RELIGIE ORTODOXĂ

SFÂNTA ȘI MAREA SÂMBĂTĂ

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; şi iarăşi săptă­mâna mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.

Căci, după cum la întâia facere a lumii, Dum­nezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă, în ziua a şasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea S-a odih­nit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spiri­tuale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stri­cat şi, înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârşită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viaţă şi mântuitoare.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi 1-a dat în mâinile Tatălui.

Tot Tatălui I-a dat şi propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi sfinţi. Cum putea, oare, să fie ţinut, o dată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din păcatul strămoşesc? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele Lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-L ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul.

A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pre­tutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desă­vârşită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, astu­pând cu o piatră intrarea mormântului. în adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat şi i-au spus: «...Ne-am adus aminte că înşelătorul acela a spus pe când trăia că după trei zile se va scula.

Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi». Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, I-aţi ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: «Mă voi scula»?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreşit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiţi de judecată! Nu ştiau că ceea ce făceau în sprijinul lor, o făceau împotriva lor! Pilat a dat poruncă, şi ei împreună cu o ceată de ostaşi au întărit mormântul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială învierea Domnului, o dată ce erau străine şi paza şi pecetea. Dar deodată iadul se strânge şi se cutremură, când simte puterea mai tare a Domnului; şi după puţină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi a scos pe cei ţinuţi din veac din iad.

Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dum­nezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, Amin.

RUGĂCIUNEA ZILEI DE SÂMBĂTĂ

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.

LA MIEZUL NOPȚII VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ!

Nu lumina lumânărilor este cea pe care o vestim noi. Nu la lumina lumânărilor se limitează lumina de Paşti. Iisus Hristos este lumina lumii care a biruit întunericul. Ultimul duşman, moartea trupească şi sufletească a fost învinsă. Adevărul a biruit minciuna şi viclenia. Iubirea a topit răutatea, ura, răzbunarea. 

Trăim marea bucurie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumina şi mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii. Întreaga natură ia parte la marea sărbătoare. Întunericul a fost risipit. Moartea a fost învinsă. Lumina a ţâşnit din mormânt... „Veniţi de luaţi lumină”.

Veniţi ca să-L primiţi pe Hristos, veniţi să luaţi lumină din Lumina Lui, veniţi ca să luaţi adevăr, înţelepciune, iubire din Adevărul, Înţelepciunea, Iubirea adusă de El în lume. Nu lumina lumânărilor este cea pe care o vestim noi. Nu la lumina lumânărilor se limitează lumina de Paşti. Iisus Hristos este lumina lumii care a biruit întunericul. Ultimul duşman, moartea trupească şi sufletească a fost învinsă. Adevărul a biruit minciuna şi viclenia. Iubirea a topit răutatea, ura, răzbunarea. Acesta este marele eveniment al zilei de astăzi şi credinţa vieţii noastre. Noi, cei ce vieţuim în întuneric am primit, prin Învierea Domnului „arvuna” Învierii noastre şi a vieţii veşnice.

Astăzi începem viaţă nouă în Hristos. Ne-am străduit de-a lungul Postului, ne-am luptat cu patimi, cu ispite, ne-am curăţit sufletul în taina sfintei spovedanii şi am primit Trupul şi Sângele Domnului; ne-am coborât cu El în mormânt, pentru a cunoaşte bucuria înnoirii noastre prin Învierea Lui. El este Începătorul Învierii noastre. El a eliberat sufletele noastre din locuinţa morţilor şi a deschis raiul pentru toţi. Sfântul Apostol Pavel spune: Dacă nu este credinţă în Înviere, atunci zadarnică este credinţa mea şi viaţa mea, am putea adăuga, zadarnice sunt şi cultura şi tehnica şi ştiinţa. Toate nu ar fi decât o alergare după vânt, Aceasta ar fi şi viaţa noastră dacă am decapita credinţa în Înviere. Când voi pune mâinile pe piept, când mă voi desface în pământul din care am fost alcătuit, ştiu că sufletul merge mai departe şi că va veni vremea – ştiută numai de Domnul – când El se va uni din nou cu trupul meu transfigurat. Noi nu mai murim ca nişte osândiţi pe vecie ci, în aşteptarea Învierii de obşte.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 232-233)