PERSONALITĂȚI DE ORIGINE ROMÂNĂ

ANTIOH DIMITRIEVICI CANTEMIR

Antioh Dimitrievici Cantemir (sau Kantemir, în rusă Антиох Дмитриевич Кантемир; n. 10 septembrie 1709, Constantinopol, d. 11 aprilie 1744, Paris) a fost un poet de limbă rusă, scriitor și diplomat rusde origine română, fiul domnitorului român Dimitrie Cantemir. Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino.

Poet, diplomat, adept ferm al științei și filosofiei moderne, el atrage atenția lui Voltaire și Montesquieu, face cunoștință cu savanți renumiți din epocă ca P. Maupertuis, A.-C.Clairaut, L.V.Euler, H. Sloane, B. Fontenelle. Imediat după moartea poetului, opera sa este tradusă și editată în limbile franceză și germană, devenind obiectul discuțiilor și confruntărilor literare în Franța și Germania de la mijlocul secolului al XVIII-lea. În Rusia, larg răspândite în copii manuscrise, satirele crează autorului o mare popularitate. Contemporanul său V.K.Trediakovskimenționa că Antioh Cantemir „... fără îndoială este cel mai mare și cel mai iscusit poet rus”. Publicate pentru prima dată în limba rusă, în 1762, la aproape două decenii după moartea poetului, „Satirele și alte poetice compuneri” au sporit și mai mult interesul pentru personalitatea și creația lui Antioh Cantemir. Satirele cantemiriene au fost înalt apreciate de scriitorii ruși A.S. Pușkin, V.A. Jukovski, C.N.Batiuskov, K.F. Râleev, V.G. Belinski. Educația și instrucția lui Antioh Cantemir începe în casa părintească.

S-a născut la Constantinopol în familia lui Dimitrie Cantemir, fiind al șaselea și ultimul fiu al acestuia. La scurt timp de la naștere, în 1711, avea loc eșecul campaniei rusești la Prut, în lupta contra otomanilor, motiv pentru care Cantemireștii au luat calea Rusiei, de atunci înainte patrie adoptivă a lui Antioh Cantemir. De mic, acesta a copilărit pe domeniile oferite de Petru cel Mare principelui moldovean și a primit educația elementară în casa părintească. În familia vorbeau limba greacă, limba mamei, Casandra, fiică a lui Șerban Cantacuzino, o femeie deosebit de cultivată. Aceasta a murit de timpuriu, în 1713, de aceea Antioh a rămas în grija tatălui, care i-a fost pentru restul vieții îndrumător și învățător și i-a asigurat o educație aleasă.

Avea un nivel cultural înalt, cunoștea limbile: greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză și engleză.

Primii dascăli au fost grecul Atanasie Condoidi, profesor de greacă, latină și italiană, un perceptor grec adus din Moldova și aflat în slujba tatălui său, pietistul german (adept al unei secte protestante) Johann G. Vockerodt, un tânăr raționalist care l-a inițiat pe tânărul Antioh în ideile științei și filosofiei moderne și l-a învățat limba franceză și rusul Ivan I. Ilinski, care îi predă limba și literatura rusă și latina, l-a inițiat în poezia rusească, i-a insuflat interesul pentru antichitate.

A frecventat apoi școala latinească din Astrahan unde „s-a instruit în limbi, înțelepciunea lumii, geografie și istorie” precum și Academia slavo-greco-latină din Moscova. La 21 august 1723, tatăl său moare de diabet la moșia de la Dimitrovca, astfel că tânărul prinț este nevoit să caute singur calea către o educație superioară, așa cum își dorise tatăl său. El a trimis o cerere țarului Petru cel Mare să îi acorde o bursă pentru a studia în Europa, însă acesta a murit înainte de a-i da un răspuns pozitiv.

În anul 1725, pe când avea doar 16 ani, a tradus din limba latină în dialectul slavono-rosienesc, cronica scriitorului bizantin Constantin Manasses. Apoi scrie în 1726 a scris pe lângă traducere și „Simfonia la psaltire”. Începe astfel o activitate prolifică pe terenul culturii a tânărului Antioh. Perioada adolescenței este una de mare ferment cultural în societatea rusească. Prințul studiază la Academia de Științe din Petresburg, unde urmează cursuri de filozofie, algebră, fizică, istorie, astronomie, cu reputați profesori aduși din Europa. Sub influența profesorilor aici, Antioh Cantemir abandonează educația sa scolastică și devine un autentic iluminist. Se orientează către literatura europeană și în special cea franceză. Traduce o serie de cărți din franceză. Se remarcă în societatea culturală. A studiat cu savanții străini Daniel Bernoulli (cu care a studiat matematica la Sankt Petersburg), Georg Bernhard Bilfinger, Bayer și Gross la Academia de Științe din Rusia (1726-1727) precum și cu Ivan I. Ilinski. A intrat în legătură cu cărturari celebri, de pildă cu Voltaire, când se afla la Paris.

Prin anul 1731, fiind la Londra, a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz și Maupertuis.

A menținut strânse relații cu comunitatea științifică a epocii, cu savanți ca Bernoulli, Euler.

A fost ambasador al Rusiei la Londra (1732). Foarte tânăr și neexperimentat în diplomație, el a trebuit să înfrunte numeroase prejudecăți pentru a fi recunoscut pe merit. Serviciul său diplomatic pentru Rusia a durat mai mult de 12 ani și s-a terminat odată cu moartea sa. Șase ani i-a petrecut în Anglia, unde s-a concentrat pe stabilirea de relații normale între Anglia și Rusia și realizarea unei alianțe între cele două țări. În această perioadă a învățat limba engleză și a cunoscut cultura engleză, în special cea filosofică, care a avut o puternică influență asupra sa. El a devenit foarte apreciat în lumea diplomatică, științifică, artistică și literară a Europei de atunci. S-a apropiat apoi de cercul italienilor din Londra, de unde și-a însușit tot mai multe cunoștințe.

La mijlocul anului 1737 este însărcinat să înceapă tratative cu ambasadorul francez de la Londra cu scopul restabilirii relațiilor diplomatice dintre Rusia și Franța, rupte din cauza războiului polonez. Pentru că misiunea sa a avut succes, în martie 1738 a fost numit ambasador al Rusiei la Paris. În capitala Franței sosește la 19 septembrie 1738. Având în spate experiența acumulată la Londra, a înfruntat cu succes prejudecățile franceze la adresa Rusiei și a avut succes în misiunea sa. La Paris a intrat în cercurile literare pariziene, din partea cărora a avut parte de multă apreciere.A fost numit consilier secret al împărătesei Ana^[11], titlu care i se acordase odinioară tatălui său Dimitrie, ca și consilier secret al lui Petru cel Mare.

A fost unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă, a militat pentru progresul științei și al culturii de pe pozițiile iluminismului. A tradus din Horațiu, Anacreon, Montesquieu, Fontenelle.

Astfel, a tradus în rusă cartea filosofului francez Bernard le Bovier de Fontenelle intitulată Entretiens à une marquise sur la pluralité des mondes (Convorbiri cu o marchiză asupra pluralității lumilor), tipărită în 1740.

A mai publicat satire, epigrame, fabule.

Astfel, a scris un poem epic encomiastic intitulat Petrida sau descrierea în stihuri a morții lui Petru cel Mare, împăratul întregii Rusii, rămas din nefericire neterminat, și a publicat un volum de Satire. Alecu Donici, în cooperare cu Constantin Negruzzi, traduce acest volum în l.română, cu titlul Satire și alte poetice compuneri, Iași,1844, ed. II 1858^[12]) (printre satire: Către mintea sa [Satira I] sau Celor ce hulesc știința, 1729), fiind considerat un întemeietor al genului în literatura rusă. Satira a 4-a și a 8-a au un caracter mai mult sau mai puțin autobiografic, iar satira a 6-a și a 7-a sunt satire filosofice în care autorul își zugrăvește idealul vieții, părerile sale asupra fericirii omului. Prima ediție a Satirelor a fost publicată la Londra, în 1749, sub titlul Satyres de monsieur le prince Cantemir avec l'histoire de sa vie, traducere de abatele Ottavio Guasco, ed. Jean Nourse. O nouă ediție va apărea la Londra, în 1750,iar abia în 1762, odată cu înscăunarea Ecaterinei a II-a este tipărită prima ediție rusă. Modelele lui Antioh pentru Satire au fost Horațiu, Iuvenal, Ovidiu, Persius, iar dintre autorii contemporani, Regnier, Boileau, Pope, Locke și John Milton.

Imaginea zugrăvită de Antioh țarului, în poemul Petrida ține practic de panegiric. Poemul nu este chiar o realizare literară remarcabilă,prezintă un interes modest pe plan literar, însă are meritul de a marca începuturile versificației moderne în Rusia. Autorul pune în versuri lista realizărilor politice ale țarului: reorganizarea statului, lărgirea frontierelor spre Orient și Occident, afirmarea Rusiei ca putere maritimă etc. Poemul conține și una dintre primele descrieri literare ale Sankt Petersburgului, fiind evocate clădirile splendide de pe malurile Nevei. Poemul se încheie după primul cânt.

A favorizat publicarea în engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său Istoria Imperiului Otoman, după manuscrisul pe care îl avea la sine. Traducerea engleză a apărut în două ediții (Londra, 1734 și 1736), urmată de cea franceză (Paris,1743) și de cea germană (Hamburg, 1745). Este considerat părintele clasicismului în literatura rusă. Geniu precoce, Antioh Cantemir a fost primul poet rus de stil occidental.

În domeniul științei, a tradus în rusă o carte referitoare la Newton și a scris o algebră, tot în rusă, rămasă în manuscris.

Antioh a murit la 35 de ani, de pleurezie (sau tuberculoză) la Paris.

Organizatorii festivităților prilejuite de tricentenarul întemeierii orașului Sankt Petersburg, în 2003, au luat hotărârea să ridice un bust al lui Antioh Cantemir "părintele întemeietor al clasicismului rus și maestrul satirei literare."