MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 7 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 7 Mai

Evenimente

· 558: Un cutremur puternic distruge partial catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, considerata una dintre minunile arhitectonice ale lumii. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325 , dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Rascoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 26 decembrie 537 e.n.sub împăratul Justinian I. După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n., 14 ianuarie 557 și 7 mai 558, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Ataturk.

· 1211: După această dată are loc colonizarea Cavalerilor teutoni, în Țara Bârsei, de către regalitatea maghiară

· 1274: Incepe Al Doilea Conciliu catolic de la Lyon, prezidat de Papa Grigore al X-lea. la acest conciliu au participat cinci sute de episcopi,saizeci deabati si mai mult de o mie de preoti. Au fost prezenti Jaques I de Aragon,ambasadorul imparatului bizantin Mihail Paleologul, membri ai clerului grec si al hanlui tatarilor. Principalele chestiuni dezbatute au fost :

– Cucerirea Tarii Sfinte

– Unirea bisericilor crestine din Occident si Orient.

· 1658: Se savârseste târnosirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti, ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab (1654-1658), actuala Catedrală patriarhală. Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei şi Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti,impreuna cu episcopii de Ramnic si de Buzau, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorului şi a familiei sale, sfinţeau cu Sfântul şi Marele Mir lăcaşul, care va deveni în 1668 Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală patriarhală. Catedrala Patriarhala si Palatul Patriarhiei, constituie un ansamblu de prima insemnatate al Bucurestilor, care-si are inceputurile in vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin manastirea ctitorita de voievodul Tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab, intre anii 1656-1658. Este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din tara inchinate Sfintilor Imparati Constantin si Elena. De fapt, mitropolitul Stefan isi stabilise deja aici resedinta inca de prin anul 1661. In 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, resedinta mitropolitana a devenit resedinta patriarhala si biserica mitropolitana a devenit Catedrala Patriarhala. In anul 2002, la sarbatoarea hramului catedralei, o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Cipru a daruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arapasu o racla cu particele din moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, aduse de la Manastirea Kykkos, impreuna cu o copie dupa icoana Maicii Domnului pictata de Sfantul Evanghelist Luca, care se pastreaza in manastirea cipriota. Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, asezate intr-o frumoasa racla de argint, au fost aduse in Catedrala din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunarii, la 13 iulie 1774, de catre mitropolitul Grigorie II (1760-1787). Sfantul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al orasului Bucuresti, iar ziua sa de praznuire (27 octombrie) este, in fiecare an, prilej de mare pelerinaj al credinciosilor din intreaga tara. Cele 3 cruci din piatra – Troita – aduse si asezate langa catedrala in anul 1959. Cea mai mare este considerata a fi a domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte doua sunt una din 1617, iar alta din 1644.

· 1741: Episcopul greco–catolic Inocențiu Micu-Klein este silit, din cauza memoriilor prin care cerea drepturi egale pentru români, indiferent de confesiune, să renunțe la funcția sa și să se exileze la Roma. Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 2 septembrie 1768, Roma) a fost un episcop greco-catolic român, unul din întemeietorii gândirii politice româneşti moderne. Se spune ca in târgul Sibiului un călugăr, impresionat de înfăţişarea mândră şi de vioiciunea ochilor tânărului Ion, i-a cerut tatălui său să-l ducă la şcoală iar acesta ar fi spus cu hotărâre: “Tată, eu mă duc !” Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722 – 1725 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Colegiului Academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava – în româneşte Târnavia sau Sâmbăta Mare -, în vestul Slovaciei). A fost inobilat si a intrat în Dieta Transilvaniei (fiind primul român din Dietă) şi a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:
1. Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;
2. Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;
3. Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);
4. Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.
Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai “plebs valahica”. Dar cele trei naţiuni privilegiate, (ungurii, saşii şi secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde “nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”.

· 1775: Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic. Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Impeiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturîndu-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a cîştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române. Folosindu-se de moment Imperiul Austriac, prin presiuni asupra turcilor şi ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă anexarea părţii de nord a Moldovei, Bucovina. Această anexare chipurile era necesară Porţii pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771. Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica. A protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării, contrară înţelegerii tradiţionale între puterea suzerană şi ţara „protejată". A fost în zădar. Nu chiar în zădar, caci marele vizir a trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Voda în palatul lui în 1777. Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, prin convenţia încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786). Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic. Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Impeiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturîndu-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a cîştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române. Folosindu-se de moment Imperiul Austriac, prin presiuni asupra turcilor şi ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă anexarea părţii de nord a Moldovei, Bucovina. Această anexare chipurile era necesară Austriei pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771. Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica, care protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării sale , contrară înţelegerii tradiţionale între puterea suzerană şi ţara „protejată“, dar a fost în zadar.Marele vizir otoman a trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Voda în palatul sau în 1777. Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, prin convenţia încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

· 1824: A avut loc la Viena premiera Simfoniei a IX-a în Do Minor de Ludwig van Beethoven. Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn – d. 26 martie 1827, Viena), compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii.

· 1832: Otto de Bavaria a fost ales de Marile Puteri, în cadrul unei conferințe desfășurate la Londra, rege al Greciei. A fost ales și de Adunarea Națională, la 8 august, sub numele de Otto I (1832–1862)

· 1877: „Gazeta de Transilvania” publică scrisoarea lui George Barițiu – „Epistolă respectuoasă către femeile noastre", prin care îndeamna pe româncele din Ardealsă formeze comitete de strângere a donațiilor pentru ajutorarea armatei române și a răniților de pe front.

· 1877: Guvernul României a aderat la Convenția de la Geneva privind Crucea Roșie Internațională.

· 1895: A avut loc demonstrația funcționării primei stații de radiorecepție, de către savantul rus Aleksandr Popov. Aleksandr Stepanovici Popov (n.pe 16 martie , d.31 decembrie1905 stil nou) a fost un fizician rus care a reușit prima transmisie publică a unui semnal prin unde radio. Cinstea de a fi desemnat inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit lui , deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.

· 1899 - Germania a aderat la protocolul secret, din 30 septembrie 1896, de prelungire a Tratatului de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria

· 1918: A fost încheiat Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte, prin care România era nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi şi să încheie condiţii economice dezavantajoase. România, fiind izolată de aliaţii sai din vest, in conditiile prabusirii frontului rusesc ca urmare a revolutiei din Rusia, este forţată să semneze tratatul de pace de la Bucureşti (Buftea) cu Puterile Centrale, tratat ramas neratificat de regele Ferdinand. In toamna anului 1917, anarhia din randulul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare grava la adresa stabilităţii României, în condiţiile căderii guvernului Kerenski şi a loviturii de stat bolşevice (25 octombrie / 7 noiembrie 1917), România a ramas singură şi înconjurată de duşmani. Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale, dar a doua zi generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicând şi pe români, astfel ca la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917 România s-a bazut silită, deşi victorioasă pe front, să ceara armistiţiul cu Puterile Centrale. La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii; Pacea de la Brest-Litovsk din 18 februarie / 3 martie 1918 între Rusia sovietică şi Puterile Centrale şi intrarea trupelor germane în Ucraina, a lăsat România total descoperită si inconjurata de inamici. După preliminarii la Buftea, la 24 aprilie /7 mai 1918 s-a semnat pacea de la Bucureşti in conditii dramatice pentru tara noastra :
– Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale; armata română era demobilizată;
– Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor Carpaţilor;
– surplusul de petrol şi cereale erau luate de Germania;
– controlul german si Austro-Ungar asupra economiei româneşti. Regele Ferdinand a refuzat să semneze ratificarea Tratatului de la București.

· 1925: Prin Înaltul Decret Regal nr.1450, emis la această dată, s-a înfiinţat Uniunea Camerelor de Comerţ din România.

· 1944: între orele 10.49 şi 12.06, un număr de 700 de avioane dintre care 500 de bombardament de tip B-24 şi 200 de aparate de vânătoare s-au năspustit asupra Capitalei, la doar zece ore de la atacul nocturn britanic. Un bilanţ statistic arată că de-a lungul celor 17 bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani şi englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoţite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost ucişi 5.524 de locuitori, răniţi 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistraţi. Au fost distruse 3.456 de case de locuit, au fost distruse parţial 3.473, iar 401 au fost avariate şi au fost 2.305 de incendieri. Pentru apărarea Capitalei, s-au ridicat şi au angajat lupte antiaeriene, de multe ori în inferioritate numerică, 601 avioane de vânătoare româneşti şi 709 germane.

· 1945: Al doilea război mondial: Șefii militari germani capitulează fără condiții la Reims, Franța, în fața generalului american D D Eisenhower.

· 1946: Se desfașoară, la București, procesul mareșalului Ion Antonescu (1882–1946), conducător al României în perioada 1940–1944, și al lui Mihai Antonescu (1904–1946), ministru de Externe și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1941–1944. Au fost condamnați la moarte și executați la 1 iunie 1946.

· 1954: Ia sfarsit batalia de la Dien Bien Phu, fortele coloniale franceze fiind infrante de vietnamezi. Batalia incepuse in data de 13 martie.

· 1955: URSS semnează tratatul de pace cu Franța și Marea Britanie.

· 1960: Sovietul Suprem îl alege pe Leonid Brejnev în funcția de președinte al Prezidiului în locul mareșalului Kliment Vorosilov care, la 79 de ani, s–a retras din viața publică.

· 1986: Echipa de fotbal „Steaua” București a cucerit, pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni, învingând în finală, după executarea loviturilor de la 11 m, cu 2–0, echipa spaniolă „FC Barcelona". Portarul Helmut Duckadam, a reușit o performanță unică în lume – a apărat 4 lovituri de la 11 metri. Meciul s–a disputat la Sevilla, pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan". Elevii lui Emerich Jenei au eliminat pe rand formatii ca Vejle BK (1-1 si 4-1), Honved Budapesta (0-1 si 4-1), Kuusysi Lahti (0-0 si 1-0) sau RSC Anderlecht Bruxelles (0-1 si 3-0). Meciul s-a incheiat asa cum a inceput, cu scorul de 0-0, si invingatoarea urma sa fie decisa in urma executarii loviturilor de la 11 metri. A fost un duel al portarilor, Urruti versus Duckadam. Primii au executat jucatorii romani. Majearu a sutat in partea dreapta, dar Urutti a ghicit coltul aparand primul penalti. Duckadam nu se lasa mai prejos si “scoate” si el penalti-ul catalanilor. A urmat experimentatul Loti Boloni. Mijlocasul a sutat in partea stanga, insa Urruti a respins si aceasta minge. Duckdam se pregatea totusi sa intre in istorie, scotand al doilea penalti. Marius Lacatus a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un sut puternic, care a izbit mai intai transversala. Cateva minute mai tarziu, Duckadam a aparat inca un penalti, al treilea. Gabi Balint si-a luat un elan mare si a inscris cu un sut plasat, in coltul stang. Helmuth Duckadam plonja in stanga si apara al patrulea penalti consecutiv, intrand in Cartea Recordurilor. La televiziunea romana, reporterul Teoharie Coca Cosma izbucnea strigand celebra replica “Suntem finalisti! Am castigat Cupa!”

· 1987: A fost anunțată, oficial, extragerea primelor cantități de țiței din subsolul marin al platoului continental românesc al Marii Negre.

· 1990: Doi schiori norvegieni, fără câini și alte mijloace de transport, au ajuns cu bine la Polul Nord.

· 1990: Apare Decretul nr. 204 prin care Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români, precum şi a celor străini care vizitau România. Odată cu promulgarea Legii nr. 51 / 26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”

· 1995: Jacques Chirac învinge la alegerile prezidențiale din Franța.

· 1998 - Grupul german Daimler-Benz, producător al Mercedes-Benz a anunţat în această zi preluarea Chrysler într-o tranzacţie care valora 36 miliarde de dolari. Această achiziţie, a celui de-al treilea constructor ca importanţă din Statele Unite ale Americi, reprezintă cea mai mare preluare de către investitori străini a unei companii americane. Iniţial s-a spus că parteneriatul era format prin contribuţii egale ale celor două entităţi, dar ulterior s-a dovedit că Daimler era acţionarul majoritar. Grupul german a fost foarte interesat de divizia Jeep a lui Chrysler şi gama de monovolume, dar mutarea nu s-a dovedit atât de inspirată şi până în iarna lui 2003 Chrysler Group a trebuit să reducă forţa de muncă cu 28.000 de posturi. Lucrurile au mers şi mai rău şi în 2006 Chrysler a avut o pierdere record de 1.5 miliarde de dolari. Iar în 2007 DaimlerChrysler s-a destrămat, germanii anunţând că au vândut 80,1% din capitalul Chrysler fondului Cerberus Capital Management pentru suma de 7,4 miliarde. În aprilie 2009 Chrysler şi-a găsit însă un nou partener în Fiat, care are gânduri foarte mari pentru accederea pe piaţa americană.

· 1999: Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), a efectuat o vizită ecumenică în România (7–9 mai 1999); a fost prima vizită în ţara noastră, a unui Suveran Pontif, într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi, la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist şi a Preşedinţiei României. Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

· 1999: În timpul acțiunilor militare din Iugoslavia, avioanele NATO au bombardat din greșală ambasada Chinei din Belgrad, ucigând trei persoane și rănind alte 20.

· 2000: Ceremonia de investitură a lui Vladimir Putin în funcția de președinte al Rusiei, în urma alegerilor de la 26 martie 2000.

· 2003: Academia de Ştiinte şi Literatură din Mainz a acordat Premiul de literatură pentru autori de limba germană pe 2003 urmatorilor scriitori: Cristoph Meckel, Harald Weinrich şi Herta Müller, cunoscută scriitoare originară din România.

· 2012: Primul guvern al Romaniei condus de Victor Ponta a fost validat de Parlament, fiind susţinut de Uniunea Social Liberală (USL), formată din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru-Dreapta (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator), şi învestit oficial de preşedintele Traian Băsescu. Acest Cabinet a fost succesorul guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureau, care pierduse încrederea Parlamentului, în urma unei moţiuni de cenzură depuse de USL. Guvernului Victor Ponta 1 a fost urmat, din 21 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 2, format ca urmare a victoriei USL la alegerile legislative din 9 decembrie 2012.

Nașteri

· 1530: S-a nascut Ludovic I de Bourbon, fondatorul casei de Condé (d. 1569)

· 1700: Gerard van Swieten, medic olandez (d. 1772)

· 1711: David Hume, filosof scoțian (d. 1776)
* 1748: Olympe de Gouges (pronunție franceză:

/olɛ̃p də ɡuʒ/; n. 7 mai 1748,^[1]^[2]^[3] Montauban, Franța^[4] – d. 3 noiembrie 1793,^[2]^[3] Paris, Prima Republică Franceză), născută Marie Gouze, a fost o dramaturgă din Franța, activistă politică ale cărei scrieri feministe și aboliționiste au avut o deosebită influență.

Și-a început cariera de dramaturg la începutul anilor 1780. Pe măsură ce în Franța tensiunile politice se acutizau, de Gouges s-a implicat din ce în ce mai mult în politică. La 1788 ea devenise o susținătoare vocală a îmbunătățirii situației sclavilor din colonii. În același timp, a început să scrie pamflete politice. Astăzi ea este cunoscută ca o precursoare a feminismului, care cerea ca femeile franceze să primească aceleași drepturi ca și bărbații. În Declarația drepturilor femeii și cetățenei (1791), ea a contestat practica autorității masculine și noțiunea de inegalitate între femei și bărbați. A fost ghilotinată în timpul Terorii pentru atacurile ei la adresa regimului lui Maximilien Robespierre și pentru relațiile ei strânse cu Girondinii.

· 1767: Prințesa Frederica Charlotte a Prusiei (d. 1820)
* 1812: Robert Browning (n. 7 mai 1812 - d. 12 decembrie 1889) a fost un poet englez, soțul poetei Elizabeth Barrett Browning. Alături de Alfred Tennyson, a fost cea mai importantă personalitate a poeziei victoriene

Opera:

1833 - Pauline ("Pauline");
1835 - Paracelsus ("Paracelsus");
1840 - Sordello ("Sordello");
1855 - Bărbați și femei ("Men and Women");
1864 - Dramatis personae ("Dramatis personae");
1868 - 1869: Inelul și cartea ("The Ring and the Book");
1877 - Agamemnon al lui Eschil ("The Agamemnon of Aeschylus");
1879 - Idile dramatice ("Dramatic Idylls");
1889 - Asolando ("Asolando").

· 1833: S-a nascut in Hamburg, Germania, compozitorul romantic, pianistul şi dirijorul Johannes Brahms. Johannes Brahms (d. 3 aprilie 1897, Viena). A compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală Un recviem german (Ein deutsches Requiem). Brahms a fost considerat de către mulți dintre exegetii sai „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).

· 1840: Piotr Ilici Ceaikovski, compozitor rus (d. 1893). Piotr Ilici Ceaikovski, s-a nascut la Kamsko-Wotkinski Savod, azi orașul Ceaikovski si a decedat pe 6 noiembrie 1893, in Sankt Petersburg. A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, si de aceea in 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein. În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. Începand cu anul anul 1876 Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, îi va stabili timp de 13 ani o pensie anuala de 6.000 de ruble ceea ce il va indeparta de grijile materiale..Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck. În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorște cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa.. Căsătoria a fost un eșec deplin si Ceaikovski se desparte de Antonia.Printre cele mai iubite creatii ale sale se numara: Baletele Lacul lebedelor,Frumoasa din pădurea adormită, , Spărgătorul de nuci, precum si simfoniile “Vise de iarna”,”Poloneza”,”Patetica” si Manfred”. Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin și Dama de pică, permanent prezente în repertoriul mondial al spectacolelor de opera. Pe data de 6 noiembrie 1893 Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că a fost un act deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relația homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg.

· 1847: Archibald Primrose, Conte de Rosebery, om de stat englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1929)
* 1855: Oscar Miller (n. 7 mai 1855, München - d. 9 aprilie 1934, München), din 1875 Oscar von Miller, a fost un inginer constructor german, pionier al energiei hidroelectrice, care a rămas cunoscut îndeosebi ca fondator al celui mai mare muzeu tehnico-științific din lume: "Deutsches Museum".

· 1861: Rabindranath Tagore , numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

Rabindranath Tagore

Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofiaeste permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asiacare a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).

Opera

Tagore a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali cât și în limba engleză, în care și-a tradus unele opere concepute în bengali. Opere apărute în limba engleză:

Poeme în proză

Gitanjali (1912)
The Gardener (1913)
Fruit-Gathering (1916)
The Fugitive (1921)

Teatru

Chitra (1913)
The King of the Dark Chamber (1914)

Povestiri

HungryStones and Other Stories (1916)
Mashi and Other Stories (1918)
Broken Ties (1925)

Romane

The Home and the World (1919)
The Wreck (1921)
Gora (1924)

Eseuri

Sadhana (1914)
The Religion of Man (1931)

· 1867: S-a nascut Wladyslaw Stanislaw Reymont, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 5 decembrie 1925) Cea mai cunoscută lucrare a sa este romanul în patru volume pentru care i s-a decernat premiul, intitulata „Chłopi” (Țăranii).

Władysław Reymont, pe numele său adevărat Władysław Stanisław Rejment, era al cincilea din cei șapte copii ai organistului Józef Rejment și ai Antoninei (n. Kupczyński), ce provenea dintr-o familie de șleahtici. S-a născut în Kobiele Wielkie, nu departe de Piotrków. O autobiografie târzie evocă atmosfera încărcată de severitate și bigotism din familie, ca și tentația scriitorului spre evadare.

Școala cu rigorile ei îl îndepărtează de învățătura sistematică. Încearcă să învețe o meserie, revine de câteva ori la școală, fuge în două rânduri cu trupe de actori pronvinciali. Nu-l atrage nici viața monahală a ordinului Paulinilor, nici cea de funcționar la căile ferate, de unde trimite corespondențe la revista poporaniștilor polonezi, "Głos".

Anul 1893 este hotărâtor pentru viitorul lui Reymont. Atunci revistele "Prawda" și "Głos" îi publică două nuvele cu tentă naturalistă Cățeaua și Moartea, ceea ce îl determină să se dedice scrisului. Pleacă la Varșoviași vreme de un an îndură mari privațiuni. Abia după publicarea reportajului Pelerinaj la Jasna Góra (1895), dar mai ales după încasarea despăgubirilor de pe urma accidentului de cale ferată suferit în 1899, situația materială a lui Reymont se schimbă radical.

Cel mai important roman al său este "Țăranii"( tetralogie formată din romanele "Toamna", "Iarna", "Primăvara" și "Vara"), roman ce poate fi comparat cu romanul "Ion" de Liviu Rebreanu.

Îi apare în perioada 1913 - 1918 trilogia istorică "Anul 1794", alcătuită din romanele "Ultimul seim al Republicii", "Nil desperandum" și "Insurecția", ecou al luptelor care au dus la invadarea Poloniei. La 57 de ani, în 1924, Władysław Reymont primește Premiul Nobel pentru epopeea "Țăranii".

La 5 decembrie 1925, moare, la Varșovia, Władysław Reymont, se pare în urma unui atac de cord. Osemintele i-au fost înhumate în Catedrala Sf. Ioan.

Opera:

Romane

Komediantka (Comedianta) (1895)
Fermenty (Frământări) (1896)
Ziemia obecana (Pământul făgăduinței) (1897 - 1898)
Chłopi - tetralogia Țăranii (Toamna, Iarna, Primăvara, Vara)(1902 - 1908)
Wrazenia (Visătorul) (1909)
Wampir (Vampirul) (1911)
trilogia istorică Rok 1907 (Anul 1794) (Ultimul seim al Republicii, Nil desperandum, Insurecția) (1913 - 1918)

Nuvele

În ajunul Crăciunului (1892)
Moartea (1893)
Întoarcerea (1921)
Prințesa (1922)
Spovedania (1922)

* 1878: Prințesa Isabelle Marie Laure Mercédès Ferdinande d'Orléans (7 mai1878 - 21 aprilie 1961) a fost membră a familiei regale franceze orleaniste și, prin căsătorie, Ducesă de Guise.

Castelul Eu, locul nașterii Prințesei Isabelle Marie d'Orléans

S-a născut la Eu, Franța, ca al cincilea copil și a treia fiică a Prințului Filip, Conte de Paris și a Infantei Maria Isabel a Spaniei. Tatăl ei a fost pretendent orléanist la tronul Franței sub numele de Filip al VII-lea.

Prințesa Miou, după cum era numită de familia sa, și-a petrecut primii ani în Normandia, lângă părinții săi, contele și contesa de Paris. În 1886, când avea doar opt ani, legea exilului votată de guvernul celei de-a Treia Republicii a afectat membrii familiei sale. Tânăra Isabelle a părăsit castelul Eu pentru a mearge cu părinții și frații săi la Casa Stowe din Marea Britanie, și la Villamanrique de la Condesa, Spania. După aceea, prințesa s-a putut întoarce din când în când în Franța, deoarece legea exilului a afectat în principal capetele caselor regale din Franța și moștenitorii lor direcți, iar femeile erau excluse din linia de succesiune prin Legea Salică.

Isabella a fost educată într-un mediu select, în care cultura și mai ales istoria, au jucat un rol important. Crescând, prințesa a devenit o femeie frumoasă, lucru care i-a permis, ajutată fiind și de calitatea de șef al Casei regale deținut de tatăl ei, să aibă mai mulți pretendenți. Dintre aceștia, cel mai notabil a fost viitorul rege Albert I al Belgiei, care a trebuit să renunțe în fața opoziției unchiului său, regele Leopold al II-lea, ce se temea de reacțiile de la Paris față de o căsătorie cu fiica unui pretendent exilat

La 30 octombrie 1899 Isabelle s-a căsătorit la Twickenham cu vărul ei primar, Prințul Jean, Duce de Guise (1874–1940). Jean era fiul prințului Robert, duce de Chartres (1840–1910) și a soției acestuia, Françoise d'Orléans (1844–1925).

Timp de mai mulți ani cuplul a trăit la Paris și la moșia lor de la Nouvion-en-Thiérache. Dar, în concordanță cu renumele familiei lor^[2], "familia Guise" s-a plictisit de Europa. De aceea, la un an după ce a dat naștere ultimului lor copil în 1909, cuplul a mers în Maroc și anul următor s-au stabilit acolo sub numele d’Orliac. Apoi, Prințul și Prințesa au dobândit în regiunea Larache un conac (astăzi hôtel Riad) și un vast domeniu unde au practicat o agricultură modernă.

În 1912, când Maroc a devenit prorectorat franco-spaniol, reședința de la Larache a trecut regimului spaniol în timp ce domeniile Maarif au trecut sub control francez.

După moartea fratelui Isabellei, Philippe de Orléans (1869–1926), și ridicarea soțului ei în rang de șef al Casei d’Orléans, Prințul și Prințesa au trăit în Europa. Ei s-au instalat la Manoir d’Anjou în Belgia de unde au condus mișcarea monarhistă franceză, cu ajutorul scriitorului și politicianului Charles Maurras și a "Action française".

Cuplul a avut patru copii:

Prințesa Isabelle de Orléans (1900–1983). Căsătorită prima dată cu Bruno, Conte de Harcourt (1899–1930) și a doua oară cu Pierre Murat, Prinț Murat în 1934.
Prințesa Françoise de Orléans (1902–1953). Căsătorită cu Prințul Christopher al Greciei în 1929. El a fost fiul regelui George I al Greciei și a reginei Olga. Ei au fost părinții Prințului Mihail al Greciei.
Prințesa Anne de Orléans (1906–1986). S-a căsătorit cu Amadeo de Savoia-Aoste, Duce de Aoste în 1927.
Prințul Henri, Conte de Paris (1908–1999). S-a căsătorit cu Prințesa Isabelle de Orléans-Braganza în 1931.

La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial "ducele" și "ducesa de Guise" s-au întors pe domeniile lor marocane, însă "ducele" nu a suportat înfrângerea franceză din 1940 și a murit la puțin timp după începutul ocupației naziste. "Ducesa" a continuat cu acțiunile sale caritabile, vizitând regulat pe cei săraci și cu gestionarea în special a "Casei del Niño", un ajutor dedicat copiilor săraci, instituție fondată de ea.

Prințesa Isabelle a murit la Larache, Maroc, la vârsta de 82 de ani.

· 1878: Stanislawa Wysocka, actriță și regizoare poloneză

· 1886: S-a născut Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician român de origine germană; (m. 1975).

· 1892: S-a nascut Iosip Broz Tito, om politic şi de stat, preşedintele Iugoslaviei în perioada 1953–1980 (d. 1980).
* 1892: Archibald MacLeish (n. 7 mai 1892 - d. 20 aprilie 1982) a fost un poet și dramaturg american, exponent al curentului liric modern.

Pentru opera sa a primit trei Premii Pulitzer. Debutul liricii sale a stat sub influența lui Ezra Pound și T.S. Eliot.

A fost cel de-al 9-lea Librarian of Congress.

* 1892: Ivan Șubașici, în limba croată, Ivan Šubašić, (n. 7 mai 1892 - d. 22 martie 1955) a fost un politician croat și iugoslav, cunoscut ca ultimul ban al Banovina croată

* 1896: Pavel Sergheievici Aleksandrov (în rusă Па́вел Серге́евич Алекса́ндров, n. 7 mai 1896 - d. 16 noiembrie 1982) a fost un matematician rus sovietic, reprezentantul școlii de topologie din Moscova.

S-a născut în orașul Bogorodsk, tatăl său, Serghei Aleksandrovici, fiind medic. În anii de școală a fost puternic influențat de profesorul său, Aleksandr Romanovici Eighes, care l-a determinat să devină matematician. A urmat secția de matematică a Universității din Moscova, unde a avut ca profesori pe Dmitri Egorov și Nikolai Luzin.

În 1923 începe o serie de călătorii peste hotare, unde îi cunoaște pe David Hilbert, Felix Klein, Luitzen Egbertus Jan Brouwer și alții. Prin dialogul cu aceștia, ridică prestigiul matematicii ruse în străinătate.

Aleksandrov a fost un bun pedagog și organizator. În 1935 a condus prima conferință internațională de topologie din Moscova. În 1958, a luat parte la Congresul Matematicienilor Germani de la Dresda și la Simpozionul de Topologie din Praga din 1962.

Aleksandrov a fost membru al Academiei de Științe a URSS.

· 1901: S-a nascut actorul Gary Cooper. Gary Cooper (născut Frank James Cooper ( d. 13 mai 1961) a fost unul dintre cei mai mari actori americani de film, deținător al Premiului Oscar.

· 1903: Nicolai Zabolotski, poet rus

· 1905: Elly Roman, compozitor român de muzică uşoară (d. 1996)

· 1909 - S-a născut Edwin Land, inventatorul tehnicii fotografice "Polaroid" (d. 1 martie 1991)
* 1915: Hans „Gerch” Georg Herzog (n. 7 mai 1915, Sebeșul Săsesc, comitatul Sibiu, d. 28 iulie 2014, Viena)^[1] a fost un handbalist de etnie germanăcare a jucat pentru echipa națională a României. Herzog a fost component al selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul al cincelea la Olimpiada din 1936, găzduită de Germania.^[2]^[3] El a jucat în meciul pentru locurile 5-6, câștigat de România.^[1]^[2]

Hans Georg Herzog a fost component de bază al clubului Hermannstädter Turnverein^(de) (Societatea de Gimnastică Sibiu) din Sibiu.

Hans Georg Herzog s-a născut la Sebeș, în Transilvania, care a devenit parte a României la sfârșitul Primului Război Mondial. Herzog a studiat dreptul, mai întâi la Paris, apoi la Berlin, din vara anului 1935 și până în toamna lui 1936.^[4] În 1936, el a participat la Olimpiada de la Berlin ca membru al echipei de handbal de câmp a României, compusă pe atunci aproape exclusiv din sași transilvăneni. România s-a clasat pe locul al cincilea după ce a învins Statele Unite cu 10-3 (4-0). În 1938, Gerch, așa cum îl numeau prietenii, a fost component al selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial de Handbal de câmp din Germania.^[1]

Hans Georg Herzog și-a terminat studiile de drept în 1938, în București, unde a ajutat la construcția secției de handbal a clubului Bukarester Turnverein, înființată de fostul său coechipier Oki Sonntag.^[4] Herzog a început să lucreze în 1940 la o firmă de avocatură din oraș și și-a înființat propriul său birou de avocatură în 1942.

Handbalistul a luat parte la primele acțiuni militare ale României în Al Doilea Război Mondial, unde a luptat pe Frontul de Răsărit ca ofițer de artilerie. Grav rănit în 1941, el a fost demobilizat în același an.^[4] La sfârșitul lui 1943, Herzog s-a îmbolnăvit de poliomielită și s-a mutat la Viena pentru tratament, în 1944. Acolo, el a lucrat inițial pentru forțele franceze de ocupație ca secretar și translator de engleză, între 1945 și 1952. De asemenea, a ajutat mai mulți sași transilvăneni să se integreze în Austria după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a pus bazele Clubului Sașilor Transilvăneni din Austria. În 1951, el a înființat la Viena un birou de avocatură unde a practicat până în 1983.

Hans Georg Herzog a fost ultimul membru în viață al echipei României din 1936.^[4] El a decedat în 2014, cu nouă luni înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani

· 1918: S-a nascut Miroslav Cozlovschi, profesor din Republica Moldova, doctor în ştiinţe fizico-matematice

· 1919: María Eva Duarte de Perón (numită și Evita) (n. 7 mai 1919 – d. 26 iulie1952) a fost soția președintelui Argentinei, Juan Perón. În anii '40 și '50 ai secolului XX, datorită ei, privirile întregii lumi s-au întors asupra orașului Buenos Aires și asupra Argentinei.

Eva Duarte se trăgea dintr-o familie săracă. La o vârstă încă fragedă, ea a devenit stea de cabaret. Viața sa s-a schimbat când soarta i l-a scos în cale pe Juan Perón. Din 1943, când îndeplinea funcția de ministru al muncii în guvernul juntei militare, Perón intenționa să introducă o revoluție "de sus în jos" a sistemului, pentru a îmbunătății soarta țăranilor și a muncitorilor. Elita aflată la putere a încercat să împiedice acest lucru, iar în anul 1945 Juan Perón a fost arestat. Atunci, Eva Duarte a mobilizat grupurile de muncitori și de soldați loiali lui Perón. Prin urmare, acesta a fost pus în libertate numai după 14 zile. Suporterilor săi, adunați în Plaza de Mayo, le-a promis să devină președinte al Argentinei. În 1946, a câștigat alegerile prezidențiale. Dar înainte de aceasta s-a căsătorit cu Eva Duarte, numită Evita, în aplauzele mulțimii. În anii care au urmat, Evita a fost foarte activă politic: în sala sa de audiențe primea cetățenii și se ocupa de problemele lor mici și mari. Deși fusese ales în mod democratic, Juan Perón a condus ca un dictator. Datorită sprijinului soției, el a câștigat și alegerile din 1951.

La 21 septembrie 1951, după multe analize medicale, medicii confirmă că Eva Peron suferă de cancer uterin. Avea 32 de ani. Doi doctori renumiți, americanul George Peck și argentinianul Ricardo Finocheto efectuează operația. Cu toate acestea boala și-a continuat evoluția. Apare în public pentru ultima oară la 4 iunie 1952, când soțul ei, Juan Perón, depune jurământul pentru al doilea mandat. Moare la 26 iulie 1952. Trupul ei este îmbălsămat de către doctorul Pedro Ara. Din motive politice trupul Evei Peron este transportat sub nume fals, Maria Maggi de Magistris, și depus într-un cimitir din Milano, unde va sta timp de 15 ani. Este deshumată în 1973 și readusă în țară. Va fi îngropată în cimitirul Recoleta.

* 1919: Boris Abramovici Sluțki (rusă:Борис Абрамович Слуцкий) (n. 7 mai 1919 la Sloviansk, Ucraina; d. 22 februarie 1986 la Tula) a fost un poet rus, născut într-o familie evreiască din Ucraina.

Boris Sluțki a copilărit la Harkov. Ulterior, în anul 1937 s-a înscris la Institutul de drept din Moscova. În paralel, din anul 1939, a studiat și la Institutul de literatură „Maksim Gorki”. În anul 1941 a absolvit amândouă facultăți. La seminarele lui Ilya Selvinski din toamna anului 1939 la Editura de Stat pentru Literatură „Goslitizdat” s-a alăturat unui grup de poeți tineri precum M. Kulcițki, Pavel Kogan, S.Narovceatov, David Samoilov și alții, care s-au autodenumit „generația de la 1940”.

În anii 1941 - 1945, a servit în calitate de comisar politic într-o unitate de infanterie a Armatei Sovietice, precum și în cadrul unui tribunal și a procuratorii militare. În cursul luptelor a fost rănit grav. Experiența sa din război se reflectă în multe din poeziile sale.

După război, a lucrat la radio (1948 - 1952). În anul 1956 Ilia Erenburg a produs senzație când a citat într-un articol din mai multe poeme nepublicate ale poetului, atrăgând atenția asupra acestui creator talentat. Asfel, în 1957 a putut să publice primul său volum de versuri, conținând poeme scrise cu mult înainte. Unele poezii, precum cele care încă în 1953 -1954 și-au exprimat ostilitatea față de tirania stalinistă, încă înainte de condamnarea ei la Congresul al XX-lea al PCUS, au circulat în ediții subterane ,„Samizdat”. Aceste poezii au fost publicate sub numele său la München în 1961, dar Sluțki nu a luat vreo poziție în legătură cu dezvăluirea identității autorului.

Alături de David Samoilov, Sluțki e considerat unul din cei mai reprezentativi autori din generația de poeți sovietici ai anilor celui de-al doilea război mondial

În creația sa, Sluțki a abordat și teme evreiești, ca de pildă cele legate de tradiția evreiască, antisemitism, inclusiv aspectele antisemite din societatea sovietică, Holocaustul, etc.

El a făcut și traduceri din poezia în limba idiș, din autori ca Leib Kvitko, Aaron Verghelis, Șmuel Galkin, Iakov Sternberg, Așer Șvarțman și alții.

Un eveniment deosebit s-a petrecut în anul 1963 cînd autoritățile sovietice au permis tipărirea unei prime antologii de poezie ebraică israeliană în traducere rusă, sub îngrijirea lui Boris Sluțki.

* 1922: Ion Ghelu Destelnica (pseudonim al lui Ion Ghel; n. 5 mai 1922, Stelnica ^[1] — d. 17 decembrie 2001, Bacău) a fost actor, regizor , dramaturg și poet, profesor ^[2] de teatru la Școala Populară de Artă din Bacău.

Născut din părinți agricultori (tatăl său, Johan Ghel, fiind etnic neamț), Ion Ghelu Destelnica a absolvit în 1949 Institutul de Artă din Iași, facultatea de teatru, clasa de actori; iar în 1950 a absolvit Institutul de Artă Cinematografică din București - secția scenaristică.

Între 1951-1956 a fost actor la Teatrul de Stat Bacău și Metodist Principal în cadrul Secției de Învățământ și Cultură a Regiunii Bacău. Între anii 1961 - 1982 a fost încadrat ca profesor de teatru la Școala Populară de Artă Bacău. În 1971 este atestat ca și “regizor artistic”. ^[3]

La 60 de ani, după pensionarea la cerere a continuat predarea cursurilor de “Artă a actorului” și Regie teatru până în 1993, atât la Bacău cât și în Municipiul Onești, înființând în acest municipiu o “Secție de Teatru” a Școlii Populare de Artă Bacău.

A depus în paralel o activitate literară intensă, a publicat poezii, proza sau piese de teatru. Multe dintre acestea au fost puse în scenă de teatre profesioniste și de amatori din țară sau străinătate: Comoara, Dragostea Nevestelor, Fata tatii cea Frumoasă, Cearta în familie, Depărtarea, sau o piesă în versuri despre Păcala: Fata, Lacrima și Râsul. La împlinirea vârstei de 75 ani autorul este relansat în atenția publicului spectator cu una dintre comediile în versuri “Când ai o soacră avară stă ca dracu pe comoară”- prima din ciclul Păcăliada.

· 1924: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Matty Aslan, caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie; (m. 1995).

· 1925: S-a născut Gheorghe Tohăneanu, filolog (specialist în stilistica lingvistică), eseist, traducător şi profesor; (m. 2008).

Gheorghe Tohăneanu este fiul lui Ion Tohăneanu (n.1882-d.1972), doctor în drept, senator PNL, fost director al liceului „Vasile Alecsandri“ din Galați. A urmat cursurile liceului „Vasile Alecsandri“ din Galați și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. A predat la licee din Galați și Ploiești, Universitatea din București, iar din 1956, chemat de Tudor Vianu, la Universitatea din Timișoara, unde va rămîne până la pensionare, în 1995. După pensionare a mai activat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și la Universitatea Tibiscus din Timișoara.^[2]

În 1968 devine doctor în filologie cu teza Limba și stilul poeziilor lui Eminescu, coordonator știintific fiind Iorgu Iordan.

* 1931: Nicolae Gazdovits (n. 7 mai 1931, Satu Mare) este un ofițer de transmisiuni în retragere și istoric român.^[1]

După absolvirea Școlii Medii Tehnice Metalurgice din Oradea, între anii 1949-1951 a activat în calitate de tehnician la uzinele Unio din Satu Mare.

În toamna anului 1951 intră în cadrul Forțelor Armate, absolvă Școala de Ofițeri de Transmisiuni, iar în anul 1957 Academia de Înalte Studii Militare în specialitate de stat major pentru trupele de transmisiuni. Între anii 1957-1979 a activat în cadrul statelor majore a diferitelor mari unități operative, precum și ca profesor la Institutul de Pregătire a Ofițerilor Superiori de Transmisiuni.

Este decorat cu două medalii și trei ordine militare. În anul 1979 este obligat să-și întrerupă activitatea militară. Între anii 1979-1993 își continuă activitatea în calitate de inginer principal II la Institutul de Cercetări pentru Tehnica de Calcul din București.

În anul 1993 se pensionează. În calitate de pensionar își continuă activitatea ca Instructor Șef al Corpului Gardienilor Publici al Județului Ilfov.

În anul 1994 armata îl reabilitează. Este decorat cu ordinul Pro-Patria. Este membru fondator a Uniunii Muzeului Regimentului 48 Transmisiuni.

Între anii 1990-2007, despre armenii din Transilvania a scris și publicat peste 60 de articole și lucrări în diferite reviste și ziare în limbile română, maghiară, armeană și engleză; a ținut peste 20 de prelegeri la diferite forumuri interne și internaționale; a fost prezent de mai multe ori la televiziune; a făcut un fileu despre orașul armean Gherla; a publicat 4 cărți în limbile română și maghiară (una în calitate de coautor).

· 1931: S-a născut la Iasi, Ştefan Iureş, poet, prozator, traducător şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania; (numele la naștere a fost Ștefan Iuster). A urmat cursurile Facultății de Filologie și ale Institutului de Limbi Germanice, secția engleză, (1968-1972; licenta in 1974) si a fost edactor la Amfiteatru (1966-1974) si Viata studenteasca (1974-1976). Debuteaza in Scinteia tineretului cu poezia Examene (1949)si editorial cu volumul Cuvint despre tinerete (1953), urmat de alte cărți de versuri: Urmașii lui Roaită (1953), Fructe în mai (1956), În preajma lui Lenin (1957), Pe acest pămînt (1959), Poema citadină (1963), Numai un flaut (1966). A publicat eseuri în volumele Alt container pentru Osaka, 1974, Amatorul de simburi, 1983, teatru pentru școlari, scenarii de film și radiofonice. De asemenea, Ștefan Iureș este autor al romanelor Plexul solar (1977), Orbita planetei Eps (1987) și al volumului de proză scurtă Jumbo-Jet si alte proze (1984). Din 2002 a făcut parte din redacţia Editurii Hasefer a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, devenind apoi directorul ei. A decedat la data de 8 iulie 2013, la Iași
Opera literară:

Cuvânt despre tinerețe, București, 1953;
Așa va fi la festival, București, 1953;
Urmașii lui Roaită, București, 1953;
Fructe în mai, București, 1956;
În preajma lui Lenin, București, 1957;
Pe acest pământ, București, 1959;
Carpații sunt munți tineri (în colaborare cu Carol Roman), București, 1959;
A voastră e lumea, București, 1963;
Poema citadină, București, 1963;
Ocheșel și Bălăioara, București, 1965;
Numai un flaut, București, 1966;
Teatru școlar. Vica și cele trei Americi, București, 1968;
Alt container pentru Osaka, București, 1974;
Plexul solar, București, 1977;
Mâhnitul meu centaur, București, 1981;
Amatorul de sâmburi, Cluj Napoca, 1983;
Jumbo-jet și alte proze, București, 1984;
Orbita planetei EPS, București, 1987;
Afacerea „Beautiful College" (în colaborare cu Ion Bucheru), București, 1992;
Imperiul (în colaborare cu Ion Bucheru) București, 1998;
Nesomn, stare de grație, București, 2001;
Desaga jucătorului de scrabble, postfață Dan Grigorescu, București, 2002.

* 1932: Philippe Contamine (n. 7 mai 1932, Metz) este un istoric medievist francez, specializat în istorie militară și istoria nobilimii la finele evului mediu.

Ph. Contamine a fost profesor de istorie medievală la Universitatea din Nancy II, la Universitatea Paris X (Nanterre), apoi la Universitatea Paris IV (Sorbona) până în anul 2000. În 1990 a fost ales în cadrul Académie des inscriptions et belles-lettres în poziția ocupată cândva de Paul Lemerle.

· 1933: S-a născut in localitatea Fundata, din județul Brașov, actriţa Silvia Popovici; (m. 1993). A absolvit Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București in 1956, la clasa profesorului profesorul lor Vlad Mugur. Si-a inceput activitatea artistica la Teatrul Național din Craiova. Silvia Popovici, împreuna cu George Cozorici, Amza Pellea, Constantin Rauțchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu si Sanda Toma au constituit generația de aur a acestui teatru. In 1963 s-a mutat la Cluj, la Teatrul National Lucian Blaga, unde Vlad Mugur era numit director. Din 1967 pana in 1993 a jucat pe scena Teatrului National din Capitala. Debutase in cinematografie inca din anul 1953, in studenție. Silvia Popovici a fost căsătorita cu Maxim Berghianu, ultimul ministru al Muncii comunist si a avut o fiică. A murit la 16 septembrie 1993.
Filmografie:

Enigmele se explică în zori (1987)
Ancheta (1980)
Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - Doamna Ruxandra
Drumuri în cumpănă (1978)
Rătăcire (1978)
Trepte spre cer (1977) - Valeria Sădeanu
Im Staub der Sterne (1976) - Illyk
Trecătoarele iubiri (1974) - Lena
Mușatinii (1971)
Serata (1971)
Gioconda fără surâs (1968) - Irina
Pădurea spânzuraților (1965)
O dragoste lungă de-o seară (1963)
Omul de lângă tine (1961)
Darclée (1961) - Darclée
Furtuna (1961)
Bijuterii de familie (1957)
Ora H (1956)
Blanca (1955)
La mere (1953)

* 1935: Ecaterina Orb-Lazăr (n. 7 mai 1935, Turda, județul Cluj) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 1961 de la Torino. A fost campioană a României în 1957.^[1] A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Melbourne 1956și Roma 1960.

· 1936: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Lăceanu, supranumit şi „omul orchestră”, deoarece cântă la 9 instrumente, cele mai cunoscute fiind cimpoiul, cavalul, ocarina, solzul de peşte sau frunza. De-a lungul carierei a sustinut concerte atat in tara cat si in strainatate, cantand in 58 de tari. A avut onoarea sa isi arate talentul, cantand pentru sapte presedinti de stat. Este unul dintre putinii artisti romani, care a cantat pentru nume cunoscute din strainatate, printre care se numara marele pianist Arthur Rubinstein si pictorul Salvador Dali. A fost unul dintre lautarii favoriti ai cuplului Elena si Nicolae Ceausescu.

· 1939: Sidney Altman, biolog canadian, laureat Nobel

· 1943: Peter Carey, scriitor Australian.
* 1945: Iuliu G. Șamșudan (n. 7 mai 1945, Bocșa — d. iunie 2011, Șimleu Silvaniei) a fost un profesor, politician și astronom din România. A fost președintele filialei din Sălaj al Partidului Social-Democrat Român în perioada în care partidul s-a aflat la guvernare. Șamșudan a fost secretarul general al Prefecturii Sălaj în timpul guvernării Convenției Democrate. Demiterea sa din aprilie 2001 de la conducerea Prefecturii Sălaj a fost însoțită de un scandal și a constituit obiectul unor procese la Curtea Constituțională a României și Înalta Curte de Casație și Justiție (România). Implicate în seria de procese a fost și Agenția Națională a Funcționarilor Publici^] A obținut doctoratul în 1986 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. și a avut o activitate socială, stiințifică și culturală notabilă

· 1947: S-a născut poetul şi publicistul George Stanca.
* 1949: Lia Roberts (născută Lia Sandu; n. 7 mai 1949, București, Republica Populară Română) este o politiciană română și americană.
* 1950: Vladko Panaiotov (bulgară Владек Тодоров Панайотов, Vladek Todorov Panaiotov, n. 7 mai 1950) este un om politic bulgar, membru al Parlamentului European în perioada 2007-2009 din partea Bulgariei.
* 1951: Dumitru Boabeș (n. 7 mai 1951, Păuca, Sibiu - d. 25 octombrie 2016, Oltenița, România^[1]) a fost un deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Călărași pe listele partidului PSD și un om politic român, desemnat de alianța PSD-PC drept candidat pentru Camera Deputaților in Colegiul Uninominal numărul 5, județul Călărași (incluzând localitățile Oltenița, Căscioarele, Chiselet, Chirnogi, Crivăț, Mitreni, Radovanu, Spanțov, Ulmeni) pentru alegerile din noiembrie 2008. Boabeș a câștigat mandatul pentru Camera Deputaților la alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie 2008. În legislatura 2000-2004, Dumitru Boabeș a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cuba, Republica Finlanda și Republica Portugheză iar în legislatura 2008-2012a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cuba și Republica Bulgaria.

· 1955: S-a născut Nicolae Răzvan Mincu, sculptor, grafician, pictor şi poet.
* 1956: Stuart Scott Bullock (n. 7 mai 1956) este un actor american de film și televiziune.
* 1959: Răzvan Codrescu (numele real: Adolf Marian Vasile, n. 7 mai 1959, București) este un eseist, poet și traducător român.

Gabriel Andreescu îl numește drept unul dintre „promotorii autentici ai extremismului de dreapta

Volume originale:

Spiritul dreptei. Între tradiție și actualitate, Ed. Anastasia, București, 1997; ediție definitivă: Ed. Christiana, București, 2018
Exerciții de "reacționarism". Între "zoon politikon" și "homo religiosus", Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999
De la Eminescu la Petre Țuțea. Pentru un model paideic al dreptei românești, Ed. Anastasia, București, 2000
În căutarea Legiunii pierdute, Ed. Vremea, București, 2001; ediția a doua, revăzută și adăugită: Ed. Christiana, București, 2012
Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire [poezii], Ed. Christiana, București, 2002
Recurs la Ortodoxie, Ed. Christiana, București, 2002
Teologia sexelor și Taina Nunții. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, Ed. Christiana, București, 2002
Cartea îndreptărilor. O perspectivă creștină asupra politicului, Ed. Christiana, București, 2004
Gâlceava dracului cu lumea. Mic tratat de demonologie aplicată, Ed. Nemira, București, 2005
Rug aprins. O sută de sonete și false sonete, Ed. Christiana, București, 2008 ^[2]
Ghid pascal, Ed. Christiana, București, 2009
În jurul lui Eminescu, Ed. Christiana, București, 2009
Crucile pustiei. Poeme neptice, Ed. Christiana, București, 2010
Rost de doină. Cîntece fără stăpîn, Ed. Christiana, București, 2012
Sonetele lui Dionis, Ed. Timpul, Iași, 2013
Eminescu și credința, cu o prefață de Radu Preda, Ed. Lumea Credinței, București, 2013
Sic credo. Mărturisiri dialogale, cu un cuvânt înainte de Costion Nicolescu, Ed. Christiana, București, 2014
Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești, Ed. Rost/Fundația Sfinții Închisorilor, București-Pitești, 2014; ediția a doua, revăzută și adăugită, Ed. Manuscris, Pitești, 2018
Erosstihuri, Ed. Christiana, București, 2016
O introducere în creștinism, Ed. Christiana, București, 2016.
Gâlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar așa de negru cum pare, Ed. Christiana, București, 2017
Acatistele Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, cu o predoslovie despre îngeri, Ed. Christiana, București, 2018

* 1958: Mihail Marian Cucchiaroni (n. 7 mai 1958, Brașov) este un fost jucător și actual antrenor de fotbal.

În perioada 2011-2014, a îndeplinit funcția de director tehnic al Federației Române de Fotbal. În această calitate, a coordonat activitatea de dezvoltare a fotbalului la nivel național și cresterea performanței echipelor naționale de juniori, masculin și feminin.^[1]
De-a lungul carierei de antrenor, Mihail Marian a antrenat echipe din România, Orientul Mijlociu si Asia de Sud-Est.
În 2009, cu ocazia Centenarului Federației Române de Fotbal, a primit Ordinul de Merit in grad Rubin pentru întreaga sa activitate fotbalistică.

· 1961: S-a născut la Ploiesti, compozitoarea Mihaela Stănculescu-Vosganian, sotia omului politic de origine armeana, Varujan Vosganian. A absolvit secţia de compoziţie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, promoţia 1985, clasa profesoarei Myriam Marbe. In anul 2000 a primit titlul de doctor în muzicologie. A fost asistent universitar la catedra de Contrapunct şi Fugă a Facultăţii de Compoziţie – Muzicologie – Pedagogie Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1991-1994) şi din 1994 lector universitar la aceeaşi catedră. A fost bursiera a International Composers Workshop Grant, Amsterdam – 1994 si British Association for Central and East European Grant, Londra: 1994, Huddersfield – 1994. Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – secţia simfonică din 1990, membră în Consiliul Director UCMR-ADA din 2001, membră în International Alliance for Women in Music din 1995, membră în Consiliul Director SIMC – Societatea Internaţională de Muzică Contemporană – secţia română (din 1999)si preşedinte ARFA – Asociaţia Română a Femeilor în Artă din 2001. Este fondatoare a Grupului de Muzică şi Dans Contemporan INTER-ART si director fondator al stagiunii FORUM-ART. Intre aprecierile unor muzicieni, se remarca cea a compozitorului Theodor Grigoriu, care spunea: „Cunosc şi alte piese ale compozitoarei şi, în toate toate, am observat această virtute pe care aş defini-o a unei inovaţii fireşti, structurale, ceea ce este foarte valoros… De aceea nădăjduiesc că ea va merge înainte, avansând cu toţi parametrii unei muzici…” (Theodor Grigoriu, din transmisiunea directă la Radio, a „Simfoniei a II-a” de Mihaela Vosganian, martie 2002)
* 1963: Dariga Nazarbaeva (în kazahă Дариға Нұрсұлтанқызы Назарбаева; rusă Дарига Нурсултановна Назарбаева; n. 7 mai 1963, Temirtau[*], Qaraǵandy, URSS) este o politiciană kazahă și fiica lui Nursultan Nazarbaev, președintele Kazahstanului. Ea a fost prim-ministru adjunct din 2015 până în 2016.

Nazarbaeva s-a născut la Temirtau în 1963. La un moment dat a lucrat ca șefă a agenției de știri oficilă de stat, Khabar. Ea a format partidul politic kazah Asar („Toți împreună)”. Asar s-a unit cu partidul pro-Nazarbaev Otan („Patria”) în iulie 2006.^[1]

Mulți analiști cred că președintele Nazarbaev își pregătește fiica să îi succeadă după pensionarea sau moartea sa. Relația cu tatăl ei s-a deteriorat recent, datorită criticilor la adresa administrației sale pe care le-a exprimat.^[2]

Nazarbaeva a avut un lung mariaj cu un afacerist și politician kazah Rakhat Aliyev până au divorțat în iunie 2007. Aliyev spune că divorțul a fost executat fără consimțământul său și a fost forțat de Președintele Nazarbaev.^[3] Nazarbaeva are doi fii cu Aliyev, Nurali și Aisoultan, și o fiică Venera.^[4] Ea este, de asemenea, bunică. Soția lui Nurali a născut-o pe Laura Aliyev în 2003.^[5]

Nazarbaeva a fost membru al juriului în sezonul doi al reality show-ului SuperStar KZ. Ea este o pasionată cântăreață de operă amatoare. În ciuda lipsei de antrenament vocal, ea a cântat arii de operă la concerte și evenimente.

Pe 13 mai 2013, a ținut un concert, co-organizat de Contele Pierre Sheremetev, la Théâtre des Champs-Élysées, în Paris, cu Orchestra Lamoureux și Timur Urmancheev^[6], în prezența ambasadorului Alexander Orlov și scriitorului Jean-Pierre Thiollet.

Pe 3 aprilie 2014 Nazarbaeva a fost aleasă ca vicepreședinte al Majilis-ului (camera inferioară a Parlamentului din Kazahstan). Pe 11 septembrie 2015 a fost numită prim-ministru adjunct.Un an mai târziu, pe 13 septembrie 2016, a fost numită senatoare; ea a fost desemnată șefă al Senatului Afacerilor Externe, Apărării și Comitetului de Securitate pe 16 septembrie.

* 1965: Owen Hart (n. 7 mai 1965, Calgary^[5] - m . 23 mai 1999 Kansas City, Missouri^[6]) a fost un wrestler canadian din divizia WWF, fratele lui Bret Hart. A murit din cauza unei căzături de la înălțime în timpul intrării sale în ring la PPV-ul Over the Edge 1999.

* 1971: Thomas Piketty (Pronunție în franceză: /tɔˈma pikɛˈti/; n. 7 mai 1971, Clichy) este un economist francez specializat pe probleme legate de avere și inegalitatea veniturilor. Este profesor și director de studii la EHESS (École des Hautes Études en Sciences Sociales), profesor la École d'économie de Paris^⁠(fr) și profesor la London School of Economics and Political Science.

El este autorul best-sellerului Capitalul în secolul XXI (2013), care pune accentul pe concentrarea averii și repartiția veniturilor în ultimii 250 ani. Cartea susține că rentabilitatea capitalului în țările dezvoltate este constant mai mare decât rata de creștere economică și că acest lucru va face ca inegalitatea averilor să crească în viitor. El consideră că, pentru a evita problemele sociale asociate acestor inegalități, trebuie introdus un sistem de redistribuire printr-un impozit pe averea globală.

* 1972: Asghar Farhadi (persană اصغر فرهادی; n. 7 mai 1972,^[3]Khomeynishahr, Iran) este regizor, scenarist și producător iranian. Pe lângă alte premii, el a primit Globul de Aur și două premii Oscar pentru filmele A Separation (2012) și The Salesman (2017) devenind unul dintre puținii regizori din întreaga lume care au câștigat de două ori premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, alături de regizori precum Akira Kurosawa și René Clément. În 2012, el a fost inclus pe lista anuală Time 100 a celor mai influenți oameni din lume.

* 1976: Caroline Marie „Carrie” Henn (n. 7 mai 1976, Panama City) este o profesoară americană, cunoscută pentru interpretarea unui copil într-unul din rolurile principale ale filmului Aliens - Misiune de pedeapsă din 1986

* 1977: Grégory Paisley (n. 7 mai 1977, Paris, Franța) este un fotbalistaflat sub contract cu OGC Nice.

* 1979: Bogdan Aurelian Pătrașcu (n. 7 mai 1979, la Târgoviște) este un fotbalist român care evoluează la clubul CS Buftea.

* 1980: Adrian Crișan (n. 7 mai 1980, Bistrița) este un jucător de tenis de masă de origine română.
* 1984: Kevin Steen (7 mai din 1984) este un wrestler profesionist canadian. În prezent lucrează pentru compania WWE în brandul SmackDown , sub numele de Kevin Owens.

Steen a fost de cinci ori campion mondial, după ce a câștigat o singură dată, Campionatul Mondial din ROH, de trei ori Campionatul Mondial de PWG și o singură dată Campionatul Universal WWE. De asemenea, a câștigat în două rânduri, Campionatul Intercontinental WWE și o data Campionatul din NXT.

* 1985: José Álvaro Osorio Balvín (n. 7 mai 1985), cunoscut ca J Balvin, este un cântăreț columbian de reggaeton și de muzică rap. Balvin s-a născut în Medellín, cel mai mare oraș din departamentul Antioquia, unde a devenit interesat de rap, reggaeton, champeta și bachata.
* 1985: Marius Sadoveac (n. 7 mai 1985, în Timișoara)^[1] este un handbalistromân care joacă pentru SCM Politehnica Timișoara și echipa națională a României^[2] pe postul de extremă dreapta.
* 1986: Roberto Alfonso Delgado (n. 7 mai 1986, Tenerife) este un fotbalistspaniol liber de contract. În România a jucat în Liga I la FC Vaslui și Universitatea Cluj.
* 1987: Asami Konno este un fost idol japonez, membră al trupei de fete Morning Musume. Acum ea este crainică pentru TV Tokyo, ea a făcut debut ca un idol japonez pentru trupe precum Morning Musume și Ongaku Gatas.
* 1987: Jérémy Ménez (n. 7 mai 1987) este un fotbalist francez care evoluează la clubul mexican Club América și la echipa națională de fotbal a Franței.
* 1988: Andreea Ștefania Chitu (n. 7 mai 1988, Bolintin-Vale) este o judokaromână legitimată la CSA Steaua, vicecampioană mondială în 2014 și 2015, și campioană europeană în 2012 și în 2015 la categoria 52 kg. A reprezintat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012, fiind învinsă în turul secund al grupei B de belgianca Ilse Heylen
* 1988: Takayuki Morimoto (n. 7 mai 1988) este un fotbalist japonez.
* 1988: Pavel Vladislavovici Suhov (rusă Павел Владиславович Сухов, n. 7 mai 1988, Samara) este un scrimer rus specializat pe spadă, campion european în 2012 și laureat cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2013.

A participat la spadă individual la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, fiind învins în turul întâi de sud-coreeanul Jung Jin-sun, care a câștigat medalia de bronz în cele din urmă. Nu a fost nicio probă pe echipe la acesta Olimpiadă.

* 1990: Moniki Karla Novais Bancilon, ortografiat uneori și Moniky Bancilon^[1] (n. 7 mai 1990, în Aracaju) este o handbalistă brazilianăcare joacă pe postul de intermediar stânga. Ea a fost în trecut componentă a echipei naționale a Braziliei și a participat cu aceasta la Campionatul Mondial din 2011, desfășurat în Brazilia.^[2] Tot cu echipa Braziliei, Bancilon a câștigat medalia de aur la Jocurile Panamericane din 2011.^[3]

Moniki Bancilon a evoluat și pentru reprezentativa de junioare a țării sale la Campionatul Mondial din 2008.^[4]

În decembrie 2015, Bancilon s-a transferat de la clubul francez ESBFla echipa românească CS Măgura Cisnădie, care joacă în Liga Națională

* 1991: Mihaela Petrilă (n. 7 mai 1991, Pașcani) este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1, legitimată în prezent la CSM Iași.

* 2000: Maxwell Perry Cotton (n. 7 mai 2000, San Diego, California, SUA) este un actor american. Este cunoscut datorită rolului său din filmul „A Dennis Menace Christmas” (2007) unde îl interpretează pe Dennis Mitchell. A mai jucat în Murdering Mama's Boy (2007), Welcome to Jungle Gym (2006), Like Dandelion Dust (2009) și în serialul „Brothers & Sisters” unde il interpreta pe Cooper Whedon. Acesta are un frate mai mic pe nume Mason Vale Cotton.

Decese

· 399 î.Hr.: Socrate, filosof grec. În anul 398, Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon, de crima de a nu recunoaște zeii cetatii și de a fi introducs divinități noi si in plus de coruperea tinerilor, acestia cerand pedeapsirea sa cu moartea. Judecătorii îl declară pe Socrate vinovat cu o mica majoritate de voturi. Dupa 30 de zile de la pronuntarea sentintei, timp in care a fost tinut in lanturi, Socrate isi pune capat zilelor band otrava .A refuzat propunerea prietenilor sai de a-l ajuta sa evadeze. Filosofia lui Socrate este centrata pe cunoasterea de sine –Gnothi se auton, el fiind primul mare gânditor care a luat fiinta umana ca obiect de meditație. Una din cugetarile sale celebre a fost: ”Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu”…

· 973: Otto cel Mare, împărat romano-german. Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912), a fost fiul regelui germanilor Henric I și al Matildei von Ringelheim.A fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfântului Imperiu Roman, dupa Charlemagne ( care a fost încoronat împărat în 800 dar al carui imperiu a fost împărțit între nepoți, iar dupa asasinărea lui Berengario în 924, titlul imperial a rămas vacant pentru aproape 40 de ani.) Otto i-a urmat tatălui său ca rege al germanilor în 936. Ceremonia încoronarii s-a ținut la catedrala din Aachen, fosta capitală a lui Carol cel Mare. Otto a purtat campanii militare pentru intarirea autoritații sale in fata marilor feudali , dar in timpul unei incursiuni in Lotharingia a fost capturat în timp ce ataca orașul Mainz, iar pâna anul următor, rebeliunea s-a extins în tot regatul. Frecventele raiduri maghiare în sudul Germaniei î-a convins pe marii nobili germani să convoace in anul 954 Dieta la Auerstadt, iar autoritatea lui Otto a fost restabilită. În 955, Otto și-a consolidat autoritatea spulberând forțele maghiare în vestita Bătălie de la Lechfeld. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces i- a recunoscut titlul de împărat și a fost de acord cu o căsătorie între fiul și moștenitorul lui Otto, Otto al II- lea și nepoata sa Theophano.La moartea sa în 973, a fost înmormântat lânga prima sa soție Edith de Wessex, în catedrala din Magdeburg.

· 1617: David Fabricius, teolog, cartograf și astronom german (n. 1564)

· 1682: Feodor al III-lea Alexeevici al Rusiei (rusă Фёдор III Алексеевич; 9 iunie 1661 – 7 mai 1682) a fost Țar al Rusiei în perioada 1676 - 1682.

Feodor s-a născut la Moscova și a fost fiul cel mare al Țarului Alexei I al Rusiei și a primei sale soții, Maria Miloslavskaia. În 1676, la vârsta de 15 ani, i-a succedat tatălui său la tron. A fost înzestrat cu un intelect fin și cu o nobilă dispoziție; a primit o educație excelentă de la Simeon Polotski, cel mai învățat călugăr slavon.

A fost credincios și avea aspirații literare; a contribuit la traducerea a doi psalmi dintr-o psaltire publicată în 1679. La început a fost dominat de facțiunea condusă de familia Miloslavski din partea mamei lui. Ei l-au convins să-l exileze pe Matveev, cel mai activ boier al facțiunii Narîșkin, familia celei de-a doua soții a tatălui său.

Cea mai ambițioasă inițiativă cu caracter politic din timpul domniei sale a fost recensământul pământurilor început în 1680.

În 1680 Feodor s-a căsătorit cu Agafia Grușevskaia, fiica unui nobil polonez ortodox. Manierele și îmbrăcămintea poloneză au ajuns să predomnie la curte. Agafia a dat naștere unui fiu, Ilia, în iulie 1681, însă atât ea cât și copilul au murit după câteva zile. Țarul a fost îndemnat de consilieri să se recăsătorească cât mai repede din motive dinastice. S-a recăsătorit în februarie 1682 cu Marfa Apraxina.

Înainte de Paștele din 1682, Feodor s-a îmbolnăvit grav și a murit fără să desemneze nici un moștenitor.

· 1718: Mary de Modena, soția regelui Iacob al II-lea al Angliei (n. 1658)

· 1793: Pietro Nardini, violonist, compozitor și pedagog italian (n. 1722)

· 1800: Nicolo Piccini, compozitor italian (n. 1728)

· 1825: A murit Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (n. 18 august 1750). A fost maestru al Capelei Imperiale din Viena și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Europa recunoscută, Danaidele, Falstaff. Se bănuiește și astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.
* 1879: Charles De Coster (n. 20 august 1827, München, Regatul Bavariei – d. 7 mai 1879, Ixelles, Belgia) a fost un poet, romancier și scriitor belgian, autorul cărții „Thyl Ulenspiegel” (în germanăDie Geschichte von Tyll Ulenspiegel und Lamme Goedzak, Istoria lui Tyll Ulenspiegel și Lamme Goedzak), un poem epic renumit, scris în stilul epopeei și al tragediei, a cărei primă ediție a apărut în 1867

Charles-Theodore-Henri De Coster s-a născut în München, la 20 august 1827, ca fiu al lui Augustin De Coster, un belgian nativ al orașului Liège, care fusese un cleric al congregației en:Apostolic Nuncio to Bavaria din Muenchen, dar care s-a reîntors în capitala Bavariei.

Charles a urmat cursurile învățământului superior la Universite Libre de Bruxelles, unde a completat studiile în 1865. A fost unul din fondatorii unui club literar Société des Joyeux, în care au activat scriitori ai timpului.

Este vorba de viața unui bufon inteligent care se pare că a trăit prin anii 1300 în zone din Saxonia Inferioară și Olanda de azi. Numele său se scrie în mai multe feluri, în funcție de sursă. În germana standard actuală (Hochdeutsch) el se scrie Till Eulenspiegel.

Eulenspiegel este un personaj dublu, ca și numele său: Ulen, Uyl, Eule = bufniță, Spiegel = oglindă. Pe românește se întâlnește uneori adaptarea Buhoglindă.

Romanul are dramatism și poezie, un stil unitar, dinamic, ritmat și plin de vervă.

· 1884: A fost asasinat politicianul și omul de stat turc Midhat-Pașa, de către agenții sultanului Abdul-Hamid al II-lea.
* 1897: Ion Ghica (n. 12 august 1816,^[1] București, Țara Românească – d. 7 mai 1897, Ghergani, România) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministrude cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.^[2]

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890- 1893 și 1894 - 1895). Cartea Scrisori către Vasile Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

· 1920: Constantin Dobrogeanu-Gherea (n. 21 mai 1855, satul Slavianka, Ekaterinoslav, Imperiul Rus, astăzi Ucraina – d. 7 mai 1920, București) a fost un scriitor și fruntaș socialist român de origine evreiască. Numele lui real era Solomon Katz, în limba ucraineană Mihail Nikitici Kass

A fost unul dintre membrii marcanți ai Partidului Social Democrat Român, un critic literar prodigios, cunoscut pentru polemica sa cu Titu Maiorescu. Acesta susținea ideea artei pentru artă, în timp ce Constantin Dobrogeanu-Gherea era adeptul teoriei artei cu tendință.

Lev Troțki îi face un portret special: "Printre miniștrii, diplomații sau prefecții din România, nu puțini sunt cei care au învățat alfabetul politic de la Gherea. Din fericire ei nu sunt singuri. Din 1890, Gherea a condus prima generație de muncitori socialiști români spre învățăturile marxismului. Gherea și Rakovsky au fost primii care au îndreptat Partidele socialiste spre Revoluția din Rusia și au inițiat un nou tip de partid socialist" . Prin lucrarea sa Neoiobăgia, devine unul dintre părinții sociologiei din România. Fiul său, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist Român.

În cele trei volume de studii critice publicate i se reține meritul de a fi introdus critica de analiză în literatura română, după modele franceze, critica practicată de Titu Maiorescu fiind caracterizată de unii critici actuali drept judecătorească.

A fost influențat de contactul său cu literatura rusă, a comparat spre exemplu proza de analiză a lui Caragiale O făclie de Paște cu romanele lui Fiodor Dostoievski. A fost un adept al narodnicismului și un precursor al sămănătorismului, jucând, totodată, un rol activ în mișcarea poporanistă.

A deținut în proprietate restaurantul gării din Ploiești, fapt ce îi dădea prilejul lui Titu Maiorescu să lanseze ironii la adresa competențelor sale critice, spunând că lui Gherea îi reușesc mai bine sandvișurile decât articolele de critică literară, în timp ce Hasdeu, cu umorul său binecunoscut, spunea că mâncarea de la restaurantul criticului Gherea era "mai presus de orice critică". ^[3]

A fost unul din apropiații lui Ion Luca Caragiale și a scris un articol foarte incitant în care a încercat să stabilească posibilele cauze sociale ale pesimismului lui Mihai Eminescu, acesta fiind unul din primele studii de receptare ale operei marelui poet.

El poate fi considerat un precursor al criticii sociologice. Articolul său fundamental, o veritabilă ars poetica a criticii literare, rămâne Asupra criticii.

· 1933 - A murit Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator. Lucrări: "Morţii de la Caşin"; "Minerii"; "Cina"; "Ţărănci lucrând la război" (n. 18 ianuarie 1886)

· 1937 - A murit poetul George Topârceanu ("Balade vesele şi triste"; "Migdale amare"; "Scrisori fără adresă") (n. 20 martie 1886). S-a nascut la 21 martie 1886 si s-a stins din viata la varsta de 51 ani. A fost membru corespondent al Academiei Romane din 1936. Printre operelesale amintim:Balade vesele si triste, Bucuresti (1916) ; Parodii originale, Bucuresti (1916); Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bucuresti (1918); Strofe alese. Balade vesele si triste, Iasi (1920) ; In ghiara lor… Amintiri din Bulgaria si schite usoare, Iasi (1920) ;Migdale amare, Bucuresti (1928).

· 1938: A decedat Octavian Goga, poet, publicist, traducător (a tradus din Petöfi, Ady, Mádach) şi om politic (rol important în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român; ministru de mai multe ori şi prim-ministru între anii 1937 şi 1938); membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932); (n. 1881). Unele surse dau decesul sau la 6 mai 1938. A fost prim-ministru al guvernului României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 si membru al Academiei Române din anul 1920. La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un atac cerebral și a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, la ora 14,15, s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani. A fost transportat la București și depus la Ateneu dupa care a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. In 1939 corpul poetului este reînhumat la Ciucea. Din opera sa amintim: Poezii (1905), Ne cheamă pământul (1909),Din umbra zidurilor (1913), Cântece fără țară (1916), Din larg (1939) – poeme postume.

· 1941: A decedat James George Frazer, etnograf englez; (n. 1854). Lucrarea sa cea mai importantă din domeniul combinat al antropologiei culturale, religioase și sociale este Creanga de Aur (în original, The Golden Bough), o lucrare în 12 volume dedicată credințelor și practicilor religioase ale populațiilor primitive.

· 1942: Felix Weingartner, dirijor și compozitor iugoslav (n. 1863)
* 1951: Warner Baxter (n. 29 martie 1889, Ohio, SUA, d. 7 mai 1951, California) a fost un actor american de teatru și film laureat al premiului Oscar

· 1964: Septimiu Bucur, scriitor român (n. 1915)

· 1977: Xavier, Duce de Parma (n. 1889)
* 1990: Prințul Andrei al Iugoslaviei (28 iunie 1929 – 7 mai 1990) a fost al treilea fiu al regelui Alexandru I al Iugoslaviei (1888–1934) și a Prințesei Maria a României (1900–1961). Mama lui a fost a doua fiică a regelui Ferdinand al României (1865–1927) și a reginei Maria de Edinburgh(1875–1938).

După căderea monarhiei în Iugoslavia a plecat în exil la Londra, unde, după ce a absolvit matematica la Clare College, Universitatea Cambridge, a devenit broker de asigurări.

S-a căsătorit la 1 august 1956, la Kronberg im Taunus, Germania, cu Prințesa Cristina Margareta de Hesse (10 ianuarie 1933 - 21 noiembrie 2011), fiica Prințului Christoph de Hesse și a Prințesei Sofia a Greciei și Danemarcei. Din această căsătorie s-au născut Prințesa Maria Tatiana ("Tania") (n. 18 iulie 1957) și Prințul Christopher (4 februarie 1960 - 14 mai 1994), profesor de științe care a murit într-un accident de bicicletă.^[1]Cuplul a divorțat la Londra în 1962.

La 18 septembrie 1963, el s-a căsătorit cu Prințesa Kira de Leiningen (18 iulie 1930 – 24 septembrie 2005), fiica Marii Ducese Maria Kirillovna a Rusiei. Cuplul a avut o fiică și doi fii.

Lavinia Maria (n. 18 octombrie 1961), născută în timp ce tatăl ei era încă căsătorit cu Cristina de Hesse;
Prințul Karl Vladimir Cyril Andrej (n. 11 martie 1964);
Prințul Dimitri Ivan Mihailo (n. 21 aprilie 1965).

Kira și Andrei au divorțat la 10 iulie 1972.^[1]

Andrei s-a căsătorit pentru a treia oară cu Eva Maria Andjelkovich (n. 1926) la 30 martie 1974, la Palm Springs, California, SUA.^[1] Cuplul nu a avut copii.

Prințul Andrei a fost găsit mort în mașina sa, în Irvine, California, Statele Unite ale Americii la 7 mai 1990. Moartea a fost determinată ca fiind sinucidere cu monoxid de carbon.

· 1995: A murit Petru Rezuş, profesor de teologie (autor de lucrări de teologie fundamentală, dogmatică si istoria Bisericii), prozator şi istoric literar; (n. 1913).

· 2000: Douglas Fairbanks, Jr., actor american (n. 1909)

· 2007: A decedat în urma unui stop cardio-respirator, Octavian Paler, cunoscut prozator, eseist si un reputat jurnalist şi editorialist român. Octavian Paler s-a nascut la data de 2 iulie 1926, intr-un mic sat numit Lisa, din jud. Brasov. Din 1949 a fost angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală); între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al Festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970); din 1970 a fost redactor-şef la cotidianul „România liberă”, fiind demis în august 1983, din motive politice. A fost si un cunoscut analist politic si cultural roman.
* 2010: Solomon Konstantinovici Apt (în rusă Соломон Константинович Апт, n. 9 septembrie 1921, Harkov, RSS Ucraineană^[1] – d. 7 mai 2010, Moscova, Rusia^[2]) a fost un traducător și filolog rus, considerat drept unul dintre cei mai importanți traducători ruși ai literaturii germane clasice din secolul al XX-lea. Opera sa principală este traducerea tetralogiei Iosif și frații săi a lui Thomas Mann.

În afară de traducerile din Thomas Mann, a mai tradus în limba rusă multe creații literare ale lui Bertolt Brecht, Hermann Hesse, Franz Kafkași Robert Musil, precum și ale lui Elias Canetti, Friedrich Dürrenmatt, Max Frisch, Günter Grass, Adalbert Stifter și basmele lui Wilhelm Hauff.

Apt provenea dintr-o familie evreiască. Înainte de război a locuit la Harkov și a urmat acolo timp de patru ani o școală germană, ai cărei profesori erau germani de pe Volga. După ce școala a fost desființată, el a primit lecții particulare de la un profesor de limbă germană. El și-a început studiile universitare la Facultatea de Filologie a Universității din Harkov.

În 1929, după inițierea primului plan cincinal al Uniunii Sovietice, fabrica de textile a tatălui său a fost confiscată, iar el a fost arestat. Când tatăl a fost eliberat după trei luni, autoritățile politice l-au trimis în colonia corecțională pentru tinerii delicvenți și fără adăpost F. E. Dzerjinski din Harkov, pentru a construi acolo o unitate de producție. Liderul acestei colonii a fost profesorul Anton Makarenko, pe care scriitorul Maxim Gorki l-a făcut faimos. La începutul celui de-al doilea război mondial, colonia a fost mutată în Siberia. În Tomsk, tatăl lui Apt a fost subordonat conducătorului coloniei și răspundea direct în fața autorităților Ministerului de Interne. Probabil din acest motiv și pentru că avea o vedere slabă, Solomon Apt a fost eliberat din serviciul militar și a lucrat într-un laborator de analiză spectrală. În perioada 1941-1944 a trăit în refugiu la Tomsk.

Atunci când Universitatea de Stat din Moscova (MGU) a reînființat în 1944 un departament de filologie clasică, Solomon Apt s-a înscris la studiile de latină și greacă. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Moscova în 1947, după care, în 1950, a susținut o teză de disertație despre poetul antic roman Iuvenal, în urma căreia a obținut titlul de candidat în filologie. A primit oferta să rămână în cadrul universității, dar originea sa evreiască l-a împiedicat să urmeze o carieră științifică la Moscova, fiindu-i respinse, de asemenea, încercările de a obține un post la universitățile sovietice de la Minskpână la Vladivostok. A tradus din engleză scrierile lui Charles Darwin pentru directorul Grădinii Botanice din Moscova, care i-a mulțumit personal în prefața ediției.

Timp de doi ani a efectuat traduceri ocazionale până când a obținut în sfârșit un post de profesor de limba latină la Colegiul Pedagogic din Orehovo-Suievo de lângă Moscova. Acolo predau numeroși savanți evrei care nu au primit permisiunea de a se muta la Moscova. Solomon Apt a predat limba latină timp de cinci ani până când i s-a permis să se întoarcă la Moscova în 1956, deoarece prietenii lui i-au cerut să îl traducă pe Aristofan. El a devenit cunoscut din 1956 ca traducător de literatură antică în limba rusă și ca un traducător proeminent din limba germană.

Solomon Apt a tradus în limba rusă tragediile lui Eschil, romanul Iosif și frații săi de Thomas Mann, piesele lui Bertolt Brecht, romanul Jocul cu mărgele de sticlă de Herman Hesse, romanul Omul fără însușiri de Robert Musil. El a fost primul traducător al scrierilor lui Franz Kafka în limba rusă. Timp de șapte ani a lucrat la traducerea tetralogiei Iosif și frații săi de Thomas Mann, aceasta fiind considerată cea mai dificilă și mai importantă lucrare de traducere pe care a realizat-o.

Este autorul cărților Thomas Mann (biografie publicată în seria „Viața oamenilor remarcabili”) și Nad stranițami Tomasa Manna (o carte de eseuri).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor Sovietici (1959), membru al comitetului redacțional al revistei Inostrannaya literatura(Literatura străină)^[3] și membru în colegiul de redacție al seriei de cărți „Biblioteca de literatură antică”, lansate de editura Hudojestvennaia Literatura (Literatura artistică).

A fost căsătorit cu renumita publicistă și critic literar Ekaterina Vasilievna Starikova, pe care a cunoscut-o în 1944 pe când era student la Moscova. Cei doi au avut un fiu: Aleksandr (n. 1951), doctor în științe biologice și profesor universitar.^[4]^[5]

Rămășițele sale pământești au fost îngropate în cimitirul Mitinskoe după incinerare.

· 2011: Severiano Ballesteros, jucător de golf spaniol (n. 1957).
* 2011: Willard Sterling Boyle (n. 19 august 1924, Amherst, Nova Scotia, Canada - d. 7 mai 2011) este un fizician american de origine canadiană, cunoscut ca fiind coinventator al laserului cu rubin și al senzorului CCD, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică din 2009, împreună cu George E. Smith, pentru inventarea unui circuit cu semiconductori pentru imagini – senzorul CCD. Cei doi au împărțit jumătate din premiu, cealaltă jumătate fiindu-i acordată lui Charles Kao, inventatorul fibrei optice
* 2014: Marin Cristea (n. 27 iulie 1934, Pietrele, județul Giurgiu - d. 7 mai 2014, București) a fost un deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul Giurgiu pe listele partidului PDSR.

Fost jucător de rugby, a deținut funcția de președinte al Federației Române de Rugby în perioada 1985-1989

* 2015: Cornel Mihulecea (n. 1 aprilie 1925, Crihalma, com. Comăna, jud. Brașov - d. 7 mai 2015) a fost un inginer electrotehnician român, Președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (1976-1989). Cornel Mihulecea a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989. Cornel Mihulecea a urmat școala primară (clasele I-V) în comună, după care a plecat la Petroșani unde a urmat cursurile Școlii Profesionale de electricieni. După ce a lucrat timp de 1 an (1950-1951) ca maistru electro la Atelierele Centrale ITBdin București, s-a înscris, la sfaturile mamei, la Institutul Politehnic din Craiova, absolvind în 1956, cu diplomă de licență în inginerie.

Sărbători

· În calendarul ortodox: Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf Mc Acachie și Codrat

În calendarul romano-catolic: Sf. Ghizela, regină; Fer. Roza Venerini

RELIGIE ORTODOXĂ 7 Mai

Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf Mc Acachie și Codrat

Aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim în anul 351

Aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim s-a intamplat in dimineata zilei de 7 mai 351, in timpul imparatului Constantiu, fiul Sfantului Constantin cel Mare. Crucea luminoasa s-a intins de la Golgota si pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, stralucind mai tare decat soarele. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.

O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu.

Despre aceasta minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare imparatului Constantiu, indemnandu-l sa paraseasca erezia ariana. Aceasta erezie, care nega divinitatea lui Hristos, era cauza a multe dispute teologice in cadrul imperiului. Potrivit istoricului Sozomen, aceasta minune a dus la convertirea multor pagani si iudei la crestinism. De asemenea, multi arieni au parasit erezia, intorcandu-se la Biserica Ortodoxa.

Sfantul Acachie a trait in timpul imparatului Maximian. Acest sfant mucenic se tragea din Cappadocia, provincie din Turcia, si era centurion in cohorta Martesienilor. Adus la judecata inaintea lui Firmus tribunul si marturisindu-si credinta crestina si numele Domnului, este supus la foarte multe torturi si trimis la judecatorul Vivian care l-a dus la Bizant. Fiind supus iarasi la o multitudine de chinuri si batai, este intemnitat. Totusi, ingerii care i se arata il ajuta sa se insanatoseasca. Mai apoi, un alt judecator pe nume Falchian ordona sa ii fie taiat capul.

Viaţa Sfântului Mucenic Codrat. Pe vremea lui Deciu (249-251) şi a lui Valerian (253-259) s-a născut Sfântul Mucenic Codrat şi a fost crescut astfel: Fiind prigonire mare asupra creştinilor de la împăraţii şi domnii cei păgâneşti şi în multe feluri mărturisitorii lui Hristos fiind munciţi şi ucişi cumplit, mulţi din cei credincioşi, temându-se de muncile cele nesuferite, părăseau cetăţile, casele şi averile lor şi se ascundeau prin pustietăţi, prin munţi şi în prăpăstiile pământului. Căci voiau a se sălăşlui mai bine cu fiarele, decât cu necuraţii închinători de idoli, ca doar ar putea să-şi păzească acolo fără de prihană sfântă lor credinţă, întru Hristos Domnul.

Într-acele cumplite vremi o femeie binecredincioasă, anume Rufina, din cetatea Corintului, a fugit pentru frica ce avea de acei muncitori şi se ascundea, rătăcind prin locuri neumblate. Şi, fiind îngreunată când a fugit din cetate, i s-au împlinit zilele şi a născut prunc de parte bărbătească, chiar acolo în pustie. Iar după naştere, mai trăind ea puţine zile, s-a sfârşit. Însă Dumnezeu, Care dă hrană la tot trupul, Care deschide mâna Sa şi satură pe tot cel viu de bunăvoie, n-a trecut cu vederea pe acel prunc care rămăsese orfan din scutece. Ci El i S-a făcut tată şi maică, păzitor şi hrănitor; căci a poruncit norilor Săi de sus, iar aceia, pogorându-se din înălţime şi plecându-se jos, revărsau rouă dulce în gura pruncuşorului; şi astfel că şi cu nişte lapte sau miere îl hrăneau, până ce singur a putut a se hrăni cu verdeţurile pustiei.

Şi vieţuia copilul în pustie ca Sfântul Ioan Botezătorul, păzit de Dumnezeu, povăţuit de Sfântul Duh şi înţelepţit spre dumnezeiasca vedenie. Deci, el fiind copil, l-au găsit nişte oameni credincioşi şi l-au dus în cetate, unde, învăţând citirea cărţilor şi meşteşugul doctoriei, tămăduia toate bolile; dar nu cu meşteşugul doctoriei pământeşti, ci cu darul cel dat lui de sus, tămăduia bolile omeneşti. Însă mai pe urmă a plecat de la petrecerea cea împreună cu oamenii şi de la gâlcevi, ca unul ce din pruncie se deprinsese la liniştea pustiei. Deci cei mai mulţi ani i-a petrecut în munţi şi pustietăţi, iubind singurătatea şi îndeletnicindu-se în gândirea de Dumnezeu, deşi venea în cetate câteodată pentru trebuinţele omeneşti. Căci cu doctorie vindeca bolile cele trupeşti, iar cu cuvântul lui Dumnezeu tămăduia neputinţele cele sufleteşti, făcându-se la toţi de trebuinţă şi de folos.

Însă, nezăbovind mult în cetate, iarăşi a venit în singurătatea pustiei cea iubită lui, în care a stat până la bătrâneţe. Iar cei ce întru Hristos aveau dragoste către el, mergeau la el în pustie, dorind a se îndulci de vederea feţei lui cea cu sfânta cuviinţă şi a se folosi de auzirea cuvintelor lui cele de Dumnezeu insuflate. Unul ca acesta era Ciprian şi, împreună cu el, Dionisie, Anect, Pavel şi Crescent, care au şi pătimit împreună cu dânsul pentru Hristos Domnul. Iar pătimirea lor a fost astfel:

De la Deciu, păgânul împărat al Romei, a mers în Corint un ighemon, Iason, ca să muncească şi să ucidă pe creştini. Acela, prinzindu-i, îi aruncă în temniţă. Într-acea vreme a fost prins şi Sfântul Codrat, împreună cu fericiţii prietenii săi: Ciprian, Dionisie, Anect, Pavel şi Crescent; şi i-a aruncat în temniţă, cu ceilalţi creştini care erau în legături.

După câteva zile ighemonul Iason, şezând la păgâneasca judecată, a scos pe creştini din temniţă şi i-a pus înaintea sa la întrebare. Iar între ei mai bătrân era Sfântul Codrat, mergând ca un voievod înaintea cetei alese a lui Hristos şi îndrăznind fără de frică a răspunde pentru toţi către muncitorul. Deci muncitorul a început a grăi către sfântul astfel: "Codrate, ce lucru te-a înnebunit, de socoteşti a te da de voia ta la atât de cumplite munci? Sau spre ce nădăjduieşti fără de nici o frică, a-ţi alege temniţa şi legăturile şi să te lipseşti de patrie şi de prieteni? Pentru ce nu te supui mai bine legilor celor împărăteşti, închinându-te zeilor şi nu-ţi alegi a fi fericit împreună cu noi şi a te desfăta într-aceasta viaţă?"

Sfântul Codrat a răspuns: "Nimeni, având înţelegere firească, nu se va lepăda de această viaţă dulce, dar de vreme ce pe aceasta a dăruit-o Dumnezeu, de aceea este trebuinţă ca mai mult să iubim pe Dătătorul ei; şi pentru darul cel atât de mare să mulţumim prin laude şi prin viaţă îmbunătăţită Dătătorului de daruri; iar slava Lui s-o lăţim pretutindeni prin pătimirea noastră. Pentru că nu este de nici o trebuinţă să iubim atât de mult această viaţă scurtă, încât, temându-ne de lipsirea ei, să dăm idolilor cinstea cea cuvenită lui Dumnezeu; căci pe cine vom putea mai bine şi mai adevărat să numim Dumnezeu, decât pe Acela care cu mari şi veşnice dăruiri ne-a îmbogăţit dintru început? Şi din nişte daruri atât de mari, pe cine altul vom putea să cunoaştem, dacă nu pe Însuşi Hristos Mântuitorul? Şi pe cine se cade să numim Mântuitor, decât numai pe Iisus, Care pentru noi a răbdat munci şi moarte?

De voim a fi îmbunătăţiţi, mai întâi ni se cuvine ca pentru adevărata şi dreapta credinţă să suferim munci şi să nu cădem din credinţă şi din împărăţia Lui. Iar cei ce se sârguiesc să înşele şi să răzvrătească pe iubitorii dumnezeieştilor Taine, judecata acelora este rea şi rugăciunea întru păcat. Deci se cuvine fiecăruia să-şi aleagă cele mai bune. Aceasta iarăşi se cuvine a o cugeta, ca să nu mergem în urma acelora care par a avea chip de fapte bune, ci din lucruri să socotim faptele acelea care, de vor fi rele, mai multă frică de pierzare ne aduc. Deci vezi că noi, ţinând rânduielile strămoşilor noştri, călătorim spre acelea care sunt mai bune.

Drept aceea nu te mai sârgui a ne îndupleca, prin faptele cele vrăjmăşeşti ca să ne lipim de partea ta şi să lăsăm pe Hristos. Căci adevărul lui Dumnezeu ne este sfetnicul cel bun şi legile dreptei credinţe au mare putere spre sfătuire, căci acelea ne unesc cu Dumnezeu. Apoi trebuie să mai socotim că tuturor ni se cuvine a muri cu legea firii cea de obşte şi nimeni nu poate să fie liber de acea lege a morţii. Iar ceasul acela al morţii sosind, pier toate gândurile şi faptele omeneşti făcute cu nedreptate şi slava cea de puţină vreme se sălăşluieşte în ţărână. Dar cele ce se lucrează cu bunătate şi mărime de suflet, acelea nasc veşnică slavă şi după moartea oamenilor celor îmbunătăţiţi. Astfel noi, petrecând în scopul nostru spre fapta bună şi spre bărbăteasca pătimire pentru Hristos şi într-acel scop fiind întăriţi, vom lăsa pildă celor ce voiesc să ne urmeze mai cu dinadinsul; că cei ce înţeleg şi cred drept, de nimic altceva nu se îngrijesc, decât numai să aibă luminoase chipuri spre cele ce sunt mai bune, prin care povăţuindu-se, pot să sporească spre desăvârşire".

Iason ighemonul a grăit către sfântul astfel: "Codrate, dacă cinsteşti pe acel Dumnezeu, de ale Cărui faceri de bine te-ai îndulcit din tinereţile tale, bine faci, arătându-te a fi recunoscător. Dar caută ca nu cumva, propovăduind pe Hristos că este om, să faci deşartă firea lui Dumnezeu". Sfântul Codrat zise: "De voieşti, ighemonule, să-ţi lepezi mânia, iar iuţimea s-o schimbi în blândeţe şi să vezi adevărul, apoi pentru aceste mari lucruri, deşi nu este lesne a grăi, totuşi voi spune ceva". Ighemonul zise: "Să ne arăţi luminos înţelegerea voastră despre Hristos".

Sfântul Codrat a grăit: "Începutul facerii lumii a fost prin voinţa lui Dumnezeu; prin Cuvântul Lui s-a săvârşit şi prin puterea Duhului Sfânt s-a întărit. Cel ce a voit este Tatăl; Cel ce a săvârşit toată făptura, adică Cuvântul, Acela este Fiul; iar Cel ce a întărit este Duhul Sfânt. Şi toate lucrurile frumoase şi alese, fiind zidite de Dumnezeu cu hotare pentru începutul şi sfârşitul lor, Ziditorul a voit ca omul să se îndulcească de acele bunătăţi şi, mulţumind, să slăvească pe Ziditorul. Deci a zidit neamul omenesc ca toate cele văzute să i se dea moştenire şi, suflând duh de viaţă în omul cel dintâi, l-a pus în Răi care este locul dulceţilor negrăite. Iar el, împreună cu femeia făcută lui, văzând multe feluri de lucruri frumoase, s-au bucurat şi au luat stăpânire a se îndulci de bunurile Raiului.

Apoi, cugetând strămoşii noştri, cu ce fel de rânduiala şi aleasă stare sunt rânduiţi de Dumnezeu în Rai, au socotit a fi lucru vrednic să mulţumească Ziditorului şi Făcătorului lor de bine şi aşa au început a merge pe calea cea îmbunătăţită, prin porunca dată de Dumnezeu, adică să se păzească de a nu gusta dintr-un pom oarecare. Dar înşelătorul şi vicleanul diavol, tulburându-se de mânie, având în gură înşelăciune iar înăuntru răutate, a turnat asupra lor veninul ce era într-însul din zavistie, voind să-i lipsească de o viaţă ca aceea a Raiului.

Pizmuindu-le cinstea, diavolul a pus într-înşii poftă spre călcarea poruncii lui Dumnezeu. Ei s-au învoit cu sfatul cel viclean al lui şi cei ce vieţuiau în Rai cu Dumnezeu, au căzut din darul Său şi s-au lipsit de Rai, fiind izgoniţi. Dintr-acea vreme au început a se primejdui în poftele cele deşarte, legându-se cu păcate ca şi cu nişte legături, cei ce mai înainte erau părtaşi ai slavei lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre zidirea Sa şi căutând cu milostivire spre neputinţa omenească, a voit, nu numai cu Dumnezeirea să ne dezlege din legăturile vrăjmaşului şi să ne întoarcă la libertate pe noi cei robiţi de împărăţia morţii, ci şi a veni şi a petrece cu trup la noi ticăloşii şi pierduţii şi să ne izbăvească din pierzare.

Deci a binevoit Cuvântul, la plinirea vremii, să se sălăşluiască prin întrupare în preacuratul pântece al Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, să se îmbrace în om. Iar Preacurata Fecioară, zămislind de la Duhul Sfânt, a născut pe Dumnezeu în trup. Şi aşa, cu ochi omeneşti s-a văzut cu adevărat Dumnezeu în trup, pe care Îl numim Hristos. Acela astfel S-a arătat cunoştinţei omeneşti, fiind Dumnezeu adevărat şi îmbrăcându-Se în om din Fecioară. Apoi, oştindu-Se împotriva stăpânirii vrăjmaşului, a lărgit hotarele de sus ale împărăţiei Sale, a surpat rânduielile morţii, a rupt lanţurile cu puterea dumnezeiască, a risipit iadul şi a scos de acolo pe strămoşi, cu mulţimea de oameni care se înmulţiseră dintr-înşii.

Şi S-a numit Mântuitor de la început, izbăvind din pierzare toate popoarele şi ţările; apoi, descoperind comorile milostivirii, a voit să aducă darurile Sale tuturor de obşte şi, izbăvind pe toţi din tulburarea muncitorului, îşi păzeşte întreagă moştenirea, scutită de pierzare, pentru că nimic nu este tăinuit de El, nici începutul naşterii noastre, nici lungimea sau scurtimea vieţii, nici moartea, nici altceva nu este neştiut. Ci cele ce sunt rânduite, prin aşezământul cel pus de Tatăl, acelea sunt arătate spre lucrarea Fiului şi ştiute. Acela este Hristos, pe Care Îl propovăduim. El este Care Se îngrijeşte pentru mântuirea neamului omenesc. El este Care ne dă bogăţia neîmpuţinată a bunătăţii Sale şi, fiind pretutindeni, celor ce-L slujesc le este de faţă şi le ajută".

Ighemonul, deşi se minună de cuvintele Sfântului Codrat, nevrând să creadă în adevărul cel grăit, a zis: "Despre lucruri înalte mi se pare că grăieşti minciuni, Codrate, deoarece pe Dumnezeu Îl supui tulburărilor omeneşti şi zici că pe Acela a putut să-L încapă pântece de fecioară, care, purtându-L în pântece, a născut pe Hristos; şi aşa zici, că un Dumnezeu este văzut pe pământ, purtând trup omenesc, iar altul zici că este aiurea adevărat Dumnezeu".

Sfântul Codrat zise: "Tainele dreptei credinţe nu se cuvine să le ispitească oamenii cei necredincioşi; căci nu este lucru mic cunoştinţa aceea, nici se descoperă cu înlesnire la oricine; nici noi nu lăsăm ca pe cele sfinte să le iscodească necredincioşii. Fiul lui Dumnezeu de bunăvoie S-a smerit pe Sine, luând chipul robului. El, fiind Dumnezeu, a voit a Se face om ca să ne scoată din robia diavolească. Iar tu, fiind plin de necredinţă şi de nedumnezeire, nu poţi să înţelegi acestea. Şi să ştii că nici cu meşteşugurile tale cele viclene, nici cu îngrozirea ta cea mânioasa nu ne vei atrage pe noi de la Hristos, Domnul nostru".

Atunci ighemonul a poruncit să bată tare cu toiege trupul gol al alesului rob al lui Hristos, iar slujitorii cei nemilostivi împlineau porunca aceea cu asprime. Dar sfântul mucenic răbda cu bărbăţie şi grăia către muncitorul: "Au nu ştii, ighemonule, cum că tot lucrul ce se face cu sila este potrivnic libertăţii şi nici nu este puternic spre înduplecarea sfătuirii? Pentru că cel ce sileşte nedrept, se arată pe sine cumplit, iar cel ce sfătuieşte şi înduplecă cu îndemnare, acela se arată a fi blând şi iubitor de oameni.

Pentru aceasta tu, silindu-ne prin munci spre închinarea la idoli, să nu nădăjduieşti că ne vei atrage cu sila spre păgânătatea ta, ca pentru frică să ne lepădăm de dreapta credinţă; căci fiind robi Lui, precum nu ţinem seamă de înşelătoarele amăgiri, tot astfel şi de toate muncile, câte ai putea să le scorneşti asupra noastră, nu ne îngrijim; pentru că Hristos ne uşurează toate durerile, cu nădejdea răsplătirilor. El ne întăreşte ca să nu ne supunem potrivnicului şi ne face viteji la suflet şi nebiruiţi întru nevoinţa chinurilor".

Muncitorul, tulburându-se mai mult, a poruncit să spânzure pe sfântul cu capul în jos şi cu unghii de fier să-i strujească trupul. După aceea, aţiţând foc sub dânsul, să ardă pe răbdătorul de chinuri. Însă acela toate răbdându-le cu vitejie, era nebiruit.

După aceasta ighemonul, întorcându-se către celălalt, adică spre Sfântul Ciprian, cu amăgitoare cuvinte se sârguia să-l întoarcă spre a sa socoteală. Dar Sfântul Ciprian, deşi era încă tânăr cu anii, fără nici o frică şi cu bărbăţie se pregătea spre primirea muncilor. Iar Sfântul Codrat grăia către dânsul şi către cei ce se pregăteau cu dânsul la răni şi către cei ce se dezbrăcau de haine: "O, prietenii şi împreună nevoitorii mei, socotiţi cu gândul cât de multe bunătăţi sunt gătite vouă de la Domnul, adică cinstea pentru dreapta credinţă, slavă pentru mucenicie, iar mai ales că vă învredniciţi de mila lui Iisus Hristos, al Cărui ajutor îndată va sosi la voi. Deci, acum se cuvine să vă arătaţi credinţa voastră cea nemişcată, întru Hristos Dumnezeu; acum vremea nevoinţei este de faţă ca să împliniţi cu osârdie legea dragostei, iar sufletul vostru punându-vă pentru Cel iubit, să vă arătaţi pildă tuturor celor ce doresc să intre, pentru Hristos, întru nevoinţa chinuirii.

Apoi să fiţi, prin răbdarea voastră cea tare, spre mirarea tuturor celor ce caută la priveliştea aceasta. Acum se va cunoaşte deosebirea care este între cei buni şi cei răi, acum să se adauge grija cea mai mare pentru păzirea dreptei credinţe. Să ţineţi o credinţă şi o mărturisire, ca cei ce aveţi să staţi înaintea lui Dumnezeu la judecata cea înfricoşată. Să nu vă lăsaţi de calea cea îmbunătăţită, ca cei ce acum aveţi să vă săvârşiţi alergarea voastră şi degrabă să treceţi de aici la Hristos. Pe Dumnezeu Cel bun să-L mărturisiţi cu bună inimă. Să nu cruţaţi floarea tinereţilor voastre, cei ce acum îndată aveţi să treceţi spre viaţa cea neîmbătrânită. Cugetaţi cu mintea că lingă uşi este sfârşitul şi, fiind tineri, mai cu înlesnire puteţi răbda muncile pentru Hristos Dumnezeu, ca cei ce aveţi trupească tărie.

Deci cu îndrăzneală să vă daţi singuri la munci şi cu bărbăţie să le suferiţi ca, biruind pe vrăjmaşul, să vă preamăriţi de la Domnul şi să vă rânduiţi în cer, în numărul sfinţilor mucenici".

Muncitorul, auzind cuvintele grăite către fraţii săi de Sfântul Codrat, cele, s-a mâniat şi îndată a poruncit ca şi pe Sfântul Ciprian, fiind gol şi spânzurat ca şi Sfântul Codrat, să-l muncească cu bătaie, cu strujire şi cu ardere de foc, apoi şi pe Dionisie, după dânsul pe Anect, după aceea pe Pavel, iar la sfârşit pe Crescent, asemenea muncindu-i şi de dânşii fiind ruşinat şi biruit, i-a osândit pe ei mai întâi la mâncarea fiarelor, iar după ce fiarele nu s-au atins de sfinţii mucenici, i-a dat spre tăiere de sabie; dar mai întâi a poruncit să-i târască de picioare legaţi, prin cetate.

Făcându-se aceasta, popor fără număr, dar mai vârtos mulţime de copii, băteau pe sfinţii mucenici cu beţe şi cu pietre, până ce au fost duşi afară din cetate la locul cel de moarte. Acolo sfinţii, cerând puţină vreme, s-au rugat cu dinadinsul către Domnul, apoi şi-au plecat sub sabie sfintele lor capete şi s-au tăiat în a zecea zi a lunii martie. Iar în locul acela unde s-au tăiat cinstitele lor capete şi pământul s-a înroşit cu sângele lor, a curs izvor de apă curată, spre neuitată pomenire a pătimirii sfinţilor din cetatea Corintului.

După uciderea celor şase Sfinţi Mucenici - Codrat, Ciprian, Dionisie, Anect, Pavel şi Crescent -, au fost munciţi şi pierduţi în multe feluri alţi creştini care fuseseră prinşi; adică un alt Dionisie a fost junghiat cu cuţitul, iar Victorin, Victor şi Nichifor (atunci fiind Tertie ighemon, după Iason) fiind puşi în piuă de piatră, i-au pisat până la moarte. După aceea Claudie, pătimind tăierea mâinilor şi a picioarelor, s-a săvârşit; apoi Diodor, fiind aruncat în focul cel pregătit ca într-o cămară luminoasă, s-a odihnit cu pace. Lui Serapion i-a tăiat capul; pe Păpie l-a aruncat în mare, asemenea şi Leonid a suferit de la Venust ighemonul - care a fost în Corint după Tertie -, multe şi cumplite munci, apoi a fost înecat în mare.

Încă şi nişte sfinte femei, având în inimile lor învăţătura Sfântului Codrat şi urmându-i la munci pentru Hristos, au îndrăznit a pătimi, adică: Hariesa, Nunehia, Vasilisa, Nica, Gali, Galina, Teodora; cum şi alţii mulţi, bărbaţi şi femei, unii de săbii tăindu-se, iar alţii în ape înecându-se şi alţii cu alte munci ucigându-se, au trecut către Domnul. Deci, rânduindu-se de Sfântul Codrat, povăţuitorul şi învăţătorul lor, ceata mucenicească a luat cununile biruinţei din dreapta lui Hristos Dumnezeu, Căruia Se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

ARTE 7 Mai

INVITAȚIE LA OPERĂ 7 Mai

Niccolo Piccini

N. Piccinni: Le Donne Vendicate:

Niccolò Piccinni – Didon:

Niccolò Piccinni - Roland (1778):

iFFIGENIA ÎN tAURIDA

DIDONA ABANDONATĂ

INVITAȚIE LA BALET 7 Mai

Piotr Ilici Ceaikovski

Pyotr Ilyich Tchaikovsky - The Nutcracker Ballet Ballet in two acts (HD 1080p):

Tchaikovsky: Swan Lake

MUZICĂ 7 Mai

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven - Symphony No. 9 in D minor, op. 125:

Johannes Brahms

Piotr Ilici Ceaikovski

P. I. Tchaikovsky - Piano Concerto No. 1, Op. 23:

Elly Roman

Cristian Vasile - Vreau o singură stea (1933)4Olsbe4.

Jean Moscopol

Niccolo Piccini

Niccolò Piccinni: Flute Concerto in D major:

Antonio Salieri

Antonio Salieri – Ouvertures:

ÎNREGISTRĂRI NOI:

The Very Best Of Romantic Panflute Love Songs - Beautiful Love Songs Instrumental Panflute Music

FUSION ANDINA - MARAVILLOSAS MELODIAS UNIVERSALES.Selección de Cecil González

J S Bach: Chamber Music (Reinhard Goebel & Musika Antiqua Koln) CD 2

POEZIE 7 Mai

Rabindranath Tagore

Biografie

Rabindranath Tagore , numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).

Tagore a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali cât și în limba engleză, în care și-a tradus unele opere concepute în bengali. Opere apărute în limba engleză:

Poeme în proză

· Gitanjali (1912)

· The Gardener (1913)

· Fruit-Gathering (1916)

· The Fugitive (1921)

Teatru

Chitra (1913)

· The King of the Dark Chamber (1914)

Povestiri

· HungryStones and Other Stories (1916)

· Mashi and Other Stories (1918)

· Broken Ties (1925)

Romane

· The Home and the World (1919)

· The Wreck (1921)

· Gora (1924)

Eseuri

· Sadhana (1914)

· The Religion of Man (1931)

George Topârceanu

Note Bibliografice

Născut
	21 martie 1886
	Bucuresti

Decedat
	7 mai 1937
	Iasi

Tabel cronologic
	1886 21 martie S-a născut la Bucuresti George, cel de-al doilea copil al sotilor Ion si Paraschiva Topârceanu.
	1893 Începe să invete la o scoală mărginasă din Bucuresti.
	1895-1898 Face ultimele clase ale scolii primare la Suici-Arges si primele incercări literare.
	1898 Este inscris la liceul "Matei Basarab" din Bucuresti.
	1901 Este transferat la liceul "Sf. Sava".
	1904 Topârceanu debutează la revista umoristică "Belgia Orientului".
	1905-1907 Publică versuri sentimental-epigonice in revistele "Duminica", "Revista noastră", "Revista ilustrată" etc.
	1906 Îsi incheie studiile liceale. Se inscrie la Facultatea de drept, fără să-si termine studiile.
	1907 Colaborează la "Viata literară si artistică", revistă condusă de G. Cosbuc.
	1909 Se înscrie la Facultatea de litere. Publică în "Viata românească" si in alte reviste.
	1910 Publică poeziile Noapte de mai, Balada chiriasului grăbit, Balada popii din Rădeni.
	1911 Se stabileste la Iasi, devenind secretar de redactie la revista "Viata românească". Publică poezii, proză, cronici teatrale etc.
	1912 Se căsătoreste cu Victoria luga, in acelasi an născându-i-se fiul Gheorghe.
	1912-1913 Redactează revista "Teatrul" impreună cu M. Sevastos.
	1913 Ia parte la războiul balcanic.
	1916 Apar primele volume ale lui G. Topârceanu: Balade vesele si Parodii originale.
	1918 Colaborează la ziarul "Lumina" al lui Constantin Stere (Bucuresti). Publică Balada mortii si note memorialistice.
	1919 Se intoarce la Iasi si redactează, impreună cu M. Sadoveanu, revista "Însemnări literare". Publică Balada muntilor, Rapsodii de toamnă.
	1920 Apare volumul Balade vesele si triste.
	1921 Apare editia a II-a a Parodiilor originale.
	1926 G. Topârceanu devine laureat al Premiului national de poezie. La 7 mai este numit director al Teatrului National din Chisinău.
	1927 Apare editia a III-a a Parodiilor originale.
	1928 Apar volumele Migdale amare (editia l-a) si Balade vesele si triste (editia a III-a).
	1930 Este numit inspector general teatral pentru Moldova.
	1931 Baladele vesele si triste apar in editia a IV-a.
	1932 Apar Parodiile originale (editia a IV-a).
	1933 Rosteste la Bucuresti conferinta Cum am devenit moldovan?
	1935 Tine conferinta Cum am devenit iesean?
	1936 Este ales membru corespondent al Academiei Române. Îi apare volumul Pirin-Planina.
	1937 7 mai Moare la Iasi, de cancer la ficat.

Rapsodii de primăvară

Sus prin crângul adormit,

A trecut în taină mare,

De cu noapte, risipind

Şiruri de mărgăritare

Din panere de argint,

Stol bălai

De îngeraşi,

Cu alai

De toporaşi.

Primăvară, cui le dai?

Primăvară, cui le laşi?

Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperişuri veştede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Şi ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorţite se deschid,

Să intre-n casă soarele şi vântul.

De prin balcoane

Şi coridoare

Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele

Iuţi ca albinele,

Părul le flutură,

Toate dau zor.

Unele mătură,

Altele scutură

Colbul din pătură

Şi din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creştet, vălul subţirel de floare.

Că s-a trezit aşa de dimineaţă

Cu ramuri albe – şi se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru

Şi-adună-n poală

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petală

De miozot.

III

Soare crud în liliac,

Zbor subţire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele şi urzici…

Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri şi poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Laşi în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălţi albastre şi-nsorite

De omăt topit abia,

Şi pe dealuri mucezite

Arături de catifea.

Şi porneşti departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Aşternută pe colini…

Drumuri nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Îţi îndreaptă an cu an

Pasul tainic şi te mint

Spre ţinutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te opreşti

Şi doar pasul tău uşor,

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărăteşti

Peste albele stihii…

Primăvară, unde eşti?

Acceleratul

Peste fagi cu varfuri sure
A cazut amurgul rece.
Inserarea muta trece
Furisata prin padure.
Spre apus abia s-arata
Printre crengi, intunecata,
O vapaie de rubin...
Din frunzisurile grele
De-nnoptate tot mai vin
Glasuri mici de pasarele...

Reci si palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

*
Si deodata, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Departat si monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revarsate peste maluri...
Creste-n lunca, mai aproape,
Umple vaile vecine
De rasunet mare...
Vine!...

Fulger negru... trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantultuna,
Zarile de-abia-i ajung...
Parca zboara,
Parca-noata, -
Scuipa foc, inghite drum,
Si-ntr-un valvartej de fum
Taie-n lung padurea toata...

A trecut...
Dinspre campie,
Vuiet greu de fierarie
Se destrama in tacere...
Scade-n departare...
Piere...

*
Iar in urma-i, din tufisuri,
De prin tainice-ascunzisuri,
Se ivesc pe jumatate,
Pasarele ciufulite,
Alarmate
Si-ngrozite:
-Cine-i?...Ce-i?...Ce-a fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pitulici.
Doar un pui de pitigoi,
Int-un varf de fag pitic
Sta cu penele vulvoi
Si, facand pe suparatul:
-Ce sa fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...

Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-şi arată
Şi departe-n şesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaţă părul despletit.

Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.
Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare şi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeţea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Octavian Goga

Biografie

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia). Între anii 1886-1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de timpuriu, a fost personajul din Dăscălița. Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește autorul în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, jud. Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: "Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-au fost sursă de inspirație pentru Plugarii și Clăcașii"^[1]. În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Liceul Gheorghe Lazăr), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Brașov. La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și încheindu-le în 1904.

Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cozma, fiica cea mică a politicianului și bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania^[2]. Ceremonia are loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță ^[3]. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de cântăreața Veturia Triteanu, născută Mureșan^A, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921.

Retras singur la Castelul de la Ciucea - soția sa, Veturia Goga a preferat să rămână la București - Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 Mai, urmau să înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă^[6].

Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu. Ulterior trupul poetului a fost reînhumat la conacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia^[7].

Cronologie

· 1881 - La 1 aprilie se naște Octavian Goga, în Rășinari, județul Sibiu.

· 1892 - Este înscris la Liceul unguresc din Sibiu.

· 1897 - Debutează în Tribuna din Sibiu cu poezia Atunci și acum.

· 1899 - Se mută la Liceul românesc din Brașov.

· 1900 - Își trece bacalaureatul la Brașov și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta.

· 1904 - Moare sora sa, Victoria.

· 1905 - Apare Poezii, primul volum de versuri, la Budapesta.

24 decembrie - Moare tatăl poetului, Iosif Goga.

· 1906 - Pe 14 octombrie se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a lui Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, influent om politic ardelean, considerat unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania.^[2] Ceremonia are loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță.^[22]

· 1907 - Apare la Sibiu, apoi la Cluj, revista lui Goga, Țara noastră.

· 1909 - Apare Ne cheamă pământul, al doilea volum de versuri, editura Minerva, București.

· 1911 - Apare la Arad culegerea de articole Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi.

· 1913 - Apare Din umbra zidurilor , al treilea volum de versuri, editura Minerva, București.

· 1914 - Apare în volum piesa Domnul notar. Dramă în trei acte din viața Ardealului și se joacă la Teatrul Național din București.

· 1915 - Apare la București culegerea de articole Strigăte în pustiu.

· 1916 - Apare volumul de versuri Cântece fără țară, editura C. Sfetea, București, cu un cuvânt înainte al autorului. În același an ia parte la primul război mondial și scrie ciclul de versuri Război.

· 1918, 1 decembrie - Realizarea unității de stat. Poetul face parte din diferitele guverne care s-au succedat la cârma țării. A fost ministru al Instrucțiunii și Cultelor, ministru al Cultelor și Artelor, ministru de stat, ministru de interne și prim-ministru.

· 1919 - Văduva poetului maghiar Ady Endre îi oferă, printr-o scrisoare, spre vânzare proprietatea de la Ciucea. Prima călătorie la Ciucea cu Alexandru Hodoș și alți prieteni, apoi, toamna, a doua vizită la Ciucea, cu Veturia Goga.

· 1919 - 1923 - Refacerea castelului de la Ciucea.

· 1920 - Pe 30 mai este ales membru al Academiei Române. Discursul de recepție (1923) este dedicat lui George Coșbuc.

· 1921 - Se căsătorește cu Veturia Triteanu (născută Mureșan), cântăreață de operă.

· 1924 - Apare volumul Poezii, la editura Cultura Națională, București. Primește Premiul Național pentru poezie.

· 1927 - Apare la București culegerea de articole Mustul care fierbe.

· 1928 - Apare piesa Meșterul Manole.

· 1930 - Apare la București culegerea de articole Precursori.

· 1931 - Sărbătorirea a 50 de ani de la naștere. Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj îi acordă titlul de doctor honoris causa. Pe diplomă, la locul rezervat pentru indicarea profesiunii, s-au înscris cuvintele: Priceps Poetarum Pro Unitate Totius Daco-Romanicae Nationis Eluctatius.

· 1934 - Prima ediție a poemului Tragedia omului de la Madách, tradus de Goga.

· 1935 - La 14 iulie se formează la Iași Partidul Național Creștin rezultat din fuziunea Ligii Apărării Național Creștine (A.C. Cuza) și Partidului Național Agrar (Goga).

· 1937 – 1938 - Între 28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938 prim-ministrul Goga conduce guvernul Goga-Cuza. A fost demis după 44 de zile.

· 1938 - La 7 mai Octavian Goga moare la Ciucea. Este transportat la București și depus la Ateneu, apoi este înmormântat la Cimitirul Bellu.

· 1939 - Corpul poetului este reînhumat la Ciucea.

Poezii (1905)

· Rugăciune

· Plugarii

· Noi

· Oltul

· Casa noastră

· Apostolul

· Dascălul

· Dăscălița

· Bătrâni

· Inserare

· Reîntors

· Departe

· În codru

· Dimineața

· Pe înserate

· De la noi

· Cântăreților de la oraș

· Sara

· Lăutarul

· La groapa lui Laie

· Pribeag

· Pace

· Ruga mamei

· Toamnă

· Copiilor

· Părăsit

· Despărțire

· Învins

· Solus ero

· Noapte

· Clăcașii

· Așteptare

· Dorința

· Singurătate

Ne cheamă pământul (1909)

· Fecunditas

· Cântecele mele

· Cosașul

· De demult

· Colindă

· Un om

· Graiul pâinii

· Cain

· În munți

· Cantorul cimpoi

· Străinul

· Scrisoare

· Lăcaș străbun

· Asfințit

· Carmen

· O rază

· Sufletul

· Răsună toaca

· Cântece

· Sonet

· E sărbătoare

· Poezie

Din umbra zidurilor (1913)

· Revedere

· Oaspe vechi

· Agonie

· Paris (I)

· Ziua (II)

· Notre dame (III)

· Felinarul (IV)

· În muzeu

· Cinquecento

· Mama

· Măsuța mea

· La mal

· Aeternitas

· De profundis

· Lacul

· Eu stau la mal...

· Scrisoarea ta...

· Gândește-te...

· Scirocco

· Poet

· Doina

· Voi veniți cu mine...

· Inima

· Strămoșii...

· Carmen laboris

· Scrisoare

· Moș Crăciun

· Eu știu un basm

· Trage-ți oblonul...

· Un trandafir se stinge

· Taina

· Toamnă nouă

· Mă-ntorc din nou

· Amurg

· O lacrimă

· Moștenire

· O clipă

Cântece fără țară (1916)

· Fără țară

· Așteptare

· Pajurei cu două capete

· Sângele

· În pacea mută

· Portretul

· Apostolul

· În mormânt la Argeș

· Pribeag străin

· Lupul

· Bobotează

· Trecea convoiul mortuar

· Poveste

· Sufletul

Din larg (1939) - poeme postume

· Din larg

· Profetul

· Ceahlăul

· O ramură întârziată

· Trecutul

· Apus

· Mare aeterna

· În mine câtodată

Iubirea mea

In munti cu crestetele sure, din alba inima de stanca,
S-a plamadit in taina lacul, si din prapastia adanca
A biruit in drum pamantul. Pe veci in matca nastatornic,
El creste azi si creste maine, de cer si de lumina dornic.

Caci are dragoste cu cerul de-a pururi miscatoarea apa
Si-n framantarea ei pagana ea coasta zgheaburilor sapa,
Cu pumnii sfarma-n jur taramul si urla de amar ce-o doare.
Spre ceriuri bratele-si intinde sa-i vie dragul mire: Soare!
Cand razele nepotolite saruta fata undei clare,
Infiorata, spuma alba prelung si patimas tresare,
Atatea curcubeie tremur in valvartejul ei de picuri,
Cand adanc se prind in hora stralucitoarele nisipuri…
Asa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetati de unde,
Adancul ei se pierde-n taina nemarginirilor profunde,
Cu vifore si curcubeie, ca valuri lung clocotitoare,
Cu picuri ce se infioara de chipul unui vesnic soare!

Pe înserate

Mireasa cerului albastru
Îşi împânzeşte-n ape chipul,
De vraja ei tresare unda
Şi-nfiorează-se nisipul.

S-aştern bobiţele de rouă
Pe-ntinsul luncii patrafir:
Din mâna cerului, părinte,
Se cerne preacuratul mir...

În mulcom zvon se-mbrăţişează
Cu apa trestia bolnavă -
Doi licurici şi-aprind sfiala
În adăpostul de otavă.

S-aude toaca cum, grăbită,
În fag o bate-o gheunoaie -
Se odihnesc pe iarbă mieii,
Şi zurgălăii de cioaie.

Domol purcede glas de schijă
De la clopotniţa din deal,
Să povestească lumii jalea
Înstrăinatului Ardeal.

Sara

Bolta şi-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.

Zarea-şi picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.

Codrul cântăreţii-şi culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.

S-a oprit trudita-moară,
Doarme apa la irugă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă.

Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare...
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.

TEATRU/ FILM 7 Mai

Cu Silvia Popovici

Biografie

Silvia Popovici (n. 7 mai 1933, Fundata, Brașov – d. 16 septembrie 1993, București) a fost o actriță română.

A debutat în 1954 ca actriță în filmul „La mere”, realizat de studenți. În 1961, actrița devine celebră datorită rolului titular din pelicula de succes Darclee în regia lui Mihai Iacob, unde Silvia Popovici conturează o excepțională imagine a celebrei soprane de origine română Haricleea Darclee, ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu. Au urmat roluri în Omul de lângă tine (1961) și O dragoste lungă de-o seară (1963), ambele în regia lui Horea Popescu, precum și în Pădurea Spânzuraților (1967, r. Liviu Ciulei).

Consacrarea definitivă în cinematograful românesc a venit o dată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul Gioconda fără surâs (1967). Silvia Popovici va rămâne multă vreme fidelă regizoarei, cu care va realiza și Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979).

O popularitate deosebită în rândul românilor a obținut cu rolul Oana din serialul TV Mușatinii, în regia Soranei Coroamă-Stanca (13 episoade).

Silvia Popovici s-a dedicat, însă, în principal teatrului, ea făcând parte din "Promoția de Aur" a teatrului românesc (1956), interpretând pe scenele Naționalelor din Craiova (1959-1963), Cluj (1963-1966) și București (1967-1993) nenumărate roluri, de o mare complexitate și valoare.

„Ea reprezenta cel mai bine eșalonul de absolvenți ai IATC care în 1956 au plecat cu profesorul lor Vlad Mugur la Craiova. De altfel însuși Vlad a declarat că fără Silvia n-ar fi făcut "această nebunie". Silvia era înzestrată cu toate darurile: frumoasă, inteligentă, fermecătoare, serioasă, talentată, autentică și spontană, sensibilă, dramatică, impecabilă în tot ce realiza. Toate realizările ei scenice și filmice au avut o cotă valorică ridicată pentru că era ea însăși un puternic caracter dramatic. Au rămas de neiutat Ofelia cu straniul ei cântec, Gwendolin de-un farmec inedit, Magda prin intransigența dovedită, Hilde prin dezinvoltura creată, Julietta prin acuratețea sentimentului, apoi Ana Petrovna, Andromaca, Euxinia, Anca, Margareta, Casandra, Drusilla și altele. (...)

Silvia a fost și un model de seriozitate și corectitudine profesională pentru toată lumea din teatru și colegii ei au iubit-o ca pe o ființă dragă plină de grație și energie. Delicată și rasată, Silvia a reprezentat pe scena românească tipul femeii moderne, senină și echilibrată, capabilă de orice victorie, o femeie tipic luptătoare. Luciditatea ei scenică a ajutat-o mult în realizarea marilor sale creații, de mare vibrație și încărcătură emoțională." ”

—Alexandru Lazăr - "Promotia 1965 - 50 de ani de teatru"

Viață personală

A fost căsătorită cu demnitarul comunist Maxim Berghianu.^[1] În mod eronat, după Revoluție, s-a indus ideea că era prietenă cu Elena Ceaușescu. De fapt, Elena Ceaușescu nu o suporta, după cum declara și Emilia Marinela Macovescu, soția lui George Macovescu, ministru de Externe al României între 1972-1977

Distincții

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[2]

Filmografie

· Enigmele se explică în zori (1987)

· Ancheta (1980)

· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - Doamna Ruxandra

· Drumuri în cumpănă (1978)

· Rătăcire (1978)

· Trepte spre cer (1977) - Valeria Sădeanu

· Im Staub der Sterne (1976) - Illyk

· Trecătoarele iubiri (1974) - Lena

· Mușatinii (1971)