sâmbătă, 1 septembrie 2018


MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 3 SEPTEMBRIE 2018

Bună ziua tuturor prietenilor. Mulțumesc pentru că-mi vizitați pagina și grupurile tematice!
Să aveți o săptămână rodnică!
Să începem cu muzică bună din alte timpuri: 

EL DISCO DE ORO DE RAY CONNIFF (High Quality - Remastered) GMB





ISTORIE PE ZILE 3 Septembrie
Evenimente
·         301: Este fondata San Marino, cea mai mica si mai veche republica existenta inca. Este o enclava  pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic. Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori. Sfantul Marinus, un cioplitor de piatră dalmațian, a străbătut marea Adriatică, pe vremea împăratului Dioclețian pentru a scăpa de persecuție si a construit aici cu propria sa mână, o capelă de piatră. Legenda spune că el a murit la 3 septembrie 301, lăsând poporului moștenire muntele pe care s-a dezvoltat statul care ii poarta numele.
·         590: Începutul pontificatului Papei Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare  (n. cca. 540Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590. După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat. Opera:
- Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul.
- A compus Liturghia darurilor înaintesfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare. Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare.
- A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză.
·         863: Bizantinii ii inving pe invadatorii arabi in batalia de la Lalakaon. Aceasta victorie a permis Bizantului sa elimine presiunea constanta a arabilor asupra frontierelor sale orientale.
·         1189Richard I al Angliei (Richard "Inimă de Leu") este încoronat la Westminster. Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav. Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor„), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.
·         1260: Oastea mamelucilor ii invinge pe mongoli in Batalia de la Ain Jalut in Palestina. A fost o infrangere decisiva a mongolilor, in momentul maximei lor expansiuni. Bătălia de la Ain Jalut a avut loc pe 3 septembrie 1260 între mameluci și mongoli în sud-estul Galileii. Bătălia a marcat cel mai sud-vestic punct al cuceririlor mongole și a fost pentru prima dată când o avansare a mongolilor a fost oprită permanent. Acest lucru s-a datorat morții subite a liderului mongol Möngke Han, eveniment ce l-a forțat pe Hulagu Han să își ducă o mare parte din armata sa înapoi în Mongolia. Asta l-a lăsat pe locotenentul lui Hulagu, Kitbuqa, cu doar un mic detașament de soldați.
·         1653: Richard Cromwell devine Lord Protector al Angliei. Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece frații săi Robert și Oliver au murit înainte morții tatălui lor. Richard a fost Lord Protector mai puțin de nouă luni, între 3 septembrie 1658 și 25 mai 1659.
·         1730: Este ales pentru ultima dată un domn român - Constantin Mavrocordat - de către boieri. Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol –  d. 23 noiembrie 1769  Iași) a fost domn în Țara Românească de șase ori si in Moldova de patru ori. A fost un om învățat,  pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale ale secolului al VIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci. Reîntors în Țara Românească în 1735, a  facut o serie de reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 lei, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia sau Prusia Orientala, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână).  În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova. În urma războiului ruso – turco – austriac ( 1736 -1739), obține reunirea Olteniei ocupata de Austria, la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739. 

·         1783: Tratatul de pace de la Versailles între Franța și Marea Britanie la sfârșitul războiului american de independență și respectiv dintre Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, vedeți Tratatul de la Paris (1783); Franța obținea teritorii în Marea Caraibilor și restituirea bazelor din Senegal și India, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii recunoștea existența Statelor Unite ale Americii. Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii Britanii și Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776. Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Parispentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.
·         1791: Adunarea Națională adoptă Constituția care transformă Franța înmonarhie constituțională.
·         1868 - S-a aprobat Regulamentul Societăţii Academice Române, care cuprindea reglementări referitoare la perioada de ţinere a şedinţelor (între 1 august şi 15 septembrie), la sistemul de votare, precum şi la înfiinţarea “Analelor Societăţii Academice Române” (3/15-5/17.09).
·         1878: Nava britanică de pasageri SS Princess Alice s-a scufundat într-o coliziune pe râul Tamisa, cu carbonierul Bywell Castle; 640 de oameni au murit. Rămâne până în prezent cea mai mare pierdere de vieți omenești pe Tamisa.
·         1914: Giacomo della Chiesa devine Papa Benedict al XV-lea. Benedict al XV-lea, născut Giacomo della Chiesa, (n. 21 noiembrie 1854, Genova, d. 22 ianuarie 1922, Vatican) a fost un papă. Benedict al XV-lea a avut de înfruntat o misiune grea. Ca părinte al tuturor catolicilor a trebuit să păstreze o neutralitate strictă. A reușit acest lucru atât de bine încât în timp ce aliații înverșunați îl numeau pro-german, germanii înverșunați îl considerau de partea aliaților. Benedict, însă, a pledat mereu pentru pace, dar în 1917 a considerat că a sosit timpul să facă un efort oficial de mediere între puteri. Papa a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reduce nenorocirile unui conflict înspăimântător. Datorită lui Benedict, prin intermediul țărilor neutre s-au realizat schimburi de prizonieri răniți, iar mai târziu, după mari eforturi, Benedict a reușit să-i trimită pe prizonierii răniți și bolnavi în țările neutre bogate. Papa a încercat să-i ajute și pe civilii aflați în suferință. Mijlocirea sa le-a permis deportaților belgieni să se întoarcă acasă. A cerut milă pentru sărmanii armeni, și a oferit bani pentru cei suferinzi din întreaga Europă chinuită. Benedict și-a continuat faptele bune și după armistițiu. I-a rugat pe aliați să întrerupă blocada criminală a Germaniei care a adus atât de multă suferință femeilor și copiilor. Din dispoziția papei a fost efectuată o colectă în toate bisericile catolice din întreaga lume pentru a-i ajuta pe copiii flămânzi.
·         1914Wilhelm, Rege al Albaniei părăsește țara după doar șase luni, din cauza opoziției la domnia sa. Wilhelm de Wied (germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied; n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania – d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei. La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm de Wied împreună cu soția sa, Sophie von Schönburg-Waldenburg, și cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilită reședința sa. Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm. Statul care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest. Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm. Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului. Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-au fost încredințate, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri. Nu a reușit să se impună vizavi de popor și de persoanele influente din Albania. Astfel, conflictul de inflență dintre personalitățile albaneze și puterile străine (de care era dependent d.p.v. financiar, politic și militar) s-a generalizat. În sud grecii încercau să capete o inflență cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul țării au atacat capitala. Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situația. În momentul părăsirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciază faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult. Ulterior, prim-ministrul și episcopul albanez Fan Noli a declarat că singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied este faptul că nu a reușit să facă minuni. Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcția de principe a Albaniei și a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa. În 1917 a cerut repunerea sa în funcție. La acea dată lupta însă din nou în armata germană ca ofițer. Părăseșe serviciul militar în aprilie 1918. În 1925 se stabilește împreună cu familia sa în România, unde și-a petrecut restul vieții. A murit în 1945 la Predeal. Mormântul său se află în incinta Bisericii Lutherane din București.
·         1919Italia introduce votul pentru femei.
·         1924 - I. G. Duca, ministrul Afacerilor Străine, a fost ales preşedinte al Comisiei de Dezarmare de la Geneva cu 42 de voturi, dintr-un total de 44.

·         1939Al doilea război mondialMarea Britanie și Franța declară război Germaniei.
·         1940 - Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, a declarat în Camera Comunelor :”Camera a aflat desigur că România a suferit de curând o gravă mutilare teritorială…Dar noi nu avem deloc intenţia de a recunoaşte schimbările teritoriale care se vor face în timpul războiului , în afara cazului că ele ar fi urmarea unui acord prin bună înţelegere între părţile interesate », refuzând, de fapt, să recunoască pierderile teritoriale suferite de România.
·         1941: La lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, inițial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici.
·         1948: A fost inaugurat, la Bucureşti, stadionul „Republicii” (prin reamenajarea stadionului ANEF), cel mai mare şi modern din ţară la acea vreme (40.000 de locuri); dezafectat odată cu începerea lucrărilor la „Casa Poporului”. Stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României şi cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeţilor cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF (Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, mai târziu ANEF – Academia Naţională de Educaţie Fizică) a fost proiectat de Horia Creangă şi Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiţi arhitecţi ai vremii, şi a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul războiului, stadionul a fost mistuit de flăcările unui incendiu, însă ulterior a fost reconstruit şi redat în folosinţă, sub numele „Stadionul Republicii”, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalaţie de nocturnă, după Stadionul Romcomit din Bucureşti. La începutul anilor ’80 se accelereaza  demolarea multor clădiri care au adus Bucureştiului renumele de “Micul Paris” (demolare inceputa in anii `30 de Carol al 2-lea) si totodată începe realizarea unui proiect faraonic cunoscut sub numele de Casa Poporului. In urma proiectului de “sistematizare” au disparut aproape în totalitate cartierele Uranus si Izvor, iar în toamna anului 1984 începe demolarea arenei-monument chiar daca in planurile initiale stadionul nu era inclus în planul de demolare. Unul din motivele invocate ar fi fost faptul că adunarea mulţimilor la meciurile de fotbal, implicit zgomotul produs de suporteri, l-ar fi deranjat pe Ceauşescu. Astăzi în spatele Palatului Parlamentului, de pe strada Izvor, se mai poate observa o porțiune din vechiul stadion aflat îngropat sub straturi de pământ şi de istorie comunistă.

·         1953: A intrat în vigoare "Convenția Europeană a Drepturilor Omului". Convenția a fost semnată la Roma4 noiembrie 1950. Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.
·         1967: În Vietnamul de Sud, generalul Nguyen Van Thieu câștigă cu 38% din voturi, alegerile la președinția țării.
·         1967: În Suedia are loc devierea traficului de pe stânga pe dreapta (Högertrafikomläggningen).
·         1971Qatar devine stat independent. Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe. Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic. Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.
·         1976 - Sonda cosmică americană ''Viking 2'' a atins solul planetei Marte; experienţele realizate cu ajutorul celor două staţii – Viking 1 şi Viking 2 – ce au făcut parte din proiectul american “Viking” şi au avut ca scop explorarea Planetei Marte, au condus la părerea că nu există compuşi organici pe “Planeta Roşie”.
·         1978 - Popa Ioan Paul I este instalat ca Pontif.
·         1987: Într-o lovitură de stat în Burundi, președintele Jean-Baptiste Bagaza este îndepărtat de la putere de maiorul Pierre Buyoya.
·         1991 - Printr-o declaraţie a Parlamentului, România a devenit primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.
·         1998 - Guvernul României a adoptat hotărârea prin care s-a înfiinţat Institutul Limbii Române, instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Institutul va promova cunoaşterea limbii române şi va sprijini persoanele care o învaţă.
·         2008: Primul planetariu digital din tara si cel de-al treilea din lume, a fost inaugurat la Pitesti, de Muzeul Judetean Arges. Primul planetariu digital din ţară şi cel mai performant din Europa este într-o clădire a Muzeului Judeţean Argeş şi poate găzdui circa 40 de spectatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale de deplasare. Mobilierul este proiectat şi realizat special pentru planetariul care dispune şi de un sistem de climatizare optim şi ecologic. Potrivit lui Remus Cârstea, responsabilul proiectului, în 35 de minute, iubitorii stelelor pot realiza o călătorie completă prin Univers şi pot asista la lecţii de astronomie, toate în format multimedia HD, cu sunet performant similar cinematografelor 3D. Construcţia planetariului, realizată de 60 de angajaţi ai unei firme franceze, a început în data de 1 mai şi a durat patru luni, societatea fiind aleasă în urma unei licitaţii publice internaţionale. Investiţia a costat 280 de mii de euro, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Argeş. „Este unul dintre cele trei planetarii digitale din lume, celelalte două fiind în Ucraina şi Italia, dar e singurul situat într-un muzeu. Planetariul este de tip „In Space Systems”, are un ecran cu diametru de şapte metri, oferă vizionarea proiecţiilor de planetariu, de cinematografie panoramica şi simultană şi de expoziţii virtuale de înaltă definiţie, sonorizate cu un sistem audio performant„, a mai precizat Remus Cârstea, responsabilul proiectului Planetariu de la Piteşti Echipamentul poate fi interconectat prin sisteme digitale de transport a informaţiei, cu echipamente de observare astronomică pentru facilitarea proiecţiilor live de observaţii astronomice realizate oriunde pe Terra.



Nașteri

·         1499Diane de Poitiers, metresa regelui Henric al II-lea al Franței (d. 1566)
·         1596 - S-a născut Nicolo Amati, constructor italian de viori, profesor al renumitului meşter de viori Antonio Stradivarius (m.12.08.1684).
·         1781Eugène de Beauharnais, fiul lui Alexandre de Beauharnais (d. 1824)
·         1810Paul Kane, pictor canadian (d. 1871). Paul Kane (n. 3 septembrie 1810 – d. 20 februarie 1871) a fost un pictor canadian cunoscut pentru picturile sale ale băștinașilor canadieni și din alte părți ale Americii de Nord. Fiind un artist în mare parte autodidact, el a crescut în Toronto și se antrena copiind marii maeștri europeni în călătorii prin Europa. A întreprins două călătorii în nord-vestul sălbatic al Canadei – în 1845 și în perioada 1846-1848, în perioada respectivă producând peste 100 de tablouri ulei pe pânză.
·         1851Olga Constantinovna a Rusiei, soția regelui George I al Greciei (d. 1926). Olga Constantinovna a Rusiei, mai târziu Regina Olga a Greciei (3 septembrie 1851 – 18 iunie 1926), a fost soția regelui George I al Greciei iar în 1920 regentă a Greciei. Olga a fost o regină populară și s-a implicat în munca de caritate. În 1898, ea a insistat să-și continue angajamentele fără gardă militară deși se trăsese asupra soțului și fiicei sale. De-a lungul mariajului său, Olga și George au format un cuplu foarte unit în ciuda infidelităților ocazionale ale suveranului, acceptate de regină. La 18 martie 1913, anarhistul grec Aléxandros Schinás, profitând de cvasi-singurătatea regelui care se afla la plimbare, a tras un foc de armă. În momentul asasinării soțului ei, regina Olga se afla la Atena iar vestea i-a fost anunțată de fiica ei Sofia și de nepoata sa Elena. În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Olga se găsește în Rusia . Regina decide să rămână la Sankt Petersburg și să fondeze un spital militar pentru a sprijini efortul de război în țara sa natală. După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Olga părăsește Rusia cu un pașaport unde purta numele de Olga Hellènes și ajunge în Germania, apoi în Elveția, unde a găsit-o fiul său cel mare aflat în exil. După ce nepotul ei Alexandru I moare la 25 octombrie 1920 de o infecție provocată de o mușcătură de maimuță, guvernul grec oferă tronul fratelui său, Paul. Paul refuză coroana atâta timp cât tatăl său Constantin trăiește. La 17 noiembrie regina Olga este numită regentă. Regina va fi regentă până la 19 decembrie cînd fiul ei Constantin se întoarce pe tron pentru a doua oară, în urma unui plebiscit. Moare în Franța și este înmormântată în Italia (unde familia regală greacă trăia în exil) însă la 17 noiembrie 1936 este adusă la Palatul Tatoi.
·         1859: S-a nascut Jean Jaurès, om politic si istoric francez de stanga, intemeietorul ziarului “L`Humanite”, devenit ulterior principalul organ de presa al Partidului Comunist Francez. Jean Jaurès (n. 3 septembrie 1859, Castres – d. 31 iulie 1914, Paris) a fost un politician francez. Orator și parlamentar socialist, el s-a remarcat prin pacifism și opoziția față de izbucnirea Primului Război Mondial. Făcea parte din burghezie și a fost profesor de filozofie. Și-a început cariera politică ca deputat republican, dar a aderat la socialism după marile greve ale minerilor din Carmaux și s-a opus legilor scelerate. În timpul Afacerii Dreyfus, el i-a luat apărarea căpitanului Dreyfus și a criticat antisemitismul a cărui victimă acesta devenise. În 1905, el a fost unul dintre autorii legii de separare între biserică și stat. În același an, el a participat la crearea Secției franceze a Internaționalei Muncitorilor (SFIO), contribuind astfel la unificarea mișcării socialiste franceze. Cu toate acestea, pozițiile sale reformiste i-au adus opoziția unei părți din stânga revoluționară. El și-a petrecut ultimii ani din viață încercând, în zadar, să prevină izbucnirea Primului Război Mondial, și se raliază celorlalte componente ale Internaționalei Muncitorilor, astfel că la nivel european plana amenințarea cu greva generală. Aceste poziții pacifiste i-au adus moartea, fiind asasinat de naționalistul Raoul Villain în ajunul Primului Război Mondial. Acest eveniment a dus, în mod paradoxal, la aderarea stângii la « Union sacrée » (Uniunea Sacră). În 1924, rămășițele sale pământești au fost transferate la Pantheon.
·         1867 - S-a născut Vintilă I. C. Brătianu, om politic şi economist, fiul lui I. C. Brătianu, membru de onoare al Academiei Române; a fost primar al Bucureştiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930) (n. 3/16) (m.22.12.1930).

·         1869Fritz Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1930). Fritz (Friderik) Pregl (n. 3 septembrie 1869 la Ljubljana — d. 13 decembrie 1930 la Graz) chimist sloven, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1923)
·         1875: Ferdinand Porsche, inginerul si stramosul masinilor cu acelasi nume, s-a nascut in aceasta zi, in anul 1875, in Maffersdorf, Austria.
El si-a inceput cariera la Daimler Company, ajungand chiar director general, dara parasit aceasta companie, in 1931, pentru a crea propriile masini sport.
Poate cel mai faimos proiect a fost "masina poporului" a lui Hitler, Volkwagen Beetle dar este recunoscut si ca primul care a dezvoltat un automobil hibrid, benzina-electric.Impreuna cu fiul sau, Ferry Porsche, au fost responsabili pentru planurile initiale ale Volkswagen-ului, dar implicare sa cu Hitler avea sa il coste mai tarziu. El a fost arestat de francezi dupa Al Doilea Razboi Mondial si retinut mai multi ani.
In Noiembrie 1950, Porsche viziteaza pentru prima data, dupa terminarea razboiului, fabrica Volkswagen din Wolfsburg; dupa cateva saptamani Ferdinand Porsche sufera un accident cerebral, si a murit pe 30 Ianuarie 1951.
·         1876 - S-a născut Constantin Kiriţescu, istoric, scriitor român, autor al unei importante monografii dedicate participării României la prima mare conflagraţie mondială; a contribuit la dezvoltarea învăţământului secundar, a reprezentat ţara noastră la Liga Naţiunilor, în secţia şcolară (3/16) (m.12.08.1965).

·         1901: S-a născut la Turnu Magurele Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 4 ianuarie 1973, Bucuresti). Unele surse dau ca dată a naşterii 16 septembrie 1901. A compus muzica operetelor „Lăsați-mă să cânt” si  „Lysistrata”, romante si  muzica usoara de succes in epoca.

·         1905Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991). Carl David Anderson (n. 3 septembrie 1905, New York — d. 11 ianuarie 1991, San Marino, California) a fost un fizician american. Pentru descoperirea pozitronului (în 1932) a primit în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess, Premiul Nobel pentru Fizică. În anul 1937 a descoperit împreună cu Neddermeyer mionii. În 1939 Anderson a devenit profesor de fizică la Caltech. În 1936 a descoperit mezonul μ (miuon). Anderson a rămas până în 1970 profesor la Caltech, fiind și membru mai multor societăți științifice. Anderson a murit în 1991 la vârsta de 85 de ani și este înmormântat în Los Angeles.
·         1918Ada Zevin, pictoriță româncă de etnie evreiască (d. 2005). Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău – d. 23 septembrie 2005 id.) a fost un artist plastic din Basarabia, evreică de origine. A făcut parte din generația pictorilor formați în cadrul școlii de pictură românești (absolventă a Academiei de Belle Arte din București). Ada Zevin s-a revendicat din post-expresionism, din pictura franceză și cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne și cu cele specifice creației populare. 

·         1919: S-a născut Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător. A fost unul dintre asistenții filosofului și poetului  Lucian Blaga de la catedra de filosofia culturii de la Universitatea din Cluj. Ovidiu Drimba a petrecut în Italia peste zece ani, ca lector și șef al catedrei de limba și literatura română modernă de la Universitatea din Torino și apoi la Universitatea Catolică din Milano. A scris lucrări dedicate istoriei culturii („Pagini despre cultura europeană“, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală“), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”). De asemenea a fost si un prolific traducator din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli; (m. 2015). Dintre studiile sale se remarcă, prin importanţă şi amploare, Istoria literaturii universale (I-III, 1963-1971).

·         1925 - S-a născut Hank (Henry William) Thompson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.
·         1926: S-a nascut Irene Papas, actriță greacă. Irene Papas (în greacă Ειρήνη Παππά; n. 3 august 1926) este o actriță grecoaică și cântăreață ocazională, care a jucat în peste șaptezeci de filme într-o carieră ce se întinde pe o perioadă mai lungă de cincizeci de ani.
·         1933 - S-a născut Tompall Glaser, cântăreţ country american (Glaser Brothers).
·         1936: S-a născut in localitatea Ivanovo, in URSS, cântăreaţa de muzică uşoară (de origine rusă) Marina Voica (Marina Nicolskaia).

·         1937: Doamna Maria Ciobanu, s-a născut în satul Hătăroaia din comuna Roşiile, judeţul Vîlcea, România, la data de 3 septembrie 1937, într-o frumoasă zi de toamnă, vinerea, la început de sfîrşit de săptămînă. Tatăl său, Ion Ciobanu, era un instrumentist popular, iar mama sa, Nicolița, cîntăreață. În acest climat s-a dezvoltat talentul muzical al Mariei Ciobanu. Puţini cunosc faptul că ,,Ciocîrlia” dragă a României a avut un frate geamăn - însă, din nefericire, acesta a plecat prea devreme dintre noi, la vîrsta de 5 ani. Dumnezeu ştie de ce a binevoit ca doamna Maria Ciobanu să rămînă în viaţă, şi anume, să ajungă vocea de aur a României, unica - dintre puţinele demne urmaşe ale doamnei Maria Lătăreţu - ce şi-a întrecut cu brio ,,profesorul”! A început să cînte oricui venea în vizită în casa lor, la îndemnul tatălui său, fiindcă acesta spunea adesea: ,,O voi trimite la Bucureşti şi o voi face mare artistă!”.  Apoi cîntă la restaurantul tatălui său, încă de la o vîrstă fragedă, vocea sa fiind admirată de toată lumea.  Participă la concursuri judeţene unde cîştigă mereu locul I.  I se iveşte şansa de a veni la Bucureşti în anul 1961 la un concurs pentru un loc liber la Orchestra Barbu Lăutarul. Însăşi d-na Maria Lătăreţu, a declarat comisiei ce o asculta pe d-na Maria Ciobanu - la concursul unde participa la Ansamblul Ciocîrlia în anul 1962 - cităm: ,,Fata aceasta îmi va lua mie locul, nu veţi mai găsi pe altcineva mai bun ca ea”. Un alt lucru, demn de luat în seamă, este şi faptul că doamna Maria Ciobanu avea să ajungă să fie supranumită, în aproape 10 ani de la acel concurs, ca fiind ,,Ciocîrlia” cîntecului popular românesc, datorită vocii sale cristaline şi, totodată, puternice - mai ales atunci cînd îşi înalţă spre cer duiosul glas, parcă întrecîndu-se în triluri cu păsările măiestre, lăsîndu-le în urmă şi înălţîndu-şi graiul tot mai mult către absolut prin forţa interioară izvorîtă din acest neam. Despre cîntecul datorită căruia a obţinut superlativul de ,,Ciocîrlie”, doamna Maria Ciobanu spunea într-un interviu publicat la 23 iulie 1977: „Îmi plăcea mult [cîntecul original], dar simţeam în inimă şi în glas un fel de impuls, o nevoie de a spune şi altceva şi altfel despre ciocîrlie. Mă jucam cu bucurie pe cîntecul vechi, urcam din el, reveneam la el. Aşa s-a născut «Lie, ciocîrlie».” În urma unui concurs, în aprilie 1962, Maria Ciobanu este primită în Ansamblul „Ciocîrlia” din București. Aici își desăvîrșește calitățile vocale și interpretative. A făcut apoi parte din Ansamblul „Doina Ilfovului” și a colaborat cu alte numeroase ansambluri de cîntece și dansuri populare din capitală și din alte orașe ale României. Un membru din juriul primului concurs naţional al interpreţilor profesionişti de muzică populară „Cîntarea României” - în cadrul primei ediţii desfăşurate în anul 1977, la care doamna Maria Ciobanu a cîştigat premiul întîi - a declarat: „Nu e glas, e forţă a naturii, e un miracol.  I-aţi ascultat trilurile «Ciocîrliei»?  Sunt neomeneşti, sunt chiar de pasăre a cerului.”. Nu este o surpriză faptul că şi la a doua ediţie desfăşurată în anul 1979, încă o dată, doamna Maria Ciobanu a obţinut locul întîi - dînd dovadă că este şi rămîne cea mai bună voce la categoria interpreţi profesionişti de muzică populară! Un alt cronicar, scria demult: „Am văzut-o pe Maria Ciobanu [...] pe scene unde vocea ei s-a distins grabnic peste toate celelalte.”! Angela Moldovan scria, la sfîrşitul anilor '80, în cartea sa „O lume în cîntec”: „Pentru că mi-a venit în minte un exemplu grăitor de ce înseamnă consecvenţă şi ataşare loială faţă de folclorul unei zone geografice iubite, o voi aminti pe Maria Ciobanu care rămîne credincioasă Gorjului, sonorităţilor sale specifice şi poeziei care le însoţeşte.  Să ştiţi că nu e uşor pentru un interpret profesionist să reziste tentaţiei tot mai agresive de a-şi adapta repertoriul după cum e «moda» şi să se lupte cu influenţele din jur pentru a-şi păstra personalitatea.  Să nu te laşi «furat» de imitaţie, este un merit incontestabil!”. Unul dintre cei mai mari muzicieni ai acestei naţiuni, George Enescu, a spus că: „Menirea sfîntă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile şi să unească inimile într-o caldă înfrăţire.”.  Aşadar, scopul oricărui interpret şi creator este de a face aceste lucruri posibile, şi aceasta numai dacă inima celui în cauză este curată. În aceste prea puţine cuvinte simple - dar măreţe - izvorîte din inima mea pură de român, a altor cîtorva citaţi aici, precum şi a milioanelor de adevăraţi admiratori ai folclorului autentic, se conturează un om remarcabil şi, în acelaşi timp, simplu care nu şi-a uitat niciodată originile şi modestia: doamna Maria Ciobanu! Aşadar, din 1961 pînă în prezent s-a bucurat de obţinerea multor premii (şi numai locul I), de aprecierile criticilor dar, cel mai important, de admiraţia publicului, fiind răsplătită din plin cu aplauze, flori şi ovaţii. Doamna Maria Ciobanu a cîntat în România, precum și în țări ca: Iugoslavia, Cehoslovacia, U.R.S.S., S.U.A., Israel, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Malta, etc. Foarte multe dintre cîntecele din repertoriu au devenit populare, cum ar fi: „Șarpe, șarpe de dudău”, „Azi noapte, cînd m-am culcat”, „Mult mi-e drag, mie, Mărin”, „Ia-mă, dor, și du-mă, du-mă!”, „Al naibii e, iubitu”, „Spune-mi neică, mergi, nu mergi?”, „Hăulesc gorjencele”, „Lie, ciocîrlie” și lista ar putea continua. Cuplul Maria Ciobanu - Ion Dolănescu rămîne, fără doar şi poate, cel mai iubit duet din muzica populară românească, ca dovadă este şi festivalul internaţional ,,Cerbul de Aur” unde s-a strîns lume din toată ţara să-i vadă pe cei doi monştri sacri ai folclorului, dar şi zecile de mii de oameni ce au asistat la nunta lor din 1971, caz nemaiîntîlnit în România şi neegalat nici pînă în prezent - iar lista poate continua! Cele trei vlăstare ale sale - Liliana CIOBANU (cunoscută şi ca Leontina Văduva), Camelia CIOBANU şi Ionuţ Dolănescu - îi moştenesc talentul!  La spectacolul aniversar din 14 august 2004, dumneaei a cîntat numai alături de cei trei copii, arătînd că este singura voce a României, care a putut da lumii 3 voci, una mai frumoasă ca cealaltă, şi că poate realiza un spectacol de familie cîntat pe viu 100%. ,,Mărie, Mărie; Lie, «Ciocîrlie»”, căci aşa s-a numit acel grandios spectacol aniversar, a fost o incursiune prin toată cariera de aur a doamnei Maria Ciobanu, bucurînd auzul fanilor născuţi mai tîrziu, care nu au avut ocazia să asculte pe viu cîntece interpretate la momentul creării lor în anii '60, '70 sau '80, chiar '90!  Şi astfel, ,,Ciocîrlia” s-a dăruit, în totalitate, publicului - cu bunul simţ ce o caracterizează - oferind un recital de peste 3 ore pe viu, din dragoste şi respect pentru cîntul popular şi pentru publicul său inimos!

·         1941Serghei Dovlatov, scriitor rus (d. 1990)
·         1942Al Jardine, muzician american (the Beach Boys)
·         1943: S-a născut (în Kazahstan, la Karaganda) scriitorul şi publicistul Valeriu Oişteanu, poet, critic de artă și artist suprarealist. Este absolvent al Facultății de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic București. Intre anii 1967 şi 1972 a fost redactor la Radiodifuziunea Română; în 1973 s-a stabilit în SUA. Este frate cu eseistul Andrei Oişteanu.

·         1944 - S-a născut Gary (Leeds) Walker, vocalist şi baterist american (Walker Brothers, Rain).
·         1945 - S-a născut George Biondo, basist american (Steppenwolf).
·         1947 - S-a născut Eric Bell, chitarist britanic (Thin Lizzy, Noel Redding Band).
·         1948 - S-a născut Don Brewer, baterist, vocalist şi compozitor american (Terry Knight & The Pack, Grand Funk Railroad).
·         1952 - S-a născut Leroy Smith, pianist britanic (Sweet Sensation).
·         1955 - S-a născut Steve Jones, chitarist şi vocalist britanic (Sex Pistols).
·         1965: S-a nascut Charlie Sheen, actor american. Carlos Irwin Estévez (n. 3 septembrie 1965, New York), cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut îndeosebi pentru rolurile sale din Spin City, Two and a half Men și Anger Management. În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor TV, fiind plătit cu 1,8 milioane USD pentru episoadele din seria Doi bărbați și jumătate (Two and a Half Men). În viața personală Charlie Sheen a avut mai multe probleme datorită consumului de alcool și stupefiante dar și datorită violenței domestice, în 7 martie 2011 fiind concediat de CBS și Warner Bros din serialul Two and a Half Men.
·         1965 - S-a născut Todd Lewis, vocalist şi compozitor american (Toadies).
·         1967Valeriu Ștefan Zgonea, politician român
·         1973 - S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană.
·         1976Ashley Jones, actriță americană


Decese

·         1467Eleanor a Portugaliei, soția lui Frederic al III-lea, Împărat Roman (n. 1434)
·         1546: A murit Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546), fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare; (n. 1483). A domnit în Moldova de două ori  (1527–1538; 1541–1546), domnia lui  reprezentand o epocă însemnată din istoria Moldovei, cu ambiții poate prea mari pentru fiul lui Ștefan cel Mare, care s-a dorit neatârnat față de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reușit întru totul, cât și față de Polonia, ceea ce i-a izbutit însă pe deplin. A fost autoritar faţă de marea boierime,  a încurajat comerţul, a dezvoltat organizarea ţării şi a mărit puterea militară a acesteia. Caracterizarea făcută de cronicarul Grigore Ureche i se potrivește în mare măsură: „Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tatâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, țara și moșiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea. Almintrilea de stat era om cuvios și la toate lucrurile îndrăznețu și la cuvântu gata, de-l cunoștea toți că ieste harnic să domnească țara.” – Grigore Ureche, Letopisețul țării Moldovei, de când s-au descălecat țara.-

·         1658: A murit Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei (n. 1599). Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.
·         1730 - A murit Nicolae Mavrocordat, domnitorul Ţării Româneşti, răpus de o epidemie de ciumă izbucnită în Bucureşti; a fost înhumat în ctitoria sa, Mănăstirea Văcăreşti; boierii aleg ca domn al Ţării Româneşti pe Constantin Mavrocordat, fiul principelui decedat (3/14).

·         1739 - A murit dramaturgul englez George Lillo (n.04.02.1693).
·         1877Adolphe Thiers, istoric, politician și jurnalist francez, primul președinte al celei de-a III-a Republici Franceze (n.1797)
·         1883Ivan Turgheniev, romancier și dramaturg rus (n. 1818). Ivan Sergheievici Turgheniev (n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia – d. 22 august/3 septembrie 1883, Bougival, lângă Paris) a fost un romancier și dramaturg rus. Cel mai cunoscut roman al său este Părinți și copii, publicat în 1862. „Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert și model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev este un neîntrecut analist al vieții sentimentale a eroilor săi, pe care-i surprinde, în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereții și chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.
·         1887: A murit Timotei Cipariu, filolog și lingvist român, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848 din Transilvania, întemeietor al Societății „Astra” (n. 1805). Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

·         1950: A  încetat din viaţă inventatorul si constructorul de avioane şi motoare Traian Vuia, membru de onoare al Academiei Române. În 1906 a reusit  pe 18 martie 1906 primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decât aerul;(n.17/29 august 1872). Avionul realizat de Traian Vuia, cunoscut sub denumirea Vuia 1, era considerat de autorul său un ”aeroplan-automobil”. A fost confectionat dintr-un cadru de țevi de oțel, cu aripi de pânză bombate. Motorul de 20 CP, funcționa cu un combustibil pe baza de anhidridă carbonică, iar trenul de aterizare era constituit din patru roți cu pneuri. Avea o singură elice cu diametrul de 2,2 m. În total, cântărea aproximativ 250 kg. Aparatul a rulat cca 50 metri, apoi s-a desprins de la sol și a zburat 12 metri la o înălțime de 1 metru. Conform http://enciclopediaromaniei.ro/, un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premiera era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii fusese înfăptuit. Până atunci, decolarea dispozitivelor de zbor se realiza prin mijloace exterioare aparatului, precum catapulte, remorcări sau cabluri de lansare.

·         1971: A murit naturalistul Alexandru Borza unul dintre întemeietorii geobotanicii în România, fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj, membru post-mortem al Academiei Române din 1990; (n. 1887).

·         1981Alec Waugh, scriitor englez (n. 1898)
·         1991Elvira Godeanu, actriță româncă de teatru și film (n. 1904). Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București – d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voce formată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor și arhitect din perioada interbelică. A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.



·         1991 - A încetat din viaţă regizorul de film Frank Capra, laureat al Premiului Oscar (O viaţă minunată, Domnul Smith merge la Washington, S-a întâmplat într-o noapte, Orizontul pierdut, Vi-l prezint pe John Doe) (n. 18 mai 1897).
·         1998: A murit actorul Dinu Manolache. S-a născut în comuna Rogova din judeţul Mehedinţi la 13 mai 1955. În 1980  îşi încheia studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Octavian Cotescu. Cu doar un an înainte, în 1979, îşi făcuse debutul pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul „Cine mă strigă?”, regizat de Letiţia Popa. Anul următor, 1981, îi aduce distribuţia în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din „Semnul Şarpelui”, în regia lui Mircea Veroiu şi respectiv, rolul lui Virgil din „Fata Morgana”, film regizat de Elefterie Voiculescu. În anul 1982 Dinu Manolache aparea în documentarul de scurt metraj „Mitul lui Mitică” de Mihnea Columbeanu şi în pelicula lui George Cornea, „Rămân cu tine”, în care îl vedem alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea şi de fostul său profesor, Octavian Cotescu. A fost asistent universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa d-lui profesor Mircea Albulescu, unde a regizat şi a scris scenarii pentru piese interpretate de studenţi ca „Pădurea” de W. Shakespeare. După revoluţie, în 1990, Dinu Manolache revine în atenţia iubitorilor de film, cu un rol în producţia „Campioana” de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiţă şi Ileana Stana Ionescu.  În 1994 actorul apare în splendida ecranizare a lui Dinu Cernescu, după comedia „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr Mihai Constantin şi Cesonia Postelnicu. S-a stins din viaţă la 3 septembrie 1998 la Bucureşti, lăsând în urmă la doar 43 de ani, o carieră frumoasă, cu multe roluri de neuitat pentru iubitorii teatrului şi filmului românesc.

·         2003 - A încetat din viaţă Leni Riefenstahl, una dintre cele mai controversate personalităţi feminine ale secolului XX, dansatoare, actriţă, regizoare de film; filmele sale, realizate din ordinul lui Adolf Hitler - "Olympia", "Triumph des Willens" , deşi demonstrau talentul de cineast al regizoarei, i-au adus oprobriul lumii artistice; în anul 2002, ultimul ei film, documentarul "Impresii sub apă", difuzat de canalul de televiziune ARTE, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost considerat o adevărată capodoperă, însă comentariile criticilor nu au omis răspunderea morală a creatorului de artă (n. 22 august 1902)
·         2005: A murit matematicianul Aurel Cornea. In urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate. In 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania; (n. 1933).

·         2007 - A încetat din viaţă profesor doctor Ion Dinulescu, unul dintre cei mai renumiţi ortopezi români
·         2009: A incetat din viata  in California, S.U.A, compozitorul, pedagogul şi violonistul Grigore Nica. Născut in 1936 la  Ploieşti, muzicianul a studiat compoziţia la actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucurşti cu maestrul Aurel Stroe. După terminarea studiilor a lucrat ca redactor muzical la Societatea Romană de Radiodifuziune in perioada 1968 -1980. In calitate de violonist a fost membru al Orchestrei din San Sedro intre anii 1990 – 2000. Grigore Nica a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania şi al Uniunii Compozitorilor din Los Angeles. A publicat studii, articole, cronici muzicale şi recenzii in revistele „Muzica” şi „Contemporanul”. Creaţia sa cuprinde muzică vocal-simfonică, muzică de cameră, muzică simfonică, vocală şi numeroase opusuri corale.

·         2012: A murit liderul religios sud-coreean, fondator al Bisericii Unificarii, Sun Myung Moon; (n. 1920). Sun Myung Moon (n. 25 februarie 1920, Sangsa-ri, Coreea, d. 3 septembrie 2012, Seul) a fost fondatorul Bisericii Unificării. Când avea 10 ani, familia lui s-a convertit la o formă penticostală de prezbiterianism, care încuraja practici atribuite Duhului Sfânt. În 1936, la vârsta de 16 ani, Moon a avut o vedenie în care Iisus Hristos însuși l-a anunțat că a fost ales de Dumnezeu pentru a duce la capăt restaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Ulterior, el a primit și alte revelații, însă nu le-a făcut publice până în 1946. În 1947 el a fost condamnat de către guvernul comunist al Coreei de Nord pentru spionaj în favoarea Coreei de Sud, cu o sentinţă de 5 ani în lagărul de muncă din Hŭngnam. În 1950, în timpul Războiului Coreean, el a fost eliberat, în urma unui atac al armatei SUA asupra închisorii din Coreea de Nord in care se afla, dupa care s-a refugiat in Coreea de Sud.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Antim, episcopul Nicomidiei; Sf Cuv Teoctist; Sf Cuv Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara
·         În calendarul romano-catolic: Sf. Grigore cel Mare, papă, învățător al Bisericii. Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina. A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine. Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.
  • San Marino: Ziua națională. Aniversarea fondării statului (301). Republica San Marino (în italiană Serenissima Repubblica di San Marino) este unul din cele mai mici state independente din Europa și din lume, o enclavă situată în centrul Italiei. San Marino este o republică, cu un fond de 60 de membri, cu Marele Consiliu General și cu 2 șefi ai statului: Capitani Reggenti care sunt în funcție timp de câte 6 luni. Se află pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic. Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori.
  • Qatar: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței. (1971). Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe. Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic. Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.


RELIGIE ORTODOXĂ 3 Septembrie

Sf Sfințit Mc Antim, episcopul Nicomidiei; Sf Cuv Teoctist; +) Sf Cuv Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei

Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei – Asia Mică – datorită vieții sale creștine autentice și pentru smerenia și iubirea aproapelui de care dădea dovadă, a primit hirotonia în treapta de preot, apoi după mutarea la Domnul a Episcopului Chiril a fost ridicat în treapta de Episcop al Nicomediei. Nicomedia a fost întemeiată în anul 264 î.Hs., de către regele Nicomedes I al Bythiniei. Poziția ei era în extremitatea estica a Mării Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Anatoliei spre răsărit și oarecum paralel cu țărmurile sudice ale. Astăzi pe locul ei se află orașul turc Ismit, la 100 km de Istanbul, vechiul Constantinopol. În timpul împăratului Dioclețian 284-305, orașul Nicomedia devine reședința acestuia și pentru timpul domniei sale, capitala Imperiului Roman. Împăratul Dioclețian sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a hoardelor barbare, inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului care erau grupați într-un colegiu format din: doi Auguști – Dioclețian (care avea în subordine partea orientală Imperiului Roman și avea întâietate în ce privește conducere întregului Imperiu) și Maximian (împărat asociat de Dioclețian și care avea în subordine partea occidentală a Imperiului), lor li se subordonau doi Cezari – Galeriu (în subordinea lui Dioclețian, pentru partea orientală) și Constanțiu I (în subordinea lui Maximian). Sub presiunea Cezarului Galeriu, Dioclețian declanșează în 23 februarie 303 o puternică persecuție supra creștinilor din Nicomedia, capitala sa. Primul act a fost distrugerea Bisericii Episcopale din Nicomedia, urmată de întemnițarea Episcopului Antim. Fiind nemulțumit de aceste măsuri, Galeriu provoacă prin oamenii săi, în două rânduri, incendierea Palatului imperial din Nicomedia, în absența împăratului Dioclețian, punându-le ca și Nero odinioară pe seama creștinilor. În urma acestor fapte, Dioclețian hotărăște uciderea creștinilor începând cu cei care lucrau la Palatul imperial. Lactanțiu spune: „Oficialii imperiali creștini, precum și toți oamenii de nădejde ai Palatului au preferat să fie omorâți decât să se lepede de credință”. Această persecuție a durat în Nicomedia din anul 303 până în anul 305 și a dus la moartea prin martiriu a circa 20 000 de creștini. Deși întemnițat Episcopul Antim a reușit să păstreze legătura cu mulți dintre cei care erau supuși persecuției lui Dioclețian în Nicomedia, trimițându-le scrisori de încurajare și întărire prin diaconul său Teofil. Într-un din misiunile sale, diaconul Teofil este prins și asupra sa este găsită o astfel de scrisoare trimisă de Episcopul Antim. Diaconul Teofil este martirizat, apoi Episcopul Antim este adus înaintea judecății Augustului Maximian care se afla atunci în Nicomedia. Este supus mai multor suplicii pentru a se lepăda de credința creștină și văzând că din contră el mărturisește și cu mai multă puterea credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Maximian poruncește să fie decapitat. Creștinii noaptea ridică în taină trupul Sfântului Ierarh Antim și îl îngroapă cu mare cinste.
  

Sfântul Cuvios Teoctist


Sfântul Cuvios Teoctist – s-a nevoit în pustiul Iudeii împreună cu Sfântul Eftimie cel Mare. Datorită mulțimii de ucenici care i-au urmat în pustiul Iudeii, Sfântul Eftimie cel Mare împreună cu Sfântul Teoctist au întemeiat o lavra monahală, al cărei egumen a rămas Cuviosul Teoctist, iar Sfântul Eftimie s-a retras în pustnicie. În anul 467 Sfântul Cuvios Teoctist s-a mutat la viața veșnică, la înmormântarea sa a participat și Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.
Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.
După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.
Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. EL dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să rămână sub ascultarea lor.
Adunându-se mulţi călugări, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o lavră deasupra bisericii din peşteră. Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră. Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.
La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.
Sf. Teoctist al Palestinei este altul decât Sf. Teoctist al Siciliei (prăznuit în 4 ianuarie).


·       Sf Cuv Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara



Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie, de la Mănăstirea Stânişoara, având ca zi de prăznuire data de 3 septembrie.
În munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, s-au nevoit mulţi sihastri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaş de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât şi după aceea. Printre cei mai cunoscuţi pustnici ai locului au fost cei şase monahi de la Cozia care, în preajma anului 1600, s­au retras dincolo de Olt. Dintre ei cunoaştem cu numele pe Cuvioşii Daniil duhovnicul şi Misail, ucenicul său, care s-au aşezat la poalele Muntelui Cozia şi au întemeiat Schitul Turnu, precum şi pe Cuvioşii Neofit şi Meletie, pe care îi prăznuim astăzi. Ei au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânişoara.
Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească. Toată săptămâna postea şi se ruga în peşteră, iar din când în când, în Duminici şi sărbători, cobora la sihăstria de la Turnu, se spovedea la Cuviosul Daniil duhovnicul, apoi, la Sfânta Liturghie, se împărtăşea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Hristos. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, acest fericit, mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns pe înalte trepte de sfinţenie, a primit de la Duhul Sfânt darul lacrimilor şi al mijlocirii pentru întreaga lume. După 30 de ani, trăiţi în sălbăticia locurilor, unde a suferit asprimea iernilor „în sărăcie şi golătate”, răbdând grele ispite de la diavoli, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo în peşteră, neştiut de nimeni. Trupul său răposat a fost descoperit de un călugăr de la Mănăstirea Cozia, care era rânduit să ducă mâncare pustnicilor. El a luat trupul Sfântului şi l-a adus la mănăstire să-l îngroape. Dar noaptea fericitul Neofit i s-a arătat în vis şi l­a certat, poruncindu-i să-i ducă trupul înapoi în peşteră. Tot în această noapte Cuviosul s-a arătat şi stareţului, îndemnându-l să aşeze la locul său de nevoinţă sfântul său trup. A doua zi de dimineaţă, călugărul a luat cinstitul trup al Cuviosului şi, împreună cu un alt monah, le-a dus în peştera lui, în muntele Sălbaticul. Ajungând aici, unul dintre călugări, supărat de osteneala pe care o făcuse, a zis: „Cu urşii ai trăit, cu urşii să rămâi!”. Pentru aceste vorbe lipsite de evlavie a fost însă pedepsit îndată, întorcându-i-se capul spre spate. Atunci, cu vaiete mari a coborât la mănăstire, mărturisindu-şi păcatul. Părinţii, împreună cu stareţul mănăstirii, s-au rugat Cuviosului Neofit să ierte pe cel păcătos şi acesta s-a vindecat îndată. În felul acesta a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, arătându-l înaintea tuturor făcător de minuni şi tămăduitor. Vestea aceasta s-a răspândit curând, mai ales în satele de prin apropiere, încât mulţi credincioşi îşi îndreptau paşii spre peştera lui unde se închinau şi primeau mângâiere sufletească şi vindecare de boli. Moaştele Sfântului Neofit se păstrează astăzi în biserica Mănăstirii Stânişoara, unde mulţime de binecredincioşi creştini primesc ajutor, fiind izbăviţi de patimi sufleteşti, de necazuri şi de boli, iar peştera unde s-a nevoit Cuviosul este şi astăzi loc de pelerinaj.
Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt. Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele. Ostenelile lui erau nenumărate: lacrimi, suspine, metanii, postiri, privegheri şi lupte împotriva duhurilor necurate. Şase zile se nevoia în chilia pe care şi-o săpase în peşteră, iar duminica mergea la Cuviosul Daniil, duhovnicul de la Turnu, şi primea Sfânta Împărtăşanie. Zilnic îşi aducea apă cu ulciorul de departe, ca să se ostenească mai mult şi, în acelaşi timp, să se roage şi mai mult. La bătrâneţe, însă, nemaiputând coborî din peşteră cale îndepărtată, s-a rugat lui Dumnezeu şi prin grija Maicii Domnului a izvorât un izvor de apă chiar înaintea peşterii sale, care curge şi astăzi, fiind numit: „izvorul lui Meletie”. Astfel, Dumnezeu l-a slăvit prin darul minunilor, al tămăduirilor şi al mângâierii sufletelor întristate, încât Cuviosul a ajuns să fie cunoscut pentru sfinţenia sa. După îndelungate nevoinţe, ajungând la adânci bătrâneţi, şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu. O parte din cinstitele sale moaşte, care au odihnit vreme îndelungată în peşteră, au fost mai târziu împărţite de credincioşi, iar peştera este loc de închinare până astăzi.
Viaţa şi nevoinţele Cuvioşilor Neofit şi Meletie îi arată a fi preamăriţi de Duhul Sfânt şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, ca purtători de daruri duhovniceşti şi rugători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016, rânduindu-le zi de pomenire la data de 3 septembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



ARTE 3 Septembrie

INVITAȚIE LA OPERETĂ 3 Septembrie

Gherase Dendrino

Lăsați-mă să cânt - Gherase Dendrino (Premiera 05.04.2015)





MUZICĂ 3 Septembrie

Hank (Henry William) Thompson
Hank Thompson - 



Tompall Glaser




Maria Ciobanu










Gary (Leeds) Walker (Walker Brothers, Rain)








George Biondo (Steppenwolf)






Eric Bell (Thin Lizzy, Noel Redding Band)







Don Brewer (Terry Knight & The Pack, Grand Funk Railroad)







Leroy Smith (Sweet Sensation)
Sweet Sensation 




Steve Jones (Sex Pistols)
Sex pistols 

Todd Lewis (Toadies)





Jennifer Paige
Jennifer Paige "Crush": 


ÎNREGISTRĂRI NOI:

Blue Danube Waltz! (Strauss)(Song/Artist Info) Strangely Beautiful 4K Classical Music Video! H.D.


Best Italian love Songs Ever - Sin Ti Collection


Claudio Arrau : The Emperor (A film in English - Español Subtitulado) / The Emperor Concerto


Lisa Gerrard Greatest Hits 2018 - Best of Lisa Gerrard Live Collection 2018



POIEZIE 3 Septembrie


Sint un pod - ADRIAN PAUNESCU





TEATRU/FILM 3 Septembrie

Cu Elvira Godeanu

Biografie Elvira Godeanu

Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București - d. 3 septembrie 1991) a fost ocunoscută actriță română de teatru și film formată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fostcăsătorită cu Emil Prager.
Generatiile tinere n-au mai avut ocazia sa o descopere, sa o cunoasca pe aceasta minunata "Doamna" a teatrului romanesc.
Cei de varsta a treia poate au vazut-o in "Moartea unui artist" de Horia Lovinescu, in "Vizita batrinei doamne" de Fr. Durrenmatt sau in "Apus de soare" unde interpreta rolul Doamnei Maria alaturi de regretatul actor George Calboreanu. A fost "ZOE" din "O scrisoare pierduta". A dat "viata" nenumaratelor personaje din piesele scrise de Lucian Blaga, G.M.Zamfirescu, Mihail Sorbul, B.P.Hasdeu, etc. Primul mare rol in cariera ei a fost Ducesa Tatiana Petrovna din "Tovarasi", comedie de J.Deval, minunata "Aime", Marianne din "Avarul" si Lotte din "Suferintele tanarului Werther", Cressida din "Troilus si Cressida", "Dama cu camelii" etc.
Spectacolele in care a jucat de-a lungul carierei sale au fost puse in scena de Ion Sahighian, Soare Z. Soare, Vasile Enescu. Joaca alaturi de Aura Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Al.Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, R. Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timica s.a.
Iata ce spune in Adevarul Literar si artistic din 16-22 decembrie 1990 (articol pe care cu mandrie matusa mea mi l-a trimis la Teatrul National Timisoara) minunatul critic Natalia Stancu: "As numi "Elena" din "Atrizii" lui Victor Eftimiu, rolul vietii ei. Si nu pentru ca ar fi fost realizat mai stralucit ca altele. Ci dintr-un alt motiv. Plina de viata si capabila sa observe, sa recreeze, sa stilizeze viata, sensibila, inteligenta, dotata nu numai cu talent, ci si cu intuitie scenica, cu o mare putere de munca, Elvira Godeanu nu a trebuit sa deprinda niciodata "virtuozitatea trucajelor si alchimia iluziei". Ea a fost si a ramas , infruntind uimitor timpul, mitul Frumusetii insesi. A acelei frumuseti care confera rang si blazon. A acelei frumuseti "nascute, nu facute" in care omul simplu si omul cel mai rafinat identificau spontan perfectiunea Naturii, presimteau reflexele Binelui si Adevarului. Ale acelui Frumos incarcat de caratele distinctiei si nobletei spirituale. Aceasta e "aura" care a intovarasit-o pe Elvira Godeanu de la prima sa aparitie scenica pina azi cind, la 86 de ani (n.n. in urmatorul an, 1991, septembrie se stingea din viata) confratii de breasla i-au omagiat -sub egida UNITER -activitatea".
Elvira Godeanu a jucat in filme de referinta ale epocii sale precum "Maiorul Mura" si "Ciuleandra".
Intodeauna a spus ca cel mai placut moment din viata sa a fost casatoria cu Emil Prager.
Doua momente neplacute au marcat viata matusii mele. Moartea mamei sale in dimineata zilei in care avea spectacol cu "Dama cu camelii". "Cand am murit pe scena, in spectacol, am trait moartea mamei".
Al doilea moment a fost moartea sotului Emil Prager la virsta de 96 de ani. A suferit si atunci cind a fost pensionata: "Directorul ne-a chemat pe scena pe mine, pe Aura Buzescu, Fintesteanu, Antoniu, Tanti Cocea, Maria Botta, Marietta Anca si ne-a inmanat plicurile cu pensionarea fara sa ne priveasca in ochi, spunindu-ne: "Imi pare rau, ne vom desparti. In plicuri aveti instiintarile de pensionare". Aceasta femeie n-a avut niciodata sentimentul invidiei. N-a invidiat nici pentru frumusete, nici pentru succese, nici pentru bogatie. A ferit-o Dumnezeu si prin asta i-a dat fericire.

·         O scrisoare pierduta (1953) - Zoe Trahanache
·         Ciuleandra (1930) - Anita
·         Maiorul Mura (1928) - Mariana Patrascu
·         Povara (1928) - Mimi Predeleanu


O scrisoare pierdută – I L Caragiale
O scrisoare pierduta (1953): 

 Cu actorul Dinu Manolache


Biografie Dinu Manolache

Dinu Manolache a fost un renumit actor român de teatru și film. S-a născut în comuna Rogova din județul Mehedinți la 13 mai 1955. În 1980 tânărul își încheia studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Octavian Cotescu, fiind absovent, în urma examenelor finale.Cu doar un an înainte, în 1979, tânărul actor își făcuse debutul pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul "Cine mă strigă?", regizat de Letiția Popa. Anul următor, 1981, îi aduce distribuția în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din "Semnul Șarpelui", în regia lui Mircea Veroiu și respectiv, rolul lui Virgil din "Fata Morgana", film regizat de Elefterie Voiculescu.În anul 1982 Dinu Manolache aparea în documentarul de scurt metraj "Mitul lui Mitică" de Mihnea Columbeanu și în pelicula lui George Cornea, "Rămân cu tine", în care îl vedem alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea și de fostul său profesor, Octavian Cotescu.
Tot în 1982, are un rol splendid, alături de Leopoldina Bălănuță și de viitoarea sa soție, actrița Rodica Negrea, în filmul "Mult mai de preț e iubirea" , în regia lui Dan Marcoci. Același an îi aduce un rol în seria a doua a celebrului film "Lumini și umbre", alături de nume mari ale cinematografiei românești, precum Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea sau Gheorghe Dinică.
În televiziune și-a făcut debutul în 1983, cu rolul servitorului Fabrizio din filmul "Hangița", o adaptare pentru TV după piesa omonimă a lui Carlo Goldoni, în regia lui Constantin Dicu. Și în acest film, Dinu Manolache apare alături de câțiva actori din generația de aur, ca Mitică Popescu, Dana Dogaru, Coca Andronescu sau Ovidiu Schumacher.
Între 1983 și 1989 actorul se dedică mai mult scenei teatrale, nefiind prezent în nici o distribuție cinematografică. Dar în cariera teatrală, s-a remarcat la fel de puternic, jucând pe scena Teatrului Mic din București roluri spumoase, ca Ligurio din "Mătrăguna" de Niccolo Machiavelli, Jean din "Mitică Popescu" de Camil Petrescu, Pătru cel Scurt din "Niște țărani" de Dinu Săraru sau Azazelo din "Maestrul și Margareta" de Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu. A jucat de asemenea și în producții de teatru radiofonic și chiar a semnat regia câtorva spectacole notabile ca "Idolul si Ion Anapoda" de G.M. Zamfirecu, "Desculț în parc" de Neil Simon sau "Trei nopți cu Madox" de Matei Vișniec.
A fost asistent universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa d-lui profesor Mircea Albulescu, unde a regizat și a scris scenarii pentru piese interpretate de studenți ca "Pădurea" de W. Shakespeare.După revoluție, în 1990, Dinu Manolache revine în atenția iubitorilor de film, cu un rol în producția "Campioana" de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiță și Ileana Stana Ionescu. În 1994 actorul apare în splendida ecranizare a lui Dinu Cernescu, după comedia "Titanic vals" de Tudor Mușatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr, Mihai Constantin și Cesonia Postelnicu.
S-a stins din viață la 3 septembrie 1998 la București, lăsând în urmă la doar 43 de ani, o carieră frumoasă, cu multe roluri de neuitat pentru iubitorii teatrului și filmului românesc. A murit după o lungă suferință (cancer) și a fost îngropat la Cimitirul Bellu ortodox, pe Aleea Artiștilor.

·         Matraguna (2002)
·         Fii cu ochii pe fericire (1999)
·         Titanic vals (1994) - Dinu Petre
·         Campioana (1990)
·         Desene pe asfalt (1989)
·         Amurgul fantanilor (1983)
·         Caruta cu mere (1983)
·         Hangita (1983) - servitorul Fabrizio

·         Lumini și umbre: Partea II (1982)
·         Mult mai de pret e iubirea (1982)
·         Ramân cu tine (1982)
·         Ana și "hoțul" (1981)
·         Fata morgana / Fata Morgana (1981) - Virgil Alexiu
·         Semnul Șarpelui (1981) - Simion Handrabur
·         Urcusul / (1980)
·         Cine mă strigă? (1979) - Vasile

Filmografie - el însuşi / ea însăşi
·         Mitul lui Mitica (1982) - Azazello - Patru cel Scurt


Rascoala Liviu Rebreanu


Neasteptata intilnire 1985 Mircea Enescu



Steaua fara nume 1954 Mihail Sebastian





GÂNDURI PESTE TIMP 3 Septembrie

Ivan Sergheievici Turgheniev - Citate:













SFATURI UTILE 3 Septembrie

DESPRE CASTRAVEȚI

Cele mai indicate legume pe vreme de canicula sunt castravetii. Au in compozitie cam 95% apa, dar nu orice fel de apa, ci una speciala, pentru ca e plina de vitamine si saruri minerale.

Astfel, in castraveti se gasesc vitaminele B3, B9 si B6 si vitaminele A si E, saruri minerale, cum ar fi potasiul, magneziul si calciul, dar si enzime benefice pentru digestie.

Castravetii au in compozitia lor acid cafeic, un antioxidant care nu are legatura cu cafeaua, desi exista si in compozitia ei. Acidul cafeic combate radicalii liberi si previne formarea celulelor canceroase.

Nu decoji castravetii inainte de a-i consuma. Spala-i bine si mananca-i cu tot cu coaja, deoarece contine fibre alimentare care ajuta digestia si contribuie la scaderea nivelului colesterolului "rau".

Castravetii pot fi mancati fara probleme si de persoanele care vor sa-si pastreze silueta. Nu contin grasimi si o suta de grame de castraveti au doar zece calorii.

In diabet, coaja castravetilor stimuleaza pancreasul sa produca insulina si echilibreaza glicemia. Castravetii spala rinichii de sarurile depuse prevenind astfel formarea calculilor.

Castravetii contin cea mai pura apa, fibre alimentare si un numar foarte mic de calorii, ceea ce ii recomanda ca unul dintre cele mai bune alimente pentru slabit. Consumul regulat de castraveti cu tot cu coaja ajuta la slabit prin eliminarea apei suplimentare din tesuturi.

Combinatia fericita de potasiu, magneziu si fibre alimentare care se gaseste in castraveti s-a dovedit a fi foarte eficienta in scaderea tensiunii arteriale. Persoanele care au un regim alimentar bogat in potasiu, magneziu si fibre si evita alimentele grase reusesc adesea sa-si echilibreze tensiunea.

Durerile de cap provocate de caldura si insolatie pot fi stopate cu suc de castraveti si putina lamaie. Amestecul este un foarte bun rehidratant, racoreste si diminueaza intensitatea durerilor de cap. Extern, se aplica felii reci de castravete pe frunte, pe ceafa si pe tample. Lumea de la sate, mai ales, stie ca feliile de castravete aplicate pe piele "trag durerea de cap".

Fiind bogat in vitamine, castravetele este un aliat de nadejde in afectiunile anotimpului rece. Decoctul preparat din seminte de castravete, care se gasesc la plafar sau magazinele de produse naturiste, calmeaza tusea si ajuta la expectoratie.

Castravetele trateaza constipatia si ajuta la o buna digestie. Siliconul si sulful din compozitia castravetilor ajuta la cresterea parului.

Si daca esti cumva in piata, cu sacosele greu atarnandu-ti in maini si simti cum caldura te doboara, indreapta-te spre taraba unde vezi borcane cu castraveti murati, ia-ti un castravete murat si mananca-l acolo, langa taraba, fara sa privesti in jur. Te racoreste pe data si-ti reface puterile, de nu mai simti nici greutatea sacoselor nici a caldurii.

O jumatate de cana de castraveti feliati contine doar 10 calorii, asta pe langa vitaminele A si C, care sunt niste antioxidanti extrem de importanti. Leguma mai are si minerale precum potasiu, magneziu, acid folic si magneziu, dar si fibre si triptofan, conform Live strong.

Fitonutrienti

Fitonutrientii sunt unii dintre compusii cei mai sanatosi pentru organismul uman. Castravetii au flavonoizi, care au efecte antioxidante, dar si alti compusi care ajuta la echilibrarea hormonala a organismului.

Proprietati antioxidante

Pe langa vitaminele A si C si mineralele mentionate mai sus, castravetii mai au si quercitina, apigenina si luteolina, toate acestea luptand cu inflamatiile si protejand celulele de stresul oxidativ produs de toxinele din atmosfera si radicalii liberi.

Proprietati anticancerigene

Cucurbitacina se gaseste doar in castraveti, fiind o substanta excelenta pentru stoparea formarii celulelor tumorale. In plus, aceasta apara organismul si de pancreatita, atat prevenind boala cat si ajutand la tratarea ei, in cazul in care a aparut deja.

Datorita calitatilor sale terapeutice, castravetele poate fi folosit ca remediu natural in tratarea intestinelor iritate, reumatismului, gutei, constipatiei, arsurilor solare.

Fiind un bun laxativ, castravetele contribuie la eliminarea toxinelor din organism. Semintele de castravete trateaza afectiuni variate precum tusea, probleme cu expectoratia, probleme ale tenului. Ridurile pot fi combatute prin aplicarea unor creme ori masti pe baza de castravete.

Castravetii se consuma cruzi, in salate sau murati. Procedeul de murare, cu saramura ori otet, reduce continutul de vitamine din compozitia castravetelui, dar pastreaza intact continutul de minerale. In plus, sub aceasta forma castravetii contin substante care ajuta la imbunatatirea digestiei. De aceea, iarna, castravetii murati sunt nelipsiti de la mesele cu mancaruri grele, multa carne, cel mai adesea grasa.

Castravetele de muraturi este mic, are coaja aspra, buburoasa, de un verde inchis. Castravetele de salata, numit si bulgaresc, este lung, pana in 40 de cm, are coaja neteda, lucioasa si creste, de obicei, in sera. Soiul acesta se gaseste in magazine pe tot parcursul anului.

Se recomanda ca in salata castravetele sa fie folosit cu tot cu coaja, aceasta, in stare cruda, fiind un adevarat depozit de vitamine din grupul B, vitamina A si C, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc.

Sucul de castraveti, macar 200 de ml pe zi, regleaza tranzitul intestinal si ajuta la eliminarea apei din tesuturi. Se obtine din castraveti bine spalati si cu tot cu coaja, folosind storcatorul de fructe electric. Sucul de castraveti se bea imediat dupa preparare.

Cataplasmele cu castraveti proaspeti se recomanda persoanelor care sufera de guta si dureri reumatismale. Leguma se taie in felii subtiri si se aplica direct pe locul dureros, timp de 15-20 de minute.

In industria cosmeticelor, castravetele este folosit in diverse creme si lotiuni pentru ten, datorita efectelor sale calmante, astringente si de restabilire a pH-ului pielii. Despre aroma de castravete proaspat se spune ca ar fi afrodiziaca.

Castravetele proaspat sau sucul sau calmeaza pielea, indeparteaza impuritatile depuse peste zi, combate ridurile, vindeca iritatiile. Cine are ochii umflati poate pune cate o felie de castravete pe fiecare ochi si scapa indata de acest inconvenient.

Iubiţi prieteni, e bine ca în perioada de vară să consumaţi zilnic 2-3 castraveţi proaspeţi şi sănătatea va fi cu voi!


SUPLIMENT SFATURI UTILE 3 Septembrie

DESPRE DOVLECEI

Astăzi vom vorbi despre dovlecei şi importanţa lor în alimentaţia sănătoasă a noastră.
Pe lângă faptul că sunt o sursă bună de potasiu și mangan, dovleceii conține din plin vitamine din complexul B (B1 și B6), cât și vitaminele A, C și K. Consumul regulat de dovlecei are o serie de beneficii asupra organismului. Iată câteva dintre acestea:

1. Stimulează digestia
Dovleceii au rolul de a stimula digestia, întrucât sunt bogați în fibre de calitate. De asemenea, ei sunt ușor de digerat și nu pun în pericol silueta: 100 de grame de dovlecei conțin doar 21 de calorii.
De aceea, dovleceii sunt un aliment recomandat persoanelor care suferă de tulburări alimentare și alte afecțiuni digestive, precum ulcer sau gastrită.
2. Îmbunătățesc memoria
Conținutul ridicat de antioxidanți și carotenoizi fac din dovlecei un adevărat remediu natural.
Pe lângă faptul că ajută la reconstrucția celulelor nervoase, dovleceii îmbunătățesc memoria, previn îmbătrânirea prematură, reduc procesele infecțioase și protejează vederea.
3. Sucul de dovlecei, recomandat în reumatism
Persoanele care suferă de reumatism sau poliartridă reumatoidă pot consuma suc de dovlecei, deoarece acesta stopează procesele degenerative, reduce inflamațiile și contribuie la recuperarea mobilității arteriale.
De asemenea, sucul de dovlecei este recomandat și persoanele care au lipsă de calciu.
Magneziul din compoziția dovleceilor contribuie la o mai bună asimilare a calciului, motiv pentru care este indicat să se consume suc de dovlecei în combinație cu alimente care conțin calciu.
Hipocalcemia (lipsa de calciu) este adesea asociată cu o deficiență a magneziului din organism.
Nu în ultimul rând, sucul de dovlecei este un remediu natural care combate în mod eficient constipația.
Pentru tratarea acestei afecțiuni se recomandă consumul unui pahar de suc de dovlecei, în fiecare dimineață, pe stomacul gol.

Dieta cu dovlecei

Dieta cu dovlecei este de departe cea mai simplă şi mai eficientă soluţie pentru a slabi armonios pe tot parcursul verii. Dovleceii se găsesc de cumpărat pe tot parcursul anului, însă vara îi poţi culege direct din gradina bunicii sau îi poţi cumpara din pieţe fără să te temi că sunt aduşi din cine ştie ce ţară străină. Fraţi cu castraveţii, dovleceii au o aromă delicată, iar marele lor avantaj este acela că pot fi preparaţi în zeci de moduri sănătoase şi prietenoase cu silueta.

Iată câteva motive suficient de puternice încât să fii convins că a venit momentul să ţii o dietă cu dovlecei.

Aportul nutriţional al dovleceilor

Cunoscuţi şi sub denumirea de zucchini, dovleceii tineri reprezintă alegerea alimentară cea mai bună pe timpul verii. Ei conţin cantităţi considerabile de apă, despre care ştii deja că are un efect detoxifiant, suprimă pofta de mâncare şi îmbunătăţeşte digestia. Dar substanţele extraordinare din dovlecei nu se opresc aici.

Ei conţin şi fibre alimentare care îţi potolesc rapid foamea, te ajută să ai energie, susţin metabolismul şi previn sau tratează tulburările digestive, cum ar fi constipaţia.

Dacă te gândeşti cumva că trebuie să fii foarte atent cu porţia de mâncare atunci când consumi dovlecei, poţi să uiţi de această "traumă". Dovleceii au un aport caloric foarte mic, mai exact 15 calorii la 100 de grame. Dincolo de calorii, dovleceii furnizează organismului multe alte substante fantastice: vitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, acid folic), vitamina C, potasiu, magneziu, calciu şi fosfor.

Cum consumi dovleceii ca să slăbeşti

Dieta cu dovlecei este foarte simplu de ţinut şi asta pentru că delicioasele legume pot fi consumate în foarte multe feluri. Poţi consuma dovleceii în stare crudă, în salate proaspete şi revigorante. Trebuie doar să adaugi roşii, castraveţi şi ardei gras sau orice alte legume preferi.

În acelaşi timp, poţi consuma dovlecei la grătar sau fripţi uşor în tigaie cu puţin ulei de măsline, sare, piper şi usturoi. Supa de dovlecei este şi ea un preparat delicios, săţios şi benefic pentru silueta ta, iar dacă faci un sos simplu din dovlecei, roşii şi busuioc, poţi servi chiar şi o porţie de paste integrale în cadrul dietei.

În principiu, cu cât găteşti mai puţin şi mai simplu dovleceii, cu atât obţii mai multe vitamine, minerale şi substanţe nutritive.

Nu este indicat să consumi dovlecei pane, trecuţi prin făină şi ou. Chiar dacă sunt foarte buni la gust, îşi pierd proprietăţile nutriţionale şi îţi furnizează mai multe calorii.

De ce să ţii cont în dieta cu dovlecei

Dovleceii nu pot fi consumaţi singuri în dietă decât pe o perioadă scurtă de timp: 3-7 zile. Motivul este foarte simplu: ai nevoie şi de alte minerale şi substanţe nutritive, altfel poţi avea carenţe în organism. Dacă vrei să ţii dieta cu dovlecei pe o perioadă mai lungă de timp, cum ar fi pe parcursul verii, ai grijă să îi combini cu alte alimente sănătoase.

Redu cât poţi de mult consumul de carbohidraţi rafinaţi, adică pâine albă, orez alb, paste obişnuite, sucuri carbogazose şi dulciuri, printre altele. În schimb, consumă cât mai multe legume şi fructe şi respectă cele 3 mese principale ale zilei, precum şi cei 2 litri de apă.
Încerci? Nu ai ce pierde, decât kilograme de grăsime!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...