MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 15 MARTIE 2019

Bună dimineața!

RELIGIE ORTODOXĂ 15 Martie

Sf Mc Agapie, Plisie și Timolau

Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie, Timolau († 303-305) – Aceşti sfinţi mucenici au pătimit în vremea împăratului Diocleţian (284-305) în Cezareea Palestinei, din porunca guvernatorului Urban. Agapie era din cetatea Gaza, Timolau din Pont, Plisie (Puplie) era din Egipt. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 15 martie

Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe Sfintii Mucenici Agapie, PLisie, Timolau si cei impreuna cu dansii in fiecare an pe 15 martie.

Sfintii mucenici Agapie, Plisie si Timolau au trait pe vremea imparatului Diocletian, o perioada extrem de tulbuera din pricina persecutiilor intreprinse impotriva crestinilor. Agapie se tragea din cetatea Gaza, Timolau din Pontus Euxin, cei doi Dionisie din Tripoli, Fenicia, Romil din Diospole iar Plisie impreuna cu cei doi Alexandri din Egipt. Acestia au patimit in Cezareea Palestinei, unde ighemon era Urban, in cel de-al doilea an al prigonirii.

Intrucat a fost dat ordin imparatesc ca in toate cetatile si tarile crestinii sa fie obligati sa se inchine la idoli si sa se jertfeasca intru acestia, renuntand la credinta cea dreapta, foarte multi credinciosi au fost intemnitati si torturati. Poporul elin se aduna sa vada crestinii tinuti in legaturi, unde Sfantul Timotei a fost ars.

Mai apoi, Agapie si Tecla au fost aruncati la fiarele salbatice. Totusi, este vorba despre un alt mucenic agapie care a patimit inaintea acestuia, alaturi de Sfanta Tecla si de Mucenicul Timotei.

Sfintii Muncenici Agapie, PLisie, Timolau si cei impreuna cu dansii, vazand toate cele ce se petreceau aici, se aprinsesera cu ravna dupa Domnul si si-au legat singuri si de buna voie mainile inapoi cu legaturi, lasand astfel sa se inteleaga ca sunt dispusi sa patimeasca pentru Mantuitor, strigand inaintea ighemonului ca sunt crestini.

Urban, vazand acesti tineri atat de inversunati, nu voia sa ii omoare indata. La inceput ighemonul le promite fel-de-fel de rasplati doar sa se inchine idolilor, incercand sa ii convinga sa nu renunte la frumusetea lor a tineretii.

Tinerii refuzand, sunt aruncati in inchisoare. La cateva zile ighemonul ordona ca acesti sfinti sa fie adusi inaintea lui incercand inca o data a ii convinge. Ii va supune la o serie de torturi in speranta ca acestia isi vor lepada credinta in Hristos. Totusi, acestia au rabdat cu vitejie si refuza crunt sa se inchine idolilor. Tocmai de aceea acestia au fost osanditi la teiere.

Astfel primesc acesti sfinti mucenici cununa muceniciei si isi dau sufletele in mainile Domnului.

Aceşti sfinţi mucenici, multpătimitori, au fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305); Agapie era din cetatea Gazei, Timolau din Pontul Euxinului, cei doi Dionisie din Tripoli - Fenicia, Romil din Diospole, unde era ipodiacon la biserică, iar Plisie şi cei doi Alexandri erau din Egipt. Şi au pătimit în Cezareea Palestinei, de la ighemonul Urban, întru al doilea an al prigonirii de atunci.

    Dându-se păgâna poruncă împărătească prin toate ţările şi cetăţile, ca toţi creştinii să fie siliţi la închinarea la idoli şi la necuratele lor jertfe, atunci, săvârşindu-se un oarecare praznic de Dumnezeu urât în cetatea Cezareei şi popor fără număr adunându-se din satele cele de prinprejur, s-a pregătit priveliştea la care creştinii cei ţinuţi în legături aveau să fie munciţi. Tot poporul elinesc cel fără de număr s-a adunat la acea privelişte, unde mai întâi Sfântul Mucenic Timotei - care se prăznuieşte în nouăsprezece zile ale lunii august -, a fost ars, după multe munci.

    După aceea, Sfinţii Mucenici Agapie şi Tecla au fost daţi spre mâncare fiarelor. Însă nu acest Agapie, care acum se cinsteşte, ci altul cu acelaşi nume, care a pătimit mai înainte de acesta, împreună cu Sfânta Tecla şi cu cel mai sus amintit, cu Sfântul Mucenic Timotei, care se pomeneşte în august. O privelişte ca aceasta plină de sânge săvârşindu-se, aceşti şase tineri viteji, creştini cu credinţa, care acum se cinstesc, adică mucenicii: Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru şi un Dionisie, aprinzându-se cu râvnă după Hristos şi-au legat singuri mâinile înapoi, în semn că fără teamă doresc să pătimească pentru Hristos şi sunt gata să se dea ori în foc, ori la mâncarea fiarelor pentru dragostea lui Hristos.

    Apoi degrabă alergând în mijlocul priveliştei, înaintea ighemonului Urban cu mare glas au strigat: "Suntem creştini!"

    Ighemonul, văzându-i tineri cu trupul, nu voia să-i piardă îndată. Ci, mai întâi i-a sfătuit mult cu amăgiri ca să se închine idolilor şi să nu se piardă singuri, fiind într-o frumuseţe ca aceea a tinereţii. După aceea, a poruncit să-i arunce în temniţă. După câteva zile s-a scris în numărul legaţilor lui Hristos, Sfântul Agapie, bărbat cinstit între creştini şi slăvit pentru nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri. Căci mai înainte de multe ori arătase mare îndrăznire întru mărturisirea numelui lui Hristos şi suferise multe munci. Într-acea vreme iarăşi fiind prins, împreună cu sluga lui, Dionisie Egipteanul, s-a aruncat lângă cei şase tineri, făcându-se opt la număr. De multe ori ispitindu-i şi în multe feluri muncindu-i, deoarece nu s-au lepădat de Hristos şi toate muncile le-au răbdat cu vitejie, au fost osândiţi la tăiere.

    Şi toţi în această zi şi-au pus capetele pentru Capul Bisericii, Hristos Domnul, în ale Cărui mâini şi-au dat sfintele lor suflete; şi au luat de la El cununile biruinţei, în Biserica ce se bucură în ceruri.

PSALMII

PSALMII 21-25

Psalmul 21

1.	Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele.
2.	Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.
3.	Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel.
4.	În Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au în Tine şi i-ai izbăvit pe ei.
5.	Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat.
6.	Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
7.	Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
8.	"Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el".
9.	Că Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
10.	Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu eşti Tu.
11.	Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, şi nu este cine să-mi ajute.
12.	Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat.
13.	Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.
14.	Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele.
15.	Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu.
16.	Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât.
17.	Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.
18.	Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.
19.	Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.
20.	Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.
21.	Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
22.	Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.
23.	Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea.
24.	Spune-voi numele Tău fraţilor mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda, zicând:
25.	Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată seminţia lui Iacob slăviţi-L pe El!
26.	Să se teamă de Dânsul toată seminţia lui Israel.
27.	Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului,
28.	Nici n-a întors fala Lui de la mine şi când am strigat către Dânsul, m-a auzit.
29.	De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.
30.	Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
31.	Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului.
32.	Şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile neamurilor.
33.	Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.
34.	Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului, înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se coboară în pământ.
35.	Şi sufletul meu în El viază, şi seminţia mea va sluji Lui.
36.	Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Şi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naşte şi ce a făcut Domnul.

Psalmul 22

1.	Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2.	La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3.	Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4.	Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
5.	Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
6.	Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
7.	Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile. Psalmul 23 1. Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. 2. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el. 3. Cine se va sui în muntele Domnului Şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui? 4. Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său. 5. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său. 6. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob. 7. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. 8. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. 9. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. 10. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei. Psalmul 24 1. Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. 2. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei. 3. Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. 4. Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă. 5. Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua. 6. Adu-ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că din veac sunt. 7. Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. 8. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne. 9. Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale. 10. Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale. 11. Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui. 12. Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu că mult este. 13. Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o. 14. Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul. 15. Domnul este întărirea celor ce se tem de El, aşezământul Lui îl va arăta lor. 16. Ochii mei sunt pururea spre Domnul că El va scoate din laţ picioarele mele. 17. Caută spre mine şi mă miluieşte, că părăsit şi sărac sunt eu. 18. Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă. 19. Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele. 20. Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât. 21. Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine. 22. Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne. 23. Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui. Psalmul 25 1. Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutate am umblat şi în Domnul nădăjduind, nu voi slăbi. 2. Cercetează-mă, Doamne, şi mă cearcă; aprinde rărunchii şi inima mea. 3. Că mila Ta este înaintea ochilor mei şi bine mi-a plăcut adevărul Tău. 4. Nu am şezut în adunarea deşertăciunii şi cu călcătorii de lege nu voi intra. 5. Urât-am adunarea celor ce viclenesc şi cu cei necredincioşi nu voi şedea. 6. Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne, 7. Ca să aud glasul laudei Tale şi să spun toate minunile Tale. 8. Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale. 9. Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu şi cu vărsătorii de sânge viaţa mea, 10. Întru ale căror mâini sunt fărădelegi şi dreapta cărora e plină de daruri. 11. Iar eu întru nerăutatea mea am umblat; izbăveşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte, 12. Căci piciorul meu a stat întru dreptate; întru adunări Te voi binecuvânta, Doamne.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI 15 Martie – ZIUA 5

A.   PLĂCINTE, GUSTĂRI

Spanac în foi de plăcintă

·       1 kg spanac

·       2 linguri margarină

·       ½ kg foi de plăcintă

·       Sare piper măcinat

Spanacul fiert, scurs şi tocat se înăbuşe în margarină cu sarea şi piperul.

          Foile de plăcintă se ung cu ulei şi se împart în patru părţi, la fel şi spanacul.

          Se pune la marginea fiecărui grup de foi de plăcintă spanac sub formă de sul şi apoi se rulează foile, obţinând patru rulouri care se aşază în tava unsă cu margarină sau cu ulei şi se dau la cuptor la foc potrivit să se rumenească.

B.   SALATE

Salată verde

·       1 salată

·       30 g ulei

·       20 g oţet

·       Sare

·       1 legătură pătrunjel

·       2 roşii

·       1 ceapă

Se spală salata foaie cu foaie şi se pune într-un castron după ce a fost tăiată mărunt.

          Se spală, se curăţă şi se toacă ceapa; se pune peste salată.

          Se spală şi se taie roşiile feliuţe; se pun în castron.

          Se spală şi se toacă pătrunjelul şi se pune în castron.

          Se adaugă uleiul, oţetul diluat cu apă şi sarea.

          Se amestecă totul.

C.  SOSURI

Sos de ceapă, usturoi şi bulion

·       2 cepe potrivite

·       6 căţei usturoi

·       2 linguri bulion

·       75 g ulei

·       Sare

·       Piper

·       Cimbru

·       Boia dulce

Se curăţă, se spală şi se toacă ceapa şi usturoiul.

          Se pune uleiul într-o tigaie la încins peste care se adaugă ceapa şi usturoiul.

          Se lasă să se rumenească bine, apoi se sting cu bulion diluat cu apă şi se lasă să fiarbă 20 minute.

          Se adaugă condimentele, după gust.

          Este un sos universal pentru mâncăruri de legume.

          Azi îl utilizăm la iahnie de fasole.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă oltenească de praz cu zeamă de varză

·       1,5 kg praz

·       300 g roşii

·       100 g morcovi

·       100 g albitură

·       100 g fidea de post (fără ou)

·       2 legături verdeaţă

·       50 g făină

·       200 g ulei

·       1,5 l zeamă de varză

·       Sare

Prazul se toacă mărunt şi se căleşte în ulei.

          Se adaugă zarzavatul tăiat julien şi se mai călesc împreună câteva minute.

          Se stinge cu apă şi se pune la fiert.

          Făina se rumeneşte într-o cratiţă cu restul de ulei, se stinge cu roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi şi se adaugă la ciorbă.

          Când zarzavatul este aproape fiert se pune fideaua şi se mai fierbe cam 20 minute.

          Se adaugă zeama de varză ce a fost strecurată şi fiartă separat.

          Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.

E.   MÂNCĂRURI

Iahnie de fasole

·       400 g fasole boabe

·       Sos de ceapă, usturoi şi bulion (conform reţetei de mai sus)

Se lasă fasolea la înmuiat, după ce a fost aleasă şi spălată cu o seară înainte.

Se strecoară şi se pune la fiert cu apă şi puţină sare.

Se schimbă 2-3 ape în timpul fiertului.

Când fasolea este bine fiartă, se strecoară şi se opreşte o cană de zeamă.

Se amestecă fasolea cu sosul pregătit separat şi, la nevoie se mai adaugă din zeama reţinută.

Se lasă să fiarbă împreună 3 minute.

F.   DULCIURI

Desert din fructe crude

·       4 mere

·       1 pumn de stafide

·       4 linguri de zahăr

·       20 nuci măcinate

·       Lămâie

·       Frişcă vegetală

Se rad merele pe răzătoare fără coajă, se amestecă cu stafidele, zahărul, nucile măcinate, zeama de lămâie şi sucul de fructe.

          Compoziţia se pune în cupe şi se acoperă cu frişcă vegetală.

          Se serveşte rece.

ISTORIE 15 Martie

Evenimente

·         933: Regele  Henric I al Germaniei îi învinge pe maghiari in batalia de la Riade,  în apropiere de râul Unstrut. După această înfrângere, in timpul domniei lui Henric, triburile maghiare n-au mai năvălit în regatul sau. Bătălia de la Riade sau bătălia de la Merseburg s-a dat între trupele din Francia Răsăriteana conduse de regele Henric I și cele ale maghiarilor, în nordul Thuringiei lângă râul Unstrut pe 15 martie 933. Bătălia a fost rezultatul deciziei Sinodului de Erfurt de a nu mai plăti tribut maghiarilor în 932. După cronicarul saxon Widukind de Corvey, aceasta a fost o victorie importantă pentru Francia Răsăriteană.

·         1412 – Este încheiat acordul secret de la Lublau între Polonia şi Ungaria, o intelegere  care reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă.  La domnia Moldovei în acea perioadă se afla Alexandru cel Bun, domn paşnic şi bun gospodar, vasal al regelul Poloniei – Vladislav Iagiello. Regele Ungariei, Sigismund, dorea readucerea Moldovei sub suzeranitate ungară, dar regele Vladislav Iagiello era un suveran prea puternic pentru a putea fi înlăturat. Ambii monarhi convin la un acord secret de compromis, Acordul secret de la Lublau, prin care Ungaria recunoştea suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei cu condiţia ca Moldova să apere Ungaria împotriva turcilor. În cazul în care domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun ar refuza acest ajutor armat Moldova urma să fie împărţită în două: Ungaria luînd ţara de jos cu linia munţilor, Bîrladul şi Chilia, iar Polonia partea de nord cu Iaşii, linia Nistrului şi Cetatea Albă. Domnul moldovean nu a avut cunostinta de existenţa acordului de la Lublau,iar acesta  nu a fost aplicat, datorită faptului că  Moldova  şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon, apărîndu-i de turci pe polonezi. Sigismund de Luxemburg (n. 14 februarie 1368, Nürnberg – d. 9 decembrie 1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă), principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 și din 1411 până în 1415, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. Vladislav al II-lea din dinastia Iagello (în limba poloneză Władysław II Jagiełło, în germană Wladyslaw Jagiello, n. circa 1362 – d. 1 iunie 1434 la Gródek) a fost rege al Poloniei între anii (1386 – 1434). Împreună cu vărul său, Vitold, mare duce al Lituaniei au încheiat uniunea polono-lituaniană (pactul de alianță de la Horodlo pe Bug) în pofida conflictelor familiare anterioare între Vladislav și tatăl lui Vitold. Vitold este convertit la religia ortodoxă și, cu toate că a devenit creștin, conflictul cu teutonii rămâne neînlăturat.

·         1493: Cristofor Columb se întoarce în Spania după prima sa călătorie în America. Cristofor Columb (n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

·         1545: Incepe prima reuniune a Conciliulului  Tridentin sau Conciliul de la Trento, cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic  (recunoscut doar de Biserica Catolică), ținut între 1545 si 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestanta.

·         1659 - Principele Transilvaniei, Acatiu Barcsay (ales de marele vizir Mehmet Köprulu Pasa) a hotărît scutirea preoţilor români de dijmele în vite şi cereale.

·         1848: La Budapesta se declanseaza revolutia maghiara impotriva dominatiei habsburgice. Poetul național, Sándor Petőfi, a citit mulțimii adunate în fața Muzeului Național o listă cu cele 12 puncte importante pentru independență. Au urmat evenimente sângeroase în Pesta și Buda (demonstrații în masă care l-au forțat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale actului revoluției), urmate de diverse răscoale în țară, care au permis reformiștilor maghiari să formeze noul guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic în Ungaria. Din cauza revoluției din Viena, austriecii au trebuit sa accepte la început guvernul maghiar, dar după ce revoluția austriacă a fost înfrântă și Franz Joseph I l-a înlocuit pe tronul Austriei pe unchiul său Ferdinand I al Austriei, care era handicapat mintal, nu au mai recunoscut guvernul revolutionar maghiar. Ruptura finală între Viena și Pesta a avut loc atunci când mareșalului Lamberg i-a fost dat controlul întregii armate a Ungariei. Câteva zile mai târziu Lamberg a fost atacat și ucis la sosirea în Pesta de către o mulțime revoluționară, la care, drept răspuns, Curtea Imperială a ordonat dizolvarea guvernului maghiar, ca incapabil să păstreze ordinea publică. Acesta a fost punctul de ruptură și începutul războiului între revoluționarii din Ungaria și trupele imperiale austriece, la comanda cărora a fost numit feldmareșalul croat Josip Jelačić (în locul generalului Franz Lamberg, care fusese asasinat). La 29 mai 1848, la Cluj, Dieta Transilvaniei (formata din 116 de maghiari, 114 secui 114 și 35 sași), a ratificat unirea cu Ungaria. Românii și germanii nu au fost de acord cu aceasta decizie. La 10 iunie 1848, ziarul Wiener Zeitung scria: ” În orice caz, unirea Transilvaniei, nu este valabila, iar întreaga lume trebuie să recunoasca justețea protestului poporului român.La 25 februarie 1849 reprezentanții populației românești au trimis la Viena imparatului austriac Memorandumul națiunii române din Marele Principat al Transilvaniei, Banatului, din teritoriile învecinate în Ungaria și Bucovina, cerand unirea Bucovinei, Transilvaniei și Banatului sub aceeasi guvernare (…) unirea tuturor românilor din statul austriac într-o singură națiune independenta sub conducerea Austriei. Datorită succesului revoluției maghiare, imparatul Franz Joseph a trebuit să ceară ajutor de la „jandarmul Europei”, țarul Nicolae I al Rusiei, in martie 1849. Rusii au trecut de Sud trecătorile montane carpatice (de-a lungul frontierei de Transilvania și Țara Românească). La 18 iulie, trupele imperiale austriece au capturat Buda și Pesta. Trupele Rusiei au inregistrat la randul lor succese în est, astfel ca situația revolutionarilor maghiari a devenit din ce în ce mai disperată. Generalul revolutionar de origine poloneza Josef Bem a fost înfrânt pe 31 iulie 1849 în bătălia de la Albești, lângă Sighișoara. Chemat de Lajos Kossuth să se retragă în Ungaria, acesta a luat parte pe 9 august 1849, la bătălia de la sud de Timișoara, unde trupele revoluționare maghiare au fost înfrânte de aliații austrieci și ruși. La 13 august, după mai multe infrangeri amare, revolutia maghiara a fost infranta, iar armata revoluționară a capitulat la Șiria. Generalul Józef Bem a fugit în Imperiul Otoman, unde s-a convertit la islam și a devenit înalt funcționar sub numele de Amurat Pașa. Comandanții trupelor revoluționare, cu excepția lui Bem, au fost judecați pentru înaltă trădare, 13 generali revolutionari fiind executati la Arad. Prim-ministrul Batthyány a fost executat în aceeași zi la Pesta. Practic, evenimentele revoluționare și războiul revoluționar din anii 1848-49, au reprezintat unul din cele mai importante conflicte militare din istoria maghiară. Mulți dintre  liderii și participanții la revolutie, incluzându-i pe Lajos Kossuth, István Széchenyi, Sándor Petőfi, József Bem, fac parte din randul celor mai respectate personalități ale Istoriei  Ungariei, iar aniversarea izbucnirii revoluției, 15 martie, este una din cele trei sărbători naționale maghiare.

·         1873 - Este adoptată legea organică care fixează atribuţiile Ministerului de Externe şi ale reprezentanţelor politice ale României în străinătate.

·         1876: A apărut, la București, ziarul "Timpul", organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici și I.L. Caragiale. Timpul a fost un important ziar apărut la București într-o primă etapă între 15 martie 1876 și 17 martie 1884. În urma fuziunii Partidului Conservator cu Partidul Liberal-Sincer în urma căruia a apărut Partidul Liberal-Conservator are loc la 18 martie 1884 și fuziunea ziarului Timpul cu ziarul Binele public apărând în locul lor noul ziar România. Începând cu 13 noiembrie 1889 revine la numele inițial, Timpul, și apare sub acest nume până pe 14 decembrie 1900. După fuziunea cu ziarul Constituționalul apare din 15 decembrie 1900 sub numele de Conservatorul ca organ oficial al Partidului Conservator până la data de 15 noiembrie 1914. La ziarul Timpul au activat Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

·         1876: Se încheie la Bucureşti, România, Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-rusă pentru o perioadă de 10 ani. Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-rusă a fost creată pe principiul aplicării tarifului acordat naţiunii celei mai favorizate şi al egalităţii de tratament între cele două părţi.

·         1883: Se consemnează debutul propriu-zis al scriitorului român Barbu Ştefănescu Delavrancea cu nuvela Sultănică. Nuvela a fost semnată Argus şi publicată în cotidianul România liberă. Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, București, d. 29 aprilie 1918, Iași) a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

·         1892: A fost patentată prima scară rulantă de către Jesse W. Reno din New York.

·         1892: Se fondează clubul de fotbal Liverpool F.C. Liverpool Football Club, pe scurt Liverpool FC, este un club de fotbal din Liverpool, Anglia, care evoluează în Premier League. De la fondarea sa în 1892, Liverpool a câștigat cel mai mare număr de Cupe UEFA, Supercupe ale Europei și Cupe ale Ligii. Terenul propriu al clubului este stadionul Anfield, cu o capacitate de 45.362 de locuri, aflat la aproape trei mile de centrul orașului Liverpool. Clubul a fost fondat la 15 martie 1892 de către John Houlding, proprietarul lui Anfield. Houlding a decis formarea propriei echipe după ce Everton părăsise Anfield în urma unei dispute asupra închirierii. Numele original avea să fie Everton F.C., dar a fost schimbat în Liverpool F.C. (după ce F.A. a refuzat recunoașterea echipei sub numele precizat inițial). Clubul a fost implicat în două dintre cele mai mari tragedii din fotbalul european — la Heysel în 1985 și Hillsborough în 1989. După Heysel, cluburilor engleze le-a fost interzisă participarea în competițiile europene pentru o perioadă de cinci ani, șase în cazul lui Liverpool.

·         1899: Premiera piesei istorice "Cezar și Cleopatra", de George Bernard Shaw. George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin – d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence), scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.

·         1904: Este înfiinţată Societatea Naturaliştilor şi Amatorilor de Ştiinţe Naturale din gubernia tarista Basarabia.

·         1906: A luat ființă compania britanică Rolls Royce. Rolls-Royce Limited a fost un producător de mașini, iar din 1914 a început să producă și motoare de avioane. A fost fondată de Charles Stewart Rolls și Henry Royce pe 15 martie 1906 ca rezultat al unui parteneriat format în 1904. În 1971, Rolls-Royce a fost afectată de dezvoltarea motorului cu reacție avansate RB211, rezultând în naționalizarea companiei ca Rolls-Royce (1971) Limited. În 1973, divizia mașini a fost separată de compania părinte ca Rolls-Royce Motors. Rolls-Royce (1971) Limited a continuat ca, companie naționalizată până a fost privatizată în 1987 ca Rolls-Royce plc.

·         1908: A avut loc, la Paris, prima audiție a "Rapsodiei spaniole", de Maurice Ravel. Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure – d. 28 decembrie 1937, Paris), compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Boléro, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere.

·         1915: A avut loc, la București, prima audiție a "Simfoniei a II-a în La major op. 17", de George Enescu.

·         1916: Președintele Woodrow Wilson trimite 4.800 trupe americane peste granița SUA-Mexic pentru urmărirea lui Pancho Villa. Pancho Villa (Doroteo Arango Arámbula) poreclit „Pancho” (n. 5 iunie 1878, San Juan del Río, Durango, Mexic – d. 20 iulie 1923, Parral, Chihuahua, Mexic) a fost un erou național mexican. Pancho a fost chiar de dușmanii săi admirat fiind numit de adepții săi: luptător pentru libertate, guerillo, general, gouverner, star de film, și revoluționar. Pancho Villa a fost un comandant de guerilla și tâlhar, care a luptat în revoluția mexicană contra dictatura lui Diaz. După terminarea revoluției, noul regim de conducere prezintă pe Villa ca o icoană poporului, cu toate că el de acest regim a fost omorât. Puntru adepții dictatorului Diaz, Pancho Villa a fost un „bandit sângeros” în schimb cea mai mare parte a mexicanilor îl considerau un Robin Hood mexican.

·         1917 – Abdică Ţarul Nicolae al II-lea, eveniment care marchează sfîrşitul dinastiei Romanovilor  şi a Imperiului Ţarist in Rusia. Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6 mai 1868 (SN 18 mai) – d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 pana la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revolutiei din februarie. A fost asasinat impreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul direct al luiLenin. A fost canonizat de Biserica OrtodoxA Rusa dupa caderea regimului comunist in aceasta tara.

·         1922:  După ce Egiptul își câștigă independența față de Marea Britanie, Fuad I devine rege al Egiptului. Fuad I al Egiptului Fuad I, Regele egiptului și al Sudanului, suverin ai Nubia, Kordofan, și al Darfur n. 26 martie 1868 – d. 28 aprilie 1936, a fost primul rege al egiptului din era modernă. a devenit Sultanul egiptului în 1917 la succedat pe fratele său Husayn Kamil a devenit rege în 1922 cănd Britania a garantat independența egiptului. Ahmed Fuad s-a născut în Giza un palat în Cairo, era membru dinastiei Muhammad Ali o familie de origină albană care a ajuns pe vremea imperiului Otoman, mama lui era Farial Kadin.

·         1939 - Ocuparea regiunilor cehe de către Germania hitleristă. Violînd acordul de la München, Hitler ocupă Boemia şi Moravia, transformate în "protectorat" german. Slovacia devine "independentă", cu un regim dictatorial de extremă dreaptă, condus de monseniorul Tiso.

·         1939: Ca urmare a intrării trupelor hitleriste în Cehoslovacia, în România s-a decretat mobilizarea generală. Pe întreg teritoriul României au avut loc manifestații în sprijinul Cehoslovaciei. Pe 14 martie 1939, bucurându-se de sprijinul Germaniei, Jozef Tiso a proclamat independența Slovaciei. A doua zi dimineața, armatele germane, violând acordurile semante cu șase luni mai înainte la München, au invadat și ocupat ce mai rămăsese din Cehia – Boemia și Moravia – și au înființat aici un protectorat. Președintele Emil Hácha nu a dat ordine armatei să reziste invaziei străine.  Statul cehoslovac a dispărut de pe harta politică a Europei pentru aproape șase ani. Au fost înființate statul-marionetă Protectoratul Boemiei și Moraviei, care era sub controlul total al Germaniei Naziste, și Republica Slovacia, stat satelit al Reichului, dar care nu a fost ocupat de trupele germane. Franța și Anglia nu au întreprins nicio acțiune concretă împotriva Germaniei. Doar invadarea Poloniei i-au determinat pe anglo-francezi să intervină, ceea ce a dus la declanșarea celui de-al doilea război mondial.

·         1945: Al Doilea Război Mondial: Armata română duce lupte grele pentru eliberarea orașului cehoslovac Branska-Bystrica.

·         1954 - Debutează programele emise de Studioul teritorial Cluj al Radiodifuziunii Române.

·         1956: România și Birmania (Uniunea Myanmar) stabilesc relații diplomatice la nivel de legație.

·         1964: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din Cehoslovacia după ce a învins în finală echipa Suediei cu scorul de 25 - 22 și a devenit pentru a două oară campioană mondială.

·         1966 - S-a creat, la Bucureşti, Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI).

·         1974: Arpad Kiss, pilot planorist, a efectuat primul zbor cu primul deltaplan românesc, AK-22.

·         1985 - Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor, stabilită printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, intitulată “Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”. Marcată pentru prima oara în România în 1991.

·         1990: URSS anunță că declarația de independență a Lituaniei este invalidă. Lituania este o țară baltică în Europa de Nord. Capitala țării este Vilnius. Granița de vest a țării o constituie Marea Baltică. În nord se învecinează cu Letonia, în sud-est cu Belarus, în sud cu Polonia iar în sud-vest cu Rusia prin exclava sa Kaliningrad, obținută în urma redefinirii multor granițe în Europa la începutul perioadei numită a Cortinei de fier. Populația Lituaniei este de aproximativ 3 milioane, iar capitala și cel mai mare oraș este Vilnius. Lituanienii sunt un popor baltic. Atât limba oficială, lituaniana cât și letona sunt singurele limbi din ramura baltică a familiei de limbi indo-europene care încă se mai vorbesc astăzi.

·         1990: In judetul Harghita maghiarii au aniversat Revolutia ungara de la 1848. Cu aceasta ocazie s-a abordat drapelul maghiar pe institutiile publice, primarii, case de cultura, scoli, spitale, case particulare. Pentru sarbatorirea acestei zile au venit din Ungaria peste 10.000 de persoane care au provocat incidente la Satu Mare, Sovata, Targu Mures si in alte localitati, ceea ce a determinat, in zilele urmatoare, organizarea unor contra-manifestatii care vor duce la ciocniri violente intre partea romana si cea maghiara. Conflictul interetnic de la Târgu Mureş s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie şi 21 martie 1990.

·         1990 - Crearea Partidului Unităţii Naţionale Române (PUNR).

·         1991: A luat ființă Fundația Europeană Nicolae Titulescu cu scopul de a onora memoria marelui diplomat român, de a stimula și întreține interesul pentru viața și activitatea diplomatică a lui Nicolae Titulescu. Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

·         1994: În Belarus, a fost adoptată Ziua Constituției. Belarus, denumită oficial Republica Belarus, este o țară fără ieșire la mare, aflată în Europa de Est, vecină cu Rusia către nord-est, Ucraina către sud, Polonia către vest, și Lituania și Letonia către nord-vest. Capitala țării este Minsk; printre alte orașe mari se numără Brest, Hrodna, Gomel, Moghilău și Vitebsk (Vițebsk). Peste 40% dintre cei 207.600 km² sunt împăduriți, iar principalele sectoare economice sunt agricultura și industria prelucrătoare.

·         1996: ONU a lansat un proiect pentru salvarea Africii de subdezvoltare prin acordarea a 25 miliarde de dolari pe o perioadă de 10 ani și mobilizarea agențiilor împotriva sărăciei și maladiilor. Proiectul "Inițiativa specială privind Africa".

·         1999: In România, au fost retrase din circulaţie bancnotele cu valoarea nominală de 1.000 şi 5.000 de lei, emisiunile 1991-1993.

·         1999: Curtea de Apel Bucuresti a anulat pentru a doua oara Hotararea de Guvern, privind infiintarea Universitatii “Petoffi-Schiller”.

·         1999: Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea lui Miron Cozma de intrerupere a executarii pedepsei de 18 ani de inchisoare, data de catre Curtea Suprema de Justitie, in data de 15 februarie 1998, pentru instigare la subminarea puterii de stat, in legatura cu mineriada din septembrie 1991.

·         2004: Oamenii de știință au raportat descoperirea Sednei, cel mai distant obiect din sistemul solar observat până acum. Sedna este o posibilă planetă pitică din Sistemul Solar. Se pare că este cel mai îndepărtat obiect de Soare cunoscut din Sistemul Solar. Când se află la periheliu, Sedna se află la o distanță de 72 unități astronomice. La afeliu, Sedna este la 532 unități astronomice depărtare de Soare. Acest obiect transneptunian face o rotație în jurul Soarelui o dată la 10.500 de ani și este ultima planetă pitică descoperită (în 2009) după Ceres (1801), Pluton (1929), Eris (2003), Haumea (2004) și Makemake (2005).

·         2006: Adrian Năstase își anunță demisia din fruntea Camerei Deputaților și din funcția de președinte executiv al PSD după ce 37 din filialele PSD din teritoriu i-au acordat un vot de blam. Adrian Năstase (n. 22 iunie 1950, București), politician social-democrat român, fost profesor de drept public internațional. Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 respectiv 2004-2006, din partea PDSR respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost prim-ministru al României.

·         2011: Regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa, declară stare de urgență timp de trei luni în urma protestelor din Bahrain din 2011. Bahrain, este un conglomerat de 33 de mici insule din Golful Persic. În trecutul îndepărtat, Bahrain, a fost ocupat de fenicieni care au numit Bahrain, „Delmon”, care înseamnă „Țara vieții”. De-a lungul secolelor alte civilizații, au ocupat Bahrainul inclusiv portughezii. De fapt, râmășite ale acestor civilizații sunt încă vizibile în Bahrain. Practic, toți locuitorii din Bahrain au sosit din alte părți. Suniții din Peninsula Arabică și șiiții din provincia de est a Arabiei Saudite și din Iran și Irak. Protestele din Bahrain din 2011 sunt o serie de demonstrații din Golful Persic, Bahrain. Ca parte a Protestelor din Africa și Orientul Mijlociu din 2010–2011, protestatarii din Bahrain au cerut inițial libertate politică și egalitate pentru populația Shi’a și s-au extins la a cere finalul monarhiei după un raid ucigaș nocturn, la 17 februarie împotriva protestatarilor de la Pearl Roundabout în Manama. Protestatarii au campat patru zile în Manama la Pearl Roundabout, care funcționează ca centru de comandă al protestelor de acolo. Hamad Bin Isa Al Khalifa, (născut la 28 ianuarie 1949 în Riffa, Bahrain) este actualul rege al Bahrain (din 2002), care au fost anterior Emir (din 1999). El este fiul lui Isa bin Salman al Khalifa. A urmat Facultatea de drept de la Cambridge, Anglia, iar mai târziu colegiile militare din Regatul Unit (inclusiv Sandhurst) și Statele Unite ale Americii (inclusiv Fort Leavenworth). Hamad Bin Isa Al Khalifa are un mare interes pentru păstrarea patrimoniului și continuă să participe la o serie de activități sportive și de hobby-uri, inclusiv vânătoare de șoimi, golf, pescuit, tenis si fotbal.

Nașteri

·         1493: Anne de Montmorency (n. 15 martie 1493, Castelul Chantilly – d. 12 noiembrie 1567, Paris) a fost șef suprem al armatei, conetabil (șef suprem al armatei, după rege) și mareșal în Franța, fiind unul dintre cei mai importanți conducători militari francezi din secolul XVI.

Anne de Montmorency a crescut împreună cu Francisc I al Franței și l-a însoțit pe rege în campaniile sale militare din Italia. El a luat parte la Bătălia de Marignano (1515) și a apărat îmreună cu Pierre du Terrail, Chevalier de Bayard, orașul Charleville-Mézières contra trupelor imperiale a lui Carol Quintul. In Bătălia de la Bicocca (1522) la nord de Milano a reușit să invingă trupele lui Carol Quintul, obținând bastonul de mareșal. In 1525 la Paviacade însă prinzioner al împăratului împreună regele francez. După eliberare din prinzionerat face totul pentru răscumpărarea suveranului său. Rgele francez ca recompensă pentru serviciile sale îl va numi guvernator „Gouverneur des Languedoc” și „Grand Maître de France”. La reluarea luptelor cu trupele imperiale va obține în anul 1536 o victorie strălucită la Susa. Norocul în privința succeselor militare nu-l va părăsi nici în Picardiasau Piemont, merite răsplătite de monarhul francez cu titlul de conetabil (șef suprem al armatei, după rege). Prin legăturile sale strânse pe care le are cu moștenitorul tronului, va cădea în dizgrație, fiind alungat în 1541 de la curte. Insă la urcarea pe tron a lui Henric al II-lea al Franței în 1547 va reabilitat. In 1557 va pierde Bătălia de la Saint-Quentin (1557) împotriva habsburgilor spanioli, căzând în mâna spaniolilor. Pentru a înlesni eliberarea lui a încheiat un pact nefavorabil pentru francezi prin Pacea de la Cateau-Cambrésis (1559) prin care pierde simpatia și încrederea regelui francez, câștigând-o în schimb pe a lui Carol al IX-lea al Franței. După triumviratul format cu Contele de Guise și Mareșalul Saint-André, cade prinzionier în 1562 în mâna prințului de Condé. Fiind eliberat va alunga pe englezi din Havre și va înfrânge în 1567 la Saint-Denis trupele lui Conde. La două zile după victorie va muri la data de 11 noiembrie 1567 în Paris.

Mariajul său a produs 12 copii:

• François (1530–1579), a succedat tatălui său ca duce de Montmorency.
• Henri (1534–1614), a succedat fratelui său mai mare ca duce de Montmorency.
• Charles
• Gabriel
• Guillaume (d. 1593)
• Eléonore (d. 1557) căsătorită cu François de La Tour d'Auvergne, au fost părinții lui Henri de La Tour d'Auvergne, Duce de Bouillon
• Jeanne (1528–1596), căsătorită cu Louis III de La Trémoille.
• Catherine (1532–1624) căsătorită cu Gilbert de Lévis, Duce de Ventadour; au avut copii. Au fost stră-străbunicii lui Anne Geneviève de Lévis
• Marie
• Anne
• Louise
• Madeleine

* 1614: Franciscus Sylvius (sau Franz De Le Boe, Franciscus de le Boë Sylvius) (n. 15 martie 1614 — d. 16 noiembrie 1672) a fost medic, anatomist și chimistolandez. este considerat unul din pionierii chimiei clinice moderne. De numele său este legat mineralul silvină.

S-a născut la Hanau, Germania, dar cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în Olanda.

A studiat la diverse universități olandeze și germane ca discipol al lui Adolphus Vorstius și Emmanuel Stupanus. A fost adeptul teoriilor lui René Descartes. În 1637 obține doctoratul la universitatea din Basel.

În 1658 este numit profesor de medicină la Universitatea din Leyden. Reunește în jurul său o adevărată echipă de cercetători, printre care Reinier de Graaf și Jan Swammerdam.

Printre studenții săi valoroși putem enumera: Jan Swammerdam, Reinier de Graaf, Niels Stensen și Burchard de Volder.

·         1638: Împăratul erei Shunzhi (15 martie 1638 - 5 februarie 1661), anterior romanizat ca Împăratul Shun - Chih, a fost al treilea împărat al dinastiei Qing și primul împărat Qing care a domnit peste China, între 1644-1661. Un consiliu de prinți și miniștri manciurieni, l-a ales pentru a-i succede tatălui său, Hong Taiji (1592-1643), în septembrie 1643, când el avea doar cinci ani. Prinții au numit, de asemenea, doi co-regenți: Dorgon(1612-1650), al XIV-lea fiu al fondatorului Qingului, Nurhaci (1559-1626), și Jirgalang (1599-1655), unul dintre nepoții lui Nurhaci, ambii erau membrii clanului imperial Qing.

Între 1643-1650, puterea politică a fost în cea mai mare parte în mâinile lui Dorgon. Sub conducerea sa, Qingul cucerit cea mai mare parte a teritoriului dinastiei abolite, Ming (1368-1644), a gonit regimurile monarhiste loiale Mingului în provinciile din sud-vest, și a stabilit baza dominației Qingului peste China, în ciuda politicilor sale extrem de nepopulare, cum ar fi "ordinul de tund părul" din 1645, care i-a forțat pe supușii Qingului să-și radă partea din față a scalpului și să își împletească părul rămas într-o coadă, asemănătoare cu cea a manciurienilor. După moartea lui Dorgon în 1650, tânărul monarh a început personal să domnească. El a încercat, cu succes mixt, să lupte împotriva corupției și să reducă influența politică a nobilimii manciuriene. În 1650 s-a confruntat cu o remobilizare a rezistenței loialiștilor Ming, dar prin 1661 armatele lui au învins ultimii oponenți ai Qingului, navigatorul Koxinga ( 1624-1662 ) și Prințul de Gui (1623-1662) din Ming de Sud, ambii cedând în anul următor. Împăratul Shunzhi a murit la vârsta de 22 ani, de variolă, o boala extrem de contagioasă care a fost endemică în China, dar față de care manciurienii nu aveau imunitate. El a fost succedat de al-III lea fiu, Xuanye, care supraviețuise deja variolei, și care a domnit timp de șaizeci de ani, sub numele de eră Kangxi. Deoarece puține documente s-au mai păstrat din epoca Shunzhi, decât la dominația de mai târziu a Qingului, era Shunzhi este o perioadă, relativ, puțin cunoscută din istoria dinastiei.

"Shunzhi" a fost numele, în chineză, de eră/domnie a acestui monarh. Acest titlu a avut echivalente în manciuriană și mongolă, deoarece familia imperială a Qing a fost manciuriană, și a domnit peste multe triburi mongole, care au ajutat Qingul să cucerească China. Numele personal al împăratului a fost Fulin, iar numele postum, prin care a fost venerat la Templul Ancestral Imperial, a fost Shizu (Wade - Giles: Shih-tsu, chineză :世祖) .

* 1713: Abatele Nicolas-Louis de Lacaille (n. 15 martie 1713, Rumigny, Ardennes — d. 21 martie 1762, Paris) a fost un teolog, astronom, matematician și fizician francez.

A propus denumirea folosită în prezent pentru Cometa Halley.

A făcut studii umaniste la colegiul iezuit de la Mantes apoi, începând din 1729, retorica la colegiul Lisieux, la Paris. După trei ani de studii teologice la colegiul din Navarra, a devenit maestru în arte și bacalaureat în teologie.

În 1736 a devenit elev al astronomului Cassini; a efectuat primele observații astronomice în mai 1737. În mai 1738, împreună cu Maraldi, a efectuat o lungă campanie de releveuri ale coastei Atlanticului, între Nantes și Bayonne. În iulie 1739, a participat cu Cassini de Thury la măsurarea meridianului în Pirinei, pornind de la Perpignan.

Profesor de matematici la Colegiul Mazarin în noiembrie 1739, a intrat la Academia de Științe la 8 mai 1741 ca adjunct și a devenit asociat în 1745.

A efectuat o lungă misiune în Emisfera australă, din octombrie 1750 până în iunie 1754, unde a fost trimis să măsoare arcul meridianului. A făcut puține observații în domeniul istoriei naturale, dar s-a întors cu o colecție considerabilă, îndeosebi de păsări, folosită îndeosebi Mathurin Jacques Brisson (1723-1806).

După ce a construit un observator astronomic în Africa de Sud la Cape Town, a efectuat un număr impresionant de obsevații astronomice. Și-a încheiat șederea australă la Île-de-France, apoi la Insula Bourbon, astăzi respectiv Însulele Mauritius și La Réunion, din ianuarie 1753 până în februarie 1754, perioadă în care a efectuat un releveu geodezic al Île-de-France.

A fost membru al Academiilor din Berlin, Stockholm, Bologna și Göttingen; a devenit membru al Royal Society la 17 ianuarie 1760.

A denumit 14 din cele 88 de constelații moderne și a redenumit o alta: Musca(în latină: Musca, cu abrevierea: Mus). Se află în apropiere dea constelația Crucea Sudulu (Crux, Cru).

Raționalismul său științific l-a condus să denumească cele 14 constelații astfel:

• Mașina Pneumatică, Antlia, Ant
• Dalta, Caelum, Cae
• Compasul, Circinus, Cir
• Cuptorul, Fornax, For
• Orologiul, Horologium, Hor
• Platoul, Mensa, Men (de la numele unui munte situat în apropiere de Cap Town)
• Microscopul, Microscopium, Mic
• Echerul, Norma, Nor
• Octantul, Octans, Oct
• Pictorul, Pictor, Pic
• Busola, Pyxis, Pyx
• Reticulul, Reticulum, Ret
• Sculptorul, Sculptor, Scl
• Telescopul, Telescopium, Tel

A decupat foarte întinsa constelație Nava Argo pentru a crea trei alte constelații, Carena, Pupa și Velele.

A suprimat și o constelație mică, Stejarul lui Carol (în latină: Robur Carolinum), inventată de Edmund Halley în 1677, și situată în apropierea Navei Argo.

La revenirea în Franța, a participat la verificarea bazei stabilite de Jean Picard, cu aproape un secol înainte, pentru măsura lungimii meridianului terestru în 1756.

* 1720: Filip al Spaniei (15 martie 1720 – 18 iulie 1765) a fost Duce de Parma din 1748 până în 1765. A fondat Casa de Bourbon-Parma, o ramură a dinastiei spaniole. A fost ginerele regelui Ludovic al XV-lea al Franței.

·         1767: S-a nascut Andrew Jackson, al 7-lea presedinte al SUA (d. 8 iunie 1845), cel de-al saptelea presedinte al SUA (1829-1837), erou al bataliei de la aNew Orleans (1815) si unul dintre fondatorii Partidului Democrat.

·         1779: Lord Melbourne, prim ministru al Marii Britanii (d. 1848)
* 1809: Joseph Jenkins Roberts (n. 15 martie 1809 – 24 februarie 1876) a fost președintele Liberiei de două ori (1848-1856 și 1872-1876). S-a născut în Norfolk, Virginia, USA, Roberts a emigrat în Liberia în 1829 în tinerețe. Și-a deschis un magazin în Monrovia, după care a intrat în politică. Când Liberia a devenit stat independent în 1847, Roberts a fost ales primul președinte al țării, și a îndeplinit această funcție până în 1856. În 1872 a fost din nou ales președinte.
Joseph s-a născut în Norfolk, Virginia, Statele Unite, fiind al doilea dintre șapte frați. S-a spus că tatăl său ar fi fost un stăpân de plantații galez. Amelia, mama sa, descrisă ca fiind o mulatră cu pielea deschisă la culoare, a fost o vreme sclava și consoarta acestuia, care a eliberat-o când era tânără.^[1] Amelia și-a botezat toți copiii cu excepția unuia Jenkins, ceea ce sugerează că acesta ar fi numele tatălui lor natural. După eliberare, Amelia s-a căsătorit cu James Roberts, un negru liber; tatăl vitreg a crescut copiii Ameliei ca pe ai lui. Roberts se ocupa cu o afacere cu transporturi fluviale pe râul James. Până la sfârșitul vieții, a devenit destul de înstărit pentru un afro-american din acea vreme.^[2]Joseph Roberts avea origini predominant europene. Istoricul liberian Abayomi Karnga scria în 1926: „Nu era chiar negru; era doar o optime african și ar fi putut foarte ușor să treacă drept alb.”^[3] În copilărie, Joseph a început să muncească la afacerea tatălui său, încărcând marfă pe o plută ce le transporta de la Petersburg spre Norfolk pe râul James.^[4] Familia s-a mutat la Petersburg, Virginia, oraș industrial. La scurt timp, James Roberts a murit. Joseph a continuat să lucreze în transporturi, dar a fost și ucenic la o frizerie. Frizerul, William Colson, era și preot și unul dintre cei mai educați negri din Virginia. El i-a dat lui Roberts acces la biblioteca sa personală, sursă principală a educației băiatului
Roberts s-a căsătorit cu o femeie de 18 ani pe nume Sarah în 1828. Ei aveau un copil nou-născut cu ei când au emigrat în Liberia. Atât Sarah cât și copilul au murit în primul an după emigrare.^[5] Roberts s-a recăsătorit cu Jane Rose Waring, fiica lui Harriet Graves și Colston Waring din Norfolk și Petersburg, Virginia, care emigrase și ea în colonie

Daghereotip realizat între 1840 și 1860.

După ce a aflat de planurile Societății Americane pentru Colonizare de a coloniza coasta africană de la Capul Mesurado de lângă Monrovia de astăzi, familia Roberts a hotărât să se alăture unei expediții. Restricțiile puse asupra negrilor liberi de Legile Negrilor din Virginia au jucat un rol important în această decizie. Familia Roberts era, în plus, una foarte religioasă și dorea evanghelizarea indigenilor din Africa.^[2] La 9 februarie 1829 ei au plecat în Africa pe vasul Harriet. Joseph Roberts, soția sa Sarah și copilul lor au călătorit împreună în Liberia,^[7]împreună cu mama lui și cu cinci dintre cei șase frați. Pe același vas se afla și James Spriggs Payne, care avea să devină al patrulea președinte al Liberiei.^[1]

La Monrovia, Roberts împreună cu doi frați ai săi și cu ajutorul prietenului lor William Colson of Petersburg au înființat o afacere care se ocupa cu exportul de produse pe bază de palmier, santal african și fildeș în Statele Unite, precum și cu importul de bunuri americane într-un magazin din Monrovia. În 1835, Colson a emigrat în Liberia, dar a murit la scurt timp după sosire. Afacerea a înflorit, iar familia Roberts au devenit membri marcanți ai comunității locale.^[2] În acest timp, fratele lui Joseph, John Wright Roberts, a devenit preot metodist, și avea ulterior să devină episcop. După ce la început a activat ca negustor, fratele cel mai mic, Henry Roberts, a studiat medicina la Școala Medicală Berkshire din Massachusetts. Joseph Roberts a avut resurse financiare suficiente pentru a plăti studiile fratelui său. Henry s-a întors în Liberia să lucreze ca medic.^[8]

În 1833, Joseph Roberts a devenit high sheriff al coloniei. Una dintre responsabilitățile sale era cea de a organiza milițiile de coloniști care călătoreau în interiorul continentului pentru a colecta taxe de la popoarele indigene și de a înăbuși revoltele lor împotriva dominației coloniale. În 1839, Societatea Americană pentru Colonizare l-a numit pe Roberts viceguvernator. După încă doi ani, după moartea guvernatorului Thomas Buchanan, Roberts a devenit primul guvernator metis al Liberiei. În 1846, Roberts a cerut legislativului declararea independenței Liberiei, dar și menținerea cooperării cu Societatea Americană pentru Colonizare. Legislativul a convocat un referendum, în care alegătorii au votat în favoarea independenței. La 26 iulie 1847, Roberts a proclamat independența Liberiei. Primele alegeri prezidențiale s-au desfășurat la 5 octombrie 1847, și au fost câștigate de Roberts, care a depus jurământul la 3 ianuarie 1848, împreună cu vicepreședintele său, Stepehn Allen Benson

Roberts a murit la 24 februarie 1876, la mai puțin de două luni după încheierea celui de-al doilea mandat al său ca președinte. În testamentul său, el a lăsat 10000 de dolari și moșia sa moștenire sistemului educațional din Liberia.^[1]

Principalul aeroport al Liberiei se numește în onoarea sa Aeroportul Internațional Roberts, ca și orașul Robertsport și Strada Roberts din Monrovia. Chipul său apare pe bancnota de zece dolari liberieni introdusă în 1997, și pe vechea bancnotă de cinci dolari aflată în circulație între 1989 și 1991. 15 martie, ziua sa de naștere, este sărbătoare națională în Liberia

·         1812: Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (d. 1886)

* 1821: Jan sau Johann Josef Loschmidt (n. 15 martie 1821 – d. 8 iulie 1895), de asemenea și Josef Loschmidt, a fost un om de știință austriac, care a adus contribuții importante în chimie, fizică (termodinamică, optică, electrodinamică), și în domeniul formelor cristaline.

Născut în Karlsbad, un oraș situat în Imperiul Austriac (acum Karlovy Vary, Republica Cehă), Loschmidt a devenit profesor de chimie fizică la Universitatea din Viena în 1868.

·         1830: Paul Heyse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (d. 1914)

·         1831: S-a nascut Pantazi Ghica, prozator, dramaturg si publicist; secretar particular al lui Nicolae Balcescu, s-a numarat printre comisarii pentru propaganda ai Revolutiei de la 1848-1849; frate cu prozatorul Ion Ghica (d. 17 iulie 1882, București). Pantazi Ghica (n. 15 martie 1831 – d. 17 iulie 1882) a fost un scriitor și critic literar român, cunoscut sub unul din pseudonimele Tapazin, G. Pantazi sau Ghaki. A urmat studii la Paris, pe care nu le-a terminat. Alături de fratele său, Ion Ghica, a participat la Revoluția română de la 1848, ca secretar al lui Nicolae Bălcescu care l-a trimis comisar cu propaganda în județele Prahova și Buzău, fapt pentru care a fost condamnat la exil. Revenit la Buzău ca prefect liberal, în 1866, Pantazi a fost însărcinat să pregătească o vânătoare pentru prințul Carol. Când domnitorul a dus pușca la ochi ca să tragă într-un urs, animalul a început sa joace. Prefectul, temându-se de răspundere, se gândise sa folosească un urs țigănesc, îmblânzit. Carol s-a supărat că i se strică plăcerea cinegetică și l-a destituit pe Pantazi. Pantazi Ghica a fost căsătorit cu Camille Guyet de Fernrx. Pantazi Ghica a primit lumina la 15 septembrie 1863 în loja bucureșteană Înțelepții din Heliopolis, în chiar anul renașterii acesteia din cenușa lojei Steaua Dunării. La 5 octombrie 1863, la 32 de ani, Pantazi Ghica a fost ridicat la rangul de Maestru Mason.

* 1845: Prințesa Sophie Maria Friederike Auguste Leopoldine Alexandrine Ernestine Albertine Elisabeth de Saxonia, Ducesă de Saxonia (15 martie 1845 - 9 martie 1867), a fost cel mai mic copil din cei nouă ai regelui Ioan al Saxoniei și ai soției lui, Prințesa Amalie Auguste de Bavaria. A fost sora mai mică a regilor Albert al Saxoniei și George al Saxoniei.^[1][2] Prin căsătoria cu Ducele Karl-Theodor al Bavariei, Sofia a devenit membră a Casei de Wittelsbach și Ducesă a Bavariei.
* 1871: Constantin Argetoianu (n. 3/15 martie 1871,^[1] Craiova, România^[2] – d. 6 februarie 1955,^[1] Sighetu Marmației, România^[3]) a fost un om politicromân, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939). Unic descendent al unei înstărite familii boierești din Oltenia, Argetoianu a dobândit o licență în drept și un doctorat în medicină la Paris, însă a urmat o carieră în diplomație, unde a activat până în 1913, când a intrat în politica română. S-a alăturat inițial Partidului Conservator, însă a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, deținând portofoliul ministerial în diferite guverne. Argetoianu a fost ales cu puține întreruperi în Parlament, deținând președinția Senatului între 1938 și 1939.

Întemeietor alături de Alexandru Averescu al Ligii Poporului, i-a revenit ca ministru de justiție în Guvernul Averescu sarcina ingrată de a reprezenta România la Tratativele de pace de la Buftea cu Puterile Centrale și de semna Tratatul preliminar de pace (1918). În 1920, a fost confruntat din poziția de ministru de interne cu prima grevă generală din istoria României și cu atentatul lui Max Goldstein asupra Senatului.^[4] În anul următor Argetoianu a declanșat represaliile împotriva Partidului Socialist Român.

În pofida faptului că a fost lung timp un adversar înverșunat al lui Ionel Brătianu, s-a apropiat de acesta și a devenit ministru în guvernele Știrbey și Brătianu din 1927, intrând după moartea subită a liderului liberal în PNL. Un susținător al principelui Carol, Argetoianu a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru în 1931, în dificila guvernare Iorga-Argetoianu, confruntată cu efectele Marii crize economice. Eșecul întreprinderii l-a ținut pe boierul de la Breasta în anii 1930 în expectativă, rămânând în relații bune cu regele și militând pentru asumarea de către acesta a unui regim autoritar, dincolo de partide.

Acest lucru s-a produs în 1938, iar Argetoianu a fost unul dintre membrii proeminenți ai primului cabinet Miron Cristea și a aderat la partidului regal unic Frontul Renașterii Nationale, fiind consilier regal și președinte al Consiliului Superior Economic. După asasinarea lui Armand Călinescu, a fost el însuși numit pentru scurt timp premier. A participat la Consiliile de Coroană convocate de Carol al II-lea în 1940, pronunțându-se pentru acceptarea cedărilor teritoriale, în speranța unei recuperări ulterioare. Asimilat de legionari dictaturii regale, a scăpat în noiembrie 1940 la limită de asasinare, pentru a părăsi în aprilie 1944 țara. S-a întors în noiembrie 1946, în speranța de a fi numit premier în locul lui Groza. Desproprietărit sub regimul comunist de întreaga sa avere, a fost arestat în „noaptea demnitarilor” (5/6 martie 1950) și a murit la 6 februarie 1955 în închisoarea de la Sighet. Constantin Argetoianu a fost reabilitat de justiție în 1999.^[5] Deși prestația sa politică a fost contestată atât de contemporani, cât și de istorici, el este considerat unul dintre cei mai influenți politicieni ai Perioadei interbelice. În prezent este cunoscut pentru scrierile sale memorialistice, care purtând marca inteligenței și cinismului autorului lor reprezintă prin bogăția de informație și prin calitatea literară un document de primă importanță asupra vieții politice și sociale din timpul său.

Constantin Argetoianu se trăgea din partea tatălui dintr-o veche familie boierească oltenească, Argetoienii. Numele poate fi urmărit în istorie până în secolul al XVI-lea, când este atestat un Vârjoghe (Virgil) Argetoianu (Hargetoianu, după documentele rămase), fără a fi posibilă stabilirea unei filiații documentate.^[6] Cea mai veche persoană despre care familia avea informații mai detaliate este Costache Argetoianu, care a trăit la începutul secolului al XVIII-lea și îl avea socru pe Mihail Cantacuzino, întemeietorul Mănăstirii Sinaia. Despre Costache Argetoianu, cronicarul grec Dapontes scria că era unul dintre boierii cei mai cu vază din Oltenia. Avea mai multe moșii, printre care Argetoaia (de la care se trage numele familiei), Breasta,^[7] Ișalnița și Braloștița.^[8]

Costache Argetoianu a avut un strănepot numit tot Costache Argetoianu, care s-a căsătorit cu Maria, fiica lui Manole (Manolache) Vodă Rosetti. Împreună cu soția și ginerele, acest Costache s-au refugiat la Viena pe vremea împăratului Iosif al II-lea. S-au întors la Craiova după moartea lui Manole Rosetti. Costache și Maria Argetoianu au avut mai mulți copii, din care cel mai mare, Nicolae, a avut un singur fiu, pe Constantin Argetoianu, bunicul politicianului. Acesta s-a căsătorit la 22 ani cu Ana Rahtivanu. Din cei 16 copii născuți înainte de moartea lui de holeră în 1848, au supraviețuit 5, printre care și viitorul general Ion Argetoianu, tatăl lui Constantin Argetoianu. Octav George Lecca a produs în lucrarea sa „Familiile boierești române” un arbore genealogic diferit de cel descris în memoriile sale de Argetoianu, localizând doi potențiali strămoși în secolul al XVII-lea, în marele stolnic Mihaiu Hargetoianu și Dumitrașco Argetoyanul.

În perioada comunistă, scrierile lui Constantin Argetoianu nu au fost accesibile publicului. Au fost reproduse scurte fragmente malițioase referitoare la paternitatea ultimilor copii ai Reginei Maria. Alte fragmente au fost publicate în revista „Magazin Istoric”.

Editurile Albatros, Humanitas și Machiavelli au publicat după 1989 memoriile sale Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri. Constând din opt părți, memoriile sunt rescrise de Argetoianu pe baza jurnalului ținut de-a lungul vremii și acoperă un interval vast, începând cu copilăria și sfârșindu-se cu anul 1935.

Perioada dintre 1935 și 1944 este consemnată în jurnalul Însemnări zilnice, care a apărut între 1998 și 2009, în zece volume, la Editura Machiavelli, sub coordonarea istoricului Stelian Neagoe. Pasaje din Însemnări zilnice au fost serializate, tot sub îngrijirea lui Stelian Neagoe, în cotidianul Jurnalul Național.

* 1900: Emilio Sagi Liñán (n. 15 martie 1900 - d. 25 mai 1951) a fost un fotbalist spaniol de care a jucat pe postul de atacant. A jucat la clubul FC Barcelona și la echipa națională de fotbal a Spaniei.

·         1915: S-a nascut la Râșcani, Bălți, in Basarabia, Imperiul Rus, zoologul și biologul român Nicolae Botnariuc; (d. 1 martie 2011). Nicolae Botnariuc (n. 15 martie 1915, Râșcani, Bălți, Basarabia, Imperiul Rus – d. 1 martie 2011) a fost un zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească transafricană (1970-1971). A fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.

* 1919: José Maria Pires (n. 15 martie 1919, Córregos, Brazilia – d. 27 august2017,^[1] Belo Horizonte, Brazilia) a fost un scriitor și arhiepiscop romano-catolic brazilian, primul episcop negru din istoria Bisericii Catolice din Brazilia^⁠(d)

S-a născut la Córregos, Brazilia și a fost sfințit preot la 20 decembrie 1941; a fost numit episcop al Diecezei de Araçuaí^⁠(d) la 25 mai 1957 și a fost consacrat la 22 septembrie 1957. La 2 decembrie 1965 Pires a fost numit arhiepiscop al Arhidiecezei de Paraíba^⁠(d).

S-a retras din activitate la 29 noiembrie 1995. A decedat la Belo Horizonte la 27 august 2017,^[3] la vârsta de 98 de ani, din cauza unei insuficiențe respiratorii cauzate de pneumonie.

·         1920: Donnall Thomas, medic american, laureat al Premiului Nobel (d. 2012)

·         1924: Iuri Bondarev, scriitor, critic literar, scenarist rus
* 1924: Aldo Andreotti (n. 15 martie 1924, Florența, Italia – d. 21 februarie1980 Pisa, Italia) a fost un matematician italian, cu contribuții importante la geometria algebrică, teoria funcțiilor de variabile complexeși teoria ecuațiilor cu derivate parțiale.

·         1927 - S-a născut Carl Smith, cântăreţ şi chitarist country american.
* 1930: Nicolae Bikfalvi - (n. 15 martie 1930), Hunedoara este un pictor român.

• Absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj-Napoca, promoția 1955. Debutează în anul 1955, în cadrul expoziției “Lupta pentru pace” la Cluj-Napoca.
• Din anul 1959 este profesor la Liceul de Artă din Arad.
• Din 1970-1980 este membru în Comitetul pe țară a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România.

·         1930: Jores Alfiorov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel

·         1932 - S-a născut Arif Mardin, producător american.
* 1932: Alan LaVern Bean (n. 15 martie 1932, Wheeler[*], SUA – d. 26 mai 2018, Houston, SUA) a fost un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 12, al patrulea om care a pășit pe suprafața Lunii.
* 1932: Ion Nicodim (n. 26 martie 1932, Constanța - d. 15 martie 2007, Paris, Franța) a fost un pictor, sculptor și decorator român.

Provenit dintr-un mediu modest, Ion Nicodim s-a născut la Constanța, în anul 1932. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția „Artă monumentală”, în 1956.

În 1957 s-a căsătorit cu artista Ariana Soreanu / Irina Soreanu, pe care o cunoscuse din studenție, și care a dezvoltat o carieră internațională în domeniul artei textile.

În 1958, a vizitat mari colecții de artă modernă în Uniunea Sovietică, unde a avut posibilitatea să vadă lucrări ale lui Henri Matisse.

În primii ani după studenție, Ion Nicodim a realizat un număr de opere monumentale, tapiserii, mozaicuri, ceramici, consacrându-se îndeosebi picturii.

Laureat al Premiului „Frederic și Cecilia Cuțescu-Storck”, Ion Nicodim s-a instalat la Roma, în 1965, la Accademia di Romania, unde i s-au deschis noi orizonturi. Prima sa expoziție personală la galeria Il Bilico, îl așează alături de artiști deja renumiți, ca Sam Francis, Jean Fautrier, Julius Bissier și Joan Miró.

În 1968, crezând în scurta tentativă de deschidere spre Occident a regimului comunist român, artistul revine în țară. Speranța a fost însă înșelătoare, întrucât povara de plumb s-a instalat curând, din nou, peste țară și a izolat-o de lumea artistică internațională. Deși autoritățile i-au recunoscut talentul, tapiseria sa „Cântare omului” fiind oferită de guvernul român, în 1970, sediului ONU de la New York, acestea n-au încetat să-i păcălească libertatea de creație și să-l priveze de orice deplasare în străinătate.

Nu a reușit să treacă frontierele României decât în 1977, invitat fiind de „Cité internationale des arts de Paris”, pentru o ședere de mai mulți ani, și aceasta în pofida invitației făcute de ONU, în 1976, care îl numește Planetary Citizen, alături de personalități din lumea întreagă: Martin Luther King, Darius Milhaud, Pablo Casals, Arthur Miller, Yehudi Menuhin, Leopold Stokowski, Abatele Pierre, etc.

Dar artistul nu a uitat niciodată pictura, precum o dragoste din tinerețe... Ultimele sale mari expoziții personale din 2006, la Château Royal de Collioure și la Caen, în prestigioasa Abbaye aux Dames, regrupează atât pânze, sculpturi cât și instalații.

Proiectând până la ultima suflare realizarea unui Memorial al Gulagului românesc, concurs organizat de Ministerul român al Culturii, pe care-l câștigase la începutul anilor 1990, artistul s-a stins din viață la Paris, cu zece zile înainte de a fi împlinit 75 de ani, la 15 martie 2007, în urma unui cancer.

În afară de opera sa artistică, după Ion Nicodim au rămas numeroasele sale carnete – un soi de jurnal intim, pe care-l ținea în mod riguros la zi.

S-a remarcat prin peisaje („Punct pescăresc”, „Lacul”), portrete, lucrări decorative în mozaic („Școala”) și tapiserii („Cântare omului”, în momentul actual se află la sediul UNESCO, „Ziua și noaptea”).

După ce în 1977 s-a stabilit la Paris, Ion Nicodim a avut numeroase expoziții de grup și personale în România, Italia(Padova, Roma), Franța (Cannes, Paris).

A pictat, în întregime, o biserică din Slobozia, județul Ialomița. A ilustrat o carte cu texte de Emil Cioran, dăruită de România lui François Mitterrand, președintele Republicii Franceze, între anii 1981-1995.

După căderea regimului lui Ceaușescu, Ion Nicodim a realizat o lucrare monumentală din bronz, cu o intensă putere dramatică, dedicată „Victimelor anonime”, care a fost instalată în Piața Revoluției din București, chiar la începutul anilor 1990.

Ion Nicodim a avut titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Constanța”.

* 1933: Octavian Naghiu (n. 15 martie 1933, Rucăr^[3], județul Făgăraș (interbelic) - d. 14 februarie 2015, București) a fost un tenor român

Octavian Naghiu s-a născut la 15 martie 1933 la Rucăr, în Țara Făgărașului, localitate situată pe malul drept al Oltului, fiu al preotului greco-catolic Nicolae Naghiu și al preotesei Carolina Naghiu. Era al treilea copil al familiei, surorile mai mari fiind Maria și Georgeta-Veturia.^[3]

Cursurile școlii primare le-a urmat în satul natal, îndrumat fiind de învățătorii Dan și Lavinia Băluț. Încă de mic a ieșit în evidență excepționalul său talent muzical. În strana bisericii „Sf. Paraschiva”, în care slujea tatăl său, ținea frecvent locul cantorului.^[3]

A urmat cursurile gimnaziale la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, „recunoscut pentru severitatea și austeritatea lui”. A avut rezultate excelente la limba română și la matematică și, mai ales, la muzică. Aici a studiat violoncelul și vioara. Până la sfârșitul școlii a fost cantor. La 1 decembrie 1948, prin decretul nr. 358/1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost interzisă și, implicit, Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaja fost închis. Adolescentul Octavian Naghiu, pentru a-și continua studiile, s-a mutat la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În acest oraș a studiat, în paralel, pianul și canto. După un an și jumătate s-a mutat la Cluj, fiind sprijinit de o rudă apropiată a tatălui său. La Cluj a studiat canto cu baritonul Iacobi. Actrița Daia Nicoară Andron l-a înscris la școala de muzică. Cu rezultate foarte bune la învățătură, s-a mutat la Școala de Muzică din București. După terminarea liceului, tânărul Octavian ar fi dorit să urmeze Facultatea de Medicină, însă, „din cauza originii nesănătoase” (tatăl său era preot greco-catolic), nu a fost acceptat. A studiat contrabasul, pentru a putea, ulterior, să urmeze Conservatorul.^[3]

După absolvirea liceului s-a înscris la Conservatorul din București, unde l-a cunoscut pe tenorul Ion Piso, întâlnire care i-a marcat cariera.^[4]

După încheierea studiilor la Conservator s-a angajat Teatrul de Operetă, unde a ocupat postul de prim-contrabasist. Debutul său ca tenor pe scena teatrului de operetă a avut loc alături de tenorul Ion Dacian. Ca urmare a calității interpretării, Octavian Naghiu a fost invitat să participe la un concurs de angajare la Opera din București, pe care l-a câștigat.^[4]

La 19 ianuarie 1965 a fost arestat timp de mai multe luni și torturat de Securitate, pentru că deținea o bancnotă de 100 de dolari primită de la o mătușă a sa venită în țară din SUA.^[3] În 1967 a emigrat din România și s-a stabilit la Zürich. În 1974 a fost distribuit în Rigoletto la Opera de Stat din Viena.

Octavian Naghiu a încetat din viață pe 14 februarie 2015, în urma unui stop cardiac, și a fost înmormântat pe 17 februarie 2015 la Cimitirul Bellu Catolic.

* 1939: Arkady Luxemburg s-a născut în anul 1939. După absolvirea liceului muzical, specialitatea pian, teorie și compoziție s-a înmatriculat la Conservatorul moldovenesc de Stat, pe care la absolvit în anul 1964, clasa compoziții, sub conducerea profesorului S. Lobel.^[1] În calitate de lucrare de diploma a fost prezentat Concertul nr.1 pentru pian si orchestra, care s-a bucurat de un mare succes la public. După absolvire a activat ca profesor la disciplinele muzicale - teoretice și compoziție de la Conservatorul din Chișinău (AMTAP) (1967-1972), Școala de Muzica Neaga (Colegiul muzical Ștefan Neaga) (1964-1967) și Școala specială de muzică Eugen Coca (Liceul C. Porumbescu) (1972-1990). Printre discipolii dumnealui se numără interpretele Nadejda Cepraga, Sofia Rotaru, și altele.

A. Luxemburg este autor de manuale și lucrări metodice la teoria muzicii, armonie și solfeggio. Dumnealui a fost conducător muzical al câtorva ansambluri muzicale pop. Ansamblul «Ludmila», constituit din 4 domnișoare ce purtau numele Ludmila a fost menționat cu Diploma de Onoare la concursul «Alo, noi căutăm talente», iar ansamblul «Majoria» a concertat ședințele de creație, organizate de Uniunea Compozitorilor din Moldova.

A. Luxemburg este membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova, Israel și ASCAP din SUA. La fel a fost membru al Uniunii Compozitorilor din fosta URSS. El este autorul simfoniei "Andrieș" după motivele poveștilor lui Emilian Bukov, «Simfonieta» pentru orchestră, Simfoniei pentru orchestra de coarde «Holocaust», care a fost inspirată de imaginile victimelor Holocaustului de la Muzeul Holocaustului din Ierusalim și interpretată în premieră și imprimată de Orchestra simfonică Română din București, precum și al celor 2 concerte pentru pian și al Concertului pentru violoncel și orchestră, primul interpret al căruia a fost Ion Josan. De asemenea este autorul a 2 suite pentru orchestra de coarde, «Youth Overture», «Variations», «Humoresque» și «Elegie și Ragtime» pentru orchestră, Baladei simfonice pentru voce cu orchestră după poeziile de Anatol Codru, creațiilor pentru pian: Suitelor «Aqauarelle», "În memoria lui Gershwin», «În memoria lui Șostakovici» , pieselor pentru pian, instrumente cu coarde și de suflat, ansambluri și coruri, a muzicii de filme.

---

În operele sale A. Luxemburg utilizează folclorul moldovenesc si american și imaginile umoristice ale acestora ( «Simfonieta», «Humoresque» pentru orchestră și alte instrumente), elemente de jazz («Elegie și Ragtime» pentru orchestră, Suita nr.2 pentru coarde, Suita nr.2 pentru cvartet de coarde, Suita pentru pian «În memoria lui Gershwin", "Preludes» pentru pian, Suita pentru ansamblu de saxofoane, Suite pentru violoncel si pian, Suita pentru clarinet și pian), precum și mijloacele muzicale moderne de tehnică de serie. Lucrările dumnealui au fost editate și imprimate la radio, televiziune și pe discuri. Multe cântece au fost premiate la diferite concursuri. Interpreții cântecelor sunt: Nadejda Cepraga, Ion Suruceanu, Olga Ciolak, Anastasia Lazariuc, ansamblul «Contemporanul» (formație «Noroc»), capela corală «Doina». A. Luxemburg - autor de cântece populare pop «În Moldova mea frumoasă», «Băieții veseli». Lucrările dumnealui au fost interpretate în fosta URSS, România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Italia, Franța, Israel și SUA.

Din 1990 și până în 1995 A. Luxemburg a lucrat ca profesor de pian și teoria muzicii la Colegiul pedagogic David Yellin din Ierusalim. Orchestra Israeliană din orașul Raanana, dirijor Yeruham Scharovsky, a selectat pentru turneul în Franța și în Israel Suita nr.1 pentru coarde. În 1997 la comanda Youth Orchestra a orașului Grand Rapids, Michigan, Statele Unite ale Americii, a fost scrisă și interpretată «Uvertura pentru tineret». Grand Rapids Symphony, dirijor John Varineau, a interpretat «Elegie și Ragtime» acestuia. Orchestra pentru adolescenți a interpretat «Variations» pentru orchestră. În prezent, Arkady Luxemburg locuiește în San Diego și lucrează la Universitatea de Stat din San Diego, la Colegiul Messa și în Baletul din California. Creațiile sale muzicale în San Diego au fost interpretate de orchestrele: New City Sinfonia (Suita nr.2 pentru coarde) și Tiferet Israel Orchestra («Elegie și Ragtime», «Humoresque» pentru orchestră. Orchestra «Point Loma» interpretat cu succes Suita nr.1 pentru orchestra de coarde. Concertele de autor din creațiile lui Arkady Luxemburg au trecut cu succes in sălile Ateneum și San Diego Public Library.

* 1939: Neculai Rățoi (n. 15 martie 1939, Pașcani, județul Iași, d. 25 aprilie2016, Pașcani^[1]) a fost un politician român, membru al Partidului Social Democrat din anul 1991.

·         1940 - S-a născut Phil Lesh (Philip Chapman), basist american (Grateful Dead).

·         1941: Mahmoud Darwish, poet și prozator palestinian (d. 2008)

·         1941 - S-a născut Mike Love, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Beach Boys).

·         1942 - S-a născut Hughie Flint, baterist britanic (Manfrd Mann, Alexis Korner, John Mayall, Savoy Brown, McGuiness-Flint)
* 1942: .Mihai Dolgan (n. 14 martie 1942, în Vladimirești, Sângerei - d. 16 martie2008, Chișinău) a fost un compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova. În 1949 a fost deportat cu părinții în Siberia, unde a fost încarcerat în GULAG. Revenit în țară, în anii 1956 - 1967 a lucrat ca acordeonist la Casa de cultură din Sângerei. Fondatorul formației legendare "Noroc" (1967). Între anii 1971 și 1974 a lucrat la diverse filarmonici din Rusia. Din anul 1974 este conducătorul formației "Contemporanul", unde s-au produs majoritatea talentelor de interpreți vocali și instrumentali din RSSM.
* 1943: David Paul Cronenberg (n. 15 martie, 1943) este un regizor, producător, scenarist și actor ocazional canadian. Cronenberg este unul dintre creatorii a ceea ce este cunoscut în limba română drept horror visceral (care provine dinăuntru) iar în limba engleză sub numele de body horror sau venereal horror, horror corporal sau biologic care explorează temerile și obsesiile legate de transformarea propriului corp sau de infectare. În filmele sale, psihologicul se împletește strâns cu fiziologicul. În prima jumătate a carierei sale, regizorul a explorat aceste teme mai ales prin filme horror și science fiction, deși opera sa s-a dezvoltat dincolo de aceste subiecte.
Cronenberg s-a născut in Toronto, Ontario, Canada, unde locuiește și în prezent, fiind fiul lui Esther, muzician și Milton Cronenberg, scriitor și editor. Regizorul consideră că William S. Burroughs și Vladimir Nabokovi-au influențat opera.

·         1944 - S-a născut Joachim Kuhn, pianist german de jazz.

·         1944 - S-a născut Sly Stone, vocalist, chitarist, clăpar şi compozitor american (Sly & The Family Stone).

·         1946 - S-a născut Howard Scott, chitarist american (War).

·         1947 - S-a născut Ry Cooder, chitarist, vocalist şi compozitor american.

·         1949 - S-a născut Daniel Berquiny, numele de scenă al lui Daniel Leibovici, dresor de animale, celebru în America şi în Italia. A dublat, în scenele periculoase turnate cu animale, actori în filmele: “Sandokan, tigrul Malaeziei”, “Misterele Junglei Negre”. A revenit în România, după 33 de ani, în noiembrie 2001, cu spectacolul “Brasil, Brasil”, prezentat la Circul “Globus” din Bucureşti.
* 1950: Ion Simeon Purec (n. 15 martie 1950) este un senator român, ales în 2012 pe listele PP-DD.

·         1951: Viorela Filip, solistă vocală româncă

·         1955 - S-a născut Dee Snider, vocalist şi compozitor american (Twisted Sister).
* 1956: Marin Radu (cunoscut sub numele de Radu II) este un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României. Este antrenor la echipa de juniori, Cs Mioveni Republicani A
* 1956: Margarita Starkevičiūtė (n. 15 martie 1956 la Ieniseisk, Ținutul Krasnoiarsk) este o politiciană lituaniană, membră a Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Lituaniei.
* 1960: Ioan Andone (n. 15 martie 1960, Șpălnaca, Alba) este un antrenor român de fotbal, care in prezent este liber de contract. În cariera de jucător, a evoluat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990 și, printre altele, pentru Dinamo București, fiind unul din jucătorii emblematici ai acestei echipe.
* 1960: Doina Anca Tudor, fostă Stăvăruș (n. 15 martie 1960) este o senatoare română aleasă în 2012. Din septembrie 2013 până în februarie 2015 a fost vicelider al grupului parlamentar al PNL din Senatul României.

În luna februarie 2016 era urmărită penal pentru infracțiuni de corupție și plasată în arest la domiciliu.^[1] În 12 aprilie a fost trimisă în judecată, și o lună mai târziu a demisionat din Parlament.^[2]

Doina Tudor a fost recrutată de Securitate în aprilie 1982, sub numele conspirativ de Alis.^[3][4] Ea urma să-i „încadreze informativ” pe colegii de muncă și cetățenii străni care frecventau barul București, aflat lângă CC al PCR

·         1962 - S-a născut Terence Trent d'Arby, vocalist şi compozitor american.

·         1962 - S-a născut Steve Coy, baterist britanic (Dead Or Alive) 

·         1964: Ion Mihalache, pictor român

·         1964 - S-a născut Rockwell (Kennedy Gordy), cântăreţ şi compozitor american.

·         1968 - S-a născut Sabrina (Salerno), cântăreaţă de origine italiană.
* 1971: Aziz Bolotovici Beișenaliev (Азиз Болотович Бейшеналиев) este un actor de origine kârgâză, din Rusia, născut pe 15 martie 1971. În perioada 1990-1992 a studiat la Facultatea de Studii Orientale din Tașkent și la Universitate de Stat in cadrul Departamentului de Filologie din China. Este fiul actorului kârgâz Bolat Beișenaliev.
* 1971: Marius Gabriel Lazurca (n. 15 martie 1971, Timișoara) este un diplomatromân. Începând cu anul 2010 el este ambasadorul României în Republica Moldova
* 1975: Adrian Mihai Iencsi (n. 15 martie 1975) este un fost jucător român de fotbal, actualmente antrenor secund al echipei FC Universitatea Cluj.
* 1975: Eva Jacqueline Longoria^[1] (n. 15 martie 1975)^[2] este o actrițăamericană. Ea a jocat rolul a Gabriellei Solis din serialul de televiziune ABC Desperate Housewives.

Ea a devenit un model recunoscut la nivel național în 2000, după ce apărut în mai multe campanii de publicitate și numeroase reviste pentru bărbați, ajungând pe locul 14 în sondajul de opinie "Cele mai sexy femei din 2008" a revistei FHM, și care au apărut pe coperta diferitor reviste internaționale de femei, inclusiv Vogue, Marie Claire și Harper's Bazaar

Eva Jacqueline Longoria s-a născut în Corpus Christi, Nueces County, Texas, fiică a părinților de origine mexicană-americană, Enrique Longoria Jr. și Ella Eva Mireles.^[4][5] Longoria este cea mai mică dintre cele patru fiice, surorile ei fiind Elisabeta Judina, Emily Jeannette și Esmeralda Josephina.

Longoria a fost căsătorită cu actorul Tyler Christopher între anii 2002–2004.^[7]

În iulie 2007, ea s-a căsătorit cu Tony Parker, în Paris, Franța

Longoria la în 2009

Longoria în 2010

* 1975: William James Adams jr. (n. 15 martie 1975), cunoscut sub numele de scenă Will.i.am, este liderul formației Black Eyed Peas. Este compozitor, cântăreț și actor. În 2007 a lansat albumul Songs About Girls.

* 1979: Diana Hetea (născută pe 15 martie 1979 în Timișoara)^[1] este o cântăreață și violonistă română, cunoscută mulțumită participărilor sale în cadrul emisiunilor-concurs Megastar (2006), X Factor (2011) și Vocea României (2015).^[2][3] Interpreta și-a făcut debutul discografic printr-o colaborare cu Adrian Sînă, care poartă numele „Back to Me” și a petrecut 17 săptămâni în clasamentul Romanian Top 100

Diana Hetea s-a născut la data de 15 martie 1979 în Timișoara într-o familie iubitoare de artă,^[1] tatăl său fiind pictor-grafician, iar fratele său este pianist.^[6] Încă de la o vârstă fragedă Diana s-a simțit atrasă de muzică și a început să studieze vioara.^[7] Fiind puternic influențată de muzica unor compozitori clasici precum Johannes Brahms, dar și de piesele cântăreței R&B Mariah Carey, Diana și-a continuat studiile în acest domeniu. A urmat cursurile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” și a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest în 2003, unde a obținut diploma de violonist.^[8] De asemenea, Hetea a fost admisă la Academia Mozarteum din Salzburg însă și-a retras înscrierea din lipsa fondurilor materiale necesare.^[9]

După terminarea studiilor muzicale în 2003, Diana Hetea a făcut parte din Orchestra Filarmonică a orașului Arad, alături de care a concertat în Italia, Germania sau Ungaria.^[8] În același timp, la recomandarea profesorilor săi care i-au remarcat vocea foarte clară, Diana a început să urmeze cursuri de canto.^[1] În anul 2006 Diana se înscrie în emisiunea-concurs Megastar, unde primește note maxime din partea juraților dar este eliminată în semifinale.^[10] Ulterior Hetea se mută în Londra pentru a se afirma pe plan muzical sau ca manechin.^[11] Revine în țară și în vara anului 2011 participă la preselecțiile competiției X Factor, unde impresionează prin vocea sa puternică.^[12] La finele concursului se clasează pe locul cinci.^[13]

În vara anului 2012 Hetea și-a făcut debutul discografic printr-o colaborare cu Adrian Sînă, care poartă numele „Back to Me” și a petrecut 17 săptămâni în clasamentul Romanian Top 100.^[4][5]

La începutul anului 2013 Diana Hetea participă la Selecția Națională, competiție organizată de TVR în vederea alegerii reprezentantului României la concursul muzical Eurovision.^[14][15] Piesa sa, intitulată „I Believe in Love”, a primit recenzii favorabile atât din partea presei online din România,^[16][17] cât și din străinătate, fiind considerată una dintre favoritele competiției.^[18]

În toamna anului 2015 Diana Hetea impresionează jurații emisiunii Vocea României cu interpretarea sa originală a melodiei „Make You Feel My Love”.^[19] Întorcând toate cele patru scaune ale antrenorilor, Hetea a ales să facă parte din echipa Loredanei Groza. Fiind aproape de eliminare după ceea ce Loredana avea să numească ca fiind „cel mai tare duet feminin de la Vocea Romaniei”, Diana este păstrată în competiție de Smiley, sub a cărei îndrumare ajunge până la desfășurarea galelor live.^[20] Deși nu a ajuns în etapele finale ale competiției, Hetea și-a demonstrat abilitățile vocale prin interpretarea unor piese din repertoriul Arethei Franklin și Christinei Aguilera

* 1980: Cristian Măcelaru (n. 15 martie 1980, Timișoara, România) este un dirijor român, director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, California (din august 2017) și dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln (începând cu stagiunea 2019/20)

Cristian Măcelaru s-a format ca violonist în România, în orașul Timișoara. „Am crescut într-o familie cu 10 frați în care era un program foarte bine definit vizavi de școală și studiul muzical – declară artistul. La sfârșitul clasei a doua am început să cânt în orchestra bisericii. Activitățile din casă se reduceau la făcut focul și ce era strict necesar pentru că eram cel mai mic. Din clasa a cincea m-am axat foarte mult pe concursuri naționale și internaționale de vioară. Dimineața eram la școală, iar ziua studiam.” ^[2] De precizat că^{[judecată de valoare]} toți cei 10 frați urmau acest program: școală dimineața,studiu muzical în restul zilei. De la vârsta de 17 ani, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.

Măcelaru a intrat în atenția publicului american în februarie 2012, când a dirijat Chicago Symphony Orchestra ca înlocuitor al lui Pierre Boulez în spectacole apreciate pozitiv de critici. Câștigător al Premiului Solti pentru Dirijori în 2014, după ce obținuse în 2012 Premiul Solti pentru Dirijori în devenire, o onoare prestigioasă care nu mai fusese acordată decât o singură dată în istoria Fundației Solti. A participat la desfășurarea programelor Tanglewood Music Center și Aspen Music Festival, studiind sub David Zinman, Rafael Frühbeck de Burgos, Oliver Knussen și Stefan Asbury. Studiile sale principale au fost cu Larry Rachleff la Rice University, unde a obținut masteratul ca dirijor și violonist de performanță. A absolvit studii universitare la vioara de performanță la Universitatea din Miami. Violonist realizat la o vârstă fragedă, Măcelaru a fost cel mai tânăr concertmaestru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami debutând la Carnegie Hall la vârsta de 19 ani. ^[3] De asemenea, în august 2017, Cristian Măcelaru a preluat poziția de director muzical al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo de la Santa Cruz – cel mai vechi eveniment de acest fel dedicat creației noi în Statele Unite ale Americii.

Pe lângă Philadelphia Orchestra, Măcelaru dirijează cu regularitate orchestre de top din America de Nord precum: ChicagoSymphony, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică Națională, San FranciscoSymphony, Saint Louis Symphony, Toronto Symphony și Detroit Symphony. În sezonul 2016/17, a condus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks în două programe separate și a debutat cu Royal Concertgebouw Orchestra, WDR Sinfonieorchester Köln, Weimar Staatskapelle, Royal Flemish Philharmonic și New Japan Philharmonic cu Anne-Sophie Mutter ca solistă. În ultimele sezoane, apare la Deutsches Symphonie Orchester Berlin, Frankfurt Radio Symphony Orchestra, Gothenburg Symphony, Filarmonica din Rotterdam, City of Birmingham Symphony Orchestra, HalleOrchestra, Royal Scottish National Orchestra, BBC Symphony Orchestra Londra, Orchestre National de France Paris si Orchestre National de Lyon

·         1981: Young Buck, rapper american
* 1981: Brice Guyart (n. 15 martie 1981, Suresnes, Franța) este un fost scrimerolimpic francez, specializat pe floretă. A fost laureat cu aur pe echipe la Jocurile Olimpice din 2000 și la individual la ediția din 2004.
* 1982: José Emilio Guerra Rodríguez (n. 15 martie 1982, Vélez-Málaga), cunoscut ca Emilio Guerra, este un fotbalist spaniol, care evoluează pe postul de atacant la clubul din țara sa natală, Vélez CF.
* 1985: Curtis Eugene Davies (n. 15 martie, 1985 în Londra, Anglia) este un jucător englez de fotbal care evoluează pe postul de fundaș central la clubul Derby County.
* 1985: Corina Indrei (n. 15 martie 1985, Cluj-Napoca) este o scrimeră română specializată pe floretă. A fost laureată cu bronz la Campionatul Mondial pentru cadeți din 2002 de la Antalya^[1] și cu aur pe echipe la Campionatul European pentru seniori din 2004 de la Copenhaga.^[2] A câștigat Campionatul Balcanic din 2005.
* 1985: Kellan Christopher Lutz (n. 15 martie 1985) este un fotomodelamerican și actor. Este cel mai cunoscut pentru interpretarea rolului Emmett Cullen în seria de filme The Twilight Saga. În 2011 a interpretat rolul lui Poseidon în Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor, iar în 2014 a jucat rolul lui Hercule în filmul Legenda lui Hercule.
* 1985: Mihai Cătălin Popescu (n. 15 martie 1985, în Găești)^[1] este un handbalistromân care joacă pentru clubul francez Saint-Raphaël Var HandBall și echipa națională a României pe postul de portar.
* 1988: Marcos Sebastián Pol Gutiérrez (n. 15 martie 1988, Buenos Aires, Argentina), cunoscut ca Sebastián Pol este un fotbalist argentinian care evoluează în prezent la Cobreloa. De-a lungul carierei a evoluat la San Lorenzo, CF Pachuca dar și la Dacia Mioveni.
* 1988: Artem Semenenko (Ucraineană: Семененко Артем Андрійович; n. 15 martie 1988, Kiev) este un fotbalist ucrainean care, în prezent, este liber de contract.
* 1989: Jonis Khoris (n. 15 martie 1989) este un fotbalist marocano-italian care evoluează în prezent la HinterReggio.
* 1989: Robert-Ionatan Sighiartău (n. 15 martie 1989) este un deputat român, ales în 2016.
* 1990: Dragana Cvijić (în sârbă Драгана Цвијић) (n. 15 martie 1990, în Belgrad) este o handbalistă care joacă pentru echipa națională a Serbiei.^[2] Cvijić evoluează pe postul de pivot.

Pe data de 17 februarie 2018, handbalista a semnat un contract de un an cu clubul românesc CSM București, pentru care evoluează începând din vara anului 2018.^[3] Anterior, Cvijić a jucat la clubul macedonean ŽRK Vardar

* 1990: Octavian Ionescu (n. 15 martie 1990) este un fotbalist român ce joacă pentru CS Mioveni

* 1990: Mihai Plătică (n. 15 martie 1990, Chișinău) este un fotbalist Republica Moldova, care în prezent evoluează la clubul rus FC Rostov pe postul de mijlocaș defensiv.

* 1993: Paul Labile Pogba (n. 15 martie 1993) este un fotbalist francez care joacă pentru clubul Manchester United FC și evoluează la echipa națională de fotbal a Franței

* 1994: Bogdan Țîru (n. 15 martie 1994,^[1] România) este un fotbalist care joacă pe postul de fundaș central pentru FC Viitorul

* 1995: Kalidiatou Niakaté (n. 15 martie 1995, în Aubervilliers)^[3] este o handbalistăfranceză care joacă pentru clubul Nantes Handball^[4] și echipa națională a Franței^[1].

·         1996: Connor Ball, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps
* 2000: Kristian Kostov (bulgară: Кристиян Костов, n. 15 martie 2000) este un cântăreț și compozitor bulgar născut în Rusia. Kostov a fost finalist în primul sezon al The Voice Kids Rusia și competitorul clasat pe locul al doilea în cadrul celui de-al patrulea sezon al X Factor Bulgaria.^[1] Acesta a reprezentat Bulgaria la Concursul Muzical Eurovision 2017 cu piesa „Beautiful Mess”, acolo unde a adus Bulgariei cea mai mare performanță din istorie sa în concurs, și anume locul 2 (după Portugalia) cu 615 puncte. Este cel mai tânăr competitor de anul acesta

Decese

·         44 i.Hr.: Gaius Iulius Caesar (limba latină: IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS¹; n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr., în română cunoscut și ca Iulius Cezar) a fost un lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.

Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind dictator al lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune de reformare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a proclamat dictator pe viață și a centralizat puternic guvernarea statului slăbit din cauza războiului civil pornit tot de Cezar. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a îl asasina, în speranța de a salva republica. Dramatica asasinare din Idele lui Marte a fost catalizatorul unui al doilea război civil, între cezari (Octavian, Marc Antoniu, Lepidus) și republicani (între alții, Brutus, Cassius și Cicero). Conflictul s-a încheiat cu victoria cezarilor în Bătălia de la Philippi și stabilirea formală a unui al Doilea Triumvirat, în care Octavian, Antoniu și Lepidus au preluat împreună controlul asupra Romei. Tensiunile iscate între Octavian și Antoniu au condus la un nou război civil, culminând cu înfrângerea lui Antoniu în Bătălia de la Actium. Octavian a ajuns liderul absolut al lumii romane.

Perioada de războaie civile a transformat Republica Romană în Imperiul Roman, cu nepotul de bunic, în același timp și fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai târziu ca Cezar August, instalându-se ca primul împărat.

Campaniile militare ale lui Cezar sunt cunoscute în detaliu prin prisma propriilor sale consemnări: Commentarii de Bello Gallico. Multe detalii ale vieții sale au fost relatate mai târziu de istorici, precum Suetonius, Plutarh și Cassius Dio.

Tânărul Cezar

Cezar s-a născut la Roma, într-o binecunoscută familie de patricieni (ginta Iulia), prezumtiv descinsă din Iulus, fiul prințului troian Eneas, care, conform legendei, era fiul zeiței Venus. Potrivit unei legende, nașterea lui Cezar a fost posibilă prin cezariană, însă este foarte puțin probabil, deoarece în acea epocă o astfel de incizie se executa doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într-o locuință modestă dintr-o construcție antică (insula) în Suburba, cartier al clasei mijlocii a Romei. Familia lui Cezar, deși cu descendență patricienă, deci aristocrată, nu era înstărită, după standardele nobilimii romane. Astfel, niciun membru al familiei nu s-a făcut remarcat în societate în timpul copilăriei lui Cezar, deși, în generația tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor familiei. Mătușa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un general talentat și reformator al armatei romane. Marius a devenit unul dintre cei mai bogați locuitori ai Romei, influența sa politică contribuind și la îmbunătățirea situației materiale a familiei lui Cezar.

Spre sfârșitul vieții lui Marius, în 86 î.Hr., politica internă atinse un punct de ruptură. În această perioadă, politicienii romani erau, în general, divizați în două partide: Populares, care îl includea pe Marius, și Optimates, din care făcea parte Lucius Cornelius Sulla. O serie de dispute între cele două partide a dus la un război civil, deschizând în final calea lui Sulla către postul de dictator. Datorită legăturii de familie, Cezar era aderent la partidul lui Marius. Nu era doar nepotul lui Marius: era căsătorit cu Cornelia Cinnilla, cea mai tânără fiică a lui Lucius Cornelius Cinna, care era cel mai mare simpatizant al lui Marius și inamicul declarat al lui Sulla. În anul 85 î.Hr., când Cezar împlinise 15 ani, tatăl i s-a îmbolnăvit și a murit. Cezar a devenit moștenitorul majorității proprietăților și averilor deținute de tatăl său și de Marius.

Când Sulla a ieșit învingător din războiul civil și și-a început programul de proscriere, Cezar, în vârstă de 20 de ani, se afla într-o situație dificilă. Sulla i-a ordonat în 82 î.Hr. să divorțeze de Cornelia, dar Cezar a refuzat și a plecat prudent din Roma, pentru a se ascunde. Sulla i-a grațiat pe Cezar și familia sa și i-a permis să se reîntoarcă la Roma. Într-un moment profetic, se spune că Sulla a comentat pericolul de a-l fi lăsat în viață pe Cezar. Potrivit lui Suetonius, în momentul revocării exilului lui Cezar, dictatorul ar fi spus: „El, a cărui viață o dorești atât de mult, va deveni, într-o zi, cel care va răsturna partea de nobili a căror cauză o susții alături de mine; căci în acest singur Cezar vei găsi mulți precum Marius“.

În ciuda grațierii, Cezar nu a rămas în Roma și a plecat în Asia și Cilicia pentru satisfacerea serviciului militar. Aflat în Asia Mică, Cezar era implicat în mai multe operațiuni militare. În 80 î.Hr., încă sub comanda lui Thermus, a jucat rolul de pivot în asedierea Miletului. În timpul bătăliei, Cezar a dat dovadă de atâta bravură personală pentru salvarea vieților legionarilor, încât a fost decorat ulterior cu distincția corona civica (coroana de ghindă), unul dintre cele mai înalte onoruri acordate unui militar fără rang de comandant și purtată în public chiar și în prezența senatorilor Romei; toată lumea era obligată să se oprească și să aplaude prezența purtătorului acestei coroane civice.

La Roma, în 78 î.Hr., după moartea lui Sulla, Cezar își face debutul politic în Forul din Roma ca avocat, recunoscut fiind pentru calitatea de orator și pentru atitudinea neînduplecată în procesele împotriva foștilor guvernatori deferiți justiției pentru înșelăciune și corupție. Marele orator Cicero comenta: „Există cineva care are calitatea de a vorbi mai bună decât Cezar?“ Țintind către perfecțiune în retorică, Cezar a plecat în 75 î.Hr. pentru studii de filosofie și oratorie în Rodos, unde l-a avut dascăl pe celebrul Apollonius Molo.

În drumul spre insulă, Cezar a fost răpit în Marea Mediterană de pirați cilicieni. Când aceștia au cerut o răscumpărare de douăzeci de talanți, Cezar le-a râs în nas, spunând că nu au habar pe cine au capturat. Cezar le-a ordonat să ceară cincizeci. Aceștia au acceptat și Cezar și-a trimis discipolii în diverse orașe pentru a strânge banii de răscumpărare. În total, a fost reținut treizeci și șase de zile, timp în care i-a amenințat deseori, pe un ton ironic, că îi va crucifica. Ținându-se de cuvânt, imediat după ce a fost răscumpărat și pus în libertate, Cezar a organizat o forță navală care a reușit să prindă pirații și să cucerească fortăreața din insula acestora. Cezar a dispus omorârea piraților prin răstignire, ca avertisment dat tuturor piraților. Dar, întrucât pirații îl trataseră bine pe durata răpirii, Cezar a ordonat ca, înainte de crucificare, acestora să le fie fracturate picioarele, pentru a le reduce suferința în timpul supliciului.

După întoarcerea la Roma în 73 î.Hr., Cezar a fost ales membru al Colegiului Pontifilor. Revenirea lui Cezar la Roma a avut loc în toiul răscoalei sclavilor conduși de fostul gladiator Spartacus. Senatul trimisese legiuni după legiuni pentru înfrângerea revoltei, dar forțele lui Spartacus au ieșit învingătoare de fiecare dată. În 72 î.Hr., Adunările romane l-au ales pe Cezar în funcția de tribun militar, aceasta fiind primul său pas în viața politică. În anul 71 î.Hr., Marcus Crassus a devenit coordonatorul acțiunilor întreprinse pentru zdrobirea răsculaților conduși de Spartacus. Cezar a fost unul dintre puținii susținători ai lui Crassus în încercarea de a restabili ordinea în stat. Senatul l-a desemnat pe Crassus pentru această cauză, iar Crassus a format șase legiuni noi, recrutându-l și pe tânărul Cezar pentru a servi ca tribun cu atribuții de avocatură. După câteva înfrângeri, forța lui Crassus l-a învins pe Spartacus în 71 î.Hr.. În timpul petrecut împreună, Cezar și Crassus s-au împrietenit, ceea ce a contribuit ulterior la carierele amândurora. Însă triumful lui Cezar avea să se transforme curând în dezastru.

În 69 î.Hr., Cezar a rămas văduv, după moartea Corneliei în încercarea de a aduce pe lume un copil, mort și el. În același an o pierde și pe mătușa sa, Iulia, de care era foarte atașat. Aceste două decese l-au lăsat pe Cezar în postura de a crește singur o fiică încă minoră, Iulia Cezaris. Nu exista tradiția ca femeile romane să aibă parte de funeralii publice fastuoase, însă Cezar s-a abătut de la tradiție în această privință. În timpul funeraliilor, Cezar a trimis elogii din Rostra. Funeraliile mătușei Iulia au fost încărcate de conotații politice, Cezar insistând ca masca mortuară să aibă fizionomia lui Marius. Deși Cezar era foarte apropiat de ambele femei (potrivit scrierilor lui Suetonius), aceste cuvântări au fost interpretate de oponenții săi politici ca propagandă vizând alegerea sa în postul de chestor.

Cezar la începutul carierei militare

Cezar în fața statuii lui Alexandru cel Mare

Adunarea Poporului l-a ales în 69 î.Hr. pe Cezar, la vârsta de treizeci de ani, în funcția de chestor, conform celor prevăzute în cursus honorum. A fost repartizat aleatoriu cu un chestorat în Hispania Ulterior, provincie romană situată în Portugalia de astăzi și sudul Spaniei. Stagiul său de demnitar administrativ și financiar în Hispania Ulterior a fost în general lipsit de evenimente; în acea perioadă avut loc faimoasa întâlnire cu o statuie a lui Alexandru cel Mare. Se spune că s-ar fi oprit și ar fi plâns la templul lui Hercule din Gades. Fiind întrebat de ce a avut o astfel de reacție, a răspuns simplu: „Crezi că sunt lipsit de motive pentru a plânge, când cred că la vârsta mea Alexandru cucerise atât de multe națiuni, iar eu nu am realizat nimic memorabil în tot acest timp?“.

Cezar a fost eliberat curând din funcția de chestor și i s-a permis reîntoarcerea la Roma. În ciuda durerii de a-și fi pierdut soția, despre care toate relatările sugerează că ar fi iubit-o foarte mult, Cezar s-a recăsătorit în 67 î.Hr., din interes politic. Însă, de această dată, a ales o unire ciudată. Noua lui soție, Pompeia, era nepoata lui Sulla și fiica lui Quintus Pompei. Deși părea a se fi alăturat senatorilor optimați, celelalte acțiuni ale lui Cezar aveau puțin de-a face cu politica conservatoare și și-a continuat drumul spre sprijinirea politicii grupului numit populares. Caesar a sprijinit Lex Gabinia, care îi oferea lui Pompei puteri nelimitate în soluționarea problemelor cu pirații cilicieni. Mai târziu, în fața asprei rezistențe a optimaților, Caesar a sprijinit Lex Manilia, care îi oferea lui Pompei comanda militară unică a forțelor romane din est în războaiele împotriva lui Mithridate al VI-lea Eupator. Buna relație întreținută cu marele general Pompei i-a fost de folos lui Caesar în privința carierei sale politice. Rivalitatea dintre Pompei și Crassus, mentorul lui Caesar, părea a nu fi avut efect asupra lui Caesar. Crassus a continuat să preia și în anii următori plata marilor datorii făcute de Caesar. Pe lângă sprijinul pentru legile legate de comanda lui Pompei Caesar servit drept curator al Drumului Appian (Via Appia). Întreținerea acestui drum, ce se întindea de la Roma la Cumae și trecea dincolo de călcâiul "cizmei" peninsulei Italia, avea importanță majoră, iar postul de curator era o demnitate înaltă. Deși pe plan personal necesita costuri enorme, poziția oferea mare prestigiu unui senator tânăr. Sprijinul acordat de Crassus a făcut întreaga sarcină realizabilă pentru Caesar În acest timp, Caesar și-a continuat cariera judiciară până în clipa alegerii sale, în 65 î.Hr., ca edil (curule aedile), alături de Bibulus, un tânăr rival, membru al facțiunii optimaților.

Poziția de magistrat a fost următorul pas în cursus honorum, ea dovedindu-se o mare oportunitate pentru maestrul publicului roman. Edilii curule erau responsabili de astfel de îndatoriri publice precum construirea și îngrijirea templelor, clădirilor publice, traficului și alte aspecte ale vieții cotidiene din Roma; poate că mai presus de toate, edilii se îngrijeau de organizarea jocurilor publice cu ocazia sărbătorilor statului și de administrarea Circului Maximus. Caesar s-a tot împrumutat, în acea perioadă, până în prag de faliment, însă și-a mărit ireversibil popularitatea printre oamenii de rând. Jocurile organizate de el erau spectaculoase și proiectele de construcție propuse de el ambițioase. Într-un spectacol organizat în onoarea tatălui său, Caesar a înfățișat 320 de perechi de gladiatori în armuri de argint, ceea ce a costat enorm de mult.

Caesar și-a împins agenda mai departe prin ridicarea unor statui ale lui Marius. Senatul s-a simțit ultragiat, dar popularitatea lui Caesar îl făcea aproape intangibil. Senatorii puteau încerca să-i blocheze traseul politic prin alte mijloace. Caesar ar fi putut fi nominalizat să preia conducerea pentru reprimarea unei răscoale în Egipt, dar nu a putut să aibă destul sprijin pentru a obține acel post. Caesar și-a încheiat anul ca edil în glorie, însă dând faliment. Datoriile sale atingeau mai multe sute de talanți de aur (sumă echivalentă cu câteva milioane de euro la cursul valutar actual), amenințându-i viitorul carierei. Coedilul său, Bibulus, a fost atât de lipsit de spectaculozitate, în comparație, încât avea să-și declare mai târziu frustrarea că, în întreaga perioada ca edil, meritele i-au fost atribuite exclusiv lui Cezar, în loc de a fi împărțit elogiile cu Bibulus.

Succesul în demnitatea de edil i-a fost lui Cezar de mare folos la alegerea sa ca Pontifex Maximus (mare preot) în 63 î.Hr., ca urmare a morții predecesorului său, Quintus Caecilius Metellus Pius. Poziția însemna ocuparea unei noi case — Domus Publica (casa publică) — în For, și implica răspunderea pentru toate atribuțiile religioase romane și patronatul preoteselor virgine ale zeiței Vesta. Pentru Caesar, numirea însemna și ușurarea datoriilor sale; totodată îi conferea o putere considerabilă. Deși în termeni tehnici pontificiatul nu reprezenta o poziție politică, oferea și avantaje considerabile în relația cu Senatul și la modificările legislative.

Debutul ca pontifex a fost marcat, însă, de un scandal. În urma morții soției sale, Cornelia, Caesar s-a căsătorit în 67 î.Hr.cu Pompeia Sulla, o nepoată a lui Sulla. Ca soție de pontifex și matroană (în latină "femeie măritată") importantă, Pompeia era responsabilă cu organizarea festivalului Bona Dea, din luna decembrie, un ritual destinat exclusiv femeilor și considerat sacru. Însă Publius Clodius Pulcher a reușit să pătrundă în casa în care se desfășura acesta, deghizat în femeie. Acest fapt a fost considerat sacrilegiu absolut, din care cauză Pompeia a primit o scrisoare de divorț. Însuși Caesar a recunoscut că Pompeia ar fi putut fi inocentă, dar a afirmat: „Soția lui Caesar, ca și întreaga familie a lui Caesar, trebuie să fie deasupra suspiciunilor.“

63 î.Hr. a fost un an dificil, nu doar pentru Caesar, ci și pentru Republica Romană. Caesar a candidat și a câștigat alegerile pentru postul de pretor urban, în anul 62 î.Hr.. Înainte să se fi instalat în noul său post, s-a declanșat Conspirația lui Catilina, care l-a pus pe Caesar din nou în conflict direct cu optimații. Lucius Sergius Catilina, de două ori candidat la postul de consul, se confrunta cu acuzații de planificare a răsturnării republicii prin rebeliune armată. Vina lui Catilina era însă controversată. La alegerile de al finele anului 63 î.Hr., Marcus Tullius Cicero l-a înfrânt pe Catilina în cursa electorală consulară.

La puțin timp după aceasta, Crassus a primit scrisori anonime care îl informau că diverși senatori trebuiau să plece din Roma pentru a evita masacrarea liderilor guvernamentali. Crassus i-a dus scrisorile lui Cicero, care a prezentat conspirația Senatului. Mulți dintre membrii acestuia nu i-au dat crezare, fiind convinși că Cicero a fabricat întreaga poveste pentru câștig politic. Elocvența oratorică a lui Cicero, însă, a convins Senatul că acest complot necesita măsuri extreme. Senatus consultum ultimum i-a acordat lui Cicero autoritatea de a se ocupa de conspiratori. Catilina, printre alții, a devenit prima țintă. Ca răspuns, acesta a decis să fugă din Roma, dar nu înainte de a se fi implicat într-un complot pentru asasinarea lui Cicero. Complotul a eșuat, iar Catalina a plecat pentru a se alătura rebeliunii din provincia Etruria. Au fost condamnați la moarte și executați, fără proces, cinci romani notabili, aliații lui Catilina. Alternativa ar fi fost exilul, încarcerarea înainte de proces nemaifiind folosită; însă, dacă ar fi fost exilați, cei condamnați s-ar fi pus în fruntea armatelor lui Catilina, în Etruria. Senatul a dezbătut această temă, iar Caesar s-a numărat printre puținii care s-au pronunțat împotriva pedepsei capitale.

Implicarea în afacerea lui Catilina nu i-a cauzat lui Cezar nici un dezavantaj de durată. În anii următori, Caesar a început un mandat ca pretor urban. Din această poziție de elită și-a promovat încă o dată politica populares. A cerut un cont destinat restaurării capitalei, pe care optimații i l-au refuzat. Fără succes în această încercare, Caesar i-a întărit coaliția cu Pompei, care urma să se întoarcă curând la Roma din campaniile sale în est. Întoarcerea lui Pompei i-a neliniștit pe optimați, care se temeau de un marș în stilul lui Sulla asupra Romei și de instaurarea dictaturii. Aveau nevoie să prezinte orașul și împrejurimile sale ca mediu stabil, lipsit de nevoia „ordinii restauratoare“ a lui Pompei. Aliatul lui Pompei, Caecilius Metellus Nepos, însă, a adus problema în fața Senatului, cerând ca lui Pompei să-i fie permisă venirea în Italia și restaurarea. Cezar i-a sprijinit pe Nepos și Pompei, dar Cato a zădărnicit moțiunea. Nepos a fugit din Roma pentru a i se alătura lui Pompei, iar Caesar a fost înlăturat din funcția de pretor. Când mulțimea venită în sprijinul lui Caesar a amenințat violent, el a fost repus în funcție. Caesar a potolit mulțimea înainte de a se recurge la violență.

Spre finalul mandatului de pretor, s-a constatat că Cezar a delapidat și urma să fie dat în judecată pentru deturnarea fondurilor administrate. Crassus i-a sărit din nou în ajutor, achitând un sfert din totalul de 20 milioane de dinari. În cele din urmă, până în 61 î.Hr., Caesar a fost desemnat ca guvernator propretor al Lusitaniei, provincia unde fusese anterior chestor. Odată cu această numire, creditorii săi s-au retras, permițându-i un statut chiar profitabil. Părăsirea Romei înainte de a o fi preluat în mod oficial a dovedit că Cezar nu voia să-și asume niciun risc.

Caesar și personalul său au călărit în forță, ajungând la Rhone în doar opt zile, iar el a întrevăzut viitoarea sa abilitate de a organiza deplasarea la viteze mari a unor unități de armată. În drumul lor, mai mulți membri din anturajului au notat barbaricul și, în viziunea lor, mizerabilul standard de trai al satelor. Caesar, demonstrându-și ambiția, a replicat: „Din partea mea, aș prefera să fiu primul om între acești inși, decât al doilea în Roma”. În timpul mandatului de guvernator, Caesar și-a întărit relația cu popoarele celtice, ceea ce s-a dovedit a fi fost un factor important în planurile sale de mai târziu.

Odată sosit în Hispania, Caesar și-a făcut o reputație deosebită în postura de comandant militar. Între 61 î.Hr. și 60 î.Hr., a câștigat bătălii importante împotriva triburilor galiciene și lusitane. În timpul uneia dintre victorii, oamenii săi l-au aclamat ca imperator pe câmpul de luptă, ceea ce reprezenta aprecierea de maximă importanță pentru a fi un triumf roman eligibil. Caesar se afla în fața unei dileme. Dorea să candideze pentru postul de consul în 59 î.Hr. și pentru aceasta trebuia să fie prezent în Roma, dar voia să primească totodată onorul pentru un triumf. Optimații au folosit această dilemă împotriva sa, forțându-l să aștepte la porțile orașului, până când avea să i se confirme triumful. Întârzierea avea să îl coste pe Caesar ocazia de a candida în alegerile pentru postul de consul și l-a pus în fața unei decizii fatale. În vara anului 60 î.Hr., Caesar a intrat în Roma pentru a candida la cea mai înaltă funcție din Republica Romană.

Cezar consul

În 60 î.Hr., decizia lui Cezar de a își abține candidatura pentru un posibil triumf (datorat realizărilor sale în Hispania) l-a pus în poziția de a candida pentru consul. Deși Cezar dispunea de o popularitate copleșitoare printre membrii adunărilor cetățenești, a fost nevoit să manipuleze alianțe formidabile în Senatul roman pentru a-și putea asigura alegerea. Având deja o prietenie solidă cu fabulos de bogatul Marcus Licinius Crassus, l-a abordat pe adversarul acestuia, Pompei cel Mare, propunându-i o coaliție. Pompei era deja frustrat din cauza incapacității sale de a obține reforma teritorială pentru veteranii săi din est, iar Cezar a aplanat sclipitor orice diferende existente pe atunci între cei doi puternici lideri.

Alianța (cunoscută astăzi sub numele de Primul Triumvirat) a fost formată la finele anului 60 î.Hr., și a rămas secretă, în mod remarcabil, o bună perioadă de timp. Pompei și Crassus au căzut de acord să își folosească averile și puterea pentru a ajuta candidatura lui Cezar la consulat, iar în schimb, Cezar avea să influențeze agendele politice ale celor doi. Cezar și Crassus, care erau deja buni prieteni de un deceniu încoace, și-au consolidat alianța cu Pompei, oferindu-i acestuia în căsătorie pe fiica lui Cezar, Iulia Cezaris. Alianța combina enorma popularitate a lui Cezar în rândul plebeilor și reputația sa, cu averea și influența asupra plutocrației marilor comiși de care dispunea Crassus, alături de reputația militară, averea și influența senatorială ale lui Pompei. Cu ajutorul acestora, Cezar a câșigat cu ușurință poziția de consul, însă Optimații au reușit alegerea fostului co-edil a lui Cezar, Marcus Calpurnius Bibulus, în poziția de consul junior.

Odată instalat în funcție, în 59 î.Hr., primul obiectiv din agenda lui Cezar l-a reprezentat crearea unei legi care stipula ca toate dezbaterile și procedurile din cadrul Senatului să fie făcute publice. După aceasta, și-a respectat acordul făcut cu Pompei. Terenuri din părți nepopulate ale Italiei aveau să fie restituite și oferite veteranilor lui Pompei. Astfel, Cezar nu ameliora doar problema mulțimii șomere din Roma, ci satisfăcea și doleanțele legiunilor lui Pompei. Însă Cato cel Tânăr, alături de facțiunea Optimaților, s-a opus conceptului, din simplul motiv că era o idee a lui Cezar. Consulul a mustrat Senatul și a dus problema direct în fața poporului.

În timp ce vorbea în fața unei Adunări cetățenești, Cezar și-a întrebat co-consulul, Bibulus, despre sentimentele sale privind o astfel de reglementare legislativă. Răspunsul acestuia a fost unul simplu: legea nu putea fi acceptată, chiar dacă toată lumea ar fi dorit acest lucru. În acest moment, așa-numitul prim triumvirat a fost făcut public, iar Pompei și Crassus au aprobat cu ardoare măsura de urgență. Legea a fost sprijinită de copleșitoarea reacție a publicului, și Bibulus s-a retras către casa sa, în dizgrație. Bibulus și-a petrecut restul timpului din anul său consular încercând a folosi semne religioase pentru a dovedi că legile lui Cezar erau nule și lipsite de valoare, într-o încercare de a împotmoli sistemul politic. În schimb, i-a acordat involuntar autonomie completă lui Cezar pentru a face posibil aproape orice își propunea. După retragerea lui Bibulus, anul consular al celor doi avea să fie numit, în glumă: anul lui „Iulius și Cezar”.

Cezar a primit proconsulatul Galiei Cisalpine și al Illyriei, oferindu-i-se oportunitatea de a își egala victoriile politice cu gloriile militare. Acest post, cu o durată de cinci ani, fără precedent într-un domeniu relativ sigur, era un semn evident al ambiției lui Cezar pentru cuceriri externe. Viitoarele campanii conduse de Cezar erau, din acest moment, la propria sa discreție. Ca un plus de noroc, guvernatorul Galiei Narbonensis murise, provincia fiindu-i, de asemenea, încredințată lui Cezar.

Pe la 59 î.Hr., Cezar dispunea de sprijinul poporului, alături de cei mai puternici doi oameni din Roma (cu excepția sa), și de oportunitatea de a avea glorie infinită în Galia. La vârsta de patruzeci de ani, deși deținea cel mai înalt post din Roma și continua să își înfrângă adversarii la fiecare întoarcere, adevărata sa grandoare avea să vină mai târziu. Mărșăluind cu rapiditate prin siguranța relativă a provinciilor aflate în subordinea sa, pentru a își invoca imperiumul și a evita judecata, Cezar avea să modifice platforma geopolitică a lumii antice.

Cleopatra îl seduce pe Cezar

Cezar de Nicolas Coustou, Muzeul Luvru

Clementa în fața lui Cezar

Cezar se întoarce în Italia în luna septembrie a anului 45 î.Hr.. Își completează testamentul printre primele sale sarcini, numindu-l pe Octavian ca unic succesor. Senatul deja începuse să-i ofere onoruri chiar și în absența sa. Deși Cezar nu și-a proscris inamicii, ci iertându-i aproape pe fiecare dintre aceștia, părea a fi o rezistență deschisă extrem de redusă.

Mari jocuri și festivități s-au ținut pe 21 aprilie pentru a onora marea victorie a lui Cezar. Odată cu jocurile, Cezar a fost onorat cu dreptul de a purta îmbrăcăminte triumfală, inclusiv o robă de culoare roșu închis (evocatoare a regilor Romei) și coroana de lauri la toate ocaziile publice. O mare moșie era construită pe seama Romei pentru uzul exclusiv al lui Cezar. Titlul de imperator a devenit unul legal, pe care avea să-l folosească tot restul vieții sale. O statuie de fildeș asemănându-l avea să fie cărată la toate procesiunile religioase publice.

O altă statuie a lui Cezar a fost plasată în templul lui Quirinus cu inscripția Zeului Invincibil. Cum Quirinus era asemănarea deificată a orașului și fondatorului acestuia și prim rege, Romulus, acest act l-a identificat pe Cezar nu doar pe aceeași scară cu zeii, dar și cu regii antici. O a treia statuie a fost ridicată pe capitoliul de lângă cele ale celor șapte regi romani și a aceea a lui Lucius Junius Brutus, omul care a condus revolta ce a dus la eliminarea regilor. Însă în alte comportamente scandaloase, Cezar a bătut monezi cu asemănarea sa. Pentru prima dată în istoria Romei un roman în viață figura pe o monedă.

Când Cezar s-a întors la Roma în octombrie 45 î.Hr., a cedat al patrulea consulat (pe care îl condusese fără partener) și i-a plasat pe Quintus Fabius Maximus și Gaius Trebonius în locul său. Acest lucru a iritat Senatul pentru că Cezar nu a ținut seama deloc de sistemul republican de alegere și a acționat astfel dupǎ propriul său capriciu. Sărbătorește un al patrulea triumf, de data aceasta pentru onorarea victoriei din Spania. Senatul a continuat să-i acorde alte onoruri. Un templu lui Libertas avea să fie construit în onoarea sa, iar el a primit titlul de Liberator. Este ales consul pe viață și îi este permis să ocupe orice oficiu dorește, inclusiv cele în general rezervate plebeilor. Roma părea dispusă să-i acorde lui Cezar dreptul neprecedat de a fi singurul roman care deține imperium. Cu aceasta, doar Cezar ar fi imun de la judecata legală și ar dispune tehnic de comanda suprema asupra tuturor legiunilor romane.

Cezar a cerut și alte onoruri, care eliminau definitiv democrația și instaurau dictatura. A cerut inclusiv dreptul de a desemna jumătate dintre toți magistrații, poziții care până atunci se completau prin vot. De asemenea, el a numit magistrați pentru toate îndatoririle provinciale, un proces până atunci făcut prin alegerea aleatorie sau prin acordul Senatului. Luna nașterii sale, Quintilis, a fost numită iulie (după latinul Iulius) în onoarea sa și ziua în care s-a născut, 13 iulie, a fost recunoscută ca sărbătoare națională. Chiar și un clan din adunarea poporului avea să-i poarte numele. Un templu și clasa religioasă a acestuia, Flamen maior, avea să fie ridicat și dedicat în onoarea familiei sale.

Moneda reprezentându-l pe Cezar:
fals din secolul al XVI-lea, Padova, Italia.

Cezar, însă, a avut și o așa zisă agendă reformatoare, privind totodată și variate probleme pe teme sociale. A aprobat o lege ce stipula că cetățenilor romani cu vârste între 20 și 40 de ani le era interzisă părăsirea Italiei pentru mai mult de 3 ani, exceptându-i pe cei aflați în serviciu militar. Teoretic, aceasta ar fi ajutat la conservarea continuei operații a fermelor locale și afacerilor și ar fi prevenit corupția peste hotare. Dacă un membru al elitei sociale ar fi făcut rău sau ar fi omorât un membru al clasei inferioare, atunci întreaga sa avere avea să fie confiscată. Cezar a demonstrat că încă avea cel mai bun interes al statului în suflet, deși considera că era unica persoană capabilă de a-l conduce. O anulare generală a unei pătrimi din toate datoriile a ușurat foarte tare publicul și a ajutat la chiar o mai mare îndrăgire a sa în rândurile populației de rând.

Cezar a regulat foarte strâns achiziționarea grânelor subvenționate de către stat, prostituatelor și a interzis celor ce își permiteau aprovizionarea privată cu grâne de la cumpărarea sa din partea statului. A făcut planuri pentru distribuirea pământurilor pentru veteranii săi și pentru așezămintele coloniilor veterane în întreaga lume romană. Una dintre cele mai importante reforme a venit după alegerea sa pe viață ca Pontifex Maximus. Cezar a ordonat o revizie completă a calendarului roman, stabilind unul de 365 de zile cu un salt la fiecare patru ani (acest calendar iulian a fost modificat ulterior de către Papa Grigore al XIII-lea în 1582, devenind astăzi calendarul modern). Ca un rezultat al acestei reforme, anul 46 î.Hr. era de fapt cu 445 de zile mai lung pentru a-l aduce în ordine.

Adițional, s-au desfășurat mari lucrări publice. Roma era im oraș de mare întindere urbană și arhitectură de cărămidă neimpresionantă și avea nevoie disperată de o renovare. O nouă Rostra de marmură, terenuri pentru cai și noi piețe au fost construite. O librărie publică sub tutela marelui învățat Varro era, de asemenea, sub construcție. Casa Senatului, Curia Hostilia, ce fusese reparată de curând, a fost abandonată pentru un nou proiect de marmură care avea să fie numit Curia Iulia. Granița sacră -- Pomerium—a orașului a fost extinsă permițând creșterea adițională.

Plutarh relatează că la un anumit moment, Cezar a informat Senatul că era un homosexual și că onorurile sale au fost acordate mai mult din nevoia de reducere, decât de augmentare, dar și-a retras această poziție pentru a nu părea nerecunoscător. I-a fost acordat titlul de Pater Patriae („Părintele Patriei”). A fost numit dictator pentru a treia oară și apoi nominalizat pentru nouă termene consecutive de un an ca dictator, făcându-l dictator efectiv pentru zece ani. De asemenea, a primit și autoritate cenzorială ca prefect al moralei (praefectus morum) timp de trei ani.

La începutul anului 44 î.Hr., onorurile cerute de Cezar au continuat și prăpastia dintre el și aristrocrații adepți ai democrației s-a adâncit. Fusese numit Dictator Perpetuus, devenind astfel dictator pentru întreaga sa viață. Acest titlu începuse să apară până și pe monedele care purtau asemănarea lui Cezar, plasându-l deasupra tuturor celorlalți cetățeni din Roma. Unii au început chiar să facă referire la persoana sa ca „Rex” (latinul pentru rege), dar Cezar a refuzat din prudență acceptarea acestui titlu deși dorea aceată poziție. La noul templu al lui Cezar pentru Venus, o delegație senatorială a mers să-l consulte, dar Cezar a refuzat să se oprească și să discute cu aceștia. Deși evenimentul este umbrit de către câteva alte versiuni diferite ale poveștii, este evident faptul că senatorii prezenți acolo s-au simțit adânc insultați. În încercarea de a rectifica situația, ceva mai târziu Cezar și-a expus teatral gâtul prietenilor săi, spunând că este pregătit să i-l ofere oricui care ar aduce asupra lui o lovitură de sabie. Pare-se aceasta a calmat cel puțin situația, dar răul fusese deja produs. Semințele conspirației începuseră să crească.

·         1190: Isabelle de Hainaut, prima soție a regelui Filip al II-lea al Franței (n. 1170)
* 1729: Elisabeta Eleonore de Brunswick-Wolfenbüttel (30 septembrie 1658 – 15 martie 1729) a fost fiica cea mare a Ducelui Anthon Ulrich de Brunswick-Wolfenbüttel și a soției acestuia, Juliane de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Norburg.

Elisabeta Eleanor s-a căsătorit de două ori. La 2 februarie 1675 la Wolfenbüttel, ea s-a căsătorit cu prințul Johann Georg de Mecklenburg, însă mirele a murit cinci luni mai tărziu. La 25 ianuarie 1681 la Schöningen, ea s-a recăsătorit cu Ducele Bernhard I de Saxa-Meiningen. Mariajul lor a fost descris ca fiind unul fericit deși ea nu a împărtășit interesul lui pentru alchimie și în domeniul militar. Eșisabeta Eleonore iubea muzica. Ea i-a insuflat și soțului ei interes asupra muzicii și literaturii.

După decesul soțului ei, ea s-a situat de partea fiului ei vitreg Ernst Ludwig și a ministrului acestuia von Wolzogen în scopul acestuia spre o domnie de unul singur, ignorând dorința din testament a lui Bernard I ca fiii săi să împartă puterea. Acest lucru a dus la 30 de ani de ceartă frățească, în timpul căreia Elisabeta Eleanor și-a sprijinit fiul vitreg propriului ei fiu, Anton Ulrich. Anton Ulrich s-a căsătorit morganatic cu Philippine Elisabeth Cäsar, care nu era de origine nobilă; Elisabeta Eleanor a tratat-o cu multă răceală pe nora sa.

În timpul domniei lui Ernst Ludwig I, Meiningen s-a dezvoltat într-un centru al culturii muzicale; acest lucru se datorează în mare parte Elisabetei Eleonore. Cearta familiei a făcut-o să se retragă din viața publică și să se concentreze asupra religiei. Ea a scris mai multe imnuri.

Din căsătoria cu Bernhard I, ea a avut cinci copii:

1. Elisabeta Ernestine (3 decembrie 1681 – 24 decembrie 1766), stareță de Gandersheim (1713–1766).
2. Eleonore Frederika (2 martie 1683 – 13 mai 1739), călugăriță la Gandersheim.
3. Anton August (20 iunie 1684 – 7 decembrie 1684).
4. Wilhelmine Luise (19 ianuarie 1686 – 5 octombrie 1753), s-a căsătorit la 20 decembrie 1703 cu Karl, Duce de Württemberg-Bernstadt.
5. Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen (22 octombrie 1687 – 27 ianuarie 1763).

·         1842: A murit compozitorul italian Luigi Cherubini; (n.8 sau 14 septembrie 1760). Luigi Cherubini (n. 1760, Florența – d. 1842, Paris), a fost un compozitor francez, de origine italiană. A compus operele: Lodoïska (1791), Eliza (1794), Acagiul (1800), Medeea (1797), Anacreon (1803). A mai scris cantate, simfonii, cvartete de coarde, sonate pentru pian. Este autorul unui curs de contrapunct și de fugă și al unei metode de canto.

·         1891: Théodore de Banville, scriitor francez (n. 1823)
* 1912: Cesare Arzelà (n. 6 martie 1847 – d. 15 martie 1912) a fost un matematician italian. A predat la Universitatea din Bologna și este cunoscut mai ales pentru contribuțiile din teoria funcțiilor, în special pentru o caracterizare a șirurilor de funcții continue, unde a generalizat o propoziție a lui Giulio Ascoli, obținând ceea ce ulterior se va numi teorema Arzelà-Ascoli.

Lucrările sale au fost studiate de către Lilly-Jeanne Nicolescu, extinzând teorema lui Arzelà la clasa funcțiilor hiperbolice și de către E. V. Dobrescu.

·         1919 - A murit Oprea Demetrescu, compozitor şi dirijor. A editat prima revistă muzicală în limba română (“Musicul Român”, 1861).

·         1937: H. P. Lovecraft, scriitor american (n. 1890). Howard Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890 în Providence, Rhode Island – d. 15 martie 1937, în Providence, Rhode Island) scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului secolului XX.

·         1938: Nabrut, Vladimir, poet rus (n. 1888)

·         1940 - A murit filosoful şi publicistul Nae Ionescu. Profesor al Universităţii bucureştene, Nae Ionescu, prin prelegerile şi cursurile susţinute, a avut o mare influenţă asupra tinerei generaţii, determinînd mulţi intelectuali ai vremii să se îndrepte, vremelnic, spre extrema dreaptă (n.16.06.1890). Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila – d. 15 martie 1940, București) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susținându-l inițial pe Regele Carol al II-lea și apoi Mișcarea legionară.

·         1942 - A murit Vasile Demetrius, poet, prozator şi traducător (n.01.10.1878).

·         1949 - A murit Gheorghe Brăescu, prozator, membru al cercului Sburătorul (n.29.01.1871).

·         1962: Arthur Holly Compton, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1892)

·         1964: Moare Al.O.Teodoreanu (Pastorel), poet, prozator,epigramist roman; (n.30 iulie 1894, Dorohoi,jud.Botosani). Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, n. 30 iulie 1894, Dorohoi – d. 17 martie 1964) a fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu Gargantua și Pantagruel. A fost fiul cel mai mare al lui Osvald Teodoreanu, avocat ieşean de renume şi al Sofiei Teodoreanu, fiică a compozitorului Gavriil Muzicescu, profesoară la Conservatorul din Iaşi si fratele scriitorului Ionel Teodoreanu.

* 1964: Paul Cavanagh (8 decembrie 1888 – 15 martie 1964) a fost un actor englez de film. A apărut în peste 100 de filme artistice în perioada 1928 - 1959. S-a născut în Chislehurst, Kent și a decedat la Londra din cauza unui infarct miocardic.

Cavanagh a studiat Dreptul la Cambridge. A mers în Canada unde s-a alăturat forțelor de poliție călare. După ce a luptat în Primul Război Mondial, s-a întors în Canada, apoi s-a reîntors în Anglia pentru a lucra în justiție.

A decedat în 1964, la 75 de ani.

Paul Cavanagh a debutat în teatru și în cinema în patria sa, jucând în trei filmele mute britanice în 1928 și 1929. Se mută în SUA unde joacă un rol pe Broadway (New York). În anul următor (în 1930), apare în primele sale filme americane. În total, a jucat în peste 100, ultimul în 1959.

Paul Cavanagh apare în douăzeci de seriale TV între 1950 și 1960.

·         1968 - A murit Mihail Cosma, poet, prozator, jurnalist. Stabilit în Franţa, a colaborat la mişcarea suprarealistă. A semnat sub pseudonimul Claude Sernet (n.24.05.1902).

·         1970: Arthur Adamov, dramaturg francez (n. 1908)

·         1975: Moare armatorul grec Aristotel Onassis, celebru in epoca datorita casatoriei sale cu vaduva fostului presedinte american John Kennedy, Jaqueline Bouvier ; (n.20 ianuarie 1906).

·         1977: Tudor Măinescu, poet, prozator satiric, epigramist (n. 1892)

·         1981: René Clair, regizor francez (n. 1898)
* 1983: Coloman Braun-Bogdan (n. 13 octombrie 1905, Arad, Austro-Ungaria – d. 15 martie 1983, Arad, România) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938. Este primul antrenor din istoria cluburilor Steaua București și Dinamo București. A fost un mare colecționar de fanioane și insigne de fotbal.

·         1986: A murit marele actor roman Alexandru Giugaru; (n. 1897). Alexandru Giugaru (n. 23 iunie 1897, Huși; d. 15 martie 1986) a fost un actor român de comedie. Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Alexandru Giugaru i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. Ulterior (după anul 1960, dar înainte de 1966) a primit și titlul de Artist al Poporului. Pentru activitatea sa, în anul 1964 a obținut Premiul de Stat. A fost distins cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Astăzi, Casa de cultură din municipiul Huși îi poartă numele.

·         1988 - A murit compozitorul Gheorghe Carp (n.08.09.1924).

·         2001 - A murit Ioan Ladea, specialist în acupunctură şi om de litere (n.17.02.1935).

·         2004: Philippe Lemaire, actor francez (n. 1927)

·         2004: John Pople, chimist englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1925)
* 2014: Reşat Amet (cunoscut mai ales sub numele său oficial, slavizat: ReşatAmetov Medatoviç, transcris și sub forma: Решат Аметов Медатович, sau în varianta din limba engleză: Reshat Ametov) (n. 24 ianuarie 1975 – d. 15 martie 2014) este un erou-martir care a militat pentru cauza etnicilor tătari crimeeni

Pe 3 martie 2014 Reşat a inițiat un protest pașnic și solitar împotriva ocupației ruse din Crimeea. În timpul protestului desfășurat în fața clădirii Consiliului de Miniștri din Piața Lenin din Simferopol, a fost luat de trei persoane rămase neidentificate purtând uniforma militară a detașamentelor crimeene de autoapărare care l-au condus spre o destinație necunoscută.^[1]

Pe 15 martie 2014 poliția a găsit corpul său neînsuflețit abandonat în pădurea de lângă satul Zemlyaniçne Belogorskogo aflat la circa 60 km est de capitala republicii. Corpul purta urme de violență și tortură, avea capul înfășurat cu bandă și picioarele legate. Lângă el se găsea o pereche de cătușe.^[1] Conform declarației fratelui său Refat Amet (Ametov) cauza morții ar fi fost plaga produsă prin străpungerea ochiului cu un cuțit sau un obiect ascuțit.^[4] Cazul asasinării lui Reşat Amet a rămas nerezolvat.^[2][5]

Reşat a fost înmormântat pe 18 martie 2014 în Cimitirul Musulman Abdali din Simferopol. Era tatăl a trei copii cu vârste cuprinse între cinci ani și patru lun

·         2015: A decedat actorul român de teatru și film.Eusebiu Ștefănescu (n. 2 mai 1944, Ploiești). Îl puteți revedea în Colierul de turcoaze, Liceeni rock and roll. Eusebiu Ștefănescu (n. 3 mai 1944, Câmpina – d. 15 martie 2015, București) a fost un actor de teatru și film, cunoscut recitator și autor român . A făcut un an de Filologie, dar a absolvit „Actoria” la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (IATC) din București, în 1967, la clasa profesorului Alexandru Finți. A debutat la Teatrul de Stat din Timișoara cu rolul Marga, din „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, în regia Mariettei Sadova. A jucat apoi la Teatrul Municipal Ploiești, la Teatrul Mic și la Teatrul Național din București. Două roluri principale au fost „Despot Vodă” din piesa lui Vasile Alecsandri și „Ivanov” din piesa omonimă de Anton Cehov. În filme a jucat, din cauza aspectului fizic, mai mult roluri de nemți. Eusebiu Ștefănescu a fost căsătorit de două ori, are un fiu din prima căsătorie, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. A fost prieten cu poetul Nichita Stănescu, poezia lui preferată fiind „Strigǎt de ferire” a acestuia, precum și „Glossă” de Mihai Eminescu și „Vino deseară, doamna mea” de George Stanca. Eusebiu Ștefănescu a fost el însuși poet.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Mc Agapie, Plisie și Timolau. Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie, Timolau († 303-305) – Aceşti sfinţi mucenici au pătimit în vremea împăratului Diocleţian (284-305) în Cezareea Palestinei, din porunca guvernatorului Urban. Agapie era din cetatea Gaza, Timolau din Pont, Plisie (Puplie) era din Egipt. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 15 martie.

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Longin, martir; Sf. Luiza de Marillac, călugăriță

·         In Ungaria –  Ziua națională

·         In Japonia –  Festivalul fertilitatii Hōnen Matsuri.

·         Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor, stabilită printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, intitulată “Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”. Marcată pentru prima oara în România în 1991

ARTE 15 Martie

MUZICĂ 15 Martie

Rapsodia Spaniolă de Maurice Ravel: 

Simfonia a II-a în La major op. 17", de George Enescu: 

Luigi Cherubini

Carl Smith, cântăreţ şi chitarist country american

Carl Smith Greatest Hits 

Phil Lesh (Philip Chapman), basist american (Grateful Dead)

Mike Love, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Beach Boys)

Mike Love (The Beach Boys) 

Hughie Flint, baterist britanic (Manfrd Mann, Alexis Korner, John Mayall, Savoy Brown, McGuiness-Flint)

Joachim Kuhn, pianist german de jazz

Sly Stone, vocalist, chitarist, clăpar şi compozitor american (S Sly & The Family Stone -

Howard Scott, chitarist american (War)

Ry Cooder, chitarist, vocalist şi compozitor american

Viorela Filip

Dee Snider, vocalist şi compozitor american (Twisted Sister)

Twisted Sister -

Terence Trent d'Arby, vocalist şi compozitor american

Steve Coy, baterist britanic (Dead Or Alive) 

Dead Or Alive 

Rockwell (Kennedy Gordy), cântăreţ şi compozitor american

Sabrina (Salerno), cântăreaţă de origine italiană

Mega Mix Sabrina Salerno: 

Young Buck, rapper american

Connor Ball, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps

Connor Ball: 

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Prokofiev - The Symphonies n°1,2,3,4,5,6,7 / Scythian Suite (Century's recording : Walter Weller)

INSTRUMENTAL A RITMO DE SALSA.Selección de Cecil González

The Very Best Of Romantic Saxophone & Piano Music // 1 Hour Relaxing Romantic Instrumental Music

Great Old English Love Songs - Best Romantic Love Songs Of All Time

POEZIE 15 Martie

Vasile Demetrius, poet, prozator şi traducător

Biografie

DEMETRIUS Vasile (pseudonimul lui Vasile Dumitrescu), se naste la I oct. 1878, Scheii Brasovului - moare in 15 mart. 1942, Bucuresti.
Prozator, poet si traducator.

Fiul lui Dumitru Ogea, sobar, si al Elisabetei (n. Bratu-Stinghe). 

Tatal Luciei Demetrius. Numele i se schimba la scoala in Dumitrescu, iar ca scriitor, in 1899, va fi botezat Demetrius de catre Gala Galaction. 

Scoala primara si trei luni de gimnaziu la Bucuresti; autodidact. Muncitorintr-o fabrica de tricotaje, ajutor de macelar, librar la C. Sfetea, corector la ziarul Nationalul, chimist la o fabrica din Chiti la, invatator suplinitor in satul Vintila Voda, linga Buzau, administrator al mosiei contelui Robert de Roma in Ialomita, functionar la Domenii, initiator al col. „Caminul" (1916) si director al „Bibliotecii pentru toti" (1923 (.Debuteaza ca poet in Adevarul lui C. Miile. in 1904 scoate impreuna cu T. Arghezi revista Linia dreapta. O mare prietenie il leaga de Arghezi, N. Vasile Demetrius Cocea si Galaction. 



Colaboreaza la Viata sociala. Viitorul, Dimineata, Facla, Flacara, Scena, Luceafarul, Sburatorul, Rampa ctc; este autorul a numeroase traduce din Maupassant, Balzac, Merejkovski, Blasco Iba-fiez, Stendhal s.a. Lipsita de originalitate este poezia din volum Versuri (1901), Trepte rupte (1906), Sonete (1914), Canarul mizantropului (1916), Fecioarele (1925) si Cocorii (1942). in schimb proza, cu deosebire romanele (Tineretea Casandrei, 1913; Orasul bucuriei, 1920; Domnul colonel, 1920; Domnul deputat, 1921), anticipeaza pe unele laturi ale lor realismul interbelic. 

A publicat si citeva volum de nuvele (Puterea farmecelor si alte nuvele, 1914; Ctntareata, 1916; Nuvele alese, 1925 etc). Premiul Acad. (1916); Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1928).

Dintr-o activitate literara bogata (sase plachete de poezii, peste cincisprezece volume de nuvele si romane si un numar foarte mare de traduceri), poezia este partea cea mai putin realizata.

Versuri (1901), Trepte rupte (1906), Sonete (1914), Canarul mizantropului (1916), Fecioarele (1925) sau Cocorii (1942) nu depasesc o anumita faza de compuneri stingace si devitalizate expresiv, in umbra marilor scriitori ai vremii. Lirica simpla, cu o simbolistica saraca, bazata in special pe muzicalitate si notatie realista. 

Umorul sentimental al inceputurilor e inlocuit cu un fel de album naturalist in Canarul mizantropului si Fecioarele, unde poetul surprinde diferite siluete din lumea orasului: tocilarul, sacagiul, orbul, golanul, femeia de strada, groparul etc, intr-un fel de inventar urban transpus in registru caricatural sau compasiv, uneori cu autentica sensibilitate si delicatete. Viziunea asupra vietii este, in genere, sumbra, asemanatoare celei pe care Vasile Demetrius o instituie si in proza. in acest sector, scriitorul isi muta curajos cimpul de observatie in mijlocul orasului, fata in fata cu o fauna interesanta si bogat diversificata, plina de pitoresc si cu o marcata apetenta a vietii. 

Viziunea restrictiv-samanatorista e inlocuita cu una noua, comprehensiva, care nu vede in oras un mediu in exclusivitate al perditiei si imoralitatii, ci un spatiu al confruntarilor morale deschise, un depozitar de suflete delicate si alese, jinduind spre lumina si implinire, intr-o dramatica inclestare cu fortele mizeriei si rapacitatii sociale. Interesul pentru lumea periferica, de vagabonzi si lumpen-proletari, punerea in lumina a bogatelor ei resurse de umanitate il indica drept cap de serie al unei intregi directii din scrisul romanesc interbelic: Carol Ardeleanu", I. Peltz, Ion Calugaru", G. M. Zamfirescu, Ury Benador s.a. Volumele Puterea farmecelor si alte nuvele (1914), Ctntareata (1916), Dragoste neimpartasita (1919), Vagabondul (1922) vadesc preocuparea pentru radiografierea atenta a acestor medii, din diverse unghiuri. Vagabondul Marcu Stiubei, ajuns sa-si realizeze visul de a deveni bacan, e lichidat din cauza concurentei (Viata felurita a lui Marcu Stiu-bei); cintareata Didina, ajunsa celebra pe scene internationale, se comporta neomeneste cu propria-i mama bolnava, pentru a nu ramine o prizoniera (Cintareata); pinzarul Iordan isi instraineaza fiul spre a deveni domn, dar acesta ajunge doar un biet trepadus (Trufie); cosarul Petre Dobrila isi schimba profesiunea pentru capriciul unei fete de nimic (Dragoste neimpartasita); sacagiul Moise Hanina, simtin-du-se inutil, se spinzura in indiferenta tuturor (Caratorul de apa); ocnasul Stoian, desi vrea sa ajunga om de treaba, infunda din nou puscaria (La urma lui) etc. O lunga galerie de tipuri din toate categoriile sociale, pe care ulterior scriitorul o adincesle in romane. Tineretea Ca-sandrei (1913), primul dintre ele, insista asupra vietii mahalalei bucurestene, a mediului mic-burghez si a celui industrial prin care trece tinara Casandra Casimcea in dorinta ei de-a iesi la lumina, ca in final sa fie silita sa se intoarca in lumea din care a plecat. 

Asemenea incercari inutile ale eroilor de a-si depasi conditia ni se prezinta si in Orasul bucuriei (1920), Domnul colonel (1920) si Domnul deputat (1921), alcatuind in intentia lui Vasile Demetrius un singur ciclu, dedicat vietii social-politice de la inceputul veacului, marcat de lupta pentru putere a partidelor politice, de rascoalele taranesti si de primul razboi mondial. In primul caz, personajul propriu-ziseBucurestiul, „orasul bucuriei". al mizeriei si contrastelor sociale, iar exponentul sau tipic - politicianul demagog si venal Matei Dumbarau; in cel de al doilea, actiunea se muta la tara, in mijlocul unei zguduitoare exploatari sociale patronate cu salbaticie de deputatul Marin Voiculescu; ultimul are in centru figura odioasa a colonelului Ilie Chiria-nescu, tradator de patrie in timpul razboiului, cele trei ipostaze alcatuind de fapt fatetele unui singur personaj, ale omului politic burghez de la inceputul veacului. Intentia e de fresca, dezbaterea politico-sociala are suficienta patrundere, facind din Vasile Demetrius unul dintre interesantii romancieri ai vremii si un virtual precursor al lui Cezar Petrescu.

OPERA: Versuri. Buzau, 1901 (ed. II, Bucuresti, 1929): Trepte rupte, versuri. Bucuresti, 1906: Tineretea Casandrei, roman, Bucuresti, 1913 (ed II. 1924); Puterea farmecelor si alte nuvele. Bucuresti. 1914 (ed. II, Puterea vrajitor si alte nuvele. 1929); Sonete, Bucuresti, 1914; Cintarea[a, nuvele. Bucuresti, 1916 (ed. II. 1928); Canarul mizantropului, versuri, Bucuresti, 1916; Scoala profesionala „Arhiereul Gherasim", Bucuresti, 1916 (ed. II, 1923); Motanul ucigas. Bucuresti, 1918; Dragoste ne'un-partasita, nuvele. Bucuresti, 1919 (ed. II, 1930); Pacatul rabinului. Bucuresti. 1920: Strigoiul, Bucuresti. 1920 (ed. II, 1929); Orasul bucuriei. roman. Bucuresti, 1920; Matei Dumbarau. Urmarea si srirsitul romanului Orasul bucuriei. Bucuresti, 1920; Paradisul rusinos (Orasul bucuriei. Matei Dumbarau), Bucuresti. 1920; Domnul colonel. Din epoca neutralitatii romane, 1914-l916, roman. Bucuresti, 1920; Domnul deputat, roman. Bucuresti, 1921 (ed. noua, 1957); Pentru parerea lumii, Bucuresti, 1921: Vagabondul, nuvele, Bucuresti. 1922 (ed. II, 1936): Unchiul Nastase si nepotul sau Petre Nlcodim, Bucuresti, 1923; Fecioarele, versuri. Bucuresti, 1925; Nuvele alese. Bucuresti, 1925: Norocul cucoanei Frosa. Bucuresti. 1926; Vieti zdrobite, Bucuresti, 1926; Monahul Damian, Bucuresti, 1928 (ed. II, 1933); Cocorii, versuri, Bucuresti, 1942; Versuri alese. Bucuresti, 1943; Nuvele, pref. de I. Manole, Bucuresti, 1952: Scrieri alese. l-II, ed. ingrijita, pref. si note de Margareta Feraru, Bucuresti, 1967; Poezii, ed. si pref. de E. Manu, Bucuresti, . Traduceri: G. de Maupassant, Horla, Bucuresti, 1914; H. de Balzac, Neamul Marana, Bucuresti, 1916; D. Merejkovski, Moartea teilor, Bucuresti, 1916; B. Ibafiez, Floare de mai. Bucuresti, 1919 (ed. II, 1937); idem, Coliba fermecata. Bucuresti, 1919; D. Merejkovski, Leo-nardo da Vinci, Bucuresti, 1920; idem, invierea zeilor. Bucuresti, 1921 (ed. II, 1924); Stendhal, Schitul din Parma, Bucuresti. 1922; D. Merejkovski, Petru cel Mare, Bucuresti, 1923; idem, Giocon-da. Braila, 1924; B. lbanez, Flaminzll La Horla, Bucuresti, 1923; Ch. Dickens, David Copperfwld. I-III, Bucuresti, 1929; Blasco lbanez, O tragedie de pomina. Bucuresti, 1929 (ed. II, 1931); J. H. Fabre, Minunile instinctului la ginganii. Paianjenul. Lacusta verde. Bucuresti, 1931; W. A. Hoffman. O mireasa la loterie, Bucuresti, f. a.; Blasco Ibahez, In padurea de portocali. Bucuresti, 1932; idem, Don Rafael, Bucuresti, 1937; W. Shakespeare, Macbeth, Bucuresti, f.a.; idem, Hamlet, Bucuresti, f.a.; H. Taine. Despre Balzac si despre Stendhal. Bucuresti, f.a.; Povestiri si povesti pentru copiii destepti, Bucuresti, 1940; II. de Balzac, Jupin Cor-nelius. Bucuresti, 1941; L. Bromfield, Vin ploile, MI, Bucuresti, 1947.

REFERINTE CRITICE: I. Trivale, Cronici literare, 1915; N. Davidescu, Aspecte. II: E. Lovinescu, Istoria, IV; Perpessicius, Mentiuni, I; G. Cali-nescu, Istoria; G. Galaction, Oameni si ginduri din veacul meu, 1955; M. Sadoveanu, Marturisiri, 1960; G. Galaction, Opere alese, II, 1961; D. Micu, inceput; V. Eftimiu, Portrete si amintiri, 1965; Perpessicius, Opere, II, 1967; C. Ciopraga, Literatura; I. Peltz, Amintiri din viata literara, 1974; F. Aderca, Contributii, I; R. Boureanu, Vazuti in oglinda timpului. 1987; I. Chendi, Scrieri, II. 1989.

Vremea rea

Calaretu-n crasma, calu sade-n ploaie
Ulita-i pustie, fara felinare;
Singur face semne noptii, se-ncovoaie,
Un copac ce-ti scuipa frunza neagra, mare.

Crasma, c-o fereastra, s-ar putea sa piara
Sub acoperisul tras pe ochi, hoteste;
Gata e lumina-i sa se stranga: gheara,
Sa se sfarme casa, ca strivita-n cleste.

Tot mai mult grumazul calului se pleaca;
L-a uitat stapanul, ieslea e departe.
Ploaia, fara preget, galgaie, se-neaca!
Diavolul framanta nori, in ciururi sparte.

Cămătăreasa

Din prag te-ntampina mirosul de tamaie;
Icoane pretutindeni, ca pe-o catapeteasma:
Latra de langa soba un
Bubi ros de raie,
O ramura de salce se vestejea-n agheazma.

In mijlocul odaii, ca din podea ivita,
Facandu-si ochii roata pe mobile, batrana isi odihnea pe tine privirea-i ascutita,
Pe cand, cu dibacie, si-o mai umbrea cu mana.

Te masura din guler, treptat, pana la ghete
Apoi, ingrijorata, se ghemuia pe-o lada,
Intr-un ungher.
Cu sila, priveai pe un perete
Sau in tavanul vanat, ce-ameninta sa cada.

Batrana-si facea cruce cu limba-n cerul gurii,
Stangaci rupeai tacerea, scotandu-ti amanetul.
Zambea cu mila baba; iar setea cautaturii
Si-o potolea-n facutul tigarii: tabietul.
«Ceasornicul acesta l-am cumparat in vara,
E nou si umbla bine, cu nouazeci de lei!»

Batrana-si facea
cruce, ofta cu jale-amara,
Privea la sfantul
Gheorghe si te-ntreba: «Cat vrei?»

Si, ca si cum aflatul acela deschisese
O rapa: asteptarea, grabitele nevoi
Ce te-adusese-n casa unei camatarese,
Se pravaleau nauce, ca turmele de oi.

Cucernicia, varsta camataresei, jocul
Privirilor, vestmantul din petece carpit,
Nu-ngaduiau sa fie de partea ta
Norocul,
Primeai ori cat, si iute! ca de-un lesin zorit.

Te petrecea batrana, trecandu-si limba fina
Pe buzele-i uscate, facandu-si cruci mereu.
Apoi, in fata lazii de amaneturi plina, isi infigea privirea, adanc, spre
Dumnezeu!

Șarpele și ea

Un muschi intr-o camasa de cortel
Pestrita, lucitoare, ca de moar,
E taratorul sarpe.
Limba doar
E mladioasa, agera ca el.

Dar sarpele-i de gheata, ca un brat intepenit de moarte.
S-ar parea
Ca nici la sanul tau nu ar putea
Sa-si incalzeasca recele lui lat.

Femeie cu picioarele fierbinti,
Cu pantecul: camin dogoritor,
Ca sarpele de incolacitor
Te impletesti pe sufietu-mi si-l minti!

Iti fura date numai pentru mers
Picioarele, doi boa matasosi
Care sugruma lung, nesatiosi, -Cand mi se darma-ntregul univers?

Ce-asemanare-adanca e-ntre voi,
Reptila si femeie, de-ai stiut
Limbagiul veninos de la-nceput;
Pe cand mergeam alaturi calmi si goi?

Asemeni lui de mladioasa si
De-acatatoare, dulce, printre legi
Cu tine aspre, pe artisti, pe regi
Ii stapanesti cu voluptati de-o zi.

Si rece ca jivina, doar atunci
Cand vreai sa-l umilesti sau sa-l aprinzi,
iti tii departe omul, i te vinzi!
Ca vlaguit din brate sa-l arunci!

AL. O. TEODOREANU (PĂSTOREL)

Biografie

Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, n. 30 iulie 1894, Dorohoi - d. 17 martie1964) a fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă alboemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu Gargantua și Pantagruel. Este fratele romancierului Ionel Teodoreanu.

Poetul și prozatorul

Debutează cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste (Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Lumea, Opinia, Contimporanul, Lumea literară și artistică, Bilete de papagal, România literară, Jurnalul literar, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Vremea și la multe alte publicații, iar după a doua conflagrație mondială la Lumea lui George Călinescu și mai târziu la Magazin). Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii '30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai șiVin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacții, Un porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur^[1], pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.

Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decat spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.

Al. O. Teodoreanu a realizat (în colaborare cu Jean Grosu) o traducere în limba română a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, publicată in 1956. Textul acestei traduceri a fost republicat de mai multe ori, bucurându-se de un deosebit succes. Neîndoielnic, savoarea acestei traduceri se datorează geniului satiric al lui Al. O. Teodoreanu.

Oenologul

Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeobște cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.

Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o "precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.

A scris și un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.

În anii comunismului

Arestat fiind în perioada comunismului de către Securitate, la interogatorii i s-a cerut să divulge adevaratele sentimente ale prietenilor săi despre regimul politic. A evitat un răspuns direct, dar în cele din urmă a informat Securitatea despre lipsa aparentă de loialitate a Mariei Tănase.^[2]

Opera

·         Hronicul mascariciului Valatuc București, (1928); ediția II, București, 1930; ediție îngrijită și prefață de Titus Moraru, Cluj, 1972; ediție îngrijită și postfață de Gheorghe Hrimiuc, Iași, 1989; ediție îngrijită și postfață de Petre D. Anghel, București, 1992;

·         Trei fabule, București, (1928)

·         Rodia de aur, București, (1929)

·         Mici satisfacții, cu un portret de Ștefan Dimitrescu, București,(1931)

·         Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai. Cu o scrisoare inedită de la Dante Alighieri, cu ilustrații de Ion Sava și gravuri de Teodor Kiriacof, Iași,(1931)

·         Un porc de câne (1933), București, 1933; ediție îngrijită de Petre D. Anghel, București, 1992;

·         Tămâie și otravă (1934)-(1935), I-II, București; ediție îngrijită de Alexandru Ruja, Timișoara, 1994;

·         Bercu Leibovici (1936), București; ediția II, București, 1942;

·         Vin și apă (1936), cu ilustrații de Ion Anestin, București;

·         Caiet (1938), București;

·         Berzele din Boureni (1957), prefață de Savin Bratu, București;

·         Versuri (1972), ediție îngrijită de Ilie Dan, prefață de D.I. Suchianu, introducere de Ion Rotaru, București;

·         Gastronomice (1973), ediție îngrijită de Grigore Damirescu și Valentin Borda, postfață George Muntean, București;

·         Inter pocula (1973), ediție îngrijită și prefață de Titus Moraru, Cluj;

·         De re culinaria (1977), ediție îngrijită de Rodica Abrudan-Pandele și Aristița Avramescu, București;

·         Epigrame și alte rime vesele (1997), ediție îngrijită de Rodica Pandele, prefață de Alexandru Paleologu, București;

·         Păstorel și corespondenții săi (1998), ediție îngrijită de Rodica Pandele, București;

·         Pahare și săgeți (2003), ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, Iași.

PRIMEJDII Un om grăbit, la Iaşi, prinzându-l ploaia, A zăbovit in crâşmă şapte ani, Cand cu “fetească” neagră de Cârjoaia, Cand cu “băbească” de la Uricani! De te vezi cu vreo vădană Cu cearcăne vinete, Dă-i să bea întâi crăcană … Şi pe urmă, ţine-te! Tu uiţi când torni aşa-n neştire Cotnar burtosului şpriţar, Că numai omului subţire Ii place Grasa… de Cotnar! Nu contrazice voia sorţii Şi nu sfida stihiile! Aşa fu scris: cei morţi cu morţii. Iară cei vii cu … viile! Domnului Cezar P(etrescu) Beau la apă ne-ncetat Şi mă plimb cu ea aşa … Bine că nu-s om de stat Că mă fotografia! P.S. Apa trece, setea ba! Domnului Raoul A. Ce-ar fi, o, Doamne, dacă bunăoară Ai vrea de noi să te milostiveşti? Făcând să curgă apă caldă-n ţară Şi-aicea numai vin de Nicoreşti? CRAMPOŞIA Cercând sticluţe vechi şi azi şi ieri. Am dat de crâmpoşie-ntr- o sticluţă! Ce-i crâmpoşia? E o ţărăncuţă Dar care place foarte la boieri! NADĂ E o mare desfătare Să bei vin în crâşma sa! Când şi crâşmăriţa are Cum s-ar zice … “vinu-ncoa!” PACOSTE Tu, care te pricepi la sucul viţii, Te-ncrunţi când intri-n crâşma lui Ţugui, Te-mbată ochii dulci ai crâşmăriţei, Dar te trezeşte acru vinul lui! REVERII Voi moralişti iluştri, gândindu-v-aţi vreunul Că opere eterne, antume şi postume, N-ar fi luat fiinţă de n-ar fi fost pe lume: Femeia, treponema, alcoolul şi tutunul?! TRANZACŢII Crâşmăriţei indignate Le-a spus Victor: “De nu vrai Nicidecum să mi te dai … Dă-mi măcar …o jumătate!” Lui Victor Iamandi Iamandi băuse bine Şi se răstea la damigeană: “Degeaba mă sfidezi, cucoană, Că tot mai mult încape-n mine!” LA IAŞI Văd c-aicea, la Simplon Se bea vinul cu sifon! Numai Vraca cu Silon! Domnului Oswald T(eodoreanu) Apa asta e sărată Şi de-o bei pe îndelete, E periculoasă, tată: Face sete! Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă, Fă-mă, Doamne, tot ce vrei: Praz, dovleac, spanac, ardei … Dar păzeşte-mă de apă!

Mihail Cosma, poet, prozator, jurnalist

Biografie

Ernest Spirt (n. 24 mai 1902, Tîrgu-Ocna, d. 15 martie 1968, Paris), mai cunoscut sub pseudonimele Mihail Cosma şi Claude Sernet, este un scriitor român avangardist. În scrierile lui Stephan Roll şi altor prieteni din perioada Integral, apare sub numele de alint Nesty.

Debutează în 1921 la "Sburătorul literar", iar după 1923 colaborează la "Punct", "Integral" şi "unu". A fost editor şi al unei reviste efemere numite "Discontinuite". În 1928 se stabileşte în Franţa, unde va participa la mişcare de rezistenţă - ceea ce îi va atrage inserarea de către Paul Éluard în "Antologia rezistenţei franceze".

În perioada interbelică a publicat sub mai multe pseudonime în Elveţia, Franţa, Algeria, Brazilia. Unele poezii au mai apărut însă şi în România, în "Revista Fundaţiilor Regale" (sub numele de Mihai Cosma) şi în cele două caiete-supliment ale aceleaşi reviste.

A rămas în istoria literaturii franceze sub pseudonimul de Claude Sernet.

Până în 1968 i-au apărut mai multe volume de poezii, precum şi traduceri în limba franceză a unor scrieri de Zaharia Stancu, Eusebiu Camilar şi Tudor Arghezi. De asemenea, a tradus în franceză primele poeme ale lui Tristan Tzara. A mai colaborat cu Cahiers de Sud. În 1964 a fost distins cu Premiul Salonului de la Paris.

Privelişti pentru o domniţă medievală. Blazon 

Pădure smaraldină, pe care fremătase
Amurgul unui soare temut de hiacint,
Şi crini de-nsingurare sau limpede mătase
În glastre chinuite de-un glorios argint.

Castel cu ziduri moarte şi trudnice arcade,
Şi zare biruită de-un lăturalnic drum:
(- Priveşte-adânca noapte cum, fără margini, cade
Pe liniştea cu stele cucernice de scrum).

O stranie şi verde cunună de ferigă
Umbrind, pe culmi de aur, regatul fără nor,
Şi punte mohorâtă, în searbăda verigă;
Pe-un neted turn de stâncă; amarul Koh-I-noor.

- Acolo, înserarea e cea din urmă ţară
Cu lebede cărunte şi lacuri de safir;
Căci vremuri de-ntuneric, spre tine, se-nălţară
Mărindu-ţi amintirea cu-n negru trandafir.

Poveşti nelămurite, prin gândul tău, gemură,
Înfiorând, albastru, un zbor necunoscut;
Resfrângeri potolite undi-vor sub armură,
Şi neguri vor descinde pe gârbovul meu scut

Încât, prin întomnarea cărărilor înguste
Când luna va descreşte pe-un vânăt orizon,
Spre calda cruciadă a zorilor înguste
Voi rătăci, fugarnic, eternul tău blazon.

Prefata pentru un baedecker 

Atlas geografic cea mai frumoasa poezie
zambet acid peste oceane si trenuri
viata sau succesiune de gari si debarcadere
duc gandul mai departe dupa cum un hamal o valiza.

Tudor Măinescu, poet, prozator satiric, epigramist

Biografie

MAINESCU Tudor (prenumele la nastere: Constantin), se naste la 23 febr. 1892, Caracal - moare in 15 mart. 1977, Bucuresti. 

Poet, prozator si traducator.

Fiul lui Vasile Mainescu, functionar la posta, si al Theoniei (n. Dobritescu). 

Clasele primare si gimnaziale la Craiova, Bucuresti si Mizil, iar liceul la Ploiesti si Galati. Urmeaza un an la Facultatea de Medicina din Bucuresti, altul la Conservatorul de Arta Dramatica (clasa CI. Nottara), apoi Facultatea de Drept, inceputa la Bucuresti si terminata la Iasi (licenta in 1923). 

Intra in magistratura (1924), ca ajutor de judecator la Celari, apoi judecator la Tribunalul din Slatina, urcind ulterior toate treptele ierarhiei, pina la cea de consilier la Curtea de Apel din Bucuresti.

Debuteaza cu versuri satirice la revista Scena (1916). 

Remarcat de G. Topirceanu, este prezentat si publicai in revista insemnari literare (1919). 

Debut editorial cu volum de versuri O picatura de parfum (1929), bine primit de Al. A. Philippide, T. Arghezi. D. Botez, s.a.

Publica apoi epigrame (Suris, 1931), versuri (O fata mica se inchina, 1935), schite si povestiri (Intimplari vesele pentru oameni tristi, 1943) si colaboreaza intens la Viata Romaneasca. Gindul nostru, Adevarul literar si artistic, Vremea, Universul literar, Bilete de papagal. 

Curentul literar, Universul, Veac nou etc. Dupa 1944, scriitorul devine mai prolific, publicind noi volum de versuri (Flori si ghimpi 1956; Florile prieteniei, 1959; Versuri clare, 1961; Florile vietii, 1962; Soare cu dinti, 1972), satire, fabule si epigrame (Muzica usoara, 1961), schite satirice si povestiri (Schite oarecum vesele, 1966; Curatitorii de pete, 1974), carti pentru copii (Bagaje usoare, 1961; Azi, Neptun si Nicusor vor sa faca un vapor, 1965; Pataniile fratilor Chit-Chit, 1965; 3 si cu Roseam 4, 1968; Dana, Dan si Robotei, 1976).

A prefatat si ingrijit o ed. din epigramele lui Cincinal Pavelescu (1966). Traduce din O. Ceciotchina, G. Boiko, V. Hugo, A. Seghers, P. Antokolski, S. Marsak, Racine, Martial, La Fontaine, VI. Ciocov, Tudor Mainescu Ayme, Si. Leacock, Juvenal s.a. Colaboreaza la Gazeta literara. Steaua, lasul literar. Orizont, Tribuna, Albina, Tinarul scriitor, Familia, Presa noastra, Cravata rosie. Luminita, Arici Pogonici, Urzica etc.

Situat de G. Calinescu „in traditia lui Cincinat Pavelescu, iar de Al. A. Philippide „intre Caleidoscopul lui A. Mirea si versurile lui Topirceanu", Tudor Mainescu a cultivat cu predilectie epigrama, fabula, schita si povestirea cu finalitate educativa, dar mai ales lirica umoristica. in conceptia sa, poezia este o „indeletnicire galanta" 

(„Eu nu scriu pentru domnii critici care Analizeaza toate si complica, Eu scriu aicea pentru cea mai mica Si cea mai neatenta cititoare" Unui critic)

, a carei orchestratie este cronica rimata, aceasta insa „cerind verva, spirit, inteligenta vie". Primele volume de versuri (O picatura de parfum, 1929; Suris, 1931; O fata mica se inchina, 1935) contin numeroase madrigaluri, romante si lieduri, cu multe sonuri si motive din Bacovia, Cerna, Minulescu, Topirceanu sau Anghel. Nu lipsesc parodiile originale (bunaoara la Rapsodiile lui Topirceanu": 

„Vintul a scapat din arc Pe soseaua Viilor Leganind usor prin parc Stuful mustariilor" sau la poezia bacoviana: „Iubita mea, da-mi mina. Priveste, toamna vine Prin vinturi reci de seara, asculta cum respira N-ai auzit ce straniu si ce uscat fosnira Copacii plini de frunze? Da-mi mina Fara tine Mi-e frica-n clipa asta. O! recile surdine imi par preludiul mortii. Bolnavii azi tusira Mai mult. Noian de frunze sub soare-ngalbenira").

in plina expansiune simbolista, poetul retine sinestezia de culori („E-atita alb in albele petale"), miresme („parfumul de narcise si garoafe") si sunete („Usor si linistit, cu mersul moale,/ Se-apropie plapind, inabusit./ Ascult Si-aerienele sandale/ Par molcome silabe-ntr-un soptit" -Seara), poetizind parcul cu „linistitele alei", interioarele luxoase sau tinuturile exotice. 

Volumele de versuri Florile prieteniei (1959) si Florile vietii (1962) elogiaza realizarile poporului in anii democratiei populare, in contrast cu „timpurile urite si umilitoare". Subiectele sint cele comune epocii: santierele, uzinele, viata ostaseasca etc, primul volum incluzind si un ciclu de traduceri din poetii unor tari socialiste. 

Foarte apreciata la vremea respectiva a fost verva epigramistica a lui Tudor Mainescu Vizibila inca in Surls (1931), aceasta coordonata va predomina in Muzica usoara (1961), in Bagaje usoare (1961), precum si in cele doua culegeri cu caracter antologic, sugestiv intitulate Flori si ghimpi (1956) si Soare cu dinti (1972). Uneori acide pina la sarcasmul pamfletului, alteori bonome si delicate, epigramele vizeaza cel mai adesea moravuri din viata noastra literara, fiind insa prea legate de ocazional. Schitele si povestirile umoristice din Intimplari vesele pentru oameni tristi (1943), cu multe titluri reluate in Schite oarecum vesele (1966) si Curatitorii de pete (1974), contin satire virulente la adresa unor personaje si mentalitati luate de obicei din lumea judecatoreasca sau din cea a unei umanitati umile (mica functionarime). Daca adaugam la acestea si cartile de versuri pentru copii (Bagaje usoare, 1961; Azi, Neptun si Nicusor vor sa faca un vapor, 1965; Pataniile fratilor Chit-Chit, 1965; 3 si cu Roscatu 4, 1968 -replica la proza lui Minulescu, 3 si cu Rezeda 4; Dana, Dan si Robotei, 1976), precum si numeroasele sale traduceri, mai cu seama din scriitori latini si francezi, obtinem profilul unui scriitor fecund, al carui loc in istoria literara ramine cel fixat de el insusi intr-un Autoportret:,.Putin poet, putin artist,/ Si chiar putin epigramist".

OPERA: O picatura de parfum, versuri. Bucuresti, 1929; Surls, versuri. Bucuresti, 1931; O fata mica se inchina, versuri, Bucuresti, 1935; Intimplari vesele pentru oameni tristi, schije si povestiri, Bucuresti, 1943; Flori si ghimpi, versuri. Bucuresti, 1956 (ed. II, 1967); Florile prieteniei, versuri, Bucuresti, 1959; Bagaje usoare, cronici rimate, ghicitori, epigrame, Bucuresti, 1961; Muzica usoara. satire, fabule, epigrame, Bucuresti, 1961; Versuri clare. Bucuresti, 1961; Florile vietii, poezii, cuvint catre cititori de D. Botez, Bucuresti, 1962; Azi, Neptun si Nicusor vor sa faca un vapor. Bucuresti, 1965; Pataniile fratilor Chit-Chit (pe muzica de M. Neagu, cu desene de Clelia Otone si FI. Obreja), Bucuresti, 1965; Schite oarecum vesele. Bucuresti, 1966; 3 si cu Roscatu 4, Bucuresti, 1968; Soare cu dinti, versuri, cuvint inainte de F. Bailesteanu, Bucuresti, 1972; Curatitorii de pete, nuvele. Bucuresti. 1974; Dana, Dan si Robotei, Bucuresti, . Traduceri: Olga Ceciotchina, China eliberata, trad. de P. Bandrabur si ~, Bucuresti. 1951; G. Boiko, Vom fi mineri, in romaneste de ~, Bucuresti, 1954; Victor Hugo. Mizerabilii, roman. trad. din lb. fanceza de Lucia Demetrius, - si I. Costin, l-V, Bucuresti, 1954-l955; Anna Seghers, Nunta Ia Haiti, nuvele. in romaneste din lb. germana de -, Bucuresti, 1955; Pavel Antokolski, Pe-o ulicioara dincolo de Arbat, poem, in romaneste de - si A. Antonescu. Bucuresti, 1956; Victor Hugo. Marion Delorme, drama in cinci acte, in romaneste de ~, Bucuresti, 1957; Racine, Teatru. Fedra, in romaneste de -, pref. de Elena Vianu. Bucuresti, 1959; G. Boiko, Surorile strengarite, in romaneste de ~, Bucuresti, 1960; S. Marsak, Despre un hipopotam. Cum sa te porti. Poveste despre doi pisoi, trad. de ~, Bucuresti, 1960; Marcus Valerius Martialis, Epigrame, trad. de ~, note de T. Costa, Bucuresti, 1961: La Fontaine, Fabule, trad. de ~, Bucuresti, 1961; Vladimir Ciocov, Versuri, in romaneste de ~. Bucuresti, 1964; Marcel Aymel Omul care trece prin zid, schite, trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti. 1965; Stephen Leacock, Povestiri umoristice, trad. de ~ si Michaela Ghitescu, pref. de ~, Bucuresti, 1965; Juvenal, Epigrame, in romaneste de ~ si Al. Hodos, pref. de I. Fischer, Bucuresti, 1967:

REFERINTE CRITICE: Al. A. Philippide, in Adevarul literar, nr. 463, 1929; T. Arghezi, in Ramuri, nr. 10-l1, 1929; D. Botez, in Viata Romaneasca, nr. 1l-l2, 1929; E. Jebeleanu, in Dimineata, 20 ian. 1936; I. Oarcasu, in Steaua, nr. 9, 1956; D. Costea, in lasul literar, nr. 10, 1956; M. Petroveanu, in Gazeta literara, nr. 32, 1956; AI. Hanta, in Tinarul scriitor, nr. . 1957; C. Baltag, in Gazeta literara, nr. 28, 1959; Gh. Ciompec, in Luceafarul, nr. 13, 1959; M. Tomus, in Steaua, nr. 12, 1961; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 51, 1965; E. Manu, in Luceafarul, nr. 20, 1968; Perpessicius, Opere, IV-V, 197l-l972; Al. Raicu. in Romania literara, nr. 12, 1977.

Unui confrate care scrie cam mult

Prea mult scrie maestrul, poate
Confiscând o rubrică.
Dar te-nşeli profund, confrate,
El nu scrie, publică.

Unui confrate care scrie cam mult

Prea mult scrie maestrul, poate
Confiscând o rubrică.
Dar te-nşeli profund, confrate,
El nu scrie, publică.

Unei cochete

Ai o inimă ce-mi pare
Schimbătoare-n sentimente.
Ca şi părul tău, ea are
Ondulaţii permanente.

Duritate

Igrec cam brutal a fost
Când i-a spus lui Ics pe drept:
"Nu eşti prost fi'ndcă eşti prost,
Prost eşti de te crezi deştept!"

Avertisment

Se supără cei proşti de-o glumă bună,
Iar cei inteligenţi de una rea;
Cum nu ştiu despre-a mea ce-o să se spună,
Tu fii prudent şi nu te supăra.

TEATRU/FILM 15 Martie

Cu Alexandru Giugaru

Biografie Alexandru Giugaru

Marele actor Alexandru Giugaru s-a nascut la 23 iunie 1897, in Huși. A absolvit Liceul Cuza Voda din orașul natal si in 1916 era absolvent al Conservatorului de Arta Dramatica din București.

A jucat împreuna cu o trupa de artiști la cinematografele bucureștene, în pauza dintre filme, numere de revista, dar si pe scena Teatrului Armatei.

La Teatrul Național din Bucuresti a jucat in spectacole ca cele din Trilogia satirică a lui I.L. Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu : O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D`ale carnavalului, alaturi de Grigore Vasiliu Birlic, Ion Finteșteanu, Radu Beligan, Elvira Godeanu, etc, Revizorul de Gogol, cu care a mers in turneu la Moscova, Bădăranii de Carlo Goldoni, in turneu la Veneția, Conu Leonida față cu reacțiunea, interpretată în travesti alături de Grigore Vasiliu Birlic, Coana Chirița de Tudor Mușatescu Take, Ianke și Cadâr regizata de Ion Fintesteanu, Nevestele vesele din Windsor, etc.

Primul film in care a apărut este Nabadaile Cleopatrei, in 1925.

Alexandru Giugaru a fost căsătorit si a avut doi copii, un fiu si o fiică. A murit la 15 martie 1986.

Filme cu Alexandru Giugaru

·         Balcescu / (1974)

·         Frații Jderi (1974) - Parintele Dragomir Trailer

·         Răpirea fecioarelor (1968) - Boierul Manolache Belivaca

·         Vin cicliștii (1968) - mecanic de locomotiva

·         Corigenta domnului profesor (1966)

·         Haiducii (1966) - Boier Belivaca

·         Mofturi 1900 (1964)

·         Tudor (1963) - Boierul Glogoveanu

·         Doi băieţi ca pâinea caldă (1962)

·         Post restant (1961)

·         Bădăranii (1960) - Negustorul Lunardo

·         Băieții noștri (1959)

·         Telegrame (1959)

·         D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958) - Iancu Pampon

·         Două lozuri (1957)

·         Directorul nostru (1955)

·         Popescu 10 / Popescu 10 în control (1955)

·         O scrisoare pierduta (1953) - Zaharia Trahanache

·         Bulevardul 'Fluieră Vântu' (1950)

·         O noapte furtunoasa / O noapte furtunoasă (1943) - Negustorul de cherestea Jupan Dumitrache

·         Casatoria (1929)

·         Venea o moara pe Siret / Venea o moara pe Siret / Sturmfluth der Liebe (1929) - primar

·         Cererea in casatorie (1926)

·         Pacala si Tandala la Bucuresti (1926) - vardist

·         Legenda celor doua cruci (1925) - logofat Gheorghe

·         Nabadaile Cleopatrei (1925)

Badaranii (1960) - film complet:

Directorul nostru(1955): 

D'ale carnavalului (1958): 

Cu Eusebiu Ștefănescu

Biografie Eusebiu Ștefănescu

Eusebiu Stefanescu s-a nascut in data de 3 mai 1944 la Ploiesti. El a jucat in filme importante precum: Colierul de turcoaze, Ringul etc. Actorul Eusebiu Ștefănescu a murit, în noaptea de 14 spre 15 martie 2015, la Spitalul Militar din București, la vârsta de 70 de ani.

Filme cu Eusebiu Ștefănescu

Vezi filme

·         Lumea lui Geo Saizescu (2014)

·         Mr. Peabody & Sherman / Dl. Peabody și Sherman (2014) - judecător (dialog versiune dublată) Trailer

·         Saving Santa / Salvându-l pe Moș Crăciun (2013) - (dublaj română) Trailer

·         The Smurfs 2 / Ștrumpfii 2 (2013) - Papa Ştrumpf (versiune română) Trailer

·         Iubire elenã (2012)

·         Jocul (2012) Trailer

·         Winnie the Pooh / Winnie de pluș (2011) - narator (dublaj) Trailer

·         Iubire elenă (2010)

·         Coraline (2009) - Pisoiul (voce) Trailer

·         No Pain, No Gain / Duminică pierzi sau câștigi (2007)

·         Păcală se întoarce (2006) - deputat 'Câinii cu covrigi în coadă' Trailer

·         15 (2005) Trailer

·         Despre morți numai de bine (2005)

·         Hacker (2004)

·         Merge și așa (2004)

·         Bolondok éneke (2003) - Head of the Hospital

·         Ce lume veselă... (2002)

·         Triunghiul Morții (1999)

·         Trahir (1993) - Militian

·         Ce zi frumoasa! / (1992)

·         Liceenii Rock 'n' Roll (1992)

·         Vinovatul (1991)

·         Miss Litoral (1990)

·         Momentul adevarului (1989)

·         Maria și marea (1988)

·         Figurantii (1987)

·         Noi, cei din linia întâi (1986)

·         Pădurea de fagi (1986)

·         Colierul de turcoaze (1985)

·         Ringul (1985)

LICEENII ROCKNROLL 1992: https://youtu.be/w-IPD9R7rtg.

Maria și marea (1988)

GÂNDURI PESTE TIMP 15 Martie

Citate Păstorel Teodoreanu:

Citate Tudor Măinescu:

SFATURI UTILE 15 Martie

Despre varice

Varicele sau venele varicoase reprezinta una dintre cele mai frecvente boli ale venelor care afecteaza populatia. Varicele se definesc ca fiind vene marite, largite, noduroase. Orice vena poate deveni varicoasa, dar cel mai des acestea se intalnesc la nivelul membrelor inferioare, in zona coapselor, in partea posterioara a genunchilor si pe muschii gambelor.

Femeile sunt mai predispuse sa se confrunte cu varice. Schimbarile hormonale din timpul sarcinii, premenstruatiei sau de la menopauza pot fi factori care favorizeaza aparitia varicelor. Hormonii feminini tind sa relaxeze peretii venelor. Tratamentul cu hormoni sau anticonceptionalele cresc riscul aparitiei venelor varicoase.

Care sunt cauzele aparitiei varicelor?

Varicele apar in momentul in care venele nu mai functioneaza corespunzator. Daca arterele au rolul de a conduce sangele oxigenat de la inima spre fiecare celula din organism, venele duc sangele incarcat cu dioxid de carbon la inima, pentru ca acesta sa ajunga apoi la plamani si sa fie oxigenat.

Asa cum am mentionat mai sus, varicele ce intalnesc cel mai des la nivelul membrelor inferioare. Aici sangele urca spre inima impotriva gravitatiei, deci are nevoie de ajutor pe care il primeste din partea elasticitatii venelor, a contractiilor musculare care imping sangele si a unor valve ce se gasesc la nivelul venelor. Cand aceste valve nu isi mai indeplinesc functia, sangele se acumuleaza si stagneaza la nivelul venelor, in loc sa sa se reintoarca la inima.

·         Predispozitia genetica – determina slabiciunea peretelui venos si a valvelor.

·         Varsta – cu cat se inainteaza in varsta, cu atat se pierde din elasticitatea vaselor sanguine, iar valvele se slabesc permitand sangelui, care ar trebui sa se indrepte spre inima, sa se intoarca spre picior.

·         Sarcina – unele dintre femeile insarcinate dezvolta vene varicoase. Sarcina duce la cresterea volumului de sange in corp, dar descreste fluxul sanguin de la membrele inferioare spre pelvis. Aceasta schimbare circulatorie este realizata pentru a ajuta cresterea fatului, dar creste riscul producerii acestor varice care pot sa apara mai ales in al treilea trimestru de sarcina, cand uterul poate apasa pe vena cava inferioara in abdomen, impiedicand fluxul normal al sangelui dinspre membrele inferioare. Varicele care apar in timpul sarcinii in general dispar fara tratament, dupa nastere, intre 3 si 12 luni.

·         Statul in picioare pe perioade indelungate – impiedica intoarcerea sangelui spre inima daca nu exista contractura musculara (pasit, alergat etc).

·         Presiunea la nivelul abdomenului – la pacientii care au ascita de exemplu.

·         Obezitatea

Care sunt semnele si simptomele varicelor?

Debutul afectiunii este de obicei lent. In general, varicele nu provoaca durere si apar inchise la culoare, rasucite si umflate. Cand provoaca durere, se asociaza cu mai multe semne si simptome precum:

·         Senzatie de greutate in gambe mai ales la mers

·         Crampe musculare

·         Umflaturi

·         Durere care se acutizeaza in pozitie sezanda dupa o perioada indelungata de stat in picioare

·         Mancarimi in jurul venei afectate

·         Ulcere cutanate (indica o problema grava cardiovasculara si necesita atentia imediata a unui medic)

Foarte frecvent, primele varice apar la nivelul gambei, apoi la coapsa.

Care sunt metodele de diagnostic ale varicelor?

Examinarea fizica – se examineaza membrul sau membrele afectate cu pacientul stand in picioare (pentru a vedea daca exista umflaturi) sau in pozitie sezanda. De asemenea, este important sa ii spuneti medicului cu ce semne sau simptome va confruntati.

Ecografia Doppler – este o metoda neinvaziva pentru a vedea daca exista o insuficienta valvulara, dar nu permite aprecierea severitatii acesteia.

Flebografia – in examinarea varicelor este doar uneori recomandata, fiind o metoda complexa ce necesita personal experimentat si foloseste substanta de contrast. Investigatia se realizeaza cu pacientul in pozitie ortostatica (adica in picioare). Flebografia este esentiala atunci cand se are in vedere o interventie chirurgicala asupra sistemului venos profund.

Varicografia – presupune injectarea de contrast la nivelul varicelor. Pacientul este asezat in pozitie orizontala, iar picioarele sunt tinute usor mai sus fata de nivelul capului. Metoda permite vizualizarea traiectului venelor modificate varicos si eventual evidentierea „sursei” acestora. Poate fi combinata cu flebografia.

Care sunt modalitatile de tratament al varicelor?

  Se recomanda ca tratamentul varicelor sa se inceapa de la aparitia primelor simptome.

  Evitarea statului in picioare sau tinutului picioarelor incrucisate pentru mult timp.

  Un stil de viata sanatos care implica o alimentatie echilibrata si miscare previne aparitia in continuare a varicelor sau incetineste dezvoltarea celor deja existente.

  Se recomanda sa se tina picioarele usor ridicate in timpul somnului pentru a ajuta fluxul sanguin.

  Ciorapii compresivi – sunt accesibili, se gasesc de cumparat la orice farmacie. Acestia se muleaza pe picior si creeaza presiune astfel incat sa imbunatateasca circulatia sanguina. Folosirea lor este utila in formele moderate.

In cazul varicelor voluminoase sau daca metodele deja mentionate nu functioneaza, daca durerea devine severa si apar alte complicatii medicul poate recomanda alte tratamente precum:

Scleroterapia – prin aceasta procedura se injecteaza o solutie in venele cu varice. In scurt timp varicele incep se estompeze. Chiar daca deseori este necesar sa se aplice procedeul de mai multe ori la aceeasi vena, atat timp cat scleroterapia este efectuata corect, se observa imbunatatiri.

Macroscleroterapia – se bazeaza pe acelasi mecanism ca si scleroterapia, dar se foloseste pentru varicele mari.

Terapia cu laser – in prezent se utilizeaza o noua tehnologie – tratamentele cu laser pentru venele varicoase de tip panza de paianjen sau cele foarte mici. Operatia cu laser presupune trimiterea unor fascicule de laser pe regiunea afectata. In timp, varicele se estompeaza si dispar. Nu implica incizii.

Folosirea unui cateter – se utilizeaza un tub subtire (cateter) care se introduce in vena marita si al carui varf se incalzeste. Odata cu scoaterea lui, caldura distruge vena varicoasa. Se obicei se utilizeaza pentru venele mai mari.

Flebectomie – se indeparteaza vene mici cu varice prin efectuarea unor punctii la nivelul pielii. Cicatricile sunt minime si se poate realiza in ambulator.

Smulgerea venelor (stripping) – asa cum ii spune si numele, aceasta procedura presupune indepartarea unei vene. Desi poate parea ceva de speriat, circulatia nu este afectata deoarece venele profunde preiau volumul de sange a celei indepartate.

Operatia endoscopica – aceasta interventie este necesara doar in cazul in care membrele prezinta ulceratii. Chirurgul foloseste o camera video mica, pe care o introduce in membrul afectat pentru a putea vizualiza venele, dupa care le indeparteaza prin mici incizii.

Care sunt complicatiile asociate varicelor?

Complicatiile desi sunt rare, indica o problema cardiovasculara grava si este obligatorie prezentarea la spital. Exista mai multe tipuri de complicatii precum:

Tromboflebita – inseamna formarea unui cheag de sange care poate fi situat intr-un vas de sange superficial si atunci vorbim despre o tromboflebita superficiala sau exista posibilitatea ca acel cheag de sange sa se formeze intr-un vas profund si atunci apare tromboflebita profunda.

Tromboflebita superficiala se manifesta prin:

·         Senzatie de caldura in zona afectata

·         Durere

·         Roseata si umflaturi

·         Prezenta unui nodul dureros si dur

·         Are risc redus de a cauza embolii pulmonare.

Tromboflebita profunda este insotita de:

·         Durere spontana

·         Edeme si caldura locala

·         Febra (37-39)

·         Tahicardie (uneori)

·         Sensibilitate la palpare

Aceasta trebuie corect diagnosticata si tratata cat mai repede. Netratarea la timp, creste riscul dislocarii cheagului de sange care migreaza spre plamani cauzand embolie ce poate conduce in final la deces. Se instituie de urgenta tratament cu anticoagulante (heparina, trombostop), indepartand astfel riscul declansarii unei embolii, ducand totodata la vindecare.

Ulceratii – rani deschise care presupun pierderi de substanta la nivelul pielii. Apar in imediata vecinatate a venelor varicoase, dar mai ales la nivelul gleznelor. Initial apar sub forma unui punct decolorat. Si in aceasta situatie este necesar sa va adresati unui medic!

Edeme gambiere – se refera la acumularea de lichid in tesuturile de la nivelul gambei. Se insotesc cu:

·         Inflamatie

·         Disconfort

·         Prurit (mancarime).

Foarte rar se intampla sa apara rupturi ale venelor.

In timp varicele se pot agrava chiar daca se schimba sau se imbunateste modul de viata. Desi au un aspect neplacut mai ales pentru femei, de regula nu cauzeaza probleme medicale majore. Totusi, pentru a evita orice complicatie care ar putea sa apara, este bine sa va adresati medicului dumneavoastra inca de la primele simptome.