MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 18 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Sunt restricționatîn continuare pe Facebook și nu pot posta decât în grupurile pe care le administrez
precum și la adresa mea blogspot!
Vă invit să ascultați un program Andre Rieu! Este ceva deosebit!

André Rieu Best Instrumental Love Songs || THE BEST OF ANDRÉ RIEU

RELIGIE ORTODOXĂ 18 Ianuarie

+) Sf Ier Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

Viaţa Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei

    Chipul cel viu şi fără de moarte al faptelor bune care s-a ridicat spre plăcerea lui Dumnezeu, adică Sfântul Atanasie cel Mare, avea patrie cetatea Alexandria cea preaslăvită din Egipt şi părinţi creştini drept-credincioşi care vieţuiau după Dumnezeu. Dar ce fel avea să fie cu dânsul mai pe urmă, s-a arătat chiar în copilăria sa.

    Pentru că, jucându-se cu alţi copii de o vârstă cu el pe malul mării, făcea cele ce văzuse în biserică, urmând cu obiceiul copilăresc acelor sfinţiţi slujitori ai lui Dumnezeu şi asemănându-se lor. Căci copiii cei ce erau cu dânsul l-au hirotonisit episcop, iar el pe unii dintr-înşii i-a făcut prezbiteri, iar pe alţii diaconi, şi aduceau la dânsul şi pe alţi copii elini, care erau încă nebotezaţi. Atunci el îi boteza cu apă din mare, zicând asupra lor cuvintele de la Taina Sfântului Botez, precum auzise de la prezbiterul din biserică; apoi adăuga şi oarecare învăţătură pentru dânşii, pe cât putea înţelegerea copilărească.

    În acea vreme, era patriarh în Alexandria cel întru sfinţi părintele nostru Alexandru; acesta din întâmplare privind de la un loc înalt spre malul mării şi văzând jucăriile copilăreşti, se miră de cele ce se făceau de dânşii; apoi văzând botezul ce se făcea de Atanasie, îndată a poruncit ca să prindă pe toţi copiii cu episcopul lor şi să-i aducă la sine. Deci, i-a întrebat ce făceau în jocurile lor? Iar ei, ca copiii, întâi se temeau, iar după aceea au spus toate, cum pe Atanasie l-au pus episcop şi cum acela a botezat pe copiii cei elini. Iar patriarhul, cercetându-i cu dinadinsul, se sârguia să ştie pe care i-a botezat, cum îi întreba el înaintea botezului şi ce răspundeau aceia; şi a cunoscut că se săvârşiseră toate după legea credinţei noastre. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit că bun Botezul copiilor şi adevărat, apoi l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.

    După aceea, chemând pe părinţii lui Atanasie, l-a încredinţat lor, că întru bună învăţătura cărţii crescându-şi copilul lor, să-l aducă iarăşi la dânsul, şi mai ales la Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, după ce va creşte. Pentru că mai dinainte vedea în el darul lui Dumnezeu şi aşa s-a şi făcut.

    După ce Atanasie a învăţat carte din destul şi la toată filosofia cea din afară s-a deprins, l-au dus părinţii la Preasfinţitul Patriarh Alexandru, ca şi Ana pe Samuil, şi în dar l-au dăruit lui Dumnezeu. Atunci patriarhul l-a făcut cleric, în care rânduiala s-a luptat cu ereticii, din tinereţe, ca un viteaz ostaş, şi a răbdat multe de la dânşii, încât nu se pot spune toate; dar nici nu se cade a trece sub tăcere câteva nevoinţe mai alese şi fapte ale lui.

    În acea vreme, Arie tulbura Biserica lui Dumnezeu cu eresul său, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, zicând că: "A fost o vreme, când Fiul n-a fost şi cum că dintru fiinţă s-a făcut". Pentru care pricină s-a adunat soborul cel dintâi, în cetatea Niceei (325), din porunca marelui Constantin; la care a venit şi Sfântul Atanasie, fiind diacon atunci al Bisericii Alexandrenilor, împreună cu Alexandru, episcopul lui. Şi ca un fierbinte apărător al sfintei şi dreptei credinţe, Atanasie s-a nevoit mult împotriva lui Arie, împreună cu soborul sfinţilor părinţi, care a blestemat pe Arie şi l-a osândit.

    Însă meşteşugareţul acela de eretic, deşi a fost biruit şi a fost abia viu, dar nici aşa din răutate n-a încetat; căci prin ucenici şi prin cei de un gând cu el îşi vărsa veninul eresurilor sale pretutindeni; căci având mulţi mijlocitori pentru sine la împărat şi, mai ales pe Eusebiu, episcopul Nicomidiei, cu alţi episcopi de acelaşi eres, prin aceştia îşi mijlocea milă la marele Constantin, ca adică să fie iertat de surghiun şi să se întoarcă în Alexandria. Pentru că Eusebiu încredinţa pe împărat, cu înşelăciune, cum că Arie nu are nici o învăţătură potrivnică, nici nu propovăduieşte ceva neunit cu Biserica, ci spunea că din zavistie răbda nevoi de la episcopi şi cum că cearta este numai pentru cuvintele cele scolastice, iar nu pentru credinţă.

    Împăratul fiind bun cu inima şi fără răutate, neştiind meşteşugirile şi vicleşugurile lor cele eretice, a crezut minciuna şi a poruncit să nu mai fie întrebare prin cuvinte, ca să nu fie bisericilor dezbinare; deci cu milă a poruncit să se întoarcă Arie la locul său în Alexandria.

    Acest rău eretic a ajuns să tulbure de obşte Biserica din Alexandria. Greu lucru era acela şi dureros drept-credincioşilor, iar mai ales Sfântului Atanasie, ca unui înarmat ostaş al lui Hristos şi apărător tare al învăţăturilor celor drepte ale bunei credinţe, căci acesta, şi cu limba cea de Dumnezeu înţelepţită şi cu mâna cea bine scriitoare, gonea lupul acela, prin scrisorile sale şi prin propovăduire, văzând răutatea lui; apoi îndemna pe Preasfinţitul său arhiepiscop Alexandru ca să scrie la împăratul, arătând că slăbiciunea împăratului este pricinuitoare basmelor eretice, fiindcă crede pe Arie, cel ce s-a lepădat de dreapta credinţă şi chiar de Dumnezeu; deci, uitând împăratul că Arie este lepădat de toţi sfinţii părinţi, îl primeşte şi îl lasă ca să tulbure învăţăturile părinţilor cele neclătinate.

    Atunci împăratul, fiind îndemnat de Eusebiu ereticul, a scris către dânşii cuvinte mai aspre, îngrozindu-i prin scoaterea din cinstea lor, de nu vor tăcea. Însă aceasta a făcut-o dreptcredinciosul şi bunul împărat nu slujind mâniei, nici pe arieni iubind, ci având râvna, deşi nu după judecată, că adică bisericile să fie fără dezbinare, cu dreaptă inimă iubind pacea acolo unde nicidecum nu se putea să fie pace; căci cum putea fi erezia cu dreapta credinţă la un loc?

    După aceasta, preasfinţitul Alexandru a răposat, iar după dânsul Sfântul Atanasie a luat scaunul, alegându-se de toţi cei drept- credincioşi cu un glas, ca un vrednic vas păstrător de mir. Atunci semănătorii de neghină cei ascunşi, adică arienii, au tăcut până la o vreme, nefăcând război pe faţă cu Atanasie. Apoi, îndemnându-i diavolul, şi-au descoperit vicleşugul şi otrava răutăţii, care se încuibase înăuntrul lor, de vreme ce Preasfinţitul Atanasie nu primea la împărtăşire bisericească pe Arie cel fără de lege, deşi avea scrisori împărăteşti ca să fie primit.

    Drept aceea, a început pretutindeni a ridica învrăjbiri asupra celui nevinovat şi a face zavistii cumplite, sîrguindu-se ca să-l gonească nu numai de pe scaun, ci şi din cetate, pe cel ce era vrednic de cereştile locuinţe. Dar el era nemişcat, cântând ca David: De s-ar rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea. Iar începător al sfatului celui viclean era Eusebiu, cel mai sus pomenit, care numai numele de drept-credincios purta, iar cu lucrul era rău credincios şi vas al necurăţeniei.

    Acela, cu cei de un gând cu sine, intrând la împăratul, şi găsind vreme potrivită, tulbura toate, ca să dea jos pe Atanasie de pe scaun. Căci socotea ereticul că de îl va supăra pe Atanasie, lesne îi va birui şi pe ceilalţi credincioşi, iar învăţătura lui Arie o va întări. Drept aceea, a adus asupra dreptului clevetiri nedrepte şi a alcătuit pricini mincinoase, precum ereticilor se părea că este de crezut. Apoi a cumpărat cu bani pe următorul eresului lui Meletie, adică pe Ision şi pe Evdemon cel bogat în vicleşug, cum şi pe Calinic, prea renumitul în răutate.

    Iată greşelile ce se puneau asupra lui Atanasie: Mai întâi zicea că sileşte pe egipteni ca să dea odăjdii Bisericii Alexandriei, spre îmbrăcarea preoţilor, adică veşminte de in, catapetesme de altar, perdele şi alte podoabe bisericeşti. Al doilea, că nu este voitor de bine al împăratului şi că scrisorile împărăteşti le defaimă. Al treilea, că este iubitor de argint şi că a trimis spre pază un sicriu plin cu aur la unul din prietenii săi. La acestea s-a adăugat a patra pricină, aceea adusă de Ishiran, mincinosul preot al Mariotului; pentru că acel viclean şi înşelător, meşter întru răutate, luând nume de preot fără de obişnuita sfinţenie asupra sa şi lucrând multe lucruri de ruşine şi cumplite, nu numai s-a arătat vrednic de lepădare şi de ocară, ci şi de nemilostivă pedeapsă.

    Fericitul Atanasie, înştiinţându-se de cele spuse despre dânsul, fiind sârguitor cercetător al acestora, şi ca o piatră de Lidia, precum se zice, a trimis pe Macarie, prezbiterul, la Mariot; ca, cercetând cu dinadinsul, să ştie toate lucrurile cele rele ale lui Ishiran. Iar acesta, temându-se de cercetare şi de mustrare, a fugit de acolo şi mergând în Nicomidia, la Eusebiu, episcopul, s-a apropiat de Atanasie, strigând fără ruşine asupra lui, clevetindu-l şi amar ocărându-l; pentru că într-acest fel este răutatea vrăjmaşului şi când nu are adevărată făţărnicie, atunci se ţine de minciună şi pe faţă se într-armează asupra adevărului. Iar Eusebiu şi cei cu dânsul au socotit pe Ishiran ca pe un preot adevărat, deşi era depărtat de Dumnezeu şi călcător de sfinţitele pravile; apoi îl cinstea pe acela foarte mult, pentru că este firesc ca fiecare să iubească pe cel asemenea cu sine, sau în răutate sau în bunătate.

    Drept aceea, ei arzând de mânie asupra lui Atanasie, din multă urâciune, o! ce plin de mare bucurie au văzut pe Ishiran! Pe acest suflet plin de îndrăzneală îl înteţeau cu nădejdea bunătăţilor şi cu treaptă de episcopie făgăduiau a-l cinsti, numai de ar putea ca să alcătuiască vreo năpăstuire şi clevetire asupra dreptului, dându-i ca plată începătoria peste multe suflete şi treapta episcopiei, pentru clevetire şi grăire de rău.

    El fiind meşter la un lucru ca acela, se încuraja, aruncând minciuni asupra lui Atanasie, celui nevinovat şi zicând că Macarie prezbiterul, după porunca lui, năvălind tâlhăreşte asupra bisericii lui Ishiran, l-a scos cu mare mânie din altar, apoi Sfinţita Masă a răsturnat-o şi a prăvălit-o la pământ, iar paharul dumnezeieştilor Taine l-a sfărâmat şi sfintele cărţi cu foc le-a ars. Această clevetire a lui Ishiran primind-o ca un adevăr urâtorii lui Atanasie, şi alte clevetiri aruncând, s-au apropiat de împăratul Constantin, clevetind asupra Sfântului Atanasie, şi prin aceea mai ales întărâtau pe împăratul spre mânie, căci ziceau: "Atanasie defaimă scrisorile stăpânirii voastre, nu ascultă poruncile împărăteşti, neprimind pe Arie la împărtăşirea bisericească". Împăratul la început s-a tulburat puţin, apoi, socotind lucrul acela, era întru nepricepere; pentru că ştia faptele bune ale lui Atanasie, dar şi cuvintele celor ce cleveteau asupra lui le socotea că sunt vrednice de credinţă.

    Drept aceea, el ţinea calea de mijloc, încât nici pe Atanasie nu-l osândea, nici nu nesocotea cercetările cele pentru dânsul. De vreme ce atunci erau sărbători în Ierusalim şi din toate părţile se adunau episcopi, a poruncit acestora ca, adunându-se în Tir, să facă cercetare despre marele Atanasie; la fel şi despre Arie, să judece dacă este cu adevărat precum învaţă acela în hotarele sfintei credinţe şi dacă se ţine de învăţăturile cele drepte ale adevărului; şi dacă a suferit surghiun din zavistie, apoi iarăşi să fie primit de cler şi de sobor, după aceea să se unească cu celălalt corp bisericesc; iar de vedeau împotrivire şi că învaţă cele îndărătnice, apoi să fie judecat după sfintele legi şi să-şi ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.

    Sosind atunci al 30-lea an al împărăţiei lui Constantin, în care se adunaseră din diferite cetăţi episcopii în Tir, Macarie, prezbiterul, fu adus de ostaşi cu mâinile legate; iar între ei era şi voievodul, vrând să judece împreună cu episcopii, la fel şi alţii din alte stăpâniri mireneşti; atunci au stat de faţă şi clevetitorii şi judecata a început.

    Deci, chemară pe Atanasie, pârât mai întâi pentru îmbrăcăminţile cele bisericeşti şi pentru perdele, apoi pentru iubirea de averi cu nedreptate; dar îndată acea clevetire s-a văzut că e mincinoasă şi cu încredinţare s-a arătat neomenia lor. Deci, aceasta astfel fiind, a venit în ceasul acela de la împărat o scrisoare la judecată, prin care defăima mult pe clevetitori, iar pe Atanasie îl apăra de pricinile cele nedrepte.

    Apoi cu blândeţe şi cu prieteşug îl chemă la împărat, căci doi prezbiteri din Biserica Alexandriei, Apis şi Macarie (nu acesta care se adusese legat la judecată, ci altul cu acelaşi nume), venind în Nicomidia, au spus împăratului toate cele despre Atanasie: cum învrăjbitorii au scornit lucruri mincinoase asupra sfântului bărbat şi au făcut sfat viclean. Iar împăratul cunoscând adevărul şi clevetirea care ieşise din zavistie, a trimis o scrisoare către episcopii care se aflau la judecată în Tir; deci, când s-a citit scrisoarea la judecata aceea, îndată pe eusebieni i-a cuprins frica şi nu ştiau ce să facă; însă de multă zavistie pornindu-se, nu încetau din sălbăticia lor, nici nu s-au socotit că au fost biruiţi şi ruşinaţi, ci întorcându-se la alte minciuni, cleveteau asupra prezbiterului Macarie, cel adus la judecată şi de faţă se punea şi Ishiran; iar martori erau eusebienii, pe care Atanasie mai înainte i-a îndepărtat ca pe nişte mincinoşi şi nevrednici de credinţă. Apoi, Atanasie vrea ca să se dovedească cu încredinţare de este Ishiran preot cu adevărat şi pentru pricina aceasta singur făgăduia să răspundă.

    Acestea grăindu-le el, judecătorii n-au voit astfel, ci făceau judecata asupra lui Macarie. Şi slăbind clevetitorii cu minciuni, era trebuinţă ca să se facă cercetare la locul acela unde ziceau că s-a făcut de către Macarie risipirea altarului, adică în Mariot. Dar văzând Atanasie că sunt trimişi în Mariot clevetitorii care erau blestemaţi, şi nesuferind nedreptatea ce se făcea, a zis: "S-a stins dreptatea, adevărul s-a călcat, a pierit dreapta judecată, a fugit de la judecători legiuita cercetare şi privirea cu de-amănuntul a lucrurilor; căci nu este cu cuviinţă ca acel ce voieşte să se îndrepte să fie în legături, iar clevetitorilor şi vrăjmaşilor să se dea dreptate şi tot ei să judece pe cel ce-l clevetesc".

    Acestea le spunea marele Atanasie pe faţă şi la tot soborul le mărturisea. Deci, văzând că nimic nu sporeşte, înmulţindu-se învrăjbitorii şi zavistnicii asupra lui, s-au dus în taină la împărat; atunci soborul acela, sau mai bine aş zice acea vicleană adunare, a judecat pe Atanasie în lipsă.

    Şi făcându-se în Mariot cercetare nedreaptă pentru faptul cel spus înainte şi făcându-se toate după voia şi pofta vrăjmaşilor, a judecat că Atanasie să fie scos cu desăvârşire din scaun, când ei înşişi erau vrednici de îndepărtare. Apoi au mers la Ierusalim, unde pe Arie, luptătorul de Dumnezeu, l-au primit la împărtăşirea bisericească, aceia care numai cu limba se numeau dreptcredincioşi, iar la soborul care a fost în Niceea, cu prefacere au iscălit că primesc cuvintele "de-o fiinţă".

    Dar cei ce ţineau credinţa cea dreaptă cu inima şi cu gura, aceia luând aminte la cuvintele şi povestirile lui Arie şi cu dinadinsul pe acelea judecându-le, au cunoscut înşelăciunea care se tăinuia sub ascunderea cuvintelor celor multe şi vânând pe acela, ca pe o vulpe, l-au văzut că pe un vrăjmaş al adevărului. Apoi o altă scrisoare a venit de la împăratul, spunând lui Atanasie să vină la dânsul (căci Atanasie nu ajunsese la împărat); la fel şi tuturor clevetitorilor şi judecătorilor le poruncea ca degrabă să vină înaintea lui.

    Această veste a adus multă frică soborului, pentru că se temeau învrăjbitorii, care făcuseră judecată nedreaptă, ca să nu se vădească nedreptatea lor; de aceea cei mai mulţi s-au dus la locul lor. Iar Eusebiu şi Teognis, episcopul Niceei şi ceilalţi, pentru unele pricini găsite cu meşteşug, au voit să zăbovească în acel loc nu puţină vreme, iar împăratului i-au răspuns prin scrisori. În acea vreme Atanasie fiind înaintea împăratului, în Nicomidia, s-a apărat cu dreptate şi curaj de clevetirea cea privitoare la aur. Dar Eusebiu zăbovind mult, şi la împărat voind să vină, împăratul a trimis pe Atanasie cu scrisorile sale în Alexandria, la scaunul lui, dovedind toate clevetirile cele asupra lui uşoare şi nedrepte.

    Deci, şezând Sfântul Atanasie pe scaunul său, fiind şi Arie în Alexandria, multă tulburare şi gâlceava se făcea de arieni în popor. Iar fericitul Atanasie, nesuferind să vadă nu numai Alexandria, ci şi Egiptul tulburat de Arie, a înştiinţat despre toate prin scrisoare pe împărat, îndemnându-l să facă izbândire luptătorului de Dumnezeu şi tulburătorului de popor. Atunci a venit în Alexandria fără întârziere poruncă de la împărat ca să ducă pe Arie legat la judecata împărătească.

    Arie fiind dus din Alexandria la împărat, când era în Cezareea, s-a întâlnit cu Eusebiu, episcopul Nicomidiei, cu Teognis al Niceei şi cu Maris, episcopul Calcedonului, cei de un gând cu el, şi, sfătuindu-se împreună, alte clevetiri au alcătuit asupra lui Atanasie, netemându-se de Dumnezeu, nici cruţând pe bărbatul cel nevinovat, ci o dorire având, să acopere adevărul cu minciuna, precum zice dumnezeiescul Isaia: Zămislesc osteneală şi nasc fărădelege, cei ce şi-au pus nădejdea lor în minciună. Deci, aceia au zis:" Să ne acoperim cu minciuna". Acea sârguinţă aveau acei eretici fărădelege, adică să dea jos pe fericitul Atanasie de pe scaunul său, ca mai mare putere să aibă asupra credincioşilor.

    Drept aceea, Arie a mers la împărat, vrând ca să se justifice, iar Eusebiu şi cei cu dânsul să ajute nedreptăţii lui Arie; iar asupra lui Atanasie şi asupra adevărului să mărturisească minciună pe faţă. Deci, când au stat înaintea împăratului, îndată au fost întrebaţi de sobor ce au făcut în Tir şi ce au lucrat acolo, ce fel de judecată au făcut pentru Atanasie.

    Iar ei au răspuns, zicând: "Pentru celelalte greşeli ale lui Atanasie, o! împărate, nu ne mâhnim, ci numai pentru Sfântul Altar, pe care el l-a risipit şi pentru paharul cel cu Sfintele Taine pe care l-a sfărâmat în bucăţi; apoi pentru că griul ce se trimitea după obicei din Alexandria la Constantinopol l-a oprit a se trimite şi l-a ţinut la sine, de această mâhnire suntem cuprinşi; acestea ne întristează, ele rănesc sufletul nostru. Martor la aceste fapte rele ale lui sunt: Adamatie, Anuvion şi Arvestion; iar pentru toate acestea fiind vădit de către episcopi, a fugit de judecata cea vrednică după faptele sale, însă de scoaterea din scaun n-a putut fugi, ci de obşte s-a lepădat de tot soborul, ca unul ce a îndrăznit nişte lucruri rele ca acestea".

    Acestea grăindu-se, împăratul mai întâi tăcând, se tulbura în sine, apoi neputând să îmblânzească pe clevetitori, a zis că Atanasie să fie trimis o vreme în Galia; dar nu pentru că a crezut clevetirea şi nici de mânie nu era cuprins, ci ca Biserica să aibă pace, precum cu dovadă mărturisesc cei ce ştiu rânduiala împărătească. Pentru că vedea împăratul citi episcopi s-au sculat împotriva lui Atanasie şi cită gâlceava era pentru dânsul în poporul Alexandriei şi al Egiptului. Deci, vrând să aline o furtună ca aceea şi să potolească tulburarea pricinuită de atâţia episcopi, a zis sfântului să se îndepărteze din cetate câtăva vreme.

    După aceasta, împăratul s-a dus din viaţă, după 30 de ani de domnie, iar de la naştere având 65 de ani. El după moarte a lăsat moştenitori ai împărăţiei sale pe cei trei fii: Constantin, Constanţiu şi Constans, cărora le-a împărţit împărăţia; iar celui mai mare fiu, Constantin, i-a dat cea mai mare parte din împărăţie. Şi pentru că nu era nici unul din fii la sfârşitul lui, testamentul lui l-a încredinţat unui prezbiter, care avea sufletul în taină vătămat de reaua credinţă a lui Arie.

    Şi precum ascundea eresul, aşa şi testamentul împărătesc l-a tăinuit; apoi, fiind de mulţi întrebat, dacă împăratul la moartea lui a făcut vreun testament, el n-a spus. Şi avea pe ascuns părtaşi la acest lucru pe oarecare din famenii împărăteşti. Întârziind cel mai mare fiu, Constantin, să vină la tatăl său care murise, Constanţiu din Antiohia s-a grăbit şi a venit mai înainte de toţi. Aceluia preotul i-a dat în ascuns testamentul împărătesc, iar pentru aceasta cerea un dar de la dânsul, ca şi el să se apropie de arieni şi să le ajute; apoi să mărturisească precum că Hristos nu este Dumnezeu, nici Stăpân a toate, ci făptură, iar nu făcător.

    O! neînţelegere şi nebunie! Cel mai sus zis Eusebiu şi ceilalţi cu dânsul aşteptau ca să alcătuiască şi să întărească învăţătura credinţei lui Arie; însă numai dacă noul împărat ar întări surghiunirea lui Atanasie, care, după ei, cu dreptate şi foarte bine s-ar fi făcut.

    În acea vreme au atras la credinţa lor pe cel ce era mai mare în palatele împărăteşti, şi de la acela şi până la ceilalţi fameni a intrat boala ereziei lui Arie, care prin firea lor erau lesnicioşi spre primirea răului. Apoi şi soţia împăratului îndărătnicindu-se, s-a umplut de acea vătămare eretică. După aceea, la sfârşit, chiar împăratul se înşelă de socoteală ariană şi s-a ridicat asupra Domnului Hristos, Stăpânul său; încât s-a împlinit cuvântul dumnezeiescului Ieremia: Păstorii au făcut păgânătate asupra Mea; deci, la arătare a poruncit ca să fie primită învăţătura lui Arie şi aşa toţi episcopii ca dânsul înţelegeau, iar pe cei ce nu se vor supune, să-i silească a o primi.

    În acea mare furtună şi tulburare, cârmacii bisericeşti (patriarhii) erau aceştia: Maxim al Ierusalimului (333-350), Alexandru al Constantinopolului (327-337), şi acesta de care vorbim, adică Atanasie al Alexandriei (328-373), care deşi era în surghiun, însă nu lăsase cârma bisericii, cu cuvântul şi cu scrisul îndreptând dreapta credinţă. Iar Eusebiu al Nicomidiei, cu cei ce erau cu dânsul, pentru a sa rea credinţă, cu osârdie se nevoia ridicând război asupra celor dreptcredincioşi, pentru că nu era acolo cineva ca să stea împotriva lui Arie; căci mulţi dintre stăpânitori se alipiseră de dânsul, iar Atanasie era în surghiun.

    Dar Atotînţeleptul Dumnezeu a risipit sfaturile lor, tăind răutatea şi viaţa lui Arie, a cărui limbă hulitoare cu cât scotea cuvinte asupra dreptei credinţe, cu atât mai mult cele dinăuntru s-au vărsat şi zăcea ticălosul aruncat în locurile cele murdare; apoi, cu judecată dreaptă, limba cea neînfrânată a tăcut şi vasul cel rău, plin de gunoiul vicleanului, după vrednicie s-a deşertat. Astfel, acel începător de eres lepădându-şi sufletul şi trupul pierind cu ticăloşie, Eusebiu şi cei de o răutate cu dânsul au luat singuri toată osteneală pentru apărarea şi lăţirea eresului, având pe famenii împărăteşti ca pe nişte mâini, care le ajutau foarte mult.

    Şi multă sârguinţa aveau, cum ar putea să astupe gura lui Atanasie, ca să nu înveţe dreapta credinţă; însă Dumnezeu, purtătorul de grijă al tuturor, a înduplecat inima celui mai mare fiu al marelui împărat Constantin, care avea acelaşi nume de Constantin, şi precum cu anii şi cu întâietatea era cel mai mare dintre fraţi, aşa şi cu stăpânirea împărătească mai întâi, având stăpânirea cea de sus a Galiei (337-340).

    Acela a eliberat pe Sfântul Atanasie din surghiun şi l-a trimis la scaunul Alexandriei, cu scrierile acestea: "Biruitorul Constantin scrie Bisericii Alexandriei şi poporului să se bucure; socotesc că nici unul nu este între voi, care să nu ştie faptele marelui propovăduitor al dreptei credinţe şi învăţătorul legii lui Dumnezeu, adică Atanasie, căruia nu de mult i s-a întâmplat ca să vină asupra lui război de obşte de la vrăjmaşii adevărului şi cum i s-a poruncit să petreacă în Galia cu mine, ca să poată o vreme scăpa de nevoia ce se afla asupra capului lui, iar el n-a fost osândit cu totul la izgonire; dar i-au dat pace, nelăsând să vină asupră-i nimic din cele fără de voie, deşi este răbdător cu adevărat ca nimeni altul, căci cu dumnezeiască râvna aprinzându-se, orice fel de greutate cu înlesnire putea suferi; chiar fericitul Constantin, tatăl nostru, voia să-l întoarcă degrabă la scaun, însă venind la sfârşitul vieţii lui şi neajungând ca să-şi îndeplinească gândul pentru dânsul, mie, moştenitorul său, mi-a lăsat lucrul acesta, dându-mi desăvârşita poruncă pentru bărbatul acesta; deci, vă poruncesc ca acum, cu toată cinstea şi cu luminate întimpinări, să-l primiţi".

    Cu o scrisoare împărătească ca aceasta Sfântul Atanasie a ajuns la Alexandria şi l-a primit cu bucurie soborul credincioşilor. Iar citi erau de credinţa cea arienească, adunându-se între dânşii, iarăşi au ridicat asupra lui războaie şi tulburări, iar pricinile clevetirii asupra sfântului le dădeau eusebienii, zicând că fără judecată soborului s-a întors la scaun şi numai după voia sa a intrat în biserică; apoi cleveteau pe fericitul despre o mână moartă, ca şi cum prin aceea ar face farmece şi vrăji, fiind singuri ticăloşii cu adevărat vrăjitori şi fermecători.

    Iar mâna aceea ziceau că ar fi a lui Arsenie, un cleric, ca şi cum cu un meşteşug oarecare al lui Atanasie ar fi fost mâna aceea tăiată; şi aceasta au adus-o vrăjmaşii la auzul împăratului Constanţiu, şi cu osârdie îl rugau ca îndată să osândească pe Atanasie la veşnicul surghiun; însă împăratul a poruncit ca mai întâi să se facă cercetare pentru acesta: şi, de se va afla Atanasie vinovat de păcatul ce s-a zis, atunci după lege să primească judecată.

    A trimis pe un bărbat Arhelau, unul din casnicii săi, împreună cu Non, cârmuitorul din Fenicia, spre încredinţată cercetare a lucrului acestuia. Aceia când au ajuns în Tir, unde aştepta Atanasie, au amânat cercetarea puţină vreme, până ce vor veni din Alexandria clevetitorii cei aşteptaţi, care ziceau că acea fărădelege a lui Atanasie, adică tăierea mâinii lui Arsenie şi farmecele, ei înşişi cu ochii lor le-au văzut; însă această amânare a cercetării s-a făcut prin dumnezeiasca rânduială, precum şi sfârşitul va arăta.

    Căci Dumnezeu de sus privind pe toţi şi izbăvind pe cel năpăstuit de cei ce îi făceau strâmbătate, a îndelungat vremea până ce Arsenie, despre care potrivnicii cleveteau asupra lui Atanasie, avea să fie în Tir; iar Arsenie acela era unul din clevetitorii Bisericii Alexandriei, citeţ cu rânduiala, care făcând o fărădelege mare, avea să aibă judecată nemilostivă şi pedeapsă, de care temându-se, a fugit, nefiind ştiut de nimeni multă vreme; iar viclenii potrivnici ai lui Atanasie, fiind isteţi întru răutate şi neaşteptând ca Arsenie să se mai arate de ruşine pentru păcatul cel făcut cu îndrăzneală, au spus că este a lui mâna cea moartă, iar pe Atanasie pretutindeni îl propovăduiau că a făcut o fărădelege urâtă; însă străbătând vestea prin toate părţile, cum că Atanasie pentru mâna cea tăiată a lui Arsenie suferă judecată, a auzit şi acel Arsenie,care se ascundea în locuri neştiute; iar el, milostivindu-se spre părintele şi făcătorul său de bine, apoi durându-l inima pentru adevărul cel ce cu nedreptate se biruia de minciună, a ieşit din locurile cele ascunse, în care se ascundea şi, pe ascuns venind în Tir, lui Atanasie singur s-a arătat deosebit, căzând la sfintele lui picioare.

    Deci, fericitul Atanasie bucurându-se de venirea lui, i-a poruncit ca să nu se arate înainte de judecată. Iar uriciunea potrivnicilor prea înrăutăţită nu se alina, ci ei nu se săturau de mincinoase clevetiri asupra lui Atanasie, adăugind mai multă răutate şi minciună; căci au momit ticăloşii eretici pe o femeie fără ruşine, ca să zică despre Atanasie cum că el, găzduind la dânsa, a silit-o şi a făcut fărădelege.

    Deci, când judecătorii şi clevetitorii au stat de faţă, s-a adus înăuntru femeia aceea plângând şi jeluindu-se asupra lui Atanasie, pe care niciodată nu-l văzuse, nici nu ştia ce fel este la chip; iar ea zicea:" L-am primit pe el în casa mea, pentru Dumnezeu, ca pe un bărbat cinstit şi sfânt, dorind să dea casei mele binecuvântare şi iată că cele ruşinoase am primit de la dânsul; pentru că fiind miezul nopţii, a venit la mine pe când dormeam şi cu sila m-a batjocorit, nescoţându-mă nimeni din mâinile lui, căci toţi cei din casa mea dormeau cu somn greu".

    Astfel, pe când ea fără ruşine bârfea şi clevetea, un prieten al lui Atanasie, anume Timotei, prezbiterul, stând cu dânsul dinafară de uşă şi auzind clevetirea aceea, s-a pornit cu duhul şi fără de veste intrând înăuntru, a stat înaintea clevetitoarei aceleia, ca şi cum era Atanasie, şi zicea către dânsa cu îndrăzneală: "Femeie, eu te-am silit întru această noapte, precum tu grăieşti? Eu?". Iar ea fără ruşine a strigat către judecători, zicând: "Acesta este nelegiuitul, acesta este vrăjmaşul curăţiei mele, acesta, iar nu altul este cel ce a găzduit la mine; care pentru facerea de bine a mea, cu batjocură mi-a răsplătit".

    Acestea auzindu-le judecătorii, au râs, iar potrivnicii s-au ruşinat foarte mult, pentru că s-a descoperit minciuna lor şi li s-a făcut ruşine şi ocară; deci toţi mirându-se de acea nedreaptă clevetire, n-au socotit lui Atanasie acel păcat. Dar ce au făcut potrivnicii? Pe cea dintâi ruşine vrând s-o acopere, cu a doua clevetire au început a mustra pe sfântul bărbat pentru farmece, şi au adus la mijloc o mână moartă, lucru urât şi de spaimă la vedere şi cu acea mâna fără ruşine arătau asupra sfântului, zicând: "Aceasta o! Atanasie te vădeşte pe tine, aceasta te prinde şi te ţine tare, ca să nu scapi de judecată; de aceasta nici cu cuvintele, nici cu meşteşugul, nici cu alt vicleşug nu vei putea să scapi.

    Ştiu toţi pe Arsenie, căruia tu cu nedreptate şi cu nemilostivire i-ai tăiat mâna aceasta. Deci, spune acum la ce lucru aveai trebuinţă de aceasta? Şi pentru care pricină ai tăiat-o?". Iar el cu glas blând, precum se cădea unui bărbat următor lui Hristos, Domnul său, Celui judecat oarecând de iudei, Care nu s-a împotrivit nici nu a strigat, ci ca o oaie spre înjunghiere S-a dus, pe de o parte tăcând, iar pe de alta cu blândeţe răspunzând, zicea: "Cine este dintre voi care ştie pe Arsenie bine? Sau cine este ca să spună cu adeverire că această mână este a lui?"

    Deci, pe când mulţi se sculau de pe scaunele lor şi ziceau că ştiu bine pe Arsenie şi că aceasta este mâna lui, îndată Atanasie luând perdeaua, a poruncit lui Arsenie ca să stea în mijloc. Deci, Arsenie a stat în mijlocul judecăţii aceleia viu şi sănătos, având amândouă mâinile întregi. Iar fericitul căutând spre clevetitori, le-a zis:" Nu este acesta cel cunoscut tuturor alexandrinilor, nu este acesta Arsenie? Nu este acesta căruia voi ziceţi că îi este mâna tăiată?". Şi a poruncit lui Arsenie ca mai întâi mâna dreaptă, apoi mâna stânga să-şi întindă şi Atanasie a strigat, ca şi cum chemând pe cei ce erau departe de adevăr: "Iată, o! bărbaţilor şi Arsenie, iată şi mâinile lui care nicidecum nu au cunoscut tăiere; arătaţi voi pe Arsenie al vostru de-l aveţi şi spuneţi a cui este acea mină tăiată, care pe voi singuri, ca pe cei ce aţi făcut acea tăiere vă osândiţi".

    Atunci toţi s-au umplut de negrăită ruşine şi acoperindu-şi feţele, au ieşit de la judecată şi au rămas numai purtătorii de arme. Iar poporul cel plin de amăgire arienească, văzând pe episcopi şi pe judecători ieşind cu mâhnire, a înconjurat pe Atanasie, dosădindu-l cu cuvinte aspre; numindu-l vrăjitor şi fermecător mincinos şi multe alte cuvinte scoţând asupra lui şi ocărându-l şi mâinile ridicându-le ca să-l sfâşie şi să-l ucidă.

    Şi cu adevărat o făceau şi aceea de nu i-ar fi îmblânzit Arhelau, omul cel împărătesc, şi de n-ar fi răpit pe Atanasie din mijlocul lor. Arhelau, bun cu obiceiul, văzând nevinovăţia lui Atanasie, cum şi mulţimea învrăjbitorilor şi răutatea lor cea neîmblânzită, l-a sfătuit ca, tăinuindu-se, să fugă şi să se ascundă acolo, unde n-ar putea nimeni să-l afle. Deci, luând pe Atanasie, l-a scos afară din cetate, prin ieşiri ascunse, ferindu-se de poporul care se tulbură. Drept aceea, sfântul a fugit, iar judecătorii cei nedrepţi în altă zi adunându-se iar fără Arhelau, omul cel împărătesc, au judecat pe dreptul Atanasie, ca pe un desfrânat, vrăjitor şi fermecător. Şi scriind pricinile osândirii acestuia, le-au împrăştiat pretutindeni, închizând cetăţile şi bisericile prin toate părţile; apoi au ridicat şi au mâniat asupra lui şi pe împăratul Constanţiu atât de mult, încât acesta făgăduia averi şi cinste acelora care i-ar spune lui unde se află Atanasie, viu sau mort, şi să-i aducă capul.

    Iar el izgonindu-se, nu ca din hotarele stăpânirii greceşti, ci ca din toată lumea, şi tăinuindu-se într-o groapă adâncă, care altădată a fost fântâna şi acum se pustiise, fiind fără apă şi uscată, multă vreme a stat ascuns, neştiind nimeni despre dânsul, decât numai un iubitor de Dumnezeu care-l hrănea acolo. Apoi, începând unii a-l afla şi a doua zi vrând să-l prindă, căci era urmărit pretutindeni cu multă sârguinţă, el prin dumnezeiasca purtare de grijă, ieşind noaptea din groapă s-a dus aiurea; apoi temându-se ca să nu-l afle şi să-l prindă, s-a dus în locuri necunoscute.

    Atunci împărăţea la Apus cel mai mic frate, Constans, după moartea celui mai mare frate Constantin, care a fost ucis de ostaşi în Acvileea, lângă râul Alsa. Apoi fericitul Atanasie, mergând în Europa, la Iuliu, papă al Romei şi de însuşi împăratul Constans apropiindu-se, toate cele despre sine le-a spus cu deamănuntul.

    În acea vreme a fost în Antiohia sinodul episcopilor Răsă-ritului, care se adunaseră pentru sfinţirea bisericii pe care marele Constantin a început a o zidi şi a săvârşit-o Constanţiu, fiul lui, iar atunci se făcea sfinţirea; pentru care pricină s-au adunat acolo toţi episcopii de la Răsărit, între care erau mulţi arieni; aceia cu ajutorul împăratului, adunând vicleanul lor sobor, iarăşi au judecat pe Sfântul Atanasie, care atunci era în Apus, şi au trimis la papă Iuliu, în Roma, scrisori cu clevetiri asupra lui Atanasie şi pornind pe papa ca să-l judece şi el; iar la Alexandria, în locul lui Atanasie, mai întâi au ales pe Eusebiu din Emesa, bărbat învăţat, dar acela n-a voit, ştiind ce fel de râvna are poporul Alexandriei pentru păstorul său Atanasie.

    Apoi au pus în scaunul acela pe Grigorie din Capadocia, arian răucredincios, care neajungând în Alexandria, l-a întâmpinat Atanasie; pentru că papă Iuliu cercetând cu de-amănuntul clevetirile cele puse asupra lui Atanasie şi cunoscând că sunt mincinoase, a lăsat pe Atanasie la scaunul lui, cu scrisorile sale, prin care ameninţa foarte tare pe cei care au îndrăznit a-l alunga. Deci a fost primit sfântul cu bucurie mare de credincioşii Alexandriei.

    Potrivnicii înştiinţându-se despre aceea, fiindcă acum murise povăţuitorul lor, Eusebiu al Nicomidiei, s-au tulburat foarte şi îndată au îndemnat pe împărat să trimită oaste cu Grigorie din Capadocia, ca să-l pună în scaun. Deci împăratul a trimis cu acel eretic Grigorie, ales de eretici, pe un voievod anume Sirian, şi mulţime de soldaţi înarmaţi, poruncindu-i să omoare pe Atanasie, iar lui Grigorie să-i dea episcopia.

    Pe când în soborniceasca biserică din Alexandria se săvârşea slujba cea de toată noaptea, fiind praznic şi tot credinciosul popor cu păstorul său Atanasie priveghea în biserică, cântând, a venit Sirian voievodul, cu ostaşi înarmaţi ca la război; şi înconjurând biserica, a cruţat pe popor, vrând numai pe Atanasie a-l căuta spre ucidere, dar Dumnezeu acoperindu-l, s-a tăinuit de popor şi a ieşit din biserică; a scăpat ca peştele din mijlocul mrejei şi s-a întors iarăşi la Roma. Iar răucredinciosul Grigorie, luând scaunul Alexandriei ca un răpitor, s-a făcut tulburare cumplită în popor, care a ars o biserică ce se numea a lui Dionisie.

    Sfântul Atanasie a petrecut în Roma trei ani, cinstindu-se foarte mult de împărat şi de către papa Iuliu. Şi acolo avea prieten pe Sfântul Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, care la fel era izgonit de pe scaun de către păgâni. Apoi, prin sfatul împăraţilor Constanţiu şi Constans, s-a făcut sobor de către episcoii Răsăritului şi ai Apusului în Sardica (Sofia, anul 343), despre mărturisirea credinţei, cum şi despre Atanasie şi Pavel; şi erau acolo episcopi din Apus mai mult de trei sute, iar din Răsărit mai mulţi de şapte zeci, între care se afla şi cel mai înainte pomenit, adică Ishiran, care în acea vreme era episcop al Mariotului.

    Drept aceea, episcopii care se adunaseră din Asia, nici nu voiau să se vadă cu cei din Apus, până nu vor goni din soborul lor pe Atanasie şi pe Pavel iar cei din Apus nici nu voiau să audă de cuvintele lor. Deci, s-au dus îndată cei din Răsărit în ţara lor; dar ajungând la Filipopol, cetatea Traciei, acolo adunând soborul lor, sau mai bine zis vicleana adunare, au dat anatemii pe faţă cuvântul "deofiinţă". O, răbdarea Ta, Hristoase, Împărate! Adică au blestemat mărturisirea celor ce zic că Fiul este deofiinţă cu Tatăl. Apoi acea păgânătate a lor au trimis-o pretutindeni, celor care erau sub ascultarea lor.

    Despre acestea înştiinţându-se sfinţii părinţi, care erau în Sardica, mai întâi au dat anatemei acel sobor ereticesc şi de Dumnezeu hulitor, cum şi rău slăvitoarea lor mărturisire; apoi pe clevetitorii lui Atanasie i-au scos din treptele lor, iar hotărârea sfintei credinţe făcută în Niceea întărind-o mai bine, au propovăduit pe Dumnezeu Fiul, că este deofiinţă cu Dumnezeu Tatăl, în putere şi în dumnezeire.

     După toate acestea, Constans, împăratul Apusului, prin scrisorile sale, a rugat pe fratele său Constanţiu, împăratul Răsăritului, ca să poruncească lui Atanasie şi Pavel să se întoarcă la scaunele lor. Iar Constanţiu neprimind întoarcerea lor, împăratul Constans i-a scris înapoi cu cuvinte mai aspre, zicând: "De nu mă vei asculta de voie, atunci chiar şi nevrând tu, voi pune pe fiecare dintr-înşii în scaunul lor, pentru că cu putere şi cu arme voi veni asupra ta".

    Atunci împăratul Constanţiu, temându-se de îngrozirea fratelui său, a primit pe Sfântul Pavel, care venise mai înainte, şi la scaunul său cu cinste l-a trimis; iar pe Sfântul Atanasie cu scrisorile sale, l-a chemat la sine de la Roma, şi vorbind cu dânsul, l-a văzut că este bărbat foarte înţelept şi de Dumnezeu insuflat şi s-a mirat de înţelepciunea lui cea mare; apoi a făcut multă cinste, întorcându-l la scaunul lui cu slavă, şi chiar el însuşi l-a petrecut şi a scris către poporul Alexandriei şi către toţi episcopii şi boierii care erau în Egipt, către Nestorie, Augustalie şi către stăpânitorii care erau în Tebaida şi în Libia, ca să primească pe Atanasie cu multă cinste şi cucernicie.

    Fericitul întărindu-se cu acele scrisori împărăteşti, s-a dus prin Siria, prin Palestina şi apoi în Sfânta Cetate a Ierusalimului, unde a fost primit cu dragoste de Preasfinţitul Maxim Mărturisitorul, episcopul Ierusalimului; şi şi-au spus unul altuia primejdiile şi ispitele care le-au pătimit pentru Hristos; apoi prea sfinţitul patriarh, chemând pe episcopii Răsăritului, aceia care de frica arienilor s-au învoit la alungarea lui Atanasie, i-a făcut prieteni cu Atanasie şi care i-au dat lui vrednica cinste; iar el cu bucurie le-a iertat toate greşelile.

    A venit apoi în Alexandria, la scaunul său, cu multă cinstire, întâmpinându-l tot poporul cu negrăită bucurie; şi adunându-se toţi episcopii şi boierii, la primirea lui, l-au dus înăuntru cu cinste. Aceasta a fost a treia izgonire a Sfântului Atanasie, după celelalte două şi astfel a fost întoarcerea lui la scaun.

    După nenumărate osteneli şi dureri, răsuflând puţin, apoi socotind că cealaltă viaţă a să o va petrece în odihnă, s-au ridicat asupra lui iarăşi învăluirile primejdiilor cumplite; căci, când păgânul Magnenţiu, voievodul oştilor Romei, s-au sfătuit cu cei de un gând ai săi şi au ucis pe dreptcredinciosul împărat Constans, stăpânul său (anul 350), atunci arienii au ridicat iarăşi cornul lor şi au pornit război cumplit asupra Bisericii lui Hristos. Deci, iarăşi au început asupra lui Atanasie a porni bântuielile, prigonirile şi răutatea cea veche; iarăşi au ieşit împărăteştile porunci şi îngrozirile lui Atanasie, înfricoşările pe uscat şi pe mare. Pentru că cel mai sus pomenit Grigorie din Capadocia, care mai înainte se alesese de arieni la scaun în locul lui Atanasie, venind în Alexandria, a cutremurat Egiptul, a mişcat Palestina şi a umplut tot Răsăritul de tulburări; apoi au fost alungaţi luminătorii lumii de la scaunele lor: Sfântul Maxim din Ierusalim şi Sfântul Pavel din Constantinopol.

    În Alexandria, cele ce s-au făcut, singur Sfântul Atanasie le spune astfel: "Au venit unii din Alexandria, căutând să ne ucidă şi cele de acum au fost mai amare decât cele dintâi; pentru că oastea a înconjurat biserica deodată şi, în loc de rugăciuni, erau strigări, răcnete şi tulburări"; acestea au fost în sfintele 40 de zile.

    Apoi, intrând Grigorie din Capadocia, pe care-l trimiseseră macedonienii şi arienii şi-a împlinit răutatea cu care se deprinsese de la cei ce l-au trimis; pentru că după săptămână Sfintelor Paşti, fecioarele erau aruncate în închisori, episcopii erau legaţi şi purtaţi de ostaşi, casele sărmanilor şi ale văduvelor se jefuiau şi se făcea în cetate război desăvârşit: creştinii ieşeau noaptea din cetate, bisericile se pecetluiau şi clericii se primejduiau pentru fraţii lor; toate acestea erau cu adevărat cumplite, dar după aceea, s-au făcut altele şi mai cumplite.

    Pentru că, după sfintele 50 de zile, poporul postind, a ieşit la mormântul Sfântului Mucenic Petru, ca să se roage, căci toţi fugeau de Grigorie şi de împărtăşirea lui. Deci, înştiinţându-se prea vicleanul acela despre aceasta, a îndemnat asupra lor pe generalul Sebastian, care era maniheu cu credinţa; iar el cu mulţime de ostaşi, purtând săbii, arce şi săgeţi, s-a repezit în biserică, năvălind asupra poporului; dar a găsit puţini rugându-se, căci cei mai mulţi se duseseră, fiindcă se întârziase vremea.

    Iar celor ce erau în biserică, acelora le-a făcut mai cumplită muncire: că aprinzând un foc mare şi punând pe fecioare lângă foc, le silea să mărturisească că sunt de credinţa lui Arie şi după ce n-a putut să le silească pe acestea, căci le-a văzut cu totul nebăgătoare de seamă de foc şi de îngroziri - şi fiind nebiruite în dreapta lor credinţă, le-a dezbrăcat; apoi a poruncit să le bată fără cruţare, iar feţele lor le-au zdrobit cu rănile, încât după multă vreme, abia au putut fi cunoscute de ai lor. Iar pe nişte bărbaţi, 40 la număr, i-a chinuit cu o chinuire nouă, pentru că, tăind toiege de finic, cu ghimpi ascuţiţi, le-a jupuit spatele; aşa încât trupurile unora le tăiau cu ghimpii cei înfipţi, iar alţii nesuferind durerile, au murit de răni. Apoi pe toate fecioarele, mai ales pe cele ce le-au chinuit, le-au trimis la surghiun în marele Oasim, iar trupurile cele moarte ale ucişilor creştini drept-credincioşi n-au lăsat să le ia ai lor, ci ostaşii le-au ascuns într-un loc, socotind în acest chip să se ascundă sălbăticia lor atât de mare. Aşa au făcut cei înşelaţi cu mintea şi nebuni; iar cei drept-credincioşi bucurându-se de pătimitorii lor şi de mărturisirea lor cea tare, dar tânguindu-se de trupurile lor cele neştiute, s-a vădit mai mult păgânătatea şi sălbăticia chinuitorilor.

    După aceasta au trimis în surghiun pe episcopii din Egipt şi din Libia: pe Amonie, Mon, Gaie, Filon, Ermi, Paulin, Psinosir, Nilamon, Agaton, Agamfon, Marcu şi alt Amonie şi Marcu, Dracontie, Adelfie, Agatinodor; iar pe preoţii Ierax, Dioscor şi alţii, atât de mult îi chinuiau cu amar, încât unii au murit pe drumuri, alţii în surghiun. Deci, au osândit la veşnic surghiun mai mult de 30 de episcopi; - căci sârguinţa lor era ca a lui Ahab, de ar fi putut din tot pământul să scoată şi să piardă adevărul. Scriind acestea însuşi marele Atanasie singur, a înştiinţat despre fugirea sa; iar celelalte le va spune povestirea care va urma.

    Constanţiu împăratul, după moartea fratelui său, împăratul Constans, biruind pe Magnenţiu, stăpânea Răsăritul şi Apusul; şi precum în Răsărit aşa şi în Apus răspândea erezia arienească, silind pe episcopii apuseni, în toate chipurile, pe unii cu frica, iar pe alţii cu îmbunări, cu daruri şi cu alte înşelăciuni, spre a se învoi cu erezia lui Arie şi să fie părtaşi la credinţa lor cea rea. Apoi a poruncit ca să se adune sobor în Mediolan, cetatea Italiei, pentru alungarea lui Atanasie, pentru că aşa credeau, că se va întări erezia, când Atanasie va fi cu totul lepădat şi pierdut dintre cei vii.

    Drept aceea, mulţi au ajuns la un gând cu împăratul, unii de frică, alţii de cinstea împărătească fiind atraşi; iar cei ce erau tari în dreapta credinţă, s-au ferit de soborul acelora; unul ca acela era Eusebiu, episcopul Vercellaei, Dionisie al Mediolanului, Rodan al Tolosaei, Paulin al Treverului şi Lucifer al Calavritei; aceştia n-au iscălit alungarea lui Atanasie, socotind că aceasta este lepădarea dreptei credinţe. Pentru aceasta ei au fost trimişi la Arimini, în surghiun; iar toţi ceilalţi episcopi s-au adunat în Mediolan (355) şi au judecat pe Atanasie ca să fie alungat.

    Nu este cu necuviinţă ca să povestim aici despre neiscălirea lui Eusebiu şi Dionisie, la soborul cel nedrept. Adunându-se în Mediolan vreo 30 de episcopi şi neaşteptând să vie alţi drept- credincioşi, au alcătuit singuri soborul, iscălindu-şi numele lor, iar Dionisie al Mediolanului, care nu era de mult ridicat la rânduiala episcopiei, şi tânăr fiind de ani, a fost silit ca să iscălească la acel sobor pentru că s-a ruşinat de episcopii cei vechi şi cinstiţi, de aceea a iscălit împreună cu dânşii. După aceasta, dreptcredinciosul Eusebiu al Vercelaei, bătrân de ani, a venit în Mediolan - după ce se săvârşise acel sinod numai cu iscăliturile acelora - şi-l întrebă pe Dionisie: "Ce se face în acest sinod?" Iar Dionisie spunând că acum s-a săvârşit nedreapta judecată asupra lui Atanasie, a mărturisit cu multă jale şi căinţă greşeala să, că fiind înşelat, a iscălit alungarea lui Atanasie; deci, l-a mustrat pentru aceasta fericitul Eusebiu, ca un părinte pe fiu, căci Dionisie îl avea pe Eusebiu ca părinte duhovnicesc, întâi pentru bătrâneţile lui şi al doilea pentru că era de mai mulţi ani episcop al Vercelaei şi era mai presus decât al Mediolanului.

    Însă văzând Eusebiu pocăinţa lui Dionisie, nu-l lăsa să se mâhnească şi zicea: "Eu ştiu ce să fac pentru ca să se şteargă numele tău din mijlocul lor". Atunci, înştiinţându-se episcopii arieni de venirea lui Eusebiu, l-au chemat în adunarea lor şi i-au arătat judecata cea alcătuită despre lepădarea lui Atanasie cu iscăliturile lor; deci, ei voiau, ca şi el să-şi pună numele acolo, iar Eusebiu făcându-se ca şi cum s-ar învoi şi ar iscăli la soborul lor, a luat hârtia şi citea numele episcopilor care se iscăliseră, şi ajungând la numele lui Dionisie, a strigat că şi cum se mâhnise, zicând: "Unde voi pune eu numele meu, sub Dionisie? Nicidecum Dionisie mai sus decât mine să fie! Voi ziceţi că Fiul lui Dumnezeu nu poate să fie asemenea cu Dumnezeu Tatăl, atunci de ce aţi cinstit pe fiul meu mai mult decât pe mine?"

    Deci, nu voia să se iscălească până ce numele lui Dionisie nu se va şterge din locul cel mai de sus. Deci episcopii arieni dorind foarte mult să aibă iscălitura lui Eusebiu şi vrând ca să-l mângâie, au poruncit ca să fie şters numele lui Dionisie. Şi chiar Dionisie şi-a şters numele de pe hârtie, cu mâna sa, ca şi cum locul cel mai de sus l-ar da bătrânului Eusebiu al Vercelaei, iar el să se iscălească sub dânsul.

    Fiind şters numele lui Dionisie, încât nici urmă de literă nu se mai vedea, fericitul Eusebiu s-a lepădat de învoirea cea prefăcută a soborului lor şi a mărturisit adevărul, râzând de arieni şi zicând:

    "Nici eu nu mă voi întina cu fărădelegile voastre, nici pe fiul meu Dionisie nu-l voi lăsa să fie părtaş la răutatea voastră, că nu este cu dreptate a iscăli judecată nedreaptă, spre alungarea nevi-novatului arhiereu, oprind aceasta legea lui Dumnezeu şi bisericeasca pravilă. Deci, să vă fie tuturor în ştire că Eusebiu şi Dionisie nu vor mai iscăli judecata voastră cea plină de răutate şi de fărădelege. Şi mulţumim lui Dumnezeu, care a izbăvit pe Dionisie din cursa voastră, şi care ne-a dat o pricepere ca aceasta, ca numele lui care era scris rău, în mijlocul numelor voastre, să fie şters".

    Văzând arienii cum au râs de ei Eusebiu şi Dionisie, şi ca să le facă rău, au pus mâna pe ei şi, ocărându-i, i-au trimis în surghiun pe amândoi; şi atâta rău i-au făcut în surghiun fericitului Eusebiu, încât a murit muceniceşte. Auzind Sfântul Atanasie de toate acestea şi cum că ostaşii eparhului cu porunca împărătească vin ca să-l prindă, el, înştiinţându-se printr-o arătare dumnezeiască, a ieşit din episcopie în miezul nopţii şi s-a ascuns la o oarecare fecioară îmbunătăţită, care era sfinţită lui Dumnezeu şi adevărată roabă a lui Hristos.

    Deci, s-a tăinuit până la sfârşitul împăratului Constanţiu şi nu ştia nimeni de dânsul decât numai Dumnezeu şi acea sfântă fecioară, iar cărţile ce-i trebuiau lui împrumutându-le de la alţii i le aducea ea, despre care unii spun că ar fi fost Sfânta Sinclitichia. Acolo petrecând sfântul, a scris multe scrisori contra ereticilor. Iar poporul Alexandriei căuta pe Sfântul Atanasie, păstorul lor, bătând pretutindeni locurile, pentru că se mâhneau de dânsul şi cu atâta nevoinţă îl căutau, încât fiecare şi-ar fi pus sufletul pentru a-l afla.

    Sfânta Biserică era cuprinsă de multă tânguire, pentru că eresul lui Arie se întărise nu numai la Răsărit, ci şi la Apus. Deci, cu împărăteasca poruncă în Italia şi în tot Apusul episcopii erau izgoniţi de pe scaunele lor, adică aceia care nu au voit să iscălească cum că Fiul nu este deofiinţă cu Tatăl. În acea vreme a fost izgonit şi cel între sfinţi Liberiu, care luase scaunul Romei, după fericitul Iuliu, moştenitorul Sfântului Silvestru, pentru dreaptă credinţă; iar în locul lui s-a ridicat dintre eretici unul oarecare Felix.

    Astfel, o vreme îndelungată strîmtorîndu-se şi chinuindu-se pretutindeni Sfânta Biserică de către eretici, a sosit sfârşitul împăratului Constanţiu, care fiind între Capadocia şi Cilicia, în locul ce se numea izvoarele Mopsiei, acolo s-a lipsit de viaţă şi de împărăţie. La fel a ajuns judecata lui Dumnezeu şi pe Grigore, acel mincinos episcop al Alexandriei, pus de eretici, şi a pierit ticălosul cu mare vâlvă, fiind ucis de poporul elinesc, făcându-se tulburare pentru un loc oarecare elinesc, care era în Alexandria, şi pe care el a vrut să-l ia.

    Venind la împărăţie Iulian, după Constanţiu, şi toate rânduielile şi legile lui Constanţiu sîrguindu-se să le răstoarne şi scăpând de izgonire pe toţi, s-a înştiinţat despre aceasta Atanasie, care se temea că nu şi pe Iulian să-l înşele arienii cu păgânătatea lor; pentru că încă nu se arătase depărtarea lui Iulian şi cea desăvârşită lepădare a lui Hristos. Deci, fiind noapte, a ieşit Sfântul Atanasie din casa fecioarei, în care se ascunsese, şi s-a dus în mijlocul Bisericii Alexandriei. Atunci mare bucurie s-a pricinuit celor dreptcredincioşi, căci s-au adunat de pretutindeni ca să-l vadă, clericii şi cetăţenii, iar tot poporul privea la dânsul cu mulţumire şi cu dragoste îl cuprindea. Apoi, prin venirea lui, umplându-se de îndrăzneală, îndată pe toţi arienii i-au izgonit din Alexandria; iar cetatea s-a încredinţat lui Atanasie, păstorul şi învăţătorul lor.

    După aceasta, Iulian cel fără de lege, care mai înainte în taină s-a lepădat de Hristos, acum s-a arătat pe faţă, pentru că întărindu-se la împărăţie, s-a lepădat de Hristos şi înaintea tuturor a hulit sfântul Lui nume, apoi s-a închinat idolilor, şi deschizând pretutindeni templele, a poruncit să se aducă jertfe necurate zeilor; atunci erau pretutindeni temple şi fum, ardere de animale şi sânge.

    Pentru care lucru fiind mustrat de stâlpii cei mari şi învăţătorii bisericeşti, a ridicat asupra Bisericii cumplită prigonire, iar la început asupra Sfântului Atanasie, pentru că Iulian sfătuindu-se cu cei de un gând cu sine şi întrebând pe înţelepţii vrăjitori, fermecătorii şi descântătorii lui, cum le-ar fi cu putinţă ca să piardă lumea creştinătatea, s-a hotărât de toţi că Atanasie să fie ridicat şi pierdut de pe pământ. Pentru că ei ziceau: "De se va dărâma temelia, apoi cu înlesnire şi cealaltă parte a credinţei creştineşti se va risipi".

    De aceea, s-a făcut iarăşi judecată nedreaptă asupra lui Atanasie, iarăşi s-a trimis oaste în Alexandria, iarăşi s-a tulburat cetatea şi era înconjurată Biserica de mâna celor înarmaţi, iar pe Atanasie îl căutau spre ucidere. Atunci sfântul iarăşi acoperindu-se de Dumnezeu şi trecând prin mijlocul lor, a scăpat din mâinile celor ce-l căutau; apoi noaptea s-a dus la râul Nil şi urcându-se într-o corabie ce mergea în Tebaida, l-au ajuns tovarăşii lui şi cu lacrimi îi ziceau: "Unde te duci iarăşi de la noi, părinte? Cui ne laşi pe noi, ca pe nişte oi ce n-au păstor?". Iar sfântul a răspuns către dânşii: "Nu plângeţi, fiilor, căci această tulburare pe care o vedem degrabă va înceta". Acestea zicându-le, s-a dus în calea sa.

    Atunci venea degrabă în urma lui un voievod, căruia i se poruncise de tiranul că unde va ajunge pe Atanasie, acolo să-l ucidă. Unul din cei ce erau cu Atanasie văzând de departe pe voievodul acela în urma lor, plutind cu corabia, şi cunoscându-l bine, îndemna pe vâslaşii săi să vâslească repede, ca să scape de cei ce-i prigoneau. Iar Sfântul Atanasie aşteptând puţin şi cunoscând ceea ce era să fie, a poruncit vâslaşilor să întoarcă corabia iarăşi spre Alexandria. Dar ei îndoindu-se, le-a poruncit din nou să îndrăz-nească; deci, întorcând cârmă şi corabia drept spre Alexandria, plu-tea în preajma prigonitorilor. Şi când voievodul era aproape, barbarii având ochii întunecaţi ca o ceaţă, nu vedeau şi pluteau alături. Iar Atanasie întrebă: "Pe cine căutaţi?" Ei răspunseră: "Pe Atanasie căutăm; nu l-aţi văzut pe el undeva?". Iar el le-a zis: "Puţin mai înainte de voi a apucat plutind cu o corabie, şi părea că fuge de un prigonitor al lui; goniţi şi-l veţi ajunge". Şi aşa sfântul a scăpat din mâinile ucigaşilor şi intrând în Alexandria, pe toţi credincioşii i-a umplut de bucurie, însă s-a ascuns până la moartea lui Iulian.

    Pierind degrabă acel împărat urât de Dumnezeu, a venit după dânsul Iovian (363-364), creştin dreptcredincios; şi atunci Sfântul Atanasie fără temere a şezut pe scaunul său, cârmuind Biserica. Dar şi Iovian la împărăţie n-a zăbovit, pentru că numai şapte luni împărăţind, a murit în Galatia şi s-a suit pe tron Valens (364-378), care era vătămat cu păgânătatea, deci au început iarăşi primejdiile asupra Bisericii. Pentru că acel răucredincios împărat, luând stăpânirea, nu se îngrijea pentru pacea cea de obşte, nici de rânduiala oştilor, nici de biruirea vrăjmaşilor, ci îndată a început a se sârgui cum ar înmulţi şi ar întări eresul arian; deci, gonea pe arhiereii cei credincioşi de pe scaunele lor, cei care nu se învoiau cu păgânătatea lui.

    Atunci a izgonit mai întâi pe Sfântul Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, apoi şi pe acest mare între pătimitori, adică pe Atanasie, căuta să-l prindă. Deci, când acel război, care prigonea şi surpă Biserica lui Hristos pretutindeni, a venit în Alexandria şi cu porunca eparhului voiau să prindă pe Sfântul Atanasie, fericitul acesta a ieşit în taină din cetate şi ascunzându-se într-un mormânt, 4 luni a şezut acolo, neştiind nimeni despre dânsul; atunci toată Alexandria mîhnindu-se şi tânguindu-se după Sfântul Atanasie, s-a umplut de multă tulburare de aceasta; căci cu atât de multe şi atât de mari necazuri creştinii erau necăjiţi de împăraţii lor, încât ei voiau să ridice armele ca să pornească război.

    Înştiinţându-se de aceasta împăratul şi temându-se de a lor îndrăzneală şi de războiul cel dintre dânşii, a poruncit, chiar şi nevrând, că Atanasie să-şi aibă fără frică scaunul său. Astfel bătrânul Atanasie, bătrânul ostaş al lui Hristos, după ostenelile cele lungi şi după nevoinţele cele multe pentru dreapta credinţă şi după atâtea izgoniri, acum vieţuind puţină vreme în linişte şi pace pe scaunul său, s-a odihnit întru Domnul şi s-a dus către părinţii săi, către patriarhi, către prooroci, către apostoli, către mucenici şi către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.

    El a fost episcop 46 de ani şi a lăsat după sine moştenitor al scaunului pe fericitul Petru, prietenul său şi părtaşul tuturor primejdiilor sale. Iar el s-a dus ca să ia luminatele cununi şi negrăitele răsplătiri ale bunătăţilor de la Hristos, Domnul său, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slavă şi stăpânire şi cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    NOTĂ. În această viaţă a Sfântului Atanasie se pomeneşte de Ision, care a continuat eresul lui Meletie. De aceea, trebuie să se ştie cine era acel Meletie. Că nu cineva să-l socotească că este Meletie, patriarhul Antiohiei (360-381), care a fost dreptcredincios şi sfânt. Căci Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, cu mulţi ani mai pe urmă a fost după acel eretic Meletie, care a fost episcop la Licopolis, în Egipt, şi în vremea prigonirii a jertfit idolilor. Pentru aceasta a fost scos mai pe urmă de Sfântul Petru, arhiepiscopul Alexandriei din rânduiala sa, pentru că el, alcătuind dogme potrivnice credinţei celei drepte, pe mulţi i-a atras după sine. Ucenicii lui, în loc de creştini, se numeau "meletieni", căci ereticul Meletie cu ucenicii săi ajuta arienilor. Pentru acel Meletie scrie Socrate Scolasticul, în cartea I, cap. III.

    În această zi, împreună cu Sfântul Atanasie se cinsteşte şi pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Chiril, arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Chiril, patriarh de Alexandria

Iar la moartea Sfântului Chiril, a stat lângă el însăşi Doamna şi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu şi a cercetat pe robul său cu sârguinţă; căci şi el, în viaţa sa, a slujit ei cu credinţă şi mult s-a nevoit de trei ori fericitul pentru cinstea ei.

Iar sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Deci, strălucind cu multe bunătăţi sufleteşti, sfântul Chiril a răposat întru Domnul în ce priveşte făptura lor, sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puţin cam spătos şi cam gârbovit, cu faţa veselă, cu culoarea feţei plăcută, pleşuv, cu nasul puţin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui.

Iar sfântul Chiril avea faţa netedă, sprâncenele groase, mari şi încercuite îi împodobeau fruntea; nasul încovoiat cu nările pleoştite; obrazul lat, buzele groase, gura largă, cam pleşuv la tâmple, barba deasă, lungă şi cuvioasă, cu părul des şi gălbui amestecat cu cărunteţe.


ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 18 Ianuarie

A.  PLĂCINTE, GUSTĂRI

Măsline aperitiv

Se spală măslinele în apă caldă, apoi se răcesc cu apă, după care se stropesc cu ulei.

Se aranjează pe un platou şi se decorează pe margine cu felii de lămâie.

B.  SALATE

 Ardei orientali

Se spală ardeii, se îndepărtează cotorul şi seminţele şi se spală din nou.

Se taie ardeii în bucăţi mari.

Se toacă 1 – 2 cepe şi se înăbuşe cu ulei.

Se adaugă ardeii, 1 – 2 căţei de usturoi tăiaţi feliuţe şi 1 – 2 ceşti apă.

Se fierb la foc mic până se pătrund ardeii şi se reduce zeama.

Se servesc reci.

C.  SOSURI

Sos alb

Se prepară un rântaş necolorat din 50 g ulei şi 75 g făină. Se stinge cu ½ litri zeamă de legume fierte, se adaugă sare şi se amestecă până se obţine o compoziţie cremoasă fără cocoloaşe de făină.

Se fiebe circa 40 minute la foc domol, apoi se trece prin sită.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Cremă de fasole uscată

Se fierbe fasolea cu zarzavat.

Când e fiartă se pasează.

Se lasă să mai dea câteva clocote.

După ce se ia de pe foc se adaugă o lingură de ulei.

Se serveşte cu crutoane din pâine prăjită.

E.  MÂNCĂRURI

Mâncare de cartofi

Se curăţă cartofii de coajă şi se spală.

Se taie în sferturi şi se pun într-o cratiţă, împreună cu o ceapă tocată, un ardei verde tăiat fileuri, apă cât să acopere cartofii, o ceaşcă de ulei şi puțină sare.

Se acoperă cratiţa şi se pune la foc moderat.

Când cartofii sunt pătrunşi se adaugă 2 – 3 roşii curăţate de pieliţă şi tăiate în bucăţi mici sau conținutul unei cutii de conservă de cuburi de roșii şi se mai fierbe 10 – 15 minute fără capac.

Se serveşte răcorită, presărată cu pătrunjel verde tocat.

F.  DULCIURI

Covrigei cu amoniac

·       1 pahar ulei;

·       1 pahar zahăr;

·       Zeama de la o lămâie;

·       ½ pahar coniac;

·       1 lingură bicarbonat;

·       Făină cât cuprinde

Se topeşte zahărul în apă şi ulei, se adaugă zeama de lămâie şi bicarbonatul dizolvat în ea, făina şi se frământă bine.

Aluatul nu trebuie să fie tare.

Se modelează covrigei, se presară cu mac sau susan şi se coc la cuptor bine încins.

ISTORIE PE ZILE 18 Ianuarie

Evenimente

·       474: Leon al II-lea în vârstă de șapte ani l-a succedat pe bunicul matern Leon I ca împărat al Imperiului Bizantin. Zece luni mai târziu a murit, se pare că otrăvit.

·       1486: Regele Henric al VII-lea al Angliei se căsătorește cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea.

·       1535: Intemeierea orasului Lima (Peru). Conchistadorul spaniol Francisco Pizarro fondeaza oficial orasul Lima,actuala capitala a statului Peru,caruia ii da numele ”Ciudad de los reyes”- Orasul Regilor. Lima este o deformare a cuvantului indian quechua “rimac” care a fost tradus prin expresia “vorbitor”. Devenit capitala a vice-regelui de Peru in 1542,orasul se dezvolta ca centru al unor importante activitati commerciale si culturale pentru intreaga America spaniola. Francisco Pizzaro Gonzales, (n.1471 sau 1476 – m.6 iunie 1541), unul dintre cei mai celebri conchistadori spanioli, cuceritorul Imperiului Inca.

·       1562: Papa Pius al IV-lea convoaca pentru a treia si ultima data Conciliul de la Trent. Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic (recunoscut doar de Biserica Catolică), ținut între 1545 și 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestantă. Conciliul de la Trent s-a întrerupt de mai multe ori din cauza dezacordurilor politice sau religioase si a actionat ca o Contra-Reforma, fiind considerat raspunsul Bisericii Catolice la reforma protestanta inceputa de Luther. Urmatorul Conciliu Ecumenic,Vatican II, a fost convocat dupa mai mult de 300 de ani, in timpul sau Papa Ioan al XXIII-lea declarand că preceptele Consiliului din Trent continuă sa fie valabile până în timpurile moderne, o poziție care a fost reafirmat de către Papa Paul al VI-lea. Decizii adoptate:
- Înființarea seminariilor teologice, ca locuri pentru formarea viitorilor preoți
- Plasarea altarului la loc vizibil în biserici (în evul mediu spațiul clericilor era delimitat de cel al mirenilor printr-un perete sau grilaj despărțitor)
- Păstrarea cuminecăturii în tabernacolul plasat pe masa altarului, spre deosebire de obiceiul medieval care prevedea ca ostiile consacrate să fie păstrate în nișe special construite în biserici
- Introducerea confesionalelor (acele „dulapuri” pentru spovadă, specifice Bisericii Catolice)
- Introducerea scaunelor în biserici, sub formă de bănci
- Stabilirea canonului Bibliei pentru Biserica Catolică[1]
- În decretele asupra căsătoriei (sesiunea a XXIV-a din anul 1563) validitatea căsătoriei a devenit funcție de a avea loc în fața unui preot plus doi martori, iar a prin a stipula că nu mai era nevoie de consimțământ din partea părinților au încheiat o dispută care se prelungea începând din secolul al XII-lea. În cazul unui divorț, partea nevinovată nu avea drept de recăsătorire cât timp trăia cealaltă parte la căsătorie, chiar dacă acea persoană comisese adulter.

·       1653: A fost semnat  tratatul de unire a Ucrainei cu Rusia. Bogdan Zinovi Mihailovici Hmelnițki (n.cca 1595 — d.6 august 1657), a fost  hatman al Hatmanatului cazacilor Zaporijieni (din Ucraina) si conducatorul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. Tratatul de la Pereiaslav, votat de Adunarea reprezentativa a ucrainenilor de la Pereslav, a dus la absorbirea Ucrainei de catre  Țaratul Rusiei si  la pierderea independenței acestei țari. Pentru Țaratul Moscovei și țarul Alexei Mihailovici, tratatul legitima pretențiile asupra teritoriilor Rusiei Kievene și întărea influența Moscovei  în regiune. Pentru Hmelnițki și cazaci, acest tratat oferea mai înainte de orice o protecție a unui monarh puternic, care era în plus conducătorul unei forțe regionale ortodoxe. Istoricii nu s-au pus de acord asupra tipului de uniune pe care l-a gândit Hmelnițki: o uniune militară, o uniune putere suzerană – vasal, sau o incorporare completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, existand pareri radical  diferite cu privire la prevederile tratatului și la caracterul uniunii. De astfel, în timpul depunerii jurământului de credință către țar, cazacii au fost pe punctul de a rupe tratatul, deoarece trimișii Moscovei au refuzat să accepte ca țarul să depună la rândul lui un jurământ față de supușii lui, așa cum se întâmplase în cazul relațiilor cu regii polonezi. În acest moment dificil, Hmelnițki a părăsit furios biserica în care se desfășura ceremonia și a amenințat că reziliază tratatul. După o serie de tratative, cererea cazacilor ca și țarul să depună un jurământ a fost anulată, iar tratatul a rămas în vigoare. Dat fiind faptul că ambele părți aveau interese divergente în Ucraina, libertățile care fuseseră asigurate pe perioada vieții lui Hmelnițki au fost constant restrânse după moartea sa. Până în cele din urmă, acest proces avea să ducă la absorbirea completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, iar mai târziu în Imperiul Rus și Uniunea Sovietică. Pe termen lung s-a ajuns la o rusificare a societății, care a culminat cu Ukazul de la Ems  (1876), care interzicea tipărirea de cărți în limba ucraineană.Ukazul de la Ems  a fost un decret secret  al tarului Alexandru al II-lea, prin care se interzicea folosirea limbii ucrainene  (așa-numitul dialect malorus) pentru lucrările tipărite, cu excepția retipăririi documentelor vechi. Ukazul interzicea de asemenea importul de publicații, punerea în scenă a pieselor de teatru sau ținerea de conferințe în limba ucraineană. Ukazul își datorează numele orașului Bad Ems din Germania, unde a fost promulgat. In scurt timp,dupa unirea cu Rusia, se ajunge la  declinul cazacilor zaporojeni și la revenirea iobăgiei din Ucraina. Pentru Rusia, achiziționarea Ucrainei  a marcat consolidarea puterii sale, justificand  numele său de imperiu și titlul de țar ca „Împărat al tuturor rușilor”. În 1954, cu ocazia tricentenarului Tratatului de la Pereiaslav, Nikita Hrușciov a transferat Crimeea a RSFS Ruse la RSS Ucraineană, ca parte a Uniunii Sovietice. Acest tratat semnifica pentru  pro-rusi unirea  popoarelor slave din Rusia, Ucraina și Belarus. Pentru naționaliștii și patrioți ucraineni, marchează instaurarea jugului rusesc in Ucraina.

·       1701: Frederic I se încoronează ca rege al Prusiei, la Königsberg.

·       1733: A fost adus la o gradină zoologică din Boston primul urs polar prezentat public vreodată în SUA.

·       1778: Navigatorul englez James Cook (n.1728) descopera insulele Hawaii, carora le da numele “Insulele Sandwich”, în onoarea lui John Montagu, al patrulea conte de Sandwich, prim lord al Amiralitatii britanice in acea vreme. Insulele Hawaii (cunoscute în istorie și ca Insulele Sadwich) constituie un arhipelag cu nouăsprezece insule și atoli,precum și alte mici insulițe, dispuse de-a lungul unui lanț pe direcția nord-vest – sud-est în nordul Oceanului Pacific.
Numele arhipelagului vine de la cea mai mare insulă care îl compune,Insula Hawaii. Un an mai tarziu, pe 14 februarie 1779, Cook moare ucis pe aceste insule intr-un conflict cu bastinasii. James Cook (n. 7 noiembrie 1728 – d. 14 februarie 1779) explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală.

·       1788: In Australia s-a infiintat prima colonie populata cu detinuti englezi.

·       1799: Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalație de produs hârtie.

·       1821:  Începutul Revoluţiei de la 1821 din Muntenia. Marii boieri  Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar şi ai Eteriei, încheie o înţelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă. Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştii în fruntea unei cete de arnăuţi şi se îndreaptă spre Tîrgu Jiu, unde ajunge la 21 ianuarie. În scurt timp urma să înceapă revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu ce avea ca obiectiv principal  înlăturarea regimului fanariot din Muntenia.

·       1825: Este inaugurat teatrul Bolsoi (Teatrul Mare) din Moscova, conceput de arhitectul francez Joseph Beauvais.

·       1844: La Iași se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri "Iorgu de la Sadagura", prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.

·       1847: Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.

·       1860: Este infiintat prestigiosul liceu Gheorghe Lazar din Bucuresti. In Monitorul Oficial nr.10, 14 ianuarie 1860, Eforia Instrucțiunii publice face să apără următorul anunț: „Se dă în cunoștință publicului că luni, în 18 Ianuarie, la ora 10 dimineața se va celebra deschiderea noului gimnaziu, al lui Lazăr, în casele D-lui Gh. Macescu de la Jignita, Coloarea Roșie, No.35. Director, I. MAIORESCU”

·       1871: Proclamarea celui de al II-lea Reich german. La 18 ianuarie 1871 Wilhelm I este proclamat imparat al Imperiului German,in Marea sala a oglinzilor de la Versailles, dupa infrangerea zdrobitoare suferita de armata franceza in razboiul franco-prusian. Imperiul sfarseste in ziua de 9 noiembrie 1918, odata cu abdicarea imparatului Wilhelm al II-lea si capitularea Germaniei, la sfarsitul primului razboi mondial. Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern (n. 22 martie 1797 — d. 9 martie 1888, Berlin), regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871).

·       1878: Spiru Haret își ia doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească devenită celebră. Spiru Haret ( n. la 15 februarie 1851 la Iasi,  – d. 17 decembrie 1912, București), a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române. Din 1879 se face cunoscut drept „om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea. A predat la Universitatea din București, la Facultatea de științe, secția fizico-matematici, mecanica rațională  si la a Școala de poduri și șosele. Haret a predat, de asemenea, mecanica rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu, din 1881 (data înființării secției de artilerie și geniu) până în 1890. A profesat  până în 1910, când s-a pensionat dar și după aceea, până la decesul sau, ținând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. În 1910 publică la Paris și București, lucrarea „Mecanica socială”,   utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.

·       1879: La Teatrul Național din București are loc premiera comediei "O noapte furtunoasă", de Ion Luca Caragiale. În distribuție: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuța Popescu, Aristița Romanescu.

·       1887: Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms. Lazăr Edeleanu (n. 1 septembrie 1862, București – d. 7 aprilie 1941, București), a fost un chimist român, evreu de origine, autor al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid. Principalele direcții de cercetare au fost în domeniile derivaților acidului fenilmetacrilic si fenilizobutiric, acizilor nesaturați din seria aromatică, acțiunii clorurii de sulf asupra anilinei, acțiunii cloratului asupra oxiacizilor, sintetizării fenilizopropilaminei (benzedrinei), chimiei rafinării și chimizării petrolului. Efectul farmacologic psihostimulant al amfetaminei a fost descoperit mai târziu în anii 1920. Lazăr Edeleanu (n. 1 septembrie 1862, București – d. 7 aprilie 1941, București) a fost un chimist român, evreu de origine, autor al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid.

·       1911: Pilotul american Eugene Burton Ely ( 21 octombrie 1886 – 19 octombrie 1911), pilotând un avion “Curtis”, reuşeşte prima aterizare pe o navă, cuirasatul “Pennsylvania”. Anterior, la data de 14 noiembrie 1910, Ely reusise o decolare de pe nava USS Birmingham. Eugene Burton Ely (n. 21 octombrie 1886 – d. 19 octombrie 1911) a fost un aviator american, pionier al aviației, considerat a fi primul care a realizat o decolare și o aterizare pe un vas.

·       1919: A fost fondată compania Bentley Motors.

·       1919: Intre 18-21 ianuarie au avut loc lucrările Conferinţei de pace de la Paris, la care a participat şi delegaţii din partea României (Ionel I.C.Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu, etc.) şi ai guberniei Basarabia (Ion Pelivan-preşedinte, Ion Codreanu, Sergiu V.Cujbă, Gheorghe Năstase). Conferința de Pace de la Paris a început la 18 ianuarie 1919, având drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Au participat 27 de state, printre care și România. Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare (cu excepția Rusiei, atunci în plin război civil) și cele învinse în Primul Război Mondial. Președintele Conferinței a fost proclamat delegatul Franței, țară gazdă : Georges Clemenceau. Conferinţa de Pace de la Paris avea drept obiectiv dezbaterea noii configuraţii politico-teritoriale şi rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Conferinţa a dus, în final, la semnarea tratatelor de pace. Primul tratat a fost încheiat cu Germania, la Versailles (28 iunie 1919), urmat de tratatul cu Austria, la Saint-Germain en Laye (10 septembrie), pe care România, din cauză că se impuneau anumite clauze referitoare la minorităţi, clauze care au determinat demisiile succesive ale guvernelor Ion I. C. Brătianu şi general Artur Văitoianu, nu l-a semnat decît la 9 decembrie, prim-ministru fiind generalul Constantin Coandă. Pacea cu Bulgaria s-a semnat la Neuilly pe 27 noiembrie. Prin acest tratat, Grecia căpăta Tracia iar Serbia unele rectificări de frontieră, cu România fiind menţinut hotarul din 1916.

·       1941: În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.

·       1947: In Romania,  ziarul “Dreptatea” publica Apelul Partidului National-Taranesc, “Catre natiune”, in care se ia atitudine impotriva masurilor antidemocratice initiate si promovate de guvernul comunist condus de Petru  Groza.

·       1968: Marin Sorescu publică piesa "Iona".

·       1977: S-a descoperit că misterioasa boală a legionarilor este cauzată de o bacterie denumită astăzi Legionella.

·       1990: Decret–Lege CFSN, nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului PCR.

• 1992 - Guvernul României a recunoscut Republica Croaţia şi Republica Slovenia.
• 1995 - A fost finalizat textul Protocolului cvadripartit, de către PDSR, PUNR, ca partide aflate la guvernare, şi PRM, PSM - grup supranumit la acea vreme "patrulaterul rosu" - , prin care acestea au convenit aupra continuării şi întăririi colaborării lor la nivel parlamentar, în teritoriu, precum şi în vederea realizării Programului de guvernare.
• 1996 - Comitetul Director al Băncii Mondiale a aprobat Împrumutul pentru ajustarea sectorului financiar şi al întreprinderilor (FESAL), în valoare de 280 milioane dolari. Împrumutul a fost acordat pentru o perioadă de 20 ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani şi cu o rată a dobânzii standard a Băncii Mondiale.
• 1997: Exploratorul polar norvegian Børge Ousland reușește să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross Ousland. A plecat în expediție la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni și patru zile a parcurs 2829 km.
• 1999: Peste 10 000 de mineri încep un marș spre București.
• 
  
• 1999: Are loc inaugurarea, la București, a Centrului de Formare Diplomatică și Relații Internaționale (CFDRI). În cuvântul de deschidere, ministrul de Externe Andrei Pleșu a precizat că școala este menită "să producă diplomați eficienți, funcționari al căror singur partid este România, după cum spunea un diplomat înainte de război".
• 2004 - Proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost adoptat de delegaţii Consiliului Naţional al Secuilor (CNS).
• 2005: Compania "Airbus" a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.
• 2017: Proteste în București, Cluj, Brașov, Iași, Timișoara, Sibiu și în alte orașe din România, „NU Legii Gratierii Si Amnistiei”

Nașteri

* 1519: Regina Isabella sau Isabella de Jagiello (în maghiară Izabella királyné; în poloneză Izabela Jagiellonka, n. 18 ianuarie 1519, Cracovia – d. 15 septembrie 1559, Alba Iulia) a fost soția regelui Ioan I Zápolya și mama principelui transilvănean Ioan Sigismund.

În anul 1558 regina Isabella a acordat Odorheiului statutul de oraș liber, cu drept de folosire a sigiliului și stemei proprii.

·        * 1689: Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu (n. 18 ianuarie 1689; d. 10 februarie 1755), de regulă menționat doar ca Montesquieu, s-a născut în castelul din la Brède, lângă Bordeaux, într-o familie de magistrați aparținând micii nobilimi.^[7] A fost una din cele mai complexe și importante figuri ale iluminismului francez.

A activat în calitate de consilier (1714) în parlamentul de la Bordeaux, devenind președintele acestuia (1716 - 1728) după moartea unuia din unchii săi, căruia i-a moștenit titlul și funcția. În 1728, a devenit membru al Academiei Franceze.

Opera sa majoră, Scrisori persane (1721), „profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei“ ^[8], s-a bucurat de un succes imens și imediat. Cartea este concepută sub forma unei colecții de scrisori, despre care se presupune a fi fost scrise de călători în Persia și de prietenii acestora din Europa. Aici, autorul a satirizat și a criticat instituțiile franceze.

În calitate de teoretician, a scris în 1734 o disertație istorică științifică asupra înfloririi și decăderii Romei, Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence (Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor), în care afirmă că „Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane, al unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile“.^[9]

Spiritul legilor (1748), debutează cu o scurtă discuție despre legi în general. În cartea I, Capitolul III, susține că „legea în general este rațiunea omenească în măsura în care ea guvernează toate popoarele de pe pământ iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazuri particulare la care se aplică această rațiune omenească“.^[10] Scopul deliberat a lui Montesquieu în această carte este să explice legile umane și legile sociale. Conform lui, tot ceea ce există are legile sale, „Divinitatea“ are legile sale, „lumea materială“ și „substanțele superioare omului“ au, la rândul lor, legi proprii. Cartea este un studiu comparativ, concentrat asupra a trei tipuri de guvernare (republică, monarhie și despotism), fiind realizat sub influența ideilor lui John Locke.

Una din teoriile majore prezentate în lucrare este cea a separării puterilor în stat, conform căreia puterile guvernului trebuie separate și echilibrate pentru a garanta libertatea individului. Cartea își păstrează și în prezent importanța istorică, fiind una dintre operele care au influențat decisiv elaborarea Constituției Statelor Unite ale Americii, care, la rândul său, a influențat esențial scrierea a numeroase constituții din multe state ale lumii.

* 1726: Frederic Henric Louis (germană Friedrich Heinrich Ludwig; 18 ianuarie1726 – 3 august 1802), a fost prinț al Prusiei. A fost general și om de stat și, în 1786, s-a sugerat că ar putea fi candidat pentru a deveni monarh al Statelor Unite.

Născut la Berlin, Henric a fost al 13-lea copil al regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a Prințesei Sophia Dorothea de Hanovra. Frate mai mic al regelui Frederic al II-lea al Prusiei, conflictele lui Henric cu "Frederic cel Mare" sunt aproape legendare.

În 1740, nu avea decât 14 ani când fratele lui mai mare, Frederic al II-lea al Prusiei, devenit rege, l-a numit colonel al regimentului 35 de infanterie și a participat la războiul silezian. Henric a trăit în umbra fratelui său, Frederic cel Mare, și uneori a criticat strategiile militare ale regelui și politica externă. În 1753 și-a publicat memoriile sub pseudonimul "mareșalul Gessler".

La 25 iunie 1752 Henric s-a căsătorit cu Prințesa Wilhelmina de Hesse-Kassel în Charlottenburg, însă nu au avut copii. Henric a locuit la castelul Rheinsberg primit în dar de la fratele său. În ciuda faptului că era căsătorit, pasiunea sa se îndrepta spre alți bărbați și a dezvoltat relații intime cu actorul Blainville și contele francez emigrant La Roche-Aymon

* 1782: Daniel Webster (n. 18 ianuarie 1782 – d. 24 octombrie 1852) a fost un om politic american, secretar de stat al Statelor Unite.

·       *  1795: Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei (rusă Анна Павловна; 18 ianuarie 1795 – 1 martie 1865) a fost regină a Olandei.

A fost al optulea copil și a șasea fiică a țarului Pavel I al Rusiei și a Mariei Feodorovna. Frații săi erau:

• Alexandru I, Țar al Rusiei (1777–1825), căsătorit cu Luise de Baden(1779–1826); au avut două diice ambele au murit în copilărie.
• Constantin Pavlovici Marele Duce (1779–1831), căsătorit cu Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld (1781–1860) și a doua oară cu Ioanna Grudzińska (1799–1831). Nu a avut copii.
• Alexandra Pavlovna Mare Ducesă (1783–1801) căsătorită cu Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei (1776–1847); au avut o fiică (a murit la naștere)
• Elena Pavlovna Mare Ducesă (1784–1803) căsătorită cu Friedrich Ludwig, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819); au avut doi copii.
• Maria Pavlovna Mare Ducesă (1786-1859) căsătorită cu Karl Friedrich, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, a avut patru copii.
• Ecaterina Pavlovna Mare Ducesă (1788–1819) căsătorită cu Georg, Duce de Oldenburg (1784–1812), au avut doi fii; căsătorită a doua oară cu Wilhelm I de Württemberg (1781–1864), au avut două fiice.
• Olga Pavlovna (22 iulie 1792 – 26 ianuarie 1795).
• Nicolae I, Țar al Rusiei (1796–1855), căsătorit cu Charlotte a Prusiei(1798–1860), au avut zece copii.
• Mihail Pavlovici, Mare Duce (1798–1849), căsătorit cu Elena Pavlovna de Württemberg 1807–1873), au avut cinci copii.

Împăratul Napoleon I al Franței i-a cerut mâna însă a fost refuzat.

La 21 februarie, la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, s-a căsătorit cu Prințul William de Orange, care va deveni mai târziu regele William al II-lea al Olandei. După căsătorie și-a păstrat propria religie. Cuplul a rămas în Rusia un an de zile.

Anna Pavlovna a fost șocată de diferența dintre Rusia și noua ei țară, în special atunci când era vorba de nivelul social, unde diferența dintre regalitate și cetățeni nu era așa de mare ca în Rusia iar ea a avut dificultăți de adaptare la acest lucru. Cuplul a trăit la Bruxelles până când revoluția belgienilor i-a forțat să părăsească orașul în 1830. Căsătoria a fost furtunoasă. În 1829, mai multe piese din bijuteriile ei au fost furate, iar ea și-a suspectat soțul de furt. Aventurile soțului ei a creat conflicte în mariaj; s-au separat până în 1843.

La 7 octombrie 1840, la abdicarea socrului ei, William I al Olandei, Anna Pavlovna a devenit regină a Olandei. Ca regină, Anna a fost descrisă ca fiind demnă, maiestoasă și distanțată de popor. Ca regină mamă a trăit o viață discretă.

A fost mama viitorului rege William al III-lea al Olandei.

* 1808: Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei și Norvegiei (germanăWilhelmine Marie; 18 ianuarie 1808 – 30 mai 1891) a fost fiica cea mică a regelui Frederic al VI-lea al Danemarcei și a soției acestuia, Marie Sophie de Hesse-Kassel.

Prințesa Vilhelmine s-a născut la Kiel, Ducatul de Schleswig la 18 ianuarie 1808. Părinții ei au fost Prințul Moștenitor Frederic (viitorul rege Frederic al VI-lea) și soția sa, Maria Sofia de Hesse. Pentru că bunicul patern, regele Christian al VII-lea era instabil mental, tatăl ei a fost regent din 1784. La două luni după nașterea ei, bunicul-rege a murit de anevrism cerebral iar tatăl ei i-a succedat ca rege al Danemarcei și Norvegiei. A avut o soră mai mare, Caroline.

Vilhelmine Marie

Din moment ce tatăl ei nu a avut fii care au supraviețuit, Vilhelmine Marie a fost o mireasă foarte dorită. Printre pretendenți era și viitorul Oscar I al Suediei al pe atunci nou-înființate dinastii Bernadotte. La 1 noiembrie 1828, la Copenhaga, ea s-a căsătorit cu Prințul Frederic al Danemarcei, viitorul rege Frederic al VII-lea al Danemarcei. Logodna a fost anunțată oficial în 1826. Soțul ei era descendent masculin pe linie directă a regelui Frederic al V-lea și a celei de-a doua soții, Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel. Căsătoria a unit cele două linii ale Casei Regale și a fost foarte populară.

Mariajul s-a dovedit a fi nefericit, din cauza stilului de viață desfrânat a lui Frederic cu infidelități și consum exagerat de alcool. S-a spus că Vilhelmine, deși bună la suflet și blândă, era lipsită de caracter și nu a reușit să câștige nici o influență asupra lui Frederic. Mariajul nefericit a fost, de asemenea, un motiv de îngrijorare pentru părinți. Cuplul s-a separat în 1834 și a divorțat în 1837.

La Palatul Amalienborg la 19 mai 1838 ea s-a căsătorit cu Karl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, fratele cel mare al viitorului rege Christian al IX-lea al Danemarcei. S-a spus că al doilea mariaj a fost foarte fericit. Ambele căsnicii au rămas fără copii.

În timpul Primului Război Germano-Danez, soțul ei s-a situat împotriva Danemarcei. Din această cauză relația Vilhelmine cu familia regală daneză s-a rupt pentru o vreme. În timpul războiului ea a locuit la Dresda. În 1852, după ce s-a împăcat cu familia regală s-a întors în Danemarca împreună cu soțul ei și au locuit la Castelul Louisenlund. Poziția ei de fiică a iubitului rege a ajutat-o să rămână populară printre danezi. Soțul ei nu a reușit niciodată.

Karl a murit în 1878. Vilhelmine și-a petrecut ultimii ani izolată și a avut dificultăți de comunicare în viața socială după ce și-a pierdut auzul. A petrecut mult timp în acțiuni de caritate și a devenit populară în Glücksburg din cauza asta.

·     *    1829: S-a nascut Ludvig Lorenz, fizician şi matematician danez; (d. 09.06.1891). A conferit un aspect matematic formulării electromagnetismului. A publicat (1869) legea care leagă indicele de refracție al unei substanțe de polarizabilitate, redescoperită independent (1878) de Hendrik Lorentz  si cunoscută sub numele de ecuația Lorentz-Lorenz.

·     *    1832 - S-a născut medicul Iacob Felix, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (m. 19 ianuarie1905)

·     *    1841: Emmanuel Chabrier, compozitor și pianist francez (d. 1894)

·       *  1848:  S-a născut in localitatea Sira, langa Arad, scriitorul Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg şi gazetar român  („Moara cu noroc”, „Popa Tanda”, „Mara”, „Fata de birău”); (d.17.08.1925, Panciu).

* * 1862: Eduard Fischer (n. 18 ianuarie 1862,^[1][2] Carapciu pe Ceremuș, Ucraina – d. 21 iunie 1935,^[1][2] Viena, Statul Federal al Austriei) a fost un general (Generalmajor) austriac, care a comandat jandarmeria austriacă din Bucovina și Galiția, decorat cu Ordinul Maria Terezia în grad de cavaler. De asemenea, el s-a remarcat și ca scriitor.
1* 1867: Félix Rubén García Sarmiento, cunoscut sub pseudonimul Rubén Darío(n. 18 ianuarie 1867 - d. 6 februarie 1916) a fost un poet nicaraguan.

Mare liric de limba spaniolă, a fost considerat părintele modernismului hispano-american.

1* 1875: Aleksei Ivanovici Abrikosov (n. 18 ianuarie, 1875 — 9 aprilie 1955), anatomopatolog sovietic. Aleksei Ivanovici Abrikosov a fost membru al Academiei de Științe și al Academiei de Științe medicale a URSS.

·       1880: Paul Ehrenfest, fizician și matematician austriac (d. 1933)

·       1882 - S-a născut medicul Victor Gomoiu, primul român preşedinte al unei societăţi ştiinţifice internaţionale, respectiv al Societăţii Internaţionale de Istorie a Medicinei (m. 1960).

·       1886: Ștefan Dimitrescu, pictor român (d. 1933)

* 1887: Elena Lempp (n. 18 ianuarie 1887, Pitești, România – d. 1964, Craiova, România) a fost un medic român
A absolvit în 1905 Școala secundară de fete gradul I și gradul II din Craiova^[3] urmând apoi Facultatea de Medicină la București între 1906 și 1914. Și-a obținut doctoratul în medicină și chirurgie în iunie 1914. A plecat ulterior la Berlin unde s-a specializat în obstetrică și ginecologie alături de profesorul Bumm (1922-1923).
A activat:

• externă și apoi internă provizorie a Eforiei Spitalelor Civile din București (1909-1912);^[4]
• medic auxiliar provizoriu în echipa de dezinfecție a Direcției Generale a Serviciului Sanitar București;
• medic auxiliat la Spitalul din Negoiești (1915-1921);
• medic secundar la Maternitatea Spitalului Filantropia din Craiova (1921-1923);
• medic primar la Maternitatea Spitalului Filantropia din Craiova (1923-1925);
• medic primar la Maternitatea din Chișinău (1926-1927);
• medic primar la Maternitatea Spitalul Th.I.Preda din Craiova (1927-1930);
• medic primar și șef al Maternității Spitalului Filantropia (1930-1947);
• medic-șef chirurg la Spitalul Crucii Roșii din Craiova (1941-1942).

A participat la zeci de congrese la București, Cluj-Napoca, Leipzig și a susținut prelegeri în cadrul Cercului medicofarmaceutic din Craiova.

·       1892: S-a nascut Oliver Hardy, actor american (celebrul “Bran”). Cuplul Oliver Hardy – Stan Laurel cunoaşte o mare şi nestinsă celebritate mondială, deţinând timp de douăzeci de ani supremaţia în comedia de tip slapstick; (d.07.08.1957).
* 1897: Dimitrie Găzdaru (n. 18 ianuarie 1897, Grivița, Ialomița – d. 8 iunie 1991, Buenos Aires, Argentina) a fost un lingvist român, discipolul și asistentul lui Alexandru Philippide la Universitatea din Iași, fiind deopotrivă profesorul unor viitori savanți de renume, ca Gheorghe Ivănescu și Eugeniu Coșeriu. Plecat devreme din România, după o perioadă de activitate didactică în Italia s-a stabilit în America de Sud, unde a rămas toată viața. A fondat prima catedră de romanistică din Argentina și a scris numeroase studii de lingvistică și filologie, fiind recunoscut ca unul dintre romaniștii de seamă ai secolului XX.

·       1898: Filip Brunea-Fox, prozator și jurnalist român, colaborator la reviste de avangardă (d.1977)

* 1901: Nina Nicolaevna Masalskaia (n. 5/18 ianuarie 1901,  Penza, Rusia — d. 24 martie 1989, Chișinău) a fost o actriță sovietică, rusă și moldoveancă, artistă a poporului din URSS (1960).

·       1904: Cary Grant (născut Archibald Alexander Leach, n. 18 ianuarie1904,^{[1][2][3][4][4][5][6][7][8]} Bristol, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 29 noiembrie 1986,^{[1][3][4][4][5][6][7][8]} Davenport[*], SUA) a fost una dintre marile stele americane de film ale Hollywood-ului de altădată, laureat al Premiului Oscar.
* 1908: Prințesa Sibylla a Suediei, Ducesă de Västerbotten (născută Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg și Gotha; 18 ianuarie 1908 – 28 noiembrie 1972) (Prințesa Sibylla Calma Maria Alice Bathildis Feodora) a fost soția Prințului Gustav Adolf, Duce de Västerbotten și mama actualului monarh al Suediei, Carl XVI Gustaf.
A fost fiica lui Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și a Prințesei Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein (care era fiica Prințesei Karoline de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg și a lui Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein și descendentă a casei regale scandinave). Prin tatăl ei, era strănepoata reginei Victoria. Bunicul ei era Prințul Leopold, Duce de Albany, fiul cel mic al reginei Victoria și a Prințului Albert

În noiembrie 1931, Sibylla era la Londra și participa la nunta lui Lady May Abel Smith ca domnișoară de onoare. Una dintre celelalte domnișoare de onoare era Ingrid a Suediei, care i l-a prezentat Sibyllei pe fratele ei, Prințul Gustaf Adolf al Suediei, Duce de Västerbotten. Logodna a fost anunțată la palatul Callenberg din Coburg la 16 iunie 1932.

La 19 octombrie, la Coburg, Sibylla s-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea Prințul Gustaf Adolf al Suediei printr-o căsătorie civilă urmată de una religioasă ziua următoare. Gustaf Adolf era fiul cel mare al Prințului Moștenitor Gustav Adolf al Suediei (mai târziu regele Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei) și al Prințesei Margaret de Connaught (o nepoată a reginei Victoria).

Sibylla nu va deveni niciodată Prințesă Moștenitoare deoarece soțul ei a murit înainte de decesul bunicul lui, regele Gustav al V-lea. Cuplul și-a petrecut luna de miere în Italia înainte de a ajunge la Stockholm la 25 noiembrie 1932. Sibylla n-a fost foarte populară în Suedia. Ea și soțul ei erau oaspeți frecvenți al diferitelor asociații și cluburi germane din Stockholm iar publicul și presa asociau ușor în anii 1930 tot ce era german cu partidul nazist.^[1] De asemenea, faptul că unii membri ai familiei ei și rudele din Germania erau active în partidul nazist, i-au afectat reputația în Suedia. În plus, ea avea dificultăți în a învăța limba suedeză, lucru care a mărit distanța dintre ea și suedezi.^[1]

Sibylla a murit de cancer la vârsta de 64 de ani, înainte de ascensiunea pe tron a fiului ei.

* 1909: Alexandru Sándor Schwartz (n. 18 ianuarie 1909 în Târgu-Mureș - d. 1993) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).

·       1911: S-a născut in  Bitolia, Macedonia, Nicu Caranica, poet, dramaturg şi eseist român (d.2002, Fairfield, Connecticut, SUA). A debutat în presă la 16 ani, în Propilee literare, dar adevăratul său debut e considerat cel din 1932, din Gând românesc. Nicu Caranica a urmat   Universitatea la Cluj-Napoca (1928-1932) si un prim an de studii în Franța, la Universitatea catolică din Lille. Și-a luat licența cu teza intitulata „La critique de Baudelaire’, în 1932. Între 1935 și 1936, a studiat la Sorbona și École Normale Supérieure, din Paris, lucrând la o teză de doctorat despre critica totală (plastică, muzică literatură) a lui Baudelaire, teză rămasă, din păcate, neterminată, din cauza neprelungirii bursei și a vicisitudinii vremurilor care au urmat. A fost, pe rând, profesor în țară, apoi atașat de presă la Legația Română din Quirinal (actuala reședință a președinției italiene, la Roma). Fiind rechemat din postul de atașat de presă în țară, refuză întoarcerea și se autoexilleaza. Timp de zece ani a trăit în Italia, în perioada 1943-1945 fiind asistent pe lângă profesorul Ramiro Ortiz, la Institutul de filologie romanică a Universității din Padova. Din 1951 s-a stabilit și a trăit la Paris. A murit în anul 2002 la Fairfield, Connecticut, SUA,[2]în urma unui atac de cord.

* 1913: Danny Kaye (născut David Daniel Kaminsky la 18 ianuarie 1913, Brooklyn, New York – d. 3 martie 1987, Los Angeles, California) a fost un actor evreu-american de film.

·       1915: Paul C. Petrescu, fizician român (d. 1977)

·       1915: Santiago Carillo, lider comunist spaniol (d. 2012)

·       1916: Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, 18 ianuarie 1916, București; d. 14 septembrie 2006, București^[2]) a fost un nomenclaturist, ideolog comunist și analist politic român.

* 1924: John (Ján) Bukovsky (n. 18 ianuarie 1924, Cerová, Cehoslovacia – d. 18 decembrie 2010, Techny, Illinois) a fost un arhiepiscop romano-catolic, naturalizat american și diplomat al Vaticanului, primul nunțiu apostolic în România după 1990.

·       1925: Gilles Deleuze, filosof francez (d. 1995)
* 1926: Haralambie Grămescu (n. 18 ianuarie 1926, Plenița, județul Dolj - d. 14 martie 2003, Craiova) a fost un poet și traducător român.

A fost fiul Elisabetei (născută Odinescu) și al lui Ionel Grămescu, țărani. A urmat liceul la Craiova și Pitești între anii 1937 - 1945, apoi Facultatea de Medicină la Cluj în perioada 1945 - 1949 (neterminată) și Școala de Literatură „„Mihai Eminescu” la București între 1950 - 1951. În perioada 1964 - 1965 începe cursurile la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care nu o termină . Între 1950 și 1972 este, pe rând, referent la Uniunea Scriitorilor, redactor la Editura de Stat pentru literatură și artă, „Gazeta literară și „Luceafărul, lector la Editura Minerva. Debutează încă din 1949 în ziarul Lupta Ardealului, dar prima carte, Elegii și egloge, îi apare abia în 1969.^[1]

A tradus din Margarita Aligher, Arany János, Balzac, Ibsen, María Teresa León, K. M. Siminov ș.a. A transpus în românește povestirile din 1001 de nopți și a repovestit Cele șapte călătorii ale lui Sinbad marinarul (1977). În 1982 primește premiul Asociației Scriitorilor din București pentru traducerea povestirilor din O mie și una de nopți.

Are câteva volume publicate:

• Elegii și egloge, București, 1969;
• Norul lui Magellan. Ode și epode, București, 1972;
• Cele șapte călătorii ale lui Sinbad Marinarul, repovestite de Haralambie Grămescu, București, 1977;
• Prin vântul toamnei, București, 1987;
• Pactul cu diavolul, roman, Plenița, 1994;
• Adaptarea la mediu, versuri, Craiova, 1997.
• Întoarcerea florilor, 1971 – poezii din folclorul naționalităților conlocuitoare
• Glasurile patriei, 1972 – poezii patriotice
• Imnurile muncii, 1974

* 1927: Marinella Tucaliuc (n. 18.01.1927, Botoșani - d. 11.11.2015, București) a fost o pictoriță și graficiană româncă.

După ce studiază la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, își aprofundează studiile în Iași, Cluj și București, avându-i ca profesori pe maeștrii artei: Nicolae Popa, Mihai Cămăruț, Aurel Ciupe, Alexandru Mohi, etc, participă la cele mai de seamă manifestări colective organizate în țară și în străinătate.

·       1937: John Hume (n. 18 ianuarie 1937) este un om politic britanic, membru al Parlamentului European în perioadele 1979-1984, 1984-1989, 1989-1994, 1994-1999 și 1999-2004 din partea Regatului Unit.
* 1940: Ion Ciocanu (n. 18 ianuarie 1940, comuna Tabani, județul Hotin, Româniaazi în raionul Briceni, Republica Moldova) este un critic literar, filolog, pedagog, scriitor român, cunoscut și recunoscut mai ales pentru atitudinea sa intransigentă față de politica de deznaționalizare a românilor basarabeni și de subminare a limbii române în Republica Moldova.

A fost director general al Departamentului de Stat al Limbilor (1993 - 1994) și șef al Direcției Promovare a Limbii Oficiale și Control asupra Respectării Legislației Lingvistice din cadrul Departamentului Relații Interetnice și Funcționarea Limbilor (1998 - 2001).

* 1941: Davis Eli "David" Ruffin (n. 18 ianuarie 1941 - d. 1 iunie 1991) a fost un cântăreț și muzician soul american cel mai cunocut ca unul dintre principalii vocaliști ai trupei The Temptations din 1964 până în 1968. A fost vocea principală pe cântece celebre ca My Girl și Ain't to Proud to Beg. Ruffin a fost inclus în topul celor mai buni 100 de cântăreți ai tuturor timpurilor, top realizat de revista Rolling Stone în 2008.^[4] A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989 pentru activitatea sa cu Temptations

·       1943 - S-a născut 

*  1948: Gheorghe Urschi (n. 18 ianuarie 1948, Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești) este un actor, regizor și umorist din Republica Moldova. Este supranumit „regele umorului moldovenesc”^[1][2] sau „Regele umorului din Republica Moldova”

·       1951: Ion Luchian (n. 18 ianuarie 1951, Orțăști, județul Neamț, România) este un politician român, fost membru al Camerei Deputaților între 2000 și 2008 și senator în legislatura 2012-2016. Ion Luchian este unul dintre cei mai respectați medici urologi prahoveni, activând la Spitalul Boldescu din Ploiești - Prahova, precum și unul dintre cei mai vechi membri ai organizației locale a PNL.^[1] În mandatul de senator început în 2012, a deținut funcția de președintele Comisiei de Sănătate Publică
* 1952: Mariana Cioromila (n. 18 ianuarie 1952, Satu Mare) este o mezzosoprană română, care trăiește din 2000 în Brazilia, Ubatuba

A studiat muzica la Liceul de Arte Galați, cu specializarea pian. A urmat cursurile Universității de Arte "George Enescu" din Iași, secția canto liric, sub îndrumarea prof. Ella Urmă, cursuri absolvite cu distincția "Summa cum Laude". A urmat cursuri de specializare sub îndrumarea prof. Magda Ianculescu, precum și cu profesorul și artistul Pawel Gerassimowitsch Lisizian în Weimar (Germania) și Moscova și Milano cu artistul profesor, Pier Miranda Ferraro.

A predat canto la Universitatea de Stat din Campinas (UNICAMP)^[1], Faculdade Integral Cantareira, Universidade Livre de Música Brasil si Faculdade de Música Carlos Gomes [1]

În anul 2011 a obținut diploma de Doctor în muzică, cu lucrarea "Teze în tehnica vocală", în cadrul Universității de Stat din Campinas, Brazilia

·       1953: Ion Monoran, poet român

·       1955: Kevin Costner (n. 18 ianuarie 1955) este un actor, producător și regizor de film american. A primit două premii Oscar, inclusiv pentru filmul Dansând cu lupii (1990). A mai interpretat în filme precum Incoruptibilii (1987) sau Bodyguard (1992).

·       1957: Sándor Ágócs, scriitor, poet și critic literar maghiar
* 1960: Mark Rylance (n. 18 ianuarie 1960) este un actor englez de teatru și de film, care a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar și Premiul BAFTA pentru rolul lui Rudolf Abel din filmul Podul spionilor.^[8] A jucat rolul titular din Marele Uriaș Prietenos din 2016.

·       1961: Carmen Tănase (n. 18 ianuarie 1961, Ploiești) este o actriță de teatru, filmși televiziune din România.
A urmat, între 1980 și 1984, cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa profesoarei Olga Tudorache și a asistentei Adriana Popovici. I-a avut drept colegi de promoție pe Bogdan Gheorghiu, Radu Duda (Alteța Sa Regala Principele Radu al Romaniei), Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Dan Bădărău, Carmen Ciorcilă, Mihai Verbițchi și (de la clasa Sandei Manu) Oana Pellea, Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru, Claudiu Istodor. Ca studentă a jucat, printre altele, în Demonii, dramatizare după romanul omonim de F.M. Dostoievski, Joia dulce, după John Steinbeck, și Suflete tari de Camil Petrescu (spectacol de absolvire). A debutat pe o scenă profesionistă alături de Olga Tudorache și de Radu Duda, colegul ei de la Actorie, în rolul Foca din piesa Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regizată de Cristian Hadjiculea la Teatrul Foarte Mic din București (data premierei: 26 octombrie 1982), spectacol preluat ulterior de Teatrul Național din Iași. Între 1984 și 1990 a fost actriță la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, fiind repartizată inițial la secția suceveană a acestuia, împreună cu Radu Duda, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Mioara Ifrim și alți câțiva tineri absolvenți de teatru din țară. Din anul 1990, Carmen Tănase este actriță la Teatrul Odeon din București.

Carmen Tănase a fost căsătorită cu criticul de teatru Victor Parhon (n. 5 aprilie 1943, Iași - d. 4 august 2000, București). Are un fiu, Tudor Parhon (n. 1989), absolvent de regie de film.

A jucat în filme:

• Fructul oprit, regia Ruxandra Ion, 2018
• May's Fever, regia Tudor Parhon, 2010
• State și Flacăra - Vacanță la Nisa, regia Iura Luncașu, 2010
• State de România - student la Sorbona, regia Iura Luncașu, 2009
• Regina, 2008
• Inimã de tigan, 2007
• Nod, regia Alina Ciocârlie, 2007
• Prea târziu, regia Adi Sitaru, 2006
• Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu, 2006
• Bani de dus, bani de-ntors, regia Alexandru Tocilescu, 2005
• Dormir avec le diable, regia Yves Boisset, 2001
• Une femme piégée, regia Laurent Carceles, 2001
• Im Zeichen der Liebe, regia Kathe Kratz, 1998
• Passion Mortelle, regia Claude-Michel Rome, 1995
• Dark Angel: The Ascent, regia Linda Hassani, 1994
• E pericoloso sporgersi, regia Nae Caranfil, 1994
• Crucea de piatră - ultimul bordel, regia Andrei Blaier, 1993
• Înnebunesc și-mi pare rău, regia Ion Gostin, 1992
• Drumul câinilor, regia Laurențiu Damian, 1991
• Vinovatul, regia Alexa Visarion, 1991
• Un bulgăre de humă, regia Nicolae Mărgineanu, 1989
• Lacrimi de iubire (2005)
• "Pariu cu viața"-Mara Anghel

A fost distribuită în roluri în teatru:La Teatrelli, București

• Diana în Hotel California de Neil Simon, regia Gelu Colceag

La Teatrul de Comedie din București

• Polina Andreevna în Pescărușul de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga

La Teatrul Odeon din București

• Doctorița Martha Livingstone în Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier, regia Marius Oltean
• Infirmiera șefă în Veronika se hotărăște să moară, dramatizare de Gelu Colceag și George Bănică după romanul omonim de Paulo Coelho, regia Gelu Colceag
• Colette Duduleanu în Gaițele de Al. Kirițescu, regia Alexandru Dabija cu care a obtinut Premiul pentru rol secundar la Festivalul Dramaturgiei Romanesti, Timisoara, 2004
• Lora în Stele în lumina dimineții de Alexandr Galin, regia Gelu Colceag
• Paraschiva în Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Horea Popescu
• Pierette în Cumetrele de Michel Tremblay, regia Petre Bokor
• Țiganca bătrână în La țigănci, text pentru spectacol de Cristian Popescu după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater
• Au pus cătușe florilor de Fernando Arrabal, regia Alexander Hausvater
• Opera rânjetului de Dario Fo, regia Dragoș Galgoțiu

La Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași

• Mona în Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Nicoleta Toia
• Ea în Tactica șarpelui boa după A.P. Cehov, regia Nicoleta Toia
• Sașa în Ivanov de A.P. Cehov, regia Ovidiu Lazăr
• Elena Ivanovna Popova în Ursul de A.P. Cehov, regia Ion Lascăr
• Gittel în Doi pe un balansoar de William Gibson, regia Ion Mânzatu
• Firuța în Autorul e în sală de Ion Băieșu, regia Saul Taisler
• Zița în O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Ovidiu Lazăr
• Helea în Melodie varșoviană de L. Zorin, regia Ion Mânzatu
• Ana în Jocul vieții și al morții de Horia Lovinescu, regia Nicoleta Toia
• Tania în Adio, studenție! de Al. Vampilov, regia Cristina Ioviță
• Doamna Gabor în Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia Cristina Ioviță
• Foca în Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regia Cristian Hadjiculea

A mai jucat în Podul sinucigașilor și Așteptăm pe altcineva de Paul Ioachim, ambele în regia autorului (Teatrul „George Ciprian”, Buzău), Noiembrie sau Sărutul, de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb (Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București), Raport pentru o Academie, după o schiță de Franz Kafka, regia Cristina Ioviță (Teatrul de Cameră al UNITER), etc.

A avut roluri și în televiziune:

• Roxana Baicu-Popovici, în Fructul oprit (serial), regia Ruxandra Ion ,2018
• Mara Anghel, în Pariu cu viața (serial) și O nouă viață (serial), regia Iura Luncașu, Alex Fotea și Alex Borundel, 2011 - 2013; regia Alex Fotea și Mihai Brătilă, 2014.
• Flacăra Potcovaru, în Inimă de țigan, Regina, State de România și Moștenirea (seriale de televiziune), regia Iura Luncașu, Alexandru Fotea și Sebastian Voinea/ Larry Maronese; Iura Luncașu, Larry Maronese, Vladimir Anton; Larry Maronese, Mihai Brătilă, Iura Luncașu, 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010, 2010-2011.
• Zuzu, în Iubire ca în filme (serial), regia Iura Luncașu și Bogdan Dumitrescu, 2006-2007
• Simona Varlam, în Lacrimi de iubire (serial), regia Iura Luncașu și Bogdan Dumitrescu, 2005-2006

La Teatrul de Televiziune

• Dr. Martha Livingstone, în Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier, regia Marius Oltean
• Pierette, în Cumetrele de Michel Tremblay, regia Petre Bokor
• Amfitrion 38 de Jean Giraudoux, regia Olimpia Arghir

* 1961: Ion Păduraru (n. 18 ianuarie 1961, Țipletești, Sîngerei) este un jurist din Republica Moldova, actual secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova (din aprilie 2012).^[1] În perioada 22 mai 1998 - 12 noiembrie 1999 a fost Ministru al Justiției al Republicii Moldova în cabinetele Ciubuc II și Sturza.

Anterior, Păduraru a activat în calitate de procuror, judecător, șef al Secției juridice a Cancelariei de stat, viceministru al Justiției. De asemenea, a fost avocat și decan al Baroului de Avocați Chișinău. În anul 2000 a fost ofițer civil al ONU în Departamentul Judiciar al Administrației ONU pentru Timorul de Est (de fapt o funcție echivalentă cu cea de viceministru al Justiției în guvernul temporar al Timorului de Est sub administrația de tranziție ONU).^[2]

Pe 14 ianuarie 2016, după ce a respins candidatura lui Vlad Plahotniuc (din partea PDM) la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, președinteleNicolae Timofti l-a desemnat pe Ion Păduraru drept candidat la funcția de prim-ministru,^[3][4] acesta având un termen de 15 zile la dispoziție să întocmească programul de activitate și componența nominală a noului cabinet de miniștri și să le prezinte parlamentului spre examinare. Imediat, o parte din presă a scris despre faptul că numele lui Păduraru figurează în dosarul lui Vlad Filat, mai exact în autodenunțul lui Ilan Shor. A doua zi, la mai puțin de 12 ore după ce președintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe Păduraru la funcția de premier, președintele PDM, Marian Lupu, a prezentat o solicitare prin care comunica că partidul nu este de acord cu desemnarea lui Păduraru și cere revocarea decretului prezidențial cu promisiunea că în timpul apropiat va fi prezentată o listă de susținere a unui alt candidat, iar la scurt timp a înaintat și un candidat propriu la funcția de prim-ministru: Pavel Filip, vicepreședinte al PDM și Ministru în exercițiu al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.^[5] Peste puțin timp, Ion Păduraru a anunțat că-și retrage candidatura de la funcția de prim-ministru în favoarea lui Pavel Filip,^[6] iar conform altor surse, Președintele Nicolae Timofti a anulat decretul de numire a consilierului său Ion Păduraru drept candidat pentru funcția de prim-ministru.^[7] După care, șeful statului l-a desemnat pe Pavel Filip în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, motivând că a luat această decizie „ca urmare a propunerii care i-a fost făcută de majoritatea parlamentară constituită dintr-un număr de 55 de deputați”.^[8]

Ion Păduraru este căsătorit și are doi copii. În afară de limba maternă, mai cunoaște engleza, franceza, italiana și rusa

* 1964: Elena Moșuc (n. 18 ianuarie 1964, Iași) este o soprană română.

Elena Moșuc s-a născut la Iași, a făcut studii muzicale în orașul natal, mai întâi la Școala Populară de Artă, apoi la Conservatorul “George Enescu". Înainte de terminarea studiilor universitare, i s-a dat ocazia binemeritată de a apărea pe scena Operei ieșene în roluri complexe și solicitante precum Regina Nopții, Lucia, Gilda și Violetta. În 1990 (anul în care a fost admisă la Conservator), ea a câștigat Premiul I la exigentul concurs muzical internațional ARD organizat la München, iar în anul următor a triumfat și în competiția de la Monte Carlo.

La începutul carierei, Elena Moșuc a fost foarte atașată Operei din Zürich, unde și-a dat întreaga măsură a talentului și a dăruirii către scenă în roluri diverse, de la Regina Nopții, Konstanze, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Linda di Chamounix, Gilda, Elvira, Violetta Valéry, Luisa Miller, Sophie, Zerbinetta, până la Aminta/Timidia, Musetta, Antonida, Micaëla, Olympia, Antonia ori Giulietta, sub conducerea muzicală a unor personalități de primă mărime precum Nikolaus Harnoncourt, Franz Welser-Moest, Christoph von Dohnányi, Placido Domingo, Vladimir Fedoseyev, Ralf Weikert, Adam Fischer, Marc Minkowski, Marco Armiliato, Paolo Carignani, Michel Plasson, Patrick Fournillier, Nello Santi, Marcello Viotti.

Elena Moșuc a fost invitată să cânte pe unele dintre cele mai faimoase scene de operă europene (München, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Luxemburg, Paris, Amsterdam), dar și din Japonia și China. Totodată, a apărut constant în concerte lirice, sub bagheta unor dirijori ca Sir Colin Davis, David Zinman, Michael Gielen, Fabio Luisi, Bruno Campanella, Bertrand de Billy, Daniel Oren, Stefan Soltesz, Leopold Hager. De asemenea, a continuat să dea concerte și să apară în spectacole de operă organizate în România.

În ultimii ani, Elena Moșuc s-a dovedit a fi o soprană de excepție, una dintre cele mai versatile și mai expresive din lume. Prestații de senzație în rolul Reginei Nopții la Amsterdam, Berlin, Londra, Paris, Roma, Tokio și Shanghai au fost urmate de succese răsunătoare la Opera Bavareză de Stat din München cu rolurile titulare din Lucia di Lammermoor, La Traviata, Răpirea din Serai. La Teatrul Aalto din Essen, ea și-a cucerit publicul cu interpretarea absolut memorabilă a eroinelor cu aură tragică din Luisa Miller și I Puritani. Debutul în rolurile Gilda și Violetta în spațiul magic al celebrei Arene din Verona a fost salutat cu mare entuziasm și de spectatori, și de critica de specialitate, obținând premiul pentru cel mai triumfător debut în 2001 pe imensa scenă italiană. Alte angajamente remarcabile care s-au soldat cu succese de proporții i-au fost oferite de Deutsche Opera din Berlin (unde a interpretat toate cele patru roluri feminine principale din Povestirile lui Hoffmann - Olympia, Antonia, Giulietta și Stella - , Regina Nopții, Violetta) Opera de Stat din Berlin (Zerbinetta, Regina Nopții), Il Teatro Filarmonico din Verona (Donna Anna din Don Giovanni și Violetta din La Traviata), miticul Teatro La Fenice (Violetta).

Juan Diego Flórez, Elena Mosuc, Lucia di Lammermoor, Gran Teatre del Liceo, Barcelona 2015

Printre triumfurile recente ale Elenei Moșuc se numără câteva debuturi considerate excepționale: Marguerite (Faust), Amina (La Sonnambula), Liù (Turandot) și Maria Stuarda – la Zürich și la Opera de Stat din Berlin. De asemenea, a înregistrat succese senzaționale cu evoluții fascinante în La Traviata (sub conducerea regizorală a legendarului Franco Zeffirelli, New Israeli Opera), Lucia di Lammermoor la Thessaloniki (regia: Renata Scotto) si Théâtre Capitole din Toulouse, în rolurile Elvira (Opera de Stat din Viena), Micaela (Arena din Verona), Gilda (Teatro Regio di Parma, Opera de Stat din Viena, Opera Bavareză de Stat München, Teatro Verdi Trieste), Zerbinetta și Regina Nopții (în noi montări la Opera din Zürich). În mod cu totul special se cuvine să fie evidențiat debutul său strălucitor, încununat de un succes de mari proporții în rolul Violetta Valéry, la pretențiosul și faimosul Teatro alla Scala din Milano.

În agenda Elenei Moșuc sunt programate noi spectacole la Opera de Stat din Hamburg (cele patru roluri feminine din Les Contes d’Hoffmann), Genova (Anna Bolena), Tokio (Don Giovanni și La Traviata), Bologna (I Puritani). În stagiunea 2007-2008, a fost invitată să interpreteze rolurile Liù, Lucia, Gilda, Mimì (Zürich) și Violetta Valéry (la Zürich și la Opera de Stat din Viena).

În discografia Elenei Moșuc se regăsesc albumele solo Au jardin de mon Coeur, Mozart Portrait și Notre Amour (cu partituri mai puțin cunoscute, inspirate din folclorul muzical românesc), dar și CD-uri precum Stabat Mater de Gualberto Brunetti (prima înregistrare mondială), With Compliments (arii din Händel, cu Orchestra de Cameră din Zürich). Cele mai noi discuri sunt înregistrările integrale Schön ist die Welt (de Léhar) și Flautul fermecat. Elena Moșuc este prezentă și într-o serie de DVD-uri, printre care La Bohème (Musetta), Rigoletto (Gilda – alături de Leo Nucci). În pregătire se află înregistrări cu Ariadne auf Naxos (Zerbinetta) și Flautul fermecat (Regina Nopții). Printre numeroasele apariții la televiziune ale Elenei Moșuc, se distinge participarea ei la luxurianta gală centenară FIFA din 2004 desfășurată sub bagheta lui Valery Gergiev, care a fost difuzată live în peste 120 de țări din întreaga lume, precum și la cea din 2006 sub bagheta lui Vladimir Fedoseyev. În sfîrșit, dar deloc în cele din urmă, trebuie amintită prima ei prestație într-un film de televiziune – The Genius of Mozart, realizat de BBC.

A interpretat roluri în opere:

• Bizet: Carmen - Micaela
• Bellini: I Puritani - Elvira; La Sonnambula - Amina
• Délibes: Lakmé - Lakmé
• Donizetti: Lucia di Lammermoor - Lucia; Linda di Chamounix - Linda; Maria Stuarda - Maria Stuarda; Anna Bolena - Anna Bolena
• Glinka: Ivan Susanin - Antonida
• Gounod: Romeo și Julieta - Julieta; Faust - Marguerite
• Humperdinck: Hänsel und Gretel - Gretel
• Léhar: Die Lustige Witwe - Hanna Glawari
• Mozart: Die Entführung aus dem Serail - Konstanze; Die Zauberflöte - Die Königin der Nacht; Don Giovanni - Donna Anna
• Offenbach: Les Contes D'Hoffmann - Olympia, Antonia, Giulietta, Stella
• Puccini: La Bohéme - Mimì, Musetta; Turandot - Liù
• Strauss: Ariadne auf Naxos - Zerbinetta; Die Schweigsame Frau - Aminta
• Verdi: Rigoletto - Gilda; La Traviata - Violetta; Luisa Miller - Luisa Miller

* 1967: Iván Luis Zamorano Zamora (n. 18 ianuarie 1967, Santiago) este un fost jucător chilian de fotbal. Alături de Elías Figueroa și Marcelo Salas, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști chilieni. A fost un membru al echipei naționale de fotbal a statului Chile jucând la Campionatul Mondial din 1998. A jucat pentru două cluburi mari din Spania, Sevilla și Real Madrid C.F. dar și pentru clubul italian Internazionale Milano. A câștigat campionatul Spaniei în sezonul 1994-1995, fiind și golgheterul sezonului. Cu Inter Milan a câștigat Cupa UEFA.

În 2004 a fost trecut de Pelé pe lista FIFA 100.

* 1971: Josep „Pep” Guardiola i Sala (Pronunție în catalană: ʑuˈzɛp ɡwəɾˈðjɔɫə; n. 18 ianuarie 1971, Santpedor, Barcelona, Catalunia) este un antrenor de fotbal spaniol și fost jucător. În prezent antrenează clubul Manchester City. Guardiola a jucat ca mijlocaș defensiv și a petrecut majoritatea carierei la FC Barcelona . A făcut parte din echipa de vis a lui Johan Cruyff care a adus prima Cupă a Campionilor Europeni la Barcelona. Guardiola a jucat de asemenea pentru Brescia Calcio, A.S. Roma, Al-Ahli și Dorados de Sinaloa.^[2] Ca internațional, a jucat pentru Spania și câteva meciuri amicale pentru Catalunia.

După retragerea sa ca jucător, Guardiola a devenit antrenorul lui FC Barcelona B. Pe 8 mai 2008, președintele Barcelonei Joan Laporta a anunțat că Guardiola îl va succeda pe Frank Rijkaard ca antrenor al primei echipe. A semnat contractul său pe 5 iunie 2008.^[3] În primul său sezon ca antrenor, Barcelona a câștigat tripla: La Liga, Copa del Rey și Liga Campionilor. Făcând asta, Guardiola a devenit cel mai tânăr antrenor care a câștigat Liga Campionilor UEFA. Următorul sezon, Guardiola și Barcelona au câștigat Supercopa de España împotriva Athletic Club Bilbao, Supercupa Europeiîmpotriva lui Șahtior Donețk, și Campionatul Mondial al Cluburilor FIFAîmpotriva lui Estudiantes. În data de 27 aprilie 2012, într-o conferință de presă, și-a anunțat plecarea de la FC Barcelona.

Din decembrie 2012 Guardiola a anunțat venirea sa la Bayern München, unde contractul său începe în iulie 2013. Acest lucru a uimit multă lume, deoarece Guardiola a primit multe oferte de la AC Milan, Manchester City, Arsenal și Chelsea FC.

Ajuns la München, Guardiola a primit 15 milioane de euro pe an. Din anul 2016,Pep Guardiola este antrenorul echipei engleze Manchester City.

Guardiola pe Camp Nou

Pep Guardiola s-a născut în Santpedor, de către Dolors și Valentí. El are două surori mai mari, Francesca și Olga, și un frate mai mic, Pere.^[4] Guardiola este căsătorit cu Cristina Serra, pe care a întâlnit-o într-un magazin de îmbrăcăminte. Cuplul are trei copii: Maria (n. 28 decembrie 2000), Màrius (n. 2003) și Valentina (n. 5 mai 2008).

Este un prieten apropiat al marelui jucător de polo pe apă Manuel Estiarte, cu care se cunoaște din 1992. Alți prieteni apropiați sunt Luís Figo, Luis Enrique, Tito Vilanova și Johan Cruyff.

* 1976: Alin Pînzaru (n. 18 ianuarie 1976, Iași) este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat în trecut, printre altele, pentru Oțelul Galați, FC Vasluiși CF Brăila. În prezent este antrenorul echipei Oțelul Galați. A debutat în Liga 1 pe 4 decembrie 1993 în meciul Oțelul Galați - Inter Sibiu 1-1

* 1976: Iustin Talpoș Pesedeanu, senator al Maramureșului și Sătmarului (n. 18 ianuarie 1976) este un traseist politic român, ales în 2016.

La alegerile locale din 2016, a candidat din partea PMP pentru primăria municipiului Baia Mare,^[1] dar nu a câștigat. La alegerile legislative din același an, a fost al doilea pe lista partidului său pentru Senat, și a fost ales senator.

În mai 2018, senatorul Ioan-Iustin Talpoș, a părăsit PMP și s-a înscris în partidul PSD.

* 1977: Gabriel Brezoianu (n. 18 ianuarie 1977, București) este fost un jucător de rugby român. Evolua ca centru sau aripă de treisferturi.

A fost selecționat pentru prima dată la echipa națională a României pentru un meci împotriva Franței în iunie 1997. A jucat în toate cele trei meciuri de la Campionatul Mondial de Rugby din 1999, 2003, 2007. De-a lungul carierei a strâns 71 de selecții pentru „Stejarii” și a marcat 142 puncte, inclusiv 28 eseuri. Astfel este cel mai bun marcator român, egal cu Cătălin Fercu.

* 1977: Iacob Pușcaș (n. 18 ianuarie 1977) este un deputat român, ales în 2012.

·       1978: Bogdan Lobonț, fotbalist roman

·       1979 - S-a născut chitaristul Gabriel Maga.

* 1979: Paulo Renato Rebocho Ferreira (n. 18 ianuarie 1979) este un fost fotbalistportughez care juca pe postul de fundaș.
* 1979: Leo Varadkar (n. 18 ianuarie 1979,^[1][2] Castleknock[*], Irlanda) este un politician și om de afaceri irlandez, cu rădăcini indiene, liderul partidului democrat creștin Fine Gael din iunie 2017, fiind ales în urma demisiei din această funcție a primului ministru Enda Kenny. Varadkar urmează să fie ales in parlament și numit de președintele Irlandei ca prim ministru (Taoiseach) la 13 iunie 2017. El este membru al Parlamentului (Teachta Dála) începând din anul 2007 din partea circumscripției Dublin West. A îndeplinit în trecut funcția de ministru al transporturilor (2011-2014), ministru al sănătății (2014-2016) și ministru al asistenței sociale (2016-2017). Varadkar este de meserie medic și în viața particulară - homosexual.
* 1980: Jason Jordan Segel (n. 18 ianuarie 1980, Los Angeles, California) este un actor american, scenarist, compozitor și cântăreț. Este cel mai cunoscut pentru serialele Freaks and Geeks și Undeclared produse împreună cuJudd Apatow și filmele Forgetting Sarah Marshall; Knocked Up; I Love You, Man; Gulliver's Travels; Bad Teacher; Despicable Me; The Muppets și The Five-Year Engagement. De asemenea este foarte cunoscut pentru rolul lui Marshall Eriksen în sitcom-ul CBS How I Met Your Mother.
* 1980: Răzvan Stanca (n. 18 ianuarie 1980, București, România) este un fotbalist român care evoluează la echipa Pandurii Târgu Jiu.

* 1981: Gabriel Cânu (n. 18 ianuarie 1981, București) a fost un fotbalist român, care juca pe postul de fundaș central.
* 1984: Makoto Hasebe (japoneză 長谷部誠, n. 18 ianuarie 1984, Fujieda, prefectura Shizuoka, Japonia) este un jucător de fotbal japonez care evoluează la clubul german Eintracht Frankfurt și la echipa națională de fotbal a Japoniei.
* 1985: Riccardo Montolivo (pronunție în italiană: /rikˈkardo montoˈlivo/; n. 18 ianuarie 1985) este un fotbalist italian care evoluează la clubul din Serie A, AC Milan, fiind și căpitanul echpei. El este descris ca fiind un jucător versatil, capabil să joace pe orice poziție din zona de mijloc a terenului,^[5] inclusiv ca mijlocaș, mijlocaș ofensiv și playmaker.
* 1986: John Farnworth (n. 18 ianuarie 1986, Longridge, Lancashire, Marea Britanie) este un freestyler englez, cunoscut pentru faptul că a bătut 2 recorduri mondiale în Singapore.
* 1987: Johan Danon Djourou-Gbadjere (n. 18 ianuarie 1987), cunoscut ca Johan Djourou, este un fotbalist elvețian care evoluează în Superliga Turcă la clubul Antalyaspor și la echipa națională de fotbal a Elveției pe postul de fundaș.
* 1988: Angelique Kerber (n. 18 ianuarie 1988,^[1] Bremen, RFG^[1]) este o sportivă germană, jucătoare profesionistă de tenis care a devenit (pentru prima oară) numărul 1 mondial în clasamentul WTA pe data de 12 septembrie 2016 după ce a câștigat finala de la U.S. Open în fața Karolinei Plíšková(Cehia). Ea deține și cetățenie poloneză, mama ei având origini poloneze
* 1990: Ionuț Alexandru Mitrea (n. 18 ianuarie 1990, București) este un kaiacist român, campion european la juniori (U20) în 2007 și vicecampion european la tineret (U23) în 2009.
* 1990: José Ignacio Fernández Iglesias (n. 18 ianuarie 1990, Madrid, Spania), cunoscut simplu ca Nacho (pronunție în spaniolă: /ˈnatʃo/), este un fotbalistspaniol care evoluează la clubul Real Madrid pe poziția de fundaș.
* 1991: Laurențiu Ion, pe numele său întreg Laurențiu Tiberiu Ion, (n. 18 ianuarie1991) este un poet român contemporan^[1] și un specialist în Comunicare. ^[2] . Este fondatorul revistei online de fotografie și literatură contemporană SUBCAPITOL, ce promovează tinerii artiști
Laurențiu Ion s-a născut la 18 ianuarie 1991, la Târgoviște, județul Dâmbovița. A absolvit cursurile Facultății de Litere^[4] și a fost Digital Marketing Leader la IBM^[5][6] și profesor de Digital Marketing la Universitatea Alternativă. ^[7] În anul 2017, a fost inclus în topul Forbes „30 sub 30”.^[8] [9]Locuiește în București.

A debutat publicistic în revista Feedback, în 2009^[10], ulterior, în anul 2010, publicând „Destulă pace pentru un război” la editura Humanitas^[11], volumul său de debut câștigând Concursul de Debut Literar UniCredit (secțiunea poezie), ediția a III-a. ^[12] Publică al doilea volum, „Nouăzeci și unu”, în anul 2014, la editura Tracus Arte.^[13] Între timp, poemele sale apar atât în reviste din România, cum ar fi Echinox ^[14] sau Dilema veche^[15], cât și în străinătate, în reviste precum Evergreen Review^[16] sau Pif Magazine.^[17] Mai este prezent în antologiile Echinox (2011)^[18] și Best of Pif, Volume One (2012).^[19]

A fost invitat să-și citească poemele în cluburi de lectură precum Institutul Blecher^[20] sau Open Art.^[21]

În anul 2014, înființează revista online de literatură și fotografie SUBCAPITOL.^[22] Un an mai târziu, publică antologia „SUBCAPITOL, poezia”^[23] , ce include textele a treizeci de autori publicați de revistă de-a lungul existenței sale.

* 1993: Juan Fernando Quintero Paniagua (n. 18 ianuarie 1993,^[1] Barranquilla, Columbia) este un fotbalist columbian care evoluează la clubul River Plateîmprumutat de la Porto în Primeira Liga, și la echipa națională de fotbal a Columbiei pe postul de atacant

Decese

·       350:  A murit  imparatul roman Constant, fiul cel mai mic al lui Constantin cel Mare si al Faustei, nascut in anul 320. A fost imparat roman impreuna cu fratii sai Constantiu al II-lea si Constantin al II-lea intre anii 337-350. L-a inlaturat pe fratele sau Constantin al II-lea  în lupta de la Aquileia in anul 340. A fost ucis în apropiere de Pirinei, in urma conspirației generalului Flavius Magnus Magnentius care este proclamat împărat la Autun;  (n. 320) si  uzurpă titlul imperial roman între 18 ianuarie 350 și 11 august 353, fiind infrant la Mursa, in Iliria de Constantiu al II-lea și  constrâns să fugă. S-a sinucis la Lugdunum (Lyon), in anul 353.

·       474: Leon I, împărat bizantin (n. 401)

·       1367: Regele Petru I al Portugaliei (n. 1320)

·       1586: Margareta de Parma (n. 1522)
* 1677: Johan Anthoniszoon „Jan” van Riebeeck (n. 21 aprilie 1619, Culemborg, Gelderland, Țările de Jos – d. 18 ianuarie 1677) a fost un administrator colonial olandez, fondator al orașului Cape Town.

·       1708: Mihály Ács (tatăl) (Aachs sau Aács), scriitor eclesiastic maghiar (n. 1646 )
* 1735: Maria Clementina Sobieska (18 iulie 1702 - 18 ianuarie 1735) a fost o nobilă poloneză, nepoata regelui Ioan al III-lea Sobieski.
* 1761: Arhiducele Carol Iosif al Austriei (1 februarie 1745 – 18 ianuarie 1761) a fost al doilea fiu al împăratului romano-german Francisc I și a împărătesei Maria Tereza a Austriei.

Carol Iosif a fost fiul favorit al Mariei Tereza și a lui Francisc. Este cunoscut că și-a urât fratele mai mic, viitorul împărat romano-german, Leopold al II-lea.

Rivalitatea dintre frați a dispărut prin moartea de variolă a lui Carol Iosif la vârsta de aproape 16 ani.

·       1821: A murit la București, Alexandru Şuţu, ultimul domn fanariot al  Ţării Românesti; (n. 29 martie 1790). Alexandru „Draco” Suțu (n. 1758, Constantinopol) a fost domn al Moldovei între (28 iunie / 10 iulie 1801 – 19 septembrie / 1 octombrie 1802) și domn al Țării Românești de patru ori: 20 iunie / 2 iulie 1802) – (13/30 august 1802, loctiitor domnesc (caimacam); 12/24 august 1806 – 3/15 octombrie 1806; decembrie 1806; 5/17 noiembrie 1818 – 18/30 ianuarie 1821). În timpul ultimei sale domnii (1818-1821),se presupune că a murit otrăvit de eteristi, care îl priveau ca pe o piedică în calea actiunii lor. Eteria (Philiki Hetairia – Societatea prietenilor), a fost o organizație secretă creată la Odesa de Nikólaos Skúfas, Tănase Țakalov și Emanoil Xánthos la data de 14 septembrie 1814  și  avea ca scop eliberarea creștinilor, cu precădere a grecilor, de sub stăpânirea otomana, și întemeierea unor state creștine libere, îndeosebi a unei Elade (Grecii) libere.

·       1859 - A murit inventatorul american Alfred Vail, cel care a efectuat o primă demonstraţie a unui cod telegrafic bazat pe sistemul inventat de Samuel Morse (n.25.09.1807).

·       1862: John Tyler, politician american, al 10-lea președinte al Statelor Unite (n. 1790)
* 1877: Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach (3 februarie 1808 - 18 ianuarie1877) a fost fiica lui Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenachși a Marii Ducese Maria Pavlovna a Rusiei.

Prințesa Maria a fost fiica cea mare a Prințului și mai târziu a Mareleui Duce Carol Frederic de Saxa-Weimar-Eisenach și a soției acestuia, Maria Pavlovna a Rusiei, care era sora Țarului Alexandru I al Rusiei. Tatăl ei era un bărbat timid, ale cărui lecturi favorite au fost poveștile până la sfârșitul vieții. În contrast, mama ei era "una dintre cele mai importante femei ale timpului ei", conform poetului Johann Wolfgang von Goethe. Maria și sora ei cu trei ani mai mică, Augusta, au primit o educație vastă concentrată pe îndatoririle ceremoniale de la curte. Această educație a inclus lecții de pictură de la pictorița curții, Louise Seidler, și lecții de muzică de la compozitorul curții, Johann Nepomuk Hummel.

Maria a crescut la curtea de la Weimar, care era considerată una din cele mai liberale din Germania. Saxa-Weimar-Eisenach a adoptat o constituție în 1816. Curtea era foarte receptivă la literatură și alte forme de artă, grație influenței Ducesei Anna Amalia, care a murit în 1807. Goethe a condus teatrul de la curtea din Weimar până în 1817 și ulterior a rămas un oaspete binevenit la curtea ducală.

Bunicul Mariei, Ducele Karl August, a fost ridicat la rang de Mare Duce în 1815 datorită influenței țarului și a propriei atitudini la Congresul de la Viena. În urma Congresului, Saxa-Weimar-Eisenach a obținut o considerabilă expansiune teritorială.

Maria avea 16 ani când și-a întâlnit prima dată viitorul soț, Prințul Carol al Prusiei, la Frankfurt an der Oder în 1824. El avea 23 de ani și era al treilea fiu al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a Louise de Mecklenburg-Strelitz. Marea Ducesă Maria Pavlovna și cele două fiice ale ei călătoreau spre Rusia și aranjase să se întâlnească la Frankfurt cu fratele ei, Marele Duce (viitorul Țar Nicolae I al Rusiei) și cu soția acestuia. Când ei au ajuns la Frankfurt au fost întâmpinați de Prințul Carol și fratele său Wilhelm(viitorul împărat Wilhelm I). La acel moment William era îndrăgostit de prințesa polonezăElisa Radziwill.

Regele Frederic Wilhelm al III-lea era în favoarea unei căsătorii între Carol și Maria și imediat a contactat curțile din Sankt Petersburg și Weimar pentru a începe negocierile. Însă atât mama Țarului, Maria Feodorovna, care deținea autoritatea în treburile de familie, cât și Marea Ducesă Maria Pavlovna nu i-au dat răspunsul pe care regele Prusiei îl aștepta. Ambele curți sperau ca Maria să se căsătorească cu un prinț moștenitor; al treilea fiu al regelui nu reprezenta chiar speranțele lor.

Rușii au propus ca Maria să se căsătorească cu Wilhelm (care era al doilea fiu al regelui) și Carol cu sora Mariei, Augusta. Acest lucru ar fi mulțumit curtea de la Weimar și Wilhelm o plăcea mai mult pe Maria decât pe Augusta. Lucrurile erau însă complicate de dragostea lui Wilhelm pentru Elisa Radziwiłł. Marea Ducesă Maria Pavlovna nu a vrut să bazeze căsătoria fiicei ei pe nefericirea lui Wilhelm. Ea a sperat că Wilhelm se va căsători morganatic cu Elisa și în acest fel tronul Prusiei urma să fie moștenit de fiul Mariei și al lui Carol.

La 26 mai 1827 Prințesa Maria s-a căsătorit cu Prințul Carol al Prusiei la Charlottenburg (astăzi parte din Berlin). Fiul lor Friedrich Karl s-a născut 10 luni mai târziu. Augusta s-a căsătorit cu Wilhelm doi ani mai târziu însă mariajul lor nu a fost unul fericit. Wilhelm și-a considerat soția ca o "personalitate remarcabilă" dar și cu mai puțin farmec decât sora ei mai mare. El a scris "prințesa este frumoasă și inteligentă dar mă lasă rece".

Maria și Carol au avut trei copii:

• Prințul Friedrich Karl (1828–1885); s-a căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau
• Louise de Hesse-Philippsthal-Barchfeld (1829-1901); s-a căsătorit cu Alexis, Landgraf de Hesse-Philippsthal-Barchfeld (1828–1905)
• Ana, Prințesă Friedrich Wilhelm de Hesse-Kassel (1836–1918); s-a căsătorit cu Frederic Wilhelm, Landgraf de Hesse-Kassel

După căsătoria Augustei cu Prințul Moștenitor Wilhelm al Prusiei, statutul Mariei a devenit mai scăzut la Curte.^[1] Ea și soțul ei au avut o poziție inferioară și în timp ce Carol și-a exprimat frustrările prin reputația de afemeiat și prin schemele politice, Maria s-a întrecut cu Augusta pe haine, peruci și bijuterii. Carol și Maria au deținut o casă la modă, înconjurată cu înalta societate, spre deosebire de sobrul Wilhelm și intelectuala Augusta.^[1]

Maria nu și-a putut suferi nici sora nici succesoarea acesteia, Victoria, căsătorită pe atunci cu Prințul Moștenitor Frederic. Cum Victoria era britanică (era fiica cea mare a reginei Victoria), cea mai mare parte a Curții anti-britanice o aproba pe Maria care spunea că ar fi fost mai bine ca această căsătorie să nu fi avut loc. Într-o scrisoare, Victoria a scris mama sale declarând că a auzit-o pe Maria spunându-i cumnatei ei, Marii Ducese de Mecklenburg-Schwerin, că "ea nu a încetat niciodată să regrete faptul că există o englezoaică în familie".^[2]

Maria a murit la 18 ianuarie 1877 la Berlin, la vârsta de 69 de ani. Soțul ei i-a supraviețuit șase ani.

·       1878: Antoine César Becquerel, fizician francez (n. 1788)
* 1890: Amadeo I (30 mai 1845 – 18 ianuarie 1890) a fost singurul rege al Spanieidin Casa de Savoia. A fost al doilea fiu al regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și cunoscut pentru cea mai mare parte a vieții sale ca Duce de Aosta. A domnit pentru o scurtă perioadă a rege al Spaniei din 1870 până în 1873.

Prințul Amedeo de Savoia s-a născut la Torino, Italia. A fost al doilea fiu al regelui Vittorio Emanuele al II-lea(rege al Piemont, Savoia, Sardinia și, mai târziu, primul rege al Italiei) și af Arhiducesei Adelaide de Austria. La naștere a primit titlul de Duce de Aosta.

În 1867 tatăl său a cedat rugăminților parlamentarului Francisco Cassins, și la 30 mai Amedeo s-a căsătorit cu Dona Maria Vittoria dal Pozzo. Inițial, regele s-a opus căsătoriei pe motivul că familia ei nu era suficient de nobilă, el sperând pentru fiul său o căsătorie cu o prințesă germană.^[1]

Dona Maria Vittoria, care aparținea nobilimii piemonteze, era singura moștenitoare a averii tatălui ei.^[2] Mama Mariei Vittoria, Louise de Mérode, nepoata Prințului de Rubempré și a Prințesei van Grimberghe, aparținea uneia dintre primele case nobile a Belgiei. Sora mai mică a Louisei, Antoinette, era căsătorită cu Carol al III-lea, Prinț de Monaco.^[2]

În martie 1870, ducesa a apelat la rege pentru a-și dojeni fiul pentru infidelitățile care o răneau atât de tare, însă regele i-a răspuns că deși îi înțelege sentimentele, considera că ea nu avea dreptul să dicteze comportamentul soțului ei și că gelozia ei era nepotrivită

După ce revoluția spaniolă a detronat-o pe regina Isabela a II-a, noua curte a decis să reinstaleze monarhia sub o nouă dinastie. Ducele de Aosta a fost ales rege sub numele de Amadeus la 16 noiembrie 1870. El a depus jurământul la Madrid, la 2 ianuarie 1871.

Alegerea noului rege a coincis cu asasinarea generalului Marqués de los Castillejos, principalul său susținător. După aceea, Amadeo avut de a face cu situații dificile, cu politicile instabile spaniole, conspirații republicane, revolte carliste, litigii între persoane din același partid, guvernări scurte și tentative de asasinat.

El a putut conta doar pe sprijinul partidului progresist. Progresiștii s-au împărțit în monarhiști și constituționaliști, lucru care a dus la înrăutățirea instabilității, și în 1872 o izbucnire violentă a conflictelor interpartinice a lovit la vârf. A fost o revoltă carlistă în regiunile basce și catalane, și după aceea, au izbucnit revolte republicane în orașe din întreaga țară. Corpul de artilerie al armatei a intrat în grevă iar guvernul a cerut regelui să-i disciplineze.

Cu posibilitatea de a domni fără sprijin popular, Amadeus a emis un ordin împotriva corpului de artilerie și apoi imediat a abdicat de pe tronul Spaniei la 11 februarie 1873. La ora zece în aceeași noapte, Spania a fost proclamată republică, în timp ce Amadeo și-a făcut apariția în fața curții, proclamând poporul spaniol neguvernabil.

Complet dezgustat, fostul monarh a părăsit Spania și s-a întors în Italia, unde și-a reluat titlul de Duce de Aosta. Prima Republică spaniolă a durat mai puțin de un an, iar în noiembrie 1874, fiul Isabelei a II-a, Alfonso al XII-lea, a fost proclamat rege, cu Antonio Cánovas del Castillo drept prim-ministru, din 1873 până la asasinarea sa din 1893.

După decesul primei soții, Amadeo s-a căsătorit cu nepoata sa, Prințesa Maria Letizia Bonaparte (1866-1926), fiica surorii sale Maria Clotilde și a lui Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte, un nepot al lui Napoleon I. Ei au avut un copil, Umberto (1889–1918), care a murit de gripă în timpul Primului Război Mondial.

* 1892: Arhiducele Karl Salvator de Austria (italiană Carlo Salvatore Maria Giuseppe Giovanni Battista Filippo Jacopo Gennaro Lodovico Gonzaga Raniero, germană Karl Salvator Maria Joseph Johann Baptist Philipp Jakob Januarius Ludwig Gonzaga Ranier; n. 30 aprilie 1839 - d. 18 ianuarie 1892) a fost membru al Casei de Habsburg-Lorena.

A fost Arhiduce austriac, fiu al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscanași a celei de-a doua soții, Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii. A fost mareșal al armatei Imperiului austro-ungar.^[1][2]

S-a căsătorit la Roma, la 19 septembrie 1861 cu verișoara lui primară Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii (14 aprilie 1844 - 18 februarie 1899), fiica unchiului său matern, Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Tereza de Austria.

Cuplul a avut zece copii:

1. Arhiducesa Maria Theresia Antoinette Immakulata Josepha Ferdinanda Leopoldine Franziska Caroline Isabella Januaria Aloysia Christine Anna (18 septembrie 1862 - 10 mai 1933); s-a căsătorit la Viena, la 28 februarie 1886 cu Arhiducele Karl Stephen de Austria; au avut copii
2. Arhiducele Leopold Salvator Maria Joseph Ferdinand Franz von Assisi Karl Anton von Padua Johann Baptist Januarius Aloys Gonzaga Ranier Wenzel Gallus (15 octombrie 1863 - 4 septembrie 1931); s-a căsătorit la Frohsdorf la 24 octombrie 1889 cu Blanca, Infantă a Spaniei; au avut copii
3. Arhiducele Franz Salvator Maria Joseph Ferdinand Karl Leopold Anton von Padua Johann Baptist Januarius Aloys Gonzaga Rainer Benedikt Bernhard (21 august 1866 - 20 aprilie 1939); s-a căsătorit la Ischl la 31 iulie 1890 cu Arhiducesa Marie Valerie de Austria (22 aprilie 1868 - 6 septembrie 1924), au avut copii; s-a căsătorit a doua oară morganatic la Viena la 28 aprilie 1934 cu Melanie Freiin von Riesenfels (20 septembrie 1898 - 10 noiembrie 1984), fără copii
4. Arhiducesa Carolina Maria Immakulata Josepha Ferdinanda Therese Leopoldine Antoinette Franziska Isabella Luise Januaria Christine Benedikta Laurencia Justiniana (5 septembrie 1869 - 12 mai 1945), s-a căsătorit la Viena la 30 mai 1894 cu Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (6 decembrie 1867 - 11 octombrie 1922)
5. Arhiducele Albrecht Salvator Marie Joseph Ferdinand Karl Anton Johannes Xaver Aloys Rainer Klemens Roman (22 noiembrie 1871 - 27 februarie 1896), necăsătorit și fără copii
6. Arhiducesa Marie Antoinette Immakulata Josepha Ferdinanda Theresia Leopoldine Franziska Karoline Isabella Januaria Luise Christine Appolonie (18 aprilie 1874 - 14 ianuarie 1891)
7. Arhiducesa Maria Immakulata Rainera Josepha Ferdinande Theresia Leopoldine Antoinette Henriette Franziska Karoline Aloysia Januaria Christine Philomena Rosalia (3 septembrie 1878 - 25 noiembrie 1968), s-a căsătorit la Viena la 29 octombrie 1900 cu Ducele Robert de Württemberg (14 ianuarie 1873 - 12 aprilie 1947)
8. Arhiducele Rainier Salvator Maria Joseph Ferdinand Leopold Karl Anton von Padua Franz von Assisi Johann Baptist Xaver Aloys Gonzaga Stephan Protomartyr Alexander (27 februarie 1880 - 4 mai 1889)
9. Arhiducesa Henriette Maria Immakulata Adelgunde Josepha Ferdinande Theresia Leopoldine Franziska Karoline Isabella Januaria Luise Christine Eleonore (20 februarie 1884 - 13 august 1886)
10. Arhiducele Ferdinand Salvator Franz von Assisi Anton von Padua Johann Baptist Xaver Aloys Gonzaga Rainer Erasmus (2 iunie 1888 - 28 iulie 1891)

* 1919: Arhiducele Ludwig Viktor de Austria (Ludwig Viktor Joseph Anton; 15 mai 1842 – 18 ianuarie 1919) a fost fiul cel mic al Arhiducelui Franz Karl al Austriei și a Prințesei Sofia a Bavariei. A fost fratele mai mic al împăratului Franz Joseph al Austriei, al împăratului Maximilian I al Mexicului și al Arhiducelui Karl Ludovic al Austriei.

S-a născut la Viena la scurtă vreme după ce sora sa, Arhiducesa Maria Ana, a murit la vârsta de patru ani. În timpul Revoluției din 1848, "Luziwuzi" împreună cu familia regală a trebuit să părăsească capitala Austriei la început pentru Innsbruck, mai târziu pentru Olomouc.

Ludwig Viktor a urmat o carieră militară obișnuită și nu a avut intenții să intervină în politică. El avea un palat-oraș ridicat la Viena și proiectat de Heinrich von Ferstel, unde găzduia serate homosexualilor.

În ciuda încercărilor mamei sale de a asigura o căsătorie pentru el cu Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria, sora cea mică a împărătesei Elisabeta, el a rămas un burlac toată viața lui. Ca urmare a homosexualității sale foarte publice și a travestismul (vizite la Baie Centrală din Viena), în cele din urmă, fratele său, împăratul Franz Joseph i-a interzis să rămână în Viena.^[1]

Ludwig Viktor s-a retras la Palatul Klessheim în apropiere de Salzburg unde a murit în 1919, la vârsta de 76 de ani.

·       1926 - A murit compozitorul George Cavadia ("Euphrosine", "Două roze", "Dor de răzbunare").

·       1936: Joseph Rudyard Kipling (n. 30 decembrie 1865, Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) a fost un poet și prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907. Este celebru prin povestirea sa pentru copii "Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj "Kim" (1901), poemele "Gunga Din" (1892) și "If— " (1895), numeroase schițe și nuvele. În 1934 i s-a acordat, alături de William Butler Yeats, Premiul Gothenburg pentru Poezie. În timpul vieții a fost considerat un remarcabil poet și i s-a oferit un titlu nobiliar și postul de poet laureat – ambele refuzate de Kipling.
* 1940: Kazimierz Przerwa-Tetmajer (n. 2 februarie 1865 în Ludźmierz, m. 18 ianuarie 1940 în Varșovia) a fost un poet, romancier polon și reprezentant al curentului modernist Tânăra Polonie (Młoda Polska).

·       1944 - A murit filosoful francez Leon Brunschwicg, membru de onoare străin al Academiei Române (n.10.11.1869).

·       1953: Mihai Costăchescu, istoric și editor de documente feudale slavo-române, folclorist român

* 1954: Sydney Greenstreet (27 decembrie 1879 - 18 ianuarie 1954) a fost un actor englez de teatru și film.^[1] Este cel mai notabil pentru filmele Warner Bros. în care a apărut alături de Humphrey Bogart și Peter Lorre, filme precum The Maltese Falcon (1941) sau Casablanca (1942).
* 1968: John Ridgely (n. 6 septembrie 1909 - d. 18 ianuarie 1968) a fost un actoramerican.

·       1970 - A murit Ion Creţu, istoric literar şi traducător (n.20.10.1893).

·       1971: Karl Kurt Klein, teolog, filozof, scriitor de limba germană din România (n. 1897)

·       1987 - A murit Renato Guttuso, pictor italian, fondator al grupării Fronte delle Arti („Răstignirea”, „Norul roşu”, „Culcuşul vrăjitoarelor”) (n.02.01.1912).
* 1994: Rolf Singer (n. 23 iunie 1906, Schliersee – d. 18 ianuarie 1994, Chicago) a fost unul dintre cei mai renumiți micologi ai secolului al XX-lea precum profesor universitar de origine germană. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Singer.
* 1999: Henri Charles Louis Romagnesi (n. 7 februarie 1912, Paris – d. 18 ianuarie 1999, Draveil) a fost un profesor de gramatică și studii clasice precum un renumit micolog francez cu rădăcini italiene. El a fost secretar general și președinte al Société mycologique de France (Societății Micologice a Franței) care distribuie anual, din 1999, „Premiul Romagnesi” în onoarea lui. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Romagnesi.

·       1999: A murit Marian Papahagi, filolog român, director al Centrului Cultural Român de la Roma, coautor la “Dicţionarul esenţial al scriitorilor români” (“Exerciţii de lectură”, “Eminescu sau despre Absolut”, “Literatura braziliană”);(n.14.10.1948).

* 2008: Claudiu Crulic (n. 1975 - d. 18 ianuarie 2008) a fost tânăr român care a murit într-un spital din Polonia după ce a intrat în greva foamei,^[1] ca protest față de arestarea sa abuzivă și modul cum a fost anchetat de către autoritățile poloneze.

Cazul său a fost intens mediatizat, fiind și subiectul unui film - „Crulic-Drumul spre dincolo (2011)”, realizat de Anca Damian.

După moartea lui Crulic, trei membri ai conducerii spitalului penitenciarului Montelupich din Cracovia au fost acuzați de neacordare de ajutor unei persoane aflate în pericol de moarte^[2]. De asemenea, moartea acestuia a dus și la demisia ministrului de externe al României de atunci, Adrian Cioroianu^[3].

·       2009: Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, județul interbelic Hotin, Regatul României - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet romândin Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire.^[2] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca.^[3] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.^[2]

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

* 2009: Victor Ciutac (n. 12 Ianuarie 1938, Șirăuți, fostul județ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Iași) a fost un actor de teatru și film din Republica Moldova.

·       2011:  Cristian Pațurcă (n. 10 septembrie 1964 - d. 18 ianuarie 2011, București^[1]) a fost un cântăreț, compozitor, revoluționar și prodemocrat român. Este autorul "Imnului Golanilor" precum și al altor piese cântate la Manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie - iunie 1990
Pațurcă a murit pe 18 ianurie 2011 la vârsta de 46 de ani, după o lungă bătălie cu tuberculoza. A fost înmormântat^[3] la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, fiind vecin cu Tatiana Stepa, Florian Pittiș și Adrian Pintea. A lăsat în urmă un fiu.

·       2011: A decedat Robert Sargent Shriver, Jr. (n.9 noiembrie 1915),avocat american și om politic democrat, cunoscut pentru asocierea sa cu familia Kennedy și ca fondator – și primul director -al organizatiei Peace Corp (Corpul Păcii). A candidat fara succes la vice-președinția Statelor Unite în alegerile prezidențiale 1972 din partea Partidului Democrat.Este cumnatul președintelui John F. Kennedy și socrul actorului și politicianului Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California.
* 2015: Christine Valmy (născută Cristina Xantopol la 25 octombrie 1926 la București - d. 18 ianuarie 2015 la București) a fost o specialistă în cosmetică și ulterior un prosper om de afaceri,^[2] care o mare parte a vieții a trăit în SUA.
* 2016: Mike MacDowel (n. 13 septembrie 1932 – d. 18 ianuarie 2016) a fost un pilot englez de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial în sezonul 1957.

·        2017: Ion Besoiu (n. 11 martie 1931,^[1] Sibiu, România – d. 18 ianuarie 2017,^[2][1]București, România) a fost un actor de film, radio, teatru și televiziune român.^[3] A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandradin București. 

A debutat în 1957. În anii 1970 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra"și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".

În 2001 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.”^[4]

În 2002 a primit premiul de excelență al Cinematografiei Române.

Ion Besoiu a fost președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

A încetat din viață miercuri 18 ianuarie 2017, la Spitalul Fundeni din București.

În aprilie 2011, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut Curții de Apel București să constate calitatea de colaborator al fostei Securități a lui Ion Besoiu^[5][6][7]. Conform Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) Ion Besoiu a colaborat cu Poliția Politică a regimului comunist (Securitatea) având numele conspirativ de „Bogdan”^[6][7]. Ion Besoiu i-a denunțat la Securitate pe Ion Caramitru, Liviu Ciulei, Dinu Săraru, Gina Patrichi și Răzvan Theodorescu în perioada în care îndeplinea funcția de director al Teatrului Bulandra din București. Pentru informațiile pe care le dădea persoanei de legătură, Besoiu era recompensat cu câteva sute de lei.^[8] Contactat de Realitatea TV, Ion Besoiu a declarat că vorbea cu un ofițer al Securității, dar că nu ar fi semnat niciodată vreun angajament cu acesta.

În urma Deciziei 3043 pronunțată la data de 26.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis prin hotărâre definitivă și irevocabilă faptul că Ion Besoiu nu a fost colaborator al fostei Securități. Toate acuzațiile aduse în dosar de către CNSAS nu au putut fi probate cu acte doveditoare.

A jucat în multe filme:

• Vultur 101 (1957) (debut)
• Furtuna (1960)
• Setea (1960) - Baniciu
• Tudor (1962)
• Partea ta de vină(1963) - Bejan
• Cartierul veseliei(1964)
• Camera albă (1964)
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• Neamul Șoimăreștilor(1965) - Ștefan Tomșa al II-lea
• Răscoala (1965)
• Șah la rege (1965)
• Fantomele se grăbesc (1966)
• Haiducii (1966) - haiducul Amza
• Dacii (1967) - dublaj de voce
• Castelul condamnaților (1969)
• Asediul (1970)
• Ciuta (teatru TV) - Take Voinea
• Frații (1970)
• Printre colinele verzi(1971)
• Puterea și adevărul(1971)
• Mihai Viteazul (1971) - Sigismund Bathory
• Brigada Diverse în alertă! (1971) - dl. Vornicescu
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Bariera (1972)
• Săgeata căpitanului Ion (1972)
• Ciprian Porumbescu(1973) - Ion Slavici
• Ultimul cartuș (1973) - secretar de partid
• Vifornița (1973)
• Cantemir (1973)
• Păcală (1974) - căpetenia tâlharilor
• Un comisar acuză(1974) - Vișan Năvodeanu
• Nemuritorii (1974)-Costea
• Agentul straniu(1974)
• Actorul și sălbaticii(1975) - Guță Popescu
• Mușchetarul român(1975)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Toate pînzele sus(serial TV, 1977) - ep. 1-12 - Anton Lupan
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Rătăcire (1978)
• Revanșa (1978) - colonelul Ștefan Zăvoianu
• Doctorul Poenaru(1978)
• Mihail, cîine de circ(1979)
• Bietul Ioanide (1979)
• Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1979) - pr. Ion Belciug
• Ultima noapte de dragoste (1980) - col. Constantinescu
• Drumul oaselor(1980) - Gheorghe Bibescu
• La răscrucea marilor furtuni (1980) - Gheorghe Bibescu
• Convoiul (1981)
• Un echipaj pentru Singapore (1981)
• Capcana mercenarilor (1981) - căpitanul Lesz Lemeni
• Duelul (1981) - col. Ștefan Zăvoianu
• Lumini și umbre: Partea I (1981)
• Șantaj (1981)-Grigore Dinca
• Lumini și umbre: Partea II (1982)
• Mult mai de preț e iubirea (1982)
• Pădurea nebună(1982)
• Viraj periculos (1983)
• Misterele Bucureștilor(1983) - Gheorghe Bibescu
• Căruța cu mere(1983)
• Fructe de pădure(1983)
• Horea (1984)
• Noi, cei din linia întîi(1985)
• Racolarea (1985)
• Sper să ne mai vedem (1985)
• Ziua Z (1985)
• Masca de argint(1985)
• Colierul de turcoaze(1986)
• Secretul lui Nemesis(1987) - Virgil Cocean
• Totul se plătește(1987)
• François Villon - Poetul vagabond(1987)
• Iacob (1988)
• Liliacul înflorește a doua oară (1988)
• Im Süden meiner Seele (1989)
• Kilometrul 36 (1989)
• Mircea (1989)
• Subspecies (1991)
• Polul Sud (1993)
• Șoapte de amor(1994)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Tancul (2003)
• Lombarzilor 8 (2006)
• Cu un pas înainte(2007)
• Regina - Don Tito(2009)
• Cenușă și sânge(2009)
• Francesca (2009)
• Loverboy (2011)
• Despre oameni și melci (2012)
• Las Fierbinți (Sezonul 2, Episodul 10 - Visul) (2012)
• București NonStop(2013)
• Poarta Albă (2014)
• Omega Rose (2016)

A interpretat roluri în teatru:

• Cloșca - „Procesul lui Horia” de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1967
• Corbea - „Luceafărul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Ion Cojar, Teatrul Bulandra, 1967
• Iasa - „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Lucian Pintilie, Teatrul Bulandra, 1967
• Kurt - „Dansul mortii” de August Strinberg, regia Iannis Veakis, Teatrul Bulandra, 1968
• Tournel - „Puricele” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Valentine - „Love for Love” de William Congreve, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Dobrișor - „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1970
• Ofițerul - „Patru oameni fără nume” de Radu Badila, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1971
• Lorenzo - „Anunțul la mica publicitate” de Natalia Gingsburg, Teatrul Bulandra, 1973
• Damian - „Între noi n-a fost decât tacere” de Lia Crisan, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1973
• Trigorin - „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1977
• Gicu Crucescu - „Alibi” de Ion Băieșu, regia Cornel Todea, Teatrul Bulandra, 1978
• Roman Romanovici - „Infidelitate conjugală” de Leonid Zorin, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1979
• Reporterul - „Anchetă asupra unui tânar care nu a făcut nimic” de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1980
• Gines Pardo - „Judecata în noapte” de Antonio Buero Vallejo, Teatrul Bulandra, 1981
• Gilu - „Mormântul calaretului avar” de D.R. Popescu, regia Mircea Marin, Teatrul Bulandra, 1981
• Timofei - „Rezervatia de pelicani” de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1983
• Knapp - „Passacaglia” de Titus Popovici, regia Mircea Cornisteanu, Teatrul Bulandra, 1984
• Serebreakov - „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, regia Alexa Visarion, Teatrul Bulandra, 1985
• Polonius - „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1985
• Ioan - „Io, Mircea Voievod” de Dan Tarchila, regia Alexandru Tocilescu, 1986
• Nichi - „Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1986
• Oronte - „Mizantropul” de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1989
• Tezeu - „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1991
• Petronio - „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete, Teatrul Bulandra, 1992
• Oscar Kroge - „Mephisto” de Klaus Mann, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1993
• Corifeu - „Antigona” de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1993
• Antigonus - „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1994
• Ferapont - „Trei surori” de A. P. Cehov, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Octavius Caesar - „Julius Caesar” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Primul interpret - „Șase personaje în cautarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1995
• Senecus - „Caligula” de Albert Camus, regia Mihai Maniutiu, Teatrul Bulandra, 1996
• Contele Lieuville - „Vânzătorii gloriei” de Marcel Pagnol, regia Eli Malka, Teatrul Bulandra, 1996
• Colonelul - „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1999
• Profesorul - „Există nervi” de Marin Sorescu, regia Puiu Serban, Teatrul Bulandra, 2001
• Muhoiarov Ivan Matveevici - „Oblomov” dupa I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra 2003
• Nagg - "Sfarsit de partida" de Samuel Bekett, regia Alexandru Tocilescu

Sărbători

·         Sf. Ier Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei (calendar creștin-ortodox)

·         Sf. Prisca (calendar romano-catolic)

·         Sf. Atanasiu și Ciril (calendar greco-catolic)

·         Începe octava de rugăciune pentru unirea creștinilor; această octavă este celebrată de toate cultele creștine.

ARTE 18 Ianuarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 18 Ianuarie

Gwendoline , Full opera by Emmanuel Chabrier R.Plowright, Patrick Raftery, Jerold Norman: https://youtu.be/lQURJA0C8BY.

Cu Elena Moșuc

La Traviata

• Bizet: Carmen - Micaela
• Bellini: I Puritani - Elvira; La Sonnambula - Amina
• Délibes: Lakmé - Lakmé
• Donizetti: Lucia di Lammermoor - Lucia; Linda di Chamounix - Linda; Maria Stuarda - Maria Stuarda; Anna Bolena - Anna Bolena
• Glinka: Ivan Susanin - Antonida
• Gounod: Romeo și Julieta - Julieta; Faust - Marguerite
• Humperdinck: Hänsel und Gretel - Gretel
• Léhar: Die Lustige Witwe - Hanna Glawari
• Mozart: Die Entführung aus dem Serail - Konstanze; Die Zauberflöte - Die Königin der Nacht; Don Giovanni - Donna Anna
• Offenbach: Les Contes D'Hoffmann - Olympia, Antonia, Giulietta, Stella
• Puccini: La Bohéme - Mimì, Musetta; Turandot - Liù
• Strauss: Ariadne auf Naxos - Zerbinetta; Die Schweigsame Frau - Aminta
• Verdi: Rigoletto - Gilda; La Traviata - Violetta; Luisa Miller - Luisa Miller

MUZICĂ 18 Ianuarie

Emmanuel Chabrier

Cristian Pațurcă

Chitaristul Gabriel Maga

Maga si Tudoran - Copilul din mine (Official Video): 

ÎNREGISTRĂRI  NOI:

Bach – Canones diversi super Thema Regium, BWV 1079 (Sigiswald Kuijken, Barthold Kuijken)

Vivaldi - Cello Sonata in E minor RV 40

Morning Retro JAZZ - Retro Cafe Lounge Jazz for Studying & Work

POEZIE 18 Ianuarie

Nicu Caranica, poet

Biografie Nicu Caranica
Nicu Caranica s-a născut la 18 ianuarie 1911, la Bitolia, în Macedonia. 
Tatăl lui, Ion Caranica, profesor de muzică, dirijor şi compozitor, a fost premiat, la recomandarea academicienilor George Enescu şi Dumitru Caracostea, cu Marele Premiu "Năsturel", pentru lucrarea sa "130 de melodii populare româneşti", apărută în 1937.
Mama sa Sevastia, era sora academicianului Capidan. 
Eta Boeriu, sora poetului a fost ea însăşi poetă, traducătoare remarcabilă din literatura italiană veche şi contemporană.
Nicu Caranica a urmat şcoala primară şi liceul la Turda (1919 - 1928) şi Universitatea la Cluj (1928 - 1932). A urmat un prim an de studii în Franţa, la Universitatea catolică din Lille. Şi-a luat licenţa cu teza "La critique de Baudelaire", în 1932. Între 1935 şi 1936, studiază la Sorbona şi Ecole Normale Superieure, din Paris, lucrând la o teza de doctorat despre critica totală (plastică, muzică literatură) a lui Baudelaire, teză rămasă, din păcate, neterminată, din cauza neprelungirii bursei şi a vicisitudinii vremurilor care au urmat.
A fost, pe rând, profesor în ţară, apoi ataşat de presă la Legaţia Română din Quirinal.
Fiind rechemat din postul de ataşat de presă în ţară, refuză întoarcerea şi optează pentru condiţia de exilat. Timp de zece ani a trăit în Italia, în perioada 1943 - 1945 fiind asistent pe lângă profesorul Ramiro Ortiz, la Institutul de filologie romanică a Universităţii din Padova.
Din 1951 s-a stabilit la Paris, unde a şi murit.

A debutat în presă la 16 ani, în "Propilee literare", dar adevăratul său debut e considerat cel din 1932, din "Gând românesc".
În 1940, a fost numit de Sextil Puşcariu colaborator la Marele Dicţionar al Academiei.
În volum a debutat cu "Poeme şi imnuri", Editura Miron Neagu, Sighişoara, 1940.
A mai publicat volumele "Povestea foamei", Destin, Madrid, 1945, "Naşterea tragediei", Destin, Madrid, 1968 (carte renegată mai btârziu de autor), "Mouvement irreversible", Editura La Pensee Universelle, Paris, 1972, "Anul 1940, Editura Ethos - Ioan Cuşa, Paris, 1981, "La lotta con l'angelo", (traducere din franceză de autor), Editura U.N.U.P.A.D.E.C, Roma, 1992, "Capira Luzi", Roma, 1994.
A colaborat la revistele din ţară "Herald", "Gând românesc", "Abecedar", "Revista Fundaţiilor Regale", "Curentul literar", şi din exil: "Caiete de dor", "Anotimpuri", "Semne", "Destin", "Limite", "Ethos", "Nation Francaise", "Quinta generazione" (Bologna), "La panarie" (Udine) etc.
După 1989, a colaborat la "Steaua" şi "Vatra".
Prezent în antologiile "Tineri poeti ardeleni", a lui Emil Giugiuca, (Editura Fundaţiilkor regale, Bucureşti, 1940) şi în cele două antologii ale lui Horia Vintilă, "Antologia poeţilor români în exil", Buenos Aires, 1950, şi "Poezia românească nouă", Salamanca, 1956.
Membru, din 1950, la "Centre roumain de recherches", Sorbona, Paris.
Referinţe critice: Perpessicius, Virgil Ierunca, Zvonne Rossignon, Vintilă Horia, Vera Passeri Pignoni, George Uscătescu etc.
Publicăm pentru prima oară în România, după stabilirea în străinătate, o carte purtând semnătura lui Nicu Caranica. Dar cred că nu greşesc când afirm că Nicu Caranica a trăit toată viaţa întru limba română, având mereu, după cum îmi mărturisea la freiburg, Germania, "încredere în vitalitatea poporului român, care ştie să trăiască dichterisch.
(Din "În loc de Postfaţă", de Nicolae Băciuţ, la volumul "Noapte şiiar noapte", editura Tipomur, Târgu-Mureş, 1995).

Curge pe lume tristețea

Curge pe lume tristeţea
ca o goană de vânturi albastre,
ca o goană de gânduri albastre,
ca o ceară amară,
ca o seară amară,
curge pe lume tristeţea
pe suflu, pe suflete,
tâmple şi cugete,
curge tristeţea cu reptile de aur,
încolăcinde, nemilos de blânde,
aur trist, aur trist în sânge
curge tristeţea.

Fără să știu

Iubire, sunet argintiu,
lumină-n apă, lunecare,
de unde chemi cântând, din care
aur adânc arzând în mare
mă tot îndemni să vreau, să fiu?

Vie te joci cu multul viu,
iar şi iar la tine lunec,
mă fac auroră, mă-ntunec,
acu-s văpaie, acu fumeg,
fără-ncetare mor şi-nviu.

Cu tine infinit mă-nbiu,
pe toate limbile te laud,
aud ecou şi parcă n-aud,
ci de-mi şoptesc că-n van te caut
te strâng la piept fără să ştiu.

Închinare

Mi-ai făcut să-mi crească frunze tinere
Iar şi iar pe crengile-mi uimite.
Har mi-ai fost, vărsând fără reţinere
Apele luminii nenumite.
Evul nostru fără capăt iată-l,
Liberat ecoul ni-l trimite;
Arde-n tine iară, arde-n Tatăl.

Paris, 7 martie 1985

Haralambie Grămescu, poet

Biografie Haralambie Grămescu
Haralambie Grămescu (18 ianuarie 1926, Plenița, județul Dolj - 2003) este un poet și traducător. Este fiul Elisabetei (născută Odinescu) și al lui Ionel Grămescu, țărani. Frecventează Facultatea de Medicină la Cluj (1945-1949), Școala de Literatură „M. Eminescu\" la București (1950-1952) și Facultatea de Filologie a Universității bucureștene (1964-1965). Între 1950 și 1972 este, pe rând, referent la Uniunea Scriitorilor, redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, „Gazeta literară\" și „Luceafărul\", lector la Editura Minerva. Debutează încă din 1949 în ziarul „Lupta Ardealului\", dar prima carte îi apare abia în 1969, în Elegii și egloge afirmându-se ca un poet matur în expresie și viziune. 

Grămescu urmează o linie neoclasică și parnasiană în formă, dar s-ar spune că e mai degrabă atras de experiența simbolistă prin apetența pentru inefabil și esențe. Multe poeme sunt concepute ca parodii și se intitulează Bacovia, Baudelaire, Rilke, Goethe, Apollinaire, Emil Botta, Nichita Stănescu. Sugerând tonalitatea specifică unui poet sau altuia, nu se uită pe sine, timbrul, spiritul personal al autorului rămânând în fiecare dintre texte. Parodia e doar un simulacru, în realitate numele de poeți sunt ipostazieri - e drept, nu altfel decât le păstrează orice cititor - ale Poetului care tinde spre ideal, dar resimte dureros incapacitatea de a evada din propria individualitate. 

În Don Quijote se regăsește aceeași imagine a spiritului lansat într-un efort spre absolut, care se trezește într-o postură ilară, luptând cu morile de vânt. În Goethe apare motivul romantic al geniului dezrădăcinat, care, asemeni lui Faust, își vinde sufletul lui Mefisto, dar nu pentru a-și potoli setea de cunoaștere, ci în schimbul unui sărut. Ipostaza, până la un punct, este a lui Hyperion din Luceafărul. Multe poezii sunt peisaje și pasteluri în manieră pillatiană, altele sunt dedicate erosului, totdeauna tragic, neîmplinit. Norul lui Magellan (1972) face pereche cu piesele din primul volum, în tehnica versului, ca și în formula poetică, tipic intelectualistă, la care adesea se adaugă ironia, o ironie tristă, provocată de imperfecțiunile speței umane. A tradus din Balzac și, îndeosebi, din literatura maghiară.


Opera literară

• Elegii și egloge, București, 1969; 
• Norul lui Magellan, București, 1972; 
• Prin vântul toamnei, București, 1987; 
• Pactul cu diavolul, Plenița, 1994; 
• Adaptarea la mediu, Craiova, 1997; 
• Năzdrăvăniile lui Făt-Frumos, Craiova, 1997; 
• Palatul fermecat, Craiova, 1997. 

Traduceri

• Pavel Antokolski, Versuri alese, București, 1955; 
• Erik Majtenyi, Versuri alese, București, 1956 (în colaborare cu N. Teică); 
• Arany Janos, Versuri alese, introducerea traducătorului, București, 1957, Mustața, București, 1966; 
• Balade populare maghiare din R.P.R., prefață de Mihai Pop, București, 1960; 
• V. Bill-Beloțerkovski, O cursă înverșunată, București, 1960 (în colaborare cu I. Dumbravă și G. Voropanov); 
• K. Simonov, Fumul patriei, București, 1960 (în colaborare cu E. Silaghi); 
• Valeri Briusov, Eu am crescut în vremea surdă, introducere de Victor Kernbach, București, 1961; 
• Salamon Erno, Cântec pentru urmași, prefață de Szasz Janos, București, 1965 (în colaborare cu Virgil Teodorescu și Veronica Porumbacu); 
• H. Ibsen, Pretendenții la coroană, București, 1966 (în colaborare cu Maria-Alice Botez), Brand, în H. Ibsen, Teatru, I, București, 1966, Rața sălbatică, în H. Ibsen, Teatru, III, București, 1966 (în colaborare cu N. Filipovici); 
• Maria Teresa Leon, Când trecutul se numește ea, București, 1967 (în colaborare cu Dan Nicolescu); 
• Mikszath Kalman, Umbrela sfântului Petru, prefață de N. Balotă, București, 1968 (în colaborare cu Lucia Nasta); 
• Honore de Balzac, Istoria celor treisprezece. 1. Ferragus. 2. Ducesa de Langeais. 3. Fata cu ochii de aur, București, 1969, Șuanii (Scene din viața militară), București, 1971, Femeia de treizeci de ani, prefață de Al. Paleologu, București, 1971, Beatrix (Scene din viața particulară), București, 1972, Beatrix. Eugenie Grandet, București, 1981 (în colaborare cu Cezar Petrescu), Ducesa de Langeais, Craiova, 1992, Femeia de treizeci de ani. Istoria măririi și decăderii lui Cesar Birotteau, Chișinău, 1993 (în colaborare cu Theodosia Ioachimescu); 
• Kanyadi Sandor, Cai verticali, prefață de A.E. Baconsky, București, 1969; 
• Întrecerea florilor. Poezii din folclorul naționalităților conlocuitoare, prefață de Ovidiu Papadima, București, 1971; 
• Szekely Janos, Turnul tăcerii, prefață de Mihai Beniuc, București, 1973; 
• Tompa Laszlo, Lampa lui Diogene, prefața traducătorului, București, 1975; 
• Cartea celor o mie și una de nopți, I-III, București, 1978-1982; 
• Antologie de poezie armeană clasică și contemporană, București, 1981 (în colaborare cu Dumitru M. Ion și Carolina Ilica); 
• Cele șapte călătorii ale lui Sinbad marinarul, București, 1977; 
• Antologie de poezie bulgară de la începuturi până azi, prefață de Simeon Hadjikosev, București, 1977 (în colaborare cu Victor Tulbure); 
• Aladin și lampa fermecată, București, 1991; 
• Sclava ursitei. Poeți din 1001 de nopți, București, 1991.

Când se-ntorc... 

Când se-ntorc primăvara cocorii,
Și turturelele, și lăstarii,
Se frământă sufletul meu ca brațele morii
Pe sub secerea lunii.

Mă laud că sunt neam de plugari
Și mă visez pe ogor după plug.
Liniștea brazdelor mari
Arde în inima mea ca pe rug.

Caut colțul ierbii prin parcuri,
Rătăcesc pe alei...
Sete mi-e de vântul din larguri,
Dor îmi e de oi și de miei.

Poetul Dan Rotaru

Biografie Dan Rotaru

Dan Rotaru (18 ianuarie 1943, Slătioara, judeţul Olt) este un poet. Este fiul Soficăi (născută Anghel) şi al lui Petre Rotam, agricultori. După terminarea Liceului „Radu Greceanu" din Slatina (1960) şi a Şcolii Tehnice de Chimie din Copşa Mică (1962), urmează Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi, obţinând licenţa în filosofie în 1968. Redactor la revista „Argeş" (1968-1992), secretar general de redacţie (1992-1999), devine ulterior redactor-şef la Grupul de Publicaţii şi Editură Cultura din Piteşti. Debutul din „Amfiteatru" (1966) este urmat de apariţia, în „Biblioteca «Argeş»", a grupajului de versuri Teamă de final (1970) şi de volumul Plânsul oglinzilor (1971), premiat de revista „Argeş". Colaborează la „Convorbiri literare", „Argeş", „Astra", „România literară", „Luceafărul", „Tribuna", „Viaţa românească", „Contemporanul", „Fakty" (Torun - Polonia), „Journal des poetes" (Belgia) etc. Culegerea de poezii Sunetul visării (1978) a fost distinsă cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Craiova.

Poet al expresiei elegante, cu o sensibilitate neoromantică, Rotaru scrie versuri suave închinate iubirii, în tonalitate elegiacă, cu frecvente nostalgii de toamnă, transpuse adesea în ritmuri tradiţionale. O constantă ar fi aspectul calofil şi graţios al poemelor, prezent încă din Plânsul oglinzilor. Motivul liric fundamental al cărţii este neliniştea în faţa timpului, care nu e durată calculabilă, ci se contopeşte cu eternitatea: „Este târziu, bătrâne Tom, târziu / cum n-a mai fost în nici o poezie. / Clepsidrele s-au veştejit şi plâng / într-una veşnicie, veşnicie..." (Clepsidrele în năruire), iar în sfera semantică predomină cuvintele cu conotaţii temporale (veşnicie, trecut, reamintire, memorie). Lacrima Laurei (1973) conţine versuri de invocare a fiinţei iubite (aşa cum o arată şi titlul cu rezonanţe petrar-chiene), cu care eul poetic se identifică în încercarea de a-i surprinde şi sugera misterul: „Şi sunt doar umbra unei statui de-a ta, / sufletul tău în mine repetându-l" (Doar umbra).

Rotaru meditează asupra poeziei şi a condiţiei poetului, cuvântul acaparându-i întreaga fiinţă: „Se-aşază şi dorm în sângele meu, / poartă inima mea, / îşi pun văzul meu pe trup, / respiră auzul meu...". Grădina suspendată (1984) este un spaţiu liric dominat de două anotimpuri, toamna şi iarna, alternanţă susţinută de o atmosferă bacoviană. Poezia pare învestită cu o putere cathartică („Să zicem că poemul / e o ploaie în care sufletul ni l-am spălat" - Până când) şi îi oferă creatorului îndrăzneala gestului demiurgic. În Castelul de brumă (1988) tonul devine mai pesimist. Dacă Tratat de iubire (1996) se menţine în linia experienţelor traversate, în Recurs la iubire (1996) se întâlnesc semne ale destructurării motivelor anterioare.

Notele de deznădejde sunt prezente şi în Steaua de rouă (1999), eul liric supravieţuind parcă într-un univers în destrămare, apăsat de ploi şi moarte. În acelaşi timp, se poate sesiza o revenire melancolică în spaţiul altădată animat de cuvinte şi de fiinţa iubitei: „O, ce frumos atunci suna / cuvântul, când te viscolea! / Stăteam şi ascultam nătâng / silabele, trosnind, cum plâng. / Te adunam de prin vocale / cu trupul tău umpleam pocale / şi închinam doar pentru vis, / ştiind că sorb din Paradis"(Închinare). Versurile din Mereu tristeţea (2001) transcriu o regresiune a sentimentelor. Parcurgând o lungă cale de la iubirea adolescentină care anima universul, Rotaru devine prizonierul unui spaţiu liric apăsat de umbrele melancoliei. Tristeţea se transformă într-o prezenţă, iar eul liric este damnat, exilat în mijlocul unei lumi părăsite de privilegiile binelui.

Opera literară

• Plânsul oglinzilor, prefaţă de Gheorghe Tomozei, Bucureşti, 1971;

• Lacrima Laurei, Bucureşti, 1973;

• Mantia de lumină, Bucureşti, 1976;

• Sunetul visării, prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş, Craiova, 1978;

• Mirele zăpezii, Craiova, 1980;

• Grădina suspendată, Bucureşti, 1984;

• Invitaţie la dragoste, Craiova, 1985;

• A iubi, iubire, Bucureşti, 1987;

• Castelul de brumă, Bucureşti, 1988;

• Tratat de iubire (Fondul principal de iubire. Jocuri de dragoste. Să-mi fii Duminică în orice zi), Piteşti, 1996;

• Recurs la iubire, Bucureşti, 1996;

• Durere în doi, Piteşti, 1997;

• Steaua de rouă, Piteşti, 1999;

• Tristeţe, Piteşti, 2001;

• Mereu, tristeţea, Piteşti, 2001;

• Regele mut, Piteşti, 2002;

• Autumnale, Piteşti, 2003.

Alunec prin taceri

Culege-ma cu bratele-amandoua!
M-ai viscolit dupa-ale tale legi.
Alunec prin taceri imaginare
ca un ecou ce nu il intelegi.

De pretutindeni ma cuprinde golul.
Izvoarele prin mine striga iar.
Sunt cascadorul care executa
iubirile ce le primesti in dar. 

 Ruga

A inceput toamna
exact cu mine.
Te rog sa vii s-o iubesti.
Cat de curand
ma voi topi in ea
ca intr-o apa
din cele mai imparatesti

Cat ma mai poti striga,
te rog sa vii,
Cand vei pleca, te rog sa-ti uiti
inima ta la mine in piept. 

Inca o frunza


Iarta-ma, iubito, trec
inca o frunza peste noiembrie!

Sting umbra intr-o tabachera
asemeni celei mai bune tigari
pe care o voi fuma
pana cand aprilie ma va prinde
facand contrabanda cu iarna.

GRIGORE VIERU

Biografie

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, județul interbelic Hotin, Regatul României  - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire.^[2] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca.^[3] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.^[2]

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat

Opera

·         1957 - Alarma (versuri pentru copii)

·         1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii)

·         1961 - Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească”

·         1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași' (versuri, povestiri și cântece).

·         1964 - Revista „Nistru” publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.

·         1965 - Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret (1967).

·         1967 - Poezii de seama voastră (editura „Lumina”)

·         1968 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul” Nicolae Testimițeanu (revista „Nistru”). Întregul tiraj este oprit, dedicația scoasă.

·         1969 - Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustrații de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preșcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniță de copii.

·         1970 - Abecedarul (editura „Lumina”) — în colaborare cu Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru)

·         1972 - Trei iezi

·         1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Cârmu)

·         1975 - Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru)

·         1976 - Un verde ne vede! (editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).

·         1989 - Metafore albastre - Сини метафори - (editura „Narodna cultura”, Sofia — în colecția Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.

·         2010 - Mi-e dor de piatră - Жал ми е за камъка^[16] - еd. Avangardprint, Bulgaria - traducere în bulgară și prefață de Ognean Stamboliev - 100 poezii

Este prezent în:

·         Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Muzică pe versurile lui Vieru

·         Maria Mirabela

·         Dragă Otee

·         Pentru Ea

·         Răsai

·         Eminescu

·         La mănăstirea Căpriana (Clopotul Învierii)

·         Lăsați-ne în legea noastră

·         Două lacrimi gemene (Chișinău și București)

·         O serenadă

·         Melancolie

·         Ultima oră

·         Reaprindeți candela

·         Mi-e dor de tine, mamă

·         Codrul e frumos cu floare

Mulți compozitori basarabeni se inspirau de poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece "Poftim de intrați", "Cine crede" ș.a.). Grigore Vieru însuși este autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să crești mare" ș.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia Țibulschi (culegeri "Soare, soare", "Clopoțeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cîntînd cu iubire" ș.a.)

REAPRINDETI CANDELA

Reaprindeti candela-n rascruce
Lânga busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasa Dumnezeu.

Doamne, Cel din slavi crestine
Ce pacate oare-ai savârsit
Ca te-au dus acolo si pe Tine
In Siberii fara de sfârsit ?!

Refren:
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata

Ninge frigul si pustiul ploua
Degerata-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici noua
Fara sfatul si lumina Ta

Doamne, intra si-n a mea chilie
Si-amândoi, raniti si înghetati
Sa ne încalzim cu bucurie
Unul lânga altul ca doi frati.

Refren.
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata. 

Eminescu

La zidirea Soarelui, se stie,
Cerul a muncit o vesnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu.

Suntem în cuvânt si-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu drepate,
De avem sau nu drepate,
Eminescu sa ne judece.

Mi-l fura, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Ma uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu stiam ca dor mi-era de dânsul,
Nu stiam ca doina mi-o furara
Cu stravechea si frumoasa T;ara- Eminescu.

Acum am si eu pe lume parte:
Pot îmbratisa maiastra-ti carte,
Stiu ca frate-mi esti si-mi esti parinte,
Acum nimeni nu mapoate minte.
Bine ai venit în casa noastra,
Neamule, tu, floare mea albastra-Eminescu.

Suntem în cuvânt si-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu drepate, Eminescu sa ne judece! 

ION MONORAN

Biografie Ion Monoran
Ion Monoran este un poet şi publicist, născut în 18 ianuarie 1953, în localitatea Ciacova judeţul Timiş. În 1978, a absolvit Liceul de Filologie-Istorie din Timişoara. A fost membru activ al Cenaclului literar \"Pavel Dan\" al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara şi fondator al Cotidianului Timişoara şi al Societăţii Timişoara, totodată participant, ca lider, la Revoluţia din Decembrie 1989. Debutează în literatură în 1976, cu versuri, în revista \"Forum studenţesc\" şi colaborează, mai apoi, regulat, la reviste precum \"Orizont\", \"Amfiteatru\", “Echinox\", “Luceafărul”.

Nume de referinţă al generaţiei optzeciste, refuzând orice fel de compromis, Monoran îşi amână debutul editorial până dincolo de limitele vieţii. Cel dintâi volum, Locus periucundus (Ed. Marineasa), vede lumina tiparului în 1994, cuprinzând o serie de poeme scrise în perioada 1975-1989, într-o selecţie realizată de autor însuşi. Etichetată drept “poezie biografică”, de Mircea Cărtărescu (iar autorul ei, drept “model totemic al generaţiei ‘80”, de Marcel Tolcea), lirica impulsivă, abruptă şi adesea contradictorie a lui Monoran, redă experienţa unui spirit liber (“sunt un băiat furtunos”), neînţeles (“dar pun rămăşag/ că nici un redactor nu s-ar încumeta/ să publice un text ca ăsta prin reviste/ cu atât mai puţin ideologii/ cu care odată şi odată tot am să mă răfuiesc eu…”). Al doilea volum, Ca un vagabond într-o flanelă roşie (Ed. Marineasa, 1996), include poeme din perioada 1972-1979 şi continuă aceeaşi litanie/confesiune a unui exclus nostalgic. De un nonconformism menit să spargă orice tipare, capabil să “care” după el mase întregi de oameni, Ion Monoran a fost incomodul prin excelenţă, respins de oficialităţi înainte de Revoluţie, dar şi după (nu degeaba se spune că a murit de inimă rea). Postum, Mircea Cărtărescu, Alexandru Muşina şi alţii îl găzduiesc în antologiile generaţiei optzeciste.

Pentru Ziarul Timişoara, Ion Monoran a fost cel care, în momentele grele de la început, în 1990, a găsit întotdeauna soluţii. El a procurat prima maşină de scris, iar la un moment dat a găzduit în apartamentul său întreaga redacţie a ziarului.

Poetul obţine, în scurtul său destin literar, o serie de premii, printre care: Premiul pentru Poezie al revistei literare Orizont (1987), Premiul “Nichita Stănescu” pentru Poezie Contemporană (1987), Premiul Concursului de Creaţie Literară (Satu-Mare, 1987), Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timiş, pentru volumul Locus periucundus şi este declarat, post-mortem, Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara.

AM CREZUT

Am crezut în tine câmpie arsă de soare

spre seară
ca un vagabond într-o flanelă roşie
ocolind satele
înainte şi-napoi sărind peste Timiş
izbindu-te la tot pasul
de stâlpii de înaltă tensiune
sau de tractoare şi pluguri.

Am crezut în tine cu o dragoste teribilă

Citind ziarele la voia-ntâmplării
nebănuind că gustul epocii ar putea schimba
complet tradiţia
neînţelegând că pentru tine destinul
nu e un abis chiar dacă deschide
o perspectivă asemănătoare
şi că atâta timp cât se vor construi oraşe
şi fabrici, noile generaţii vor fi silite să înţeleagă
că prezentul nu-l va putea schimba nimeni.

Am crezut în tine

Ca un animal de povară mare şi prost
cu ochii blânzi ai linsului de sare
buimăcit că nu mai există distanţe
între satele noastre depărtarea părând a fi
o încăpere pustie până-n albăstrime.



Puţini sunt cei ce se gândesc la copilărie
pe o distanţă mai mare călătorind cu trenul

în timp ce aria sacadată a osiilor
despică aerul cu nesaţ

O casă ca o femeie în ploaie cu trupul fosforescent
şi pragul proaspăt lustruit de soarele
care încă apune,

porcul din avlie
ca un clown printre gâşte şi raţe tolănit în mocirlă,

respiraţia tatei ţinând locul unei nelinişti,

covorul de piatră din jurul fântânii
cumpăna cu voce de cucuvea,

îţi deschid larg pupilele

în timp ce vântul fură noaptea de sub podurile feroviare
şi trenul trece ca o mireasă încercând să evadeze
din albia întunecată a traverselor

alungându-se
între culoarea verde a arborilor
şi toamna lichidă a norilor îndepărtaţi.



Umbrele copacilor peste câmpia verde-cenuşie,
caii lui Franz Marc cu spinările albastre prin ierburi
şi mărul roşu din capătul grădinii
- aspirând la gloria unei băltoace.
Din toate direcţiile vântul înclinând iarba printre pietre.
Un şoarece aleargă într-o pisică printre bârne şi fluturi galbeni.
Un bărbat fumează şi scuipă pe nişte scânduri de brad
împotriva muştelor şi-ncolo-ncoace peste apă.
Ceva mai încolo sub brazii negri, un car ne umple de umbră
şi aer crud.
Buturuga putredă dă sfaturi unei bătrâne vrăjitoare.
Printre trestii broaştele fac trafic de râie.
De aici de unde stau eu se vede cerul
rău de tot.



E vremea ca un ţăran palid
care se întoarce de la cosit
şi seara izbucneşte din coasa lui
El trece printr-o podgorie
de unde vede uşa bisericii
deschizându-se
şi părintele în hainele vechi
întinzând braţele unei văduve durdulii;
îşi vede casa
şi copiii
jucându-se în praful roşu
al ogrăzii.
Când ajunge acasă
ia o foaie de hârtie
şi scrie dragă nevastă
şi nu mai ştiu ce mai scrie
pentru că trebuie
să dea de mâncare
la vaci şi la porci
şi să facă aşternutul
ţâncilor, năzdrăvanilor săi ţânci...

***

M-am gândit că la ţară
sărbătorile şi tradiţia
sunt cu mult mai puternice
(Ruga sau Kirwei-ul nemţesc
din Banat) şi-ncordat
în atmosfera
mai mult decât apăsătoare
a unui astfel de eveniment
mi-am făcut praf stomacul
cu carne de miel şi cu bere
în costumul meu cel mai bun
răsucindu-mă ca o cârtiţă
dacă tot am fost nevoit să joc
neadmiţând nici o privire jignitoare
la adresa pletelor mele
praful ne acoperea la toţi
veşmintele
dar ramoliţii inutili pe margini
îndurau asta
în timp ce, repet, în vârtejuri deasupra
praful năclăia coafurile cele mai elegante.


***


Trece urâtul prin iarba de coasă
şi o bună bucată de vreme
vacile

ca nişte oameni liberi,

crăcănate şi calme-n
seninătatea izlazurilor

şi eu mă simt de-al lor

printre bălării
vorbind cu harbujii din lanul de porumb 

şi în timp ce-mi dezmorţesc mădularele
şi ochii

alergând ca valurile
prin lanuri lungi de vorbe

ca o pisică neagră

trece pe sub mine 
un pod
ameninţat de alge

stârnindu-mi dorinţele

cu chicoteala
unei păsări de apă.


***


De câteva ceasuri prin oraş
iubito ce singur
înfăşor firele de sânge ale unei privelişti
pe după înfrângeri
se întunecă
lumina ce galbenă
se târăşte pe ziduri printre crăpături
înghiţind materia
şi-n plin centru se decolorează
în blândeţea vitrinelor
cu replici între galben şi galbin
peste care năvăleşte
orizontală cheală grizonată
strada
în fond asta nu are nimic cu noi
prin odăi părul tău
ca o cuvertură uzată
ţi se prăvale pe umerii de un
covârşitor respect
şi eu spun
ah, corbii părului tău
iubito, ca un nud
par să învolbure totul
cu muzică lentă
clavirul spune o anecdotă
paharele şi prunele de plastic
pe masă
calmează tăcerea
nu plânge nu plânge ce naiba
e prima dimineaţă de şapte a anului.

TEATRU/FILM 18 Ianuarie

O noapte furtunoasă de I L Caragiale

O noapte furtunoasa HQ:

Cu Carmen Tănase, actriță româncă de teatru și film

Biografie

Carmen Tanase s-a nascut in 18 ianuarie 1961, la Ploiesti, sub zodia Capricorn (cu ascendent in Leu). Carmen a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Ploiesti si, intre anii 1980-1984, pe cele ale Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, sectia Actorie, la clasa Olgai Tudorache. A fost colega de promotie cu Oana Pellea, Radu Duda (devenit intre timp Alteta, principe de Hohenzollern-Veringen), Carmen Ciorcila, Carmen Trocan, Bogdan Gheorghiu, Marina Procopie, Mihai Verbitchi, Adrian Paduraru, Dan Badarau etc. A ramas foarte atasata de profesoara sa din facultate, Olga Tudorache.

Intre 1984 si 1990, Carmen Tanase a fost actrita la Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iasi, iar din 1990 este actrita la Teatrul Odeon, din Bucuresti.

A fost casatorita cu criticul de teatru Victor Parhon, care s-a stins din viata in anul 2000, dupa o boala grea. Din acest mariaj a rezultat un fiu, Tudor (n. 1989), care vrea sa urmeze regia de film.

Carmen este o mare iubitoare de animale. A avut o catelusa pe nume Pacina, la care a tinut in mod deosebit. In acest moment are trei caini (Brana - primita de la Oana Pellea, Bobita, Ruti), trei pisici (Suspiria Thaisa Calvitia Nosferatu - o pisica egipteana, fara par, Boxi si Acasha), o iguana si o broasca testoasa. Isi doreste sa poata intretine un adapost de animale.

Alaturi de Olga Tudorache, Gina Patrichi figureaza in fruntea listei actritelor preferate ale lui Carmen si dintre actori ii apreciaza foarte mult pe Anthony Quinn si pe Al Pacino. Scriitorul sau preferat este Gabriel Garcia Marquez, iar personajul de fictiune preferat: Donald Duck iar dintre personajele istorice, o fascineaza Cleopatra.

Carmen Tanase a intrat si in lumea telenovelelor.Ea a jucat in "Lacrimi de iubire", "Iubire ca in filme" insa rolul care a consacrat-o in televiziune este cel al Flacarei Potcovaru din "Inima de tigan".

Filme cu Carmen Tanase

• Fructul oprit, regia Ruxandra Ion, 2018
• May's Fever, regia Tudor Parhon, 2010
• State și Flacăra - Vacanță la Nisa, regia Iura Luncașu, 2010
• State de România - student la Sorbona, regia Iura Luncașu, 2009
• Regina, 2008
• Inimã de tigan, 2007
• Nod, regia Alina Ciocârlie, 2007
• Prea târziu, regia Adi Sitaru, 2006
• Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu, 2006
• Bani de dus, bani de-ntors, regia Alexandru Tocilescu, 2005
• Dormir avec le diable, regia Yves Boisset, 2001
• Une femme piégée, regia Laurent Carceles, 2001
• Im Zeichen der Liebe, regia Kathe Kratz, 1998
• Passion Mortelle, regia Claude-Michel Rome, 1995
• Dark Angel: The Ascent, regia Linda Hassani, 1994
• E pericoloso sporgersi, regia Nae Caranfil, 1994
• Crucea de piatră - ultimul bordel, regia Andrei Blaier, 1993
• Înnebunesc și-mi pare rău, regia Ion Gostin, 1992
• Drumul câinilor, regia Laurențiu Damian, 1991
• Vinovatul, regia Alexa Visarion, 1991
• Un bulgăre de humă, regia Nicolae Mărgineanu, 1989
• Lacrimi de iubire (2005)
• "Pariu cu viața"-Mara Anghel

Un bulgare de huma HQ: https://youtu.be/UHUEmia6Xxk;

Drumul cainilor 1991: https://youtu.be/bQJi-jz4kr4.

Vis de tinerete - Mircea Stefanescu

Leopoldina Bălănuţă - Carre de dame

Cu Ion Besoiu

A jucat în multe filme:

• Vultur 101 (1957) (debut)
• Furtuna (1960)
• Setea (1960) - Baniciu
• Tudor (1962)
• Partea ta de vină(1963) - Bejan
• Cartierul veseliei(1964)
• Camera albă (1964)
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• Neamul Șoimăreștilor(1965) - Ștefan Tomșa al II-lea
• Răscoala (1965)
• Șah la rege (1965)
• Fantomele se grăbesc (1966)
• Haiducii (1966) - haiducul Amza
• Dacii (1967) - dublaj de voce
• Castelul condamnaților (1969)
• Asediul (1970)
• Ciuta (teatru TV) - Take Voinea
• Frații (1970)
• Printre colinele verzi(1971)
• Puterea și adevărul(1971)
• Mihai Viteazul (1971) - Sigismund Bathory
• Brigada Diverse în alertă! (1971) - dl. Vornicescu
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Bariera (1972)
• Săgeata căpitanului Ion (1972)
• Ciprian Porumbescu(1973) - Ion Slavici
• Ultimul cartuș (1973) - secretar de partid
• Vifornița (1973)
• Cantemir (1973)
• Păcală (1974) - căpetenia tâlharilor
• Un comisar acuză(1974) - Vișan Năvodeanu
• Nemuritorii (1974)-Costea
• Agentul straniu(1974)
• Actorul și sălbaticii(1975) - Guță Popescu
• Mușchetarul român(1975)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Toate pînzele sus(serial TV, 1977) - ep. 1-12 - Anton Lupan
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Rătăcire (1978)
• Revanșa (1978) - colonelul Ștefan Zăvoianu
• Doctorul Poenaru(1978)
• Mihail, cîine de circ(1979)
• Bietul Ioanide (1979)
• Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1979) - pr. Ion Belciug
• Ultima noapte de dragoste (1980) - col. Constantinescu
• Drumul oaselor(1980) - Gheorghe Bibescu
• La răscrucea marilor furtuni (1980) - Gheorghe Bibescu
• Convoiul (1981)
• Un echipaj pentru Singapore (1981)
• Capcana mercenarilor (1981) - căpitanul Lesz Lemeni
• Duelul (1981) - col. Ștefan Zăvoianu
• Lumini și umbre: Partea I (1981)
• Șantaj (1981)-Grigore Dinca
• Lumini și umbre: Partea II (1982)
• Mult mai de preț e iubirea (1982)
• Pădurea nebună(1982)
• Viraj periculos (1983)
• Misterele Bucureștilor(1983) - Gheorghe Bibescu
• Căruța cu mere(1983)
• Fructe de pădure(1983)
• Horea (1984)
• Noi, cei din linia întîi(1985)
• Racolarea (1985)
• Sper să ne mai vedem (1985)
• Ziua Z (1985)
• Masca de argint(1985)
• Colierul de turcoaze(1986)
• Secretul lui Nemesis(1987) - Virgil Cocean
• Totul se plătește(1987)
• François Villon - Poetul vagabond(1987)
• Iacob (1988)
• Liliacul înflorește a doua oară (1988)
• Im Süden meiner Seele (1989)
• Kilometrul 36 (1989)
• Mircea (1989)
• Subspecies (1991)
• Polul Sud (1993)
• Șoapte de amor(1994)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Tancul (2003)
• Lombarzilor 8 (2006)
• Cu un pas înainte(2007)
• Regina - Don Tito(2009)
• Cenușă și sânge(2009)
• Francesca (2009)
• Loverboy (2011)
• Despre oameni și melci (2012)
• Las Fierbinți (Sezonul 2, Episodul 10 - Visul) (2012)
• București NonStop(2013)
• Poarta Albă (2014)
• Omega Rose (2016)

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 18 Ianuarie

Am venit cu câteva glume adunate în ultimul timp pe care le ofer tuturor prietenilor spre delectare:

SFATURI UTILE 18 Ianuarie

O REȚETĂ BUNĂ DE DULCE, DAR FĂRĂ CARNE

O mâncărică perfectă pentru toată familia-chiftele din cartofi cu verdeață și usturoi| SavurosTV

CINE NU ARE VOIE SĂ CONSUME GHIMBIR

Ghimbirul este un condiment deosebit de sanatos, plin de nutrienti si substante bioactive necesare pentru intarirea sanatatii fizice si mentale. 

Aceasta planta se foloseste de mii de ani in medicina chineza, iar in prezent proprietatile sale benefice sunt recunoscute si folosite in intreaga lume.

Problema este ca nu totii oamenii se pot bucura de avantajele pe care le ofera ghimbirul.

Nu se recomanda sa consumi ghimbir daca faci parte dintr-una dintre categoriile descrise in continuare....

1. Persoanele subponderale

Ghimbirul este un sprijin important in dietele de slabit urmate de persoanele cu diabet, cu hipoglicemie sau obeze. Este dovedit faptul ca stimuleaza metabolismul, asa ca daca este folosit in alte scopuri, de exemplu, pe post de antiinflamator, pierderea in greutate poate reprezenta un efect secundar nedorit.

Ghimbirul incurajeaza pierderea in greutate prin cresterea pH-ului stomacului si stimularea enzimelor digestive. Stimularea si accelerarea digestiei alimentelor determina o slabire corporala.

Printre complicatiile subponderalitatii se numara deteriorarea tonusului muscular, caderea parului, dereglarile menstruale si deficientele de vitamine.

2. Femeile insarcinate

Stimulentii continuti de ghimbir sunt foarte puternici, asa ca pot chiar induce contractii premature la femeile gravide. Desi poate fi folosit in doze mici in fazele initiale de sarcina pentru calmarea problemelor stomacale si reducerea greturilor, in stadiile mai avansate trebuie ocolit.

Ghimbirul poate si sa interfereze cu absorbtia vitaminelor, o alta chestiune de evitat mai ales pe timpul sarcinii.

3. Persoanele cu boli ale sangelui

Ghimbirul are un efect anticoagulant, asa ca nu este recomandat persoanelor care sufera de boli ale sangelui precum hemofilia, de exemplu. Hemofilia este o boala genetica rara care afecteaza gradul de coagulare a sangelui. In caz de ranire, pacientii risca sa sufere hemoragii abundente cu potential letal.

Pe fondul unei boli ca hemofilia, exista si riscul ca pacientul sa sufere hemoragii interne la consumul de ghimbir in cantitati mari.

4. Persoanele care urmeaza anumite tratamente

Ghimbirul nu este recomandat persoanelor care urmeaza tratament continuu cu beta-blocante, anticoagulante. Intrucat ghimbirul are un efect anticoagulant, acesta poate afecta rata de absorbtie a acestor medicamente.

Daca intri intr-una din aceste categorii si vrei totusi sa te bucuri de efectele ghimbirului, poti alege ca alternativa alte plante cu efect similar precum ardeiul iute cayenne, ardeiul iute rosu, si ardeiul dulce.

GÂNDURI PESTE TIMP 18 Ianuarie

Ion Slavici - Citate:

Rudyard Kipling - Citate:

Anne Bronte - Citate: