MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MARȚI 8 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Am terminat cu sărbătorile de iarnă, dar nu am terminat cu brazii: mereu, după ce se face curățenie la blocuri se găsește câte unul care duce bradul deja uscat și căruia îi cad acele, pe scări și îl aruncă în parcare, printre mașini! Bineînțeles că nu mătură după aceea!

RELIGIE ORTODOXĂ 8 Ianuarie

Sf Cuv Gheorghe Hozevitul; Sf Cuv Domnica

Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul

Sfantul Gheorghe Hozevitul s-a nascut in insula Cipru, intr-o familie de crestini evlaviosi, pe la jumatatea secolului al VII-lea. Dupa moartea parintilor sai, dorind sa imbratiseze viata monahala, evita casatoria planificata de unchiul sau, isi ia o parte din avere, pe care o imparte saracilor, si fuge pe ascuns in Tara Sfanta, unde se nevoia duhovniceste un frate de-al sau mai mare.

Fratele sau, pustnicul Heraclid, vietuia de multi ani in Lavra lui Calamon, aflata pe malurile pustii ale raului Iordan. Dupa ce se inchina la Mormantul Domnului si la toate celelalte locuri sfinte, Cuviosul Gheorghe se intalneste cu fratele sau, insa varsta sa prea frageda il face pe cel din urma sa nu il tina cu sine, ci sa-l randuiasca intr-o manastire din pustia Hozeva, aflata la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce coboara catre Ierihon.

O micuta capela, zidita de calugarii sihastri, a fost transformata in manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan, episcopul Cezareei, venit din Theba Egiptului, care este praznuit in ziua de 3 octombrie. Biserica actuala a manastirii, inchinata initial Maicii Domnului, este ocrotita de Sfintii Cuviosi Gheorghe Hozevitul si Ioan Iacob de la Neamt.

Dupa ce a fost tuns in monahism, tanarul nevoitor a fost dat spre ascultare unui batran foarte aspru. Cu toate ca tanarul ucenic era bland, rabdator si smerit cu inima, el era adesea nedreptatit de batranul sau. Spre exemplu, intr-o zi, intarziind sa aduca apa de la parau, batranul i-a tras o palma peste fata, inaintea tuturor. Indata, mana batranului s-a uscat si a intepenit. Mai apoi, insa, pentru rugaciunile staruitoare ale Cuviosului Gheorghe, mana batranului s-a vindecat.

Vazand minunea, Cuviosul a fugit din manastire, temandu-se ca nu cumva sa aiba parte de slava desarta, si a mers la fratele sau, in lavra de langa Iordan. In acest loc s-a nevoit sfantul vreme indelungata, ascultand de fratele sau ca si de un parinte mai mare. Precum citim in sinaxar, Sfantul Gheorghe Hozevitul "s-a aratat, inca de la inceput, intru totul nebiruit in orice munca si aspra vietuire, incat parea ca este nematerialnic si fara de trup".

Curatindu-se de patimi si facandu-se pe sine vas ales al Sfantului Duh, sfantul devine o icoana pentru toti ceilalti, primind de la Dumnezeu darul inainte-vederii si al facerii de minuni. Astfel, in anul 614, cuviosul anunta din vreme invazia persilor asupra Tarii Sfinte. Alta data, sfantul a facut sa dea rod un copac uscat si a imblanzit un leu salbatic doar cu cuvantul.

Dupa adormirea in Domnul a fratelui sau, Cuviosul Gheorghe s-a intors la manastirea lui de metanie, in pustia Hozeva. Staretul acesteia, cunoscand vietuirea lui inalta, l-a randuit intr-o chilie retrasa si i-a ingaduit un mod de viata pustnicesc. Toata saptamana petrecea zavorat, iar in obste cobora doar duminica pentru bucuria fratilor si participarea la Sfanta Liturghie.

Ajungand la batranete, Cuviosul Gheorghe s-a imbolnavit si a cazut la pat. Apoi, cunoscandu-si mai dinainte trecerea la cele vesnice, sfantul l-a chemat la sine pe ucenicul sau, Antonie, insa acesta, fiind randuit cu ascultarea la arhondaric (primirea oaspetilor), nu a putut sa ramana langa Cuvios decat cateva clipe. Atunci, sfantul i-a spus: "Nu te tulbura, voi astepta pana ce-ti vei termina ascultarea." Aproape de miezul noptii, cand ucenicul sau a putut veni la dansul, Cuviosul l-a binecuvantat si a spus: "Iesi, suflete al meu, mergi catre Domnul!" Si, in acel ceas, a adormit in Domnul.

Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul a fost inmormantat in manastirea care ii poarta astazi numele, pe care a si condus-o duhovniceste vreme de mai multi ani. Sfintele sale Moaste, asezate astazi in biserica mare a manastirii, savarsesc mari si multe minuni in viata inchinatorilor, prin harul lui Dumnezeu si dragostea Cuviosului.

Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul, ale carui Sfinte Moaste sunt cinstite in manastirea sa, din pustia Hozeva, a trait si s-a nevoit in secolul al VII-lea. Acest sfant cuvios, cipriot de origine, este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 8 ianuarie, imediat dupa Botezul Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul.

"Nici lungimea drumului, nici nevoile locurilor nu au putut slabi fierbinteala calatoriei tale catre Dumnezeu; ca si acolo, sosind si veselindu-te de locurile pe care au calcat picioarele Dumnezeului nostru, nicidecum nu te-ai lenevit a ajunge catre tronul cel ceresc, prin nevointele si ostenelile tale, Cuvioase Gheorghe."

"Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile. Cuvioase Gheorghe, parintele nostru, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre."

Sf Cuv Domnica

Cuvioasa Domnica a trait pe vremea imparatului Teodosie si a trait pana in zolele lui Leon si Zenon care au condus intre anii 474-491. Domnica se tragea din cetatea Cartaginei in apropiere de Carhidon. Dupa o randuiala de la bunul Dumnezeu, se duce la Constantinopol alaturi de alte patru fecioare. Iar patriarhul Nectarie, indemnat de un vis dumnezeiesc, le primeste si le ofera Sfantul Botez. Astfel, intrand cuvioasa Domnica in viata calugareasca, s-a luptat ani in sir cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavarsita, dovedindu-se a fi vrednica de a face si muni. Iar proorocind multor credinciosi despre ce va urma, se muta in liniste si cu mare cinste la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ISTORIE PE ZILE 8 Ianuarie

Evenimente

·         794 - Primul raid viking din istorie. A furore Normannorum libera nos, Domine (De furia normanzilor pazeste-ne, Doamne) a devenit o sintagma celebra in Evul Mediu, intr-o Europa cutremurata de spaima in fata pericolului venit din nord. Razboinicii vikingi au constituit, incepand cu secolul VIII, una dintre cele mai grave amenintari la adresa statelor occidentale, pe care sa se cristalizeze. Primul raid viking a avut loc, sunt de acord majoritatea istoricilor, la 8 ianuarie 794 (desi unii dau data de 8 iunie 793), cand furia oamenilor Nordului s-a abatut asupra manastirii Lindisfarne din comitatul englez Wessex, condus pe atunci de regele Beorhtric. Iata cum descrie cronicarul Simon din Durham acest dramatic eveniment: „Si au venit la biserica din Lindisfarne, distrugand totul in cale, pangarind sfantul locas, sfaramand altarul si jefuind odoarele sacre. Unii dintre frati (calugari – n.n.) au fost trecuti prin sabie, altii izgoniti, dezbracati si acoperiti cu insulte, altii s-au inecat in mare”. Invatatul anglo-saxon Alcuin, care servea la curtea lui Carol cel Mare de la Aachen, punea invaziile vikinge pe seama pedepsei divine, facand referire la Biblie – „Si atunci Domnul mi-a spus ca dinspre nord un mare rau se va isca, abatandu-se asupra tuturor locuitorilor pamantului” – Ieremia 1:14. Dupa ce primul raid a fost incununat de succes, in cursul urmatorilor ani vikingii vor lua cu asalt in nenumarate randuri coastele insulelor britanice. Dar ei nu se vor opri aici, invadand o mare parte a Europei Occidentale din Orkney pana la Paris si ajungand chiar in Sicilia si la Roma, ca si la Bizant, unde vor constitui, timp de veacuri intregi, temuta garda varengiana, aflata in slujba imparatilor bizantini.

·         1198: Papa Inocențiu al III-lea își începe pontificatul. Pontificatul lui Inocențiu al III-lea, reprezintă culmea puterii papale. Nici un alt papă, până la el și după el, nu a reușit să cârmuiască întregul Apus si sa-si subordoneze  regii catolici europeni. Faptul că a folosit pe unii suverani împotriva celorlalți a creat un precedent periculos.

·         1297:  Francesco Grimaldi, descendent al unui guelf din Genova, ambasador la curtea lui Frederic I Barbarossa si la cea a emirului Marocului, partizan al Papei, a debarcat pe tarmul stancos al actualului Principat de Monaco. Mentionat documentar in secolul al X-lea ca o seniorie, Monaco a devenit, in timpul domniei familiei Grimaldi , un principat independent. Familia Grimaldi este una dintre cele mai vechi dinastii din lume. Astazi Principatul Monaco este un “paradis fiscal”,  in care impozitul pe venit a fost desfiintat printr-un decret emis in 1969. In Monaco  traiesc numeroase celebritati.

·         1392: Este  pentru prima data menţionat intr-un document emis  în Muntenia „stolnicul „. În Moldova el apare atestat pentru prima oară la data de 18 noiembrie 1393. Stolnicul era un deregător, care se îngrijea de masa şi mîncările domnitorului, precum şi de aprovizionarea curţii domneşti cu unele alimente. Tot la  această dată, are loc şi prima menţionare documentara în Muntenia a „paharnicului „.În Moldova el se menţionează pentru prima oară la 16 septembrie 1408. Paharnicul era un dregător personal al domnitorului, care se ocupa de băutura necesară meselor curţii domneşti, avînd în grija sa paharele domnului şi ale oaspeţilor săi, precum şi aprovizionarea cu vin a pivniţelor domneşti.

·         1864: Este deschisă școala preparandală din Iași, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanții înscriși în anul întâi se află și Ion Creangă. Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

·         1889: Herman Hollerith patentează prima mașină de calculat. Herman Hollerith (n. 29 februarie 1860, Buffalo, New York – d. 17 noiembrie 1929, Washington, D.C.) a fost un statistician american și inventator care a dezvoltat un tabulator mecanic bazat pe cartele perforate pentru a cataloga rapid statistici din milioane de bucăți de date. El a fost fondatorul Tabulating Machine Company, care mai târziu a fuzionat cu alte două companii pentru a deveni IBM. A inventat în 1886 un dispozitiv folosit la recensământul populației din Statele Unite din 1890, dispozitiv care funcționa cu cartele perforate. Hollerith este considerat ca fiind părintele calcului automat modern. În 1889, Herman Hollerith patentează prima mașină de calculat.

·         1892: Are loc la Sibiu conferința extraordinară a Partidului Național Român, care decide elaborarea unui "Memorandum" către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând toate revendicările românilor ardeleni.

·         1912: În Africa de Sud a fost constituit Cogresul Național African (ANC)

·         1919: Comitetul Central Săsesc a recunoscut, la Mediaş, actul UNIRII Transilvaniei cu Romania, de la 1 decembrie 1918. Manifestul Adunării saşilor întrunită la Mediaş de aderare la hotărârile de la Alba Iulia mentiona ca: „Prin unirea cu România a Transilvaniei şi a ţinuturilor ungurene locuite de Români s-a creat un teritor compact, unitatea căruia se întemeiază pe relaţiunile lui etnice.
        În vederea acestor fapte şi în convingerea că aici s-a îndeplinit un proces de istorie universală, poporul săsec din Transilvania, aşezându-se pe tărâmul dreptului de autodeterminare a popoarelor, decide alipirea sa la Regatul României şi trimite poporului român salutul său frăţesc împreună cu urări cordiale la îndeplinirea idealelor sale naţionale.
        Poporul săsesc din Transilvania ţine prin aceasta seamă nu numai de evoluţia istoriei universale, ci şi de dreptul natural al poporului român la formarea statului său naţional unitar şi exprimă aşteptarea plină de încredere, că poporul şi statul român, căruia poporul săsesc îi pune la dispoziţie tradiţionala sa hărnicie, va fi condus faţă de el totdeauna de sentimente nobile şi echitabile. (…)   În conştiinţa deplină a importanţei acestei hotărâri poporul săsec se consideră de azi înainte ca membru al statului român, iar fiii şi fiicele sale ca cetăţeni ai acestui stat. Roagă pe Dumnezeu, ca pasul acesta plin de răspunderi, pe care s-a simţit obligat a-l face, să-l îndrepte spre bine şi să-l însoţească cu binecuvântarea sa.”

·         1926: Abdul-Aziz ibn Saud devine regele Hedjazului, redenumind țara Arabia Saudită.

·         1933: Se constituie la Deva, in România,“organizaţia democratica a ţărănimii muncitoare – Frontul Plugarilor”, sub conducerea dr.Petru Groza. În septembrie 1935 Frontul Plugarilor a semnat un acord cu Uniunea oamenilor muncii maghiari din România ( MADOSZ), iar la 6 decembrie 1935, la Tebea, sub gorunul lui Horea, a încheiat o înțelegere cu Blocul Democratic (organizație aflată sub influența PCR, pe atunci în ilegalitate) și si cu Partidul Socialist . Membri marcanți ai organizației au fost, alături de Petru Groza: Romulus Zaroni si Octav Livezeanu. La 12 octombrie 1944, organizația a participat la constituirea Frontului National Democrat (F.N.D.), împreună cu PCR și alte partide de stânga. A contribuit la guvernare și la instaurarea comunismului în Romania alături de PCR numit mai tarziu Partidul Muncitores Roman). La alegerile din 1946 a fost aliat al comuniștilor în cadrul asa-zisului Bloc al Partidelor Democrate, care a sfârșit prin a se autodizolva în 1953.

·         1944: Are loc Procesul de la Verona, în care au fost judecaţi pentru tradare,18 membri ai Marelui Consiliu Fascist Italian (o parte dintre acestia , printre care Galeazzo Ciano,ginerele lui Mussolini, au fost executaţi, la 12 ianuarie).

·         1956: Cinci misionari crestini americani sunt uciși de către tribul Huaorani din Ecuador, la scurt timp după primul contact cu aceștia.

·         1958: Americanul Bobby Fischer a câștigat primul lui campionat național de șah, la vârsta de 14 ani

·         1959: Charles de Gaulle a devenit primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze

·         1960: Pentru prima dată din 1816, în Catedrala Notre–Dame din Paris are loc o nuntă princiară, prințesa Francoise de Bourbon–Parma se cunună cu prințul Eduard von Lobkowitz

·         1961: Referendum la care poporul francez a răspuns printr-un "Da" masiv la problema privind autodeterminarea Algeriei

·         1971: Primul festival internațional al filmului de la Belgrad (FEST), sub deviza "Această minunată lume nouă".

·         1990: Tribunalul Municipiului Bucureşti autorizează funcţionarea primului partid politic din România post-comunistă, PNŢ-CD, continuator al partidului istoric interzis în 1947. Corneliu Coposu este cel care îl organizează în chiar noaptea de 22-23.12.1989, lansînd un “Apel către ţară”. Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj – d. 11 noiembrie 1995, București) a fost un politician român, liderul opoziției din România postcomunistă. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România. După Revoluția din 1989 a reîntemeiat oficial PNȚ sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost președinte al PNȚCD-ului între 1990 și 1995. În această calitate, a fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost. A fost ales senator în Parlamentul României în 1992

·         1990 - Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind înfiinţarea Agenţiei Române de Presă, ROMPRES, în subordinea CFSN, prin reorganizarea Agerpres, care se desfiinţează.

·         1992: Stabilirea de relații diplomatice între România și Federația Rusă.

·         2004:  Queen Mary 2, cea mai mare navă de pasageri construită vreodată, este botezată de regina Elizabeth a II-a cu numele bunicii sale.

Nașteri

·         1556: Uesugi Kagekatsu, samurai (m. 1623)
* 1589: Ivan (Dživo) Franov Gundulić, cunoscut și ca Gianfrancesco Gondolasau Mačica, (n. 8 ianuarie 1589 - d. 8 decembrie 1638) a fost un poet și dramaturg din Raguza.

Este considerat unul dintre principalii exponenți ai barocului din literatura sud-slavică. Lirica sa, cu caracter cerebral, prevalează asupra fanteziei, de la simple adaptări de drame și melodrame, până la reflecții asupra destinului uman.

·         1601: Baltasar Gracián, scriitor spaniol (m. 1658)

·         1632: Samuel Pufendorf, jurist german (m. 1694)
* 1640: Elisabeta Dorothea de Saxa-Gotha-Altenburg (8 ianuarie 1640 – 24 august 1709), a fost prințesă germană și membră a Casei de Wettin din ramura ernestină de Saxa-Gotha-Altenburg. Prin căsătorie a devenit soția Landgrafului de Hesse-Darmstadt și Regentă din 1678 până în 1688. 
Elisabeta Dorothea a fost fiica cea mare a lui Ernest I, Duce de Saxa-Gotha și a soției acestuia, Prințesa Elisabeta Sofia de Saxa-Altenburg, singura fiică a lui Johann Philip, Duce de Saxa-Altenburg.^[1] La șase ani după căsătoria părinților ei, tatăl ei a moștenit Ducatul de Saxa-Altenburg și și-a asumat noile arme și titluri. 

La 5 decembrie 1666, la Castelul Friedenstein din Gotha, la aproape 27 de ani Elisabeta Dorothea s-a căsătorit cu Ludovic al VI-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt. Mirele era văduv cu șase copii și prieten apropiat al fratelui ei Prințul Frederic. Cuplul a avut opt copii: două fiice și șase fii, dintre care unul a murit în copilărie iar altul a fost ucis în bătălie cu zece luni înantea morții Elisabetei Dorothea.^[2] Landgraful Ludovic al VI-lea a murit la 24 aprilie 1678 și a fost succedat de fiul său cel mare din prima căsătorie, Ludovic al VII-lea, care a domnit numai 18 săptămâni și 4 zile înainte să moară de dizenterie la 31 august 1678, la Gotha.

Ca și tatăl său, Ludovic al VII-lea a desemnat-o pe mama sa vitregă ca regentă de Hesse-Darmstadt. Curtea imperială (Reichskammergericht) a cerut ca ea să domnească împreună cu un grup de consilieri condus de Weiprecht de Gemmingen, însă energica Elisabeta i-a împiedicat să depună jurămintele; ea i-a retrogradat la funcția de sfătuitori. Darmstadt a înflorit sub conducerea ei.

După ce fiul ei a atins vârsta majoratului în 1688, ea s-a retras la Butzbach. Ea a oferit ajutor în guvernare fiului ei dar acesta a refuzat. A murit la Butzbach în 1709, la 69 de ani.

* 1721: Johann Frederic, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (8 ianuarie 1721 – 10 iulie 1767) a fost Prinț suveran de Schwarzburg-Rudolstadt din 1744 până la moartea sa.

Johann Frederic von Schwarzburg-Rudolstadt a fost singurul fiu din trei copii ai Prințului Frederic Anton de Schwarzburg-Rudolstadt și ai primei lui soții, Prințesa Sophia Wilhelmina de Saxa-Coburg-Saalfeld.

Johann Frederic a învîțat foarte bine limba franceză. Între 1738 și 1742, el a făcut un Mare Tur. A participat la lecturi de teologie la Universitatea din Strasbourg și la lecturi de matematiză și fizică la Universitatea din Utrecht. În timpul Marelui Tur a intrat în contact cu ideile Iluminismului. Mai târziu el a încercat să împace aceste idei cu credința.

Bernardine de Saxa-Weimar-Eisenach, soția Prințului Johann Frederic

În 1742, Johann Frederic și-a reprezentat tatăl la încoronarea împăratului Carol al VII-lea. Ceremonia s-a ținut la Catedrala din Frankfurt, a durat câteva ore și l-a impresionat puternic pe tânărul Johann Frederic.

În 1744, la vârsta de 23 de ani, el a moștenit principatul de Schwarzburg-Rudolstadt. A continuat construcția de la Heidecksburg, proiectul început de tatăl său. Tatăl a construit exteriorul castelului, fiul s-a ocupat de decorațiunile interioare. A comandat tavane cu fresce și ornamente pentru uși. În 1750, sala de bal a fost finalizată de Gottfried Heinrich Krohne. Este considerat un prim exemplu de design interior rococo din Germania.^[1]

Colecția princiară de partituri s-a pierdut în incendiul din 1735. Johann Frederic a început o nouă colecție care s-o înlocuiască. Georg Gebel a compus cel puțin năuă librete de operă și în jur de o sută de simfonii, partite și concerte. În 1746, Johann Frederic l-a recompensat cu titlul de Concertmeister iar în 1750 cu cel de Kapellmeister.

În 1746 el a fondat un seminar teologic și a sprijinit înființarea unei biblioteci publice extinse. El a adăugat biblioteca sa privată la colecția existentă și din 1751 el a permis publicului larg să-l acceseze o dată pe săptămână. A extins considerabil colecția "Biblioteca princiară publică Rudolstadt", fondată în 1748, prin cumpărarea de literatură științifică și a numeroase cărți valoroase, incunabule și manuscrise orientale. Colecția este împărțită în prezent între Historischen Bibliothek der Stadt Rudolstadt și Heidecksburg Schlossbibliothek.^[2][3][4]

La 20 ianuarie 1764, gimnaziul local a sărbătorit centenarul. Cu această ocazie, Johann Frederic a denumit oficial clădirea Gymnasium Friedericianum și a adăugat poziții dedicate matematicii și fizicii.^[5]

Johann Frederic a murit la 10 iulie 1767. Cum nu a avut moștenitori pe linie masculină, a fost succedat de unchiul său, Ludwig Günther al II-lea. În 1763, fiul cel mare al lui Ludwig Günther al II-lea, s-a căsătorit cu fiica cea mare a lui Johann Frederic, Frederike.

Johann Frederic s-a căsătorit la 19 noiembrie 1744, la Eisenach, cu Prințesa Bernardina Christina Sophia de Saxa-Weimar-Eisenach (1724–1757). Ei au avut următorii copii:

• Prințesa Frederike de Schwarzburg-Rudolstadt (1745–1778); s-a căsătorit în 1763 cu Frederic Karl, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (1736-1793)
• Fiică (1746-1746)
• Fiu (1747-1747)
• Prințesa Sophie Ernestine de Schwarzburg-Rudolstadt (1749–1754)
• Prințesa Wilhelmina de Schwarzburg-Rudolstadt (1751–1780); s-a căsătorit în 1766 cu Ludwig, Prinț de Nassau-Saarbrücken (1745-1794).
• Prințesa Henrietta Charlotte de Schwarzburg-Rudolstadt (1752–1756)

* 1707: Ludovic al Franței, Duce de Bretania, Delfin al Franței (8 ianuarie1707 – 8 martie 1712) a fost al doilea fiu al lui Ludovic, Duce de Burgundia și a soției lui, Prințesa Marie Adélaïde de Savoia.

Ca nepot al Marelui Delfin deținea titlul de Fils de France.

După decesul bunicului său în 1711 și a tatălui său în 1712 în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, el a devenit moștenitor al Franței și deci Delfin pentru o perioadă de trei săptămâni în 1712 până la moartea sa. În cele din urmă, fratele său mai mic a devenit Delfin și rege sub numele de Ludovic al XV-lea în 1715.

Ludovic s-a născut la Versailles având ca părinți Ducele și Ducesa de Burgundia; la naștere a fost numit Duce de Bretania și prima persoană care a deținut acest titlu pentru aproape 200 de ani. În momentul nașterii a fost al treilea în linia de succesiune la tronul Franței după bunicul și tatăl său.

Bunicul patern, Ludovic, Delfin al Franței și Prinț de Viana, a murit la 14 aprilie 1711 la vârsta de 49 de ani. Tatăl lui Ludovic a devenit noul Delfin iar Ludovic al doilea în linia de succesiune.

Părinții săi s-au îmbolnăvit la începutul anului 1712. Mama sa a murit prima, la 12 februarie la Versailles. Tatăl său a murit la 18 februarie la Castelul Marly. După acest moment, Ludovic a devenit Delfin și moștenitor al străbunicului său, Ludovic al XIV-lea al Franței. Totuși, el a murit înaintea bătrânului rege, la mai puțin de o lună după părinții săi. Se presupune că a murit de rujeolă.

Ludovic a fost înmormântat la biserica St Denis. Fratele său mai mic, Ducele de Anjou, a devenit Delfin în locul său și i-a succedat străbunicului său sub numele de Ludovic al XV-lea.

·         1735: John Carroll, primul arhiepiscop catolic american (m. 1815)

·         1763: Edmond Charles Genêt, ambasador francez în Statele Unite (m. 1834)

·         1786: Nicholas Biddle, Președinte al Băncii Secunde a Statelor Unite (m. 1844)

·         1792: Lowell Mason, compozitor american (m. 1872)

·         1805: John Bigler, guvernator al California (m. 1871)

·         1805: Orson Hyde, lider religios american (m. 1878)

·         1817: Sir Theophilus Shepstone, om politic sud-african (m. 1893)

·         1821: James Longstreet, general al Confederației americane (m. 1904)

·         1823: Alfred Russel Wallace, OM, FRS (n. 8 ianuarie 1823 – d. 7 noiembrie1913) a fost un antropolog, biolog, biogeograf, evoluționist și exploratorenglez. Wallace este cel mai bine cunoscut pentru prezentarea independentă a unei teorii a selecției naturale, ceea ce l-a făcut pe Charles Darwin să publice propria sa teorie evoluționistă.

·         1824: Francisco González Bocanegra, poet mexican (m. 1861)

·         1824: Wilkie Collins, romancier britanic (m. 1889)

·         1836: Lawrence Alma-Tadema, artist olandez (m. 1912)

·         1867: Emily Greene Balch, scriitor și pacifist american, deținător al Premiului Nobel (m. 1961). Emily Greene Balch (n. 8 ianuarie 1867, Jamaica Plain, SUA – d. 9 ianuarie 1961, Cambridge, Massachusetts) a fost sociolog american și activistă pentru pace, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 1946, împreună cu John R. Mott. Emily Greene Balch a studiat la Bryn Mawr College, iar apoi, din 1896, a predat la Wellesley College. A înființat un azil la Boston și a făcut parte din comisiile de stat pentru relații de muncă ( 1908 – 1909 ) și pentru imigrație (1913 – 1914). În anul 1918, și-a pierdut postul la catedră, pentru că s-a opus intrării Statelor Unite în Primul Război Mondial. În 1919, împreună cu Jane Addams, a contribuit la înființarea Ligii Internaționale a Femeilor pentru Pace și Libertate.

·         1870: Miguel Primo de Rivera, dictator al Spaniei (m. 1930)

·         1871: James Craig, 1st Viscount Craigavon, primul prim-ministru al Irlandei de Nord (m. 1940)

·         1873: S-a născut Iuliu Maniu, preşedinte al Partidului Naţional Român, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc, prim-ministru în mai multe rînduri, opozant al regimului comunist.  (d. 1953). Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. Membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. După un proces înscenat, acuzat de complot împotriva statului, Iuliu Maniu este condamnat in 1947 şi întemniţat la Sighet unde, la 80 de ani, moare în inchisoare in ziua de 5.02.1953.  „Sunt supărat pe omul care spune: «Nu mă interesează politica, nu mă doare capul, îmi văd de treaba mea, de profesiunea mea, politica nu mă interesează şi facă cine ce vrea». Pe acela care vorbeşte aşa sunt foarte supărat, pentru că atitudinea aceasta înseamnă cinism şi indiferantism faţă de viitorul neamului românesc. Noi, cetăţenii acestei ţări, suntem cu toţii datori să ne ocupăm de problemele politice ale neamului şi ţării româneşti. Suntem datori să căutam cu toţii calea cea mai bună pentru înaintarea fericită a ţării româneşti şi aceasta înseamnă politica. Suntem obligaţi să arătăm ce ne dictează convingerea noastră şi nu avem dreptul să spunem că nu ne interesează ce cale trebuie să apuce neamul românesc, pentru fericirea lui.” „Avem întâi nevoie de oameni de caracer şi oneşti, şi numai pe urmă de oameni pricepuţi în conducerea treburilor publice. Între un hoţ fără caracter, dar priceput, şi un om cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri (…). Cum am putea noi astăzi, în calitatea noastră de conducători, să dăm cu piciorul acestor caractere şi să aşezăm peste ei pe toţi pungaşii care i-am dat afară? Eu, cât voi fi la conducerea partidului, nu voi admite niciodată o astfel de blestemăţie” Iuliu Maniu

* 1873: Elena de Muntenegru (8 ianuarie 1873 – 28 noiembrie 1952), a fost fiica regelui Nicolae I Petrović-Njegoš de Muntenegru și a soției lui, Milena Vukotić. De la naștere a purtat titlul de Prințesa Jelena Petrović-Njegoš de Muntenegru. Ca urmare a căsătoriei Jelenei cu regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei la 24 octombrie 1896 s-a convertit la catolicism și a devenit regină a Italiei când soțul ei a accedat la tron în 1900.

Și-a influențat soțul să facă lobby în fața prim-ministrului Italiei, Benito Mussolini pentru crearea unui regat independent al Muntenegrului în 1941. În 1943 ea a obținut eliberarea din închisoarea germană a nepotului ei, Prințul Mihai de Muntenegru și a soției lui, Geneviève. Prințul Mihai a fost luat prizonier după ce a refuzat să devină rege sub protecția Italiei.

Regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei și regina Elena au avut 5 copii:

1. Yolanda Margherita Milena Elisabetta Romana Maria (1901-1986), căsătorită cu Giorgio Carlo Calvi, Cobte de Bergolo;
2. Mafalda Maria Elisabetta Anna Romana (1902–44), căsătorită cu Prințul Filip de Hesse; ea a murit în lagărul de concentrare de la Buchenwald;
3. Umberto Nicola Tommaso Giovanni Maria, mai târziu Umberto II, rege al Italiei (1904–1983) s-a căsătorit cu Prințesa Marie José a Belgiei (după abolirea monarhiei s-au despărțit)
4. Giovanna Elisabetta Antonia Romana Maria (1907–2000), căsătorită cu Boris al III-lea al Bulgariei și mama lui Simeon, rege și mai târziu prim-ministru al Bulgariei.
5. Maria Francesca Anna Romana (1914–2001), căsătorită cu Prințul Luigi de Bourbon-Parma.

* 1874: Prințesa Elisabeta de Bavaria (germană Elisabeth Marie Auguste Prinzessin von Bayern) (8 ianuarie 1874 – 4 martie 1957) a fost membră a casei regale bavareze de Wittelsbach. A fost cunoscută drept Prințesă de Bavaria până în 1918.

Elisabeta s-a născut la Munchen, Bavaria, ca primul copil al Prințului Leopold al Bavariei și al soției acestuia, Arhiducesa Gisela a Austriei(fiica împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta a Austriei). A avut o soră mai mică, Prințesa Auguste Maria de Bavaria, și doi frați mai mici, Prințul Georg de Bavaria și Prințul Konrad de Bavaria.

S-a căsătorit la 2 noiembrie 1893, la Genova, Italia, cu Otto Ludwig Philipp von Seefried auf Buttenheim (1870 -1951). Elisabeta și Otto au fugit și s-au căsătorit în secret pentru că știau că nu vor obține niciodată permisiunea de a se căsători. Nu numai că Otto avea un rang mult mai mic decât cel al Elisabetei dar el era și protestant. În scrisoarea prin care și-a anunțat socrii de căsătorie, Otto a declarat că atât el cât și Elisabeta au fost atât de determinați să nu fie despărțiți încât au avut de ales între o căsătorie secretă și sinucidere.^[1]

Tatăl Elisabetei, și mai ales bunicul ei, Prințul Regent Luitpold, s-au înfuriat când li s-a prezentat acest fapt împlinit. A fost nevoie de ani de zile pentru ca relația Elisabeti cu tatăl ei să se îmbunătățească; împăcarea lor s-a datorat în mare parte eforturilor mamei ei Gisela și a bunicului matern, împăratul Franz Joseph.

Franz Joseph a prezentat noul cuplu curții într-un palat în apropiere de Viena. L-a numit pe Otto locotenent al regimentului de infanterie de la Troppau/Moravia și i-a dăruit rangul de conte în 1904. La momentul fugii secrete, Franz Joseph i-a scris soției sale că deși nu a fost fericit de căsătorie, a simțit că Elisabeta a demonstrat curaj și tărie de caracter.^[1]

Mariajul s-a dovedit a fi unul fericit și cuplul a avut cinci copii; primul copil, Gisela, a murit în copilărie. În 1908 contele Seefried auf Buttenheim a moștenit palatul Siebar în Gresten, care a rămas reședința familiei până în prezent.^[2]

Elisabeta Maria a murit la vârsta de 83 de ani, în 1957, și a fost înmormântată la cimitirul din Gresten.

Prințesa Elisabeta Maria și contele Otto au avut cinci copii:

• Contesa Gisela von Seefried auf Buttenheim (n. ianuarie 1895, Troppau; d. 1895, Troppau)
• Contesa Elisabeth von Seefried auf Buttenheim (n. 10 iunie 1897; d. 4 august 1975)
• Contesa Auguste von Seefried auf Buttenheim (n. 20 iunie 1899; d. 21 ianuarie 1978); s-a căsătorit în 1919 cu Prințul Adalbert de Bavaria (1886-1970)
• Contesa Marie Valerie von Seefried auf Buttenheim (n. 20 august 1901; d. 23 martie 1972)
• Contele Franz-Joseph von Seefried auf Buttenheim (n. 29 iulie 1904, Rozsahegy; d. 15 mai 1969, Madrid); s-a căsătorit la 9 august 1941 cu Gabrielle von Schnitzler (n. 1918), fiica Dr. Georg von Schnitzler și Lilly von Mallinckrodt. Franz-Joseph și Gabrielle au patru copii.

·         1881: Henrik Shipstead, senator american din Minnesota (m. 1960)

·         1882: David Brown Milne, pictor, tipograf și scriitor canadian (m. 1953)

·         1883: Patrick J. Hurley, Ministru de Război american (m. 1963)
* 1884: Kornel Makuszyński (n. 8 ianuarie 1884, Strîi, Galiția, Imperiul Austriac— d. 31 iulie 1953, Zakopane, Polonia) a fost un prozator, poet, jurnalist, critic de teatru, publicist și membru al Academiei Polone de Literatură.

S-a născut pe 8 ianuarie 1884 în Stryj, fiind unicul fiu al lui Edward Makuszyński și al Juliei din Ogonowski. Tatăl său a fost colonel în armata austriacă și funcționar al cancelariei din Brzozowa, lângă Krosno. Kornel Makuszyński a rămas orfan de tată când avea 10 ani. Pentru doi ani, rămâne în Stryj, unde termină prima clasă de gimnaziu, câștigându-și existența din ședințe de meditații.

După această etapă a vieții sale, Kornel Makuszyński se mută în Przemyśl, unde locuiește la rudele sale și termină cea de-a doua clasă de gimnaziu. Între anii 1898 și 1903 învață la Școala Generală nr. IV „Jan Długosz”, din Lwów.^[5] La vârsta de 14 ani, începe să scrie poezii. Primul care i-a recenzat lucrările a fost Leopold Staff, într-o cofetărie de pe strada Skarbowski. Primele sale poezii au fost publicate în Lwów, în ziarul „Cuvântul Polonez”, pe când avea 16 ani. Începând cu anul 1904, devine membru al redacției acestui ziar și critic de teatru.

Studiază filologie polonă și romanică la Universitatea „Jan Kazimierz” din Lwów. De asemenea, călătorește prin Italia, în compania lui Staff, Kasprowicz și Orkan. Între anii 1908 și 1910 își continuă studiile de filologie romanică în Paris, la Sorbona.

În 1910, în Lwów, o întâlnește pe Emilia Bażeńska, studentă la Universitatea din Lwów, care îl invită la Burbiszki, proprietate a fratelui său, Michał Bażeński. La un an după logodnă, în 1910, Emilia și Kornel se căsătoresc în Varșovia.^[6]. Cu numeroasele sale rude, rămase în Stryj, Makuszyński nu păstrează contactul. ^[7]

Între anii 1913-1914, locuiește la Burbiszki. Îndrăgostit de arhitectura specifică orașului Zakopane, își aduce chiar și o căbănuță din Munții Tatra, pe care o așează în parcul conacului. Încă aflându-se la Burbiszki, începe Primul Război Mondial, în timpul căruia este arestat și trimis în lagărele din Rusia, împreună cu soția sa. În septembrie 1914, soții Makuszyński pleacă spre Kostroma.

Mormântul lui Kornel Makuszyński

Mulțumită stăruințelor cumnatului lui Kornel Makuszyński, Michał Bażeński, dar și a ajutorului din partea actorilor Stanisława Wysocka și Juliusz Osterwa, soții au fost eliberați în anul 1915, permițându-li-se să locuiască în Kiev, unde scriitorul devine director al Uniunii Scriitorilor și Jurnaliștilor Polonezi, conducând în același timp și Teatrul Polonez.

În anul 1918, soții Makuszyński se întorc în Polonia și locuiesc în Varșovia. Petreceau câteva luni pe an în Zakopane. Între anii 1922-1925, soții Makuszyński locuiesc în Burbiszki, pentru că Emilia avea în apropiere o fermă, care era administrată, iar mai târziu cumpărată, de către fratele său Michał.

Soția lui Makuszyński, Emilia, moare de tuberculoză în anul 1926. Este înmormântată în Cimitirul Powązki din Varșovia, lângă mormântul lui Władysław Stanisław Reymont, prietenul său.

Pe 30 august 1927, Makuszyński se recăsătorește cu cântăreața de operă Janina Gluzińska, fiică a profesorului universitar Antoni Gluziński. În anul 1929, devine cetățean de onoare al orașului Zakopane. Se implică în articolele de presă ale insurecționiștilor. Supraviețuiește ocupației germane din Varșovia.

A murit în 1953, pe 31 iulie și a fost înmormântat în cimitirul Peksowe Brzysko din Zakopane, oraș în A urmat studiile la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov (1901 - 1909), Institutele teologice din Arad, Sibiu și Caransebeș (1909 - 1912) și la Universitatea din București - Facultatea de Litere și Filosofie (1912-1914), învățător în Geomal (1914 - 1916). Meteș a fost apoi învățător și preot paroh în Boholt, Hunedoara (1916 - 1922), director al Arhivelor Statului din Cluj(1922 - 1947), organizând această instituție.

A fost deputat în primul Parlament al României întregite, mai târziu subsecretar de stat în Ministerul lnstrucțiuni și membru corespondent al Academiei Române (1919). În timpul regimului comunist, a fost deținut mai mulți ani în închisoarea de la Sighet. A publicat Iucrări despre istoria Bisericii românești din Ardeal și studii de istorie socială și locală.care se găsește și muzeul deschis în După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. sa.

·         1885: John Curtin, al patrusprezecelea prim ministru al Australiei (m. 1945)

·         1885: A. J. Muste, activist al drepturilor civile și pacifist născut olandez (m. 1967)
* 1886: Ștefan Meteș (n. 27 decembrie 1886/8 ianuarie 1887, Geomal, Alba - d. 30 iunie 1977, Cluj-Napoca) a fost un preot și istoric român, membru corespondent al Academiei Române.

·         1888: Matthew Moore, actor irlandez (m. 1960)

·         1891: S-a născut Walther Bothe, fizician german. A studiat radiaţiile cosmice şi structura nucleară. Premiul Nobel pentru fizică, în 1954, împreună cu Max Born; (m.08.02.1957).

·         1891: Bronislava Nijinska, coregraf rus (m. 1972)
* 1893: Ion (Ioan) Negrescu (n. 8 ianuarie 1893 în Holboca - d. 1977, Budeasa) a fost un politician român, primar al Chișinăului între 1928–1931.

·         1897: Dennis Wheatley, autor britanic (m. 1977)
* 1897: Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu - d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 - 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.
După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.

După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.

* 1898: Alexandru Săvulescu (n. 8 ianuarie 1898 – d. 11 decembrie 1961) a fost un fotbalist român și apoi antrenor de fotbal, care a antrenat echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 și la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938.

·         1902: Carl Rogers, psiholog american (m. 1883)

·         1902:  S-a născut la Braila arhitectul Octav Doicescu, participant la realizarea unor ansambluir arhitectonice celebre precum Opera Română din Bucureşti, Fântâna Mioriţa  şi Institutul Politehnic din Bucureşti. Octav Doicescu (d. 10 mai 1981, București), a fost un academician român, arhitect, profesor universitar, membru titular (1974) al Academiei Române. A fost cetățean de onoare al orașului New York, 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 – 1947) ca apreciere pentru proiectarea Pavilionului Casa Română la Expoziția universală New York World’s Fair 1939. A  conceput Parcul Herăstrău din Bucuresti, si a proiectat  primele case în cartierul Jianu, numit astăzi „Primăverii”.

·         1904: Karl Brandt, criminal de război nazist (m. 1948)

·         1908: William Hartnell, actor britanic (m. 1975)
* 1908: Albert Wass conte de Czege și Szentegyed (n. 8 ianuarie 1908, Răscruci, Austro-Ungaria, astăzi în județul Cluj, România – d. 17 februarie 1998, Astor, Florida, SUA) a fost un scriitor maghiar din Transilvania. A fost fiul lui Endre Wass (1886–1975) și al baronesei Ilona Bánffy de Losonc (1883–1960). A fost un nobil maghiar, deținând titlul de Conte de Czege și Szentegyed, fiind totodată inginer forestier, scriitor și poet.

În perioada ocupării Transilvaniei de Nord din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, ca urmare a dictatului de la Viena, prin scrierile sale a fost premiat de înalte instituții academice din Ungaria, fiind numit totodată membru al Academiei Ungare, pentru cunoștințele sale forestiere.^[2]

A decedat în urma sinuciderii, la 17 februarie, 1998 în Astor, Florida.

·         1909: Willy Millowitsch, actor german (m. 1999)

·         1909: Evelyn Wood, educatoare americană (m. 1995)

·         1910: S-a născut celebra balerină rusă Galina Sergheievna Ulanova; (d. 21 martie 1998). Galina Sergheevna Ulanova (în rusă Галина Сергеевна Уланова; n. 8 ianuarie 1910 S.V. 26 decembrie 1909, Sankt Petersburg — d. 21 martie 1998, Moscova) a fost o balerină rusă, considerată una din cele mai bune balerine din secolul al XX-lea. Galina Ulanova este Artist al Poporului al URSS (1951) Erou al Muncii Socialiste (1974, 1980), laureată a Premiului Lenin (1957) și a patru Premii Stalin de gradul I (1941, 1946, 1947, 1950).

·         1912: José Vicente Ferrer de Otero y Cintrón^[2] (n. 8 ianuarie 1912 – d. 26 ianuarie 1992), cunoscut ca José Ferrer, a fost un actor și regizor de film și de teatru puerto-rican. A câștigat în 1950 Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din Cyrano de Bergerac, pe care l-a donat Universității din Puerto Rico.

·         1923: Larry Storch, actor american

·         1923: Joseph Weizenbaum, om de știință în calculatoare născut german

·         1924: Ron Moody, actor englez

·         1926: Evelyn Lear, soprană americană

·         1928:  S-a născut regizorul Manole Marcus (“Zodia Fecioarei”, “Mitică Popescu”, “Marea sfidare”); (m.1994).

·         1931: Bill Graham, promotor german de muzică (m. 1991)
* 1932: Katharina Zerbes-Mărgineanu (n. 8 ianuarie 1932, București) este o cântăreață de operă și scriitoare de limba germană originară din România.

A copilărit în Râșnov. Până la naționalizare, părinții ei au avut un hotel la Predeal.

Școala generală a urmat-o la Râșnov, liceul la Brașov, a urmat apoi doi ani de seminar la Sighișoara, apoi institutul pedagogic din Timișoara. În 1951/52 a predat la Cristian, județul Brașov, apoi, până în 1956 la Râșnov.

Se reorientează profesional, devenind desenatoare tehnică în construcția de mașini la Brașov. În paralel, urmează Conservatorul, la secția canto.

În 1961 se angajează la teatrul de operă de la Brașov.

În 1969, mamă a doi copii și văduvă (soțul ei fiind o victimă a regimului ceaușist), Katharina Zerbes-Mărgineanu emigrează în Republica Federală Germania, unde cântă la operele din Germania și Austria (Ulm, Karlsruhe, Osnabrück, Würzburg, Graz). Cu toate că aceasta era singura ei sursă de venituri, a recunoscut mai târziu că, la cei 38 de ani ai săi, era cam târziu să înceapă o adevărată carieră artistică.

Adeptă a mișcării împotriva bombelor atomice, în 1984 pleacă în Noua Zeelandă, împreună cu prietenul său. Petrece aici opt ani, și învață limba engleză (una din cele 7 limbi pe care le cunoaște).

S-a întors în Germania, la Bad Wörishofen. După pensionare s-a decis să locuiască la Râșnov.

După ieșirea la pensie a început o nouă etapă în viața sa, cea de scriitoare.

În afară de romanul autobiografic a scris și povestiri, versuri, teatru.

În 1989 a scos și un CD cu cântece populare săsești, în dialectul săsesc, sub numele Käthe Zerbes, cu titlul Rosenauer: sointch saksesch och sälwstgemaucht Leyder.

·         1933: Charles Osgood, jurnalist și comentator american

·         1934: Jacques Anquetil, ciclist francez (m. 1987)

·         1934: Roy Kinnear, actor englez (m. 1988)

·         1934: Alexandra Ripley, scriitor american (m. 2004)

·         1935: S-a născut Elvis Presley, supranumit “regele rock-ului”; (m.16.08.1977). Elvis Aaron Presley (n. 8 ianuarie 1935, Tupelo, Mississippi – d. 16 august 1977, Memphis, Tennessee) a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock ‘n’ Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel.

·         1937: S-a născut in  Tiger Bay, Cardiff, Tara Galilor, intr-o familie mixta anglo-nigerina, Shirley Bassey, una dintre cele mai populare cantarete din Marea Britanie în ultima jumătate a secolului 20. Este cunoscuta in intreaga lume  pentru interpretarea  unor cantece  din filmele cu  James Bond ( Goldfinger (1964), Diamonds Are Forever (1971) şi Moonraker (1979).

·         1938: Bob Eubanks, gazdă americană de show concurs
* 1939: William Andrews Clark, Sr. (n. 8 ianuarie 1839 – 2 martie 1925) a fost un politician, senator al Senatului Statelor Unite ale Americii, bancher și antreprenor american acționând în minerit, finanțe și căi ferate. A fost tatăl lui William Andrews Clark, Jr..
* 1939: Manuel de Solà-Morales i Rubió (n. Vitoria-Gasteiz, 8 ianuarie 1939, d. Barcelona, 27 februarie 2012) a fost un arhitect spaniol de origine catalană cu o impresionantă carieră internațională, interesat în special de domeniul planificării urbane.
* 1940: Nicolae Dunca (n. 8 ianuarie 1940) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Sălaj pe listele partidului FSN. Nicolae Dunca a demisionat din Senat pe data de 4 mai 1992. În cadrul activității sale parlamentare, Nicolae Dunca a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

·         1941: Graham Chapman, comedian britanic (m. 1989)

·         1942: Yvette Mimieux, actriță americană

·         1942: S-a născut matematicianul şi fizicianul britanic Stephen William Hawking, profesor la Universitatea Cambridge, unde este titularul catedrei de matematică („Universul într-o coajă de nucă”). Stephen Hawking (n. 8 ianuarie 1942, Oxford/Anglia) este un fizician englez, teoretician al originii universului și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deținută cândva de Isaac Newton.

·         1944 - S-a născut Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor.

* 1944: Alexander Van der Bellen (n. 18 ianuarie 1944,^[1] Viena, Germania Nazistă^[1]) este un politician și economist austriac, din 2017 președinte al Austriei. Între 1997 și 2008 a fost președinte al grupului parlamentar și purtător de cuvânt federal al Partidului Verzilor din Austria.^[4]

Van der Bellen sprijină politici economice ecologiste, social-liberale și pro-europene.

·         1944: Terry Brooks, scriitor american

·         1946: Robert Alan (Robby) Krieger (n. 8 ianuarie 1946) este un chitarist și compozitor american de muzică rock and roll. A fost chitaristul trupei The Doors, și a scris unele dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei cum ar fi "Light My Fire", "Love Me Two Times", "Touch Me" și "Love Her Madly"

·         1947: David Bowie (nume real David Robert Jones; n. 8 ianuarie1947,^{[2][3][1][4][5][6][7][8][9][10]} Brixton, Regatul Unit^{[11][3][12][13][1]} – d. 10 ianuarie 2016,^{[3][14][1][5][7][8][9][10]} Manhattan, SUA), a fost un cântăreț, compozitor, producător și inginer de sunet englez, câștigător a două premii Grammy^[20][21].

Activ pe parcursul a cinci decenii de rock 'n' roll, frecvent reinventându-și muzica, Bowie este considerat de majoritatea comentatorilor muzicali ^[22]drept un influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii '70. Bowie s-a inspirat dintr-o vastă paletă de subiecte din artă, filozofie și literatură.

Bowie a fost, de asemenea, un actor de film și teatru, regizor și artist vizual de videoclipuri muzicale.

A murit pe data de 10 ianuarie 2016, la doar două zile după ce împlinise 69 de ani, în urma unei lupte de 18 luni cu cancerul.

·         1951: Kenny Anthony, Prim Ministru al Saint Lucia
*  1952: Ion Fercu (n. 8 ianuarie 1952, satul Valea lui Ion, comuna Blăgești, județul Bacău) este un profesor, scriitor, jurnalist și publicist român.
A absolvit școala primară în Păscăreni – Valea lui Ion, școala gimnazială la Blăgești și Liceul Pedagogic de învățători din Bacău. A optat pentru Facultatea de Filosofie, Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iași, pe care a absolvit-o în 1977. Părinții, Dumitru și Elisabeta, au fost agricultori/muncitori. Tatăl, opozant al colectivizării, a fost arestat de Securitate și încarcerat. Este căsătorit, are doi fii, doi nepoți. Nu este înregimentat politic.

·         1954: Lucian Vasiliu (n. 8 ianuarie 1954, comuna Puiești, raionul Bârlad, regiunea Iași, actualmente județul Vaslui) este un scriitor român contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Activitate: 

• 1973. Debut în revista Convorbiri literare nr. 16 (40), 30 august, publicat de poetul Ioanid Romanescu
• 1974-1980. Bibliotecar la Biblioteca Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi“ din Iași
• În perioada octombrie 1974–februarie 1976 „execută” stagiul militar, în ținutul Ineu-Arad
• 1980, 1 decembrie. Este angajat, prin transfer de la Biblioteca Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi”, la secția literatură a Complexului muzeal „Moldova”. Inițial, va fi muzeograf la Casa cu turn din dealul/ colina Copou, la... Expoziția permanentă „Mihail Sadoveanu”, apoi la casa junimistului „Vasile Pogor”... Un timp va asigura îndrumare muzeală și la Bojdeuca lui Ion Creangă, din „mahalaua celestă Țicău” (Mihai Ursachi), cel mai vechi muzeu memorial literar din România, fondat în anul 1918!
• 1983. Se căsătorește cu Iolanda-Carmen Dospinescu, studentă la Litere
• În 1984 se naște fiica Maria-Luiza; în anul 1999, fiul Cezar-Ștefan
• Anchetat de serviciile Securității, mustrat inclusiv pentru prietenia cu ambasadorul Elveției în România. Amenințat cu pierdea serviciului de muzeograf. Atenționat în mod repetat și în anii următori. Mesaje de „influențare pozitivă”. Încercare eșuată de racolare... Documente recente, publicate și în presă (a se vedea, de pildă, Ioana Diaconescu - „Un alt dosar Artă-cultură, în „Convorbiri literare”, nr.3(267), martie 2018), certifică... insurgența autorului, precum și existența unui „dispărut” DOSAR DE URMĂRIRE INFORMATIVĂ (ars, distrus, cum susțin unele voci... imprevizibile/ incerte/ imunde!?).
• 1990. Este ales, prin vot secret, în competiție cu 7 colege/ colegi, director al COMPLEXULUI MUZEISTIC IAȘI, care gestiona circa 22 de unități muzeale, cu patrimoniu cultural imens, inclusiv în județ, de la Civilizația/ muzeul Cucuteni la Muzeul Unirii de pe strada Alexandru Lăpușneanu, de la Castelul de la Ruginoasa al lui Alexandru Ioan Cuza la casa memorială... „Ilie Pintilie”, neantizată după Căderea Zidului Berlinului. Toate aceste edificii patrimoniale se aflau cu sediul coordonator în magnificul Palat Regal, al Culturii, din Iași...
• Inițiază reapariția revistei „Dacia literară" (la 150 de ani de la interzicerea ei, de către autoritățile rusești, antiunioniste).
• Din toamnă, va coordona Muzeul Literaturii Române din Iași, cu sediul la Casele „Vasile Pogor ” - tatăl, comis al Moldovei, fiul - junimist, primar, traducător. Instituție nouă, finalizată prin autonomizarea secției de literatură (care cuprindea, în anul 1990, 10 muzee și case memoriale), cu acordul și sub auspiciile Ministerului Culturii (ministru, Andrei Pleșu).
• Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990), primit împreună cu alți tineri scriitori, în entuziasmul începutului de an. Dosarele rămăseseră blocate din anii 1994-5, ca necorespunzătoare ideologic.
• Începând cu anul 2004 este și membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chișinău, România de Est), în perioada președinției criticului și istoricului literar, acad. Mihai Cimpoi
• Inițiază fondarea Societății Culturale „Junimea 90“
• 1990-1992. Este membru al Alianței Civice, filiala Iași (cu Mihai Ursachi, președinte, cu Liviu Antonesei etc.)
• 1992. Bursă de management cultural în Belgia, recomandat de Andrei Pleșu, ministrul culturii
• 1992. Cofondator al editurii „Canova”, împreună cu criticul literar Val Condurache și cu dramaturgul Aurel Andrei
• Inițiază Festivalul național de poezie CONACHI, de la Tecuci, împreună cu Mariana Enache (director, Casa de Cultură a Municipiului), cu primarul Gheorghe Lazăr, cu poetul Dionisie Duma, cu jurnalistul Viorel Burlacu, cu profesorul, eseistul Ionel Necula...
• 1993. Inițiază primul Târg/ forum/ al cărților la Iași, în Parcul Copou, la Muzeul „Mihai Eminescu”, fiind inspirat, stimulat de Salonul cărților de la Bruxelles (păstrând... proporțiile). Prima ediție s-a numit SALONUL IEȘEAN/ LATIN AL CĂRȚII, onorată, susținută de poeții Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, de primarul Constantin Simirad, de Georges Diener - directorul Centrului Cultural Francez, de Ioan Holban, de Florin Cântic... Următoarele ediții vor deveni târgurile LIBREX, transferate, amiabil, în anii 2000, de la Muzeul Literaturii Române Iași (director, Lucian Vasiliu) către firma/ instituția de specialitate SEDCOM LIBRIS S.A. (manager, Radu PETRU)
• 1994. Devine membru al P.E.N. Romanian Center (recomandat de Ana Blandiana)
• Este anchetat, urmare solicitării senatorului de Constanța, Gheorghe Dumitrașcu, ca răspuns la o anonimă pornită din Iașii muzeali... Este cercetat, consistent, „tenace”, la nivel administrativ-muzeal-patrimonial, de o comisie a Ministerului Culturii, pentru... „genocid al culturii române”! În final, este absolvit de toate insinuările, intoxicările, insultele unor comilitoni culturali retroactivi, anonimi, resovietiza(n)ți... De atunci începe și o campanie subtilă de discreditare, pe fond de acuzații, fără probe, că ar fi fost informator!
• 1995. Ales în Comitetul de conducere al Asociației Scriitorilor din Iași, în mai multe rânduri, precum și în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Va fi în echipă cu spirite civice relevante, precum Laurențiu Ulici, George Bălăiță, Gabriel Dimisianu, Eugen Negrici, Eugen Uricaru, Nicolae Prelipceanu...
• 1996. Inițiază suplimentele revistei „Dacia literară”. Prima apariție este antologia tinerilor autori, „Junimea, azi”, juni scriitori exprimați în spațiul cenaclurilor literare și al concursurilor de creație din atelierele muzeale...
• 2002 - 2004. Președinte al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor.
• 2004. Ordinul național „Meritul Cultural", al Președinției Române, în grad de ofițer, categoria A, literatură
• 2007. Coordonează, cu prioritate managerială, în acești 17 ani (1990 - 2007), ample lucrări de restaurare la casele de patrimoniu cultural de pe malul Siretului (casa „Vasile Alecsandri”), de pe malul Prutului (muzeul familiilor Negruzzi), anexa casei primarului scriitor Nicolae Gane... Lucrări consistente de restituire precum subteranele - monumente istorice de la sediul Junimii maioresciene, amenajarea casei de oaspeți (fostul hambar al familiei Adela Kogălniceanu; finalizarea Galeriilor Pod Pogor-fiul; reformularea anexei administrative; strămutarea creștină, cu toate avizele legale, a cimitirului din parcul de la muzeul „Vasile Pogor”, tatăl și fiul...). Consolidări, reparații curente, cu un buget de avarie deseori, la toate cele 12 muzee și case memoriale literare, situate în urbea și județul Iași.
• Renunță la ipostaza de director al instituțiilor muzeale, pe care le-a slujit, în vremuri tulburi (fără legislație, fără fonduri coerente, cu auspicii/ tutele administrative mereu în schimbare), pe fondul acceptării României în structurile Uniunii Europene, precum și a finalizărilor lucrărilor ample de restaurare de la casele Vasile Pogor, tatăl și fiul
• Se dedică cercetării de arhivă. Redactor-șef al revistei „Dacia literară", publicație de restituiri, reconstituiri, serie nouă pe care o pornise, în anul 1990, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor, împreună cu Val Condurache (1950-2007) și Daniel Dimitriu (1945-2017), reputați critici literari, indicibili prieteni.
• 2014. Director / manager, prin concurs, al Editurii „Junimea"
• 2015. Fondează și coordonează revista „Scriptor", proiect susținut de Primăria și Consiliul Local Iași, pe fond de CENTENAR național, unionist, 1917/19 - 2017/19, precum și în prag de... SEMICENTENAR al editurii JUNIMEA (1968/69-2018/19). JUNIMEA va tipări primele cărți începând cu anul 1970.

* 1959: Ovidiu Coriolan Pecican (n. 8 ianuarie 1959, Arad) este un scriitor, istoric și publicist român. Este absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1985). Doctorat în istorie (1998). În prezent, este profesor universitar la Facultatea de Studii Europene, precum și cercetător la Institutul de Antropologie Culturală din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. În 2008 a fost numit ambasador național al Anului European al Dialogului Intercultural. Coautor (împreună cu Sorin Mitu, Lucia Copoeru, Virgiliu Țârău și Liviu Țârău) al manualelor de istorie pentru clasa a XI-a și a XII-a, apărute la Editura Sigma în 1999, aprobate de Ministerul Educației Naționale, dintre care primul interzis ulterior în școlile din România. Este, de asemenea, realizator de emisiuni TV ("Clujul trăit", "Agartha Club", "Sarea-n bucate"). Debut absolut în „Flacăra roșie” din Arad (1978). Debut editorial în 1985 în antologiile Gustul livezii, O planetă numită anticipația și Romanul românesc în interviuri. Prezent în culegeri de povestiri SF.

Este unul dintre membrii grupului Provincia, care îi include pe intelectualii ardeleni români și maghiari care militează pentru regionalizarea României

·         1959: Paul Hester, toboșar australian (m. 2005)

·         1966: Andrew Wood, muzician american (m. 1990)

·         1967: Michelle Forbes, actriță americană
* 1967: Robert Sylvester Kelly (n. 8 ianuarie 1967),^[1] cunoscut sub numele de scenă R. Kelly, este un cântăreț și compozitor american, rapper ocazional și producător.
* 1969: Marius-Gheorghe Surgent (n. 8 ianuarie 1969) este un deputat român, ales în 2016.
* 1971: Pascal Zuberbühler (n. 8 ianuarie 1971) este un fost fotbalist elvețian care activa pe poziția de portar.

·         1972: Giuseppe Favalli (n. 8 ianuarie, 1972 în Orzinuovi, Brescia) este un jucător de fotbal italian retras din activitate.
* 1972: Paul Clement (n. 8 ianuarie 1972) este un antrenor englez de fotbal. În prezent el activează la clubul spaniol din La Liga, Real Madrid, ca antrenor secund al lui Zinédine Zidane. Clement a mai lucrat cu Ancelotti în trecut, la Real Madrid ,Chelsea și Paris Saint-Germain. El a mai antrenat Fulham, Blackburn Rovers și selecționata de fotbal a Irlandei under-21.Acum s-a reunit iar cu Carlo Ancelotti la Bayern Munchen, cel mai bun club din Germania si unul dintre cele mai de succes din lume.

·         1973: Mark Knight, creator de jocuri video englez, designer de sunet și cântăreț la vioară electrică
* 1974: Cristian Petru Bodea (n. 8 ianuarie 1974) este un senator român, ales în 2012.
* 1975: Sergiu Coropceanu (n. 8 ianuarie 1975, Ustia) este un politician moldovean, în prezent secretar general al Partidului Social Democrat din Republica Moldova^[2].
* 1975: Eduard Mușuc (n. 25 septembrie 1975, Bălți) este un om politic moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor între anii 2009–2014.

·         1977: Amber Benson, actriță americană

·         1979: Adrian Mutu (n. 8 ianuarie 1979, Călinești, județul Argeș, România) este un fost fotbalist român, supranumit Briliantul,^[2] care a jucat pe postul de atacant sau extremă stânga.^[3] Este cel mai bun marcator din istoria naționalei României, cu 35 de goluri înscrise, record pe care îl împarte cu Gheorghe Hagi.

* 1979: Stipe Pletikosa (n. 8 ianuarie 1979, Split, Iugoslavia) este un fotbalistcroat care evoluează pe postul de portar.
* 1980: Lee Jung-soo (născut 8 ianurie 1980) este un jucător de fotbal sud-coreean, care joacă pentru clubul japonez Kashima Antlers în J-League.
* 1981: Genevieve Cortese (Genevieve Nicole Padalecki; n. 8 ianuarie 1981, San Francisco, SUA) este o actriță americană. Este cunoscută datorită rolului Kris Furillo din Wildfire și rolului Ruby din Supernatural. La 27 februarie 2010 s-a căsătorit cu partenerul său din serialul Supernatural, actorul american Jared Padalecki. La 10 octombrie 2011 perechea a anunțat că sunt în așteptarea primului lor copil. Genevieve a născut un băiat la 19 martie 2012 în Seattle, pe care l-au numit Thomas Colton Padalecki.
* 1982: Mircea Teodor Oltean (n. 8 ianuarie 1982) este un jucător de fotbal româncare în sezonul 2007-2008 a evoluat la clubul U Cluj. În prezent evoluează la FCM Târgu Mureș.
* 1982: Cláudio Mejolaro (n. 8 ianuarie 1982, Porto Alegre, Brazilia) este un jucător de fobal brazilian, legitimat la Vitoria Setubal. În sezonul 2008-2009 a evoluat în Liga I, la Rapid București, fiind împrumutat de către clubul F.C. Porto.
* 1984: Kim Jong-un (coreeană: 김정은), n. 8 ianuarie 1984^[2][3] în Coreea de Nord) este liderul suprem al Coreei de Nord.

Este al treilea copil al lui Kim Jong-il și al soției sale Ko Young-hee^[4]. A fost numit de către instituțiile politice din Coreea de Nord drept noul conducător al revoluției.^[5] Din septembrie 2010 este general cu patru stele.^[6]

Conform unor surse ar fi urmat, sub numele de Chol-pak sau Pak-chol, o școală privată cu limba de predare engleză din Elveția, la Gümligenlângă Berna între 1993 și 1998.^[7][8][9] Foștii colegi l-au descris ca fiind un elev timid, sârguincios, cu note foarte bune, care se înțelegea bine cu ceilalți elevi, iubitor de baschet.^[10] Un student mai în vârstă, despre care se crede că ar fi fost bodyguardul lui, avea grijă de el.^[11]

Ulterior se pare că a urmat școala publică „Liebefeld Steinhölzli” din Köniz, de lângă Berna, fiind înregistrat sub numele de Pak-un sau Un-pak între 1998 și 2000 ca fiu al unui angajat al ambasadei Coreei de Nord.^[12][13] Ambasadorul Coreei de Nord în Elveția, Ri Tcheul, avea relații strânse cu el și îi era mentor.^[14] Conform unor surse a locuit în Elveția deja din 1991 sau 1992.^[15]

Laboratorul de Antropologie Anatomică al Universității din Lyon, Franța, a comparat o poză a lui Pak-un, făcută la Liebefeld Steinhölzli în 1999, cu una a lui Kim Jong-un făcută în 2012, ajungând la concluzia că cei doi sunt cu o probabilitate de 95% una și aceeași persoană.^[16][17]

Conform unor surse, elevul de la școala internațională din Gümligen nu ar fi fost Kim Jong-un, ci fratele său mai mare Kim Jong-chol.^[18]

Are două diplome universitare: una de la Universitatea Kim Ir-seng (specialitate: fizică), probabil între 2002 și 2007,^[19] și una de la Academia Militară Kim Ir-seng

La data de 25 iulie 2012 mass-media nord-coreană de stat a anunțat pentru prima dată că Kim Jong-un este căsătorit cu Ri Sol-ju (리설주).^[25][26] Ri îl însoțise pe Kim Jong-un la evenimente publice înainte de această dată.^[26] Cei doi s-au căsătorit în 2009, iar Ri a născut în 2010.^[25]

Kim Jong-un are o soră mai mică, Kim Yo-jong, care are 28 de ani. Uneori îl însoțește la evenimente publice.

* 1985: Ademar Aparecido Xavier Júnior (n. 8 ianuarie 1985, Arapongas, Paraná), cunoscut ca Ademar Xavier, Xavier Ademar sau simplu Ademar, este un fotbalist brazilian care în prezent evoluează la clubul FC Tiraspol în Divizia Națională, pe postul de mijlocaș.

·         1985: Rachael Lampa, cântăreț american

·         1986: Jaclyn Linetsky, actriță canadiană (m. 2003)
* 1986: Maria Ozawa (în japoneză 小澤 マリア; n. 8 ianuarie 1986, Hokkaidō) este o fostă actriță porno japoneză (AV-idol), acum actriță și fotomodel.
* 1986: Peng Shuai (n. 8 ianuarie 1986,^[1] Xiangtan[*], China) este o jucătoare profesionistă de tenis din China.
* 1986: David Josué Jiménez Silva (n. 8 ianuarie 1986, Arguineguin, Gran Canaria, Las Palmas, Spania) este un fotbalist spaniol care joacă pe post de mijlocaș ofensiv la echipa engleză Manchester City.

Jucător versatil, Silva poate juca pe oricare latură a liniei de mijloc, sau ca playmaker. El este adesea comparat cu Pablo Aimar, jucător pe care l-a înlocuit la Valencia.

* 1988: Adrián López Álvarez (n. 8 ianuarie 1988), cunoscut simplu ca Adrián, este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul spaniol Villarreal împrumutat de la Porto pe postul de atacant.
* 1988: Daniel Chávez Castillo (n. 8 ianuarie 1988, Callao) este un fotbalist peruan, care evoluează în prezent în Liga I la clubul FC Oțelul Galați
* 1989: Costin Gheorghe (n. 8 ianuarie 1989 în București) este un fotbalist român care în prezent joacă la Academica Clinceni pe postul de mijlocaș. A mai jucat la Sportul Studențesc. Sora sa, Elena Gheorghe, este o cântăreață cunoscută în România care și-a reprezentat țara la Concursul Muzical Eurovision 2009.^[1]

Pe 5 septembrie 2009 Costin Gheorghe a marcat un gol de la distanță în Liga a II-a în meciul împoriva echipei FC Snagov.^[2] A mai marcat un alt gol de la distanță, în meciul de Cupa României cu Dinamo II București, câștigat de Sportul cu 5-0.^[3] A mai jucat la Gaz Metan Mediaș

* Jakob Jantscher (n. 8 ianuarie 1989, Graz, Austria) este un fotbalist austriac, care în prezent joacă la FC Luzern în Superliga Elvețiană pe postul de fundaș stânga.

* 1991: Stefan Savić (n. 8 ianuarie 1991) este un fotbalist muntenegrean care evoluează la Atlético Madrid în La Liga, pe postul de fundaș central.

* 1992: Raluca Elena Dăscălete (n. 8 ianuarie 1992, în Râmnicu Vâlcea) este o handbalistă română care joacă pentru clubul CSM Unirea Slobozia pe postul de inter stânga. În 2009, Dăscălete a debutat și în selecționata de junioare a României
* 1992: Jorge Resurrección Merodio (n. 8 ianuarie 1992), cunoscut ca Koke, este un fotbalist spaniol care evoluează în La Liga la clubul Atlético Madrid și la echipa națională de fotbal a Spaniei pe postul de mijlocaș.
* 1997: Jack Thomas Andraka (n. 8 ianuarie 1997) este un inventator și om de știință american, ale cărui cercetări au ca obiectiv lupta împotriva cancerului.

La numai 16 ani susține că a descoperit o modalitate de detectare a cancerului pancreatic, ovarian sau la plămâni, aflate într-o formă incipientă, când sunt greu de detectat cu metode clasice. Majoritatea oamenilor de știință nu au crezut în valoarea descoperirii sale, printre puținii care l-au susținut fiind doctorul Anirban Maitra, profesor de oncologie la Universitatea Johns Hopkins.

Descoperirea sa a primit marele premiu la Intel International Science and Engineering Fair și a fost recompensată cu 75.000 de dolari sub forma unei burse de studii.

* 2000: Noah Lindsey Cyrus (n. 8 ianuarie 2000, Nashville, Tennessee) este o actriță americană, fiica lui Billy Ray Cyrus și Leticiei Cyrus. A primit primul său rol la vârsta de 3 ani, interpretând-o pe Gracie Hebert timp de șase episoade în showul de televiziune Doc. A mai avut de asemenea apariții în două dintre episoadele canalului Disney, The Emperor's New School.

Ea a apărut ca dansator de fond în filmul din 2009, Hannah Montana: The Movie. A mai jucat roluri mici în șase episoade din Seriile originale ale canalului Disney, Hannah Montana. Cyrus a mai jucat în câteva reclame televizate și a apărut în videoclipul pentru piesa Face of God, a tatălui său Billy Ray Cyrus. Când era întrebată în interviuri, spunea că este inspirată de cariera de cântăreță și de actriță a surorii sale mai mari, Miley Cyrus.

Noah Cyrus este cel mai tânăr copil al cântărețului de muzică country Billy Ray Cyrus și al soției sale, Leticia Cyrus. Aceasta mai are cinci frați mai în vârstă, Christopher Cody, Braison Chance, Trace, Miley și Brandi Cyrus.

* 2011: Prințesa Josephine Sophia Ivalo Mathilda a Danemarcei^[1], Contesă de Monpezat (n. 8 ianuarie 2011), este membru al familiei regale daneze. Este al patrulea copil al Prințului Moștenitor Frederik al Danemarcei și a soției lui, Mary, Prințesă a Danemarcei. Este al șaptelea nepot al reginei Margareta a II-a a Danemarcei. Are un frate geamăn, Prințul Vincent al Danemarcei.

Prințesa este a cincea în linia de succesiune la tronul din Danemarca, după tatăl său, fratele mai mare Prințul Christian, sora mai mare Prințesa Isabella și fratele geamăn Prințul Vincent.

* 2011: Prințul Vincent Frederik Minik Alexander al Danemarcei^[1], Conte de Monpezat (n. 8 ianuarie 2011), este un membru al familiei regale daneze. Este al treilea copil al al Prințului Moștenitor Frederik al Danemarcei și al soției lui, Mary, Prințesă a Danemarcei. Este al șaselea nepot al reginei Margareta a II-a a Danemarcei. Are o soră geamănă, Prințesa Josephine a Danemarcei.

Prințul este al patrulea în ordinea succesiunii la tronul din Danemarca, după tatăl său, fratele mai mare (Prințul Christian) și sora mai mare (Prințesa Isabella).

Decese

·         307: Împaratul chinez Jin Huidi (n.259),din dinastia Jin, este otravit de printul regent Sima Yue. A fost al doilea imparat din Dinastia Jin ( 265 – 420), fiul imparatului Jin Wudi. Jin Huidi s-a nascut cu un handicap mental, astfel incat puterea in regat a devenit centrul unor lupte interne, care au zdruncinat economia si au provocat pierderi teritoriale.

·         482: Sfântul Severinus. Este sfantul ocrotitor al Bavariei  și protectorul celor căzuți prizonieri, al viticultorilor și al lânarilor. Este patronul ocrotitor al diecezei catolice de Linz și al diecezei catolice de San Severo in Italia. Orașul San Severo, lângă Foggia (Italia), îi poartă numele. Pe scutul orașului San Severo, Sfântul Severin de Noricum este reprezentat călare pe un cal deasupra unui nor. Înveșmântat în alb cu ocruce roșie pe piept, ține în mâna stângă un steag roșu cruciat în timp ce cu dreapta binecuvântează orașul aflat sub nor. Biserica catolică din incinta fortificată a cetății medievale a Severinului i a fost inchinată sfântului Severin de Noricum. Colonia medievală s-a aflat inițial sub jurisdicția episcopului de, Kalocsa până la înființarea Episcopiei Catolice de Severin. Începutul acesteia a fost datat de  istoricul Nicolae Iorga în anul 1383.

·         1100: Antipapa Clement al III-lea

·         1107: Regele Edgar I al Scoției (n. 1074)

·         1198: A decedat Papa Celestin al III-lea (născut la Roma cca. 1106), cu numele de Giacinto Bobone. Papa Celestin al III-lea s-a născut la Roma în cca. 1106, cu numele de Giacinto Bobone. A fost ales papă al Romei pe 30 martie 1191 și a deținut această funcție până la moartea sa, pe 8 ianuarie 1198. Acest papă a confirmat prepozitura Sibiului printr-un act emis la 20 decembrie 1191. Documentul constituie prima mențiune a cetății Sibiului din Transilvania, sub numele Cibinium. La moartea sa a urcat pe scaunul pontifical de la Vatican, Papa Inocentiu al III-lea; ( n.1160 sau 1161 – d. 1216) . Papa Inocențiu al III-lea (Giovanni Lotario, conte de Segni, n. 1160 sau 1161, Gavignano – d. 16 iunie sau iulie 1216) Papa al Romei în perioada 8 ianuarie 1198 până la moartea sa, la 16 iunie sau iulie 1216. Pontificatul lui Inocențiu al III-lea, a reprezentat culmea puterii papale. Nici un alt papă, până la el și după el, nu a reușit să cârmuiască întregul Apus si sa-si subordoneze regii catolici europeni, dar faptul că i-a folosit pe unii suverani împotriva celorlalți, a creat un precedent periculos.

·         1324: Marco Polo (n. 15 septembrie 1254,^[1] Veneția, Republica Veneția^[2] – d. 8 ianuarie 1324,^[3][2] Veneția, Republica Veneția^[2]) a fost un comerciant venețian, care s-a făcut cunoscut prin relatările sale despre o călătorie în China.

S-a născut în jurul anului 1254. În relatările sale menționează anul 1271ca data de plecare în lunga călătorie către China. A pornit la drum împreună cu tatăl și cu unchiul său. Acolo a câștigat rapid încrederea conducătorului mongol Kubilai Han din dinastia Yuan, care domnea pe atunci peste Peking, executând în misiunea sa călătorii de afaceri. 1295a fost anul reîntoarcerii la Veneția, dar a fost capturat de către genoveziși trimis în 1298 în închisoare. În închisoare, l-a rugat pe colegul său de celulă, scriitorul Rustichello din Pisa să noteze trăirile lui Marco din China.

Când a fost eliberat, a descoperit că relatările sale din călătorie, sub numele de “Il milione”, au cunoscut o răspândire rapidă.

Încă din timpul vieții și până astăzi au existat îndoieli despre autenticitatea relatărilor. Ipoteza că Marco Polo nu ar fi călătorit în China se sprijină pe faptul că în relatările sale de călătorie nu sunt menționate nici zidul chinezesc, nici tiparul, ce era răspândit în China în acea perioadă. De asemenea, absența denumirilor chineze și mongole în operă, cât și o serie de neclarități susțin această ipoteză. În plus, au fost adăugate părți semnificative din operă mai târziu, până în secolul XVI.

Cunoscută sub mai multe titluri: „Diversitatea Lumii”, „Cartea Minunilor” sau „Milionul”, lucrarea venețianului Marco Polo (1254-1324) este una dintre marile scrieri de călătorie din Evul Mediu și prima care dezvăluie Occidentului european lumea imensă și fabuloasă a Chinei și a Asiei. Plecând în 1271, la numai 17 ani, impreuna cu părintele sau, Niccolo, și cu fratele acestuia, Maffio, spre Asia, Marco Polo a ajuns in 1275 la curtea mongolă a lui Kubilai-Han. Funcționar, apoi ambasador al dinastiei mongole Yan, Marco Polo revine în Europa la 1295, după 24 de ani de ședere in Asia. Luat prizonier de genovezi, rivalii Veneției, în 1298, Marco Polo dictează în închisoare istoria călătoriei sale, care se va bucura curând de un imens succes.

Recent, o serie de autori germani și englezi au pus sub semnul îndoielii călătoria lui Marco Polo în China.

·         1337:  A murit pictorul şi sculptorul Giotto di Bondone. Pictor florentin, sculptor şi arhitect, Giotto a fost recunoscut ca primul geniu al artei italiene renascentiste (mozaic: „Navicella” – „Corabia Apostolilor”, fresce: „Sfântul Francisc dându-şi mantia săracului”, „Moartea seniorului din Celano” aflate la Bazilica San Francesco, Biserica Superioară şi Assisi, „Fuga în Egipt”, „Jeluirea lui Cristos”, „Noli me tangere” aflate la Capela Scrovegni din Padova) (n.1266). Giotto s-a născut nu departe de Florența, la Colle di Vespignano din provincia Mugello, într-o familie săracă de țărani. Deoarece era nepotul lui Angiolo (Giotto ar fi fost diminutivul de la Ambrogiotto sau Angiolotto) și fiul lui Bondone, l-au numit Giotto di Bondone. Se povestește că pictorul Cimabue l-ar fi întâlnit pe Giotto în timpul unei plimbări, pe când băiatul păzea o turmă de oi. Tânărul păstor era cufundat în desenarea unei oi pe o piatră, liniile desenului fiind ferme și precise. Cimabue a fost încântat de desen și l-a luat pe Giotto cu el la Florența. În acele vremuri pictura era privită ca o meserie, principala sarcină a pictorului fiind aceea de a decora biserici, având nevoie de multe ajutoare. Giotto l-a însoțit pe Cimabue în călătoriile lui la Assisi și la Roma, unde maestrul avea de executat numeroase comenzi. Nu se știe exact când a părăsit atelierul lui Cimabue, însă cunoaștem două date care marchează pășirea în maturitate a lui Giotto: 1287, anul în care se căsătorește cu Ciuta (diminutivul prenumelui Ricevuta) di Lapo dell Pela, și 1290, când pictează prima sa mare operă, un crucifix pentru Biserica Santa Maria Novella din Florența.

Madonna di San Giorgio alla Costa, ca. 1290

După aceasta călătorește la Assisi, unde pictează în nava bisericii superioare o serie de fresce reprezentând viața Sfântului Francisc (1296-1299). Doi ani mai târziu, Giotto realizează la Roma mozaicul reprezentând barca lui Petru, așezată în sala de coloane a Bazilicii Sfântul Petru. În anul 1300, la dorința papei Bonifaciu al III-lea, Giotto realizează decorația "Lojei fericiților" din Bazilica San Giovanni in Laterano.

Picturile din Roma îl fac celebru, Giotto încă nu împlinise patruzeci de ani când la Florența are deja câteva case, atelier și numeroși elevi. Comenzile sosesc de pretutindeni. Pictează la Rimini pentru călugării franciscani fresce reprezentând minunile Sfântului Anton, picturi care - din păcate - s-au deteriorat în decursul anilor.

Giotto: Intrarea în Ierusalim (Scene din viaţa lui Isus), 1304-1306 - Capela Scrovegni, Padova

Între anii 1304-1306 artistul decorează cu picturi capela "Scrovegni" din Padova, aceste fresce fiind considerate cele mai însemnate opere ale sale.

În anul 1311 Giotto se reîntoarce la Florența. Începând din anul 1317pictează fresce în Biserica Santa Croce. Dintre cele patru capele zugrăvite de el, azi mai pot fi admirate doar două: "Bardi" și "Peruzzi". În același timp artistul realizează picturi și pentru Palatul "Bargello", care de asemenea nu s-au mai păstrat.

Între anii 1328-1333 Giotto s-a găsit la curtea regelui Robert de Anjou din Napoli. Dintre frescele pictate aici s-au păstrat doar câteva fragmente.

Giotto: Madonna in maestà, 1306-1310 - Galleria degli Uffizi, Florenţa

După întoarcerea sa la Florența (1334), Giotto este decorat de către consiliul orașului și devine intendentul tuturor clădirilor oficiale și fortificațiilor din oraș. Este însărcinat cu conducerea construcției Domului și proiectează "Le Campanile"(clopotnița) catedralei, a cărei construire se începe în anul 1334.

Campanile di Giotto (Firenze)

Giotto petrece următorii doi ani la Milano, unde lucrează din însărcinarea Ducelui Visconti, dar din păcate din aceste opere nu s-a păstrat nimic. În 1336 este chemat la Avignon, unde era sediul papilor în acea epocă, dar Giotto nu mai poate onora comanda făcută, pentru că pe 8 ianuarie1337 moare. Este înmormântat în Biserica Santa Croce.

După moartea lui Giotto, arta italiană rupe definitiv legăturile cu tradițiile bizantine. În jurul anului 1415, arhitectul Filippo Brunelleschi încearcă să reprezinte în perspectivă Domul și Palazzo Vecchio din Florența. Pictorul Masaccio pictează Răstignirea pentru Biserica Santa Maria Novella urmând principiile perspectivei reale. În sfârșit, Leonardo da Vinci va formula definitiv regulile perspectivei pe baza principiilor opticei.

·         1557: Albert Belicosul, prinț de Bayreuth (n. 1522)

·         1570: Philibert de l'Orme, arhitect francez

·         1642: Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564^[5] – d. 8 ianuarie 1642)^[1][6] a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”,^[7] „părintele fizicii moderne”,^[8]„părintele științei”,^[8] și „părintele științei moderne”.^[9] Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”^[10]

Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumiți în cinstea sa, sateliți galileeni), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filozofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. A dat primele atacuri contra aristotelismului la catedra Universității din Padova^[11]. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616,^[12] iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

* 1693: Jan Andrzej Morsztyn s-a născut pe 24 iunie 1621 și a murit pe 8 ianuarie 1693, în Paris. A fost politician, poet, reprezentant al barocului regal polonez și al stilului marinist, vistiernic al Marii Coroane, staroste de Tuchola, conducătorul grupării profranceze și strămoșul lui Stanisław August Poniatowski, ultimul rege al Poloniei.

Jan Andrzej Morsztyn s-a născut în anul 1621 în Wiśnicz, în apropiere de Cracovia, într-o familie calvinistă, cu blazonul Leliwa. Rădăcinile familiei Morsztyn erau de origine germană - strămoșii lui Morsztyn s-au stabilit pe teritoriile polone în secolul al XIV-lea, dobândind ulterior titlul de nobili.

În anii săi de tinerețe, Morsztyn a studiat la Universitatea din Lejda (Leiden). A călătorit prin Italia și Franța, împreună cu fratele său. După întoarcerea sa, stabilește relații mai strânse cu familia de magnați Lubomirski, iar, datorită acestora, are acces la diverse cercuri sociale, ce includ curtea regală. Începând cu anul 1649, devine curtean, în anul 1656 secretar al regelui. Începând cu anul 1658 îndeplinește funcția de stolnic. În 1660, devine staroste de Małogoszcz, iar in anul 1668, vistiernic al Marii Coroane. În acea perioadă, a participat la multe misiuni diplomatice și negocieri – în Ungaria (165), Suedia (1655), Austria (1656). Semnătura sa apare în Tratatul de la Oliva. Între anii 1667-1683, Morsztyn devine staroste de Tuchola.

A luptat în seria de războaie de la sfârșitul secolului al XVII-lea, denumită ''Potopul'', precum și în Răscoala lui Hmielnițki.

Se căsătorește în 1659 cu Katarzyna Gordon, fiica lui Henryk Gordon, colonel în armata regală. Câțiva ani mai târziu, trece la catolicism.

În domeniul politic, a reprezentat gruparea profranceză. După abdicarea lui Jan Kazimierz al II-lea, în 1668, îl susține la candidatura coroanei polone pe prințul francez Ludwik Burbon (Wielki Kondeusz)^[6]. Împreună cu Ludovic al XIV-lea, pregătește un complot pentru detronarea regelui Jan al III-lea Sobieski. A fost descoperit, fiind acuzat de înaltă trădare și de folosirea vistieriei în scopuri personale. Deși Morsztyn jură că nu va părăsi țara, nu își respectă jurământul și fuge în Franța, unde acceptă poziția de secretar al lui Ludovic al XIV-lea, primind titlul de conte de Châteauvillain.

Jan Andrzej Morsztyn moare pe 8 ianuarie 1693, în Paris.

·         1697:  Studentul Thomas Aikenhead din Edinburgh este executat pentru blasfemie. Este ultima executie de acest fel din Marea Britanie.

·         1707:  John Dalrymple, primul Conte de Stair, politician scoțian (n. 1648)

·         1713: A murit Arcangelo Corelli, compozitor, violonist, pedagog şi dirijor italian; (n.17.02.1653).

·         1775: John Baskerville, tipograf englez (n. 1706)

·         1789: Jack Broughton, pugilist englez

·         1794: Justus Möser, om politic german (n. 1720)

·         1815: Edward Pakenham, general britanic (ucis în bătălie) (n. 1778)

·         1825: Eli Whitney, inventator american (n. 1765)

·         1854: William Carr Beresford, primul viconte Beresford, general și politician britanic (n. 1768)

·         1874: Charles-Étienne Brasseur de Bourbourg, scriitor și istoric francez (n. 1814)

·         1878: Nikolai Alekseevich Nekrasov, poet rus (n. 1821)

·         1880: Joshua A. Norton, "Împăratul Norton I al Statelor Unite" (n. 1811)

·         1896: William Raine Marshall, guvernator de Minnesota (n. 1825)

·         1896: A murit poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului; (n.30.03.1844). Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare.
* 1919: Stan Poetaș (n. 5 decembrie 1870, Ulmu, județul Brăila, România - d. 8 ianuarie 1919, Călărașeuca, Basarabia, acum Republica Moldova) a fost un general de armată român în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru multe victorii ale României din timpul războiului

·         1928: Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor și folclorist român (n. 6 martie 1866), unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România. Orientarea muzicii corale și vocale a lui D.G. Kiriac este legată de valorificarea folclorului și a trăsăturilor modale ale acestuia.

·         1932 - A încetat din viaţă juristul Constantin Hamangiu, membru de onoare al Academiei Române (n. 31 decembrie 1869)

* 1933: Prințul Alfons al Bavariei (germană Alfons Maria Franz von Assisi Klemens Max Emanuel Prinz von Bayern) (24 ianuarie 1862 – 8 ianuarie1933) a fost membru al familiei regale bavareze de Wittelsbach și general de cavalerie.

La palatul Nymphenburg, la 15 aprilie 1891 s-a căsătorit cu verișoara lui, Prințesa Louise d'Orléans, fiica lui Prințul Ferdinand, Duce de Alençon și a Ducesei Sophie Charlotte de Bavaria (sora împărătesei Sisi a Austriei).

Împreună au avut doi copii:

• Joseph de Bavaria (1902-1990), prinț al Bavariei, nu s-a căsătorit niciodată;
• Elisabeta de Bavaria (1913-2005), prințesă a Bavariei; s-a căsătorit prima dată cu Franz Josef Kageneck (1915–1941), apoi cu Ernst Küstner (1920)

·         1934: Andrei Bely, scriitor rus (n. 1880)

·         1940: Charles Drouhet, istoric literar (n. 22 ianuarie 1879)

·         1941: Robert Stephenson Smyth Baden-Powell, primul Baron Baden-Powell, OM, GCMG, GCVO, KCB (pronunțat în engleză /ˈbeɪdən ˈpoʊ.əl/) (n. 22 februarie 1857 – d. 8 ianuarie 1941), denumit și B-Psau Lord Baden-Powell, a fost general-locotenent al armatei britanice, scriitor și fondator al Mișcării Cercetașilor.

După ce a studiat la Charterhouse School, Baden-Powell a servit ca ofițer al armatei britanice între 1876 și 1910 în India și în Africa. În 1899, în timpul celui de al Doilea Război al Burilor din Africa de Sud, Baden-Powell a reușit să apere cu succes orașul Mafeking. Câteva din cărțile sale militare, scrise în scopul pregătirii militarilor pentru misiuni de recunoaștere în perioada africană, erau citite și de copii. Pe baza acestor prime cărți, el a scris Scouting for Boys, carte publicată în 1908 de către Pearson, dedicată în special tinerilor. În timp ce scria, și-a testat ideile într-o excursie cu cortul în Insula Brownsea cu Brigada de Băieți locală și cu copiii prietenilor lui, excursie începută la 1 august 1907 și considerată a fi începutul Mișcării Cercetașilor.

După căsătoria cu Olave St Clair Soames, Baden-Powell, sora, Agnes Baden-Powell, și soția sa au îndrumat activ Mișcarea Cercetașilor și cea a Ghidelor (Cercetașelor). Baden-Powell și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Nyeri, Kenya, unde a murit și a fost înmormântat în 1941.

* 1941: Viktor Dankl, cunoscut și ca Viktor Dankl von Krasnik, (n. 18 septembrie 1854, Udine - d. 8 ianuarie 1941, Innsbruck) a fost un comandant al armatei austro-ungare, baron și mai apoi conte, distins cu Ordinul Maria Terezia.

În primul război mondial a repurtat victorii atât asupra armatei imperiale ruse (Bătălia de la Krasnik), cât și pe frontul italian, în calitatea sa de comandant al Armatei a XI-a Cezaro-Crăiești. A rămas toată viața un consecvent fidel al Casei de Habsburg.

S-a opus alipirii Austriei la cel de-al Treilea Reich, ceea ce a determinat înmormântarea sa fără onoruri militare, deși a fost general și feldmareșal.

O stradă din Innsbruck îi poartă numele.

·         1942: Joseph Franklin Rutherford, editor religios american (n. 1869)

·         1948: A murit pictorul, sculptorul şi poetul german Kurt Schwitters, adept al mişcării dadaiste, cunoscut ca „maestru al colajului” (n.20.06.1887).

·         1950: Joseph Schumpeter, economist austriac (n. 1883)

·         1956: Jim Elliot, misionar creștin și martir american (n. 1928)

·         1958: Paul Pilgrim, atlet american (n. 1883)
* 1959: Magdolna Purgly de Jószáshely (n. 10 iunie 1881, Șofronea, Arad - d. 8 ianuarie 1959, Estoril, Portugalia) a fost soția amiralului Miklós Horthy. S-au căsătorit în 22 iulie 1901 la Arad. Cei doi și-au petrecut luna de miere la Semmering, Austria. Doamna Horthy și-a însoțit soțul la unele întâlniri oficiale.
* 1962: Maximilian, Duce de Hohenberg (29 septembrie 1902 – 8 ianuarie1962) a fost fiul cel mare al Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei și a soției lui morganatice, Sofia, Ducesă de Hohenberg. Prin căsătoria morganatică a părinților săi, a fost exclus din linia de succesiune la tronul Imperiului Austro-Ungar.

·         1963: Kay Sage, artist și poet american (n. 1898)

·         1967: Zbigniew Hubert Cybulski (n. 3 noiembrie 1927,^{[1][2][3][4][5]} Kneaje, Polonia^[6] – d. 8 ianuarie 1967,^{[1][2][3][4][5]} Wrocław, Polonia^[7][2]) a fost un actor polonez de teatru și film. A activat în cinematografie din 1954.
* 1967: Josef Frank (n. 15 iulie 1885 la Baden, Austria - d. 8 ianuarie 1967 la Stockholm, Suedia) a fost un arhitect austriaco - suedez promotor al modernismului, membru fondator al Congresului internațional al arhitecturii moderne, faimoasa organizație profesională a arhitecților din deceniile 1930, 1940 și 1950.

Printre alte realizări marcante, Josef Frank a pus bazele școlii de arhitectură din Viena, Wiener Schule der Architektur, prin care a promovat concepții moderne privind proiectarea locuințelor și a amenajărilor interioare.

În 1933 s-a mutat în Suedia, unde s-a remarcat prin modul de decorare a clădirilor companiei IKEA. În 1965, a câștigat Marele Premiu de Stataustriac pentru arhitectură.

Pentru a marca 125 de ani de la nașterea sa, site-ul Google și-a modificat logo-ul de pe pagina sa principală

·         1969: Albert Hill, atlet britanic (n. 1889)

·         1970: Georges Guibourg, interpret francez (n. 1891)

·         1972: Kenneth Patchen, poet și pictor american (n. 1911)

·         1972: A murit Iosif Bertok, operator şi regizor de film, operator de front în Serviciul cinematografic al Armatei austro-ungare în anii primului război mondial.

·         1975: Richard Tucker, tenor american (n. 1913)

·         1976: A murit Zhou Enlai (Ciu En-lai), fost premier al Consiliului de Stat. Zhou Enlai a fost o mare personalitate a istoriei Chinei moderne. Prin întreaga sa activitate, desfăşurată de-a lungul a peste cinci decenii, a acţionat pentru progresul poporului chinez, pentru transformarea Chinei într-o ţară modernă, pentru dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale acesteia; (n.05.03.1898).

·         1979: Sara Carter, cântăreață american de country (n. 1898)

·         1980: John Mauchly, fizician și inginer de computere (n. 1907)

·         1981: Matthew "Stymie" Beard, actor american (n. 1925)

·         1983: Tom McCall, guvernator al Oregon (n. 1913)

·         1986: Pierre Fournier, violoncelist francez (n. 1906)

·         1989: Bruce Chatwin, romancier englez (n. 1940)

·         1990: Terry-Thomas, actor și comedian britanic (n. 1911)

·         1991: Steve Clark, chitarist englez (Def Leppard) (n. 1960)
* 1992: Anton Dumitriu (n. 31 martie 1905, Brăila, România – d. 8 ianuarie1992, București, România) a fost un filosof, matematician și logicianromân de origine greacă. S-a născut la Brăila, oraș în care urmează școala primară și liceul. Devine student al Facultății de Științe a Universității din București avându-i drept profesori pe: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Octav Onicescu iar în 1929obține licența în Matematici. Între 1929 și 1933 este profesor de matematică la o școală din Brăila apoi între 1933 și 1938profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din București. În 1934, Anton Dumitriu devine asistent la cursul de geometrie descriptivă de la Școala Politehnică din București.^{[2]:p. 261}

Între timp studiază cursuri de filosofie și în 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza Bazele filosofice ale științei în fața unei comisii al cărei președinte a fost Constantin Rădulescu-Motru iar referent Petre P. Negulescu.^[3] În același an devine asistent la cursul de Logică de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, parcurgând succesiv funcțiile de conferențiar și profesor titular al catedrei de Logică. Timp de cinci ani (1942-1947) este directorul publicației universitare „Caiete de Filosofie” iar între 1944-1946 este directorul săptămânalului „Democrația”. A publicat atât în reviste românești (Revista de Filosofie, Revista Fundațiilor Regale, etc.) cât și străine (The Journal of History of Philosophy, Scientia, Notre Dame Journal of Formal Logic, Il Contributo, etc.).

·         1993: Eleanor Hibbert, autor britanic (n. 1906)

·         1994: Pat Buttram, actor american (n. 1915)

·         1995: Carlos Monzon, pugilist argentinian (n. 1942)

·         1996 - A murit François Mitterand, preşedinte al Franţei între anii 1981-1995. Mitterand a evoluat din punct de vedere ideologic de la poziţia socialismului reformator la aceea a pragmatismului caracteristic unui reprezentant al naţiunii, susţinător al rolului cheie, din punct de vedere militar şi cultural, pe care Franţa era chemată să-l joace în arena internaţională. Alături de Germania, Franţa lui Mitterand a ocupat un loc de frunte în cursa pentru Europa unită (n.26.10.1916).

·         1997: Melvin Calvin, chimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1911)

·         1998: Michael Tippett, compozitor englez (n. 1905)

·         2000: Fritz Thiedemann, călăreț german (n. 1918)

·         2001 - A murit scriitorul şi traducătorul Anatol Ghermanschi ("Mihai Sebastian interpretat…", "Despre vechimea şi continuitatea românilor", "Se căsătoresc dovleceii") (n.07.08.1941).

·         2002: Alexander Prochorow, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1916)

·         2002: Dave Thomas, întreprinzător de fast food american (n. 1932)

·         2003: Ron Goodwin, compozitor și dirijor britanic (n. 1925)

·         2004: John A. Gambling, gazdă americană de talk-show la radio (n. 1930)

·         2004: Warren Spears, coregraf și dansator american

·         2004: Michel Thomas, lingvist polonez (n. 1914)

·         2006: Prințul George William de Hanovra (Georg Wilhelm Ernst August Friedrich Axel Prinz von Hannover^[1]; 25 martie 1915 - 8 ianuarie 2006) a fost al doilea fiu al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a soției sale, Prințesa Victoria Luise a Prusiei, singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a împărătesei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

·         2007: A murit la Bucuresti Sorana Coroamă-Stanca, regizor artistic, dramaturg, scenarist şi profesor universitar; (n. 24 ianuarie 1921, Chisinau). A fost fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Placinteanu  și a compozitoarei Mansi Berberis. După absolvirea Facultății de Chimie Industrială a Politehnicii „Gh. Asachi” din Iasi in 1946, s-a îndreptat spre regia de teatru. Între 1959 – 1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa „Arta Aplicată”, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența. A regizat peste 190 de spectacole de teatru, si a colaborat la radio-televiziune regizând serialul Mușatinii, O noapte furtunoasă – Caragiale, Egmont – Goethe și teatru radiofonic. A fost cadru universitar la Institutul de Teatru I.L.Caragiale din București, la Facultatea de Filologie  a Universitatii din Cluj și la Universitatea „Hyperion” din București.

* 2008: Anatol Neamțu (n. 20 februarie 1954, Larga, Florești - d. 8 ianuarie 2008, Chișinău) a fost un compozitor, chitarist și aranjor muzical din Republica Moldova.
* 2013: Cornel Pavlovici (n. 2 aprilie 1942 - d. 8 ianuarie 2013) a fost un fotbalist român. A fost golgeterul în sezonul Diviziei A 1963-1964,^[1]marcând același număr de goluri ca și Constantin Frățilă, 19.

Sărbători

·         Sf Cuv. Gheorghe Hozevitul și Domnica (calendar crestin-ortodox)

·         Sf. Claudiu Apollinariu, episcop; Sf. Severin de Noricum, abate (calendar romano-catolic). Sfântul Claudiu Apolinarul, sau Apolinarul din Hierapole sau Apolinarul Apologetul a fost un lider creştin şi un scriitor din secolul al II-lea. A fost episcot de Hierapole în Frigia şi a devenit faimos pentru scrierile sale polemice contra ereticilor din timpul său. A scris două cărţi împotriva evreilor şi alte cinci contra păgânilor şi altele două despre „Adevăr”. În 177 a publicat „Apologia” pentru creştini, adresată lui Marc Aureliu. Nu se cunoaşte data exactă a morţii sale, dar probabil că a fost în timp ce Marc Aureliu mai era încă împărat. Sfântul Severin de Noricum (n. ca. 410 – d. 8 ianuarie 482 la Flavianus, azi Mautern bei Krems an der Donau, Austria) a fost un cetățean roman care a activat ca misionar creștin la popoarele barbare din zona mijlocie a Dunării, abate, canonizat ca sfânt în Biserica Catolică. Nu se cunoaște cu siguranță locul originii sale (posibil, Africa de Nord). În italiană a rămas cunoscut sub numele de San Severo sau San Severino

·         Sf. Gheorghe din Hozeba, Sf. Domnica (calendar greco-catolic)

ARTE 8 Ianuarie

INVITAȚIE LA BALET 8 Ianuarie

Cu Galina Ulanova

Giselle

Галина Уланова Жизель балет 1956 Galina Ulanova Giselle: http://youtu.be/oYhxrZT67Wo.

În Lacul lebedelor

INVITAȚIE LA OPERĂ 8 Ianuarie

Haydn - L’Infedeltà Delusa Opera (Mathis, Barbara Hendricks - Century’s recording : Antal Dorati)

MUZICĂ 8 Ianuarie

Lowell Mason, compozitor american

LOWELL MASON: 

Arcangelo Corelli, compozitor, violonist, pedagog şi dirijor italian

Evelyn Lear, soprană americană

Evelyn Lear: 

Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor și folclorist român

 Dumitru Georgescu-Kiriac: 

Shirley Bassey

The Best Of Shirley Bassey: 

Elvis Presley

Elvis Presley - The Platinum Collection (Not Now Music) [Full Album]: https://youtu.be/Cv0v4RQqo6w.

Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor

Corina Chiriac - Bate vantule, bate (1983): https://youtu.be/pnwyy8899YM;

Angela Similea - Bunule,Pamantule: https://youtu.be/-gnMcxxgmws.

Robby Krieger, muzician american (The Doors)

DOORS 

David Bowie, muzician și actor englez

DAVID BOWIE 

Paul Hester, toboșar australian

Paul Hester - The Voyage (1997): https://youtu.be/ji9J8GfBrag.

Andrew Wood, muzician american

Andrew Wood: 

R. Kelly, cântăreț american

R Kelly 

Rachael Lampa, cântăreț american

Rachael Lampa -

Sara Carter

Steve Clark, chitarist englez (Def Leppard)

Remembering Steve Clark: 

Michael Tippett, compozitor englez

Ron Goodwin, compozitor și dirijor britanic

Ron Goodwin: https://youtu.be/LceX4CdshhU?list=PLDECCCDC8D9CB6450.

 ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Touching Heart Piano Instrumental Music 2019 – Love Songs Piano Cover 2019 – Relaxing Music to Sleep

MEN OF SONG - CLIFF RICHARD / NEIL SEDAKA | Golden Hits

POEZIE 8 Ianuarie

Paul Verlaine

Biografie Paul Verlaine
Poet francez si lider al simbolismului in evolutia poeziei.
Stilul de viata a lui Verlaine a oscilat intre criminalitate si inocenta; s-a casatorit cu o tinerica in 1870 dar dupa un an s-a indragostit de tanarul poet Arthur Rimbaud, care avea 17 ani. Impreuna cu Stéphane Mallarmé si Charles Baudelaire au format asa numitul "Decandents".
In opera lui Verlaine predomina doua impresii: doar "eu" este important si ca rolul poeziei este de a pastra momentele celor mai intense si unice trairi. A folosit atat forma clasica dar si versul liber si un limbaj simplu, muzical.

Paul Verlaine s-a nascut in Metz, nord-estul Frantei, unde tatal sau, capitan de infanterie, s-a intamplat sa stationeze. Verlaine a fost singurul copil, dar alaturi de familia sa a trait si Elisa Déhee, o verisoara orfana, de care poetul s-a indragostit nebuneste mai tarziu.
In 1851 familia se muta la Paris, unde a fost trimis la liceu. 
La varsta de 14 ani citeste Baudelaire "Les Fleurs du mal" ce il va influenta puternic in aspiratiile sale de scriitor.
A studiat dreptul,dar a renuntat dupa doi ani si s-a angajat la Civil Hall.In 1862, Verlaine a primit licenta studiilor.

Majoritatea prietenilor lui erau din randul poetilor parizieni:Leconte de Lisle, Théodore de Banville, Louis Xavier de Ricard, Catulle Mendčs, si François Cippée.In fiecare casa, el gasea companie pentru lungi discutii si bautura de pelin. Tatal sau a refuzat sa-i finanteze un astfel de stil de viata-bautura si scris. 
Prima sa carte "POČMES SATURNIENS" a aparut in 1866.
"FĘTES GALANTES" (1869) a fost publicat dupa moartea iubitei sale verisoare. Deasemenea Verlaine a avut tendinte homosexuale, s-a casatorit in 1870 cu Mathilde Mauté de Fleurville si a impartit aceeasi locuinta uneori cu sotia sa, ruda prin alianta, si cu tanarul poet Arthur Rimbaud.Pentru Mathilde Verlaine a scris "LA BONNE CHANSON "(1870), relevand anxietatea si sperantele sale pentru fericire, dar deasemnea a aratat o atitudine rea, si-a atacat sotia si o data a urlat micul sau fiu George. Cand Verlaine a inceput o afacere cu Rimbaud, casatoria a fost distrusa.In aceasta imposibila situatie, Verlaine si-a parasit familia pentru a duce o viata boema alaturi de prietenul sau poet in Londra si Brussel.Relatia lor s-a sfarsit in 12 iulie 1873 cand Verlaine, baut si dezolat, a incercat sa-l impuste pe Rimbaud in incheietura mainii dupa o cearta. A fost inchis pentru 18 luni. In timpul inchisorii Verlaine a studiat Shakespeare si Don Quiote si a scris "ROMANCES SANS PAROLES" (1874). Colectia este considerata capodopera sa in care si-a gasit in sfarsit vocatia poetica autentica.

In 1873 Verlaine a trecut la catolicism. Dupa eliberare, Verlaine se intalneste iar cu Rimbaud, care a alfat repede ca prietenul sau a devenit catolic. Rimbaud la inceput a incercvat sa-l imbete pe Verlaine si astfel sa-si blasfeme credinta. In concordanta cu o poveste el l-a batut cu un bat. Verlaine s-a mutat in Anglia unde a predat franceza inainte de a se intoarce in Franta in 1877 unde a predat la colegiul Rethel. Din aceasta perioada dateaza cele mai mult epoeme din "SAGESSE". Acesta contine versuri ce reflecta sentimentul sau religios -catolic. In 1879 renunta la predare, a adoptat un discipol, Lucien Létinois si ei au condus impreuna o ferma.Ferma a dat faliment iar Verlaine s-a intors la Paris. A doua sa incercare de a trai in tara, de data asta la Couloumnes, se termina de asemenea in faliment. 

Discipolul favorit al lui Verlaine moare in 1883 si mama sa in 1886. 
Desi cazut prada bauturii,Verlaine era sarbatorit in acelsi timp ca poetul de frunte al Frantei.A publicat cateva lucrari critice ca" LES POČTES MAUDITS" (1884), scurte studii biografice ale poetilor,scurte povestiri si versuri profane si sacre. Poemul sau "Amour" (1888) aminteste de moartea lui Lucien. A fost in lungi perioade prin spitale, a continuat sa bea si a petrecut o luna in inchisoare. A suferit deasemnea de reumatism, ciroza, gastrita,icter ,diabet si a fost hipercardiac. La spitalul Broussais a fost vizitat de catre André Gide si i-a spus ca era la momentul scrierii despre "seriile poemelor masturbate".

In ultimul sau an, Verlaine a trait cu doua femei prostituate mai in varsta, dar carora le-a laudat frumsetea.A frecventat deasemnea un barbat homosexual Bibi-la-Purée, care ocazional era hot.
"Pentru mine,Rimbaud este realitatea nemuritoare", Verlaine spunea odata prietenului sau, "un soare care arde inauntrul meu si pe care nu vreau sa il scot..." . Oricum, in autobiografia sa declina relatia sexuala cu Rimbaud.Stilul de viata al lui Verlaine incepuse sa atraga 
o admiratie sovaitoare.

Verlaine a murit in Paris, la varsta de 52 ani, in 08 ianuarie 1896. Funerariile sale au fost un eveniment public, mii de parizieni insotind sicriul sau la cimitirul Batignolles.
In ciuda faimei sale, Verlaine a murit in saracie.
In 1911 un monument in cinstea lui Verlaine a fost ridicat in Paris, in gradinile Luxembourg. Oscar Wilde a glumit spunand ca acesta trebuia amplasat in cafeneaua Françoise Premier, deoarece "statuia eroului trebuie sa fie pe campul lui de batalie" .
Despite his fame, Verlaine died in poverty. In 1911 a monument to Verlaine was raised in Paris's Luxembourg gardens. Oscar Wilde joked that it should have been placed in the Café , since "the hero's statie must be on his life's battlefield." 


~~~~~~~~~~~

POČMES SATURNIENS, 1866 
FĘTES GALANTES, 1869 
LA BONNE CHANSON, 1870 
ROMANCES SANS PAROLES, 1874 - Songs Without Words 
SAGESSE, 1881 -Wisdom 
JADIS ET MAGUČRE, 1884 - Yesteryear and Yesterday 
LES POČTES MAUDITS, 1884 - The Accursed Poets 
AMOUR, 1888 
PARALLČMENT, 1889 
FEMMES, 1890 
DÉDICACES, 1890 
BONHEUR, 1891 
LES UNS ET LES AUTRES, 1891 
MES HÔPITAUX, 1891 
CHANSONS POUR ELLE, 1892 
LITURGIES INTIMES, 1892 
MES PRISONS, 1893 
QUINZE JOURS EN HOLLANDE, 1893 
CONFESSIONS, 1894 - Confessions of a Poet 
CHAIR, 1896 
INVECTIVES, 1896 
VOYAGE EN FRANCE, 1907 
CORRESPONDANCE, 1926-41 
ŒUVRES COMPLČTES, 1943 
LETTRES INÉDITES DE VERLAINE Ŕ CAZALS, 1957 (ed. by Georges Zayed) 
Poems, 1961 
LETTRES INÉDITES Ŕ CHARLES MORICE, 1969 (ed. by Georges Zayed) 
ŒUVRES POLITIQUES, 1969 
LETTRES INÉDITES Ŕ DIVERS CORRESPONDANTS, 1976 (ed. by Georges Zayed) 
DOCUMENTS RELATIFS A PAUL VERLAINE: LETTRES, DESSINS, PAGES IDEDITES RECUEILLIS ED DECRITS, 1977 
Women, Men: The Secret Poems of Paul Verlaine, 1984 
One Hundred and One Poems by Paul Verlaine: A Bilingual Edition, 1999 
Paul Verlaine Revisited, 1999 

Melancolie

Somn negru s-a întins
Pe-ntreaga-mi fiinţă,
Orice vis s-a stins.
Dormi, orice dorinţă!

Nimic nu mai vreau
Nu mai ştiu ce este
Nici bine, nici rău.
Ce tristă poveste!

Ca un leagăn sunt
Mişcat fără vrere
Pe-un gol de mormânt
Tăcere! Tăcere!

Visul meu obişnuit

Un vis adânc şi straniu adeseori revine:
E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,
Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,
Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.

Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?
Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,
Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.

Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,
Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume
A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.

Vis

Las baltă toată poezia,
Că mâine o să fiu bogat.
Să vină alţii la-ncercat.
Zău, care îmi va fi Sosia?

E-o treabă bună! Martori sunt
Hoinarele lungi escapade
Când mâzgăleam şontâc balade
Prin nopţi târzii, dus craina-n vânt.

A lunii limpezi străluciri
Loveau în punţi înşelătoare
Şi undele scăldau uşoare
Parisul – vesel cimitir.

Las baltă fericirea toată
Şi tinerilor lira-n dar!
Să-mi moşteniţi delirul-har,
Eu voi doar punga ce desfată.

TEATRU/FILM 8 Ianuarie

Regizorul Manole Marcus (“Zodia Fecioarei”, “Mitică Popescu”, “Marea sfidare”)

Manole Marcus

Biografie

Manole Marcus a fost un regizor român de etnie evreiască. El a trăit din 8.01.1928 până în 12.10.1994. S-a născut la București, a absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1955. Primele sale filme au fost: "La Mere", "Viața nu iartă", "Într-o Dimineață", în colaborare cu Iulian Mihu. În 1969 regizează "Canarul și Viscolul", adaptare a nuvelei scriitorului Ioan Grigorescu despre pretul libertatii unui ilegalist urmărit de autoritatile burghezo-mosieresti. Filmul este interzis la începutul anilor 1970 întrucât în prima secvență trupa Phoenix interpreteaza cântecul "Canarul". În 1974, realizează un film de excepție, "Actorul și Sălbaticii", cu o distribuție strălucită: Toma Caragiu în rolul titular (Constantin Caratase), inspirat de actorul Constantin Tanase, Mircea Albulescu (Ionel Friedman), Ion Besoiu, Margareta Pogonat, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Diaconu. Își continuă activitatea cu pelicula "Operațiunea Monstrul", în 1976, o comedie, tot cu Toma Caragiu si ceilalti, ca protagonisti. Până în anul morții, mai regizează nouă filme.

Zodia Fecioarei

Zodia fecioarei Film Romanesc HD 2015: https://youtu.be/zI7KPUe2O10;

Camil Petrescu - Mitică Popescu (Teatru Radiofonic): https://youtu.be/BPbsM-d_rHc;

În regia Sorana Coroamă – Stanca

Sorana Coroamă – Stanca

Biografie

Pe numele adevărat Sorana Iosefina Caterina Plăcinţeanu, a fost fiica medicului şi profesorului universitar Gheorghe Plăcinţeanu şi a muzicienei Mansi Barberis.

A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Universităţii Politehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi în 1946 şi Facultatea de Regie Teatru a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1949, având ca profesori pe Marietta Sadova, Alice Voinescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Sică Alexandrescu ş.a.

Între 1948 şi 1958 a fost asistent, lector şi conferenţiar la I.A.T.C. Între 1959 şi 1965 este exclusă din viaţa teatrală (membri ai familiei sale erau persecutaţi politic), fiind nevoită să lucreze la Cooperativa „Arta Aplicată”.

În calitate de regizor, prim-regizor sau director a pregătit spectacole la Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Teatrul Mic, Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra, Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, Teatrul Alexandru Davilla din Piteşti sau Studioul Casandra. Printre cele mai importante piese puse în scenă au fost Petru Rareş de Horia Lovinescu, Viforul, Luceafărul, Hagi-Tudose de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, Comedia erorilor de William Shakespeare, Soţul ideal de Oscar Wilde, Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill, Noaptea iguanei de Tennessee Williams, Profesiunea doamnei Warren de George Bernard Shaw ş.a.

Sorana Coroamă-Stanca a fost şi dramaturg (Seară cu dans, Ploaia pe acoperiş, Podul, Un anotimp fără nume, Veghea tânărului războinic ş.a.), scenaristă (Muşatinii, Afacerea Protar), eseistă, critic de teatru şi literar.

„Aristocrata teatrului românesc”, cum a numit-o actriţa Ilinca Tomoroveanu, a fost distinsă, între altele, cu Premiul de Stat (1953), Premiul de regie al Festivalului tinerilor artişti (1957), Ordinul „Meritul cultural” (1967), Premiul de regie al Festivalului Naţional al Teatrelor Dramatice (1969), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (1999), Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler (2000); doctor honoris causa al Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi (2006).

Musatinii Partea 1 Cantecul fetelor: http://youtu.be/WZDTJOu6hyk;

Musatinii Partea 2 Topirea zapezilor: http://youtu.be/0x1WA6pBxEc;

Musatinii Partea 3 Stefan a trait, Bogdan incepe: http://youtu.be/_tpuoOLxEXg;

Musatinii Partea 4 Apus de Soare: http://youtu.be/4lHbSx7xj5E;

Culise - Mihai Zirra 1974

Kalidasa 1994 de SACUNTALA

SFATURI UTILE 8 Ianuarie

REMEDIU NATURIST CONTRA PARAZIȚILOR DIN STOMAC ȘI INTESTINE

Exista foarte multi oameni care se confrunta cu prezenta parazitilor si bacteriilor in stomac si intestine, ce pot duce la aparitia unor boli destul de periculoase. Daca si dumneavoastra va numarati printre ei, azi va vom prezenta un remediu natural, cu ajutorul caruia veti elimina parazitii si bacteriile la timp!

Acest remediu contine ulei de masline, otet de mere, miere de Manuka si smochine - aceste ingrediente, conform spuselor expertilor, se utilizeaza si in tratarea problemelor digestive, anemiei, bronsitei si infertilitatii.

Smochinele sunt bogate in nutrienti, cum ar fi calciu si fibre, ajutand la scaderea in greutate, fiind un foarte bun laxativ, in acelasi timp. Fructul contine si potasiu, ce regularizeaza presiunea sanguina, dar si omega 3.

Vitamina C din smochine poate curata pielea, iar vitamina B6 si antioxidantii trateaza mahmureala.

Otetul de mere este un excelent remediu natural pentru tratarea multor boli. Acest elixir este benefic pentru combaterea bolilor gatului, scaune neregulate si slaba circulatie. Mai este recomandat consumul de otet de mere si atunci cand vine vorba de boli ale inimii, boli legate de vasele de sange si boli ale rinichilor. S-a dovedit ca otetul de mere scade tensiunea arteriala si este foarte eficace in cresterea fertilitatii.

Un aspect demn de luat in seama este ca bacteriile si parazitii au imunitate 0 in fata mierii de Manuka. Asta inseamna ca bacteriile care isi consolideaza puterea in fata antibioticelor repetate, pot fi ucise de aceasta miere speciala de Manuka.

Hipocrate a spus odata faptul ca hrana noastra ar trebui sa fie medicamentul nostru si ca unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face, ar fi sa consumam zilnic cate o lingurita deulei de masline. Pe langa faptul ca uleiul de masline este una dintre cele mai bune surse de grasimi mononesaturate, acest ulei este medicamentul absolut. A fost intotdeauna recunoscut ca un ulei sanatos, insa acum, numeroase studii i-au consolidat acest titlu: Uleiul de masline este medicamentul natural absolut, cu uimitoare beneficii asupra sanatatii!

Iata cum preparati remediul:

Ingrediente

20 de smochine uscate

50 de grame de miere de Manuka

Ulei de masline cat sa acopere smochinele

2-3 linguri de otet de mere

Preparare

Puneti smochinele intr-un borcan si turnati restul ingredientelor peste, amestecand pana la omogenizare. Ulterior inchideti borcanul si lasati preparatul sa se aseze, timp de 20 de zile. Agitati continutul din cand in cand.

Iata cum sa-l folositi:

- pentru Helicobacter pylori - se consuma cate o smochina dimineata pe stomacul gol pana cand se termina toate cele 20 de smochine.

- pentru Escherichia coli (E-coli)- se consuma cate o smochina inainte de fiecare masa, timp de 7 zile

- pentru oxiuri, giardia, ascarizi, limbrici, parazitul Leishmania (raspunzator de declansarea eruptiilor acnneice si a rozaceei), trematodul pancreatic al bovinelor – Eurytrema ( raspunzator de declansarea diabetului), nematodul Strongyloides (raspunzator cu declansarea durerilor de cap si a migrenelor), parazitul Fasciolopsis buskii (un vierme plat care declanseaza cancerul), se consuma cate 5-6 smochine pe tot parcursul zilei pana la eliminarea completa a problemelor

GÂNDURI PESTE TIMP 8 Ianuarie

Citate Paul Verlaine

Tudor Vianu - Citate: