MATERIALELE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 25 IUNIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Vă invit să răsfoiți aceste materiale de unde, cu siguranță veți afla câte ceva ce nu știați!
Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 25 Iunie

Evenimente

· 524: A avut loc Bătălia de la Vézeronce, (pe atunci Veseruntia), în Isère. A fost una dintre bătăliile Războiului Burgundiei, pornit de cei patru succesori ai regelui franc Clovis I: Childebert I, Chlodomir, Clotaire I, și Theuderic I. Regele Burgundiei Sigismund a fost învins, iar el și cei doi fii ai săi au fost executați din ordinul lui Chlodomir. Chlodomir și Childebert conducătorii armatei francilor, și-au terminat apoi lupta la Vézeronce, învingându-l pe Gundomar al III-lea și pe aliații săi ostrogoți, insa Chlodomir a fost ucis în luptă. În afară de înfrângerea decisivă a burgunzilor, care a asigurat anexarea regatului lor de către merovingieni, intre urmările importante luptei pentru Francia, s-a numarat împărțirea regatului lui Chlodomir între frații săi, și eliminarea pretendentilor la tron.

· 841: În bătălia de la Fontenay-en–Puisaye, forțele conduse de Charles cel Pleșuv și Louis înfrâng armatele Lothar I al Italiei și ale lui Pepin al II-lea de Aquitania. Războiul Civil carolingian a avut drept cauza moșteniriea lui Charlemagne. si s-a purtat intre nepoții lui, cei trei fii supraviețuitori ai Ludovic cel Pios. Ostilitățile au continuat până în 843, fiind incheiate in urma Tratatului de la Verdun.

· 1441: Prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova; în Ţara Românească va fi menţionată pentru prima dată în 1522. Convocarea acesteia a fost legată de decizia lui Alexandru cel Bun de a acorda fostei sale soţii, lituanianca Rimgailla, târgul Siret şi alte bunuri. Adunările Ţării (din sec. XVII se mai utiliza şi termenul „Sfatul de Obşte”) erau formate dinboieri, clerul înalt şi curteni şi se întruneau atunci când se luau decizii importante pentru ţară (alegerea domnilor şi abdicarea acestora, declaraţii de război şi încheierea păcii, trimitirea de solii importante, judecarea unor cauze de mare importanţă, stabilirea obligaţiilor populaţiei faţă de stat etc.). Adunarea Ţării, convocată de domn, reprezenta un organ consultativ, eventual de confirmare a unor hotărâri domneşti, şi era condusă de Sfatul Domnesc.

· 1685: Constantin Cantemir urcă în domnia Moldovei. Cantemireştii, conform chiar opiniei lui Dimitrie Cantemir, erau “coborîtori din vechiul neam al Cantemireştilor... de la Crîm”. Această idee este preluată de A.D. Xenopol: “Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir”. Constantin Cantemir era dintr-un neam modest de răzeşi, din satul Silişteni, judeţul Fălciului, Moldova. Conform altei surse C. Cantemir este născut într-o familie de boiernaşi din Ţara de Jos a Moldovei, un strămoş al căreia, Pătru Silişteanu, este menţionat încă în documentele de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a născut la 8 noiembrie 1612 în localitatea Silişteni. Rămînînd fără părinţi şi cu moşiile pustiite de tătari, tînărul Cantemir se înrolează ca mercenar în armata polonă, ajungînd după 17 ani căpitan de cavalerie.În 1660 se întoarce acasă din armată devenind ceauş spătăresc la curtea domnitorului Munteniei Grigore Ghica. După ce în 1664 acesta pierde tronul, C. Cantemir revine în Ţara Moldovei pe timpul lui domnitorului Moldovei - Eustratie Dabija, unde obţine dregătorii importante. Acest domn “îl cinsteşte întâi cu isprăvnicia Codrului” (comandant al oştilor din Codrul Tigheciului, ce avea misiunea, fiind în faţa Bugeacului, să respingă incursiunile tătarilor în Moldova). Tot în această perioadă, C. Cantemir se căsătoreşte cu Ruxanda Gane. Din acest mariaj se naşte Ruxanda. Dar peste trei ani consoarta оi pleacă în lumea celor drepţi. În 1668 o ia de soţie pe Ana Bantîş, cu care va avea doi copii – Antioh şi Dimitrie. Prin această ultimă căsnicie Constantin “se înrudea cu câteva dintre cele mai însemnate familii boiereşti din Moldova, precum şi cu domnii Eustratie Dabija şi Gheorghe Duca”. Este de menţionat că adunînd la averea sa zestrea însemnată a soţiilor sale el va deveni unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Ţării Moldovei. Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întîi vornic de Bîrlad (1664-1668), apoi armaş (1668-1672), serdar (1672-1681) şi mare clucer (1681-1684)”. Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei, de a-l susţine pe C. Cantemir la domnie. Dar au existat şi alte argumente. Cantemir era un bun militar şi această calitate putea fi folosită de coaliţia cruciată a creştinătăţii, dorită de Şerban Cantacuzino. De altfel era în vîrstă şi nu mai avea mult de trăit, dar prin intermediul lui, cu o reputaţie înaltă la Poartă, se putea scăpa de domniile fanariote. Cu toate că Şerban Cantacuzino era rudă apropiată cu Dumitraşcu Vodă, domnulŢării Moldovei, pentru o ură mai veche dorea să-l înlăture pe acesta de la tron. Ţinînd sfat cu boierii refugiaţi, majoritatea fiind din Ţara de Jos, Şerban Cantacuzino a hotărît să-l susţină pe Cantemir la tronul Moldovei, ideie care le plăcu şi boierilor. La rîndul său C. Cantemir, jura domnului Munteniei să lupte de partea creştinătăţii contra otomanilor, cu atît mai mult că se aflase în serviciul militar al polonilor. Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a mai obligat să prindă pe fraţii Iordachi şi Manolachi Ruset şi să-i omoare. Avînd relaţii bune cu Suleyman-paşa, Şerban Cantacuzino a organizat la Obluciţa o întîlnire a acestuia cu boieri moldoveni refugiaţi. Eforturile lui Dumitraşcu Cantacuzino, care a trimis şi el o delegaţie la Obluciţa au fost zadarnice. La 15/25 iunie 1685, după unele surse – la Babadag, după altele – la Constantinopol, Cantemir este proclamat domn al Ţării Moldovei.

· 1741: Imparateasa Maria Tereza a Austriei este incoronata regina a Ungariei. Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (în latină Maria Theresia Augusta, în germană Maria Theresia, în maghiară Mária Terézia), (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea. A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, Mare Principesă a Transilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena (germ. Franz Stephan von Lothringen), care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în 1745, purtând numele de Franz I Stephan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman.

· 1786: Navigatorul rus Gavriil Pribilov descopera Insulele St.George si Insulele Pribilov in Marea Behring.

· 1795: S-a înființat „Biroul de longitudini", cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie.

· 1795: Abdicarea ultimului rege polonez, Stanislaw August Poniatowski (1764-1795). Stanisław Antoni August Poniatowski (n. 17 ianuarie 1732, d. 12 februarie 1798), numit și Stanisław al II-lea, a fost ultimul Rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei (1764-1795). A fost fiul contelui Stanisław Poniatowski (1676-1762), castelanul Cracoviei, și al principesei Konstancja Czartoryska. A fost fratele lui Michal Jerzy Poniatowski și unchiul prințului Józef Poniatowski. Tatăl lui era amantul Ecaterinei a II-a a Rusiei, ceea ce i-a facilitat urcarea pe tronul polonez. A fost ales rege la data de 7 septembrie 1764 și încoronat la 25 noiembrie în același an. Cu prilejul primei divizări din 1772, porțiuni din teritoriul polonez au fost atribuite Rusiei, Austriei și Prusiei. Perioada cuprinsă între 1773 și 1792 a fost una de renaștere națională, sprijinită de Stanisław, dar în 1793 acesta a fost forțat să accepte o a doua divizare, în urma căreia a devenit vasal de facto al Rusiei, cu un regat ciopârțit. Anihilarea Poloniei a fost definitivată în 1795, după zdrobirea unei răscoale naționaliste. În noiembrie 1795 Stanisław a fost forțat să abdice.

· 1848 - Nicolae Bălcescu, secretar de stat pentru Afacerile Externe în Guvernul revoluţionar provizoriu instaurat la 23 iunie, a adresat consulilor puterilor străine acreditaţi la Bucureşti o notă circulară prin care anunţa în mod oficial instaurarea noului regim revoluţionar şi îşi exprima dorinţa de a întreţine cu reprezentanţii consulari străini relaţii "de la egal la egal".

· 1867: Lucien B. Smith, un american din statul Ohio, breveteaza sarma ghimpata.

· 1876: Indienii Sioux şi Cheyenne masacreaza cavaleria americana condusa de locotenent-colonelul George A. Custer, în bătălia de la Little Big Horn în statul Montana. S-au confruntat 647 soldati din al 7-lea regiment de cavalerie al Armatei S.U.A., cu 1500 de luptatori condusi de sefii indieni Sitting Bull si Crazy Horse.

· 1910: A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc" al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski. Igor Fiodorovici Stravinski (n. 17 iunie 1882, Lomonosov – d. 6 aprilie 1971, New York) a fost un compozitor modern de muzică cultă, originar din Rusia, unul din cei mai importanți muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea. S-a făcut cunoscut și ca pianist virtuoz și dirijor, a readus în actualitate și a revoluționat muzica de balet.

· 1919: A aparut la Bucuresti, sub conducerea lui C. Radulescu Motru revista „Ideea europeană”, in jurul careia se vor grupa adeptii curentului europenist. Scopul publicaţiei era foarte clar definit, având ca obiectiv general şi ca scop principal „să informeze publicul românesc asupra curentelor de idei şi transformări sociale din Europa”. Revista îşi propunea să devină o tribună a ideii europene în România si se manifesta activ în favoarea unei interpretări româneşti a evoluţiilor europene. România nu trebuia să devină o simplă „colonie culturală” ci trebuia să fie conectată activ la valorile şi la civilizaţia europeană. Conştientă de necesitatea popularizării ideilor europene, echipa editorială va lansa din anul 1920 ciclul „Conferinţele Ideii Europene” prin care vorbitorii prezentau publicului larg principalele evoluţii şi personalităţi internaţionale interpretate într-o cheie naţională. Constantin Rădulescu-Motru (n. 15 februarie, 1868, Butoiești, județul Mehedinți – 6 martie, 1957, București), a fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX.

· 1923: A fost fondat de către un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa, Fotbal Club Rapid Bucureşti, sub numele de „Asociaţia culturală şi sportivă CFR”. Rapid a câştigat de 4 ori titlul (de 3 ori Campionatul României — 1967, 1999 şi 2003 — şi în 1942 un campionat de război, a cărui trofeu purta denumirea de „Cupa Basarabia” şi de 13 ori Cupa României.

· 1925: Academia Română a înfiinţat, în calitate de legatară universală, Fundaţia familiei “Menachem H. Elias”, având drept scop constituirea, sprijinirea şi ajutorarea unor instituţii de cultură. In anul 1936 Fundaţia a construit spitalul din Bucureşti care poartă numele lui Jacques Menachem Elias, care a lăsat întreaga sa avere ca legatar testamentar Academiei Române. Construcția spitalului a început în anul 1934 pe un teren achiziționat de către Fundația Elias de la Societatea Română de Cruce Roșie și i se datorează arhitectului Radu Dudescu și inginerului Emil Prager. La data de 15 noiembrie 1938, în prezența Marelui Voievod Mihai de Alba Iulia (viitorul rege Mihai I) și a Reginei Elena, precum și a altor personalități din țară și din străinătate, a fost pus în funcțiune ”Spitalul fondat de Familia Menachem H. Elias”, cel mai modern spital din Europa acelor vremuri deschizându-și porțile ambulatoriului, spitalului (cu 200 de paturi) și sanatoriului.

· 1938: Douglas Hyde a devenit primul președinte al Republicii Irlanda după înființarea acestei instituții prin Constituția din 1937.

· 1940: Franta capituleaza oficial in fata Germaniei naziste la ora 1:35.

· 1950: Începutul războiului coreean, încheiat prin semnarea la Panmunjon, la 27 iulie 1953 a armistițiului dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea.

· 1955: A fost înfiinţată (prin H.C.M. nr. 1193/ 25 iunie 1955) Biblioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Naţională a României, ca principală bibliotecă publică a ţării, instituţie creată pe baze biblioteconomice moderne, având atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale, conform standardelor UNESCO. Biblioteca Naţională a României îşi are originea în Biblioteca Colegiului Sfântu Sava din Bucureşti, una din cele mai vechi şi reprezentative biblioteci din România. Biblioteca Colegiului Sf. Sava a fost dată în folosinţă în anul 1838, în acea perioadă fondul bibliotecii fiind de circa 1000 de volume. După Unirea din 1859, în acelaşi an, biblioteca primeşte statutul de bibliotecă naţională. Biblioteca colegiului este denumită Biblioteca Naţională şi ulterior Biblioteca Centrală. În anul 1864 prin legea Reglementărilor publice este numită Biblioteca Centrală a Statului, denumire şi statut păstrate până în anul 1901. După aceast an, până în 1955, biblioteca a fost desfiinţată, colecţiile sale fiind transferate la Biblioteca Academiei Române, aceasta primind statutul de bibliotecă naţională. În anul 1955 fondul de carte revine noii biblioteci înfiinţate, Biblioteca Centrală de Stat, principala bibliotecă publică din România. După evenimentele din decembrie 1989, mai exact în ianuarie 1990, Biblioteca Centrală de Stat primeşte numele de Biblioteca Naţională a României, denumire păstrată până astăzi.

· 1975 - Proclamarea independenţei de stat a Mozambicului.

· 1984: Au fost inaugurate lucrarile de constructie a Casei Poporului si a Bulevardului ”Victoria Socialismului” din Bucuresti. Pentru aceasta, în perioada 1980-1983, într-o arie reprezentativă pentru arhitectura tradiţională bucureşteană, câteva mii de case au fost dărâmate şi lăcaşuri de cult au fost demolate sau deplasate. Casa Poporului s-a construit pe fostul Dealul Spirii si este a doua constructie administrativa din lume ca suprafata, dupa Pentagon, de 64.800 kilometri patrati. Are o forma dreptunghiulara, cu dimensiuni impunatoare: 270 metri la fatada, 240 metri pe lateral, o inaltime de 84 metri si o adancime (sub 0 m) de 92 metri. Cladirea are 12 etaje, 4 niveluri subterane si un buncar nuclear, 1.100 incaperi, doua galerii monumentale de 180 metri lungime si 18 metri inaltime. Cea mai mare incapere este Sala Unirii, cu o inaltime de 16 metri si o suprafata de 2.200 metri patrati. A fost construita intre 1984 si 1989, pe locul unor manastiri demolate in acest scop si al Dealului Uranus, care a fost nivelat. Lucrarile de proiectare au fost facute de o echipa de arhitecti condusa de Anca Petrescu. Ceausescu a vrut ca aceasta cladire sa devina sediul presedintiei, comitetului central al partidului comunist si al unor ministere. Lucrările la „Casa Poporului” au continuat până în anul 1997, când a devenit sediul Parlamentului României

· 1991: A început procesul de destrămare a Iugoslaviei odată cu declarația de independență a Croației și a Sloveniei.

· 1992 - La Istanbul, a avut loc reuniunea la nivel de şefi de stat din 11 ţări riverane Mării Negre, la care a participat şi România. Întâlnirea a avut drept scop semnarea Declaraţiei privind cooperarea economică în zona Mării Negre.

· 1998: Reinstituirea Ordinului „Steaua României”, cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român. Domnitorul Cuza a cerut reprezentantului României la Paris în 1863, să ia legătura cu o cunoscută casă de bijuterii în vederea confecţionării unei decoraţii. Casa Krétly va prezenta un model care este imediat acceptat de domnitor şi, pe baza acordului său, se va efectua o comandă pentru cele 1000 de exemplare ale ordinului, prevăzut a avea cinci grade (Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce). Cuza hotărâse ca distincţia să se numească “Ordinul Unirii”, urmând să fie instituit şi acordat pe 24 ianuarie 1864, dată la care se împlineau cinci ani de la alegerea sa ca domnitor şi al Ţării Româneşti, moment care marca, de fapt, Unirea celor două principate române. Cuza hotărâse ca distincţia să se numească “Ordinul Unirii”, urmând să fie instituit şi acordat pe 24 ianuarie 1864, dată la care se împlineau cinci ani de la alegerea sa ca domnitor şi al Ţării Româneşti, moment care marca, de fapt, Unirea celor două principate române. Din această cauză şi deviza ordinului a fost concepută pentru a fi adecvată momentului Unirii: “GENERE ET CORDRES FRATRES” (“FRAŢI PRIN ORIGINI ŞI SIMŢIRI”), iar, pe medalionul avers, erau cifrele “5” şi “24”, date care marcau dubla alegere a domnitorului pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti. Neputând institui şi acorda legal ordinul, Cuza se va mulţumi să inmâneze câtorva dintre apropiaţii săi câteva dintre însemne, dar nu ca o decoraţie propriu-zisă, ci mai mult ca un cadou personal, marea majoritate a însemnelor rămânând depozitate în pivniţele palatului domnesc. În aprilie 1877, o dată cu izbucnirea conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru instituirea unui ordin românesc se vor relua. Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe din cabinetul I.C.Brătianu, se implică (direct şi indirect) în discuţiile purtate în Camera Deputaţilor pe marginea întocmirii proiectului de lege necesar instituirii unui ordin naţional. Dispunându-se, deja, de vechile însemne ale “Ordinului Unirii”, rămase din vremea domniei lui Cuza, se decide ca forma de bază să rămână aceeaşi; se va modifica doar cifra domnească, în locul celei avute de către Cuza aşezându-se cea a regelui Carol I. Deviza ordinului, care nu mai corespundea noului moment istoric, va fi schimbată, alegându-se “IN FIDE SALUS” (“ÎN CREDINŢĂ ESTE SALVAREA”). În ceea ce priveşte numele ordinului, au fost avute în vedere mai multe variante, Kogălniceanu insistând pentru cel de “Steaua Dunării” (preluând, astfel, numele unei publicaţii unioniste pe care o editase); acesta era şi numele ordinului prevăzut prin proiectul legii de instituire pregătită de către Cameră la 9 mai. Denumirea de “Steaua României” a apărut mai târziu, la 10 mai 1877, o dată cu votarea instituirii ordinelor, ca prim act normativ al noului stat suveran România. Ca toate celelalte decoraţii existente, şi Ordinul “Steaua României” a fost desfiintat de comunisti la începutul anului 1948, după proclamarea Republicii Populare Române. Portul distincţiei a fost interzis, chiar şi păstrarea însemnelor acesteia fiind considerată un delict în primii ani după abrogare.

Nașteri

* 1568: Gunilla Bielke (suedeză Gunilla Johansdotter Bielke af Åkerö; 25 iunie1568 – 19 iulie 1597) a fost regină a Suediei ca cea de-a doua soție a regelui Ioan al III-lea. Regina Gunilla este cunoscută pentru rolul de sfătuitor politic al soțului ei și influența politicilor religioase în favoarea protestantismului

Gunilla Bielke a fost fiica vărului regelui Ioan al III-lea, fostul guvernator de Östergötland, Johan Axelsson Bielke, și a Margareta Axelsdotter Posse. Orfană de mică ea a crescut la curtea regală de la vârsta de zece ani; a fost partenera de joacă a fiicei regelui, Anna. În 1582 a fost făcută doamnă de onoare a reginei Catherine Jagellon.

La aproximativ o jumătate de an după moartea primei sale regine în 1583, Ioan al III-lea a ales-o pe ea să-i fie următoarea soție, după ce mai întâi a luat-o în considerare și pe Sigrid Brahe. Bielke este descrisă de către contemporanii săi ca o blondă frumoasă, deși portretele ei păstrate sunt considerate a fi stilistice pentru a oferi o imagine fidelă a aspectului ei.

Motivul acestei căsătorii a fost atracția regelui față de frumusețea ei. Întrebat de ce nu s-a căsătorit cu un membru al unei case princiare, el a declarat în mod deschis că și-a dorit să aibă o soție frumoasă și că portretele prințeselor străine nu au fost de încredere. Prin urmare era mai înțelept "să te căsătorești cu o persoană din această țară, pe care ați văzut-o deja".^[3]

Gunilla era logodită cu nobilul Per Jonsson Liljesparre și inițial ea a refuzat propunerea regelui. Potrivit legendei, regele a fost atât de furios de refuzul ei încât a pălmuit-o peste față cu mănușile. Familia ei a obligat-o să accepte căsătoria. Logodna a fost ruptă și s-a aranjat nunta cu regele.

Căsătoria a fost controversată și privită de familia regelui ca o mezalianță. Surorile lui au fost furioase. Uniunea a fost considerată o mezalianță din cauze diferenței de rang în ciuda faptului că propria lor mamă a fost de asemenea membră a nobilimii.

Nunta a avut loc la Västerås, la 21 februarie 1585; a doua zi Gunilla a fost încoronată regină. Din cauza controversei din jurul căsătoriei, monarhul era nerăbdător de a impresiona cât mai mult cu putință și a aranjat mai multe sărbători în jurul evenimentului, cum ar fi un turneu unde regina Gunilla a acordat premii câștigătorilor. Toți frații regelui au refuzat să participe la nuntă. Singura excepție a fost sora lui Sofia, care locuia în Suedia și depindea de permisiunea lui pentru veniturile ei. Pentru acest lucru el și-a pedepsit surorile din punct de vedere economic și a intrat într-un conflict lung cu fratele său, Carol. Gunilla a primit o alocație foarte mare și a fost considerată ca fiind una dintre cele mai bogate regine din Suedia.

Regina Gunilla a avut o influență semnificativă asupra soțului ei. Ea este creditată ca fiind cea care i-a influențat politica cu privire la religie în favoarea protestantismului, similar cu modul în care prima lui soție, Catherine Jagellon, l-a influențat în favoarea catolicismului. După căsătoria cu ea, munca sa de a introduce o contra reformă în Suedia a încetat în mod eficient, și ea este cunoscută pentru a fi acționat în favoarea preoților anti-liturgici persecutați în mai multe rânduri.^[4]

În ultimii ani ai domniei lui Ioan al III-lea, o cantitate semnificativ mai mare de documente au fost emise în numele reginei, afișând influența ei mare asupra afacerilor de stat. Ea a acceptat să facă recomandări pentru petiționari și chiar și frații soțului ei îi cereau să vorbească cu regele în numele lor.

Influența politică a reginei Gunilla nu a fost lipsită de controverse. Mai degrabă ea a fost privită într-o lumină mai negativă decât influența la fel de mare a predecesorei ei, pentru că Gunilla a fost un membru al nobilimii, și a fost acuzată de folosirea influenței ei în beneficiul rudelor ei. Cumantul ei Ducele Carol, viitorul rege Carol al IX-lea, a descris-o într-o lumină foarte proastă în acest sens și a acuzat-o că și-a folosit influența nelegitim asupra regelui pentru a-și promova familia ei.

Când fiul lui Carol al IX-lea, regele Gustav al II-lea Adolf al Suediei, și-a dorit să se căsătorească cu un alt membru al nobilimii, Ebba Brahe, în anii 1610, mama lui, Christina de Holstein-Gottorp, s-a opus cu o referință la căsătoria dintre Ioan al III-lea și Gunilla Bielke ca un exemplu prost, și în cele din urmă a reușit s-o prevină.

Regele Ioan al III-lea a murit în 1592. El a fost succedat de fiul său din prima căsătorie, regele Sigismund, fiul vitreg al reginei Gunilla, care era în Polonia în momentul morții tatălui său. Regina văduvă Gunilla a refuzat să părăsească castelul regal din Stockholm înainte de sosirea lui Sigismund în Suedia, dornică de a avea sprijinul lui Sigismund în protejarea marii moșteniri pe care a primit-o prin voința soțului ei, împotriva cumnatului ei Ducele Carol.

Ducele Carol, care primea rapoarte constante de sănătate a regelui în timpul bolii sale, a afirmat că Gunilla a ascuns moartea monarhului timp de câteva zile pentru a fura lucruri din castelul regal. După sosirea lui Sigismund și a soției acestuia, Anna de Austria în Suedia în 1593, Gunilla a cerut să se facă un inventar pentru a șterge acuzațiile lui Carol și a prezentat voința regelui pentru a dovedi că cererile sale au fost legale. Ducele Carol a protestat spunând că moștenirea care i-ar fi fost lăsată prin voia regelui ar fi fost absurd de mare încât testamentul ar trebui să fie declarat ilegal, chiar dacă a fost într-adevăr voința regelui.
Regina Anna a acuzat-o, de asemenea, pe Gunilla de a fi lipsit castelul regal de multe dintre bunurile sale, ceea ce face ca apartamentele să fie incomode și goale și cele două regine, de asemenea, s-au ciocnit pe motive religioase.

Totuși, la 18 mai 1594, Sigismund a confirmat moștenirea reginei văduve Gunilla. Ea s-a retras la castelul Bråborg din ducatul fiului ei, Östergötland, unde a locuit până la moarte.

Gunilla Bielke

* 1755: Marea Ducesă Natalia Alexeievna a Rusiei (25 iunie 1755 – 15 aprilie1776) a fost prima soție a viitorului Țar Pavel I al Rusiei, singurul fiu al împărătesei Ecaterina a II-a. S-a născut ca Prințesa Wilhelmina Louisa de Hesse-Darmstadt la Prenzlau, Uckermark, Brandenburg, Prusia și a fost al cincilea copil al Landgrafului Ludovic al IX-lea de Hesse-Darmstadt și a soției lui, Caroline de Zweibrücken.

Prințesa Wilhelmina
Țarevnă a Rusiei Mare Ducesă Natalia Alexeievna a Rusiei
Portret de Alexander Roslin, Muzeul Ermitaj

* 1794: Prințesa Ida de Saxa-Meiningen (25 iunie 1794 - 4 aprilie 1852) a fost prințesă germană. A fost al doilea copil și prima fiică a lui George I, Duce de Saxa-Meiningen și a Luisei Eleonore de Hohenlohe-Langenburg. Sora ei Adelaide a fost soția viitorului rege William al IV-lea al Regatului Unit și Ida a fost nașa Prințului Arthur, Duce de Connaught și Strathearn.

Ida de Saxa-Meiningen
Prințesă Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach

· 1843: S-a nascut Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României (d. 1904). Prințul Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen (germană Friedrich Eugen Ludwig, Prinz von Hohenzollern-Sigmaringen) (25 iunie 1843, Schloss Inzigkofen, Hohenzollern-Sigmaringen – 2 decembrie 1904, Munchen, Regatul Bavaria) a fost membru al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen și general de cavalerie în armata prusacă. Frederic a fost al cincilea și cel mai mic copil al lui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen și a soției acestuia, Prințesa Josephine de Baden.Prințul Frederic a fost fratele mai mic al regelui Carol I al României.
* 1946: Carol (Carl) Schmidt (în germană Karl-Ferdinand Alexander Schmidt;^[1]n. 25 iunie 1846, Bălți – d. 9 martie 1928, Chișinău) a fost cel mai longeviv primar al Chișinăului, fiind la cârma capitalei din 1877 și până în 1903, cu o contribuție deosebită la modernizarea orașului. Este considerat drept cel mai bun primar pe care l-a avut Chișinăul vreodată.^[2]^[3]^[4] A fost tatăl lui Alexander Schmidt, de asemenea primar al Chișinăului, între 1917-1918.

Carol Schmidt

· 1852: S-a nascut celebrul arhitect catalan Antoni Gaudi; (d. 1926). A fost un arhitect faimos atât pentru stilul său unic cât și pentru proiectele sale puternic individualizate. În 1883 a început construcția celebrei catedrale dedicate Sfintei Familii, Sagrada Família, catedrală finanțată din fonduri publice. A lucrat la acest proiect până la moartea sa, survenită la 10 iunie 1926, în urma unui accident (fusese lovit de un tramvai). Acest monument mai este și astăzi în lucru fiind finantat din donații din fonduri publice. BIOGRAFIE Antoni Gaudi

Antoni Placid Gaudí i Cornet, s-a născut la 25 iunie 1852 la Reus, Catalunia, dar și-a realizat studiile și operele la Barcelona, în Catalunia.

Ca tânăr arhitect, Gaudi a fost inspirat de Eugène Viollet-le-Duc, ajungând să creeze modele gotice și remarcându-se prin originalitatea și fantezia sa.

El a fost susținut de către Eusebi Güell, un industriaș bogat, pentru care a creat un palat în 1889 (Palau Güell) - clădire care va fi înscrisă mai târziu în patrimoniul mondial al UNESCO , împreună cu alte opere ale sale: Casa Milà (construită în 1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 și 1914).

În 1883 a început construcția unei catedrale dedicate Sfintei Familii, Sagrada Família, catedrală finanțată din fonduri publice. El a continuat să lucreze la acest proiect până la moartea sa, survenită la 10 iunie 1926, în urma unui accident (fusese lovit de un tramvai). Acest monument mai este și astăzi în lucru, datorită donațiilor din fonduri publice.

Copilăria

Născut la Riudoms, un sat situat la 4 kilometri de Reus, provincia Tarragona, Antonio Gaudi este al cincelea și ultimul copil al lui Francesc Gaudí i Serra (arămar) și al Antòniei Cornet i Bertran (provenind și ea dintr-o familie de arămari). Această circumstanță îi influențează traiectoria profesională, după cum declară Gaudí însuși la bătrânețe. Arhitectul susține că a descoperit sensul spațiului în atelierul tatălui său, prin țevile ondulate pe care le manevra părintele său.

Gaudí nu se bucura de o sănătate prea solidă. Încă din copilărie, fusese diagnosticat cu reumatism. Problemele de sănătate îl împiedicau să se joace cu alți copii, însă îi prilejuiau numeroase plimbări, obicei pe care l-a păstrat până la sfârșitul vieții sale. Această imobilitate la care era condamnat a fost cea care i-a oferit ocazia de a-si dezvolta simțul observației și de a descoperi, cu o mare fascinație, marele spectacol al naturii, principala sursă de inspirație pentru decorațiunile tuturor operelor sale și pentru soluțiile numeroaselor probleme apărute în proiecte.

Un alt aspect important al copilăriei sale, menționat de numeroși autori, este originea sa tarragoneză. Tenacitatea, caracterul puternic și dificil reprezintă trăsături ale locuitorilor regiunii natale. Aceste calități i-au dat perseverența în proiectele sale atât de controversate, întrucât o mare parte a criticilor și clienților săi nu vedeau cu ochi buni originalitatea operelor lui.

Cât despre frații săi, doi au murit la vârste fragede, respectiv la 2 și 4 ani. Un alt frate mai mare, Francesc, a murit în anul 1876 din cauze necunoscute, puțin după ce obținuse diploma în medicină, moartea lui este urmată de cea a mamei. De asemenea, sora lui mai mare, Rosa, a decedat în anul 1879, lasându-și fiica în responsabilitatea lui Gaudí, singurul frate rămas în viață. Ca urmare a celor întâmplate, viitorul artist s-a mutat la Barcelona, împreună cu tatăl și nepoata sa. Tatăl său s-a stins din viață în anul 1906, la vârsta de 93 de ani, iar nepoata sa, având o sănătate precară, a murit la vârsta de 36 de ani.

Educația

Din punct de vedere academic, Antoni Gaudí nu era un elev eminent, însă era un excelent desenator și multe din lucrările sale universitare demonstrau deja o creativitate ieșită din comun. Găsea cele mai potrivite soluții la problemele de arhitecutră publicate în cărți și dovedea aceeași iscusință la începutul carierei sale (obligat să muncească pentru a se întreține, dar și pentru a învăța meseria), lucrând ca ucenic la diverși arhitecți. Titlul de arhitect l-a obținut în 1878, un an important de altfel în viața sa profesională: realizează proiecte precum cel destinat Societății Cooperative "Obrera Mataronese"; devine lampadar pentru Plaça Reial din Barcelona; Manuel Vicens îi cere să proiecteze prima sa casă; îl întâlnește pe Eusebi Güell i Bacigalupi (1846-1918), care urmează să-i devină protector.

În paralel, Gaudí participa la reuniuni catalane cu caracter anticlerical, deși dobândea pe zi ce trecea o mentalitate din ce în ce mai religioasă.

Eusebi Güell i Bacigalupi (1846-1918), bogatul industriaș care, văzând una din vitrinele originale ale lui Gaudí, a fost fascinat de talentul tânarului artist, dorind să-l cunoască, l-a invitat în casa lui și a început astfel o relație de sinceră prietenie și admirație, care a durat până la moartea bogătașului. Acesta i-a oferit arhitectului posibilitatea financiară de a realiza cele mai importante opere ale sale: Palatul Güell, Parcul Güell, Cripta Güell, Pavilionul Güell.

Viking Oceans: Antoni Gaudí - Barcelona's Master Of Sacred Architecture: https://youtu.be/6W_lCdV1SXk.
Gaudi: https://youtu.be/GaN1WB6exAE.

· 1860 - S-a născut compozitorul francez Gustave Charpentier (m.18.02.1956).

· 1864 - S-a născut chimistul Hermann Nernst, laureat al Premiului Nobel, în anul 1920. (m. 1941)

· 1884: Împărăteasa Teimei (貞明皇后;Teimei Kōgō 25 iunie 1884 – 17 mai1951), a fost soția împăratului Taishō al Japoniei. Născută Kujō Sadako ea a fost mama împăratului Shōwa. Numele ei postum, Teimei, semnifică "constanță luminată". Au avut 4 copii(băieți): Hirohito, Takahito, Nobuhito, Yasuhito.

Teimei 貞明皇后
Împărăteasă a Japoniei

· 1894: Hermann Julius Oberth (n. 25 iunie 1894, Sibiu - d. 28 decembrie1989, Nürnberg) a fost unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii. Mama sa a fost fiica lui Friedrich Krasser.

Născut la Sibiu (în perioada dualismului austro-ungar]), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod independent.

Încă de la vârsta copilăriei (la aproximativ 11 ani), Hermann a fost fascinat de acest subiect prin cărțile lui Jules Verne, în special De la Pământ la Lună și În jurul Lunii, pe prima mărturisind că a citind-o de nenumărate ori până ce a ajuns aproape să o știe pe dinafară. În urma influenței acestor cărți și concluziei personale că ideile prezentate de Jules Verne nu erau întru totul fanteziste, Hermann a construit primul model de rachetă încă din școala generală, pe când avea în jur de 14 ani.

Hermann Oberth a realizat că, deși combustibilul rachetei se consumă, prin aceasta reducându-se masa rachetei, continuă totuși să existe un rezervor care conținea combustibilul consumat, acesta nemaifiind util din punct de vedere funcțional. Hermann a ajuns astfel, în mod independent, să inventeze conceptul de ardere în etape a combustibilului.

În 1912 Hermann Oberth a devenit student la medicină al Universității din München, participând apoi ca medic militar la Primul Război Mondial. Hermann a spus mai apoi că cea mai importantă concluzie personală, pe care a tras-o în urma experienței avute, a fost că nu va dori niciodată să profeseze ca medic. După război s-a întors la aceeași universitate, de data aceasta studiind fizica sub îndrumarea unora dintre cele mai luminate minți ale vremii în domeniu.

În 1922, lucrarea sa de licență despre știința rachetelor a fost respinsă la Universitatea din Heidelberg^[3], fiind considerată utopică. Lucrarea a fost totuși tipărită folosind fonduri private și a produs controverse în presă. Hermann a comentat ulterior că s-a abținut, în mod deliberat, să scrie o altă lucrare de licență, cu scopul declarat de a deveni un om de știință mai valoros decât cei care i-au respins-o, chiar fără a fi recunoscut de aceștia. Oberth a fost un critic al sistemului de învățământ al vremii, comparându-l cu o mașină cu farurile ațintite înapoi, lipsită de viziune de viitor. Își susține licența cu aceeași lucrare în 1923 la Universitatea din Cluj, sub conducerea profesorului Augustin Maior.^[3] În 1923, Hermann Oberth a primit titlul de „profesor secundar” și a fost numit la un liceu din Sighișoara.

În 1923, Hermann Oberth a publicat cartea Racheta în spațiul interplanetar (titlul în germană Die Rakete zu den Planetenraümen), în care autorul propune, între altele, zborul interplanetar și realizarea unei stații orbitale permanente, iar în 1929, Moduri de a călători în spațiu. În anii 1928-1929, Hermann a lucrat la Berlin în calitate de consultant științific la primul film din istorie cu acțiune care se desfășura în spațiu: Femeile de pe Lună. Filmul a fost produs de UFA-Film Co., în regia lui Fritz Lang și a avut un succes enorm în popularizarea noii științe a rachetelor.

În toamna lui 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla și Wernher von Braun. La construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V-2, s-au folosit 95 dintre invențiile și recomandările lui Hermann Oberth.

În 1938, familia Oberth s-a mutat din Sibiu. Mai întâi s-a mutat în Austria, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Viena, apoi în Germania, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Dresda, ajungând în final la Peenemünde (angajat sub numele fals Fritz Hann^[4]), unde Wernher von Braun construise deja racheta V-2.

La sfârșitul războiului, Hermann Oberth lucra la complexul WASAG, de lângă Wittenberg, la rachete cu combustibil solid, pentru apărare aeriană. După terminarea războiului și-a mutat familia la Feucht, lângă Nürnberg.

În 1948, lucra în calitate de consultant independent și scriitor în Elveția. În 1950, a încheiat în Italia munca pe care o începuse la WASAG. În 1953, s-a întors la Feucht pentru a ajuta la publicarea cărții sale Omul în spațiu în care descria ideile sale legate de un reflector spațial, o stație spațială, o navă spațială electrică și costume de cosmonaut.

Între timp Wernher von Braun fondase un institut pentru explorare spațială în Statele Unite ale Americii, la Huntsville, Alabama, unde i s-a alăturat și Hermann Oberth. Aici Hermann Oberth a fost implicat într-un studiu numit Dezvoltarea tehnologiei spațiale în următorii zece ani. La sfârșitul lui 1958, Hermann Oberth, din nou în Feucht, a găsit timpul să își pună pe hârtie și să publice gândurile sale legate de posibilitățile tehnologice ale unui vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter și un avion silențios și altele. În anul 1960, a lucrat la Convair, în calitate de consultant tehnic de-a lungul dezvoltării rachetelor Atlas, în Statele Unite.

Hermann Oberth în anul 1961

Hermann Oberth s-a retras în 1962, la vârsta de 68 de ani. Criza petrolului din 1977 l-a făcut să se concentreze asupra surselor alternative de energie, aceasta ducând la concepția planului unei centrale eoliene. Principalele sale activități, după ce s-a retras, au fost însă legate de filosofie, Hermann Oberth mai scriind încă niște cărți legate de acest subiect.

Hermann Oberth s-a stins din viață la 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Feucht.

Hermann Oberth s-a căsătorit în jurul vârstei de 35 de ani cu Tilli Oberth (născută Hummel), cu care a avut patru copii, dintre care un băiat a murit pe front în al Doilea Război Mondial, iar o fată a murit curând după aceea, în august 1944, într-un accident de muncă.

După moartea sa, s-a deschis la Feucht Muzeul Spațial "Hermann Oberth" iar în 1994, la 100 de ani de la naștere, la Mediaș, s-a deschis Casa Memorială "Hermann Oberth".

Societatea Hermann Oberth aduce laolaltă oameni de știință, cercetători și astronauți din toată lumea pentru a-i continua opera.

Lucrări:

Die Rakete zu den Planetenräumen, 1923
Die Möglichkeit der Weltraumfahrt. Allgemeinverstliche Beiträge zum Raumschiffahrtsproblem, 1928 (gemeinsam mit Franz Hoefft, Walter Hohmann und Willy Ley)
Wege zur Raumschiffahrt, 1929
Menschen im Weltraum. Neue Projekte für Raketen- und Raumfahrt, 1954
Das Mondauto, 1959
Stoff und Leben. Betrachtungen zum modernen Weltbild, Remagen: Der Leuchter Otto Reichl Verlag, 1959, 216 S.
Katechismus der Uraniden. Haben unsere Religionen eine Zukunft? Gedanken aus philosophischen Vorträgen und zum Teil noch unveröff. Schriften, 1966
Politik und Kunst, München: Deutsche Akademie für Bildung und Kultur, 1975, 28 S. (Schriftenreihe der Deutschen Akademie für Bildung und Kultur in München; Heft 10)
Kakokratie, der Weltfeind Nr. 1, Feucht: Uni-Verlag Dr. Roth-Oberth, 1976, 33 S.
Wählerfibel für ein Weltparlament, Feucht: Uni-Verlag Dr. Roth-Oberth, 1983, 287 S.
Forschung und Jenseits, Johannes Baum Verlag, Pfullingen/ Württ., 1930
Vorwort vom 24. Februar 1978 zum Buch von S.E. Waxmann Unsere Lehrmeister aus dem Kosmos, Exoarchäologie: Die große Wende ISBN 3-88608-150-8
PRIMER For Those Who Would Govern, Verlag West-Art New York 1987, mit Vorwort von B.John Zavrel. ISBN 0-914301-06-3

* 1899: Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei, mai târziu doar a Suediei, Margaretha Sofia Lovisa Ingeborg (25 iunie 1899 – 3 ianuarie/4 ianuarie 1977) a fost prințesă a Suediei prin naștere și prințesă a Danemarcei prin căsătorie. A fost primul copil al Prințului Carl, Duce de Västergötland și a Prințesei Ingeborg a Danemarcei.

La Stockholm, la 22 mai 1919 s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Axel al Danemarcei. Nunta a fost sărbătorită cu mari festivități la Stockholm. Împreună au avut doi fii:

Prințul George Valdemar Karl Axel (1920–1986)
Prințul Flemming Valdemar Carl Axel (1922–2002)

Mariajul a fost unul fericit. După moartea surorii ei, a Prințesei Moștenitoare Märtha a Norvegiei, în 1954, ea a devenit un mare sprijin pentru copiii surorii sale din Norvegia. Soțul Prințesei Margareta a murit în 1964. Ca văduvă, ea s-a întors de multe ori în Suedia unde se alătura celorlalți membri al familiei regale suedeze în îndatoriri și reprezentări regale.

Prințesa Margareta a murit în 1977, la vârsta de 77 de ani.

Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei

* 1900: Louis Francis Albert Victor Nicholas Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma (25 iunie 1900 – 27 august 1979) a fost un amiral și om politic britanic, unchi al Prințului Filip, Duce de Edinburgh. A fost ultimul vicerege al Indiei Britanice (1947) și primul Guvernator General al Indiei independente (1947-48). Mountbatten a fost asasinat de Armata Republicană Irlandeză (IRA), care a pus o bombă în barca lui, la Mullaghmore, în Irlanda.

Louis Mountbatten s-a născut la Windsor, în Anglia. A fost cel mai mic copil și al doilea fiu al Prințului Louis de Battenberg și a soției lui Prințesa Victoria de Hesse. Bunicii materni au fost Louis al IV-lea, Mare Duce de Hesse și Alice a Regatului Unit, care era fiica reginei Victoria. Bunicii paterni au fost Prințul Alexandru de Hesse și Prințesa Julia. Căsătoria bunicilor paterni a fost una morganatică, bunica lui nefiind de rang regal; prin urmare, el și tatăl său au fost excluși de la moștenirea Ducatului de Hesse.

Frații săi au fost Prințesa Alice de Battenberg (mama Prințului Filip, Duce de Edinburgh), regina Louise a Suediei și George Mountbatten, al 2-lea Marchiz de Milford Haven

Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma

* 1903: George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 25 iunie 1903, Motihari, statul Bihar, India — d. 21 ianuarie 1950, Londra) a fost un scriitor englez, comentator al radio BBC, editorialist și reporter. El a luptat ca voluntar în Războiul Civil din Spania de partea comuniștilor. A scris romane, eseuri și critică literară.

George Orwell este autorul a două faimoase romane satiră în care atacă totalitarismul:

Ferma Animalelor (1945) și
O mie nouă sute optzeci și patru (1949).

Eric Arthur Blair s-a născut la data de 25 iunie 1903, în orașul Motihari, capitala statului Bihar din India de astăzi (fosta provincie Bengal în timpurile colonialismului britanic din India), fiind al doilea copil al lui Richard Walmesley Blair (un funcționar din administrația engleză din India - în domeniul opiului) și al soției sale, Ida Mabel Limonzin, fiica unui comerciant de ceai.

În anul 1904 s-a mutat împreună cu mama și sora lui în Anglia, studiind în perioada 1917 - 1921 la Colegiul Eton, o foarte bună universitate engleză, și publicând în diferite reviste ale colegiului. La un an după absolvire s-a angajat în cadrul Poliției Imperiale Indiene (în Birmania), perioadă pe care o va povesti în romanul Zile birmaneze (1934).

După ce a lucrat în Franța având profesii foarte diferite, s-a întors în Anglia și a deschis un magazin sătesc. Sub pseudonimul George Orwell, a scris articole pentru ziare și apoi, în prima sa carte Fluierând a pagubă prin Paris și Londra (Down and Out in Paris and London) (1933), și-a descris experiența de scriitor de stânga. Aceasta este o relatare emoționantă și mai ales comică a celor câțiva ani de sărăcie autoimpusă pe care i-a trăit după ce s-a întors în Europa.

A scris apoi alte trei romane, Zile birmaneze (Burmese Days, 1934), Fiica unui cleric (A Clergyman's Daughter, 1935) și Keep the Aspidistra Flying (1936).

În anul 1936 lui Orwell i s-a comandat de către Victor Gollancz un documentar asupra șomajului din Nordul Angliei pentru editura engleză Left Book Club. Drumul către Wigan Pier (The Road to Wigan Pier), o proză de tip reportaj despre viața la limita sărăciei a minerilor dintr-un orășel din Lancashire, l-a consacrat pe Orwell drept unul dintre cei mai mari reporteri și scriitori din Marea Britanie.

Ca tendințe politice, Orwell a manifestat în permanență o simpatie față de cei de centru-stânga, fără a îmbrățișa însă ideologia comunistă, pe care o și critică într-o formă cât se poate de radicală în fabula politică Ferma animalelor și în romanul O mie nouă sute optzeci și patru.

Cărți publicate:

Fluierând a pagubă prin Paris și Londra (1933) - reportaj
Zile birmaneze (1934) - roman autobiografic
Fiica unui cleric (1935) - roman
Keep The Aspidistra Flying (1936) - roman
Drumul către Wigan Pier (1937) - reportaj
Omagiu Cataloniei (1938) - reportaj
O gură de aer (1939) - roman
Ferma animalelor (1945) - fabulă politică
O mie nouă sute optzeci și patru - distopie
Jurnal intim

Eric Arthur Blair
George Orwell (pseudonimul lui Eric Arthur Blair) fotografia de pe legitimația de ziarist (1933)

· 1907: S-a născut fizicianul atomist Hans Jensen, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în anul 1963; (m. februarie 1973).

· 1908: Willard Van Orman Quine (25 iunie 1908 – 25 decembrie 2000), frecvent întâlnit sub forma W.V. Quine sau W.V.O. Quine (dar cunoscut de prietenii apropiați drept „Van”) a fost unul din cei mai influenți filozofi și logicieni americani ai secolului XX. Quine este cel mai important continuator al ideilor lui Rudolf Carnap, precum și cel mai mare empiristamerican.

Willard Van Orman Quine
W.V. Quine

· 1923 – se naște clubul de fotbal Rapid Bucureşti.

· 1926 - S–a născut scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann. Opera scriitoarei (lirică, teatru radiofonic şi proză) este marcată de dorinţa de evadare dintr–o existenţă adversă şi năzuinţa către o existenţă plenară (“Timpul amânat”, “Bunul Dumnezeu din Manhattan”, “Malina”) (m.17.10.1973).

· 1928: Șerban Papacostea, istoric român, membru al Academiei Române

· 1928: Alexei Abrikosov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel
* 1928: Seki Matsunaga (25 iunie 1928 - 4 martie 2013) a fost un fotbalist japonez.
* 1930: Evhen Oksentovîci Popovîci (în ucraineană Євген Оксентович Попович, n. 25 iunie 1930, Mejîrici, Ucraina – d. 6 iulie 2007, Kiev, Ucraina) a fost un traducător ucrainean de literatură germană.

· 1931: S-a născut renumita mezzo-soprana Iulia Buciuceanu. A studiat la Conservatorul din Iasi cu muziciana Mansi Barberis, iar dupa desfiintarea institutului, a continuat pregatirea la Conservatorul bucurestean, absolvit sub indrumarea maestrului Petre Stefanescu Goanga. A fost distinsa cu premii la Concursuri internationale, printre care competitiile de la Sofia, Viena, Toulouse (Marele Premiu), Praga, Bucuresti. De-a lungul unei cariere care a inceput in timpul studentiei cu Cneaghina din Rusalka de Dargomajski, in anii 50’, peste trei decenii, Iulia Bucuiceanu a fost solista Operei cu un repertoriu impresionant ca diversitate stilistica si interpretativa. Turneele au facut-o cunoscuta in compania colectivului Operei Romane, dar si prin invitatii personale in Bulgaria, Franta, Turcia, Germania, Rusia (inclusiv Bolsoi din Moscova).

* 1933: Ion Bas (n. 25 iunie 1933, Chirsova, județul Tighina - d. 5 martie 2005, Chișinău) a fost un cântăreț de muzică populară și de estradă.
* 1933: Álvaro Joaquim de Melo Siza Vieira, GOSE, GCIH, (născut la 25 iunie1933, Matosinhos, lângă Oporto, Portugalia) este un cunoscut arhitect portughez, cel mai adesea recunoscut sub numele binomial de Álvaro Siza (pronounție în portugheză: /ˈaɫvɐɾu ˈsizɐ/).

Născut în Matosinhos, un port pescaresc în apropiere de Oporto, a vrut să fie sculptor, dar s-a înscris la arhitectură pentru a-i face pe plac tatălui său, și în principal pentru a vizita Barcelona la finalul anului 1940 pentru a-i vedea operele arhitectului catalan Antoni Gaudí.

Centrul Galeg de Artă Contemporană din Santiago de Compostela

Termină Facultatea de Arhitectură din Oporto în 1966. Acest arhitect de prestigiu internațional, proiectează clădirile ca și cum ar fi poezii muzicale. A fost profesor la Escuela Superior de Bellas Artes de Oporto între 1966 și 1969 și profesor asistent la Construcții din cadrul Facultății de Arhitectură din același oraș din 1976. De asemenea a fost profesor invitat la Laussane, Pensylvania, Bogotá și Harvard. Este arhitect șef de recuperare al Schilderseijk în la Haya și la reconstrucția Chiado-ului în Lisabona.

Proiectul Madrid. Divergențe cu Museo Thyssen-Bornemisza, care se simte prejudiciat, încep procesul. Se prevede ca proiectul definitiv se va stabilii la finele anului 2007.

În Bilbao. Va începe să construiască o clădire pentru Universidad del País Vasco (UPV), în zona centrală din Abandoibarra. Va construi un edificiu în formă de L ce va începe în aprilie 2008 și se va termina la finele lui 2009.

Lucrări reprezentative:

Jürgen Partenheimer, Centrul Galeg de Artă Contemporană, CGAC, Santiago de Compostela, 1999

Restaurant Da Boa Nova (1958)
Piscinele din Leça de Palmeira (1966)
Schlesisches tor Housing în Berlin (1988)
Facultatea de Arhitectura din Oporto (1988)
Centrul meteorologic din Satul Olimpic, Barcelona (1992)
Centrul Galeg de Arta Contemporană Santiago de Compostela(1993)
Biserica în Marco de Canaveses (1996)
Cladirea rectoratului de la Universitatea din Alicante (1997)
Pavilionul Portugaliei pentru la Exposición Universal de Lisbona(1998)
Fundația Serralves, Oporto (1999)
Casa Vieira de Castro
Fundația Iberê Camargo, în Porto Alegre (2008)

Siza Vieira în 2012

· 1935 - S-a născut Eddie Floyd, cântăreţ şi compozitor soul american (The Falcons).

· 1937: S-a născut în satul Tăuşeni, judeţul (interbelic) Cluj, actorul şi poetul Dorel Vişan. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 23 iunie 1937. Este unul din cei mai importanţi actori de film din România şi unul din puţinii, care au ajuns la o solidă reputaţie europeană. În anul 1974, a debutat pe marele ecran în comedia Pacala. În anul 1987, regizorul Mircea Danieliuc l-a distribuit în filmul Iacob, film în care Vişan a realizat rolul său de referinţă. Interpretarea sa din acest film a fost foarte apreciată. Cotidianul The New York Times îl elogia astfel: „Dorel Vişan în rolul principal este extraordinar, în special atunci când rămâne singur, fără cuvinte, în ultimele 20 de minute”. In anul 1995 Mircea Daneliuc i-a oferit rolul principal (senatorul Vârtosu) în filmul Senatorul melcilor. Pentru prestaţia din film a primit premiul de interpretare masculină, la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franţa. Presa franceză şi criticii de film l-au elogiat astfel: ”Senatorul e genial interpretat de Dorel Vişan, un voinic spătos, care seamănă ciudat cu Charles Napier, actorul venerat al lui Jonathan Demme. “Senatorul melcilor” ar fi trebuit premiat pentru formidabilul actor Dorel Vişan, în rolul titular”. (Thierry Jousse – Cahiers du Cinema).

· 1940: A. J. Quinnell, scriitor britanic (d. 2005)
* 1940: Shozo Tsugitani (n. 25 iunie 1940,^[1] Prefectura Hyōgo, Japonia – d. 2 iunie 1978, Kobe, Japonia) a fost un fotbalist japonez.
* 1941: Prințul Michel de Orléans, Conte de Évreux (Michel Joseph Benoît Marie; n. 25 iunie 1941, Rabat, Maroc) este al treilea fiu al Prințului Henri, Conte de Paris (fost pretendent orleanist la tronul Franței din 1940 până la moartea sa) și a Prințesei Isabelle de Orléans-Braganza. Deține titlul de Conte de Évreux.

Prințul Michel
Conte d'Evreux

* 1942: Michel Tremblay (n. 25 iunie 1942, Montréal, Québec, Canada) este un dramaturg, romancier și scenarist canadian francofon.

Michel Tremblay s-a născut la Montréal, în Québec, Canada, la 25 iunie 1942.

Michel Tremblay nu are nicio legătură de înrudire cu Roland Michel Tremblay^[4], autor francofon (romancier, poet și scenarist) originar din orașul Québec, provincia Québec, Canada.

Romane, povestiri:

Contes pour buveurs attardés (1966)
La Cité dans l'œuf (1969)
C't'à ton tour, Laura Cadieux (1973)
Le Cœur découvert (1986)
Les Vues animées (1990)
Douze coups de théâtre: récits (1992)
Le Cœur éclaté (1993)
Un ange cornu avec des ailes de tôle (1994)
La nuit des princes charmants (1995)
Le Fantôme de Don Carlos(1996)
Quarante-quatre minutes, quarante-quatre secondes (1997)
Hôtel Bristol New York, N.Y (1999)
L'Homme qui entendait siffler une bouilloire (2001)
Bonbons assortis (2002)
Le Cahier noir (2003)
Le Cahier rouge (2004)
Le Cahier bleu (2005)
Le Trou dans le mur (2006)
La Traversée du continent (2007)
Chroniques du Plateau Mont-Royal, serie de șase romane^[5]:

La grosse femme d'à côté est enceinte (1978)

Thérèse et Pierrette à l'école des Saints-Anges (1980)

La Duchesse et le roturier (1982)

Des nouvelles d'Édouard (1984)

Le Premier Quartier de la lune (1989)

Un objet de beauté (1997)

La Traversée de la ville^[6] (2008)

Opera dramatică:

Le Train (1964).
Les Belles-Sœurs (1968).
En pièces détachées (1970).
À toi, pour toujours, ta Marie-Lou (1970)
Trois petits tourts (1971).
Demain matin, Montréal m'attend (1972).
Hosanna et La Duchesse de Langeais (1973).
Bonjour, là, bonjour (1974).
Les Héros de mon enfance (1976).
Sainte Carmen de la Main et Surprise! Surprise! (1976).
Damnée Manon, sacrée Sandra (1977).
L'Impromptu d'Outremont (1980).
Les Anciennes Odeurs (1981).
Albertine en cinq temps (1984).
Le Gars de Québec à partir de L'Inspecteur^[7] de Nikolaï Gogol^[8]. (1985).
Le Vrai monde? (1987).
Nelligan (1990).
La Maison suspendue (1990).
Marcel poursuivi par les chiens (1992).
En circuit fermé (1994).
Messe solennelle pour une pleine lune d'été (1996).
Encore une fois si vous le permettez (1998).
L'État des lieux (2002).
Impératif présent (2003).
Le Paradis à la fin de vos jours, (2008).

Michel Tremblay

* 1943: William Grant „Bill” Moggridge (n.25 iunie 1943, Londra, Marea Britanie – d.8 septembrie 2012, San Francisco, California) a fost un designer britanic, autor și educator, cofondator companie de design IDEO^[1] și directorul Cooper-Hewitt, National Design Museum din New York.^[2]. Este realizatorul primului laptop din lume, Grid Compass.

A studiat design-ul industrial design între anii 1962-1965 la "Central St Martins College of Art and Design", Londra,^[3]. În 1965, și-a continuat studiile în SUA, unde și-a găsit primul job, de designer în cadrul companiei de design în domeniul echipamentelor de spital, American Sterilizer Co., în Erie, Pennsylvania. În 1969, Moggridge s-a reîntors la Londra pentru a-și continua studiile în domeniul tipografiei și comunicațiilor.^[4]

A fost un pionier în adoptarea unei abordări în proiectarea centrată pe om, și promotorul designului interacțiunii ca o disciplină.

Lui Bill Moggridge îi aparține citatul: "If there is a simple, easy principle that binds everything I have done together, it is my interest in people and their relationship to things."^[5]

A murit de cancer la vârsta de 69 de ani și, chiar dacă nu este foarte cunoscut, ideile sale in domeniul designului industrial au avut un impact deosebit.

Bill Moggridge la CIID în iunie 2010

* 1944: Nicolae Iorgu (n. 25 iunie 1944, Buești, Ialomița) este un scrimer român specializat pe spadă. A participat la două ediții ale Jocurile Olimpice: München 1972 și Montreal 1976.

· 1945 - S-a născut Carly Simon, cântăreaţă şi compozitoare americană.

· 1946 - S-a născut Allen Lanier, clăpar, chitarist şi vocalist american (Blue Oyster Cult).

· 1946 - S-a născut Ian McDonald, multi-instrumentist britanic (King Crimson, McDonald & Giles, Centipede, Foreigner)

· 1949 - S-a născut Clint Warwick, basist britanic (Moody Blues).

· 1950: Doru Stănculescu, interpret și compozitor român de muzică folk. Este fratele cunoscutei cântăreţe Mihaela Mihai, fostă Neagu în școală si este de profesie arhitect. A debutat în anul 1968 cu melodia „Ion Crâşmaru”, pe versuri de Octavian Goga si a lansat primul disc single la casa de discuri Electrecord în anul 1979. A apărut la Televiziunea Română cu melodii ca „Şambala”, „Ion Vodă Cumplitul”, „Ai, hai”, „Ecou de romanţă”, „Fără petale”. Este membru fondator al Cenaclului Flacăra, la care a participat până la desfiinţarea acestuia.

· 1952: Octavian Știreanu, jurnalist român

* 1952: Gabriel Stan (n. 25 iunie 1952) este un antrenor român de fotbal. Este renumit pentru faptul că e ultimul antrenor care a dus pe FC Brașov într-o cupă europeană. I se mai spune și Gabello, de la simpatia sa față de antrenorul italian Fabio Capello.

· 1952: Radka Toneff, cântăreață de muzică jazz norvegiană (d. 1982)

· 1952 - S-a născut Tim Finn, vocalist, pianist şi compozitor neo-zeelandez (Split Enz).

· 1954: Gheorghe Șerban (n. 25 iunie 1954, Buzău, România – n. 31 decembrie 1998^[2]) a fost un ziarist, scriitor și om politic român. A fost ales deputatîn legislatura 1996-2000, în județul Timiș, pe listele PNȚCD iar după deces a fost înlocuit de deputatul Vasile Dănilă. Gheorghe Șerban a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu India.

Este cunoscut mai ales datorită faptului că a fost unul din principalii alcătuitori ai Proclamației de la Timișoara din martie 1990

· 1954 - S-a născut David Paich, clăpar, vocalist şi compozitor american (Toto).
* 1956: Anthony Michael Bourdain (n. 25 iunie 1956,^[1]^[2] New York, New York, SUA – d. 8 iunie 2018, Kaysersberg-Vignoble[*], Franța) a fost un maestru bucătar (chef) și prezentator de televiziune american.

Bourdain în 2014

· 1957: Rodica Nassar (n. 25 iunie 1957, Pietroșani, Teleorman, România) este un politician român, membru al Camerei Deputaților în legislaturile 2000-2004, 2004-2008, 2008-2012 și 2012-2016. La alegerile pentru legislatura 2008-2012, Rodica Nassar a candidat din partea alianței dintre Partidul Social-Democrat și Partidul Conservator în colegiul 6, București. Ca formație academică, Rodica Nassar este economistă contabil. Rodica Nassar este căsătorită cu Nassar Nassar, cetățean libanez. Cei doi sunt părinții fetiței Yara-Rodica Nassar, născută la data de 29 iulie 2002. În declarația sa de avere, Rodica Nassar a declarat că are importante proprietăți financiare și funciare în România, Liban și Egipt. În cadrul activității sale parlamentare, Rodica Nassar a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:

în legislatura 2000-2004: Republica Libaneză, Republica Elenă, Republica Turcia;
în legislatura 2004-2008: Republica Libaneză, Republica Turcia;
în legislatura 2008-2012: Republica Libaneză, Republica Turcia, Republica Elenă, Republica Lituania;
în legislatura 2012-2016: Republica Libaneză, Republica Elenă.

Rodica Nassar în 2016

· 1958: George Becali, cunoscut ca Gigi Becali, (n. 25 iunie 1958, Brăila, România) este un om de afaceri și politician român.

A fost membru al Parlamentului European între iunie 2009 și decembrie 2012 și membru al Parlamentului României din decembrie 2012 până la condamnarea penală în mai 2013.

Este cunoscut pentru actele filantropice în sprijinul unor comunități de sinistrați, asociații religioase, dar și declarațiile publice controversate,^[1]în acest sens Washington Post menționând „înclinația lui pentru retorica homofobă, misogină și rasistă”.^[2]

Deține și conduce clubul FCSB, unde stilul său de micromanagementeste criticat de presa sportivă și identificat drept cauză a faptului că, în ciuda investițiilor generoase, echipa obține rezultate mai slabe decât ar putea

Bunicul său din partea tatălui, Gheorghe Becali, era aromân originar din regiunea Korça, Albania și în 1928 a fost strămutat în Cadrilater, în județul Durostor, pe atunci în România. El a avut patru copii: Haralambie, Atanase (tatăl lui George), Toma și Constantin. După tratatul de la Craiova din 1940 și pierderea Cadrilaterului de către România, familia Becali a fost strămutată lângă Călărași, iar după al Doilea Război Mondial a fost mutată în Banat, unde a locuit în Săcălaz, pe strada IV, numărul 300, în casa unor șvabi care fuseseră deportați în URSS. Atât Gheorghe Becali, cât și Haralambie și Toma, au fost cercetați de autoritățile comuniste pentru simpatia față de legionari. Pe de altă parte, mutarea masivă a aromânilor munteni care se ocupau cu creșterea oilor într-un sat șvăbesc de câmpie a dus la conflicte interetnice care, coroborate cu simpatiile legionare ale unora dintre membrii familiei, a făcut ca autoritățile comuniste să-i deporteze în Bărăgan în 1951.^[4]

Acolo, la Zagna (județul Brăila), în 1958, s-a născut George Becali. Un an mai târziu, domiciliul forțat a fost anulat, iar familia s-a mutat la Pipera, lângă București

George Becali a lucrat inițial ca lăcătuș-mecanic la ICCE, pe platforma Băneasa.^[5] După evenimentele din 1989, cu ajutorul unei moșteniri și unui împrumut de la Hagi, a început să importe blugi, țigări și săpun cu TIR-uri din Turcia.^[5] Marea parte a averii sale însă provine din investiții imobiliare. Averea sa a fost estimată la 725 milioane euro în 2008 în „Top 500 Forbes”, aceasta scăzând substanțial în urma crizei și a scăderii prețurilor imobiliare, dar și ca urmare a transferării unei părți pe numele fetelor sale. Averea este estimată la 140-300 milioane euro în 2012.^[6]^[7]^[8]

Președintele PNG-CD, George Becali, și deputatul Vlad Hogea (vicepreședinte al partidului) asistând la slujba de Sf. Parascheva, oficiată în Catedrala Mitropolitană din Iași (14 octombrie 2006)

A donat bani pentru construirea de biserici, precum donația de câteva milioane de euro făcută către bisericile ortodoxe românești de la Muntele Athos^[9]. Printre acțiunile de binefacere a fost construirea unui sat pentru sinistrații de la Vadu Roșca (județul Vrancea),^[10] Rast (județul Dolj)^[11] și Arbore, Suceava (județul Suceava).^[12]

Conform emisiunii TVR „Mari români” din anul 2006, lansată sub forma unei campanii de identificare a celor mai mari români din toate timpurile, din 100 de „Mari români” aleși de participanți, Becali a ieșit pe locul 13.^[13]

În 2013 a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul lipsirii ilegale de libertate din 2009. Ulterior și-a dat demisia din PNL, devenind deputat independent. În urma unei condamnări ulterioare, ^[care?] această condamnare s-a activat și astfel mandatul său de parlamentar a încetat de drept la 20 mai 2013.

Pe 3 aprilie 2015 George Becali a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare.

Becali jucând fotbal alături de Viorel Hrebenciuc

În 2008, în conformitate cu estimările Forbes România, George Becali a devenit cel mai bogat om din România, cu o avere estimată între 2,8 și 3 miliarde de dolari . Conform unei estimări concurente, realizate de cotidianul Adevărul (deținut de concurentul său de atunci, Dinu Patriciu) cu o avere estimată la 700-750 milioane euro, în anul 2008, Becali ar fi ocupat doar locul șapte în clasamentul celor mai bogați români.^[15]. Deține 26% din clubul sportiv Steaua, palatul de pe Aleea Alexandru nr. 1 din ^[16]București, și numeroase proprietăți imobiliare^[15]. În plus, Becali este acționar la fabrica de armament Uzina Mecanică Drăgășani, la Avicola Iași, Arco și la grupul de firme Arcom^[15]. Mai deține și 59% din compania Romes SA^[17].

În iunie 1999, Gigi Becali a efectuat un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, în termeni dezavantajoși pentru armată, rezultând un câștig de aproximativ 3 milioane de dolari în favoarea lui Becali^[18]. Becali nu era proprietar pe aceste terenuri la data înaintării ofertei de schimb de terenuri, ci le-a cumpărat după ce a a avut siguranța că oficialii din conducerea MApN vor aviza tranzacția. Mai mult, terenurile în cauza erau revendicate, iar schimburile erau interzise de lege.^[19].

George Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în data de 20 mai 2013. Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roșia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafața totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.^[20] În același dosar, fostul ministru al apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare

George Becali

* 1959: Lucian Bălan (n. 25 iunie 1959, București, Republica Populară Română – d. 12 noiembrie 2015,^[1] Baia Mare, România) a fost un fotbalist român, care a jucat în Echipa națională de fotbal a României.
* 1959: Ionel Blănculescu (n. 25 iunie 1959) este un economist român, fost ministru în guvernul Adrian Năstase.
Carieră:

Februarie 2005- Prezent – Consultant financiar în Investitii, CEO și președinte în cadrul companiei “Consultanță și Investigații Financiare”;
Octombrie 2016- Prezent – Membru al “ The Bosphorus Energy Club”;
Aprilie 2016- Prezent – Senior Advisor în cadrul companiei Global Resources Partnership, Londra, UK;
Decembrie 2015- Prezent – Membru al Consiliului Consultativ de la Nivelul Primului Ministru (Coalitia pentru Dezvoltarea României);
Aprilie 2013- Noiembrie 2015 – Coordonator al Consiliului Consultativ de la Nivelul Primului Ministru (Coaliția pentru Dezvoltarea României);
Aprilie 2013- Noiembrie 2015- Consilier Onorific al Primului Ministru al României, pe probleme de investitii și mediu de afaceri;
2013- 2015 – Consilier Onorific al Președintelui AMR (Asociația Municipiilor din România
Aprilie 2012- Mai 2012 – Secretar Executiv, coordonator al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri, de la Nivelul Primului Ministru;
1999-2004 - Consilier, Director, Director general și Președinte, Secretar de Stat la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare(AVAB);

- Ministru Delegat cu coordonarea activităților de control;

-Ministru Interimar al Sănătății.

1996-1999- Inspector și șef serviciu independent, subordonat direct președintelui în cadrul Băncii Române de Comerț Exterior;
1981-1993- Activități executive și de conducere circumscrise domeniului de informații clasificate în cadrul Ministerului Apărării Naționale, analist, șef birou;

* 1961: Timur Nurbachitovici Bekmambetov (kazahă Темір Нұрбақытұлы Бекмәмбет, Temir Nurbaqıtulı Bekmämbet; rusă Тимур Нурбахитович Бекмамбетов; n. 25 iunie 1961) este un regizor rus, producător și scenarist care se ocupă de filme și reclame comerciale.^[1] Este cel mai cunoscut pentru filmele rusești Rondul de noapte (2004) și Rondul de zi(2006) și pentru filmele americane Wanted (2008) și Abraham Lincoln: Vânător de Vampiri (2012).

Timur Bekmambetov în 2012

· 1963: Yann Martel (n. 25 iunie 1963,^[4]^[5]^[6] Salamanca, Spania^[7]) este unscriitor canadian de origine spaniola renumit pentru romanul Life of Pi (în română Viața lui Pi). Bestsellerul international a fost vândut în mai mult de 12 milioane de exemplare în întreaga lume și s-a păstrat mai bine de un an pe lista bestsellerurilor de la New York Times si The Globe and Mail, pe lângă multe alte liste de lucrări de succes. Adaptarea romanului la marile ecrane a fost regizata de taiwanezul Ang Lee, obținând patru premii Oscar (cele mai multe pentru eveniment) printre care și Oscarul pentru cel mai bun regizor și a câștigat premiul Golden Globe pentru cea mai buna coloana sonora.

Scriitorul este și autorul romanelor The High Mountains of Portugal (în română Munții înalți ai Portugaliei), Beatrice and Virgil și Self (în românăÎnsuși), a colecției de povestiri The Facts Behind the Helsinki Roccamatios și a unei colecții de scrisori numite 101 Letters to a Prime Minister adresate prim-ministrului Canadei. Scriitorul a câștigat mai multe premii literare, printre care și premiul Hugh MacLennan pentru Fictiune în 2001 și premiul pentru Literatura al asociației Asian/Pacific American Awards for Literature (APAAL) în 2002.

Yann Martel locuiește în orașul Saskatoon din provincia Saskatchewan (Canada) alături de scriitoarea Alice Kuipers și cei patru copii.

Chiar dacă prima limbă a autorului este franceza, Yann Martel scrie operele sale în engleză: "Engleza este limba în care pot cel mai bine sa exprim subtilitățile vieții. Dar trebuie sa recunosc ca limba franceză îmi este cea mai aproape de suflet. Din aceeași cauza, limba engleză îmi oferă destulă distantă pentru a scrie."

Fiul unei familii de diplomați și scriitori franco-canadieni, Nicole Perron și Emile Martel, Yann Martel s-a născut în Salamanca, Spania, unde părintii săi erau studenți la Universitatea din Salamanca. Mama sa studia Științele Hispanice iar tatăl său își făcea doctoratul despre scriitorul și filozoful spaniol Miguel de Unamuno. Curând după nașterea sa, familia se mută cu traiul mai întâi în Coimbra, Portugalia; în Madrid, Spania; mai apoi în Fairbanks, Alaska și Victoria, Columbia Britanică, tatăl său fiind profesor la Universitățile din Alaska și respectiv Victoria. În continuare părintii săi s-au alăturat departamentului canadian pentru Relații Externe, tânărul Yann Martel crescând în diferite orașe ca San José (Costa Rica), Paris (Franța), Madrid (Spania) cu perioade în Ottawa (Canada) între diferitele misiuni. După ce absolvă Trinity College School în Port Hope, Ontario, în 1981, studiază filozofia la Trent University din Peterborough, provincia Ontario (Canada).

Adult întreprinde călătorii în Mexic, America de Sud, Iran, Turcia și India. A avut slujbe mărunte ca paznic la o parcare în Ottawa (Canada), spălător de vase sau agent de securitate la ambasada Canadei în Paris. A început a scrie încă de când era la universitate, compunând piese și povestiri scurte, care după spusele scriitorului erau "contaminate cu imaturitate și teribile", însă el a perseverat.

Yann Martel și-a mutat locul de trai, împreuna cu partenera sa scriitoarea Alice Kuipers, în orasul Saskatoon, Canada în anul 2003.

Yann Martel

* 1963: Geórgios Kiriákos Panagiótou (greacă Γεώργιος Κυριάκος Παναγιώτου, n. 25 iunie 1963, Londra, Regatul Unit - d. 25 decembrie 2016, Oxfordshire, Regatul Unit), cunoscut mai bine ca George Michaela fost un cântăreț și compozitor englez de origine cipriotă. A devenit popular fiind vocalist al formației Wham! și apoi fiind solist.

A vândut mai mult de 100 de milioane de albume la nivel mondial.

Michael s-a născut în East Finchley, Londra.^[35]^[36]Tatăl său, Kyriacos Panayiotou, un restaurator din partea grecească a insulei Cipru, emigrase în Marea Britanie în anii '50 și și-a schimbat numele în Jack Panos.^[37] Mama lui, Lesley Angold (născută Harrison; 1937–1997), a fost o dansatoare engleză.^[38]

Kingsbury, cartier din nord-vestul Londrei

Michael și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în cartierul Kingsbury din Londra, în casa părinților săi, cumpărată imediat după nașterea sa; a urmat școala din Kingsbury.^[39]^[40] Surorile sale mai mari sunt Yioda și Melanie.^[41]

La începuturile adolescenței, familia s-a mutat în Radlett, Hertfordshire. Acolo Michael a frecventat Bushey Meads School, unde s-a împrietenit cu viitorul său partener din Wham!, Andrew Ridgeley. Ambii aveau ambiția de a face o carieră în domeniul muzicii.^[42] Michael a dat reprezentații stradale în metroul din Londra, interpretând cântece cum ar fi '39 de pe albumul "A Night At The Opera" al formației Queen.^[43]Implicarea lui în lumea muzicală a început ca DJ, mixând în cluburi și școli din Bushey, Stanmore și Watford. Pentru scurtă vreme a format o trupă de muzică ska, numită The Executive, împreună cu Ridgeley, fratele acestuia, Paul, Andrew Leaver și David Mortimer (mai târziu cunoscut sub numele de David Austin)

Începutul carierei solo, în anul 1987, a fost un duet cu Aretha Franklin, "I Knew You Were Waiting (For Me)"; acesta i-a îndeplinit lui Michael o ambiție mai veche, de a cânta alături de unul dintre artiștii săi preferați. După lansare, cântecul a ajuns pe locul I atât în clasamentele americane, cât și în cele britanice.^[50]^[51]

Pentru Michael, devenea cel de-al treilea loc I în Marea Britanie din trei încercări, după "Careless Whisper" în 1984 (chiar dacă singleul provenea de pe albumul Wham! Make It Big) și "A Different Corner" din 1986. Acest single a fost primul pe care Michael l-a înregistrat ca artist individual și pe care nu îl compusese el însuși. Compozitorul, Simon Climie, necunocut la acel moment, a avut succes ulterior în trupa Climie&Fisher, în anul 1988. Michael și Aretha Franklin au câștigat un Premiu Grammy în 1988 pentru cea mai bună interpretare R&B.^[52]

La sfârșitul anului 1987, Michael și-a lansat albumul solo de debut, Faith. Primul single apărut de pe acest album a fost "I Want Your Sex". Cântecul a fost interzis de multe posturi de radio din Marea Britanie și SUA, datorită versurilor cu tentă explcit sexuală.^[53] MTV a difuzat materialul video, în care apărea alături de make-up artistul Kathy Jeung, îmbrăcată foarte sumar, doar la ore foarte târzii ale nopții.^[53] Michael a argumentat că actul în sine este frumos, dacă este monogam, și a înregistrat și un scurt prolog pentru video în care spunea: „acest cântec nu promovează sexul cu parteneri ocazionali."^[54]Într-una din scenele indecente Michael scrie cu un ruj cuvintele "explorează monogamia" pe spatele partenerei.^[55]Unele posturi au difuzat o versiune mai puțin explicită a cântecului, "I Want Your Love", "love" înlocuind cuvântul "sex".^[56]

Când "I Want Your Sex" a ajuns în clasamentul american, gazda emisiunii, Casey Kasem, a refuzat să spună titlul cântecului, prezentându-l doar ca "noul single al lui George Michael."^[56] Cântecul a apărut pe coloana sonoră a filmului Beverly Hills Cop II.^[57]În ciuda cenzurii și a piedicilor în difuzare, "I Want Your Sex" a urcat până pe locul 2 în clasamentul american al revistei Billboard și pe locul 3 în Marea Britanie.^[58]^[59]

Al doilea single, "Faith", a fost lansat în octombrie 1987, la câteva săptămâni după album. "Faith" a devenit unul dintre cele mai populare cântece. A ajuns pe prima poziție în Billboard Hot 100 din SUA patru săptămâni la rând.^[60] A atins cea de a doua poziție și în clasamentul britanic.^[58] Clipul cuprinde imagini definitorii pentru industria muzicală a anilor '80: Michael cu ochelari de soare, geacă de piele, cizme de cowboy, jeansi Levi Strauss, cântând la chitară lângă un tonomat clasic.^[61]

Pe 30 octombrie, albumul Faith a fost lansat în Marea Britanie, dar și pe alte piețe.^[57] Faith a ajuns în vârful clasamentului britanic, iar în SUA a rezistat 51 de săptămâni în Top 10 albume, din care 12 săptămâni pe primul loc. Patru cântece de pe albumul Faith: "Faith", "Father Figure", "One More Try" și "Monkey", au ajuns pe locul I în topurile din SUA.^[62] Faith a primit Discul de diamant pentru vânzarea a peste 10 milioane de copii în SUA.^[63]Până în 2008, pe plan mondial se vânduse în peste 25 de milioane de exemplare.^[64] Albumul a fost aclamat de criticii muzicali, jurnalistul Steve Huey, de la AllMusic, l-a descris ca fiind o „capodoperă minunat lucrată a curentului pop/rock" și „unul dintre cele mai bune albume pop ale anilor '80".^[65]

George Michael pe scenă, în cadrul turneului mondial de promovare a albumului Faith

Într-o recenzie pentru revista Rolling Stone, jurnalistul Mark Coleman a comentat majoritatea cântecelor de pe albumul care „arată o înțelegere intuitivă a muzicii pop și modul inteligent în care el își folosește puterea de a comunica cu un public din ce în ce mai numeros."^[66]

În 1988, Michael a plecat într-un turneu mondial.^[67] În Los Angeles, i s-a alăturat pe scenă și Aretha Franklin, pentru piesa "I Knew You Were Waiting (For me)". A fost al doilea eveniment al anului 1988 ca număr de încasări.^[68] În februarie 1989, Faith a câștigat premiul pentru cel mai bun album al anului la cea de a 31-a ediție a Premiilor Grammy.^[69] La MTV Video Music Awards pe 6 septembrie 1989, în Los Angeles, lui Michael i s-a decernat Video Vanguard Award.^[70]

După cum mărturisea în filmul A Different Story, succesul nu l-a făcut fericit și a început să se gândească dacă nu era ceva în neregulă în faptul că devenise un idol pentru milioane de adolescente. Munca la proicetul Faith (promovare, materiale video, turneu, premii) l-a epuizat; a ajuns singur și frustrat, departe de prieteni și familie.^[71] În 1990, le-a spus celor de la compania Sony că, pentru cel de-al doilea album, nu mai dorește să facă o muncă de promovare ca în cazul albumului Faith.

Michael a afirmat că primele sale fantezii erau despre femei, fapt „care m-a făcut să cred că sunt heterosexual", dar la pubertate a început să aibă fantezii legate de bărbați, mai târziu spunând „acest fapt se datora și anturajului". La vârsta de 19 ani, Michael i-a spus lui Andrew Ridgeley și unor prieteni apropiați că este bisexual.^[142] Michael i-a spus și uneia dintre surori, dar a fost sfătuit de prieteni să nu le spună și părinților despre orientarea sa sexuală.^[143] Într-un interviu din 1999pentru The Advocate, Michael i-a declarat redactorului șef, Judy Wieder, că „s-a îndrăgostit de un bărbat, situație care a pus capăt dilemei sale legate de bisexualitate". „Nu am avut niciodată o problemă morală legată de faptul că sunt homosexual", i-a spus Michael. „De câteva ori am crezut că mă îndrăgostisem de o femeie. Apoi m-am îndrăgostit de un bărbat și mi-am dat seama că nici una din experiențele anterioare nu fusese dragoste."^[144]

În 2004 Michael a spus „m-am culcat cu multe femei în perioada Wham!, dar n-am simțit niciodată că ar putea evolua într-o relație, pentru că, din punct de vedere emoțional, eram homosexual. Nu am vrut să mă atașez de ele, dar mă atrăgeau. Apoi a început să mi se facă rușine pentru că mă foloseam de ele. Am hotărât că trebuie să încetez, lucru pe care l-am și făcut în momentul în care am început să îmi fac probleme legate de SIDA, boală care devenise tot mai frecventă în Marea Britanie. Deși întotdeauna am făcut sex protejat nu am vrut să mă culc cu o femeie fără să îi spun că sunt bisexual. Simțeam că aș face un lucru ireponsabil. În fapt, nu am vrut să am acea conversație neplăcută care putea să strice tot momentul, așa că am încetat să mă mai culc cu ele." În același interviu, a adăugat: „Dacă nu aș fi cu Kenny [prietenul său în acea perioadă], aș face sex cu femei, fără îndoială". El a spus că formarea sexualității sale a fost „un lucru dobândit, datorită absenței tatălui, care era tot timpul la muncă. Am fost extrem de apropiat de mama mea", dar a afirmat și că „există categoric persoane care au o predispoziție spre homosexualitate și pentru care mediul este irelevant."^[142]

În 2007, Michael a declarat că ascunsese faptul că este homosexual deoarece își făcea griji legate de efectul pe care acest fapt l-ar avea asupra mamei lui.^[143] În 2009, Michael a spus: „depresia mea la momentul destrămării formației Wham! s-a datorat faptului că începusem să realizez că sunt homosexual, nu bisexual."

Întrebările legate de orientarea sexuală a lui Michael au persistat până în 7 aprilie 1998, când a fost arestat pentru agățarea unui necunoscut într-o toaletă publică din Will Rogers Memorial Park, în Beverly Hills, California.^[146]^[147] În 2007, Michael a spus „că ascunderea orientării sale sexuale l-a făcut să se simtă 'fraudulos', și că ieșirea respectivă, când a fost arestat [...] în 1998, a fost un act subconștient deliberat."^[148]

Michael a fost arestat de un polițist sub acoperire, Marcelo Rodríguez, într-o operațiune mascată, folosind așa-numitul "polițist drăguț".^[149] Într-un interviu pentru MTV, Michael a afirmat: „Am fost urmărit în toaletă, iar apoi acest polițist—evident că nu știam că e polițist—a început să joace acest joc: Eu ți-o arăt pe a mea, tu pe a ta, iar când tu mi-o arăți pe a ta, te arestez!"^[150]

După ce a pledat vinovat, Michael a fost amendat cu 810 US$ și condamnat la 80 de ore de muncă în folosul comunității. Imediat după aceea, Michael a filmat un video pentru singleul său "Outside", care satiriza incidentul din toaleta publică și prezenta bărbați îmbrăcați în polițiști, sărutându-se. Rodríguez a susținut că în acest video este luat peste picior și că Michael l-a calomniat în interviuri. În 1999, el a deschis un proces la un tribunal din California, cerând despăgubiri de 10 milioane de dolari. Tribunalul a respins cazul, ca nefondat, dar Curtea de Apel l-a repus pe tapet, în 3 decembrie 2002.^[151]Apoi tribunalul a respins apelul lui Rodríguez, considerând că un funcționar public, nu poate solicita în instanță daune pentru stresul emoțional.^[152]

În 23 iulie 2006, Michael a fost din nou acuzat pentru sex în public cu un necunoscut în Hampstead Heath, Londra.^[153]S-a afirmat că partenerul anonim ar fi fost un șofer în vârstă de 58 de ani.^[154]^[155] Michael a afirmat că își căuta un partener anonim de sex^[156] și că acest lucru nu era o problemă în relația sa cu Kenny Goss.^[157]

Michael a încetat din viață la locuința sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire, la vârsta de 53 de ani. A fost găsit mort de partenerul său, Fadi Fawaz, în dimineața de Crăciun, 25 decembrie 2016.^[158]

Cauza morții este încă necunoscută;^[158] managerul său, Michael Lippman, a presupus că insuficiența cardiacă a fost cauza morții, și că Michael „s-a stins liniștit, fără dureri." Fawaz a descris, într-un interviu pentru The Daily Telegraph, cum l-a găsit pe cântăreț în dimineața de Crăciun: „m-am dus să-l trezesc și era mort, întins în pat. Încă nu știm ce s-a întâmplat. Totul a fost foarte complicat în ultima vreme, dar George aștepta cu nerăbdare Crăciunul, la fel și eu."^[159]

Autopsia făcută în 29 decembrie, pentru a determina cauza exactă a morții, a fost neconcludentă. Poliția din Thames Valleya spus că se vor face analize suplimentare, dar că rezultatele nu se vor cunoaște decât peste câteva săptămâni.^[160]^[161]^[162]

În necrologul său pentru Michael, BBC l-a descris ca un „superstar pop" și a scris, „binecuvântat cu un chip arătos și o voce frumoasă, prezența sa scenică l-a făcut un preferat al circuitelor de concerte live, pe măsură ce s-a maturizat, devenind dintr-un idol al adolescenților, o celebritate pe termen lung."^[163] În afară de partenerul său, Fadi Fawaz, este deplâns de tatăl său și cele două surori.

George Michael în timpul concertului în Anvers.

· 1964 - În această zi s-a născut în Londra John Paul Herbert, pilot englez care a activat mult timp în Formula 1. Deşi a adunat 165 de curse în Marele Circ, pilotul englez nu s-a remarcat aici decât prin experienţa bogată, nu neapărat prin victorii având în palmares doar trei triumfuri. În schimb acesta a reuşit să aducă prima şi singura victorie a unui constructor japonez în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Victoria istorică a survenit tot în Iunie cu doar câteva zile înainte ca Herbert să împlinească 27 de ani. Astfel în 1991, pilotând un model Mazda 787B, englezul a reuşit să parcurgă într-o zi şi o noapte 362 de tururi, devansând chiar armada britanică Jaguar, care a ocupat următoarele trei poziţii. Bolidul folosit, Mazda 787B, avea un motor Wankel R26B de 2.6 litri care dezvolta 700 CP la o 9.000 rpm. Victoria este cu atât mai importantă pentru Mazda încât au fost primi şi singurii care au participat la Le Mans cu un motor rotativ. În 2009 Johnny Herbert a pilotat un model Honda Civic în British Touring Car Championship şi la Le Mans a mai pilotat pentru Audi Sport Uk, Team Bentley şi Aston Martin Racing.
* 1965: Adrian Constantin Simionescu este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea PSD Teleorman. A fost viceprimar în Turnu Măgurele, în perioada 1996-1997, și vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, în 2008-2009.^[1]Acesta a deținut funcția de vicepreședinte al PD Teleorman din 1996 până în 2001.^[1] Ulterior, el a trecut la PSD, iar în 2001 a fost numit vicepreședinte al PSD Teleorman
* 1967: Valentin Ștefan (n. 25 iunie 1967 în Galați, România) este un fost fundaș român de fotbal.

· 1968: Dorinel Ionel Munteanu (n. 25 iunie 1968, Grădinari, Caraș-Severin), cunoscut și ca Munti, Neamțul sau Furnica, este un fost jucător român de fotbal, actual antrenor la Concordia Chiajna. Face parte din „Generația de aur” a echipei naționale de fotbal a României, alături de alți jucători, cum ar fi Gică Hagi și Gică Popescu. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate

* 1968: Oleg Babenco (în rusă Олег Андреевич Бабенко; n. 25 iunie 1968, Rîbnița) este un politician, profesor și doctor în filozofie din Republica Moldova
* 1969: Yasuto Honda (n. 25 iunie 1969) este un fost fotbalist japonez.
* 1969: Vlad Ivanov (n. 25 iunie 1969, Botoșani) este un actor de film, scenă și voce român. Este cunoscut pentru interpretarea doctorului Bebe în filmul premiat la Cannes 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și pentru primul său rol principal într-un lungmetraj, Principii de viață (2010). A interpretat roluri secundare în mai multe filme ale curentului cinematografic realist Noul val românesc. Vlad Ivanov provine dintr-o familie de lipoveni.
Filmografie:

Bacalaureat (2016) - Inspectorul șef
Toni Erdmann (2016) - Iliescu
Câini (2016) - Samir
Un etaj mai jos (2015)
Poziția copilului (2013) ca Dinu Laurențiu
Snowpiercer (2013)
În ceață (2012) ca Grossmeier
Crulic (2011) ca Narator
Pauza de masă (2010)
Principii de viață (2010) - Emilian Velicanu
Fericirea mea (2010)
Martor și acuzator (2010)
Năpasta (2010) - Dragomir
Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăși, frumoasă e viața! (2009) ca Grigore
Amintiri din Epoca de Aur 2: Dragoste în timpul liber (2009) ca Grigore
Cealaltă Irina (2009)
Concertul (2009) ca Piotr Tretiakin
Marea Neagră (2009)
Polițist, adjectiv (2009) ca Anghelache
Serviciul omoruri (2008) ca Marcel (ep.3)
1 lună cu 432 (2007)
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) ca Domnu' Bebe
Interior. Scară de bloc (2007) ca Adrian
Gardă de corp (2006) ca RSO John Lydon
Și totul era nimic... (2006)
Viața fără ea (2006) ca Adrian
Bani de dus, bani de-ntors (2005) ca șoferul Vasile
Snuff-Movie (2005) ca Polițist
Trăgător de elită (2005) ca Mikhail Beslan
Moș Goriot (2004) ca Gondureau
Une place parmi les vivants (2003) ca Antoine
Accords et à cris (2002) ca Nico
Azazel (2002) ca Cunningham's Coachman
Țăcăniții (2002) ca Nico
Mekhanicheskaya syuita (2001)
Natures mortes (2000)
Dușmanul dușmanului meu (1999) ca Cosic
Faimosul Paparazzo (1999)
Homicide conjugal (1998) ca Fonctionnaire

TV:

Liceenii în alertă - regia M. Plângău;
Triunghiul morții - regia Sergiu Nicolaescu;
Ambasada - regia Gustavo Marino (coproducție americano-română), Nature morte - regia Patrick Malakian (coproducție francezo-română pentru canalul de televiziune M6);
Țăcăniții - regia Gerard Cuq (coproducție francezo-română), în spectacolul de teatru TV Insula - în regia lui Dinu Cernescu (difuzat în 1998 pe TVR1).

Vlad Ivanov a apărut în spectacole de divertisment la TVR1, ANTENA 1, PRO.TV, în videoclipul NATO al formației Timpuri Noi, în reclame TV (ale casei de asigurari SARA MERKUR, CONNEX, cafelei ELITA).

Roluri în teatru:

1992 - Pantomimia - un spectacol în regia lui Dan Puric (T.N.B.);
1994 - Cartea lui Prospero - un spectacol în regia lui Ion Cojar, Gelu Colceag și Sergiu Anghel (Teatrul romano-american);
1995 - Comisul Stacan din Hatmanul Baltag de Costache Negruzzi, regia prof. univ. Sanda Manu;
1996 - Amyras din Tamerlan cel mare de C. Marlowe, regia V. I. Frunză (T.N .B.);
1997 - George din Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu, regia M. Manolescu (T.N.B.); Sir Lucius o'Trigger din Rivalii de R. B. Sheridan. regia D. Micu (T.N.B.);
1998 - Franck din Cabotinul de J. Osborne, regia Alice Barb (TN.B.); Mihail din Năluca de Fănuș Neagu, L. Chișu și D. Micu, regia D. Micu (T.N.B.);
1999 - Ali, Al doilea brahman, Cavalerul, Max, Fiul din Regele și cadavrul de Vlad Zografi, regia Andreea Vulpe (T.N.B.); Bagot din Richard II de W. Shakespeare, regia Mihai Mănuțiu (T.N.B.); Dr. Hurmuz din Generația de sacrificiu de I. Valjan, regia Dinu Cernescu (T.N.B.); Moartea din Tov. Frankenstein, conducătorul iubit, un spectacol de Mihai Mănuțiu (Teatrul Act, Teatrul Odeon, 3Sat);
2000 - Îngerul din Joana D'Arc. Pagini de dosar, un spectacol de Mihai Mănuțiu (T.N.B. - Smart); Armand Duval din Dama cu camelii de AI. Dumas (fiul), regia Răzvan Mazilu (T.N.B.); Vânătorul de fluturi din Macbeth de Eugen Ionescu, regia Beatrice Bleonț (T.N.B.);
2001 - Dr. Samson Carasco din Omul din La Mancha de Dale Wasserman, regia Ion Cojar (T.N.B.); Tahei din Amanții însângerați de Chikamatsu Mozaemon, regia AI. Tocilescu (T.N.B.);
2002-2003 - Richard Inimă de Leu din Leul în iarnă de James Goldman, regia Peter Bokor, (T.N.B.); Nenea lancu din Mofturi la Union (un spectacol cu texte din I.L. Caragiale), regia Gelu Colceag, (T.N.B.); Crăcănel din D'ale carnavaluluide I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, (T.N.B); Kulaghin din Trei surori A.P. Cehov, regia Yuri Krasovski (T.N.B.); Brânzovenescu din 0 scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Grigore Gonța, (T.N.B.) și în Zi-le oameni și dă-le pace - spectacol aniversar I.L. Caragiale, regia Rodica Mandache.

Vlad Ivanov

* 1972: Saif al-Islam Gaddafi (arabă سيف الإسلام معمر القذافي, tradus ca „Sabia Islamului”; n. 25 iunie 1972) este o figură politică libiană. Este al doilea fiu al lui Muammar Gaddafi, care a condus Libia din 1969 până în 2011. Mama lui este cea de-a doua soție a lui Gaddafi, Safia Farkash. El a fost parte din cercul interior al tatălui său,^[2] care desfășoară relații publice și roluri diplomatice, în numele tatălui său. În timpul domniei tatălui său, el a fost oficial cea de-a doua cel mai recunoscută oficialitate din Libia^[3] și a fost menționat ca un posibil succesor, deși el a negat acest lucru.^[4]

El a fost arestat la 19 noiembrie în orașul Ubari, lângă Sabha, în sudul Libiei, 640 km (400 mi) de Tripoli.

În timpul căderii orașului Tripoli, pe 21 august 2011, s-a spus că a fost capturat de forțele CNT, dar în noaptea lui 22 august a apărut la intrarea hotelului Rixos, unde stăteau jurnaliștii străini.^[5]

Deși a fost din nou relatat pe larg la momentul respectiv că, Saif al-Islam Gaddafi, a fost capturat sau ucis de forțele de CNT în timpul etapelor de încheiere a bătăliei de la Sirte, la 20 octombrie 2011, aceste relatări au fost false, datorită faptului că la scurt timp după ce tatăl său a fost ucis, prim-ministrul libian Mahmoud Jibril a declarat că Saif al-Islam Gaddafi a reușit să scape și a fost pe fugă.^[6] Pe 24 octombrie 2011, se spune că ar fi obținut sprijinul triburilor loiale tatălui său și a declarat că va continua lupta.^[7] La 28 octombrie, s-a relata că a părăsit Libia cu succes și a fost în Niger.^[8] S-a raportat că el a fost transportat cu avionul la Zintan. Capturarea sa a fost confirmată de către Curtea Penală Internațională (CPI) în 20 noiembrie 2011

* 1974: Remus Florinel Cernea (n. 25 iunie 1974, București) este un politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susținător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință.

Este cunoscut pentru numeroasele acțiuni civice derulate în ultimii ani care vizează apărarea și promovarea drepturilor omului și în special apărarea libertății de exprimare și a libertății de gândire, conștiință și religie a fiecărui cetățean, indiferent de convingerile sau credințele acestuia, respectarea principiului democratic al separației puterilor în stat și respectării valorilor democratice și laice, sau respectarea dreptului de a alege și de a fi ales.

A candidat la alegerile prezidențiale din 2009 din partea Partidului Verde, al cărui președinte a și fost, obținând peste 60.000 de voturi sau 0.62% din sufragii.^[3] În octombrie 2010 a demisionat din Partidul Verde din cauza unor diferențe ideologice și a pus bazele Mișcării Verzilor.^[4] În 2012 a fost ales deputat pe listele USL. În timpului mandatului a trecut la deputați neafiliați

* 1975: Vladimir Borisovici Kramnik (în limba rusă Владимир Борисович Крамник; n. 25 iunie 1975,^[1]^[2] Tuapse, Rusia) este un șahist rus, care deține titlul de mare maestru internațional de șah, fiind și campion mondial în versiunea de șah clasic înființată de Kasparov (2000 - 2006) și apoi campion mondial al versiunilor unificate (2006-2007).

* 1975: Linda Edna Cardellini (n. 25 iunie 1975, Redwood City, Statele Unite) este o actriță de film, de televiziune și de voce americană. Este cunoscută pentru roluri în seriale precum Freaks and Geeks (1999–2000), Spitalul de urgență (2003–2009) și Bloodline (2015–2017).^[1]Rolul Sylviei Rosen în Mad Men (2013–2015) i-a adus o nominalizare la premiul Emmy pentru cea mai bună actriță într-un serial dramatic.^[2]Cardellini este, de asemenea, cunoscută pentru reprezentarea Velmei Dinkley în seria live action Scooby-Doo (2002–2004), a lui Cassie în Brokeback Mountain (2005) și a Laurei Barton în Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron (2015). Ca actriță de voce s-a remarcat în serii animate precum Un show obișnuit (2012–2015), Ciudățeni (2012–2016) și Sanjay și Craig (2013–2016).

Linda Cardellini la ediția din 2011 a Festivalului de Film American din Deauville

* 1975: Dragoș Mihalache născut 25 Iunie 1975 în Ploiești,România este un fost fotbalist român.
* 1977: Layla El (25 iunie din 1977), este o dansatoare profesionistă, actriță și fostă luptătoare profesionistă de wrestling engleză cu origine spaniolă și marocancă,^[1] , care a lucrat pentru WWE sub numele de Layla.^[2]Printre realizările sale se află un titlul de Women's Championship în afară de a fi ultima diva în posesia acestei centuri, unul ca Campioana Divelor și una în calitate de co-campioană al Campionatului de Dive lângă Michelle McCool. Layla a fost câștigătoarea Diva Search în 2006. Layla deține recordul de a câștiga lupta de dive ce-a mai scurtă din istoria WWE învingândule pe Gemenele Bella în doar 11 secunde. În plus, Layla a câștigat un premiu Slammy în 2010 cu Michelle McCool.

Layla a fost născută în Londra, Anglia, 25 iunie, 1977. După ce a participat la o facultate de arte, a fost dansatoare la Asociația Națională de Baschet.^[3]

Mama lui Layla a murit de cancer în 2008, de acea este activistă al WWE în ajutor de cancer..^[1] A locuit anterior în Miami și Los Angeles.

În 2010, Layla a avut o relație cu luptătorul Cody Rhodes. În prezent, Layla este căsătorită cu fostul wrestler din WWE Ricky Ortiz. Pe 27 Noiembrie 2015, Layla s-a unit în căsătorie cu Ricky Ortiz. Pe 29 decembrie a aceluiași an, Layla a revenit pe rețelele sociale pentru a anunța oficial data pe care s-a căsătorit.

Layla in 2014

* 1977: Fernanda Cama Pereira Lima (pronounție în portugheză: /feɾˈnɐ̃dɐ ˈkɐ̃mɐ peˈɾejɾɐ ˈɫĩmɐ/, n. 25 iunie 1977) este o actriță, fotomodel, gazdă de televiziune, jurnalistă și femeie de afaceri braziliană. În pofida unei cariere scurte în film și telenovele, ea a devenit cunoscută în cultura populară, ca gazdă a unei varietăți de showuri TV, cum ar fi MTV Brasil, Rede TV! și Globo TV. În 2014, ea a fost contractată de FIFA pentru a fi muză la Campionatul Mondial de Fotbal 2014 și la Ballon d'Or.

Fernanda Lima in 2012.

* 1980: Inma Cuesta (n. 25 iunie 1980,^[1] Valencia, Spania) este o actriță spaniolă.

Filmografie:

Albă ca zăpada (2012)
Julieta (2016)

Inma Cuesta

* 1981: Simon Ammann (n. 25 iunie 1981) este un sǎritor cu schiurile elvețian, cunoscut ca Simi.

Ammann s-a nǎscut în Grabs, Elveția, având ca pǎrinți pe Margit și Hienrch Ammann, și a crescut în Unterwasser, Elveția. Prima sa performanță este medalia de aur de la Salt Lake City.

* 1981: Dan Marius Matei (n. 25 iunie 1981, Cluj-Napoca) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de fundaș dreaptala clubul din Liga a III-a, Sănătatea Cluj, echipă pe care o și antrenează, din postura de asistent.

* 1982: Nicoleta Coica (n. 25 iunie 1982, Chișinău, URSS) este o fostă înotătoare din Republica Moldova. Ea s-a calificat pentru cursa feminină de 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de vară din 2004.

* 1982: Jung Ji-hoon (născut la 25 iunie 1982) este un cântăreț, dansator, model, actor, om de afaceri și designer din Coreea de Sud.

Cariera lui muzicală include 7 albume (șase în Coreea de Sud, unul în Japonia), 19 single-uri și numeroase turnee și concerte în jurul lumii. Cariera de actor a început-o în 2003, când a câștigat premiul KBS pentru Cel Mai Bun Actor Debutant, pentru rolul său din serialul Sang Doo! Let's Go To School. În 2004, Rain a câștigat premiul KBS Excelență în Actorie pentru rolul din serialul Full House. După serialul A Love To Kill, el a jucat în primul său film coreean, I'm a Cyborg, But That's OK (2006), care a câștigat premiul Alfred Bauer la Festivalul Internațional de Film din Berlin. Rain a mai jucat în filmele americane Speed Racer (2008) și Ninja Assassin (2009), cel din urmă făcându-l să devină primul coreean care a câștigat un premiu MTV.^[1]

În 2007, Rain a părăsit agenția de management JYP Entertainment și și-a înființat propria agenție, J.Tune Entertainment.

RAIN

* 1983: Joanna Klepko (n. 25 iunie 1983, în Szczecin), cunoscută după numele de scenă Cleo, este o cântăreață poloneză. Ea a reprezentat Polonia la Eurovision 2014 din Copenhaga, Danemarca, împreună cu Donatan, cu piesa "My Słowianie"

Joanna Klepko este absolventă a Universității de Știință din Varșovia.^[2]

A cântat în trupa de muzică gospel "Soul Connection".^[3] Ea este câștigătoarea primului sezon al concursului "Studio Garaż", la categoria ritm și blues.^[2] Ea a mai lucrat cu Pezet, Onar, Pih, Ramona 23, WSRH, Wet Fingers și Endefis.^[4]

În 2011, Cleo a luat parte la concursul X Factor (varianta poloneză).^[5]Din 2013, ea colaborează cu Donatan.^[2]

Pe 25 februarie 2014, la talk-showul Świat się kręci de pe postul polonez TVP, a fost anunțat că Cleo va reprezenta Polonia cu piesa "My Słowianie", împreună cu Donatan, la Concursul Muzical Eurovision 2014din Copenhaga, Danemarca.^[6] Ei au terminat pe locul 14 în finală, cu 62 de puncte. Acest scor a cauzat diverse controverse, deoarece la rezultatul televot, Polonia a obținut locul 5, cu 162 de puncte (punctaj maxim de la Regatul Unit, Irlanda, Norvegia și Ucraina). Polonia nu a primit puncte de la Regatul Unit și Irlanda, cu toate că a fost prima la televotul public. Aceasta s-a întâmplat după ce juriul britanic și irlandez a plasat-o pe ultimul loc (locul 25). Această controversă a fost discutată în ziarele The Independent, BBC News, The Telegraph, The Guardian și Mirror

Cleo la Eurovision (2014)

* 1983: Liubov Șutova (rusă Любовь Андреевна Шутова; n. 25 iunie 1983, Novosibirsk) este o scrimeră rusă specializată pe spadă.

* 1985: Piotr Celeban (născut în 25 iunie 1985, Szczecin, Polonia) este un jucător polonez de fotbal aflat sub contract cu Śląsk Wrocław și convocat în mai multe rânduri pentru echipa națională a Poloniei.

* 1985: Lucian Chețan (n. 25 iunie 1985 în Pitești) este un fotbalist român care în prezent joacă la CS Inter Clinceni pe posturile de fundaș central și mijlocaș defensiv.

* 1986: Pontus Wernbloom (n. 25 iunie 1986 în Kungälv) este un mijlocaș suedezde fotbal. Din anul 2012 evoluează la clubul ȚSKA Moscova.

* 1987: Elis Bakaj (n. 25 iunie 1987) este un fotbalist albanez care se află sub contract cu clubul Cernomoreț Odesa.
* 1987: Anastasia Lobaci (în belarusă Анастасія Лобач) (n. 25 iunie 1987, în Minsk),^[2], cunoscută anterior ca Anastasia Kamenșikova, este o handbalistă din Belarus care evoluează pe postul de pivot. În sezoanele 2016-2017 și 2017-2018 ea a fost legitimată la campioana României, CSM București, în Liga Națională.

Lobaci este componentă a echipei naționale a Belarusului.

* 1989: Xonia (nume real Loredana Sachelaru; n. 25 iunie 1989, Melbourne, Australia) este o cântăreață, compozitoare, actriță și dansatoare australiană de origine română. Xonia s-a născut pe 25 iunie 1989 în Melbourne, Australia din părinți români.^[1] Numele ei de la naștere este Loredana Sachelaru, dar se promovează ca Xonia din adolescență.^[2]Melodia ei de debut este „Someone to Love You”, care a avut un succes moderat.^[3] În același an a fost aleasă să reprezinte Australia la Festivalul Cerbul de Aur, unde a cântat două melodii: „Dirty Dancer” și „Trandafir de la Moldova”.^[4]^[5] Impresionați de abilitățile sale vocale, cei de la Universal Music România i-au oferit un contract.^[6]^[7] În 2010 a lansat single-ul „Take the Lead”, care a avut reacții pozitive și a creat agitație pe internet.^[8]^[9]^[10]

Tot în 2010 a colaborat cu trupa românească de pop, Deepcentral, la un nou single numit: „My Beautiful One”.^[11] Ea lucrează la albumul ei de debut cu niște producători muzicali cunoscuți din România: Marius Moga, George Hora, Mihai Ogășanu și Deepcentral.

S-a născut în Melbourne, Australia și a început cariera muzicală la vârsta de 8 ani, iar până la vârsta de 14 semnase deja un contract cu o casă de discuri. A muncit din greu în studioul de înregistrări, experimentând și colaborând cu nume grele ale industriei muzicale internaționale, precum Martin Jenkins (VHJ Music), Rob David (Kylie Minogue – “Can’t get you outta my head), BRian Rawling (Cher, Danni Minogue), Doug Brady (Olivia Newton John, Doug Brady), Kevin Colbert (Paulina Rubio – “Casanova”, Brian Canham (Psuedo Echo – “Funky Town”).

La vârsta de 7 ani se antrena în cadrul prestigioasei școli de balet “The Australian Ballet School“. A fost aleasă să joace rolul principal în producția “Spărgătorul de nuci” (o producție The Dancer’s Company Tour), care a ținut un turneu regional în Victoria, Tasmania și New South Wales. Ulterior, ea decide să își completeze stilul de dans alături de celebrul coregraf și instructor Robert Sturrock, a cărui experiență în televiziune include producții precum The Saturday Show, Hey Hey It’s Saturday, The Simon Gallagher Series, Countdown, The Logies.

De asemenea, și-a dezvoltat de mică pasiunea pentru actorie și s-a hotărât să urmeze un curs specializat. A început la Screen Actors Studio și, imediat după, a urmat o serie de colaborări cu agenții de profil unde a început să lucreze. Printre aparițiile cinematografice și tv ale Xoniei se numără: Noah’s Ark (Cable TV), Sea Chance (TV Series A.B.C), High Flyers (Channel 10), Holly’s Heroes (Cable TV), serialul Neighbours (Grundy Television), Lost and Found, Charlotte’s Web(Paramount Pictures), rolul principal în scurtmetrajul What to Say (The Indian Maiden). Xonia a fost model în multe campanii (pentru automobilele Mazda și TVC pentru Weston’s Cakes and Bar) însă poate fi recunoscută cel mai ușor după rolul “Bubblegum Girl” în reclama din campania de promovare a Fernwood Fitness Centre. Visează să lucreze la un film hollywoodian într-o zi.

Născută din părinți români, în 2006 a fost aleasă să reprezinte Australia la concursul internațional “Miss Diaspora”, concurs pe care l-a și câștigat. Acest lucru i-a oferit șansa să cânte în cadrul Festivalului Callatis în fața celor 20.000 de spectatori.

În 2008 Xonia a decis să lucreze independent și să își dezvolte talentul artistic la Hollywood Pop Academy din Los Angeles, unde a fost acceptată să studieze. Britney Spears, Rihanna, Ne-Yo, Janet Jackson, Adam Levine (Maroon 5), Jessica Simpson și Lindsay Lohan sunt doar câțiva dintre actualii/foștii elevi ai acestei prestigioase instituții. Xonia a sustinut și un turneu în SUA, cântând pentru comunitățile de români.

În timp ce era în America, Xonia a primit o invitație pentru a intra în juriul concursului anual Miss Diaspora și pentru a cânta încă o dată la Festivalul de la Callatis. Ea a acceptat invitația, s-a întors în România și a semnat un contract de management cu agenția Star Management pentru a se lansa oficial în industria muzicală românească. Pentru albumul sau produs în România, Xonia a colaborat cu producători muzicali consacrați în industria muzicală autohtonă: Marius Moga, Mihai Ogășanu, Deepcentral, George Hora.

Anul 2009 îi aduce Xoniei primul contract cu o casă de discuri, Universal Music România. Pe 12 aprilie 2010, primul videoclip al Xoniei a fost lansat, clipul melodiei `Take The Lead` ^[12] o poziționează pe Xonia ca una dintre noile fete din industria muzicală românească.

„Take The Lead”, piesa compusă în colaborare de Xonia și Mihai Ogășanu a intrat în finala concursului ISC la categoria `Pop/Top40`. Videoclipul creat special pentru internet a intrat în finală la categoria `Music Video`.

În același an Xonia lansează în colaborare cu Deepcentral piesa, „My beautiful one” ^[13] care ajunge rapid pe locul 1 în clasamentele de specialitate și devine cel mai difuzat artist al anului 2010 cu peste 3.4 milioane de difuzări. Blonda din Australia devine astfel liderul incontestabil din rândul solistelor pop.

„My Beautiful One” ajunge în Top 10 în Grecia, top 13 în Turcia, Top 30 în Bulgaria și top 100 în Rusia.

La începutul lunii februarie 2011 XONIA lansează cel de-al treilea single – „Hold On”, produs în colaborare cu aceeași Deepcentral. Piesa, lansată inițial pe internet, este inclusă deja în playlist-ul celor mai importante posturi de radio și ajunge până pe locul 10 în clasamentele muzicale, în luna august cântăreața lansează videoclipul.

Prin intermediul casei de discuri, Universal Music Romania, Xonia scrie alături de Deepcentral single-ul trupei Sistem în colaboarare cu Deepcentral și unul dintre single-urile Deepcentral „Speed of Sound”.

Anul 2014 marchează prima colaborare a Xoniei cu un artist internațional, J Balvin superstarul columbian își pune amprenta asupra noului single al cântăreței "I Want Cha". Piesa devine rapid un imn de club. „I Want Cha” are peste 5.000.000 de vizualizări pe YouTube în trei luni de la lansare, iar coregrafia extrem de sexy din videoclip devine virală. Fetele din întreaga Românie au început să învețe "Banana Dance". Piesa este licențiată în țări din întreaga lume: Columbia, Turcia, Grecia, Bulgaria, Franța și Spania.

Pe 18 mai Xonia colaborează cu câștigătorul Românii Au Talent, Adrian Țuțu, și lansează „Averi de Sentimente”. Piesa a avut premiera pe postul național de televiziune, Pro TV chiar la Românii Au Talent.

Xonia

* 1990: Petru Daniel Vădrariu (n. 25 iunie 1990) este un jucător român de fotbal, care este legitimat la CSM Școlar Reșița. Este un produs al școlii de fotbal care aparține clubului Jiul Petroșani.

* 1991: Jack Lisowski (n. 25 iunie 1991, Cheltenham, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.

În prezent se află pe poziția a 15-a mondială, cea mai bună din carieră. Lisowski realizat breakul maxim o dată, în calificările Campionatului Regatului Unit din 2012.

* 1994: Egor Krid (nume real: Egor Nikolaevici Bulatkin; n. 25 iunie 1994, Penza, Rusia) este un cântăreț rus.
Egor Bulatkin s-a născut la 25 iunie 1994 în orașul Penza din Rusia. Din copilărie visa să devină muzician

Egor Krid

* 2002: Masson Vale Cotton (n. 25 iunie 2002) în San Diego, California, SUAeste un actor american cunoscut datorită rolului din serialul „Desperate Housewives” unde a interpretat în 6 episoade personajul Maynard „MJ” Delfino. A mai jucat în The Spleenectomy (2008) și în alte seriale. Acesta este fratele mai tânăr al actorului Maxwell Perry Cotton.
Filmografie:

Radio Free Albemuth(2009)
Desperate Housewives(2008)-TV-(6 episoade)
The Spleenectomy(2008)
"ER"(2008)-TV-(1 episod)
Medium(2008)-TV-(1 episod)
A Dennis the Menace Christmas(2007)-(neacreditat)

Decese

· 635: A decedat Gāozǔ, primul împărat al dinastiei Tang din China (n. 566).

· 1134: A murit Niels, rege al Danemarcei (n. 1065). Niels (1065 – 25 iunie 1134) a fost rege al Danemarcei din 1104 până în 1134. Niels l-a succedat pe fratele său Eric I al Danemarcei și se crede că a fost fiul cel mai tânăr al regelui Svend al II-lea al Danemarcei. Regele Niels a sprijinit în mod activ canonizarea lui Knut al IV-lea al Danemarcei și l-a susținut pe fiul său, Magnus I al Suediei, să-l ucidă pe potențialul succesor, Knud Lavard.

· 1533: Maria Tudor (18 martie 1496 – 25 iunie 1533) a fost sora mai mică a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și regină a Franței în timpul mariajului ei cu Ludovic al XII-lea al Franței. După moartea acestuia, s-a căsătorit cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk.

O schiţă a Mariei în timpul scurtei perioade ca regină a Franței.

Maria a fost al cincilea copil al regelui Henric al VII-lea al Angliei și a reginei Elisabeta de York. S-a născut la Palatul Richmond. Ea și fratele ei Henric au fost apropiați în timpul copilăriei—el și-a numit fiica, viitoarea regină Maria I, după ea. Nava de război Mary Rose, de asemenea, a fost denumită în onoarea ei.

În timpul adolescenței ei, Ducele de Milano a încercat să aranjeze o căsătorie între ea și fiul lui cel mic, Massimiliano Sforza, ca o modalitate de a obține ajutorul lui Henric al VII-lea în lupta împotriva francezilor. Henric a respins acest lucru deoarece Anglia trăia în pace cu Franța și nu dorea să fie implicat în războaiele italiene.

Cunoscută în tinerețea ei ca una dintre cele mai frumoase prințese din Europa,^[1] Maria a fost logodită în decembrie 1507 cu Carol de Castilia, viitorul Carol Quintul, împărat romano-german. Cu toate acestea, din cauza schimbărilor intervenite în alianțele politice ale puterilor europene, căsătoria nu a mai avut loc.^[2] În schimb, Cardinalul Wolsey a negociat un tratat de pace cu Franța, iar pe 9 octombrie 1514, la vârsta de 18 ani, Maria s-a căsătorit la Abbeville cu regele în vârstă de 52 de ani al Franței, Ludovic al XII-lea. Una din doamnele ei de onoare a fost Anne Boleyn.

Maria a fost descrisă de către ambasadorul venețian fiind "ca un rai—înaltă, subțire, cu ochi de culoare gri și cu o paloare extremă". Își purta părul de culoare roșie-aurie lung până la talie.^[3] În ciuda celor două căsătorii anterioare, regele nu avea fiii în viață și a încercat să aibă un moștenitor; însă Ludovic a murit la 1 ianuarie 1515, la mai puțin de trei luni după ce s-a căsătorit cu Maria.

După moartea lui Ludovic, noul rege Francisc I a încercat să aranjeze o a doua căsătorie pentru frumoasa văduvă

Prințesa Maria Tudor și Charles Brandon, Duce de Suffolk, c. 1516.

Maria era nefericită în căsnicia cu Ludovic deoarece era îndrăgostită de Charles Brandon, Duce de Suffolk.^[5] Fratele ei Henric știa de sentimentele surorii sale^[6] însă ar fi dorit ca viitoarea căsătorie să fie în avantajul alianțelor politice.

Când l-a trimis pe Brandon s-o aducă pe Maria înapoi în Anglia, la sfârșitul lunii ianuarie 1515, l-a pus pe Duce să-i promită că n-o va cere în căsătorie.^[7]Cu toate acestea, cuplul s-a căsătorit în secret în Franța la 3 martie 1515. Din punct de vedere tehnic, acest lucru a fost o trădare; Brandon s-a căsătorit cu o prințesă regală, fără consimțământul lui Henric. Regele era indignat iar Consiliul de Coroană a cerut ca Brandon să fie închis sau executat.

Datorită intervenției Wolsey și a afecțiunii lui Henric atât pentru sora lui cât și pentru Brandon, cuplul a primit doar o amendă grea.^[8] Oficial, ei s-au căsătorit la 13 mai 1515 la Palatul Greenwich.

Chiar și după a doua căsătorie, Mariei a continuat să i se spună la curtea engleză "regina Franței" și nu "ducesa de Suffolk".^[9] Cea mai mare parte a timpului, Maria a petrecut-o la moșia Ducelui în Suffolk.^[10]

Relațiile dintre Henric al VIII-lea și Maria au fost tensionate la sfârșitul anilor 1520 când ea s-a opus încercării regelui de a anula căsătoria cu Ecaterina de Aragon, pe care Maria o cunoștea de ani de zile. A dezvoltat o aversiune puternică față de viitoarea regină, Anne Boleyn,^[11], cu care s-a întâlnit prima dată în Franța.^[12]

Maria a murit la Westhorpe Hall, Westhorpe, Suffolk la 25 iunie 1533, și inițial a fost înmormântată la Suffolk. Corpul a fost mutat după ce abația a fost distrusă în timpul disoluției mănăstirilor. Curând după moartea ei, soțul ei s-a căsătorit cu logodnica fiului său, care avea 14 ani și cu care a avut doi fii.

Maria și Brandon au avut patru copii, două fiice și doi fii:

Henry Brandon (11 martie 1516 - 1522)
Lady Frances Brandon (16 iulie 1517 – 20 noiembrie 1559), s-a căsătorit cu Henry Grey, Duce de Suffolk și a fost mama lui Lady Jane Grey
Lady Eleanor Brandon (1519 – 27 septembrie 1547), s-a căsătorit cu Henry Clifford, al 2-lea Conte Cumberland.
Henry Brandon, Conte Lincoln (c.1523 - martie 1534).

Maria Tudor

* 1671: Giovanni Battista Riccioli (n. 17 aprilie 1598, Ferrara, Statele Papale – d. 25 iunie 1671, Bologna, Statele Papale^[5]) a fost un preot catolic iezuit și astronom italian. A predat la Universitatea din Pavia și la cea din Bologna.

În 1650 Giovanni Battista Riccioli a fost primul care a notat că Mizar este o stea dublă. În 1651 a publicat lucrarea Almagestum novum, în care repune problema sistemului heliocentric formulat de Copernic.

Împreună cu părintele Francesco Grimaldi, a studiat relieful accidentat al Lunii și a atribuit acestor forme de relief nume inspirate din țara lor.

În onoarea lui Giovanni Battista Riccioli, craterul lunar Riccioli a primit numele său.

Opere:

Astronomie:

Geographicae crucis fabrica et usus ad repraesentandam ... omnem dierum noctiumque ortuum solis et occasum, Bologna, 1643;
Almagestum novum astronomiam veterem novamque complectens observationibus aliorum et propriis novisque theorematibus, problematibus ac tabulis promotam, tomurile I-III, Bologna, 1651;
Geographiae et hydrographiae reformatae libri duodecim, Bologna, 1661 (ediția a II-a, Veneția, 1672);
Astronomia reformata, tomurile I-II, Bologna, 1665;
Vindiciae calendarii Gregoriani adversus Franciscum Leveram, Bologna, 1666;
Apologia R.P.Io. Bapt. Riccioli Societatis Iesu pro argumento physicomathematico contra systema Copernicanum, Veneția, 1669;
Chronologiae reformatae et ad certas conclusiones redactae tomus primus, tomurile I-III, Bologna, 1669;
Tabula latitudinum et longitudinum, Viena, 1689.

Teologie:

· 1673: A murit Charles Ogier de Batz de Castelmore, conte d’Artagnan, eroul care l-a inspirat pe scriitorul francez Alexandre Dumas pentru faimosul sau roman ”Cei trei muschetari”. Charles de Batz-Castelmore conte D’Artagnan, s-a născut între anii 1611 și 1615 in castelul Castelmore din Gasconia și a murit pe 25 iunie 1673, în timpul Războiului franco – olandez, la asediul orasului Maastricht. S-a aflat în slujba regelui Ludovic al XIV-lea și a cardinalului Mazarin, fiind recompensat cu gradul de căpitan în Garda Muschetarilor. În jurul anului 1630 a plecat la Paris, pentru a urma o carieră militară si a adoptat numele de fată al mamei, Françoise de Montesquiou d’Artagnan. Este ajutat de unchiul său, Henri de Montesquiou, conte d’Artagnan, sa intre în rândurile ”Gărzii franceze”, iar intre anii 1640-1642 participă la operațiuni militare in care își dovedește curajul si calitățile de militar. Sprijinit de cardinalului Mazarin, promovează în rândul Garzii Muschetarilor regelui, în 1644. Aici este posibil să se fi întâlnit deseori cu celelalte surse de inspirație pentru romanul ”Cei trei muschetari”: Armand de Sillègue d’Athos d’Autevielle (Athos), Issaac de Portau (Porthos) și Henri d’Aramitz (Aramis), toți atestați în acele vremuri ca membri ai Garzii muschetarilor regelui. Grație calităților sale deosebite, d’Artagnan va primi misiuni care necesitau discreție și rapiditate de acțiune. Se cunosc puține lucruri reale despre d’Artagnan. Există un portret al sau a cărui autenticitate nu este garantată si o biografie a sa, scrisă la aproape trei decenii dupa moartea eroului, de Gatien de Courtilz de Sandras, intitulata „Mémoires de Monsieur d’Artagnan, capitaine lieutenant de la première compagnie des Mousquetaires du Roi (Memoriile Domnului d’Artagnan, căpitan-locotenent al primei companii a Muschetarilor Regelui) de Gatien de Courtilz de Sandras (Köln, 1700). Această carte fusese împrumutată de Alexandre Dumas din biblioteca publică din Marsilia, iar fișa de bibliotecă s-a păstrat până în prezent; Dumas a luat cartea cu el când s-a întors la Paris. Biografia lui Gatien de Sandras Courtilz este un mestec de fapte reale și imaginare, care l-au inspirat pe Alexandre Dumas să dea viata personajului d’Artagnan, eroul din cartile publicate între 1844 și 1850, dintre care cea mai cunoscuta este „Cei trei muschetari”. În 1658, după reorganizarea corpului miltar, d’Artagnan devine sublocotenent al ”Marilor Muschetari” sau ”Muschetarii gri”. În fapt el era comandantul, deoarece liderul nominal era un nepot al lui Mazarin. Cu această ocazie d’Artagnan primește drept reședință un întreg han în mijlocul Parisului. Frecventând saloanele literare, cunoaște o văduvă bogată pe numele de Anne Charlotte de Chanlecy. Pe 3 martie 1659, un act semnat de Ludovic XIV și Mazarin îi dă permisiunea muschetarului să o ia de soție, fapt petrecut pe 3 aprilie. Vor avea doi fii, unul în 1660 și altul în 1661. D’Artagnan va prefera însă să petreacă mai tot timpul departe de casă, pe câmpul de bătălie sau la manevre de antrenament. Deși avea venituri consistente, el reușea el mereu să rămână fără bani, așa că apela la ajutorul soției. Aceasta, suspicioasă, va pune spioni pe urmele sale si va afla astfel că soțul său cheltuia banii pe petreceri și mai mult, călca strâmb în căsnicie. De aceea ea se va separa de el în 1665, urmând să-și dedice timpul administrării eficiente a moșiilor sale, care vor asigura peste ani venituri substantiale fiilor lui d’Artagnan. În 1667 va deveni conducătorul Gărzii muschetarilor, primind gradul de căpitan-locotenent și o rentă lunară generoasă. În decembrie 1672 ajunge guvernator al orașului Lille, unul dintre punctele strategice foarte importante ale Franței, în contextul războiului început în același an împotriva Provinciilor Unite (Olanda și Belgia). În luna iunie a lui 1673 armata franceză se afla în plină ofensivă. dar in fața orașului Maastricht, soldații Regelui Soare sunt opriți. În ajutor este chemat corpul de elită condus de d’Artagnan. Pe 25 iunie, eroul idealizat de Alexandre Dumas este ucis de un glonte care l-a lovit în cap, sau în gât, (conform altor surse). Patru muschetari și-au riscat viața în încercarea de a-i recupera trupul aflat în fața liniilor olandeze.
Aflând despre moartea sa, regele Ludovic al XIV-lea a spus: ”L-am pierdut pe d’Artagnan, cel în care aveam cea mai mare încredere și care era priceput la toate”. În ceea ce privește soarta Garzii de elita a muschetarilor,aceasta a fost desființata de regele Ludovic al XVI-lea în 1776, din rațiuni bugetare. Odata cu restaurarea Burbonilor, dupa abdicarea lui Napoleon, muschetarii au reintrat în activitate pe data de 6 iulie 1814. După întoarcerea lui Napoleon din insula Elba, aceștia practic s-au autodizolvat, unii dispersându-se prin țară, alții însoțindu-l pe regele Ludovic al XVIII-lea în scurtul său exil.
În final, pe 1 ianuarie 1816, gloriosul corp al muschetarilor a încetat să existe.

· 1686: A murit pictorul rus Semion Ushakov; (n. 1626). Simon Ușakov sau Simon (Pimen) Fiodorovici Ușakov, (n. 1626[2] – d. 25 iunie 1686, Moscova), a fost un artist grafic rus din secolul al XVII-lea. Împreună cu Fiodor Zubov și cu Fiodor Rojnov, este asociat cu reforma Bisericii Ortodoxe Ruse, întreprinsă de Patriarhul Nikon. Printre picturile sale, amintim Sfânta Față și Hristos pe Tron, ambele expuse în Catedrala Sfânta Treime, situată în Lavra Sfânta Treime – Sfântul Serghei de la Serghiev Posad, aflată la vreo 90 de kilometri, spre nord de Moscova.
* 1709: Friedrich al VII-lea Magnus de Zähringen (23 septembrie 1647 – 25 iunie 1709) a fost margraf de Baden-Durlach din 1677 până la moartea sa.

Născut la Ueckermünde, el a fost fiul lui Frederick al VI-lea, Margraf de Baden-Durlach și a soției acestuia, Christina Magdalena de Pfalz-Zweibrücken. I-a succedat tatălui său ca margraf în 1677. S-a implicat în Războiul de Nouă Ani și după Tratatul de la Ryswick în 1697, el a primit titlul de margraf de Basel, deși era numai un titlu formal și el niciodată nu a deținut puterea reală asupra orașului elvețian.

A luat parte la Războiul Succesiunii Spaniole ca unul din liderii armatei imperiale; unele dintre bătălii s-au desfășurat pe teritoriile lui. A murit la Durlach în 1709 și a fost sucedat de fiul său, Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach.

S-a căsătorit cu ducesa Augusta Marie de Holstein-Gottorp la 15 mai 1670 la Husum. Ei au avut următorii copii:

Frederick Magnus (13 ianuarie 1672 – 24 februarie 1672)
Frederica Augusta (21 iunie 1673 – 24 iulie 1674)
Christina Sophia (17 decembrie 1674 – 22 ianuarie 1676)
Klaudia Magdalene Elisabeth (15 noiembrie 1675 – 18 aprilie 1676)
Catherine (10 octombrie 1677 – 11 august 1746), în 1701 ea s-a căsătorit cu contele Johann Friedrich von Leiningen-Hartenburg
Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach (17 ianuarie 1679 – 12 mai 1738), s-a căsătorit cu Magdalena Wilhelmine de Württemberg
Johanna Elisabeth (3 octombrie 1680 – 2 iulie 1757), în 1697 ea s-a căsătorit cu Eberhard Louis, Duce de Württemberg
Albertine Frederica (3 iulie 1682 – 22 decembrie 1755), în 1704 ea s-a căsătorit cu Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin
Christopher (9 octombrie 1684 – 2 mai 1723), el s-a căsătorit cu Marie Christine Felizitas zu Leiningen-Dagsburg-Falkenburg-Heidesheim
Charlotte Sophia (1 martie 1686 – 5 octombrie 1689)
Marie Anna (9 iulie 1688 – 8 martie 1689)

Frederick VII, Margraf de Baden-Durlach

· 1767: A decedat compozitorul şi organistul german de muzica baroca Georg Philipp Telemann; (n.14 martie 1681). Deşi a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, în muzică Telemann a urmat calea autodidactă, devenind un multi-instrumentist şi unul dintre compozitorii prolifici din toate vremurile. Considerat un avangardist al timpurilor sale, este cunoscut pentru compozţiile ce reunesc un mix de stiluri împrumutate de la cele mai importante şcoli de compoziţie europene.

· 1842: Se stinge din viaţă Jean Charles Léonard (Simonde) de Sismondi, istoric, economist şi gânditor social elveţian (18 mai 1773). considerat cel dintâi exponent important al romantismului economic. A elaborat o operă vastă. Timp de 23 de ani a lucrat asupra lucrării “Histoire des Français” (în 29 vol.), publicată începând din 1818. La solicitarea editorilor Enciclopediei Britanice, Sismondi a elaborat studiul despre „Economia politică”. Pornind de aici va pregăti viitoarea sa lucraresemnificativă “Nouveaux principes d’économie politique ou de la richesse dans ses rapports avec la population” (Noi principii de economie politică sau despre bogăţie în raport cu populaţia” (1819).

· 1861 : A murit sultanul otoman Abdul-Mejid I; (n. 23 aprilie 1823). Marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal pe care le-a promovat (reforme inițiate de tatăl său, Mahmud al II-lea), care au deschis drumul modernizării Turciei și au favorizat mișcări naționaliste de eliberare în cadrul popoarelor subjugate. Pentru reformele sale, a fost considerat un adevărat Ataturk al secolului al XIX-lea.

· 1864: Regele Wilhelm I de Württemberg (n. 1781)
* 1892: Ernest Amédée Barthélemy Mouchez, mai scurt, Ernest Mouchez (n. 24 august 1821, Madrid – d. 25 iunie 1892, Wissous) a fost un astronom, hidrograf și contraamiral francez, membru al Academiei Franceze de Științe și director al Observatorului din Paris.

Ernest Mouchez

* 1898: Ferdinand Julius Cohn (n. 24 ianuarie 1828 Breslau, Regatul Prusiei^[6] – d. 25 iunie 1898, Breslau, Imperiul German^[7]) a fost un biolog german. Este considerat a fi unul dintre fondatorii bacteriologiei moderne, fiind primul care a clasificat bacteriilepe baza morfologiei lor.

În anul 1885, a primit Medalia Leeuwenhoek, iar în anul 1895 a primit Medalia Linné.

Ferdinand Cohn

· 1901: A decedat la Targoviste, Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general român, fondator al ziarelor „Perseverenta” si „Democratia”, unul dintre initiatorii miscarii „republicane” antidinastice din 1870 cunoscute sub numele de „Republica de la Ploiesti„; (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Buzău). A absolvit Scoala Militara din Bucuresti în 1859 cu gradul de sublocotenent de artilerie. Dupa o perioada în care activeaza ca ofiter studiaza dreptul în Italia, unde îşi ia şi doctoratul. Apropiat al domnului A.I. Cuza, este un pion important in îndepartarea acestuia cu complicitatea altor ofiteri, printre care col. Nicolae Haralambie, comandantul Regimentului de artilerie din Bucuresti. El a dispus arestarea fidelilor domnului, generalii Savel Manu şi I.Em. Florescu. Cum avea sa afirme mai târziu, interesul Ţării a primat interesului sau personal: „mie îmi mergea bine, Ţării însa îi mergea rau”. Petrece o perioada in Transilvania, unde face propaganda româneasca. Este arestat de oficialitatile maghiare pentru agitatii „daco-romane”. A fost fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația”. La 8 august 1870 initiaza o miscare antidinastica („Republica de la Ploiesti”), proclamând detronarea domnului Carol I şi instituirea unei Regente, confectionarea unui nou drapel. Se fac demersuri pentru ocuparea principalelor institutii. Miscarea este înabuşita de catre Batalionul de vânatori din Bucuresti. Sunt arestate o serie de personalitati publice, printre care I.C. Bratianu, N. Golescu, B.P. Hasdeu, N. Kretzulescu, care sunt judecate şi achitate, fapt ce l-a facut pe domn sa se gândeasca la abdicare. Aceasta miscare este parodiata de I.L. Caragiale în lucrarile Boborul şi De-ale Carnavalului. Participa la Razboiul de Independenta, chiar daca este ales deputat, având o contributie importanta la cucerirea redutei Grivita. Deşi participase la mişcarea antidinastică, el a fost numit între anii 1880-1892, aghiotant al regelui Carol I , iar în 1897 este ridicat la rangul de general de cavalerie. Dincolo de cele doua încercari ale sale de a schimba conducatori şi regimuri, trebuie remarcate patriotismul, valoarea scrierilor sale ca document istoric (Rasboiul neatârnarii, 1913), relatând fapte inedite din timpul razboiului şi, mai ales, calitatile vitejesti pe care le-a demonstrat pe câmpul de lupta.

* 1911: Maria Clotilde de Savoia (Ludovica Teresa Maria Clotilde; 2 martie1843 – 25 iunie 1911) s-a născut la Torino; a fost fiica lui Vittorio Emanuele II mai târziu rege al Italiei și a primei lui soții, Maria Adelaide de Austria. A fost soția lui Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte.
Maria Clotilde a fost primul născut din cei opt copii ai lui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și ai primei lui soții, Maria Adelaide de Austria. Bunicii paterni ai Mariei Clotilde au fost Carlo Alberto al Sardiniei și Maria Theresa de Austria. Bunicii materni au fost Arhiducele Rainer de Austriași Elisabeta de Savoia. Rainer a fost fiul cel mic al împăratului Leopold al II-lea.

La 30 ianuarie 1859 s-a căsătorit la Torino cu Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte (1822–1891). Împreună au avut trei copii.

Nume	Naștere	Deces	Note
Napoléon Victor Bonaparte	1862	1926	Căsătorit cu Prințesa Clémentine a Belgiei, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei.
Louis Bonaparte	1864	1932
Maria Letizia Bonaparte	1866	1926	În 1888 a devenit a doua soție a unchiului ei Amedeo (1845–1890), Duce de Aosta, și din 1870 până în 1873 rege al Spaniei.

Prințesa Clotilde cu fiul ei Napoléon Victor.

Mariajul lor nu a fost fericit, Maria Clotilde prefera viața liniștită în timp ce Napoléon Joseph prefera stilul de viață plin de distracții de la curtea franceză. Un alt factor al mariajului lor nefericit a fost circumstanțele care au condus până la căsătoria lor. Maria Clotilde avea doar 15 ani la nuntă în timp ce el avea peste 37 de ani.^[1]

Căsătoria lor a fost negociată din motive politice în timpul conferinței de la Plombières (iulie 1858).^[1] Cum Maria Clotilde era prea tânără pentru căsătorie, Napoléon Joseph a trebuit să aștepte până anul următor. Căsătoria lor a fost de multe ori comparată cu cea dintre un elefant și o gazelă; mirele avea puternice caracteristici napoleoniene (larg, voluminoas și greoi), în timp ce mireasa părea fragilă, scundă, cu părul blond și cu nasul caracteristic al Casei de Savoia.^[1]

Soțul ei i-a fost necredincios iar ea s-a implicat în activități de caritate. Maria Clotilde a fost descrisă ca fiind foarte mândră, bigotă, cuminte și modestă.^[2]

Căsătoria a fost nepopulară atât în Italia cât și în Franța. Recepția oficială de primire a lor la Paris, la 4 februarie, a fost întâmpinată cu răceală nu din lipsă de respect față de fiica regelui de Savoia ci din antipatie față de soțul ei.^[1]

După căderea celui de-Al Doilea Imperiu Francez au fost obligați să părăsească Parisul și s-au stabilit pe o frumoasă moșie din apropiere de Lacul Geneva. După decesul tatălui Mariei Clotilde în 1878, ea s-a întors la Torino fără soțul ei. În această perioadă, fiica lor Maria Letizia a locuit cea mai mare a timpului la Castelul Moncalieri cu mama sa însă cei doi fii au stat în principal cu tatăl lor.^[3]

Maria Clotilde a murit la Moncalieri la vârsta de 68 de ani. A fost înmormântată acolo și a primit onoruri regale.

Maria Clotilde
Prințesă Napoléon
Fotografie de Etienne Neurdein

· 1913: Ilarie Chendi, critic și istoric literar român (n. 1871)

· 1913: Lawrence Alma-Tadema, pictor britanic de origine olandeză (n. 1836)
* 1914: Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (n. 2 aprilie 1826 - d. 25 iunie1914) a fost penultimul Duce de Saxa-Meiningen. A domnit din 1866 până în 1914.

Georg a fost singurul fiu al ducelui Bernhard al II-lea și al soției acestuia, Marie Frederica de Hesse-Kassel.^[1] Nașterea sa a fost întâmpinată cu mare ușurare de către supușii tatălui său, deoarece succesiunea ducatul nu mai era în pericol din cauza lipsei de moștenitori de sex masculin. Georg a rămas singurul copil al familiei vreme de șaptesprezece ani, până la nașterea surorii lui, Prințesa Augusta în 1843.^[2]

Georg și-a petrecut primii ani sub supravegherea părinților și a bunicii Ducesa Luise Eleonore. Aceasta din urmă i-a insuflat lui Georg virtuțile patriotice ale moștenirii sale și simțul datoriei necesar pentru a conduce un ducat.^[2]

În 1862 singura sa soră s-a căsătorit cu prințul Moritz de Saxa-Altenburg, fiul mai mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg. Ei au fost părinții lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg, ultimul duce care a condus ducatul de Saxa-Altenburg.

Georg i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen, când acesta a fost obligat să abdice la 20 septembrie 1866 în favoarea fiului său în urma înfrângerii Austriei în războiul austro-prusac.^[3] Spre deosebire de tatăl său, Georg a rămas loial prusacilor în timpul războiului și a fost recompensat cu gradul de general locotenent în armata prusacă. De asemenea, spre deosebire de părinții săi, era familiar cu politicile Prusiei.^[4]

În timpul războiului franco-prusac Georg a condus două regimente de soldați din Meiningen și a avut onoarea de a captura steagurile franceze în Bătălia de la Froeschweiler.^[3] În mod notabil, el a luptat în aproape fiecare bătălie în timpul războiului. Georg a fost un membru al echipei împăratului Wilhelm I atunci când a intrat în Paris și va rămâne un prieten apropiat al împăratului până la moartea sa

Prima soție a lui Georg, Charlotte a Prusiei.

Georg s-a căsătorit prima dată la Charlottenburg la 18 mai 1850 cu Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei.^[1]^[4] Ea era fiica cea mare a Prințului Albert al Prusiei și a primei lui soții, Prințesa Mariana a Țărilor de Jos, și era nepoata atât a regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei cât și a regelui Willem I al Țărilor de Jos.

Au avut patru copii:

Bernhard al III-lea, Duce de Saxa-Meiningen (1 aprilie 1851 - 16 ianuarie 1928).^[1]
Prințul Georg Albrecht (12 aprilie 1852 - 27 ianuarie 1855).^[1]
Prințesa Maria Elisabeta (23 septembrie 1853 - 22 februarie 1923).^[1]
un fiu (29 martie 1855 - 30 martie 1855).^[1]

Cuplul a avut o căsnicie scurtă și fericită. Printre cadourile de nuntă, tânărul cuplu a primit de la mama miresei o vilă pe malul lacului Como, redenumită „vila Carlotta”. Următorii cinci ani i-au petrecut la Berlin și Potsdam însă s-au întors la Meiningen pentru nașterea copiilor.^[4]

La 27 ianuarie 1855 al doilea fiu al lor a murit. Charlotte l-a urmat trei luni mai târziu printr-o complicație la naștere lăsându-l pe Georg neconsolat.^[5] El i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen în 1866, la 11 ani după decesul Charlottei.

A doua soție a lui Georg, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg, c. 1860

Georg și-a căutat o nouă soție pentru a oferi o mamă celor doi copii mici. Georg a întâlnit-o pe verișoara sa de-a doua, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg în timp ce el era în drum spre Italia; au devenit logodnici aproape imediat.^[6] Ea era o nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, fiind fiica surorii vitrege a Victoriei, Prințesa Feodora de Leiningen și a soțului ei, Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg. La 23 octombrie 1858 s-au căsătorit la Langenburg.^[1]

Georg și Feodora au avut trei fiii:

Prințul Ernst Bernhard Victor Georg (27 septembrie 1859 - 29 decembrie 1941).
Prințul Frederic Johann Bernhard Hermann Heinrich Moritz (12 octombrie 1861 - 23 august 1914).
Prințul Victor (14 mai 1865 - 17 mai 1865).

Totuși căsnicia lor nu a fost fericită. Georg nu s-a împăcat niciodată cu moartea Charlottei iar Feodora nu era potrivită temperamental pentru viața care o aștepta.^[7] Ea nu a avut realizări intelectuale sau artistice; chiar mai rău, nu era interesată de nimic. În ciuda acestui fapt, Georg a încercat să o educe; el era un mare iubitor al artelor, mai ales a teatrului. Mama ei a aprobat, declarând că a fost "foarte sensibil din partea lui să aranjeze ca mireasa să fie foarte ocupată cu lecțiile, să ia lecții de desen și să aude prelegeri de istorie".^[7] Totuși, Georg și-a dat seama repede că ea nu va fi la fel de spirituală și inteligentă ca Charlotte. După moartea celui de-al treilea fiu al lor, Feodora a stat departe de Meiningen atât cât s-a putut.^[7] În 1866, el a devenit Duce de Saxa-Meiningen iar ea Ducesă de Saxa-Meiningen.

Feodora s-a îmbolnăvit de scarlatină în ianuarie 1872 și a murit luna următoare. În ciuda multelor diferențe dintre ei, Georg a rămas atașat de ea. Când ea s-a îmbolnăvit, el a fost înnebunit de durere și trimitea telegrame părinților ei de două ori pe zi.

A treia soție a lui Georg, Ellen Franz, c. 1870.

S-a căsătorit a treia oară la Liebenstein la 18 martie 1873 cu Ellen Franz, o fostă actriță.^[1] Ea a devenit Helene, baroană von Holdburg la scurt timp după nuntă.^[3]

Această căsătorie a fost una morganatică și l-a înfuriat pe împăratul Wilhelm I al Germaniei.^[8]La rândul său, Georg a devenit tot mai furios și defensiv din cauza faptului că soția sa nu a fost tratată ca egala lui.^[8] Majoritatea germanilor l-au susținut pe Georg în decizia de a se căsători, dar Wilhelm s-a simțit în mod deosebit supărat pentru că prima soție a lui Georg a fost o rudă a lui.^[8] Wilhelm nu a fost singurul care s-a opus căsătoriei; tatăl lui Georg, ex-Ducele Bernhard a fost la fel de furios, oficialii și miniștrii curții de Saxa-Meiningen, de asemenea, au avut obiecții cu privire la căsătorie. Mulți au demisionat iar soțiile lor au insultat-o în mod deschis pe Elena. Armata a refuzat să o salute, înfuriindu-l pe Georg.^[8]

El a trimis un emisar la Berlin cu o plângere adresată lui Wilhelm care a răspuns ordonând tuturor ofițerilor să o salute pe Elena ca baroană von Holdburg.^[8] Ea nu a deținut niciodată titlul de Ducesă de Saxa-Meiningen așa cum a fost cea de-a doua soție.

Cuplul nu a avut copii. Iubiți de public, ea și Georg au creat și dezvoltat teatrul Meiningen.

După războiul franco-prusac, Georg al II-lea de Saxa-Meiningen s-a dedicat teatrului. A ajuns să fie considerat unul din cei mai proeminenți intelectuali din rândul aristocrației Imperiului German. Pornind de la trupa de teatru de pe lângă curtea princiară, el a dezvoltat așa-numitul Meiningen Ensemble ^[9]. El rămâne în istoria teatrului prin acuratețea costumelor și decorurilor istorice, precum și veracitatea scenelor colective. A făcut mai multe turnee prin Europa, având o influență statornică asupra dezvoltării artei dramatice pe continent. Pentru opera lui regizorală, el este cunoscut ca primul regizor modern de teatru.

Georg al II-lea
Duce de Saxa-Meiningen

· 1929: Georges Courteline, autor dramatic
* 1960: Wilhelm Heinrich Walter Baade (n. 24 martie 1893, la Preußisch Oldendorf - m. 25 iunie 1960 la Göttingen) a fost un astronom german, care a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1931.

Walter Baade

* 1964: Prințesa Auguste de Bavaria (germană Auguste Maria Luise Prinzessin von Bayern; 28 aprilie 1875 – 25 iunie 1964) a fost membră a casei regale Wittelsbach din Bavaria și soția Arhiducelui Joseph August de Austria.
Auguste s-a născut la München, Bavaria, ca al doilea copil al Prințului Leopold al Bavariei și al soției acestuia, Arhiducesa Gisela a Austriei(fiica împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta a Austriei). A avut o soră mai mare, Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria, și doi frați mai mici, Prințul Georg de Bavaria și Prințul Konrad de Bavaria.

Arhiducele Joseph August și soția lui, Arhiducesa Augusta

La 15 noiembrie 1893, la München, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph August de Austria, fiul cel mare al Arhiducele Joseph Karl și a soției acestuia, Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha. Toți cei șase copii ai tânărului cuplu s-au născut în timpul vieții străbunicului lor, împăratul Franz Joseph al Austriei.

Arhiducele Joseph Francis de Austria, n. 28 martie 1895; d. 25 septembrie 1957 (62 de ani)

Arhiducesa Gisela Auguste Anna Maria, n. 5 iulie 1897; d. 30 martie 1901 (3 ani)

Arhiducesa Sophie Klementine Elisabeth Klothilde Maria, n. 11 martie 1899; d. 19 aprilie 1978 (79 de ani)

Arhiducele Ladislaus Luitpold, n. 3 ianuarie 1901; d. 29 august 1946 (45 de ani)

Arhiducele Matthias Joseph Albrecht Anton Ignatius, n. 26 iunie 1904; d. 7 octombrie 1905 (1 an)

Arhiducesa Magdalena Maria Raineria, n. 6 septembrie 1909; d. 11 mai 2000 (90 de ani)

Prințesa Auguste de Bavaria
Arhiducesa Auguste de Austria

* 1979: Philippe Halsman (rusă Филипп Халсман; letonă Filips Halsmans; n. 2 mai 1906, Riga, Imperiul Rus – d. 25 iunie 1979, New York City) a fost un fotograf american de origine letonă, cel mai cunoscut pentru caloborarea sa cu Salvador Dalí și ca fotograf de modă al agenției Magnum. A fost și continuă să fie cotat ca unul dintre marii fotografi ai lumii.

Philippe Halsman a fost născut în familia lui Morduch (Max) Halsman, un dentist evreu din Riga și al Itei Grintuch, profesoară și directoare a unei școli de gramatică. Ulterior, Halsman a studiat inginerie electrică în centrul universitar german din Dresden.

· 1982: A murit la Bucuresti, actorul Nicolae Gărdescu; (n. 11 august 1903, Bucuresti). S-a remarcat în genul comic şi de vodevil, pentru a crea la începutul anilor ’70 rolul cu care a rămas în memoria multora: Baronul von Münchhausen din serialul TV Aventurile echipajului Val-Vîrtej. Este tatăl actriţei Irina Gărdescu. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

· 1988: Șerban Cioculescu (n. 7 septembrie 1902, București - d. 25 iunie 1988, București) a fost un caragialeolog, critic și istoric literar român, profesor la universitățile din Iași și București.
Urmează liceul la Turnu Severin, obține licența în literatura franceză la Universitatea din București (1923); între 1926 - 1928, studii de filologie romanică la Paris. Din 1924 până în 1946 este profesor secundar la liceul din Găești; obține doctoratul în 1945 cu o teză intitulată "Dimitrie Anghel, viața și opera". Membru al Academiei Române din 1974.^[1]Debutează în 1923 la Facla literară, scrie cronici literare la Adevărul, Revista Fundațiilor Regale, Kalende, Viața, Curentul literar, Ecoul, România liberă, Ramuri. Debut editorial în 1935, cu Corespondența dintre I.L. Caragiale și Paul Zarifopol; se consacră studierii vieții și operei lui I.L. Caragiale. Istoric și critic literar, bibliofil și editor, Șerban Cioculescu și-a orientat scrisul în spiritul filologiei și al erudiției clasice.
Studii monografice, sinteze:

Corespondența dintre I.L. Caragiale și Paul Zarifopol (1935)
Viața lui Ion Luca Caragiale (1940)
Aspecte lirice contemporane (1942)
Introducere în poezia lui Tudor Arghezi (1946), ediție revăzută (1971)
Dimitrie Anghel. Viața și opera (1945)
Documente inedite (1964)
Ion Luca Caragiale (1967)
Aspecte literare contemporane (1972)
Caragialiana (1974)
Argheziana (1985)
Eminesciana (1985)

Împreună cu colegii săi de generație Tudor Vianu și Vladimir Streinu, scrie și editează volumul întâi din Istoria literaturii române moderne (1944). Proiectul a fost, din păcate, abandonat.

Publicistică literară:

Varietăți critice (1966)
Medalioane franceze (1971)
Amintiri (1973)
Prozatori români (1977)
Poeți români (1982)
Itinerar critic, vol. I-V, (1973-1989)
Dialoguri literare (1987)

· 1988: Tudor Bugnariu, sociolog român, membru al Academiei Române (n. 1909). A fost un politician comunist, membru corespondent (din 1920) al Academiei Române, primar al municipiului Cluj-Napoca în perioada 1944 – 1945. Filosof, comunist din ilegalitate, ginerele marelui scriitor si filosof Lucian Blaga (căsătorit cu Dorli Blaga in 1957), a făcut carieră la Universitatea din Cluj. A publicat îndeosebi studii de marxism si materialism dialectic și istorie.

· 1995: Ernest Walton, fizician irlandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1903)

· 1997: Jacques-Yves Cousteau (n. 11 iunie, 1910, Saint-André-de-Cubzac, departamentul Gironde, Franța; d. 25 iunie 1997, Paris) a fost un ofițer francez de marină, explorator al vieții subacvatice în domeniul oceanografiei, fotograf, producător de filme și inventator de aparate submarine. A fost de asemenea redactor, colaborând cu scriitori precum Philippe Tailliez (de asemenea marinar și explorator, primul său mentor), James Dugan, Frédéric Dumas (arheolog submarin), Philippe Diolé, Yves Paccalet (biologi), care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso.

Cărți redactate în colaborare cu:
- Philippe Tailliez: Par dix-huit mètres de fond, Paris, ed. Durel, 1946
- Frédéric Dumas și James Dugan: Le Monde du silence, Paris 1953
- Philippe Victor Diolé: Un Trésor englouti și La Vie et la mort des coraux, ed. Flammarion 1971
- Philippe Victor Diolé: Nos Amies les baleines, Flammarion 1972
- Philippe Victor Diolé: Pieuvres, la fin d'un malentendu și Trois Aventures de la Calypso, Flammarion 1973
- Philippe Victor Diolé: Compagnons de plongée, Flammarion 1974
- Philippe Victor Diolé: Les Dauphins et la liberté, Flammarion 1975
- Yves Paccalet: A la recherche de l'Atlantide, Flammarion 1981, (ISBN 2-08-200444-9)
- Yves Paccalet: La Planète des baleines, ed. Robert Laffont, 1986 (ISBN 978-2-221-04451-3).
- François Sarano: Ile des esprits: Madagascar, ed. Plon, 1995, ISBN 978-2-259-18247-8
- Denis Ody: Namibie Voyages au sud de l'Afrique, ed. Robert Laffont France Loisirs, 1997, ISBN 978-2-7441-0369-8
- Yves Paccalet: Le monde des dauphins, ed. Robert Laffont France Loisirs, 1998, ISBN 978-2-221-07775-7
- Susan Schiefelbein: L'Homme, la pieuvre et l'orchidée, ed. Robert Laffont, 1998, (ISBN 978-2-221-08523-3)
- Dominique Serafini: L'Aventure de l'équipe Cousteau en bandes dessinées, vol. 1...17, ed. Robert Laffont, 1985...1998
Filme :

Par dix-huit mètres de fond, Marea Mediterană, 1942
Épaves, Marea Mediterană, 1943, cel mai bun film de scurt metraj, Cannes, 1946
Paysages du silence, 1944
Autour d'un récif, 1949
Carnet de plongée, Marea Mediterană, 1949
Récifs de coraux, 1955
Le Monde du silence, Marea Roșie, 1955, Oscar pentru cel mai bun film documentar în 1957 și Palme d'or, 1956
Précontinent III, 1965
Seria Odiseea submarină a echipei Cousteau, 1967-1996 : 120 de documentare de 52 minute de mare succes, transmise de televiziunile din numeroase țări inclusiv comuniste.

Jacques-Yves Cousteau în 1976

* 1999: Evgheni Alexandrovici Morgunov (în rusă Евге́ний Алекса́ндрович Моргуно́в; n. 27 aprilie 1927 – d. 25 iunie 1999) a fost un actor, regizorși scenarist sovietic și rus, Artist emerit al RSFS Ruse (1978).^[1]

Alături de Iuri Nikulin și Gheorghi Vițin a format o tripletă comică legendară în cinematografia sovietică,^[2]^[3] printre cele mai cunoscute filme în care au apărut ei fiind Operațiunea Î și Răpire în stil caucazian sau Noile aventuri ale lui Șuric, de Leonid Gaidai. Personajul lui Morgunov, numit Experimentatul (Bîvalîi) a reprezentat liderul agresiv al tripletei.

Evgheni Morgunov

· 2007: Chris Benoit, wrestler canadian (n. 1967)

· 2009 - Criticul şi teoreticianul literar Matei Călinescu a încetat din viaţă. ("Matthew's Enigma... A father's portrait of his autistic son", "Titanul şi geniul în poezia lui Eminescu", "Conceptul modern de poezie: de la romantism la avangardă") (n. 15 iunie 1934)

· 2009 - A încetat din viaţă actriţa americană Farrah Fawcett, fostul star din serialul de televiziune "Îngerii lui Charlie", difuzat în anii '70.

· 2009 - a încetat din viaţă Michael Jackson. Supranumit Regele muzicii pop, Michael a murit din cauza unui stop cardiac. Născut la 29 august 1958, el a influenţat muzica încă de când interpreta în anii '70 alături de The Jackson 5. Cele mai importante albume ale lui au fost "Thriller", "Bad", "Dangerous", "HIStory", "Invincible". Michael Joseph Jackson (n. 29 august 1958 – d. 25 iunie 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cântăreț american, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii. Michael Jackson este potrivit Guiness World Records cel mai de succes artist din toate timpurile . Cel mai bine vândut album al său a fost „Thriller”, care este pe primul loc dintre cele mai vândute albume ale tuturor timpurilor, urmat pe locul 2 de cei de la grupul AC/DC cu „Back In Black”.
* 2013: Octavian Moisin (n. 18 mai 1914, Hunedoara - d. 25 iunie 2013, Oradea) a fost un preot român unit (greco-catolic), inginer chimist, prelat papal și canonic mitropolitan care a luptat contra comunismului. A fost tatăl lui Ioan Moisin, senator PNȚCDde Sibiu.

A fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea prelat papal.^[1] În apartamentul său din orașul Victoria a funcționat o capelă clandestină, singurul lăcaș de cult din orașul Victoria între 21 iunie 1952 - 22 decembrie 1989.^[2] Capela din apartamentul său a fost primul loc în oraș în au fost oficiate slujbe religioase, în ciuda faptului că orașul a fost construit și cu dorința de a fi primul oraș ateu din România comunistă.^[3]

Părintele Octavian Moisin a decedat la Oradea, la 25 iunie 2013, iar slujba de înmormântare a avut loc la 28 iunie 2013 la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea

* 2016: Nicole Courcel (pseudonim pentru Nicole Marie-Anne Andrieux; n. 21 octombrie 1931, Saint-Cloud - d. 25 iunie 2016) a fost o actriță franceză.

A urmat școala de actorie Cours Simon și a jucat primul rol într-un film la vârsta de 16 ani. În 1949 primește rolul principal de la Jacques Becker în filmul Jugend von heute („Tinerii de azi”). Au urmat o serie de roluri într-o serie de filme franceze și germane unde a jucat rolul unei tinere fermecătoare. În 1959 a jucat alături de Heinz Rühmann în comedia "Ein Mann geht durch die Wand" (Omul care trece prin zid). Nicole Courcel a jucat de asemenea multe roluri în diferite piese de teatru sau în seriale TV.

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf Cuv Mc Fevronia; Sf Mc Orentie și frații săi; Sf Mc Livia
În calendarul romano-catolic: Sf. Wilhelm, abate
Mozambic: Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței - 1975
Croația: Ziua națională - Aniversarea proclamării statalității - 1991
Slovenia: Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței - 1991

RELIGIE ORTODOXĂ 25 Iunie

Sf Cuv Mc Fevronia; Sf Mc Orentie și frații săi; Sf Mc Livia

În această zi Biserica noastră ortodoxă face pomenire pentru Sf Cuv Mc Fevronia

Sfânta Cuv Muceniță Fevronia. Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: „Nu fugi, fiică”, ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.

Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî. Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 25 Iunie

A. GUSTĂRI

Chifteluţe din ciuperci – de la bidigamargareta

· 500 g ciuperci pot fi şi conservate,

· 1 ceapă,

· 4 linguri făină,

· 1 lingură praf de copt,

· 150 ml ulei,

· 1 legătură de mărar,

· 1 lingură pătrunjel,

· Cimbru,

· sare,

· piper

Ciupercile se spală şi se taie mărunt. Se pun într-un castron, se adaugă peste ele ceapa şi verdeaţa spălate şi tocate mărunt, făina, praful de copt şi condimentele. După ce compoziţia a fost omogenizată, se formează chifteluţe după preferinţă şi se prăjesc în ulei încins. Se servesc calde, chiar şi în combinaţie cu cartofi prăjiţi, ca gustare.

B. SALATE

Salată de varză albă

500 g varză,

1/4 pahar oţet,

1/2 lingură zahăr,

o lingură ulei,

sare,

zahăr,

2-3 buc. morcovi,

frunze de pătrunjel sau ţelină.

Se curaţă varza şi se spală, se scoate cotorul, apoi se taie subţire. Se sărează uşor şi se freacă între palme să se înmoaie.

Se stoarce zeama, apoi varza se aşază în salatieră, se toarnă oţet amestecat cu puţin zahăr şi se lasă totul să stea timp de 30-40 minute.

În salata de varză se pot adauga 2-3 morcovi raşi, frunze de pătrunjel sau ţelină tăiate mărunt şi o lingură de ulei.

Salata se poate prepara şi în felul următor:

Varza tocată se pune într-o cratiţă, se adaugă sare şi oţet şi amestecând mereu se ţine la foc până scade şi se înmoaie.

După aceea se lasă să se răcească şi se adaugă puţin zahăr şi ulei.

C. SOSURI

Pentru reţetele de azi nu este necesar să preparăm separat un sos.

D. BORŞURI SUPE CREME DE LEGUME

Supă cremă de legume

Ingrediente:
- 3-4 morcovi medii
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 2 ţeline mici
- 6 cartofi potriviţi
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legătură pătrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lămâie

Mod de preparare:
Se spală şi se taie legumele mărunt. Se pun la fiert într-o oală mare cu apă şi piper până se sfărâmă. Când toate legumele sunt fierte, le scoatem şi le mutăm într-un castron (exceptând ceapa pe care o dăm afară de tot) unde le pasăm până obţinem o cremă. Se adaugă apoi zeama care ne-a rămas, dar cu măsură astfel încât să nu fie prea subţire. Iar daca rămâne prea consistentă mai putem adăuga apă. La sfârşit adăugăm verdeaţa, sare şi lămâie după gust. Se serveşte cu crutoane.

E. MÂNCĂRURI

Ardei umpluţi cu orez şi soia

1/2 ceaşcă orez nefiert
3/4 cană apă
4 ardei graşi, verzi
1 ceapă, tocată
4 linguri ulei de măsline
200-230 g granule de soia
2 linguri pătrunjel proaspăt, tocat
2 ceşti pastă de tomate
sare şi piper negru, după gust

1. Într-un vas de dimensiuni medii, lasă orezul la fiert. Aşteaptă până când apa dă în clocot, apoi lasă focul mic şi menţine vasul la fiert pentru încă 15 minute.

2. Încălzeşte cuptorul.

3. Îndepărtează cotorul ardeilor, curăţă-i de seminţe şi aranjează-i într-o tavă pentru copt. După ce ai scos "capacele" ardeilor, toacă mărunt bucaţile de ardei care mai pot fi folosite.

4. Într-un alt vas, pe foc mediu, prepară un sote din uleiul de măsline, bucăţile de ardei "recuperate" de la cotoare şi ceapă, si menţine vasul pe foc până când legumele devin moi. Încorporează granulele de soia şi pătrunjelul. Lasă focul mic şi amestecă înca 5 minute. Încorporează orezul fiert şi 1 1/5 ceaşcă pastă de tomate. Asezonează cu sare şi piper, după gust. Umple ardeii cu această compoziţie şi, drept capac, foloseşte restul de pastă de tomate.

5. Introdu tava la cuptor, acoperită, timp de 45-55 de minute. Ardeii umpluţi se servesc calzi.

F. DULCIURI

Prăjitură cu mere şi cafea

250 ml cafea preparată mai slăbuţă
6 linguri de zahăr
8 linguri de făină
3-4 linguri margarină topită
1/2 cană stafide
1 cană mere (decojite) tăiate cubuleţe
1 plic praf de copt, esenţă rom,vanilie
zahăr farin,
zahăr vanilat

Se amestecă într-un vas: făina, zahărul, cafeaua şi praful de copt, până se omogenizează. Apoi se adaugă şi margarina topită, trebuie să arate ca o compoziţie de chec.

Se unge o tavă cu ulei, se tapetează cu făină şi se toarnă aluatul; se aşază merele şi stafidele, distribuindu-se uniform pe toată suprafaţa. Se dă la cuptor penrtu 20-25 minute.

Se lasă să se răcească bine în tavă apoi se pudrează cu zahăr farin amestecat cu zahăr vanilat.

ARTE 25 Iunie

INVITAȚIE LA OPERĂ 25 Iunie

Louise - Gustave Charpentier

Louise - Gustave Charpentier – 2007: