21 AUGUST 2018

Bună ziua, prieteni!

Mulțumesc pentru că îmi oferiți posibilitatea să vă prezint câteva materiale deosebite astăzi, chiar dacă sunt restricționat în continuare.

Sergey Grischuk 

• Astăzi în România este Ziua Medicinei Militare — la 21 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari. Prin Înaltul Decret Românesc nr. 4629 a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare.

ISTORIE PE ZILE 21 August

Evenimente

• 1157: La moartea regelui Alfonso al VII-lea al Castiliei și Leonului, regatul a fost împărțit între fiii săi, Sancho (Castilia) și Ferdinand (Leon). Alfonso al VII-lea (1 martie 1105 – 21 august 1157), născut cu numele de Alfonso Raimúndez și poreclit Împăratul, a devenit regele Galiciei în 1111 și regele Leonului și al Castiliei în 1126. Alfonso a folosit pentru prima dată titlul de Împărat peste toată Spania, alături de mama sa, Urraca, odată ce ea l-a investit în conducerea directă a orașului Toledo, în 1116. El a fost fiul lui Urraca a Leonului și Raymond de Burgundia, primul membru al Casei de Burgundia care guverna Peninsula Iberică.
• 1192: Minamoto no Yoritomo  devine sogun  si conducatorul de facto al Japoniei.
• 1331: Regele sarbilor, Stefan Uroš al III- lea Dečanski  este facut prizonier si otravit de fiului sau, Stefan Uroš IV Dušan, care  urca pe tronul Serbiei.
• 1485: In Anglia ia sfârșit războiului „celor două roze”. Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitențe pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Amândouă aceste case princiare erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster  și Roza albă de York. Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.
• 1700:  Constantin Brâncoveanu, domnitor al Tarii Româneşti, a primit de la Tarul Petru I crucea de cavaler al ordinului Sf. Andrei. Constantin Brâncoveanu (n. 15/26 august 1654 – d. 15/26 august 1714) domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române.
  
• 1745: Marele Duce Petru Fedorovici, viitorul tar al Rusiei Petru al III-lea , s-a căsătorit cu prințesa germană Sophie Friederike Auguste von Anhalt- Zerbst – Dornenburg , cunoscuta mai târziu sub numele de Ecaterina cea Mare. Petru al III-lea (21 februarie 1728 – 17 iulie 1762) a fost împărat al Rusiei pentru șase luni în 1762. Potrivit celor mai mulți istorici era imatur mental și foarte pro-prusac, ceea ce l-a făcut un lider nepopular. se presupune că a fost asasinat ca rezultat al conspirației condusă de soția sa, care i-a succedat la tron, Ecaterina a II-a. Ecaterina a II-a, de asemenea cunoscută și ca Ecaterina cea Mare (n. 2 mai [ S.V. 21 aprilie] 1729, Stettin (Szczecin), d. Polonia — 6 noiembrie 1796, Sankt-Petersburg, Rusia) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou) după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796 (stil nou).
• 1770: Navigatorul englez  James Cook declara estul Australiei posesiune a  Marii  Britanii, numind-o New South Wales.
• 1772: Regele Gustav al III-lea impune o nouă constituție a Suediei, prin care a instaurat un scurt regim absolutist. Gustav al III-lea (n. 24 ianuarie 1746 – d. 29 martie 1792) a fost rege al Suediei din 1771 până la moartea sa în anul 1792. A fost fiul cel mare al regelui Adolf Frederick al Suediei și al reginei Louisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederick cel Mare. În 1766 s-a căsătorit cu Sophia Magdalena a Danemarcei, fiica lui Frederic al V-lea al Danemarcei. Gustav al III-lea a avut doi copii: Gustav IV Adolf rege al Suediei și Carl Gustav duce de Småland mort în 1783 la vârsta de un an.
• 1810: Parlamentul suedez alege ca prinț moștenitor pe mareșalul francez Jean-Baptiste Bernadotte. Carol al XIV-lea Ioan, francez prin naștere, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Bernadotte (26 ianuarie 1763 – 8 martie 1844) rege al Suediei și Norvegiei, prinț suveran de Pontecorvo, general și Mareșal al Primului Imperiu Francez. Este fondatorul actualei dinastii ce se află pe tronul Suediei.
• 1813: Tarul Alexandru l al Rusiei aprobă la Teplice proiectul de instituire a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, căreia i-au fost subordonate şi bisericile din aşa numita Ucraina Hănească, sau stepa Oceakovului, cu oraşele Ananiev, Tiraspol şi Odesa.
• 1818:   A fost promulgat Codul de Legi al lui Caragea (”Legiuirea Caragea”), inspirat de Codul Civil austriac din 1811 şi de Codul lui Napoleon.
  
• 
  
  
• 1831: În Statele Unite izbucnește o rebeliune a sclavilor din Southampton County, Virginia, condusă de Nat Turner, în care au fost uciși 55 de albi înainte ca poliția să oprească protestatarii. Turner era un fanatic religios, care susținea că primea ordine de la Dumnezeu.
• 1897: Chimistul german Felix Hoffmann de la Bayer a sintetizat heroina prin metoda folosită de chimistul englez C.R. Wright în 1874. Pînă în 1910 a fost etichetată ca fiind un derivat substituit al morfinei, utilizat pentru tratarea tusei iritative la copii.
• 1897: A fost fondata prima fabrica de automobile, “Olds Motor Vehicle Company” – Oldsmobile.
• 1911: Pictura Mona Lisa de Leonardo da Vinci a fost furată din Muzeul Luvru din Paris, urmând să fie recuperată după două zile. Istoria tabloului este plină de peripeții. Leonardo era foarte atașat de el și îl purta totdeauna cu sine în călătorii, inclusiv atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franța, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluția Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariția tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt și arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat și Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberați din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparține Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieșirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența. După ce a fost expus în principalele orașe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York și Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo și Moscova.
• 1942: Al Doilea Război Mondial: Drapelul nazist este instalat pe vârful muntelui Elbrus in Caucazul sovietic.
• 1942: A aparut Bambi – celebrul personaj de desene animate.
• 1943: Sfârșitul bătăliei de la Kursk (începută la 5 iulie 1943). Cea mai mare bătălie a blindatelor din istorie. Armata germană a pierdut peste 500.000 de oameni. Bătălia de la Kursk (5 iulie 1943 – 23 august 1943), a fost ultima acțiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informații asupra intențiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat și disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive și câmpuri minate și au concentrat și camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanșării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include și mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile (fiind implicate peste 8.000 de tancuri) și a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operațiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operațiunile Kutuzov și Polkovodeț Rumianțev.
• 1945: Regele Mihai I a somat guvernul dr. Petru Groza să demisioneze. În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”). Greva regală este sintagma sub care este cunoscută în istoriografia română perioada dintre august 1945 și ianuarie 1946, în care regele Mihai I al României a refuzat să semneze actele Guvernului Petru Groza și să primească miniștrii în audiență. În toată această perioadă, Consiliul de Miniștri a continuat să funcționeze în ilegalitate. Greva regală a fost declanșată de refuzul premierului –fapt fără precedent în istoria monarhiei din România– de a demisiona la cererea regelui. Suveranul, încurajat pe plan extern de semnale ale americanilor și englezilor și pe plan intern de partidele istorice, urmărea înlocuirea guvernului aservit intereselor Moscovei și ale comuniștilor cu unul de uniune națională, în care să fie reprezentate forțele democratice din țară. În cele din urmă, situația a fost rezolvată în ianuarie 1946, când au fost cooptați în guvern câte un ministru de la PNȚ și PNL, ceea ce a dus la reunoașterea formală a guvernului de către Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Per ansamblu, greva a fost un eșec, întrucât în următorii ani a continuat comunizarea țării, iar regele a fost forțat să abdice.
  
• 1948 - Fondarea Federaţiei Mondiale a Sănătăţii Mentale.
• 1955: La ora 20.00 începe prima emisiune experimentală de televiziune în România.
  
• 1959: Hawaii, devine cel de-al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
• 1961: De la Galeria Națională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în 1965.
• 1965 - Marea Adunare Naţională, întrunită în sesiune extraordinară, a adoptat o nouă Constituţie care proclama România, Republică Socialistă. Republica Socialistă România (RSR) a fost denumirea oficială purtată de statul român în a doua parte a perioadei comuniste a țării (1965-1989), după ce inițial se numiseRepublica Populară Română. În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial. Imnul RSR era „Trei culori”. Stema RSR reprezenta câteva spice de grâu și o sondă de petrol pe fundalul pădurilor și Carpaților, în spatele cărora se vede soarele.
  
• 1967: La Madrid se reuneşte, sub conducerea lui Horia Sima, “Congresul Legionar”.
• 1968: La Bucureşti s-a desfăşurat un urias miting de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varşovia (URSS, Polonia, RDG, Ungaria şi Bulgaria), la care participă peste 100.000 de cetăţeni ai Capitalei. România condamnă public invazia sovietica si trece la inarmarea populaţiei, ca raspuns la posibilele represalii sovietice. În noaptea de 20 spre 21 august, când trupele celor cinci intră în Praga, Ceauşescu se afla în Bucureşti. În jurul orei 2 noaptea, Eugen Ionescu, aflat la Praga, informează Bucureştiul cu privire la invadarea Cehoslovaciei. Ceauşescu a convocat Prezidiul Permanent în şedinţă extaordinara pentru ora 4.30. Imediat s-a luat decizia organizării unui mare miting popular. Decizia pleca de la ideea că un act de opunere faţă de Moscova are nevoie de suportul populaţiei. La ora 6.30 a început şedinţa Comitetului Politic Executiv al partidului. Ceauşescu a început şedinţa extraordinară prin cuvintele: Toată Cehoslovacia a fost pur şi simplu ocupată şi partea cehoslovacă ne-a cerut să facem ceva. În dimineaţa zilei de 21 august radiodifuziunea transmite ştirea invaziei grupului celor cinci în Cehoslovacia. Se lansează pe această cale apelul pentru prezentarea la adunarea din Piaţa Palatului, în faţa Comitetului Central. La apel se răspunde într-un număr mult mai mare decât era aşteptat. Populaţia simţea evidenta presiune care se abătuse asupra siguranţei României. Ceauşescu, alături de ceilalţi lideri comunişti români, treceau prin momente de mare tensiune. Veteranii comunişti, care făceau parte din echipa care conducea România în 1968, îşi vor aminti apoi că Ceauşescu umbla nervos prin palat, plin de transpiraţie, înainte de rostirea discursului. Ion Gheorghe Maurer avea să afirme că el l-a sfătuit pe Ceauşescu să-şi manifeste solidaritatea cu Dubcek. Scena balconului din 21 august 1968, în timpul căreia Ceauşescu s-a adresat unei mulţimi de 100.000 de persoane, devenită o adevărată legendă a comunismului românesc, a fost în fapt o mascaradă. Ceauşescu, lider neostalinist fără nicio dorinţă de a institui principii democratice, a reuşit să trezească un entuziasm real, populaţia sperând că România se va îndrepta spre liberalizare şi deschidere către Occident. Discursul începe aproape direct cu o critică la adresa grupului celor cinci şi a acţiunii lor din Cehoslovacia: Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constitue o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Urmează apoi respingerea justificării dată de sovietici pentru invazie: Este de neconceput [...] ca un stat socialist, că state socialiste să încalce libertatea şi independeta altui stat. Punctul principal al discursului este respingerea pretenţiilor de hegemonie ale sovieticilor: Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a ficarui partid, a fiecărui stat, a ficarui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător. Foarte interesantă este referirea pe care secretarul general o face la minorităţile naţionale, dorind să preîntâmpine orice complicaţii ulterioare: Noi, cu toţii, romani, maghiari, germani, oameni de toate naţionalităţile, avem acelaşi destin, aceeaşi năzuinţe: făurirea comunismului în patria noastră, şi suntem hotărâţi, într-o unitate deplină, să asigurăm înfăptuirea acestui ideal. Finalul cuvântării este cel în care Ceauşescu lansează ideea că o invazie a României ar fi posibilă şi cere sprijinul total al populaţiei pentru o eventuală rezistenta: S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluţiei; se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre. Apelul final este o manifestare evidentă la rezistenţă: Să fim gata, tovarăşi, să ne apărăm în orice moment patria socialistă, România.
  
• 1969 - Decret al Consiliului de Stat privind înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Medicale.
  
  
  
  
• 1978: A avut loc inaugurarea oficială a Muzeului Colecţiilor de Artă din Bucureşti. A fost constituit iniţial ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, având ca scop reunirea tuturor colecţiilor de artă particulare devenite publice. A funcţionat până în 1986, fiind redeschis circuitului public la sfârşitul anului 2003.
  
• 1978 - La şantierul naval din Galaţi a fost lansat la apă primul cargou multifuncţional românesc de 8 500 tdw.
  
• 1980 - A intrat în producţie, la Slatina, primul laminor românesc de folii de aluminiu, conceput şi realizat integral în ţara noastră.
  
• 1983: Liderul opoziţiei filipineze, Benigno Aquino, a fost asasinat la doar câteva minute după întoarcerea acasă din exilul petrecut ultimii trei ani în SUA. A revenit în tara in ciuda ameninţărilor cu moartea primite. Aquino a fost cel mai temut adversar politic al dictatorului filipinez Ferdinand Marcos.
• 1986: Eliberarea bruscă de dioxid de carbon de la Lacul Nyos din Camerun va costa mai mult de 1.700 de vieți omenești și mii de animale moarte. Lacul Nyos (numit local Lacul Lwi) este un lac de crater situat într-o zonă vulcanică din Camerun, ce se află la o distanță de 322 km NV de Yaoundé.
• 1991: Letonia îşi declară independenţa fata de Rusia.
• 2012: După 23 de zile de la referendumul pentru demiterea președintelui României, Curtea Constituțională a constatat că acesta nu a întrunit cvorumul.

Nașteri

• 1165: S-a nascut Philip II Augustus, rege al Franţei din 1180, care a lărgit considerabil teritoriul tarii, transformând-o în unul din cele mai puternice state ale Europei medievale; (d.1223).
• 1567: S-a nascut Francisc de Sales (François de Sales), episcopul  catolic al Genevei; (d. 28 decembrie 1622, Lyon), venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Anglicană. Cele mai celebre scrieri ale sale sunt Philothea și Theotimus, actuale încă și astăzi. Împreună cu Sf. Ioana Francisca de Chantal, a întemeiat Ordinul Vizitațiunii Mariei.
• 1643: S-a nascut Afonso al VI-lea   al 22-lea (sau 23-lea potrivit unor istoricii) rege al Portugaliei (1656–1683). A decedat la 12 septembrie 1683. In timpul domniei sale, portughezii obtin  victorii asupra trupelor spaniole la Ameixial (8 iunie 1663) și la Montes Claros (17 iunie 1665), culminând cu recunoașterea de către Spania a noii dinastii portugheze, Casa de Braganza, la 13 februarie 1668 prin Tratatul de la Lisabona.
• 1698: S-a născut unul dintre cei mai faimoşi meşteri de viori ai vremii, Giuseppe Guarneri. Una dintre viorile construite de el i-a aparţinut lui Paganini si se afla expusa la Sala Rosaa din  Palatul Municipal din Genova; (m. 17 octombrie 1744).
• 1754: William Murdock, inventator scoțian (d. 1839)
• 1765: Regele William al IV-lea al Angliei (d. 1837). William IV (William Henry; 21 august 1765 – 20 iunie 1837) a fost rege al Hanovrei și al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de la 26 iunie 1830 până la moartea sa. William, cel de-al treilea fiul a lui George III și fratele mai mic al regelui George IV, a fost ultimul rege și penultimul monarh din Casa de Hanovra.
• 1789: Augustin Louis baron de Cauchy, matematician și fizician francez (d. 1857)
• 1798 – S-a născut istoricul francez Jules Michelet (m. 1874). Cele mai vaste şi importante lucrări ale istoricului “Histoire de Franc” şi “Histoire de la Révolution française”. Jules Michelet (n. 21 august 1798, Paris – d. 10 februarie 1874, Hyères) a fost un reputat istoric francez, reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universității din Paris în 1819, profesor în 1827 la École Normale Supérieure, Michelet este cel care, în anii 1840, atrăgea la Collège de France sute de studenți fascinați de magia vorbelor sale, de exaltările și convingerile sale politice. Este cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat „pașoptiștilor” români (unii dintre aceștia fiindu-i studenți la Collège de France).
• 1811: William Kelly, inventator american (d. 1888)

• 1813: Jean Servais Stas, chimist belgian (d. 1891)
• 1816: Charles Frederich Gerhardt, chimist francez (d.1856)
• 1826: Karl Gegenbaur, anatomist german (d. 1903
• 1856: S-a nascut  Constantin C. Bacalbaşa, publicist (“Bucureştii de altădată”); (d.05.02.1935). Constantin Bacalbașa (n. 21 august 1856, Brăila – d. 5 februarie 1935, București, ziarist, memorialist și om politic român.
  
• 1858: Rudolf, Prinț Moștenitor al Austriei (d. 1889)
• 1875: S-a nascut Gheorghe Fințescu, entomolog român (d. 1948)
  
• 1882:  S-a născut omul de ştiinţă Augustin Maior, realizatorul primei instalaţii experimentale din lume de telefonie multiplă pe o linie reală, cu 5 căi, la o distanţă de 15 km, în anul 1907, înaintea brevetării sistemului de telefonie multiplă (1911) de către americanul C.O. Squier; (d.03.10.1963).
  
• 1896: S-a nascut Alexandru Pantazi, matematician român (d. 1948). Alexandru Pantazi (n. 21 august 1896, Piatra Neamț – d. 4 noiembrie 1948, București) a fost un matematician, profesor universitar și academician. După 1929 Alexandru M. Pantazi a fost membru al Gazetei Matematice, iar în anii 1942 și 1942 a făcut parte din delegația de conducere a acestei reviste. El a fost de asemenea membru al Societății Române de Științe, calitate în care a fost secretar și redactor al buletinului societății, iar în 1940 a fost președinte al Societății Române de Matematici. A fost membru corespondent, apoi titular al Academiei Române. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.
• 1902: S-a născut la Galati, regizorul Paul Călinescu, pionier al cinematografiei româneşti instituţionalizate, autor al primelor filme de actualitati. Primul  film pe care l-a  regizat a fost “România” (1934). A scris scenariul filmului “Titanic vals” (1964) – în colaborare cu Tudor Muşatescu; (m. 25 martie 2000, Bucuresti).
  
• 1905: S-a nascut Fritz Freleng, creatorul de desenea animate (Bugs Bunny, Daffy Duck, Pantera Roz); ( d. 26 mai 1995).
• 1909: Nikolai Bogoliubov, matematician rus (d. 1992)
• 1920: Marius Munteanu, poet român (d. 2005)
  
• 1921:  S-a născut actorul de revistă Gioni Dimitriu. A jucat în multe filme precum “Dragoste la zero grade” (1964), “Drumul oaselor” (1980); (m. 16 decembrie 2003).
  
• 1923 - S-a născut, în Polonia, politicianul Shimon Peres (Shimon Perski); a fost prim-ministru al Israelului, iar în 1994, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace (împreună cu Yasser Arafat şi Yitzak Rabin).
• 1925: S-a născut Toma Caragiu unul dintre cei mai mari actori români, de origine aromana, cu activitate bogată în teatru, TV, film. Unul dintre filmele sale de referinţă fiind “Actorul şi sălbaticii” (1975). (m. la 4 martie 1977, la marele cutrmur care a zguduit Romania).
  
• 1928: S-a nascut la Techirghiol, jud. Constanta, Jean Constatin, actor de comedie; şi-a câştigat o deosebită popularitate în teatrul de revistă şi prin apariţiile în emisiunile de divertisment TV (din filmografie “B.D. la munte şi la mare”, “Secretul lui Nemesis”, “Punctul zero”). Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean (n. 21 august 1927, Techirghiol – d. 26 mai 2010, Constanța) unul din cei mai mari actori români, interpret de roluri comice,considerat „maestrul comediei”. In anul 2003, Consiliul Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România i-a acordat o Clachetă de aur şi o medalie jubiliară « Magna cum Laudae », iar UNITER i-a acordat premiul special pentru teatru de revistă. A decedat la 26 mai 2010, Constanța.
  
• 1930: Prințesa Margaret, Contesă de Snowdon (d. 2002)
• 1930 - S-a născut Christiane Legrand, cântăreaţă franceză (Swingle Singers).
• 1931: Theodor Negrescu, inginer de sunet român (d. 2012)
  
• 1934: John Lewis Hall, fizician american
• 1938: S-a nascut  Kenny Rogers, cunoscut actor şi cântăreţ american de muzică country.
• 1939 - S-a născut James Burton, chitarist american.
• 1939 - S-a născut Harold Reid, vocalist american (Statler Brothers).
• 1941: S-a nascut Ilinca Tomoroveanu, actrita romanca de teatru si film, nepoata a poetului Octavian Goga. Din anul 2005 este director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, unde își continuă și cariera de actor. În 1990 a devenit membră a UNITER, iar din 1999 este membră în senatul UNITER. A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.
  
• 1941 - S-a născut Tom Coster, vocalist, chitarist, saxofonist, pianist şi compozitor american (Santana).
• 1944 - S-a născut Jackie DeShannon (Sharon Myers), cântăreaţă şi compozitoare americană.
• 1952 - S-a născut Glenn Hughes, basist şi vocalist britanic (Trapeze, Deep Purple).
• 1952 - S-a născut Joe Strummer, vocalist, chitarist şi compozitor (Clash).
• 1957 - S-a născut Kim Sledge, cântăreaţă americană (Sister Sledge).
• 1963: Mohammed al VI-lea, actualul rege al Marocului
• 1963 - S-a născut Peter Slaghuis, DJ, compozitor şi inginer de sunet olandez (Video Kids, Hithouse).
• 1973: S-a nascut Serghei Brin, cofondator al Google.
• 1980: S-a nascut Razvan Florea, primul înotator din România care a urcat pe podiumul olimpic, prin câstigarea medaliei de argint la Campionatele Europene din 2004.
  
• 1986: Usain Bolt, atlet jamaican. Usain Bolt (n. 21 august 1986, Sherwood Content, Jamaica) este un atlet jamaican, sprinter, recordman mondial la proba de 100 m, cu timpul 9,58 secunde (în curs de validare), iar la proba de 200 m, cu 19,19 secunde și împreună cu coechipierii săi, la proba de ștafetă 4 × 100 m, cu 37,10 secunde. El depășind astfel anumite bariere ce nu se credeau depășite curând de condiția umană. În anul 2008 a devenit primul atlet după Carl Lewis care a câștigat toate aceste trei probe la o singură ediție a Jocurilor Olimpice și primul om din istorie care a stabilit recorduri mondiale la toate trei la aceeași Olimpiadă. A fost desemnat atletul anului 2008. Este primul sprinter din lume care este în același timp campion olimpic și campion mondial pe distanțele de 100 și 200 de metri (performanțe realizate la diferență de un an la Olimpiada de la Beijing – 2008 și la Campionatul Mondial de la Berlin – 2009). Acesta are o înălțime de 1,96 m și cântărește 96 kg.

Decese

• 1157: Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei (n. 1105)
• 1456 – A încetat din viaţă Iancu de Hunedoara, în tabăra de la Zemun, de lângă Belgrad (este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail)
  
• 1614: Elisabeta Báthory (n. 1560). Cunoscută şi sub numele de contesa Elisabeta Nadasdy (1560-1614) sau, mai recent, drept contesa Dracula, Bathory a fost doamna despre care se credea că se îmbăia noaptea în sînge de fecioare pentru a-şi păstra frumuseţea extraordinară. Între 1600 şi 1610, se presupune că harpia maghiară şi slujitorii ei ar fi ucis peste 600 de fecioare din satele din jurul castelului ei – ceea ce, având în vedere nivelul populaţiei rurale din Ungaria acelor vremuri, pare să fie cam exagerat. În afară de mărturiile rămase despre procesul ei şi acuzaţiile aduse, principalele suspiciuni legate de această legendă sunt determinate de condiţiile sociale ale epocii şi de elemente esenţiale de biologie umană. Cum media speranţei de viaţă la începutul anilor 1600 era înjur de 35-40 de ani, aceasta înseamnă că oamenii se căsătoreau foarte devreme şi, dacă mai apucau vreo criză a vârstei mijlocii, probabil că se bucurau de această fantezie pe la sfârşitul adolescenţei. Chiar şi în comparaţie cu luminatul secol al XlX-lea din Marea Britanie, vârsta nubilă pentru fete era de doisprezece ani (Băthory însăşi era logodită cu Nadasdy pe la unsprezece ani), logodna fiind permisă la frageda vârsta de opt ani. Prin urmare, pe acele meleaguri, fecioare adulte, dezvoltate erau foarte puţine în vremea contesei Bathory.Ridicola poveste se încheie cu evadarea unei fete care dă alarma – ca şi cum nimeni nu observase dispariţia celorlalte 249.999 -, ceea ce a dus la judecarea şi prăbuşirea contesei Bathory; dar, deoarece avea sânge nobil, nu a putut fi executată, aşa încât a fost zidită într-o încăpere a castelului ei sângeros şi lăsată să moară de foame. Percepţia populară şi deosebit de înfricoşătoare a ideii de distracţie a contesei Bathory se va contura abia după un secol, când un iezuit ţăcănit pe nume Lăszlo Turoczi a scris . Decis să confere volumului o doză de senzaţional, Turoczi imaginează baia feciorelnică punând câte ceva şi de la el şi, unde era nevoie de dovezi, apela la vechea zicală potrivit căreia o minciună bună va face jumătate din înconjurul lumii înainte ca adevărul să-şi tragă cizmele…Un adult pe deplin dezvoltat ar produce, cred, cam 4,5 litri din lichidul ei neobişnuit pentru baie, iar o persoană de doisprezece ani, probabil jumătate. O baie decentă ar necesita, să zicem, înjur de 135 de litri, ceea ce ar însemna cam şaizeci de fete de doisprezece ani la 2,25 litri fiecare. Apare apoi, evident, problema coagulării; drenarea unui număr atât de mare de victime în baia respectivă ar fi necesitat o acţiune în mare viteză şi concentrată pentru a evita ca sângele de la prima victimă să se fi coagulat când se adăuga ultima cantitate; dacă mai punem şi numărul de asistenţi necesar pentru a stăpâni şi „procesa” fetele respective în acea cameră de baie, probabil foarte mare, problemele scapă de sub control. Mai mult, cele 600 de presupuse victime i-ar fi ajuns, probabil, doar pentru zece băi; pentru a se îmbăia noaptea vreme de zece ani, ar fi trebuit să găsească în regiune în jur de 250.000 de fecioare!

• 1673: Regnier de Graaf, biolog olandez (n. 1641)
• 1723: A încetat din viaţă Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; noiembrie 1710- iulie 1711), personalitate culturală enciclopedică, ales membru al Academiei din Berlin (1714) la propunerea filosofului Leibniz, autor de lucrări de istorie, orientalistică şi muzicologie. Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) domnul Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismul românesc – foto – portre (1673–1723). Lucrarea sa “Descrierea Moldovei” cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp de un secol; a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească şi şi-a câştigat recunoaşterea europeană prin lucrarea “Istoria Imperiului Otoman” (1716), tradusă şi tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745) (n.26.10.1673).
  
• 1813: Sofia Magdalena a Danemarcei, soția regelui Gustav al III-lea al Suediei (n. 1746)
• 1814: Benjamin Thompson, conte de Rumford, fizician americano-englez (n. 1753)

• 1838 - A murit Adelbert von Chamisso, scriitor şi naturalist de origine franceză; a scris proză fantastică, încadrată curentului romantic (“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl”) (n.30.01.1781).
• 1845: Vincent-Marie Viénot de Vaublanc, conte de Vaublanc, politician, scriitor francez (n. 1756). Vincent-Marie Viénot, conte de Vaublanc (n. 2 martie 1756, Fort Dauphin — d. 21 august 1845, Paris) om politic și scriitor francez catolic, monarhist. Din 26 septembrie 1815 până în 7 mai 1816, a îndeplinit funcția de Ministru de Interne al Franței.
• 1885: A murit  Mihail Gheorghiade Obedenaru, medic şi diplomat român de carieră; s-a preocupat de economia, antropologia şi folclorul popoarelor de origine latină; (n.Bucuresti, Muntenia,1839).
  
• 1940: A murit Leon Troțki, politician și terorist rus (n. 1879). Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie 1879 (S.N. 7 noiembrie) – d. 21 august 1940), născut Léiba sau Leib Bronștéin, revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina – foto (Fotografie de pe paşaportul lui Lev Troțki, 1915)
• 1943: Henrik Pontoppidan, scriitor danez (n. 1857)
• 1947 - În această zi în Dorlisheim, în Alsacia, a decedat Ettore Arco Isidoro Bugatti, fondatorul respectatei mărci care îi poartă numele. Bugatti s-a născut în Italia al Milano, fiind fiul unui designer de bijuteri şi mobilier italian. De asemenea, toţi fraţii săi au avut înclinaţii artistice, cel mai celebru fiind sculptorul Rembrandt Bugatti. Ettore, copilul cel mai mare al familiei Bugatti, a nutrit însă un interes mai mare pentru designul funcţional al maşinilor, contribuind la acea vreme la proiectarea mai multor maşini. În 1909 şi-a înfiinţat propria companiei Bugatti, în Molsheim, oraş care la acea vreme era în Germania, dar acum se află în Alsacia, Franţa. Compania s-a remarcat la acea vreme prin automobile premium de şosea şi modele de curse foarte competente, Bugatti având în palmares majoritatea GP-urilor importante desfăşurate la acea vreme. De asemenea, Bugatti a fost constructorul care a câştigat ediţia inaugurală a Marelui Premiul Monaco în 1929. Soarta a fost însă dură cu familia Bugatti şi pe 11 August 1939 Jean Bugatti, fiul lui Ettore Bugatti a murit la vârsta de30 de ani în timp ce testa un Bugatti Type 57. De asemenea, în Al Doilea Război Mondial fabrica de laMolsheim a fost distrusă. Moartea lui Ettore din 1947 a fost fatalitatea finală care a dus la decăderea mărcii italiene şi dispariţia ei din peisajul automobilistic în anii '60. La începutul anilor '90 Bugatti a revenit sub denumirea Bugatti Automobili SpA, deţinută de investitori italieni, apărând modelul Bugatti EB110, iar din 1998 a fost cumpărată de Volkswagen, grupul care a adus-o iarăşi în vârful piramidei exclusivităţii.
• 1964 - A murit Palmiro Togliatti, lider comunist italian (n.26.03.1893).
• 1972: A  decedat Nichifor Crainic (Ion Dobre), scriitor, ziarist şi politician român, membru al Academiei Române; a fondat ziarul de extrema dreapta ”Calendarul” (1932-1933) si a fost director al revistei ”Gândirea” (1928-1944). A fost detinut politic, în perioada 1947-1962 (eseuri “Nostalgia paradisului”); (n. 22.12.1889). Nichifor Crainic (pseudonimul lui Ion Dobre, n 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca – d. 20 august 1972, Mogoșoaia) teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român și important ideolog rasist. A fost detinut politic, în perioada 1947-1962 (eseuri “Nostalgia paradisului”); (n. 22.12.1889).
  
• 1983: Liderul opoziţiei filipineze, Benigno Aquino, a fost asasinat la doar câteva minute după întoarcerea acasă din exilul  petrecut ultimii trei ani în SUA.  A revenit în tara in ciuda ameninţărilor cu moartea primite. Aquino a fost cel mai temut adversar politic al dictatorului filipinez Ferdinand Marcos.
• 1991: A încetat din viaţă Eugen Jebeleanu, academician, poet, publicist şi traducător român. Membru al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974; (n. 24 aprilie 1911). Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina — d. 21 august 1991, București), academician, poet, publicist și traducător român, membru al Partidului Comunist Român.
  
• 1995: Subrahmanyan Chandrasekhar, fizician, astrofizician și matematician indian, laureat Nobel (n. 1910)
• 2008: A murit la Palma de Majorca, in Spania, Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri român stabilit în Italia; (n. 20 iunie 1917, Lugoj).  A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A editat buletinul istoric „Noi tracii”. În anul 2005 a fost pe locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari. Conform aceleiași reviste, în 2006 a urcat pe primul loc, cu circa 1,3 – 1,6 miliarde de dolari.
  
• 2010 – A încetat din viaţă fostul lider comunist Gheorghe Apostol, semnatar, în 1989, al “Scrisorii celor şase”, prin care era criticat Nicolae Ceauşescu. Apostol a fost, după moartea lui Gheorghiu Dej, principalul contracandidat al lui Nicolae Ceauşescu la conducerea PCR (16 mai 1913)
  
• 2016: Marin Moraru, actor român
  

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Ap Tadeu; Sf Mc Vasa cu fiii ei; Sf Mc Donat, diaconul, Romul, preotul; Silvan, diaconul și Venust;
• În calendarul romano-catolic: Sf. Pius al X-lea, papă. Papa Pius al X-lea, născut Giuseppe Melchiorre Sarto, (n. 2 iunie 1835, Riese, Italia – d. 20 august 1914, Vatican) a fost Papă din 1903 până în 1914. După moartea lui Pius al IX-lea, cardinalii, după mai multe scrutine, l-au ales pe Giuseppe Sarto la 4 august, cu 55 de voturi din 60. Încoronarea sa a avut loc în duminica următoare, la 9 august 1903. În prima sa enciclică a spus că motoul pontificatului său va fi „instaurare omnia in Christo” (Efeseni 1,10). Ca urmare, preocupările sale cele mai mari au fost îndreptate spre interesele precise ale Bisericii. Înainte de toate, eforturile sale s-au îndreptat spre promovarea pietății credincioșilor, și a permis primirea frecventă și, după posibilități, chiar zilnică a Sfintei Împărtășanii, scutindu-i pe bolnavi de post pentru a le permite primirea Sfintei Împărtășanii de două ori pe săptămână, și chiar mai des. În plus, a recomandat ca Prima Împărtășanie a copiilor să nu fie amânată prea mult după ce aceștia au ajuns la vârsta priceperii. Ca simplu capelan, episcop și patriarh, Giuseppe Sarto a promovat muzica sacră; ca papă a dispus să fie folosit pretutindeni cântul gregorian și a tipărit cărți de cânt. A subliniat importanța catehizării nu numai a copiilor, dar și a adulților, trasând reguli precise și a făcut să se publice un catehism nou în dieceza din Roma. La 19 martie 1904 a înființat o congregație specială de cardinali, al cărei secretar era cardinalul. Gasparri, și care urma să recodifice Dreptul Canonic. Papa Pius al X-lea a modificat și organizarea Curiei romane, separând forul juridic de cel administrativ. Curia romană cuprindea, astfel, trei tribunale, 11 congregații și 5 birouri. În timpul primilor ani ai pontificatului său a mărit numărul diecezelor, înființând 28 dieceze noi, în special în Statele Unite, în Brazilia și în Filipine; în plus, a înființat 16 vicariate apostolice și 15 prefecturi apostolice. În câțiva ani Pius al X-lea a obținut rezultate importante și durabile în domeniul doctrinei și al disciplinei Bisericii, făcând față dificultăților de tot felul. Chiar și cei care nu erau catolici au recunoscut spiritul său apostolic, tăria sa de caracter, precizia sa în a lua decizii și perseverența sa în urmarea unui program clar și explicit.
• România: Ziua Medicinei Militare — la 21 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari. Prin Înaltul Decret Românesc nr. 4629 a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare.

SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 21 August

Războiul celor Două Roze

Războiul celor Două Roze
Parte a
Informații generale
Perioadă	1455-1485
Loc	Anglia, Țara Galilor, Calais
Rezultat	fondarea dinastiei Tudorilor
Combatanți
Casa de York	Casa de Lancaster
Conducători
Eduard al IV-lea al Angliei Richard al III-lea al Angliei† Richard de York†	Henric al VI-lea al Angliei Eduard de Westminster† Henric al VII-lea al Angliei

Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Amândouă casele regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster (), și Roza albă de York ().

Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.

Succesiunea disputată

Conflictele dintre cele două case regale au început în momentul detronării regelui Richard al I -lea de către vărul său, Henry Bolingbroke, duce de Lancaster, în 1399. În ciuda lipsei de moștenitori ai celui de-al treilea fiu al lui Edward al III-lea, John de Gaunt, Bolingbroke avea puține șanse să acceadă la tron. Conform precedentelor, coroana ar fi trebuit să fie moștenită de descendenții masculini al celui de-al doilea fiu al lui Edward al III-lea, Lionel de Antwerp. Richard al II-lea l-a și numit de fapt pe nepotul lui Lionel, Roger Mortimer, al IV-lea conte de March ca moștenitor prezumtiv. Până în cele din urmă, Bolingbroke, a fost încoronat rege sub numele de Henry al IV-lea. El a fost acceptat ca rege datorită lipsei de popularitate a domniei lui Richard al II-lea. Bolingbroke a murit în 1413. Fiul și succesorul său, Henry al V-lea, a fost un foarte priceput conducățor militar, iar succesele sale în luptele din Franța în războiul de o sută de ani i-au crescut foarte mult popularitatea, permițând casei de Lancaster să-și întărească poziția dominantă pe tronul Angliei. Scurta domniei a lui Henry al V-lea a supraviețuit unei conspirații conduse de Richard, conte de Cambridge, un fiu al lui Edmund de Langley, al cincilea fiu al lui Edward al III-lea. Cambridge a fost executat pentru trădare în 1415, la începutul campaniei franceze care a dus la bătălia de la Agincourt. Soția lui Cambridge, Anne Mortimer, pretindea și ea tronul, fiind fiica lui Roger Mortimer și prin aceasta descendenta lui Lionel de Antwerp. Henry al V-lea a murit în 1422 și Richard, duce de York, fiul lui Richard, conte de Cambridge, și al lui Anne Mortimer, a ajuns să pretindă coroana de la regele bolnav Henry al VI-lea .

Henry al VI-lea

Regele Henry al VI-lea din Casa de Lancaster avea în preajma sa numai regenți și sfătuitori nepopulari. Cei mai cunoscuți dintre aceștia din urmă a fost Edmund Beaufort, al doilea duce de Somerset și William de la Pole, primul duce de Suffolk, care erau acuzați de proastă guvernare și conducerea defectuasă a conflictului continuu cu Franța, (războiul de o sută de ani). În timpul domniei lui Henry al VI-lea, practic toate posesiunile englezești din Franța, inclusiv cele cucerite prin luptă de Henry al V-lea, au fost pierdute. Henry al VI-lea era perceput ca un rege slab, incapabil. Mai mult decât atâta, regele suferea de manifestări episodice ale unei boli mintale. Linia regală a Casei de Lancaster era în plus afectată de problema legitimității, astfel încât Casa de York a considerat că poate avea pretenții întemeiate la tron. Nemulțumirile din țară în continuă creștere, numărul mare de nobili care dispuneau de armate proprii, ca și corupția de la curtea lui Henry al VI-lea, au format condițiile politice propice pentru izbucnirea războiului civil.

Când, în 1453, regele Henry a suferit primul atac de nebunie, s-a format un Consiliu de Regență, avândul în funcția conducătoare de Lord Protector pe nobilul puternic și popular, Richard Plantagenet, duce de York și șef al Casei de York. Richard a început în scurtă vreme să urmărească ocuparea tronului cu din ce în ce mai multă îndrăzneală. L-a închis pe Somerset și și-a sprijinit proprii aliați, Salisbury și Warwick, în conflictele mai mici cu sprijinitorii lui Henry, așa cum erau ducii de Northumberland. Însănătoșirea lui Henry din 1455 amenința planurile lui Richard, iar ducele de York a fost alungat la scurtă vreme de la curte de soția lui Henry, Margaret de Anjou. Cum regele Henry era un conducător incapabil, regina sa, puternica și agresiva Margaret, a ajuns conducătoarea de facto a facțiunii Lancastriene. Regina Margaret a alcătuit o alianța împotriva lui Richard și a conspirat cu alți nobili să-i reducă acestuia din urmă uriașa influență. Tensiunile aflate în creștere au dus în cele din urmă la izbucnirea conflictelor armate deschise în 1455 în prima bătălie de la St Albans.

Faza inițială 1455–1460

Deși au mai existat înfruntări armate și mai înainte între susținătorii regelui Henry și cei ai lui Richard, duce de York, principala perioadă de conflicte armate în Răzoiul celor Două Roze a fost între 1455 și 1489.

Richard, duce de York a condus o mică armată împotriva Londrei și a fost întâmpinat de forțele lui Henry al VI-lea la St Albans, la nord de capitală, pe 22 mai 1455. Bătăia relativ mică de la St Albans a fost primul conflict armat deschis al războiului civil. Rezultatul a fost înfrângerea Lancastrienilor, care au pierdut mai mulți conducători importanți, inclusiv pe Somerset. York și aliații lui și-au recâștigat pozițiile și influența și, pentru o vreme, ambele tabere au părut șocate că au trebuit să se ajungă la o luptă armată pentru a rezolva problemele și au făcut totul pentru reîmpăcare. Când Henry a avut un nou atac de nebunie, York a fost din nou numit Protector, iar Margaret a fost însărcinată cu îngrijirea bolnavului, dar a fost îndepărtată din Consiliul de regență care lua toate hotărârile. După prima bătălie de la St Albans, compromisul din 1455 a a părut ca are succes, cu York rămas vocea dominantă în Consiliu, chiar și după ce Henry și-a revenit. Însă problemele care generaseră conflictul au reapărut în scurtă vreme. Cea mai importantă dintre acestea era dacă ducele de York, sau fiul minor al lui Henry și Margaret, Edward, avea să fie viitorul rege. Regina Margareta a refuzat să accepte orice soluție de compromis care ar fi presupus dezmoștenirea fiul ei și a devenit clar că ea nu va accepta ca ducele de York și aliații lui să mai aibă în continuare puterea militară. Henry a plecat într-o vizită regală în Midlands în 1456, iar Margaret nu i-a mai permis să se reîntoarcă la Londra, (regele și regina erau foarte populari în Midlands), dar au devenit încă și mai nepopulari în Londra unde negustorii erau furioși datorită scăderii vânzărilor și a creșterii dezordinii în oraș. Curtea regală s-a mutat la Coventry. Din acel moment, ducele de Somerset a început să fie noul favorit al curții regale, luând locul tatălui său. Margaret l-a convins pe rege să-l demită pe York din funcția de Protector, în timp ce York a luat hotărârea de a se reîntoarce la postul lui din Irlanda. Dezordinile din capitală și lipsurile de pe coasta de sud au continuat să crească, dar regele și regina au continuat să-și apere pozițiile lor, regina introducând sistemul recrutărilor obligatorii pentru prima oară în Anglia. În acest timp, Richard Neville, conte de Warwick, (poreclit mai târziu "The Kingmaker – Făcătorul de regi"), aliatul lui York, a devenit din ce în ce mai apreciat la Londra ca erou al clasei negustorilor.

După reîntoarcerea lui York din Irlanda, ostilitățile au reînceput pe 23 septembrie 1459 cu bătălia de la Blore Heath în Staffordshire, unde o armată importantă Lancastriană nu a reușit să împiedice forța Yorkistă, de sub comanda lui Lord Salisbury, să se îndrepte de la castelul Middleham spre Yorkshire, unde avea să se unească cu York la castelul Ludlow. După o victorie Lancastriană în bătălia de la Ludford Bridge, Edward conte de March (fiul mai mare al lui York, mai târziu Edward IV al Angliei), Salisbury și Warwick au fugit la Calais. Lancastrienii aveau din nou controlul în acest moment, iar Somerset a fost numit guvernator al Calais. Încercarea lui de a-l alunga pe Warwick a fost zădărnicită cu ușurința, Yorkiștii reușind chiar să lanseze raiduri în zona de coastă, pornind din Calais în 1459–60, făcând să crească haosul și dezordinile din țară.

Până în 1460, Warwick și aliații lui au fost capabili să organizeze o invazie în Anglia, reușind să cucerească zona Kent și orașul Londra, de unde au căpătat un sprijin important. Sprijiniți și de emisarul papal, care trecuse de partea lor, Yorkiștii au avansat către nord. Henry a plecat în fruntea unei armate către sud pentru a-i întâlni, în timp ce Margaret a rămas în nord cu prințul Edward. Bătălia de la Northampton, din 10 iulie 1460, a fost un dezastru pentru Lancastrieni. Armata Yorkistă condusă de Richard Neville, conte de Warwick, ajutată și de trădătorii din rândurile armatei regale, au reușit să-l prindă pe Henry, ducându-l prizonier la Londra.

Acordul

Date fiind succesele lui militare, York a început să facă presiuni pentru a accede chiar el la tron, bazându-se și pe lipsa de legitimitate a liniei Lancastriene. După ce a debarcat în nordul ținutului Wales, el și soția lui, Cecily, au intrat în Londra cu tot fastul rezervat de obicei monarhului. A fost convocat Parlamentul, iar York și-a făcut publică dorința de a se urca pe tron, așteptându-se ca lorzii să-l încurajeze și pe el așa cum o făcuseră cu Henry al IV-lea în 1399. În loc de încurajare, lorzii au păstrat tăcerea. În momentul în care el și-a anunțat dorința de a se urca pe tron, lorzii, chiar și Warwick și Salisbury, au fost șocați de îngânfarea lui. Lorzii nu doreau să-l detroneze în acel moment pe Henry. Dorința lor era de a-i îndepărta consilierii regali considerați incapabili sau corupți.

În ziua următoare, York a prezentat arborele genealogic al familiei în detaliu, susținându-și pretenția la tron prin descendența directă din Lionel de Antwerp, argumentele sale fiind privite cu mai multă înțelegeere de acestă dată. Parlamentul a acceptat să i-a în considerație problema și în cele din urmă a fost de acord că pretențiile lui York erau întemeiate, dar, cu o majoritate de cinci voturi, a hotărât ca Henry să rămână rege. În octombrie 1460 a fost pus la punct un compromis, (Act of Accord), prin care York era recunoscut ca succesor al lui Henry la tron, dezmoștenindu-l astfel pe fiul de șase ani al lui Henry, prințul Edward. York a trebuit să accepte acest compromis, acesta fiind câștigul cel mai mare pe care îl putea obține. Pretențiile lui erau parțial sadisfăcute, de vreme ce fusese numit Protector al Regatului, dândui-se posibilitatea să guverneze în numele lui Henry. Lui Margaret i s-a impus să părăsească Londra împreună cu prințul Edward. Act of Accord s-a dovedit inacceptabil pentru Lancastrieni, care s-au alăturat lui Margaret, formând o armata mare în nordul țării.

Contraatacul Lancastrian

Ducele de York a părăsit Londra mai târziu în același an alături de Salisbury, pentru a-și consolida pozițiile din nord împotriva armatei reginei Margaret, despre care se știa că se concentra în apropierea orașului York. Richard, de Crăciunul anului 1460, s-a păstrat în defensivă la castelul Sandal lângă Wakefield. Deși armata reginei Margaret depășea numeric pe cea a lui Richard cu mai mult de două ori, pe 30 decembrie, York a dat ordin soldaților săi să părăsească adăpostul castelului și să atace. Armata sa a fost învinsă în mod catastrofal în bătălia de la Wakefield. Richard a fost ucis în luptă, iar Salisbury și fiul de 17 ani al lui Richard, Edmund, conte de Rutland au fost capturați și decapitați. Regina a dat ordin ca să fie expuse capetele tăiate ale celor trei pe zidurile orașului York,.

Act of Accord și evenimentele de la Wakefield, l-au lăsat pe tânărul de 18 ani Edward, conte de March, fiul cel mai în vârstă al lui York, pe poziția de duce de York și moștenitor al tronului. Moartea lui Salisbury l-a făcut pe moștenitorul lui, Warwick, cel mai mare proprietar feudal din Anglia. Margaret a plecat în nord, în Scoția, pentru a căuta ajutor aici. Mary de Gueldres, regină a Scoției a fost de acord ca să o ajute pe Margaret cu soldați, cu condițiile ca Anglia să cedeze Scoției orașul Berwick, iar fiica reginei Scoției să fie logodită cu prințul Eduard. Margaret a fost de acord, deși nu mai avea bani să-și plătească armata, fiind în stare numai să promită oștenilor că vor avea permisiunea să se bucure de prăzi uriașe din bogățiile sudului Angliei, atâta vreme cât nu avea loc nici un jaf la nord de râul Trent. Regina și-a condus armata la Hull, recrutând pe drum din ce în ce mai mulți luptători.

Între timp, Edward de York și armata lui s-au luptat cu trupele lui Pembroke, care veneau din Tara Galilor și le-a înfrânt cu desăvârșire în bătălia de la Mortimer's Cross din Herefordshire. El și-a încurajat oamenii cu priveliștea "nălucii" a trei sori la răsărit, (fenomen natural cunoscut cu numele de "soare fals"), spunându-le că este un semn prevestitor al victoriei și îi reprezintă pe cei trei fii supraviețuitori ai lui York—el însuși, George și Richard. Această întâmplare l-a făcut pe Edward să aleagă semnul soarele strălucind orbitor ca însemnul său heraldic.

Margaret s-a îndreptat către sud, făcând ravagii în timp ce înainta, armata asigurându-și aprovizionarea prin jefuirea proprietăților pe lângă care treceau prin sudul prosper. În Londra, Warwick s-a folosit de jafurile armatei reginei în scopuri propagandistice pentru întărirea sprijinului celor din sud pentru facțiunea Yorkistă. Astfel, orașul Coventry și-a schimbat orientarea, sprijinind pe Yorkiști. Warwick nu a reușit să adune destul de rapid o armată suficient de puternică și, fără ajutorul armatei lui Edward, a fost prins total nepregătit de sosirea armatei reginei la St Albans. În timpul celei de-a doua bătălii de la St Albans, regina a învins în cea mai decisivă victorie de până atunci a facțiunii Lancastriene, iar forțele Yorkiste au fugit lăsându-l în urmă pe regele Henry, găsit neînarmat la adăpostul unui copac. Regele Henry a ridicat la rangul de cavaler treizeci de soldați imediat după bătălie. Cum armata regală continua să avanseze către sud, locuitorii Londra au fost cuprinși de frică, în oraș răspândindu-se zvonuri despre sălbaticia soldaților veniți din nord, care aveau de gând să jefuiască orașul. Locuitorii Londrei au închis porțile orașului și au refuzat să ofere hrană armatei reginei, care a jefuit ținuturile înconjurătoare, Hertfordshire și Middlesex.

Triumful Yorkist

Edward avansa între timp către Londra dinspre vest, unde i se alăturaseră forțele lui Warwick. Această mișcare a coincis cu retragerea reginei spre nord la Dunstable, ceea ce a permis lui Edward și Warwick să intre în Londra cu armata lor. Au fost primiți cu entuziasm, bani și hrană de orașul sprijinitor al Yorkiștilor. Edward nu mai putea să pretindă că vrea să îndepărteze consilierii incapabili de lângă rege. Cum tatăl și fratele său fuseseră uciși la Wakefield, scopul lui lui devenise lupta pentru coroană. Edward avea nevoie de autoritate și asta a părut la îndemână când Episcopul Londrei a întrebat poporul capitalei care este părerea lor în problema succesiunii, locuitorii strigând "Regele Edward!" Cererea mulțimii a fost repede aprobată de Parlament și Edward a fost încoronat neoficial într-o ceremonie aranjată în grabă la Westminster Abbey. Edward și Warwick aveau sprijinul londonezilor astfel, deși Edward jurase că nu va fi încoronat oficial până când Henry și Margaret nu erau executați sau exilați. Edward a anunțat că Henry și-a pierdut dreptul la tron în momentul în care i-a permis reginei sale să ridice armele împotriva moștenitorilor legali, așa cum fuseseră definiți de Act of Accord. În acest fel ar fi devenit clar că victoria lui Edward nu era decât o simplă restaurare a succesiunii legale la tron, în condițiile în care și Henry și predecesorii săi din Casa de Lancaster erau uzurpatori. Acesta era de fapt argumentul pe care îl acceptase Parlamentul cu un an în urmă.

Edward și Warwick au mărșaluit spre nord, strângând o armată impresionantă, întâlnind armata Lancastriană la fel de puternică la Towton. Bătălia de la Towton, lângă York, a fost cea mai mare luptă de până atunci a Războiului celor Două Roze. Conform estimărilor, între 40.000 și 80.000 de oameni au luat parte la luptă, peste 20.000 fiind uciși în timpul bătăliei și după încheierea acesteia, un număr enorm pentru acele vremuri și cele mai mari pierderi de vieți omenești întâmplate într-o singură zi în Anglia. Noul rege și armata sa au câștigat o victorie decisivă, facțiunea Lancastriană a fost decimată, cei mai mulți membri ai acestei case fiind uciși în luptă. Henry și Margaret, care așteptau împreună cu fiul lor în York, au fugit spre nord, când au auzit de dezastrul militar al Casei lor. Mulți dintre nobilii Lancastrieni supraviețuitorii au schimbat taberele supunându-se regelui Edward, iar cei care nu au făcut-o s-au refugiat în câteva castele de la granița din nord și în alte câteva din Țara Galilor. Edward a ocupat orașul York, pe zidurile orașului fiind întâmpinat de capetele putrezite ale tatălui și fratelui său și al lui Salisbury, capete care au fost rapid înlocuite cu cele ale nobililor Lancastrieni învinși, printre care vestitul Clifford de Skipton-Craven, cel care a ordonat executarea fratelui lui Edward, Edmund, după bătălia de la Wakefield.

Henry și Margaret au fugit în Scoția unde au stat la curtea regală a lui James al III-lea, unde au tradus în viață promisiunea făcută cu ceva vreme mai înainte, aceia de a ceda orașul Berwick scoțienilor. Mai târziu, în același, an au condus o invazie în zona localității Carlisle. Din cauza lipsei de bani, forțele invadatoare au fost ușor respinse de oamenii lui Edward, care alungau ultimele forțe Lancastriene din ținuturile nordice.

Încoronarea oficicială a lui Edward a avut loc în iunie 1461 în Londra, unde a fost întâmpinat cu entuziasm de sprijinitorii săi și aclamat ca noul rege al Angliei. Edward a fost înstare să conducă regatul într-o pace relativă în următorii zece ani.

În nord, unde mai mulți comandanți Lancastrieni dețineau controlul unor castele, Edward nu a reușit să aibă controlul complet până în 1464. Dunstanburgh, Alnwick și Bamburgh au fost printre ultimele castele care au fost au fost cucerite. Puternica fortăreață Harlech (Wales) a fost cucerită în 1468 după asediu de șapte ani. Henry, regele detronat, a fost prins în 1465 și a fost ținut prizonier în Turnul Londrei, unde, după standardele vremii, a fost destul de bine tratat.

Au mai fost două revolte Lancastriene în 1464. Prima dintre lupte a fost bătălia de la Hedgeley Moor pe 25 aprilie și a doua a fost bătălia de la Hexham pe 15 mai. Ambele revolte au fost zdrobite de fratele lui Warwick John Neville, primul marchiz de Montagu.

Reluarea ostilităților 1469–1471

Perioada 1467–70 a marcat deteriorarea rapidă a relațiilor dintre regele Edward și fostul său mentor, puternicul Richard Neville, conte de Warwick—"Făcătorul de regi". Au fost mai multe cauze ale rupturii dintre cei doi, dar în principal a fost vorba de decizia lui Edward de a se căsători în secret în 1464 cu Elizabeth Woodville. Edward a anunțat mai târziu vestea căsătoriei ca pe un fapt împlinit, ceea ce a produs o uriașă rușine lui Warwick, care, convins de nevoia unei alianțe cu Franța, negocia încheierea unei căsătorii între regele englez și o prințesă franceză. Această rușine s-a transformat amărăciune în momentul în care membrii familiei Woodville au ajuns favoriți la curte în dauna celor din familia Neville. Alți factori au făcut să crească dezamăgirea lui Warwick: preferința lui Edward pentru o alianță cu Burgundia (în dauna Franței), ca și faptul că Edward s-a opus ca frații lui, George, duce de Clarence și Richard, duce de Gloucester, să se căsătorească cu fiicele lui Warwick, Isabel Neville și respectiv Anne Neville. Mai mult, popularitatea lui Edward era în scădere în această perioadă datorită creșterii taxelor și a continuelor încălcări ale legilor și ordinii.

Prin 1469, Warwick a format o alianță cu fratele gelos și perfid al lui Edward, George. Ei au adunat o armtă cu care l-au înfrânt pe rege în bătălia de la Edgecote Moor, asediându-l pe Edward în castelul Middleham în Yorkshire. Warwick a hotărât executarea tatălui reginei, Richard Woodville, primul conte de Rivers. Edward a fost forțat să convoace o sesiune a Parlamentului la York, în cursul căreia ar fi trebuit să fie declarat nelegitim, coroana urmând să fie transmisă lui Clarence ca moștenitor aparent al lui Edward. În acest timp, țara era în fierbere, Eduard având șansa să poată apela la loialitatea fratelui său Richard, duce de Gloucester și a altor nobili. Gloucester a sosit în fruntea unei mari forțe, eliberându-l pe rege.

Warwick și Clarence au fost declarați trădători și au fugit în Franță, unde, în 1470, Louis al XI-lea al Franței era presat de regina exilată Margaret de Anjou să o ajute la invadarea Anglia pentru a recupera tronul soțului ei captiv. Regele Louis a avut ideea unei alianțe între Warwick și Margaret, o soluție la care nici unul dintre vechii inamici nu s-au gândit, dar care, în cele din urmă, a apărut ca o afacere profitabilă. De fapt, fiecare dintre cei doi se aștepta la alte beneficii: Warwick dorea un rege marionetă (ori Henry, ori fiul său), iar Margaret dorea să recapete ceea ce considera a fi regatul familiei sale. Până în cele din urmă, a fost aranjată o căsătorieîntre fiica lui Warwick, Anne Neville, și fiul lui Margaret, fostul prinț de Wales, Edward de Westminster. Warwick a invadat Anglia în toamna anului 1470.

În acest moment, a fost rândul lui Edward al IV-lea să fugă din țară. Atunci John Neville a schimbat tabăra pentru a-l sprijini pe fratele lui, Warwick. Edward nu era pregătit pentru o înfruntare cu armata foarte mare a lui Neville, care venea din nord și și-a demobilizat armata. Edward și Gloucester au fugit din Doncaster spre coastă și de aici în Olanda, iar de aici în exil în Burgundia. Warwick invadase deja Anglia cu armata din Franța, iar planul lui de a-l elibera și repune pe tron pe Henry al VI-lea s-a realizat. Henry al IV-lea a traversat triumfător străzile Londrei în octombrie ca rege repus în drepturi, iar Richard și Edward au fost proclamați trădători. Succesul lui Warwick a fost de scurtă durată însă. El și-a supraestimat forțele când a plănuit să invadeze Burgundia împreună cu forțele regelui Franței, care-i promisese drept recompensă teritoriul Olandei. Asta l-a făcut pe Charles cel Temerar al Burgundiei să-l sprijine pe Edward. Charles a promis bani și o armată pentru invadarea Angliei în 1471. Edward l-a învins pe Warwick în bătălia de la Barnet în 1471. Restul forțelor Lancastriene au fost distruse în bătălia de la Tewkesbury, iar prințul Edward de Westminster, urmașul la tron al Casei de Lancaster, a fost ucis. Henry al VI-lea a fost ucis la scurtă vreme după aceasta, (14 mai, 1471), pentru a întări poziția Casei de York în lupta pentru menținerea puterii.

Richard al III-lea

Revenirea pe tron al lui Edward al IV-lea din 1471 este văzută de unii istorici ca fiind sfârșitul al Războiului celor Două Roze. Pacea nu a mai fost tulburată pe toată durată restului domniei lui Edward. Acesta a murit însă în mod neașteptat în 1483, iar dezordinile dinastice au reizbucnit. În timpul lui Edwar al IV-lea au apărut facțiuni formate pe de-o parte de rudele din familia Woodville ale reginei, (Anthony Woodville, al doilea conte de Rivers și Thomas Grey, primul marchiz de Dorset), și pe de altă parte de cei care nu erau mulțumiți de noul statul al familiei Woodville la curte, unde erau văzuți ca parveniți dornici de putere. În momentul morții premature a regelui, moștenitorul tronului, Edward al V-lea, avea numai 12 ani. Cei din familia Woodville erau cei care puteau să aibă puterea să influențeze viitoarea guvernare a tânărului rege, de timp ce Edward al V-lea fusese luat sub tutela contelui de Earl Rivers în Ludlow. Această acțiune a fost prea mult pentru cei din facțiunea anti-Woodville. În lupta pentru tutela tânărului rege și pentru controlul Consiliului, fratele lui Edward, Richard, duce de Gloucester, care fusese numit de regele muribund Protector al Angliei, a ajuns conducătorul de facto al facțiunii anti-Woodville.

Cu ajutorul lui William Hastings și al lui Henry Stafford, Gloucester l-a scos pe tânărul rege din mâinile membrilor familiei Woodville la Stony Stratford în Buckinghamshire. Din acest moment în colo, Edward al V-lea a fost ținut sub custodia lui Gloucester în Turnul Londrei, unde a fost adus mai târziu și fratele lui mai mic, de numai 9 ani, Richard, duce de York. După ce i-a pus în siguranță pe cei doi băieți, Richard a declarat mai apoi că mariajul lui Edward al IV-lea cu Elizabeth Woodville a fost ilegală, iar, prin aceasta, și cei doi copii erau nelegitimi. Parlamentul a fost de acord cu această poziție și i-a conferit lui Glocester Titulus Regius, prin care acesta era recunoscut ca rege, sub numele de Richard al III-lea. Cei doi băieți din Turn, cunoscuți și ca "Prinții din Turn", au dispărut și probabil au fost asasinați, de cine și la ordinul cui rămânând unul dintre subiectele controversate ale istoriei britanice.

De vreme ce Richard era cel mai priceput general din tabără Yorkistă, mulți l-au acceptat în funcția de conducător al facțiunii, singurul capabil să mențină Casa de York la putere, mai degrabă decât un băiat care să domneacă sub tutela unui consiliu de regență. Speranțele Casei de Lancaster erau acum centrate pe Henry Tudor, al cărui tată, Edmund Tudor, primul conte de Richmond, era frate vitreg nelegitim al lui Henry al VI-lea. Totuși, pretenția la tron a lui Henry era făcută prin mama sa, Margaret Beaufort, o urmășă a lui Edward al III-lea.

Henry Tudor

Forțele lui Henry Tudor au învins armata lui Richard în bătălia de la Bosworth Field din 1485. Henry Tudor a devenit regele Henry al VII-lea al Angliei. Henry și-a întărit poziția prin căsătoria cu Elizabeth de York, fiica lui Edward al IV-lea și cea mai îndreptățită supraviețuitoare pretendentă la tron din tabăra Yorkistă. Astfel s-au reunit cele două case regale, reunind și cele două simboluri regale, trandafirul roșu și trandafirul alb, în noua emblemă, trandafirul roșu-alb – Trandafirul Tudor. Henry și-a întărit poziția executând toți pretendenții posibili pe care a reușit să-i prindă, o practică continuată și de fiul său, Henry al VIII-lea.

Cei mulți istorici consideră momentul ascesiunii lui Henry al VII-lea ca punct final al Războiului celor Două Roze. Alți istorici consideră că acest război civil s-a încheiat numai în 1487, odată cu victoria în bătălia de la Stoke, luptă purtată între forțele regale și cele ale unui pretendent la tron, Lambert Simnel, care se asemăna foarte mult din punct de vedere fizic cu tânărul contele de Warwick, cel mai îndreptățit pretendent-bărbat din tabăra Yorkistă. Încercarea lui Lambert Simnel a fost sortită din capul locului eșecului, deoarece tânărul conte era încă viu în costodia regelui Henry, așa că toată lumea și-a dat seamă de impostură. La Stroke, Henry a zdrobit forțele lui John de la Pole, conte de Lincoln, în felul acesta fiind îndepărtată ultima opoziție Yorkistă. Simnel a fost iertat pentru rolul său în rebeliune, fiind trimis să lucreze pentru restul zilelor în bucătăriile regale.

RELIGIE ORTODOXĂ 21 August

Sf Ap Tadeu; Sf Mc Vasa, cu fiii săi; Sfântul Mucenic Donat, diaconul; Sfântul Mucenic Romul, preotul; Sfântul Mucenic Silvan, diaconul; Sfântul Mucenic Venust

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, numit si Levi.

Acest Sfânt Apostol Tadeu, numit si Levi, era din cetatea Edesei, evreu de neam, foarte iscusit si învatat în dumnezeiestile Scripturi.

Deci suindu-se la Ierusalim ca sa se închine, în zilele lui Ioan Botezatorul, si auzind propovaduirea lui, minunându-se foarte de viata lui îngereasca, s-a pocait de pacatele sale si s-a botezat de la dânsul.

Dupa aceasta vazând pe Hristos si minunile ce se faceau de catre Dânsul si auzind învatatura Lui, a urmat dupa Dânsul pâna la mântuitoarea patima.

Iar dupa Inaltarea Domnului, s-a întors în patria sa, Edesa, si, dupa fagaduinta Mântuitorului fata de regele Abgar (vezi 16 august), l-a tamaduit pe acesta de lepra lui si l-a botezat.

Si învatând si luminând pe altii multi, si facând biserici, umbla si cerceta cetatile Siriei. Si mergând la Berit, cetatea din Fenicia, si învatând si acolo pe multi si botezând, s-a mutat cu pace catre Domnul.

Iar moastele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol – dimpreuna cu cele ale Apostolului Andrei – de catre Sfântul marele mucenic Artemie (preznuit la 20 octombrie), în anul 377.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa, împreuna cu copiii ei: Teognie, Agapie si Pistos.

Aceasta mucenita a trait în zilele împaratului Maximian Galerius (305-311), si era din cetatea Edesa. Si însotindu-se cu un popa idolesc, anume Valerie, a nascut trei copii cu dânsul: Teognie, Agapie si Pistos, pe care i-a crescut în dreapta credinta, pentru ca ea era credincioasa si crestina de la stramosii ei.

Fiind pârâta de însusi barbatul sau, a stat de fata cu copilasii ei înaintea Antipatului Vicarie, si marturisindu-se ca este crestina, pe dânsa si cu cei doi copii mai mici au închis-o în temnita, iar pe Teognie, fiul ei cel mai mare, l-au spânzurat. Apoi au adus pe Agapie, al doilea fiu al ei, si l-au batut cumplit; iar maica-sa îl îmbarbata si-l îndemna la rabdare; dupa aceea i-au despuiat pielea capului pâna la piept. Iar în vremea când îl despuiau, zicea nevoitorul lui Hristos zicerea aceasta vrednica de pomenire: „Nu este lucru mai dulce decât a patimi cineva pentru Hristos„. Dupa aceasta au adus si pe al treilea fiu ce-l chema Pistos; si marturisind credinta în Hristos, si fiind supus la tot felul de chinuri li s-au taiat la toti trei fratii capetele.

Iar maica lor Vasa, atunci se afla în temnita fara mâncare, primind însa hrana din mâna îngerului. Apoi scotând-o din temnita, i s-a poruncit ca sa urmeze dupa Vicarie, care mergea în Macedonia. Si acolo silind-o ca sa jertfeasca si nevrând sa asculte, a fost supusa la nenumarate chinuri, ca sa fie silita sa aduca jertfe. Apoi a fost trimisa la consularul Cizicului, care vazând ca nu se supune sa aduca jertfe la idoli, a poruncit sa i se zdrobeasca madularele, si asa, taindu-i-se capul, si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 SFINȚI ROMÂNI

Sfântul Mucenic Donat, diaconul; Sfântul Mucenic Romul, preotul; Sfântul Mucenic Silvan, diaconul; Sfântul Mucenic Venust Sfântul Mucenic Donat, diaconul Acesta era rânduit cu slujirea din diacon, pe care o îndeplinea cu multă râvnă, cu sfinţenie şi cu tărie-sufletească, la biserica din Singidunum, localitate aşezată pe Dunăre, aproape de cetatea Sirmium, unde a fost ucis cu puţin înainte, prin chinuri şi înec, în apele râului Sava, tânărul episcop Irineu. În aceste ţinuturi se porniseră mari prigoane împotriva slujitorilor lui Hristos, din porunca împăratului Diocleţian şi a lui Galeriu, ajutătorul său la conducere. Tânărul şi neînfricatul diacon Donat nu putea să scape de furia conducătorilor păgâni din aceste părţi de lângă marele fluviu, Dunărea, căci nu înceta să mărturisească în tot locul pe Hristos. De aceea, din porunca întâistătătoruiui acestor ţinuturi, Victorian, diaconul Donat a fost prins într-o zi şi aruncat în închisoare. Aici nu a încetat să se roage toată noaptea următoare să li se dea, lui şi tuturor împreună-slujitorilor lui Hristos, curaj şi tărie sufle-tească spre a înfrunta toată urgia duşmanilor păgâni şi să-i sprijine în acele grele încercări, nu pentru susţinerea vieţii lor trecătoare, ci pentru slava şi lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu, prin venirea tuturor neamurilor la ascultarea Evangheliei mântuitoare. A doua zi, în zori, întâistătătorul Victorian l-a chemat pe Donat la el şi căuta să-i zdruncine piatra credinţei sale creştine, ca să sacrifice zeilor mincinoşi ai Imperiului Roman, în slujba căruia el lucra orbeşte. Astfel, l-a întrebat: - „Donate, cine te-a convins să nu mai cinsteşti pe zeii noştri, aşa cum facem noi şi judecătorii noştri?”. La această întrebare, care urmărea să-l arate că nu mai este bun cetăţean roman întrucât părăsise credinţa în zeii oficiali, socotiţi protectori ai imperiului, Donat a răspuns însă cu curajul ce ieşea din întreaga fiinţă înnoită prin Hristos şi-i întărea şi mai mult con-vingerea sa creştină: - „Eu nu pot cinsti pe zeii voştri, surzi şi muţi, închipuiţi prin metale, piatră sau marmură, ci cinstesc pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care este adevăratul şi atotputernicul Dumnezeu”. Auzind această mărturisire clară şi hotărâtă a dreptei-credinţe a smeritului şi curajosului creştin, care sta la judecata sa, întâistătătorul Victorian s-a aprins de mânie şi i-a poruncit: - „Întoarce-te de la această nebunie deşartă!”. Atunci, fiind lovit în cele mai curate gânduri şi convingeri ale sale, dar sporindu-i-se tăria credinţei în adevăratul Dumnezeu, fericitul Donat i-a răspuns prin cuvinte ca de fulger: - „Tu şi judecătorii voştri sunteţi nebuni”, căci desigur era adevărată nebunie ca să nu se vadă deşertăciunea zeilor, închipuirea minţii lor bolnave şi să nu vină şi ei, închinătorii acestora, la cinstirea adevăratului Dumnezeu, Părintele Cel ceresc, îngăduind supuşilor lor să se închine Acestuia. Cuvintele pline de atâta curaj creştin, reîntâlnit la păgâni şi pe care numai un închinător sprijinit pe piatra tare a credinţei adevărate a putut să le glăsuiască, au înfuriat peste măsură pe întâistătătorul Victorian, care s-a aprins de o mânie oarbă şi a poruncit ca diaconul Donat să fie pus în lanţuri. După aceea a hotărât să i se taie capul, pentru că a rezistat cu tărie tuturor încercărilor sale de a-l depărta de Hristos şi de a-l readuce la credinţa păgână. Astfel, la 21 august, anul 304, acest Sfânt Mucenic dintre strămoşii neamului nostru s-a săvârşit în Domnul, prin ascuţişul sabiei, lângă apele adânci ale Dunării, care n-au despărţit, ci au unit întotdeauna pe înaintaşii noştri de acelaşi sânge şi de aceeaşi credinţă (1). Pr. Prof. dr. Vasile Gh. Sibiescu 1. Cum a observat cu atâta competenţă marele istoric al nostru, V. Pârvan, în: Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman, Bucureşti, 1911, p. 499. Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 183-184, Sfântul Mucenic Donat Diaconul. Sfântul Mucenic Romul, preotul În acelaşi timp cu Donat, diaconul de la Singidunum, slujea în biserica din vestita cetate Sirmium un preot plin de har duhovnicesc, de iubire jertfelnică şi de tărie în dreapta credinţă, cu numele de Romul. Unit prin sfinţenia vieţii şi curajul convingerii creştine cu amintitul diacon, preotul Romul lupta cu tărie şi fără frică pentru statornicia şi creşterea credinţei celi adevărate şi pentru poporul credincios, care i se încredinţase, ca păstor sufletesc, gata să-şi pună sufletul pentru oile sale duhovniceşti. Căci în acele vremuri se porniseră cu gând de nimicire împotriva închinătorilor lui Hristos cei ce deţineau puterea imperială şi se socoteau obligaţi să apere credinţei deşarte, păgubeşti. Pe acestea nu le mai respectau cei ce veneau la lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi îmbrăţişau prin convingere şi har religia cea nouă şi mântuitoare, pecetluită cu sângele nevinovat al dumnezeiescului învăţător, pe Golgota. După multe lupte şi suferinţe îndurate pentru credinţa lui şi a păstoriţilor săi în Cel răstignit şi înviat, preotul Romul a fost prins şi dus împreună cu alţii la localitatea Cibales, aproape de cetatea Sirmium. Aici i s-a tăiat capul cu sabia, ca şi lui Donat diaconul, suferinţă pe care a îndurat-o cu bucurie sfântă si totală încredinţare în Duhul lui Dumnezeu. Prin vărsarea sângelui său nevinovat, dăruit ca jertfă bine mirositoare lui Dumnezeu, în floarea verstei, Romul preotul s-a învrednicit de harul sfinţeniei şi a primit cununile cereşti. S-a săvârşit în Domnul tot la 21 august, anul 304, fiind cinstit pentru moartea sa mucenicească prin care s-a renăscut pentru viaţa cea adevărată şi veşnică, în ţinutul Sirmium şi mai departe, de închinătorii lui Hristos. Mai târziu, în veacul al VI-lea, sfintele lui moaşte au fost duse în localitatea Concordia, din provincia Friul (1) din Italia nordică, unde s-au bucurat de multă şi adâncă cinstire. Pr. Prof. dr. Vasile Gh. Sibiescu 1. Forum Julii - Forli, în Italia. Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 185, Sfântul Mucenic Romul Preotul. Sfântul Mucenic Silvan, diaconul Încă un Sfânt Mucenic, Silvan, diaconul, cinsteşte prin credinţa şi suferinţele sale pentru Evanghelia lui Hristos pe strămoşii noştri daco-romani de la Dunăre, din care se trăgea şi pentru a căror credinţă curată, mărturisită şi de el, şi-a dat viaţa cea pământească. Silvan slujea lui Dumnezeu, ca diacon, la aceeaşi biserică în care era rânduit Romul, preotul, în cetatea Sirmium. Din neştiinţă se închinase la început la idolii cei fără de glas, ocrotiţi de puterea stăpânitoare. Dumnezeu l-a îndrumat însă pe calea cea dreaptă, care ducea la El, şi atunci a părăsit de îndată, cu dezgust, închinarea cea înşelătoare şi a dispreţuit învăţăturile mincinoase, nimicitoare de suflet ce se propovăduiau de către păgâni în numele zeilor lor neputincioşi. Chemarea lui Dumnezeu i-a pătruns întreaga sa fiinţă. Atunci L-a simţit pe Hristos în inima lui şi a început să I se închine şi să-I slujească cu bucurie sfântă şi cu curaj izbăvitor, întărind prin învăţătură şi prin completă dăruire, ca şi prin exemplul vieţii sale, pe cei de o credinţă cu el. Şi-a sporit şi mai mult lucrul său duhovnicesc spre slava lui Dumnezeu şi binele aproapelui în biserica din Sirmium, unde slujea, cu timp şi fără timp, ca diacon. Cu tăria credinţei celei noi, Silvan dispreţuia păgânătatea, cu învăţăturile ei înşelătoare pe care conducătorii treburilor obşteşti căutau să le impună supuşilor lor prin ameninţări, frica şi cruzime; dar curajosul diacon îi îmbărbăta întotdeauna ca să reziste acestor încercări ce le-ar fi nimicit sufletele lor. Atitudinea sa i-a atras ura şi dorinţa nesocotită de răzbunare a căpeteniilor păgâneşti, căci a fost prins şi dus împreună cu preotul său, Romul, precum şi cu alţi mulţi închinători ortodocşi, la localitatea apropiată, Cibales. Aici a fost supus la multe feluri de chinuri, după care a gustat cu curaj moartea pământească, dar s-a sculat din moarte la viaţă şi a ieşit învingător, căci a ajuns biruitor în viaţa cea veşnică, dobândind prin sângele vărsat prin ascuţişul sabiei cinstea sfinţeniei în locaşurile sfinţilor. Astfel şi-a agonisit viaţa în raiul desfătării, prin suferinţă şi sânge, acest diacon daco-roman de la Sirmium, asemenea atâtor mucenici creştini, la 21 august, anul 304, cinstind neamul din care se trăgea şi pământul pe care l-a stropit cu sângele său cel nevinovat, lângă apa Dunării. Pr. Prof. dr. Vasile Gh. Sibiescu Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 186-187, Sfântul Mucenic Silvan Diaconul . Sfântul Mucenic Venust Cu uciderea lui Romul şi Silvan şi a multor altor creştini, la Cibales, nu se săturase cruzimea conducătorilor păgâni şi, atunci, întâistătătorul Victorian a purces la alte măsuri de urmărire şi de pedepsire a închinătorilor, slujitorilor şi mărturisitorilor lui Hristos. Apoi a poruncit ca să fie cercetate aşezările vecine cu cetatea Sirmium, reşedinţa sa, mai ales că el socotea necesare aceste măsuri la Cibales, unde erau mulţi creştini tari în credinţa lor (1). Aici s-a ajuns sa fie prins Venust, frate geamăn al Sfântului Donat, diaconul, de către slugile lui Victorian. Nelegiuitul acesta a poruncit celor ce i-au îndeplinit dorinţa sa nesocotită ca Venust să fie adus în faţa lui. Atunci, privindu-l cu ură şi dispreţ, Victorian i-a zis acestui neînfricoşat închinător al Dumnezeului Celui adevărat: - „Venuste, îţi aminteşti cum am pus sa se taie capul fratelui tău geamăn, Donat? Răzgândeşte-te şi vino şi adu jertfă zeilor noştri pe care şi noi şi împăraţii noştri îi venerăm, ca să nu poruncesc să ţi se facă şi ţie la fel!”. Fără să se înspăimânte de aceste ameninţări şi simţind cum îi sporeşte curajul şi tăria credinţei sale, Venust a răspuns surâzând: - „Viu este Domnul meu, Iisus Hristos, fiindcă eu nu ştiu că există mai mulţi dumnezei, aşa cum spui tu. Insă eu cunosc pe Unul Dumnezeu, viu şi adevărat, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Care este şi întreit şi unul Dumnezeu”. Iată cum Venust, despre care nu ştim că îndeplinea vreo slujire în Biserică, ci numai că era un creştin neclintit în credinţa sa, mărturisea cu convingere nezdruncinată unitatea dumnezeirii şi treimea Ipostaselor, sau a Persoanelor divine, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh (2). Atunci Victorianus a poruncit cu mânie: - „Ce vrei mai mult? Sacrifică zeilor!”. Aceasta ar fi însemnat o lepădare totală a credinţei creştine cu care Venust îşi hrănea sufletul său şi cu care era legat pentru veşnicie. De aceea, adunându-şi toate puterile sufleteşti, ancorate pe credinţa sa nestrămutată în aju-torul lui Hristos, i-a răspuns cu curaj şi cu hotărâre şi gata de a înfrunta suferinţele şi moartea pământească din partea acestui păgân cu multă putere lumească: -„Nu sacrific zeilor tăi neadevăraţi şi plini de putreziciune, ci aduc lui Dumnezeu-Tatăl, Care locuieşte în Ceruri, jertfă de laudă”. Această mărturisire de credinţă a lui Venust, plină de hotărâre şi curaj, care dă sufletelor puterea de a înfrunta toate suferinţele, a umplut de mânie pe păgânul Victorian, lipsit de orice simţire pentru adâncurile sufletelor create de Dumnezeu. Şi astfel a poruncit slujitorilor săi ca să-l prindă pe Venust şi să-l ducă în afara cetăţii Cibales, iar acolo să i se taie capul cu sabia. Cu mult curaj şi încredere desăvârşită în puterea lui Dumnezeu, Venust a păşit pe drumul ce ducea spre ieşirea din cetate, rugându-se neîncetat şi simţind cum sufletul său se înălţa pe încetul de la cele pământeşti către cele cereşti. Iar în această stare de bucurie divină de abia a mai simţit ascuţişul sabiei care i-a retezat capul, făcând să înceteze viaţa lui trecătoare, dar uşurându-i naşterea pentru viaţa cea pururea fiitoare din ceruri. Şi astfel sângele său nevinovat l-a sfinţit şi pe el şi locul pe care s-a scurs şi l-a învrednicit să petreacă în ceata celor la fel ca el din ceruri, care înconjoară Tronul dumnezeiesc şi se bucură de privirea slavei celei veşnice. Ca şi mulţi alţi mucenici creştini Venust a crezut cu tărie că harul cel de sus s-a coborât în lume prin Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care a întemeiat pe pământ împărăţia Sa, adică Sfânta Biserică. Astfel s-a săvîrşit în Domnul Sfântul Venust, tăindu-i-se capul împreună cu alţi închinători şi mărtuirisitori, la 21 august, anul 304, sporind ceata mucenicilor din neamul strămoşilor noştri daco-romani, trăitori pe malurile Dunării. Pr. Prof. dr. Vasile Gh. Sibiescu 1. Cum se vede din Pătimirea Sf. Silvan, în Acta Sanctorum, Mart. III, punctul 2, F. Din Cibales era originar şi preacreştinul (christianissimus) împărat Valentinian, 364-375. 2. Aceasta era o mărturisire clară a dogmei Sfintei Treimi, care avea să se explice definitiv la Sinoadele I Ecumenic (325) şi II Ecumenic (381), împotriva ereziei lui Arie, care va avea aderenţi şi în regiunile dunărene. Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 188-189, Sfântul Mucenic Venust.

Sfaturi Duhovnicești. Ce putem scrie pe un pomelnic? (28 03 2018)

Sfaturi duhovnicești. De ce este important să ne rugăm zilnic? (06 09 2017)

ARTE 21 August

MUZICĂ 21 August

Christiane Legrand, cântăreaţă franceză (Swingle Singers).

Kenny Rogers

James Burton, chitarist american

Harold Reid, vocalist american (Statler Brothers).

harold ried of the statler brothers tribute:

Tom Coster, vocalist, chitarist, saxofonist, pianist şi compozitor american (Santana).

Jackie DeShannon (Sharon Myers), cântăreaţă şi compozitoare americană.

Glenn Hughes

Joe Strummer, vocalist, chitarist şi compozitor (Clash).

Kim Sledge, cântăreaţă americană (Sister Sledge).

Peter Slaghuis, DJ, compozitor şi inginer de sunet olandez (Video Kids, Hithouse).

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Bach - The Concertos for Keyboard / New Masterting (Century's recording : Glenn Gould)

Monteverdi: Madrigali Libri III & IV

Mike Brant, Claude François, Joe Dassin Best of Album 2018 || Variété Francaise Classiques

Las Mejores Canciones con Saxofon - Canciones con Saxofon Romanticas 2018

POEZIE 21 August

Marius Munteanu, poet român

Biografie

Marius Munteanu (n. 21 august 1920, Murani, Timiș — d. 2005) a fost un poet român în grai bănățean.

Marius Munteanu s-a născut în localitatea bănățeană Murani dar a locuit în Timișoara încă din perioada gimnaziului.

Vreme de șase decenii, între anii 1936 și 2005, Marius Munteanu a susținut, cu deosebit talent, creația poetică scrisă și rostită în grai bănățean dând o strălucire fără egal unei direcții unice în istoria literaturii române – literatura dialectală, existentă doar în Banat – direcție care, prin Marius Munteanu și prin creația sa deosebit de valoroasă, a dobândit o largă audiență în Banat și o recunoaștere pe plan național.

De asemenea, a fost și un important susținător al valorilor culturale și morale ale poporului român, împotrivindu-se prin mijloace literare și jurnalistice dictaturii comuniste, având de suferit pentru aceasta.

Marius Munteanu a iubit foarte mult Timișoara unde a activat permanent fiind un adevărat model pentru majoritatea jurnaliștilor timișoreni, emisiunea „Gura satului” de la Radio Timișoara fiind cunoscută și apreciată în toată zona de emisie a radioului, bucurându-se de o remarcabilă audiență.

A colaborat la revistele Rînduri bănățene, Fruncea, Orizont și la ziarul timișorean Drapelul roșu. În cadrul șezătorilor literare locale, s-au bucurat de un mare succes cu recitările sale în grai bănățan și, mai ales, cu parodiile după poeții bănățeni: C. Miu-Lerca, Al. Jebeleanu, N. D. Pîrvu, Anghel Dumbrăveanu, Grigore Popiți, Vladimir Ciocov.^[1]

Un exemplu al creației sale este epigrama Dudu, în dialect bănățean: ^[2]

Prăstă gard, prăstă cotarcă,

Prăstă cruce, prăstă casă,

Dăjghinat să lasă dudu -

Cloță verge dă mătasă.

Prin întreaga sa activitate literară și profesională s-a preocupat în mod special de susținerea și perpetuarea graiului bănățean și a culturii populare specifice Banatului.

Ca recunoaștere a meritelor sale, i s-a acordat post-mortem titlul de cetățean de onoare al Municipiului Timișoara.

A publicat:

·         Cântări dă noapce bună, Timișoara, Editura Facla, 1984

·         Parodii (plachetă), Editura Facla, 1986

·         Poezii, Timișoara, Editura Marineasa, 2003 (însoțit de un C.D. cu aproape toate poeziile recitate de autor)

·         Lumea asta – nu-i a bună! (postum), Editura Marineasa, Timișoara, 2005.

Buna-Bună de Marius Munteanu, recitată de Bianca Puraci: .

Eugen Jebeleanu

Biografie

Nastere: 24 aprilie 1911, Campina
Deces: 21 august 1991

S-a nascut la 24 aprilie 1911 in Campina. isi petrece copilaria in localitatea natala, apoi, in 1918 se muta la Brasov, la bunica dinspre tata.

Absolva scoala primara in 1922 la Brasov, iar din toamna acestui an incepe studiile secundare la liceul brasovean „Andrei Saguna. Debuteaza inca din anii liceului, in 1927, in revista „ Viata literara condusa de I. Valerian.

Colaboreaza apoi (din 1928) la celebra revista argheziana „Bilete de papagal. Acesta este inceputul unui indelung sir de colaborari la foarte multe ziare si reviste. Anul 1928 ii aduce si debutul editorial cu placheta Schituri cu soare. Tot acum scoate la Brasov revista „Pe drumuri noi, in paginile careia colaboreaza deopotriva scriitori de nationalitate germana si maghiara.

Dupa terminarea liceului poetul se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti; desfasoara aceeasi bogata activitate literara si publicistica, face corectura, critica de carte, traduceri, (o pasiune care nu-l va parasi niciodata pe scriitor), numele sau aparand in reviste precum „Tiparnita literara, „Caiete literare, „Contimporanul, „Romania literara, „Azi, „Zodiac, „Reporter, „Abecedar. Din 1932 devine membru al Societatii Scriitorilor Romani, iar in 1934 primeste Premiul Fundatiilor Regale pentru volumul in manuscris Inimi sub sabii - volum care va si aparea la Editura in acelasi an si va fi primit elogios de presa de specialitate.

Publica in ziarele „Adevarul, „Dimineata, „Cuvantul liber, lucreaza un timp la revista „Romania literara condusa de Cezar Petrescu (1939), apoi in cadrul Directiei Presei, pana in anul 1945. Este in continuare prezent in librarii cu poezie si traduceri. in 1955 este ales membru corespondent al Academiei.

Anul 1956 marcheaza evident destinul poetului. Calatoreste in Japonia, cunoscand indeaproape urmarile cataclismului atomic de la Hiroshima. Aceste unice impresii se vor concretiza in poemul Surasul Hiroshimei, publicat in 1958 cu ilustratiile Floricai Jebeleanu-Cordescu. Poemul face o meritata cariera internationala.

In 1967 apare volumul Elegie pentru floarea secerata, omagiu adus tovarasei de viata a carei pierdere il va marca definitiv. in 1971 i se decerneaza, la Catania, Premiul„Etna-Taormina, in 1973 este distins cu Premiul,, Gottfried von Herder al Universitatii din Viena, iar din 1974 devine membru titular al Academiei. Moare la 22 august 1991.
Daca poezia de inceput ramane sub semnul cautarii propriei voci lirice, daca un timp plateste tribut unei mode impuse extra-literar in epoca, adevarata vocatie si-o gaseste Eugen febeleanu incepand cu poemulSurasul Hiroshimei, care ii aduce si consacrarea internationala. El se dovedeste aici, in primul rand, o constiinta poetica, impunand un puternic mesaj liric de esenta umanista. Conditia umana devine filonul central al creatiei sale in aceasta etapa.

Prin volumele urmatoare poetul reuseste re-liricizarea parabolei, dand versului sau „transparenta, sugestia, metafora relevanta, cu sarcini emotionale, repetitia cu rosturi functionale, concizia, interogatia cu ecouri infinite, zborul in fantastic, ancorarea intr-un sentimental transcendentalizant (A urel Martin). Hanibal, creatie remarcabila a autorului, ramane o meditatie profunda asupra vietii si mortii, asupra conditiei umane, a timpului, o carte politica, un mesaj barbatesc adresat, in cunostinta de cauza, umanitatii. in poemele senectutii, din care face parte si Arma secreta (1980), poetul, dupa cum afirma criticul literar Alex. Stefanescu, „ne comunica o invatatura unica, autentificata prin experienta si suferinta. Eugen Jebeleanu ramane o constiinta poetica exemplara.

Volume de versuri:

Schituri cu soare, Brasov, 1929;
Inimi sub sabii, Bucuresti, F.P.L.A., 1934;
Ceea ce nu se uita. Bucuresti, F.P.L.A., 1945;
Poeme de pace si lupta, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1950;
Cantecele padurii tinere, Bucuresti, Editura Tineretului, 1953;
Surasul Hiroshimei, Bucuresti, Editura Tineretului, 1958;
Oratoriul eliberarii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1959;
Cantece impotriva mortii. Bucuresti, Editura Tineretului, 1963;
Poeme, 1944-1964, Versuri alese, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Elegie pentru floarea secerata, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967;
Hanibal, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972;
Surasul Hiroshimei si alte versuri, Bucuresti, Editura Minerva, 1973
(colectia B.P.T.);
Harfa si minotaurul, Bucuresti, Editura Albatros, 1977 (colectia Lyceum);
Arma secreta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Poezii, editie selectiva, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1989.

Surasul Hiroshimei. Corul copiilor ucisi a aparut in volumul amintit, Bucuresti, Editura Tineretului, 1958.
Cosimino a aparut in volumul Cantece impotriva mortii, Bucuresti, Editura Tineretului, 1963.
Usa a aparut in volumul Elegie pentru o floare secerata, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967.
Privighetorile a aparut in volumul Hanibal, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972.
Hanibal a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972.

Confesiune

Te înteleg mai bine decât multi,
caci am trait aceeasi vreme:
stiu jalea pasilor desculti,
odaia gheata, usa care geme

si bucuria de-a simti aripi
crescându-mi lungi, de azurii cerneluri
si grija de-a putea sa înfiripi
o masa înghetata, de mezeluri…

si spaimele de mic copil, bolind
de nervi, si cerul plin de stele
si stelaria de paduchi foind
si-acel razboi si chinurile-acele,

castanele salbatece din pâini,
si paiele cu ele amestecate,
si-acele urlete de câini
murind de foame-n strazile-nghetate,

si soba rece, astru de granit,
sclipind cu dusmanie,
spunându-mi: - Este ger cumplit?
Si ce o sa mai fie!…

Fitilul ars al lampii fara gaz,
si lectia ramasa nesfârsita,
si geamu-n zori sticlind de-un alb atlaz
întins de mâna iernii aburita

si palma data de un profesor
pe fata mea slabita, nespalata
din pricina ca nu era usor
s-avem sapun, decât doar câteodata.

Te înteleg mai bine decât multi,
caci am trait aceeasi vreme:
stiu jalea pasilor desculti,
odaia gheata, usa care geme

In Varful Inimii

Lacrimile copacilor nu pot să cadă
decît dacă le culeg în pumnii mei.
Cine are urechi, cu ele o să vadă
prin ochii pisicii fără clopoţei.

Umblu în vîrful inimii, să nu fiu auzit
dar bătăile sale mă dau de gol

încît lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
şi pădurea e acum un rîu liniştit.

Visul Unui Pescar Batran

[………………………………..]
dar ce aud?
din buciume vestindu-mi,
si-arunca marea pestii ne-ncetat
catre bordeiul meu
de pesti,
rasuna-ntreg bordeiul ca de bani
si iata-acuma,
iat-o…
si umbra tineretii mele,
apropie-te, vino,
mereu spuneai ca ti-e foame
bine-ai venit…
ia pesti câti vrei, ia pesti câti poti cara
mie mi-i sila, nici sa nu-i mai vad
prea multi sunt,
mult prea multi…

RATACITOR - Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 21 August

Cu Gioni Dimitriu

Drumul Oaselor: 

Cu Toma Caragiu

Biografie

A fost unul dintre cei mai mari si mai indragiti actori ai Romaniei.

Cariera:

S-a nascut intr-o modesta localitate (Hrupisti) din Macedonia greceasca, într-o familie de aromâni. Primii ani de viața i-a petrecut în localitatea natala. In aprilie 1928, cand inca nu avea 3 ani, se refugiaza în România impreuna cu intreaga familie. 

Dupa o serie de peregrinari, familia se stabileste în Ploiesti, unde Toma termina cursurile liceale. A jucat in trupa de teatru a liceului "Sfinţii Petru si Pavel" din Ploiesti, azi Colegiul Naţional "I. L. Caragiale".

A absolvit Conservatorul Regal de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti in1949. Studentul Caragiu era deja angajat de Teatrul National din Bucuresti, inainte de absolvire.

A jucat pe scena Teatrului din Constanţa  intre 1951 si 1953. In 1953, cand avea doar de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat Ploiesti. Va deţine aceasta functie timp de 12 ani. A urmat plecarea la Teatrul Bulandra din Bucuresti.

A jucat roluri de comedie, dar si drame. Unul dintre filmele foarte cunoscute este "Actorul si salbaticii" (1975).

Alte cateva filme: Vremea zapezilor, Seful sectorului suflete, Subteranul, Rapirea fecioarelor, regia Dinu Cocea, Razbunarea haiducilor, Haiducii lui Sapte cai, Zestrea Domnitei Ralu, Saptamâna nebunilor, Facerea lumii, Bariera, Ciprian Porumbescu, Operatiunea "Monstrul", Serenada pentru etajul XII, Buzduganul cu trei peceti, si ultimul: Marele singuratic.

Cateva roluri in teatru: Rica Venturiano - O noapte furtunoasa de I. L. Caragiale; Truffaldino - Sluga la doi stapâni de Carlo Goldoni; Figaro - Nunta lui Figaro de Beaumarchais; Ianke - Take, Ianke si Cadâr de Victor Ion Popa; Pampon - D'ale carnavalului de I.L. Caragiale, ; Bertoldo - Bertoldo la curte de Leunid Rahmaninov; Mackie Sis - Opera de trei parale de Bertolt Brecht; Tipatescu - O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale; Primarul - Revizorul de Gogol; Ion - Puterea si adevarul de Titus Popovici; James Tyrone - Lungul drum al zilei catre noapte de Eugene O Neill, si altele.

Din înregistrarile televizate cu Toma Caragiu au ramas doar 118 minute. A fost casatorit de doua ori. Impreuna cu prima sotie a adoptat in 1962 o fetita.

A murit la 4 martie 1977, în urma cutremurului, împreuna cu prietenul sau Alexandru Bocaneţ.

In cinstea lui, teatrul din Ploiesti a fost numit Teatrul Toma Caragiu, strada pe care se afla cladirea teatrului poarta acelasi nume iar in centrul orasului se gaseste un bust al actorului.

Pe scurt despre Toma Caragiu:

Nume: Toma Caragiu
Ocupatie: Actor
Locul nasterii: Hrupisti, Grecia
Data nasterii: 21 august 1925
Data si locul mortii: 4 martie 1977, Bucuresti
Nationalitate: Romana
Etnie: roman
Religie: ortodox

De ce este faimos Toma Caragiu?

Actor de renume, Toma Caragiu a avut o bogata activitate in teatru, televiziune si film. Pentru umorul sau a fost asemanat cu Charlie Chaplin. Daruirea excepţionala pentru teatru si desavârsirea cu care îsi juca rolurile i-au adus titlul de "comic genial" (1969) si de "cel mai bun actor român" (1971).

De ce ne place Toma Caragiu?

A fost un artist de exceptie, care se daruia întreg artei. 

Toma Caragiu - Pantomima cuvântului ("Biografii, memorii"): 

Rau de gura - (Teatru radiofonic) – comedie: 

Ora de cultura cu teatru radiofonic - schite umoristice - "Mari Actori Romani"

Cu Jean Constantin

Biografie

Jean Constantin s-a născut în anul 1927, într-o familie de greci. Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuşi a menţinut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an.[ Mama lui se numea Caliopi, iar tatăl, Constantin. Numele său de familie era Jean şi nu Constantin. Deşi s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi rom de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri şi a făcut haz de ele. Reprezentanţii comunităţii rome din Constanţa au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii şi că acesta era cunoscut în oraş ca grec. Totuşi, datorită tenului său mediteranean a fost ales să joace roluri de ţigan în mai multe filme.

A lucrat ca normator într-o fabrică din Constanta, unde a pus bazele unei brigade artistice. A debutat ca artist la Casa de Cultura din localitate. La sfârşitul anului 1957, a fost primit în nou-înfiinţata secţie de estrada din cadrul Teatrul de Stat "Fantasio" Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.
Activitate

A jucat în filme de la începutul anilor 1960. La sfârşitul deceniului este distribuit în producţiile de succes Prea mic pentru un război atât de mare (1969, Radu Gabrea) şi Canarul şi viscolul (1969, Manole Marcus), ambele având ca subiect pierderea pricinuită de apărarea cauzei politice (prin razboi sau ilegalism). Totuşi, nu aceste roluri îl impun, ci partiturile comice jucate începând din 1970 pentru seria B.D. (Brigada Diverse), în compania actorilor Toma Caragiu,Puiu Calinescu,Iurie Darie,Sebastian Papaiani şi Dem Radulescu. În 1973 colaborează pentru prima oară cu rgizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toat Panzele Sus (1976), în regia lui Mircea Muresan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail Revansa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Marin Miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu.

În anii 1980 şi 1990 este prezent într-un număr mai mic de producţii, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de şapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Catalin Mitulencu,Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (2006). Ultimele sale filme,Spravietuitorul (2008) şi Poker (2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut şi în serialul Regina, difuzat de postul Acasa TV.

În 2009 şi 2010, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace. A murit miercuri,26 MAI 2010,în apartamentul său din Constanţa. Vestea morţii a fost făcută publică de către actorul Alexandru Arsinel. Jean Constantin a fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanţa în ziua de 28 mai.

BD La Munte Si La Mare Icoana Facatoare De Minuni 1971 Film: 

Cu Ilinca Tomoroveanu

Biografie

Considerata de specialisti (Glossy Magazine) ca fiind una dintre " Cele mai frumoase femei din showbiz-ul romanesc " actrita de teatru si film Ilinca Tomoroveanu s-a nascut pe 21 august 1941 in Bucuresti.

Nepoata lui Octavian Goga, ( celebrul poet ardelean de origine aromana, politicianul de extrema dreapta....membru al Academiei Romane...) - sora acestuia, Victoria a fost bunica actritei Ilinca Tomoroveanu ce a studiat Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, clasa profesor Costache Antoniu, asistent Ion Cojar, pe care l-a absolvit in 1964.

" În primul rând bunica, sora lui Goga, care ne-a crescut în veneraţia lui. Ei se iubeau foarte tare. În perioada în care eu am crescut, Goga a fost interzis, şi-atunci singura persoană - singura e un fel de a zice - care îmi vorbea despre el era bunica. ... Bunica ne spunea, ne citea, ne cânta versuri de Goga. În fiecare vară mergeam la Răşinari, la un moment dat am stat mai mult, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deci când eram foarte mică, şi ne-am obişnuit ca Răşinariul să fie a doua casă. "

Inca din bancile facultatii debuteaza în filmul „Mândrie” (regia Marius Teodorescu), 

In teatru, in ultimul an de studii a inceput sa joace la Teatrul National Bucuresti si isi face debutul pe scena in piesa "Moartea unui artist", de Horia Lovinescu, in regia lui Horea Popescu. A detinut de-a lungul carierei roluri importante din dramaturgia romaneasca, in piese scrise de H. Lovinescu, E. Barbu, P. Everac, T. Popovici, Delavarancea si Mihail Sorbu, dar si din cea clasica si moderna universala, in piese semnate de Lope de Vega, Victor Hugo, F. M. Dostoievski, Tolstoi, Alfred de Musset, Jean Anouilh etc.

Din 1977 este casatorita cu celebrul si stralucitul actor Traian Stanescu pe care dupa cum declara intr-un interviu " La inceput a fost o mare prietenie. Stateam in acelasi cartier. Am jucat impreuna, in teatru si film. Si deodata am descoperit ca ne iubim. Intr-o clipa."si impreuna , dupa 33 de ani de casatorie au un fiu Mihai Stanescu, redactor TV, o nora si un nepotel.

În 1990 devine membră UNITER iar din 1999 este membră în senatul acestuia: " Eu am participat de la început, prin UNITER, la Comisia Socială care se ocupă de artiştii în necesitate. Există două programe. Unul, Casa Artistului, prin care din sponsorizări, din timbrul teatral, se ajută permanent colegi foarte necăjiţi, din păcate, din punct de vedere material şi al sănătăţii. În acest program sunt vreo optzeci de oameni. În programul "Artiştii pentru artişti" s-au strâns bani, s-au strâns şi anul ăsta foarte mulţi, cu care s-au putut ajuta câţiva colegi."

Din 1999 este președinte de onoare al Fundației Culturale „Zilele Octavian Goga”.

Ilinca Tomoroveanu a fost distinsă pentru activitatea sa cu Medalia Comemorativă Mihai Eminescu (2000) și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor (2004).

In anul 2005 este numita director adjunct artistic la Teatrul National din Bucuresti , unde își continuă și cariera de actor, acum in roluri de matusa - Irena/ Jocul Ielelor de Camil Petrescu.... si de repertoriul teatrului, de distribuţii, în colaborare cu regizorii, şi de programarea spectacolelor...., " trebuie sa fie un fel de 'mama si tata' ai tuturor colegilor...jandarm, paratrasnet, atunci cand apar conflicte."

Muscata din fereastra (teatru radiofonic) romantic,comedie: 

Războiul domniţelor (1969):

Nerantula - Panait Istrati

Acesti ingeri tristi. (1969) D.R Popescu

GÂNDURI PESTE TIMP 21 August

Nichifor Crainic - Citate:

DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE

Există în România un colţ de Rai, în care dispar toate grijile, toată oboseala, iar funcţiile organismului se regenerează instant.

Pe o porţiune de un kilometru pătrat, se manifestă o anomalie magnetică atipică, după cum o definesc specialiştii, zonă care are efecte benefice asupra organismului uman.  


“Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice care se înregistrează într-o forma atipică pe diagrame. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stănică, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a ştiut să-l interpreteze. În acel moment am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp şi care se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene, încă rămase cu o origine necunoscută”, a spus Vasile Rudan, pentru Adevărul.

Locul energetic se află pe Piciorul Muntelui Doamnele, pe drumul dinspre Peştera spre Doamnele. O altă variantă spune că locul magic ar fi pe ruta Cabana Omu - Peştera, tot pe creasta Doamnelor. Sunt şanse minime ca un călător neexperimentat să găsească locul cu pricina, însă din spusele celor care l-au descoperit, acolo se întâmplă magie.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 21 August

• Secretele unei casnicii reusite
  Sotia mea si cu mine cunoastem secretul pentru a mentine o casatorie solida:
  
  1. De doua ori pe saptamana mergem intr-un restaurant dragut, bem vin, mincare buna si companie... ea merge marti, eu vineri.
  2. Dormim in paturi separate, eu la Milano, ea la Genova.
  3. O duc peste tot, dar ea reuseste mereu sa gaseasca drumul inapoi.
  4. Am intrebat-o unde vrea sa mearga pentru aniversarea casatoriei si mi-a raspuns: "intr-un loc unde nu am mai fost demult". I-am sugerat bucataria.
  5. Ne tinem de mina mereu. Daca nu o fac, incepe sa cheltuiasca.
  6. Are un robot de bucatarie electric, un storcator electric, un prajitor electric si zice ca sint prea multe in casa, nu are loc de ele unde sa stea. Asa ca i-am cumparat un scaun electric.
  7. Mi-a spus ca masina nu merge, ca are apa in carburator. Am intrebat unde e masina: "in lac".
  8. A facut o masca de argila. Pentru doua zile a fost frumoasa foc. Apoi si-a spalat masca de pe fata.
  9. A urmarit camionul de gunoi, urlind dupa el: sunt in intirziere pt gunoi? Soferul a
  raspuns: "nu, salta inauntru!"
  10. Aminteste-ti mereu, casatoria e prima cauza a divortului.
  11. Nu am vorbit cu sotia mea de11 luni. Nu indrazneam sa o intrerup.
  12. Ultima cearta a fost din cauza mea. A intrebat "ce e pe televizor", iar eu am raspuns: "praf".
  13. La inceput, Dumnezeu a creat pamintul si s-a odihnit. Apoi a creat barbatul si s-a
  odihnit. Apoi a creat femeia. Si nici barbatul, nici Dumnezeu nu s-au mai odihnit niciodata
  si nici nu o vor mai face in vecii vecilor.
• Sotul catre sotie:
  "Ai vazut-o, draga, pe tanara aceea care zambea la mine?"
  Sotia:
  "Nu-i nimic iubitule, si pe mine m-a bufnit rasul cand te-am vazut prima oara..."
• O familie de tineri merge in vizita la niste prieteni mai in varsta. Se aseaza la masa sa manance. Batranul ii zice sotiei:
  
  - Luceafarul meu, adu felul intai!
  Dupa ce termina, batranul zice:
  
  - Frumoasa mea, adu felul doi!
  
  Dupa ce termina, batranul ii zice sotiei:
  - Iubirea mea, adu desertul!
  
  Dupa masa, femeile merg la bucatarie, iar barbatii raman singuri. Tanarul il intreaba pe batran:
  
  - Cum de reusesti, dupa atatia ani, sa-i mai spui cuvinte asa frumoase?
  
  - Sa mor daca mai stiu cum o cheama...
• O femeie isi intreaba sotul ce ar vrea pentru micul dejun:
  - Niste ochiuri cu sunca? Suc de grapefruit si o ceasca de
  cafea?
  El refuza:
  - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de
  mancare.
  La pranz, ea il intreaba din nou:
  - O ciorbica de burta? Un gratar cu cartofi prajiti? Niste
  berici?
  El refuza:
  - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de
  mancare.
  Seara la cina, ea vine din nou cu oferta:
  - O slaninuta buna cu ceapa rosie? Un pic de telemea cu
  rosii? Niste vinut?
  El refuza:
  - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de
  mancare.
  Ea explodeaza:
  - Atunci da-te un pic jos de pe mine ca mor dracului de
  foame!!!!!!
• O cucoana se duce cu fata la medic.
  -Ce are fata doamna ?
  -Pai, sa vedeti, este anemica, nu are pofta de mincare, este palida, etc. etc.
  Consulta medicul fata, dupa care zice:
  -Nu are nimic fata, dar i-ar trebui un barbat!
  La care fata intreaba :
  -Dom`doctor, dar unul ajunge?
• -Mamico, de ce poarta miresele rochii albe ?
  -Fiindca exprima bucuria.
  -Atunci, mirele de ce-i imbracat in negru ?
• Mama catre fata ei:
  -Fetita mea, de ce nu stai in bratele tatalui tau?
  -Nu se poate, acela este locul menajerei.
• Mama isi invata fiica :
  -Nu-mi pasa, puteti sa mergeti in camera ta cu prietenul tau cit timp ne uitam la televizor in sufragerie. Dar daca face ceva ce nu-i permis sa ne dai de veste.
  -Dar, mama, cum ?
  -Fii foarte atenta... Daca vrea sa te sarute strigi "pere" Daca vrea sa te prinda de sani sa strigi "mere". Daca isi pune miinile mai jos, atunci sa strigi : "piersici" !
  Se inchid tinerii in camera fetei iar parintii se uita la televizor. Dintr-o data, se aude o voce strigind:
  -Salata de fructe! Salata de fructe!...
• O mamica ii tot spunea fetitei (care se dezvoltase binisor):
  -Sa nu lasi vreun baiat sa-ti dea chilotei jos ca zboara pasarica!
  Dupa un timp cand mama ii tine "lectia" respectiva fetita ii raspunde:
  -Nu mai zboara mama stai lnistita! I-a batut Ionel un cui...