MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 
28 AUGUST 2018

Bună ziua, prieteni!

ISTORIE PE ZILE 28 August

Evenimente

·         476:  Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goţilor),  preia conducerea Imperiului Roman de Apus, dupa ce il executa pe Orestes, conducatorul „de facto”al  statului. Ultimele decenii de existenţă ale Imperiului Roman de Apus sunt tragic marcate de un declin evident. Odatǎ cu divizarea Imperiului Roman în anul  395,  împărat al Imperiului cu capitala la Milano devine Honorius. În anul 402, după asedierea Milanului de către vizigotii lui Alaric, Honorius strǎmutǎ capitala Imperiului la Ravenna, alegându-și orașul drept reședințǎ permanentă. Începând cu anii 460, controlul imperial a fost efectiv limitat la Italia și Galia de sud. Nu mai puţin de nouă împăraţi s-au perindat pe tronul Romei, în foarte scurte şi neînsemnate domnii, existând chiar perioade în care tronul a rămas vacant. Există însă şi unele tentative de redresare. Senatorii galo-romani încearcă să-l încoroneze în anul 455 la Arles, cu sprijin vizigot, pe Avitus care la numai un an după instalarea la Roma este însă detronat de conducătorul sueb al armatei pe nume Ricimer, ce va conduce efectiv până la moartea sa, survenită în 472, destinele imperiului. Acesta va reuşi chiar să impună un succesor în persoana nepotului său Gundobard, care va renunţa însă curând la putere întorcându-se în patria sa. În aceste  condiţii, o ultimă încercare vine din partea patricianului roman Orestes, un fost secretar a lui Attila. Orestes fusese numit Magister militum de imparatul iulius Nepos în 475, dar la scurt timp după numirea sa a lansat o rebeliune, capturând Ravenna, capitala Imperiului Roman de Apus, pe 28 august 475, silindul pe Nepos  sa se exileze în Dalmația.Orestes a refuzat să devină împărat, „din motive secrete” (conformi  istoricului Edward Gibbon), dar in schimb  l-a instalat pe tron pe fiul său minor Romulus Augustus, pe 31 octombrie 475, el ramanand „de facto”conducatorul imperiului. În 476, Orestes a refuzat să-i acorde lui Odoacru si herulilor săi statutul de foederati, dupa ce acestia cerusera  ă li se dea o treime din din Italia. In urma acestui refuz, triburile s-au revoltat sub conducerea lui Odoacru, conducătorul scirilor, invadand imperiul. Odoacru l-a capturat pe Orestes în apropiere de Piacenza pe 28 august  476, l-a executat rapid, dupa care a ajuns la Ravenna, capitala imperiului, capturând orașul. Tânărul împărat. Romulus a fost obligat să abdice pe 4 septembrie 476, act considerat a fi sfârșitul Imperiului Roman de Apus si sfrasitul Antichitatii. La acea data Roma pierduse deja hegemonia asupra provinciilor sale, germanicii dominând armata  iar generalii germanici asemenea lui Odoacru, deveniseră de mult timp adevărații conducători  ai tarii. Micuţul împărat a fost trimis, după numai un an de aşa-zisă domnie, în exil la Neapole. Preluarea puterii de către Odoacru a fost  legiferată de Senat, iar insignele imperiale au fost trimise la Constantinopol, in Imperiul Roman de Rasarit, însoţite de un mesaj  in care se afirma că Apusul nu mai are nevoie de împărat, fiind suficient unul la Constantinopol. Ultimele două decenii de existenţă ale Imperiului Roman de Apus sunt tragic marcate de un declin evident. Nu mai puţin de nouă împăraţi se perindă pe tronul Romei în foarte scurte şi neînsemnate domnii, existând chiar perioade în care tronul rămâne vacant. Există însă şi unele tentative de redresare. Senatorii galo-romani încearcă să-l încoroneze în anul 455 la Arles, cu sprijin vizigot, pe Avitus care la numai un an după instalarea la Roma este însă detronat de conducătorul sueb al armatei pe nume Ricimer, ce va conduce efectiv până la moartea sa, survenită în 472, destinele imperiului. Acesta va reuşi chiar să impună un succesor în persoana nepotului său Gundobard, care va renunţa însă curând la putere întorcându-se în patria sa. În aceste condiţii, o ultimă încercare vine din partea patricianului roman Orestes, care îşi încoronează cu diadema imperială fiul minor Romulus Augustus, diminutivat dispreţuitor în epocă „Augustulus”. Revolta germanicilor din armată sub conducerea lui Odoacru dejoacă însă planurile lui Orestes, micuţul împărat fiind trimis, după numai un an de aşa-zisă domnie, în exil la Neapole. Preluarea puterii de către Odoacru este legiferată de Senat iar insignele imperiale sunt trimise la Constantinopol însoţite de un mesaj, prin care se afirma că Apusul nu mai are nevoie de împărat, fiind destul cu unul la Constantinopol.

·         489: Teodoric, regele neamului germanic al ostrogoţilor il  infrange pe  Odoacru in  batalia de la Isonzo.

·         1189: A treia Cruciada: cruciaţii încep asediul cetatii Acra. Asediul Acrei a fost cel mai important eveniment al Cruciadei a treia, in timpul acestuia inregistrandu-se  cele mai multe pierderi pentru trupele crestine din toată perioada cruciadelor. La 20 august, cruciatii au masacrat garnizoana orasului si 300 de femei și copii.

·         1521: Turcii otomani ocupă Belgradul.

·         1542: Al doilea razboi turco–portughez. In batalia de la Wofla, armata portugheza este infranta de turci iar comandantul  acesteia, Christovão da Gama, fiul celebrului explorator Vasco da Gama, este capturat și mai târziu executat. Războiul otomano–portughez (1538-1557) a fost un conflict desfasurat in Oceanul Indian, in  zonele de coastă ale  Indiei și Arabiei, Marea Roșie și Africa de Est.

·         1565:  Este fondata in Florida de catre spaniolul Pedro Menéndez de Avilés, colonia San-Agostin, prima asezare permanenta a europenilor in America de Nord. Pedro Menéndez de Avilés (n.15 februarie 1519 – d. 17 septembrie 1574)  a fost un corsar, devenit amiral  si primul guvernator al coloniei spaniole Florida.

·         1619: Ferdinand al II-lea este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman. Ferdinand al II-lea (n. 9 iulie 1578, Graz – d. 15 februarie 1637), din Casa de Habsburg, împărat al Imperiului romano-german între 1620-1637. A fost și arhiduce de Stiria din 1617-1619 și a doua oară din 1620-1637 și rege al Ungariei din 1618-1625, totodată rege al Boemiei. A participat la Războiul de 30 de ani între 1618 și 1648.

·         1789: Astronomul german William Herschel a descoperit un nou satelit al planetei Saturn, Enceladus. Sir Frederick William Herschel (în germană Friedrich Wilhelm Herschel n. 15 noiembrie 1738 Hanovra, Principatul Braunschweig-Lüneburg, Sfântul Imperiu Roman – d. 25 august 1822 Slough lângă Windsor, Marea Britanie) a fost un astronom, inventator și muzician britanic de origine germană. Enceladus este un satelit al planetei Saturn, al șaselea ca mărime. El a fost descoperit în 1789 de William Herschel.

·         1804: La 28 august/9 septembrie 1804, un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureștiului. După aceasta s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor orașului.

·         1817: Impăratul rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri de a permite coloniştilor germani, veniţi din  Wurtemberg şi Bavaria, să se stabilească în Basarabia ţaristă.

·         1833: In Imperiul Britanic este abolita prin lege sclavia ; (The Slavery Abolition Act).

·         1850: Opera romantică Lohengrin a compozitorului german Richard Wagner a avut premiera la Weimar, în Germania de astăzi. Lohengrin este un cavaler misterios din mitologia germană. Acest articol se ocupă numai de o operă cu același nume de Richard Wagner dedicată socrului său, compozitorul Franz Liszt. Muzica și libretul: Richard Wagner. Premiera: 28 august 1850 în „Grossherzogliches Hof-Theater” din Weimar, Germania.

·         1859: Edwin Drake foreaza primele sonde de petrol din SUA, in Pennsylvania.

·         1862: Războiul Civil American: Începe A doua bătălie de pe Bull Run terminată după două zile cu victoria Confederației. A doua bătălie de pe Bull Run sau a doua bătălie de la Manassas, cum a fost denumită în epocă de Confederație, s-a dat la 28–30 august 1862, și a făcut parte din Războiul Civil American. Ea a fost punctul culminant al unei campanii conduse de generalul confederat Robert E. Lee în fruntea Armatei Virginiei de Nord împotriva Armatei Virginiei condusă de general-maiorul unionist John Pope, și o bătălie mult mai mare în termeni de complexitate a operațiunilor și număr de combatanți decât prima bătălie de pe Bull Run din 1861 desfășurată în același loc. În urma unui lung marș de flancare, general-maiorul confederat Thomas J. „Stonewall” Jackson a capturat un depozit unionist de provizii aflat la nodul de cale ferată Manassas, amenințând liniile de comunicație ale lui Pope cu Washington, D.C. Retrăgându-se câțiva kilometri spre nord-vest, Jackson a ocupat poziții defensive pe Stony Ridge. La 28 august 1862, Jackson a atacat o coloană unionistă la est de Gainesville, la Ferma lui Brawner, luptă încheiată nedecis. În aceeași zi, aripa armatei lui Lee condusă de gen.-mr. James Longstreet a învins o opoziție slabă a unioniștilor în bătălia de la Thoroughfare și s-a apropiat de zona bătăliei. Pope s-a convins că îl prinsese pe Jackson și a concentrat grosul armatei împotriva sa. În ziua de 29 august, Pope a lansat o serie de atacuri împotriva poziției lui Jackson de-a lungul unui terasament de cale ferată neterminat. Atacurile au fost respinse cu pierderi grele de ambele părți. La orele prânzului, Longstreet a sosit dinspre Thoroughfare Gap și a ocupat pozițiile de pe flancul drept al lui Jackson. La 30 august, Pope a reluat atacurile, aparent fără să știe că pe câmpul de luptă venise și Longstreet. Când artileria confederată a devastat un asalt unionist al Corpului V condus de gen.-mr. Fitz John Porter, aripa lui Longstreet de 25.000 de oameni în cinci divizii a contraatacat în ceea ce a devenit cel mai mare asalt simultan al războiului. Flancul stâng al Uniunii a fost zdrobit și armata a fost împinsă înapoi pe Bull Run. Doar o acțiune eficientă a ariergardei Uniunii a împiedicat repetarea dezastrului de la prima bătălie de la Manassas. Retragerea lui Pope spre Centreville a fost totuși una precipitată.

·         1879: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu și liderul lor în timpul războiului Zulu, este capturat de britanici. Cetshwayo  (n. C. 1826, langa  Eshowe, Zululand  azi in Africa de sud —m. 8 februarie  1884 la  Eshowe), a fost ultimul mare  rege al regatului independent Zulus  intre anii 1872–79. In urma razboiului  anglo-zulus din 1879, regatul sau a fost invins. Cetshwayo kaMpande (n. c. 1826, langa Eshowe, Zululand azi in Africa de sud —m. 8 februarie 1884 la Eshowe), a fost ultimul mare rege al regatului independent Zulus intre anii 1872–1879. și liderul zulușilor în timpul războiului anglo-zuluș (1879). Numele lui a fost transliterat ca Cetawayo, Cetewayo, Cetywajo și Ketchwayo. Cetshwayo a fost fiu al regelui zulu Mpande și a reginei Ngqumbazi, nepot vitreg al regelui zulu Shaka și nepot al Senzangakhona kaJama. În 1856 el l-a învins și l-a ucis în luptă pe fratele său mai mic Mbuyazi, preferatul lui Mpande, și a devenit conducător efectiv al poporului zulu. Cu toate acestea, nu a urcat pe tron deoarece tatăl său încă trăia. Povești din acele timpuri privind marea sa dimensiune variază, spunând că a avea între 198 cm și 203 cm și cântărea aproape 158 de kg. A restaurat puterea si prestigiul natiunii zulu, aflata in declin in timpul cat s-a aflat pe tron tatal sau, Mpande (Panda) si a creat o armata disciplinata cu un efectiv de 40000 de oameni, intrand in conflict cu britanicii. El a condus națiunea zulu în victoria împotriva britanicilor în Bătălia de la Isandlwana. In urma razboiului anglo-zulus din 1879, regatul sau a fost invins.

·         1898: Farmacistul Caleb Bradham a redenumit lichiorul “Brad’s drink” (inventat inainte de 1890), cu numele de  Pepsi-Cola.

·         1910: Nicolae I al Muntenegrului devine rege al Muntenegrului. Nikola I Mirkov Petrović-Njegoš (în sârbă Никола I Петровић-Његош; 7 octombrie [S.V. 25 septembrie] 1841 – 1 martie 1921) a fost conducătorul statului Muntenegru din 1860 până în 1918, domnind ca prinț suveran (1860-1910) și ca rege (1910-1918). El a fost, de asemenea, un poet care a compus „namo”, un cântec popular din Muntenegru.

·         1911: Au fost organizate, la Bucuresti, festivitati consacrate împlinirii a 20 de ani de la înfiintarea “Ligii pentru unitatea culturala a tuturor românilor”; Aurel Vlaicu a facut o demonstratie aviatica în fata a peste 30 000 de participanti (28-30).

·         1914: Primul război mondial – trupele germane cuceresc orasul  Namur.

·         1914:  Primul Razboi Mondial –  Flota britanica   învinge  flota germana în bătălia de la Bight Heligoland.

·         1916: Primul Război Mondial: Germania declară război României.

·         1916: Primul Război Mondial: Italia declară război  Germaniei.

·         1917: Are loc Bătălia de la Cireşoaia (28-30 august). Acţiunea ofensivă româno-rusă s-a soldat cu pierderi grele. A fost ultima operaţiune militară importantă  pe teritoriul românesc, din Campania anului 1917, in timpul primului razboi mondial.

·         1922: Prima reclamă de radio a fost difuzată de postul de radio “WEAF”, din New York; reclama încerca sa convinga oamenii sa cumpere spatii de la ‘‘ Queensboro Corporation ‘‘, o firma imobiliara. Pentru difuzarea acestei reclame timp de cinci zile la ore de maxima audienta, corporatia a platit postului de radio suma de 50 de dolari.

·         1924: A început Revolta din August, o insurecție nereușită împotriva dominației sovietice  in Republica Sovietică Socialistă Georgiană, care s-a desfasurat în perioada august–septembrie 1924. Scopul ei a fost restaurarea independenței Georgiei față de Uniunea Sovietică și în fruntea ei s-a aflat Comitetul pentru Independența Georgiei, un bloc de organizații antisovietice condus de Partidul Social-Democrat Georgian. Ea a fost punctul culminant a trei ani de lupte împotriva regimului bolșevic impus de Armata Roșie a Rusiei Sovietice în urma unei campanii militare împotriva Republicii Democrate Georgia la începutul lui 1921. Insurecția a fost suprimată de Armata Roșie și de trupele Ceka aflate sub comanda lui Iosif Stalin și Sergo Ordjonikidze, și a fost urmată de un val de represiuni în masă, în urma carora  mai multe mii de georgieni au fost asasinati. Revolta din August a fost  una din ultimele rebeliuni împotriva guvernului sovietic, iar înfrângerea sa a marcat instaurarea regimului comunist în Georgia pentru aproape 7 decenii.

·         1937: Compania japoneză Toyota devine independentă. Toyota Motor Corporation a apărut în luna septembrie a anului 1933, atunci când compania Toyoda Automatic Loom a creat o nouă divizie dedicată producerii de automobile sub conducerea fiului fondatorului, Kiichiro Toyoda. La puțin timp după aceea, divizia producea aur primul motor (Type A Engine), în 1934, care a fost folosit la propulsarea primului autovehicul (Model A1) în luna mai 1935 și a camionului G1 în august 1935. Deși grupul Toyota este cunoscut azi îndeosebi pentru autovehiculele produse, are o prezență activă în industria textilă, producând războaie de țesut automate (acum complet computerizate), și mașini de cusut electrice, disponibile în toată lumea. Toyota Motor Corporation s-a despărțit de compania mamă, devenind o entitate independentă în  1937 . Deși numele de familie al fondatorilor este Toyoda, numele companiei a fost modificat pentru a marca separarea muncii fondatorilor de viața casnică, pentru simplificarea pronunției și pentru a fi de bun augur noii firme. Toyota este considerat un nume mai norocos decât Toyoda în Japonia, unde cifra opt este considerată una norocoasă, opt fiind numărul de linii necesare pentru a scrie Toyota cu caracterele katakana . În timpul razboiului din Pacific, compania a produs camioane destinate armatei imperiale. Din cauza penuriei de materii prime din Japonia, camioanele militare fuseseră simplificate la maximum – de exemplu, aveau un singur far amplasat în centrul capotei. Fabricile Toyota din Aichi au scăpat bombardamentelor deoarece războiul s-a încheiat cu doar puțin timp înaintea unui raid programat de fortele americane.

·         1941: Al Doilea Război Mondial: Peste 600.000 de germani sunt deportați decătre Stalin în Siberia și Kazahstan.

·         1943: Simeon al II-lea (n. 16 iunie 1937) a devenit suveran al Bulgariei, sub regenţa unui consiliu prezidat de unchiul său, Kiril. Printr-un referendum organizat de comunişti la 16.09.1946, monarhia este abolita şi se instaureaza un  regim de  “democraţie populara”, obedient fata de URSS. Regele a plecat in exil impreuna cu intrega familie în Egipt, impreuna cu intrega familie, iar apoi s-au stabilit la Madrid, in Spania. În 2001 s-a întors în Bulgaria și a devenit liderul partidului  Mișcarea națională pentru Simeon al II lea. În timpul alegerilor, acest partid  a câștigat 119 din cele 240 de locuri ale Parlamentului astfel ca  Simeon a devenit prim ministru.

·         1944: Al Doilea Război Mondial – Aliatii elibereaza orasele franceze Marseille  şi Toulon.

·         1963: De pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, Martin Luther King, Jr. A ținut discursul I Have a Dream.

·         1964 - Dupa un concert in New York, Beatles se intalnesc pentru prima oara cu Bob Dylan. Dylan este omul care le face "cunostinta" celor patru cu drogul marijuana.

·         1965 - Bob Dylan este huiduit de publicul din New York si dat jos de pe scena.

·         1966 - The Beatles concerteaza in Los Angeles in fata a 45.000 de fani. Dupa concert, artistii incearca sa paraseasca stadionul intr-un camion securizat, insa portile stadionului erau incuiate, asa ca formatia petrece doua ore in spatele unui camion.

·         1968 - Simon and Garfunkel ajung nr 1 cu Bookends in Anglia.

·         1968 - The Beach Boys ajung nr 1 in topul de singleuri cu piesa Do It Again.

·         1970 - La International Hotel in Las Vegas, un om de la securitate a primiut un telefon prin care era anuntat ca Elvis o sa fie impuscat in acea seara in timpul concertului. Omul de la telefon cerea 50.000 de dolari ca sa destainuie numele criminalului. Amenintarea a fost luata in serios iar Elvis a dus la capat concertul fara nici un incident.

·         1972 - Alice Cooper ajunge nr 1 in Anglia cu Schools Out.

·         1985 - INXS pornesc primul lor turneu mondial.

·         1996: Charles, Prinț de Wales și Diana, Prințesă de Wales divorțează.

·         1999 - Cheap Trick sarbatoresc 25 de ani de activitate. Invitat de baza, Slash!

·         2005 - Green Day primesc sapte premii MTV.

·         2005 - Art Garfunkel este arestat de politie pentru posesie de marijuana.

·         2008: O statuie din aur masiv care o reprezintă pe top-modelul Kate Moss, având o valoare de 1,5 milioane de lire sterline, a fost expusă  la British Museum din Londra. Katherine Ann Moss (n. 16 ianuarie 1974 în Croydon, Londra), este un faimos fotomodel  britanic. Sculptura, intitulată “Siren”, este o lucrare a artistului Marc Quinn, fiind, totodată, cea mai mare statuie din aur masiv care a fost realizată în lume, din Antichitate până în prezent.

·         2009 - Noel Gallagher paraseste Oasis.

·         2014: Recep Tayyip Erdogan devine al 12 lea presedinte al Turciei. Recep Tayyip Erdoğan (n. 26 februarie 1954, Istanbul) este al 12 lea președinte al Turciei, fost prim-ministru al Turciei între 2003 și 2014 și fost președinte al Partidului Dreptății și Justiției Adalet ve Kalkınma Partisi, abreviat AKP. În trecut a mai ocupat și funcția supremă la primaria generală din Istanbul când a candidat din partea partidului Prosperității (Refah Partisi ce îl avea ca presedinte pe controversatul Necmettin Erbakan).

Nașteri

·         1592: George Villiers, Duce de Buckingham (d. 1628). George Villiers, Duce de Buckingham (28 august 1592 – 23 august 1628) a fost un om politic englez, favoritul regelui Iacob I al Angliei[1]. A fost conducătorul de facto al statului în ultimii ani de domnie ai lui Iacob I, protectorul său, și în primii ani de domnie ai fiului acestuia, Carol I al Angliei, care la rândul său era foarte legat de Buckingham. Se crede că modul dezastruos în care a guvernat, a constituit unul din punctele de plecare ale războiului civil englez. A murit în 23 august 1628, asasinat de către fanaticul John Felton.

·         1667: Louise de Mecklenburg-Güstrow, regină a Danemarcei și Norvegiei (d. 1721)

·         1691: Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel (d. 1750)

·         1749: S-a nascut  scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe, o mare personalitate a culturii universale, poet de geniu si dramaturg şi filosof al culturii (“Faust”, “Afinităţi elective”,“Suferinţele tânărului Werther”). A decedat la data de 22 martie 1832. Johann Wolfgang Goethe, înnobilat în anul 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. 22 martie 1832, Weimar) poet german, ilustru gânditor și om de știință, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale.

·         1789: Stéphanie de Beauharnais, Mare Ducesă de Baden (d. 1860). Stéphanie, Mare Ducesă de Baden (28 august 1789 – 29 ianuarie 1860) a fost soția lui Karl, Mare Duce de Baden. A fost bunica maternă a regelui Carol I al României și străbunica paternă a regelui Ferdinand al României.

·         1801: S-a nascut Antoine Augustin Cournot, matematician francez (d. 1877). Antoine Augustin Cournot (n. 28 august 1801 la Gray (Haute-Saône) – d. 31 martie 1877 la Paris) a fost un economist și matematician francez, reprezentant al Școlii de la Lausanne. Cercetările sale se referă în primul rând la teoria probabilităților, dar și la unele chestiuni legate de analiza matematică. De asemenea, a realizat un model științific al cererii și ofertei. În 1841 a arătat că curba caracteristică a ecuațiilor diferențiale poate să nu fie înfășurătoarea familiei de curbe integrale, ci să reprezinte locul punctelor lor de întoarcere. A arătat că discriminantul ecuațiilor diferențiale poate fi locul geometric al punctelor de vârf. S-a mai ocupat cu stabilirea clasificării cunoștințelor omenești. Doctrina sa filozofică era similară cu cea a probabilismului lui Cicero.

·         1828 (S.V.): Lev Tolstoi, scriitor rus (d. 1910). Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana – d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn) 1910, Astapovo) a fost un scriitor rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele sale Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de „tolstoism”. Creația sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului și omenescului. Tolstoi s-a manifestat, totodată, și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniu educației, calități care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuți membri ai acestei vechi și aristocratice familii rusești. Interpretările sale literare privind învățăturile etice ale lui Iisus Hristos l-au făcut să devină mai târziu, spre sfârșitul vieții sale, un fervent comentator al învățăturilor lui Hristos, în sensul lor social, pacifist și nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistența nonviolentă, expusă în opere ca „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” , vor avea un profund impact asupra unor personalități de referință din secolul al XX-lea, printre care Gandhi și Martin Luther King Jr. Efigia lui Lev Tolstoi a fost imprimată pe o monedă rusească din aur.

·         1837: Francisc, Duce de Teck, tatăl reginei Maria de Teck (d. 1900)

·         1878: George Hoyt Whipple, medic, laureat al Premiului Nobel (d. 1976)

·         1885: S-a născut Vance Palmer, scriitor, considerat unul dintre întemeietorii teatrului australian; (m. 15 iulie 1959).

·         1894: Karl Böhm, dirijor austriac (d. 1981)

·         1899: S-a născut Charles Boyer, actor de film de origine franceză, distins cu Premiul Oscar în 1942 pentru promovarea relaţiilor culturale franco-americane (“Lumina de gaz”, (m. 26 august 1978).

·         1917: S-a născut la Falticeni dramaturgul Horia Lovinescu, nepotul criticului Eugen Lovinescu: “Citadela sfărâmată”, “Moartea unui artist”; (m. 16 septembrie 1983). Horia Lovinescu (n. 28 august 1917, Fălticeni – d. 16 septembrie 1983, București) dramaturg român contemporan, recunoscut pentru piesele sale de teatru de idei.

·         1925 - S-a născut Billy Grammer, cântăreţ şi chitarist country american.

·         1927: S-a nascut Nicolae Herlea,  care a cântat  timp de peste 30 de ani, pe toate marile scene ale lumii. Nicolae Herlea (n. Niculae Herle – 28 august 1927, București – d. 24 februarie 2014, Frankfurt am Main, Germania) bariton român.

·         1930: Ben Gazzara, actor (d. 2012)

·         1931 - S-a născut John Perkins, cântăreţ canadian (Crew-Cuts).

·         1938 - S-a născut Clem Cattini, baterist britanic (Tornados).

·         1939: S-a nascut  Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare româncă de romane poliţiste: “Cocoşatul are alibi”, “Bună seara, Melania!”; (m. 2 septembrie 2002).

·         1941: Vasile Gergely, fotbalist

·         1943 - S-a născut Ann Honey Lantree, bateristă britanică (Honeycombs).

·         1943 - S-a născut David Soul (Solberg), cântăreţ şi actor american.

·         1946 - S-a născut Ken Andrews, pianist, baterist şi vibrafonist britanic (Middle Of The Road).

·         1947: Vivi Dragan Vasile, director de imagine

·         1948 - S-a născut Daniel Seraphine, baterist şi compozitor american (Chicago).

·         1949 - S-a născut Hugh Cornwell, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Stranglers).

·         1950: Radu Negrescu-Suțu, scriitor

·         1951 - S-a născut Wayne Osmond, chitarist şi saxofonist american (Osmonds).

·         1953 - S-a născut scriitorul Ion Mînăscurtă.

·         1961 - S-a născut Kim (Appleby), cântăreaţă britanică (Mel & Kim).

·         1965: Shania Twain, interpretă americană de muzică pop. Shania Twain, născută sub numele de Eilleen Regina Edwards la data de 28 august 1965, este o cântăreață și textieră de origine canadiană. Ea a devenit foarte cunoscută în domeniul muzicii Pop Country odată cu lansarea celui de-al treilea album din cariera sa, intitulat Come on Over, care a fost comercializat în aproximativ 40 de milioane de exemplare pe plan internațional. Twain este singura interpretă care a reușit să obțină trei discuri de diamant în S.U.A. și se clasează pe locul secund în topul celor mai de succes artiști canadieni, prima fiind Celine Dion. Până în prezent, Twain a fost aclamată de critici, care i-au acordat cinci premii Grammy, 27 premii BMI, iar produsele sale discografice au fost foarte comercializate pe plan internațional. În total, Twain a vândut peste 65 de milioane de exemplare ale albumelor sale, dintre care 48 de milioane numai în S.U.A.

·         1965: Tomi Cristin, actor de teatru și film

·         1969: S-a nascut actorul american Jason Priestey.

·         1983: Alfonso Herrera, cântăreț și actor

·         1984: Paula Fernandes, cântăreață braziliană de country

Decese

·         388: A murit Magnus Maximus (n. cca. 335),  cunoscut și ca Maximianus  un uzurpator  hispano-roman al tronului Imperiului Roman de Apus  din 383 până la  executia  sa, din ordinul împăratului Teodosie I, care a marcat sfârșitul dominatiei  imperiale romane reale în nordul Galiei și în Britania.

·         430: A murit  Augustin de Hipona, doctor al Bisericii, teolog şi filosof, unul din cei mai impotanti teologi al Bisericii crestine timpurii occidentale (n. 13 noiembrie  354). Este unul din cei patru Părinți ai Bisericii Occidentale, alături de Ambrozie, Ieronim, si Grigore cel Mare. Operele sale  au modificat substanțial gândirea europeană, constituind o punte de legătură între filosofia antică și cea medievală. A fost primul filozof care a  considerat istoria ca fiind necesară pentru educarea oamenilor și pentru lichidarea răului. Augustin de Hipona a fost sanctificat  de Biserica Catolica.

·         476: Orestes, general roman

·         1341: A murit Leon al V-lea, al regatului armean al Ciliciei sau al Micii Armenii; (n.13o9), un regat independent intre anii 1080-1375, fondat in sud-estul Anatoliei de catre refugiatii armeni, in urma invadarii de catre selgiucizi a Armeniei. A fost un  bastion al crestinatatii orientale si un aliat pretios  pentru cruciati, fiind in acelasi timp si un centru important al culturii nationale armene intr-o perioada in care Armenia insasi era sub ocopatie straina. Acest regat a  disparut odata cu caderea capitalei Sis in mainile asediatorilor mameluci.

·         1481: Afonso al V-lea al Portugaliei (n. 1432)

·         1645: Hugo Grotius, jurist, istoric și diplomat olandez (n. 1583). Hugo Grotius (n. 10 aprilie 1583 – d. 28 august 1645) a fost un jurist, istoric şi diplomat olandez, specialist în drept internaţional. Este unul dintre fondatorii teoriei dreptului natural, în ale cărui lucrări şi-au regăsit expresie interesele burghezia aflată în ascensiune în acea perioadă. Promovând eliberarea dreptului de sub tutela teologiei, Grotius a susţinut faptul că dreptul nu se întemeiază pe voinţa vreunei divinităţi, ci pe natura omului şi pe principiile raţiunii. Împreună cu Francisco de Vitoria şi Alberico Gentili, a pus bazele dreptului internaţional, bazat pe acelaşi drept natural.

·         1654: Axel Oxenstierna, om politic suedez (n. 1583)

·         1757: A murit David Hartley, filosof englez; (n. 1705).

·         1839: William Smith, geolog englez (n. 1769)

·         1880: A decedat Charles Thomas Jackson, medic şi chimist american (n. 1805).

·         1905 - A murit Emanoil Davidescu, membru fondator al “Gazetei matematice” (n.11.03.1871).

·         1914 - A murit compozitorul rus Anatoli Liadov (n.11.05.1855).

·         1917: A decedat prozatorul roman Calistrat Hogaş; ( ”În Munţii Neamţului”, “Pe drumuri de munte”); (n.19 aprilie 1848). A  fost distins cu primul premiu initiat de Societatea Scriitorilor Români (1922), la recomandarea lui Liviu Rebreanu, în 1915 îi fusese refuzat Premiul “Adamachi” al Academiei.

·         1917 - A încetat din viaţă poetul Anton Naum, membru al Academiei Române (n. 17 ianuarie 1829).

·         1922: Prințul Gaston, Conte de Eu (n. 1842)

·         1943: Boris al III-lea al Bulgariei (n. 1894). Boris al III-lea Unificatorul, Țarul Bulgariei (n. 30 ianuarie 1894 Sofia, Principatul Bulgariei, Imperiul Otoman – d. 28 august 1943, Sofia, Bulgaria), născut Boris Klemens Robert Maria Pius Ludwig Stanislaus Xaver, fiul lui Ferdinand I, a urcat pe tron în 1918 după abdicarea tatălui său în urma înfrângerii Regatului Bulgariei în Primul Război Mondial. Aceasta a reprezentat a doua înfrângere majoră a țăii în doar cinci ani, după dezastrul din Al Doilea Război Balcanic (1913). Prin Tratatul de la Neuilly, Bulgaria a trebuit să cedeze noi teritorii și să plătească vecinilor însemnate despăgubiri de război, ceea ce a amenințat stabilitatea politică și economică. Două forțe politice, Uniunea Agrariană Bulgară și Partidul Comunist Bulgar, cereau răsturnarea monarhiei și schimbarea guvernului.

·         1959: Bohuslav Martinu, ceh (n. 1890)

·         1972: Prințul William de Gloucester (n. 1941)

·         1981: Béla Guttmann, fotbalist și antrenor de fotbal evreu din Ungaria (n. 1899)

·         1987: A încetat din viaţă scenaristul şi regizorul de film John Huston, laureat al Premiului Oscar pe anul 1948 pentru “Comoara din Sierra Madre” şi al Premiului “Leul de argint” – “Moulin Rouge”: “Noaptea iguanei”, “Omul în mantaua de ploaie”, “Şoimul maltez”;(n. 5 august 1906). John Marcellus Huston (n. 5 august 1906, Nevada, Missouri – d. 28 august 1987, Middletown, Rhode Island) a fost un celebru regizor american de film și scenarist, laureat cu Premiul Oscar. A regizat printre altele și renumitele filme clasice: Șoimul maltez (1941), Jungla de asfalt (1950), Comoara din Sierra Madre (1948), Key Largo(1948), Regina africană (1951), Drumul spre victorie (1981) și Onoarea familiei Prizzi(1986)

·         1993: Gheorghe Mocanu, pictor (n. 1938)

·         1995: Michael Ende, scriitor german (n. 1928)

·         2005: Hans Clarin, actor german (n. 1929)

·         2006: Melvin Schwartz, fizician laureat Nobel (n. 1932).

·         2014: A murit  John Anthony Walker, Jr. (n.28 iul 1937), fost ofiter specialist  in comunicatii  al Marinei Statelor Unite ale Americii,condamnat pentru spionaj in favoarea Uniunii Sovietice in perioada 1968 -1985. In timpul in care a spionat pentru sovietici, Walker a ajutat sovieticii descifreze mai mult de un milion  de mesaje navale americane criptate. Unii analisti l-au descris ca fiind spionul sovietic care a pricinuit cele mai mari daune Americii în toata istoria sa. A fost arestat î pe 20 mai 1985 de o echipă de agenți ai FBI si a decedat in inchisoare, in urma unui cancer avansat la gat.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Cuv Moise Etiopianul; Dreptul Ezechia

• în calendarul romano-catolic: Augustin de Hipona (d. 28 august 430), episcop, doctor al Bisericii;
• în calendarul luteran: Augustin de Hipona;
• în calendarul anglican: Augustin de Hipona;
• în calendarul greco-catolic: Moise Etiopianul, călugăr (d. 400), Augustin de Hipona, episcop (d. 430).

SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 28 August

ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Bătăliile de la Muncelu și Varnița 28 august/3 septembrie 1917

În noaptea de 27/28 august 1916 trupele române treceau frontiera în Transilvania, după ce Consiliul de Coroană aprobase declaraţia de război adresată Austro-Ungariei. Efectivele armatei erau de 813.758 soldaţi, 19.843 ofiţeri, 281.210 cai. Erau inadecvat echipate şi cu surse de aprovizionare nesigure. Până la sfârşitul lui septembrie armata noastră a reuşit să reziste în Transilvania, iar în octombrie s-a retras pe linia Carpaţilor. La 11 noiembrie trupele germano-austriece au lansat pe Jiu o ofensivă puternică: era începutul catastrofei militare pentru România.

La 10 ianuarie 1917 frontul s-a stabilizat de-a lungul Dunării şi Siretului în sudul Moldovei. Guvernul Brătianu a luat măsura evacuării regelui şi guvernului la Iaşi.

În cele mai grele condiţii, până în iunie 1917, Armata română a fost reorganizată cu ajutorul misiunii militare franceze condusă de generalul Henri Berthelot, iar relaţiile restabilite cu Rusia revoluţionară, cu guvernul provizoriu de la Petrograd. La 22 august 1917 trupele generalului Averescu au trecut la ofensivă împotriva forţelor austro-ungare, lângă Mărăşti. A urmat cea mai sângeroasă dintre bătălii, la 6 august, la Mărăşeşti - cu 60.000 morţi în tabăra duşmană şi 27.000 în tabăra noastră.

Pentru contrabalansarea eşecurilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, armatele Puterilor Centrale au atacat trupele ruseşti aliate în sectorul Muncelu - Vrancea, considerându-l vulnerabil. În dimineaţa de 28 august 1917 au atacat poziţiile ruseşti de la Ireşti-Vrancea, unde au găsit o slabă opoziţie. Armata română a oprit atacul, stabilizând frontul prin respingerea germanilor. În noaptea următoare s-au refăcut forţele în ambele tabere, iar în 30 august au fost din nou lupte violente lângă Varniţa-Vrancea, iar inamicii din nou respinşi.

Luptele de la Muncelu s-au păstrat vii în memoria colectivă mult timp, aşa cum atestă o înregistrare realizată în 1977 cu Alexandru Harţuchi, din comuna Ţifeşti-Vrancea. Este o poezie pe care Alexandru Harţuchi a citit-o în presa locală în anii războiului. Păstrată în Arhiva de istorie orală, poezia despre luptele de la Muncelu este astăzi şi va fi şi în viitor o mărturie-document din primul război mondial:

O, Muncelule mult frământat,
Ajuns-ai numai ruine!
În ţintirim te-ai prefăcut,
Mii leşuri zac sub tine.

Ce sat frumos şi-mpodobit
Erai acum doi ani!
Şi azi rămas-ai pustiit,
De unguri şi germani.
În cartea vremii tu rămâi
Să spui pentru vecie,
C-aici învins-am pe vrăjmaş
În lunga lui trufie!

Se povesteşte ce-a cătat
Aci cotropitorul
Şi [că] românul s-a luptat
Să-şi aprere ogorul.

O rugăminte viu să-ţi fac
Şi voi să se-mplinească:
La căpătâi, adesea,
O candelă să luminească...

Recitată de mine, Alexandru Harţuchi, comuna Ţifeşti, astăzi, 30 aprilie 1977..."

SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 28 August

VIAȚA REGINEI MARIA

Nimeni nu poate contesta meritele reginei Maria în obţinerea unirii din 1918. Pe când “ marele” om politic I.I.C. Brătianu stătea ca un câine pe holurile palatului de la Versailles fără ca nimeni să se sinchisească de prezenţa lui, Maria s-a implicat eficient în reuşita demersului românilor. Dar activitatea sa politică a fost permanent umbrită de o viaţă  amoroasă care a creat rumori în rândul tradiţionalistei societăţi româneşti.

Pe 29 octombrie 1875 se năştea în Kent, Anglia, Marie Alexandra Victoria, prinţesă de Edinburgh şi mai târziu prinţesă de Saxa-Coburg şi Gotha. Copila nu avea doar descendenţă nobilă ci se trăgea direct din cele mai bogate şi influente familii regale ale lumii. Bunica paternă era nimeni alta decât regina Victoria, aflată la apogeul domniei sale de 64 de ani iar mama sa era marea ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica ţarului Alexandru al II-lea.

Există o mulţime de amănunte legate de viaţa reginei Maria pe care marele public nu le ştie, dar care sunt reflectate în memoriile contemporanilor care au cunoscut-o suficient de bine pentru a-şi creea o impresie despre ea. Portretul creionat de I. G. Duca sau Argetoianu, ambii prim-miniştri ai României în perioada interbelică, este destul de departe de cel idilic, rămas în conştiinţa noastră. În ceea ce priveşte fizicul, regina se numără ea printre frumuseţile Europei, dar o analiză atentă, evidenţia trăsături neregulate, ochi mici, gură mare, bust lung, picioare scurte şi umflate, braţe groase, glezne şi încheieturi mari, dintr-o bucată.

În mai 1892 are loc logodna cu Ferdinand, însă nunta se va tine abia in decembrie, pentru ca tânăra să împlinească 17 ani. Din ianuarie 1893 viitoarea regină ajunge în România. În primii 10 ani de căsătorie se nasc, rând pe rând, întâi Carol – viitorul moştenitor al tronului, apoi Elisabeta – viitoarea regină a Greciei, Maria (alintată Mignion) – viitoarea regină a Iugoslaviei şi Nicolae. Mai târziu, s-a mai născut o fată, Ileana – viitoare arhiducesă a Austriei, şi cu puţin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, în cel de-al 20-lea an de căsnicie al cuplului, se naşte Mircea.

Aventuroasa Maria va avea cu Ferdinand, mai mult un mariaj de convenienţă, I.G. Duca fiind de părere că regina nu-l iubise pe Ferdinand niciodată datorită lipsei de iniţiativă şi voinţă de care acesta dădea dovadă.

O iubăreaţă precoce

La 11 ani principesa ajunge cu familia în Malta. Acolo trăieşte prima poveste de iubire cu vărul ei, George. Va trece, dezamăgită, pe lângă o căsătorie din dragoste, rară la vremea aceea, şi pe lângă palatul Buckingham, ca reşedinţă permanentă. Pentru că George va ajunge pe tronul Marii Britanii mai curând decât se aştepta familia fetei.

În 1893, Maria va ajunge în România ca mireasă a unui bărbat cu 10 ani mai mare, ce suferea din dragostea pentru o altă femeie, poeta Elena Văcărescu. Inima lui Ferdinand va rămâne dăruită femeii exilate la Paris, pe care, se pare că o va iubi până la moarte. Ajunsă în România, Maria întâlneşte o ţară şi o curte regală care nu semănau cu nimic din ce văzuse până atunci şi unde temperamentul ei vulcanic, independenţa şi nonconformismul intrigă şi deranjează.

S-a şuşotit şi s-a scris mult despre idilele sau aventurile galante ale reginei. Castelele Pelişor şi Bran, sau minunata reşedinţă de vară de la Balcic, au fost locuri unde Maria îşi dezbrăca hainele regale pentru a rămâne în neglijeul parfumatului adulter. Aproape toate legăturile sentimentale ale reginei au fost de scurtă durată, rezumându-se la partea sexuală.

Luna de miere petrecută alături de Ferdinand în castelul de vânătoare de la Krauchenwies, aflat într-o pădure din apropiere de Sigmaringen, a fost un eşec. Maria a părăsit patul decepţionată, însingurată, cu dorinţa de a citi un roman de dragoste. Tânăra soţie a oferit o explicaţie delicată acestei situaţii, anume că soţul ei „era teribil, aproape crud de îndrăgostit. În felul meu imatur, am încercat să răspund pasiunii sale, dar eram avidă şi însetată de ceva mai mult…Totul îmi lăsase un sentiment de neîmplinire, parcă mai aşteptam ceva ce nu s-a întâmplat”.

La începutul lui 1897 îi apare în preajmă un tânăr ofiţer din regimentul ei de roşiori, “nu prea înalt, subţire, brunet, amuzant şi elegant”, în vârstă de 27 de ani, pe numele său Gheorghe (Zizi) Cantacuzino. În scurt timp se înfiripă o poveste de iubire care va înceta timp de două luni, când Maria îl însoţeşte pe Ferdinand la Nisa în iarna lui 1897-1898, dar se reia în primăvară, Zizi Cantacuzino fiind adus la Cotroceni ca profesor de gimnastică pentru micuţul Carol. Aventura  continuă ulterior în Germania, unde Maria pleacă la tratament, apoi la Constanţa, la bordul unui vas ancorat în larg.

În 1902, Ferdinand şi Maria s-au deplasat la Londra pentru a reprezenta familia regală română la încoronarea lui Edward al VII-lea. Aici, Maria l-a cunoscut pe principele Waldorf Astor, care avea puţin peste 20 de ani, de care s-a îndrăgostit instantaneu şi cu care „a avut o idilă pătimaşă”. O iubire pasageră, dar trăită cu pasiune, alături de englezul înalt, neobişnuit de chipeş, care tocmai absolvise studiile la Oxford şi pe care l-a întâlnit la castelul Cliveden, alături de sora sa Pauline. O iubire întreţinută mai mult prin scrisori, care încetează şi ele după ce tânărul englez se căsătoreşte cu Nancy Shaw, în 1906. “Îl iubeam sincer şi natural, cu tot ce firea mea avea mai bun de dăruit…”, îi scria principesa Paulinei. “El era suflarea, aerul şi spiritul vieţii mele şi el o ştia. Şi totuşi, în momentul în care s-a căsătorit, a renunţat total la mine, de fapt fără milă… Şi el ştia ce înseamnă să trăiesc dintr-o dată fără el”.  

În tulburele an 1907, principesa Maria îl cunoaşte pe Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei, un prinţ elegant, cu o foarte plăcută infăţişare şi cu o minte ascuţită. Prin Barbu Ştirbei, cumnatul lui I.I.C. Bratianu, descoperă gustul puterii.. Maria vizita des Buftea, unde locuia Ştirbei. Petreceau acolo mult timp împreuna, călărind prin împrejurimi. Când erau departe unul de altul, işi scriau scrisori pasionale. Ileana, al cincilea copil al viitoare regine Maria, semăna leit cu una dintre surorile prinţului !

Relaţia lor a ajuns rapid în gura târgului. Cu toate acestea, ca o ironie a sorţii, la moartea lui I. Kalinderu, în 1913, regele Carol I îl aduce ca administrator al Domeniilor Coroanei chiar pe Barbu Ştirbei ! Pe măsură ce Carol I îmbătrânea, Maria se interesa din ce în ce mai mult de politică, întreţinându-se tot mai frecvent cu Barbu Ştirbei şi Ion I.C. Brătianu, principesa simţindu-se atrasă de jocul de culise practicat de cei doi.

În timp ce Barbu Ştirbei o admira şi iubea sincer, Maria era mereu în căutare de cuceriri. În 1918 îl întâlneşte pe colonelul canadian Joe Boyle.. „Cioplit în atlet, arătos şi simpatic, cu un cap de consul roman, cu faţa rasă şi pârlită de soare, cu nişte ochi negri fulgerători, Boyle se înfăţişa ca un mascul… căruia puţine erau în stare să-i reziste”, menţionează Argetoianu în memoriile sale. Regina l-a luat cu ea la conacul din satul Coţofăneşti pentru a trăi o adevărată, intensă şi fericită relaţie adulterină. Constantin Argetoianu, ministru de interne în epocă, i-a prins pe cei doi îndrăgostiţi într-o scenă antologică. „Am intrat în salonaşul cel mic al reginei… Cu părul despletit, cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită cu un «thee gown» de mătase gălbuie, frumoasă ca în poveşti, regina se rupsese vădit din braţele amorului şi… îmbătată de fericire, a înaintat spre mine „toute balentante” pe când pe uşa din fund se retrăgea silueta canadianului. Biata femeie! Ce frumoasă şi încordată era! Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de pe faţa ei se stingea: încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii”.

Părăsită şi abandonată de marea ei iubire canadiană, regina se întoarce la Barbu Ştirbei. Acesta  i-a fost alături ori de câte ori s-a simţit singură şi copleşită. A continuat să-i fie sprijin chiar şi în anii plini de zbucium, umilinţe şi durere care au urmat morţii lui Ferdinand. Dorinţa de răzbunare a lui Carol al II lea a interupt însă această  frumoasă poveste de iubire. trei dintre membrii familiei regale şi prinţul Barbu Ştirbei fiind izgoniţi din ţară. 

Sursa: Atac de Constanța din 23.12.2012; Articol de Emil Goga.

SUPLIMENT ISTORIE PE ZILE 28 August

ORGIA DE LA COȚOFĂNEȘTI

M-am gândit mult dacă să public această relatare. Am găsit-o întâmplător într-o publicaţie mai puţin cunoscută “Magazin-revista a romanilor de pretutindeni”. Acuzaţiile la adresa comportamentului Reginei Maria, aduse în el, sunt de o gravitate excepţională ! Dacă, ce se scrie aici, s-a întâmplat cu adevărat (am unele dubii, chiar dacă se înscriu în categoria multelor relaţii adulterine ale reginei), atunci percepţia generală despre o femeie care a fost mai întâi regină şi persoană dedicată ţării sale (prin adopţie), poate căpăta fisuri imposibil de acoperit. Când accepţi coroana regală, implicit te supui restricţiilor unei conduite exemplare, ori Regina Maria nu a înţeles acest lucru. Aventuri amoroase numeroase, iubiri extra-conjugale, copii din flori, toate compun un tablou jenant pentru un cap încoronat. Celor care mă acuză că am purces la acest serial, doar pentru a o defăima, mai ales acum când imaginea ei este propusă să apară pe o bancnotă, le răspund că istoria are menirea de a ne prezenta faptele personalităţilor aşa cum au fost. Chiar dacă ne convin sau nu…

Cu menţiunea că autorul afirmă apariţia acestuia în ziarul Daily Worker, iată articolul:
“Istoria orgiei de la Coţofãneşti n-a fost publicatã de nici un ziar românesc, însã ea a rãsuflat în America şi astfel, a ajuns la noi. Şi prin noi, pentru prima data la cititorul român. Dacã cineva dorea sã vorbescã despre viciile ori urgiile (burgheziei şi aristocraţiei . n.r.) din România, şi vrea sã le arate într-un mod vivid [viu], nu trebuia sã recurgã la gesturi pentru a influenţa, ci era destul sã apese pe un singur cuvânt: COŢOFANEŞTI, şi oricare ar fi înţelege fãrã sã mai aibã nevoie de alte cuvinte. În 1920, majoritatea guvernamentalã a generalului Vãitoianu a refuzat sã recunoascã validitatea mandatului unui membru al Parlamentului. Deputatul în chestie s-a ridicat de pe scaun şi a strigat un singur cuvânt: Coţofãneşti ! Şi în mai puţin de o jumãtate de orã validitatea mandatului a fost recunoscutã. O delegaţie de ţãrani, sub conducerea unui avocat, a prezentat o petiţie ministrului de interne. Ministrul, la început, a refuzat sã iscãleascã petiţia. Avocatul care conducea pe ţãrani, scos din fire, şi-a pierdut rãbdarea şi a strigat în faţa ministrului: Coţofãneşti ! Ministrul s-a fãcut alb ca varul şi a scris pe petiţia ţãranilor un singur cuvânt: Admis.

Pentru Dumnezeu ! Ce e Coţofãneşti ? Ce înseamnã acest cuvânt ? El e numele unui sat în apropiere de oraşul Bacãu din Moldova [ …] A fost în 1917. Armatele învingãtoare ale germanilor, sub conducerea generalului von Mackensen, au pãtruns departe pe teritoriul român. Coţofãneşti era la marginea armatei române şi servea [drept] Cartier General al Statului Major al armatei române şi al corespondenţilor de rãzboi. Servea în acelaşi timp ca un spital provizoriu pentru soldaţii rãniţi. Regina Mãria, cele douã fiice ale sale: Elisabeta şi Maria, şi un numãr de doamne de Curte, se «sacrificau» în mod benevol pe altarul patriotismului, îngrijind de rãniţi. Ele îşi devotau ziua şi noaptea în munca lor caritabilã, cu deosebire noaptea, şi multe poveşti minunate asupra devotamentului lor au fost circulate, poveşti în care ofiţerii […] n-au jucat un rol mic […]

Într-o noapte a fost adus de pe front un soldat grav rãnit, care suferea cumplit din cauza hemoragiei […]. Sergentul-major care era de serviciu a trimis pe un soldat sã aducã doctorul, care, de asemenea, era de serviciu. Doctorul, fireşte, n-a fost aflat la spital. Un soldat […], care avea trei ani de serviciu în armatã, a fost trimis sã caute pe doctor. Dupã indicaţiile soldatului de gardã, el s-a îndreptat spre o clãdire din apropiere, unde un fel de petrecere militarã era în toiul ei: lucru care se întâmplã des, când «soldaţii» şi «civilii» sunt din «societatea înaltã».

Soldatul a încercat sã intre înãuntru, dar toate uşile erau încuiate. Şi-a ciulit omul urechile: dinlãuntru veneau melodii […] Şi s-a gândit îndurerat la camarazii lui care ucid şi sunt ucişi pe front, şi cu deosebire la camaradul care voma sânge […] în spitalul de campanie. S-a dat pe lângã ferestre […] Nimic: perdelele erau trase în jos cu multã grijã. În cele din urmã a aflat o fereastrã în fundul clãdirii, unde perdeaua lãsa un mic gol care i-a îngãduit sã priveascã înãuntru. Şi scena pe care i-au întâlnit- o ochii l-a umplut de furie şi indignare.

Goi, [alţii] pe jumãtate dezbrãcaţi, ofiţerii şi surorile de caritate în diferite poziţii se tãvãleau pe podelele sãlii care erau acoperite cu covoare scumpe de blanã. Într-un alcov cânta muzica. Uitând de misiunea în care era trimis, soldatul a chemat la faţa locului pe mai mulţi camarazi, atâţi cât a putut aduna lângã el, şi i-a condus la fereastra în chestie. La vederea orgiei ce se petrecea înlãuntru, soldaţii au fost cuprinşi de o furie nebunã, au apucat un bidon de benzinã şi au deşertat conţinutul pe pervazurile ferestrelor, pe uşi şi pe alte pãrţi de lemn ale clãdirii şi le-au dat foc.

Când ofiţerii şi soldaţii din barãcile din vecinãtate au venit la locul incendiului au aflat o societate «îmbrãcatã foarte delicat» […] În aceastã patrioticã societate erau: Maiestatea Sa regina României, Maria Hohenzollern, într-un capot de noapte vişiniu; prinţesa Maria, viitoare consoartã a lui Alexandru, regele Iugoslaviei; prinţesa Elisabeta, viitoare consoartã a ex-regelui grec George […]

Natural, corespondenţii de rãzboi au fost, de asemenea, la faţa scenei, şi au luat în grabã câteva fotografii asupra acestei idilice societãţii: «Regina României, fiicele sale şi damele ei de onoare, intoxicate, (bete . n.r.) îmbrãcate numai în capoate diafane, de noapte, în braţele ofiţerilor […] pe jumãtate dezbrãcaţi». Un numãr din aceste fotografii au fost confiscate de Siguranţã (poliţia secretã a României), dar restul din ele sunt încã în mâini sigure.” Dr. Dumitru Garofil

RELIGIE ORTODOXĂ 28 August

Sf Cuv Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul („cel din tâlhari”), Etiopianul.

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.

Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: „De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?” Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.

Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise „cel din tâlhari” sau Moise Arapul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Iezechia regele, care cu pace s-a savârsit.

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viata Dreptului Iezechia e descrisa in Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.

A devenit rege al regatului Iuda la virsta de douazeci si cinci de ani si a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Inflacarat adorator al Adevaratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. In vremea sarbatoririi Pastelui evreiesc, la care a invitat pe toti supusii regatului lui Israel, Iezechia dadu ordin sa se distruga idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fusesera pedepsiti stramosii care se lepadasera de Dumnezeul Cel Adevarat. Dupa aceasta, idolatria a incetat nu numai in regatul lui Iuda, ci in multe locuri din regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dusmani si i-a indeplinit rugaciunile. Astfel, in al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, si-a adunat fortele pentru a incepe razboi impotriva lui Iezechia.

Regele asirian cuceri fortareata Lachis si trimise o armata spre Ierusalim, cerind ca regele iudeu sa se predea. Iezechia s-a intors catre Dumnezeu in rugaciune si un inger al Domnului dobori 185 000 de soldati de partea asiriana. La putin timp dupa retragerea lui Senaherib, Iezechia se imbolnavi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu si ii spuse sa isi puna ordine in ale sale, pentru ca va muri in curind. Dar puterea rugaciunii lui Iezechia fu atit de mare incit Dumnezeu ii prelungi viata cu inca cincisprezece ani.

Rugaciunea sa era inflacarata cind implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar si mai fierbinti erau rugaciunile sale de multumire. Iezechia a murit la virsta de 54 de ani si a fost ingropat cu inalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se praznuieste si in Duminica Iertarii (a lasatului sec de brânza).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 28 August

INVITAŢIE LA OPERĂ 28 August

Lohengrin de Richard Wagner

Lohengrin, Scala 2012 (Barenboim, Kaufmann, Pape): 

Giuseppe Verdi – Don Carlo cu Nicolae Herlea

Verdi: Don Carlo 

Schubert Alfonso Und Estrella D 732 | Opera Music HD | Focus Reading Meditation Soothe

MUZICĂ 28 August

Karl Bohm, dirijor austriac

Mozart Requiem Karl Bohm: 

Billy Grammer, cântăreţ şi chitarist country american

Nicolae Herlea

Nicolae Herlea - Cantonete CD1: 

Nicolae Herlea - Cantonete CD2: 

John Perkins, cântăreţ canadian (Crew-Cuts)

THE CREW CUTS • 

Clem Cattini, baterist britanic (Tornados)

Clem Cattini: 

Ann Honey Lantree, bateristă britanică (Honeycombs)

The Honeycombs -

David Soul (Solberg), cântăreţ şi actor american

David Soul - Looking Back : The Very Best of David Soul (2008): 

Ken Andrews, pianist, baterist şi vibrafonist britanic (Middle Of The Road)

MIDDLE OF THE ROAD

Daniel Seraphine, baterist şi compozitor american (Chicago)

Hugh Cornwell, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Stranglers)

The Stranglers: 

Wayne Osmond, chitarist şi saxofonist american (Osmonds)

The Osmonds: 

Kim (Appleby), cântăreaţă britanică (Mel & Kim)

Mel & Kim Appleby - 

Shania Twain

Shania Twain Greatest Hits | The Best Of Shania Twain: 

Paula Fernandes

PAULA FERNANDES -

Anatoli Liadov, compozitor rus

Lyadov 8 Russian Folk Songs: 

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

GUITARRAS DEL ALMA Selección de Cecil González

Top 20 ABBA Songs - ABBA Greatest Hits 2018

Relaxing Piano JAZZ - Smooth Cafe Piano & Saxophone Jazz Music for Sleep, Studying, Work

POEZIE 28 August

Johann Wolfgang von Goethe

BIOGRAFIE

Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832)

1749 La 28 august,  la Frankfurt, Germania, s-a nascut  Johann Wolfgang von Goethe. A fost un scriitor german, ilustru ganditor si om de stiința, una dintre cele mai de seama personalitati ale culturii universale.^[1] Goethe este in multe privinte ultima personalitate literara pe deplin integrata pentru care literatura, arta, stiinta, cercetarea si viata publica au concurat spre a-i fauri o cariera de scriitor, ministru de stat, om de stiinta, director de teatru si critic. Figura proeminenta a literaturii universale, Goethe si-a dominat perioada ca putini alti oameni, asa cum a facut-o Dante, Milton si Voltaire. S-a remarcat practic in toate genurile literare: poezia lirica, drama, literatura beletristica. Goethe a contribuit la definirea perioadei romantice in romanul sau deschizator de drumuri, ”Suferintele tanarului Werther”, in timp ce in „Faust” a transpus una dintre cele mai marete povestiri mitice ale lumii ca „Divina Comedie” a lui Dante si „Don Quijote” a lui Cervantes care ne-a oferit jaloanele necesare pentru intelegerea conditiei umane. O figura legendara inca din timpul vietii, Goethe este unul din personajele de baza ale literaturii mondiale. Dupa cum afirma criticul Harold Bloom, este ,,arhetipul poetului puternic”, care ofera puncte de referinta si reprezinta o sursa de inspiratie pentru generatiile ce au urmat.^[2]

1756-1758 Urmeaza o scoala publica.^[1]

1768-1768 In aceasta perioada, Goethe a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig si, dupa o intrerupere cauzata de boala, la Strasbourg, si-a obtinut diploma in drept abia in 1771.^[2]

1773 Prietenia lui cu J.G. Herder, principalul exponent al miscarii literare Sturm und Drang, un gen de romantism timpuriu german si o reactie la gandirea si arta neoclasica, a avut o influenta semnificativa asupra primei lucrari majore a lui Goethe, drama istorica „Götz von Berlichingen”.^[2]

1774 Un an mai tarziu, publicarea „Suferintelor tanarului Werther” a generat discutii aprinse care i-au asigurat lui Goethe o faima universala.^[2]

1775 Goethe a acceptat invitatia unui admirator, ducele Karl August de Saxa-Weimar, de a ocupa un post la curtea de la Weimar. A devenit ministru al Agriculturii, Finantelor si Minelor si timp de zece ani a fost ministrul principal al ducelui.^[2]

1786 Goethe a plecat din Germania si a petrecut doi ani in Italia, unde si-a aprofundat cunostintele despre arta clasica, ceea ce a contribuit la maturizarea atitudinilor sale romantice timpurii dominate de individualism si libertate in sensul constientizarii importantei disciplinei si a universalitatii. Aceasta tensiune creatoare este contrabalansata de lucrarile lui de maturitate, inclusiv romanul „Ucenicia lui Wilhelm Meister” (1796) si urmarea acestuia, „Calatoriile lui Wilhelm Meister” (1892), care au pus bazele modelului de „Bildungsroman”, romanul cresterii si dezlvotarii.^[2]

1788 Publica drama „Ifigenia in Taurida”.^[2]

1808 Publica prima parte a dramei „Faust”, drama care a fost scrisa timp de mai multi ani si cuprinde notite, schite, comentarii concepute de autor.

1832 La 22 martie, in Weimar, Turingia, Germania, Johann Wolfgang von Goethe s-a stins din viata. Postum, apare cea de-a doua parte a dramei lui Goethe, „Faust”.^[2]

Pe langa munca sa creatoare neintrerupta, concretizata si in scrierea catorva dintre cele mai admirabile poezii din literatura germana, Goethe a fost director al teatrului de stat timp de peste douazeci de ani, a condus cercetari stiintifice de botanica evolutionista, anatomie si teoria culorii, a studiat foarte serios literatura neoccidentala. Om multilateral, inzestrat cu calitati extraordinare, Goethe a fost recunoscut inca din timpul vietii ca intelept si personaj mesianic  si a atras la Weimar o multime de vizitatori, printre care si Napoleon, care i-au adus omagiul lor, dornici sa invete cat mai multe de la maestru. Admiratia Europei si Americii pentru Goethe si lucrarile lui au contribuit in mare masura la raspandirea ideilor si culturii germane in intreaga lume, cu efecte profunde asupra vietii stiintifice, educatiei si filozofiei, precum si asupra literaturii din secolul al XIX-lea.^[2]

Cea mai mare realizare a lui Goethe este totusi poemul dramatic „Faust”, la ale carui concepere si elaborare a lucrat de la varsta de douazeci de ani pana in anul premergator mortii, cand a reusit sa termine partea a doua a lucrarii. „Faust” reprezinta o sinteza a tuturor lucrarilor si calitatilor lui de poet. Preluand legenda medievala a intelectualului care isi vinde sufletul in schimbul cunoasterii si puterii, Goethe transforma dorinta nemarginita a omului intr-o potentiala damnare, dar in ultima instanta aceasta reprezinta si un factor al rascumpararii care ii asigura salvarea, „Faust”, remarcandu-se ca un erou romantic fundamental, comparabil cu Werther, Prometeu al lui Shelley si Manfred al lui Byron. „Faust” reprezinta aspiratia individului spre transcendenta si sfidarea limitelor.^[2]

Importanta lui Goethe ca scriitor deriva din capacitatea lui de a pune sub semnul intrebarii propriile convingeri si pe cele ale vremii sale si de a le turna din nou in formele imaginare ale investigatiei. Asa cum concluziona William James, ,,Era viu prin toti porii pielii lui si recepta orice impresie cu un amestec de placere si atentie; ceea ce face ca miscarea masinariei lui mentale sa fie una dintre cele mai extraordinare privelisti oferite vreodata locuitorilor acestei planete”

Dedicaţie

Vă-ntoarceţi iar, figuri sfios-plăpânde,

Ce-n ochiul vag de timpuriu m-aţi nins;

Să vă reţin, acum, abia născânde?

De-acest miraj mai sunt eu azi atins?

Cum vă-mbulziţi! ei bine, creşteţi blânde

Din fum şi ceaţă-n juru-mi dinadins;

Cutremurat mi-e pieptul tinereşte

De suflul vrajei ce vă urmăreşte.

Voioase zile-mi ies cu voi în cale

Şi-atâtea umbre dragi se-ntorc tăcut;

Ca basme-aproape stinse vin agale

Prietenia, cel dintâi sărut;

Şi iar mi-e fraged chinul, sună-a jale

Al vieţii labirintic drum pierdut,

Numind pe bunii, ce, minţiţi de soarte

Cu ore-alese, mă-ntrecură-n moarte.

Ei n-aud noul câtec ce-i îmbie,

Cei scumpi, cărora-ntâiul le-am cântat;

S-a spart prieteneasca vălmăşie,

Şi ah! ecoul prim s-a spulberat.

Cântarea mea-n mulţimi străine-adie,

De-aplauze chiar mi-e pieptu-nfricoşat,

Iar cei ce mi-au sorbit pe vremuri cântul,

De mai trăiesc, i-a risipit pământul.

Şi mă cuprinde-un dor uitat de sfera

Acelor duhuri grave-n paşnic stol,

Cu lânced sunet umple atmosfera

Şoptindu-mi cânt, ca harfa lui Eol,

Fiori mă prind, şi lacrimi curg; severa

Mea inimă zvâcneşte rar, domol;

Tot ce posed, mai văd ca-n depărtare,

Iar ce s-a stins, aievea-n jur mi-apare.

Din „Faust”, traducere de Ştefan Augustin Doinaş, Editura Univers, Bucureşti, 1982

Aproape de cel drag

La tine mă gândesc când valu-n soare,

Pe mări sclipeşte,

Când licărul de lună, din izvoare

Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare

Colb se ridică.

În bezne, când drumeţul pe cărare

E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă

De val, în ropot

Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,

E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,

Sunt lângă tine.

Apune; stelele-n curând vor arde.

De-ai fi la mine!

În româneşte de Maria Banuş

Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

Dor fericit

Înţelepţii doar s-o ştie

Căci mulţimea joc îşi bate!

Vrea să laud viaţa vie,

Dorul morţii-nvăpăiate.

În a nopţilor răcoare,

Ce-n iubire zămisleşte,

Te cuprinde-o-nfiorare,

Pe când candela luceşte.

Se desface-mbrăţişarea

Din a beznelor stihie,

Răscolit asculţi chemarea

Spre suprema cununie.

Depărtarea nu te-abate,

Vii în zbor, vii ca vrăjit,

În luminile visate,

Flutur mic, eşti parjolit.

Şi atât cât n-ai ăst dor:

Pieri şi iarăşi fii!

Eşti un jalnic călător

Peste triste glii.

În româneşte de Maria Banuş

Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

Anton Naum, poet

Biografie Anton Naum

Anton Naum (n. 17 ianuarie 1829, Iaşi – d. 28 august 1917, Mărăşeşti) a fost un poet junimist, profesor universitar al universităţii ieşene, membru titular al Academiei Române. 
Era de origine macedoneană, mama şi tatăl său se numeau Teodor şi Zamfira Naum. Se pare că primele contacte cu învăţătura se petrec în casa părintească. 
Este cunoscut faptul că se obişnuia încă, la începutul secolului al XIX-lea, ca familiile cu stare să aducă profesori particulari în casă pentru educarea fiilor. După aceea Anton Naum frecventează Academia Mihăileană din Iaşi. 
Deşi îi dispar părinţii din fragedă tinereţe, educaţia sa avea să continue la Paris, conform datelor rămase despre el.
După ce s-a întors de la studii din Paris, a fost numit provizor al liceului din Iaşi, apoi profesor la Şcoala militară superioară şi, în final, profesor în Şcoala normală superioară din Iaşi. 
A debutat la Junimea, în anul 1872, cu două traduceri din opera poetului A. Chénier. Îşi făcuse o bună faimă cu traducerile sale din poezia franceză şi, din 1875, îl găsim în paginile revistei Convorbiri literare cu poezie proprie, publicându-i-se poemul Nox erat.
A continuat să scrie poezie până în 1893, când i se publică primele cânturi dintr-o epopee eroi-comică, numită Povestea vulpei. 
În acelaşi an, este propus (pentru a doua oară, întrucât prima dată încercarea nu a avut succes) membru al Academiei şi, cu ajutorul susţinerii lui Titu Maiorescu, este ales, în sfârşit.
S-a stins din viaţă la optzeci şi opt de ani, în 1917.

Este înmormântat în cimitirul din Cândeşti, Neamţ, localitate unde a locuit o perioadă de timp, unde a avut şi o moşie.

A publicat un volum de traduceri în 1875, un volum de poezii originale (Versuri, Iaşi, 1890) şi o poemă eroi-comică Povestea vulpei (Buc., 1903).
A fost prieten cu Titu Maiorescu.

Elegie

A patriei jignite afronturi sa razbuni,
Sa curatesti de monstri cu bratul inarmat
Si de tiranii lacomi pamantul uzurpat!
Sa fii atotputernic! La glasul tau ce tuna
Cum s-au plecat in codri stejarii de furtuna,
Sau cum sa incovoaie, plapand si umilit,
La crivatul de toamna, rogozul aurit,
Asa sa ti se-nchine a natiilor turma;
Si de-i vei zice: ”pleaca”, sa plece pe-a ta urma;
Si oarba sa urmeze... sa treaca vai si munti,
Pe fluvii, pe oceanuri, pe mari sa-ntinda punti,
Si tot sa te urmeze... pe umeri sa te poarte,
Sa sufere ger, foame, caldura, sete, moarte;
Sa zici, si sa se faca la mare glasul tau,
Cum intr-o zi vestita facut-a Dumnezeu.
Un singur tron sa fie-al tau - pe stalpi de lei,
Din regi, arhonti si consuli sa faci supusii tai,
Si soarele pe ceriuri tot in a ta domnie
S-aprinda si sa-si stinga mareata sa faclie?

Elegie (I)

Da, negreșit, e lucru și mult dorit, și mare,
Să fii în lume singur un om în admirare;
Și prin tăria minții, prin geniul gândirei
Să ai asigurată speranța nemurirei!
Pe răi să-i sfarmi cu totul, să sprijini pe cei buni,
A patriei jignite afronturi să răzbuni,
Să curățești de monștri cu brațul înarmat
Și de tiranii lacomi pământul uzurpat!
Să fii atotputernic! La glasul tău ce tună
Cum s-au plecat în codri stejarii de furtună,
Sau cum să încovoaie, plăpând și umilit,
La crivățul de toamnă, rogozul aurit,
Așa să ți se-nchine a națiilor turmă;
Și de-i vei zice: ”pleacă”, să plece pe-a ta urmă;
Și oarbă să urmeze... să treacă văi și munți,
Pe fluvii, pe oceanuri, pe mări să-ntindă punți,
Și tot să te urmeze... pe umeri să te poarte,
Să sufere ger, foame, căldură, sete, moarte;
Să zici, și să se facă la mare glasul tău,
Cum într-o zi vestită făcut-a Dumnezeu.
Un singur tron să fie-al tău - pe stâlpi de lei,
Din regi, arhonți și consuli să faci supușii tăi,
Și soarele pe ceriuri tot în a ta domnie
S-aprindă și să-și stingă măreața sa făclie?

Carnaval (fragment)

La danț, la danț! orchestra sunã,
se dã semnalul așteptat;
bum, bum, bum, bum! toba detunã,
verguța magicã s'a ridicat!

Dãnțuitori, dãnțuitoare,
în stoluri mândre nãpustesc:
ca paserile la mâncare,
de pretutindene sosesc!

Și toți cu brațe 'npleticite,
pãșind la ritmul cadențat
se duc și vin pe nesimțite,
sub candelabrul luminat!

(...)

TEATRU/ FILM  28 August

Horia Lovinescu, nepotul criticului Eugen Lovinescu: “Citadela sfărâmată”, “Moartea unui artist”

Biografie Horia Lovinescu

1917 La 28 august, la Falticeni, jud. Suceava, s-a nascut dramaturgul roman Horia Lovinescu.  Fiul lui Octav Lovinescu, avocat, frate al criticului E. Lovinescu, si al Anei (nascuta Cetateanu), originara din Transilvania (com. Subcetate), descendenta din familia lui Budai-Deleanu.

1932-1936 Urmeaza Liceul „Nicu Gane" din Falticeni.

1942 Absolva  Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti.

1946 Dr. in litere si filosofie la Univ. din Iasi cu o teza despre Rimbaud. In acelasi an, pentru aceeasi lucrare, i se acorda Premiul Cercului „Sburatorul".

Functionar la Institutul de Statistica din Bucuresti si la Radiodifuziune.

1953 Debut in revista "Viata Romaneasca", cu piesa "Lumina de la Ulmi" (Premiul de stat, 1953), jucata un an mai tarziu pe scena Teatrului Municipal din Bucuresti.

1954 Debuteaza editorial cu aceeasi piesa, "Lumina de la Ulmi".

1955 I se acorda Premiul de stat pentru "Citadela sfaramata".

1960 Din acest an, activeaza ca director al Teatrului „Nottara", pana la moarte. In aceasta calitate, conduce turnee in Danemarca, Finlanda, Franta, R.F.G., Grecia, Portugalia s.a. Scrie doua scenarii de film: "Meandre" si "Bancnota de 100 de lei". A tradus singur si in colaborare din M. Satrov, Al. Misarin, A. Veicler. A realizat o dramatizare dupa Dostoievski ("Karamazovii"). Piesele sale au fost jucate in Bulgaria, Cehoslovacia, China, Franta, S.U.A., Ungaria si URSS. Bun cunoscator al teatrului, avand gusturi si opinii consolidate, Lovinescu abordeaza o problematica general-umana intr-o retorica diversificata, urmarind cu predilectie reactiile constiintei in situatii echivoce: "Hanul de la rascruce" (1957), "Surorile Boga" (1959), "Moartea unui artist" (1965), "Petru Rares" (1967), "Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa" (1968), "Si eu am fost in Arcadia" (1971), "Paradisul" (1974) s.a. Opera dramatica a fost apoi editata in vol. succesive de teatru (1963, 1967, 1971, 1973).

1971 I se acorda Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru "Si eu am fost in Arcadia". Primeste Premiul „I. L. Caragiale" al Academiei Romane.

1979 I se acorda Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.

1983 La 16 septembrie, la Bucuresti, dramaturgul roman Horia Lovinescu trece in eternitate.

Citadela sfărâmată

Moartea unui artist de Horia Lovinescu

Moartea unui artist (1991):

Europolis (1980) - Jean Bart

Duelul - Alexandr Kuprin

GÂNDURI PESTE TIMP 28 August

 Johann Wolfgang von Goethe - Citate:

Lev Nicolaevici Tolstoi - Citate:

Rodica Ojog - Brașoveanu - Citate:

SFATURI UTILE 28 August

Gelozia pleacă de la neîncredere

Neîncredere, temeri, gelozie… am putea spune că lucrurile acestea nu se întâmplă în relaţia noastră. „Noi ne înţelegem prea bine şi avem încredere unul în altul, iar în aceste condiţii gelozia nu îşi are locul.” Chiar şi în familiile cele mai echilibrate şi mai armonioase intervin momente în care unul dintre soţi are temeri, mai mult sau mai puţin justificate, în legătură cu fidelitatea celuilalt și cu locul pe care îl ocupă printre priorităţile acestuia.

Aceasta se întâmplă cu atât mai mult cu cât în relaţiile interumane echilibrul este dinamic şi poate trece şi prin momente de tensiune. Este foarte important însă modul în care cei doi se raportează la posibilele momente de criză. Acestea nu sunt în mod obligatoriu dovezi că relaţia „nu merge” sau că cei doi „nu se potrivesc”, că „au făcut o alegere greşită” sau că „sunt slabi în faţa încercărilor vieţii”. Privite fără teamă şi cu deschidere, aceste momente ne pot învăţa lucruri noi atât despre noi, cât şi despre partenerul de viaţă şi pot duce la creşterea gradului de încredere. Negarea sentimentelor de gelozie pe care le poţi trăi la un moment dat este cea mai nepotrivită alegere. Te poţi gândi că nu ai motive raţionale..., dar câte dintre temerile noastre sunt cu adevărat raţionale?! Te poţi gândi că „este sub demnitatea ta” să ai astfel de sentimente…, dar de cele mai multe ori sentimentele au o logică a lor, afectivă, care scapă controlului logicii raţionale. Te poţi gândi că nu vrei ca soţul/soţia ta să ştie despre temerile tale, care ar fi pentru el/ea o dovadă de neîncredere…, dar crezi oare că tensiunile tale sufleteşti nu sunt percepute, simţite de către celălalt?! Negând aceste sentimente, încercând să le mascăm, nu facem decât să le dăm mai multă putere asupra noastră şi asupra relaţiei cu partenerul.

Victimă sau persecutor ‒ reacţii la gelozie

Imaginaţi-vă, pentru a înţelege mai bine, un bulgăre de zăpadă căruia îi daţi drumul să alunece la vale. Acesta reprezintă sentimentul de gelozie în momentul apariţiei sale. Pe măsură ce se rostogoleşte pe pantă, bulgărele devine din ce în ce mai mare, adunând în jurul său din ce în ce mai multă zăpadă, pietre, crengi… Dacă nu este oprit la timp, acest bulgăre poate deveni atât de mare, încât să spulbere din calea sa tot ce întâlneşte. În acelaşi mod, primele stări şi gânduri de gelozie, dacă nu sunt discutate, împărtăşite la timp, pot aduna în jurul lor alte gânduri, reacţii, remarci, gesturi, priviri, tăceri, care, chiar fără o bază reală, pot ajunge să confirme şi să întărească temerea iniţială. Acest tăvălug de stări afective în care se poate transforma sentimentul iniţial de gelozie îl poate lua prin surprindere pe partener şi poate afecta negativ relaţia de cuplu. Negând propriul sentiment de gelozie, putem intra într-un joc de învinovăţiri, autoînvinovăţiri, justificări şi îndreptăţiri, care menţin suferinţa, împiedică recunoaşterea şi rezolvarea problemei reale. Putem să ne poziţionăm fie în postura „victimei”, trăind în specialsentimente de teamă şi tristeţe apăsătoare. Această atitudine poate fi alimentată de convingeri interioare profunde, dar neadevărate, precum „nu meriţi să fii iubit/iubită”, „nu eşti bun/bună de nimic”. O altă atitudine rezultată ca urmare a negării, reprimării sentimentului de gelozie, este aceea de „persecutor”, alimentată de convingerea că „ceilalţi sunt vinovaţi, sunt cauze ale suferinţei mele”. Din această ipostază, sentimentele trăite sunt în general cele de mânie, revoltă. Aceste atitudini menţionate anterior ‒ victimă şi persecutor ‒ păstrează discuţia în termeni de vinovăţie ‒ eu sunt vinovat(ă) sau ceilalţi sunt vinovaţi de ceea ce trăiesc eu ‒ şi conduc la scăderea încrederii între soţi. Cauzele acestor sentimente pot fi multiple: de la lipsa de încredere în propria persoană, senzaţia de înstrăinare pe care o putem trăi la un moment dat în relaţia cu soţul/soţia, senzaţia că nu mai suntem pe primul loc în viaţa sa, până la o reacţie sănătoasă faţă de o situaţie care poate pune cu adevărat în pericol căsnicia.

Până la urmă, gelozia este sănătoasă ori nesănătoasă?

Dacă este vorba despre o gelozie sănătoasă, ea reprezintă o reacţie firească faţă de o situaţie real ameninţătoare pentru căsnicie. Atunci, ea te va ajuta să îi arăţi soţiei/soţului că eşti implicat(ă) şi că îţi pasă mult de relaţia voastră. De asemenea, această reacţie îţi poate proteja căsătoria de ameninţări ce vin din exterior, poate ajuta la rezolvarea micilor probleme, înainte ca acestea să devină foarte mari, crescând gradul de încredere şi de comunicare. În astfel de situaţii este important ca soţul/soţia să acorde toată atenţia acestor semnale venite din partea celuilalt, să înţeleagă motivul care stă în spate şi să încerce să ia măsuri, sporind în acelaşi timp vigilenţa faţă de potenţialele provocări din exterior.

Iată şi câteva indicii pentru a recunoaşte gelozia nesănătoasă care erodează, degradează din interior căsătoria: te îndoieşti în mod eronat de buna credinţă a soţului/soţiei şi îl/o îndepărtezi în mod constant, te simţi neimportant(ă), lipsit(ă) de valoare, te simţi frustrat(ă), copleşit(ă) de situaţie, ai o dorinţă puternică de a controla şi aveţi mai puţină intimitate sexuală.

Având în vedere că această stare îl afectează în egală măsură atât pe cel care simte toate acestea, cât şi pe celălalt soț, vom prezenta pe scurt câteva sugestii pentru ambii, menite să le îmbunătăţească relaţia.

Dacă ai un soţ gelos, este important în primul rând să evaluezi pentru a vedea ce anume din comportamentul tău îi provoacă reacţia. Opreşte pentru o perioadă activitatea respectivă şi explică-i faptul că îi acorzi prioritate în faţa celorlalte activităţi; exprimă-ţi în permanenţă dragostea faţă de el/ea, discută în mod deschis despre problemă, încercând să găsiţi amândoi o soluţie.

Dacă cea/cel geloasă/gelos eşti chiar tu, iată ce ai putea să faci pentru reducerea tensiunii şi îmbunătăţirea relaţiei: încearcă să discuţi cu persoane de încredere ‒ s-ar putea să îţi dai seama că gelozia este problema ta; fii sincer(ă) cu tine pentru a vedea care este cauza sentimentelor tale, evită să fii manipulativ(ă), încearcă să te apropii mai mult de Dumnezeu, roagă-te pentru căsnicia ta, încearcă să vezi părţile pozitive ale omului alături de care ai primit Taina Cununiei, și pe care suspiciunea ta cel mai probabil le-a întunecat, şi exprimă-ţi în mod deschis sentimentele.