MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 8 MARTIE 2018
VINERI 8 MARTIE 2018
LA MULȚI ANI TUTUROR DOAMNELOR ȘI DOMNIȘOARELOR CU PRILEJUL ZILEI INTERNAȚIONALE A FEMEII
În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial s-a fixat data de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii, dar procesul de emanciparea femeii nu a fost încheiat. Femeile au continuat să demonstreze pentru drepturi egale și în principal pentru drept de vot. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii.
În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferințe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiași zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913.
De 8 martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenții.
În data de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită (în unele țări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Angola, Armenia,Azerbaidjan, Bangla-desh, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croația, Cuba, Cipru, Danemarca,Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos,Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Palestina, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia,Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia. În China, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie
Pentru voi, prietenele noastre ofer cu drag câteva flori virtuale:
RELIGIE ORTODOXĂ 8 Martie
Sf Ier Teofilact Mărturisitorul, episcopal Nicomidiei; Zi aliturgică, dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește
Viaţa Sfântului Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei
În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane acest binecredincios bărbat, Teofilact, a mers din părţile Răsăritului la Constantinopol şi s-a împrietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu Sfântul Tarasie, încă fiind mirean şi senator întru împărăteştile palaturi, fiind mai întâi dregător al lucrurilor de taină. Iar după ce a murit împăratul Leon, luptătorul împotriva icoanelor (717-740), împărăţind Constantin, fiul său (741-775), împreună cu maică să Irina şi patriarhul Pavel, cel numit milostiv, lăsând scaunul de a sa voie s-a ridicat Sfântul Tarasie în locul lui la patriarhie.
Sfântul Tarasie, adunând Sinodul al şaptelea a toată lumea (787), a anatematizat eresul iconoclast; atunci fericitul Teofilact, împreună cu Sfântul Mihail al Sinadelor, lăsând lumea, a primit viaţa monahicească şi a fost trimis de prea sfinţitul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră). Acolo, nevoindu-se mult în ostenelile monahiceşti, a sporit în faptele bune şi a câştigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile sale. Căci oarecând, la o vreme de seceriş, întâmplându-se zăduf mare şi din lipsa apei slăbind de sete, s-a rugat lui Dumnezeu şi, fiind acolo un vas de aramă, l-a făcut de a izvorât apă destulă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor.
Deci a fost această minune asemenea cu aceea ce s-a făcut de demult în pustie când, poporului lui Israil cel însetat, Dumnezeu i-a scos apă din piatră. Şi alta asemenea, când Samson era aproape să moară de sete şi a izvorât apă vie dintr-un os uscat, dintr-o falcă de măgar. Cu această viaţă îmbunătăţită, strălucind ca o lumină de stele, preasfinţitul Patriarh Tarasie a judecat ca acei cuvioşi părinţi să fie vrednici de rânduiala arhierească cea înaltă. Astfel, pe sfinţitul Mihail l-a trimis la Sinad, iar pe fericitul Teofilact l-a ales episcop în Nicomidia. Şi cită sârguinţa a arătat Sfântul Teofilact în Nicomidia pentru turma cea cuvântătoare a lui Hristos şi câtă purtare de grijă avea pentru săraci, scăpătaţi şi văduve, au spus despre aceasta dumnezeieştile locaşuri zidite de dânsul, bolniţele şi casele de străini, cum şi milostenia cea nenumărată care se făcea de el în toate zilele. Căci singur slujea bolnavilor, orbilor, şchiopilor şi neputincioşilor; şi umblând pe la locuinţele săracilor şi pe uliţele cetăţii, purta un vas cu apă caldă şi, unde afla răniţi, îi spăla şi-i curăţa cu mâna sa, neîngreţoşându-se de loc.
După aceea, preasfinţitul Tarasie mutându-se din viaţa aceasta şi primind după dânsul scaunul Bisericii Constantinopolului Nichifor cel preaînţelept, s-a ridicat iarăşi furtuna eresului luptării contra sfintelor icoane, care s-a scornit de urâtul de Dumnezeu împărat Leon Armeanul. Şi a adunat prea sfinţitul Patriarh Nichifor arhierei aleşi - pe Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Eudoxie al amoreilor, Mihail Sinadul şi pe acest fericit Teofilact, Episcopul Nicomidiei -, şi s-a dus cu dânşii la răucredinciosul împărat. Şi, învăţând mult din dumnezeieştile Scripturi, acei sfinţi părinţi sfătuiau pe împărat să nu facă tulburare Bisericii lui Hristos cu acel eres care s-a anatematizat de al şaptelea sinod a toată lumea. Dar n-au putut îndupleca pe nebunul împărat, cel umplut de veninul balaurului, care suflă asupra lor cu iuţime şi mânie.
După aceea, Sfinţii Părinţi tăcând, fericitul Teofilact a zis către împărat: "Ştiu că, nebăgând în seamă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu şi neîngrijindu-te de mântuirea ta, te împotriveşti învăţăturilor celor vechi ale Sfinţilor Părinţi şi tulburi Biserica; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită şi neaşteptată, o primejdie asemenea cu viforul şi nu vei afla pe acela care să te izbăvească dintr-însa".
Împăratul, auzind aceea, s-a umplut de mai mare mânie şi, pe toţi izgonindu-i de la sine cu necinste, i-a osândit la surghiun în deosebite locuri, adică: Pe prea sfinţitul Patriarh Nichifor în insula Proconis, pe Sfântul Mihail, episcopul Sinadului, la Evdochiad, pe alţii pe aiurea, iar pe Sfântul Teofilact al Nicomidiei la cetatea Strovil, care este lângă mare, în Chivereoti. Şi acolo, mărturisitorul lui Hristos şi ajutătorul cel mare al dreptei credinţe, şi-a petrecut cealaltă vreme a vieţii sale în strâmtorare şi mare chinuire şi s-a mutat către Domnul.
Apoi a pierit şi împăratul Leon Armeanul, cu rea şi neaşteptată moarte, după proorocia sfântului. Căci în ziua Naşterii lui Hristos a fost tăiat cu săbiile de ostaşii săi în biserică, la vremea Utreniei. Iar după dânsul, sfârşindu-se împăraţii iconoclaşti - adică Mihail, care se numea Valvos, apoi Teofil, fiul lui Mihail -, împărăteasa Teodora împreună cu fiul său Mihail, care a fost al treilea cu acel nume, au luat sceptrul împărăţiei. Iar Sfântul Metodie fiind ridicat la patriarhie şi eresul cel fără de lege pierind cu totul, iar dreapta credinţă strălucind, cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Teofilact a fost adus în Nicomidia şi aşezat în biserica cea zidită de dânsul, spre apărarea cetăţii Nicomidia, întru cinstea şi slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA LAPTE; BRÂNZĂ; OUĂ ȘI PEȘTE 8 Martie
A. GUSTĂRI
File de peşte cu crustă
4 fileuri de peste
3 linguri pesmet graham
1 lingura ulei de masline
coaja rasa de la o portocala
2 linguri patrunjel proaspat tocat
sare si piper dupa gust
3 linguri pesmet graham
1 lingura ulei de masline
coaja rasa de la o portocala
2 linguri patrunjel proaspat tocat
sare si piper dupa gust
Se spala fileurile de peste, se
zvanta si se aseaza intr-un vas termorezistent;
Se amesteca intr-un castronel pesmetul, uleiul, coaja de portocale, sarea si piperul, se toarna peste fileurile de peste;
Se coc la cuptor cca 20 minute, sa se rumeneasca frumos, se presara patrunjelul dupa ce se scot din cuptor.
Se amesteca intr-un castronel pesmetul, uleiul, coaja de portocale, sarea si piperul, se toarna peste fileurile de peste;
Se coc la cuptor cca 20 minute, sa se rumeneasca frumos, se presara patrunjelul dupa ce se scot din cuptor.
Se servesc cu cartofi la cuptor
si mujdei de usturoi
B. SALATE
Salata de
peste:
* 1 kg peste,
* 1 kg peste,
* 200 g
maioneza, preferabil Helmans,
* 1
castravecior acru,
* 1 ceapa
mica sau verde;
Pestele fiert se curata de oase, se taie cubulete.
Pestele fiert se curata de oase, se taie cubulete.
Se
pune castravetele tocat marunt si ceapa rasa fin.
Se amesteca cu maioneza, mustarul si zeama
de lamaie.
C. SOSURI
Sos pentru peşte pescăresc
Se pune
intr-o cratita ceapa taiata marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc
mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit,
cimbrul si bulionul.
D. BORŞURI,
SUPE, CREME DE LEGUME
Supă de legume cu zdrenţe
· 50 g unt
· 500 g
cartofi
· 500 g mazăre
· 1 ceapă
· 1 lingură de
făină
· 1 ou
· 1 ceaşcă
lapte
· Verdeaţă
· Sare
Se pun într-o oală cu untul cartofii curăţaţi şi
tăiaţi cubuleţe şi ceapa tocată mărunt.
Se lasă câteva minute pe foc.
Se toarnă apoi 1 ½ litri apă; se
adaugă mazărea şi sarea, se acoperă şi se lasă să fiarbă 1 ½ - 2 ore la foc
mic.
Se bate bine într-o crăticioară făina
şi oul cu lapte sau cu apă.
Când supa este fiartă, se toarnă cu
linguriţa zdrenţe din acest amestec şi se lasă să fiarbă în clocot 5 – 6
minute.
La sfârşit se presară verdeaţa tocată.
E.
MÂNCĂRURI
Peşte pescăresc
750 g. crap, 3 linguri ulei, 2 cepe, 4-5 catei usturoi, 1/4
lingurita cimbru pisat, 2-3 linguri bulion, 1 ½ pahar apa, un virf cutit zahar,
sare
Pestele proaspat sau dezghetat
se taie in bucati nu prea mari, se sareaza si se lasa sa stea intr-un vas
acoperit pina se prepara urmatorul sos: se pune intr-o cratita ceapa taiata
marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se
adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul. Dupa ce da
un clocot-doua, se pun bucatile de peste, se potriveste de sare si se lasa sa
fiarba acoperit, la foc foarte mic sau in cuptor pina cind scade bine sosul.
F. DULCIURI
Chec cu mac si lamaie
Un
chec incredibil de pufos si aromat , numai bun pentru diminetile racoroase,
alaturi de o ceasca fierbinte de ceai .
Ingrediente (pentru doua checuri) 8 oua , 250 gr zahar vanilat , 250 gr margarina, 250 gr faina , 100 gr mac , 2 lamai mari , 1 praf copt
Mod de preparare Se bat albusurile spuma tare si adaugam
treptat zaharul pudra pana mixand in continuare pana ce compozitia devine
lucioasa si tare ca la bezea.
Mixam
galbenusurile impreuna cu margarina la temperatura camerei si incorporam
treptat in compozitia de albusuri. Adaugam coaja rasa si zeama de la cele doua
lamai , macul, faina si praful de copt. Incorporam si turnam compozitia in tava
tapetata cu hartie de copt.
Dam la
cuptor la foc mic pana se rumeneste. Probam cu scobitoarea sa vedem daca s-a
copt. Lasam
sa se raceasca de tot apoi taiem felii.
ISTORIE PE ZILE 8 Martie
Evenimente
· 1010 – Poetul persan Hakīm Abu l-Qāsim Firdawsī Tūsī (n. 935 – d.1025) termina marea sa epopee Șah-nameh – Cartea regilor, alcătuită din cca. 60.000 de distihuri , o veritabilă panoramă a trecutului, real și imaginar, al popoprului persan. Acest poem epic a fost scris de Firdoùsi între anii 977 și 1010. Este epopeea națională a Iranului și a societăților înrudite, și povestește miturile și trecutul istoric al Iranului, de la întemeierea acestuia până la cucerirea islamică a Persiei în secolul al VII-lea. Firdoùsi este poetul național al iranienilor. Shahnameh (persană “Cartea Regilor”),care este cel mai lung epic din lume creat de un singur poet,este epopeea națională a poporului iranian și a lumii vorbitoare de limba persană. Ferdowsi este sărbătorit ca unul dintre poeții persani cei mai mari din toate timpurile.
· 1407 – Are loc prima menţiune documentară a oraşului Tîrgu Secuiesc.
Orasul a fost mentionat cu denumirea Torjawasara, adică în limba maghiară “Piata Turia”. (Turia este numele unui izvor din apropiere și este, de asemenea, numele maghiar al localității aflate în apropiere, Turia). Inițial, numele localitatii a fost utilizat în română în forma Chezdi-Oșorheiu, fiind ulterior modificat in Târgu Secuiesc, după unirea Transilvaniei cu România în 1920 in baza Tratatului de la Trianon. Numele maghiar “Kézdi “, vine de la numele de “scaun” secuiesc, o unitate administrativa istorica.
Orasul a fost mentionat cu denumirea Torjawasara, adică în limba maghiară “Piata Turia”. (Turia este numele unui izvor din apropiere și este, de asemenea, numele maghiar al localității aflate în apropiere, Turia). Inițial, numele localitatii a fost utilizat în română în forma Chezdi-Oșorheiu, fiind ulterior modificat in Târgu Secuiesc, după unirea Transilvaniei cu România în 1920 in baza Tratatului de la Trianon. Numele maghiar “Kézdi “, vine de la numele de “scaun” secuiesc, o unitate administrativa istorica.
· 1441: are loc prima menţiune documentară "postelnicului " în Principatul Moldova. În Muntenia această funcţie e menţionată pentru prima oară la 18 iulie 1437. Postelnicul era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putînd intra în iatacul domnului chiar şi nechemat. Treptat a dobîndit sarcina de a introduce la domnitor soliile şi pe cei veniţi în audienţă - dregători şi pe postulanţi. Postelnicul eraultimul membru al sfatului domnesc. Numărul postelnicilor a crescut în secolul al XVI-lea. La începutul secolului XVIII postelnicul se ocupa de afacerile externe ale ţării.
· 1618 – Johannes Kepler descopera a treia lege a mişcării planetelor, sustinand teoria potrivit careia planetele se misca pe traiectorii eliptice si nu circulare cum s-a crezut pana atunci.
· 1702: Anne Stuart, sora reginei Maria a II-a, devine regină a Angliei, Scoției și Irlandei, succedandu-i la tron lui William al III-lea.
· 1848: Are loc, la Paris, în locuința lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluționarilor români, în care se decide declanșarea revoluției în țară și se redactează programul revoluționar în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire.
· 1856: Contele Walewski, ministrul de externe al Franței și președinte al Congresului de Pace (fiul natural al lui Napoleon I), propune, în timpul Congresului de pace de la Paris, unirea Moldovei cu Muntenia sub conducerea unui prinț străin.
· 1862: Războiul Civil American: Are loc prima bătălie între două nave de luptă îmbrăcate în fier, Monitor (aparținând Uniunii) și Merrimack (aparținând Confederației), bătălie ce a revoluționat tehnicile navale de luptă.
· 1911: Ziua internațională a femeii este lansată pentru prima dată în Copenhaga,Danemarca, de Clara Zetkin, liderul femeilor din Partidul Social Democratic din Germania.
· 1917 – A început Revoluţia de la Petrograd care a dus, în 15 martie 1917, la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea. După victoria de la Petrograd a revoluţiei democratice, abdicarea înpăratului rus Nicolai II-lea şi constituirea Guvernului Provizoriu. Publicaţia “Cuvînt moldovenesc” de la Chişinău îşi anunţa cititorii că “noi de acum nu mai suntem robii stapînirii vechi, care ani de-a rîndul și-a bătut joc de noi în chipul cel mai grozav” .
· 1921: Trupe franceze au ocupat Düsseldorf și alte orașe din zona Ruhrului, din cauza neachitării despăgubirilor de război de la sfârșitul Primului Război Mondial, pe care Germania le datora Franței (67 miliarde mărci-aur).
· 1927 Guvernul Italiei a ratificat Tratatul de la Paris (semnat la 28 octombrie 1920), cu privire la recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România, semnat la 28 octombrie 1920.
· 1935: La Tokyo este găsit mort pe stradă câinele credincios Hachikō, rămas în memoria umanității pentru devotamentul față de stăpânul său chiar și la mulți ani după decesul acestuia.
· 1945: La două zile după instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Churchill s-a adresat președintelui american Roosevelt, printr-o telegramă personală și strict secretă, în care își manifesta îngrijorarea față de instalarea, prin forță, a unui guvern comunist și prevedea epurarea fără discriminare a românilor anticomuniști…. În telegrama de răspuns, președintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menționa: eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu rușii.
· 1945: Guvernul român va adresa conducerii sovietice o telegramă în care solicită reintegrarea nord-vestului Transilvaniei la România, teritoriul ce era sub ocupaţie hortistă încă din 1940, ca urmare a odiosului Dictat de la Viena. În telegrama de răspuns, din 9 martie 1945, Stalin consimte reinstalarea administraţiei româneşti în nord-vestul Transilvaniei, fapt care face ca la 13 martie 1945, la Cluj să aibă loc reinstalarea oficială a administraţiei româneşti în această parte a ţării. Referitor la cedarea acestui teritoriu, trebuie să amintim faptul că România a trăit momente tragice în vara anului 1940, când după ce a fost nevoită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei sovieticilor, a trebuit să facă față pretențiilor maghiarilor ce doreau Transilvania. Astfel, sub impunerea Germaniei naziste şi a Italiei fasciste, România a fost silită să semneze Dictatul de la Viena și obligată să cedeze Ungariei o suprafață de 43.492 km², ce avea o populație estimată la peste 2.600.000 locuitori. În teritoriul cedat s-au produs grave incidente în care sute de etnici români au fost masacrați de trupele horthiste în localități precum Moisei, Trăznea, Ip, Zalău, Luduș, Nușfalău, Huedin și multe altele. Totodată după cedarea acestui teritoriu, guvernul maghiar a elaborat un program de maghiarizare forțată și a trecut arestarea fruntașilor vieții politice, la uciderea celor care se opuneau și la șicanarea continuă a românilor sub diverse forme, pentru a-i determina să plece din această zonă. Această situație s-a menținut pe aproape toată perioada războiului și numai după întoarcerea armelor contra Germaniei naziste în august 1944, situaţia s-a schimbat, după ce armata română a participat în toamna acelui an la luptele pentru eliberarea Transilvaniei. În martie 1945 Stalin și Uniunea Sovietică a acceptat ca teritoriul de nord-vest al Transilvaniei să revină României, cu condiția instaurării la București a unui guvern procomunist, fapt care s-a și întâmplat la 6 martie 1945, când a fost instaurat guvernul condus de Petru Groza.
· 1963: Venirea la putere a Partidului Baas Arab Socialist în Republica Arabă Siriană. Ziua Revoluției.
· 1968: La Praga, studenții cehoslovaci își declară sprijinul față de mișcarea de liberalizare cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga.
· 1970: Reprezentativa de handbal masculin a României cucerește pentru a treia oară consecutiv titlul de campioană mondială.
· 1972: Reprezentantul permanent al României la Agenția Internațională pentru Energia Atomică (AIEA) a semnat, la Viena, Acordul cu privire la aplicarea garanțiilor în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare între România și AIEA.
· 1977 - Ziua internaţională a femeii. Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluţie “Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională”. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internaţional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărîtă încă din 1910, de Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga. Următorul pas în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a “Anului Internaţional al Femeilor” şi declararea perioadei 1976-1985 ca “Deceniu ONU pentru condiţia femeii”.
· 1979: Începe vizita oficială în România a președintelui Franței, Valery Giscard D'Estaing (8 martie - 10 martie 1979).
· 1982: Stațiile automate interplanetare sovietice Venus-13 și Venus-14 ating suprafața planetei Venus.
· 1982: SUA acuză URSS de folosirea gazelor toxice în Afghanistan. Se afirma că aproape 3.000 de persoane au fost ucise astfel.
· 1993: A fost semnat acordul de asociere dintre UE și Bulgaria. A intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
· 1995: Deschiderea oficială a lucrărilor Comisiei de elaborare a strategiei naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, compusă din oameni de știință și din reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare.
· 1999: Compania Gerovital Cosmetics a lansat un nou produs, o premieră mondială, parfumul anti-stress Pyramid Blue.
· 2002: Un asteroid cu diametrul de 50 m a trecut la 463.000 km de Pământ fără să fi fost văzut în observatoare. Abia la 12 martie masa a fost văzută. Se estimează că acesta este un obiect de același diametru cu asteroidul care a explodat înainte de a lovi solul în 1908, în regiunea siberiană de la Tunguska.
· 2004: Irak: Cei 25 de membri al Consiliului de guvernare aprobă în unanumitate constituția interimară a țării, prima dupa caderea dictatorului Saddam Hussein.
· 2008 – Fosta sportivă americană Marion Jones, condamnată la şase luni de închisoare pentru sperjur, a fost încarcerată la Texas, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Aceasta a fost condamnată deoarece a minţit în faţa anchetatorilor federali de trei ori, prima oară în noiembrie 2003, în cadrul anchetei privind cazul Balco, numit astfel după laboratorul californian care furniza produse dopante multor atleţi, iar apoi în august şi noiembrie 2006, în cazul privind fraudele bancare în care a fost implicat tatăl primului său fiu, fostul atlet Tim Montgomery.
Aceasta a fost condamnată deoarece a minţit în faţa anchetatorilor federali de trei ori, prima oară în noiembrie 2003, în cadrul anchetei privind cazul Balco, numit astfel după laboratorul californian care furniza produse dopante multor atleţi, iar apoi în august şi noiembrie 2006, în cazul privind fraudele bancare în care a fost implicat tatăl primului său fiu, fostul atlet Tim Montgomery.
· 2014 – Un avion Boeing 777 aparținând Malaysia Airlines, care făcea legatura între Kuala Lumpur și Beijing, cu 239 de persoane la bord, a dispărut de pe radar deasupra Golfului Thailandei. Inițial, autoritățile anunțaseră că Zborul MH370 dispăruse la circa o oră după ce decolase din Kuala Lumpur spre Beijing. Conform unor surse militare, după pierderea contactelor de către radarele civile, armata malaeziană detectase avionul de pasageri la sute de kilometri de traiectoria declarată.
“Avionul a schimbat direcția spre zona Kota Bharu și a zburat la altitudine joasă. Ajunsese în zona Strâmtorii Malacca”, a declarat un responsabil militar.
“Avionul a schimbat direcția spre zona Kota Bharu și a zburat la altitudine joasă. Ajunsese în zona Strâmtorii Malacca”, a declarat un responsabil militar.
Nașteri
· 1293: Beatrice a Castiliei sau Beatriz (8 martie 1293[1] – 25 octombrie1359),[2][3] a fost Infantă a Castiliei, fiica regelui Sancho al IV-lea și a reginei María de Molina. Ea a fost regină consort a Portugaliei din 1325, când soțul ei, Infantele Afonso și-a succedat tatăl, regele Denis al Portugaliei[4], până la moartea lui, la 28 mai 1357
* 1566 – S-a nascut compozitorul italian renascentist Carlo Gesualdo da Venosa; (d.8 septembrie 1613).
Fiica regelui Sancho al IV-lea și a reginei María de Molina,[6][7] Infanta Beatrice a avut șase frați, inclusiv pe viitorul rege Ferdinand al IV-lea al Castiliei și pe viitoarea regină Isabella, soția regelui Iacob al II-lea de Aragon.[7]
La 13 septembrie 1297, când Beatrice avea numai patru ani, s-a semnat tratatul bilateral, cunoscut ca Tratatul de la Alcañices, între Castilia și Portugalia, care a pus capăt ostilităților dintre cele două regate și care a stabilit granițele definitive. Tratatul a fost semnat de regina María de Molina ca regentă a Castiliei în numele fiului ei minor Ferdinand al IV-lea, și regele Denis al Portugaliei. Pentru a reintroduce pacea, tratatul includea cauze de căsătorie între regele Ferdinand și Constance a Portugaliei și între Beatrice și fratele Constancei, Afonso.[7][8][9][10]
Beatrice a abandonat Castilia în același an și s-a mutat în regatul vecin unde a crescut la curtea regelui Denis împreună cu viitorul ei soț, Infantele Afonso, care la vremea aceea avea șase ani.[11] Viitorul ei socru "moștenise de la bunicul său, Alfonso al X-lea al Castiliei, iubirea pentru literatură, poezia portugheză și arta trubadurilor" iar Beatrice a crescut în acest mediu rafinat.[12] Doi dintre fiii nelegitimi ai regelui, ambii figuri importante în panorama cuturală a regatului se aflau la curte: Pedro Afonso, conte de Barcelos, poet și trubadur, autor a Crónica Geral de Espanha și Livro de Linhagens, și, Afonso Sanches de Albuquerque, fiul favorit al regelui Denis și un celebru trubadur
Căsătoria a fost celebrată la Lisabona la 12 septembrie 1309.[6] [3]Înainte ca nunta să aibă loc a fost nevoie de o dispensă papală deoarece Afonso era strănepot al regelui Alfonso al X-lea al Castiliei prin fiica lui nelegitimă, Beatrice, și Beatrice logodnica lui Afonso era nepoata aceluiași rege. În 1301, Papa Bonifaciu al VIII-lea a autorizat căsătoria, dar cum mirii erau încă minori, nunta a fost amânată până în 1309 când Afonso avea 18 ani iar Beatrice 16.[14][15]
Mariajul a fost unul fericit și fertil. Patru dintre cei șapte copii au murit în copilărie.[15]
- Maria (1313 – 18 ianuarie 1357),[3][16][3] a fost soția regelui Alfonso al XI-lea al Castiliei[17] și mama viitorului rege Petru I al Castiliei. Din cauza relației soțului ei cu metresa Leonor de Guzmán "a fost o uniune nefericită din start, contribuind la înrăutățirea relației dintre cele două regate".[18]
- Afonso (1315[19] – 1317), moștenitor al tronului decedat la doi ani.[3][17]
- Denis (12 februarie 1317 - iunie 1317), moștenitor al tronului a decedat la câteva luni după naștere.[3]
- Petru (8 aprilie 1320 – 18 ianuarie 1367), și-a succedat tatăl ca rege al Portugaliei. Când soția lui Constance a murit în 1345, Beatrice a preluat educația celor doi nepoți orfani, infanta Maria și infantele Ferdinand, care mai târziu a devenit Ferdinand I al Portugaliei.
- Isabel (21 decembrie 1324 – 11 iulie 1326)
- João (23 septembrie 1326 – 21 iunie 1327)
- Eleanor (1328 – 1348), născută în același an cu nunta surorii sale Maria; Eleanor s-a căsătorit cu regele Petru al IV-lea de Aragon în noiembrie 1347 la Barcelona[20] și a murit la un an după căsătorie, de ciumă
La fel ca soacra ei, Elisabeta de Aragon, care a crescut-o când era copil, în timpul căsătoriei sale Beatrice a jucat un rol important în afacerile regatului. Ea a fost "prima regină născută în străinătate, care s-a adaptat perfect la limba și obiceiurile din Portugalia, și care i-au facilitat rolul de mediator al conflictelor".[23] Și-a susținut discret soțul când acesta s-a confruntat cu tatăl său pe seama fratelui vitreg, Afonso Sanches. În 1325 după decesul regelui Denis, Afonso, "care nu a uitat vechile sentimente de ură", a cerut să fie aclamat rege de curte și a fost responsabil pentru uciderea fratelui său vitreg João Afonso și pentru exilul celuilalt mare rival, alt frate vitreg, Afonso Sanches.[24]
Când soțul și ginerele ei, regele Alfonso al XI-lea al Castiliei, au luptat în războiul care a avut loc în perioada 1336-1339, Beatrice a trecut granița și a mers la Badajoz să se întâlnească cu regele castilian pentru a încerca să ajungă la un acord care să aducă pace ambelor regate; cu toate eforturile sale s-au dovedit a fi zadarnice.[25] Ea și-a trimis ambasadorii în 1338 la curtea regelui Alfonso al IV-lea de Aragon pentru a consolida alianța dintre cele două regate, alianță slăbită atunci când fiul său, viitorul rege Petru I a refuzat să se căsătorească cu Blanche, nepoata regelui aragonez din cauza doveditei ei "slăbiciuni mentală (...) și a incapacitîții de a se căsători". Regina Beatrice și arhiepiscopul de Braga au acționat ca mediatori în această ceartă, care a durat aproape un an și reprezinta amenințarea unui alt război civil în Regatul Portugaliei după asasinarea lui Inés de Castro.[14] În 1355 s-a ajuns la un acord
· 1617: Tito Livio Burattini (n. 8 martie 1617, Agordo, provincia Belluno, Italia - d. 17 noiembrie 1681, Cracovia, Polonia) a fost un arhitect, astronom, matematician și om de știință italian.
Savantul Tito Livio Burattini s-a ocupat de invenții, mașini, arhitectură, egiptologie, matematică, fizică, astronomie, geodezie și economia epocii sale.
În perioada 1637 - 1641 a stat în Egipt, unde a făcut lucrări de triangulație și cartografie, a măsurat piramide, obeliscuri și monumenteledin Alexandria, Memfis și Heliopolis. La întoarcerea în Europa s-a stabilit câtva timp în Germania, iar din 1642 la Cracovia, unde a fost arhitect al curții regale. Acolo, în colaborare cu astronomul Stanislaw Pudlowsky a descoperit neregularitățile suprafeței planetei Venus. Face experiențe de optică și devine un reputat fabricant de lentile pentru microscoape și telescoape.
În 1645 publică Bilancia Sincera, unde propune o ameliorare a teoriei echilibrului hidrostatic al lui Galileo Galilei.
În 1675 publică lucrarea Misura Universale, în care redenumește unitatea de măsură universală propusă de John Wilkins în metru (metro cattolico, traducere literală a expresiei măsură universală) și îl definește ca lungimea unui pendul a cărui semiperioadă de oscilație este de o secundă, ceea ce corespunde unei lungimi de cca. 993,9 mm actuali. Necunoscută în epoca lui Burattini, gravitația influența lungimea metrului în funcție de loc, astfel că în 1791 Academia de științe a Franțeiredefinește metrul la o valoare mai constantă.
· 1629 – S-a nascut Ioan Căianu (în maghiară Kájoni János, latinizat Ioannes Caioni) (n. Căianu Mic – d. 25 aprilie 1687, Lăzarea), un călugăr franciscan din Transilvania, primul autor român de muzică cultă, constructor și reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor renascentist și precursor al iluminismului.
· 1714 – S-a nascut compozitorul german Carl Philipp Emanuel Bach (d.1788) , al cincilea copil și al doilea (supraviețuitor), al lui Johann Sebastian Bach si Maria Barbara Bach.
Al doilea prenume i-a fost dat în onoarea nașului sau, Georg Philipp Telemann, un prieten al tatalui sau.
* 1724: Ernest Frederic, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (8 martie 1724 – 8 septembrie 1800), a fost Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
Al doilea prenume i-a fost dat în onoarea nașului sau, Georg Philipp Telemann, un prieten al tatalui sau.
* 1724: Ernest Frederic, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (8 martie 1724 – 8 septembrie 1800), a fost Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
A fost fiul cel mare al lui Francisc Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeldși a soției acestuia, Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt. În 1749 s-a căsătorit cu Sophia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel, fiica lui Ferdinand Albert al II-lea de Brunswick-Wolfenbüttel. Cuplul a avut șapte copii:
- Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (1750-1806)
- Prințul Karl Wilhelm de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1751-1757)
- Prințesa Frederica de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1752-1752)
- Prințesa Caroline de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1753-1829)
- Prințul Ludwig Karl de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1755-1806)
- Prințul Ferdinand August de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1756-1758)
- Prințul Frederick de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1758-1758)
Ernest de Saxa-Cobourg-Saalfeld a fost bunicul regelui Leopold I al Belgiei și străbunicul Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha și a reginei Victoria a Regatului Unit.
· 1748: Willem al V-lea, Prinț de Orania-Nassau (Willem Batavus; n. 8 martie1748 – d. 9 aprilie 1806) a fost ultimul stadtholder al Republicii Olandezeși între 1795 și 1806 a condus guvernul Republicii Olandeze în exil la Londra. A fost succedat de fiul său Willem I.
* 1761: Jan Potocki (n. ,[1][2][3][4][5][6] Pîkiv, Uniunea Polono-Lituaniană – d. ,[1][2][3] Uladivka, Imperiul Rus) a fost un scriitor de limbă franceză, călător, istoric, om politic și primul arheologpolonez.
S-a născut în 1748 și a fost singurul fiu al lui Willem al IV-lea, Prinț de Orania care cu un an înainte a fost restaurat ca stadtholder în Provinciile Unite. El avea numai 3 ani când tatăl său a murit în 1751, și a început o lungă regență. Regenții lui au fost:
- Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania, mama lui, din 1751 până la decesul ei în 1759;
- Marie Louise de Hesse-Kassel, bunica lui, din 1759 până la decesul ei în 1765;
- Ducele Louis Ernest de Brunswick-Lüneburg, din 1759 până în 1766; a devenit consilier privat până în octombrie 1784;
- Prințesa Carolina, sora lui (care la acel moment era o adultă de 22 de ani, în timp ce el era un minor de 17 ani), din 1765 până la majoratul lui Willem în in 1766.
Willem al V-lea și-a asumat poziția de Stadtholder (șef executiv) și general căpitan al armatei statelor olandeze în 1766. La 4 octombrie 1767, la Berlin, Prințul Willem s-a căsătorit cu Prințesa Wilhelmina a Prusiei, fiica Prințului Augustus Wilhelm al Prusiei, nepoata lui Frederic cel Mare și verișoara regelui George al III-lea al Marii Britanii.
Poziția olandezilor în timpul războiului de independență american a fost una de neutralitate. Willem al V-lea, lider al fracțiunii pro-britanice în cadrul guvernului, a blocat încercările de pro-independență, și mai târziu pro-franceze, elemente pentru a trage guvernul în război. Totuși, olandezii au încercat să adere la Liga rusă care în 1780 a intrat în al patrulea război anglo-olandez.
Provinciile Unite au recunoscut Statele Unite în februarie 1782, după multe dezbateri politice și presiune din partea diplomaților americani și francezi. După patru ani de război, olanedezii au fost învinși și țara sărăcită. Fire slabă, Willem al V-lea a lăsat afacerile politice în seama ducelui de Brunswick, lucru care a provocat o opoziție vehementă a partidului patriotic. O bandă de tineri revoluționari numită "Patrioți" a provocat autoritatea lui Willem al V-lea de Orania-Nassau. În 1785 Willem a părăsit Haga și a mutat curtea la Gelderland; activarea într-un centru non-politic a fost singura măsură luată de Stadtholder. El a respectat dorința influentei sale soții Wilhelmina, lucru care nu a îmbunătățit situația.
Willem al V-lea de Orania-Nassau și soția sa au încercat să se întoarcă la Haga dar au fost opriți de "Patrioți" care lea-au sugerat să se întoarcă la Gelderland. La îndemnul Stadtholderului, cumnatul său, Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei, a ordonat în 1787 ca o parte din armata sa să intre în Țările de Jos pentru a învinge "Patrioții"; aceștia s-au refugiat în nordul Franței în zona Saint-Omer, unde se vorbea olandeză. Până la răsturnarea lui ei au fost sprijiniți de regele Ludovic al XVI-lea al Franței.
Anul 1795 a fost un an dezastruos pentru Provinciile Unite. Sprijiniți de armata franceză, "Patrioții" au revenit în Țările de Jos, lucru care a provocat exilul lui Willem al V-lea și a familiei sale în Anglia, unde a dat instrucțiuni administratorilor săi de a ceda teritoriile de peste mări, inclusiv Java, Malacca și Insulele Moluce Angliei, pentru a nu cădea în mâinile francezilor. El a plecat în exil împreună cu familia sa în ducatul de Brunswick.
În 1801 a primit ca dezpăgubiri ținuturile de mănăstiri de la Fulda și Corvey în Germania, pe care le-a lăsat moștenire fiului său în 1802. Fiul său Willem al VI-lea de Orania a revenit în Țările de Jos în 1813 și a devenit rege sub numele de Willem I al Țărilor de Jos.
· 1788 - S-a născut fizicianul francez Antoine Cesar Becquerel (m.1878).
· 1857 - S-a născut compozitorul italian Ruggero Leoncavallo (m. 1919)
· 1866: Piotr Nicolaievici Lebedev, fizician rus (d. 1912)
* 1877: Šatrijos Ragana ("Vrăjitoarea din Šatrija") a fost pseudonimul lui Marija Pečkauskaitė (n. , Medingėnai[*], Lituania – d. , Židikai[*], Lituania), o pedagogă și scriitoare romantică și umanistă. Cele mai de succes lucrări ale ei sunt Sename dvare (Pe vechea moșie, 1922) și Irkos tragedija Irkos tragedija (Tragedia lui Irka).
S-a născut pe 8 martie 1877, în Medingėnai, Gubernia Kovno, într-o familie din mica nobilime lituană, fiind crescută în cultură poloneză. Totuși, s-a împrietenit cu țărăni și, influențată de tutorele ei Povilas Višinskis, s-a alăturat Renașterii Naționale Lituane.[1] Datorită sănătății precare și taxei de școlarizare mare, nu a absolvit gimnaziul la Sankt Petersburg și a trebuit să-și completeze educația privat în reședința Labūnava, lânga Užventis.[2] Višinskis a tradus primele ei lucrări, scrise în poloneză, în lituaniană și le-a publicat în publicații lituane periodice libere, precum Varpas și Ūkininkas.[2] Totuși, ea nu a fost de acord cu agenda lor laice și s-a întors spre Tėvynės sargas și alte ziare pro-catolice.[1] După moartea tatălui ei în 1898, familia s-a mutat în Šiauliaideoarece vechea proprietate a fost vândută pentru a achita datorii.[2] În 1905 a primit o bursă de la societatea Žiburėlis, înființată de Gabrielė Petkevičaitė-Bitė, pentru a studia pedagogia la Universitatea din Zurich și Universitatea din Fribourg din Elveția.[1] În timpul studiilor, l-a întâlnit pe Friedrich Wilhelm Foerster și a fost afectată de opiniile lui despre educație. Mai târziu a tradus o parte din lucrările sale în lituaniană.[2]După ce s-a întors în Lituania în 1907, a stat o perioadă scurtă în Šaukotas și Vilnius.[3] În 1909 a fost angajată ca profesoară la o școală de fete din Marijampolė. În 1915, s-a mutat în Židikai, unde și-a petrecut restul vieții lucrând ca profesoară. Ea a fost implicată activ în viața culturală a orașului, promovând abținerea de la băutură, organizând coruri de tineri și făcând fapte de caritate.[4] Pentru realizările ei în pedagogie, a primit diploma de onoare a Univeristății din Lituania în 1928.[2] A murit pe 24 iulie 1930, în Židikai, Lituania.
* 1877: Šatrijos Ragana ("Vrăjitoarea din Šatrija") a fost pseudonimul lui Marija Pečkauskaitė (n. , Medingėnai[*], Lituania – d. , Židikai[*], Lituania), o pedagogă și scriitoare romantică și umanistă. Cele mai de succes lucrări ale ei sunt Sename dvare (Pe vechea moșie, 1922) și Irkos tragedija Irkos tragedija (Tragedia lui Irka).
S-a născut pe 8 martie 1877, în Medingėnai, Gubernia Kovno, într-o familie din mica nobilime lituană, fiind crescută în cultură poloneză. Totuși, s-a împrietenit cu țărăni și, influențată de tutorele ei Povilas Višinskis, s-a alăturat Renașterii Naționale Lituane.[1] Datorită sănătății precare și taxei de școlarizare mare, nu a absolvit gimnaziul la Sankt Petersburg și a trebuit să-și completeze educația privat în reședința Labūnava, lânga Užventis.[2] Višinskis a tradus primele ei lucrări, scrise în poloneză, în lituaniană și le-a publicat în publicații lituane periodice libere, precum Varpas și Ūkininkas.[2] Totuși, ea nu a fost de acord cu agenda lor laice și s-a întors spre Tėvynės sargas și alte ziare pro-catolice.[1] După moartea tatălui ei în 1898, familia s-a mutat în Šiauliaideoarece vechea proprietate a fost vândută pentru a achita datorii.[2] În 1905 a primit o bursă de la societatea Žiburėlis, înființată de Gabrielė Petkevičaitė-Bitė, pentru a studia pedagogia la Universitatea din Zurich și Universitatea din Fribourg din Elveția.[1] În timpul studiilor, l-a întâlnit pe Friedrich Wilhelm Foerster și a fost afectată de opiniile lui despre educație. Mai târziu a tradus o parte din lucrările sale în lituaniană.[2]După ce s-a întors în Lituania în 1907, a stat o perioadă scurtă în Šaukotas și Vilnius.[3] În 1909 a fost angajată ca profesoară la o școală de fete din Marijampolė. În 1915, s-a mutat în Židikai, unde și-a petrecut restul vieții lucrând ca profesoară. Ea a fost implicată activ în viața culturală a orașului, promovând abținerea de la băutură, organizând coruri de tineri și făcând fapte de caritate.[4] Pentru realizările ei în pedagogie, a primit diploma de onoare a Univeristății din Lituania în 1928.[2] A murit pe 24 iulie 1930, în Židikai, Lituania.
· 1879 – S-a nascut chimistul german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1944), Otto Hahn; (d. 28 iulie 1968). Este considerat părintele chimiei nucleare și a descoperit elementul toriu.
· 1888 – S-a născut sculptorul Cornel Medrea (“Victorie”, “Dragoş–vodă şi zimbrul”); (m. 25.07.1964). Între anii 1939 – 1964 a fost profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din București (respectiv Institutul “Nicolae Grigorescu”).
În anul 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române
În anul 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române
· 1891 - S-a născut Gaal Gabor, critic literar, publicist, estetician şi sociolog, membru al Academiei Române (m.13.08.1954).
* 1894: Wäinö Aaltonen (n. 8 martie 1894 – d. 30 mai 1966) a fost un sculptor și pictor finlandez. Reprezentant de frunte al plasticii moderne din Finlanda, Aaltonen a realizat remarcabile monumente sculptate și portrete-bust în atelierul său situat în apropierea capitalei (Aleksis Kivi, Helsinki; Nurmi, Helsinki, Atheneum; Sibelius, Göteborg, Muzeu) Alte lucrări: Nud feminin (granit negru); Portretul lui Victor Westerholm (marmură).
· 1895: Agatha Vasiliu-Bacovia (n. 8 martie 1895, Mizil, d. 12 octombrie 1981, București), născută Grigorescu, a fost soția poetului George Bacovia; a fost o poetă simbolistă minoră. A studiat Literele și Filosofia la Universitatea din București, a fost profesor secundar de literatură română la un liceu. A început să publice în 1918 în revista Scena primele sale poeme sau opere în proză. Are marele merit că a avut grijă de poetul George Bacovia și s-a zbătut ca opera acestuia să fie valorificată pe deplin.
A publicat volumele:
A publicat volumele:
* 1907: Konstantínos G. Karamanlís (în greacă Κωνσταντίνος Γ. Καραμανλής)[2] (n. 8 martie 1907 – d. 23 aprilie 1998) a fost un politician din Grecia.
De patru ori prim ministru și de două ori președinte al Greciei, a fost o figură centrală a vieții politice grecești,[judecată de valoare] cu o carieră întinsă pe mare parte din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
· 1910: Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza, n. ,[1] Blejoi, România – d. , București, România) a fost un prozator român (frate al scriitorului Geo Bogza și al muzicianului Alexandru Bogza), autorul unor romane de mare succes: Un port la răsărit (1941) și Toate pânzele sus! (1954). Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârșit de mileniu și traducător.
S-a născut în localitatea Blejoi, județul Prahova, la data de 8 martie 1910, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, fiind fratele lui Geo Bogza și a muzicianului și filosofului Alexandru Bogza. Nostalgia puternică manifestată față de călătoria pe mări a moștenit-o probabil de la tatăl său, Alexandru Bogza, funcționar al marinei comerciale.
După ce termină Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu în anul 1930 și, apoi Școala Militară de Ofițeri de la Sibiu în anul 1932, funcționează timp de șase ani (1932-1938), ca ofițer al Armatei Române.
Renunță la cariera militară în anul 1938, an în care debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Există, desigur, o relație evidentă între demisia sa din armată și primele sale reușite literare. Tot acum, își schimbă numele literar din Nicolae Bogza în Radu Tudoran, pentru a nu sugera nici un fel de legătură directă cu fratele său.
În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace. În anul următor (1941) îi apare Un port la răsărit, roman care evoca Basarabia și portul Odessa, astfel că din motive politice, a trecut în conul de umbră al uitării odată cu venirea la putere a regimului comunist. Acest roman, scris cu eleganța firească a omului Radu Tudoran, analiza cu o luciditate necruțătoare lumea pan-slavistă aflată sub controlul rus-sovietic.
În timp ce fratele său, Geo Bogza, s-a descurcat cu abilitate în meandrele politice ale anilor 1945-1947, fiind favorabil comunismului, Radu Tudoran, mai puțin prudent sau mai inconștient (după punctele de vedere), a scris articole în care critica deopotrivă extremismul de dreapta și politica sovietică. Tot în această perioadă tulbure pentru România a continuat să scrie și să publice, a strâns bani, s-a stabilit la Brăila, și început construirea unei goelete cu care spera să plece în lume.
Spre sfârșitul anului 1947, când controlul sovieticilor asupra României deveni total, Radu Tudoran este total marginalizat. Conform spuselor sale, citat fiind dintr-un interviu acordat Marinei Spalas și publicat în Revista „Contemporanul” numărul 15 din 1992 : „După 1947 am fost înmormântat, nimeni n-a mai pomenit de mine decât dacă își mai aducea cineva aminte să-mi vâre o suliță în coaste.” Totuși, nu este supus prigoanei Securității sau închisorii. Aflat în dizgrație editorială, alege traducerile, în special din autori ruși și sovietici, ca mijloc de menținere a contactului cu literatura și ca mijloc de existență.
Revine pe scena literară cu un aparent anodin și inofensiv roman pentru tineret, socotit de unii critici literari „roman de consum”, anume Toate pînzele sus!publicat în anul 1954. Romanul, scris cu mare talent narativ și descriptiv, este puternic influențat de pasiunea pentru aventură a autorului și devine aproape instantaneu un succes răsunător la publicul de toate vârstele, aprinzând imaginația a milioane de tineri români pentru câteva generații.[3] Descrie călătoria pe care Radu Tudoran nu a mai putut să o facă în 1948. Modelul său de navigator l-a constituit Joshua Slocum(d), aidoma căruia ar fi vrut să plece în jurul lumii. Deși propria sa goeletă rămăsese neterminată, succesul romanului a fost atât de mare încât goeleta „Speranța” (cum intenționa să o numească) a fost efectiv realizată în 1968, la comanda studioului cinematografic „București”, la șantierul naval din Tulcea și în rada portului Brăila, cu ajutorul uzinelor de utilaj greu „Progresul”, pentru turnajul filmului inspirat de roman: Toate pînzele sus! de Mircea Mureșan[4]. În 1976, acesta a fost ecranizat pentru televiziune.[5]
Radu Tudoran a trăit retras până la sfârșitul vieții sale, dar a publicat numeroase best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depășea cu mult 1 500 000 de exemplare tipărite. Proiectul său cel mai ambițios din punct de vedere literar rămâne ciclul de șapte romane Sfârșit de mileniu, scris cu o transparență și o naturalețe atât de firească încât un cititor mai puțin experimentat nu va sesiza puterea și eleganța stilului ce l-au caracterizat pe Radu Tudoran încă de la publicarea romanului Un port la răsărit. Sfârșit de mileniu este o frescă complexă a societății românești a secolului XX, fiind ciclul căruia talentatul prozator i-a închinat toată puterea sa creatoare a ultimilor săi 20 de ani de viață.
A avut întotdeauna, printre femei, faima unui bărbat distins și cuceritor, inclusiv după vârsta de 60 de ani. În ultimul an al vieții a lucrat la al șaptelea roman din ciclul Sfârșit de mileniu, Sub zero grade, în care era vorba de perioada de ocupație sovietică, din 1944 și până în 1953.
A murit în dimineața zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe intervenții chirurgicale care n-au reușit să-l salveze. Fratele său mai mare, Geo Bogza, a murit un an mai târziu.
A publicat:
Nuvele
- Orașul cu fete sărace (nuvele), București:, Editura Socec, 1940
Romane
- Un port la răsărit (roman), București: Editura Socec, 1941, Editura Arta Grafică, 1991
- Anotimpuri, București: Editura Socec, 1943 (ediția a II-a, 1946; ediția a III-a, 1947; ediția a IV-a, București: Editura Albatros, 1974)
- Flăcări (carte), București: Editura Forum (Tipografia „Cartea de Aur”), 1945 (ediția a II-a, 1947; ediția a III-a, București: Editura Socec, 1948; ediția a IV-a, București: Editura Tineretului, 1958; ediția a V-a, cu titlul Flăcările, București: Editura Minerva, 1971; ediția a VI-a, cu titlul Flăcările, București: Editura Eminescu, 1983)
- Purcelul care a ajuns boier, (roman pentru copii și tineret), București: Tipografia „Pro-Pace”, 1945
- Ferma „Coțofana veselă”, (roman pentru copii și tineret), Craiova: Tipografia „Scrisul Românesc”, 1946
- Întoarcerea fiului risipitor, București: Editura Socec, 1947 (ediția a II-a, București: Editura Minerva, 1970; ediția a III-a, 1971; ediția a IV-a, 1974; ediția a V-a, București: Editura Eminescu, 1984)
- Toate pînzele sus! (roman), București: 1954 (ediția a II-a, revizuită și adăugită, București: Editura Tineretului, colecția „Cutezătorii”, 1957; ediția a III-a, 1961; ediția a IV-a, 1964; ediția a V-a, 1967; ediția a VI-a, în 2 volume, cu o postfață a autorului, București: Editura Minerva, 1973; ediția a VII-a, cu o prefață a autorului, București: Editura Ion Creangă, 1980)
- Ultima poveste, București: Editura Tineretului, 1956 (ilustrații de Coca Crețoiu Seinescu) (ediția a II-a, 1964; ediția a III-a, București: Editura Ion Creangă, 1973)
- Dunărea revărsată, București: Editura pentru Literatură, 1961 (ediția a II-a, 1963; ediția a III-a, 1967; ediția a IV-a, București: Editura Minerva, 1977)
- O lume întreagă, București: Editura Tineretului, 1964 (ediția a II-a, 1969)
- Al treilea pol al Pămîntului, București: Editura Ion Creangă, 1971
- Maria și marea, București: Editura Albatros, 1973, Editura Arta Grafică, 1992
- Acea fată frumoasă, București: Editura Cartea Românească, 1975
Ciclul de romane Sfârșit de mileniu
Ciclul Sfârșit de mileniu se compune din șapte romane:
- Casa domnului Alcibiade, București: Editura Cartea Românească, 1978
- Retragerea fără torțe, București: Editura Eminescu, 1982
- Ieșirea la mare, București: Editura Eminescu, 1984
- Victoria neînaripată, București: Editura Eminescu, 1985
- Privighetoarea de ziuă, București: Editura Eminescu, 1986
- O sută una lovituri de tun, București: Editura Eminescu, 1989
- Sub zero grade, București, Editura Arta Grafică, 1994 (postum)
Impresii de călătorie
- Al optzeci și doilea, București: Editura pentru Literatură, 1966 (despre o călătorie pe ocean cu traulerul „Constanța”)
- Oglinda retrovizoare, 1970 (despre Italia)
- La nord de noi înșine, București: Editura Eminescu, 1979
- Frumoasa adormită (carte), București: Editura Eminescu, 1981 (despre Statele Unite ale Americii )
- Viata mea Bucuresti Editura Tudoran ,1981
Traduceri
A tradus singur sau în colaborare din: Alexander Bek(d), Charles Darwin, Aleksandr Fadeev, Ivan Goncearov, I. Listenov, N. Nikitin, L. Platov, Boleslaw Prus, Anatoli Rîbakov, Tihon Semușkin, Manaf Suleimanov, Aleksei Nikolaevici Tolstoi, Jules Verne, Vitali Zakrutkin, Antonín Zápotocký.
· 1911 – S-a născut Emanuel Elenescu, dirijor şi compozitor, dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române.
* 1913: Mouloud Feraoun (n. , Kabylie, Algeria – d. ,[1][2] Alger, Algeria) a fost un scriitor algerian născut în Tizi Hibel, Kabylie. Cărțile lui scrise în franceză, au fost traduse în engleză și germană.
· 1914: Iakov Borisovici Zeldovici (n. 8 martie 1914, Minsk — d. 2 decembrie1987, Moscova) a fost un ilustru fizician rus, de origine evreu, din Belorusia, membru al Academiei de Științe a URSS (din 1958), de trei ori erou al Muncii Socialiste (29.10.1949, 04.01.1954, 11.09.1956).
A studiat la Institutul Politehnic din Sankt-Petersburg dar nu l-a absolvit. A fost membru ULCT între anii 1928-1942. În anul 1931 a lucrat la Institutul de Fizică Chimică din Moscova. Ulterior a participat împreună cu A.D. Saharov, N.N. Bogoliubov la proiectul atomic sovietic până în anul 1963 inclusiv. În anul 1964, după terminarea lucrului la proiectul atomic a fost neangajat timp de 1 an și abia de la sfârșitul anului 1964 a fost angajat la Institutul de Matematică aplicată al Academiei de științe din URSS, unde printre colegi i-a avut și pe alți colaboratori ai proiectului atomic: Andrei N. Tihonov, ș.a.. Candidat în științe fizico-matematice (1936), doctor în științe fizico-matematice(1939), profesor al facultății de fizică a Universității M.V. Lomonosov de la Moscova din 1966. Membru corespondent al Academiei de științe din URSS din 1946, Academician al Academiei de științe din URSS din anul 1958. Laureat al Premiilor Stalin (ulterior Premiul de Stat al URSS) pentru anii 1943, 1949, 1951, 1953. Zeldovici a fost laureat al Premiului Lenin din URSS pentru anul 1956. Este renumit prin faptul, că nu a fost membru al Partidului Comunist (PCUS).
Este înmormântat la cimitirul Novodevicie la Moscova.
Este unul dintre fizicienii de anvergură din URSS, talent-polivalent, cu realizări majore în domeniul chimiei fizice și, în speță, a fizicii detonației,fizicii atomice și nucleare, fizicii particulelor elementare, astrofizicii, gravitației și cosmologiei, fizicii corpului solid. A creat o școală științifică importantă, în speță în domeniul astrofizicii, cosmologiei, fizicii nucleare și a particulelor elementare. A fost atât experimentator cât și un teoretician ilustru. Ca realizări de profunzime poate fi umbrit doar de Lev Landau, iar ca arie de preocupări științifice este comparabil cu Vitalie Ghinzburg.
Unul dintre primii tutori științifici ai lui Zeldovici a fost academicianul Boris Petrovici Konstantinov, care l-a îndreptat spre chimia fizică și cea nucleară. Specialist în teoria detonației, creator alături de Iuliu Hariton și Nicolai Bogoliubov a bombei atomice sovietice la biroul de construcții de la Sarov, regiunea Nijnii-Novgorod, aflat sub conducerea lui Igor Kurceatov. Ulterior a colaborat cu Andrei Dmitrievici Saharov și Iuri Trutnev la construcția bombei cu hidrogen, proiect inițiat de Igor Tamm.
Unul dintre cercetătorii reputați ai fizicii nucleului din URSS, având contribuții importante în teoria difuziei particulelor elementare pe nuclee. Unul dintre principalii promotori ai teoriei gravitației și cosmologiei în anii 1970-1980 în URSS. În anii 1939-40 a efectuat în colaborare cu Iuliu Hariton calculul procesului de fisiune a uraniului în reacție de lanț și a cercetat randamentul neutronilor. A dezvoltat teoria reactorului omogen cu neutroni termici și absorbția de rezonanță a neutronilor în U-238. A examinat cinetica reactorului și a arătat rolul principial al neutronilor întârziați la funcționarea lui.
A anticipat posibilitatea reținerii neutronilor ultrareci într-un vas cu pereți reflectori, a arătat posibilitatea existenței nucleelor cu surplus de neutroni (He cu 8 nucleoni). A introdus noțiunea de sarcină leptonică (1952-1953), a anticipat dezintegrarea -β a pionilor cu cu sarcină electrică (1954) și, în colaborare cu S. Gerștein - fenomenul de conservare a curentului pionic. A arătat posibilitatea existenței unor noi caracteristici electromagnetice ale particulelor, ce apar în cazul deteriorării parității, și, pentru prima oară (1958-60), a arătat existența factorului de formă de sarcină a neutrinului și deteriorarea parității atomilor din contul interacției slabe. În anul 1958 a sugerat metoda de detecție a particulelor cu durată scurtă de viață prin măsurarea repartizării numărului produselor de dezintegrare.
Începând din anii 1970 se ocupă de teoria gravitației (găuri negre, unde gravitaționale, magnetohidrodinamică), în special de cosmologie, și astrofizică, aprofundează cercetările anterioare de fizică a particulelor elementare. Unul dintre coautorii efectului de supraradiație a găurilor negre. În anul 1971 apare monografia "Teoria gravitației și evoluția stelelor", care explică evoluția stelelor prin procesele fizice, care au loc în interiorul stelelor și nu prin acțiunea forțelor supranaturale, a lui Dumnezeu, sau a unor forțe oculte. În următoarea carte "Structura și evoluția Universului" (1975) acești autori arată cum a apărut Universul în urma unei gigantice explozii, cum a evoluat de la o stare extrem de densă, singulară, la stadiul când materia a putut să se coaguleze în fluctuații de densitate, care s-au transformat ulterior în galaxii. Ulterior în interiorul galaxiilor au apărut stele, în urma colapsului gravitațional al norilor de hidrogen, pentru ca mai apoi în unele sisteme stelare să apară planete, inclusiv locuibile.
· 1917: Dimitrie Stelaru (n. 8 martie 1917, Segarcea Vale, județul Teleorman – d. 28 noiembrie 1971, Buftea, județul Ilfov), pe numele său adevărat Dumitru Petrescu, a fost un poet, prozator și memorialist român.
A debutat ca poet la mijlocul anilor ’30 când, încă elev, a publicat o plachetă intitulată Melancolie. Până în 1938 a publicat sub pseudonimulD. Orfanul (deoarece tatăl său murise pe front, în 1917), pentru ca din 1938, la îndemnul lui Eugen Jebeleanu, să adopte pseudonimul Dimitrie Stelaru
Este fiul lui Dumitru Petrescu (cizmar si, apoi, agricultor, căzut pe front în timpul primului război mondial) si al Pascăi (n. Preotu). Ulterior, mama sa se căsătorește cu zidarul Florea Stoicea.[2]
Dimitrie Stelaru a avut trei mariaje. Se căsătorește pentru prima oară la Turnu Măgurele cu o profesoară de filozofie cu care a avut o fiică. Al doilea mariaj a fost cu o pictoriță cu care a stat șase ani. Din ultima căsătorie rezultă un fiu, Eunor
În anul 1940 a făcut o farsă lugubră, publicând în ziarul Semnalul un anunț prin care își anunța decesul, eveniment pe care i l-a relatat în 1967 poetului Adrian Păunescu:[5]
- „(...) presa a început să anunțe moartea poetului Stelaru care, ca și atîția alții, din pricina condițiilor ș.a.m.d. a murit. Ba încă și tipii care-mi erau dușmani au început să mă laude, în articole mari, calde, după anunțarea știrii că am murit. (...) Voiam să-mi bat joc. Aveam o poftă nebună să-mi bat joc. O săptămînă a urlat presa. Și cînd eram pe cale de dispariție, din comentariile presei, am apărut pe stradă. M-a văzut Emil Botta și s-a făcut alb. Credea că sînt stafie. Nu-ți mai spun că toți credeau că sînt stafie.(...)”
Romanul autobiografic Zeii prind șoareci, apărut în 1968, ilustrează viața sa boemă, ce poate fi asemănată cu cea a lui Edgar Allan Poe
Volume publicate:
- Melancolie, poesii, prefaṭă de I. Narcis, Braṣov, Tipografia G. I. Gologan, f.a., semnat D. Orfanul
- Abracadabru, poesii, Bucureṣti, Tipografia Progresul Artei, f.a., semnat D. Orfanul
- Blestem, poesii, Bucureṣti, Tipografia Progresul Artei, 1937, semnat D. Orfanul
- Preamărirea durerii, poeme, Bucureṣti, Tipografia Astoria, 1938, semnat D. Orfanul
- Noaptea geniului, poeme, Bucureṣti, Editura Bucovina – I. E. Torouṭiu, 1942
- Ora fantastică, poeme, cu O planetă de poet nou de E. Lovinescu, Bucureṣti, Editura Prometeu, 1944
- Cetăṭile albe, poeme, Bucureṣti, Întreprinderile de editură S.A.R., 1946
- Fata pădurarului, basm în versuri, Bucureṣti, Editura Tineretului, 1955
- Gelu, [basm în versuri], Bucureṣti, Editura Tineretului, 1956
- Ṣarpele Marao ṣi Vrăjitoarele, feerii, Bucureṣti, E.S.P.L.A., 1957
- Oameni ṣi flăcări, poezii, Bucureṣti, Editura pentru Literatură, 1963
- Fata fără lună, [proză], Bucureṣti, Editura Tineretului, 1967
- Mare incognitum, [poezii], cuvânt înainte de Eugen Jebeleanu, Bucureṣti, Editura pentru Literatură, 1967
- Nemoarte, [poezii], Bucureṣti, Editura Tineretului, 1968
- Zeii prind Ṣoareci, [însemnări], Bucureṣti, Editura pentru Literatură, 1968
- Cei din lună, [poveṣti], Bucureṣti, Editura Tineretului, 1969
- Mare incognitum, [poezii], colecṭia „Cele mai frumoase poezii”, cuvânt înainte de Lucian Raicu, Bucureṣti, Editura Tineretului, 1969
- Coloane, [poezii], Bucureṣti, Editura Minerva, 1970
- Înaltă umbră, [poezii], Bucureṣti, Editura Eminescu, 1970
- Poeme dramatice (Leru ṣi Împăratul Nix), Bucureṣti, Editura Eminescu, 1970
- Păsări incandescente, poeme, Bucureṣti, Editura Cartea Românească, 1971
- Casa veveriṭelor, [poveṣti], ediṭie îngrijită de Victor Corcheṣ, Bucureṣti, Editura Ion Creangă, 1991
- Îngerul vagabond, poezii postume, ediṭie îngrijită ṣi prefaṭă de Victor Corcheṣ, Bucureṣti, Editura Eminescu, 1999
- Opera poetică, ediṭie îngrijită ṣi prefaṭă de Emil Manu, Bucureṣti, Editura Profile Publishing, 2002
- Scrieri literare, ediṭie critică ṣi studiu introductiv de Victor Corcheṣ, Constanṭa, Editura Ex Ponto, vol. VI: Proză, 2002; vol. I: Teatru, 2004
* 1922: Ralph Baer (n. 8 martie 1922 - d. 6 decembrie 2014) a fost un pionier german-american în jocuri video, inventator și inginer, cunoscut ca „Părintele jocurilor video”,[2] care a adus multe contribuții joucrilor și industriei jocurilor video. În 2006 a primit Medalia Națională pentru Tehnologie pentru inventarea consolei de jocuri.
· 1924 - S-a născut Alma Redlinger, artist plastic.
· 1925 - S-a născut Francisco Rabal, actor şi regizor spaniol (roluri în filmele: “Eclipsa”, regia M. Antonioni, “Nazarin”, regia Luis Bunuel) (m.29.08.2001).
· 1927 - S-a născut Dick Hyman, compozitor, pianist şi aranjor american.
* 1927: Stanisław Kania (n. 8 martie 1927, Wrocanka) a fost un politician comunist polonez.
* 1927: Stanisław Kania (n. 8 martie 1927, Wrocanka) a fost un politician comunist polonez.
Kania s-a născut în Wrocanka. În 1944, la vârsta de doar 17 ani, s-a alăturat rezistenței anti-naziste poloneze și un an mai târziu, când germanii au fost alungați și comuniștii au preluat controlul întreg al puterii în Polonia, s-a înscris în Partidul Comunist Polonez (Komunistyczna Partia Polski - KPP). În anii 1950, a fost implicat în activități ale tineretului comunist polonez și a absolvit în 1952 Școala de Partid.
În 1980, după ce Edward Gierek a fost forțat să demisioneze din funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (Polska Zjednoczona Partia Robotnicza - PZPR), ca urmare a crizei tot mai acute a regimului comunist, el a fost cel care a preluat această funcție. El a admis că predecesorii săi au făcut multe greșeli din punct de vedere economic și a pledat pentru colaborarea cu Biserica Catolică și cu sindicatele și organizațiile muncitorești. De asemenea, Kania s-a întâlnit și cu liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Wałęsa, pentru discuții în vederea reformării economiei.
A deținut funcția de secretar general al PZPR doar până în 1981, când a fost înlocuit deoarece a criticat URSS pentru faptul că susține un model economic care nu a trecut testul. Succesorul său a fost prim-ministru de atunci, Wojciech Jaruzelski.
· 1931 - S-a născut scriitorul şi istoricul Gelcu Maksutovici, preşedinte al Uniunii Culturale a Albanezilor din România.
* 1932: Schiarhimandritul Ilie Nozdrin, născut cu numele de Alex Afanasevici Nozdrin (n. 8 martie1932, satul Stanovoi, Orlovsky, Orel) - este unul din cei mai renumiți duhovnici ortodocși ai Bisericii Ortodoxe Ruse, făcînd parte din obștea renumitei mănăstiri Optina. Shiarhim. Ilie Nozdrin este, totodată, și duhovnicul Patriarhului Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii.
După ce și-a satisfăcut serviciul militar a studiat la Colegiul tehnic de mecanică din Serpukhovo (între 1955–1958). Imediat după absolvirea colegiului, a fost repartizat în orașul Kamișin, din regiunea Volgograd, pentru a lucra la construcția combinatului de producție a bumbacului. Este admis apoi la Seminarul din Saratov și, după închiderea acestuia, își continuă studiile la Seminarul din Sankt-Petersburg. Tot la Sankt-Petersburg se decide să intre în monahism, primind numele de Ilie. Timp de zece ani Părintele Ilie Nozdrin s-a nevoit la Mănăstirea Peșterilor din Pskov (Pskovo-Peciorskii). Apoi, în primăvara anului 1978, s-a mutat la Mănăstirea Sf. Pantelimon de la Sfântul Munte Athos. În 1989 Părintele Ilie revine în Rusia și este primit în obștea MănăstiriiOptina, care tocmai începea să se refacă. Aici este tuns în schima mare, primind numele de Ilie. Schiarhimandritul Ilie Nozdrin se nevoiește în prezent la Peredelkino, în cadrul mănăstirii din localitate.
· 1935 - S-a născut pictoriţa Gabriela Pătulea Drăguţ.
· 1936 – S-a născut actriţa Gina Patrichi (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”); (m.18.03.1994).
* 1938: Lewis Teague (n. 8 martie 1938 în Brooklyn, New York) este un regizor de filme, printre ale cărui lucrări se pot enumera Alligator, Cat's Eye, Cujo, The Dukes of Hazzard: Reunion!, Navy SEALs sau The Triangle.
· 1942 - S-a născut Ralph Ellis, chitarist britanic (Swingin' Blue Jeans).
* 1943: Valerio Massimo Manfredi (n. 8 martie 1943, Castelfranco Emilia, Provincia Modena) este un istoric, arheolog, scriitor, eseist și jurnalistitalian. Autodefinindu-se ca un „profesionist al antichității”, el își împarte timpul între munca sa de cercetare din domeniul istoriei antice și arheologiei și scrierea unor romane istorice. Talentul său narativ și gustul pentru intrigile subtile l-au făcut să fie comparat cu celebrul său compatriot Umberto Eco.
* 1943: Valerio Massimo Manfredi (n. 8 martie 1943, Castelfranco Emilia, Provincia Modena) este un istoric, arheolog, scriitor, eseist și jurnalistitalian. Autodefinindu-se ca un „profesionist al antichității”, el își împarte timpul între munca sa de cercetare din domeniul istoriei antice și arheologiei și scrierea unor romane istorice. Talentul său narativ și gustul pentru intrigile subtile l-au făcut să fie comparat cu celebrul său compatriot Umberto Eco.
Născut în orașul Castelfranco Emilia din provincia italiană Modena, Valerio Massimo Manfredi a urmat cursurile Universității din Bolonia, după care a devenit arheolog la Universitatea Catolică din Milano (Università Cattolica del Sacro Cuore), specializându-se în topografialumii antice.[2]
În prezent, el este profesor de arheologie la Universitatea Luigi Bocconi din Milano. Înainte de aceasta, a predat și a ținut conferințe în cele mai prestigioase institute de cultură italiene și străine. A condus, de asemenea, o serie de expediții ștințifice și a luat parte la numeroase campanii de săpături arheologice în multe localități din Italia și din alte țări. Astfel, între anii 1970-1980, a întreprins expedițiile „Anabasis” pentru reconstituirea itinararului de retragere a celor zece mii de mercenari greci din Persia (acțiune militară din anul 401 î.Hr., cunoscută sub numele grecesc Ἀνάβασις - Anábasis). Acesta expediții au acoperit un total de 18.000 km, fiind făcute peste 2.000 de fotografii din zona respectivă. Manfredi a mai condus și alte expediții arheologice, cum ar fi: Lavinium, Forum Gallorum și Forte Urbano în Italia, Túcume în Peru, Har Karkom în deșertul Negev din Israel și altele.[2]
Valerio Massimo Manfredi a fost visiting professor la Universitatea din Veneția, Loyola University of Chicago, Sorbona, Universitatea Oxford, Universitatea din California, Universitatea din Bilbao. Colaborează ca specialist în epoca antică la publicațiile Panorama, Il Messaggero, Archeo și Focus.[2]
Romanul său L'ultima legione a stat la baza filmului Ultima legiune(en), lansat în 2007 și în care joacă Colin Firth, Ben Kingsley și alții.
· 1944 - S-a născut Keef Hartley, baterist englez (Rory Storm & The Hurricanes, John Mayall Band, Keef Hartley Band).
· 1945 - S-a născut Mickey Dolenz, baterist şi vocalist american (The Monkees).
* 1946: Suzana Ardeleanu, nume de fată Tași, cunoscută și sub numele Zsuzsanna Weissböck (n. 8 martie 1946) este o scrimeră română specializată pe floretă, campioană mondială pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 1969
* 1946: Suzana Ardeleanu, nume de fată Tași, cunoscută și sub numele Zsuzsanna Weissböck (n. 8 martie 1946) este o scrimeră română specializată pe floretă, campioană mondială pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 1969
· 1947 - S-a născut Michael Allsup, chitarist american (Three Dog Night).
· 1947 - S-a născut Carol Bayer-Sager, cîntăreaţă şi compozitoare americană.
· 1947 - S-a născut Randy Meisner, basist şi compozitor american (Poco, Eagles).
* 1947: Florentino Pérez Rodríguez (pronunție în spaniolă: /floɾenˈtino ˈpeɾeθ roˈðɾiɣeθ/; n. 8 martie 1947) este un businessman spaniol, inginer civil, fost politician, și actual președinte al Real Madrid Football Club, dar și al Grupo ACS. El a devenit faimos când a inițiat la Real Madrid perioada Los Galácticos, o perioadă în care se plăteau sume foarte mari pentru transferul unor fotbaliști de elită.
* 1947: Florentino Pérez Rodríguez (pronunție în spaniolă: /floɾenˈtino ˈpeɾeθ roˈðɾiɣeθ/; n. 8 martie 1947) este un businessman spaniol, inginer civil, fost politician, și actual președinte al Real Madrid Football Club, dar și al Grupo ACS. El a devenit faimos când a inițiat la Real Madrid perioada Los Galácticos, o perioadă în care se plăteau sume foarte mari pentru transferul unor fotbaliști de elită.
Pérez a aderat la partidul Uniunea Centrului Democratic în 1979, activând printre altele și în consiliul orașului Madrid.
În 1986, Pérez a intrat în cursa electorală generală în Spania ca candidat al Partido Reformista Democrático (Partidul Reformator Democratic). El a absolvit Universitatea Politehnica din Madrid.[5]
În 1993, Florentino Pérez a fost numit președinte al ″OCP Construcciones″. După fuziunea lui OCP cu Gines y Navarro în Actividades de Construcción y Servicios, S.A. (ACS) în 1997, el devine președinte al noii companii.
· 1948 - S-a născut Peggy March (Margaret Battavio), cîntăreaţă americană.
· 1949 - S-a născut Dave Lambert, chitarist, vocalist şi compoyitor britanic (Strawbs).
· 1949 - S-a născut muziciana Marta Vlad.
* 1949: Teófilo Cubillas Arizaga (n. 8 martie 1949, Lima) este un fost jucător peruan de fotbal
* 1951: Lidia Kulikovski (n. , Nicoreni, Moldova) este o bibliotecară și bibliografă din Republica Moldova.
· 1954 - S-a născut Cheryl Baker, cîntăreaţă britanică (Bucks Fizz).
· 1957 - S-a născut Adi Carauleanu, actor şi poet.
· 1958 - S-a născut Pauline Murray, cîntăreaţă britanică (Penetrations).
· 1958 - S-a născut Gary Numan, vocalist, compozitor şi clăpar britanic.
· 1960 - S-a născut Richard Darbyshire, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Living In A Box).
· 1962 - S-a născut Steve Grantley, baterist britanic (Eighth Wonder).
* 1962: Mitsunori Yoshida (n. 8 martie 1962) este un fost fotbalist japonez.
* 1962: Mitsunori Yoshida (n. 8 martie 1962) este un fost fotbalist japonez.
· 1963 - S-a născut Julian Lennon, chitarist, cântăreţ şi compozitor britanic, fiul lui John Lennon.
· 1964 - S-a născut Peter Gill, baterist britanic (Frankie Goes To Hollywood).
* 1964: Yasuharu Sorimachi (n. 8 martie 1964) este un fost fotbalist japonez.
* 1970: Valeriu Streleț (n. 8 martie 1970, Țareuca, raionul Rezina) este un politician moldovean, care între 30 iulie și 30 octombrie 2015 a fost prim-ministru al Republicii Moldova.
* 1964: Yasuharu Sorimachi (n. 8 martie 1964) este un fost fotbalist japonez.
* 1970: Valeriu Streleț (n. 8 martie 1970, Țareuca, raionul Rezina) este un politician moldovean, care între 30 iulie și 30 octombrie 2015 a fost prim-ministru al Republicii Moldova.
Din 2009 până la 31 iulie 2015 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), membru al comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, vicepreședinte al PLDM și ex-președinte al fracțiunii PLDM în parlament.
A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică Caragiale din București secția Actorie, clasa prof. Gelu Colceag, promoția 1993.
A intrat în atenția publicului odată cu rolul Mamei din pelicula "Eu când vreau să fluier, fluier", lungmetrajul de debut al regizorului Florin Șerban, pentru care acesta a câștigat premiul Alfred Bauer, parte a trofeului Ursul de Argint de la Festivalul de Film (Berlinale) de la Berlin.
Filmografie:
- Loverboy (2011)
- Aurora (2010) - Gina Filip
- Colivia (2010)
- Derby (2010) - Corina
- Eu când vreau să fluier, fluier (2010) - mama Trailer
- Cealaltă fiică (2009)
- Felicia, înainte de toate (2009) - funcționar Lufthansa Trailer
- Înainte și după (2009)
- Înainte și După 22/12/1989 (2009) - dna. Petre
- Renovare (2009) - Doina
- Agenda (2008) - Clara Voda
- Iulia (2008)
- Mobil (2008) - Prietena
- Sinopsis docu-dramă (2007)
- Valuri (2007) - Ica
- A doua șansă (2006) - Silvia
- La urgență (2006) - Gravida (1 episode, 2006)
- Lombarzilor 8 (2006) - Magda Matei
- Prețul iubirii (2006) - Maria
- Lacrimi de iubire (2005) - Stela
- Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Dr. Gina Filip Trailer
- Examen (2003) - Nora Sandulescu, sotia lui Cristian
- Accords et à cris (2002) - Isabelle
- În familie (2002) - Diana Alexandrescu
- The Shrunken City / Orașul în miniatură (1998) - Museum Staff
- Asfalt Tango (1995)
- Senatorul melcilor (1995) - Mireille
- Puricele (TV) / (1993) - Olympe
- Hotel de lux (1992) - Picolo
· 1972: Constantin Gâlcă (n. 8 martie 1972, București) este un fost fotbalist internațional român, și actual antrenor.[2]
Constantin Gâlcă a jucat pentru Echipa națională de fotbal a Românieila Campionatul Mondial de Fotbal 1994. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate
* 1972: Stanislav „Stas” Barețki (n. 8 martie 1972, Lomonosov, URSS) este un muzician, actor și poet rus. A făcut parte din formațiile Leningrad și EU.[3][4]
În contextul sancțiunilor internaționale impuse Rusiei și a embargourilorcu care aceasta a răspuns unor state, Barețki a devenit, în 2015, protagonistul unui comportament scandalos, el rupând cu dinții cutii cu bere de import[5] și o pereche de chiloți,[6][7] a distrus un iPhone și o tabletă PC,[8] după care în noiembrie 2015 și-a incendiat propriul BMW, ca dovadă a susținerii campaniei împotriva produselor fabricate în Occident
* 1973: Tony Campos (n. 8 martie 1973 în Los Angeles)[1] este muzician american de origine mexicană. În prezent el este bas-chitaristulformațiilor heavy metal Soulfly și Prong, și vocalist și basist în formația Asesino. În trecut el a mai activat ca bas-chitarist în formațiile Static-X, Ministry și Possessed.
Christiane Paul provine dintr-o familie de medici, tatăl ei a fost chirurg și ortoped, iar mama medic anestezist. Între anii 1980 - 1990 ea a urmat la școala politehnică Ernst Busch în cartierul berlinez Pankow. După promovarea bacalaureatului în 1992 a studiat medicina la univeritatea Humboldt din Berlin și obține diploma de medic în anul 2002. Renunță în 2004 la cariera de medic și se ocupă de creșterea feței ei și de dramaturgie. A lucrat mai înainte ca fotomodel la revista Bravo, la 17 ani a obținut rolul principal în filmul Deutschfieber. În 1998 este distinsă cu premiul Goldene Kamera. În august 2006 se căsătorește cu chirurgul Wolfgang Schwenk (n. 1963) pe care-l cunoaște cât timp a fost medic practicant la spitalul Charité din Berlin. La căsătorie ea avea deja din 2002 o fiică pe care o are dintr-o legătură anterioară. Cu soțul are în 2007 un fiu. În prezent locuiește cu familia sa în Hamburg. Christiane Paul este angajată în acțiunea caritativă de a ajuta celor săraci, bolnavilor de SIDA, sau în acțiuni de protecție a mediului.
* 1975: Sultan-Ahmed Magomedsalihovici Ibraghimov (în rusă Султан-Ахмед Магомедсалихович Ибрагимов; n. 8 martie 1975, Tliarata, Daghestan, URSS) este un sportiv rus, fost campion mondial WBO de box la categoria grea, cunoscut în afara Rusiei ca „Sultan”. Titlul de campion l-a pierdut în meciul cu Vladimir Kliciko, fratele lui Vitali Kliciko.
* 1980: Hélder Miguel do Rosário, cunoscut ca Hélder Rosário (n. 8 martie 1980, Lisabona, Portugalia), este un fotbalist aflat sub contract cu Málaga CF.
* 1982: Marjorie Estiano (n. 8 martie 1982, Curitiba, Brazilia) este o cântăreață și actriță braziliană.
E cunoscuta publicului român din serialele de succes Páginas da Vida(2006) și Caminho das Índias (2009).
Ea a început în televiziune ca un antagonist în Malhação (2004) în perioada cea mai de succes din serie. Marjorie Estiano a fost protagonistul timp stelare TV Globo, cu Duas Caras (2007). Ea a fost una dintre vedetele de miniseria Amor em Quatro Atos (2011). Marjorie a fost protagonistul a A Vida da Gente (2011) și Lado a Lado (2012). Ea acționează în teatru și cinema.
Ca și cântăreață, a înregistrat două albume si un DVD.
* 1982: Benjamin Steffen (n. 8 martie 1982, Basel, Elveția) este un scrimerelvețian specializat pe spadă, cvadruplu campion european pe echipe
* 1982: Kat Von D (născută ca Katherine Von Drachenberg pe 8 martie 1982în Monterrey, Mexic) este o tatuatoare, cunoscută pentru emisiunile sale, LA Ink și Miami Ink. Primul tatuaj și l-a făcut la vârsta de 14 ani iar la 16 ani a devenit un artist tatuator.[1][2]
A fost căsătorită cu Oliver Peck în anul 2004 de care a divorțat în anul 2007. Kat are un nou iubit, Alex Orbison, fiul celebrului cântăreț de muzică country din anii '60
* 1983: Alex Ceaușu (n. 8 martie 1983, București) este un regizor român. Performanțele sale l-au clasat în topul celor mai bine cotați regizori de videoclipuri muzicale din România, având în palmares numeroase colaborări cu artiști, dar și alte tipuri de producții video.
Până în jurul vârstei de 20 de ani, nimic nu prevedea succesul pe care acesta îl va avea în lumea producțiilor video, tânărul Ceaușu fiind un pasionat al cifrelor. A urmat cursurile Colegiul Economic Virgil Madgearu, iar apoi și-a luat licența în cadrul Academiei de Studii Economice, unde a urmat și un master în “Agrobusiness”. Însă, când toată lumea se aștepta să devină un economist serios, viața lui a luat o turnură neașteptată, Alex Ceaușu descoperind muzica și lumea artelor.
Astfel că, la 21 de ani a învățat să cânte singur la pian, după ureche cum îi place să spună, reușind să uimească pe toată lumea. Deși nu are studii de specialitate, talentul său nativ nu poate trece neobservat, iar cea mai bună dovadă este chiar faptul că o bună perioadă de timp, Alex Ceaușu s-a întreținut din lecții de canto și pian pe care le oferea copiilor.
Pasiunea pentru regie îl face pe Alex Ceaușu să renunțe complet la lumea cifrelor și să se dedice producției, în 2008 luând naștere Ador Media, casa de producție sub egida căreia realizează peste 350 de videoclipuri, colaborând cu toate marile case de discuri.
În mai puțin de 7 ani de activitate, Ceaușu semnează producții pentru artiști mari din România, dar și de peste hotare, printre clienții săi numărându-se: Fly Project, B.U.G. Mafia, Andra, Holograf, Anda Adam, Loredana Groza, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Delia, Antonia, Lora, Otilia, Alex Velea, What's Up, Florin Salam, Andreea Bălan, Direcția 5, Andreea Bănică, Connect-R, Misha, Anna Lesko, George, Elena Gheorghe, Marcel Pavel, Dj Sava, Alina Eremia, Nicole Cherry, Bere Gratis, Paula Seling, Trupa Zero, Markus Schulz, Mohombi, Nyanda, Tony Cottura, Rico Caliente, Big Ali, L'Algerino, Tony T, Sukhbir, Dru, Shazelle, Dina Gabri, Hevito, Last Night, Ellie White, Maxim, Bogdan Vlădău, Dorian Popa, Adela Popescu, Keo, Naguale, La Familia, Sisu, Puya, Guess Who, Grasu XXL, Maximilian, Cabron, F.Charm, Jo, Raluka, Shift, Sunrise Inc, Andreea D, Laurențiu Duță, Costi Ionita, Randi, Carmen, Phelipe, Mandinga, DJ Project, Oana Radu, Alb Negru, Gipsy Casual, Vali Bărbulescu, Andreea Antonescu, Dony, Nick Kamarera, Pavel Stratan, Sasha Lopez, Rashid, Radu Sîrbu, Akord, Tania Cergă, Sonny Flame, Simona Nae, John Rivas, Omar, Letty, Bibi, Xonia, Ralflo, Yolo, Nico, Party Collective, Dianna Rotaru, Yoyo, dar și mulți alții.
* 1983: Kseniya Kimovna Borodina (la naștere – Amoeva, a doua căsătorie – Omarova, n. 08 martie 1983, Moscova) - prezentatoare TV în Rusia, actrita si DJ.
Ksenya Borodina s-a născut în data de 08 martie 1983 la Moscova.
Când avea un an, parintii ei au divortat. Ea și-a petrecut copilăria cu bunica și bunicul ei, în fiecare an mergea în vizită la părinții ei care locuiesc în Italia. A studiat ceva timp la o școală engleză. La 18 ani (din cauza unor neînțelegeri cu tatăl său) a luat numele mamei sale. Borodina are un frate Nikita, care studiază în cadrul Facultății de Drept de la Universitatea de Stat din Rusia.
Dupa ce a absolvit liceul privat în care a studiat aprofundat limbile străine, Ksenya a fost admisă în al doilea an al Institutului de Management Hotelier și Turism, specialitatea „Turism Manager“.
Începând cu anul 2004, este prezentatoarea reality-show-lui "Casa 2" difuzată la postul de televiziune rus-TNT.
Viața personală Ksenia a fost împreună cu Leonid Nerushenko –solist la trupa "Dynamite", care ulterior a murit într-un tragic accident rutier.
În 08 august 2008 Ksenia Borodina s-a căsătorit cu omul de afaceri Yuri Budagov , pe care l-a întâlnit la filmările unei emisiuni de comedie. În 10 iunie 2009 s-a născut fiica lor Marusya. Pe 04 aprilie 2011 cuplul a divorțat.
Ulterior a fost implicată în relații cu foști membri ai reality-show-lui la care este prezentatoare, Oscar Karimov și Mihail Terohin.
La 03 iulie 2015 Ksenia Borodina s-a căsătorit cu omul de afaceri Kurban Omarov, iar în 22 decembrie 2015 a dat naștere unei fiice. Fata a primit numele de Thea.
* 1984: Rio Antonio Zoba Mavuba (n. 8 martie 1984) este un fotbalist francez care joacă pentru Lille OSC ca mijlocaș
* 1988: Sebastian Agache (n. 8 martie 1988, Galați, România) este un fotbalist român
* 1990: Asier Illarramendi Andonegi (n. 8 martie 1990) este un fotbalist spaniolcare evoluează la clubul Real Sociedad pe poziția de mijlocaș defensiv.
* 1990: Petra Kvitová (n. ,[1] Bílovec[*], Cehoslovacia[1]) este o jucătoare profesionistă de tenis din Cehia
* 1990: Asier Illarramendi Andonegi (n. 8 martie 1990) este un fotbalist spaniolcare evoluează la clubul Real Sociedad pe poziția de mijlocaș defensiv.
* 1990: Petra Kvitová (n. ,[1] Bílovec[*], Cehoslovacia[1]) este o jucătoare profesionistă de tenis din Cehia
Decese
· 415 – A decedat Hypatia din Alexandria (n.cca.351-370), filosof si matematician apartinand scolii neoplatoniciene din Alexandria. Tatal ei, Theon din Alexandria, ultimul director al Muzeului din Alexandria, editor și comentator al unor texte matematice si-a educat fiica in stiinta matematicii și filosofie. Hypatia a condus scoala neoplatonica din Alexandria. A fost ucisa de un grup de crestini fanatici care o acuzau de paganism si vrajitorie, fiind tarata pe strazile orasului pana a murit, dupa care corpul sau a fost ars. Disparitia Hypatiei a insemnat potrivit unor istorici, sfârșitul antichitatii clasice.
· 1408: Regina Beatrice a Portugaliei (n. 1372)
* 1466: Francesco I Sforza (n. ,[1] San Miniato, Italia[1] – d. ,[1] Milano, Ducatul Milanului[1]) a fost un condotier italian, fondatorul dinastiei Sforza în Milano, Italia, și a fost al 4-lea Duce de Milano din 1450 până la moartea sa.
* 1466: Francesco I Sforza (n. ,[1] San Miniato, Italia[1] – d. ,[1] Milano, Ducatul Milanului[1]) a fost un condotier italian, fondatorul dinastiei Sforza în Milano, Italia, și a fost al 4-lea Duce de Milano din 1450 până la moartea sa.
Francesco Sforza s-a născut la San Miniato, Toscana. El a fost unul dintre cei șapte fii nelegitimi ai condotierului Muzio Sforza și ai Luciei da Torsano. Și-a petrecut copilăria la Tricarico (în modernul Basilicata), marchizat care i-a fost acordat în 1412 de către regele Ladislao I de Napoli. În 1418, s-a căsătorit cu Polissena Ruffo, o nobilă din Calabria.
Din 1419, el a luptat alături de tatăl său, câștigând în curând faima de a putea îndoi bare de metal cu mâinile goale.[2] Ulterior s-a dovedit a fi un tactician expert și un comandant foarte abil. După moartea tatălui său în timpul războiului din L'Aquila, a participat la înfrângerea finală a lui Braccio da Montone în această campanie; el a luptat ulterior pentru armata napolitană și apoi pentru papa Martin al V-lea și Filippo Maria Visconti, Duce de Milano. După câteva succese, a căzut în dizgrație și a fost trimis la castelul Mortara ca prizonier de facto. Și-a recâștigat statutul după ce a condus o expediție împotriva lui Lucca.
În 1431, după o perioadă în care a luptat din nou pentru Statele Papale, a condus armata milaneză împotriva Veneției; anul următor, fiica ducelui, Bianca Maria, a fost logodită cu el. În ciuda acestor mișcări, precautul Filippo Maria nu a încetat niciodată să fie neîncrezător în Sforza. În 1433-1435, Sforza a condus atacul milanez asupra Statelor Papale, dar când a cucerit Ancona, în Marche, a schimbat părțile, obținând titlul de vicar al orașului direct de la Papa Eugen al IV-lea. În 1436-39 el a slujit atât Florența, cât și Veneția.
În 1440, feudele sale din Regatul de Neapole au fost ocupate de regele Alfonso I, și, pentru a recupera situația, Sforza s-a împăcat cu Filippo Visconti. La 25 octombrie 1441, la Cremona, el s-a putut căsători în sfârșit cu Bianca Maria. În anul următor, el s-a aliat cu René de Anjou, pretendent la tronul Neapolelui, și a mărșăluit în sudul Italiei. După câteva încercări inițiale, el l-a învins pe comandantul napoletan Niccolò Piccinino, care îi invadase teritoriile în Romagna și Marche, cu ajutorul lui Sigismondo Pandolfo Malatesta (care s-a căsătorit cu fiica lui Polissena) și a venețienilor, și s-a putut întoarce la Milano.
Mai târziu Sforza a luptat împotriva lui Francesco Piccinino (pe care l-a învins în bătălia de la Montolmo în 1444) și, ulterior, a alianței Visconti, Eugene al IV-lea și Malatesta, care ar fi ucis-o pe Polissena. Cu ajutorul Veneției, Sforza a fost din nou victorios și, în schimbul abandonării venețienilor, a primit titlul de capitano generale al armatei Ducatului Milano.
După ce ducele a murit în 1447, fără să lase un moștenitor de sex masculin, au izbucnit luptele pentru a restabili așa-numita Republică Ambroziană.[3] Numele Republica Ambroziană a fost luat de la numele Sfântului Ambrozie, sfântul patron al orașului Milano.[3]
Francesco a primit conducerea altor orașe ale ducatului, inclusiv Lodi, și a început să planifice cu atenție cucerirea republicii efemere, aliindu-se cu Guglielmo al VIII-lea de Montferrat și (din nou) cu Veneția. În 1450, după ani de foamete, pe străzile din Milano au izbucnit revolte, iar senatul orașului a decis să-i încredințeze ducatul. Sforza a intrat în oraș ca Duce la 26 februarie. A fost pentru prima dată când un astfel de titlu a fost oferit de către o instituție laică. În timp ce celelalte state italiene l-au recunoscut treptat pe Sforza drept ducele legitim al Milano, el nu a reușit niciodată să obțină investitură oficială de la Sfântul Împărat Roman. Asta nu a venit la ducii Sforza până în 1494, când împăratul Maximilian l-a investit formal pe fiul lui Francesco, Ludovico, ca duce de Milano.
Sub domnia sa (care a fost moderată și pricepută), Sforza a modernizat orașul și ducatul. El a creat un sistem eficient de impozitare care a generat venituri enorme pentru guvern, curtea sa devenind un centru al învățării și culturii renascentiste, iar oamenii din Milano au început să-l iubească. În Milano, el a fondat "Ospedale Maggiore", a restaurat Palazzo dell'Arengo și a construit Naviglio d'Adda, un canal care făcea legătura cu râul Adda.
În timpul domniei lui Sforza, Florența era sub comanda lui Cosimo de Medici, iar cei doi conducători deveniseră prieteni apropiați. Această prietenie s-a manifestat prin Pacea de la Lodi și apoi prin Liga italiană, o alianță defensivă a statelor italiene care a reușit să stabilizeze aproape toată Italia pe durata ei. După pace, Sforza a renunțat la o parte din cuceririle din estul Lombardiei obținute de condotierii săi Bartolomeo Colleoni, Ludovico Gonzaga și Roberto Sanseverino după 1451. În timp ce regele Alfonso de Napoli s-a numărat printre semnatarii tratatului, Sforza a abandonat sprijinul pentru pretendenții angevini asupra Napole. De asemenea, el a urmărit să cucerească Genova, apoi posesiunile angevine; când o revoltă a izbucnit acolo în 1461, el l-a ales pe Spinetta Campofregoso ca Doge, ca o marionetă a sa. Sforza a ocupat Genova și Savona în 1464.
Sforza a fost primul conducător european care a urmat o politică externă bazată pe conceptul de echilibru al puterii și primul conducător nativ italian care a condus o diplomație extinsă în afara peninsulei pentru a contracara puterea statelor amenințătoare, cum ar fi Franța. Politicile lui Sforza au reușit să elimine dominația puterilor străine asupra politicii italiene pentru restul secolului.
Sforza a suferit de edem și gută. În 1462, s-a răspândit zvonul că el ar fi murit și o revoltă a izbucnit în Milano. Totuși, el a supraviețuit încă patru ani, în cele din urmă decedând în martie 1466. A fost urmat ca duce de fiul său, Galeazzo Maria Sforza.
Fiul mai mic al lui Francesco, Ludovico Sforza, l-a însărcinat pe Leonardo da Vinci să creeze o statuie ecvestră ca parte a unui monument al lui Francesco I Sforza. Modelul de lut pentru cal, care urma să fie folosit ca parte a proiectului a fost finalizat de Leonardo în 1492 dar statuia nu a fost niciodată construită. În 1999, calul a fost îndepărtat de la modelele originale ale lui Leonardo în bronz și plasat în afara orașului Milano pe pista de curse de la Ippodromo del Galoppo.
Francesco Sforza a avut cu cea d-ea doua soție a sa, Bianca Maria Visconti, nouă copii, din care șapte fii și două fiice:
- Galeazzo Maria (24 ianuarie 1444 — 26 decembrie 1476), Duce de Milano din 1466 până în 1476.
- Ippolita Maria (18 aprilie 1446 — 20 august 1484), soția lui Alfonso al II-lea de Napole și mama Isabelei de Aragon, care s-a căsătorit cu moștenitorul lui Galeazzo.
- Filippo Maria (12 decembrie 1449 — 1492), conte de Corsica.
- Sforza Maria (18 august 1451 — 29 iulie 1479), Duce de Bari din 1464 până în 1479.
- Francesco Galeazzo Maria (5 august 1453/54 — a murit la vârsta de 1-2 ani).
- Ludovico Maria (3 august 1452 — 27 mai 1508), Duce de Bari din 1479 până în 1494 și Duce de Milano din 1494 până în 1499.
- Ascanio Maria (3 martie 1455 — 28 mai 1505), episcop de Pavia, Cremona, Pesaro și Novara și Cardinal.
- Elisabetta Maria (10 iunie 1456 — 1473), soția lui Guglielmo al VIII-lea, marchiz de Montferrat.
- Ottaviano Maria (30 aprilie 1458 — 1477), conte de Lugano, care s-a înecat în timp ce evada din arest.
· 1616: Maria Anna de Bavaria (8 decembrie 1574 – 8 martie 1616) a fost fiica lui Wilhelm al V-lea, Duce de Bavaria și a soției acestuia, Renata de Lorena.
La 23 aprilie 1600, Maria Anna s-a căsătorit cu Ferdinand de Austria, viitorul împărat al Sfântului Imperiu Roman. Cuplul a avut șapte copii:
- Arhiducesa Christine (1601–1601)
- Arhiducele Karl (1603–1603)
- Arhiducele Johann Karl (1 noiembrie 1605 - 28 decembrie 1619)
- Ferdinand al III-lea (13 iulie 1608 – 2 aprilie 1657)
- Arhiducesa Maria Anna de Austria (13 ianuarie 1610 – 25 septembrie 1665)
- Arhiducesa Cecilia Renata de Austria (16 iulie 1611 – 24 martie 1644), căsătorită cu vărul ei Vladislav al IV-lea Vasa, rege al Poloniei.
- Arhiducele Leopold Wilhelm de Austria (1614–1662)
· 1702: William al III-lea al Angliei (engleză William III of England) (n. 14 noiembrie 1650, Den Haag – d. 8 martie 1702, Palatul Kensington, Kensington) a fost rege al Angliei și al Irlandei din 13 februarie 1689 și rege al Scoției din 11 aprilie 1689 până la moartea sa. Era cunoscut și ca William Henric sau William de Orania. Înainte de a deveni rege al Angliei a fost prinț de Orania, guvernator al provinciilor olandeze Olanda, Zeeland, Utrecht, Geldern și Overijssel (1672-1702). A deținut și titlul de rege al Franței, ca toți regii Angliei de la Eduard al III-lea până la George al III-lea.
Prin mama sa, Maria, Prințesă Regală, era nepotul lui Carol I, iar prin căsătorie soțul fiicei lui Iacob al II-lea. În 1689 a ratificat împreună cu soția sa Maria Declarația Drepturilor.
În ultimul an de domnie William a semnat Act of Settlement care reglementa ordinea succesiunii la tron. A doua fiică a lui Iacob al II lea, Ana, a devenit moștenitoarea tronului.
* 1712: Ludovic al Franței, Duce de Bretania, Delfin al Franței (8 ianuarie1707 – 8 martie 1712) a fost al doilea fiu al lui Ludovic, Duce de Burgundia și a soției lui, Prințesa Marie Adélaïde de Savoia.
Ca nepot al Marelui Delfin deținea titlul de Fils de France.
După decesul bunicului său în 1711 și a tatălui său în 1712 în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, el a devenit moștenitor al Franței și deci Delfin pentru o perioadă de trei săptămâni în 1712 până la moartea sa. În cele din urmă, fratele său mai mic a devenit Delfin și rege sub numele de Ludovic al XV-lea în 1715.
Ludovic s-a născut la Versailles având ca părinți Ducele și Ducesa de Burgundia; la naștere a fost numit Duce de Bretania și prima persoană care a deținut acest titlu pentru aproape 200 de ani. În momentul nașterii a fost al treilea în linia de succesiune la tronul Franței după bunicul și tatăl său.
Bunicul patern, Ludovic, Delfin al Franței și Prinț de Viana, a murit la 14 aprilie 1711 la vârsta de 49 de ani. Tatăl lui Ludovic a devenit noul Delfin iar Ludovic al doilea în linia de succesiune.
Părinții săi s-au îmbolnăvit la începutul anului 1712. Mama sa a murit prima, la 12 februarie la Versailles. Tatăl său a murit la 18 februarie la Castelul Marly. După acest moment, Ludovic a devenit Delfin și moștenitor al străbunicului său, Ludovic al XIV-lea al Franței. Totuși, el a murit înaintea bătrânului rege, la mai puțin de o lună după părinții săi. Se presupune că a murit de rujeolă.
Ludovic a fost înmormântat la biserica St Denis. Fratele său mai mic, Ducele de Anjou, a devenit Delfin în locul său și i-a succedat străbunicului său sub numele de Ludovic al XV-lea.
· 1844: Carol al XIV-lea Ioan, francez prin naștere, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Bernadotte (26 ianuarie 1763 - 8 martie 1844) a fost rege al Suediei și Norvegiei, prinț suveran de Pontecorvo, general și Mareșal al Primului Imperiu Francez. Este fondatorul actualei dinastii ce se află pe tronul Suediei.
Înrolat în 1780, promovează rapid sub comanda generalului Kléber, în armata Rinului, devenind general de brigadă pe 29 iunie 1794 și general de divizie pe 23 octombrie, același an. Participă la campania din Italia din 1797, sub ordinele generalului Napoleon Bonaparte. Din februarie până în aprilie 1798 este ambasador al Franței la Viena și ministru de război din 3 iulie până în 14 septembrie 1799. Refractar la început, se raliază în cele din urmă lui Bonaparte, după lovitura de stat din 9 noiembrie 1799. Se căsătorește cu Desirée Clary, sora soției lui Joseph Bonaparte și în același timp fostă logodnică a lui Napoleon Bonaparte, fapt ce îl aduce în grațiile Primului Consul. Desirée și Carol vor avea un singur copil, Oscar I al Suediei.
Aflat la conducerea Armatei de Vest, Bernadotte cade victimă unei conspirații menite să îl compromită, dar beneficiază de susținerea unor politicieni influenți, fapt ce îi salvează cariera. În 1804 devine Mareșal al Franței, alături de alți 13 generali, pe prima listă; în 1806, Împăratul îi oferă și titlul de prinț de Pontecorvo. Cu toate acestea, Bernadotte nu strălucește defel pe câmpul de bătălie, ci, dimpotrivă, înșiruie o serie de greșeli grave: este singurul mareșal prezent care nu se remarcă la Bătălia de la Austerlitz; rămâne inactiv la Auerstaedt, lăsându-l pe Davout să se bată singur; sosește abia după sfârșitul bătăliei de la Eylau iar la Wagram își conduce catastrofal trupele, abandonând în plus și poziția strategică de la Aderklaa. În urma acestor fapte, este demis chiar în timpul bătăliei; cu toate acestea, primește comanda armatei din Țările de Jos, având misiunea simplă de a preveni debarcarea britanicilor. În 1810, în urma morții fără succesor a regelui Suediei, Bernadotte este ales rege al Suediei, de către Statele Generale de la Oerebo, cu acordul lui Napoleon. Cu toate acestea, proaspătul suveran suedez nu intervine împotriva Rusiei în 1812 iar din 1813 alege să lupte împotriva țării sale de origine, în campania din Saxa. Câștigă două victorii, împotriva lui Oudinot la Gross Beeren și împotriva lui Ney la Dennewitz. Are apoi o contribuție semnificativă la înfrângerea lui Napoleon la Leipzig dar apoi refuză să intre cu armata sa în Franța. Deși se pare că ar fi dorit acest lucru, nu reușește să îi succeadă lui Napoleon pe tronul Franței, dar anexează Norvegia, în urma unui război cu Danemarca.
Bernadotte este unul din puținii mareșali ai Primului Imperiu Francez al căror nume nu este purtat astăzi de nici un bulevard sau stradă din Paris. În exil pe insula Sfânta Elena, Napoleon a regretat faptul că a i-a dat ocazia lui Bernadotte să „ofere inamicilor noștri cheia politicii noastre, a tacticii armatelor noastre”. Se pare că, la moartea sa, survenită în 1844, s-a descoperit că Bernadotte avea tatuate pe piept cuvintele: „Moarte regilor!”. Descendentul său, Carol XVI Gustav ocupă tronul Suediei și în zilele noastre.
· 1869 – A murit Hector Berlioz, compozitor şi critic muzical francez; (n.11.12.1803).
· 1871 – A murit publicistul şi omul politic Alexandru Hurmuzaki, membru fondator al Societăţii Academice Române, unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina; (n.16.08.1823).
· 1874: Millard Fillmore, al 13-lea președinte al Statelor Unite (n. 1800)
* 1878: Arhiducele Francisc Carol (n. 17 decembrie 1802, Viena — d. 8 martie1878, Viena) a fost tatăl a doi împărați - Francisc Iosif I al Austriei și Maximilian I al Mexicului - precum și bunicul arhiducelui Francisc Ferdinand al Austriei, a cărui asasinare la Sarajevo a fost cauza începutului Primului Război Mondial.
* 1878: Arhiducele Francisc Carol (n. 17 decembrie 1802, Viena — d. 8 martie1878, Viena) a fost tatăl a doi împărați - Francisc Iosif I al Austriei și Maximilian I al Mexicului - precum și bunicul arhiducelui Francisc Ferdinand al Austriei, a cărui asasinare la Sarajevo a fost cauza începutului Primului Război Mondial.
Francisc Carol s-a născut la Viena, fiind al doilea fiu al împăratului Francisc I al Austriei si al soție sale Maria Theresia de Napoli și Sicilia.
Pe 29 octombrie 1816, tatăl său se căsătorește pentru a patra oară cu Prințesa Karolina Augusta de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei și a Mariei de Hesse-Darmstadt. Ajuns la vârsta de însurătoare, noua soție a împăratului Francisc I îi face cunoștință tânărului arhiduce cu sora ei vitregă, Prințesa Sofia de Bavaria.
Sofia era o femeie educată, isteață și mai ales ambițioasă, toate acestea contrastând puternic cu firea liniștită și nepăsătoare a viitorului soț. Prima întâlnire dintre cei doi a însemnat un șoc pentru tânăra prințesă care s-a arătat extrem de dezamăgită de personalitatea ștearsă a lui Francisc Carol. Cu toate acestea, Sofia nu a refuzat cererea în căsătorie formulată de către arhiduce, deoarece spera că într-o zi va ajunge împărăteasa Austriei, fratele mai mare al soțului său și moștenitorul tronului fiind debil mintal. [1]
Căsătoria dintre cei doi a avut loc la Viena pe 4 noiembrie 1824. Împreună au avut cinci copii, dintre care patru au ajuns la vârsta maturității:
- Francisc Iosif Carol (1830 – 1916) - mai târziu împărat al Austriei și rege al Ungariei
- Ferdinand Maximilian (1832 – 1867) - mai târziu împărat al Mexicului,
- Carol Ludovic (1833 – 1896) - tatăl arhiducelui Francisc Ferdinand,
- Ludovic Victor (1842 – 1919),
- Maria Anna (1835 – 1839), ce moare la vârsta de patru ani.
Pe 2 martie1835, tatăl său împăratul Francisc I moare, tronul Austriei fiind ocupat de fratele său mai mare Ferdinand, care era debil mintal și steril. Pentru că nu a fost declarat inapt pentru conducere, treburile imperiului erau în mâna unui consiliu de regenți din care făcea parte și Francisc Carol.
Deși nu era bolnav precum fratele său, arhiducele nu a avut niciodată ambiția de a urca pe tron. Pe 2 decembrie 1848, ca urmare a revoluției ce cuprinsese întreg imperiul, Ferdinand I este sfătuit să abdice. Următorul pe linia succesiunii la tron era Francisc Carol, dar acesta renunță la cererea soției la drepturile sale în favoarea fiului său mai mare Franz Josef în vârstă de 18 ani.
După înscăunarea lui Franz Josef ca împărat, arhiducele Francisc Carol preferă să nu se mai amestece în treburile imperiului, dedicându-se exclusiv pasiunilor sale. În anul 1867, fiul său Maximilian este omorât de către revoluționari în Mexic, acest lucru afectându-i enorm pe cei doi părinți. Arhiducele Francisc Carol moare în Viena în anul 1878 la vârsta de 75 de ani și la șase ani după moartea soției sale.
· 1923: Johannes Diderik van der Waals (pronunție neerlandeză: /joːˈɦɑnəs ˈdidəˌrɪk vɑn dər ʋaːls/; n. , Leiden, Țările de Jos – d. Amsterdam, Țările de Jos) a fost un fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910pentru munca sa în domeniul ecuației stării gazelor și lichidelor.[8]
Conceptul de forță van der Waals îi poartă numele.
· 1942: José Raúl Capablanca y Graupera (n. ,[1] Havana, Imperiul Spaniol[2] – d. ,New York, SUA[2]) a fost un șahist de naționalitate cubaneză, care a deținut titlul de campion mondial între anii 1921 și 1927. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari șahiști din toate timpurile.
Capablanca și Emanuel Lasker sunt singurii (se cere o verificare) care au depășit, până la Boby Fischer, un coeficient ELO de 2700 de puncte. A devenit campion mondial după ce l-a învins pe Lasker (la vremea aceea bătrân și bolnav - cel care a deținut coroana de campion cel mai îndelungat timp din istoria șahului). A pierdut titlul în fața lui Alexander Alehin, care a refuzat să-i acorde revanșa, punând condiții irealizabile pentru susținerea meciului. Cauzele înfrângerii au fost: 1. infatuarea: Capablanca era convins că nimeni nu-l poate învinge și nu s-a pregătit pentru meci; 2. extraordinara pregătire a lui Alehin pentru meci; 3. introducerea, pentru prima dată în competiția șahistă, de către Alehin, a analizei psihologice a adversarului: campionul rus a observat că atunci când cineva îi opune o rezistență îndârjită lui Capablanca, acesta începe să se enerveze și face mici erori; Alehin a reușit să speculeze toate aceste lucruri. După ce a pierdut meciul, dorința cea mai mare a lui Capablanca a fost să-și recâștige titlul. S-a pregătit intens la masa de joc. A participat la marile turnee, spulberându-și adversarii, așa cum o va face, mai târziu, Fischer. Condițiile puse de Alehin pentru meci și apoi izbucnirea războiului, i-au zădărnicit planurile. Fără îndoială, a fost un geniu al șahului și, probabil, un strateg inegalabil. Se spune că juca la fel de bine și bridge sau alte jocuri. Se pare că pierderea titlului de campion mondial s-a datorat păcatelor infatuării și narcisismului, dar și unei bune doze de comoditate.
· 1952 - A murit poetul Horia Furtună (“Balada lunii”, “Făt-Frumos”, “Păcală”) (n.21.06.1888).
* 1955: Clémentine a Belgiei (Clémentine Albertine Marie Léopoldine 30 iulie1872 – 8 martie 1955) a fost membră a familiei regale belgiene și soția lui Napoléon Victor Bonaparte, pretendent bonapartist la tronul Franței.
Prințesa Clémentine s-a născut la palatul regal din Laeken și a fost a treia fiică a regelui Leopold al II-lea al Belgiei și a soției lui, Marie Henriette de Austria. Bunicul ei a fost primul rege al belgienilor, iar mătușa ei a fost împărăteasă a Mexicului.
Copilăria ei a fost marcată de o educație aspră, din cauza neînțelegerilor dintre părinții și a morții singurului ei frate, prințul Leopold, în 1869. În 1876, tatăl său a început colonizarea statului Congo, care i-a adus o avere imensă.
Clémentine a fost crescută de mama ei, care a avut un temperament teribil și dificil, așa încât Clémentine a devenit apropiată de sora ei, Stéphanie. După ce Stéphanie plecat în Austria pentru a se căsători cu Prințul Moștenitor Rudolf al Austriei, Clémentine a rămas singură. Sora ei mai mare, Louise-Marie, era căsătorită încă de când Clémentine avea trei ani. Odată cu vârsta Clémentine a căpătat independență față de tatăl ei și a călătorit fără aprobarea mamei.
Mama Clementinei a murit în 1902 iar Clementina a devenit doamna cu rangul cel mai înalt din Belgia.
De-a lungul vieții Clémentine a avut trei iubiri cunoscute. Primul a fost verișorul ei, Prințul Baudouin, fiul cel mai mare al unchiul ei, Prințul Filip, Conte de Flandra și moștenitor al tatălui ei care nu avea fii. Al doilea a fost baronul Auguste Goffinet, un membru al curții belgiene, iar ultimul a fost prințul Napoléon Victor Bonaparte, moștenitorul imperiului lui Napoleon, după moartea vărului său, Ludovic Napoléon, Prinț Imperial, fiu al fostei împărătese Eugenie.
Din păcate Prințul Baudouin nu a răspuns afecțiunii Clementinei; acesta a murit la 21 de ani. O căsătorie cu baronul ar fi fost imposibilă deoarece el nu avea sânge regal. Dragostea ei pentru Prințul Bonaparte a fost ceva la care ea nu a renunțat niciodată.
Clémentine s-a căsătorit Prințul Napoléon Victor Bonaparte după moartea tatălui ei. Nunta a avut loc la Moncalieri, Italia, la 10 noiembrie/14 noiembrie 1910. Cuplul a avut doi copii: Prințesa Marie-Clotilde născută în 1912 și Prințul Louis născut în 1914.
A murit la Nice în 1955, la vârsta de 82 de ani.
* 1958: Infanta Eulalia a Spaniei (12 februarie 1864 – 8 martie 1958) a fost infantă a Spaniei cunoscută pentru cărțile ei controversate. Copii:Alfonso de Orleans y Borbón
Luís Fernando de Orleans y Borbón
· La 8 martie 1961 se stinge din viaţă la Bucureşti, România, Grigore Pişculescu - preot ortodox, profesor de teologie, scriitor român cu pseodonimul literar Gala Glaction. Gala Galaction devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Rîmnicului și Argeșului (1909-1922), preot (1922) și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954). Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici. Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu). A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică. A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost restituit și publicat postum.
· 1967 – A murit Wilhelm Karl Knechtel, zoolog, fondatorul şcolii româneşti de entomologie agricolă în România, membru al Academiei Române; (n.28.09.1884).
· 1971: Harold Clayton Lloyd, Sr. (20 aprilie 1893 – 8 martie 1971) a fost un actor american, comic, regizor, producător, scenarist și cascador. Este cel mai faimos pentru filmele sale mute de comedie
* 1985: Kim Yong-Sik (25 iulie 1910 - 8 martie 1985) a fost un fotbalist japonez.
* 1985: Kim Yong-Sik (25 iulie 1910 - 8 martie 1985) a fost un fotbalist japonez.
· 1987 - A murit Zoe Băicoianu, sculptoriţă şi ceramistă. A realizat, în colaborare cu Boris Caragea, unul dintre reliefurile monumentale de pe faţada Operei Române din Bucureşti (n.15.08.1910).
· 1993 - A murit Wilhelm Georg Berger, compozitor şi muzicolog (n.04.12.1929).
· 1999 - A murit scriitorul Adolfo Bioy Casares, unul dintre reprezentanţii de seamă ai literaturii fantastice argentiniene (n.15.09.1914).
· 1999 – A murit Joe DiMaggio, jucător american de baseball, primul soţ al actriţei Marilyn Monroe (n.25.11.1914).
· 2001: Ninette de Valois, balerină britanică (n. 1898)
* 2002: Marțian Dan (n. , Șoimuș, România – d. , Lisabona, Portugalia), a fost președintele Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992, ales deputat de Vaslui din partea Frontului Salvării Naționale (FSN) la alegerile din 20 mai 1990. La alegerile legislative din 1992 și la alegerile legislative din 1996 a fost reales în același județ, din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale(FDSN), respectiv Partidului Democrației Sociale din România (PDSR).
* 2002: Marțian Dan (n. , Șoimuș, România – d. , Lisabona, Portugalia), a fost președintele Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992, ales deputat de Vaslui din partea Frontului Salvării Naționale (FSN) la alegerile din 20 mai 1990. La alegerile legislative din 1992 și la alegerile legislative din 1996 a fost reales în același județ, din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale(FDSN), respectiv Partidului Democrației Sociale din România (PDSR).
· 2005 – Conducatorul luptei poporului cecen pentru independenta, Aslan Mashadov, este ucis in urma unui raid al fortelor speciale rusesti; ( n.21.09.1951).
* 2006: Teresa Barbara Ciepły (născută Wieczorek, 19 octombrie 1937 - 8 martie 2006) a fost o atletă poloneză în probele de sprint (plat și garduri), de sărituri (la înălțime și la lungime), precum și la proba de pentatlon.
* 2010: George Gană (n. 13 ianuarie 1935, com. Măldăieni, județul Teleorman - d. 8 martie 2010, București) a fost un educator, profesor universitar, critic și istoric literar român. A colaborat la diverse reviste culturale ale epocii, a scris numeroase studii introductive, prefețe și cărți. S-a ocupat, între altele, de editarea operei lui Lucian Blaga.
A urmat cursurile școlii elementare în comuna natală (1942-1949). Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960). Doctor în filologie cu teza Opera literară a lui Lucian Blaga. Parcurge toate treptele carierei universitare de la asistent la profesor, între 1960 și 2005. A fost lector invitat la Universitatea Humboldt din Berlin (1963-1965) și la Universitatea din Graz (1975-1978). A fost vreme de aproape patru decenii profesor titular la Facultatea de Litere a Universității din București. Spre sfîrșitul carierei a deținut funcția de șef al Catedrei de Literatură la Facultatea de Litere a Universității din București. A editat, în colaborare cu Dorli Blaga, opera lui Lucian Blaga. A coordonat Centrul de Studii Eminesciene al Universității din București, și a fost membru al Societății Goethe din România.
Istoricul și criticul literar George Gană a decedat la 08 martie 2010 în București și a fost înmormântat în cimitirul Sf. Ilie din capitală.
* 2011: Michael Christopher "Mike" Starr (n. ,[1][2] Honolulu, SUA – d. ,[3][1][2] Salt Lake City, Utah, SUA) a fost un muzician american, cunoscut ca basistul original în Alice in Chains, care a cantat alaturi de trupa formarea în 1987 până în 1993
* 2006: Teresa Barbara Ciepły (născută Wieczorek, 19 octombrie 1937 - 8 martie 2006) a fost o atletă poloneză în probele de sprint (plat și garduri), de sărituri (la înălțime și la lungime), precum și la proba de pentatlon.
* 2010: George Gană (n. 13 ianuarie 1935, com. Măldăieni, județul Teleorman - d. 8 martie 2010, București) a fost un educator, profesor universitar, critic și istoric literar român. A colaborat la diverse reviste culturale ale epocii, a scris numeroase studii introductive, prefețe și cărți. S-a ocupat, între altele, de editarea operei lui Lucian Blaga.
A urmat cursurile școlii elementare în comuna natală (1942-1949). Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960). Doctor în filologie cu teza Opera literară a lui Lucian Blaga. Parcurge toate treptele carierei universitare de la asistent la profesor, între 1960 și 2005. A fost lector invitat la Universitatea Humboldt din Berlin (1963-1965) și la Universitatea din Graz (1975-1978). A fost vreme de aproape patru decenii profesor titular la Facultatea de Litere a Universității din București. Spre sfîrșitul carierei a deținut funcția de șef al Catedrei de Literatură la Facultatea de Litere a Universității din București. A editat, în colaborare cu Dorli Blaga, opera lui Lucian Blaga. A coordonat Centrul de Studii Eminesciene al Universității din București, și a fost membru al Societății Goethe din România.
Istoricul și criticul literar George Gană a decedat la 08 martie 2010 în București și a fost înmormântat în cimitirul Sf. Ilie din capitală.
* 2011: Michael Christopher "Mike" Starr (n. ,[1][2] Honolulu, SUA – d. ,[3][1][2] Salt Lake City, Utah, SUA) a fost un muzician american, cunoscut ca basistul original în Alice in Chains, care a cantat alaturi de trupa formarea în 1987 până în 1993
În aprilie 1994, Starr a fost arestat pentru posesie de droguri, la Houston Intercontinental Airport în Houston, Texas. Ca el a fost încercarea de a check-in pentru un zbor la Los Angeles cu o valiză care a furat din zona bagajelor, autoritățile de la aeroport l-a căutat și a găsit el a fost transportă marijuana. El a fost condamnat la 30 de zile într-o închisoare din Houston.[10] În 2005 Starr a fost arestat în Seattle pentru vandalism, după ce a fost prins trăgând un ornament de pe o masina. Starr a fost prezentat în cel de-al treilea sezon al VH1 realitatea tv serialul Celebrity Rehab cu Dr. Drew în 2010, care a documentat un tratament pentru dependenta de metadona început în August 2009 de la Pasadena Centru de Recuperare. Lui ulterioară stagiu de ședere într-o viață sobru mediu a fost apoi documentate pe spinoff Sobru Casa. El și colegii recuperarea persoanelor dependente de Mackenzie Phillips și Tom Sizemore a apărut în cel de-al optulea episod din Celebrity Rehab's de-al patrulea sezon pentru a oferi marturii despre recuperarea lor pentru că sezonul de pacienți. În acest aspect, Starr a marcat de șase luni și șapte zile de abstinență.
Într-un interviu pe VH1 e Celebrity Rehab cu Layne Staleymama lui, Nancy McCallum, Starr a spus că el a petrecut timp cu Staley cu o zi înainte el a murit ca Starr e ziua de nastere a fost de 4 aprilie. Starr a susținut că Staley a fost foarte bolnav, dar nu ar suna la 911. Cei doi foști colegi de trupa pe scurt susținut, care s-a încheiat cu Starr e furtună afară. Starr a declarat că Staley numit după el ca a plecat: "Nu așa, nu lăsați ca acest lucru". Deoarece Staley se crede că a murit o zi mai târziu, pe 5 aprilie, Starr a exprimat regretul că el nu a făcut apel la 911 pentru a salva viața prietenului său; Starr a raportat că Staley a amenințat să rupă prietenia lor dacă a făcut-o. Starr a fost ultima persoană care a văzut-Staley în viață. Interviul s-a încheiat cu Starr-si cere scuze McCallum nu a sunat la 911, dar McCallum a fost insistent că nici ea, nici altcineva din familia ei a dat vina Starr pentru Staley moartea lui. De asemenea, ea a spus Starr: "Layne-ar ierta. El ar spune, 'Hei, am făcut acest lucru. Nu de tine.'" Cu care a spus, Starr încă învinuit pentru Staley moartea lui.[11] Starr păstrat această poveste un secret pentru el însuși până la acest aspect pe Celebrity Rehab în August 2009. În plus, în timpul acestui interviu, Starr a susținut că Staley-a salvat viața atunci când Alice in Chains, a fost în turneu în ianuarie 1993 cu Nirvana. Ambele Staley și Kurt Cobain i-a dat focuri de heroină într-o noapte pe tur. Imediat după Staley l-a împușcat din nou, Starr s-a prăbușit, dar a fost reînviat rapid de Staley, oferindu-i CPR. Starr a amintit mai târziu trezirea la Staley plângând în hohote.
Ambele Jerry Cantrell și Sean Kinney a criticat emisiunea Celebrity Rehab, numindu-l "dezgustător".[12][13] cu toate Acestea, s-au oprit scurt de critica fostul lor coleg de trupa și-a exprimat speranța că Starr s-ar transforma viața în jurul lui. "am revenit complet Mike și m-am întors eforturile sale de a obține curat și să rămână cineva pe care eu și trupa pasă cu adevărat," a spus Cantrell. "E un prieten de-al nostru, știi, și-l dorim cel mai bun." Kinney, de asemenea, a mulțumit Starr, împreună cu toți ceilalți membri de Alice In Chains, atât din trecut și prezent în linie note de Alice in Chains' Negru Dă Drumul la Albastru album.
Pe Martie 8, 2011 la 1:42 pm, poliția a fost chemată la o casă în Salt Lake City , unde au găsit 44 de ani Starr corpul lui. Nu au existat indicii de antijoc, iar autoritățile suspectează Starr a murit de o supradoză de droguri.[14][15] Un privat memorial a fost organizat pentru Starr la Experiența Proiect Muzical în Seattle pe Martie 20, 2011. Au fost aproximativ 400 de oameni prezenți, inclusiv foști colegii de trupa lui Jerry Cantrell și Sean Kinney. Dr. Drew Pinsky , a declarat că Starr moartea lui a fost rezultatul de "o baza de prescriptie medicala-supradoză de droguri."[16] de Droguri-dependenta de consilier Bob Forrest a descris Starr și tovarășii Celebrity Rehab cu Dr. Drew alaun Jeff Conaway (care a murit două luni și jumătate mai târziu) ca având "o astfel de grave dependențe."
* 2016: Sorin Toma (n. 10 mai 1914, București, d. 8 martie 2016, Tel Aviv) a fost un ziarist evreu, născut în România, fost comunist. A fost fiul academicianului Alexandru Toma.
În perioada 1931-1937 a urmat cursurile Școlii politehnice și ale Facultății de matematică din București, fiind absolvent al facultăților de Matematică și de Limbă și literatură franceză din București
Între 1938-1940 a activat în armata română ca ofițer concentrat, după care a trecut în U.R.S.S., unde până în 1941 a lucrat la o editură în limbi străine din Moscova, ulterior fiind încadrat ca ofițer al Armatei sovietice.[2]
A revenit în România cu divizia de voluntari români, foști prizonieri "Horia, Cloșca și Crișan", iar în perioada 1945-1946 a funcționat ca ofițer-ziarist în cadrul Armatei române
Sorin Toma a fost deputat în Marea Adunare Națională în legislaturile 1952 - 1957 și 1957 - 1961. În perioada 1947-1960 a fost redactor-șef al ziarului Scînteia. A publicat un faimos articol care avea drept scop delegitimarea scriitorului Tudor Arghezi, în Scînteia din 5, 7, 9 și 10 ianuarie 1947: "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei. Răsfoind volumele lui T. Arghezi."[3] Iată câteva fragmente din articol:[4]
- Dl. Arghezi scrie pentru burghezie. D-sa scrie pe gustul burgheziei. Opera d-sale reflecta lumea morală a burgheziei.
- Nici o clipă nu străbate în rândurile care exprimă principiile etico-educative ale poetului-părinte, măcar o vagă bănuială că egoismul înseamnă singurătate și că singurătatea e slăbiciune, că sprijinul cel mai puternic în clipele grele ale vieții e idealul de mai bine care-l leagă pe om de ceilalți semeni, e tocmai sentimentul de solidaritate, de dragoste față de oameni, de răspundere față de semeni. Nimic din toate acestea. (...) Și iată că în peisajul liric al d-lui Arghezi își face loc tocmai acest egoism antisocial.
- Poporul, leagăn milenar al luptei pentru păstrarea vieții colective, pentru libertate, pentru mersul înainte al omului, apare în poezia lui Arghezi “clădindu-și slăvi și veacuri din nimic. Acest popor, Arghezi îi infiltrează în suflet ideea că a gusta viața e un păcat. (...) Predică poporului în poeziile sale dezamăgirea, dezgustul de viață, deznădejdea, într-un cuvânt, pesimismul, psihologia înfrântului.
Mulți ani mai târziu, Toma afirma că nu făcuse altceva decât să execute o comandă a conducerii organelor de partid, cărora li se părea că Arghezi e refractar principiului aplicării în literatura sa a normelor realismului socialist.[4]
În 1960 a început la rândul său să fie anchetat de organele de partid în legătură cu activitatea sa în decursul celui de al Doilea Război Mondial.[5] Tot în 1960 a fost transferat în funcția de redactor principal la Editura științifică, unde a lucrat până la pensionare, în 1975[2]. După circa doi ani de verificări a Comisiei Controlului de Partid, în anul 1963 Sorin Toma a fost exclus din Partidul Comunist pe motivul: "dezertarea din munca de partid în anul 1940 și apoi din armata sovietică în timpul războiului fascist, pentru comportarea sa lașă pe teritoriul sovietic cotropit vremelnic de fasciști și pentru ascunderea în mod premeditat a faptelor sale nedemne în fața partidului"[6].
În anul 1970, situația politică a lui Sorin Toma este reanalizată de către Colegiul Central de Partid prin intermediul Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, care a aprobat cererea de reprimire depusă de Toma. La data de 19 aprilie 1970, organizația de bază de care aparținea, a discutat și dezbătut cererea, și ca urmare Sorin Toma a redevenit membru al PCR
A emigrat în Israel în 1979. După 1989 a publicat volumul memorialistic „Privind înapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist, redactor-șef al Scânteii din 1947 până în 1960” (București, Editura Compania, 2004)[9].
A fost căsătorit cu Ana Toma.
Sărbători
- În calendarul ortodox: Sf Ier Mărturisitor Teofilact, episcopul Nicomidiei; Zi aliturgică, dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește
- În calendarul greco-catolic: Sf. Teofilact, episcop († 845)
- În calendarul romano-catolic: Sf. Ioan al lui Dumnezeu, călugăr (1495-1550)
- Ziua Internațională a Femeii
ARTE 8 Martie
INVITAȚIE LA OPERĂ 8 Martie
Ruggero Leoncavalo
Leoncavallo - PAGLIACCI
HECTOR BERLIOZ.- Romeo y Julieta Op 17
INVITAȚIE LA BALET 8 Martie
MUZICĂ 8 Martie
Don Carlo Gesualdo, compozitor italian
Carlo Gesualdo, Música sacra a 5 voces. Oxford Camerata, Jeremy Summerly:
Compozitorul german Carl Philipp Emmanuel Bach, al doilea fiu al celebrului compozitor J.S.Bach
Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788)
Compozitorul italian Ruggero Leoncavallo
Zavaidoc (Marin Teodorescu), cîntăreț
ZAVAIDOC - MUZICA VECHE ROMANEASCA (FULL ALBUM):
Hector Berlioz
Berlioz - Symphonie fantastique:
Roman Carnival Overture - Hector Berlioz:
Emanuel Elenescu, dirijor şi compozitor, dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române
Emanuel ELENESCU - Dumnezeul meu ...:
Dick Hyman, compozitor, pianist şi aranjor american
Ralph Ellis, chitarist britanic (Swingin' Blue Jeans)
Keef Hartley, baterist englez (Rory Storm & The Hurricanes, John Mayall Band, Keef Hartley Band)
Keef Hartley Band
Mickey Dolenz, baterist şi vocalist american (The Monkees)
The Monkees
Peggy March (Margaret Battavio), cîntăreaţă americană
Dave Lambert, chitarist, vocalist şi compoyitor britanic (Strawbs)
STRAWBS .
Cheryl Baker, cîntăreaţă britanică (Bucks Fizz)
Iron Maiden
Pauline Murray, cîntăreaţă britanică (Penetrations)
Penetration (Official Video):
Gary Numan, vocalist, compozitor şi clăpar britanic
Gary Numan
Richard Darbyshire, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Living In A Box)
Living In A Box:
Steve Grantley, baterist britanic (Eighth Wonder)
Steve Grantley:
Julian Lennon, chitarist, cântăreţ şi compozitor britanic, fiul lui John Lennon
Julian Lennon - Stand By Me .
Peter Gill, baterist britanic (Frankie Goes To Hollywood)
Frankie Goes To Hollywood -
Wilhelm Georg Berger, compozitor şi muzicolog
Wilhelm Georg Berger "Symphony No.1":
ÎNREGISTRĂRI NOI:
J. Chr. Bach: Woodwind Concertos (The Hanover Band, Anthony Halstead) Vol. 1
POEZIE 8 Martie
Agatha Grigorescu Bacovia
Biografie
Biografie
Agatha Vasiliu-Bacovia, născută Grigorescu, este soţia poetului George Bacovia, de asemenea poetă simbolistă minoră.
Agatha Grigorescu-Bacovia s-a nascut in 1895, la Mizil. A avut o viata zbuciumata; orfana, nu si-a putut continua studiile. S-a instruit prin lectura. A fost functionara. Descoperindu-si darul de a face versuri, a lucrat la o revista literara. Abia la 23 de ani si-a inceput liceul, pe care l-a continuat cu Facultatea de Litere si Filosofie, absolvita in 1927. In 1928 s-a casatorit cu G. Bacovia.
Agatha a debutat in literatura, la revista Scena, cu un poem in proza: Cand n-oi mai fi (1918). Peste un an, a mai publicat o poezie. Toata creatia ei poetica este o palida imitatie simbolista. Inainte de a se stinge, avea in manuscris un poem: De-a lungul veacurilor, de peste 1300 de versuri Are marele merit că a avut grijă de poetul George Bacovia, sotul ei, şi s-a zbătut ca opera acestuia să fie valorificată pe deplin.
A studiat Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti, a fost profesor secundar de literatură română la un liceu. A început să publice în 1918 în revista Scena primele sale poeme sau poeme în proză.
Agatha Grigorescu-Bacovia s-a nascut in 1895, la Mizil. A avut o viata zbuciumata; orfana, nu si-a putut continua studiile. S-a instruit prin lectura. A fost functionara. Descoperindu-si darul de a face versuri, a lucrat la o revista literara. Abia la 23 de ani si-a inceput liceul, pe care l-a continuat cu Facultatea de Litere si Filosofie, absolvita in 1927. In 1928 s-a casatorit cu G. Bacovia.
Agatha a debutat in literatura, la revista Scena, cu un poem in proza: Cand n-oi mai fi (1918). Peste un an, a mai publicat o poezie. Toata creatia ei poetica este o palida imitatie simbolista. Inainte de a se stinge, avea in manuscris un poem: De-a lungul veacurilor, de peste 1300 de versuri Are marele merit că a avut grijă de poetul George Bacovia, sotul ei, şi s-a zbătut ca opera acestuia să fie valorificată pe deplin.
A studiat Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti, a fost profesor secundar de literatură română la un liceu. A început să publice în 1918 în revista Scena primele sale poeme sau poeme în proză.
Iubita spunea
Ni se închid
Privirile
În sclipătul
Iubirii,
Şi nu mai dorim
Decât ultimul
Sărut
Al nici unei
Alte fericiri...
Clopotul
Cerului
Sună amurgiri...
Noaptea
Să ne afle
Îmbrăţişaţi...
Privirile
În sclipătul
Iubirii,
Şi nu mai dorim
Decât ultimul
Sărut
Al nici unei
Alte fericiri...
Clopotul
Cerului
Sună amurgiri...
Noaptea
Să ne afle
Îmbrăţişaţi...
Declin
Într-un interior de seră,
Se stinge un parfum divin
De flori de sânge,
Flori de ceară
Şi violete în declin...
Privind decorul trist şi rece,
Asemena unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...
Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist şi-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...
Se schimbă florile-n fantome
Cu tainice priviri de mort,
Şi nu ştiu:
Florile sunt moarte?
Ori poate sufletul ce port!
Se stinge un parfum divin
De flori de sânge,
Flori de ceară
Şi violete în declin...
Privind decorul trist şi rece,
Asemena unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...
Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist şi-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...
Se schimbă florile-n fantome
Cu tainice priviri de mort,
Şi nu ştiu:
Florile sunt moarte?
Ori poate sufletul ce port!
Furtuni de primăvară
O baltă grea, de smoală e cerul
Şi furtuna îmi spulberă grădina
Cu fragede zambile...
Sunt singură...
În suflet am numai amintirea
C-am tors din furca vremii
Un trist fuior de zile...
Simt cum se stinge visul
Sub feerii de raze,ce se topesc în neguri
Rămase din trecut...
Durerea mea-i asemeni
Cu moartea din petale,
Pe care vijelia
Se frânge-ntr-un sărut...
O, cine se strecoară cu ispitiri deşarte
În jurul meu să crească a plânsului vorbire,
Pe umeri să-mi anine
A deznădejdii mantă
Şi-n mâni
Să-mi furişeze
Potirul cu suspine!
Şi furtuna îmi spulberă grădina
Cu fragede zambile...
Sunt singură...
În suflet am numai amintirea
C-am tors din furca vremii
Un trist fuior de zile...
Simt cum se stinge visul
Sub feerii de raze,ce se topesc în neguri
Rămase din trecut...
Durerea mea-i asemeni
Cu moartea din petale,
Pe care vijelia
Se frânge-ntr-un sărut...
O, cine se strecoară cu ispitiri deşarte
În jurul meu să crească a plânsului vorbire,
Pe umeri să-mi anine
A deznădejdii mantă
Şi-n mâni
Să-mi furişeze
Potirul cu suspine!
Lumină din amurg
Lumină din amurg, lumină nouă,
Îmi amurgesc şi mie anii
Ca şi ţie,
Când te-nfăşoară-a nopţilor
Magie...
Lumină din amurg şi viaţa mea,
Cu nici o stea,
Cu nici o izbândire...
Dormi peste şesuri largi de nea,
Eşti rece şi te stingi,
Lumina mea,
În trista haosului risipire...
Lumină din amurg,
Lumină grea!...
Îmi amurgesc şi mie anii
Ca şi ţie,
Când te-nfăşoară-a nopţilor
Magie...
Lumină din amurg şi viaţa mea,
Cu nici o stea,
Cu nici o izbândire...
Dormi peste şesuri largi de nea,
Eşti rece şi te stingi,
Lumina mea,
În trista haosului risipire...
Lumină din amurg,
Lumină grea!...
Poetul Dimitrie Stelaru (pseudonim pentru Dimitrie Petrescu)
Biografie Dimitrie Stelaru
Dimitrie Stelaru (pseudonimul literar al lui Dumitru Petrescu) (n.8 martie 1917, Bucureşti - d. 29 noiembrie 1971), poet român. A publicat peste 20 de volume de versuri, patru cărţi de proză (proză scurtă şi roman), precum şi nouă cărţi de eseistică. A dus o viaţă de boem adevărat, trăind în stilul lui Edgar Poe, într-o continuă euforie întreţinută de excese alcoolice, cu evocări de îngeri şi ingenuităţi infantile
Volume publicate
Preamărirea durerii (semnat: D. Orfanu) - 1938
Noaptea geniului - 1942
Ora fantastică (poeme cu o planetă de poet nou de Eugen Lovinescu) - 1944
Cetăţile albe - 1946
Mare incognitum
Zeii prind şoareci
Coloane
Dimitrie Stelaru (pseudonimul literar al lui Dumitru Petrescu) (n.8 martie 1917, Bucureşti - d. 29 noiembrie 1971), poet român. A publicat peste 20 de volume de versuri, patru cărţi de proză (proză scurtă şi roman), precum şi nouă cărţi de eseistică. A dus o viaţă de boem adevărat, trăind în stilul lui Edgar Poe, într-o continuă euforie întreţinută de excese alcoolice, cu evocări de îngeri şi ingenuităţi infantile
Volume publicate
Preamărirea durerii (semnat: D. Orfanu) - 1938
Noaptea geniului - 1942
Ora fantastică (poeme cu o planetă de poet nou de Eugen Lovinescu) - 1944
Cetăţile albe - 1946
Mare incognitum
Zeii prind şoareci
Coloane
Verlaine
Bună dimineaţa Verlaine
Ciudatul meu zeu şi prieten
Bună dimineaţa. Vor mai trece
Până ni s-or usca versurile, milenii treisprezece.
Ceasornicul pământului îl laud
Cum zbuciumă oasele trupului tău crud;
Îl aud şi nu-l aud. Dar ochii mereu
Sticlesc deasupra paharului meu.
Ciudatul meu zeu şi prieten
Bună dimineaţa. Vor mai trece
Până ni s-or usca versurile, milenii treisprezece.
Ceasornicul pământului îl laud
Cum zbuciumă oasele trupului tău crud;
Îl aud şi nu-l aud. Dar ochii mereu
Sticlesc deasupra paharului meu.
Acum
Acum
înfloresc
Acum înfloresc
Acum
e negură
Acum e negură
Acum
lumină
Și scrum acum
înfloresc
Acum înfloresc
Acum
e negură
Acum e negură
Acum
lumină
Și scrum acum
Înger vagabond
Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decît Umilinţa;
Dar pînă cînd, înger vagabond, pînă cînd
Trupul acesta gol şi flămînd?
Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri la marginea oraşelor-
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mîinilor caută pîinea aruncată.
Marii judecători ne-au închis
Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:
"Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.
Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor."
Odată-poate cu înfriguratele zori vom sîngera
Şi spînzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare-
Vom avea pîine, pîine
Şi-un kilogram de izmă pe masă.
Noi n-am avut alt soare decît Umilinţa;
Dar pînă cînd, înger vagabond, pînă cînd
Trupul acesta gol şi flămînd?
Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri la marginea oraşelor-
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mîinilor caută pîinea aruncată.
Marii judecători ne-au închis
Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:
"Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.
Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor."
Odată-poate cu înfriguratele zori vom sîngera
Şi spînzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare-
Vom avea pîine, pîine
Şi-un kilogram de izmă pe masă.
Poetul Horia Furtună
Biografie Horia Furtună
Născut la Focşani, la 21 iunie 1886, fiul medicului veterinar Ioan Stephănescu Furtună şi al Plautinei Speranţa Vasiliu, originară din Lipova. Urmează liceul în Bucureşti, la \"Matei Basarab\", absolvit în 1906. Studii juridice la Paris: \"bachelier en droit\" (1908), licenţiat în drept(1909). Mare prieten, din această perioadă, cu Ion Pillat, amândoi admiratori ai lui Alexandru Macedonski, \"descoperit\" şi editat în colecţia \"Cărţile albe\". \"Florile sacre\" apar în 1912 cu o scrisoare de mulţumire către cei doi tineri poeţi. Doctor în drept (Paris, iunie 1915). Întors în ţară, se înscrie în Baroul de Ilfov. Mobilizat în 1916, cade prizonier (24 noiembrie). Lungă perioadă de captivitate în Germania, la Stralsund. Eliberat în 1918, face carieră literară şi mai ales politică, în special după 1920. Redactor al revistelor \"Flacăra\" şi \"Democraţia\", în 1916, activitate continuată şi după război. Deputat, prefect, director teatral, conferenţiar la radio (1939-1947). Autor de \"feerii\" dramatice (Făt-Frumos, Păcală). Traducător de numeroase texte şi de librete de operă. Pensionat în 1948. Moare la 8 martie 1952.
OPERE (poezii):
Balada lunii, Poezii, Antologie şi introducere de Dumitru Micu, Cuvânt final de Eugeniu Sperantia, Buc., E.P.L., 1967.
COLABORĂRI:
Flacăra (1915-1916, 1921-1922, 1922-1923); Noi pagini literare (1915); Luceafărul (1920); Cugetul românesc (1922-1923); Cele trei Crişuri (1923); Adevărul literar şi artistic (1925); Universul literar (1945); Viaţa literară, Gândirea, Revista Fundaţiilor, Caiet de poezie (1946-1947).
Referinţe (despre poezie):
Al. Macedonski, Printre constelaţii şi pleiade, în Rampa, I, 277, 22 sept. 1912; Despre Horia Furtună, în Flacăra, V, 26, 1915-1916; Ion Pillat şi Perpessicius, Antologia poeţilor de azi, Buc., 1925, vol. I, p.225-234; Eugeniu Sperantia, Horia Furtună, în Orizont, XVI, 8 august 1965; Dumitru Micu, Balada lunii, în Gazeta literară, XII, 33, 12 august 1965; Al. Macedonski, Opere, ed. Adrian Marino, Buc., E.P.L., 1966, vol. II, p. 349-352.
Născut la Focşani, la 21 iunie 1886, fiul medicului veterinar Ioan Stephănescu Furtună şi al Plautinei Speranţa Vasiliu, originară din Lipova. Urmează liceul în Bucureşti, la \"Matei Basarab\", absolvit în 1906. Studii juridice la Paris: \"bachelier en droit\" (1908), licenţiat în drept(1909). Mare prieten, din această perioadă, cu Ion Pillat, amândoi admiratori ai lui Alexandru Macedonski, \"descoperit\" şi editat în colecţia \"Cărţile albe\". \"Florile sacre\" apar în 1912 cu o scrisoare de mulţumire către cei doi tineri poeţi. Doctor în drept (Paris, iunie 1915). Întors în ţară, se înscrie în Baroul de Ilfov. Mobilizat în 1916, cade prizonier (24 noiembrie). Lungă perioadă de captivitate în Germania, la Stralsund. Eliberat în 1918, face carieră literară şi mai ales politică, în special după 1920. Redactor al revistelor \"Flacăra\" şi \"Democraţia\", în 1916, activitate continuată şi după război. Deputat, prefect, director teatral, conferenţiar la radio (1939-1947). Autor de \"feerii\" dramatice (Făt-Frumos, Păcală). Traducător de numeroase texte şi de librete de operă. Pensionat în 1948. Moare la 8 martie 1952.
OPERE (poezii):
Balada lunii, Poezii, Antologie şi introducere de Dumitru Micu, Cuvânt final de Eugeniu Sperantia, Buc., E.P.L., 1967.
COLABORĂRI:
Flacăra (1915-1916, 1921-1922, 1922-1923); Noi pagini literare (1915); Luceafărul (1920); Cugetul românesc (1922-1923); Cele trei Crişuri (1923); Adevărul literar şi artistic (1925); Universul literar (1945); Viaţa literară, Gândirea, Revista Fundaţiilor, Caiet de poezie (1946-1947).
Referinţe (despre poezie):
Al. Macedonski, Printre constelaţii şi pleiade, în Rampa, I, 277, 22 sept. 1912; Despre Horia Furtună, în Flacăra, V, 26, 1915-1916; Ion Pillat şi Perpessicius, Antologia poeţilor de azi, Buc., 1925, vol. I, p.225-234; Eugeniu Sperantia, Horia Furtună, în Orizont, XVI, 8 august 1965; Dumitru Micu, Balada lunii, în Gazeta literară, XII, 33, 12 august 1965; Al. Macedonski, Opere, ed. Adrian Marino, Buc., E.P.L., 1966, vol. II, p. 349-352.
Focul
Arde focul!
S-a aprins în casa lumii, noaptea, coşul, arde coşu!
Bubuie şi duduie în vatra neagră, focul roşu
Noaptea nu-şi găseşte locul;
Ceru-i plin de praf haotic, scăpărări de nicovală,
Limbi albastre de stindarde,
Arde focu-n feerie nesfârşită, focul arde,
Ies scânteile în fluvii, în vârtejuri, în năvală,
Mute,
Sute,
Miliarde.
Dar deodată
Dumnezeu opreşte vremea şi-mprieteneşte-n cer stihia,
Noi păstrăm aceleaşi inimi ce măsoară veşnicia,
Şi - privelişte ciudată -
Focul ce zvâcnea năprasnic şi-a încremenit revolta,
Noaptea-i limpede şi clară,
Şi trecând sub scânteierea răspândită şi bizară,
Noi privim cu ochi de-o clipă înstelata boltă, bolta
Lină,
Plină,
Seculară!
S-a aprins în casa lumii, noaptea, coşul, arde coşu!
Bubuie şi duduie în vatra neagră, focul roşu
Noaptea nu-şi găseşte locul;
Ceru-i plin de praf haotic, scăpărări de nicovală,
Limbi albastre de stindarde,
Arde focu-n feerie nesfârşită, focul arde,
Ies scânteile în fluvii, în vârtejuri, în năvală,
Mute,
Sute,
Miliarde.
Dar deodată
Dumnezeu opreşte vremea şi-mprieteneşte-n cer stihia,
Noi păstrăm aceleaşi inimi ce măsoară veşnicia,
Şi - privelişte ciudată -
Focul ce zvâcnea năprasnic şi-a încremenit revolta,
Noaptea-i limpede şi clară,
Şi trecând sub scânteierea răspândită şi bizară,
Noi privim cu ochi de-o clipă înstelata boltă, bolta
Lină,
Plină,
Seculară!
Scara muzicală
Do, re, mi, fa, sol, la, si, do!
Un cor de glasuri argintii
Cânta voios, pe vremi, într-o
Grădină mică de copii.
Eu ascultam - copil şi eu -
Cum cântecele de la şcoală
Suiau şi coborau mereu
Pe-aceeaşi scară muzicală.
Blajinul soare se uita
Spre lumea noastră de pitici
Şi, mulţumit, se răzima
De case albe, case mici.
În vremile lui Anton Pann,
În faţa vechilor chilii,
Sub oţetar sau sub platan,
Se adunară alţi copii.
Un dascăl blând şi părintesc
Aceeaşi scară-i învăţa,
Cu glasul lui bisericesc:
Pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa!
Pa, vu, ga, di... şi răsunau
În aer coruri îngerşti,
Şi copilaşii-ntinereau
Bătrânul nostru Bucureşti.
Dar viaţa mea, ca viaţa lor,
A luminat, şi-apoi, alene,
S-a risipit, s-a stins uşor
Pe străzile bucureştene.
Puterea care mă-nălţa
Fugi din mine. Încotro?
Pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa!
Do, si, la, sol, fa, mi, re, do!
Un cor de glasuri argintii
Cânta voios, pe vremi, într-o
Grădină mică de copii.
Eu ascultam - copil şi eu -
Cum cântecele de la şcoală
Suiau şi coborau mereu
Pe-aceeaşi scară muzicală.
Blajinul soare se uita
Spre lumea noastră de pitici
Şi, mulţumit, se răzima
De case albe, case mici.
În vremile lui Anton Pann,
În faţa vechilor chilii,
Sub oţetar sau sub platan,
Se adunară alţi copii.
Un dascăl blând şi părintesc
Aceeaşi scară-i învăţa,
Cu glasul lui bisericesc:
Pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa!
Pa, vu, ga, di... şi răsunau
În aer coruri îngerşti,
Şi copilaşii-ntinereau
Bătrânul nostru Bucureşti.
Dar viaţa mea, ca viaţa lor,
A luminat, şi-apoi, alene,
S-a risipit, s-a stins uşor
Pe străzile bucureştene.
Puterea care mă-nălţa
Fugi din mine. Încotro?
Pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa!
Do, si, la, sol, fa, mi, re, do!
Trăsnetul
Îmi las de-o parte cartea
În care nu mă lămurii:
Privesc în sus
Şi spre apus;
De câtva timp mă cată moartea
Ascunsă-n norii plumburii.
De patru zile se-nvârteşte,
Prin bărăgane mari ca smoala-n cer pluteşte;
De patru zile se roteşte, se opreşte,
În larg potop de ploi se prăbuşeşte;
De patru zile vine-ntr-una
Furtuna
Ce trăsneşte.
Cătându-mă din loc în loc,
C-un uruit universal,
Se-nfig în câmp, în casa-n deal
Săgeţi adânci de foc.
Se luminează lumea toată
La fulgerul prevestitor.
Pe cine vrea? Pe cine cată?
Nu vreau să mor!
În răpăiala colosală
Se prăbuşeşte, zguduind mereu
Pământul greu,
Un trăsnet! Inima e goală
În pieptul meu!
Nu sunt destul de frământat
De rele, de-ndoieli şi de dureri?
Pe cine cauţi nencetat,
O, trăsnete ce-ntr-una cazi?
N-a fost pe ieri, pe-alaltăieri...
Va fi pe azi?!...
În care nu mă lămurii:
Privesc în sus
Şi spre apus;
De câtva timp mă cată moartea
Ascunsă-n norii plumburii.
De patru zile se-nvârteşte,
Prin bărăgane mari ca smoala-n cer pluteşte;
De patru zile se roteşte, se opreşte,
În larg potop de ploi se prăbuşeşte;
De patru zile vine-ntr-una
Furtuna
Ce trăsneşte.
Cătându-mă din loc în loc,
C-un uruit universal,
Se-nfig în câmp, în casa-n deal
Săgeţi adânci de foc.
Se luminează lumea toată
La fulgerul prevestitor.
Pe cine vrea? Pe cine cată?
Nu vreau să mor!
În răpăiala colosală
Se prăbuşeşte, zguduind mereu
Pământul greu,
Un trăsnet! Inima e goală
În pieptul meu!
Nu sunt destul de frământat
De rele, de-ndoieli şi de dureri?
Pe cine cauţi nencetat,
O, trăsnete ce-ntr-una cazi?
N-a fost pe ieri, pe-alaltăieri...
Va fi pe azi?!...
TEATRU/FILM 8 Martie
Cu actriţa Gina Patrichi (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”)
Biografie Gina Patrichi
Nascuta in 8 martie 1936 actrita , Gina Patrichi va fi o perfectionista a scenei si filmului romanesc, o actrita de un farmec aparte, frumoasa, rafinata si culta a carei moarte prematura pe 18 martie 1984 in Bucuresti a lasat un gol imens in lumea teatrului si filmului romanesc.
A urmat cursurile Institutului de Teatru „I.L. Caragiale” din București, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, fiind admisă cu toate că nu își încheiase încă studiile liceale, dar și exmatriculată înainte de absolvire, din motive disciplinare.
În ciuda exmatriculării din Institutul de Teatru, a fost angajată la nou înființatul teatru din Galați, unde a debutat în spectacolul Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, regizat de Valeriu Moisescu, în 21 octombrie 1956. Experiența dureroasă a alungării din școală s-a dovedit în timp benefică, determinând o schimbare de atitudine ce o prefigura pe artista perfecționistă de mai târziu și contribuind, așadar, la formarea conștiinței unei adevărate profesioniste. Gina Patrichi a jucat la Teatrul Dramatic din Galați până în anul 1964, când a fost invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra din București, condus de regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei. Aici și-a făcut debutul în 29 ianuarie 1964, în piesa Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, sub îndrumarea aceluiași Valeriu Moisescu.
In film debuteaza in 1965, cu rolul Rozei Ianosi din "Padurea spanzuratilor", opera castigatoare a lui Liviu Ciulei. Timp de 20 de ani intruchipeaza personaje diverse pe peliculele a mai mult de 20 de filme: "Trecatoarele iubiri", "Nemuritorii", "Dincolo de nisipuri", "Proba de microfon", "Morometii" etc.
Marile roluri le-a creat în principal pe scena Teatrului Bulandra (cu o excepție notabilă: rolul reginei în spectacolul Antoniu și Cleopatra de William Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuțiu, montat la Teatrul Național din Cluj, 1988), pe care a slujit-o până aproape de sfârșit - ultima stagiune: 1992-1993; ultima premieră: Teatrul comic de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete (22 noiembrie 1992).
A lucrat cu mari regizori, precum Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, și a colaborat extrem de bine cu actorul Ion Caramitru, în postură de regizor, sau coregrafa Miriam Răducanu. Numele său este legat de montări celebre: Clipe de viață, D-ale carnavalului, Elisabeta I, Victimele datoriei, Puricele în ureche, Azilul de noapte, Hedda Gabler, Interviu, Amintiri, Dimineață pierdută, Hamlet, etc. În film, actrița și-a făcut debutul, remarcabil, alături de Victor Rebengiuc, în lungmetrajul realizat de Liviu Ciulei după cunoscutul roman Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu (1964). A creat de asemenea nenumărate personaje memorabile la teatrul radiofonic, jucând în peste 150 de piese transmise pe calea undelor hertziene.
Gina Patrichi a fost căsătorită cu avocatul Victor Anagnoste, din 1959 până la dispariția prematură a actriței (la doar 58 de ani). În 1966 s-a născut fiica celor doi, Oana.
Schimbarea denumirii strazii bucurestene Orlando in "Gina Patrichi" si apoi trecerea la denumirea initiala nu a fost un gest frumos din partea edililor capitalei dar, memoria actritei a ramas vie in memoria celor care au cunoscut-o (in noiembrie 2008 s-a lansat la Brasov : Carte cu Gina Patrichi, scrisa de Mircea Morariu, actrita este propusa de a deveni "Cetatean de onoare " al Municipiului Galati, avand in vedere ca a debutat in Teatru Dramatic Fani Tardini din Galati si premiata post mortem, in aprilie 1994 de gala UNITER, pe scena Teatrului Ion Luca Caragiale" din Bucuresti cu PREMIUL DE EXCELENTA!
A urmat cursurile Institutului de Teatru „I.L. Caragiale” din București, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, fiind admisă cu toate că nu își încheiase încă studiile liceale, dar și exmatriculată înainte de absolvire, din motive disciplinare.
În ciuda exmatriculării din Institutul de Teatru, a fost angajată la nou înființatul teatru din Galați, unde a debutat în spectacolul Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, regizat de Valeriu Moisescu, în 21 octombrie 1956. Experiența dureroasă a alungării din școală s-a dovedit în timp benefică, determinând o schimbare de atitudine ce o prefigura pe artista perfecționistă de mai târziu și contribuind, așadar, la formarea conștiinței unei adevărate profesioniste. Gina Patrichi a jucat la Teatrul Dramatic din Galați până în anul 1964, când a fost invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra din București, condus de regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei. Aici și-a făcut debutul în 29 ianuarie 1964, în piesa Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, sub îndrumarea aceluiași Valeriu Moisescu.
In film debuteaza in 1965, cu rolul Rozei Ianosi din "Padurea spanzuratilor", opera castigatoare a lui Liviu Ciulei. Timp de 20 de ani intruchipeaza personaje diverse pe peliculele a mai mult de 20 de filme: "Trecatoarele iubiri", "Nemuritorii", "Dincolo de nisipuri", "Proba de microfon", "Morometii" etc.
Marile roluri le-a creat în principal pe scena Teatrului Bulandra (cu o excepție notabilă: rolul reginei în spectacolul Antoniu și Cleopatra de William Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuțiu, montat la Teatrul Național din Cluj, 1988), pe care a slujit-o până aproape de sfârșit - ultima stagiune: 1992-1993; ultima premieră: Teatrul comic de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete (22 noiembrie 1992).
A lucrat cu mari regizori, precum Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, și a colaborat extrem de bine cu actorul Ion Caramitru, în postură de regizor, sau coregrafa Miriam Răducanu. Numele său este legat de montări celebre: Clipe de viață, D-ale carnavalului, Elisabeta I, Victimele datoriei, Puricele în ureche, Azilul de noapte, Hedda Gabler, Interviu, Amintiri, Dimineață pierdută, Hamlet, etc. În film, actrița și-a făcut debutul, remarcabil, alături de Victor Rebengiuc, în lungmetrajul realizat de Liviu Ciulei după cunoscutul roman Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu (1964). A creat de asemenea nenumărate personaje memorabile la teatrul radiofonic, jucând în peste 150 de piese transmise pe calea undelor hertziene.
Gina Patrichi a fost căsătorită cu avocatul Victor Anagnoste, din 1959 până la dispariția prematură a actriței (la doar 58 de ani). În 1966 s-a născut fiica celor doi, Oana.
Schimbarea denumirii strazii bucurestene Orlando in "Gina Patrichi" si apoi trecerea la denumirea initiala nu a fost un gest frumos din partea edililor capitalei dar, memoria actritei a ramas vie in memoria celor care au cunoscut-o (in noiembrie 2008 s-a lansat la Brasov : Carte cu Gina Patrichi, scrisa de Mircea Morariu, actrita este propusa de a deveni "Cetatean de onoare " al Municipiului Galati, avand in vedere ca a debutat in Teatru Dramatic Fani Tardini din Galati si premiata post mortem, in aprilie 1994 de gala UNITER, pe scena Teatrului Ion Luca Caragiale" din Bucuresti cu PREMIUL DE EXCELENTA!
Filme cu Gina Patrichi
- Romeo si Julieta la sfarsit de noiembrie / (1990) - Marie Dockalova
- Hanul dintre dealuri (1988)
- Moromeții (1988) - Guica
- Stâlpii societății (1988)
- Duminica în familie (1987)
- Figurantii (1987) - fosta artista Alexandra Bengescu "Zaza"
- Sezonul pescarusilor / Sezonul pescărușilor (1985)
- Un saltimbanc la Polul Nord (1984) - Paulette
- Fram (1983)
- Pe malul stâng al Dunării albastre (1983) - Boieroaica vaduva Alexandra Bengescu "Zaza", fosta artista
- Linistea din adancuri (1982)
- Lumini și umbre: Partea II (1982)
- Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)
- Saltimbancii (1981)
- Burebista (1980)
- Capcana (1980)
- Cîntec pentru fiul meu (1980)
- Probă de microfon (1980) - reportera TV Luiza
- In asteptarea lui Lefty / (1979)
- Rătăcire (1978) - Delia
- Serenada pentru doua varste / (1978)
- Egmont / (1977)
- Sa umplem Pamantul cu visuri / (1977)
- Uitarea (1977)
- Valentin si Valentina / (1977)
- Cadavrul viu / (1975)
- Livada de visini / (1975) - Ranevskaia
- Nu filmam sa ne amuzam (1975) - Margareta
- Scrisori apocrife (1975)
- Dincolo de nisipuri (1974) - Vetina Berechet
Cadavrul viu:
TRECATOARELE IUBIRI:
Creditorii (1993) - Vasile Alecsandri
O scrisoare abia inceputa - Walter Hasenclever
A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică Caragiale din București secția Actorie, clasa prof. Gelu Colceag, promoția 1993.
A intrat în atenția publicului odată cu rolul Mamei din pelicula "Eu când vreau să fluier, fluier", lungmetrajul de debut al regizorului Florin Șerban, pentru care acesta a câștigat premiul Alfred Bauer, parte a trofeului Ursul de Argint de la Festivalul de Film (Berlinale) de la Berlin.
Filmografie:
- Loverboy (2011)
- Aurora (2010) - Gina Filip
- Colivia (2010)
- Derby (2010) - Corina
- Eu când vreau să fluier, fluier (2010) - mama Trailer
- Cealaltă fiică (2009)
- Felicia, înainte de toate (2009) - funcționar Lufthansa Trailer
- Înainte și după (2009)
- Înainte și După 22/12/1989 (2009) - dna. Petre
- Renovare (2009) - Doina
- Agenda (2008) - Clara Voda
- Iulia (2008)
- Mobil (2008) - Prietena
- Sinopsis docu-dramă (2007)
- Valuri (2007) - Ica
- A doua șansă (2006) - Silvia
- La urgență (2006) - Gravida (1 episode, 2006)
- Lombarzilor 8 (2006) - Magda Matei
- Prețul iubirii (2006) - Maria
- Lacrimi de iubire (2005) - Stela
- Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Dr. Gina Filip Trailer
- Examen (2003) - Nora Sandulescu, sotia lui Cristian
- Accords et à cris (2002) - Isabelle
- În familie (2002) - Diana Alexandrescu
- The Shrunken City / Orașul în miniatură (1998) - Museum Staff
- Asfalt Tango (1995)
- Senatorul melcilor (1995) - Mireille
- Puricele (TV) / (1993) - Olympe
- Hotel de lux (1992) - Picolo
SFATURI UTILE 8 Martie
ACCELERAREA ARDERII GRĂSIMILOR PE TIMPUL NOPȚII
Mierea este unul dintre cele mai sănătoase alimente din lume. Acest super-aliment conţine cantităţi mari de nutrienţi sănătoşi şi oferă numeroase efecte benefice. Dar ştiai că dacă amesteci mierea cu scorţişoară, obţii un combo deosebit de puternic şi pentru arderea grăsimilor chiar și pe timpul nopții?
Scorţişoara oferă multe avantaje pentru sănătate, printre care se numără şi: îmbunătăţirea aspectului tenului, coborârea colesterolului, îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, întărirea inimii, a stomacului şi a intestinelor, dar şi o accelerare considerabilă a arderii grăsimilor şi a slăbitului.
Poţi folosi scorţişoara pentru condimentarea şi îmbogăţirea tuturor meselor, adăugând câte un sfert de linguriţă la fiecare mâncare, poţi înlocui zahărul cu scorţişoară, fie parţial, fie integral, sau poţi adăuga scorţişoara la cafeaua de dimineață. În fiecare seară înainte de culcare, este bine să bei apă cu miere şi scorţişoară. Consumat cu regularitate, amestecul oferă rezultatele foarte bune.
Notă: preparatul este foarte uşor de obţinut şi conţine doar ingrediente simple şi uşor disponibile.
INSTRUCŢIUNI:
Fierbe 200 ml de apă, adaugă la ea o jumătate de linguriţă de pudră de scorţişoară, apoi ţine fiertura la răcit timp de 30 de minute. După ce apa ajunge la temperatura camerei, adaugă la ea şi o linguriţă de miere, apoi ţine amestecul la frigider.
Nu mai adăuga nimic altceva la băutură. Nu este nevoie să bei amestecul pe timpul zilei, deoarece funcţionează cel mai bine atunci când este consumat seara înainte de culcare.
Această combinaţie de ingrediente curăţă tractul digestiv şi elimină paraziţii, fungii şi bacteriile care încetinesc digestia!
Încearcă-l doar câteva zile și îți vei da seama singur de rezultate.
Uleiul de Cocos, Incredibile Beneficii pentru Sanatate (Agenda Ta de Sanatate)
GÂNDURI PESTE TIMP 8 Martie
Radu Tudoran - Citate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu