MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
SÂMBĂTĂ 16 MARTIE 2019

Bună dimineața!


RELIGIE ORTODOXĂ 16 Martie

Sf Mc Sabin Egipteanul; Sf Cuv Hristodul din Patmos; Sâmbăta Sf M Mc Teodor Tiron - Pomenirea morților

Viața Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul

    Ţara Egiptului şi cetatea Ermopolis a fost patria Sfântului Mucenic Sabin, care a fost bărbat slăvit în partea aceea şi boier în cetatea sa. Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), pentru prigonirea cea cumplită ce era asupra creştinilor, tulburându-se tot Egiptul şi mulţi din cei credincioşi prinzându-se şi muncindu-se, fiind ucişi, Sfântului Mucenic Sabin şi-a lăsat casa sa, boieria, bogăţia şi prietenii şi ieşind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea într-un sat depărtat cu ceilalţi creştini, care fugeau de prigoană şi închizându-se într-o casă mică şi proastă, se nevoia în post şi rugăciuni ziua şi noaptea. Iar slujitorii de idoli au căutat mult pe Sabin, boierul din Ermopolis, ca să-l prindă spre muncire, dar negăsindu-l, s-au mâhnit multă vreme.

    Iar un sărac oarecare, ce venea la fericitul Sabin şi lua hrană şi toate cele trebuincioase din mâinile lui, urmând lui Iuda vânzătorul, s-a dus la slujitorii de idoli şi a zis: "Ce-mi daţi, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutaţi?" Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergând după dânsul în satul acela şi văzând casa, au înconjurat-o şi au bătut în uşă. Erau cu Sfântul Sabin în casa aceea, şase creştini şi, crezând că a venit la dânşii cineva din credincioşii fraţi pentru vreo trebuinţă, au deschis uşa. Iar slujitorii de idoli, sărind înăuntru cu mare ură, i-au prins şi i-au legat pe toţi; însă pe Sfântul Sabin l-au legat deosebit, cu două lanţuri grele, şi l-au adus la judecătorul locului aceluia, care se numea Arian.

    Fiind dus la păgâneasca judecată şi mult silit la idoleasca jertfă, nu s-a lepădat de Hristos. Pentru aceea l-au muncit cumplit, l-au zgâriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc, iar mai pe urmă, l-au înecat într-un râu, şi astfel şi-a sfârşit nevoinţa muceniciei şi s-a dus să-şi ia cununa biruinţei de la Hristos, dătătorul de nevoinţă. Asemenea şi cei şase creştini prinşi împreună cu dânsul, fiind munciţi, au câştigat de la Domnul aceeaşi slavă în cer.

Viaţa Sfântului Cuvios Hristodul din Patmos 

Sfântul Hristodul (1020-1093), care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana şi a primit la botez numele de Ioan. Încă din fragedă pruncie, primi în inima sa seminţele evlaviei şi ale iubirii de cele sfinte, ce aveau să rodească mai târziu îmbelşugat.

Sfntul Hristodul (1020-1093), care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana şi a primit la botez numele de Ioan. Încă din fragedă pruncie, primi în inima sa seminţele evlaviei şi ale iubirii de cele sfinte, ce aveau să rodească mai târziu îmbelşugat. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul („robul lui Hristos” în greceşte).

A dus mai întâi viaţă călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul şi ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118) şi aşa a zidit în insula Patmos o biserică şi o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul, aproape de locul unde se află şi peştera în care a petrecut Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan şi a scris Apocalipsa.

Zidurile mănăstirii s-au păstrat până astăzi aşa precum au fost ridicate în veacul al XI-lea. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a şi murit, către sfârşitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie.

Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaştele sale întregi şi le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi şi sunt izvor de multe vindecări şi minuni pentru cei care cer mijlocirea 
sfântului cu credinţă.


Sâmbăta Sf M Mc Teodor Tiron - Pomenirea morților

Pomenirea morţilor – Sâmbăta Sfântului Teodor

Cunoscut ca mare făcător de minuni, Sfântul Teodor Tiron a trăit la cumpăna dintre secolele III – IV. Tradiţia pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Pomenirea morţilor în Biserica Ortodoxă

În Postul Mare, credincioşii merg la biserică şi fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor şi până la Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, precum în toate sâmbetele în care se face pomenirea celor adormiţi, creştinii participă în biserici la slujbe de pomenire a celor plecaţi la Domnul din neamul lor, aducând jertfe (pâine, vin, colivă, colaci), drept pomană pentru sufletele celor adormiţi.

Aşa cum, în această perioadă a Postului, ne îngrijim mai mult de hrana sufletului, la fel trebuie să ne îngrijim şi de sufletele celor trecuţi la Domnul.

„Dacă noi cei care suntem în Biserica aceasta luptătoare aprofundăm rugăciunea, intensificăm postul şi nevoinţele pentru salvarea sufletelor noastre, totodată, trebuie să ne îngrijim şi de sufletele celor plecaţi din lumea aceasta, de sufletele rudelor noastre, ale prietenilor noştri, deoarece şi aceste suflete au nevoie de rugăciune, de milostenie pe care noi o facem în numele lor ca Dumnezeu să-i ierte şi să-i rânduiască în corturile drepţilor, în Împărăţia Sa cerească”, a  precizat Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În afara sâmbetelor din Postul Mare, se face pomenirea de obşte pentru cei trecuţi la Domnul însâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi şi în sâmbăta care precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora. Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi şi Sâmbăta Rusaliilor sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă şi de vară, ori sâmbăta sufletelor. În cartea de cult numită Triod sunt menţionate şi motivele pentru care a fost rânduită astăzi această pomenire, astfel Sfinţii Părinţi, ‘mânaţi de dragostea de oameni şi fiind învăţaţi de Sfinţii Apostoli, au hotărât ca întreaga Biserică să facă pomenire de obşte pentru toţi aceştia, fiindcă n-au avut parte de slujbele cele rânduite, din pricina unei întâmplări oarecare, să fie cuprinşi în pomenirea obştească de acum’. De asemenea, a fost rânduită pomenirea celor adormiţi în această zi ‘pentru că mâine are să se prăznuiască a doua venire a lui Hristos; prin aceasta, Biserica înduplecă pe Înfricoşătorul şi Dreptul Judecător ca să aibă faţă de suflete obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită’, dar şi pentru că în Duminica următoare se pomeneşte izgonirea lui Adam din Rai, ‘de aceea izvodesc, prin prăznuirea de azi a tuturor morţilor, o oarecare odihnă şi popas, punând astfel, prin odihna de azi, sfârşit tuturor prăznuirilor faptelor săvârşite de Dumnezeu pentru mântuirea noastră’.

Din vremea Sfinţilor Apostoli

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc. În privinţa aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: ‘Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta’. Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Ierarhul definindu-l pe om drept ‘împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii’ îi arată efemeritatea, căci el este ‘astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este’, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: ‘Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşătoarele Taine de cei în credinţă adormiţi’.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii. Prin rugăciunile noastre se realizează comuniunea aceasta cu cei plecaţi la Domnul. Îi pomenim, îi aducem în faţa lui Dumnezeu, mijlocim pentru ei, îi includem într-un dialog al rugăciunii cu Dumnezeu, dialog care revarsă foloase şi asupra lor.
Pomenirea, un lucru folositor şi plăcut lui Dumnezeu 

În zilele de pomenire a morţilor se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniţi cei adormiţi, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numeşte ‘folositor şi plăcut lui Dumnezeu’, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privinţa aceasta. ‘Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuşi Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii’. După dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale. Slujbele de pomenire a celor adormiţi poartă numele de ‘parastas’, cuvânt de provenienţă greacă, care înseamnă ‘înfăţişare înaintea cuiva’, ‘mijlocire’, deci, prin acest serviciu religios se mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru cei morţi. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiţilor noştri.

Simbolismul colivei

Pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul, ‘se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu’, care ‘arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos. Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor’, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului. 

Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri. De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiţia ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemaţi rudele, vecinii, dar şi oameni nevoiaşi.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine, în Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron sau Sâmbăta Colivelor, zi în care sunt pomeniţi cei trecuţi la Domnul. 

Cunoscut ca mare făcător de minuni, Sfântul Teodor Tiron a trăit la cumpăna dintre secolele III – IV. Tradiţia pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Pomenirea morţilor în Biserica Ortodoxă

În Postul Mare, credincioşii merg la biserică şi fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor şi până la Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, precum în toate sâmbetele în care se face pomenirea celor adormiţi, creştinii participă în biserici la slujbe de pomenire a celor plecaţi la Domnul din neamul lor, aducând jertfe (pâine, vin, colivă, colaci), drept pomană pentru sufletele celor adormiţi.

Aşa cum, în această perioadă a Postului, ne îngrijim mai mult de hrana sufletului, la fel trebuie să ne îngrijim şi de sufletele celor trecuţi la Domnul.

„Dacă noi cei care suntem în Biserica aceasta luptătoare aprofundăm rugăciunea, intensificăm postul şi nevoinţele pentru salvarea sufletelor noastre, totodată, trebuie să ne îngrijim şi de sufletele celor plecaţi din lumea aceasta, de sufletele rudelor noastre, ale prietenilor noştri, deoarece şi aceste suflete au nevoie de rugăciune, de milostenie pe care noi o facem în numele lor ca Dumnezeu să-i ierte şi să-i rânduiască în corturile drepţilor, în Împărăţia Sa cerească”, a  precizat Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În afara sâmbetelor din Postul Mare, se face pomenirea de obşte pentru cei trecuţi la Domnul însâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi şi în sâmbăta care precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora. Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi şi Sâmbăta Rusaliilor sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă şi de vară, ori sâmbăta sufletelor. În cartea de cult numită Triod sunt menţionate şi motivele pentru care a fost rânduită astăzi această pomenire, astfel Sfinţii Părinţi, ‘mânaţi de dragostea de oameni şi fiind învăţaţi de Sfinţii Apostoli, au hotărât ca întreaga Biserică să facă pomenire de obşte pentru toţi aceştia, fiindcă n-au avut parte de slujbele cele rânduite, din pricina unei întâmplări oarecare, să fie cuprinşi în pomenirea obştească de acum’. De asemenea, a fost rânduită pomenirea celor adormiţi în această zi ‘pentru că mâine are să se prăznuiască a doua venire a lui Hristos; prin aceasta, Biserica înduplecă pe Înfricoşătorul şi Dreptul Judecător ca să aibă faţă de suflete obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită’, dar şi pentru că în Duminica următoare se pomeneşte izgonirea lui Adam din Rai, ‘de aceea izvodesc, prin prăznuirea de azi a tuturor morţilor, o oarecare odihnă şi popas, punând astfel, prin odihna de azi, sfârşit tuturor prăznuirilor faptelor săvârşite de Dumnezeu pentru mântuirea noastră’.

Din vremea Sfinţilor Apostoli

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc. În privinţa aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: ‘Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta’. Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Ierarhul definindu-l pe om drept ‘împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii’ îi arată efemeritatea, căci el este ‘astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este’, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: ‘Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşătoarele Taine de cei în credinţă adormiţi’.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii. Prin rugăciunile noastre se realizează comuniunea aceasta cu cei plecaţi la Domnul. Îi pomenim, îi aducem în faţa lui Dumnezeu, mijlocim pentru ei, îi includem într-un dialog al rugăciunii cu Dumnezeu, dialog care revarsă foloase şi asupra lor.
Pomenirea, un lucru folositor şi plăcut lui Dumnezeu 

În zilele de pomenire a morţilor se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniţi cei adormiţi, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numeşte ‘folositor şi plăcut lui Dumnezeu’, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privinţa aceasta. ‘Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuşi Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii’. După dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale. Slujbele de pomenire a celor adormiţi poartă numele de ‘parastas’, cuvânt de provenienţă greacă, care înseamnă ‘înfăţişare înaintea cuiva’, ‘mijlocire’, deci, prin acest serviciu religios se mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru cei morţi. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiţilor noştri.

Simbolismul colivei

Pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul, ‘se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu’, care ‘arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos. Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor’, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului. 

Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri. De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiţia ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemaţi rudele, vecinii, dar şi oameni nevoiaşi.

Nădejdea învierii

Cultul morţilor este fundamentat pe învierea lui Hristos care s-a făcut, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, ‘începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor (I Cor. 15) şi tot el ne îndeamnă ‘despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.’ (I Tes. cap. IV). Astfel, prin pomenirea înaintaşilor în această zi, Biserica îşi exprimă speranţa răspunsului bun pe care îl vor primi la Judecata de Apoi toţi oamenii înviaţi întru nădejdea Împărăţiei cerurilor.

PSALMII

PSALMII 26 – 30

Psalmul 26

1.	Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
2.	Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
3.	Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu;
4.	Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
5.	De s-ar rîndui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea.
6.	De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.
7.	Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
8.	Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.
9.	Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;
10.	Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
11.	Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
12.	Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
13.	Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
14.	Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
15.	Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
16.	Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.
17.	Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
18.	Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.
19.	Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.
20.	Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul. Psalmul 27 1. Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Că de nu mă vei auzi, mă voi asemăna cu cei care se coboară în groapă. 2. Ascultă glasul rugăciunii mele când mă rog către Tine, când ridic mâinile mele către locaşul Tău cel sfânt. 3. Să nu tragi cu cei păcătoşi sufletul meu, şi cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi, 4. Cu cei ce grăiesc pace către aproapele lor, dar cele rele sunt în inimile lor. 5. Dă-le lor după faptele lor şi după vicleşugul gândurilor lor. 6. După lucrul mâinilor lor, dă-le lor; răsplăteşte-i după faptele lor, 7. Că n-au înţeles lucrurile Domnului şi faptele mâinilor Lui; îi vei dărâma şi nu-i vei zidi. 8. Binecuvântat este Domnul că a auzit glasul rugăciunii mele. 9. Domnul este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat. 10. Şi a înflorit trupul meu şi de bunăvoia mea Îl voi lăuda pe El. 11. Domnul este întărirea poporului Său şi apărător mântuirilor unsului Său. 12. Mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; paşte-i pe ei şi-i ridică până în veac. Psalmul 28 1. Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului mieii oilor, aduceţi Domnului slavă şi cinste; 2. Aduceţi Domnului slavă numelui Său; închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui. 3. Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe. 4. Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă; 5. Glasul Domnului cel ce sfărâmă cedrii şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului; 6. El face să sară Libanul ca un viţel; iar Ermonul ca un pui de gazelă. 7. Glasul Domnului, cel ce varsă para focului. 8. Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul şi va cutremura Domnul pustiul Cadeşului. 9. Glasul Domnului dezleagă pântecele cerboaicelor, glasul Domnului despoaie cedrii şi în locaşul Lui, fiecare va spune: Slavă! 10. Domnul va împărăţi peste potop şi va şedea Domnul Împărat în veac. 11. Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace. Psalmul 29 1. Te voi înălţa, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea. 2. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat. 3. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă. 4. Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui. 5. Că iuţime este întru mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria. 6. Iar eu am zis întru îndestularea mea: "Nu mă voi clătina în veac!" 7. Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat. 8. Către Tine, Doamne, voi striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga. 9. Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău? 10. Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu! 11. Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie. 12. Ca slava mea să-ţi cânte ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda! Psalmul 30 1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate. 2. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare ca să mă mântuieşti. 3. Că puterea mea şi scăparea mea eşti Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni. 4. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu eşti apărătorul meu. 5. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. 6. Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit. 7. Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu 8. Şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele. 9. Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea. 10. Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea şi oasele mele s-au tulburat. 11. La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine. 12. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat. 13. Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreună împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. 14. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: "Tu eşti Dumnezeul meu!" 15. În mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc. 16. Arată faţa Ta peste robul Tău, mântuieşte-mă cu mila Ta! 17. Doamne, să nu fiu ruşinat, că Te-am chemat pe Tine; să se ruşineze necredincioşii şi să se coboare în iad. 18. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare. 19. Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor! 20. Ascunde-i-vei pe dânşii cu acoperământul feţei Tale de tulburarea oamenilor. 21. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor. 22. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită. 23. Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sunt de la faţa ochilor Tăi. 24. Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine. 25. Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă. 26. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toii cei ce nădăjduiţi în Domnul. Cuvânt pentru suflet. Postul, rânduială și virtute (14 03 2019)

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 6  - 16 Martie

A.    GUSTĂRI

Mazăre uscată bătută

Ingrediente:
* 600 g mazăre uscată

* 200 ml ulei din sâmburi de struguri (sau ce vă place)

* 0 foaie de dafin

* Sare

* piper după gust

* 5 felii de pâine

* 100ml ulei pentru prăjit pâinea

Mod de preparare:

 Într-o oală se pune circa 1,5 l apă cu sare şi foaia de dafin, se adaugă mazărea şi se pune la fiert.

Când este fiartă se scurge de apă, dar se păstrează 4-5 linguri din zeamă.

Mazărea se pasează bine la robot, sau se pasează printr-o sită deasă.

Se bate apoi cu telul şi se adaugă uleiul, ca la fasolea bătută.

Dacă vi se pare prea groasă se subţiază cu puţină apă în care a fiert mazărea.

Se condimentează după gust cu sare şi piper.

 Mazarea bătuta se serveşte pe felii de pâine prăjită în ulei, sau doar băgate în toaster, sau pe plită, cum vă place.

B: SALATE

Salată de morcov cu ridichi

·       400 g morcov;

·       1 măr;

·       1 ridiche de mărime medie;

·       4 linguri ulei;

·       1 – 2 linguri oţet sau zeamă de lămâie;

·       Sare;

·       Zahăr;

·       1 legătură pătrunjel

Se spală, se curăţă şi se dau pe răzătoare morcovul, ridichea şi mărul.

Se amestecă uleiul cu oţetul, sarea şi zahărul (după gust) şi se toarnă peste zarzavat.

Se presară pătrunjelul tocat mărunt.

C: SOSURI

Sos de lămâie cu margarină

·       ½ ceaşcă margarină (ulei);

·       3 linguri zeamă de lămâie;

·       1 lingură coajă rasă de lămâie

Se încălzeşte margarina (uleiul) şi se adaugă bătând cu o furculiţă celelalte ingrediente.

Se păstrează cald şi se toarnă peste zarzavaturi fierte.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş călugăresc de fasole albă

·       300 g fasole albă;

·       100 g ceapă;

·       100 g morcov;

·       50 g rădăcină pătrunjel;

·       100 g ţelină;

·       100 g ulei;

·       200 g sfeclă;

·       200 g roşii (pot fi şi conservate);

·       1,5 l borş de putină;

·       20 g usturoi;

·       Cimbru;

·       1 legătură pătrunjel verde;

·       2 legături leuştean;

·       Sare

Fasolea se fierbe schimbând 3 – 4 ape. În ultima apă se pune sare.

Ceapa se curăţă, se toacă mărunt şi se căleşte în ulei.

După câteva minute se adaugă morcovii, pătrunjelul şi ţelina tăiate julien.

Se stinge cu apă şi se adaugă la fasole.

Sfecla se fierbe separat, se curăţă, se rade pe răzătoare julien şi se adaugă la fasole împreună cu mujdeiul de usturoi, cimbrul, roşiile tăiate în bucăţi şi borşul de putină ce a fost fiert separat.

Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.

Borş de putină

Pentru a deveni independenţi faţă de „bunurile” de la piaţă, care ştim cu toţii că au în compoziţie tot felul de E – uri, sau sare de lămâie m-am gândit să postez această reţetă pe care o utiliza bunica mea.

·       2 kg tărâţe de grâu;

·       1 kg mălai;

·       500 g pâine neagră;

·       50 g drojdie de bere

Se face o plămadă din drojdie de bere, mălai, 500 g tărâţe şi apă călduţă.

Se lasă să dospească peste noapte şi după ce a crescut se pune într-o putină sau borcan de sticlă de 20 litri, se adaugă restul de tărâţe şi apă caldă şi se lasă să dospească câteva ore.

După ce a dospit se toarnă peste acest amestec apă fierbinte (clocotită) până ce vasul se umple.

Se adaugă pâinea tăiată felii şi bine prăjită.

Se amestecă această compoziţie cu o paletă şi se lasă apoi să se limpezească 24 ore, apoi se foloseşte.

După ce borşul s-a consumat, se umple din nou borcanul cu apă fiartă, se amestecă bine şi se lasă iar 24 ore să se limpezească. Se obţine astfel o nouă tranşă de borş.

După folosirea acesteia se continuă pregătirea borşului astfel: se scoate din borcan întreaga cantitate de huşte, se spală borcanul, se pune în borcan jumătate din cantitatea de huşte, 1 kg tărâţe şi 500 g mălai, se adaugă apă călduţă, se lasă să dospească 4 – 5 ore, apoi se toarnă apă fierbinte şi se pune pâine prăjită.

După limpezire borşul este gata şi se poate consuma.

E: MÂNCĂRURI

Cartofi înăbuşiţi

·       8 cartofi;

·       2 linguri ulei;

·       Sare;

·       Piper;

·       Pătrunjel,

Se curăţă cartofii, se taie în lung în patru, apoi fiecare sfert în două.

Se spală şi se pun într-o cratiţă cu ulei, câteva linguri de apă şi sare.

Se acoperă şi se lasă să fiarbă înăbuşit, mai mult în abur.

Dacă apa scade şi mai este nevoie se mai adaugă puţină.

Se scot pe platou şi se presară cu piper pisat şi cu verdeaţă tocată fin sau cu sosul de margarină prezentat la pct B.

F: DULCIURI

Sărăţele rapide

Sărăţele foarte bune şi mai repede de făcut, pentru cei ce nu au prea mult timp la dispoziţie pentru bucătărit:

*  un pahar ulei,

* o linguriţă sare,

* 4 linguri apă minerală

Se fracă toate ingredientele de mai sus într-un vas şi se adaugă făină ca să fie un aluat nu tare, dar nici moale, adică un aluat bun şi uşor de întins pe planşetă.

Se taie fâşii pentru saleuri - pe care le ung cu puţină apă şi le presar cu chimen, susan, mac.

Se pot tăia rotunde, cu paharul - şi se ung cu suc de roşii – peste care se pot pune feliuţe de ardei, măsline, ceapă rondele etc.

Se pun în tava neunsă şi se coc la foc potrivit câteva minute!

ISTORIE PE ZILE 16 Martie

Evenimente

·         597 i.I.Hr.: Babilonienii cuceresc Ierusalimul.

·         37: Caligula devine împărat roman după moartea unchiului său,Tiberius.

·         1521: Navigatorul portughez Fernando Magellan, aflat in serviciul Spaniei, a ajuns pentru prima dată în Insulele Filipine. Fernando Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine), explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul european care a navigat în Oceanul Pacific și primul care a condus o expediție în jurul lumii.

·         1611: principele Transilvaniei Gabriel Bathory, care pe 26 ianuarie 1611 ocupaseră Tîrgovişte şi se intitulase principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine, se retrage din Valahia. Retragerea silită a lui Gabriel Bathory din Valahia se datorează susţinerii otomane în favoarea lui Radu Mihnea. Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe de origine maghiară al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory. G.Báthory a fost nepotul fostului rege al Poloniei, Ştefan Báthory. G.Báthory a fost proclamat principe la vîrsta de 19 ani, în urma demisiei din funcţie a lui Sigismund Rákoczy la 5 martie 1608. Gabriel Báthory era bine văzut de oamenii timpului său datorită înfăţişării fizice agreabile şi datorită firii sale foarte darnice, dar în acelaşi timp era afemeiat şi peste măsură de ambiţios. Îşi propusese să aducă sub stăpînirea sa Moldova şi Valahia. Pentru a-şi realiza ambiţiile, el îl atacă pe domnul Moldovei, Radu Şerban, aruncîndu-l peste Milcov. Acesta revine însă şi îl înfrînge pe G. Báthory lîngă Braşov la data de 7 iulie 1611. G. Báthory scapă numai datorită unei greşeli a domnului Moldovei, care s-a oprit pentru a aştepta ajutoarele austriece, dînd astfel timp principelui Ardealului să se retragă după înfrîngerea de la Braşov. În acest fel, Gabriel Báthory a putut să se menţină în fruntea Principatului Transilvaniei încă doi ani, pînă în anul 1613. În anul 1613 domnii din ţările româneşti vecine tînărului G. Báthory s-au coalizat pentru a-l înlătura de la conducerea Ardealului. Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (în limba maghiară Bethlen Gábor) zis "Ţiganul" datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara. În acel an în Ardeal intră o armată turcească, alături de armata moldoveană şi munteană, asigurînd astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe (la data de 23 octombrie). Gabriel Báthory s-a retras în cursul acestor evenimente pînă la Oradea, unde este ucis de proprii săi soldaţi la data de 27 octombrie 1613.

·         1635: se încheie Tratatul de alianţă între Matei Basarab şi Gheorghe Rakoczi. Tratatul a fost reînnoit în 1636 şi în 1640.

·         1635: domnul Munteniei Matei Basarab construieşte mănăstirea Arnota (azi judeţul Vâlcea, România), unde ulterior va fi înmormîntat. Sunt realizate valoroase picturi murale şi icoane realizate de Stroe din Tîrgovişte. Matei Basarab (uneori și Matei Brâncoveanu, n. 1580, Brâncoveni – d. 9 aprilie 1654), domnul Țării Românești între 1632 și 1654. Domnia i-a fost marcată de confruntări cu Vasile Lupu, domnul Moldovei. Pe plan cultural, Matei Basarab a ctitorit și a refăcut o seamă de lăcașuri de cult. Sfârșitul domniei a fost caracterizat de o slăbire a autorității domnești în raport cu mercenarii seimeni, care avea să ducă la Răscoala seimenilor din timpul lui Constantin Șerban.

·         1705: Antim Ivireanul a fost ales episcop de Râmnic, hirotonisirea având loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic. Antim Ivireanul (n. circa 1650, Iviria — d. 1716, asasinat în Rumelia), autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII.

·         1792: Regele Gustav al III-lea al Suediei este împușcat; va muri la 29 martie. Gustav al III-lea (n. 24 ianuarie 1746 – d. 29 martie 1792) a fost rege al Suediei din 1771 până la moartea sa în anul 1792. A fost fiul cel mare al regelui Adolf Frederick al Suediei și al reginei Louisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederick cel Mare. În 1766 s-a căsătorit cu Sophia Magdalena a Danemarcei, fiica lui Frederic al V-lea al Danemarcei. Gustav al III-lea a avut doi copii: Gustav IV Adolf rege al Suediei și Carl Gustav duce de Småland mort în 1783 la vârsta de un an.

·         1815: Printul Willem se proclamă rege al Regatului Unit al Tarilor de Jos, devenind primul monarh constitutional al acestui regat. Willem Frederik van Oranje- Nassau ( 24 august 1772 – 12 decembrie 1843), a fost print de Orange și Mare Duce de Luxembourg.

·         1821: Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat „Proclamația către bucureșteni", prin care chema pe aceștia la lupta antiotomană. „Cătră tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelalte oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, multă sănătate! Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte din muşcarea lui! Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisăriceşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu şi ca să ne asemănăm lui trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face! Au vrut Dumnezeu să se facă lumină? Aceia s-au făcut, după ce au lipsit întunericul! Vechilul lui Dumnezeu, prea puternicul nostru împărat, voieşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre! Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi! Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara. Şi ce vă vor povățui mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat. Şi iar să știți că nimenea dintre noi nu este slobod [...], ca să să atingă macar de un graunți, de binele sau de casa vreunui neguțător, oroșan sau țăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiți – numai al acelora să să ia pentru folosul de obște!”

·         1871: În România, guvernul Lacăr Catargiu dizolvă Parlamentul, dupa ce a fost pus în minoritate în Camera Deputaţilor.

·         1897: Este adoptată Legea pentru înființarea Societății naționale de agricultură din România.

·         1926: Fizicianul american Robert Goddard Hutchings a lansat prima rachetă cu combustibil lichid, in Auburn, Massachusetts; aceasta s-a ridicat la o înălțime de 12 m și a zburat pe o distanță de 56 m.

·         1935: Adolf Hitler a anulat clauzele militare aferente Tratatului de la Versailles din 1919; concomitent a fost publicată Legea reintroducerii servicului militar obligatoriu și prima utilizare a termenului Wehrmacht pentru ansamblul forțelor militare germane. Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.

·         1939: Al doilea război mondial: Trupele germane au preluat puterea în Cehoslovacia.

·         1939: Prințesa Fawzia a Egiptului se căsătorește cu șahul Mohammad Reza Pahlavi al Iranului.

·         1945: Orașul german Würzburg a fost distrus în proporție de 90% de un bombardament britanic, în numai 20 de minute; 5.000 morți.

·         1947: A apărut, la București, „Revista literara" condusă de Miron Radu Paraschivescu.

·         1963: A erupt vulcanul Agung din Bali, ducând la uciderea a 11.000 de oameni.

·         1965: A avut loc premiera filmului Pădurea spînzuraților, în regia lui Liviu Ciulei, film distins cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

·         1966: Astronauții americani Neil Armstrong și David Scott, aflați la bordul navetei Gemini 8, au reușit prima conectare a unei navete spațiale cu echipaj uman cu un alt obiect, o rachetă Agena.

·         1978: Aldo Moro, politician italian, fost prim ministru, a fost răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roșii"; mai târziu a fost ucis de răpitorii săi. Fostul premier italian Aldo Moro a fost rapit de gruparea terorista Brigazile Rosii in timp ce se indrepta spre lucrarile unei sesiuni speciale a Parlamentului. Presedinte al partidului Crestin Democrat, Aldo Moro a fost ridicat din strada, iar in timpul rapirii, cinci dintre garzile de corp ale politicianului au fost ucise. Teroristii au cerut eliberarea din inchisoare a 13 membri ai Brizagii. Premierul Giulio Andreotti si liderii partidelor la putere au decis sa nu cedeze teroristilor care au anuntat intre timp ca Aldo Mori este prizonier politic si ca nu va fi eliberat, decat in cazul satisfacerii revendicarilor inaintate autoritatilor.

·         1979: Trupele chineze se retrag din Vietnam, luand sfarsit razboiul chino-vietnamez.

·         1984: Seful biroului CIA din Beirut (Libia), William Buckley, a fost rapit de o grupare islamista fundamentalista, murind in perioada captivitatii.

·         1985: Jurnalistul american Terry Anderson a fost răpit de teroriști la Beirut (Liban) și a fost eliberat în 1991, după 2.454 de zile petrecute în captivitate.

·         1990: A fost infiintat Serviciul Roman de Informatii (SRI).

·         1995: Mississippi a ratificat formal Amendamentul al 13-lea, devenind ultimul stat din SUA care a aprobat abolirea sclaviei. Amendamentul al 13-lea a fost ratificat oficial în 1865.

·         1997: Semnarea Acordului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adoptat la Conferința ONU de la Kyoto (Japonia), la 11 decembrie 1997.

·         1999: Comisia Europeană prezidată de Jacques Santer și-a anunțat demisia, fapt fără precedent în istoria instituției europene. Decizia a intervenit ca urmare a unui raport foarte critic, care stabilea marea responsabilitate colectivă a Comisiei în cazurile de fraudă semnalate la sfârșitul anului 1998. În data de 24 martie 1999, fostul premier italian Romano Prodi a fost desemnat pentru succesiunea lui Santer.

·         2005: Israel a predat oficial Ierihonul către Autoritatea Palestiniană.

·         2011: La cinci zile după cutremurul din Japonia, împăratul Akihito, a avut prima ieșire publică, într-un discurs televizat calificat drept "fără precedent". Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului și a tsunami-ului și a cerut solidaritate. Akihito (n. 23 decembrie 1933) este actualul împărat al Japoniei și, potrivit tradiției, cel de-al 125-lea împărat descendent în linie directă din împăratul Jimmu Tenno. Constituția japoneză din 1947 i-a limitat rolul la cel de „simbol al statului și al unității poporului japonez”. Înainte de accesiunea sa la tronul Crizantemei, a fost prinț moștenitor timp de 46 de ani din 1952 până în 1989.

·         2012: Parlamentul Republicii Moldova alege pe Nicolae Timofti ca șef al statului. Nicolae Timofti (n. 22 decembrie 1948, Ciutulești, Florești, RSS Moldovenească, URSS) este un jurist și politician din Republica Moldova, care este al 4-lea și actualul președinte al Republicii Moldova. A fost ales de Parlament la 16 martie 2012 și a depus jurământul de credință la 23 martie 2012. În momentul alegerii în funcția de președinte al Republicii Moldova, Timofti era Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

·         2014: Are loc in prezenta trupelor ruse un referendum în Crimeea privind alăturarea Crimeii la Federația Rusă. Pe fundalul crizei din Crimeea, membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome au votat pe 6 martie ieșirea în mod oficial din componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă. Guvernul Ucrainei, tătarii crimeeni și majoritatea statelor lumii au susținut că orice referendum de acest fel este neconstituțional și nelegitim. Crimeea (oficial Republica Autonomă Crimeea, este o republică autonomă a Ucrainei, dar care ca urmare a crizei din 2014 a intrat, în urma unui referendum controversat, în cadrul Rusiei. Crimeea ocupă peninsula omonimă din nordul Mării Negre. Capitala republicii este Simferopol. Se află pe coasta de nord a Mării Negre. Peninsula este localizată la sud de Regiunea Herson, Ucraina și la vest de regiunea Kuban, Rusia. Ea este unită cu regiunea Herson prin Istmul Perekop și separată de Kuban prin Strâmtoarea Kerci. Peninsula este înconjurată de două mări: Marea Neagră (la vest și sud) și Marea Azov (la est)

·         2014: Începe un referendum în Veneția privind independeța Veneției față de Italia. .a fost organizat on line neoficial și fara putere juridică, in randul locuitorilor din provincia Veneto, una dintre cele 20 de regiuni ale Italiei, intre 16-21 martie 2014. Votul, cunoscut de asemenea sub numele de “plebiscit digital” sau “Plebiscito.eu”, a fost promovat de organizația separatistă venețiana condusa de Gianluca Busato. Potrivit organizatorilor 2360000 dintre venețieni (63,2% din totalul alegătorilor eligibili) au participat la acest asa zis referendum on-line și 89,1% dintre aceștia (adică 56,6% din totalul alegătorilor eligibili) au votat da pentru independență. Au fost aleși zece “delegați pentru independență”, candidatul preferat cu 135306 de voturi fiind Busato, urmat de Stefano Vescovi (48320) si Selena Veronese (46947). Votantii au fost rugați să-și exprime opinia cu privire la trei “probleme de politică externă”, în cazul în care Veneto va deveni independent: adoptarea monedei euro (susținută de 51,4% din alegători), aderarea la Uniunea Europeană (susținut de 55,7% din alegători) și aderarea la NATO (susținută de 64,5% din alegători). In cazul acestor trei intrebari, respondentii au fost insă in numar mult mai mic (24,6%, 22,3% și respectiv 19,8%).

·         2015: Pe linia 104 din București RATB introduce în circulație, experimental un autobuz electric. Iată caracteristicile principale ale acestuia: este produs de compania SOR din Cehia; dotat cu un motor asincron racit cu lichid, Skoda Electric, instalatie electrica Cegelec si acumulatori Winston Battery/Lithium – ion, autobuzul SOR EBN 10.5 are o capacitate de 85 de locuri, un timp de incarcare a bateriilor de 7-8 ore si o autonomie maximă de 250 de kilometri.

Nașteri

·         1585: Gerbrand Adriaensz Bredero, poet și dramaturg olandez (d. 1618)

·         1687: Sofia Dorothea de Hanovra (n. 16 martie 1687 - d. 28 iunie 1757) a fost o membră a familiei regale britanice, singura fiică a regelui George I al Marii Britanii. Ea a fost, între 1713 și 1740, soția regelui Prusiei, Frederic Wilhelm I.

Sophia Dorothea ca Prințesă Moștenitoare a Prusiei, de Friedrich Wilhelm Weidemann

Ducesa Sofia Dorothea de Braunschweig-Lüneburg s-a născut la 16 martie 1687 (stil vechi) în ducatul Braunschweig-Lüneburg. A fost fiica lui Georg Ludwig de Braunschweig-Lüneburg, mai târziu regele George I al Marii Britanii și a soției lui, Sophia Dorothea de Celle. A fost detestată de fratele ei mai mare, regele George al II-lea al Marii Britanii.^[3]

La 28 noiembrie 1706 s-a căsătorit cu vărul ei, prințul moștenitor Frederic Wilhelm al Prusiei și a devenit Alteța Sa Regală Prințesa Moștenitoare a Prusiei. S-au întâlnit încă de când erau copii, prin grija bunicii lor, Sofia de Hanovra, și s-au antipatizat reciproc. Sophia Dorothea era diferită de soțul ei în toate aspectele și căsătoria lor a suferit din cauza acestei dizarmonii. Spre deosebire de soțul ei, Sophia Dorothea iubea divertismentul.^[4]

În 1713, la ascensiunea pe tron a soțului ei, Sofia Dorothea a devenit regină a Prusiei. Regina și copiii ei au fost terorizați și bătuți de Frederick William, care e posibil să fi suferit de o boală ereditară, porfirie.^[3][5][6]Când soțul ei a murit, iar fiul ei, Prințul Frederic, a urcat pe tron ca Frederic al II-lea al Prusiei, Sofia Dorothea a devenit Regina Mamă.

Sophia Dorothea a fost interesată de artă, știință, literatură și modă. A avut o relație bună cu fiul ei, Frederick, cunoscut mai târziu sub numele "Frederick cel Mare"; a petrecut multe zile vorbind cu el în bibliotecă și știa despre planurile lui de a scăpa de sub custodia tatălui. Nu a fost descrisă ca fiind o frumusețe și a fost marcată de variolă; totuși în ciuda a numeroase sarcini a păstrat o figură atractivă. A fost privită ca fiind mândră și ambițioasă însă soțul ei a refuzat să-i permită orice influență; avea congingerea că femeile ar trebui să fie păstrate numai pentru reproducere. Aceasta a fost opinia fiicei ei Wilhelmine că tatăl ei a tratat-o pe mama ei nedrept.

Frederic Wilhelm I al Prusiei și regina Sofia au avut opt copii care au supraviețuit:

Nume	Naștere	Deces	Note
Prințul Friedrich Ludwig	23 noiembrie1707	13 mai1708
Wilhelmine de Bayreuth	3 iulie 1709	14 octombrie1758	căsătorită în 1731 cu Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth; au avut copii
Prințul Friedrich Wilhelm	16 august1710	31 iulie1711
Frederic al II-lea al Prusiei	24 ianuarie1712	17 august1786	căsătorit 12 iunie 1733 cu Elisabeth Christine de Braunschweig-Bevern; fără copii
Prințesa Charlotte Albertine	5 mai 1713	10 iunie1714
Prințesa Friederike Luise a Prusiei	28 septembrie1714	4 februarie1784	căsătorită în 1729 cu Karl Wilhelm Frederic, Margraf de Brandenburg-Ansbach; au avut copii
Prințesa Philippine Charlotte a Prusiei	13 martie1716	17 februarie1801	căsătorită în 1733 cu Karl I, Duce de Braunschweig-Lüneburg; au avut copii
Prințul Ludwig Karl Wilhelm	2 mai 1717	31 august1719
Prințesa Sophia Dorothea a Prusiei	25 ianuarie1719	13 noiembrie1765	căsătorită în 1734 cu Frederic Wilhelm, Margraf de Brandenburg-Schwedt; au avut copii
Louisa Ulrika a Prusiei	24 iulie1720	2 iulie1782	căsătorită în 1744 cu Frederic de Holstein-Gottorp (mai târziu a devenit regele Adolf Frederic al Suediei); au avut copii
Prințul Augustus Wilhelm al Prusiei	9 august1722	12 iunie1758	căsătorit în 1742 cu Louise Amalie de Braunschweig-Lüneburg; au avut copii
Prințesa Anna Amalia a Prusiei	9 noiembrie1723	30 martie1787	căsătorită în secret, în 1743, cu Baronul Friedrich von der Trenck; au avut copii
Prințul Henric al Prusiei	18 ianuarie1726	3 august1802	căsătorit în 1752 cu Wilhelmina de Hesse-Kassel; fără copii
Prințul Augustus Ferdinand al Prusiei	23 mai1730	2 mai 1813	căsătorit în 1755 cu Elisabeth Louise de Brandenburg-Schwedt; au avut copii

·         1750: Caroline Lucretia Herschel (n. 16 martie 1750 la Hanovra - d. 9 ianuarie1848 la Hanovra) a fost o astronomă germană/engleză. La începutul carierei sale științifice l-a ajutat pe fratele ei Wilhelm Herschel cu cercetările și observațiile sale, s-a remarcat însă foarte devreme cu contribuții științifice proprii. Este descoperitoarea mai multor comete, îndeosebi cometa periodică35P/Herschel-Rigollet, care îi poartă numele, iar la data de 7 noiembrie 1795, a redescoperit cometa Encke, la Slough, în Anglia.

·         1751: S-a născut James Madison, al 4-lea președinte al Statelor Unite (d. 1836)

·         1771: Antoine-Jean Gros, pictor francez (d. 1835)

·         1774: Matthew Flinders, căpitan, explorator englez (d. 1814)

·         1789 - S-a născut fizicianul Georg Simon Ohm, cel care a descoperit legea ce-i poartă numele (Legea lui Ohm). În cinstea sa, unitatea internaţională de măsură a rezistenţei electrice îi poartă numele. (m.1854)

·         1794: Ami Boué, geolog austriac de origine franceză (d. 1881)

·         1800: Împăratul Ninkō (japoneză 仁孝天皇; 16 martie 1800 – 21 februarie1846) a fost al 120-lea împărat al Japoniei,^[1] potrivit ordinii tradiționale de succesiune.^[2] A domnit din 31 octombrie 1817 până în 21 februarie 1846

·         1834: James Hector, geolog scoțian (d. 1907)

·         1839 - S-a născut poetul francez Sully Prudhomme, primul câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură. (m. 1907). René Armand François Prudhomme (n. 16 martie 1839, Paris – d. 6 septembrie 1907, Châtenay-Malabry), (Sully Prudhomme) a fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură la 10 decembrie 1901.
Motivația Juriului Nobel
„…ca o recunoaștere specială a artei lui poetice, vădind un înalt idealism, perfecțiune artistică și o rară îmbinare între calitățile inimii și cele ale intelectului”
* 1842: Infantele João, Duce de Beja (16 martie 1842 – 27 decembrie 1861) a fost infante portughez și membru al Casei de Bragança-Saxa-Coburg și Gotha.

Infantele João s-a născut la Lisabona ca al treilea fiu al reginei Maria a II-a a Portugaliei și a regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei. A fost numit Duce de Beja în plus față de titlul de Prinț de Saxa-Coburg și Gotha ca membru al Casei de Bragança-Saxa-Coburg și Gotha.^[1]

João a primit o educație militară și a fost colonel al unui regiment de cavalerie. A vizitat Anglia și Franța împreună cu fratele său Luís I al Portugaliei care era moștenitor al tronului, atunci când au fost chemați să se întoarcă în Portugalia de către fratele lor mai mare, regele Pedro al V-lea, care era pe moarte din cauza holerei. Fratele lor a murit la 11 noiebrie 1861 înainte de întoarcerea lor.

Ducele de Porto a devenit regele Luís I al Portugaliei iar João moștenitor al tronului.^[2] Nu a rămas mult timp moștenitor deoarece a murit o lună mai târziu, la 27 decembrie 1861 la vârsta de 19 ani.

* 1846: Panait Warthiadi (n. 16 martie 1846, București - d. 7 februarie 1911, București) a fost un general de divizie român, șeful Statului Major Regal, comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu, al Corpurilor nr. 3 Armată la Galați, apoi și nr. 2 Armată la București precum diplomat militar.

Familia generalului a fost de origine română din Macedonia. Tatăl său Dimitrie (n. 11 iulie 1807, Macedonia – d. 30 august 1862, București)^[1] a făcut studiile la Pesta, unde a dobândit diploma de doctor în filosofie la 1828. Apoi a trecut la Viena, unde a obținut la 1831 diploma de doctor în medicină. De la 1834 până la 1847 a fost medic al Spitalului Colțea. În anul 1849 a fost numit medic șef al armatei și al spitalului ostășesc, iar doi ani mai târziu i s-a adăogat și însărcinarea de medic al școlii militare. La 1853 a trecut inspector al spitalelor județene. A publicat: Mica chirurgie (1850).

Fiul lui Dimitrie, Panait, s-a cäsätorit cu Elena Filipescu-Kretzulescu (n. 11 iunie 1857 – d. 24 ianuarie 1930) - după divorțul ei de generalul Iacob N. Lahovari - cu care a avut un fiu, Dumitru (Puiu) Warthiadi-Kretzulescu, moșier și inginer agronom.

Tânărul Warthiadi a fost absolvent al Școlii de ofițeri din 1859-1864 (Promoția Unirii) și făcut sublocotenent în Regimentul 1 Artilerie. În acest regiment a devenit locotenent (1868) și căpitan (1871).^[2]

În anul 1877 a fost trecut la rangul de maior și comandant de divizion în Regimentul 2 Artilerie. În această funcție a luptat în Războiul de Independență al României, conducând divizionul său în luptele de la Plevna, Opanez, Vidin și Smârdan. A comandat bombardamentele de la Smârdan.^[3] La 30 august 1877, din divizionul său a căzut la datorie primul ofițer artilerist, sublocotenentul Ion Elefterescu.

În anul 1881 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel fiind numit atașat militar la Viena împotriva voinței sale, prin un decret al regelui Carol I al României (1884-1885).^[4] Acolo a locuit la renumitul „Hotel Sacher”.^[5] În ziua de 11 septembrie 1884, a fost invitat la marele dineu al țarului Alexandru al III-lea cu prilejul zilei sale de nume, care a avut loc la sala de ceremonii în Palatul Hofburg la Viena.^[6] La vizita întreprinderii „Ernst Braun & Söhne” din Schöndorf (azi un cartier al orașului Vöcklabruck), pe 22 februarie 1885, locotenent-colonelul a comandat un mare număr de șei de cavalerie în numele Ministerului de Război al României.^[7] După terminarea funcției sale la Viena a comandat Regimentul 2 Artilerie. ^[8]

La 10 iulie 1888 a fost numit colonel precum comandant al artileriei Corpului 1 (1888-1891), apoi al corpului 2 Armată (1891-1896) și în sfârșit comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900), apoi, din 1900-1906, a fost făcut șef al Statului Major Regal. După acea, trecut la rangul de general de divizie, a servit ca comandant al Corpului 3 Armată Galați (1906-1910), și 2 Armată București (1910-1911)

Încă în luna noiembrie 1909, cu un an înaintea morții sale la vârsta de abia 64 de ani, generalul Warthiadi a fost sărbătorit de camarazii din Corpul 3 Armată la împlinirea a 50 de ani de serviciu militar, iar la 8 noiembrie, la restaurantul Capșa, a avut loc întâlnirea promoției sale, mai fiind în viață 8 din 15 absolvenți, dintre care generalul de divizie Constantin Brătianuși generalii artileriști Alexandru Tell și Nicolae Stoika.^[2]

La înmormântarea lui, corpul neînsuflețit al generalului a fost transportat la Cimitirul Bellu pe un tun tras de șase cai. În jurul sicriului și pe două platforme erau așezate mulțime de coroane din partea Regelui Carol I, fiului regal Ferdinand, Corpurilor 2 și 3 Armată, Regimentului 2 Artilerie, Școlilor militare, Revistei Artileriei, Revistei Armatei, camarazilor de arme, prietenilor și rudelor. Afetul mortuar a fost urmat de un foarte mare număr de generali și ofițeri superiori, rude și prieteni, trăsura Regelui Carol I (ca o distincție acordată generalului - doar consilierii familiei regale și generalii Alexandru Cernat și Eracle Arion mai beneficiaseră de această distincție), trăsurile rudelor, toate trupele garnizoanei București.^[9]

În discursul de omagiere, generalul Leon Mavrocordat (pe atunci șeful Statului Major Regal) a spus: ,,Generalul Warthiadi a consacrat întreaga sa activitate carierei militare, a servit țara cu credință și a apărat-o cu vitejie, a iubit armata cu pasiune, a câștigat dragostea și stima tuturor acelora care l-au cunoscut și au putut aprecia acest caracter leal și neșovăitor

Generalul Warthiadi (mijloc) împreună cu alți înalți ofițeri 1909

* 1851: Martinus Willem Beijerinck (16 martie 1851 – 1 ianuarie 1931) a fost un microbiolog și botanist olandez. Născut în Amsterdam, Beijerinck aa studiat la Școala Tehnică din Delft, unde a primit gradul de inginer chimic în 1872. A obținut doctoratul în sțiință de la Universitatea din Leiden în 1877
* 1851: Prințesa Maria Antonietta de Bourbon-Două Sicilii^[1] (Maria Antonietta Giuseppina Leopoldina; 16 martie 1851^[1] – 12 septembrie1938^[1]) a fost prin naștere prințesă de Bourbon-Două Sicilii. S-a căsătorit cu Prințul Alfonso, Conte de Caserta pretendent la tronul celor Două Sicilii.

Maria Antonietta s-a căsătorit cu vărul ei, Prințul Alfonso, Conte de Caserta (1841-1934), la 8 iunie 1868. El era fiul fostului rege Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și fratele vitreg al ultimului monarhului al regatului celor Două Sicilii, Francisc al II-lea.

Maria Antonietta și Alfonso au avut 12 copii^[2]:

• Prințul Ferdinand Pius de Bourbon-Două Sicilii, Duce de Calabria (25 iulie 1869 – 17 ianuarie 1960); s-a căsătorit cu Prințesa Maria Ludwiga Theresia de Bavaria, fiica regelui Ludwig al III-lea al Bavariei. Cuplul a avut șase copii.
• Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii (10 noiembrie 1870 – 11 noiembrie 1949); s-a căsătorit prima dată cu Mercedes, Prințesă de Asturia, fiica regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei. Cuplul a avut trei copii. S-a recăsătorit cu Prințesa Louise de Orléans, fiica Prințului Philippe de Orléans, Conte de Paris, cu care a avut patru copii.
• Prințul Francesco di Paola de Bourbon-Două Sicilii (14 iulie 1873 – 26 iunie 1876)
• Prințesa Maria Immacolata de Bourbon-Două Sicilii (30 octombrie 1874 – 28 noiembrie 1947); s-a căsătorit cu Prințul Johann Georg de Saxonia, fiu al regelui George al Saxoniei; nu au avut copii.
• Prințesa Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii (10 aprilie 1877 – 4 octombrie 1947); s-a căsătorit cu Arhiducele Peter Ferdinand de Austria, Prinț de Toscana, fiu al lui Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana. Cuplul a avut patru copii.
• Prințesa Maria di Grazia de Bourbon-Două Sicilii (12 august 1878 – 20 iunie 1973); s-a căsătorit cu Prințul Luís de Orléans-Braganza, fiu al Prințului Gaston de Orléans, Conte de Eu. Cuplul a avut trei copii.
• Prințesa Maria Giuseppina de Bourbon-Două Sicilii (25 februarie 1880 – 22 iulie 1971)
• Prințul Gennaro de Bourbon-Două Sicilii (24 ianuarie 1882 – 11 aprilie 1944); s-a căsătorit cu Beatrice Bordessa, contesă de Villa Colli; nu au avut copii.
• Prințul Ranieri, Duce de Castro (1883–1973); s-a căsătorit cu contesa Maria Carolina Zamoyska, fiica lui Andrzej Przemysław Zamoyski, conte Zamoyski. Cuplul a avut doi copii.
• Prințul Filippo de Bourbon-Două Sicilii (10 decembrie 1885 – 9 martie 1949); s-a căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Orléans, fiica Prințului Emmanuel de Orléans, Duce de Vendôme. Cuplul a avut un copil. S-a recăsătorit cu Odette Labori cu care nu a avut copii.
• Prințul Francesco d'Assisi de Bourbon-Două Sicilii (13 ianuarie 1888 – 26 martie 1914)
• Prințul Gabriel de Bourbon-Două Sicilii (1 ianuarie 1897 – 22 octombrie 1975); s-a căsătorit cu prințesa Malgorzata Izabella Czartoryska, fiica prințului Adam Ludwik Czartoryski; cuplul a avut un copil. S-a recăsătorit cu prințesa Cecylia Lubomirska, fiica prințului Kasimierz Lubomirski.^[3] Cuplul a avut patru copii.

* 1854: Ioan D. Malla (n. 16 martie 1854) a fost un dramaturg, avocat, ziarist și politician român.

Și-a făcut studiile secundare și universitare în România. A devenit pentru prima dată membru al parlamentului la alegerile (cenzitare) din noiembrie 1895, fiind ales în colegiul I din Argeș din partea Partidului Național-Liberal, cu 173 de voturi. Ca autor dramatic a avut reprezentații pe scenele Teatrului Național cu piese precum Furiile Tinereței, Din Glumă și În pragul scenei. A fost membru-delegat în comitetul de redacție al ziarului Naționalul.

·         1856: Napoléon, Prinț Imperial (Napoléon Eugène Louis Jean Joseph; 16 martie 1856 – 1 iunie 1879), Prinț Imperial, Fils de France, a fost singurul copil al împăratului Napoleon al III-lea al Franței și a soției acestuia, Eugénie de Montijo. Numit Louis de părinții săi, el a semnat Napoléon după decesul tatălui său, la 9 ianuarie 1873, în loc de Louis-Napoléon așa cum se semna tatăl său. Uneori a fos numit Napoleon al IV-lea.

·         1859: Aleksandr Stepanovici Popov, fizician rus (d. 1906)
* 1863: Ernest Henri Dubois (16 martie 1863, Dieppe - 30 decembrie 1930, Paris) a fost un sculptor francez, figură de seamă a neoclasicismuluifrancez.

Atras de tânăr de pictură și sculptură, în 1881 intră la école des Arts décoratifs (Școala de Arte decorative) apoi la Ecole des Beaux-Arts(Școala națională de Arte frumoase) din Paris, unde a studiat sculptura cu Henri-Michel-Antoine Chapu și Alexandre Falguière.^[5]

A studiat și cu Jules Chaplain (1839-1909) și d'Antonin Mercié, al cărui elev preferat a fost.^[5]

Ernest Dubois a realizat busturi și lucrări alegorice, pe care le-a expus cu regularitate la Salonul din Paris, începând cu 1892, când a și primit o mențiune pentru sculptura "Jeune Adolescent".^[5]

A fost remarcat la salonul din 1894 unde a primit medalia clasa I pentru lucrarea "Le pardon", una din cele mai cunoscute opere ale sale, pe care statul francez a reprodus-o în marmură pentru Palatul Luxembourg. În 1899 a fost răsplătit cu o Medalie de onoare.^[5]

Având o reputație bine stabilită, Ernest Dubois primește multe comenzi. În 1900, la Expoziția Universală de la Paris prezintă macheta statuii lui Jacques-Bénigne Bossuet. A avut un succes enorm,primește medalia de onoare și este făcut cavaler al Legiunii de onoare. După ce a terminat statuia, aceasta a fost instalată în 1911 în catedrala din Maux.

·         1868 - S-a născut Maxim Gorki (Alexei Peskov), prozator şi dramaturg rus (piese de teatru: “Azilul de noapte”, trilogia autobiografică “Copilăria mea”, “La stăpîni”, “Universităţile mele”) (m.14.06.1936).

·         1878: Clemens August von Galen (n. 16 martie 1878, Dinklage — d. 22 martie 1946, Münster) a fost un episcop romano-catolic german care s-a ridicat împotriva ororilor săvârșite de regimul nazist. Pentru curajul cu care i s-a opus lui Adolf Hitler, a fost supranumit "Leul de Münster". În anul 1946 a fost ridicat la demnitatea de cardinal. În anul 2005 a fost beatificat.

·         1882 - S-a născut Nicolae Titulescu, om politic şi diplomat, denumit “Ministrul Europei” sau “Omul Genevei” (m.17.03.1941).

·         1883: Carol Ardeleanu, prozator român (d. 1949)

·         1888 - S-a născut poetul Alexei Mateevici, autorul poeziei "Limba română" (m. 24 aug 1917)

* 1889: Ioan Georgescu (n. 15 martie 1889, Scoreiu, comitatul Făgăraș, azi în județul Sibiu – d. 4 martie 1968, București) a fost un preot greco-catolic, canonic, profesor universitar, deținut pentru credință în închisorile comuniste.

A fost un delegat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

Ioan Georgescu s-a născut la 16 martie 1889, la Scoreiu, Comitatul Făgăraș, Transilvania, Austro-Ungaria.

Cursurile liceale le-a urmat la Liceul din Blaj, încheindu-le în anul 1907. A început studiile superioare de teologie la Oradea, pe care le-a continuat la Budapesta. A primit titlul de doctor în teologie la Universitatea din Viena în anul 1913.

În anul 1913 a fost numit profesor de religie la „Liceul de Băieți” și la „Școala Normală Română Unită” din Oradea. În anul 1918, a devenit profesor de teologie la Blaj, precum și secretar literar al „Astrei” din Sibiu, apoi profesor la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța, iar apoi, subdirector general al Ministerului Cultelor, cu detașare la Președinția Consiliului de Miniștri din București.

A fost hirotonit preot la 1 iulie 1931, iar în 1932 a fost numit canonic la Episcopia Română Unită de Oradea Mare. La Oradea a fost profesor la Academia Teologică Română Unită, precum și conferențiar al AGRU.^[3]

În perioada care a urmat Dictatului de la Viena, în perioada ocupației horthyste, a predat și limba maghiară, la „Școala Normală Română Unită”. Dând dovadă de mare curaj, în multe lecții, Ioan Georgescu se referea la continuitatea românilorîn Dacia, la drepturile românilor asupra Transilvaniei. Curajul său i-a uimit și speriat în același timp pe elevi, cunoscute fiind circumstanțele politice ale momentului, au mărturisit, mai târziu, foștii săi elevi, profesorul Aurel Bulzan din Cluj și colonelul Ioan Firez.

După ocuparea României de către Armata Roșie și preluarea puterii de stat de către comuniști, a început pentru preotul catolic Ioan Georgescu suferința provocată de persecutarea și apoi interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma. La începutul acestei perioadei el s-a autoizolat, dar ulterior a intrat în vizorul autorităților comuniste ale vremii. A rămas fără serviciu. Apoi, i s-a dat voie să predea limba rusă la Cisnădie, în calitate de suplinitor.

A fost arestat la 29 septembrie 1961, pentru apărarea credinței sale catolice. În anul 1964, la vârsta de 75 de ani, a fost eliberat din închisoare. A fost găzduit de nepoata sa, la București. Uneori studia la Biblioteca Academiei Române.^[4]

A murit în urma unui atac de cord, pe stradă, la București, la 4 martie 1968. Nepotul său, preotul Ioan Prie, trecut de frică la ortodoxie, s-a ocupat de înmormântarea lui Ioan Georgescu, la Săcădate din județul Sibiu.

A fost delegat al comunei Săcădate, județul Sibiu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

·         1892: César Vallejo, poet, prozator, eseist peruan (d. 1938)

·         1897: Margareta Sterian (nume original Weinberg,^[1] n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare română, de origine evreiască din România.^[2] A fost căsătorită de două ori, prima dată cu un bancher din Ploiești, iar a doua oară cu poetul Paul Sterian.

Există o fundație numită în memoria ei, fundație care din 1993 decernează premii pentru creație muzeografică și plastică

* 1900: Cencinski Arnold Borgo Prund (n. 16 martie 1900, Prundu Bârgăului, România) a fost un sculptor, publicist și critic de artă român de origine etnică germană.

A absolvit în 1918 Școala Normală de învățători din Bistrița, cu predare în limba germană. În 1923 s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din București unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciurea.

În 1928, după absolvirea Academiei, a participat la concursul organizat de Nicolae Iorga, pentru burse la școala românească de la Fontenay-aux-Roses din Franța. Colaborează și cu alți artiști ardeleni aflați în capitala României, care i-au fost și colegi la școala de artă. Îi amintim aici pe Iosif Fekete (Negrulea), Iosif Bene și Alexandru Ciucurencu.

În anul 1933 Arnold Chencinski a decis să editeze revista „Arta și Omul”, al cărei singur redactor era, ocazie cu care a adoptat pseudonimulartistic Borgo Prund, în fapt numele vechi al satului său natal.^[1] Pe frontispiciul primului număr din 1933 scria: Arta și Omul: Revistă lunară pentru răspândirea frumosului / Director: Augustin Clonda, iar ca subtitlu: Apare la 1 ale fiecărei luni sub îngrijirea lui Aug. Clonda și redactarea lui Borgo Prund Chencinski.^[2]

Corneliu Medrea l-a cooptat în echipa care decora Pavilionul României din cadrul Expoziției Internaționale de la Paris (1937) și New York (1939/1940).

Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial Arnold Chencinski / Borgo Prund a emigrat în vest odată cu trupele germane care se retrăgeau din România.^[3] Inițial a ajuns la Gols, în Austria, de unde a plecat în America, pentru a ajunge în cele din urmă în Argentina.

·         1903: Jules Cazaban, actor român (d. 1963)

* 1904: Allamah Muhammad Husayn Tabataba’i sau Seyed Mohammad Hossein Tabatabaei (16 martie 1904—7 noiembrie 1981) (limba persană:علامه سید محمد حسین طباطبائی) a fost unul dintre cei mai proeminenți gânditori contemporani specializați în filosofia islamică și șiism. Este cunoscut pentru realizarea exegezei coranice Tafsir al-Mizan

·         1906 - S-a născut Traian Gheorghiu, publicist şi dramaturg (m.22.12.1982).

·         1906: Francisco Ayala, scriitor spaniol (d. 2009)
* 1910: Aladár Gerevich (n. 16 martie 1910, Jászberény - d. 14 martie 1991, Budapesta) a fost un scrimer maghiar, considerat până în prezent ca unul dintre cei care au obținut cu cele mai bune rezultate la Jocurile Olimpice.

·         1911: S-a nascut Josef Mengele, un criminal de război nazist Supranumit „Îngerul morții” a fost un medic german care, în calitate de căpitan SS, a inițiat și condus „selecțiile” evreilor deportați la Auschwitz. A efectuat experimente medicale pe deportați, mai ales pe cupluri de gemeni ; (d. 1979).

·         1913: Radu Brateș, poet și prozator român (d. 1973)

·         1918: Frederick Reines, fizician american (d. 1998)
* 1920: Tonino Guerra (n. 16 martie 1920 - d. 21 martie 2012) a fost un scriitorși scenarist italian care a colaborat cu unii dintre cei mai importanți regizori din lume. S-a născut în regiunea Emilia-Romagna. Dintre regizorii cu care a lucrat, pot fi enumerați Michelangelo Antonioni, Federico Fellini și Andrei Tarkovski.
* 1920: Leo McKern (n. 16 martie 1920, Sydney, Australia - d.23 iulie 2002) a fost un actor din Australia. A primit premiul Officer of the Order of Australia, premiul AACTA pentru „cel mai bun actor” (1987).

·         1923: S-a nascut Sergiu Cunescu, politician român si primul presedinte al Partidului Social-Democrat din Romania, reinfiintat dupa revolutia din 1989; Sergiu Cunescu a fost președinte al Partidului Social Democrat Român (PSDR) între 1990 și 2000. Tatal, Stavri , nascut in Albania (Cuneska) a fost un jurist cunoscut, social democrat din tinerete. In perioada anilor 1930 a fost secretar se stat in Ministerul Muncii si Prevederilor Sociale, specialist in probleme de munca. In perioada 1949-1952 a fost arestat din considerente politice. Colaborator al lui Constantin Titel Petrescu. Sergiu Cunescu, de profesie inginer specialist in motoare cu ardere interna, a avut numeroase contributii in industria automobilelor din Romania in perioada anilor 1960-1980, colaborand la omologarea prototipurilor Dacia 1100, 1300, Oltcit. In ianuarie 1990, impreuna cu Adrian Dimitriu, fost secretar general al Partidului Social Democrat Independent condus de Constantin Titel Petrescu, Mira Moscovici, Constantin Avramescu, Mircea Iscru Stanescu, in general veterani ai vechiului partid intrat in ilegalitate dupa alegerile din 1946, au inscris noul partid PSDR, continuator legitim si unic al PSDI, partid istoric. Acesta alaturi de PNTcd si PNL, considerate partide istorice au constituit in 1990 opozitia politica față de Frontul Salvării Naționale, formațiunea foștilor comuniști. Sergiu Cunescu a fost reales presedintele partidului la Congresele din 1992 si 1996. A fost deputat in Parlamentul Romaniei in perioada 1990-2000 fiind lider de grup parlamentar. In 2000 Congresul partidului, care intre timp fuzionase cu Partidul Socialist condus de Tudor Mohora l-a ales drept presedinte executiv pe Alexandru Athanasiu, acordandu-i titulatura de presedinte de onoare lui Sergiu Cunescu. Acesta se retrage din functie si din partid in 2000, urmare fuziunii prin absorbtie a PSDR de catre PDSR- ul condus de Ion Iliescu, fost FSN, care a devenit astfel Partidul Social Democrat. Sergiu Cunescu a reusit sa introduca PSDR in Internationala Socialista, mai intai ca observator, apoi cu rol consultativ si in 1999, ca partid membru cu drepturi depline, fiind recunoscut de social democratia europeana drept partidul social democrat romanesc, continuator al traditiilor social democrate ante belice. Sergiu Cunescu a fost adept al social democratiei moderne, de esenta franco-germana, insusindu-si tezele reformatoare de la Bad Godesberg care au delimitat miscarea europeana de stanga de marxism. A militat pentru libertate, echitate, solidaritate, pozitionandu-se in prima linie alaturi de Corneliu Coposu in lupta impotriva foștilor comuniști. A avut o atitudine inflexibila fata de partidele conduse de Ion Iliescu. A murit in data de 16 martie 2005, in ziua in care implinea 82 de ani.

·         1924: Horia Șerbănescu (n.16 martie 1924, București - 19 septembrie 2010, București) a fost un actor de comedie român.

Popular actor de comedie și de revistă, pe scenă și la televiziune. În film, sporadice roluri secundare.

A debutat pe scenă la vîrsta de 5 ani, în 1929, interpretînd rolul Regelui Mihai în piesa Miss Revista. La aceeași vîrstă este descoperit pe scena de la Cărăbuș de regizorul Paul Gusti care-l aduce pe Horia Șerbănescu la Teatrul Național în rolul dublu Statu Palmă Barbă Cot din spectacolul Rodia de Aur. Cum spectacolul a fost primul de acest gen transmis la Radio, Horia Șerbănescu este astăzi cel mai vechi colaborator al Radiodifuziunii Române.

Horia Şerbănescu, la vîrsta de 5 ani, în rolul lui Statu Palmă Barbă Cot

A jucat pe scena Teatrului din Sărindar – condus de Tudor Mușatescu și pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea. La acesta din urmă a activat ca actor, sufleor, regizor de culise și... dactilografă. S-a stransferat apoi la Teatrul Victoria.

Primul mare succes al său a fost înregistrat la Grădina Volta Buzești cu piesa Profesorul de franceză semnată de Tudor Mușatescu.

Primul cuplu artistic a fost format de Horia Șerbănescu și Emil Popescu.

Alături de un alt partener de aur, Radu Zaharescu, actorul a scris istoria Teatrului de Revistă, identificîndu-se practic, cu existența acestuia, din momentul în care a fost lansat de Constantin Tănase, la "Cărăbuș". De-a lungul anilor acesta a fost cuplul cel mai solicitat de Televiziunea Română.

Horia Șerbănescu a avut doi copii: Mugur și Ilinca.

Filmografie:

• Răsună valea (1949)
• Directorul nostru (1955)
• Telegrame (1959)
• Politică și delicatese (1963)
• Pași spre lună (1963)
• Mofturi 1900 (1964)
• Căldură mare

·         1926: S-a nascut Jerry Lewis (Joseph Levitch), un popular actor de comedie și regizor american, scenarist și producător. Jerry Lewis (născut Joseph Levitch la 16 martie 1926) este un actor evreu-american de film și TV, precum și regizor, scenarist și producător.

·         1927: Vladimir Komarov, cosmonaut sovietic (d. 1967)
* 1929: Kenneth Herbert Barnes (16 martie 1929 – 13 iulie 2010) a fost un fotbalist englez. A jucat ca mijlocaș pentru Manchester City și Wrexham. Și-a început cariera la nivel amator la Birmingham City.

A murit la data de 13 iulie 2010

·         1930 - S-a născut pianistul american de jazz Tommy Flanagan. A cîntat în compania unor personalităţi ale genului, precum John Coltrane, Miles Davis, Ella Fitzgerald (m.16.11.2001).

·         1932 - S-a născut Betty Johnson, cântăreaţă americană.
* 1935: Serafim Saka (ortografiat și Saca; 16 martie 1935 în satul Vancicăuți, județul interbelic Hotin, Regatul României, azi regiunea ucraineană Cernăuți - d. 20 mai 2011, Chișinău, Republica Moldova) a fost un scriitor român din Republica Moldova

·         1936: S-a nascut Bujor Nedelcovici, romancier român stabilit în Franța din anul 1987 unde a continuat să scrie. Face parte din colegiul de redacție al revistei Esprit, unde publică articole și eseuri. Este căsătorit cu Carmen Lăzăroiu, fosta soție a lui Dinu Patriciu.

* 1939: Carlos Salvador Bilardo (n. 16 martie 1939, în Buenos Aires) este un fost antrenor și jucător argentinian de fotbal, care în prezent ocupă poziția de manager general la echipa națională de fotbal a Argentinei.

·         1940: S-a născut Bernardo Bertolucci, regizor italian. Bernardo Bertolucci (n. 16 martie 1940) este un regizor de film italian. Printre peliculele sale de exceptie se numara “Ultimul imparat” si „Micul Buddha”, care s-au bucurat de un enorm succes in randurile criticii si al publicului larg.
* 1941: Bernardo Bertolucci (n. 16 martie 1941,^[1] Parma, Italia^[2][3] – d. 26 noiembrie 2018,^[4] Roma, Italia) a fost un regizor și scenarist de film italian.
* 1941: Giuseppe Nisticò (n. 16 martie 1941) este un om politic italian, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Italiei.

·         1942 - S-a născut Jerry Jeff Walker (Paul Crosby), vocalist, chitarist şi compozitor american.

·         1943 - S-a născut Jerry Goodman, violonist american (Flock, Mahavishu Orchestra).
* 1943: Kim Mu-saeng (n. 16 martie 1943, Daesan-eup, Coreea de Sud - d. 16 aprilie 2005, 5, Irwon-dong, Coreea de Sud) a fost un actor sud-coreean.
* 1943: Iuri Ivanovici Arhipov (în rusă Юрий Иванович Архипов, n. 16 martie1943, Malaia Vișera, regiunea Novgorod — d. 23 septembrie 2017) a fost un traducător, critic literar și jurnalist rus.

·         1948 - S-a născut Michael Bruce, chitarisr şi clăpar american (Alice Cooper Band).
* 1949: Victor Joseph Garber (n. la 16 martie 1949 în Ontario, Canada) este un actor și cântăreț nominalizat de șase ori la premiile Emmy. Mama lui, Hope Garber, a fost actriță și cântăreață. Victor a avut grijă de ea până când aceasta a murit din cauza bolii Alzheimer.

Garber a început să joace la vârsta de nouă ani, apoi alăturându-se Casei Hart a Universității din Toronto la 15 ani. În 1967 a format o trupă de folk numită "The Sugar Shoppe" împreună cu Peter Mann, Laurie Hood și Lee Harris. Grupul s-a bucurat de un succes moderat, chiar dacă au cântat la emisiunile "The Ed Sullivan Show" și "The Tonight Show Starring Johnny Carson" înainte de a se despărți.

Garber a lucrat în diferite filme americane și canadiene, cum ar fi: Titanic(1997), unde a jucat rolul lui Thomas Andrews, arhitectul Titanicului , Godspell (1973) ca Iisus, Sleepless in Seattle (1993), Legally Blonde(2001), Annie (1999), și Tuck Everlasting (2002).

El a apărut pe Broadway în producțiile originale Deathtrap, Sweeney Todd, și Noises Off, precum și în piesa Assassins (care nu a avut loc pe Broadway). După aceea a continuat să fie căutat pentru piese muzicale, comedii ș producții dramatice. Mai recent, a jucat rolul principal în piesa intitulată Follies, alături de Donna Murphy.

În perioada 2001-2006, Garber a jucat rolul lui Jack Bristow în serialul lui J.J. Abrams Alias împreună cu Ron Rifkin, Jennifer Garner (care a jucat rolul fiicei sale), și Lena Olin (care a jucat rolul soției sale).

A apărut cel mai recent în serialul Justice.

·         1951 - S-a născut Ray Benson, chitarist, vocalist şi compozitor american (Asleep At The Wheel).

·         1953: Isabelle Anne Madeleine Huppert (Pronunție în franceză: /izabɛl yˈpɛʁ/; n. 16 martie 1953,^[2][3][4][5] Paris, Franța^[6]) este o actriță franceză, de film, scenă, televiziune și voce, care a apărut în mai mult de 120 de filme de la debutul său pe marele ecran din 1971. Huppert este cea mai nominalizată actriță a premiului César Award, cu 16 nominalizări, câștigând de două ori César pentru cea mai bună actriță pentru rolurile sale din filmele La Cérémonie (1995) și pentru Elle (2016).

În 1994, Huppert a fost decorată cu Ordre national du Mérite, pentru a fi apoi promovată la gradul de Ofițer în 2005. De asemenea, în 1999 a fost decorată cu titlul de Cavaler al Legiunii de onoare, iar în 2009 a fost promovată la gradul de Ofițer. De asemenea, Huppert este cea mai nominalizată actriță pentru Premiul Molière, cu 7 nominalizări. Și-a făcut debutul teatral pe scenele Londrei în rolul titular al piesei Mary Stuart în 1996, iar debutul la New Yorkîn producția din 2005 intitulată 4.48 Psychosis. S-a reîntors pe scenele newyork-eze în 2009 pentru a juca în piesa Quartett a lui Heiner Müller și apoi în 2014 în producția The Maidsde pe scena Sydney Theatre Company.

* 1956: Vladimír Godár (n. 16 martie 1956,^[1] Bratislava, Cehoslovacia) este un compozitor slovac.

Activ în domeniul muzicii clasice contemporane și al muzicii de film, este cunoscut și pentru colaborarea sa cu violonista, cântăreața și compozitoarea cehă Iva Bittová, precum și ca autor, editor și traducător de cărți despre istoria muzicii. A scos din uitare muzica și reputația slovacului Ján Levoslav Bella din secolul al XIX-lea.

Opera sa este puțin cunoscută în lumea occidentală, dar mai multe lucrări de-ale sale au fost înregistrate de Slovart Records.

Vladimír Godár se numără printre compozitorii contemporani care au contribuit la renașterea clavecinului în secolul al XX-lea.

* 1957: Dinu Regman (n. 16 martie 1957, București — d. 1 ianuarie 1986, Germania) a fost un poet român.

• Absolvent al Facultății de limbi germanice (secția germană-română) a Universității din București. Participant la Cenaclul de luni, Prospero, Opinia Studențească și Universitas. Publică în revistele Echinox, Amfiteatru etc.

• A emigrat în RFG în 1984 unde a început să studieze dreptul la Universitatea din Giessen, apoi la Bonn.

• A murit într-un accident de mașină pe data de 1 ianuarie 1986. Este nepotul criticului literar Cornel Regman.

Volume publicate:

• 1990 - volumul postum Stop cadru, Editura Litera.
• prezent în volumul UNIVERSITAS - A fost odată un cenaclu…, (coordonat de Mircea Martin), Editura M.N.L.R., 2008

* 1956: Veaceslav Semionov (n. 16 martie 1956, Bender)^[1] este un antrenor de fotbal și fost fotbalist din Republica Moldova, care în prezent este antrenor interimar al clubului FC Dacia Chișinău.

* 1959: Arben Minga (n. 16 martie 1959, Tirana, Albania – d. 31 ianuarie 2007, Windsor, Canada) a fost un jucător albanez care a evoluat pe postul de atacant

* 1962: Ion Diniță este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea PC Brașov.

* 1964: H.P. Baxxter (n. Hans Peter Geerdes, 16 martie 1964) este un muziciangerman și liderul formației tehno Scooter. El a creat trupa Scooter împreună cu prietenul său Rick J. Jordan în 1993.
* 1967: Lauren Helen Graham (n. 16 martie 1967) este o actriță americană. Ea este cunoscută pentru rolul Lorelai Gilmore din serialul Gilmore Girls.
* 1969: George-Nicolae Marussi (n. 16 martie 1969, Ploiești, România) este un senator român, ales în 2016.
* 1970: Radu Banciu (n. 16 martie 1970, Șeica Mare^[1]) este un jurnalist român.. A copilărit la Mediaș.^[2] iar după s-a mutat la Târgu Mureș^[3].

Este absolvent al Facultății de Litere al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

În 1998 se mută la București și debutează ca jurnalist sportiv.

În prezent, Radu Banciu este realizator al emisiunii nocturne de revista presei ”Lumea lui Banciu” la postul B1 TV^[4].

Realizatorul TV intră frecvent în atenția opiniei publice pentru comentarii controversate, făcute în cadrul emisiunilor, de natură să aducă atingere demnității unor persoane. Drept urmare, postul de televiziune „B1” a fost amendat de către Consiliul Național al Audiovizualului pentru încălcarea legislației în vigoare.

În emisiunea „Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 la 24 decembrie 2013, Banciu l-a caracterizat pe Prim-Ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, drept un „terchea-berchea”. Mai mult, acesta a folosit un limbaj injurios și la adresa studenților moldoveni din România. Reprezentanții asociațiilor de studenți moldoveni din România au sancționat discursul denigrator al jurnalistului, deplângând prejudiciul de imagine care le este adus.^[5] Aceștia au fost secondați de CNA, care a decis amendarea postului de televiziune, la care Banciu este angajat, cu suma de 10.000 lei, pentru afirmațiile cu caracter discriminator ale moderatorului, dar și pentru injuriile lansate de către invitatul postului, Corneliu Vadim Tudor.^[6]

„În general, Moldova este exact ca țiganul român care stă cu mâna întinsă pe Champs-Élysées. (…) Asta este Moldova. Un țăran sau un țigan, după cum vreți, care n-a făcut altceva decât să cerșească pe lângă România de când îi știm noi. (…) Am explicat și cu toți nătărăii ăia care veneau studenți din Republica Moldova, unu’ nu reușea să treacă clasa, da? Zeci, erau bursieri pe banii statului român, primiți în brațe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru și așa mai departe. O rușine de oameni!”

—Radu Banciu^[7]

În octombrie 2016 a afirmat că României i-ar sta bine fără unguri

·         1975: Eva Longoria, actriță americană
* 1976: Blu Cantrell (născută Tiffany Cobb, n. 16 martie 1976, Providence, Rhode Island, SUA)^[1] este o cântăreață americană de muzică R&B. Aceasta a devenit cunoscută în urma succesului obținut de cântecul „Hit 'em Up Style (Oops!)”, care a atins poziția cu numărul 2 în clasamentul Billboard Hot 100.^[2] Albumul de pe care face parte această piesă, intitulat So Blu, a debutat pe locul 8 în Billboard 200, primind discul de aur în SUA.^[3][4]

Cel de-al doilea material discografic de studio, Bittersweet, a fost lansat în anul 2003. De pa acesta a fost promovat discul single „Breathe”, care a atins poziția cu numărul 70 în Billboard Hot 100, însă a devenit un hit în Europa, ocupând locul 1 în clasamentele din Irlanda,^[5] Regatul Unit^[5]și România.^[6] Un al doilea single, „Make Me Wanna Scream”, a fost lansat în Europa, însă nu a avut succesul predecesorului său, ocupând poziții de top 10 doar în România.^[7] Bittersweet a intrat în clasamentele din Europa și America de Nord, având un parcurs modest.^[8]

În prezent, artista înregistrază melodii pentru cel de-al treilea album de studio, I Am Blu, a cărui lansare se dorește a fi programată pentru anul 2013.

* 1979: Édison Vicente Méndez Méndez (n. 16 martie 1979 în Ibarra) este un fotbalist ecuadorian care joacă pe postul de mijlocaș ofensiv pentru Santa Fe din Columbia.

* 1980: Ovidiu Nicușor Burcă (n. 16 martie 1980, Slatina, România) este un fotbalist român retras din activitate, în prezent acționar la Fotbal Club R București S.A.
* 1984: Wilfried Sanou (n. 16 martie 1984) este un fost fotbalist burkinabez.
* 1986: Alexandra Anna Daddario^[1] (n. 16 martie 1986, New York City)^[2] este o actriță și fotomodel american.
* 1987: Valerio Aspromonte (n. 16 martie 1987, Roma) este un scrimer italian specializat pe floretă, vicecampion mondial la Catania 2011
* 1989: Jasna Boljević (n. Tošković, pe 16 martie 1989, în Titograd, RSF Iugoslavia)^[2] este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru clubul românesc CS Măgura Cisnădie^[
* 1989: Theo James Walcott (n. 16 martie 1989) este un fotbalist englez. În prezent evoluează la Everton FC și echipa națională a Angliei. Este mijlocaș.
* 1990: Alexandre Benjamin Durimel (n. 16 martie 1990, Paris, Franța) este un fotbalist francez care evoluează la clubul CA Bastia pe postul de fundaș central.
* 1990: Constantin Iavorschi (n. 16 martie 1990) este un fotbalist moldovean care în prezent evoluează la clubul Milsami Orhei în Divizia Națională, pe postul de atacant.
* 1991: Taishi Taguchi (n. 16 martie 1991) este un fotbalist japonez.

Decese

·         37: Moare Tiberius Claudius Nero (născut 16 Noiembrie 42 î.Hr.), al doilea împărat roman. A domnit dupa Augustus, din anul 14 pana la moartea sa in anul 37. După moartea lui Tiberius, nepotul sau Caligula devine imparat roman. Tacitus scrie că, crezand că Tiberius a murit , Caligula i-a scos inelul de pe deget și a fost salutat ca împărat de către mulțime, insa imparatul s-a trezit și a voit să mănânce. Caligula s-a îngrozit, iar Marco, perfectul pretoriului, s-a repezit înăuntru și l-a sufocat pe bătrân cu o pernă. Vestea morții lui Tiberius a provocat mai degrabă bucurie decât tristețe. Mulți cerereau ca trupul să-i fie aruncat în Tibru, dar Caligula s-a îngrijit să fie transportat, sub pază, la Mausoleul lui Augustus, nefiind zeificat și nici condamnat. Caligula a murit asasinat în apropierea palatului său din Roma, în urma unei conspirații a pretorienilor, in ziua de 24 ianuarie 41.

·         455: Moare Valentinian al III-lea, împărat roman (n. 419). Valentinian a fost impus pe tron de trupele vărului său Teodosiu al II-lea, suveranul Imperiului Roman de Rasarit. Fiind minor, regența este exercitată de mama sa, puterea reală aparținând însă generalilor Felix , Bonifatius  si Aetius. În timpul domniei sale, criza statului se agravează, Africa de Nord, Britannia, Pannonia se desprind de sub autoritatea imperiului. In anul 451, pe Campiile Catalunice, armata romană comandată de Aetius cu contingente vizigote, france, burgunde, alane, obține o ultimă victorie, într-una dintre cele mai mari bătălii ale antichității, forțând retragerea lui Attila și a aliaților săi din Gallia. La 6 luni după ce l-a ucis cu mâna sa pe Aetius, Valentinian este  la rândul său, asasinat de un partizan al acestuia . Odata cu el se sfârșește dinastia teodosiană.
* 1185: Balduin al IV-lea al Ierusalimului (n. 1161 - d. 16 martie 1185^[1]), denumit Leprosul, fiul lui Amalric I al Ierusalimului și al primei soții a acestuia, Agnes de Courtenay, a fost rege al Ierusalimului între 1174 și 1185. Sora sa a fost regina Sibila a Ierusalimului iar fiul aceste surori a sa (care i-a succedat la tron) a fost regele-copil Balduin al V-lea. Prin a doua căsătorie a tatălui său, a avut o soră pe jumătate, regina Isabella I a Ierusalimului.

·         1457: Ladislau de Hunedoara, fiul mai mare al lui Iancu de Hunedoara, este decapitat. Ladislau de Hunedoara (sau Ladislau Huniade), s-a nascut in anul 1433. A fost Ban al Croatiei si Dalmatiei, fiul cel mai mare al voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara si fratele mai mare a lui Matia. A vrut să se impună în fruntea vieţii politice a regatului, sperând să moştenească poziţia dominantă a tatălui său. Pentru a-şi împlini ambiţiile, Ladislau de Hunedoara nu a pregetat să îl asasineze pe contele Ulrich de Cilli, apropiat al regelui, la Belgrad, în 9 noiembrie 1456. Apoi l-a luat prizonier pe regele Ladislau al V-lea, l-a dus la Timişoara şi i-a smuls pentru sine demnitatea de căpitan general, pe care o avusese şi tatăl său, precum şi promisiunea că el şi familia sa nu vor fi pedepsiţi pentru asasinat. Planul a fost dejucat prin prefăcătoria regelui, susţinut de majoritatea aristocraţiei oripilată de asasinat. În 14 martie 1457, ambii fii ai lui Iancu de Hunedoara au fost arestaţi la Buda. Ladislau de Hunedoara a fost acuzat de complot si decapitat fara judecata în piaţa centrală a cetatii, iar fratele său Matia, fiind minor (14 ani), a fost iertat. Era cât pe ce să fie decapitat si el, dar regele Ladislau al V-lea al Ungariei a fost înduplecat de vârsta sa fragedă. Matia a fost dus ca prizonier la Praga, unde isi stabilise regele temporar reşedinţa.

·         1485: Lady Anne Neville (11 iunie 1456 – 16 martie 1485) a fost Prințesă de Wales ca soție a lui Eduard de Westminster, Prinț de Wales și Regină consort a Angliei ca soție a regelui Richard al III-lea al Angliei. Ultimul titlu l-a deținut timp de doi ani, din 26 iunie 1483 până la moartea ei în martie 1485. A avut un singur fiu, Eduard de Middleham, Prinț de Wales

Anne Neville s-a născut la Castelul Warwick, ca fiica cea mică a lui Richard Neville, al 16-lea Conte de Warwick și a Annei de Beauchamp. Tatăl ei a fost unul dintre cei mai puternici nobili din Anglia și cel mai important susținător al Casei de York. Sora bunicului ei, Cecily Neville, a fost soția lui Richard, Duce de York, care era pretendent la coroană pentru Casa de York.

Anne și-a petrecut copilăria la Castelul Middleham, una dintre proprietățile tatălui ei, unde ea și sora ei mai mare, Isabel, au întâlnit pe cei doi fii mai mici ai Ducelui, viitorul Richard al III-lea și George, Duce de Clarence.

Ducele de York a fost ucis în 1460, însă cu ajutorul lui Warwick, fiul său cel mare a devenit regele Eduard al IV-lea în 1461. În 1469, Isabel s-a căsătorit cu Clarence și în 1470, Anne Neville a fost logodită și măritată cu Edward de Westminster, moștenitor al tronului Angliei

Pentru o perioadă de timp, Warwick a fost în contradicție cu Eduard al IV-lea, atunci când el s-a aliat cu Casa de Lancaster în 1470. Cum regele Henric al VI-lea era închis în Turnul Londrei, liderul de facto a Casei de Lancaster a fost consoarta lui, Margareta de Anjou, care era suspicioasă în legătură de motivele lui Warwick. Pentru a potoli aceste suspiciuni, Anne Neville a fost logodită cu fiul lui Henric al VI-lea și al Margaretei de Anjou, Edward de Westminster, la Château d'Amboise în Franța. S-au căsătorit la Catedrala Angers, probabil la 13 decembrie 1470.

·         1670: Johann Rudolf Glauber (n. 10 martie 1604; d. 16 martie 1670) a fost un alchimist, farmacist și chimist german. Unii istorici ai științei l-au descris ca fiind unul dintre primii ingineri chimiști.^[1] Pentru că a descoperit sulfatul de sodiu în 1625, compusul a fost denumit ulterior „sarea lui Glauber” în onoarea sa.

·         1680 - A încetat din viaţă François de la Rochefoucauld, filosof şi moralist francez, observator al moravurilor şi caracterelor, autor al unor "Maxime" (n. 15 septembrie 1613).

·         1693: Se stinge din viaţă Constantin Cantemir, domnitorul Moldovei între anii 1685-1693. Cantemireştii, conform chiar opiniei lui Dimitrie Cantemir, feciorul lui Constantin Cantemir, erau “coborîtori din vechiul neam al Cantemireştilor… de la Crîm”. Această idee este preluată de A.D. Xenopol: “Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir”. Constantin Cantemir era dintr-un neam modest de răzeşi, din satul Silişteni, judeţul Fălciului, Moldova. Conform altei surse C. Cantemir este născut într-o familie de boiernaşi din Ţara de Jos a Moldovei, un strămoş al căreia, Pătru Silişteanu, este menţionat încă în documentele de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Avînd o carieră militară de succes mai întăi în Polonia, Constantin Catnemir revine în Moldova la invitaţia domnitorului Moldovei Eustasie Dabija. Aici obţine dregătorii importante. La a doua căsătorie cu Ana Bantîş, Constantin Cantemir se înrudeşte cu cîteva dintre cele mai însemnate familii boiereşti din Moldova, inclusiv cu familiile domnitorilor Eustasie Dabija şi Gheorghe Duca, devenind şi unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Moldovei. Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întîi vornic de Bîrlad (1664-1668), apoi armaş (1668-1672), serdar (1672-1681) şi mare clucer (1681-1684)”. Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei, de a-l susţine pe C. Cantemir la domnia Moldovei. Dar au existat şi alte argumente. Cantemir era un bun militar şi această calitate putea fi folosită de coaliţia cruciată a creştinătăţii, dorită de Şerban Cantacuzino. La 15/25 iunie 1685, după unele surse – la Babadag, după altele – la Constantinopol, Cantemir este proclamat domn al Ţării Moldovei. Moartea l-a prins în plină activitate politică pe Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir arată că spre toamna anului 1692 starea sănătăţii tatălui său se agravase. La 16 martie 1693, Constantin Cantemir îşi dă obştescul sfîrşit. Este printre puţinii domni ai perioadei care şi-au păstrat tronul pînă la moarte. În pofida unei domnii plină de ameninţări, de situaţii duplicitare, de schimbarea vectorilor politicii externe, de răsturnări dramatice de situaţie, Constantin Cantemir a reuşit să asigure ţării o relativă stabilitate. Neştiinţa de carte, originea răzeşească i-au fost compensate pe deplin de experienţa vieţii şi de abilităţi înnăscute de diplomat şi administrator. Pînă şi Nicolae Costin recunoaşte că domnul era “foarte viteaz, bun, iară la fire blînd şi cu inima milostivă, răbdător, cu puţină mînie întîi, apoi iertător şi nelacom la avere şi îndurător, necărturar şi la toate priceput”. În timpul domniei lui Antioh Cantemir osemintele lui Constantin Cantemir sunt aduse la mănăstirea Mira, una din ctitoriile sale.

·         1736: Giovanni Battista Pergolesi, compozitor italian (n. 1710). Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710, Jesi/Ancona – d. 17 martie 1736, Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele.
* 1747: Christian August, Prinț de Anhalt-Zerbst (29 noiembrie 1690 – 16 martie 1747) a fost prinț german din Casa de Ascania. El a fost conducătorul principatului de Anhalt-Zerbst. De asemenea, a fostGeneralfeldmarschall în armata prusacă. A fost tatăl Țarinei Ecaterina cea Mare a Rusiei.

Christian August a fost al treilea fiu al Prințului Johann Ludwig I de Anhalt-Dornburg și a Christine Eleonore de Zeutsch. După decesul tatălui său în 1704, Christian August a moștenit Anhalt-Dornburg împreună cu frații săi Johann Ludwig II, Johann Augustus (d. 1709), Christian Ludwig (d. 1710) și Johann Frederic (d. 1742).

La 22 ianuarie 1729 a devenit comandant al regimentului din Stettin, după ce a fost ales la 24 mai 1725 cavaler al Ordinului Vulturului Negru. La 28 mai 1732 a fost ridicat la rangul de general locotenent și la 8 aprilie 1741 general de infanterie. În același an, la 5 iunie, a fost numit Guvernator al Stettin. La 16 mai 1742, regele Frederic al II-lea al Prusieii-a acordat cea mai mare distincție militară, rangul de Generalfeldmarschall.

Șase luni mai târziu, decesul vărului său Johann Augustus, Prinț de Anhalt-Zerbst, fără moștenitori l-a făcut pe el și pe fratele său mai mare Johann Ludwig II conducători ai principatului de Anhalt-Zerbst. Christian August a rămas la Stettin și fratele său a preluat guvernarea însă acesta a murit patru ani mai târziu, necăsătorit și fără copii. Din acest motiv, Christian August a trebuit să părăsească Stettin și s-a întors la Zerbst. A domnit doar patru luni înainte să moară la 56 de ani.

S-a căsătorit la 8 noiembrie 1727 la Vechelde cu Johanna Elisabeth de Holstein-Gottorp, fiica Prințului Christian August de Holstein-Gottorp și sora regelui Adolf Frederic al Suediei. Cuplul a avut cinci copii:

1. Sophie of Anhalt-Zerbst (2 mai 1729 -17 noiembrie 1796), care mai târziu a devenit Ecaterina cea Mare, împărăteasă a Rusiei.
2. Wilhelm Christian Frederic de Anhalt-Zerbst (17 noiembrie 1730 - 27 august 1742), a murit la 12 ani.
3. Frederic Augustus, Prinț de Anhalt-Zerbst (8 august 1734 - 3 martie 1793), a murit fără copii.
4. Auguste Christine Charlotte de Anhalt-Zerbst (10 noiembrie 1736 - 24 noiembrie 1736), a murit la scurtă vreme după naștere.
5. Elisabeth Ulrike de Anhalt-Zerbst (17 decembrie 1742 - 5 martie 1745), a murit în copilărie.

* 1801: Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei, (rusă Александра Павловна; 9 august 1783 – 16 martie 1801), a fost fiica Țarului Pavel I al Rusiei și sora împăraților Alexandru I și Nicolae I. A devenit Arhiducesă de Austria prin căsătoria cu Arhiducele Joseph al Austriei, guvernator al Ungariei.

Marea Ducesă Alexandra Pavlovna, 1790.

Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a fost al treilea copil și prima fiică a Țarului Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. A primit educația obișnuită pentru Marile Ducese Ruse, i s-a predat franceza și germana, muzica și desenul. Alexandra era foarte apropiată de sora ei mai mică Elena, și deseori pictau împreună.

În 1796, bunica Alexandrei, împărăteasa Rusiei Ecaterina a II-al-a considerat pe regele Gustav IV al Suediei în vârstă de 18 ani ca un posibil soț pentru Alexandra (care avea 13 ani) cu scopul de a rezolva multele probleme politice dintre Rusia și Suedia. Ecaterinei îi plăcea foarte mult tânărul rege despre care spunea că „avea o figură plăcută în care inteligența și șarmul erau portretizate”. Pe cealaltă parte, Alexandra era descrisă de contemporani ca fiind „cea mai frumoasă, mai dulce și cea mai inocentă prințesă disponibilă din Europa”.

Negocierile pentru căsătorie au început. Când regele Suediei a sosit în Rusia în august 1796, el și Alexandra s-au îndrăgostit la prima vedere. El a fost fermecat de naivitatea ei și a mers direct la împărăteasa Ecaterina să-și declare dragostea pentru Alexandra cerându-i mâna. În această bucurie, Ecaterina părea să treacă cu vederea chestiunea religioasă: ca regină a Suediei, Alexandra trebuia să se convertească de la ortodoxismla luteranism. Totuși, Ecaterina a considerat ca implicit faptul că regele Gustav va permite Alexandrei să-și păstreze religia ortodoxă din moment ce-o iubea așa de mult.

Logodna fusese stabilită pentru data de 11 septembrie. Cu o zi înainte când Gustav a citit contractul de logodnă, unde se specifica faptul ca Alexandra își va păstra religia ortodoxă și după căsătorie, tânărul rege a explodat declarând că i s-a întins o capcană și că nu va fi niciodată de acord să dăruiască poporului său o regină ortodoxă. Acest eșec a scurtat viața Ecaterinei care a murit la mai puțin de două luni după negocierile de căsătorie. Mai târziu, Gustav s-a căsătorit cu Prințesa Frederica de Baden, sora mai mică a cumnatei Alexandrei, Elizaveta Alexeievna.

În 1799, la trei ani după decesul împărătesei Ecaterina, Țarul Pavel a decis ca Rusia să formeze o coaliție cu Austria și Prusia împotriva Franței. Pentru a cimenta această alianță, Alexandra s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph al Austriei, fratele mai mic al lui Francisc al II-lea, Împărat Roman. Arhiducele Joseph a fost numit Palatin (Guvernator) al Ungariei. Nunta a avut loc la 30 octombrie 1799 la St Petersburg. Tânărul cuplu s-a stabilit la Castelul Alcsút din Ungaria.

Mormântul Alexandrei

Viața Alexandrei la curtea austriacă a fost nefericită. Împărăteasa Maria Theresa, a doua soție a lui Francisc al II-lea era geloasă pe Alexandra pentru frumusețea ei și pentru bijuteriile ei fine. Și nu doar pentru atât: Alexandra semăna foarte bine cu prima soție a împăratului, Elisabeta de Württemberg, care era mătușa maternă a Alexandrei. Mai mult, credința ortodoxă a Alexandrei a trezit ostilitate la curtea romano-catolică a Austriei.

Un an și jumătate mai târziu, Alexandra a murit la Viena, la 16 martie1801 de febră puerperală, la scurt timp după ce a născut o fetiță care a murit în ziua nașterii. Alexandra avea numai 17 ani, iar moartea ei a avut loc în aceeași săptămână cu asasinarea tatălui ei. Ambele au fost lovituri, teribile pentru familia Romanov.

Arhiducele Joseph a construit un mausoleu dedicat soției lui, însă curtea austriacă a a refuzat înmormântarea ei într-un cimitir catolic. Prin urmare, sicriul Alexandrei a rămas neînmormântat până când guvernul rus a înmormântat-o în Ungaria. În timpul Congresului de la Viena, frații ei Alexandru I, Maria Pavlovna și Ecaterina Pavlovna au vizitat mormântul surorii lor.

Arhiducele Joseph s-a mai căsătorit de două ori și a avut mai mulți descendenți.

* 1805: 

·         1815: Ioan Piuariu-Molnar, cărturar iluminist român (n. 1749)
* 1861: Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld (Mary Louise Victoria; 17 august 1786 – 16 martie 1861) a fost mama reginei Victoria a Regatului Unit.

Marie Luise Viktoria născută la 17 august 1786 a fost a patra fiică și al șaptelea copil al Ducelui Franz Frederic Anton de Saxa-Coburg-Saalfeld(1750–1806) și a Contesei Augusta de Reuss-Ebersdorf (1757–1831). Fratele ei mai mic, Leopold, a devenit rege al belgienilor în 1831 iar sora ei mai mare, Prințesa Juliane, a fost căsătorită cu Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei, fratele mai mic al Țarului Alexandru I al Rusiei. Fratele ei mai mare, Ernest, i-a succedat tatălui lor în 1806 ca Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.

Prințesa Victoria a fost frumoasă și extrem de inteligentă.

La 21 decembrie 1803, la Coburg, ea s-a căsătorit (ca a doua soție) cu Emich Carl, al 2-lea Prinț de Leiningen (1763–1814), a cărui primă soție, Henrietta of Reuss-Ebersdorf, a fost mătușa ei. Carl și Victoria au avut doi copii: Carl, Prinț de Leiningen (1804-1856) și Prințesa Feodora de Leiningen (1807-1872). Fiul ei Carl s-a căsătorit în 1829 cu contesa Maria Klebelsberg cu care a avut copii. Fiica ei Feodora s-a căsătorit în 1828 cu Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg.

Ducesa de Kent în 1832

La 29 mai 1818, la Amorbach (și din nou la 11 iulie 1818 la Palatul Kew, Anglia în conformitate cu ritul anglican) ea s-a căsătorit cu Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn(1767–1820), al patrula fiu al regelui George al III-lea. La Palatul Kew, în același timp cu Eduard, s-a căsătorit și fratele său mai mare, Ducele de Clarence (viitorul rege William al IV-lea) cu Adelaide de Saxa-Meiningen. Din aceste căsătorii se aștepta moștenitorul tronului britanic. Noua Ducesă de Kent a fost primită cu răceală în familia regală.^[3]

La un an de la căsătorie, la 24 mai 1819, Ducesa a dat naștere singurului copil din această căsătorie, Prințesa Alexandrina Victoria. Prințesa a fost născută la Palatul Kensington din Londra, a fost vaccinată împotriva variolei imediat după naștere și alăptată de însăși mama ei. Tatăl ei i-a scris soacrei la Coburg că fata era "grasă ca o potârniche".^[4] La opt luni după nașterea Victoriei, Ducele Eduard de Kent a murit de pneumonie cu șase zile înaintea tatălui său, regele George al III-lea.

Ducesa văduvă avea puține motive să rămână în Regatul Unit, nu vorbea limba și deținea un castel la Coburg, unde putea trăi din veniturile primul soț, Prințul de Leiningen. Totuși, în acel moment succesiunea britanică era departe de a fi asigurată - cei trei frați mai mari ai lui Eduard, noul rege, George al IV-lea și Ducele de York erau înstrăinați de soțiile lor iar cel de-al treilea, Ducele de Clarence nu avea moștenitori legitimi. Ducesa de Kent a decis că dacă va rămâne în Anglia, ar face mai bine jocurile pentru ascensiunea fiicei ei decât trăind liniștită la Coburg, și a căutat sprijin din partea guvernului britanic.
După decesul tatălui ei, tânăra prințesă Alexandrina Victoria era a treia în linia de succesiune la tron și Parlamentul nu a fost de acord să susțină datoriile Ducelui de Kent. Ducesei i s-a permis o suită de camere la Palatul Kensington. Acolo ea și-a crescut fiica, Victoria, care la 18 ani va deveni regină a Regatului Unit și în cele din urmă, împărăteasă a Indiei.

Ducesa a primit sprijin financiar important de la fratele ei Leopold; acesta primea un venit foarte mare de cincizeci de mii de lire sterline pe an pe viață, venit alocat de Parlament la căsătoria lui cu Prințesa Charlotte de Wales. (moștenitoarea tronului britanic până la moartea ei în 1817).

În 1831, noul rege William al IV-lea, în vârstă de 65 de ani, tot nu avea moștenitori legitimi, iar statutul tinerei prințese de moștenitoare prezumptivă a dus la creșterea veniturilor ei. Un factor care a contribuit la acest lucru a fost și desemnarea lui Leopold ca rege al Belgiei (a cedat venitul său britanic odată cu alegerea sa) și indecența percepută ca având un moștenitor-prezumtiv al Coroanei susținut de un suveran străin.

* 1889: Ernst Wilhelm Leberecht Tempel (4 decembrie 1821, Niedercunnersdorf, Saxonia – 16 martie 1889, Arcetri, Italia) a fost un astronom german, care a descoperit cinci asteroizi^[1] și 12 comete

·         1898: Aubrey Vincent Beardsley, artist vizual influent englez (n. 1872)

·         1890: Zorka a Muntenegrului, prințesă a Serbiei (n. 1864)

·         1914: Charles Albert Gobat, politician elvețian, laureat Nobel pentru Pace (n. 1843)

·         1925: A murit August von Wassermann, medic, bacteriolog german cunoscut pentru descoperirea, în 1906 a reacției ce-i poartă numele ; (n. 1866) .

·         1930: A murit Miguel Primo de Rivera, dictator spaniol (n. 1870). Miguel Primo de Rivera (n. 8 ianuarie 1870, Jerez de la Frontera, Spania – d. 16 martie 1930, Paris, Franța) a fost un ofițer și om politic spaniol, care a guvernat Spania ca dictator din 15 septembrie 1923 până pe 30 ianuarie 1930. În septembrie 1923, a ajuns la putere printr-o lovitura de stat, iar regele spaniol Alfonso al XIII-lea l-a nominalizat in functia de prim ministru. Primo de Rivera a suspendat Constitutia , a instituit legea martiala si a impus o dură cenzură. A fondat Uniunea Patriotică Spaniolă, creând un sistem de guvernare cu partid unic. S-a retras în ianuarie 1930. După câteva luni de la sfârșitul dictaturii sale, de Rivera a murit la Paris, iar la mai puțin de un an a fost instituită in Spania republica.

·         1940: Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf (n. 20 noiembrie 1858, Östra Emterwik, Värmland - d. 16 martie 1940) a fost o scriitoare suedeză, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914).

Opera sa posedă puternice tendințe moral-educative, cultivând trecutul legendar, conservarea valorilor perene și tradiția. A scris romane de factură epopeică, pline de fantezie și lirism, cu rezonanțe din vechile legende scandinave.

De asemenea, a mai scris proză pentru copii, îmbinând într-o viziune poetică unică o lecție metaforică de geografie, istorie și cultură. "... ca prețuire pentru nobilul său idealism, bogăția fanteziei și expunerea spirituală care îi caracterizează opera

·         1957:  Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, România – d. 16 martie 1957,^[1][2][3] Paris, Franța^[4]) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.

În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.

După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitelliusobține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

Carol Davila - sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din București

În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.^[8]

Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:

Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.^[8]

Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.^[8]

Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.

În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).

Coloana fără sfârșit pe o marcă poștală din Republica Moldova (1998), cu valoarea nominală de
1 leu moldovenesc.

Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.

Poarta Sărutului

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis.

Masa Tăcerii

În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.

Coloana fără sfârșit

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.^{[necesită citare]}

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

* 1963: Elisabeta Maria Henriette Stephanie Gisela, Arhiducesă de Austria(2 septembrie 1883 – 16 martie 1963), poreclită Arhiducesa Roșie, a fost membră a familiei imperiale austriece de Habsburg-Lorena care mai târziu a devenit faimoasă ca socialistă și membră a Partidului Social Democratic Austriac.

Portret al prințesei de Windisch-Graetz, 1910

Elisabeta s-a născut la Schloss Laxenburg la 2 septembrie 1883, ca fiică a Prințului Rudolph și a Prințesei Stéphanie (fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei). Fiind singurul copil al singurului său fiu (decedat), Elisabeta a fost nepoata favorită a împăratului Franz Joseph al Austriei.

În 1889, când Elisabeta avea puțin peste cinci ani, tatăl ei și baroneasa Maria Vetsera, amanta sa, au fost găsiți morți în ceea ce s-a presupus a fi un pact de sinucidere la cabana imperială de vânătoare de la Mayerling. Decesul tatălui ei a întrerupt succesiunea dinastică în cadrul familiei imperiale austriece de Habsburg-Lorena și a fost un factor pentru destabilizarea Austro-Ungariei, care a culminat cu Primul Război Mondial și dezmembrarea imperiului habsburgic.

După decesul lui Rudolph, Franz Joseph a preluat tutela ei; din ordinul lui, Elisabetei Maria i s-a interzis să părăsească Austria împreună cu mama ei.^[1] La o vârstă fragedă ea a manifestat o personalitate puternică, precum și o opoziție la Curtea vieneză.

Bunica ei paternă, frumoasa și capricioasa împărăteasă Elisabeta, nu s-a bucurat să fie identificată ca bunică și nu a fost apropiată de nici unul dintre nepoții ei. Cu toate acestea, după asasinarea ei în 1898, testamentul a precizat ca beneficiara bunurilor ei personale să fie tiza ei Elisabeta Marie.

În 1900, mama ei Stéphanie a renunțat la titlul de prințesă moștenitoare pentru a se căsători cu tânărul protestant conte maghiar Elemer Lonyay. Deși Franz Joseph i-a oferit zestre și în cele din urmă Lonyay s-a convertit,^[2] Elisabeta a rupt orice contact cu mama ei dezaprobând recăsătoria ei, simțind-o ca pe o trădare a memoriei tatălui ei. Mama ei a dezmoștenit-o în 1934

* 1971: Bebe Daniels (n. 14 ianuarie 1901 - d. 16 martie 1971) a fost o actriță americancă, cântăreață, dansatoare, scenarist și producător de film
* 1979: Jean Omer Marie Gabriel Monnet (n. 9 noiembrie 1888 – d. 16 martie1979) este considerat arhitectul Unității Europene.
* 2003: Elena Albu (n. 1 septembrie 1949, Iași – d. 16 martie 2003, București) a fost o actriță română de teatru și de film.

A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, pe care l-a absolvit în 1973. Din 1972 a început să joace în spectacole de teatru și în filme, fiind protagonista multora dintre producțiile soțului său, regizorul Mircea Veroiu.

Ultimul rol în teatru al Elenei Albu a fost în spectacolul "Oameni de zăpadă", în regia lui Louise Dănceanu, care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic în stagiunea 1998/1999.

A murit singură în casă, victimă a unei hemoragii cerebrale secundare unui puseu de hipertensiune arterială; corpul i-a fost găsit în data de 16 martie

Filmografie:

• Apașii / Apachen, r. Gottfried Kolditz, (1973) ^[2]
• Ilustrate cu flori de cîmp, r. Andrei Blaier, (1974)
• Prin cenușa imperiului (1976)
• Între oglinzi paralele, r. Mircea Veroiu, (1978) - Ela
• Falansterul, r. Savel Stiopul, (1979)
• Detasamentul Concordia (1980)
• Moara lui Călifar, r. Șerban Marinescu, (1984)
• Surorile (1984)
• Somnul insulei (1994)
• Femeia în roșu (1997)

* 2003: Cezar Dinu (n. 30 august 1975 - d. 16 martie 2003) a fost un fotbalist român care a evoluat pe postul de mijlocaș. În cariera sa a jucat 101 meciuri în prima ligă la Rocar București, Unirea Focșani, Dinamo București, Astra Ploiești, Chindia Târgoviște etc.^[1] A decedat în 2003 în urma unui accident de autovehicul în care se afla la volan colegul său de echipă de la Focșani, Ionuț Botezatu (20 ani). El a fost operat la Spitalul de Urgență din București, dar, din cauza multiplelor traumatisme craniene și toracice suferite, a decedat la secția de terapie intensivă, după câteva zile de comă

* 2008: Mihai Dolgan (n. 14 martie 1942, în Vladimirești, Sângerei - d. 16 martie2008, Chișinău) a fost un compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova. În 1949 a fost deportat cu părinții în Siberia, unde a fost încarcerat în GULAG. Revenit în țară, în anii 1956 - 1967 a lucrat ca acordeonist la Casa de cultură din Sângerei. Fondatorul formației legendare "Noroc" (1967). Între anii 1971 și 1974 a lucrat la diverse filarmonici din Rusia. Din anul 1974 este conducătorul formației "Contemporanul", unde s-au produs majoritatea talentelor de interpreți vocali și instrumentali din RSSM.

* 2012: Estanislao Basora Brunet (n. 18 noiembrie 1926 - d. 16 martie2012) a fost un jucător de fotbal spaniol care a jucat pentru echipa FC Barcelona.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Sabin Egipteanul; Sf Cuv Hristodul din Patmos
• În calendarul romano-catolic: Sf. Benedicta, călugăriță
• În calendarul greco-catolic: Sf. Sabin Egipteanul, martir († 303)

ARTE 16 Martie

INVITAȚIE LA OPERA 16 Martie

Pergolesi: La Serva Padrona

MUZICĂ 16 Martie

Giovanni Battista Pergolesi

Pergolesi "Mass in F Major" 

Pianistul american de jazz Tommy Flanagan

Betty Johnson, cântăreaţă americană

Jerry Jeff Walker (Paul Crosby), vocalist, chitarist şi compozitor american

Jerry Goodman, violonist american (Flock, Mahavishu Orchestra)

Michael Bruce, chitarisr şi clăpar american (Alice Cooper Band)

Ray Benson, chitarist, vocalist şi compozitor american (Asleep At The Wheel)

Asleep at the Wheel 

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Creedence Clearwater Revival GREATEST HITS full Album || Best Songs Of Ccr (HQ)

Celine dion Greatest Hits full Album 2019 - Best Of Celine Dion - Celine Dion Diva

POEZIE 16 Martie

Alexei Mateevici

Biografie Alexei Mateevici
Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
1888 – La 16 martie (stil vechi) se naşte la Cainari, fostul judeţ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.
1893 – Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului.
1897 – Este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cum laude).
1902-1910 – Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia şi el la seminar în aceiaşi perioadă.
1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici.
1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cânt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) şi “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său.
1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
1914 – Se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase.
1915 – Ţine o cuvântare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”.
1915 – Este înrolat ca preot militar şi ajunge pe frontul de la Mărăşeşti.
1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormântat la cimitirul central de pe strada Armenească.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.
Alexei Mateevici… ar fi fost um mare poet dacă trăia, a afirmat George Călinescu. 

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată. 

Ţara

In versul cantecelor poporane
Se inchina taranimii basarabene
Frunza verde grau de vara,
Ce-i frumoasa a mea tara!
Tara mea nemarginita
Cu verdeata-mpodobita.
Cat cu ochii-n zari cuprinzi,
Taruleano, te intinzi,
Stralucind in ape-oglinzi;
Cat cu ochii dai si vezi —
Tot campii, paduri, livezi,
Sesuri, vai frumoase, sate,
Paini in brazde semanate,
Munti si dealuri-nalte, vii,
Departari largi, albastrii.
Primavara — numai floare

In campii mirositoare.
Vara — aur tot turnat
Pana-n zare revarsat,
Aur viu de paine coapta —
Munca taranimii dreapta.
Trece vantul prin ogoare,
Da pamantului racoare
Si se duce pan’in zari
Si razbate-n departari.
Pasari canta-n ceruri sus,
Tot zburand inspre apus.
Pelin verde, iarb-amara,
Maiculita, scumpa tara,
Mandra esti tu si frumoasa;
Mandra esti tu la vedere,
Of ! Dar nu esti norocoasa,
Zaci in vecinica durere;
’N lacrimi tu te scalzi si jale,
Pan’in varfurile tale, —
Lacrimile fiilor,
Necazul copiilor.
Cat esti, maica, tu de mare,
Gemi tot in nevoi amare,
Cat esti de nemarginita,
Tot atat si necajita.
Veneticii, tara draga,
Te mananca toti la claca,
Iti iau bogatiile
Si-si latesc mosiile.
S-au facut ei boieri mari,



Chinuiesc pe-ai tai plugari,
Pe noi ne-au incalecat,
Painea toata ne-au luat,
Tara-n maini au apucat,
Sangele ei ne-au baut
Si neoameni ne-au facut.
Fiii, pamantenii tai,
Au luptat ca niste lei,
Au varsat ei mari de sange,
Ca sa poata jugul frange, —
Jugul cel greu din vechime
De pe-ntreaga romanime;
Au dat jos jugul turcesc,
Acum duc cel boieresc —
Si mai greu si mai dracesc.
Mult am mai luptat si noi,
Te-am scos, taro, din nevoi,
Am luptat si-om mai lupta,
Nici la ganduri nu vom sta,
Caci norodul oropsit
Din ’ntuneric a iesit,
Biruit nu s-a lasa
Pentru scumpa tara sa. 

Margareta Sterian

Biografie Margareta Sterian
Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare româncă. A fost soția poetului Paul Sterian.

Pictoriţa, poeta, romanciera, traducatoarea şi scenografa, Margareta Sterian a lăsat o opera vastă şi complexă, semn al autenticei vocaţii enciclopedice şi al prea-plinului emoţional, care îi conturează un profil aparte in cultura naţională. 
"În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează şi se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicaţie au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu ştiu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit şi au creat în oraşele renaşterii italiene. Comunicaţiile, aparatele, călătoriile au favorizat şi pastişarea valorilor, imitaţiile, pastişele de tot felul",
mărturisea într-un interviu, spre sfârşitul vieţii, iar opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor, forţa extraordinară de a nu se lăsa doborâtă de schimbările veacului străbătut şi de a-şi păstra intactă libertatea interioară.
Se stinge din viaţă in septembrie 1992...

Toamna la mare

Sub soare autumnal
care se-arata sau se-ascunde,
raritii plopi freamata dupa vant.....

In ultima-i splendoare, marea
cu sanii dezgoliti se-avanta
spre cea mai stransa imbratisare... 

Zbor

Ce sărbătoresc rândunelele
sau ce jelesc rândunelele azi,
zburând ca scoase din minţi
în jurul zidului 'nalt,
izbindu-se una de alta,
zdrobindu-şi de ziduri delicatele aripi?
Vertiginos coboară şi urcă
ocolindu-se, căutâdu-se între ele,
înconjurând ca pe o sfântă iesle
zidul incandescent în soare.
De ce se-ndepărtează şi se-ntorc în acelaşi loc,
parcă ar căuta ceva,
parcă cineva mult aşteptat n-a mai venit,
parcă nu vor să creadă în astfel de sfârşit.

Din larg

Dacă alerg spre crângul
unde tineri mesteceni se-nşiră,
inima mea se zbate
fremătând de uimire.

Dacă respir o floare
cu necunoscută mireasmă
şi-absorb fastuoasa-i lumină,
inima mea se înclină.

Dacă te văd pe tine,
pescăruş în larg rătăcind
sau purtat de val către mine,
spaimele mi se alină.

Radu Brateș, poet și prozator român

Există două feluri de erezi literari: unii, care sunt dezinteresaţi în legătură cu destinul în postumitate al scriitorului pe care-l moştenesc, alţii, mai puţini, care se străduiesc să contribuie la eternizarea numelui scriitorului. Liana Biriş, fiica scriitorului Radu Brateş (numele literar al profesorului şi preotului blăjean Gh. I. Biriş, 1913-1973) face parte, într-un mod cu totul lăudabil, din cea de-a doua categorie. După ce în 2008, alături de sora D-sale, Voichiţa Biriş Ionescu, o remarcabilă latinistă, a îngrijit reeditarea operei literare a lui Radu Brateş, la prestigioasa editură „Clusium”, în două volume (vol. I: În împărăţia lutului – poezii şi vol. II: Aspecte din viaţa Blajului – evocări şi studii literare), tot cele două fiice au pus la dispoziţia poetului Ion Brad şi a inginerului Petru Sechel, doi dintre elevii preţuiţi ai profesorului blăjean, caietul-manuscris Scrise-n furtună, cuprinzând versuri inedite din perioada exilului didactic la Rogojeni, pe malul Prutului şi din perioada detenţiei la Canal, pe care le-au tipărit într-o ediţie anastatică, păstrând astfel caligrafia admirabilă a poetului, ceea ce-i conferă acestei ediţii şi o valoare bibliofilă.

De data aceasta Liana Biriş ne oferă o carte surprinzătoare de Scrieri inedite, cuprinzând, pe lângă evocarea bibliografică pagini nepublicate până acum pe care le-a orânduit în câteva capitole: Drum şi destin, Portrete şi evocări, Cărţi şi evenimente, Corespondenţă şi Anexe.

Evocarea Lianei Biriş, scrisă cu o caldă recunoştinţă filială este o succintă biografie documentară, fiecare moment biografic fiind ilustrat cu extrase din presa vremii sau cu fragmente din epistolarul păstrat în arhiva familiei.

O surpriză, chiar pentru cunoscătorii operei lui Radu Brateş este capitolul Drum şi destin; Prima parte, Impresii din copilărie cuprinde frumoase şi sincere pagini autobiografice. Ele se aseamănă cu Vedeniile din copilărie ale lui Pavel Dan, colegul său de generaţie scriitoricească şi de dăscălie blăjeană: o copilărie plină de lipsuri, o voinţă de a răzbi prin învăţătură, o sârguinţă şcolară care a impresionat pe colegii şi pe profesorii Liceului din Blaj şi apoi pe cei de la Facultatea de Litere de la Cluj; anii de profesorat la Blaj, amarul exilului didactic la Rogojeni, pe malul Prutului, ai detenţiei la Canal, reintegrarea în învăţământ cu obositoarele navete la câteva şcoli săteşti din judeţul Alba, până la pensionarea din 1973, când, după câteva luni, a încetat din viaţă. Partea a doua, Printre oameni cuprinde secvenţe de jurnal studenţesc, cu gânduri şi impresii ale unui tânăr pesimist, descurajat în faţa vieţii, câteva crochiuri de portrete şi evocări literare – şi din nou o surpriză – un început de roman – Bătea un vânt despre coline. Capitolul care urmează – Portrete şi evocări este o continuare firească a unor fragmente din cel precedent: texte manuscrise, texte cenzurate sau articole în uitate reviste ardelene – evocând personalităţi istorice şi culturale atât de dragi lui Radu Brateş (de la Ion Inocenţiu Micu Klein – întemeietorul Blajului şi până la Ion Agârbiceanu şi Pavel Dan), pe care le vom reîntâlni, amplificate în Aspecte din viaţa Blajului (1942) sau în Oameni din Ardeal. Aici ni se relevă şi recenzentul harnic solicitat de publicaţiile ardelene scriind despre romanele lui Ion Agârbiceanu, despre „psalmistul modern” – Arghezi, despre Cincinat Pavelescu, dar şi necroloage (la moartea mitropolitului Vasile Suciu şi a scriitorului Pavel Dan), emoţionante alocuţiuni la revederi colegiale ale promoţiei sale de absolvenţi, sau ale claselor unde a fost profesor-diriginte (promoţia 1948, promoţia Centenarului Revoluţiei de la 1848, clasa scriitorului Ion Brad) cu sublinierea câtorva consideraţii pedagogice: „În ce mă priveşte, ca profesor şi fost diriginte, m-am condus după principiul că tinereţii îi place mai mult să fie stimulată, decât îngrădită. De aceea, îngrădirea am încercat s-o fac prin stimularea forţelor creatoare, prin trezirea ambiţiilor constructive şi a faptelor generoase. Copilul îndreptat spre lucrul cu folos se îngrădeşte el însuşi, pune el însuşi stavilă unor pasiuni care l-ar putea abate de la ţelul urmărit. Devine el însuşi pedagogul său propriu.” (p. 129)

Neîndoielnic, secţiunea cea mai interesantă a cărţii este Corespondenţa (cap. V). Radu Brateş un pasionat epistolier. Trăind într-un orăşel de provincie, poetul care era o speranţă a poeziei ardelene interbelice (la un moment dat într-o notiţă literară din 1942 chiar Tudor Vianu se mira cum de numai Radu Brateş din generaţia lui Emil Giurgiuca, Mihai Beniuc ş.a. nu are poeziile publicate în volum!) găseşte în dialogul epistolar un necesar transsufletesc. Acest impresionant dialog epistolar cu 32 de scrisori este o importantă sursă documentară nu numai pentru o eventuală monografie a scritorului ci şi pentru viaţa literară a Transilvaniei interbelice precum şi mai ales a Blajului, oraşul în care Radu Brateş a trăit aproape toată viaţa. Sunt scrisori către şi de la colegii de generaţie literară, de la profesorii săi de la Universitatea clujeană (precum Gh. Bogdan-Duică, Teodor Naum, Ion Breazu), de la ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice (P.S. Ioan Bălan al Lugojului, un binefăcător comparabil în această relaţie cu tânărul student Gh. I. Biriş – Radu Brateş cu Ion Micu Moldovan faţă de Ion Bianu), de la Augustin Caliani, care-l îndemna şi-i oferea o parte din material, pentru o viitoare monografie consacrată lui Vasile Suciu, mitropolitul Marii Uniri, aşa cum îl prezintă Radu Brateş în Aspecte din viaţa Blajului. Din această corespondenţă mai bine de jumătate cuprinde corespondenţa cu Monica Lazăr (1933-1984), autoarea primei monografii despre Pavel Dan, E.P.L., 1967, la origine teza ei de doctorat sub coordonarea ştiinţifică a profesorului Al. Dima. Corespondenţa se întinde pe parcursul unui deceniu şi cuprinde aproape o sută de pagini conturând un veritabil roman epistolar, din care istoricul literar va reţine mai ales geneza acestei monografii despre Pavel Dan, pentru care Radu Brateş a fost un competent şi generos îndrumător, dorinţa Monicăi Lazăr de a-l ajuta pe Radu Brateş să se reintegreze în publicistica literară de după 1965, îndemnul de a-şi publica poeziile în volum etc.

Despre Radu Brateş s-a scris puţin. Acest volum restitutiv pe care ni-l oferă cu o pilduitoare recunoştinţă filială Liana Biriş este un îndemn şi un început la o mai atentă reconsiderare a unui scriitor pe nedrept uitat.

Dinu Regman (n. 16 martie 1957, București — d. 1 ianuarie 1986, Germania) a fost un poet român.

• Absolvent al Facultății de limbi germanice (secția germană-română) a Universității din București. Participant la Cenaclul de luni, Prospero, Opinia Studențească și Universitas. Publică în revistele Echinox, Amfiteatru etc.

• A emigrat în RFG în 1984 unde a început să studieze dreptul la Universitatea din Giessen, apoi la Bonn.

• A murit într-un accident de mașină pe data de 1 ianuarie 1986. Este nepotul criticului literar Cornel Regman.

Volume publicate:

• 1990 - volumul postum Stop cadru, Editura Litera.
• prezent în volumul UNIVERSITAS - A fost odată un cenaclu…, (coordonat de Mircea Martin), Editura M.N.L.R., 2008

Cuplu

uneori întindeam mâna spre tine 
și mă făceam rece 
ca o buză de șarpe 

tu știai 
rostul tuturor lucrurilor 

tu stingeai lumina în bucătărie 
și potriveai ceasul 
tu afânai pernele 
și aprindeai candela 
tu spuneai rugăciunea 
și dădeai semnalul 

tu știai să pregătești totul 
atât de bine 

tu însă nu-mi vorbeai 
niciodată 

doar uneori 
adânc în noapte 
cavitățile noastre ruginite 
se desfăceau 
ca două valve fierbinți 
și un fel de țipăt 
picura atunci 
în carnea noastră degerată 

și era frig acolo în cruce 
și era frig acolo în cruce

Ieșirea din subterană

un animal diform
îmi sugea sîngele
și limfa.
igrasia surpa
obrajii adolescentului.

nici nu împlinisem vîrsta de aur 
cînd, privind în lac,
mi-a căzut fața.

era tare frig,
dar șemineul ardea
în mijlocul pădurii,
încălzind ultimul sfârșit de secol.
rozătoarele ieșiseră sin vizuini,
dar cel plecat acum două mii de ani
întîrzia să se arate.



II

am luat-o de mînă
și ne-am ascuns după casă.
i-am sărutat glezna,
dar ea nu mai era 
acolo.
din depărtare, se întrupa 
nepotul adolescentului.

pe aleea cimitirului
familia tocmai se-ntorcea
cu cea proaspăt îngropată
și chiar în clipa aceea
ceva se precipita
în pîntecul ei.
vînătorii ciuruiseră trupul,
însă acesta se-ndepărta sîngerînd.
ciobanii jupuiră mielul,
dar ochii săi rînjeau în frigare.




III

am regăsit-o într-o berărie 
din alt timp.
se lingea cu doi marinari
deodată
am tras-o de mînă
și am dus-o în casă.
cînd m-am trezit 
o pierdusem din nou,
dar parfumul ei
plutea peste secole.



IV

iată, îmi spuneam,
eu nu mai sunt,
eu nu mai gîndesc.
mi-a căzut fața,
mi s-au spart organele
mi s-au spart tendoanele,
din urechi îmi iese o muzică spongioasă
pe nări, eter și pucioasă,
pe buze înflorește un fel de mică grădină
o, nu, nu mă săruta acum,
sunt plin de tină.



V

vezi tu,
mi-a spus îmblînzitorul de șerpi.
un locuitor e omul
în scorbura lui
și brațele
printre rădăcini și scaieți
și le mișcă.
dintre viețuitoare,
nimeni nu mai știe
ieșirea dosnică din labirint,
locul în care 
creștetul însîngerat
se ridică.



VI

un animal nevăzut
îmi sugea sîngele
și limfa.
o veveriță în zbor îmi surpa obrajii.

stropi de metal
cădeau
de pe fruntea posedatului
topindu-se în mijlocul pădurii.

Un cântec

ay ay mirosul de struguri
al sânilor tăi
ay memoria glonțului
șuierând încă
în preria sufletului meu


acestea sunt însă
întâmplări de demult
din care n-a mai rămas
decât un cântec

TEATRU/FILM 16 Martie

Biografie Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc. În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. Potrivit afirmaţiei scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu. A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat. Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume. A urmat în anul 1895două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieți din Bistrița("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase. În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitului anului I, a obținut calificativul "eminent". Ca și la Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine.

   Înainte de a scrie și de a-și publica romanele scriitorul și-a desăvârșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Ițic Ștrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu. Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Glasul pământului, Glasul iubirii” și anunța principalul conflict din text, și a dat unul dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice. După această experiență literară autorul a scris mai apoi romanul Răscoala, supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile. Un al treilea roman, Pădurea spânzuraților, a fost inspirat de un incident autobiographic. Tema fusese schițată inițial în nuvela Catastrofa.

   La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică. La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

Cu Jules Cazaban:

Biografie Jules Cazaban

Jules Cazaban (n. 16 martie 1903, Falticeni; d. 23 septembrie 1963, Bucuresti) a fost un actor român de teatru și film. A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais. Jules Cazaban a fost fratele scriitorului Theodor Cazaban. A urmat gimnaziul și liceul la Fălticeni. Pasionat de muzică, a fost violoncelistul orchestrei Liceului “Nicu Gane” din Fălticeni, condusă de prof. Aurel Mihăilescu. Vocația lui principală a fost, însă, cea actoricească. 

A început prin a juca în piesele puse în scenă la Liceul “Nicu Gane”. În 1924 s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Iași. A debutat pe scena Teatrului Național din Iași, în piesa "Cafeneaua cea mică" de Tristan Bernard și a jucat, la Teatrul Național din Cernăuți, în "Azilul de noapte" de Maxim Gorki (rolul lui Alioșa), "Volpone" de Ben Johnson, "Poveste de iarnă" de William Shakespeare, "Învierea" de Lev Tolstoi, "Crimă și pedeapsă" după Fiodor Dostoievski , "Viforul" de Barbu Stefanescu Delavrancea, "Răzvan și Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu, în regia lui Victor Ion Popa. 

În 1929 s-a mutat la București, unde a colaborat cu mai multe trupe teatrale independente, printre care compania Maria Ventura , teatrul Bulandra-Maximilian-Storin și trupele îndrumate de Sică Alexandrescu. În 1941 a fost angajat la Teatrul Nostru, condus de Dina Cocea. După 1944 a jucat la Teatrul Municipal din București, condus de Lucia Sturdza Bulandra (la 18 septembrie 1947 a devenit chiar director adjunct al teatrului). A avut interpretări de mare succes în: Cum vă place (în rolul bufonului Touchstone) și A douăsprezecea noapte (Malvoglio) de Shakespeare, Vizita bătrânei doamne de Dürrenmatt (rolul Alfred III), Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller (Willy Loman), Mamouret de J. Sarment, Nu se știe niciodată de G. B. Shaw (chelnerul William), Baia de Maiakovski (Teribilov), "Take, Ianke și Cadâr" de V. I. Popa (Ianke). A avut o bogată activitate în cinematografie, radio și televiziune și a fost profesor la Institutul de artă teatrală și cinematografică “I. L. Caragiale” din București. 

A primit distincția de Artist al poporului și a fost laureat al Premiului de Stat. În ultima parte a vieții a dorit să-și revadă fratele mai mic, Theodor, scriitorul, aflat în exil la Paris. Autoritățile comuniste au acceptat să-i acorde pașaportul numai cu condiția de a nu se vedea la Paris cu nici un exilat român. În aceste condiții, Jules Cazaban a renunțat la pașaport și la călătorie.

Căsătorit cu actrița Irina Năjejde, fiica jurnalistului și cronicarului dramatic Iosif Nadejde, a avut un fiu, compozitorul si muzicologul Costin Cazaban. Jules Cazaban este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

Filme cu Jules Cazaban

·         Corigenta domnului profesor (1966)

·         Celebrul 702 (1962)

·         Vacanta la mare (1962)

·         Darclee (1961)

·         Setea (1961)

·         Furtuna (1960)

·         Băieții noștri (1959)

·         Telegrame (1959)

·         Bijuterii de familie (1957)

·         Brigada lui Ionut (1954) - Panait

·         Viața învinge (1951) - colonelul Jack Paleologu

·         Bulevardul 'Fluieră Vântu' (1950)

Bijuterii de familie

De Maxim Gorki

Biografie Maxim Gorki

Alexei Maximovici Peșkov (în limba rusă Алексей Максимович Пешков, n. 16 martie 1868 (S.N. 28 martie)– d. 18 iunie 1936), mai bine cunoscut ca Maxim Gorki (Максим Горький), a fost un scriitor rus/sovietic, fondator al realismului socialist în literatură și activist politic. S-a născut în orașul Nijni Novgorod și a murit la Moscova. Din 1906 până în 1913 și din 1921 până în 1929 a trăit în străinătate, în special pe Insula Capri. După reîntoarcerea în Uniunea Sovietică, a acceptat politica culturală a vremii, dar nu i s-a mai permis să părăsească țara.

Alexei Maximovici Peșkov s-a născut la Nijni Novgorod, la 28 martie stil nou 16 martie stil vechi1868. A rămas orfan la vârsta de nouă ani și a fost crescut de bunica sa, o excelentă povestitoare. La moartea ei, tânărul Alexei Maximovici a încercat să se sinucidă, în decembrie 1887. Apoi, a rătăcit pe jos prin tot Imperiul Rus, timp de cinci ani, lucrând în diferite locuri și acumulând o mulțime de impresii pe care le va folosi mai târziu în operele sale.

Maxim Gorki^[2] a fost pseudonimul său literar. Gorki s-a împrietenit cu Lenin după ce s-au întâlnit în 1902. Câtă vreme a fost închis, pentru scurt timp, în fortăreața Petru și Pavel^[3] în timpul revoluției eșuate din 1905, Gorki a scris piesa de teatru Copiii soarelui, care avea acțiunea plasată în timpul epidemiei de holeră din 1862, dar care trata de fapt evenimentele contemporane.

În timpul primului război mondial, apartamentul lui din Petrograd s-a transformat în centrul de comandă al bolșevicilor, dar, în cele din urmă, relațiile lui cu comuniștii s-au deteriorat. La numai două săptămâni de la victoria Revoluției din Octombrie el scria: „Lenin și Troțki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupți de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect nerușinată față de libertatea cuvântului și față de alte libertăți civice pentru care a luptat democrația”. Scrisorile lui Lenin către Gorki din 1919conțin amenințări: „Te sfătuiesc să-ți schimbi anturajul, vederile, acțiunile, altfel viața și-ar putea întoarce fața de la tine”.

În august 1921, prietenul său Nicolai Gumiliov, coleg-scriitor și soțul Annei Ahmatova, a fost arestat de CEKA din Petrograd pentru vederile monarhiste. Gorki s-a deplasat personal la Moscova, a obținut chiar de la Lenin personal ordinul de eliberare al lui Gumilov, dar, la întoarcerea la Petrograd, a aflat că prietenul său fusese deja împușcat. În octombrie, Gorki a emigrat în Italia, având ca motiv oficial deteriorarea stării de sănătate: suferea de tuberculoză.

Potrivit lui Alexandr Soljenițîn, reîntoarcerea în Uniunea Sovietică a lui Gorki a fost motivată de interese materiale. În Sorrento, lui Gorki i-au lipsit banii și gloria. El a vizitat URSS de câteva ori după 1929, iar, în 1932, Stalin personal l-a invitat să se repatrieze, oferta fiindu-i acceptată. În iunie 1929, Gorki a vizitat Solovki, (curățată pentru această ocazie) și a scris un articol pozitiv despre Gulagurile care aveau deja o proastă reputație în occident.

Reîntoarcerea lui Gorki din Italia fascistă a fost o victorie propagandistică majoră a regimului sovietic. El a fost decorat cu Ordinul Lenin și i s-a dat o reședință de lux în Moscova (fosta proprietate a milionarului Riabușinski, în zilele noastre devenită Muzeul Gorki), și o casă de odihnă în suburbii. Una dintre străzile centrale ale Moscovei, Trevskaia, a primit numele lui, la fel ca și orașul lui natal.

Cel mai mare avion din lume de la mijlocul deceniului patru al secolului trecut, Tupolev ANT-20 (fotografie), a fost numit de asemenea Maxim Gorki. Avionul a fost folosit pentru scopuri propagandistice în dese zboruri demonstrative pe deasupra capitalei.

În 1933, Gorki a publicat o carte dezonorantă despre Belomorkanal, canal realizat exclusiv cu munca forțată a deținuților din Gulag, prezentat ca un exemplu de „reabilitare de succes a foștilor dușmani ai proletariatului”.

Odată cu creșterea represiunii staliniste și îndeosebi după moartea lui Serghei Kirov, Gorki a fost plasat în mod neașteptat sub arest la domiciliu în casa sa din Moscova. I se aduceau în fiecare zi o ediție specială a ziarului Pravda în care nu se găsea nicio știre despre arestări sau epurări.

Maxim Gorki a murit în iunie 1936, la scurt timp după moartea subită a fiului său, Maxim Peșkov, survenită în mai 1935. Ambele decese au fost privite cu suspiciune în epocă, dar zvonurile de otrăvire nu au putut fi niciodată demonstrate. Stalin și Viaceslav Molotovs-au numărat printre cei care au purtat pe umeri coșciugul lui Gorki în timpul funerariilor.

În timpul procesului lui Buharin din 1938, una dintre învinuirile aduse a fost și aceea că Gorki a fost ucis de un agent NKVD din subordinea lui Nikolai Ejov.

Orașul natal al lui Gorki a reprimit, în 1990, vechiul nume de Nijni Novgorod.

A scris:

Scrieri autobiografice

·         1913 – 1914: Copilăria (Детство)

·         1915 - 1916: În lume (В людях)

·         1923: Universitățile mele (Мои университеты).

Romane

·         1899: Foma Gordeev (Фома Гордеев), unde sunt descrise figuri tipic burgheze

·         1900 - 1901: Cei trei (Трое)

·         1907: Mama (Мать), unde este descrisă participarea la lupta revoluționară a unei femei ai cărei fii fuseseră arestați

·         1908: O confesiune (Исповедь)

·         1909: Vara (Лето)

·         1909: Orășelul Okurov (Городок Окуров)

·         1910: Viața lui Matvei Cojemeakin (Жизнь Матвея Кожемякина)

·         1925: Întreprinderile Artamonovilor (Дело Артамоновых)

·         1925 - 1936: Viața lui Klim Samgin (Жизнь Клима Самгина).

Schițe și povestiri

·         1892: Makar Ciudra (Макар Чудра)

·         1894: Celkaș (Челкаш)

·         1895: Cântecul șoimului (Песня о Соколе)

·         1897: Malva (Мальва)

·         1898: Schițe și povestiri (Очерки и рассказы), prima scriere a lui Gorki, care cunoaște un succes extraordinar și care descrie evidențiază brutalitățile la care sunt supuși cei defavorizați ai soartei

·         1899: Douăzeci și șase de bărbați și o fată (Двадцать шесть и одна)

·         1901: Cântecul păsării furtunii (Песня о Буревестнике).

Teatru

·         1902: Azilul de noapte (На дне) , alte titluri: Din adâncuri, Fundătura, dramă ce înfățișează tabloul sumbru al lumii declasaților

·         1905: Copiii soarelui (Дети солнца).

Memorialistică

·         Amintiri despre Tolstoi, Cehov și Andreev

Azilul de noapte

Azilul de noapte de Maxim Gorki, i

Cu Horia Șerbănescu, actor român de teatru și film

Biografie Horia Șerbănescu

Horia Serbanescu (16 martie 1924 - 19 septembrie 2010) a fost un popular actor bucurestean, activand atat pe scena teatrului de revista si de comedie, cat si in televiziune. El a detinut, de asemenea, cateva roluri in filme.

Serbanescu a debutat pe scena la varsta de 5 ani, in 1929, in rolul regelui Mihai din spectacolul "Miss Revista". Atunci a fost descoperit pe scena de la Carabus de regizorul Paul Gusti, care l-a adus la Teatrul National in rolul Statu Palma Barba Cot din "Rodia de Aur", spectacolul fiind primul de acest gen transmis la Radiodifuziunea Romana. Astfel, Horia Serbanescu a devenit cel mai vechi colaborator al Radioului Public.

Horia Serbanescu a jucat pe scena Teatrului din Sarindar, condus de Tudor Musatescu, si pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferandu-se la Teatrul Victoria. A cunoscut primul mare succes la Gradina Volta Buzesti, cu rolul din spectacolul "Profesorul de franceza", de Tudor Musatescu.

A format cupluri artistice cu Emil Popescu, dar si cu Radu Zaharescu, alaturi de care a cunoscut succesul in teatrul de revista, la "Carabusul" lui Constantin Tanase. Tot alaturi de Radu Zaharescu a format unul dintre cuplurile artistice cele mai cerute in momentele difuzate de Televiziunea Romana.

A jucat in filme de televiziune precum "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Politica si delicatese" (1963) sau "Mofturi 1900" (1964). In teatru a detinut roluri in spectacole precum "Pe aripile Revistei", "Trei Calusari", "Vitamina M... Muzica!", "Horia si Radu isi asuma riscul", "Cu muzica e... de glumit!", "Carnaval la Tanase", "Nepotul domnului prefect".

Filme cu Horia Șerbănescu

·         Pași spre lună (1964) - Voltaire

·         Politică și delicatese (1963)

·         Directorul nostru (1955)

·         Răsună valea (1950) - cupletist

·         Căsnicia nu-i o joacă - trasportatorul

Cenci - Antonin Artaud 1995

Ioan Slavici - Polipul unchiului

Elena Albu (n. 1 septembrie 1949, Iași – d. 16 martie 2003, București) a fost o actriță română de teatru și de film.

A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, pe care l-a absolvit în 1973. Din 1972 a început să joace în spectacole de teatru și în filme, fiind protagonista multora dintre producțiile soțului său, regizorul Mircea Veroiu.

Ultimul rol în teatru al Elenei Albu a fost în spectacolul "Oameni de zăpadă", în regia lui Louise Dănceanu, care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic în stagiunea 1998/1999.

A murit singură în casă, victimă a unei hemoragii cerebrale secundare unui puseu de hipertensiune arterială; corpul i-a fost găsit în data de 16 martie

Filmografie:

• Apașii / Apachen, r. Gottfried Kolditz, (1973) ^[2]
• Ilustrate cu flori de cîmp, r. Andrei Blaier, (1974)
• Prin cenușa imperiului (1976)
• Între oglinzi paralele, r. Mircea Veroiu, (1978) - Ela
• Falansterul, r. Savel Stiopul, (1979)
• Detasamentul Concordia (1980)
• Moara lui Călifar, r. Șerban Marinescu, (1984)
• Surorile (1984)
• Somnul insulei (1994)
• Femeia în roșu (1997)

SFATURI UTILE 16 Martie

 Gonartroza

Ce este gonartroza

Gonartroza (artroza genunchiului) este o afectiune degenerativa care apare la nivelul articulatiilor genunchilor, cauzand dureri precum si modificari in structura ligamentelor si a oaselor. In timp, gonartroza poate evolua si de la dureri si rigiditate se poate ajunge la pierderea mobilitatii articulatiei. Gonartroza este de doua tipuri: primara (pentru care exista predispozitie odata cu inaintarea in varsta) si secundara (care se dobandeste in urma unor traumatisme ori a unor anomalii).

Care sunt cauzele gonartrozei?

Gonartroza este o boala a genunchiului care poate sa apara din diverse motive precum: procesul natural de imbatranire, obezitate, traumatisme sau anomalii la nivelul picioarelor/ genunchilor, activitate fizica intensa, practicata in mod gresit, accidentari, dereglari hormonale ori predispozitie genetica. Gonartroza primara este cea care apare in mod natural, in urma unor modificari la nivelul cartilajului, survenite in urma imbatranirii. Gonartroza secundara, pe de alta parte, este cauzata de accidente, anomalii, inflamarea cartilagiilor ori dereglari hormonale si obezitate.

In general, apare la ambele picioare in acelasi timp gonartroza?

Gonartroza poate sa apara la unul (unilaterala), dar si la ambii genunchi (bilaterala) in acelasi timp. In general insa, aceasta afectiune apare la ambii genunchi, mai ales atunci cand este vorba despre gonartroza primara, care apare din cauza inaintarii in varsta.

Ce inseamna gonartroza bilaterala?

Gonartroza poate fi unilaterala sau bilaterala. Gonartroza unilaterala apare la un singur genunchi, in timp ce gonartroza bilaterala apare la genunchii ambelor picioare.

Ce denumiri are in popor gonartroza?

Termenul folosit cel mai des in popor pentru definirea gonartrozei este de “durere de genunchi”.

Gonartroza este aceeasi boala cu reumatismul?

Reumatismul descrie o serie de boli de natura reumatica, printre care si artrozele, adica afectiunile degenerative ale articulatiilor. Asadar, gonartroza este o afectiune reumatica.

Gonartroza si artroza sunt acelasi lucru?

Artroza face referire la afectiunile degenerative care apar la nivelul articulatiilor. Gonartroza este o afectiune generativa a articulatiilor genunchilor, deci este o forma de artroza.

Factorii favorizanti ai gonartrozei

Care sunt factorii favorizanti ai gonartrozei?

Cel mai comun factor favorizant pentru aparitia gonartrozei il reprezinta varsta. Cu cat inaintam mai mult in varsta, cu atat e mai mare riscul de gonartroza. Printre factorii de risc atunci cand vine vorba despre gonartroza se afla si:

· Obezitatea

· Traumatisme la nivelul genunchiulor (fracturi oasiase, rupturi de ligamente sau probleme cu meniscul)

· Afectiuni de natura inflamatorie precum reumatismul sau artrita

· Bolile metabolice

· Efort fizic prelungit (in special la atleti)

· Predispozitia genetica

Care sunt persoanele predispuse la gonartroza?

Risc crescut de gonartroza prezinta varstnicii, sportivii de performanta, persoanele suprapoderale, precum si persoanele care au suferit accidente la nivelul genunchilor.

Simptomele gonartrozei

Care sunt simptomele gonartrozei?

Simptomele care apar odata cu gonartroza sunt:

· Rigiditate la nivelul genunchilor

· Dureri la nivelul genunchilor, initial aparute dupa efort sau repaus

· Zgomote produse de genunchi

· Inflamarea genunchilor si acumularea de fluide

· Modificarea posturii genunchiului ori a intregului picior

Cu ce alte boli poate fi confundata gonartroza?

Gonartroza poate fi confundata cu alte boli care afecteaza articulatiile printre care: artrita reumatoida, lupus, fibromialgia ori guta.

Diagnosticarea gonartrozei

Prin ce metode se stabileste diagnosticul de gonartroza?

Diagnosticul de gonartroza este stabilit de medic in urma anamnezei (discutie purtata cu pacientul cu privire la simptomele resimtite, precum si la istoricul sau medical), in urma unui examen fizic, precum si in urma realizarii unor analize precum radiografia, CT (computer tomograf), RMN (rezonanta magnetica nucleara), ecografia genunchilor ori analizele de sange.

Ce medic da diagnosticul de gonartroza?

In caz de dureri articulare, indicat ar fi sa fie anuntat imediat medicul de familie. Medicul generalist va trimite pacientul la specialistul in ortopedie, care va examina pacientul si va pune diagnosticul corect, in functie de care va prescrie si un tratament adecvat.

Stadiile gonartrozei

Cum evolueaza gonartroza in timp?

Fiind o afectiune de natura degenerativa, gonartroza evolueaza in timp, simptomele sale agravandu-se pe masura ce trece timpul. Gonartroza se poate imparti in 4 stadii:

Stadiul 1: este vorba despre faza incipienta a gonartrozei, caracterizata de rigiditatea articulara, precum si de disconfort, aparute in special seara, dupa o zi in care genunchii sunt solicitati. In faza incipienta, radiografiile vor scoate la iveala o mica ingustare a spatiului articular.

Stadiul 2: durerile articulare sunt mai puternice atunci cand gonartroza ajunge in cel de-al doilea stadiu, mai ales atunci cand genunchiul este flexat. Si atrofia musculara este resimtita in acest stadiu. Radiografia scoate la iveala o ingustare semnificativa a spatiului articular.

Stadiul 3: durerea capata un aspect permanent si mobilitatea articulatiilor este tot mai scazuta. Se aud zgomote in timpul miscarii genunchilor. La radiografie se poate observa disparitia completa a spatiului articular, precum si aparitia osteofitelor marginale si modificarea axului membrului inferior.

Stadiul 4: durerile sunt permanente, devin adesea insuportabile si apar chiar si in timpul repausului. In gonartroza in stadiu 4 durerile nu mai pot fi calmante cu medicamente cu efect analgezic. La radiografie se poate observa disparitia completa a spatiului articular, osteofitele maginale, precum si scleroza osoasa ori lipsa alinierii structurilor osoase.

La ce varsta apare gonartroza?

Gonartroza apare, in general, dupa implinirea varstei de 50 de ani. Statistic vorbind, gonartroza apare in proportie de 35% in randul femeilor cu varste cuprinse intre 65 si 75 de ani si in proportie de 21% in randul barbatilor din aceeasi categorie de varsta.

Cum poti reduce riscul aparitiei gonartrozei

Cum se previne gonartroza?

Gonartroza poate fi prevenita prin adoptarea unui stil de viata sanatos si echilibrat, din care exercitiile fizice sa faca parte, insa nu in mod excesiv.

Pentru a preveni aparitia gonartrozei se pot lua urmatoarele masuri:

· Purtarea unor incaltari comode, care sa nu solicite articulatiile foarte tare

· Alimentatie sanatoasa, bogata in votamine si minerale

· Sport (in special mersul pe bicicleta este de ajutor)

· Evitarea ridicarii unor greutati prea mari, care pot pune presiune pe articulatiile genunchilor

· Evitarea frigului pe timp de iarna

Cum se trateaza gonartroza

Tratarea gonartrozei in fazele incipiente

Se vindeca gonartroza?

Gonartroza nu este o boala care se vindeca, insa poate fi tratata pentru stagnarea bolii, pentru ameliorarea simptomelor precum si pentru imbunatatirea calitatii vietii pacientului diagnosticat cu aceasta afectiune. Rapiditatea cu care gonartroza evolueaza depinde de stadiul in care este depistata, precum si de modul in care pacientul se comporta dupa aflarea diagnosticului. Schimabrea stilului de viata este extrem de importanta in tratarea gonartrozei.

Cum se trateaza gonartroza?

Gonartroza diagnosticata in faza incipienta poate fi tratata prin schimbari ale stilului de viata (pierderea kilogramelor in plus, limitarea activitatilor care solicita genunchii, evitarea ridicarii greutatilor), prin exercitii fizice (kinetoterapie, pilates sau yoga), prin folosirea unor dispozitive care reduc presiunea pusa pe genunchi (orteze, baston) si prin tratament medicamentos care are rolul de a reduce durerile. Pe masura ce afectiunea evolueaza, medicamentele analgezice nu vor mai fi de ajutor si se pot folosi infiltratiile cu acid hialuronic, acid care se comporta precum un lubrifiant ce permite articulatiilor sa se comporte normal. Tratamentul facut in mod responsabil va incetini evolutia gonartrozei si va amana tratamentul chirugical, care devine necesar atunci cand afectiune ajunge in stadiul 4 si tratamentul de alta natura nu mai da rezultate. In functie de situatia pacientului, medicul poate recomanda una dintre urmatoarele interventii chirurgicale pentru tratarea gonartrozei: arteroscopie, osteotomie sau artroplastia (inlocuirea totala/ partiala a articulatiei.

Schimbarea stilului de viata – mobilitate, greutate, suplimente nutritive

Pentru incetinirea evolutiei gonartrozei, pacientul trebuie sa faca tot posibilul pentru a-si pastra mobilitatea articulatiilor. In acest sens, acesta poate alege sa faca exercitii fizice, poate sa limiteze miscarile daunatoare articulatiilor genunchilor dar poate si sa apeleze la suplimente nutritive de ajutor pentru mentinerea sanatatii articulatiilor. Care sunt contraindicatile pentru gonartroza? Pacientii care au primit diagnosticul de gonartroza ar trebui sa tina cont de sfaturile medicilor si sa aiba in considerare contraindicatiile valabile in caz de gonartroza. Mai exact, pacientul nu trebuie sa faca urmatoarele lucruri: · Sa ridice greutati · Sa urce scarile · Sa faca efort fizic indelungat · Sa stea in frig pentru o perioada indelungata · Sa acumuleze kilograme in plus Cum influenteaza obezitatea gonartroza? Obezitatea reprezinta un factor declansator al gonartrozei, asa ca pacientul care sufera de aceasta afectiune trebuie sa faca tot ce ii sta in putinta pentru a scapa de kilogramele in plus. Cu cat pacientul castiga in greutate, cu atat mai multa presiune este pusa pe articulatiile genunchilor, care sunt slabite. Asadar, evolutia gonartrozei este mai rapida la pacientii care sufera de obezitate.

Kinetoterapia – o optiune pentru tratarea sau amelioararea gonartrozei

Kinetoterapia reprezinta o optiune de tratament demna de luat in seama de catre pacientii care sufera de gonartroza. Studiile facute in domeniu au demonstrat eficacitatea pe care kinetoterapia o are in incetinirea evolutiei gonartrozei.

Ce rol are fizioterapia in gonartroza?

Si fizioterapia are rezultate bune in tratarea gonartrozei. Aceasta metoda de recuperare este in special recomandata in faza incipienta a gonartrozei, pentru incetinirea evolutiei acesteia, dar si pentru ameliorarea durerilor specifice acestei afectiuni a genunchilor. Pe masura ce boala inainteaza in evolutie, atat kinetoterapia cat si fizioterapia devin din ce in ce mai ineficiente.

Care sunt statiunile balneoclimaterice recomandate pentru gonartoza?

Pacientii diagnosticati cu gonartroza pot fi ajutati in statiunile balneoclimaterice intrucat atat hidroterapia cat si balneoterapia amelioreaza simptomele acestei afectiuni, dar incetinesc si evolutia sa. Pacientii romani care sufera de gonartroza pot alege urmatoarele statiuni balneoclimaterice pentru tratarea bolii articulare: Baile Herculane, Baile Felix, Sovata, Borsec, Slanic Prahova, Slanic Moldova, Caciulata, Moneasa, Baile Olanesti, Baile Harghita, Tusnad, Biborteni sau Techirghiol.

Medicamente pentru tratarea gonartrozei

Tratamentul medicamentos prescris pentru pacientii cu gonartroza este stabilit de medic in functie de stadiul afectiunii, precum si de bolile asociate ale acestuia. Acetaminofenul (paracetamolul) este cel mai folosit medicament pentru reducerea durerilor specifice gonartrozei, insa si alte medicamente cu efect analgezic sunt recomandate. De asemenea, si medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sunt prescrise pentru reducerea inflamatiei, deci si a durerilor cauzate de aceasta inflamatie. In stadiile avansate ale bolii pot fi folosite si antialgicele, insa pe o perioada scurta de timp intrucat efectele secundate ale acestora nu sunt deloc de neglijat.

Remedii naturiste pentru ameliorarea gonartrozei

Gonartroza poate fi tinuta sub control si prin folosirea unor remedii naturiste, insa acestea dau rezultate numai in faza incipienta a bolii. Pe masura ce lucrurile se complica si artroza genunchiului se agraveaza, remediile naturiste isi pierd eficienta si este necesar un tratament medicamentos prescris de medic.

Care sunt remediile naturiste pentru gonartroza?

Fiertura de oase de natura bovina este adesea folosita pentru tratarea gonartrozei. Aceasta fiertura este eficienta intrucat contine colagen bovin, proteina care se gaseste in mod natural in cartilaje si oase. Efectele consumului acestei fierturi se vad in timp, asa ca nu este un remediu naturist care sa aiba efect peste noapte. Turmericul este si el folosit pentru ameliorarea simptomelor gonartrozei, acesta avand un puternic efect antiinflamator. Turmericul poate fi aplicat pe genunchii durerosi sub forma de pasta, amestecat cu miere sau cu apa. Si mierea combinata cu otetul de mere poate fi folosita pentru masarea genunchilor durerosi, aceste doua ingrediente naturale avand proprietati antiinflamatoare si efecte calmante, care pot face durerile de genunchi mai usor de suportat.

Tratamentul chirurgical pentru gonartroza

Este nevoie de interventie chirurgicala pentru gonartroza?

Interventia chirurgicala in gonartroza este necesara numai atunci cand tratamentul medicamentos si terapiile precum fizioterapia si kinetoterapia nu mai dau deloc rezultate. In caz de gonartroza severa, medicul poate recomanda tratament chirurgical.

Ce presupune interventia chirurgicala pentru gonartroza?

Exista mai multe interventii chirurgicale care se pot folosi pentru tratarea gonartrozei. Debridarea articulara este una dintre metodele chirurgicale prin care se poate trata gonartroza. Aceasta interventie presupune meniscectomie, eliminarea osteofitelor precum si abraziune articulara. Si grefarea cartilaginoasa reprezinta o varianta de interventie chirurgicala care se foloseste in tratamentul persoanelor cu gonartroza, mai ales daca cartilajul articular este afectat pe o portiune mica. Osteotomia si realinierea osoasa sunt necesare daca structurile osoase si articulare au fost afectate sever in urma unui diagnostic vechi de gonartroza. Acest tip de interventie este recomandat pacientilor tineri, care au un stil de viata activ. Protezarea articulara presupune inlocuirea completa a articulatiei cu una artificiala si este recomandata in cazurile foarte grave de gonartroza, in special persoanelor in varsta. Procesul de recuperare fizica este extrem de important dupa aceasta interventie chirurgicala.

Ce riscuri are interventia chirurgicala in gonartroza?

Interventiile chirugicale in tratarea gonartrozei implica riscuri precum: aparitia unei infectii, aparitia unor cheaguri de sange (tromboza venoasa), persistarea durerii, dar si degradarea implantului, daca este vorba despre un implant.

Protezarea genunchiului operat de gonartroza

Cand se monteaza proteza in gonartroza?

Proteza este necesara in gonartroza atunci cand genunchii isi pierd complet mobilitatea si durerile devin insuportabile. Protezarea genunchiului reda mobilitatea articulatiilor si elimina durerile cauzate de gonartroza. Recuperarea dupa o interventie chirurgicala care presupune implantarea unei proteze la nivelul genunchilor nu dureaza mai mult de 8 saptamani.

Sfaturi pentru cei care sufera de gonartroza

Care sunt efectele unei gonartroze netratate?

Diagnosticarea gonartrozei in stadiu incipient ajuta pacientul sa incetineasca evolutia bolii si sa amane pentru o perioada cat mai lunga interventia chirurgicala. Odata ce primeste diagnosticul de gonartroza, pacientul ar trebui sa urmeze sfaturile medicului pentru a preveni evolutia artrozei genunchilor si pentru mentinerea calitatii vietii in parametri normali pentru cat mai mult timp. Adoptarea unui stil de viata sanatos, exercitiile fizice de intensitate moderata, kinetoterapia sub indrumarea unui specialist, fizioterapia si respectarea unor reguli stricte ce tin de reducerea presiunii puse pe genunchi garanteaza incetinirea evolutiei gonartrozei. Tratamentul naturist poate fi, de asemenea, de ajutor in ameliorarea durerilor de genunchi cauzate de artroza.

Se poate ajunge la anchilozarea/imobilizarea piciorului?

Netratata corespunzator, gonartroza poate duce la pierderea completa a mobilitatii articulare, deci la imobilizarea piciorului. De aceea, este foarte important ca aceasta afectiune sa fie diagnosticata si tratata timpuriu. Se poate ajunge la taierea piciorului datorita gonartrozei? Gonartroza nu este o afectiune care poate determina nevoia de amputare a piciorului. Aceasta poate imobiliza articulatia, insa in acest caz se poate face o interventie chirurgicala pentru inlocuirea articulatiei nesanatoase cu o proteza.

GÂNDURI PESTE TIMP 16 Martie

Nicolae Titulescu - Citate:

Constantin Brâncuși – Citate: