din acest motiv, uneori este cunoscut sub numele de calendarul mayaș de lungă durată. Acest calendar începe cu 3.000 de ani înainte ca civilizația Maya să existe, din data de 13 Baktun, 0 Katun, 0 Tun, 0 Uinal, 0 Kin, 4 Ahau 8 Cumku care este 11 august 3114 î.Hr. în calendarul gregorian. Mitologia mayașă consideră acea zi ca dată mitologică a creației. Calendarul a fost utilizat pe scară largă în cadrul monumentelor. Creația precedentă a omului s-a încheiat la data din calendarul lung de 12.19.19.17.19. Un alt 12.19.19.17.19 va avea loc pe 20 decembrie 2012, urmat de începerea celui de-al 14 Baktun (B’ak’tun) 13.0.0.0.0 pe 21 decembrie 2012. Există doar două referiri la creația curentă din al 13-lea B’ak’tun în două inscripții maiașe fragmentare: Monumentul 6 de la Tortuguero și recent descoperita Scară Hieroglifică 2, blocul V (de la Corona).
·         106: O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atesta că, la această dată, se constituise provincia romană imperială Dacia.  Porolissum a fost un oraș roman din Dacia. Stabilit ca tabără militară în anul 106 d.C., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, orașul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerțului cu băștinașii daci, și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în 124 d.C. Situl este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. Se găsește pe Măgura Pomăt de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum, respectiv a comunei Mirșid, județul Sălaj.
·         355: Generalul roman Claudius Silvanus, acuzat de trădare, se proclamă împărat roman împotriva lui Constanțiu al II-lea. A fost inlaturat dupa 28 de zile, prin mituirea unor soldați din garda sa, fiind atacat în palatul său si masacrat. Constanțiu al II-lea (Constantinus Flavius Iulius, n. 7 august 317 – d. 3 noiembrie 361), împărat roman (337-361), a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare și al Faustei.
·         490: Are loc batalia de la raul Adda, in apropiere de actualul  oras Milano, intre gotii lui Teodoric cel Mare, aliati cu Alaric al II-lea  si  Odoacru, din tribul germanic al scirienilor, care în 476 devenise primul rege al Italiei  (476-493). Odoacru a fost învins  și  forțat sa se refugieze la  în Ravenna, unde Theodoric l-a asediat.
·         1492:  Primul Conclav Papal ținut în Capela Sixtină de la Vatican, a decis alegerea lui Roderic Borja ca papă, sub numele de Alexandru al VI-lea, ca succesor al lui Inocențiu al VIII-lea. Roderic Borja (redenumit Rodrigo Borgia), era descendentul unei familii nobile catalane, atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol și al Isabellei Borja, și nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea nașterii nepotului său). În anul 1494, Papa Alexandru al VI-lea a folosit coridorul secret din „Pasajul Borgo” dintre Vatican și fortificația învecinată Castelul Sant’Angelo, pentru a scăpa cu viață la invazia trupelor lui Carol al VIII-lea al Franței.Istoria papei Alexandru al VI-lea a reținut mai mult poveștile de alcov – nu puține reale. E cunoscut pentru orgiile pe care le-a organizat, în special una din anul 1501, intitulata „Turnirul Curvelor”, în care se ofereau premii celui care se culca cu cele mai multe dintre prostituatele participante. Un alt hobby al acestui papă, era sǎ se uite la cai în timp ce se împerecheau. Prin anul 1470 începe relația sa cu Vanozza Catanei, mama celor patru copii ai sǎi: Juan, Caesar, Lucrezia și Jofre, care aveau sa devina renumiti in Istoria Vaticanului. Papa Alexandru al VI-lea (n. 1 ianuarie 1431, Xativa, lângă Valencia, Spania; d. 18 august 1503, Roma) este numele sub care a devenit Papă al Bisericii Catolice Roderic Borja, descendent al unei familii nobiliare catalane atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol și Isabella Borja, și nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea nașterii nepotului său).Roderic Borja s-a stabilit în Italia în timpul pontificatului unchiului său, Calixt al III-lea. Borja s-a redenumit Rodrigo Borgia și a început o ascensiune ce se va încheia cu dobândirea, pentru unsprezece ani, a tiarei papale (1492-1503). În noaptea de 10 spre 11 august 1492, cardinalii reuniți în conclav la Roma îl alegeau cu o largă majoritate de voturi ca nou Papă: Alexandru al VI-lea, cel de-al doilea suveran pontif catalan. În anul 1494, Papa Alexandru al VI-lea a folosit coridorul secret din „Pasajul Borgo” dintre Vatican și fortificația învecinată Castelul Sant’Angelo, pentru a scăpa cu viață la invazia trupelor lui Carol al VIII-lea al Franței. Istoria papei Alexandru al VI-lea a reținut mai mult poveștile de alcov – nu puține reale. E cunoscut pentru orgiile pe care le-a organizat, în special unu din 1501, intitulat „Turnirul Curvelor”, în care 50 de dansatoare se dezbrăcau în jurul mesei la care se afla papa și familia sa. Aceștia aruncau cu castane pe jos, femeile mișunând pe podea precum animalele, și se ofereau premii celui care se culca cu cele mai multe dintre ele. Un alt hobby al acestui papă era sǎ se uite la cai în timp ce se împerecheau. A avut 7 copii nelegitimi și numeroase amante.
·         1690: Victoria coaliției otomano-tătaro-muntene conduse de Constantin Brâncoveanu în Bătălia de la Zărnești, împotriva armatelor imperiale comandate de generalul Donat Heissler. Coaliția îl impune pe Imre Thököly în funcția de principe al Transilvaniei. Constantin Brancoveanu a intrat a treia oară în Transilvania, cu o armată de 16 000 soldați, ardeleni, munteni și turci, și la 11 august a învins armatele  austriece și ale contelui Mihaly Teleki. După aceasta mare victorie, Imre Thököly a fost ales principe al Transilvaniei de către Dieta Transilvaniei  întrunită la Cristian, langa Brasov dar nu și-a putut menține poziția din cauza presiunii militare și politice austriece, care l-a susținut pe principele Mihai Apafi al II-lea.  În 1691 Thököly a părăsit definitiv Transilvania și s-a refugiat în Imperiul Otoman. Bătălia de la Zărnești (11/21 august 1690) a fost o bătălie dintre imperiul habsburgic și imperiul Otoman. Și este prima victorie otomană după o serie catastrofală de înfrângerii începută cu înfrângerea de sub zidurile Vienei (1683). La 15 aprilie 1690 murind voivodul Mihai Apafi, sultanul îl numește pe Emeric Thököly principe în Transilvania. În tabara imperialilor erau pe lângă cei 2000 de călăreți imperiali și 7000 de români și secui sub comanda lui Mihail Teleki. Trupelor imperiale conduse de generalul Donat Heissler. Trupele „otomane” erau formate din otomani, români, tătari și curuți. În flancul drept erau tătarii, în centrul otomanii (15-20.000) și în flancul stâng muntenii (2000) și Emeric Thököly cu un număr neprecizat de curuți (oricum nesemnificativ). De cealaltă parte oastea lui Donat Heissler era aranjată pe 2 linii paralele, în față cavaleria imperială bine dotată și în spate era cavaleria ușoară din secuime (români și secui). La luptă a participat însuși voivodul Constantin Brâncoveanu, care se pare că a fost și strategul întregului război prin care s-a stopat seria incredibilă de victorii ausriece asupra turcilor


·         1786: Capitanul Francis Light  fondeaza colonia  britanică din  Penang, in Malaezia. In prezent Penang este un stat al  Malaeziei  situat pe coasta de nord-vest a peninsulei Malaezia, la  strâmtoarea Malacca. Puternic urbanizat  și industrializat, este unul dintre statele cele mai dezvoltateși mai importante punct de vedere economic din aceasta  țară, precum și o destinație turistică înfloritoare. 
·         1804Francisc al II-lea își asumă titlul de primul împărat al Austriei. Francisc I al Austriei  din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n.12 februarie 1768  – d. 2 martie 1835), a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (1792-1806), sub numele de Francisc al II-lea (Franz II). Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc. Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul razboaielor napoleoniene și a mai suferit cateva înfrângeri dupǎ Austerlitz. Căsatoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severǎ înfrângere. Dupǎ abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a sasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al „Sfintei Aliațe” la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi harți a Europei si restaurarea domeniilor stravechi ale lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de natiune germana, care fusese dizolvat).
·         1839: S-a înfiinţat, la Paris, “Societatea pentru învăţătura poporului român”, organizatie  de mai multi studenti romani, printre care Ion Ghica, Alexandru G. Golescu-Negru si Dumitru Bratianu, cu scopul ridicarii culturala a poporului roman si dezvoltarea  dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti.
·         1914Franța declară război Austro–Ungariei.
·         1919: In Germania invinsa in Primul  Razboi Mondial este adoptată constituția  Republicii de la Weimar. Republica de la Weimar (în germană Weimarer Republik) a fost prima democrație parlamentară din istoria Germaniei. Republica de la Weimar, nascuta dupa prabusirea Imperiului German, a existat între anii 1919-1933, de la proclamarea republicii, în urma Primului Război Mondial, și până la numirea lui Adolf Hitler în funcția de cancelar. Adunarea constituantă din 1919 s-a întrunit la Weimar, din cauză că la Berlin persistau luptele de stradă și instabilitatea generată de Liga Spartachistă, de orientare comunistă. Deși a fost o republică parlamentară, numele oficial al țării a rămas Deutsches Reich (Imperiul German).
·         1919 – este creat clubul de fotbal american Green Bay Packers. Clubul are în palmares 13 titluri de campioană ale Ligii, nouă titluri de conferință și 13 titluri de divizie și 26 de apariții în play-off-ul ligii de fotbal american. Echipa a fost condusă în anii ’60 de Vince Lombardi, cel care dă și numele trofeului acordat campioanei NFL
·         1920: Se semneaza Tratatul de pace sovieto- leton, prin care Rusia  renunţă  la autoritatea si pretenţiile ei  în Letonia, consfintind  încheierea  Războiului de Independenţă leton.
·         1929 – Babe Ruth devine primul jucător de baseball din istorie care ajunge la 500 de homerun-uri
·         1934: Primii prizonieri federali au fost închiși în AlcatrazSUA. Insula Alcatraz este situată în centrul Golfului San Francisco din California, SUA. Inițial, a fost construită o fortăreață,Fort Alcatraz, iar ulterior vestita închisoare „Alcatraz”, închisă în 1963, azi atracție turistică. Insula este alcătuită din gresie, având lungimea de 500 m, o înălțime de 41 m, cu o suprafață de 85.000 m². Pe această suprafață erau clădite închisoarea și cel mai vechi far de pe coasta de vest americană. La 12 octombrie 1933 au început lucrările de transformare a fortăreței în închisoare, fiind dată în funcțiune la 1 ianuarie 1934, ca închisoare federală a SUA. Din cauza apei reci și a curenților puternici din golf, „The Rock“ (Stânca) devine o închisoare ideală din punct de vedere al securității. Primii aduși aici (în 1934) sunt 53 de deținuți din Atlanta. Alcatraz rămâne închisoare timp de 29 de ani cu 302 (în total 1.576) deținuți, în ciuda protestelor și demonstrațiilor pentru drepturile omului, până la 21 martie 1963, când va fi definitiv închisă. Aici au fost în detenție gangsteri renumiți ca: Al Capone (1934-39), Robert Franklin Stroud (1942-59), George „Machine Gun” Kelly (1934-51) și Alvin „Creepy” Karpis (1936-62). Pe insulă se găsesc 302 deținuți, paznicii cu familiile lor fiind în număr de 300 de persoane civile, dintre care 80 de copii. În 29 de ani au fost 36 de încercări de evadare, dintre care niciuna reușită. Celulele deținuților aveau suprafața de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaletă și pat. Timpul petrecut în celulă era între 18 și 23 de ore pe zi, excepții se făceau (prin care se înțelege și dreptul la muncă) celor care dovedeau o purtare excepțională. În cantină erau montate deschideri, prevăzute în caz de nevoie, pentru gaze lacrimogene. Alcatraz era unica închisoare din SUA cu dușuri cu apă caldă, pentru a nu permite deținuților, în cazul evadării, să se obișnuiască cu apa rece din golf. În 29 de ani niciun deținut nu a reușit să evadeze; conform statisticilor cei care au încercat să evadeze au murit împușcați sau înecați în apa rece a Golfului San Francisco.
·        1942: Actrita Hedy Lamarr și compozitorul George Antheil au primit brevetul pentru inventarea unui sistem de comunicații cu spectru extins de frecvență, care mai târziu avea sa devina baza pentru tehnologiile moderne în telefonia fără fir și Wi–Fi.
·         1952:  Regele Talal, suveran al Regatului Hașemit al Iordaniei, a abdicat de la tron din motive de sănătate, în favoarea fiului său Hussein
·         1954 – se dispută 16-imile de finală ale Cupei României la fotbal. În această fază se dispută și derby-ul Banatului. Metalul Reșița învinge cu 5-1 pe Știința Timișoara, în meciul cu cele mai multe goluri din această fază a întrecerii. Se mai califică în optimi și Locomotiva Timișoara, învingătoare pe terenul Științei Craiova cu 1-0. Iar în derby-ul Aradului, Flamura Roșie trece cu 1-0 de Locomotiva
·         1954 – Archie Moore îl învinge prin knock-out în runda a 14-a a luptei cu Harold Johnson și își păstrează centura mondială la categoria semi-grea
·         1960Ciad își declară independența față de Franța. Primul președinte este François Tombalbaye.
·         1962 – Totenham Hotspurs câștigă Supercupa Angliei 5-1 în fața lui Ipswich Town, chiar pe terenul acestei formații
·         1966John Lennon ține o conferință de presă la Chicago, scuzându-se pentru "Jesus affair".
·         1979 – Liverpool trece cu scorul de 3-1 în Supercupa Angliei de Arsenal, cu golurile marcate de McDermott, de două ori, și Dalglish, în timp ce pentru tunari a punctat Sunderland
·         1984 – echipa națională de fotbal a Franței câștigă aurul olimpic la ediția Jocurilor de la Los Angeles, după ce trece cu 2-0 de Brazilia pe Rosebowl stadium din Los Angeles, în fața a 100 de mii de spectatori
·         1984:  Inaintea unei conferinţa de presă,în timpul campaniei electorale pentru realegerea sa, Preşedintele S.U.A. Ronald Regan, a testat microfonul fără obişnuitele cuvinte ” 1 … 2 … 3 … probă de microfon ” spunand  urmatoarele: “Stimaţi cetăţeni, sunt bucuros să vă comunic că am semnat, de puţin timp, legea cu privire la declararea Rusiei in afara legii pentru vecie. Bombardamentul va începe în 5 minute”. Gluma produce iritare URSS
·         1985 – Rudolph Povarnitsyn duce recordul mondial la săritura în înălțime la 2,40 de metri
·         1988: Multmilionarul saudit Osama bin Laden si unii lideri ai grupării Jihadul Islamic, a înființat organizația teroristă Al Qaida, cu scopul de a continua jihadul „razboiul sfant” după sfârșitul invaziei sovietice in Afganistan. Se consideră că al-Qaida este responsabilă pentru atentatele din 11 septembrie de la New York și pentru atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid. Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin (n. 10 martie 1957, Riyadh, Arabia Saudită – d. 2 mai 2011, Abbottabad, Pakistan), cunoscut în mod uzual ca Osama bin Laden, a fost liderul și capul al-Qaidei, recunoscută la nivel mondial ca cea mai mare organizație teroristă din lume. Guvernul Statelor Unite l-a numit pe Osama bin Laden ca prim suspect al atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York.
·         1990: România hotărăşte să respecte embargoul total impus (la 6 august 1990) de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Irakului, ca urmare a invaziei acestuia în Kuweit (embargoul va afecta grav interesele economice ale ţării noastre, provocând pagube de miliarde de dolari şi blocarea creanţelor României asupra Irakului.
·         1990 – Pernell Whitaker îl învinge pe Juan Nazario prin knock-out în prima rundă și unifică centurile WBA, WBC și IBF și devine campion mondial la categoria ușoară
·         1991 – Ayrton Senna obține victoria cu numărul 31 a sa în formula 1, în Marele Premiu al Ungariei, după ce îi depășește pe Nigel Mansell și Ricardo Patrese
·         1996 – Manchester United învinge cu 4-0 în Supercupa Angliei pe Newcastle United, cu reușitele lui Cantona, Butt, Beckham și Keane
·         1998 – se dispută manșa tur a meciurilor din turul al doilea preliminar al Cupei UEFA. FC Argeș învinge cu 2-0 pe Istambulspor, iar Oțelul Galați pierde cu 3-0 meciul cu Velje
·         1999: Ultima eclipsă totală de Soare din secolul XX vizibilă în România; București, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală. Întâmplarea face ca Pământul să se afle la o astfel de distanță de Lună și de Soare încât diametrele aparente ale celor doi aștri să fie aproximativ egale. Ca urmare, în timpul unei eclipse solare Luna acoperă Soarele aproape perfect. Nu același lucru se petrecea acum 100 de milioane de ani, când Luna era mai aproape de Pământ; în viitorul îndepărtat se prevede că toate eclipsele solare vor deveni inelare, adică Luna va acoperi doar partea centrală a Soarelui.
·         2000 - Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi drept sfinţi de sinodul bisericii ortodoxe ruse.
·         2002 – Arsenal Londra câștigă Supercupa Angliei, după ce trece cu 1-0 de FC Liverpool, cu un gol al lui Gilberto Silva, pe Millenium Stadium din Cardiff
·         2003: NATO preia comanda Fortei de mentinere a pacii în Afganistan, marcând prima sa operațiune majoră militara în afara Europei în cei 54 de ani de istorie a sa.
·         2004: A fost demolat RKS Liblice 1. RKS Liblice este o instalație pentru transmisia comercială a undelor radio lungi localizată în Republica Cehă, la aproximativ 33 de kilometri est de Praga, lângă Liblice. Este utilizată ca o antenă-T urcată la 150 de metri înălțime deasupra a două turnuri construite din oțel. Turnurile au fost demolate într-o explozie ce a avut loc pe data de 11 august 2004.
·         2004 – Dinamo București pierde cu 2-1 meciul de pe teren propriu cu Manchester United, din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Golul lui Dinamo e înscris de Dănciulescu, în timp ce pentru United punctează Giggs, cu o reușită în minutul 37, iar Alistar și-a trimis mingea în propria poartă în minutul 70
·         2005 – Rapidul învinge cu 3-0 pe Vardar Skopje, în turul asl doilea preliminar al Cupei UEFA. În aceeași fază a întrecerii, Dinamo învinge cu 3-1 Omonia Nicosia
·         2008 - A fost inaugurată oficial prima rezervaţie de urşi din România, în oraşul Zărneşti, din judeţul Braşov, de către Asociaţia "Milioane de Prieteni" şi Asociaţia Mondială pentru Protecţia Animalelor (WSPA)
·         2009 – Jelena Jankovic devine lider mondial în tenisul feminin
·         2010 – naționala de fotbal a României pierde cu 2-0 meciul amical jucat împotriva naționalei Turcia
·         2011 – naționala de fotbal a României învinge cu scorul de 1-0, într-un meci amical, selecționata statului San Marino, cu un gol semnat de Ovidiu Herea
·         2012 – Usain Bolt câștigă a treia medalie de aur a sa la Jocurile Olimpice de la Londra, cu ștafeta Jamaicăi
·         2013 – jucătoarea rusă de tenis Anastasia Komardina a câştigat turneul ITF de la Arad, dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, după ce a dispus în finală de macedoneanca Lina Gjorcheska, cu 6-3, 6-2
·         2013 – Manchester United câștigă Supercupa Angliei, după ce învinge cu 2-0 pe Wigan Athletic, cu 2-0, prin golurile lui Robin Van Persie


Nașteri

·         1086: S-a nascut Henric al V-lea  (d.23 mai 1125), rege al Germaniei (1099-1125) și   Împărat al Sfântului imperiu  Romano- German (1111-1125), al patrulea și ultimul conducător al Dinastiei Saliene. În 1110, dupa ce negocierile cu Papa cu privire la numirea episcopilor au eșuat, Henric invadeaza Italia și ocupa Roma. Ceremonia de încoronare este întreruptă, iar Henric părăsește Roma luându-l pe Papa Pascal al II-lea prizonier. Henric al V-lea şi papa Calixt al II-lea, vor încerca o împăcare prin ceea ce s-a numit Concordatul de la Worms, din 1122, care afirmă că episcopii vor fi aleşi de cler şi popor, dar în prezenţa suveranului. Învestitura spirituală se acorda de papă prin cârjă şi inel, iar cea materială de catremonarh prin sceptru. Se marca astfel separaţia dintre domeniile religios şi temporal. Concordatul de la Worms care punea capăt disputei, marchează creșterea influenței ducilor și episcopilor germani, ceea ce duce la slăbirea puterii imperiale și fărâmițarea Germaniei, fenomen ce avea să dureze încă 8 secole, până în secolul al XIX-lea.
·         1384Iolanda de Aragon, regină consort a Neapole, regentă a Aragonului, ducesă de Anjou, contesă de Provence (d. 1442). Iolanda de Aragon (11 august 1384 – 14 noiembrie 1442)[1] a fost regentă a Aragonului, regină consort a Neapole, ducesă de Anjou, contesă de Provence. A fost fiica lui Ioan I de Aragon și a soției acestuia, Iolanda de Bar. Iolanda a jucat un rol crucial în lupta dintre Franța și Anglia, influențând evenimente, finanțând armata Ioanei d’Arc în 1429 și înclinând balanța în favoarea Franței. Mai este cunoscută sub numele de Jolantha de Aragon și Violant d’Aragó.
·         1667: S-a născut Anna Maria Luisa de Medici, ultimul membru al dinastiei de Medici; (d. 1743).  A fost ultima descendentă a faimoasei Case de Medici. Patroană a artelor, ea a lăsat moștenire fabuloasa colecție de artă a familiei Medici, inclusiv palatele si  vilele  pe care le-a moștenit la moartea fratelui ei, Gian Gastone în 1737 și comorile palatine, Statului Toscana,cu conditia ca totul sa ramana la Florenta si colectiile de arta sa fie deschise publicului.
·         1706Maria Augusta, Prințesă de Thurn și Taxis, ducesă de Württemberg (d. 1756)
·         1729 - S-a născut poetul francez Ponce Denis Ecouchard Lebrun (d. 1807)
·         1730Charlotte Amalie de Hesse-Philippsthal (d. 1801)
·         1763Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg, ducesă și regentă de Saxa-Meiningen (d. 1837)
·         1836Cato Maximilian Guldberg, chimist și matematician norvegian (d. 1902)
·         1837Marie François Sadi Carnot, om de stat francez, al 4-lea președinte al Republicii Franceze (d. 1894)
·         1858Christiaan Eijkman, medic olandez, laureat Nobel (d. 1930)
·         1900Ștefan Lupașcu (Lupasco), filosof român stabilit în Franța (d. 1988).
·         1903: S-a născut actorul Nicolae Gărdescu, interpretul rolului Baronul von Münchhausen din serialul TV “Căpitanul Val-Vârtej”; (d. 25 iunie 1982).
·         1905: S-a nascut Erwin Chargaff, biochimist evreu, nascut la Cernauti (in Bucovina, pe atunci teritoriu austro- ungar), una din personalitatile stiintifice  care a contribuit decisiv la descifrarea structurii ADN-ului. Erwin Chargaff  a emigrat în Statele Unite  si a fost profesor de biochimie la Facultatea de Medicina Universitatea Columbia. A descoperit două reguli care au ajutat la descoperirea structurii dublu helix a ADN-ului. A decedat la 20 iunie 2002.
·         1919Jiri Kolar, scriitor, pictor și om de cultură ceh
·         1919Ginette Neveu, violonistă franceză (d. 1949)
·         1921Alex Haley, scriitor și ziarist american (d. 1992)
·         1925Mike Douglas, comediant american (d. 2006)
·         1926: S-a născut la Timisoara, dirijorul şi compozitorul Cornel Trăilescu.  A absolvit Conservatorul  de Muzica din Timisoara, sectia pian si pedagogie, si Conservatorul din Bucuresti, sectia compozitie si dirijorat. Din 1960 activeaza ca dirijor al Operei Nationale din Bucuresti, iar din 2001 dirijor principal. Invitat permanent al Operei din Belgrad, Iugoslavia din 1976. Repertoriu: opere: Beethoven: Fidelio; Bizet: Carmen; Délibes: Lakmé; Donizetti: Lucia di Lammermoor; Gluck: Orfeu; Massenet: Manon; Mozart: Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Rapirea din Serai etc. Repertoriul sau cuprinde de asemenea numeroase lucrari simfonice. A compus muzica de  opere (Motanul incaltat, Dragoste si jertfa, Balcescu) si  balet  (Primavara, Nastasia, Alba ca Zapada si cei sapte pitici) si a intreprins numeroase turnee: Rusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Frania, Grecia, Franta, Spania, Israel, Cuba, Portugalia, Italia, Iugoslavia, Austria.
·         1926Aaron Klug, chimist britanic de origine lituaniană, laureat al Premiului Nobel.
·         1929Modest Morariu, scriitor român (d. 1988)
·         1930Teodor Mazilu, dramaturg și prozator român (d. 1980). A scris: proză scurtă (“Insectar de buzunar” – 1956; „Galeria palavragiilor” – 1957; „Vara pe verandã” – 1966; „Pãlãria de pe noptierã” – 1972; „Înmormântare pe teren accidentat” – 1973; „Iubiri contemporane” – 1975 ; „Elegie la pomana porcului” – 1976 ; „Doamna Voltaire” – 1979); romane (“Bariera” -1959; „Aceste zile şi aceste nopţi” – 1962; „O singurã noapte eternã” -1975; „Într-o casã strãinã”, vol. I – 1975.); teatru ( “Proştii sub clar de lunã”, „Somnoroasa aventurã”, „O sãrbãtoare princiarã”, „Don Juan moare ca toţi ceilalţi”, „Inundaţia”, „Treziţi-vã în fiecare dimineaţã!”, „Aceşti nebuni fãţarnici”, „Frumos e în septembrie la Veneţia”, „Împãiaţi-vã iubiţii!”, „Mobilã şi durere” ş.a. – cuprinse în volumele: Teatru, 1971; „Frumos e în septembrie la Veneţia” – 1973; „Mobilã şi durere” -1981); eseuri („Ipocrizia disperãrii” – 1972); versuri („Cântece de alchimist”– 1972); publicistică („Fotbalul n-a fost creat de diavol” – 1972; „Este corida o luptã cu moartea” – 1973).
·         1932Fernando Arrabal, scriitor spaniol
·         1932Ioan Mânzatu, fizician și politician român
·         1942: S-a născut dirijorul Ovidiu Bălan; personalitate de prestigiu a muzicii clasice româneşti din ultimele 5 decenii
·         1943Pervez Musharraf, general și politician pakistanez
·         1947Mircea Teodor Iustian, politician român
·         1949: S-a nascut in localitatea Veseus, Alba, interpreta româncă de muzica populara Veta Biriș.
·         1952: S-a născut Harry Tavitian, compozitor, pianist şi interpret de muzică de jazz
·         1952Marian-Jean Marinescu, politician român
·         1968Prințesa Mabel a Olandei
·         1983Chris Hemsworth, actor australian


Decese

·         1253Sfânta Clara, întemeietoarea ordinului Clariselor (n. 1194)
·         1259: A murit Mongke Han (n.10.ianuarie 1209),  al patrulea Mare Han a Imperiului Mongol, de guvernământ incepand cu 1 iulie 1251,pana  la11moartea sa. El a făcut reforme importante menite sa îmbunătățeascaadministrarea Imperiului . In timpul domniei sale  mongolii au cucerit Irakul și Siria, precum și Regatul Nanzhao (aflat în sudul Chinei de azi).
·         1456Ioan de Hunedoara, ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, guvernator al Ungariei (n. ca. 1407).  A murit răpus de ciumă la Zemun, lîngă Belgrad. Ioan de Hunedoara,numit uneori Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. ca. 1387 – d. 1456) (în latină Ioannes Corvinus), fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar.A fost tatăl regelui  ungar Matei (Mathia) Corvin. Iancu (supranumit Szibinyáni Jank sau Jankó sau Jánk) s-a născut în jurul anului 1387 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei. Tatăl lui Iancu a fost Voicu, iar bunicul se numea Şerb. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Marginea. Conform obiceiului nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara), cînd a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul şi castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii. Apărător al creştinătăţii contra otomanilor, Iancu de Hunedoara, a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe Mehmed al II-lea Cuceritorul la Belgrad (1456). În 11 august 1456 a murit răpus de ciumă la Zemun, lîngă Belgrad, Ioan de Hunedoara. Este înmormîntat la Alba Iulia, în Catedrala Sfîntul Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris “s-a stins lumina lumii”. Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obţinută de Ioan de Hunedoara ca fiind “cel mai fericit moment al vieţii sale”.
·         1464Nicolaus Cusanus, savant german (n. 1401)
·         1494: Moare pictorul flamand Hans Memling  sau Jan van Mimmelynghe, (n. cca1435). S-a  născut în Germania si s-a  stabilit încă de tânăr în  Tarile de Jos (Olanda de azi). Grație stilului său original, Memling este considerat un portretist de excepție și unul dintre cei mai mari pictori flamanzi ai epocii sale.
·         1519Johann Tetzel, călugăr dominican, adversar al lui Martin Luther
·         1522: A murit Martin Siebenbürger, sas transilvănean, primar al Vienei. (n. cca. 1475, Sibiu). În anul 1503 a fost ales Procurator Nationis Hungaricae la Universitatea din Viena, iar apoi a fost ales de trei ori (în 1505, 1510 şi 1516) în demnitatea de decan al Facultăţii de Drept din Viena. Concomitent, din anul 1512, a îndeplinit funcţia de jude orăşenesc al Vienei.
·         1835Olof Åhlström, compozitor suedez (n. 1756)
·         1851Lorenz Oken, naturalist mistic german (n. 1779)
·         1854Macedonio Melloni, astronom italian (n. 1798)
·         1857: A murit  Marshall Hall, fiziolog englez, primul care a studiat  reflexele. Numele lui este legat de teoria arcului reflex mediat de maduva spinarii, de o metodă de resuscitare apersoanelor înecate, și de elucidarea funcției decapilarelor. În 1830 va condamna sângerarea folosită in acel timp în tratamentul bolilor; (n. 18.02.1790).
·         1890 - A încetat din viaţă John Henry Newman, cardinal englez (n. 1801)
·         1956: A încetat din viaţă pictorul american Jackson Pollock, unul din exponenţii majori ai expresionismului abstract; (n. 1912)
·         1857Marshall Hall, fiziolog englez, primul care va studia refelxele (n. 1790)
·         1961: A încetat din viaţă Ion Barbu (Dan Barbilian), poet şi matematician: “După melci”, “Joc secund”, “Ochean”; (n.18 martie 1895)
·         1979: A decedat Ernst Boris Chain, biochimist englez (n.19.06.1906, Berlin). În 1940, împreună cu Howard Florey a prelucrat penicilina, transformând-o în antibiotic. A primit Premiul Nobel în 1945, împreună cu Fleming şi Florey.
·         1982Tom Drake, actor american (n. 1919)
·         1984Virgil Mazilescu, poet român (n. 1942)
·         1996: A murit mistica bulgara Baba Vanga. Vanga (în bulgară Ванга; n. 31 ianuarie 1911 – d. 11 august 1996), născută Vanghelia Pandeva Dimitrova (Вангелия Пандева Димитрова), după căsătorie Vanghelia Gușterova (Вангелия Гущерова) a fost o prezicătoare oarbă bulgară vindecătoare cu plante care și-a petrecut cea mai mare din viața sa în zona Rupite în munții Kozhuh, Bulgaria. Adepții ei au fost convinși că ea posedă abilități paranormale. Gheorgi Lozanov, director al Institute of Suggestology and Paraphyschology din Sofia, care s-a ocupat cu evaluarea predicțiilor făcute de Vanga, a găsit că abilitățile ei predictive sunt în proporție de cam 80% exacte, fiind puternice în privința găsirii de rude și prieteni pierduți. The Institute of Suggestology and Parapsychology, unde lucrează circa 30 de oameni, este finanțat de guvernul bulgar. Lozanov a descris mai mult de 7 000 cazuri de predicții corecte aparținând lui Vanga. Prof. Veliciko Dobrianov, care conduce Institute of Suggestology, a publicat o carte numită:,,Studiul cantitativ al fenomenului Vanga„. El a evaluat 18 interviuri pe care Vanga le-a dat vizitatorilor, în care au fost înregistrate 823 mesaje. Dintre acestea 445 au fost adevărate, 288 alternative sau ambigui și 90 incorecte. Din aceste date cercetătorul a dedus un anumit indice referitor la capacitatea telepatică a lui Vanga care era de 0,7 în medie. Această valoare dovedește că Vanga nu putea obține informațiile prin metode convenționale. Prin contrast indicele unor persoane obișnuite ce se pretind prezicătoare a fost de 0,2. De asemenea, s-a încercat experimental și inducerea în eroare a lui Vanga în mod intenționat de către unele persoane special puse să facă asta, dar Vanga le-a denunțat repede pe acestea. Potrivit lui Velichko Dobriyanov rata corectitudinii lui Vanga a fost între 58-86%. În studiile sale academicianul Yuri Negribetskiy de la International Academy of Science vorbește de un procent de 70-80%
·         2009: A decedat la Madrid, producătorul de televiziune Valeriu Lazarov; (n. 20 decembrie 1935, Barlad). Din 1968 s-a stabilit în străinătate, iniţial în Spania (până în 1979) şi apoi până în 1989 în Italia, (unde lucrează pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5). Intre anii 1989 şi 1994 a condus postul spaniol Tele 5. In 1995 îşi înfiinţează propria companie de producţie, Prime Time Communications.
·         2014Robin Williams, actor și comedian american (n. 1951). Robin McLaurin Williams (n. 21 iulie 1951 – d. 11 august 2014) a fost un actor și comic american. A devenit celebru datorită rolului Mork din Mork și Mindy, iar mai târziu a făcut comedie pe scenă și a jucat în multe filme începând cu 1980. Williams a fost onorat în 1998 cu Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din Good Will Hunting.[9] A mai fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în 1988, cu rolul interpretat în Bună dimineața, Vietnam!, în 1990 pentru rolul din Cercul poeților dispăruți, iar în 1992 pentru cel din Regele pescar. A câștigat și trei premii Golden Globe, două premii Screen Actors Guild și trei premii Grammy.


Sărbători

  • În calendarul ortodox: Sf Ier Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf Mc Evplu, arhidiaconul
  • În calendarul romano-catolic: Sf. Clara, fecioară. Sfânta Clara (1193-1253) din Assisi, Umbria, Italia centrală, a fost întemeietoarea ordinului Clariselor. Clara sau Chiara a fost fiica nobilului italian Favarone di Offreduccio di Bernadino. Fiind influențată de spiritualitatea lui Francisc de Assisi, părăsește bunăstarea din casa părintească, urmând pilda și învățătura lui Isus, își trăiește viața în sărăcie. Împreună cu Francesco din Assisi întemeiază în fața porților orașului Assisi, azilul pentru femei „San Damiano”. Până în ziua morții sale, Clara a trăit o viață sfântă, modestă în sărăcie și plină de privațiuni după legile severe a Clazurii, stabilite de ea. A fost canonizată la doi ani după moartea ei. În anul 1958 papa Pius al XII-lea a declarat-o patroană a televiziunii.



RELIGIE ORTODOXĂ 11 August

+) Sf Ier Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf Mc Evplu, arhidiaconul

Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Biserica Ţării Româneşti s-a învrednicit să fie cârmuită la începutul secolului al XVI-lea de unul din marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, de Sfântul Nifon, care a fost mai întâi mitropolit al Tesalonicului, apoi Patriarh al Constantinopolului în două rânduri (1486-1488; 1496-1498). Vitregiile l-au purtat şi în Muntenia, unde a păstorit ca mitropolit din 1500 (cu probabilitate) şi până în primăvara anului 1505, când s-a retras de bună voie la mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos, unde a adormit în Domnul la 11 august 1508.

Era împodobit cu mari daruri sufleteşti. „Ştiinţa lui de carte grecească şi slavonească nimeni n-a avut-o pe acea vreme; smerenia şi înfrânarea lui au uimit chiar şi pe cei ce l-au asuprit. Cutezanţa lui faţă de cei greşiţi nu cunoştea margini şi era fără sfială de ranguri sau dregătorii. Necazurile şi surghiunul nu i-au stăvilit iubirea sa de turmă şi de adevăr. Cinstirea pravilei creştineşti şi apărarea dreptei-credinţe l-au stăpânit întreaga viaţă. Iar milostenia sa era atât de largă încât nu şi-a aflat asemănare” (1).

Din câte cunoaştem din viaţa sa, Sfântul Nifon s-a născut în jurul anilor 1435-1440, în ţinutul Peloponezului din sudul Greciei de astăzi, primind la botez numele de Nicolae. Tatăl său se numea Manuil, iar „pe poreclă, Halep”, şi pe mama sa o chema Maria.

Manuil se căsătorise cu Maria prin 1433, „fată de boieri mari”, şi au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae şi Maria. El a murit după vreo şase ani şi a rămas soţia îndurerată să-şi crească cei trei copii cu „multă osârdie”. Pe Dimitrie l-a dat să slujească la curtea voievodului Toma Cantacuzino, din Peloponez, pe Nicolae l-a trimis la un dascăl grec, Eftimie, ca să înveţe carte, iar fata a oprit-o la dânsa „pentru mângâiere”.

Nicolae s-a dovedit înzestrat la învăţătură şi cu tragere de inimă, încât i-a întrecut pe toţi care erau cu dânsul şi a străbătut repede „toată dăscălia” cu înţelepciunea sa. S-a dus apoi la un alt dascăl iscusit, călugărul Ioasaf, de la care a deprins şi mai bine învăţătura de carte. De la un schimnic, numit Anto-nie, din cetatea Epidaur, Nicolae a îmbrăcat haina călugărească, schimbându-şi numele, potrivit pravilei, în Nifon. Aflând el după aceea că în cetatea Artei locuia un monah învăţat „şi plin de toate bunătăţile”, cu numele Zaharia, „ştiind carte grecească şi slavonească” şi venit de la mănăstirea Vatoped din Athos, s-a mutat şi el în Arta. Acesta l-a făcut „călugăr desăvârşit” şi a primit să-i fie părinte duhovnicesc. În curând, Nifon a fost hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Artei. Apoi, Zaharia şi ucenicul său Nifon, împreună cu mulţi alţi fraţi, au plecat din Arta „în ţara Ascalonului”, adică în Albania, de frica turcilor prigonitori, la curtea despotului Gheorghe Scanderberg, care i-a primit cu bucurie.

În primăvara anului 1466, sultanul Mohamed, cuceritorul Constantinopolului, a pornit cu urgie asupra Albaniei, prădând şi pustiind totul în cale. Îl atacă pe Scanderberg şi asedie Croia, însă fără s-o poată cuceri, şi îşi întinse stăpânirea până la ţărmul Mării Adriatice. În faţa pustiirii, oamenii fugeau şi se as-cundeau cum puteau. În aceste grele împrejurări, Zaharia şi Nifon părăsiră Albania şi se refugiară în cetatea Ohridei, găsindu-şi adăpost în vestita mănăstire a Maicii Domnului, unde se afla atunci şi scaunul mitropoliei acelei părţi (2).

Atunci, întâmplându-se în Biserica Ohridei unele tulburări şi răscoale, sultanul Mohamed a poruncit ca arhiepiscopul Dorotei, împreună cu mulţi fruntaşi şi preoţi, să fie surghiuniţi la Constantinopol, iar la Ohrida a trimis să păstorească pe fostul Patriarh ecumenic, Marco Xilocarav. Printre cei deportaţi acum s-a aflat şi Zaharia împreună cu ucenicul sau Nifon. Aici s-a întâmplat că Zaharia a căzut bolnav şi în curând a murit.

Rămas singur, Nifon a mers să-şi caute liniştea sufletească la Muntele Athos. Luând învoirea şi binecuvântarea de la Daniil Protul, s-a dus la mănăstirea Cutlumuş, ctitoria lui Hariton, fostul mitropolit al Ţării Româneşti (1372-1381). Apoi a cercetat toate peşterile, chiliile şi schiturile mari şi mici din preajma Cariei, a cerut blagoslovenie şi „sfat bun” de la părinţii duhovniceşti şi s-a îndulcit de învăţăturile lor.

În peştera Crit, unde a aflat nişte călugări nevoindu-se în multă răbdare cu postul şi rugăciunea şi care se hrăneau din lucrul mâinilor lor, s-a alipit şi Nifon de ei, îndeletnicindu-se cu meşteşugul scrierii, căci avea darul scrisului frumos. După ce a petrecut acolo mai multă vreme, a fost chemat la Marea Lavră a Sfântului Atanasie Atonitul, unde a stat mai bine de un an, iar de acolo a mers la mănăstirea Dionisiu „pentru învăţarea smereniei - la care mănăstire cu mare bucurie l-au primit şi se plecă cu totul obiceiului şi tocmelii mănăstirii şi s-au făcut decât toţi mai mic şi toată posluşania cu dragoste o um-plea, cât ieşi în toate laturile lauda bunătăţilor lui” (3).

Pe când Nifon trăia aici, s-a întâmplat ca Biserica Tesalonicului să rămână văduvită de arhiereul ei, prin moartea lui Partenie. Atunci clerul şi credincioşii cetăţii au socotit destoinic pentru treapta de mitropolit al lor pe învăţatul şi smeritul Nifon de la Dionisiu. Şi deşi el „se îndoia a primi cinstea arhieriei, pentru frica greutăţii şi lauda cea deşartă a acestei lumi, luă şi fără de voie cârma arhieriei. Şi numaidecât s-au aprins cu râvna cea bună spre învăţătură şi spre îndreptarea cea bună a Bisericii, învăţând pre toţi ca să ţie tocmelile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi şi să se ferească de nedreptăţi şi să se nevoiască în ascultarea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, întru care aduc preoţii pentru oameni jertfă necruntă şi cinstită lui Dumnezeu împreună cu toţi sfinţii. Aşijderea zicea: miloste-nia să nu lipsească de la voi, ce deapururea să aveţi către săraci şi către văduve şi către năpăstuiţi şi către cei neputernici, către străini şi către cei din temniţă, către flămânzi şi către cei goi şi tuturor celor lipsiţi să le daţi din destul şi neoprit, pentru ca şi voi pre acest pământ să dobândiţi însutit mai mult, iar întru împărăţia cerutei, viaţa cea de veci, după cum a zis Domnul nostru Iisus Hristos; şi să vă feriţi de toate spurcăciunile şi vicleşugurile, ca să fie cu voi toată sfinţirea” (4).

Activitatea lui Nifon ca mitropolit al Tesalonicului, între anii 1483 şi 1486, „s-ar fi mărginit mai ales în accentuarea menţinerii vechilor aşezăminte bisericeşti” (5). Din timpul păstoriei sale aici se cunoaşte că a luat parte la sinodul ţinut la Constantinopol împotriva unirii de la Florenţa din 1439 şi în tomosul dogmatic al acestui sinod), Nifon a iscălit în locui al cincilea, după mitropolitul Iracliei şi înainte de mitropolitul din Anchialos.

După binecuvântată păstorire în eparhia Tesalonicului, Dumnezeu a voit să-l înalţe pe Nifon la o vrednicie şi mai mare. În Constantinopol, mutându-se către Domnul Patriarhul Ecumenic, Simeon, arhiereii s-au adunat în sobor şi au hotărât, spre sfârşitul anului 1486, alegerea în scaunul ecumenic a mitropolitului Tesalonicului, Nifon, „însă nu oamenii, ci judecata lui Dumnezeu” (6). Şi dacă a luat cârma Marii Biserici, fericitul Nifon „numaidecât chemă pre toţi, ca şi cu o trâmbiţă, către lauda lui Dumnezeu şi către folosul a tot lucrul cel bun, ca să ferească credinţa cea bună şi să fie întreagă şi aleasă de plevile şi de neghina ereticilor, de la care s-au depărtat toată sfinţirea”. Şi Biserica Constantinopolului se bucura de un asemenea arhipăstor, care „nevoindu-se în toată vremea pre mulţi au îndreptat cu învăţătura pre calea dreptăţii. Şi a fost tuturor cine cum îl vrea, ca sa câştige şi să dobândească pre toţi, după cuvântul lui Pavel Apostol”.

Păstoria Patriarhului Nifon n-a durat decât până la jumătatea anului 1488, căci „diavolul, cel ce nu iubeşte binele, văzând atâta îndreptare (a) păcătoşilor, cari scăpa den meşteşugurile şi vicleşugul său, nu putu răbda rana şi slăbiciunea cu care să junghe ca şi cu o ţapă ascuţită, puse-şi împotriva sfinţiii sale şi află oameni pre voia sa şi-i îndemnă asupra sfinţiii sale şi au împletit pizme hiclene şi cu pâri atâtea de multe, câte l-au scos din scaunul patrierşăsc”. Părăsind patriarhia, el plecă să trăiască în mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din insula care era aşezată în faţa cetăţii Sozopol, din golful Burgas. În timpul şederii sale aici, Nifon clădi în apropiere de ţărmul mării, aproape de Akra, un schit cu hramul Sfântului Nicolae, pe care îl afierosi cu toate ale sale mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul.

În această mănăstire petrecu împreună cu călugării fericitul Nifon opt ani în rugăciune şi sfânta ascultare, până când, cu ajutorul lui Dumnezeu, iarăşi fu chemat în scaunul ecumenic de întregul cler al Marii Biserici şi „de tot norodul” creştinesc, pe la mijlocul anului 1496, „şi încălzea pe toţi cu veselia învăţăturii sfinţiei sale” (7). Dar şi a doua sa păstorire în scaunul ecumenic nu dura decât doi ani şi câteva luni, până după 16 iunie 1498. „După aceasta nu trecu vreme multă, ci iară nu putu răbda vrăjmaşul diavol să vază lumina învăţăturii sfinţiei sale, ci se aprinse cu pizmă spre izgonirea sfântului. Şi au îndemnat oamenii de au mers de l-au pârât la Amira împăratul turcesc şi-l trimise la pază în cetatea Odriiului”, adică Adrianopol, şi acolo i-a dat voie să locuiască sub paza la biserica Sfântul Ştefan. Dar „nici acolo n-au schimbat lupta şi podvigul său în care era deprins, adică cu ajunul şi cu ruga şi cu alte fapte bune, ce încă mai vârtos să nevoia să umple toată tocmeala sa, întru care fusese deprins, ...că ieşi vestea bunătăţilor sale preste tot pământul, cât să auzi şi în Ţara Românească” (8), unde domnea voievodul Radu cel Mare (1495-1508), care a dorit să-l vadă şi să-l cunoască personal.

Cum acesta venea în fiecare an la Constantinopol „ca să plătească dările împărăteşti” (9) şi „să sărute mâna sultanului”, şi cum drumul obişnuit din acea vreme între Ţara Românească şi Constantinopol trecea prin Adrianopol, este posibil ca voievodul să fi obţinut îngăduinţa de a-l cunoaşte şi vorbi cu fostul patriarh Nifon în anul următor detronării şi exilului său, adică în 1499 (10). Se convinse că era arhiereu desăvârşit şi-l rugă să vină în Ţara Românească, dar el nu cuteză să plece fără învoirea stăpânirii turceşti, temându-se de urmări neplăcute.

În urma convorbirii, voievodul a cerut pe Nifon de la Poartă şi, dobândind aprobarea, „trimise degrabă de aduse sfântul în ţara sa şi-i deade toate pre mână, zicându-i: „eu să domnesc, iară tu să ne îndreptezi şi să ne înveţi legea lui Dumnezeu şi să fii tată şi păstoriu mie şi tuturor oamenilor şi solitoriu la Dumnezeu. Iară sfântul află turma neplecată şi neascultătoare şi Biserica izvrătită şi cu obiceiuri rele şi nesocotite. Şi chemă pre toţi egumenii de la toate mănăstirile ţării Ungrovlahiei şi tot clirosul Bisericii şi făcu săbor mare de împreună cu domnul şi cu toţi boerii, cu preoţii şi cu mirenii şi slobozi izvoare de învăţătură limpede şi necurmat. Şi le spunea den Sfânta Scriptură şi-i învăţa pre toţi şi-i adăpa cu apa milei credinţei cei adevărate. Grăia-le den pravilă şi den lege, de tocmirea Bisericii şi de dumnezeieştile slujbe, de domnie şi de boierie, de mănăstiri şi de biserici şi de alte rânduiri de ce trebuia. Şi tocmi toate obiceiurile pre pravilă şi pre aşezământul Sfinţilor Apostoli. Deci hirotoni şi 2 episcopi şi le deade şi eparhie hotărâtă, care cât va birui; şi-i învăţă cum vor purta grijă şi cum vor paşte oile cele cuvântătoare carele sunt date-şi în seamă, ca să se înderepteze toată ţara de la arhierei” (11).

Sinodul mitropolitan mixt, de clerici şi mireni, prezidat la Târgovişte de Sfântul Nifon, a avut un rol important pentru organizarea Bisericii din Ţara Românească la începutul veacului al XVI-lea. Nu avem însă informaţii precise în ce an a venit el aici şi când s-a ţinut sinodul respectiv. În sprijinul cercetăto-rului vine Ecthesi Chronica, în care se consemnează că, după detronarea Patriarhului Ioachim, care a păstorit după Nifon, Sericii din Constantinopol au fost îndrumaţi de sultan să aleagă alt întâistătător, iar ei au hotărât să-i încredinţeze pentru a treia oară conducerea Marii Biserici ierarhului nostru, alegându-l Patriarh Ecumenic. Sfântul Nifon se afla atunci în Ţara Românească, adică în anul 1502, şi nu ştia nimic despre cele hotărâte. Când delegaţii patriarhiei trimişi de turci au venit să-i aducă vestea, el n-a voit să primească alegerea şi să vină la Constantinopol, cunoscând uneltirile care se depănau în jurul scaunului ecumenic şi şi-a scris „paretisis”, adică renunţarea la această demnitate.

În cadrul sinodului mixt, Sfântul Nifon a constatat că în Ţara Românească se afla atunci numai o singură mare eparhie, greu de administrat, a Mitropoliei Ungro-Vlahiei, la care el fusese chemat conducător. Pentru îmbunătăţirea acestei situaţii, a procedat la reorganizarea ierarhiei muntene şi a hotărât să se mai înfiinţeze două episcopii, hirotonind şi pe titularii lor. Cele două episcopii nou-înfiinţate au fost: una pentru părţile de apus ale ţării, în Oltenia, cu aşezarea în oraşul Râmnicu-Vâlcea, în locul desfiinţatei mitropolii a Severinului, pentru care s-a şi numit episcopia Râmnicului-Noul Severin, şi a doua în părţile de răsărit, episcopia Buzăului.

În sinod, între alte măsuri organizatorice, Sfântul Nifon a propus lui Radu cel Mare să mute mitropolia de la Argeş la Târgovişte, ceea ce el n-a mai apucat să vadă. Hotărârea însă avea să fie realizată sub Neagoe Basarab, de sinodul mixt, prezidat de Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, după ce a doua zi, după sfinţirea mănăstirii Argeşului, la 16 august 1517, canonizase pe Sfântul Nifon.

În Ţara Românească, Sfântul Nifon nu a avut odihnă în propovăduirea cuvântului de învăţătură, de mustrare, de îndreptare şi de îmbărbătare. Săvârşea Sfânta Liturghie în fiecare Duminică şi sărbătoare şi îndemna pe credincioşi să vieţuiască după rânduiala pravilei bisericeşti şi a cuvântului lui Dumnezeu.

Dar „pizmaşul diavolul, văzând învăţături folositoare de suflet ca acestea, nu putu răbda, ci făcu multe meşteşuguri şi vicleşuguri ca să gonească pe fericitul Nifon” (12). Conflictul dintre mitropolitul Nifon şi Radu cel Mare a izbucnit atunci când, voievodul, neţinând seama de canoanele bisericeşti şi pravilele Sfinţilor Părinţi, a cununat în „fărădelege” pe sora sa, domniţa Caplea, cu boierul moldovean Bogdan, fugit în Ţara Românească, să scape de pedepsirea voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, pentru trădarea sa, şi care avea soţie şi copii.

Aflând despre această faptă nelegiuită, „din plângerea femeii dintâi a lui Bogdan, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean şi cu blândeţe l-a sfătuit să lase femeia cea luată fără lege şi să se întoarcă la soţia sa cea după lege. Boierul moldovean a mers şi s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, căutând să-l întărite a izgoni pe sfântul din Ţara Românească. Atunci, Sfântul Nifon, netemându-se de ameninţări, s-a dus la domnitor şi, arătându-i scrisoarea femeii celei după lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiască şi i-a arătat că nu se cade să defaime cele rânduite de dumnezeieştile canoane. Dar Domnitorul Radu cel Mare, lăsând la o parte evlavia ce arătase mai înainte, s-a pornit cu sălbăticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l că a călcat predaniile şi rânduielile ţării şi poruncindu-i să plece din Ţara Românească.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserică, unde a poruncit să se strângă tot poporul, pe care învăţîndu-l îndestul, s-a îmbrăcat în veşmintele arhiereşti şi a afurisit atât pe boierul moldovean cel fără de lege, cât şi pe cei ce îl ajutaseră la săvârşirea acelei fărădelegi. Apoi a proorocit câte aveau să se întâmple Ţării Româneşti şi cum au să moară de moarte rea şi domnitorul Radu cel Mare, şi boierul moldovean, sfârşindu-se în fărădelegea lor. După aceea, aşezând veşmintele arhiereşti pe sfânta masă, a ieşit din biserică.

Auzind acestea, domnitorul Radu cel Mare a dat poruncă în tot oraşul ca nimeni să nu socotească pe Sfântul Nifon ca arhiereu şi nici să-i dea cinste şi căutare; căci cel care-i va da pâine ori altceva, ori îl va primi în casa sa, îşi va pierde viaţa, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sfântul Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o căscioară, unde un fiu duhovnicesc al său, Neagoe din familia Basarabeştilor, „care era mai mare peste vânători”, îl hrănea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget şi temându-se a nu veni asupra lui vreun rău pentru această faptă, a mijlocit să fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul şi-a cerut iertare prin făgăduinţă de multe daruri. Sfântul, cunoscând însă vicleşugul voievodului, nu i-a dat iertare şi a plecat de la el repetând aceeaşi proorocie ce rostise în biserică” (13).

În vara anului 1505, Sfântul Nifon a ieşit din ţară, a trecut Dunărea şi s-a îndreptat către Sofia, unde a poposit puţin, iar de acolo a pornit mai departe din Bitolia Macedoniei către Sfântul Munte Athos. Aici şi-a ales ca lăcaş marea mănăstire a Vatopedului, unde a stat „mai mult de un an”. „Şi dacă auziră, mergeau toţi dentr-acel sfânt munte cu osârdie ca la un izvor curgător de viaţă, de la care toţi îşi luau băutură de veselie trupească şi sufletească” (14). În timpul cât a locuit în acea mănăstire, doi din ucenicii săi, „care merseseră cu dânsul”, s-au mutat către Domnul, iar pe al treilea, anume Macarie, l-a lăsat să meargă la Tesalonic „şi-l întări cu rugăciunile sale” ca „să se sfinţească cu sfârşitul mucenicilor”, pe care-l dobândi, pătimind multe chinuri pentru dreapta-credinţă.

Înţelegând cu duhul că i se apropie sfârşitul, Sfântul Nifon îşi luă cu sine pe ucenicul ce-i mai rămăsese, pe Ioasaf, şi fără să ştie nimeni, mergând prin locuri greu de străbătut, a trecut în cealaltă parte a muntelui şi a venit la mănăstirea Dionisiu, în care vieţuise aproape cu un sfert de veac în urmă. A aflat aici datinile, rânduielile şi pravila ca mai înainte şi s-a bucurat, deşi mulţi dintre fraţi, precum şi egumenul se săvârşiseră din viaţă şi nu a fost cunoscut decât mult „mai târziu şi prin arătare îngerească”.

Era aici canonul rânduit chiar de Sfântul Dionisie, ctitorul mănăstirii, că oricine venea să se călugărească era întrebat de stareţ dacă primeşte mai întâi să fie îngrijitor de catâri, să care lemne şi să facă orice altă ascultare, atâta timp cât va fi rânduit. Şi dacă primea să facă aceste ascultări, atunci era primit în cin, iar dacă era călugăr de mai înainte, îl numărau în viaţa de obşte. Venind aici Sfântul Nifon a doua oară, nu s-a arătat că a fost patriarh sau mitropolit al Tesalonicului şi în Ţara Românească, ci a rămas necunoscut de obştea fraţilor mai mult timp. Fiind întrebat când a venit la mănăstire, după obicei, a făcut metanie şi a primit să îngrijească de catâri la grajd. Prin descoperire cerească, făcându-se cunoscut cine era sfântul, încetă această smerită ascultare şi, cerându-i-se iertare, i-a binecuvântat pe toţi, nevoindu-se mai departe în ascultare, cu postul şi cu rugăciunea. Iar „cât petrecu acolo în toate era tocmai cu alţi fraţi şi cu mâncarea, şi cu postul, şi cu osteneala, şi fără de preget, atâta cât le era altor fraţi ruşine de smerenia şi de nevoinţa lui. Că era tuturor chip de învăţătură şi de mustrare şi să nevoia spre toate posluşaniile (= ascultările) şi tuturor fraţilor la toate slujbele le ajuta: la moară mergea de măcina, şi la magherniţă (= bucătărie) ajuta, şi la magupie (= brutărie) aşijderea, şi la alte posluşanii la toate, atâta cât striga osteninţele lui...”. Se minunau fraţii şi părinţii de smerenia lui şi toţi pustnicii din Sfântul Munte veneau să primească binecuvântare şi să-i asculte învăţăturile mântuitoare. „Şi pe mulţi din păgâni, turci, armeni şi de alte erese, au întors de i-au botezat şi i-au uns cu Sfântul Mir; şi i-au adus în credinţa cea adevărată a pravoslaviei mai mult de 4000 de suflete. Iar pe câţi mişei au miluit şi săraci şi câţi au scos din robie, aceia n-au număr; aşa era de milostiv, şi bun tuturor, şi dumnezeiesc, şi dirept”.

Şi Dumnezeu a proslăvit pe cel ce-L proslăvea prin faptele sale. Înainte de mutarea cu sufletul la ceruri, Sfântul Nifon a adunat pe toţi fraţii şi i-a binecuvântat, le-a cerut tuturor iertare şi i-a iertat pe toţi. Împărtăşit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos, după trei zile şi-a dat obştescul sfârşit, în ziua de 11 august 1508. S-au adunat mulţime de pustnici şi de călugări de prin mănăstirile Atonului, au făcut priveghere toată noaptea şi a doua zi, cu slujbe şi cântări, au pus în mormânt sfinţitul lui trup. Iar Ioasaf, ucenicul Sfântului Nifon, lăsând întristarea şi jalea, se nevoi să împlinească porunca părintelui său duhovnicesc şi merse la Constantinopol unde rândui poruncile sfântului său părinte şi pătimi acolo multe chinuri pentru dreapta-credinţă, fiind ars în foc de turci şi învrednicindu-se de cununa mucenicilor.

În anul 1515, după trei ani de domnie, Neagoe Basarab trimite o delegaţie la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, cu o scrisoare adresată egumenului mănăstirii Dionisiu, prin care solicita ca moaştele Sfântului Nifon să fie dăruite un timp pentru Ţara Românească (15). Egumenul, împreună cu soborul mănăstirii au fost de acord cu dorinţa domnitorului şi astfel moaştele ierarhului au ajuns la mănăstirea Dealu. În 1517, în ziua de 16 august, a doua zi după târnosirea ctitoriei de la Argeş, a avut loc şi canonizarea fostului Patriarh Ecumenic şi mitropolit al Ţării Româneşti. Trecerea sa în rândul sfinţilor a fost prima canonizare despre care ştim că s-a săvârşit la noi în ţară. S-a hotărât atunci ca pomenirea lui să fie în ziua morţii, la 11 august.

Nu cunoaştem însă prima slujbă a sa, întocmită cu prilejul canonizării. Abia pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, egumenul Partenie de la Argeş a cerut textul ei de la Dionisiu. Alcătuită în elineşte, împreună şi cu istoria Vieţii scrisă în greaca vorbită de către Sfântul Nicodim Aghioritul (+ 1809), a fost tipărită în traducere românească de episcopul Iosif al Argeşului, la Sibiu, în 1806. A apărut apoi şi în alte ediţii, ca în cea din 1841, retipărită de ierodiaconul Dionisie, viitorul episcop al Buzăului.

O parte din slujba Sfântului Nifon se găseşte şi în Slujba sfinţilor, ale căror moaşte se află la sfânta monastire Curtea de Argeşiu, tipărită la Ploieşti în 1873 (16). În mineie, aceasta a fost introdusă mai târziu, în 1843, mai întâi în mineiui grecesc, apărut la Constantinopol, iar în româneşte în mineiui de la Neamţu, în 1847, apoi în ediţia Sfântului Sinod, din 1894. Prin slujba tipărită aparte a Sfântului Nifon, şi apoi, din 1862, prin mineiul de la Râmnicu-Vâlcea, s-a introdus definitiv în bisericile Ţării Româneşti prăznuirea lui, care, „totuşi rămâne un sfânt local cinstit numai la Athos şi în Ţara Românească la 11 august, ziua morţii sale” (17). Viaţa Sfântului Nifon a fost scrisă de Gavriil Protul (după 15 august 1517 - şi terminată până în 1519) la îndemnul lui Neagoe Basarab, care va fi dorit să cunoască viaţa părintelui sau sufletesc. Din limba greacă, opera sa a fost tradusă în slavonă, limba oficială de cult în Ţara Românească de atunci, şi ea se găseşte în manuscrisele româneşti împreună cu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Din limba slavonă Viaţa Sfântului Nifon a fost tradusă în româneşte în timpul domniei lui Matei Basarab (1632—1654), poate de învăţatul cărturar Udrişte Năsturel (18).

După ce moaştele Sfântului Nifon au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea credincioşilor, din porunca evlaviosului voievod, unii boieri, împreună cu mitropolitul Neofit, le-au însoţit înapoi, spre mănăstirea Dionisiu. Ele erau aşezate acum într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur şi înfrumuseţat cu mărgăritare şi cu alte pietre scumpe şi cu email. Şi deasupra pleoapei sicriului era încrustat chipul Sfântului Nifon, iar jos, la picioarele lui, se afla chipul lui Neagoe în genunchi, rugându-se acestuia.

Racla dăruită de Neagoe Basarab şi în care se păstrează moaştele Sfântului Nifon are forma unei bisericuţe cu cinci turle, lucrată toată în filigran de argint aurit, împodobită cu o friză de email, pe care se află două rânduri de icoane înfăţişând pe Mântuitorul Hristos între Maica Domnului şi Ioan Bo-tezătorul, iar de o parte şi de alta, în rândul de deasupra, în dreptul celor cinci turle, precum şi în rândul de dedesubt, aflându-se prooroci şi sfinţi. Pe o fâşie îngustă, deasupra frizei, este încrustată în greceşte următoarea pisanie: „Această cinstită şi sfântă raclă este a prea sfinţitului arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei Noi, şi Patriarh Ecumenic chir Nifon. S-a pus la cale şi s-a săvârşit întru Hristos Dumnezeu, de către Prea credinciosul şi iubitorul de Hristos Domn Neagoe. Patriarhul a adormit acolo în venerata şi sfânta mănăstire a cinstitului Înainte Mergător şi Botezător Ioan. (S-a făcut) la anii 7023 (1515)” (19).

După ce au adus racla cu moaştele Sfântului Nifon înapoi la mănăstirea Dionisiu, călugării obştei, fiind adânc mişcaţi de darurile primite din partea domnului Ţării Româneşti, hotărâră să-i trimită „lui Neagoe Vodă plocon capul Sfântului şi o mână şi blagoslovenie de la părinţii cei sfinţi, care erau în mănăstire, ca să fie de sfinţire şi de ajutoriu domnului”. Iar voievodul, primind acele daruri cu mare bucurie, „le purta cu sine pe unde mergea, şi în curte şi în biserică; iară în cale le purta în carâtă (trăsură închisă) ca şi Israil, racla legii. Iară în muntele Atonului pre groapa sfântului zidi biserică frumoasă în numele Sfântului Nifon; iară mănăstirea o au îmbogăţit cu multă avuţie şi multe zidiri au făcut şi înalte”. Mai târziu, Neagoe Basarab a dăruit moaştele primite, ctitoriei sale de la Argeş, când, între icoanele aşezate în pronaosul bisericii, a pus şi „chipul Sfântului Nifon, ferecat tot cu aur şi cu pietre scumpe înfrumuseţat, atât de minunat cât nu poate mintea omului să închipuiască şi să spuie”.

Şi au stat moaştele Sfântului Nifon în biserica mănăstirii de la Argeş până în anul 1949, când au fost duse în biserica Sfântul Dumitru, catedrala mitropoliei Craiovei, mâna dreaptă într-o raclă mică de argint făcută de episcopul Iosif la 11 august 1795, iar capul în altă raclă, făcută de arhimandritul Partenie şi împodobită de episcopul Iosif în anul 1799, unde se află şi astăzi.

„Iar fericitul Nifon şi atuncea şi acum tot este cu noi nevăzut, şi măcar deşi dănţuieşte în cer cu îngerii, iar cei ce locuiesc pre pământ şi cheamă sfântul lui nume, nu se lipsesc de ajutorul lui” (20).

Pr. Prof. Ion Ionescu

1. Pr. prof. Gheorghe I. Moisescu, Viaţa Sfântului Nifon, Patriarhul Ţarigradului, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXVI (1958), nr. 9, p. 861.
2. Este posibil ca aici ierodiaconul Nifon să fi primit Taina Preoţiei, fiind sfinţit ieromonah.
3. Mitropolitul Tit Simedrea, Viaţa şi traiul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Bucureşti, 1937, p. 6.
4. Ibidem.
5. Diac. dr. Nicolae M. Popescu, Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului, în „Analele Academiei Române”, seria istorie, 36 (1914), p. 770.
6. Mitropolitul Tit Simedrea, op. cit., p. 7.
7. Ibidem, p. 8.
8. Ibidem, p. 8.
9. Vasile Grecu, Viaţa Sfântului Nifon. O redacţiune greceasca inedită, editată, tradusă şi însoţită cu o introducere, Bucureşti, 1944, p. 83.
10. Pr. Gabriel Cocora, Tot despre. începuturile episcopiei Buzăului, în Spiritualitate şi istorie la întorsura Buzăului, Buzău, 1983, vol. II, p. 14.
11. Mitropolitul Tit Simedrea, op. cit., p. 8-9.
12. Ibidem, p. 10.
13. Sinaxar, din Mineiul pe august, ed. a IV-a, Bucureşti, 1974, p. 133
14. Mitropolitul Tit Simedrea, op. cit., p. 12.
15. Ibidem, p. 20.
16. Diac. dr. Nicolae M. Popescu, op. cit., p. 746, 793-795.
17. Ibidem, p. 795.
18. Petre Ş. Năsturel, Recherches sur les redactions greco-roumaines de la „Vie De Saint Niphon II, Patriarche de Constantinople”, în „Revue des etudes sud-est europeennes”, 1967, nr. 1-2, p. 58.
19. Mitropolitul Tit Simedrea, ibidem, p. 23.
20. Ibidem, p. 31.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 338-349, Viaţa şi pătimirea Părintelui nostru Nifon, Patriarhul.


Astăzi, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul.
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Diocletian si era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian ca este crestin, si nevoind a se lepada de Hristos a fost supus la nesfârsite si grele chinuri, dupa care, taindu-i-se capul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Viața Sfântului Mare Mucenic Evplu, diaconul

    Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Maximian, fiind mare prigonire împotriva creştinilor de pretutindenea, aceşti păgâni împăraţi au trimis în părţile Siciliei un asupritor cumplit, cu numele Pentagur, ca să piardă cu felurite munci pe creştinii pe care îi va afla. Acel asupritor a mers în cetatea Cataniei şi a poruncit ighemonului cetăţii, cu numele Calvisian, ca să adune tot poporul la locul de privelişte, nu numai pe cei din cetate, ci şi pe cei din satele dimprejur. Deci priveliştea a fost pregătită la locul ce se numea "al lui Ahilie". Deci, răsunând trâmbiţele şi timpanele, s-a adunat mulţime mare de popor, de toate vârstele, bărbaţi şi femei. Şi venind acolo boierul Pentagur cu Calvisian şi văzând poporul, a întrebat pe Calvisian, ighemonul cetăţii, zicând: „Oare toţi aceştia dau cinste, închinăciune şi jertfă zeilor noştri?" Calvisian a răspuns: „Da, luminate Pentagur. Toţi aceştia pe care îi vezi, de la mic până la mare, slujesc cu osârdie marilor zei, cu aducere de multe jertfe, şi nici unul nu este potrivnic". Auzind aceasta boierul Pentagur, s-a umplut de bucurie şi a lăudat poporul şi pe ighemon.
    Apoi, spunându-le porunca împăratului, a dat putere lui Calvisian înaintea tuturor, ca de se va afla cineva care să pomenească numele lui Hristos, pe acela să-l muncească şi să-l ucidă. Astfel rânduind Pentagur, s-a dus la alte cetăţi; iar Calvisian, chemând slugile de la curte, le-a poruncit să cerceteze în tot chipul, dacă nu cumva se află undeva în cetate sau în vreun sat oameni care să ţină măcar în taină credinţa creştinească; iar de sunt, să-i prindă şi să-i dea la muncire. Iar una din slugi, apropiindu-se de el, a zis: „Aici în cetate este un om, anume Evplu, care poartă cu sine o carte. El străbate uliţele, cercetează casele, învaţă poporul şi le spune oamenilor că Dumnezeul creştinilor este mare". Şi era Sfântul Evplu cu rânduiala diacon. El purta cartea Evangheliei, din care, citind popoarelor minunile lui Hristos, îi învăţa să creadă în El.
    Auzind aceasta ighemonul Calvisian, îndată a trimis să-1 prindă şi să-1 aducă legat înaintea sa. Iar ostaşii, ducându-se, au căutat pe Evplu prin toată cetatea şi l-au găsit într-o casă săracă, citind Sfânta Evanghelie şi învăţând pe cei ce ascultau. Deci prinzându-1, i-au legat mâinile înapoi şi l-au dus la judecata ighemonului, ducând cu dânsul şi Evanghelia. Şi văzându-l ighemonul, a zis către dânsul: „Au tu eşti ocărâtorul zeilor şi neascultătorul poruncilor împărăteşti?" Sfântul Evplu a răspuns: „Cine sunt zeii voştri, ca să-i cinstesc?" Calvisian a zis: „Zeii noştri sunt: Zeus, Asclipie şi Artemida". Sfântul a zis către ighemon: „Tu eşti orb, neştiind pe Domnul Iisus Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi a zidit pe om din pământ, Care ne-a îmbrăcat pe noi, creştinii, cu haina cea luminoasă şi fără de preţ, cu haina nemuririi, care este Sfântul Botez".
    Ighemonul a zis: „Vorbeşti cu mândrie, pentru că nu ai încercat chinurile". Sfântul a răspuns: „Muncile îmi sunt mie cunună luminoasă, iar ţie întuneric şi pierzare". Deci umplându-se de mânie ighemonul Calvisian, a poruncit să-1 spânzure gol la muncire şi cu piepteni de fier să-i strujească trupul. Iar mucenicul, fiind în această pătimire, şi-a ridicat ochii spre cer şi se ruga, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, pe mine cel dezbrăcat acum de trupul meu ca de o haină, îmbracă-mă întru nemurire în viaţa ce va să fie şi dă-mi tărie în ceasul acesta, ca să nu mă biruiască chinurile!" Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: „Imbărbătează-te, Evplu, şi te întăreşte! Hainele cele adevărate sunt pregătite ţie".
    Şi mucenicul fiind strujit mult, i-a zis ighemonul: „Incă nu încetezi cu cuvintele tale cele mincinoase? Pentru ce nu vrei să intri în capiştea zeilor şi să le aduci lor jertfă, ca să câştigi de la dânşii iertare de greşelile tale, de la împăraţi - cinste şi bogăţii, iar de la noi - prietenie; şi ai fi luat mult aur şi argint?" Mucenicul a răspuns: „O, om pierdut, slujitor al diavolului şi părtaşul lui! Au nu cunoşti că pentru toţi aceia pe care îi amăgeşti cu aur şi cu argint spre închinarea de idoli, groaznic vei fi întrebat în ziua înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu?" Atunci chinuitorul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să-l bată cu ciocane de fier peste fălci şi să-i sfărâme pulpele şi gleznele. Iar sfântul fiind astfel bătut, batjocorea pe asupritor şi zicea: „Nebunule, nepriceputule şi orbitule cu răutatea, pentru ce pui aceste munci asupra mea, pe care eu, cu ajutorul lui Dumnezeu întă-rindu-mă, le socotesc ca pe o pânză de păianjen? De poţi, scorneşte alte munci mai cumplite, căci acestea sunt ca nişte jucării pentru trupul meu".
    După aceasta, ighemonul a poruncit să-1 dezlege de la muncire pe Sfântul Evplu si să-i spânzure Evanghelia de grumaz şi astfel să-1 ducă în temniţă. Incă a poruncit să închidă şi să încuie cu tărie uşile temniţei, să le pecetluiască cu inelul său şi să pună păzitori, ca nu cumva, venind cineva la dânsul, să-i dea pâine şi apă, ci să se muncească de foame şi de sete şi să moară.
    Şi a petrecut Sfântul Evplu în temniţă şapte zile şi şapte nopţi, apoi, însetând foarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, adevăratul nostru Dumnezeu, Cel ce dai hrană la tot trupul, Cel ce de demult ai adăpat în pustie pe poporul Tău povăţuit prin Moise, izvorându-le apă vie din piatră, şi prin apa cea scoasă din osul cel uscat al fălcii măgarului ai răcorit pe Samson; Tu, Cel ce ne-ai spălat cu apa Sfântului Botez, dă-mi, rogu-mă, şi mie, celui slăbit de sete, răcorire. Porunceşte să izvorască în temniţa aceasta izvor de apă şi să-mi stingă setea, ca să cunoască toţi că Tu eşti Unul Dumnezeu şi nu este altul afară de Tine". Sfântul rugându-se astfel, deodată a izvorât în temniţă un izvor cu apă. Deci bând el, s-a răcorit şi s-a săturat cu acea apă ca şi cu nişte hrană; şi cânta, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.
    Iar după trecerea celor şapte zile, ighemonul Calvisian a poruncit să scoată pe mucenic din temniţă, dacă este viu; pentru că îl credea mort, pe de o parte din pricina rănilor, pe de alta din pricina foamei şi a setei. Şi venind ostaşii şi deschizând uşile temniţei, au văzut multă apă în temniţă şi s-au înspăimântat. Iar Sfântul Evplu, întinzând mâna spre apă, a făcut semn ca şi cum i-ar fi poruncit, şi îndată apa aceea s-a făcut nevăzută. Atunci ostaşii au zis unii către alţii: „Cu adevărat mare este Dumnezeul Căruia îi slujeşte omul acesta!" Deci, luându-l pe mucenic, l-au dus în casă la ighemon. Şi văzându-l ighemonul neslăbit cu trupul, sănătos şi vesel la faţă, ca şi cum fusese la ospăţ, se mira şi a zis către dânsul: „Măcar acum închină-te zeilor, mai înainte de a ţi se tăia capul cu sabia". Sfântul răspunse: „Vicleanule şi orbitule prieten al diavolului, cine voieşte să lase lumina şi să umble după întuneric?" Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să-i rupă urechile cu undiţe de fier şi să-l ducă legat în curte la judecată. Şi mergând acolo şi chinuitorul însuşi, s-a aşezat la locul său şi 1-a silit mult pe sfântul la jertfele păgâneşti, dar văzând că nu se pleacă, 1-a osândit la tăiere cu sabia.
    Iar mucenicul auzind de osândirea sa la moarte, a rugat pe ighemon ca, mai înainte de tăiere, să i se dea vreme să se roage; deci ighemonul i-a făcut voia lui. Şi când ostaşii au adus pe mucenic la tăiere, în urma lui venea mult popor vrând să-i vadă sfârşitul, între oameni fiind şi mulţi creştini care ţineau în taină sfânta credinţă. Deci mergând la locul de moarte, mucenicul a stat şi, întorcându-se spre popor, a luat Sfânta Evanghelie pe care o purta şi, deschizând-o, a început a citi minunile lui Hristos şi a învăţa pe popor cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Şi mulţi din cei necredincioşi s-au luminat prin cunoştinţa adevărului, apoi sfântul a început a se ruga lui Dumnezeu. Şi a venit un glas de sus către dânsul, zicând: „Fericit eşti, Evplu, bunule şi credinciosul Meu rob! Vino şi intră întru bucuria Domnului tău şi te odihneşte cu toţi cei ce din veac Mi-au bineplăcut Mie!"
    După acest glas, Sfântul Mucenic Evplu diaconul şi-a plecat capul sub sabie şi, fiind tăiat, s-a dus către Domnul. El şi-a săvârşit pătimirea sa în 11 zile ale lunii august. Iar bărbaţii creştini cei binecredincioşi, luând capul şi cinstitul lui trup, l-au îngropat într-un loc vestit. De la acel mormânt se făceau multe tămăduiri cu sfintele rugăciuni ale mucenicului şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea şi slava în veci. Amin.



ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 11 August

A.  GUSTĂRI
Plăcintă cu orez
* 1 pachet de aluat pentru plăcintă sau preparat în casă,
* Aluat:
- 500 g făină,
- 60 ml ulei,
- sare, apă călduţă,
* Umplutura:
- 1 cană orez,
- 4 cepe mari,
- 1 morcov,
- sare, ulei, piper, boia dulce de ardei,

Făina se amestecă cu ulei, un praf de sare, se toarnă apa călduţă până se formează un aluat de pâine.
Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei până devine aurie, apoi se adaugă morcovul dat pe răzătoarea mică. Orezul se fierbe separat. După ce acesta a fiert se adaugă peste legumele înăbuşite, se pune sare, piper, boia şi se lasă 2-3 minute să absoarbă toate legumele. Foaia se înteinde şi se porţionează, se pune în mijlocul fiecărui pătrăţel umplutura şi se formează plăcintele. Se tapetează o tavă cu margarină şi se pun plăcintele. Se ung deasupra cu ulei sau margarină. Se dau la cuptor 20-25 minute.



B.  SALATE
Salată de ardei copţi
Alegem ardei "drepţi", de orice culoare (dar roşii sau galbeni sunt mai gustoşi decât verzi), astfel încât să poată veni în contact cu suprafaţa plitei în orice poziţie.
1 ) Punem pe plită ardeii şi-i coacem pe toate părţile până când cea mai mare parte a suprafeţei lor s-a copt, iar coaja superficială a început să se desprindă.
2 ) Dupa ce s-au copt, îi punem într-o cratiţă, presărăm pe ei puţină sare şi acoperim cratiţa.
3 ) Peste o jumătate oră îi putem curaţa de coajă şi-i aşezăm într-un castron, punem oţet (de mere dacă avem) şi sare.
Dacă ardeii sunt prea mari, îi tăiem longitudinal, îndepărtăm seminţele, însă lichidul din interior îl punem în castron împreună cu ardeii.
Peste ardei putem pune şi puţin ulei (de măsline preferabil).

C: SOSURI
Sos de ceapă
·       75 g ulei;
·       400 g ceapă;
·       50 g făină;
·       2 g boia ardei dulce;
·       50 g bulion tomate;
·       100 ml oţet diluat cu apă;
·       1 g piper;
·       Sare
Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei.
Se adaugă făina şi se călesc puţin împreună.
Se stinge cu boia de ardei şi bulion diluat cu 400 ml apă şi se lasă să fiarbă 30 minute.
Se pasează sosul prin sită, se potriveşte gustul cu sare şi piper măcinat, apoi se adaugă puţin oţet diluat cu multă apă (100 ml) şi se mai fierbe 10 minute.


C.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă de cartofi
·       1 ceapă
·       1 morcov
·       1 pătrunjel
·       500 g cartofi
·       Verdeţuri
·       1 l borş de putină
·       1 lingură bulion
·       sare
Se pune la fiert în apă zarzavatul tăiat mărunt.
        Se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi pătrăţele.
        Când toate sunt fierte se adaugă borşul fiert separat şi bulionul.
        Se drege gustul de sare.
        La sfârşit se pune mărar, pătrunjel şi leuştean, tocat mărunt.

D.  MÂNCĂRURI
Imam Baialdi – Reţetă libaneză
  • 1,5 kg vinete coapte şi lungi.
Umplutura:
  • 2 cepe,
  • 2 morcovi,
  • 1 pătrunjel,
  • 1 ţelină,
  • 2 ardei graşi,
  • 3 linguri varză tocată,
  • 3 căpăţâni usturoi.
Sos:
  • 1 kg de roşii,
  • 200 ml ulei măsline,
  • 1 ardei iute,
  • sare,
  • piper.
Vinetele se pregătesc (se spală, se  scot din coadă) şi se crestează, dar numai de patru ori, şi nu prea adânc, cât să se ţină un pic vânăta din miez. Se opăresc iute, se presară cu sare şi se pun între funduri de lemn, presate, să-şi lase zeama amăruie. Se toacă toată umplutura şi se căleşte în 100 ml ulei de măsline, ca în  Levant, unde totul e scump, dar şi gustos. Usturoiul nu se căleşte, să rămână viu până-n vânătă şi acolo să moară, dar se taie-n două căţeii, să sufere un pic. Vinetele se pun în tavă şi se îndeasă-n crestături cu prăjeala asta, cu căţeii de usturoi, cu ceva sare şi piper. Roşiile se curăţă de pieliţă şi se dau prin sită. Se toarnă undelemnul rămas, bulion de roşii, ardeiul iute tocat. Se pune tava la cuptor, acoperită, să se coacă înăbuşit o jumătate de oră, apoi se lasă să scadă pe marginea plitei, să se îndese toate cele bune în cuvă.


F: DULCIURI
Colţunaşi cu magiun
·       300 g făină;
·       200 g magiun;
·       100 g zahăr;
·       50 g margarină;
·       10 g sare;
Se face un aluat din făină, sare, apă caldă, se frământă bine şi se bate de masă ca să devină elastic.
Se întinde o foaie de 4 mm grosime, se taie în pătrate cu latura de 6 cm şi pe fiecare pătrat se pune o lingură de magiun.
Se îndoaie în formă de triunghi şi se presează marginile cu dinţii furculiţei.
Se fierb pe rând în apă clocotită timp de 5 minute.
Se scot, se pun într-o tavă, se presară cu zahăr şi margarină topită fiecare rând şi se dau lşa cuptor 10 minute.





ARTE 11 August


MUZICĂ 11 August

Ginette Neveu
Brahms, Violin Concert Op 77 Ginette Neveu, Violin: 





Veta Biriș
Veta Biris - Daca am plecat Ardealule din tine:

Veta Biris - Cantecul Iancului: 

veta biris doamne ocroteste-i pe romani: 

VETA BIRIS - ASA-I ROMANUL

Veta Biris - Tu, Ardeal [fotomontaj]



Veta Biris - O Maicuta Sfanta - CD - Veniti la rugaciune: 









ÎNREGISTRĂRI NOI:

Bert Kaempfert Instrumentally Kaempfert (1970) GMB


Andy Williams Moon River (1962) GMB


Lara Fabian, Mireille Mathieu, Dalida : Best Of ♪ღ♫ Meilleures Chansons en Françaises


LAS MAS BELLAS MELODIAS DE FRANCIA ORQUESTADAS. Seleccion de Cecil Gonzalez



Beautiful Guitar Love Songs Instrumental - Best Relaxing Romantic Guitar Music



Strauss II - Greatest Waltzes Collection



Luis Miguel Grandes Exitos - Las mejores canciones de Luis Miguel - Luis Miguel Sus Mejores




POEZIE 11 August

Ion Barbu
Biografie
Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian  (n. 18 martie 1895, Câmpulung-Muşcel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.
Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (n. Soiculescu), fiica de procuror. Pseudonimul care l-a facut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.
Studiile elementare şi gimnaziale le face la Câmpulung, Damineşti, Stâlpeni, Piteşti. Urmează liceul la Bucureşti. Demonstrează de pe acum deosebite aptitudini de mathematician. După ce-şi i-a licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania. Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuţii în revistaGazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian îşi dezvoltă şi pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Cariera matematică continuă cu susţinerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferinţe internaţionale de matematică. În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste matematice.
În anul 1919, Dan Barbillian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaşte pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.
Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.
Criticul şi prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista Viaţa Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-şi continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viaţă boemă, se întoarce în ţară.

Ion Barbu, care nu s-a rezumat niciodată să fie un simplu poet descriptiv, nu se dezminte nici cu După melci, deşi aici îl surprindem că se pierde mai mult decît oriunde în amănunta exterioare.

Din poemele fabulative cu elemente de figuraţie din natură, capodopera rămîne însă Riga Crypto şi lapona Enigel, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, “la spartul nunţii, în cămară". Asistăm de astă dată la o dramă lirică, a cărei desfăşurare are loc în lumea vegetală a climatului boreal, implicînd erosul în forma unei conjuncturi extraordinar plasticizate. Povestea nefericitului Crypto, “regele-ciupearcă", este cîntată cu o gingăşie plină de gravitate. Pradă dragostei pentru mica laponă Enigel, oprită într-un popas de noapte în poiana sa de muşchi, în drumul cu renii spre păşunile de mai la sud, Crypto o îmbie să rămînă acolo, “în somn fraged şi răcoare", departe de soarele de care el se simte despărţit, prin “visuri sute, de măcel". Semnificativele versuri ale răspunsului, cu care Enigel îi respinge rugămintea, pentru că aspiră cu întreaga ei natură la solavitate, ne dau o imagine a nordului, hibernând cu cultul soarelui în suflet, de o putere expresivă adânc memorabilă.

Principiul, pe care se structurează arta poetică a lui Ion Barbu, în ultima etapă de manifestare a evoluţiei sale apare enunţat, aproape programatic, în versurile din bucata Joc secund într-un stil care ajunge să-fie caracteristic întregului ciclu, greu de descifrat prin natura excesiv sintetică a formulării, prin subiectivismul cu,totul arbitrar al analogiilor create, prin discontinuitatea imaginilor, prin opţiunea pentru cuvântul rar sau de specialitate matematică şi uneori chiar prin tendinţa de a se da cuvintele în context un alt sens decît acel pe care îl au în uzul comun.

La 11 august 1961, moare la spitalul “Vasile Roaită" din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat.

“Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate şi i-a secat vâna. De vocaţie matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se ştie că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul.”
Şerban Cioculescu


Dioptrie
Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.
Aproape. Ochii împietresc cruciş
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.
Odaie, îndoire-n slabul vis!
- Deretecată trece, de-o mătuşe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuşe.


Falduri
Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!
Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?
Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:
- Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;
Student stufos, Bostonian,
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!
(De şase ori, în ape grele
Sting fier aprins, până-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)
Piei, chip! Rămâi, cortină spartă,
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mâini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:
Valuri frânte, gemene,
Ruptură de cremene,
Ce gând târziu mă suflă-acu?
Să vântur nopţii "Bu-hu-hu"
Ca la un cântec, altădată?
Se toarce vorba, închegată,
Cutia-încet se-ncuie-n piept,
În scrisul apei caut drept.


Oul dogmatic
E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!
Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.
Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.
*
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.
Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!
*
Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.
*
Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.




Virgil Mazilescu
Biografie
Poet, eseist si traducator roman, Virgil Mazilescu s-a nascut pe 11 aprilie 1942 in comuna Corabia, judetul Olt. A urmat cursurile mai multor scoli primare si liceale din mai multe orase deoarece parintii isi schimbau des serviciul. A studiat la Cusmir, Turnu-Severin, Targu-Jiu, Dragasani si Bucuresti, unde a absolvit Liceul “Spiru Haret” in 1959. 

In acelasi an se inscrie la Facultatea de Filologie, sectia limba si literatura romana, a Universitatii bucurestene. Obtine diploma de licenta in 1964 si se angajeaza ca profesor in judetul Giurgiu. Din 1966 activeaza ca bibliotecar la Biblioteca Municipala din Ploiesti, din 1968 ca secretar al cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor condus de Miron Radu Paraschivescu, iar dupa 1970 este redactor al revistei “Romania literara”. 

Virgil Mazilescu publica primele versuri in 1966, in suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova. Editorial a debutat doi ani mai tarziu cu volumul de poezii “Versuri”, volum ce a fost distins cu Premiul revistei „Luceafarul” pentru debut in anul 1968. A urmat culegerea “Fragmente din regiunea de odinioara” in 1970, in 1979 publica in noua serie "Hyperion” cel mai cuprinzator volum antum al sau, "Va fi liniste, va fi seara", iar in 1983 iese de sub tipar “Guillaume poetul si administratorul”. 

Virgil Mazilescu a colaborat cu versuri la mai multe publicatii, la „Amfiteatru", „Gazeta literara", „Luceafarul", „Tribuna" si la „Romania literara". A realizat traduceri din opera unor autori ca Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry si Willa Cather. Virgil Mazilescu se stinge din viata pe 10 august 1984 la Bucuresti, si este inmormantat in cimitirul de la Manastirea Cernica.

Dormi, dragostea mea
Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.


Mâncau la o masă lungă şi bogată
mâncau la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi
pot să spun că m-au
întâmpinat cu un tulbure salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au pierdut pe mare
ce să facă şi ei
visaseră trei zile şi patru nopţi
insule cu neveste frumoase
şi nevestele se ştie sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui
despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă
ce să facă şi ei
prietenii


Vei auzi din nou: fii inima mea
vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce



TEATRU/FILM 11 August

Cu Nicolae Gărdescu
Biografie
Actor cu o voce distincta, graseind, care era usor de recunoscut mai ales in piesele de teatru radiofonic ptr. copii sau in comedii, precum erau si vocile altor mari actori: Coca Andronescu, Ludovic Antal, Radu Beligan, Emil Botta, Nicolae Brancomir, George Calboreanu, Silvia Chicos (roluri de copii), Octavian Cottescu, Fory Etterle, Alexandru Giugaru, Ninetta Gusti, Silvia Dumitrescu-Timica, Grigore Vasiliu-Birlic, George Vraca etc. A fost actor la "Teatrul Armatei" azi "Nottara". Tatal actritei de film Irina Gardescu.

Burghezul gentilom (teatru radiofonic) comedie: 

Cuibul cotofenelor (teatru radiofonic) – comedie: 

Candide (teatru radiofonic): 

Minunile Sfântului Sisoe (teatru radiofonic) comedie: 

Aventurile baronului Munchhausen (Povesti vinil audio): 




Teodor Mazilu, dramaturg și prozator român
Biografie
Teodor Mazilu, dramaturg, prozator si poet roman, s-a nascut pe 11 august 1930 la Bucuresti ca fiu al Mariei si al lui Teodor Mazilu. Inca din timpul liceului Mazilu desfasoara o activitatea publicistica, activand ca redactor la revistele literare ale vremii. Lucreaza in redactia ziarului Scanteia tineretului, iar mai tarziu, pentru scurt timp, in cea a Gazetei literare.

In 1950 absolva Liceul comercial "N. Balcescu", la fara frecventa, si se inscrie la Facul­tatea Muncitoreasca, unde opteaza pentru aceeasi forma de invatamant. Mai tarziu se numara printre cursantii Scolii de Literatura "M. Eminescu".

Teodor Mazilu debuteaza cu poezie in paginile revistei Flacara, in 1949. Realizeaza o colaborare cu aceasta revista, semnand o rubrica de foiletoane satirice. Colaboreaza si cu alte periodice precum Contemporanul, unde detine cronica sportiva, Luceafarul, Romania literara.

Debuteaza editorial in 1956 cu o culegere de foiletoane si schite satirice, intitulata "Insectar de buzunar". Teodor Mazilu a abordat mai multe genuri literare, dar se face remarcat prin piesele sale de teatru.

A publicat schite: Galeria palavragiilor (1957), Vara pe veranda (1966), Doamna Voltaire (1979), nuvele:Inmormantare pe teren accidentat (1973), romane: Bariera (1959), Aceste zile si aceste nopti (1962), lntr-o casa straina (1975), O singura noapte eterna (1975), teatru: Acordeonistul (1974), Frumos e in septembrie la Venetia (1973), Mobila si durere (1981), poezii: Cantece de alchimist (1972), eseuri: Ipocrizia disperarii (1972).

Pentru opera sa a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor in 1969 si 1978, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti in 1975 si Premiul "Ion Creanga" al Academiei in 1959. Teodor Mazilu s-a stins din viata pe 18 octombrie 1980 la Bucuresti si este inmormantat in Cimitirul Straulesti.

Acesti nebuni fatarnici - Teodor Mazilu: 

Teatru Radiofonic Aventurile unui barbat extrem de serios: 





Capcane mari, capcane mici - Raz Roman 2000




Lizie Mac Kay - Sartre Jean Paul 1956




GÂNDURI PESTE TIMP 11 August

Teodor Mazilu - Citate:





























SFATURI UTILE 11 August

EFECTUL LENTILELOR ASUPRA STĂRII DE (NE)FERICIRE

Când îmi pun ochelarii, brusc mi se schimbă (în rău) starea de spirit. În cele din urmă am înţeles şi de ce: pentru că văd...prea bine! Pentru huzurul personal, puţină miopie este de-a dreptul miraculoasă. Fericiţi cei care văd realitatea uşor aburită de iluzia perfecţiunii!
De fapt, totul pare foarte bine gândit strategic, de...sus. Între dioptrii şi vârstă este un raport minunat de compensare. Scade acuitatea vizuală, dar...cresc şansele de a fi fericit. Pentru că nu mai vezi chestiile acelea mărunte, detalii sâcâitoare care subminează mulţumirea şi care se numesc...noduri în papură. Iei viaţa la pachet, ofertă generoasă cu...de toate. S-ar părea că fericirea ţine de opţiunea „en gros”, iar sabotarea ei de „en detail”. Chestie de dioptrii.
Te priveşti în oglindă şi ţi se pare că totul e perfect. Felicitări. Aşa şi trebuie. Nu-ţi pune, sub nicio formă ochelarii! Te vei vedea cu zeci de ochi şi îţi vei găsi tot atâtea cusururi. Vei îmbătrâni instantaneu, te vei grizona peste limitele admise de modă şi vei adăuga siluetei tale exact acele kilograme care fac diferenţa între personajele filiforme ale lui Dali şi variantele dolofane ale lui Rubens.
Dacă te uiţi la ştirile tv, între noi fie vorba, mai bine renunţi. Dacă totuşi mai ai acest obicei nesănătos, nu-ţi pune ochelarii! Aşa o să crezi că tot ce este rău se petrece într-o ţară de la marginea lumii, cu care n-ai nicio legătură, sau că te uiţi de fapt la un film de mâna a doua, cumpărat la pachet cu thrillere sângeroase, comedii romanţios-lacrimogene, SF-uri nesărate şi seriale insipide al căror happy-end îl vor apuca, probabil, strănepoţii.
E o dimineaţă de primăvară plină de promisiuni, pentru o viaţă, parcă. Nu-ţi pune ochelarii! Pentru ce să vezi pete în soare sau, în nori, cojoacele Babelor doldora de lapoviţă? La echinocţiu, mugurii îşi pregătesc parfumurile şi culorile. Poţi să trăieşti în fiecare zi ca şi cum ar fi Ziua Internaţională a Fericirii.
Ai primit fluturaşul de salariu. Minunat. Dar nu face imprudenţa să-ţi pui ochelarii! Iluzia că eşti bine (sau măcar corect) plătit, te va trezi ca un ceas deşteptător zglobiu, şi în ziua următoare. Altfel, ar cam bate vântul în câmpul muncii. Dacă este vorba despre tzalonul de pensie, instrucţiunile sunt aceleaşi, fără partea cu câmpul muncii.
Du-te la serviciu. Bine că ai. Spor la treabă. Dacă eşti şef, nu-ţi pune ochelarii. Este mai sănătos să trăieşti cu impresia că toată lumea îşi face datoria din conştiinţă pură, că eşti complimentat, felicitat şi iubit sincer. Dacă eşti subaltern, nici tu nu-ţi pune ochelarii! Impresia că eşti cu adevărat, apreciat şi respectat, de neînlocuit, te va motiva să mai vii şi mâine la lucru.
Du-te la şcoală. Fără şcoală, nu se poate. Dacă eşti profesor, nu-ţi pune ochelarii! Vei intra într-o clasă de elevi, numai ochi şi urechi, pregătiţi să-ţi soarbă vorbele de pe buze, educaţi şi politicoşi, entuziaşti fani ai lui Shakespeare, Hegel, Pitagora, Mendeleev şi Hawking, viitori descoperitori ai secretelor nemuririi. Dacă eşti învăţăcel, de asemenea, nu-ţi pune ochelarii! Profesorul tău va fi un model de prestanţă şi entuziasm, un ins care n-a visat, de când se ştie, decât să se dedice ca un Sisif unei munci care nu-i aduce nici prestigiu, nici satisfacţii.
Dacă eşti politician, nu-ţi pune ochelarii! Dragostea sinceră, unanimă, fierbinte şi necondiţionată din ochii votanţilor îţi va umfla pânzele pentru câte mandate îţi pot asigura paradisul pe viaţă. La steaua ta norocoasă şi la piedestalul cu literele aurite ale binecuvântatului tău nume se vor uita cu recunoştinţă cei mulţi şi anonimi. Dacă eşti printre aceştia din urmă, nici tu nu-ţi pune ochelarii! Lasă-te, spre binele tău, minţit frumos. De ce să nu alegi zăhărelul, în loc de lovitura brutală a adevărului că nu contezi, primită drept în creştet?
Eşti prietenos, deschis şi sincer. Ghinionul tău. Nu-ţi pune ochelarii! De ce să citeşti pe fruntea amicilor tăi discursuri care sunt abia în ciornele gândului şi care s-ar putea să nu fie deloc o lectură plăcută? Limitează-te la clasici. Şi relaxează-te cu o plimbare la şosea. Dar, desigur, nu-ţi pune ochelarii! Vei avea impresia reconfortantă că ne-am spălat clădirile şi trotuarele, că Dâmboviţa este Sena, Piaţa Romană – Times Square, Monumentul Aviatorilor – Statuia Libertăţii, că ne-am cizelat considerabil comportamentul, am jurat credinţă binelui, adevărului şi dreptăţii, că suntem demni de tot respectul.
Ei da, ştiu, ştiu foarte bine ce vei spune dumneata, care...nu porţi ochelari. Nu toţi avem, din păcate, şanse egale. Sincere compătimiri! Cu unii dintre noi, viaţa este într-adevăr nedreaptă, chiar crudă. Ştiu ce înseamnă asta. Vorba unui personaj celebru: Câtă luciditate, atâta...dramă. Să nu ne pierdem, totuşi, speranţa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...