MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 6 IANUARIE 2019
Bună dimineața, prieteni!
Să vă faceți timp să luați Aghiasma Mare; o găsiți la toate bisericile ortodoxe după terminarea oficierii Sfintei Liturghii, adică, în jurul prânzului!
Agheasma Mare se poate lua timp de 8 zile incepand cu sarbatoarea Botezului Domnului.
Sunt si cazuri cand anumiti credinciosi, opriti de la Sfanta Impartasanie din cauza unor impedimente, pot lua Agheasma Mare cu binecuvantarea duhovnicului si dupa cele 8 zile recomandate de Biserica. I se permite credinciosului sa guste din aceasta apa sfintita nu pentru ca ar fi identica cu Trupul si Sangele Domnului, ci pentru a nu-l lasa pe om la propriile puteri in lupta cu patimile.
DUMINICĂ 6 IANUARIE 2019
Bună dimineața, prieteni!
Să vă faceți timp să luați Aghiasma Mare; o găsiți la toate bisericile ortodoxe după terminarea oficierii Sfintei Liturghii, adică, în jurul prânzului!
Agheasma Mare se poate lua timp de 8 zile incepand cu sarbatoarea Botezului Domnului.
Sunt si cazuri cand anumiti credinciosi, opriti de la Sfanta Impartasanie din cauza unor impedimente, pot lua Agheasma Mare cu binecuvantarea duhovnicului si dupa cele 8 zile recomandate de Biserica. I se permite credinciosului sa guste din aceasta apa sfintita nu pentru ca ar fi identica cu Trupul si Sangele Domnului, ci pentru a nu-l lasa pe om la propriile puteri in lupta cu patimile.
Agheasma Mare se ia dimineata, pe nemancate, inaintea anafurei iar atunci cand credinciosul se impartaseste, dupa aceasta.
RELIGIE ORTODOXĂ 6 Ianuarie
(+) Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare) - Toate ale praznicului
SEMNIFICATIE SI ISTORIC
Boboteaza face parte din suita celor 12 sarbatori crestine importante si este menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, inainte ca Iisus sa paseasca in viata publica, de aceea Biserica mai numeste Boboteaza si "Aratarea Domnului", "Dumnezeiasca Aratare" sau "Epifania", aceasta din urma denumire provenind din limba greaca si inseamnand "aratare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza inseamna innoirea omului crestin.
Dupa mersul cu Ajunul de Craciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu "Chiralesa" de Boboteaza, dar in unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfantul Ioan, fiind vizati doar cei care purtau numele Sfantului.
La Sfantul Ioan se incheie sarbatorile de iarna, iar oamenii isi intra in ritmul normal al lucrurilor. In Rasarit, pana in a doua jumatate a secolului al IV-lea, Nasterea Domnului era cinstita in aceeasi zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Boboteaza (6 ianuarie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare.
Ajunul, adica ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Craciunului sau Vinerea Mare dinaintea Pastilor. Tot in Ajunul Bobotezei, preotii merg la casele credinciosilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apa sfintita, binecuvantarea Sfintei Treimi.
Credinciosii si preotii considera ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, pentru ca a fost sfintita printr-o indoita chemare a Sfantului Duh, iar sfintirea are loc chiar in ziua in care Mantuitorul s-a botezat in apele Iordanului.
Apa sfintita la biserica in aceasta zi si luata de credinciosi nu se strica niciodata. Prin agheasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru sfintirea ei. Agheasma mare se savarseste numai de Boboteaza, spre deosebire de Sfintirea cea mica a apei, care are loc in biserica in prima zi a fiecarei luni, iar in case, la sfestanie. Totodata, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, intre 6 si 14 ianuarie, altfel este necesara aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosita.
La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa in care arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.
Sarbatoarea Bobotezei este cunoscuta atat in Biserica Ortodoxa, cat si in Biserica Romano-Catolica. Botezul Domnului este amintit inca din secolul al II-lea d.Hr de Sfantul Clement Alexandrinul si in secolul al III-lea de Sfantul Grigorie Taumaturgul.
Incepand cu secolul al IV-lea, cuvantari dedicate acestei sarbatori gasim atat la parintii rasariteni, cat si la cei din Apus. De Biserica apuseana, Boboteaza a fost adoptata in secolul al IV-lea, fiind cunoscuta si ca "Sarbatoarea celor trei magi". Tot atunci au fost despartite cele doua mari sarbatori: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului, ca in Apus, si 6 ianuarie pentru Boboteaza.
Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducandu-i daruri, aur, smirna si tamaie.
Ortodocsii praznuiesc botezul Mantuitorului in apele Iordanului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. Potrivit scrierilor, in aceasta perioada, in pustiul Iordanului isi incepuse activitatea profetica Ioan Botezatorul. Prin invatatura sa, acesta ajunsese sa uimeasca si sa atraga multi oameni. Desi invataturile sale erau inscrise in Legea lui Moise, Ioan Botezatorul venea cu ceva nou: curajul sa le spuna pe fata si sa le reaminteasca permanent oamenilor ca "s-a apropiat imparatia cerurilor".
Cand Mantuitorul a aparut pe malul Iordanului, Sfantul Ioan Botezatorul, luminat de Duhul Sfant, l-a recunoscut si l-a aratat multimilor. Momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toti cei patru evanghelisti.
Evanghelistul Matei spune ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a spus: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine", iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, acesta a fost botezat in cele din urma de catre Ioan.
Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat in Iordan de catre Ioan, Sfantul Duh se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer il declara ca fiind Fiul Sau.
Locul real al Botezului Mantuitorului este in Iordania. Totusi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spatiu unde crestinii imbracati in camasi albe lungi, numite "crijme" intra in rau.
Orice pelerinaj facut in Tara Sfanta are un loc de oprire la raul Iordan, care izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si dupa un lung si sinuos traseu se varsa in Marea Moarta. Unii preoti ii cufunda de trei ori in apa Iordanului pe credinciosii adulti, repetand intr-un fel botezul. Preotii ortodocsi romani spun ca botezul este unic, de aceea binecuvanteaza pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan.
Aceste ritualuri pot fi vazute in tot anul pe durata pelerinajelor, fara legatura cu Boboteaza. Biserica Ortodoxa din Ierusalim sau Patriarhia Ortodoxa Greaca a Ierusalimului nu a adoptat calendarul bisericesc indreptat (calendarul gregorian) si, impreuna cu Patriarhia Rusa, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sarba si Sfantul Munte Athos, precum si cu credinciosii romani din Basarabia, sarbatoresc dupa calendarul neindreptat (calendarul iulian), adica la o diferenta de 13 zile.
In Ajunul Bobotezei, credinciosii ortodocsi se aduna la raul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este savarsita de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului si al intregii Palestine, in fruntea unui sobor de arhierei si preoti.
Unii pelerini credinciosi spun ca in timpul slujbei de Boboteaza, pentru cateva clipe, apele Iordanului curg in sens invers. Desi afara este destul de frig in ianuarie, multi dintre credinciosi intra in raul Iordan in camasile albe lungi, pe care apoi le pastreaza cu grija pentru a fi imbracati cu ele in ziua inmormantarii. Inainte de a pleca de langa rau, pelerinii iau aminire o sticla cu apa din Iordan, rugandu-se sa le fie tamaduite suferintele.
Dupa Boboteaza, este cinstit Sfantul Ioan, numit si "Inaintemergatorul", pentru ca a anuntat venirea lui Hristos. Parintii lui, preotul Zaharia si Elisabeta, erau rude cu parintii Fecioarei Maria, Ioachim si Ana. In timp ce Zaharia slujea la templu in Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil ca Elisabeta va naste un fiu la batranete si se va chema Ioan. Pentru ca Zaharia s-a indoit de aceasta veste, a ramas mut pana ce Elisabeta a nascut.
Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta si a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".
Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, la un ospat de ziua lui, sa ceara de la acesta capul lui Ioan Botezatorul ca rasplata. Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul mai includ zamislirea (23 septembrie), nasterea (24 iunie) si taierea capului (29 august).
TRADITII, OBICEIURI SI SUPERSTITII DE BOBOTEAZA
Sarbatoarea Botezului Domnului cuprinde, pe langa sfintirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa intrecere inot a barbatilor pentru a scoate din apa o cruce aruncata de preot si cel practicat de fete, care pun busuioc sub perna pentru a-si visa alesul.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alaturi de ziua Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului, praznuita in 7 ianuarie, marcheaza sfarsitul sarbatorilor de iarna si, totodata, al celor dedicate nasterii lui Iisus Hristos. Boboteaza este una dintre cele mai importante sarbatori, atat pentru crestinii ortodocsi, cat si pentru cei catolici.
La romani, ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice sarbatorilor de Craciun. Astfel, in unele zone se colinda, se fac si se prind farmecele si descantecele, se afla ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care reuseste sa ajunga primul la ea primeste binecuvantarea preotului si se considera ca va avea noroc tot anul.
In vechime, cel care gasea primul crucea si o aducea la mal primea si daruri de la domnitorul tarii si era tinut la mare cinste de catre ceilalti.
Iordanitul femeilor este un alt obicei. In trecut, in satele din nordul tarii, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau, amenintandu-i cu aruncatul in apa. In unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau.
Se spune ca, in noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o ramurica de busuioc, pe care o pun sub perna.
Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an, spune traditia populara.
De asemenea, potrivit traditiei, in ajunul Bobotezei, in casele romanilor se pregateste o masa asemanatoare cu cea din Ajunul Craciunului. Astfel, sub fata de masa se pune fan sau otava, iar pe fiecare colt al acesteia se pune cate un bulgare de sare. Apoi, pe masa se asaza 12 feluri de mancare: coliva, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" (fasole alba cu coltunasi umpluti cu ciuperci), bors de peste, peste prajit, placinte de post umplute cu tocatura de varza acra, placinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate pana nu soseste preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinti masa.
"Chiralesa" provine din neo-greaca si inseamna "Doamne, miluieste!". Exista credinta ca, strigand "Chiralesa", oamenii capata putere, toate relele fug si anul va fi curat pana la Sfantul Andrei (30 noiembrie).
Dupa sfintirea alimentelor, o parte din mancare se da animalelor din gospodarie, pentru a fi fertile si protejate de boli. Se crede ca, daca in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii sunt incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat.
De asemenea, se crede ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Traditia mai spune ca la Boboteaza nu se spala rufe. In aceasta zi sunt interzise certurile in casa si nu se da nimic cu imprumut.
De Sfantul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) exista un alt obicei, numit "Udatul Ionilor", intalnit mai ales in Transilvania si Bucovina.
In Bucovina, la portile tuturor care au acest nume se pune un brad impodobit, iar acestia dau o petrecere cu lautari. Mai mult, in Transilvania cei care au acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau, unde sunt botezati sau purificati.
Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducandu-i daruri, aur, smirna si tamaie.
In Franta, cu aceasta ocazie se serveste un fel de placinta numita "la galette des rois", care pe vremuri era impartita in tot atatea felii cati comeseni erau, plus una. Felia suplimentara, denumita "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferita primului sarac care aparea in fata familiei.
Un obicei actual consta in ascunderea unei figurine, reprezentand un rege mag, in interiorul placintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina in portia sa va fi regele zilei.
In Belgia si in Olanda exista, de asemenea, traditia prepararii unui desert cu crema de migdale, similar celui pregatit in Franta. Cel mai tanar dintre membrii familiei se ascunde sub masa pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei isi alege o regina. In timpul acestei zile, copiii strabat strazile intonand cantecul stelei si intra in case pentru a primi mandarine si bomboane, traditie pe cale de disparitie in Belgia, dar pastrata inca in regiunile de provincie flamande.
In Spania sau in unele regiuni din Italia, copiii asteapta cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicata petrecerii.
Ev. Matei 3, 13-17
În vremea aceea a venit Iisus din Galileea, la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă îl oprea, zicând: eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Iar Iisus răspunzând, a zis către el: lasă acum, căci aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci Ioan L-a lăsat. Iar după ce s-a botezat Iisus, în clipa când a ieşit din apă, iată, cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind peste Dânsul. Şi iată un glas din ceruri, care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care bine am voit.
Ap. Tit 2, 11-14; 3, 4-7
Fiule Tit, harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.
Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice.
Aghiazma mare
Cuvantul „agheasma“(gr. aghios -sfintire) inseamna sfintire si denumeste atat apa sfintita, cat si slujba pentru sfintirea ei. Agheasma Mare se sfinteste doar de doua ori in cursul unui an: in Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), dar si pe 6 ianuarie, cu ocazia sarbatorii Botezului Mantuitorului. Apa la Boboteaza este sfintita printr-o randuiala speciala si de aceea consumul acesteia cunoaste o perioada restransa. Astfel, Agheasma Mare se poate lua timp de 8 zile incepand cu sarbatoarea Botezului Domnului. Prefericitul Patriarh Daniel marturisea intr-o predica inchinata Botezului Domnului: "Agheasma Mare se gusta in fiecare zi, opt zile de la rand, pe nemancate. De ce opt zile si nu sapte? Pentru ca, asa cum spune intr-o rugaciune, ea este curatitoare spre viata vesnica. Gustand opt zile din apa aceasta, ne aducem aminte de botezul nostru, care a fost savarsit pentru ca noi sa avem arvuna vietii vesnice, mantuirea si dobandirea vietii vesnice. Cifra 8 este simbolul vesniciei. Deci, opt zile la rand gustam apa aceasta, ne sfintim, ne intarim si inmultim in noi harul pe care l-am primit la botez - fara ca aceasta sa fie o repetare a botezului, bineinteles -, ne curatim si devenim mai iubiti de Dumnezeu-Tatal, mai intariti in credinta de catre Dumnezeu-Fiul si mai sfintiti de catre Duhul Sfant".
Sunt si cazuri cand anumiti credinciosi, opriti de la Sfanta Impartasanie din cauza unor impedimente, pot lua Agheasma Mare cu binecuvantarea duhovnicului si dupa cele 8 zile recomandate de Biserica. Important este sa stim ca Agheasma Mare nu inlocuieste Sfanta Impartasanie. I se permite credinciosului sa guste din aceasta apa sfintita nu pentru ca ar fi identica cu Trupul si Sangele Domnului, ci pentru a nu-l lasa pe om la propriile puteri in lupta cu patimile.
Agheasma Mare se ia dimineata, pe nemancate, inaintea anafurei iar atunci cand credinciosul se impartaseste, dupa aceasta.
Prin gustarea din aceasta apa, credinciosul nadajduieste sa fie ferit de rele si de toata intinarea. Aceasta apa sfintita de Duhul Sfant, prin rugaciunile preotilor, are multe feluri de lucrari: "Si-i da ei (apei) harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta..."
In vechime, sfintirea apei la Boboteaza era facuta pentru botezul catehumenilor, care avea loc in ajunul sarbatorii. Randuiala slujbei de sfintire a apei este atribuita Sfantului Sofronie, patriarh al Ierusalimului († 638).
Slujba pentru Agheasma Mare este una solemna. Se iese in procesiune in fata bisericii, sau uneori se merge la o apa curgatoare, cu prapori, cruci si icoane. Sfintirea apei se face in afara bisericii pentru a ne arata ca venirea Domnului Iisus Hristos in lume are ca scop mantuirea intregii lumi. Acolo se citesc paremii, apostol si Evanghelie si ectenie mare cu cereri speciale pentru sfintirea apei. Sunt rostite rugaciunile compuse de Sfantul Sofronie al Ierusalimului si apoi se sfinteste apa de trei ori.
Cu aceasta apa se sfinteste si spatiul unde locuim si unde lucram pentru ca este aducatoare de binecuvantare. Crestinii obisnuiesc sa stropeasca cu agheasma si pamantul si animalele din gospodarie, avand credinta ca aceasta apa aduce ocrotire si binecuvantare de la Dumnezeu. Aceste acte ne descopera ca sfintirea apei de Boboteaza are drept scop sfintirea intregii creatii.
Predica Părintelui Ilie Cleopa la Botezul Domnului
( 6 ianuarie )
( Despre Botezul creştin )
( 6 ianuarie )
( Despre Botezul creştin )
În Iordan, botezîndu-Te Tu, Doamne închinarea Treimii S-a arătat... (Troparul Botezului Domnului)
Iubiţi credincioşi,
Cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi "Arătarea Domnului" sau "Epifania".
Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului?
Acest lucru îl arată, desluşit şi luminat, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicînd că Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cînd S-a născut, ci cînd S-a botezat. Iar cum că mulţi nu-L cunoşteau şi nu ştiau cine era, să ascultăm pe Botezătorul Ioan care spune: Se află în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L ştiţi (Ioan 1, 26). Dar pentru ce să ne mirăm că ceilalţi nu-L cunoşteau, cînd însuşi Botezătorul nu-L cunoştea pînă în ziua aceea? Căci zice: Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborîndu-Se şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt (Ioan 1, 33).
Pentru că am arătat că Botezul Domnului se mai numeşte şi Arătarea Domnului, este bine să ştim că două sînt arătările Domnului. Iată ce spune Sfîntul Ioan Gură de Aur în această privinţă: "Este necesar să arătăm dragostei voastre că nu este o singură Arătare a Domnului, ci sînt două arătări. Una este aceasta de acum care s-a împlinit la Botez, iar a doua este aceea care va să vină şi care se va face cu slavă mare la sfîrşitul lumii". Astăzi am auzit pe marele Apostol Pavel vorbind despre amîndouă arătările Domnului, în Epistola către Tit.
Despre arătarea cea de acum, spune: Harul cel mîntuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţîndu-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie (Tit 2, 11-12). Iar despre cea viitoare, spune: Aşteptînd fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos (Tit 2, 13). Despre aceasta şi proorocul Ioil spune că soarele se va preface în întuneric şi luna în sînge, mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată (Ioil 3, 4).
Astăzi, cînd prăznuim Botezul Domnului, se cuvine să arătăm cîte sînt botezurile care au închipuit Botezul creştin de la începutul lumii şi care vor mai fi. După mărturia Sfîntului Ioan Damaschin, opt sînt botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea păcatului (Facere 7, 17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare şi prin nor, căci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Ieşire 13, 22; I Corinteni 10, 2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit "tăierea împrejur". (Facere 17, 10-14).
Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocăinţei (Matei 3, 1-11). Acest botez a fost introductiv şi conducea pe cei botezaţi la pocăinţă şi la credinţă în Hristos. Iată ce spune Sfîntul Ioan Botezătorul: Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc(Matei 3, 11; Luca 3, 16). Aşadar, Ioan pregătea şi curăţa mai dinainte cu apă, în vederea venirii Duhului Sfînt. Cu acest botez Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de către Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Hristos S-a botezat în Iordan nu că avea nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a luat asupra Sa curăţirea mea şi ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14). Apoi, ca să se înece păcatul, ca să înmormînteze pe Adam cel vechi în apă şi să-l sfinţească pe botezător. Ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii şi ca să ne dea nouă pildă şi exemplu cum să ne botezăm.
Al cincilea botez este botezul creştin prin apă şi prin Duhul Sfînt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Săi: Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh (Matei 28, 19). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pînă acum. El se face prin afundare în apă în numele Preasfintei Treimi şi este mîntuitor pentru că iartă toate păcatele şi aduce în inimile noastre harul Sfîntului Duh. Noi toţi ne botezăm cu acest botez desăvîrşit prin apă şi prin Duh, fără de care nimeni nu se poate mîntui. Se zice că Hristos botează "cu foc", pentru că a revărsat Duhul Sfînt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), după cum spune Însuşi Domnul: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt, nu mult după aceste zile (Fapte 1, 5).
Al şaselea botez, care este de o măsură cu Botezul creştin, prin apă şi prin Duh, este botezul prin pocăinţă şi prin lacrimi, adică Sfînta Spovedanie, prin care ni se dezleagă toate păcatele. Al şaptelea şi cel mai desăvîrşit este botezul prin sînge şi mucenicie pentru dreapta credinţă, cu care Însuşi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru. El este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se mai pîngăreşte a doua oară cu întinăciunea păcatului şi singur le poate înlocui pe toate celelalte.
Al optulea şi ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească. Acest botez nu este mîntuitor, ci pe de o parte distruge răutatea şi păcatul, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252).
Iubiţi credincioşi,
După ce am arătat cele opt feluri de botezuri, este bine să vorbim mai pe larg despre importanţa botezului creştin ortodox.
Cel mai desăvîrşit botez care curăţă păcatele noastre, este Botezul creştin, adică botezul prin apă şi Duh, pe care îl primim îndată după naştere. După învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez nu poate să intre în Împărăţia cerurilor (Ioan 3, 5). Să dăm cîteva explicaţii despre Taina Sfîntului Botez pe înţelesul tuturor.
Cine poate boteza? Dreptul de a boteza îl au numai episcopii şi preoţii (Canonul 46-50 Apostolic). La mare nevoie, ca pruncul să nu moară nebotezat, poate boteza şi un diacon, un călugăr simplu, un mirean - bărbat sau femeie - şi chiar părinţii copilului. Cum se săvîrşeşte botezul de către mireni cînd copilul este în primejdie de moarte? Afundînd pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfîntă a Botezului: "Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfîntului Duh, Amin. (Canonul 44-45 al Sfîntului Nichifor). Dacă cel botezat rămîne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului după rînduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte; adică îl unge cu Sfîntul Mir, citind rînduiala pînă la capăt (Liturgica, Bucureşti, 1877, p.183).
Botezul se săvîrşeşte în pridvorul sau în pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvîrşirea Botezului atît în case, cît şi în paraclisele din casele particulare (Can. 31 şi 59 Sinod.VI ec.). Numai în cazuri foarte rare şi de mare nevoie, cum ar fi frig puternic, boală, pericol de moarte pentru prunc etc. se îngăduie săvîrşirea Botezului în case. Cît despre timpul cînd se săvîrşeşte Botezul, pentru prunci nu există zile sau ceasuri hotărîte ca nu cumva să moară nebotezaţi. Dacă pruncul moare nebotezat, părinţii lui sau preotul, din cauza căruia a murit neunit cu Hristos, săvîrşeşte un păcat de moarte. Pentru cei morţi nebotezaţi, Biserica nu mai poate face nimic, rămînînd toate la mila lui Dumnezeu. Dacă pruncul este firav şi există temerea că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere. Dacă pruncul este sănătos, Botezul se face de obicei la opt zile de la naştere, în orice zi de sărbătoare, după săvîrşirea Sfintei Liturghii.
Cei ce vin sau sînt aduşi la botez trebuie să aibă naşi. Nimeni nu poate fi botezat cu sila, dacă este matur, şi este dator să aibă naşi ortodocşi. Naşii sînt persoanele în vîrstă care însoţesc pe prunc la botez, răspunzînd şi făcînd cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sînt părinţii sufleteşti ai pruncului, care îl nasc duhovniceşte pentru o viaţă nouă în Duhul Sfînt, aşa cum părinţii l-au născut pentru o viaţă trupească. Naşii sînt totodată garanţi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru finul ce se botează, că va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios. Naşul trebuie să fie creştin ortodox, să fie evlavios, iubitor de biserică, bun cunoscător al credinţei, în vîrstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului şi la vremea cuvenită să-l înveţe rugăciuni, Crezul şi principalele învăţături de credinţă creştină ortodoxă. Să fie îndrumător în cele sufleteşti şi un exemplu viu, sîrguindu-se să facă din el un vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rîndul său, finul este dator să asculte pe naş şi să-l respecte la fel ca pe părinţii săi după trup.
Cei care iau parte cu atenţie la săvîrşirea Botezului, trebuie să ştie că înainte de Botez se împlineşte rînduiala facerii catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rînduială se face în pridvor, în faţa uşilor bisericii, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu este mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului, ale cărui uşi ni le deschide numai Taina Botezului. De aceea Botezul se numeşte uşa Tainelor. Slujba catehumenului are trei părţi: exorcismele, lepădările şi unirea cu Hristos.
Exorcismele sînt trei rugăciuni prin care preotul roagă pe Dumnezeu să izgonească de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului. Lepădările şi unirea cu Hristos sînt formate din întreita lepădare a catehumenului sau a naşului - în numele catehumenului - "de satana şi de toate lucrurile lui", urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos. În timpul lepădărilor, catehumenul stă întors cu faţa spre apus, suflînd şi scuipînd într-acolo de trei ori, deoarece apusul închipuieşte locul de unde vine întunericul şi locul celui rău, a Satanei, care este numit şi "stăpînitorul întunericului" (Efeseni 6, 12), urmînd astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii (Romani 13, 12). Catehumenul scuipă pe diavolul în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de toate lucrurile lui, adică de păcat. Iar cînd catehumenul împreună cu naşul mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre răsărit, căci într-acolo era sădit raiul (Facere 2, 8), din care au fost izgoniţi primii oameni în urma păcatului. Unirea cu Hristos se face prin credinţă. Iar dovada este mărturisirea credinţei creştine prin rostirea de trei ori a Crezului de către catehumen, dacă este mare, sau de naş, în numele pruncului, şi nu de altcineva.
Prin exorcismele şi lepădările ce se fac la Botez, nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cel venit să se boteze ca stăpînit cu adevărat de diavol, cum sînt cei îndrăciţi sau cei munciţi de duhuri rele. Ele vor să spună numai că cel ce nu are încă pe Hristos, se află în robia păcatului şi deci în puterea diavolului care stăpîneşte pe cei robiţi de păcat sau pe cei din afara harului (Efeseni 2, 1-3). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecîndu-l sub puterea lui Hristos, Stăpînul nostru cel adevărat şi bun.
Iată şi părţile cele mai de seamă ale Botezului. Prima parte este sfinţirea apei pentru botez. A doua parte este ungerea cu untdelemnul bucuriei (Psalm 44, 9), pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la mîini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvîntat înainte de preot prin rugăciuni deosebite şi din el se pune şi în cristelniţă, de trei ori, cruciş. Ungerea aceasta însemnează mai multe lucruri în sens duhovnicesc. Astfel, untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semn al milei şi al bunătăţilor dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit de noianul păcatelor. Acest untdelemn sfinţit ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea Veche arhiereii, împăraţii şi proorocii şi cu care a fost uns Însuşi Mîntuitorul numit "Unsul Domnului" (I Regi 10, 1-6); Isaia 61, 1; Luca 4, 18). La această ungere ne-a făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de creştin vine de la cuvîntul grecesc "Hristos", care înseamnă "Uns". Ungerea de la Botez mai închipuieşte şi aromatele cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.
A treia parte a Botezului este însăşi săvîrşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului în apă sfinţită, în numele Preasfintei Treimi. Acum preotul ia pruncul în mîini şi, ţinîndu-l drept, caută spre răsărit şi îl afundă de trei ori, zicînd la prima afundare: "Botează-se robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin"; la a doua afundare: "şi al Fiului, Amin", iar la a treia afundare: "şi al Sfîntului Duh, Amin".
Această întreită afundare arată, pe de o parte, că temeiul credinţei noastre este Sfînta Treime, iar pe de altă parte, închipuieşte cele trei zile petrecute de Domnul în mormînt (Matei 12, 40). Prin afundarea în apă se închipuieşte totodată moartea noastră pentru viaţa în păcate de pînă aici şi îngroparea noastră cu Hristos. Iar ieşirea din apă închipuieşte învierea noastră împreună cu Hristos, pentru viaţa cea nouă întru El.
Prin Botez, spălîndu-ne păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, devenim membrii ai Bisericii şi intrăm într-o viaţă nouă. Îndată după Botez cel botezat mai primeşte încă două Sfinte Taine. Adică ungerea cu Sfîntul Mir, prin care pruncul se miruieşte pe toate părţile trupului, cînd preotul rosteşte cuvintele: "Pecetea harului Duhului Sfînt", şi apoi Sfînta Împărtăşanie. Prin ungere noul botezat primeşte pecetea şi darul Duhului Sfînt, devenind membru al Bisericii, iar prin Sfînta Împărtăşanie se uneşte cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.
Astfel, sîntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Romani 6, 3-11). Cristelniţa şi apa botezului sînt pentru noi mormînt şi maică duhovnicească, născîndu-ne pentru Hristos şi ţinînd astfel locul pîntecelui preacurat al Fecioarei, din care S-a născut Domnul (Sf. Simion Tesalonicul, Despre Sfintele Taine, cap. 62,63,64, pp. 77-80; şi Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 326-331).
Iubiţi credincioşi,
Am vorbit cîteva cuvinte despre Botezul lui Hristos şi despre Taina Sfîntului Botez, prin care devenim fii ai Bisericii şi fii ai lui Dumnezeu după har.
Cu adevărat, mare este sărbătoarea de astăzi. Căci astăzi pentru prima dată ni se arată la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se botează în Iordan de la Ioan; Tatăl grăieşte din ceruri, zicînd: Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit, iar Duhul Sfînt se pogoară ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, astăzi ni s-a descoperit mai luminat taina Preasfintei Treimi. Astăzi cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit la Iordan peste Fiul. Astăzi Stăpînul Se smereşte şi cere să fie botezat de slugă. Astăzi Cel fără de păcat primeşte botezul pocăinţei de la Ioan, ca să ne înveţe pe noi taina pocăinţei, a mărturisirii şi a spălării păcatelor prin căinţă şi lacrimi.
Astăzi se sfinţeşte apa Iordanului şi toate apele şi izvoarele pămîntului. Astăzi se sfinţeşte aghiasma mare prin semnul Crucii şi prin pogorîrea darului Sfîntului Duh. Deci să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei şi să ducem cu evlavie sfînta aghiasmă în casele noastre. Prin ea ne sfinţim cu toţii, se sfinţesc casele şi fîntînile noastre şi se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfînt.
Astăzi Hristos, Mîntuitorul nostru iese în public la vîrsta de 30 de ani. Se arată lumii, se pregăteşte să vestească pe pămînt Evanghelia mîntuirii şi vine să caute şi să mîntuiască sufletele noastre. Să coborîm şi noi astăzi la Iordan, adică să venim la biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul şi apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea. Aici este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfînt împreună cu toţi sfinţii.
Să ieşim întru întîmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere să ne căim de păcatele făcute, să ne spălăm în apele Iordanului, adică să spălăm păcatele prin spovedanie şi lacrimi de pocăinţă. Apoi să ne împăcăm unii cu alţii, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer; să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfînt.
Deci, închinîndu-ne cu credinţă şi evlavie Preasfintei Treimi, să cîntăm împreună cu Biserica această sfîntă cîntare: În Iordan botezîndu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvîntului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire Ţie! Amin.
ISTORIE PE ZILE 6 Ianuarie
Evenimente
· 1066: Harold al II-lea este încoronat ca rege al Angliei, cu puțin timp înainte ca țara să fie cucerită de normanzi. Harold al II-lea al Angliei (Harold Godwinson, nascut c. 1022 – d.14 octombrie 1066), a fost ultimul anglo-saxon încoronat rege al Angliei. A domnit pana la 14 octombrie 1066 când a fost ucis în Bătălia de la Hastings in lupta cu normanzii invadatori normanzi condusi de William Cuceritorul . Harold este primul dintre cei trei regi ai Angliei care au murit în război, celelalti doi fiind Richard I şi Richard al III-lea.
· 1118: Alfonso I (1073/1074 – 8 septembrie 1143), numit și Alfonso Războinicul, a alungat arabii din Zaragoza. A fost regele Aragonului și Navarei din 1104 până la moartea sa în 1134. El a fost al doilea fiul al regelui Sancho al V- lea al Aragonului si Navarrei și succesorul fratelui său Petru I.
· 1205: Filip, ducele Suabiei a fost încoronat cu mare pompă rege al Germaniei la Aachen.Filip de Suabia (n.1177 – d. 21 iunie 1208), membru al dinastiei Hohenstaufen, era cel de al cincilea și cel mai tânăr dintre fiii împăratului Frederic I Barbarossa, cu contesa Beatrice I de Burgundia. A fost duce al Suabiei din anul 1196 si rege al Germaniei din 1198 până la moarte, ca rival al împăratului Otto al IV-lea.
· 1322: Stefan al III-lea Uroš este incoronat rege al Serbiei.Stefan Uroš III Nemanjic (n.cca 1282), a domnit pana in 11 ianuarie 1331,data mortii sale.A facut parte din dinastia sarba Nemanjic si a fost fiul regelui Milutin. A fost sanctificat de Biserica Ortodoxa Sarba.
· 1395: Domnitorul Moldovei Stefan I a încheiat la Suceava un tratat de alianta cu Polonia. Ștefan I (n. aprox. 1364 – d. înainte de 28 noiembrie 1399) a domnit in Moldova în perioada decembrie 1394 – înainte de 28 noiembrie 1399.
· 1449: Incepe domnia ultimului imparat bizantin, Contantin al XI-lea Dragases Paleologul. S-a născut la 8 februarie 1405, fiind al patrulea dintre cei șapte fii ai împăratului Manuel al II-lea (1392-1425) și a murit la 29 mai 1453, căzând eroic în ultima luptă, pentru apararea Constantinopolului asediat de turcii otomani condusi de sultanul Mehmed al II-lea Fatih. Creștinii ortodocși și cei greco-catolici îl consideră pe Constantin al XI-lea sfant, deși el nu a fost niciodată recunoscut oficial ca atare. Unul dintre motivele pentru acest lucru a fost faptul că, în secolele de stăpânire ale Imperiului Otoman, orice efort din partea Bisericii Ortodoxe de a-l proclama oficial pe Constantin al XI-lea ca sfânt ar fi fost văzut ca un act de rebeliune, deci ar fi fost o hotărâre nerecomandată. După războiul de independență al Greciei (1821-1831), când Biserica Ortodoxa Greaca a avut din nou libertatea de a acționa, s-a considerat că un act oficial de glorificare ar fi fost inutil, ținând cont de venerarea lui îndelungată ca sfant si martir crestin, în special ca martir al neamului (ethnomartyr, grec. Eθνομάρτυρας).
· 1540: Regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a însurat cu cea de-a patra lui soție, Anne de Cleves.
· 1714: Inginerul englez Henry Mill a patentat mașina de scris. Prima mașină de scris comercială a fost patentată abia în 1868 de inginerul mecanic american Christopher Latham Sholes.
· 1825: Se inaugureaza, la Moscova, Bolchoi Petrovski Teatr, construit de arhitectul Ossip Ivanovitch Bove; arhitectura constructiei imbina elemente “vechi rusesti” cu forme clasice; scena este la fel de mare ca si sala.
· 1838: Samuel Morse a efectuat prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, New Jersey.
· 1907: Educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma.
· 1919: are loc la Sibiu, România, Congresul Partidului Social-Democrat Român din Ardeal şi Banat, care adoptă programul partidului.
· 1929: Alexandru I Karagheorghevici – rege al Serbiei, Croației și Sloveniei (1921-1929), rege al Iugoslaviei (1929-1934) – a abolit Constituția, a dizolvat guvernul și a instaurat un regim de dictatură.
· 1929: Ferma Sheffield din New York a introdus ambalajul din carton, înlocuind clasica sticlă de lapte.
· 1942: „Pan American Airlines” devine prima companie aeriană comercială care efectuează zboruri în jurul lumii.
· 1950: Prin Decretul nr.6/6 ianuarie 1950, promulgat de Prezidiul MAN, la 13 ianuarie 1950, se hotăra înființarea coloniilor (lagărelor) de muncă. Lagărele își încep activitatea la 14 ianuarie 1950. Între 1950-1954, au fost internate în lagărele de muncă 22077 de persoane.
· 1994: Dubla medaliată olimpică americană Nancy Kerrigan a fost atacată și lovită în piciorul stâng de o persoană plătită de fostul soț al rivalei sale, Tonya Harding.
· 1998 - Promulgarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE).
· 2003: Începerea procesului intentat lui Zacarias Moussaoui, singura persoană pusă sub acuzație până în prezent pentru atentatele de la 11 septembrie 2001.
Nașteri
· 1412: Ioana d'Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans; în franceză Jeanne d'Arc; n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică(auzea voci).[4][5][6][7] A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).
Născutã în ianuarie 1412, la Domrémy, (Burgundia; azi provincia Lorena), Fecioara din Orleans este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez. Ioana a afirmat de nenumărate ori ca auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. Trimisă să conducă trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, Ioana d’Arc a reușit să o cucerească în doar 9 zile (afirmație falsă, contrazisă de realitatea istorică). După mai multe victorii în serie, ea a contribuit la încoronarea regelui Carol al VII-lea la Catedrala de la Reims.
În anul 1415, francezii sunt învinși de către Henric al V-lea la Azincourt. După această victorie, regele Angliei întreprinde cucerirea sistematică a Franței. Mai mult decât atât, prin rușinosul tratat de la Troyes – consecință a asasinării ducelui de Burgundia, Ioan fără Frică, de către oamenii Delfinului, viitorul Carol al VII-lea; Henric al V-lea reușește să se facă recunoscut drept moștenitor al coroanei Franței. Fiul lui Carol al VI-lea și al lui Isabeau de Bavaria este renegat de propria mamă și considerat bastard. Tronul Franței este promis fiului lui Henric al V-lea, căsătorit cu Caterina de Valois (fiică a lui Carol al VI-lea).
Delfinul (viitorul Carol al VII-lea) se refugiază la Bourges; Chinon și Bourges fiind capitalele sale. Domnește numai la sud de Loara și legitimitatea lui este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Restul Franței, inclusiv Parisul, cucerit de anglo-burgunzi în anul 1418, aparține englezilor. Robită, populația franceză se află într-o stare jalnică.
În februarie 1429, tânără, acum în vârstă de 16 ani, pornește spre Chinon. Anturajul Delfinului încearcă să-l convingă că demersul ei poate fi o capcană. Soacra acestuia, Iolanda de Aragon - care avea o mare influență asupra sa - insistă s-o primească, pentru că a auzit de „puterile” Ioanei. Carol hotărăște să o pună la încercare. Fata îl recunoaște „după un semn” și îi dezvăluie patru profeții.
Timp de trei săptămâni este interogată de prelați și teologi care încearcă să verifice dacă spune adevărul. Dată pe mâna moașelor, pentru a confirma dacă este virgină, cum pretinde, Ioana spulberă orice îndoială asupra sa. I se dau armură, stindard și escortă. Cât despre spadă, unii spun că i-ar fi dat-o căpitanul de Veaucouleurs, iar alții susțin că ar fi găsit-o în biserica Sainte-Catherine-de Fierbois, după cum îi indicaseră „vocile”.
Oamenii de arme acceptă să i se supună. Istoricii apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată de bărbați ce nu au obișnuința disciplinei. Venirea ei îi redă încrederea Delfinului, care aștepta impasibil căderea Orleansului, aflat de multă vreme sub asediul armatei comandate de Talbot.
Conform legendei, la 29 aprilie, Ioana intră în oraș, alături de Dunois. Peste cinci zile cade unul dintre puternicele forturi pe care englezii le construiseră pentru blocarea Orleansului. La 7 mai, fata constrânge șefii militari francezi, mai mult decât sceptici, să ordone asaltul unei noi fortificații care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, conduce, totuși, asaltul. Cu stindardul în mână, comandă soldaților să „spargă” fortăreața. Se supun și succesul nu întârzie să vină. A doua zi, Talbot ridica asediul.
Dar adevărul istoric dezvăluit recent este altul: Ioana ajunge la Orleans la o săptămână după ce englezii ridicaseră asediul. Legenda continuă: Vestea împlinirii primei profeții a Ioanei este răspândită în întreaga Franță. Toată lumea vede în acest prim triumf semnul că este trimisul lui Dumnezeu.
Însă Fecioara din Orleans nu face aceeași impresie asupra englezilor. Ei râd mai ales când, înainte de fiecare bătălie, le trimite mesaje de curtoazie, prin care le cere să plece de bună voie acasă. Este pentru prima oară, după multă vreme, când trupele franceze îi înving pe englezi, reușită cu consecințe psihologice profunde. Victoriile se țin lanț. La 18 iunie, la Patay, armata engleză, condusă de Falstaff și Talbot, este din nou înfrântă.
Ioana îl convinge pe Delfin să profite de avantajul obținut și să accepte să-l conducă la Reims, pentru a fi uns rege, după cum i-au comandat „vocile”. În pofida sfaturilor înțelepților, ale prudenților și intriganților, se supune planului său. După 15 zile de călătorie triumfală, Ioana și Delfinul intră în Reims.
Carol al VII-lea este uns rege în prezența ei și a stindardului. Se împlinește a doua profeție. Arhiepiscopul Regnaud de Chartres îndeplinește ritualurile solemne. Ungerea alungă ultimele îndoieli asupra legitimității Delfinului și este esențială pentru ca poporul să-l considere singurul și adevăratul suveran. Ioana d'Arc vrea să profite de elanul popular și să continue lupta, pentru a-i alunga din întreaga țară pe englezi. Însă regele tergiversează. Iolanda de Aragon îl sfătuiește de această dată să nu o mai sprijine. Carol al VII-lea semnează un acord cu anglo-burgunzii pentru încetarea momentană a ostilităților. Încep eșecurile pentru Fecioara din Orleans. Participă la o serie de lupte fără glorie. Se spune că „vocile” încetaseră să-i mai vorbească, după ungerea regelui. Ducele de Burgundia asediază Compiegne-ul în anul 1430. Ioana vine în ajutorul orașului.
La 24 mai (1430), este făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care o capturează în timp ce încearcă să iasă din încercuire. Eroina pune la cale o evadare, însă Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen. Carol al VII-lea nu o ajută, cu toate că ea este convinsă că o va răscumpăra. Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziției. La 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen, fata semnează printr-o cruce (nu știa să scrie) actul de abjurare. Se spune că ar fi fost mințită că hârtia conține altceva. Cert este că, două zile mai târziu, fecioara din Orleans retractează. Este arsă pe rug, la 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea.
Este adevărat că Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea eroinei. Totuși, nu a uitat-o cu totul. El este inițiatorul procedurii care anulează sentința din 1431. Cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, pentru a rezulta că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu. Ordonă să se demonstreze că judecătorii au fost nedrepți și că englezii îi voiau moartea. Inocența fetei este foarte importantă pentru legitimitatea sa ca suveran. Sentința este anulată în 1456. Ioana d'Arc este reabilitată. Dar reabilitarea este limitată. Nimeni, nici la curte, nici în sânul bisericii, nu dorea, la acea vreme, sanctificarea sa. Este beatificată abia în 1905, în scopul întăririi Partidului catolic, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat. Ioana este sanctificată (canonizată) abia în anul 1921, când în fruntea Franței se afla o putere de dreapta.
· 1655: Eleonora Magdalena de Neuburg, în germană Eleonore Magdalene Therese (n. 6 ianuarie 1655 – d. 19 ianuarie 1720) a fost împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman prin căsătoria cu împăratul Leopold I.[1] A fost de asemenea regină a Boemiei și Ungariei, Arhiducesă de Austria. În 1711 a fost regentă. A fost bunica paternă a împărătesei Maria Terezia.
* 1669: Infanta Isabel Luísa a Portugaliei (6 ianuarie 1669 – 21 octombrie1690) a fost infantă portugheză și singura fiică a regelui Pedro al II-lea al Portugaliei și a primei soții a acestuia, Maria Francisca de Savoia. A fost moștenitoare prezumptivă a tronului Portugaliei între 1669 și 1689, anul nașterii fratelui ei vitreg, Ioan al V-lea al Portugaliei. Dona Isabel Luísa s-a născut la palatul Ribeira în 1669 și a fost singurul copil al lui Pedro al II-lea al Portugaliei și a primei lui soții, Maria Francisca de Savoia. Mama sa a fost strănepoata regelui Henric al IV-lea al Franței cu metresa sa Gabrielle d'Estrées. A murit de variolă în 1690 când avea doar 21 de ani. Isabel Luísa este înmormântată la mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona.
* 1669: Infanta Isabel Luísa a Portugaliei (6 ianuarie 1669 – 21 octombrie1690) a fost infantă portugheză și singura fiică a regelui Pedro al II-lea al Portugaliei și a primei soții a acestuia, Maria Francisca de Savoia. A fost moștenitoare prezumptivă a tronului Portugaliei între 1669 și 1689, anul nașterii fratelui ei vitreg, Ioan al V-lea al Portugaliei. Dona Isabel Luísa s-a născut la palatul Ribeira în 1669 și a fost singurul copil al lui Pedro al II-lea al Portugaliei și a primei lui soții, Maria Francisca de Savoia. Mama sa a fost strănepoata regelui Henric al IV-lea al Franței cu metresa sa Gabrielle d'Estrées. A murit de variolă în 1690 când avea doar 21 de ani. Isabel Luísa este înmormântată la mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona.
· 1745: Frații Montgolfier se referă la Joseph-Michel Montgolfier (n. 26 august1740 în Annonay lângă Lyon - d. 26 iunie 1810 în Balaruc-les-Bains) și Jacques-Étienne Montgolfier (n. 6 ianuarie 1745 în Annonay - d. 2 august 1799), fabricanți de hârtie, inovatori și inventatori francezi, cel mai cunoscuți în întreaga lume pentru că sunt primii realizatori ai zborului cu mașini mai ușoare decât aerul, inventatorii balonului cu aer cald, globe aérostatique, în limba franceză.
Cei doi au lansat și primul balon aeropurtat, condus de un pilot, în persoana lui Jacques-Étienne. Printre alte realizări importante, se pot menționa și pompa de apă hidraulică (inventată de Joseph-Michel), crearea primei școli profesionale de fabricanți de hârtie (Jacques-Étienne) și inventarea unui proces industrial de fabricare al hârtiei transparente.
· 1760: Ioan Budai-Deleanu (n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara - d. 24 august 1820, Liov) a fost un scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene. A fost primul dintre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău..[2]
Între 1780 până la 1856 parohia din Cigmău număra cinci preoți Budai. Budai-Deleanu a avut un frate secretar tesaurisat în Sibiu, un alt frate impiegat la oficiul salinelor din Oradea Mare și se presupune că un al frate a fost preotul Salamon Budai din Cigmău, în perioada 1780-1800, iar întâia școală din Cigmău se deschide în 1849 în casa învățătorului Petru Budai. Autorul primei epopei în limba română, "poemationul eroi-comic" Țiganiada sau Tabăra țiganilor, ediție definitivă de Jacques Byck, 1800-1812. Opera sa reprezentativă (poemul eroi-comic "Țiganiada") tratează un subiect alegoric cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale. Un alt poem satiric Trei viteji, rămas neterminat, valorifică motive din "Don Quijote" de Cervantes.
· 1802: S-a născut, la Târgovişte, Ion Heliade Rădulescu, scriitor, lingvist şi om politic român; întemeietorul presei scrise în Ţara Românească (“Curierul românesc”, 1829);(m. 27 aprilie 1872).
· 1822: S-a născut Heinrich Schliemann, renumit arheolog german, care a descoperit Cetatea Troiei şi tezaurul atribuit regelui Priam; (d.26.12.1890).
* 1828: Jean Louis Émile Boudier (n. ,[1][2][3][4] Garnay, Franța – d. ,[1][3][4] Blois, Franța) a fost un farmacist, botanist, entomolog, micolog și acuarelist francez, membru fondator al Société mycologique de France care a descris ca primul fosta clasă a discomicetelor din încrengătura Ascomycota. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Boud..
* 1828: Jean Louis Émile Boudier (n. ,[1][2][3][4] Garnay, Franța – d. ,[1][3][4] Blois, Franța) a fost un farmacist, botanist, entomolog, micolog și acuarelist francez, membru fondator al Société mycologique de France care a descris ca primul fosta clasă a discomicetelor din încrengătura Ascomycota. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Boud..
· 1838 - S–a născut compozitorul şi dirijorul german Max Bruch, reprezentant al romantismului târziu (m.02.10.1920).
* 1842: Clarence King ( n. 6 ianuarie 1842, Newport, Rhode Island – d. 24 decembrie 1901, Phoenix, Arizona) a fost un geolog și alpinist american, cel mai bine cunoscut pentru funcția sa de întâiul dintre directorii agenției guvernamentale științifice americane de explorare și prospectare United States Geological Survey (bine cunoscută și sub acronimul USGS).
* 1842: Clarence King ( n. 6 ianuarie 1842, Newport, Rhode Island – d. 24 decembrie 1901, Phoenix, Arizona) a fost un geolog și alpinist american, cel mai bine cunoscut pentru funcția sa de întâiul dintre directorii agenției guvernamentale științifice americane de explorare și prospectare United States Geological Survey (bine cunoscută și sub acronimul USGS).
· 1861: Victor Horta (n. 6 ianuarie 1861, Gent - d. 9 septembrie 1947, Etterbeek) a fost un arhitect și designer belgian. Este descris de John Julius Norwich ca fiind „fără îndoială arhitectul european cheie al [mișcării artistice] Art Nouveau”. Horta este unul dintre cele mai importante nume în arhitectura Art Nouveau.
· 1872 - S-a născut compozitorul rus Alexandr Skriabin (simfonii: „Poemul extazului”, „Prometeu”) (m.27.04.1915).
* 1875: Elisabeth von Gutmann (n. 6 ianuarie 1875 – d. 28 septembrie 1947) a fost Prințesă consort a Liechtensteinului prin căsătoria cu Franz I, Prinț de Liechtenstein. Elisabeth s-a născut la Viena, Austro-Ungaria ca fiică al lui Wilhelm Isak, Ritter von Gutmann, și a celei de-a doua soții, Ida Wodianer.[1] Tatăl ei era om de afaceri evreu din Moravia care deținea o firmă de cărbune. A fost înnobilat în 1878 de către împăratului Franz Joseph I. Între 1891-1892 a fost președinte al Comunității israelite vieneze.
* 1875: Elisabeth von Gutmann (n. 6 ianuarie 1875 – d. 28 septembrie 1947) a fost Prințesă consort a Liechtensteinului prin căsătoria cu Franz I, Prinț de Liechtenstein. Elisabeth s-a născut la Viena, Austro-Ungaria ca fiică al lui Wilhelm Isak, Ritter von Gutmann, și a celei de-a doua soții, Ida Wodianer.[1] Tatăl ei era om de afaceri evreu din Moravia care deținea o firmă de cărbune. A fost înnobilat în 1878 de către împăratului Franz Joseph I. Între 1891-1892 a fost președinte al Comunității israelite vieneze.
Elisabeth s-a căsătorit la Viena cu baronul maghiar Géza Erős of Bethlenfalva (1866-1908). La 7 august 1908, el a murit de tânăr; nu au avut copii.
În 1914, ea l-a întâlnit la fondul de ajutor pentru militari pe Prințul Franz de Liechtenstein. Fratele Prințului Franz, Prințul Johann al II-lea nu a aprobat relația. La 11 februarie 1929 Prințul Franz i-a succedat fratelui său sub numele de Franz I, fratele său nefiind căsătorit și neavând copii. La 22 iulie 1929 Elisabeth și Franz I s-au căsătorit la Viena. Nu au avut copii.
Deși Liechtenstein nu a avut oficial partid nazist, o mișcare de simpatie nazistă a fost în fierbere timp de ani de zile în cadrul partidului Uniunea Națională.[2]
La începutul anului 1938, chiar după anexarea Austriei în cadrul Germaniei, Prințul Franz I de Liechtenstein în vârstă de 84 de ani a abdicat, numindu-l regent și succesor pe vărul său de gradul trei, Franz Josef al II-lea, Prinț de Liechtenstein, care avea 31 de ani.
Elisabeth a trăit în Pasul Semmering până la anexarea Austriei de către Germania Nazistă, apoi a plecat în exil în Elveția, unde a murit la Vitznau în 1947.
* 1882: Arhiducesa Maria Anna Isabelle Epiphanie Eugenie Gabriele de Austria,[1][2] (Maria Anna Isabelle Epiphanie Eugenie Gabriele, Erzherzogin von Österreich[1][2]; 6 ianuarie 1882 – 25 februarie 1940) a fost membră a ramurei Teschen a Casei de Habsburg-Lorena, Arhiducesă de Austria și Prințesă a Boemiei, Ungariei și Toscanei prin naștere. Prin căsătoria cu Prințul Elias de Bourbon-Parma (mai târziu Duce de Parma), Maria Anna a devenit membră a Casei de Bourbon-Parma și Prințesă de Bourbon-Parma. La 25 mai 1903 la Viena, Maria Anna s-a căsătorit cu Elias de Bourbon-Parma, fiul cel mic al Ducelui Robert I de Parma și a primei soții, Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii. Maria Anna și Elias au avut opt copii:
- Prințesa Elisabetta (17 martie 1904 – 13 iunie 1983); necăsătorită.
- Prințul Carlo Luigi (22 septembrie 1905 – 26 septembrie 1912); a murit de poliomielită.
- Prințesa Maria Francesca (5 septembrie 1906 – 20 februarie 1994); necăsătorită.
- Robert Hugo de Bourbon-Parma (7 august 1909 – 25 noiembrie 1974); necăsătorit.
- Prince Francesco Alfonso (14 iunie 1913 – 29 mai 1959); necăsătorit.
- Prințesa Giovanna Isabella (8 iulie 1916 – 1 noiembrie 1949); necăsătorită; a fost ucisă dintr-un accident prin împușcare în La Toledana, Spania.
- Prințesa Alicia (n. 13 noiembrie 1917); s-a căsătorit cu Infantele Alfonso, Duce de Calabria. Au copii
- Prințesa Maria Cristina (7 iunie 1925 – 1 septembrie 2009); necăsătorită.
· 1887 - S-a născut medicul Dumitru Combiescu, membru al Academiei Române (m.25.11.1961).
· 1892 - S-a născut Paul Vaillant-Couturier, scriitor şi om politic francez (m.10.10.1937).
· 1892 - S-a născut regizorul Martin Berger, cel care a realizat două dintre filmele importante din perioada interbelică a cinematografiei româneşti, "Ciuleandra" (1930) şi "Venea o moară pe Siret" (1929).
· 1897: S-a născut la Iaşi scriitorul Ionel Teodoreanu; (m. 3 februarie 1954); (“La Medeleni”, “Uliţa copilăriei”; “Loreley”, “Masa umbrelor”).
· 1900: Regina Maria a Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen; n. 6 ianuarie 1900, Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra) cunoscută și ca Regina Marija a fost soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei. S-a născut în familia regală a României, dobândind prin naștere titlurile de principesă a României și principesă de Hohenzollern-Sigmaringen. Mama sa era Maria de Edinburgh, fiică a prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fiul Reginei Victoria, iar tatăl Mariei era principele moștenitor Ferdinand al României. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa. Pe Alexandru al Serbiei, Regina Maria a României îl cunoscuse la Paris atunci când se dusese să pledeze cauza României, iar Alexandru promova la rândul lui cauza Serbiei. Seriozitatea și pasiunea cu care Alexandru își susținea țara au făcut asupra Reginei Maria o puternică impresie, în gândurile ei încolțind încă de atunci ideea unei căsătorii a fiicei sale mijlocii cu prințul sârb, deși nu făcea parte dintr-o dinastie cu renume. După război, Casa Regală a României a încheiat câteva alianțe matrimoniale, în 1921 cu Grecia, iar în 1922 cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Astfel, în ziua de Crăciun a anului 1921, la Castelul Peleș, se oficiază în mod solemn logodna dintre Alexandru, noul rege al Iugoslaviei, și principesa Mărioara. Ceremonia religioasă a logodnei a avut loc pe 20 februarie 1922, la ora 17, la Palatul Cotroceni, iar pe 21 februarie seara s-a organizat dineul de gală.[5]
S-a căsătorit cu regele Alexandru I al Iugoslaviei pe 8 iunie 1922. Cu ocazia acestei nunți a avut loc la Belgrad primul meci din istoria echipei naționale de fotbal a României. Partida Iugoslavia-România s-a terminat cu scorul 1-2.
Maria și Alexandru au avut 3 băieți:
- Prințul Petru (1923 – 1970)
- Prințul Tomislav (1928 – 2000)
- Prințul Andrei (1929 – 1990)
A devenit regina mamă a Iugoslaviei, după asasinarea regelui Alexandru I al Iugoslaviei la Marsilia în 1934. Cel mai mare fiu al ei a devenit rege sub numele de Petru al II-lea al Iugoslaviei, ultimul suveran iugoslav.
Maria a murit în exil la Londra, pe 22 iunie 1961 și a fost înmormântată la "Royal Burial Ground", Londra. În 2013 a fost reînhumată la Mausoleul Regal Oplenac de lângă Belgrad. La scurt timp după sosirea în Serbia, Mignon a început să învețe limba sârbă și să ia lecții de istorie, chestiuni importante pentru noua identitate națională. Acest fapt arăta dorința de a se integra și a înțelege mai bine problemele țării sale adoptive. Era regină într-o țară cu turbulențe politice, iar noile îndatoriri publice o speriau, Mignon confesându-se: „sunt momente când aproape îmi este teamă de tot ce trebuie să fac și mă întreb dacă sunt suficient de puternică pentru munca care o am de îndeplinit”. Dar au fost și momente mai relaxante, când de ziua ei pe 8 ianuarie 1924, Regele Alexandru a organizat un mare bal la Palat unde au fost peste 900 de persoane invitate.[6][7]
Chiar dacă nu se implica în politică, așa cum o făcea mama ei, Regina României, totuși nu rămânea indiferentă la evenimentele politice interne sau externe. Mignon în consemnările sale vorbea despre conferința Micii Antante din 1924 pe care o considera un succes. A fost o susținătoare a acestei alianțe politice defensive ea participând și mai târziu la deschiderea unei expoziții a femeilor din statele Micii Antante. În 1929 Regele Alexandru alege formula autoritară de conducere a Regatului, dând o nouă constituție și o nouă denumire statului Iugoslavia. Iugoslavia nu era un stat ușor de condus dupa Primul Război Mondial, întrucât în interiorul frontierelor sale se regăseau mai multe popoare. Instabilității politice i se adăuga terorismul politic atât de specific Serbiei antebelice, iar asasinările au condus în iunie 1928 la manifestații violente în Zagreb, ceea ce-l îndeamnă pe Alexandru I să aleagă varianta desfințării regimul constituțional, interzicând partidele politice și instaurând o dictatură personală până în 1934 la nefericitul eveniment din Marsilia. În fond nu era nimic anormal în acest fel de a decide o situație de criză, contextul european în care regimurile autoritare precum cel al lui Mussolini, Horthy, Pilsudski, Ataturk, și chiar regele Carol al II-lea al României - care se afla într-o situașie similară de instabilitate politică, nelăsând altă variantă.[8]Vizitele din toamna lui 1933, unde Alexandru fusese însoțit de Mignon, în România, Bulgaria, Turcia, Grecia, apoi constituirea Antantei Balcanice în 1934 reprezentaseră pentru Alexandru și Mignon un turneu diplomatic, care era menit să asigure Iugoslaviei alianțe defensive regionale și stabilitate.
În octombrie 1934 au fost invitați într-o vizită de stat în Franța. Au părăsit Belgradul la începutul lui octombrie, Alexandru luând vaporul de la Zelenika, făcând o oprire în Marsilia. Din cauza condițiilor de furtună de pe Marea Adriatică și din cauza bolii sale de rinichi, Mignon a renunțat la călătoria cu vaporul preferând să meargă cu trenul până la Paris urmând să se întâlnească acolo cu soțul ei. În Marsilia, Regele Alexandru a fost asasinat de un reprezentant al unei organizații croate care dorea dezmembrarea Iugoslaviei și crearea unei Croații independente
* 1905: Matei Balș (n. 6 ianuarie 1905, București - d. 19 aprilie 1989, Geneva) a fost un medic român, profesor universitar la București, șef de catedră la Clinica a II-a de boli infecțioase și decan al FPSMF (Facultatea pentru Perfecționare și Specializare a Institutului Medico-Farmaceutic din București), membru titular al Academiei de Medicină a RSR (1969), membru al Academiei de Științe din New-York, membru al Societății Americane de Microbiologie, membru al Societății Regale de Medicină Tropicală și Igienă din Londra, membru al Societății de Patologie Clinică din Berlin, laureat al Premiului de Stat clasa I (1950), pentru descoperirea nitrofuranului și aplicarea lui în febra tifoidă, personalitate de referință în istoria celui mai vechi spital de boli infecțioase din România, respectiv Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, al cărui certificat de naștere datează din 1880, odată cu ridicarea primelor barăci de izolare a bolnavilor contagioși. A publicat peste 350 de lucrări științifice în țară și 35 în străinătate, dintre care unele au fost „cărți-eveniment” și cele mai vândute, de mare utilitate și actualitate și astăzi, printre ele se numără: Introducere în studiul patologiei infecțioase (1958), Antibioticele (1966), Terapia infecției (1975) și Laboratorul clinic în infecții (1982). Matei Balș este întemeietorul școlii moderne romanești de bacteriologie clinică și pionier al erei „antibioticoterapiei”, aducând contribuții valoroase în chimioterapia unor boli contagioase. Tot el este cel care a pus în aceeași ecuație laboratorul, prin tehnici și metode moderne de diagnostic microbiologic, și activitatea clinică, prin interpretarea și monitorizarea tratamentului bolilor infecțioase. A fost decorat cu Crucea Regina Maria (1942) și Medalia muncii cl. I (1966), iar în 1973 devine Medic emerit al RSR.[1][2][3] În prezent, Institutul Național de Boli Infecțioase îi poartă numele
· 1907: Ion I. Agârbiceanu (n. 6 ianuarie 1907, Bucium-Șasa, comitatul Alba de Jos - d. 9 martie 1971, Cluj) a fost un fizician român, fiul prozatorului și protopopului Ion Agârbiceanu.
Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963. În anul 1925, la vârsta de 17 ani, a absolvit cursurile Liceului 'George Barițiu'
În anul 1930 a absolvit cursurile Institutului Electrotehnic din București.
În anul 1934 a absolvit cursurile Facultății de Științe din Paris, obținând doctoratul în fizică cu lucrare de spectroscopie Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine.
* 1907: Adalbert Püllöck (n. 6 ianuarie 1907 - d. 7 decembrie 1977) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).
* 1912: Jacques Ellul (6 ianuarie 1912 – 19 mai 1994) a fost un filozof, sociolog și teolog francez. “Pacatul” care i se imputa celui supranumit “omul care a prezis aproape totul” este refuzul lui de a se specializa intr-un domeniu si insistenta de a se pronunta cu egala competenta in domenii ca istoria institutiilor, drept, teologie, sociologie, filozofia “tehnologiei”, mass-media. A fost unul dintre putinii intelectuali francezi anticomunisti influentati de Marx, fiind catalogat ca marxist, calvinist, determinist, tehnofob, pesimist sau anarhist. Ellul nu este usor de clasificat si nici una din etichetele de mai sus nu ii pot descrie opera. El este mai cunoscut in Statele Unite decat in Franta, fiind recomandat de Aldous Huxley, care spunea ca Ellul a reusit sa faca prin a sa La Technique ou l’ enjeu du siècle (1954) – The Technological Society (1964) ce nu a reusit el prin Brave New World (1932).[2] A fost unul dintre primii ecologisti alaturi de bunul sau prieten Bernard Charbonneau, iar una dintre trasaturile scrierilor lui, de la cele teologice pana la cele de filosofie a tehnologiei sau mass-media, este o exegeza mereu surprinzatoare a ceea ce el numeste "locuri comune". Practic, Ellul pune sub semnul intrebarii tot ceea ce e clar si stabilit, reusind sa rastoarne modul in care intelegem lucrurile. A fost descris ca "pionierul gandirii ecologice inainte de Michel Serres. Ca specialist in propaganda a descoperit ca nu exista realitatea opiniei publice inainte lui Pierre Bourdieu. Cu exegeza locurilor comune pe care o face, el anticipeaza Mythologies a lui Roland Barthes. A denuntat ura de sine a sustinatorilor lumii a treia si tradarea Occidentului inainte de Pascal Bruckner.”[3]
* 1912: Jacques Ellul (6 ianuarie 1912 – 19 mai 1994) a fost un filozof, sociolog și teolog francez. “Pacatul” care i se imputa celui supranumit “omul care a prezis aproape totul” este refuzul lui de a se specializa intr-un domeniu si insistenta de a se pronunta cu egala competenta in domenii ca istoria institutiilor, drept, teologie, sociologie, filozofia “tehnologiei”, mass-media. A fost unul dintre putinii intelectuali francezi anticomunisti influentati de Marx, fiind catalogat ca marxist, calvinist, determinist, tehnofob, pesimist sau anarhist. Ellul nu este usor de clasificat si nici una din etichetele de mai sus nu ii pot descrie opera. El este mai cunoscut in Statele Unite decat in Franta, fiind recomandat de Aldous Huxley, care spunea ca Ellul a reusit sa faca prin a sa La Technique ou l’ enjeu du siècle (1954) – The Technological Society (1964) ce nu a reusit el prin Brave New World (1932).[2] A fost unul dintre primii ecologisti alaturi de bunul sau prieten Bernard Charbonneau, iar una dintre trasaturile scrierilor lui, de la cele teologice pana la cele de filosofie a tehnologiei sau mass-media, este o exegeza mereu surprinzatoare a ceea ce el numeste "locuri comune". Practic, Ellul pune sub semnul intrebarii tot ceea ce e clar si stabilit, reusind sa rastoarne modul in care intelegem lucrurile. A fost descris ca "pionierul gandirii ecologice inainte de Michel Serres. Ca specialist in propaganda a descoperit ca nu exista realitatea opiniei publice inainte lui Pierre Bourdieu. Cu exegeza locurilor comune pe care o face, el anticipeaza Mythologies a lui Roland Barthes. A denuntat ura de sine a sustinatorilor lumii a treia si tradarea Occidentului inainte de Pascal Bruckner.”[3]
Unele din cartile sale au fost traduse in engleza, italiana, spaniola, portugheza, coreeana, japoneza, germana, turca, rusa, greaca, olandeza, suedeza, finlandeza, daneza, croata, maghiara.
* 1913: Edward Gierek (n. 6 ianuarie 1913, Porąbka – d. 29 iulie 2001, Cieszyn) a fost un politician comunist polonez.
* 1915: Alan Watts (n. 6 ianuarie 1915, d. 16 noiembrie 1973) a fost un filozof și scriitor de origine britanică, cunoscut mai ales pentru popularizarea filozofiei orientale printre europeni. Watts a scris peste 25 de cărți și articole cu subiecte importante pentru religiile estică și vestică, fiind autorul lucrării The Way of Zen (Calea Zen), unul dintre primele bestseller-uri despre budism.
· 1919 - S-a născut Dan Nasta, actor şi regizor de teatru; colecţionar de artă; o parte dintre obiectele aparţinând colecţiei sale decorează acum Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia.
· 1920 - S-a născut compozitorul italian Arturo Benedetti Michelangeli (m.12.06.1995).
· 1924: Kim Dae-jung (n. 6 ianuarie 1924, d. 18 august 2009) a fost un președinte al Coreii de Sud între 1998 și 2003, și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2000. Este numit „Nelson Mandela al Asiei”,[2]datorită opoziției sale față de stăpânirea autoritară.
Convertit la catolicism, Kim și-a luat numele de botez de Thomas More
· 1927 - S-a născut baritonul David Ohanesian, cel mai apreciat "Oedip" al secolului XX. A fost distins cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de comandor (m. 30 sept 2007)
* 1933: Justo Tejada (n. 6 ianuarie 1933 în Barcelona) este un fost fotbalist spaniol retras din activitate. A fost unul din cei cinci golgeteri ai Cupei Campionilor Europeni în ediția din 1961-1962 cu șapte reușite
· 1938: Adriano Celentano (n. 6 ianuarie 1938, Milano, Italia) este un cantautor , muzician, actor și moderator TV italian. El are cele mai mari vânzări dintre toți cântăreții italieni de sex masculin. Adriano s-a născut la Milano pe 6 ianuarie 1938, pe strada Gluck nr 14. Părinții săi erau din Foggia, dar s-au mutat în nord pentru a lucra.[3]Adriano și-a petrecut copilăria și adolescența la Milano, mutându-se cu familia în 1951 pe strada Correnti. N-a terminat școala generală, ci a avut diferite ocupații, ultima fiind cea de ceasornicar. În aceeași perioadă a început să se intereseze de muzică, în special de rock 'n' roll pe care, la fel ca mulți alți tineri italieni, a început să o cunoască în 1955, odată cu ajungerea în Italia a filmului Blackboard Jungle (în italianăCuloarea (samburele) violenței): pe coloana sonoră e un cântec intitulat "Rock Around the Clock", interpretat de un cântăreț pe atunci necunoscut încă în Italia, Bill Haley, acompaniat de formația sa "The Comets" și Celentano (ca și alti tineri) a rămas impresionat, hotărând să devină cântăreț de rock'n'roll.
A fost influențat puternic de idolul său Elvis Presley, de revoluția rockuluidin anii 1950 și de actorul american Jerry Lewis.[4] În Italia a vândut milioane de discuri și a aparut în numeroase show-uri TV și filme. În ceea ce privește filmele, a fost de asemenea un creator al genului comic, cu mersul său caracteristic și expresiile sale faciale. În general, filmele lui au avut succes la public;[necesită citare] în anii 1970 și parțial în anii 1980, era regele încasărilor în Italia, în filmele cu buget redus.[necesită citare] Ca actor, cel mai mare suces a fost "Serafino" (1968), regizat de Pietro Germi.
Ca regizor de film, le-a distribuit în special pe Ornella Muti, Eleonora Giorgi și pe soția sa, Claudia Mori. El și Claudia au trei copii: Rosita Celentano, Rosalinda Celentano (cunoscută audienței mondiale pentru rolul său de Satan în filmul lui Mel Gibson, "The Passion of the Christ") și Giacomo Celentano. Acesta din urmă este de asemenea gazda mai multor show-uri TV italiene.
A scos 40 de albume: 29 albume de studio, 3 albume live și 8 compilații. Cel mai cunoscut cântec al sau este "Azzurro", cu versuri de Paolo Conte, lansat în 1968 și copiat de multi muzicieni de atunci.[necesită citare]
Este fan al fotbalului și susține echipa Inter Milano.
Până în prezent, cântărețul a vândut 70 de milioane de albume
* 1939: Valeri Lobanovski (în ucraineană Вале́рій Васи́льович Лобано́вський, în rusă Вале́рий Васи́льевич Лобано́вский; n. 6 ianuarie 1939, Kiev - d. 13 mai 2002, Zaporojie) a fost un jucător și antrenor de fotbal ucrainean.
· 1940: Doina Badea (n. 6 ianuarie 1940, Craiova - d. 4 martie 1977, București), a fost o cântăreață de muzică ușoară.
A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.
* 1940: Ion Lazu (n. 6 ianuarie 1940, comuna Ciobârciu, județul Tighina) este un prozator, eseist și poet român. Părinții săi: Grigore și Vera (născută Ciobanu), au fost proprietari agricoli, mici negustori. Pe linia mamei, se înrudește cu Ștefan Ciobanu, profesor de Istoria literaturii române vechi, director al Liceului Real Al. Russo din Chișinău, unul dintre artizanii {Unirea Principatelor|Unirii]] din 1918, ulterior Ministrul Culturii și Cultelor. În martie 1944 familia scriitorului s-a refugiat din fața frontului, stabilindu-se în comuna Cireașov, jud. Olt. Școala primară o face în satul de adopțiune, apoi continua la Slatina clasele secundare la Școala Ionașcu și liceul Radu Greceanu (promoția 1956). În același an devine student la Facultatea de geologie-geografie a Universității București, pe care o absolvă în 1961, când devine geolog-prospector la o întreprindere de profil din capitală, unde a activat până la pensionare, în 1999, după 38 de ani de activitate neîntreruptă, practic în toate regiunile țării. Nu a fost membru de partid. Între 1996- 2007 este redactor șef la Editura Vinea.
În anul 1981 s-a căsătorit cu Lidia (n. 1953, fostă Duță), absolventă a Școlii populare de artă, secția Teatru, autoare a 7 volume de poezie. Au un fiu, Andrei Laurențiu, cu un Master în Informatică.
· 1941 - S-a născut Philippe Busquin, comisar european pentru cercetare.
· 1943 - S-a născut Ion Drăgănoiu, poet şi jurnalist, discipol literar şi prieten al lui Nichita Stănescu („Aproape sonete”, „Discurs împotriva metodei”, „Starea provizorie”) (m.23.05.2003).
* 1943: Terence Frederick "Terry" Venables (n. 6 ianuarie 1943, Londra) este un fost fotbalist și antrenor de fotbal englez. Ca antrenor a antrenat, printre altele, echipa FC Barcelona. Cariera de jucător și-a petrecut-o la echipe precum: FC Chelsea, Tottenham, Crystal Palace, St. Parick's și QPR.
Din 1976 este antrenor, reușind să câștige La Liga și FA Cup. Venables a antrenat în întreaga sa carieră pe FC Barcelona, Tottenham Hotspur, Naționala de fotbal a Angliei, Echipa națională de fotbal a Australiei, Middlesbrough, Leeds United și Crystal Palace.
· 1944 - S-a născut Van McCoy, cântăreţ, compozitor şi producător american (Starliters).
* 1946: Saveta Bogdan (16 ianuarie 1946, Sângeorz-Băi, județul Bistrița Năsăud) este o interpretă de muzică populară românească.[1]
* 1946: Saveta Bogdan (16 ianuarie 1946, Sângeorz-Băi, județul Bistrița Năsăud) este o interpretă de muzică populară românească.[1]
· 1946 - S-a născut Syd Barrett, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Pink Floyd).
* 1948: Hristo Botev (în bulgară Христо Ботев; n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria - d. 1 iunie 1876) a fost un poet și revoluționar bulgar.
* 1948: Hristo Botev (în bulgară Христо Ботев; n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria - d. 1 iunie 1876) a fost un poet și revoluționar bulgar.
Hristo Botev (1848 – 1876), fiul lui Hristo Botev Petkov (în bulgarăХристо Ботев Петков) este considerat cel mai mare poet al Bulgariei.
· 1951 - S-a născut Kim Wilson, vocalist şi compozitor american (Fabulous Thunderbirds).
· 1953: Malcolm Young, chitarist de origine scoțiană (AC/DC)
* 1954: Anthony Minghella (6 ianuarie 1954 - 18 martie 2008) a fost un regizor, scenarist și producător britanic, născut în Insula Wight, fiu al unor imigranți italieni. Cele mai importante filme ale lui suntː ca regizor "Pacientul Englez" (1996), "Talentatul Domn Ripley" (1999) si "Cold Mountain"(2003, ca scenarist Truly Madly Deeply (1991), iar ca producător Cititorul (2008). Pentru Pacientul englez a primit (în 1997) Premiul Oscar pentru Cel mai bun regizor.
* 1954: Anthony Minghella (6 ianuarie 1954 - 18 martie 2008) a fost un regizor, scenarist și producător britanic, născut în Insula Wight, fiu al unor imigranți italieni. Cele mai importante filme ale lui suntː ca regizor "Pacientul Englez" (1996), "Talentatul Domn Ripley" (1999) si "Cold Mountain"(2003, ca scenarist Truly Madly Deeply (1991), iar ca producător Cititorul (2008). Pentru Pacientul englez a primit (în 1997) Premiul Oscar pentru Cel mai bun regizor.
· 1955: Rowan Sebastian Atkinson (n. 6 ianuarie 1955, Consett, comitatul Durham, Regatul Unit) este un actor și comic britanic, devenit celebru prin personajul Mr. Bean. A fost ales de The Observer ca unul dintre cei mai amuzanți 50 actori din comedie britanică,[3] și printre cei mai buni 50 de actori de comedie din toate timpurile, într-un sondaj din 2005 despre comedianți.[4]
* 1964: Henry Maske (n. 6 ianuarie 1964 în Treuenbrietzen) este un boxer german, care a fost campion mondial, având o carieră strălucită prin anii 1980. Datorită comportării sale distincte, era poreclit "gentlemanul", el a fost un sportiv care s-a bucurat de o popularitate largă în Germania.
* 1968: Claudia Laura Grigorescu (n. 6 ianuarie 1968, București) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz olimpic la Barcelona 1992. A fost vicecampioană mondială la individual în 1991 și campioană mondială pe echipe în 1994. Pentru aceste realizări a fost numită maestru a sportului în 1987 și maestru emerit a sportului în 1991.
Atkinson a studiat inginerie electrică la Universitatea din Newcastle iar apoi la Oxford (Queen's College), începându-și cariera de actor comic la Edinburgh Festival Fringe. Este căsătorit și are doi copii. Cel mai important hobby al său îl reprezintă automobilele. A scris pentru revista engleză Car și deține vehicule de curse.
Actorul Rowan Atkinson și soția sa, frumoasa Sunetra Sastry, sunt despărțiți de o perioadă de timp, însă starul nu vrea să comenteze subiectul. Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, cei doi nu au mai fost văzuți împreună în public din 2012, iar weekendul trecut ei au fost așteptați la nunta unui nepot de-al actorului, însă Rowan s-a dus singur, confirmând astfel informațiile apărute în presă, cum că cei doi s-ar pregăti de divorț. „S-au despărțit. El are deja o nouă iubită, mult mai tânără”, a declarat un prieten apropiat al lui Mr. Bean. Rowan și Sunetra au împreună doi copii, Benjamin (20 de ani) și Lily (19 ani), aceasta din urmă fiind top-model.
* 1960: Galina Mihailovna Antiufeeva (în rusă Галина Михайловна Антюфеева) (n. 6 ianuarie 1960, Belogorsk, regiunea Amur, Federația Rusă) este un om politic din Transnistria, deputat în Parlamentul regiunii separatiste. De asemenea, este soția generalului Vladimir Antiufeev, ministrul securității de stat al aceleiași regiuni.* 1964: Henry Maske (n. 6 ianuarie 1964 în Treuenbrietzen) este un boxer german, care a fost campion mondial, având o carieră strălucită prin anii 1980. Datorită comportării sale distincte, era poreclit "gentlemanul", el a fost un sportiv care s-a bucurat de o popularitate largă în Germania.
* 1968: Claudia Laura Grigorescu (n. 6 ianuarie 1968, București) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz olimpic la Barcelona 1992. A fost vicecampioană mondială la individual în 1991 și campioană mondială pe echipe în 1994. Pentru aceste realizări a fost numită maestru a sportului în 1987 și maestru emerit a sportului în 1991.
· 1969: Ilie Dumitrescu (n. 6 ianuarie 1969, București) este un fost jucător român de fotbal, actual antrenor. A cunoscut consacrarea ca fotbalist la Steaua București. A mai jucat în Anglia, Spania și Mexic. A făcut parte din lotul echipei naționale a României cu ocazia realizării celei mai mare performanțe a acesteia, sfertul de finală jucat la Mondialul din 1994. Ca antrenor, a pregătit printre altele echipele grecești AEK Atena și PAOK Salonic, dar și fosta sa echipă, Steaua București.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la campionatele europene și mondiale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.
* 1976: David Di Michele (n. 6 ianuarie 1976, Guidonia Montecelio, Italia) este un fotbalist italian. Di Michele joacă ca mijlocaș la echipa FC Torino, fiind împrumutat la US Lecce.
* 1977: Tom Boxer (n. Cosmin Simionică, 6 ianuarie 1977) este un DJ și producător muzical român. El a lansat o serie de single-uri, printre care și "Morena", care a ajuns pe prima poziție în Bulgaria, Polonia și România.[2] De asemenea hitul a intrat în top 10 în Ungaria și Israel.[3]Următorul său single a fost "Deep in Love", care a ajuns pe poziția a 8-a în România și Ungaria și pe locul 18 în Polonia.
* 1982: Dumitru-Mircea Buda (n. 6 ianuarie 1982, Tîrgu-Mureș) este un poet și critic literar român contemporan. Lector universitar la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, Catedra de Filologie. Este fiul Georgetei și al lui Mircea Buda, profesori de muzică.
* 1982: Dumitru-Mircea Buda (n. 6 ianuarie 1982, Tîrgu-Mureș) este un poet și critic literar român contemporan. Lector universitar la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, Catedra de Filologie. Este fiul Georgetei și al lui Mircea Buda, profesori de muzică.
După încheierea studiilor gimnaziale la Liceul de Artă din Tîrgu-Mureș (secția pian), urmează cursurile Colegiului Național "Al. Papiu Ilarian" din aceeași localitate, liceu absolvit în anul 2000. În același an devine student al Facultății de Științe și Litere din cadrul Universității Petru Maior din Tîrgu-Mureș, secția Română-Engleză, încheind studiile cu o lucrare de licență despre poezia lui Mircea Cărtărescu. Un an mai târziu finalizează și studiile de masterat în domeniul Istoria literaturii și sistemul criticii literare, în cadrul Universității Petru Maior, cu o teză de dizertație dedicată primului val de prozatori din generația 2000. Din 2007 până în 2010 este doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Studii Literare din Universitatea târgumureșeană, cu o teză condusă de Iulian Boldea intitulată "Protest și literatură în opera Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca" și susținută public în iunie 2010.
Începând cu anul 2001, colaborează la revista "Vatra", unde publică cronici și studii literare, poeme și interviuri. De asemenea, semnează articole și poeme în mai multe reviste literare din țară și străinătate(„Luceafărul”, „Familia”, „Poesis”, „Discobolul”, „Transilvania”, „Bucovina Literară”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Limba română” – Republica Moldova etc. ), precum și în spațiul unor reviste și portaluri culturale on-line (Cultura.inmures.ro, Inmures.ro).
Din 2004, predă la Universitatea Petru Maior, catedra de filologie, fiind pe rând cadru asociat (2004-2005), preparator (2005-2007) și asistent (2007-prezent). Printre seminariile pe care le coordonează se numără „Literatura română veche și premodernă” sau „Literatură română interbelică și contemporană”. Începând cu anul universitar 2010-2011 este titularul a două cursuri la nivelul studiilor de licență ale studenților filologi din Universitatea Petru Maior: „Literatură comparată (modernitate, postmodernitate, avangardă)” și „Curs special Lucian Blaga”. De asemenea, coordonează activitatea unui Cerc științific de Literatură română rezervat studenților. În paralel, ocupă funcția de Consilier editorial al Editurii Universității Petru Maior.
Începând din 2007, este membru al echipei proiectului Dicționar de critică și teorie literară, grant CNCSIS coordonat, începând din 2007, de prof. univ. dr. Iulian Boldea. În cadrul proiectului, e autorul a peste 80 de articole referitoare la critici literari contemporani și concepte critice, publicate în volumul omonim . E membru al unui centru de cercetare acreditat CNCSIS la Universitatea Petru Maior: Modernitate și postmodernitate în literatura română a secolului XX. A făcut parte din colectivele de organizare a trei ediții succesive ale Conferinței Internaționale European Integration between Tradition and Modernity.
Este și autorul câtorva prefețe și postfețe la cărți de poezie. A semnat, sporadic, și traduceri de volume în limba engleză. E redactor al revistelor "LitArt" și "Târnava" din Tg. Mureș și senior-editor la portalul Inmures.ro, unde e titularul unor rubrici de cronică literară și opinie.
* 1983: Nasser Menassel (n. 6 ianuarie 1983, La Tronche, Franța) este un fotbalist francez liber de contract.
* 1984: Eric Frederick Trump (n. , Manhattan, SUA) este un om de afaceri american, filantrop și fostă personalitate TV. El este al treilea copil și al doilea fiu al Președintelui Statelor Unite, Donald Trump și Ivana Trump. Alături de fratele sau mai mare Donald Trump Jr., el servește drept administrator al The Trump Organization. Vicepreședinte executiv al firmei, Eric Trump conduce, împreună cu fratele său, compania în timpul președinției tatălui său. Din 2007 până în 2016, a fondat și a condus Fundația Eric Trump, o organizație de caritate care a strâns bani pentru St. Jude Children's Research Hospital.
* 1986: Alexander David "Alex" Turner (născut pe 6 ianuarie 1986) este un muzician englez, cunoscut ca fiind principalul vocalist, chitarist și compozitor al formației de muzică indie rock Arctic Monkeys.[4][5]Împreună cu Miles Kane au lansat un album, cunoscuți cu denumirea The Last Shadow Puppets și a lucrat ca artist solo.
* 1987: Bongani Khumalo (n. 6 ianuarie 1987 în Manzini, Swaziland) este un jucător de fotbal sud-african, care joacă pentru Supersport United și pentru Echipa națională de fotbal a Africii de Sud.
* 1988: Daria Ilina (n. 6 ianuarie 1988, în Irbit)[1] este o handbalistă rusă ce evoluează pentru clubul românesc HCM Râmnicu Vâlcea[2] pe postul de pivot. Ilina a fost și componentă a echipei naționale de handbal feminin pe plajă a Rusiei care a cucerit medalia de argint la Campionatul European din 2006, fiind învinsă în finală de Germania
* 1989: Andrew Thomas "Andy" Carroll (n. 6 ianuarie 1989) este un fotbalist englez care evoluează la clubul West Ham United și la echipa națională de fotbal a Angliei, pe postul de atacant.
* 1989: Nick Rotteveel van Gotum (n. 6 ianuarie 1989), cunoscut după numele de scenă Nicky Romero, este un DJ și producător muzical olandez. Are la activ colaborări cu Tiësto, Fedde Le Grand, Sander van Doorn, David Guetta, Calvin Harris, Avicii și Hardwell.[1] În prezent este pe poziția #8 în „ Top 100 DJs” al DJ Magazine.
* 1990: Jonathan Matijas (n. 6 ianuarie 1990, Nice, Franța) este un fotbalist francezcare evoluează în prezent la UTA Arad. Singurul club important la care a mai jucat este SC Bastia.
* 1991: Jeroen Zoet (n. ,[1] Veendam[*], Țările de Jos) este un fotbalist aflat sub contract cu PSV Eindhoven.
* 1992: Cristian Efros (n. 6 ianuarie 1992, Chișinău) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist din Republica Moldova. În prezent este antrenor principal al clubului Speranța Nisporeni din Divizia Națională.[1][2]
Este fiul lui Petru Efros, antrenor de fotbal și fost fotbalist și el. Ca fotbalist, Cristian Efros a jucat la echipe ca Beșiktaș Chișinău, FC Costuleni, Dacia-2 Goliador, Rapid Ghidighici, FC Snagov, AC Siena, Iraklis Salonic U-20 și Speranța Nisporeni.
Cu Rapid Ghidighici și FC Costuleni a jucat în Divizia Națională, un total de 10 meciuri
* 1994: Denis Suarez Fernández (n. ,[1] Salceda de Caselas[*], Spania) este un fotbalist spaniol, ce joacă în poziția de mijlocaș ofensiv. În prezent joacă la F. C. Barcelona, din La Liga.
* 2002: Nanami Yanagawa (n. , Prefectura Kanagawa, Japonia) este o membra a trupelor Country Musume și Juice=Juice. Ea a debutat prima dată în Hello! Pro Kenshuusei în 2015, doar pentru câteva luni, a debutat în Country Musume cu Musubu Funaki. Recent a debutat și in Juice=Juice cu Ruru Danbara.
Decese
· 1537: Alessandro de' Medici (22 iulie 1510 - 6 ianuarie 1537) numit și Il Moro, a fost Duce de Penne, Duce de Florența și conducătorul Florenței din 1530 până în 1537. Fiu nelegitim, el a fost ultimul membru al ramurei mature a familiei Medici care va conduce Florența. Născut în Florența, el a fost recunoscut ca singurul fiu al lui Lorenzo al II-lea de Medici (nepotul lui Lorenzo de' Medici Magnificul) însă mulți cercetători de azi sunt de părere că el a fost fiul nelegitim al lui Giulio de' Medici (Papa Clement al VII-lea). Istoricii (cum ar fi Christopher Hibbert) cred că acesta s-a născut în gospodăria Medicilor, iar mama sa a fost o servitoare neagră, identificată în documente cu numele de Simonetta da Callevecchio.
Atunci când Carol Quintul l-a demis din Roma în 1527, florentinii au profitat de criza din Italia pentru a reface Republica; atât Alessandro când și Ippolito au fugit, împreună cu restul familiei Medici și principalii lor susținători, inclusiv Cardinalul Silvio Passerini. Papa Clement a făcut, în cele din urmă, pace cu Împăratul, și cu sprijinul trupelor imperiale, Medici au fost restaurați la putere în vara anului 1530. Clement l-a făcut Duce pe Alessandro, la vârsta de 19 ani. Pe 5 iulie 1531, Alessandro s-a întors în Florența pentru a prelua domnia și a fost ridicat oficial la rangul de Duce nouă luni mai târziu, de către Împăratul Carol.
Mulți dintre dușmanii exilați au declarat că domnia sa a fost aspră și depravată. În 1535, opoziția florentină l-a trimis pe vărul său Ippolito să trateze cu Carol al V-lea împotriva unor acțiuni ale Ducelui. Ippolito a murit pe drum și s-a zvonit că Alessandro a ordonat ca acesta să fie otrăvit.
În 1536, s-a căsătorit cu fiica nelegitimă a Împăratului Carol al V-lea, Margareta de Parma. Însă Alessandro i-a rămas credincios amantei sale, Taddea Malaspina.
Patru ani mai târziu, vărul său îndepărtat, Lorenzino de' Medici, poreclit Lorenzaccio, l-a asasinat. Lorenzino l-a atras în capcană pe Alessandro promițându-i o întâlnire amoroasă cu sora sa, Laudomia, o văduvă frumoasă. De teamă că moartea Ducelui va porni o nouă revoltă în Florența, oficialii i-au învelit cadavrul și l-au cărat în secret în cimitirul San Lorenzo, unde a fost îngropat în grabă.
În Valladolid (Spania) unde Carol al V-lea își stabilise curtea, a fost celebrată o înmormântare solemnă în numele său.
Lorenzino a declarat mai târziu că l-a asasinat pe Alessandro de dragul Republicii. Când inamicii Medicilor nu s-au ridicat să-l sprijine, Lorenzino a fugit în Veneția, unde a fost ucis în 1548.
Alessandro și amanta sa Taddea au avut doi copii: un fiu, Giulio (în vârstă de patru ani în momentul decesului tatălui său), căsătorit cu Lucrezia Gaetani, și o fiică, Giulia, căsătorită prima dată cu Francesco Cantelmo,Conte de Alvito și Duce de Popoli și apoi cu Bernadetto de' Medici, Prinț de Ottaiano.
* 1617: Prințesa Dorothea a Danemarcei (29 iunie 1546 – 6 ianuarie 1617) a fost ducesă de Brunswick-Lüneburg din 1561 până în 1592 ca soție a Ducelui Wilhelm de Brunswick-Lüneburg. Ea a fost regentă pentru fiul ei minor Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg din 1592 până în 1596. Născută la Kolding, Dorothea a fost copilul cel mic al regelui Christian al III-lea al Danemarcei și al reginei Dorothea de Saxa-Lauenburg. S-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg la 12 octombrie 1561. Când soțul ei a murit în 1592 ea a devenit regentă pentru fiul ei minor. A avut o profundă neîncredere în consilieri din cauza proastei lor administrări a averilor soțului ei în timpul nebuniei sale. Dorothea a fost cunoscută ca un regent capabil și energic.
A murit la Winsen, Germania la vârsta de 70 de ani.
Copii ajunși la majorat:
- Sophie de Brunswick-Lüneburg (30 octombrie 1563 – 1639); s-a căsătorit cu Georg Frederic, Margraf de Brandenburg-Ansbach.
- Ernest al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg (31 decembrie 1564 – 2 martie 1611); Prinț de Lüneburg în perioada 1592–1611.
- Elisabeta de Brunswick-Lüneburg (19 octombrie 1565 – 17 iulie 1621); s-a căsătorit cu Frederic, Conte de Hohenlohe-Langenburg.
- Christian, Duce de Brunswick-Lüneburg (19 noiembrie 1566 – 8 noiembrie 1633); Prinț de Lüneburg în perioada 1611–1633.
- Augustus I, Duce de Brunswick-Lüneburg (18 noiembrie 1568 – 1 octombrie 1636); Prinț de Lüneburg în perioada 1633–1636.
- Dorothea de Brunswick-Lüneburg (1 ianuarie 1570 – 15 august 1649); s-a căsătorit cu Karl I, Conte Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld.
- Clara de Brunswick-Lüneburg (16 ianuarie 1571 – 18 iulie 1658); s-a căsătorit cu Wilhelm, Conte de Schwarzburg-Blankenburg.
- Anne Ursula de Brunswick-Lüneburg (22 martie 1572 – 5 februarie 1601)
- Margareta de Brunswick-Lüneburg (6 aprilie 1573 – 7 august 1643); s-a căsătorit cu Johann Casimir, Duce de Saxa-Coburg.
- Frederic al IV-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg (28 august 1574 – 10 decembrie 1648); Prinț de Lüneburg în perioada 1636–1648.
- Maria de Brunswick-Lüneburg (21 octombrie 1575 – 8 august 1610)
- Magnus de Brunswick-Lüneburg (30 august 1577 – 10 februarie 1632)
- Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg (17 februarie 1582 – 12 aprilie 1641); Prinț de Calenberg în perioada 1635–1641
- Johann de Brunswick-Lüneburg (23 iunie 1583 – 27 noiembrie 1628)
- Sybille de Brunswick-Lüneburg (3 iunie 1584 – 5 august 1652); s-a căsătorit cu Julius Ernest, Duce de Brunswick-Lüneburg.
· 1695: Christian Albert (3 februarie 1641 – 6 ianuarie 1695) a fost duce de Holstein-Gottorp și episcop de Lübeck. A fost fiu al lui Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp și a soției sale, Maria Elisabeta de Saxonia. Christian Albert s-a căsătorit la 24 octombrie 1667, la Castelul Glücksburg, cu Prințesa Frederica Amalia a Danemarcei, fiica regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și a reginei Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg, ca parte a unui tratat de pace între Danemarca și Holstein-Gottorp, însă părțile ostile au continuat să se lupte. Mariajul a fosu unul nefericit, Frederica Amalia fiind chinuită de frecventele neînțelegeri dintre fratele ei, Christian al V-lea al Danemarcei, și soțul ei. Era bine cunoscut în epocă că a fost tratată rău de Christian Albrecht, în timp ce familia regală daneză i-a dat tot felul de privilegii personale și dovezi de afecțiune.
Christian Albert și Frederica Amalia au avut patru copii:
- Sofia Amalia (19 ianuarie 1670 – 27 februarie 1710), căsătorită la 7 iulie 1695 cu Prințul Augustus Wilhelm, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel.
- Ducele Frederic al IV-lea de Holstein-Gottorp (18 octombrie 1671 – 19 iulie 1702).
- Ducele Christian August de Holstein-Gottorp (11 ianuarie 1673 – 24 aprilie 1726).
- Maria Elisabeta (21 martie 1678 – 17 iulie 1755), stareță la Quedlinburg.
El a fost străbunicul Ecaterinei cea Mare, împărăteasă a Rusiei, prin fiul lui Christian August, și, de asemenea, a fost străbunicul soțului Ecaterinei, Petru al III-lea al Rusiei, prin fiul lui Frederic. În plus, el a fost bunicul patern al regelui Adolf Frederic al Suediei.
* 1805: Conrad Moench (n. , Kassel, Germania – d. , Marburg, Germania) a fost un farmacist, chimist și naturalist german. Numele său oficial prescurtat ca autor în botanică este „Moench”. El a fost din anul 1786 până la data morții sale profesor de botanică în Marburg, fiind autorul unor opere științifice din domeniul științelor naturale.
· 1826: A murit vornicul Alecu Beldiman, carturar, poet si traducator român moldovean; opera principala a poetului o constituie eroica “Tragodia sau, mai bine a zice, Jalnica Moldovei întâmplare dupa razvratirea grecilor din 1821”. A tradus din limba franceză „Istoria lui Numa Pompilie” de Florian și „Tragodia lui Orest” de Voltaire; (n. 1760).
· 1831: A murit Rodolphe Kreutzer, violonist şi compozitor, cel căruia Beethoven i-a dedicat “Sonata pentru pian şi vioară, Opus 47″, cunoscută ca “Sonata Kreutzer”; (n.16. noiembrie 1766).
· 1839: Marie Christine Caroline Adélaïde Françoise Léopoldine d’Orléans(12 aprilie 1813, Palermo - 2 ianuarie 1839, Pisa) a fost prințesă franceză și, prin căsătorie, ducesă de Württemberg (1837). La insistența tatălui ei a primit o educație solidă; a pictat și sculptat. A fost al treilea copil și a doua fiică a regelui Ludovic-Filip al Franței și a soției sale, Maria Amalia a celor Două Sicilii, fiica regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii. La 17 octombrie 1837, Marie Christine s-a căsătorit cu Prințul Alexandru de Württemberg (1804–1881), fiul Ducelui Alexandru de Württemberg (1771–1833) și a soției sale, Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld (1779–1824). Membru a unei ramurii a unei nu foarte prestigioase familii princiare germane, Alexandru a fost totuși nepotul regelui Frederic I de Württemberg (prin tatăl său) și a regelui Leopold I al Belgiei (prin mama sa). De asemenea, a fost verișor primar al reginei Victoria și al soțului ei Prințul Albert , al regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al împăraților Rusiei Alexandru I și Nicolae I.
Maria d'Orléans și Alexandru de Württemberg au avut un copil, Filip de Württemberg, care a moștenit ducatul tatălui său în 1865 și s-a căsătorit cu Arhiducesa Marie-Therese de Austria (1845–1927) (fiica Arhiducelui Albert, Duce de Teschen). Ei sunt ascendenții actualilor pretendenți la tronul din Württemberg.
· 1875: Frederic Wilhelm I (20 august 1802 – 6 ianuarie 1875) a fost, între 1847 și 1866, ultimul elector de Hesse-Kassel. S-a născut la Hanau și a fost al doilea fiu al lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și a primei soții a acestuia, Prințesa Augusta a Prusiei. Mama sa a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Fratele său mai mare, Wilhelm, a murit la vârsta de doi ani, cu aproape doi ani înaintea nașterii sale, lăsându-l prinț moștenitor.
În timpul ocupației franceze a Hesse-Kassel (1806–1813) el a stat cu mama și cu surorile sale la Berlin. Relația cu tatăl său a fost proastă din cauza aventurii tatălui cu Emilie Ortlöpp.
Frederic a fost educat la Universitatea din Marburg și la Universitatea din Leipzig. El a devenit co-regent la 30 septembrie 1831 și Elector în 1847.[1] Sub influența ministrului Hans Daniel Ludwig Friedrich Hassenpflug el a dus o politică reacționară, care l-a făcut foarte nepopular. A fost obligat să accepte cerințele conducătorilor Revoluției din Martie dar a reintrodus Hassenpflug în 1850, după ce revoluția a fost zdrobită.
În Războiul austro-prusac (1866) a ales să stea de partea Austriei. Capitala sa Kassel a fost ocupată de Prusia, și, ca o consecință a refuzului său de a negocia,[1] a fost transferat ca prizonier la Stettin la 23 iunie. Hesse-Kassel a fost anexată Prusiei în același an.
Frederic Wilhelm nu a acceptat niciodată dominația prusacă asupra teritoriului său. Chiar și după crearea Imperiului german (1871), el a încercat să-și recâștige tronul. A murit la Praga în 1875, la vârsta de 72 de ani.
Din cauza căsătoriei morganatice, fiii săi au fost excluși de la succesiune. A fost succedat la titlul de Elector de Hesse de Prințul Frederic Wilhelm de Hesse, din Casa de Hesse-Rumpenheim.
Din cauza căsătoriei morganatice, fiii săi au fost excluși de la succesiune. A fost succedat la titlul de Elector de Hesse de Prințul Frederic Wilhelm de Hesse, din Casa de Hesse-Rumpenheim.
Frederic Wilhelm s-a căsătorit morganatic la 26 iunie 1831 cu Gertrude Falkenstein (18 mai 1803- 9 iulie 1882), fiica lui Johann Gottfried Falkenstein și a Magdalena Schulz.
Gertrude Falkenstein era fosta soție a locotenentului Karl Michael Lehmann[2] Tatăl lui Frederic Wilhelm a numit-o contesă de Schaumburg în 1831 iar el a numit-o Prințesă (Fürstin) de Hanau în 1853.
Cuplul a avut 9 copii, unii născuți înainte de căsătorie, care de asemenea au fost făcuți prinți (Prinzen) de Hanau în 1862.[3]Ulterior, Electorul a divorțat de Gertrud.
- Augusta Marie Gertrude (1829–1887), căsătorită în 1849 cu Ferdinand Maximilian al III-lea Fürst zu Isenburg-Büdingen. Ei au fost bunicii Prințesei Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach.
- Alexandrine (1830–1871), căsătorită în 1851 cu Prințul Felix zu Hohenlohe-Oehringen (1818–1900)
- Frederich Wilhelm (1832–1889), căsătorit morganatic de două ori: în 1856 cu Auguste Birnbaum și în 1875 cu Ludowika Gloede; copii lor au fost conți von Schaumburg, însă post-1918 descendenții au purtat titlul de Prinț/esă von Hanau.[3]
- Moritz (1834–1889), căsătorit morganatic în 1875 cu Anne von Lossberg; fără copii
- Wilhelm (1836–1902), căsătorit prima dată în 1868 cu Prințesa Elisabeta, fiica lui George Wilhel, Prinț de Schaumburg-Lippe; cuplul a divorțat în 1870. S-a recăsătorit în 1890 cu contesa Elisabeth zur Lippe-Weissenfeld; fără copii
- Maria (1839–1917), căsătorită în 1857 cu Prințul Wilhelm de Hesse-Philippsthal-Barchfeld. După divorțul din 1872, ei și copiilor li s-a garantat titlul de Prinț/esă de Ardeck.[3]
- Karl (1840–1905), căsătorit în 1882 cu contesa Hermine Grote; fără copii.
- Heinrich (1842–1917), căsătorit morganatic cu Martha Riegel
- Philipp (1844–1914), căsătorit morganatic cu Albertine Hubatschek-Stauber
· 1884: Gregor Mendel, călugăr, botanist și cercetător austriac, părintele geneticii (n. 1822)
* 1915: Atanasie Marian Marienescu (n. 8/20 martie 1830, Lipova - d. 6 ianuarie 1915, Sibiu) a fost un academician român, folclorist, etnograf, scriitor, membru titular (1881) al Academiei Române.
* 1915: Atanasie Marian Marienescu (n. 8/20 martie 1830, Lipova - d. 6 ianuarie 1915, Sibiu) a fost un academician român, folclorist, etnograf, scriitor, membru titular (1881) al Academiei Române.
A primit Medalia „Bene Merenti”[1] (aprilie 1905).
* 1918: Georg Ferdinand Ludwig Philipp Cantor (/ˈkæntɔr/ kan-tor; pronunțat în germană /ˈɡeɔʁk ˈfɛʁdinant ˈluːtvɪç ˈfɪlɪp ˈkantɔʁ/; n. 19 februarie/,[1] Sankt Petersburg, Imperiul Rus[2][3] – d. ,[4][1][5][6] Halle (Saale), Imperiul German[2][8]) a fost un matematician german. El a creat teoria mulțimilor, care a devenit o teorie fundamentală a matematicii. Cantor a stabilit importanța corespondențelor unu-la-unu între membrii a două mulțimi, a definit mulțimile infinite și pe cele bine ordonate, și a demonstrat că numerele reale sunt mult mai numeroase decât numere naturale. De fapt, metoda de demonstrație a acestei teoreme elaborate de Cantor implică existența unui „infinit de infinituri”. El a definit numerele cardinale și ordinale și aritmetica lor. Opera lui Cantor este de mare interes filosofic, fapt de care el era conștient.[9]
Teoria lui Cantor a numerelor transfinite(d) a fost inițial considerată a fi atât de contra-intuitivă – chiar șocantă – încât a întâmpinat rezistență(d)din partea matematicienilor contemporani, cum ar fi Leopold Kroneckerși Henri Poincaré[10] și mai târziu din partea lui Hermann Weyl(d) și L. E. J. Brouwer, în timp ce Ludwig Wittgenstein a ridicat obiecții filosofice(d). Cantor, un luteran dedicat,[11] credea că teoria i-a fost comunicată lui de către Dumnezeu.[12] Unii teologi creștini (în special neo-scolastici(d)) au privit opera lui Cantor ca o provocare la adresea unicității infinitului absolut din natura lui Dumnezeu[13] – echivalând la un moment dat teoria numerele transfinite cu panteismul – idee pe care Cantor a respins-o cu tărie.
Obiecțiile față de opera lui Cantor au fost ocazional agresive: Henri Poincaré s-a referit la ideile lui ca la „o gravă boală” care infecta disciplina matematicii,[14] și din opoziția publică și atacurile personale ale lui Leopold Kronecker făceau parte afirmații cum că Cantor ar fi un „șarlatan științific”, un „renegat” și un „corupător al tineretului”.[15]Kronecker s-a opus demonstrațiilor lui Cantor că numerele algebrice sunt numărabile, și că numere transcendente sunt nenumărabile, rezultate astăzi incluse în curriculumul standard de matematică. Crizele recurente de depresie ale lui Cantor din 1884 până la sfârșitul vieții sale au fost puse pe seama atitudinii ostile față de el a multora dintre contemporanii săi,[16] deși unii au explicat aceste episoade și ca probabile manifestări ale unei tulburări bipolare
· 1932: Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași - d. 6 ianuarie 1932, București) a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române. Este cel de-al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane.
În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din anul 1859 studiază dreptul, obținând doctoratul (1863).
Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.
În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească.
Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.
Ca scriitor, debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921).
Este inițiat în anul 1866, în Loja masonică ieșeană Steaua României, unde primește în anul următor gradele de Companion și Maestru. Iacob Negruzzi a fost Venerabilul acestei loji în 1886.[2]
Ca membru al Partidul Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași, dar nu s-a remarcat în această calitate, este memorabilă doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.
Membru titular (1881) al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte (25 mai 1910 - 25 mai 1913; 6 iunie 1923 - 12 iunie 1926) și secretar general (28 mai 1915 - 6 iunie 1925).
Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.
Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iași și președinte al Academiei Române. Membru fondator al societății Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.
* 1946: Georg, Prinț de Saxa-Meiningen (11 octombrie 1892 – 6 ianuarie 1946) a fost șeful Casei de Saxa-Meiningen din 1941 până la moartea lui. S-a născut la Kassel ca al treilea copil și fiul cel mare al Prințului Friedrich Johann de Saxa-Meiningen (1861-1914) și a Contesei Adelaide de Lippe-Biesterfeld (1870–1948). Tatăl său a fost fiul lui Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen iar mama a fost fiica Contelui Ernst de Lippe-Biesterfeld. A avut două surori mai mari: Prințesa Feodora care a fost a doua soție a lui Wilhelm Ernest, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, și Prințesa Adelheid care s-a căsătorit cu Prințul Adalbert al Prusiei.
Georg a studiat dreptrul la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen și la Universitatea din Jena.[1]
Georg și-a întrerupt studiile pentru a servi în Primul Război Mondial; a fost căpitan într-un regiment de cavalerie. Unchiul său, Bernhard al III-lea, a abdicat la 10 noiembrie 1918 în urma Revoluției germane care a dus la abolirea tuturor monarhiilor germane.
După război, el a reluat studiile de drept și, pentru un timp, a servit ca judecător substitut pentru orașul Hildburghausen.[1] La 1 mai 1933 s-a alăturat Partidului nazist devenind membru NSDAP cu numărul 2.594.794.
După decesul unchiului său Ernst la 29 decembrie 1941, Georg i-a succedat ca șef al Casei de Saxa-Meiningen și și-a asumat titlul de Duce de Saxa-Meiningen și numele de Georg al III-lea.
Georg a murit ca prizonier de război în nordul Rusiei. Moștenitorul său a fost al doilea și singurul fiu care a atins vârsta maturității, Prințul Frederick Alfred, care a renunțat la drepturile sale la succesiune, devenind călugăr în 1953. Succesiunea a trecut fratelui mai mic al lui Georg, Bernhard.
S-a căsătorit la Freiburg im Breisgau la 22 februarie 1919 cu contesa Klara-Maria de Korff genannt Schmising-Kerssenbrock (1895-1992). Cuplul a avut patru copii:
- Prințul Anton Ulrich (23 decembrie 1919 - 20 mai 1940); a murit la 20 de ani ucis în misiune în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
- Prințul Frederick Alfred (5 aprilie 1921 - 18 septembrie 1997); a renunțat la drepturile sale de succesiune și a devenit călugăr din 1953
- Prințesa Maria Elisabeta (18 decembrie 1922 - 31 martie 1923)
- Prințesa Regina (6 ianuarie 1925 - 3 februarie 2010); căsătorită cu Otto von Habsburg
· 1949: Victor Fleming (n. 23 februarie 1889, Pasadena, California[1] - d. 6 ianuarie 1949, Cottonwood, Arizona) a fost un regizor american de film. Este cel mai notabil pentru regizarea filmelor Vrăjitorul din Oz (1939) șiPe aripile vântului (1939) - pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Este singurul regizor care apare de două ori în lista AFI 100 de ani...100 de filme (a 10-a aniversare) (din 2007).
· 1958: Prințesa Joséphine Caroline a Belgiei (18 octombrie 1872 – 6 ianuarie1958) a fost fiica Prințului Filip, Conte de Flandra și a Prințesei Maria de Hohenzollern-Sigmaringen.
La 28 mai 1894, la Bruxelles, s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Karl Anton de Hohenzollern, al treilea fiu al lui Leopold, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen și al soției acestuia, Infanta Antónia a Portugaliei. Cuplul a avut următorii copii:
- Prințesa Stephanie Josephine Karola Philippine Leopoldine Marie de Hohenzollern (8 april 1895 - 7 August 1975), căsătorită la 18 mai 1921 cu Joseph Ernst, conte Fugger von Glott.
- Prințesa Marie Antoinette Wilhelmine Auguste Viktoria de Hohenzollern (23 octombrie 1896 – 4 iulie 1965), căsătorită la 27 noiembrie 1924 cu baronul Egon Eyrl von und zu Waldgries und Liebenaich. Au avut patru copii.
- Prințul Albrecht Ludwig Leopold Tassilo de Hohenzollern (28 septembrie 1898 – 30 iulie 1977), căsătorit la 19 mai 1921 cu Isle Margot Klara Willy von Friedeburg. Au avut cinci copii.
- Prințesa Henriette Leopoldine Wilhelmine de Hohenzollern (29 septembrie 1907 – 3 octombrie 1907
* 1974: Margit Slachta (sau Schlachta, n. ,[1] Kassa, Austro-Ungaria[2] – d. , Buffalo, SUA) a fost o activistă maghiară. În 1920 ea a fost prima femeie aleasă în Dieta Ungariei, iar în 1923 a fondat un institut romano-catolic religios destinat femeilor.
· 1981: A murit Archibald Joseph Cronin, scriitor britanic (“Citadela”); (n.19.07.1896).
· 1989 - A murit Marcel Budală - acordeonist.
· 1990: Pavel Alexeevici Cerenkov, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (n. 1904)
* 1993: Ștefan Baciu (n. 29 octombrie 1918, Brașov - d. 6 ianuarie 1993, Honolulu, statul
Hawaii, 
Statele Unite ale Americii) a fost un critic de artă, diplomat, eseist, memorialist, poet, profesor universitar, traducător și ziarist român din diasporă, stabilit în Brazilia și apoi în Statele Unite ale Americii.
* 1993: Ștefan Baciu (n. 29 octombrie 1918, Brașov - d. 6 ianuarie 1993, Honolulu, statul
Hawaii, 
Statele Unite ale Americii) a fost un critic de artă, diplomat, eseist, memorialist, poet, profesor universitar, traducător și ziarist român din diasporă, stabilit în Brazilia și apoi în Statele Unite ale Americii.
· 1993: A murit Rudolf Nureev, balerin şi coregraf rus. Din 1961, s-a autoexilat în Franţa. A fost directorul Operei din Paris între anii 1983-1989 ; (n.17.03.1938).
· 1993: John Birks Gillespie (Dizzy), trompetist american de jazz (n. 1917)
* 1997: Teiichi Matsumaru (28 februarie 1909 - 6 ianuarie 1997) a fost un fotbalistjaponez.
* 1997: Teiichi Matsumaru (28 februarie 1909 - 6 ianuarie 1997) a fost un fotbalistjaponez.
· 2005 - A murit Petru Mihai Gorcea, scriitor şi critic literar („Nesomnul capodoperelor”, „Structură şi mit în proza contemporană”) (n.28.01.1942).
· 2006 - A murit cântăreţul şi compozitorul de muzică uşoară Gică Petrescu.
· 2006 - A încetat din viaţă cântăreţul american de blues, jazz şi soul Lou Rawls. A primit trei premii Grammy şi a înregistrat circa 60 de albume, a apărut într-o serie de producţii cinematografice şi de televiziune - între care Leaving Las Vegas -, şi şi-a împrumutat vocea unor personaje de desene animate. (n. 1 decembrie 1933)
· 2006 - A murit scriitorul Sorin Stoica („Povestir cu înjurături”, Dincolo de frontiere”, „Cartea cu euri”) (n.27.07.1978).
* 2010: Graham Douglas Leonard KCVO[1] (n. 8 mai 1921 – d. 6 ianuarie2010) a fost un om al clerului britanic. El a fost episcop al Bisericii Anglicane, episcop în Londra între anii 1981–1991. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Knight Commander of the Royal Victorian Order (KCVO). Episcopul s-a convertit însă la catolicism după pensionare. Fiind căsătorit cu Priscilla Swan și având doi copii, i s-a acordat absoluțiunea de la celibat, la care sunt obligați membrii clerului catolic. I-a fost acordat titlul de monsenior de către Papa Ioan Paul al II-lea
Sărbători
· (†) Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare) (calendarul creștin-ortodox)
· † Epifania Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos (Boboteaza); Sfințirea Mare a apei (calendarul greco-catolic)
ARTE 6 Ianuarie
INVITAȚIE LA BALET 6 Ianuarie
Rudolph Nureev
Romeo și Julieta
MUZICĂ 6 Ianuarie
Max Bruch, compozitor și dirijor german
Alexandr Skriabin
Emil Monția, compozitor român
Compozitorul italian Arturo Benedetti Michelangeli
Chopin - Piano sonata n°2 - Michelangeli London 1959: https://youtu.be/qZJethIZRY8?list=PLDToVn9CSIaB6prywz66yfxDuQdd72fTi.
David Ohanesian
Adriano Celentano
Doina Badea
Doina Badea – Colecție
Van McCoy, cântăreţ, compozitor şi producător american (Starliters)
VAN McCOY
Syd Barrett, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Pink Floyd)
Syd Barrett
Kim Wilson, vocalist şi compozitor american (Fabulous Thunderbirds)
The Fabulous Thunderbirds - Full Concert - 04/19/86 - Capitol Theatre (OFFICIAL):
Rodolpho Kreutzer
Fimale
Marcel Budală
John Birks Gillespie (Dizzy), trompetist american de jazz
Michel Petrucciani, pianist și compozitor francez de jazz
Michel Petrucciani:
Gică Petrescu
Gica Petrescu
Cântăreţul american de blues, jazz şi soul Lou Rawls
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Liszt - 12 Etudes d’Exécution Transcendante (recording of the Century : Lazar Berman)
Sweet Romantic Saxophone and Violin Of Popular Songs 2018 - 2019
Beethoven - Sonata No. 21 Op. 53 in C Major
POEZIE 6 Ianuarie
Ion Minulescu
Biografie
Nastere: 6 ianuarie 1881, București
Deces: 11 aprilie 1944, București
Ion Minulescu a fost un poet și prozator roman, reprezentant important al Simbolismului romanesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor in 1922.
Nascut la București, a copilarit la Slatina, de unde este originara mama sa. A urmat școala primara și gimnaziul la Pitești; a facut bacalaureat in 1899 la un pension particular din București, Branza și Arghirescu
Face studiile primare si liceale la Slatina, Pitesti si Bucuresti. Debuteaza inca de pe bancile liceului, din 1897, in revista „Povestea vorbei, sub pseudonimul „Nirvan. Pleaca pentru studii juridice in strainatate, la Paris, pe care le abandoneaza insa, atras fiind de atmosfera specifica boemei pariziene de inceput de secol, ca si de poezia epocii, puternic inclinata spre simbolism. intors in tara in 1904, ocupa functii administrative marunte.
Fruntas al inviorarii lirice romanesti din ultimul patrar de veac, a desfasurat in poezie, proza si teatru o neobosita activitate. Fost director prin delegatie al Teatrului National din Bucuresti, e, astazi, directorul general al Artelor din Ministerul de Culte si Arte.
In 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci inca elev la Pitești, in revista Povestea vorbei. In 1898, sub semnatura I. Minulescu-Nirvan, tanarul poet publica in Foaia pentru toți, doi ani mai tarziu poetul pleaca la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi ii schimba insa dorințele și, captivat de scrierile acestora, uita de studiile sale juridice.
Dupa razboi, in 1922 (22 noiembrie), urca o treapta importanta : director general al artelor ; intre 1931—1937 este „retrogradat inspector general al artelor, pentru a redeveni director in 1937, functie pastrata pina la 31 octombrie 1940, cind este pensionat. In 1926, pentru o scurta perioada (aprilie-noiembrie), este numit director al Teatrului National din Bucuresti.
In 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, dupa ce fusese in prealabil publicat in paginile Vieții romanești. Se reprezinta Omul care trebuie sa moara grotesca tragica in trei acte, publicata mai tarziu, in 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai tarziu, in 1930, apare volumul Strofe pentru toata lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
„Adevaratul stegar al miscarii simboliste a fost I. Minulescu (n. 1881). Fara a fi ermetic, prin fond, si, mai ales, prin forma, intrucit e o arta de relativa initiere si, oricum, de rafinare estetica, simbolismul nu poate fi popular. I. Minulescu e in situatia paradoxala de a-1 fi facut pe intelesul tuturor si de a-i fi popularizat metodele ; de aici, o banuiala asupra calitatii unei poezii atit de expansive.
De un simbolism mai mult exterior si mecanic, poezia lui I. Minulescu contine, totusi, pe alocuri o gindire muzicala. De la solidaritatea cu precursorii poeziei noi din Romanta marilor disparuti trece la solidaritatea cu soarta intregei omeniri si e zguduita de fiorul „muzical al mortii si al destramarii universale (La poarta celor care dorm).
Dar daca senzatia mortii si a destramarii universale, impinsa pina !a tragic, cere o sensibilitate mai profunda decit e, in genere, sensibilita-tea poetului, gasim, in schimb, la dinsul o neliniste, legata de timp si loc, un instinct de migratie, o dorinta nerationata de orizonturi noi, ce i^au populat poezia cu atitea „tari enigme, cu atitea „galere si „corabii ce pleaca sau sosesc, cu atiti pelerini si berze calatoare, din care, fireste, nu lipseste verbalismul.
Succesul poeziei minulesciene nu vine insa de la fondul ei muzical, ci de la muzicalitatea ei exterioara : ea e cea mai sonora si declamatoare poezie din literatura noastra actuala; de aici, si repedea ei raspindire si in stratele in care poezia nu se scoboara decit pe calea cuvintului rostit.
Revolutia prozodica e mai mult aparenta si tipografica : in genere, versul e solid construit si cu sunet plin. Revolutia lexicala e mult mai reala ; limba cristalina si cu tendinte arhaizante a lui Eminescu, limba rnai mult rurala a lui Cosbuc au fost modernizate. incercarea a aparut la inceput indrazneata si procedeul lesnicios ; in locul arhaismului sumbru, a aparut neologismul sonor si armonios. Dupa un sfert de veac de evolutie, lupta a fost cistigata ; expresia noastra poetica s-a imbogatit cu un mare numar de cuvinte mai susceptibile de a traduce nuantele sensibilitatii noastre. La Minulescu ea e crescuta din fond si are o tonalitate egala ; neologismul raspunde, in genere, unei necesitati si e sustinut prin tot ce-1 inconjoara ; nu tipa ; cind tipa, strindenta lui se armonizeaza in stridenta generala. in procesul de formatie a limbii noastre poetice, putem, deci, privi actiunea poetului ca rodnica. Si cum diferentierile se fac, de obicei, dupa semne exterioare, inovatia neologistica a trecut drept singura nota caracteristica a nouei poezii simboliste.
Este un timp Secretar al Domeniilor Statului din Dobrogea, intre 1914 si 1918 sef al biroului presei Ministerului de Interne; dupa razboiul prim mondial este, cu intermitente, director general al artelor, si pentru o scurta perioada director al Teatrului National din Bucuresti. Frecventeaza mediile literare ale epocii, in care se impune ca prezenta de prim rang. Poezia lui, cultivand un simbolism exterior, cu larga auditie in randul iubitorilor de literatura de orice nivel, ii aduce o larga popularitate. Poet al boemei artistice, cu preferinta pentru gesturile largi, neobisnuite si grandilocvente, el nu „gandeste simbolic, dupa afirmatia criticului literar Dumitru Micu, „ manuieste alegorii, nu simboluri. Fondeaza el insusi reviste sau colaboreaza asiduu la altele, scrie romane, proza autobiografica, satirica si fantastica, teatru, cronici dramatice etc. Este Ofiter al Legiunii de Onoare, membru al P. E. N.-clubului.
Unei inspiratii muzicale, adica de stari sufletesti vagi, neorganizate, trebuia sa-i raspunda si anumite mijloace de expresie ; forma muzicala, adica muzicalitatea exterioara este unul din aceste mijloace esentiale in poezia lui I. Minulescu ; versurile lui nu se insinueaza totusi discret cum cerea arta poetica verleniana. Muzica minulesciana e plina de fanfare, de sonoritati, de metale lovite ; versul e declamator, larg si uneori gol ; el procedeaza prin acumulare de imagini sau numai de cuvinte sonore ; retoric, si-a asigurat si succesul, dar si-a limitat si putinta de a exprima emotiunile adinei. in afara de muzicalitatea exterioara, inspiratia de calitate muzicala are si alte mijloace de expresie ce se pot rezuma la sugestie. Si in procedeele de sugestie poetul ramine ostentativ: prin sunete de trimbite, prin chei aruncate, prin terminologie geografica si istoricii, prin obsesie de numere fatidice, prin cavouri ce se deschid si prin schelete ramase afara, adica prin o serie de elemente pur externe si de valoare mai mult verbala.
Director general al artelor in Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri in Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesiva a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petica și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proza, piese de teatru și cronici dramatice.
La 11 aprilie 1944, in urma unui colaps cardiac, poetul moare la Spitalul Brincovenesc din Bucuresti. In 1945 ia fiinta „Asociatia prietenilor lui Ion Minulescu pentru litere si arte, activa pina in 1948. Colectia de arta pastrata in locuinta defunctului a fost declarata de „utilitate publica* in 1950.
Opera
Versuri
Romanțe pentru mai tarziu, Ed. Alacalay, 1908,
De vorba cu mine insumi, București, 1913
Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
Strofe pentru toata lumea, Ed. Cultura Naționala, 1930
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
Versuri, ediție definitiva ingrijita de autor, 1939
Proza
Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
Maști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
Pleaca berzele, Ed. Alcalay, 1920
Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura naționala, 1924
Manechinul sentimental, Ed. Cultura naționala, 1926
Corigent la limba romana, Ed. Cultura naționala, 1929
Barbierul regelui Midas, București, 1929
3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevarul, 1933
Cetițile noaptea, Ed. Cultura naționala, 1933
Romanta celor trei corabii a aparut in volumul Romante pentru mai tarziu, Bucuresti, Editura Alcalay, 1908.
Ultima ora a aparut in volumul Strofe pentru toata lumea, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1930.
Aprecieri critice
"Poezia d-lui Minulescu urmeaza aceeasi linie evolutiva ca si civilizatia noastra materiala; ea ne face sa trecem de la itari si caciula la haine nemtesti si joben, de la camasa cu flori la pijama, de la tigara rasucita cu degetele la trabuc, de la tuica de Valeni la lichior si whisky. Istoriceste, meritul unei asemenea literaturi este imens si semnificativ. Procesul ei de inovatie este voluntar, usor epicurian, ca orice satisfactie, inedita, adaptatiunea ei este ostentativa, volubila si deschizatoare de apetit. Nu stiu de ce, ori de cate ori citesc o poema minulesciana () un ton de amabila parodie se impune lecturii; cred ca el este inerent acestei poezii, ea insasi o parodie suculenta a simbolismului francez; este ceva de cuplet voios, de muzica publica in structura, in modulatiile ei, in gradatia efectelor si in ingeniozitatea formulelor ei lirice, ca un apel, o sentinta, sau simplu refren."
(Pompiliu Constantinescu - Figuri literare, Editura
Minerva, Bucuresti, 1989, p. 258).
„Minulescu este un spirit reformator si disociativ, instabil prin programe si temperament. Ceea ce comunica inainte de toate poezia sa este o stare de opozitie, de insurectie permanenta, mesajul ei fiind indeobste negator. () Contestatia lui Minulescu e inainte de toate oportuna. Ea da lovitura de gratie unei realitati deja compromise si fara putere de opozitie. in acelasi timp, miza mica favorizeaza o deosebita mobilitate a schimbarii. Inovand la suprafata, Minulescu se primeneste fara efort si in chip spectaculos. E fidel originalitatii ca atitudine si schimbarii ca etica de creatie, evita sa impuna ceva pentru totdeauna, il sperie lucrurile definitive. Asadar, nici in ceea ce priveste propria poezie nu crede in iubirile vesnice. Deviza prima a artei sale poetice ar putea fi: «Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine»".
(Daniel Dimitriu - Introducere in opera lui Ion Minulescu, Editura Minerva, Bucuresti, 1984, p. 238)
"Inteles la adevarata lui valoare, Minulescu este un poet major. in intregimea ei, poezia lui este un univers, daca nu neaparat prin amploarea planului tematic, in orice caz prin cantitatea si calitatea fluxului poetic. Valoarea acestei poezii credem ca sta mai degraba in conditia ei inefabila, in farmecul ei complex, subtil si facil totodata, dar mereu original. () Aceasta poezie, chiar cand nu-si propune sa fie vulgara, este uneori pretabila la vulgarizare si chiar () la o interpretare facila din partea criticii. Limitele ei insa, in totalitate, nu pot fi altele decat impuritatea liniei, abuzurile impotriva gratuitatii, coruperea inefabilului."
(Mircea Tomus - Cincisprezece poeti, EPL, Bucuresti, 1968, p. 111)
Deces: 11 aprilie 1944, București
Ion Minulescu a fost un poet și prozator roman, reprezentant important al Simbolismului romanesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor in 1922.
Nascut la București, a copilarit la Slatina, de unde este originara mama sa. A urmat școala primara și gimnaziul la Pitești; a facut bacalaureat in 1899 la un pension particular din București, Branza și Arghirescu
Face studiile primare si liceale la Slatina, Pitesti si Bucuresti. Debuteaza inca de pe bancile liceului, din 1897, in revista „Povestea vorbei, sub pseudonimul „Nirvan. Pleaca pentru studii juridice in strainatate, la Paris, pe care le abandoneaza insa, atras fiind de atmosfera specifica boemei pariziene de inceput de secol, ca si de poezia epocii, puternic inclinata spre simbolism. intors in tara in 1904, ocupa functii administrative marunte.
Fruntas al inviorarii lirice romanesti din ultimul patrar de veac, a desfasurat in poezie, proza si teatru o neobosita activitate. Fost director prin delegatie al Teatrului National din Bucuresti, e, astazi, directorul general al Artelor din Ministerul de Culte si Arte.
In 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci inca elev la Pitești, in revista Povestea vorbei. In 1898, sub semnatura I. Minulescu-Nirvan, tanarul poet publica in Foaia pentru toți, doi ani mai tarziu poetul pleaca la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi ii schimba insa dorințele și, captivat de scrierile acestora, uita de studiile sale juridice.
Dupa razboi, in 1922 (22 noiembrie), urca o treapta importanta : director general al artelor ; intre 1931—1937 este „retrogradat inspector general al artelor, pentru a redeveni director in 1937, functie pastrata pina la 31 octombrie 1940, cind este pensionat. In 1926, pentru o scurta perioada (aprilie-noiembrie), este numit director al Teatrului National din Bucuresti.
In 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, dupa ce fusese in prealabil publicat in paginile Vieții romanești. Se reprezinta Omul care trebuie sa moara grotesca tragica in trei acte, publicata mai tarziu, in 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai tarziu, in 1930, apare volumul Strofe pentru toata lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
„Adevaratul stegar al miscarii simboliste a fost I. Minulescu (n. 1881). Fara a fi ermetic, prin fond, si, mai ales, prin forma, intrucit e o arta de relativa initiere si, oricum, de rafinare estetica, simbolismul nu poate fi popular. I. Minulescu e in situatia paradoxala de a-1 fi facut pe intelesul tuturor si de a-i fi popularizat metodele ; de aici, o banuiala asupra calitatii unei poezii atit de expansive.
De un simbolism mai mult exterior si mecanic, poezia lui I. Minulescu contine, totusi, pe alocuri o gindire muzicala. De la solidaritatea cu precursorii poeziei noi din Romanta marilor disparuti trece la solidaritatea cu soarta intregei omeniri si e zguduita de fiorul „muzical al mortii si al destramarii universale (La poarta celor care dorm).
Dar daca senzatia mortii si a destramarii universale, impinsa pina !a tragic, cere o sensibilitate mai profunda decit e, in genere, sensibilita-tea poetului, gasim, in schimb, la dinsul o neliniste, legata de timp si loc, un instinct de migratie, o dorinta nerationata de orizonturi noi, ce i^au populat poezia cu atitea „tari enigme, cu atitea „galere si „corabii ce pleaca sau sosesc, cu atiti pelerini si berze calatoare, din care, fireste, nu lipseste verbalismul.
Succesul poeziei minulesciene nu vine insa de la fondul ei muzical, ci de la muzicalitatea ei exterioara : ea e cea mai sonora si declamatoare poezie din literatura noastra actuala; de aici, si repedea ei raspindire si in stratele in care poezia nu se scoboara decit pe calea cuvintului rostit.
Revolutia prozodica e mai mult aparenta si tipografica : in genere, versul e solid construit si cu sunet plin. Revolutia lexicala e mult mai reala ; limba cristalina si cu tendinte arhaizante a lui Eminescu, limba rnai mult rurala a lui Cosbuc au fost modernizate. incercarea a aparut la inceput indrazneata si procedeul lesnicios ; in locul arhaismului sumbru, a aparut neologismul sonor si armonios. Dupa un sfert de veac de evolutie, lupta a fost cistigata ; expresia noastra poetica s-a imbogatit cu un mare numar de cuvinte mai susceptibile de a traduce nuantele sensibilitatii noastre. La Minulescu ea e crescuta din fond si are o tonalitate egala ; neologismul raspunde, in genere, unei necesitati si e sustinut prin tot ce-1 inconjoara ; nu tipa ; cind tipa, strindenta lui se armonizeaza in stridenta generala. in procesul de formatie a limbii noastre poetice, putem, deci, privi actiunea poetului ca rodnica. Si cum diferentierile se fac, de obicei, dupa semne exterioare, inovatia neologistica a trecut drept singura nota caracteristica a nouei poezii simboliste.
Este un timp Secretar al Domeniilor Statului din Dobrogea, intre 1914 si 1918 sef al biroului presei Ministerului de Interne; dupa razboiul prim mondial este, cu intermitente, director general al artelor, si pentru o scurta perioada director al Teatrului National din Bucuresti. Frecventeaza mediile literare ale epocii, in care se impune ca prezenta de prim rang. Poezia lui, cultivand un simbolism exterior, cu larga auditie in randul iubitorilor de literatura de orice nivel, ii aduce o larga popularitate. Poet al boemei artistice, cu preferinta pentru gesturile largi, neobisnuite si grandilocvente, el nu „gandeste simbolic, dupa afirmatia criticului literar Dumitru Micu, „ manuieste alegorii, nu simboluri. Fondeaza el insusi reviste sau colaboreaza asiduu la altele, scrie romane, proza autobiografica, satirica si fantastica, teatru, cronici dramatice etc. Este Ofiter al Legiunii de Onoare, membru al P. E. N.-clubului.
Unei inspiratii muzicale, adica de stari sufletesti vagi, neorganizate, trebuia sa-i raspunda si anumite mijloace de expresie ; forma muzicala, adica muzicalitatea exterioara este unul din aceste mijloace esentiale in poezia lui I. Minulescu ; versurile lui nu se insinueaza totusi discret cum cerea arta poetica verleniana. Muzica minulesciana e plina de fanfare, de sonoritati, de metale lovite ; versul e declamator, larg si uneori gol ; el procedeaza prin acumulare de imagini sau numai de cuvinte sonore ; retoric, si-a asigurat si succesul, dar si-a limitat si putinta de a exprima emotiunile adinei. in afara de muzicalitatea exterioara, inspiratia de calitate muzicala are si alte mijloace de expresie ce se pot rezuma la sugestie. Si in procedeele de sugestie poetul ramine ostentativ: prin sunete de trimbite, prin chei aruncate, prin terminologie geografica si istoricii, prin obsesie de numere fatidice, prin cavouri ce se deschid si prin schelete ramase afara, adica prin o serie de elemente pur externe si de valoare mai mult verbala.
Director general al artelor in Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri in Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesiva a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petica și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proza, piese de teatru și cronici dramatice.
La 11 aprilie 1944, in urma unui colaps cardiac, poetul moare la Spitalul Brincovenesc din Bucuresti. In 1945 ia fiinta „Asociatia prietenilor lui Ion Minulescu pentru litere si arte, activa pina in 1948. Colectia de arta pastrata in locuinta defunctului a fost declarata de „utilitate publica* in 1950.
Opera
Versuri
Romanțe pentru mai tarziu, Ed. Alacalay, 1908,
De vorba cu mine insumi, București, 1913
Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
Strofe pentru toata lumea, Ed. Cultura Naționala, 1930
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
Versuri, ediție definitiva ingrijita de autor, 1939
Proza
Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
Maști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
Pleaca berzele, Ed. Alcalay, 1920
Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura naționala, 1924
Manechinul sentimental, Ed. Cultura naționala, 1926
Corigent la limba romana, Ed. Cultura naționala, 1929
Barbierul regelui Midas, București, 1929
3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevarul, 1933
Cetițile noaptea, Ed. Cultura naționala, 1933
Romanta celor trei corabii a aparut in volumul Romante pentru mai tarziu, Bucuresti, Editura Alcalay, 1908.
Ultima ora a aparut in volumul Strofe pentru toata lumea, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1930.
Aprecieri critice
"Poezia d-lui Minulescu urmeaza aceeasi linie evolutiva ca si civilizatia noastra materiala; ea ne face sa trecem de la itari si caciula la haine nemtesti si joben, de la camasa cu flori la pijama, de la tigara rasucita cu degetele la trabuc, de la tuica de Valeni la lichior si whisky. Istoriceste, meritul unei asemenea literaturi este imens si semnificativ. Procesul ei de inovatie este voluntar, usor epicurian, ca orice satisfactie, inedita, adaptatiunea ei este ostentativa, volubila si deschizatoare de apetit. Nu stiu de ce, ori de cate ori citesc o poema minulesciana () un ton de amabila parodie se impune lecturii; cred ca el este inerent acestei poezii, ea insasi o parodie suculenta a simbolismului francez; este ceva de cuplet voios, de muzica publica in structura, in modulatiile ei, in gradatia efectelor si in ingeniozitatea formulelor ei lirice, ca un apel, o sentinta, sau simplu refren."
(Pompiliu Constantinescu - Figuri literare, Editura
Minerva, Bucuresti, 1989, p. 258).
„Minulescu este un spirit reformator si disociativ, instabil prin programe si temperament. Ceea ce comunica inainte de toate poezia sa este o stare de opozitie, de insurectie permanenta, mesajul ei fiind indeobste negator. () Contestatia lui Minulescu e inainte de toate oportuna. Ea da lovitura de gratie unei realitati deja compromise si fara putere de opozitie. in acelasi timp, miza mica favorizeaza o deosebita mobilitate a schimbarii. Inovand la suprafata, Minulescu se primeneste fara efort si in chip spectaculos. E fidel originalitatii ca atitudine si schimbarii ca etica de creatie, evita sa impuna ceva pentru totdeauna, il sperie lucrurile definitive. Asadar, nici in ceea ce priveste propria poezie nu crede in iubirile vesnice. Deviza prima a artei sale poetice ar putea fi: «Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine»".
(Daniel Dimitriu - Introducere in opera lui Ion Minulescu, Editura Minerva, Bucuresti, 1984, p. 238)
"Inteles la adevarata lui valoare, Minulescu este un poet major. in intregimea ei, poezia lui este un univers, daca nu neaparat prin amploarea planului tematic, in orice caz prin cantitatea si calitatea fluxului poetic. Valoarea acestei poezii credem ca sta mai degraba in conditia ei inefabila, in farmecul ei complex, subtil si facil totodata, dar mereu original. () Aceasta poezie, chiar cand nu-si propune sa fie vulgara, este uneori pretabila la vulgarizare si chiar () la o interpretare facila din partea criticii. Limitele ei insa, in totalitate, nu pot fi altele decat impuritatea liniei, abuzurile impotriva gratuitatii, coruperea inefabilului."
(Mircea Tomus - Cincisprezece poeti, EPL, Bucuresti, 1968, p. 111)
Celei care trece
Tu pari o statuie turnată nu-n bronz etern,
Ci-ntr-un metal,
Ce până astăzi n-are încă
Nici preţ,
Nici nume,
Nici culoare -
Metal bizar, din care-artistul
Creă-n suprema inspirare
Icoana ultimei religii
Şi-a ultimului ideal!
Ci-ntr-un metal,
Ce până astăzi n-are încă
Nici preţ,
Nici nume,
Nici culoare -
Metal bizar, din care-artistul
Creă-n suprema inspirare
Icoana ultimei religii
Şi-a ultimului ideal!
Tu pari o statuie furată de-amantul tău dintr-un muzeu
În care-n vremile de-alt'dată
Veneau bătrâni să ţi să-nchine,
Ca pajii -
Ce mureau sub ochii răutăcioaselor Regine
Sau ca Martirii-n adorarea trimisului de Dumnezeu!
În care-n vremile de-alt'dată
Veneau bătrâni să ţi să-nchine,
Ca pajii -
Ce mureau sub ochii răutăcioaselor Regine
Sau ca Martirii-n adorarea trimisului de Dumnezeu!
Şi-aşa cum treci îngândurată de-a lungul străzilor pustii,
De-a lungul străzilor pătate de-nsângerări crepusculare,
Tu pari o Venus de la Millo
Ce-şi cată braţele,
Pe care
Cei morţi le-au luat cu ei în groapă,
Să nu le lase celor vii...
De-a lungul străzilor pătate de-nsângerări crepusculare,
Tu pari o Venus de la Millo
Ce-şi cată braţele,
Pe care
Cei morţi le-au luat cu ei în groapă,
Să nu le lase celor vii...
Odeletă (În cinstea ta)
În cinstea ta, -
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...
Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!...
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!...
Romanţa cheii
Cheia ce mi-ai dat aseară -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.
Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.
Şi-am rămas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.
Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.
Şi m-am coborât pe scară...
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.
Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...
Ion Drăgănoiu, poet şi jurnalist
Biografie
Nastere: 6 ianuarie 1943, Brasov
Deces: 23 mai 2003, Bucuresti
S-a nascut la 6 ianuarie 1943 in Brasov.
Face studiile liceale in orasul natal; continua studiile cu Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii din Bucuresti, pe care o incheie in 1965. Debuteaza in revista „Luceafarul in 1966, iar primul volum de poezii ii apare in 1969.
Din 1966 pana in 1970 lucreaza ca redactor la Radioteleviziune si editeaza „Revista literara radio si „Convorbirile de joi. Este apoi redactor la ziartd „Romania libera pana in anul 1984, cand, „datorita imprejurarilor este nevoit sa paraseasca redactia.
Obtine premiile de poezie ale Uniunii Scriitorilor si Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pentru volumele Scene de vanatoare si Starea provizorie. Conduce in prezent agentia I.D. Press International. Are sub tipar, la Editura Cartea Romaneasca, volumul de versuri Alice in Tara Notiunilor. Se manifesta, de asemenea, ca publicist si eseist.
Poezia de inceput il fixeaza pe Ion Draganoiu intr-o zona a traditionalismului, implicit prin incercarea de incadrare intr-o poezie cu forma fixa. Volumele ulterioare il vor indemna sa lucreze „impotriva metodei, incercand deci o schimbare a manierei stilistice, a organizarii textului poetic „in care nu se mai intrezareste nici pe departe grija pentru forma, ci dimpotriva, incercarea de exprimare nuda a ideii. (Dorina Grasoiu). Creatia de acum il ipostaziaza pe poet in aceasta pendulare intre traditionalism si modernism, ilustrand virtuozitati ale textului sau denudarea lui, care prin simplificare evidentiaza mai bine latura sa conceptuala. Ion Draganoiu isi cauta prin poezie o „gradina de iarna, metafora-concept si liman (nu doar) liric (salvator?).
Volume de versuri:
Aproape sonete, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Discurs impotriva metodei. Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Poeme mecanice, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973;
Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980;
Scene de vanatoare, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1981;
Camera alba, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982;
Starea provizorie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984.
Ipoteza a aparut in volumul Discurs impotriva metodei, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971, sub titlul Dionis.
Ce nu este Gradina de iarna a aparut in volumul Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980,
Deces: 23 mai 2003, Bucuresti
S-a nascut la 6 ianuarie 1943 in Brasov.
Face studiile liceale in orasul natal; continua studiile cu Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii din Bucuresti, pe care o incheie in 1965. Debuteaza in revista „Luceafarul in 1966, iar primul volum de poezii ii apare in 1969.
Din 1966 pana in 1970 lucreaza ca redactor la Radioteleviziune si editeaza „Revista literara radio si „Convorbirile de joi. Este apoi redactor la ziartd „Romania libera pana in anul 1984, cand, „datorita imprejurarilor este nevoit sa paraseasca redactia.
Obtine premiile de poezie ale Uniunii Scriitorilor si Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pentru volumele Scene de vanatoare si Starea provizorie. Conduce in prezent agentia I.D. Press International. Are sub tipar, la Editura Cartea Romaneasca, volumul de versuri Alice in Tara Notiunilor. Se manifesta, de asemenea, ca publicist si eseist.
Poezia de inceput il fixeaza pe Ion Draganoiu intr-o zona a traditionalismului, implicit prin incercarea de incadrare intr-o poezie cu forma fixa. Volumele ulterioare il vor indemna sa lucreze „impotriva metodei, incercand deci o schimbare a manierei stilistice, a organizarii textului poetic „in care nu se mai intrezareste nici pe departe grija pentru forma, ci dimpotriva, incercarea de exprimare nuda a ideii. (Dorina Grasoiu). Creatia de acum il ipostaziaza pe poet in aceasta pendulare intre traditionalism si modernism, ilustrand virtuozitati ale textului sau denudarea lui, care prin simplificare evidentiaza mai bine latura sa conceptuala. Ion Draganoiu isi cauta prin poezie o „gradina de iarna, metafora-concept si liman (nu doar) liric (salvator?).
Volume de versuri:
Aproape sonete, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Discurs impotriva metodei. Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Poeme mecanice, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973;
Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980;
Scene de vanatoare, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1981;
Camera alba, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982;
Starea provizorie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984.
Ipoteza a aparut in volumul Discurs impotriva metodei, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971, sub titlul Dionis.
Ce nu este Gradina de iarna a aparut in volumul Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980,
Verișoara Felicia
O salamandra cu burta portocalie mi-a fugit din cutie
si toata lumea merge prin casa in varful picioarelor.
Bunicii o cauta prin lazile lor fumuri, copii printre jucari
printre sotii, eu, printre hartiile mele fosnitoare.
doar verisoara
Felicia nu-i pasa de salamandra ratacita
pe undeva prin odai, n-o doare de micul animal cu coada albastra
care n-a putut fugi pe fereastra si pe care il simt ascuns
intr-un cotlon al bibliotecii.
Arpegii, solfegii, varegii ies
din pian si calaresc aerul cald.
Dintr-un fald al rochiei ei
de matase iese o coada albastra.
Burta pianului
Steinvvay
arunca pe parchetul lustruit o umbra portocalie.
Dumnezeul stie
cum poate verisoara
Felicia sa cante
Poloneza
No. 6 in
A-flat
major, op. 53,
Maestoso in aerul atat de cald si plin de praf.
De pe culoar cineva ma striga sa-i repar un fermoar, dar sufletul
ah, dar sufletul, ah
O privesc pe verisoara
Felicia cum canta la pianul cu burta
portocalie si coada lunga, albastra.
Soarele o asculta si el,
rezemat de fereastra.
si toata lumea merge prin casa in varful picioarelor.
Bunicii o cauta prin lazile lor fumuri, copii printre jucari
printre sotii, eu, printre hartiile mele fosnitoare.
doar verisoara
Felicia nu-i pasa de salamandra ratacita
pe undeva prin odai, n-o doare de micul animal cu coada albastra
care n-a putut fugi pe fereastra si pe care il simt ascuns
intr-un cotlon al bibliotecii.
Arpegii, solfegii, varegii ies
din pian si calaresc aerul cald.
Dintr-un fald al rochiei ei
de matase iese o coada albastra.
Burta pianului
Steinvvay
arunca pe parchetul lustruit o umbra portocalie.
Dumnezeul stie
cum poate verisoara
Felicia sa cante
Poloneza
No. 6 in
A-flat
major, op. 53,
Maestoso in aerul atat de cald si plin de praf.
De pe culoar cineva ma striga sa-i repar un fermoar, dar sufletul
ah, dar sufletul, ah
O privesc pe verisoara
Felicia cum canta la pianul cu burta
portocalie si coada lunga, albastra.
Soarele o asculta si el,
rezemat de fereastra.
Ce nu este Grădina de iarnă
Gradina de iarna nu este locul in care
Floarea de carne insala vesnic inselatoarea natura
si chiar daca ar fi asa
Gradina e muta:
ea nu are gura,
sub stelele ei nimeni nu doarme.
Ea nu este gradina potecilor care se bifurca,
ea nu este un spatiu ovoidal
care urca dintr-un vis argintiu cu fluturi de-argint,
ea nu este un loc in care florile mint,
ea nu este un fel de poveste
a unui singur anotimp.
Ea nu se petrece in timp.
Ea nici nu este.
Ea nu poate fi deci razuita cu lame, bricege, cutite,
indepartata cu buldozerul, sapata in toate directiile,
calcata in picioare, dinamitata, sparta (asa cum spargi
cu dintii, muscandu-l, un pahar, noaptea, intr-un bar,
sub privirea ingaduitoare a celor din jur,
care la randul lor nu exista.
Doar sangele curgand pe tejgheaua de zinc este,
doar el se petrece in timp)
Ciudata poveste.
Ciudat anotimp. incearca sa uiti,
mergand spre casa,
Gradina de iarna.
Sub salul ei negru
Fecioara te-asteapta in
Poarta.
Paseste.
Asa.
Mai paseste o data.
Sub numele spus se mai ascunde o roata a intelegerii,
o roata indepartata, un disc auriu planand deasupra campiei
din vis.
Paseste:
Poarta, incet, s-a deschis.
Floarea de carne insala vesnic inselatoarea natura
si chiar daca ar fi asa
Gradina e muta:
ea nu are gura,
sub stelele ei nimeni nu doarme.
Ea nu este gradina potecilor care se bifurca,
ea nu este un spatiu ovoidal
care urca dintr-un vis argintiu cu fluturi de-argint,
ea nu este un loc in care florile mint,
ea nu este un fel de poveste
a unui singur anotimp.
Ea nu se petrece in timp.
Ea nici nu este.
Ea nu poate fi deci razuita cu lame, bricege, cutite,
indepartata cu buldozerul, sapata in toate directiile,
calcata in picioare, dinamitata, sparta (asa cum spargi
cu dintii, muscandu-l, un pahar, noaptea, intr-un bar,
sub privirea ingaduitoare a celor din jur,
care la randul lor nu exista.
Doar sangele curgand pe tejgheaua de zinc este,
doar el se petrece in timp)
Ciudata poveste.
Ciudat anotimp. incearca sa uiti,
mergand spre casa,
Gradina de iarna.
Sub salul ei negru
Fecioara te-asteapta in
Poarta.
Paseste.
Asa.
Mai paseste o data.
Sub numele spus se mai ascunde o roata a intelegerii,
o roata indepartata, un disc auriu planand deasupra campiei
din vis.
Paseste:
Poarta, incet, s-a deschis.
Scene de vânătoare I
Manuşa groasa de piele învelind pumnul uşor ridicat.
Şoimul bine dresat înfipt în manuşa groasa de piele.
Capul ascuns în sacul de pânza umbroasa al şoimului.
Iepurele fugind.
De ce se varsa râurile în mare?
Manuşa groasa de piele:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Şoimul bine dresat:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Iepurele fugind:
Pentru ca în marea ei umilința, marea
ştie sa stea mai jos decât manuşa groasa de piele, şoimul
bine dresat, capul ascuns. Pentru ca marea sta şi aşteapta.
Apoi, înțeleapta mişcare a mâinii, dezvelind capul şoimului
Şoimul bine dresat înfipt în manuşa groasa de piele.
Capul ascuns în sacul de pânza umbroasa al şoimului.
Iepurele fugind.
De ce se varsa râurile în mare?
Manuşa groasa de piele:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Şoimul bine dresat:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Iepurele fugind:
Pentru ca în marea ei umilința, marea
ştie sa stea mai jos decât manuşa groasa de piele, şoimul
bine dresat, capul ascuns. Pentru ca marea sta şi aşteapta.
Apoi, înțeleapta mişcare a mâinii, dezvelind capul şoimului
Alecu Beldiman, carturar, poet si traducator român moldovean
Biografie
Alexandru (Alecu) Beldiman (1760, Huşi sau Iaşi - 1826) - poet şi traducător. Era fiul marelui vornic Gheorghe Beldiman. Se înrudea, prin mama sa, cu Enache Kogălniceanu, iar prin a doua soţie, cu Costache Conachi. Cariera administrativă a început-o în 1785, ajungând până la rangul de vornic.
Scrierile originale ale lui Beldiman sunt puţine: un acrostih din 1801, Stihuri făcute la Tazlău (1824), meditaţii şi poezii de dragoste, Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldavei întâmplare după răzvrătirea grecilor 1821, tipărită prima oară de Alecu Balica, în 1861, sub titlul Eterie sau Jalnicile scene prilejite în Moldavia din răzvrătirile grecilor.
Adăugat la sfârşitul Tragodiei lui Sapor, tradusă de el în 1801, acrostihul lui Beldiman este şi una dintre cele dintâi manifestări de acest gen la noi. Beldiman este şi autorul unora dintre primele meditaţii poetice din literatura română, influenţate de preromantism. Considerată opera sa reprezentativă, Tragodia... urmăreşte cronologic întâmplările care au avut loc la 1821, în Moldova, odată cu intrarea eteriştilor. Relatare a unui martor al evenimentelor, lucrarea are mai ales o valoare documentară.
Cuprinzând 4.266 de versuri a câte 15 silabe, cu ritm trohaic şi rime masculine perechi, Tragodia... este precedată, ca în poemele clasice, de o invocaţie. Prezentând Eteria într-o lumină total defavorabilă, opera lui Beldiman cuprinde elemente de burlesc şi satiră. Portretele personajelor sunt sumare şi caricaturale. Tonul de relatare familiară face ca Tragodia... să aparţină mai mult cronicilor versificate, a căror fază de sfârşit o reprezintă.
Beldiman a fost un traducător înzestrat şi totodată pasionat. A dat versiuni din Metastasio, Homer, Florian, Gessner, Voltaire, Abatele Prevost.
Opera literară
• Eterie sau Jalnicile scene prilejite în Moldavia din răzvrătirile grecilor, ediţie îngrijită de Alecu Balica, Iaşi, 1861.
Traduceri
• S. Gessner, Moartea lui Avei, prefaţă de Zaharia Carcalechi, Buda, 1818;
• Florian, Istoria lui Numa Pompilie, al doilea crai al Romii, prefaţa traducătorului, Iaşi, 1820;
• Voltaire, Tragodia lui Orest, prefaţă de Zaharia Carcalechi, Buda, 1820.
TEATRU/FILM 6 Ianuarie
De ziua nunţii - Viktor Rosow
Surisul Crispinei - Tudor Popescu 1992
Omul cu masca de fier 1972 regia Constantin Moruzan alexandre dumas
Apus de soare - TvRip(1968)
Top 5 Just For Laughs Gags Compilation Perfect ✅ Best Funny Pranks!!!
DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE 6 Ianuarie
Mănăstirea Putna
Ierusalimul neamului românesc
SFATURI UTILE 6 Ianuarie
A FI MEREU NEMULȚUMIT – ESTE O BOALĂ!
Există o categorie de oameni permanent nemulţumiţi – de ce întreprind ei, de ce primesc de la alţii, de statutul lor, de viaţa lor socială, personală, profesională. Practic, orice se întâmplă cu viaţa lor devine la un moment dat o nemulţumire, o cauză a nefericirii.
Boală grea, nemulţumirea ese greu tratabilă, greu de controlat sau de prevenit şi chiar contagioasă. De obicei, apare undeva în copilărie ca o consecinţă a educaţiei, a neîncrederii părinţilor în ei înşişi şi în capacităţile copilului lor.
Se poate dezvolta, cu precădere în adolescenţă, când căutarea de sine favorizează insatisfacţia faţă de tot ce este în jur. La maturitate, nemulţumirea erodează mintea, spiritul, dar şi trupul, dacă nu este găsit un remediu împotriva ei.
Din dorinţa de perfecţiune, ca o formă a depresiei sau pur şi simplu ca manifestare a unui „eu” neadaptat, nemulţumirea naşte drame existenţiale neplăcute pentru cei suferinzi, dar şi pentru cei din jurul lor.
Apoi, cu cât trece timpul devine tot mai uşor să fii nemulţumit, să ai pretenţii, să critici, să crezi că meriţi mai mult şi mai spectaculos...
Am cunoscut o femeie deosebită care aparent avea tot ce şi-ar dori cineva de la viaţă: un soţ de care era îndrăgostită, copii frumoşi şi deştepţi, confort material, prieteni speciali, viaţă socială activă, carieră de apreciat.
Cu toate acestea, după câteva discuţii, realizai că, de fapt, nimic din toate acestea nu îi aduceau o satisfacţie completă, mereu fiind ceva de completat, de adăugat, de rezolvat.
Nemulţumirea creează cercuri vicioase din care devine imposibil să mai ieşi – frustrări, rupturi, dureri, lamentaţii veşnice.
E mult mai la îndemână să vedem partea goală a paharului decât partea plină, la fel de bine cum mai uşor zărim negrul dintr-o paletă de culori aprinse.
Stă în firea omenească o oarecare tendinţă spre autodistrugere, spre autocompătimire – răul e totdeauna mai fascinant decât binele.
Doar că răul, adica negativismul te poate distruge treptat, dar sigur, trezindu-te fără perspective, fără vise, fără un sens, fără iubire de sine şi de ceilalţi.
Motive se pot găsi mereu şi dacă nu sunt, se pot inventa cu aşa mare lejeritate încât uneori par naturale şi de sine stătătoare.
De la nemulţumire la depresie e doar un pas!
Doar că, în agitaţia contemporană, trebuie să ne oprim pentru câteva minute şi să ne întrebăm: “Scrie undeva că viaţa e dreaptă mereu?”, „Oare nu e firesc să fim înconjuraţi şi de lucruri nesatisfăcătoare?”, “Nu ele ne arată drumul, nu ele ne fac mai frumoşi?”.
„De ce să alegem să fim bolnavi de nemulţumire când viaţa este atât de generoasă cu noi şi ne oferă atâtea alternative şi soluţii?”
„De ce să nu ne bucurăm de liberul arbitru şi să decidem, noi pentru noi, atitudini pozitive care să ne ajute să ne bucurăm de viaţă?”
„De ce să nu ne bucurăm de liberul arbitru şi să decidem, noi pentru noi, atitudini pozitive care să ne ajute să ne bucurăm de viaţă?”
În faţa unei zile care seamănă cu un amalgam de motive de nemulţumire amestecate cu motive de mulţumire, opriţi-vă, respiraţi şi amintiţi-vă: stă doar în puterea voastră să alegeţi ce vă face fericiţi şi să percepeţi toate nemulţumirile ca pe nişte întâmplări fireşti pe care trebuie doar să le puneţi în ordine, la un moment dat....
Să mulţumim vieţii că ne dă şansa să ne bucurăm de ea! Să înlăturăm falsele probleme din viaţa noastră şi să învăţăm să spunem mai des: “Mulţumesc!”
S-ar putea să fiţi surprinşi cum un singur cuvânt sau un singur gând vă pot vindeca de nemulţumire.
GÂNDURI PESTE TIMP 6 Ianuarie
Citate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu