MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ

9 SEPTEMBRIE 2018

Bună ziua, prieteni și LA MULȚI ANI purtătorilor numelor Sfinților și Drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana!

Vă doresc o sfântă și binecuvântată zi de Duminică în compania materialelor selecționate și prezentate de mine!

ISTORIE PE ZILE 9 Septembrie

Evenimente

· 9: O alianță de triburi germanice condusă de Arminius a atacat forțele romane conduse de Publius Quinctilius Varus în bătălia de la Teutoburger Wald, învingând trei legiuni în următoarele zile. Istoricul roman Tacitus il numește „Eliberatorul Germaniei”. Arminius a devenit în timp un erou și un simbol în mitologia germană, fiind redenumit modern Hermann. Noile cercetări arată că numele lui germanic adevărat nu este cunoscut, Arminius fiind nume latin. Bătălia de la Teutoburger Wald (regiunea muntoasă „Pădurea Teutoburgică”), sau „bătălia lui Varus”, a fost denumită de istoricii romani clades Variana – învingerea lui Varus – și Varusschlacht de către germani. Bătălia a avut loc între triburile germanice și romani în septembrie anul 9 e.n., probabil (locul exact este disputat) în regiunea lanțului muntos Teutoburger Wald. Rezultatul ei a fost înfrângerea zdrobitoare a trei legiuni romane împreună cu trupele anexe, care erau sub conducerea senatorului roman Publius Quinctilius Varus. Alianța triburilor germane a fost condusă de Arminius (sau Hermann), un prinț al tribului germanic Cherusc. În timpul conflictului militar a fost nimicită o optime din efectivul total al legiunilor romane. Ea a fost o bătălie decisivă, în urma căreia Imperiul Roman a renunțat definitiv la politica de expansiune pe teritoriile triburilor germanice („Germania”) de la est de Rin și nord de Dunăre, granița Imperiului roman rămânând la Rin și Dunăre. Descoperiri noi arheologice au dus la idea că o parte din lupte s-ar fi dus lângă localitatea actuală Bramsche din districtul Osnabrück. În amintirea acestei bătălii a fost ridicat Monumentul lui Hermann. Unele bătălii hotărâtoare, cum au fost cele de la Hastings sau Waterloo, au avut consecințe imediate și ireversibile. Contemporanii le-au recunoscut caracterul decisiv. Altele au fost considerate decisive de către comentatori mai târziu, deși, la vremea respectivă, efectele lor, deși puternice, nu au fost considerate și ireversibile. Acesta este si cazul infrângerii celor trei legiuni romane conduse de Quintilius Varus la Teutoburger Wald în anul 9 d.Hr.

· 337: Constantin al II-lea, Constantius al II-lea si Constans ii succed tatalui lor Constantin I cel Mare la conducerea Imperiului Roman, care se imparte astfel in trei.

· 1087: William al II-lea devine rege al Angliei.

· 1493: Are loc batalia de la Krbavska bitka, in sudul Croatiei, intre o armata croata vasala Regatului Ungariei si fortele Imperiului Otoman. In timpul bataliei a pierit floarea nobilimii croate (printre care si banul croat Mirko Derencin si Janos Both de Bajna) si au fost masacrati 7000 de osteni. In urma bataliei, turcii au anexat la Imperiul Otoman o mare parte din Croatia.

· 1543: Maria Stuart, în vârstă de nouă luni, este încoronată oficial "Regină a Scoției" în orașul scoțian Stirling.

· 1743: Rescriptul împărătesei Maria Terezia prin care s-a dat dreptul copiilor de iobagi români din Transilvania de a frecventa școala.

· 1791: Washington, D.C., capitala Statelor Unite, este numită după președintele George Washington.

· 1804: Incendiu violent în București; Curtea Domnească și o bună parte a orașului sunt distruse.

· 1850: In urma Compromisul din 1850, SUA si Mexicul pun capat controverselor teritoriale ivite în urma razboiului mexicano-american (1846–1848) declansat în urma anexarii în 1845 de către Statele Unite a Texasului. Cea mai importantă consecință a războiului au reprezentat-o termenii capitulării Mexicului în conformitate cu Tratatul de la Guadalupe Hidalgo, prin care teritoriile mexicane Alta California, si Santa Fe de Nuevo Mexico au fost cedate Statelor Unite. California a fost admisa in componenta Statelor Unite cu statut de stat liber, devenind cel de-al 31-lea stat al SUA.

· 1878: Pe baza propunerii Consiliului de Ministri, domnitorul Carol I a adoptat titlul de “Alteta regala”, titulatura recunoscuta ulterior pe plan international.

· 1886: S-a adoptat, la Berna, prima Convenție internațională pentru protecția operelor literare și artistice (intră în vigoare în România la 5/17 decembrie 1887) (9/21).

· 1901: Sunt reluate relațiile diplomatice dntre Austro-Ungaria și Mexic. Ele au fost întrerupte de la moartea împăratului Maximilian I, fratele împăratului Franz Joseph I, în 1867.

· 1911: A fost efectuată prima cursă poștală cu avionul în Europa.

· 1912: A fost dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, lucrare a lui Constantin Brâncuși, și primul monument al lui Brâncuși la București.

· 1914: Batalia de pe Marna ia sfarsit, trupele germane fiind oprite sa inainteze spre Paris. Aceasta a fost una dintre marile batalii din Primul Razboi Mondial, la care au participat aproximativ 2 milioane de militari. Armatele aliate franco-engleze, comandate de generalul Joseph Joffre, au oprit ofensiva germana, condusa de maresalul prusac Helmuth von Moltke.

· 1918: Constituirea, din inițiativa lui C. I. Parhon, a Societății de neurologie, psihiatrie și psihologie din Iași (din 1921 și de endocrinologie).

· 1940: In comuna Traznea, judetul Salaj sunt ucisi 263 de romani de catre ocupantii hortisti unguri. La cinci zile după Dictatul de la Viena, 5 septembrie 1940, ora 7, prima unitate militară ungară a trecut frontiera pe la Sighetul Marmației. Trupe maghiare aparținând batalionului 22 de Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea pe 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. Cotidianul „România nouă” din 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o căpită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopârțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”. Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcați. Într-un raport statistic al Secretariatului de stat pentru naționalități, din București, privind situația din Ardealul de Nord, pana la 1 noiembrie 1941, ocupantii maghiari au savarsit 919 omoruri, 1126 schingiuiri, 4126 bătăi, 15893 arestări, 124 profanări, 78 respectiv 447 devastări colective și individuale.

· 1948: Dictatorul comunist Kim Ir Sen proclamă Republica Populara Democrata Coreeana in partea de nord a Peninsulei Coreea. Kim Ir-sen (n. 15 aprilie 1912, d. 8 iulie 1994) comunist nord-coreean, politician care a condus Coreea de Nord de la fondarea sa în 1948 până la moartea sa în 1994. El a deținut postul de prim-ministru (1948–1972) și președinte din 1972 până la moartea sa. El a fost, de asemenea, Secretarul General al Partidului Muncitorilor din Coreea.

· 1956: Elvis Presley apare pentru prima dată în emisiunea The Ed Sullivan Show. Elvis a interpretat piesele Don't Be Cruel șiHound Dog.

· 1969: In Canada este votata legea (La Loi sur les langues officielles), prin care limba franceza devine limba oficiala, egala cu limba engleza pe intreg teritoriul tarii

· 1973: Peștera Eberstadt, descoperită în 1971 cu ocazia unor lucrări cu exploziv la cariera de calcar, și apreciată că ar avea o vârstă de circa 2 milioane de ani, este deschisă pentru public.

· 1989: Între 9 septembrie și 17 noiembrie 1989, s-a desfășurat primul și cel mai rapid înconjur al lumii cu automobilul. A fost efectuat de Mohammed Salahuddin Choudhury și de soția sa Neena, din India, în 69 de zile, 19 ore și 15 minute, având ca punct de plecare și sosire orașul Delhi, India.

· 1991: Tadjikistanul și-a declarat independența față de URSS.

· 1997: Kim Jong Il, fiu și moștenitorul desemnat al fostului lider nord-coreean, Kim Ir Sen, a fost numit oficial președinte al RPD Coreene, după 3 ani de doliu păstrat în memoria tatălui său.

· 1997: Sinn Fein, partid nationalist irlandez asociat cu IRA (Armata Republicana Irlandeza), s-a angajat sa renunte la violente si sa contribuie la instalarea procesului de pace in Irlanda de Nord.

· 1999: Navele aflate sub pavilion iugoslav care stationau in portul Constanta au fost blocate printr-un ordin al ministrului Transporturilor ca raspuns la comportamentul autoritatilor iugoslave fata de flota fluviala romaneasca.

· 2002: Canalul de televiziune Al-Jazeera a difuzat o banda sonoră în care Osama bin Laden revendica, pentru prima dată explicit, atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA.

· 2004: Secretarul de stat american Colin Powell a declarat că violențele din provincia sudaneză Darfur constituie o gravă încalcare a drepturilor omului și a invocat Convenția internațională din 1948 asupra prevenirii și pedepsirii crimelor de genocid; conflictul din vestul Sudanului a început în februarie 2003, când milițiile proguvernamentale (numite de localnici "diavolii călări") au silit populația de culoare să-și părăsească locuințele, terorizând și exterminând zeci de mii de persoane; ONU a declarat cu privire la criza din Darfur că este cea mai gravă criză umanitară în curs de desfășurare din lume.

· 2004: A fost lansată prima rachetă ecologică, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională lansată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta foloseşte drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde.

Nașteri

· 214: S-a nascut împăratul roman Aurelian (Lucius Domitius Aurelianus Augustus). A domnit din anul 270 pana la moartea sa in anul 275 si a înregistrat succese remarcabile, străduindu-se să apere imperiul de frecventele invazii barbare. Aurelian a dispus retragerea armatei și a administrației romane din Dacia în anul 271, în vederea consolidării frontierei balcanice pe linia Dunării de Jos. În 274 a lichidat secesiunea Regatului galic, restaurand astfel unitatea statului roman. În drum spre Orient, în vederea începerii unei campanii împotriva Imperiului Sasanid, Aurelian este asasinat de secretarul său, la Byzantion, ca urmare a unui obscur complot de palat.

· 384: Honorius, împărat al Imperiului Roman de Apus (395-423) (d. 423). Flavius Honorius (384 -423), a fost împărat roman între anii 395 - 423. A fost fiul lui Theodosiu I si fratele lui Arcadius si al Gallei Placida fiind asociat la domnie din 394. In timpul domniei, imperiul a fost zguduit de invaziile masive ale barbarilor,în special goți, (care au ocupat in anul 409 Roma) și de secesionismul provinciilor care doreau separarea. Cel mai important ministru al său a fost Flavius Stilicho, care conducea in fapt statul.

· 1585: Armand Jean du Plessis, Cardinal Richelieu, om politic francez (d. 1642). In timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, in perioada cat a fost prim-ministru (1624-1642), a condus efectiv Franta. Pentru a repara prestigiul Frantei in Europa si a impiedica intarirea puterii Habsburgilor, Richelieu a incurajat participarea statului (din 1635), alaturi de principii protestanti germani si de Suedia, impotriva Imperiului German si a Spaniei la Razboiul de 30 de ani. In acelasi an a contribuit la intemeierea Academiei Franceze.

· 1737: Luigi Galvani, medic, fizician și filosof italian (d. 1798). A studiat la început teologia ulterior medicina, devenind profesor de medicină la catedra de anatomie din Bologna. Succesul operei sale „De renibus atque urethris volatilium” l-a determinat să se ocupe cu studiul fiziologiei păsărilor și a instrumentelor pentru auz. Galvani a observat fenomenul de contracție a mușchilor scheletici de la piciorul de broasca la o excitare cu curent electric. Prin această descoperire, el a pus bazele pentru cercetările ulterioare ale electrochimismului celular. Printr-o întâmplare a descoperit la 6 noiembrie 1780 procedeul de galvanizare, procedeu care îi va purta mai târziu numele.

· 1778: Clemens Brentano, poet, dramaturg și prozator german (d. 1842)

· 1826: Frederic I, Mare Duce de Baden (d. 1907)

· 1827: Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei, fiul Țarului Nicolae I, vicerege al Poloniei, președinte al Consiliului de Miniștri (d. 1892)

· 1828: S-a nascut genialul scriitor rus Lev Nicolaevici Tolstoi, unul dintre marii romancieri ai literaturii universale (“Anna Karenina”, “Război şi pace”) (m. 20 noiembrie 1910). Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana – d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn) 1910, Astapovo) scriitor rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii.

· 1845: Ignác Acsády (Ignác Adler), scriitor, publicist și istoric maghiar de origine evreiască (d. 1906)

· 1861: S-a născut actriţa Agatha Bârsescu, prima actriţă româncă prezentă pe scenele teatrelor din Viena, apoi şi din America (roluri în piesele: “Medeea”, “Antigona” de Sofocle, “Maria Stuart” de Schiller); (m.22.11.1939).

· 1885: Victor Vâlcovici, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1970)

· 1894: Mihail Andricu, compozitor român (d. 1974)

· 1899: Brassaï, pictor francez (d. 1984)

· 1908: Cesare Pavese, scriitor italian (d. 1950)

· 1908: Victor Weisskopf, fizician american (d. 2002)

· 1912 - S-a născut Horia Stamatu, poet şi eseist; a fost unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (m. 7/8 iulie 1989, Freiburg)

· 1917: Kató Ács (Márta Körmendi), scriitoare, jurnalistă și activistă comunistă maghiară (d. 1989)

· 1922: Hans Georg Dehmelt, fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1989)

· 1923: Daniel Carleton Gajdusek, virusolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1976)

· 1936: Nicolae Sulac, cântăreț de muzică populară moldovean. Regretatul Nicolae Sulac s-a născut în data de 9 septembrie 1936 în satul Sadîc, Cahul, România (astăzi Republica Moldova). Activitatea s-a artistică a început în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.). şi anume în cadrul capelei corale “Doina” (din 1959). În 1965 Nicolae Sulac devine solist al ansamblului “Fluieraş“, ansamblu care a lansat mulţi interpreţi de muzică populară în R.S.S.M. În anii 70 şi începutul anilor 80 concertează în calitate de solist al ansamblului “Lăutarii“. Nicolae Sulac este decernat lauriat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), artist al poporului R.S.S.M. şi ulterior al Republicii Moldova, cavaler al ordinului Republicii din Republica Moldova. În anul 2002 a creat un fond de susţinere a muzicii populare. Nicolae Sulac a interpretat piese exclusiv în limba română fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar şi de cei ce nu cunoşteau limba română. În cei 67 ani de viaţă Marele artist al poporului a reacţionat spontan cu un cîntec la bucuriile şi durerile poporului său, cu dulcele şi dramaticele “Ce frumos mai cînta cucul”, “Tinereţe-tinereţe”, “Foaie verde magheran”, “Cînd tata va veni”, “Floarea lui Sulac”, Doinele “Mioriţa” şi “Doina de jale”, “În pădurea de la Prut” şi multe altele. “… maestrul Nicolae Sulac a rămas o legendă în folclorul moldovenesc, iar balada “Mioriţa”, cîntată de atîtea ori de el este culmea măiestriei interpretative. Nicolae Sulac ne-a lăsat o moştenire spirituală bogată– a înregistrat sute de piese compuse şi intrepretate de el, a evoluat în cadrul sutelor de concerte cucerind spectatorii noştri şi cei de peste hotare. Pe firmamentul culturii noastre Nicolae Sulac a strălucit nu numai cu harul său interpretativ, ci şi cu cu umorul său fin şi profund filozofic. Istorioarele şi bancurile sale circulă şi azi în popor”, (Veaceslav Madan, ministrul culturii). “Nicolae Sulac a fost înzestrat cu har Dumnezeiesc pentru a bucura sufletele noastre”, (Valentin Goga, directorul Palatului Naţional). “…Nicolae Sulac nu ştia cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp,unei epoci, unui popor…”, (Emil Loteanu). Spre sfîrşitul vieţii Sulac a dorit să se stabilească cu traiul la Iaşi, oraş care îi plăcea mult şi unde obişnuia să se înţîlnească cu prietenii. A decedat la Chişinău (2003) şi a fost înmormîntat în cimitirul din strada Armeană din Chişinău, Republica Moldova. La 9 octombrie 2004, în cadrul Cimitirului Central a fost inaugurat bustul interpretului de muzică populară Nicolae Sulac. Numele lui Nicolae Sulac îl poartă un festival-concurs la nivel naţional al tinerilor interpreţi de muzică populară din Republica Moldova, precum şi Şcoala de muzică din oraşul Floreşti, în curtea căreia a fost inaugurat un bust al artistului.

· 1941: S-a nascut Otis Redding, solist american de soul, influentat puternic de Little Richard. A participat la Festivalul de la Monterey in 1967, inregistrind un mare succes. Din nefericire, si-a pierdut viata in acelasi an in ziua de 10 decembrie,intr-un accident aviatic.
Postum a fost lansata piesa “Dock of the Bay”, locul 1 in topul din Statele Unite in 1968 si probabil cel mai mare hit al muzicianului.

· 1943 - S-a născut Dana Dumitriu, critic literar şi prozatoare (“Duminica Mironosiţelor”, “Prinţul Ghica”) (m. 10 octombrie 1987)

· 1944: S-a nascut Roger Waters, muzician britanic, membru in Pink Floyd;

· 1946: Costin Cazaban, compozitor și muzicolog

· 1949: Susilo Bambang Yudhoyono, om politic indonezian, președinte al Indoneziei

· 1952: Dave Stewart, membru al formatiei "Eurythmics"

· 1960: S-a nascut Hugh Grant, actor britanic, producator de film (Patru nunti si o inmormantare, Mickey, Ochi Albastri, Notting Hill s.a.).

· 1963: Roberto Donadoni, fotbalist și antrenor italian

· 1970: Lucian Mic, episcop ortodox al Caransebeșului

· 1973: Bogdan Aurescu, diplomat român, fost ministru de Externe

· 1977: Gina Gogean, gimnastă română

Decese

· 1087: Regele William I al Angliei (Cuceritorul). William al II-lea “Rufus” (c. 1056 – d. 2 august 1100), al treilea fiu al Regelui William Cuceritorul (Wiliam I al Angliei), urca la moartea tatalui sau pe tronul Angliei. William al II-lea a domnit în perioada 1087 -1100, exercitându-și puterea asupra Ducatului Normandiei și avand influență în Regatul Scotiei.

· 1438: Regele Eduard al Portugaliei (n. 1391)

· 1487: Chenghua, împărat al Chinei din dinastia Ming (n. 1447)

· 1513: Regele Iacob al IV-lea al Scoției (n. 1473)

· 1516 - A murit pictorul flamand Hieronymus Bosch; picturi: "Ispitele Sfântului Anton", "Judecata de Apoi", "Grădina plăcerilor". (Jerome Van Aken).

· 1569: Pieter Bruegel cel Bătrân, pictor flamand (n. 1525). Pieter Bruegel cel Bătrân (n. ca. 1525, Kempen – d. 18 septembrie 1569, Bruxelles), numit și Bruegel al Țăranilor, este cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea. Este considerat cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea care, datorita originalității și unicității operei sale, ocupă un loc excepțional în istoria picturii.

· 1891: Jules Grévy, om politic francez, președinte al Franței (n. 1807)

· 1895 - A încetat din viaţă Octav Mayer, matematician, membru al Academiei Române, primul doctor în matematică pură din ţara noastră; este considerat unul dintre principalii realizatori ai teoriei reţelelor unei suprafeţe (n. 22 septembrie/6 octombrie 1895) (n. octombrie 1895)

· 1896: A încetat din viaţă Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (“Baba Hârca”, piesă reprezentată pentru prima dată la Iaşi, la 27 ianuarie 1849, în care a jucat rolul principal) (n. 24/25 noiembrie 1814).

· 1898: Stephane Mallarme, poet şi eseist francez, s-a stins din viata la varsta de 56 de ani. Stéphane Mallarmé (n. 18 martie 1842 – d. 9 septembrie 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.

· 1901: Henri de Toulouse-Lautrec, pictor francez (n. 1864). Henri de Toulouse-Lautrec (n. 24 noiembrie 1864, Albi – d. 9 septembrie 1901, Malromé/Gironde) a fost un pictor francez din perioada postimpresionistă. În ciuda faptului că experiențele diferitelor curente artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu-i erau străine, activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie schematică. O spunea el însuși: „Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu„. Originalitatea picturii sale corespunde personalității sale neobișnuite. Stilul lui deosebit de personal i-a dat posibilitatea să capteze spiritualitatea epocii sale, a acelei epoci în care a trăit și pe care a observat-o atât de pătrunzător.

· 1931: Matilda Cugler-Poni, poetă română (n. 1851)

· 1940: Asasinatele hortyste din comuna Treznea, judetul Salaj. Au fost uciși sau răniți 263 de români; drama populației românești din Transilvania de Nord-Est a continuat și în celelalte zile, în perioada 1 septembrie 1940 – 1 septembrie 1942, fiind asasinați 991 de români (în comuna Ip au fost asasinati, în noaptea de 13-14 septembrie 156 de români). La cinci zile după Dictatul de la Viena, 5 septembrie 1940, ora 7, prima unitate militară ungară a trecut frontiera pe la Sighetul Marmației. Trupe maghiare aparținând batalionului 22 de Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea pe 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. Cotidianul „România nouă” din 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o căpită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopârțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”. Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcați. Într-un raport statistic al Secretariatului de stat pentru naționalități, din București, privind situația din Ardealul de Nord, pana la 1 noiembrie 1941, ocupantii maghiari au savarsit 919 omoruri, 1126 schingiuiri, 4126 bătăi, 15893 arestări, 124 profanări, 78 respectiv 447 devastări colective și individuale.

· 1941 - A încetat din viaţă biologul Hans Spemann; studii asupra embrionului şi evoluţiei ulterioare; laureat al Premiului Nobel pentru medicină, 1935 (n. 27 iunie 1869)

· 1947: Victor Horta, arhitect și designer belgian (n. 1861)

· 1945: Zinaida Gippius, poet rus (n. 1869)

· 1966: A încetat din viaţă Octav Mayer, matematician, membru al Academiei Române, primul doctor în matematică pură din ţara noastră; este considerat unul dintre principalii realizatori ai teoriei reţelelor unei suprafeţe (n. 22 septembrie/6 octombrie 1895) .

· 1976: Mao Zedong, presedinte al Republicii Populare Chineze si fondator al Partidului Comunist Chinez, a murit la varsta de 82 de ani din cauza bolii Parkinson. Mao Zedong (n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) a fost un revoluționar chinez, teoritican politic și lider al Partidului Comunist Chinez. In 1921, s-a numarat printre intemeietorii Partidului Comunist, timp in care a fost arestat de mai multe ori. In 1935, Mao a preluat controlul partidului si a inceput lupta impotriva ocupatiei japoneze, dar mai ales a dominatiei imperialiste, inspirat fiind de miscarea bolsevica. Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, a proclamat independenta Chinei (1949) si a inceput sa isi puna in aplicare ideile marxiste. A fost presedinte al C.C. al P.C. Chinez si al Comisiei Militare a C.C, al P.C. Chinez (1943-1976), a fost presedinte al Guvernului Popular Central (1949-1954), lider al Republicii Populare Chineze (1954-1959) si, in final, presedinte de onoare al Comitetului pe Intreaga China al Consiliului Consultativ Politic Popular (1954-1976). A initiat “Revolutia culturala” conceputa pentru relansarea spiritului patriotic in randul chinezilor, care s-a soldat insa cu milioane de morti. Ca orice lider absolut, si Mao Zedong a fost atins de cultul personalitatii, astfel incat citate din opera sa si portrete ale lui puteau fi zarite la tot pasul in China. A fost una din personalitatile influente ale secolului XX, cu un impact major mai ales in perioada Razboiului Rece. Dupa moartea sa, Deng Xiaoping a fost cel care a preluat puterea in China.

· 1981 - A încetat din viaţă Jacquest Lacan, psihanalist; a iniţiat, în 1964, Şcoala freudiană din Paris, dizolvată în 1980 (n. 13 aprilie 1901)

· 1984: Yilmaz Guney, regizor, scenarist, actor și producător turc (n. 1937)

· 1985: Paul Flory, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1974)

· 1990: Samuel Doe, președinte al Liberiei (1980-1990) (n. 1951)

· 1992: Margareta Sterian, pictor, ceramist, artist decorator și poetă (n. 1897)

· 2003: Edward Teller, om de știință american de origine maghiară, considerat părintele bombei atomice (n. 1908)

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; Sf Cuv Chiriac de la Tazlău; Sf Cuv Onufrie de la Vorona; Sf Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic; Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Convorbirea lui Iisus cu Nicodim
În calendarul romano-catolic: Sf. Petru Claver, preot. Petru Claver s-a nascut la Verduno, o localitate din Catalania. A studiat la mai multe colegii ale Societatii lui Isus din Europa si America de Sud. Astfel, Petru a luat contact cu situatia grea in care sclavii de negri se aflau. Simti mahnire si rusine fata de modul in care oamenii din spania se purtau cu acestia, dar si pentru ca inima lor era plina doar de dorinta bunurilor materiale si trupesti. Dupa ce a fost sfintit preot, ceru sa fie trimis in Portul Cartagina. Renunta la a-si revedea casa parinteasca si de la a-si revedea rudele si ajunge in port in 1610.
Ziua mondială a frumuseții – Se marchează la inițiativa Comitetului Internațional al esteticii și cosmeticii (CIDESCO)
Coreea de Nord: Ziua națională – Proclamarea Republicii Populare Democrate Coreene (1948)
Tadjikistan: Ziua națională – Proclamarea independenței (1991)

RELIGIE ORTODOXĂ 9 Septembrie

Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; +)Sf Cuv Chiriac de la Tazlău; +) Sf Cuv Onufrie de la Vorona; Sf Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic; Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Convorbirea lui Iisus cu Nicodim

Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana

Dreptii Ioachim si Ana au fost parintii Maicii Domnului si stramosii Domnului Hristos. Este drept, ca in Sfanta Scriptura nu gasim nimic despre ei, dar traditia crestina a descoperit multe stiri adevarate, in scrierile necanonice, ce infloareau la inceputul crestinatatii, in jurul Bisericii.

Din traditiile sfinte cu privire la parintii Maicii Domnului aflam ca acestia erau drepti inaintea lui Dumnezeu si ca bogati fiind ei, la toata sarbatoarea luau doua parti din averea lor, o parte o dadeau saracilor, iar pe cealalta o dadeau lui Dumnezeu, adica Bisericii.

Dar insotirea acestor Sfinti s-a tinut multa vreme, prin dumnezeiasca vointa, intru nerodire de prunci, ca sa se arate si puterea darului lui Dumnezeu. Ca a naste pantecele cel neroditor si sterp este puterea harului dumnezeiesc. Deci, petrecura ei intru insotire, neavand fii, cincizeci de ani si inca nu deznadajduiau, aducandu-si aminte de Sfantul patriarh Avraam si sotia lui, cinstita Sara, care, la batranete, a nascut fiu pe Isaac, dupa fagaduinta. Dar, la aceasta vrednicie nu au ajuns, pana ce nu au rugat pe Dumnezeu, in amaraciunea sufletului lor, cu mult post si rugaciune.

Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, arhiereu fiind atunci Isahar, dar arhiereul n-a voit sa-i primeasca darurile, ocarandu-l pentru nerodire, asemenea si un evreu a ocarat pe Ioachim, zicandu-i: "De ce apuci inaintea mea, au nu stii ca nevrednic esti sa aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lasat semintie in Israel?"

Si a plecat Ioachim foarte intristat si rusinat si defaimat de la praznicul acela, si, de mahnire, nu s-a intors la casa sa, ci s-a dus in pustie si s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile si striga catre Dumnezeu cu lacrimi, ca sa-i dea lui rod pantecelui. Asemenea si Ana, in casa si in gradina sa, se ruga lui Dumnezeu. Si i-a auzit pe dansii Domnul si a trimis pe ingerul Sau, binevestindu-le lor nasterea Maicii Domnului, care a si fost, spre mantuirea a tot neamul omenesc.

+) Sf Cuv Chiriac de la Tazlău; +) Sf Cuv Onufrie de la Vorona

Biserica Ortodoxa Romana cinsteste astazi, 9 septembrie, pe Sfintii Cuviosi Onufrie de la Vorona si Chiriac de la Tazlau.

Sfantul Cuvios Onufrie de la Vorona s-a nascut in jurul anului 1700, in Rusia, probabil intr-o familie nobila, caci a ajuns sa fie guvernator al guberne rusesti. Dorind sa intre in viata monahala si-a lasat familia, onoarea rangului si patria sa in jurul anului 1749, venind in Moldova. Il atrasese aici renumele unor mari pustnici, ascunsi de ochii lumii in adancul codrilor. A vietuit astfel timp de 15 ani, crescand duhovniceste in preajma unor alesi parinti, precum Vasile de la Poiana Marului si Paisie Velicicovski. Acesta din urma il va afla pe Cuviosul Onufrie la Manastirea Dragomirna, in jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Auzind de alti pustnici romani si rusi sporiti duhovniceste, care vietuiau in tinutul Botosanilor, va intra in anul 1764 in obstea Schitului Sihastria Voronei, retragandu-se in sihastrie. Timp de 25 de ani va vietui intr-o pestera pe malul paraului Vorona, intr-o aspra nevointa, petrecand in smerenie, infranare, tacere si neincetata rugaciune. Manca doar o data in zi, dupa apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, atipind doar doua-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului dupa cum marturiseste Ieromonahul Nicolae, care vietuia si el in codrii Voronei. Cand s-a apropiat sfarsitul vietii Cuviosului Onufrie si a sosit timpul sa incredinteze curatul sau suflet Stapanului Hristos, a fost vestit mai inainte de aceasta. In noaptea Sfintelor Pasti, dorind a se impartasi pentru ultima data cu Trupul si Sangele Mantuitorului, un inger s-a aratat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat in apropiere, si i-a cerut sa ia cu sine Sfintele Taine si sa mearga la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelasi inger il va calauzi pana la pestera Cuviosului, pe care il va afla foarte slabit. Şi cerand sa mearga la Sihastrie, dupa cateva zile a adormit intru Domnul, la 29 martie 1789, fiind inmormantat de catre cativa calugari in livada, la radacina unui mar. Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 8-9 septembrie 2005, la Manastirile Vorona si Shastria Voronei.

Sfantul Cuvios Chiriac de la Tazlau s-a nascut la inceputul secolului al XVII-lea intr-o familie de credinciosi din satul Mesteacan, din tinutul Neamtului. De mic copil, fiind luat de catre parinti la sfintele slujbe de la Manastirea Tazlau, a simtit chemarea catre viata monahala, intrand din frageda tinerete in obstea Manastirii Tazlau. Prin ravna sa duhovniceasca dobandeste haina calugariei, ostenindu-se in rugaciuni neincetate, ascultare si post indelungat. Manca doar o data in zi, dupa apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, atipind doar doua-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului. Dupa putina vreme a fost hirotonit fara voia lui, diacon si preot. Dobandind darul rugaciunii curate, al vindecarii bolilor si al izgonirii demonilor, el devine foarte cautat de multimile de calugari si credinciosi. Faptele cele mai alese ale vietii Cuviosului Chiriac de la Tazlau sunt: dragostea si ravna duhovniceasca, nevointa pustniceasca, smerenia, desavarsita ascultare, tacerea, postirea indelungata si neincetata rugaciune. Trece la Domnul in jurul 1660, fiind inmormantat in pridvorul bisericii manastirii. La 5-7 martie 2008 s-a hotarat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, canonizarea Sfantului Cuvios Chiriac de la Tazlau.

Sfântul Cuvios Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din satul Mesteacăn, din ţinutul Neamţului. De mic copil, fiind luat de către părinţi la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simţit că sufletul ,,i se întraripează cu dumnezeiescul dor”, pentru care, luând binecuvântare părintească, a intrat din fragedă tinereţe în obştea acestei mănăstiri. A deprins viaţa monahală, apoi a primit îngerescul chip al călugăriei. Aici el a dat dovadă de multă dragoste şi râvnă duhovnicească, devenind un ales lucrător al smereniei întru ascultare, al rugăciunii neîncetate şi al postirii îndelungate. După puţină vreme a fost hirotonit, fără voia lui, diacon şi preot, devenind în scurtă vreme un iscusit povăţuitor de suflete. Dorul pentru o nevoinţă mai aspră l-a făcut să se retragă în pustnicie într-o peşteră de pe Măgura Tazlăului, unde s-a ostenit în privegheri de toată noaptea, răbdând şi biruind frigul cumplit şi ispitele diavoleşti. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de către mulţimile de călugări şi credincioşi. Cuviosul a fost şi un adevărat apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ţinutul Neamţului.

Urcând în scurt timp pe treptele sfinţeniei, multora le aducea folos duhovnicesc prin vieţuirea sa aleasă, prin rugăciunile şi sfaturile sale, deoarece era binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor şi s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieţii.

A trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău.

Încă din timpul vieţii, poporul l-a socotit drept sfânt, lucru adeverit şi de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut şi, apoi, i-a sărutat cinstitele moaşte, după cum însuşi mărturiseşte: ,,Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani şi pe Chiriac de la Tazlău”, iar în Patericul Sfinţilor moldo-români, din anul 1888, se scrie: ,,Asemenea, tot întru această vreme, s-a nevoit sihăstreşte şi alt preacuvios părinte Chiriac de la Schitul Tazlăul şi tare mult s-a luptat împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi desăvârşit i-a biruit”.

Drept mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este aceea că după moarte, trupul fiindu-i dezgropat, a fost găsit nestricat. Cu credinţă adâncă şi cu nădejde vin şi astăzi să se închine la mormântul său călugări şi credincioşi de pretutindeni.

A fost trecut în rândul Sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având zi de pomenire la 9 septembrie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Între numeroşii Părinţi care au sfinţit pământul ţării noastre prin înalta lor viaţă duhovnicească se numără şi Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ţinuturilor botoşănene. El s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, într-o familie nobilă, ajungând să fie guvernator al unui ţinut. Dorind viaţa pustnicească şi aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, cinstea rangului şi patria sa, în jurul anului 1749, venind în ţinuturile Moldovei. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute şi smerite, ascunşi de ochii lumii în adâncul codrilor. S-a îndeletnicit cu citirea Scripturii şi a altor cărţi folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă şi răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă.

A vieţuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceşte în preajma unor aleşi Părinţi duhovniceşti, precum Sfinţii Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie de la Neamţ. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Între cei doi se va înfiripa o strânsă legătură duhovnicească, povăţuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârşita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i şi duhovnic. Auzind de alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniştire. Timp de 25 de ani va vieţui într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere şi neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, aţipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului, după cum mărturiseşte ucenicul său, Ieromonahul Nicolae. Cuviosul a îmbrăcat schima cea mare, pe care a primit-o din mâna duhovnicului său, stareţul Paisie, în anul 1774. Astfel va stărui în chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeieşti şi primind roua Duhului Sfânt.

Făcând inima sa locaş neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari daruri şi mângâieri duhovniceşti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie. Şi atât monahii, cât şi credincioşii de rând îl căutau, iar el pe mulţi i-a îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmaşilor şi arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieţii sale. Iar când a săvârşit călătoria cea bună şi a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului din satul Tudora, aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelaşi înger îl va călăuzi până la peştera Cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Şi, cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câţiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul Cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfinţenia sa. În iarna anului 1846 s-a arătat din nou puterea făcătoare de minuni a Cuviosului Onufrie.

Pe când domnitorul Mihail Sturza (1834-1849) se afla la vânătoare, a găsit un fruct mare şi frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul Cuviosului, l-a luat cu sine şi l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona şi, aflând despre viaţa nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci să se dezgroape osemintele lui şi să fie aşezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona. Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuşi Cuviosul Onufrie s-a arătat stareţului Mănăstirii Vorona, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu sfintele sale moaşte a fost aşezată într-o firidă din pronaosul bisericii „Buna-Vestire“ din Sihăstria Voronei, unde se află şi astăzi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2005. Cuviosul Onufrie continuă să săvârşească numeroase minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credinţă şi smerenie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin

Sfinții Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic (de la Efes)

A fost convocat la cererea adresată împăratului Teodosie al II-lea de către Nestorie, care a fost nemulțumit că a fost condamnat de un sinod la Roma, în 430. Împăratul Teodosie al II-lea a convocat sinodul împreună cu Valentinian al II-lea și cu acceptul papei Celestin I.

Lucrările au fost conduse de Ciril al Alexandriei. Inițial s-au înscris 197 de episcopi, însă numărul celor care au participat a fost mai mare pentru că s-au înscris și pe parcursul lucrărilor.

Deși Nestorie a fost cel care a făcut demersurile pentru ca sinodul să aibă loc și deși a fost chemat de trei ori, totuși el nu a venit. Acest lucru însă nu a împiedicat episcopii reuniți să decidă decăderea lui din onoarea de a fi episcop și interzicerea ca el să facă parte din cler, având la bază și mesajul adus de delegația sosită din partea Romei.

Sinodul a luat poziție împotriva nestorianismului, o erezie care susțineau că în Iisus s-ar afla două Persoane, una divină și alta umană. De asemenea, Nestorie susținea că Fecioara Maria este « născătoare de om », dar nu ar putea fi numită și « născătoare de Dumnezeu ». Episcopii adunați la lucrări apără clar poziția conform căreia în Iisus Christos este o singură Persoană care are nouă naturi (firi) și că Fecioara Maria este cu adevărat Maica lui Dumnezeu (Theotokos).

Sentința de condamnare pronunțată împotriva lui Nestorie:

Sfântul Sinod a spus, pe lângă altele, "deoarece preailustrul Nestorie nu a voit nici să asculte chemarea noastră, nici să-i primească pe preaînalții și onorații episcopi trimiși de noi am fost nevoiți – în mod necesar – să purcedem la examinarea (analizarea exprimărilor sale nepioase. După ce am constatat – analizând scrisorile lui, scrieri care au fost aici citite, recentele lui afirmații făcute în această metropolă și confirmate de martori – lucruri pe care el le gândește și le predică fără pietate, determinați de canoanele scrisorii preasfântului nostru părinte și coleg în slujire Celestin, episcopul Bisericii din Roma, cu lacrimi în ochi am fost nevoiți să ajungem la această dureroasă condamnare a lui. Însuși Iisus Christos, Domnul nostru, împotriva căruia rostește blasfemii, a definit prin vocea acestui preasfânt Conciliu că Nestorie este exclus de la demnitatea episcopală și din oricare colegiu sacerdotal”. (Scrisoarea generală a Sinodului).

Sinodul a elaborat următoarele documente:

· Decizia privind care din documente ("A doua scrisoare a lui Chiril adresată lui Nestorie", sau "A doua scrisoare a lui Nestorie către Chiril") este în acord cu Crezul de la Niceea. Sinodul a decis că în conformitate cu Crezul de la Niceea este "A doua scrisoare a lui Chiril adresată lui Nestorie";

· Cele 12 anateme și scrisoarea explicativă de început, care au fost concepute de Chiril la sinodul din Alexandria ținut în 430, trimise lui Nestorie, citite la lucrările Sinodului de la Efes și incluse în lucrările acestuia;

· Decizia cu privire la Nestorie;

· Scrisoarea prin care episcopii, clerul și poporul sunt informați cu privire la condamnarea lui Ioan al Antiohiei;

· O declarație de credință prin care se confirmă Crezul de la Niceea și se afirmă că «Nu este permis să se producă, scrie sau compună orice alt Crez, cu excepția aceluia care a fost definit de Sfinții Părinți care s-au adunat împreună în Spiritul Sfânt de la Niceea »;

· O luare de poziție contra mesalianilor;

· Un decret privind autonomia bisericii din Cipru.

Cele șase canoane ale sinodului sunt:

· 1. în privința situației mitropoliților care sunt de partea lui Nestorie și a lui Celestin (nu papei);

· 2. situația episcopilor care vor adera la Nestorie;

· 3. despre acei clerici care au fost depuși de Nestorie pentru ortodoxia credinței lor;

· 4. clericii care urmează sau vor urma erazia (opiniile) lui Nestorie;

· 5. despre clericii nevrednici pedepsiți pe drept, dar primiți de Nestorie;

· 6. situația celor care vor încerca să nesocotească hotărârile Sinodului.

În paralel cu acest sinod, Ioan al Antiohiei a convocat un sinod propriu.

În urma celor două sinoade ținute, ambele grupări au trimis delegații la împăratul Teodosie al II-lea, care însă nu a ratificat hotărârile nici unuia. Aprobarea Sinodului Ecumenic de la Efes a fost însă făcută de către Sixt al III-lea.

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Convorbirea lui Iisus cu Nicodim

Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - In Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie pericopa de la Sfântul Ioan Evanghelistul, capitolul 3, versetele 13-17: Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.

Convorbirea lui Iisus cu Nicodim

Daca nu s-ar fi nascut Hristos ca om din Fecioara, nu ar fi fost Dumnezeu si n-ar fi adus lumii o lumina mai presus de ea, aratand pe om destinat vesniciei, ci ar fi lasat lumea si omenirea inchise in grauntele ei. S-ar fi dovedit incadrat in legile acestei lumi si n-ar fi putut ridica omenirea intr-un plan superior de vesnica viata fericita. Nascut ca orice om, ar fi si murit ca orice om, fara sa poata invia nici El si fara sa poata invia nici pe oamenii a caror fire a asumat-o.

Crucea Lui n-ar fi fost mantuitoare daca s-ar fi nascut cu pacatul care l-ar fi supus mortii ca pe toti oamenii, deci n-ar fi acceptat moartea de bunavoie pentru ceilalti oameni, ca sa o poata birui, ci ar fi suportat-o, fara voie, pentru vina lui, ca o lege careia i-ar fi fost si El supus. N-ar fi adus nimic nou in lume. Gruparile neoprotestante sunt consecvente cand, respingand nasterea lui Hristos din Fecioara, resping si crucea Lui, ca suportata pentru oameni cu puterea de a invinge moartea primita prin ea. Numai asa Hristos S-a aratat prin cruce Mantuitor, deci ca lumina ce ne ridica din intunericul mortii, pentru ca S-a aratat ca Dumnezeu Mantuitor prin nasterea din Fecioara. Numai asa ii putem cere lui Hristos la Liturghie: „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sangele Tau“.

Numai asa putem spune, tot in Sfanta Liturghie: „Iata, a venit prin cruce bucurie la toata lumea“. Am spus inainte ca Fiul lui Dumnezeu S-a coborat la om, inaltandu-l la nivelul Sau prin har. Cel mai mult a facut-o aceasta cu Cea pe care a facut-o Nascatoare a Sa, Nascatoare de Dumnezeu sau, prin ea, ne-a ridicat pe toti la El, care credem in El ca Dumnezeu si in ea ca Nascatoare de Dumnezeu, din legea mortii definitive, fara sens. Aceasta s-a facut prin faptul ca S-a nascut din ea ca Fecioara, desigur tinand seama si de cuvantul ei: „pod care ne trece cu adevarat de la moarte la viata“ (Acatistul Maicii Domnului). Numai nascandu-Se din ea ca Fecioara, ea a fost facuta „scara cereasca prin care S-a pogorat la noi Domnul“. Ea a fost facuta „Maica luminii“. […]

In faptul ca Hristos Se naste din Fecioara se arata ca El isi afirma, prin nastere ca om, atat calitatea de Creator al umanitatii, cat si vointa de a o mantui pe aceasta, adica de a scapa de moarte si de a asigura oamenilor, ce voiesc sa se uneasca cu El, viata fericita de dupa moarte si fara de moarte.

El Se face om, dar ramane si Dumnezeu. Numai prin aceste doua calitati isi arata deplina a-propiere de oameni si calitatea de Mantuitor. Numai coborandu-Se la calitatea de om, dar inaltand pe om la calitatea personala de Dumnezeu, ridica pe oameni la egalitatea cu Sine, fara sa confunde dumnezeirea cu umanitatea. […]

Hristos e cale vazuta spre tinta care este tot El, prin faptul ca e omul model, dar si Dumnezeu, ca viata deplina a omului, prin unirea deplina a firii Lui omenesti cu firea Lui dumnezeiasca. Caci, precum am afirmat, in persoana este viata concreta a unei firi. Iar in Hristos, viata umanitatii este realizata in insasi Persoana dumnezeiasca. Si, daca in Persoana altuia are si persoana mea completarea vietii, in Hristos avem in Persoana altuia nu numai viata marginita a omului, ci si firea nemarginita a Fiului lui Dumnezeu, care ne pune in comuniune cu alte Persoane dumnezeiesti: cu Tatal si cu Duhul Sfant.

In apropiere de aceasta Persoana inaintam tot mai mult, mergand pe calea unirii desavarsite a firii omenesti cu dumnezeirea in El, fara sa ajungem vreodata sa fim asemenea cu acea tinta. Hristos ne este cale, ajutandu-ne sa facem si noi din umanitatea noastra un mediu tot mai straveziu al dumnezeirii, cum e firea Lui omeneasca, si un mijloc tot mai adecvat lucrarii dumnezeirii, cum este umanitatea asumata de El, fara sa ajungem niciodata la aceasta calitate a Lui. El este, in alti termeni, calea spre indumnezeirea noastra prin har. Si El ne este cale, nu numai pentru ca voim noi sa-I urmam Lui, apropiindu-ne tot mai mult de El, ci si pentru ca El insusi se face in noi cale a noastra, dandu-ne puterea sa ne insusim viata Lui. In acest scop, El Se salasluieste in noi la Botez, sau noi ne salasluim in El. Astfel, Sfantul Apostol Pavel spune: „Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat“ (Gal. 3, 27), sau: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mi-ne“ (Gal. 2, 20). Totusi trebuie sa voim si noi sa fim in El si El in noi. Si voirea aceasta a noastra se arata in faptele noastre, ca implinire a poruncilor, sau a voii Lui, in ceea ce se arata raspunsul iubirii noastre la iubirea Lui. Astfel, insusi Iisus Hristos a spus: „De veti pazi cuvintele Mele, raman in voi. si voi veti ramane in iubirea Mea. Si cel ce ramane in Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara de Mine nu puteti face nimic“ (In. 15, 5, 7, 10).

Cel ce crede este in Hristos, sau are pe Hristos in sine de la Botez, aflandu-se ca o mladita in vita si impartasindu-se de viata Lui roditoare. Dar trebuie sa sporeasca tot mai mult in im-partasirea de viata Lui, de puterea Lui roditoare, ca sa aduca si el roada tot mai multa. A-cela are in sine pe Hristos in calitate de cale spre tot mai multa viata, in unire cu viata Lui, dar trebuie sa inainteze tot mai mult in El spre El. De aceea, atat Hristos, cat si Apostolul Ioan vorbesc nu de staruire nemiscata in Hristos, ci de o „umblare“ in El (In. 8, 12; 1 In. 2, 11). Hristos, dupa ce a inviat, ne-a nascut la Botez din nou, dar spre „nadejde vie“ in tot mai multa viata adevarata (1 Petru 1, 3). Fara Hristos, traind in monotonia si ingustimea unei existente sarace, nu cunoastem o cale si o tinta spre care sa inaintam (1 In. 2, 19). Caci numai in El, ca in Cel ce este viata nemarginita si nesfarsita, de care ne poate face parte si noua, inaintam in viata fara sfarsit.

Neinaintand in El ca Persoana care ne comunica viata nemarginita, nu putem inainta in nimeni spre a le impartasi dintr-o astfel de viata. Numai inaintand in El, impartasindu-ne tot mai mult de iubirea desavarsita si de viata inviata ce ne-o comunica El, putem inainta si noi in iubirea sau viata altora. Altfel, ramanem in egoismul nostru, in dispretul fata de altii, caci n-avem puterea sa ne miscam spre unirea cu ei prin iubire daca nu inaintam in unirea cu Hristos si in viata fara sfarsit in El. Neiubirea lui Hristos, unita cu neiubirea semenilor, ne tine intr-o agitatie care nu ne scoate din noi, deci din intuneric. „Cel ce uraste pe fratele sau, umbla in intuneric si nu stie incotro se duce, ca intunericul a orbit ochii lui“ (I In. 2, 11). Deci, a inainta in Hristos inseamna a inainta pe calea care ne duce spre viata, care se arata si in comunicarea cu altii. Caci Hristos este calea spre viata. Pentru aceea Hristos, aratandu-Se drept calea adevarata spre viata adevarata, este lumina adevarata. El a venit in lume ca lumina, in sensul de cale adevarata spre viata adevarata. Impartasindu-ne tot mai mult de El, sau de viata, nu mai umblam in intuneric, ci in lumina. Hristos e lumina adevarata, pentru ca e Viata. El este, si in calitatea de lumina, si calea spre viata adevarata: „Si Viata s-a aratat si am vazut-o si marturisim si va vestim Viata de veci, care era la Tatal si s-a aratat noua. Si aceasta era solia pe care am auzit-o de la El si v-o vestim: ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El. Daca zicem ca avem impartasire cu El, si umblam in intuneric, mintim si nu savarsim adevarul“ (I In. 1, 2, 5-6).

Avand pe Hristos in sine, omul care crede in El ajunge sa fie tot mai mult un mediu prin care lucreaza Hristos, asa cum lucreaza sufletul prin trup. Caci lucrand sufletul lui in trupul lui, prin sufletul lui umplut de darul lui Hristos, lucreaza in trupul lui un suflet umplut de Dumnezeu. Toate actele acelui om devin curate, pentru ca sufletul lui a devenit curat, sau plin tot mai mult de lucrarea dumnezeiasca a lui Hristos cel din el. Ba s-ar putea spune ca si in trupul acelui om lucreaza Hristos, odata ce Acesta se afla in om si cu trupul Lui, unindu-se cu trupul omului. Aceasta nu inseamna ca sufletul si trupul omului sunt puse intr-o stare pasiva. Hristos lucreaza de fapt prin lucrarile sufletului si trupului. Asa cum Hristos atingea, prin mana Sa, ochii orbului, ca prin aceasta miscare a mainii sa transmita puterea Lui dumnezeiasca, asa transmite si prin mainile unei persoane credincioase puterea dumnezeiasca aflata in trupul Sau, aflat si acesta inlauntrul acelei persoane. Hristos este in credincios o cale interioara care il apropie pe om tot mai mult de Sine si il face tot mai mult mediu al puterilor Sale.

Dar intrucat puterea inaintarii spre Hristos nu se comunica omului numai de catre Hristos ca Dumnezeu, ci vine si de la El ca om, Hristos ni S-a facut cale si prin pilda faptelor Lui. El era, ca om, mediu desavarsit al pu-terilor Sale dumnezeiesti, de la inceput, dar, ca sa ne arate aceasta prin faptele Sale concrete, a facut din umanitatea Sa un astfel de mediu vizibil si succesiv prin viata Sa desfasurata in asemenea fapte, ca sa poata si omul credincios sa-L imite. Se arata parcurgand si El o cale omeneasca concreta. Ne-a dat putinta sa-L vedem ca o cale strabatuta concret cu umanitatea Sa plina de dumnezeire, ca sa imitam si noi faptele Sale, chipul bunatatii si curatiei Lui in asemenea fapte, ca o cale strabatuta din copilaria Sa pana la jertfa pe cruce. Ne-a aratat cum sa ne manifestam blandetea, curatia de patimi, rabdarea, iubirea, prin faptele Sale concrete. Toata viata Lui e o lumina concreta. Dar Hristos ne este, in calitate de cale, lumina sau invers. Insa El ne este o cale nesfarsita, pentru ca este nu numai om, ci si Dumnezeu. Si ne este o cale nesfarsita chiar ca Persoana, dat fiind ca insasi Persoana omeneasca este totodata o taina niciodata epuizabila. Chiar persoana umana este, pe de o parte, o lumina si o cale pentru vointa noastra de-a inainta in comuniunea si iubirea fata de ea la nesfarsit, neputandu-se confunda cu ea niciodata. Persoana umana este si ea o cale nesfarsita, pentru ca niciodata nu sfarseste in a ne comunica ceva.

Traieste mereu altceva din ea si traiesc mereu in alta stare in legatura cu ea; doreste mereu sa se comunice altei persoane. Inaintez in a o cunoaste, caci mai am mereu multe de cunoscut in ea. Dar in aceasta comunicare fara sfarsit este totusi ceva finit, ceva definit, sau un indefinit marginit. Hristos insa ca Persoana in acelasi timp umana si divina este la nesfarsit intr-o comunicare a infinitatii Sale. E mereu Lumina, mai presus de orice lumina si taina, vesnic mai presus de definibilul uman. E taina infinita in ceea ce ne comunica si taina infinita in ceea ce ramane mereu inca necomunicat. Cu cat comunica mai multa lumina, cu atat se vadeste mai mare taina. Hristos e lumina si taina nesfarsita chiar in umanitatea Sa, pentru ca este o u-manitate prin care se comunica Persoana dumnezeiasca.

Urmand pe aceasta cale, prin credinta in Hristos vom ajunge si noi la inviere, ca la viata neingustata, in vesnica fericire, cum a ajuns Hristos ca om. Fiindca ne vom arata si noi fii ai Tatalui ceresc si frati ai Lui dupa har. Si cel facut fiu al Tatalui ceresc si frate al Fiului Sau nu mai e lasat sa moara cu totul si definitiv. De aceea Sfantul Apostol Pavel spune ca cel nascut prin har din Hristos cel inviat, la Botez, e ridicat la calitatea de fiu al Tatalui Sau, desigur daca urmeaza calitatea de fiu exemplul Fiului nascut din Tatal dupa fiinta. „Iar inainte de venirea credintei in Hristos, noi eram paziti sub Lege, fiind inchisi pentru credinta care avea sa se descopere. Astfel ca Legea ne-a fost pedagog spre Hristos, pentru ca sa ne indreptam din credinta. Iar daca a venit credinta (in Hristos), nu mai sunteti sub calauza. Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos. Caci cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat“ (Gal. 3, 25-27).

Intai Hristos ne-a nascut din nou, „dupa invierea Lui“ (1 Petru 1, 3), apoi „fiindca sunteti fii a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului sau in inimile voastre, care striga: Avva Parinte“ (Gal. 4, 6). De aceea, dupa Botez primim prin Taina Mirului pe Duhul Sfant: „Si ungerea Lui va va invata despre toate“ (1 In. 2, 27). Caci dupa invierea lui Hristos si dupa inaltarea Lui ni s-a cerut sa ne purtam ca niste fii, implinind cu iubire voia Lui si imitand pe Fiul lui Dumnezeu, Cel prin fire, primind putere si caldura in aceasta de la Duhul Fiului. Caci strigarea Duhului Fiului ca Duh de fiu din inimile noastre pune insesi inimile noastre in simtirea de fii iubitori fata de Tatal, asemenea Fiului. Deci nu mai suntem robi, ci fii. „Iar de esti fiu, esti si mostenitor al lui Dumnezeu prin Iisus Hris-tos“ (Gal. 4, 7). Si, ca atare, putem sa nu slujim celor ale lumii, socotindu-le suprema realitate (Ibid. 9). Am devenit posesorii puterilor dumnezeiesti.

Inainte de venirea in trup, Cuvantul lui Dumnezeu nu ni se descoperise deplin ca Fiu al lui Dumnezeu, deci nici Dumnezeu deplin ca Tata. Cuvantul lui Dumnezeu ne apare inca in calitate de Pedagog spre Dumnezeu, deci ca un fel de Stapan poruncitor. Deci nu ni se aratase in maxima apropiere si comunicare spirituala, ca Frate in umanitate, facandu-ne si pe noi impreuna cu El fii ai lui Dumnezeu, ca Tata. Aceasta se arata in faptul ca ne vorbea indirect prin prooroci. Nu ne da, deci, nici „porunca noua“ a iubirii, pentru ca nici El nu ne aratase ca ne-a iubit pe noi, facandu-se Frate cu noi (In. 13, 14). Lumina de Fiu al lui Dumnezeu, de unul din Treime, nu stralucea inca in deplina claritate. Se vedea mai mult prin diferite chipuri. Mai ales se arata puterea lui Dumnezeu prin norul ce acoperea cortul si mergea inaintea lui, aratand cortul plin de slava Domnului (Ies. 40, 32-35). Prin nor, in cort era o anumita prezenta a puterii Cuvantului lui Dumnezeu, dar El nu se revela in mod clar. O anumita prezenta a puterii Lui in nor era si in jertfele de animale ce se aduceau in cort, si mai ales in mielul pascal, dar aceasta prezenta a puterii Lui, prin chipuri, va deveni o prezenta personala clara si directa a Lui, cand se va intrupa El insusi ca om. Toate aceste chipuri erau ca o „fagaduiala“ a venirii Fiului lui Dumnezeu ca Frate si Mantuitor al nostru, ca sa ne ridice si pe noi la calitatea de fii ai Tatalui ceresc.

Acum se arata clar ca Lumina si ca sensul cel mai adevarat al existentei noastre, facandu-ni-se, ca Frate, cale ca sa ne unim cat mai mult cu El, ca frati ai Lui si fii ai Tatalui Sau, nemar-ginit si fara de inceput. Acum se lamuresc si se adeveresc toate chipurile din Lege, aratandu-ni-se totodata inaltimea maxima ce ni se fagaduise prin ele. Omul creat din nimic e ridicat la inaltimea de fiu al lui Dumnezeu. In aceasta se arata al doilea mod al atotputerniciei lui Dumnezeu. Nimicnicia omului, pe de alta parte, e compensata prin calitatea de fiu al lui Dumnezeu, caruia i se face Frate si Tata. De fapt, numai acesta poate fi adevarul. Caci daca exista un Dumnezeu, si anume un Dumnezeu al iubirii, ca modul cel mai inalt al existentei - si in realitate El trebuie sa fie ca explicare a existentei - El nu poate, daca vrea sa mai existe si altceva, sa nu creeze acel altceva din nimic, dar si sa nu-l ridice la o unire cu Sine, pentru a fi in toate o unitate, fara sa-l desfiinteze pe acel altceva ca creatie.

Si aceasta treapta la care e ridicat creatul este aceea de fiu al Sau. Numai la aceasta suprema apropiere intelegem ca vrea sa poata ridica Creatorul iubitor pe cel creat. Numai facut fiu cunoaste pe Tatal sau necreat si Creator la maximum, precum il poate si imita in viata sa. Iar aceasta cunoastere si imitare nu poate sa nu inainteze la nesfarsit, data fiind infinitatea Aceluia si finitudinea firii celui creat. N-a creat Dumnezeu din iubire o faptura constienta ca s-o tina cu dispret intr-o separatie de nedepasit fata de Sine.

Dar nu se poate face creatul fiu al necreatului daca nu are, pe de alta parte, Necreatul un Fiu (necreat, n.r.) si acest Fiu nu e intr-un fel model al creatului si nu se face El insusi Frate cu creatul, adica om.

Prin aceasta, Fiul lui Dumnezeu ni se face calea clara si eficienta a oamenilor spre calitatea de fii in Hristos. Acum ne ajuta sa-I urmam Lui ca Fiu facut om prin Duhul Sau de Fiu. Astfel, suntem introdusi in relatiile treimice sau facuti mostenitori ale celor ce le are Fiul de la Tatal. Nu mai suntem stapaniti de poftele ce ni le trezesc lucrurile atat de mici ale lumii, chiar prin valoarea data carnii animalelor ca jertfe, ci le vedem pe acestea ca mediu straveziu al lui Dumnezeu, ca mijloace prin care ne aratam iubirea ajutatoare unii fata de altii.

Parintele Dumitru Staniloae,
Articol preluat din lucrarea Iisus Hristos, lumina lumii si indumnezeitorul omului, Editura Anastasia, 1993

Predică la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci - Despre semnul Fiului Omului - Părintele Cleopa Ilie

Acesta este semnul Fiului Omului, semnul purtător de biruință cu care Atotțiitorul Dumnezeu al creștinilor a supus și tras la adevărata închinare a cinstitului și slăvitului Său nume toată lumea creștină. Prin semnul Crucii se pleacă înaintea Lui tot genunchiul, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10).

„Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30)

Iubiți credincioși,

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi și arătarea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare și negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare și nespusă bucurie tuturor binecredincioșilor creștini care au cinstit-o și s-au închinat ei, altarul cel sfințit cu sângele lui Hristos. Însă mare spaimă și cutremur va aduce peste cei răi și necredincioși care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce.

Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfânt a arătat că Sfânta Cruce este semnul de biruință al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creștinilor ca pe o puternică armă prin care creștinii vor birui pe nevăzuții vrăjmași. Iată ce zice psalmistul: „Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din fața arcului” (Psalm 59, 4). Preasfântul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creștinii vor atrage asupra lor lumina feței lui Dumnezeu, după cum scrie: „Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne” (Psalm 4, 6).

Sfânta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoșata Judecată de apoi, se va arăta Sfânta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă” (Matei 24, 30). Da, frații mei, toate popoarele pământului vor plânge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer și la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgâne când vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oștile îngerești și de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor și ostașilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana și Caiafa? Ce vor zice atunci bătrânii și fariseii și toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător și a Sfintei Cruci venind pe norii cerului?

Ce vor zice atunci sectanții care defaimă Sfânta Cruce, când vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului? Ce vor zice toți cei ce se numesc creștini, dar înjură și hulesc Crucea lui Hristos? Vai și amar celor orbi, răi și necredincioși că atunci fiecare va vedea ce a făcut în viață, dar va fi prea târziu și nu va fi vreme de pocăință.

Dumnezeieștii Părinți ai Bisericii zic că împreună cu Crucea Domnului se vor arăta pe cer și celelalte unelte și semne ale pătimirii lui Hristos precum: sulița, piroanele, cununa de spini, buretele, trestia, bicele și frânghiile. Iar unii din Sfinții Părinți zic că odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer se va însemna Crucea pe fețele tuturor drepților, cum citim în Apocalipsă: Îngerii se sfătuiesc între ei unii cu alții și zic: „Să însemnăm pe robii lui Dumnezeu pe frunțile lor” (Apocalipsa 7, 3).

După semnul Sfintei Cruci care va fi pe frunțile celor drepți, vor cunoaște îngerii pe cei aleși ca să-i adune, după mărturia Apostolului, „întru întâmpinarea Domnului în văzduh”. După acest semn va cunoaște Păstorul oile Sale cuvântătoare. Voievodul va cunoaște pe ostașii Săi, Judecătorul pe drepții Săi, Părintele pe fiii Săi.

Unii din Sfinții Părinți zic, că odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer, în văzduh, se va arăta și sicriul Legii Vechi, ca unul ce a fost închipuire a Crucii, cum zice la Apocalipsă: „Și s-a deschis Biserica lui Dumnezeu în ceruri și s-a arătat sicriul Legii în Biserica Lui” (Apocalipsa 11, 19). Aceasta va dovedi că Legea nouă a Harului este unită cu cea Veche și că pe amândouă Legile același Dumnezeu le-a dat și le-a așezat.

Despre plânsul popoarelor păgâne și al sectelor la arătarea Crucii pe cer scrie și fericitul Augustin, zicând: „Atunci se vor tângui și vor plânge toate semințiile pământului, văzând pe pârâșul lor Crucea. Căci Crucea îi va mustra pe ei și cu arătarea sa se va cunoaște păcatul lor și vor mărturisi nebunia lor și robirea lor, dar fără de folos. Vor plânge pentru că acolo nu va mai fi cu putință să se pocăiască, nici să scape de dreptatea lui Dumnezeu, nici de hotărârea blestemului. De aceea se vor tângui pentru păcatele lor din trecut, pentru înfricoșările ce le vor sta în față la înfățișarea Preadreptului Judecător și pentru muncile și pedepsele cele veșnice care urmează să-i cuprindă. Așa vor plânge soarta lor cea ticăloasă și jalnică. Crucea care mai înainte era semn al dragostei și al păcii, nădejdea celor păcătoși, mângâierea celor scârbiți, scăparea celor deznădăjduiți, atunci când se va arăta pe cer, va fi semn al tuturor pedepselor și îngrozirea tuturor păgânilor și necredincioșilor, spaima înfricoșată a celor păcătoși spre pierzarea celor care au fost hulitori ai Crucii.

Nu vor găsi atunci acei hulitori și necredincioși nici un loc de scăpare sau sprijin ca să se ascundă de vederea și strălucirea cea preaânfricoșată a Crucii lui Hristos, care pe cer va străluci de mii de ori mai mult decât soarele. Atunci Crucea, copacul eliberării și lumina vieții, va străluci asupra lor, nu ca până acum, ca semn al eliberării și al mântuirii prin Iisus Hristos care S-a jertfit pe ea pentru a noastră mântuire, ci va străluci ca un fulger și ca un tunet spre pedeapsă și răzbunare asupra și răzbunare asupra celor necredincioși și hulitori. Și dacă Crucea Domnului, biruința lui Hristos asupra iadului și a morții, va îngrozi lumea necredincioasă, cine altul o va mângâia și mântui? Și dacă semnul milostivirii va fi semn de pieire, cine altul îi va mai învia? Și dacă Sângele lui Hristos vărsat pe altarul Crucii va striga asupra lor, cine va mai apăra atunci pe cei necredincioși și hulitori?

Crucea atunci se va arăta spre mai mare bucurie și veselie pentru cei credincioși, care pentru dragostea Celui ce a sfințit-o cu preascump Sângele Său, au purtat-o în viață împotriva necazurilor și a scârbelor. Aceștia au sărutat semnul Sfintei Cruci cu mare evlavie, cu dragoste și cu lacrimi spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea lumii.”

Sfântul Apostol Pavel, zice: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Acest adevăr îl vor cunoaște toți păgânii și necredincioșii când vor vedea Sfânta Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slavă și strălucire negrăită. Atunci vor cunoaște necredincioșii și sectanții că Sfânta Cruce este arma prin care Iisus Hristos, Mântuitorul nostru a zdrobit porțile iadului, a deșertat cămările cele dedesubt ale lui și a deschis porțile cele cerești; a surpat prin ea puterea vrăjmașului și boldul morții și a pierdut închinarea la idolii cei fără simțire.

Crucea este numită „Semnul Fiului Omului”. Ea este pomul mântuirii și al vieții, fiindcă pe el, Hristos viața noastră a adus mântuirea lumii: a întins mâinile Sale spre noi să ne îmbrățișeze prin acest pom; a plecat capul Său să ne sărute și să Se plece întotdeauna la rugăciunile noastre. Din acest pom a izvorât balsamul Preasfântului Său Sânge, ca să vindece rănile noastre sufletești nevindecate.

Sus pe lemn, Domnul cel Preasfânt Și-a deschis pieptul Său, să ne dobândească pe noi în inima Sa și să ne izbăvească de mânia cea viitoare. Pe aceste daruri ale Crucii le primim acum. Însă în ziua cea mare a judecății de apoi nici unele din aceste daruri nu se vor afla la cruce. Unde este atunci deschiderea mâinilor lui Hristos? Unde este plecarea capului Său? Unde este coasta cea împunsă și deschisă? Unde este Sângele Lui? Unde este Hristos cel înviat? Auzi pe proorocul Osea, care zice: „Merge-vor ca să caute pe Domnul și nu-L vor afla, că s-a depărtat de la ei” (Osea 5, 6). O cuvânt amar, o, vorbă otrăvitoare! Noi însă, ca să ne arătăm veseli la arătarea slăvită și purtătoare de biruință a Crucii să zicem fiecare cu Sfântul Apostol Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14).

Deci de mare folos ne este să avem mare evlavie și să cinstim Crucea lui Hristos, până când încă răsuflăm aerul acesta. Să ne întoarcem cu toată inima către semnul Fiului Omului, pe care L-a sfințit cu Preasfânt Sângele Lui și să zicem din toată inima noastră: „Tu, Doamne, care Te-ai ostenit să mă cauți și să mă afli, și Te-ai răstignit ca să mă izbăvești de robia diavolului, mă rog și mă cuceresc Ție, pentru Crucea aceasta pe care ai fost întins și pironit și ai suferit cu atâta iubire de oameni pentru a noastră mântuire, pe care stropind-o cu sudorile Tale, cu lacrimi și Sângele Tău, deasupra căreia ai rugat pe Tatăl pentru iertarea vrăjmașilor Tăi, ai făgăduit tâlharului raiul și Ți-ai dat duhul Tău Tatălui Tău, mă rog Ție și cer de la Tine să se facă nouă, în ziua judecății, Crucea Ta, unealtă a vieții și nu a morții și pierzării; să ni se facă cheia raiului în ceruri, ca să împărățim cu Fiul în veci”.

Iubiți credincioși,

Dacă citim cu atenție Sfânta Scriptură, învățăturile Sfinților Apostoli, Viețile Sfinților și cuvintele Sfinților Părinți putem găsi mii de minuni care s-au făcut cu semnul Fiul Omului, adică cu Sfânta Cruce.

Dintre acestea multe, la sfârșitul acestei predici vom aminti măcar una care s-a întâmplat în părțile Indiei.

Într-un oraș de acolo unul din creștini s-a mutat din alt oraș și a uitat în casa unde stătuse, o Cruce pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Această Cruce, găsind-o un închinător de idoli, a arătat-o multor oameni din partea locului de o credință cu el, zicând: „Acesta este Dumnezeul creștinilor”. Răspândindu-se vorba aceea printre locuitori, a ajuns vestea până la mai marele lor, care a chemat pe acela ce găsise Crucea și i-a poruncit să i-o arate. Și erau de față ca la trei sute de bărbați în jurul dregătorului. Deci, luând-o el în mâinile sale și uitându-se la ea cu luare aminte a întrebat pe ai săi, dacă cu adevărat este Dumnezeul creștinilor. Iar unul a răspuns: "Da, Acesta este cu adevărat!" Atunci a zis eparhul: „Acesta este Dumnezeul care ajută creștinilor, un osândit și un spânzurat?” Și au scuipat toți Crucea și au înapoiat-o în mâinile aceluia care o adusese.

Dar, o preaslăvită minune! Îndată ce omul acela a luat Crucea în mâinile sale de la eparh, capul Mântuitorului care era plecat spre dreapta pe Cruce a început a se întoarce spre stânga și a privit cu ochii vii și deschiși la toți cei care erau de față. Deci cuprinzându-se toți de mare frică, au căzut la pământ afară de acela care ținea Crucea în mâinile sale.

După un timp, venindu-și toți în simțire, sculându-se ca dintr-un somn adânc, a strigat eparhul cu glas mare: „Cu adevărat, mare este Domnul creștinilor!”

Apoi a zidit o mică biserică în locul acela și a împodobit-o, a pus în ea Crucea cea făcătoare de minuni a lui Hristos și au început să cinstească și să i se închine cu toată evlavia. Iar dregătorul acela împreună cu fiul său au primit Sfântul Botez de la un preot creștin și, trăind cu mare evlavie în credința cea dreptmăritoare a lui Hristos, la adânci bătrânețe s-a odihnit în Domnul.

Deci, frații mei creștini, dacă păgânii aceia, numai de la închipuirea Mântuitorului pe Cruce au pătimit acest fel de spaimă, încât au rămas fără glas ca niște morți, ce vor pătimi la înfricoșata Judecată de apoi, păgânii, sectanții și necredincioșii care hulesc semnul Crucii lui Hristos, când o vor vedea venind pe norii cerului cu negrăită slavă și vărsare de lumină și prea mare strălucire? Oare nu vor zice: „Acesta este lemnul care era iudeilor sminteală și elinilor nebunie. Acesta este lemnul prin care Hristos a zdrobit porțile iadului și a descuiat cămările cele dedesubt și a deschis porțile cerești și a surpat toate puterile iadului și ale morții?”

Iubiți credincioși,

În încheierea acestei predici, vă rog să cinstiți Sfânta Cruce cu mare evlavie și să nu vă luați după oamenii cei rătăciți de la adevărata și dreapta credință, care nu se închină Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. Aceștia sunt oameni bolnavi la gândire și la înțelegere și fii ai pierzării, prin care diavolul depărtează de la Biserica lui Hristos pe cei slabi în credință și necunoscători ai Sfintei Scripturi și pe toți cei nelămuriți în dreapta credință. Fugiți de acești oameni și de învățăturile lor, țineți minte că Biserica cea dreptămăritoare este mama noastră duhovnicească, care v-a născut la viață nouă prin apă și prin Duh și să nu vă rupeți de ea, căci Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni 4, 5), ale cărui mădulare sunteți. Amin.

Iordache Basalic - „Doamne strigat-am” #ITO Sibiu 2018

Vlad Miriță, Marcel Pavel și Iordache Basalic - „You raise me up” #ITO Sibiu 2018

ARTE 9 Septembrie

MUZICĂ 9 Septembrie

Mihail Andricu

Mihail Andricu - Sinfonietta No. 1 Op. 36 (1945):

Nicolae Sulac

Otis Redding

Otis Redding Greatest Hits (Full Album) | The Best Of Otis Redding Songs: https://youtu.be/5iur8mGKlyI.

Roger Waters, muzician britanic, membru in Pink Floyd

Dave Stewart, membru al formatiei "Eurythmics"

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Classical Nocturnes

Vangelis Greatest Hits Full Album 2018 - Best Songs Of Vangelis 2018 - Top 20 Vangelis Hits Songs

Händel Oboe Concerto No.3 In G Minor HWV287 | Baroque Classical Muisc HD

Happy Coffee JAZZ : Morning Cafe Music For Happy and Positive Energy

Ramsey Lewis - Cool Piano Vibes

POEZIE 9 Septembrie

Horia Stamatu

Biografie

Nastere: 9 septembrie 1912, Valenii de Munte
Deces: 7 iulie 1989, Freiburg im Breisgau

Horia Stamatu a fost un scriitor, poet, ziarist și eseist roman.

S-a nascut la 9 septembrie 1912 in Valenii de Munte. Studiaza filosofia si literaturile romanice la Universitatea din Bucuresti.

Debuteaza in 1932 in revista „Floarea de foc", iar editorial in 1934 cu placheta Memnon, premiata de Fundatia pentru Literatura si Arta „Regele Carol II". Dupa patru ani de peregrinari, din care doi ani petrecuti in lagarul de la Bucbenwald, se stabileste in 1945 la Freiburg.

Aici isi completeaza pregatirea filosofica si este lector de limba si cultura romana la universitatea din localitate. in anii 1948-1950 locuieste la Paris si devine, alaturi de Mircea Eliade, Eugen lonescu, Emil Cioran si altii, membru fondator al Institutului Roman de Cercetari de pe langa Sorbona. Dupa 1950, timp de un deceniu locuieste la Madrid. Este perioada in care se manifesta activ ca poet, publicist, traducator, si, impreuna cu Aron Cotrus, Vintila Horia s.a., contribuie la configurarea unei „scoli poetice romanesti". Se intoarce la Freiburg, unde va ramane pana la moarte, survenita in noaptea de 7/8 iulie 1989- A fost pretuit si iubit de aproape toti membrii exilului romanesc; Eugen lonescu il considera „cel mai mare poet roman al timpurilor noastre".

Criticul literar Alex. Stefanescu ii surprinde astfel creatia lirica: „Citita azi, fara luarea in considerare a circumstantelor (induiosatoare) in care a fost scrisa, poezia lui Horia Stamatu ni se infatiseaza ca o intreprindere literara grandioasa, ratata. Ea ne face sa ne gandim la o pasare ranita care face salturi disperate si da mereu din aripi, fara sa reuseasca insa sa se ridice de la pamant."

Volume de versuri:

Memnon, Bucuresti, F.P.L.A., Regele Carol II, 1934;
Recitativ, Madrid, colectia „Destin", 1963;
Contrapunct, Paris, Editura Prodromos, 1969;
Punta Europa, Madrid, colectia „Destin", 1970;
Dialogos, editie bilingva, Salamanca, 1971;
Kairos, editie retrospectiva, Paris, colectia „Caietele Inorogului", 1974;
Jurnal, Salamanca, 1976;
Imperial, Paris, Editura Ethos, 1981.

Poezia Memnon-8 a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, F.P.L.A. Regele Carol II, 1934.

Făt-stingher

Pe strada rasă
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare

pe strada stoarsă
de mort şi viu
la nici o casă
nu e târziu

pe strada ştearsă
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme

din Miază-Noapte
în Miază-Zi
o viaţă moarte
îl sorbi

din Miază-Zi
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi şi ape

pe strada rasă
de trecători
din casă în casă
caută flori

pe strada răcită
de morţi din morţi
o casă rătăcită
strigă din porţi:

grinzile mă dor
şi temelia udă
fereastra fără flori
streaşina hâdă

zidul se crapă
coperişul cade
gheaţă şi apă
asud zi şi noapte

strada cu somn
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume

pe strada uscată
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara

pe strada uitată
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele

pe trecerea-ngropată
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.

Jurnalul fericirilor

Fericiti cei ce se bucura ca sunt
Fericiti cei ce se bucura ca sunt o singura data
Fericiti cei ce se bucura ca n-au ramas fara sa fie niciodata
Fericiti cei ce iesind din pântecele noptii au deschis
ochii mari si nu s-au speriat de întinderea marii
de negura codrului de uscaciunea desertului de
coltii fiarelor de vijelie si trasnet de grindina
si ploaie de ger si crivat de multimea vietatilor ce
se manânca între ele de recile departari ale
astrelor de arsita soarelui de tot ceea ce nu poate
fi stapânit

Fericit cel cu toata încrederea s-a uitat la tot
ce-l înconjura si a zis: asa este

Fericit cel ce întâlnindu-se cu Apusul la Rasarit
si tinând luna si soarele în palma face din mare
ceruri si ceruri din mare
Fericit cel ce nu taie nimic din ce este întreg si
nu uita tot când soarbe soare din struguri

Fericit cel ce spune tine-le toate câte sunt nimic
nu este al meu si de as fi al lor m-ar durea ca
ele nu sunt eu

Fericit cel ce înalta zmee doar cu visul lui din
lumina vederii

Fericiti acei ce au piele si carne si oase si nu mai
stiu ca au piele si carne si oase

Fericiti acei ce luându-si masura din Azimut în
Nadir nu se sperie cât sunt de mari

Fericiti cei ce stiu sa citeasca în pietre
mileniile care-au curs peste ele si nu pot plânge
ca nu se mai întorc

se mai întorc

Fericiti aceia ce sprijinindu-se într-un deget nu
fac gaura în cer

Fericiti cei ce opresc molima pe unde calca

Fericiti cei ce spun aici si stiu ca este pe totdeauna
si asa ard putreziciunea fara sa clipeasca

Fericiti cei nu se darâma când stranuta pisica

Fericit cel ce nu spune niciodata norocul este
aproape sau este scurt si fara întoarcere

Fericiti cei ce merg de-a lungul râurilor si nu le
fura pesti

Fericiti acei a caror foame se satura cu pâine
dospita cu pâine nedospita alba ca ziua sau neagra
ca noaptea

Fericiti cei ce ajunsi la o rascruce nu cauta
drumul înapoi

Fericiti cei ce nu turbura umbrele si nu arunca în vânt
vorbe spuse de altii

Fericiti cei ce rataciti prin bâlciuri sunt jefuiti
de toti sarlatanii si nu se plâng niciodata

Fericiti cei ce umblând ca niste câini lihniti de
foame nu striga cerului ca este o piele de magar
pe care doarme un chior nesimtit

Fericiti cei ce dând peste o comoara vad o
gramada de oase

Fericiti cei ce-si ung putinul cu untdelemnul
rabdarii

Fericit acela ce si-a dat calul de foc pe o grebla
sa strânga cu ea nisipul

Fericit acel ce stie ca ploaia nu-i va trece
niciodata dincolo de piele

Fericit acel ce dupa ce a ucis balaurul nu se
sperie de o musca

Fericit acel ce are pe fiecare coasta o duzina de
metehne si cu o a treisprezecea strapunge cerul

Fericiti cei ce plâng când toata lumea râde si nu
stie de ce

Fericit cel ce nu fura covrigii din coada
câinilor numiti istoria în mers

Fericit acel ce facându-se pâine se lasa dumicat
de pasari si zboara cu ele

Fericit acel ce sta pe prispa

Fericit acel ce nu se satura de muzica florilor si de
culorile tacerii si se scalda în curcubeul pasarilor
cântatoare

Fericit acel ce se ascunde cu sobolii si mai are o
stea la capatul noptii

Fericiti cei ce numara în bobi si matanii

Fericiti cei ce dorm unde pun capul si aud cei
dintâi cocosul din cenusa

Fericiti acei ce aud laute cembale si ceteri când
lumea vaduva striga si boceste

Fericit acel ce odata ajuns în vârful muntelui nu
uita cum îl cheama

Fericite sunt animalele care n-au ajuns oameni
fericiti sunt oamenii din toate animalele

Fericit acela ce-si musca limba când vede ca linge

Fericiti cei ce împletesc ramuri de salcie si se
duc sa-l întâmpine pe cel ce nu vine.

Fericit acel ce si-a facut nai din oasele mosilor
lui si aduna mai departe turme

Fericit cel ce-a pus un corb sa-i povesteasca
ce se mai spune prin copaci

Fericit acel ce varsa vin seara si arunca firimituri
prin curte si pune la poarta chiupuri de apa
proaspata pentru cei ce vor trece noaptea

Fericiti cei ce strâng în cosuri fructe si speriati
de frumusetea lor nu le manânca

Fericiti cei ce aflându-se în fata caderii de apa
nu îsi închipuie ca sunt ei vârtejul

Fericiti cei ce-si privesc dusmanii în albul ochilor
si nu clipesc

Fericiti cautatorii de izvoare

Fericiti aceia ce nu vin la nici un ospat cu traista
goala

Fericit cel ce vâneaza numai în vis

Fericit acel ce nu îsi unge ochii cu nici o alifie
nu îsi moaie limba în apa murdara si nu îsi pune
paie în urechi

Fericit acela ce stie ca doar înainte de a-i creste
dintii avea voie sa suga

Fericit acel ce nu asteapta mostenire si are ce
sa lase cui nu se asteapta

Fericit acela ce se întinde în iarba si nu cearta
greierii ca nu îl lasa sa doarma

Bucura-te de toate fericirile cel ce crezi ca nu ai
nici una

Bucura-te când ai aflat ceea ce nu stiai ca se poate
sti

Bucura-te de ce nu ti s-a dat cel ce n-ai cerut
niciodata

Bucurati-va ca soarele e rotund si nu îi
vedeti marginile

Bucurati-va ca nimeni nu poate sa va fure luna

Bucurati-va ca n-ati fost si nu veti fi mâine

Bucurati-va cei ce n-ati fost gresiti din ghionoaie
si strigoi

Bucurati-va cei ce nu v-ati nascut doar pe jumatate

Bucurati-va cei ce cautati îngeri cazuti în
balta viselor buimace

Bucurati-va cei ce nu l-ati crezut pe Aaron si nu
ati dat sa faca idol aurul pe care îl aveati

Bucurati-va ca n-au fost smulse traznetele din
radacini si cerul n-a ramas sterp

Bucurati-va de întinsul marilor pâna când nu se
vor face pucioasa

Bucura-te cel ce te-ai asezat la masa si nu te ard
mâncarile

Bucura-te de femeia ce nu cere sa-i aduci mistretul
cu ochi de rubine cu colti de fildes copite de
smaragd si par de aur

Fericiti acei ce nu calca pragul Împaratilor dar
ajung la Împaratul

Fericiti cersetorii ce nu primesc nimic
de la darnicii care împart într-a opta zi a
saptamânii

Fericiti cei ce pleaca dimineata si seara poposesc

Fericiti cei ce nu cauta fericirea

Fericiti cei ce nu cred în tinichele cu foc în coada

Fericiti cei ce nu otravesc apele

Fericiti cei ce nu rascolesc morminte sa caute
dintii de aur ai zeilor îngropati

Fericiti cei ce nu-si întind nervii pe gard

Fericiti cei ce nu se fac a iubi pe koprologii
sfintelor arte

Fericiti cei ce nu lingusesc nici puterile nici
neputintele uzurpatoare

Fericiti batrânii care au în urma lor o tinerete

Fericiti cei ce nu se fac profetii celor de mult
trecute

Fericiti cei ce nu primesc bani sa dea mustele
afara din curte sau sa care aer cu galeata

Fericiti cei ce dau bostanii la porci si ascund
perlele de ochii plebei

Fericiti cei ce merg pe gheata si nu se întreaba
cât de adânca e apa

Fericit cel ce seamana ciulini si culege foc

Fericit cel ce-si împrejmuie curtea dar nu încuie
poarta zi si noapte

Fericit cel ce nu îsi îngroapa prieteni si
îl
îngroapa prietenii

Fericit cel ce ajuns între brazi nu cauta nici unul
strâmb

Fericit cel ce ridicând casa începe cu acoperisul

Fericit cel ce calca pe fum

Fericit cel ce gasind ouale noptii nu le vinde
în piata

Fericit cel ce stie ca nu va avea timp sa-si numere
perii junghiurile si dusmanii

Fericit cel ce lasat de soarta în gradina plina
de toate poamele pleaca sa caute roade în pustiu

Feriti cel ce s-a înjugat la carul soarelui
si-l racoreste luna

Fericit cel ce tot cautând nimicul adoarme pe
nesimtite

Fericiti ce ce pornind pe urmele fiarelor ajung
la oamenii care-i manânca si le redau sufletul

Fericiti cei ce lasa pe tânjala tot ce nu-i apropie
de niciodata

Fericiti cei ce tot vânturând vorbe nu strica
vremea

Fericiti cei ce nu fac praful în drumul lor si nu
seaca fântânile

Fericiti ce ce scriu peste tot ceea ce au citit
în stele

Fericiti cei ce nu vor sa umple bolobocul fara fund

Fericit cel ce iesind curat din baie nu plânge dupa
straie noi

Fericit cel ce se bucura dupa ce-a numarat oile
vecinului si a vazut ca sunt mai multe ca ale lui

Fericiti cei ce joaca tot în arsice si nu le pasa
ca trece timpul

Fericiti cei carora le curge printre degtete si nu
le ramâne nici un fir atâta aur
cât piramida cea
mare

Fericiti cei ce auzind privighetoarea nu se gândesc
la magar

Fericit cel ce la întrecerea de arme nu musca din
adversar

Fericiti cei ce se mai mira într-o lume a fetelor
de lemn

Fericiti cei ce nu îsi plâng de mila si nu râd de altii

Fericiti cei ce-au învatat de la furnici ca nu sunt giganti

Fericit cel ce iesind din put nu cade în galeata

Fericiti cei ce-au taiat mielul gras pentru cel
parasit de turma

Fericiti cei ce gasesc mereu balsamuri
noi pentru rani vechi de când lumea

Fericiti cei ce nu vor sa învete nimic pe nimeni
cei ce nu vor sa mântuie lumea cei ce nu asteapta sa
le cada din cer mai mult decât usorul ce duce
poverile
cei ce nu se opresc la mijlocul scarii
cei ce aduna pietre colorate
cei ce pândesc aratarile pe fata helesteului
cei ce aduna bureti
cei ce prind pasari în laturi si le dau drumul
cei ce spala cerul cu ochii când îl privesc
cei ce sar capra si înalta zmee
cei ce fura harbuji sa-i împarta
cei ce lustruiesc oglinzile ca sa fie mai frumosi
cei ce trimit pe ape mesagii necunoscutilor sau
zeilor
cei ce aduna petice sa-si tina viata
cei ce îmbraca tiganii în beteala si nu
îi bat
cei ce cânta la nunti fara
plata
cei ce se duc la pomeni si se roaga mai aprins
ca rudele mortului
cei ce umbla cu circul si cauta maimutele de pureci
cei ce asteapta a doua venire si nu îsi pierd
rabdarea
cei ce strâng pene multicolore sa-si îmbrace femeia
lipsita de podoabe
cei ce joaca ursul pe strazi
cei ce lustruiesc cristale sa le fereasca de ochii
murdari
cei ce fabrica leacuri inutile la suferinte
închipuite
cei ce tot fac aur din plumb si nu-i crede nimeni
ca-l vor face vreodata
cei ce umbla din hram în hram sa caute un sfânt mai
bun
cei cu tinere de minte la cântece si jocuri
cei ce nu vorbesc altora nici ca din pod nici ca
din pridvorul cerului
cei ce ghicesc în ghioc si spun nefericitilor
minciuni care-i alina
cei ce cheama pe Sfânta Foca si apara oamenii de
grindina când ea nu vine
cei ce-si captusesc hainele cu vântul iernii
cei ce aduna roscove si nu le dau decât copiilor
cei ce aprind lumânari la orice biserica le iese în
cale
cei ce nu se însoara ca sa fie ca toata lumea
cei ce încurca mereu urmele vânatului
cel ce prinde în plasa mai mult apa decât pesti
cel ce stiu ca la a doua nastere nu vor mai avea pas
cei ce cânta din trisca din frunza din solz de peste
cei ce seamana sa nu
culeaga niciodata
cei ce zugravesc pe aer cu genele
cei ce calca pe zapada si nu lasa urme
cei ce trec noaptea prin fata caselor si aprind ferestrele cu dorul lor

Fericiti cei ce vor face un pod
între mal si ne-mal peste nici ziua nici noapte
peste vai de pulbere peste muntii de oase si peste
ceata sufletelor
peste valurile nelinistii si linistea eterului
peste amurgul puzderiilor de astre si alba altor
puzderii
peste geamatul robilor striviti de munci si urletul
haitelor
peste toate gâtlejurile fara fund si peste toate
starile îngeresti
un pod ca limba între cerul gurii
si suflet
sa treaca peste el toate ne-spusele
sa se topeasca pe el toate spaimele si grija desarta
din inimile strivite la temelii de ziduri fara suflet
pod peste mlastina zadarnicului du-te-vino în care
toate noimele s-au înecat

Matilda Cugler-Poni

Biografie

Matilda Cugler-Poni, una dintre cele mai cunoscute scriitoare din literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-a nascut la Iasi pe 2 aprilie 1851, in familia arhitectului austriac Karl von Kugler. Stabilindu-se la Iasi si devenind cetatean roman, tatal poetei si-a luat numele de Carl von Cugler.

Matilda Cugler-Poni a fost educata la domiciliu, a studiat literatura germana, franceza, italiana si romana. A inceput sa scrie versuri de timpuriu, debutand in paginile revistei "Convorbiri literare" in anul 1867. La aceasta publicatie colaboreaza cu versuri pana in 1892, iar pana in 1926, cand ii apare ultima poezie, Matilda Cugler-Poni a colaborat la peste 35 de reviste romanesti si straine.

In proza a debutat in 1884 cu povestirea “Cind vrea omul”, publicata in revista "Tribuna" din Sibiu. Sub semnatura Matildei Cugler-Poni au mai aparut: Poesii (1827), Un tutor (1881), Fata stolerului (1884), Sfantul Nicolae (1885), Poezii (1885), Povestiri adevarate, Scrieri alese (1971).

In 1872 s-a casatorit cu filologul Vasile Burla, dar s-au despartit curand, iar patru ani mai tarziu, in 1876, s-a recasatorit cu chimistul Petru Poni. In casa in care se muta in 1880, Matilda organizeaza saloane literare la care au participat Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creanga. Casa a devenit muzeul Poni-Cernatescu. Poeta s-a stins din viata pe 9 octombrie 1931, la Iasi.

Din trecut

În visul nopţii câte-odată

Văd încă faţa ta,

Dar tot mai rar mi se arată,

Încep a o uita.

Acuma nu mai ştiu cum sună

Nici glasul ce-am iubit;

Vezi, anii care se adună,

De tot mi te-au răpit!

Şi din trecuta fericire

Se stinge ca un vis

Şi cea din urmă amintire

Şi ultimul surâs.

1890

Răchita

Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,

Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,

Pe drumuri creşte iarbă, pe micul iaz înoată

O luntre sfărâmată de timpul nemilos.

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,

Cu crengile-i plecate spre iazul adormit

Şi ca visând se mişcă, când dureros suspină,

Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit

În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;

O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,

Apoi făr'de credinţă a rătăcit prin lume

Şi numai bietul arbor numele l-a păstrat.

Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,

Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;

Cât e de uitătoare inima omenească...

Ea singură o ştie, ea singură-a văzut!

1873

Ce vrei

Ce vrei să fac cu mine?

Eu nu mă pot schimba

Şi cum e a mea faţă

Aşa-i inima mea.

Eu nu pot să plec fruntea

Şi nu m-oi umili,

Chiar împăratul lumii

Cu mine de-ar vorbi!

De văd o mişelie,

Încerc s-o biciuiesc.

Iubirea mea-i iubire.

Urăsc ceea ce urăsc.

Nu pot!... Pot toate-n lume,

Să ştiu că mi-i iubi,

Dar mare-ar fi schimbarea.

Eu cred că aş muri!

1883

Margareta Sterian

Biografie

Nastere: 16 martie 1897, Buzau, Romania
Deces: 9 septembrie 1992

Margareta Sterian a fost o pictorița, scriitoare și traducatoare romanca de origine evreiasca din Romania. A fost casatorita de doua ori: prima data cu un bancher din Ploiești, iar a doua oara cu poetul Paul Sterian.

S-a nascut la 16 martie 1897 in Buzau. Face cursurile liceale la Bucuresti, la Liceul german, pe care il absolva in 1914. Are ca profesor de romana pe Ioan Slavici. Studiaza pictura si istoria artelor la Academia Ranson din Paris. Devine pictor profesionist; se afirma in pictura in jurul anilor '30, pentru ca, de acum, numele sau sa treaca dincolo de granitele tarii, fiind recunoscuta si pretuita in lumea artistica europeana. Debutul in literatura se petrece tot in jurul anilor '30, in revistele de structura modernista „Contimporanul" si „Azi".

Debutul liric in volum se va produce in 1945, cand editura bucuresteana Coresi ii publica placheta intitulata simplu Poesii. Scrie de asemenea proza, memorialistica, face traduceri, indeosebi din lirica americana, concretizate intr-o antologie de mare valoare.

Ne paraseste in anul 1991.

Ceea ce pare neasteptat in lirica Margaretei Sterian este tocmai neancorarea in pictural. Culoarea lirica a poetei, atata cata exista, este evocatoare, nu cromatica, textul dezvoltand mai ales o stare de spirit. Nici nu ne mai aflam in fata unei creatii propriu-zis feminine, in acceptia traditionala a cuvantului; e o lirica a eroticului, a matinalului, a luminii, in care accentele sunt reflexive. Peisajul e dominat si devorat, patruns de sentiment. Criticul literar Virgil Ierunca observa, privitor la lirica Margaretei Sterian, ca „poeticul din opera sa scrisa ramane in spatiul unei autobiografii lirice, al unui document de existenta", ca „poezia Margaretei Sterian epovestea unei vieti".

Volume de versuri:

Poesii, Bucuresti, Editura Coresi, 1945;
Poeme, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Soare difuz, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974;
Poeme, imagini, proze, Bucuresti, Editura Eminescu, 1978;
Poeme, Bucuresti, 1983; Ecran, Bucuresti, 1985;
Poezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1988 (editie selectiva in colectia „Poeti romani contemporani").

Presimtirea primaverii a aparut in volumul Soare difuz. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974.
Lumina in asfintit a aparut in volumul Poeme, Bucuresti, 1983.

Toamna la mare

Sub soare autumnal
care se-arata sau se-ascunde,
raritii plopi freamata dupa vant.....

In ultima-i splendoare, marea
cu sanii dezgoliti se-avanta
spre cea mai stransa imbratisare...

Nicio iluzie...

Nicio iluzie nu mai este posibilă,
în ciuda frumuseţii zilei de toamnă,
a norilor falnici în asfinţit...
Atât de mult am crezut, am iubit
sărbătoreasca alee ce se aşternea înaintea mea,
a lumii caldă îmbrăţişare, ce mie mi se cuvenea.
Unde e zborul, exaltarea, universul, uimit,
de la mine aşteptă dezlegarea...
Imensă e puterea visului de la început!
Am vrut să dau şi să primesc, să stăpânesc,
să ard, să ard şi iată:
o rândunică speriată aşteaptă noaptea şi ultimul zbor...

Zbor

Ce sărbătoresc rândunelele
sau ce jelesc rândunelele azi,
zburând ca scoase din minţi
în jurul zidului 'nalt,
izbindu-se una de alta,
zdrobindu-şi de ziduri delicatele aripi?
Vertiginos coboară şi urcă
ocolindu-se, căutâdu-se între ele,
înconjurând ca pe o sfântă iesle
zidul incandescent în soare.
De ce se-ndepărtează şi se-ntorc în acelaşi loc,
parcă ar căuta ceva,
parcă cineva mult aşteptat n-a mai venit,
parcă nu vor să creadă în astfel de sfârşit.

Friedrich Nietzsche - În Sud

Friedrich Nietzsche - Călătorul Și Umbra Sa

TEATRU/ FILM 9 Septembrie

Anna Karenina de Lev Tolstoi:

Sonata Kreutzer de Lev Tolstoi (Teatru Radiofonic):

Cadavrul viu - Lev Tolstoi

Criza in barou (1970) - Gib Mihaescu

GÂNDURI PESTE TIMP 9 Septembrie

Lev Nicolaevici Tolstoi - Citate:

Cesare Pavese - Citate:

SFATURI UTILE 9 Septembrie

VINDECARE PRIN CREDINŢĂ

Vă ofer un articol deosebit primit prin email pentru care mulţumesc celui care mi l-a trimis! Doamne ajută!

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.

"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii.
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.
Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă.
Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.
În timpul rugăciunii însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul.
Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă.
A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile.
Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococii) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri.
Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia.
Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina.
Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase.
Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă.
Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist.
Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N. T.)

Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.

Sa fie azi pace inlauntrul tau.
Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine.
Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti.
Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date si da in continuare altora dragostea pe care o primesti.
Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti.
Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adanc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi.
Asta exista pentru noi toti."

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

vineri, 7 septembrie 2018

Iordache Basalic - „Doamne strigat-am” #ITO Sibiu 2018

Vlad Miriță, Marcel Pavel și Iordache Basalic - „You raise me up” #ITO Sibiu 2018

Classical Nocturnes

Vangelis Greatest Hits Full Album 2018 - Best Songs Of Vangelis 2018 - Top 20 Vangelis Hits Songs

Händel Oboe Concerto No.3 In G Minor HWV287 | Baroque Classical Muisc HD

Happy Coffee JAZZ : Morning Cafe Music For Happy and Positive Energy

Ramsey Lewis - Cool Piano Vibes

Friedrich Nietzsche - În Sud

Friedrich Nietzsche - Călătorul Și Umbra Sa

Criza in barou (1970) - Gib Mihaescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz