joi, 2 mai 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 3  MAI 2019

 Astăzi este o mare sărbătoare ortodoxă: IZVORUL TĂMĂDUIRII!

ISTORIE 3 Mai

Evenimente

·         1494: Navigatorul Cristofor Columb descoperă insula Jamaica. Cristofor Columb (n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.
·         1560: Diaconul Coresi și Tudor diacul încep tipărirea (până la 30 ianuarie1561), la Brașov, a primului „Tetraevanghel” în limba română. Textul celor patru Evanghelii a fost tiparit cu titlul : Tetraevanghelul romanesc iar la traducerea lui din slavona au contribuit si preotii romani din Scheii Brasovului.
·         1720: Frederic I este încoronat rege al Suediei după ce soția lui, Ulrica Eleonora, a abdicat. Frederic I, suedeză Fredrik I, (17 aprilie 1676 – 25 martie 1751) a fost prinț consort al Suediei din 1718 până în 1720, rege al Suediei din 1720 până la moartea sa și landgraf de Hesse-Kassel din 1730. Ulrica Eleonora (23 ianuarie 1688 – 24 noiembrie 1741), a fost regină a Suediei din 5 decembrie 1718 până la 29 februarie 1720, apoi regină consort până la moartea ei. A fost cel mai mic copil al regelui Carol al XI-lea al Suediei și a reginei Ulrica Eleonora a Danemarcei și a fost numită după mama ei. După decesul fratelui ei, regele Carol al XII-lea, în 1718, fără moștenitori, ea a pretins tronul. Sora ei mai mare, Prințesa Hedvig Sophia a Suediei, avea un fiu Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp în vârstă de 18 ani care a pretins dreptul primului născut. Dar Ulrica Eleonora a afirmat că ea era cea mai apropiată rudă în viață a ultimului rege și a citat precedentul creat de regina Cristina a Suediei. A fost recunoscută drept succesoare de Riksdag după ce a fost de acord să renunțe la puterile monarhiei absolute introdusă de tatăl ei Carol al XI-lea. A abdicat în 1720 în favoarea soțului ei, Frederic I al Suediei.
·         1847: Are loc la Iasi, in Principatul Moldova, premiera comediei „Piatra în casă”, de Vasile Alecsandri. Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august 1890, Mircești, județul Roman, România), poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
·         1848: Are loc marea Adunare Națională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petițiunea Națională". La 3 mai 1848, stil vechi (15 mai 1848, stil nou) începe Marea adunare naţională de la Blaj, Transilvania, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani. Adunarea a avut loc pe Cîmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna. Adunarea a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc. Marea adunare națională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:
  • dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;
  • dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;
  • emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;
  • desfiinţarea iobăgiei;
  • desfiinţarea breslelor;
  • libertatea cuvîntului şi a tiparului;
  • asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;
  • înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;
  • libertatea industriei şi a comerţului;
  • învăţămînt de toate gradele în limba română;
  • impozit proporţional cu veniturile;
  • etc. Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era "Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare...".
·         1851: Nicolae Balcescu tine la Paris conferinta intitulata “Miscarea romanilor din Ardeal la 1848″ (titlul original era “Discursul cetateanului Balcescu”, aparut in publicatia “Junimea romana”, la rubrica “Dare de seama asupra banchetului studentilor romani din 3/15 mai 1851″). Cuvantarea lui Balcescu rememora atunci experienţa personală, trăită printre revoluţionarii ardeleni la 1848. Al.I. Odobescu a retipărit această cuvîntare în volumul ce conţinea opera capitală a lui N. Bălcescu, „Românii supt Michai vodă Viteazul”.
·         1860: Carol al XV-lea al Suediei-Norvegiei este încoronat rege al Suediei. Carol al XV-lea (Carl Ludvig Eugen) (3 mai 1826 – 18 septembrie 1872) a fost rege al Suediei (sub numele de Carol al XV-lea) și rege al Norvegiei (sub numele de Carol al IV-lea) din 1859 până la moartea sa.
·         1868: Are loc Conferinţa de la Blaj, a fruntaşilor politici ai românilor din Transilvania, in cadrul careia se adoptă un act de protest împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria (Pronunciamentul de la Blaj). In cadrul aceleiasi conferinte a fost revendicata autonomia Transilvaniei pe baza “Diplomei leopoldine” si a “Pragmaticei sanctiuni”.
·         1870: Este încheiată construcţia şi este sfinţită biserica Sfîntului Duh de la mănăstirea Hîrbovăţ, in Basarabia ţaristă.
·         1891: Se înființează "Fundația Universitară Carol I", actuala Bibliotecă Universitară din București. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, prescurtat BCU, este o bibliotecă frecventată în special de studenți, dar și de ceilalți participanți la viața academică. Este situată în Palatul Fundației Universitare Carol I, sediul fostelor Fundații Regale.
Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Construcția clădirii a fost finalizată în 1893 iar în următorii doi ani așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost dotat și amenajat. Inaugurarea a fost făcută de regele Carol I la 14 martie 1895. În 1911, sub conducerea aceluiași arhitect, edificiul este extins și este dat în folosință la 9 mai 1914.
·         1899: Se înființează Ferencvárosi Torna Club, cea mai titrat club din Ungaria.
·         1924: Echipa României de rugby câștigă prima medalie olimpică pentru țara noastră.
·         1937: Romanul Pe aripile vântului al scriitoarei Margaret Mitchell câștigă premiul Pulitzer.
·         1946: Potrivit rechizitoriului din 29 aprilie începe audierea în procesele de la Tokyo împotriva membrilor japonezi ai armatei imperiale și a foștilor oficiali guvernamentali.
·         1948: Președintele SUA, Harry Truman, semnează legea privind instituirea „Planului Marshall" (planul a fost prezentat la 5 iunie 1947 de secretarul de stat George Marshall). George Catlett Marshall, cunoscut, mai ales, ca George Marshall (n. 31 decembrie 1880 – d. 1959) a fost un general, diplomat și politician american, distins cu Premiul Nobel pentru Pace. S-a născut în familia unui prosper om de afaceri din Pennsylvania. De mic a arătat înclinații spre o carieră militară. Astfel, el urmează cursurile Institutului Militar din Virginia, pe care le absolvă în 1901. Ca tânăr ofițer participă la Primul Război Mondial, unde se remarcă prin calitățile sale. După război îndeplinește diverse misiuni în China și în SUA.
·         1960: Intra in vigoare Conventia de la Stockholm privind crearea Asociatiei Europene pentru Liber Schimb (AELS), din care fac parte Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elvetia si Marea Britanie .
·         1975: Nadia Comăneci devine la vârsta de 13 ani și jumătate, campioană absolută a Europei la gimnastică, precum și pe aparate (sărituri, paralele și bârnă). Nadia Elena Comăneci (n. 12 noiembrie 1961, Onești, județul Bacău) este o gimnastă română, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.
·         1979: Margaret Thatcher a câștigat alegerile și a devenit prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii. A deținut această funcție până la 22 noiembrie 1990.
·         1990: Demonstranții din Piața Univesității din Bucuresti primesc un mesaj de solidaritate de la Paris, din partea scriitorului Eugen Ionescu care se declara „academician golan“.
·         1991: Asociația mondială a ziarelor și Federația Internațională a Editorilor de Ziare adoptă ziua internațională a presei libere. Se semneaza “Declaratia de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia ca “o presa libera, pluralista si independenta, este o componenta esentiala a oricarei societati democratice”.
·         1996: Prima vizită la București a secretarului general al NATO, Javier Solana. Francisco Javier Solana de Madariaga (n. 14 iulie 1942) este un fizician și politician socialist spaniol. După ce a deținut pe rând funcțiile de Ministru al Culturii, Ministrru al Educației și Ministru al Afacerilor Externe al Spaniei (în perioada 1992–1995) și apoi a fost Secretar General al NATO (1995–1999), din octobrie 1999 până în decembrie 2009 Javier Solana a exercitat funcțiile de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate Comună, Secretar General al Consiliului Uniunii Europene și Secretar General al Uniunii Vest-Europene.
·         1997: Garry Kasparov începe partida de șah cu supercomputerul IBM Deep Blue. Evenimentul a fost urmărit de milioane de oameni în timp real pe site-ul IBM. Din șase partide desfășurate pe parcursul a nouă zile, Kasparov nu a reușit să învingă computerul decât în prima partidă; în următoarea a fost invins, după care au urmat 3 remize. În jurul meciului s-a produs un scandal care nu a facutobiectul unor investigații riguroase , adevărul din spatele învingerii lui Kasparov de către computer rămânând necunoscut. Campionul rus a acuzat o neregulă în partida cu numărul doi, când, după o pauză de 15 minute, partea calculatorului a făcut o mutare atipică, pe care Kasparov o bănuiește ca asistare a computerului de către un om. În cursul următoarelor partide s-au produs nereguli, precum intervenția unei echipe tehnice la momentul blocării computerului în timpul jocului. Poziția IBM nu a fost exprimată printr-o contraargumentație pe bază de dovezi, acuzele lui Kasparov fiind respinse doar ca speculații calomnioase.
·         1997: Semnarea, la Kiev, a Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina, de către miniștrii de externe. Pe 2 februarie 1997, președintele României din momentul acela, Emil Constantinescu, semnase acest Tratat considerat la momentul respectiv de opinia publica un act de trădare națională, care consfințea de bună voie, pentru totdeauna, pierderea tuturor teritoriilor răpite României, de sovietici, prin Pactul talharesc Ribbentrop-Molotov, și făcute cadou Ucrainei: Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin şi judeţele din sudul Basarabiei. Acest Tratat a fost semnat si de presedintii SENATULUI si ai ADUNĂRII DEPUTAŢILOR , Alexandru Barladeanu si Martian Dan.
·         1998: Președintele german, Roman Herzog, deschide „Anul Fontane", care marchează centenarul morții scriitorului Theodor Fontane (20 septembrie 1898). Theodor Fontane (n. 30 decembrie 1819, Neuruppin – d. 20 septembrie 1898, Berlin) a fost un scriitor german. A aparținut, alături de Paul Heyse, grupării literar-artistice Tunnel über der Spree.
·         2004: Organizația arabă a drepturilor omului – OADH – a solicitat ONU să formeze o comisie de anchetă cu privire la „torturile sistematice practicate de forțele de ocupație din Irak".
·         2008: Peste 134.000 de persoane au murit sau au fost date dispărute, în urma ciclonului Nargis în Myanmar, cel mai mare dezastru natural de la cutremurul din Oceanul Indian din 2004.
·         2017: Prima întâlnire dintre preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi preşedintele SUA, Donald Trump, va avea loc la 3 mai, la Casa Albă. Înaltul oficial, reprezentant al mişcării palestiniene Fatah, Azzam al-Ahmad, a precizat pentru publicaţia iordaniană Al Ghad că o delegaţie palestiniană va ajunge mai întâi la Casa Albă la 23 aprilie, pentru discuţii preliminare cu administraţia americană. Nu există, încă, o confirmare în privinţa acestei informaţii nici din partea Casei Albe, nici din partea Autorităţii Palestiniene. „Preşedintele Abbas va merge să discute problema vitală politică şi economică, cu accent pe confirmarea soluţiei privind cele două state, încetarea totală a construcţiilor şi a ocupaţiei, şi înfiinţarea unui stat palestinian în cadrul graniţelor de la 1967, cu capitala la Ierusalimul ocupat”, a precizat al-Ahmad. Trump a discutat telefonic cu Abbas pentru prima dată în luna martie şi i-a adresat acestuia o invitaţie la Casa Albă. Abbas i-a transmis ulterior emisarului special pentru pace american Jason Greenblatt că este de părere că este posibilă un acord de pace „istoric” în mandatul lui Trump. Greenblatt a transmis miniştrilor de externe arabi, la sfârşitul lunii martie, că preşedintele Trump este hotărât să ajungă la un acord de pace între Israel şi palestinieni care va „răsuna” în Orientul Mijlociu şi în întreaga lume. Greenblatt a efectuat două vizite în regiune de la data instalării în funcţie a preşedintelui Trump, în luna ianuarie, într-un efort de a impulsiona lansarea negocierilor de pace. În timpul acelor vizite, oficialul american s-a întâlnit cu mai multe părţi implicate în conflict, inclusiv cu Netanyahu şi Abbas. În luna februarie, preşedintele Donald Trump la primit la Casa Albă pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu.



Nașteri

·         612: S-a nascut imparatul bizantin Heraclius Konstantin (Constantin al III- lea); (d. 641). Heraclius Konstantin (3 mai 612 – 20 aprilie sau 24 mai/26 mai 641), cunoscut sub numele de Constantin III, a fost împărat bizantin în 641, fiul lui Heraclius și fratele lui Heraklonas. Constantin a fost numit co-împărat pe 22 ianuarie 613 (9 luni). În 629 s-a căsătorit cu vara sa de gradul doi, Gregoria, cu care a avut doi copii: Constans și Theodosiu. În 641, la moartea lui Heraclius, a devenit împărat împreună cu fratele său mai mic, Herakonas. El a dat mai mult de 2 milioane de solidi lui Valentinus Aršakuni, un adjutant al unui nobil important, ca să fie distribuiți soldaților, pentru a asigura fiului său tronul. După patru luni a murit de tuberculoză, lăsându-l pe Heraklonas unic împărat. La scurt timp, Constans, fiul său, a devenit împărat.
·         1415: Cecily Neville, Ducesă de York (3 mai 1415 – 31 mai 1495)[1] a fost nobilă engleză, soția lui Richard Plantagenet, Duce de York și mama a doi regi ai Angliei: Eduard al IV-lea și Richard al III-lea. Cecily Neville a fost denumită "Trandafirul de la Raby" pentru că ea s-a născut la Castelul Raby în Durham și "Mândra Cis" din cauza mândriei și a temperamentului ei. Din punct de vededer istoric ea este, de asemenea, cunoscută pentru pietatea ei.
Cecily Neville a fost fiica lui Ralph Neville, primul conte de Westmorland și al lui Joan Beaufort, contesă de Westmorland. Bunicii paterni au fost John Neville, baron Neville de Raby și Maud Percy, fiica lui Henry de Percy, baron Percy. Bunicii materni au fost John de Gaunt, Duce de Lancaster și Katherine Swynford. John de Gaunt a fost al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei și al reginei Philippa de Hainault. Prin mama ei, Cecily a fost nepoata regelui Henric al IV-lea al Angliei.
Ea a fost mătușa lui Richard Neville, conte de Warwick, unul dintre cei mai importanți lideri și comandanți militari ai generației sale, mătușa reginei Anne Neville, și ruda reginei Catherine Parr, a șasea soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei.
În 1424, când Cecily avea nouă ani, a fost logodită de tatăl ei cu pupilul său de treisprezece ani, Richard Plantagenet, al 3-lea Duce de York. Ralph Neville a murit în octombrie 1425. Cecily și Richard s-au căsătorit în octombrie 1429. Fiica lor Anne s-a născut în august 1439, în Northamptonshire. Când Richard a devenit locotenent al regelui și guvernator general al Franței în 1441 și s-a mutat la Rouen, Cecily s-a mutat cu el. Fiul lor, Henry s-a născut în februarie, dar a murit la scurt timp după naștere.
Următorul lor fiu, viitorul rege Eduard al IV-lea s-a născut la Rouen la 28 aprilie 1442 și a fost imediat botezat într-o micuță capelă privată. Mai târziu va fi acuzat că este nelegitim de către vărul său Richard Neville și de propriul frate George, Duce de Clarence; aceasta era o metodă obișnuită de discreditare a inamicilor politici, iar George și Richard erau în dispută la acea vreme cu Eduard. Unii istorici moderni au acordat o atenție deosebită problemei și au folosit data de naștere a lui Eduard ca document justificativ: la momentul concepției și botezului, Richard de York ar fi fost la mai multe zile de marș de Cecily iar botezul copilului a fost simplu și privat spre deosebire de botezul următorului fiu, Edmund, care a fost public și luxos.
Acest lucru este contracarat de alți istorici, care indică faptul că soțul Ceciliei putea lesne, prin convențiile militare ale timpului, să se întoarcă pentru scurt timp la Rouen, unde Cecily locuia la acea vreme, în timp ce botezul în grabă putea arăta temerile legate de supraviețuirea copilului. În orice caz, Richard a recunoscut copilul ca fiind al său.
În jurul anului 1454, când Richard a început să respingă influența lui Edmund Beaufort, primul duce de Somerset (un văr primar al soției sale), Cecily a vorbit cu regina Margareta de Anjou în numele său. Când Henric al VI-lea a suferit o cădere nervoasă mai târziu în acel an, Richard de York a devenit Protector.
După izbucnirea Războiului celor Două Roze, Cecily a rămas în casa lor, Castelul Ludlow, chiar și când Richard a plecat în Irlanda șu Europa Continentală. În același timp ea a lucrat pe ascuns pentru cauza Casei de York. În noiembrie 1459 atunci când în parlament a început să se dezbată soarta Ducelui de York și a susținătorii săi, Cecily a călătorit la Londra pentru a pleda în favoarea soțului ei. Un comentator modern a declarat că ea l-a convins pe rege să promită iertarea dacă ducele ar apărea în parlament în opt zile. Acest lucru a eșuat și teritoriile lui Richard au fost confiscate, dar Cecily a reușit să câștige o subvenție anuală de 600 de lire sterline pentru ea și copiii ei.
După victoria yorkistă în Bătălia de la Northampton, în iulie 1460, Cecily s-a mutat la Londra împreună cu copiii săi și a locuit cu John Paston. Când Ducele de York și moștenitorilor săi sunt recunoscuți oficial ca succesorii regelui Henric al VI-lea, prin "Act of Accord", Cecily a primit o copie a cronicii engleze de la cronicarul John Hardyng.


Eduard al IV-lea, fiul cel mare al Cecily Neville

Richard al III-lea, fiul cel mic al Cecily Neville
Fiul ei cel mare Eduard a continuat cu succes lupta împotriva Casei de Lancaster. Când Cecily s-a mutat la Castelul Baynard din Londra, el a devenit cartierul general al yorkiștilor și când Eduard a învins pe lancasteri, ea a devenit regină-mamă.
În timpul începutului domniei lui Eduard, Cecily a apărut alături de el și influența ei s-a menținut. În 1461 ea și-a revizuit blazonul pentru a include blazonul Angliei, sugerând că soțul ei a fost rege de drept. Când Eduard s-a căsătorit cu Elizabeth Woodville, el a construit pentru el și pentru noua regină un castel lăsând-o pe mama lui să rămână în vechiul castel.
În 1469, nepotul ei, contele de Warwick, care era socrul fiilor ei George și Richard, s-a ridicat împotriva lui Eduard al IV-lea. Warwick a început să împrăștie zvonul că regele era un bastard și că adevăratul lui tată nu era Ducele de York ci un arcaș numit Blaybourne.[2] După unele interpretări, aceasta ar fi însemnat că regele de drept era Clarence. Warwick făcuse mai înainte acuzații similare și împotriva reginei Margaret de Anjou. Cecily a vorbit puțin despre această problemă în public, în ciuda faptului că a fost acuzată de adulter. Ea a vizitat Sandwich încercând să împace părțile. Când rebeliunea a eșuat prima dată, ea i-a invitat pe Eduard și George la Londra pentru a-i împăca însă pacea nu a durat mult.
Eduard al IV-lea a fost răsturnat de Warwick și Margaret de Anjou, și pentru aproximativ șase luni (octombrie 1470 - aprilie 1471), Henric al VI-lea a fost restaurat pe tron. Împăcarea dintre Eduard și fratele său, George nu a fost niciodată vindecată cu adevărat, pentru că George a fost executat pentru trădare în Turnul Londrei, la 18 februarie 1478. Eduard al IV-lea a murit subit la 9 aprilie 1483, lăsând doi fii în vârstă de 13 și 10 ani. Fiul mai mic al Cecily Neville, Richard, unchiul lor, a fost numit protectorul lor prin voința regelui Eduard, însă el i-a închis pe micii prinți în Turnul Londrei. Soarta lor ulterioară este o chestiune aflată în dispută. O 'anchetă' a constatat că mariajul lui Eduard al IV-lea și al Elizabeth Woodville a fost invalid: copiii lor au fost astfel proclamați nelegitimi, făcându-l pe Richard moștenitorul legal al coroanei. Prinții din Turn au fost declarați nelegitimi prin Actul Parlamentului din 1483, pentru a permite unchiul lor, Richard să fie încoronat ca Richard al III-lea la 6 iulie 1483.
Domnia lui Richard a fost scurtă, el a fost învins și ucis la 22 august 1485 în Bătălia de la Bosworth de către ultimul Lancaster, Henric Tudor. Astfel în 1485, soțul Cecily și toți cei patru fii ai au murit, deși două dintre fiicele sale, Elizabeth și Margaret, încă trăiau. La 18 ianuarie 1486, nepoata lui Cecily, Elizabeth de York, fiica cea mare a lui Eduard al IV-lea s-a căsătorit cu Henric al VII-lea și a devenit regină a Angliei. Cecily s-a dedicat îndatoririlor religioase și reputația ei de evlavie vine de la această perioadă.
·         1446: Margareta de York, Ducesă de Burgundia (3 mai 1446 – 23 noiembrie1503) a fost fiica lui Richard Plantagenet, Duce de York și a soției sale, Cecily Neville. A fost Ducesă de Burgundia ca a treia soție a lui Carol Temerarul și a acționat ca protector al ducatului după moartea acestuia. A fost sora a doi regi ai Angliei: Edurad al IV-lea și Richard al III-lea. S-a născut la Castelul Fotheringay, Northamptonshire, Anglia și a murit la Mechelen, Flandra.
·         1469: Niccolò di Bernardo dei Machiavelli (n. 3 mai 1469, Florența - d. 21 iunie 1527, Florența) a fost un diplomat, funcționar public, filozof, om politic și scriitor italian.
A fost un exponent de prestigiu al Renașterii italiene. Opera sa capitală Il principe ("Principele") este considerată primul tratat modern de politică. Născut în micul sat San Casciano in Val di Pesa, la aproximativ cincisprezece kilometri de Florența, la 3 mai 1469, Niccolò era fiul lui Bernardo Machiavelli (avocat aparținând unei ramure sărăcite a unei influente familii florentine) și al Bartolomeii di Stefano Nelli, ambii de familii culte și de origini nobiliare, dar cu puține resurse din cauza unor datorii ale tatălui.
Intrat în serviciul guvernului între 1494 și 1512 în calitate de contabil, Niccolò Machiavelli a cunoscut succesul după proclamarea Republicii Florentine, în 1498. A fost secretar al „Consiliului celor Zece” (i Dieci della liberta e della pace), consiliu care conducea negocierile diplomatice și supraveghea operațiunile militare ale republicii.[4] Printre însărcinările sale s-au numărat vizitele la suveranul francez (în 1504, 1510-1511), la Sfântul Scaun (1506), și la împăratul german (1507-1508). În timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut mulți dintre principii italieni și a putut să le studieze strategiile politice, în special cele ale lui Cesare Borgia, care era preocupat, la vremea respectivă, de extinderea posesiunilor sale în Italia centrală.
Din 1503 până în 1506, Machiavelli a reorganizat apărarea militară a Republicii Florentine. Deși, în această perioadă, armatele de mercenari erau folosite în mod curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici pentru asigurarea unei apărări permanente și patriotice a bunurilor publice. În 1512, când familia florentină Medici a recâștigat puterea asupra Florenței și republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost destituit din funcție și arestat pentru scurt timp. A fost închis în Florența, fiind învinuit de o presupusă conspirație împotriva noii puteri. După eliberarea sa, a fost exilat și detașat în San Casciano, unde și-a scris cele mai importante lucrări. În ciuda încercărilor sale de a câștiga încrederea casei de Medici, nu a revenit niciodată la poziția înaltă pe care o deținuse în cadrul guvernului anterior. Când republica a fost reinstaurată pentru scurt timp, în 1527, a fost suspectat de mulți republicani că ar susține casa Medici. A murit la Florența, pe 21 iunie 1527, și este îngropat în bazilica Santa Croce. Se cunosc puține lucruri despre viața personală a lui Niccolò Machiavelli. În 1501, pe când avea 32 de ani, s-a căsătorit cu Marietta Corsini, care i-a dăruit patru fii și două fiice. Unul din nepoții săi, Giovanni Ricci, a salvat multe din manuscrisele și scrisorile sale. Sebastian de Grazia, unul din biografii lui Machiavelli, în cartea "Machiavelli in Hell",[5] ne oferă câteva amănunte privind căsătoria lui Machiavelli. Conceptul de dragoste înainte de căsătorie este de dată relativ recentă în istoria civilizației umane. În Florența secolului al XVI-lea, căsătoriile se făceau în urma unui aranjament pe bază de contract. Practic, un intermediar aranja căsătoria dintre două persoane, pe baza statutului social, averii familiilor celor doi, dotei miresei, și eventual, a poziției sociale a mirelui. Este cert că nici căsătoria dintre Niccolò Machiavelli și Marietta Corsini nu a făcut excepție de la regulă. De Grazia scrie că în anul 1502, părinții lui Machiavelli erau deja decedați, și că negocierea contractului de căsătorie s-a făcut în baza înaltei funcții pe care o deținea acesta și a dotei Mariettei. Se cunosc extrem de puține amănunte privind relațiile dintre Machiavelli și soția sa. Din cele peste 300 de scrisori care s-au păstrat, publicate în volumul "Machiavelli și prietenii săi", nici una nu este adresată soției sale[6]. În schimb, s-a păstrat o scrisoare din 1503, scrisă de Marietta, singura păstrată, în care aceasta se arată îngrijorată de problemele lui de sănătate, afirmând că îi simte lipsa. De asemenea amintește de fiul ce tocmai se născuse, spunând că: "de când mi-am dat seama cât de mult îți seamănă, cu atât mai mult îmi place", adăugând că ar dori ca acesta să-i scrie mai des, pentru ca în final să-i spună: "nu uita să te întorci acasă". Cu toate că absențele lui Machiavelli de acasă erau destul de lungi, relațiile dintre cei doi erau se pare, bazate pe afecțiune și respect. Cercetătorii afirmă că în acea epocă, corespondența dintre soți era ceva neobișnuit. Într-o scrisoare din 1527, către fiul său Guido, Machiavelli se exprimă în termeni plini de respect față de soția sa, numind-o Madonna Marietta. Deși despre viața sa conjugală se cunosc extrem de puține amănunte, în schimb, se cunosc foarte multe despre aventurile sale extraconjugale. Machiavelli avea se pare, o deosebită slăbiciune pentru femei, multe din aventurile sale fiind pomenite cu lux de amănunte în corespondența sa. Prima aventură extraconjugală certă datează din 1510, o anume Jeanne de Lyons fiind menționată într-o scrisoare a unui anume Giovanni Girolami. Este menționată și o prostituată, La Riccia, pe care Machiavelli o vizita des. Această La Riccia, este pomenită în șase scrisori ale lui Machiavelli. În 1510, acesta este acuzat în fața Consiliului, printr-un denunț anonim, de sodomie heterosexuală cu La Riccia, prin aceasta înțelegându-se sexul oral și contactul sexual anal. În acea perioadă, peste tot în Europa, inclusiv în Florența, actele de sodomie, de gen (între bărbați) sau de mod (între bărbați și femei), erau pedepsite cu moartea, cu sau fără mutilare prealabilă, pedeapsa curentă fiind arderea pe rug. Inchiziția veghea ca doctrina bisericii catolice să fie respectată cu strictețe. Aceste denunțuri anonime erau destul de frecvente în epocă, fiind adesea folosite pentru eliminarea adversarilor politici. Un cercetător contemporan, Michael Rocke, a investigat cu mijloace moderne arhiva Oficialilor Nopții ("Ufficiali di notte"), o instituție represivă, menită să instrumenteze cazurile de sodomie în Florența, stabilind că timp de 70 de ani, între 1432 și 1502, timp în care această instituție a fost activă, au fost investigate cca. 16 000 de cazuri de sodomie, 3 000 de persoane fiind condamnate. La un oraș cu cca. 40 000 de locuitori, în 70 de ani, ar însemna cca. 42 de condamnări anual, adică aproape 1 la mie din populația orașului. [7] Ca și procesul intentat lui Leonardo da Vinci în 1476, pentru sodomie homosexuală, și acest dosar a fost clasat, din lipsă de dovezi și pentru că era nesemnat, fără a afecta în vreun fel cariera lui Machiavelli, care a continuat să o frecventeze asiduu pe această La Riccia. Într-o scrisoare adresată lui Francesco Vettori (1474-1539), politician și diplomat din Florența, Machiavelli vorbește despre o altă "cucerire" a sa, căreia nu-i dă numele, și despre care afirmă că ar fi sora unui prieten, pe care a părăsit-o soțul. În fine, ultima din amantele mai cunoscute ale acestuia, și ea pomenită destul de des, este actrița Barbera Raffacani Salutati. Vettori, într-un schimb de scrisori din 1523, în care își împărtășeau reciproc aventurile extraconjugale, avea să-i scrie: "dacă ai fi știut cum ești, n-ar fi trebuit să te fi căsătorit niciodată". În ciuda acestor fapte evidente, cercetate și analizate în amănunt de istorici, un profesor de la Princeton, Maurizio Viroli, în lucrarea "Zâmbetul lui Machiavelli"[8], afirmă că: „Machiavelli singur a recunoscut că era homosexual. Era angajat într-o relație cu un bărbat mai tânăr.” Profesorul Viroli se referă la Francesco Vettori, făcând aceste afirmații pe baza unei "interpretări personale" a două scrisori ale lui Machiavelli adresate acestuia.
Cele mai importante scrieri ale sale, în ordine cronologică, sunt:
  • 1512/1516: Belfagor
  • 1513: Dialogo intorno alla nostra lingua ("Dialog despre limba noastră")
  • 1520: Vita di Castruccio Castracani da Luca ("Viața lui Castruccio Castracani da Luca")
  • Lettere familiari ("Scrisori de familie")
  • 1520/1525: Le istorie fiorentine ("Istoriile florentine")
  • 1521: Sette libri dell'arte della guerra ("Șapte cărți despre arta războiului")
  • 1524: La mandragola ("Mătrăguna")
  • 1531: Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio ("Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius")
  • 1532: Il principe ("Principele").
 
* 1680: Nicolae Mavrocordat (n. 3 mai 1680, Constantinopol – d. 14 septembrie1730[2], București) a fost domnul Moldovei de două ori: 17 noiembrie1709 - noiembrie 1710 și 1711 - 5 ianuarie 1716 și al Țării Românești, tot de două ori: 21 ianuarie 1716 - 25 noiembrie 1716 și martie 1719 - 14 septembrie 1730.
Nicolae Mavrocordat s-a născut la 3 mai 1680 în Constantinopol și era fiul marelui dragoman Alexandru Mavrocordat Exaporitul, din familia fanariotă Mavrocordat și al sultanei Hrisoscoleu. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaș, se înrudea și cu familia domnitoare a Mușatinilor. A avut patru frați și trei surori; fratele său mai mic, Ioan, a ajuns domn al Țării Românești în perioada 1716-1719. Tatăl lor s-a implicat personal în educarea fiilor, și a ales ca preceptor pe Iacob de Argos. Fiii au învățat latina de la iezuitul Jacques Piperi din Chios și franceza de la Aubry de La Motraye. Curând Nicolae capătă renumele de erudit, tatăl său apelând deseori la el pentru lămurirea anumitor lucruri.
La vârsta de 18 ani ocupă postul de mare interpret al Porții. Zece ani mai târziu, la nici 30 de ani este numit domn al Moldovei.

Domnii[modificare | modificare sursă]

Era un om învățat, știa mai multe limbi străine, studiase filosofia și teologia, iar in țară a învățat și românește.
În prima domnie a debutat prin asuprirea boierilor și protejarea țăranilor. Dușmanii lui au folosit nemulțumirile boierilor și pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, și au obținut înlocuirea lui cu Dimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, după ce Dimitrie Cantemir a fugit în Rusia. În timpul acestei domnii a obținut expulzarea oștilor suedeze și poloneze, care deveniseră o adevărată pacoste pentru Moldova.
În 1716, după uciderea lui Ștefan Cantacuzino, a fost trecut pe tronul din București, unde, datorită înrăutățirii relațiilor dintre turci și nemți, turcii aveau mare nevoie de el acolo. Izbucnind în curând războiul turco - austriac (1716 - 1718), Nicolae a ucis câțiva boieri care erau partizani ai nemților și l-a exilat în Turcia pe mitroplolitul Antim Ivireanu, care a și fost omorât acolo. Deoarece Nicolae a fost prins și dus la Sibiu, în locul său, turcii îl numesc pe Ioan Mavrocordat. După Pacea de la Passarowitz din 1718, și moartea lui Ioan Mavrocordat, Nicolae primește tronul din nou, bucurându-se pe lângă încrederea turcilor, de o domnie lungă și liniștită. Deși favoriza elementul grecesc, pe care se putea sprijini mai mult, printr-o bună administrare a țării, prin obținerea scăderii tributului față de turci, prin purtarea prietenoasă față de boieri, prin scăderea anumitor dări, a câștigat încrederea și mulțumirea țării. A construit lângă București Mănăstirea Văcărești, a obligat episcopia din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească în schimbul veniturilor acordate.
Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă la 14 septembrie 1730 în București și e înmormântat la Mănăstirea Văcărești. Fiind un eminent literat, a scris lucrările: Sfaturi (manuscris), Despre datorii (tipărită la Londra), Cuvânt împotriva nicotinei(Iași, 1786), Precuvântări la actele patriarhalicești (manuscris).

Viața personală[modificare | modificare sursă]

A fost căsătorit de trei ori:
  • Casandra Cantacuzino (1682-1713) cu care nu a avut copii;
  • Pulcheria Tzouki (?-1716) cu care a avut împreună șase copii:
    • Ioan N. Mavrocordat (1712-1747), domn în Moldova (1743-1747);
    • Scarlat Mavrocordat (1701-?);
    • Constantin Mavrocordat (1711-1769), domn al țărilor române, căsătorit cu Smaranda Cantacuzino și cu Ecaterina Rosetti;
    • Ioannis Mavrocordat (1712-1757), principe fanar, domn în Moldova, căsătorit cu Maria Mavrocordat (n. Guliano) și cu Sultana Mavrocordat (n. Manos);
    • Ruxandra Alevra;
    • Maria Scarlatos;
  • Smaranda Stavropoleos cu care a avut trei copii.
    • Alexandru Mavrocordat (1720-1790);
    • Sultana Moruzi (1721-?);
    • Casandra Soutzos;
* 1713: Alexis Claude de Clairaut (sau Clairault) (n. 3 mai 1713 - d. 17 mai 1765) a fost un matematician, astronom și geofizician francez
Activitatea sa științifică se concretizează în lucrări de analiză matematică, geometrie și mecanică cerească, dar a studiat toate ramurile matematicii.
S-a ocupat cu un interes deosebit de geometria transcendentă. Astfel, în 1733 a creat trigonometria sferoidală, iar în 1736 a descoperit ecuația diferențială care îi poartă numele.
În 1739 a descoperit metoda factorului integrant, aplicat la rezolvarea ecuațiilor diferențiale de ordinul întâi.
Clairaut s-a mai ocupat de problema izoperimetrelor, din care au apărut mai târziu calculul variațiilor. A dedus ecuațiile elipsoidului de rotație și ale hiperboloidului de rotație cu o pânză. A stabilit ecuațiile curbelor de intersecție a două suprafețe arbitrare și a analizat și problema ecuației unei suprafețe cu ajutorul determinării secțiunilor ei.
Clairaut este primul matematician care, pentru reprezentarea aproximativă a fenomenelor periodice a utilizat interpolarea trigonometrică.
A introdus în matematică noțiunea de integrală curbilinie și este considerat, alături de Euler, unul dintre fondatorii calculului cu derivate parțiale.[1]
S-a ocupat de curbele de dublă curbură, făcând prima expunere metodică a coordonatelor spațiale.
În perioada 1736 - 1744 a participat la expediția organizată de către Academia de Științe în Laponia pentru măsurarea arcului de meridian din regiunea polară, precum și la expediția în regiunea ecuatorială (Peru), alături de Maupertuis.
De asemenea, Clairaut a acordat o deosebită atenție astronomiei și geodeziei. Astfel în 1747 a abordat, în concurență cu d'Alembert, problema celor trei corpuri. Începând cu anul 1751, a abordat o nouă teorie a mișcării Lunii și a mișcării cometelor, pentru care a obținut premiul Academiei de Științe din Petersburg, demonstrând că neregularitățile lunare intră în concordanță cu legea generală a gravitație. Clairaut a demonstrat valabilitatea teoriei lui Newton, arătând data precisă când cometa Halley va deveni din nou vizibilă pe Pământ, iar calculele sale în acest scop au devenit celebre.
·         1761: August von Kotzebue, dramaturg german (d. 1819)
·         1764: Elisabeta a Franței (Élisabeth Philippine Marie Hélène de France[1][2] ; 3 mai 1764 – 10 mai 1794), cunoscută ca Madame Élisabeth, a fost prințesă franceză, sora mai mică a regelui Ludovic al XVI-lea. În timpul Revoluției franceze, a rămas alături de rege și de familia lui și a fost executată în Piața Revoliției din Paris în timpul Terorii.

Prințesa Élisabeth a Franței
Élisabeth s-a născut la 3 mai 1764 la Palatul Versailles în Franța. A fost cel mai mic copil al lui Ludovic, Delfin al Franței și a celei de-a doua soții, Ducesa Maria Josepha de Saxonia. Bunicii paterni au fost regele Ludovic al XV-lea al Franței și regina Maria Leszczyńska. Ca nepoată a regelui Franței a fost Petite-Fille de France. Bunicii materni au fost regele Augustus al III-lea al Poloniei, elector de Saxonia și arhiducesa Maria Josepha, fiica împăratului Iosif I.
A fost crescută de Marie Louise de Rohan, contesă de Marsan, guvernantă a copiilor Franței și sora Prințului de Soubise. A primit o educație bună. Élisabeth a fost profund religioasă. A fost devotată fratelui său, regele, și a refuzat să se căsătorească ca să poată rămâne în Franța: în 1777, împăratul Iosif al II-lea a sugerat o căsătorie însă Élisabeth a refuzat având consimțământul fratelui său.
Élisabeth și fratele ei Charles-Philippe, conte d'Artois, au fost conservatorii familiei regale. Spre deosebire de Artois, care, la ordinul regelui, a părăsit Franța la 17 iulie 1789, la trei zile după asaltul Bastiliei,[3] Élisabeth a refuzat să emigreze. După ce familia regală a fost transferată de la Palatul Versailles la Palatul Tuileries ea a preferat să rămână cu regele și familia sa decât cu mătușile ei Madame Adélaïde și Madame Victoire la Castelul Bellevue.
A corespondat cu contele d'Artois care era în exil iar una dintre scrisori, în care și-a exprimat opinia că ar fi necesară o intervenție străină pentru restabilirea vechiului regim, a fost interceptată de Adunarea Națională.
La 9 mai 1794, a fost transferată la Conciergerie și adusă în fața Tribunalului Revoluționar. A fost acuzată că a furnizat fonduri emigranților, că a încurajat rezistența trupelor regale în timpul evenimentelor din 10 august 1792. În timpul procesului, ea a răspuns, atunci când a fost apelată cu "sora tiranului": "Dacă fratele meu ar fi fost așa cum îi spuneți, nu ați fi fost acolo unde sunteți și nici eu nu aș fi unde sunt". Élisabeth a fost condamnată la moarte și ghilotinată în ziua următoare.
·         1826: Carol al XV-lea (Carl Ludvig Eugen) (3 mai 1826 – 18 septembrie 1872) a fost rege al Suediei (sub numele de Carol al XV-lea) și rege al Norvegiei (sub numele de Carol al IV-lea) din 1859 până la moartea sa.
S-a născut la Palatul Stockholm din Stockholm și la naștere a prmit titlul de Duce de Skåne. A fost fiul cel mare al regelui Oscar I al Suediei și al reginei Josephine de Leuchtenberg. Prințul moștenitor a fost o scurtă perioadă de timp prim-ministru al Norvegiei în 1856 și 1857. A devenit regent la 25 septembrie 1857 și rege la moartea tatălui său la 8 iulie1859. Ca nepot al Augustei de Bavaria, era descendent al regilor Gustav I al Suediei și Carol al IX-lea al Suediei.
La 19 iunie 1850 s-a căsătorit la Stockholm cu Prințesa Louise a Olandei, nepoata regelui William al II-lea al Olandei prin tatăl ei, Prințul Frederick al Olandei și nepoata regelui William I al Prusiei prin mama sa, Prințesa Louise a Prusiei. Prințesa Louise a fost îndrăgostită de soțul ei în timp ce Carol a preferat alte femei. Printre metresele sale sunt incluse actrițele Hanna Styrell și Elise Jakobsson-Hwasser (mai târziu cea mai cunoscută actriță din Suedia din timpul domniei sale). În schimb, relația cu singura sa fiică, Lovisa, a fost caldă și apropiată.
Ca Prinț moștenitor, Carol cu toate că avea un mod brusc de a conduce, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai populari regi scandinavi. Domnia sa a fost remarcabilă prin mulțimea și anvergura reformelor. El a declarat libertatea femeilor acordând dreptul legal de maturitate pentru femeile necăsătorite în 1858. Sora sa, Prințesa Eugenie a Suediei a devenit prima femeie care a fost declarată matură.
A murit la Malmö la 18 septembrie 1872. A fost urmat atât la tronul Suediei cât și al Norvegiei de fratele său mai mic, Oscar al II-lea al Suediei.
* 1849: Bernhard Heinrich Karl Martin von Bülow (pronunțat în germană /fɔn ˈbyːlo/; 3 mai 1849 – 28 octombrie 1929), înnobilat ca Fürst von Bülow în 1905, a fost un om de stat german a fost Secretar de Stat pentru Afaceri Externe timp de trei ani și cancelar al Imperiului Germandin 1900 până în 1909.
·         1860: Vito Volterra, matematician italian (d. 1940)
·         1870: Prințesa Elena Victoria (Victoria Louise Sophia Augusta Amelia Helena; 3 mai 1870 – 13 martie 1948) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a reginei Victoria.
Prințesa Elena Victoria s-a născut la Casa Frogmore în apropiere de Castelul Windsor. Tatăl ei a fost Prințul Christian de Schleswig-Holstein, al treilea fiu al lui Christian, Duce de Augustenborg și al contesei Louise de Danneskjold-Samsøe. Mama ei a fost Prințesa Elena a Regatului Unit, al cincilea copil și a treia fiică a reginei Victoria și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Părinții ei aveau reședința în Regatul Unit, la Cumberland Lodge și Prințesa era considerată membru al familiei regale britanice.
Cea mai mare parte a copilăriei a petrecut-o la Cumberland Lodge, reședința tatălui ei. Era cunoscută de familie ca "Thora" sau uneori "Snipe", nume care făcea referire la trăsăturile ei faciale ascuțite. Oficial folosea numele de "Helena Victoria" din șirul de șase nume creștine.
În iulie 1917, regele George al V-lea a schimbat numele casei regale britanice din Casa de Saxa-Coburg-Gotha în Casa de Windsor. De asemenea, el a cerut numeroșilor săi veri și cumnați, care erau supuși britanici, să renunțe la utilizarea titlurilor și a numelor lor germane. Prințesele Elena și Marie Louise au încetat să mai folosească denumirea teritorială "de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenberg". Ele au devenit cunoscut doar ca "HH Prințesa Elena Victoria" și "HH Prințesa Marie Louise" acordându-le vechea distincție de a fi prințese, dar nu neapărat membri ai vreunei familii regale. Deși cele două prințese au deținut titluri germane, ambele au fost de chintesență engleză.[1]
Prințesa Elena Victoria nu s-a căsătorit niciodată.
* 1879: Teodor Cojocaru (născut Teodosie Cojocaru, 3 mai 1879, Bubuieci - 23 ianuarie 1941, Chișinău) a fost un militar și om politic basarabean, ofițer în armata țaristă, membru al Sfatului Țării între 1917-1918, primar al Chișinăului între 1919-1920 și director general al Forțelor Armate ale Republicii Democratice Moldovenești în 1917. De asemenea Teodor Cojocaru a mai fost și deputat în Parlamentul Român pentru o scurtă perioadă între 1919-1920.
·         1885: Mircea Ion Savul, geolog și geochimist; a inițiat primele cercetări de petrologie structurală și de geotermometrie în România; membru al Academiei Române (d. 1964)
·         1886: Marcel Dupré, compozitor și organist, profesor la Conservatorul din Paris (d. 1971).
·         1892: S-a nascut Sir George Paget Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pe 1937 (d. 1975). Sir George Paget Thomson (3 mai 1892 – 10 septembrie 1975) a fost un fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu americanul Clinton Joseph Davisson, pentru descoperirea proprietăților ondulatorii ale electronului, prin difracția electronilor.
·         1893: Konstantine Gamsahurdia, scriitor georgian (d. 1975)
·         1889: Trude Schullerus, pictor german (d. 1981)
·         1898: S-a nascut Golda Meir, om politic evreu, fost prim ministru al statului Israel. Golda Meir (născută Golda Mabovici, n. 3 mai 1898 – d. 8 decembrie 1978) a fost politiciană social-democrată israeliană, al patrulea prim-ministru al statului Israel. Meir a fost aleasă prim ministru al Israelului la 17 martie 1969, după ce servise ca ministru de externe. A fost prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern. A demisionat asumându–şi responsabilitatea pentru deciziile sale din timpul Razboiului Arabo–Israelian (1973).
* 1900: Eugenia Babad (Babad-Ciuculescu; n. 3 mai 1900, Bălți; d. 26 decembrie 1986, București) a fost o cântăreață de operă româncă(mezzo-soprană).
Și-a făcut studiile la Conservatorul Popular Moldovenesc din Chișinău în anii 1919–1921, după care a plecat la Paris și Viena pentru a-și consolida cunoștințele. A făcut licență în drept la Moscova în 1924.
A debutat pe scena Operei Române din București în anul 1925, jucând rolul Doicăi în opera Boris Godunov de Modest Musorgski. Continuă să activeze la Opera Română în intervalele de ani 1925–1927 și 1930–1946. A avut turnee la Berlin, Paris, Roma, Varșovia. Repertoriul său include operele:
În 1946, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural”.
·         1902: Alfred Kastler, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pe 1966 (d. 1984)
·         1903: Harry Lillis "Bing" Crosby (n. 3 mai 1903 - d. 14 octombrie 1977)[2] a fost un cântăreț și actor american. Vocea sa bas-bariton l-au făcut unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai secolului al XX-lea, cu peste o jumătate de miliard de discuri vândute.
Crosby a câștigat un Premiu Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea personajului Father Chuck O'Malley din filmul Going My Way (1944) și a fost nominalizat încă o dată pentru acest rol în filmul The Bells of St. Mary's în anul următor, devenind primul din cei patru actori care să fie nominalizați de două ori pentru interpretarea aceluiași personaj. În 1963, Crosby a primit primul premiu Grammy Global Achievement Award. Crosby este una din cele 22 de persoane care să aibă 3 stele pe Hollywood Walk of Fame.
·         1904: Octavian Angheluță, pictor român (d. 1978)
* 1905: Albrecht Luitpold Ferdinand Michael, Duce de Bavaria (3 mai 1905 –8 iulie 1996), a fost fiul lui Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei și a primei lui soții, Maria Gabriela de Bavaria. A fost singurul copil din cei patru care a atins vârsta adultă. Bunicul patern a fost Ludwig al III-lea al Bavariei, ultimul rege al Bavariei care a fost detronat în 1918.
Familia lui, Casa de Wittelsbach, s-a opus regimului nazist și în 1940 Albrecht și-a dus familia pe moșia lui de la Sárvár, Vas, Ungaria. În octombrie 1944, când Germania a ocupat Ungaria, familia a fost arestată și închisă în lagărul de concentrare Sachsenhausen situat în Brandenburg. În aprilie 1945 ei au fost mutați în lagărul Dachau, de unde au fost eliberați de armata americană.
Albrecht a devenit șeful casei regale a Bavariei după decesul tatălui său la 2 august 1955. De la această dată el este, de asemenea, pretendent iacobit.
* 1906: Mary Astor (n. ,Quincy[*], Illinois, SUA – d. , Woodland Hills[*], SUA) a fost o actriță americană. În 1942, a primit Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.
S-a născut în 1906 ca Lucile Vasconcellos Laghanke, fiica unui imigrant german, Otto Ludwig Langhanke. Mama sa era o americancă din Illinois, Helen Marie Vasconcellos, având origini portugheze și irlandeze. A început cariera cinematografică cu roluri mici, de multe ori nemenționate. În 1921, la 15 ani, apare în filmul Sentimental Tommy într-o scenă care în cele din urmă a fost tăiată din film.
·         1907: Eugenia Cioculescu (Evghenia Safirov), traducătoare româncă
·         1915 - S-a născut scriitorul Corneliu Bărbulescu.
·         1917: S-a nascut Kiro Gligorov, om politic din R.Macedonia (FYROM).
* 1919: Peter "Pete" Seeger (n. 3 mai 1919 – d. 27 ianuarie 2014) a fost un cântăreț de muzică folk și activist american.
·         1920: S-a născut Alexandru Pașcanu, compozitor român (d. 1989).
·         1921: Sugar Ray Robinson (n. Walker Smith Jr. 3 mai 1921 - d. 12 aprilie 1989) a fost un pugilist american.
Între 1943 și 1951 Robinson a câștigat 91 de lupte fără întrerupere, fiind a treia cea mai lungă serie fără înfrângere din istoria boxului profesionist.[1][2] A deținut titlul mondial la categoria semimijlocie între 1946 și 1951. A fost inclus în International Boxing Hall of Fame în 1990.
·         1921: Simion Alterescu, teatrolog român, stabilit în Israel din 1987
·         1924 - În această zi se naşte una dintre figurile celebre ale Formulei 1, Ken Tyrell, cel care a şi fondat echipa care îi poartă numele, Tyrell F1. Ken Tyrell un industriaş bogat a început să fie interesat de curse la vârsta de 28 de ani, intrând în Formula 3, după care a făcut pasul spre Formula 2. Britanicul a realizat însă că are vocaţie mai mult spre a conduce echipe decât monoposturi şi-a fondat propria sa echipă de Formula 1. Debutul echipei sale s-a consemnat în 1968 în Marele Premiu al Africii de Sud. Noua echipă s-a mişcat foarte repede şi datorită uriaşului talent al lui Jackie Stewart, descoperire a lui Ken Tyrell, a câştigat primul titlu la piloţi în 1969, urmat de unul consecutiv în 1970 şi de ultimul în 1973. Acea perioadă a fost şi apogeul echipei Tyrell care ulterior a pierdut legătura cu poziţiile înalte ale Formulei 1. Echipa a fost cumpărată în 1997 de British American Tobacco şi ultimul sezon în care a concurat cu numele Tyrell a fost 1998. Apoi numele a fost schimbat în British American Racing (B.A.R.), ulterior Honda devenind proprietară şi schimbând numele în Honda F1 Racing. În 2009 echipa a devenit Brawn GP echipa care a produs, poate, cea mai mare surpriză din istorie impunându-se de la prima participare. Astăzi Brawn GP a fost preluată de către Mercedes şi concurează sub denumirea Mercedes GP, avându-l în componenţă pe legendarul Michael Schumacher. Fondatorul Tyrell nu a apucat să vadă schimbările prin care a trecut echipa sa, acesta decedând în 2001 din cauza cancerului.
·         1924 - S-a născut Joe Ames, cântăreţ american (Ames Brothers).
·         1928: Vasile Anestiadi, medic moldovean, patomorfologist
·         1928 - S-a născut Dave Dudley (David Pedruska), cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.
·         1928: S-a nascut cantaretul american de culoare James Brown, o legenda a muzicii rock
* 1931: Hirokazu Kanazawa (金澤 弘和 Kanazawa Hirokazu?, n. 3 mai 1931) este un maestru japonez de arte marțiale în stilului de karate Shotokan de renume mondial.[1][2][3] Este instructorul șef și președintele Federației Internaționale de Shotokan Karate-Do, o organizație pe care a înființat-o după ce a părăsit Asociația Japoneză de Karate. Kanazawa are gradul 10 dan în karate
·         1933: S-a născut actorul George Constantin, tatăl actorului Mihai Constantin: "Domnişoara Christina", "Oglinda", "Cuibul de viespi" (d. 30 aprilie 1994).
·         1933: Steven Weinberg, fizician american
* 1933: James Joseph Brown (n. 3 mai 1933 - d. 25 decembrie 2006) a fost un cântăreț american.
El mai este cunoscut și sub numele de Soul Brother Number One, the Godfather of Soul, Universal James, Mr. Dynamite și The Hardest Working Man in Show Business. Ca un prolific lider de formație, compozitor, producător și cântăreț, James Brown a fost o verigă foarte importantă în evoluția stilurilor gospel, R&B, soul și funk. Și-a lăsat amprenta și asupra altor genuri, cum ar fi rock, jazz, reggae, disco, dance și electronică, precum și în hip-hop.
Patru albume de-ale lui James Brown au apărut în lista Rolling Stone Magazine din 2003 „the 500 greatest albums of all time
·         1934:  S-a nascut Georges Moustaki, compozitor și cântăreț francez de origine greacă. a scris pentru Edith Piaf melodia cantecului de succes “Milord”.
·         1934 - S-a născut Frankie Valli (Francis Castellucio), vocalist american (Variatones, Four Seasons).
·         1936: Mihai Vladimir Zamfirescu (n. 3 mai 1936, Ploiești) este un pictor și desenator român, personalitate marcantă a picturii românești și europene. În anul 1968 se căsătoreste cu poeta Maria Ivan.
Maestrul Zamfirescu s-a născut la 3 mai 1936, la Ploiesti, fiind al doilea copil (după fratele său Adrian) al Mariei și al inginerului chimist Mihai Zamfirescu. În 1954 absolvă Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești (fostul liceu Sfinții Petru și Pavel). Este respins de câteva ori la concursurile de admitere la facultate și se vede obligat să se angajeze ca muncitor drumar necalificat, apoi ca proiectant la Uzina 1 Mai Ploiești. În 1958 absolvă școala Tehnică de Arhitectură și Construcția orașelor din București, continuând să repete probele de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu unde, în 1960, când persecuțiile politice se mai atenuează, reusește, în sfârșit să treacă examenul de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu. În 1966 absolvă Institutul de Arte Nicolae Grigorescu, ca șef de promoție pe țară. Acolo marele artist plastic român Corneliu Baba îi apreciază și îndrumă talentul. Tot atunci începe să expună în toate saloanele mari din România. Doi ani mai târziu, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici și se căsătorește cu Maria Ivan, scriitoare, și strănepoata Episcopului Nicolae Ivan al Clujului, cel care a ridicat Catedrala Ortodoxă din Cluj. În 1991 devine profesor la Academia de Arte, București
Orice mare artist își creează un tip antropologic propriu. Tipul antropologic al picturii lui Vladimir Zamfirescu este chipul întors, chipul care se retrage; chipul eluziv; chipul răsucit nu înăuntru, ci înspre despicătura prin care toată suferința lumii fie se scurge in afara, fie se revarsa, valuri-valuri, inauntru. Temele lui sunt parte dintr-o cosmogonie care ar fi completă numai daca pictorul ar fi nemuritor și ar putea picta toată eternitatea. El nu este Dumnezeu, este un interpret al nodurilor creației. Un nod este un prilej de poticnire a vieții, o problemă: lucrul de care te împiedici când mergi întins, bucuros ca toate îti merg. În miezul lor care despică lumea, viețile noastre sunt făcute din poticneli, din noduri, din împiedicari: iubirea, moartea, izgonirea, crima, trădarea, tortura, frumusețea. Tablourile lui Vladimir Zamfirescu sunt priviri aruncate acestor noduri ale vieții. Deși religioase în temă, ele nu aparțin exercițiului religios.[3]
(Vladimir Zamfirescu -Pictor religios în timpuri din urmă, Horia Roman Patapievici, Ateliere de artiști din București, p. 179, Ed. Noimediaprint 2008)
Puțini sunt pictorii care trăiesc astăzi, cu sinceritate, destinul adevarăt al culturii: speranțele și tulburarea ei, patetica ei descumpănire. Vladimir Zmfirescu e din această categorie ; arta sa este o liturghie închinată amurgului tuturor zeilor și mai cu seamă sfâșietor de frumosului amurg al zeilor picturii. Una dintre temele picturii sale e - nu întamplător – tocmai virtuozitatea, virtuozitatea aceea rămasă singură atunci când miturile agonizează. În numele talentului său supraabundent, Vladimir Zamfirescu poate încerca totul și poate reuși totul cu strălucire .
Vladimir Zamfirescu are un tragic sunet nietzschean. O natură sensibilă la zvonurile Apocalipsei ar putea vedea cu usurință în ea un simptom tipic al acelui epidos în curgerea timpului căruia Hesiod îi spunea -epoca fierului, Edda scandinava -era lupului, iar metafizica hindusa - kaly-yuga. (...) Talentul e, la el, o formă de disperare, un fastuos ritual care, fatalmente, nu-și mai poate recunoaste zeii. Virtuozitatea pictorului înceracă, de aceea, să-și plămădească, din propria substanță, pantheonul, sau, măcar, să-l reconstituie comemorativ. Toată ascensiunea creativă a lui Vladimir Mihai Zamfirescu este rezultatul unor eforturi și ambiții tenace, artistul luptându-se cu viziunile optuze și proletcultiste ale potentaților vremii de dictatură, motiv pentru care, câțiva ani la rând, a refuzat să expună în saloanele oficiale, ca răspuns discret la excluderea lucrărilor sale de pe simeze - de trei ori consecutiv -, acestea fiind acuzate de indecența nudului sau de misticism (pentru ca, in 1968, din iunie până la finele lui septembrie, pictase în frescă, singur, Biserica din Lunca Asaului, jud.Bacau).[4]
(Vladimir Zamfirescu, Text Amurgul zeilor de Andrei Pleșu, Ateliere de artsti din București p. 179, Ed. Noimediaprint 2008)

Expoziții personale – selecție

  • 1981 – Muzeul Colecțiilor, București
  • 1993 - Galeria Catacomba, București
  • 1998 – Galeria Essen, Germania
  • 2003- Pictează darul său pentru Suveranul Pontif Ioan Paul II, trimis din partea României la Vatican
  • 2006 – Muzeul Național de Artă al Municipiului Cluj
  • 2007 - Galeria 49, New York, S.U.A.
  • 2007 Muzeul Județean de Artă Prahova Ion ionescu Quintus
  • 2009 -„Trupul și ființa”- pictură, desen și colaj, Galeria Sala Dalles, București[7];
  • 2010 - Galeria Eleusis - Iași,

Expoziții de grup – selecție

Expune la toate saloanele de stat până în 1985 Din anul 1971 Expune la expoziții romanești și internaționale din : Praga , Paris (Muzeul Marmottan); Stockholom (1980); Londra, Madrid, Barcelona, Palma de Mallorca, Venetia, Monaco, Moscova, Damasc Teheran, New York, Cagnes –Sur – Mer /Franta ; Midelsborough, New Delhi etc.
* 1940: Dumitru Moțpan (n. 3 mai 1940, satul Seliște, raionul Nisporeni – d. 23 iunie 2018, Chișinău, Republica Moldova) a fost un politician moldovean, care a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 5 martie 1997 - 23 aprilie 1998. A fost membru al Parlamentului Republicii Moldova în anii 1990.
·         1944: Eusebiu Ștefănescu, actor român de teatru și film (d. 15 martie 2015, București)
·         1944 - S-a născut Pete Staples, basist britanic (Ten Foot Five, The Troggs).
·         1946 - S-a născut dramaturgul Mihail Neagu Basarab, de profesie medic; a tradus din teatrul lui Tristan Bernard.
* 1946: Rabah Saâdane (n. 3 mai 1946 în Batna) este un fost jucător de fotbal, antrenorul actual al Algeriei.
·         1947 - S-a născut John Richardson, baterist britanic (The Rubettes).
* 1949: Boy Hayje (n. 3 mai 1949, Amsterdam) a fost un pilot olandez de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1976 și 1977
·         1950: S-a nascut cantareata britanica de muzica pop, Mary Hopkin.
* 1950: Kenneth L. Gentry, Jr. (n. 3 mai 1950) este un teolog reformat și prezbiter hirotonit în Adunarea Generală a Bisericilor Reformate Prezbiteriene⁠(en). El este cunoscut în special pentru sprijinul său pentru și publicarea pe teme de preterismului ortodoxe și postmilenialismul în escatologia creștină, precum și pentru theonomy și crearea de șase zile. El susține că fiecare dintre aceste distinctivele teologice sunt extensii logice și teologice ale teologiei sale fundamentale, care este calvină și reformată.
* 1951: Christopher Cross (n. Christopher Charles Geppert; 3 mai 1951, San Antonio, Texas) este un cantautor american. Este cunoscut pentru hiturile sale americane precum „Sailing”, „Ride Like the Wind”, și „Arthur's Theme (Best That You Can Do)”, care a fost tema principală de pe coloana sonoră a filmului Arthur avându-i în distribuție pe Liza Minnelli și Dudley Moore.[2][3]
Albumul său de debut a fost nominalizat la zece premii Grammy, câștigând cinci.[4] „Sailing” a câștigat trei premii Grammy în 1981, în timp ce „Arthur's Theme” a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală în 1981 (în colaborare cu Burt Bacharach, Carole Bayer Sager și Peter Allen), cântec pe care l-a interpretat în cadrul galei premiilor Oscar din 1982, precum și Premiul Globul de Aur la categoria Cea mai bună melodie originală.
Începând cu cel de-al treilea album, „Every Turn of the World”, cariera lui Christopher Cross cunoaște declinul, albumele sale nereușind să se bucure de același succes comercial. Cel mai recent album al său, Secret Ladder, a fost lansat în septembrie 2014.
* 1953: Lidia Bejenaru (n. 3 mai 1953, Țiplești, Sîngerei) este o interpretă de muzică populară din Republica Moldova, soția dirijorului Nicolae Botgros.
S-a născut într-o familie numeroasă.[1] A făcut studii muzicale la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu” din Soroca între anii 1968–1971. Din 1971, timp de un an este metodistă la casa de cultură din Edineț, după care solistă a orchestrei „Ciocârlia” de la Edineț,[1] apoi a orchestrelor de muzică populară „Mugurel” (1973–1974) și „Lăutarii” (din 1978) ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. A fost distinsă cu Medalia „Meritul Civic” în anul 1993.
Lidia Bejenaru a scris muzica și textele pentru majoritatea cântecelor din repertoriu. Primul și unicul disc al interpretei, intitulat M-a cuprins un dor de mamă,[2] a apărut după 20 de ani de activitate scenică.[1]
În 1971, s-a căsătorit cu viitorul dirijor al orchestrei „Lăutarii” Nicolae Botgros.[3] Au un singur copil, interpretul de muzică populară Cornel Botgros.
·         1954 - S-a născut scriitoarea Silvia Chiţimia.
* 1955: Zoltan Crișan (n. 3 mai 1955 – d. 14 octombrie 2003) a fost un fotbalist român, care a jucat la echipa națională de fotbal a României.
Apogeul carierei l-a atins la echipa Universitatea Craiova cu care a ajuns până în semifinala Cupei UEFA 1982-1983.
·         1955 - S-a născut Steve Jones, chitarist şi vocalist britanic (Sex Pistols, Professionals, Generation X, Iggy Pop).
·         1956: Natalia Andreicenko, actriță rusă
* 1959: Benjamin Charles "Ben" Elton (n. 3 mai 1959) este un comediant, scenarist, scriitor și regizor de seriale. A fost scenarist al serilelor Cei tineri și Blackadder. Din 2004 are atât cetățenia engleză cât și australiană.
Opere:

Romane

Teatru

  • Gasping (1990)
  • Silly Cow (1991)
  • Popcorn (1996)
  • Blast From the Past (1998)
·         1960 - S-a născut David Ball, pianist şi compozitor britanic (Soft Cell).
·         1960 - S-a născut Philip Cilia, chitarist şi compozitor btitanic (Waterfront).
* 1961: Stephen "Steve" McClaren (n. 3 mai 1961) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist englez
* 1963: Neculai Bereanu (n. 3 mai 1963) este un senator român, ales în 2012.
* 1965: Adrian Inimăroiu (n. , Beiuș, România) este un politician român, fost primar al Sectorului 4 din București, din partea PNL în perioada 2004-2008. Acesta a câștigat alegerile în turul al II-lea cu peste 60% din voturi[1]. Ca primar, a implementat primul proiect urbanistic integrat din Sectorul 4, realizând lucrări în valoare de peste 80 de milioane de euro
* 1965: Sorin Vlaicu (n. 3 mai 1965 Șimian) este un fost jucător român de fotbal, actualmente antrenor de copii și juniori în cadrul FC Timișoara.
* 1967: Liliana Sbîrnea (n. 3 mai 1967) este un senator român, ales în 2016 pe listele PSD.
* 1969: Amy Ryan (n. 3 mai 1969) este o actriță americană de teatru, film și televiziune din Statele Unite ale Americii, nominalizată în 2008 la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Helenei McCready din filmul Gone Baby Gone. A mai jucat în filme precum Changeling (2008), Win Win (2011) și Birdman (2014). Este cunoscută pentru rolul lui Holly Flax din The Office.
* 1972: Anca Dana Dragu Paliu (n. 3 mai 1972) este o economistă din România, ministru al finanțelor publice în acea țară, începând cu data de 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, până la 4 ianuarie 2017.
·         1975: Robert Turcescu, jurnalist român
* 1975: Andreea Bibiri (n. 3 mai 1975, București) este o actriță de teatru, film și regizoare de teatru din România, care a absolvit Academia de Teatru și Film Ion Luca Caragiale din București în 1996, la clasa profesor Alexandru Repan. Este laureată de două ori a Premiului UNITER.
Andreea Bibiri a moștenit încă din copilărie o pasiune pentru film de la tatăl ei când, înainte de Revoluție, el se întorcea din numeroasele sale voiaje în străinatate cu noutăți în materie de muzică și film. La începutul anilor '90 sub influența filmelor și a culturii americane Andreea pleacă în Statele Unite ale Americii pentru a-și continua studiile dar după o scurtă perioadă se întoarce in România cu scopul de a urma actoria. Un alt element determinant în alegerea profesiei a fost și eficacitatea teatrului românesc din acei ani. În 1996 devine absolventă a Academiei de Teatru și Film Ion Luca Caragiale din București iar în același an, după câteva roluri în facultate, debutează la Teatrul Bulandra cu personajul Eleva din „Lecția” de Eugen Ionescu și cu prima ei apariție într-o producție cinematografică, filmul „Stare de fapt”.[1]
În timp ce își intensifică activitatea pe scenă prin colaborarea cu mai multe teatre, în 1998 dublează în limba română vocea unui personaj din „Regele Leu 2: Regatul lui Simba”, acesta fiind doar primul dintr-o lungă serie de filme de animație.
În anul 2001 evoluează la Teatrul Bulandra cu rolul Sonia din „Unchiul Vanea” de Anton Cehov, unul din cele mai apreciate din cariera ei și pentru care este nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai bună actriță, urmând câteva reprezentații de succes în cadrul unor festivaluri din Italia și Mexic.[2] După 13 ani de la premieră spectacolul „Unchiul Vanea” este filmat și transmis la TVR2.
Sonia și Agafia din „Căsătoria” de Gogol din 2003 sunt rolurile cele mai longeve din cariera lui Andreea Bibiri, depășind 150 de reprezentații de-a lungul a peste un deceniu.
La Gala Tânărului Actor - "Hop" din august 2001 este premiată cu Premiul Timică pentru rolul din „Zi că-i bine” de Wil Calhoun.[3] În anul 2002 Andreea devine cunoscută unui public mai amplu datorită rolului Eva Antal din primul serial românesc „În familie” produs de Prima TV.[4] Înregistrează piese ce pot fi ascultate la Radio difuzate de Teatrul Național Radiofonic.
Pentru rolul din filmul artistic „Damen Tango” este premiată cu premiul UARF acordat de Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din România. Cu ocazia Galei UNITER 2005 obține Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar din spectacolul „Shape of things (Forma lucrurilor)” de Neil LaBute.
Anul următor, după a zecea aniversare de la debut, este readusă în atenția publicului de televiziune de primul ei personaj negativ: Silvia Damian din telenovela „Daria, iubirea mea” de pe canalul Acasă TV.[5] Câștigă în 2007 Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță pentru rolul Grace din spectacolul „Purificare” regizat de Andrei Șerban la Teatrul Național din Cluj.
În bieniul 2010-2012 devine Ruxandra, o soție cu probleme în căsnicie, în cele două sezoane din serialul „În derivă”, primul realizat de HBO în România despre psihoterapie.[6]
Filmul comedie „Despre oameni și melci”, coproducție româno-franceză ambientată în 1992 la Câmpulung-Muscel și produs de Tudor Giurgiu în 2012, obține premii speciale la Festivalurile Internaționale de Film de la Napoli, Varșovia, Valladolid, Los Angeles și Sankt Petersburg. În distribuție Andreea Bibiri este din nou partenera lui Andi Vasluianu alături de care a jucat în prima ei piesă de teatru în urmă cu 20 de ani.[7]
A inițiat un Laborator de Teatru pentru profesioniști la Teatrul Bulandra în perioada 2010-2012.
În anul 2013 Andreea începe o nouă etapă a carierei sale: debutează ca regizoare cu spectacolele „Shot sau Comedia relațiilor” de Theresa Rebeck și „Moș Crăciun e o jigodie” iar după un an se dedică pentru prima dată teatrului de improvizație în cadrul spectacolelor „Comedy Show” de la Teatrul La Scena.[8]
În 2015 a inaugurat un Curs de Teatru destinat non-actorilor împreună cu coregrafa Carmen Coțofană.
Anul 2016 este plin de proiecte pentru Andreea Bibiri. Filmează din nou pentru TVR 2 la piesa „Livada de vișini” de Cehov regizat de Alexndru Lustig.[9]
După 21 de ani de carieră joacă în primul ei spectacol one-woman show la Teatrul de Artă din București în regia lui Daniel Grigore-Simion. Este vorba de „O femeie singură” scris de Dario Fo și Franca Rame.[10]
Andreea Bibiri a fost căsătorită cu regizorul Alexandru Berceanu în perioada 2003-2010. Are două fete, Ivona și Sașa. Sora sa, Raluca Bibiri, este producător la TVR și lector universitar la CESI (Centrul de Excelență ȋn Studiul Imaginii).

Roluri în piese de teatru

Teatrul Bulandra

  • 1995 - Eleva - „Lecția” de Eugene Ionesco, regia Vlad Massaci
  • 1996 - Vecina - „Ultimele știri” de Adrian Dohotaru, regia Mara Pașici
  • 1997 - Principesa Adelma - „Turandot” de Carlo Gozzi, regia Cătălina Buzoianu
  • 1998 - Crina - „Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan, regia Vlad Massaci
  • 1998 - Tânara D'Holbach - „Libertinul” de Éric-Emmanuel Schmitt, regia Alexandru Tocilescu
  • 1999 - Goneril - „Regele Lear” de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu
  • 2001 - Fata în plus - „Există nervi” de Marin Sorescu, regia Șerban Puiu
  • 2001 - Sonia Aleksandrovna - „Unchiul Vanea” de Anton Cehov, regia Yuri Kordonsky
  • 2003 - Agafia Tihonovna - „Căsătoria” de Nikolai Gogol, regia Yuri Kordonsky
  • 2004 - Punami II - „Punami” de Ștefan Peca, regia Alexandru Berceanu
  • 2005 - Frida - „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei
  • 2005 - Fata vitregă - „Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei
  • 2008 - Edgar - „Lear” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban
  • 2011 - Mama - „Îngropați-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev, regia Yuri Kordonsky
  • 2011 - Marlene - „Top girls” de Caryl Churchill, regia Alexandru Berceanu

Teatrul Național Radiofonic

  • 2004 - Prințesa - „Alb-negru sau trista poveste a prințesei din cel mai mic regat” de Irina Soare, regia Mihai Lungeanu
  • 2004 - „Ferma de struți” de Olga Delia Mateescu, regia Dan Puican
  • 2004 - Mariana - „Tartuffe” de Molière, regia Ion Vova
  • 2004 - „Jurământul” - de Dan Tărchilă, regia Vasile Manta
  • 2005 - Gerda - „Pelicanul” de August Strindberg, regia Dan Puican
  • 2005 - Ea - „Pragul” de Alexandru Uiuiu, regia Gavril Pinte
  • 2006 - Agafia - „Căsătoria” de Nikolai Gogol, regia Dan Puican
  • 2007 - Lina - „Proceduri de reglementare a diferențelor” de Dimitris Dimitriadis, regia Cezarina Udrescu
  • 2008 - Sașa - „Platonov, un Hamlet de provincie” de Anton Cehov, regia Dan Puican
  • 2009 - „Ambasadorul și ambasadoarea” de Vasile Manta, regia Cezarina Udrescu
  • 2013 - Ilinca - „Iarna cărților noastre” de Ana Boariu, regia Ana Boariu

Teatrul Luni de la Green Hours

  • 2001 - Sandy - „Zi că-i bine” de Wil Calhoun, regia Florin Piersic, Jr.
  • 2004 - Betty - „Preludiu prelungit” de Frederick Stroppel, regia Alexandru Berceanu
  • 2005 - Fata - „America știe tot” de Nicole Duțu, regia Radu Afrim
  • 2005 - Mio - „România 21” de Ștefan Peca, regia Ștefan Peca
  • 2008 - Masha - „Concreții” de Vladimir Sorokin, regia Alexandru Mihăescu
  • 2009 - Lisa - „Undo '90” de Frederick Stroppel & Andreea Bibiri, regia Radu Apostol
  • 2011 - Victor - „Noi 4” de Lia Bugnar, regia Dorina Chiriac
  • 2012 - Olga - „Moscova-Atena” de Evdokimos Tsolakidis, regia Adriana Zaharia
  • 2013 - Lorna, Kate, Kay, Liza - „Shot sau Comedia relațiilor” de Theresa Rebeck, regia Andreea Bibiri

Alte teatre

  • 1997 - Femeia C - „Trei femei înalte” de Edward Albee, regia Vlad Massaci, Teatrul de Comedie (București)
  • 1997 - Pegeen Mike -„Năzdrăvanul Occidentului” de John Millington Synge, regia Nona Ciobanu, Teatrul Național (București)
  • 2003 - Sara cea mică - „Fata de pe canapea” de Jon Fosse, regia Iulian Suman, Teatrul Act (București)
  • 2004 - Jenny - „Shape of things (Forma lucrurilor)” de Neil LaBute, regia Vlad Massaci, Teatrul Act (București)
  • 2006 - Grace - „Purificare” de Sarah Kane, regia Andrei Șerban, Teatrul Național Lucian Blaga (Cluj Napoca)
  • 2006 - Nina Zarecinaia - „Pescărușul” de Anton Cehov, regia Andrei Șerban, Teatrul Național Radu Stanca (Sibiu)
  • 2012 - Flori - „Io te-am făcut, Io te omor” de Bianca Andreea Lupu, regia Sorin Poamă & Vera Ion, Teatrul de Artă (București)
  • 2013 - Josette - „Moș Crăciun e o jigodie” de "Le Splendid" & Oana Tudor, regia Andreea Bibiri, Godot Cafe-Teatru / Teatrul La Scena (București)
  • 2014 - Ea - „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste” de Iris Spiridon, regia Iris Spiridon, Godot Cafe-Teatru (București)
  • 2014 - Diverse personaje - „Comedy Show” (Teatru de improvizație), Teatrul La Scena (București)
  • 2016 - Maria - „O femeie singură” de Dario Fo & Franca Rame, regia Daniel Grigore-Simion, Teatrul de Artă (București)

Roluri în facultate

Roluri în televiziune

Filmografie

  • 1996 - Secretară de platou - „Stare de fapt”, regia Stere Gulea
  • 1999 - Reportera TV - „Fii cu ochii pe fericire”, regia Alexandru Maftei
  • 2003 - Irina Ardelean - „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, regia Lucian Pintilie
  • 2004 - Corina - „Damen Tango”, regia Dinu Tănase
  • 2006 - Lăcrămioara - „Iubire cu pumnul”, regia Ana Mărgineanu
  • 2006 - Irina - „Și totul era nimic...”, regia Cristina Nichitus
  • 2006 - Miruna - „Răzbunarea”, regia Adrian Sitaru
  • 2006 - Vânzătoare rochii de mireasă - „Offset”, regia Didi Danquart
  • 2012 - Ana - „Despre oameni și melci”, regia Tudor Giurgiu
  • 2014 - Mama - „De ce au dispărut dinozaurii”, regia Mihai Ghiță

Seriale

  • 2001 - Balerina - „Vertiges (Mauvais présage)”
  • 2002 - Eva Antal - „În familie”, regia Adrian Sitaru, Radu Jude, Cosmina Popescu, Olga Avramov (Prima TV)
  • 2006 - Silvia Damian - „Daria, iubirea mea”, regia Alex Fotea (Acasă TV)
  • 2009 - Mamă dependentă de droguri - „Doctori de mame”, regia Peter Kerek (Acasă TV)
  • 2010 - Ruxandra - „În derivă”, regia Adrian Sitaru & Titus Muntean (HBO România)
  • 2012 - Ruxandra - „În derivă II”, regia Adrian Sitaru & Titus Muntean (HBO România)
  • 2015 - Ileana Corbu - „Lecții de viață”, regia Titus Scurt (Pro TV)

Teatru

  • 2014 - Sonia Aleksandrovna - „Unchiul Vanea” de Anton Cehov, regia Yuri Kordonsky (TVR 2)
  • 2016 - Varia - „Livada de vișini” de Anton Cehov, regia Alexandru Lustig (TVR 2)

Film documentar

  • 2005 - „Neuitate personaje” realizat de George Banu & Dominic Dembinski
  • 2009 - „Fratelui meu din exil” realizat de Ana Boariu

Regie

Teatru

  • 2013 - „Shot sau Comedia relațiilor” de Theresa Rebeck
  • 2013 - „Moș Crăciun e o jigodie” de "Le Splendid" & Oana Tudor

Dublaj la desene animate și filme

* 1975: Christina Rene Hendricks (n. 3 mai 1975) este o actriță americană cunoscută pentru rolul ca Joan Holloway din serialul Mad Men de pe AMC și pe cel ca Saffron din serialul de scurtă durată al celor de la NBC, Firefly. Hendricks a fost numită „cea mai sexy femeie din lume” într-un sondaj din anul 2010, realizat de revista Esquire în rândul cititoarelor sale
·         1976: S-a nascut gimnasta romanca de talie mondială Vanda Hadarean laureată cu argint olimpic la Barcelona 1992. Locuiește actualmente în Canada și practică fitness-ul. Este Miss Fitness Canada 2008 și pe 11 septembrie 2008 a fost încoronată Miss Fitness World în Las Vegas, pentru a doua oară.
* 1976: Roberto Luís Gaspar de Deus Severo (n. 3 mai 1976), cunoscut ca Beto, este un fost fotbalist internațional portughez, care juca pe postul de fundaș central.
El și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale profesionale la Sporting, unde în decursul a zece sezoane a jucat în peste 300 de meciuri oficiale câștigând 5 titluri majore.
Beto a representat echipa națională de fotbal a Portugaliei la Campionatul Mondial de Fotbal 2002 ași la două Campionate Europene, adunând 31 de selecții la națională.
* 1976: Jérôme Tissot (n. 3 mai 1976), cunoscut după numele de scenă Muttonheads, este un DJ francez și producător de muzică electronică.
* 1976: Mihaela Pârâianu este o jucătoare de handbal din România. În prezent evoluează la clubul CS Tomis Constanța.
* 1979: Genevieve Nnaji născută pe 3 mai 1979, la Mbaise, Nigeria [2] este una dintre cele mai cunoscute actrițe nigeriene. În 2005 a câștigat African Movie Academy Award ca cea mai bună actriță.
* 1980: Mircea Alexandru Bornescu (n. 3 mai 1980, București, România) este un portar român de fotbal retras din activitate, care a evoluat la 9 cluburi de fotbal toate din România.
* 1980: Andrea Cossu (n. 3 mai 1980, Cagliari) este un fotbalist italian care evoluează pe postul de mijlocaș la clubul italian Cagliari Calcio. Din 2008 a jucat pentru Cagliari în peste 200 de meciuri de campionat. Cossu a jucat și pentru echipa națională de fotbal a Italiei în 2 meciuri.[1] Cossu played the game, held on 3 March 2010, as a starter: the match ended in a 0–0 draw.
* 1981: Benoît Cheyrou (n. 3 mai 1981 în Suresnes) este un fotbalist francez care evoluează la clubul Olympique de Marseille în Ligue 1, pe postul de mijlocaș.
* 1981: Oana Florica Chirilă (n. 3 mai 1981, Cluj-Napoca) este o jucătoare de handbal profesionistă din România. În prezent evoluează la CS Măgura Cisnădie
* 1982: Tibor Florian Moldovan (n. 3 mai 1982, Târgu Mureș, Mureș) este un jucător de fotbal român de etnie maghiară. În prezent este legitimat la clubul Gloria Bistrița.
* 1983: Fernanda Brandao (n. 3 mai 1983, Belo Horizonte) este o cântăreață braziliană, care trăiește în Germania. Ea a fost cântăreață solo sub numele de "Laava" și a devenit cunoscută cu trupa "Hot Banditoz" de muzică pop
* 1983: Alin George Moldoveanu (n. 3 mai 1983, Focșani) este un trăgător de tir român ce participă în competiții la categoria tragere cu „pușcă cu aer comprimat 10 m”. A devenit campion olimpic la tir la Jocurile Olimpice de vară din 2012. A concurat de asemena și la Jocurile din 2008, atunci obținând locul 4.
Moldoveanu a câștigat medalia de aur la categoria „pușcă cu aer comprimat 10 m” la Olimpiada de vară din 2012 cu un scor total de 702,1 puncte. El a avut scorul de 599/600 în calificări, egalând recordul olimpic și scorul de 103.1/109 în finală. El mai are în palmares o medalie de bronz la „Campionatul European de Tir de la Győr din 2004”, patru medalii de argint și una de aur la cupe mondiale, și una de argint la „Campionatul Mondial de Tir de la Zagreb din 2006”.
* 1983: Satoru Yamagishi (n. 3 mai 1983) este un fotbalist japonez.
* 1985: Ezequiel Iván Lavezzi (pronunție în spaniolă: /eseˈkjel iˈβan laˈβesi/; pronunție în italiană: /laˈvedd͡zi/; n. 3 mai 1985) este un fotbalist internațional argentinian, care în prezent evoluează la clubul chinez Hebei China Fortune, împrumutat de la clubul Paris Saint-Germainșila echipa națională de fotbal a Argentinei, pe poziția de atacant sau mijlocaș ofensiv.
* 1986: Jimmy Robertson (n. , Bexhill, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.
A atins locul 21 mondial în martie 2019, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa. JR a câștigat doar un singur turneu în carieră (Mastersul European din 2018).
* 1987: Marian Cârjă (n. , Galaţi, România) este un fotbalist românretras din activitate, care a evoluat pe postul de fundaș.
* 1989: Katinka Hosszú (n. ,[1] Pécs, Ungaria) este o înotătoaremaghiară, care a cucerit trei medalii de aur și una de argint din patru participări olimpice consecutive: Atena 2004, Beijing 2008, Londra 2012și Rio de Janeiro 2016. Ea este și triplă campioană mondială în bazin lung. Deține recordul mondial la 100 m mixt, la 200 metri mixt (bazin scurt și bazin lung), la 400 metri mixt (bazin scurt și bazin lung), la 100 metri spate (bazin scurt) și la 200 metri spate (bazin scurt).
* 1990: Fernando Henrique Quintela Cavalcante (n. 3 mai 1990, în São Paulo, Brazilia) este un fotbalist brazilian, în prezent liber de contract. Ultima dată el a evoluat la clubul Zimbru Chișinău în Divizia Națională.
* 1995: Ömer Cerrahoğlu (n. 3 mai 1995[1]) este un copil minune român, afirmat în domeniul matematicii, fost elev la Colegiul Național Gheorghe Șincaidin Baia Mare. Cerrahoğlu este excepțional dotat pentru matematică, fiind unul din componenții lotului de matematică al României, care a participat la ultimele patru Olimpiade Internaționale de Matematică, cele din 2009, 2010, 2011 și 2012, concursuri în care obținut medalii de aur, argint, argint, respectiv de aur.


Decese

·         1152: Matilda de Boulogne, regină consort a Angliei (n. 1105)
·         1270: Béla al IV-lea (n. 29 noiembrie 1206 – d. 3 mai 1270) a fost rege al Ungariei și Croației (în uniune personală) între 1235-1270, din dinastia arpadiană. Între 1254 și 1258 a fost și duce al Stiriei, în Sfântul Imperiu Roman.

Béla al IV-lea
A fost fiul regelui Andrei al II-lea al Ungariei și al Gertrudei de Andechs. A fost fratele sfintei Elisabeta de Thuringia și tatăl Margaretei a Ungariei.
Evenimentul cel mai dramatic din timpul domniei sale a fost marea invazie mongolă (1241). Moartea lui Ögedei Han (al treilea fiu al lui Ginghis Han) a determinat retragerea trupelor mongole.
Lui Béla al IV-lea i se datorează reconstrucția țării, printr-o politică de repopulare. În acest sens a adus în Ungaria coloniști din Franța și Valonia, apoi în special din Renania. A confirmat drepturile cumanilorrefugiați în Ungaria din calea marii invazii mongole, cumani care au constituit importante corpuri de armată în confruntările ulterioare.
La 16 noiembrie 1242 a acordat Zagrebului statutul de oraș liber regesc.
·         1294: Ioan I (supranumit cel Victorios) (n. 1252/1253, Leuven – d. 3 mai 1294) a fost duce de Brabant de la 1267 până la moarte, precum și duce de Lothier și de Limburg din 1288.
Ioan era fiul ducelui Henric al III-lea de Brabant cu Aleida de Burgundia, fiică a ducelui Hugo al IV-lea de Burgundia. El era totodată frate mai mare pentru Maria de Brabant, regina lui Filip al III-lea al Franței. În 1267, fratele său mai mare, Henric al IV-lea, având deficiențe mentale, a fost depus în favoarea lui Ioan.
Cea mai mare victorie militară a lui Ioan a fost în bătălia de la Worringen, ca urmare a căreia el a preluat conducerea și în Ducatul Limburg. Deși complet depășit numeric, Ioan a condus cu succes o invazie în zona Rin. În 1288, Limburg a fost atașat și în mod formal de Brabant.[1]
Ioan I a fost perceput ca un model al principelui feudal: curajos, aventuros; depășind pe cei din jur prin inițiative și generos în caracter. El a fost considerat drept unul dintre cei mai hăruiți principi ai vremii sale.[1] Toate acestea l-au făcut foarte popular în poezia și literatura medievală. Chiar și în ziua de azi există o odă închinată lui, atât de cunoscută încât a devenit potențial candidat pentru imnul Brabantului de nord. Ioan I era un pasionat al turnirelor. De asemenea, era faimos pentru mulții săi copii ilegitimi.[1]
În 3 mai 1294, în timpul unor festivități matrimoniale la Bar-le-Duc, Ioan I a fost rănit mortal într-o confruntare. El a fost înmormântat în biserica Fraților Minoriți din Bruxelles, dar ca urmare a "iconoclasmului" protestant din 1566, nu a mai rămas nimic din mormântul lui.
Ioan a fost căsătorit în două rânduri. La 5 septembrie 1270, a luat de soție pe Margareta de Franța, fiică a regelui Ludovic al IX-lea al Franței cu Margareta de Provence.[2] Margareta a avut un fiu, însă atât ea cât și copilul au murit la puțină vreme după naștere.
În 1273, el s-a recăsătorit cu Margareta de Flandra (d. 3 iulie 1285), fiică a contelui Guy de Flandra,[3] rezultând următorii copii:[1]
  1. Godefroi (n. 1273/1274 – d. după 13 septembrie 1283).
  2. Ioan (n. 1275–d. 1312), succesor în ducat.
  3. Margareta (n. 4 octombrie 1276–d. 14 decembrie 1311, Genova), căsătorită în 9 iunie 1292 cu împăratul Henric al VII-lea.
  4. Maria (d. după 2 decembrie 1338), căsătorită cu contele Amadeus al V-lea de Savoia.
Ioan I a avut câțiva copii ilegitimi:
  1. Gillis van der Balcht
  2. Jean Meuwe, senior de Wavre și Dongelberg.[4]
  3. Margareta de Tervuren, căsătorită în 2 martie 1292 cu Jean de Rode de Lantwyck
  4. Jan Pylyser (n. 1272 - d. 1342)
  5. Jan van der Plasch
·         1481: A murit Mahomed al II-lea, sultan otoman (n. 1432). A ajuns sultan la vârsta de 19 ani, a fost sultan al Imperiului Otoman între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria  Imperiului Otoman. Cucerirea Constantinopolului in 1453, l-a transformat pe Mahomed în cel mai renumit conducător în lumea musulmană. În următorii 30 de ani el a încercat nu numai să facă din noua capitală cel mai important și mai frumos oraș din lumea întreagă, ci și să devină, el însuși, ca urmaș al împăratului Bizanțului, conducătorul absolut al unui imperiu în plină expansiune. Pentru a realiza acest lucru, el a început prin a distruge tot ceea ce reamintea de puterea bizantină. A ordonat uciderea oricăruia dintre grecii bizantini ce ar fi putut fi numit  imparat. In timpul domniei sale turcii au patruns  adanc in Balcani,purtand lupte crancene  cu Serbia, Bulgaria, Albania si Tarile Romane.
·         1616 - A murit William Shakespeare, dramaturg, poet englez (n.23.04.1564).
* 1678: Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Jena (n. ,[1][2]Weimar, Saxa-Weimar[3] – d. ,[1][2] Jena, Saxe-Jena[*][4]) a fost duce de Saxa-Jena.
A fost al șaptelea copil însă al patrulea fiu care a supraviețuit al Ducelui Wilhelm de Saxa-Weimar și a soției acestuia, Eleonore Dorothea de Anhalt-Dessau.
Bernhard a urmat Universitatea din Jena din februarie 1654 până în noiembrie 1657. Ulterior, a fost implicat în afacerile politice atunci când tatăl său l-a trimis la Paris pentru a întări relațiile liniei ernestine cu regele Ludovic al XIV-lea, și sperănd într-o căsătorie. Totuși, regele francez l-a făcut să aștepte optsprezece luni pentru o audiență. Sejurul în Franța l-a dus în cele din urmă la căsătoria cu Marie Charlotte de la Trémoille, fiica lui Henri de La Trémoille și a Mariei de La Tour d'Auvergne. Familia ei era rezidentă la curtea franceză, unde purtau rangul de princes étrangers.[5] Nunta a avut loc la Paris la 10 iunie 1662. La scurt timp după aceea, cuplul s-a mutat la Jena, unde s-au născut cei cinci copii ai lor:
  1. Wilhelm (n. 24 iulie 1664, Jena – d. 21 iunie 1666, Jena).
  2. o fiică (7 aprilie 1666, Jena).
  3. Bernhard (n. 9 noiembrie 1667, Jena – d. 26 aprilie 1668, Jena).
  4. Charlotte Marie (n. 20 decembrie 1669, Jena – d. 6 ianuarie 1703, Gräfentonna), căsătorită la 2 noiembrie 1683 cu Wilhelm Ernst, Duce de Saxa-Weimar; ei au divorțat în 1690.
  5. Johann Wilhelm, Duce de Saxa-Jena (n. 28 martie 1675, Jena – d. 4 noiembrie 1690, Jena).
În 1662 Bernhard și frații săi au împărțit moștenirea paternă iar el a primit Jena.
Mariajul lui Bernhard și a Mariei Charlotte a fost total nefericită și ducele a decis să se căsătorească cu una dintre doamnele de la curtea sa, Marie Elisabeth de Kospoth. El a promis solemn că va divorța de soția sa și se va căsători cu ea, iar ea a cedat avansurilor sale. Ei au avut o singură fiică:
  1. Emilie Eleonore de Kospoth (n. 20 septembrie 1672, Schloss Dornburg – d. 3 mai 1709, Merseburg); căsătorită în 1692 cu Otto Wilhelm de Tümpling.
Între timp, eforturile lui Bernhard de a-și anula căsătoria au eșuat, deoarece nici un teolog sau jurist nu i-ar fi putut da motive pentru divorț; și se pare că el s-a împăcat cu soția lui, Marie Charlotte.
La 20 octombrie 1672 el a promis în scris amantei sale că nu o va uita niciodată și că va avea grijă și o va proteja ca și cum ar fi fost adevărata sa soție, oferindu-i titlul de "Lady de Alstädt" și un venit anual de 1000 de taleri. Apoi, în 1674, ei au fost căsătoriți de un fost preot iezuit, numit Andreas Wigand, convertit la luteranism în 1671. Astfel, Bernhard a devenit unul dintre puținele cazuri de bigamie printre prinți. Contractul de căsătorie stipula că urmașii sunt legitimi și nobili. Ea a primit ca Morgengabe o sumă de 20.000 de taleri și castelul Dornburg ca resedință a ei. În schimb a fost obligată să păstreze secretul căsătoriei până la moartea primei soții a ducelui; dacă ar fi spus cuiva, prin contract ducele ar fi fost lipsit de orice obligație.
La 8 noiembrie 1676 Marie Elisabeth a primit de la împărat rangul de contesă imperială (Reichgräfin), alături de fiica ei. Când Bernhard a murit, el a fost succedat de singurul său fiu care a supraviețuit, Johann Wilhelm, născut de prima soție după împăcarea din 1675.
* 1739: Marie Anne de Bourbon, Légitimée de France (2 octombrie 1666 – 3 mai 1739) a fost fiica cea mare recunoscută (fille légitimée de France) a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale Louise de la Vallière. La vârsta de treisprezece ani s-a căsătorit cu Louis Armand de Bourbon, Prinț de Conti. O mare frumusețe și fiica favorită a tatălui său, Marie Anne a rămas văduvă în 1685 la vârsta de 19 ani. Nu s-a recăsătorit și nu a avut copii.


Mademoiselle de Blois în compania fratelui ei, Louis de Bourbon.
Născută în secret la Castelul Vincennes în afara Parisului la 2 octombrie 1666, Marie Anne a fost cea mai mare fiică nelegitimă a regelui Ludovic al XIV-lea. Considerată cea mai frumoasă fiică a regelui, a devenit fiica sa favorită. Totuși, copilul favorit a fost mai tânărul ei frate vitreg, Louis Auguste, Duce de Maine. Marie Anne și fratele ei mai mic, Louis de Bourbon (mai târziu Conte de Vermandois) au fost dați în grija lui Madame Colbert, soția ministrului de finanțe Jean-Baptiste Colbert. Copiii au fost crescuți de Mme Colbert departe de intrigile de la Curte.
Marie Anne a fost recunoscută de tatăl ei la 14 mai 1667. În aceeași zi, mama ei a primit titlul de Ducesă de La Vallière, titlu pe care Marie Anne îl va moșteni după decesul mamei sale. În adolescență a fost cunoscută al curte ca Mademoiselle de Blois, titlu acordat mai târziu mai tinerei sale surori vitrege, Françoise-Marie de Bourbon.
La 16 ianuarie 1680, Marie Anne s-a căsătorit cu vărul ei, Louis Armand de Bourbon, Prinț Conti, care era prinț de sânge, în capela Castelului Saint-Germain-en-Laye. Zestrea ei a fost de un milion de livre.
În 1683, și-a pierdut fratele iubit, Contele de Vermandois, care a fost născut în aceeași zi la un an după ea. Tânărul fusese exilat de la curte după implicarea într-un scandal homosexual cu iubitul unchiului lui, Cavalerul de Lorena.

Marie Anne de Bourbon, pictură de François de Troy, 1680.
În 1685, soțul ei a contactat variolă de la Marie Anne. Deși ea s-a vindecat, el a murit după cinci zile. După decesul soțului ei, Marie Anne a fost numită Madame la Princesse Douairière sau la Grande Princesse de Conti. Nu s-a recăsătorit niciodată și a refuzat chiar oferta de căsătorie de la sultanul Marocului, Ismail Ibn Sharif.
În timpul celor cinci ani de căsătorie cu Prințul Conti, a fost una dintre cele mai importante figuri feminine de la curtea tatălui ei. Sora ei vitregă, Louise-Françoise de Bourbon, fiica recunoscută a lui Ludovic al XIV-lea și Madame de Montespan, a făcut un mariaj mai important în 1685 prin căsătoria cu Louis de Bourbon, Duce de Bourbon, fiul cel mare a prințului de Condé și moștenitor al titlului. Din cauza rangului social a existat o mare rivalitate între cele două surori vitrege.
În 1692, această rivalitate a iritat-o și mai mult pe Marie Anne. În acel an, sora bună a rivalei sale, Françoise-Marie de Bourbon s-a căsătorit cu Ducele de Chartres, Philippe Charles d'Orléans, un petit-fils de France (nepot al Franței) prin naștere și moștenitor al Casei de Orléans. În acest fel rangul ei social l-a depășit pe cel al lui Marie Anne și Louise-Françoise. În plus, ea a primit o zestre de 2 milioane de livre, mult mai mult decât au primit cele două surori atunci când s-au căsătorit.
Prințesa Douairière a murit de o tumoare la creier, la Paris, la 3 mai 1739. A fost înmormântată în capela de la Saint-Roch.
·         1758: A murit Papa Benedict al XIV-lea; (n. 1675).
A scris numeroase lucrări de drept canonic și a dezvoltat studierea științelor la Roma. A protejat artele și industria, cât și literele pe care le cultiva el însuși. A lăsat un mare număr de lucrări, care au fost publicate în anul 1788 (15 volume in-folio).
·         1845: Thomas Hood, poet englez (n. 1799)
·         1856: Adolphe Adam, compozitor și critic muzical francez (n. 1971)
* 1917: Alexander 'Sandy' Turnbull (n. 1884 în Hurlford - d. 3 mai 1917 în Arras, Franța) a fost un fotbalist scoțian. Și-a început cariera la clubul din orașul natal, Hurlford Thistle. A fost transferat apoi la clubul englezManchester City F.C.. În anul 1906 a fost transferat la rivala Manchester United, club cu care a câștigat o dată Premier League și o dată Cupa FA. A murit în timpul primului război mondial în localitatea franceză Arras.
* 1918: Prințesa Marie Anne de Saxa-Altenburg (14 martie 1864 – 3 mai1918) a fost soția Prințului Georg de Schaumburg-Lippe. Ca fiică cea mare a Prințului Moritz de Saxa-Altenburg și a Prințesei Augusta de Saxa-Meiningen a fost membră a casei ducale de Saxa-Altenburg. A fost sora lui Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg.
La 16 aprilie 1882 la Altenburg, Marie Anne s-a căsătorit cu Georg, Prinț de Schaumburg-Lippe, care era cu aproape 18 ani mai mare decât ea. Soțul ei a fost fiul cel mare al Prințului Adolf I de Schaumburg-Lippe și succedase ca Prinț de Schaumburg-Lippe în 1893. Cuplul a avut nouă copii:
Cu ocazii celebrării nunții de argint în 1907, împăratul Wilhelm al II-leale-a făcut cadou lui Georg și Marie Anne reședința ancestrală a familiei, castelul Schaumburg.[3] Castelul a fost controlat de Hohenzollern încă de când bunicul lui Georg s-a situat d epartea austriecilor în 1866 în războiul austro-prusac.[3] Cadoul a fost de asemenea menit să fie o recunoaștere a susținerii lui Georg în disputa asupra succesiunii la tronul Lippe-Detmold.[3]
Prințul Georg a murit la 29 aprilie 1911. Prințesa Marie Anne a murit șapte ani mai târziu, la 3 mai 1918, la vârsta de 54 de ani
* 1926: Victor, Prinț Napoléon, al 4-lea Prinț de Montfort (Napoléon Victor Jérôme Frédéric Bonaparte; 18 iulie 1862 – 3 mai 1926) a fost pretendent bonapartist la tronul Franței din 1879 până la moartea sa în 1926. A fost cunoscut sub numele de Napoléon al V-lea de către susținătorii săi.

Prințul Victor copil
S-a născut la Palatul Regal din Paris în timpul celui de-Al Doilea Imperiu Francez ca primul copil al Prințului Napoléon și a soției acestuia, Prințesa Maria Clotilde de Savoia, fiica lui Victor Emmanuel al II-lea al Italiei. Curând au urmat doi frați mai mici: Prințul Louis (1864–1932) și Maria Letizia Bonaparte(1866–1926), care mai târziu a devenit Ducesă de Aosta.
La momentul nașterii sale era al treilea în linia de succesiune la tronul Franței după Prințul Imperialși tatăl său. Imperiul a luat sfârșit în 1870 cu abdicarea împăratului Napoleon al III-lea al Franței.
A fost numit șef al casei Bonaparte la vârsta de 18 ani prin testamentul lui Prițului Imperial, care a murit în 1879. Astfel a devenit Napoleon al V-lea pentru susținătorii săi, deși Prințul Louis, fratele său mai mic, care era colonel în Garda Imperială Rusă era preferat de cei mai mulți bonapartiști.[1]
Decizia Prințului Imperial de a trece peste tatăl Prințului Victor a dus la tensiuni în relația tată-fiu. În mai 1886 Republica Franceză a expulzat prinții fostelor dinastii guvernatoare și astfel Prințul Victor a părăsit Franța plecând în exil în Belgia
În momentul decesului președintelui Félix Faure, în timpul afacerii Dreyfus un număr de facțiuni politice au încercat să profite de perioada tulbure și Prințul Victor a anunțat o delegație din partea comitetului imperialist că va lua măsuri pentru a restabili Imperiul francez când va simți că timpul este favorabil. Pentru a realiza acest lucru, el a anunțat că se va plasa în capul mișcării, împreună cu fratele său Louis.
Ducele de Orléans, pretendentul rival la tron, a avut de asemenea, forțe disponibile și au fost gata să treacă frontiera franceză în același timp cu forțele bonapartiste. În final A Treia Republică Franceză a supraviețuit uneia dintre cele mai grave crize ale sale.

Prințul Victor Bonaparte și soția sa, Prințesa Clémentine a Belgiei.
La 10 noiembrie/14 noiembrie 1910, la Moncalieri, Prințul Victor s-a căsătorit cu Prințesa Clémentine a Belgiei (1872–1955), fiica cea mică a regelui Leopold al II-lea al Belgiei și a Marie Henriette de Austria. Cuplul a avut doi copii:
Prințul Victor a murit la 3 mai 1926 la Bruxelles la vârsta de 63 de ani. A fost succedat ca șef al Casei Bonaparte de singurul său fiu, Prințul Louis.
* 1949: Gheorghe Alexandru Plagino (n. , Plăginești, Râmnicu-Sărat, Vrancea, România – d. , București, Republica Populară Română) a fost primul sportiv care a reprezentat România la Jocurile Olimpice. În 1900 a participat la Jocurile Olimpice de vară, la proba de tir. Din 31 de participanți la probă, Gheorghe Plagino a ocupat locul 13 acumulând 11 puncte
·         1950: Mamed Said Orbubali, scriitor azer, fondator al romanului istoric în literatura azerbaidjană
·         1971: Sidonia Drăgușanu, scriitoare și publicistă româncă (n. 1908)
·         1972 - A murit Les Harvey, chitarist britanic (Stone The Crows).
* 1979: Ervin Abádi (Aharon Abadi) (n. 9 aprilie 1918, Budapesta; d. 3 mai1979, Tel-Aviv) a fost un scriitor, romancier, redactor și grafician maghiarde origine evreiască, stabilit din 1950 în Israel, care a scris în limbile maghiară și ebraică.
·         1987: Elvira Bogdan (pseudonim pentru Maria Moldoveanu), autoare a numeroase cărți pentru copii (n. 1904)
·         1987: A murit cantareata franceza de origine italiana Dalida; (n.17.01.1933). Dalida (n. Iolanda Cristina Gigliotti, 17 ianuarie 1933), a fost o cântăreață și actriță franceză.
S-a născut în Egipt din părinți italieni, dar și-a petrecut o mare parte a vieții în Franța, unde, după ce a primit cetățenia franceză, a avut numele Yolanda Gigliotti. Ea a primit 55 de discuri de aur și a fost prima cântăreață care a câștigat un disc de diamant. Dalida s-a sinucis cu barbiturice pe data de 3 mai 1987,in Franta,Paris. Ea a scris un bilet de adio, prin care isi cerea iertare pentru gestul sau.
·         1995: Alfred Hoffman, muzicolog (n. 1929)
* 1997: Louis, Prinț Napoléon (Louis Jérôme Victor Emmanuel Léopold Marie; 23 ianuarie 1914 – 3 mai 1997) a fost pretendent bonapartist la tronul Franței. A fost șeful Casei Bonaparte din 1926 până la moartea sa. A fost cunoscut de către susținători sub numele de Napoleon al VI-lea.
S-a născut la Bruxelles, Belgia, ca al doilea copil și singurul fiu al Prințului Napoléon Victor Bonaparte și a soției acestuia, Prințesa Clémentine a Belgiei. Pe linie paternă a fost descendent al lui Jérôme, fratele lui Napoleon I iar pe linie maternă descendent al regelui Ludovic-Filip al Franței.
Copilăria și-a petrecut-o în Anglia, unde a stat cu împărăteasa Eugénie, văduva lui Napoleon al III-lea, și în Belgia. A fost educat la Leuven, Belgia și la Lausanne, Elveția. Când tatăl său a murit la 3 mai 1926, prințul de 12 ani i-a succedat ca pretendent bonapartist la tronul imperial al Franței.
La izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, Prințul Louis i-a scris premierul francez, Édouard Daladier, oferindu-se să servească în armata franceză. Oferta sa a fost respinsă și astfel și-a asumat numele de război Louis de Blanchard și s-a alăturat Legiunii străine. S-a alăturat apoi Rezistenței franceze și a fost arestat de germani după ce a încercat să traverseze Munții Pirinei în drum spre Londra pentru a se alătura liderului francez Charles de Gaulle. A stat în diferite închisori, inclusiv Fresnes.
După eliberarea sa, s-a alăturat grupului de rezistență franceză, "Organisation de résistance de l'armée", sub numele de Louis Monnier. Un alt membru al brigăzii Charles Martel de care aparținea și el era vărul său, Prințul Joachim Murat, care a fost ucis în iulie 1944. Prințul Louis însuși abia scăpat cu viață o lună mai târziu, când, la 28 august, a fost grav rănit; din patrula de șapte oameni care a fost atacată a fost singurul supraviețuitor. După recuperare s-a alăturat diviziei alpine și mai târziu a fost decorat pentru vitejie.
După război a trăit în Elveția și, ilegal, la Paris până în 1950 când legea de exil împotriva șefilor de foste dinastii ale Franței a fost abrogată.
Prințul Louis a devenit un om de afaceri de succes cu o serie de interese financiare în Africa. În 1951 prințul a trimis o coroană memorială care purta însemnul napoleonic 'N' la funerariile Prințului Moștenitor Wilhelm, fiul împăratului detronat al Germaniei, Wilhelm al II-lea. Acest lucru a fost văzut ca un gest ironic de regaliști, având în vedere faptul că era vorba de Casa germana de Hohenzollern, care a învins și a detronat propria casă imperială a lui Louis Napoleon în timpul războiului franco-prusac din 1870.
Prințul Louis și-a desemnat nepotul, Prințul Jean-Christophe Napoléon, ca succesor trecând peste fiul său cel mare, Prințul Charles Napoléon.
Louis s-a căsătorit cu Alix de Foresta la 16 august 1949 la Linières-Bouton, Franța. Cuplul a avut patru copii:
  • Prințul Charles (n. 19 octombrie 1950); pretendent la șefia Casei Bonaparte și a titlului "Le Prince Napoléon".
  • Prințesa Cathérine Elisabeth Albérique Marie (n. 19 octombrie 1950); căsătorită prima dată la 4 iunie 1974 cu Nicolò San Martino d'Agliè dei marchesi di Fontaneto con San Germano (n. 1948), au divorțat în 1982 fără copii. S-a recăsătorit la 22 octombrie 1982, la Paris, cu Jean-Claude Dualé (n. 1936) și au doi copii.
  • Prințesa Laure Clémentine Geneviève Bonaparte (n. 8 octombrie 1952); căsătorită la 23 decembrie 1982 cu Jean-Claude Lecomte (n. 1948) și au un fiu și două fiice.
  • Prințul Jérôme Xavier Marie Joseph Victor (n. 14 ianuarie 1957).
·         1998: Erich Bergel, dirijor german născut în România (n. 1930)
·         2003: Constantin Piliuță, pictor român (n. 1929).
* 2011: Karl-Günther Bechem (n. 21 decembrie 1921, Hagen – d. 3 mai 2011, Hagen) a fost un pilot german de Formula 1, care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1952 și 1953.
·         2015: Maia Plisețkaia, balerină rusă (n.1926).



Sărbători

  • În calendarul ortodox: +) Izvorul Tămăduirii; +) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; +) Sf Cuv Irodion de la Lainici (Harți)
  • În calendarul romano-catolic: Ss. Filip și Iacob, apostolic
  • În calendarul greco-catolic: Ss. Timotei și Maura, soți martiri († 304)
  • Ziua mondiala a libertatii presei (World Press Freedom Day). A fost hotarata de Adunarea Generala a ONU, in anul 1993, la propunerea Conferintei generale a UNESCO din 15.X.1991; marcheaza semnarea, la 3.V.1991, a “Declaratiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia ca “o presa libera, pluralista si independenta este o componenta esentiala a oricarei societati democratice”.
  • Ziua Mondială a Astmului (prima zi de marți din luna mai)
  • Sărbătoarea națională a Poloniei (adoptarea, în 1791, a „Constituției de la 3 Mai" – a doua constituție democratică din lume, după SUA și prima din Europa). Polonia (în poloneză Polska, oficial Republica Polonă, în poloneză) este o țară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest, cu Cehia și Slovacia la sud, cu Ucraina și Belarus la est și cu Lituania, Rusia și Marea Baltică la nord. Are, de asemenea, o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga suprafață a Poloniei este de 312.679 km², situând acest stat pe poziția 70 în lume din punct de vedere al suprafeței. Polonia are o populație de 38,5 milioane de locuitori, concentrați, în principal, în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală – Varșovia.




RELIGIE ORTODOXĂ 3 Mai

 +) Izvorul Tămăduirii; +) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; +) Sf Cuv Irodion de la Lainici (Harți)

 +) IZVORUL TĂMĂDUIRII
Creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii in prima vineri dupa Paste. Mulţi merg în pelerinaj la mănăstirile din ţară, iar în biserici are loc slujba de sfinţire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasmă Mică. După ce sfințește apa, preotul îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă "Mântuiește, Doamne, poporul Tău". În această zi sfântă, creștinii care respectă tradițiile se spală cu rouă și beau Aghiasmă pentru a se feri de boli și pentru a se vindeca.

De Izvorul Tămăduirii, în unele zone ale ţării, tinerii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Tot de Izvorul Tămăduirii, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

Superstiția care dă fiori

În unele zone din țară, de Izvorul Tãmãduirii se făceau vrăji. Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Sãptãmâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri. Mai există regiuni în care oamenii cred că cine pune, de Izvorul Tămăduirii, un vas cu apă sub un nuc sau un soc şi găseşte pământ pe fundul recipientului, nu va mai avea multe zile de trăit.

În ziua de vineri, din 3 mai 2019, nu se face nicio treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.

+) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu
La câţiva paşi de Ploieşti, Mănăstirea Ghighiu adăposteşte o mare comoară spirituală: icoana Maicii Domnului „Siriaca”, icoană grabnic ajutătoare, care nu conteneşte nici astăzi a face minuni.
Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha.
În sunet de clopote şi cântări duhovniceşti, icoana a fost purtată pe braţe de vlădicii Vasile şi Teoctist, urmaţi de toate vieţuitoarele chinoviei, şi aşezată cu mare cinste în paraclisul mănăstirii, unde s-a făcut şi întâia rugăciune de obşte înaintea preţiosului chip al Maicii Domnului. După ce au așezat icoana în paraclisul mănăstirii, Preasfinţitul Vasile Samaha s-a așezat în genunchi în fața acesteia, cerându-i Maicii Domnului iertare, crezând că a dorit să plece din Siria din pricina păcatelor săvârșite de către credincioșii de acolo. Cu greu s-a despărțit episcopul de icoana Maicii Domnului, plângând neîncetat.
Ca semn de recunoștință pentru rugăciunile împlinite de Maica Domnului la icoană, multă vreme au stat înşirate numeroasele bijuterii care erau donate de credincioșii recunoscători și care au fost folosite pentru împodobirea icoanei.
În anul 2008, icoana Maicii Domnului „Siriaca” a împlinit 50 de ani de când se află în Mănăstirea Ghighiu și cu această ocazie a fost restaurată și împodobită cu o ramă din aur, iar Maicii Domnului și Mântuitorului s-au aplicat aureole din aur cu perle și rubine naturale.
Specialiștii au spus atunci că icoana datează din secolul al XVI-lea, este pictată pe lemn de santal și este de proveniență din Rusia. Cum a ajuns în Siria nu știm, se pare că Patriarhia Antiohiei avea legături strânse cu Rusia. Icoana este o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan.
În şedinţa din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

Sfinți români - Sf Cuv Irodion de la Lainici

Sfântul Prea Cuviosul Părintele nostru IRODION IONESCU
Stareţul de la Lainici († 3 mai 1900)
S-a născut în 1821 la Bucureşti primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani intră ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viaţa isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea stareţului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de IRODION. Odată tuns în monahism, tânărul monah IRODION conştientizează marea vocaţie la care a fost chemat adăugând nevoinţă peste nevoinţă. Era foarte iubitor de fraţi, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte şi făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoinţe devine foarte iubit de toata obştea, impunând mult respect şi apreciere chiar şi faţă de stareţul său.
În septembrie 1850 stareţul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde şi-a luat cu el mai mulţi ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere.
Printre ucenicii luaţi este şi monahul Irodion pe care-l va detaşa pe la sfârşitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pe care-l va hirotoni în diacon şi apoi în preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici. Între 1854-1900 stareţul IRODION a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitenţe. A fost cel mai longeviv stareţ al schitului Lainici din toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, îşi ia ca duhovnic pe ucenicul său IRODION, stareţul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simţea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere la adresa stareţului Irodion.
Venea foarte des la Lainici Sfântul Calinic la povaţă şi spovadă. Se cunoaşte faptul că spre sfarşitul vieţii avea la sufletul său acea triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei şi Lainici, la care ţinea foarte mult şi pe care le susţinea în rugăciunile sale.
Cuviosul Irodion, ca toţi marii sfinţi, a avut foarte multe ispite din partea confraţilor săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie şi cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulţeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfinţeniei – suferinţa.
Foarte repede îşi duce faima atât în Oltenia cât şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din viaţă. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor şi cele ale înaintaşilor lor.
La un moment dat îi aduce îi aduce în dar, o femeie ce locuia în aceşti munţi, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i ca nu-l primeşte deoarece nu-i de la capra ei.
o    Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
o    Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc!
Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-şi iertare şi făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Deci observăm cum stareţul IRODION era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca şi afla alinare de la el.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiţie monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă şi i se face din nou slujba înmormântării.
Aşa s-a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toţii au rămas surprinşi deoarece trupul era întreg şi neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar aşa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării şi l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniţă, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că la câţiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a şi întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos”
( Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
În acest război mondial ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul Iulian Drăghicioiu este luat prizonier de către armatele germane, deportat în Germania, unde a şi murit în lagăr ca martir. Fotografia părintelui Iulian ne-a fost dăruită în anul 2008 de către o strănepoată de-a dumnealui, socotind această descoperire ca o mare taină ce se vrea desluşită.
La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizaţii şi se alungau duhurile necurate. Veneau oamenii atât din Regat cât şi din Transilvania să-şi aline durerile şi suferinţele la mormântul Cuviosului Irodion, unde se şi întâmplau.
În 1929 este numit stareţ la Lainici părintele Visarion Toia împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniţi cu Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan, următorul stareţ isihast 1952-1975, Părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu şi alţii.
La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmaşul diavol sub masca evlaviei a îndemnat pe diverse persoane (probabil şi monahale) să dezgroape mormântul şi să sustragă părticele din moaştele cuviosului. De aceea părintele Visarion găsind această situaţie ingrată, a dezgropat pentru a doua oară moaştele prin anii 1930 (prima fiind în 1907). Am putea numi aceasta ca o a doua aflare a moaştelor Cuviosului Irodion. A pus moaştele într-un alt sicriu mai mic şi le-a îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime a săpat altă gropniţă mai mică de 1,2/0,7 metri, a pus sfintele moaşte în acel sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri a presărat alte oseminte de la alt părinte pentru a deruta pe toţi potenţialii viitori căutători de sfinte moaşte. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu ştim dacă următorul stareţ Calinic Cărăvan a ştiut această taină. Cert este că celălalt stareţ de după părintele Calinic, părintele Caliopie 1975 – 1985 a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaşte prin 1985. A săpat la 2 metri adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, a astupat groapa şi a închis subiectul.
După 1990, cei care au rămas au fost învinuiţi, acuzaţi de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaşte. Se ştia că s-a încercat de către Părintele Caliopie în 1983 dar nu se putea spune deoarece s-ar fi produs confuzie şi necredinţă. S-au răbdat toate acele insulte şi s-a aşteptat momentul.
Mitropoliţii Olteniei de după 1990; Î.P.S. Nestor si Î.P.S. Teofan au dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion cercetându-i viaţa plină de sfinţenie, însă probabil nu se împlinise numărul de rugăciuni.
Noul mitropolit al Olteniei Î.P.S. Irineu având evlavie specială la Sfântul Calinic şi implicit la duhovnicul său Cuviosul Irodion a purces la demararea procesului de canonizare (cercetare istorică şi dezgroparea mormântului).
În ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile şi cu rugaciune asiduă, însuşi mitropolitul Irineu împreună cu obştea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a dat de acele oseminte străine.
A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s-a dat de un schelet întreg. Iniţial s-a crezut că acesta este dar deznădejde. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida de sub cap:  „Mitrofan schimonahul 1864”.
Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase.
Deznădejde şi dezamăgire i-a cuprins pe toţi. Deja se săpaseră 3 morminte la rând unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. Toţi se rugau cum puteau şi cum ştiau. Se pare că se năruia orice speranţă. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui şi spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au inceput să apară semne. S-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut.
În cele din urmă s-a găsit şi cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenţionat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a moaştelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009. De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţilor din ceruri.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion “Luceafărul de la Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător şi rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanţului neo isihast românesc din sec. XIX.
Neo isihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIII-lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Stareţul de la Neamţ, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica şi continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Stareţul de la Lainici.
Îi multumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre şi-l rugăm fierbinte să mijlocească şi pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin!





ARTE 3 Mai

INVITAȚIE LA BALET 3 Mai

Adolphe Adam

Adolphe Adam - Giselle (2007) 

Bolshoi: Le Corsaire


Maia Plisețkaia
Ravel Bolero Maya Plisetskaya:

САТИ Нескучная классика Майя Плисецкая: 

Линия жизни. Майя Плисецкая: 

Ave Maria Майя Плисецкая: 

Лебединое озеро (1976): 








MUZICĂ 3 Mai

(Exemplificările muzicale le puteți alege singuri de pe Youtube introducând numele compozitorului sau al interpretului)

Marcel Dupre
Marcel Dupré: Te Deum, op.43: http://youtu.be/AWbexqwn6j4;
Marcel Dupré plays Cortege et Litanie at St Sulpice: http://youtu.be/gRcMtB27z7E;
Marcel Dupré plays Prelude and Fugue op36 no.2: http://youtu.be/Ztpey-Jt4Jc.



Pete Seeger, cântăreţ, chitarist şi compozitor folk american
Pete Seeger - 100 Greatest Folk Classics - The Very Best Of (AudioSonic Music) [Full Album]: https://youtu.be/X6AHOSaBkkE.






Alexandru Pașcanu
Chindia- Alexandru Pascanu: http://youtu.be/ozPDvLaOnD0;
Alexandru PASCANU - Suita scurta: http://youtu.be/t9-Q64R50Rc;
Sarba pe scaun - Alexandru Pascanu: http://youtu.be/248EW59MyCs.



Joe Ames, cântăreţ american (Ames Brothers)
The Ames Brothers -- Around The World:  https://youtu.be/xML2HzRwkO4.




Dave Dudley (David Pedruska), cântăreţ, chitarist şi compozitor country american
Dave Dudley Greatest Hits || Dave Dudley Best Songs (Full Album): https://youtu.be/E0sCJ1FUXLU.





James Brown





Georges Moustaki
Georges Moustaki Le temps de vivre: http://youtu.be/RjEk0AMpI90;


Frankie Valli (Francis Castellucio), vocalist american (Variatones, Four Seasons)
FRANKIE VALLI - SOUL / HEAVEN ABOVE ME (medley) – 1980: https://youtu.be/6l-gspaJx5w.




Pete Staples, basist britanic (Ten Foot Five, The Troggs)
The Troggs - I Love You Baby: https://youtu.be/JGNu5-YImZc.




John Richardson, baterist britanic (The Rubettes)
Sugar Baby Love THE RUBETTES: https://youtu.be/3X7PvU6qYEA?list=PLHu4HlI84bhjWKyV22LDSQn3e-XF-NiRW.



Mary Hopkin, cântăreaţă britanică
Mary Hopkin: https://youtu.be/2dtTfTGt77g?list=PLC9D48DF793EF4377.




Christopher (Geppert) Cross, cântăreţ, chitarist şi compozitor american (Flash)
Christopher Cross - The Definitive Christopher Cross: https://youtu.be/ks1boIxiRbY.




Steve Jones, chitarist şi vocalist britanic (Sex Pistols, Professionals, Generation X, Iggy Pop)
The Sex Pistols - My Way: https://youtu.be/WIXg9KUiy00.




David Ball, pianist şi compozitor britanic (Soft Cell)
Soft Cell - Non Stop Erotic CaBaret Full Album: https://youtu.be/6_nezzaJoOw.




Philip Cilia, chitarist şi compozitor btitanic (Waterfront)
Waterfront "Cry" (Official Video and Song): https://youtu.be/Gg0LWtLqoGI.



Les Harvey, chitarist britanic (Stone The Crows)
Stone the Crows "Ode to John Law" 1970 (full album): https://youtu.be/6u9SOMcVHmk.




Dalida



 ÎNREGISTRĂRI NOI:

HAPPY Bossa Nova Music - Smooth Jazz Music - Background Music For Work, Study



Flute Concertos Classical Music | Tartini Albinoni Nardini - Soothing Heavenly Music Focus Recharge



Pop 2019 Hits - Charlie Puth, Maroon 5, Sam Smith, Taylor Swift, Ed Sheeran, Bruno Mars





TEATRU/FILM 3 Mai

"Piatra din casă" de Vasile Alecsandri: 


George Constantin

Domnisoara Christina (1992): 

Cuibul de viespi: 

Un echipaj pentru Singapore film romanesc: 


Eusebiu Ștefănescu
Acțiunea Zuzu

O lumină la etajul 10: 

William Shakespeare

Hamlet Regia Liviu Ciulei cu Marcel Iures, Victor Rebengiuc si Valeria Seciu: 

Masura pentru masura - William Shakespeare: 



Hagi Tudose de B. Şt. Delavrancea cu Mircea Albulescu - Stela Popescu şi Dem Rădulescu




GÂNDURI PESTE TIMP 3 Mai

Niccolò Machiavelli - citate:












la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...
  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...