ARTE 31 Martie
MUZICĂ 31 Martie
Johann Sebastian Bach
Joseph Haydn
The Best of Haydn:
Shirley Jones, actriţă şi cântăreaţă americană
John D. Loudermilk, compozitor şi cântăreţ american
Herb Alpert, trompetist, compozitor, cântăreţ, producător şi propietar de casă de discuri american
Mouth (Willem Duyn), cântăreţ olandez (Speedway, Mouth & McNeal)
Mouth & MacNeal
Rod Allen, chitarist britanic (Fortunes)
The Fortunes:
Mick Ralphs, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Mott The Hoople, Bad Company)
Bad Company-
Al Goodman, vocalist şi compozitor american (Moments)
Thijs Van Leer, clăpar, flautist şi compozitor olandez (Focus)
Focus:
Adrian Enescu, compozitor şi instrumentist
Adrian Enescu:
Richard Hughes, baterist american (Winter Brothers)
Winter Brothers Band:
Pat McGlynn, chitarist britanic (Bay City Rollers)
Pat McGlynn:
Angus Young, chitarist şi compozitor australian (AC/DC)
Angus Young (AC/DC) guitar solo
Adrian Pleşca "Artanu", vocalist român (Timpuri Noi, Partizan)
Henryk Wieniawski
Franz Abt
Florentin Delmar, compozitor, pianist şi dirijor
Selena (Selena Quintanilla-Pérez)
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Vivaldi - Magnificat
Instrumentales De Oro Del Recuerdo - Las Mejores Canciones En Guitarra Instrumental
Midnight JAZZ - Relaxing Smooth Jazz Mix for Sleep, Work, Relax
POEZIE 31 Martie
Ion Pillat
Biografie
Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poettradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului.
Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la "index", evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă.
Ion Pillat s-a născut la București în casa din Calea Dorobanților 6.Tatăl său era moșier și parlamentar, iar mama sa, Maria Pillat, a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu.Primii ani ai copilăriei i-a petrecut pe moșia bunicului, Florica, unde a învățat în particular întreaga școală primară.A urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești, iar în 1905 a terminat liceul Sfântul Sava din București. Mama sa l-a luat cu ea la Paris, pentru a continua studiile acolo.Cu ocazia excursiei la Chartres, a descoperit arta gotică, care l-a inspirat pentru prima sa poezie În catedrală.
În 1910, s-a înscris ca student la Sorbona unde a studiat în principal istoria și geografia, dar a făcut în paralel și dreptul.Titu Maiorescu i-a publicat în 1911, o parte din poezii în Convorbiri literare.În 1912, aflat în București în vacanță, l-a cunoscut pe Alexandru Macedonski, căruia i-a editat volumul Flori sacre.În 1913 a obținut licența în litere la Paris și a participat la campania din Bulgaria, în timpul războiului balcanic.A obținut în 1914 și licența în drept, apoi a revenit definitiv la București unde a publicat volumul Eternități de-o clipă.
S-a căsătorit în 1915 cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu. În 1916 a editat volumul Plumb al lui George Bacoviași a preluat conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu și Horia Furtună. A participat la conferința de pace de la Paris ca secretar al lui Alexandru Vaida-Voievod, președintele delegației ardelene. În ziua semnării tratatului, a publicat într-o ediție restrânsă de lux, volumul Grădina dintre ziduri.
În 1921 a apărut, sub îngrijirea sa, volumul Poezia toamnei, o antologie din versurile poeților români care au cântat toamna. În 1922 a scos, împreună cu Tudor Arghezi, Revista Cuget românesc, iar în anul următor a publicat volumul de versuri Pe Argeș în sus, în care două poeme celebre conțin portretele bunicilor săi, Bunicul șiBunica. În 1925 a Publicat volumul Satul meu și a scos împreună cu criticul Perpessicius Antologia poeților de azi. În 1935 a descoperit Balcicul, destinația preferată a Reginei Maria a României, care atrăgea ca un magnet pictorii și poeții epocii, unde și-a construit o vilă. A publicat Poeme într-un vers, influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză și din literatura japoneză.
A primit în 1936 premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În1937 a tradus din Charles Baudelaire și a publicat volumul Țărm pierdut. A publicat în 1942 o antologie de traduceri din poezia germană și volumul de versuri Împlinire. În 1944, sub titul Poezii - Ion Pillat|Poezii, a apărut întreaga sa operă lirică, scrisă în perioada 1906 - 1941.
La data de 17 aprilie 1945 a suferit o congestie cerebrală în plină stradă; a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru Philippide la nr.9) în stare de inconștiență, iar în jurul orei 22 a decedat.
Volume de versuri publicate
· Limpezimi, Craiova, 1928
· Antologia poeților de azi
Traduceri
· Eternități de-o clipă. Éternités d’un instant, traducere în limba franceză de Andreea Dobrescu-Warodin, 1980
· Monostiches et autres poèmes, traducere în limba franceză de Gabrielle Danoux et Muriel Beauchamp, 2015
Romanţă
Ti-am dat un trandafir, jucand
L-ai aruncat in mare
Si valurile mi l-au luat
In larga inserare.
S-a dus-si nimeni nu mai stie
De-un trandafir ce moare.
Ti-am dat si inima-ntr-o zi,
O zi de sarbatoare.
Razand ai prins-o, te-ai jucat
Cu ea cu nepasare.
Te-ai dus-si nimeni nu mai stie
De inima ce moare.
L-ai aruncat in mare
Si valurile mi l-au luat
In larga inserare.
S-a dus-si nimeni nu mai stie
De-un trandafir ce moare.
Ti-am dat si inima-ntr-o zi,
O zi de sarbatoare.
Razand ai prins-o, te-ai jucat
Cu ea cu nepasare.
Te-ai dus-si nimeni nu mai stie
De inima ce moare.
Steaua
Ti-am dat un trandafir, jucand
L-ai aruncat in mare
Si valurile mi l-au luat
In larga inserare.
S-a dus-si nimeni nu mai stie
De-un trandafir ce moare.
Ti-am dat si inima-ntr-o zi,
O zi de sarbatoare.
Razand ai prins-o, te-ai jucat
Cu ea cu nepasare.
Te-ai dus-si nimeni nu mai stie
De inima ce moare.
L-ai aruncat in mare
Si valurile mi l-au luat
In larga inserare.
S-a dus-si nimeni nu mai stie
De-un trandafir ce moare.
Ti-am dat si inima-ntr-o zi,
O zi de sarbatoare.
Razand ai prins-o, te-ai jucat
Cu ea cu nepasare.
Te-ai dus-si nimeni nu mai stie
De inima ce moare.
Vremea
Am oprit in lunca apa curgatoare
La un scoc de moara printre verzi arini;
Am oprit pe ape lin-tremuratoare
Zilele de vara, razele de soare,
Noptile senine, stelele si luna
Pentru totdeauna
Vremea care curge n-am putut s-o tin.
Am inchis in palma pui de randunele,
Le-am simtit bataia inimii in chin;
Am oprit in brate dragostele mele…
Pasare de-o toamna, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moarta cand da bruma
Pentru totdeauna
Vremea care zboara n-am putut s-o tin.
Am pastrat in suflet ganduri, vorbe, glume,
Zambetul ce iarta, plansetul hain;
Am pastrat in minte fete fara nume
Intalnite-n cale si pierdute-n lume,
Le-am in mine una cate una
Pentru totdeauna
Vremea, vremea insa, n-am putut s-o tin.
La un scoc de moara printre verzi arini;
Am oprit pe ape lin-tremuratoare
Zilele de vara, razele de soare,
Noptile senine, stelele si luna
Pentru totdeauna
Vremea care curge n-am putut s-o tin.
Am inchis in palma pui de randunele,
Le-am simtit bataia inimii in chin;
Am oprit in brate dragostele mele…
Pasare de-o toamna, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moarta cand da bruma
Pentru totdeauna
Vremea care zboara n-am putut s-o tin.
Am pastrat in suflet ganduri, vorbe, glume,
Zambetul ce iarta, plansetul hain;
Am pastrat in minte fete fara nume
Intalnite-n cale si pierdute-n lume,
Le-am in mine una cate una
Pentru totdeauna
Vremea, vremea insa, n-am putut s-o tin.
Nichita Stănescu
Biografie
Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru alAcademiei Române.[2]
Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”[3], Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu[4] și Eugen Simion,[5] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
Familia
Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.
Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.
Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.
Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.
Educație
În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurileFacultății de Filologie a Universității din București.
Viața personală
În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.
Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis - de vodcă.[6] Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni.[6] Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie.[6]
Activitatea literară
· 1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
· 1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
· 1957-1958 - Este pentru scurt timp corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).
· 1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu, și în tensiunea relației lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.[judecată de valoare]
· 1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor aparea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
· 1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
· 1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
· 1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
· 1971 - Apar în Iugoslavia două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci(Necuvintele).
· 1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuriCartea de recitire obține pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.
· 1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
· 1975 - Obține pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei nr. 9.
· 1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului care va lăsa ceva sechele și după vindecare.
Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.
· 1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește în același an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.
Este nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alaturi de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn.Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis.
· 1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan in colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.
· 1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
· 1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
· În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
· 1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
· 1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
· Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
· 1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu șiAurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
· 1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
· 2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov,Sofia - colectia Ars Poetika apare O viziune a sentimentelor, traducere si prefata Ognean Stamboliev. Volum premiat de Uniunea traducatorilor din Bulgaria si Soros.
· 2012 - Reprezentat cu trei poeme (maximum) în Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) - Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (antolog și traducător Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)
+ Ordinea cuvintelor - 300 poeme - traducerea,prefata si tabel cronologic de Ognean Stamboliev, ed Avangardprint, Bulgaria, 2013
Premii literare
· 1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii " O viziune a sentimentelor".
· 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii " Necuvintele".
· 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri " Cartea de recitire"
· 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)
· 1978 Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii “Epica Magna”
· 1982 Premiul "Cununa de aur" a Festivalului internațional de poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)
Operele lui Nichita Stănescu
Volume antume publicate cronologic:
· Poezii, 1970, Editura Albatros
Un pământ numit România
I
Şi-a venit un nor cu coarne
peste sufletul meu, Doamne
să mă-npungă a venit
numai chiar din infinit.
Şi-a venit un os subţire
dintr-o altă-naltă fire
dat cu fluier supt de sunet
şi cu fulger fără tunet.
A venit la mine nimeni,
săruri şi piper şi chimeni,
verdele din frunza smulsă,
laptele din ţâţa scursă
şi mi-au pus la ploape-un fel
de vedere, de cercel
şi în inimă nisip
şi pe chip altfel de chip,
voind nevăzută hidră
să mi-o-ntoarcă-n sus, clepsidră.
Nemaivrând în mine sânge,
ochiului i-au dat a plânge
tot cu luna lacrimă
cu stelele patimă.
A venit la mine "Da"
care tocmai învia
şi-a venit la mine "Nu"
de însumi vărsat în tu.
Au venit să îmi propună
ca să fiu la noapte lună
şi-ntre coaste să îmi fiu
alergare de-argint viu,
de aur, de platină,
de stejar, de paltină,
de cuvânt, de necuvânt,
neştiind că sunt pământ.
II
Atârnat de ploaie ca vântul de nori
ca negrul de aripa neagră.
Bate bătrânul fâlf, bate,
zboară bătrânul pe sub pământ
printre viermi şi rădăcinile minunate
ale stejarului, ale plopului, ale gutuiului,
ale prunului, arinului,
ale nuştiucuiului.
III
Peşte, lapţii tăi de peşte,
dedesubt mereu aflat
ah, Carpaţilor, cereşte
stâncile din voi decad
mai ducând la vale o monedă
sau vreun vultur smuls impar,
decăzut prin lumea cea concretă
roaba legilor cu har.
Per Scorilo, Decebalus
pe un vechi, oho, de tot
zeu-inel ţinând dantura
cea lactee strânsă-n bot.
A băut din ţâţa mare
hrana cea otrăvitoare
cântărită în cântare,
ţepenită în cleştare
cum e musca-n chihlimbare,
cum e trupul pe picioare
şi mirosul din pahare
şi pistolul în şerpare,
cum e, "are" în "nu are" ,
nu-ştiu-ce în nu-ştiu-cum,
ieri şi mâine în acum.
IV
Duce-ţi trupurile. Un dulce dor
mă paşte-n câmpul de mohor:
Neânşeuat,
nepotcovit, neânjugat.
Duceţi trupurile. Să se lase
albul cel mai alb pe oase,
să îmi fie duhul ghimp
rupând pielea de pe timp.
Duceţi trupurile. File
spartă coasta-colivie,
inima să iasă-afară
la vedere peste ţară.
Duceţi trupurile. Fie
spartă coasta-colivie,
inima să iasă-afară
la vedere peste ţară.
Duceţi trupurile. Doamne,
să ne dezbrăcăm de haine,
cum e apa dezbrăcată
de izvorul care-o poartă
şi se-mbracă-n cel ce-o bea
însetat de setea sa
de rămâne tot neud
de la nord până la sud.
Trupurile! Nu vederea
cea căzută-n ochi ca mierea
nici auzul, nici mirosul
locuind în trup ca osul.
Duceţi trupurile. Vină
peste noi din nou lumină.
Duceţi trupurile. Bate
mulţime-n singurătate.
Scade marea. Trupurile
valuri scad în tuburile
pietrelor din cuburile
sărurilor,
malurilor.
Duceţi trupurile,
trupurile
Scade marea, cuburile
sărurilor se usucă
cu un fel de dor
de ducă.
V
De două mii, pământul, de ani
se îngraşă cu trupuri
din trupurile noastre
născând mereu copaci.
Şi timpu-şi smulge ochii
şi-i lasă ca pe-o nadă
cercând să prindă-un peşte al vederii.
Se-ntinde o blândeţe
încolăcind în sus
câte o rază-a lunii împietrită.
De două mii de ani acest pământ
din trupurile noastre face parte.
Noaptea, în lanul cel de grâu
când fluier herghelia din prundişuri
suntem de faţă eu şi tu
şi tu şi tu,
viii şi morţii laolaltă.
Un nod e-n viaţă. Restul
frânghiuei spânzură în jos.
O mie de strămoşi atârnă-aici
de fiecare suflet.
Străbunii dorm,
apele curg,
luna răsare
şi apune.
Pământ de carne eşti,
pământ de carne...
Pentru un om o, câtă lume!
Pământ atârnând înapoi cu morţii tăi,
tu care-mi începi direct din spinare,
pământ de carne de mii de ori
sărată sub şei de sare.
Pământ de carne, bun de mâncare,
pământ de oase străluminând
o, ce miros violent,
ce sfântă duhoare
de diamant au pietrele tale,
pământule de pământ!
Am să te-ngraş la rândul meu
cu mine,
lăsându-ţi doar scheletul alb
să-ţi fie verighetă-n jurul râurilor,
pământ de carne,
pământule de pământ.
I
Şi-a venit un nor cu coarne
peste sufletul meu, Doamne
să mă-npungă a venit
numai chiar din infinit.
Şi-a venit un os subţire
dintr-o altă-naltă fire
dat cu fluier supt de sunet
şi cu fulger fără tunet.
A venit la mine nimeni,
săruri şi piper şi chimeni,
verdele din frunza smulsă,
laptele din ţâţa scursă
şi mi-au pus la ploape-un fel
de vedere, de cercel
şi în inimă nisip
şi pe chip altfel de chip,
voind nevăzută hidră
să mi-o-ntoarcă-n sus, clepsidră.
Nemaivrând în mine sânge,
ochiului i-au dat a plânge
tot cu luna lacrimă
cu stelele patimă.
A venit la mine "Da"
care tocmai învia
şi-a venit la mine "Nu"
de însumi vărsat în tu.
Au venit să îmi propună
ca să fiu la noapte lună
şi-ntre coaste să îmi fiu
alergare de-argint viu,
de aur, de platină,
de stejar, de paltină,
de cuvânt, de necuvânt,
neştiind că sunt pământ.
II
Atârnat de ploaie ca vântul de nori
ca negrul de aripa neagră.
Bate bătrânul fâlf, bate,
zboară bătrânul pe sub pământ
printre viermi şi rădăcinile minunate
ale stejarului, ale plopului, ale gutuiului,
ale prunului, arinului,
ale nuştiucuiului.
III
Peşte, lapţii tăi de peşte,
dedesubt mereu aflat
ah, Carpaţilor, cereşte
stâncile din voi decad
mai ducând la vale o monedă
sau vreun vultur smuls impar,
decăzut prin lumea cea concretă
roaba legilor cu har.
Per Scorilo, Decebalus
pe un vechi, oho, de tot
zeu-inel ţinând dantura
cea lactee strânsă-n bot.
A băut din ţâţa mare
hrana cea otrăvitoare
cântărită în cântare,
ţepenită în cleştare
cum e musca-n chihlimbare,
cum e trupul pe picioare
şi mirosul din pahare
şi pistolul în şerpare,
cum e, "are" în "nu are" ,
nu-ştiu-ce în nu-ştiu-cum,
ieri şi mâine în acum.
IV
Duce-ţi trupurile. Un dulce dor
mă paşte-n câmpul de mohor:
Neânşeuat,
nepotcovit, neânjugat.
Duceţi trupurile. Să se lase
albul cel mai alb pe oase,
să îmi fie duhul ghimp
rupând pielea de pe timp.
Duceţi trupurile. File
spartă coasta-colivie,
inima să iasă-afară
la vedere peste ţară.
Duceţi trupurile. Fie
spartă coasta-colivie,
inima să iasă-afară
la vedere peste ţară.
Duceţi trupurile. Doamne,
să ne dezbrăcăm de haine,
cum e apa dezbrăcată
de izvorul care-o poartă
şi se-mbracă-n cel ce-o bea
însetat de setea sa
de rămâne tot neud
de la nord până la sud.
Trupurile! Nu vederea
cea căzută-n ochi ca mierea
nici auzul, nici mirosul
locuind în trup ca osul.
Duceţi trupurile. Vină
peste noi din nou lumină.
Duceţi trupurile. Bate
mulţime-n singurătate.
Scade marea. Trupurile
valuri scad în tuburile
pietrelor din cuburile
sărurilor,
malurilor.
Duceţi trupurile,
trupurile
Scade marea, cuburile
sărurilor se usucă
cu un fel de dor
de ducă.
V
De două mii, pământul, de ani
se îngraşă cu trupuri
din trupurile noastre
născând mereu copaci.
Şi timpu-şi smulge ochii
şi-i lasă ca pe-o nadă
cercând să prindă-un peşte al vederii.
Se-ntinde o blândeţe
încolăcind în sus
câte o rază-a lunii împietrită.
De două mii de ani acest pământ
din trupurile noastre face parte.
Noaptea, în lanul cel de grâu
când fluier herghelia din prundişuri
suntem de faţă eu şi tu
şi tu şi tu,
viii şi morţii laolaltă.
Un nod e-n viaţă. Restul
frânghiuei spânzură în jos.
O mie de strămoşi atârnă-aici
de fiecare suflet.
Străbunii dorm,
apele curg,
luna răsare
şi apune.
Pământ de carne eşti,
pământ de carne...
Pentru un om o, câtă lume!
Pământ atârnând înapoi cu morţii tăi,
tu care-mi începi direct din spinare,
pământ de carne de mii de ori
sărată sub şei de sare.
Pământ de carne, bun de mâncare,
pământ de oase străluminând
o, ce miros violent,
ce sfântă duhoare
de diamant au pietrele tale,
pământule de pământ!
Am să te-ngraş la rândul meu
cu mine,
lăsându-ţi doar scheletul alb
să-ţi fie verighetă-n jurul râurilor,
pământ de carne,
pământule de pământ.
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
Primăvara
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.
Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.
Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.
Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.
Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...
Gheorghe Tomozei
Biografie Gheorghe Tomozei
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, Bucureşti - d. 31 martie 1997, Bucureşti) este un poet şi un eseist român contemporan.
Am fost o vreme la conducerea revistei Argeş, din Piteşti, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a scos şi un fel de supliment, denumit Biblioteca Argeş în care au publicat adevărate plachete mulţi poeţi
Opere publicate
Pasărea albastră (1957);
Steaua polară (1960);
Lacul codrilor, albastru (1961);
Vârsta alintului (1963);
Fântâna culorilor (1964);
Noaptea de echinox (1964);
Poezii (1966);
Patruzeci şi şase de poezii de dragoste (1967);
Altair (1967);
Cântece de toamnă mică (1967);
Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Eminescu),1967;
Filigran, proze jurnalistice (1968);
Suav anapoda (1969);
Dincolo de crizanteme (1969);
Poezii de dragoste (1970);
Toamnă cu iepuri (1970);
Târgovişte. monografie lirică (1971);
Miradoniz (Copilăria si adolescenţa lui Eminescu) (1970);
Misterul clepsidrei (1971);
Atlantis (1971);
Lovas mennyorszag (Eden cu cai), trad. în lb. maghiară (1971);
Moartea unui poet (1972);
Tanit (1972);
Efigii (1972);
Maşinării romantice (1973);
Muzeul ploii, proze şi poeme în proză (1973);
La lumina zăpezii (1974);
Negru Vodă (1974);
Carul cu mere (1974);
Războiul de treizeci de ani între dulăi si motani (1974);
Gloria ierbii (1975);
Cronica lui Stavrinos (1975);
Istoria unei amfore; Ţara lui Făt-Frumos (1976);
Poema Patriei (1977);
O oră de iubire (1978);
Peregrin valah; Ierbar de nervi (1978);
Amintiri despre mine (1980);
Focul hrănit cu mere (1981);
Manuscrisele de la Marea Neagră; Ninive (1982);
Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final (1984);
Carte de motanică, 1984;
Urmele poetului Labiş. Biografie (1985);
Plantaţia de fluturi. Însemnări (1988);
Miradoniz. Copilăria şi adolescenţa lui Eminescu (1989);
Un poet din Tibet,poeme (1995)
Traduceri
Sonete de William Shakespeare, Editura Litera, 2003, ISBN 973-8358-03-5
Sonnets ediţie bilingvă integrală a sonetelor lui William Shakespeare, Editura Pandora-M
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, Bucureşti - d. 31 martie 1997, Bucureşti) este un poet şi un eseist român contemporan.
Am fost o vreme la conducerea revistei Argeş, din Piteşti, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a scos şi un fel de supliment, denumit Biblioteca Argeş în care au publicat adevărate plachete mulţi poeţi
Opere publicate
Pasărea albastră (1957);
Steaua polară (1960);
Lacul codrilor, albastru (1961);
Vârsta alintului (1963);
Fântâna culorilor (1964);
Noaptea de echinox (1964);
Poezii (1966);
Patruzeci şi şase de poezii de dragoste (1967);
Altair (1967);
Cântece de toamnă mică (1967);
Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Eminescu),1967;
Filigran, proze jurnalistice (1968);
Suav anapoda (1969);
Dincolo de crizanteme (1969);
Poezii de dragoste (1970);
Toamnă cu iepuri (1970);
Târgovişte. monografie lirică (1971);
Miradoniz (Copilăria si adolescenţa lui Eminescu) (1970);
Misterul clepsidrei (1971);
Atlantis (1971);
Lovas mennyorszag (Eden cu cai), trad. în lb. maghiară (1971);
Moartea unui poet (1972);
Tanit (1972);
Efigii (1972);
Maşinării romantice (1973);
Muzeul ploii, proze şi poeme în proză (1973);
La lumina zăpezii (1974);
Negru Vodă (1974);
Carul cu mere (1974);
Războiul de treizeci de ani între dulăi si motani (1974);
Gloria ierbii (1975);
Cronica lui Stavrinos (1975);
Istoria unei amfore; Ţara lui Făt-Frumos (1976);
Poema Patriei (1977);
O oră de iubire (1978);
Peregrin valah; Ierbar de nervi (1978);
Amintiri despre mine (1980);
Focul hrănit cu mere (1981);
Manuscrisele de la Marea Neagră; Ninive (1982);
Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final (1984);
Carte de motanică, 1984;
Urmele poetului Labiş. Biografie (1985);
Plantaţia de fluturi. Însemnări (1988);
Miradoniz. Copilăria şi adolescenţa lui Eminescu (1989);
Un poet din Tibet,poeme (1995)
Traduceri
Sonete de William Shakespeare, Editura Litera, 2003, ISBN 973-8358-03-5
Sonnets ediţie bilingvă integrală a sonetelor lui William Shakespeare, Editura Pandora-M
Atlantida
Plajele memoriei cu nisipuri de ceara,
Se imbogatesc cu o ultima intruchipare a ta.
Indepartata, incetand sa doara
Ca o statuie de ceara, ori poate de nea...
Alta data la moartea unei iubiri
Inima mi se umplea de un vid racoros
Paream un tarm uitat de aripile subtiri ale ultimului albatros
Un lut amar, pradat de diamante...
Vocea se spargea in cioburi de aer
Sangele cald se retragea in plante
Si ramaneam sa sun, sa rasun
Clopot fara de vaer....
Tarziu, ca niste marinari lasi care
Se intorc pe corabia parasita bantuita de vanturi
Umbra, glasul, proprii pasi,
Reveneau peste-ale puntii sovaielnice scanduri.
Si corabia se-avanta peste mari cu panze vii
Peste apele moarte...
Adaugand o zare noua stiutelor zari,
O chemare spre mai departe....
Dincolo de dezastre, de naufragii, priveam stancile-n flacari
Printre care alba-mi corabie trecu
Si spuneam cu ochii arsi de miragii:
" Nu....nu tu ai fost marea dragoste,
Nu.........................."
Dar totul e altfel, e altfel acum.
Ma simt doborat de ciudate poveri
Gesturi, cuvinte, culori topite-n fum
Le port cu mine spre nicaieri.
Ca o piramida ce fuge-n deserturi cu criptele goale
Ca o campie chemandu-si florile moarte-n pamat
Ratacesc prin anotimpurile lumii, egale,
Fara linsite sint.
Un ocean voi fi iar tu, impietrita,
Imi vei fulgera trupul, vei ramane-n adanc
Atlantida pe care n-o zaresc,
Desi in mine-o strang....
Alunec corabie beata peste nisipuri,
Ard peste pietre , ocean de corali parasit
Transfigurat, rasar in mii de chipuri
Si esti cu mine vesnic, te strig neauzit...
Marea iubire e-n urma, ori poate undeva inainte....
"Sigur am sa te uit, imi spun"..
Varsta mea strabatu o presimtire a noptii
Vine o dimineata noua, fierbinte
"Dar daca ai fost tu?"....
Se imbogatesc cu o ultima intruchipare a ta.
Indepartata, incetand sa doara
Ca o statuie de ceara, ori poate de nea...
Alta data la moartea unei iubiri
Inima mi se umplea de un vid racoros
Paream un tarm uitat de aripile subtiri ale ultimului albatros
Un lut amar, pradat de diamante...
Vocea se spargea in cioburi de aer
Sangele cald se retragea in plante
Si ramaneam sa sun, sa rasun
Clopot fara de vaer....
Tarziu, ca niste marinari lasi care
Se intorc pe corabia parasita bantuita de vanturi
Umbra, glasul, proprii pasi,
Reveneau peste-ale puntii sovaielnice scanduri.
Si corabia se-avanta peste mari cu panze vii
Peste apele moarte...
Adaugand o zare noua stiutelor zari,
O chemare spre mai departe....
Dincolo de dezastre, de naufragii, priveam stancile-n flacari
Printre care alba-mi corabie trecu
Si spuneam cu ochii arsi de miragii:
" Nu....nu tu ai fost marea dragoste,
Nu.........................."
Dar totul e altfel, e altfel acum.
Ma simt doborat de ciudate poveri
Gesturi, cuvinte, culori topite-n fum
Le port cu mine spre nicaieri.
Ca o piramida ce fuge-n deserturi cu criptele goale
Ca o campie chemandu-si florile moarte-n pamat
Ratacesc prin anotimpurile lumii, egale,
Fara linsite sint.
Un ocean voi fi iar tu, impietrita,
Imi vei fulgera trupul, vei ramane-n adanc
Atlantida pe care n-o zaresc,
Desi in mine-o strang....
Alunec corabie beata peste nisipuri,
Ard peste pietre , ocean de corali parasit
Transfigurat, rasar in mii de chipuri
Si esti cu mine vesnic, te strig neauzit...
Marea iubire e-n urma, ori poate undeva inainte....
"Sigur am sa te uit, imi spun"..
Varsta mea strabatu o presimtire a noptii
Vine o dimineata noua, fierbinte
"Dar daca ai fost tu?"....
Privelişte
Se uită poetul cu ochiul
la floarea de ochiu-boului
cum ar privi plodul
din vara oului.
Şi ar da el oricât
şi firele de sânge de pe gât
şi-ar da şi cămaşa subţire
a ultimei lui iubire
ar da tinereţile şi bucuriile,
iisuşi, mariile,
să poată poate pricepe
ce contur, la capătul privirii începe.
Ar da foame şi sete
de-ar putea să vadă
ce vede.
la floarea de ochiu-boului
cum ar privi plodul
din vara oului.
Şi ar da el oricât
şi firele de sânge de pe gât
şi-ar da şi cămaşa subţire
a ultimei lui iubire
ar da tinereţile şi bucuriile,
iisuşi, mariile,
să poată poate pricepe
ce contur, la capătul privirii începe.
Ar da foame şi sete
de-ar putea să vadă
ce vede.
Ţara mea
Ţara mea de cremene
Cine să îţi semene?
Ţara mea şi-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
cu înalte ierbi,
şi cu pas de cerbi,
Ţara cu izvoare
licărind în soare,
vreau să cresc viteaz
precum vechii brazi,
şi voinic m-aş vrea
ca şi dumneata.
Cine să îţi semene?
Ţara mea şi-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
cu înalte ierbi,
şi cu pas de cerbi,
Ţara cu izvoare
licărind în soare,
vreau să cresc viteaz
precum vechii brazi,
şi voinic m-aş vrea
ca şi dumneata.
TEATRU/FILM 31 Martie
Cu Marieta Rareș
Biografie Marieta Rareș
Sotul ideal (teatru radiofonic) romantic,politic:
La capătul liniei [1982] [Drama]:
Cu Marga Barbu
Biografie Marga Barbu
Vreme de aproape trei decenii, filmele cu haiduci deveniseră o supapă pentru realizatori și public deopotrivă. Cenzorii comuniști le aprobau aproape fără discuție, iar spectatorii aveau parte de un spectacol pe cât de onest, pe atât de cuceritor. S-au succedat diverși eroi în fruntea afișului, dar prezența feminină a rămas constantă - de șase ori Anița, de șase ori Agatha, de două ori Zulnia... în total, de paisprezece ori Marga Barbu, acoperind aproape integral perioada de maximă putere creatoare a actriței: de la treizeci la șaizeci de ani.
Viitoarea eroină a publicului român amator de aventuri cu săbii, pistoale și cavalcade, consacrată ca Marga Barbu, s-a născut la data de 24 februarie, 1929, în localitatea maramureșeană Ocna Șugatag. În 1950 a absolvit I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", din București, și nu peste mult s-a căsătorit cu actorul Constantin Codrescu. Deși căsnicia lor nu a durat, cei doi s-au reîntâlnit ulterior de multe ori ca parteneri pe scenă sau pe platoul de filmare, colaborând în continuare ca buni colegi și profesioniști. Viitorul ei avea să fie determinat de cea de-a doua căsătorie, cu cunoscutul scriitor Eugen Barbu - scenarist, împreună cu Nicolae Paul-Mihail, al tuturor filmelor haiducești care aveau să-i aducă celebritatea.
Înaintea acestora, începturile carierei sale au fost jalonate de câteva roluri mai puțin semnificative - la debut, Simina, din "Nepoții gornistului" (Dinu Negreanu, 1953), urmat de "Răsare soarele" (D.N., 1954), "Vultur, 101" (Andrei Călărașu, 1957), "Pădurea spânzuraților" (Liviu Ciulei, 1964), "Procesul alb" (Iulian Mihu, 1965), "La porțile pământului" - foto 1 (Geo Saizescu, 1966), sau "Amprenta" (Vladimir Popescu-Doreanu, 1967).
În 1966, din mașina de scris a celui de-al doilea soț al ei s-a născut celebra Anița, hangița iubitoare de haiduci, din filmul care avea să devină un precursor al producțiilor românești de acțiune: "Haiducii" (Dinu Cocea). Succesul peste așteptări al acestuia a dus inițial la realizarea a două continuări, în aceeași echipă scenarist/regisor: "Răpirea fecioarelor" și "Răzbunarea haiducilor" (ambele, în 1968).
Erou al filmelor, partener al Aniței și căpetenie a cetei de haiduci era Amza (Ion Besoiu) - alături de care s-au mai impus câteva personaje cu suflu lung, începând cu Răspopitul (Toma Caragiu) și Parpanghel (Jean Constantin).
Doi ani mai târziu, Ion Besoiu a părăsit proiectul - dar, de vreme ce publicul "mai cerea", autorii l-au înlocuit aproape din mers pe Amza cu Anghel Șaptecai (Florin Piersic), și astfel s-a turnat cea de-a doua trilogie din serie: "Haiducii lui Șaptecai" (1970), "Zestrea domniței Ralu" (1971) și "Săptămâna nebunilor" (1973). Pe tot parcursul acestui sextet, Anița a evoluat ca un personaj temperamental, dinamic, multicolor și extrem de senzual, câștigând inimile a milioane
de admiratori.
În paralel, Eugen Barbu a scris și serialele de televiziune "Urmărirea" (Radu Gabrea, 1971) și "Un august în flăcări" (Dan Pița, Aexandru Tatos, Doru Năstase, 1973), în care a inclus anume pentru soția sa rolul Gerda, speculându-i tocmai datele opuse celor ce o consacraseră până atunci (răceala, cinismul, sofisticarea de tip teuton). S-au adăugat rolurile din "Facerea lumii" (Gh. Vitanidis, 1971), "Dragostea începe vineri" (Virgil Calotescu, 1972), "Ultimul cartuș" (Sergiu Nicolaescu, 1973), "Tatăl risipitor" (Adrian Petringenaru, 1973), "Zile fierbinți" (Sergiu Nicolaescu, 1976), "Melodii, melodii" (Francisc Munteanu, 1978), "Omul care ne trebuie" (Manole Marcus, 1979), "Bietul Ioanide" (Dan Pița, 1979), sau "Wilhelm Cuceritorul" (Sergiu Nicolaescu, 1982).
A fost și perioada de apogeu al carierei teatrale a Margăi Barbu, desfășurată cu precădere pe scena de la Nottara, unde era distribuită mai ales în roluri de comedie din genul farsei și al vodevilului - cele mai mari succese de public înregistrându-le "Mâța în sac" (Georges Feydeau) și "Mizerie și noblețe" (Eduardo Scampetta).
Cum publicul cerea din nou filme de acțiune, scenariștii au reînviat vechea formulă cu o nouă sextalogie, axată în jurul aceluiași Florin Piersic - aici, întruchipând un fel de haiduc mai modern, din perioada pre-pașoptistă: nu mai puțin celebrul Mărgelatu. Spre deosebire de fosta Anița (femeie de casă, parteneră fidelă și cinstită a eroului), de astă dată Marga Barbu s-a confruntat de provocarea rolului de compoziție Agatha Slătineanu (o antagonistă perfidă și intrigantă), evoluând pe parcursul filmelor "Drumul oaselor" (Doru Năstase, 1980), "Trandafirul galben" (D.N., 1982), "Misterele Bucureștilor" (D.N., 1983), "Masca de argint" (Gheorghe Vitanidis, 1985), "Colierul de turcoaze" (G.V., 1985) și "Totul se plătește" (Mircea Moldovan, 1986).
În aceeași perioadă, actrița a avut și șansa întâlnirii cu cel mai complex personaj din cariera ei, în "Domnișoara Aurica" (Șerban Marinescu, 1985) - portretul unei fete bătrâne din Bucureștiul interbelic, prezentă în câteva dintre prozele și piesele de teatru ale lui Eugen Barbu.
Deși filmele de acțiune ale serialului cu Mărgelatu, care se turnau în continure, deveneau tot mai repetitive și mai convenționale, publicul le îndrăgea, mai ales dat fiind că în acel ultim deceniu, cel mai întunecat, al evului comunist, peripețiiile picarești din secolul al XIX-lea încă mai reușeau să simuleze o undă de prospețime - astfel că, la sfârșitul anilor '80, s-a dat startul celei de-a treia serii, axate în jurul aventurierei Zulnia - adversară a haiducilor Gheară (Șerban Ionescu) și Lică (Ion Crăciun). S-au putut realiza două filme: "Martori dispăruți" (Dan Mironescu, 1988) și "Lacrima cerului" (Adrian Istrătescu-Lener, 1989) - acesta din urmă reprezentând și cântecul de lebădă al actriței. O dată cu Revoluția din Decembrie, Eugen Barbu a părăsit zona cinematografiei, petrecându-și ultimii ani de viață în încercarea de a demara proiectul editorial-politic "România Mare".
Pe lângă simpatia publicului, Marga Barbu a rămas și în inimile colegilor de scenă și platou, fiind reținută ca o parteneră tonică, stimulativă, plină de umor și care, spre deosebire de alte actrițe, nu precupețea nimic pentru a-și juca rolurile cum i se cerea - lucru cu atât mai relevant, cu cât filmele de aventuri în care excela (mai ales în condițiile niciodată sută la sută satisfăcătoare de la noi), presupuneau eforturi și sacrificii considerabile. Își trata cu haz autoironic chiar și propriile hachițe - de pildă, terorizând amical operatorii cu convingerea ei că avea profilul drept mult mai avantajos. Chiar dacă în ultimii douăzeci de ani a trăit retrasă, o dată cu Marga Barbu resimțim, mai ales noi, cei care devoram filmele românești din deceniile VII-IX ale secolului douăzeci, pierderea unui personaj emblematic al trecutului nostru.
Viitoarea eroină a publicului român amator de aventuri cu săbii, pistoale și cavalcade, consacrată ca Marga Barbu, s-a născut la data de 24 februarie, 1929, în localitatea maramureșeană Ocna Șugatag. În 1950 a absolvit I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", din București, și nu peste mult s-a căsătorit cu actorul Constantin Codrescu. Deși căsnicia lor nu a durat, cei doi s-au reîntâlnit ulterior de multe ori ca parteneri pe scenă sau pe platoul de filmare, colaborând în continuare ca buni colegi și profesioniști. Viitorul ei avea să fie determinat de cea de-a doua căsătorie, cu cunoscutul scriitor Eugen Barbu - scenarist, împreună cu Nicolae Paul-Mihail, al tuturor filmelor haiducești care aveau să-i aducă celebritatea.
Înaintea acestora, începturile carierei sale au fost jalonate de câteva roluri mai puțin semnificative - la debut, Simina, din "Nepoții gornistului" (Dinu Negreanu, 1953), urmat de "Răsare soarele" (D.N., 1954), "Vultur, 101" (Andrei Călărașu, 1957), "Pădurea spânzuraților" (Liviu Ciulei, 1964), "Procesul alb" (Iulian Mihu, 1965), "La porțile pământului" - foto 1 (Geo Saizescu, 1966), sau "Amprenta" (Vladimir Popescu-Doreanu, 1967).
În 1966, din mașina de scris a celui de-al doilea soț al ei s-a născut celebra Anița, hangița iubitoare de haiduci, din filmul care avea să devină un precursor al producțiilor românești de acțiune: "Haiducii" (Dinu Cocea). Succesul peste așteptări al acestuia a dus inițial la realizarea a două continuări, în aceeași echipă scenarist/regisor: "Răpirea fecioarelor" și "Răzbunarea haiducilor" (ambele, în 1968).
Erou al filmelor, partener al Aniței și căpetenie a cetei de haiduci era Amza (Ion Besoiu) - alături de care s-au mai impus câteva personaje cu suflu lung, începând cu Răspopitul (Toma Caragiu) și Parpanghel (Jean Constantin).
Doi ani mai târziu, Ion Besoiu a părăsit proiectul - dar, de vreme ce publicul "mai cerea", autorii l-au înlocuit aproape din mers pe Amza cu Anghel Șaptecai (Florin Piersic), și astfel s-a turnat cea de-a doua trilogie din serie: "Haiducii lui Șaptecai" (1970), "Zestrea domniței Ralu" (1971) și "Săptămâna nebunilor" (1973). Pe tot parcursul acestui sextet, Anița a evoluat ca un personaj temperamental, dinamic, multicolor și extrem de senzual, câștigând inimile a milioane
de admiratori.
În paralel, Eugen Barbu a scris și serialele de televiziune "Urmărirea" (Radu Gabrea, 1971) și "Un august în flăcări" (Dan Pița, Aexandru Tatos, Doru Năstase, 1973), în care a inclus anume pentru soția sa rolul Gerda, speculându-i tocmai datele opuse celor ce o consacraseră până atunci (răceala, cinismul, sofisticarea de tip teuton). S-au adăugat rolurile din "Facerea lumii" (Gh. Vitanidis, 1971), "Dragostea începe vineri" (Virgil Calotescu, 1972), "Ultimul cartuș" (Sergiu Nicolaescu, 1973), "Tatăl risipitor" (Adrian Petringenaru, 1973), "Zile fierbinți" (Sergiu Nicolaescu, 1976), "Melodii, melodii" (Francisc Munteanu, 1978), "Omul care ne trebuie" (Manole Marcus, 1979), "Bietul Ioanide" (Dan Pița, 1979), sau "Wilhelm Cuceritorul" (Sergiu Nicolaescu, 1982).
A fost și perioada de apogeu al carierei teatrale a Margăi Barbu, desfășurată cu precădere pe scena de la Nottara, unde era distribuită mai ales în roluri de comedie din genul farsei și al vodevilului - cele mai mari succese de public înregistrându-le "Mâța în sac" (Georges Feydeau) și "Mizerie și noblețe" (Eduardo Scampetta).
Cum publicul cerea din nou filme de acțiune, scenariștii au reînviat vechea formulă cu o nouă sextalogie, axată în jurul aceluiași Florin Piersic - aici, întruchipând un fel de haiduc mai modern, din perioada pre-pașoptistă: nu mai puțin celebrul Mărgelatu. Spre deosebire de fosta Anița (femeie de casă, parteneră fidelă și cinstită a eroului), de astă dată Marga Barbu s-a confruntat de provocarea rolului de compoziție Agatha Slătineanu (o antagonistă perfidă și intrigantă), evoluând pe parcursul filmelor "Drumul oaselor" (Doru Năstase, 1980), "Trandafirul galben" (D.N., 1982), "Misterele Bucureștilor" (D.N., 1983), "Masca de argint" (Gheorghe Vitanidis, 1985), "Colierul de turcoaze" (G.V., 1985) și "Totul se plătește" (Mircea Moldovan, 1986).
În aceeași perioadă, actrița a avut și șansa întâlnirii cu cel mai complex personaj din cariera ei, în "Domnișoara Aurica" (Șerban Marinescu, 1985) - portretul unei fete bătrâne din Bucureștiul interbelic, prezentă în câteva dintre prozele și piesele de teatru ale lui Eugen Barbu.
Deși filmele de acțiune ale serialului cu Mărgelatu, care se turnau în continure, deveneau tot mai repetitive și mai convenționale, publicul le îndrăgea, mai ales dat fiind că în acel ultim deceniu, cel mai întunecat, al evului comunist, peripețiiile picarești din secolul al XIX-lea încă mai reușeau să simuleze o undă de prospețime - astfel că, la sfârșitul anilor '80, s-a dat startul celei de-a treia serii, axate în jurul aventurierei Zulnia - adversară a haiducilor Gheară (Șerban Ionescu) și Lică (Ion Crăciun). S-au putut realiza două filme: "Martori dispăruți" (Dan Mironescu, 1988) și "Lacrima cerului" (Adrian Istrătescu-Lener, 1989) - acesta din urmă reprezentând și cântecul de lebădă al actriței. O dată cu Revoluția din Decembrie, Eugen Barbu a părăsit zona cinematografiei, petrecându-și ultimii ani de viață în încercarea de a demara proiectul editorial-politic "România Mare".
Pe lângă simpatia publicului, Marga Barbu a rămas și în inimile colegilor de scenă și platou, fiind reținută ca o parteneră tonică, stimulativă, plină de umor și care, spre deosebire de alte actrițe, nu precupețea nimic pentru a-și juca rolurile cum i se cerea - lucru cu atât mai relevant, cu cât filmele de aventuri în care excela (mai ales în condițiile niciodată sută la sută satisfăcătoare de la noi), presupuneau eforturi și sacrificii considerabile. Își trata cu haz autoironic chiar și propriile hachițe - de pildă, terorizând amical operatorii cu convingerea ei că avea profilul drept mult mai avantajos. Chiar dacă în ultimii douăzeci de ani a trăit retrasă, o dată cu Marga Barbu resimțim, mai ales noi, cei care devoram filmele românești din deceniile VII-IX ale secolului douăzeci, pierderea unui personaj emblematic al trecutului nostru.
Haiducii
Film - Haiducii (1966):
Mărgelatu: Misterele Bucurestilor | Margelatu HQ:
Totul se plateste | Margelatu HQ:
Cu Tamara Crețulescu:
Biografie Tamara Crețulescu
Tamara a absolvit I.A.T.C. în 1971, cu Diplomă de Merit - media 10. Fiind șefă de promoție, a fost imediat repartizată la Teatrul Național "I. L Caragiale" București unde, în cei 40 de carieră, a făcut roluri memorabile în piese de teatru precum "Un fluture pe lampă" de Paul Everac, "Dona Diana", "Jocul Ielelor" și "Danton" de Camil Petrescu, "Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, "Richard al III-lea" și "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, "Fata din Andros" a lui Terențiu, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale sau "Exilații" de James Joyce. În 1977 a primit Premiul de creație T.N.B. pentru rolul Elise din piesa "Acord" de Paul Everac. În perioada 2004 - 2010 a susținut one woman show-ul "Shirley Valentine" de Willy Russell, în regia Lilianei Câmpeanu și-n traducere proprie. Pe marele ecran, Tamara Crețulescu a jucat în filme precum "Ciprian Porumbescu", regia Gheorghe Vitanidis, "Destine romantice", regia Haralambie Boroș, "Vacanța cea mare", regia Andrei Blaier, "Zăpada era caldă", regia Constantin Vaeni, "O vară de neuitat", regia Lucian Pintilie (pentru care a primit Premiul Uniunii Cineaștilor din România pentru rol secundar) sau "Logodnicii din America", regia Nicolae Mărgineanu. Tamara a fost prezentă și pe micul ecran, printre rolurile sale numărându-se Agnes din "Apollon de Bellac" de Giraudoux în regia Sandei Manu sau Varia din "Livada de vișini" de Cehov, în regia lui Cornel Todea.
Între anii 1996-1999, Tamara Crețulescu a fost profesor asociat la Universitateea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" București. În 2005, Ministerul Educației și Cercetării i-a acordat Diploma de Doctorat, examenul fiind susținut cu teza "Condiția actorului in secolul XX".
Între anii 1996-1999, Tamara Crețulescu a fost profesor asociat la Universitateea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" București. În 2005, Ministerul Educației și Cercetării i-a acordat Diploma de Doctorat, examenul fiind susținut cu teza "Condiția actorului in secolul XX".
Suflete tari - teatru Camil Petrescu
Livada de visini HD:
Florin si Florica - Vasile Alecsandri
GÂNDURI PESTE TIMP 31 Martie
Nichita Stănescu - Citate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu