MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 8 MAI 2019

HRISTOS A ÎNVIAT!

Astăzi, dulceața mea, Rusica, împlinește patru ani de viață și să fiți siguri că viața ei nu a fost, așa cum se spune, câinească, ci am considerat-o ca pe un membru al familiei noastre și nici noi nu suntem câini!

ISTORIE PE ZILE 8 Mai

Evenimente

·         1521: Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V–lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca eretică. Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

·         1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi și l'a denumit Río de Espíritu Santo.

·         La 8 mai 1653, stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi) se întrerupe domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova. Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia. Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe acel voievod, care i-a servit aproape două decenii – pe Vasile Lupu. Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie: “Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi..., care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”. Ţinut sub strajă la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său: “...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe...”.

·         La 8 mai 1653, stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi), venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu iese învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani și își reîntoarce tronul Moldovei. Prin prestigiul domnitorului Vasile Lupu pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640. Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti. "Predoslovia" domnitorului Vasile Lupu la "Cartea românească de învăţătură" ("Cazania") a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către "toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă", arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să "dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească". Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită "Trei Ierarhi" de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Gheorghe Rakoczy al II-lea gîndindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab. Vasile fuge peste Nistru la Cameniţa dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş şi iese învingător la Popricani, dar nu se mulţumeşte numai cu recîştigarea tronului, ci îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gîndul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.

·         1657: Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul. Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

·         1794: Acuzat de trădare în timpul dominației revoluționarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat și ghilotinat într-o singură zi, la Paris. Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743; d. 8 mai 1794) a fost un chimist, filozof și economist francez. În 1771 s-a căsătorit cu Marie-Anne Pierrette Paulze care avea atunci 13 ani. Lavoisier a fost decapitat pe ghilotină de revoluționarii francezi. Deși a fost respectat pe vremea sa, el a avut mai multe erori. De exemplu, a greșit când a spus că toți acizii conțin oxigen, dar la acea vreme nu fusese descoperit încă acidul clorhidric. A clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor. A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen. În timpul Revoluției franceze este considerat contrarevoluționar și este condamnat la moarte prin ghilotină, fiind acuzat de „participarea într-o conspirație a dușmanilor Franței, împotriva poporului francez”. După un an, cazul a fost reluat, iar Lavoisier a fost achitat post-mortem din lipsă de probe.

·         1852: Premiera comediei Chirița în provincie, de V. Alecsandri.  Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august 1890, Mircești, județul Roman, România), poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

·         1877: În timpul săpăturilor de la Templul lui Hera conduse de arheologul german Ernst Curtius (n.2 septembrie1814- d.11 iulie 1896), a fost descoperita statuia lui „Hermes ținându-l pe micul Dionysos”. Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.

·         1885: Trupa de operă a Teatrului Național din București a prezentat primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti. Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. 29 noiembrie 1797, Bergamo, Italia – d. 8 aprilie 1848) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă din Bergamo, regiunea Lombardia. Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia di Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, „Una furtiva lagrima” din opera L’elisir d’amore (1832). Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

·         1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola.

·         1902: În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând orașul St. Pierre și omorând peste 30 000 de oameni.

·         1921: Parlamentul Suediei a votat pentru abolirea pedepsei cu moartea.

·         La 8 -12 mai 1921 la București au loc Lucrările Congresului General al Partidului Socialist din România care votează transformarea partidului și afilierea acestuia la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova, U.R.S.S. Autoritățile române arestează majoritatea delegaților care votaseră afilierea. Cominternul (din limba rusă: Коммунистичекий интернационал (Kommunisticeskii internațional) – (Internaționala Comunistă), cunoscută și ca Internaționala a III-a, a fost o organizație internațională comunistă fondată în 1919 de Lenin și de Partidul Comunist Rus (bolșevic), care avea ca scop lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv lupta armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale și pentru formarea unei republici sovietice internaționale, ca un stadiu de tranziție către abolirea definitivă a statului. Cominternul a reprezentat o sciziune a elementelor de stânga din Internaționala a II-a, ca răspuns la incapacitatea acesteia din urmă de a forma o coaliție solidă împotriva Primului Război Mondial, război pe care Internaționala a III-a l-a considerat un război imperialist. Cominternul a ținut șapte Congrese Mondiale, primul în martie 1919 și ultimul în 1935. Grupurile care țin de tradiția comunismului de stânga recunosc azi numai valabilitatea primelor două congrese, cele de tradiție bolșevică, leninistă sau troțkistă – numai cea a primelor patru, iar partidele comuniste staliniste și maoiste recunosc valabilitatea tuturor celor șapte congrese.

·         1945:  S-a incheiat al Doilea Razboi Mondial, dupa ce Germania a capitulat neconditionat in fata Aliatilor la Rheims. Primul act al capitulării a fost semant la Reims in  Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată deGeneraloberst Alfred Jodl, din partea Oberkommando der Wehrmacht(Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului, Marele Amiral Karl Dönitz. Militarii  germani a semnat documentul in prezenta unei largi asistente, jurnalisti, fotografi, precum si numerosi ofiteri aliati. Singurul reprezentant al Uniunii Sovietice de la Cartierul General Aliat de la Rheims a fost generalu Ivan Susloparov, ofițerul de legătură al Armatei Roșii cu Aliații occidentali. Stalin a fost nemulțumit de condițiile în care a fost semnat actul capitulării, considerand  că Germania trebuia să capituleze doar în fața împuternicitului comandantului suprem al Armatei Roșii și a insistat ca actul de la Rheims să fie considerat doar unul preliminar, ceremonia finală urmând să fie semnată la Berlin, unde se afla cartierul general al mareșalului Gheorghi Jukov. Al doilea act al capitulării a fost semant la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai  într-o suburbie a Berlinului.Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA au sosit la scurtă vreme după miezul nopții. După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semant Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale, fiind parafat de generalul feldmaresal Keitel, generalul Stumpf si amiralul Friedeburg din partea Germaniei, maresalul G.K. Jukov din partea Comandamentului suprem sovietic, maresalul Arthur B. Tedder, din partea Comandamentului suprem britanic, generalul C. Spaatz, reprezentantul Comandamentului american si generalul J. de Lattre de Tassigny, din partea Comandamentului francez. Preşedintele american  Harry S. Truman a anunţat la radio că forţele Germaniei naziste s-au predat, şi că “steagurile  libertatii  acopera întreaga Europă.” Prim-ministrul britanic Winston  Churchill a declarat victoria si ca  Europa de astăzi, sărbăttoreste  înfrângerea Germaniei naziste. În urma anunţului,o  mulţime uriaşa s- a adunat în faţa Palatului Buckingham din Londra şi a  ovationat  Regele, Regina şi membrii ai familiei regale care au ieşit la  balcon. Semnarea de doua ori a actului de capitulare a fost solicitata de catre sovietici, care, din dorinta de a marca acesta zi separat de Aliati, au motivat ca oficialul rus prezent la actiunea din 7 mai nu avea rang inalt. Prin urmare, „Ziua victoriei” a fost sarbatorita in doua zile diferite de sovietici si occidentali.

·         1969: La Festivalul de film de la Cannes are loc premiera filmul regizat de Dennis Hopper, Easy Rider, cu Peter Fonda și Dennis Hopper în rolurile principale. Filmul duce la reacții ambivalente din partea criticii și a publicului. Filmul spune povestea a doi motocicliști care călătoresc în sudul și sud-vestul Americii. Filmul a fost inclus în Registrul Librăriei Congresului Statelor Unite în 1998. Ca o marcă înregistrată a mișcării de contracultură și „un moment de referință al unei generații” ce a impresionat prin imaginația sa, Easy Rider explorează societatea americană de la sfârșitul anilor ’60 tratând ascensiunea și decăderea mișcării hippie precum și consumul de droguri. Easy Rider a devenit faimos pentru faptul că în film s-au folosit droguri adevărate pe post de marijuana sau alte substanțe. „Un film emblematic, un road-movie în care unul sau mai multe personaje alienate, din indiferent ce rațiuni, se hotărăsc să-și aleagă propriul lor mod de viață, ce contrastează, mai mult sau mai puțin evident, cu cel impus de societate.” – Franco La Polla – 1970 (Cinema nuovo).

·         1970: Este lansat ultimul album al trupei Beatles Let It Be.  The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

·         1972: A fost inaugurat Muzeul Național de Istorie a României. Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană. Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi. Sediul său este Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei. Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituția are un site cuprinzător, inclusiv o scurtă fișă a istoriei proprii, descrierea structurii organizatorice (inclusiv scurte prezentări ale personalului de specialitate), pagini descriind evenimente, expoziții, etc.

·         1978: Are loc prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen . Oamenii nu au invins Muntele; ei au invins cel mult slabiciunea din ei, ridicandu-se pentru o clipa la inaltimea muntilor. (Reinhold Messner). In 8 mai 1978, Reinhold Messner si Peter Habeler au realizat un lucru ce se credea a fi imposibil de indeplinit – prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen. Istoria celor doi a inceput din anul 1970, cand cei doi faceau ascensiuni rapide pe crestele Alpilor. In 1975, au urcat impreuna, fara oxigen, varful Gasherbrum I (8.068 m) din Grupa Karakorum. Studiile asupra expeditiilor precedente au aratat ca nivelul oxigenului pe Varful Everest este suficient doar pentru un om in timpul odihnei, nu pentru o persoana extenuata de drumul parcurs pana in varf. Dar, in ciuda amenintarii asupra sanatatii creierului in urma unei ascensiuni fara oxigen, Messner si Habeler nu s-au dat la o parte. Prima lor incercare de ascensiune a fost amanata din cauza furtunii, dar la a doua tentativa, ei au reusit sa atinga varful Everest, urcand pe Creasta de Sud. Varful a fost atins in timpul record de 8 ore, Messner facand opriri in mod regulat pentru a filma ascensiunea. Coborarea au facut-o separat, lui Habener luandu-i o ora, iar lui Messner o ora si trei sferturi pentru a cobori, aceeasi distanta ce le-a luat la urcare opt ore, chiar in aceeasi zi. Au ajuns in Tabara de Baza dupa doua zile, triumfatori.
Dupa ce a devenit primul om care a ajuns pe Everest fara oxigen, Messner si-a descris sentimentele traite atunci: „In starea mea de abstractie spirituala, nu mai fac parte din mine. Sunt doar o singura rasuflare limitata, plutind deasupra muntilor si cetii.” (Autor: Gabriel Motica, www.maramont.ro)

·         1984: Uniunea Sovietică a anunțat că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova.

·         1997: Presedintele Moldovei, Petru Lucinschi, liderul transnistrean Igor Smirnov si presedintele Sovietului Suprem din Tiraspol, Grigori Maracuta, au semnat la Moscova, Memorandumul privind principiile normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

·         2010: Liderii zonei euro a aprobat un împrumut de 145 miliarde dolari pentru a ajuta Grecia in prevenirea înrăutăţirii situaţiei sale financiare. Ajutorul esalonat pe trei ani, a fost acordat cu condiţia ca Grecia sa reduca cheltuielile sale publice . Aceasta a fost o măsură preventivă, pentru împiedica Grecia să intre in stare de faliment , pe fondul temerilor că prăbuşirea Grecia ar putea duce la prabusiri similare in alte ţări ale Uniunii Europene.

Nașteri

·         1326: Ioana I de Auvergne (8 mai 1326 – 29 septembrie 1360) a fost fiica lui William al XII-lea de Auvergne și a soției acestuia, Marguerite d'Évreux (sora lui Filip al III-lea de Navara). Ioana a fost regină consort a Franței prin căsătoria cu regele Ioan al II-lea al Franței.

Ioana a moștenit comitatele Auvergne și Boulogne după decesul tatălui ei. Primul ei soț a fost Filip de Burgundia și Auvergne care a deținut titlul de Conte de Auvergne prin virtutea căsătoriei lor. Au avut un singur copil care a supraviețuit, Filip, care a fost în cea mai mare parte a scurtei sale vieții Duce de Burgundia.

După decesul soțului ei, Ioana s-a recăsătorit cu Ioan al II-lea al Franțeila 13 februarie 1349; ea a devenit regină consort a Franței în anul următor. Căsătoria a fost de-a doua pentru ambii, prima soție a lui Ioan, Bonne de Boemia, a murit de ciumă lăsându-l pe Ioan cu opt copii. Ioana a murit în 1360. Domeniile ei au fost moștenite de Filip

Cu primul ei soț, Filip, a avut următorii copii:

• Ioana de Burgundia (1344– 11 septembrie 1360), logodită cu Amadeus al VI, Conte de Savoia, însă a murit înainte ca nunta să aibă loc.
• Margareta de Burgundia (n. 1345), a murit în copilărie
• Filip I, Duce de Burgundia (1346 – 21 noiembrie 1361), Duce de Burgundia, s-a căsătorit cu Margareta a III-a, Contesă de Flandra.

Cu al doilea soț, Ioan, a avut următorii copii:

• Blanche de Valois (noiembrie 1350), a murit în copilărie
• Catherine de Valois (1352– 1353)
• un fiu nebotezat (1354)^[

·         1521: Petru Canisiu (Pieter Kanijs), n. 8 mai 1521, d. 21 decembrie 1597, a fost un scriitor și teolog iezuit (primul iezuit german) venerat ca sfânt în Biserica Catolică.

·         1587: Victor Amadeus I, Duce de Savoia (d. 1637)

·         1738: Mihail Kamenski, general rus (d. 1809)

·         1753: Miguel Hidalgo y Costilla, preot și revoluționar mexican (d. 1811)

·         1828: S-a născut Henry Dunant, elvețian, fondator al „Crucii Roșii", laureat al Premiului Nobel (d. 1910). S-a nascut intr-o familie instarita din Geneva, in timpul adolescentei dedicandu-se studiului religiei si actiunilor umanitare, influentat fiind de parintii sai. A avut o viata foarte zbuciumata.A facut parte din Asociatia Tinerilor Crestini, calatorind in Franta, Belgia si Olanda. La varsta de 26 de ani, a intrat in lumea afacerilor, reusind sa aiba rapid profit. S-a dedicat actiunilor umanitare, iar in 22 august 1864 a reusit sa puna bazele Crucii Rosii cu ocazia unei conventii desfasurate la Geneva. Actul de constituire a asociatiei a fost semnat de 12 state, astfel incat de la o idee personala s-a ajuns la semnarea unui tratat international. A fost recompensat cu premiul Nobel pentru activitatea sa. Ultimii ani din viata i-a petrecut in saracie si singuratate, stingandu-se din viata la 30 octombrie 1910. In onoarea sa, ziua de astazi a fost declarata Ziua Internationala a Crucii Rosii.
* 1837: Prințul Friedrich Wilhelm Nikolaus Albrecht al Prusiei (8 mai 1837 – 13 septembrie 1906) a fost mareșal prusac și, din 1885 regent al ducatului de Brunswick.

S-a născut la Berlin, Brandenburg ca al doilea copil și primul fiu al Prințului Albert al Prusiei (1809–1872) și a soției sale, Prințesa Mariana a Țărilor de Jos (1810–1883), fiica regelui Willlem I al Țărilor de Jos. Tatăl său a fost fratele regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei și al împăratului Wilhelm I al Germaniei.

În 1885 a fost ales regent pentru ducatul de Brunswick, când cancelarul german Otto von Bismarck l-a înlăturat pe Ernest Augustus, Prinț de Hanovra.^[1] După ce a acceptat regența, Albert și Maria au locuit în Brunswick, Berlin și Kamenz.^[1] Prințul Albert a murit la Schloss Kamenz în 1906, la 69 de ani. A fost înmormântat în mausoleul din parcul palatului Kamenz. După al Doilea Război Mondial, mausoleul a fost jefuit și corpurile lui Albert și a soțiie sale au fost reînhumate în parc

Prințul Albert în 1881

La 9 aprilie 1873 la Berlin s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Saxa-Altenburg, fiica lui Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg (1826–1908) și a soției lui, Agnes de Anhalt-Dessau (1824–1897). Mariajul nu a fost fericit iar mai târziu cei doi au divorțat. Decizia lui de a aștepta să împlinească 36 de ani înainte de a se căsători este considerată a fi fost o reflectare a situației maritale a părinților săi.^[3]

Împreună au avut trei copii:

• Friedrich Heinrich Albrecht (1874–1940)
• Joachim Albrecht (1876–1939)
• Friedrich Wilhelm (1880–1925)

* 1867: Albert Maria Joseph Maximilian Lamoral, Prinț de Thurn și Taxis, (germană Albert Maria Joseph Maximilian Lamoral Fürst von Thurn und Taxis; 8 mai 1867 – 22 ianuarie 1952) a fost al optulea Prinț de Thurn și Taxis, șef al Casei de Thurn și Taxis de la 2 iunie 1885 până la moartea sa la 22 ianuarie 1952

Albert s-a născut la Regensburg, Bavaria, ca fiul cel mic al Prințului Ereditar Maximilian de Thurn și Taxis (1831–1867) și a soției acestuia, Ducesa Helene de Bavaria (1834–1890).^[1][2] Tatăl lui a murit când el avea mai puțin de două luni și a fost crescut de mamă. Mătușa maternă era împărăteasa Sisi a Austriei.

În 1871 bunicul lui Albert, Maximilian Karl, a murit și fratele lui mai mare, Maximilian Maria, i-a succedat ca Fürst. Maxmilian a murit la 2 iunie 1885, iar Albert în vârstă de 18 ani i-a succedat. Mama lui a fost regentă până când Albert a împlinit 21 de ani, în 1888.

La 8 mai 1889 el a fost numit Duce de Wörth și Donaustauf de Luitpold, Prinț Regent al Bavariei. La 30 noiembrie 1889 a fost făcut cavaler al Ordinului austriac al Lânii de Aur.

Albert s-a născut la Regensburg, Bavaria, ca fiul cel mic al Prințului Ereditar Maximilian de Thurn și Taxis (1831–1867) și a soției acestuia, Ducesa Helene de Bavaria (1834–1890).^[1][2] Tatăl lui a murit când el avea mai puțin de două luni și a fost crescut de mamă. Mătușa maternă era împărăteasa Sisi a Austriei.

În 1871 bunicul lui Albert, Maximilian Karl, a murit și fratele lui mai mare, Maximilian Maria, i-a succedat ca Fürst. Maxmilian a murit la 2 iunie 1885, iar Albert în vârstă de 18 ani i-a succedat. Mama lui a fost regentă până când Albert a împlinit 21 de ani, în 1888.

La 8 mai 1889 el a fost numit Duce de Wörth și Donaustauf de Luitpold, Prinț Regent al Bavariei. La 30 noiembrie 1889 a fost făcut cavaler al Ordinului austriac al Lânii de Aur.

Căsătorie și copii

La 15 iulie 1890 la Budapesta, Ungaria, Albert s-a căsătorit cu Arhiducesa Margareta Klementina de Austria (1870-1955), fiica Arhiducelui Joseph Karl de Austria. Albert și Margareta au avut opt copii

• Franz Joseph, Prinț de Thurn și Taxis (21 decembrie 1893 – 13 iulie 1971), căsătorit cu Prințesa Isabel Maria de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza
• Prințul Joseph Albert de Thurn și Taxis (4 noiembrie 1895 – 7 decembrie 1895)
• Karl August, Prinț de Thurn și Taxis (23 iulie 1898 – 26 aprilie 1982), căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza
• Prințul Ludwig Philipp de Thurn și Taxis (2 februarie 1901 – 22 aprilie 1933), căsătorit cu Prințesa Elisabeta de Luxembourg, fiica Marelui Duce Wilhelm al IV-lea de Luxembourg
• Prințul Max Emanuel de Thurn și Taxis (1 martie 1902 – 3 octombrie 1994)
• Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis (15 decembrie 1903 – 22 octombrie 1976), căsătorită cu Friedrich Christian, Margraf de Meissen
• Prințul Raphael Rainer de Thurn și Taxis (30 mai 1906 – 8 iunie 1993), căsătorit cu Prințesa Margarete de Thurn și Taxis; tatăl Prințului Max Emanuel de Thurn și Taxis, actualul moștenitor prezumptiv de Thurn și Taxis.
• Prințul Philipp Ernst de Thurn și Taxis (7 mai 1908 – 23 iulie 1964), căsătorit cu Prințesa Eulalia de Thurn și Taxis

* 1878: Ducesa Maria de Mecklenburg (Victoria Marie Augustine Louise Antoinette Caroline Leopoldine; 8 mai 1878 – 14 octombrie 1948) a fost fiica cea mare a lui Adolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg și a Prințesei Elisabeth de Anhalt.

Când era tânără, Maria a rămas însărcinată cu un servitor de la palat. Servitorul, un bărbat însurat pe nume Hecht, era responsabil cu oprirea luminii în dormitoarele copiilor Marelui Duce Câțiva verișori ai Mariei, printre care și viitorul rege George al V-lea al Regatului Unit și Wilhelm al II-lea al Germaniei, au crezut că Maria a fost "hipnotizată", în timp ce regina Victoria a Regatului Unit a crezut că Maria a fost "drogată".

Hecht a fost concediat. Procesul său ulterior împotriva familiei Marelui Duce a făcut public detaliile poveștii. Povestea apărea în paginile ziarelor zi de zi.

Maria a născut o fetiță în 1898; ea a fost crescută sub protecția bunicii Mariei, Marea Ducesă Augusta de Mecklenburg-Strelitz (născută Augusta de Cambridge)

Maria a mers în Franța unde l-a întâlnit pe contele George Jametel (1859–1944), fiul unui producător de medicamente; el primise titlul de conte de la Papa Leon al XIII-lea în 1886. Maria și George s-au căsătorit la 22 iunie 1899 la capela catolică Sf. Elisabeta din Richmond Park, la casa din Londra a mătușii Mariei, Ducesa de Teck. În aceeași zi a avut loc și o ceremonie anglicană la biserica parohială din Kew.

În ciuda faptului că a fost o căsătorie morganatică, mai mulți membri ai familiei Mariei au participat la nuntă inclusiv bunicii, părinții și trei frați.

Maria și George au primit de la tatăl Mariei o mare sumă de bani (200.000 de $). Cuplul a locuit la Paris și au avut doi copii:

• Contele George Jametel (3 februarie 1904 - 1982)
• Contesa Marie Auguste Jametel (11 septembrie 1905 – 24 septembrie 1969)

Soțul Mariei a avut câteva aventuri, dintre care cea mai faimoasă a fost cea cu prințesa căsătorită, Infanta Eulalia a Spaniei. În ianuarie 1908, Maria a completat actele de divorț. În august, fratele mai mic al Mariei în vârstă de 19 ani, Ducele Karl Borwin de Mecklenburg, a decis să apere onoarea surorii sale și l-a provocat pe George la duel, duel în care ducele Karl a fost ucis. Maria și George au divorțat la 31 decembrie 1908. Pierzând averea în timpul divorțului, Maria și-a reluat titlul de Mecklenburg și a locuit la Blasewitz, Dresda.

La 11 august 1914, la Neustrelitz, Maria s-a căsătorit cu Prințul Julius Ernst de Lippe (1873–1952), al treilea fiu al contelui Ernst de Lippe-Biesterfeld. După căsătorie, Maria și Julius au locuit la Blasewitz. Au avut doi copii:

• Prințesa Elisabeth de Lippe (n. 23 ianuarie 1916), căsătorită cu Prințul Ernst-August de Solms-Braunfels
• Prințul Ernst August de Lippe (1 aprilie 1917 – 15 iunie 1990) pretendent al Șefiei Casei de Lippe.

Maria a murit la vârsta de 70 de ani la Oberkassel în apropiere de Bonn. A fost înmormântată lângă cel de-al doilea soț, în mausoleul familiei Lippe la Catedrala Heisterbach.

·         1884: Harry S. Truman^[b] (n. 8 mai 1884, Lamar, Missouri, SUA – d. 26 decembrie 1972, Kansas City, SUA) a fost al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii(1945–1953). În calitate de vicepreședinte ales în 1944 împreună cu președintele Franklin D. Roosevelt, Truman a devenit președinte la 12 aprilie 1945, când Roosevelt a murit după câteva luni în care sănătatea sa s-a deteriorat. În timpul președinției lui Truman, Statele Unite au încheiat cu succes participarea la al Doilea Război Mondial; imediat după conflict, tensiunile cu Uniunea Sovietică au escaladat, iar perioada a marcat începutul Războiului Rece.

Truman s-a născut în Missouri, și și-a petrecut mare parte din tinerețe la ferma familiei lui. În timpul Primului Război Mondial, Truman a luptat în Franța ca ofițer de artilerie în unitatea Gărzii Naționale din Missouri^⁠(en). După război, a fost pentru scurt timp proprietarul unei mercerii și a intrat în mașina politică^⁠(en) democrată a lui Tom Pendergast^⁠(en) din Kansas City, Missouri. Prima funcție publică în care a fost ales a fost cea de consilier local al comitatului, iar în 1935 a devenit senator federal de Missouri. A devenit cunoscut în toată țara ca președinte al Comisiei Truman^⁠(en) care a activat în timpul războiului și a scos în evidență risipa de bani publici, frauda și corupția din jurul unor contracte pentru efortul de război.

Deși Germania a capitulat la doar câteva săptămâni după ce Truman a devenit președinte, războiul cu Japonia părea că va mai dura cel puțin un an. Truman a ordonat utilizarea armelor atomice împotriva Japoniei, cu scopul de a forța capitularea Japoniei și de a evita morțile în rândurile americanilor ce ar fi putut surveni în urma unei invazii; hotărârea sa rămâne în continuare controversată, dar a fost unul din factorii principali care au dus la încheierea luptelor din Pacific.^[13]

Președinția sa a fost un punct de cotitură în domeniul relațiilor externe^⁠(en), țara susținând o politică externă internaționalistă în cooperare cu aliații europeni. Colaborând îndeaproape cu Congresul, Truman a contribuit la finanțarea Națiunilor Unite, a proclamat Doctrina Truman — o politică de combatere a comunismului — și a promovat Planul Marshall, un ajutor financiar în valoare de 13 miliarde de dolari care a contribuit la reconstrucția Europei, inclusiv a fostelor țări ale Axei, în timp ce fosta aliată din timpul războiului, Uniunea Sovietică, a devenit un dușman pe timp de pace în Războiul Rece. A supervizat podul aerian al Berlinului în 1948 și înființarea NATO în 1949. Când Coreea de Nordcomunistă a invadat Coreea de Sud în 1950, a trimis imediat armata SUA și a obținut aprobarea ONU pentru Războiul din Coreea.^[14] După succesele inițiale, forțele ONU au fost respinse de intervenția chineză și conflictul a rămas blocat în ultimii ani ai președinției Truman. În politica internă, legile promovate de Truman s-au confruntat adesea cu opoziția unui congres controlat de republicani, dar administrația sa a reușit să îndrume economia americană printr-o perioadă de recesiune postbelică și a început integrarea rasială a armatei.

Corupția administrației Truman, care a fost pusă în legătură cu anumiți membri ai cabinetului^⁠(en) și ai staffului de la Casa Albă, a fost o temă centrală a campania prezidențială din 1952^⁠(en), în care Adlai Stevenson, succesorul lui Truman la candidatura democrată, a pierdut în fața republicanului Dwight D. Eisenhower. Evaluarea populară, dar și cea făcută de specialiști, a președinției sale a fost la început una negativă, dar în cele din urmă Truman a fost reevaluat după retragerea din viața politică. Răsturnarea de situație de la alegerile din 1948^⁠(en) când a obținut un nou mandat de președinte este adesea amintită de candidații slab cotați în sondaje.

·         1892: Arnold Hauser, istoric al artei ungaro-britannic (d. 1978)

·         1899: Friedrich Hayek, economist austro-englez, laureat Nobel (d. 1992)

·         1903: S-a nascut marele actor francez de comedie, Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin (d. 26 februarie 1971),supranumit „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone. Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care: Marele Premiu Mondial al Râsului, Cavaler al Legiunii de Onoare, Cavaler al Artelor și Literelor, Premiul „Georges Courteline” pentru umor, Marele Premiu al Cinematografiei franceze.

·         1906: Roberto Rossellini (n. 8 mai 1906, Roma - d. 3 iunie 1977, Roma) este un regizor italian de film și televiziune. Rossellini este unul dintre cele mai importanți regizori ai filmului neorealist italian, mai ales datorită filmelor sale Roma, oraș deschis din 1945 sau Paisa din 1946. A fost căsătorit cu Ingrid Bergman. Este tatăl actriței Isabella Rossellini.

·         1908: Cristian Vasile (n. 8 mai 1908, Brăila - d. 15 iunie 1974, Sibiu) a fost un cântăreț român de muzică ușoară cu voce de tenor, din perioada interbelică.

A interpretat celebra piesă Zaraza, înregistrată la Berlin, în 1931.

S-a născut joi la 8 mai 1908 la Brăila fiind primul copil al familiei Virginia și Gheorghe Vasile.

A fost numit Cristian după numele bunicului, Hristache, tatăl mamei sale. Acesta le-a adus părinților o mare bucurie, mai ales că Gheorghe (tatăl) își dorea foarte mult un băiat, să aibă cine să-i ducă numele mai departe. Când copilul avea doar patru luni, Gheorghe Vasile, judecător de profesie, a fost transferat de la Brăila la Hârșova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului din Constanța. Din Hârșova, Gheorghe ajungea din când în când acasă cu o cursă, pe Dunăre, însă din Constanța, cu mare greutate își revedea familia.

Disc Columbia, Viena 1933

Gheorghe și-a adus în cele din urmă familia aproape, la Hârșova. Pe când Cristian avea un an și șase luni, a venit pe lume al doilea copil al familiei Vasile. Tot un băiat. A fost numit Virgiliu, după mama sa, Virginia.

Împreună cu părinții, cei doi copii mergeau din când în când la restaurantul din parc, unde cânta o orchestră. "Când îl luau cu ei pe Cristian - spune dr. Nicu Teodorescu, muzicolog, autorul volumului «Ultimul trubadur» -, acesta stătea numai în preajma orchestrei, sorbindu-i cântările. Asculta cu atenție, urmărea mișcările dirijorului și se minuna cum treceau melodiile pe la diferite instrumente.

Acasă punea pe o măsuță din curte o măturică, pe care Virginia o folosea la periatul covoarelor și, alături, făcălețul de mămăligă, apoi se așeza pe scăunelul lui și începea concertul. Era un fel de om-orchestră." Cei care îl vedeau se minunau de talentul copilului și-i spuneau mamei sale că micuțul va ajunge probabil dirijor, bun instrumentist sau un mare cântăreț, cum avea miere în glas, așa frumos îngâna tot felul de cântece pe care le auzise în parc.

Anii au trecut, iar Cristian a pășit în clasa I. A început școala la Viziru, județul Brăila, unde tatăl său fusese avansat pe linie judecătorească. Vremurile nesigure ale anului 1914 l-au determinat pe Gheorghe Vasile să-și înscrie copilul în anul următor la o școală din Brăila.

În prima parte a lunii septembrie 1914, Cristian a asistat la un spectacol al unei companii de operetă care l-a impresionat. Printre actori s-a numărat și faimosul Nae Leonard, pe care Cristian l-a urmărit cu mare atenție. L-a marcat vocea acestuia și eleganța costumației lui. Poate că nu degeaba peste ani a fost supranumit "Leonardul muzicii ușoare românești".

Viața liniștită a "orașului cu salcâmi", după cum numea urbea Mihail Sebastian, coleg de clasă cu Cristian Vasile, a fost tulburată însă. Vâltoarea războiului cuprinsese întreaga țară. Gheorghe Vasile a fost concentrat la Brigada 17 infanterie, Regimentul 9 Vânători, cantonat la Balcic. Și-a făcut "botezul focului" la Topraisar-Amzacea. A dat dovadă de mare vitejie. A primit distincția "Coroana României cu spade în grad de cavaler". Regimentul său s-a retras apoi în Moldova. De teama rigorilor războiului și cum Brăila devenise un oraș nesigur, Virginia, surorile sale și cei doi copii ai săi Cristian și Virgiliu s-au refugiat, înainte de Crăciunul anului 1916, la Huși. Au plecat din oraș cu mare greutate, cu ajutorul a doi ofițeri răniți. Au găsit găzduire la Huși la familia inginerului Loghin. În curtea casei, Cristian aduna toți copiii din vecini, "regizând" mici piese de teatru. Pe timpul verii, Virginia și-a luat copiii și s-a mutat la Pogonești.

Aici i-a găsit Gheorghe în pragul Crăciunului. Și-a dus familia la Iași, unde a găsit o locuință temporară. În restaurantele Târgului Ieșilor, Cristian avea să asculte muzica lui Ion Marin, Ionel Băjescu-Oardă și Alfred Pagoni. Vibrația cântecelor "Închide ochii dulci" și "Cărăruie care duci la București" ascultate acolo i-au adus toată viața lacrimi în ochi. Îl duceau cu gândul la ultimele momente petrecute alături de tatăl său. A fost pentru prima și ultima dată când Virginia și cei doi copii au văzut crucea lui Gheorghe, care a căzut în luptele de la Mărășești în după-amiaza zilei de 17 august.

La Brăila, în casa de pe Bulevardul Carol I nr. 169, astăzi Independenței, Cristian Vasile și-a petrecut a doua parte a copilăriei.

A urmat cursurile primare la Școala nr. 3 de pe Strada Ștefan cel Mare, aproape de Strada Victoriei. Bulevardul i-a servit drept "teren de joacă". După ore, Cristian și Virgiliu, sau Bibi și Pițu, puneau la cale tot felul de jocuri, inspirate din cărțile lui Jules Verne. Organizau chiar și întreceri sportive și, ca să aibă concurenți veritabili, pe banii pe care mama lor, Virginia, li-i dădea pentru covrigi, cumpărau tot felul de obiecte pe care le ofereau drept premii câștigătorilor.

Cristian reproducea cu mare talent melodiile pe care le auzea la mama lui. Așa că Virginia l-a dus să studieze vioara la bătrânul pedagog Grünberg. Acesta vedea în el un mic Kubelik, fiindcă se corecta singur atunci când greșea notele. Când lecțiile s-au complicat, micul Kubelik a pus vioara în cui. Stăruitoare, Virginia l-a dus la Filarmonica "Lyra". Dar lui Cristian i s-a părut mult prea anevoios studiul viorii. Prefera să îngâne un cântecel, fermecându-i pe cei care-l auzeau. În clasele primare s-a dovedit cel mai talentat la muzică, ba chiar a fost solistul corului școlii.

Brăilean ca și Jean Moscopol, Cristian Vasile a interpretat șlagăre de mare succes în perioada interbelică. În 1919, după ce a absolvit cursurile primare, s-a înscris la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila. A avut parte de profesori renumiți la mai toate materiile, inclusiv la muzică, unde l-a avut îndrumător pe renumitul Jean Andrian.

După ce a absolvit liceul în orașul natal, Cristian Vasile a luat drumul Bucureștilor. S-a înscris la Conservator. Dorea să devină solist de operă și părea neclintit în hotărâre.

În Bucureștiul plin de tentații la fiecare pas, Cristian Vasile a început o nouă viață. În anii dintre războaie protipendada intelectuală a Capitalei se dădea în vânt după spectacole de ținută. De asemenea, restaurantele și grădinile de vară faimoase precum "Zissu", "Cina", "Lafayette" și alte câteva precum "La Răcaru", "Băneasa", "La Șosea" ori "Roata lumii" erau la mare căutare.

Aici poposeau seară de seară orchestre care susțineau programe atât de bune încât publicul sorbea spectacolul "pe nerăsuflate". Pentru un provincial precum Cristian Vasile, îndrăgostit până peste cap de muzică, împătimit chiar, hotărât să-și urmeze visul și de a deveni cântăreț de operă, ispita a fost cu atât mai mare, oferindu-i-se două extreme: glorie și năpastă. A gustat din ambele cupe.

După ce a fost admis la Conservator, Cristian Vasile a fost repartizat la clasa de canto a profesorului Romulus Vrăbiescu, pe vremea aceea mare tenor al Operei Române, de asemenea, brăilean. Destinul său avea să fie însă altul, departe de cariera operetistică la care a visat ani de-a rândul.

După ce a plecat din cămin, a început să neglijeze cursurile la Conservator. În final, a renunțat la studenție. Pentru profesorul Vrăbiescu a fost cea mai mare dezamăgire din cariera sa de dascăl. Cristian și-a croit destinul în muzica ușoară. Aborda tangoul și romanța cu mare lejeritate și cânta cu dăruire, seară de seară, încât, la scurt timp, numele său a ajuns pe buzele tuturor bucureștenilor, iar faima i s-a dus, încet-încet, în întreaga țară și dincolo de granițele ei.

Visul său s-a spulberat într-una din serile în care a cântat, rugat de prieteni, la restaurantul "Răcaru". Student pe atunci la Conservator a dat o veritabilă lecție de muzică pianistului care bâjbâia armoniile, șoptindu-i acompaniamentul corect. Cristian și-a făcut debutul în muzica ușoară purtând în suflet, ca un talisman, amintirea lui Alferd Pagony, a cărui voce o ascultase pe plăci de patefon.

Însă după cum se destăinuia Cristian într-una din scrisorile adresate medicului brăilean, a ales să cânte romanțe și tango nu pentru că în anii de studenție îmbrăcămintea i se cam lustruise, nici pentru "hrana cea de toate zilele". "Nimic din toate astea", ci din "dragoste pentru cântul vocal". A ales gloria momentului și a renunțat în cele din urmă la studenție.

Acestuia i se propuneau contracte peste contracte. Proprietarii restaurantelor faimoase îl curtau pentru a cânta în localurile lor. Când pleca de la un restaurant pentru a cânta în altă parte, noul patron acoperea pierderile pricinuite de vechiul contract, mai ales că prin plecarea lui Cristian Vasile părăsea localul și o parte din clienți. Vocea interpretului era ca o vrajă pentru auditoriu, magie ce plutea chiar și în momentul în care melodia se sfârșea. Preț de câteva secunde se instala în sală tăcerea. Ca la un semn se declanșau aplauze furtunoase. Cristian Vasile a ars precum o flacără.

Cristian Vasile a iubit tangoul. A cântat și romanțe, dar prea puține. S-a aruncat în brațele tangoului, pe care l-a interpretat în stil propriu, unic, cu mare eleganță. "Îi ardeau ochii și-i ardea glasul când apărea în public, dăruindu-se cântecului cum numai puțini interpreți ai acestui gen au făcut-o. (...) Avea o voce caldă, clară, maleabilă, cu un ușor tremur în ea, al cărei patetism exprima o întreagă epocă. Ion Vasilescu i-a spus „Ultimul trubadur”.

După o noapte de cântec, a doua zi "a dat piept" cu profesorul Vrăbiescu. Acesta i-a pus în brațe volumul cu vocalize. Tânărul student s-a poticnit încă de la primele măsuri. Vocea gâjâită i-a stârnit bănuieli profesorului de canto. Cristian i-a mărturisit că se dăduse în spectacol la Răcaru, determinându-l pe dascăl să fie cât se poate de tranșant: "Ori cu mine, ori cu Răcaru!". Fără să stea pe gânduri, a doua zi, Cristian a revenit la restaurant, unde-l aștepta Ionel Fernic.

Pe lângă vocea catifelată, Cristian Vasile avea și alte avantaje: un fizic plăcut și o inimă de aur. Era un tânăr fermecător, inteligent și spiritual. Femeile erau înnebunite după el. Întotdeauna avea o prezență impecabilă. "Se îmbrăca elegant, cu haine de cea mai bună calitate, mereu cu colțul batistei bine asortată cu nuanța costumului, așezată în buzunarul de la piept. Nimeni nu l-a văzut vreodată neglijent. N-a fost purtătorul steagului virginității, dar nici despotul vieții destrăbălate. El cucerea nu prin bărbăție fizică, ci prin candoare și tandrețe.

Cristian Vasile avea multe iubite. Unele îl căutau acasă, determinând-o pe gazda interpretului, doamna Apostolescu, să facă ordine în rândul admiratoarelor. Cea care l-a îndemnat să-și găsească o fată alături de care să-și întemeieze o familie a fost însă mama sa. Cristian se gândea însă prea puțin la acest aspect. Câștiga foarte mult, cheltuia fără măsură. A întâlnit-o pe Francesca Frangula, o tânără din zona Romanului, care îi făcea ochi dulci, mascând o prietenie "sinceră".

În realitate scopul ei era de a pune mâna pe banii lui. A divorțat de primul soț și s-a mutat la tânărul cântăreț. Cristian a mobilat o nouă casă pentru femeia de care era îndrăgostit. A înscris-o la Conservatorul de Artă Dramatică, pentru ca, în final, să o ducă în fața ofițerului stării civile. O iubea, dar el nu se bucura de aceeași răsplată. Francesca se îmbrăca provocator. Îi vorbea însă mieros, ca să-i inducă o falsă fericire.

Dar pentru Cristian n-a fost o problemă. Era în mare vogă. Câștiga într-o lună cât un funcționar diplomatic într-un an. Sunt cuvintele medicului, dirijorului și muzicologului brăilean Nicu Teodorescu. Domnia sa ne-a povestit despre marele cântăreț Cristian Vasile, pe care l-a cunoscut la Piatra-Neamț.

Marele diseur i-a povestit ulterior în câteva scrisori momentele de glorie și tristețile vieții sale. Dr Teodorescu păstrează cu drag corespondența, alături de 15 discuri și numeroase fotografii pe care le-a primit de la Cristian și Virgiliu Vasile. Amintirile despre Cristian le-a adunat într-o carte intitulată cât se poate de sugestiv "Ultimul trubadur".

Prima întâlnire a lui Cristian Vasile cu casele de discuri o povestește chiar el în paginile revistei „Magazinul”:

„Acum vreo câțiva ani, după ce cântasem multă vreme la Răcaru, m-am dus la directorul unei firme fonografice, propunându-i să mă angajeze în exclusivitate, cu pretențiuni nu prea mari. Nefiind prea cunoscut, cartea mea de vizită nu putea să spună mare lucru acelui director...
Fără să m-asculte, m-a refuzat! De atunci a curs multă apă pe Dâmboviță și reputația mea a crescut. Am înregistrat întâi la Berlin, pe plăci Odeon, în aprilie 1931: „Adieu mein kleiner Gardeofizzier - Adio, scumpa mea” și „Frag nicht warum ich weine - Nu mă-ntreba” apoi multe plăci Columbia. Într-o zi am primit câteva rânduri din partea aceluiași director pe care îl solicitasem eu odinioară rugandu-mă să mă duc să iscălesc un angajament cu el. Oferta era frumoasă, dar eu nu uitasem primirea ce mi s-a făcut prima dată”

Cristian Vasile devenise în acea perioadă cel mai bine vândut artist, având și numărul cel mai mare de plăci imprimate.

Două decenii (1928-1949), atât a ținut cariera de cântăreț de muzică ușoară a lui Cristian Vasile. Dar cât timp a ținut a fost o glorie adevărată în domeniul efemerei arte a melodiilor repede îmbrățișate și apoi, tot atât de repede, date uitării. „Răcaru”, „Roata lumii”, „Vișoiu”, restaurantul „Grand”, terasa „Lafayette”, acestea au fost localurile în care a cântat. De altfel, compozitorul Ion Vasilescu i-a recunoscut calitățile pe bună dreptate după ce i-a încredințat mai multe melodii care au avut mare succes, printre care și "Cel din urmă tango".

Cristian Vasile acompaniat de Orchestra Dajos Bela

Privind la anii care au trecut, aflat în pargul vârstei de 60 de ani, Cristian Vasile îi mărturisea dr Nicu Teodorescu: "Astăzi, pensionar poate înainte de vreme, cu fire de argint în părul cu care mă mândream odinioară, trăiesc însingurat la Piatra-Neamț, departe de zbuciumul vieții noastre din trecut, departe de tinerețea ce am lăsat-o în urmă, vă ascult vocea la radioul meu, iau parte la succesele voastre, ale celor ce mai sunteți în viață. Mă gândesc la începuturile mele, la drumul spinos și greu de pionier al genului, cum mă numea pe bună dreptate, cineva la posturile noastre de radio!".

Numeroși compozitori îi încredințau piesele lor. Era inclus în programele de la Radio, iar casele de discuri Odeon și Columbia îi scoteau disc după disc. Columbia avea pe atunci sediul vizavi de Palatul Telefoanelor, dar pentru imprimări Cristian mergea la Viena. Nu-i lua mult să descifreze o partitură. Câteva piese le-a pus la punct în trenul București-Viena, apoi le-a imprimat, fără nici o ezitare, în timp ce alți interpreți făceau zeci de probe. I-a uluit pe managerii casei de discuri.

Când i-a expirat contractul de la "Răcaru", Cristian a primit salariu dublu la "Grand Restaurant" pe Calea Victoriei. Cum renumitul local "Lafeyette" se afla alături, patronul, văzând cum numărul de consumatori creștea pe zi ce trecea la localul alăturat, mulți venind doar să-l asculte pe Cristian, i-a făcut o ofertă și mai avantajoasă. Tânărul cântăreț a acceptat să cânte doar la bomboneria "Lafayette", acompaniat de orchestra James Cook.

A mai cântat și în grădina de vară numită "La Bufet" din apropierea Palatului Telefoanelor, dar și în celebrul local "Roata lumii". Fiecare seară era un nou triumf pentru Cristian Vasile. Elly Roman i-a încredințat piesa "Ilona", apoi "Nușa" și "Gândește-te la mine". Lui Ion Vasilescu i-a lansat de asemenea mai multe cântece: "Te-aștept diseară-n Cișmigiu", "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?", ultima piesă reluată cu succes de alt brăilean: Jean Moscopol. Vechiul său prieten Ionel Fernic i-a compus o nouă piesă - "Nunuța".

I-a încredințat-o lui Cristian știind că nimeni nu o putea interpreta cu același patos și talent. I-a compus apoi și alte cântece faimoase: "În ochii tăi fermecători", "Pe boltă, când apare Luna", "Aprinde o țigare" și multe altele.

Nu era deloc cumpătat în privința cheltuielilor. În plus, Maud Mary, femeia de care era îndrăgostit, l-a adus în pragul disperării. O iubea nespus, așa că nu se uita la banii pe care-i cheltuia pentru capriciile ei. Casa din Strada Basarabiei a fost transformată de Cristian într-un veritabil palat: mobilierul a fot adus din străinătate.

Oglinzile au fost aduse, de asemenea, de la Veneția. După ce și-a atins scopul, Maud Mary l-a îndepărtat. Distrus sufletește, a vrut chiar să se sinucidă. A fost salvat de mama sa, "singura femeie care l-a înțeles și l-a iubit cu adevărat". "Ea locuia pe atunci la Predeal împreună cu fiul mai mic, Virgiliu.

În scurta perioadă cât a stat cu ei, Cristian și-a recăpătat încrederea în viață. Încurajat de veșnicul său optimism, pleacă la București în căutarea unui nou angajament. Numai că fratele său aflase că marele diseur căzuse pradă unei boli de piept.

Într-o înțelegere tacită cu Alfred Pagony, a încercat să-l determine pe Cristian să mai rămână la Predeal o vreme, dându-i 25.000 de lei pentru un viitor angajament. Imprevizibil, renumitul cântăreț a revenit la București, însă succesul de odinioară nu l-a mai urmărit. Nopțile pierdute cândva în restaurante și viața "trepidantă" și-au spus cuvântul. S-a îmbolnăvit grav. A fost îngrijit de o admiratoare până când mama sa l-a dus la Sinaia, unde avea o vilă.

Când s-a simțit în putere a plecat din nou la București. N-a putut să găsească însă nici un contract. S-a înrolat pe front în echipele artistice. A ajuns până la Don, dar dezastrul militar l-a adus din nou în țară.

A plecat apoi pe Frontul de Vest. A revenit la București și a fost angajat la un mic restaurant de lângă Cișmigiu. Respira însă greu și obosea, slăbise foarte mult și abia se mai ținea pe picioare. A căzut din nou la pat. Diagnosticul: TBC.

Femeia de lângă el l-a părăsit. L-a anunțat pe un prieten de-al lui Cristian, un anume Heimovici, să vină să-l interneze deoarce are febră tifoidă. A fost dus la Sinaia, unde fratele său, Virgiliu Vasile, era șeful judecătoriei locale. Aflând de noua năpastă care s-a abătut asupra fiului său, Virginia a plecat de la Predeal pentru a fi lângă băiatul său. Cu mare greutate familia a reușit să-i procure medicamentele de care avea nevoie. Se găseau doar "la negru". Ca să poată respira a fost supus unui dublu pneumotorax.

„Marele Cristian Vasile, vedeta muzicii ușoare, cel din lumina reflectoarelor, aplaudat, bisat, aclamat, admirat, era nevoit să trăiască la pat. Murea câte puțin în fiecare zi. Ros de boală, se hrănea doar cu amintirea unui trecut glorios. Deși i se făcuse recomandarea de a sta numai în poziție orizontală, era deseori găsit stând în fotoliu, cu ochii umeziți. Alteori, privea cu orele pe geam”, spune. Virgiliu Vasile, fratele diseurului, i-a povestit muzicologului Nicu Teodorescu momentele dramatice pe care le-a trăit Cristian.

Discul legendă, înregistrat la Berlin în 1931

Vremuri grele aveau să vină în familia Vasile Virgiliu a fost scos din magistratură în urma unei reorganizări și a fost nevoit să se ocupe cu diferite activități, departe de pregătirea lui profesională, pentru a-i putea procura medicamente fratelui său. Ulterior și-a vândut chiar și mobila din sufragerie și dintr-un dormitor pentru a cumpăra doctoriile necesare. Apoi, Virginia a început să împletească mileuri și pulovere ca să facă rost de bani.

Când starea i s-a ameliorat, Cristian a ieșit la scurte plimbări prin stațiune. Timpul trecea greu în lipsa unei activități. Și-a căutat un serviciu, pentru a mai ușura poverile din casă. A găsit un post: responsabil de cămin cultural. A încercat să dea viață unei echipe de teatru.

A căutat amatori, a făcut o selecție, a format o trupă, asumându-și rolul de regizor, solist și director de scenă. Activistul de partid i-a oprit însă orice avânt. Cu mare greutate a pus în scenă "Năpasta". A jucat rolul lui Ion. Sala a fost plină până la refuz. La finalul spectacolului, actorii au fost ovaționați minute în șir, Cristian amintindu-și astfel de anii de glorie. S-a gândit apoi să pună bazele unui cor. Dar activistul de partid i-a pus din nou "bețe în roate".

L-a sfătuit să înființeze un cor muncitoresc și să aibă în repertoriu piese închinate lui Stalin. N-a avut încotro. A muncit mult cu ansamblul coral, în săli neîncălzite. S-a îmbolnăvit din nou. Când și-a revenit, a lucrat o vreme pe șantierul Întreprinderii Gaz Metan din Mediaș. S-a întors apoi în Capitală, unde s-a angajat la Circul de stat, prezentator de programe. A căutat însă un serviciu mai liniștit și a găsit un post de regizor la Teatrul de păpuși "Țăndărică". Viața i-a adus-o aproape pe Rada Moldoveanu.

S-au mutat la Piatra-Neamț, el ca regizor, Rada sufleur, apoi s-au căsătorit. Aici Rada s-a pensionat. I-a urmat și Cristian, din pricina bolii. Respira foarte greu, folosind inhalația cu alopent, prin intermediul unui mic aparat, procurat de fratele său, Virgiliu, pe o sumă considerabilă

Căutând un loc cu o climă propice, Rada și Cristian s-au mutat o vreme la Predeal. S-au stabilit apoi la Sibiu. Pe lângă boala de plămâni, Cristian a suferit și o paralizie a corzilor vocale și o boală de inimă. La Sibiu, Cristian și-a trăit ultimele clipe. A murit la jumătatea lunii iunie 1974. A fost condus pe ultimul drum, la Cimitirul Hiprodrom I din municipiu, de familie și câțiva prieteni, printre care și interpreta Mia Braia.

·         1914: Romain Gary sau Émile Ajar au fost pseudonimele scriitorului, regizorului, cineastului, aviatorului în cel de-al Doilea Razboi Mondial și diplomatului francez Roman Kacew (ebraică קצב, „măcelar”, rusăКацев) [n. 8 mai 1914, Vilnius - Lituania (atunci aparținea de Imperiul Rus), d. 2 decembrie 1980 la Paris]. Este singurul scriitor de două ori laureat al premiului Goncourt pentru literatură (Prix Goncourt), în 1956 și în 1975.

Disprețuit de critici în timpul vieții, autorul fiind considerat "reacționar" deoarece era un diplomat gaullist, Romain Gary și-a luat revanșa prin episodul Ajar, batându-și joc de Parisul literar deoarece premiul Goncourt nu se decernează, în realitate, decât o singură dată.

Mai multe din cărțile sale au fost adaptate pentru cinematograf, dintre care Clair de femme (1979) de Costa-Gavras,^[16] cu Yves Montand și Romy Schneider în rolurile principale, și La Vie devant soi (1977) de către Moșe Mizrahi,^[17] film care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, și pentru care Simone Signoret în rolul lui Madame Rosa a luat premiul César pentru cea mai bună actriță. În 1958, regizorul american John Huston a realizat filmul după romanul Les Racines du ciel^[18] cu Trevor Howard, Errol Flynn, Juliette Greco și Orson Welles, Romain Gary scriind scenariul filmului. El a regizat, de asemenea, două filme pentru care a deținut, în același timp, rolul de realizator și scenarist însă această parte a operei sale nu a avut succes.

* 1915: John Archer (născut Ralph Bowman; 8 mai 1915 – d. 3 decembrie 1999) a fost un actor american.

S-a născut în Osceola, Polk County, estul statului american Nebraska. Părinții săi sunt Eunice Melba (născută Crawford) și Joseph Emmett Bowman.^[1] Archer s-a mutat în California la 5 ani. A absolvit Hollywood High School de la University of Southern California, unde a studiat cinematografia, în special munca din spatele aparatului de filmat.

·         1916: João Havelange, fost președinte al FIFA
* 1920: Gyula Strommer (8 mai 1920, Aiud / Nagyenyed, România - 28 august1995, Budapesta, Ungaria) a fost un matematician și astronom maghiar. Este creditat cu descoperirea asteroidului 1537 Transylvania, la 27 august 1940
* 1921: Graham Douglas Leonard KCVO (n. 8 mai 1921 – d. 6 ianuarie 2010) a fost un om al clerului britanic. El a fost episcop al Bisericii Anglicane, episcop în Londra între anii 1981–1991. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Knight Commander of the Royal Victorian Order (KCVO). Episcopul s-a convertit însă la catolicism după pensionare. Fiind căsătorit cu Priscilla Swan și având doi copii, i s-a acordat absoluțiunea de la celibat, la care sunt obligați membrii clerului catolic. I-a fost acordat titlul de monsenior de către Papa Ioan Paul al II-lea

·         1924: La Craiova, s-a nascut Cicerone Ionițoiu, scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. (d. 26 ianuarie 2014, Paris). Cicerone Ionițoiu (n. 8 mai 1924, Craiova – d. 26 ianuarie 2014, Paris) a fost un scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. În „dosarul” său există două sentințe de condamnare la temniță, una din 1950 și alta din 1962. Cicerone Ionițoiu a fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizației de tineret a Partidului Național-Țărănesc. Din aceștia și-a petrecut 10 ani prin penitenciare și lagăre de exterminare. În 1979, la intervenția președintelui de atunci al Franței, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România și să se stabilească în Franța. După Revoluția din 1989 a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste. Munca sa se găsește pe situl web Procesul Comunismuluiși a fost citată laudativ de către Fundația Academia Civică, numele strânse fiind inscripționate pe monumentul numit Spațiu de Reculegere și Rugăciune din cadrul Memorialului de la Sighet. În octombrie 2009 Consiliul Local Craiova i-a acordat lui Cicerone Ionițoiu titlul de cetățean de onoare al orașului Craiova.

·         1924 - S-a născut prozatorul Petru Dumitriu (romane: “Cronică de familie”, “Incognito”, “Omul cu ochi cenuşii”; teatru: “Preludiu la Electra”, “Greşeala sau Procurorul Timpului”) (m.06.04.2002).
* 1926: Sir David Attenborough (n. 8 mai 1926, Londra, Regatul Unit) este redactor științific și cercetător naturalist britanic. Cariera lui ca față și voce a științelor naturii durează de peste 50 de ani. Attenborough este considerat de britanici comoară națională, cu toate că el nu-și arogă astfel de titluri. El este fratele mai mic al regizorului, producătorului și actorului Richard Attenborough
* 1933: Mircea Stelian Petrescu (n. 8 mai 1933, Florești, Prahova, România) este un inginer și profesor universitar român, specialist în tehnologia calculatoarelor, membru de onoare, din 2006, al Academiei Române. De asemenea, este membru fondator și vicepreședinte al Academiei de Științe Tehnice din România, membru și vicepreședinte al Asociația Generală a Inginerilor din România, membru al IEEE și ACM.

·         1937: Darie Novăceanu, scriitor român

·         1937: Thomas Pynchon, romancier american

·         1937 - S-a născut Darie Novăceanu (numele la nastere:Aurel Mituoiu), poet, traducator de limba spaniola si eseist.
* 1939: Anatoli Efimovici Șabad (în rusă Анатолий Ефимович Шабад; n. 8 mai 1939) este un fizician și om politic rus, fost deputat al Sovietului Suprem și actual al Dumei de Stat din Rusia.
S-a născut în familia adoi oameni de știință: tatăl- inginer, mama- biolog. A absolvit facultatea de fizică a Universității Lomonosov din Moscova în anul 1962. A lucrat la Institutul de fizică al Academiei de Științe din URSS. Doctor în științe fizico-matematice. După încheierea termenului de deputat al Dumei de stat a revenit la Institutul de fizică al Academiei în post de cercetător științific coordonator.

·         1940 - S-a născut Rick (Eric Hilliard) Nelson, cântăreţ şi actor american.

·         1941 - S-a născut John Fred (Gourrier), vocalist american (John Fred & His Playboy Band).

·         1943 - S-a născut Paul Sawell-Smith, basist şi compozitor britanic (The Yardbirds, Box Of Frogs).

·         1943 - S-a născut Toni Tennille, cântăreaţă americană (Captain & Tennille).
* 1944: Gary Glitter (n. 8 mai 1944 (74 de ani)) este numele de scenă al lui Paul Francis Gadd, un cântăreț și compozitor englez de glam rock.

La 27 februarie 2015, un tribunal din Londra l-a condamnat la 16 ani de închisoare cu executare, pentru pedofilie, din cauza unei serii de abuzuri săvârșite asupra copiilor din anii '70

·         1945: Keith Jarrett, muzician american de jazz
* 1947: Victor Cavallo, pseudonimul lui Vittorio Vitolo, (n. 8 mai 1947, Roma, Italia – d. 21 ianuarie 2000  Roma, Italia) a fost un poet, scriitor și actor italian de cinema, teatru și televiziune.

Implicat în mișcările poetice și teatrale underground romane de la sfârșitul anilor 1970, s-a specializat în roluri de proletar și de persoane cu existență marginală în filme ca La tragedia di un uomo ridicolo, Pasolini, un delitto italiano și Il grande cocomero. A devenit cunoscut publicului larg ca un actor de roluri de substanță în multe filme de ficțiune și miniseriale de televiziune. Este amintit pentru rolul jurnalistului Alvaro Maurilli din miniserialul Caracatița 2, în rolul Partanna (personaj fictiv inspirat de Salvatore Riina) în Ultimo, în rolul lui Totò Riina din filmul Cadaveri eccellenti (1999) regizat de Ricky Tognazzi, dar și ca actor de teatru în opera Scarface, împreună cu Daniela Silverio, cu care a făcut un tur în Italia în anii 1970.

În anii 1980 a apărut într-un spot publicitar al unei renumite mărci de caramele.

A murit de ciroză hepatică în spitalul San Giovanni din Roma la 22 ianuarie 2000, la vârsta de numai 52 de ani

·         1948 - S-a născut scriitorul Vasile Dan.

* 1950: Gheorghe Crăciun (n. 8 mai 1950 – d. 30 ianuarie 2007, comuna Tohanu Vechi, județul Brașov) a fost un romancier, teoretician literar român. A fost profesor universitar de teoria literaturii la Facultatea de Litere a Universității din Brașov.

A urmat liceul la Sighișoara al cărui Turn cu Ceas este omniprezent în romanul său Pupa russa de pildă, absolvind în 1969, apoi a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. În timpul facultății frecventează cenaclul studențesc de proză Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu și în anii 1970-1973 înființează revista de perete și cenaclul Noii, alături de colegii săi de generație Gheorghe Ene, Ioan Flora, Ioan Lăcustă, Mircea Nedelciu, Constatin Stan, Sorin Preda.

Devine profesor de literatură română în comuna Nereju (1973-1975), și apoi Tohan Blocuri (1974-1990). Din 1990 este profesor la nou înființata Facultate de Litere a Universității din Brașov. În anul 2002 devine doctor în litere la Universitatea din București, cu o teză despre Dimensiunea tranzitivă a poeziei moderniste și postmoderne din România.

Debutul său publicistic are loc în revista Luceafărul cu poezie. Debutează editorial în 1982 cu romanul Acte originale/copii legalizate.

Despre Acte oficiale/copii legalizate, Radu G. Țeposu notează: "Nu mai avem aici complicațiile psihologice ale celui care se pregătește să scrie un roman (ca la Mircea Eliade ori Anton Holban), ci o simplă derulare a mecanismului teoretic. Autenticitatea e, exclusiv, una a conștiinței auctoriale și naratoriale". Pentru Eugen Simion, volumul este "un jurnal de creație și un jurnal, în același timp, în care trăiește cel care gândește literatura și vrea s-o producă. El propune o tipologie și are o mișcare epică din care putem deduce destinul unor indivizi mărunți, prinși în ceea ce am putea numi structurile banalității". Iar pentru Nicolae Manolescu: „Proza lui Crăciun este de la început deasă de senzații, impresii și imagini.”

A fost, împreună cu poetul Călin Vlasie, consilier editorial la Editura Paralela 45.

Despre romanul său Pupa russa, Gheorghe Crăciun declara: „Este o carte de ficțiune. Ține de o zonă de obsesii personale și colective, pe care n-am avut nici maturitatea, nici curajul, nici… pregătirea strategică să o abordez înainte de 1994, la câțiva ani de la prăbușirea regimului comunist. Cartea s-a declanșat atunci. Temele ei s-au conturat pe parcurs. Dominanta rămâne tema corpului. În cărțile mele anterioare, m-am apropiat de aceasta temă într-un mod pieziș. De aceasta dată am vrut să o abordez frontal, punându-mi chiar problema unei schimbări de identitate corporală și sexuală, încercând să creez un personaj feminin cu care eu, ca autor, să mă identific^[5].” În acelasi interviu el adăuga: „Am vrut la un moment dat să spun că scriitorul, dacă intră în politică animat de idealuri mărețe, ca Heliade-Rădulescu, în ciuda faptului că știe riscurile la care se expune, trebuie să facă din activitatea lui politică un corolar al scrisului și personalității sale.” O comparație^[6] este propusă de Caius Dobrescu în termenii următori: „O altă asociere pe care nu mi-o pot reprima […] este aceea cu filmele lui Peter Jacksondupă Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien. […] ceva analog se petrece și în Pupa russa: pregnanța percepțiilor corporale intră într-un straniu și fascinant proces de reacție cu monumentalitatea „neverosimilă”, deopotrivă „artificial-teoretică” și „simbolic-fantasmatică”, a personajului central.”

Este prezent în antologiile de proză:

• Desant '83, 1983, cu textul Temă la alegere
• The Phantom Church and Others Stories from Romania, University of Pittsburgh Press, 1996,
• Romanian Fiction of the '80s and '90s, 1999

Romane publicate

• Acte originale. Copii legalizate, 1982
• Compunere cu paralele inegale, după romanul pastoral Daphnis și Chloe al lui Longus, 1988
• Frumoasa fără corp, 1993
• Pupa russa, titlu în limba latină cu trimitere la Matrioșka, 2004, 2007 ediție augmentată, cu o prefață de Caius Dobrescuși o prezentare de Carmen Mușat ^[7]
• Femei albastre, Editura Polirom, 2013 

Articole și eseuri

• Cu garda deschisă, 1997
• Introducere în teoria literaturii, 1997
• În căutarea referinței, 1998
• Introducere în teoria literaturii, 1997, (ediția a Il-a, 2003)
• Experimentul literar romanesc postbelic, în colaborare, 1998
• Reducerea la scară, 1999
• Aisbergul poeziei moderne, 2002^[11]
• Doi într-o carte, fără a-l mai socoti pe autorul ei. Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu, 2003 și 2016 (editura Cartea Românească)
• Trupul știe mai mult. Fals jurnal la „Pupa russa” (1993-2000), 2006^[12], volum de însemnări despre problemele de conștiință morală și estetică ale autorului în elaborarea romanului Pupa russa
• Mecanica fluidului, 2015, un volum de proze scurte, desene și fotografii
• Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului, ediție îngrijită de Carmen Mușat și Oana Crăciun, prefață de Caius Dobrescu, în colecția Seria de autor„Gheorghe Crăciun” , Cartea Românească, 520 p., 2015
• Imagini, litere și documente de călătorie, 2016, cu prefață de Carmen Mușat

Antologator

• Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice, 1994
• Generația 80 în proza scurtă, 1998

·         1951 - S-a născut Philip Bailey, vocalist, percuţionist şi compozitor american (Earth, Wind & Fire).

·         1951 - S-a născut Chris Frantz, baterist şi compozitor american (Talking Heads, Tom Tom Club).

·         1953 - S-a născut Billy Burnette, chitarist, vocalist şi compozitor american.
* 1954: Alexandru Custov (n. 8 mai 1954 - d. 20 martie 2008) Fundeni Frunzănești, judetul Călărași, a fost un fotbalist român. Este al treilea jucător după numărul de titularizări al clubului Dinamo, cu 319 apariții. El a murit pe 20 martie 2008 la 53 de ani.
* 1954: John Michael Talbot (născut în 8 mai 1954 la Oklahoma City, Oklahoma) este un călugăr romano-catolic, cântăreț, compozitor și chitarist american. Talbot este un cântăret foarte cunoscut al Biserica Catolică. Talbot este fondatorul ordinului monastic The Brothers and Sisters of Charity (Frați și Surorile de Caritate) din Eureka Springs, Arkansas

·         1955 - S-a născut Alex Van Halen, baterist şi compozitor american (Van Halen).

·         1956: Ioan Ghișe (n. 8 mai 1956, Mediaș, pe atunci în regiunea Stalin) era un senator român, membru al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților. A fost primar al municipiului Brașov din 1996 până în 2004. La congresul PNL din 28-29 iunie 2014 a candidat la funcția de președinte al acestei formațiuni. Ghișe a obținut 144 de voturi, iar contracandidatul său, Klaus Iohannis, a obținut 1.334 de voturi.

·         1956: Victor Pițurcă, fotbalist și antrenor român

·         1956: Daniela Popa, politician român
* 1956: Dumitru „Țețe” Moraru (n. 8 mai 1956, la București) este un fost fotbalist român, care a jucat la Steaua București, Dinamo București și IK Start. A adunat 39 de selecții la Echipa națională de fotbal a României, pentru care a jucat la UEFA Euro 1984.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute ca antrenor cu portarii la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate

* 1960: Marin Anton este un deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele partidului PNL.

A fost și prim-vicepreședinte PDL Ilfov, iar, ulterior, în octombrie 2010, a devenit președinte PDL Giurgiu în locul lui Bogdan Cantaragiu. A fost secretar de stat în subordinea ministrului Radu Berceanu^[1]. După ce acesta din urmă a demisionat, a devenit secretar de stat la Ministerul Mediului și Pădurilor, condus de Laszlo Borbely. În legislatura 2000-2004, Marin Anton a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Thailanda, Australia și Republica Arabă Siriană iar în legislatura 2012-2016, el a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Armenia, Republica Slovacă și Republica Tunisiană.

Potrivit Forbes, averea lui Marin Anton este estimată la aproape zece milioane de euro

·         1960: Franco Baresi (n. 8 mai 1960, Travagliato, Provincia Brescia, Italia) este un fost fotbalist italian și antrenor la echipele de tineret ale AC Milan. Lui Baresi i se spunea „piscinin”, ceea ce în dialectul milanez însemna „cel mic”, el fiind fratele mai mic al legendei lui Internazionale Giuseppe Baresi. Numărul purtat de el la AC Milan, 6, a fost retras de către clubul milanez, ca un gest de omagiere a carierei lui Baresi.
* 1961: Bill de Blasio (n. Warren Wilhelm, Jr.; pe 8 mai 1961) este cel de-al 109-lea și actualul primar al orașului New York. Din 2010 până în 2013, el a fost în funcția de Avocat Public în New York. La alegerile din 2013 a fost candidatul Partidului Democrat la funcția de primar al orașului New York. Pe 5 noiembrie 2013 de Blasio a câștigat scrutinul pentru primărie cu majoritate zdrobitoare de voturi, acumulând peste 73% din opțiuni. El este primul primar Democrat al orașului după 1993
* 1963: Petru Hadârcă (n. 8 mai 1963, Sîngerei) este un actor și regizor din Republica Moldova. A fost actor la teatrele „Luceafărul” (1985-1991) și „Mihai Eminescu” (1991-1994) din Chișinău, precum și la Teatrul „Ion Creangă” din București (1994-1996). În perioada 1995-1997 a fost angajat prin colaborare la Teatrul „Nottara” din București. Timp de mai mulți ani a fost director artistic al Studioului de creație „Apropont” din Chișinău (1997-2001), al Teatrului muzical „Ginta Latină” (2001-2003), precum și al Teatrului Național „Mihai Eminescu” (2003-2004). A jucat în roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme televizate și artistice. A fost regizor și autor de emisiuni la postul de radio „Vocea Basarabiei” (2007-2009), iar în 2009-2010 - consilier parlamentar la Camera Deputaților, Parlamentul României.

În decembrie 2012, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul onorific de „Maestru în artă”

* 1966: Cláudio André Mergen Taffarel (portugheză braziliană: /ˈklawdʒu tafaˈɾɛw/; n. 8 mai 1966) este un fost portar brazilian retras din activitate, în prezent antrenor cu portarii la formația Galatasaray și la echipa națională a Braziliei.

* 1967: Tatiana Botnariuc (în rusă Татьяна Владимировна Ботнарюк; n. 8 mai 1967, Dondușeni) este o politiciană din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2014, aleasă pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). În parlament a făcut parte din Comisia protecție socială, sănătate și familie.

Pe 9 iunie 2012, împreună cu Oleg Babenco și Vadim Mișin a părăsit PCRM, declarând că va rămâne în Parlamentul Republicii Moldova ca deputat independent. Mai târziu, în același, cei trei au fondat Partidul «Renaștere-Возрождение», Vadim Mișin fiind ales președinte, iar Tatiana Botnariuc regăsindu-se în Biroul Consiliului Republican al partidului

* 1968: Hisashi Kurosaki (n. 8 mai 1968) este un fost fotbalist japonez.

* 1970: Luis Enrique Martínez García (n. 8 mai 1970, Gijón, Asturias), cunoscut ca Luis Enrique, este un fost jucător spaniol de fotbal. Poziția lui favorită era cea de mijlocaș ofensiv, dar era foarte cunoscut pentru versatilitatea sa, în toată cariera jucând pe toate pozițiile, în afară de cea de fundaș și portar.

A fost un marcator prolific atât pentru club cât și pentru națională, fiind recunoscut pentru rezistență și pentru temperament.

Pana in prezent, Luis a antrenat echipe ca AS Roma, Celta de Vigo și FC Barcelona.

* 1972: George Bogdan Burcea (n. 8 mai 1972, Craiova) este un antrenor de handbal din România. Începând din vara anului 2016 el conduce banca tehnică a echipei de handbal feminin SCM Craiova, cu care, pe 11 mai 2018, a câștigat Cupa EHF Feminin.  Suplimentar, din 23 noiembrie 2017, el este antrenorul secund al echipei naționale de tineret a României. Între 2012 și 2015, Burcea a fost antrenorul secund al echipei naționale de senioare a României, cu care s-a calificat la Campionatele Europene din 2012 și 2014.

* 1973: Hiromu Arakawa (n. 8 mai 1973) este o artistă manga japoneză din Hokkaidō. Este cunoscută pentru seria manga Fullmetal Alchemist, care a devenit un hit atât pe plan intern și internațional iar mai târziu a fost adaptată în două serii anime. Ea adesea se decrie ca o vacă cu ochelari. Numele ei din naștere este Hiromi dar a adoptat numele Hiromu ca un pseudonim pentru al folosi în scrierile manga.

·         1975: Enrique Iglesias (n. Enrique Miguel Iglesias Preysler pe 8 mai 1975în Madrid, Spania) este un cântăreț, cantautor, manechin, actor, muzician și producător muzical de origine spaniolă.

Fiind fiul renumitului cântăreț de muzică latino Julio Iglesias și al jurnalistei de origine filipineză Isabel Preysler, Enrique a debutat odată cu apariția albumului care îi poartă numele, lansat în anul 1995. Discul s-a bucurat de succes în Europa latină, fiind comercializat în peste șase milioane de exemplare Până în anul 2000, Enrique a mai lansat două albume în limba spaniolă: Vivir (1997) și Cosas del Amor, dar și unul în limba engleză, intitulat Enrique. Cele trei materiale discografice au primit peste unsprezece discuri de platină și au fost comercializate în șaptesprezece milioane de exemplare.

În ultimul deceniu, Enrique Iglesias a mai lansat patru albume de studio, trei dintre ele fiind în limba engleză. Cel mai recent album este ,,Sex and Love”, lansat in martie 2014. Piese precum „Bailamos”, „Hero”, „Be with You”, „Do You Know? (The Ping Pong Song)” sau ,,Bailando” au câștigat cele mai înalte poziții ale clasamentelor de specialitate, Iglesias fiind unul dintre cei mai apreciați cântăreți contemporani.

Recent, în anul 2008, Enrique Iglesias a lansat două albume de compilație, ce conțin cele mai cunoscute cântece ale sale, unul în limba engleză — Greatest Hits și unul în spaniolă — Enrique Iglesias: 95/08 Éxitos. Cele două discuri au fost primite bine atât de public cât și de critici, înregistrând vânzări cumulate de peste un milion de exemplare.

Răsplata prestației muzicale de calitate a lui Enrique Iglesias este reprezentată de cele șase premii Billboard câștigate în anul 2009, dar și de cele peste șaizeci de milioane de înregistrări vândute la nivel internațional.

În data de 23 August 2018 a colaborat pentru prima oară cu un muzician român, și anume cu cântăreața Andra la remixul piesei Nos Fuimos Lejos.

* 1976: Constantin Schumacher (n. 8 mai 1976, Fălticeni, Suceava, România) este un antrenor român de fotbal.

* 1977: Paul Frappier (n. 8 mai 1977, Haiti, d. 11 februarie 2011, Montreal, Québec, Canada), cunoscut ca Bad News Brown (uneori ca BNB sau Briz Brown) a fost un artist canadian născut în Haiti. Era cunoscut pentru Hip-Hop-ul cu muzicuța. A fost asasinat în Montreal, Canada, trupul lui fiind găsit tot în Québec pe data de 12 februarie 2011.
* 1977: Giani Liviu Negoiță (n. 8 mai 1977, Brașov) este un fost fotbalistromân, care a evoluat pe postul de mijlocaș stânga. De-a lungul carierei a jucat la ICIM Brașov, Petrolul, Astra Ploiești, FC Argeș, Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamț și CS Mioveni.
* 1978: Matthew W. Davis (n. 5 mai 1978, Salt Lake City), cunoscut profesional ca Matt Davis, este un actor american.

După ce a absolvit Woods Cross Hight School, Davis a studiat la Universitatea din Utah. S-a mutat la New York să continue studiile la Academia Americană de Artă Dramatică. Este cel mai bine cunoscut pentru rolul Warner Huntington al III-lea, prietenul lui Elle Woods din comedia Blonda de la drept (2001), în care a jucat alături de Reese Witherspoon. A mai jucat și în Blue Crush (2002), Tigerland (2000) și BloodRayne (2005). Matthew Davis s-a fãcut remarcat, foarte curând după venirea sa la Hollywood, ca un tânăr actor cu mare potențial. Astfel, el a fost distribuit de regizorul Joel Schumacher în două dintre filmele sale, Urban Legends: The Final Cut și Tigerland. El joacă în prezent în serialul de mare succes The Vampire Diaries în care interpretează rolul Alaric Szaltman, un profesor de istorie.

* 1978: Lucimar Ferreira da Silva (născut 8 mai 1978), cunsocut ca Lúcio, este un jucător brazilian de fotbal, component al lotului echipei braziliene Palmeirasși al echipei naționale a Braziliei, al cărei căpitan este.

Lúcio a făcut parte din echipa braziliană care a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal 2002.

* 1978: Mossano (n. Lucian Mosanu pe 8 mai 1978 în Bârlad, România) este un DJ și remixer de muzică house și popcorn din România. În 2009 a început să colaboreze cu David Deejay și a debutat cu piesa „Indianotech”, melodie ce a ieșit pe locul 7 în topul celor mai difuzate piese ale anului 2010 realizat de Media Forest România. Pentru această piesă a fost nominalizat la Romanian Music Awards 2010, la categoria „Best New Act”.A fost nominalizat și la Romanian Music Awards 2014 la categoria „Best Dance” pentru piesa „I Promise You” lansată în colaborare cu Ami

* 1979: Laurențiu Ivan (n. 8 mai 1979, Brăila) este un jucător român de fotbalcare evoluează la clubul CF Brăila.

* 1981: George Curcă (n. 8 mai 1981, Isaccea, Județul Tulcea) este un un portar român care se află sub contract cu clubul Dinamo București. În prezent este împrumutat la Farul Constanța.

A jucat între 2000 și 2009 la Farul Constanța. Odată cu retrogradarea echipei în Liga a II-a, a fost împrumutat la Dinamo București. În 2010 s-a transferat definitiv la Dinamo, devenind pentru o perioadă titularul postului de portar la această echipă. În ianuarie 2012 a fost împrumutat din nou la clubul constănțean.. Iar în iulie 2012 a semnat cu Farul până în decembrie.

* 1981: Stephen Amell (n. 8 mai 1981) este un actor canadian și joacă în serialul de televiziune Arrow.
Stephen Amell s-a născut în Toronto, Ontario. Actorul Robbie Amell este vărul său. În data de 25 decembrie 2012, Amell s-a căsătorit cu actrița și modelul Cassandra Jean, într-o ceremonie restrânsă ce a avut loc în Caraibe și pentru a doua oară în New Orleans, pe 26 mai 2013. Cei doi au o fiică, Mavi Alexandra Jean Amell, născută pe data de 15 octombrie 2013.
* 1981: Andrea Barzagli, Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /anˈdrɛa barˈdzaʎʎi/; n. 8 mai 1981 în Fiesole) este un fotbalist italian care joacă pentru Juventus Torino. Este recunoscut pentru forță și plasament
* 1981: Travis Lazarius McCoy (n. 6 august, 1981) cunoscut după numele lui de scenă, Travie McCoy, este un cântăreț american. El face parte și din trupa Gym Class Heroes, fiind vocalistul.

A crescut în Geneva, New York, urmând ca după câțiva ani să formeze trupa Gym Class Heroes, împreună cu prietenul lui din copilărie, Matt McGinley, iar după câteva schimbări, au semnat un contract cu Fueled by Ramen și au scos primul lor album.

* 1982: Habib Bamogo (n. 8 mai 1982, Paris, Franța) este un fotbalistburkinabez aflat sub contract cu OGC Nice.
* 1985: Denis Zmeu (n. 8 mai 1985, Chișinău) este un fost^[3] fotbalistmoldovean care evolua pe postul de mijlocaș.

Din 24 august 2015 el este antrenor pentru pregătirea fizică la toate selecționatele de fotbal ale Moldovei. Din februarie 2016 pana in iunie 2017 este preparator fizic la formatia Milsami Orhei. Din iunie 2017 ocupa functia de preparator fizic la CSM Politehnica Iasi, echipa ce reuseste in premiera, in sezonul 2017 - 2018 calificarea in faza play-off a Ligii I din Romania

·         1986: Adrian Ropotan, fotbalist român
* 1988: Ekaterina Djukeva (în bulgară Екатерина Джукева, n. 8 mai 1988, în Blagoevgrad) este o handbalistă bulgară care joacă pentru clubul românesc SCM Craiova pe postul de portar. Djukeva este și componentă a echipei naționale a Bulgariei
* 1988: Maicon Pereira de Oliveira (n. 8 mai 1988 în Rio de Janeiro– 8 februarie 2014) a fost un jucător de fotbal brazilian. El a jucat pe la echipe ca Steaua București, Șahtior Donețk și alte cluburi din Ucraina.
* 1989: Giorgio Avola (n. 8 mai 1989, Modica) este un scrimer italian specializat pe floretă, campion european la Sheffield 2011. Cu echipa Italiei a fost laureat cu aurul la Jocurile Olimpice de vară din 2012, dublu campion mondial în 2013 și în 2015, iar triplu campion european în 2010, 2011 și 2012.
* 1989: Victoria Roșca (n. 8 mai 1989, Nisporeni, RSS Moldovenească, azi Republica Moldova) este o regizoare și actriță de teatru din Republica Moldova, fostă actriță al Teatrului de Etnografie și Folclor „Ion Creangă” din Chișinău.
* 1991: Adriana Tamarjan (născută 8 mai 1991, Constanța, România) este o gimnastă română. Anamaria Tamarjan este una din membrele echipei României de gimnastică artistică la Jocurile Olimpice din 2008, care s-au desfășurat în Beijing, China.
* 1991: Anamaria Tămârjan (n. 8 mai 1991, Constanța, România) este o gimnastă română de talie mondială, medaliată cu bronz cu echipa lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008.

Anamaria a fost, de asemenea, medaliată cu bronz la Campionatele europene din 2008.

·         2003: Prințul Moulay Hassan (n. 8 mai 2003) este actualul moștenitor aparentla tronul din Maroc El este fiul cel mare al regelui Mohammed al VI-lea al Marocului și a soției acestuia, Prințesa Lalla Salma. Are o soră mai mică, Prințea Lalla Khadija. A fost numit după bunicul patern, Hassan al II-lea; dacă va succeda la tron, va deveni regele Hassan al III-lea.

Decese

·         535: A decedat Papa Ioan al II-lea. S-a  născut la Roma, iar numele său la naștere era Mercurius. A fost primul papă care și-a schimbat numele după alegere. Înainte de a urca pe scaunul papal, a fost  preot la Basilica Sf. Clement. A inceput pontificatul la 2 Ianuarie 533. Papa Ioan al II-lea a murit pe 8 Mai 535 și a fost îngropat înBasilica Sf. Petru din Roma.

·         1319: Haakon al V-lea al Norvegiei (n. 1270)

·         1788: Giovanni Antonio Scopoli, adesea oară latinizat ca Johannes Antonius Scopolius, (n. 3 iunie 1723, Cavalese – d. 8 mai 1788, Pavia) a fost un om de știință, medic, botanist, micolog, zoolog și scriitor științifictirolez de origine italiană. El a fost numit de biograful lui, Otto Guglia (1904-1984), primul european non-național precum Linnaeus Austriae. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Scop..

Tânărul Scopoli a urmat școala primară la Cavalese, apoi liceul din Trento și în sfârșit acel de la Hall in Tirol, zece kilometri în est de Innsbruck, unde și-a dat bacalaureatul. A studiat în continuare medicine la Innsbruck, promovând în 1743. Studiul de plante și insecte ale patriei sale Tirol, cărui s-a dedicat din tinerețe, l-a continuat pe lângă activitatea sa de medic în Cavalese, Trento și Veneția.^[10]

Entomologia Carniolica, 1763

În 1751 episcopul-principe (Fürstbischof) Leopold de Seckau, conte de Firmian, l-a numit secretar privat, dar, deja în anul 1753, s-a îndreptat spre Universitatea din Viena, unde a studiat suplementar o specializare care i-a permis, după absolvirea acesteia sub foarte cunoscutul profesor Gerard van Swieten un an mai târziu, să preia activități de interes public ca apărarea de epidemii, controlul personalului medical și afaceri medicinale în fața tribunalelor. Primul angajament în această calitate l-a căpătat în orașul minier Idria (astăzi Slovenia). Aici a avut-o să aibă grijă ca medic de aproximativ 2000 de mineri cu familiile lor. Pentru acest scop a înființat, printre altele, o farmacie. În 1763, i-a fost tradusă în plus predarea chimiei metalurgice elevilor mineri.^[11]

Joannes Antonius Scopoli 1784

În tot acest timp n-a uitat de botanică. Astfel Scopoli a descris, drept rezultat multor excursii în regiune, în operele sale majore „Flora Carniolica” (2 volume, 1760 și 1772) cu mai mult de 750 de plante cu flori și mai mult de 250 de criptogame precum „Entomologia Carniolica” (1763), cu mai mult de 1000 de specii, menținând o corespondență intensă cu Carl von Linné și alți naturaliști. Activitatea sa medicala în Idria l-a îndemnat pentru analizarea chimică (descrierea, extracția și prelucrarea) a mercurului conținut în rocă, precum și pentru descrierea bolilor minerilor efectuate ulterior. Cu propunerile sale privind metodele de siguranță și de vindecare la locul de muncă în opera sa „Tentamina physicochymico-medica” (1761), el a devenit un co-fondator al medicinii muncii. De asemenea, savantul a studiat plante subterane (în principal ciuperci și licheni) și a devenit astfel un pionier al speologiei botanice. El a descris acolo, în detaliu, însușirile macroscopice și caracterizante de 187 specii de ciuperci, împărțindu-le în 11 genuri în conformitate cu taxonomia lui Linné, refuzând însă acestui sistem al sexualității plantelor. Treizeci de specii de bureți poartă numele lui, printre care Amanita caesarea și Macrolepiota procera. Dar și multe specii de plante și insecte descrise de el pentru prima dată, au fost numite după el. Solanaceea „Atropa species“, descrisă de el în 1760, a fost denumită de Linné (1767) „Hyoscyamus Scopolia“, și Nikolaus Joseph von Jacquin a adăugat-o la noul gen „Scopolia, Species Carniolica” (1764). Abrevierea numelui său în cârti științifice este „Scop.”.^[6][12][13]

Platan, semănat de Scopoli în 1778

În anul 1769 Scopoli a fost transferat, probabil ca urmare a criticii superiorilor săi în Idria din cauza investigațiilor sale științifice consumatoare de mult timp, la Academia de Minerit în Schemnitz (în prezent în Slovacia), ca profesor de chimie, mineralogie și metalurgie. În același timp a fost numit consilier imperial și evaluator la Camera Oficiului Ungariei Regale, iar în 1776, a urmat vocației, devenind profesor de chimie și botanică la Universitatea din Pavia (pe atunci Ducatul Milanului), unde a stabilit o grădină botanică și un laborator chimic. Pentru a îmbunătăți agricultura el a sugerat, printre altele, îngrășămintele chimice, de asemenea, s-a ocupat de creșterea animalelor și de apicultura.

Mai departe, savantul a corectat parțial sistemul pasărilor și a reînnoit în special clasificarea insectelor, creând, prin luarea în considerare de cât mai multe caracteristici structurale, o clasificare sistematică. De asemenea, în clasificarea mineralelor Scopoli a ales un mod propriu, ținând seamă, pe lângă de caracteristicile structurale optice și de calitățile lor chimice. Cunoștințele bazate pe propriile sale experimente au găsit loc în traducerea italiană a celui mai important dicționar chimic acestor timpuri (scris de Pierre Joseph Macquer), pe care a extins-o enorm (Dizionario di Chimica, 10 volume, 1784-1785).^[11]

Deja bolnav de ceva timp și aproape orb, Scopoli s-a stins din viatä în casa sa la Pavia (1788). În anul morții sale Scopoli a mai publicat în latină autobiografia sa „Vitae meae vices".

·         1794: Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743; d. 8 mai 1794) a fost un chimist, filozof și economist francez. În 1771 s-a căsătorit cu Marie-Anne Pierrette Paulze care avea atunci 13 ani. Lavoisier a fost decapitat pe ghilotină de revoluționarii francezi.

Deși a fost respectat pe vremea sa, el a avut mai multe erori. De exemplu, a greșit când a spus că toți acizii conțin oxigen, dar la acea vreme nu fusese descoperit încă acidul clorhidric. A clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor. A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen.

În timpul Revoluției franceze este considerat contrarevoluționar și este condamnat la moarte prin ghilotină, fiind acuzat de "participarea într-o conspirație a dușmanilor Franței, împotriva poporului francez".^[9] După un an, cazul a fost reluat, iar Lavoisier a fost achitat post-mortem din lipsă de probe.

·         1809 - A murit Augustin Pajou, sculptorul oficial francez al lui Ludovic al XVI-lea (n.19.10.1730).

·         1842: A murit Jules Dumont d'Urville, explorator francez (n. 1790). În anul 1820 participă la o expediție de cartografiere a bazinului Mării Egee. Cu această ocazie în urmă unor săpături pe insula Melos, reușește să obțină pentru Franța statueta lui Venus din Milo. În august 1822 i-a parte la expediția în Marile Sudului ,care avea ca scop explorări botanice și hidrografice. În anul următor cu aprobarea marinei franceze organizează propria sa expediție, pornind în februarie 1826 din Toulon spre Pacificul de Sud. Printre altele el caută pe exploratorul francez Jean-Francois de La Perouse dispărut prin anul 1788. Între anii 1826 – 1829, explorează și cartografiază o parte din Noua Zeelanda, Insula Fiji,Noua Caledonie,Noua Guinee, Tasmania,Insulele carolne si Celebes.

* 1873: John Stuart Mill (n. 20 mai 1806 – d. 8 mai 1873) a fost un filosofbritanic al epocii victoriene, unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului XIX, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului.

Născut la Pentonville, Londra în 1806 este fiul economistului și filosofului scoțian James Mill și al Harrietei Mill. John Stuart a fost educat de tatăl său, cu sfaturile și ajutorul filosofului utilitarist Jeremy Bentham. A primit o educație riguroasă și, în mod deliberat, a fost crescut complet separat de alți copii; a început să învețe greaca la vârsta de trei ani, latina la șapte ani, logica la doisprezece și un curs de economie politică la treisprezece ani.

Prima publicație a sa o reprezintă două scrisori apărute într-un ziar în 1822. În 1823 a format Societatea Utilitaristă (care s-a destrămat în 1826) și a devenit funcționar la „East India Company”, compania unde lucra tatăl său.

Rezultatul educației primite de Mill a fost ambiguu: John a absorbit utilitarismul lui Bentham și al tatălui său, dar a trecut și printr-o criză profundă la vârsta adolescenței (declanșată în 1826). Acest eveniment l-a inițiat pe Mill în devenirea sa ca filosof, a lăsat la o parte ceea ce el numea "un adevarat sectarianism interior", și a început să se elibereze de tatăl său, de Bentham și de raționalismul secolului al XVIII-lea pe care ei îl reprezentau.

În 1831 a publicat o serie de articole în Examiner și l-a întâlnit pe Carlyle. În 1835 va fi responsabil de pierderea manuscrisului primului volum al lucrarii lui Carlyle, "French Revolution". Va face, apoi, recenzia volumului I al cărții lui Alexis de Tocqueville, Democracy in America. S-a retras de la East India House în 1858, iar în 1859 a publicat Toughts on Parlamentary Reform, și Dissertations and Discussions, volumul I și II.

În 1851 se căsătorește cu Harriet Taylor, care s-a dovedit a fi un adevărat sprijin, inclusiv în ceea ce privește munca sa intelectuală.

În 1865 a publicat An Examination of Sir William Hamilton’s Philosophy, în același an fiind ales membru al Parlamentului (unde apără dreptul la vot și la emancipare al femeii) și, apoi, devenind Lord Rector la St. Andrew’s University. În același an a mai publicat The Subjection on Women și o nouă ediție a lui James Mill Analysis of the Phenomena of the Human Mind (1869). Post-mortem i-au fost publicate lucrarile: Autobiography, Nature, Utility of Religion (1873); Theism (1874) și Dissertations and Discussions, volumul IV (1875).

Mill a fost o personalitate multilaterală: a scris tratate de economie și logică, a dezvoltat filosofia utilitaristă și filonul tradiției empiriste engleze și a fost cel mai important dintre liberalii secolului al XIX-lea. A fost un admirator înfocat al scrierilor lui Auguste Comte, chiar înainte de a-l întâlni personal. A început prin a coresponda cu acesta pentru ca mai apoi, peste câțiva ani, să devină un reprezentant marcant al pozitivismul sociologic, afirmându-se ca un propagator al ideilor comtiste în Anglia, în confruntarea cu doctrina organicistă promovată de Herbert Spencer. Începând cu anul 1842, Mill introduce termenul de sociologie în circuitul sociologic din Anglia.

În logică, a dezvoltat o teorie a inducției și procedee de experimentare. În morală, John Stuart Mill a adaptat utilitarismul lui Jeremy Bentham într-un utilitarism care consideră fericirea ca scop final al moralei. În politică, a avut poziția unui liberal care nu cerea intervenția statului decât în beneficiul celor slabi și, în special, a femeii.

* 1876: Gottlieb Wilhelm Karl Leopold Fuckel (n. 3 februarie 1821,Reichelsheim – d. 8 mai 1876, Viena) a fost un farmacist, botanist, briolog, desenator, dar în primul rând un renumit micolog german. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Fuckel.

Deja de la o varstä fragedä, Leopold a fost interesat cu zel de botanică, nearătând nici un interes pentru teologie și profesiunea tatălui. Astfel s-a decis în familie să devină farmacist. Pentru a se dedica farmacologiei, a început în 1836 o ucenicie pentru 3 ani la farmacistul Hämmerlein în orașul natal. După acea a fost angajat drept asistent la farmacia din Langenselbold, apoi în Büdingen, la Erlangen în cea a renumitului profesor și farmacist Ernst Wilhelm Martius (1756-1849) și în sfârșit timp de mai mulți ani la farmacistul Schulde în Winterthur, Elveția. Acolo a început cu colectarea de mușchi, enumerate în directorul botanistului Robert Keller (1854-1939) în 1886 și a scris prima publicație botanică în jurnalul științific Flora (1844), anume Angebot getrockneter Pflanzen aus der Schweiz („Oferta de plante uscate din Elveția”).

Apoi, din 1845, a început cu studiile universitare la Universitatea din Heidelberg, pe care le-a absolvit summa cum laude la Facultatea din Wiesbaden, practicând în acest timp la Frankfurt pe Main în Hirschapotheke, Usingen și Eltville. În 1848 a devenit șeful farmaciei de sucursală din Oestrich. Acolo a făcut cunoștință cu viitoarea sa soție (vezi sus).

Pe tot timpul studiilor s-a ocupat în plus cu științele naturale, încurajat și promovat de renumitul profesor universitar de botanică Gottlieb Wilhelm Bischoff (1797–1854) din Heidelberg, sub tutela căruia a învățat între altele sistematica plantelor și ciupercilor, influențându-l îndeosebi. Dar de abia după moartea neașteptată a soției sale (complicații grave după nașterea fiului) în 1853, Leopold Fuckel a devenit, datorită vinăriei moștenite, un om suficient de bogat. Prin urmare, a terminat meseria ca farmacist și s-a dedicat plin botanicii, preponderent micologiei. În același an a fost ales de către Nassauischen Vereins für Naturkunde (Asociația pentru științe naturale din [Ducatul] Nassau”) șef al secției pentru botanică, funcție pe care a deținut o până la moartea sa.

Ca și multi alți micologi, Fuckel s-a preocupat de asemenea cu biologia plantelor. Astfel a publicat în 1856 o carte, devenită foarte populară și peste hotarele Ducatului Nassau, anume Nassaus Flora - ein Taschenbuch zum Gebrauche bei botanischen Excursionen in der vaterländische Pflanzenwelt,Phaenogamen („Flora din Nassau - carte de buzunar pentru utilizarea la excursii botanice în lumea plantelor din patrie, fenogame”), cuprinzând 384 pagini, 11 litografii și o placă colorată.^[2]

Din 1860, Fuckel a început să creeze o colecție semnificativă de ciuperci uscate din zona Rinului (2 100), publicată în "Fungi rhenani exsiccati" între 1862 și 1875, descrise de el și ulterior predate „Asociației Nassau de Istorie Naturală”. Această colecție se află astăzi preponderent în mâinile muzeului de istorie naturală al landului din Wiesbaden precum ale orașului Wies în Stiria, dar se găsesc părți ale colecției între altele și la Berlin, Berna, Bregenz, Freiburg, Gießen, Halle, Köln, Leipzig, Landau , München, New York, Stuttgart, Straubing și Viena. Prin descoperirea numeroaselor specii noi de ciuperci și publicarea lor în sus numita publicație "Fungi rhenani exsiccati" (Editura I, Fascic I-XXVII, 1863-75, Editura II, Fascic I-XXI, 1871-75), a contribuit semnificativ în promovarea acestei ramuri a botanicii.

Din 1869 a urmat Symbolae mycologicae - Beiträge zur Kenntniss der rheinischen Pilze care dă mărturie de rezultatele cercetărilor sale publicate în jurnalul Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde, dar de asemenea în formatul de carte în 3 volume cu 1071 specii. Acestea sunt de numit printre cele mai remarcabile lucrări micologice publicate și s-au bucurat de cea mai mare recunoaștere a micologilor și de peste hotare. Probabil nu mai există o altă lucrare atât de bogată despre întreaga floră a unei singure țări. În volumul 1 a dezvoltat clasificarea în Fungi perfecti și Fungi imperfecti în funcție de faptul dacă ciupercile prezintă o morfologie sexuată sau asexuată. În plus a creat terminologia Conidium (conidie), un anumit fel de spori la diverse ciuperci, astfel în mucegaiurile de brânză (de exemplu Penicillium candidum sin. Penicillium camambertii), dar de asemenea la procariote de genul Streptomyces. Acest termen comun de lungă durată pentru sporii de ciuperci asexuate este între timp înlocuit în general prin termenul mitospori.^[3]

Mai departe a examinat și catalogat ciupercile adunate în decursul celei de a 2-a expediție germane la Polul Nord între 1869 și 1870 sub comanda renumitului explorator al zonelor polare. Carl Koldewey (1837-1908) precum a celei întreprinse de exploratorul și ornitologul Theodor von Heuglin (1824-1876) spre Oceanul Arctic din 1870-1871.

Publicațiile sale micologice în care a descris pentru prima dată sau a redenumit peste 3 000 de genuri și specii de bureți, multe valabile până în prezent și cu toate acceptate sinonim, deși nu mereu libere de inexactități, au fost multilateral stimulante. Deși a făcut și câteva expediții în străinătate, de exemplu în Engadina de Sus (1874) sau ultima în Italia (1876), explorările sale au avut loc aproape numai pe teritoriul Ducatului Nassau.

A murit la Viena, pe drumul de întoarcere din Italia, unde petrecuse iarna, in urma unui accident vascular cerebral la vârsta de doar 55 de ani. Este înmormântat în cimitirul evanghelic din Matzleinsdorf (Matzleinsdorfer evangelischer Friedhof), azi parte a cartierului nr. V (Margareten) din Viena. Din păcate, întreaga moștenire păstrată în Oestrich a fost arsă de fiul său în 1908, după vânzarea proprietății.

·         1880: A decedat Gustave Flaubert, scriitor francez (n. 1821), "Doamna Bovary", "Educaţia sentimentală", "Salammbo". Este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori occidentali. Cea mai importantă operă a sa , un reper pentru literatura secolului al XIX-lea, este Madame Bovary (1857). Alte lucrari importante  1862 –  Salammbô, 1870 – Educația sentimentală (“L’Éducation sentimentale”), 1874 –  Ispitirea sfântului Anton (“La Tentation de Saint Antoine”).
* 1891: Elena Petrovna Blavatschi (în rusă: Елена Петровна Блаватская, în ucraineană: Олена Петрівна Блаватська), născută Helena von Hahn(în rusă: Елена Петровна Ган, în ucraineană: Олена Петрівна Ган; n. 12 august (31 iulie stil vechi) 1831, la Ekaterinoslav, Imperiul Rus (azi Dnipropetrovsk, Ucraina — d. 8 mai 1891, Londra), cunoscută acum ca Madame Blavatski sau chiar desemnată simplu, cu inițialele HPB, a fost unul dintre fondatorii Societății Teosofice și o promotoare activă a răspândirii curentului teozofic.
Tatăl său, de origine germană, era colonel în armata țaristă, iar mama sa, scriitoare de nuvele sub pseudonim, era înrudită cu familia imperială a Rusiei. 
Fiind dintr-o familie nobiliară, Helena are mai multe guvernante, din diferite țări europene, astfel încât ajunge încă din copilărie să vorbească fluent franceza, engleza și germana, care îi vor fi extrem de folositoare în timpul călătoriilor de mai târziu. Îndrăgește lectura încă de mică și citește multe cărți despre ocultism, dar și despre francmasonerie și alte societăți secrete.
În urma ei a rămas o operă controversată, care a stârnit nenumărate dezbateri. De pildă, în timp ce Rene Guenon considera teosofia drept una dintre cele mai periculoase greșeli făcute de mentalitatea contemporană, istoricul Theodore Roszak spune că Madame Blavatski a fost unul dintre cei mai originali și mai profunzi gânditori ai timpului său. Călătoriile numeroase, legăturile cu diferiți oficiali militari britanici, dar și ruși, au alimentat zvonurile că s-ar fi aflat în slujba serviciilor secrete britanice.
* 1893: Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe (1 august 1817 – 8 mai 1893) a fost conducător al Principatului de Schaumburg-Lippe.

S-a născut la Bückeburg ca fiu al lui Georg Wilhelm, Prinț de Schaumburg-Lippe și a Prințesa Ida de Waldeck și Pyrmont (1796–1869).

A succedat ca Prinț de Schaumburg-Lippe în urma decesului tatălui său, la 21 noiembrie 1860. În 1866, Schaumburg-Lippe a semnat un tatat miliar cu Prusia, și în 1867 a intrat într-o uniune militară. În 1867, Schaumburg-Lippe a devenit membră a Confederației Germane de Nordși, mai târziu, în 1871 a devenit membră a Imperiului german. A murit la Bückeburg și a fost succedat de fiul său, Georg.

La 25 octombrie 1844, la Arolsen, s-a căsătorit cu verișoara lui primară, Prințesa Hermine de Waldeck și Pyrmont. Tatăl lui era frate cu mama ei. Tânărul cuplu a avut opt copii:

• Prințesa Hermine de Schaumburg-Lippe (1845–1930); căsătorită cu Ducele Maximilian de Württemberg, singurul fiu al Ducelui Paul Wilhelm de Württemberg.
• Prințul Georg de Schaumburg-Lippe (1846–1911); i-a succedat tatălui său ca Prinț de Schaumburg-Lippe; s-a căsătorit cu Prințesa Marie Anne de Saxa-Altenburg.
• Prințul Hermann de Schaumburg-Lippe (1848–1928).
• Prințesa Emma de Schaumburg-Lippe (1850–1855).
• Prințesa Ida de Schaumburg-Lippe (1852–1891); căsătorită cu Heinrich XXII, Prinț Reuss de Greiz.
• Prințul Otto Heinrich de Schaumburg-Lippe (1854–1935); căsătorit cu Anna von Koppen.
• Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe (1859–1917); căsătorit cu Prințesa Victoria a Prusiei, fiica împăratului Frederic al III-lea al Germaniei și a Victoria, Prințesă Regală, fiica cea mare a reginei Victoria a Regatului Unit.
• Prințesa Emma de Schaumburg-Lippe (1865–1868).

·         1903: Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris, Franța – d. 9 mai 1903, Atuona, Franța) a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.
Paul Gauguin s-a născut la Paris pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat și al Alinei Chazal, fiica Florei Tristan. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru (1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans. În 1865 Paul Gauguin servește ca ofițer secund pe un vas comercial cu destinația Rio de Janeiro, un an mai târziu, pornește într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul "Chili". Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher și colecționar îndrăgostit de lucrările impresioniștilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcționar la o agenție de bursă. Se împrietenește cu pictorul Émile Schuffenecker, cu care deseori pictează și desenează. În 1873, se căsătorește cu Mette Sophie Gad, fiica unui înalt funcționar danez. În următorii zece ani se nasc cei cinci copii ai lor.

Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin. Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice. Se înscrie la "Academia Colarossi", unde învață secretele picturii după model. Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilorși Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.

Paul Gauguin - Viziune după predică, 1888.

În 1875, expune primul său tablou, "Peisaj la Viroflay", în care se simte influența lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câțiva ani în șir se întâlnește regulat cu artiștii impresioniști în cafeneaua "Nouvelle-Athénée" din Place Pigalle și participă cu lucrările sale la expozițiile acestora. În 1879 își petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură. Aici îl cunoaște, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Paul Gauguin - Christ galben, 1889.

Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America.

Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția "Viziune după predică", cunoscută și ca "Lupta lui Iacob cu îngerul", marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. Prin așezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realității: femeile bretone și viziunea lor. "Pentru mine peisajul și lupta din tablou există numai în imaginația oamenilor care se roagă, ele sunt o urmare a predicei ascultate" (Paul Gauguin).

Paul Gauguin - Fată din Tahiti ("Areoi"), 1892.

Gauguin recurge adesea la motive pictate deja, pe care și le însușește și le așază într-o nouă ambianță. Tabloul "Christ galben" este inspirat în mod direct de statuia de lemn policromă a unor meșteșugari din secolul al XVII-lea. Gauguin merge însă mai departe, preia idei formale și din propriile lucrări și, asemenea unui compozitor, le prelucrează ca și cum ar scrie variații diferite pe aceeași temă. În partea stângă a tabloului se văd femei din Bretania, motiv ce constituie o nouă variantă a compoziției "Viziune după predică".

În anul (1888), galeria pariziană "Boussod et Valadon" îi organizează prima expoziție personală. Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului.

În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul "Mizerabilii", în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo. Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.

Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al "extazului, al liniștii și al artei". În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase.

Paul Gauguin - De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?, 1897

După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere printre care și tabloul "De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?", care va fi expus un an mai târziu la galeria "Vollard" din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.

Paul Gauguin - "Când te vei mărita?", 1892.

Gauguin a fost foarte legat de această compoziție de aproape patru metri, cu caracterul unei picturi murale, considerată ca fiind testamentul său artistic și spiritual. Gauguin adună și concentrează aici mare parte a repertoriului său, cu mai multă vigoare decât în tablourile mai vechi. Armonia artistică și poetică a ideilor sale nu a fost niciodată atât de impresionantă.

Paul Gauguin - Calul alb, 1898.

În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa. Aici își construiește celebra "Casă a plăcerilor", unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat "Calul alb" a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit... verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat "La Justice de Trajan" a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani.

Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona din insula Hiva Oa, Polinezia Franceză, anul în care galeria "Vollard" organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

* 1932: Aleksei Nikolaevici Haruzin (în rusă Алексей Николаевич Харузин; n. 29 februarie 1864 – d. 8 mai 1932) a fost un om de stat, antropolog și etnograf rus, guvernator al Basarabiei între anii 1904 – 1908.

Haruzin sa născut în Reval (în prezent Tallinn, Estonia) într-o familie de comercianți ruși. Între 1873 și 1883, a studiat la gimnaziul din Reval. Mai târziu a absolvit Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Moscova. Societatea imperială a Naturii și Științei l-a trimis în numeroase misiuni în Caucazul de Sud, Crimeea, Marea Egee și Asia Centrală. În 1889, a devenit un emisar rus al societății geografice în Bosnia și Herțegovina. Între 1889 și 1891, a fost un editor al jurnalului Departamentului imperial de Antropologie.

În 1891, Haruzin a fost numit asistent special al guvernatorului de Estlanda și mai târziu, secretar al comitetului țărănesc, organul gubernatorial pentru afacerile țărănești. În 1902, a fost numit șef al biroului guvernatorului de Vilno.

Între 1904 și 1908, a ocupat postul de guvernator al Basarabiei, iar mai târziu a fost director al Departamentului pentru Afaceri Religioase ale credințelor străine. În 1911, a devenit ministru-adjunct al Afacerilor Interne ale imperiului.

Spre deosebire de mulți ruși de rang înalt, Haruzin nu a ales să emigreze după Revoluția din Octombrie din 1917. El a lucrat la baza agricolă Șatilov pe care a creat-o lângă Tver. În 1924, sa întors la Moscova, unde a fost angajat ca profesor de grădinărit la Colegiul Politehnic Agricol.

În 1927, Haruzin a fost arestat de Administrația Politică de Stat, dar a fost eliberat curând fără vreo învinuire. În 1931, a fost arestat pentru a doua oară, împreună cu fiul său Vsevolod pentru presupusa „propagandă anti-sovietică”. La 3 aprilie 1932, Consiliul Special al NKVDla găsit vinovat și la condamnat la trei ani de exil. O lună mai târziu, Haruzin murit în închisoarea Butîrka^⁠(en) din cauza insuficienței cardiace

·         1936: Oswald Spengler, istoric german (n. 1880)

·         1941: Natalia Obrenovici născută Cheșco și Keșco sau Keschko (sârbăНаталија Обреновић, n. 15 mai 1859, Florența - d. 8 mai 1941, Saint-Denis, Franța), soția regelui sârb Milan I al Serbiei, a fost principesă consortă a Principatului Serbia din 1875 până în 1882 și regină consortă a Regatului Serbia din 6 martie 1882 până în 24 octombrie 1888.

Casa din Chişinău în care locuia Natalia Keşcu (str. S. Lazo nr. 24)

Natalia cu fiul ei Alexandru

Sanatoriul Cazin-Perrochaud în Berck-Plage pe la 1900

Natalia s-a născut în familia lui Petre Cheșco, descendent unei ramure al familiei Wassilko, colonel basarabean în armata rusă, și a Pulheriei Sturdza, din familia boierilor Sturzești din Moldova. Bunicul Nataliei pe linie paternă, Ioan Cheșco, a fost membru al Sfatului Suprem al Basarabiei, precum și conducător al nobilimii din ținuturile Chișinău și Orhei(1850-1853), apoi al ținuturilor Soroca și Iași. De cealaltă parte, mama Nataliei era nepoata voievodului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza.

„Keșco, veche familie - al carei nume inițial era Cazacul - din Țara de Sus a Moldovei, cu puternice legături de rudenie în boierimea bucovineană. Stolnicul Ioan Keșco de la Zăvoriștea, mort la 12 august 1917 în Basarabia, a fost străbunicul Nataliei P. Keșcu, soția (1875) prințului Milan Obrenovici, mai apoi (1882) rege al Serbiei”

—Gheorghe Bezviconi, Natalia Keșcu, regina Serbiei, în Din trecutul nostru, 17-20/III, 1935, pag. 59-74

Cum Pulheria Sturdza suferea de tuberculoză, viitorii părinți ai Nataliei petreceau mult timp în străinătate, în special la Florența, unde clima blândă era prielnică pentru tratament. În acest oraș se nasc și copiii familiei: Natalia (viitoarea regină), Ion, Marieta și Ecaterina.

Ramasă orfană de mică, Natalia este crescută de unchiul său, Constantin D. Moruzi, care era proprietarul moșiei Dănuțeni, din preajma Ungheniului, Basarabia. Stabilită în acest conac, Natalia făcea dese călătorii la Iași, Chișinău, Odesa și Viena.

Casa din Chișinău în care locuia Natalia s-a păstrat până azi, fiind situată la intersecția străzlor 31 august și Serghei Lazo(str. S. Lazo nr. 24).

La Viena l-a cunoscut pe viitorul soț, principele Milan Obrenovic IV al Serbiei. Logodna lor a avut loc tot la Viena. Iar într-o duminică, pe 17 octombrie 1875, în Catedrala de la Belgrad s-a oficiat cununia.

Împreună cu Milan Obrenovic IV, Natalia a avut doi fii, viitorul rege Alexandru I al Serbiei, născut în 1876, și Sergei, care a murit la câteva zile după naștere în 1878.

La proclamarea de către principele Milan a Regatului Serbiei în 1882, pricipesa Natalia a devenit regina Serbiei.

În 1888, după conflicte prelungite, regina Natalia și regele Milan divorțează. Totuși, după 5 ani, în 1893, aceștia se împacă și cer bisericii să le anuleze divorțul, lucru care se și întâmplă.

În 1889, ca urmare a abdicării de la tron a regelui Milan, fiul lui Milan și al Nataliei, Alexandru, devine rege al Serbiei, sub numele de Alexandru I.

Regele Alexandru și soția sa Draga Mašin au fost asasinați de organizația panslavistă Mâna Neagră în 1903, sub reproșul unei atitudini provestice. Regina Natalia a rămas singurul membru în viață al dinastiei Obrenovici. Regina și-a împărțit averea la Universitatea din Belgrad, la bisericile și mănăstirile din Serbia, după care s-a convertit la catolicism. A făcut profesiunea de credință catolică la 12 aprilie 1902 în biserica sanatoriului Cazin-Perrochaud de la Berck-Plage, în departementul Pas-de-Calais. S-a călugărit în anul 1903, și a lucrat ca infirmieră pentru mai mulți ani.^[3]

Și-a petrecut restul vieții în Franța. A murit în 1941 la St. Denis (Franța). Memoriile sale se păstrează în Muzeele Vaticane. Regina Natalia a fost înmormântată în cimitirul din Lardy, o localitate la 37 km sud-vest de Paris.

·         1960: J. H. C. Whitehead, matematician britanic (n. 1904)

·         1975: Avery Brundage, fost președinte al Comitetului Internațional Olimpic

·         1977 - A murit prozatorul Ion Cârja. Născut în SUA, din părinţi emigranţi, a trăit în perioada 1927-1965 în România, fiind deţinut politic în penitenciarele din Turda, Cluj, Aiud, Gherla, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Din anul 1965, s-a stabilit în SUA, unde a publicat volume de mărturii cutremurătoare asupra perioadei de detenţie din lagărele comuniste (n.25.03.1922).
* 1981: Prințul Andrei Alexandrovici al Rusiei (12 ianuarie/24 ianuarie 1897 – 8 mai 1981) a fost membru al familiei imperiale a Rusiei. Fiu al Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și al Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei el a fost, de asemenea, cel mai mare nepot al împăratului Nicolae al II-lea al Rusiei. După Revoluția Rusă din 1917 și-a petrecut mare parte a vieții sale în exil în Marea Britanie.

Prințul Andrei Mihailovici cu familia sa în 1910. De la stânga: Prințul Andrei în picioare, Prințul Feodor, Prințul Nikita, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna ținând în brațe pe Prințul Vasili, Prințesa Irina în spate, Marele Duce Alexandru Mihailovici; pe rândul de jos: Prințul Dmitri și Prințul Rostislav

Prințul Andrei Alexandrovici s-a născut la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg ca al doilea copil însă primul fiu al Marelui Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și a Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei.^[1] Deși dinast al familiei imperiale Romanov și nepot al împăratului Alexandru al III-lea prin mama sa, el nu a primit titlul de Mare Duce al Rusiei din cauza noii legi a familiei promulgată de împăratul Alexandru al III-lea. Prin această lege se stabilea ca numai copiii și nepoții pe linie masculină ai Țarului vor purta titlurile de Mare Duce sau Mare Ducesă; ceilalți descendenți vor purta titlurile de "Prinț al Rusiei" sau "Prințesă a Rusiei". În ciuda faptului că a fost doar prinț al Rusiei, la naștere a primit 21 de salve de tun (lucru rezervat doar Marilor Duci în timp ce pentru prinți ai Rusiei se trăgeau 15 salve de tun) la insistența bunicii sale, împărăteasa mamă Maria Feodorovna.^[2]

În tinerețe, înaintea Primului Război Mondial, Prințul Andrei a făcut turul Europei împreună cu părinții săi. La Biarritz, el s-a întâlnit cu unchiul său, regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit. Prințul Andrei a intrat în marina rusă și a servit sub comanda tatălui său, Marele Duce Alexandru Mihailovici. Mai târziu a devenit locotenent în garda călare, condusă de unchiul său, împăratul Nicolae al II-lea. Chiar înainte de Revoluția rusă, el era singurul membru al familiei care a însoțit-o pe împărăteasa Alexandra și cele patru fiice ale ei în ultima vizită la bisericile din Novgorod.^[3] A fost ultima dată când le-a văzut

Castelul de pe proprietatea tatălui său în Crimeea, Ai-Todor.

La căderea monarhiei ruse odată cu Revoluția din Februarie din 1917, Prințul Andrei s-a mutat cu frații și părinții săi pe proprietatea tatălui său în Crimeea, Ai-Todor. Un grup mare de membri ai familiei Romanov s-au concentrat acolo, încercând să scape de tulburările din restul țării. La început ei au trăit nestingherit, în timp ce guvernul provizoriu rus era la putere.

În timpul acestei perioade tulburi, Prințul Andrei a început o relație cu Elisabetta Ruffo-Sasso (1886-1940), o tânără divorțată. Ei s-au întâlnit la Sankt Petersburg în 1916. Ea era fiica lui Fabrizio Ruffo, Duce de Sasso-Ruffo și a prințesei Natalia Alexandrovna Mescherskaia (descendenta celebrei familii Stroganovs). Elisabetta avea o fată (Elisabeta Alexandrovna Friederici) din prima ei căsătorie cu generalul maior Alexandru Alexandrovitci Friederici (1878–1916). Când Elisabetta a rămas însărcinată, ei s-au căsătorit la 12 iunie 1918 în capela familiei la Ai-Todor în prezența familiei lui, inclusiv a bunicii, împărăteasa mamă.

Prințul Andrei avea 21 de ani și bunica lui l-a crezut prea tânăr pentru căsătorie, dar părinții lui, Marea Ducesă Xenia și Marele Duce Alexandru, și-au dat permisiunea.^[3]Nu a fost posibil în acele vremuri să-l contacteze pe unchiul Prințului Andrei, ultimul monarh domnitor, împăratul Nicolae al II-lea, care era ținut în captivitate. O lună mai târziu, Nicolae al II-lea a fost asasinat împreună cu țarina Alexandra și cu cei cinci copii ai lor, la Ekaterinburg în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918. Mai târziu, Prințul Andrei va vorbi foarte rar despre ei, găsind aceste amintiri prea dureroase.^[4]

Situația Romanovilor din Crimeea s-a deteriorat după succesul loviturii bolșevice de stat, în noiembrie 1917. Pentru un timp Prințul Andrei a fost închis împreună cu părinții săi, bunica împărăteasa și un număr mare de alte rude Romanov, la Dulber, un palat din Crimeea care a aparținut Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei.^[2] În 1918 Rusia și Germania erau încă în război și când trupele germane au invadat peninsula, ele au eliberat Romanovii captivi. În decembrie 1918, Prințul Andrei a părăsit Rusia cu soția sa Elisabetta Ruffo Di Saint Antimo, care era însărcinată cu primul lor copil, și cu tatăl său, Marele Duce Alexandru Mihailovici la bordul navei britanice Marlborough cu scopul de a ajunge la Conferința de Pace de la Paris, căutând sprijinul Europei de Vest pentru Armata Albă

Prințul Andrei și-a petrecut primii ani de exil în Franța. Pentru un timp a locuit pe Riviera franceză într-o proprietate care aparținea mătușii sale, Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei. Primii doi copii ai lui și ai primei soții s-au născut în Franța iar cel mai mic la Londra:

• Prințesa Xenia Andreevna (1919–2000); s-a căsătorit prima dată în 1945 cu Calhoun Ancrum (1915–1990); ei au divorțat în 1954. A doua oară s-a căsătorit în 1958 cu Geoffrey Tooth (1908–1998). Nu a avut copii din nici o căsătorie.^[5]
• Prințul Mihail Andreevici (1920–2008); s-a căsătorit prima dată în 1953 cu Jill Murphy (n. 1921); ei au divorțat în 1953. A doua oară s-a căsătorit în 1954 cu Shirley Cramond (1916–1983) și a treia oară în 1993 cu Giulia Crespi (n. 1930). Mihail nu a avut copii din nici o căsătorie.^[5]
• Prințul Andrei Andreevici (n. 1923); s-a căsătorit prima dată în 1951 cu Elena Dourneva (n. 1927). Ei au avut un fiu înainte să divorțeze în 1959. A doua oară s-a căsătorit în 1961 cu Kathleen Norris (1935–1967). Ei au avut doi copii. A treia oară s-a căsătorit în 1987 cu Inez Bachelin (n. 1933).^[5]

Prințesa Olga Andreevna, al patrulea copil al Prințului Andrei

Fără bani și fără o ocupație constantă, Prințul Andrei s-a stabilit definitiv în Anglia, la Frogmore, unde mama sa Marea Ducesă Xenia deținea reședința Wilderness House. Mai târziu ei s-au mutat la Hampton Court. Au trăit acolo în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial când soția Prințului Andrei, Elisabetta, bolnavă de cancer, a murit în timpul unei raid aerian în octombrie 1940. On bombă a lovit foarte aproape de casa lor dărâmând lustra din plafon iar Elisabetta a murit de leziuni la scurt timp după aceea. Doi ani mai târziu, în timp ce stătea la Balmoral, Prințul Andrei a întâlnit-o pe cea de-a doua soție, Nadine McDougall (1908–2000). Ea era cea mai mare dintre cele trei fiice ale colonel locotenentului Herbert McDougall și a soției sale finlandeze, Sylvia Borgstrom. Cuplul s-a logodit la 18 iunie 1942 și s-a căsătorit la Norton, la 21 septembrie 1942. Arhiepiscopul de Canterbury a oficiat serviciul anglican în timp ce cununia ortodoxă a fost oficiată de arhimanditul Nicolae, care a fost tutore al copiilor țarului Nicolae al II-lea.^[6]

Din a doua căsătorie, Prințul Andrei a avut o fiică:

• Prințesa Olga Andreevna (n. 1950); s-a căsătorit în 1975 cu Thomas Mathew (n. 1945). Ei au patru copii.^[5]

În 1949, Prințul Andrei s-a mutat în Casa Provender din Faversham, Kent care era proprietatea familiei celei de-a doua soții. Casa este faimoasă și pentru a fi fost casa de vântoare a lui Eduard, Prințul Negru.^[7] El și-a petrecut timpul grădinărind, distrându-se și chiar gătind, lucru pe care l-a învățat de la bucătari francezi în palatele părinților săi.^[3] A fost un artist și a avut mai multe expoziții de lucrări la Paris, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. El a proiectat coperta Să aprindem lumânările, o carte de memorii a soacei sale.^[3]

Prințul Andrei Alexandrovici a trăit liniștit până la moartea sa la casa din Faversham la 8 mai 1981 la vârsta de 84 de ani. Soția sa a murit în 2000

·         1985: Theodore Sturgeon (n. 26 februarie 1918 ca Edward Hamilton Waldo; d. 8 mai 1985) a fost un scriitor american de science fiction.

Este cel mai faimos pentru romanul științifico-fantastic More Than Human (1953). Slow Sculpture (publicată de revista Galaxy, februarie 1970) — a câștigat Premiul Hugo și Premiul Nebula pentru cea mai bună povestire. If All Men Were Brothers, Would You Let One Marry Your Sister? (1967) a fost nominalizată pentru Premiul Nebula din 1967 pentru cea mai bună nuvelă. The Man Who Learned Loving a fost nominalizată pentru Premiul Nebula din 1969 pentru cea mai bună povestire

Sturgeon s-a născut sub nunele Edward Hamilton Waldo în Staten Island, New York în 1918. Numele său a fost schimba legal în Theodore Sturgeon—nefiind un pseudonim—la vârsta de 11 ani după ce mama sa a divorțat și s-a recăsătorit cu William Dicky ("Argyll") Sturgeon.

A vândut prima sa povestire în 1938 către ziarul McClure Syndicate, care a cumpărat multe dintre primele sale lucrări (nefantastice); prima povestire fantastică a fost "Ether Breather" în Astounding Science Fiction, în 1939.

·         1988: Robert A. Heinlein (n. 7 iulie 1907 - d. 8 mai 1988) a fost un scriitoramerican de science-fiction. Deseori numit "decanul scriitorilor de science fiction",^[2] a fost unul dintre cei mai populari, influenți și controversați autori ai genului. El a stabilit standardul pentru plauzibilitatea științifică și a ajutat la creșterea nivelului literar al genului, fiind unul dintre primii scriitori de science fiction publicat în revistele mainstream (de exemplu, lucrări scrise de el au apărut la sfârșitul anilor '40 în The Saturday Evening Post). A fost unul dintre cei mai bine vânduți scriitori de science fiction timp de multe decenii și, alături de Isaac Asimov și Arthur C. Clarke, a fost cunoscut ca unul dintre "Cei Trei Mari" din science fiction^[3][4].

Un scriitor remarcabil de povestiri science fiction, Heinlein a aparținut unui grup de scriitori care s-a afirmat sub bagheta lui John W. Campbell, Jr. în revista acestuia Astounding Science Fiction - deși Heinlein a infirmat ipoteza conform căreia Campbell i-ar fi influențat în vreun fel stilul scriitoricesc. Heinlein a abordat în mod repetat anumite teme sociale: importanța libertății individuale, obligațiile pe care le au oamenii față de societățile în care trăiesc, influența religiei organizate asupra culturii și formei de guvernământ, precum și tendința societății de a reprima nonconformismul. El a examinat și legătura dintre dragosteafizică și cea emoțională, explorând diferite structuri familiare neortodoxe și speculând pe seama influenței pe care călătoriile spațiale o pot avea asupra obiceiurilor culturii umane. Tehnicile folosite în abordarea acestor teme a dat naștere la opinii divergente asupra genului de puncte de vedere care sunt expuse prin intermediul SF-ului.

Heinlein a câștigat premiul Hugo pentru patru dintre romanele sale; pe lângă asta, la cincizeci de ani de la publicarea lor, trei dintre operele sale au fost recompensate retroactiv cu același premiu, acordat pentru perioada în care distincția nu exista. El a obținut și primul premiu "Grand Master", oferit de Science Fiction Writers of America pentru întreaga activitate.

* 1995: Teresa Teng, Teng Li-Chun sau Deng Lijun (n. 29 ianuarie 1953 - d. 8 mai 1995) a fost o cântăreață de muzică pop din Taiwan. Ea a fost cunoscută pentru cântecele ei populare și balade romantice. Ea a înregistrat cântece în chineză, taiwaneză, cantoneză, japoneză, indoneziană și engleză. Teresa Teng a murit în 1995 în timp ce era în vacanță în Thailanda.

·         1996: Serge Ivan Chermayeff (n. 8 octombrie 1900 – d. 8 mai 1996) a fost un arhitect și scriitor britanic și american născut în Cecenia, care a activat în Marea Britanie și Statele Unite, fiind co-fondator a mai multe societăți profesionale de arhitectură, incluzând [The] American Society of Planners and Architects.
A scris mai multe cărți de arhitectură și urbanism, printre care Community and Privacy, împreună cu Christopher Alexander, în 1964, și The Shape of Community, împreună cu Alexander Tzonis, în 1971. A decedat în 1996 în Wellfleet, Massachusetts. Întreaga operă nepublicată a lui Chermayeff, constând din desene de arhitectură, planuri de proiecte finalizate sau nefinalizate, fotografii, corespondență, cursuri universitare și multe alte materiale scrise de arhitect sunt arhivate la Departamentul de desene și arhive (Drawings and Archives Department) al bibliotecii specializată în arhitectură, Avery Architectural and Fine Arts Library a Universității Columbia.

·         1999: Sir Dirk Bogarde (născut Derek Jules Gaspard Ulric Niven van den Bogaerde la 28 martie 1921 – d. 8 mai 1999) a fost un actor de scenă și de film englez făcând parte din noul val.

·         2007 - A încetat din viaţă actorul şi regizorul Victor Moldovan: "Regina de Navara", "Dona Diana", "Bădăranii", "Vecina de alături", "Anul viitor la aceeaşi oră" (n. 11 iunie 1926).
* 2011: George Guțiu (n. 30 martie 1924, Vaideiu, Mureș - d. 8 mai 2011, Cluj) a fost între 1990-2002 episcop al Episcopiei de Cluj-Gherla. În ultimii ani de viață a fost decanul de vârstă al episcopatului catolic din România.

George Guțiu s-a născut la data de 30 martie 1924 în Vaidei, pe atunci comună în județul Mureș (interbelic), în prezent sat aparținător de comuna Ogra, județul Mureș. A urmat școala primară în satul natal, apoi patru clase gimnaziale la Liceul "Papiu Ilarian" din Târgu Mureș. În anul 1940, după cedarea Transilvaniei de Nord către Ungaria fascistă, s-a mutat la Aiud, oraș rămas pe teritoriul Regatului României. Până în 1944a urmat la Aiud cursurile Liceului „Titu Maiorescu”.

După promovarea examenului de bacalaureat, a fost primit în clerul tânăr al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș, fiind în paralel și student în anul I la Academia de Teologie Română Unită "Sfânta Treime" din Blaj. După ce a absolvit cei patru ani de studii teologice, în iunie 1948, a promovat și examenul de licență, la care se supuneau doar cei mai buni clerici absolvenți, majoritatea rezumându-se la titlul ce-l acorda promovarea examenelor obligatorii de "absolvent de teologie" sau "teolog absolvent", suficient pentru a deveni preot de enorie.

Titlul de licențiat acorda dreptul de a deveni profesor de religie în învățământul mediu și era titlul superior ce se putea obține în învățământul teologic greco-catolic din țară. Licența în Teologie o putea acorda doar Academia de Teologie Română Unită din Blaj. Celelalte academii teologice greco-catolice din țară eliberau un simplu certificat de absolvire, numit „absolutoriu”.

La o săptămână de la decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, de trecere a Bisericii Române Unite în ilegalitate, în data de 8 decembrie 1948, a fost hirotonot preot de către Alexandru Cisar, arhiepiscop și mitropolit romano-catolic al Bucureștilor, în condițiile în care toți episcopii greco-catolici fuseseră arestați încă de la sfârșitul lunii octombrie și încarcerați la reședința patriarhală de la Dragoslavele. George Guțiu a fost hirotonit pentru Arhidieceza Română Unită de Alba Iulia și Făgăraș.

După hirotonirea sa ca preot, l-a ajutat pe ordinarius-ul arhidiecezan, mai întâi Pr. George Dănilă, fostul său rector la Academia de Teologie, și apoi pe Alexandru Todea, protopopul Reghinului, devenit din noiembrie 1950 episcop. În acea perioadă a călătorit prin întreaga arhidieceză, culegând date din parohii și protopopiate, despre preoții și călugării întemnițați, despre situația călugărițelor și a credincioșilor rezistenți (netrecuți la Biserica Ortodoxă Română), reușind să comunice aceste date Sfântului Scaun, papei Pius al XII-lea.

În aceeași perioadă a fost și îndrumătorul spiritual al Congregației de Călugărițe din Blaj, până la ridicarea acestora și fixarea lor la Obreja, în fosta mănăstire baziliană de acolo. Fiind urmărit de Miliție, în anul 1949, pr. George Guțiu a scăpat îmbrăcat într-un halat alb, prin grădina Institutului Recunoștinței.

La data de 30 ianuarie 1951 a fost arestat la Reghin și anchetat la Ministerul de Interne din București, până la 15 februarie1952, când, a fost trimis în judecată și condamnat de către Tribunalul Militar, secția a II-a București, prin sentința nr. 104 din 20 februarie 1952, la muncă silnică pe viață.^[1] Detenția a executat-o în închisorile cu cel mai greu regim din țară, adevărate lagăre de exterminare a oponenților politici ai regimului comunist: închisoarea Jilava, Aiud, Pitești, Dej și penitenciarul Gherla. A fost eliberat la 4 august 1964, în virtutea Decretului de grațiere a tuturor deținuților politici, emis de regimul comunist pentru a sărbători aniversarea a 20 de ani de la eliberarea de sub fascism.

După eliberarea din închisoare s-a așezat în orașul Târnăveni, unde la început a fost angajat ca muncitor la Întreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă. Comportarea excepțională la locul de muncă i-a determinat pe superiori săi să ceară recunoașterea studiilor lui teologice ca studii superioare și, astfel, George Guțiu a fost promovat economist și avansat mai târziu economist principal, calitate din care a fost pensionat în anul 1986, la împlinirea vârstei de 62 de ani, de la aceeași întreprindere.

În activitatea bisericească s-a remarcat în calitate de colaborator al mitropolitului Alexandru Todea, lucrând un timp în calitate de vicar general arhidiecezan.

La data de 3 martie 1990 preotul George Guțiu a fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea în funcția de episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, iar la data de 17 iunie 1990 a fost consacrat ca episcop, prin punerea mâinilor mitropolitului Alexandru Todea, asistat de episcopii sufragani Ioan Ploscaru al Lugojului și Lucian Mureșan al Maramureșului. Hirotonirea sa ca episcop a avut loc în cadrul unei Liturghii arhierești festive, celebrată pe Stadionul Municipal din Cluj, în prezența a peste 15.000 de participanți, dintre care sute de preoți îmbrăcați în odăjdii, călugări, călugărițe. Odată cu consacrarea, mitropolitul i-a trecut noului consacrat puterea ordinară de jurisdicție, care fusese deținută până atunci provizoriu de către Alexandru Todea, cu toate drepturile și îndatoririle ei.

Ca și în eparhiile de Oradea și Maramureș, nici la Cluj nu a avut loc instalarea canonică a episcopului în catedrala eparhială, aceasta fiind ocupată în acel moment de către Biserica Ortodoxă Română.

La 20 iulie 1994, ca o recunoaștere a meritelor sale deosebite în apărarea creștinismului în timpul persecuției comuniste, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de Arhiepiscop "ad personam" de Cluj-Gherla. George Guțiu a participat la consacrarea ca episcopi greco-catolici a lui Alexandru Mesian (episcop coadjutor de Lugoj) și Virgil Bercea (episcop coadjutor de Oradea) la 8 septembrie 1994.

De la îmbolnăvirea cardinalului Todea în anul 1992 și până la numirea episcopului Lucian Mureșan la conducerea Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș în data de 4 iulie 1994, George Guțiu a condus treburile curente ale întregii provincii mitropolitane ca administrator apostolic.

Conform dreptului canonic, și-a prezentat cererea de retragere de la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1999, odată cu împlinirea vârstei de 75 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a acceptat cererea imediat, ci la 18 iulie 2002, dată la care episcopul auxiliar Florentin Crihălmeanu a preluat scaunul episcopal de Cluj-Gherla.

În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce de către Emil Constantinescu, președintele României.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ap și Ev Ioan Teologul; Sf Cuv Arsenie cel Mare (Dezlegare la pește)

·         În calendarul romano – catolic: (†) Fer. Ieremia Valahul, călugăr român; Sf. Victor, martir

·         În calendarul greco-catolic: (†) Sf. Ioan Teologul, apostol, evanghelist († secolul I – secolul al II-lea). Sf. Arseniu cel Mare, cuvios († 445)

• Ziua Mondială a Crucii Roșii

·         Ziua Partidului Comunist  din Romania – 8 Mai

Istoria aparitiei P.C.R.

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian. După discuţii îndelungate şi aprinse cu Zinoviev, Buharin şi chiar cu Lenin, primii patru membri ai delegaţiei au acceptat cele 21 de condiţii necesare pentru afilierea la Comintern, Flueraş fiind trimis înapoi în ţară, deoarece nu corespundea din punct de vedere ideologic.
Această acceptare a dus la scindarea Partidului Social-Democrat, în februarie 1921, scindare în urma căreia, la 8 mai al aceluiaşi an, a luat fiinţă Partidul Socialist Comunist ca secţie română a Internaţionalei Comuniste.

Pentru că primul Congres al Partidului a fost întrerupt de intervenţia poliţiei, la 12 mai 1921, lucrările sale au fost reluate la Ploieşti, la începutul lunii octombrie a anului 1922. În noaptea de 3 spre 4 octombrie a fost adoptat Statutul Partidului Comunist din România,  denumire care se va menţine până în octombrie 1945. Partidul avea  cca.1000 de membri si a avut o politica trădătoare şi antinaţională.

Primul punct al Statutului prevedea că: „Partidul Comunist din România este o secţiune a Internaţionalei Comuniste. El nu are alte scopuri decât acelea ale Internaţionalei căreia îi aparţine”. La punctul al doilea se arăta că: „Tezele şi hotărârile de orice fel ale Internaţionalei a III-a Comuniste sunt obligatorii pentru toţi membrii şi toate comitetele, comisiunile, grupele etc. ale partidului comunist.”

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului român, susţinute public de către comunişti, şi eşecul tratativelor româno-sovietice de la Viena, din martie-aprilie 1924, au condus la trecerea în ilegalitate a partidului la data de 11 aprilie 1924– pana in august 1944.

Răspunsul Uniunii Sovietice nu s-a lăsat aşteptat prea mult, aceasta formând, în vara anului 1924, dincolo de Nistru, o Republică Sovietică Autonomă Moldovenească, iar în septembrie provocând revolta de la Tatar Bunar, sprijinită de comuniştii români, mai ales de cei din Basarabia.

Partidului Comunist din România, total subordonat Rusiei şi indeplinind planurile Rusie bolşevice, a fost condus de ne-români împotriva românilor şi a Statului Român.

Cu exeptia primului secretar, românul Gheorghe Cristescu, eliminat în 1924 tocmai sub acuzaţia de naţionalism, toți ceilalţi secretari generali ai partidului au fost numai străini, şi anume: Elek Köblös, maghiar, între 1924 şi 1928; Vitali Holostenko, ucrainean, între 1928 şi 1931; Alexandru Ştefanski (Gorun), polonez, între 1931 şi 1934; Eugen Iacobovici, evreu, între 1934 şi 1936; Boris Ştefanov, bulgar, între 1936 şi 1940; Miklos Goldberger, evreu, în 1940; şi Ştefan Foriş, evreu ungur, între 1940 şi 1944.

Cei mai de seamă lideri comunişti români ai anilor ’20 – ’50 au fost recrutaţi ori s-au pus la dispoziţia serviciilor secrete sovietice, remarcându-se după 23 august 1944 în acţiunea de sovietizare a României: Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi alţii.

1919 – 1944: Rusia finanţează terorismul împotriva României

Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului – acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice -, comuniştii români a trebuit să fie plătiţi de aceasta până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.

Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble.

De asemenea, raportul pe luna iunie 1920 al Biroului Sud consemna plecarea în misiune în România a tovarăşilor Goldenberg, Rozenkranţ, Brigodirenko, Stăncescu şi Panaitescu, cu toţii dotaţi cu geamantane cu fund dublu şi cu materiale de propagandă.

Sumele plătite erau: pentru Stăncescu, 12.000 de ruble sovietice şi 10.000 de ruble Romanov, pentru Goldenberg, 14.000 de ruble sovietice, 7.000 de ruble Romanov şi 3.000 de lei, iar pentru ceilalţi, 5.000 de ruble sovietice şi 7.000 de ruble Romanov.

Tot în acest sens, trebuie să arătăm că reprezentantul Grupului comunist român, care a început să funcţioneze la Odesa imediat după terminarea primului război mondial, cunoscut sub psudonimul „Baronul”, a semnat de-a lungul anului 1919 zeci de chitanţe ce probau că primise de la delegatul Moscovei, un anume tovarăş Zalik, ajutoare însumând cu mult peste 500.000 de ruble sovietice, 30.000 de ruble ucrainiene, 4.800 de lei, 680 de leva şi 4.000 de coroane cehe.

Ceva mai târziu, un anume activist Cosma emitea chitanţe atestând încasarea unor sume variabile pentru întreţinerea membrilor Partidului Comunist din România, anume 965 de dolari americani la 4 iunie 1925, 5.500.000 de coroane cehe la o dată neprecizată şi alte 360.000 la 1 iulie 1925.

Răsplătirea comuniştilor români de către Moscova a continuat, aşa cum spuneam, până în 1944, în luna mai a acelui an F. Rabinovici primind 120 de ruble, M. Grinberg 180 de ruble, Vasile Luca 180 de ruble, M. Manole 225 de ruble şi aşa mai departe.

Această subordonare faţă de interese străine a impus comuniştilor români metode şi mijloace de acţiune conspirative şi ilegale, chiar şi atunci când partidul lor s-a aflat în legalitate, precum şi adoptarea a numeroase pseudonime, ceea ce îngreunează foarte mult munca cercetătorului în acest domeniu.

RELIGIE ORTODOXĂ 8 Mai

Sfăntul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul; Sf Cuv Arsenie cel Mare

Pomenirea Sfantului Slavitului Apostol si Evanghelist Ioan  

   Se cuvine a sti ca tatal cuvantatorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru ca Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosif, si trei fiice: pe Estir, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu si maica a lui Ioan cuvantatorul de Dumnezeu. Deci, Mantuitorul, era unchi lui Ioan, pentru ca era frate al Salomeei, fiica lui Iosif. Se cuvine sa stim ca, in vremea in care a fost vandut Domnul nostru iudeilor si a fost rastignit, au fugit toti. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de fata la vanzarea si la rastignirea Lui si a venit la mormant cu Petru.

   Apoi a luat pe Nascatoarea de Dumnezeu intru ale sale. De aceea se zice ca a avut trei maici pe pamant: intai pe Salomi, dintru care s-a nascut; a doua, tunetul, ca s-a numit "fiul tunetului"; si a treia pe Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, precum a zis Domnul: Iata Maica ta! Si a ingrijit-o Ioan pana la adormirea ei. Apoi a venit la Efes si a daramat prin rugaciunea sa capistea Artemidei si a mantuit din ratacire patru sute de mii de barbati si femei ce slujeau Artemidei si i-a adus la lumina. Iar muntele pe care se afla biserica cuvantatorului de Dumnezeu se numeste Livaton, unde, spre apus, zace Sfantul Timotei. Iar Maria Magdalena si cei sapte tineri din Efes sunt in muntele din apropiere, ce se cheama Hileon. Iar Sfanta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei sapte diaconi, din cele patru proorocite fiice ale lui, zace aproape in acel munte; si Audact, mucenicul, si fiica sa, Calistena, si alti mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul si Pavel cetateanul pustiului. Si se face praznuirea Sfantului Ioan, in cinstita sa apostoleasca biserica, ce este la locul ce se numeste Evdomon.

   Cinstita mutare a Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mantuitorului, a iubitorului de feciorie si ucenicul iubit al lui Hristos, se praznuieste in 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viata lui cea sfanta. In aceasta zi, insa, se cinsteste numai pomenirea prafului tamaduitor, care ca minune iese in fiecare an din mormantul lui, in ziua a opta a lunii mai si pe care crestinii cei de acolo il numesc mana. Pentru ca Sfantul Ioan, traind mai mult de o suta de ani si ostenindu-se in bunavestirea lui Hristos, a iesit impreuna cu sapte ucenici ai sai din cetatea Efesului si le-a poruncit sa-i sape un mormant in chipul Crucii si intr-insul - precum scrie in viata lui - sa fie ingropat de viu. Auzind fratii cei din cetate de aceasta, au mers si au sapat mormantul lui si n-au aflat trupul Apostolului si s-au intors, plangandu-l mult. Dupa aceea, mergeau adeseori la mormantul lui si acolo isi savirseau rugaciunile catre Dumnezeu, chemand in ajutor si spre mijlocire pe Sfantul Ioan.

   Dupa aceea a inceput in fiecare an, in aceasta luna si zi, a iesi din mormantul lui un praf subtire facator de minuni, pe care credinciosii luandu-l, tamaduiau neputintele si patimile ce erau in popor. Pentru aceea s-a asezat intr-aceasta zi, precum si in luna lui septembrie, sa-l laudam cu bisericesti cantari de laude si sa-l fericim pe acest placut al lui Dumnezeu, care mai mult decat altii a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugaciunile aceluia sa cistigam si noi tamaduire de bolile noastre cele sufletesti si trupesti si sa ne invrednicim a fi placuti si iubiti lui Hristos Dumnezeul nostru.

Viata Cuviosului Arsenie cel Mare

   Cuviosul Arsenie s-a nascut in Roma cea Veche, din parinti crestini si dreptcredinciosi. El a crescut in invatarea cartii si in frica lui Dumnezeu. Ajungand barbat desavirsit, s-a aratat intelept, pentru ca a trecut bine toata invatatura retoricii si a filosofiei, cunoscand limba greceasca si latineasca. Defaimand desertaciunile acestei lumi si lasind afara intelepciunea elineasca, a intrat in randul clericilor, spre slujba lui Dumnezeu, cautand intelepciunea cea duhovniceasca, pe care Sfantul Apostol Iacov o lauda, numind-o curata, pasnica, blanda, bine supusa, plina de mila si buna de roduri". El a fost hirotonit diacon al bisericii celei mari din Roma, unde traia in curatie cu intreaga intelepciune, sirguindu-se a fi vrednic locas al Sfantului Duh, Cel ce sfinteste toate. Intr-acea vreme imparatea la Rasarit, Teodosie cel Mare; iar la Apus, in Roma cea Veche, Gratian. Teodosie avea doi fii: Arcadie si Onorie, carora le cauta un invatator pentru ca acela sa-i invete, nu numai intelepciunea cea omeneasca, ci si pe cea dumnezeiasca; ca sa devina ei iscusiti in filosofia paganeasca si in intelepciunea crestineasca cea imbunatatita, care povatuieste spre iubirea lui Dumnezeu. El a trimis in toate partile si tarile de sub stapanirea sa, sa caute pe unul ca acesta; dar nu putea sa-l afle, pentru ca, desi aflau trimisii multi intelepti, totusi nu erau cu viata placuta lui Dumnezeu; si iarasi, a aflat multi placuti lui Dumnezeu, dar nu erau iscusiti in intelepciunea cea dinafara.

   Deci, a fost nevoit imparatul Teodosie sa scrie lui Gratian, imparatul Apusului, poftindu-l sa caute in stapanirea sa un barbat ca acela si sa-l trimita la dansul sa-i invete copiii.

   Imparatul Gratian s-a sfatuit impreuna cu Papa Damasus si au zis: "Rusine va fi imparatiei noastre daca nu vom afla la noi un om intelept si imbunatatit, precum voieste imparatul Teodosie, care sa poata invata pe fiii sai filosofia si sa-i povatuiasca in frica lui Dumnezeu, cu cuvantul, cu fapta si cu viata cea placuta lui Dumnezeu". El, cautand, n-a aflat in toata Roma mai bun si mai iscusit in amandoua intelepciunile, in cea lumeasca si in cea duhovniceasca, decat pe diaconul Arsenie, care vietuia dupa Dumnezeu, si pe multi ii covirsea cu cuvantul si cu lucrul, cu intelepciunea si cu viata, desi nu era tocmai tanar. Chemandu-l, i-a spus cererea imparatului Rasaritului, poruncindu-i sa mearga acolo; iar el se lepada in tot chipul, zicand ca el a lasat de mult intelepciunea cea lumeasca, dupa ce a inceput randuiala slujbei lui Dumnezeu si a uitat scolasticestile graiuri, neputand macar a-si aduce aminte, ci vrea ca in liniste sa slujeasca in randuiala Bisericii si Altarului.

   Pe cat el se lepada, pe atat imparatul cu papa il indemnau, sfatuindu-l sa-i asculte pe ei, intr-acel lucru atat de trebuinta imparatilor crestini si Bisericii lui Dumnezeu; sa invete pe copiii imparatesti nu numai intelepciunea cartii, ci si buna credinta cea crestineasca, ca sa nu creada vorbelor paganesti; ci sa stie, dupa aceea, a apara si a largi sfanta credinta cea crestineasca. Deci, Arsenie fara sa vrea s-a supus vointei imparatului si a papei si a fost trimis de ei la Constantinopol, la imparatul Teodosie cu toata cinstea. Ajungand fericitul Arsenie la Constantinopol, a fost primit de imparatul Teodosie cu dragoste; pentru ca, vazandu-l si cunoscandu-l din chip si din vedere ca este omul lui Dumnezeu, plin de intelepciune si de iubire de Dumnezeu, s-a bucurat de el foarte si a inaltat multumire lui Dumnezeu.

   Aducand imparatul pe cei doi fii ai sai, pe Arcadie si pe Onorie, i-a incredintat lui, zicandu-i: "Tu mai mult sa le fii lor tata decat mine; caci mai mare lucru este sa le dai lor buna intelegere, decat a-i naste pe ei. Deci, ti-i incredintez bunei tale intelegeri, inaintea lui Dumnezeu, Care priveste spre noi, ca sa-i faci pe ei astfel precum doresc sa-i am. Pune pe chipul bunatatii si al intelepciunii tale, ca un tata duhovnicesc, ca sa nu se vatame cu nici un fel de sminteli din cele tineresti, si pentru aceasta va fi tie nadejde in Dumnezeu, fara de indoiala de rasplatire vesnica. O, cinstite Arsenie, daca ii vei creste pe dansii fara de prihana, pazindu-i in buna invatatura, atunci eu m-as bucura si as multumi lui Dumnezeu. Iti graiesc acestea si-ti poruncesc inaintea lor, ca singuri sa auda si sa ia aminte. Sa nu cauti la aceea, ca sunt fii de imparat, ci in tot chipul sa-i supui pe ei la frica invataturii tale, pentru ca voiesc, ca in toate, sa se supuna tie, ca unui adevarat parinte si invatator al lor si sa te asculte ca niste fii si ucenici".

   Astfel imparatul, incredintind lui Arsenie pe fiii sai, a poruncit ca scoala lor sa fie aproape de palatul sau, ca sa-i fie cu putinta a merge singur adeseori la ei, sa vada si sa stie de invatatura si de viata fiilor sai. Iar pe fericitul Arsenie l-a cinstit, dandu-i loc intre senatorii sai, si a poruncit sa-l cheme pe el tata, nu numai al fiilor imparatesti, ci si al lor.

   Deci, Arsenie se numea tata al imparatului si al fiilor lui. Se scrie si aceasta in Pateric, ca fericitul Arsenie a primit pe amandoi fiii imparatesti, Arcadie si Onorie, din scaldatoarea Sfantului Botez, adica le-a fost nas, pentru ca s-au botezat nu in pruncie, ci dupa ce au ajuns in virsta desavirsita.

   Primind Arsenie spre povatuire pe fiii imparatului, avea mare grija de ei, invatindu-i cartile grecesti si latinesti si spunindu-le lor toata intelepciunea din dumnezeiasca Scriptura, ii povatuia spre folos la obiceiuri bune, la calea cea dreapta si placuta lui Dumnezeu. Dar, mai ales, ii invata pe ei in ce fel sa fie, cand va binevoi Dumnezeu, sa le dea lor imparatia pamanteasca, pentru ca ei sa nu se impodobeasca numai cu coroana imparateasca, ci mai mult cu faptele cele bune si milostive, cu dreapta credinta si cu cucernicia cea crestineasca. Pentru ca imparatia au avut-o si oamenii rai si pagani, precum au fost mai inainte imparatii cei pagani; iar a fi cu faptele bune, acesta este lucrul firesc al imparatilor crestini, care sunt datori a placea si a fi iubiti lui Dumnezeu si poporului; incat sa ramana pomenirea lor dupa ei, fericindu-se de neamuri.

   O invatatura ca aceasta le dadea lor preainteleptul Arsenie si-i cinstea pe ei ca pe niste fii imparatesti, ii punea pe doua scaune si el singur ii invata, stand inaintea lor. S-a intamplat intr-o vreme de a mers la ei imparatul fara de veste si, vazand pe fii sai sezand pe scaune, iar pe Arsenie stand inaintea lor, s-a mihnit foarte si a zis catre Arsenie: "Oare asa ti-am poruncit? Au nu ti-am zis ca sa-i tii pe ei ca pe niste ucenici ascultatori si fii ai tai; iar nu ca niste feciori de imparat?" Fericitul Arsenie a raspuns cu smerenie, zicand: "Imparate, fiecarui lucru i se cuvine fapta cuviincioasa, tineretile au trebuinta de invatatura, iar cinstea imparateasca avem datoria a o implini".

   De aceste cuvinte imparatul mihnindu-se mai mult, i-a zis: "Au doara tu ii pui pe ei imparati?" Aceasta zicand-o, a luat de la fii semnele cele imparatesti si a pus pe Arsenie, nevoind el, pe scaun; iar fiilor le-a poruncit ca sa stea inaintea lui, zicand: "De vor invata a se teme de Dumnezeu, a pazi poruncile Lui si a-i placea Lui cu dreptate si cu blandete, Imparatul Cel ceresc este puternic, ca sa le dea imparatie pe pamant, de vor fi vrednici pentru aceea. Iar de vor fi rai si nevrednici, apoi mai bine le va fi lor sa petreaca fara imparatie, decat sa imparateasca cu nebunie. Si ma rog lui Dumnezeu, mai bine din copilaria lor sa piara cu moarte de pe pamant, decat ar fi rai si ar creste spre vatamarea sufletelor lor si a altora". Astfel invatindu-i imparatul, s-a dus; iar Arsenie lauda pentru aceea in mintea sa pe imparatul si de atunci facea dupa porunca lui, pentru ca el, sezand, invata pe fiii imparatesti care ii stateau inainte.

   Petrecand el in mare cinste si slava, se mihnea foarte, intristandu-se cu duhul, pentru ca lui ii era urata slava, bogatia si gilceava acestei lumi si avea mare dorinta ca in liniste, in saracie si in smerenie monahiceasca sa slujeasca lui Dumnezeu, rugandu-se Lui cu dinadinsul, ca sa-i arate lui o cale lesnicioasa spre a scapa de viata cea din palatul imparatesc, spre cistigarea petrecerii celei deosebite si pustnicesti.

   Intr-una din zile a aflat pe Arcadie cazut intr-o sminteala copilareasca. Deci, maniindu-se pe el, l-a batut tare cu niste vergi si l-a ranit atata, incat sa pomeneasca bataia aceea pana la moarte; pentru ca ramasesera pe trup semnele acelea. Aceasta s-a facut din purtarea de grija a lui Dumnezeu, ca prin acea pricina sa scoata pe Arsenie din lume si sa-l duca la viata pustniceasca dorita de el. Deoarece Arcadie a prins rautate mare in inima sa asupra invata-torului sau pentru bataia aceea si, venind in virsta cea desavirsita, se gandea cum l-ar ucide pe el. Descoperindu-si gandul sau unui credincios spatar de-al sau, il ruga sa ucida in taina pe Arsenie cu orice chip. Spatarul, temandu-se de Dumnezeu si de imparatul Teodosie si, nevoind sa faca un lucru rau ca acela, deoarece si pe Arsenie pentru acea fapta buna a lui, iubindu-l si cinstindu-l, i-a spus in taina gandul cel rau al lui Arcadie si il sfatuia ca, precum stie sa-si pazeasca viata. Deci, Arsenie, fiind cuprins de mihnire si de frica, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca sa-i indrepte calea lui spre mantuire. Pe cand se ruga, a auzit noaptea un glas de sus, zicandu-i: "Arsenie, fugi de oameni si te vei mantui". Arsenie, auzind aceasta, indata s-a imbracat in haine proaste si a iesit din palatul imparatesc, nestiind nimeni. Deci, mergand la limanul marii, a gasit, dupa randuiala lui Dumnezeu, o corabie mergand spre Alexandria si, urcandu-se intr-insa, a plecat lasindu-se in voia lui Dumnezeu.

   Sosind in Alexandria, s-a dus indata la schitul pustiei, unde, mergand la biserica, a rugat preotii sa-l faca monah si sa-l povatuiasca la calea mantuirii. Ei, vazandu-l dupa fata, dupa vedere si din vorba ca este barbat cinstit, l-au intrebat cine este si de unde vine. Iar el le-a raspuns: "Sunt un om strain si sarac!" Deci, sfatuindu-se preotii intre ei cine ar fi putut sa ia pe acela langa sine si sa-l povatuiasca la nevointa vietii monahicesti, l-au dus la parintele Ioan Colov si i-au spus despre barbatul care venise la calugarie. Batranul, facand rugaciune, a zis: "Voia Domnului sa fie!"

   Si le-au pus masa, caci era ceasul al zecelea din zi si, sezand preotii sa manince cu batranul, au lasat pe Arsenie, pentru ca nimeni nu i-a zis sa sada la masa. Mancand aceia, el statea inaintea lor privind in jos, parandu-i-se ca sta inaintea lui Dumnezeu si a sfintilor ingeri. Deci, batranul, luand dinaintea sa o bucata de paine, a aruncat-o inaintea lui, zicandu-i: "De voiesti, maninca!" Batranul a facut aceasta, ispitind smerenia lui si vrand sa stie oare cu adevarat a venit sa se lepede de sine? Arsenie a gandit in sine, zicand: Acest batran este ingerul lui Dumnezeu mai inainte-vazator si, cunoscandu-ma ca sunt mai rau decat un ciine, mi-a aruncat aceasta paine ca unui ciine; deci, mi se cade ca sa maninc ca un ciine, hrana ce mi s-a dat. Deci, plecandu-se jos, a mers pe pamant pe maini si pe picioare, ca un dobitoc cu patru picioare si luand cu gura acea bucata de paine, a mers intr-un colt al chiliei si, stand acolo pe pamant, a mancat-o. Iar Cuviosul Ioan Colov, vazand atata smerenie a lui, a zis catre preoti: "Acesta va fi monah iscusit!" El a iubit pe Arsenie foarte mult pentru smerenia lui si indata l-a imbracat in schima monahala, povatuindu-l la nevointa cea duhovniceasca. Apoi, dupa putina vreme, i-a dat o chilie aproape de sine, poruncindu-i sa petreaca ca un monah desavirsit.

   Dupa plecarea lui Arsenie din palatul imparatesc, s-a facut de imparatul Teodosie multa cercetare pentru el. Pentru ca imparatul s-a mihnit foarte mult dupa el si a trimis prin toate partile ca sa-l caute, dar n-a putut sa-l afle, acoperind Dumnezeu pe robul Sau, pana la vremea aratarii lui spre folosul multora.

   Arsenie, traind in postire in chilia pe care i-o daduse batranul, placea lui Dumnezeu, cu osteneli si cu toata fapta buna si degraba a intrecut pe multi parinti prin pustnicestile sale nevointe, rugandu-se lui Dumnezeu si zicand: "Doamne, povatuieste-ma pe mine, cum sa ma mantuiesc!" Atunci iarasi s-a auzit un glas graind catre dansul: "Arsenie, fugi de oameni si petrece in liniste; caci, aceasta este radacina curatiei!" Deci, sculandu-se, s-a dus mai departe in pustie pentru linistea sa si, facandu-si o chilie mica, locuia singur intr-insa, sirguindu-se in tot chipul sa pazeasca tacerea. Pentru aceasta, totdeauna se dadea de o parte de la tot felul de vorbe, inaltindu-si mintea sa la cele ceresti. Adica, cu trupul era pe pamant, iar cu duhul se impartasea cu puterile cele de sus, venind la biserica numai Duminicile si in zilele de praznic, de unde, dupa savirsirea slujbei bisericesti, indata se intorcea in liniste la chilia sa cea pustniceasca. El nu vorbea cu nimeni nimic, decat numai cand il intreba cineva de vreun lucru de trebuinta, atunci raspundea cu cuvinte scurte si alerga la linistea sa. Viata lui era de minune tuturor parintilor celor din schit.

   Odata l-a intrebat parintele Marcu, zicand: "Parinte, pentru ce fugi de noi?" Arsenie i-a raspuns: "Dumnezeu stie cat va iubesc pe voi, dar nu pot sa fiu si cu Dumnezeu si cu oamenii; caci puterile cele de sus mii de mii si intuneric de intuneric se afla in ceruri si toti cu o voie si cu un gand slavesc pe Dumnezeu; iar voile omenesti sunt multe pe pamant si gandurile de multe feluri; pentru ca fiecare isi are voia si gandul sau; deci, nu pot sa las pe Dumnezeu si sa vietuiesc cu oamenii!" Astfel, fericitul Arsenie, unindu-se cu Dumnezeu, se departa de oameni si dorea ca sa nu fie vazut si stiut de nimeni. Dar faclia nu putea sa stea mult ascunsa sub obroc; caci, strabatand pretutindeni vestea despre viata lui cea imbunatatita, s-a facut instiintare si in Constantinopol despre el.

   Dupa moartea dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Mare, imparatind Arcadie, fiul lui, a luat instiintare despre Cuviosul Arsenie, unde este si cum vietuieste; deci, i-a scris, cerandu-si iertare cu smerenie pentru pacatul sau cel din tinerete; staruind de el ca sa se roage lui Dumnezeu pentru el si pentru fratele sau, Onorie, care luase imparatia Apusului, sa le indrepteze Domnul bine imparatiile lor, daruindu-i inca tot birul imparatesc, care se lua din Egipt, pentru ca el sa-l imparta, precum va voi, bisericilor si manastirilor si tuturor celor ce au trebuinta. Dar, Cuviosul Arsenie n-a voit sa-i scrie, ci prin cuvinte a raspuns trimisului, zicandu-i: "Spune celor ce te-au trimis, ca asa graieste smeritul Arsenie: Dumnezeu sa va ierte pe voi, fiilor, si imparatiile voastre sa le indrepteze dupa bunavoia Sa si pe voi sa va povatuiasca ca sa faceti voia Lui. Iar ceea ce ati scris pentru bir, de aceasta nu are trebuinta Arsenie, pentru ca el este mort pentru lume si sa nu-l socoteasca nimeni ca este intre cei vii". Cu un raspuns ca acesta Cuviosul a eliberat pe trimisul imparatului, iar el se salasluia in pustie, in chilia sa deosebita, traind in tacere si vorbind cu Dumnezeu neincetat prin rugaciune; iar, uneori, povatuia pe altii la viata cea linistita.

   Mergand el intr-un loc, care avea o multime de trestie, a aflat acolo pe niste frati sezand; iar trestia, clatinindu-se de vant, facea zgomot mare. Si a intrebat pe frati, zicand: "De unde vine acest zgomot?" Aceia i-au raspuns: "Trestia suna de vant, parinte". Cuviosul le-a zis: "Apoi pentru ce sedeti voi aici, ascultand zgomotul trestiilor? Daca cineva iubeste cu adevarat tacerea, apoi nu poate suferi nici glasul cel de pasare; caci si din acela se tulbura pacea inimii, cu atat mai mult de un zgomot ca acesta de trestie.

   Intr-una din zile a venit la dansul pentru cercetare Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, impreuna cu oarecare boieri, si voiau sa auda de la el cuvant de folos. Iar staretul, tacand putin, a zis catre dansii: "De va voi spune un cuvant pe care il veti auzi, apoi voi veti face ceea ce voi zice eu?" Ei s-au fagaduit ca sa faca aceea ce le va porunci. Si le-a zis staretul: "Oriunde veti auzi de Arsenie, sa nu veniti". Minunindu-se de cuvantul lui, s-au folosit si s-au dus.

   Arhiepiscopul a voit iarasi sa vada pe Cuviosul Arsenie si a trimis la el, intrebandu-l daca ii va deschide lui chilia cand va veni?" Iar staretul a raspuns prin trimis: "De vei veni, iti voi deschide; iar de-ti voi deschide tie, apoi voi deschide tuturor. De aceea nu voi mai sedea aici". Auzind arhiepiscopul, nu s-a dus, temandu-se sa nu plece staretul din hotarele lor aiurea.

   Un frate oarecare strain a mers la chilia Cuviosului Arsenie si a batut in usa, vrand sa-l vada. Iar staretul, socotind ca a venit ascultatorul cel ce il slujea, i-a deschis usa indata; dar, vazand pe fratele cel strain, a cazut cu fata la pamant, ca sa nu-l vada pe cel ce a venit. Fratele se ruga de staret ca sa se scoale de la pamant, iar el nicidecum nu voia, ci raspundea: "Nu ma voi scula, pana ce nu te vei duce de aici". Rugandu-l fratele mult si neluandu-i in seama rugaciunea, a plecat.

   Un alt frate de departe, mergand la schitul cuviosului, voia sa vada pe Cuviosul Arsenie. Pentru aceasta ruga pe cei bisericesti ca sa-l duca la el, zicand: "Voiesc sa vorbesc cu parintele Arsenie". Aceia i-au zis: "Odihneste-te, frate, pana in ziua Duminicii, cand va veni la biserica si-l vei vedea". Iar fratele le-a raspuns: "Nu voi manca, nici nu voi bea, pana ce nu-l voi vedea". Atunci ei l-au trimis cu un frate, ca sa-l duca la chilia staretului.

   Chilia lui Arsenie era departe de biserica ca la 50 de stadii in pustie. Si, mergand la el, a batut in usa; iar staretul, deschizandu-le, i-a primit in chilie, dar sedea, tacand si cautand in jos. Au stat si ei tacuti si nici unul dintr-insii n-a grait vreun cuvant. Deci, sezand ei astfel, a zis fratele cel bisericesc: "Eu ma voi duce inapoi, pentru ca am acolo un lucru bisericesc". Si, sculandu-se, voia sa se duca. Fratele cel strain, neavand indrazneala catre staret si rusinindu-se a ramane, a zis catre fratele cel bisericesc: "Voi merge si eu cu tine". Si, sculandu-se, s-a inchinat staretului si a plecat, neauzind nici un cuvant de la dansul. Dupa aceea l-a rugat pe fratele cel bisericesc sa-l duca la parintele Moise, care dintre tilhari s-a intors la pocainta monahiceasca, si l-a dus.

   Fericitul Moise i-a primit bucurandu-se, aratandu-le multa dragoste; iar dupa ce i-a odihnit, i-a eliberat. Atunci fratele cel bisericesc a zis catre celalalt: "Iata, am vazut pe amandoi: pe parintele Arsenie si pe parintele Moise. Deci, care ti se pare mai bun?" Zis-a fratele cel strain: "Cel ce ne-a primit cu dragoste, acela este mai bun". Auzind aceasta un oarecare din parinti, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, arata-mi lucrul acesta, cum unul fuge de oameni pentru numele Tau, iar altul primeste pe toti pentru numele Tau? Deci, care dintre ei este mai desavirsit si este vrednic de mai mari daruri ale Tale?" Dupa aceasta, a vazut parintele acela in vedenie doua corabii mari inotand pe un riu, intr-una era Cuviosul Arsenie si duhul lui Dumnezeu ii indrepta corabia cu multa liniste; iar in cealalta corabie era Cuviosul Moise si ingerii lui Dumnezeu erau cu dansul, care ii indreptau corabia si faguri de miere puneau in gura lui Moise.

   Aceasta vedenie a spus-o parintele acela la toti parintii iscusiti si, socotind, a zis ca mai desavirsit este Arsenie, cel ce tace, decat Moise, cel ce primeste pe straini, pentru ca Arsenie petrece cu Insusi Dumnezeu, iar cu Moise petrec ingerii lui Dumnezeu. Asa Cuviosul Arsenie, instrainindu-se de vederea si de vorbirea omeneasca, cu mult mai mult se ferea de vederea si de vorbirea femeiasca, precum ne va arata cuvantul ce urmeaza.

   O jupaneasa oarecare, bogata, dreptcredincioasa, inteleapta, tematoare de Dumnezeu si cu viata cuviincioasa, auzind de Cuviosul Arsenie, a mers de la Roma in Alexandria, vrand sa vada pe sfantul batran. Acolo a primit-o cu mare cinste arhiepiscopul Teofil, ca pe una ce era din casa celor dintai senatori. Jupaneasa aceea a rugat pe arhiepiscop sa induplece pe staret sa o primeasca cu dragoste ca pe o straina si sa o invredniceasca binecuvantarii, deoarece se ostenise atat de multa cale pentru el. Deci, arhiepiscopul se sirguia in tot chipul, sa-i mijloceasca ei acel lucru la staret, dar n-a putut nicidecum, pentru ca se lepada a o vedea, dar nici nu voia sa auda de femeie.

   Jupaneasa, luand cunostinta de aceea, a poruncit sa-i puna saua pe calul sau, zicand: "Cred Dumnezeului meu ca voi vedea pe Arsenie, pentru ca n-am venit sa vad om, fiindca si in cetatea noastra sunt multi oameni, dar vreau sa vad prooroc. Si de aceea am suferit atatea osteneli pe mare". Deci, s-a dus in pustia aceea. Cand s-a apropiat jupaneasa de chilia cuviosului s-a intamplat, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, de era staretul afara din chilie; iar ea, mergand fara de veste, a cazut la picioarele lui. El cu mihnire a ridicat-o si, cautand spre dansa cu manie, i-a zis: "Daca ai voit sa vezi fata mea, vezi-o dar". Iar ea de rusine n-a putut sa caute cu ochii spre fata lui. Deci, staretul a zis catre dansa: "Daca ai auzit de faptele mele bune, acelea iti erau de trebuinta sa le socotesti si sa le urmezi. Dar de ce trebuinta iti era a vedea fata mea? Si cum ai indraznit sa vii atata cale departata? Nu stii oare ca esti femeie si nu ti se cade sa iesi afara din casa? Pentru aceea ai venit aici ca, dupa ce te vei intoarce la Roma, sa incepi a te lauda catre celelalte femei, zicand: "Am vazut pe Arsenie, si astfel vei face mare cale femeilor, care vor vrea sa vina la mine?"

   Ea a raspuns: "Daca Domnul imi va da mie sa ma intorc, nu voi lasa pe nimeni sa vina aici, sa te supere pe sfintia ta; iar eu ma rog ca tu sa te rogi lui Dumnezeu pentru mine acum si intotdeauna, sa ma pomenesti in sfintele tale rugaciuni". Raspuns-a staretul: "Ma rog lui Dumnezeu ca sa-ti stearga pomenirea ta de la inima mea". Auzind ea acestea, a plecat tulburata si, mergand in cetatea Alexandria, s-a imbolnavit de necaz. Arhiepiscopul, instiintindu-se ca s-a imbolnavit jupaneasa, a mers la dansa pentru a o cerceta si a o intreba de pricina bolii. Iar ea i-a zis: "Mai bine mi-ar fi fost mie de n-as fi venit aici, pentru ca am rugat pe staretul Arsenie sa ma pomeneasca in rugaciunile sale, iar el mi-a zis: "Ma voi ruga lui Dumnezeu ca sa-ti stearga pomenirea ta de la inima mea! Si iata eu pentru aceea mor de necaz". Arhiepiscopul a grait catre dansa: "Nu te mihni de aceasta, o, fiica, ca nu fara de pricina a zis aceasta sfantul staret, pentru ca tu esti femeie, iar prin femei diavolul face multe ispite sfintilor barbati. Deci, staretul a zis acele cuvinte, cu dinadinsul pazindu-se de ispitele vrajmasilor; iar pentru sufletul tau se roaga si se va ruga totdeauna". Deci, jupaneasa, mangiindu-se cu acele cuvinte, s-a insanatosit si s-a dus cu bucurie intru ale sale.

   Cuviosul Arsenie petrecand in linistea sa, cu tot gandul se adancea in rugaciuni catre Dumnezeu si se aprindea cu dragoste de serafim catre El, incat cu totul era incalzit de fierbinteala gandirii de Dumnezeu. Odinioara un frate de la schit, mergand la chilia lui pentru o trebuinta oarecare, s-a uitat pe o fereastra si a vazut pe staretul, stand la rugaciune cu totul invapaiat ca focul, si s-a spaimantat. Si era vrednic fratele de vedenia aceea caci, stand putin, a batut in usa si, iesind staretul si vazand pe fratele inspaimantat, l-a intrebat: "De mult stai aici? N-ai vazut ceva?" Iar fratele a zis: "N-am vazut nimic". Iar el, vorbind cu dansul pentru ce ii era trebuinta, l-a eliberat.

   Se mai spune de acest cuvios si aceasta. Pe cand era el in palatul imparatesc, nimeni din boieri nu purta mai bune haine decat el; iar dupa ce s-a lepadat de lume, nimeni din monahi nu purta haine mai proaste decat dansul. Insa a pastrat inca oarecare putina ramasita din obiceiul cel lumesc; pentru ca uneori punea picior peste picior cand sedea si-l vedeau astfel fratii, dar nu indrazneau sa-l indrepteze pe el, de vreme ce era foarte cinstit de toti. Deci, unul dintre dansii, parintele Pimen, a zis catre ceilalti: "Sa mergem la parintele Arsenie si eu voi sedea inaintea lui astfel, dupa cum s-a obisnuit el a sedea; iar voi sa ma certati pe mine, ca si cum nu as sedea bine, ca atunci eu voi incepe a-mi cere iertare si staretul se va indrepta din aceea". Deci, au mers si a facut asa. Iar Cuviosul Arsenie, cunoscand ca nu se cade ca sa sada monahul astfel, de atunci s-a indreptat.

   El era atat de smerit, incat cauta invatatura de folos si de la cei simpli; pentru ca, odata, vorbind cu un batran egiptean, cerea sa-l povatuiasca pe el, cum ar fi putut sa goneasca de la sine gandurile cele neplacute lui Dumnezeu. Vazand aceea alt frate, i-a zis lui mai pe urma: "Pentru ce, parinte, fiind atat de iscusit in Scriptura, stiind bine limba greceasca si latineasca, intrebi pe un om simplu pentru indreptarea gandurilor tale?" Raspuns-a Cuviosul: "Invatatura cea greceasca si cea latineasca o stiu, iar alfabetul, pe care acel simplu il stie, inca nu am putut a-l invata!" Aceasta o zicea sfantul, adeverind ca smerenia este incepatura a tuturor faptelor bune, precum si alfabetul este incepatura cartilor. Si, chiar daca ar sti cineva toata intelepciunea lumeasca, dar de nu va avea smerita cugetare adevarata, acela nu va putea sa afle mantuitoarea cale catre Dumnezeu.

   Cuviosul mai avea pe langa smerenia sa si umilinta mare, pentru ca in toata vremea vietii sale, sezand si lucrand lucrul maini-lor, tinea un servet in sin, cu care stergea lacrimile cele ce curgeau din ochii lui, fiindca plangea intotdeauna. El petrecea lucrand toata ziua si rugandu-se toata noaptea. Putin somn primea cateodata. Iar cand avea nevoie sa doarma, zicea catre somn: "Vino aici, robule cel rau, dar sa nu zabovesti la mine! Astfel sezand, dormita putin, apoi degraba scuturand somnul de la ochi, se scula, se ruga si zicea catre ucenici: "Monahului ii este destul sa doarma un ceas!" Iar cand venea ziua Duminicii, se scula din seara simbetei la rugaciune si, intinzandu-si mainile in sus, lasa soarele dupa sine, si astfel sedea pana ce soarele rasarea in fata lui.

   Cuviosul se indeletnicea cu impletirea de cosnite si de funii din frunze de finic. El nu schimba apa in care isi muia frunza cea de finic pana la anul, fara numai turna cate putina. Si ii ziceau lui unii din frati: "Pentru ce, parinte, nu schimbi apa finicului, oare nu simti ca miroare greu in chilia ta?" Iar sfantul le raspundea lor: "In locul tamaiei si a mirurilor celor binemirositoare, pe care in lume bine le-am mirosit, acum se cade sa miros putoarea aceasta, ca in ziua infricosatei judecati, sa ma izbaveasca Domnul de putoarea cea nesuferita a iadului".

   Pe acest parinte de multe ori il suparau diavolii, aducandu-i oarecare ispitiri. Deci, odata, fratele care ii slujea, apropiindu-se de chilie, a auzit pe batranul, strigand catre Dumnezeu: "Nu ma lasa pe mine, Doamne, ca nici un bine n-am facut inaintea Ta! Ci da-mi mie dupa darul Tau, ca macar de acum sa pun inceput bun!"

   S-a intamplat odata ca Cuviosul Arsenie s-a imbolnavit. Si, mergand clericii, l-au luat si l-au adus aproape de biserica, in bolnita, ca sa-i slujeasca lui. Si l-au asezat pe un pat cu asternut, punind sub capul lui o perna moale. Deci, a mers la dansul un frate ca sa-l cerceteze si, vazand pe cuviosul culcat pe pat cu asternut si perna moale sub cap, s-a smintit, zicand: "Oare acesta este parintele Arsenie? Si oare pe acest fel de pat moale se culca?" Si, intelegand aceasta preotul bisericii, a luat deosebi pe fratele acela si l-a intrebat pe el, zicand: "Frate, cand ai fost in lume, ce randuiala aveai? Si ce fel ti-a fost viata ta?" Iar el a zis: "Am fost pastor de dobitoace si mi-am petrecut zilele mele in multe osteneli si griji".

   Iarasi l-a intrebat pe el preotul: "Dar acum cum petreci in chilia ta?" Iar el a zis: "Vietuiesc intru odihna, avand cele de trebuinta si traind fara de grija". Zis-a lui preotul: "Acesta pe care il vezi - parintele Arsenie -, cand era in lume, a fost tata al imparatilor si ii stateau lui inainte o mie de slugi. Era imbracat in haine luminoase, cu briie de aur si cu gherdane era incins; asternutul lui era de mult pret si bogatie la dansul era fara de numar. Iar tu ai fost unul dintre cei saraci, pascand dobitoacele, si n-ai avut o odihna ca aceasta in lume, precum ai acum in calugarie. Deci, tu acum te odihnesti dupa ostenelile cele din lume, iar parintele Arsenie se osteneste dupa odihna si indestularea cea luminoasa si patimeste in saracie!" Deci, fratele acela umilindu-se, s-a inchinat preotului, cerandu-si iertare si zicand: "Cu adevarat, parinte, asa este. Eu am venit de la osteneli la odihna, iar parintele Arsenie a venit de la odihna la osteneli!" Si, folosindu-se fratele acela, s-a dus.

   Intr-o vreme a venit navalirea barbarilor asupra partii aceleia, si fugeau parintii prin cetati si prin locuri ascunse, lasind schitul. Iar cuviosul n-a voit sa iasa din pustie la cetati, zicand: "Daca Dumnezeu nu ma va pazi pe mine, apoi pentru ce vietuiesc pe pamant?" Si au pustiit barbarii schitul, iar pe Cuviosul Arsenie nici unul din barbari nu l-au putut afla intr-acea pustie, pentru ca Dumnezeu acoperea pe robul Sau. Apoi, gandind in sine sa nu fie laudat de ceilalti parinti, ca va creste intru dansul oarecare slava desarta, a apucat calea aceea pe care au fugit si ceilalti parinti. El plangea pentru pustiirea schitului, zicand: "Lumea a pierdut Roma, iar monahii au pierit schitul". Dupa plecarea barbarilor, iarasi s-au intors parintii la locurile lor si, innoind pe cele risipite, vietuiau ca mai inainte. Asemenea s-a intors in chilie si Cuviosul Arsenie.

   Cuviosului Arsenie i s-a adus din Roma o diata a unui oare-care boier, rudenia lui, care, murind, i-a lasat multe bogatii si averi ca sa le imparta precum va voi. Staretul, luand acea diata voia sa o rupa; dar trimisul a cazut la picioarele lui, zicand: "Rogu-te pe tine, parinte, sa nu rupi diata, ca sa nu fie cautata la mine de cei ce m-au trimis". Atunci cuviosul i-a dat lui diata intreaga, zicand: "Eu mai inainte decat acela am murit, si cum el a murit de curand, ma face pe mine cu diata aceasta mostenitor al averilor sale, fiind eu mort". Si a intors inapoi pe trimisul acela cu diata.

   Cuviosul nu locuia totdeauna in acelasi loc; ci, uneori din pustia schitului se muta la alte locuri mai linistite, fugind de cei ce veneau si-l suparau. El petrecea la un loc ce se numea Troghin, mai sus de Babilon, in preajma cetatii Memfis, asemenea si in Canopul Alexandriei si prin alte locuri pustii, si iarasi se intorcea la schit, dar nimeni nu putea sa ajunga chipul vietuirii lui.

   Sezand el in partile cele de jos ale Egiptului si, neputand sa sufere supararile celor ce veneau la dansul si-i tulburau linistea, a voit sa-si lase chilia si sa se duca aiurea. Deci, neluandu-si nimic, a iesit, zicand catre cei doi ucenici ai sai, Alexandru si Zoil: "Tu, Alexandre, sa ramai aici, iar tu, Zoil, sa mergi cu mine la riu si sa-mi cauti o corabie, care merge la Alexandria si pe urma te vei intoarce la fratele tau, Alexandru". Deci, ucenicii lui s-au tulburat de aceste cuvinte, insa nu indrazneau sa intrebe pe staret pentru ce sa desparte de dansii? Si a plecat staretul in partile Alexandriei, dar a cazut intr-o boala mare, in care a zacut multa vreme. Iar ucenicii lui, Alexandru si Zoil, cei ce ramasesera in chilie, se intrebau intre ei, daca n-a mihnit cineva dintre dansii pe cuviosul staret cu vreo neascultare. Si, neafland intre ei nici o pricina, se mihneau de plecarea staretului. Dupa ce cuviosul s-a insanatosit, a zis in sine: "Ma voi duce iarasi la ucenicii mei". Si, sculandu-se, s-a dus.

   El fiind aproape de riu si mergand oameni mireni pe acea cale, din intamplare, o femeie araba s-a atins de cojocul cuviosului; iar staretul, mihnindu-se, a certat-o caci, fiind femeie, a indraznit de s-a atins de haine calugaresti. Si i-a zis lui aceea: "Daca esti monah, apoi du-te in munte pustiu!" Staretul, umilindu-se de cuvintele ei, graia in sine, poftind adeseori cuvintele femeii aceleia: "Daca esti monah, Arsenie, du-te in munte si salasluieste-te in pustie". Si a mers la un loc ce se numea "piatra", unde petreceau ucenicii lui; si acolo l-au intampinat Alexandru si Zoil, care, cazand la picioarele lui, plangeau. Si a plans si staretul, cazand pe grumajii lor. Ucenicii au zis catre staret: "Ducerea ta de la noi, parinte, multa mihnire ne-a facut noua, pentru ca ne ziceau parintii: Nu s-ar fi dus de la chilia sa parintele Arsenie, daca ucenicii nu l-ar fi mihnit pe el prin a lor neascultare si nesupunere". Grait-a staretul catre dansii: "Si eu am inteles aceasta, fiilor, cum ca parintii astfel zic de voi, si pentru aceasta m-am intors la voi, si vor zice acum parintii de mine: "Porumbelul cel ce a zburat din corabia lui Noe, neaflandu-si odihna picioarelor sale, iarasi in corabie la Noe s-a intors". Si s-au mangiiat ucenicii si au petrecut toti impreuna pana la sfarsitul vietii cuviosului.

   Cuviosul Arsenie, sezand in chilia sa, i s-a descoperit lui de la Dumnezeu acestea: El a auzit un glas, zicand catre dansul: "Iesi din chilie, ca sa-ti arat lucrurile omenesti". Iesind staretul, s-a facut ca intr-o uimire si a vazut pe ingerul lui Dumnezeu, luandu-l de mana si ducandu-l la un loc si i-a aratat lui un om arap, taind lemne si facand o sarcina mare; iar arapul se incerca sa ia sarcina aceea pe spate si s-o duca, dar nu putea, fiindca era grea. Deci el, in loc ca sa ia lemne din sarcina si sa o faca mai usoara, iarasi taia lemne si adauga la sarcina si o facea mai grea decat intai. Si iarasi, incercand s-o ridice si neputand, mai multe lemne punea si ingreuna sarcina.

   Ingerul Domnului, ducand pe fericitul Arsenie de acolo, i-a aratat lui un alt om care, stand la un put, scotea apa si o turna intr-un vas crapat si spart. Apa curgea afara din vasul crapat si spart. Apa curgea din vas si se intorcea inapoi in put, iar cel ce o scotea, se ostenea in zadar. Iarasi ingerul a aratat staretului alta vedenie: Se vedea o biserica stand deschisa si doi barbati calari pe cai, ducand o birna in curmezis, amandoi voiau sa treaca prin usile bisericii, dar nu puteau, fiindca lemnul era de-a curmezisul; iar unul cu altul nu se invoia, ca sa indrepteze lemnul in lungimea drumului si sa mearga inainte pe usa. Voind amandoi deodata sa intre, mergeau in curmezis, pentru aceea au ramas afara de usi, neputand sa intre in biserica cea deschisa.

   Deci, staretul a intrebat pe ingerul ce-l ducea pe el: "Ce este aceasta vedenie?" Si i-a tilcuit lui ingerul astfel: "Acesti oameni care au dus birna, cu chipul sunt barbati imbunatatiti, insa mandri, nevoind sa se smereasca unul altuia. Pentru aceea nu intra intru imparatia cerului, ci raman afara pentru mandria lor, prin care ei toata fapta lor cea buna o pierd. Iar cel ce scotea apa si o turna in vasul cel spart, inseamna omul care are fapte bune, insa de pacate nu se paraseste; pentru aceea in desert se osteneste, de vreme ce cu pacatele isi pierde plata sa, pe care era sa o cistige de la Dumnezeu. Iar arapul care taia lemne si le adauga la sarcina, cu chipul este un om, care in multe pacate petrece si, in loc de pocainta, adauga mai mari faradelegi peste faradelegile sale cele mai dinainte. Aceasta vedenie o spunea Cuviosul Arsenie ucenicilor sai spre folos, ca si cum era vazuta de un alt staret, iar nu de el.

   O alta infricosata descoperire, care se intamplase altor parinti pentru dumnezeiestile Taine ale lui Hristos, o spunea astfel: "A fost intr-un schit un staret minunat cu viata si slavit intre parinti pentru faptele cele bune ale sale. Acela, din nestiinta sa - pentru ca era prea prost si neiscusit in dumnezeiasca Scriptura - se smintea cu necredinta pentru Preacuratele Taine, zicand ca painea pe care o primim din dumnezeiescul Altar si paharul, cu care ne impartasim, nu este adevaratul Trup si Singe al lui Hristos, ci numai inchipuire a Trupului si a Singelui Lui. Auzind aceasta doi stareti iscusiti, ziceau intre ei ca nu cu rautate graieste staretul acestea despre Sfintele Taine, ci din prostie si din nestiinta; si se sirguiau sa-l indrepteze pe el in aceea. Ei s-au dus la dansul si, vorbind si altele pentru folosul sufletului, au inceput a zice si aceasta: "Am auzit, parinte, un cuvant necuviincios despre un frate, ca ar fi zis ca painea pe care o primim si paharul pe care il bem din Sfantul Altar, nu este Trupul si Singele lui Hristos, ci numai o inchipuire".

   Iar staretul a raspuns: "Eu sunt cel ce am zis aceasta". Iar ei l-au rugat, zicand: "Sa nu crezi asa, parinte, ci intr-acest chip: Noua ne-a dat Sfanta Biserica soborniceasca a crede si a marturisi ca painea este cu adevarat Trupul lui Hristos si vinul in pahar este adevarat Singele Lui; iar nu inchipuire a Trupului si a Singelui". Pentru aceea ii aduceau multe cuvinte din dumnezeiasca Scriptura si de la Sfintii Parinti, dovedind necredinta lui, dar in prostia sa zicea: "De nu ma voi incredinta cu insusi lucrul, nu voi crede".

   Batranii i-au zis: "Parinte, sa ne rugam dar lui Dumnezeu pentru aceasta. Noi toti trei postim o saptamana, ca sa-ti descopere tie aceasta Taina; si credem ca-ti va descoperi, nevoind sa-ti pierzi ostenelile tale de multi ani". Staretul a primit cu bucurie cuvantul acesta si s-au inchis fiecare in chilia sa, postind si rugandu-se toata saptamana. Staretul acela zicea in rugaciunea sa cea catre Dumnezeu: "Doamne, Tu stii ca nu din rautate nu cred, dar cu mintea mea proasta nu pot intelege si patrunde taina aceasta. Deci, arata-mi, dupa bunatatea Ta, singur adevarul, ca sa nu ma ratacesc cu credinta". Asemenea si cei doi stareti rugandu-se, ziceau: "Doamne, arata fratelui nostru aceasta taina a Ta, ca sa nu ramana in necredinta si sa nu-si piarda osteneala sa cea imbunatatita". Dumnezeu a ascultat rugaciunea lor si le-a descoperit aceasta infricosata taina astfel: Dupa ce s-a sfarsit saptamana postirii lor si a rugaciunilor, sosind ziua Duminicii, au intrat toti acei trei stareti in biserica la dumnezeiasca Liturghie si impreuna au stat la un loc.

   Acolo li s-au deschis ochii, cand s-a pus painea pe Sfanta Masa si au vazut un Prunc mic. Preotul, intinzand mana ca sa franga painea, a vazut pe ingerul Domnului pogorandu-se din cer, avand in maini un cutit, si, junghiind Pruncul, I-a turnat singele in pahar. Si cand preotul frangea painea, ingerul sfarama trupul in particele; iar cand fratii au mers sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, a mers si parintele care nu credea si, luand in mana carne cruda si singerata si vazand in pahar singe, temandu-se a strigat, zicand: Cred, Doamne, ca painea este Trupul Tau si vinul este Singele Tau.

   Si indata carnea s-a facut paine si singele vin si s-a impartasit cu multa frica si cu umilinta. Parintii i-au zis: "Stie Hristos Dumnezeu ca neamul omenesc nu poate sa manince carne cruda, nici sa bea singe; de aceea isi da Preacuratul Sau Trup sub chipul painii si Singele Sau cel facator de viata sub chipul vinului, ca sa-l poata primi cei ce se impartasesc cu credinta". Pentru aceasta ei au dat lauda lui Hristos Dumnezeu, ca n-a lasat pe staretul cel imbu-natatit sa piara cu necredinta.

   Un frate oarecare a intrebat pe parintele Arsenie pentru folosul sufletului; iar fericitul i-a zis: "Ingrijeste-te in tot chipul ca, cele facute in mintea ta, sa fie placute lui Dumnezeu si cu inlesnire vei birui pacatele cele dinafara". Aceasta o zicea sfantul, aratand ca toate patimile pacatelor se nasc din vointa mintii si din gandurile cele spurcate ale ei, care, primindu-se in inima, se tin cu indulcire. Iar cel ce-si indrepteaza mintea sa catre Dumnezeu si izgoneste indata gandurile cele spurcate, isi taie patimile si biruieste poftele pacatelor".

   Staretul a mai zis: "De vom cauta pe Dumnezeu cu adevarat, El singur va veni la noi si-L vom vedea; si daca Il vom tine pe El la noi prin viata curata, va petrece impreuna cu noi".

   Alt staret a intrebat pe parintele Arsenie: "Parinte, mie imi zic gandurile: ce vei face, caci esti batran si nu poti sa postesti, nici sa te ostenesti pentru batranete? Deci, du-te de cerceteaza bolnavii, pentru ca acesta este semnul dragostei". Iar cuviosul, intelegand ca gandul acesta este din mestesugire diavoleasca, a zis acelui staret: "Maninca, bea, dormi, nu lucra, decat numai sa nu iesi din chilia ta". Acestea le zicea, pentru ca sfantul stia ca monahul, iesind din chilie si apropiindu-se de locasurile mirenesti, il incurca vrajmasul cu multe curse, spre sminteala si cadere. Deci, nu se cuvine aceluia ce a murit pentru lume, sa iasa afara din chilia si din manastirea sa, fara de pricina, precum cel mort nu iese afara din mormantul sau. Iar monahul care umbla afara din manastire, dupa voia sa, este cu adevarat mort, pentru ca a murit cu sufletul.

   Sfantul iarasi zicea: "Sunt multi care se sirguiesc a-si pazi curatia trupeasca, de aceea isi omoara trupul lor cu postiri, cu privegheri si cu multe osteneli. Dar sunt putini cei ce-si pazesc sufletul de spurcaciunea pacatului slavei desarte, de iubirea de cinste, de iubirea de argint, de zavistie, de ura de frati, de manie, de pomenirea de rau, de osindire si de mandrie. Unii ca acestia, pe afara sunt curati cu trupul, iar cu sufletul sunt foarte spurcati. Ei sunt asemenea ca mormintele cele varuite, care pe dinauntru sunt pline cu oase imputite. Fericiti sunt cei ce se sirguiesc, ca atat trupul cat si sufletul sa le fie curate de toata spurcaciunea; pentru ca cei curati cu inima, iar nu numai cu trupul, sunt fericiti, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

   Un frate a zis cuviosului: "Parinte sfinte, am invatat cuvinte din carti si din psalmi si ma sirguiesc sa le citesc cu osirdie. Dar, citindu-le pe acelea, nu am umilinta, fiindca nu inteleg puterea dumnezeiestii Scripturi, si din aceasta cauza ma scirbesc foarte". Raspuns-a lui fericitul: "Fiule, se cade ca neincetat sa te deprinzi la citirea cuvintelor Domnului, macar de n-ai umilinta si nu le intelegi puterea. Pentru ca am auzit ceea ce zice parintele Pimen si ceilalti Sfinti Parinti, ca descantatorii cei ce s-au obisnuit a descanta serpii, ei nu inteleg acele cuvinte pe care le graiesc; iar serpii, auzind puterea cuvintelor, le cunosc cu sfintenie si se imblanzesc, dandu-se in mainile lor. Asa facem si noi. Macar ca nu intelegem puterea cuvintelor dumnezeiestii Scripturi, insa, cand le avem neincetat in gurile noastre, auzindu-le diavolii se infricoseaza si fug de la noi, nesuferind cuvintele Sfantului Duh, care le-a grait prin robii Sai, prooroci si apostoli".

   Apropiindu-se vremea mutarii lui la Dumnezeu, a zis ucenicilor sai: "Sa nu faceti pentru mine acea pomenire, adica sa puneti masa si sa chemati fratii la mancare si la bautura. Numai de aceasta sa va ingrijiti, ca sa se savirseasca aducerea dumnezeiestilor jertfe, pentru pacatosul meu suflet". Auzind acestea, ucenicii s-au tulburat si au inceput a plange. Iar el le-a zis: "Nu plangeti, fiilor, ca inca n-a venit ceasul sfarsitului meu, insa este aproape". Deci, l-au intrebat ucenicii: "Parinte, cum te vom ingropa?" Iar el le-a zis: "Nu stiti oare, sa ma legati de picioare cu o funie si sa ma aruncati in munte?"

   Dupa ce i s-a apropiat moartea, a inceput a se teme si a plange. Si, vazandu-l ucenicii plangand, l-au intrebat: "Oare si tu te temi de moarte, parinte?" El a raspuns catre dansii: "Frica aceasta cu adevarat a fost in mine in toate zilele calugariei mele, din ziua in care am luat asupra mea acest chip". Si a adormit Cuviosul parinte Arsenie, somnul cinstitei morti, dandu-si sfantul sau suflet in mainile Domnului, Caruia I-a slujit cu osirdie. Auzind parintele Pimen, ca s-a mutat parintele Arsenie, a lacrimat si a zis: "Fericit esti, parinte Arsenie, ca ai plans in toate zilele vietii tale! Pentru aceasta in veci te vei veseli; caci cel ce nu plange aici de voie, va plange acolo in munci fara de voie, dar fara nici un folos!"

   Se povesteste de Cuviosul Arsenie si aceasta: ca acesta era cuvantul lui adeseori, zicand catre sine: "Arsenie, la ce ai venit aici? N-ai venit la odihna, ci la osteneli; nu la lenevire, ci la nevointa. Deci, nevoieste-te, osteneste-te si nu te lenevi". Inca si aceasta o spunea sfantul: "De multe ori m-am cait de cuvantul pe care il graiam, iar de tacere, niciodata!"

   Parintele Daniil povestea despre dansul: "Niciodata nu voia sa graiasca vreo intrebare din carte, macar desi putea, fiindca stia bine dumnezeiasca Scriptura; insa, tacea, ca sa nu se arate intelept in carti. Nici nu scria vreo scrisoare la cineva, socotindu-se ca este prost pentru Hristos si nestiutor. Nici de slujba altarului nu se atingea, macar ca era sfintit pentru aceasta, ci cu monahii cei nesfintiti se apropia la dumnezeiestile Taine; si aceasta o facea din smerenia sa cea mare. Iar cand mergea in biserica la soborniceasca cantare, se ducea dupa un stilp, ca nici el sa nu vada pe cineva la fata, dar nici fata lui nimeni".

   Vederea lui era ingereasca, ca si a lui Iacov cel din Legea Veche; cu totul era carunt, curat la trup si uscat din infranarea cea mare si barba mare pana la briu; iar perii de la ochi ii cazusera din cauza plansului din toate zilele; era inalt la stat si girbov la batranete. El a avut un sfarsit fericit, vietuind in calugarestile osteneli cincizeci de ani; cu postul si cu rugaciunile placand lui Dumnezeu. In schit a petrecut patruzeci de ani, zece ani la un loc ce se numea Troghin, mai sus de Babilon, in spatele cetatii Memfis, iar trei ani a vietuit in Canopolul Alexandriei. Intorcandu-se iarasi in Troghin a petrecut doi ani si a adormit acolo intru Domnul, avand virsta de o suta de ani si mai bine. El a fost barbat bun, plin de Duhul Sfant si de credinta. Cu ale carui sfinte rugaciuni sa ne invrednicim si noi a cistiga iertare de pacate si viata vesnica de la Hristos Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin.

Credință și Cultură. Criza satului românesc (06 05 2019)

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 8 MAI

Dezlegare la pește

A.   GUSTĂRI

Pastă de măsline şi sardele (pentru 2 persoane)

măsline	10 bucăţi
sardele	200 grame
Ceapă	1 bucată
lămâie	1 bucată
margarină	50 grame
Se scot sâmburii din măsline, se toacă o ceapă, se curăţă sardelele, apoi se dau prin maşina de tocat toate şi se amestecă cu margarina şi zeama de lămâie până se formează o pastă omogenă. Se serveşte pe felii de pâine.

B.   SALATE

Salată de peşte marinat

cartofi	500 grame
peşte marinat	300 grame
salată	1 bucată
ceapă roşie	1 bucată
muştar	După gust
ulei de măsline	100 ml
oţet	30 grame
Se fierb cartofii în coajă şi apoi se curăţă si se feliază. Ceapa roşie se curăţă şi se taie rondele subţiri. Se amestecă toţi cartofii cu frunzele de salată, bucăţile de peşte marinat şi cu rondelele de ceapă. Cu uleiul de măsline, muştar, sare şi un pic de oţet (o parte oţet, trei părţi ulei) se prepară un sos care se toarnă peste celelalte ingrediente.

C.   SOSURI

La reţetele pentru astăzi nu este necesar să preparăm separate un sos.

D.   BORŞURI

Borş de peşte

caras,morcov,lămâie,adrei,roşii,bulion,ceapă,	Câte 1 bucată din fiecare şi o lingură de bulion
Se spală carasul şi se pune la fiert apoi legumele se taie mărunt şi se pun în oală, se lasă la fiert apoi se poate acri cu zeamă de lămâie

E.   MÂNCĂRURI

Plachie de păstrăv

păstrăv	6 bucăţi
ceapă	2 bucăţi
ulei	100 grame
pastă tomate	150 grame
zarzavat de iarnă	150 grame
sare	50 grame
Se curăţă peştele. Într-o tigaie se pune uleiul la încins în care se adaugă ceapa tăiată mere. Se lasă să se călească bine iar când începe să-şi schimbe culoarea se adaugă pasta de tomate şi puţină apă. Se amestecă apoi se adaugă peştele care trebuie să fie acoperit de apă. Se dă într-un clocot apoi se adaugă zarzavatul; se amestecă uşor apoi adăugăm sarea după gust şi puţină sare de lămâie tot după gust. Se mai dă într-un clocot sa nu sa se fărâme peştele. Se seveşte caldă cu mămăliguţă caldă.

F.   DULCIURI

Prăjitură „Ziua şi noaptea”
• 12 linguri ulei;
• 14 linguri zahăr;
• 14 linguri apă;
• 18 linguri făină;
• 2 linguriţe praf de copt;
• 1 vanilie;
• 2 – 3 linguri cacao;
• 1 cană nucă măcinată
Se amestecă bine ingredientele cu mixerul, se adaugă făină în care s-a amestecat praf de copt şi vanilie.
La sfârşit se adaugă nuca.
În tava unsă şi tapetată cu făină se toarnă jumătate din compoziţie.
Deasupra se toarnă cealaltă jumătate în care s-a adăugat cacao.

ARTE 8 Mai

INVITAȚIE LA OPERETĂ 8 Mai

Linda di Chamounix - Gaetano Donizetti

LINDA DI CHAMOUNIX - GAETANO DONIZETTI 

MUZICĂ 8 Mai

The Beatles

Cristian Vasile

Gary Glitter (Paul Gadd), vocalist şi compozitor britanic (Paul Raven & Boston International, Gary Glitter Band)

Ricky Nelson

John Fred (Gourrier), vocalist american (John Fred & His Playboy Band)

Paul Sawell-Smith, basist şi compozitor britanic (The Yardbirds, Box Of Frogs)

Box Of Frogs -

Toni Tennille, cântăreaţă americană (Captain & Tennille)

Captain & Tennille - 

Keith Jarrett

Philip Bailey, vocalist, percuţionist şi compozitor american (Earth, Wind & Fire)

Chris Frantz, baterist şi compozitor american (Talking Heads, Tom Tom Club)

Tom Tom Club

Billy Burnette, chitarist, vocalist şi compozitor american

Billy Burnette 

Alex Van Halen, baterist şi compozitor american (Van Halen)

Enrique Iglesias

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

J. S. Bach: Brandenburgische Konzerte (Munchener Bach-Orchester, Karl Richter) Disc1

Elvis Presley Best Songs Ever - Elvis Presley Greatest Hits Full Album

POEZIE 8 Mai

Darie Novăceanu (numele la nastere:Aurel Mituoiu), poet

Biografie Darie Novăceanu

NOVACEANU Darie (numele la nastere: Aurel Mitutoiu), se naste la 8 mai 1937, comuna Crasna, judetul Gorj. 

Poet, traducator si eseist.

Fiul lui Constantin Mitutoiu, taran, si al Elenei (n. Roanghes). 

Scoala primara in comuna Crasna. Urmeaza Liceul „ Vicolae Balcescu" din Craiova (1952-l955; si Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti, sectia spaniola (1957-l962). 

Debuteaza cu versuri in culegerea Oltenia literara (1955). 

Debut editorial cu volum de versuri Autobiografie (1962). 

Redactor la revista Secolul 20 (1962-l964), Luceafarul (1964-l966), Gazeta literara (1966-l968), functionar la Ministerul Afacerilor Externe (1966), liber profesionist din 1968, si pensionar al Uniunii Scriitorilor, din . 



Colaboreaza la revista Romania literara, Contemporanul, Luceafarul, Steaua, Tribuna, Secolul 20 etc. A publicat volum de poezii (Pasari de lut, 1966; Tehnica umbrei, 1970; Peisaj in miscare, 1971; Exista nopti, 1973; intoarcerea gladiatorului, 1986; Lumina toamnei, 1987), eseuri pe teme culturale si politice (Noaptea, pe drumurile Italiei, 1968; Ora Americii Latine 1971; Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale, 1975; Efectul oglinzii, 1983); o monografie: Federico Garcia Lorca, 1974; texte insotitoare ale unor albume (Insulele Canare, 1981; Anotimpuri romanesti. loan Gh. Vrineantu, 1981). Numeroase traduce din autori de expresie spaniola, insotite de prezentari critice (J. M. Castillo-Navarro. E. Sabato, J. R. Jim6nez, J. L. Borges, F. Garcfa Lorca, H. Ziatas, G. Garcia Marquez, Luis de G6ngora, G. Torrente-Ballester, D. Samper, J. J. Armas Marcelo, antologii ale poeziei chiliene si cubaneze). A tradus in spaniola creatia unor poeti romani, Arghezi, Bacovia, Blaga s.a. Darie Novaceanu scrie o poezie a meditatiei lucide asupra eternelor probleme ale omului, asupra destinului sau individual si colectiv, cu note sarcastice atunci cind interogheaza asupra degradarii conditiei umane si ru inflexiuni elegiac-melancolice cind ilustreaza tema trecerii ireversibile a timpului.

Tematic, poeziile de inceput ale lui Darie Novaceanu nu difera de cele ale majoritatii poetilor deceniului sase: elogiul patriei si al permanentelor ei, lauda muncii, rememorarea nostalgica a copilariei, descriptia naturii. Pasari de lut (1966) contine poezii marcate de ideea desprinderii fiintei din cercul inertiei si de aspiratia spre puritatea izvorita din constiinta apartenentei la spatiul etern al patriei. 

Este o poezie confesiva cu discretie, meditativa, intr-un registru solemn, grav. Tehnica umbrei (1970) releva efortul demersului poetic de relevare a laturii ascunse, tainice a existentei. Luciditatea intervine in tentatia poetului de a pune in ecuatie complexitatea vietii, de a cauta acel pol interior, inefabil, care genereaza tensiunile, conducindu-le spre ideea morala. Poetul cauta sa deprinda o „tehnica" de anihilare a tristetii si dezamagirii. Unele poeme, incadrabile in specia „moralitatilor", evidentiaza apetenta pentru ironie si sarcasm a autorului. Peisaj in miscare (1971) dezvolta dimensiunea civica a lirismului lui Darie Novaceanu, fiind totodata o pledoarie pentru veghea constiintei in mijlocul existentei. Autorul problematizeaza pe fondul unei stari de criza ce se tradeaza prin sentimentul de singuratate acuta. Exista nopti (1973) este un volum de maturitate, de implinire a viziunii lirice. 

Poemele sint structurate intr-un „sistem" menit sa evidentieze „lunga arheologie a singuratatii" ridicata in planul contemplatiei responsabile:

"Ma spal in fata voastra azi de ne-curaj si de prejudecati morale de toate-aceste dulci prudente ce-anchilozeaza vorbele si fapta".

Purificarea morala este inteleasa ca o cale de eliberare a poeziei si, prin ea, a vietii ca destin. Intoarcerea gladiatorului (1986) si Lumina toamnei (1987) sint cartile de poezie cele mai substantiale ale lui Darie Novaceanu Dominate de sentimentul nostalgiei crepusculare, al melancoliei trecerii timpului, in fata careia memoria afectiva invoca miturile personale ale copilariei, ale iubirii si ale creatiei, aceste volume dezvaluie un poet interiorizat, stapin pe uneltele sale, contemplind „sub lumina toameni" legea inclementa a marii treceri. Calatorii prin Europa si prin America Latina, familiarizarea cu civilizatia si cultura tarilor cunoscute ii prilejuiesc lui Darie Novaceanu interesante, prin documentatie si prin stilul expunerii, eseuri despre specificul etic, etnic, estetic si istoric al civilizatiilor si culturilor vizate: Noaptea, pe drumurile Italiei (1968), Ora Americii Latine (1971), Havana (1974), Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale (1975). Darie Novaceanu este cunoscut ca traducatorul cel mai consecvent al unor importanti scriitori de expresie spaniola in limba romana.

OPERA: Autobiografie, versuri. Bucuresti, 1962; Pasari de lut, versuri, Bucuresti, 1966; Noaptea, pe drumurile Italiei, eseuri. Bucuresti, 1968; Tehnica umbrei, versuri. Bucuresti, 1970; Peisaj in miscare, versuri, Bucuresti, 1971; Ora Americii Latine, eseuri, Bucuresti, 1971; Exista nopti, versuri. Bucuresti, 1973; Federico Garct'a Lorca, Bucuresti, 1974; Havana, Bucuresti, 1974; Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale, eseuri. Bucuresti, 1975; Efectul oglinzii, eseuri. Bucuresti, 1983; intoarcerea gladiatorului, versuri, Bucuresti, 1986; Lumina toamnei, versuri. Bucuresti, . Traduceri: J. M. Castillo-Navarro, Moarte la licitatie, trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1963; Emesto Sabato, Tunelul, trad. si cuvint inaint de ~, Bucuresti, 1965; Juan Ramon Jimenez, Platero si eu, trad., pref., note de ~, Bucuresti, 1966; Juan Ramon Jim6nez, Poeme, in romaneste de ~, Bucuresti, 1971; Jorge Luis Borges, Moartea si busola, pref., nota biobibliografica si trad. de -, Bucuresti, 1972; Nicanor Parrana, Viciile lumii moderne, trad. si pref. de -, Cluj, 1973; Federico Garcia Lorca, prezentat de ~, trad. de -, Bucuresti, 1974; Hristos Ziatas, Sub pleoapele cucuvelei, trad si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1975; Poezie contemporana din Costa Rica, antologie, trad. si cuvint inainte de -, Bucuresti, 1975; Jose Manuel Caballero Bonald, Agata ochi de pisica, trad. si postfata de ~, Bucuresti, 1979; Gabriel Garcia Marquez, Toamna Patriarhului, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1979; Antologia poeziei chiliene, antologare, cuvint inainte si trad. de ~, Bucuresti, 1980; Alvaro Mutis, Poemele lui Maqroll el Gaviero, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1980; Insulele Canare (Album), text si fotografii de ~, Bucuresti, 1981; Guillermo Vilas, Cintece din patru vinturi, versiune romaneasca de -, Timisoara, 1981; Luis de G6ngora y Argote, Polifem si Galateea, trad., comentarii si interpretari de ~, Bucuresti, 1982; Felix Grande, Biografie, antologie, cuvint inainte si trad. de ~, Bucuresti, 1982; Dario Samper, Poeme, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1982; George Uscatescu, Erasmus, trad. de ~, Bucuresti, 1982; J. J. Armas Marcelo, Starea de coma, cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1982; O suta de ani de poezie cubaneza, selectie, talmacire si pref. de ~, Bucuresti, 1983; Federico Garcia Lorca, Carte de poeme, trad. si comentarii de ~, Bucuresti. 1986; Emesto Sabato, Abaddon Exterminatorul, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1986; Gonzalvo Torrente-Ballester, Bucurii si umbre, trad. de ~, Bucuresti, 1989.

REFERINTE CRITICE: C. Stanescu, Poeti si critici, 1972; AI. Piru, Poezia; M. Iorgulescu, Scriitori; R. Munteanu, in Flacara, nr. 46, 1982; E. Papu, in Flacara, nr. 46, 1982; D. Dumitrescu-Sirbu, in Romania literara, nr. 13, 1984; L. Alexiu, in Orizont, nr. 30, 1986; Roxana Sorescu, in Romania literara, nr. 33, 1986; L. Papadima, in Tribuna Romaniei, nr. 326, 1986; P. Dugneanu. in Contemporanul, nr. 43, 1987; Ramona Fotiade, in Romania literara, nr. 7, 1987; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 24, 1987; Pia Brinzeu, in Orizont, nr. 11, 1988; I. Cristofor. in Steaua, nr. 5,1988; Adriana Iliescu, in Romania literara, nr. 22, 1988; G. Rusu, in Tomis, nr. 3, 1988.

* * *

Voi sta aici până ce va trece o femeie
Îmbrăcată în alb,
Îi voi spune cu jumătate de glas
Că amintirile nu se îmbracă niciodată astfel,
Iar dacă ea va zâmbi, aşa cum foarte puţine
Ştiu să zâmbească, departe de ele,
Atunci îi voi spune că privirile ei
Sunt ca un ecou de pădure tăiată,
Că eu caut pădurea aceea de mult,
Că nu ştiam că nu mai există,
Că aş fi vrut chiar sa n-o găsesc niciodată,
Dar să ştiu că există, că de crengile ei
Se leagănă, toamna, vânturi albastre.
O voi ruga apoi să mă ierte,
Voi schiţa o plecare uşoară,
Ca o desprindere de ţărm, ne vom alătura paşii,
Voi inventa o poveste frumoasă,
Abătând drumul acela în trecut, înspre copilărie,
Îi voi vorbi despre lumile îndepărtate,
Despre vuietul mării, de marile temperaturi ale stelelor,
Şi-ncet, atunci când vom fi departe de lume,
Când, pentru prima dată, ne vom da seama ca suntem singuri,
Când ea însăşi va recunoaşte că nu e nimeni cu noi,
Atunci nu ştiu, nu ştiu ce îi voi spune,
Dar stau aici, voi rămâne aici,
Până va trece...

Singur și alb

Singur şi alb, la după miezul-nopţii,
făcând să scapere asfaltul, scuturând
printr-un singur prelung nechezat
întunericul din arborii de pe trotuare,
astfel l-am văzut, singur şi alb.

Singur şi alb, înaintând fără grabă
prin mijlocul oraşului, păscând nedumerit
trifoiul putred de pe tarabele norocului;
cu şaua înflorată, singur şi alb.

Singur şi alb, cu frâul liber,
luminând tăcerea-ngenunchiată la colţul străzilor,
bătând din copite în staţiile de autobuz,
la ora când sufletele nu călătoresc
nici luate de mână. Singur şi alb.

De unde venea? Al cui să fi fost?
Al unui barbar de-acum un mileniu?
Al lui Baiazid? Cumva al lui Toma Alimoş?
Şi unde se ducea de unul singur şi alb?

Dar l-am văzut: a străbătut ultimele străzi,
a ocolit lacul şi s-a pierdut spre nord,
galopând fără grabă. Singur şi alb.
Şi mă tem că era dintr-o nescrisă baladă.

PASĀREA ALBASTRĀ

Venea, mai mult spre ziuă, în câte-un vis pe care

îl preschimba-n pădure, umplând-o deodată

cu vuiet lung de valuri dintr-o zbuciumată,

de nimenea ştiută şi nevăzută mare.

In urma ei, un cântec de liră fermecată

cădea din crengi, ca toamna fructele-aromitoare.

Şi-abia atunci, o clipă, parcă-nvăţând să zboare,

vedeam cum se ridică spre cer, însingurată.

Plutea precum o luntre peste pădurea verde,

albastrele-i aripe jucând ca o lumină

de vâsle care caută, fragile, necuprinsul.

Albastru pe albastru, ştiam că o voi pierde

în vis, simţind cum visul însuşi se termină,

dar nu ştiam că viaţa, şi ea, e cum e visul.

TEATRU/FILM 8 Mai

Vasile Alecsandri "Chirita in provincie": http://youtu.be/rek8tEwmbmQ.

Actorul şi regizorul Victor Moldovan: "Regina de Navara", "Dona Diana", "Bădăranii", "Vecina de alături", "Anul viitor la aceeaşi oră"

Biografie

Locul naşterii: Zlatna, judetul Alba, Romania · Data naşterii: 11.06.1926 ·Data decesului: 08.05.2007 · Locul decesului: Bucuresti, Romania ·Ocupaţie: Actor, regizor

Biografie

Nascut pe 11 iunie 1926, la Zlatna, judetul Alba, Moldovan a absolvit Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica Cluj in 1948.

A devenit, pe rand, actor al Teatrului National din Cluj, din 1946 pana in 1952. Din septembrie 1952, a fost transferat la Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti, unde a fost angajat pana in 1990, cand s-a pensionat .Printre rolurile interpretate de el sunt de menționat Alberth Bhon din Cei din Dangaard, Spiridon Biserică din Mielul...

Filme cu Victor Moldovan

·         Fram (1983)

·         Eu, tu și Ovidiu (1977)

·         Patima (1975) - Maistrul Serendan

·         Când trăiești mai adevărat (1974)

·         Păcală (1974)

·         Agent dublu / (1972)

·         Codine / Codin (1963)

·         Desfășurarea (1954) - Pascu

Nazdravanul occidentului - John M. Synge

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 8 Mai

Doru Octavian Dumitru

 

GÂNDURI PESTE TIMP 8 Mai

Gustave Flaubert - Citate: