MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 26 IUNIE 2019

Bună ziua, prieteni!
26 iunie  este Ziua Drapelului National al Romaniei.

Scurtă istorie asupra drapelului

In 1834  domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ghica Voda, a obtinut de la otomani invoirea „de a pune steag romanesc corabiilor negustoresti si ostirii. Steagul destinat corabiilor avea doua culori (galben si rosu), cel atribuit armatei era compus din trei (rosu, galben si albastru) si un vultur la mijloc. Acesta este socotit  inceputul adoptarii tricolorului pe pamant romanesc. 

O informatie o descoperim printre marturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant (chemat si stabilit in Muntenia in 1830, profesor si director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucuresti intre anii 1831 si 1834), potrivit caruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima data in ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Plesuva (zona Comarnic-Prahova). Astfel, arborarea de catre Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentara a acestui fapt. Tricolorul romanesc era cunoscut inca din deceniul 4 al secolului al XIX-lea drept simbol national cu cel putin un deceniu inainte de oficializarea sa. In timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al natiunii in prima zi a victoriei revolutiei burghezo – democratica (1848-1849), 14/26 iunie, cand a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucuresti si promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului national. Revolutionarii de la 1848, atat cei din Transilvania, cat si cei din Tara Romaneasca, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, avand inscriptionat lozinca: „Fratia”: „Dreptate – Fratie” si dandu-i denumire de „stindard al libertatii”. O luna mai tarziu, „vazand că nu s-a inteles inca cum trebuiesc facute stindardele nationale“, decretul guvernamental nr. 252 din 13 iulie 1848, preciza din nou ca “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru inchis, galben deschis si rosu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate in ordinea urmatoare: „langa lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu falfaind“. In Adunarea populara desfasurata pe dealul Filaretului din Bucuresti, in ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, inceputul revolutiei, ”zi de mantuire pentru toata Romania”, sub flamurile tricolore. Tot in acel an istoric 1848, in acea impresionanta Adunare de la Blaj, 3-15 mai, s-a inaltat „flamura cea mare tricolora a natiunii romane”, a intregii natiuni romane. Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel national in 1859, odata cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse insa pe orizontala. Primul drapel din 1859, aflat in uz pina in 1862, a avut fisia albastra plasata sus, urmand ca, in a doua parte a domniei lui Cuza, fisia rosie sa fie dispusa pe partea superioara. Dupa venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticala, Romania aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului National a fost instituita pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, cand Guvernul revolutionar a decretat ca Tricolorul – rosu, galben si albastru – sa reprezinte steagul national al tuturor romanilor; cele trei culori impartite in mod egal reprezinta principiul egalitatii, orientarea culorilor in sus semnifica verticalitatea, cifra trei este numarul perfect, pe langa tara noastra mai existand alte trei tari europene traditionale cu steagul tripartit in mod egal si vertical: Franta, Italia si Belgia. (Romanien Global News).

ISTORIE PE ZILE 26 Iunie

Evenimente

·         363: Moartea împăratului roman Flavius Claudius Iulianus într-o luptă împotriva Imperiului sasanizilor, duce în aceeași zi la stabilirea succesorului său Flavius Claudius Iovianus.

·         684: Benedict al II-lea  devine papă. Pontificatul lui a durat  până in anul 685, anul decesului sau.  Deși fusese ales  în iunie 683, abia pe 26 iunie 684 a fost uns papă fiindcă trebuia să  obtina confirmarea alegerii lui de către imăratul Constantin al IV-lea al Bizanțului.

·         1241: A fost fondat orașul Hanovra (Germania)

·         1483: Richard al III-lea devine rege al Angliei

·         1599: Un nou tratat între Țara Românească și Transilvania; Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditară în familia lui Mihai Viteazul

·         1723: Orasul Baku se preda rusilor dupa un asediu, insotit de un bombardament de altilerie.

·         1819: Este patentată bicicleta. Primul brevet a fost acordat in Statele Unite lui William K. Clarkson Jr.,dar velocipedul exista deja in Europa. Prima bicicleta inventata  a fost Draisine in anul 1817 si a  apărut în Germania, fiind brevetata apoi si  în Franţa în 1818. A fost numita asa după inventatorul său, Karl von Drais, un pădurar german. Aceasta era confectionata  din lemn si nu avea pedale, fiind miscata prin  alternarea impingerii cu picioarele pe pamant.. Cu toate acestea, el a avea un scaun căptuşit iar  roata din faţă era manevrata cu  un fel de cârmei. A fost a fost mai puţin un mod  de transport şi mai mult un mijloc de recreere pentru cei  cei bogati. Introducerea unui predecesor al bicicletei în SUA a fost făcută de către M. Stewart din Baltimore, urmat în 1819 de către David şi Rogers, (care au confectionat  un total de trei velocipedes.) La 26, iunie 1819 primul brevet pentru un “velociped”, a fost eliberat laui William K. Clarkson, Jr. din  New York. Din pacate, un incendiu a distrus in 1836  arhiva Oficiului american de brevete şi deoarece nu a fost niciodată restaurată, exista  puţine informaţii in legatura cu inventia lui  Clarkson.

·         1848 - La Paris s-a incheiat Revolta din Iunie.

·         1848:  Guvernul revoluționar de la București a decretat eliberarea robilor țigani aparținând boierilor

·         1870 - Craciunul a fost declarat sarbatoare nationala in SUA.

·         1877: Schimb de focuri între artileria română și cea otomană în zona Calafat-Vidin; a cazut la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfă românească în războiul de independență

·         1886 - Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, în 1906.

·         1895: S-a constituit „Liga votului universal", care milita pentru obținerea votului universal

·         1906 - a avut loc primul Grand Prix din istorie, desfăşurat pe un circuit de 103 km la Le Mans - nu pe celebrul Circuit de la Sarthre, ci pe unul stradal închis. Această cursă a adus în vocabularul specific motorsportului "startul Le Mans", în care piloţii sprintau până la maşini şi apoi demarau în cursă. Ferenc Szisz în calitatea sa de tester şef la Renault s-a prezentat la start cu un model Renault AK 90 CV. Conducând cu o viteză medie de aproximativ 100 km/h acesta a reuşit să devină primul câştigător al unu Grand Prix, acest tip de competiţie putând fi numit străbunicul Formulei 1, după evoluţia ulterioară a motorsportului. Chiar statuia din bronz portretizându-l pe Ferenc Szisz la bordul Renault 90 CV tronează la intrarea circuitului de Formula 1 Hungaroring, simbolizând victoria iniţiatică pe care acesta a avut-o în cursele de mare viteză. Ca un amănunt picant despre Ferenc Szisz, dar care nu se ştie cât de veridic este, există surse care spun că a fost român, deşi s-a născut la Szeghalom în Ungaria.

·         1907 - Bolsevicii au jefuit o banca din orasul georgian Tbilisi pentru a-si putea finanta activitatile ilegale. Ei au furat suma de 341.000 de ruble, echivalentul a 3,4 milioane de dolari la cursul din 2008. Atacul s-a soldat cu 40 de morti si 50 de raniti.

·         1917 - Primul Razboi Mondial. Primele trupe americane au sosit in Franta pentru a lupta alaturi de britanici si francezi contra germanilor.

·         1918 - Primul Razboi Mondial. Trupele aliate, americane si britanice, aflate pe Frontul de Vest, le-au invins pe cele germane in lupta de la Belleau Wood.

·         1921 – începe ediția a 15-a a Turului Franței la ciclism, care s-a desfășurat pe 5484 km

·         1924 - Fortele americane de ocupatie au parasit Republica Dominicana.

·         1932 – naționala de fotbal a României pierde cu 2-0 meciul cu Bulgaria din cadrul Cupei Balcanice

·         1935: În Germania Nazistă se introduce serviciul de muncă obligatoriu de șase luni, Reichsarbeitsdienst RAD, pentru bărbații între 18 și 25 de ani.

·         1936 - Primul elicopter operational, Focke-Wulf Fw 61, a zburat pentru prima data.

·         La 26 iunie 1940 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) a adresat un ultimatum României privind așa numita retrocedare a Basarabiei. Textul ultimatumului este următorul: ”În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană. Uniunea Sovietică nu s-a impacat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forța, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a rămas în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părți de Nord a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părtii de Nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.  Guvernul U.R.S.S. propune Guvernului Regal al României: Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (n.r. - care a fost trimisă a posteriori). Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile U.R.S.S. și că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. și România. Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent." Așadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România și U.R.S.S., potrivit pct. 2, pe baza unei hărți care a fost transmisă ulterior.

·         1941: Al doilea război mondial: Finlanda se alătură Germaniei în războiul antisovietic

·         1941: Al doilea război mondial: NKVD ucide 100 de prizonieri politici într-o strâmtoare în apropiere de Minsk, Belarus

·         1941: Aviaţia sovietică atacă de doua ori oraşul Bucureşti, precum şi zona Ploieşti.

·         1941 - Al Doilea Razboi Mondial. Avioane sovietice au bombardat orasul Kassa, actualul Kosice, din Slovacia, motiv pentru Ungaria de a declara razboi Uniunii Sovietice in ziua urmatoare.

·         1941- Primul atac al Flotei Sovietice, respins de Forţele Navale Române. Viceamiralul Petre Zamfir, participant la scufundarea distrugătorului „Moskva”. „A fost prima încercare sovietică de a lovi, cu nave de suprafață, țărmul românesc. Apărarea părții române a fost atât de puternică încât, pe toată durata celui de-al doilea război mondial, flota rusă nu a mai îndrăznit să atace România, de pe mare.” Al doilea război mondial a început la Constanța în ziua de 26 iunie 1941 când orașul a fost atacat, de pe mare, de o uriașă flotă militară sovietică, în frunte cu distrugătoarele lider Moskva și Harkov. Dacă ar fi reușit să ocupe țărmul, mii de infanteriști de pe navele de desant din convoi ar fi debarcat în zona Midia. Eșecul a fost, însă, răsunător. După scufundarea distrugătorului Moskva și avarierea majoră a celuilalt lider, Harkov, flota sovietică a făcut cale întoarsă. După cercetări minuțioase, comandorul Ioan Damaschin descrie în cartea sa, “Lupta aeronavală de la Constanța din 26 iunie 1941.Cine a scufundat distrugătorul lider Moskva”, lansată recent, ziua în care flota militară română a reușit să-i pună pe fugă pe sovietici. Consultantul său de bază a fost viceamiralul, în rezervă, Petre Zamfir, de 92 ani, participant, atunci, de pe distrugătorul „Regina Maria”, la respingerea inamicului. Pilotul Horia Agarici s-a remarcat pe câmpul aerian în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe data de 23 iunie 1941, ora 12.00, el primește comanda escadrilei 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, afectată apărării litoralului. Neținând seama de regulamente, locotenentul decolează fără ordin, fără coechipier, cu un singur rezervor plin, pornind „la vânătoare”. Dintre cele șase bombardiere sovietice care se apropiau de Marea Neagră, Horia Agarici a reușit să doboare trei, având astfel o contribuție majoră în salvarea Cazinoului, emblema Constanței, dar și a sute de vieți, puse în pericol de obuzele bombardierelor inamice. Datorită acestor fapte de vitejie pilotul a fost decorat cu medaliile Virtutea Aeronautică Clasa a III-a, Coroana României cu Spate și Crucea de Fier Clasa I. Avionul pilotat de Agarici în istorica zi de 23 iunie 1941 a fost un Hurricane Mk. I. După încheierea războiului, căpitanul aviator Horia Agarici trăiește o dramă socială. Eroul de odinioară al Constanței este trecut în rezervă și prestează diferite activități fără nici o legătură cu meseria și pasiunea lui, zborul. Ca o consecință a servitudinii față de Moscova a regimului comunist din România, dar și invidiat de superiori de-ai săi, în anul 1955 el a fost degradat, ca și alți aviatori care se distinseseră pe frontul de est. A fost reabilitat și i-a fost redat gradul de căpitan abia în 1965. Tot după război, între anii 1953-1955, Agarici a avut domiciliu forțat în satul Neatârnare. Faima lui Agarici a dăinuit peste ani și chiar adversarii săi au ajuns să îl respecte. O poveste incredibilă ne este povestită de inginerul Ilie Agarici, unul dintre fiii pilotului. În timpul unui raid aerian, Agarici a observat că unul dintre piloții ruși inamici nu mai avea muniție și, cu toate acestea, nu l-a doborât. După câțiva ani, acel pilot rus, ajuns general, l-a căutat pe aviatorul român. „Eram copil, aveam în jur de 10 ani. A oprit în fața porții, la Eforie, o Volga neagră, din care a coborât un ofițer rus și a întrebat de tata. Jale mare în familie că au venit să îl ia pe tata. În mașină era chiar generalul rus. «Vreau să îl cunosc pe Agarici, să văd dacă el a fost cavalerul din luptă», a spus generalul. Tata lucra ca mecanic atunci. Dăm fuga după el. S-a dus unul dintre frați la atelierul unde lucra tata. Dar mama își rupea mâinile. S-a speriat. Credea că au venit rușii să îl ducă în Siberia. Însă rusul, care era și el om, a venit să îl cunoască. Rusul a făcut un memoriu în ce condiții l-a găsit pe tata, aviator în rezervă care ¬lucra ca muncitor într-un atelier. După aceea l-au reabilitat relativ”, își aduce aminte inginerul Ilie Agarici. În prezent, o placă memorială așezată pe fațada blocului din cartierul Tomis Nord, acolo unde și-a trăit ultimii ani ai vieții Horia Agarici, aduce aminte trecătorilor de celebrul aviator. Despre tatăl său ing. Ilie Agarici are numai cuvinte de laudă. Nici unul dintre copiii marelui aviator Agarici nu a urmat meseria tatălui, însă toți au moștenit de la acesta multe ¬daruri de suflet.
„A fost o fire optimistă. A sperat toată viața să îi fie recunoscute dreptul și poziția lui. El nu mai spera că va cădea comunismul din zona asta. A prins numai vremuri tulburi. Mai frumos a fost între cele două războaie mondiale, atunci când a câștigat un concurs de zburători în Franța”, a completat inginerul. Horia Agarici s-a născut pe 6 aprilie 1911, la Lausanne, în Elveția. A copilărit la Iași, apoi familia s-a mutat la Brașov, oraș în care adolescentul a absolvit Liceul Doctor Ioan Meșotă. După un an de studii la Politehnica din Timișoara, tânărul a decis să devină ofițer de aviație și a urmat cursurile Școlii de aviație militară de la Cotroceni. După obținerea brevetului de pilot de război, la 16 aprilie 1934, proaspătul aviator militar va activa în cadrul mai multor escadrile, zburând pe diferite tipuri de avioane. A participat, cu gradul de locotenent aviator, la manevrele regale din anul 1938. Pe crucea lui Horia Agarici stă scris: „Să nu uitați că: Cerul l-am iubit ca un fanatic, Beat de înălțime cu trup și duh În fulger de mișcare Zvârlind cu corp spre infinit”.

·         1942 – Cornelius Warmerdam stabilește un nou record mondial la săritura cu prăjina, 4,72 de metri

·         1942 -  Avionul de vanatoare american F6F Hellcat, a efectuat primul zbor.

·         1945: A fost semnată, la San Francisco, Carta Națiunilor Unite

·         1948 - Primele avioane americane de transport au aterizat in Berlinul de Vest pentru a aproviziona orasul in timpul blocadei sovietice.

·         1949 – Peter Mitchell Thomson și Luigi Chinetti câștigă cursa de 24 de ore de la Le Mans

·         1953: Lavrentii Beria, şeful politiei politice sovietice  MVD  a fost arestat de către Nikita Hruşciov  şi alţi membri ai Biroului Politic. Dupa arestare a fost  ţinut într-o  inchisoare secreta in apropiere  de Moscova. Hruşciov a convocat  o  reuniune  a conducerii politice a URSS pe 26 iunie, în timpul careia  a lansat un atac nimicitor brusc impotriva lui Beria, acuzându-l de a fi trădător şi spion în solda serviciilor secrete britanice. Beria a fost luat complet prin surprindere.  Molotov şi alţii  au intervenit si ei împotriva  lui Beria, dupa care   Hruşciov  a propus demiterea sa imediata. Mareşalul Gheorghi Jukov şi un grup de ofiţeri înarmaţi aflati  intr-o camera alaturata l-au   arestat pe Beria. Ministrul Apărării, Nikolai Bulganin a ordonat  Diviziei de tancuri  Kantemirovskaya  şi Diviziei motorizate de puscasi Tamanskaya să ocupe pozitii  în Moscova pentru a preveni  interventia  forţelor  de securitate loiale lui Beria pentru salvarea lui. Multi dintre subordonaţii, protejaţii şi asociaţii  lui Beria au fost de asemenea arestaţi, printre ei  numarandu-se  Merkulov, Bogdan Kobulov, Serghei Golgidze, Vladimir Dekanozov, Pavel Meshik, şi Lev Vlodzimirskiy. Pravda ziarul partidului comunist sovietic, a anuntat arestarea lui Beria doar la 10 iulie,  făcând referire la ”activităţi infracţionale împotriva partidului şi a statului. comise de Beria.” În decembrie s-a anunţat că Beria şi cei şase complici aflati, “în solda agenţiilor de informaţii externe,” au  “conspirat de mai mulţi ani să preia puterea în Uniunea Sovietică şi să restaureze capitalismul.” Beria şi alţii au fost judecati de o sesiune specială (“Spetsialnoye Sudebnoye Prisutstvie”) a Curţii Supreme a Uniunii Sovietice, fara a avea  nici un aparator şi fără drept de apel, presdintele instantei fiind  mareşalul Ivan Konev. Beria a fost găsit vinovat  in principal de: Trădare, datorita încercărilor de a iniţia negocieri de pace cu Hitler, în 1941, prin ambasadorul din Bulgaria, fara  a se   menţiona faptul că Beria a acţionat  la ordinele lui Stalin şi Molotov.  Au existat, de asemenea, acuzaţii că “intenţionează să preia puterea, Beria a încercat să obţină sprijinul statelor imperialiste, la preţul de încălcare a integrităţii teritoriale a Uniunii Sovietice şi transferul de părţi ale teritoriului URSS a statelor capitaliste.” Activitate contrarevoluţionară în timpul războiului civil rus. Beria şi toţi ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi la moarte. Conform unor relatari, Beria a implorat în genunchi cerand  mila, dar el şi ceilalţi şase inculpaţi au fost imediat executati prin împuşcare, la 23 decembrie 1953. Trupul său a fost incinerat şi îngropat într-o padure din apropierea orasului Moscova.

·         1954 – se joacă două dintre sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Elveția: Austria 7-5 Elveția și Uruguay 4-2 Anglia

·         1959 – Ingemar Johansson devine campion Mondial la box, după ce îl învinge pe Floyd Patterson. Meciul a fost oprit de arbitru în runda a treia

·         1959 - A fost deschis canalul Sf. Laurentiu care face legatura intre Marile Lacuri si Oceanul Atlantic.

·         1960 – Olivier Gendenbien și Paul Frere câștigă cursa de 24 de ore de la Le Mans

·         1963: Exprimând sprijinul SUA pentru locuitorii Berlinului, președintele Kennedy vizitează orașul la doi ani după construirea Zidului Berlinului. Adresându-se unei mulțimi uriașe, el spune: Astăzi, într-o lume a libertății, cea mai mare mândrie este să spun: Ich bin ein Berliner

·         1964: The Beatles lansează albumul A Hard Day's Night

·         1967: Karol Wojtyła, viitorul papă Ioan Paul al II-lea, este învestit cu titlul de cardinal

·         1973 - Noua oameni si-au pierdut viata dupa ce o racheta Cosmos 3M a explodat pe cosmodromul Plesetsk.

·         1974: Prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american

·         1975 - Doi agenti FBI si un membru al Miscarii Indienilor Americani au fost ucisi in rezervatia indiana Pine Ridge, Dakota de Sud. In 1977, Leonard Peltier a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru aceste crime intr-un proces controversat.

·         1977: Ultimul concert al lui Elvis Presley

·         1978 - Un avion al Air Canada a depasit pista si s-a prabusit in raul Etobicoke. Doi dintre cei 107 pasageri si-au pierdut viata.

·         1986: A fost inaugurat noul edificiu al Palatului Copiilor din București

·         1988 – se joacă finala Cupei României, Steaua București 2-1 Dinamo București. Pentru steliști înscriu Marius Lăcătuș și Gabi Balint, iar pentru dinamoviști, Florin Răducioiu

·         1990 – se dispută două dintyre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Italia: Anglia 1-0 Belgia (după prelungiri) și Spania 1-2 Iugoslavia (după prelungiri)

·         1991 - Razboiul din fosta Iugoslavie. Armata federala iugoslava a inceput “razboiul de 10 zile” impotriva Sloveniei.

·         1991 – se dispută finala Cupei României, în care Universitatea Craiova învinge cu 2-1 pe Sport Club Bacău. Pentro olteni a marcat Zamfir de două ori, iar pentru băcăuani, Jercălău, din penalty

·         1992 – se dispută finala Campionatului European din Suedia, în care Danemarca învinge cu 2-0 Germania, cu golurile marcate de Jensen și Vilfort

·         1993 – se dispută finala Cupei României, în care Universitatea Craiova trece cu 2-0 de Dacia Unirea Brăila, cu golurile lui Gheorghe Craiovea nu și Cristian Vasc

·         1994 – naționala de fotbal a României joacă ultimul meci din grupa A a Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. România învinge cu 1-0 echipa țării gazdă, cu un gol marcat de Dan Petrescu. În cel de-al doilea meci al grupei, Elveția 0-2 Columbia, iar în faza eliminatorie merg România, Elveția și Statele Unite

·         1995: Președintele egiptean, Hosni Mubarak, a supraviețuit unui grav atentat, la Addis Abeba, în Etiopia

·         1995 - Hamad bin Khalifa al-Thani l-a indepartat de la putere pe tatal sau, Khalifa bin Hamad al-Thani, emirul Qatarului, in urma unei lovituri de stat sangeroase.

·         1996 – se dispută semifinalele Campionatului European din Anglia. Franța și Cehia au încheiat la egalitate, 0-0, după 120 de minute, iar la penalty-uri, cehii s-au impus cu 6-5. În a doua semifinală, Germania și Anglia au încheiat la egalitate, 1-1, după 120 de minute, cu golurile marcate de Kuntz, pentru germani, și Shearer pentru englezi. La penalty-uri, Germania s-a impus cu 6-5.

·         1996 - Ziarista irlandeza Veronica Guerin a fost asasinata in masina sa, in timp ce se afla in trafic in capitala Dublin.

·         1998 – naționala României termina la egalitate, 1-1 cu Tunisia, în ultimul meci din grupa G a Campionatului Mondial din Franța. Golul triocolorilor a fost marcat de Viorel Moldovan. În celălalt meci al grupei, Columbia 0-2 Anglia, iar România și Anglia s-au calificat în optimi. În grupa H a Mondialului, Argentina 1-0 Croația și Japonia 1-2 Jamaica, iar Argentina și Croația s-au calificat în fazele eliminatorii

·         1998: Ziua Drapelului National a fost proclamata prin Legea nr. 96/1998 si se sarbatoreste in fiecare an la data de 26 iunie.

·         1999 – se dispută ultimele două meciuri ale grupei C din cadrul Campionatului Mondial de fotbal feminin din Statele Unite: Canada 1-4 Rusia și Norvegia 4-0 Japonia. Norvegia și Rusia sunt echipele care merg în fazele eliminatorii. În grupa D, China 3-1 Australia și Ghana 0-2 Suedia, iar echipele Suediei și Chinei s-au calificat în sferturile de finală

·         2000: Vaticanul face public cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria, 13 iulie 1917, celor trei copii păstori în localitatea portugheză Fatima

·         2002 – se dispută a doua semifinală a Campionatului Mondial din Japonia și Coreea de Sud. Brazilia învinge cu 1-0 Turcia, cu un gol marcat de Ronaldo

·         2003 – se joacă semifinalele Cupei Confederațiilor, competiție organizată în Franța: Camerun 1-0 Columbia și Franța 3-2 Turcia

·         2004 – Olanda și Suedia încheie 0-0 după 120 de minute sfertul de finală de la Faro, jucat în cadrul Campionatului European din Portugalia. Olandezii s-au calificat mai departe, după 5-4 la lovituri de la 11 metri. De la suedezi au ratat Ibrahimovic și Mellberg, iar de la olandezi, Cocu

·         2005 – se joacă a doua semifinală a Cupei Confederațiilor, organizată în Germania. Mexicul și Argentina încheie 1-1 după 120 de minute de joc, cu golurile înscrise de Salcido, pentru mexicani, și Figueroa pentru argentinieni. După executar ea loviturilor de la 11 metri, Argentina se impune cu 6-5

·         2006: Ursul problemă, numit „Bruno”, este împușcat în Bavaria. El este primul urs împușcat pe teritoriul german după 170 de ani.

·         2006 - Mari Alkatiri, primul premier al Timorului de Est, a demisionat in urma a mai multor saptamani de proteste.

·         2006 – se dispută două dintre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Germania: Italia 1-0 Australia, cu un gol înscris din penalty, de Totti, în al cincilea minut de prelungire, și Elveția 0-3 Ucraina (după penalty-uri), cu golurile marcate de Milevski, Rebrov și Husyev

·         2007 - Insulele Galapagos, primul loc natural înscris în 1978 în Patrimoniul mondial, au fost incluse pe lista monumentelor aflate în pericol

·         2008 – Spania trece cu 3-0 de Rusia în a doua semifinală a Campionatului European din Austria și Elveția. Golurile ibericilor au fost marcate de Xavi, Guiza și Silva

·         2009: Venețiana Giorgia Boscolo devine prima femeie gondolier, meserie exclusiv masculină de peste 900 ani.

·         2010 – se dispută primele două optimi de finală a Campionatului Mondial din Africa de Sud: Uruguay 2-1 Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii 1-2 Ghana, după prelungiri

·         2011 – River Plate retrogradeaza în liga a doua argentiniană

·         2011 – Bucharest Warriors câștigă cu 14-12 meciul amical de fotbal american disputat în Ungaria cu Szeged Bats

·         2013 – se joacă prima semifianlă a Cupeio Confederațiilor, în Brazilia, la Belo Horizonte, iar echipa țării gazdă trece cu 2-1 de selecționata Uruguayului, cu golurile marcate de Fred și Paulinho, în timp ce pentru celești a înscris Cavani

·         2013:  România este în doliu național, după accidentul din 23 iunie 2013 din Muntenegru, când au murit 18 români.

Nașteri

* 1726: Victor Amadeus al III-lea (Vittorio Amadeo Maria; 26 iunie 1726 – 16 octombrie 1796) a fost rege al Sardiniei din 1773 până la moartea sa. Deși a fost un politician conservator a efectuat numerose reforme administrative până la declararea războiului cu Franța revoluționară în 1792.^[1] A fost tatăl a trei regi ai Sardiniei.

Născut la Palatul Regal din Torino, a fost fiul lui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei și al celei de-a doua soții a acestuia, Polixena de Hesse-Rotenburg. De la naștere a primit titlul de Duce de Savoia.^[2] El a fost fiul cel mare al părinților săi și a fost moștenitor aparent; tatăl său a mai avut un fiu cu prima soție, numit tot Victor Amadeus, care a murit în 1725. Mama lui a murit când Victor Amadeus avea 11 ani iar tatăl lui s-a căsătorit pentru a treia oară după doi ani. A avut trei surori bune și un frate vitreg.

Ca tânăr prinț, el s-a înconjurat de intelectuali și mulți dintre ei au devenit miniștri importanți în timpul domniei lui. A fost o persoană conservatoare și foarte religioasă, care, ca tânăr băiat, a rămas departe de viața publică. Tatăl său a simțit că el e e nepotrivit pentru a deține puterea.

S-a căsătorit cu infanta Maria Antonia a Spaniei (1729–1785), fiica cea mică a regelui Filip al V-lea al Spaniei și a Elisabeth Farnese.^[4] Cei doi s-au căsătorit la 31 mai 1750 la Oulx și au avut 12 copii.

Cuplul a avut o relație armonioasă; soția sa a avut o influență mică asupra lui.^[4] Căsătoria a fost aranjată de fratele vitreg al Mariei Antonia, regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei. Anterior, infanta spaniolă fusese respinsă de Ludovic, Delfin al Franței. Uniunea a fost folosită pentru a consolida relațiile dintre Madrid și Torino care au luptat de părți diferite în Războiul austriac de succesiune. Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748) a încheiat războiul.

Victor Amadeus al III-lea

Când Victor Amadeus a venit la tron în 1773 el a început să lucreze la aspectele birocratice și militare ale domniei. A pus în aplicare mai multe lucrări publice și a acordat o mare atenție la administrarea forțelor armate. A aprobat și a înființat două noi importante instituții culturale de stat la sfatul burgheziei și aristocrației deopotrivă. A început lucrările de îmbunătățire la portul de la Nisa, baraje la Arce și drumul construit pe Coastă.

La izbucnirea Revoluției franceze, Victor Amadeus III a permis celor doi gineri ai săi, Conții de Artois și Provence și Prințeselor Marie Adélaïde și Victoire să stea în regatul său sub protecția sa. După patru ani de lupte, francezii sub Bonaparte au învins armata piedmontese în bătălia de la Montenotte (12 aprilie 1796), bătălia de la Millesimo (13–14 aprilie 1796) și în bătălia de la Mondovi (21 aprilie 1796). La 26 aprilie francezii au proclamat Republica Alba în teritoriile ocupate.

Două zile mai târziu, odată cu Armistițiu de la Cherasco, Republica a fost cedată înapoi lui Victor Amadeus. El a fost forțat să semneze Tratatul de la Paris, la 15 mai, abandonând Prima Coaliție împotriva Republicii Franceze. Termenii tratatului îi cereau să cedeze cetățile de la Cuneo, Ceva, Alexandria și Tortona Franței și să permită trecerea liberă a armatelor franceze în Italia. El a fost, de asemenea, obligat să cedeze Nisa și Savoia.

A murit la castelul Moncalieri după un atac de apoplexie. A murit lăsând un regat deteriorat din punct de vedere economic și două provincii cheie - Savoia și Nisa - devastate de mâinile forțelor revoluționare franceze. A fost înmormântat la biserica Superga de la Torino

Victor Amadeus al III-lea

·         1730:  Charles Messier (n. 26 iunie 1730, Badonviller, Meurthe-et-Moselle, Lorena – d. 12 aprilie 1817, Paris) a fost un astronom francez.

Messier a fost un eminent vânător de comete, el reușind să descopere nu mai puțin de 20 de comete. 13 dintre ele îi poartă numele, Messier fiind recunoscut ca primul descoperitor al lor.

În prezent, Messier este cunoscut mai cu seamă prin Catalogul Messier, un catalog care cuprinde 110 corpuri cerești: galaxii, roiuri stelare și nebuloase. Pentru multe dintre aceste obiecte Messier a fost primul care le-a observat.

Un crater de pe lună și asteroidul 7359 Messier îi poartă numele.

Charles Messier era al zecelea dintr-o familie numeroasă de doisprezece copii. S-a născut la Badonviller, Lorena, la 26 iunie 1730. Părinții săi, Nicolas Messier (1682-1741) și Françoise născută Grandblaise (?-1765), erau de origine modestă. Tatăl său era administrator în principatul Salm-Salm, în Vosgi.

Charles Messier a lucrat cu Joseph-Nicolas Delisle la obsevatorul de la Hôtel de Cluny.

A studiat, cu multă scrupulozitate, 44 de comete și a descoperit 22 între 1760 și 1801, uneori împreună cu alți astronomi, printre care figurează Pierre Méchain și Alexis Bouvard.

Ludovic al XV-lea l-a numit vânător de comete.

A fost recunoscut mai ales prin catalogul său de 110 obiecte de pe cerul profund, cu aspect difuz roiuri stelare și nebuloase în sensul epocii, catalog pe care l-a făcut în intenția căutătorilor de comete cu scopul de a evita orice confuzie cu aceste obiecte fixe, însă stranii. Astăzi, acest catalog nu mai este folosit atât de vânătorii de comete, cât de astronomiiamatori doritori de a avea o privire asupra obiectelor celor mai spectaculoase pe care le-ar putea găsi pe cerul nocturn. A repertoriat, într-adevăr, cea mai mare parte a roiurilor, nebuloaselor și galaxiilor celor mai strălucitoare de pe cerul boreal și, în mai mică măsură, austral.

La bătrânețe, în 1806, Charles Messier a fost onorat de Napoleon, cu Crucea Legiunii de Onoare. Apoi, Messier și-a pierdut o parte din reputația științifică din cauza unui memoriu în care a dedicat Marea Cometă din 1769 împăratului, născut în același an.

Charles Messier a murit la Paris, la 12 aprilie 1817, la vârsta de 86 de ani. A fost înhumat în Cimitirul Père-Lachaise la Paris.

Charles Messier

* 1824: Sir William Thomson, din 1892 Lord Kelvin (n. 26 iunie1824, Belfast, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[11] – d. 17 decembrie 1907, Largs[*], Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[11]), a fost un fizician britanic, renumit îndeosebi prin lucrările sale științifice în domeniul termodinamicii.
Născut la Belfast (26 iunie 1824), William era fiul lui James Thomson, profesor de matematică și inginerie la Royal Belfast Academical Institution.
Realizări:

• Pe lângă teoria temperaturii absolute pentru care a devenit faimos, Kelvin a formulat și alte idei precum calcularea vechimii Pământului, care la mijlocul anilor 1800 era o problemă foarte dezbătută și controversată;
• A conceput prima linie de telegraf care traversa Atlanticul.

William Thomson

·         1892: Pearl Sydenstricker Buck (n. 26 iunie 1892, Hillsboro, Virginia de Vest - d. 6 martie 1973, Danby, Vermont), scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1938.

Casa natală

S-a născut la Hillsboro, în Virginia de Vest, într-o familie de misionari ai austerei biserici prezbiteriene, dar a crescut și s-a maturizat în China unde a petrecut mai bine de patruzeci de ani.

Părinții săi, după cum își amintește Pearl Buck , "se mutau foarte des dintr-o localitate într-alta, până ce, la un moment dat, când eram încă foarte mică, s-au statornicit la Tsingkiang, un oraș de pe malul fluviului Yangtze. Acolo, maica-mea m-a învățat carte și m-a pregătit ca să pot fi admisă la școala secundară. Dânsa mi-a dezvăluit puterea cuvintelor și a înțelesurilor ce pot fi împărtășite cu ajutorul lor."

Primii scriitori pe care i-a citit au fost Mark Twain, Dickens, Thackeray și George Eliot și clasicii literaturii chineze.

Când a împlinit cincisprezece ani, părinții au trimis-o internă la un liceu din Șanhai.

La șaptesprezece ani, împreună cu părinții, vizitează Europa și Anglia, după care merge în America, unde rămâne la Randolph Macon Collegeca să-și încheie studiile. După absolvire se întoarce în China unde aproape doi ani îngrijește de mama sa. Se căsătorește cu John Buck, un tânăr misionar american specializat în agronomie.

Se stabilesc la Nanking, unde predă istoria literaturii engleze atât la Universitatea Nanking cât și la Universitatea Chinei de Sud-Est. În 1932, soțul său obține o bursă de studii la Universitatea Cornell și revine în America.

În patrie, Pearl Buck era tocmai pe cale să devină o vedetă literară. Spre deosebire de prima ei carte publicată la New Yorkîn 1930 care trecuse neobservată, The Good Earth (Ogorul), romanul ei despre viața necăjită a țărănimii chineze, apărut către sfârșitul anului 1931, se ridica tot mai sus pe lista de bestseller-uri americane și fusese reeditată la Londra și tradusă la Paris, Roma și Berlin, și urma să vadă lumina tiparului în alte câteva capitale. La câtva timp după sosirea ei în America, romanul The Good Earth a fost distins cu premiul Pulitzer pe 1932 și se afla în curs de scenarizare la Hollywood. Uriașul răsunet al cărții se datora atât faptului că dezvăluia cititorilor realități crude, pe care scrierile lui Pierre Loti, Lafcadio Hearn, Kipling sau Blasco Ibanez le evitaseră sau le drapaseră în faldurile exotismului romantic, cât și caldei simpatii manifestate de autoare pentru năzuințele de înnoire socială ale poporului chinez.

La întoarcerea în China, Pearl Buck părăsește învățământul și încetează activitatea misionară ce o desfășurase mulți ani pentru a se dedica exclusiv literaturii. În 1934, după ce revine în America, divorțează și se stabilește la New York, unde acceptă o muncă de răspundere într-o editură. În același an, publică un nou roman The Mother (Mama), care se înscrie rapid pe lista marilor succese de librărie. Apoi reia personajele din The Good Earth, încheind în 1935 trilogia cunoscută sub titlul de The House of Earth (Casa de lut). În anul următor, dă la iveală biografiile părinților ei, intitulate respectiv Fighting Angel (tradusă în romnă de Mircea Eliade în 1939) și The Exile.

Doi ani mai târziu aceste scrieri biografice împreună cu romanele ei despre satul chinezesc cuceresc sufragiile Academiei Suedeze, care-i acordă Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1938.

În vremea războiului, Pearl Buck scrie numeroase articole și broșuri antifasciste și sprijină sau inițiază acțiuni în favoarea înfăptuirii egalității pentru toate rasele și întemeiază o fundație pentru creșterea copiilor orfani.

După 1945, abordează în romane (semnate cu pseudonimul John Sedges) personaje și realități americane, dar, după câteva eșecuri,　revine la tematica chineză, unul dintre ultimele ei romane, Three Daughters of Madame Liang, publicat în 1969, afirmându-se cu succes în concurență cu scrierile prozatorilor moderni și devenind un Bestseller. Moare în 1973.

Opera:

• East Wind, West Wind (Vânt de Răsărit, Vânt de la Apus), 1930
• The Good Earth (Ogorul), 1931
• Sons" (Feciorii), 1932
• The Mother (Mama), 1934
• A House of Earth (Casa de lut), 1935
• Pavilionul femeilor, 1946

Pearl Sydenstricker Buck

* 1894: Hermann Pohlmann (n. 26 iunie 1894, Asseln, Districtul Dortmund - d. 7 iulie 1991, Handeloh-Höckel, Districtul Harburg) a fost un pilot și inginer de aeronautică de naționalitate germană, principal proiectant al bombardierelor în picaj Junkers Ju 87 'Stuka', folosite de aviația militară a celui de-al Treilea Reich în cel de-al doilea Război Mondial.

·         1898 - S-a nascut constructorul german de avioane Wilhelm (Willy) Emil Messerschmitt. A proiectat celebrele avioane de vanatoare ce ii poarta numele folosite pe scara larga in Al Doilea Razboi Mondial.
* 1904: Peter Lorre (n. 26 iunie 1904, Ružomberok, Slovacia^[8] – d. 23 martie 1964, Los Angeles, SUA) a fost un actoramerican de origine austro-ungară.

Peter Lorre

* 1906: Stefan Paul Andres (n. 26 iunie 1906 - d. 29 iunie 1970) a fost prozatorși poet german. În scrierile sale, a abordat teme existențiale.
Romane:

• 1932: Fratele Lucifer ("Bruder Luzifer");
• 1949: Animalul adâncurilor ("Das Tier aus der Tiefe");
• 1951: Arca ("Die Arche");
• 1959: Curcubeul cenușiu ("Der graue Regenbogen");
• 1963: Omul din pește ("Der Mann im Fisch").

Povestiri:

• 1943: Noi suntem Utopia ("Wir sind Utopia");
• 1943: Dionysos înghețat ("Der gefrorene Dionysos");
• 1943: Gratia de aur ("Das goldene Gitter");
• 1950: Casele din nori ("Die Häuser auf der Wolke");
• 1951: Chipul ("Das Antlitz").

Teatru:

• 1936: Veșnicul curent ("Der ewige Strom");
• 1946: O inimă de care ai nevoie ("Ein Herz, wie man's braucht");
• 1949: Utopia divină ("Gottes Utopia");
• 1956: Fiii lui Platon ("Die Söhne Platons");
• 1956: Când sosesc zeii? ("Wann kommen die Götter?").

Poezie:

• 1933: Catedra leilor ("Die Löwenkanzel");
• 1934: Zidul nevăzut ("Die unsichtbare Mauer");
• 1948: Recviem pemtru un copil ("Requiem für ein Kind");
• 1966: Poezii ("Gedichte").

Eseuri:

• 1946: Emigrație internă ("Innere Emigration");
• 1958: Toleranță. Puntea dintre adevăr și libertate ("Toleranz. Die Brücke zwischen Wahrheit und Freiheit");
• 1960: Nici o altă Hiroșimă ("Nie wieder Hiroshima").

Călătorii:

• 1943: Italienii ("Italiener");
• 1960: Marile vinuri ale Germaniei ("Die großen Weine Deutschlands");
• 1967: Jurnal egiptean ("Ägyptisches Tagebuch").

Stefan Andres

·         1908: Salvador Guillermo Allende Gossens (n. 26 iunie 1908 – d. 11 septembrie 1973) a fost un medic și politician chilian, cunoscut ca fiind primul marxist care devine președinte a unei țări din America Latină prin alegeri libere.^[2]

Cariera politică a lui Allende s-a întins pe aproape patru decenii. Ca membru al Partidului Socialist din Chile, el a fost senator, deputat și ministru. De trei ori consecutiv a candidat fără succes la alegerile prezidențiale din Chile, în 1952, 1958 și 1964, iar în 1970 a fost ales ca președinte al statului.

Salvador Allende

·         1909: Valeriu Novacu, fizician român (d. 1992)

* 1909: Wolfgang Reitherman (26 iunie 1909 – 22 mai 1985), uneori cunoscut și menționat ca Woolie Reitherman, a fost un cunoscut animator Disneyși unul dintre Disney's Nine Old Men.
* 1913: Sir Maurice Vincent Wilkes FRS (n. 26 iunie 1913, Dudley, Anglia, Regatul Unit - d. 29 noiembrie 2010^[2]) a fost un informatician britanic, laureat al Premiului Turing pentru rolul său în dezvoltarea calculatorului EDSAC.

Maurice Vincent Wilkes

* 1914: Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Σοφία της Ελλάδας και Δανίας; 26 iunie 1914 – 3 noiembrie 2001) a fost al patrulea copil și cea mai mică fiică a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. A fost sora mai mare a Prințului Filip, Duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit.

Prin tatăl ei a fost nepoata regelui George I al Greciei și a reginei Olga Constantinova a Rusiei. Prin regina Olga, Sofia a fost stră-strănepoata împăratului Nicolae I al Rusiei. Prin mama ei, a fost stră-strănepoata reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert; mama ei a fost strănepoata Prințesei Alice a Regatului Unit, a doua fiică a reginei Victoria.

Sofia a fost sora Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Ea a avut trei surori mai mari: Prințesa Margarita, Prințesa Theodora și Prințesa Cecilie.

Sofia s-a căsătorit cu Prințul Christoph de Hesse (1901–1943) la 15 decembrie 1930 la Kronberg, Berlin, Germani; ea avea 16 ani. Prințul Christoph era al cincilea fiu al Prințului Frederic Karl de Hesse și a Prințesei Margaret a Prusiei și strănepot al reginei Victoria și al Prințului Albert, prin fiica lor cea mare, Victoria, Prințesă Regală, soția lui Frederic al III-lea al Germaniei.

La 7 octombrie 1943 Prințul Christoph a murit într-un accident de avion în Munții Apenini în Italia. Corpul său a fost găsit două zile mai târziu. În Almanahul de la Gotha scrie că a murit ucis în misiune în timpul invaziei germane în Italia.

Ei au avut cinci copii:

• Prințesa Christina Margarethe de Hesse (n. 10 ianuarie 1933) căsătorită prima dată la 2 august 1956 la Kronberg im Taunus cu Prințul Andrei al Iugoslaviei și divorțată la Londra în 1962; au avut copii. Căsătorită a doua oară la Londra la 3 decembrie 1962 cu Robert Floris van Eyck, un poet și artist englez, fratele arhitectului Aldo van Eyck și fiul poetului, criticului, eseistului și filosofului Pieter Nicolaas van Eyck și divorțată în 1986; au avut copii.
• Prințesa Dorothea Charlotte Karin de Hesse (n. 24 iulie 1934), căsătorită civil la Schliersee, Bavaria, la 31 martie 1959 și religios la Munchen la 1 aprilie 1959 cu Friedrich, Prinț zu Windisch-Grätz (1917–2002); au avut copii.
• Prințul Karl Adolf Andreas de Hesse (n. 26 martie 1937), căsătorit civil la Haga la 26 martie 1966 și religios la 18 aprilie 1966 cu Yvonne, Gräfin Szapáry von Muraszombath, Széchysziget und Szapár (n. 1944); au doi copii: Prințul Christoph de Hesse (n. 1969) și Prințesa Irina Verena de Hesse (n. 1971).
• Prințul Rainer Christoph Friedrich de Hesse (n. 18 noiembrie 1939), necăsătorit și fără copii.
• Prințesa Clarissa Alice de Hesse (n. 6 februarie 1944), căsătorită la Paris la 20 iulie 1971 cu Claude Jean Derrien (n. 1948) și divorțată în 1976; nu au avut copii. Ea a avut o fiică, Johanna Sophia von Hessen (n. 1980) cu un tată necunoscut.

Sofia s-a recăsătorit cu Prințul George William de Hanovra la 23 aprilie 1946 la Salem, Baden-Württemberg, Germania. George era al doilea fiu al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a soției sale, Prințesa Victoria Luise a Prusiei, singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a împărătesei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

Împreună au avut trei copii:

• Prințul Welf Ernst de Hanovra (5 ianuarie 1947 - 10 ianuary 1981), căsătorit la 23 mai 1969 cu Wibke van Gunsteren. A avut o fiică, Tania Saskia Viktoria-Luise Prinzessin von Hannover (n. 1970).
• Prințul Georg de Hanovra (n. 9 decembrie 1949), căsătorit la 15 septembrie 1973 cu Victoria Anne Bee. Are două fiice: Vera Alice Prinzessin von Hannover (n. 1976) și Nora Sophie Prinzessin von Hannover (n. 1979)
• Prințesa Friederike de Hanovra (n. 15 octombrie 1954), căsătorită la 17 august 1979 cu Jerry William Cyr. Are doi copii: Julia Emma Cyr (n. 1982) și Jean-Paul Welf Cyr (n. 1985)

* 1916: Eugen Alimănescu (n. 26 iulie 1916 - data decesului necunoscuta)^[1] a fost un comisar de poliție, ulterior maior de miliție din România.

Eugen Alimănescu s-a născut la 26 iulie 1916 la Slatina, Regiunea Argeș. Studii: 4 clase primare, urmate de 3 clase - Școala Normală "Preda Buzescu" din Slatina. După o perioadă în care este muncitor necalificat la pepiniera Drăgășani (1931-1934), urmează un curs de contabilitate la Orșova (Severin). În perioada 1936-1937 este funcționar la Institutul Cooperației din București. Este încorporat și trimis pe frontul de Est în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial unde funcționează ca telegrafist. Decorat cu "Virtutea Militară", cl. III pentru că a menținut o legătură telefonică între două unități combatante. Devine membru PCR în anul 1945 și este angajat în Poliție ca informator, avansat în foarte scurtă vreme la gradul de comisar.

A fost angajat la Prefectura Poliției Capitalei, în calitate de comisar-șef la Brigada 4, care se ocupa de combaterea bandelor înarmate. A devenit renumit la conducerea brigăzii sale formate din 22 de tineri justițiari, aleși chiar de comisar și antrenați pentru a interveni în cele mai periculoase situații.

Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici”, ci îi provoca pe bandiți să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare. Corupția atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale poliției de a prinde unii dintre criminali finalizându-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. În schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocații, judecătorii, procurorii, medicii sau polițistii făceau scapat aproape orice răufăcător. Soluția aleasă de Alimanescu a fost exterminarea crimei și a criminalilor.

Cel mai celebru caz rezolvat de Alimănescu a fost spargerea de la BNR Brașov, în care Voinescu și Cairo, apropiați ai ministrului de interne Teohari Georgescu, au jefuit, ca în filme, sediul băncii și au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur.^[2]

Eugen Alimănescu alături de comisarul-șef Gheorghe Cambrea, cel cu care a lucrat împreună la cele mai renumite cazuri ale vremii, au fost sursele de inspirație ale personajului Miclovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu.

Eugen Alimănescu devine maior de Miliție și este utilizat alături de Securitate în acțiunile de anihilare ale rezistenței anticomuniste din munți. Se remarcă prin cruzime și utilizarea torturii în cazul grupului Arnăuțoiu. Matilda Jubleanu este torturată pentru a spune unde sunt ascunși părinții și fratele ei^[3]. De asemenea, fostul comisar, ajuns maior participă la arestări politice, cum a fost cazul lui Gherman Pântea^[4]. O sumară descriere a carierei lui Eugen Alimănescu, în calitate de membru al organelor represive din România comunistă este dată de Cicerone Ionițoiu în lucrarea sa, "Morminte fără cruce":

"Canalul Morții trebuia săpat, și erau și alte lucrări în perspectivă, o dată ce problema mâinii de lucru nu se mai punea: rezervele erau suficiente. Printre deținuții politici de aici se găsea și un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care vroiau să-l linșeze. După ce omorâse sute de borfași cu care operase ani de zile, intrase în securitate. A participat alături de trupele Ministerului de Interne la lichidarea mișcării de rezistență, la început în Banat, împotriva colonelului Uță, apoi în Făgăraș. Dar nu a apucat s-o lichideze, pentru că a fost arestat. De la Ocnele Mari a ajuns la Midia, de unde a fost salvat de administrație din mâinile colegilor de drept comun și adus la Kilometrul 4, lângă Cernavodă."^[5]

În vara anului 1949, într-o ședință la cel mai înalt nivel din cadrul Ministerului de Interne, la care au participat ministrul Teohari Georgescu, ministrul adjunct Marin Jianu, directorul Securității, Gheorghe Pintilie și adjunctul său, Alexandru Nicolschi, s-a luat decizia ca toți cei care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care fuseseră condamnați la peste 15 ani de închisoare să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete. Eugen Alimănescu a fost desemnat să ducă la îndeplinire aceste execuții extrajudiciare pe care le-a dus la îndeplinire de-a lungul anului 1950: 6 membri ai grupului Spiru Blănaru, 13 din grupul maiorului Nicolae Dabija, și peste 30 de mebri ai rezistenței dobrogene, închiși la Gherla, Aiud și Pitești. ^[6]

Alimănescu, în realitate un fost interlop, este arestat pentru fraudă în gestiunea banilor folosiți pentru recrutarea informatorilor și este închis la Canal, ca infractor de drept comun. Eliberat după doi ani, ajunge gestionar al unui debit de tutun în zona Pieței Dorobanți din București. Este arestat din nou, pentru nereguli în gestiune și dispare definitiv, în circumstanțe necunoscute. În 1952 este menționat ca fiind deținut la Canal.^[7] Pe 26 decembrie 1951 s-a clasat dosarul, iar actul de deces este datat 1958.

Eugen Alimănescu - ziarul "Momentul", 1946

·      1921: S-a născut compozitorul român Temistocle Popa la Galați. (d. 26 noiembrie 2013, București)

* 1927: Jerry Schatzberg (n. 26 iunie 1927 în Bronx, New York) este un fotografși regizor de film.

În 1968, Schatzberg a divorțat în Cd. Juárez, Mexic. Au trăit împreună doar 5 ani, Corinne Schatzberg a refuzat divorțul timp de 11 ani. Au avut doi copii împreună. La momentul divorțului, Schatzberg era foarte cunoscut ca logodnicul lui Faye Dunaway. În 1968, Dunaway l-a părăsit pe Schatzberg pentru actorul Marcello Mastroianni. Jerry Schatzberg s-a căsătorit cu actrița franco-americană Maureen Kerwin în 1983 și au divorțat în 1998.

Schatzbers a fost născut într-o familie de evrei cojocari și a crescut în Bronx. A fotografiat pentru reviste precum Vogue, Esquire și McCalls. Primul lui debut ca regizor de filme a fost cu Puzzle of a Downfall Child în 1970 cu actrița Faye Dunaway. A continuat cu regizarea unor filme precum The Panic in Needle Park, cu actorul Al Pacino în 1971, Scarecrow, care a primit marele premiu la 1973 Cannes Film Festival, The Seduction of Joe Tynan, Honeysuckle Rose cu Willie Nelson, Misunderstood (bazată pe romanul lui Florence Montgomery) și Street Smart din 1987 în care actorul Morgan Freeman a primit prima lui Nominalizare Oscar.

A fost membru al juriului la 2004 Cannes Film Festival.

Ca fotograf static, una dintre cele mai faimoase imagini a lui Schatzberg a fost fotografia de coperta a albumului Blonde on Blonde a lui Bob Dyan, lansat în 1966. O colecție de poze a lui Schatzberg cu Dylan a fost publicată de către Genesis Publications în 2006, intitulată Thin Wild Mercury. Schatzberg încă locuiește în New York City, unde lucrează la cateva proiecte de filme, inclusiv o continuare a filmului "Scarecrow", scrisă împreună cu fostul publicist a lui Bruce Springsteen, Seth Cohen.

Jerry Schatzberg în 2011 (alături de Faye Dunaway

* 1931: Iulia Buciuceanu (n. 25 iunie 1931, Tighina) este o cântăreață românăde operă și lied (mezzo-soprană) originară din Basarabia.

Iulia Buciuceanu s-a născut la Tighina, Basarabia, într-o familie de muzicieni. Atât mama (Iulia) cât și tata (Ioan) au studiat canto și, respectiv, dirijat și compoziție, la Conservator. Avea doi frați și două surori, printre care actrița Tamara Buciuceanu.^[1]

Primii pași în lumea muzicii i-a făcut la 10 ani, când cânta în corul catedralei de la Chișinău.^[2] În anii 1947–1950, Iulia studiază la Conservatorul din Iași, avându-i ca dascăli pe Mansi Barberis și Grigori Magiari (canto), iar între 1950 și 1953 la Conservatorul din București , luând lecții de la Victor Costescu-Duca, Petre Ștefănescu Goangă (canto), Jean Rânzescu și Jean Bobescu.^[3]

A fost căsătorită cu George Constantin,^[1] cu care a avut un copil, Mihai

Buciuceanu debutează la 21 decembrie 1960 la Opera Română din București în rolul Kneaghina din Rusalka de Aleksandr Dargomîjski. Continuă să activeze ca solistă la Opera Română până în 1982.^[3]

Repertoriul său include următoarele opere:^[4][5][6]

• Dama de pică (Milovzor, 1953)
• Lakmé (Malika, 1955)
• Nunta lui Figaro (1956)
• Evgheni Oneghin (Olga, 1958)
• Falstaff (Meg, Quicky, 1959)
• Cavalleria rusticana (Lola, 1960)
• Maeștrii cântăreți din Nurenberg (Magdalena, 1960)
• Bal mascat (Ulrica, 1963)
• Gianni Schicchi (Zita, 1966)
• Liliacul (Orlofski, 1967)
• Apus de soare (Doamna Maria, 1968)
• Povestirile lui Hoffmann (Niklasuse, Muza, 1968)
• Decebal (Drigisa, 1969)
• Tannhauser (Venus, 1970)
• Flautul fermecat (Doamna III, 1971)
• Olandezul zburător (Mary, 1972)
• Bălcescu (Zinca, 1974)
• Dreptul la dragoste (Mița, 1975)
• Hamlet (Gertrude, 1975)
• Andreea Chanier (Constea, 1975)
• Walkiria (Fricka, 1976)
• Dragoste și jertfă (1977)
• Conu Leonida față cu reacțiunea (1978)
• Horia (1980)
• Conacul cu stafii (Paharniceasa, 1979)
• Căsătoria secretă (Fidalma, 1980)
• Orfeu (Medeea, Orfeu, 1981)
• Aida (Amneris)
• Rigoletto
• Don Carlos
• Trubadurul
• Madame Butterfly
• Viață pentru țar
• Boris Godunov (Feodor)
• Oedip
• Vlad Țepeș
• Răscoala
• Cneazul Igor (Konceakovna)

Pe parcursul carierei sale, Buciuceanu a colaborat cu dirijorii K. Kondrașin, M. Rostropovici, I. Barbiroli, Egizio Massini, Jean Bobescu, Constantin Silvestri, G. Georgescu, Mihai Brediceanu și cu soliștii G. Vișnevskaia, V. Teodorian, N. Herlea, Z. Pally, E. Cernei, C. Gabor, V. Sârbu, I. Stoian etc.^[4] A avut turnee în Ungaria, Iugoslavia, Olanda, Belgia, Italia, Norvegia, Finlanda, Grecia, Turcia, Mongolia, Polonia, Coreea de Sud, Bulgaria, Franța, Turcia, Germania, Rusia (inclusiv nouă stagiuni consecutive la Teatrul Bolșoi din Moscova).^[1][5]

Iulia Buciuceanu este laureată a Concursului Internațional de Canto de la Viena (1959), a Festivalului „Primăvara de la Praga" (1960), a Concursului Internațional de la Sofia și a Festivalului de Operă de la Helsinki (1962). De asemenea, a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional de Canto de la Toulouse (1962).^[6]

În 1968, a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural de clasa a II-a

* 1933: Claudio Abbado (n. 26 iunie 1933, Milano, Italia - d. 20 ianuarie 2014, Bologna, Italia)^[13] a fost un dirijor italian.

A studiat pianul la conservatorul Giuseppe Verdi, după care a început să dirijeze la Viena. A colaborat mult timp cu opera Teatro alla Scala din Milano (1968 - 1986), ca dirijor principal și în cele din urmă ca director artistic, precum și cu Filarmonica din Viena.

În 1989 i-a succedat lui Herbert von Karajan ca dirijor permanent și director artistic al Filarmonicii din Berlin. Este cunoscut pentru programele sale îndrăznețe, care cuprind multă muzică modernă.

Claudio Abbado

Claudio Abbado (2012)

* 1933: Nona Millea (n. 26 iunie 1933, Valea Mare-Podgoria, Jud. Argeș) este o ingineră electronist, absolventă a primei promoții de ingineri ai Facultății de Electronică a Institutului Politehnic București (1956), realizator al primului aparat de radio românesc cu modulație în frecvență (FM)

În 1951 este admisă la Facultatea de Electrotehnică a Institutul Politehnic "Gheorghe Gheorghiu-Dej" București.^[2] În 1953, facultatea se scindează și apare Facultatea de Electronică. Nona Millea va absolvi Facultatea de Electronică în 1956, făcând parte din prima promoție de ingineri electroniști ai acestei facultăți.

După absolvire, alege să lucreze la Fabrica Radio Popular, singura fabrică cu profil electronic la acea vreme, devenită mai târziu Uzina Electronica. Inițial este maistru la Secția de semifabricate, apoi la banda de radioreceptoare, iar după circa doi ani ajunge la sectorul proiectări (1958).

Printre primele teme primite l-a reprezentat documentarea și elaborarea caietului de sarcini pentru proiectarea primului radioreceptor românesc staționar cu tuburi electronice de clasă superioară, cu reglaje pentru tonuri înalte și joase, echipat și cu bloc de unde ultra scurte (UUS) pentru recepția emisiunilor cu modulație de frecvență (MF). Era pentru prima dată când urma să se construiască în țara noastră un radioreceptor de asemenea complexitate, fără a se apela la licență sau know-how străin. Directorul întreprinderii în acei ani era Dumitru Felician Lăzăroiu. Proiectul a fost verificat de profesorul Cartianu care preda cursul de specialitate, construise primul receptor cu MF și scrisese prima carte despre MF. Receptorul „S 602 A Enescu“ a fost produs la Fabrica Radio Popular, devenită mai târziu Uzina Electronica.

În perioada 1961-1969 lucrează la Institutul de Cercetări Electrotehnice (ICET), la Secția Calitate. Aici organizează primul laborator din țară de Siguranță în funcționare (fiabilitate) a produselor electronice, devenind șeful acestuia.

În 1968 devine membru activ în Comisiile economice CAER.^[3]

A obținut titlul de doctor și a fost delegat permanent la CEE, UNESCO și CAER.

*  1937: Robert C. Richardson, fizician american

·         1940 - S-a nascut Billy Davis Jr., vocalist american (Fifth Dimension).
* 1941: „Totul se mișcă datorită dragostei; de aceea creația fără dragoste e doar culoare neinsuflețită.” –Jorge Rando^[1]

Jorge Rando (Malaga, 23 iunie 1941) este un pictor si sculptor spaniol, a carui opera este legata de curentul artistic numit Neoexpresionism.

Nascut in Malaga, pictorul Jorge Rando rămâne strâns legat de Germania, țară in care emigreaza la 20 ani pentru a aprofunda studiile sale de filozofie. Locuind in Köln (Germania), cultura nemțească devine esentiala atât in educația sa cât și în operele sale.

Împreună cu soția sa Margit, se mută în Malaga in 1984. Aici începe un ciclu de picturi. Este considerat unul din artiștii spanioli, internațional recunoscut din anii ’60 până în ziua de azi. Expune des în galerii și târguri de artă contemporană precum și în muzee naționale și internaționale. Cărțile sale se găsesc în facultați și biblioteci în Spania, Europa, SUA și multe alte țări.

Apare pentru prima dată la televizor în Săptamâna Mare în Malaga, sponsorizată tocmai de către primaria orașului.

În 2006 primește premiul “Fundacion Antiquaria” pentru colaborarea sa în legatură cu expresionismul în Spania. În același an câștigă și premiul pentru artă contemporană numit “Tertulia Ilustrada”, în Madrid.

În 2007 primește in Madrid premiul pentru arte plastice. Fundația Alvaro Mutis îi acordă premiul pentru Arte 2007. Libro de oro de la Plastica. Unesco (Paris). Biblioteca Națională Spaniola (Madrid) cumpară din operele artistului pentru colecția sa.

În anul 2008, Malaga i-a dedicat două mari expoziții, una religioasa in prestigioasele sali ale Palatului episcopal, iar cealaltă formată este gazduită de către Muzeul Municipal. În același an Asociația Scriitorilor din Malaga îi oferă premiul “Artistul anului”.

În anul 2009 a fost inaugurat primul Muzeu în aer liber din Malaga în parcul Catedralei cu șapte sculpturi realizate în fier și lemn. În această ocazie a expus un grup statuar format din 8 bucati. Momentan Jorge Rando realizează schițe pentru Catedrala din Malaga comandat de către Déan D. Francisco García Mota.

În 2014 se deschide în Malaga, în incinta mânăstirii “Las Madres Mercedarias” (în cartierul Molinillo), muzeul Jorge Rando ce găzduiește operele artistului. Acest muzeu se concentreaza pe studiul Expresionismului în toate formele sale. În producția sa religioasă, Jorge Rando încearcă să răscumpere temele principale ale artei occidentale.

Astăzi, Jorge Rando locuieste si lucreaza in Malaga si Hamburg.

Jorge Rando

* 1941: Takayuki Kuwata (n. 26 iunie 1941) este un fost fotbalist japonez.

·         1942 - S-a nascut Larry Taylor, basist american (Canned Heat, Harvey Mandel, John Mayall, Tom Waits).

·         1943 - S-a nascut Georgie Fame (Clive Powell), vocalist si pianist britanic (Blue Flames).

·         1943 - S-a nascut Jean Knight, cantareata soul americana.

·         1948 - S-a nascut Richard McCracken, basist britanic (Taste, Stud, Spencer Davis, Axis Point).

·         1949: Decebal Traian Remeș, politician român

·          1950 - S-a nascut Junior Daye, vocalist britanic (Sweet Sensation).

·         1951 - S-a nascut Rindy Ross, vocalist si saxofonist american (Seafood Mama, Quarterflash).

·         1952 - S-a nascut Dan Condurache, actor roman de teatru si film.

·         1955: Michael Geoffrey "Mick" Jones (n. 26 iunie 1955 la Wandsworth, Londra) este fostul chitarist și co-fondator al trupei britanice de punk rock, The Clash pe care a părăsit-o în 1983. A mai fondat formația Big Audio Dynamite cu Don Letts înainte ca modificările de componență să ducă la formarea grupului Big Audio Dynamite II și apoi a trupei Big Audio. În prezent cântă cu Carbon/Silicon împreună cu bunul prieten Tony James realizând și turnee cu varianta live a trupei Gorillaz.

Mick Jones (New York, 1987)

·         1956 - S-a nascut Chris (Christopher Joseph) Isaak, cantaret, chitarist si compozitor american.

·          1957 - S-a nascut Patti Smythe, cantareata americana (Scandal). 

·         1961 - S-a nascut Terri Nunn, cantareata si compozitoare americana (Berlin).
* 1963: Mihail Hodorkovski s-a născut la 26 iunie 1963 la Moscova, în familia lui Boris Moiseevici (născut la 3 august 1933) și Marina Filippovna (Petrova, 13 septembrie 1934 - 3 august 2014) Hodorkovski.^[14] Bunicul lui Hodorkovski pe linia maternă a fost antreprenor, care deținea o fabrică.^[15] Atât mama, cât și tatăl au fost ingineri chimici care au lucrat toată viața la Uzina „Calibr” (Калибр) din Moscova. Până în 1971, familia a trăit într-un apartament comunal, apoi s-a mutat în locuință separată

Mihail Hodorkovski este un bogat om de afaceri rus, fost președinte al grupului petrolier Iukos. A fost arestat în 25 octombrie 2003, pe aeroportul Novosibirsk^[1]. Atunci, el și principalul său asociat, Platon Lebedev, au fost condamnați la 8 ani de închisoare pentru escrocherie și evaziune fiscală și încarcerați^[1]. În decembrie 2010, ambii au fost condamnați la câte 14 ani de închisoare (la care sunt luați în calcul și cei 8 ani pe care îi ispășeau deja) pentru furtul a milioane de tone de țiței și de spălare de bani în valoare de 23,5 miliarde de dolari^[2]. Decizia instanței de judecată a primit o apreciere controversată din partea comunității ruse și internaționale: unii considerau condamnarea corectă, alții considerau că ei sunt „prizonieri ai conștiinței” persecutați pe motive politice^[3][4][5]

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în decizia din mai 2011, a luat în calcul încălcările procedurale în timpul arestării, a faptelor de umilire a demnității umane în timpul detenției pe parcursul anchetei preliminare și judiciare, precum și plângerile din detenție.^[6][7][8]

După 10 ani de detenție, pe 20 decembrie 2013 el a fost grațiat de președintele Vladimir Putin, fiind eliberat din închisoare chiar în aceeași zi.^[9] Amnisitierea a venit în urma unei cereri a lui Hodorkovski de a fi eliberat, pe motiv că mama sa e grav bolnavă. Imediat după eliberare Hodorkovski, a zburat în Berlin, Germania.^[10][11]

Pe 28 iulie 2014, Rusia a fost condamnată de către Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga să plătească suma de 50 de miliarde de dolari despăgubiri acționarilor companiei petroliere Iukos, în contul activelor expropriate.^[12][13]

Valoarea despăgubirii este de 20 de ori mai mare decât cea mai mare sumă stabilită până la acel moment de către această instanță.

Hodorkovski în 2001

* 1964: Tommi Antero Mäkinen (n. 26 iunie 1964, Puuppola, Finlanda) este un fost pilot finlandez de raliu. Mäkinen este unul din cei mai de succes piloți WRC din toate timpurile, având la activ patru titluri de campion (1996, 1997, 1998, 1999), fiind la egalitate cu Juha Kankkunen și în spatele lui Sébastien Loeb (9 titluri).

* 1966: Tom Henning Øvrebø (n. 26 iunie 1966, Oslo) este un fost arbitru norvegiande fotbal. Øvrebø a fost un arbitru UEFA de elită,^[1] oficiând meciuri în Cupa UEFA și UEFA Champions League. Înafara fotbalului el lucra ca psiholog.^[2]

Øvrebø a oficiat câteva meciuri în care a luat decizii controversate, iar după meciul dintre Chelsea și Barcelona din mai 2009, contând pentru semifinalele Ligii Campionilor 2008-2009, acesta a fost dur criticat, iar apoi a fost amenințat chiar și cu moartea de fanii londonezi.

·         1968: Paolo Maldini (n. 26 iunie 1968, Milano, Italia) este un fost fotbalist italian. Maldini a jucat pe postul de fundaș și predominant pe flancul stâng sau în centru. A jucat pentru AC Milan pe parcursul întregii sale cariere.
* 1969: Colin Charles Greenwood (născut 26 iunie 1969, Oxford) este mebru al formației Radiohead. Cântă de obicei la chitară bas, dar și la claviatură și sintetizator pe albumele recente. Este fratele mai mare al colegului său de trupă Jonny Greenwood.

Colin Greenwood în 2006
* 1969: Laura Olteanu(n.26 iunie 1969, București) este o creatoare de modă din România. A primit numeroase premii pentru creațiile sale, având prezentări de modă naționale și internaționale. Laura Olteanu este membru fondator al asociației: Bucharest Fashion District.

Laura Olteanu și-a început cariera în modă în anul 1992 deschizând propria casă de modă, având numeroase prezentări în țară și în străinătate:

• 2001 Festivalul Internațional de modă East on Catwolk
• 2002 Romanian Fashion Week 2002 la Iași, Bucharest Fashion Week 2002, festivalul african Annual Show 2002 - Camerun
• 2003 Bucharest Fashion Week 2003
• 2004 prezentare la Monte Carlo, Bucharest Fashion Week 2004, Summer Fashion 2004
• 2005 Bucharest Fashion Week 2005, Summer Fashion 2005
• 2006 Bucharest Fashion Week 2006
• 2007 Bucharest Fashion Week 2007, Summer Fashion 2007
• 2008 Bucharest Fashion Week 2008,Summer Fashion în colaborare cu designerul de accesorii Mihai Albu colaborare Mihai Albu
• 2009 Bucharest Fashion Week 2009, Cluj Spring Fashion Show 2009, Summer Fashion
• 2010 Lansare magazin La Sposa-Liban, Kitzbuhel - Austria 2010, Bucharest Fashion Week 2010, Summer Fashion TV 2010
• 2011 Bucharest Fashion Week 2011, Summer Fashion TV 2011, prezentare in Beirut- Liban prezentare Beirut
• 2012 Wedding Fashion Moscow 2012-Rusia, The Bride Show Dubai 2012-EAU [1], Summer Fashion TV 2012 [2], Bucharest Fashion Week 2012
• 2013 Barcelona Bridal WeeK 2013 - Novia Espana Pasarela Gaudi http://www.divahair.ro/moda/designeri_romani/rochiile_de_mireasa_laura_olteanu_la_barcelona_bridal_week
• 2013 Bucharest Fashion Week 2013
• 2013 FashionTv Summer Festival Mamaia 2013
• 2014 Romanian Fashion Awards 2014 - Premiul: Cel mai bun designer de rochii de mireasă
• 2015 Romanian Fashion Awards 2015 - Premiul: Cel mai bun designer de rochii de seară
• 2016 Romanian Fashion Awards 2016 - Premiul: DESIGNERUL ANULUI
• 2017 Romanian Fashion Awards 2017 - Premiul: Cel mai bun designer de rochii de seară

Laura Olteanu a creat rochii de mireasă pentru multe vedete din muzica românească, dintre cele mai excentrice fiind o rochie de mireasă albastră, a cântăreței Luminița Anghel luminita anghel mireasa. Linia urmarită în creațiile Laurei Olteanu este o linie haute couture, glam și extrem de sofisticată. Fiecare creație în parte este lucrată în detaliu pornind de la materiale și terminând cu accesorizarea finală. Laura Olteanu: "Îmi place să văd femeia ca pe o Divă"

* 1970: Paul Thomas Anderson (n. 26 iunie, 1970, Studio City, statul  California]) este un regizor, scenarist și producător de filme american, cel mai bine cunoscut pentru filmul Magnolia cu Tom Cruise.

Paul Thomas Anderson

* 1970: Irving Domingo Lorenzo, Jr. (n. 26 iunie 1970^[3]), cunoscut mai bine sub numele Irv Gotti, este un producător american de muzică hip hop și R&B. Conduce casa de discuri The Inc. Și-a ales numele de scenă Irv Gotti după John Gotti

Irv Gotti

Gotti în februarie 2005

* 1975: Liviu Voinea (n. 26 iunie 1975) este un economist român care, începând cu octombrie 2014, ocupă funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României. A fost ministru delegat pentru buget în perioada decembrie 2012 - august 2014. Este, de asemenea, profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Internaționale. În calitate de viceguvernator al BNR participă la întâlnirile Comitetului Economic și Financiar (EFC)^[1] și ale Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS)^[2]. A fost reprezentantul României în Grupul de Lucru la Nivel Înalt privind Tratamentul Expunerilor Suverane.

Liviu Voinea a absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice. Are un Master în Administrarea Afacerilor de la Stockholm University, School of Business. În anul 2000, Liviu Voinea a obținut doctoratul în economie, Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice.

Liviu Voinea

* 1977: Noriaki Kubo (久保 宣章 Kubo Noriaki^?) (născut pe 26 iunie 1977), cunoscut după pseudonimul Tite Kubo (久保 帯人 Kubo Taito^?), este un artist manga de origine japoneză. Cea mai importantă lucrare a sa este seria manga Bleach.

Fiu al unui membru din consiliul orașului Fuchu, districtul Aki, prefectura Hiroshima, Tite Kubo a absolvit liceul local. Într-un interviu, Kubo a dezvăluit că s-a înscris la un concurs al unei reviste manga, și deși nu a câștigat, unul dintre editori revistei i-a remarcat talentul. După aceea au lucrat împreună la mai multe proiecte.^[1] Nu mult după aceea, în 1996, prima sa manga scurtă, "Ultra Unholy Hearted Machine", a fost publicată în Weekly Shonen Jump Special al editurii Shueisha. Aceasta a fost urmată de alte două, și în 1999 de prima s-a serie, Zombie Powder, care a fost publicată în Weekly Shonen Jump și a continuat timp de 4 volume până în 2000.

Următoarea sa serie, Bleach, despre un elev de liceu (Kurosaki Ichigo) care devine un shinigami și se luptă cu spirite malefice, a început să fie publicată în aceiași revistă în 2001. Din 4 decembrie, 2007, Bleach a atins peste 300 de capitole, și a fost adaptată într-o serie anime care a început să fie difuzată în Japonia în 2004. Seriei manga i s-a acordat Premiul Shogakukan Manga pentru categoria sa în 2005.^[2] Un film Bleach a fost lansat în Japonia pe 16 decembrie 2006, urmat de un al-doilea film pe 22 decembrie 2007.

Pe 27 iulie 2008, Tite Kubo a vizitat Statele Unite pentru prima dată și a făcut o apariție în San Diego la Comic-Con International.

·         1979: Ryan Benjamin Tedder (n. 26 iunie 1979, în Tulsa, Oklahoma) este un cântăreț, cantautor, producător muzical și ocazional actor american.^[1][2]El este cunosctu mai ales ca lider al formației pop rock americane OneRepublic, din care face parte încă din 2002.

Ryan Tedder

De-a lungul anilor a compus foarte multe cântece, dar în anul 2007 s-a remarcat cu melodia "Apologize", care a fost lansata de trupa din care facea parte.

A scris cântece pentru Leona Lewis, Dima Bilan, Alexandra Burke, Backstreet Boys, AJ McLean Chris Cornell, Ashley Tisdale, Ludacris, Lupe Fiasco, Far East Movement , Paula DeAnda, Hilary Duff, Timbaland, Bubba Sparxxx, Shayne Ward, Tupac, Lemar, Esmee Denters, Clay Aiken, t.A.T.u., Jennifer Hudson, Menudo, Ashanti, Natasha Bedingfield, Whitney Houston, Westlife, Charice, Sugababes, Rihanna, Daughtry, Mario, DJ Tiesto.

Ryan Tedder

* 1980: Thomas Idir Gérard (n. 26 iunie 1980, Paris), cunoscut sub numele de scenă Sinik, este un rapper francez. S-a născut în Paris, în data de 26 iunie 1980, dintr-o mamă franceză și un tată algerian.

Cea mai mare parte a copilăriei sale a petrecut-o în orașul francez Les Ulis, din departamentul Essonne. În 1996 a fondat, împreună cu prietenii săi din copilărie Agoudjil Djamel, Oudjehih Lalmi și Tarek Anis trupa de muzică rap L'Amalgame. Grupul s-a schimbat în decursul timpului și și-a schimbat numele în Ul'Team Atom. Sinik părăsit grupul în 2000 și a început o carieră solo. În același an, el a lansat primul său EP numit Malsain care a avut peste 1.000 de vânzări . Cu banii strânși, Sinik fondat cu Karim și Nabyle Tamarat casa de discuri Six-O-Nine(6-0-9). De asemenea, s-a reunit cu artista Diam's.Cei doi rapperi au fost turnee împreună pentru o lungă perioadă de timp, iar piesa Le Meme Sang (în italiană același sânge) simbolizează prietenia lor.

În 2004, lansează albumul En attendant l'album. Pe 25 ianuarie 2005, apare albumul de stradă intitulat La Main Sur Le Coeur, care a primit discul de aur în Franța. Mai târziu, pe 3 aprilie 2006, Sinik lansează cel de-al doilea album al carierei sale, Sang Froid, care include participări cu alți artiști ca Kool Shen, Sniper , Kayna Samet și Vitaa.

În 2007, lansează albumul Le Toit Du Monde. În cadrul acestui abum face parte și piesa Je Réalise, care reprezintă o colaborare cu artistul britanic James Blunt.

* 1983: Felipe Melo de Carvalho (n. 26 iunie 1983 în Volta Redonda) este un fotbalist brazilian, care joacă pentru clubul brazilian Palmeiras.
* 1984: Igor Bugaiov (n. 26 iunie 1984, la Bender), este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent evoluează la clubul FC Tobol din Kazahstan.
* 1984: Adila Sedraïa (n. 26 iunie 1984, Paris, Franța), cunoscută după numele de scenă Indila, este o cântăreață și compozitoare franceză de R&B.^[1]Ea provine dintr-o familie cu origini algeriene, indiene, cambodgiene și egiptene. Aceasta este casatorita cu producatorul si compozitorul Pascal Koeu cunoscut ca DJ Skalp sau Skalpovich . ^[1][2] Adila Sedraïa a compus alături de M. Pokora, Admiral T, DJ Abdel și Axel Tony.

Dernière danse („Ultimul dans”), lansat în decembrie 2013, s-a clasat pe locul 2 în SNEP-ul din Franța a strâns peste 530 milioane de vizualizări pe youtube.

Melodia sa S.O.S a atins 145 milioane de vizualizari in 2 ani pe YouTube .

Cântăreața, care a cucerit Franța și Europa în ultimul an, a colaborat cu rapperi francezi celebri, printre aceștia numărându-se Soprano, Rohff și Youssoupha.

Indila

* 1985: Ana Ularu (n. 26 iunie 1985, București) este o actriță română de scenă, voce, televiziune și film.

Filmografie:

An	Titlu	Rol	Note
2003	Maria	Ioana
2004	Damen tango	Mihaela
2004	Italiencele	Lenuța
2004	Magnatul	Dana Moraru
2005	Lost and Found	Tatiana
2005	Bucuresti-Berlin	Ioana	film de scurt metraj
2005	Concluzie	Maria	film de scurt metraj
2006	Love Close-up	Anya	film de scurt metraj
2006	Hârtia va fi albastră	Angela
2007	Afterimage	Povestitoarea	film de scurt metraj
2010	Periferic	Matilda
2012	Werewolf: The Beast Among Us	Kazia	video direct
2012	Waste		short
2013	Sunt o baba comunistă	Alice
2013	O vara foarte instabilă	Maria
2014	Serena	Rachel
2014	Index Zero	Eve
2014	Camera Trap	Maddy
2016	Infern	Vayentha
2018	Siberia	Katya

TV:

An	Titlu	Rol	Note
1995	Passion Mortelle	Victoria	film de televiziune
1995	Meurtres par procuration	Claudia	film de televiziune
2007	Cu un pas inainte	Alexa Iacob	13 episoade
2009	Anacondas: Trail of Blood	Heather	film de televiziune
2011	Life on Top	Clicky Chicks Advisor	Episodul: "Ladies Night"
2013	The Borgias	Charlotte D'Albret	Episodul: "The Wolf and the Lamb"
2017	Emerald City	Vrăjitoarea din Vest

* 1987: Samir Nasri (n. 26 iunie 1987 în Marseille, Franța) este un fotbalist internațional francez.
* 1988: Innocent Felix Awoa Zoa (n. 26 iunie 1988) este un fotbalist camerunezcare evoluează în prezent la Al Shorta. Acesta a evoluat și la Dinamo pentru 2 ani, unde nu a strâns însă nicio apariție.
* 1989: Jorge Casado Rodríguez (n. 26 iunie 1989 în Madrid, Spania), cunoscut ca Jorge Casado, este un fotbalist sub contract cu Real Madrid Castilla.
* 1992: Jennette Michelle Faye McCurdy^[2] (n. 26 iunie 1992)^[2] este o actriță americană de film, cântăreață și compozitoare de muzică country pop. Este cunoscută publicului datorită rolului (Sam Puckett) pe care l-a interpretat în sitcomul televiziunii Nickelodeon, iCarly. A apărut, de asemenea, într-o serie de alte seriale notabile, precum True Jackson, VP, Malcolm in the Middle și Lincoln Heights.Jennette a jucat alături de Ariana Grande în Sam și Cat,de pe n ickelodeon.

Jennette la Premiile Kids' Choice din 2010
* 1993: Ariana Grande-Butera (n. 26 iunie 1993 Boca Raton, SUA), cunoscută profesional ca Ariana Grande, este o actriță, cântăreață și cantautoare americană.

Grande a debutat în actorie în 2008, jucând rolul lui Charlotte în musical-ul 13 la Broadway. Între 2010 și 2013, ea a jucat-o pe Cat Valentine în sitcomul de pe Nickelodeon - Victorious, iar mai târziu a primit un rol în Sam & Cat^[8] (2013-2014).

În martie 2013, Grande a atins un succes de mainstreams când piesa "The Way" de pe albumul său de debut Yours Truly (2013) a devenit un hit de top 10 în Billboard Hot 100 și a fost certificată cu dublă-platină de RIAA.^[9][10][11] Albumul a fost bine primit și a debutat pe numărul #1 în Billboard 200. Astfel Grande a devenit prima artistă feminină a cărei înregistrare de debut s-a clasat pe prima poziție, după Animal de Keshaîn ianuarie 2010, și a 15-a artistă la general.^[12][13] În 2014 Ariana Grande a primit premiul Music Business Association în categoria ”Breakthrough Artist of the Year”, în semn de recunoaștere a performanței artistei pe durata anului 2013.^[14]

Al doilea album de studio al Arianei, My Everything (2014), a debutat pe locul 1 în SUA, fiind bine certificat în multe alte țări. Cu single-urile "Problem", "Break Free", "Bang Bang" și "Love Me Harder" albumul a fost timp de 34 de săptămâni consecutive în top 10 al Billboard Hot 100, fiind artistul din 2014 cu cele mai multe single-uri în top. În 2015, își promovează albumul cu primul ei turneu mondial, The Honeymoon Tour. În 2016 lansează cel de-al treilea album de studio, Dangerous Woman. Piesa de titlul albumului a debutat pe locul 10 în Billboard Hot 100. Albumul a debutat pe locul 2 în Billboard 200.

Ariana Grande

Ariana Grande în 2018

Ariana Grande în 2011

* 1995: Andreea Corduneanu (n. 26 iunie 1995, România) este jucătoare român de fotbal feminin pe postul de fundaș. Joacă în prezent pentru Olimpia Cluj și pentru echipa națională a României.

* 1996: Diana Irena Belbiță (n. 26 iunie 1996)^[1] [2] este multiplă campioană națională, europeană şi mondială de Kempo, campioană la kickboxing și luptătoare profesionistă de MMA. Singura campioană de MMA a României (deținătoare a centurii Real Xtreme Fighting - cea mai mare promoție de MMA din România). A participat și la show-ul televizat Exatlon România transmis de Kanal D, făcând parte din echipa faimosilor, fiind ultima fată rămasă dintre cele care au păsit de prima dată pe traseele Exatlon. Actualmente concurentă in show-ul Ferma - Un nou început transmis de Pro TV. In data de 23 aprilie s-a anuntat oficial că a semnat contract cu cea mai mare promoție de MMA din lume UFC.

Decese

·         363: Moare in batalia de la  Maranga, pe fluviul Tigru,  impotriva  Imperiului Sassanid,  imparatul roman  Flavius Claudius Iulianus (numit in traditia crestina Iulian Apostatul); (n.331). Flavius Claudius Iulianus  este ultimul împărat roman pagan. S-a născut la Constantinopol  fiind  fiul lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în anul 337 , al imparatului Constantin cel Mare). A abandonat religia crestina in anul 351, în favoarea unui  monoteism platonician. La data de 6 noiembrie 355,   împăratul Constantin al II-lea il desemneaza Caesar al provinciilor din Occident. În februarie 360, la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea imparatului Constantin al II-lea, la Tarsos (la 3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului. A fost guvernator al Galiei (355-361), si apoi imparat roman  (361-363).  A scris lucrari critice la adresa crestinismului. A murit in timpul unei expeditii militare  in timpul razboiului purtat cu  sasanizii, fiind ranit mortal la abdomen de o sulita, fiind urmat la tron de generalul Flavius Claudius Iovianus, care a condus  imperiul  intre anii 363-364. Cu Iulian Apostatul  se sfârșește dinastia întemeiată de Constantin cel Mare. Există controverse cu privire la alegerea lui Iovian ca împărat. Unele surse susținand  că, pe patul său de moarte, însuși Iulian l-ar fi desemnat succesor. Alte surse spun că ar fi fost ales de soldați, unele afirmând că alegerea sa s-ar fi datorat soldaților creștini.

·         1541: A murit  decapitat conchistadorul spaniol Francisco Pizarro. A fost  asasinat în Lima (astazi capitala Peru)  de către fiul fostului tovarăş  şi mai târziu adversar, Diego Almagro. Almagro a fost prins mai târziu şi executat.
* 1655: Margareta de Savoia (28 aprilie 1589 – 26 iunie 1655) a fost ultima viceregină din famili habsburg a Portugaliei. În Portugalia a fost cunoscută ca Duquesa de Mântua, deoarece prin căsătorie a fost Ducesă de Mantua și de Montferrat.

S-a născut la Torino și a fost al cincilea copil al lui Carol Emanuel I de Savoia (1562–1630) și al Infantei Catalina Micaela a Spaniei, fiica regelui Filip al II-lea al Spaniei. S-a căsătorit la 19 februarie 1608 cu viitorul Francisc al IV-lea, Duce de Mantua (1586–1612). Nunta s-a celebrat la Torino. În 1612 soțul Margaretei și-a succedat tatăl, Vincent I, ca Duce de Mantua. Din căsătorie au rezultat trei copii, însă numai o fiică, Maria, a supraviețuit copilăriei. Francisc a murit în 1612.

Cum cuplul nu a avut moștenitori pe linie masculină, următorul frate al Ducelui Francisc a devenit Duce de Mantua în timp ce Ducatul de Montferrat a fost moștenit de fiica sa de trei ani, Maria.

După decesul în 1633 a mătușii materne, Arhiducesa Isabella Clara Eugenia, conducător al Țărilor de Jos, fratele ei Victor Amadeus a devenit moștenitor al drepturilor bunicii materne Elisabeta de Valois, fiica cea mare și moștenitoarea regelui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici.

Margareta avea legături strămoșești cu Portugalia: două dintre bunicile ei (împărăteasa Isabela și Beatrice, Ducesă de Savoia) au fost fiicele regelui Manuel I al Portugaliei. În 1635, după căderea contelui de Basto, ea a fost numită de vărul ei Filip al IV-lea al Spaniei viceregină a Portugaliei, aflată la momentul respectiv într-o uniune dinastică cu Spania. Margareta s-a mutat în Portugalia în 1634. Această numire a fost rezultatul eforturilor lui Diogo Soares, membru al Consiliului Portugaliei la Madrid, un prieten al contelui de Olivares și o rudă a lui Miguel de Vasconcelos, care, în 1635, va fi numit secretar de stat al Portugaliei.

Ca rezultat al revoluției portugheze (numită Restaurarea Independenței) din 1640, Vasconcelos a fost asasinat și ducesa de Mantova a încercat să calmeze poporul portughez în timpul demonstrațiilor din Terreiro do Paço (la momentul respectiv piața principală din Lisabona). Portughezii l-au proclamat pe ducele de Braganza noul lor rege. Reședința Margaretei din Liabona a fost înconjurată iar noul potentat i-a permis să plece în Spania.

A murit la Miranda de Ebro în 1655, la vârsta de 66 de ani.

Margareta de Savoia

Ducesă consort de Mantua și Montferrat

·         1718 - Fiul lui Petru I cel Mare, tareviciul Alexei Petrovici al Rusiei, a murit in conditii misterioase la scurt timp dupa ce a fost condamnat la moarte de tatal sau sub acuzatia de complot.

·         1810: Frații Montgolfier se referă la Joseph-Michel Montgolfier (n. 26 august1740 în Annonay lângă Lyon - d. 26 iunie 1810 în Balaruc-les-Bains) și Jacques-Étienne Montgolfier (n. 6 ianuarie 1745 în Annonay - d. 2 august 1799), fabricanți de hârtie, inovatori și inventatori francezi, cel mai cunoscuți în întreaga lume pentru că sunt primii realizatori ai zborului cu mașini mai ușoare decât aerul, inventatorii balonului cu aer cald, globe aérostatique, în limba franceză.

Cei doi au lansat și primul balon aeropurtat, condus de un pilot, în persoana lui Jacques-Étienne. Printre alte realizări importante, se pot menționa și pompa de apă hidraulică (inventată de Joseph-Michel), crearea primei școli profesionale de fabricanți de hârtie (Jacques-Étienne) și inventarea unui proces industrial de fabricare al hârtiei transparente.

Frații Montgolfier, Joseph-Michel și Jacques-Étienne au făcut parte dintr-o familie de fabricanți de hârtie fondată în 1534 in Annonay, în Ardèche, Franța.^[1] Părinții lor fuseseră Pierre Montgolfier (1700–1793) și soția sa, Anne Duret (1701–1760). Cei doi au avut 16 copii.^[2]Pierre Montgolfier l-a lăsat pe primul său fiu, Raymond (1730–1772), ca succesor al afacerii de familie.

Joseph-Michel fusese cel de-al douăsprezecelea copil din cei 16, fiind adesea descris ca un visător ingenios, cu un „temperament tipic de inventator”, fiind totodată tare nepriceput în conducerea propriilor sale afaceri, dar și în conducerea unei companii, așa cum era cea a familiei Montgolfier. Étienne, al cincisprezecelea din 16, o fire pragmatică și cu calități clare de om de afaceri, a fost trimis la Paris ca să studieze arhitectura. După moartea subită a lui Raymond, Étienne a fost chemat acasă, renunțând la cariera de arhitect, pentru a conduce fabricarea hârtiei.

În anii ce vor urma, combinația dintre talentul de inventator și inovator al lui Étienne cu cea de pragmatic om de afaceri a lui Joseph-Michel, la care se adauga și solida lor pregătire academică, a condus la o expansiune a afacerilor familiei, o creștere importantă a profitabilității și a avansului tehnologic al companiei, care a devenit lider de tip high-tec al perioadei respective.

Joseph-Michel și Jacques-Étienne Montgolfier au studiat științele naturale și arhitectura, aplicând multe din cunoștiințele lor academice în propria lor fabrică de hârtie, cei doi fiind continuatorii unei tradiții vechi de peste două secole în familie.

Pe la mijlocul anului 1770, Joseph-Michel este preocupat de aeronautică, făcând încercări de parașutism de pe acoperișul casei sale. Motivat de articolul lui Joseph Priestley (fizician, chimist, filozof și teolog american - 1733-1804) se preocupă de proprietățile gazelor, căutând un amestec de gaze mai ușor decât aerul. Experimentele cu vapori de apă eșuează. În decembrie 1782 întreprind în Annonay, locul lor de baștină, prima încercare cu un balon umplut cu lână, fân și aer încălzit, încercare încununată de succes. Frații ajung la concluzia că fumul este forța care contribuie la înălțarea aerostatului, din care cauză folosesc materiale care produc mult fum. La 5 mai 1783 îmbunătățesc peretele balonului, care va fi construit din in căptușit cu hârtie. Zborul, asistat de public, durează un timp de zece minute, atingând o înălțime de 1500 m.

Regele Ludovic XVI invită frații pentru o prezentare a zborului cu balonul la Paris, însărcinând în același timp cu studiul acestui fenomen „Academia de Științe din Paris”. Jean-Baptiste Reveillon livrează tapete colorate și sprijină financiar experimentul cu balonul. La data de 19 septembrie frații fac un experiment cu un balon care se înalță cu trei animale (un miel, o rață și un cocoș), în prezența regelui; animalele supraviețuiesc zborului cu balonul. Drept urmare, regele aprobă să se facă încercări și cu oameni. La 21 noiembrie 1783 balonul se înalță cu primii oameni, fizicianul Pilâtre de Rozier și ofițerul Marquis d'Arlandes. Zborul durează 25 de minute fără incidente. Se preconizase ca experimentele să se efectueze cu deținuți, dar din cauza protestelor s-a renunțat la această idee. Încercarea următoare, la 1 decembrie 1783, se va face cu un gaz mai ușor decât aerul, folosindu-se hidrogenul. Jacques Charles zboară astfel în Paris pe o distanță de 3 km. Primul zbor cu un om la bordul unui balon în afara Franței a avut loc lângă Milano la 25 februarie 1784. Joseph-Michel îmbunătățește balonul în anul 1796 prin folosirea ventilului descoperit de John Whitehurst în 1772. Frații Montgolfier pun la punct o tehnologie de producere a unei hârtii transparente pentru confecționarea balonului. Ulterior au loc concursuri cu baloane.

·         1830: George al IV-lea (George Augustus Frederick; 12 august 1762 – 26 iunie 1830) a fost rege al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei și al Hanovrei din 29 ianuarie 1820, până la moartea sa.

George ca Prinţ de Wales, pictură de Richard Cosway, ca. 1780-1782.

George s-a născut la Palatul St. James din Londra la 12 august 1762. Fiind fiul cel mare al unui suveran britanic, automat a devenit la naștere Duce de Cornwall și Duce de Rothesay. A fost numit Prinț de Wales și Conte de Chester câteva zile mai târziu.^[1] În același an, la 18 septembrie a fost botezat de Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Secker.^[2]

George a fost un elev talentat, a învățat repede limbile franceză, germană și italiană.^[3]

La vârsta de 21 de ani se îndrăgostește de romano-catolica Maria Anne Fitzherbert, care era văduvă de două ori ^[4]. Actul de Reglementare din 1701 declara pe cei care se căsătoresc cu romano-catolici ineligibili pentru a succeda la tronul britanic. De asemenea, Actul pentru căsătoria regală din 1772 prevedea ca Prințul de Wales nu se poate căsători fără consimțământul regelui, pe care George nu l-ar fi obținut niciodată. Cu toate acestea, cuplul s-a căsătorit la 15 decembrie 1785, la casa ei din Park Street, Mayfair. Din punct de vedere legal, căsătoria era nulă din moment ce avizul regelui n-a fost niciodată solicitat^[5] Din rațiuni politice, căsătoria a rămas secretă iar doamna Fitzherbert a promis să nu dea publicității nimic care să aibă legătură cu acest lucru.^[6]

Prințul de Wales era înglodat în datorii din cauza vieții sale exorbitante. Tatăl său a refuzat să-l ajute, forțându-l să părăsească Casa Carlton și să trăiască la reședința doamnei Fitzherbert. În 1787, aliații din Camera Comunelor ai Prințului au inițiat o propunere de a-l scuti de datorii cu o subvenție parlamentară. Parlamentul i-a acordat Prințului de Wales 161.000 £ pentru plata datoriilor sale și 60.000 £ pentru îmbunătățiri la Casa Carlton.

Portret al lui George, de Sir Thomas Lawrence, ca. 1814.

Acum se crede că regele George al III-lea suferea de o boală ereditară porphyria.^[8] În vara anului 1788 sănătatea lui mentală s-a deteriorat însă a fost în stare să se scutească de unele din îndatoririle sale și să declare Parlamentul prorogat din 25 septembrie până în 20 noiembrie. În timpul prorogării, George al III-lea s-a îmbolnăvit, viața sa fiind amenințată iar la convocarea Parlamentului din noiembrie, regele n-a putut să rostească discursul obișnuit la deschiderea Parlamentului. Parlamentul s-a găsit el însuși într-o poziție impracticabilă; potrivit unei legi mai vechi nu se putea trece la dezbaterea nici unui lucru până nu se rostea discursul regelui.^[9][10]

Parlamentul a început dezbaterea pentru stabilirea unei regențe. În cele din urmă, primul ministru Pitt a fost de acord că Prințul de Wales ar fi cea mai potrivită alegere pentru a fi numit regent,^[9][10] însă cere limitarea acestor puteri. Printre alte lucruri, Prințul de Wales nu putea să vândă proprietatea regelui sau să acorde ranguri nobiliare altor persoane în afară de copiii regelui. Prințul de Wales a denunțat schema lui Pitt, declarând că este "un proiect pentru producerea de slăbiciune, tulburări și nesiguranță în fiecare ramură de administrare a afacerilor".^[11] În interesul națiunii, ambele facțiuni au fost de acord să facă un compromis.^[10]

Un impediment tehnic semnificativ era lipsa unui discurs al Tronului, care era necesar înainte ca Parlamentul să poată proceda la orice dezbateri sau voturi. Discursul era rostit în mod normal de către rege, dar el putea fi, de asemenea, rostit de către reprezentanți regali cunoscuți sub numele de Lorzi Comisari; nici un document nu permitea Lorzilor Comisari să acționeze cu excepția cazului în care se aplica marele sigiliu.
Sigiliul nu putea fi aplicat în mod legal, fără autorizarea prealabilă a suveranului. Pitt și miniștrii săi au ignorat ultima cerință și au dat instrucțiuni Lordului Cancelar să aplice sigiliul fără consimțământul regelui. Această ficțiune juridică a fost denunțată de către Edmund Burke ca o "minciună evidentă",^[12] ca o "absurditate palpabilă",^[12] și chiar ca un "fals, înșelăciune".^[13]

Fratele Prințului de Wales, Ducele de York, a descris planul ca "neconstituțional și ilegal".^[11] Cu toate acestea, alții din Parlament au considerat că o astfel de schemă a fost necesară pentru a menține un guvern eficient. În consecință, la 3 februarie 1789, la mai mult de două luni după ce a fost convocat, Parlamentul a fost deschisă oficial de către un "ilegal" grup de Lorzi Comisari. Regele a declarat retroactiv, că instrumentul de autorizare a Lorzilor Comisari de a acționa a fost valabil.

George în 1822, pictură de Sir Thomas Lawrence.

Portret al ultimei metrese, Elizabeth Conyngham.

Datoriile Prințului de Wales au continuat să crească iar tatăl său a refuzat să-l ajute dacă nu acceptă căsătoria cu verișoara sa, Caroline de Braunschweig.^[14] În 1795, Prințul acceptă și la 8 aprilie 1795 la Capela Regală a Palatului St James are loc căsătoria. Tinerii nu se potriveau deloc, căsătoria este dezastruoasă. Cei doi au un singur copil, Prințesa Charlotte, în 1796, și pentru tot restul vieții au rămas separați. Prințul de Wales a rămas atașat de Mrs. Fitzherbert toată viața sa, în ciuda mai multor perioade de înstrăinare.^[15]

Printre metresele sale înainte s-o întâlnească pe Mrs. Fitzherbert au fost: Mary Robinson, o actriță care a fost cumpărată cu o pensie generoasă când l-a amenințat că va vinde ziarelor scrisorile de la el;^[16] Grace Elliott, soția divorțată a unui medic;^[17] și Frances Villiers, Contesă de Jersey, care a dominat viața lui câțiva ani.^[15] În ultimii zece ani ai vieții sale metresa sa a fost Elizabeth Conyngham.^[18]

Problema datoriilor Prințului de Wales, care ajunseseră în 1795 la exorbitanta sumă de 630.000 £ (egală astăzi cu 49.820.000 £ astăzi),^[19] a fost rezolvată (cel puțin temporar) de Parlament. I s-a furnizat o sumă de 65.000 £ (egală astăzi cu 5.140.000 £) pe an.^[20] În 1803, alte 60.000 £ (sumă egală astăzi cu 4.486.000 £) s-au adăugat, și datoriile Prințului din 1795 au fost plătite în 1806.

În 1804 a apărut o dispută asupra custodiei Prințesei Charlotte, care în cele din urmă a fost încredințată regelui George al III-lea. De asemenea, a fost o Comisei parlamentară de anchetă a comportamentului prințesei Caroline, pe care Prințul de Wales a acuzat-o că ar avea un fiu nelegitim. Comisia a decis că acuzațiile "nu au fundament" dar a clasificat comportamentul ei ca fiind extraordinar de indiscret.

George al IV-lea

Rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Hanovrei

Portret de Sir Thomas Lawrence, 1822.

* 1836: Claude Joseph Rouget de Lisle (n. 10 mai 1760, Lons-le-Saunier - d. 26 iunie 1836, Choisy-le-Roi), cunoscut mai ales ca Rouget de Lisle, a fost un ofițer genist francez, poet și dramaturg. Este cunoscut îndeosebi ca fiind autorul imnului național al Franței, La Marseillaise (muzica și versurile). A mai compus și alte imnuri, mai puțin cunoscute, ca L'Hymne Dithyrambique sur la conjuration de Robespierre et la Révolution du 9 Thermidor (1794) și Vive Le Roi! (1814).

Claude Joseph Rouget de Lisle s-a născut la 10 mai 1760 în Lons-le-Saunier, Franța. Era primul născut al avocatului Claude Ignace Rouget^[12], mama sa fiind Jeanne Madeleine Gaillande.^[13]

După ce a urmat L'École royale du génie de Mézières (Școala militară de geniu din Mézières), a fost repartizat ca ofițer al armatei regale în diferite garnizoane, printre care și cea de la Mont-Dauphin, unde se spune că și-ar fi exersat „talentele de Don Juan”^[14]. A avansat în cariera militară până la gradul de căpitan.

În timpul Revoluției franceze a fost mutat la garnizoana din Strasbourg, cu începere de la 1 mai 1791. Aici l-a cunoscut pe primarul orașului, Philippe-Frédéric de Dietrich (se pare că în cadrul unei loji masonice). La cererea acestuia a compus mai multe cântece patriotice, printre care l'Hymne à la Liberté pour la fête de la Constitution („Imnul de libertate pentru Sărbătoarea Constituției”), imn cântat la sărbătoarea respectivă, care a avut loc la Strasbourg pe 25 septembrie 1791. Tot la Strasbourg a compus Chant de guerre pour l'armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”), pe care l-a cântat pentru prima oară la 25 / 26 aprilie1792, în cadrul unui banchet dat de primarul Philippe-Frédéric de Dietrich în onoarea voluntarilor „armatei de pe Rin” care se mobilizaseră după declararea războiului cu Austria.^[15] Acest cântec va deveni mai târziu, la 14 iulie 1795, imnul național al Franței, cunoscut sub numele La Marseillaise.

La 13 iunie 1792 Rouget de Lisle a fost transferat de la Strasbourg la fortăreața Huningue. Aici a primit vestea că a fost destituit din funcție, de către Lazare Carnot, pentru că protestase împotriva arestării regelui Ludovic al XVI-lea în urma insurecției de la 10 august. Deoarece își manifestase fățiș simpatiile promonarhiste, a fost întemnițat în timpul terorii iacobine, dar a scăpat de ghilotinare. În 1795 a fost înrolat din nou în armata revoluționară fiind trimis la Brest sub comanda generalului Hoche. A luat parte la luptele împotriva insurgenților contrarevoluționari (șuani) din Bretania.

A demisionat din armată în 1796, revenind la Lons-le-Saunier, unde a trăit în condiții modeste. S-a manifestat ostil față de instaurarea imperiului, îndrăznind să-i scrie lui Napoleon: Bonaparte, vous vous perdez, et ce qu'il y a de pire, vous perdez la France avec vous! („Bonaparte, vei pierde și, ceea ce este mai rău, va pierde și Franța odată cu tine!”).^[16]

Rouget de Lisle a mai scris alte câteva piese muzicale de aceeași natură cu La Marseillaise. În 1825 el a publicat Chants français („Cântece franceze”), în care a pus pe muzică cincizeci de poezii ale unor diverși autori. A mai publicat Essais en vers et en prose („Eseuri în versuri și în proză”), o povestire intitulată Adelaide et Monville și câteva poeme ocazionale. În timpul Restaurației a compus un imn regal, intitulat Vive le Roi! („Trăiască Regele!”), dar acesta nu a fost pe placul regelui Ludovic al XVIII-lea.

Spre sfârșitul vieții, Rouget de Lisle se afla într-o situație materială precară, fiind nevoit să vândă chiar și ceea ce moștenise de la tatăl său. Sub regimul Monarhiei din Iulie regele Ludovic-Filip i-a acordat însă o pensie viageră..^[17]

Rouget de Lisle a murit la 26 iunie 1836, în vârstă de 76 de ani, la Choisy-le-Roi, unde a și fost înhumat.^[17] La 14 iulie 1915 rămășițele sale au fost transferate la Hôtel des Invalides.

Rouget de Lisle a compus textul și muzica imnului La Marseillaise, la Strasbourg, în noaptea de 25 / 26 aprilie 1792, imediat după declararea războiului cu Austria. Titlul inițial era Chant de guerre pour l'armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”)^[15]. La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de voluntarii republicani din Marsilia, la intrarea lor în Paris, de aici provenind numele La Marseillaise. Mai târziu, la 14 iulie 1795, La Marseillaise a devenit în mod oficial imnul naționalal Franței.

Rouget de Lisle

* 1867: Maximilian Anton Lamoral, Prinț Ereditar de Thurn și Taxis(germană Maximilian Anton Lamoral Erbprinz von Thurn und Taxis; 28 septembrie 1831 – 26 iunie 1867) a fost Prinț Ereditar de Thurn și Taxis de la naștere până la moartea sa.

Maximilian Anton Lamoral

Prinț de Thurn și Taxis

·         1878: María de las Mercedes d'Orléans y Borbón (24 iunie 1860 – 26 iunie1878) a fost regină a Spaniei și prima soție a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei. S-a născut la Madrid și a fost fiica lui Antoine d'Orléans, Duce de Montpensier și a infantei Luisa Fernanda a Spaniei.

María de las Mercedes în 1874

Prin tatăl ei, Mercedes a fost nepoata regelui Ludovic-Filip al Franței și a reginei Maria Amalia. Prin mama sa, Mercedes a fost nepoata regelui Fernando al VII-lea al Spaniei prin nepoata și cea de-a patra soție, María Cristina de Bourbon, Prințesă a celor Două Sicilii. Deci, Mercedes a fost descendenta dinastiei de Bourbon prin toți cei patru bunici.

S-a născut la Palacio Real din Madrid (Palatul Regal). Isabela a II-a și soțul ei Francisco au fost nașii ei de botez când a primit numele: María de las Mercedes Isabel Francisca de Asís Antonia Luisa Fernanda Felipa Amalia Cristina Francisca de Paula Ramona Rita Cayetana Manuela Juana Josefa Joaquina Ana Rafaela Filomena Teresa Santísima Trinidad Gaspara Melchora Baltasara et omni sancti.

Deși pe linie paternă Mercedes a fost prințesă franceză, ea a fost oficial, de asemenea, infantă spaniolă. În afară de faptul că era nepoata Isabelei a II-a, Mercedes avea dreptul la titlu de infantă deoarece tatăl ei Antoine, la căsătoria cu infanta Luisa Fernanda a Spaniei, a fost numit Infantele Antonio al Spaniei. Copilăria și-a petrecut-o în cea mai mare parte la palatul lor din San Telmo, Sevilia, în Andaluzia (sudul Spaniei).

A fost apopiată de toți frații ei, în special de fratele ei Fernando, care a murit când ea avea 13 ani. De asemenea, a fost apropiată de surorile ei mai mari Prințesa Isabela (care s-a căsătorit cu vărul ei primar Filip, Conte de Paris în 1864) și Prințesa María Amalia (care a murit la vârsta de 19 ani în 1870) ca și de sora mai mică, María Cristina.

María de las Mercedes de Orleans

În anii 1860, Spania a trecut printr-o criză de cereri democratice. În final, mătușa lui Mercedes, regina Isabela a II-a a fost detronată. Familia lui Mercedes a fost exilată. În 1872, la vârsta de 12 ani, în exil, și-a întâlnit vărul primar, Alfonso, Prinț de Asturias, de care s-a îndrăgostit.

În 1876, la o perioadă după restaurare, Alfonso în vârstă de 19 ani, și-a declarat intenția de a se căsători cu Mercedes în vârstă de 16 ani. Căsătoria nu a întrunit acordul întregii famiii regale - în special, fosta regină Isabela s-a înfuriat: planul ei era ca Alfonso să se căsătorească cu Infanta Blanca a Spaniei (1866-1935), fiica rivalului ei carlist, Carlos, Duce de Madrid. Totuși, cuvântul final l-a avut Alfonos care era rege. Logodna a avut loc printr-un mare bal în decembrie 1877. Căsătoria a avut loc la 23 ianuarie 1878 printr-o ceremonie la biserica Atocha din Madrid.

La scurtă vreme după luna de miere, a devenit evident că Mercedes are tuberculoză. Căsnicia lor a durat numai șase luni, timp în care Mercedes a avut un avort spontan. Disperat, regele n-a putut face nimic pentru a preveni decesul soției sale. Regina Mercedes a murit la Madrid la două zile după ce a împlinit 18 ani.

Corpul reginei Mercedes a fost îmbrăcat în veșminte albe și negre de călugăriță și a fost înmormântată la Escorial, însă nu în cripta regală deoarece acolo sunt înmormântate numai regine care au dat naștere unui moștenitor regal.

Mercedes

Regină a Spaniei

* 1896: Prințul Louis de Orléans (Louis Charles Philippe Raphaël d'Orléans; 25 octombrie 1814 – 26 iunie 1896) a fost al doilea fiu al viitorului rege Ludovic-Filip al Franței și a soției lui, Maria Amalia a celor Două Sicilii. În timpul domniei tatălui său din 1830 până în 1848 avea titlul de Prințul Louis, Duce de Nemours.

Ludovic-Filip al Franței împreună cu cei doi fii mai mari: Ducele de Chartres și Ducele de Nemours.

S-a născut la Palais Royal din Paris. La vârsta de 12 ani a fost numit colonel al regimentului 1 de cavalerie iar în 1830 a fost făcut cavaler al Ordinului Sfântului Spirit de către regele Carol al X-lea.

La începutul anului 1825, numele său era menționat ca posibil candidat pentru tronul Greciei iar în februarie 1831 a fost nominalizat rege al Belgiei însă considerațiile internaționale l-au descurajat pe Ludovic Filip să accepte onoarea pentru fiul său, care a acompaniat armata franceză și a intrat în Belgia pentru a susține noul regat în separarea sa de Regatul Unit și Olanda; acolo a luat parte la Asediul de la Antwerp.

La 26 aprilie 1840 s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg și Kohary la Castelul Saint-Cloud.

Decesul fratelui său mai mare, Ferdinand, Duce de Orleans, în 1842 i-a dat o poziție cu o importanță mai mare în cazul ascensiunii nepotului său, tânărul conte de Paris. Răceala lui, faptul că nu-i plăceau funcțiile publice și trufia lui l-au făcut nepopular.

După izbucnirea revoluției din 1848 a mers cu cumnata lui Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin și cu cei doi fii ai ei în camera deputaților însă a fost separat de ei de răscuți, și a scăpat în cele din urmă numai prin deghizarea sa în uniformă de gardă națională.

A plecat în Anglia unde s-a stabilit cu părinții săi la Casa Claremont. Scopul lui principal în timpul exilului, în special după moartea tatălui său a fost reconcilierea celor două ramuri ale Casei de Bourbon ca indispensabilă restabilirii monarhiei în Franța sub orice formă. Această dorință a fost frustată pe de o parte de atitudinea contelui de Chambord și pe de altă parte de determinarea ducesei de Orleans de a menține pretențiile contelui de Paris.

Nemours a locuit la Casa Bushy după decesul în 1866 a reginei Marie Amélie, văduva lui Ludovic Filip. În 1871 exilul impus prinților francezi a fost retras. În martie 1872 el a reobținut rangul de general de divizie de armată. Mai târziu, după retragerea din armată a continuat ca președinte al Crucii Roșii până în 1881, când un nou decret împotriva prinților de sânge a dus la retragerea din societatea pariziană.

În timpul președinției mareșalului MacMahon, el și-a făcut apariția pentru prima dată la Palatul Elysée. A murit la Versailles la 26 iunie 1896 la vârsta de 82 de ani; soția sa murise la Claremont la 10 noiembrie 1857. A supraviețuit tuturor fraților și surorilor sale în afară de Prințesa Clementine de Orléans și François d'Orléans, prinț de Joinville.

Copii:

• Louis Philippe Marie Ferdinand Gaston d'Orléans, Conte de Eu (28 aprilie 1842 – 28 august 1922), care s-a căsătorit cu Isabella, fiica cea mare și moștenitoarea regelui Pedro al II-lea al Braziliei;
• Ferdinand Philippe Marie d'Orléans, Duce de Alençon (12 iulie 1844 – 29 iunie 1910), care s-a căsătorit cu Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria (1847–1897), sora împărătesei Elisabeta a Austriei ("Sisi");
• Marguerite Adelaide (1846–1893), care s-a căsătorit cu Prințul Ladislaus Czartoryski;
• Blanche Marie Amelie Caroline Louise Victoire d'Orléans (28 octombrie 1857 – 4 februarie 1932).

Louis

Duce de Nemours

Louis de Winterhalter

·         1900: Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) a fost un medic, diplomat și politician liberal român, membru fondator al Academiei Române, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863 și 1865-1866).

Nicolae Kretzulescu era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.^[3]

A studiat medicina la Paris între anii 1834-1839. Despre călătoria la Paris și anii de viață studențească acolo va scrie mai târziu o carte, mărturie importantă despre situația primilor studenți români la Paris.

La Revoluția de la 1848 a fost - împreună cu frații săi mai mari Constantin și Scarlat - un susținător moderat al ideilor noi ale guvernului revoluționar, din care nu a făcut parte.

În iunie 1862, a devenit președinte al consiliului de miniștri (prim-ministru) și ministru de interne în guvernul format după asasinarea lui Barbu Catargiu. Din această poziție a evitat discutarea problemei agrare, ocupându-se de alte probleme printre care unificarea sistemului sanitar, crearea Direcției Generale a Arhivelor Publice, și crearea unui Consiliu al Instrucțiunii Publice. Susține demersurile pentru naționalizarea mănăstirilor închinate și începe pregătirile pentru adoptarea Legii secularizării averilor mănăstirești.

După remanierea din octombrie 1863 este ministru al instrucției publice în noul guvern.

A fost membru fondator al Academiei Române (Societatea Academică Română).

Scrieri:

• Questions sur diverses branches des sciences médicales (semnată Cretzoulesko, N.-A.), Paris, 21 iunie 1839 - lucrarea de doctorat în medicină
• Manual de anatomie descriptivă (1843)
• Călătoria mea la Paris

* 1922: Albert I (13 noiembrie 1848 – 26 iunie 1922) a fost al 10-lea Prinț de Monaco și al 10-lea Duce de Valentinois din 10 septembrie 1889 până la moartea sa. Este cunoscut pentru că a dăruit locuitorilor din Monaco prima Constituție, și pentru explorările marine

Născut Albert Honoré Charles Grimaldi la 13 noiembrie 1848 la Paris, a fost fiul lui Carol al III-lea, Prinț de Monaco (1818–1889) și a Contesei Antoinette de Mérode (1828–1864), o nobilă belgiană, mătușa maternă a Donei Maria Vittoria del Pozzo della Cisterna, regină consort a Spaniei.

Prințul Albert servește în marina spaniolă însă în timpul războiului franco-prusac se alătură marinei franceze, servește în flota Nordului, și obține gradul de locotenent de vas de război și crucea Legiunii de Onoare.

Are numai 22 de ani când începe să dezvolte interes în domneniul științei relativ nouă atunci numită oceanografie. După mai mulți ani de studiu, Albert a arătat ingeniozitatea lui și prin crearea unui număr de tehnici și instrumente utilizate pentru măsurare și explorare. Însoțit de cei mai mari specialiști în știința marină, a înregistrat numeroase studii și hărți oceanografice.

A fondat ceea ce avea să devină de renume mondial "Institutul Oceanografic" din Monaco, care a inclus un acvariu, un muzeu și o bibliotecă, plus facilități de cercetare în Paris. El a descoperit, de asemenea, Bancul Prințesa Alice a Insulelor Azore, în 1896 pe un sondaj oceanografic al zonei.

A înființat un institut de paleontologie umană la Paris.

Albert I de Monaco

La 21 septembrie 1869 la castelul Marchais (care și astăzi este în posesia familiei Grimaldi), Prințul Albert s-a căsătorit cu Lady Mary Victoria Hamilton (1850–1922), fiica lui William Hamilton, al 11-lea Duce de Hamilton, și a soției lui, Prințesa Maria de Baden. Cuplul s-a întâlnit prima dată în august 1869 la un bal găzduit de împăratul și împărăteasa Franței. Căsătoria lor a fost aranjată de bunica lui Albert, Caroline.

Caroline încercase fără succes o căsătorie între Albert și Prințesa Mary Adelaide de Cambridge, verișoara primară a reginei Victoria și viitoarea mamă a reginei Regatului Unit, Mary de Teck. Eșecul nu a descurajat-o pe Caroline de la scopul ei și a cerut ajutorul împăratului Napoleon al III-lea al Franței și a împărătesei Eugénie.

Împăratul a încercat s-o convingă că regina Victoria era împotriva vreunei alianțe dintre membrii familiei ei cu familia Grimaldi, și i-a sugerat ca alternativă pe Lady Mary, verișoară de gardul trei a împăratului și sora bunului său prieten, al 12-lea Duce de Hamilton. Ca fiică a unui duce scoțian, Mary nu era de rang regal însă familia ei era bogată, cu multe conexiuni și înrudită prin sânge cu familia imperială franceză, prin bunica maternă Stéphanie de Beauharnais, fiica adoptivă a împăratului Napoleon și verișoară de gradul doi cu mama împăratului Napoleon al III-lea.^[1] Cuplul s-a căsătorit la castelul Marchais la 21 septembrie 1869.

În mai puțin de un an de la căsătorie, s-a născut singurul copil al cuplului, Louis. Tânărei scoțiene de 19 ani, Mary, nu-i plăcea însă Monaco și la scurtă vreme a părăsit țara definitiv. Cuplul a divorțat și căsătoria a fost anulată la 28 iulie 1880; s-a făcut o dispoziție specială la Vatican pentru a-i permite lui Louis să rămână legitim în ochii bisericii.

În același an, fosta prințesă de Monaco s-a recăsătorit la Florența cu un nobil ungur, prințul Tassilo Festetics von Tolna, 1850-1933. Au avut un fiu și trei fiice; cea mai mare dintre fiice, Maria Mathilde, va deveni bunica paternă a designer-ului Egon von Fürstenberg și a Irei von Fürstenberg, o actriță europeană.

Statuie în Monaco reprezentându-l pe Albert I.

La 10 septembrie 1889, la moartea tatălui său, Albert i-a succedat la tron. În același an, la Paris, la 30 octombrie s-a căsătorit cu Ducesa de Richelieu, născută Marie Alice Heine (1858–1925). Tată Alicei era verișor cu poetul Heinrich Heine. Alice Heine s-a căsătorit cu Ducele de Richelieu și era la 21 de ani văduvă cu un fiu, Armand.

Căsătoria ei cu Prințul Albert s-a dovedit o binecuvântare egală atât pentru el cât și pentru micul principat de Monaco. L-a ajutat pe soțul ei să puna principatul pe o bază financiară solidă și și-a dedicat energia pentru a face din Monaco unul dintre cele mai mari centre culturale europene, cu operă, teatru, balet sub conducerea renumitului impresar rus Serghei Diaghilev.

În ciuda succesului inițial al mariajului, în 1902, Prințul Albert și Prințesa Alice s-au separat legal deși nu au divorțat; nu au avut copii. Potrivit autoarei Anne Edwards, acest lucru s-a datorat prieteniei prințesei cu compozitorul Isidore de Lara. În aceeași ordine, curtezana Caroline Otero (La Belle Otero) care a fost prostituată de lux între 1893 și 1897 își amintește în memoriile ei că Albert nu era viril și avea dificultăți de erecție. Prințesa Alice a interzis-o pe La Belle Otero în principat în 1897 după ce a fost văzută cu soțul ei.

Prințul Albert I de Monaco a murit la 26 iunie 1922 la Paris și a fost succedat de fiul său, Louis al II-lea.

Albert I

·         1927:  Se stinge din viaţă marele istoric  român Vasile Parvan. Savantul  român a fost şi  eseist, filosof al culturii, academician, întemeietorul şcolii româneşti  de arheologie; (n. 28 sept.1882).

* 1934: Daria Harjevschi (n. 1862 – d. 26 iunie 1934, Chișinău, Regatul României) a fost o bibliotecară și om de cultură din Basarabia. A condus Biblioteca Publica Orășenească din Chișinău (actuala Bibliotecă Națională a Republicii Moldova) 40 de ani, din 1884 până în 1924, la cei 22 de ani fiind cea mai tânără directoare a bibliotecii din istoria acesteia.^[1] La acea vreme, biblioteca era unica în gubernie care funcționa din contul statului. Cărțile erau aduse de la librăriile de la Odesa, Moscova, Sankt Petersburg, Kiev și alte orașe, cât și din donațiile chișinăuienilor

Daria Harjevschi

·         1936 - A murit scriitorul şi omul politic Constantin Stere. Împreună cu Garabet Ibrăileanu şi Paul Bujor a întemeiat, în 1906, revista “Viaţa românească”. (n. iunie 1865)

* 1943:  Karl Landsteiner ForMemRS^[10](n. 14 iunie 1868, Viena, Imperiul Austro-Ungar - d. 26 iunie 1943, Statele Unite ale Americii) a fost un medic și biolog evreu-austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1930 pentru descoperirea și clasificarea grupelor sanguinedupă sistemul ABO (1900), a descoperit aglutininele ca fiind cauza aglutinării sângelui, apoi a descris, împreună cu Alexander S. Wiener, factorul rhesus(1937) reducând la minimum pericolul transfuziilor snguine, care au devenit una dintre cele mai des folosite practici medicale salvatoare de vieți^[11].

În 1909, împreună cu Erwin Popper și Constantin Levaditi au descrisvirusul poliomielitei.

În afară de Premiul Nobel, Karl Landsteiner a mai fost laureat al Premiului Aronson (1926) și, postum, al Premiului Lasker (1946). Recunoscut ca „Părintele transfuziilor în medicină”, ziua sa de naștere, 14 iunie a devenit Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Karl Landsteiner s-a născut la 14 iunie 1868, la Viena, capitala Imperiului Austro-Ungar. Tatăl său, Leopold Landsteiner, era ziarist, editor și jurist. Când avea șase ani, rămas orfan de tată, a fost crescut de mama sa, Fanny Hess.

În anul 1891, a obținut o diplomă de medicină la Universitatea din Viena. La universitate și-a însușit și o solidă cunoaștere a chimiei.

În 1908, a devenit profesor de patologie la Universitatea din Viena. În 1916, s-a căsătorit cu Helen Wlasto, care i-a dăruit un fiu. Ca urmare a Primului Război Mondial, Karl Landsteiner a părăsit Austria pentru a se stabili în Țările de Jos. În 1922, se alătură Institutului Rockfeller(Rockefeller Institute for Medical Research) de la New York, unde rămâne chiar și după pensionarea survenită în 1939.

Lui Karl Landsteiner i se datorează dezvoltarea, în 1909, a sistemului modern de clasificare a grupelor sanguine, cât și imunochimia haptenelor. În 1940, în colaborare cu Alexander Wiener, a identificat factorul Rh (factorul Rhesus), responsabil al bolii hemolitice a nou-născuților.

Karl Landsteiner

* 1974: Gheorghe Albu (n. 18 noiembrie 1909 - d. 26 iunie 1974) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).
* 1975: Josemaría Escrivá de Balaguer Albás (n. 9 ianuarie 1902, Barbastro, județul Huesca, Spania – d. 26 iunie 1975, Roma) a fost un preot spaniol, sfânt al Bisericii catolice. La data de 2 octombrie 1928 a văzut Opus Dei,^[1] o instituție în cadrul Bisericii Catolice care răspândește chemarea la sfințenie în mijlocul lumii, oferind lui Dumnezeu munca profesională bine făcută și slujind pe ceilalți.

A fost botezat pe 13 ianuarie la Barbastro, primind prenumele de José, María, Julián, Mariano.^[2] Părinții săi se numeau José și Dolores.^[3] Când abia a împlinit doi ani s-a îmbolnăvit grav din cauza unei infecții, se pare o meningită. Doctorul a dat un pronostic mortal. Familia Escrivá a primit diagnosticul cu îngrijorare. A fost tratat de Doctorul Camps, care a încercat tot posibilul ca să-l însănătoșească. Dar înfrânt, i-a spus tatălui său: „N-o să treacă noaptea”. Dar părinții, José și María Dolores, aveau o mare credință, și I-au cerut Domnului să-L vindece pe copilul lor. Mama a promis Sfintei Fecioarei, dacă pruncul o să fie salvat, că o să-l ducă în pelerinaj la sanctuarul din Torreciudad, un loc pierdut între munți, foarte aproape de Pirinei. În dimineața următoare doctorul a ajuns la casa familiei Escrivá și a întrebat la ce oră murise copilul. Era sigur că nu mai putea face nimic pentru a-l salva. José Escrivá era foarte vesel pentru că pruncul nu doar că nu era mort, ci sărea în leagăn. Mama l-a adus la capela din Torreciudad în vara următoare, ca să îl ofere Maicii Domnului, cum promisese.

A avut cinci frați și surori: Carmen (1899-1957),^[4] Santiago (1919-1994) și trei surori mai mici decât el, care au murit fiind copii. Familia Escrivá a dat copiilor săi o educație profund creștină.^[5]

În 1915, întreprinderea tatălui, care era negustor de textile, a dat faliment, și familia a trebuit să se mute la Logroño, unde tatăl și-a găsit alt loc de muncă.^[6]

În acest oraș, după ce a văzut în zăpadă urmele picioarelor desculțe ale unui călugăr, Josemaría a înțeles că Dumnezeu aștepta ceva de la el, deși încă nu știa bine ce anume. S-a gândit atunci că, pentru ca să afle, cel mai bine ar fi să se facă preot. A început să se pregătească pentru preoție întâi la Logroño, iar mai târziu la seminarul din Zaragoza.^[7]

Urmând sfatul tatălui său, el face în același timp și studii civile de drept, fără frecvență, la Universitatea din Zaragoza. Tatăl său moare în 1924, iar el devine de atunci capul familiei. La 28 martie 1925 este hirotonit preot și își începe slujirea într-o parohie rurală din împrejurimile Zaragozei.

În 1927 se instalează, cu aprobarea episcopului său, la Madrid, pentru a putea obține doctoratul în drept. Acolo, la 2 octombrie 1928, în timpul unei reculegeri spirituale, el vede ceea ce aștepta Dumnezeu de la el, și întemeiază Opus Dei. De atunci începe să lucreze din toate puterile la această inițiativă, și, în același timp continuă slujirea preoțească ce-i fusese încredințată în acei ani, mai ales printre săraci și bolnavi.^[8]

În momentul începerii războiului civil, locuiește la Madrid, unde persecuția religioasă îl forțează să se tot ascundă din loc în loc. Își îndeplinește slujirea preoțească în taină, până când reușește să părăsească Madridul. După trecerea Pirineilor, ajunge în sudul Franței, iar apoi se mută la Burgos.

După încheierea războiului civil, în 1939, se întoarce la Madrid, și obține doctoratul în drept. În anii următori, conduce numeroase reculegeri pentru laici, preoți și călugări.

În 1946, se stabilește la Roma. Obține doctoratul în teologie la Universitatea din Lateran. Este numit consultant a două congregații ale Vaticanului, membru onorific al Academiei Pontificale de Teologie și Prelat de Onoare al Sanctității Sale.

De la Roma, el călătorește în numeroase țări ale Europei pentru a înființa și consolida Opus Dei în aceste țări. În același scop, el întreprinde între 1970 și 1975 două lungi călătorii în întreaga Peninsulă Iberică, Mexic, America de Sud, Guatemala, unde ține numeroase întâlniri de cateheză cu multe grupuri de bărbați și femei.^[9]

Sfântul Josemaría a murit la Roma la 26 iunie 1975. Mii de persoane, dintre care numeroși episcopi, - mai mult de o treime din episcopatul mondial-, au solicitat Sfântului Scaun deschiderea procesului său de beatificare și canonizare.

Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat la 17 mai 1992. Tot el l-a declarat sfânt, zece ani mai târziu, la 6 octombrie 2002, la Roma, în Piața Sfântul Petru, în prezența unei mari mulțimi.

Josemaría Escrivá glumea spunând că Escrivá escribe, adică Escrivá scrie pentru că a scris mult. Într-adevăr este autor a numeroase lucrării, majoritate dintre ele încă nepublicate^[11].

Cartea lui cea mai cunoscută este „Drum” (Camino), un bestseller al spiritualității, care s-a vândut în 5.000.000 de copii în 49 de limbi. A fost publicată în 1939. În primul rând publicase Consideraciones espirituales în 1934, înainte de Războiul Civil Spaniol. Era o primă versiune redusă. Mai târziu, după război, deja stabilit la Burgs, a publicat cartea întreagă.

Alte opere publicate ale Escrivá sunt: „Brazdă”, „Forja”, „Este Isus care trece”, „Prietenii lui Dumnezeu”, „Sfântul Rozariu”, „Colocvi cu Mons. Escrivá de Balaguer”, „Biserica, mama noastră” și „Via Crucis”^[12].

Institutul Istoric al Sfântului Josemaría Escrivá lucrează din 2002 la publicarea ediției critice a Operelor complete. Au fost deja publicate: Camino, Santo Rosario și Conversaciones con Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer

Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer

·         1984: Michel Foucault (n. 15 octombrie 1926, Poitiers – d. 26 iunie 1984, Paris) a fost un filosof și istoric francez a cărui operă, catalogată drept postmodernistă sau poststructuralistă, a avut puternice ecouri în filosofia și istoria științei, psihanaliză, sociologie.

Foucault s-a născut în 1926, la Poitiers, Franța.

În 1946, la vârsta de douăzeci de ani, a fost admis la École Normale Supérieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty și a obținut trei diplome: în filosofie (1948), psihologie (1950) și psihopatologie (1952). În 1954-1960 a predat franceza la Universitatea din Uppsala, apoi a lucrat pentru scurtă vreme la universitățile din Varșovia și Hamburg. În 1960 s-a întors în Franța ca titular al departamentului de filosofie al Universității Clermont-Ferrand, iar din 1970 a fost profesor la College de France din Paris. A murit în 1984, bolnav de SIDA.

Michel Foucault

·         1992: Grigore Ionescu, arhitect român, membru al Academiei Române (n. 1904)

·         1994: Idel Ianchelevici, sculptor și pictor franco-belgian de origine română, membru de onoare al Academiei Române (n.1909)
* 1996: George Ghiță Ionescu (n. 21 martie 1913, București - d. 26 iunie 1996, Londra) a fost un diplomat român, profesor la Universitatea Manchester(engleză Manchester University) și London School of Economics and Political Science (Nuffield Fellow, LSE 1963-1968), președinte al Comitetului pentru Unificarea Europeană al Asociaței Internaționale de Științe Politice (engleză International Political Science Association), Secretar General al Comisiei române de armistițiu cu forțele aliate (1944-1945), diplomat la Ambasada română din Ankara (1945-1947), Secretar General al Comitetului Național Român din diaspora (New York, 1955-1958), Director la „Radio Europa Liberă”, 1958-1963, ș.a.

„Profesorul Ghiță Ionescu (1913-1996) a fost cel mai important politolog de origine română din secolul al XX-lea. Democrat convins, Ghiță Ionescu a părăsit România în momentul în care devenise clar că țara intrase în orbita de dominație sovietică. A militat activ în cadrul Comitetului Național Român, a fost un timp director al Departamentului Românesc al postului de radio „Europa Liberă”. Era un savant cu o puternică vocație etică, s-a opus totalitarismului în oricare dintre incarnările sale. A predat la London School of Economics (unde, împreună cu Isabel de Madariaga, a întemeiat revista „Government and Opposition”, una dintre cele mai respectate publicații din domeniul politicii comparative) și la „University of Manchester” (Vladimir Tismăneanu^[2]).

În urma evenimentelor anului 1989, după o absență de jumătate de secol, Ghiță Ionescu a revenit în România, unde Universitatea din București i-a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa”

S-a căsătorit în anul 1950 cu Valence Ramsay de Bois Maclaren, decedată în aprilie 1996, cu trei luni înaintea soțului. Nu au avut succesori.

* 1997: Israel „IZ” Kaʻanoʻi Kamakawiwoʻole (pronunție hawaiiană: [kaˌmakaˌʋiwoˈʔole]; n. 20 mai 1959, d. 26 iunie 1997) a fost un muzicianhawaiian.

A ajuns să fie cunoscut în afara Hawaiiului după lansarea albumului Facing Future, în 1993. Medley-ul Over the Rainbow / What a Wonderful World a fost folosit ulterior în mai multe filme, în programe de televiziune și în spoturi TV.

Israel Kamakawiwoʻole a devenit cunoscut în 1993, odată cu lansarea albumului Facing Future, iar apoi, piesele sale Somewhere over the Rainbow și What a Wounderful World au fost preluate ca fond sonor pentru numeroase reclame, filme și programe de televiziune. Alintat de către fani Iz, Israel întemeiază la doar 11 ani o formație cu fratele său mai mare Skippy și cu vărul său Thornton Allen, formație ce se va destrăma în 1976, datorită mutării pe continent. În acel an, îi întâlnește pe Louis “Moon” Kauakahi, Sam Gray, și Jerome Koko și, împreună cu fratele său Skippy, formează trupa Makaha Sons of Niʻihau, cu care susține spectacole în Hawaii și în alte state din SUA. În cadrul acestei formații, în perioada 1976 – 1980, Iz câștigă tot mai multă popularitate, lansând 15 albume de succes. În 1982, fratele său Skippy moare în urma unui atac de cord, fapt care îl marchează profund pe Iz.

Din anul 1990, Iz se dedică carierei de solist, lansând în continuare noi albume și susținând concerte.

Piesa Over the Rainbow / What a Wonderful World a fost inclusă în coloana sonoră a filmului Întâlnire cu Joe Black (Meet Joe Black) din 1998

Pe data de 26 iunie 1997, la vârsta de 38 de ani, Israel moare în urma unor probleme respiratorii și altor afecțiuni datorate obezității morbide de care suferea. În urma sa au rămas 4 albume lansate în timpul vieții și 4 albume postume.

Israel Kamakawiwoʻole

Kamakawiwoʻole în 1993

·         2000 - A murit Corneliu Mănescu, om politic, unul dintre semnatarii “Scrisorii celor 6” îndreptată împotriva regimului ceauşist. (n. 8 februarie 1916)

·         2002 - A murit Ion Petreuş, rapsod popular. Alături de fratele său, Ştefan, a format grupul cunoscut sub numele ”Fraţii Petreuş”. (august 1945)

·         2010: Algirdas Mykolas Brazauskas (ajutor·info) (n. 22 septembrie 1932, Rokiškis, Lituania – d. 26 iunie 2010, Vilnius^[1]) a fost un om politic lituanian cunoscut ca fiind primul președinte ales al Lituanieiindependente, după perioada sovietică, funcție pe care a îndeplinit-o între 1993 și 1998. După încheierea mandatului, a fost și prim ministru al acestei țări între 2001 și 2006, ca reprezentant al Partidului Muncii.

Algirdas Brazauskas, 17 mai 2009

·         2013: Dumitru Matcovschi (n. 20 octombrie 1939, satul Vadul-Rașcov, județul Soroca, în prezent raionul Șoldănești — d. 26 iunie 2013, Chișinău) a fost un poet, prozator, academician, publicist și dramaturg^[1] din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.^[2]Este recunoscut în critica literară pe plan internațional^[3] și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia

Cel de-al doilea copil al țăranilor înstăriți Leonte și Eudochia.^[5] După studiile primare și secundare, în anul 1956, Dumitru Matcovschi devine student la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea „Istorie și Filologie”.^[1]

Ultimul an de studiu (1960-1961) îl face la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău^[6] din cauza fuzionării acestor două instituții universitare.^[1] Și-a început activitatea în calitate de redactor în 1963 la ziarul „Moldova socialistă”; tot atunci apare prima sa plachetă de versuri,^[4] Macii în rouă.^[3] În anul 1964 devine membru PCUS.^{[necesită citare]} În anii 1966–1970 a fost redactor-șef adjunct la saptămânalul „Cultura”,^[7] funcție pe care este forțat s-o părăsească din motive ideologice.^[8] În 1969 apare volumul de versuri Descântece de alb și negru, care imediat după apariție este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat subversiv.^[4] Cartea, în varianta inițială, nu a mai văzut lumina tiparului.^[1] Între 1987-1988 este redactor-șef al revistei „Nistru” (redenumită în „Basarabia” în 1988^[9]). În această calitate, publică articolul Veșmântul ființei noastre de Valentin Mândâcanu,^[10] cu care a contribuit la renașterea națională a Moldovei.^[4]

Dumitru Matcovschi a fost căsătorit cu Alexandrina Matcovschi.^[6] În 2012, au jucat nunta de aur.

Operă:

Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50^[3] de volume de poezie, proză și piese de teatru^[1] și este recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia.^[9][12] Unele din creațiile sale au fost traduse în rusă și lituaniană.^[3]

Poezie^[1]

(ordonează după an)	(ordonează după titlu)
1971	Melodica
1974	Grâul
1977	Axa
1981	Patria, poetul și balada
1987	Tu, dragostea mea
1990	Soarele cel mare
1991	Imne și blesteme
1998	Vad
1999	Crucea
2001	Veșnica toamnă
2003	Pasarea nopții pe casă

Proză^[1]

(ordonează după an)	(ordonează după titlu)
1973	Duda
1975	Bătuta
1979	Toamna porumbeilor albi
1982	Focul din vatră
2003	Teatru

Dumitru Matcovschi a scris, de asemenea, și piese de teatru, precum Președintele, Cântec de leagăn pentru bunici, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata, Troița, Bastarzii etc.^[1] Troița a fost ecranizată în 1993 prin premiera filmului televizat de lung metraj cu același nume.^[1][7]

Multe din versurile lui Matcovschi au fost transpuse pe note de către compozitori ca Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Mircea Oțel, Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Tudor Chiriac, Anatol Chiriac, Ion Enache, Eugen Doga,^[3]Bucurați-vă, prieteni fiind unul din cele mai recunoscute cântece din repertoriul muzicii ușoare autohtone.^[3] Poetul a prezentat un interes aparte pentru creația populară orală (poeziile Inimă de mamă, Cu numele tău) și probleme ale timpului (piesa Abecedarul).^[3]

În mai 1989, poetul a fost implicat într-un grav accident rutier,^[15] în urma căreia a fost supus unei serii de operații la creier și a rămas în comă 5^[3] sau 6^[4][9] luni.^[16] Incidentul, care se presupune că a fost organizat,^[1][6][7] a generat interes național,^[13] iar chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune.^[17][18] În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate,^[19] după ce a fost internat cu diagnosticul proces expansiv tumor cerebral de etiologie post-traumatică,^[12] ca urmare a acumulării de sânge.^[20]

A murit la data de 26 iunie 2013, în jurul orei 23:00.^[7][9][21] A fost înmormântat cu onoruri militare^[22] în satul său de baștină pe 29 iunie.^[23] Corpul neînsuflețit a fost transportat la Academia de Științe,^[24] după care a fost transportat în Vadul-Rașcov.^[23] Procesiunea a fost transmisă în direct de televizunea națională.^[25] La propunerea scriitorului Ion Hadârcă,^[26]ziua de 29 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu.^[22][23][27]

Moartea poetului a fost urmată de numeroase declarații din partea oamenilor de artă,^{[28][29][30][31]} primelor persoane în stat,^[8] cât și din partea oamenilor politici.^[32][33] Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a propus redenumirea unei străzi din capitală în memoria scriitorului.^[34]

În noiembrie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a declarat anul 2014 „Anul Dumitru Matcovschi”.^[35] La un an de la moartea poetului, a fost anunțat că în Vadul Rașcov va fi instalat un monument în memoria acestuia

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv David din Tesalonic; Sf Ier Ioan, episcopul Goției
• 26 iunie  este Ziua Drapelului National al Romaniei. Ziua Drapelului National a fost proclamata prin Legea nr. 96/1998 si se sarbatoreste in fiecare an la data de 26 iunie.
• Ziua internaţională împotriva torturii   –  In anul 1997, la recomandarea Consiliului Economic  şi Social, Adunarea Generală a ONU  a proclamat ziua de 26 iunie ca  Zi Internaţională pentru sprijinirea victimelor  torturii (rezolutia 52/149). Scopul acestei  zile este eliminarea torturii şi funcţionarea efectivă a Convenţiei împotriva torturii  şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau  degradante, semnată în 1984 şi intrată în vigoare la  26 iun. 1987.

RELIGIE ORTODOXĂ 26 Iunie

Sf Cuv David din Tesalonic; Sf Ier Ioan, episcopul Goției

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).

Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-şi poftele trupeşti cu cumpătarea şi cu curăţenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-şi cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cânta bine, bucura pe toţi cu cuvintele sale, iar gândul lui şi-l înălţa spre înălţime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogăţit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toţi cu minunile, pentru că îngheţând de răceala frigului, şi fiind ars de arşiţa soarelui pe vremea secerişului, se afla nepătimind. Şi ca şi cum i-ar fi fost arse simţirile trupului, luând în mâinile sale jăratic de cărbuni şi stând înaintea împăratului şi tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viaţa sa şi cu minunile, s-a mutat către Domnul, pe Care din pruncie îl dorise.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Goţiei.

Acesta a fost din ţara tavroschiţilor, şi a trăit pe vremea lui Constantin şi a lui Leon Isaurul, fiind dintr-un oraş ce se afla sub stăpânirea goţilor, al unui oarecare Leon şi Fotini. Fiind sfinţit din pruncie ca Ieremia proorocul şi ca marele Samuil, născut fiind din făgăduinţă, îndată a fost dăruit lui Dumnezeu. Şi când a ajuns la măsura vârstei celei duhovniceşti, şi trebuia să fie numit în scaunul arhieresc, a fost trimis de poporul său la arhiereul Iviriei, şi a luat de la acesta hirotonia; pentru că tot mai era eresul hulitorilor de icoane spre părţile greceşti. Iar după moartea lui Constantin şi a lui Leon se duse la Constantinopol, şi vorbind cu împărăteasa Irina pentru credinţa ortodoxă s-a întors iarăşi în ţara lui şi răbdând multe primejdii, că vrea să-l dea poporul lui la boierii lazilor, a fugit la Amastrida din Pont, şi s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele moaşte i-au fost aduse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli, şi au fost puse acolo, izvorând multe minuni din cinstitul său mormânt, pentru cei ce cu credinţă mergeau întru slava şi lauda lui Dumnezeu celui ce l-a mărit pe el.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 26 Iunie

A: PLĂCINTE

Ciuperci umplute (rece)

·       600 g ciuperci de mărime potrivită;

·       ½ pahar ulei;

·       1 – 2 linguri pătrunjel verde;

·       Sare;

·       Piper măcinat

Ciupercile se curăţă, se scot picioruşele şi se spală în mai multe ape.

Pălăriile se aşază într-o cratiţă şi se sărează fiecare în parte după care se pune individual ulei în fiecare pălărie.

Se acoperă cratiţa cu un capac şi se lasă la foc mic să se înăbuşe.

Picioruşele se toacă mărunt şi se înăbuşe într-o crăticioară cu puţin ulei şi sare.

Când sunt moi şi scăzute bine se iau de pe foc, se adaugă pătrunjelul tocat fin, piperul măcinat şi sare după gust.

Se lasă să se răcească.

La fel şi pălăriile.

Cu acest amestec se umplu pălăriile şi se pot servi reci.

B: SALATE

Salată de varză roşie

·       1 varză roşie;

·       Sare;

·       Oţet;

·       Ulei

Se îndepărtează frunzele veştede şi se spală varza roşie.

Se dă pe răzătoarea mare şi se sărează frecându-se bine în palme.

După ½ oră se stoarce şi se aşază în salatieră adăugând după gust oţet şi ulei.

Pentru a înlătura neajunsul frecării cu sare (se pătează mâinile), varza rasă se opăreşte cu apă clocotită, apoi se strecoară şi se adaugă oţetul şi uleiul după gust.

C: SOSURI

Sos de hrean

·       4 linguri hrean curăţar şi ras pe răzătoare;

·       2 linguri oţet diluat;

·       1 sfeclă coaptă rasă;

·       Sare

Cantităţile de mai sus se pun într-o farfurie adâncă şi se amestecă bine cu lingura.

La servit se toarnă într-o ceaşcă de mărime potrivită.

Sfecla se adaugă după gust.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de linte

·       250 – 300 g linte;

·       1 lingură ulei;

·       1 lingură făină;

·       1 ceapă;

·       2 foi dafin;

·       Cimbru;

·       Sare

Lintea aleasă şi spălată se pune în oală.

Peste ea se toarnă circa 3 litri apă rece şi se lasă până a doua zi când se pune la fiert cu aceiaşi apă.

Când este pe jumătate fiartă se adaugă sarea, foile de dafin şi cimbrul.

Între timp în uleiul încins se pune făina, iar când aceasta începe a-şi schimba culoarea se adaugă ceapa.

După câteva minute de fierbere şi când lintea este complet fiartă se răstoarnă aceste ingrediente în oală lăsând să mai fiarbă puţin împreună.

Înainte de a se servi se scot foile de dafin şi se îndepărtează.

       

E: MÂNCĂRURI

Sarmale cu orez

·       1 ceaşcă orez;

·       1 morcov,

·       2 – 3 cepe;

·       5 – 6 linguri ulei;

·       1 legătură verdeaţă;

·       2 – 3 linguri bulion;

·       Sare;

·       Piper;

·       1 varză dulce sau acră

Ceapa se înăbuşă puţin în uleiul fierbinte, se adaugă orezul, morcovul ras mare.

După ce morcovul s-a înmuiat se adaugă 3 – 4 linguri apă clocotită, sare, piper, o lingură bulion şi amestecând uşor cu lingura de lemn lăsăm să scadă apa.

Se ia de pe foc şi se pune verdeaţa.

Varza acră se desface în foi şi se desărează, apoi se îndepărtează cotoarele mari.

Varza dulce se opăreşte şi se îndepărtează cotoarele.

Cu compoziţia de mai sus se umplu foile.

Pe fundul cratiţei se pune varză tăiată fideluţă.

Se aşază sarmalele pe măsură ce sunt împletite.

Se toarnă apoi apă clocotită, bulionul rămas, mărar tocat mărunt şi cimbru.

Varza dulce poate fi acrită cu borş de putină sau cu bulion de roşii.

Se dă la cuptor pentru a se rumeni frumos.

F: DULCIURI

Cornuleţe de vanilie

·       130 g margarină;

·       70 g zahăr pudră;

·       160 g făină

Din ingredientele amestecate pe blatul mesei ca şi tăieţeii se modelează cornuleţe mici.

Se aşază în tavă şi se coc la cuptor la foc potrivit.

Când sunt coapte, fierbinţi fiind, se pudrează cu amestec de zahăr pudră şi zahăr vanilat.

ARTE 26 Iunie

INVITAȚIE LA OPERĂ 26 Iunie

Grandes Tenores del Siglo XX - Great Tenors of 20 Century

MUZICĂ 26 Iunie

Elvis Presley – Ultimul concert

Elvis Presley - Ultimo concierto completo: 

Billy Davis Jr.

Larry Taylor

Georgie Fame (Clive Powell)

Georgie Fame & The Blue Flames - 

Jean Knight

Rindy Ross

Mick Jones

Chris (Christopher Joseph) Isaak

Patti Smyth

Terri Nunn

Terri Nunn & Berlin -

Temistocle Popa

Ryan Benjamin Tedder

FRATII PETREUS

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

2 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita

CARAVELLI Y SUS VIOLINES CELESTIALES.Selección de Cecil González

Brahms Piano Works - The Best Relaxing Music Ever | Focus Brainpower Reading Studying

POEZIE 26 Iunie

Dumitru Matcovski

Biografie

Dumitru Matcovschi (n. 20 octombrie 1939, satul Vadul-Raşcov, judeţul Soroca; d. 26 iunie 2013, Chișinău) este un poet din Republica Moldova, care a fost ales ca membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a fost unul din pilonii mișcării de renaștere națională la începutul anilor 1990.

S-a născut în comuna Vadu-Raşcov, jud. Soroca, în familia plugarilor Leonte şi Eudochia.

După studiile primare şi secundare, în 1956 devine student la Institutul Pedagogic"Ion Creangă" din Chişinău, facultatea "Istorie şi Filologie". Ultimul an de studii (1960-1961) îl are la Universitatea de Stat din Chişinău din cauza fuzionării acestor două instituţii universitare. În anii 1966-1970 a fost redactor-şef adjunct la saptămînalul "Cultura". 

Debutul editorial se produce în 1963 prin placheta de versuri "Maci în rouă". În 1969 apare volumul de versuri "Descîntece de alb şi negru", care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv. Cartea, în varianta iniţială, aşa şi nu a mai văzut lumina tiparului. Urmează o rodnică perioadă de activitate literară. Opera lui Dumitru Matcovschi o demonstrează plenar. 

Un moment tragic era cat pe ce sa-i curme viaţa la 17 mai 1989, fiind strivit de un autobuz. Se presupune că accidentul fusese unul organizat, avînd în vedere tumultul de evenimente de deşteptare naţională din perioada dispariţiei Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi proclamării independenţei de Uniunea Sovietică. Urmează o lungă perioadă de recuperare fizică şi morală, la Chişinău, Moscova şi Bucureşti. Suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale. Condiţia fizică şi vigoarea bărbătească de înainte îi este redusă de paralizie. Suferinţa nedreaptă însă i-a călit şi mai mult conştiinţa. 

În anii de avînt ai mișcării de eliberare națională (1987-1989) s-a manifestat ca publicist redutabil. Tot atunci a revigorat revista "Nistru", în 1988 schimbîndu-i denumirea în "Basarabia" și fiind redactorul-șef al acestei publicații pînă în 1997.

Este recunoscut pe plan internaţional de critica literară drept unul din marii poeţi ai Republicii Moldova.

De-a lungul anilor a editat peste 50 volume: poezii: Melodica, Grîul, Axa, Patria, Poetul şi balada, Tu, dragostea mea, Veşnica toamnă, proză: Duda, Bătuta, Toamna porumbeilor albi, Focul din vatră, dramaturgie, inclusiv în limbile rusă şi lituaniană, piese de teatru: Preşedintele, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieţi, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata.

În 1993 are loc premiera filmului televizat de lung metraj "Troiţa". În acelaşi an are loc premiera spectacolului "Destinul", după piesa "Ioan Vodă cel Viteaz" de D. Matcovschi, la Teatrul Naţional "M. Eminescu" din Chişinău.

Un compartiment bogat al poeziei matcovschiene îl constituie lirica de dragoste. Sinceritatea sentimentului, simplitatea monologului autoricesc, sonoritatea imaginilor, puritatea și valoarea etică a mesajului comunicat de scriitor asigură textelor lui o originalitate excepțională, care n-a putut să nu se bucure de atenția compozitorilor. Multe din poeziile sale au fost puse pe note şi au devenit şlagăre de la chiar prima audiţie, de compozitori ca regretaţii Ion Aldea-Teodorovici şi Petre Teodorovici precum şi de Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel, Constantin Rusnac. La ora actuală numai Grigore Vieru poate concura cu el în privința contribuției la dezvoltarea cîntecului de estradă est-prutean.

Liceul din comuna Vadul-Raşcov, de la 1 septembrie 2003, poarta numele poetului Dumitru Matcovschi.

Moartea

În mai 1989, poetul a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căreia a fost supus unei serii de operații la creier și a rămas în comă 5 sau 6 luni. Incidentul, care se presupune că a fost organizat, a generat interes național, iar chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune. În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate, după ce a fost internat cu diagnosticul proces expansivtumor cerebral de etiologie post-traumatică, ca urmare a acumulării de sânge.

A murit la data de 26 iunie 2013, în jurul orei 23:00. A fost înmormântat cu onoruri militare în satul său de baștină pe 29 iunie. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Academia de Științe, după care a fost transportat în Vadul-Rașcov. Procesiunea a fost transmisă în direct de televizunea națională. La propunerea scriitorului Ion Hadârcă, ziua de 29 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu.

Moartea poetului a fost urmată de numeroase declarații din partea oamenilor de artă, primelor persoane în stat, cât și din partea oamenilor politici. Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a propus redenumirea unei străzi din capitală în memoria scriitorului.

În noiembrie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a declarat anul 2014 „Anul Dumitru Matcovschi”. La un an de la moartea poetului, a fost anunțat că în Vadul Rașcov va fi instalat un monument în memoria acestuia.

Acolo

Acolo. Dar unde? Acolo.
In ploaie. In vant. In urgie.
In spulber. Acolo. In spulber.
In grea vesnicie.

Acolo. Dar unde? Acolo.
In noapte. Adanca. Adanca.
In haos. Acolo. In haos.
Pe varf de stanca.

Acolo. In mare. In urlet.
De fiara. Acolo. In mare.
In crancen vartej. In rasfrangeri.
De ape barbare.

Sa ardem. Acolo. Sa ardem.
Cum tortele ard. Cu credinta.
Aproape sa ardem. Aproape.
Spre biruinta.

Contrapunct

Viaţa cine-o duşmăneşte
Seamănă cu mărăcinul,
Care-n loc de roadă creşte
Pentru-o lume toată spinul.

Viaţa cine o iubeşte
Seamănă cu pomul care
Omului se dăruieşte –
Şi cu fruct, şi cu răcoare 

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

FLORIN PIERSIC- Calul lui Guta Ion Pribeagul

Florin Piersic - Repetabila povara

TEATRU/FILM 26 Iunie

Cu Dan Condurache

Biografie Dan Condurache

S-a nascut la Dorohoi, reședința fostului județ cu același nume, azi in judetul Botosani, pe 26 iulie 1952. 
A copilarit la Stancesti, in casa bunicilor si asculta cu mare placere piese de teatru radiofonic. A absolvit un liceu cu profil real in orasul natal si s-a hotarat sa plece la Bucuresti, sa dea admitere la teatru. A fost admis din prima si in 1975 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, la clasa profesorilor 
Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher.
Anii formarii i-au fost marcati de influenta marelui actor Octavian Cotescu.
Din 1975 a jucat la Teatrul Mic din capitala. Are zeci de roluri interpretate dar isi aminteste debutul ca actor in spectacolele Nu suntem ingeri de Paul Ioachim-rolul Petre, si Galileo Galilei, de Umberto Eco-rolul calugarului tanar. Alte spectacole in care a jucatin cei 35 de ani petrecuti in acest teatru: Spionul balcanic- de Dusan Kovacevici, Peer Gynt- de H. Ibsen, Coriolan- de W. Shakespeare, Pluralul englezesc- de Alan Ayckbourn, Neguțătorul din Veneția- de W. Shakespeare, Bigamul- de Ray Cooney, Jacques și stapanul sau- de Milan Kundera, Sa-i imbracam pe cei goi- de Luigi Pirandello etc.
A jucat si in piese de teatru radiofonic, indragite din vremea copilariei: Troilus și Cressida, Scorpia îmblânzită, Romeo și Julieta de William Shakespeare, Anonimul venețian de Giuseppe Berto, Gulliver în Țara piticilor de Jonathan Swift, Manechinul sentimental de Ion Minulescu, s.a..
La televiziune a jucat in spectacolele: Egmont- de J. W. Goethe, Moartea unui comis-voiajor- de Arthur Miller, Prizonier la Auschwitz- de Alain Bosquet.
Primul rol intr-un film de televiziune l-a avut in 1976, cand a jucat Ionel din Domnisoara Nastasia.
Debutul pe marele ecran a avut loc in 1982, in filmele La capatul liniei si Calculatorul marturiseste. Au urmat multe alte pelicule, printre care: Intunecare, Furtuna în Pacific, Batalia din umbra, Drumul cainilor, Sezonul pescarusilor, Kilometrul 36, Balanta, Vulpe-vanator, Stare de fapt, Femeia visurilor,In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura, Nunta muta, Evadarea, Tradarea, Semnul dragostei si multe altele.
A jucat si in telenovele romanesti: Regina (Don Antonucci), Aniela (Iorgu Vulturescu) si de curand in serialul In numele Onoarei (Matei Stiuca).
Sotia sa de peste 30 de ani se numeste Creola si au impreuna doi copii: Sebastian si Irina.

Filme cu Dan Condurache

Vezi filme

·         Portrete în pădure (2017) - comisar Trailer

·         De ce eu? (2015) - procuror Iustin Petruţ Trailer

·         Tamara, Echelon / Tamara Echelon (2015) - Gelu

·         Blu (2012)

·         Iubire și onoare (2011) - Matei Ştiucă

·         Dacă bobul nu moare (2010) - Nicu Trailer

·         Aniela (2009) - Iorgu Vulturesco

·         Nunta mută (2008) - nuntaş Trailer

·         Regina (2008)

·         Bucuresti - Berlin / București - Berlin (2005) - Tatal

·         Drept la tinta (2005)

·         Femeia visurilor (2005) - Thomas Trailer

·         Hacker (2004) - Dl. Penu

·         Sindromul Timisoara - Manipularea (2004) - Maritan

·         Une place parmi les vivants (2003) - Roger

·         Les percutés / Țăcăniții (2002)

·         In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura (2001) - Dumitru

·         Les 7 vies du docteur Laux (2000) - Georges, Garnier

·         Manipularea (2000)

·         Fii cu ochii pe fericire (1999)

·         Aerisirea (1997)

·         Nekro (1997)

·         The Vampire Journals (1997) - Anton

·         Une mere comme on n'en fait plus (1997)

·         Vertiges  (1997) -  Chef flic / ... (2 episodes, 1998-2001)

·         Prea târziu (1996)

·         Semne în pustiu (1996) - Dan

·         Stare de fapt (1996)

·         Un detinut la Auschwitz / (1996)

·         Hotul noaptea / (1995) - hotul

Nouasprezece Trandafiri de Mircea Eliade (Teatru Radiofonic): 

Vasile Alecsandri - Poveste de carnaval

Michael Kramer - Gerhart Hauptmann

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 26 Iunie

Puiu Călinescu - Portarul vigilent

SFATURI UTILE 26 Iunie

5 greșeli vestimentare pe care le faci | Eu stiu TV

 SIMPLU ȘI IEFTIN ÎMPOTRIVA MUȘTELOR ȘI ȚÂNȚARILOR

Cum se procedează ?

1. Se ia o lămâie, care se taie în două (de asemenea, funcţionează cu o portocală ...)

2. Pune câteva cuişoare înfipte în lămâie şi plasează acest ansamblu în centrul camerei.

Şi asta e tot! 

Mirosul acestor două plante combinate (citrice si cuişoare) este un repelent natural, incredibil de eficient împotriva insectelor mici cu aripi!

Pune o jumătate de lămâie în fiecare cameră, şi nu vei avea nici o problemă.

Dacă pulpa de lămâie devine un pic maro-brun, ceea ce este normal, înseamnă doar că funcţionează.

Nu uitaţi să înlocuiţi lămâia, după 2 până la 3 săptămâni.

Pentru prima dată, ne simţim destul de bine. 

La muşte şi ţânţari nu le place deloc. 

De fapt, ei urăsc mirosul astfel încât acestea părăsesc imediat incinta.

Acest lucru ar trebui să vă permită să aveţi nopţi liniştite!

GÂNDURI PESTE TIMP 26 Iunie

Pearl S. Buck – Citate:

 Dumitru Matcovschi – Citate: