MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 25 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 25 Mai

Evenimente
* 567 i.I.Hr - Regele Romei, Servius Tullius, sarbatoreste triumfal victoria asupra etruscilor.

Servius Tullius, regele Romei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com

Conform legendelor, din cei 7 regi legendari ai Romei, 3 erau de origine etruscă. Servus Tullius era cel de-al șaselea rege roman, fiind urmașul lui Tarquinius Priscus. A preluat tronul în anul 578 î.H. si a domnit pana in anul 534 î.H., fiind considerat înfăptuitorul unor reforme importante. Legendele mai spun că ar fi construit un sanctuar pe colina Aventin și se crede că tot el a construit un zid în jurul orașului. Una dintre importantele sale reforme a fost împărțirea locuitorilor Romei, fie plebei, fie patricieni, în 6 categorii censitare, având la bază centuria.

* 240 i.I.Hr - Prima mentionare de catre astronomi chinezi a trecerii cometei Halley, cea mai faimoasă dintre cometele periodice, care poate fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani.

Cometa Halley – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com

Cometa Halley și-a făcut apariția pe cerul Angliei si in anul 1066, fiind privită, se pare, de regele Harold al II-lea și de suita sa, înainte de batalia de la Hastings, in urma careia Anglia a fost cucerita de normanzi. A fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care a reușit să stabilească cu succes data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei. Din anul 240 î.Hr. și până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de ori, următoarea sa apariție fiind în 28 iulie 2061.

• 1085: 1085 = Alfons al VI-lea, rege al Leonului şi Castiliei, cucereşte de la arabi oraşul Toledo.
  
  

  Alfons al VI-lea, rege al Leonului şi Castiliei – foto – ro.wikipedia.org
• * 1411: 1411 - La Roman, in ţinutul Vasluiului din Moldova, se încheie tratatul moldo-polon ce prevedea reînnoirea alianţei îndreptate împotriva Ungariei şi obligaţia pe care şi-o asumă Wladyslav al II-lea Jagelo faţă de Alexandru cel Bun al Moldovei de a restitui în doi ani restul sumei pe care o datora din timpul lui Petru I al Moldovei, în caz contrar de a ceda Pocuţia.
• 1420: 1420 - Prințul portughez Henric Navigatorul este numit cu o bulă papală emisă de Papa martin al V-lea, guvernatorul Ordinului lui Hristos.
  
  

  Henric Navigatorul – foto: cersipamantromanesc.com
  Ordinul lui Hristos sau Ordem de Cristo, era cea mai puternica structura bancara a vremii si succesoare a Ordinului Templierilor. A fost fondat in 1318, la putina vreme dupa suprimarea Ordinului Templierilor in 1312. Sediul sau, sub titulatura oficiala de Ordem dos Cavaleiros de Nosso Senhor Jesus Cristo, se afla in Manastirea Tomar din centrul Portugaliei. Ordinul lui Hristos s-a stabilit prima data in localitatea Castro Marin, la Algarve, provincia favorita a infantelui, ce tinea de dioceza Faro. La 1357 s-a mutat definitiv in orasul Tomar, langa Santarem. Dupa alte surse, miscarea s-a produs in 1366 sub al saselea maestru, Dom Nuno Rodrigues. Dupa 1417, la solicitarea expresa a Papei, regele Joao I ii incredinteaza fiului sau functia de Mare Maestru, administrator si guvernator al Ordinului lui Hristos. Henric deveni stapanul ducatului Coimbra si exploata ca feude insulele Madeira din 1433, ulterior Azorele. Toate expeditiile de colonizare intreprinse la sud de Capul Bojador intrau efectiv sub monopolul sau exercitat intre anii 1443-1460. De aici si veniturile sale pentru finantarea vastelor proiecte nautice initiate in aceasta perioada.
• 1521: 1521 - Dieta de la Worms (28 ianuarie și 25 mai 1521), a interzis scrierile teologului reformator Martin Luther, gasindu-l vinovat de erezie.
  
  

  Martin Luther, 1529 – foto – ro.wikipedia.org
  Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V-lea, condamna ca eretica învățătura teologului Martin Luther . La 31 octombrie 1517, Luther a afișat pe ușa principală a bisericii din Wittenberg cele 95 de teze prin care invoca interdicția comerțului de indulgențe papale. Aceste teze au circulat repede prin Germania și au cauzat o mare controversă in randul clerului catolic si al credinciosilor. Papa i-a cerut să-și retracteze cele 95 de teze, dar Luther a replicat că și le va retrage doar dacă i se va dovedi pe baza Bibliei că el este cel care greșește. În 1521, prin bula de excomunicare emisă împotriva lui Luther, papa i-a cerut împăratului Carol al V-lea să dispună executarea lui Luther. Împăratul, în loc să dea curs cererii papei, a convocat o adunare pentru cercetarea lui Luther. Oficialitățile din dietă i-au cerut să-și retragă declarațiile. Luther a refuzat , iar membrii dietei l-au declarat indezirabil, el reusind să scape de pedeapsă cu ajutorul prietenului său, guvernatorul Saxoniei care l-a ascuns în castelul Warburg . În timpul șederii în Wartburg, Luther a început să traducă Noul Testament in limba germana.
• 1555: 1555 - Antoine de Navara își începe domnia ca rege al Navarei, după moartea socrului său, Henric al II-lea.
  
  

  Antoine de Bourbon, Duce de Vendôme (1518 – 1562) – foto: ro.wikipedia.org
  Antoine de Bourbon, Duce de Vendôme (22 aprilie 1518 – 17 noiembrie 1562) a fost Șeful Casei de Bourbon din 1537 până în 1562, și jure uxoris rege al Navarei din 1555 până în 1562.
  
  

  Henric al II-lea (1503 – 1555) - foto: ro.wikipedia.org
  Henric al II-lea (18 aprilie 1503 – 25 mai 1555) a fost fiul cel mare al lui Ioan al III-lea de Navara și a soției acestuia, Caterina I de Navara, care era sora și moștenitoarea lui Francis Phoebus, rege al Navarei.
• 1728: Un decret regal emis de Ludovic al XV-lea permite francezilor să transporte vinuri nu numai în butoaie, ci și în sticle. Acest decret stă la baza înfloririi șampaniei Ruinart în Reims.^[1]
• 1819: 1819 - Este promulgată Constitutia Argentinei .
• 1827: 1827 - Romanul Petrache Poenaru breveteaza la Paris “condeiul portaret fara sfirsit, alimentandu-se insusi cu cerneala”, precursorul stiloului de mai tarziu.
  
  

  Petrache Poenaru (1799-1875) – foto – en.wikipedia.org
  Personalitate de o rară predilecţie pentru varii domenii, Petrache Poenaru este prezentat în lucrări enciclopedice drept „inventator, strălucit pedagog, ctitor al şcolii româneşti, luptător pentru dreptate socială şi naţională”. A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris. si a participat la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde funcţionează apoi şi ca director. Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească. La numai 28 de ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris în 1827 (pe când era student), cu titlul “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală” şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român.
  
  

  Brevetul dat lui P. Poenaru pentru inventarea tocului rezervor - foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
  Brevetul dat lui P. Poenaru pentru inventarea tocului rezervor (Nr. 3208, Paris, 25 mai 1927), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Se păstrează la Muzeul Naţional Cotroceni. Aceasta inventie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect utilizat şi astăzi de miliarde de oameni. Tocul cu rezervor de cerneală “Poenaru”, precursorul stiloului modern, elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente, astfel încât să asigure un flux constant al cernelii şi posibilitatea înlocuirii unor piese. Mai târziu, Lewis Edson Waterman a preluat ideea românului transfomându-l in 1884, într-un stilou cu un flux mai sigur de cerneală.
• 1833 - Este promulgată Constitutia statului Chile.
• 1846: 1846 - Printul Louis Napoléon Bonaparte evadează din închisoarea Ham (Somme), deghizat în muncitor.
  
  

  Charles-Louis-Napoléon Bonaparte - foto: ro.wikipedia.org
  Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea. A fost nepotul de frate al împăratului Napoleon I, fiul fratelui său, Louis Bonaparte, care s-a căsătorit cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoleon, Joséphine de Beauharnais.
• 1856 - Ia fiinţă la Socola, lîngă Iaşi, in Moldova, societatea Unirea, cu scopul organizării luptei pentru unirea Moldovei cu Valahia
• 1859 - A inceput construirea Canalului Suez. Constructia s-a incheiat la 17 noiembrie 1869.
  
  

  Canalul Suez, văzut de pe orbită; imagine a NASA – foto – ro.wikipedia.org
  Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa’īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie. Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.
  
  

  USS America (CV-66), an American aircraft carrier in the Suez Canal - foto – en.wikipedia.org
  Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Amar, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie. A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și inaugurat la 17 noiembrie 1869.
  
  

  Ferdinand de Lesseps - foto – ro.wikipedia.org
   * 1862 - Mihail Kogalniceanu a tinut, in parlament, celebrul discurs despre «imbunatatirea soartei teranilor», in care se pronunta pentru improprietarire si abolirea clacii.
  
  

  Mihail Kogălniceanu - foto: ro.wikipedia.org
  Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 20 iunie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I.
• 1895 - Dramaturgul britanic Oscar Wilde este acuzat de „comiterea de acte indecente grave cu alte persoane de sex masculin”. A fost condamnat în temeiul unei legi datând din 1885 care interzicea homosexualitatea la o pedeapsa de doi ani de muncă grea.
  
  

  Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (1854 – 1900) – foto: ro.wikipedia.org
  Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. În 1884 se căsătorește cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) si Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenușa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde). În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publică o serie de opere care îi aduc un mare renume în lumea artistică. Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare.
  
  

  Wilde and Lord Alfred Douglas in 1893 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
  Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică. Între timp soția și copiii îl părăsesc și îsi schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine. Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.
• 1917 - La Chișinău, in gubernia Basarabia, s-au desfășurat lucrările Congresului Învățătorilor moldoveni din Basarabia;(25-28 mai).
  
  

  Alexei Mateevici - foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
  La Congres, preotul si profesorul Alexei (Alecu) Mateevici a tinut o cuvantare inflacarata subliniind: ”Ei bine, daca ati luat asupra d-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze). Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români. Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)… Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”
• 1919 - Prima auditie, la Bucuresti, a Simfoniei a III-a de George Enescu, sub bagheta compozitorului.
  
  
• 1920 - Este inaugurata Opera Naționala din Cluj, cu spectacolul Aida de Giuseppe Verdi , interpretat în limba romana .
  
  

  Opera Naționala din Cluj – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
• 1923 - Compozitorul George Enescu a susținut un concert în sala Teatrului Unirea din orasul Bălți, România.
  
  

  George Enescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
  George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.
• 1925 - Procesul maimuței: Profesorul John T. Scopes este pus sub acuzare pentru predarea teoriei evoluției a lui Charles Darwin.
  
  

  Procesul Scopes (“Procesul maimuței”) – foto: divinity.wfu.edu
  Procesul Scopes (“Procesul maimuței”) se referă la o acțiune judiciară ce a avut loc la Curtea de Justiție din Dayton, Tennessee în 10 iulie 1925 care a verificat constituționalitatea unei legi aprobate pe 13 martie același an, lege care interzicea ca în învățământ să fie predate acele teorii care contrazic Biblia. Profesorul John Scopes era acuzat că predase teoria evoluționistă la o școală publică din Dayton, fapt interzis de actul Butler, primind o amendă de 100 de dolari.
  
  

  John Thomas Scopes (1900 – 1970)  - foto: ro.wikipedia.org
  John Thomas Scopes (n. 3 august, 1900 – d. 21 octombrie 1970) a fost inițial un învățător american din SUA. El va devine cunoscut în anul 1925 prin Procesul Scopes, care a fost urmarea nerespectării lui Scopes a legii care interzicea predării în școli a Teoriei evoluționiste a lui Darwin. Scopes a fost învățător în Dayton, Tennessee, statul Tennessee. Pe atunci era foarte populară legea care interzicea predarea în școli a teoriei evoluționiste. Legea Butler Act din 13 mai 1925 care prevedea suspendarea finanțării școlilor în Tennessee, unde se predă teoria lui Darwin, lege prin care și-au asigurat candidatura politicienii fundamentaliști creștini. John Thomas Scopes refuză să accepte legea și va preda în școală teoria evoluționistă.
  In vara anului 1925 Scopes care avea pe atunci vârsta de 25 de ani va fi acuzat de nerespectarea legii. Astfel va începe procesul celebru numit și „Procesul maimuței” proces care a intrat în istoria SUA. Apărarea lui o va prelua avocatul renumit Clarence Darrow, iar în final procesul se va termina printr-un compromis, Scopes va trebui să plătească suma de 100 de dolari. Apărarea în schimb va demonstra în mod public prin argumente logice caraghioslîcul legii „Butler Act”. Procesul a contribuit la cunoașterea și răspândirea teoriei evoluționiste, fiind eliminate prejudecățile legate de teorie. Procesul a fost însoțit și de dezbateri politice vehemente între fundamentaliști ca populistul „ William Jennings Bryan” pe de o parte și oameni de știință și membrii ai organizației cetățenești American Civil Liberties Union pe de altă parte. După proces Scopes care devine popular, termină studiile de geologie la University of Chicago și va lucra în domeniul petrolifer în Venezuela.
• 1930 - S-a prabusit cu avionul, accidentandu-se mortal pe cand executa un zbor de scoala, pilotul Mircea Cantacuzino socotit intemeietorul turismului aerian. Era detinatorul Brevetului de turism aerian nr.1. si in memoria sa a fost instituit concursul anual dotat cu Cupa M. Cantacuzino.
  
  

  Mircea Cantacuzino – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
• 1946 - Parlamentul din Transiordania îl alege Emir pe Abdullah I al Iordaniei.
  
  

  Abdullah I al Iordaniei - foto: ro.wikipedia.org
  Abdullah I al Iordaniei (Abdullah ibn Hussein) a fost un emir (1921-1946), rege (1946-1949) al Transiordaniei și rege al Iordaniei (1949-1951).
• 1949 - Conducerea Partidului Muncitoresc Roman ia decizia de incepere a lucrarilor la Canalul Dunare-Marea Neagra.
  
  

  foto preluat de pe www.activenews.ro
  Ponderea detinutilor in numarul total al lucratorilor de la Canal a crescut de la 19,2% la 1 septembrie 1949 la 82,5%, adica 20.768 de persoane in noiembrie 1952 . Insusi Stalin ii sugerase lui Gheorghiu-Dej inceperea constructiei Canalului, cu ocazia unei vizite facute de acesta in 1948 la Kremlin, iar sistarea lucrarilor , la fel ca si inceperea lor, a fost tot la initiativa Kremlinului. Dupa moartea lui Stalin, cu ocazia vizitei din iulie 1953 la Moscova, Hrusciov i-a cerut lui Gheorghiu-Dej sa renunte la lucrarile din Dobrogea, intrebandu-l la ce le trebuie romanilor acel Canal… Indata dupa intoarcerea la Bucuresti, Gheorghiu-Dej a infiintat, in iulie 1953, Comisia Guvernamentala pentru inchiderea lucrarilor Canalului Dunare-Marea Neagra.
• 1953 - Teste nucleare: La locul de testare Nevada, Statele Unite se efectuează primul și singurul lor test de artilerie nucleară.
  
  

  Primul test nuclear – Trinity – foto: ro.wikipedia.org
  Testele armelor nucleare sunt experimente efectuate pentru a determina eficiența, randamentul și capacitatea explozivă a armelor nucleare. De-a lungul secolului al XX-lea, cele mai multe națiuni care au dezvoltat arme nucleare le-au și testat. Testarea armelor nucleare poate da informații despre modul cum funcționează aceste arme, precum și modul în care armele nucleare se comporta în diferite condiții și cum se comportă structurile atunci când sunt supuse exploziilor nucleare.
• 1955 - Prima ascensiune a Kangchenjunga (8.586 m.), al treilea vârf ca înălțime din lume, de către o expediție britanică condusă de Joe Brown și George Band.
  
  

  Echipa victorioasa dupa prima ascensiune a varfului Kangchendzonga in 25.05.1955 – George Band si Joe Brown – foto: images.rgs.org
  Kangchenjunga este al treilea vârf ca înălțime din lume, după Everest și K2, cu o altitudine de 8.586 metri. Prima ascensiune a fost făcută la 25 mai 1955 de britanicii Joe Brown și George Band. Până în anul 1852 s-a considerat că acest munte ar fi cel mai înalt din lume, măsurătorile trigonometrice efectuate de englezi au stabilit că muntele urmează ca altitudine după Everest și K2. Alpiniștii care respectă tradiția populației locale sikkim, care cred că muntele este „sfânt”, se opresc la câțiva pași de vârful propriuzis.
• 1961 - Presedintele John F. Kennedy a anuntat în faţa Congresului american initierea Programului spatial Apollo, care îşi propunea ca până la sfârşitul acelui deceniu să ducă un om pe Luna şi să-l aducă înapoi în siguranţă.
  
  

  Insigna Programului Apollo – foto: ro.wikipedia.org
  Programul Apollo a fost o serie de zboruri spațiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo și racheta purtătoare Saturn, între anii 1961 și 1975. Proiectul, coordonat de NASA, a avut ca principal obiectiv “aselenizarea unui om și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ până la sfârșitul decadei 1960-1970″. Acest obiectiv a fost atins cu Apollo 11 în iulie 1969.
• 1963 - A fost înfiinţată Organizaţia Unităţii Africane, destinată să unească eforturile ţărilor membre pentru a asigura stabilitatea continentului african. A fost inlocuita in anul 2002 de Uniunea Africană
  
  

  Egypt’s president Nasser at the Cairo summit 1964 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
  Uniunea Africană este organizația care succedă Organizația Unității Africane (OUA). Fondată în iulie 2002, l-a avut ca prim președinte pe sud-africanul Thabo Mbeki, fost președinte al OUA. Creată după modelul Uniunii Europene, scopurile sale sunt promovarea democrației, drepturile omului și dezvoltarea pe continentul african, în special pentru mărirea nivelului investițiilor străine prin intermediul programului Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD). Obiectivele Uniunii Africane cuprind și crearea unei bănci centrale de dezvoltare.
  Ales în martie 2004, Parlamentul Panafrican s-a deschis în martie 2004 inițial având sediul la Addis Abeba în Etiopia. Acum are sediul la Midrand în Africa de Sud. Actualmente, acesta are doar un rol consultativ, urmând ca la sfârșitul primilor 5 ani să aibă putere legislativă. Are 265 deputați, membri ai parlamentelor naționale ale celor 54 de state membre.
• 1973 - Filmul “La grande bouffe” (“Marea crăpelniță”) de Marco Ferreri a provocat un scandal la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul a fost considerat ca având un umor vulgar și reprezentări de benzi desenate de sex și de supra-alimentare.
  
  
• 1977 - Are loc premiera filmului “Razboiul stelelor”, in regia lui George Lucas , care avea sa devina unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei mondiale.
  
  

  Razboiul stelelor – foto – cinemagia.ro
• 1979 - Are loc premiera filmului Alien, avându-i în rolurile principale pe Tom Skerritt si Sigourney Weaver.
  
  
• 1979 - Cel mai mare accident aviatic civil din istoria americana. Un avion apartinand American Airlines se prabuseste, ucigand 271 persoane aflate la bord si alte doua persoane la sol, aflate intr-un parc de rulote.
• 1981: La Riyadh, se creează Consiliul de Cooperare al Golfului între Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
• 1985: Republica Bangladesh a fost lovită de un ciclon tropical, în urma căruia au murit aproximativ 10.000 de oameni.
• 1987 - Vizita oficiala de prietenie a lui Mihail Gorbaciov, secretar general al P.C.U.S., la Bucuresti.
  
  

  Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceaușescu la București, în 1987 – foto – revista22.ro
• 1990 - Mircea Druc este ales prim-ministru al RSS Moldovenesti de către Sovietul Suprem al acestei republici sovietice.
  
  

  Mircea Druc – foto – mazarini.wordpress.com
• 1995 - A avut loc, la Bucuresti, primul congres mondial “Dracula”.
• 2006 - Are loc, la Bucuresti, Bienala Internationala de Arta Contemporana.
• 2007 - A avut loc inaugurarea Centrului Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual – FOCUS, primul organism nonguvernamental din Romania care are ca principal obiectiv problema copiilor disparuti, abuzati sau exploatati sexual.
• 2008 - Nepalezul Min Bahadur Sherchan, in varsta de 77 de ani, a ajuns pe varful Everest, impreuna cu cei 12 serpasi care l-au insotit, devenind cel mai in varsta om care s-a catarat pe „acoperisul lumii”, doborand recordul stabilit in 2007 de alpinistul japonez Katsusuke Yanagisawa, (la 71 de ani).
• 
  

  Min Bahadur Sherchan – foto – bossnepal.com
  Everestul, cel mai inalt varf din lume (8.848 metri), se afla la granita dintre Nepal si Tibet, fiind cucerit prima oara in 29 mai 1953 de britanicul Edmund Hillary si nepalezul Tenzing Norgay.
• 2008: Phoenix Mars Lander amerizează în regiunea Valea Verde pe Marte pentru a căuta medii adecvate pentru apă și viață microbiană.
• 2008 - Marian Crişan a câştigat premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes, pentru scurtmetrajul “Megatron”.
  
  

  Marian Crişan – foto – roconsulboston.com
  
  
• 2009: Coreea de Nord testează al doilea dispozitiv nuclear, în urma căruia s-au creat tensiuni în comunitatea internațională.
• 2012 - Masacrul de la Hula – un atac care a avut loc în mijlocul Revoltei Siriene, în două sate controlate de opoziție din regiunea Hula din Siria.
  
  

  Masacrul de la Hula a fost un atac care a avut loc la 25 mai 2012 – foto: edition.cnn.com
  Masacrul de la Hula a fost un atac care a avut loc la 25 mai 2012, în mijlocul Revoltei Siriene, în două sate controlate de opoziție din regiunea Hula din Siria, un grup de sate de la nord de Homs. Potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), 108 persoane au fost ucise, din care 34 femei și 49 copii. În timp ce o mică parte a deceselor pare să fi rezultat din runde de artilerie și de tanc folosite împotriva satelor, ONU mai târziu a anunțat că cea mai mare parte a victimelor masacrului de la Hula a fost „executată sumar, în două incidente separate” și că milițiile pro-guvern cunoscute sub numele de Shabiha au fost cel mai probabil autor. Guvernul Siriei a afirmat că grupurile teroriste Al-Qaeda au fost responsabile pentru asasinate, în timp ce rezidenții Hula și grupurile de opoziție, susțin că Armata Siriană și milițiile militare siriene angajate de guvern, cunoscute sub numele de Shabiha au fost autorii.
  
  

Nașteri

Ralph Waldo Emerson, scriitor și filosof american

Eugène Samuel Grasset, artist plastic elvețian

• 1713: John Stuart, Conte de Bute, nobil și politician scoțian, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1792)
• 1803: Ralph Waldo Emerson, scriitor și filosof american, fondatorul transcendentalismului (d. 1882)
• 1818: Jacob Christoph Burckhardt (n. 25 mai 1818, Basel - d. 8 august 1897, Basel) a fost unul dintre cei mai importanți istorici elvețieni ai culturii, specializat în istoria culturii europene. Printre cele mai importante opere ale sale se numără Cultura renașterii în Italia (1860), față de terminologia căreia discursul academic actual se poziționează critic. Burckhardt a fost recent criticat și pentru vederile sale antisemite și referitoare la superioritatea rasei albe față de celelalte.S-a născut în 1818, în Basel, fiind al patrulea din șapte copii. Provenea dintr-o veche familie din Basel. Mai mulți dintre strămoșii săi fuseseră teologi, printre ei și tatăl său, Jacob Burckhardt, care era paroh al bisericii reformate din Basel. În casa părintească și la școală a primit o educație umanistă cuprinzătoare, fiindu-i dezvoltate cunoștințele de franceză, italiană, limbi clasice și încurajate înclinațiile literare și istorice.
  În orașul natal a început în 1837 să studieze teologia evanghelică, pentru a îndeplini dorința tatălui său. S-a ocupat în paralel de istorie și filologie, pentru a se muta după patru semestre la Universitatea din Berlin, unde s-a dedicat studiului istoriei, istoriei artei și filologiei.
  Între 1839 și 1843, i-a audiat în Berlin pe Leopold von Ranke, Johann Gustav Droysen, August Böckh, Franz Kugler și Jacob Grimm, printre alții. Aici a făcut cunoștință și cu Bettina von Arnim. În vara lui 1841 a petrecut un semestru la Bonn, unde s-a alăturat mișcării romantice târzii Maikäferbund (traducere literală în română Uniunea cărăbușilor), condusă de Gottfried Kinkel.
  Datorită a două lucrări inspirate de Ranke, despre Karl Martell și Konrad von Hochstaden, Burckhardt a primit in absentia doctoratul de la Universitatea din Basel. Deja în anul următor, al a primit calificarea de a preda în învățământul superior (în germană Habilitation) istoria și a devenit cadru universitar în 1845 (în germană Ausserordentlicher Professor).
  În anii de după 1844 Jacob Burckhardt a lucrat intermitent ca redactor politic la un ziar conservator din Basel. În 1845 a întrerupt prima dată această activitate, pentru a renunța complet la ea, întrucât articolele sale despre starea tensionată a Elveției erau controversate. Între 1846 și 1848 a petrecut de două ori mai multe luni în Italia și a locuit între timp în Berlin, unde a contribuit la redactarea lucrării Brockhaussches Konversationslexikons(română Enciclopedia Brockhaus).
  Din 1855 până în 1858 a fost profesor universitar pentru arheologie la Eidgenössisches Polytechnikum in Zürich (astăzi ETH Zurich). În 1858 a preluat la Universitatea din Basel profesura de istorie și istorie a artei, post pe care l-a păstrat până în 1893. De atunci înainte, s-a concentrat pe cursurile sale, care la început au acoperit toate epocile culturii europene, pentru a se rezuma după 1886 doar la istoria artei. În paralel și-a întărit reputația de vorbitor prin diferite conferințe publice. Chiar și Friedrich Nietzsche, care se mutase de la Leipzig la Basel, fiind cel mai tânăr profesor universitar al Germaniei, și avea deja la 24 de ani reputația de excepțional filolog, l-a descris pe Burckhardt drept „marele, cel mai mare profesor al nostru”^[11]
  În 1872 a refuzat invitația Universității din Berlin de a deveni urmașul lui Ranke. Ultimii 30 de ani din viață și i-a dedicat activității pedagogice în Basel, nepublicând alte opere în acest interval de timp. Printre studenții săi a fost și istoricul artei Heinrich Wölfflin (1864–1945). În 1886 a renuțat la catedra sa, continuând pentru următorii șapte ani să țină cursuri de istoria artei la universitate. A murit la 8 august 1897, în etate de 79 de ani, necăsătorit și fără a lăsa copii în urmă. 
  Jacob Burckhardt
• 1841: Eugène Samuel Grasset, cunoscut mai ales ca Eugène Grasset (n. 25 mai 1841 - d. 23 octombrie 1917) a fost un artist plastic decotativ din Elveția, care a trăit majoritatea vieții sale artistice la Paris în Franța. Creația sa a fost ancorată temporal în perioada cunoscută ca Belle Epoque. Datorită numeroaselor elemente de design Art Nouveau din opera sa, Grasset este considerat un pionier al stilului.
  Eugène Samuel Grasset
• 1843: Prințesa Anna de Hesse și de Rin (germană Prinzessin Anna von Hessen und bei Rhein; 25 mai 1843 – 16 aprilie 1865) a fost a doua soție al lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg.Prințesa Anna de Hesse și de Rin, al treilea copil și singura fiică a Prințului Karl de Hesse și de Rin și a soției acestuia, Prințesa Elisabeta a Prusiei, s-a născut la Bessungen, Marele Ducat de Hesse.^[1] Bunicul patern a fost Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse. Mama ei a fost nepoata regelui Friedrich Wilhelm al II-lea al Prusiei.
  Fratele ei mai mare Ludovic s-a căsătorit în 1862 cu Prințesa Alice a Regatului Unit, al treilea copil și a doua fiică a reginei Victoria.Ca tânără fată, Anna a fost considerată ca o posibilă mireasă pentru viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit (cunoscut ca 'Bertie' în familie).^[2] În timp ce mama lui, regina Victoria, era în favoarea Annei, sora mai mare al lui Bertie s-a opus căsătoriei, ea crezând că Anna avea un "tic deranjant".^[2]
  Odată cu trecerea timpului însă, regina Victoria a devenit din ce în ce mai nerăbdătoare și a încercat să ignore indiciile fiicei sale că Anna nu era potrivită, declarând: "Sunt mult mai mulțumită cu relația Prințesei Ana, (minus spasmele)".^[3] În final, Alexandra a Danemarcei a fost alesă ca mireasă pentru Prințul de Wales.
  La 4 iulie 1864, la Darmstadt, Anna s-a căsătorit cu Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg, fiu al lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.^[1] (Prima soție a lui Friedrich Franz, Prințesa Augusta de Reuss-Köstritz a murit în 1862.) Anna și Frederic Francisc au avut o singură fiică, Ducesa Anna Elisabeta Auguste Alexandrine of Mecklenburg-Schwerin (7 aprilie 1865 – 8 februarie 1882)^[4]
  Anna a murit de febră puerperală la o săptămână după nașterea fiicei ei. A fost înmormântată la catedrala Schwerin. Soțul ei s-a recăsătorit cu Prințesa Marie de Schwarzburg-Rudolstadt, și a fost tatăl Prințul Hendrik, soțul reginei Wilhelmina a Țărilor de Jos.

  Prințesa Anne de Hesse și de Rin

• 1846: Prințesa Elena (Helena Augusta Victoria: Prințesă de Schleswig-Holstein prin căsătorie;^[1] 25 mai 1846 – 9 iunie 1923) a fost membru al familiei regale britanice, a treia fiică și al cincilea copil al reginei Victoria și al Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha 
  Prințesa Elena (dreapta) cu fratele ei Prințul Alfred. Elena a fost sora favorită a lui Alfred.
  Elena s-a născut la Palatul Buckingham, reședința regală oficială din Londra, la 25 mai 1846.^[2] A fost a treia fiică și al cincilea copil al reginei Victoria și al soțului ei, Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Albert și Victoria i-au ales numele Helena Augusta Victoria. Numele german pentru Elena era Helenchen, mai târziu prescurtat laLenchen, numele prin care membrii familiei regale se refereau la Elena.^[3] Botezul a avut loc la 25 iulie 1846 la Palatul Buckingham.^[4]Nașii ei au fost Friedrich Wilhelm,Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz, vărul ei primar; Ducesa de Orléans și Ducesa de Cambridge.^[5]
  Printre talentele ei manifestate în copilărie se includea și desenul. Lady Augusta Stanley, doamnă de onoare a reginei a comentat favorabil desenele Elenei în vârstă de trei ani.^[3] Ca și celelalte surori, știa să cânte la pian foarte bine încâ de la o vârstă mică. Alte interese includeau știința și tehnologia, călăritul și navigatul.^[6] Cu toate acestea, după nașterea surorii sale Prințesa Louise în 1848, abilitățile ei au fost puse în umbră de sora sa.^[7]
  Tatăl Elenei, Prințul Albert, a murit la 14 decembrie 1861. Regina a fost devastată și a dispus ca fiicele ei să fie mutate de la Windsor la Casa Osborne, reședința reginei de pe Isle of Wight. Durerea Elenei a fost profundă; o lună mai târziu îi scria unei prietene: "Ceea ce am pierdut nu poate fi înlocuit iar durerea noastră este foarte foarte amară... L-am adorat pe papa, l-am iubit mai mult decât orice pe Pamânt, cuvântul lui era lege sfântă, era ajutorul și sfătuitorul meu...Acele ore erau cele mai fericite din viața mea iar acum gata, totul s-a sfârșit.


Elena și logodnicul ei, Christian, 1865


Prințesa Elena, Prințesă Christian de Schleswig-Holstein, 1883.
Prințesa Elena a început un flirt cu fostul bibliotecar al tatălui ei, Carl Ruland. Acesta îl învăța germana pe fratele Elenei, tânărul Prinț de Wales iar regina l-a descris drept "capabil și util".^[9] Când regina a descoperit că Elena era atrasă de funcționarul regal, acesta a fost concediat și trimis înapoi în Germania natală.^[10]
După plecarea lui Ruland în 1863, regina a început să caute un soț pentru Elena. Fiind al cincilea copil al cuplului, perspectiva unei alianțe puternice cu o casă regală europeană era scăzută.^[11] De asemenea, apariția ei constituia o preocupare deoarece până la vârsta de 15 ani, biograful ei a descris-o ca fiind îndesată și neîngrijită.^[12] Mai mult, Victoria a insistat ca viitorul soț al Elenei să fie pregătit să trăiască pe lângă regină, păstrându-și în acest fel fiica pe lângă ea.^[13]
În cele din urmă, alegerea ei a căzut pe Prințul Christian de Schleswig-Holstein; cu toate acestea, din punct de vedere politic, partida era penibilă și a provocat o încălcare gravă în cadrul familiei regale. Schleswig și Holstein erau două teritorii pe care se băteau Prusia și Danemarca. Mai târziu, Prusia și Austria au învins Danemarca iar ducatele au fost pretinse de Austria pentru familia Prințului Christian. Cu toate acestea, ca urmare a războiului austro-prusac, în care Prusia a invadat și ocupat ducatele, ele au devenit prusace iar titlul "Duce de Schleswig-Holstein" a fost revendicat de familia Prințului Christian.^[14]Căsătoria a îngrozit-o pe fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, Alexandra, Prințesă de Wales, care a exclamat: "Ducatele aparțin lui papa."^[15]
Alexandra a găsit un sprijin în Prințul de Wales și în Prințesa Alice, care a acuzat-o deschis pe mama ei că a sacrificat fericirea Elenei pentru comoditatea reginei.^[16] Alți opozanți erau și Prințul Alfred și Prințul George, însă regina a fost susținută cu ardoare de Victoria, fiica ei cea mare, care era prietenă cu familia lui Christian de mulți ani.^[15]
În ciuda controverselor politice și a diferenței de vârstă - Prințul Christian avea cu 15 ani mai mult decât Elena - cei doi erau fericiți împreună și acest lucru a determinat-o pe Elena să se mărite.^[17] Ca fiu mai mic al unui Duce conducător, absența angajamentelor externe i-au permis Prințului să rămână permanent în Marea Britanie - principala preocupare a reginei.^[18]
Elena și Christian erau veri de gradul trei prin descendența de la Frederick, Prinț de Wales. Relațiile dintre Elena și Alexandra au rămas încordate iar Alexandra nu era pregătită să-l accepte pe Christian (care de asemenea era văr de gradul trei cu Alexandra) ca văr sau frate.^[19]
Logodna a fost anunțată la 5 decembrie 1865. Regina a permis ca ceremonia să aibă loc la Castelul Windsor și a renunțat la rochia neagră de doliu.^[20] Christian părea mai în vârstă decât era iar un oaspete a comentat că parcă Elena se căsătorea cu unchiul ei.^[21] Cuplul și-a petrecut prima noapte la Casa Osborne înaintea lunii de miere de la Paris, Interlaken și Geneva.^[22]
Elena și Christian au fost devotați unul celuilalt și au trăit o viață liniștită în comparație cu surorile Elenei.^[23] După căsătorie și-au stabilit reședința la Cumberland Lodge; când stăteau la Londra, locuiau la Palatul Buckingham.^[24] Cuplul a avut șase copii: Christian Victor în 1867, Albert în 1869, Elena Victoria în 1870 și Marie Louise în 1872. Ultimii doi fii au murit la vârste fragede; Frederick Harold la opt zile după naștere, în 1876 și un fiu născut mort în 1877. Prințesa Louise, sora Elenei, a comandat sculptorului francez Jules Dalou un memorial pentru cei doi copii ai Elenei 

Prințesa Elena

Prințesă de Schleswig-Holstein

• 1848: Jan Urban Jarník (n. 25 mai 1848, Pottenstein, în Boemia, Imperiul Austriac, azi Potštejn,^[2] Republica Cehă - d. 12 ianuarie 1923, Praga, Cehoslovacia) a fost un filolog ceh, romanist și albanolog, membru de onoare al Academiei Române (din 1919). 
  Jan Urban Jarník
  Jan Urban Jarník s-a născut la data de 25 mai 1848, la Pottenstein, azi Potštejn, în Boemia, pe atunci parte a Imperiului Austriac.
  A urmat școala primară în localitatea sa natală și în Vysoké Mýto. La paisprezece ani, a intrat la gimnaziul din Rychnov nad Kněžnou, iar, un an mai târziu, el s-a mutat în Hradec Králové. După absolvire, a fost admis la Universitatea din Viena, unde a studiat limbile cehă, germană, franceză, engleză, italiană, sanscrită și gramatica comparată a limbilor indo-europene.^[3]
  În 1874, în urma unui examen, a primit dreptul de predare și a primit o bursă de un an la Universitatea din Paris. În 1876, a primit titlul de doctor în filosofie, iar doi ani mai târziu, s-a specializat în domeniul filologiei romanice. În paralel, a predat limba franceză la școli reale în Leopoldstadt, de lângă Viena, azi cartier al capitalei Austriei. A făcut două călătorii în județele românești, iar în anul 1876, a petrecut mai multe luni în Blaj; în 1879 a vizitat din nou Transilvania și a vizitat Bucureștiul.^[3]
  A fost profesor la Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348. În anul 1882, Universitatea Carolină din Praga a devenit cea de-a cincea universitate străină în care se preda limba română. Principalul merit i-a revenit filoromânului Jan Urban Jarník.
  Specialist în romanistică, Jan Urban Jarník s-a ocupat de limba română și mai ales de folclorul românesc. Împreună cu Andrei Bârseanu, a publicat culegerile de folclor Cincizeci de colinde și Doine și strigături din Ardeal.
  
  În 1919, el a participat la negocierile pentru stabilirea relațiilor diplomatice dintre Cehoslovacia și România.
  Jan Urban Jarník s-a stins din viață la 12 ianuarie 1923, la Praga. 
  Jan Urban Jarník (1886)
• 1865: Frederic August al III-lea (în germană Friedrich August III.) (n. 25 mai1865, Dresda – d. 18 februarie 1932) a fost ultimul rege al Saxoniei (1904–1918) și membru al Casei de Wettin.
  Născut la Dresda, Frederic August a fost fiu al regelui George al Saxoniei(1832–1904) și al soției acestuia, Maria Anna, infantă a Portugaliei (1843–1884).
  A fost fratele mai mare al Prințesei Maria Josepha a Saxoniei. Printre verișorii primari materni s-au inclus printre alții: Carlos I al Portugaliei, Infantele Afonso, Duce de Porto, Prințul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen și Ferdinand I al României.
  Frederic August a servit în armata regală saxonă înainte de a deveni rege și mai târziu a fost înaintat la grad de Generalfeldmarschall. Ca rege a abdicat la 13 noiembrie 1918 după înfrângerea Imperiului German în Primul Război Mondial. A murit la Sibyllenort (în prezent în Silezia Inferioară) și a fost înmormântat la Dresda.
  Frederic August în 1902
  Frederic August a intrat în armata regală saxonă în 1877 ca locotenent secund, în ciuda celor numai 12 ani pe care îi avea. Având în vedere statutul său regal, el a avansat rapid în grad. Inițial a servit în regimentul 100 de grenadieri. A fost promovat prin locotenent în 1883, căpitan în 1887, maior în 1889 și locotenent-colonel în 1891.
  La 20 septembrie 1894, la 29 de ani, prințul a fot promovat la rangul de general maior și a primit comanda brigăzii 1 infanterie. La 22 mai 1898 a fost promovat Generalleutnant și a primit comanda diviziei 1 infanterie. A comandat divizia până la 26 august 1902 când a preluat comanda corpului XII. A fost promovat la rang de general de infanterie o lună mai târziu, la 24 septembrie. A rămas la comanda corpului până în octombrie 1904 când a devenit rege.Frederic Augustus s-a căsătorit cu Arhiducesa Luise de Austria, Prințesă de Toscana la Viena la 21 noiembrie 1891. Cei doi au divorțat în 1903 printr-un decret regal al regelui după ce ea a fugit în timp ce era însărcinată cu ultimul ei copil. Luise a părăsit Dresa după ce socrul ei a amenințat-o că o va închide într-un sanatoriu de boli mentale pe viață. Fratele ei a susținut-o și a ajutat-o să plece din Saxonia. Împăratul Franz-Josef al Austro-Ungariei nu a recunoscut divorțul lor.
  Împreună au avut șapte copii:
  • Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei (1893–1943). După ce a devenit preot iezuit, a renunțat la drepturile sale în 1923.
  • Friedrich Christian, Margraf de Meissen (1893–1968). Căsătorit cu Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis (1903–1976) și au avut copii.
  • Prințul Ernst Heinrich (1896–1971). Căsătorit prima dată cu Prințesa Sofia de Luxemburg (1902–1941), fiica lui William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg, în 1921 și a doua oară cu Virginia Dulon (1910–2002) în 1947 (morganatic). A avut copii cu Sofia.
  • Prințesa Maria Alix Karola (n. și d. la 22 august 1898)
  • Prințesa Margarete Karola (1900–1962). Căsătorită cu Prințul Friedrich de Hohenzollern (1891–1965).
  • Prințesa Maria Alix Luitpolda (1901–1990). Căsătorită cu Franz Joseph, Prinț de Hohenzollern-Emden (1891–1964).
  • Prințesa Ana Monica Pia (1903–1976). Căsătorită prima dată cu Arhiducele Joseph Franz de Austria (1895–1957) și a doua oară cu Reginald Kazanjian (1905–1990).
  Fiii cei mari, Friedrich August și Friedrich Christian s-au născut în același an, 1893, însă nu au fost gemeni. Friedrich August s-a născut în ianuarie, în timp ce Friedrich Christian s-a născut în decembrie. 

  Frederic August al III-lea

  Rege al Saxoniei

• 1865: Pieter Zeeman (n. 25 mai 1865 - d. 9 octombrie 1943, Amsterdam) a fost fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1902, împreună cu Hendrik Lorentz, pentru serviciul extraordinar adus științei datorită studiilor lor privind influența magnetismului asupra radiației, cunoscut ca Efectul Zeeman.
  Pieter Zeeman (1865 - 1943)
• 1865: John Mott, evanghelic american, laureat al Premiului Nobel (d. 1955)
• 1889:Xavier, Duce de Parma și Piacenza, cunoscut înainte de 1974 ca Prințul Xavier de Bourbon-Parma (Francisco Javier de Borbón Parma y de Braganza; 25 mai 1889 – 7 mai 1977) a fost Șeful Casei ducale de Bourbon-Parma, pretendent la tronul Parmei și pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de (Francisco) Javier I.Xavier a fost fiul lui Robert I, Duce de Parma și a celei de-a doua soții, Infanta Maria Antónia a Portugaliei. S-a născut la Villa Pianore, în apropiere de Viareggio în Italia. A avut 11 frați și surori, inclusiv pe împărăteasa Zita a Austriei și Prințul Felix de Bourbon-Parma (soțul Marii Ducese Charlotte de Luxemburg). Xavier a fost unchiul Anei de Bourbon-Parma, soția regelui Mihai al României.
  Din prima căsătorie a tatălui, el a mai avut 12 frați și surori vitrege, inclusiv pe Maria-Luiza de Bourbon-Parma (soția viitorului țar Ferdinand I al Bulgariei) și Ducele Elias de Parma.
  Xavier și-a petrecut copilăria la Villa Pianore și la Schwarzau am Steinfelde în Austria. Împreună cu fratele lui mai mare, Prințul Sixtus, a studiat la colegiul iezuit Stella Matutina din Feldkirch, Austria, apoi la Carlsburg în Germania. A mers la universitate în Paris unde a obținut diplomă în agricultură și științe politice.
  În timpul Primului Război Mondial Xavier și Sixtus s-au înrolat în armata belgiană. Mai mulți frați vitregi ai lui au fost ofițeri în armata austriacă. Xavier a primit Crucea franceză de război și Crucea belgiană. I s-a acordat, de asemenea, Crucea Ordinului Leopold al II-lea.
  În 1917, Xavier l-a asistat pe fratele său, Sixtus, în așa numita "Afacere Sixtus", o încercare care a eșuat de a aranja un tratat de pace între Austria și Franța.La 12 noiembrie 1927 la Lignières în Franța, Xavier s-a căsătorit cu Madeleine de Bourbon. Madeleine era membră a familiei de Bourbon-Busset, o ramură a Casei de Bourbon, în general privită ca non-dinastică în Franța.
  Xavier și Madeleine au avut șase copii:
  • Prințesa Maria Francisca, 19 august 1928 (90 de ani), căsătorită cu Prințul Eduard de Lobkowicz (1926–2010).
  • Carlos Hugo, Duce de Parma, 8 aprilie 1930 – 18 august 2010(80 de ani), căsătorit cu Prințesa Irene a Țărilor de Jos.
  • Prințesa Maria Teresa, 28 iulie 1933 (85 de ani).
  • Prințesa Cecilia, 12 aprilie 1935 (84 de ani).
  • Prințesa de las Nieves, 29 aprilie 1937 (82 de ani).
  • Sixtus Henry, 22 iulie 1940 (78 de ani).
  Căsătoria lui Xavier cu Madeleine a fost recunoscută ca fiind dinastică de pretendentul carlist la tronul Spaniei, Alfonso Carlos, Duce de San Jaime, care era căsătorit cu sora mamei lui Xavier. Totuși, fratele vitreg al lui Xavier, Elias – care era regent pentru fratele său handicapat, Ducele Enrico de Parma – nu a recunoscut căsătoria ca dinastică. Motivul a fost în parte din cauza strămoșilor Madeleinei dar de asemenea a fost influențat de diferențele politice și de familie.
  În 1961, fiul lui Elias, Ducele Robert al II-lea de Parma a recunoscut căsătoria dintre Xavier și Madeleine ca dinastică.
  Stema lui Javier I de Borbón-Parma
• 1899: Alexandru S. Sanielevici (n. 25 mai 1899, București - d. 21 decembrie1969, București) a fost un fizician român de origine evreiască^[1], membru corespondent al Academiei Române (1955)^[2].
  Este fiul lui Simion Sanielevici (1870-1963) care fusese numit în 1920 profesor la Catedra de Calcul Diferențial și Integral a Universității din Iași.^[3]
  Alexandru S. Sanielevici a efectuat cercetări în domeniul radioactivității și al fizicii nucleare. Ca profesor la Universitatea din București, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România.
• 1908: Costin Kirițescu, economist român, membru al Academiei Române (d. 2002)
• 1908: Ludovic Iosif Urban Rudescu (nume la naștere Ludovic Iosif Urban Rodewald, cunoscut de asemenea și ca Ludovic Rodewald-Rudescu, n. 25 mai 1908, Cernăuți - d. 17 martie 1992, București) a fost un biolog român, de etnie german bucovinean.
  Savantul fusese membru corespondent al Academiei Române din 21 martie 1963,^[1] membru al Societății Americane de Limnologie și Oceanografie, al Societății Americane de Microscopie și al Societății Internaționale de Limnologie.
  Ludovic Iosif Urban Rodewald-Rudescu a fost tatăl profesorului universitar doctor Alexander Rodewald,^[2] director al Director al Institutului de biologie umană al Universității din Hamburg, Germania, care este autorul (împreună cu biologul doctor Georgeta Cardoș, de la Institutul de biologie Victor Babeș din București) unui studiu de paleogeneticăcomparată a populațiilor vechi și foarte vechi de pe teritoriul României cu populația actuală a României.
• 1921: Jack Steinberger, fizician american, laureat Nobel
• 1927: Robert Ludlum (n. 25 mai 1927 New York City – d. 12 martie 2001 Naples, Florida) a fost un scriitor american specializat în genul thriller. Cele 27 de romane ale sale, care au însumat între 290 și 500 de milioane de cărți publicate ^[2][3][4], au apărut în 33 de limbi și 40 de țări. Ludlum a folosit în publicarea cărților sale și pseudonimele Jonathan Ryder și Michael Shepherd 

  Robert Ludlum

• 1932: Edward Hardwicke (n. 7 august 1932, Londra, Anglia – d. 16 mai 2011, Chichester, Anglia^[3]), uneori scris cu numele Edward Hardwick, a fost un actor englez, cunoscut pentru interpretarea rolului dr. Watson în serialul TV Aventurile lui Sherlock Holmes, realizat de Granada Television în anii '80 ai secolului al XX-lea și în care Jeremy Brett a avut rolul principal.Hardwicke a avut două fiice, Kate and Emma, din prima sa căsătorie cu Anne Iddon (decedată în 2000), care s-a încheiat prin divorț.^[6] El a fost căsătorit apoi cu Prim Cotton din 1995 și până la moartea sa.^[7] El a avut o fiică vitregă, Claire.^{[necesită citare]}
  Hardwicke a locuit la Chichester.^[7] La 16 mai 2011, el a murit de cancer la spitalul din localitate 
  Edward Hardwicke, 2008
• 1933:Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române^[2] și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006. A publicat: 
• Proza lui Eminescu, 1964
• Orientări în literatura contemporană, 1965
• Eugen Lovinescu, scepticul mântuit – (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediția a doua, 1994)
• Scriitori români de azi, I, 1974 (ediția a doua, 1978)
• Scriitori români de azi, II, 1977
• Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediție, 1979, a treia ediție, 1986), a patra ediție, 1999, 1983– ediția în limba maghiară
• Dimineața poeților, 1980, (a doua ediție, 1996, a treia ediție, 1998, a patra ediție, 2008) ^[6]
• Întoarcerea autorului, 1981; ediția a II-a, 1993); ediția a III-a, 2005
• Scriitori români de azi, III, 1983
• Sfidarea retoricii. Jurnal german, 1985, ediția a II-a, 1999
• Scriitori români de azi, IV, 1989
• Moartea lui Mercutio, 1993
• Limba maternă și limba poeziei - Cazul Christian W. Schenk, colecția Phoenix 1993
• Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994
• Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995
• Fragmente critice, I, Scriitura publică, scriitura taciturnă, 1997
• Fragmente critice, II, Demonul teoriei a obosit, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1998
• Fragmente critice, III, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1999
• Clasici români, I, Grai și Suflet & Cultura Națională, 2000
• Fragmente critice, IV, Univers Enciclopedic, 2000
• Ficțiunea jurnalului intim, vol. I-III, Editura Iri & Univers Enciclopedic, 2001
• Genurile biograficului, Univers Enciclopedic, 2002; ed. a II-a, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2008
• Mircea Eliade, nodurile și semnele prozei, ediția a II-a, Univers Enciclopedic, 2005, ediția a III-a, Junimea, 2006
• Tânărul Eugen Ionescu, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2006;^[7] Editura Muzeului Literaturii Române, 2009
• Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial, Iași, Princeps Edit, 2011^[8]
• Cioran – o mitologie a nedesăvârșirilor, București, Editura Tracus Arte, 2014 

  Eugen Simion

• 1934: David Burke (n. 25 mai 1934, Liverpool, Anglia) este un actor englez, cunoscut pentru interpretarea rolului dr. Watson în primele două sezoane ale serialului TV Aventurile lui Sherlock Holmes, realizat de Granada Television în anii '80 ai secolului al XX-lea și în care Jeremy Brett a avut rolul principal.El este căsătorit cu actrița Anna Calder-Marshall. Fiul lor, Tom Burke, este și el actor.
• 1938: Raymond Clevie Carver, Jr. (25 mai 1938 – 2 august 1988) a fost un scriitor american. Născut în Clatskanie, Oregon, SUA în 1938, Carver a trăit în Sacramento, California și Port Angeles, Washington până la moartea sa, pe 2 august 1988. A avut diferite slujbe mărunte până să devină scriitor.
  A debutat în 1974 cu volumul de povestiri Pune-te în locul meu. În 1976 publică Taci, te rog! (Polirom, 2004), care îi aduce o largă recunoaștere. Au urmat volumele Anotimpuri furioase (1977), Despre ce vorbim când vorbim despre iubire (1981; Polirom, 2005), Fazanul (1982), Catedrala (1983), Dacă vrei (1984), Elefant și alte povestiri (1988), De acolo de unde sun (1988). În 1993 îi apare volumul de povestiri postum Short Cuts. Cărțile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi. A încetat din viață în 1988, în urma unui cancer pulmonar.
  În 1979, Carver a devenit un Guggenheim Fellow și a primit burse de la „National Endowment for the Arts”. Considerat de mulți un fel de Cehov american, asociat cu minimalismul, Carver a scris despre banalitatea cotidianului american și disperarea sa. Colecțiile sale de povestiri și poezii depășesc cu mult o scurtă descriere. Simple și cristaline, scrierile lui Carver ne traduc natura umană în toate esențele ei.
  Raymond Carver
• 1939: Sir Ian McKellen Murray (născut la 25 mai 1939) este un actor englez. El a primit un premiu Tony, doua nominalizări la premiul Academiei Americane de Film, și cinci nominalizări la Premiul Emmy. Este cunoscut pentru mai multe roluri, cum ar fi Gandalf din Stăpânul Inelelor și Hobbitul, Sir Leigh Teabing în Codul lui Da Vinci, Magneto din filmele X-Men, X2: X-Men United, X2: X-Men United, X-Men: Ultima înfruntare și X-Men: Viitorul este trecut, Sherlock Holmes în Mr. Holmes, Cogsworth în Frumoasa și bestiaetc.
  În 1988, McKellen a anunțat public că este homosexual. Devine membru fondator al organizației Stonewall, unul dintre cele mai influente grupuri care militează pentru drepturile LGBT din Marea Britanie. McKellen a fost numit cavaler în 1991, pentru serviciile aduse artelor spectacolului. 
  McKellen la premierea filmului Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui in Wellington, New Zealand, 1 Decembrie 2003
• 1941: Vladimir Voronin (n. 25 mai 1941) este un politician din Republica Moldova, președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2009 și fost președinte al Republicii Moldova, timp de 8 ani (4 aprilie 2001 – 11 septembrie 2009).
  Voronin în 2008.
• 1944: Frank Oz (născut ca Frank Richard Oznowicz;^[1] la 25 mai 1944, Hereford, Herefordshire, Anglia) este un regizor american de origine engleză, păpușar, actor și producător de film.
  Și-a început cariera ca păpușar, interpretând personaje Muppet ca Miss Piggy și Fozzie Bear în The Muppet Show și personaje Cookie Monster, Bert și Grover în Sesame Street.^[2] El este, de asemenea cunoscut ca fiind păpușarul și vocea lui Yoda din seria de filme Războiul stelelor.
  A regizat filme ca Little Shop of Horrors (1986), Cristalul întunecat (1982), Dirty Rotten Scoundrels (1988), What About Bob? (1991), In & Out (1997), Bowfinger (1999) și Death at a Funeral (2007).
  Oz la a 38-a ediție a premiilor Saturn, 2012
• 1947: Flavio Bucci (n. 25 mai 1947,^[1] Torino, Italia) este un actor italian de teatru și film.^[2] A jucat în filme de cinema și în producții de televiziune începând din 1971. Este cunoscut pentru interpretarea tâlharului Blackie în filmul L'ultimo treno della notte (1975) al lui Aldo Lado,^[2] al pianistului orb Daniel în filmul Suspiria (1977) al lui Dario Argento^[2] și al preotului militant antimafia Don Manfredi Santamaria în prima parte a serialului TV Caracatița (1984), regizată de Damiano Damiani.S-a născut într-o familie originară din zonele Molise (Casacalenda din provincia Campobasso) și Puglia (Orta Nova din provincia Foggia) și a urmat cursurile Școlii de actorie de la Teatro Stabile din Torino, după care a fost ales de regizorul Elio Petri ca protagonist în filmul La proprietà non è più un furto (1973).
  În 1977 a devenit cunoscut marelui public în miniseria de televiziune RAI Ligabue, regizată de Salvatore Nocita, cu care va lucra apoi în Promessi sposi (1989). Mai este cunoscut pentru rolurile din miniseria TV Caracatița (1984), regizată de Damiano Damiani, și filmul de televiziune L'avvocato Guerrieri - Ad occhi chiusi (2008), regizat de Alberto Sironi.
  După ce a lucrat cu Giuliano Montaldo în filmele L'Agnese va a morire (1976) și Il giorno prima (1987) și în filmul de televiziune Circuito chiuso (1978), a devenit celebru în cinematografie prin rolurile din filmele Il marchese del Grillo (1981) al lui Mario Monicelli, Tex e il signore degli abissi (1985), Secondo Ponzio Pilato (1987), Teste rasate (1993), Il silenzio dell'allodola (2005) și Il divo (2008) al lui Paolo Sorrentino.
  S-a căsătorit cu Micaela Pignatelli, cu care are doi fii, Alessandro și Lorenzo. Mai are un al treilea fiu, Ruben, dintr-o relație cu producătoarea olandeză Loes Kamsteeg.

  Flavio Bucci

• 1948: Klaus Meine (n. 25 mai 1948) este un cântăreț german, cunoscut mai ales ca vocalist principal al formației heavy metal Scorpions. Înafară de chitaristul Rudolf Schenker, el este unicul membru al formației care apare pe fiecare album, în pofida faptului că s-a alăturat grupului abia în 1970 
  Meine performing in 2006
• 1950: Dan Radu Rușanu (n. 25 mai 1950, București) este un politician român, membru al Partidul Național Liberal. Dan Radu Rușanu a fost președinte al ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară).
• 1952: Petăr Stefanov Stoianov (în bulgară Петър Стефанов Стоянов, n. 25 mai 1952, Plovdiv) a fost Președintele Bulgariei, ales prin vot direct de către popor la 22 ianuarie 1997, până pe 22 ianuarie 2002.

  Petăr Stoianov

• 1952: Mitică (Dumitru) Lupu^[1] (n. 25 mai 1952, Giurgiu, România - d. 22 iulie2017^[2]) a fost un compozitor de muzică ușoară din România. Dumitru Lupu s-a născut la 25 mai 1952 în Giurgiu, având ca părinți pe Gheorghe și Marioara Lupu. A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secția Canto.
  A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România(UCMR) și al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România(UARF). Este prof. univ. dr. la Universitatea „Ovidius” din Constanța, din anul 2014. A fost dirijor al orchestrei Teatrului Al. Davila din Pitești între anii 1982-1990, și al Teatrului Fantasio din Constanța între anii 1990-2004. Este inițiatorul festivalului "Mamaia copiilor".
  A fost căsătorit cu interpreta de muzică ușoară Ileana Șipoteanu și are o fiică, Dumitrana-Teodora.
  A murit la vârsta de 65 de ani din cauza unui stop cardiac.Discografie:
• Ileana Șipoteanu (CÂNTECE CREȘTINE, CE MULT TE-AM IUBIT, S-O LUĂM DE LA-NCEPUT, IUBIRE TRĂDATĂ, REFRENE DE IUBIRE)
• Dumitru Lupu (VOCILE LOR)
• Alexandru Jula (IUBIRE TÂRZIE, CÂNTAȚI CU BUNICU’)
• Dumitrana-Teodora Lupu (DUMITRANA, CE MULT ÎMI PLACE…MUZICA!, CORNULEȚ CU LAPTE)
• THE BEST ROMANIAN MUSIC COLLECTION (2006)
• „80 DE ANI DE MUZICĂ ÎN 80 DE ANI DE RADIO” (2008)
• ANOTIMPUL ȘLAGĂRELOR (Electrecord 2007 - volumul 1)
• ANOTIMPUL ȘLAGĂRELOR (Electrecord 2008 - volumul 2)
• CÂNTECE DE AUR(Roton 2008 - volumul 2)
• CÂNTECE DE AUR(Roton 2009 - volumul 3)
• THE BEST OF DUMITRU LUPU (Ovomusic 2009 - Revista „Felicia”)
• TOATE FLORILE DIN LUME (Electrecord 2009 - Jurnalul Național)
• Participări pe albumele interpreților: Viorela Filip, Gabriel Dorobanțu, Alexandru Jula, Paul Surugiu (Fuego), Ovidiu Komornyk.
• Albume copii (CD, casetă audio) etc.

Șlagăre

• Hai vino iar în gara noastră mică (text: Florin Pretorian, interpret: Gabriel Dorobanțu)
• Ce mult te-am iubit (text: Mala Bărbulescu, interpretă: Ileana Șipoteanu)
• Mă-ntorc la tine mare albastră (text: Viorela Filip, interpret: Daniel Iordăchioaie)
• Romantică femeie (text: Elena Răileanu, interpretă: Ileana Șipoteanu) 

  Dumitru Lupu

• 1953: Daniel Alberto Passarella (n. 25 mai 1953 în Chacabuco, provincia Buenos Aires) este un fost jucător argentinian de fotbal. A antrenat echipele naționale ale Argentinei și Uruguayului și a fost căpitanul echipei care a câștigat Cupa Mondială în 1978.
• 1956: Jenică Gioacăș (n. 25 mai 1956) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Bacău pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Jenică Gioacăș a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Regatul Spaniei, Republica Polonă, Republica Franceză-Senat și Canada.
• 1961: Adenor Leonardo Bacchi (Caxias do Sul, 25 mai 1961), mai bine cunoscut sub numele de Tite, este un antrenor și fost fotbalist brazilian. Începând cu luna iunie a anului 2016 antrenează Echipa națională de fotbal a Braziliei.

  Tite

• 1963: Ludovic Orban (n. 25 mai 1963, Brașov) este un om politic și inginer român, președinte al Partidului Național Liberal, care a îndeplinit funcția de ministru al transporturilor în Guvernul Tăriceanu. 

  Ludovic Orban

• 1966: Eusebiu-Manea Pistru-Popa (n. 25 mai 1966) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.
  În timpului mandatului, în 2015, partidul său a fuzionat cu Partidul Național Liberal. În 2017, a trecut la ALDE.
• 1968: Alexander Liebreich, dirijor german
• 1969: Dora Ortelecan-Dumitrescu (n. 25 mai 1969, Jibou)^[1][2] este o actriță de teatru, mânuitor de păpuși și voice-over română.Dora Dumitrescu a absolvit in 1997 UNATC „Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete”.^[3] Este actriță la teatrul "Țăndărică".
  Dora Dumitrescu este căsătorită cu actorul Mihai Dumitrescu. Filmografie: 
• Garcea si oltenii (2002)^[5]
• La bloc
• The Secret Kingdom (1998)^[6] Teatrul "Țăndărică"
  • Capra cu trei iezi - de Ion Creanga
  • Punguța cu doi bani - Ion Creanga, regia - Decebal Marin
  • Fata babei și fata moșneagului - Ion Creanga, regia - Daniel Stanciu
  • Jack și vrejul de fasole - de Joseph Jacobs, regia - Daniel Stanciu
  • Tom Degețel - regia Daniel Stanciu^[8]
  • Frumoasa și bestia - regia Daniel Stanciu
• 1970: Octavia Lenora Spencer^[2] (n. 25 mai 1970)^[3][4] este o actriță și scriitoare americană, cunoscută pentru rolul menanjerei Minny Jackson din Culoarea sentimentelor, pentru care a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar, BAFTA, Premiu SAG și Oscar. A mai jucat în filme precum Get on Up, Black or White, Smashed, Snowpiercer, The Divergent Series: Insurgent și Fruitvale Station.

  Octavia Spencer

• 1971: Kristina Edmundovna Orbakaite (n. 25 mai 1971, Moscova, URSS) este o actriță și interpretă de muzică ușoară rusă, artistă emerită a Rusiei (2013). Este fiica Allei Pugaciova - primadona estradei ruse.
  Kristina Orbakaite a jucat în aproximativ treizeci de lucrări de televiziune, filme și musicaluri. Repertoriul interpretei are mai mult de 150 de melodii.
  Kristina Orbakaite
• 1974: Bettina Campell (născută Elizabeth Jongkind la 25 mai 1974) este o actriță porno din Țările de Jos.

  Bettina Campell

• 1976: Cillian Murphy (n. 25 mai 1976, Douglas, Cork) este un actor irlandez de film și teatru 
  Cillian Murphy în 2010
• 1976: Tanczos Barna (n. 25 mai 1976) este un senator român, ales în 2012.
• 1977: Florentin Dumitru (n. 23 mai 1977, Bolintin-Vale, Giurgiu), este un fotbalistromân retras din activitate. A debutat în Liga I la 31 iulie 1996, la Sportul Studențesc. Între anii 2000 și 2005 a fost jucător la Steaua București, iar în sezonul 2006-2007 a jucat la FC Național.
• 1979: Carlos Manuel Bocanegra (n. 25 mai 1979) este un fotbalist american care joacă la clubul din prima ligă franceză Ligue 1 Saint-Étienne și este căpitanulStatelor Unite. Poate juca ca fundaș central și fundaș stânga
• 1979: Jonathan Peter „Jonny” Wilkinson (n. 25 mai 1979, Frimley) este un fost rugbist profesionist britanic, care a jucat pentru echipa națională a Angliei și cluburile Newcastle Falcons și RC Toulonnais. Este considerat drept unul dintre cei mai mari jucători de rugby în XV din lume
• 1980:Eugen Baciu (n. 25 mai 1980, Vaslui, România) este un fotbalist român retras din activitate.
• 1982: Victor Crivoi, jucător român de tenis
• 1983: Marcos Antonio (n. 25 mai 1983) este un fotbalist brazilian care a activat la clubul Rapid București pe postul de fundaș central. În prezent el este componentul lotului celor de la FC Nurnberg, jucând doar în meciuri amicale, având o prestație bună însă gafând decisiv în meciuri oficiale.
• 1984: Wendel Gomes (n. 25 mai 1984, São Paulo, Brazilia) este un fotbalistbrazilian care evoluează la echipa Mirassol pe postul de mijlocaș defensiv.
• 1984: Emma (n. Emmanuela Marrone pe 25 mai 1984 în Florența) este o cântăreață italiană de muzică pop-rock/soul care a obținut notorietate în anul 2010, odată cu câștigarea emisiunii-concurs Amici di Maria De Filippi.
  Emma în concert (Salerno, 2010)
• 1984: Reinaldo José Zacarias da Silva (sau Reinaldo, n. 25 mai 1984, São Paulo) este un fotbalist brazilian care evoluează pe postul de mijlocaș central. În sezonul 2010-2011 a fost legitimat la echipa din Liga I, Universitatea Cluj.
• 1985: Demba Ba (n. 25 mai 1985,^[3] Sèvres, Franța) este un fotbalist profesionist care evoluează la clubul Shanghai Shenghua în Prima Ligă Chineză, și la echipa națională de fotbal a Senegalului
• 1985: José Luis Gayà Pena (Pedreguer, Alicante, Spania; 25 mai din 1995) este un fotbalist spaniol care joacă ca fundaș stângă la Valencia CF din La Liga din Spania.
• 1986: Glad-Aurel Varga (n. 25 mai 1986) este un deputat român, ales în 2016.
• 1987: Sanja Damnjanović (n. 25 mai 1987, Belgrad)^[2] este o handbalistă din Serbiacare joacă pentru clubul danez Viborg HK și pentru echipa națională de handbal feminin a Serbiei.
• 1987: Eduard Tismănaru (n. 25 mai 1987, Onești) este un fost fundaș român.
• 1989: Aliona Moon, pe numele adevărat Aliona Munteanu^[1] (n. 25 mai 1989, Chișinău, Republica Moldova) este o cântăreață moldoveancă. Ea a reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2013^[2](care a avut loc la Malmö în Suedia) cu piesa O mie și a obținut locul 11, cu 71 de puncte. 

  Aliona Moon

• 1990:  Majda Mehmedović (n. 25 mai 1990, în Bar, RSFI)^[3] este o handbalistămuntenegreană medaliată cu argint la Jocurile Olimpice din 2012.^[4] Tot în 2012, Mehmedović a câștigat cu echipa țării sale medalia de aur la Campionatul European din Serbia.
• 1993: Bobby Lockwood (n. 25 mai 1993) este un actor britanic, cunoscut pentru rolul lui Rhydian Morris în Wolfblood, Mick Campbell în House of Anubis și pentru co-prezentarea emisiunii BBC Friday Download. În acest moment, Bobby Lockwood participă la Tumble, o emisiune de pe BBC One.Bobby Lockwood s-a născut în Basildon, Essex. Bobby a terminat colegiul SEEVIC. Acesta are o soră pe nume Abbie, și un frate pe nume James.Cariera lui Bobby Lockwood începe de mic copil după ce acesta s-a înscris la școala Singer Stage în Essex. Acesta a fost vocea lui Patch în „101 Dalmațieni II: Aventura lui Patch în Londra”, în anul 2003. De asemenea, acesta a jucat în „The Bill” cu rolul lui Taylor Little - acesta a fost un personaj minor, apărând în doar trei episoade, în 2006. Între anii 2011 și 2012, acesta a avut rolul lui Mick Campbell în House of Anubis (serie internațională) pentru două sezoane; însă acesta a părăsit ulterior producția pentru rolul lui Rhydian Morris în Wolfblood. Pe 24 noiembrie 2013, Bobby Lockwood a câștigat un premiu BAFTA pentru cel mai bun personaj pentru copii.

  Bobby Lockwood

Decese

Madame de La Fayette, scriitoare franceză

• 615 : Papa Bonifaciu al IV-lea (n. 550)
• 992: Mieszko I al Poloniei (n. 935)
• 1085: Papa Grigore al VII-lea (n. 1020)
• 1261: Papa Alexandru al IV-lea (n. 1185)
• 1555: Henric al II-lea (18 aprilie 1503 – 25 mai 1555) a fost fiul cel mare al lui Ioan al III-lea de Navara și a soției acestuia, Caterina I de Navara, care era sora și moștenitoarea lui Francis Phoebus, rege al Navarei.Când Caterina a murit în exil în 1517, Henric a fost proclamat rege al Navarei. Titlul a fost pretins și de Ferdinand al II-lea de Aragon, care a invadat regatul în 1512. Sub protecția regelui Francisc I al Franței, el și-a asumat titlul de rege al Navarei și a fost încoronat la Lescar în ciuda pretenției regelui Ferdinand.
  În 1525, Henric a fost luat prizonier în Bătălia de la Pavia, dar în urma unei deghizări a reușit să scape. În 1526, s-a căsătorit cu Marguerite de Angouleme^[1], sora regelui Francisc I și văduva lui Charles, Duce de Alençon. Henric și Margareta au avut următorii copii:
  1. Ioana a III-a de Navara (16 noiembrie 1528–9 iunie 1572)
  2. Jean (7 iulie 1530- 25 decembrie 1530)
  Prin fiica sa, Henric a devenit bunicul viitorului rege Henric al IV-lea al Franței. Henric al II-lea, care avea o puternică simpatie pentru hughenoți, a murit la Hagetmau la 25 mai 1555.

  Henric al II-lea de Navara

• 1571: Ioan Sigismund Zápolya, cunoscut ca Ioan Sigismund (în maghiarăJános Zsigmond Zápolya) (n. 7 iulie 1540, Buda - d. 10 martie 1571, Alba Iulia) a fost rege al Ungariei sub numele de Ioan al II-lea și principe al Transilvaniei (din 1570), sub numele de Ioan Sigismund. El a purtat prima dată titlul de principe al Transilvaniei (de drept), acest titlu fiind stabilizat de-abia in 1576.
  
  

  Ioan Sigismund Zápolya
  (1540-1571)
  A fost fiul lui Ioan Zapolya și al Izabelei, regină a Ungariei și fiica regelui Sigismund I al Poloniei. În 1540, el a fost proclamat rege al Ungariei, intrând în conflict direct cu suveranii habsburgi, iscând astfel, din cauza tatălui lui, la complicate negocieri, dar și conflicte, în care au fost angrenați și otomanii. Pentru și în numele minorului Ioan, a domnit regentul episcop Gheorghe Martinuzzi. Până în anul 1570, Ioan Sigismund a domnit ca "rege ales" al Ungariei, sprijinit de Dieta Ungariei.
  În 1568, sub conducerea lui Ioan Sigismund Zápolya, are loc la Dieta de la Turda declarația de toleranță religioasă față de confesiunile religioase recunoscute oficial în Transilvania, și declararea a patru religii oficiale - catolicismul, calvinismul, lutheranismul și unitarianismul („Edictul de la Turda”). Aceasta e prima declarație de toleranță religioasă din Europa, într-o epocă dominată de lupte interconfesionale.
  Prin Tratatul de la Speyer, încheiat la 16 august 1570 a renunțat la pretenția asupra coroanei Ungariei și l-a recunoscut pe împăratul romano-german Maximilian al II-lea drept rege al Ungariei, iar acesta din urmă l-a recunoscut drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului.
  Este înmormântat în Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia.

  Ioan Sigismund Zápolya

  Regele Ungariei (rex electus non coronatus) Principele Transilvaniei (princeps Transylvaniae)

• 1693: Madame de La Fayette, scriitoare franceză (n. 1634)
• 1786: Pedro al III-lea al Portugaliei (5 iulie 1717 – 25 mai 1786) a fost rege al Portugaliei la ascensiunea soției și nepoatei sale Maria I a Portugaliei și co-rege alături de ea din 1777 până la moartea sa în 1786.
  Pedro, Prinț al Braziliei de Vieira Lusitano.
  Pedro s-a născut la 12:00 în ziua de 5 iulie 1717 la Palatul Ribeira din Lisabona, Portugalia.^[1] A fost botezat la 29 august și a primit numele de Pedro Clemente Francisco José António.^[2] Părinții lui au fost regele João al V-lea și Maria Anna de Austria.^[1] Pedro a fost fratele mai mic al lui José I al Portugaliei. Bunicii lor materni au fost Leopold I, Împărat Roman și Eleonor Magdalene de Neuburg, sora reginei Maria Sofia a Portugaliei.Pedro s-a căsătorit cu nepoata sa, Maria, Prințesă de Brazila, în 1760, în momentul când ea era moștenitoarea prezumptivă la tronul deținut de fratele lui, José I. Conform obiceiului, Pedro a devenit, astfel, rege al Portugaliei în dreptul soției sale. Au avut șase copii, dintre care fiul cel mare a succedat-o pe Maria la moartea ei în 1816 ca João al VI-lea.
  Pedro nu a făcut nici o încercare de a participa la afacerile guvernamentale, petrecându-și timpul cu vânătoarea sau cu exerciții religioase.
  El a apărat înalta nobilime a Portugaliei, și a sponsorizat petițile celor acuzați în Afacerea Távora, a căror reabilitare a fost supusă unor noi procese, în care moștenitorii au cerut restituirea proprietăților lor confiscate.Cuplul s-a căsătorit la 6 iunie 1760. La momentul căsătoriei, Maria avea 25 de ani iar Pedro 42. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au avut o căsnicie fericită. Pedro a devenit în mod automat co-monarh (ca Pedro al III-lea al Portugaliei), atunci când Maria a urcat pe tron​​, deoarece deja se născuse un copil din căsătoria lor. Cuplul a avut șase copii:

  Name	Birth	Death	Notes
  José, Prinț de Beira	20 august 1761	11 septembrie 1788	José Francisco Xavier de Paula Domingos António Agostinho Anastácio căsătorit cu Infanta Benedita a Portugaliei, fără copii. Moartea lui la vârsta de 27 de ani l-a făcut moștenitor aparent pe fratele lui mai mic care mai târziu a ajuns rege.
  João de Bragança	20 octombrie 1762	20 octombrie 1762	João s-a născut mort la Palatul Ajuda National.
  João Francisco de Bragança	16 septembrie 1763	10 octombrie 1763	João Francisco de Paula Domingos António Carlos Ciprianos-a născut la Palatul Ajuda National.
  João al VI-lea	13 mai 1767	10 martie 1826	João Maria José Francisco Xavier de Paula Luís António Domingos Rafael căsătorit cu Carlota Joaquina a Spaniei și a avut copii. A fost rege al Portugaliei și împărat al Braziliei.
  Mariana Victoria de Bragança	15 decembrie 1768	2 noiembrie 1788	Maria Ana Vitória Josefa Francisca Xavier de Paula Antonieta Joana Domingas Gabriela căsătorită cu Infantele Gabriel al Spaniei fără copii.
  Maria Clementina de Bragança	9 iunie 1774	27 iunie 1776	Maria Clementina Francisca Xavier de Paula Ana Josefa Antónia Domingas Feliciana Joana Michaela Julia de Bragança s-a născut la Palatul Queluz National.
  Maria Isabel de Bragança	12 decembrie 1776	14 ianuarie 1777	Maria Isabel s-a născut la Palatul Queluz National..

  
  Dom Pedro III, de Miguel António do Amaral, 1777
• 1789: Anders Dahl, botanist suedez (n. 1751)
• 1805: William Paley, filosof englez (n. 1743)
• 1818: Caspar Wessel (n. 8 iunie 1745 la Jonsrud, Vestby - d. 25 mai 1818 la Copenhaga) a fost un matematician și cartograf norvegiano-danez.
  Este primul care a propus (în 1799) interpretarea geometrică a numerelor complexe. De asemenea, prin lucrarea Om direktionens analytiske betegning, et forney, anrendt fornemmelig til plane og sphaeriske polygoners oplosning ("Asupra reprezentării analitice a direcțiilor"), poate fi considerat ca precursor al introducerii ideii de vector. În această lucrare sunt descrise, pentru prima dată, numerele imaginare, dar și cuaternionii. Tot aici este expusă o demonstrație a teoremei lui Cotes.
  A deținut funcția de topograf al Academiei Regale Daneze.
  A fost fratele mai tânăr al scriitorului Johan Herman Wessel.
• 1862: Prințesa Mathilde Caroline de Bavaria (germană Mathilde Karoline Friederike Wilhelmine Charlotte von Bayern) (30 august 1813 – 25 mai1862) a fost al doilea copil și prima fiică a regelui Ludovic I al Bavariei și a Theresei de Saxa-Hildburghausen.
  Mare Ducesă de Hesse
  Pe linie maternă este nepoata reginei Louise a Prusiei și pe linie paternă este nepoata împărătesei Carolina Augusta a Austriei, reginei Maria Anna a Saxoniei, reginei Elisabeta Ludovica a Prusiei și a Arhiducesei Sofia. Fratele ei mai mic, Otto de Bavaria, a fost ales rege al elenilor în 1832, împotriva voinței sale și a trebuit să meargă în Grecia.
  La 26 decembrie 1833 la Munchen, Mathilde s-a căsătorit cu vărul ei, Marele Duce Ereditar de Hesse și de Rin (1806–1877), fiul cel mare al lui Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse și Wilhelmine de Baden. Ludovic i-a succedat tatălui său ca Marele Duce Ludovic al III-lea în 1848. Din căsătorie nu au rezultat copii.
  În 1841, cumnata ei, Maria de Hesse-Darmstadt, s-a căsătorit cu țareviciul Alexandru (viitorul țar Alexandru al II-lea al Rusiei). Un an mai târziu, sora ei Adelgunde de Bavaria s-a căsătorit cu Francisc al V-lea, Duce de Modena, care se va dovedi un dușman înverșunat al liberalismului. În 1844, sora ei Hildegard de Bavaria s-a căsătorit cu Arhiducele Albert, Duce de Teschen, liderul conservatorismului austriac și consilier apropiat al Arhiducesie Sofia.
  Această familie atât de conservatoare dar uneori excentrică a fost zguduită de revoluția de la 1848. Regele Bavariei, compromis de dragostea lui adulteră cu dansatoarea Lola Montez, a trebuit să abdice iar fratele Mathildei a urcat pe tron ​​sub numele de Maximilian al II-lea al Bavariei.
  Casa imperială a Austriei a trebuit să părăsească Viena și să se refugieze în Boemia. Împăratul a abdicat în favoarea nepotului său, Franz Joseph, fiul Arhiducesei Sofia și verișor al Mathildei. Primul act politic al împăratului de 18 ani va fi organizarea represiunii revoluției înainte de a reveni în capitala sa.
  Ducele de Modena a trebuit să plece în exil însă a fost restaurat de armata austriacă.
  La 1 iulie 1862, nepotul și moștenitorul tronului de Hesse-Darmstadt, Ludovic, a făcut o căsătorie strălucită cu Prințesa Alice a Regatului Unit (una dintre fiicele reginei Victoria)
  Marea Ducesă Mathilde a murit la 25 mai, la vârsta de aproape 49 de ani. După patru ani, soțul ei a făcut o căsătorie morganatică cu baroneasa Magdalen de Hochstadten.
  Portret al Prințesei Mathilde de Joseph Karl Stieler, 1830
• 1867: Ramón Castilla y Marquesado (n. 31 august 1797 – d. 25 mai 1867) a fost președintele statului Peru de patru ori. Cea mai proeminentă apariția a sa în cadrul istoriei peruene începe cu participarea sa ca și comandant al armatei Eliberatorilor, ceea ce a ajutat Peru să devină o națiune independentă. Ulterior, el a condus țara în perioada înfloririi economice datorate exploatării depozitelor de guano. Guvernul lui Castillia a abolit sclavia și a modernizat statul.
  Prima dată a fost președinte o perioadă scurtă în 1844, după moartea generalului Domingo Nieto, apoi din 1845 până în 1851, din nou din 1855 până în 1862, iar, în cele din urmă, ultima dată o perioadă foarte scurtă în 1863.
  Ramón Castilla
• 1934: Gustav Holst, compozitor englez (n. 1874)
• 1935: Sir Frank Watson Dyson, astronom englez (n. 1868)
• 1940: Joe De Grasse, regizor de film american (n. 1873)
• 1951: Emilio Sagi Liñán (n. 15 martie 1900 - d. 25 mai 1951) a fost un fotbalist spaniol de care a jucat pe postul de atacant. A jucat la clubul FC Barcelona și la echipa națională de fotbal a Spaniei.
• 1970: Sándor Asztalos (cel tânăr), scriitor, poet, muzicolog și critic muzical maghiar (n.1919)
• 1984: Henriette Yvonne Stahl (n. 1 septembrie 1900, Saint Avald, Lorena, Franța - d. 25 mai 1984, București) a fost o scriitoare și traducătoare româncă, sora sociologului H. H. Stahl și fiica scriitorului Henri Stahl.Scriitoarea s-a născut la Saint Avald, în Lorena, într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naștere "non viable", mama ei trecând prin mari probleme financiare și depășind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabilește în România, și scriitoarea primește cetățenia română. Tatăl său, Henri Stahl a fost autorul unei celebre metode de stenografie și stenograf șef al Parlamentului, prietenul de o viață al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe școala la vârsta de 9 ani din cauza sănătății ei șubrede. În anul 1918 este trimisă de părinți ca să locuiască la țară, în familia ordonanței, care-i salvase viața tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soția acestuia este prototipul eroinei romanului "Voica". Debutează în literatură cu poeme în proză, publicate în revista "Flacăra", în 1931. Urmează "Conservatorul de Artă Dramatică" din București, între anii 1922 - 1925, unde studiază Actoria, la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaște pe poetul Ion Vinea, alături de care va rămâne 14 ani. În 1945, îl cunoaște pe romancierul Petru Dumitriu, cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă, în 1946, ( inițial lângă Cișmigiu, ulterior pe Bulevardul Pake Protopopescu nr. 89, unde se află și acum o plachetă "in memoriam" a scriitoarei). Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenței mari de vârstă (24 de ani!). În 1954 are loc un episod interesant: căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorț. Explicația: probabil este dorința de a-i asigura scriitoarei un venit decent și statutul de relativă protecție în fața abuzurilor, ca fostă soție de nomenclaturist.Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul "Voica", se va produce în paginile "Vieții Românești" (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului "Dimineața", și deși nu îl câștigă, va intra în atenția câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, și apoi, in a treia ediție, abia în 1972, conține o imagine neidealizată a existenței rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar și justficându-le. Romanul "Voica" obține Premiul Societății Scriitorilor Români, în același an. A scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie.Opere literare: 
• Mătușa Matilda, patru nuvele, Mătușa Matilda, Nu poate fi, Prăbușire, La bătălia de la port Arthur, premiul Femina- Văcărescu 1928,
• Steaua Robilor, roman, Editura Adevărul, 1934,
• Între zi și noapte, (1942, ed. n. 1971) un roman social care conține imagini ale unui mediu citadin sau cosmopolit, capabil de rafinamente sentimentale unite cu vulgaritatea, trădând descompunerea, abulia, lipsa de preocupări mai importante decât propriul trup, ale cărui drepturi sunt dealtfel revendicate programatic de romancieră.
• Marea bucurie , 1947 tratează drama exilatului care se ratează afectiv și social prin lașitate.
• Fratele meu, omul, (1965) reia descrierea acelorași medii sociale și a combinațiilor umane senzaționale din perspectivă mai distanțată.
• Nu mă călca pe umbră, 1969 e o fantezie ușoară, prin care Onofrei, personaj maleabil și proteic până la absurd, ridică în mod alegoric problema disponibilităților paradoxale ale omului în a se adapta prin ipostaziere oricărei situații.
• Orizont, linie severă, 1970, o antologie a creației sale poetice din perioada 1940-1967
• Pontiful, 1972 e romanul iubirii unei scriitoare pentru un medic insuportabil. Ca și în celelalte romane, interesul e susținut prin capacitatea de a crea atmosfera, prin selecția adecvată a detaliilor materiale.
• Martorul eternității 1975
• Lena, fata lui Anghel Mărgărit 1975
• Drum de foc 1981
• 1988: Ernst Ruska, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1906)
• 1993: Horia Sima , lider al Mișcării legionare
• 2001: Alberto Korda, fotograf cubanez (n. 1928)
• 2002: Ștefan Augustin Doinaș, poet român (n. 1922)
• 2012: Edoardo Mangiarotti (n. 7 aprilie 1919, Renate, provincia Monza-Brianza– d. 25 mai 2012, Milano) a fost un scrimer italian, laureat cu un număr record de treisprezece medalii olimpice, inclusiv șase de aur, la spadă precum și la floretă, în cinci ediții la rând ale Jocurilor Olimpice. A fost și de douăsprezece ori campion mondial.
  Era fratele lui Dario Mangiarotti, și el un campion olimpic la scrimă.
• 2014: Wojciech Jaruzelski, ultimul președinte comunist al Poloniei (n. 1923)

Sărbători

• Argentina : Ziua națională (1810)
• Iordania : Ziua națională; Independența față de Regatul Unit (1946)
• Africa : Ziua Africii
• Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți (din 1983)
• Towel Day

În Calendarul creștin ortodox

• A treia aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul 
  
  

  A treia aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului - foto: doxologia.ro
  Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului. Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):
  - 23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
  - 7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
  - 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan
  - 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
  - 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.
  - 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru) – in imagine, Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului

În Calendarul greco-catolic

• A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul 
  A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul - foto: doxologia.ro

În Calendarele evanghelic, anglican, romano-catolic

• Sf.. Beda Venerabilul, preot, învățător al Bisericii; Sf. Grigore al VII-lea, papă; Sf. Maria Magdalena de Pazzi, fecioară
  
  

  Beda Venerabilul (672 -735) – foto: ro.wikipedia.org
  Beda Venerabilul, (Venerabilul Beda) (n. 672 – d. 25 mai 735) a fost un călugăr benedictin în mănăstirea Sf. Petru și Sf. Paul în Wearmouth (astăzi, o parte din Sunderland), în Anglia, și la Jarrow, Northumberland, venerat ca sfânt. Cărturar cu vederi multilaterale, a fost unul dintre cei mai invățați oameni din Europa acelei epoci. A fost contemporan cu Anania din Shirak. Are contribuții și în domeniul științei. Astfel, îi aparține o descriere completă a numărătorii pe degete, a scris despre calculul timpului, despre rezolvarea problemelor. A studiat legăturile dintre maree și mișcările Lunii, vânturile, solstiții, echinocții.
  
  

  Papa Grigore al VII-lea – foto: ro.wikipedia.org
  Papa Grigore al VII-lea a fost papă al Romei între anii 1073-1085. Născut între (aprox.) 1019-1030 pe numele cetățenesc de Hildebrand este în Scaunul Papal între 1073-1085. Grigore al VII-lea a continuat reforme inițiate de înaintași ai săi si a acționat energic în spiritul centralizării Bisericii Catolice. Centralizarea deciziilor bisericești la Roma însemna concret reînvierea contradicției “Papa sau Împăratul(catolico-german)”. Împarații, care ajungeau în “Orașul Sfânt” doar ocazional, nu voiau să renunțe la privilegiul numirii episcopilor (mai ales la nord de Alpi,in zona germanică a Sfântului Imperiu) și căutau deci să se impună in fața papilor. Astfel și în timpul lui Grigore al VII-lea. A intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani, în urma cărui conflict împăratul l-a demis pe Papă la Worms în anul 1076. Excomunicat, la rândul său, de Papa Grigore al VII-lea, Henric al IV-lea a fost nevoit să se umilească, așteptând ridicarea excomunicării sale timp de trei zile, în localitatea italiană Canossa (până la 21 ianuarie 1077). Locul a devenit istoricește celebru . Grigore al VII-lea este considerat unul dintre structuratorii spirituali ai Evului Mediu Dezvoltat. A fost declarat sfânt.

RELIGIE ORTODOXĂ 25 Mai

A treia aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul 

A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul - 25 mai

Acest cinstit şi sfânt cap, fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt în vas de argint. Şi, fiind vestit acest lucru de un preot, a fost adus din Comane şi primit de strălucita cetate a cetăţilor, împreună cu credinciosul împărat şi popor, cu toată bucuria. Şi cu credinţă închinându-se cinstitului şi sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Botezătorul

Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, pentru că nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuţi din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul.

Foto: Oana Nechifor

Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, decât care nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuţi din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul. Aşadar, să mergem la stăpânescul botez cel care l-a strălucit cel mai mult pe Înainte Mergătorul Împăratului cerurilor şi să călătorim cu dor în ţinuturile Iudeii din care să rodim venirea bunătăţilor. Sau, mai curând, să scriem prin cuvinte faptele şi să adunăm aici rodul celor cunoscute. Pe acel Iordan ce L-a primit pe Însuşi Creatorul lui pogorât în trup, să-l lăsăm să curgă prin mijlocul nostru şi să ni-l închipuim pe Ioan Botezătorul stând pe malurile râului şi să-L privim pe Stăpânul apropiindu-Se de propria slugă şi botezându-Se de către el şi, adeverit prin pogorârea din cer asupra Lui a Duhului Sfânt, să ne închinăm noi, închinătorii Sfintei Treimi Celei de o fiinţă, Tatălui Care Îl mărturiseşte pe Fiul, şi Fiului mărturisit şi Duhului Sfânt Care adevereşte. Să urmărim în cartea Evangheliilor care ne călăuzeşte pe noi la cele dorite şi ţinându-ne de dumnezeieştile citiri ca de nişte urme să alergăm la taina cea slăvită a lumii. „Şi a venit atunci, zice, Iisus la din Galileea la Ioan în Iordan ca să fie botezat de el”.

La Iordan a venit Stăpânul. Căci nu a lucrat nimic fără de vreme sau fără rost comoara înţelepciunii, ci pe fiecare dintre lucrurile pe care le-a rânduit mai dinainte pentru noi le-a şi săvârşit la bună vreme. Fiind Dumnezeu şi Creator a toată vremea şi răstimpul a făcut timpul şi prin venirea Lui acolo tocmai la vreme, ca nişte flori, a pus începuturi celor ce aveau să fie de la El. „Atunci a venit Iisus”... Atunci. Când atunci? Când toate ale vârstei au ajuns la maturitate, când orice făptură ajunge la apogeul ei, când desăvârşirea trupului şi a sufletului era în plină strălucire.

Când a ajuns la vârsta de treizeci de ani, om desăvârşit fiind, atunci cu adevărat a primit Iordanul şi a venit cu păcătoşii, fără de păcat fiind, la Botezător, şi plecându-şi capul sub mâna aceluia, a stăruit să primească botezul. Iar Ioan Botezătorul, cunoscându-L cu exactitate pe Cel pe Care L-a cunoscut de la Tatăl încă din pântecele maicii sale, atunci cu frică mare şi cutremur retrăgându-şi mâna de pe capul Lui zise: ce voieşte să însemneze această străină minune? Ce este priveliştea aceasta smerită şi blândă a acestei purcederi? Mie îţi pleci capul, Cela ce eşti cap Bisericii? Mie îţi pleci capul,

Cel ce ai plecat cerurile venind pe pământ? Mie îţi pleci capul, Cel ce ai cap pe Dumnezeu? Mie îţi pleci capul, Căruia Heruvimii se închină? Mie îţi pleci capul, pe Care Serafimii Îl slăvesc şi se cutremură? Mie îţi pleci capul, Cel ce pe Adam şi pe Eva în rai ca într-un iatac de nuntă, cu veşminte de nuntă i-ai împodobit, punându-le pe cap cunună, le-ai dăruit binecuvântarea naşterii de fii şi ai zis către ei: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul.”[1] Cel ce a întemeiat firea prin Cuvânt, a pus în rânduială prin El întocmirea firii, Cel ce a luptat împotriva odraslei morţii, Cel ce învârte roata vieţii după cum voieşte, Cel ce umple de toată sfinţenia capetele ce se pleacă ţie spre botez, Cel neîncăput cu nici un chip, Cel ce izvorăşte râuri de milostiviri, pe Acela voieşti să Îl cufunzi în Iordan? Şi Tu Cel ce ai făcut apele, ai ales să Te uneşti cu ele şi ceri Botezul pe care Tu mi l-ai dat mie spre iertarea datoriilor? Şi ce trebuinţă ai de botezul pocăinţei, Însuţi fiind Cel ce miluieşti pe cei ce se pocăiesc? Ce trebuinţă ai Tu de un astfel de leac, Cel ce vindeci numai prin poruncă rănile altora?

Pentru ce Îţi trebuie pocăinţă Ţie, Celui ce ai făcut vrednicia binecuvântării[2]? Oare nu te-ai amestecat cu oamenii pogorându-Te, Cel ce eşti singur iubitor de oameni? Tu, Cel ce ai luat chipul robului pe care Tu l-ai plăsmuit şi prin aceasta ai sfinţit chipul Tău pe care diavolul l-a nimicit, reînnoindu-l precum ai binevoit. Tu te-ai făcut părintele nostru, al tuturor. Oare nu prin Tine a fost reprimit Adam cel izgonit? Oare nu prin Tine împărăţeşte neamul cel osândit oarecând? Oare nu prin Maria a înviat Eva cea căzută? Oare nu ai venit voind să îi faci pe oameni asemenea îngerilor? Oare nu Tu ai pierdut fărădelegea de pe pământ ca pe una care a uneltit împotriva neamului omenesc? Şi nu Tu ai adus binecuvântarea ca maică a neamului omenesc?Oare nu tu alungi noaptea întunecată a înşelării? Şi nu Tu răsari ziua cunoştinţei de Dumnezeu celor ce vor să privească frumuseţea ei? Oare nu Tu ai răspândit lumina adevărului tuturor sufletelor? Oare nu ai risipit ca fumul norii necredinţei? Şi oare nu ai răspândit pretutindeni, ca soare al dreptăţii încins cu norul alb al trupului celui fără de prihană razele dumnezeirii? Şi nu feciorelnic eşti la chip, la umblet, la trup, la cuget, la minte şi la suflet? Şi nu din Fecioară feciorelnic trup Ţi-ai gătit Ţie? Oare nu cumva virtuţi precum acestea vor fi având nevoie de întoarcere şi pocăinţă?

Pentru care pricină să Te botez acum pe Tine în Iordan, Cel ce ai făcut Iordanul şi Cel ce ai dăruit nouă botezul şi om Te-ai făcut din iubire de oameni? Nu este întru Tine nici urmă de fărădelege, nici urmă de pată a păcatului nu întinează trupul Tău cel fără de pată. Şi nici un vicleşug nu a ieşit vreodată din gura Ta. Şi ai închis veninul de aspidă de pe buzele Iudeilor, căci sunt pui de viperă şi limbile lor au odrăslit vicleşug. Iar din gura Ta au izvorât izvoarele vieţii veşnice. Căci fiind Viaţa, Cuvintele Vieţii ai grăit şi ai dăruit.

Cum oare Dăruitorul vieţii prezente şi viitoare fiind, ai venit la râul celor săraci? Căci toţi ceilalţi de mine botezaţi acestea le aud de la mine: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”[3] şi credeţi în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut. Dar la botezul Tău ce voi spune, ce voi grăi? Voi spune oare Ţie: Pocăieşte-te? Şi cine va primi pocăinţa Ta? Căci cine altul este mai mare decât Tine, Dumnezeu fiind? Voi spune: „Pocăieşte-Te, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” Voi putea vesti oare Împărăţiei Împărăţia? Şi Ţie voi grăi despre Tine? Tu nu cunoşti oare Împărăţia cerurilor pe care, venind, ai adus-o oamenilor din cer? Voi spune Ţie: Crezi în Domnul Iisus Hristos? Pe Tine Te voi îndemna să crezi în Tine? Cine oare vreodată a fost sfătuit ca Însuşi în Sine să creadă?

Căci trebuie să crezi că Cel ce vine este Dumnezeu! Dar Tu eşti Dumnezeu şi Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, deşi la-nfăţişare eşti om şi trebuie crezut că eşti drept mai presus de toţi. Dar voi spune Ţie: crede în Tatăl Tău? Dar când ai fost văzut necredincios şi potrivnic Tatălui? Când vreodată, fiind născut din Dumnezeu, Te-ai despărţit de dumnezeire? Ce voi spune aşadar către Tine? Crezi în Duhul Sfânt. Dar El în Tine este şi cu Tine este, în chip nedespărţit. „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”[4]

Fiul cel Unul născut al lui Dumnezeu vine la Fiul lui Zaharia? Cel ce a ieşit din Fecioară vine la cel ieşit din cea stearpă? Cel ce nu a dezlegat fecioria Maicii, la cel ce a dezlegat sterpiciunea celei ce l-a născut? Cel încă din pântecele Maicii închinat, la cel care din pântece I-a cunoscut stăpânia? Cel Întrupat, la glasul din pustie, Cel atât de Înalt, la cel atât de mic? Stăpânul întregii făpturi, la slujitorul cel nevrednic de bunătatea Ta? Cel bogat cu firea, la cel sărac prin fire, dar bogat numai prin harul Tău? Cel ceresc şi pământesc, la cel numai pământesc?

Cel ce are dumnezeirea de sus şi omenitatea de jos, la cel odrăslit numai din cele de jos? Un atât de mare Stăpân la mine, un slujitor atât de mic. Dar robul nu îl eliberează nicicum pe Stăpân, nici sfeşnicul nu poate lumina soarele, nici lutul nu îl modelează pe olar, nici oaia nu îl paşte pe păstor. Nici Înainte Mergătorul nu Îl măreşte pe Împăratul. Râul nu poate purta dumnezeirea Ta, râul nu cuprinde pe Cel pe care cerurile nu Îl încap, Iordanul nu Îl poate spăla pe Creatorul lui, apa a recunoscut pe Făcătorul lui, aceste ape nu cunoşteau lumina, şi eu voi cuteza să aduc slujirea? Sufletu-mi e cuprins de ameţeală, mâna, tremurând, se teme să se apropie de Preasfântul Tău trup.

Ce voi face? Cum voi ieşi din încurcătură? Mă şi înfricoşez de Tine, dar şi însetez de Tine, să fug nu îndrăznesc, să m-apropii nu am curajul, şi să Botez mă înfricoşez, dar şi să primesc sfinţire însetez. „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine. Eu sunt învăţat să mă închin Ţie, iar nu să Te botez. Mai degrabă îmi înclin eu grumazul sub dreapta Ta. Binecuvintează-mă pe mine, Cel ce ai binecuvântat pe drepţii cei din veac. Fă-mă Tu pe mine astăzi să săltez iar în apele Iordanului, cum m-ai făcut oarecând să săltez în pântecele maicii mele”. Da, zice Stăpânul, o, Botezătorule, mă minunez de evlavia ta, şi caut la buna ta credinţă. Te-ai făcut vestitor împreună cu Mine al Împărăţiei Mele, dar trebuie să fii şi slujitorul iconomiei Mele.

Eu am venit la tine, fiindcă îţi este de folos ţie şi celor care vin la tine. Am venit la tine pentru ca toţi oamenii să vină la Mine. M-am pogorât din cer, dar sunt întreg în sânurile Tatălui Meu, pentru ca să Îl împac pe Ziditorul cu făptura mâinilor Sale. Am venit Eu Cel ce sunt, ca să-i prind pe cei prigoniţi. Am venit ca om, deşi sunt Dumnezeu, pentru ca pe oameni să-i fac Dumnezei. Am luat de la voi maică săracă, pentru ca voi să puteţi să-L chemaţi Tată pe Părintele Meu. M-am hrănit ca prunc cu hrană din lapte pentru ca să Mă dau pe Mine hrană celor credincioşi Am fost înfăşat în legători de prunc pentru ca să rup legăturile fărădelegii. Nu m-am întins în pat împărătesc, ci într-o iesle săracă, pentru ca după sălăşluirea Mea în iesle, nimeni dintre fiinţele cugetătoare să nu socotească nicidecum necuvântătoare lipsa  măririi.

Am primit în trupul Meu tăierea împrejur pe care Eu mai dinainte am rânduit-o, pentru ca să aduc mai apoi tăierea împrejur cea nefăcută de mână. Am adus jertfa cerută ca Întâi născut, Eu, Cel Unul născut, pentru ca să o preschimb şi să Mă aduc pe Mine jertfă străină. Am fugit în Egipt, dar nu am încetat să fiu refugiu tuturor. M-am făcut prunc tânăr, bărbat desăvârşit, apoi, precum vezi, ca să dăruiesc desăvârşirea celor nedesăvârşiţi, am venit pentru orice vârstă, ca să zidesc orice vârstă printr-un progres treptat. Am venit şi la râu, ca să-i fac pe cei pământeşti să urce la cer. Şi primesc acest botez pentru a dărui ucenicilor mei reînnoirea botezului. Am primit pogorârea, ca să primesc naşterea cea după trup. Ca un dătător de Lege cinstesc îndreptările Legii, pentru ca să înnoiesc semnele harului; ca un doctor însănătoşind, am primit leacul [cuvenit] celor bolnavi, fără a avea nevoie de el, pentru ca un nou sprijin să dau colimvitrei celor deznădăjduiţi. Voi primi oare crucea pentru păcătoşi şi mă voi feri de o curăţire nevătămătoare?

Voi răbda îngroparea cea de trei zile şi nu voi săvârşi o cufundare fără de durere? Voi răbda oare pogorârea în însuşi adâncul iadului şi nu mă voi lăsa  cufundat în apele râului? Botează-Mă aşadar pe Mine, Cel ce voi boteza pe cei care vor voi să se mântuiască. Botează-Mă pe Mine, Cel ce voi ridica la înălţimea cerească firea botezată a oamenilor celor din păcate. Botează-Mă, ca om aici jos, pe pământ, pe Cel preamărit sus, întru înălţime de îngeri. Fii slujitor iscusit al tainelor mele, schimbă cererea în bună faptă.

Pune oprelişte limbii şi întinde mâna ta spre faptă. Îndrăzneşte şi pune mâna pe capul Meu, ca să primeşti bun câştig pentru tine din participarea ta la botezul Meu, iar tu să te numeşti Botezător. Lasă acum, botează-Mă şi teologhiseşte atunci. Dar acum botează-Mă şi lasă pe-atunci închinarea. „Căci acum se cuvine nouă a împlini toată dreptatea.”[5] Nimic nu preamăreşte pe cel înalt cât smerenia de voie, căci nu faptele pline de bunăvoinţă cinstesc cu adevărat ceea ce este înalt, ci smerenia şi tăierea voii. Atunci L-a lăsat Ioan, strigând către El: Iată, Stăpâne, slujitor mă fac rânduielii Tale, fiindcă cele ce nu ştiam am aflat, şi pe acestea, bucurându-mă, le săvârşesc. Iată, pun dreapta mea pe capul Tău, fiindcă Tu ai poruncit astfel. Şi eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale. Căci şi mâna mea este făptura Ta şi râul acesta îşi are curgerea din stăpânia Ta şi apele acestea sunt făptura mâinilor Tale şi botezul acesta este darul Tău şi numai Tu singur cunoşti ceea ce se lucrează prin taina aceasta.

Botează-Te, botează-Te, mă rog, şi mântuieşte cum voieşti pe cele pe care Tu le-ai făcut cu mâna. Eu sunt fericit că pentru Tine născându-mă în chip străin şi în chip străin fiind hrănit [de Tine] în pustie, acum mă învrednicesc de o asemenea slujire. Fericit sunt fiindcă m-ai socotit vrednic de a lucra o asemena taină O! mână! Câtă înălţime! O, organ de lut! De câtă cinste te-ai învrednicit! Iubitorule de oameni şi multdăruitorule Doamne, după ce ai amestecat harul Tău cu apele Iordanului şi după ce ai dăruit acestora cufundarea Ta ca o frământătură a sfinţeniei (îngenunchez, Stăpâne!) ridică-Te, primeşte firea omenească muribundă şi îmbolnăvită, cerceteaz-o că este aprinsă de arşiţă ridic-o din pământ ca dintr-un pat zvârcolindu-se şi suferind de felurite patimi.

Ca un doctor depărtează bolile ei, pe Tine Te aşteaptă şchiopii, ca să alerge la Tine, Care le vorbeşti, pe Tine Te aşteaptă orbii, ca să Te vadă pe Tine. Glasul Tău îl ascultă toţi morţii cei din veac, pentru Înviere, de venirea Ta însetează cei ce plâng în cuptorul nenorocirilor. Fii tuturor aproape ca roua vindecării. „Şi botezându-Se Iisus, a ieşit din apă. Şi iată, I S-au deschis Lui cerurile şi a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi a stătut asupra Lui. O, Taină străină şi neasemuită! Cerul de sus Se închină pe care râul pentru puţină vreme L-a cuprins, iar Duhul Sfânt L-a mărturisit pe Cel pe Care robul L-a botezat. Şi iată, glas din cer S-a auzit, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Acesta este cel botezat, nu pentru propria Lui trebuinţă, ci numai din iubire de oameni, Cel mărturisit de Duhul Sfânt, Cel propovăduit de Mine, Care L-am cunoscut pe El, Cel născut din Mine mai înainte de veci, iar acum din Maria născându-Se cu trupul, Cel de o fire cu Mine şi cu voi, Cel împreună-veşnic cu Mine şi de acelaşi chip cu chipul vostru, Făcătorul lui Adam şi sămânţa lui David, creatorul Fecioarei şi Fiul Fecioarei, Cel prevestit şi Cel descoperit. Cel recunoscut prin credinţă şi prin vedere. Cel desăvârşit în dumnezeire şi desăvârşit în omenitate. (Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit). „Acesta este Fiul Meu cel iubit.”

Acesta este Fiul Meu Care, ca Dumnezeu a făcut minuni, iar ca om a pătimit. Căci nu poate crucea să încapă pe Cel prin fire nedespărţit de Mine. Acesta pironit în cuie este Fiul Meu cel iubit. Căci cuiele nu vatămă dumnezeiasca Lui fire, Acesta, Care pătimeşte este Fiul Meu, căci nu poate pătimirea să-L despartă de dumnezeire, Acesta este Cel omorât de voie şi venind la moarte, este Fiul Meu. Căci cu dumnezeirea nu poate muri, nici nu voieşte, nici nu poate. Căci moartea nu biruieşte Viaţa, iar moartea nu poate cuprinde nemurirea. Acesta Care S-a ridicat din morţi este Fiul Meu. Ca ziditor a toate, a ridicat templul trupului Său îngăduind să fie nimicit de duşmanii Lui. Acesta care cu acest trup a urcat la ceruri de care nu a fost nicicând despărţit, este Fiul Meu.

Cine îl primeşte pe El pe Mine Mă primeşte împreună cu El. Cel ce se închină Lui Mie Mi se închină. Cel ce crede în El, în Mine crede şi cine Îl dispreţuieşte pe El, pe Mine Mă dispreţuieşte. Ocara Fiului pe Tatăl loveşte. Cel ce Îl primeşte pe El şi nu precupeţeşte nimic, ci Îl cinsteşte cu simplitate, fericit este. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” Cei păcătoşi alergaţi la Cel ce ridică păcatul lumii. Cei osândiţi primiţi pe Judecătorul cel iubitor de oameni. Cei omorâţi de păcate alergaţi la izvorul vieţii. Acestea sunt darurile cele bune care vin din lauda Botezătorului. Pe acestea toate ni le dăruieşte Cel ce pentru noi S-a arătat, Stăpânul Hristos, Dumnezeul nostru. Acestuia fie slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi de viaţă Făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ARTE 25 Mai

MUZICĂ 25 Mai

Debussy & Chopin | Classical Piano

Veracini: Violin Sonatas Opp. 1-3

Marcello, Handel & Vivaldi: For you, my friend

CCR - U2 Greatest Hits (Full Album) Best Songs of CCR & U2 (HQ)

POEZIE 25 Mai

TEATRU/FILM 25 Mai

Bean Swimming | Funny Episodes | Mr Bean Official