31 MARTIE - PARTEA A TREIA

RELIGIE ORTODOXĂ 31 Martie

Sf Sfințit Mc Ipatie, episcopal Gangrei; Sf Mc Veniamin diaconul; Duminica a 3-a din Post - a Sfintei Cruci - Luarea crucii și urmarea lui Hristos

Sfantul Ipatie s-a nascut in Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni. O femeie din grupul acestora l-a lovit pe sfant cu o piatra in cap si in urma acestei lovituri, Sfantul Ipatie a trecut la cele vesnice. Femeia a inebunit in clipa in care a vazut moartea acestuia. Mai tarziu, a fost dusa la mormantul sfantului unde va primi vindecarea. Dupa tamaduire, aceasta femeie isi va petrece toata viata in lacrimi si rugaciune.

Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul a pătimit pentru credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuţiei regelui Persiei, Bahran al V-lea, împotriva creştinilor, în anul 424.

Duminica a 3-a din Post - a Sfintei Cruci - Luarea crucii și urmarea lui Hristos

Luarea Crucii si urmarea lui Hristos - Predica la duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Dreptmaritori si vrednici de dragoste crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos.

Precum Biserica preamareste si invata: “Mare este puterea Crucii Tale, ca s-a infipt in mijloc si lucreaza in lume”. Infipt in mijloc este si praznicul imparatesc al Sfintei Cruci, ca si celelalte: Nasterea Domnului, Invierea - praznicul central. Atat duminica de dinainte cat si cea de dupa Sfanta Crucecinstesc cuvinte ale Evangheliei privind Crucea. Astfel, cu o saptamana in urma, din Evanghelia dupa Sfantul Ioan, am auzit: “Si nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa se inalte Fiul Omului (pe cruce)” (Ioan 3,13 - 14) - descoperindu-ni-se taina Crucii, inainte de praznuirea ei, la 14 septembrie. Sfanta Evanghelie de astazi tot despre Cruce ne invata. Si ne rugam Bunului Dumnezeu, Tatal prin Fiul in Duhul Sfant, sa intelegem taina Crucii. (Marcu 8,34 - 9,1)

“ Si chemand la sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea interga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el cand va veni intru slava Tataului Sau cu sfintii ingeri. Si le zicea lor (ucenicilor si celor de fata, si noua): Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici (si acum), care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu, venind intru putere.”

Iubitilor, sa ne rugam toti sa lumineze bunul Dumnezeu in Duhul Sfant inimile noastre sa intelegem negraitele taine din aceste cuvinte. Am praznuit acum doua zile, in 14 septembrie, aflarea Sfintei Cruci, in pamant, unde fusese aruncata si ingropata. Caci a trimis imparatul Constantin - caruia i se aratase pe cer Sfanta Cruce, vestindu-i-se: “Prin acest semn vei invinge” - pe sfanta sa mama la Ierusalim, si, cu rugaciune si cautare (“Cautati si veti afla”, spusese Mantuitorul) au aflat Sfanta Cruce. Iar Patriarhul Macarie a ridicat-o, ca s-o poata vedea toata multimea. Si s-a rugat Sfanta Elena si a sarutat-o; la fel toti cei de fata. Si au strigat: Doamne miluieste. De atunci mereu, la 14 septembrie se inalta si noi toti o sarutam si zicem, cu mosii si stramosii nostri, cu crestinii de atunci, de acum 1700 de ani: Doamne, miluieste poporul si intreaga lumea Ta. Si Crucea Ta, Doamne, sa o simtim unindu-se, identificandu-se cu noi insine, caci in chipul crucii ne-ai zidit. Si Fiul lui Dumnezeu, Domnul si Mantuitorul nostru, cum spune Sfantul Atanasie cel Mare, a ales sa moara pe Cruce pentru acest fel unic de a muri: cu bratele deschise, imbratisand lumea. Crucea ne imbratiseaza. In finta ei adanca ea este iubire. E insasi descoperirea Dumnezeirii in Creatie si in mantuirea lumii. In toate se descopera iubirea si crucea Dumnezeului Cel vesnic, Cel nezidit, pentru noi, zidirea lui.

Suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu si in perspectivea infinitei asemanari cu El. Aceasta este definitia a tot omul. Si desi omul, prin pacat, a cazut, chipul lui Dumnezeu a ramas intiparit; e de nesters, de nedistrus. Am lepadat, cum spun Sfintii Parinti, asemanarea; dar chipul nu l-am pierdut. Chipul lui Dumnezeu fiind intiparit in noi, suntem deci partasi existentei lui Dumnezeu si, atunci, nemuritori. Caci Dumnezeu nu-si ia inapoi nici darul nici chemarea. Ramane in noi taina chipului lui Dumnezeu - chipul Crucii. In el si prin el lucram asemanarea - luand crucea Lui.

De aceea asa incepe Mantuitorul acest cuvant: “Cel ce voieste sa vina dupa Mine” – sa se uneasca real cu Mine, intru asemanarea Mea; si aceasta cu vointa. Spune dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: Chipul din noi e de nesters, de nedistrus (nimic nu se distruge din ce a zidit Dumnezeu), iar intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu - adica lucrarea asemanarii - tin de vointa noastra, de libertatea noastra. Doamne, invata-ne sa ne lucram libertatea, s-o traim ca sa ne faca liberi cu adevarat. Caci adevarul ne face liberi. Si, Doamne, Tu esti Adevarul; in vointa noastra si in libertatea noastra: “Cel ce voieste sa vina dupa Mine - si aici vine un cuvant parca mai greu decat celelalte - sa se lepede de sine”.

La acest cuvant, de atatea ori rostit si talcuit in felurite chpiuri, indraznim a cugeta si noi astazi, impreuna. Ce inseamna “sa se lepede de sine”, sa te lepezi de sinea ta? S-a zis de atatea ori: de pacat. Dar in ce consta pacatul in lucrarea lui, in aratarea lui. Pacatul, cum Scriptura il descopera, punandu-l in vazul constiintei tuturor, este insfulat (nu inspirat – numai Dumnezeu ne inspira) de demon, sub chipul sarpelui, catre Eva: “V-a zis Dumnezeu ca de veti gusta din pomul cunostintei binelui si raului veti muri? Nu veti muri, ci veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul”. Aici este aratarea si un fel de inceput al pacatului: Veti fi ca niste dumnezei; veti fi voi dumnezei (e la plural scris in Scriptura; de aceea au si aparut idolii), cunoscand binele si raul – decizand voi ce este bine si rau. Sa luam aminte o clipa: “ca niste dumnezei”. Tu sa-ti devii dumnezeu… In locul lui Dumnezeu esti ispitit sa pui un nou inceput, asadar. Talcuiam si alta data noi: orgoliul, mandria. Cand Luicifer a voit sa-si puna tronul alaturi de Cel preainalt. El, Lucifer, purtatorul de lumina, alaturi de Cel Preainalt. Si, spune Proorocul: “O, cum ai cazut, Luceafar!” Iar Mantuitorul l-a vazut cazand, cum citim dupa sfantul Evanghelist Luca: “Vazut-am pe Satana ca un fulger cazand din cer”. Caderea in orgoliu, cum ne-a luminat Dumnezeu sa o talcuim, incerand sa pui in tine inceputul. Dar intelegi deodata ca tu nu-ti esti inceput: Era un timp cand tu nu erai.

Am folosit acest cuvant pe care l-a insuflat demonul lui Arie, la Sinodul de la Niceea, care spunea despre Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului: “Era un timp cand nu era”. Si Sfantul Atanasie a spus: “Cum ne-ar putea mantui cineva daca nu e Dumnezeu insusi, deci din vesnicie?” Si numai demonul a insuflat acest cuvant, pentru ca el insusi, fiind adus de la nefiinta la fiinta, cazand in aceasta mandrie nemasurata, a vrut sa fie in locul lui Dumnezeu. Iar ispita lui asupra omului aceasta a fost: “Veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul” si “nu veti muri”. Atunci, Adam si Eva au vazut ca sunt goi. S-au deschis ochii lor si au vazut ca sunt goi de har, de lumina divina, ca sunt in timp veniti. Ochii demonului s-au deschis intai. El a vazut ca e adus de la nefiinta la fiinta si, cazand, l-a ispitit si pe om, sa-l intoarca inapoi, spre nefiinta. De aceea, din nefericire, cand moare cineva, multi spun ca a trecut in nefiinta. Doamne pazeste! Dumnezeu nu mai trece in nefiinta ce a adus la fiinta, ci trece in nemurire.

Caci protoparintele Adam – cuvant adanc al Sfantului Maxim Marturisitorul -, calcand porunca dumnezeiasca, a dat firii alta obarsie decat cea dintai, constatatoare din placere. Placerea, care imbata, atata pofta omeneasca, sfarsind in moarte, prin durere. Sfantul Maxim mereu indica acest drum intre placere si durere: Pacatul intra prin placere si sfarseste in durere; din durere cauta alta placere si iar ajunge la durere. Si asa, penduland intre placere si durere, in cele din urma moartea ii pune capat. Adam, la sfatul sarpeului, a nascocit o placere ce nu era urmarea unei dureri de mai inainte, dar care ducea la durere. Prin aceasta i-a dus, cu dreptate, pe toti cei nascuti din el dupa trup, impreuna cu sine, la sfarsitul mortii prin durere datorita obarsiei lor nedrepte din placere. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu in lume si S-a facut Om, dand firii alta obarsie, prin a doua nastere, din Duhul Sfant, obarsie pe care o duce, prin osteneala si durere, prin Cruce, prin moartea atotcuvenita a lui Adam (caci isi avea obarsia in neascultare), la inviere, desfiintand moartea.

De aceeea spune Mantuitorul: “sa se lepede de sine” – cel ce vrea sa vina dupa Mine sa lepede aceasta tragedie a caderii. Lepadarea atat a orgoliului, a mandriei – inceputul a tot pacatul, cat si a starii de intuneric in care te socotesti simplu faptura, nefiinta. In starea ta limitata, marginita, a simti ca temeiul existentei tale e Cel vesnic! Tu esti zidit, dar adus de la nefiinta la fiinta de Cel vesnic. Sa simti in tine, acel Amin al lui Dumnezeu: Sa fie! “Sa se lepede de sine, sa-si ia crucea”. Crucea care a rastignit, a omorat pacatul. Caci jertfa nu e moarte; este taina a iubirii; este a fi cu fata catre Dumnezeu, Tatal Fiul si Duhul Sfant. Numai in despartirea de El eu cad in moarte. Si daca Adam, prin pacat, a schimbat starea de jertfa, de iubire catre Dumnezeu, in stare de moarte, Hristos, prin Cruce, a transformat moartea in jertfa.

Toate cuvintele Lui de pe Cruce au fost acest luminos drum de la moarte la viata, de transfigurare a mortii in jertfa: “Parinte, iarta-le ca nu stiu ce fac” – cuvant al iubrii; catre mama Lui si Ioan, ucenicul: “Mama, iata fiul tau”. Lui: “Iata mama ta”. Sau rastignitului: “Astazi vei fi cu mine in rai”. Sau: “Dumnezeu Meu, Dumnezeu Meu, pentru ce M-ai parasit?” - rostind cuvintel psalmistului (Ps 20, 1), adica parasirea noastra si caderea lui Adam, transfigurand-o. Rostind “Mi-e sete” – Mi-e sete de toata umanitatea. “Savarsitu-s-a” – in Cruce savarsind taina mantuirii. Si “Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu”.

Si moartea noastra insasi se transfigureaza in jertfa daca in chipul acesta luam cruceacu Hristos si rostim cuvintele Lui de pe cruce, traindu-le.

“… Sa-si ia crucea si asa sa-Mi urmeze”. Intreaga viata a noastra e un suis al crucii, purtand in noi si transfigurand mereu in noi cuvintele de pe cruce ale Mantuitorului. Si asa inaintam spre lumina, iubitilor. Crucea se descopera intocmai in lumina.

Si continua Iisus: “Caci cine va voi sa-si scape sufletul sau il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie acela il va scapa”. Cine va voi sa-si scape sufletul – adica sa te salvezi prin tine, conform acelui cuvant demonic – “veti fi ca niste dumnezei”; tu iti esti propriul dumnezeu. “Iar cine isi va pune sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie il va castiga”. Adica in numele lui Iisus. Nu te poti mantui prin tine; tu esti venit de la nefiinta la fiinta. Pentru care spune, mai departe, atat de puternic si adanc cuvant: “Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul sau, sau ce ar putea omul sa dea in schimb pentru sufletul sau?”. - Alt cuvant de adancime negraita! Sufletul, impreuna cu trupul in care traim, ca un fel de locas al sufletului. Sufletul e unit cu trupul, dar nu e tot una cu el. E si unit si deosebit. O taina a sufletului. Si port mereu in mine aceasta durere, pe care o marturisesc: Nu traim indeajuns taina sufletului nostru, de aceea nici nu-i simtim in adanc adevarul, realitatea lui. Noi traim prea mult cu fata catre trup, catre cele trupesti. Si toate cele trupesti, materiale, atat de adanc s-au intiparit in noi, incat am mers pana a spue ca materia e totul. Si spun aceasta fara sa gandeasca nefericitii oameni ca nimic nu s-ar fi construit fara suflet, fara gandire. De aceea, ajungem atat de grav indobitociti (ca dobitoacele), pentru ca desconsideram sufletul. Nimic nu se zideste fara suflet, fara gandire, care este fructul sufletului. Totul e gandire. Orice faptura este o opera, este o gandire a Ziditorului.

Si asa de frumos si adanc spune dumnezeiscul Maxim Marturisitorul: “Sufletul este ecoul indepartat al vocii Cuvantului. Dar desi locuieste sufletul in trup, e altceva, esential altceva”. Spusese Inteleptul biblic: “Si se va pogori trupul in pamantul din care a fost luat, iar sufletul la Dumnezeu, cel ce L-a dat”. Si talcuind asa, dumnezeiescul Maxim da trei caractere sufletului. Primul: este simplu si indivizibil, intr-un trup impartit, dispersat (in miliarde de celule). Cum a spus marele Paulescu: sufletul este agentul finalitatii, factorul, constiinta acestui trup, pe care-l calauzeste. Constiinta pe care a suflat-o Dumnezeu si o sufla in fiecare dinte noi atunci cand se unesc cele doua celule – paterna si materna. Atunci Ziditorul sufla in fiecare un suflet unic, o constiinta unica, un factor activ, luminos, nemuritor, care calauzeste trupul si-l insufla spre desavarsire (pentru care cate un trup se sfinteste).

Al doilea caracter: sufletul este nemarginit, intr-un trup adunat, marginit. Cu totii suntem intr-un anumit loc. Dar nu simtim ca sufletul nostru nu e marginit in acest loc in care ne aflam? Desi in timp zidit, eu pot gandi la inceputul meu si la inceputul lumii insasi, dincolo de marginile universului, cu acest suflet chemat de Cel vesnic sa existe. Desi in trup, e altceva, depasind trupul.

Si mai da inca un talc dumnezeiescul Maxim, zicand: el care e miscat, si se schimba. Trupul numai aparent se schimba, imbatraneste, mai curand. Dar sufletul se misca. El cade, dar se si inalta. Iar cand se inalta cu gandirea si transfigureaza materia aceasta, o face vie, o face luminoasa (sau intunecata). Si nu din el, ci din Cel care da si lumina si stralucire si inaltare, Care te inalta catre nemurire. De aceea, si rugaciunea, viata duhovniceasca, te invata sa te lepezi de sine – sa te lepezi de tot ceea ce te lipeste numai de lumea aceasta, care-i trecatoare. Atunci sufletul se inalta si, cum spune dumnezeiescul Calist, in miscarea lui e nemarginit. Numai sufletul se inata catre Cel nemarginit. De aceea nu e vrednicia ta sa ramai numai la cele trecatoare. Si, in tragedia aceasta pe care am contemplat-o, cand acele minti bolnave, sarmanele, demonice, au aruncat moartea, mi-am zis: Doamne, acestea, parca odata mai mult iti descopera cum demonul distruge. Dar ma rugam pentru sufletele acelea care erau in chinurile morti, si ale celor din jurul lor, care au supravietuit: Da-ne lumina Ta, Doamne, si sa intelegem ca, peste toate, taina luminii Tale, a nemuririi, a vesniciei, inalta sufletele noastre.

Am inteles, deci, din cuvantul Mantuitorului: “Ce-ar folosi omului de ar castiga lumea intreaga dar si-ar pierde sufletul si ce ar da omul in schimb pentru sufletul sau?”, atat de limpede acum, ca lumea intreaga nu poate avea ca pret sufletul. Ca sufletul pe toata o cuprinde si lumea intreaga se poate macina, se poate ruina, se poate trece, ca si trupurile noastre prin moarte, dar sufletul e deasupra tuturor; pe toate le invaluie. Nimic din lume nu-l poate intr-un fel masura sau contrapune. Cum observa un scriitor credincios, Francois Mauriac, dand marturia aceasta, atat de sensibila penru orice constiinta:

Iata-ma asa cum am fost mereu, de cand am facut cunostinta cu lumea. Cand ne cunoastem si ne privinm dinlauntru nu ne vom deosebi cu nimic in ceasul sfarsitului nostru de ceea ce am fost de-a lungul anilor nostri. Daca eu traiesc viu taina sufletului meu, cu aceeasi privire stralucitoare, chiar cu mesa care mi-ar fi pusa pe frunte ca o umbra. Caci vechiul om se inlantuie dintr-o certitudine si o permanenta continuitate a sufletului. O identitate a mea cu mine insumi din tot timpul si mereu!” Aceeasi identitate, de cand eram copilas, baietel, adolescent, invatand in camaruta pe care mi-o daduse mamica. Apoi, tanar student, barbat, cu sarcinile mele in lume, s-a schimbat trupul mereu; dar sufletul, in memoria mea sfanta e acelasi. Si va ramane mereu, tot mai luminos stralucind in lumina Mantuitorului. Si inteleg atunci, cum ai spus Tu, Doamne: “De cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in acest neam desfranat si pacatos si Fiul Omului se va rusina cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri”. Cuvantul Lui: Nimic nu poti da in schimb pentru sufletul tau - pastreaza-l curat si el se lumineaza neincetat. Sa nu se umbreasca in slabiciunile si caderile lumii, ci in fata lui Hristos Cel inviat sa straluceasca mereu. Lucreaza aceasta, fa-o vie in sufletul tau, mai ales prin ultimul cuvant al Evangheliei.

Caci zicea: “Adevar va spun voua, sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere”. Deci, ca sa nu te inspaimanti de moarte iti da Dumnezeu o arvuna din imparatia Lui, asa cum daduse Mantuitorul pe Tabor celor trei ucenici – Petru Iacob si Ioan – stralucirea invierii Lui, ca o arvuna. Liturghia noastra, rugaciunea, Evanghelia, marturisirea si Impartasania noastra, toata asezarea noastra in credinta, in lumina, inalta sufletul. Si simtim, daca lucram acestea, in noi nemurirea, imparatia lui Dumnezeu venind intru putere. Si atunci, intelegem: Nu poti da nimic in schimb pentru sufletul tau in care lumineaza Tatal, Fiul si Duhul Sfant, cu Maica Domnului si cu toti sfintii. In chipul si in puterea Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, sfanta invierea Ta o laudam si o marim. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

PSALMII

PSALMII 106 - 110

Psalmul 106

1.	Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2.	Să spună cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.
3.	Din ţări i-a adunat pe ei, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi.
4.	Rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă şi cale spre cetatea de locuit n-au găsit.
5.	Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea;
6.	Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei
7.	Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit.
8.	Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.
9.	Că a săturat suflet însetat şi suflet flămând a umplut de bunătăţi.
10.	Şedeau în întuneric şi în umbra morţii; erau ferecaţi de sărăcie şi de fier,
11.	Pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.
12.	El a umilit întru osteneli inima lor; slăbit-au şi nu era cine să le ajute;
13.	Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei.
14.	Şi i-a scos pe ei din întuneric şi din umbra morţii şi legăturile lor le-a rupt.
15.	Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
16.	Că a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a frânt
17.	Şi i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, căci pentru fărădelegile lor au fost umiliţi.
18.	Urât-a sufletul lor orice mâncare şi s-au apropiat de porţile morţii.
19.	Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit.
20.	Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor.
21.	Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
22.	Şi să-I jertfească Lui jertfă de laudă şi să vestească lucrurile Lui, în bucurie.
23.	Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-şi fac lucrarea lor în ape multe,
24.	Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adânc.
25.	El a zis şi s-a pornit vânt furtunos şi s-au înălţat valurile mării.
26.	Se urcau până la ceruri şi se coborau până în adâncuri, iar sufletul lor întru primejdii încremenea.
27.	Se tulburau şi se clătinau ca un om beat şi toată priceperea lor a pierit.
28.	Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor ia izbăvit
29.	Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării.
30.	Şi s-au veselit ei, că s-au liniştit valurile şi Domnul i-a povăţuit pe ei la limanul dorit de ei.
31.	Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
32.	Înălţaii-L pe El în adunarea poporului şi în scaunul bătrânilor lăudaţi-L pe El,
33.	Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat
34.	Şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
35.	Prefăcut-a pustiul în iezer de ape, iar pământul cel fără de apă în izvoare de ape,
36.	Şi a aşezat acolo pe cei flămânzi şi au zidit cetate de locuit
37.	Şi au semănat ţarine şi au sădit vii şi au strâns belşug de roade
38.	Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-au înmulţit foarte şi vitele lor nu le-a împuţinat.
39.	Şi iarăşi au fost împuţinaţi şi chinuiţi de apăsarea necazurilor şi a durerii.
40.	Aruncat-a dispreţ asupra căpeteniilor lor şi i-a rătăcit pe ei în loc neumblat şi fără de cale.
41.	Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire.
42.	Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei.
43.	Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului. Psalmul 107 1. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; cânta-voi şi voi lăuda întru inima mea. 2. Deşteaptă-te slava mea! Deşteaptă-te psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa. 3. Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi ţie între neamuri, 4. Că mai mare decât cerurile este mila Ta şi până la nori adevărul Tău. 5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei plăcuţi ai Tăi. 6. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Lui: 7. Înălţa-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi Valea Sucot o voi măsura. 8. Al Meu este Galaad şi al Meu este Manase şi Efraim sprijinul capului Meu, 9. Iuda, legiuitorul Meu; Moab, vas al spălării Mele; 10. Spre Idumeea voi arunca încălţămintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus". 11. Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea? 12. Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? 13. Dă-ne nouă ajutor, ca să ieşim din necaz, că deşartă este izbăvirea cea de la oameni. 14. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe vrăjmaşii noştri. Psalmul 108 1. Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis. 2. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar. 3. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam. 4. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele. 5. Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui. 6. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat. 7. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul; 8. Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă; 9. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor; 10. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui; 11. Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor; 12. Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui; 13. Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă; 14. Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă. 15. Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare. 16. Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el. 17. Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui. 18. Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge. 19. Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu. 20. Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta. 21. Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu. 22. Ca umbra ce se înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur. 23. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului 24. Şi eu am ajuns lor ocară. M-au văzut şi au clătinat cu capetele lor. 25. Ajută-mă, Doamne Dumnezeul meu, mântuieşte-mă, după mila Ta, 26. Şi să cunoască ei că mâna Ta este aceasta şi Tu, Doamne, ai făcut-o pe ea. 27. Ei vor blestema şi Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se ruşineze, iar robul Tău să se veselească. 28. Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară şi cu ruşinea lor ca şi cu un veşmânt să se învelească. 29. Lăuda-voi pe Domnul foarte cu gura mea şi în mijlocul multora Îl voi preaslăvi pe El, 30. Că a stat de-a dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei ce-l prigonesc. Psalmul 109 1. Zis-a Domnul Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". 2. Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. 3. Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut". 4. Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". 5. Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi. 6. Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruini; va zdrobi capetele multora pe pământ. 7. Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul. Psalmul 110 1. Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, în sfatul celor drepţi şi în adunare. 2. Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui. 3. Laudă şi măreţie este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului. 4. Pomenire a făcut de minunile Sale. Milostiv şi îndurat este Domnul. 5. Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul; aduceţi-vă aminte în veac de legământul Lui. 6. Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moştenirea neamurilor. 7. Lucrurile mâinilor Lui adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui, 8. Întărite în veacul veacului, făcute în adevăr şi dreptate. 9. Izbăvire a trimis poporului Său; poruncit-a în veac legământul Său; sfânt şi înfricoşător este numele Lui. 10. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.

SFATURI UTILE 31 Martie

7 sfaturi duhovniceşti ale Părintelui Ilie Cleopa

Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii.

Cine mulțumește lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie.

Când vă treziţi dimineaţa, să nu vă apucaţi de treabă întâi, că sunteţi batjocoriţi de satana! Ci să ziceţi: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” Slăveşte-L pe Dumnezeu, că apoi ai să ai spor la muncă în ziua aceea. Ţi-ajută Dumnezeu, îţi întăreşte şi mintea şi braţele ca să lucrezi cu spor, să te păzească de primejdii, de fulgere, de tunete, de accidente, de orice. Roagă-te lui Dumnezeu şi porneşte la muncă cu toată inima. Dar întâi roagă-te Lui şi ai să vezi cu cât spor mergi în ziua aceea.

Postu-i maica sănătăţii şi lungimea vieţii!

Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.

Omul se mântuieşte oriunde dacă are trei fapte bune: credinţa dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune şi smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuieşte nicăieri.

Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 21 – 31 Martie

A. PLĂCINTE
Prăjitură din multe foi şi aluat franţuzesc de post
• 250 g făină;
• 250 g margarină;
• ½ pahar apă;
• 1 linguriţă oţet;
• Sare;
• Marmeladă
Se cerne făina pe planşetă.
Se adaugă apă, sare, oţet şi 1/10 din cantitatea de margarină.
Se frământă bine până se obţine un aluat care nu se mai lipeşte de mână şi de planşetă.
Se lasă să se odihnească o jumătate de oră.
Se întinde din acest aluat o foaie pe cât posibil pătrată, cu latura de circa 40 cm.
În mijlocul foii se pune margarina, care mai înainte a fost frământată repede cu puţină făină, apoi se împătureşte foaia în patru şi se întinde din nou cu vergeaua.
Se împătureşte din nou în patru şi se lasă la rece o jumătate de oră.
Se repetă de patru ori această operaţie, la intervale de câte o jumătate de oră.
Se recomandă ca în timp ce se lucrează aluatul franţuzesc să se folosească cât mai puţină făină pentru presărat planşeta şi aluatul, iar la împăturit, să se îndepărteze cu o perie specială toată făina de pe aluat.
Se întinde pe tava de copt câte o foaie subţire, care se înţeapă cu furculiţa în mai multe locuri şi apoi se coace, la început la foc iute, apoi la foc potrivit.
Se procedează la fel cu toate foile.
Când sunt gata coapte, aceste foi se taie în benzi de 8 – 10 cm lăţime, care se ung cu marmeladă.
Se suprapun apoi câte 5 benzi, se ung deasupra cu un strat subţire de marmeladă fină şi se presară atât deasupra cât şi pe lături cu foietaj tocat mărunt.
Se taie apoi în bucăţi.

B. SALATE
Salată cu măsline
* 100 g măsline,
* 1 ceapă,
* 1 ardei roşu,
* 1 ardei verde,
* 2 roşii,
* ulei,
* oţet,
* zahăr,
* usturoi verde,
* sare,
* piper.
Ceapa se taie cubuleţe foarte fine, la fel ardeii şi roşia. Într-un vas se amestecă legumele cu măslinele, se adaugă ulei, oţet, sare, piper, zahăr şi se lasă la frigider 10-15 minute. Se serveşte pre sărată cu usturoi verde tocat.

C. SOSURI
Sos alb
• 1 lingură făină;
• 1 lingură margarină;
• 2 pahare vin alb;
• 1 pahar apă
Se topeşte margarina peste care se pune făina în ploaie şi se lasă la foc mic, amestecând continuu până capătă culoare gălbuie.
Se stinge cu vin alb şi apă.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cremă de praz
* 1 kg praz,
* 3 linguri ulei de măsline,
* 1 lingură făină,
* 1 cană lapte de soia sau supă strecurată,
* vegeta.
Prazul se taie în bucăţi subţiri şi se înăbuşe în puţină apă cu ulei, se adaugă făina şi se stinge cu apă sau zeamă de zarzavat. Se lasă să fiarbă bine ca să poată trece prin sită. După ce s-a trecut prin sită, se subţiază cu lapte de soia sau supă si se mai pune să dea un clocot pe foc. Se pune sare şi se serveşte cu crutoane.

E. MÂNCĂRURI
Mâncare de morcovi
• 750 g morcovi;
• 1 ceaşcă ulei;
• 25 g zahăr;
• 10 g sare;
• 50 g margarină
Se curăţă morcovii şi se dau pe răzătoarea mare, apoi se călesc în ulei.
Separat se arde zahărul şi se stinge cu o cană de apă, se adaugă peste morcovi şi se lasă la foc mic până scade bine.
Se toarnă într-o tavă unsă cu ulei şi se dă la cuptor 15 minute.
Se serveşte fierbinte garnisit cu gogoşari în suc de roşii.

F. DULCIURI
Cartofi din cacao
* 250 g biscuiţi simpli,
* 100 g nuci măcinate,
* 100 g zahăr,
* 1 pahar de esenţă de cafea,
* 2 linguri de cacao,
* esenţă de rom,
* coaja rasă de portocală.
Se fierbe esenţa de cafea cu zahăr şi cacao. Se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu nucile date prin maşină, cu romul şi biscuiţii sfărâmaţi cu mâna. Se amestecă totul bine şi se formează cu mâna cartofi, care se tăvălesc în cacao cu zahăr.