MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 7 DECEMBRIE 2018

Bună ziua tuturor și mulțumiri pentru mesajele de Moș Nicolae!
 LA MULȚI ANI celor ce sărbătoresc astăzi ziua numelui: Filofteia și Ambrozie, precum și celor care aniversează ziua de naștere!

RELIGIE ORTODOXĂ 7 Decembrie

Sf Mc Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf Ier Ambrozie, episcopul Mediolanului 

Sf Mc Filofteia de la Curtea de Argeș

Fecioria  şi milostenia sunt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înţeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumuseţează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide uşa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veşnică, o uneşte cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai când amândouă sunt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deşi este o mare faptă mai presus de fire şi îngerească, dar dacă nu va avea milostenia însoţită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide uşa cămării celei de nuntă, ci tot neînţeleaptă se numeşte; iar vasele le deşertează, candela o stinge, uşa cămării o închide, apoi o face să audă: Nu te ştiu pe tine. După cum au auzit despre neînţeleptele fecioare din Evanghelie, care, deşi au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau şi milostivire către aproapele, pentru aceea uşa cămării li s-a închis şi au auzit: Nu vă ştiu pe voi.

    Acestea auzindu-le Sfânta fecioară Filoteia în Sfânta Evanghelie, a unit fecioria cu milostenia şi cu osârdie pe amândouă le-a împlinit, în care prea bine a şi sporit. Ea şi-a agonisit untdelemn în vasul sufletului său, prin ele bine şi-a înfrumuseţat candela sa, pentru ele şi-a pus sufletul, a răbdat moarte chiar din mâinile aceluia ce a născut-o şi a intrat în cămara cea de nuntă cu fecioarele cele înţelepte. Acum împreună cu dânsele se veseleşte, îndulcindu-se de frumuseţea vederii Mirelui său celui nestricăcios. Pentru aceasta este cu cuviinţă şi cu cale a istorisi după putere, viaţa, pătimirea, petrecerea ei şi aducerea sfintelor moaşte în Ţara Românească, cum şi aşezarea lor în biserica domnească din oraşul Curtea de Argeş.

    Deci această fiică a luminii celei neînserate, moştenitoare a cămării celei de nuntă, împreună petrecătoare cu fecioarele cele înţelepte, împreună dănţuitoare cu sfintele muceniţe şi mirese ale lui Hristos, adică sfânta fecioară şi muceniţă a lui Hristos Filoteia, s-a născut în marea cetate Târnov, din părinţi cu credinţă creştină şi de neam bulgari iar cu meseria plugari. Maică-sa, după ce a născut pe această stâlpare a raiului aducătoare de bune roade, puţină vreme a mai trăit în această viaţă vremelnică, numai până când a deprins pe prea iubita sa fiică la lucrarea faptelor bune. Căci cum este pomul, aşa este şi rodul, cum este rădăcina, aşa şi odrasla; apoi fiicele vor fi cum sunt maicele şi aceleaşi fapte pe care le au maicile pe acelea le deprind şi fiicele.

    Deci, după ce a deprins bine pe fiica sa în faptă cea bună a fecioriei şi a milosteniei, după învăţătura cea bună, a început a o învăţa credinţa creştinească. Adică despre lucrarea tuturor faptelor celor bune, despre veşnicia împărăţiei cerurilor, despre deşertăciunea şi vremelnicia vieţii celei trecătoare şi stricăcioase; şi astfel a tipărit-o adânc în inima şi în sufletul copilei cel moale ca ceară. Apoi s-a mutat la viaţa cea veşnică şi nepieritoare, lăsând-o moştenitoare a faptelor ei celor bune şi împlinitoare a lipselor ei pe preaiubita ei fiică şi odraslă, care n-a greşit întru nimic. Căci fericită a împlinit lipsa faptelor bune a maicii sale şi s-a suit la vârful desăvârşirii, pe cât este cu putinţă firii omeneşti; apoi cu moarte mucenicească s-a săvârşit, după cum se va arăta mai jos.

    Rămânând copila orfană de maică şi având semănate sămânţa faptelor bune de maică-sa în pământul inimii sale, apoi şi ea fiind din fire pământ bun evanghelicesc şi roditor, nu s-a dat la jocuri copilăreşti, împreună cu cele de vârsta ei, nu s-a dat la cântări lumeşti, nici la iubirea hainelor cele scumpe şi frumoase, nici la împletiturile părului, nici la împodobirea cosiţelor (tâmplelor), nici la sulimenirea feţii şi la dresul sprâncenelor, nici la mâncări şi băuturi alese, nici la priviri de hore şi dansuri, care pot moleşi sufletul. Nu s-a lipit de inima ei nici una din cele lumeşti, îndulcitoare şi amăgitoare ale tinerelor iubitoare de unele ca acestea, după cum obişnuiesc fetele vremii de acum, ci ea avea bună voire, fiind plecată către lucrarea faptelor bune şi se pricepea la lucrurile cele înţelepte. Cunoscătorul de inimi Dumnezeu, trimiţându-i dar de sus, a întărit-o, a luminat-o şi a îndemnat-o către neguţătoria cea duhovnicească, spre a cumpăra cu cele pământeşti şi stricăcioase, pe cele cereşti şi veşnice.

    Ea a început încă din vârsta copilăriei a călători pe calea evanghelicească, cea strâmtă şi cu necazuri, care duce la viaţă, după cuvântul Domnului. A început a se iscusi şi a-şi subţia trupuşorul său cel crud şi copilăresc cu postul, potolind şi domolind poftele şi jocurile cele tinereşti. A început a merge la biserică adeseori, a sta cu evlavie la sfintele slujbe bisericeşti, a asculta cu luare-aminte cele ce se citeau, pe care le sădea în inima sa şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar şi putere spre a împlini cu fapta cuvintele cele auzite.

    Astfel Sfânta Filoteia, mergând adeseori la biserică şi ascultând cu luare-aminte Sfintele Scripturi şi adăpându-se cu învăţăturile ce se citeau acolo, apoi punându-le în inima sa, s-a întâmplat odată a auzi citindu-se acea Sfânta Evanghelie, în care Domnul fericeşte pe cei milostivi: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Cuvântul acesta atât de mult a intrat în inima sa şi atât de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, căci cu atâta credinţă l-a primit, ca şi cum din însăşi gura Domnului l-a luat, ca şi cum ar fi fost Domnul de faţă şi Însuşi i-a grăit aşa: "Filoteio, dacă vei milui pe aproapele tău cu cele stricăcioase, Eu te voi milui cu cele nestricăcioase; dacă îi vei da lui bunătăţi pământeşti, Eu îţi voi da ţie bunătăţi cereşti; dacă vei sătura pe cei flămânzi cu bucate trupeşti, Eu te voi sătura pe tine cu bucate duhovniceşti; dacă vei îmbrăca pe cei goi cu haine stricăcioase şi vremelnice, Eu te voi îmbrăca pe tine cu slava cerească şi veşnică".

    Pe acestea primindu-le cu astfel de credinţă şi aprinzându-se cu râvnă înfocată şi dumnezeiască, multă sârguinţa a pus în gândul ei şi cu multă purtare de grijă şi-a pus în cugetul său, cum i-ar fi cu putinţă a face, să nu rămână nici unul nemiluit, din cei ce ar fi cerut de la dânsa milostenie, nici flămândul să se ducă nesăturat şi nici cel gol neîmbrăcat. Acestea făcându-le, voia să-şi ascundă fapta sa cea bună, ca să n-o vadă sau să o ştie cineva dintre oameni. Căci foarte mult se temea fericită de slava oamenilor, care poate pierde toate ostenelile faptelor bune ale creştinului, care le face pe faţă ca să fie slăvit de oameni; deci fericită aşa urma poruncii Domnului, care zice: Luaţi aminte să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de dânşii; iar de nu, plată nu aveţi înaintea Tatălui vostru cel din ceruri. Şi tu când faci milostenie, să nu trâmbiţezi înaintea ta, precum fac făţarnicii în adunări şi în uliţe, ca să se slăvească de oameni; amin zic vouă, că şi-au luat plata lor. Iar tu făcând milostenie, să nu ştie stânga ce face dreapta ta, ca să fie milostenia ta într-ascuns şi Părintele tău cel ce vede într-ascuns, va da ţie la arătare.

    Astfel de cale sau mai bine să zic suişuri, după David, punând în inima sa şi afierosîndu-se cu totul faptei bune şi pironindu-şi toată mintea şi cugetul la dânsele, şi pornindu-se cu toată pregătirea cea duhovnicească către lucrarea lor, a început a hrăni pe cei flămânzi, a îmbrăca pe cei goi cu hainele sale, a milui pe cei săraci cu cele ce avea şi cu cele ce-i da mâna, având dragoste fierbinte din tot sufletul către Dumnezeu şi către aproapele ca pentru sine, iar mai vârtos pot zice că avea acea dragoste şi mai mult decât către sine. Milostivire către cei din nevoi şi în lipsă, răbdare nebiruită în ispite şi în necazuri, mărime de suflet în supărările ce i se aduceau asupră-i de mamă vitregă şi de la tatăl-său, pentru lucrarea faptelor bune, necovârşita neîmpuţinare în osârdia sa către săvârşirea acestora şi necontenita şi smerită cugetare desăvârşită, care a întărit-o pe dânsa spre săvârşirea faptelor bune, chiar la sfârşitul ei cel fericit şi mucenicesc, după cum se va arăta mai jos. Acestea le lucra în toate zilele după cum zice Scriptura: Toată ziua miluieşte şi împrumută dreptul.

    Dar oare fericită, lucrând acestea, a scăpat de ispitele vrăjmaşului mântuirii omului? Oare pe ea, copilă tânără şi neispitită în lucrurile şi întâmplările lumeşti, au cruţat-o ispitele? Căci, cu dânsa s-au împlinit cuvintele Eclesiastului care zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujeşti Domnului tău, găteşte-ţi inima pentru ispite! Nicidecum, iubite cititor, căci fapta bună care nu are ispite şi care se lucrează fără osteneală şi fără greutăţi şi împiedicări, zic sfinţii că nu este lămurită şi nici lui Dumnezeu bine primită. Drept aceea, văzând vrăjmaşul firii omeneşti că a început lucrarea faptelor bune mai sus arătate şi mai vârtos a acelei fapte bune care se laudă la judecată, după cum zice cuvântul: Că se laudă mila la judecată; şi pe aceea pe care şi Mântuitorul Hristos o voieşte mai mult decât jertfele, zicând: Milă voiesc, iar nu jertfă, umplându-se de zavistie, a zis către diavolii săi: "Vedeţi prieteni că şi această slabă şi neputincioasă copilă, strănepoată a Evei cea de demult, pe care cu înlesnire am amăgit-o noi, s-a ridicat asupra noastră? Vedeţi cum nu se teme de noi şi întru nimic socoteşte puterea noastră? Noi pe Eva am amăgit-o şi am scos din rai şi prin ea, pe strămoşul neamului omenesc l-am pogorât în stricăciune, cu moarte l-am osândit şi în iad l-am sălăşluit; iar aceasta nu bagă în seamă puterea noastră cea mare. Deci, veniţi să năvălim asupra ei cu ispite, ca prin mulţimea şi răutatea ispitelor s-o împiedicăm de la o lucrare ca aceasta".

    Acestea sfătuindu-se diavolii, ca şi asupra lui Iov, au năvălit asupra fericitei Filoteia.

    Să vedeţi viclenie şi măiestrie a răilor şi viclenilor diavoli. Ştiind ei că, fireşte, mamele vitrege au ură asupra copiilor - căci tată-său după moartea mamei sale şi-a luat altă femeie, şi aflând-o pe aceasta aşa după cum o arăta cuvântul, ca şi pe tatăl fericitei Filoteia, groşi la minte şi simpli - pe amândoi i-au făcut muncitori ai fericitei. Pe vitregă, înăuntru, adică în casă, iar pe tată-său în cele dinafară, ca nicăieri sfânta să nu afle răsuflare de necazuri şi de ispite; ca astfel biruindu-se de acestea şi cu sufletul împuţinându-se, să se lase de lucrarea faptelor bune. Deci, mama cea vitregă pornindu-se asupra fiicei sale cu ură şi cu pizmă, o ocăra şi o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pira tatălui său, îi făcea fel de fel de necazuri şi de schingiuiri. Ştiu acestea toţi, iar mai vârtos copiii care sunt ajunşi într-acest fel şi care au pătimit şi pătimesc unele ca acestea. Iar Sfânta fecioară Filoteia toate le răbda cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu, Căruia se şi rugă, să-i dea putere, ca pe toate să le rabde până la sfârşit. Acestea şi mai multe decât acestea, în toate zilele pătimea fericită de la mamă-sa cea vitregă.

    Iar tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată şi mai întunecat la cunoştinţă, văzând pe fiica sa că socoteşte toate cele pământeşti gunoaie, după cum zice Apostolul, şi n-are nici o purtare de grijă pentru trupul său, a-l îngriji şi a-l împodobi după obiceiul tinerelor, nici de hainele bune şi frumoase, pe care i le făcea şi la praznice o îmbrăca - deşi era adeseori cu mânie pornit asupra ei, dar fiind biruit câteodată de părinteştile milostiviri, îi făcea haine de acest fel şi i le dă. Cu toate acestea ea, neîngrijindu-se de nici unele dintre acestea, pe toate le dădea în mâinile săracilor. Căci hainele cele bune, atât numai le purta până când întâlnea vreun sărac şi îndată se dezbrăca de dânsele aşa de uşor, precum alţii s-ar dezbrăca de nişte zdrenţe şi le da săracilor. Aşa era, fără patimă de bani, aşa era cu bucăţele, aşa era cu trupuşorul său, aşa cu desfătarea tinereţilor; şi atât era de robită şi uimită de dragostea lui Hristos, Mirele ei, atât de biruită de dorul bunătăţilor din ceruri, încât petrecerea ei, după cum zice Apostolul, era în ceruri. Era cu totul răsădită în casa Domnului, înflorită în curţile Dumnezeului nostru. Dar să întoarcem cuvântul iarăşi la începutul său.

    Văzând-o tatăl său într-o aplecare ca aceasta, după cum arată cuvântul, în loc să se bucure şi să mulţumească lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face tată al unei fecioare ca aceea, de care toată lumea nu era vrednică, în loc să se folosească sufleteşte şi să urmeze faptei bune a fiicei sale, cea înţeleaptă şi de Dumnezeu luminată, şi să facă aceleaşi fapte bune şi el ca şi fiica sa, ca împreună cu dânsa să moştenească Împărăţia cerurilor, pe care ea acum o moşteneşte, el nu numai că n-a voit acestea să le facă şi să le urmeze, ci mai vârtos o muncea cu multe feluri de bătăi şi chinuri. Pentru ce? Ca să o oprească. O! grosime de minte şi întunecare de la lucrarea unor fapte bune ca acestea, pricinuitoare de viaţă veşnică. Căci îmbrăcând-o cu haine noi şi frumoase, după cum se spuse, pe la praznice, iar ea dându-le săracilor şi mergând fără dânsele acasă, tatăl ei întrebând-o de haine, fericită tăcea şi nu răspundea nimic. Atunci el o chinuia pe dânsa cu multe feluri de bătăi, o ţâră de păr, o lovea cu biciul şi cu lemne, o bătea cu pumnul în spate, cu palma peste obraz, ca pentru nişte greşeli prea mari şi cu altele mai multe decât acestea, o chinuia şi o muncea în toate zilele, până a ajuns la vârsta de doisprezece ani. Iar fericită le răbda pe toate acestea cu duh umilit, cu mărime de suflet şi cu osârdie, mulţumind lui Dumnezeu că a învrednicit-o a pătimi acestea, pentru dragostea şi sfintele Lui porunci. Pentru aceasta, pe cele dinapoi le uită, după cum zice Sfântul Apostol Pavel şi la cele dinainte privea.

    Acestea săvârşindu-se astfel, a sosit vremea de semănături, în care tot omul se sârguieşte a arunca în pământ seminţele pentru trebuinţa hranei celei trupeşti. Deci a ieşit şi tatăl fericitei cu plugul la câmp, că această meserie avea, şi a poruncit femeii sale să-i gătească bucate, apoi să i le trimită la câmp prin Filoteia. Mergând Filoteia cu bucăţele la câmp ca să le ducă tatălui său, în fiecare zi săracii, ştiind-o pe dânsa aşa de milostivă, îi ieşeau înainte şi-i cereau milostenie. Iar ea, fiind biruită de milostenie şi cu altceva neavând să-i miluiască, îi hrănea cu bucate din ceea ce-i ducea tatălui său. Aceasta făcând-o mai multe zile, neaducînd bucate de ajuns tatălui său, ci rămânând tatăl său flămând, neştiind ceea ce făcea fiica sa, apoi neputând a mai suferi, mergând odată acasă, a zis către femeia sa: "Pentru ce nu trimiţi bucate de ajuns şi rămân totdeauna flămând?" Dar femeia, ştiind că totdeauna a trimis bucate destule, i-a răspuns făcând imputare pentru fiica sa: "Eu totdeauna ţi-am trimis bucate destule, dar ştiu eu ce face fiică-ta pe cale cu dânsele? Poate, după obiceiul ei, le dă săracilor". Acestea auzindu-le el, a tăcut.

    Iar diavolul i-a băgat în inima lui gând rău şi ucigaş. A pus în mintea lui să pândească pe fericită, să vadă ce face cu bucăţele. Deci, ducându-se iarăşi la câmp la lucrul său, a aşteptat până la vremea în care era să vină fericită cu bucăţele. Plecând sfânta cu bucăţele de acasă şi venind la locul cel obişnuit - precum şi îndemânatic pentru lucrarea faptei bune a milosteniei - şi după obicei înconjurând-o săracii, a început fericită a le împărţi din bucate şi a-i hrăni. Iar tatăl său, din locul acela din care o pândea, văzând ceea ce făcea fiică-sa, umplându-se şi biruindu-se de mânie, ca să ajungă la dânsa şi, după obiceiul său, să o apuce de cosiţe şi să o bată până când îşi va astâmpăra mânia cea dobitocească, a zvârlit într-însa cu barda cea plugărească, pe care o avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Atunci îndată o! minune, şi-a dat sfântul şi fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns a povesti minunile Tale! Cât sunt de neurmate căile Tale, neajunse judecăţile Tale şi neînţelese rânduielile Tale!

    Nu era prigoană asupra creştinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împăraţi, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creştinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o şi de vitrega sa mamă, care erau creştini cu credinţă. Apoi, prin răbdarea ispitelor celor aduse de la dânşii asupră-i, prin dragostea cea către Dumnezeu şi prin râvna către lucrarea faptelor bune, s-a făcut muceniţă, nu mai prejos decât cele de demult, care au mărturisit pe Dumnezeu înaintea tiranilor şi au pătimit de la dânşii. Şi aşa, cum am spus, cu cunună mucenicească s-a încununat, după cuviinţă. Aceasta s-a făgăduit prin proorocul, ce zice: Întru ce te voi afla, într-aceea te voi judeca. Căci a văzut-o pe dânsa Domnul, Care vede toate cele ascunse ale tuturor oamenilor, că este mare la suflet, vitează la minte, tare în credinţa către El, în răbdarea ispitelor şi a necazurilor celor aduse asupra ei de la diavol şi de la oameni, având nebiruită voinţă către lucrarea faptelor bune, fiind bătrână cu vârsta cea duhovnicească şi întru fapta cea bună a ajuns la desăvârşire şi la măsura vârstei lui Hristos. De aceea a iconomisit prin acest sfârşit grabnic şi lesnicios, ca să treacă de la cele pământeşti, vremelnice şi pline de necazuri, la odihna cea veşnică şi la veselia cea neîncetată.

    În acest chip săvârşindu-se Sfânta Filoteia, sfântul ei suflet, suindu-se la Dumnezeu strălucind cu negrăită slavă cerească şi dumnezeiască, înconjurat de sfinţii îngeri şi de cetele sfinţilor, a fost petrecut la împărăţia cerurilor şi aşezat împreună cu fecioarele cele înţelepte; iar acum se veseleşte şi se îndulceşte de frumuseţile cele negrăite ale Mirelui ei celui veşnic şi nemuritor. Acest lucru văzându-l ceata diavolilor - care mai înainte se lăudau şi nădăjduiau că precum pe strămoaşă, aşa şi pe strănepoată o vor amăgi prin măiestriile lor şi o vor împiedica de la lucrarea faptelor bune, că o vor birui şi o vor face vânăt al lor, fiind ei singuri biruiţi şi ruşinaţi, s-au dus tânguindu-şi neputinţa şi nehărnicia lor, căci n-au putut birui pe o copilă simplă. Aşa au lucrat neputincioşii contra fericitei prin meşteşugurile lor şi au îndelungat asupra ei fărădelegea lor. Dar Domnul cel drept a tăiat grumazul lor şi n-a lăsat toiagul păcătoşilor peste soarta fericitei, ca să nu-şi întindă fericitele sale mâini la vreo fărădelege. Sufletul ei s-a dus ca o pasăre din cursă vânătorilor, căci cursele care le întinseseră ei s-au zdrobit, iar ea s-a izbăvit.

    Sfântul ei trup rămânând pe pământ şi încă curgând sânge din piciorul cel tăiat, a strălucit cu slava cerească, încât lumina şi locul dimprejur. Acest lucru auzindu-l ticălosul, sau mai bine zis ucigaşul tată, a fost cuprins de spaimă şi cutremur. Pe de o parte, pentru că s-a făcut ucigaş al singurei sale fiice; iar pe de alta, pentru strălucirea slavei celei dimprejurul sfintelor moaşte. Mergând să apuce şi să ridice sfântul ei trup, nu putea nici să se apropie, nici să se atingă de dânsul, poate pentru strălucirea slavei celei dimprejurul lui, sau poate şi pentru nevrednicia sa.

    Această minune dacă a văzut-o, a alergat în cetate şi mergând la arhiepiscopul şi la cei mai mari ai cetăţii le-a spus toată pricina cum s-a întâmplat şi cum sfântul ei trup acum zace pe pământ şi cum este proslăvit de Dumnezeu, cu slavă cerească. Iar arhiepiscopul, împreună cu toţi arhiereii, cu tot clerul său şi cu toţi cei mai mari ai cetăţii şi mulţime de popor, auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii şi tămâie, cu slujbe şi cu rugăciuni; şi, ajungând, au văzut sfântul ei trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină şi s-au minunat cu toţii. Apoi au preamărit pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum în vremile noastre preamăreşte nu numai pe robii Săi, ci şi pe roabele sale cele care împlinesc cu fapta poruncile Lui cele sfinte şi fac voia lui cea dumnezeiască.

    Făcând rugăciuni şi psalmodii multă vreme, au voit să ridice sfântul ei trup; dar, apropiindu-se îngropătorii, după porunca arhiepiscopului şi a arhiereilor, ca să-l ridice şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut să-l ridice şi nici măcar să-l mişte sau să-l clatine. Atunci, mai mult spăimântându-se şi minunându-se, cu mai multă sârguinţă şi evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filoteia, ca să binevoiască a merge cu ei în cetate. Apoi, apropiindu-se arhiepiscopul singur, împreună cu ceilalţi arhierei şi încercând a ridica sfintele moaşte, n-au putut nicidecum. Căci Dumnezeu, vrând să preamărească cu minuni pe roaba sa, a îngreuiat trupuşorul cel fecioresc, ca o stâncă de piatră neclintită. Văzând arhiereii acest lucru şi tot poporul, s-au spăimântat foarte.

    Cunoscând toţi că nu este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge cu dânşii în cetatea care era patria ei, au început a se ruga către dânsa şi a zice astfel: "O! sfântă a lui Dumnezeu Filoteio, dacă-ţi este urâtă patria ta, şi nu primeşti a te odihni într-însa şi s-o răsplăteşti cu faceri de bine, cu ocrotire de vrăjmaşi şi de primejdii - pentru că aici te-ai născut şi ai crescut şi aici bine ai plăcut lui Dumnezeu şi te-ai sfinţit - arată-ne unde binevoieşti a te înstrăina? Vino la Constantinopol, că Sfânta Parascheva, la Sofia sau la vreo mănăstire de prin munţii aceştia". Dar nicidecum nu s-a urnit din locul unde zăcea. Apoi au început a-i spune pe nume locuri de dincoace de Dunăre. I-a pomenit Bucureştiul, i-a pomenit Craiova şi alte târguri mai mici; i-a pomenit mănăstirile de prin târguri, de prin munţi, dar n-a vrut să asculte rugăciunea lor, până când i-au pomenit, în treacăt şi fără nădejde biserica domnească din oraşul Curtea de Argeş. Şi cum i-au pomenit această sfânta biserică, îndată s-a uşurat, mai mult decât greutatea cea firească.

    În acea vreme domnea în Ţara Românească binecredinciosul domn Radu Voievod, poate acela care se poreclea Negrul, care zidise din temelie biserica mai sus amintită, de care domn s-a făcut oraşul acela şi multe alte târguri şi mănăstiri care şi până acum se văd, fiind foarte iubitor de Dumnezeu şi fierbinte râvnitor al bunei credinţe. Deci arhiereii şi cei mai mari ai cetăţii Târnova, văzând voia sfintei, şi mai vârtos a lui Dumnezeu, ca să mângâie cu credinţa cea dreaptă pe poporul românesc, unde nu demult venise Apichie din Italia şi se aşezase în locurile acestea - apoi să-l îmbogăţească cu facerile de minuni ale sfintei - au hotărât să înştiinţeze mai întâi prin scrisoare pe binecredinciosul şi iubitorul de Hristos, Radu Voievod, despre toată viaţa sfintei, pătimirile, lucrarea faptelor bune, moartea şi îngreuierea trupului ei cel cu neputinţă de ridicat şi că toate cetăţile şi mănăstirile cele dimprejur şi cele din Valahia, i le-au pomenit şi că la nici una dintre acestea n-a voit; iar cum i-am pomenit biserica domnească din Curtea de Argeş, îndată s-a făcut mai uşoară decât greutatea ei cea firească. Deci, ziceau ei: "Cunoscând şi măria ta bunăvoirea sfintei, că voieşte să se dăruiască poporului măriei tale cel românesc, iar mai vârtos Dumnezeu de sus, binevoieşte ca măria ta să cinsteşti şi să îmbogăţeşti ţara şi poporul măriei tale cu acest odor scump şi de mult preţ; apoi pe lângă altele, a te arăta făcător de bine şi cu această prea mare facere de bine. Pentru aceasta este de trebuinţă a lua osteneala şi a veni până la Dunăre, ca să o primeşti şi cu cinstea cea cuviincioasă să o duci şi să o aşezi în biserica cea numită din Argeş, dorită de ea. Iar noi o vom aduce până acolo".

    Radu Voievod, după ce a primit scrisoarea aceasta şi a înţeles cele scrise, foarte mult s-a bucurat şi cu lacrimi a mulţumit lui Dumnezeu şi sfintei. Şi îndată, cu mare sârguinţă, luând arhiereii cu tot clerul cel bisericesc şi pe toată boierimea, cum şi mulţime de popor, care covârşeau cu râvnă către Dumnezeu, cu dragostea, evlavia şi credinţa către sfânta, cu tămâie şi cu făclii au ieşit înainte la Dunăre în întâmpinarea sfintei. Cu mare cinste, slavă şi alai primindu-i sfintele moaşte şi aducându-le cu cântări de psalmi şi cu doxologii, le-au aşezat în biserica domnească. De atunci până acum se află nestrămutate din acel oraş, cu toate schimbările vremilor, stăpânilor şi răscoalelor, ce adeseori s-au întâmplat în ţările acestea.

    Aceasta dă multă şi tare încredinţare celor cunoscători şi dreptcredincioşi că acest lucru nu este al puterii şi al grijii omeneşti, ci al facerilor de minuni şi al voii sale de a petrece în acelaşi oraş, unde s-a aşezat. Ea dă tuturor, celor ce aleargă la dânsa cu credinţă, tămăduiri de multe feluri de boli: orbilor vedere, bolnavilor însănătoşire, izbăvire celor supăraţi de duhuri necurate şi, în scurt, oricine aleargă la dânsa cu credinţă fierbinte, cu sârguinţă şi cu lacrimi se roagă ei, îşi dobândeşte cererea sa.

    Aceasta a fost viaţa şi petrecerea Sfintei Filoteia, aşa i-a fost râvnă pentru faptele bune, aşa a fost din pruncie, cu totul afierosită faptelor bune, încât însăşi pe sine s-a făcut faptă bună. Cum am zis, ea era de neam bulgăresc, născută din părinţi creştini din marea cetate Tîrnovo, crescută de maică-sa cea firească în învăţături dreptcredincioase şi, din vârsta cea tânără, a început cu osârdie a lucra faptele cele bune, a merge adesea la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare-aminte, a posti şi a păzi fecioria cu dinadinsul, nu numai cea trupească, dar şi cea sufletească; a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi, a îmbrăca pe cei goi, a-şi înfrumuseţa prin acestea candela sufletului său, a-şi agonisi untdelemn în vasele sale, a se pregăti pentru intrarea în cămara cea de nuntă.

    Deci ea răbda toate ispitele, necazurile şi strâmtorările. După cum Sfânta Scriptură zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujeşti lui Dumnezeu, găteşte-ţi inima spre ispite. Fericită, făcând acestea, a răbdat toate pentru fapta bună. Bătăile de la mamă-sa cea vitregă; ocările, dosădirile, pălmuirile, schingiuirile, pira către tată-său, cum şi tot felul de necazuri şi ispite. Şi nu numai acestea, ci şi pe cele de la tatăl ei le-a răbdat cu osârdie, până la moarte, încât nu avea nici zi, nici ceas în care să aibă răsuflare şi să nu se afle într-unele ca acestea. Adică, înăuntru ispite, tulburări, îngroziri, mâhniri; în afară prigoniri, necazuri, bătăi, schingiuiri. Pentru că diavolul năvălise asupra ei cu toată puterea, ca asupra lui Iov cu ispitele, ca obosind-o cu răbdarea, s-o oprească de la lucrarea faptelor bune. Iar fericită, nu numai că nu obosea, ci încă stăruia, după cum zice Apostolul Pavel: "În ispite şi necazuri, pe cele dinapoi le uită şi către cele dinainte se întindea", până când ea a răbdat şi moarte din mâinile celui ce a născut-o şi cu sfârşit mucenicesc s-a încununat, primind cununa de biruinţă de la începătorul de nevoinţă Hristos, Mirele ei cel fără de moarte, şi în cămările cele cereşti s-a aşezat cu fecioarele cele înţelepte şi cu muceniţele, ea care a murit pentru dragostea lui Dumnezeu, ca muceniţele şi pentru poruncile Lui sufletul şi-a pus.

    Acum sufletul ei cel fără prihană şi sfânt se odihneşte şi se veseleşte în ceruri în împărăţia lui Dumnezeu, în locaşurile drepţilor şi de îngeri se slăveşte veşnic. Iar sfântul ei trup se păzeşte nestricat şi întreg, ca a celorlalţi sfinţi şi se cinsteşte de poporul cel creştinesc şi izvorăşte de-a pururea tămăduiri, celor ce cu credinţă şi cu evlavie năzuiesc cu rugăciuni către ea.

    Acesta este, o, sfântăFiloteia, cuvântul care ţi-am făgăduit când m-ai învrednicit de binecuvântarea ta. Iată am împlinit făgăduinţa, nu după cât se cădea, ci după putere. Plătind astfel şi pentru mine datoria şi mulţumindu-ţi pentru patrioţii mei, care s-au îndulcit atâta vreme de facerile tale de bine şi s-au învrednicit de tămăduiri şi de darurile tale; iar patria s-a apărat de tine cu multe ocrotiri şi nici unul nu s-a aflat să-ţi aducă mulţumirea şi lauda cea datorată. Deci tu, o! Sfânta Filoteia, care ai cugetat totdeauna cele cereşti în toată viaţa ta pământească şi ai zburat în ceruri, priveşte peste noi cu milostivire; căci nici după ce ai lăsat cele pământeşti, nu ne părăseşti, ci mai vârtos porţi grijă, acoperi şi păzeşti pe poporul tău, pe care l-ai ales a rămâne cu dânsul. Căci s-a dat şi acest dar sfintelor suflete. Deci, acum când mai vârtos te-ai apropiat de Dumnezeu şi perdelele cele trupeşti s-au dat în lături şi faţă în faţă vorbeşti cu El, mijloceşte pentru noi ca să ne îndrepteze şi să ne povăţuiască către cele plăcute Lui. Apoi părtaşi ai împărăţiei Lui - deşi este mare cererea şi mai presus de vrednicia noastră - să ne facă însuşi Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine toată slava, mărirea şi marea cuviinţă, împreună şi celui fără de început al lui Părinte şi Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duhului Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfânta Filofteia, la vreme de boală

  Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile. Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Viaţa Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului

   Sfântul Ambrozie, cel numit cu numele dulceţii, s-a născut în marea cetate a Mediolanului cea mult vestită, din părinţi dreptcredincioşi şi de neam bun.

    Tatăl lui era prefectul Galiei, cu numele tot Ambrozie; căci acesta, iubindu-şi fiul, i-a pus numele său. Câtădulceaţă duhovnicească avea să aibă Biserica lui Hristos de la Sfântul Ambrozie s-a văzut mai înainte, încă din scutecele lui. Căci fiind el prunc înfăşat şi dormind odată ziua afară cu gura deschisă, deodată, zburând un roi de albine, a venit asupra lui, acoperindu-i faţa şi gura; apoi se vedeau albinele intrând şi ieşind din gura pruncului, unde puneau miere pe limba lui. Văzând aceasta, doica lui a vrut să izgonească albinele, temându-se să nu vatăme pruncul; dar tatăl lui, care privea acea minune, a oprit-o vrând să vadă în ce chip va fi sfârşitul acelei minuni. După puţin timp albinele, ridicându-se, au zburat până nu s-au mai văzut. Iar tatăl lui, înspăimîntîndu-se, a zis: "De va trăi pruncul acesta va fi mare în popor, pentru că încă de acum din pruncie a arătat Domnul pe sluga Sa. Căci se va împlini asupra lui la vreme Scriptura care zice; Fagur de miere sunt cuvintele cele bune şi dulceaţa lor este vindecarea sufletelor. Pentru că roiul acela era închipuire a învăţăturilor şi scripturilor lui, ce avea să le dea cu dulce grăire către popor, îndulcind inimile omeneşti şi ridicându-le de pe pământ către cer.

    După aceasta, ajungând el în vârstă şi petrecând în Roma împreună cu maicasa, care acum era bătrână, şi sora sa, care îşi logodise fecioria sa cu Dumnezeu, s-a întâmplat de a văzut pe cei de casă sărutând mâna unui episcop. Apoi şi el, ca un copil glumind, întindea mâna către cei din casă ai săi ca să i-o sărute, zicând: "Sărutaţi-mi mâna, că şi eu am să fiu episcop!" Acestea le grăia Duhul Sfânt într-însul, însemnând mai înainte ceea ce avea să fie. Iar aceia îl depărtau ca pe un copil care grăieşte cuvinte fără rost, neştiind că e într-însul darul lui Dumnezeu, care mai înainte îl pregătea spre treapta arhieriei.

    După ce a învăţat Scriptură şi s-a deprins cu bună grăire retoricească, s-a făcut orator slăvit şi puternic în cuvânt, apărând pe cei nedreptăţiţi la judecăţi, ajutând celor năpăstuiţi şi mustrând pe cei ce făceau nedreptăţi. El făcea judecăţi drepte pe vremea lui Prov, celui dintâi eparh al cetăţii, care l-a făcut sfetnic pentru bună lui pricepere. Apoi a fost ales, de către împăratul Valentinian, ca prefect al Liguriei şi Emiliei.

    În acea vreme a murit în cetatea Mediolanului episcopul Axentie arianul, care avea scaunul după dreptcredinciosul episcop Dionisie, cel ce s-a săvârşit în surghiunie. Viaţa lui Axentie i-a curmat-o Domnul pentru eresul lui şi s-a sfârşit rău. Atunci dreptcredinciosul împărat, chemând pe toţi episcopii Italiei, le-a zis: "Ştiţi bine, părinţi prea cinstiţi, ca unii ce sunteţi crescuţi cu dumnezeieşti şi sfinţite învăţături, cum trebuie să fie cel ce are vrednicie de arhierie, adică nu numai cu cuvântul, ci şi cu viaţa îmbunătăţită să-şi îndrepteze turma, să o povăţuiască la păşune de mântuire şi să aibă martor al învăţăturii sale chiar viaţa sa. Deci, astfel de om să aşezaţi în scaunul episcopiei, ca să plecăm capetele noastre la dânsul cu blândeţe şi noi, cei ce ocârmuim împărăţia, să primim mustrările lui ca o doctoricească vindecare, căci ca nişte oameni şi noi greşim".

    Acestea zicând dreptcredinciosul împărat, tot soborul l-a rugat pe dânsul să aleagă el arhiereu, ca un înţelept şi dreptcredincios ce era, iar el a răspuns: "Acest lucru este peste puterea mea, căci voi sunteţi învredniciţi de dumnezeiescul dar ca unii ce aţi primit darul Preasfântului Duh. Pentru aceasta socotesc că veţi face alegerea mai bună".

    Atunci s-a făcut ceartă şi mare tulburare între cei dreptcredincioşi şi între arieni. Pentru că fiecare parte dintre dânşii voia să ridice în scaun un episcop de credinţa sa şi era neunire şi tulburare în popor. De acest lucru înştiinţându-se Prov, eparhul Romei, a trimis la Mediolan pe Ambrozie, ca degrabă să meargă şi să potolească tulburarea poporului, zicându-i: "Fii, nu ca un judecător, ci, ca un episcop". Deci ajungând Ambrozie la Mediolan, a intrat în biserică în mijlocul poporului celui învrăjbit şi cu vorbă sa cea dulce-grăitoare, îi sfătuia şi-i îndemna către unire şi pace. Atunci un prunc, care încă nu putea vorbi bine, deodată a strigăt din popor: "Ambrozie să ne fie episcop". Auzind aceasta tot poporul care era în biserică a repetat cuvântul pruncului şi a început a striga cu mare glas: "Ambrozie să ne fie episcop". Astfel, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu, a vorbit pruncul mai înainte de vremea grăirii sale şi amândouă părţile cele potrivnice, adică şi a celor dreptcredincioşi şi a celor răucredincioşi, împăcându-se şi unindu-se, voiau pe Ambrozie a-l avea episcop, deşi nu era încă luminat cu Sfântul botez, ci numai chemat, căci pe vremea aceea nimeni nu se Boteza, până ce nu ajungea în vârsta lui Hristos.

    El, auzind strigarea poporului şi socotindu-se a fi nevrednic de o treaptă mare ca aceea, a ieşit din biserică şi, şezând în divan, a început a munci fără milă pe cei vinovaţi, contra obiceiului său. Aceasta o făcea ca poporul, văzând nemilostivirea sa, să-l urască şi să nu-l voiască episcop. Însă poporul nu înceta a striga, dorind să-l aibă pe el episcop. Apoi, în tot timpul lepădându-se Ambrozie şi spunând că este un mare păcătos şi încă şi nebotezat, ei ziceau: "Păcatul tău să fie asupra noastră". Căci ştiau că se va curăţi cu Sfântul Botez de toate păcatele. Deci, tulburându-se Ambrozie, s-a dus la casa sa şi gândea să-şi lase dregătoria şi să ia viaţa cea de sărăcie, precum făceau mulţi atunci din filozofii elineşti. Dar, fiind oprit şi împiedicat de la acel gând, alt meşteşug a aflat; căci, fugind de treapta episcopiei, a poruncit să aducă o femeie desfrânată în casa lui, ca văzând poporul să se îngreţoşeze şi să se lepede de dânsul ca de un desfrânat. Dar poporul mai vârtos striga: "Asupra noastră să fie păcatul tău, numai primeşte şi episcopia împreună cu Botezul".

    Văzând Ambrozie că nu poate nicidecum scăpa de cererea poporului, a gândit să fugă. Deci noaptea, tăinuindu-se de toţi, a ieşit din cetate şi i se părea că merge la cetatea ce se numea Tichin, şi că este pe cale departe; dar făcându-se ziuă, s-a aflat în poarta cetăţii Mediolanului. Astfel Dumnezeu, Care-l pregătea soborniceştii Sale Biserici, ca pe un zid împotriva duşmanilor şi ca pe turnul lui David împotriva Damascului, adică împotriva relei credinţe ereticeşti, oprea fuga lui şi cu puterea Să îl întorcea din cale.

    Înştiinţându-se de aceasta, cetăţenii Mediolanului îl străjuiau ca să nu fugă; şi au trimis la împăratul Valentinian cel mare, rugându-l să poruncească lui Ambrozie să primească treapta episcopiei. Iar împăratul s-a bucurat că aceia pe care el îi pune în dregătorii mireneşti sunt aleşi la mari dregătorii duhovniceşti. Atunci s-a bucurat şi Prov, eparhul cel mare al Romei, că s-a împlinit proorocia lui, care a spus-o lui Ambrozie, trimiţându-l în Mediolan şi poruncindu-i: "Să fie, nu ca un judecător, ci ca un episcop, sfătuind pe popor". Deci, aşteptând poporul întoarcerea celor trimişi de împărat şi aducerea răspunsului de la dânsul, Ambrozie în acea vreme iarăşi a fugit şi s-a ascuns într-un sat oarecare, în stăpânirea unui oarecare bărbat slăvit, cu numele Leontie. Venind porunca împăratului, a fost arătat de acel Leontie şi adus poporului în Mediolan, pentru că nici un loc nu putea ascunde pe acela întru care a binevoit Dumnezeu a-l pune ca pe o cetate în vârful muntelui şi ca pe o făclie în sfeşnic şi a-l face păstor oilor sale celor cuvântătoare.

    Cunoscând Ambrozie bunăvoinţa lui Dumnezeu, s-a supus poruncii împărăteşti şi dorinţei poporului. Însă n-a voit să se boteze de un episcop arian, ci de un episcop dreptcredincios, cu dinadinsul păzindu-se de credinţa cea rea arienească. Şi fiind botezat, a trecut într-o săptămână toate treptele ierarhice, iar a opta zi a fost aşezat episcop, cu negrăită bucurie din partea poporului. Iar acolo era de faţă la toate însuşi împăratul - precum scrie Teodorit - la aşezarea lui şi, bucurându-se, a zis către Dumnezeu: "Mulţumescu-ţi, Doamne, Atotputernice, Mântuitorul nostru, căci aceluia căruia eu i-am încredinţat trupurile, Tu i-ai încredinţat sufletele şi ai arătat că este dreaptă cunoştinţa mea pentru dânsul".

    Apoi, nu după multe zile, când dumnezeiescul Ambrozie vorbea cu împăratul cu îndrăzneală şi-l mustra pentru oarecare lucruri ce se făceau cu nedreptate în judecăţile cetăţii, împăratul a zis către dânsul: "Ştiu mai dinainte îndrăzneala ta în cuvinte şi pentru aceea nu numai că n-am oprit alegerea ta la episcopie, ci chiar am ajutat-o. Deci îndreptează greşalele noastre, precum învaţă dumnezeiasca lege şi tămăduieşte nedreptăţile sufletelor noastre". Iar la începutul episcopiei sale a rugat pe papa Damas să-i trimită spre ajutor un bărbat cu bună încredere, pe care l-ar fi ştiut el. Deci, i-a trimis papa pe un părinte şi asculta sfatul lui. Rânduiala casei i-a încredinţat-o lui Satirie, fratele său, iar el se îndeletnicea prin biserici, săvârşind dumnezeieştile slujbe şi învăţând poporul din Sfintele Scripturi.

    După câţiva ani s-a dus la Roma, în patria sa, unde a aflat pe sora sa trăind, iar maică să murise. Şi când îi săruta lui dreaptă, sfântul, zâmbind puţin, a zis către slujnică: "Iată că săruţi mina episcopului, precum îţi ziceam odinioară". Pentru că s-a împlinit acea proorocire de care s-a spus, cum că jucându-se când era prunc, îşi întindea dreaptă către casnici, zicând: "Sărutaţi-mi mina căci eu voi fi episcop". Zăbovind el în Roma, l-a rugat o femeie cinstită, care vieţuia de cea parte a râului Tibru, ca să săvârşească în casa ei dumnezeiască Liturghie. Pentru acest lucru înştiinţându-se altă femeie, care era foarte slăbănoagă, a poruncit să o ducă acolo. Deci, când s-a atins de marginea veşmintelor lui şi le-a sărutat, arhiereul lui Dumnezeu rugându-se, îndată s-a sculat sănătoasă; apoi a străbătut vestea de acea minune în toată Roma.

    După moartea lui Valentinian cel mare, care a ocârmuit bine împărăţia, vreme de optsprezece ani, luând după dânsul sceptrul împărăţiei apusului, Graţian, fiul său, şi, pregătindu-se de război împotriva goţilor, a rugat pe Sfântul Ambrozie să-i scrie mărturisirea sfintei credinţe soborniceşti. Deci sfântul i-a scris cărţi pentru credinţă şi i-a proorocit despre biruinţa împotriva vrăjmaşilor; apoi a binecuvântat steagurile lui, care aveau pe dânsele numele lui Hristos. După aceea împăratul Graţian a dobândit o minunată biruinţă asupra goţilor, cu binecuvântarea şi rugăciuniuile plăcutului lui Dumnezeu.

    Iar Valens, fratele tatălui său, care împărăţea în partea Răsăritului şi era arian, făcând război cu sciţii şi fiind biruit, a fugit într-o şură de paie, care fiind aprinsă cu foc de vrăjmaşi, a murit acolo. Astfel rămase lui Graţian toată împărăţia romanilor, fiindcă Valens n-a avut feciori. Iar Graţian, fiind binecredincios ca şi tatăl său, a scris porunci pretutindeni să cheme pe toţi arhiereii, surghiuniţi de unchiul său Valens pentru bunăcredinţa. Apoi, înştiinţându-se că Tracia se prăda de barbarii care l-au ucis pe Valens, lăsând Italia, s-a dus în Panonia.

    În acea vreme trăia şi marele Teodosie, renumit pentru strălucirea strămoşilor lui şi prin multă bărbăţie şi vitejie, care se afla atunci în Spania, căci acolo a fost născut şi crescut. Deci, împăratul Graţian a trimis şi l-a luat în ajutor, făcându-l voievod peste toată oastea şi l-a trimis la război împotriva barbarilor. El, fiind înarmat cu acea armă nebiruită a Crucii şi cu bună credinţă, a biruit pe vrăjmaşi desăvârşit şi a izbăvit toată Tracia de robie. Pentru această biruinţă s-a bucurat foarte mult Graţian şi îndată a încoronat pe Teodosie ca împărat, lăsându-l pe dânsul la răsărit, iar el s-a dus iarăşi în Italia. Apoi amândoi se sileau să stârpească eresul arian şi mai ales Teodosie, căci în părţile Răsăritului erau mulţi arieni din pricina lui Valens.

    După aceasta, împăratul Graţian a fost omorât cu vicleşug în Galia de tiranul Maxim. Iar după dânsul a luat împărăţia Apusului Valentian, fratele lui cel tânăr, împreună cu maică să Iustina, soţia împăratului Valentinian cel mare, care, fiind ariancă, ura pe Sfântul Ambrozie şi-l supăra. La moartea episcopului de Sirmia s-a dus acolo Iustina, vrând să fie în scaunul acela un episcop de credinţa sa. Sfântul Ambrozie a mers acolo ca în păstoria sa şi, nebăgând de seamă mânia femeiască, voia să hirotonisească episcop pe un bărbat binecredincios, cu numele Anemie. Dar într-o zi, adunându-se toţi în biserică şi sfântul era în amvon, fiind de faţă şi împărăteasa, a trimis o femeie de credinţa ei cea rea, ca să apuce pe episcop de veşminte şi să-l scoată de la locul său, apoi să-l ducă către femei, ca să fie bătut de mâinile femeilor şi să-l izgonească din biserică.

     Apropiindu-se cu îndrăzneală de sfânt acea femeie fără de ruşine, vrând să săvârşească ceea ce-i poruncise, sfântul i-a zis: "Deşi nu sunt vrednic acestei dregătorii, însă ţie nu ţi se cuvine a ridica mâna asupra nici unuia dintre preoţi, ci a te teme de judecata lui Dumnezeu, ca să nu te ajungă vreun rău neaşteptat". Aceste cuvinte ale sfântului s-au împlinit în faptă asupra acelei femei îndrăzneţe; căci a doua zi, deodată a murit şi a îngropat-o pe dânsa însuşi sfântul, răsplătind răul cu bine.

    Înfricoşându-se arienii de acea minune, nici împărăteasa n-a îndrăznit mai mult a se împotrivi sfântului pentru hirotonisirea episcopului celui dreptcredincios şi, astfel, sfinţind el fără piedică pe acela, s-a întors în Mediolan. Împărăteasa nu înceta a vrăjmăşui asupra lui şi a căuta prilej spre a-i face rău. Deci a aflat ajutor la răutatea ei pe un dregător cu numele Eftimie, pe care l-a invitat prin rugăminte şi l-a încărcat cu daruri ca să răpească în taină pe Sfântul Ambrozie şi să-l trimită în surghiun într-o latură depărtată. Eftimie, sîrguindu-se a împlini dorinţa împărătesei, şi-a făcut casă lângă biserică, pentru ca mai cu înlesnire să-l poată răpi pe arhiereul lui Dumnezeu, căutând vreme cu prilej, pregătind şi căruţă cu care voia să ducă pe sfânt în surghiun. Dar prin judecata lui Dumnezeu, s-a întors durerea şi nedreptatea peste capul lui, căci într-aceeaşi zi în care nădăjduia să răpească pe sfânt, deodată a venit poruncă de la împărat să surghiunească pe Eftimie. Deci Eftimie a fost dus în surghiunie cu aceeaşi căruţă, pe care o pregătise ticălosul pentru Sfântul Ambrozie.

    În acea vreme Dumnezeu a descoperit plăcutului său Ambrozie moaştele sfinţilor mucenici Protasie şi Ghervasie, care, fiind scoase din pământ la iveală, multe minuni se făceau printr-însele. Un orb oarecare cu numele Sevir, numai s-a atins de hainele cele muceniceşti şi îndată a văzut; şi mulţime de duhuri necurate se izgoneau din oameni. Însă în palaturile împărăteşti nu puţini arieni, împreună cu împărăteasa râdeau şi batjocoreau darul lui Dumnezeu, pe care l-a dat Domnul nostru Iisus Hristos Sfintei Biserici, preamărind pe mucenicii Săi. Deci, ziceau că Ambrozie a cumpărat cu aur pe oamenii care se prefac a fi îndrăciţi şi venind la mormântul mucenicilor îi arată ca şi cum i-ar tămădui şi prin astfel de minuni se laudă în popor. Multă vreme bârfind ei, deodată, prin voia lui Dumnezeu a venit diavolul asupra unuia dintr-înşii şi-l muncea cumplit. Iar omul acela striga, zicând: "Să sufere ca mine toţi cei ce hulesc pe sfinţii mucenici şi nu cred în Treimea, în care ne spune Ambrozie a crede". Iar ei spăimântându-se, în loc să se pocăiască şi să creadă, a luat pe cel muncit de diavol şi l-au înecat în iezer.

    Un altul din adunarea relei lor credinţe arieneşti, intrând în biserică, a aflat pe Sfântul episcop Ambrozie învăţând pe popor. Atunci a văzut pe îngerul lui Dumnezeu şoptindu-i lui Ambrozie la ureche, arătând că episcopul vesteşte către popor cuvinte îngereşti. Arianul, văzând aceasta, s-a întors la credinţa cea dreaptă şi el, care era mai înainte prigonitor al credinţei, s-a arătat apărător, cu darul Atotputernicului Dumnezeu. Iar alţi doi din aceeaşi credinţă, postelnici ai împăratului Graţian, voiau să discute cu Sfântul Ambrozie înaintea poporului şi au rânduit din vreme aceasta; iar întrebarea aceea voiau să fie despre întruparea lui Hristos.

    Sosind vremea cea rânduita, sfântul îi aştepta împreună cu poporul în biserică, fiind gata a discuta cu dânşii, având în sine duhul lui Dumnezeu. Dar aceia fiind mândri şi vrând a face necaz sfântului, nu s-au dus la discuţie şi, încălecând pe caii lor, au ieşit din cetate la câmp. Atunci, fiind ei la un loc înalt, deodată încurcându-se caii, au căzut dintr-acel loc şi astfel rău şi-au pierdut sufletele. Iar arhiereul lui Dumnezeu, neştiind nimic de întâmplarea lor, aşteptând mult, văzând că nu vin, s-a suit în amvon şi a făcut învăţătură către popor, zicând: "Fraţilor, eu mă sârguiesc a plăti datoria, dar nu aflu pe datornicii mei cei de ieri". Apoi a grăit şi celelalte, care sunt scrise în cartea lui despre întruparea Domnului.

    Împărăteasa Iustina, de vreme ce nu putea sta împotriva lui Maxim, căci acum luase Spania şi Galia, pentru acea nevoie, Iustina împărăteasa a rugat pe Sfântul Ambrozie să meargă la Maxim cu rugăminte şi să mijlocească la dânsul pentru pacea fiului ei cel mai tânăr. Deci păstorul cel bun a mers la tiranul, gata fiind a-şi pune sufletul pentru oi. Prin cuvintele sale cele înţelepte şi cu graiurile cele smerite a înduplecat pe tiran să nu vină asupra Italiei în acel an şi a rămas în Galia. Iustina, fiind tot nemulţumitoare pentru osteneala aceea a arhiereului lui Dumnezeu şi neîncetând a vrăjmăşi asupra lui, a trimis la dânsul, în numele fiului său, ca biserica cea mare din Mediolan şi visteria ce este într-însa s-o dea arienilor. Iar sfântul s-a împotrivit cu bărbăţie poruncii împăratului, zicând: "Cele ce sunt ale mele pe acelea nu le opresc şi sunt gata chiar viaţa a-mi expune, iar ceea ce este a lui Dumnezeu, aceea nu o pot da, şi nici împăratul nu o va putea lua".

    După aceea a venit la împăratul oaste, trimisă de împărăteasă, cu poruncă să ia cu sila biserica, izgonind dintr-însa pe episcop. Poporul, auzind de aceasta, s-a strâns la biserică şi împreună cu episcopul lor, Sfântul Ambrozie, s-au închis în ea, nelăsând pe ostaşi să intre înăuntru. Au petrecut acolo închişi în biserică trei zile, cântând şi preamărind pe Dumnezeu. Deci, tare împotrivindu-se arienilor, n-au lăsat să izgonească pe episcop şi să ia biserica. Iar Sfântul Ambrozie răspundea împotriva poruncii împăratului într-acest chip: "Nu voi face aceasta cu voia mea, ca să ies din biserică şi s-o las, nici voi da turma oilor la lupi, nici voi lăsa hulitorilor biserica lui Dumnezeu. Dacă este cu dreptate a mă omorî, apoi aici în biserică să fiu tăiat cu sabia, sau împuns cu suliţa, căci cu bună voire şi cu dragoste voi primi aici uciderea".

    Împărăteasa, auzind acestea s-a ruşinat, dar s-a şi temut de împotrivirea cu bărbăţie a celor dreptcredincioşi şi n-a îndrăznit mai mult a ridica război asupra Bisericii. Deci, ruşinîndu-se că n-a sporit nimic, a trimis în taină pe un ucigaş oarecare în casa lui Ambrozie, ca să-l ucidă. Acela intrând în camera episcopului cu sabia, când a ridicat mâna asupra sfântului vrând să-l lovească, îndată i s-a uscat mina, încât nu putea s-o lase în jos; apoi fiind prins, a mărturisit de cine era trimis. Sfântul Ambrozie, fiind fără răutate, a vindecat mina lui cea uscată şi l-a liberat în pace.

    Maxim tiranul, pornind iarăşi război împotriva Italiei, iar Iustina, împăcându-se cu Ambrozie şi cu fiul său, l-a rugat să meargă la tiran cu blândeţe. Sfântul, nepomenind răul, s-a dus, dar nimic n-a mai putut spori la tiranul cel mândru şi împietrit cu inima. Văzându-l aşa de neînduplecat, a arătat îndrăzneala aceasta, blestemându-l înaintea tuturor ca pe un ucigaş şi a socotit străin de Biserică pe cel ce cu vicleşug a pierdut pe stăpânul său, adică pe împăratul. Iar el venind cu război asupra Italiei, a luat cetăţi; şi neputând a-i sta împotrivă împăratul cel tânăr, a fugit împreună cu maică să în Tesalonic, în pământul grecesc, la Teodosie cel Mare, împăratul răsăritului, cerând ajutor de la dânsul. Teodosie, adunând putere ostăşească, s-a dus asupra lui Maxim şi, biruindu-l, l-a omorât, răzbunând sângele cel nevinovat al împăratului Graţian. Dar împărăteasa Iustina nu s-a învrednicit a ajunge acea biruinţă, căci a murit degrab, iar fiul ei, după sfătuirea împăratului Teodosie, s-a numărat între cei dreptcredincioşi.

    După moartea Iustinei s-a întâmplat că era la judecată un vrăjitor care, fiind chinuit, zicea că mai mult este muncit de îngerul păzitor al lui Ambrozie, decât de draci. Fiind întrebat pentru ce este muncit de înger, a mărturisit pricina aceasta: "În zilele împărătesei Iustina, vrând cu vrăjile mele să întărit poporul Mediolanului asupra episcopului lor, m-am suit pe vârful bisericii la miezul nopţii şi am adus acolo jertfă diavolilor. Şi cu cât mă sârguiam eu, prin lucrarea răutăţii a porni pe popor împotriva sfântului, cu atâta am văzut pe creştini lipindu-se mai mult de episcopul lor, cu mai multă dragoste şi sporind în soborniceasca credinţă; apoi, neputând face ceva mai mult, am trimis diavolii în casa lui Ambrozie, ca să-l omoare. Iar aceia mi-au spus că nu numai nu pot a se apropia de episcop, dar nici de uşile casei lui, căci ieşind foc îi arde pe dânşii". Aceasta a mărturisit vrăjitorul în munci, căci cu adevărat Sfântul Ambrozie era înfricoşat diavolilor.

    Odată un copil, fiind muncit de duhul cel necurat, a fost dus în Mediolan la sfânt şi neajungând încă copilul în cetate, l-a lăsat diavolul şi a venit sănătos înaintea arhiereului lui Dumnezeu, rămânând lângă dânsul. După câtăva vreme, a ieşit copilul acela din Mediolan mergând către patria sa şi, când a ajuns la locul unde îl lăsase diavolul, iarăşi a năvălit asupra lui şi a început a-l munci; apoi fiind întrebat de cei ce-l blestemau, pentru ce în Mediolan n-a muncit pe copil, el a răspuns: "M-am temut de Ambrozie, căci, încă neajungând în Mediolan, am fugit din copilul acesta o vreme şi l-am aşteptat la locul acela unde l-am lăsat; apoi, văzându-l pe el întorcându-se, iarăşi am intrat în el".

    Tiranul Maxim fiind ucis, împăratul Teodosie a venit în Mediolan, iar Ambrozie în acea vreme era în Acvilia. Atunci s-a întâmplat următorul lucru, într-acest chip: în părţile Răsăritului, într-o cetate oarecare, au ars creştinii şcoala iudeilor pentru o batjocură ce se făcuse de dânşii orânduielii celei monahiceşti. Despre acest lucru a vestit comitul Răsăritului pe împăratul, care îndată a dat poruncă ca episcopul cetăţii aceleia să zidească din nou şcoala iudeilor. Însă Sfântul Ambrozie, înştiinţându-se de aceasta, a scris împăratului, neputând să meargă singur degrab la dânsul, mustrându-l că a făcut judecată nedreaptă. Apoi l-a rugat să schimbe acea poruncă şi să nu dea pe creştini în batjocură iudeilor; dar împăratul nu ţinea seamă de scrisoarea lui Ambrozie.

    După ce a venit singur arhiereul lui Dumnezeu în Mediolan a imputat împăratului, înaintea tuturor, făcând propoveduire în biserică, ca în faţa lui Dumnezeu şi grăind către dânsul: "Eu te-am făcut pe tine împărat, eu ţi-am dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, eu toată puterea lui am spus-o ţie, eu din seminţia ta te-am pus în scaunul împărătesc, eu te-am făcut pe tine a te veseli, iar tu dai prilej vrăjmaşilor mei a se ridica asupra mea?" Cu aceste cuvinte împăratul fiind înduplecat, a schimbat judecata sa şi a poruncit să nu se zidească de creştini şcoala evreiască.

    În aceeaşi vreme altă întâmplare a avut loc. Poporul din Tesalonic s-a ridicat asupra voievodului Votiriei şi l-au omorât, pentru care pricină mâniindu-se împăratul, a trimis ostaşi asupra cetăţii aceleia şi a omorât ca la şapte mii de oameni. Atunci mulţime din cei nevinovaţi au murit de ascuţişul sabiei, pentru că ostaşii năvălind asupra cetăţii nu căutau pe cei vinovaţi, ci chinuiau pe toţi care se întâmplau pe uliţele cetăţii; bătrâni, tineri şi copii. Auzind de aceasta, lui Ambrozie i-a părut rău şi pe drept s-a mâniat asupra împăratului pentru o vărsare de sânge ca aceea, fără socoteală.

    Iar odinioară într-o zi de praznic, venind împăratul la biserică cu slavă, arhiereul lui Dumnezeu fără temere a ieşit înaintea lui, oprindu-i intrarea în biserică şi mustrându-l pentru vărsarea de sânge cea nedreaptă a zis: "Nu ţi se cade ţie, împărate, a te împărtăşi cu credincioşii, după atâta ucidere şi fără să faci nici o pocăinţă. Deci, cum vei primi Trupul lui Hristos, cu mâini muiate în sânge nevinovat? Şi cum vei bea Sângele Domnului, cu buzele cu care ai dat poruncă, pentru acea ucidere cumplită?" Zis-a către dânsul împăratul: "Şi David a greşit, făcând ucidere şi mare desfrânare, însă nu s-a lipsit de milostivirea lui Dumnezeu". Răspuns-a lui episcopul: "De ai urmat lui David, celui ce a greşit, apoi urmează lui şi la pocăinţă". Deci s-a întors împăratul la palatul său tulburat, parându-i rău de păcatul său. Apoi, pregătindu-se a primi canonul de pocăinţă ce i s-a rânduit de arhiereu în faţa tuturor, ca unul din cei simpli se pocăia, aruncându-se cu faţa la pământ înaintea bisericii, stând împreună cu cei ce se pocăiesc şi multe lacrimi vărsând. Iar după săvârşirea pocăinţei, a fost primit în biserică de Sfântul Ambrozie.

    Vrând împăratul să se împărtăşească cu Sfintele şi Preacuratele Taine, a intrat în altar să se împărtăşească împreună cu cei sfinţiţi. Dar Sfântul Ambrozie a trimis la dânsul pe arhidiaconul său, poruncindu-i să aştepte împărtăşirea înaintea altarului, împreună cu celălalt popor, pentru că porfira - zicea el - face împăraţi, iar nu preoţi. Această învăţătură primind-o cu dragoste, preacredinciosul împărat a răspuns că nu pentru semeţie a intrat în altar, ci, în Constantinopol astfel de obicei este, ca împăratul împreună cu preoţii să se împărtăşească în altar. Deci, el cu evlavie aştepta vremea împărtăşaniei, cu poporul cel de obşte în biserică.

    Cu astfel de faptă bună strălucea şi arhiereul şi împăratul, încât eu de faptele amîndorura mă minunez; adică de îndrăzneala lui Ambrozie, ca şi de bună supunere, de fierbinţeala râvnei şi de curăţirea credinţei împăratului. Deci, câte a învăţat împăratul de la Ambrozie în Mediolan, pe acelea cu tot sufletul le păzea, după ce s-a întors în Constantinopol şi, neintrînd în altar pentru împărtăşanie, l-a întrebat patriarhul Nectarie: "Pentru ce nu intră în altar să se împărtăşească, după obiceiul împărătesc, ci aşteaptă afară cu poporul cel simplu?" Iar el, oftând, a răspuns: "N-am ştiut - zice el - deosebirea între împăraţi şi între episcopi, iar acum ştiu de la învăţătorul dreptăţii, Ambrozie, pe care singur se cuvine a-l numi episcop".

    Despre acest sfânt episcop străbătând vestea pretutindeni, au venit din Persia în Mediolan doi bărbaţi prea înţelepţi, punând multe întrebări, ca să ispitească înţelepciunea sfântului, despre care auzise. Apoi, vorbind cu dânsul multă vreme, s-au minunat de adâncul ştiinţei lui şi au spus înaintea împăratului cum că numai pentru Ambrozie au suferit atâta cale, de la răsărit la apus, vrând ca să-l vadă şi să-i audă înţelepciunea lui.

    După plecarea împăratului Teodosie din Italia la Constantinopol, împăratul Valentinian cel tânăr din Galia, sfârşindu-şi viaţa în cetatea Viena prin vicleşugul lui Arvogast comitul, a rămas după dânsul Evghenie tiranul, care numai pe dinafară se arăta creştin, iar pe dinăuntru era slujitor diavolului şi vrăjitor. Acela, vrând să fie iubit de cei mari ai Romei, între care cei mai mulţi erau închinători de idoli şi slujitori diavolilor, a poruncit să deschidă capiştile idoleşti şi să se aducă jertfă. Deci, mergând el în Mediolan, Sfântul Ambrozie s-a dus în Bononia, apoi în Florenţa şi în Tuschia, ferindu-se de împăratul cel nedrept, nevrând a vedea pe un om ca acela care numai cu făţărnicie era creştin, iar cu năravul era păgân, fără a se teme de răutatea lui, ci numai de vederea lui îngreţoşându-se; căci a scris către dânsul fără temere, sfătuindu-l şi îngrozindu-l cu judecată lui Dumnezeu; dar n-a putut să înduplece pe cel împietrit cu inima.

    Zăbovind în Florenţa plăcutul lui Dumnezeu, petrecea în casa unui bărbat cinstit şi binecredincios, cu numele Dechentie, al cărui fiu Pansofie, prunc mic era muncit de duh necurat, pe care l-a vindecat sfântul, cu rugăciunea şi cu punerea mâinilor. Iar după câteva zile, fără de veste îmbolnăvindu-se, copilul a murit. Maica lui binecredincioasă, fiind plină de credinţă şi de frica lui Dumnezeu, l-a dus în camera lui Ambrozie şi, nefiind el acolo, a pus pe fiul său pe patul lui şi apoi a plecat. Iar Sfântul Ambrozie, intrând în camera în care găzduia, a văzut pe copil zăcând mort pe patul său, apoi, închizând uşa, s-a rugat, precum odinioară a făcut proorocul Elisei. După aceea a privit pe prunc, a suflat peste dânsul şi l-a înviat, apoi l-a dat viu maicii sale.

    În acea cetate sfinţindu-se o biserică, au pus într-însa moaştele sfinţilor mucenici Vitalie şi Agricolae, pe care le-a aflat în Bononia, între mormintele iudeilor şi nimeni din creştini nu putea să le cunoască dacă nu ar fi vestit singuri sfinţii mucenici despre moaştele lor pe plăcutul lui Dumnezeu. Apoi, arhiereul lui Hristos s-a întors în Mediolan la scaunul său, pentru că Evghenie ieşise acum din Mediolan la război împotriva împăratului Teodosie şi se lăuda ticălosul, că, după ce se va întoarce cu biruinţă, biserica Mediolanului o va face grajd de cai, iar pe clerici îi va ucide cu săbii. Dar n-a dobândit această cel cu totul înrăutăţit, pentru că a murit în război, fiind biruit de împăratul Teodosie şi a pierit cu sunet pomenirea lui.

    Teodosie dreptcredinciosul împărat, venind cu bucurie, l-a întâmpinat arhiereul lui Dumnezeu, ca pe un biruitor; dar acela căzând la picioarele sfântului, socotea că biruinţa sa asupra vrăjmaşului a avut-o prin rugăciunile lui. Nu după multă vreme s-a săvârşit bine şi împăratul Teodosie, împărăţind cu plăcere de Dumnezeu şi s-a dus către împărăţia cea fără de sfârşit. După dânsul au luat împărăţia cea pământească feciorii lui, Arcadie, la Răsărit şi Onorie, la Apus.

    În vremea împărăţiei lui Onorie, Sfântul Ambrozie a aflat moaştele sfinţilor mucenici, Nazarie şi Chelsie, despre care scrie preotul Paulin astfel: "În vremea aceea, aflându-se moaştele Sfântului mucenic Nazarie într-o grădină în afară de cetate, Sfântul Ambrozie le-a adus în biserica Sfinţilor Apostoli. Şi am văzut sânge în mormântul în care zăcuse moaştele mucenicului, ca şi cum ar fi curs acum, apoi părul capului şi barba erau nestricate, ca şi cum ar fi fost pus acum în mormânt; iar faţa lui aşa era de luminată, ca şi cum ar fi fost acum spălată. Ce minune! Precum însuşi Domnul în Evanghelie, mai înainte a făgăduit: că şi perii capului vostru nu vor pieri. Apoi ne-am umplut de bună mireasmă, care covârşea cu tot felul de aromate şi aducând moaştele mucenicului şi punându-le în căruţă, îndată ne-am întors împreună cu Sfântul Ambrozie, către ale Sfântului mucenic Chelsie, care erau puse în acelaşi loc. După aceea ne-am înştiinţat de la cel ce stăpânea grădina aceea, cum că le este poruncit de la părinţi să nu lase locul acela din neam în neam, pentru că mari comori sunt puse într-însul. Şi cu adevărat erau mari comori, pe care nici moliile, nici rugina nu le strică, nici furii, cei ce sapă pe dedesupt, nu le fură, al căror păzitor este Domnul, iar locul lor este în curţile cele cereşti, cărora viaţa le era Hristos, iar moartea un câştig".

    După ce arhiereul a adus moaştele sfinţilor în biserica Apostolilor, a învăţat poporul, ţinându-le predică. Şi iată un oarecare om având întru sine duh necurat, a strigat zicând: "Ambrozie mă munceşte pe mine". Iar sfântul, întorcându-se, le-a zis: "Să amuţeşti, diavole, că nu Ambrozie, ci credinţa sfinţilor şi zavistia ta te munceşte pe tine; pentru că vezi pe oameni suindu-se acolo, de unde eşti tu aruncat jos; iar Ambrozie nu ştie a se îngâmfa cu mândrie". Acestea zicând sfântul, a tăcut diavolul, aruncând cu faţa la pământ pe omul cel ţinut de el.

    Împărăteasa marcomanilor, cu numele Fritighilda, care era închinătoare de idoli, auzind de dumnezeiasca petrecere a Sfântului Ambrozie, s-a dus spre a-l vedea. Şi atât de mult s-a folosit de cuvintele lui, încât a crezut în Hristos. Iar sfântul a botezat-o şi i-a arătat ei credinţa în scris, ce fel de viaţă să petreacă şi i-a spus tot ce este nevoie pentru mântuire. Mai ales a rugat-o să nu lase niciodată pe bărbatul său să facă război cu romanii; iar ea a adus şi pe bărbatul său către Hristos şi l-a înduplecat să aibă pace cu romanii.

    Minunatul Ambrozie a pus multă osteneală, să întoarcă pe pagini, precum am zis mai sus şi credeau mulţi, văzând dumnezeiasca petrecere a lui şi minunile pe care le săvârşea Domnul într-însul. Căci tămăduia pe bolnavi, pe diavoli îi izgonea şi alte lucruri preaslăvite lucra. Pe acestea văzându-le mulţi, alergau la credinţa cea binecuvântată, încât el nu mai făcea altă slujbă, decât numai boteza pe cei ce credeau. Dintre aceştia era Augustin, preaînţeleptul şi cuvântătorul de Dumnezeu, pe care l-a vânat cu înţelepciunea şi priceperea lui cea mare, fiindcă era cufundat în eresul maniheilor. Apoi, botezându-l, atât s-a făcut de îmbunătăţit şi mare apărător al Bisericii, încât a povăţuit pe mulţi către bună credinţă, cu învăţăturile şi scrierile sale cele prea înţelepte.

    Sfântul Ambrozie era bărbat cu mare înfrânare, iubitor de osteneală, deştept, în toate zilele postea, afară de sâmbăta, Duminică, de praznice şi de pomenirea slăviţilor mucenici. Rugăciunea lui era neîncetată ziua şi noaptea şi lucrul lui fără lenevire, căci singur cu mâna sa scria cărţi folositoare. Apoi se îngrijea mult de toate bisericile, ostenindu-se întru cele dumnezeieşti, încât după dânsul abia cinci episcopi puteau purta osteneala lui. Pentru cei săraci şi scăpătaţi şi pentru cei robiţi avea nespusă purtare de grijă, încât toate ale sale le cheltuia. Chiar de când a luat episcopia, a împărţit aurul, argintul şi toată averea sa pentru împodobirea bisericilor, spre hrană săracilor şi spre răscumpărarea celor robiţi, dând o puţină parte surorii sale pentru hrană, iar lui nu şi-a oprit nimic; ca fiind străin de toate agoniselile, mai cu înlesnire să poată alerga după Hristos, Domnul său, care, fiind bogat, a sărăcit pentru noi, ca să ne îmbogăţim prin sărăcia Lui. Plăcutul lui Dumnezeu mângâia pe toţi în tot chipul; cu cei ce se bucurau împreună bucurându-se, cu cei ce plângeau împreună plângând. Căci, când venea cineva la dânsul pentru mărturisirea păcatelor, plângea însuşi, încât şi inimă cea împietrită o ducea la căinţă şi o deştepta la umilinţă şi lacrimi.

    Ajungând la bătrâneţe, mai înainte a văzut plecarea sa către Dumnezeu şi zicea clericilor săi: "Numai până la Paşti voi fi cu voi". Paulin, preotul, scriitorul vieţii acestuia, spune şi aceasta care a văzut-o cu ochii săi: "Mai înainte cu puţine zile de boala să, Sfântul Ambrozie tâlcuia Psalmul patruzeci şi trei, iar eu scriam cele ce ieşeau din gura lui, pentru că el nu putea să scrie mult, pentru bătrâneţele şi slăbiciunea lui. Şi privind spre dânsul, deodată am văzut foc înconjurând capul lui, în chipul pavezei şi după puţin timp a intrat în gura lui şi s-a făcut faţa lui albă ca zăpada; iar eu văzând acestea m-am spăimântat şi n-am mai putut să scriu de frică, apoi iarăşi s-a făcut faţa lui ca mai înainte. Am spus acestea cinstitului bărbat Castul, diaconul, iar el, fiind plin de darul lui Dumnezeu, mi-a spus că am văzut pe Duhul Sfânt în chip de foc, peste episcopul nostru, precum s-a pogorât odinioară peste Sfinţii Apostoli. Iar când a început a boli înaintea sfârşitului său, auzind despre aceasta Stilic, comitul, zicea: "De va muri acest arhiereu va pieri Italia". Şi a trimis la bolnavul arhiereu, bărbaţi cinstiţi din Mediolan, pe care îi ştia că erau iubiţi sfântului, rugându-l să ceară de la Domnul, că încă să mai trăiască împreună cu dânşii pe pământ pentru trebuinţele altora. Iar el a răspuns către dânşii: "Nu am vieţuit aşa în mijlocul vostru, ca să mă ruşinez mai mult a vieţui şi de moarte nu mă tem, pentru că avem pe Domnul cel bun".

    Deci zăcând pe patul durerii, şedeau departe de patul lui, lângă uşa casei, diaconii Castul, Polemie, Venerie şi Felix şi vorbeau între dânşii încetişor la ureche, încât numai ei singuri auzeau: "Cine va fi episcop după dânsul?" Şi au pomenit pe Simplichian, prezviterul. Iar sfântul, departe de dânşii zăcând, ca şi cum ar fi stat de vorbă cu ei, a strigăt de trei ori: "Bătrân, însă bun". Şi cu aceste cuvinte a întărit că Simplichian preotul, are să primească după dânsul episcopia. Şi rugându-se sfântul în boală să, a văzut pe Domnul Iisus Hristos venind la dânsul şi cu dragoste zâmbind, arătându-se lui cu faţa luminată. Aceasta a spus-o Vasian, episcopul Lavdiei, care şedea într-acea vreme lingă dânsul. Apoi, apropiindu-se despărţirea sufletului său de trup, preotul Gonoratie se odihnea într-un foişor şi a auzit un glas de trei ori zicând către dânsul de sus: "Scoală, sîrguieşte-te, că astăzi se duce". Şi sculându-se preotul a luat Preacuratele Taine şi a venit la cel bolnav. Iar Sfântul Ambrozie, rugându-se şi împărtăşindu-se cu dumnezeieştile daruri şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului său pe când se lumina de ziua Sfintelor Paşti. Apoi au pus cinstitul său trup în biserica cea mare a Mediolanului, iar sfântul lui suflet s-a dus împreună cu îngerii înaintea scaunului Sfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Unul Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU 7 Decembrie

A. PLĂCINTE ŞI GUSTĂRI

Turte cu nucă

* 500 g făină;

* 250 g miez de nucă;

* 300 g zahăr;

* 30 g coajă rasă de lămâie;

* 1 plic zahăr vanilat;

* sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.

Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.

Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi amestecate cu zahăr.

După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare porţie.

B. SALATE

Salata băcanilor

* 1,2 kg ciuperci;

* 800 g arpagic;

* 40 g usturoi;

* 150 g ulei;

* 150 g măsline;

* 100 g lămâie;

* 30 ml oţet;

* 3 foi dafin;

* sare

Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.

Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.

La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare porţie.

C. SOSURI

Sos vinegret

* 100 g ulei;

* 50 ml oţet;

* 1 legătură pătrunjel verde;

* piper măcinat

Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.

Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se amestecă până la omogenizare.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de praz cu legume

* 1 kg praz;

* 100 g morcovi;

* 50 g pătrunjel rădăcină;

* 100 g ţelină rădăcină;

* 300 g cartofi;

* 40 g făină;

* 100 g margarină;

* 1 legătură verdeaţă;

* sare

Zarzavatul curăţat şi spălat se dă prin răzătoare şi se pune la fiert în apă cu sare.

După 30 minute se adaugă cartofii tăiaţi cubuleţe.

Prazul se taie mărunt şi se căleşte în margarină sau ulei, se stinge cu apă, se fierbe circa 30 minute şi se pune în supă.

Făina se amestecă într-un vas cu puţină supă fără să facă cocoloaşe şi se adaugă în supă.

Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.

E. MÂNCĂRURI

Varză acră călită

·       1 varză murată;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare;

·       Mărar

Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi se vor scoate.

Se poate servi cu mămăliguţă.

F. DULCIURI

Chec cu cacao

·       ¾ ceaşcă ulei;

·       2 ceşti zahăr;

·       2 ceşti apă rece;

·       3 linguri oţet;

·       6 linguri cacao;

·       1 linguriţă sare;

·       2 plicuri vanilie;

·       3 ceşti făină;

·       2 linguriţe bicarbonat;

·       1 linguriţă praf de copt

Se bate uleiul cu zahărul, se adaugă oţetul, apa, vanilia, făina în care se amestecă bicarbonatul şi praful de copt.

          La sfârşit se adaugă sare şi cacao.

          Se răstoarnă compoziţia în tava unsă şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor, la foc potrivit timp de 45 minute.

          Când este copt se pudrează cu zahăr.

ISTORIE PE ZILE 7 Decembrie

Evenimente

·         574:  Imparatul bizantin Justin al II-lea (Flavius Iustinus lunior Augustus), l-a numit  pe Tiberius, co-imparat. În urma campaniilor dezastruoase desfășurate în părțile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul tradițional de Cezar. Influențat de către soția sa, împărăteasa Sofia, Iustin a trecut peste rudele sale și l-a numit pe comandantulExcubitorilor (garda palatului imperial), Tiberius, în această înaltă poziție de Cezar. În următorii patru ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în “retragere”, în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soției sale Sofia și ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. După patru ani, timp în care starea sănătății sale mentale a continuat să se deterioreze, Iustin al II-lea a murit la 8 octombrie 578.

·         1732: A fost inaugurată Opera Regală la Covent Garden, Londra.

·         1742: A fost inaugurată Opera Regală din Berlin, actuala Operă de Stat; inaugurarea Operei Regale a avut loc cu spectacolul "Cezar și Cleopatra" de Karl Heinrich Graun.

·         1784: Armata habsburgică înfrângea rezistenţa ţăranilor răsculaţi din Transilvania, conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan (marea răscoala izbucnise cu o lună în urmă, la 2 noiembrie, cand  s-a desfasurat  o mare adunare populara unde Horea si cei doi tribuni ai sai, Closca si Crisan au dat semnalul ridicarii la revolta armata). Oastea românilor obtinuse o serie de victorii împotriva armatei austriece, care intrase în Ardeal, dar, pe 7 decembrie, la Mihăileni, ţăranii români nu au avut nicio şansă în faţa trupelor imperiale mult mai bine pregătite şi echipate. În urma înfrângerii, Horea îi trimite pe ţărani la casele lor din cauza venirii iernii, insa dorea să reînceapă răscoala în primăvara lui 1785. Horea şi Cloşca se retrag în Munţii Gilăului, dar sunt prinși la 27 decembrie 1784 în pădurea Scorușetului, fiind trădaţi de pădurarul Anton Melzer din Abrud. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș, ale caror căpetenii erau preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moise(ă) și Popa Moise (ă) cel Tânăr). Prinsii au fost depuși la Alba Iulia  unde au fost  cercetati de  o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic. Crişan, s-a sinucis în temniţa închisorii din Alba Iulia, iar   pe 26 februarie 1785 Horea şi Cloşca au fost condamnaţi la moarte prin frângere pe roată. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele lor interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru inspaimantarea poporului. Rascoala nu a ramas fara urmari. Moților li s-a acordat  libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), dreptul de a se căsători fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură. Răscoala a avut un larg ecou din Austria până în Portugalia si  din Germania până în Italia, unde s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit „Rex Daciae”.

·         1787:  Delaware devine primul stat care a ratificat Constituția Statelor Unite ale Americii.

·         1834: Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, a plecat în primul voiaj în afara granițelor țării pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu. In data de 10 septembrie 1834 Alexandru Vilara, proprietarul navei, se adresa  domnitorului Alexandru Ghica  şi îl anunţa de lansarea la apă a acestei nave  care a arborat pavilionul naţional : „această corabie, acum, cu blagoslovenia Înălţimii Voastre, s-a aruncat în apele Dunării, să desăvârşeşte din toate trebuincioasele, să împodobeşte şi cu bandiera cea privilegiată, hărăzită românilor prin făcătoarele de bine mijlociri ale Măriei Voastre şi, în puţinele zile, va fi în stare ca să facă şi o plutire pe mare“. A fost lansata la apă  la Giurgiu si era un  velier l tip bric cu o capacitate de 115 tone. L-a avut ca armator pe hatmanul Alexandru Vilara, cunoscut si ca  semnatar ale memoriilor care cereau emaniciparea Ţării Româneşti de sub tutela otomană. Construită din „materialuri româneşti“, nava a fost botezată cu numele Domniţei Mariţa, soţia Principelui Gheorghe Bibescu. Iniţial, tricolorul avea culorile dispuse orizontal, roşu fiind în partea de sus a pavilionului.  Documentele vremii consemnează că Mariţa a fost primul vas care, după secole de dominaţie otomană, a purtat pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre şi Marea Neagră, până la Constantinopol.

·         1842: "New York Philharmonic Society" a susținut primul concert.

·         1868: Parlamentul de la Budapesta promulga Legea votată de Dieta din Cluj (în decembrie 1865), privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, ceea ce ducea la dizolvarea Guvernului provizoriu cu sediul la Cluj şi la extinderea legilor Ungariei şi asupra Transilvaniei; (7/19)

·         1881:  A fost întemeiată "Societatea Politehnică din România"; primul președinte a fost Dimitrie Frunză.

·         1881: Se înfiinţează prin decret regal, în urma adoptării „Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri”, Bursa din Bucureşti, prima bursă de valori din România. Activitatea instituţiei avea sa  debuteze  însă abia peste un an, în decembrie 1882, în clădirea Camerei de Comerţ.

·         1917: Confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9 directorate) în următoarea componenţă: P.Erhan – preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi – director de interne, N.Bosie-Codreanu – director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu – director al învăţămîntului, T.Ioncu – director al finanţelor, T.Cojocaru – director al războiului, M.Savenco – director al justiţiei, I.Pelivan – director de externe, V.Grinfeld – director al industriei şi comerţului.

·         1923:  Edwin Hubble demonstrează existența corpurilor ceresti care sunt în afara Căii Lactee.

·         1941: Al doilea război mondial: Marina Imperială a Japoniei a lansat atacul de la Pearl Harbour împotriva flotei din Pacific a marinei americane, ceea ce a dus la implicarea SUA în al Doilea Război Mondial. În arhipelagul Hawai, la ora 7 şi 55 minute a zilei de 7 decembrie 1941, 183 de avioane japoneze au surprins flota americană. La ora 8 şi 45 minute, al doilea val de 170 de avioane au atacat vărsînd bombe şi torpile pe crucişetoarele, terenurile pentru aviaţie şi rezervoarele petroliere ale bazei militare. În timp de o oră şi jumătate forţele japoneze au distrus 8 crucişetoare mari, deteriorînd 159 avioane la sol şi provocînd moartea a mai mult de 2000 de persoane. În aceeaşi zi, japonezii au debarcat în Malaezia şi în Filipine. Obiectivele Japoniei în lupta cu China după 1937 au fost impunerea controlului în Asia de Sud-Est. În data de 28 noiembrie 1941, Hitler l-a asigurat pe imparatul Japoniei de susţinerea sa şi s-a aliat în lupta împotriva Statelor Unite ale Americii. În aceeaşi zi cu atacul de la Pearl Harbor, Preşedintele SUA, F.D. Roosevelt a declarat război Japoniei. Războiul a devenit unul mondial.

·         1949: Guvernul anticomunist chinez condus de Cian Kai Si  se mută de la Nanking la Taipei, in insula Taivan.

·         1965: Adunarea Generala a ONU adopta, în unanimitate “Declaratia cu privire la promovarea în rândurile tineretului a idealurilor de pace, respect reciproc si întelegere între popoare”, initiata de România.

·         1965: Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras I au revocat simultan excomunicarea mutuală care era valabilă din 1054.

·         1966: Decret privind aderarea României la Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, încheiată la Londra, la17 iunie 1960.

·         1966: Intră în funcțiune Hidrocentrala Bacău II, care încheie activitatea de construire a salbei de hidrocentrale de pe râul Bistrița.

·         1972: În drum spre Lună, echipajul misiunii Apollo 17 a realizat fotografia „The Blue Marble”, prima fotografie clară a feței luminate a Pământului. The Blue Marble (Mărgeaua albastră) este o faimoasă fotografie a Pământului realizată în 7 decembrie 1972 de către echipajul misiunii Apollo 17 de la o distanţă de aproximativ 45 000 km de Terra. Imaginea este una dintre puţinele în care planeta apare complet iluminată, dat fiind faptul că astronauţii au avut în spate Soarele în momentul declanşării. Astronauţilor, aflaţi la 45 000 km depărtare, Pământul li s-a înfăţişat de mărimea şi culoarea unei mărgele albastre — de unde şi numele. Fotografia a fost ulterior mărită şi răspândită prin anii 1970 ca simbol pentru protecţia mediului şi păstrarea planetei albastre.

·         1972: România a aderat la Acordul privind Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi la Acordul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), instituţii specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. La data 15 decembrie 1972, România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internaţional, dupa  semnarea acordului de aderare şi vărsarea cotei sale de participare. România deţine 11 039 voturi, echivalentul a 0,44% din total. În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări (constituenţă) care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Cipru, Croaţia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 şi Belgia şi Luxemburg

·         1975: Indonezia invadează Timorul de Est, fosta colonie portugheza.

·         1983:  Sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost îndoliată de un accident teribil petrecut la Ploieşti. În noaptea de 6 spre 7 decembrie, secţia Piroliză de la Combinatul Petrochimic Teleajen a sărit în aer, ucigând 27 de oameni şi rănind alţi 39. Unul dintre primii sosiţi la faţa locului a povestit că imaginile erau de coşmar şi că pe o rază de 200 de metri erau împrăştiate trupuri pulverizate şi fiare contorsionate. Doi ani mai târziu, la acelaşi combinat, dar la altă secţie, s-a produs o altă explozie, care a omorât 29 de oameni şi a rănit 50.

·         1987: Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov semneaza, în cadrul întâlnirii la nivel înalt de la Washington, Tratatul de eliminare a rachetelor nucleare cu raza medie de actiune; (7–10.12.1987). Liderul sovietic a castigat o popularitate atât de mare, incat apare in Occident fenomenul cunoscut sub numele de “Gorbimania”.

·         1988: In Armenia sovietica  un cutremur cu magnitudinea de 6,9 pe scara Richter  ucide aproape 25.000 de oameni  si raneste alte 15.000 lasand 400.000  de persoane fără adăpost.

·         1992: A fost inaugurat, la Iași, Centrul cultural francez.

·         1995: Sonda spațială Galileo ajunge pe Jupiter, la puțin timp după șase ani după ce a fost lansată de Naveta spațială Atlantis în timpul misiunii STS-34.

·         1997 - Compania Renault a depus singura ofertă pentru preluarea uzinei Dacia Piteşti.

·         2001: Consiliul Miniștrilor de Justiție și de Interne ai Uniunii Europene decid ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2002. După aderarea la UE, aderarea la spaţiul Schengen (spaţiul fără frontiere din UE) ar fi trebuit să fie doar un pas formal pentru că ea vine mai degrabă cu responsabilităţi întrucât un stat de graniţă ca România ar urma să fie granţiă a UE. Iată însă că tocmai libertatea de mişcare obţinută în 2002, avea să însemne aproape zece ani mai târziu o piedică în calea Schengen. Beneficiind de eli­mi­na­rea vizelor, milioane de români şi-au găsit un job mai bun în Vest. Criza a schimbat perspectiva: cetăţenii mul­tor ţări au început să se teamă de noii veniţi din Est care se mulţumesc cu salarii mai mici (şi fură locu­rile de muncă ale localnicilor) sau ar abuza, cum susţin mulţi, de generosul sistem de protecţie socială din Occident.

Nașteri

·         521: S-a nascut  Sfântul Columba, misionar crestin irlandez, luminatorul Scotiei; (d. 597). Columba din Iona (cunoscut şi sub numele de Columcille care înseamnă „Porumbelul Bisericii”) a fost un propovăduitor irlandez care a ajutat la reintroducerea Creştinismului în Scoţia şi în Nordul Angliei. Sursa principală cu informaţii despre viaţa Sfântului Columba este lucrarea hagiografica  a Sfântului Adomnan din Iona   numită Viaţa Sfântului Columba. Columba este, de asemenea, sursa primei relatări cunoscute despre monstrul din Loch Ness. Conform acestei povestiri, în 565 el a venit la un grup de picţi care înmormântau un om ucis de monstru şi l-a înviat. Într-o altă versiune, se spune că a salvat omul în timp ce era atacat, alungând monstrul cu semnul Crucii. În 563 el a fondat o manastire  pe insula Iona de pe coasta vestică a Scoţiei care a devenit centrul misiunii sale de evanghelizare a Scoţiei. Există numeroase povestiri ale miracolelor pe care le-a făcut în timpul misiunii sale de convertire a picţilor. Sfântul Columba  împreună cu Sfântul Patrick al Iralandei  şi cu Sfânta Bigid de Kildaire este unul din cei treisfinti ocrotitori ai Irlandei,  înmormântaţi împreună în Downpatrick în ţinutul Down, în adâncul faimosul Deal din Down. Columba nu trebuie confundat cu ucenicul său, Sfântul Columban.

·         903: S-a nascut  faimosul astronom persan Abd Al-Rahman Al Sufi; (d.25 mai 986). A descoperit Norul lui Magellan  si este probabil primul care a observat Galaxia Andromeda.A fost traducatorul in limba araba a unor tratate grecesti de astronomie si primul care a tradus in araba numele grecesti ale unor stele si constelatii. Al Sufi  a publicat faimosul sau tratat ilustrat intitulat ” Cartea stelelor fixe” in anul 964.

·         967: Abū-Sa'īd Abul-Khair, poet persan (d. 1049)

·         1545: Henric Stuart, Lord Darnley, soțul reginei Maria, regină a Scoției (d. 1567)

·         1598: S-a născut Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor și pictor, reprezentant de seamă al barocului italian (d. 1680). Capodopera sa este Piata Sfantului Petru de la Vatican (Roma), delimitată de o colonadă gigantică formată din 284 de coloane, desfășurate pe patru rânduri, cu 140 de statui. Soluția găsită de Bernini uimește și astăzi: cele două brațe ale colonadei strâng la pieptul Bisericii catolice, reprezentată de catedrală, credincioșii aflați în piață. A decedat la 28 noiembrie 1680 si a fost inmormantat in Biserica Santa Maria Maggiore din Roma, după ce a stat în serviciul a opt papi.

·         1724: Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei, soția regelui Frederic al V-lea al Danemarcei (d. 1751)

·         1764: Claude Victor-Perrin, duce de Belluno, mareșal francez (d. 1841)

·         1786: Maria Walewska, contesă de Ornano, iubita lui Napoleon I (d. 1817)

·         1803: Maria Josepha de Saxonia (d. 1829)

·         1849: Maximilian Emanuel de Bavaria, fratele împărătesei Sisi a Austriei (d. 1893)

·         1861 - S-a născut generalul Henri Mathias Berthelot, membru de onoare al Academiei Române; în timpul primul război mondial a fost şeful misiunii militare franceze la Bucureşti, participând activ la elaborarea planurilor de luptă din vara lui 1917 (m. 28 ianuarie 1931). A fost șef de stat major al comandantului-suprem al trupelor franceze pe Frontul de vest, mareșalul Joseph Joffre. A petrecut și două perioade în România ca șef al Misiunii militare franceze, contribuind in perioada ianuarie – iunie 1917, la refacerea și reorganizarea armatei române, pe teritoriul rămas liber al Moldovei, cu mijloace de lupta egale cu cele aflate în dotarea inamicului, echipamentul de luptă fiind furnizat din Franța și Anglia. Au fost organizate două armate române, având aprox. 400.000 de oameni, intercalate cu trei armate rusești însumând aproape 1.000.000 de militari. Astfel, ofensiva românească de la Mărăști (la 11 iulie), si cea de la Marasesti (1-24 iulie)a  dejucat planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei și de cucerire a portului Odessa.

·         1863: Pietro Mascagni, compozitor și dirijor italian, creator al verisimului (d. 1945)

·         1884: S-a nascut Petru Groza, avocat și om politic român. (d. 7 ianuarie 1958, București).  Petru Groza a fost un avocat și om politic român interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958. La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza a mimat apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat – fapt unic în istoria regalității în România – regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional. Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat peste primele procese politice din România, peste fraudarea alegerilor din 1946 și peste lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.

·         1910:  Louis Prima, cântăreț-compozitor, trompetist, actor american (d. 1978)

·         1910 - S-a nascut Edmondo Ros, baterist, cantaret si sef de orchestra britanic.

·         1911: S-a născut actriţa Tanţi Cocea; (d. 24.03.1990, Bucuresti). A fost fiică a publicistului N.D.Cocea  și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille). Sora ei mai mică a fost actrița Dina Cocea (1912-2008).

·         1914: S-a născut scriitorul şi muzicologul Harry Negrin; (m. 1995).

·         1924: Mário Soares, istoric, avocat și politician portughez, al 17-lea președinte al Portugaliei

·         1924 - S-a nascut Bent Fabric (Bent Fabricius-Bjerre), pianist si compozitor danez.

·         1935: S-a nascut prozatorul si eseistul roman Sorin Titel (“Copacul”, “Femeie, iată fiul tau”, “Mi-am amintit de zapadă”); (d.17 ianuarie  1985).

·         1939: S-a născut in  comuna Cicârlău, județul interbelic Satu, Mare Nicolae Sabău, cântăreț de muzică populară, folclorist și muzician român.

·         1939: S-a născut istoricul Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române din 1999; directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.

·         1941: S-a născut la Tălmaciu, lângă  Sibiu, Adolf Armbruster, istoric   român de origine săsească, soțul mezzo-sopranei Viorica Cortez (d.18 martie 2001, in urma unui accident de automobil). A urmat cursurile Facultatii de Istorie la Bucureşti (1960–1965), avându-i ca profesori,  printre alţii, pe Ion Nestor, Emil Condurachi (istorie veche), Andrei Oţetea, Mihai Berza, Radu Manolescu (istorie medie). Intre 1965 şi 1980 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Părăseşte legal România la începutul anului 1981 şi pana in  1986 este cercetător ştiinţific al Universităţii Tübingen, apoi consilier cultural federal al Asociaţiei germanilor bucovineni cu sediul la München, pentru care a editat numeroase cărţi. Pe lângă Romanitatea românilor, cea mai importantea carte a sa, a mai publicat cărţi (Dacoromano-Saxonia, 1980, Der Donau-Karpaten-Raum in den mittel-und westeuropäischen Quellen vom 10. bis zum 16. Jahrhundert, 1990, Auf den Spuren der eigenen Identität, 1991); studii şi articole ştiinţifice, traduceri; specialist în studii imagologice şi al relaţiilor româno-săseşti.

·         1942 - S-a nascut Johnny Mars, muzicutist american de blues.

·         1949 - S–a nascut cantaretul, compozitorul si actorul american Tom Waits.

·         1954 - S-a nascut Mike Nolan, cantaret britanic (Bucks Fizz).

·         1958 - S-a nascut Timothy Butler, basist si compozitor britanic (Psychedelic Furs).

·         1959 - S-a nascut Nicole McCloud (McCraine), cantareata si compozitoare americana.

·         1963 - S-a nascut Claudia Brucken, cantareata si compozitoare germana (Propaganda).

·         1963 - S-a născut Barbara Weathers, cântăreaţă americană (Atlantic Starr).

·         1980: John Terry, fotbalist englez

·         1987: Aaron Carter, cântăreț american de muzică pop

·         2003: Prințesa Catharina-Amalia a Țărilor de Jos, prințesă de Orania

Decese

·         43 î.Hr.: Este asasinat Cicero, omul politic, filozof, scriitor și mare orator roman. Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. A avut o activitate literară și politico-socială vasta, în domenii atât de numeroase, încât a ramas una dintre  marile personalitati ale istoriei omenirii.A fost autorul roman care a exercitat o profundă influență asupra literaturii latine și universale. După asasinarea lui Caesar, în care se pare ca a  fost implicat, Cicero a devenit  șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis de către oamenii lui Marcus Antonius.

·         283: A murit papa Eutichie, al 27-lea papă al Bisericii Catolice. Si- a inceput pontificatul  la 4 ianuarie 275. Epitaful său a fost descoperit în catacomba sf. Calixt (cf. Kraus, Roma sotterranea, pag. 154 ș.u.); din acest epitaf se deduce că papa era originar din antica colonie romană de la Luni în Etruria, mai multe însă nu se știu despre el.  Datele pontificatului său sunt putine si incerte. „Liber Pontificalis” indică un pontificat de 8 ani și 11 luni, din 275 până în 283, în timp ce Eusebiu din Cezareea, spune că ar fi pontificat numai 10 luni. A fost Papa in timpul  împăratului Marcus Aurelius Probus, epoca in care Biserica Romei s-a bucurat de perioadă destul de lungă de pace  si de lipsa persecuțiilor. Această libertate-toleranță îi face pe istorici să considere ca fiind foarte probabilă moartea naturală a pontifului. Calendarul Roman din sec. al IV-lea îl amintește pe 7 decembrie conform „Depositio episcoporum” (Catalogul episcopilor Romei) și nu în rândul martirilor cum a fost venerat mai târziu.

·         983: A murit imparatul Sfantului Imperiu Romano-German Otto al II-lea  (n.955). Numit si “cel Roșu”, a fost cel de-al treilea conducător al dinastiei saxone sau Ottoniene, fiul lui Otto cel Mare  și al  Adelaidei. A fost încoronat rege al Germaniei în timpul domniei tatălui său in anul 961, în Catedrala din  Aachen, iar în 967 a fost încoronat imparat al Sfantului Imperiu Romano-German de către papa Ioan al XIII-lea. S-a căsătorit cu Teofano, nepoata impăratului bizantin Ioan I Timisces in anul 972. Otto a continuat politica tatălui său de consolidare a puterii imperiale în Germania și de extindere a acesteia în Italia. A murit la palatul său din Roma, lăsându-l moștenitor pe fiul său  Otto al III-lea, încă minor.

·         1254: Papa Inocențiu al IV-lea (n. 1195)

·         1279: A decedat regele polon Boleslas al V-lea supranumit “cel pudic” (n.21 iunie 1226) din dinastia Piast, fiul lui Lech I si al Grzymislawa de Luck. A devenit duce de Sandomierz in 1227 si duce al Cracoviei in 1243. In 1239,la varsta de 13 ani, s-a casatorit cu Kinga (Cunegunda),fiica regelui Bela al IV-lea al Ungariei, care avea numai 5 ani. Cronicile medievale consemneaza ca aceasta casatorie nu s-a consumat niciodata, pentru ca regina Cunegundea era foarte pioasa si refuza sa-si indeplineasca indatoririle conjugale. De aceea Boleslas era cateodata numit si “cel cast”. A fost in politica externa  un aliat fidel al ungurilor in razboiul dus impotriva Boemiei, pentru posesia Moraviei. La moartea sa a fost inhumat in biserica franciscana din Cracovia,iar sotia saKinga, numita adesea si Cunegunda s-a retras in manastirea Sandbeck.A fost canonizata in 1999.Neavand copii, Boleslaw a fost succedat la tron de Lech al II-lea”cel Negru”, fiul varului sau Casimir I de Cujavia.

·         1805: Prințul Frederic al Danemarcei și Norvegiei (n. 1753)

·         1815: A murit Michel Ney, general și mareșal francez (n. 1769). S-a remarcat în mod deosebit timpul razboaielor napoleoniene. A luptat cu bravură in batalia de la Waterloo, sfârșind prin a fi condamnat și executat in timpul represiunii regaliste franceze care a urmat dupa inlaturarea imparatului Napoleon I.

·         1836: Prințesa Louise a Prusiei (n. 1770)

·         1894:A murit  Ferdinand de Lesseps, diplomat francez, arhitectul Canalului Suez (n. 1805)

·         1902: Thomas Nast, caricaturist american (n. 1840)

·         1947: A încetat din viaţă dramaturgul şi prozatorul francez Tristan Bernard, autor de piese scrise în registru comic: “Sălbaticul”, “Jules, Juliette şi Julien”; (n. 7 septembrie 1866).

·         1960: A decedat Clara Haskil, pianistă elvețiană, evreică sefardă originară din România; (n. 07.01.1895).

·         1975: A murit scriitorul american Thornton Wilder ; (n. 1897).

·         1977: Anastasia de Torby, fiica cea mare a Marelui Duce Mihail Mihailovici al Rusiei (n. 1892)

·         1987: A murit poeta Ioana Bantaş (pseudonimul Elenei Mustaţă); soţia poetului Cezar Baltag; (n. 1937).

·         1989: Kató Ács (Márta Körmendi), scriitoare, jurnalistă și activistă comunistă maghiară (n. 1917)

·         1991 - A murit, in Florida, Kimberley Bergalis, prima persoana care a contactat sindromul imunodeficitar dobandit (SIDA), de la un lucrator in domeniul sanatatii, care era chiar dentistul ei.

·         1993: Wolfgang Paul, fizician german, laureat Nobel (n. 1913)

·         1997: A decedat Ion Larian Postolache, poet, traducător din lirica sanscrită şi egipteană veche; (n. 18.11.1916, Adjud).

·         1998: A încetat din viaţă chimistul Martin Rodbell, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe anul 1994 (n. decembrie 1925).

·         2007: A decedat la  Bucuresti in urma unui infarct miocardic,  prozatorul Marius Tupan, eseist şi dramaturg  cunoscut pentru Trilogia „Batalioane Invizibile” (I. Craterul, II. Rhizoma, III. Asteroidul), „Coroana Izabelei”, „Avocatul Diavolului” şi romanul-teatru „Rătăcirea Domnului”; (n. 1945)

Sărbători

·         Sfânta Mucenică Filofteia de la Curtea de Arges; Sf. Ambrozie al Mediolanului  (calendar creștin-ortodox)

·         Sfântul Ambrozie (calendar romano-catolic)

·         Sfântul Ambroziu (calendar greco-catolic)

·         ZIUA INTERNATIONALA A AVIATIEI CIVILE.  Aducem în atenţia dumneavoastră evenimentul sărbătorit la nivel mondial, în data de 7 decembrie „Ziua Internaţională a Aviatiei Civile”, zi care marchează succesele realizate în domeniul aviaţiei civile şi dorinţa de progres şi perfecţionare la nivel global. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj se alătură celor care celebrează acest eveniment istoric de o deosebită semnificaţie pentru Aviaţia Civilă. Sco­pul celebrării mondiale este acela de a dezvolta şi consolida importanţa aviaţiei civile inter­naţionale în dezvoltarea socială şi economică a statelor membre, având rolul de a promova siguranţa, eficienţa şi dezvoltarea transportului aerian mondial. Această zi a fost stabilită în 1994 de către Adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civilie (ICAO), pentru a marca o jumatate de secol de la crearea acestei organizaţii (7 decembrie 1944). În urma unei iniţiative a ICAO, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a recunoscut această dată ca „Zi Internaţională a Aviaţiei Civile”, devenind astfel zi oficială în calendarul Naţiunilor Unite. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj are un aport semnificativ în susţinerea realizărilor celebrate cu ocazia Zilei Internaţionale a Aviaţiei Civile, prin progresul înregistrat de-a lungul ultimilor ani. Astfel, anul 2013 înregistrează în istoria aeroportului clujean performaţe remarcabile prin inaugurarea primei piste nou construite în ultimii 50 de ani în România, prin deschiderea primei porţi aeriene din afara Europei, adăugând celor 16 rute comerciale existente, o nouă rută de zbor Cluj- Tel Aviv şi prin creşterea continuă a numărului de pasageri şi depăşirea pragului de 1 milion de pasageri şi în anul 2013. În prezent, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj este al doilea aeroport ca importanţă al României, poziţie susţinută şi prin numeroasele diplome şi certificări oferite pentru aportul şi contribuţia sa adusă în sprijinul comunităţii din judeţul Cluj şi din aviaţia civilă din România.

ARTE 7 Decembrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 7 Decembrie

Pietro Mascagni: Cavalleria Rusticana - Jonas Kaufmann, Christian Thielemann (HD 1080p): https://youtu.be/j3uGfg2Hteg;

Pietro Mascagni - Amico Fritz sottotitoli italiano - opera completa:

MUZICĂ 7 Decembrie

Pietro Mascagni, compozitor și dirijor italian

Pietro Mascagni "Messa di Gloria": https://youtu.be/sDbSU2twoB4.

Louis Prima, cântăreț-compozitor, trompetist, actor american

Louis Prima Greatest Hits | Louis Prima Best Songs | Louis Prima Collection: https://youtu.be/mA7yHl911XM.

Edmondo Ros, baterist, cantaret si sef de orchestra britanic

Edmundo Ros and His Orchestra – 200 melodii: https://youtu.be/_qe6tHwdXJI?list=PLALzeoL1Ct-4nCk_iPWRCbHSz_8PtAutL.

Bent Fabric (Bent Fabricius-Bjerre), pianist si compozitor danez

Bent FABRICIUS-BJERRE: https://youtu.be/5_jKiTxthmk?list=PL31F58C7931C9A01E.

Nicolae Sabău, cântăreț român de muzică populară

Nicolae Sabau: https://youtu.be/M4fkTr81aew?list=PL6E815E1AA0DC8EC0.

Johnny Mars, muzicutist american de blues

Johnny Mars - King Of The Blues Harp ( Full Album ) 1980: https://youtu.be/6WsnC5fEl6s.

Cantaretul, compozitorul si actorul american Tom Waits

Closing Time by Tom Waits ~ full album ᴴᴰ: https://youtu.be/lndL46jiEFQ.

Mike Nolan, cantaret britanic (Bucks Fizz)

Cheryl, Mike & Jay formerly of Bucks Fizz opening medley: https://youtu.be/AozwQ0T9etg?list=PLBEfEW3OQZc1AFQei_bS1aEyUO-L9Lhay.

Timothy Butler, basist si compozitor britanic (Psychedelic Furs)

TIM BUTLER: https://youtu.be/AqJWYG_yyYs?list=PLl0m307OL7uenGWMVIMjTwlHmI-GIrayH.

Nicole McCloud (McCraine), cantareata si compozitoare americana

Nicole McLoud & Timmy Thomas - New York eyes: https://youtu.be/FkAUaexNoFc.

Claudia Brucken, cantareata si compozitoare germana (Propaganda)

Dior's Collection: Propaganda: https://youtu.be/ecPRSvyFqUE?list=PLAE4A759BF27EAC85.

Aaron Carter, cântăreț american de muzică pop

Aaron Carter: https://youtu.be/uESx0DhvYH0?list=PLM1LP6GfV7Jf5wGUXED5-xG9jklNBDdtS.

Clara Haskil, pianistă de origine română

Clara Haskil 1895 - 1960 Mozart Beethoven and more: https://youtu.be/2ps-Dd3h3qg.

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

muzica veche romaneasca de suflet, melodii vechi romanesti

LO MEJOR DE LA MUSICA INSTRUMENTAL ITALIANA.Seleccion de Cecil González

Top 50 Sweet Romantic Guitar and Saxophone Instrumental

POEZIE 7 Decembrie

Ion Larian Postolache, poet

Biografie Ion Larian Postolache
Ion Larian Postolache (18 noiembrie 1916, Adjud - 7 decembrie 1997, Bucureşti) este un poet şi traducător. Este fiul Siminei (născută Dobre) şi al lui Dumitru Postolache, tâmplar. Învaţă la Liceul „Unirea" (1928-1936) şi la Liceul Comercial (1936-1939) din Focşani. Face studii universitare la Academia Comercială din Bucureşti, în anii 1942-1945 este reporter de război. Tehnician la „Gazmetan", Bucureşti (1947-1951), lucrează până în 1953 ca proiectant la Institutul de Proiectări pentru Industria Uşoară.

Debutează cu poezie în 1933, la revista „Căminul" din Focşani. Participă la cenaclul Adonis şi frecventează cenaclul Sburătorul (1940-1943). În 1945 conduce, la Sibiu, gazeta „Curierul", pe lângă care funcţionează un cenaclu la care participă Lucian Blaga, Radu Stanca, Ştefan Aug. Doinaş, Ioana Postelnicu, Ecaterina Săndulescu. În anii 1946-1947 înfiinţează la Bucureşti un cenaclu literar, iar în 1970 ia parte la fondarea cenaclului „Tudor Vianu". Colaborează la gazetele focşănene „Atacul", „Milcovul", „Pentru patrie" şi apoi la „Prepoem", „Adonis", „Curentul literar", „Universul literar", „Luceafărul", „Argeş" şi „Ateneu". Prima carte, Fluturi de bronz, îi apare în 1937, fiind urmată în 1941 de Hronic (divertisment).

Fără să poată ieşi din tradiţionalismul clasicizant antebelic, în Grădina cu cactuşi (1969), după o tăcere de aproape trei decenii, Postolache cântă parcul, cu havuzul „ca o liră de cristal", luna trecând printre ramuri, „banca" pe care „vingt ans apres" stau alţi îndrăgostiţi, copilăria de şcolar, cu „vacanţe care au fost de demult", salcâmul sub care dorm morţii, reinterpretând nostalgic pe Lucian Blaga, satul de obârşie „de la Focşani mai la vale", sat din vremea lui vodă Cantemir, via etc.

Accentele pillatiene sunt şi ele vizibile: „La vie, Strâmbă-Lemne, bătrânul mic te-mbată / Cu verzile miresme de iod şi-amărăciuni; / În el rămâne luna uşor decolorată, / Când ziua stinge jarul cereştilor tăciuni." Acolo, în vie, studentul de odinioară citise pe Dante şi pe Baudelaire: „De mult au fost acestea - Pe unde-o fi studentul / care citea la vie pe Dante şi Baudelaire? / Priveşte-te-n oglindă cum te-a crispat prezentul, / Tu, visător de glorii şi aripi pentru cer." Nu lipsesc evocările stilizate în maniera lui Mateiu I. Caragiale, cel din Pajere, reînviind amintirea domniţei Ralu Caragea, întemeietoarea teatrului: „Comedianţii-s în favor la Curte. / S-amestecă cu dânşii chiar Ralu / Şi parc-aud grăind pe-un velpostelnic: / ŤDiseară avem teatru, psihimuť." Aproximativ în acelaşi stil paseist sunt lungile „balade" Toamnă la Hanul Ancuţei şi Beizadea Tingire.

Mai interesante, prin acuitatea notaţiei născute din faptul trăit, se dovedesc compunerile intitulate Poeme de front. Când, în Oraţii (1972) de pildă, poetul încearcă să cânte cu tot dinadinsul „noul", Pillat şi Blaga sunt uitaţi cu totul şi banalităţile goale îşi fac locul de îndată. „Meşter" neoparnasian într-ale prozodiei, Postolache încearcă să se sincronizeze cu mai tinerii emuli ai lui Miron Radu Paraschivescu, inovând în sensul lui Ion Caraion sau al lui Geo Dumitrescu, adoptând şi el disimetria în versificaţie şi mai ales expresia violent prozaică, ca în Baladă a dimineţilor cenuşii, dedicată filosofului Ion Petrovici: „La cinci şi jumătate precis, / Ceasornicul mă dă afară din Paradis. / Pe străzi, trec tramvaie cu scrâşnet de fier, / Sirena fabricei aleargă înnebu­nită prin cartier". Virtuozitatea prozodică îi caracterizează şi traducerile din mari epopei ale lumii.


Opera poetică

• Fluturi de bronz, Focşani, 1937;
• Hronic (divertisment), Bucureşti, 1941;
• Grădina cu cactuşi, Bucureşti, 1969;
• Oraţii, Bucureşti, 1972;
• Amurgul zăpezilor, Bucureşti, 1982;
• Mătănii, Bucureşti, 1990;
• Balade apocrife, Bucureşti, 1992.


Traduceri

• Imnuri vedice, prefaţă de Sergiu Al. George, Bucureşti, 1969 (în colaborare cu Viorica Vizante);
• Texte alese din lirica sanscrită, Bucureşti, 1973 (în colaborare cu Charlotte Filotti);
• Poezia Egiptului faraonic, prefaţă de Constantin Daniel, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Ion Acsan);
• Mahabharata (Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayanti), prefaţă de Mircea Maliţa, introducere de Constantin Daniel, Bucureşti, 1975 (în colaborare cu Charlotte Filitti);
• Thomas Malory, Moartea regelui Arthur, I-V, prefaţă de Dan Grigorescu, Bucureşti, 1979 (în colaborare cu Charlotte Filitti).

Colocviu antic

S-a furişat aseară în cetate,
Drumeţ pribeag cu torbă grea în spate.

Ce noapte albastră! Cât belşug de cer!
- De aur Cloşca. Rariţa de fier.

Cum zumzăie cetatea... Ca prisaca!
- Acesta este drumul spre Itaca?

- Acesta-i drumul, dar departe-i foarte
La mii de stadii. Poate mai departe.

Doi înţelepţi treceau vorbind încet,
Despre Zenon şi Thales din Milet.

Şi-atunci au dat cu ochii de străin:
Sandaua ruptă. Zâmbetul senin.

— „Din ce cetate vii, drumeţ sărman?
Ce ştii din Platon? Din Aristofan?

De ce n-ai myrt ca fruntea-ţi s-o-ncununi?
Ce ştii să faci?”
— „Eu? Poleiesc minciuni”.

N-au înţeles nimica filozofii,
Îşi potriveau cu grijă faldul ştofii

Şi-l ascultau cu gându-n altă parte.
- Ce spune el nu scrie-n nicio carte.

Şi unul l-a-ntrebat troznind din deşte:
- „Cum poleieşti minciuna? Povesteşte.”

- „E-un meşteşug furat de mult, din cer,
Îl ştiu de la bunicul meu Homer.

Era un orb bătrân de prin Helada,
Insă purta în traistă Iliada”.

- „Dar spune, ce-i mai faci minciunii tale?
- „O joc un timp, arzând, pe nicovale,

O iau în cleşte, o lovesc cu dalta,
O răsucesc pe-o parte şi pe alta,

O-ngemănez şi-o chinui, după plac.”
- „E-un filozof”. „Pe dracu! E un vrac”.

- „Şi după asta, ce faci cu cuvântul?
Îl dai cu bronz, aşa-i? – „Ferit-a Sfântul

Doar când îl simt că bate ca o mreană,
Cobor pe el o lacrimă din geană.

Și-atunci cuvântul arde peste veacuri,
Ca luna-n cer. Ca stelele în lacuri”.  

TEATRU/FILM 7 Decembrie

Biografie Tanți Cocea

Tanți Cocea (n. 7 decembrie 1909, București - d. 24 martie 1990, București) a fost o actriță română de teatru și film.

Fiică a scriitorului N.D. Cocea și a Mariei Grigorescu, Tanți Cocea s-a născut la București la data de 7 decembrie 1909. Sora ei mai mică a fost actrița Dina Cocea (1912-2008).

A jucat pe scenă de când era studentă. Devenise chiar revelaţia unei stagiuni. „Din anul întâi de Conservator, de fapt, nici nu eram studentă, eram, cum se spunea atunci, «probistă» – am fost luată la un spectacol. Jucam o fetişcană, o fată din port, într-o piesă franţuzească «Maya» adusă de Dida Callimachi de la Paris. Şi trupa era înjghebată de ea la Teatrul de Comedie. Pentru mine a fost un bum!

Exista pe atunci, un cronicar mic, cocoşat, urât şi rău… ca o fiară! Când a scris el că sunt revelaţia stagiunii… «cu glas adânc de clopot» – am rămas cu glasul ăsta pe viaţă. Când a scris că sunt revelaţia stagiunii, pe lângă «glasul adânc de clopot» mai aveam o mare inconştienţă. Nu cunoşteam vorbirea scenică spre disperarea Didei Solomon care era actriţă de şcoală veche. Ea era cu «accentele», cu «articolul». Eu vorbeam normal, aşa cum, de fapt, am aflat mai târziu, cerea Stanislavski actorilor să vorbească.”

A jucat toată viaţa pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. A dat viaţă personajelor: Natalia Petrovna din „O lună la ţară”, Doamna Ford din „Nevestele vesele”, Ruxandra din „Trei generaţii”, Regina şi Gertrude din „Hamlet”, Vasilisa din „Azilul de noapte”, Betsy Tverskaia din „Anna Karenina”, Lady Macbeth din „Macbeth”, Solange din „Maşina de scris”, Beatrice din „Vedere de pe pod”, Mătuşa Nonnie în „Dulcea pasăre a tinereţii”, Mătuşa din „Fanteziile lui Fariatiev”.

„La Teatrul Naţional exista o disciplină, dacă vrei, ca la armată. «Ordinele nu se discută, se execută». Chiar şi respectul funcţiona tot aşa, puţin milităreşte. Ştii cum e, maiorul faţă de colonel, chiar dacă între ei nu sunt decât trei ani diferenţă, în public se salută cu «să trăiţi!». Poate să sune retrograd ce spun, dar cred că treptele ierarhice sunt absolut necesare pentru ca o instituţie să stea în picioare.

O instituţie se bazează pe respectul reciproc al membrilor ei. Să nu crezi că în vechiul teatru nu existau prietenii, dar niciodată prietenia nu echivala cu o tragere de şireturi. Sigur, exista şi o viaţă de culise, dar nu era obligatoriu să întri în ea. Eu n-am intrat. Poate că am avut principiile mele de viaţă, ca tot omul…

Să nu cer niciodată nimic, să nu mă bat niciodată pentru nimic. Dacă nu mi se dă, îmi spuneam, înseamnă că nu merit. Iar dacă nu merit, n-am să mă umilesc să mai cer. Şi de câte ori pierdeam un rol, o situaţie, o prietenie, îmi spuneam: nu-i nimic, dacă pierd înseamnă că sunt bogată. Poate am fost prea mândră, poate am fost doar comodă, poate mi-am dat prea multă importanţă, dar tot ce am făcut a fost de bună credinţă.

Pentru mine, meseria a fost o mare plăcere. Şi o bucurie. Bucuria de a juca. După fiecare spectacol, eram beată de bucuria asta… Este foarte important să-ţi găseşti puţin bine, când lucrurile care ţi-au fost cu adevărat importante o viaţă se împuţinează. Sau nu mai există.”

A venit şi vremea când actriţa Tanţi Cocea a fost distribuită în roluri de mătuşi. Atunci a decis retragerea ei de pe scenă. S-a gândit că acasă, lângă soţul său, profesorul Sârbu, îi este mult mai bine, să-i fie sprijin.

În film, a debutat în „Bijuterii de familie” în regia lui Marius Teaodorescu, în 1957. Apoi, au urmat: „Cartierul veseliei” (1964); „Răpirea fecioarelor”(1968). Din 1971 se întâlneşte pe platoul de filmare cu Malvina Urşianu în „Serata” (1971). Cu filmul „Păcală” (1974) şi „Instanța amână pronunțarea” (1976) Tanţi Cocea încheie carieră cinematografică.

Niciodată n-a avut o părere bună despre film. Zilele de filmare i-au rămas întipărite pe retină, de la aşteptările nesfârşite ca să intre în cadru, la corsete, bucle, coafuri, pălării, ghete, mănuşi, mantouri peste rochii, machiaj… Era fotogenică, “dădea bine pe peliculă”, cum se spune.

„Mi s-a întâmplat să-mi placă un scenariu, un personaj, sau pur şi simplu lucrul cu un regizor anume, dar nu filmul în sine. Mie, filmul nu mi se părea adevărat. Nu dă trăire autentică pentru că nu ai suită de sentimente. Şi n-ai contactul acela cu publicul pe care îl simţi chiar şi cu cortina trasă. Din spatele cortinei simţeam ce public e în sală şi asta mă stimula. La film, la tv., n-ai cu cine să comunici, n-ai ochii care te privesc, n-ai pe ce să te sprijini. Şi mai este post-sincronul! Să potriveşti vorba cu ce ai trăit tu la filmare e foarte greu. Când eşti tânăr şi ai căutare, crezi că totul trebuie să vină de la sine. Adică de la ceilalţi. Nu ştii că asta nu durează la nesfârşit.”

A fost distinsă cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

Filmografie

·         Bijuterii de familie (1957)

·         Cartierul veseliei (1964)

·         Răpirea fecioarelor (1968)

·         Serata (1971)

·         Păcală (1974)

·         Instanța amână pronunțarea (1976)

Cu Tanți Cocea

Sotul ideal (teatru radiofonic) romantic,politic: https://youtu.be/iYQNuvw1p9o;

Steaua fara nume (Teatru radiofonic) – romantic: https://youtu.be/SAYFh8FMoxI;

Lady Windermere si evantaiul ei (teatru radiofonic) romantic: https://youtu.be/fkXccD_zQP8.

Simion cel drept 1990 I D Sarbu

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 7 Decembrie 

Ora vesela - Muppets fonic show (teatru radiofonic)

SFATURI UTILE 7 Decembrie

PARADONTOZA

Bolile parodontale sunt afecţiuni cronice de natură infecţioasă, cauzate de flora microbiană din cavitatea bucală. Acestea afectează gingia şi ţesuturile de susţinere a dintelui. Afecţiunile parodontale sunt foarte periculoase, iar netratarea lor poate duce, pe termen lung, la pierderea dinţilor.

Cauzele apariţiei acestei îmbolnaviri sunt numeroase şi diverse. Sunt incriminaţi diverşi factori precum cei genetici, endocrini, psihologici, de mediu, bolile profesionale, obiceiurile vicioase, stilul alimentar şi de viaţă nesănătos.

Cu toate acestea, cei mai importanţi factori rămân placa bacteriană şi tartrul, adevărate medii de cultură pentru numeroase bacterii. Boala parodontală evoluează în 3 stadii: gingivita, parodontita superficială şi parodontita profundă.

În prima fază, apar următoarele semne: inflamaţia gingiei, adică gingivita, manifestată prin modificarea culorii spre roşu violaceu, papile inflamate îndepărtate de pe dinţi, dureri, senzaţie de prurit gingival, sângerari la periaj.

Treptat, boala evoluează spre structurile profunde, gingia începe să se retragă de pe dinţi, antrenând apoi şi osul alveolar şi dezvoltând aşa-numitele pungi parodontale.

Cum poate fi evitată boala parodontală?

În stadiul iniţial de gingivită, printr-o igienă impecabilă şi controale riguroase la medicul dentist, boala poate fi stopată şi chiar eliminată în această etapă, gingivita fiind reversibilă.

Pentru a menţine parodonţiul sănătos, trebuie în primul rând menţinută igiena riguroasă. Pasta de dinţi şi periuţa reprezintă instrumentele de baza pentru curăţarea dinţilor şi a cavităţii bucale, alături de apa de gura şi de aţa dentară.

Blend-a-med All in One Gum Protection contine ingrediente active ce ofera o protectie eficienta a gingiilor, iar cu ajutorul periutei Oral B Pro Flex poti ajunge in zonele greu accesibile unde se poate acumula tartrul cauzand probleme gingivale.

Spatiile interdentare, locul propice pentru acumularea bacteriilor si a resturilor alimentare, pot fi curatate cu ajutorul atei dentare Oral B Satin Floss, iar protectia poate fi completata de apa de gura Oral B Pro Expert. Controalele periodice la medicul stomatolog sunt de asemenea obligatorii.

Cum se tratează boala parodontală?

Tratamentul parodontozei este complex şi urmăreşte încetinirea evoluţiei bolii. În reuşita tratamentului, cooperarea pacientului este esenţială.

Tratamentul timpuriu este foarte important, iar scopurile acestuia sunt prevenirea distrugerii ţesuturilor, controlul infecţiei, prevenirea mobilizării dinţilor. În plus, trebuie neapărat îndepărtată placa bacteriană de la nivelul dinţilor şi rădăcinilor acestora.

În funcţie de gradul de gravitate a bolii, medicul dentist decide un program de tratament cuprinzând mai multe etape. De asemenea, pot fi necesare aplicaţii locale de substanţe medicamentoase antiinflamatoare, antimicrobiene sau administrarea de antibiotice pe cale orală.

Radiografiile dentare sunt deosebit de valoroase în aceste cazuri, ele evidenţiind pierderea osoasă din jurul dinţilor. Scopul tratamentului parodontal este îndepărtarea bacteriillor şi a tartrului şi refacerea dimensiunilor normale ale şanţului gingival, astfel eliminându-se cauzele care au dus la apariţia parodontitei.

După o perioadă de la tratamentul stabilit de medic, se reevaluează starea gingiei şi sunt îndepărtate eventualele depozite bacteriene care s-ar fi putut redepune. De asemenea, când defectele osoase din jurul dintelui sunt importante, este necesară adiţia de os, aceasta îmbunătăţind considerabil stabilitatea dintelui.

Uneori, sunt necesare şi tratamentele protetice în cazul bolilor parodontale, acestea fiind reprezentate de analize şi echilibrări ocluzale atent efectuate. În stadiile avansate ale bolii, se recurge la tratamentul chirurgical: chiuretaj subgingival, gingivectomii, operatii cu lambou, adiţii osoase, aplicare de subsţante pentru regenerare tisulară (a ţesutului de susţinere a dintelui).

GÂNDURI PESTE TIMP 7 Decembrie