MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 5 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 5 Mai

Evenimente

· 553: A început al doilea conciliu de la Constantinopol, considerat de multe biserici ca fiind al cincilea conciliu ecumenic. Sinodul ecumenic al V-lea de la Constantinopol – sau Al doilea conciliu de la Constantinopol – a avut loc în urma iniţiativei împăratului Justinian şi a papei Vigilius. Lucrările au fost conduse de Eutihiu, patriarhul Constantinopolului şi au luat parte 145 de episcopi si a combatut erezia origenismului, criticand concepţiile privitoare la preexistenţa sufletelor, subordinatismul şi apocatastaza. Doctrina lui Origene nega caracterul etern al pedepselor de după moarte și admitea eternitatea materiei și preexistența sufletului față de trup. Justinian l-a considerat pe marele alexandrin eretic, condamnându-l mai întâi printr-un decret emis în 543, iar mai apoi, in timpul Sinodului al V-lea Ecumenic de la Constantinopol, în 553.

· 1260: Kublai han devine conducător al Imperiului mongol. A trait între anii 1215-1294 si a fost unul din nepoții întemeietorului Imperiului Mongol, Ginghis han. A fost împărat al Chinei si este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli din dinastia Yuan. În anul 1253 s-a convertit la religia budistă luand măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din Tibet impunand budismul ca religie de stat.

· 1494: Navigatorul Cristofor Columb declara insula Jamaica posesiune spaniola.

· 1640: Regele Carol I al Angliei dizolvă Parlamentul cel Scurt. În 1640, confruntat cu un conflict armat cu Scoția, regele Carol I Stuart al Angliei convoacă din nou parlamentul pentru a vota noi impozite. Opoziția parlamentară este din nou puternică dar parlamentul a fost din nou dizvolvat. Acest parlament a avut activitate pentru 18 zile în perioada aprilie – mai 1640. Carol I al Angliei (engleză Charles I of England) (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649.

· 1762: Rusia si Prusia semneaza Tratatul de la Sankt Petersburg, prin care inceteaza razboiul dintre cele doua tari. Pe 5 ianuarie 1762 împărăteasa Elisabeta a Rusiei a murit, iar succesorul ei, Petru al III-lea, favorabil prusacilor, a rechemat armatele ruse de la Berlin și a mediat un armistițiu între Prusia și Suedia. Eliberat de una dintre amenințări, Frederik cel Mare, regele Prusiei a reușit să-i alunge pe austrieci din Silezia, după Batalia de la Freiberg, din 29 octombrie 1762.

· 1789: Se convoacă, la Versailles, Adunarea Statelor Generale (care nu mai fusese convocată din anul 1614). Începutul Revoluției franceze.

· 1835: Se pune în funcțiune prima linie de cale ferată din Europa în Belgia între Bruxelles și Mechelen.

· 1827: După moartea regelui Frederic Augustus I de Saxonia urmează la tron fratele său, Anton. Frederic Augustus I (Frederick Augustus Joseph Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Xavier; 23 decembrie 1750 – 5 mai 1827) a fost rege al Saxoniei (1805–1827) din Casa de Wettin. De asemenea a fost Elector de Saxonia (1763–1806) sub numele Frederic Augustus al III-lea (Friedrich August III.) și Duce de Varșovia (1807–1813) sub numele Frederic Augustus I (poloneză Fryderyk August I). Anton (Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar; 27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836), a fost rege al Saxoniei (1827–1836) din Casa de Wettin. A fost supranumit Anton der Gütige, (Anton cel Bun).

· 1835: Se pune în funcțiune prima linie de cale ferată din Europa în Belgia între Bruxelles și Mechelen.

· La 5 mai 1848, stil vechi (17 mai 1848, stil nou), s-a încheiat in Transilvania, Marea adunare naţională de la Blaj, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani, in care românii s-au declarat naţiune de sine stătătoare. Adunarea a avut loc pe Campia Libertăţii de la Blaj, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna si a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc. Marea adunare națională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:

· dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;

· dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;

· emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;

· desfiinţarea iobăgiei;

· desfiinţarea breslelor;

· libertatea cuvîntului şi a tiparului;

· asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;

· înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;

· libertatea industriei şi a comerţului;

· învăţămînt de toate gradele în limba română;

· impozit proporţional cu veniturile;

· etc. Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era „Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…”.

1862: Se constituie „Societatea de dare la semn”, prima asociaţie de tir sportiv din România.
1891: Inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall" din New York.

· 1912: Apare primul număr al ziarului „Pravda" – ziar independent (până la 22 august 1991, organ al CC al PCUS).

· 1912: S-a înfiinţat societatea Liga naţională Aeriană. Printre membrii fondatori s-au aflat principele George Valentin Bibescu (preşedinte), Jean Cămărăşescu, Aristide Blank, generalul Constantin Coandă. Rolul acesteia era acela de a sprijini dezvoltarea aviaţiei române, inclusiv prin achiziţionarea de avioane pentru armată. Liga a fost pusă de la început sub preşedinţia de onoare a principelui Ferdinand, moştenitor al tronului. Terenul de zbor a fost amenajat în nordul Capitalei, la Băneasa. Majoritatea avioanelor erau de tip Blériot.

· 1918, la Chişinău, România, apare cotidianul Sfatul Ţării sub direcţia lui Ion Costin şi Nicolae Alexandri.

· 1919 - A fost creata Liga Societatilor de Cruce Rosie (cu sediul la Geneva), ca organ de legatura permanenta între societatile nationale de Cruce Rosie (în octombrie 1983 Liga a fost redenumita Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, ca din noiembrie 1991 sa devina Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie).

· 1925: Guvernul Africii de Sud declara limba afrikaans, limba oficiala.

· La 5 mai 1927 se înfiinţează Institutul de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România.

· 1936: Trupele Italiei fasciste ocupa Addis Abeba, capitala Etiopiei.

· 1938: Sub bagheta dirijorului George Georgescu a avut loc, pe scena Operei Române din Bucureşti, premiera absolută a baletului „Nunta în Carpaţi” lucrare muzicală de referinţă a compozitorului Paul Constantinescu, maestru emerit al artei şi membru corespondent al Academiei Române din 1963. Baletul „Nunta în Carpaţi” a fost terminat în anul 1938 şi încununat în acelaşi an, cu Premiul I de compoziţie muzicală „George Enescu”, decernat de o exigentă comisie prezidată de însuşi fondatorul acestui important premiu (începând din anul 1912), George Enescu

· 1940: Se formeaza la Londra guvernul norvegian in exil, dupa ocuparea Norvegiei de catre Germania nazista.

· 1944: Trupele germane executa 216 civili in satul Kleisura din Grecia.

· 1945: Al Doilea Război Mondial: Insurecția din Praga începe ca o încercare a rezistenței cehe de a elibera orașul de sub ocupația nazistă.

· 1949: A fost înființat Consiliul Europei.

· 1950: Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei.

· 1954: În Paraguay, generalul Alfredo Stroessner preia puterea prin lovitură de stat.

· 1955: A intrat în vigoare Acordul privind crearea Uniunii Europei Occidentale (UEO), semnat la Paris, 23 octombrie 1954.

· 1955: Începe să funcționeze UEO, Uniunea Europei Occidentale, în baza acordului semnat de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie la 17 martie 1948. UEO este singura organizație europeană cu componentă de apărare înființată în perioada războiului rece.

· 1957: La Televiziunea Română a avut loc prima transmisie sportivă în direct: meciul de rugbi Anglia-România.

· 1964: Consiliul Europei declară ziua de 5 mai ca Ziua Europei.

· 1979 - "Ziua mondiala a Holocaustului"; se comemoreaza anual, din 1979, la o data variabila, conform calendarului ebraic, în amintirea celor aproximativ sase milioane de evrei ucisi în timpul celui de-al doilea razboi mondial.

· 1988: Televiziunea niponă a efectuat prima transmisiune în direct de pe Muntele Everest, cel mai înalt din lume.

· 1990: Presedintele Ion Iliescu a invitat reprezentanti ai manifestantilor din Piata Universitatii la o discutie. Tratativele dintre presedinte si manifestanti au esuat, in momentul in care acestia din urma au cerut ca dialogul sa fie televizat.

· 1999: Indonezia și Portugalia au semnat un acord prin care să sprijine realizarea autonomiei provinciei Timor.

· 1999: Deputatii europeni l-au investit, la Strasbourg, pe italianul Romano Prodi in functia de presedinte al Comisiei Europene.

· 2001: Patriotul român basarabean Ilie Ilascu, a fost eliberat din inchisoarea Hlinoaia, unde fusese detinut samavolnic de autoritatile separatiste din autoproclamata republica transnistreana, dupa un simulacru de proces. Este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988-1992). Președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forțele separatiste). A participat la luptele armate de la Nistru (1992), în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială ale Ministerului Securității Naționale din Republica Moldova, care a luptat în spatele frontului si a adus mari pierderi Armatei a 14 Rusești și bandelor de cazaci rusi care actionau în Transnistria contra moldovenilor.

· 2002: După ce în primul tur de scrutin Jacques Chirac a obținut 19,88% din voturi, în al doilea tur de scrutin obține 82,21% împotriva lui Jean-Marie Le Pen al Frontului Național și este confirmat ca președinte al Franței.

· 2003: S-a parafat tratatul româno–rus. Seful diplomatiei romane Mircea Geoana si omologul sau rus Igor Ivanov au parafat, la Bucuresti, tratatul de baza dintre Romania si Federatia Rusa. Documentul, primul de acest fel semnat de cele doua parti dupa destramarea fostei URSS, in anul 1991, va fi semnat, la inceputul lunii iulie, la Moscova, de presedintii Ion Iliescu si Vladimir Putin. Textul tratatului a fost negociat timp de mai multia ani. Discutiile au fost o vreme blocate din cauza refuzului partii ruse de a condamna, in document, Pactul Ribbentrop-Molotov – care a dus la anexarea Basarabiei de catre fosta URSS, in 1941- si de a retroceda tezaurul Romaniei, transferat la Moscova, in timpul primului razboi mondial. Obstinatia cu care partea romana a insistat sa obtina aceste lucruri a dat, in cele din urma roade, chiar daca victoria este doar de ordin moral. Anexa la tratat condamna formal Pactul Ribbentrop -Molotov. De fapt, aceasta condamnare formala, este tot ceea ce se putea obtine intrucat, dupa destramare fostei URSS, Romania nu mai are litigii teritoriale cu Rusia ci cu Ucraina, desprinsa din fostul imperiu. Cat despre tezaur, cele doua parti au convenit, tot in anexa la tratat, ca discutiile sa continue la nivel de experti. Sansele ca tezaurul sa fie recuperat sunt, insa, minime. Rusia, mostenitorul juridic al fostului imperiu sovietic, a denuntat, cu mai multi ani in urma, Pactul Ribbentrop-Molotov dar autoritatile de la Moscova au refuzat sa faca acelasi lucru in documentele internationale de teama ca un astfel de gest ar oferi temei juridic tarilor lezate de a cere reparatii materiale. In ceea ce priveste tezaurul, fosta URSS a refuzat sa-l returneze Romaniei afirmand ca el este prada de razboi din cel de-al doilea razboi mondial, cand cele doua parti au fost in conflict. Argumentul partii romane este ca tezaurul a fost trimis la Moscova intr-o vreme in care cele doua tari nu se aflau in conflict, drept urmare nu poate fi socotit prada de razboi. Tezaurul a fost trimis la Moscova, in preajma ocuparii Bucurestiului de catre trupele germane, in timpul primului razboi mondial.

· 2004: Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor pentru că a reușit să reziste 1.060 de zile la putere, devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice.

Nașteri

· 867: Împăratul Uda al Japoniei (d. 931)

· 1210: Afonso al III-lea, Rege al Portugaliei (pronunția AFI ɐˈfõsu în portugheză), sau Affonso (portugheza veche), Alfonso sau Alphonso (portughezo-galiciană) sau Alphonsus (latină), supranumit Bolognezul (portugheză o Bolonhês), al cincilea rege al Portugaliei (n. 5 mai 1210 în Coimbra - d. 16 februarie 1279 în Alcobaça, Coimbra sau Lisabona), și primul care a folosit titlul de Rege de Portugalia și de Algarve, din 1249. A fost al doilea fiu al lui Afonso al II-lea al Portugaliei, și a Urracăi, prințesa Castiliei; a urmat la tron fratelui său Sancho al II-lea al Portugaliei, pe 4 ianuarie 1248.
Ca al doilea fiu al lui Afonso al II-lea, nu era de așteptat ca el să moștenească tronul, ci se credea că acesta îi va reveni fratelui său mai mare, Sancho. A trăit mare parte a vieții în Franța, unde s-a căsătorit cu Matilda, moștenitoarea Boulognei, în 1238, devenind astfel Conte de Boulogne. În 1246, conflictele dintre fratele său, regele și Biserica, deveniseră insuportabile. Papa Inocențiu al IV-lea a ordonat ca Sancho al II-lea să fie înlăturat de pe tron, și înlocuit cu Contele de Boulogne. Afonso nu a refuzat ordinul papal și a plecat spre Portugalia. Din moment ce Sancho nu era un rege popular, nu a fost greu să îndeplinească ordinul; Sancho a fost exilat în Castilia, și Afonso al III-lea a devenit rege în 1248, după moartea fratelui său. Pentru a urca pe tron, a abdicat din postura de Conte de Boulogne, iar în 1253 a divorțat de Matilda.

Determinat să nu comită aceleași erori ca și fratele său, Afonso al III-lea a acordat mare atenție opiniei clasei mijlocii, formată din negustori și mici proprietari de pământ. În 1254, în orașul Leiria, a avut loc prima sesiune a Cortes, o adunare generală formată din reprezentanți ai nobilimii, ai clasei mijlocii, și a tuturor municipalităților. A emis de asemenea legi care aveau drept scop protejarea claselor neprivilegiate de abuzurile claselor înalte. Rămas în istorie ca un administrator remarcabil, Afonso al III-lea a fondat mai multe orașe, a acordat statutul de oraș multor altora, și a reorganizat administrația publică.

După ce și-a asigurat tronul, Afonso al III-lea a declarat război comunităților musulmane care prosperau în sud. Algarve a început să facă parte din Regatul Portugaliei în timpul domniei sale, în urma cuceririi orașului Faro; Portugalia a devenit astfel primul regat iberic care și-a încheiat Reconquista.

În urma succeselor sale împotriva maurilor, Afonso al III-lea a trebuit să se confrunte cu o problemă politică care rezulta din frontierele cu Castilia. Regatul vecin considera că teritoriile recent încorporate (Algarve) ar trebui să fie castiliene, fapt ce a inițiat o serie de războaie. În cele din urmă, în 1267, un tratat a fost semnat în Badajoz, stabilind că frontiera sudică între Castilia și Portugalia ar trebui să fie râul Guadiana, așa cum este și astăzi.

· 1747: Împăratul Leopold al II-lea (în germană Leopold II., născut Peter Leopold Joseph) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 5 mai 1747, Viena - d. 1 martie 1792, Viena) a condus Sfântul Imperiu Roman între anii 1790-1792 și a fost totodată rege al Boemiei, Ungariei, mare duce de Toscana, principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împărătesei Maria Terezia și al împăratului Francisc Ștefan. Leopold a fost unul dintre așa-zișii "monarhi luminați".

Leopold (stânga) cu fratele său împăratul Iosif al II-lea

Leopold a fost al treilea fiu al cuplului imperial și inițial a fost menit carierei preoțești, dar studiile teologice la care a fost obligat de către familie au avut efect contrar, făcând din el o persoană ostilă bisericii.

În 1753 s-a logodit cu Maria Beatrice d'Este moștenitoarea ducatului de Modena. Căsătoria nu a avut loc, Maria Beatrice s-a căsătorit cu fratele mai mic a lui Leopold, Arhiducele Ferdinand.

După decesul fratelui său mai mare, Carol Iosif, în 1761, s-a decis că el ar trebui să-i succeadă tatălui său la tronul Marelui Ducat de Toscana, care era apanajul celui de-al doilea fiu. Această înțelegere a stat la baza căsătoriei sale din 5 august 1764 cu infanta Maria Luisa a Spaniei, fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei și a reginei Maria Amalia de Saxonia.

După decesul tatălui său la 18 august 1765, i-a succedat la conducerea Marelui Ducat. Leopold era faimos în Florența pentru numeroasele sale aventuri extraconjugale. Printre amantele sale a fost și contesa Cowper, soția contelui Cowper care, în compensație pentru că a fost încornorat, a primit onoruri de fratele lui Leopold, Iosif al II-lea.

Timp de 25 de ani a fost mare duce al Toscanei și a locuit la Florența, în timp ce fratele său, Iosif al II-lea era împărat romano-german, la Viena. În perioada cât și-a exercitat atribuțiile de suveran al Toscanei, aceasta a cunoscut o mare înflorire economică și socială, datorată reformelor judicioase pe care le-a impus. A înlăturat restricțiile impuse locuitorilor ducatului de către predecesorii săi din familia Medici. Cea mai importantă reformă, cu adevarat remarcabilă pentru acel timp, a fost abolirea pedepsei cu moartea în 1786.

În anul 1790 pleacă la Viena, pentru a ocupa tronul fratelui său, decedat fără moștenitori. Scurta sa domnie ca împărat romano-german (al Sfântului Imperiu Roman) a fost frământată de rivalitățile dintre marile puteri ale Europei și de agitațiile politice din provinciile vastului său imperiu. A trăit epoca de tulburărilor revoluționare din Franța, unde printre mulți alții și-a pierdut viața sora sa, regina Maria-Antoaneta, soția regelui Ludovic al XVI-lea. Referitor la Revoluția franceză, a făcut un apel către capetele încoronate din Europa de a lua măsuri împotriva evenimentelor (revoluționare) care "compromit onoarea tuturor suveranilor și securitatea tuturor guvernelor".

A fost căsătorit cu Maria-Luisa a Spaniei. A avut 16 copii, dintre care cei mai cunoscuți sunt:

Francisc, viitor împărat romano-german, ulterior primul împărat ereditar al Austriei
Karl, arhiduce al Austriei, duce de Teschen, care a îmbrățișat cariera militară

A murit subit, după doar doi ani de domnie ca împărat, fiind înmormântat în Cripta Imperială din Viena, în mormântul 113.

* 1807: Karl Kalchbrenner, în limba maghiară Károly Kalchbrenner, (n 5 mai1807, Pöttelsdorf lângă Mattersburg, Imperiul Habsburgic – d. 5 iunie1886, Wallendorf, Austro-Ungaria, azi Slovacia) a fost un botanist, briolog,^[1] și algolog dar în primul rând micolog precum superintendentaustro-ungar, membru titular al Academiei Ungare de Științe de proveniență austriacă. Abrevierea numelui său de autor este Kalchbr.

· 1813: S-a nascut Soren Kierkegaard, filosof danez, fondator al existentialismului, s-a nascut la Copenhaga intr-o familie numeroasa cu puternice convingeri religioase. A studiat teologia intre anii 1830 si 1840 la universitatea din localitatea natala. Dupa o perioada in care a cochetat cu ideea de a deveni pastor, a ales sa plece in Germania si sa se dedice studiului filosofic. Anul 1841 l-a gasit in Berlin unde a asistat la orele sustinute de Friederich Schelling. A debutat doi ani mai tarziu cu o analiza critica la adresa romanului „Un biet scripcar” al lui Hans Christian Andersen, pentru ca mai apoi sa publice tot mai des eseuri filozofice, dar si cu teme religioase ori psihologice. De numele sau se leaga conceptul existentialismului in filozofie care a avut o influenta deosebita asupra dezvoltarii acestui domeniu. S-a stins din viata la 11 noimebrie 1855 in Copenhaga dupa ce a suferit un atac cerebral.

· 1815 - S-a născut dramaturgul francez Eugene Labiche ("O pălărie de pai din Italia") (m.23.01.1888).

* 1818: Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Germania - d. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie) a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist,^[19] întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești.^[20] A avut o influență importantă asupra istoriei politice a secolului al XX-lea.^[21] Karl Marx împreună cu Friedrich Engels a scris și a publicat în 1848: Manifestul Partidului Comunist^[22]. Abordarea sa este vizibilă din prima linie a primului capitol al Manifestul Partidului Comunist: "Istoria tuturor societăților cunoscute este istoria luptei de clasă". Apelând la ideea de luptă de clasă Marx nu făcea totuși decât să preia un concept folosit de mult timp deja de către istoricii burghezi în studiile lor.^[23] Marx a argumentat că sistemul capitalist, la fel ca și sistemele socio-economice precedente, produce tensiuni interne care îl conduc la distrugere. Așa cum capitalismul a înlocuit feudalismul, capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase, care urmează unei perioade de tranziție în care statul va fi un instrument al dictaturii proletariatului. Pe de altă parte, Marx a argumentat că schimbările socio-economice se produc prin intermediul activității revoluționare organizate. În acest model, capitalismul va lua sfârșit prin activitatea organizată a clasei muncitoare internaționale. Ideile lui Marx au început să exercite o influență majoră asupra mișcării muncitorești la scurt timp după moartea sa. Această influență a crescut impetuos odată cu victoria Revoluției din Octombrie din Rusia, revoluție datorată bolșevicilor, care erau marxiști, ca și restul partidelor rusești cu orientare de stânga - menșevicii (social-democrații) și socialist-revoluționarii.

Marx s-a născut într-o familie cu vechi și ramificate tradiții rabinice: ambii lui părinți se trag din familii cunoscute de rabini, unica excepție fiind o soră a mamei lui care era căsătorită cu un evreu care era bancher (bunicul fondatorului concernului olandez Philips).^[24] Trier, mica urbe renană unde se va naște Marx, devine în 1815 posesiune prusacă, fapt care a dus la excluderea tuturor evreilor din funcțiile publice.^[24] În aceste condiții, tatăl lui Marx fiind jurist, decide să se convertească la evanghelism pentru a putea exercita meseria, și copiii lui vor fi botezați, soția acestuia fiind și ea botezată aproximativ în aceeași perioadă.^[24]Tatăl lui Marx era un admirator al filozofilor Luminilor și nutrea convingeri liberale, fiind printre cei care au manifestat pentru constituție în Prusia.^[19] Marx este școlit o perioadă în familie, mai apoi într-o școală cu numeroși profesori și elevi cu vederi liberale, fapt care o făcea să fie sub observația poliției regelui.^[19], și care era condusă de un amic al tatălui său. Marx citea cu plăcere poezie greacă și pe Shakespeare, fapt care l-a apropiat de tatăl viitoarei lui soții, Johann Ludwig von Westphalen, un nobil cu vederi progresiste, în orice caz, mai progresiste decât cele ale fiului lui cel mai mare, care va ajunge ministru prusac de interne, și care îl introduce pe Marx în teoriile socialiste ale contelui de Saint-Simon.^[24]^[25] Din 1835 Marx va studia la Universitatea din Bonn și, mai apoi, la aceea din Berlin, perioadă în care va schimba studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie.^[25] În Berlin este admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, deși încă nici măcar nu absolvise.^[26]Doktorklub-ul era format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei.

Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii hegelieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie asta instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna ceea ce există este limitat, parțial rațional și potențial deschis schimbării; iluziile, auto-înșelarea, iluziile în masă, erorile pur și simplu, trebuie arătate toate ca atare, pentru a putea fi corectate.^[25]

Sperând încă o carieră academică, tânărul Marx își termină în 1841 studiile cu o teză de doctorat având ca subiect o comparație a atomismelor lui Democrit și Epicur. Tânărului doctor îi sunt însă rapid spulberate speranțele în privința unei cariere universitare, de îndată ce mai bătrânul lui amic Bruno Bauer este dat afară din Universitatea din Bonn, unde avea un post de profesor, din cauza criticii lui seculariste a evangheliilor creștine.^[27]^[28] Din această perioadă (1843) datează și căsătoria lui Karl Marx cu fata baronului von Westphalen, vechiul prieten de familie^[25], considerată "frumoasa Trier-ului".^[29]Relațiile tânărului Karl Marx cu părinții încep să se deterioreze imediat după căsătoria acestuia cu Johanna (Jenny) von Westphalen, aceștia reproșându-i că implicarea lui politică ca și studiile și mai apoi doctoratul obținut în filozofie în loc de drept, nu reușesc să-i asigure un venit stabil, așa cum era normal în opina lor pentru un bărbat care decisese să se căsătorească; însă această incapacitate a lui Marx de a-și asigura venituri suficiente sieși și familiei lui va fi o constantă și în același timp o dureroasă problemă a întregii lui existențe, și aceasta nu va fi decât agravată de șubrezirea timpurie a sănătății filozofului, din cauza exceselor "herculeene" în materie de efort dedicat pentru proiectele de studiu care-l pasionau ca și pentru scrierile pe care le producea.^[24]

În imposibilitate de a începe o carieră academică din motive ideologice, Marx se orientează spre jurnalism; epoca și locul - Prusia militaristă, antiliberală și antidemocratică - nu vor fi potrivite însă nici unei cariere jurnalistice, căci după ce ajunge editorul ziarului liberal Rheinische Zeitung, cenzorul prusac îl închide.^[25] Începutul ca ziarist la jurnalul (Rheinische Zeitung) creat de un grup de oameni de afaceri din Köln, a fost promițător, dovada că în scurt timp ajunge directorul editorial înainte de interzicerea publicării ziarului de către cenzura prusacă. După ce ziarul a fost închis de autoritățile Prusiei, acestea îi oferă lui Marx un post de editor în slujba guvernului, fapt care i-ar fi asigurat, probabil, veniturile necesare pentru o viață liniștită.^[24] Își făcuse deja un nume, și pentru că era clar că în Germania vremii nu va fi tolerat un jurnalism de opoziție, Marx acceptă mai degrabă, încrezător în propriile capacități, un post în editura jurnalului germanofon de opoziție publicat în exil, anume în Franța.^[24]

La Köln îl întâlnește pentru prima dată pe Friedrich Engels, pe care îl va revedea la Paris, în mica comunitate de exilați germani. La Paris, Marx scrie pentru scurt timp pentru "Deutsch-franzoesische Jahrbuecher", și face cunoștință cu poetul german Heinrich Heine, cu socialistul francez Pierre-Joseph Proudhon, ca și cu anarhistul rus Bakunin.^[25] În această perioadă, Marx ia, pentru prima oară, contact și cu mișcarea muncitorească, implicându-se într-o organizație secretă comunistă, numită "Liga celor drepți", devenind socialist și comunist^[25]. În această perioadă citește economie politică și scrie profundele și incisivele note care vor fi publicate peste un secol sub titlul "Manuscrisele economice și filozofice din 1844"

Marx a fost puternic influențat de:

Metoda dialectică și orientarea istorică a lui Friederich Hegel;
Economia politică clasică a lui Adam Smith și David Ricardo;
Gândirea socialiștilor francezi, în particular Jean-Jacques Rousseau, Henri de Saint-Simon și Charles Fourier;
Filozofia materialistă timpurie germană, în particular Ludwig Feuerbach;
Solidaritatea cu clasa muncitoare a lui Friedrich Engels.

Marx s-a inspirat din dialectica lui Hegel, deși i-a criticat vehement concepția asupra filozofiei istoriei, descoperă materialismul și critica religiei în lucrările lui Feuerbach, adoptă ideile socialist-utopice ale lui Saint-Simon și se îndoctrinează cu economia politică modernă dezvoltată de Adam Smith. În timp ce Hegel era un filozof idealist, Marx a urmărit să rescrie dialectica în termeni materialiști.

Pornind de la aceste izvoare el elaborează treptat Materialismul istoric ca teorie științifică a analizei istorice a societății (Teze asupra lui Feuerbach, 1845; Ideologia germană, 1846; Mizeria filozofiei, 1847). Marx ia contact cu mișcarea muncitorească și redactează împreună cu Friedrich Engels Manifestul partidului comunist (1848), care are ca motto celebrul apel: "Proletari din toată lumea, uniți-vă !" Expulzat din Germania, apoi și din Franța, se refugiază la Londra în Marea Britanie unde își petrece timpul în special în sălile de lectură ale bibliotecii de la British Museum. Acolo înmagazinează cunoștințe teoretice cu care își dezvoltă mai departe sistemul, având totuși puțin contact cu clasa muncitoare, al cărei mentor avea să devină. Aici scrie Luptele de clasă în Franța (1850), Bazele critice ale economiei politice (1858) și începe redactarea lucrării sale fundamentale, Capitalul.

În 1864, Marx este principalul diriguitor al Primei Internaționale Socialiste, căreia îi dă ca obiectiv abolirea capitalismului. Pentru Marx, istoria omenirii se bazează pe lupta de clasă: pentru a se elibera, proletariatul, victimă a exploatării capitaliste, trebuie să se organizeze la nivel internațional, să cucerească puterea politică și, în această fază de dictatură a proletariatului, să realizeze desființarea claselor sociale, ceea ce, într-o fază superioară, va duce de la sine la dispariția statului și la întemeierea societății comuniste.

Doctrina marxistă sau Marxismul reprezintă ansamblul concepțiilor politice, filozofice și sociale ale lui Karl Marx, Friedrich Engels și ale continuatorilor lor. Marxismul se bazează pe materialism și pe socialism, el este în același timp teorie și program al mișcărilor muncitorești organizate. Pentru marxiști, materialismul reprezintă baza teoretică, opusă idealismului, considerat ca instrument speculativ în slujba burgheziei. În doctrina marxistă, materialismul are două aspecte: unul dialectic, care exprimă legile generale ale lumii exterioare și ale gândirii umane, un altul istoric, care afirmă că numai realitatea socială determină conștiința oamenilor. Dezvoltarea istorică a societății ar fi condiționată de contradicțiile diverselor "moduri de producție" (primitiv, sclavagist, feudal, capitalist) și de "relațiile de producție", adică de raporturile dintre oameni în procesul de producție. Aceste contradicții se exprimă prin lupta de clasă, care este astfel motorul istoriei.

Marx a elaborat și o teorie a valorii: valoarea este expresia cantității de muncă conținută de un produs. "Plus-valoarea"reprezintă diferența dintre valoarea creată de muncitor în timpul muncii prestate și salariul primit, și reflectă astfel gradul exploatării capitaliste.

· 1819: Stanislaw Moniuszko, compozitor polonez (d. 1872).

· 1826: Eugénie de Montijo (n. 5 mai 1826 – d. 11 iulie 1920) născută Doña Maria Eugenia Ignatia Augustina Palafox de Guzman Portocarrero-Kirkpatrick, Contesă de Teba, a fost ultima împărăteasă a Franței din 1853 până în 1871, ca soție a împăratului Napoleon al III-lea.

Eugénie de Montijo

Ultima împărăteasă a Franței s-a născut la Granada, Spania, fiica lui Don Cipriano de Palafox y Portocarrero, al 9-lea Connte Montijo, al 14-lea Marchiz Ardales, al 17-lea Marchiz Moya, al 13-lea Marchiz Algaba, al 15-lea Conte Teba, al 8-lea Conte Fuentidueña ^[1], și a soției lui pe jumătate scoțiană, pe sfert belgiană și pe sfert spaniolă María Manuela Enriqueta Kirkpatrick de Closbourn y de Grevigné, fiica scoțianului William Kirkpatrick de Closbourn (1764-1837), care a devenit Consului Statelor Unite la Malaga.

Sora mai mare a Eugeniei, María Francisca de Sales de Palafox Portocarrero y Kirkpatrick, cunoscută ca Paca (1825-1860), care a moștenit cele mai multe onoruri de familie și a fost al 12-a Ducesă de Peñaranda Grandee a Spaniei și a 9-a Contesă de Montijo (titlu pe care mai târziu l-a cedat surorii sale), s-a căsătorit cu Ducele de Alba în 1849.

Până la căsătoria ei în 1853, Eugénie a utilizat diferite titluri de Contesă de Teba sau Contesa de Montijo, dar unele titluri de familie au fost moștenite în mod legal de către sora ei mai mare, care au trecut Casei de Alba. După decesul tatălui ei, Eugénie a devenit a 9-a Contesă de Teba^[2].

Eugénie de Montijo, așa cum a devenit cunoscută în Franța, a fost educată la Paris, la mănăstirea Sacré Cœur, unde a primit o educație catolică.

Portretul împărătesei Eugénie de Franz Xaver Winterhalter, 1861

După ce Prințul Louis Napoleon a devenit președinte al celei de-A Doua Republici Franceze, Eugénie a apărut împreună cu mama sa la un bal oferit de "prințul-președinte" la Palatul Elysée la 12 aprilie 1849.^[3] Frumusețea ei l-a atras pe Louis Napoleon, care a încercat s-o seducă, însă Eugénie i-a spus că așteaptă căsătoria.^[4] "Cum să ajung până la tine?" a vrut Napoleon să știe. "Prin capelă" a sunat răspunsul.^[5]

Într-un discurs ținut la 22 ianuarie 1853, Napoleon al III-lea a anunțat oficial logodna, spunând "Prefer o femeie pe care o iubesc și o respect unei necunoscute, alianță ale cărei avantaje ar fi pălit în fața sacrificilor".^[6] S-au căsătorit la 29 ianuarie 1853 printr-o ceremonie civilă la Palatul Tuileries și la 30 ianuarie printr-o fastuoasă ceremonie religioasă la Notre-Dame.^[7]

Împărăteasa Eugénie și doamnele sale de onoare, pictură de Franz Xaver Winterhalter, 1855.

Educația ei fusese întrucâtva neglijată, astfel că Napololeon s-a străduit să i-o completeze. I-a cerut lui Duruy să-i dea lecții de istorie pe care Eugénie le-a ascultat cu multă bunăvoință. Însă în cazul celorlalte științe lucrurile erau mai complicate deoarece în lipsa unor noțiuni elementare, cu greu se puteau asimila cunoștințe noi.

Pierdera unei sarcini la trei luni, în 1853, a speriat-o și a amărât-o.^[8] La 16 martie 1856, după un travaliu care a durat două zile și care a pus în pericol viața mamei și a copilului, și după care Eugénie s-a recuperat încet, împărăteasa a dat naștere singurului ei copil, Prințul Napoléon Eugène Louis Jean Joseph Bonaparte.^[9]^[10]

Dacă iubirea lui Napoleon pentru ea a durat doar câțiva ani, afecțiunea Eugeniei s-a dovedit durabilă. Soțului ei nu i-a luat mult timp să se abată de la aventuri, Eugénie găsind sexul cu el "dezgustător".^[11]

Eugénie și-a îndeplinit obligațiile care au decurs din funcția de împărăteasă, întreținându-și oaspeții și însoțindu-l pe împărat la baluri, operă și teatru. Ea a călătorit în Egipt pentru a deschide Canalul Suez și ori de câte ori a călătorit în străinătate l-a reprezentat pe împărat în mod oficial. A pledat cu fermitate în favoarea egalității pentru femei; ea a făcut presiuni asupra ministerul Educației Naționale să acorde diplome de bacalaureat pentru femei și a încercat fără succes ca Academiea Franceză să o aleagă pe scriitoarea George Sand ca prim membru de sex feminin al Academiei.

Soțul ei a consultat-o adesea în chestiuni importante iar ea a acționat ca regentă în timpul absențeor sale din 1859, 1865 și 1870. În 1860, ea a vizitat Algeria cu Napoleon.^[12] Catolică și conservatoare, influența ei a contracarat orice tendință liberală în politicile împăratului.

A fost un apărător ferm al puterilor temporale papale din Italia și al ultramontanismului. A fost acuzată de eșecul intervenției franceze în Mexic și în cele din urmă de moartea împăratului Maximilian I al Mexicului.^[13] Cu toate acestea, afirmația de clericalism și influența pe partea conservatorismului ei este adesea contracarată de către alți autori.^[14]^[15]

Împărăteasa Eugénie în doliu după soțul ei, 1873.

În 1868, împărăteasa Eugénie a vizitat Palatul Dolmabahçe din Constantinopole, casa sultanei Pertevniyal, mama sultanului Abdülaziz, al 32-lea sultan al Imperiului Otoma. Pertevniyal s-a indignat de îndrăzneala Eugeniei care l-a luat de braț pe unul din fiii ei în timp ce acesta dădea un tur de grădină, și sultana a înghiotit-o în stomac pe împărăteasă pentru a-i aminti că nu se află în Franța.^[16] Potrivit altor autori, Pertevniyal a perceput prezența unei femei străine în casa ei din Serai ca o insultă. Conform relatărilor ea a pălmuit-o pe Eugénie provocând un incident internațional.^[17]

Eugénie fotografiată în 1920, la vârsta de 94 de ani

În 1854, împăratul Napoleon al III-lea și soția sa Eugénie au cumpărat mai mulți acri de dune în Biarritz și l-au însărcinat pe inginerul Dagueret să realizeze o casă de vară, înconjurată de grădini, păduri, pajiști, un iaz și dependințe.^[18] Napoleon al III-lea a ales o locație în apropiere de Spania astfel încât soția sa să nu ducă dorul țării natale.^[19]Casa a fost numită Villa Eugénie, astăzi Hôtel du Palais.^[20] Prezența cuplului imperial a atras și alți membri ai caselor regale, cum ar fi regina Victoria a Regatului Unit și regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, care au făcut cunoscută localitatea Biarritz.

Când al doilea Imperiu a fost răsturnat după înfrângerea Franței în Războiul franco-prusac, împărăteasa și soțul ei s-au refugiat în Anglia și s-au stabilit la Chislehurst, Kent. După moartea soțului ei în 1873, și a fiului ei în 1879, ea s-a mutat în 1885 la Farnborough, Hampshire și la Villa Cyrnos (numită după numele antic grecesc pentru Corsica), care a fost construită pentru ea la Cape Martin, între Menton și Nisa, unde s-a retras abținându-se de la politică. Casa ei din Farnborough este astăzi o școală catolică de fete.^[21]

După decesul soțului și fiului ei, cum sănătatea a început să i se deterioreze, ea a petrecut o perioadă la Casa Osborne; medicul ei i-a recomandat să viziteze Bournemouth, care era pe vremea epocii victoriene renumit ca resort spa.

În 1887 eaa devenit nașa Victoriei Eugenie de Battenberg (1887–1969), fiica Prințesei Beatrice, și care mai târziu a devenit soția regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei.

Fosta împărăteasă a murit în iulie 1920, la vârsta de 94 de ani, în timp ce-și vizita ruda, Ducele de Alba, la Palatul Liria din Madrid, în țara ei natală.

· 1829: Shusaku Honino, jucător japonez de „Go" (d. 1862)
* 1837: Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iași sau Solești — d. 17 iulie 1923, București) a fost un publicist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1888-1889 și membru de onoare al Academiei Române (1891), Societăţii Junimea (1863). Theodor Rosetti a fost Ministru de Finanțe în 1912 și Președinte al Senatului Român în 1913, în guvernul Titu Maiorescu.

Descendent al unei vechi familii boierești, primeşte o educaţie germană în cadrul lecţiilor desfăşurate în sânul familiei. A început liceul la Lvov şi l-a terminat la Viena, a studiat economia politică şi finanţele la Viena şi Paris. Şi-a luat licenţa în drept la Paris, iar în 1860 este numit judecător la tribunalul din Iaşi, numărându-se printre întemeietorii societății Junimea^[2]. În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Iacob Negruzzi, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească.

Theodor Rosetti a studiat finanțele și științele politice la Lviv și la Viena, precum și dreptul la Paris. După absolvire, a devenit judecător la Iași, 1864 prefect de Vaslui și profesor la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Theodor Rosetti, declarându-se un admirator al Italiei, a fost un propagandist sincer al filoitalienismului. Ca membru al Partidului Conservator a fost de mai multe ori președintele Consiliului de Miniștri și ministru. A deținut funcția de guvernator al Băncii Naționale a Românieiîn perioada 19 noiembrie 1890 - 21 noiembrie 1895. În calitate de guvernator a coordonat desfășurarea și finalizarea negocierilor dintre B.N.R. și statul român cu privire la schimbarea sistemului monetar, întocmirea Regulamentului Casei de Pensiuni și Ajutoare a Funcționarilor B.N.R., înființarea Băncii Agricole cu sprijinul Băncii Naționale.

În primăvara anului 1866 este ales deputat de Dorohoi şi face parte din Adunarea Constituantă. Între anii 1866-1868, funcţionează ca preşedinte al consiliului judeţean Vaslui. Agent diplomatic al României la Berlin, ministru al Lucrărilor Publice; la 31 martie 1876, este numit membru al Curţii de Casaţie, iar în 1884, preşedinte. Face parte din comitetul de redacţie al ziarului ,,Timpul”, preşedinte al Consiliului de miniştri al României în perioada 1888-1889, guvernator al Băncii Naţionale (1891- 1895); director al Băncii Agricole; ministru de Finanţe, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga. Este cunoscut pentru lucrările: Despre direcţiunea progresului nostru, 1874; Mişcarea socială la noi, 1885. Invitat de Regele Carol I să participe la Consiliul de coroană din 3 august 1914 în calitate de fost conducător al guvernului României, Theodor Rosetti, unul dintre cei doi decani de vârstă ai Consiliului, alături de P. P. Carp (avea şaptezeci şi şapte de ani în 1914), se pronunţă pentru neutralitate: ,,Să stăm deci liniştiţi la o parte, să ne vedem de nevoile şi de necazurile noastre şi să ne căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit”. [...] decât să ne avântăm într-un război contra simţământului public, mai bine să rămânem neutri”.

Theodor Rosetti a decedat la 17 iulie 1923 în București, la vârsta de 86 de ani.

· 1846: S-a născut Henryk Sinkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel. (d. 15 noiembrie 1916). Henryk Sienkiewicz (numele intreg Adam Aleksander Pius Oszyk-Sienkiewicz) s-a nascut la 5 mai 1846 in Wola Okrzejska, Polonia.

· 1869: Hans Pfitzner, compozitor de origine rusă (d. 1949)
* 1890: Sterie Petrașincu (n. 5 mai 1890, Crușova, Imperiul Otoman - d. 1968, București) a fost un medic român de origine aromână. A participat la Primul Război Mondial, cu grad de medic sublocotenent în Regimentul 8 Călărași. A lucrat ca medic de divizie și apoi, timp de 20 de ani, ca medic șef la Așezământul Brâncovenesc din București. În 1921 s-a specializat la Paris în urologie. A fost președinte al Societății Române de Urologie. A fost închis în lagărul de la Slobozia, fiind acuzat de autoritățile comuniste de colaborare cu regimul legionar, fiind eliberat în urma intervențiilor scrise a mai multor medici și cunoscuți ai săi. În ultima parte a vieții a profesat într-una din policlinicile bucureștene.

· 1892: Dorothy Garrod, arheologă și cercetătoare britanică (d. 1968)

· 1909: S-a născut, in localitatea Leova (Basarabia), Idel Ianchelevici, sculptor şi pictor franco – belgian, membru de onoare din străinătate al Academiei Române, din 1992; (d. 26 iun.ie 1994, Maisons-Laiffite, Franţa). A urmat liceul la Chişinău, după care a studiat medicina. Din anul 1928 se stabileşte în Belgia, şi se dedică pasiunii sale pentru sculptură şi desen. A revenit în ţară, la Galaţi, pentru a-şi satisface serviciul militar (1929-1931). Aici va realiza şi primele lucrări: busturile a zece domnitori români. Plecat din nou în Belgia, a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Liège. În 1933 a primit primul său premiu pentru artă statuară. În următoarea perioadă a participat la proiectul pavilionului românesc la Expoziţia internaţională de la Bruxelles, din anul 1935, realizând patru basoreliefuri. În 1939 s-a afirmat cu lucrarea Scufundătorul şi arcul său. În 1945 a obţinut cetăţenia belgiană. În acelaşi an, în oraşul La Louvière, a fost dezvelită faimoasa sa statuie Apelul – o sculptură de avangardă din beton şi bronz, cu o înălţime de peste patru metri. În 1950 s-a mutat în Franţa, unde a rămas tot restul vieţii. Cariera internaţională a inaugurat-o cu Monumentul naţional al prizonierului politic de la Breendonck (1954). A organizat expoziţii personale la Bruxelles, Tel Aviv, Paris, Amsterdam şi în alte oraşe, inclusiv la Bucureşti, în 1976. În anul 2003, cu participarea a trei instituţii europene, lucrările sale de sculptură şi grafică au fost expuse la Muzeul Naţional de Artă al României. A realizat peste 20 de monumente de for public, cele mai multe aflate în Belgia, apoi în Franţa, Israel şi Congo. A semnat ilustraţiile la numeroase cărţi, dintre care cele pentru Eneida, Georgicele şi Bucolicele de Virgiliu, ce i-au adus, în 1979, Premiul Plantin-Moretus,
la Târgul Internaţional al Cărţii. În anul 2004, în cadrul unei expoziţii filatelice, au fost realizate două mărci poştale care reproduc două dintre cele mai cunoscute sculpturi în bronz ale artistului: Perennis Perdurat Poeta şi L’Appel. În semn de recunoaştere a talentului său, îi sunt inaugurate muzee: în Maisons-Laffite, Franţa, (1985), Goudriaan, Olanda (1987) şi La Louvière, Belgia (1996). În 1990, guvernul francez îi acordă pentru meritele sale artistice Ordinul Cavaler al Artelor şi Literelor. Pentru realizări deosebite în sculptura monumentală, societatea belgiană Les Amis de Ianchelevici, acordă, o dată în trei ani, Premiul Idel Ianchelevici.
* 1913: Octavian Bârlea (n. 5 mai 1913, Mogoș, Alba - d. 5 aprilie 2005, München) a fost un teolog și istoric român, specialist în istorie ecleziastică, fratele folcloristului Ovidiu Bârlea.^[1] În perioada comunistă a fost unul din liderii comunității refugiaților români din München. În 1957a înființat la Roma Societatea Academică Română, pe care a condus-o în calitate de președinte.

A fost directorul secției române a postului Radio Vatican și colaborator la Vocea Americii și Radio Europa Liberă.

Începând cu anul 1978, după asasinarea părintelui Vasile Zăpârțan, a fost principalul preot paroh al Bisericii Unite din München.

A înființat și condus revista Perspective, a misiunii române unite din Republica Federală Germania.

* 1913: Ion Eremia (n. 5 mai 1913, Constanța - d. 23 februarie 2004, București) a fost un general, scriitor și deținut politic în regimul comunist, supranumit „Soljenițin al românilor”

A absolvit cursurile Liceului Militar din Chișinău, apoi pe cele ale Școlii Militare de Geniu, obținând gradul de sublocotenent. În 1935 este repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri - Timișoara. Între anii 1936 și 1938 urmează studiile tehnice ale Școlii de Aplicații de Geniu, care îi vor permite să inventeze „torpila terestră dirijată”, pentru a cărei paternitate se va lupta ani întregi. În perioada 1936 - 1939 urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, fără a absolvi, studii care-i vor marca însă profund viitoarea activitate literară. În vara și toamna anului 1941, după intrarea României în cel de-al doilea război mondial, participă la acțiuni militare pe front, cu Batalionul Transmisiuni Motorizat, luptând în regiunile Chișinău și Tighina. În perioada aprilie 1942 - septembrie 1943 luptă în cadrul Diviziei 1 Pază - „Ucraina”, îndeplinind funcția de comandant de companie. La 10 martie 1944 este înaintat la gradul de căpitan, iar la 23 august 1946, la cel de maior

Urmează o ascensiune rapidă, la 23 august 1949 fiind avansat la gradul de locotenent colonel, la 9 mai 1950, la cel de colonel și la 9 septembrie 1952 este avansat la gradul de general-maior și numit în funcția de ministru adjunct pentru construcții și cazarea trupelor, funcție pe care o deține până la 5 octombrie 1953. Ca militar, Ion Eremia a îndeplinit, până în 1950, diferite funcții, precum cea de redactor-șef la Glasul Armatei, șef al Casei Centrale a Armatei sau comandant al Academiei Militare Politice. De asemenea, din august 1945 și până în februarie 1948 a fost deputat în Marea Adunare Națională.

După moartea lui Stalin, în 1953, Ion Eremia pledează deschis pentru analizarea cultului personalității „marelui conducător” și pentru reformarea Partidului Muncitoresc Român. La 30 aprilie 1955, printr-un decret al MAN, Ion Eremia este eliberat din funcția de locțiitor al ministrului Forțelor Armate, iar în iunie 1955, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Romîn numește o comisie pentru „a stabili comportamentul generalului Ion Eremia”. La 22 noiembrie 1955 este trecut în rezervă prin decret al prezidiului MAN, iar la 17 aprilie 1956 este exclus din rândurile PMR. În 1957, Ion Eremia ocupă un post de funcționar la Inspecția Comercială de Stat.

Revoltat de abuzurile regimului comunist, s-a apucat să scrie pe furiș o carte contra comunismului („Gulliver în țara minciunilor”), pe care voia să o trimită la Paris, ca să fie publicată. La 11 septembrie 1958 finalizează romanul și încearcă să-l trimită spre publicare în Franța. Dar marinarul Pompiliu Pănescu, însarcinat cu această misiune de sora generalului, în loc să ducă manuscrisul în Franța, îl predă Securității.

La 17 octombrie 1958, Ion Eremia este arestat, iar la 27 octombrie 1959 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitație” și 14 ani temniță grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmând să execute pedeapsa cea mai mare. Începând cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Râmnicu-Sărat și Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deținuților politici.

În 1965, prima soție a generalului, actrița Reghina Abramovici, și cei doi copii se stabilesc definitiv în SUA, unde vor fi protejați. În anul 1970, Ion Eremia obține reabilitarea judecătorească, iar în 1971 se căsătorește cu Nicoleta Eremia, împreună cu care va înfia doi copii și alături de care va trăi până la moarte. Nicoleta Eremia a câștigat o sumă importantă în procesul intentat împotriva statului român ca urmare condamnării politice a răposatului ei soț, Ion Eremia.

Cărți scrise și publicate:

1971 - Popa Stoica, roman, Editura Militară
1986 și 1987 - Neînfrînții din Țara Zimbrilor, (vol. I 1986, vol II 1987), Editura Militară
1989 - În triumf prin Țarigrad, Editura Militară
2006 - Gulliver în Țara Minciunilor, Editura Andromeda, ISBN 973-87468-2-5 [2]
2006 - Insula Robinson, Editura Andromeda, 2006, ISBN 973-87468-1-7 [3]

· 1919: S-a născut la Bucuresti, Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 1990, reales în 2002 şi 2005); membru titular al Academiei Române din 1996; (m. 11 decembrie 2011). A fost ales membru în numeroase instituții de prestigiu din țară și din străinătate, printre acestea numărându-se Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Academia de Istorie din Caracas, Asociația internațională Shakespeare, Academia de Științe din New York. Pentru opera sa, Mihnea Gheorghiu a fost distins cu mai multe înalte distincții culturale, între care premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române, al Uniunii Cineaștilor, premii speciale ale festivalurilor de film de la Barcelona, Buenos Aires și Cork, premiul special „Crucea Sudului” la Mar del Plata și premiul „Erasmus”. De asemenea, a fost distins cu titlu de Doctor Honoris Causa al mai multor instituții de învățământ superior. A fost decorat cu „Meritul Cultural” clasa I, Ordinul „Apărarea Patriei”, Ordinul „Pentru Merit”, Ordinul Literelor și Artelor (Franța), Ordinul pentru Merit (Germania), Ordinul Republicii Italiene, Italian Order of Merit, Order of Orange-Nassau (Olanda). Orașul New Orleans i-a decernat titlul de cetățean de onoare.

· 1919: S-a născut la Curteana – Creţeşti, langa Targu Carbunesti, George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; (m. 1995). In 1937 a fost admis la facultăţile de Litere, Filosofie şi Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în anul III, datorită calităţilor sale intelectuale aparte, a fost remarcat de profesorul universitar Nicolae Iorga, care l-a propus, în anul 1940, pentru o bursă de studiu în Italia. Si-a continuat studiile în Italia sub îndrumarea unor personalităţi ale lumii academice, obţinând în anul 1941 un doctorat în filozofie şi litere. Nu după mult timp, în 1942, a obţinut şi titlul de doctor în ştiinţe juridice. Din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial, i-a fost imposibil să revină în ţară şi, din cauza faptului că Spania îşi păstrase neutralitatea în 1943, a luat decizia să se stabilească în această ţară. În Spania avea să urmeze o carieră universitară de excepţie, fiind profesor la Universităţile din: Madrid, Barcelona şi Santander. A debutat ca autor în 1949 cu lucrarea: „El problema de Europa”. Prin operele sale, George Uscătescu a făcut cunoscute în: Spania, Italia, Franţa, Portugalia şi ţările latine americane operele fundamentale ale culturii române. În centru preocupărilor sale s-a aflat poetul naţional Mihai Eminescu şi genialul sculptor Constantin Brâncuşi, cărora George Uscătescu le-a dedicat câte şase lucrări. Referindu-se la Constantin Brâncuşi îl definea ca fiind „un artist reprezentativ al geniului românesc”. A realizat o operă remarcabilă, având ca teme de studiu: istoria, politica, filosofia, literatura, arta, istoria şi filosofia culturii, teatru etc. Eruditul profesor a conferenţiat pe diverse continente, în faţa unor numeroşi universitari. A condamnat deseori acţiunile revizioniste vizând Transilvania: „Sunt mirat că demnitarii de la Budapesta defilează prin Transilvania, incită şi agită ideea de autonomie, cu totală iresponsabilitate”. Referindu-se la desfăşurarea mişcării de eliberare naţională a românilor după destrămarea imperiului sovietic, George Uscătescu crede că unirea Basarabiei cu România nu s-a realizat, în principal, din cauza indiferenţei şi ignoranţei Occidentului, care nu a acţionat pentru înlăturarea efectelor pactului Ribbentrop – Molotov. După revoluţia din decembrie 1989, prof. univ. dr. George Uscătescu a fost declarat membru de onoare al Academiei Române. În 1994 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”. La scurt timp după această recunoaştere, George Uscătescu avea să se stingă din viaţă, la 11 iunie 1995, la Madrid.

· 1919: Georgios Papadopoulos, dictator grec (d. 1999)

· 1921: Arthur Schwalow, fizician american, laureat Nobel (d. 1999)

· 1922 - S-a născut scriitorul Dumitru Hâncu.

· 1924: S-a născut la Bucuresti, actorul român de teatru și film Jean Lorin Florescu; (m. 1992). A absolvit Institutului de Artă Cinematografică din Bucuresti, promoţia 1953. Este cunoscut pentru rolulurile interpretate in filmul serial Toate pânzele sus. si in filmele romanesti Neamul Șoimăreștilor (1965); Șapte băieți și o ștrengăriță (1967); Columna (1968); Brigada Diverse intră în acțiune (1970); Mihai Viteazul (1971) – arhiducele Maximilian; Săptămîna nebunilor (1971);
Felix și Otilia (1972); Cu mîinile curate (1972);Un comisar acuză (1974) etc.

· 1925 - S-a născut Monica Lewis, cântăreaţă americană.
* 1925: Leo Joseph Ryan, Jr. (n. 5 mai 1925, Lincoln, SUA – d. 18 noiembrie 1978, Port Kaituma[*], Guyana) a fost un om politic american, membru al Partidului Democrat. A fost membru al Camerei Reprezentanților, ales în districtul 11 California începând cu anul 1973 și până la asasinarea sa în Guyana de către membrii sectei Templul Popoarelor cu puțin timp înainte de masacrul de la Jonestown din 1978.

După revoltele Watts din 1965, pe atunci membru în Adunarea Statului California, Ryan s-a angajat incognito ca profesor suplinitor pentru a ancheta și a documenta situația din zonă. În 1970, a investigat condițiile din închisorile californiene lăsându-se închis, sub pseudonim, în închisoarea Folsom, pe când era președinte al unei comisii a Adunării, însărcinată cu supervizarea reformei penitenciarelor. În perioada petrecută în Congres, Ryan a călătorit în Newfoundland pentru a investiga uciderea de foci.

Ryan a fost celebru pentru criticile insistente pe care le-a adus lipsei de supraveghere a CIA din partea Congresului, și a întocmit amendamentul Hughes-Ryan, adoptat în 1974. A fost unul dintre primii critici ai lui L. Ron Hubbard și ai mișcării scientologice și a Bisericii Unirii a lui Sun Myung Moon. La 3 noiembrie 1977, Ryan a citit, pentru a fi inclusă în înregistrările Congresului SUA, o mărturie a lui John Gordon Clarkdespre pericolele legate de sectele religioase distructive Ryan a fost primul și unicul congressman american ucis în exercițiul mandatului În 1983, a fost decorat post mortem cu Medalia de Aur a Congresului.

· 1927 - S-a născut scriitorul Vicu Mândra.

· 1932: S-a născut la Bucuresti, compozitorul şi muzicologul român Aurel Stroe;(d. 3 octombrie 2008, Mannheim, Germania). A scris muzică cultă, simfonică, vocal-simfonică, de cameră, corală, muzică electronică și muzică de scenă. A urmat cursurile Conservatorului din București, dupa care a fost asistent (1962-68), lector (1968-73), conferențiar (1973-85) și profesor (din 1993) la Universitatea Națională de Muzică București și a predat orchestrație și compoziție. De asemenea a predat ca profesor asociat la University of Illinois (S.U.A.) între 1985-1986. A predat la Școala normală a Universității din Strasbourg (1972) și a susținut cursuri de vară la Piatra Neamț (1982), Darmstadt (Germania) în 1986, 1988, 1990, 1994 și la Bușteni în 1992. A susținut conferințe, prelegeri, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Austria, Germania), emisiuni de radio și televiziune. A publicat studii, eseuri, articole, interviuri în: Muzica, Secolul XX, Contemporanul, România literară, Tribuna (Cluj), Actualitatea muzicală etc. А fost distins cu ordinul Meritul Cultural Clasa a IV-a (1969), cu premiul Academiei Române în 1974. De asemenea, a primit ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze (1991) si in 1998 Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar în 2002 a devenit laureat al premiului Herder (Viena).

A compus în toate genurile muzicale, inclusiv muzică electronică.

Operă

Asta nu va primi Premiul Nobel (1969) - operă în trei părți, libretul: Paul Sterian;
"Pacea" lui Aristofan (1973) operă în trei acte;
Trilogia Cetății Închise (1973 - 1988), libretul după Eschil: Agamemnon / Orestia I (1973), Choeforele / Orestia II (1983), Eumenidele / Orestia III (1988);
Conciliul Mondial (1987) - operă de cameră în două acte după scrierile lui Vladimir Soloviev;
Copilul și diavolul (1989) - operă pe texte de Maria Țvetaeva (5 scene).

Muzică de teatru

Muzică pentru "Oedip la Colonos" (1963) - muzică de scenă la piesa lui Sofocle;
Rituelle Handlung ohne Gegenstand (1967) - muzică pentru dansatoare.

Muzică vocal-simfonică

Cantata festivă (1957) - pentru cor mixt și orchestră, versuri de Pablo Neruda;
Chipul păcii (1959) - cantată de cameră pentru mezzosoprană, cor mixt și orchestră mică pe versuri de Paul Eluard;
Țării mele (1959) - cantată pentru cor mixt și orchestră pe versuri de Victor Tulbure;
Monumentum I (1961) - poem pentru cor bărbătesc și orchestră pe versuri de Nichita Stănescu;
Numai prin timp timpul poate fi cucerit (1965) - poem pentru bariton, orgă, 4 tromboane și gonguri, pe versuri de T.S. Eliot;
Missa puerorum (1983) - pentru cor de copii, orgă și 8 instrumente.

Muzică simfonică

Scherzo simfonic (1951)
Simfonia pentru orchestră mare (1954)
Uvertura burlescă (1961)
Arcade (1962)
Laude I (1966)
Canto I (1967)
Laude II (1968)
Canto II (1971)
Simfonia (1973)
Accords et Comptines (1988)
Ciaccona con alcune licenze (1995)
Preludii lirice (1999)
Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti (2000)

Muzică concertantă

Concert pentru orchestră de coarde (1950, rev.1956);
Muzică concert pentru pian, alămuri și percuție (1965)
Concertul pentru clarinet și orchestră (1975)
Concertul pentru vioară și orchestră „Capricci și Ragas” (1990)
Concert pentru saxofon și orchestră „Prairie, Priere” (1994)
Concert pentru acordeon și orchestră (2001)
Simfonia concertantă pentru percuție și orchestră mare (1996)

Muzică de cameră

Colinde pentru pian (1947)
Baladă pentru pian (1948)
Trio pentru oboi, clarinet și fagot (1953)
Sonata nr. 1 'Morphogenetic' pentru pian (1955)
Fragment dintr-un proces sonor (1969)
În vis desfacem timpurile suprapuse (1970)
Cvartetul de coarde în La major (1972)
Grădina structurilor I (1974)
10 piese pastorale pentru orgă și clavecin (1979)
Pe drumul către focurile cerești pentru violă solo (1979)
Fiicele Soarelui (1979)
Sonata nr. 2 'Thermodynamic' pentru pian (1983)
Anamorfoze canonice (1984)
Sonata nr. 3 'en palimpseste' pentru pian (1992)
Mozart sound introspection (1994)
Gesang der Geister über den Wassern pentru voce, clarinet în sib și pian sau clavecin (celestă) (1999)
Humoreske mit zwei Durchblicken zum Seeren (2002)

Muzică corală

Vine trenul (1961)
Cântec simplu (1962)

Muzică vocală

5 cântece pentru soprană și pian: Colind, Moștenire, Făcătură, Doi copii s-au dus, În perdea (1949)
5 lieduri pe versuri de Clement Marot (1949)
Două cântece pe versuri de Ion Pillat (1953)
Două romanțe pentru mezzosoprană și pian: Și dacă..., La steaua (1954)

Muzică electronică

Midi le Juste (1970)

Muzicologie

Grădina sunetelor - eseuri despre muzică, București, Edit. Muzicală, 1991

A avut o intensă activitate publicistică (Tribuna, România literară, Secolul 20, Muzica, Revue Roumaine).

· 1933 - S-a născut scriitorul Gheorghe Zarafu.

· 1934 - S-a născut Ace Cannon, saxofonist alto american.

· 1936: S-a născut la Socii Noi, azi in R.Moldova, Ion Dumeniuc, lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean, de origine ucrainean; (d. 1992). A fost unul dintre savanţii basarabeni, care au participat activ în opera de renaştere spirituală a românilor din Basarabia. Este autorul materialelor didactice pentru învăţământul superior: „Introducere în lingvistică” (1980), „Lingvistica generală” (1985), „Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române” (1990) ş.a. A fost primul redactor-şef al revistei „Limba română„. Din septembrie 1991 şi până la moarte a fost director al Departamentului de Stat al Limbilor, din iulie 1992 devenind şi membru al Guvernului Republicii Moldova.

· 1937 - S-a născut Johnnie Taylor, vocalist american (Highway QCs, Five Echoes, Soul Stirrers).

· 1940 - S-a născut scriitorul Dumitru Udrea.

· 1942 - S-a născut Tommy Wynette (Virginia Wynette Pugh), cântăreaţă americană de country.
* 1944: John Rhys-Davies (n. 5 mai 1944, Ammanford, Carmarthenshire)^[1]^[2]este un actor galez cel mai cunoscut pentru rolurile Gimli din seria de filme Stăpânul Inelelor (Lord of the Rings) și carismaticul arab Sallah din filmele cu Indiana Jones. A mai jucat roluri ca Agentul Michael Malone din refacerea din 1993 a serialului TV din anii 1950 Incoruptibilii (The Untouchables), Pilotul Vasco Rodrigues din miniserialul Shogun, profesorul Maximillian Arturo din Călătorii în lumi paralele (Sliders), regele Richard I din Robin of Sherwood, General Leonid Pușkin din filmul James Bond The Living Daylights și Macro din I, Claudius. Ca actor de voce, a interpretat rolurile Cassim din producția Disney Aladdin și Regele Hoților (Aladdin and the King of Thieves), Man Ray din Buretele Bob Pantaloni Pătrați (SpongeBob SquarePants)^[3] și Tobias din jocul video Freelancer.

· 1947: Ion Preda, politician român
* 1947: Voislav „Voican” Borisavlievici sau Vojislav „Vojkan” Borisavljević(în alfabetul chirilic Војислав „Војкан“ Борисављевић; n. 5 mai 1947, Becicherecu Mare, Serbia) este un compozitor și dirijor sârb.

Vojkan Borisavljević s-a născut la data de 5 mai 1947 la Becicherecu Mare/Zrenjanin, iar un an mai târziu familia sa se mută la Belgrad. După absolvirea liceului, a studiat la Facultatea de Filozofie din Belgrad. Educația muzicală o primește la școala „Doctor Vojislav Vučković” și Liceul Muzical Stanković, alături de studiile private de la Paris, activitatea sa artistică începând cu anul 1965.

A petrecut întreaga sa viață ca artist liber în cadrul Asociației compozitorilor din Serbia. Compune muzică pentru teatru, film și televiziune, cântece populare și pentru copii, compoziții instrumentale și aranjamente, care până acum compun câteva sute de piese de diferite genuri.

El este angajat în conducerea teatrului, concertelor, festivalurilor și spectacolelor RTV. A colaborat cu TV Belgrad ca asistent muzical și editor din 1968. A participat la o serie de festivaluri de muzică, teatru și film în țară și în străinătate, unde a fost premiat de mai multe ori

· 1948 - S-a născut Bill Ward, baterist şi compozitor britanic (Black Sabbath).

· 1948: S-a născut la Drobeta-Turnu Severin, jucătorul român de fotbal Gheorghe Tătaru; (d.19 decembrie 2004, Iasi). A jucat în majoritatea carierei sale fotbalistice la Steaua București si a fost unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, fiind de 3 ori golgheterul echipei. La Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, a jucat în echipa națională de fotbal a României. A fost Maestru al Sportului, cunoscut în fotbal cu numele de „Tătaru 2” dat fiind faptul ca este fratele mai mic al unui alt mare fotbalist al CCA-ului și al echipei naționale a României, pe nume Nicolae Tătaru.

· 1950 - S-a născut Eddy Amoo, chitarist, vocalist, clăpar şi compozitor brtitanic (Real Thing).

· 1950 - S-a născut Maggie MacNeal (Sjoukje van Spijker), vocalistă olandeză (Mouth & McNeal).
* 1950: Tom B. Stone (nume real Todd Strasser) este un autor de cărți pentru copii. Numele lui este derivat de la tombstone (piatră de mormânt).

Între 1994 și 1999 a scris o serie de nuvele pentru copii, serie denumită Graveyard School.

* 1951: Cyprien Katsaris (n. 5 mai 1951, Marsilia, Franța) este un pianist virtuoz, profesor de muzică și compozitor franco-cipriot.

Katsaris a început să cânte la pian când avea patru ani, în Camerun unde a crescut. Primul său profesor a fost Marie-Gabrielle Louwerse.

A studiat pianul la Conservatorul din Paris cu Aline van Barentzen și Monique de la Bruchollerie, iar în 1969 a câștigat Premiul I pian. Pe lângă pian, Katsaris a studiat, de asemenea, muzica de cameră cu René Leroy și Jean Hubeau.

Katsaris a dat primul său concert public la Paris, la Théâtre des Champs-Elysées, la 8 mai 1966. El a cântat Fantezia maghiară de Liszt, acompaniat de Orchestre Symphonique d'Ile-de-France dirijată de René-Pierre Chouteau. De atunci, el a continuat să cânte, cu multe orchestre și dirijori

* 1954: Marian Enache (n. 5 mai 1954) este un fost deputat român ales în județul Vaslui în mai multe legislaturi, pe listele FSN, PDSR și PSD. În legislatura 1990-1992, Marian enache a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză. În legislatura 2012-2016, Marian enache a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Bosnia și Herțegovina, Austria.

Actualmente exercită un mandat de 9 ani ca judecător al Curții Constituționale, începând cu anul 2016. În perioada 1993-1996, Marian Enache a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova

· 1955: S-a născut violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia; (m. 2004).

· 1956: Ștefan Mitroi, prozator, poet, dramaturg, publicist, traducător român

· 1959 - S-a născut Ian McCulloch, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Echo & The Bunnymen).
* 1960: Jorge Quiroga Ramírez (n. 5 mai 1960, Cochabamba, Bolivia) a fost președintele Boliviei în perioada 7 august 2001 și 6 august 2002.

· 1962 - S-a născut Kevin Paul Mooney, basist britanic (Adam & The Ants).

· 1964 - S-a născut Kevin Saunderson, compozitor şi producător american (Inner City).

· 1965: Irina Schrotter, creatoare româncă de modă
* 1966: Serghei Stanișev (bulgară: Сергей Станишев, n. 5 mai, 1966), a fost prim-ministru al Bulgariei între 2005 - 2009.
* 1968: Boban Babunski (n. 5 mai 1968) este un fost fotbalist macedonean.
* 1968: Liviu Pancu (n. 5 mai 1968, Roman, județul Neamț) este un actor/regizor român.

Absolvent

I.A.T.C. I.L. Caragiale București – actorie 1991
U.A.T. Târgu-Mureș – regie de teatru 2004
Formator de formatori 2012
Manager de proiect 2012
Doctorand Universitatea de Arte Tîrgu Mureș 2011 - 2015

Actor-Regizor artistic

Teatrul Național Tîrgu-Mureș
Director Teatrul Scena
Membru UNITER
Fondator Teatrul Scena - Bastionul Croitorilor, Cetatea Tîrgu-Mureș
Fondator Ordinului Cavalerilor Lup Tîrgu-Mureș

Actor colaborator

Teatrul Odeon, Teatrul Național București, Teatrul L.S. Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Excelsior, Trupa de dans Orion, Green Hours- Teatrul Luni

Director artistic

MedievArtFest Tîrgu-Mureș 2008, MedievArtFest Alba Iulia 2009, MedievArtFest Dumbrăveni 2013, 2014,
MedievArtFest Ardud 2014, 2015, 2016 MedievArtFest Tirgu-Neamt 2014, 2015
UmorScena 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 Tîrgu-Mureș
Festivalul Național Studențesc de Satiră și Umor 2013, 2014 Tîrgu Mureș
Sighișoara Medievală 2004, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015

Activitate artistică

Actorie

Soldatul, Don Juan – „Jocuri pe teme de Jazz”– Teatrul L.S.Bulandra, Regia artistică și Coregrafia Miriam Răducanu
Piotr – „Cei din urmă” de Maxim Gorki – Studioul Casandra, Regia atistică Sanda Manu
Catindatul – „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale - Studioul Casandra, Regia artistică Ion Cojar
Poetul – „Merlin sau Țara pustie” de Tankred Dorst – Teatrul L.S.Bulandra, Regia artistică Cătălina Buzoianu
Juan Pablo Casttel – „Viață și Moarte” – Teatrul L.S.Bulandra, Regia artistică și Coregrafia Mihaela Santo
Profesorul – „Visul” scenariu după A. Strimberg - Studioul Casandra, Regia artistică Cătălina Fernoagă
Iisus – „Patimile lui Iisus” – T.N. București, Scenariul și Regia artistică Mușata Mucenic
Arlechino – „Lunile Lunii” – Teatrul Mic, Scenariu teatral și Regia artistică Liliana Ceterchi
Arlechino – „Dragostea pusă la încercare” de Basilio Locatelli – Teatrul Ion Creangă, Regia artistică Sandu Mihai Gruia, Adaptarea TV Cornel Todea TVR 1
Poetul – „Carmina Burana” de Carl Orff – T.N. București-Trupa Orion, Regia artistică și Coregrafia Ion Tugearu
Ariel – „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare – Teatrul Ion Creangă, Regia artistică Cornel Todea
Stegozaurus – „Aventurile Vrăjitoarei Megg” – Teatrul Ion Creangă, Regia Cornel Todea
Circarul, Preotul – „La țigănci” după M. Eliade – Teatrul Odeon, Regia artistică Alexander Hasvater
Ursul – „Cocoșelul neascultător” de Ion Lucian – Teatrul Excelsior, Regia artistică Ion Lucian
Arlechino – „Pățaniile lui Arlechino” – T.N. Tîrgu Mureș, Scenariu teatral și Regia artistică Mona Chirilă
Gheorghe – „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă – T.N. Tîrgu Mureș Regia artistică Aurel Ștefănescu
Cavalerul Hans – „Ondine” de Jean Giraudoux – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Irina Boeriu
Vanitosul – „Micul Prinț” după Antoine de Saint-Exupery – TN Tîrgu Mureș, Regia artistică Cornel Popescu
Ofițerul pilot – „Cartofi prăjiți cu orice” de Arnold Wesker – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cornel Popescu
Comisarul Troughton – „Bigamul” de Ray Cooney – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cristian Ioan
Catindatul – „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Grigore Gonța
Necunoscutul – „Amorphe d’Ottenburg” de Jean Claude Grumberg – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cristian Ioan
Sinbad Tatăl – „Sindbad din Tată în Fiu” de Paul Mattar – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Hagop der Ghougassian
Calfă – „Manole sau Darul de a Iubi” – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cristian Ioan, Coregrafia Florin Fieroiu
Alexei Sergeevici Bulanov – „Pădurea” de N.A. Ostrovski – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Alexandru Colpaci
Șeful cimitirului – „Ne vedem mai târziu sau mâine” de Emil Mladin – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Gelu Badea
Eduardo – „Intrusa” după J.L.Borges – Teatrul Scena, Regia artistică și mișcarea scenică Liviu Pancu
Catindatul – „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale – T.N. Radu Stanca Sibiu, Regia artistică Silviu Purcărete
Claudiu – „Amurgul burghez” de Romulus Guga – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Anca Bradu
Preotul – „Portughezul” de Zoltán Egressy – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Kincses Elemér
Willy Batzler (director) – „Martiri” de Marius von Mayenburg – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Theodor Cristian Popescu
Recital de poezie religioasă – Teatrul Scena, Regia artistică Liviu Pancu
Zidul – ,,Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare – T.N. Tîrgu-Mureș, Regia artistica Vlad Massaci

Regie artistică/ Mișcare scenică

„Dragostea pe teme de jazz” în cadrul Galei ,,Tânărului Actor” Costinești – Universitatea Hyperion București 1995 / Regia și mișcare scenică
„Vis de cabinier”– Institutul Francez – UNITER/Art Shool 1995 / Regia și mișcare scenică
„Noi și Voi” în cadrul Festivalului ,, Mihai Eminescu” Buzău – Universitatea Hyperion 1995 / Regia și mișcare scenică
„Viață de paiață” – Casa Americii Latine/Universitatea Hyperion - București 1995 / Regia și mișcare scenică
„Ici et maintenant”– Institutul Francez – UNITER/Art Shool 1996 / Regia și mișcare scenică
„Fahrenheit 451” după Ray Bradbury – Teatru Tîrgu-Secuiesc 1996 – mișcare scenică
„Farsa Jupânului Pathleine” – Teatrul Odeon - Liceul ,,Ion Neculce” București 1997, Tîrgu-Mureș 2004 / Regia și mișcare scenică
„Scene din Faust” – Fundația Culturală Scena - ,,Festivalul Guliver”– ediția a V-a Galați 1997 / Regia și mișcare scenică
„Acting & Jazz” – Green Hours/Teatrul Luni București 1997 / Regia și mișcare scenică
„Dragostea pe teme de jazz” după texte de J. Prevert – Teatrul Luni 1998 / Regia și mișcare scenică
„Macbeth” de William Shakespeare – U.A.T. Tîrgu-Mureș / secția română - 1999 / mișcare scenică
„Kiralykek” – Teatrul Maghiar ,,Tamási Áron” Sf. Gheorghe 1999 / mișcare scenică
„Jó reggelt napsugár” – UAT/ secția maghiră Tîrgu-Mureș 1999 / mișcare scenică
„Antigona” – Ungaria, Káptalantóti 1999 / mișcare scenică
„Egy szerelem három éjszakája” de Hubay Miklós - Ránki György - Vas István,– UAT/secția maghiră Târgu-Mureș 1999 / Regia și mișcare scenică
„Egy szerelem három éjszakája” de Hubay Miklós - Ránki György - Vas István,– Ungaria - Zsámbék 2000 / Regia și mișcare scenică
„Bank Ban” de Katona Jozsef – Zsámbék 2000 / mișcare scenică
„Lumea circului” (scenariu de pantomimă) – Teatrul Scena 2001 / Regia și mișcare scenică
„Slugă la doi stăpâni” după Carlo Goldoni – limba maghiară – Teatrul Scena 2001 / Regia și mișcare scenică
„Exercițiu Don Juan” – U.A.T. / secția română Tîrgu-Mureș 2001 / mișcare scenică
„Când vinul este rece” de John Kendric– Clubul Presei 2002 / Regia și mișcare scenică
„Romeo și Julia” de William Shakespeare – Teatrul Scena 2002 / Regia și mișcare scenică
„F. 451” scenariu teatral după Ray Bradbury – Teatrul Scena 2003 / Regia și mișcare scenică
„Un gând bun de Crăciun” – spectacol televizat Antena 1 Tîrgu-Mureș 2003 / Regia artistică
„Hamlet” de William Shakespeare – Teatrul Scena 2004 / Regia și mișcare scenică
„Cocoșelul neascultător” de Ion Luchian – Teatrul Scena 2004 / Regia și mișcare scenică
„Cei trei muschetari” după Al. Dumas – Teatrul Scena 2005 / Regia și mișcare scenică
„Privește înapoi cu mânie” de John Osborne – T.N. Tîrgu-Mureș 2005 / Regia și mișcare scenică
„O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale – U.A.T. / secția română Tîrgu-Mureș 2005 / Regia și mișcare scenică
„Zoo Story” de Edward Albee – T.N. Tîrgu-Mureș- secția maghiară 2006 / Regia și mișcare scenică
„Și fluturii sunt liberi” de Leonard Gersche – T.N. Tîrgu-Mureș 2006 / Regia și mișcare scenică
„Eu” scenariu teatral după ,,Istoria religiilor” de Mircea Eliade – Teatrul Scena 2006 / Regia și mișcare scenică
„Divorț în direct” de Horia Gârbea – T.N. Tîrgu-Mureș / Teatrul Scena 2007 / Regia și mișcare scenică
„La legende de Maître Manole” scenariu teatral Paul Mattar, Liviu Pancu – Theatre Monott, Beiruth – 2007 / Regia și mișcare scenică
„Zamolxe” de Lucian Blaga – Teatrul Scena 2007 / Regia și mișcare scenică
„Computerul vieții” după Ecaterina Oproiu – Teatrul Scena 2008 / Regia și mișcare scenică
„Oedip rege” de Sofocle – Teatrul Scena 2008 / Regia și mișcare scenică
„Adorabila fecioară” – Teatrul Scena 2008 / Regia și mișcare scenică
„Opera de trei parale” de Bertolt Brecht – T.N. Tîrgu-Mureș 2008 / Regia și mișcare scenică
„Poezie Erotică pe Muzică Eroică” poezie universală – T.N. Tîrgu-Mureșș 2009 / Regia și mișcare scenică
„Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov – Radio Tîrgu-Mureș / Teatrul Scena 2009 / Regia și mișcare scenică
„Cântarea Cântărilor” – Teatrul Scena 2009 / Regia și mișcare scenică
„Umbra speranței” de Cornel Udrea – Festivalul Național de Teatru Bistrița 2010 / Regia și mișcare scenică
„Anonimul venețian” de Giuseppe Berto – T.N. Tîrgu-Mureș 2010 / Regia și mișcare scenică
„Cele 7 zile ale lui Simone Labrosee” de Carole Frechette – Teatrul Scena 2011 / Regia și mișcare scenică
„Merlin – Vrăjitorul lumii medievale” după Tankred Dorst – Teatrul Scena 2011 / Regia, mișcarea și luptele scenice
„Cameristele” de Jean Genet – Teatrul Scena 2011 / Regia și mișcare scenică
„Intrusa” după J.L.Borges – Tango argentinian – Teatrul Scena 2011 / Regia și mișcare scenică
„Doi pe un balansoar” de William Gibson – Teatrul Scena 2012 / Regia artistică
„Vlad Cavalerul Dreptății” scenariu teatral Liviu Pancu – Teatrul Scena 2013 / Regia, mișcarea și luptele scenice
„Jacques de Molay - 700 de ani de cavalerism” scenariu teatral Liviu Pancu – Teatrul Scena 2014 / Regia, mișcarea și luptele scenice
„Leul de Aur” scenariu teatral după Legenda Leului de Aur Sebeș – Teatrul Scena 2015 / Regia, mișcarea și luptele scenice
„Scena - Mike Godoroja” scenariu teatral Liviu Pancu după J. Prevert, muzica Mike Godoroja & Blue Spirit – Teatrul Scena 2016 / Regia artistică
„Take, Ianke și Cadîr la Marosvásárhely” după Victor Ion Popa – Teatrul Scena 2016 / Regia artistică
„O seară cu Marele Will” scenariu teatral Liviu Pancu după Operele Marelui William Shakespeare – Teatrul Scena 2016 / Regia artistică
„Furtuna” după William Shakespeare – Teatrul Scena 2016 / Regia, mișcarea și luptele scenice
„MedievalArt Papiu” Un spectacol de Liviu Pancu – Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian", Teatrul Național Tîrgu-Mureș 2016 / Regia, mișcarea și luptele scenice
,,F. 451 - S.O.S Culturii, Artelor și Umanității" Un eveniment de Liviu Pancu – Colegiul Național ,,Unirea'', Teatrul Scena, Teatrul Național Tîrgu-Mureș 2017 / Regia, mișcarea și luptele scenice
,,Our Side's Story" Un eveniment de Liviu Pancu – Colegiul Național ,,Unirea'', UnireaArtScena, Teatrul Național Tîrgu-Mureș 2018 / Regia, mișcarea și luptele scenice

Filme, TV

TVR 1 momente de teatru-dans 1993 Miriam Răducanu
Arlechino - „Dragostea pusă la încercare” Cornel Todea TVR 1
Lică - „Cine are dreptate?” de Alexandru Tatos
Constantin - „Un bulgăre de humă” de Nicolae Mărgineanu
Georgescu - „Extemporal la diriginție” de Nicolae Corjos
Ucenicul - „Drumeț în calea lupilor” de Constantin Vaieni
Calfa - „Dreptatea” de Alexandru Blaier

* 1972: Brigitta Boccoli (n. 26 mai 1972, Roma, Italia) este o actriță italiană de film și televiziune. Este, de asemenea, a jucat în fotonovela. Este sora actriței Benedicta Boccoli.
* 1968: Vasile Jercălău (n. 5 mai 1968, Adâncata, Ialomița) este un fost fotbalist român care pe parcursul carierei a jucat la mai multe echipe românești cum ar fi Dinamo București, Unirea Urziceni și Apulum Alba Iulia. A evoluat pe poziția de fundaș dreapta. A făcut parte din lotul care avea să aducă echipei din Alba-Iulia promovarea în prima divizie pentru prima dată în istoria clubului.
* 1970: Sviatoslav Șevciuc (în ucraineană Святослав Шевчук) (n. 5 mai 1970, Strîi, Regiunea Liov, URSS) este din 2011 arhiepiscop major de Kiev-Halici și întâistătător al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. În 2009 a fost hirotonit episcop în Catedrala Sf. Gheorghe din Liov. Până în 2011 a activat ca episcop al greco-catolicilor ucraineni din Buenos Aires. În această calitate a fost episcop sufragan al arhiepiscopului Bergoglio, actualul papă Francisc, care a deținut jurisdicția episcopală directă asupra celorlalți catolici de rit bizantin, alții decât cei ucrainieni

Din 2011 este membru al Congregației pentru Bisericile Orientale.

· 1973: Radu Ghidău, jurist și politician român
* 1974: Falemi Nana N'Gassam (n. 5 mai 1974 în București) este un fotbalist român de origine cameruneză retras din activitate. Deși s-a născut în România, el a jucat pentru echipa națională de fotbal a Camerunului, cele mai importante meciuri fiind cele din Cupa Confederațiilor 2003.^[1]

Născut în București din tată camerunez și mamă româncă.

* 1976: Juan Pablo Sorín (n. 5 mai 1976, Buenos Aires, Argentina) este un fost fotbalist argentinian.

· 1978: S-a născut Alexandrina, artistă originară din Republica Moldova. Alexandrina Hristov este pasionata de muzică, pictură și poezie. Piesa cu care a devenit cunoscută publicului românesc se numește „Fata merge pe jos”.A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, dar combina reusit muzica, pictura și poezia . În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului „Trois femmes de Moldavie”, în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale. În urma realizării acestui film, s-a mutat în România, unde a avut aparitii într-o serie de concerte la Cafe Deko din București. Artista a mai cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna, la Festivalul Internațional de Film Transilvania s.a. Solista a câștigat de asemenea notorietate prin intermediul Internetului înregistrări din concerte fiind răspândite prin programe peer-to-peer.
* 1979: Aurelia Stoica-Brădeanu (n. 5 mai 1979, în Slatina) este o handbalistăromână care a jucat pentru clubul CSM București și pentru echipa națională a României.
* 1979: Vincent Paul Kartheiser (n. 5 mai 1979) este un actor american cunoscut pentru rolurile din Angel și Mad Men unde interpretează pe Connor și respectiv pe Pete Campbell.

În 2011 a interpretat rolul lui Philippe Weis în filmul În timp.

* 1979: George Scarlat este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012 - 2016 din partea USL Galați.

* 1980: Yosef Shai "Yossi" Benayoun (ebraică יוסף שי בניון; n. 5 mai 1980 în Dimona, Israel) este un fotbalist israelian care evoluează la clubul Maccabi Haifa, pe postul de mijlocaș ofensiv. În Israel, el este numit Diamantul și este căpitanul echipei naționale a Israelului.
* 1981: Ion Iulian Panait (n. 5 mai 1981, Mizil) este un luptător român amator de greco-romane la categoria semimijlocie.^[1] A câștigat două medalii de argint la Campionatele Europene de Lupte din 2008 din Tampere, Finlanda, și la Campionatele Europene de Lupte din 2010 din Baku, Azerbaidjan.^[2]^[3] Este membru al clubului Dinamo București și este antrenat și instruit de către Petrică Cărare.

Panait a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Vară din 2008, Beijing, unde a concurat la categoria 66 kg. A fost eliminat în cel de-al doilea tur preliminar^[4], și la Jocurile Olimpice de Vară din 2016, Rio de Janeiro, unde a concurat tot la categoria 66 kg și a fost eliminat în calificări.

* 1981: Craig David (n. 5 mai 1981) este un cântăreț și textier englez. El a debutat în anul 1999 prin intermediul discului single „Re-Rewind”, o colaborare cu formația Artful Dodger care a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece ale acelui an în Regatul Unit.^[3]^[9] La scurt timp a început comercializarea albumului Born to Do It, material ce conține șlagărele — „Fill Me In”, „7 Days” și „Walking Away” — toate obținând poziții fruntașe în ierarhiile de specialitate.^[10]^[11]^[12] Materialul s-a comercializat în peste șapte milioane de exemplare la nivel global,^[1] fiind răsplătit cu multiple discuri de aur și platină.^[13]

Al doilea album al interpretului, Slicker Than Your Average, a fost lansat la scurt timp, el fiind recompensat cu un triplu disc de platină în țara natală a solistului.^[14] De pe acest album a fost promovată înregistrarea „Rise & Fall”, care a devenit cel mai cunoscut single al discului.^[15] The Story Goes..., a fost lansat la trei ani distanță, fiind precedat de șlagărul „All The Way”.^[16] Începând cu anul 2007, cariera lui David a înregistrat un declin, materialele lansate după această dată înregistrând vânzări slabe.^[14]

În urma încheierii unui contract de promovare cu Universal Music Group, interpretul a început înregistrările albumului Signed Sealed Delivered, care a fost lansat în martie 2010.^[17] David a fost nominalizat de douăsprezece ori la Premiile BRIT: de trei ori pentru cel mai bun cântăreț britanic, și a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy pentru cel mai bun artist de muzică pop.

* 1982: Burak Yeter (n. 5 mai 1982, Trabzon, Turcia) este un producător muzical turc, DJ și remixer

· 1983: Henry William Dalgliesh Cavill (n. 5 mai 1983) este un actor britanic. Este cunoscut pentru rolul Charles Brandon, Duce de Suffolk în serialul TV Dinastia Tudorilor. A interpretat rolul lui Tezeu în filmul Nemuritorii din 2011.
* 1985: Boboc Valeriu Victor (n. 5 mai 1985, Bubuieci, R. Moldova - d. 8 aprilie 2009, Chișinău, R. Moldova) a fost una din victimele revoltei anticomuniste ce a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău în zilele de 6 - 7 aprilie 2009. A murit după ce a fost bătut cu cruzime de polițiști^[1]. Valeriu Boboc a fost decorat post-mortem cu cea mai înaltă distincție de stat din Moldova

Conform Procuraturii Generale, Valeriu Boboc, aflat în custodia poliției, a murit pe 8 aprilie 2009 la ora 1.15, în drum spre Spitalul de Urgență.^[3]

Din informatiile furnizate de Valeriu Pleșca, unul dintre avocații familiei Boboc, rezultă că una dintre persoanele reținute în noaptea de 7 spre 8 aprilie ar fi depus mărturii despre decesul lui Valeriu Boboc.

„Valeriu Boboc stătea pașnic lîngă Arca din Piața Marii Adunări Naționale, după miezul nopții, aproximativ la ora 1, unde se aflau mai mulți tineri care urmăreau ce se petrece la tribună. În acest timp au fost înconjurați de colaboratorii poliției, pe de o parte din serviciile speciale, în măști, echipamente speciale, înarmați și dotați, pe de altă parte, cei care stăteau în paza Guvernului, cu căști și apărătoare, înarmați, și alții, îmbrăcați în civil, tot înarmați. Au fost încercuiți aproximativ 50 de persoane. Valeriu i-a zis martorului să stea liniștit, că polițiștii nu le vor face nimic. Însă polițiștii au început să împuște și strigau la toate persoanele care se aflau în acel loc să se culce la pămînt. Apoi au fost loviți cu picioarele, bastoanele de cauciuc, automatele, peste diferite regiuni ale corpului, luați și aruncați unul peste altul în remorci. Băieții erau plini de sînge. Valeriu Boboc era lovit și corpul lui doar balansa. A fost lovit vreo 10-15 min.”

—^[4]

Din rațiuni de protecție a martorului, identitatea acestuia nu a fost dezvăluită publicului.

Inițial, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afirmase că tânărul a decedat în urma intoxicației cu un gaz neidentificat, fiind posibil vorba de gazul folosit de poliție pentru împrăștierea manifestanților.

Ulterior, s-a emis un comunicat al procuraturii: „Conform rezultatelor autopsiei, leziunile corporale primite, și anume fractura unei coaste, nu se află în legătură cauzală cu cauza morții.”^[3]

La numeroasele cereri și demersuri prezentate în perioada 17 aprilie - 8 iunie 2009, cu privire la deshumarea cadavrului lui Valeriu Boboc, avocații familiei Boboc au primit 12 scrisori și ordonanțe de refuz. Ulterior, după atacarea Procuraturii în instanța de judecată, s-a obținut dreptul la această deshumare, precum și la efectuarea expertizei de către un expert international.^[5]

Astfel, expertiza internațională a fost condusă de profesorul britanic Derrick John Pounde, expert la Curtea Penală Internațională. Cadavrul lui Valeriu Boboc a fost deshumat pe 14 iunie 2009. Două săptămâni mai tarziu, pe 29 iunie 2009, raportul de expertiză internațională a fost finalizat. Potrivit acestuia, decesul lui Valeriu Boboc a survenit în urma leziunilor corporale cauzate și nu a intoxicației cu un gaz necunoscut, cum s-a spus imediat după producerea tragediei

* 1985: Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (n. 5 mai 1985) este un deputat român, ales în 2016 pe listele USR

* 1985: Bruno Martins Simão (n. 5 mai 1985, Lisabona, Portugalia) este un fotbalist portughez care în prezent evoluează la União Leiria ca fundaș stânga. A mai jucat la echipa a II-a a Benficăi, UTA, Dinamo București, Slovan Bratislava, Astra Ploiești, Khazar Lankaran, Dacia Chișinău și Milsami Orhei.

* 1986: Alexandrina „Sandy” Barbosa (n. 5 mai 1986, la Lisabona) este o jucătoare de handbal din Portugalia. Fostă jucătoare a clubului spaniol Itxako Reyno de Navarra, ea a evoluat, începând din luna iulie 2012, la campioana României CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.^[2] Actualmente, din vara anului 2016, joacă la clubul

Rostov-Don. După ce a fost naturalizată, Alexandrina Barbosa a devenit componentă a echipei naționale de handbal feminin a Spaniei.
* 1988: Laurențiu Petean (n. 5 mai 1988 în Galați) este un fotbalist român care joacă în prezent pentru Bahlingen SC.
* 1988: Adele Laurie Blue Adkins (născută pe 5 mai 1988, în Tottenham, Londra), cunoscută sub numele de Adele, este o cântăreață, compozitoare și textieră britanică. Ea a fost primul beneficiar al premiului „Critics' Choice” din cadrul BRIT Awards și a fost numită „Talentul anului 2008” în urma sondajului efectuat de BBC, Sound of 2008. La Premiile Grammy din 2009, Adele a câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”.

Adele a semnat cu XL Recordings, după ce a atras atenția casei de discuri cu trei cântece demo postate de către ea pe site-ul MySpace. De când și-a lansat albumul de debut, „19”, Adele a reușit să primească recunoaștere, atât din punct de vedere comercial, cât și critic. Primul album a fost un real succes, debutând pe primul loc și fiind răsplătit cu patru discuri de platină în Marea Britanie. Cariera ei în Statele Unite ale Americii a fost stimulată de o audiență record la episodul emisiunii Saturday Night Live, în cadrul căreia a apărut, la sfârșitul anului 2008. Adele a lansat cel de-al doilea album, numit „21”, pe 24 ianuarie 2011 în Marea Britanie și pe 22 februarie în Statele Unite ale Americii. Albumul a fost un succes din toate punctele de vedere, vânzându-se în 208.000 de copii în prima săptămână în Marea Britanie și debutând pe primul loc în topurile britanice, poziție în care s-a menținut pentru 16 săptămâni. În Marea Britanie, albumul „21”, a primit opt discuri de platină, după ce s-a vândut în peste 2.4 milioane de copii. De asemenea, acest album a debutat pe primul loc și în Billboard 200 în Statele Unite, având vânzări de aproximativ 352.000 de copii în prima săptămână. „21” a fost lider în topurile din 17 țări europene și Statele Unite.

După ce a cântat la BRIT Awards 2011, piesa „Someone Like You” a devenit numărul unu în Marea Britanie. „Someone Like You” a rămas lider pentru patru săptămâni consecutive. Official Charts Company, a declarat că Adele este prima artistă în viață care reușește să fie pe primul loc atât în Official Singles Chart cât și în Official Album Chart simultan, de la The Beatles în 1964. Albumul „21” a fost timp de 11 săptămâni lider în Marea Britanie, cea mai lungă perioadă din istorie a unei soliste în UK Album Chart, depășind cele nouă săptămâni ale Madonnei din 1990, cu compilația de hituri The Immaculate Collection. În Statele Unite, albumul a fost pe primul loc timp de nouă săptămâni în Billboard 200. Totodată, acest album a dărâmat recordurile în ceea ce privește cel mai descărcat material digital de pe Internet. În mai 2011, artista avea o avere estimată la șase milioane de lire sterline, luptându-se pentru locul nouă, alături de Lily Allen și Duffy, în topul celor mai bogate cântărețe britanice cu vârstă mai mică de 30 de ani.

* 1990: Bakary Bouba Saré (n. 5 mai 1990, Abidjan, Côte d'Ivoire) este un fotbalist aflat sub contract cu CFR Cluj.

* 1990: Olena Oleksandrivna Voronina (ucraineană Олена Олександрівна Вороніна; n. 5 mai 1990) este o scrimeră ucraineană specializată pe sabie, laureată cu aur pe echipe la Campionatul Mondial din 2013 de la Budapesta.

La Campionatul European de Scrimă din 2015 de la Montreux a ajuns în semifinală după ce le-a învins succesiv pe rusoaica Ekaterina Diacenkoși românca Bianca Pascu. A fost învinsă de capul de serie nr.2, Sofia Velikaia, și a rămas cu bronzul, prima sa medalie individuală la o competiție de prim plan

* 1991: Andrea Klikovac (n. 5 mai 1991, Podgorica, RSF Iugoslavia) este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru echipa ungară Kisvárdai KC și pentru echipa națională a Muntenegrului pe postul de intermediar dreapta. Pe 1 martie 2019 s-a anunțat că handbalista a semnat un contract cu CSM București, pentru care va juca din vara anului 2019

* 1993: Adelina Pastor (n. 5 mai 1993, Zalău) este o alergătoare română specializată pe proba de 400 metri.

* 1993: Ștefan Popescu (n. 5 mai 1993, Iași) este un tânăr fotbalist român care evoluează la clubul AC Cesena.

Decese

· 311: A murit împăratul roman Galerius. Galerius Maximianus (nascut cca. 250 în apropiere de Zaicear, pe Valea Timocului din Serbia de azi, într-o familie de ţărani), sau Gaius Galerius Valerius Maximianus, a fost împărat roman între anii 305- 311. Sustinator al unei politici anticreştine, Galerius a promulgat totuşi cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311 un edict de toleranţă faţă de noua religie. După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac.

· 1194: A murit Cazimir al II-lea cel Drept (n.1138), Mare Duce al Poloniei, în anul 1177; o poziție pe care a deținut-o până la moartea sa, întreruptă o singură dată de către fratele său mai mare, Mieszko al III-lea cel Batran. În 1186, Cazimir a moștenit Ducatul de Masovia de la nepotul său, Leszek. A inceput să construiască Universitatea din Cracovia și deja se apucase să pună bazele clădirii, însă moartea sa subită a încurcat toate planurile. Universitatea de astăzi, Jagiellona, a fost construită abia în 1364 de regele Cazimir al III-lea cel Mare, fiid cea mai mare universitate din Europa Centrală și de Est (după Universitatea Carolina din Praga).
* 1280: Ioan I de Châtillon (d. 5 mai 1280, Chambord), a fost conte de Blois de la 1241 până la moarte și senior de Avesnes.

Ioan era fiul contelui Ugo I de Blois cu Maria d'Avesnes.

În 1254, el s-a căsătorit cu Alice de Britania (Pontarcy) (d. 1287), fiica ducelui Ioan I de Bretania cu Bianca de Navarra. Cuplul a avut un singur copil, Ioana. În 1256, Ioan a reunit comitatul de Chartres la cel de Blois, ca urmare a decesului verișoarei sale Matilda de Amboise. Înainte de a muri, el a trecut aceste stăpâniri către fiica sa, Ioana.

Ioan și soția sa au întemeiat mai multe instituții religioase, inclusiv mănăstirea de La Guiche.

În 1260, el a conferit parohiei de Chouzy dreptul de a organiza o partidă a unui joc care poate fi considerat precursor al jocului de rugby), un drept care a fost pus în practică vreme de peste cinci secole. Este vorba de un exemplu preluat de alte parohii.

Ioan a fost numit locotenent general al Franței în 1270.

* 1525: Friedrich al III-lea (n. 17 ianuarie 1463, Castle Hartenfels[*], Germania – d. 5 mai 1525, Annaburg, Germania), cunoscut drept Frederic cel Înțelept (germană Friedrich der Weise), a fost principe elector de Saxonia din 1486 până la moartea sa. Friedrich a fost fiul lui Ernst, Elector de Saxonia și a soției acestuia, Elisabeta de Bavaria, fiica lui Albert al III-lea, Duce de Bavaria. Este faimos pentru că a fost cel mai puternic susținător timpuriu al lui Martin Luther,^[1] al luteranismului și al reformei protestante.

Născut la Torgau, el și-a succedat tatăl ca principe elector în 1486. În 1502 a fondat Universitatea din Wittenberg, unde au învățat Martin Luther și Philipp Melanchthon.

Frederic s-a numărat între principii care au susținut nevoia de reformă în fața împăratului Maximilian I, iar în 1500 a devenit președinte al consiliului nou format de regență (Reichsregiment).

Frederic a murit celibatar la un castel de vânătoare în apropiere de Annaburg (la 30 km sud de Wittenberg), în 1525 și a fost înmormântat la Schlosskirche din Wittenberg. A fost succedat ca principe elector de Saxonia de fratele său, Ducele Johann cel Dârz.

* 1690: Maria Anna Victoria de Bavaria (28 noiembrie 1660, München - 20 aprilie 1690, Versailles), a fost Delfină a Franței. Era cunoscută și ca Delfina Victoria sau Marea Delfină. Numele complet era Maria Anna Christine Victoria von Wittelsbach. Este strămoașa Prințului Henri, Conte de Paris, pretendent orleanist la tronul Franței, a monarhilor: Juan Carlos I al Spaniei, Albert al II-lea al Belgiei, Henri, Mare Duce de Luxembourgși a pretendentului la tronul Italiei, Vittorio Emanuele, Prinț de Neapole

Era fiica mai mare a lui Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și a soției sale Adelaide Henriette de Savoia. Bunicii materni erau Victor Amadeus I, Duce de Savoia și Christine Marie a Franței. Christine Marie era a doua fiică a lui Henric al IV-lea al Franței și a Mariei de Medici.

Născută la München în Germania de astăzi, Maria Anna a fost logodită cu Delfinul Franței în 1668, la vârsta de opt ani. S-a acordat o atenție specială educației ei; știa să vorbească câteva limbi străine: franceza, italiana, latina. S-a spus că a aștepta cu nerăbdare să devină Delfină a Franței. Maria Anna a fost foarte apropiată de mama ei care a murit în 1676.

Frații Mariei Ana erau: Violante de Bavaria, viitoarea soție a lui Ferdinando de' Medici și viitorul Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria.

Înainte de căsătoria cu Ludovic, a avut loc o ceremonie la München la 28 ianuarie 1680; cuplul s-a întâlnit pentru prima dată la 7 martie 1680 la Châlons-sur-Marne. A fost prima Delfină a Franței de la Maria Stuartcare s-a căsătorit cu Francisc al II-lea al Franței în 1558.

Maria Anna Christina Victoria de Bavaria, Delfină a Franței, în anul căsătoriei, 1680.

S-a căsătorit cu Ludovic, Monseigneur, fiul și moștenitorul lui Ludovic al XIV-lea al Franței, la 7 martie 1680 la Chalons-sur-Marne.

După căsătorie, a luat rangul soțului ei care era Fils de France (Fiu al Franței); formula de adresare la curte era Madame la Dauphine.

Când a ajuns în Franța, a făcut o impresie excelentă cu buna ei franceză. La întâmpinarea ei la Strasbourg atunci când lumea i s-a adresat în germană, ea i-a întrerupt spunând Messieurs, parlez-moi français !. (Un secol mai târziu, în același loc, o altă Delfină, austriacă de data asta, arhiducesa Maria Antoaneta a răspuns în același fel). Totuși, impresia generală asupra înfățișării ei nu era prea bună; a fost descrisă ca fiind "teribil de urâtă". Alții au spus că poate nu este o frumusețe însă are farmec personal.

De la sosirea în Franța, rangul său o situa pe poziția a doua de la Curte, după soacra sa, regina Maria Tereza a Spaniei. Regina a murit în iulie 1683 iar Maria Ana a devenit personajul feminin cel mai important, cu rangul cel mai mare din regat și a primit apartamentele reginei. Regele se aștepta să îndeplinească funcțiile primei doamne de la Curte însă starea sa de sănătate n-a lăsat-o să-și îndeplinească datoria.
Soțul ei a avut metrese iar ea a trăit izolată în apartamentele ei unde vorbea cu prietenii ei în germană, limbă pe care soțul ei n-o înțelegea. A fost apropiată de Elizabeth Charlotte, Prințesă Palatină, care era a doua soție a lui Filip, care era fratele mai mic al regelui Ludovic al XIV-lea.

A suferit pentru că nu era frumoasă la o Curte unde frumusețea era foarte importantă, lucru care a deprimat-o. A murit în 1690 și a fost înmormântată la biserica St Denis.

Copii:

Nume	Date	Note
Ludovic al Franței Delfin al Franței	16 august 1682 - 18 februarie 1712 (29 de ani)	Născut la Versailles, a deținut titlurile de Duce de Burgundia și Delfin al Franței; s-a căsătorit cu Marie-Adélaïde de Savoia iar fiul său a devenit rege al Franței sub numele Ludovic al XV-lea.
Filip al Franței Rege al Spaniei	19 decembrie 1683 - 9 iulie 1746 (62 de ani)	Născut la Versailles, a deținut titlul de Duce de Anjou; s-a căsătorit prima dată cu Maria Louisa de Savoia cu care a avut patru fii; a doua oară s-a căsătorit cu Elisabeta de Parma cu care a avut șapte copii. În 1724 a devenit rege al Spaniei.
Charles al Franței	31 iulie 1686 - 5 mai 1714 (27 de ani)	Născut la Versailles, a deținut titlul de Duce deBerry; s-a căsătorit cu verișoara sa primară Marie Louise Élisabeth de Orléans; au avut copii însă nu au supraviețuit vârstei de un an.

· 1705: Leopold I (n. 9 iunie 1640, Viena - d. 5 mai 1705, Viena) din Casa de Habsburg a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman între 1658-1705. A fost de asemenea rege al Ungariei, Boemiei, Croației etc.^[1]^[2]
Leopold este cunoscut de asemenea și prin conflictele sale cu Franța, prin Războiul de nouă ani și Războiul Spaniol de Succesiune. În acesta din urmă, el a sperat să pună în aplicare Tratatul celei de-a doua partiții, care dădea scaunul de domnie al Regatului Spaniei fiului său, Arhiducele Carol. Leopold a condus războiul extrem de bine, monarhia habsburgică obtinând victorii decisive la Schellenberg și Blenheim. Ulterior morții sale, survenită în 1705, tronul a revenit fiului său cel mai mare, Iosif I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

A fost al doilea fiu al împăratului Ferdinand al III-lea și al Mariei Anna de Spania (fiica lui Filip al III-lea al Spaniei și a Margaretei de Austria).

A fost bunicul împărătesei Maria Terezia.

A fost educat și format pentru a urma o carieră bisericească, dar în urma decesului fratelui său mai mare, a devenit moștenitor al tronului.

În 1655 a fost ales rege al Ungariei, în 1656 rege al Boemiei, în 1657rege al Croației și în iulie 1658, la mai mult de un an de la decesul tatălui său, a fost ales împărat romano-german la Frankfurt, în ciuda intrigilor cardinalului francez Jules Mazarin care dorea să îl impună pe tronul imperial pe Ferdinand Maria, prinț elector de Bavaria, pentru a opri ascensiunea Habsburgilor.

Împăratul Leopold I a acordat privilegii deopotrivă creștinilor uniți cu Roma (așa numitele diplome leopoldine), cât și ortodocșilor. Aceștia din urmă au primit dreptul de liberă alegere a mitropolitului, precum și dreptul de a avea mai multe episcopii. În baza așa numitelor privilegii ilirice emigranții sârbi în frunte cu patriarhul Arsenie al III-lea Crnojevicau părăsit teritoriul aflat sub stăpânire otomană și s-au așezat în ținutul Sirmiei, administrat de austrieci. Pe baza privilegiilor leopoldine sediul mitropoliei ortodocșilor sârbi a fost mutat anul 1713 de la Krusedol la Carloviț

* 1714: Charles de France, Duce de Berry, (Charles de France, duc de Berry), (31 iulie 1686 – 5 mai 1714) a fost nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Deși el a fost doar un nepot al lui Ludovic al XIV-lea, Berry a avut loc rangul de Fils de France ("fiu al Franței"), mai degrabă decât petit-fils de France ("nepot al Franței"), ca fiu al Delfinului, moștenitor al tronului. Ducele de Berry a fost timp de șapte ani moștenitor prezumtiv la tronul Spaniei (1700-1707). El a fost un membru al Casei de Bourbon.

· 1821: Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii miltare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.

Tatăl lui Napoleon, Carlo Buonaparte, reprezentatul Corsiciila curtea lui Ludovic al XVI-lea al Franței

Napoleon Bonaparte s-a născut ca al doilea din cei șapte copii, în casa Buonaparte din orașul Ajaccio, Corsica, pe 15 august 1769, un an mai târziu după ce insula fusese transferată Franței de către Republica Genova. El s-a numit inițial Napoleone di Buonaparte, prenumele provenind de la un unchi care fusese omorât în timp ce lupta împotriva francezilor, însă mai târziu a adoptat numele de Napoléon Bonaparte, cu o rezonanță mai accentuată în limba franceză.

Familia corsicană Buonaparte își avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea. Tatăl său, Nobile Carlo Buonaparte, un avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea în 1777. Influența dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o mama sa, Maria Letizia Ramolino, a cărei disciplină fermă a temperat un copil turbulent. El avea un frate mai mare, Joseph, și șase mai mici: Lucien, Elisa, Ludovic, Pauline, Caroline și Jérôme. Napoleon a fost botezat catolic cu puțin timp înainte de a împlini doi ani, pe 21 iulie 1771 la Catedrala Ajaccio.

Originea nobilă a lui Napoleon, veniturile și cunoștințele familiei i-au oferit oportunități mai importante de studiu decât cele disponibile unui corsican tipic din acea vreme. În ianuarie 1779, Napoleon a fost înscris la o școală teologică din Autun, în Franța continentală, pentru a învăța franceza, iar în mai a fost admis la academia militară de la Brienne-le-Château. Vorbea cu un accent corsican pronunțat și nu a învățat niciodată să scrie corect. Napoleon era tachinat de către ceilalți studenți din cauza accentului său, prin urmare s-a concentrat și mai mult pe studiu. Un examinator a observat că Napoleon „s-a distins întotdeauna prin talentul său la matematică. Are cunoștințe destul de bune despre istorie și geografie... Acest băiat ar deveni un marinar excelent.” După ce și-a terminat studiile la Brienne în 1784, Napoleon a fost admis la École Militaire, o școală militară de elită din Paris; acest lucru a pus capăt ambiției sale navale, care îl făcuse să ia în considerare înrolarea în Marina Regală britanică. În loc de aceasta s-a specializat pe profilul de ofițer de artilerie și a trebuit să termine cursurile de doi ani într-unul singur, deoarece moartea tatălui său îi redusese veniturile. A fost examinat de faimosul om de știință Pierre Simon Laplace, pe care mai târziu Napoleon l-a numit senator

Liderul naționalist corsican Pasquale Paoli, portret de Richard Cosway

Devenit absolvent în septembrie 1785, Bonaparte este numit ofițer cu gradul de sublocotenent în regimentul de artilerie La Fère. A servit în garnizoanele de la Valenceși Auxonne până după izbucnirea Revoluției Franceze în 1789, deși în această perioadă a fost în permisie timp de aproape două luni în Corsica și Paris. Un naționalist corsican fervent, Bonaparte i-a scris liderului corsican Pasquale Paoli în mai 1789: „Pe când națiunea pierea, m-am născut eu. Treizeci de mii de francezi au fost vomitați pe malurile noastre, înecând tronul libertății în valuri de sânge. Astfel arăta priveliștea odioasă care a fost prima ce m-a impresionat.”

A petrecut primii ani ai Revoluției în Corsica, luptând într-o bătălie complexă între regaliști, revoluționari și naționaliștii corsicani. El a sprijinit facțiunea revoluționară iacobină, a câștigat gradul de locotenent-colonel și comanda unui batalion de voluntari. După ce depășise termenul permisiei și a condus o revoltă împotriva unei armate franceze din Corsica, a reușit totuși să convingă autoritățile militare din Paris să-l promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792. S-a întors în Corsica din nou și a intrat în conflict cu Paoli, care hotărâse să se despartă de Franța și să saboteze un asalt francez asupra insulei sardiniene La Maddalena, unul dintre liderii expediției fiind chiar Bonaparte. Acesta și familia sa au trebuit să fugă în Franța continentală în iunie 1793 din cauza înrăutățirii relațiilor cu Paoli

· 1827: Frederic Augustus I (Frederick Augustus Joseph Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Xavier; 23 decembrie 1750 – 5 mai 1827) a fost rege al Saxoniei (1805–1827) din Casa de Wettin. De asemenea a fost Elector de Saxonia (1763–1806) sub numele Frederic Augustus al III-lea(Friedrich August III.) și Duce de Varșovia (1807–1813) sub numele Frederic Augustus I (poloneză Fryderyk August I).

Frederic Augustus în 1795

A fost al doilea fiu (însă primul fiu supraviețuitor) al lui Frederic Christian, Elector de Saxonia și a soției acestuia, Maria Antonia de Bavaria. Pentru că el era minor în momentul decesului tatălui său în 1763, mama sa a servit ca regent până în 1768. Unchiul său, Prințul Franz Xavier, a funcționat în calitate de reprezentant al său

În 1765 Prințul Franz Xavier a cedat tronul Poloniei lui Stanisław August Poniatowski, în numele Electorului minor. Totuși, Frederic Augustus a fost numit succesor a lui Stanislaw, atunci când Constituția poloneză a fost ratificată de către Camera inferioară (Sejm) a parlamentului polonez. În același timp, șeful casei regale saxone a fost stabilit ca moștenitor la tronul Poloniei (articolul VII din Constituția poloneză). Frederic Augustus a refuzat să accepte coroana la moartea lui Stanislaw în 1798 pentru că se temea să fie în mijlocul disputelor între Austria, Prusia și Rusia, care au început împărțirea Poloniei în 1772

În august 1791, Frederic Augustus a aranjat o întâlnire cu împăratul Leopold al II-lea și regele Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei la Castelul Pillnitz, destinată parțial pentru a oferi suport pentru monarhia franceză în fața agitației revoluționare din Franța.^[1]Declarația de la Pillnitz a avertizat de posibilitatea unei acțiuni militare împotriva guvernului revoluționar francez, o provocare care a furnizat un motiv ca Franța să declare război Austriei în aprilie 1792. Frederic Augustus nu a semnat Declarația.

Saxonia nu a vrut să aibă de a face cu alianța defensivă împotriva Franței formată între Austria și Prusia. Cu toate acestea, o proclamație a Reichstag-ului Sfântului Imperiu Roman emisă în martie 1793 l-a obligat pe Frederic Augustus să ia parte. A existat o mare îngrijorare în Saxonia în aprilie 1795 când Prusia a încheiat brusc o pace separată cu Franța în scopul de a facilita o partiție din Polonia. Saxonia a renunțat la coaliția împotriva Franței în august 1796 după ce Franța a avansat spre est, în ținuturile germane.

* 1880: Andrei Mocioni (maghiară Mocsonyi, n. 27 iunie 1812, Budapesta - d. 23 aprilie/5 mai 1880, Foeni, Timiș) a fost un jurist și om politic român, născut la Budapesta, care a militat pentru drepturile românilor din Banatși Transilvania, a fost membru al Senatului Imperial de la Viena, membru fondator al Academiei Române (1866) și membru onorific din 1870.

· 1904: Jókai Mór, scriitor și publicist ungur (n. 1825)

· 1921: Alfred Hermann Fried, scriitor și pacifist austriac, laureat Nobel (n. 1864)

· 1933: A murit la Bucuresti, medicul Ernest Juvara, anatomist si chirurg (contributii remarcabile mai ales in domeniul ortopediei), profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti; ( n.1870, Barlad, jud.Vaslui). A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris (1888 – 1895), perioadă în care i se încredințează direcția Laboratorului de Anatomie pentru disecții și executarea planșelor, lucrând, simultan și în Laboratorul de Chimie (1890 – 1892) obtinand titlul de Doctor în medicină și chirurgie la Paris (1895), teza de doctorat fiindu-i premiată. A fost profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a avut preocupări în domeniul chirurgiei și anatomiei, aducând contribuții în domeniul protezele osoase, anastomozele intestinale și rahianestezie. A fost decorat cu „Steaua României” în grad de cavaler. A decedat pe 5 mai 1933 (electrocutat în baie), lăsând în urma sa o școală românească medicală recunoscută în întreaga lume, precum și 110 lucrări. În 1970 UNESCO a sărbătorit un secol de la nașterea acestui strălucit fiu al României.

· 1944 - Deşi se spune că femeile nu sunt foarte prietene cu automobilele, istoria ne contrazice şi primul drum lung cu un autovehicul a fost făcut de o femeie. Cutezătoarea se chema Bertha Benz şi era chiar soţia pionierului auto Karl Benz. Sună uşor anecdotic, dar prima călătorie apornit tocmai de la laitmotivul feminin "Plec la mama!". Astfel, doamna Benz a vrut să îi facă mamei sale o surpriză şi să ajungă la ea cu invenţia soţului, Patent Motorwagen . Totodată Bertha a vrut să îi demonstreze soţului ei că invenţia sa are o aplicabilitate reală şi că va schimba modul de transport al oamenilor, parcurgând distanţa dintre Mannheim şi Pforzheim. Soţul său a fost înştiinţat prin telegrame de evoluţia călătoriei acesta neştiind iniţial nimic despre istoricul itinerariu pe care soţia sa avea să îl facă. Drumul pe care trebuia să îl străbată Bertha avea o lungime de 106 km şi deşi creaţia lui Karl Benz, patentată în 1886, avea 2,5 CP şi putea atinge 30 km/h, călătoria a durat de la răsăritul soarelui până la apus din cauza problemelor tehnice. Bertha a trebuit să alimenteze cu detergent Ligroin în loc de combustibil, să repare cu ajutorul unui fierar un lanţ de transmisie rupt, să schimbe frânele, dar într-un final a reuşit să străbată cei peste 200 km dus-întors. Călătoria sa a facilitat şi perfecţionarea vehiculului lui Benz în urma primului test drive pe distanţă lungă. Călătoria sa a făcut multă vâlvă în presa vremii şi chiar în 2008 autorităţile germane au declarat istoric traseul parcurs de soţia lui Benz, numindu-l oficial Bertha Benz Memorial Route. Astăzi oricine poate străbate acelaşi parcurs dintre Mannheim şi Pforzheim acesta fiind marcat corespunzător. Bertha a murit pe data de 5 Mai 1944 în Ladenburg, rămânând în istoria ca una dintre femeile, care au influenţat direct şi indirect industria automobilistică.

· 1948: Moare la Bran, in jud. Brasov, carturarul patriot Sextil Puscariu (n. 4 ian. 1877, Brasov), filolog si lingvist, istoric literar, pedagog, publicist si academician român de origine aromână. Datorită concepției sale înnoitoare asupra limbii, Sextil Pușcariu este considerat un precursor al lingvisticii integrale, curent lingvistic al cărui părinte a fost Eugeniu Coșeriu. A urmat studii superioare universitare în Germania, la Leipzig (1895 -1899), apoi în Franța, la Paris (1899 – 1901) și în Austria, la Viena (1902 – 1904). Devine doctor în filosofie al Universității din Leipzig în 1899, respectiv docent privat pentru filologia românească la Universitatea din Viena (1904 – 1906). A devenit titularul catedrei de limbă și literatură română timp de zece ani (începând cu anul 1908) și decanul Facultății de Filosofie de la Universitatea din Cernăuți în 1918, unde inițiază și conduce ziarul Glasul Bucovinei, apărut la 22 octombrie 1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina. Participă activ la unirea Bucovinei cu România si in primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să rămână un om de știință. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România, care purta înainte de Marea Unire denumirea de Universitatea Franz Josef. Devine primul rector român al Universității din Cluj și pune temelia Muzeului Limbii Române (1919), primul institut românesc de lingvistică. A inițiat și a coordonat Dicționarul limbii române (Dicționarul tezaur al Academiei) și Atlasul lingvistic român. A fondat și a condus revista Dacoromania și a întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj. Dicționarul Tezaur al Limbii Române a fost continuat de la litera B, de unde îl lăsase Hasdeu, până la litera L (lojniță). Acestei lucrări i-a dedicat Sextil Pușcariu cea mai mare parte a vieții, din ea rezultând, pe lângă volumele Dicționarului, numeroase studii de lexicologie, uneori cu accente memorialistice. Va fi numit membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922 – 1925). A fost reprezentantul României la Institutul Internațional de Cooperație Intelectuală de pe lângă Societatea Națiunilor (1922) și membru în Comitetul Internațional de Lingvistică începând cu anul 1936. Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revista Cultura din Cluj (1924). După crearea Legiunii Arhanghelului Mihail, Sextil Pușcariu și-a manifestat simpatia față de aceasta mișcare, asa cum au facut de altfel mulți alți intelectualii ai epocii, și acceptă să devină membru al senatului legionar. După 23 august 1944 încep atacurile la adresa lui. Ziarul comunist „România liberă” publica la rubrica „Figuri de trădători”, in care erau vizati profesori universitari și alți intelectuali, un material incriminator la adresa lui, din care reiesea printre alte insulte si minciuni sfruntate, ca marele savant roman Sextil Puscariu, desi era ” obtuz la minte, a reușit să devină profesor universitar”!. Sextil Pușcariu a refuzat să emigreze, deși familia regală îl invitase să facă parte din suita care urma să primească aprobarea de a părăsi țara împreună cu Regele Mihai și cu Regina Elena, în ianuarie 1948. Anchetat în mai multe rânduri de autoritățile comuniste pentru apartenența la Garda de Fier, Sextil Pușcariu moare la vârsta de 71 de ani, fiind înmormântat la Brașov, în data de 7 mai 1948. În timpul regimului comunist, scrierile lui Sextil Pușcariu au fost în mare parte puse la index, câteva lucrări făcând totuși excepție. Fișele de la Dicționarul Tezaur al Limbii Române, reprezentând munca sa de o viață, au fost revizuite ideologic chiar de un elev al său, Dimitrie Macrea, care va deveni ulterior un important lingvist al epocii comuniste.
* 1957: Joseph William Kennedy (n. 30 mai 1916, Nacogdoches, Texas – d. 5 mai 1957, Saint Louis, Missouri) a fost un chimist american, codescoperitor al elementului plutoniu (alături de Glenn T. Seaborg, Edwin McMillan și Arthur Wahl).^[1] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a condul divizia CM (chimie și metalurgie) a Proiectului Manhattan la Los Alamos, unde a condus cercetările referitoare la chimia și metalurgia uraniului și plutoniului. După război, a devenit profesor al Universității Washington din Saint Louis, unde a avut meritul de a muta accentul de pe activitatea didactică pe cea de cercetare. A murit la vârsta de 40 de ani în urma unui cancer stomacal.

· 1959: Carlos Saavedra Lamas, politician argentinian, laureat Nobel (n. 1878)
* 1963: Nicolae Ilieșiu (n. 28 septembrie 1890 Țebea, Baia de Criș, România – d. 5 mai 1963 Timișoara, România) a fost un istoric și publicist din Timișoara, deputat și senator în Parlamentul României.

Principala sa operă este Timișoara: Monografie istorică, apărută în 1943 în Timișoara în Editura Planetarium. A mai publicat monografia Istoricul reuniunii femeilor române din Timișoara, apărută în 1925 în Editura Cartea Românească.^[2]^[4]

Ca istoric a lucrat la o monografie a localităților din Banat, pentru care a difuzat în teritoriu un chestionar tip. Lucrarea nu a ajuns să fie publicată de el însuși. După moartea sa manuscrisul a fost achiziționat în 1963 de la soția sa de Muzeul Banatului. Lucrarea conține un foarte bogat material documentar, în special din perioada Primului Război Mondial și a fost publicată în 2011 cu titlul Monografia istorică a Banatului, ediția fiind îngrijită de Dumitru Țeicu

* 1963: Per Jacobsson (n. 5 februarie 1894 – d. 5 mai 1963) a fost un economist suedez care a îndeplinit funcția de director general al Fondului Monetar Internațional din 21 noiembrie 1956 și până în mai 1963, când a murit.^[1] Născut în Tanum, Bohuslän, Jacobsson a primit o licență în drept, dar și în economie de la Universitatea Uppsala

* 1968: Rosalie Slaughter Morton (n. 28 octombrie 1876 - d. 5 mai 1968) a fost un medic și chirurg din Statele Unite ale Americii.

· 1972: Oscar Szuhanek, pictor român (n. 1887)

· 1977: Ludwig Erhard, economist și politician german, cancelar al Germaniei (n. 1897)

· 1979: Fritz Kimm, pictor român de naționalitate germană (n. 1890)
* 2004: Thea Beckman (născută: Petie) (n. 23 iulie 1923 - d. 5 mai 2004) a fost o scriitoare olandeză autoare de cărți pentru copii. A studiat la Universitatea din Utrecht, psihologie socială.

În 1945, se căsătorește cu Dirk Hendrik Beckmann. Din căsătoria lor rezultă trei copii: doi fii (Rien și Jerry) și o fiică (Marianne). Soțul ei a decedat în anul 1993.

Și-a început activitatea literară scriind povestiri în reviste dedicate copiilor și editoriale în ziare în anul 1947 ^[4].

Din anul 1956 locuiește în localitatea Bunnik, lângă Utrecht.

În anul 1973, apare romanul căreia îi datorează celebritatea, Cruciada în blugi.

A murit în anul 2004 la reședința sa din Bunnik.

· 2006: Zoe Dumitrescu Bușulenga (n. 20 august 1920^[2], București - d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț) a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog și politician român.

A fost membră a Academiei Române și a unor importante instituții culturale europene. După 1989 a ales să se retragă tot mai des într-o chilie a mănăstirii Văratec, călugărindu-se spre sfârșitul vieții sub numele de Maica Benedicta. A fost înmormântată la mănăstirea Putna. A fost fiica lui Nicolae Dumitrescu, jurist, și a Mariei Apostol, filolog.

Studii[modificare | modificare sursă]

Școala Centrală din București
Studii muzicale la Conservatorul "Pro-Arte"
Studii juridice și filologice (anglo-germanistică, istoria artelor)
1970, doctorat cu teza Renașterea - Umanismul - Dialogul artelor

Opera[modificare | modificare sursă]

Zoe Dumitrescu Bușulenga, comparatist și critic literar de formație anglo-germană, a manifestat preocupări de interdisciplinaritate și de filozofie a culturii. Este autoarea unor lucrări de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice și memorialistică.

Activitate publicistică[

Zoe Dumitrescu Bușulenga a publicat articole în numeroase reviste de specialitate: Manuscriptum, Revista de istorie și teorie literară, România literară, Secolul 20, Synthesis etc. A fost director al Revistei de istorie și teorie literară și al revistei ''Synthesis.

Opera literară

Studii de istorie a culturii

Ion Creangă, București, Ed. pentru Literatură, 1963
Eminescu, București, Ed. Tineretului, col. "Oameni de seama", 1964
Surorile Brontë, 1967
Sofocle și condiția umană, București, Ed. Albatros, col. "Contemporanul nostru", 1974
Eminescu - cultură și creație, București, Ed. Eminescu, 1976
Renașterea, umanismul și destinul artelor, București, Ed. Univers, 1975
Eminescu și romantismul german, București, Ed. Eminescu, 1986 ed. a II-a, București, Ed. Universal Dalsi, 1999)
Eminescu. Viață - Creație - Cultură, București, Ed. Eminescu, 1989
Ștefan Luchian, 1993, (în colaborare)
Muzică și literatură, (în colaborare cu Iosif Sava), București, Ed. Cartea Românească, 1986 (vol. II, 1987; vol. III, 1994)

Studii de comparatistică

Renașterea, umanismul, și dialogul artelor, 1971; ediția a II-a, revăzută și adăugită, 1975
Valori și echivalențe umanistice, excurs critic și comparatist, București, Ed. Eminescu, col. "Sinteze", 1973
Itinerarii prin cultură, (culegere de articole grupate în patru capitole: I. Portrete pentru o istorie a culturii române, II. Literaturi străine, III. Miscellanea, IV. Gânduri de umanist), București, Ed. Eminescu, 1982

Impresii de călătorie[modificare | modificare sursă]

Periplu umanistic, 1980, București, Ed. Sport-Turism, 1980 (însemnări eseistice despre Grecia, Italia, Anglia, Suedia, Olanda, Franța)

Memorialistică[modificare | modificare sursă]

Caietul de la Văratec. Convorbiri și cuvinte de folos, Ed. Lumea Credinței, București, 2007

Participare în volume colective[modificare | modificare sursă]

Istoria literaturii române. Studii (București, Ed. Academiei Române, 1979), ediție coordonată de Zoe Dumitrescu Bușulenga, care a fost și autoarea unor studii din cuprinsul cărții.
Miorița (ediție îngrijită și prefațată de Zoe Dumitrescu Bușulenga)

Ediții prefațate

Volume ale autorilor: Ioan Alexandru, Hans Christian Andersen, Vasile Băncila, Johannes Becher, János Bencsik, Amita Bhose, Elvira Bogdan, Ion Luca Caragiale, Mircea Cărtărescu, Adelbert von Chamisso, Geoffrey Chaucer, Ion Creangă, A.J.Cronin, Rosa del Conte, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Iosif Constantin Drăgan, Charles Drouhet, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Lucreția Filipescu, Antonio Fogazzaro, Johann Wolfgang von Goethe, Nicolae Iorga, Nikos Kazantzakis, Rudyard Kipling, Heinrich von Kleist, George Lăzărescu, Costache Negruzzi, Radu Niculescu, Camil Petrescu, Al. Philippide, Edgar Allan Poe, Armando Palacio Valdes, Sammuel Pepys, Friedrich Schiller, William Shakespeare, Veronica Stanei, Robert Louis Stevenson, I. M. Stefan, Rabindranath Tagore, Elena Teodoreanu, Guyn Thomas, Claude Tillier, Luigi Ugolini, George Uscătescu, Vasile Voiculescu ș.a.
Cântarea cântărilor (traducere de Ioan Alexandru)
Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine (lucrare coordonată de Ioan Lupu și Cornelia Ștefănescu)
Crestomație de literatura română veche (coordonatori: I.C. Chițimia și Stela Toma).

Cariera profesională

1947 - 1948 - Președinte al Comitetului U.N.S.R. de la Institutul Pedagogic „Maxim Gorki“
1948 - 1949 - Redactor la Editura de Stat
Până în 1957, redactor la Editura pentru Literatură și cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu"
1948 - 1971 - asistent universitar, lector, conferențiar și profesor universitar (din 1971), șef al Catedrei de Literatură Universală și Comparată (din 1975) la Universitatea din București
Din 1973, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu" din București
Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam (1972)
Membru corespondent al Academiei Române - 1 martie 1974
Membru titular al Academiei Române - 22 ianuarie 1990
Vicepreședintele Academiei Române (2 februarie 1990 - 18 februarie 1994)
Președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române
Director al Școlii Române din Roma - (1991-1997)
Membră în Comitetul Executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979)
Membră a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța
Membră a Academia Europaea din Londra (1993)

· 2010: Mircea Nicolae Angelescu (n. 11 decembrie 1923, Râmnicu Vâlcea - d. 5 mai 2010, București ^[1]) a fost un reputat medic infecționist, scriitor, profesor la Facultatea de Medicină din București, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România (1993), membru fondator al Societații Medicilor Scriitori și Publiciști din România și al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici

Absolvent al Facultății de Medicină din București, promoția 1947,
Extern și intern prin concurs (1944 - 1949),
"Doctor în medicină și chirurgie" (teza de doctorat, 1949)
A fost format la scoala unor dascăli iluștrii, așa cum au fost Francisc Reiner, George Emil Palade, Daniel Danielopolu, N. Ionescu Sisești, Ion Bruckner, Matei Balș.

· 2010: Umaru Yar'Adua, președinte al Nigeriei (n. 1951)

· 2011: Claude Choules, ultimul veteran al Primului Război Mondial (n. 1901)

· 2012: Carl Johan Arthur Bernadotte, Conte de Wisborg (31 octombrie 1916- 5 mai 2012), a fost unchiul patern al regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și unchiul matern al reginei Margareta a II-a a Danemarcei. A fost al cincilea copil și al patrulea fiu al regelui Gustaf VI Adolf al Suediei și a Prințesei Margaret de Connaught.

Carl Johan și-a pierdut dreptul la succesiune și a renunțat la toate titlurile în 1946 când s-a căsătorit la New York la 19 februarie cu o femeie care nu îi era egală ca rang, Elin Kerstin Margaretha Wijkmark .

La Copenhaga la 29 septembrie 1988 s-a căsătorit cu Contesa Gunnila Märtha Louise Wachtmeister af Johannishus, fiica Contelui Nils Wachtmeister af Johannishus și a Baronesei Märta de Geer af Leufsta.

Carl Johan a fost numit Conte de Wisborg de Charlotte, Mare Ducesă de Luxembourg, la 2 iulie 1951.

La 29 iunie 2011, el l-a depășit pe fratele său mai mare, Sigvard (1907-2002), ca cel mai longeviv descendent pe linie masculină a reginei Victoria. El a fost ultimul strănepot în viață al reginei Victoria a Regatului Unit, după moartea în 2007 a Prințesei Ecaterina a Greciei și Danemarcei.

Carl Johan a adoptat doi copii:

Monica Kristina Margaretha Bernadotte (n. 5 martie 1948, adoptată în 1951). S-a căsătorit la 16 ianuarie 1976 și a divorțat în 1997 de contele Johan Peder Bonde af Björnö. Au trei copii:
- Contesa Ebba Kristina Bonde de Björnö (n. 20 octombrie 1980)
- Contesa Marianne Cecilia Bonde de Björnö (n. 29 septembrie 1982)
- Contele Carl Johan Peder Bonde de Björnö (n. 14 aprilie 1984)
Christian Carl Henning Bernadotte (n. 3 decembrie 1949, adoptat în 1950). S-a căsătorit la 13 septembrie 1980 cu Marianne Jenny. Au trei copii:

Christina Margaretha Sophie Bernadotte (n. 28 mai 1983)
Richard Carl Jakob Bernadotte (n. 8 iunie 1985)
Philip Carl William Bernadotte (n. 18 mai 1988)

2012: George Knobel (10 decembrie 1922 – 5 mai 2012) a fost un antrenor de fotbal olandez.^[1]
Knobel a petrecut la cârma echipei naționale de fotbal a Olandei 15 meciuri între 1974 și 1976, obținânnd 9 victorii, 1 remiză și 5 înfrângeri, reușind să se claseze cu naționala Olandei pe locul trei la Campionatul European de Fotbal 1976. În Olanda el a mai antrenat cluburile AFC Ajaxși MVV în trei perioade, inclusiv un interimat în aprilie 1982.^[2]^[3] Între 1980–1981 George Knobel a antrenat echipa națională de fotbal a Hong Kongului, iar apoi a petrecut două scurte perioade la clubul Seiko SA din Hong Kong.

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf M Mc Irina; Sf Cuv Mc Efrem cel Nou
În calendarul romano-catolic: Sf. Iudita, văduvă
Danemarca: Ziua Eliberării (1945)
Etiopia: Ziua Eliberării (1941)
Mexic: Cinco de Mayo (1862). Cinco de Mayo (in spaniola înseamnă „cinci mai”), este o sărbătoare care comemorează victoria nesperată a armatei mexicane condusa de generalulul Ignacio Zaragoza Seguin, în batalia de la Puebla din 5 mai 1862, împotriva invadatorilor francezi. Este sărbătorită mai ales în statul mexican Puebla si in randurile comunitatii mexicane din Statele Unite si in mai multe tari. Ziua Cinco de Mayo este importanta in comunitatile mexicane fiind considerata o mare sărbătoare a culturii şi identităţii acestui popor.
Japonia: Ziua Copiilor (Kodomo no hi)
Coreea de Sud: Ziua Copiilor
Kirghistan: Ziua Constituției
Tailanda: Ziua Încoronării
Ziua Internațională a Moașelor
Ziua Culturii Lusofone
Albania: Ziua Martirilor
Etiopia: Ziua Victoriei Patrioților
Palau: Ziua Persoanelor Vârstnice

RELIGIE ORTODOXĂ 5 Mai

Sf M Mc Irina; Sf Cuv Mc Efrem cel Nou

Viaţa Sfintei Muceniţe Irina

În vremile acelea, când poporul trăia în întuneric şi în umbra morţii, prin închinarea la idoli păgâneşti, a început a străluci lumina sfintei credinţe prin propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care vieţuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică şi a numit-o Penelopi. După ce a început a veni în vârstă, ca de şase ani, s-a arătat foarte frumoasă la faţă, încât pe multe fecioare le întrecea cu frumuseţea ei. Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stâlp, afară din cetate, departe, într-un loc frumos şi deosebit, care avea diferite camere, toate împodobite cu toată bunăcuviinţa şi îndestulate cu multă bogăţie, în care erau: scaune, mese, sfeşnice, paturi şi toate vasele ferecate cu aur.

Pe acel stâlp a aşezat pe fiica sa, Penelopi, împreună cu treisprezece fecioare frumoase şi a adus acolo pe zeii săi de aur, ca să păzească pe fiica lui. După ce a închis-o acolo, până la vârsta cea desăvârşită, cuviincioasă nunţii, a pus lângă ea o cinstită bătrână, cu numele Caria, ca să-i fie învăţătoare, care şedea şi mânca împreună cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus încă şi pe un bătrân, bărbat cinstit şi înţelept, cu numele Apelian, ca s-o înveţe carte în toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara şase ani şi trei luni şi după al doisprezecelea an al vârstei ei, tatăl ei gândea s-o însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii împărăteşti.

În acea vreme, fecioara, şezând pe stâlpul cel înalt în camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra de la răsărit, având în cioc o ramură de măslin, pe care lăsând-o pe masă, a zburat afară. După un ceas a intrat înăuntru un vultur, aducând o cunună făcută din diferite flori, pe care lăsând-o pe masă, a zburat şi el afară. Pe altă fereastră a intrat un corb, aducând în cioc un şarpe mic, pe care l-a lăsat pe masă şi a zburat afară. Fecioara căuta spre acelea împreună cu învăţătoarea ei şi se minunau amândouă, nepricepând ce să fie aceste semne.

După ce Apelian, învăţătorul s-a suit la dânsele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce văzuseră. Apelian, fiind creştin în ascuns şi mai înaintevăzător, a socotit în minte şi a zis către fecioară: "Ascultă, Penelopi, fiica împăratului, să ştii că porumbelul înseamnă obiceiul tău cel bun, adică blândeţea, alinarea şi întreaga înţelepciune feciorească; iar ramura de măslin înseamnă darul lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da ţie. Vulturul cel înalt înseamnă împărat biruitor, adică vei împărăţi peste patimi şi te vei înălţa prin gândirea ta la Dumnezeu şi vei birui pe vrăjmaşii nevăzuţi ca pe nişte păsări proaste. Iar cununa cea de flori este semn al răsplătirii, pe care, pentru nevoinţele tale, o vei lua de la împăratul Hristos în cereasca Lui împărăţie, unde ţi se găteşte cununa nestricăcioasă a slavei celei veşnice. Iar corbul cu şarpele înseamnă vrăjmaşul diavol, care vrea să aducă asupra ta scârbă, mâhnire şi izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, să ştii, o, fecioară, că Împăratul cel mare, Care stăpâneşte cerul şi pământul, vrea să te logodească, spre a-i fi mireasă Lui, şi ai să suferi pentru Dânsul multe ispite".

Auzind fecioara o tâlcuire ca aceasta, a pus la inimă cuvintele lui Apelian şi a început cu dorinţă dumnezeiască a se bucura în inima ei. A doua zi s-a suit la dânsa pe stâlp tatăl ei, împăratul Liciniu, cu împărăteasa şi cu boierii, vrând s-o vadă şi s-o sfătuiască pentru nuntă. Văzând faţa ei strălucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat şi a zis către dânsa: "Iată, iubita mea fiică, ai ajuns acum la vremea nunţii. Deci, spune-mi, care fiu de împărat îţi este plăcut, ca să te logodesc cu dânsul?" Şi-i spuneau ei despre mulţi fii ai împăraţilor celor dimprejur. Atunci ea a zis către dânsul: "Tată, dă-mi şapte zile să mă gândesc şi după aceea îţi voi răspunde".

Crezând tatăl cuvintele ei, s-a dus acasă. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: "De sânteţi zei, ascultaţi-mă pe mine. Tatăl meu vrea să mă logodească, iar eu aş fi voit să petrec întru feciorie, pentru că grijile vieţii sunt piedică pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneţi-mi, oare să merg după bărbat sau nu?"

Idolii cei muţi tăceau, fiind fără de suflet. Deci, scuipându-i, fecioara s-a întors spre răsărit şi, căutând spre cer, a zis: "Dacă Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, pe care galileenii te propovăduiesc, mă rog Ţie, arată-mi, este bine să-mi iau bărbat sau să petrec totdeauna în feciorie?"

Fiind seară, a adormit şi a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu, grăind către dânsa: "Penelopi, de acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina, şi vei fi multora scăpare şi paşnică adăpostire; şi prin tine multe suflete omeneşti se vor mântui, întorcându-se la Dumnezeu. Numele tău va fi mare şi minunat în toată lumea, iar ceea ce ţi-a spus bătrânul Apelian de păsările văzute este adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit prin gura sa. Iată, va veni la tine în această noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfântul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat învăţătură şi preoţie şi poartă scrisorile lui. Acela te va boteza şi te va învăţa ce vei face". Zicând îngerul acestea, s-a făcut nevăzut.

Venindu-şi fecioara în sine, s-a umplut de bucurie şi aştepta venirea preotului. După puţină vreme a venit la stâlpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povăţuindu-se de îngeri şi, suindu-se pe acel stâlp, a fost primit cu bucurie de fecioară. Astfel, şezând el, o învăţa pe ea, pe povăţuitoarea ei şi pe toate slugile ei, care-l ascultau cu plăcere. După ce a învăţat-o din destul despre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos şi despre sfânta credinţă cea întru Dânsul şi despre tainele creştineşti, a botezat-o în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi i-a pus numele Irina, în loc de Penelopi.

Asemenea a botezat pe Caria, învăţătoarea ei, şi pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a făcut-o mireasa lui Hristos, ca să-şi păzească fecioria neîntinată până la sfârşitul său. Şi a întărit-o pe ea, să fie vitează întru nevoinţa cea pătimitoare, în care avea să intre pentru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mirele cel fără de moarte. După ce a învăţat-o din destul, a binecuvântat-o pe ea şi pe cele ce erau cu dânsa şi, dându-le scrisorile apostoleşti şi încredinţându-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul său.

Fericita Irina împreună cu acele fecioare, ziua şi noaptea lăudau şi mulţumeau lui Dumnezeu şi se învăţau neîncetat de dânsa scrisorile apostoleşti. Iar pe zeii părinteşti cei de aur, i-a aruncat pe câte unul jos, zicând către dânşii: "De sunteţi zei, mântuiţi-vă singuri!" Căzând idolii de la o aşa înălţime pe pământ, se sfărâmau şi se risipeau ca praful; iar Sfânta batjocorea neputinţa lor şi se bucura întru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.

După ce au trecut cele şapte zile, tatăl şi mama ei împreună cu boierii s-au suit pe stâlp la ea şi i-au zis de nuntă. Iar ea le-a răspuns: "Cu adevărat să ştiţi că eu sunt roaba lui Hristos, în Care am crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru că este Împărat ceresc şi veşnic, şi Aceluia m-am făcut mireasă, ca unui Mire curat, nestricăcios şi fără de moarte; iar alt bărbat nu voiesc să cunosc, nici nu mă voi închina altui dumnezeu, pentru că nu este alt dumnezeu afară de Acela. Nu vedeţi oare pierzania zeilor voştri, care, căzând la pământ prin fereastră, nu au putut să-şi ajute lor? Apoi cum vor fi ajutători vouă? Deşartă este nădejdea voastră, pe care o aveţi spre dânşii şi deşartă este osteneala şi cheltuiala voastră la idoli, pentru că aurul şi argintul se cădea a-l împărţi celor ce au trebuinţă săracilor, sărmanilor şi văduvelor. Iar voi, chemând lucrători, vă făuriţi zei fără de suflet şi aţi lipsit pe săraci de trebuinţele lor şi v-aţi făcut vrăjmaşi Dumnezeului Celui viu şi slugi ai diavolilor.

Până când vă veţi zbate ca o juncă neînvăţată, înjugată la jug? Cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu şi înţelegeţi pe Cel ce poate a omorî şi a învia. Şi, când va străluci lumina lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumină la întuneric şi îi scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare şi îi mută din cei de-a dreapta la cei de-a stânga. Deci, voi mai întâi sârguiţi-vă să fugiţi de dânsul, că amar este şi cumplit. Acela este satana, cel ce acoperă ochii inimilor voastre, ca să nu cunoaşteţi adevărul. Mai ales către tine, o, părinte, îmi este îndreptat cuvântul, ca să cunoşti pe Dumnezeu cel ce a alcătuit toate cu cuvântul. Tu, când ai voit să zideşti acest stâlp pentru mine, ai pus la lucru mulţi oameni, căci erau trei mii şi cinci sute de lucrători şi trei sute de conducători, şi abia în nouă luni au putut săvârşi această zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvânt al Său a făcut cerul, soarele, luna şi stelele, lumina şi întunericul, şi a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.

A întemeiat greutatea pământului pe nimic, iar apelor le-a poruncit să curgă spre slujba noastră şi multe feluri de copaci au crescut. A aşezat vremile, anii şi lunile şi a făcut fiarele şi dobitoacele pământului, păsările cerului şi peştii în ape, iar la sfârşit a făcut pe om, cu preacuratele Sale mâini, luând ţărână din pământ şi l-a pus pe el stăpân a toată lumea, pe toate supunându-le sub picioarele lui. Toate acelea în şase zile le-a săvârşit Dumnezeu, prin Cuvântul Său, Care este Unul născut, Fiul, Iisus Hristos, Care fără de maică dintr-Însul S-a născut mai înainte de toţi vecii, Cel de o fiinţă şi de un ipostas cu Dânsul, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a întrupat fără de tată şi S-a născut din Curata şi pururea Fecioară, cu lucrarea Sfântului Duh, şi cu oamenii a petrecut şi minuni fără de număr a făcut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi i-a curăţit, pe cei slăbănogi i-a ridicat şi pe morţi i-a înviat.

Pe Acesta iudeii L-au răstignit din zavistie, voind astfel singur a pătimi pentru mântuirea noastră. Dar, după moartea şi după îngroparea Sa, a înviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, şi S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, trimiţând Duhul Sfânt la sfinţii Săi ucenici. Pe aceia i-a trimis în toată lumea, ca să lumineze pe cei întunecaţi, să întoarcă pe cei rătăciţi şi să mântuiască pe cei pierduţi; pentru că voieşte ca toţi să se mântuiască şi nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc până în veac".

Acestea grăindu-le Sfânta, toţi o ascultau cu dulceaţă; apoi, luând împăratul şi împărăteasa pe iubita lor fiică, au adus-o în cetate. Aici au ieşit întru întâmpinarea fiicei împăratului toate fetele cetăţii şi, dănţuind, i se închinau ei. Tot poporul, alergând la locuri înalte, suindu-se pe ziduri şi pe case, îi cânta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasă. Deci, când s-a apropiat Sfânta Irina de palatele împărăteşti, a văzut diavolul, care striga către dânsa: "Nimic nu-ţi este de obşte ţie şi mie în cetatea aceasta, fecioară; du-te de la cetatea noastră, căci aici nu vieţuieşte nimeni din creştini". Iar Sfânta i-a zis: "În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc ţie, ca să-mi spui cine eşti tu!" Iar el a zis: "Eu sunt demonul care petrec în idolul Apolon, învăţătorul desfrânării şi al preadesfrânării, ajutătorul vrăjitorilor, povăţuitorul tâlharilor, prieten al desfrânaţilor, făcător de glume al beţivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sânge; sunt povăţuitor a toată nedreptatea şi minciuna şi tată a toată răutatea şi îţi zic să pleci din cetatea noastră, ca să nu pornesc asupra ta pe tatăl tău, aprinzându-l pe dânsul cu mânie spre a te ucide".

Acel glas al demonului mulţi l-au auzit, iar pe el nu l-au văzut. Deci, fericita fecioară l-a certat pe el, zicându-i: "Eu îţi poruncesc ţie: În numele lui Iisus Hristos, să ieşi din cetatea aceasta!" Şi cutremurându-se demonul, s-a făcut nevăzut. După aceasta diavolul a răzvrătit inima împăratului şi l-a pornit pe el cu mânie şi cu iuţime asupra fiicei sale şi, chemând pe împărăteasă, i-a zis: "Ce am făcut, căci fiica noastră este amăgită? O, de n-aş fi zidit turnul acela; căci, vrând să păzesc pe fiica mea, am pierdut-o şi m-am lipsit de nădejdea mea". Iar împărăteasa a zis către dânsul: "Neînţelepte cuvinte grăieşti tu, căci, cu ce s-a înşelat fiica noastră? Şi ce răutate vezi într-însa? Împăratul a răspuns: "Crede în Hristos şi de zei se leapădă". Zis-a împărăteasa: "Zeii cei ce n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară; iar fiica mea s-a învrednicit slavei împăratului Hristos, Cel ce a chemat-o la viaţa veşnică".

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dea afară din palat pe împărăteasă, iar una din slujnice, alergând, a spus fecioarei Irina. Ea, sculându-se, a mers şi a stat înaintea tatălui său. Deci, dacă a văzut-o pe ea împăratul, s-a plecat în jos, căci îi trecea mânia din inima sa, fiind pornit de diavolul, şi a zis Sfânta Irina către tatăl său: "Pentru ce este întristată faţa ta, o, tată? Împărăţia ta este în pace, război nu ai înaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta această mâhnire?" Iar împăratul i-a răspuns: "Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-aş fi născut, pentru că pentru tine am făcut acel prealuminat stâlp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca să te păzească. Asemenea am pus mese, paturi şi scaune împodobite cu aur, iar tu mi-ai răsplătit cu rele în loc de bune".

Iar ea a zis: "Spune-mi, tată, ce rău ţi-am făcut eu?" Şi a zis împăratul: "Oare nu puţin rău este acesta, că numeşti pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?" Zis-a Sfânta: "Nimic n-am făcut rău, tată, căutând spre Hristos, adevăratul Dumnezeu şi punându-mi nădejdea spre El, iar nu spre idolii tăi". Împăratul cu glas groaznic, a zis: "Penelopi, jertfeşte zeilor!" Răspuns-a Sfânta: "Nu-mi întoarce numele meu, că nu sunt Penelopi, ci mă numesc Irina; căci acest nume mi s-a pus mie de înger în vedenie şi de preot, prin Sfântul Botez". Iarăşi i-a zis împăratul cu mânie: "Rod străin, iar nu al meu, jertfeşte zeilor!" A răspuns Sfânta Irina: "Nu voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la mânie şi care sunt pricinuitori focului veşnic, cel pregătit păgânilor".

Iar împăratul s-a tulburat de mânie mare şi a poruncit s-o arunce legată în picioarele unor cai sălbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind aruncată, a mers împăratul singur la cai, vrând să-i vadă moartea ei. Dar iată un cal mai sălbatic decât ceilalţi, dezlegându-se din legături, deodată s-a repezit asupra împăratului şi, apucându-i cu dinţii mâna cea dreaptă a împăratului, a smuls-o din umăr şi sfâşiindu-l, l-a omorât. Iar după aceea a stat blând la locul lui; asemenea s-au făcut blânzi ca mieii şi ceilalţi cai, fără a vătăma pe Sfânta Irina.

Calul care omorâse pe împărat, din porunca lui Dumnezeu, luând glas omenesc, fericea pe Sfânta Muceniţă, astfel: "Fericită eşti tu, porumbiţa lui Hristos, care ai călcat pe vrăjmaşul şarpe. Tu eşti minunată pe pământ, la ceruri vei fi cinstită cu dragoste; tu te vei număra cu drepţii, unde te aşteaptă lumina cea veşnică şi cămara Mirelui Celui fără de moarte, ca pe o fecioară înţeleaptă şi vitează. Deşi eşti femeie cu trupul, dar cu duhul arăţi lupta cea bună".

Deci, dezlegându-l din legături, Sfânta Irina cu rugăciunea a înviat pe tatăl său cel mort şi a tămăduit mâna lui. Atunci împăratul, împărăteasa şi toată casa lor şi mult popor, ca la trei mii, au crezut în Hristos. Nu după multă vreme, împăratul, lăsându-şi împărăţia ca să poată sluji mai liber lui Hristos, s-a aşezat cu soţia şi cu casnicii săi în acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfânta Irina a rămas în cetate, învăţând poporul şi aducând pe mulţi la Hristos Dumnezeu, petrecând în casa celui dintâi învăţător al său, bătrânul Apelian.

După acestea a luat împărăţia cetăţii Macedoniei alt împărat, cu numele Sedechie. Acela, înştiinţându-se despre Sfânta Irina, a chemat pe bătrânul Apelian şi l-a întrebat: "La tine este fecioara, fiica împăratului?" Răspuns-a Apelian: "La mine este, împărate". Împăratul a zis: "Nu ştii ce gândeşte ea?" Răspuns-a bătrânul: "Gândul ei este ca şi al meu şi al tuturor celor ce ştiu pe Dumnezeu Cel adevărat. În toate zilele posteşte până seara, iar seara mănâncă o bucată mică de pâine şi bea un pahar de apă. Altă masă nu ştie. Pat nu are, ci se odihneşte puţin pe pământ, ziua şi noaptea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu şi îndestulându-se cu citirea dumnezeieştilor cărţi".

Auzind împăratul acestea s-a minunat şi, trimiţând pe eparhul său, a adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: "Bucură-te, împărate!" Răspuns-a împăratul: "Bucură-te şi tu, fiică luminată". Zis-a fecioara: "Pentru ce m-ai chemat?" Împăratul a răspuns: "Să şedem şi să vorbim cele de pace şi de dragoste". Fecioara a zis: "Eu citesc în Sfânta Scriptură că: În adunarea deşertăciunilor nu voi şedea şi cu călcătorii de lege nu voi umbla".

A zis împăratul: "Dar oare noi suntem călcători de lege?" Sfânta a răspuns: "Tot păgânul, care nu ştie pe adevăratul Dumnezeu şi se închină idolilor, este călcător de lege". Zis-a împăratul: "Mă sileşti să te muncesc fără voia mea, necruţându-te pe tine, care eşti fiica împăratului". Sfânta Irina a răspuns: "Apoi pentru ce mai zăboveşti, îndeletnicindu-te cu vorba? Ci începe a mă munci, căci sunt gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu". Împăratul a zis: "Fecioară, lasă toată bârfirea şi jertfeşte zeilor". Sfânta a răspuns: "În zadar te mânii, împărate, întărâtat fiind de satana. Să ştii cu adevărat, că nu voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruţa trupul meu pentru Hristos Domnul meu!"

Împăratul, umplându-se de mânie, s-a sfătuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai întâi săpând o groapă adâncă şi umplând-o de şerpi, de vipere, de vasilişti şi de tot felul de târâtoare, a aruncat pe Sfânta fecioară acolo, unde a petrecut zece zile vie şi sănătoasă, pentru că îngerul Domnului s-a pogorât cu ea în groapă şi a păzit-o nevătămată, iar târâtoarele toate au murit.

Înştiinţându-se împăratul că muceniţa este vie în groapă, s-a minunat şi i se părea căci cu vrăjile a fermecat şi a omorât pe acei şerpi. Deci, poruncind s-o scoată din groapă, a şezut la judecată şi a zis către dânsa: "Jertfeşte zeilor, care te-au cruţat, pentru că au omorât şerpii, iar pe tine te-au păzit vie, ca să cunoşti puterea şi bunătatea lor şi să te închini lor". Sfânta a răspuns: "O, nebunule, şi amăgitule de satana, cel călcat de mine, crezi că zeii cei de lemn sau de piatră pot să omoare şerpii? Ci, tu degrabă vei cădea în groapa cea de dedesubt a iadului, împreună cu zeii tăi, cărora le slujeşti şi te vei afunda în întunericul cel mai dinafară, cel pregătit ţie şi diavolului, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor". Împăratul, suflând cu mânie, a chemat un lucrător de lemn, şi a poruncit s-o taie cu un fierăstrău de fier.

Deci, după ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierăstrăul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se îndoia ca de o piatră, apoi s-a frânt prin mijloc. Şi a adus alt fierăstrău, dar şi acela s-a frânt; iar cei ce tăiau, căzând singuri pe frânturile fierăstrăului, s-au tăiat şi au murit. După aceea, împăratul a poruncit să aducă al treilea fierăstrău mai ascuţit şi mai tare şi să taie pe fecioară peste coapsele ei. Deci, legând-o, au pus-o la pământ pe spate, punându-i o piatră mare pe piept, şi au început a-i tăia sfântul ei trup cu fierăstrăul; iar împăratul a râs şi a zis către muceniţă: "Unde este Dumnezeul tău? Să vină acum şi să-ţi ajute, dacă este putere într-Însul".

Zicând împăratul acestea, deodată s-au făcut fulgere şi tunete înfricoşate şi tulburare în văzduh; iar slujitorii care o tăiau cu fierăstrăul au murit. Împăratul de frică a fugit în palat, iar poporul a fugit şi s-a vărsat ploaie mare ca un râu, cu grindină cumplită, şi mulţi dintre oameni au căzut morţi, fiind ucişi de fulger, de tunet şi de grindină. În acel timp îngerul Domnului, pogorându-se, a prăvălit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tămăduit rana şi a ridicat-o sănătoasă. Această minune văzînd-o poporul, opt mii de oameni au crezut în Hristos.

După aceea, împăratul, iarăşi fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfânta şi s-a sfătuit cu eparhul cum s-o piardă. Deci, au hotărât s-o omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, întorcându-se roata s-o sfarme; după ce au dat drumul apei sub roată, apa s-a oprit ca împietrită şi n-a curs nici o picătură, rămânând Sfânta fără de vătămare. Iar împăratul cu boierii lui strigau: "O, cât de mare este puterea acestei fermecătoare! Iată, a prefăcut firea apei într-o altă fire". Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat împotriva împăratului şi a strigat cu glas mare, ocărându-l şi certându-l. Şi, luând pietre, a aruncat asupra lui şi l-a izgonit din cetate. El, ducându-se în patria sa, a mai trăit şapte zile şi a murit acolo de necaz, de mânie şi de ruşine.

După moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrând ca să răzbune necinstea adusă tatălui său, a adunat mare putere de oaste, ca la o sută de mii, şi a mers cu război asupra cetăţii Macedoniei. Auzind cetăţenii că se apropie împăratul Savah, s-a temut şi a închis cetatea, şi au zis către Sfânta Irina: "Pentru tine pierim". Iar ea, poruncindu-le să nu se teamă, a ieşit împotriva împăratului celui ce venea, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: "Cel ce ai auzit oarecând pe robul Tău, Proorocul Elisei, ascultă şi rugăciunea mea, şi loveşte nevăzut oştirea aceasta ce vine să piardă cetatea; orbeşte pe vrăjmaşii tăi, ca să cunoască că tu eşti adevă-ratul Dumnezeu!"

Ascultând Domnul rugăciunea ei, îndată a lovit cu orbirea pe împărat şi pe toţi ostaşii ce erau cu dânsul. Înţelegând împăratul, că Irina a adus aceea orbire asupra lui şi a ostaşilor săi, a trimis cu rugăciune la dânsa, zicând: "Acum cunosc că este nebiruită puterea Dumnezeului tău. Deci, mă rog ţie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine şi pentru ostaşii mei, ca să ne dea vederea". Plecându-se Sfânta spre milă, a făcut rugăciuni către Stăpânul tuturor şi a căpătat vederea împăratul cu toţi cei ce erau cu el. Atunci a făcut pace cu cetăţenii, grăindu-le: "Să mă aveţi pe mine împărat, precum l-aţi avut pe tatăl meu; iar eu voi ierta necinstea ce aţi făcut tatălui meu".

Văzând cetăţenii puterea cea mare a împăratului, au făcut pace cu dânsul şi, deschizând cetatea, i s-au închinat lui, primindu-l ca împărat al lor. După ce împăratul Savah a dobîndit împărăţia şi s-a întărit într-însa, s-a pornit cu mânie contra Sfintei Irina, pentru că diavolul îl îndemna la acelea; şi, chemând pe muceniţă la dânsul, i-a zis: "Iert cetăţii greşeala aceea; iar asupra ta mă mânii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra tatălui meu cu ură şi l-a ucis cu pietre; însă de voieşti ca să fii şi tu iertată, fă-mi voia mea, adică, să aduci jertfe zeilor". Iar Sfânta a ocărât pe împărat pentru nebunia lui şi l-a pornit mai mult spre mânie. Deci, a poruncit împăratul ca s-o arunce în temniţă, sfătuindu-se cu boierii cum să o muncească.

Sfânta, şezând în temniţă şapte zile, i s-a arătat Hristos, zicându-i: "Nu te teme, fiică, că Eu, întărindu-te, sunt cu tine". După aceea, împăratul, scoţând pe muceniţă din temniţă, a poruncit ca să-i bată în tălpi piroane de fier ascuţite şi, punându-i un sac plin de nisip în spate, să o izgonească până la un anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punând frâu în gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfânta alerga şi zicea către Dumnezeu: "Cu adevărat sunt ca un dobitoc la Tine, Doamne, şi eu pururea cu Tine; ţinutu-m-ai de mâna dreaptă, cu sfatul m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit".

Căutând sfânta de-a dreapta sa, a văzut pe îngerii Domnului călătorind împreună cu dânsa şi s-a bucurat foarte. După ce a ajuns la locul numit şi, cînd se întorcea spre cetate, slujitorii cu batjocură târau cu frâul pe muceniţă şi popor mult urmând, a văzut Sfânta înaintea sa pe un înger bătând pământul cu toiagul şi a zis în sine: "Iată, va să fie pierzarea vrăjmaşilor lui Dumnezeu!"

După ce a ajuns la locul cel bătut de înger, deodată, desfăcându-se pământul, a înghiţit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfânta; iar ea a rămas dezlegată de frâu, sacul i-a căzut din spinare, piroanele i-au ieşit din picioare şi, vindecându-se, umbla slăvind pe Dumnezeu. Înştiinţându-se împăratul de aceasta, a zis: "Zeii au deschis pământul şi au pierdut pe slujitori de la această fermecătoare". Însă unii se împotriveau, zicînd: "Dumnezeu cel viu este cu Sfânta Muceniţă Irina!" Iar alţii batjocoreau pe Sfânta fecioară.

Venind îngerul cel ce deschisese pământul, a ucis cu moarte năpraznică pe mulţi necredincioşi, ca la zece mii, iar cei ce rămăseseră, strigau: "Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi, pentru că credem în Tine şi scăpăm la Tine!" Deci, au crezut în acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Împăratul, necrezând, l-a lovit şi pe el îngerul lui Dumnezeu şi a pierit cu sunet, ticălosul. Sfânta făcea în cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru că nu numai pe bolnavi îi tămăduia, curăţa leproşii şi izgonea diavolii din oameni. Ci şi pe un tânăr mort, ai cărui părinţi plângeau cu amar, l-a înviat cu rugăciunea şi a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.

Cu porunca lui Dumnezeu a venit în cetate Sfântul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfânta Irina, pe care văzându-l, Sfânta s-a bucurat şi i s-a închinat. Luând pe acel preot şi pe tot poporul cel ce crezuse în Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatăl şi mama sa, slujind în linişte lui Dumnezeu şi acolo au primit Sfântul Botez toţi cei ce crezuseră în Hristos.

Sfânta Irina a petrecut în cetatea Macedoniei trei ani, învăţând şi încredinţând popoarele. După aceea s-a dus la altă cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde era împărat Numerian, ruda lui Sedechie şi a lui Savah, împăraţii cei dintâi. Când Numerian făcea praznicul spurcatei zeiţe Artemida, aducând jertfe idolului ei, Sfânta Irina, stând în faţa lui, l-a mustrat pentru păgânătatea lui şi a mărturisit pe Hristos adevăratul Dumnezeu. Atunci împăratul a zis către boierii săi: "Această fecioară este asemenea la faţă şi la stat cu tatăl său, Liciniu, dar fiii cei răi mâhnesc pe părinţi; pentru că după răutăţile acestei fecioare, tatăl ei cel bun s-a lipsit de împărăţie. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, şi pe Savah, fiul lui, după cum am auzit, l-a omorât cu vrăjile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevărat pierzătoare de împăraţi".

Apoi s-a întors către Sfânta şi a zis: "Ce zici, vrăjitoare, vei jertfi oare zeilor, sau încă vei mai petrece în socoteala ta cea pierzătoare?" Sfânta, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a răspuns: "Eu voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tăi şi idolilor celor neînsufleţiţi ai tăi, nu voi aduce jertfă. Cele ce le grăieşti pentru împăraţi, să ştii cu adevărat că Dumnezeul meu, Cel ce stăpâneşte viaţa şi moartea, le-a poruncit lor să moară, iar nu mie. Teme-te şi tu de Dumnezeul meu, că puţine sunt zilele tale şi degrabă te va ajunge sfârşitul tău".

Auzind împăratul acestea, s-a aprins de mânie şi, scrâşnind din dinţi, a răcnit ca un leu şi îndată a poruncit să se ardă trei boi de aramă, zicând: "Dacă într-un bou va birui puterea focului cu vrăjile, apoi să se arunce în celălalt, iar dacă şi într-acela aceeaşi va face, apoi să se arunce întru al treilea! Şi s-a făcut aşa. După ce au ars acei boi de aramă şi i-a roşit ca pe un cărbune, a aruncat pe Sfânta într-un bou, şi se ruga în dânsul, strigând: "Dumnezeule, grăbeşte spre ajutorul meu, ceea ce pătimesc pentru numele Tău cel sfânt!""

Şi s-a arătat ei îngerul Domnului, spunându-i să nu se teamă şi răcorindu-i acea văpaie. Iar poporul cârtea contra împăratului, zicând: "În zadar ai pierdut tinereţile cele frumoase ale fecioarei acesteia". Deci, după ce s-a răcorit arama, s-a aflat Sfânta vie şi sănătoasă, neavând nici o vătămare de foc. Şi a zis împăratul către cei ce stăteau de faţă: "Au nu v-am zis vouă că este fermecătoare fecioara aceasta! Oare cum a stins focul? Aruncaţi-o pe ea în celălalt bou".

Şi a aruncat pe Sfânta în al doilea bou. Dar şi acela răcorindu-se, a aruncat-o în al treilea şi îndată acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, şi a umblat un sfert de stadie. Şi iarăşi s-a întors la locul său şi a crăpat; şi dintr-însul a ieşit Sfânta Muceniţă întreagă. Poporul, văzând o minune ca aceea, cu mare glas strigă: "Mare eşti Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi după mare mila Ta, Tu eşti Dumnezeul nostru Cel tare şi puternic, Care faci minunate şi preaslăvite minuni!"

Şi au crezut în Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, împăratul petrecea nu numai întru necredinţă, ci şi pe Dumnezeu Cel Preaînalt hulea şi, fiind lovit de îngerul cel nevăzut a lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a muri, a poruncit eparhului său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe Irina, să o ucidă cu cumplită moarte. Şi a pierit acel ticălos împărat, iar Sfânta a petrecut în cetatea aceea câteva zile, învăţând poporul credinţa cea întru Hristos, tămăduind toate neputinţele; iar preotul Timotei, mergând acolo, a botezat pe cei ce credeau.

Eparhul, văzând cum că tot poporul cetăţii ţine cu Sfânta Irina, s-a temut să o muncească acolo, ca să nu se facă gâlceavă şi tulburare în popor pentru dânsa. Deci, s-a dus într-altă cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe muceniţă a poruncit ostaşilor să o prindă şi legată să o ducă după dânsul. El, mergând în cetatea aceea, a şezut la judecată şi, punând pe Sfânta în faţa sa, a zis către dânsa: "Oare ştii, că putere îmi este dată mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noştri şi adu-le jertfe, ca să nu te muncesc cu cumplite munci".

Răspuns-a Sfânta: "Ascultă, eparhule! Toate muncile câte vei putea să le afli, pune-le asupra mea, şi vei vedea puterea Dumnezeului meu!" Atunci eparhul a poruncit ca să aducă un grătar de fier şi, punând pe muceniţă pe grătar, s-o lege cu lanţuri de fier şi să-i pună împrejur mulţime de lemne şi să le aprindă. După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste muceniţă untdelemn, untură şi smoală; şi astfel, arzând Sfânta mult timp, străluceau legăturile şi lanţurile cele de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfânta a rămas nevătămată şi, fiind în rouă răcoroasă, cânta, slăvind pe Dumnezeu.

După aceea s-a dezlegat de înger din fiarele acelea şi a ieşit sănătoasă, lucru care, văzându-l eparhul şi cei ce erau cu dânsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzând la picioarele ei, i-a zis: "Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog ţie, să nu mă pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalţi împăraţi; căci şi eu cred în Fiul lui Dumnezeu şi voiesc să fiu creştin". Astfel, a crezut eparhul Babodon şi împreună cu dânsul popor mult şi a adus acolo îngerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul şi s-a botezat de dânsul toţi cei ce au crezut.

Sfânta Irina, petrecând în cetatea aceea cincizeci de zile, a ieşit de acolo şi a fost prinsă de ostaşii împăratului Savorie, care împărăţea în Mesemvria, cetate a Traciei, şi au dus-o la dânsul, căci acel împărat, auzind de cele făcute de dânsa, căuta să o prindă. El, văzând pe Sfânta, s-a umplut de mânie şi a ucis-o cu sabia. Şi a fost îngropată afară din cetate. Deci, a zis împăratul: "Lucruri înfricoşate s-a auzit de fermecătoarea aceea; căci pe împăraţi i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut să mă ucidă pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbăvit-o din mâinile mele?"

Astfel, ocăra necredinciosul împărat puterea lui Hristos şi se lăuda, ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate să facă? Deoarece, în vremea morţii Sale celei de voie şi ocărâtă de iudei, multe trupuri ale sfinţilor celor adormiţi le-a înviat şi a intrat în sfânta cetate şi s-a arătat multora. Acela, au nu putea şi pe această Sfântă s-o învieze din morţi, ca să intre în Mesemvria şi să se arate împăratului? Însă, cu adevărat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ şi toate câte le voieşte le face, fiindcă a trimis pe îngerul Său şi a sculat-o pe ea vie din groapă şi a zis către dânsa îngerul Domnului: "Măcar că ţi-ai sfârşit nevoinţa pătimirii tale şi ţi se cădea de acum să te odihneşti, pentru că fericită eşti şi desăvârşită la cer, dar ca să nu se laude păgânătatea şi fărădelegea, ca şi cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, să intri în cetate ca să te vadă pe tine vie şi să se ruşineze toţi ocărâtorii cei păgâni şi să cunoască pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Şi nu vei mai pătimi de acum înainte nici un rău de la nimeni".

Deci, Sfânta a intrat în cetatea Mesemvria, ţinând o stâlpare de măslin în mâinile sale. Iar când au văzut-o cetăţenii, s-au umplut de negrăită spaimă şi de mirare şi au alergat la dânsa tot poporul, strigând cu glas mare: "Minunat este Dumnezeul Irinei şi nu este altul afară de Acela!" Şi a spus împăratului că Irina s-a sculat din morţi; iar el s-a temut foarte şi, văzând-o pe ea, a căzut la picioarele ei, zicând: "Acum am cunoscut, că mare Dumnezeu ai! Deci, mă rog ţie să petreci în cetatea noastră şi să ne faci pe noi creştini".

Sfânta a petrecut între dânşii şaptezeci de zile, învăţându-i sfânta credinţă şi toţi au crezut în Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe împărat şi pe tot poporul lui. După aceea s-a dus de acolo în patria sa, în cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatăl său adormit întru Domnul; şi a plâns lui Dumnezeu, rugându-se pentru dânsul.

Acolo a petrecut vreme puţină cu maica sa şi s-a răpit de un nor, care a dus-o în Efes. Şi, umblând apostoleşte prin cetate, propovăduia pe Hristos, făcând minuni prin tămăduirea a diferite neputinţe şi pe mulţi îi întorcea de la idoli către Hristos. După multă vreme a venit acolo la dânsa bătrânul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altădată învăţător şi de care Sfânta s-a bucurat mult. După câteva zile a zis către popor: "Bucuraţi-vă, fraţii mei, şi pacea lui Iisus Hristos să fie cu voi! Mângâiaţi-vă, veseliţi-vă întru Domnul nostru şi să fiţi tari în credinţă; iar eu mă voi duce de la voi, mulţumindu-vă că m-aţi primit pe mine cea străină. Dar să ştiţi, că tot cel ce primeşte pe cel străin, prieten se face cerescului Dumnezeu". Şi cetăţenii grăiau între dânşii: "Unde se duce învăţătoarea noastră?" Unii ziceau: "Au doară vrea să se odihnească întru Domnul?" Iar alţii grăiau: "Vrednică este aceasta lui Dumnezeu şi de aceea se va lua de la ochii noştri, deoarece noi suntem păcătoşi".

A doua zi, Sfânta Irina, luând pe bătrânul Apelian şi pe şase bărbaţi cucernici, s-a dus cu dânşii după cetate şi, aflând într-o piatră un mormânt nou deşert în care nimeni n-a fost pus niciodată, a intrat în acel mormânt şi a zis către Apelian şi către ceilalţi bărbaţi: "Acoperiţi-mă bine deasupra cu această piatră, ca nimeni altul să nu mă poată descoperi, până a patra zi". Sărutând, cu cea mai de pe urmă sărutare, pe Apelian şi pe bărbaţii cei ce erau cu dânsul, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a culcat; iar bărbaţii au pus piatra cea mare deasupra mormântului şi s-au întors în cetate.

A patra zi, mergând la mormânt Apelian cu aceiaşi bărbaţi, n-au mai găsit trupul Sfintei Irina şi s-au gândit între dânşii, cum că a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu în Rai. Ducându-se în cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat mulţi la mormânt şi, văzându-l deşert, s-au minunat şi au slăvit pe Dumnezeu cu spaimă. Astfel a fost viaţa şi pătimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; în acest fel au fost nevoinţele miresei lui Hristos.

După cum s-a zis, ea a stat la întrebare mai întâi înaintea tatălui său Lichinie, apoi a lui Sedechie şi a lui Sedah fiul lui; după aceea înaintea lui Numerian şi a eparhului Babodon; iar la sfârşit, înaintea lui Savorie. Cetăţile în care a pătimit sunt acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin şi Mesemvria cea din Tracia. Şi s-a odihnit întru Domnul în Efes, în cinci zile ale lunii mai şi, stând înaintea lui Hristos, se roagă pentru toată lumea.

Acestea le-a scris bătrânul Apelian, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Dumnezeu Unul în Treime, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune de la oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă - Este de trebuinţă a se şti şi aceasta, cum că tatăl Sfintei Irina, împăratul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urmă a fost părtaş la împărăţie cu marele Constantin, cel ce a avut de soţie pe sora lui Constantin şi a stăpânit toate părţile răsăritului, ci altul cu acelaşi nume, care a fost mai înainte cu mulţi ani, împărat al unei cetăţi ce se numea Maghedoe, care este în hotar cu Macedonia, precum şi Sfânta Scriptură s-a obişnuit a numi împărăţi pe stăpânitorii fiecărei cetăţi. Acest lucru este arătat în cartea Facerii, în capitolul paisprezece. Nişte împăraţi ca aceştia sunt mai ales împărăţei, decât împăraţi, precum a fost şi acest Liciniu, tatăl Irinei, deoarece în prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adică împărăţei iar nu împărat. Deci, cum că acest Liciniu este altul decât Liciniu cel care a împărăţit împreună cu Constantin, este arătat aici. Acela avea de soţie pe sora lui Constantin, cea cu numele Constanţia, iar acesta avea pe cea de un nume cu dânsul, Licinia. Acela petrecea în cetatea Nicomidiei, iar acesta în Maghedon. Acela a pierit întru păgânătate, iar celălalt s-a sfârşit cu cinste întru creştinătate. Acela a fost după trei sute de ani de la naşterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la întâia sută de ani, aproape de zilele apostolilor, pentru că preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfânta Irina, a luat învăţătura şi preoţia de la Sfântul Apostol Pavel.

Viata Sfantului Cuv Mc Efrem cel Nou

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Efrem s-a nascut la 14 septembrie 1384. A ramas orfan de tata inca de cand era mic si, cu ajutorul lui Dumnezeu, evlavioasa lui mama s-a ingrijit de cresterea lui si a celorlalti sase frati ai sai. La varsta de 14 ani, Preabunul Dumnezeu i-a calauzit pasii spre manastirea Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu – care era pe atunci infloritoare – de pe Colina Neprihanitilor din Attica. Acolo, cu mare ravna a luat pe umerii sai nepretuita Cruce a Domnului, primind ca semn al desavarsirii moartea sa cea infricosatoare si slavita intru mucenicie. O dorire sfanta si iubirea de Dumnezeu aprindeau tanara lui inima si el se supunea de bunavoie fericitei ascultari a lui Hristos. Prin vietuirea sa calugareasca a devenit asemenea ingerilor, facandu-se ucenic al marilor Nevoitori si Parinti ai pustiei si urmand vreme de aproape 27 de ani sfintei lor nevointe.

Sfantul Efrem i-a urmat lui Hristos cu o ravna dumnezeiasca, lepadand toata frumusetea cea trecatoare a acestei lumi. S-a facut pilda de vietuire prin minunata lui purtare si prin rabdarea suferintelor indurate pe Colina Neprihanitilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu si prin ostenelile sale intru aspra nevointa si-a curatit sufletul si trupul de patimile cele stricatoare de suflet si s-a facut vrednic de a fi locas al Preasfintei Treimi. De asemenea, a fost invrednicit de primirea marelui, tainicului si sfantului dar al preotiei si de chemarea sfanta de a sluji Domnului la Sfantul Altar, precum un inger, cu frica de Dumnezeu si cu mare strapungere de inima.

La 14 septembrie 1425, in ziua Inaltarii Sfintei Cruci, a fost luat in robie si asa a inceput mucenicia lui; aceasta s-a sfarsit la 5 mai 1426, intr-o zi de marti, pe la orele 9 dimineata. Sfantul Mare Mucenic Efrem avea atunci 42 de ani. Rugandu-se si aflandu-se in mijlocul unor cazne atat de ingrozitoare – caci fusese spanzurat intr-un copac ce inca mai exista, cu capul in jos, cu picioarele si capul pironite, iar la sfarsit strapungandu-i-se trupul martirizat si acoperit de rani cu un lemn inrosit –, viteazul atlet al lui Hristos isi dadu sfantul suflet in mainile Stapanului sau, de la Care primi cununa de Mucenic si darul facerii de minuni. Dupa mai bine de 500 de ani, a placut lui Dumnezeu – Prieten al oamenilor – sa dezvaluie prin multime de aratari si alte intamplari minunate tot ceea ce cunoastem astazi.

Acestea toate au fost intarite prin descoperirea, pe 3 ianuarie 1950, a moastelor pline de har ale Sfantului Mucenic, moaste care nu numai ca raspandesc o buna mireasma dumnezeiasca si cereasca, ci sunt, de asemenea, si izvor de tamaduire pentru cei ce li se inchina cu credinta si care cer ajutorul Sfantului, intotdeauna grabnic ajutator.

Intrucat s-a slavit Numele lui Dumnezeu cel Intreit-Sfant prin purtarea sa neprihanita si prin mucenicia lui indurate pentru dragostea lui Hristos, Atotputernicul Dumnezeu l-a proslavit, ca rasplata a faptelor sale. Astfel, pentru cei care ii cer mijlocirea, Sfantul Efrem savarseste, cu darul lui Hristos, dintru care a primit din belsug, minuni uimitoare si mai presus de fire, pentru suflet si trup.

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Efrem este praznuit de doua ori pe an: pe 3 ianuarie, ziua aflarii sfintelor si nepretuitelor sale moaste, si pe 5 mai, ziua savarsirii sale intru mucenicie.

Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos sa aiba mila de noi si cu indurarile sale sa ne izbaveasca, pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Efrem! Fie ca Preamilostivul Dumnezeu sa ne invredniceasca sa ne inchinam sfintelor moaste binemirositoare ale Cuviosului Mucenic si sa traim intru plinatate sfintele si nespusele daruri ale adevaratei noastre Credinte Ortodoxe! Si fie ca Domnul sa ne invredniceasca a marturisi din adancul sufletului ca “minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai” si ca “prin Sfintii care sunt pe pamantul Lui, minunata a facut Domnul toata voia intru ei” (Psalm 67, 36; 15, 3).

Colina Neprihanitilor

Nu este o intamplare faptul ca Domnul Dumnezeu a calauzit pasii Sfantului Efrem spre Colina Neprihanitilor. Din veacul al X-lea pana in al XI-lea, dupa traditie, Colina a cunoscut o perioada infloritoare, cu un mare numar de sihastrii risipite prin padurile de pin, de maslini, de roscovi si de alti pomi care acopereau intregul munte. Privelistea si frumusetea dealului il faceau pe calator sa se intristeze la gandul ca trebuie sa paraseasca un loc atat de minunat, unde tasnesc asemenea ape limpezi. Foarte numeroase erau persoanele evlavioase, chiar si imparati, care cu dor ravneau viata ingereasca a Sfintilor Monahi si lepadau zadarnicia placerilor trecatoare ale acestei lumi. Aprins de o dumnezeiasca dorire si miscat de pilda acestor Sfinti Nevoitori, Sfantul Efrem a ales sa duca o viata de asceza la manastirea stavropighiala a Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Acest lacas, altadata stralucitor, era centrul calugaresc al calugarilor si nevoitorilor. Acolo, Sfantul si-a trait viata ascetica asemenea unui inger si, pentru acest lucru, Domnul i-a daruit harul si taria de a marturisi in valtoarea chinurilor sale inspaimantatoare, care au durat de la 14 septembrie pana in 5 mai 1426, ziua infricosatorului sau sfarsit ca Mucenic al lui Hristos. Prin mucenicia sa plina de suferinta, Sfantul Efrem a straluminat inca o data si a umplut de slava Colina Neprihanitilor. Acolo s-au implinit cuvintele psalmistului: “Cine se va sui in muntele Domnului si cine va sta in locul cel sfant al Lui? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima” (Psalm 23, 3-4).

http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2008/04/2008/05/descoperirea-moastelor-sf-efrem-cel-nou.jpg

Intre ruinele vechii manastiri

Asezata intre ruinele vechii manastiri, unde sfanta Pronie imi calauzise pasii, mi-am intors gandurile catre anii care s-au scurs, catre vremurile de demult, cand peste tot erau risipite osemintele sfintilor care au inrosit si au hranit cu sangele lor arborele Ortodoxiei.

Curatind aceste ruine, ma gandeam ca ma aflu intr-un loc sfant si ma rugam asa: “Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma pe mine, smerita roaba a Ta, sa vad pe unul din parintii care au trait aici”. Dupa un timp oarecare, in care eu m-am rugat fara incetare, am auzit inlauntrul meu un glas zicandu-mi: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti” si mi s-a aratat minunat, in chip tainic, un coltisor de pamant in pridvorul manastirii. Timpul trecea, iar glasul, si mai puternic si mai inflacarat, imi porunci: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti“.

Atunci i-am aratat acel loc muncitorului pe care il chemasem in acele zile pentru o mica reparatie. Doar ca el nu a vrut sa sape in locul pe care glasul launtric mi-l insemnase. El voia sa sape undeva mai departe. In fata incapatanarii lui, l-am lasat sa sape unde voia, dar am ramas acolo, rugandu-ma sa nu poata plini lucrul, sa dea de piatra si sa fie silit sa vina la locul aratat de tainicul glas. Si, in sfarsit, in vreme ce el incerca in trei sau patru locuri, dadu de fiecare data de pietre si, pana la urma, se intoarse la locul pe care i-l aratasem la inceput. Acolo – vatra, trei nise, peretele pe jumatate prabusit – totul arata ca in acel loc fusese candva chilia unui monah si ca din ea ramasesera doar ruinele, pentru a ne vorbi de drama care s-a savarsit in acel loc. Am curatat locul de pietrele care il acoperisera si lucratorul a inceput sa sape. Era destul de agitat, putin manios si ma temeam sa nu faca vreo stricaciune.

I-am zis:

– Nu te grabi, nu te obosi, lucreaza usurel.

Si, ca si cand nu m-ar fi auzit, a continuat sa sape in acelasi fel.

I-am spus:

– Poate ca cineva este ingropat aici si s-ar putea sa strici ceva. Te rog, fii cu luare – aminte!

Atunci a inteles si mi-a zis:

-Tu chiar crezi ca este adevarat ceea ce-ti trece prin cap?

Si, intr-adevar, eram atat de sigura, ca si cum as fi vazut. Sapand tot mai mult si ajungand la o adancime de putin peste 1,7 metri, harletul aduse mai intai la lumina craniul omului lui Dumnezeu. Si, in aceeasi clipa, o mireasma de nespus se raspandi de jur imprejurul nostru. Muncitorul pali pe data, limba ii amuti si i se taie rasuflarea.

– Lasa-ma singura, te rog, i-am zis, si el se indeparta.

Am ingenuncheat cu evlavie si am imbratisat ramasitele Sfantului, presimtindu-i adanc maretia martiriului. Sufletul meu s-a umplut de bucurie. Aflasem o mare comoara. Apoi, inlaturand cu grija pamantul, am descoperit sfintele sale moaste intregi, care, in ciuda sederii lor de multe veacuri in pamant, nu putrezisera.

Am inteles ca era vorba de un cleric, caci, dand la o parte pamantul din dreptul sfintelor sale maini, am zarit marginile manecii unei rase. Haina nu avea pe ea nici cea mai mica urma de praf, era foarte curata, cusuta mai grosolan, cu o lucratura precum cele din vremurile de demult, iar grosimea firului era mai mare de un milimetru. Dezvelind locul unde se aflau picioarele, iata din nou tivitura rasei curate, ca si cea a manecilor, in vreme ce urma picioarelor Sfantului se imprimase pe sol.

N-am stiut ce sa fac mai intai – sa ma bucur, ori sa plang -, intrebandu-ma cum ajunsese omul lui Dumnezeu ca sa fie ingropat acolo. Ce se intamplase? Ce vazusera ochii lui? Ma gandeam ca trebuie sa se fi intamplat o drama cutremuratoare. Am incercat sa-i curat moastele de noroi, dar oasele mainii se faramitau; ploaia patrundea in mormant. De aceea, am asezat osemintele, asa cum erau, intr-o nisa deasupra mormantului. Dar ce sa va spun despre ploaia care incepu sa cada? S-ar fi zis ca cerul arunca frunzulite argintate cu care il stropea pe Sfant si mormantul lui. Era seara, asa ca am citit vecernia; eram inca singura in acel loc sfant in care ma calauzise Dumnezeu.

Deodata, am auzit pasi care pornisera dinspre mormant si inaintau spre curte: au ajuns pana la usa bisericii. Erau pasi puternici si hotarati si am simtit ca erau ai unui barbat viguros. A fost singurul moment cand mi-a fost teama. Am simtit cum tot sangele imi ingheata si, paralizata de spaima, nici nu m-am putut intoarce inapoi.

Atunci i-am auzit glasul, zicandu-mi:

– Pana cand ma vei lasa acolo? Si el, care mi-a pus capul asa…!

M-am intors si l-am vazut: era inalt de statura, cu ochi mici, rotunzi si cu usoare riduri pe la colturi. Barba ii acoperea gatul si de aici se despartea intr-o parte si in alta si in fata, era putin buclata si de culoare neagra. Purta imbracaminte calugareasca, in mana stanga tinea o faclie foarte stralucitoare, iar cu mana sa dreapta binecuvanta. Sufletul meu se umplu de fericire si de o bucurie de nespus. Am dobandit din nou curaj si putere. Frica disparu, l-am simtit aproape de mine si i-am spus:

– Iarta-ma, maine, de indata ce Dumnezeu va face sa rasara zorii zilei, ma voi ingriji de tine.

Intr-o clipa s-a facut nevazut, iar eu am incheiat in tihna vecernia. A doua zi, dupa slujba utreniei, am luat sfintele moaste, le-am curatat, le-am spalat si le-am pus intr-o firida, in Sfantul Altar, aprinzand o candela alaturi. In seara aceleeasi zile, l-am vazut in somn pe Sfantul barbat al lui Dumnezeu stand in picioare in biserica, in partea dreapta, si tinand alaturat o icoana stralucitoare, avand pe ea chipul lui. Icoana era in marime naturala, imbracata in argint vechi si lucrata de mana. Langa el se afla un mare policandru sub care am aprins o lumanare de ceara curata.

L-am auzit zicandu-mi:

– Iti multumesc mult. Ma numesc Efrem.

Cu cat timpul trecea, aveam in mine o nesiguranta cu privire la cele intamplate. Intr-o zi, dupa vecernie, cand am intins mana sa inchid usa bisericii, am auzit trei batai, ca si cum cineva ar fi lovit cu un sirag de matanii de chihlimbar in usa. Am inteles ca era Sfantul. Am intrat in Altar, unde ii asezasem sfintele moaste si, dupa ce am aprins o lumanare, m-am inchinat. Dar ce sa va spun? Cum as putea cuprinde in cuvinte simtamantul pe care l-am avut inaintea miresmei ceresti care se raspandea din sfintele moaste? Un adevarat noian mi-a invaluit intreaga fiinta, am simtit in mine insami Raiul, dar, in acelasi timp, si micimea mea in fata acestei maretii.

Numele manastirii noastre

In seara zilei de 24 martie 1965, savarseam priveghere de toata noaptea in cinstea sarbatorii Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu si sarbatoream si izbavirea noastra de sub jugul turcesc. Noaptea inainta, linistita si tihnita. Slujba isi urma cursul, se cantasera frumoasele tropare ale Buneivestiri. Era o atmosfera de mare reculegere. Ajunsesem la momentul infricosator al Prefacerii Sfintelor Daruri. Ma aflam in proscomidiar si urmaream sfintele rugaciuni pline de umilinta pe care parintele Nicolae le citea in fata Mesei Sfantului Altar cu mare evlavie. Si, deodata, Altarul se umplu de lumina si stralucire, ca si cum ar fi fost din aer curat. In locul unde o veche fresca infatisa Bunavestire, raze subtiri coborau din cer, sclipind intr-un chip cu totul deosebit si raspandind lumina pana la pamant. S-a auzit un glas zicand:

– Iata! Astazi se cuvine sa praznuim. Astazi, ca in vremurile de demult, manastirea praznuieste cea mai mare sarbatoare a ei.

De indata am vrut sa aflu daca Sfantul nostru traia la acea data si am intrebat:

– Sfantul Efrem traia in vremea cand manastirea praznuia aceasta sarbatoare?

Iar glasul imi raspunse:

– Sfantul Efrem lua parte la acest praznic cu multa bucurie, dar acum, la ce bun? La ce bun? La ce bun?

Nu vedeam pe nimeni, dar auzeam acest glas si priveam aceasta splendoare, pe care limbii mele de tarana ii este cu neputinta sa o infatiseze in cuvinte. Glasul acela spunea fiecare cuvant cu putere, pe un ton diferit de cel de dinainte. Cele trei intrebari “La ce bun?” au fost rostite cu mahnire si cu o durere nespusa. Asa s-a incheiat aceasta priveghere, care m-a miscat adanc. Dorinta mea este de a implini, inainte de a pleca din aceasta lume, ascultarea pe care am primit-o. Iar numele de netagaduit al manastirii noastre este cu adevarat cel al Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, orisice ar fi scris privitor la aceasta mai multi clerici ori laici.

Cele doua vedenii

Manastirea noastra are un orfelinat. Intr-o seara, una din fetitele ingrijite aici l-a vazut pe Sfant apropiindu-se de ea, pe cand era asezata in pat, dar inca treaza. I-a fost frica. Dar Sfantul i-a spus:

– Nu te teme, copila mea, sunt Sfantul Efrem, si a mangaiat-o pe cap.

Intr-o alta seara, bunica acestei fetite a venit sa ma vada dupa miezul noptii. Era foarte speriata si mi-a povestit urmatorul fapt:

– Maica, tocmai l-am vazut pe Sfantul Efrem, stand afara, aproape de fereastra dormitorului. Crezand ca sunteti dumneavoastra, v-am strigat, dar deodata am vazut o lumina care a luminat manastirea de jur imprejur. In aceasta lumina l-am vazut pe Sfant. Tinea in mana o biserica bizantina cu patru cupole mici si una mai mare in mijloc si, de asemenea, si o cruce luminoasa. Mi-a zis cuvintele acestea: “Mare Mucenic Efrem”. De indata am ingenuncheat inaintea lui si el a continuat: “M-am nascut pe 14 septembrie, de ziua Sfintei Cruci si am dat marturie prin moarte muceniceasca la 42 de ani. Spune-i maicii Macaria sa-mi construiasca un paraclis la cotitura drumului. Acolo voi sta si ma voi odihni“.

Ce a binevoit sa spuna Sfantul prin aceste cuvinte? Vorbea despre odihna trupului sau cea a sufletului? Oamenii lui Dumnezeu nu au nevoie de odihna trupului, iar sufletul lor inseteaza dupa Cer; iar Cerul coboara inlauntrul lor, daruindu-le bucuria nestricacioasa care preface pamantul in Rai si spinii durerii in trandafiri revarsand bucuria. Sfantul Efrem a mai spus: “Scorbura copacului mi-a fost mormant si necredinciosii m-au chinuit chiar si mort”.

Auzind dorinta Sfantului, am cugetat si l-am rugat sa ne spuna locul precis in care ar fi vrut sa-i fie ridicat paraclisul. Cateva zile mai tarziu, o doamna a venit si mi-a spus:

– L-am vazut pe Sfantul Efrem, sedea intr-un loc ceva mai departe de aici si mi-a zis: “Sofia, spune-i maicii Macaria ca vreau ca paraclisul meu sa fie in acest loc, aici obisnuiam sa sed sa ma odihnesc”.

Ne-am dus atunci sa vedem locul aratat de Sfant si acolo, cu ajutorul Sfantului, am ridicat paraclisul care exista acum. Este un locas mic, dar placut, un fel de capela. Catava vreme mai tarziu, un anume Barba Gheorghios a venit la manastire pentru Sfanta Liturghie si ne-a povestit faptele care urmeaza:

– Acum 35 de ani lucram la Marathon si, intr-o zi, trecand pe acest drum, ca de obicei, m-am oprit in locul in care se afla acum paraclisul. Acolo am vazut un calugar stand in picioare, care privea spre manastire. Era trist si m-am intrebat: “Ce face calugarul in acest loc?” Dar acum, ca vad aceasta sfanta icoana, inteleg ca acel calugar era un Sfant.

I-am mai vedea si azi pe sfintii lui Dumnezeu, daca am avea inima curata.

Vestirea muceniciei sale (29 aprilie 1966)

Pe tot parcursul acelei nopti am fost prada unei grozave nelinisti si nu am putut sta intinsa. La orele 3 dimineata, pe cand stateam culcata pe patul meu, am vazut in fata mea si putin mai la stanga un calugar cu un chip marcat de viata dusa intru nevointa. Parul sau neingrijit ii cadea pe umeri. Era usor adus de spate. Rasa ii era uzata, de culoare neagra spre verde, chipul ii era palid si ascetic si era murdar. De indata ce l-am vazut, nelinistea a disparut: o mare pace si o bucurie de nespus m-au invaluit. Si, dupa ce l-am vazut in fata mea, intr-o clipa a fost langa mine, fara sa fi facut vreun pas. S-a aplecat foarte aproape de urechea mea si mi-a zis cu o evlavie adanca:

– Sfantul Efrem si-a savarsit viata ucis de turci, la 5 mai 1426, la 9 dimineata.

Cum voiam sa scriu aceste cuvinte pentru ca sa nu le uit, calugarul mi le repeta de sapte-opt ori si fiecare cuvant a fost repetat pe un ton aparte. Dimineata le-am povestit surorilor lucrul uimitor care mi se intamplase. In noaptea urmatoare, una din surori se vazu in vis intr-o incapere plina de ofrande si vru sa ia doua pentru Sfantul Efrem. In acel moment, vazu pe o masa o placuta de marimea unei icoane, care il reprezenta pe Sfant cu capul in jos. Ii infipsesera in buric o bucata de lemn aprins si maruntaiele sale ardeau, in vreme ce trupul ii era strapuns cu multe cuie, din acelea cu care fusese rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce. Si in timp ce Sfantul se ruga, flacarile si fumul il inconjurau, dar flacara iubirii lui Hristos biruia numeroasele chinuri si grozavele dureri din acele clipe.Tesatura cu care ii legasera mijlocul era si ea inrosita din pricina numeroaselor chinuri la care il supusesera acesti lupi sangerosi, care stateau putin mai departe si priveau.

Din ziua in care am aflat, prin aceasta vedenie, cand si cum fusese mucenicit Sfantul, i-am luat sfintele moaste si le-am asezat in fata icoanei sale. Atunci, fratilor, s-a intamplat ceva nemapomenit, iarasi in timpul unei slujbe: icoana Sfantului a inceput sa trosneasca atat de tare, ca si cum s-ar fi spart mai multe geamuri deodata. In acelasi timp, trosneau si sfintele sale oseminte, mai intai cele mari, mai apoi cele mici si la sfarsit toate deodata. In acelasi timp, noi l-am vazut pe Sfant trecand prin mijlocul nostru, incaltat cu papuceii sai si imbracat cu vesmantul sau de preot. Sfanta mireasma pe care o raspandea ne-a invaluit si ne-a inaltat sufletele.

Intr-o alta zi pe la amiaza, fiind obosita, m-am intins pe pat pentru a ma odihni. Fiind pe jumatate adormita, am auzit apropiindu-se mai multe voci care psalmodiau cu dulceata. Ascultandu-le, am inceput si eu sa psalmodiez, caci stiam troparele pe care acele glasuri le cantau. Aveam impresia ca era vorba de o procesiune sfanta care se apropia din ce in ce mai tare de chilia mea. Parea sa vina dinspre staretie, din cealalta parte a peretelui chiliei mele, si se deplasa spre interiorul constructiilor. Am vazut atunci cum se deschide peretele chiliei, ca si o perdea pe care o tragi la o parte, si procesiunea ajunse in chilia mea. Trupul Sfantului Efrem era purtat pe umerii tuturor celor care fusesera vindecati de el si pe ai celor carora le facuse bine in felurite chipuri. Ei cantau imnuri si psalmodiau, multumindu-i Sfantului pentru toate binefacerile sale. Ii asezara trupul sfant in bratele mele si, in vreme ce il tineam astfel, i-am vazut, prin rasa in care era imbracat, trupul aproape scheletic. Il tineam astfel, asteptand ca preotii sa-i savarseasca slujba ingroparii. Apoi m-am aflat intr-o foarte frumoasa biserica bizantina inchinata Sfantului. Acolo se incheie visul.

Mult mai tarziu, o sora din manastire vazu intr-o vedenie cum fusese ingropat Sfantul in acel loc. Ea vazu cum un caine din manastirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care traise in vremea Sfantului, se tinea pe aproape de copacul scorburos. Era foarte nefericit si lacrimile ii curgeau din ochi. Atunci, trei tarani intrara in manastire: pe data cainele incepu un du-te-vino intre tarani si copacul cel scorburos, latrand. Unul din barbat a inteles ca se intampla ceva. Se apropiara si vazura trupul insangerat si ciopartit al Sfantului. Au sapat o groapa si au asezat trupul in ea. Dupa ce ei au luat trupul Sfantului, cainele alerga la scorbura si lua o bucata din trup, cazuta in urma numeroaselor chinuri la care fusese supus si, tinand-o cu delicatete intre dinti, o puse in mormant laolalta cu trupul Sfantului. Apoi oamenii acoperira mormantul si plecara.

http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2008/04/2008/05/trupul-sfantului-descoperit-de-caine-in-scorbura.jpg

Marturia unui paralitic

Intr-un an, un bolnav paralizat ceru sa participle la privegherea pentru praznicul Sfantului. Cu cateva ore inainte de inceperea slujbei, ai sai l-au dus la manastire. Bolnavul plangea in biserica de ti se rupea inima si isi marturisea cu sinceritate pacatele.

– Iarta-ma, Sfantul meu Efrem, e vina mea. Sufar pentru pacatele mele. Ai mila de mine si reda-mi sanatatea. Scena era atat de emotionanta, incat noi plangeam cu totii impreuna cu el. I s-a spus sa taca, dar el striga si mai tare.

– Sfinte al lui Dumnezeu, fie-ti mila de mine si de copiii mei! Sosi si momentul sa mergem la mormant pentru a canta slujba litiei. In vreme ce purtam sfintele moaste si alaiul iesea din biserica in directia mormantului Sfantului, bolnavul striga inca si mai tare. Si deodata l-am vazut cu totii ridicandu-se brusc, fara ajutor, facandu-si semnul Sfintei Cruci si insotind procesiunea pana la mormant, porni la drum singur. Ce mare minune! Mergea singur! Casa in care locuia acest om era situata pe o culme inalta, iar el cobora de atunci adesea pana la cafenele si bodega, devenind un marturisitor al minunilor lui Dumnezeu. El zicea:

– Priviti-ma, voi, care ma stiati paralizat! Acum ma vedeti stand pe picioarele mele. Aveti credinta si dati slava lui Dumnezeu. Intr-o duminica, in vreme ce acest barbat vindecat se afla la manastire, au adus un copil paralizat. Vazandu-l, barbatul incepu sa planga si il ruga pe Sfantul Efrem, zicandu-i:

– Sfinte al lui Dumnezeu, vindeca-l pe copil, asa cum m-ai vindecat si pe mine. Nu departe de manastirea noastra, locuia un paralitic tintuit la pat. Ai sai veneau adesea in genunchi si il rugau staruitor pe Sfant, plangand, sa-i ajute. Rugaciunea lor nu a intarziat sa fie implinita. Paraliticul dobandi vindecare. Acum el lucreaza pentru familia lui si impreuna dau slava lui Dumnezeu si Sfantului Efrem pentru marea minune care li s-a intamplat.

(…)

Sfantul este intru totul viu

Nenumarate sunt semnele prezentei adeverite a Sfantului. Iata ce ne-a spus un pelerin evlavios:

– Nu mi-am crezut ochilor cand, in timpul procesiunii cu sfintele moaste, l-am vazut pe Sfantul insusi, intru totul viu, plimbandu-se printre noi, in ziua praznicului sau. Si o alta persoana, adanc impresionata, povesteste:

– Cum as putea uita acele cantari ceresti care veneau din partea din spate a bisericii?

In acea seara, am auzit, venind dinspre paraclis si dinspre mormantul sau, dulcea si emotionanta psalmodie a Sfantului nostru. Foarte adesea oamenii ne povestesc ca l-au vazut pe Sfant fiind cu noi la rugaciune sau ocrotindu-ne manastirea; si de multe ori ne-a vestit ca s-a stins candela de la icoana sa si ca trebuie sa o aprindem din nou. In timpul Postului Mare, o sora l-a vazut pe Sfant de mai multe ori la rand in timpul slujbei. Parea foarte trist, se insemna cu semnul Sfintei Cruci, ingenunchea, ridica mainile in semn de rugaciune staruitoare si se ruga Parintelui Ceresc pentru lumea intreaga. Sora s-a intrebat daca nu era vorba de inselare, intr-atat de real il vedea. Il vedea gol, acoperit de rani, chinuit, mort fara de ingropare. Sfantul a inceput sa se tanguiasca foarte tare si cand si-a facut semnul Sfintei Cruci, sora l-a auzit spunandu-i:

– Tot ce vezi nu e altceva decat realitatea. Iata de ce trebuie sa-mi tii aprinsa candela. O, preasfantul meu Efrem, atlet al lui Hristos si Mare Mucenic, te rog si noi toti, nevrednicii robii tai, ne rugam tie, acopera-ne cu sfanta si puternica ta ocrotire, pana cand vei infatisa sufletele noastre mantuite inaintea Mantuitorului si Dumnezeului nostru.

Sfantul izgoneste demonii

Ma aflam intr-o incapere foarte luminoasa, unde maica Macaria picta icoana Sfantului Efrem. Deodata, o femeie bolnava intra in incapere, spunand ca avea nevoie de rugaciunea noastra. Pe data, am inceput sa ne rugam si sa facem metanii inaintea icoanei neterminate a Sfantului Efrem. Ne-am oprit o clipa si m-am dus langa femeia bolnava, care era cazuta la pamant si parea pe jumatate moarta. I-am spus:

– Eu stiu ce boala ai tu. Ai un diavol in tine. Pe data femeia deschise ochii si, cu o privire salbatica, a spus aceste cuvinte:

– De unde stii ca ma aflu in ea?

Mi s-a facut foarte frica si voiam sa ma intorc spre Sfant, dar nu am mai avut vreme. O fiinta cu infatisare ingrozitoare se afla deja in fata mea si imi zise:

– Nu ati facut sa ies decat eu prin rugaciunile voastre, dar nu sunt singur, se afla o intreaga legiune in ea.

Atunci ne-am intors privirea spre icoana care era in lucru si icoana Sfantului prinse viata si, printr-un semn, dansul ne porunci sa continuam rugaciunea. Este adevarat, ce dar ceresc si ce arma poate fi mai de temut impotriva diavolilor decat rugaciunea?!Daca am simti adanc in sufletul nostru puterea rugaciunii, am afla vindecare suferintelor noastre, mangaiere in deznadejde, putere statornica in orice slabiciune si izbanda in toate greutatile vietii noastre. De aceea, il rugam pe Sfant sa ne daruiasca si noua harul rugaciunii catre Domnul nostru, catre Preasfanta Sa Maica si catre toti Sfintii.

Odata, in timpul somnului, ma aflam in biserica si l-am vazut pe Sfant imbracat cu bogate vesminte preotesti. Slujea si inainta in fata Usilor Imparatesti, tinand in maini Sfantul Potir si zicand:

– Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati! Imi porunci sa ma apropii pentru a ma impartasi. Atunci am baut de trei ori din Sfantul Potir, pe care il tinea cu mare evlavie in sfintele sale maini. Sfanta Impartasanie a fost atat de dulce, inacat i-am simtit gustul timp de mai multe zile.

(…)

Vindecarea Georgiei Zambetaki

Aveam dureri groaznice in regiunea inimii si la cap din pricina unei paralizii a nervilor cordului. Nu ma puteam tine pe picioare. Se implinisera patru ani de cand eram tintuita la pat, zacand intr-o mare deznadejde, in vreme ce durerile cresteau pe zi ce trece. Intr-o zi, un suflet binevoitor mi-a adus cartea despre Sfantul Efrem Tamaduitorul. Am citit-o din scoarta in scoarta si nu mica mi-a fost admiratia fata de minunile lui atat de multe. De asemenea, L-am rugat pe Domnul Hristos sa mi-l trimita si mie pe Sfant. Ce sa va spun? Ma rugam inca, pe cand l-am vazut langa mine si i-am auzit glasul bland:

– Ce ai, copila mea?

I-am raspuns:

– Inima si capul! Nu mai pot de durere, ajuta-ma, Sfinte al meu!

Si Sfantul incepu sa-mi desfaca articulatiile una cate una, incat, nemaiputand de durere, am strigat:

– Ajunge, o, Sfinte al meu!

Si Sfantul mi-a raspuns:

– Copila mea, lasa-ma sa te vindec.

Atunci el mi-a pus la loc toate articulatiile si si-a rezemat capul de pieptul meu. Dar, va pot spune, fratii mei iubiti, ca i-am simtit rasuflarea calda pana in cele mai de taina adancuri ale inimii mele. Mai apoi mi-a luat capul intre maini, l-a apasat cu putere spre dreapta si spre stanga, in sus, apoi in jos, pana ce m-am simtit cu totul vindecata. Si Sfantul, pe care il vedeam mereu langa mine, mi-a spus:

– Copila mea, rosteste-mi numele, ma numesc Efrem!

Iar eu am zis:

– Sfantul meu Efrem!

Dar din pricina bolii, nu puteam rosti clar cuvintele, asa ca Sfantul mi-a spus:

– Spune-l mai tare, copila mea!

Si am zis a doua oara:

– Sfantul meu Efrem!

Mi-a poruncit din nou:

– Mai tare!

Adunandu-mi toate puterile, am strigat:

– Sfantul meu Efrem! atat de tare, incat copilul meu s-a trezit din somn si m-a intrebat ce am patit.

Din acel moment am fost complet vindecata. M-am ridicat, am aprins candela si am stat asa, bucuroasa, pana dimineata, rugandu-ma si multumindu-I lui Dumnezeu si Sfantului Efrem care ma tamaduise. Spre dimineata am adormit si m-am vazut in vis in biserica unde se afla mormantul Sfantului. Brusc, am auzit un glas aspru zicandu-mi:

– N-o sa i te inchini, caci esti o pacatoasa!

Atunci i-am raspuns:

– Tocmai pentru ca sunt o pacatoasa, voi merge sa ma inchin lui!

Am vazut cum, grabnic, doua maini mari luau scara care ducea la mormant si am zis:

– Voi merge sa ma inchin, chiar daca ar trebui sa mor!

Si, dintr-un salt, m-am aflat aproape de mormantul Sfantului. Picioarele mi se inmuiasera din pricina miresmei mirului. Cand am iesit din mormant, m-am trezit intr-o curte, intr-un coltisor al Raiului. Acolo am vazut o femeie purtand doliu, care tinea in maini un disc cu Ingeri de jur imprejur, si am intrebat:

– Cine este aceasta femeie in negru?

Mi s-a raspuns:

– Este mama Sfantului Efrem, vaduva cu sapte copii. Dar ce sa va spun mai mult, fratilor! Cand am putut sa merg pentru prima oara sa ma inchin Sfantului Efrem, biserica si mormantul Sfantului nostru erau exact ca si cele din visul meu! Sub insuflare dumnezeiasca, aceasta femeie a alcatuit un imn, spre a-i multumi Sfantului Efrem:

Am vazut un barbat mare

si masliniu la infatisare

apropiindu-se de urechea mea

si graindu-mi cu blandete:

<<Ce ai, copila mea?>>

<<Iata locul unde ma doare>>, am zis

si mi-am plecat capul.

Mana sa blanda

mi-a adus harul dumnezeiesc.

Sfantul mi-a spus raspicat:

<<Ma numesc Efrem, copila mea,

vino la manastirea mea,

inchina-te la racla mea.

Acolo imi vei vedea mormantul,

imi vei vedea candela.

Aprinde-o,

fa-mi aceasta bucurie”.

Acesta este locul

in care am gasit izbavirea,

eu, nefericita.

Am aflat un Parinte,

un Tamaduitor,

eu, care greu patimeam.

O, Sfantul meu Efrem,

iti multumesc,

slavesc numele tau,

izbaveste lumea de rele patimiri,

ocroteste-i pe copiii tai”.

(din: “Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, grabnicul ajutator si marele facator de minuni“, editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2006, pp.13-43)

ARTE 5 Mai

INVITAȚIE LA OPERĂ 5 Mai

Stanislaw Moniuszko

Stanisław Moniuszko - Halka

MUZICĂ 5 Mai

Hans Pfitzner

Monica Lewis, cântăreaţă americană

Ace Cannon, saxofonist alto american

Johnnie Taylor, vocalist american (Highway QCs, Five Echoes, Soul Stirrers)

Tommy Wynette (Virginia Wynette Pugh), cântăreaţă americană de country

Bill Ward, baterist şi compozitor britanic (Black Sabbath)

Black Sabbath Drum Solo

Eddy Amoo, chitarist, vocalist, clăpar şi compozitor brtitanic (Real Thing)

THE REAL THING

Maggie MacNeal (Sjoukje van Spijker), vocalistă olandeză (Mouth & McNeal)

Mouth & MacNeal -

Emil Klein, violoncelist și dirijor

Chopin (arr.:Glazunov) : Etude in E minor, op.25-7:

Ian McCulloch, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Echo & The Bunnymen)

Echo and the Bunnymen -

Kevin Paul Mooney, basist britanic (Adam & The Ants)

Adam & The Ants

Kevin Saunderson, compozitor şi producător american (Inner City)

KEVIN SAUNDERSON

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Lully Jubilate Deo "Le Motet De La Paix" LWV 77/16 | Baroque Classical Music HD

J. S. Bach: Harpsichord Concerto No. 1 (Jean Rondeau): For you, my friend

Handel Flute Oboe Recorder Sonatas | Wind Sonatas | Classical Music HD

PIANOS DE ENSUEÑO - MELODIAS INMORTALES. Selección de Cecil González

POEZIE 5 Mai

Ștefan Mitroi

Stefan Mitroi - biografie - (opera si scrierile)

nascut la 5 mai 1956, in satul Silistea (Grosu), comuna Vitanesti, judetul Teleorman.

Sefan Mitroi este un scriitor si jurnalist roman

A debutat, ca poet, in revista Astra din Brasov, cand era elev in anul al II-lea de liceu.

Absolvent al Facultatii de Drept din Iasi, in anul 1980.

Doctor in Drept, 2004.

A activat, in timpul studentiei, in cadrul cenaclului Junimea din Iasi, publicand versuri in revistele Opinia studenteasca, Convorbiri literare, Cronica, Tribuna, Luceafarul, Romania literara. A primit, ca poet, numeroase premii la concursurile literare studentesti si nu numai. Ca prozator, a debutat, in 1983, in Suplimentul literar si artistic al ziarului Scanteia tineretului. Dupa 1990, a publicat rar in revistele literare.

Volume publicate

Nimic despre singuratate (publicistica), Editura Eminescu, 1986
Razboiul de dupa razboi (proza scurta), Editura Eminescu, 1987
Povesti din Tara Arborado (literatura pentru copii), Editura Ion Creanga" class="navg">Ion Creanga, 1988
Somnul verde al copacilor (proza scurta), Editura Eminescu, 1989
Bolnav de inserare (poezii), Editura Ministerului de Interne, 1992
Ce iei cu tine in mormant (proza scurta), Editura Eminescu, 1996
Povesti aproape intamplate (literatura pentru copii), Editura Eminescu, 1998
Adio, ingere pazitor (poezii), Editura Libra, 2001
Buzunare cu grau (poezii), Editura Eminescu, 2001
Caderea in cer (roman), Editura Libra, 2003
Gaura (roman), Editura Libra, 2004
Viata inversa a lui Cocostel Ouatu (roman), Editura RAO, 2005
Masina de scarpinat, vol. I si II (teatru), Editura Libra, 2006
Dulce ca pelinul (roman), Editura Libra si Detectiv, 2008

Piese de teatru puse in scena

Sfarsitul lumii se amana, Teatrul National din Iasi, 2006
Plutonul de executie; Schimb de prizonieri; Ultimul tren, Teatrul Podul, 2006-2007
Simion si alti eroi, Trupa Civic Art, 2008
Povestea copilului care a salvat povestile, Teatrul Ion Creanga (in pregatire)

Traduceri

La chute au ciel (Caderea in cer). Traducere in limba franceza de Laurent Rossion si Laurentiu Zoicas, Editura Libra, 2004. Romanul a fost lansat la Targul international de carte de la Geneva.
O Buraco (Gaura). Traducere in limba portugheza de Dan Caragea, Cyberlex, Lisabona, 2008.

Referinte critice

Dictionarul "Who's who in Romania", Editura Pegasus Press, 2002
Ana Dobre, Utopiile realului, Fundatia Culturala Libra, 2007Mircea Ghitulescu, Istoria literaturii romane. Dramaturgia, Editura Academiei Romane, 2008
Ioan Holban, Istoria literaturii romane. Vol. II. Proza, Tipografia Moldova, 2006
Irina Petras, Carti de ieri si de azi, Casa Cartii de Stiinta, 2007
Irina Petras, Literatura romana contemporana. O panorama, Ideea Europeana, 2008
Radu G. Teposu, Istoria tragica si grotesca a intunecatului deceniu noua, Editura Cartea Romaneasca, 1993.

Cariera profesionala

1980: Procuror la Alexandria.

1981-1982: Instructor la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti.

1983-1989: Redactor la ziarul Scanteia tineretului.

1990-1992: Redactor-sef al ziarului Tineretul liber si presedinte al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania.

1993-1996: Redactor-sef adjunct la Televiziunea Romana.

1996-1997: Director la ziarul Azi.

1997-1998: Redactor-sef adjunct la ziarul Curierul national.

1998-2000: Consilier la Senatul Romaniei.

2001-2002: Director al ziarului Dimineata.

2005-2005: Consilier pe probleme de cultura si presa al ministrului de Interne.

2007 si pana in prezent: Sef de departament si cadru didactic la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza".

Carul Mare

La noi ținea loc de noapte umbra Carului Mare. Altminteri, era ziuă tot timpul. Se trăgeau mai întâi casele la umbră, căci, fiind făcute de pământ, ele aveau pasul mai greu și osteneau destul de repede.
Din pământ erau făcuți și oamenii, însă ei săreau sus în car când aveau de umblat prin lume.
Pe vremea aceea lumea era mai mică decât acum. Nu aveau cine știe ce de umblat. Din burta mamei până la groapă. De la răsăritul soarelui până la răsăritul somnului. Dintr-o vară în alta, fiindcă pe atunci era vară mereu. Și când erau geruri cumplite sau ningea vieți de-a rândul, fără oprire, așa cum i s-a întâmplat străbunicului, care s-a născut pe ninsoare, a plecat pe front pe ninsoare, s-a însurat pe ninsoare, a îmbătrânit pe ninsoare, și tot pe ninsoare a murit. În tot acest timp, fiind vară și toamna și primăvara și vara, iar el bucurându-se pe îndelete de ele, așa cum s-a bucurat și bunicul, în viața căruia s-a întâmplat să ningă la fel de mult.
În viața mea a nins mai puțin, așa că, atunci când aveam chef să mă dau cu sania, o zbugheam în viața străbunicului, care era sub formă de deal, și până în viața bunicului, care era sub formă de vale, zbârnâiam pe derdeluș. Nu conta ce anotimp era afară.
Când auzeam osia Carului Mare scârțâind și-i vedeam umbra apropiindu-se, mă opream să-mi trag sufletul. Și ca s-o întreb pe mama ce mi-a adus de prin cer. Întrucât ea cobora chiar în clipele acelea din car, desculță și cu mîinile pline de țărână.
Uite o pâine caldă, zicea, a scos-o chiar Maica Precista adineauri din cuptor.
Imediat ce luam pâinea aia în brațe începea să nu-mi mai fie frig. Se făcea cald în toate odăile casei noastre. Apoi în toate casele din sat. După care în toate satele lumii. De la pâinea fierbinte din care mușcam.
Eu, zicea tata, ce cobora chiar mai înaintea mamei din car, ți-am adus o felie de pepene galben. Însă tata voia să râdă de mine, deoarece felia aceea era luna. Frigea mai tare ca pâinea, așa că o azvârleam la loc pe cer. Ca să ne putem înveli cu razele ei, pentru că era musai să ne culcăm. Ne lungeam direct pe pământ, între roțile carului ce miroseau a cer proaspăt și a fulgere abia date în pârgă.
Se auzea cocoșul cântând pe culme. Îi răspundea cocoșul de la pușca pădurarului. De foarte departe. Dintr-o altă noapte. Chiar dintr-o altă viață. Cea a bunicii mele, care era rudă bună cu pădurarul. Vorbeau prin cocoși între ei, fiindcă altfel nu se mai putea, întrucât plecaseră amândoi de pe lumea aceasta.
Îi duseseră cu Carul Mare pe ultimul drum. Așa îi duceau pe toți. Să fi văzut ce se fandoseau morții când îi priveau pe ăia vii de sus!
Fugiți de aici cu lumânările voastre, le strigau ei femeilor ce se țineau după sicriu, nu vedeți că ne-a răsărit soarele pe piept?
Intrau cu soare cu tot în biserică. Unii ar fi vrut să intre cu el și în pământ. Dar așa ceva nu-i era permis nimănui.
Mai cu seamă cei vii se foloseau de Carul Mare în satul nostru. Cărau cu el grâul de pe câmp. Tot cu el mergeau la oraș sau la moară.
Caii erau înlocuți de mânji atunci când îmbătrâneau, așa cum oamenii mari erau înlocuți de copii. Când îmbătrânea Carul, deoarece i se întâmpla și lui, îi lua locul Carul Mic, ce crescuse între timp, nevrând să rămână mai prejos decât mânjii și copiii.
Veneau alte vieți la rând, cu alți saci de grâu aduși de pe arie. Cu alte drumuri la oraș și la moară.
Vara rămânea la fel. Doar derdelușul pe care mă dădeam se mai lungise un pic, căci se făcuse vale plină de zăpadă și viața mamei.
Să te tot bucuri de frigul dulce al nopții! Să-l împarți visând cu alți copii. Și să muști, să muști întruna din pâinea aia ce nu se răcește niciodată. Oricât de mare ar fi gerul afară și în lume!

Colind înlăcrimat

Mă uit la poza de nuntă a părinţilor mei. Singurii care lipsesc din ea sunt chiar ei. Ştiu însă că nu pot fi plecaţi prea departe. Altminteri, n-ar fi iarnă tot timpul în poza aceasta. Adică şi primăvara, şi vara, şi toamna. Cel mai frumos e atunci când este iarnă şi-afară, fiindcă pot intra eu însumi în poză.

Cum o fi arătând mama tânără, ieşind la braţul tatei, tânăr şi el, din biserică? D-aia şi intru în poză, să-i văd! Dar nu-i găsesc pe nicăieri. Poate i-a acoperit ninsoarea cu totul. Poate i-a transformat gerul în flori de gheaţă la geamul prin care priveşte Dumnezeu spre pământ.

Nu le găsesc nici măcar nunta. Dar îmi dau seama de ce. Ei s-au luat fără nuntă. I-a cununat iarba verde a câmpului. Şi le-au fost martori câteva fulgere. După care a răsărit din dragostea lor cu miros de ţărână o ploaie mare. Apoi curcubeul, din care am coborât eu, într-o zi de toamnă de pe la sfârşitul primăverii. Ca să le fiu dar de nuntă. Şi le-am fost, chiar dacă nunta lor lipseşte din poză. Ce bine că nu lipseşte iarna! Să-i tot colinzi la fereastra ei îngheţată pe părinţii tăi tineri! Şi să aştepţi, să tot aştepţi să iasă cineva din casă, dar să nu apară nimeni, ca şi iarna trecută, ca şi iarna de mai-nainte, ca-n toate iernile din viitor, o mie, un million de ierni, să trăiţi, să-mbătrâniţi, ca merii, ca perii, în mijlocul…

Singur în mijlocul pozei de nuntă a părinţilor mei! Le strig din pragului noului an să-mi ceară orice, întrucât puterea mea de om încă viu este mare! Atât de mare încât pot sta un million de ierni în genunchi, cântându-le, împreună cu viscolul, La anul şi la mulţi ani! Poate că lor o să li se pară că nu e vorba de ani, ci de lacrimi!

Eminescu și Marin Preda

Habar n-aveam că Eminescu a trecut de două ori prin Teleorman. Am aflat asta de la un teleormănean care se numește Stan V. Cristea.
Era cu numai 23 de ani înainte de nașterea bunicii dinspre tata, când tănărul sufleur și actor din Botoșani a ajuns, împreună cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, în capitala județului, Turnu Măgurele. Cu trei ani în urmă, făcuse cunoștință, chiar la el acasă, cu meleagurile teleormănene prin intermediul vodevilului Radu Calomfirescu, în care era evocată figura unuia dintre boierii legendari ai lui Mihai Viteazul, originar din localitatea Calomfirești, existentă și azi în apropierea orașului Alexandria. Era vara anului 1867. Cu siguranță în cele câteva zile cât a stat la Turnu, Eminescu a bătut cu pasul străzile încă nepietruite ale târgului de la Dunăre, între care ulița Școlii, pe care se afla Școala primară de băieți nr. 1, ulița Rotundă, ce înconjura piața mare, transformată mai apoi în grădină publică, ulița Moș Andrei Împușcădrac si Calea Bucureștilor, făcând scurte popasuri în grădina publică < Măgura>, abia amenajată, și la cafeneaua < România>, care avea și grădină de vară. De la Turnu Măgurele teatrul lui Iorgu Caragiale a plecat la Alexandria, unde a zăbovit alte câteva zile. Avem toate motivele să credem că printre alexăndrenii veniți să vadă spectacolele prezentate s-a numărat și Iacovache Noica, bunicul lui Constantin Noica, care era unul dintre fruntașii vieții politice locale. Turneul teleormănean al trupei s-a încheiat în orașul Roșiori de Vede. Un mai târziu, Eminescu avea să revină la Turnu Măgurele, cu trupa de teatru condusă de Mihail Pascaly.
Să mă fi născut cu un secol mai devreme, aș fi avut poate ocazia să-l văd și chiar să-i adresez câteva vorbe. Dar n-am avut, din păcate, acest mare noroc. L-a avut, în schimb, județul în care m-am născut, la care se adaugă norocul, nu mai puțin important, ca un fiu al său să vorbească într-o carte de aproape 600 de pagini despre această legătură. < Eminescu și Teleormanul>, așa se numește cartea. Stan V. Cristea, care este autorul ei, lasă de fapt documentele să vorbească. Nu mi-aș fi închipuit că între prietenii lui Eminescu s-au numărat și câțiva teleormăneni, Grigore G. Păucescu, George I. Manu, Anghel Demetriescu și Dimitrie Teleor fiind cei mai cunoscuți dintre aceștia. Sau că Eminescu a scris în câteva rânduri despre Teleorman. Dintr-un articol publicat, în 1876, în Curierul de Iași, aflăm că în anul 1840 județul din sud avea 97.355 de locuitori, 26.729 de cai, 11.002 măgari, 8446 stupi de albine, 341.372 pruni, 11.446 duzi.
Începând cu Constantin Noica, au scris despre Eminescu foarte mulți teleormăneni. Stan. V. Cristea îi știe pe toți, știind totodată și ceea ce ei au scris. Omul ăsta a fost într-o altă viață furnică. < Eminescu și Teleormanul> este doar una din multele sale isprăvi culturale. Ai putea crede despre el că nu este un singur om, ci o întreagă instituție, una căreia i se datorează în mare măsură și organizarea Festivalului de literatură <Marin Preda>, ajuns, cu cea care începe în ziua de 25 septembrie la Alexandria, la cea de-a paisprezecea ediție.
Eminescu și Marin Preda! Întâlnire mai frumoasă nici că se poate! Stan. V Cristea merită să fie pedepsit pentru asta măcar cu o strângere de mână!

TEATRU/FILM 5 Mai

Teodor Mazilu - Gangsterul

Nevestele vesele din Windsor cu Alexandru Giugaru

Dalskabáty, satul păcătoşilor - Ian Drda 1964

Asta seara dansam in familie - comedie romaneasca

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 5 Mai

1. RATB

Doua blonde, dupa noaptea de revelion, se intorceau acasa. Afara, un frig de inghetau pietrele, ele imbracate subtirel, ca de la petrecere... ce sa mai, erau deja blocuri de gheata. Taxiuri, nici gand, toti taximetristii acasa, cu familia, transportul in comun era inexistent, pana acasa, drum lung... In drumul lor, un depou RATB. Una din ele e lovita din senin de ideea geniala... si nu sta mult pe ganduri, ii spune celeilalte:
- Fata, pe buna dreptate se spune ca suntem proaste. Hai sa furam un autobuz sa mergem pana acasa!
- Ca bine zici, fata! Hai! Eu intru in depou sa fur unul, tu tine de sase!
Zis si facut, prima ramane afara sa supravegheze zona, cealalta intra sa fure autobuzul. Si sta cea de-afara un sfert de ora... o jumatate de ora... o ora... Rebegita de frig, intra sa vada ce s-a intamplat, de ce dureaza atat. Intra si o vede pe a doua blonda stand in fund pe jos intre autobuze si plangand...
- Ce s-a intamplat, fata, de ce plangi?
- Uite, nu gasesc nici un 135 sa ne duca acasa...
Sta pe ganduri prima blonda si zice:
- Draga, dar tu esti chiar proasta rau. Nu puteai sa furi un 226 si mai mergeam 2 statii pe jos?

2. RAPIREA

Se spune ca o blonda, avand dificultati financiare, a hotarat sa rapeasca un copil pentru a incerca sa obtina o anumita suma de bani din rascumparare. A mers intr-un parc, a ademenit un copil in spatele unui copac si a scris urmatorul bilet:
"V-am rapit copilul! Imi pare rau ca am fost nevoita sa fac asta, dar am mare nevoie de bani. Lasati 10.000 de dolari intr-o punga de plastic, in spatele primului pom de pe aleea principala, maine dimineata la ora 7." Semnat: "Blonda".
A prins biletul cu un ac de siguranta de geaca copilului si i-a spus sa mearga direct acasa.
A doua zi, s-a intors in parc si a gasit cei 10.000 de dolari exact in locul indicat, impreuna cu un bilet:
"Iata cei 10.000 de dolari. Pur si simplu nu pot sa cred ca o blonda ii poate face una ca asta unei alte blonde..."

3. EXAMEN

Examen la fizica. Subiectul: Fenomenul ionizarii. La sfarsitul
examenului, blonda o intreaba pe colega ei de banca din timpul examenului:
- Ma, tu ai stiut?
- Perfect! raspunde aceasta.
- Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, zice blonda, inseamna ca am stiut si eu, pentru ca am copiat cuvant cu cuvant de la tine.
Enervata si ingrijorata, bruneta care stiuse ii spune blondei:
- Idioato, cum ai putut face una ca asta, acum o sa ne prinda si o sa ne pice pe amandoua!!
- Fii serioasa, ii raspunde blonda care copiase, n-o sa se prinda nimeni, pentru ca am mai si schimbat si eu pe ici pe colo. De exemplu unde tu ai pus ION, eu am pus GHEORGHE!

4. SFANTUL PETRU

10 blonde care mor in aceeasi zi stau aliniate in fata lui Sf. Petru, urmand sa fie trimise in Iad sau Rai. Pentru "departajare" Sf. Petru propune:
- Cine si-a inselat barbatul sa faca un pas in fata. Dupa o mica ezitare, 9 blonde fac un pas in fata.
Sf. Petru intreaba pe Sf. Pavel:
-Si cu surda ce facem ?

5. MASINA

O blonda are o masina cu 250.000 km la bord si nu reuseste sa o vanda.
Asa ca apeleaza la prietena ei, bruneta. Aia se gandeste putin si ii spune sa mearga impreuna la un service ca sa dea kilometrajul la 50.000. Zis si facut. Dupa o saptamana bruneta o suna pe blonda:
- Ai vandut draga masina?
- Acum cand are 50.000 km la bord nu o mai vand, o tin pentru mine.

6. BANCURI CU BLONDE

Stii cate bancuri cu blonde exista?
-... NICI UNUL! Toate sunt intamplari adevarate.

7. FURT

O blonda suna la politie:
- Doi hoti mi-au furat masina!
- I-ai vazut?
- Da...
- Ai retinut fetele lor?
- Nu, dar tin minte numarul masinii...

8. BLONDA

I: Cum tii o blonda ocupata toata ziua?
R: Scrii pe ambele fete ale unei coli "Citeste pe verso".

9. BLONDA IN AVION

Un avion zbura spre New York, cand o blonda se ridica de pe locul ei de la Economic Class si se aseaza pe un loc de la First Class.
Insotitorul de zbor o vede si o roaga sa-i arate biletul. Apoi, ii spune blondei ca ea a platit un loc la Economic Class asa ca va trebui sa se aseze in spate. Blonda ii da replica:
- Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la New York si am de gand sa stau aici!
Insotitorul intra in cabina pilotilor si le spune de blonda care nu vrea sa stea pe locul platit ci sta la First Class.Copilotul se duce la ea si incearca sa-i explice din nou cum stau lucrurile. Blonda ii raspunde la fel: - Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la New York si am de gand sa stau aici!
Copilotul ii spune pilotului ca - probabil - vor trebui sa astepte pana la aterizare si acolo sa o dea pe mana politiei si sa fie arestata.
Pilotul ii raspunde: - Ce spui?... E blonda?... Ma ocup eu atunci. Sunt insurat cu o blonda. Eu vorbesc "limbajul"!
Se duce la blonda, ii sopteste ceva la ureche, la care ea :
- Oh, ma scuzati... si se muta inapoi pe locul ei de la clasa Economic.
Insotitorul de zbor si copilotul sunt uimiti si il intreaba ce i-a spus de a reusit s-o faca sa se mute la locul ei fara sa mai faca scandal.
- I-am spus ca First Class-ul nu merge la New York!

10. BLONDA

O blonda vine la doctor cu urechile rosii. Doctorul intreaba:
- Ce s-a intamplat cu urechea dumneavoastra?
- Calcam rufele cand a sunat telefonul si, din greseala, mi-am pus fierul de calcat pe ureche.
Nelamurit, doctorul continua: - Si ce s-a intamplat cu urechea cealalta?
- Boul dracului a mai sunat o data...

11. BLONDA

Ce o impiedica pe blonda sa faca o facultate?
- Liceul!

12. BROASCA

- Ce au in comun o blonda si o broasca?
- Amandoua se tem de barza...

13. FUMATUL

Doua blonde mergeau pe strada. La un moment dat vad un pusti fumand si-l iau la intrebari:
- In ce clasa esti?
- In clasa a 2-a.
Una dintre ele incepe sa-l certe, in timp ce a doua ii spune:
- Ce-ai cu el ? Tu in clasa a 2-a nu fumai??
- Ba da, dar eu aveam 18 ani!

14. LUNA

Doua blonde.
Prima o intreaba pe cea de-a doua:
- Auzi, fata, care crezi tu ca e mai departe: luna sau Londra?
- Fata, da proasta mai esti, vezi tu Londra de aici???

15. CARTELA TELEFONICA

Care este diferenta intre o cartela telefonica si o blonda?
- Cartela are memorie...

16. ATACUL si COMOTIA

"Atacul de Cord" si "Comotia Cerebrala" stau pe zidul cimitirului si fac conversatie.
O baba trece prin apropiere. Zice Atacul de Cord: - Asta-i a mea! Pocneste din degete si baba cade moarta de infarct.
Trece dupa un timp o blonda pe acolo. Zice Comotia Cerebrala: - Asta-i a mea! Si pocneste din degete, si pocneste, si pocneste, si pocneste, si pocneste...

17. VREI SA FII MILIARDAR ?

Ce face o blondă la emisiunea "Vrei să fii miliardar"?
Sună un prieten şi întreabă ce să aleagă: - fifty-fifty sau întreabă publicul...

GÂNDURI PESTE TIMP 5 Mai

Napoleon Bonaparte - Citate: