MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 10 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Sunt în continuare restricționat de Facebook și nu pot posta decât în grupurile pe care le administrez.
Căutați-mă la adresa mea blogspot!
Vă invit la un program muzical de iarnă:

ЛЕСНАЯ ВОЛШЕБНАЯ ЗИМНЯЯ СКАЗКА ❅❅❅ РАССЛАБЛЯЮЩАЯ МУЗЫКА❅❅❅

RELIGIE ORTODOXĂ 10 Ianuarie

Sf Ier Grigorie, episcopul Nissey; +) Sf Cuv Antipa de la Calapodești; Sf Ier Dometian, episcopul Melitinei

Sfântul Grigorie, Episcop de Nyssa – Sfântul Grigorie s-a născut în anul 335. Tatăl, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont, iar mama Sfântului Grigorie, Emilia, era din Cezarea Capadociei. Sf. Grigorie de Nyssa era unul din cei 10 fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Petru de Sevasta, Grigorie; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios şi Macrina cea tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru şi Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creştin, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără. A studiat în Cezareea Capadociei. A fost căsătorit cu Theosebeia şi se pare că a avut un băiat. Sfântul Grigorie va fi hirotonit în anul 371/372, episcop de Nyssa, oraş mic la o distanţă de circa 80 de kilometri de Cezareea. Sfântul Grigorie a avut necazuri din partea arienilor, care în anul 375/376, îi înscenează un proces de ordin economic, în urma căruia episcopul Grigorie este trimis în exil, de unde se va întoarce în scaunul episcopal după trei ani, în urma unui decret imperial de graţiere. A fost unul dintre stâlpii Ortodoxiei la Sinodul al II-lea Ecumenic, împăratul Teodosie remarcând calitatea deosebită a prestaţiei sale teologice şi retorice. El este cel care a rostit cuvântările la moartea împărătesei Flacilla şi a prinţesei Pulheria. A trecut la cele veşnice în anul 395.

Sf Cuv Antipa de la Calapodești

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti – creştinii ortodocşi îl prăznuiesc la 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugar român athonit, care a fost trecut în rândul Sfinţilor printr-o canonizare neaşteptată, îndată după trecerea sa la cele veşnice. Acest Cuvios Părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el însuşi egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău. La botez a primit numele Alexandru. Tatăl său, Gheorghe Constantin Luchian, era diacon la biserica satului, iar mama, Ecaterina Manase, a fost călugărită mai târziu cu numele Elisabeta.

În Patericul Valaamului găsim scris că cei doi soţi nu au avut copii multă vreme, însă, în cele din urmă, rugăciunile lor au fost ascultate şi Dumnezeu le-a dăruit un prunc pe care mama sa l-a născut fără dureri. Despre copilul Alexandru mai ştim că lua în mânuţele sale şerpi veninoşi şi, spre mirarea şi spaima tuturor, nu pătimea niciun rău din partea lor. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui la întreţinerea familiei.

Dar, pe când avea 20 de ani, fără de veste a fost cuprins de o lumină negrăită şi minunată, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie. În urma acestei cercetări dumnezeieşti, Alexandru şi-a părăsit casa părintească, îndreptându-se spre Mănăstirea Neamţ, însă stareţul de aici nu l-a primit. De acolo, a mers la schitul Brazi, din Vrancea, unde, în vremea noviciatului său, a fost de faţă la aflarea în chip minunat a moaştelor Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie, mitropolitul Moldovei, ctitor al schitului, martirizat de tătari (pomenit la 22 septembrie). La schitul Brazi, fratele Alexandru a deprins ascultarea şi rugăciunea minţii de la duhovnicul şi stareţul Dimitrie. Acesta l-a tuns pe Alexandru în rasoforie şi i-a dat numele de Alipie, apoi, văzând sporirea lui duhovnicească, după doi ani de ucenicie, i-a da binecuvântarea să meargă la Sfântul Munte Athos, pentru o mai mare nevoinţă. Rasoforul Alipie s-a oprit pentru o vreme la Mănăstirea Căldăruşani, în care se păstrau încă tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, Sfântul stareţ Gheorghe (pomenit la 3 decembrie). Aici el s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească.

După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii părinţi mai în vârstă care trăiseră în „Grădina Maicii Domnului”. S-a aşezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări români, loc pustnicesc, cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti de acolo. De la schit nu i s-a dat nimic din cele necesare vieţii pământeşti şi s-a aşezat într-o chilie pe jumătate distrusă. Însă acolo a aflat o icoană a Maicii Domnului afumată pe care a dus-o la renumitul zugrav Paisie şi l-a rugat să o cureţe. După puţină vreme i-a fost înapoiată complet nouă, zugravul încredinţându-l că a devenit aşa în chip minunat, după o simplă curăţire. Era icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, care a vindecat mulţi bolnavi şi de care Sfântul nu s-a despărţit toată viaţa. Această icoană, acum, se află la Mănăstirea Valaam din Finlanda.

Timp de patru ani el a trăit şi în mănăstirea athonită Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnitorii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). În acea mănăstire, a primit schima cea mare, care impune post aspru şi rugăciune neîncetată, devenind schimonahul Antipa. Se pare că tot în această perioadă a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o.

În anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova la cererea şi îndemnul a doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni, vieţuitori în Athos, Nifon şi Nectarie, care începuseră să zidească Schitului românesc Prodromu. Cuviosul Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării ctitoriei lor. A vieţuit la schitul Bucium din Iaşi, metocul Schitului Prodromu. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire adevărată.

Se îndreaptă apoi spre Rusia, având acelaşi scop – strângerea ajutoarelor pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev, pentru a se închina moaştelor Cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova şi apoi spre Sankt-Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi. În schitul Prodromu se păstrează o bogată corespondenţă a Cuviosului Părinte Antipa cu conducerea schitului, privind trimiterea de ajutoare din Moldova şi Rusia.

Chiar din primul an al sosirii sale în Rusia, a vizitat mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la Schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a aşezat în schitul cu hramul „Tuturor Sfinţilor” de lângă Mănăstirea Valaam. Aici, şi-a continuat nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştii care îl înfiase. Şi în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, întrucât unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ Paisie de la Neamţ.

În chilia lui nu era nici pat, nici scaun. În fiecare zi de luni, miercuri şi vineri de peste an, precum şi în prima săptămână a postului Sfintelor Paşti, nu gusta şi nu bea nimic, iar în celelalte zile se îndestula cu mâncarea pe care o primea sâmbăta la prânz. În viaţa anahoretică a avut mai multe slujiri monahale şi s-a învrednicit de darul înainte-vederii. Cunoştea gândurile ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. De aceea, era cunoscut ca un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Numele lui era vestit atât în Carelia, cât şi în Rusia de nord, încât mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile.

Sfântul Antipa şi-a cunoscut sfârşitul cu trei zile mai înainte, când icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot în aer şi s-a aşezat singură pe pieptul Sfântului. După trei zile, în ziua de 10 ianuarie 1882, în chilia sa de la Valaam, în timp ce ucenicul său îi citea Acatistul Maicii Domnului, Sfântul Antipa a adormit în pace, la vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în cimitirul de obşte al mănăstirii, pe teritoriul schitului „Tuturor Sfinţilor”, lângă un paraclis ctitorit în cinstea Pătimirilor Mântuitorului, departe de patria sa, dar mereu cu gândul la ea.

Moaştele Cuviosului, care răspândeau un miros plăcut, au fost descoperite la 14 mai 1991 şi depuse în biserica „Sfinţii Serghie şi Gherman de la Valaam”, unde se păstrează până în prezent.

În anul 1906, la 24 de ani de la mutarea Cuviosului Antipa la Domnul, călugării ruşi de la mănăstirea „Sfântul Panteleimon”, din Sfântul Munte Athos, l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10. În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în calendar, cu pomenire în ziua chemării sale la Domnul, adică 10 ianuarie.

Prin decizia vrednicului de pomenire Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, la data de 19 iulie 2000, Cuviosul Antipa a fost inclus şi în rândul Sfinţilor Bisericii Ortodoxe Ruse, cu data de pomenire 10/23 ianuarie.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Domeţian, Episcopul Meletiniei.

Dometian, ajungând prieten al împăratului Mauriciu și al împărătesei lui și dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici și de aziluri pentru săraci.

Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic. Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti. Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit. Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani. Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau. Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor. Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci. Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul. Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina. A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.

 Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ISTORIE PE ZILE 10 Ianuarie

Evenimente

·         49 î.Hr.: Iuliu Cezar traversează Rubiconul, ocupă Roma si il alungă pe Pompeius, declansand razboiul civil.  Primul Triumvirat  format in anul  de Crassus, Pompeius si Cezar, s-a destramat in anul 60 î.Hr., dupa moartea lui Crassus si dupa ce in 52 î.Hr., Senatul Romei  acceptă desemnarea lui Pompei în calitate de  “Consul sine collega” , cu misiunea de a restaura ordinea. La 7 ianuarie 49 î.Hr., printr-un “senatus consultum ultim”, Cezar este demis din funcții, iar Pompei este însărcinat cu apărarea republicii. Trei zile mai târziu, Cezar a traversat  Rubiconul, raul care reprezenta granița dintre provincia Galia Cisalpina la nord și Italia, la sud, o acțiune interzisa din punct de vedere legal oricărui general al  armatei romane si ocupa Roma dupa ce  Pompeius a fugit  in Grecia declansandu-se astfel razboiul civil. Gaius Iulius Cezar (n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.), lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.

·         236: Papa Fabian îi succede lui Anteriu și devine cel de-al 20-lea papă. Este renumit pentru natura miraculoasă a alegerii sale Se pune ca un porumbel  a coborât pe capul lui, faptul fiind ca o  alegere  a Duhului Sfant pentru el ca urmatorul Papa

·         1072: Conduși de Robert Guiscard, normanzii din Italia cuceresc orasul Palermo de la musulmani, după un atac combinat pe mare și pe uscat; Robert se autointitulează conte de Sicilia. Robert Guiscard (n. cca. 1015 – d. 17 iulie 1085), a fost un aventurier normand,care s-a  remarcat în contextul cuceririi de către normanzi a sudului Italiei. S-a născut în familia Hauteville din Normandia și a ajuns duce de Apulia și Calabria în 1057, titlu pe care l-a detinut  până la moarte. Porecla sa, care apare în latina contemporană “Viscardus”, iar în franceza veche “Viscart’, este adeseori redată cu sensurile de “cel Descurcăreț”, “cel Viclean”, “cel Hotărât”, “Vulpea” sau “Nevăstuica”.

·         1475:  Are loc marea Bătălie de la Podul Înalt, de  langa  Vaslui, in care domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, a zdrobit armatele otomane conduse de Suleiman Paşa. Sultanul Mahomed a  trimis  impotriva moldovenilor cele mai bune osti ale Imperiului. Temutele si incercatele trupe otomane calite in luptele cu vitejii albanezi ai lui Skanderbeg si comandate de eunucul Soliman Pasa, primesc ordinul sa abandoneze pe moment asediul Krujei in Albania, pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alatura oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elita al sultanului, la care se adauga un esantion de 12.000 de valahi din Tara Romaneasca deja cotropita,  trimis de turci sa lupte contra vointei  lor cu fratii moldoveni. În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate crestine . Cronicarul polonez Ian Dlugosz, contemporan cu evenimentele, scria: „Căci toate șirurile dinainte în care în frunte erau și secui au fost zdrobite de turci, și amenința un mare pericol pînă cînd [Ștefan] personal se aruncă în mijlocul turcilor exaltați de bucuria victoriei, și cu puterea minunată a lui Dumnezeu a nimicit toate grupările turcești avînd abia 40.000 de luptători, între care cea mai mare parte erau țărani.” si că

: „foarte puţini turci şi-au putut găsi mîntuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns pînă la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar cîteva grămezi cu oasele lor se văd pînă astăzi şi sunt mărturia eternă a unei victorii atît de însemnate… Toată oastea lui s-a îmbogăţit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai şi alte obiecte preţioase”. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l principele creștinătății, i-a scris lui Ștefan: „faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numeleui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.”

·         1545: Se tipărește, la Târgoviște, "Molitvelnicul" lui Dimitrie Liubavici și se reia activitatea tipografică în Transilvania. Dimitrije Ljubavic, scris uneori Liubavici, (n. ca. 1519 – d. 1564) a fost un tipograf sârb care a activat în Țara Românească. Ca urmare a tipăririi unor cărți de cult în limba română începând cu prima jumătate a secolului al XVI-lea în Transilvania (sub influența protestantismului), Mitropolia Ungrovlahiei a inițiat măsuri de contracarare, prin tipărirea de cărți liturgice slavone. Prezența și activitatea lui Dimitrije Ljubavic în Țara Românească a contribuit la stăvilirea răspândirii  cărților protestante în limba română. Pe de altă parte, în atelierul său a deprins tehnica tiparului Diaconul Coresi, cu care a colaborat între 1557 – 1558, dar care s-a stabilit ulterior la Brașov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări cărți nu numai în slavonă, ci și în limba română (prima sa lucrare în română a fost cartea de învățătură protestantă intitulată „Întrebarea creștinească”, Brașov 1560).

·         1661: Nicolae Milescu a tradus, din grecește, "Cartea cu multe întrebări". Nicolae Milescu sau Neculai Milescu Spătarul   (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova) a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei. Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII – începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636. Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios. Întorcîndu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar. După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească ţara. După mai mulţi ani de pregătiri prin Valahia, Istanbul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei. În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi. N. Milescu s-a aflat în Rusiei pînă la sfîrşitul vieţii, ajungînd să contribuie chiar şi la transformările din timpul lui Petru cel Mare. A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca “Aritmologhion”, “Povestirea despre sabile”, “Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale”, în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi “Hrismologhion” sau cartea celor patru monarhii. Un amestec de istorie şi legendă găsim în “Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol“. Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum “Genealogia ţarilor ruşi”, “Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici”. În urma călătoriei în China, N.Milescu a scris “Descrierea călătoriei în China“. Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei. Multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris, în multe biblioteci şi arhive europene.

·         1717: Eșecul încercării unui detașament austriac, care se bucura și de complicitatea unor boieri și mazili, de a-l lua prizonier pe Mihai Racoviță, domnul Moldovei. Tătarii chemați de domn în ajutor, pradă țara.

·         1810: Napoleon Bonaparte divorțează de prima lui soție Joséphine.

·         1839: Gheorghe Asachi publică la Iași, în tipografia Albinei Românești, lucrarea "Atlas românesc geografic", format din 8 hărți, primul de acest gen în literatura de specialitate. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). A fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene si a publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836) si a tradus  și a adaptat  piese de teatru străine. În poezie, a abordat  toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. A versificat legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.

·         1863: Prima linie publică de transport subteran din lume a fost deschisă la Londra.

·         1880: în România, gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu ("liberalii sinceri "), de orientare politică conservatoare, părăseşte Partidul Liberal, constituindu-se ca grupare politică de sine stătătoare în Partidul Liberalilor Sinceri. Acesta din urmă se va uni în martie 1884 cu Partidul Conservator, punîndu-se astfel bazele Partidului Liberal Conservator. Gheorghe Vernescu (n. 1 iulie 1829, Bucureşti; d. 3 iulie 1900, Bucureşti) a fost un jurist şi om politic român. A studiat la Bucureşti şi Paris. După obţinerea, în capitala Franţei, a doctoratului în drept se întoarce în România şi începe să practice avocatura, activitate de pe urma căreia reuşeşte să strîngă o mare avere. În anul 1864 este numit în Consiliul de Stat, iar în anul 1866 este numit în Constituantă. S-a numarat printre fondatorii Partidului National Liberal, formaţiune din partea căreia a fost ales în mai multe rînduri ca deputat şi senator în Parlamentul României. În anul 1880 se desparte de acestă grupare politică pentru a devenii preşedintele Partidului Liberalilor Sinceri, formatiune de orientare liberal-moderată care s-a aliat în anul 1884 cu conservatorii lui Lascar Catargiu. Această organizaţie politică ad-hoc este cunoscută în istorie drept Partidul Liberal-Conservator şi a fost principala forţă de opoziţie a guvernului condus de I.C. Brătianu. După anul 1891 a revenit în cadrul Partidului Naţional Liberal. Printre funcţiile politico-administrative deţinute de Vernescu se mai numară: ministru Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii (26 ianuarie -14 iunie 1865), ministru de Interne (24 iulie 1876 - 19 ianuarie 1877), ministru Justiţiei (12 noiembrie 1888 - 22 martie 1889), ad-int. în cadrul aceleaşi instituţii (21 februarie - 2 noiembrie 1891), ministru Finanţelor (29 martie - 3 noiembrie 1889; 21 februarie - 26 noiembrie 1891) şi ad-int. în Ministerul Lucrărilor Publice (5-19 ianuarie 1877).

·         1920: Ia naştere  oficial Liga Natiunilor, odată cu intrarea în vigoare a Convenţiei Ligii Naţiunilor dupa ratificarea acesteia in 1919 de 42 de state. România este membru fondator. Liga Naţiunilor încetează să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, oficial, hotărîrea de autodizolvare fiind adoptată după intrarea în vigoare a Cartei Naţiunilor Unite, la 18.04.1946.

·         1938: În România, are loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe Brătianu.  La 10 ianuarie 1938, în România, are loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe Brătianu.1939 – Moare Papa Pius al XI-lea (Ambrogio Damiano Achille Rotti), unul dintre cei mai importanţi pontifi ai epocii moderne. În multe din enciclicele sale, a condamnat drept anticlericale naţional-socialismul şi comunismul.

·         1946: Are loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra. Participă toți reprezentanții celor 51 de națiuni, membre cu drepturi depline ale ONU.

·         1949:   CBC a lansat discurile de vinilin (45 rpm) și Columbia (33,3 rpm).

·         1949: În Japonia, este stabilită legal ziua de muncă de 8 ore.

·         1966: A avut loc premiera filmului "Duminica la ora 6", în regia lui Lucian Pintilie, care a câștigat Premiul special al juriului la Festivalul de la Mar del Plata. Lucian Pintilie (n. 9 noiembrie 1933, Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina) regizor de teatru și film român.

·         1966: Semnarea, în Tașkent, a "Declarației privind reglementarea conflictului indo-pakistanez".

·         1984: SUA și Vaticanul au restabilit relații diplomatice, după o pauză de 117 ani.

·         1994 - Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO. A fost adoptată o declaraţie ce a lansat Parteneriatul pentru pace ca o primă etapă spre aderarea la NATO a "ţărilor democratice din Est".

·         1995: Prin rezoluția nr. 48/126, Adunarea Generala a Națiunilor Unite a proclamat anul 1995 drept Anul internațional al toleranței.

·         1997: Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat pentru mineriada din septembrie 1991. El a fost acuzat și trimis în judecată pentru subminarea puterii de stat, infracțiuni la legea siguranței pe calea ferata și pentru port ilegal de armă.

·         1999 - Greva minerilor din Valea Jiului. Ministerul Industriilor se angajează să anuleze datoriile CNH (Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului) cu condiţia ca sindicatele să găsească mijloacele pentru a reduce cu 30% deficitele acestei companii. Această propunere este respinsă de mineri.

·         2005: A intrat in vigoare, în Italia, legea ce interzice fumatul în public.

·         2005: Coreea de Nord a declarat că posedă arme nucleare.

·         2008    - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruptie au început urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva lui Ioan Becali - impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - preşedintele şi patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, Cristian Borcea - preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Gheorghe Popescu - impresar şi Gheorghe Nețoiu - acţionar la clubul de fotbal Dinamo.

Nașteri

·         1480: Margareta de Austria, Ducesă de Savoia, Prințesă de Asturia (d. 1530)

·         1493:  Se naste la Sibiu, Nicolaus Olahus, umanist şi istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom şi guvernator al Ungariei; (d.15.01.1568). Este cunoscut faptul că în anii tinereții sale, între cca 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea și mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodată regentă a Olandei, deținând funcția de secretar-consilier la curtea regală. În 1542 Nicolaus Olahus și-a început cariera politică. Două decenii mai târziu, în anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium și, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei. În această calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei cu turcii la Mohács în anul 1526.

În 1562 Nicolaus Olahus a fost ridicat la rangul de cardinal al Bisericii Catolice de către papa Pius al IV-lea.

Nicolaus Olahus a înființat în 1561 colegiul iezuit din Trnava(Nagyszombat), ridicat de Petrus Pázmány în 1665 la rang de academie, instituție considerată ca fiind prima universitate modernă din Regatul Ungariei.

În calitate de umanist și cărturar a întreținut o vastă corespondență cu intelectualii epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrările sale cele mai importante, Hungaria și Attila, redactate probabil în perioada șederii în Țările de Jos, oferă informații valoroase cu privire la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei.

·         1573: Simon Marius, astronom german (d. 1624).

·         1769: S-a nascut maresalul francez Michel Ney; ( d. 7 decembrie 1815), duce de Elchingen, Prinț de Moskova, a fost un general, Mareșal și pair al Franței, ce s-a remarcat în mod deosebit timpul războaielor napoleoniene. Soldat deosebit de curajos, Ney a participat la majoritatea campaniilor napoleoniene, a luptat cu bravură la bătălia de la Waterloo, sfârșind prin a fi condamnat și executat in timpul represiuii regaliste franceze.

·         1799:  S-a nascut Petrache Poenaru, participant la Revoluţia de la 1848 si unul dintre organizatorii învăţămîntului naţional, membru al Academiei Române. n tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar  la inițiativa sa,a fost publicata  Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, care   a însemnat nu numai primul ziar românesc de propaganda, așa după cum îi arată și numele, dar și unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor Revolutiei de la 1821. La insistentele lui Tudor Vladimirescu a  studiat la Viena, iar apoi la Paris, unde studiază filologia și politehnica, devenind absolvent al Școlii Politehnice din Paris. A participat si la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul și C. Bolliac (document original la Muzeul Național de Istorie a României). Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost primul care a strîns date despre Tezaurul de la Pietroasa, a brevetat la Paris o invenţie ingenioasă, numită de el “condei portăreţ, fără sfîrşit, alimentîndu-se singur cu cerneală”, care va precede stiloul. (a decedat in  1875). Dintre descendenții cunoscuți se poate aminti scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961), născută la Turnu Severin.

* 1814: Grigore Moisil (n. 10 ianuarie 1814, Șanț - d. 3 octombrie 1891, Năsăud) a fost un cleric și om de cultură român, vicar greco-catolic al Năsăudului, bunicul academicianului Constantin Moisil și străbunicul academicianului Grigore C. Moisil.

·         1821: Ducesa Caroline Mariane de Mecklenburg (10 ianuarie 1821 – 1 iunie1876) a fost o membră a Casei de Mecklenburg-Strelitz care a devenit Prințesă Moștenitoare a Danemarcei ca a doua soție a viitorului rege Frederic al VII-lea al Danemarcei.

Ducesa Caroline Charlotte Marianne de Mecklenburg s-a născut la Neustrelitz ca al treilea copil și a doua fiică a Marelui Duce de Mecklenburg Georg și a soției acestuia, Prințesa Marie de Hesse-Cassel. La 10 iunie 1841, la Neustrelitz, s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor Frederic al Danemarcei. În Danemarca ea a fost cunoscută ca Prințesa Mariane.

Foarte de timpuriu, căsătoria s-a dovedit a fi una foarte nefericită, în mare parte din cauza temperamentului Prințului Moștenitor, care bea excesiv și era afemeiat notoriu. Prințesa Mariane, care a fost descrisă ca fiind o timidă incurabilă și nervoasă nu a avut capacitatea de a avea o influență calmă asupra soțul ei. După o vizită la părinții ei în Germania în 1844, Mariane a refuzat să se întoarcă în Danemarca. Divorțul a fost finalizat în 1846. După divorț, Mariane, care a păstrat titlul, a trăit o viață liniștită în Neustrelitz. Rareori îl menționa pe fostul soț, cu excepția cazului când pentru vizitatorii danezi care erau în zonă, ea făcea observația:El era mult prea bizar!

A murit la Neustrelitz în 1876, la vârsta de 55 de ani.

·         1864: Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei (10 ianuarie 1864 – 17 ianuarie 1931) a fost membru al familiei imperiale ruse.

Marele Duce Petru Nicolaevici a fost al doilea fiu al Marelui Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei și a Ducesei Alexandra de Oldenburg. S-a născut la Sankt Petersburg. Confor tradiției urmate de Marii Duci (titlul era aplicat tuturor fiilor și nepoților împăratului Rusiei), Marele Duce Petru a servit în armata rusă ca locotenet general.

La 26 iulie 1889, s-a căsătorit cu Prințesa Milica de Muntenegru (1866 – 1951), fiica regelui Nicolae I de Muntenegru (1841 – 1921). Marele Duce și Ducesa au avut patru copii:

• Prințesa Marina Petrovna (1892 – 1981)
• Prințul Roman Petrovici (1896 – 1978)
• Prințesa Nadejda Petrovna (1898 – 1988)
• Prințesa Sofia Petrovna (3 martie 1898 – 3 martie 1898)

În urma Revoluției ruse din 1917, cuplul a părăsit Rusia pentru sudul Franței. Aici, Marele Duce Petru Nicolaievici a murit la Cap d'Antibes la 17 iunie 1931. Soția sa a murit la Alexandria, Egipt în septembrie 1951.

·         1869: S-a nascut la Cincul Mare, judeţul Braşov, Valeriu Braniste, publicist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române (d. 7 iunie 1928, Lugoj). A fost redactor la importantele publicații romanesti ale vremii: Tribuna (Sibiu), Dreptatea (Timișoara), Drapelul (Lugoj). Între 1918-1920 a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. A fost mai întâi (din 2 decembrie 1918) ministru fără portofoliu, iar din 1919 ministru al Instrucțiunii Publice din Transilvania și Banat, în locul lui Vasile Goldiș.

·         1869:  S-a nascut Grigori Efimovici Rasputin (10 ianuarie 1869, stil vechi/ 22 ianuarie, stil nou) – 17 decembrie,stil vechi/ 30 decembrie ,stil nou 1916), un  mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viața țarului Nicolae al II-lea, a țarinei Alexandra și a unicului lor fiu, țareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.
* 1882: Eugène Joseph Delporte (10 ianuarie 1882 – 19 octombrie 1955) a fost un astronom belgian. A descoperit în total 66 de asteroizi. Craterul lunar Delporte îi poartă numele.

·         1883: Aleksei Nikolaevici Tolstoi (n. 29 decembrie 1883, Pugaciov - d. 23 februarie 1945, Moscova) a fost un scriitor rus care a abordat multe genuri, dar care s-a specializat în literatură SF și romane istorice.

S-a născut în Nicolaevsk (astăzi Pugaciov), Regiunea Saratov, în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi. Tatăl lui, contele Nicolai Aleksandrovici Tolstoi, era un husar pensionat și proprietar de pământuri; mama sa, Aleksandra Leonievna Bostrom (născută Turghenieva, cunoscută și cu numele Aleksandra Tolstoi) era scriitoare de literatură pentru copii.

Aleksei era al patrulea copil al familiei Tolstoi. Când mama sa era însărcinată cu viitorul scriitor, a fugit cu amantul ei, Aleksei Apollonovici Bostrom. Legea divorțului din acea epocă prevedea că "partea vinovată", Aleksandra, nu putea să se recăsătorească, încât unica posibilitate de a-și păstra copilul nenăscut era să-l declare fiul lui Aleksei Bostrom. Așa că, până la vârsta de 13 ani, Alexei a avut numele de familie Bostrom. În 1886, atât familia Tolstoi, cât și familia Bostrom au început luptele birocratice pentru înregistrarerea oficială a lui Aleksei cu numele contele Tolstoi. Tânărul Aleksei a continuat să-l considere pe Bostrom a fi fost adevăratul său tată și și-a văzut tatăl real, Nikolai Tolstoi, și frații doar de câteva ori.

În 1900, Nikolai Tolstoi a murit, lăsându-i moștenire lui Aleksei 30.000 de ruble și numele familiei. Mai târziu, scriitorul a avut o atitudine mai degrabă amuzantă fată de moștenirea lui Tolstoi. El a devenit cunoscut pentru faptul că și-a umplut pereții locuinței cu portrete înnegrite și pentru poveștile despre strămoșii săi spuse vizitatorilor care nu-l cunoscuseră până în acel moment. După un timp, A. N. Tolstoi a dezvăluit prietenilor că toate portretele fuseseră cumpărate de la un magazin de vechituri din apropiere și că poveștile despre viețile strămoșilor au fost inventate.

Primele schițe ale lui Tolstoi au fost atacate de Alexandr Blok și de alți critici pentru naturalismul excesiv, erotismul debordant și lipsa generală de gust, în maniera lui Mihail Arțîbașev. Unele povestiri pornografice, publicate în primii ani ai secolului al XX-lea și care erau atribuite lui Tolstoi, au fost recunoscute de către autorul prezumtiv ca aparținându-i, însă cei mai mulți critici au rămas sceptici în această privință.

Aleksei Tolstoi a părăsit Rusia în 1917, în timpul revoluției bolșevice, și a emigrat în Europa Occidentală. În 1923 a revenit în țară și a acceptat regimul sovietic, devenind unul dintre cei mai populari scriitori și susținător de nădejde al partidului comunist. A scris povestiri în care îl elogia pe Stalin. A colaborat cu Maxim Gorki la reportajul făcut în timpul călătoriei lor de-a lungul Canalului Marea Albă-Marea Baltică.

Tolstoi a publicat două romane foarte lungi, Petru Întâiul (1929-45), în care a încercat să facă o legătură între politica lui Petru cel Mare și cea a lui Stalin, și Calvarul (Drumul către Golgota) (1922-41), în care descria evenimente din perioada 1914 – 1919, inclusiv din războiul civil. Este autorul mai multor piese de teatru.

Aleksei Tolstoi este considerat ca fiind autorul unora dintre primele și cele mai bune povestiri științifico-fantastice în limba rusă. Romanele Aelita (1923) despre o călătorie spre Marte și Hiperboloidul inginerului Garin (1927) s-au bucurat de popularitate imensă, primul dintre ele fiind ecranizat în 1924. Mai multe filme făcute în Uniunea Sovietică se bazează pe romane scrise de Tolstoi.

Tolstoi a scris mai multe cărți pentru copii, prima fiind Copilăria lui Nikita, o descriere a primilor ani ai fiului său. În 1936 a scris o adaptare a faimoasei povești italiene Pinocchio, reintitulată Aventurile lui Buratino sau Cheia de Aur. Personajul principal al povestirii, Buratino, a devenit rapid foarte popular printre cetățenii sovietici de toate vârstele.

·         1883: Arhiducesa Maria Henrietta,^[1][2] (Maria Henrietta Caroline Gabriele, Erzherzogin von Österreich^[1][2]; 10 ianuarie 1883 – 2 septembrie 1956) a fost membră a ramurei Teschen a Casei de Habsburg-Lorena, Arhiducesă de Austria și Prințesă a Boemiei, Ungariei și Toscanei prin naștere. Prin căsătoria cu Gottfried, Prinț de Hohenlohe-Schillingsfürst, Maria Henrietta a devenit și membră a Casei de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst.
Maria Henrietta a fost al treilea copil al Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen și a soției acestuia, Prințesa Isabella de Croÿ.^[1][2] La 3 iunie 1908, la Baden, Viena, Austria, s-a căsătorit cu Prințul Gottfried von Hohenlohe-Schillingsfürst, fiul lui Constantin, Prinț de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst de Ratibor și Corvey și Marie Antoinette, Prințesă de Sayn-Wittgenstein-Berleburg. A murit la 2 septembrie 1956 la vârsta de 73 de ani, în Mariazell, Austria.

Maria Henrietta a avut trei copii:^[1]

• Prințesa Elisabeth de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (27 septembrie 1909 – 30 martie 1987)
• Prințesa Natalie de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (28 iulie 1911 – 11 martie 1989)
• Prințul Friedrich de Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (18 februarie 1913 – decembrie 1945)

·         1896: Alexandru Busuioceanu, eseist, poet și traducător român (d. 1961)

·         1898: Se naste Serghei Eisenstein, celebru regizor de film din Rusia, autorul filmului “Cuirasatul Potiomkin”, considerat unul din cele mai bune filme din istoria cinematografiei  universale (n.Riga, 10/22 ianuarie). Serghei Mihailovici Eisenstein (n. 23 ianuarie 1898 — d. 11 februarie 1948) a fost un cineast rus care a revoluționat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului, pe care a concretizat-o în filme, dintre care Crucișătorul Potemkin este cel mai cunoscut.

·         1903 - S–a născut regizorul Grigori Vasilievici Aleksandrov (m.16.12.1983).

·         1906:  S-a  nascut la Tulcea, marele matematician român, Grigore Moisil, profesor universitar unul dintre promotorii introducerii tehnicii de calcul în tara noastra, membru al Academiei Române. Parintele informaticii in Romania s-a nascut  intr-o familie de intelectuali. Bunicul sau, al carui nume il poarta, a fost unul dintre fondatorii primului liceu romanesc din Nasaud, tatal a fost arheolog, memebru al Academiei Romane,iar mama sa – profesoara. Aceasta il descria pe Grigore Moisil ca fiind un copil curios si liber, caruia ii placea sa puna intrebari si sa reactioneze la tot ceea ce vedea, asculta si citea. A fost concomitent student al Politehnicii și al Universității din București. Interesul pentru matematică a  devenit  prioritar, astfel că în anul 1929 părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla student în anul IV. In același an își susține teza de doctorat Mecanica analitică a sistemelor continue, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura Gauthier-Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy. În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea Sur une classe de systemes d’equations aux derivees partielles de la Physique mathematique, este numit conferențiar la Facultatea de Matematică din Iași. A studiat si la  Roma cu o bursă de studii Rockefeller. A fost membru al Academiei Române, al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filozofie. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România, începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941. Grigore Moisil a murit pe 21 mai 1973, la Ottawa, in Canada. Ramane in istorie pentru contributiile sale aduse la initierea studiului informaticii in Romania, dar si pentru inventarea de circuite electronice tristabile.

·         1932 - S-a născut prozatorul şi folcloristul Eugen Agrigoroaiei ("Ultimul Făt-Frumos", "Folclor arhaic românesc", "Teatrul de păpuşi") (m.24.02.1992).

·         1932: Aurel Vainer, politician român de etnie evreiască
* 1934: Leonid Kravciuk (în ucraineană Леонід Макарович Кравчук; n. 10 ianuarie 1934,^[1][2] Żytyń Wielki, voievodatul Wołyń[*], Polonia) este un fost politician ucrainean și primul președinte al Ucrainei, care a deținut această funcție din 5 septembrie 1991 până la demisia sa din 19 iulie 1994. Kravciuk, de asemenea, a îndeplinit funcția de al 9-lea Golovа́ al Înaltei Rade a Ucrainei (Verkhovna Rada) în perioada 23 iulie 1990 – 5 decembrie 1991. Între 1988–1990 a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina.

·         1936: Robert Wilson, fizician american, laureat al Premiului Nobel
* 1938: Lynn Ann Conway (n. 2 ianuarie 1938,^[1] New York, SUA) este o specialistă americană în domeniul calculatoarelor, electrotehnicii și activistă pentru drepturile persoanelor transgen. A realizat inovații în domeniul circuitelor integrate ale procesoarelor, mai ales în ceea ce privește concepția acestora cu ajutorul calculatorului.

Încă din copilărie a manifestat aptitudini deosebite pentru știință. Și-a construit un mic telescop pentru observații astronomice și a avut rezultate bune la matematică.

În 1964 a intrat la IBM și a făcut parte dintr-o echipă de cercetare pentru crearea arhitecturii supercomputerelor. Deoarece tulburările de identitate de gen, de care suferea încă din tinerețe, devin tot mai evidente, în 1968 Lynn Conway este nevoită să se concedieze pentru a se pregăti de o operație de schimbare de sex și se adresează medicului Harry Benjamin, specialist în domeniul transsexualității. Urmând un tratament cu hormoni, suferă o tranziție de sex și devine bărbat. Se căsătorește cu o femeie și au împreună doi copii.

În perioada 1969 - 1972 lucrează la Memorex, o firmă specializată în CD-uri, DVD-uri și alte accesorii informatice. În 1973 intră la Xerox PARCcu specializarea în care se consacrase și anume arhitectura circuitelor integrate.

Activează și ca profesor de informatică și ingineria calculatoarelor la Massachusetts Institute of Technology și în domeniul electrotehnicii și informaticii la University of Michigan.

Împreună cu informaticianul Carver Mead, elaborează Introduction to VLSI Systems, publicată în 1980 și care devine o lucrare de referință în domeniu.

* 1938: Donald Ervin Knuth ([knuːθ]^[3], n. 10 ianuarie 1938) este profesor emerit la Universitatea Stanford.

Este autorul cărții The Art of Computer Programming [Arta programării calculatoarelor], una dintre cele mai apreciate lucrări în domeniu, și creator al sistemelor TeX și METAFONT.

A primit numeroase premii, printre care: premiul Turing, Medalia națională în științe, medalia John von Neumann și premiul Kyoto.

·         1942 - S-a născut prozatorul Virgil Scurtu ("În căutarea aştrilor", "Observatorul astronomului amator").

·         1943: Petre Străchinaru, politician român

·         1945: S-a nascut renumitul  cântăreț  britanic Rod Stewart. Roderick David „Rod” Stewart CBE (n. 10 ianuarie 1945) este un cântăreț și compozitor britanic de origine scoțiană și engleză și unul dintre cei mai buni artiști din toate timpurile, după ce a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume. Născut și crescut în Londra, Stewart locuiește în California și Epping. Dintre toate albumele, el a avut 62 de hituri. 31 dintre ele, au ajuns în top 10, dintre care șase au fost pe locul unu in Marea Britanie. El a avut 16 single-uri în top zece SUA , iar patru dintre acestea au ajuns pe locul întai in Billboard Hot 100.
* 1947: Tiit Vähi (născut la 10 ianuarie 1947, Valga, Estonia) este un politician estonian, fost prim ministru al țării între 1995 și 1997 și fost prim-ministru interimar pentru câteva luni în 1992.

·         1949:  George Foreman (n. 10 ianuarie 1949, Marshall, Texas) este un fost boxer profesionist american la categoria grea care au concurat între 1969 și 1977 și 1987-1997, fost campion mondial, care în anul 1974 a fost detronat de celebrul Muhammad Ali. George Foreman a câștigat medalia de aur la box, categoria grea, la Olimpiada din 1968, de la Mexico City.

După o copilarie tulburată, Foreman a preluat boxul amator și a câștigat o medalie de aur în divizia grea la Jocurile Olimpice de Vară din 1968. După ce a devenit profesionist în anul următor, a câștigat titlul mondial de greutate cu un knock-out în a doua rundă cu Joe Frazier, învingândul în 1973. A apărut titlul de două ori înainte de prima înfrângere profesionistă a lui Foreman cu Muhammad Ali în "The Rumble in the Jungle" în 1974. Nu a reușit să obțină încă o oportunitate de titlu, Foreman sa retras după o înfrângere cu Jimmy Young în 1977.

După ce a făcut referire la el ca la o epifanie religioasă, Foreman a devenit ministru creștin hirotonit. Zece ani mai târziu a anunțat o revenire și, în 1994, la vârsta de 45 de ani, a recăpătat o parte din campionatul greu, învingândul pe Michael Moorer, de 27 de ani, pentru a câștiga titlurile unificate WBA, IBF și liniar. Foreman rămâne cel mai vechi campion mondial în istorie, și cel de-al doilea cel mai vechi din orice clasă de greutate după Bernard Hopkins (la greutatea ușoară). Sa retras în 1997 la vârsta de 48 de ani, înregistrând 76 victorii (68 knockouts) și 5 înfrângeri.

Foreman a fost introdus în World Boxing Hall of Fame și International Boxing Hall of Fame. International Boxing Research Organization l-a clasat pe Foreman ca al optelea cel mai mare heavyweight din toate timpurile. În 2002, a fost numit unul dintre cei 25 de luptători cei mai buni din ultimii 80 de ani de către revista The Ring. The Ring la clasat pe locul al nouălea ca cel mai mare punctător al tuturor timpurilor.

·         1951: Dan Damaschin, poet român

* 1951: Steluța Marina Barbu (nume la naștere: Steluța Barbu; n. 10 ianuarie1951, Petrovasâla, Banatul Sârbesc, Voivodina, Serbia) este o jurnalistăși redactor-șef la Radio Novi Sad din Voivodina

* 1953: Trifon Belacurencu este un politician român, senator în Parlamentul României cu două mandate 2008-2012 și 2012-2016 din partea PSDTulcea.
* 1955: Yasmina Khadra (arabă:ياسمينة خضراء) (pseudonim pentru Mohammed Moulessehoul; n. 10 ianuarie 1955, Kenadsa, Algeria) este un scriitoralgerian, care trăiește în exil în Franța.

·         1956: Zoia Alecu (uneori scris și Zoe Alecu, n. 10 ianuarie 1956, București) este o cântăreață, cantautoare, compozitoare și textieră română de muzică folk și rock. S-a lansat în anul 1973 ca artistă solo, fiind una dintre primele cantautoare din muzica folk autohtonă. Începând cu 1986se alătură grupului Sfinx, continuându-și apoi activitatea alături de Sfinx Experience. Din anul 2006 a revenit pe scenă ca artistă solo, lansând până în prezent patru albume de autor. Zoia Alecu s-a născut în București, zona „Măcelari” (aproape de Lizeanu), iar la patru ani familia ei s-a mutat în zona centrală a Capitalei, pe Calea Victoriei. A urmat Liceul de Muzică „George Enescu”, unde a studiat vioara, cu toate că tatăl ei ar fi dorit să cânte la violoncel. Aici a fost colegă cu viitoarea colaboratoare Crina Mardare.^[1] A renunțat la școala de muzică și a ales o pregătire la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, iar apoi la Liceul „Gheorghe Lazăr”. La 16 ani a adunat bani pentru prima ei chitară din donări de sânge repetate. A început să compună piese în stil folk pe versuri proprii.

În octombrie 1973 Zoia Alecu cântă la Club A, la invitația lui Doru Stănculescu.^[2] Este momentul în care își începe cariera în muzica folk. În ianuarie 1974, tot la invitația lui Doru Stănculescu, Zoia Alecu ajunge să cânte în Cenaclul Flacăra, chiar dacă nu rămâne decât până în primăvara aceluiași an. Trebuie menționat faptul că la Cenaclul Flacăra, Zoia debutează în aceeași seară cu Nicu Alifantis. Din primăvara anului 1974, Zoia Alecu începe să cânte la Cenaclul „Viața studențească și amfiteatrul artelor”.

Vreme de trei ani compune muzică de scenă pentru Teatrul „Nottara” din București. Devine o prezență obișnuită la Club A, Club Z și în alte locații de concert din Capitală, cântând de regulă în deschiderea recitalurilor unor formații rock cunoscute în epocă, precum Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Basorelief și Compact.

În 1986 Zoia Alecu este invitată de Crina Mardare să se alăture formației Sfinx, ca urmare a plecării Elenei Perianu. Formația se afla în acel moment într-un turneu în Danemarca. Adaptarea la noul repertoriu și stil muzical i-au ridicat dificultăți la început. Zoia Alecu rămâne în formația Sfinx până la dizolvarea ei la începutul anilor '90. La puțin timp, se alătură noului proiect lansat de bateristul grupului Sfinx Mișu Cernea, numit Sfinx Experience. Turneele în Europa continuă până în 1997, când formația revine în țară. La un moment dat, un reprezentant al casei de discuri britanice EMI oferise un contract pentru Alecu și Mardare cu condiția de a părăsi Sfinx Experience, fapt care nu s-a petrecut.^[3] Participă la cele două albume lansate de Sfinx Experience, Balkano (1999) și Sfinxstanbul (2001), contribuind inclusiv la partea de compoziție.^[4] Zoia Alecu rămâne membră Sfinx Experience până în anul 2005, când formația se desființează.

În 2006 se întoarce la „prima sa dragoste”, muzica folk, lansând primul album de autor intitulat Vino aici, editat la casa de producție OVO Music, aparținând cântărețului Ovidiu Komornyik.

În ciuda faptului că este o textieră prolifică, cu aproximativ două sute de texte dedicate diverșilor interpreți români, Zoia Alecu nu a lansat vreun material discografic în nume propriu mai devreme de februarie 2007. Albumul Vino aici reprezintă debutul discografic al artistei, după 34 de ani de la debutul scenic.^[5] Vino aici conține zece piese, fiind realizat cu sprijinul producătorului Ovidiu Komornyik, proprietarul casei de discuri OVO Music. Pe disc apar atât piese scrise de Alecu în anii tinereții, reorchestrate (inclusiv o piesă ale cărei versuri le-a scris la nouă ani), cât și compoziții recente. Piesa ce dă numele albumului a fost compusă în vara lui 2006.

În februarie 2009 apare al doilea album semnat Zoia Alecu, intitulat Cărări de maci. Discul conține zece compoziții ale artistei. Piesa care dă numele albumului este inspirată din muzica țigănească rusească, ideea melodiei fiind inspirată de filmul Șatra (în regia lui Emil Loteanu), pe care Zoia l-a vizionat în 1975, la momentul apariției.^[6]

În 2012 apare albumul Printre lupi, iar trei ani mai târziu, al patrulea disc, intitulat Să ierți. Ambele materiale discografice au fost lansate sub egida OVO Music.

* 1958: Eddie Cheever, (n. 10 ianuarie 1958), a fost un pilot de Formula 1 și Indy Car.
* 1959: Maurizio Sarri (Napoli, Italia, 10 ianuarie din 1959) este un antrenor Italian. Clubul său actual este Chelsea F.C. din Premier League din Anglia

·         1960: Ioana Pârvulescu, critic literar român

* 1965: Hiroshi Hirakawa (n. 10 ianuarie 1965) este un fost fotbalist japonez.
* 1966: Eugen Ștefan Lenghel (10 ianuarie 1966, București) este scriitor, editor și specialist ITC român. Eugen Lenghel s-a născut în 1966 în București, unde a urmat cursurile CNSS - "Nicolae Bălcescu" și ale Facultatății de Cibernetică - ASE^[1]. Din anul 1986 a frecventat cenaclul studențesc "Solaris", al cărui președinte va deveni în perioada 1988-1989^[2]. Activează în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor începând cu 1985.

Primul text publicat a fost povestirea "Cutia roșie", apărută în 1989 în Almanahul Anticipația 1990. În anii care au urmat, a publicat câteva povestiri, două dintre ele fiind incluse în numărul 6 al colecției "Clubul SF" (1990). În anul 1993, Eugen Lenghel a întrerupt activitatea de creație literară, pe care avea să o reia abia în anul 2010^[3].

Începând din 2010 a participat la ședințele cenaclului ProspectArt și a devenit membru al Societății Române de Science Fiction și Fantasy (SRSFF), fiind ales în Consiliul Director. De la înființarea oficială, în 2011, a condus redacția Revistei SRSFF^[4]. A schimbat această poziție în 2012 pentru a a o prelua pe cea de redactor-șef la altă publicație online, Gazeta SF^[5]. Un an mai târziu a înființat propria revistă online, Ficțiuni.ro^[2][6].

În anul 2014 a publicat primul său volum, 9 Istorii reutilizate, reunind povestiri publicate în decursul a 25 de ani. Acesta a fost urmat de alte patru volume, ultimul fiind apărut în 2017, în București^[1].

A inițiat și organizează începând cu 2013, în fiecare vară, Festivalul Science Fiction de la Râșnov^[7], loc de reuniune al principalilor actori ai literaturii Science Fiction din România.

* 1967: Daniel Timofte (n. 1 octombrie 1967,^[1] Hunedoara, România) este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate

* 1968: Constantin Ștefan (n. 10 ianuarie 1968, București) este un antrenor român de handbal. În prezent el este antrenor al echipei HCM Râmnicu Vâlcea, fiind la prima experiență în calitate de antrenor al unei echipe feminine.

El a antrenat până în prezent numai echipe de handbal masculin, precum HC Odorheiu Secuiesc, HCM Constanța, U Cluj, Poli Timișoara și Dinamo, cu ultima echipă precizată a reușit să se poziționeze pe locul al 3-lea al Ligii Naționale de handbal masculin, sezonul trecut.

În sezonul 2004/05, a reușit să câștige titlul național în calitate de antrenor principal al echipei Dinamo București.

·         1968 - S-a născut poeta şi eseista Irina Andone ("Mîngîios").

* 1976: Remy Kenneth Bonjasky (n. 10 ianuarie 1976, Paramaribo, Surinam) este un luptător olandez de Muay Thai și triplu câștigător al circuitului de lupte K-1. Este celebru datorită defensivei excelente, loviturilor puternice de picior și de genunchi. Măsoară 1,93 m și 110 kg.

·         1979: Anna Lesko (n. 10 ianuarie 1979 în Chișinău),^[2], este o cântăreață, pictoriță, de origine etnică ucraineană din Republica Moldova, stabilită în România. La vârsta de șaptesprezece ani ea a efectuat o vizită în România, unde a hotărât ulterior să se stabilească. ^[2]

În anul 2000, artista a decis să se concentreze asupra unei cariere muzicale si a debutat cu piesa Cu tine eu la Festivalul de la Mamaia.^[3]În 2002 a apărut și primul material discografic de studio al artistei, Flăcări,^[4] ce conține și primul șlagăr al solistei — „Ard în flăcări” — care a rămas până astăzi unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale.^[5]La scurt timp a fost lansat un al doilea album, Inseparabili, care a devenit un succes comercial, solista fiind recompensată și cu un disc de aur pentru vânzările înregistrate.^[6] Următoarele două discuri lansate — Pentru tine și Ispita — au marcat o schimbare a stilului muzical abordat de interpretă și au reprezentat o consolidare a carierei lui Lesko, lucru materializat prin șlagăre precum „Nu mai am timp”, „Lasă-mă să cred” sau „Anicyka Maya”.^[7][8][9] În anul 2010, artista și-a lansat cel de-al cincilea material discografic, intitulat Jocul seducției, pentru care solista a lucrat cu o serie de compozitori diferiți, el fiind precedat de două extrase pe single, „Balalaika” și „In My Bedroom”.^[10]

În paralel cu activitatea de muziciană, Lesko a făcut o pasiune pentru pictură, fiind consiliată în această artă de personalități notabile, precum Sabin Bălașa și Mircea Novac,^[2] primul felicitând-o totodată pe interpretă pentru talentul său.^[11] O serie de creații ale sale au fost expuse în Muzeul Național de Artă al României.^[12] De asemenea, concomitent cu proiectele sale artistice, Lesko s-a implicat și în campania umanitară 1001 România sau a fost distribuită într-o serie de spoturi televizate pentru diferite produse

*  1980: Petri Lindroos (n. 10 ianuarie 1980, Espoo) este un cântăreț finlandez de muzică metal. Din 2004 cântă împreună cu trupa de folk metal Ensiferum, iar până în 2009 a cantat alături de Norther, o formație death metal.
* 1981: Jared Corey Kushner (n. 10 ianuarie 1981, Livingston[*], New Jersey, SUA) este un dezvoltator imobiliar și investitor american, publicist și Consilier Superior al socrului său, președintele Donald Trump.

Împreună cu Șeful de Cabinet Reince Priebus și Strategul Șef Steve Bannon, el formează echipa de conducere a lui Trump. Kushner este considerat cel mai de încredere sfătuitor al președintelui Trump, dovedindu-i acestuia „loialitate neclintită”

* 1983: Paulică Ion (n. 10 ianuarie 1983, Brăila) este un jucător de rugby în XVprofesionist român. Evoluează ca pilier.

Și-a început cariera la CSA Steaua înainte de a pleca la clubul englez Bath în 2007. Cu acest club a ajuns în semifinală în 2009 la campionatul de elită englez, Guiness Premiership.^[1] Apoi s-a alăturat clubului London Irish. În sezonul 2012-2013 a fost împrumutat la London Welsh.^[2] La sfârșitul sezonului a semnat cu clubul francez Perpignan, în campionatul de elită Top 14.^[3]

A fost selecționat pentru prima dată la echipa națională a Românieipentru meciul de Cupă Mondială din 2003 împotriva Argentinei. Până în septembrie 2015 a strâns 71 de selecții pentru „Stejari”, inclusiv patru ediții de Cupa Mondială, și a marcat un eseu

* 1984: Marouane Chamakh (arabă مروان الشماخ, n. 10 ianuarie 1984) este un fotbalist marocan care joacă ca atacant. Deși născut și crescut în Franța, el a ales să joace pentru naționala Marocului datorită ascendenței sale.
* 1984: Tadas Labukas (n. 10 ianuarie 1984, Klaipeda, RSS Lituaniană) este un atacant lituanian ce joacă în prezent la Miedź Legnica. A debutat în Liga 1pe 23 februarie 2007 în meciul Oțelul Galați - Unirea Urziceni 3-2.
* 1987: Vicente Guaita Panadero (n. 10 ianuarie 1987) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul Getafe CF pe postul de portar.
* 1990: Ion Jardan (n. 10 ianuarie 1990, Cornești, Ungheni) este un fotbalistdin Republica Moldova, legitimat la clubul FC Sheriff Tiraspol. Joacă pe postul de fundaș dreapta.

S-a consacrat la naționala Under-21 a Republicii Moldova, unde a deținut timp de 2 ani banderola de căpitan, jucând în 16 meciuri și având 2 goluri marcate. Probabil golul carierei poate fi numit cel de la Ekaterinburg in meciul Rusia - Moldova, marcând în ultimele minute ale partidei golul egalizator al echipei.

* 1991: Codruț Sebastian Cioranu (n. 10 ianuarie 1991, București) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de fundaș central la clubul din Liga a II-a, Metalul Reșița.
* 1992: Emmanuel Frimpong (n. 10 ianuarie 1992, Kumasi) este un fotbalist de origine ghaneză, dar cu pașaport britanic,^[2] care evoluează în prezent pentru formația Arsenal, pe postul de mijlocaș central. Deși a jucat la naționalele de tineret ale Angliei, a ales să debuteze în martie 2013 pentru naționala Ghanei.
* 1992: Šime Vrsaljko (n. 10 ianuarie 1992,^[4] Zadar, Croația) este un fotbalist croat care joacă pentru Inter Milan în Serie A pe post de fundaș central.
* 2004: Kaitlyn Ashley Maher (n. 10 ianuarie 2004, Novi[*], SUA) este o actrițăși cântăreață-copil din Statele Unite. Este actriță de film, televiziune, și voce.

Decese

·         681: Papa Agaton

·         1276: Papa Grigore al X-lea

·         1520: Jo Gwang-jo (hangeul: 조광조; 23 august 1482 - 10 ianuarie 1520), cunoscut de asemenea și după numele său literar Jeong-am (정암) a fost un învățat neo-confucianist coreean care a inițiat reforme radicale în timpul regelui Jungjong din Dinastia Joseon, la începutul secolului al XVI-lea.

El a fost acuzat de favoritism politic și facționism, fiind executat prin otrăvire în ziua de 10.01.1520 în timpul celei de-a treia persecuții împotriva învățaților Sarim. El a devenit venerat de către următoarele generații de coreenei ca un martir neo-confucianist. Unii istorici l-au considerat una dintre cele mai importante personalități istorice coreene din secolul al XVI-lea. Este unul dintre cei 18 înțelepți ai Coreei (동방 18 현) și onorat ca Munmyo Bae-Hyang (문묘 배향).

Jo Gwang-jo era fiul lui Jo Wongang (조원강, 赵元纲) din clanul Hanyang Jo (한양 조씨, 汉阳 赵氏). El a studiat neo-confucianismul cu maestrul Kim Gwoeng-pil care fusese discipolul lui Kim Jong-jik. Kim Jong-jik fusese exilat în 1498 în timpul primei persecuții a literaților și se afla în exil. În timpul celei de-a doua persecuție a literaților din 1504, când Kim Gwoeng-pil a fost executat prin otrăvire, Jo Gwang-jo a fost exilat din cauza faptului că era discipolul lui Kim Gwoeng-pil.

La acea vreme, politica din Joseon era marcată în primul rând de luptele pentru putere dintre două facțiuni de aristocrați yangban: facțiunea Hungu (formată din nobilii la putere care erau în general conservatori) și facțiunea Sarim (facțiune nou-apărută formată din cărturari numiți seonbi care aparțineau școlilor neo-confucianiste ale lui Kim Jong-jik și altor gânditori). Facțiunea Sarim intrase în politica de la curte în timpul regelui Seongjong dar a suferit două persecuții sângeroase în timpul succesorului său, regele Yeonsangun. Yeonsangun a fost detronat în 1506 printr-o lovitură de stat condusă de liderii facțiunii Hungu. Jungjong a fost încoronat ca al unsprezecelea rege din Dinastia Joseon.

·         1683: Louis César de Bourbon, Légitimé de France, Conte de Vexin (20 iunie 1672 - 10 ianuarie 1683) a fost fiu al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Françoise-Athénaïs de Montespan.

Louis César născut la château du Génitoy, a fost al doilea fiu al lui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale, Madame de Montespan. A fost numit după Iulius Cezar;^[1] iar fratele său mai mare, Louis Auguste de Bourbon, a fost numit după împăratul Augustus; fratele lor mai mic, Louis Alexandre de Bourbon, a fost numit după Alexandru cel Mare.

În momentul nașterii lui Louis César curtea era în doliu pentru Prințesa Marie-Thérèse a Franței (fiica legitimă a regelui cu soția sa, Infanta Maria Tereza a Spaniei) cunoscută drept la petite Madame, care a murit în martie 1672.

Louis César a crescut împreună cu fratele său mai mare Louis-Auguste în grija lui Madame Scarron într-o casă de pe strada Vaugirad din Paris. Această casă a fost cumpărată de către rege special pentru copiii săi nelegitimi. În anul următor, în timp ce tatăl său era într-o campanie militară la Tournai, copiilor li s-a mai alăturat o soră, Louise-Françoise de Bourbon, născută în iunie.

Madam Scarron a fost foarte atașată de Louis Auguste. La 19 decembrie 1673, Ludovic al XIV-lea și-a recunoscut oficial copiii cu Montespan. Odată cu recunoașterea, Louis César a primit titlul de Conte de Vexin - un titlu vechi care datează din secolul X. Fratele său a devenit Duce du Maine^[2] iar sora lor Madamoiselle de Nantes.

Contele de Vexin s-a născut cu coloana strâmbă și din cauza aceasta a șchiopătat și a avut un umăr mai sus decât celălalt. Tatăl său, care l-a adorat, a decis ca micuțul să fie destinat bisericii. Tatăl său i-a acordat titlul de stareț la catedrala Saint Denis. Catedrala regală Saint-Denis era locul tradițional de înmormântare a regilor Franței încă din secolul al VII-lea și una din cele mai bogate biserci din Franța.

În ciuda numirii sale, era prea tânăr pentru a-și îndeplini îndatoririle și deci a rămas la curtea tatălui său în grija lui Scarron. În 1674 o altă soră s-a alăturat familiei; Louise Marie s-a născut în noiembrie 1674 și a fost numită Mademoiselle de Tours după recunoașterea din 1676.

Doctorii de la curte au încercat să-l ajute pe Louis-César însă tratamentele lor au eșuat. După astfel de tratamente starea copilului s-a înrăutățit după anul 1675.

Între 1677-1678 alți doi frați s-au alăturat familiei: Françoise-Marie de Bourbon născută în mai 1677 și Louis-Alexandre de Bourbon născut în iunie 1678. Apoi, mama lui a pierdut rolul de favorită a regelui în favoarea unei alte metrese, Angélique de Fontanges, și a început să petreacă mult timp cu copiii la castelul Clagny.

Louis César a murit la Paris în 1683 la vârsta de 10 ani. Mama lui a fost distrusă. Vexin a fost înmormântat la mănăstirea Saint-Germain-des-Prés. Șase luni mai târziu, regina Maria Tereza a murit la Versailles și a fost înmormântată la Saint Denis.

·         1778: A decedat marele botanist suedez  Carl Linne (n.23 mai 1707). Este considerat părintele taxonomiei. In cartea sa „Systema naturae” apare în 1735. În această lucrare Linné clasifică omul  în ordinul primatelor. El îl denumește Homo sapiens și îl așază alături de antropomorfe, fără a gândi la originea lor comună (Linné era fixist). În ordinul primate Linné introduce două specii. Una dintre specii este omul (denumit, conform nomenclaturii binare, Homo sapiens), iar a doua este reprezentată de antropomorfe, numite Homo silvestris. Oamenii erau  clasificați apoi în patru rase. Fiecare rasă are trăsături diferite și temperamente diferite. Aceste patru rase stabilite de Linné sunt: Homo europeus, Homo americanus, Homo asiaticus și Homo africanus.

·         1822: Louise Marie Thérèse Bathilde d'Orléans, Ducesă de Bourbon (9 iulie 1750 – 10 ianuarie 1822), a fost prințesă franceză. A fost sora lui Philippe Égalité, mama ducelui de Enghien care a fost executat și mătușa regelui Louis-Philippe al Franței. În timpul Revoluției franceze a fost cunoscută sub numele Citoyenne Vérité. Descendentă atât a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței cât și a fratele său mai mic, Filip al Franței, Duce de Orléans, Bathilde s-a născut ca prințesă de sânge. Fiică a lui Louis Philippe d'Orléans și a soției acestuia, Louise Henriette de Bourbon, Bathilde s-a născut la castelul Saint-Cloud, la 10 km vest de Paris, la 9 iulie 1750. Neoficial a fost cunoscută la curte drept Mademoiselle ceea ce reflecat rangul ei ca cea mai mare prințesă de sânge necăsătorită de la curte. Mama ei a murit în 1759 când Bathilde avea doar opt ani. Tatăl ei, presat de amanta sa Madame de Montesson, a trimis-o la mănăstire.

·         1824: Victor Emmanuel I (24 iulie 1759 – 10 ianuarie 1824) a fost Duce de Savoia și Rege al Sardiniei din 1802 până în 1821.

·         1840: Prințesa Elisabeta (22 mai 1770 – 10 ianuarie 1840) a fost membră a familiei regale britanice, al șaptelea copil și a treia fiică a regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte

Prințesa Elisabeta s-a născut la Palatul Buckingham, Londra la 2 mai 1770.^[2] Tatăl ei era regele George al III-lea, fiul cel mare al lui Frederic, Prinț de Wales și al Augustei de Saxa-Gotha. Mama ei era regina Charlotte (născută Prințesa Charlotte de Mecklenburg-Strelitz). A fost botezată la Palatul St. James, la 17 iunie 1770 de Frederick Cornwallis, arhiepiscop de Canterbury.^[3] Nașii ei au fost: Prințul de Hesse-Cassel, Prințesa de Nassau-Weilburg și Prințesa Moștenitoare a Suediei.^[4]

Prințesa Elisabeta, portret de Sir William Beechey (1797)

Prințesa a fost foarte protejată și și-a petrecut majoritatea timpului cu părinții și surorile ei. Regele George și regina Charlotte și-au dorit să-și țină la adapost copiii, în special fetele. Cu toate acestea, în 1812, Prințesa Elisabeta a cumpărat ca reședința sa privată, Old Windsor în Berkshire.

În timpul unui bal la curtea britanică, în 1814, Elisabeta l-a cunoscut pe prințul germanFrederick de Hesse-Homburg. Când Elisabeta a văzut ofițerul austriac în eleganta uniformă de husar, a spus: "dacă e singur, mă mărit cu el". Împotriva tuturor rezistențelor, nunta a avut loc la 7 aprilie 1818 la Palatul Buckingham.

N-a fost chiar o căsătorie din dragoste deși a existat înțelegere și respect; de fapt, a fost un aranjament cu care amândoi au fost satisfăcuți. Elisabeta a putut să scape de mediul de acasă, prin mutarea în Germania cu soțul ei, și Frederick a câștigat multe avantaje prin alianța cu familia regală britanică.

La 20 ianuarie 1820, Frederick i-a succedat tatălui său ca landgraf de Hesse-Homburg. Mulțumită zestrei Elisabetei și venitului anual a putut redecora palatul din Homburg.

Elisabeta a murit la 10 ianuarie 1840 la vârsta de 69 de ani la Frankfurt am Main, Hesse, Germania, fără să aibe copii. A fost înmormântată la Homburg, Germania.

·         1862: Samuel Colt, inventator american, constructor al revolverului care îi poartă numele (n. 1814)

·         1939 - A încetat din viaţă Papa Pius al XI–lea (Ambrogio Damiano Achille Rotti), unul dintre cei mai importanţi suverani pontifi ai epocii moderne (n. 31 mai 1857)

·         1939 - A murit Hariclea Hartulari Darclée, cîntăreaţă de operă (n.10.06.1860).

·         1951:A murit  Sinclair Lewis, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1930) (“Main Street”, “Babbitt”, “Arrowsmith”, “Elmer Gantry”, “Kingsblood Royal”) (n.07.02.1885). Harry Sinclair Lewis (n. 7 februarie , 1885, în Sauk Centre, Minnesota – d. 10 ianuarie, 1951, Roma, Italia) a fost prozator american. A fost primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930. Opera sa, cronică satirică a vieții provinciale americane, se înscrie, prin precizia și obiectivitatea cvasidocumentară a descrierii mediilor și măiestria portretizării, reductibile la tipul individului mediocru, apăsat de grotescul și banalitatea vieții cotidiene, în descendența realismului dickensian. Motivația Juriului Nobel „Pentru forța și plasticitatea artei lui descriptive, precum și pentru darul de a crea cu ascuțime și umor personaje reprezentând tipologii noi.”

·         1957: Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile - d. 10 ianuarie1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobelpentru literatură în anul 1945.

Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate post-romantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții.

Lucila se naște într-o familie foarte săracă în orășelul Vicuña, petrecându-și copilăria la țară (tatăl ei și-a abandonat familia când ea avea vârsta de 3 ani) și absolvind tot aici școala normală, după care, la vârsta de 15 ani, funcționează ca învățătoare rurală. Până în 1919 lucrează ca profesoară în diferite școli elementare și licee din Chile.

În anul 1921 devine directoare a liceului de fete din Santiago de Chile, urmând ca în 1922 să fie invitată de guvernul mexican să sprijine reforma învățământului din Mexic, inițiată de José Vasconcelos. În Mexic scrie un ciclu de poeme pentru copii, care ajung curând celebre în întreaga Americă Latină.

În același an călătorește în SUA. După 1926 ocupă diferite funcții care o țin departe de patrie: reprezentantă a țării sale la institutul de cooperare de pe lângă Liga Națiunilor (până în 1934), consul în Brazilia, Italia, Spania, Portugalia, SUA (în Los Angeles).

Bolnavă de cancer și celibatară, Gabriela Mistral moare la 67 de ani, în 1957, în Statele Unite ale Americii. Trupul neînsuflețit i-a fost adus în țară, unde i s-au organizat funeralii naționale.

În memoria ei a fost creat Premiul "Gabriela Mistral", în anul 1979.

·         1971:  a încetat din viaţă creatoarea de modă Gabrielle (Coco) Chanel, cea care a eliminat corsetul din garderoba feminină, a impus părul scurt, puloverele inspirate din tricourile marinarilor şi taioarele severe (n. 19 august 1883). Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea

·         1989: A decedat la Roma, in Italia, ca urmare a unui cancer, actorul român Cristea Avram. (n. 28 august 1931, București. În 1958 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A jucat în mai multe filme românești în anii 1960. A emigrat în Occident. S-a mutat la sfârșitul anilor ’60 în Franța unde a apărut în mai multe filme, dupa ce o echipa de cineaști francezi, cu regizorul Henri Colpi în frunte și având-o în componență pe actrița Marina Vlady, a sosit în România pentru a filma „Steaua fara nume” (Mona, l’etoile sans nom). Între Marina Vlady și Cristea Avram s-a înfiripat o poveste de dragoste, astfel că artista odată întoarsă în Franța a solicitat autorităților române permisiunea ca acesta să primească viza de Franța.

·         1993 - A încetat din viaţă paleontologul Miltiade Filipescu, membru al Academiei Române (n. 14/27 februarie 1901)

·         1997: Lordul Alexander Todd, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (n. 1907)

·         2001 - A murit Constantin Săvulescu, subinginer proiectant la Uzinele Malaxa, cu o experienţă de 9 ani la Centrul de cercetare şi producţie de aparatură ştiinţifică al Academiei Române. Săvulescu a participat, în 1945, la conceperea şi producerea prototipului unui automobil popular, de concepţie românească; numele maşinii urma să fie “Malaxa”, dar proiectul a fost blocat de sovietici. A lucrat la proiectarea şi realizarea automobilelor româneşti din generaţia VI şi VII, care au fost distinse cu diplome şi medalii la Expoziţiile internaţionale de la Belgrad (1937) şi Milano (1940). În 1985 Asociaţia Artiştilor Fotografi i–a publicat o lucrare de referinţă şi astăzi: „Cronologia ilustrată a fotografiei din România. Perioada 1834–1916) (n.10.10.1914).

* 2005: Wasyly Fedak (în ucraineană Василій Федак) (n. 1 noiembrie 1909, satul Cadobești, Bucovina, Imperiul Austro-Ungar, azi în raionul Zastavna, regiunea Cernăuți, Ucraina - d. 10 ianuarie 2005, Winnipeg, Canada) a fost un arhiereu al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada.

El a îndeplinit demnitățile de episcop de Saskatoon (1978-1981), episcop al Eparhiei de Est a Canadei (1981-1983), arhiepiscop de Toronto (1983-1985) și apoi arhiepiscop de Winnipeg și al Eparhiei Centrale a Canadei, mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada (1985-2005). În anul 1990, Biserica păstorită de el a intrat în comuniune cu Patriarhia Constantinopolului.

·         2005: Prințesa Joséphine-Charlotte a Belgiei (11 octombrie 1927 – 10 ianuarie 2005) a fost Mare Ducesă de Luxembourg ca soție a lui Jean, Mare Duce de Luxembourg. A fost verișoara primară a: regelui Harald al V-lea al Norvegiei, Prințesei Astrid a Norvegiei și Prințesei Ragnhild a Norvegiei. Ea a fost primul copil al regelui Leopold al III-lea al Belgiei, sora regilor Baudouin I al Belgiei și Albert al II-lea al Belgiei, și mătușa actualului rege al Belgiei.

Stația de metrou "Joséphine-Charlotte" din Bruxelles este numită după ea.

·         2007: A murit Carlo Ponti,  producător cinematografic, soțul faimoasei actrite italiene Sofia Loren; (n.1912). Carlo Ponti (n. 11 decembrie 1912, Magenta – d. 10 ianuarie 2007, Geneva) a fost producător de film italian. A fost căsătorit cu actrița Sophia Loren din 1966. (1954: La Strada (Coproducător Dino De Laurentiis); 1956: Război și Pace (Coproducător Dino De Laurentiis); 1960: La Ciociara; 1963: Ieri, oggi e domani; 1964: Matrimonio all’italiana (cu Marcello Mastroianni); 1966: Doctorul Jivago (cu Omar Sharif); 1990: Oscar)
* 2008: Allan McEachern (n. 20 mai 1926 – d. 10 ianuarie 2008^[1]) a fost cancelarul Universității din Columbia Britanică.
* 2013: Sakine Cansiz (în kurdă: Sakîne Cansiz, [sækiːnɛ dʒænsɪs]; în turcăSakine Cansız, [saˈkine ˈdʒɑnsɯz]; n. 1958,^[1] Provincia Tunceli, Turcia – d. 10 ianuarie 2013, Paris, Franța^[2]) a fost o membră fondatoare a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
* 2016: David Bowie (nume real David Robert Jones; n. 8 ianuarie1947,^{[2][3][1][4][5][6][7][8][9][10]} Brixton, Regatul Unit^{[11][3][12][13][1]} – d. 10 ianuarie 2016,^{[3][14][1][5][7][8][9][10]} Manhattan, SUA), a fost un cântăreț, compozitor, producător și inginer de sunet englez, câștigător a două premii Grammy^[20][21].

Activ pe parcursul a cinci decenii de rock 'n' roll, frecvent reinventându-și muzica, Bowie este considerat de majoritatea comentatorilor muzicali ^[22]drept un influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii '70. Bowie s-a inspirat dintr-o vastă paletă de subiecte din artă, filozofie și literatură.

Bowie a fost, de asemenea, un actor de film și teatru, regizor și artist vizual de videoclipuri muzicale.

A murit pe data de 10 ianuarie 2016, la doar două zile după ce împlinise 69 de ani, în urma unei lupte de 18 luni cu cancerul.

* 2016: Teofil Codreanu (n. 1 februarie 1941, București - d. 10 ianuarie 2016, București) a fost un fotbalist român care a jucat la Rapid Bucuresti și pentru echipa națională de fotbal a României.

* 2017: Roman Herzog (n. 5 aprilie 1934,^[1][2][3] Landshut, Germania^[4] – d. 10 ianuarie 2017,^[5][2][3] Bad Mergentheim, Germania^[6]) a fost un jurist și om politic german, fost președinte al Germaniei (în perioada 1 iulie 1994–30 iunie 1999)

* 2018: Lucreția „Lucky” Marinescu (n. 12 iulie 1934, Cahul, România, azi în Republica Moldova - d. 10 ianuarie 2018^[1]) a fost o interpretă de muzică ușoară și moderatoare TV din România^[2]. Interpreta a fost, ani de-a rândul, parteneră de scenă pentru Cornel Constantiniu, Aurelian Andreescu și Dan Spătaru, fiind una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică ușoară ale epocii.

În anul 1940 s-a stabilit cu familia la Cluj și a început studiile la Liceul Sfânta Tereza.

A debutat la 17 ani.

A urmat cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima”, secția canto, după care a lucrat la Teatrul de Operetă, și mai apoi la Teatrul „Constantin Tănase” din București (1959), unde a debutat în "Călătorie pe note", dirijat de Sergiu Malagamba.

În același an (1959) s-a căsătorit cu compozitorul Petre Mihăescu, dar a divorțat în anul următor deoarece soțul i-a impus să facă un copil.^[3]

S-a căsătorit a doua oară, cu Nicolae Goliceanu, consilier de la Camera de Comerț Exterior, și a avut un copil - Laurențiu (1964).

În 1968 a plecat în turneu împreună cu artistul de comedie Mircea Crișan și colectivul Teatrului "Constantin Tanase", la invitația directorului celebrei Săli Olympia din Paris. Nu a mai revenit în țară. Din dragoste pentru fiul ei, a încercat să-l răpească din țară cu ajutorul unui prieten. A fost prinsă la vama Giurgiu. A fost închisă circa 6 săptămâni la închisoarea de pe Calea Plevnei. După ce a intervenit și postul de radio Europa Liberă, Nicolae Ceaușescu a dispus eliberarea ei, pe 25 aprilie 1969. După o căsnicie de 6 ani, Lucky Marinescu a divorțat de Nicolae Goliceanu și s-a angajat la Nord Hotel, pentru a obține custodia copilului. A rămas în țară și apoi a beneficiat de alte plecări în turnee în străinătate. În 1985, cu ocazia acestor turnee, l-a cunoscut pe Constantin Barbu, colonel în armata americană, cu care s-a căsătorit. 11 ani mai târziu (1996) se reîntoarce în România, împreună cu soțul său. Cel de al treilea soț a decedat în 2003, la vârsta de 70 de ani. În ultimii ani, Lucky Marinescu a condus "Clubul Pensionarilor fără vârstă" din complexul Inter-Macedonia, dedicându-se ajutorării acestei categorii sociale.

Din anul 2006 s-a lansat în activități de moderatoare la DDTV – “Show Lucky”, emisiune în direct, în fiecare sâmbătă seara, alături de scriitoarea Rodica Elena Lupu.

Fiul său, Lawrence Marinescu, s-a stabilit în Statele Unite.

Albume:

• 1999 – „Melodii de neuitat"
• 2000 – „Cele mai frumoase melodii"
• 2003 – „Cântec drag”
• 2008 - "Nu mă uita, Lucky"
• 2008 - "Cuvinte de iubire"

Sărbători

·         Sf. Grigorie, episcopul Nyssei; Sf. Dometian, episcopul Meletinei; Cuv. Antipa de la Calapodești (calendar creștin-ortodox)

·         Sf. Grigore de Nyssa; Sf. Marcian; Sf. Dometian (calendar greco-catolic)

·         Sf. Grigore de Nyssa; Papa Agaton (calendar romano-catolic)

ARTE 10 Ianuarie

MUZICĂ 10 Ianuarie

Rod Stewart

Zoia Alecu

Zoia Alecu 

Anna Lesko

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Llobet: Complete Guitar Music

Good Morning Jazz - Uplifting & Relaxing Jazz Music for Work, Study, Happiness

POEZIE 10 Ianuarie

Alexandru Busuioceanu, eseist, poet și traducător român

Țara din gând 

Pentru Monica și Virgil


O țară unde mâinile aveau inimă bună
spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele
și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.

Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat
peste culmile dealurilor și mai sus
doamnele înalte ciocârlii
toate de bună dimineața sculate
dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș
cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche

Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic
un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer
în deltă lebăda
pelicanul sfâșiindu-și inima
din te miri ce și din nimic

Acolo-a fost țara
unde umbra cădea alături de om
unde omul căde-alături de umbră


1955

Înger înşelător

Frumos trup alb impur

în umbroasa dumbravă-ntins-a păcatului

Mătăsos înger al meu vis înşelător

cu amăgirea aripă de umbră

pe umărul ispititor

Pe sânul tău înfiorată rotunzime

lumina de-aur a acestui cer expiră

Bătaia inimii-n secret dorinţe cheamă

şi arzătoare buze-n carne pun

amare viorii aureole

Umbră adâncă A muri Abandonare

Obscură peşteră a timpului Cădere

Aripă şi prăpastie Rănită inimă

Orb sufletul în tine se scufundă

Frântă e viaţa Nu e drum de-ntoarcere

Dă-mi mâna înger al pierzării

Voi trece podurile sfărâmate ale paradisului

Acolo-ntre ruine negru înalt

porticul morţii aşteaptă în abisuri

Nimb

Deşteaptă-te deşteaptă-te

Noaptea-a lăsat să cadă rumoarea astrelor

Mâinile mele te-au chemat pe deasupra secolelor

Tot peisagiul e de miracol

şi-n braţele lui, roză mistică, trupul tău necorupt

în flăcări arde

Pământul ne mai ţine încă în tăcerea lui

în miresmele-n răşinele lui

leneş paradis stins

Dar mâinile mele nu se odihnesc

au şi atins un spaţiu invulnerabil

şi pentru prima oară – deşteaptă-te deşteaptă-te

o lume fără teamă ne acopere

din care-ieşim şi-n care-intrăm

goi, fără oboseală

fără ieri şi fără mâine

Totul e trecere

Focul şi cenuşa lui

această scară de cristal ce urcă în Origine

Totul se-ntoarce la-nceputuri

lumea în cercurile ei

cerul în numerele lui

tu eu

– şi acest nimb de necrezut

ce ne-nfăşoară-n candidele scutece

în scutecele-n care ne-am născut

în veacuri

în frageda în verdea dimineaţă a lumii

Biografie

Alexandru Busuioceanu (n. 10 ianuarie 1896 Slatina – d. 1961, Madrid) a fost un critic de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, pedagog, poet, scriitor și traducător român, care a trăit în Spania începând cu anul 1942, apoi de-a lungul celui de-al doilea război mondial și până la moartea sa.

Opera lui Alexandru Busuioceanu este vastă și cuprinde domenii ale cunoașterii umane foarte diferite. Începuturile sale literare sunt în poezie, la care a adăugat treptat eseuri, studii literare, studii critice de literatură și arte plastice, prezentări de programe muzicale pentru concertele filarmonicii, cronici literare și de arte plastice, prezentări de artiști plastici și scriitori români, respectiv, mai târziu, de artiști plastici și scriitori spanioli. Ca traducător, a tradus în română și spaniolă din mari poeți ai literaturii universale.

În calitate de istoric, domeniu în care a "intrat din întâmplare", cum o declara în corespondența sa din anii 1950 cu Mircea Eliade, a scris studii despre Zamolxis, dintre care cele mai închegate se referă la percepția zeului suprem al panteonului dacic în miturile și legendele spaniole.

Simțindu-se toată viața român, după acceptase poziția de atașat cultural al României în Spania, a dus o activitate neobosită de cercetare și promovare culturală a valorilor românești în Spania. A înființat o Catedră de limbă și literatură română la Universitatea Madrid, al cărui titular a fost până la moarte, a înființat Institutul Român de Cultură din Madrid, a obținut introducerea obligatorie a studierii limbii și literaturii române în șapte universități spaniole și publicarea traducerilor din mari scriitori români, așa cum ar fi Liviu Rebreanu, de pildă.

Abandonând aproape total preocupările sale dedicate artiștilor plastici de pretutindeni, Alexandru Busuioceanu s-a dedicat integral promovării și receptării limbii și culturii române în arealul spaniol publicând numeroase articole, ținând conferințe, efetuând traduceri, lecturând la catedra sa de literatură română de Universitate, precum și cu orice ocazie ivită.

Câteva dintre lucrările publicate

Antume

* Une miniature inédite du XIIIe siècle reproduisant une oeuvre de Pietro Cavallini, 1928
* Iser, 1930
* Daniel Da Volterra e la storia di un motivo pittorico, 1932
* Intorno a Franco-Bolognese, 1934
* Les Tableaux au Greco dans la collection royale de Roumanie, 1934
* Preziosi, 1935
* Domenico Theotocopuli El Greco. Exposition organisée par la Gazette des Beaux-arts, 1937
* Poemas pateticos, 1948
* La Peinture espagnole: 2. De Velasquez à Picasso. Texte de Jacques Lassaigne. Biographies et bibliographie, 1952
* Proporción de vivir - poemas, 1954
* Georges Cioranescu. Un poète roumain en Espagne, 1962

Postume

* Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole, Editura Meridiane, București, 1985, editor, prefațator și îngrijitor Dan Slușanschi, cu o evocare de Eugenio Battisti; reeditare Editura Dacica, 2009

Poeta şi eseista Irina Andone

Biografie

Irina Adriana Andone (10 ianuarie 1968, Iaşi - 30 septembrie  1998, Iaşi) este o poetă şi eseistă. Fiică a Mariei şi a lui Ioan Andone, Andone a copilărit şi s-a format în oraşul natal. Învaţă mai întâi la Liceul „Dimitrie Cantemir", după care urmează cursurile Liceului de Informatică şi pe cele ale Facultăţii de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza" (1986-1990). În chiar anul absolvirii beneficiază de o bursă de studii în Marea Britanie, la Universitatea Edinburgh. Ulterior ocupă un post de preparator la Catedra „M. Eminescu" a Universităţii ieşene. Atrasă de romantismul englez, obţine o altă bursă, la Colegiul „St. Hilda" al Univer­sităţii Oxford (1993-1994). În acest răstimp are o bogată activitate didactică şi la Academia de Arte „G. Enescu". Con­comitent, începând cu anul 1994, este cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide" din Iaşi.

A colaborat cu studii şi articole, recenzii şi cronici teatrale la „Cronica", unde, în 1984 a debutat ca poetă, „Convorbiri lite­rare", „România literară", „Luceafărul", „Dialog", „Timpul", „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza»", „Teatrul azi", „Anuar de lingvistică şi istorie literară", „Revista română". Debutul editorial se produce târziu, după un dece­niu de experienţă poetică, prin volumul de versuri Mângâios (1996; Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi). A tradus în limba engleză poeme aparţinând lui Mihai Eminescu şi Matildei Cugler-Poni, dar şi creaţii proprii. Din literatura engleză a tălmăcit poezii de Katherine Mansfield.

Ca poetă, Andone este dificil de alăturat unei grupări sau unei generaţii, mai apropiată fiind de poezia anilor '70. Textele cuprinse în volumul Mângâios aparţin unei tentative de recuperare a lirismului şi, prin experimentarea unor formule poetice variate, exprimă o continuă căutare. Versul alb alter­nează cu cel rimat, rezonanţe incantatorii, de descântec, se alătură formei şlefuite, amintind poezia lui Ion Barbu; frazarea naivă e în dispută cu o sintaxă şarjată savant, adesea lacunară, cuvântul rar, vocabula arhaică se integrează expresiei cotidi­ene, într-un efort de construcţie originală. Lirică fundamental ambiguă, versurile la Andone, polarizate în structuri oximoronice, creează o tensiune semantică între conţinut şi expresie, cu efecte ironice izvorâte din voita inadecvare. Experienţa intimă e proiectată pe un fundal livresc, de simboluri cunoscute, re-interpretate şi devenite repere ale unui univers insolit.

Câteva teme şi obsesii se lasă lesne descoperite, asigurând coerenţa întregului: feminitatea, în varii ipostaze - fecioara inocentă, dar întunecat voluptuoasă, mama cu pruncul, femeia bleste­mată (nefecundă), o mitică Mumă sau Crăiasă -, fiecare întruchipând o fantasmă a dorinţei de împlinire. Sentimentul dominant amalgamează religiozitate, spaimă metafizică şi elan spre nefiinţă. Spaţiul alcovului este înecat, eminescian, de paingi, dar ei ţes veşminte funebre, senzualitatea se stinge într-un fior macabru, alcovul devine casă a spaimei. Somnul e asimilat morţii, inerţiei, opririi sterpe a vieţii. Erosul e guvernat de un cer în care poeta proiectează o mitologie personală, fastuoasă şi neliniştitoare, într-o lumină hiperlucidă.

„Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (2002), la origine teză de doctorat, reprezintă însumarea unei îndelungate preocupări pentru opera lui Mihai Eminescu. Autoarea porneşte de la intuiţia tendinţei de „restrângere" a mijloacelor expresive, în sensul esenţializării şi subsumării procedeelor unuia singur, supraordonat, închizând în el secretul unei creaţii - poetica, definitorie finalmente, pentru autorul în cauză. De la analize stilistice, de mare rigoare teoretică, asupra unor texte reprezentative din poezie, proză, teatru, autoarea tinde către înţelegerea operei poetice ca o unitară constelaţie de idei şi reprezentări în continuă dispută şi tensiune, urmărind cristalizarea unor paradigme ale contrariilor, care nu sunt altceva decât expresia ultimă a chipului interior al autorului. Andone valorifică, în sensul continuării sau, dimpotrivă, polemic, o în­treagă tradiţie exegetică, dovedindu-se un critic şi un interpret înzestrat.

Opera

• Mângâios, Iaşi, 1996;

• „Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor, îngrijită şi prefaţă de Florin Faifer, postfaţă de Dumitru Irimia, Iaşi, 2002.

Dan Damaschin

Despre Dan Damaschin

Daca spui Dan Damaschin, spui poezie religioasa, volumul Indurarile si alte poeme fiind „emblematic“ si venind in sprijinul acestei catalogari generale. Bineinteles insa, daca spui poezie religioasa, nu este indeajuns. Afirmatiile critice trebuie particularizate si contextualizate in sfera larga a religiosului, complexitatea nuantelor neputind fi ignorata in pledoaria pentru generalizari si incadrari tipologice. Elementul religios al poeziei lui Dan Damaschin este unul livresc, vizionar, melancolic si revelator. Religiozitatea se identifica cu creatia artistica si cu insasi fiinta poetului, devenind atit destin al exprimarii logos-ului, cit si destin ontologic.

Misterios si oracular, poetul se confeseaza si se roaga, invoca divinul si se revolta, traieste spiritualizarea abrupt si indura pentru a se ispasi. Raportarea la religiozitate se face in mod direct, brut, vehement si fervent. Autorul se afla permanent in tensiune si in lupta cu sine insusi si cu in-afara sa, se straduieste din rasputeri sa se depaseasca, sa invinga lumescul, „aproximind“ absolutul. Pentru implinirea acestor teluri se foloseste de cuvintul poetic prin intermediul caruia isi exprima suferinta, indurarea, patosul si patima, tenacitatea si, adesea, contradictia, in fine ispasirea. In linia ascendenta a psalmilor lui Arghezi, Dan Damaschin se inscrie mult mai febril si mai patetic. Chiar daca uneori se raporteaza paradoxal si ambiguu la spiritualitate, nu se abate niciodata de la directia angajarii in febra religiosului. Supratematica abordata ramine intotdeauna ispasirea (pe care a numit-o expiere in volumul din 1996, intitulat Cartea expierilor), definita, de data aceasta, drept indurare.
Orfism modern, senzualism sacru, panteism material, forta cosmica si stihie dezlantuita a naturii, poezia lui Dan Damaschin nu este suava si diafana, este, dimpotriva, cruda si amara, brutala si tensionanta. Lipsit de delicatete, lirismul volumului de fata nu este privat de ingenuitate, aceasta din urma conturindu-se ca marca a exploziei nemediate a simtirilor, a tensiunii dintre umilinta pura si orgoliu creator.

Poemul-viziune este adesea fundamentalist, patetismul si entuziasmul subiectiv intilnindu-se in mod original cu detasarea revelatorie, cu deschiderea interioara spre transcendent. Indirjit si ardent, poetul tinde spre misticism, insa unul filtrat prin fizic, prin material, prin cuvintul poetic. Aspirind la starea ultima a religiozitatii, a trairii spirituale neconditionate, se vede condamnat sa ramina in lanturile logos-ului uman: „Nu mi s-a dat taria de a nu scrie nici un rind;/ E o putere harazita inteleptilor si profetilor:/ lui Socrate si lui Iisus./ Am fost lasat sa bijbii in aproximarea exprimarii;/ O slabiciune, o neputinta e scrisul (nu un har, nu o forta) –/ Ispita ispitelor, careia nu sint destul de tare sa-i fac fata“ (p. 44).
Totusi, prin intermediul cuvintului poetic („Verbul in care ti-ai pus/ gitul ca intr-un lat de spinzuratoare“ – p. 45), Dan Damaschin tinjeste la salvare si ispasire, la ingaduinta si indurarea divine. Tagaduindu-l adesea si lepadindu-se, poticnindu-se in credinta „in ceasurile innoptarii, tenebrelor si ale raspintiei“ (p. 7), poetul scrie un fel de „insemnari din subterana“ (p. 9), recunoscind nimicnicia fiintei umane, lumesti si a sinelui („desertul launtric“ – p. 9), inchinindu-se in fata indurarilor Fiului Omului, exprimindu-se in axiome ale elogierii Artei cu majuscula: „Sint inimi a caror bataie nu se mai lasa deslusita nici macar de cei carora li se intimpla sa le apartina. Sint cei care recurg in extremis la Poezie, aidoma bolnavilor incurabili la opiu si morfina“ (p. 12).

Angajat in lupta cu disolutia eului si cu zadarnicia lumii, poetul dialogheaza cu entitatea suprema, i se spovedeste si ii cere revelatia rostului omenesc, admite esecul oricarui demers de autocunoastere, lauda rabdarea divina si deplinge actiunile umane, „caile pierzaniei“ si neputinta rostirii poetice: „O herghelie de cai despotcoviti, opintindu-se sa strabata un podis de gheata, sint vorbele poetului“ (p. 15). 
„Harfa abandonata“ a lui Orfeu, „mormintul lui Holderlin“, existentialismul lui Heidegger, pilda fiului risipitor si a vamesului, toate acestea sint utilizate (transfigurate) drept exemple ale tinguirilor si ale cairii niciodata suficiente, ale „starii de plins“ „ce te face Omului Durerilor partas„ (p. 28): „E ca o tinguire ce pare a-si fi uitat obirsia, pricina, cind/ abisul dumnezeirii cheama abisul meu. E ca si cum as vrea sa dezertez din stirpea omeneasca, cea care l-a judecat si condamnat pe Dumnezeu“ (p. 29). 
Invocatia religioasa nu este nici retorica, nici apocaliptica, nici originara, este insa sententioasa, o marturisire si o ruga a ispasirii, o lepadare de sine, o invinuire a conditiei umane. 

Incipit tragedia

mărturiseşte-ţi neputinţa de a te mântui pe
tine însuţi şi cele din preajma ta:
numai pricină de cruntă dezamăgire pot să
fiu nimic altceva
toate iluziile legate de harul meu se
spulberă una câte una
curată smintire îmi pare miza voastră pe un
destin mie însumi nelămurit
nu vă pot încredinţa nici măcar simulacrul
unui mesaj în care aţi crezut până la ultima
clipă.

în locul predicii ce o aşteptaţi vă voi
propovădui devenirea întru nimicnicie

Gabriela Mistral

Biografie

Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile - d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945.

Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate post-romantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții.

Lucila se naște într-o familie foarte săracă în orășelul Vicuña, petrecându-și copilăria la țară (tatăl ei și-a abandonat familia când ea avea vârsta de 3 ani) și absolvind tot aici școala normală, după care, la vârsta de 15 ani, funcționează ca învățătoare rurală. Până în 1919 lucrează ca profesoară în diferite școli elementare și licee din Chile.

În anul 1921 devine directoare a liceului de fete din Santiago de Chile, urmând ca în 1922 să fie invitată de guvernul mexican să sprijine reforma învățământului din Mexic, inițiată de José Vasconcelos. În Mexic scrie un ciclu de poeme pentru copii, care ajung curând celebre în întreaga Americă Latină.

În același an călătorește în SUA. După 1926 ocupă diferite funcții care o țin departe de patrie: reprezentantă a țării sale la institutul de cooperare de pe lângă Liga Națiunilor (până în 1934), consul în Brazilia, Italia, Spania, Portugalia, SUA (în Los Angeles).

Bolnavă de cancer și celibatară, Gabriela Mistral moare la 67 de ani, în 1957, în Statele Unite ale Americii. Trupul neînsuflețit i-a fost adus în țară, unde i s-au organizat funeralii naționale.

În memoria ei a fost creat Premiul "Gabriela Mistral", în anul 1979.

Gabriela Mistral se afirmă ca poetă în 1914, când câștigă marele premiu la jocurile florale din Santiago de Chile, iar poeziile sale sunt remarcate de personalitățile literaturii sud-americane ale acelui moment: Rubén Darío, Amado Nervo, Leopoldo Lugones.

Pseudonimul ei este inspirat de la numele scriitorului francez Frédéric Mistral. Marcată de sinuciderea iubitului ei, Romelio Ureta, își intitulează primul volum de versuri Sonetele morții.

Călătorește în Statele Unite ale Americii, unde publică primul volum de poezii, (Dezolare, New York, 1922), care-i deschide drumul spre recunoaștere universală. În 1945 primește Premiul Nobel pentru literatură.

Principalele opere

·         Sonetos de la muerte (Sonetele morții, 1914)

·         Desolación (Dezolare, 1922)

·         Ternura (Duioșie, 1924)

·         La lengua de Martí (Limba lui Martí, 1934)

·         Recado sobre Pablo Neruda (Mesaj către Pablo Neruda, 1936)

·         Tala (Așchie, 1938)

·         Lagar (Cramă, 1954)

A bea
în româneşte de Paul Alexandru Georgescu 

 
Păstrez în amintire gesturile
Acelor ce mi-au dat – ofrandă – apa.

În valea Rio Blanco izvorăşte
neastâmpăratul Aconcagua, acolo
vroind să beau, m-am repezit la apa
unei cascade ce-n şuviţe albe
şi îngheţate-şi resfira şuvoiul.

Lipindu-mi gura fremătândă,
m-a ars ca o licoare fermecată.
Trei zile buzele mi-au sângerat de apa
Ce am sorbit atunci din Aconcagua.

În câmpul Mitla, într-o zi cu soare,
cu mers, şi greieri, m-am plecat asupra
unei fântâni, când a venit spre mine
un indian. A vrut să mă ajute
şi, sprijinindu-mă deasupra apei,
el capul mi l-a susţinut aşa cum
oferi un fruct, cu mâinile-amândouă.
Eu beau şi-n apa ceea era chipul
şi-al lui şi-al meu. Atunci înţeles-am
ca într-un fulger, că necunoscutul
din Mitla, indianul, era carne
din neamul meu străvechi, de la-nceputuri.

În insula numită Puerto Rico,
odihna copleşită de albastru,
trup liniştit, talazuri zbuciumate
şi-o sută de palmieri, părând o sută
de mame. O fetiţă-n joacă sparse
nuca de cocos, dăruindu-mi apa
palmierului, maternă, roditoare.
Şi niciodată-asemenea dulceaţă
nu am băut, cu sufletul şi trupul.

Îmi amintesc, pe când eram copilă,
Că mama-mi aducea ea însăşi, apa
între o gură şi-alta, aplecată
pe vasul de-argilă,-i vedeam faţa.
Cu cât se ridica mai tare mâna-i,
cu-atât se cobora mai jos ulciorul.
Am încă-n suflet valea înverzită,
simt setea şi privirea mamei… Poate
aceasta-i veşnicia:
să fim încă
aşa precum am fost odinioară.

Păstrez în amintire gesturile
Acelor ce mi-au dat – ofrandă – apa.

Climă

Ora serii e cea care-şi lasă
sângele desfăşurat peste munţi.

Cineva în această oră suferă ;
o femeie-şi pierde, nedumerită,
în această înserare, pieptul
zdrobit în strângere bărbătească.

Există o inimă unde îşi duce
această seară vârfurile însângerate.

Valea s-a prins de-acum în umbră
şi se umple până sus cu linişte.
Priveşte, însă, cum se-aprinde
de-atâta roşu întregul munte.

Eu încep să cânt mereu la această oră
invariabilul cântec despre lucruri.
Voi fi eu cea care scaldă
culmea aceea cu atâta sânge ?

Îmi duc mâna la inimă şi simt
că trupul meu a primit-o.

Ploaia linistita

Aceasta apa salcie si trista,
ca un copil pedepsit
inainte de a veni pe lume,
moare.

Linistit pomul, linistit vintul ;
o, si-n aceasta liniste minunata
cintecul acesta duios si amar,
prabusindu-se !

Cerul e ca o imensa
inima din care izvoraste-amarul.
Nu ploua : e o singerare lenta
si mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt aceasta amaraciune,
aceasta cadere de apa trista
din inaltime.

Acest larg si obositor
coboris de ape invinse
catre pamintul care zace
si transpira.

Ploua. Ca un sacal tragic,
noaptea se lasa peste munti.
Ce se va ridica, peste umbra,
din Pamint ?

Veti dormi, in timp ce afara
cade suferinda aceasta apa inerta,
aceasta apa ca riul Lete, sora
cu Moartea.

TEATRU/FILM 10 Ianuarie

În regia Lucian Pintilie:

Biografie Lucian Pintilie

Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933 , la Tarutino , Basarabia de Sud și este un regizor de teatru și film. După absolvirea Institutului de Arta Teatrală și Cinematografică din Bucuresti , a montat o serie de spectacole la Teatru Bulandra din Bucuresti , printre care se pot enumera o serie de spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962),  Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vișini(1967) , Revizorul(1972, spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj -Duminica la ora șase și Reconstituirea .    Cel de-al doilea film al său , Reconstituirea  urmărește cum  Miliția socialistă realizează reconstituirea unui banal incident, o ceartătransformată în bătaie între doi tineri băuți. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolaie Ceaulescu a dispus interzicerea lui. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Gaitan și George Mihaită.  Criticii de film consideră că George Mihaită a facut în Reconstituirea,  rolul cel mai important al carierei sale.    După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost îndemnat să plece din țară.  Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1972. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii. În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat și spectacole de operă, in 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 după nuvela omonimă a lui Cehov , în 1977 filmează în Romania filmul De ce trag clopotele, Mitică? după un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului , film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.       După 1990  se repatriază și face o serie de filme în Romania , în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze. În 1998 obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română Terminus paradis . În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români . Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru intreaga activitate acordat in 2007. 
 Filme cu Lucian Pintilie

Ascunde

• Filmare/Filmage (1992)
• Portret - Lucian Pintilie (1991) - el însuși
• Realitatea ilustrata (1969)
• Valurile Dunării (1960)

Filme regizate de Lucian Pintilie

• Tertium non datur (2006)
• Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)
• După-amiaza unui torționar (2001)
• Terminus paradis (1998)
• Prea târziu (1996)
• Lumiere et compagnie / Lumiere and Company (1995)
• Un été inoubliable / O vară de neuitat (1994) Trailer
• Balanța (1992)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Paviljon VI / Salonul nr. 6 (1978)
• Paviljon broj VI / Salonul numărul 6 (1973)
• Reconstituirea (1971)
• Duminică la ora 6 (1966)
• 1 Aprilie (1958)

Filmografie - producător

• Sieranevada (2016) Trailer
• Balanța (1992)
• Piața Universității - România (1991)

Filmografie - coproducator

• Undeva la Palilula (2012) Trailer

Filmografie - scenarist

• Tertium non datur (2006)
• După-amiaza unui torționar (2001)
• Prea târziu (1996)
• Stare de fapt (1996)
• Un été inoubliable / O vară de neuitat (1994) Trailer
• Balanța (1992)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Reconstituirea (1971) - scenarist
• Duminică la ora 6 (1966)

Filmografie - mise en scene

• Terminus paradis (1998)

Filmografie - Echipa

• Le canard sauvage (1982)

Filmografie - asistent regie

• Comoara din Vadul Vechi (1964)

Cu actorul Cristea Avram. Din filmografie: "Darclée", "De-aş fi Harap-Alb"

Biografie Cristea Avram

Cristea Avram (n. 28 august 1931, București – d. 10 ianuarie 1989, Roma, Italia) a fost un actor român.

S-a născut la 28 sau 31 august 1931 la București. În 1958 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A jucat în mai multe filme românești în anii 1960. A emigrat în Occident. S-a mutat la sfârșitul anilor '60 în Franța unde a apărut în mai multe filme, dupa ce o echipa de cineaști francezi, cu regizorul Henri Colpi în frunte și având-o în componență pe actrița Marina Vlady, a sosit în România pentru a filma "Steaua fara nume" (Mona, l'etoile sans nom). Între Marina Vlady și Cristea Avram s-a înfiripat o poveste de dragoste, astfel că artista odată întoarsă în Franța a solicitat autorităților române permisiunea ca acesta să primească viza de Franța . A murit la 10 ianuarie 1989 în Italia, ca urmare a unui cancer.

Filmografie

·         Darclee (1959)

·         Nu vreau să mă însor (1960)

·         Poveste sentimentală (1960)

·         Anotimpuri (1963)

·         De-aș fi... Harap Alb (1965) - Spânul

·         Steaua fără nume'' (1966)

·         Zodia Fecioarei'' (1966) ... Lut (ca Cristea Avram)

·         Manon 70'' (1968)

·         Le temps de vivre (1969)

·         Delitto al circolo del tennis (1969)

·         Il sole nella pelle (1971)

·         Reazione a catena^[2] (1971) ... Frank Ventura

·         W Django! (1971)

·         Varietés (1971)

·         I senza Dio (1972)

·         Rivelazioni di un maniaco sessuale al capo della squadra mobile (1972)

·         Fuori uno sotto un altro arriva il passatore (1973)

·         Cuore (1973)

·         Number one (1973)

·         Milano trema - la polizia vuole giustizia (1973)

·         Servo suo (1973)

·         I figli di nessuno (1974)

·         El amor empieza a medianoche (1974)

·         L'assassino ha riservato nove poltrone (1974)

·         Il giudice e la minorenne (1974)

·         L'ossessa (1974) ... Mario

·         Il pavone nero (1975)

·         Stangata in famiglia (1976)

·         Sfida sul fondo (1976)

·         Emanuelle nera: Orient reportage (1976)

·         La malavita attacca. La polizia risponde. (1977)

·         California (1977)

·         Il commissario di ferro (1978)

·         La profezia (1978)

·         Il commissario Verrazzano (1978)

·         L'étrange monsieur Duvallier (1979) (serial TV)

·         Sette uomini d'oro nello spazio (1980) ... Shawn

·         La ripetente fa l'occhietto al preside (1980)

·         Teste di quoio (1981)

·         Giochi erotici nella 3a galassia (1981)

·         Vai avanti tu che mi vien da ridere (1982)

·         Sogni mostruosamente proibiti (1982)

·         Lo studente (1983)

Darclee 1961: https://youtu.be/sD9JrWBLNug;

De-aş fi... Harap Alb (1965): https://youtu.be/1s-2vdvGra4.

Norocul - Ion Valjan

Premiul - Alexandr Ghelman 1976

Un, doi, trei! - Ferenc Molnár

Barca de hartie Thor Heyerdhal Expeditia Ra 1976

Lucrezzia Borgia (1996) - Victor Hugo

Asasinul 1990 Bondreh Otrehi

DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE 10 Ianuarie

BISERICA CASIN DIN BUCUREȘTI

Biserica Cașin (numită uneori Mănăstirea Cașin) este una din cele mai mari biserici ortodoxe din București. Biserică a Parohiei Parcul Domeniilor-Cașin din București, după cum îi este numele oficial^[1], lăcașul de cult se află pe Bulevardul Mărăști din sectorul 1, în apropiere de Arcul de Triumf, și este închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.

Biserica mai este cunoscută și sub denumirea de „Mănăstirea Cașin” sau „Biserica Mănăstirii Cașin”", datorită unei străzi adiacente bisericii parohiale, care a purtat numele localității Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, unde s-au purtat lupte în Primul Război Mondial, între anii 1914-1916

După Primul Război Mondial, Bucureștiul a început să se extindă. Astfel, în partea de nord a capitalei s-a înființat un nou cartier, format prin parcelarea moșiei Herăstrău în locuri de casă cumpărate de funcționarii Ministerului de Agricultură și Domenii.^[3] Noii locuitori aveau nevoie și de un lăcaș de cult, astfel în anul 1935 s-a constituit un consiliu parohial format din personalități ale vremii, care i-a inclus pe Gheorghe Ionescu-Șișești, profesor la Institutul de Cercetări Agronomice al României, scriitorul Vasile Militaru și arhitectul I. Bălănescu. Prin stăruința părintelui paroh Dumitru I. Manta, fondurile pentru proiect au fost obținute prin donații importante de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor și prin subscripțiile credincioșilor și ale instituțiilor. Mai multe donații au venit de la generalul Ion Antonescu.^[2]

Dimitrie Ionescu-Berechet, arhitect șef al Patriarhiei Române, a câștigat un concurs pentru proiectul bisericii, care urma să fie construită pe un teren donat de Primăria Municipiului București. Piatra de temelie a fost pusă în 23 august 1935 și structura a fost terminată complet în 15 noiembrie 1938. Apoi munca s-a oprit din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, dar a fost reluată între 1946-1959.^[2]

Iconostasul din marmură și alabastru, cu icoane din mozaic, a fost făcut între 1952-1959, în urma planurilor arhitectului Ionescu-Berechet și cu contribuții ale artiștilor Ion Dimitriu-Bârlad, Constantin Baraschi și Mihai Wagner.

Între anii 1956-1960, Biserica Cașin a fost închisă de către autoritățile comuniste, arhiva a fost confiscată, iar preotul Dumitru Manta a fost trimis în închisoare. În anul 1960 biserica a fost redeschisă, prin strădaniile preotului paroh Alexandru Ionescu, vicar-administrativ eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.^[2]

Între 1962-1971, pereții și podelele au fost acoperite cu plăci mari de marmură albe și roze, a fost instalat un balcon pentru cor, și icoane mari din mozaic de sticlă de Murano plasate la nivelul ochilor de-a lungul pereților.

Reparații s-au făcut și între 2002-2003, iar în 2010 s-au încheiat lucrările de renovare exterioară, adică acoperirea bisericii cu tablă de cupru, refacerea fațadelor, și renovarea interioară prin instalarea circuitelor electrice și punerea la punct a sistemului de iluminat.^[4]

Începând cu anul 2007, biserica parohiei Parcul Domenii a fost ridicată la rangul de Paraclis patriarhal

Biserica combină stilul brâncovenesc, cu coloane la intrare, cu arhitectura bizantină, așa cum se vede în mozaicuri, planul de cruce greacă centrat și interiorul înalt și spațios. Cu un plan de bază triconc de mari dimensiuni, măsurând 42 de metri lungime și 29 de metri în lățime, biserica are trei abside, iar cea mai mare cupolă ajunge la înălțimea de 50 de metri. Suprafața sa este de 780 m². Absida altarului este semicirculară și este înconjurată de un portic deschis, arcuit. Un dommare poligonal se ridică deasupra naosului; ferestrele sunt arcuite și biserica are coloane mici peste tot în jurul ei. Patru turle mai mici octogonale similare înconjoară turla principală. Pronaosul este exprimat spre fațada de vest printr-o mare arcadă, în centrul căreia este dispus un mozaic amplu cu icoana hramului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, înconjurat de un ancadrament ornamentat.^[2]

Monumentalitatea bisericii este accentuată de ridicarea ei de la sol pe un pachet de douăsprezece trepte de piatră peste care se înalță pridvorul deschis. Acesta este înconjurat de cinci arcade frontale și două laterale susținute de perechi de coloane scurte de marmură albă, decorate în spirală sau cu solzi, după modele vechi românești. Peretele exterior din stânga și din dreapta ușilor de intrare este, de asemenea placat cu marmură și, mai sus, împodobit cu icoane din mozaic. Ușile de intrare au basoreliefuri turnate în bronz, reprezentându-i pe Sfinții Petru și Pavel și pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Ca de obicei în bisericile ortodoxe, interiorul domului principal este pictat cu Hristos Pantocrator. Arcadele și pereții altaruluisunt decorate în întregime în sticlă de Murano, o premieră pentru România. Absida altarului, vizibil ridicat, apare luminată în verde, în contrast cu marmura albă cu care este placată catepeteasma

Biserica Manastirea Casini din Bucuresti.

SFATURI UTILE 10 Ianuarie

Dieta Ketogenică

Vrei sa slabesti, dar te-ai saturat de tot soiul de sfaturi care la tine nu tin? Oricat de mult ai incerca, nu poti slabi nici macar un gram si atunci devine frustrant.

Citește și încearcă să aplici următoarele:

MIC DEJUN

Recomandat:

	oua fierte, ochiuri sau omleta in diferite combinatii cu diverse tipuri de nuci si branza, eventual si cu legume,
	branza telemea - de preferat maturata, cascaval, iaurt simplu, smantana, unt 80-82%,
	salam crud uscat - cu limitele de mai sus,
	una - doua felii de paine integrala (de preferat facuta in casa, din grau intreg din comert, dar in cantitatea asta nu e o mare problema indiferent de tip),
	legume (castravete, rosie, ardei - cele mai usor de folosit),
	toate tipurile de nuci si seminte existente pe planeta asta
	fructe cu continut redus de zaharuri (kiwi, grepfruit, portocala, mar, fructe de padure, ananas crud);
	cateva felii de carne fiarta / la cuptor / prajita (eventual sub forma de sendvis - eu prefer pentru usurinta in utilizare branza / cascavalul cu mentiunea ca imi place sa fie de obicei mai groase ca felia de paine)

Exclus:

	NU “CEREALE CU LAPTE” care inseamna de fapt “cereale procesate, nu integrale, cu minim 25% zahar vandute la pret de carne - 35 ron pe kg”
	NU IAURTURI CU FRUCTE din comert - sunt la fel de proaste, daca nu chiar mai proaste - cu un continut de zahar incredibil de mare, similar cu al inghetatei. Daca vrei iaurt cu fructe, iti pui singur fructe de padure in iaurt integral si este o combinatie decenta.
	MEZELURILE TREBUIE EVITATE, desi uneori pot fi o solutie acceptabila - la limita avariei, dar de 1-2 ori pe luna, si atunci sa fie vorba de ceva salam crud-uscat de buna calitate si de preferat sa consumi pe langa el si alimente care sa contina vitamina C - nitratul de sodiu din mezeluri nu se mai transforma in nitriti si nitrozamine cancerigene.
	CREMVUSTII pentru copii sunt o mare MIZERIE. La pret de carne ti se vinde o bataie de joc nutritionala, din carne de pe oase si resturi de oase (carne dezosata mecanic), gelatina, E-uri, proteina vegetala.
	BRANZA TOPITA NU ESTE BUNA. Vei gasi multe E-uri pe eticheta - mult prea

IDEI PENTRU MICUL DEJUN

Sandvisuri gustoase cu branza telemea, felii de castraveti pe deasupra, decorate cu rosii si alune.

De dimineata - cateva feliute de kiwi, branza, cascaval, caju, cateva migdale si alune de padure, 3 patratele de ciocolata neagra 80%, o cafea Dark Sumatra (asta e pasiunea mea vinovata). Nu cred ca exista om caruia sa nu-i placa asa ceva. Nu se poate compara cu un bol de cereale cu lapte.

Dimineata asta. Mancatul asta nu e asa de simplu cum crede lumea - e mult mai simplu. Cascaval, caju, alune de padure, migdale. Perfecte pentru keto. Proteine de buna calitate, grasimi suficiente - gust, satietate, acizi grasi esentiali, carbo putini, fibre, antioxidanti, fitonutrienti.

Din seria LIKE A BOSS. Omleta din 3 oua de tara, cascaval, caju,   nuci, putin patrunjel. Cateva rosii cherry pentru "decor". Proteine de foarte buna calitate, grasimi suficiente pentru keto - satietate, gust, acizi grasi buni, fibre, fitonutrienti, antioxidanti, minim de carbo. A fost delicios.

De azi dimineata: doua felii subtiri de paine, unt 82%, branza, pate de ficat de gasca, migdale, nuci. Branza e mai groasa decat painea. Combinatia de pate si migdale a fost excelenta, mai buna decat mi-as fi imaginat. Proteine bune, grasimi de calitate, fibre, vitamine, minerale. Pateul intra la categoria mezeluri si nu este recomandat, dar merge asa odata pe luna, ca tot a fost cu Pastele si cu cozonacul (deci oricum au fost cateva zile de trisat).

2 felii de paine, unt 82 %, telemea maturata de vaca, niste nuci si migdale, cateva feliute de castravete si ridiche. Super fast food: dureaza 3 minute sa le aranjezi - proteine de calitate, grasimi destule, putini carbo, satietate si gust, fibre, antioxidanti, minerale, vitamine.

IDEI PENTRU PRANZ SI CINA

Piept de pui, putina mazare, caju, nuci - maruntite, unt 82% - proteine de buna calitate, putini carbs, destule grasimi pentru keto, fibre, antioxidanti, fitonutrienti, vitamine, minerale. Mazarea poate fi una din sursele acceptabile de carbo pe keto - low carb, mai ales daca faci si efort (are cam 9% zaharuri, 100-150 de grame nu vor omori pe nimeni). Si fasolea verde este o sursa, dar mie nu-mi place deloc :).

Un pranz pe cinste. Poza nu mi-a iesit prea bine, dar a fost foarte bun. Ficat de pui prajit in ulei, cu apa si usturoi, legume la cuptor gratinate cu unt 82%, cascaval, smantana si ou. Proteine de mare calitate, grasimi suficiente, fibre, fitonutrienti, vitamine, minerale. Ketogenic. Delicios. Satios. Unde mai pui ca nu ingrasa, ci slabeste, contrar a ceea ce ati mai auzit pe la TV de la tot felul de nutritionisti.

Cea mai buna leguma e porcul. Muschiuletul de porc facut in unt. Cu nuci si caju. Cum altfel decat Like a Boss :)

Din farfurie direct pe Facebook. Muschiulet de porc, migdale, avocado, sfecla rosie. Proteine, grasimi bune, foarte putini carbo, fibre, fitonutrienti, vitamine.

In seara asta am mancat ceva super: 3 oua, mozzarella, nuci, caju, marar si patrunjel, putina sare - batute bine si aruncate cateva minute in tigaie unde pusesem niste unt. Si inca vreo cateva minute niste muschiulet de porc facut tot in unt. Am prajit si o felie de paine si am pus pe ea unt si deasupra untului muschiuletul.

Sper sa nu uit nimic - cascaval cu somon pe deasupra, masline verzi cu migdale, alune de padure, migdale, caju, 2 patratele mici de ciocolata neagra, un kiwi mic, o cafea neagra. Am bifat la toate capitolele: proteine de mare calitate nutritionala, grasimi in cantitate suficienta pentru keto - satietate, gust, acizi grasi benefici, putini carbo, antioxidanti, fibre, fitonutrienti, vitamine, minerale . Combinatia asta merge la orice ora.

IDEI DE CEVA DULCE

Placinta de la bunica. Merita sa trisezi cu o bucatica din asta (chiar daca n-am sarit de 50 grame carbs :). A pus foarte putin zahar, putina faina, dar mai multa branzica. A fost delicioasa.

Cel mai bun cozonac este ala facut de bunica. Cele din comert sunt sinistrosenii cu nume de cozonac doar pe hartie, in rest o paine dulce afanata cu putin continut, si ala de o calitate indoielnica. De ce este cel mai bun? Pentru ca a pus 10 oua (de tara) la kg de faina, pentru ca a pus unt 82 % (6 pachete), pentru ca a pus jumatate de kilogram de cacao din aia cu multa grasime (22%), pentru ca a pus multa nuca (1,5 kg) si pentru ca este muncit.

Azi am avut pofta de ceva dulce. Am facut mascarpone cu fructe de padure: 3-4 linguri de mascarpone si 3-4 linguri de fructe de padure puse intr-o ceasca si amestecate bine. Mie mi-a placut. In total 5-10 grame de zaharuri. Fructele de padure sunt avantajoase intrucat au un raport foarte bun de nutrienti (fitonutrienti, antioxidanti, minerale, vitamine) raportat la dimensiunea lor si la cantitatea de zaharuri. Sunt considerate superfructe.

Pentru cei care nu pot rezista fara ceva dulce exista o solutie delicioasa: ciocolata neagra. Eu am combinat un mar mic, un kiwi feliat, o mana de migdale si una de alune de padure cu 3 patratele de ciocolata 85% cacao. Proteine de calitate, grasimi bune - inclusiv faimoasele omega 3, fibre, minerale, vitamina C, antioxidanti si doar vreo 15 grame de zaharuri (acceptabil chiar si pe keto).

Dupa o saptamana de dieta ketogenica, azi am facut o mica incarcare vinovata cu carbohidrati. Cheesecake facut in casa. O tava intreaga. Totusi, are o cantitate minima de carbohidrati si numai chestii bune: zahar brun bio, oua de tara bio, branza de vaci bio, unt bio, ce sa mai... chiar si biscuitii au fost bio, fara grasimi hidrogenate. Contine si alune de padure (non bio ca dadeam faliment).

Cosmarul unui nutritionist conventional mai putin informat – o simfonie de nuci, migdale, caju, seminte si de pofta putina ciocolata neagra 85% cacao si 3 caise uscate. Unde mai pui ca nici nu ingrasa (pe keto). Am lins acum cateva secunde ultimele seminte. Delicios.

GÂNDURI PESTE TIMP 10 Ianuarie

Diverse citate: 

Aleksei Nikolaevici Tolstoi - Citate: