MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 23 IULIE 2019

Bună ziua, prieteni!

ISTORIE PE ZILE 23 Iulie

Evenimente

· 811: Împăratul bizantin Nichifor I ocupa jefuiește capitala bulgarilor de la Pliska, masacreaza mare parte din populatie și confisca tezaurul hanului Krum. În timp ce Nichifor I și armata sa prădau capitala bulgară, hanul Krum a mobilizat o mare armata, oferind arme chiar țăranilor și femeilor si i-a interceptat pe bizantinii care se intorceau la Constantinopol. În zorii zilei la 26 iulie, bulgarii au reușit să-i surprinda pe bizantini la Vărbica, au distrus armata bizantină si l-au ucis pe imparatul Nichifor, în timp ce fiul său a fost dus în siguranță de către garda de corp imperiala, dupa ce a primit o rană paralizanta la gât. Se spune că hanul Krum a căptușit cu argint teasta imparatului Nichifor și a folosit-o ca pe un pocal, cu care bea la ospete.

· 1601: Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere italiană, prima autobiografie din literatura română.

· 1612: Are loc lupta de la Cornul lui Sas, în care Constantin Movilă, domn al Moldovei, este înfrânt de tătari.

· La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, Valahia, Regulile pentru guvernarea temporară a Basarabiei, document remis boierului moldovean Scarlat Sturdza - primul guvernator civil al Basarabiei țariste. Documentul va intra în vigoare la 2 februarie 1813. Impunerea Regulilor de guvernare temporară a Basarabiei erau necesare pentru evitarea răscoalelor în regiunea Moldovei proaspăt anexată Imperiului rus în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, anexare confirmată prin Pacea de la București (16 mai 1812). Prin actul său Ciciagov fără nici un temei a „conferit” regiunii dintre rîurile Prut și Nistru, ce au aparținut Țării Moldovei, denumirea părţii sudice a acestei regiuni. la acel moment raia turcească cu numele de Basarabia. Conform acestui document, teritoriilor moldave recent anexate Imperiului Rus, care au obţinut un statut de regiune, le-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor le-a fost permis utilizarea în continuare a legilor locale. A fost organizat guvernul provizoriu din două camere în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (camera) soluţiona subiecte legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt. A doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industriea locală. Justiția penală sau civilă era efectuată în corespundere cu obiceiurile locale, iar poliția activa în baza legilor ruseşti. Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi română. Limba rusă se folosea în şcoli şi biserici. E de remarcat că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917). Guvernul Basarabiei țariste era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui, fapt care transforma această autonomie relativă în una declarativă. Scarlat Sturdza a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812. Scarlat Sturdza a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917) și a fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh. Guvernatorul Basarabiei țariste Scarlat Sturdza era provenit dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții cărturărești.

· 1822 - Are loc restabilirea domniilor pamântene în principatele române. Au fost numiţi ca domnitori, de către Poarta Otomană, Ioan (Ioniţă) Sandu Sturdza în Moldova (1822-1828) şi Grigore Ghica în Muntenia (1822-1828)

· 1829: Americanul William Austin Burt, a brevetat o masinarie numita “tipograf”, stramosul a ceea ce avea sa fie mai tarziu masina de scris asa cum o stim noi.

· 1857: Franta, Rusia, Prusia si Regatul Sardiniei rup legaturile diplomatice cu Poarta otomana, care refuzase sa anuleze alegerile falsificate de Vogoride in Moldova, in incercarea de a impiedica Unirea cu Valahia (Țara Romaneasca).

· 1859: A apărut, la București, prima publicație a Armatei Române, "Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu" (până la 3 decembrie 1859; din 22 iulie 1994 apare seria nouă).

· 1862: Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. (23 iulie/4 august)

· 1881: La Liège, Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională.

· 1903: Ford Motor Company aduce Modelul A pe piața americană. În această zi Henry Ford i-a livrat Doctorului Ernst Pfenning din Chicago primul automobil Ford, un exemplar Model A. Acest automobil a fost rezultatul parteneriatului dintre Henry Ford şi Alexander Malcomson, un comerciant de cărbune din Detroit. Cei doi s-au întâlnit în timp ce Ford lucra pentru Edison Illuminating Company, Malcolmson a fost convins atunci de Henry să îi finanţeze îndrăzneţul proiect. Astfel având banii necesari şi implicând-ul şi pe Harold Wills, Henry Ford a reuşit să facă primele exemplare experimentale. Din fericire în 1903 a reuşit să vândă unul dintre ele reuşind astfel să refinanţeze o parte din datorie şi să strângă mai mult capital. Compania lui Ford a tot crescut în anii ce a urmat, dar adevărata explozie s-a întâmplat în momentul în care Ford a pus pe picioare producţia în serie şi a aplicat-o pe modelul Ford T. Acesta a devenit practic automobilul numărul 1 în întreaga lume, fiind un succes până în 1927 atunci când a fost oprit din producţie. Imediat a fost introdus Ford Model A, un automobil care readuce la viaţă acest nume şi care a avut iarăşi un debut de succes, între 1927 şi 1931 fiind fabricate 4,3 milioande de exemplare, un record foarte greu de atins şi astăzi.

· 1914: Imperiul austro-ungar a emis un ultimatum Serbiei, după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. Actul a precedat izbucnirea Primului Război Mondial. În data de 23 iulie 1914, la ora 11 dimineața, Austro-Ungaria a emis Serbiei un dur și nedrept ultimatum, asta după ce la 28 iunie, Franz Ferdinand, moştenitor al tronului Austro-Ungariei fusese asasinat la Sarajevo de către un student sârb. Termenii acestui ultimatum erau deosebiți de duri deoarece Austria solicita dizolvarea tuturor grupărilor naționaliste din Serbia, demiterea unor ofițeri importanți din conducerea armatei sârbe, arestarea unor importante figuri politice din regatul sârb, precum și solicitarea ca poliţia austriacă să opereze nestingherită pe teritoriul Serbiei. Acest ultimatum a precedat izbucnirea Primului Război Mondial, deoarece după emiterea acestui ultimatum, Austro-Ungaria va declara război Serbiei, țară în ajutorul căreia va veni Rusia. Acest lucru a făcut ca Germania să intervină și ea în conflict şi să declare război Franţei şi Angliei, aliatele Rusiei, iar succesiunea rapidă a acestor declarații de război va duce în scurt timp la izbucnirea unei conflagrații mondiale. Referitor la ultimatumul emis la data de 23 iulie de către Austro-Ungaria, prin care cerea Serbiei să răspundă în termen de 48 de ore, acest lucru a făcut ca întreaga comunitate internațională să fie convinsă că ultimatumul reprezintă doar un pretext pentru desființarea regatului sârb. Și chiar dacă guvernul sârb a acceptat majoritatea termenilor ultimatumului, Austro-Ungaria a declarat război, convinsă fiind că va putea obține ușor victoria asupra Serbiei și își va consolida și mai mult poziția în zona Balcanilor. Astfel, în ziua de 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, iar monitoarele austriece au început să bombardeze Belgradul, acest bombardament fiind considerat momentul de declanșare a Primului Război Mondial, unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria umanității.

· 1921: A fost semnată Convenția de la Paris (Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia). Convenția stabilea statutul definitiv al Dunării: navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată. ”Comisia Europeană a Dunării, compusă din delegații celor șapte puteri reprezentate la Congresul de la Paris, și însărcinată, în temeiul articolul 16 din Tratatul de la 30 martie 1858, să îmbunătățească navigația de la gurile Dunării, a decis, pe 9 aprilie 1858, construirea a două diguri, cu scopul de a crește profunzimea gurii Sulina”, nota ziarul britanic ”The Illustrated London News”, la 19 octombrie 1861. Momentul a marcat un succes și pentru Sir Charles A. Hartley, inginer-șef al CED în perioada 1856 — 1871, supranumit mai târziu ”Părintele Dunării”. Sulina se transformă, prin instalarea aici a CED, dintr-un sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, într-un oraș cu o populație stabilă și cu o situație economică notabilă. Tratatul de la Versailles, de la 21 iulie 1919, și Convenția adoptată la Conferința internațională a Dunării, de la 23 iulie 1921, au fixat noi prerogative și componența CED. Astfel, în CED intrau reprezentanți din Franța, Italia, Marea Britanie și România, iar din noiembrie 1930 și din Germania. La Conferința de la Sinaia, din 18 august 1938, CED a decis transmiterea în cea mai mare parte a prerogativelor sale României. În urma acestei decizii, dispare CED și se înființează ”Administrația Dunării de Jos”, organism aflat sub controlul guvernului României, desființat, la rândul lui, în 1940, odată cu creșterea influenței Germaniei Naziste în zonă. Dunărea este al doilea ca lungime dintre fluviile Europei (după Volga), fiind singurul ce curge de la vest la est. Izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678 m) în curtea castelului Fürstenberg. Numele german al fluviului este Donau, pronunțat /’do.nau/. Dunărea curge către sud-est, pe o distanță de 2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a format Delta Dunării. Dunărea este un important drum fluvial internațional, curgând prin 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) și are afluenți din alte șapte țări. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

· 1927: In Germania sunt inaugurante primele vase din prefabricate.

· 1929: Guvernul fascist din Italia interzice utilizarea cuvintelor străine.

· 1940: Subsecretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Sumner Welles emite o declaraţie cu privire la nerecunoasterea de catre Statele Unite a anexarii de catre sovietici a celor trei state baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.

· 1950 - Răscoală în judeţul Vrancea. 500-600 de oameni înarmati au atacat şi ocupat Sfatul popular, Miliţia şi Poşta, împotrivindu-se colectivizării

· 1950: Regele Leopold al III-lea al Belgiei s-a întors la Bruxelles, în urma adoptării de către Camerele reunite ale Parlamentului a decretului prin care îi este restabilită demnitatea de suveran.

· 1952: Ultimul rege egiptean Farouk a fost răsturnat de o lovitură de stat militară condusă de Ali Muhammad Naguib și Gamal Abdel Nasser, punând astfel capăt domniei dinastiei Muhammad Ali. Regele Farouk I al Egiptului (n. 11 februarie 1920 – d. 18 martie 1965), a fost al zecelea conducător al dinastiei Muhammad Ali și penultimul rege al Egiptului și al Sudanului. Farouk I i-a succedat tatălui său, Fuad I al Egiptului, în 1936. După înlăturarea sa de către Faud al II-lea al Egiptului]], în 1952, s-a exilat în Italia, unde a murit în 1965. Sora sa Prințesa Fawzia Fuad a fost prima soție și regină consort a Șahului Mohammad Reza Pahlavi.

· 1959: Vizita lui Richard Nixon în URSS (23–31 iulie)

· 1961: Se infiinteaza Frontul Sandinist de Eliberare Naţională, cu orientare de stanga, din Nicaragua.

· 1962: Este semnat Acordul internaţional privind neutralitatea Laosului.

· 1967: In orasul american Detroit, statul Michigan, se declanseaza una dintre cele mai grave revolte urbane din istoria Statelor Unite. 43 de persoane au fost ucise, 342 rănite şi 1.400 clădiri arse.

· 1968: Exercitând presiuni asupra guvernului liberal cehoslovac, sovieticii anunță desfașurarea, la scară largă, de manevre militare în apropiere de Cehoslovacia.

· 1974: Junta militara din Grecia se retrage de la putere şi fostul prim-ministru Constantin Karamanlis este invitat să conducă noul guvern.

· 1984: Vanessa Williams devine prima Miss America care demisionează atunci când renunță la coroană după ce au apărut fotografii nud ale ei în revista Penthouse. Vanessa Lynn Williams (n. 18 martie 1963 în New York City) este o actriță și cântăreață americană. Părinții Vanessei erau profesori de muzică, iar ea a luat ore de pian și a studiat la universitatea „Syracuse University”. În anul 1983 este aleasă Miss America, fiind prima afro-americană care a câștigat acest premiu,iar în anul 1984 vor apare fotografii nude ale ei în revista „Penthouse” ea este astfel nevoită în iulie 1984 să renunțe la titlul de Miss America. Cu albumul ei de debut muzical „The Right Stuff” (1988), va primi premiul „Discul de Aur” și este propusă pentru premiul „Grammy Awards”. Pe lângă o serie de succese muzicale ca de exemplul cântecul „Colors of the Wind”, debutează și ca actriță, devenind mai cunoscută prin filmele: Eraser (1996), Soul Food (1997), sau Dance with me (1998).

· 1986: La Londra, Prințul Andrew, Duce de York se căsătorește cu Sarah Ferguson la Westminster Abbey.

· 1990 - O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional a sosit în România, marcând reluarea relaţiilor cu această instituţie, întrerupte practic de trei ani

· 1991: Banca Națională a României emite norme privind înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar.

· 1993: AMUZANT! Divortat dupa 6 ore de casatorie… Canadianul Frank “The Chief” Colbert, in varsta de 69 ani, a obtinut cel de-al 27-lea sau divort, dupa numai 6 ore de la casatorie. Cea mai lunga dintre casatoriile sale, cea de-a doua, a durat totusi 22 de ani.

· 1995: Americanii Thomas Hale și Alan Bopp au descoperit, independent unul de altul, cometa Hale-Bopp, la mare distanță de Soare. Cometa Hale-Bopp, alte denumiri: C/1995 O1; Marea Cometă din 1997, a fost probabil cea mai observată cometă a secolului al XX-lea și una dintre cele mai strălucitoare din ultimele decenii. A putut fi observată cu ochiul liber pentru o perioadă record de 18 luni, de două ori mai mult decât Marea cometă din 1811.

· 1998 - Guvernul României a aprobat strategia de privatizare a Băncii Române pentru dezvoltare (BRD). În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat şi strategia de privatizare a Bankpost

· 1999: Prințul Moștenitor Mohammed Ben Al-Hassan este încoronat ca regele Mohammed al VI-lea al Marocului după decesul tatălui său, Husein II.

· 2000: Șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale G-8, reuniți la Nago, Japonia, au adoptat Declarația finală a summitului din Okinawa, care își propunea "să atace în profunzime cauzele conflictelor și sărăciei" din lume.

Nașteri

· 645: S-a nascut califul arab Yazid I; (d. 683). Yazid I, a fost al treilea calif al califatului arab Umayyad (și prima prin ajuns in aceasta demnitate prin moștenire), fiind numit de către tatăl său Muawiah I. Adomnit timp de trei ani de la 680 d.I.Chr. până la moartea sa în 683, dupa IChr. Husayn ibn Ali, nepotul Profetului Muhammad, împreună cu multi alti musulmani importanti, au dezaprobat ascensiunea lui Yazid califului, si au declarat că este împotriva spiritului Islamului. Husayn și mai mulți membri ai familiei sale au fost uciși sau capturați in Batalia de la Karbala.
* 1401: Francesco I Sforza (n. 23 iulie 1401,^[1] San Miniato, Italia^[1] – d. 8 martie 1466,^[1] Milano, Ducatul Milanului^[1]) a fost un condotier italian, fondatorul dinastiei Sforza în Milano, Italia, și a fost al 4-lea Duce de Milano din 1450 până la moartea sa.

Bianca Maria Visconti într-un portret de Bonifacio Bembo, Pinacoteca di Brera, Milano.

Francesco Sforza s-a născut la San Miniato, Toscana. El a fost unul dintre cei șapte fii nelegitimi ai condotierului Muzio Sforza și ai Luciei da Torsano. Și-a petrecut copilăria la Tricarico (în modernul Basilicata), marchizat care i-a fost acordat în 1412 de către regele Ladislao I de Napoli. În 1418, s-a căsătorit cu Polissena Ruffo, o nobilă din Calabria.

Din 1419, el a luptat alături de tatăl său, câștigând în curând faima de a putea îndoi bare de metal cu mâinile goale.^[2] Ulterior s-a dovedit a fi un tactician expert și un comandant foarte abil. După moartea tatălui său în timpul războiului din L'Aquila, a participat la înfrângerea finală a lui Braccio da Montone în această campanie; el a luptat ulterior pentru armata napolitană și apoi pentru papa Martin al V-leași Filippo Maria Visconti, Duce de Milano. După câteva succese, a căzut în dizgrație și a fost trimis la castelul Mortara ca prizonier de facto. Și-a recâștigat statutul după ce a condus o expediție împotriva lui Lucca.

În 1431, după o perioadă în care a luptat din nou pentru Statele Papale, a condus armata milaneză împotriva Veneției; anul următor, fiica ducelui, Bianca Maria, a fost logodită cu el. În ciuda acestor mișcări, precautul Filippo Maria nu a încetat niciodată să fie neîncrezător în Sforza. În 1433-1435, Sforza a condus atacul milanez asupra Statelor Papale, dar când a cucerit Ancona, în Marche, a schimbat părțile, obținând titlul de vicar al orașului direct de la Papa Eugen al IV-lea. În 1436-39 el a slujit atât Florența, cât și Veneția.

În 1440, feudele sale din Regatul de Neapole au fost ocupate de regele Alfonso I, și, pentru a recupera situația, Sforza s-a împăcat cu Filippo Visconti. La 25 octombrie 1441, la Cremona, el s-a putut căsători în sfârșit cu Bianca Maria. În anul următor, el s-a aliat cu René de Anjou, pretendent la tronul Neapolelui, și a mărșăluit în sudul Italiei. După câteva încercări inițiale, el l-a învins pe comandantul napoletan Niccolò Piccinino, care îi invadase teritoriile în Romagna și Marche, cu ajutorul lui Sigismondo Pandolfo Malatesta (care s-a căsătorit cu fiica lui Polissena) și a venețienilor, și s-a putut întoarce la Milano.

Mai târziu Sforza a luptat împotriva lui Francesco Piccinino (pe care l-a învins în bătălia de la Montolmo în 1444) și, ulterior, a alianței Visconti, Eugene al IV-lea și Malatesta, care ar fi ucis-o pe Polissena. Cu ajutorul Veneției, Sforza a fost din nou victorios și, în schimbul abandonării venețienilor, a primit titlul de capitano generale al armatei Ducatului Milano.

Bianca Maria Visconti într-un portret de Bonifacio Bembo, Pinacoteca di Brera, Milano.

După ce ducele a murit în 1447, fără să lase un moștenitor de sex masculin, au izbucnit luptele pentru a restabili așa-numita Republică Ambroziană.^[3] Numele Republica Ambroziană a fost luat de la numele Sfântului Ambrozie, sfântul patron al orașului Milano.^[3]

Francesco a primit conducerea altor orașe ale ducatului, inclusiv Lodi, și a început să planifice cu atenție cucerirea republicii efemere, aliindu-se cu Guglielmo al VIII-lea de Montferrat și (din nou) cu Veneția. În 1450, după ani de foamete, pe străzile din Milano au izbucnit revolte, iar senatul orașului a decis să-i încredințeze ducatul. Sforza a intrat în oraș ca Duce la 26 februarie. A fost pentru prima dată când un astfel de titlu a fost oferit de către o instituție laică. În timp ce celelalte state italiene l-au recunoscut treptat pe Sforza drept ducele legitim al Milano, el nu a reușit niciodată să obțină investitură oficială de la Sfântul Împărat Roman. Asta nu a venit la ducii Sforza până în 1494, când împăratul Maximilian l-a investit formal pe fiul lui Francesco, Ludovico, ca duce de Milano.

Sub domnia sa (care a fost moderată și pricepută), Sforza a modernizat orașul și ducatul. El a creat un sistem eficient de impozitare care a generat venituri enorme pentru guvern, curtea sa devenind un centru al învățării și culturii renascentiste, iar oamenii din Milano au început să-l iubească. În Milano, el a fondat "Ospedale Maggiore", a restaurat Palazzo dell'Arengo și a construit Naviglio d'Adda, un canal care făcea legătura cu râul Adda.

În timpul domniei lui Sforza, Florența era sub comanda lui Cosimo de Medici, iar cei doi conducători deveniseră prieteni apropiați. Această prietenie s-a manifestat prin Pacea de la Lodi și apoi prin Liga italiană, o alianță defensivă a statelor italiene care a reușit să stabilizeze aproape toată Italia pe durata ei. După pace, Sforza a renunțat la o parte din cuceririle din estul Lombardiei obținute de condotierii săi Bartolomeo Colleoni, Ludovico Gonzaga și Roberto Sanseverino după 1451. În timp ce regele Alfonso de Napoli s-a numărat printre semnatarii tratatului, Sforza a abandonat sprijinul pentru pretendenții angevini asupra Napole. De asemenea, el a urmărit să cucerească Genova, apoi posesiunile angevine; când o revoltă a izbucnit acolo în 1461, el l-a ales pe Spinetta Campofregoso ca Doge, ca o marionetă a sa. Sforza a ocupat Genova și Savona în 1464.

Sforza a fost primul conducător european care a urmat o politică externă bazată pe conceptul de echilibru al puterii și primul conducător nativ italian care a condus o diplomație extinsă în afara peninsulei pentru a contracara puterea statelor amenințătoare, cum ar fi Franța. Politicile lui Sforza au reușit să elimine dominația puterilor străine asupra politicii italiene pentru restul secolului.

Sforza a suferit de edem și gută. În 1462, s-a răspândit zvonul că el ar fi murit și o revoltă a izbucnit în Milano. Totuși, el a supraviețuit încă patru ani, în cele din urmă decedând în martie 1466. A fost urmat ca duce de fiul său, Galeazzo Maria Sforza.

Fiul mai mic al lui Francesco, Ludovico Sforza, l-a însărcinat pe Leonardo da Vinci să creeze o statuie ecvestră ca parte a unui monument al lui Francesco I Sforza. Modelul de lut pentru cal, care urma să fie folosit ca parte a proiectului a fost finalizat de Leonardo în 1492 dar statuia nu a fost niciodată construită. În 1999, calul a fost îndepărtat de la modelele originale ale lui Leonardo în bronz și plasat în afara orașului Milano pe pista de curse de la Ippodromo del Galoppo.

Francesco Sforza a avut cu cea d-ea doua soție a sa, Bianca Maria Visconti, nouă copii, din care șapte fii și două fiice:

Galeazzo Maria (24 ianuarie 1444 — 26 decembrie 1476), Duce de Milano din 1466 până în 1476.
Ippolita Maria (18 aprilie 1446 — 20 august 1484), soția lui Alfonso al II-lea de Napole și mama Isabelei de Aragon, care s-a căsătorit cu moștenitorul lui Galeazzo.
Filippo Maria (12 decembrie 1449 — 1492), conte de Corsica.
Sforza Maria (18 august 1451 — 29 iulie 1479), Duce de Bari din 1464 până în 1479.
Francesco Galeazzo Maria (5 august 1453/54 — a murit la vârsta de 1-2 ani).
Ludovico Maria (3 august 1452 — 27 mai 1508), Duce de Bari din 1479 până în 1494 și Duce de Milano din 1494 până în 1499.
Ascanio Maria (3 martie 1455 — 28 mai 1505), episcop de Pavia, Cremona, Pesaro și Novara și Cardinal.
Elisabetta Maria (10 iunie 1456 — 1473), soția lui Guglielmo al VIII-lea, marchiz de Montferrat.
Ottaviano Maria (30 aprilie 1458 — 1477), conte de Lugano, care s-a înecat în timp ce evada din arest.

Francesco I Sforza
Duce de Milano
Portret al lui Francesco Sforza (cca. 1460) de Bonifacio Bembo. Sforza a insistat să fie arătat cu pălăria sa veche, murdară din campanie. Pinacoteca di Brera, Milano

· 1503: Anna Iagello (n. 23 iulie 1503, Buda – d. 27 ianuarie 1547, Praga) a fost regină a germanilor, prin căsătoria cu împăratul Ferdinand I.

A fost cel mai mare copil și singura fiică a regelui Ladislau al II-lea Jagello (1456–1516) și a celei de-a treia soții a acestuia, Anne de Foix. A fost sora mai mare a lui Ludovic II Iagello.

Bunicii paterni au fost regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, Mare Duce de Lituania din dinastia Iagello și Elisabeta de Austria, una din moștenitoarele Boemiei, ducatului Luxemburg și ducatul Kujavia. Bunicii materni au fost Gaston de Foix, Conte de Candale și infanta Ecaterina de Navara.

S-a născut la Buda (astăzi Budapesta). Moartea lui Vladislav al II-lea, la 13 martie 1516, a lăsat copiii săi în grija lui Maximilian I, Împărat Roman. Era aranjat ca Anna să se căsătorească cu nepotul împăratului, Arhiducele Ferdinand de Austria, al doilea fiu reginei Ioana a Castiliei și al soțului acesteia, Filip I de Castilia.

Anna s-a căsătorit cu Ferdinand la 25 mai 1521 la Linz, Austria. La acel moment Ferdinand guverna teritoriile habsburgice în numele fratelui său mai mare, Carol al V-lea, Împărat Roman. S-a stipulat că Ferdinand ar trebui să-i succeadă fratelui Annei dacă acesta ar fi murit fără moștenitori masculini.

Fratele ei Ludovic a fost ucis în Bătălia de la Mohács împotriva sultanului Suleiman Magnificul la 29 august 1526. Tronul Boemiei și Ungariei a rămas vacant. Ferdinand a pretins ambele regate și a fost ales rege al Boemiei la 24 octombrie același an. Ungaria a fost un caz mai dificil; Suleiman anexase mare parte din țară.
Ferdinand a fost proclamat rege al Ungariei de un grup de nobili însă o altă facțiune de nobili ungari au refuzat să permită un conducător străin și l-au ales pe Ioan I Zápolya ca rege alternativ. Conflictul dintre cei doi rivali a durat până în 1571.

În 1531, fratele mai mare a lui Ferdinand, Carol al V-lea, l-a recunoscut pe Ferdinand ca succesorul său la tronul Sfântului Imperiu Roman. Anna și Ferdinand au avut 15 copii, toți născuți în Boemia sau Ungaria.

Între timp, Anna a servit ca regină consort a Boemiei și ca una din cele trei regine ale Ungariei până la moartea ei. A murit la Praga la vârsta de 43 de ani.

În 1556, Carol al V-lea a abdicat și Ferdinand i-a succedat ca împărat, la nouă ani după decesul Annei.

Copii:

Elisabeta de Austria (9 iulie 1526 - 15 iunie 1545); în 1543 s-a căsătorit cu viitorul rege Sigismund al II-lea Augustus al Poloniei și Lituaniei.
Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (31 iulie 1527 - 12 octombrie 1576); căsătorit cu verișoara lui primară Maria a Spaniei; a avut copii.
Anna, Ducesă de Bavaria (7 iulie 1528 - 16 octombrie/17 octombrie 1590); căsătorită cu Albert al V-lea, Duce de Bavaria.
Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria (14 iunie 1529 - 24 ianuarie 1595); căsătorit cu Philippine Welser, apoi cu nepoata sa, Anne Juliana Gonzaga.
Maria de Austria (15 mai 1531 - 11 decembrie 1581); căsătorită cu Wilhelm, Duce de Jülich-Cleves-Berg.
Magdalena de Austria (14 august 1532 - 10 septembrie 1590); călugăriță.
Caterina de Austria (15 septembrie 1533 - 28 februarie 1572); în 1553 s-a căsătorit cu fostul ei cumnat, regele Sigismund II Augustus al Poloniei și Mare Duce de Lituania.
Eleonora de Austria (2 noiembrie 1534 - 5 august 1594); căsătorită cu Wilhelm I, Duce de Mantua.
Margareta de Austria (16 februarie 1536 - 12 martie 1567); călugăriță.
Johann de Austria (10 aprilie 1538 - 20 martie 1539); a murit în copilărie.
Barbara de Austria (30 aprilie 1539 - 19 septembrie 1572); căsătorită cu Alfonso II d'Este.
Carol al II-lea, Arhiduce de Austria (3 iunie 1540 - 10 iulie 1590); tatăl lui Ferdinand al II-lea, Împărat Roman.
Ursula de Austria (24 iulie 1541 - 30 aprilie 1543); a murit în copilărie.
Elena de Austria (7 ianuarie 1543 - 5 martie 1574); călugăriță.
Ioana de Austria (24 ianuarie 1547 - 10 aprilie 1578); căsătorită cu Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana. Strămoașa regilor Carol al II-lea al Angliei și Ludovic al XIII-lea al Franței.

Anna Iagello

· 1649: Papa Clement al XI-lea (d. 1721)

· 1684: S-a nascut la Constantinopol, Ioan A. Mavrocordat (d. 23 noiembrie 1719 la București). A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul și frate cu Nicolae Mavrocordat si a devenit caimacam în Moldova după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, pentru ca mai apoi să devină dragoman al Porții. Domnia în Țara Românească o obține după ce fratele său este prins de austrieci. În timpul războiului turco-austriac (1716 – 1718), cei mai mulți dintre boierii munteni fugiseră în Transilvania și cereau împăratului austriac, alipirea țării la Austria și numirea lui Gheorghe, fiul lui Șerban Cantacuzino ca domnitor. Ioan, văzând succesele austriece, a început tratative secrete cu aceștia, cărora le oferea Oltenia și un tribut anual. Aceste tratative l-au ferit de multe neplăceri în timpul războiului, insă, în timpul Păcii de la Passarowitz din 1718, ca mijlocitor între cele două părți, și-a îndreptat din nou politica împotriva Austriei, câștigând astfel simpatia turcilor și menținându-și domnia. A murit la scurt timp, în 1719. A fost caimacam în Moldova, intre 7 octombrie 1711 – 16 noiembrie 1711 și domnitor în Muntenia, in perioada 2 decembrie 1716 – 6 martie 1719.

* 1781: Prințesa Juliane Henriette Ulrike de Saxa-Coburg-Saalfeld (n. 23 septembrie 1781 - d. 15 august 1860), cunoscută ca Marea Ducesă Anna Feodorovna a Rusiei, a fost prințesă germană a Casei de Saxa-Coburg-Saalfeld (după 1826, Casa de Saxa-Coburg-Gotha) care a devenit soția Marelui Duce Constantin Pavlovici al Rusiei.
A fost a treia fiică a lui Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a Contesei Augusta de Reuss-Ebersdorf. A fost sora mai mare a regelui Leopold I al Belgiei și mătușa reginei Victoria, a Prințului Albert și a regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei.

Anna Feodorovna

Juliane, împreună cu cele două surori mai mari, Sophie și Antoinette, a călătorit la Sankt Petersburg, la cererea de împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei, care voia o mireasă pentru cel de-al doilea nepot, Marele Duce Constantin. Tânărul Mare Duce a ales-o pe Juliane.^[2]Această căsătorie și nunta fratelui ei Leopold cu Prințesa Charlotte Augusta de Wales au făcut din micul ducat de Saxa-Coburg inima dinastică a Europei. În plus, datorită relațiilor cu Imperiul Rus, Saxa-Coburg a fost relativ salvat în timpul războaielor napoleoniene.

Juliane, care nu avea încă 15 ani a luat numele de Ana Feodorovna după ce a trecut la ortodoxism și s-a căsătorit cu Constantin, care avea 17 ani, la St.Petersburg la 26 februarie 1796. Împărăteasa a murit nouă luni mai târziu la 6 noiembrie. Mariajul a fost unul profund nefericit. Constantin, cunoscut a fi un băiat violent,^[3] a făcut-o pe tânăra sa soție nefericită.^[4] După trei ani, în 1799, Ana și-a părăsit soțul și s-a întors la Coburg.

Totuși, la scurtă vreme s-a reîntors în Rusia pentru o încercare nereușită de împăcare. În 1801 Ana, care se implicase în câteva intrigi frivole, a fost trimisă permanent la Coburg.

Portret al Anei Feodorovna de Franz Xaver Winterhalter, 1848

La 28 octombrie 1808 Ana a născut un fiu nelegitim numit Eduard Edgar Schmidt-Löwe. Tatăl copilului a fost Jules Gabriel Emile de Seigneux, un nobil minor francez. Eduard a fost înnobilat de fratele mai mic al mamei sale, Ernst I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, și a primit numele de von Löwenfels printr-un decret la 10 ianuarie 1818.

Mai târziu, Ana s-a mutat la Bern, Elveția și a născut al doilea copil nelegitim, Louise Hilda Agnes d'Aubert. Tatăl a fost Rodolphe Abraham de Schiferli, un chirurg, profesor universitar elvețian. Pentru a evita scandalul, copilul a fost adoptat de Jean François Joseph d'Aubert, un refugiat francez.

Doi ani mai târziu, în 1814, Constantin, acompaniat de fratele ei Leopold, a încercat s-o determine pe Ana să se întoarcă la el însă nu a reușit. În acel an, Ana a achiziționat o proprietate pe malul râului Aare și a denumit-o Elfenau.^[5] Și-a petrecut restul vieții aici și, ca iubitoare de muzică, a făcut din casa ei centrul societății muzicale din zonă.

În cele din urmă, la 20 martie 1820, după 19 ani de separare, căsătoria ei cu Marele Duce Constantin a fost oficial anulată. Două luni mai târziu el s-a recăsătorit și a murit la 27 iunie 1831. Ana i-a supraviețuit fostului ei soț 29 de ani.

Fiul ei Eduard s-a căsătorit cu verișoara sa Bertha von Schauenstein, fiica nelegitimă a Ducelui Ernst I. Fiica ei Louise s-a căsătorit cu Jean Samuel Edouard Dapples în 1834 însă a murit trei ani mai târziu în 1837 la vârsta de 25 de ani.

Prințesa Juliane
Țarevnă a Rusiei Mare Ducesă Anna Feodorovna a Rusiei
Marea Ducesă Anna Feodorovna, portret de Élisabeth-Louise Vigée-Le Brun, pictură la scurtă vreme după căsătorie (ca.1795-1796). Acest portret a fost distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

* 1850: Vladimir Megre (ru. Владимир Николаевич Мегре) (n. 23 iulie 1950, Regiunea Cernigău din nordul Ucrainei) este un scriitor de limba rusă, un antreprenor siberian din Novosibirsk și fondator al mișcării „Anastasia” / „Cedrii sunători (ai Rusiei)”.

La începutul anului 1994, Vladimir Megre a închiriat trei nave cu care a organizat o expediție pe fluviul Obi, de la Novosibirsk până la Salehardși retur, pentru a inaugura raporturi economice cu regiunile din nordul îndepărtat al Siberiei. În timpul acestei expediții o întâlnește pe Anastasia cu care poartă un dialog timp de câțiva ani în urma căruia scrie seria de cărți Cedrii Sunători ai Rusiei. O explicație a acestei denumiri o dă autorul - cedrul este pomenit în Biblie de 42 de ori, mai exact în Vechiul Testament. Dintre toți copacii, în Levitic 14.4^[1] (cartea a 3-a a lui Moise), cedrul este recomandat oamenilor de către Dumnezeu pentru proprietățile sale de vindecare și dezinfectare.

Vladimir Megre

· 1869: Gheorghe Adamescu (n. 23 iulie 1869, București, România – d. 4 aprilie 1942, București, România) a fost un istoric literar, membru corespondent al Academiei Române din 1921, bibliograf, profesor de limba română și limba latină și autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică.

Părinții săi au fost Andrei (preot) și Anghelina.

A absolvit Liceul „Sfântul Sava” din București, după care a urmat Facultatea de litere și Filozofie din cadrul Universității din București. A făcut specializări la Geneva și la Paris (École des Hautes Études, École de Chartres).

În perioada 1891-1894 a predat la Școala Gimnazială din Galați, după care la Liceul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul „Sfântul Sava” din București.

A fost Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice (1901-1904), secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie

Opere:

Adamescu, Gheorghe (1931), Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească“. Partea II: Dicționarul geografic și istoric universal, București: Editura „Cartea Românească“
Noțiuni de istoria limbii și literaturii românești, București, 1894,
Istoria literaturii române pentru școalele normale de învățători și învățătoare, București, 1910,
Contribuțiune la bibliografia românească, I-III, București, 1921-1928.

Gheorghe Adamescu

* 1880: Elias, Duce de Parma și Piacenza (italiană Elia di Borbone-Parma; 23 iulie 1880 – 27 iunie 1959) a fost Șeful Casei de Bourbon-Parma și pretendent la tronul Ducatului de Parma în perioada 1950-1959. Din 1907 până în 1959 a servit ca regent pentru pretențiile la tron a celor doi frați mai mari care aveau disabilități.

Elias s-a născut la Biarritz ca fiul cel mic al detronatului Robert Duce de Parma și a primei soții a acestuia, Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii (fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii).

În ciuda pierderii tronului, Robert și familia sa s-au bucurat de o avere considerabilă. Dețineau castelul Schwarzau am Steinfeld în apropiere de Viena în Austria, Villa Pianore în apropiere de Viareggio în Italia și castelul Chambord în Franța.

La 25 mai 1903 la Viena, Elias s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Anna de Austria (1882–1940), fiica Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen și nepoată a reginei Maria Cristina a Spaniei. Elias și Maria Anna au avut opt copii:

Prințesa Elisabetta (17 martie 1904 – 13 iunie 1983); necăsătorită.
Prințul Carlo Luigi (22 septembrie 1905 – 26 septembrie 1912); a murit de poliomielită.
Prințesa Maria Francesca (5 septembrie 1906 – 20 februarie 1994); necăsătorită.
Robert Hugo de Bourbon-Parma (7 august 1909 – 25 noiembrie 1974); necăsătorit.
Prince Francesco Alfonso (14 iunie 1913 – 29 mai 1959); necăsătorit.
Prințesa Giovanna Isabella (8 iulie 1916 – 1 noiembrie 1949); necăsătorită; a fost ucisă dintr-un accident prin împușcare în La Toledana, Spania.
Prințesa Alicia (n. 13 noiembrie 1917); s-a căsătorit cu Infantele Alfonso, Duce de Calabria. Au copii
Prințesa Maria Cristina (7 iunie 1925 – 1 septembrie 2009); necăsătorită.

Prințul Elias
Elias de Bourbon-Parma (1910)

· 1886: Walter Schottky, fizician și inventator german (d. 1976)

· 1888: S-a nascut Raymond Chandler, scriitor american, cunoscut autor de romane poliţiste; (d.26.03.1959).

· 1892: Haile Selassie I (Tafari Makonnen Woldemikael; n. 23 iulie 1892 - d. 27 august 1975), denumit de către rastafarieni Haile Selassie (Regele regilor și Lordul lorzilor), a fost împăratul Etiopiei între 1930-1935 și 1941-1974. Rastafarienii cred că el ar fi fost Mesia, încarnarea lui Dumnezeu (Jah). În timpul domniei sale a inițiat numeroase reforme sociale și economice prin care a urmărit modernizarea statului.

Pe 2 noiembrie 1930, la Catedrala Sfântul Gheorghe din Addis Abeba, Arhiepiscopul copt al Bisericii Ortodoxe Tewahedo din Etiopia, Abune Kerrilos, îl încorona odată pe împăratul Haile Selassie I, ales al lui Dumnezeu, ca Rege al Regilor Etiopiei.

Pentru prima dată în Istoria Etiopiei, statele străine au trimis înalți reprezentanți, pentru a fi martorii întronizării moștenitorului celei mai vechi dinastii din lume, cu pretinsa origine în Solomon, din vechiul Israel, și Makeda, regina din Sheba. Regele George V al Marii Britanii l-a trimis pe fiul său, Prințul Henry, duce de Gloucester; Regele Vittorio Emanuelle de Italia l-a trimis pe vărul său, Prințul de Udine; iar Franța l-a trimis pe mareșalul Franchet D'Esperey.

A fost un eveniment monumental pentru africanii colonizați și pentru oamenii din diaspora africană din întreaga lume. Aici era un monarh care simboliza Africa antică, un regat cu o tradiție mândră și o istorie ilustră și o Biserică pretinsa la fel de veche ca Creștinismul însuși. Aceasta a declanșat un mare sentiment de mândrie în multe inimi din întreaga lume. Cu toate acestea, urma sa fie ultima încoronare a unui împărat creștin pe care lumea avea sa o vadă aici.

Împăratul Haile Selassie a devenit o figură foarte iconică. Atitudinea lui împotriva lui Mussolini și invazia fascistă asupra regatului său l-au transformat într-o stea internațională, mai ales după discursul său din cadrul Ligii Națiunilor, din 30 iunie 1936. Demnitatea sa și mantaua întunecată pe care o afișa urcând pe podium, l-au făcut să câștige o mare simpatie. Cu toate acestea, discursul său puternic a ridicat problema amenințărilor la adresa păcii mondiale, iar printr-o declarație numită profetică, a prezis viitorul Război Mondial: "Noi suntem astăzi, mâine veți fi voi".

A făcut apel, fără succes, la Liga Națiunilor, împotriva cuceririi țării sale de către italieni (1935–1936). Ca urmare, a fost detronat și exilat în Marea Britanie, într-un exil dificil, care a durat cinci ani, înainte de venirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940 s-a dus în Egipt, unde a format o armată cu care, în ianuarie 1941, a intrat în Etiopia alături de forțele britanice, conducând o campanie aliată, prin care și-a eliberat țara în 1941, făcând din Etiopia prima țară eliberată de sub ocupația Axei. A fost reinstalat pe tron, în data de 5 mai 1941.

Credința împăratului a fost unul dintre lucrurile care l-au definit clar. Conform tuturor mărturisirilor, împăratul era un om foarte credincios. S-a născut ca Lij Tafari Makonnen, fiu al lui Ras Makonnen Wolde Mikael, guvernator al provinciei Harrarge, pe 23 iulie 1892. Mama sa a murit în timp ce era încă nou-născut. Tatăl său a fost primul văr al împăratului Menelik al II-lea al Etiopiei și ministrul său de externe de-facto, călătorind adesea și lăsând îngrijirea zilnică a fiului său și o mare gospodărie pe seama rudelor.

Tânărul Lij Tafari a primit educația tradițională a unui băiat din timpul dinastiei imperiale și a nobilimii mari. El a fost lăsat în grija preoților ortodocși, care l-au instruit în tainele lecturii și scrierii, iar la vârsta de șase ani putea recita Cartea Psalmilor în geez (limba antică a Etiopiei, acum folosită doar la Sfânta Liturghie). La vârsta de nouă ani a fost hirotonit diacon, de către Arhiepiscopul copt de Etiopia, Abune Mattewos (Matei), asista la oficierea Sfintei Liturghii și învăța toate ritualurile și obiceiurile Bisericii. În același timp, tatăl sau s-a îngrijit să primească instruire pe subiecte moderne și în domeniul limbilor străine, printr-un preot catolic francez local, dar a continuat sa-și păstreze credința sa ortodoxă.

În 1917, nobilimea Imperiului Etiopian s-au unit și l-a înlăturat pe împăratul desemnat, Lij Iyasu, de pe tronul imperial, pentru apostazie. Lij Iyasu fusese numit moștenitor al tronului, de către bunicul său, Împăratul Menelik al II-lea, dar nu a fost încoronat niciodată după moartea lui Menelik din 1912. El a fost acuzat că s-a convertit la islam și a fost excomunicat de Arhiepiscopul Abune Mattewos. Acesta a fost înlocuit, pe tronul imperial, de fiica lui Menelik, împărăteasa Zewditu. Întrucât noua împărăteasă nu avea copii care sa fi supraviețuit copilariei, Tafari Makonnen a ajuns sa primească titlul de Ras și a fost făcut Prinț și Regent al Imperiului, guvernând țara în numele ei.

Din momentul în care a preluat responsabilitatea statului, tânărul prinț a muncit din greu pentru a avansa cauza credinței sale creștin-ortodoxe. Aproape imediat, a început negocierile cu Patriarhia Coptă din Alexandria, pentru hirotonirea episcopilor etiopieni nativi. Începând cu secolul al IV-lea, când Sfântul Athenathie l-a desemnat pe Sfantul Frumetius ca prim episcop al Etiopiei, Abune Salama, Etiopia primea doar cate un singur episcop copt pentru a-i încorona pe monarhi, a binecuvânta altarele bisericești, a hirotoni clerici și a-i conduce pe credincioșii ortodocși. Împăratul Yohannes al IV-lea (rege 1872-1889) a reușit să-l facă pe Papa copt să numească patru episcopi pentru Imperiul său, dar aceștia au murit unul câte unul, fără succesori numiți, ultimul fiind Abune Mattewos care a încoronat-o pe împărăteasa Zewditu.

Ras Tafari Makonnen i-a susținut pe episcopii nativi, dar Cairo a opus rezistenta. În cele din urmă, printr-un compromis, Biserica Coptă a numit un copt, Abune Kerrilos (Cyril), ca Arhiepiscop al Etiopiei, și cinci episcopi născuți in Etiopia, pentru a sluji sub el, în anul 1928. Acest lucru a redus foarte mult greutățile cu care se confruntau numeroasele biserici din întreaga țara, de acum bărbații fiind trimiși pe distanțe mai scurte pentru a fi hirotoniți de un episcop. Noii episcopi vorbeau limbile materne și erau mai activi în conducerea zilnică a eparhiei lor, decât fuseseră predecesorii născuți copți.

A fost un mare progres pentru Biserica Etiopiană. Odată încoronat ca împărat, Haile Selassie a continuat să militeze, la Cairo, pentru a hirotoni, în cele din urmă, și un etiopian nativ, ca arhiepiscop. A fost un refuz lung și dificil, dar după ce ocupația italienească s-a încheiat, negocierile au prins putere, iar în 1948 s-a ajuns la un acord în care succesorul lui Abune Kerrilos sa fie un etiopian ales de un nou set de 5 episcopi nativi etiopieni numiți de Patriarh.

Prin aceasta, Biserica Etiopiană și-a câștigat autocefalia. În 1951, Papa Copt Yosab al II-lea l-a hirotonit pe Abune Basilios ca prim Arhiepiscop ales la nivel național, nativ etiopian. Cu alte negocieri și acorduri, în 1959, Papa Kerrilos al VI-lea l-a ridicat pe Abune Basilios la rang de Patriarh-Catolicos, iar pentru Biserica Etiopiană a fost o realizare pe care n-o reușise niciun alt conducător etiopian începând cu secolul al IV-lea.

Pe lângă autocefalie, Împăratul a făcut mult pentru a reforma conducerea Bisericii. În 1942, a adoptat o lege care reforma finanțele Bisericii. În 1944 a înființat Colegiul Teologic Sfânta Treime, prima instituție modernă de învățământ teologic superior din țară. El a comandat o nouă traducere a Sfintei Scripturi în limba moderna amharic, în 1960, și a fost distribuită pe întreg teritoriul. Haile Selassi a fost responsabil cu construirea nenumăratelor biserici din întreaga țară. Între cele mai importante se numără Catedrala Sfintei Treimi, Biserica Sfântului Ștefan, Biserica Sfântului Marcu, Biserica Mântuitorului Lumii (Meskea Hazunan Medhane Alem), din Addis Abeba. În afara capitalei, se remarca noua Biserică Sf. Takla Haimanot din Mănăstirea Debre, Mănăstirea Asebot, Biserica Sfântul Arhanghel Gavriil din Kulibi, Biserica Marii Mănăstiri din Waldeba și, mai presus de toate, noua Catedrală a Sfintei Maria din Sion, în Axum, și multe altele.

În 1934, la Addis Abeba, Haile Selassie s-a întâlnit cu publicistul și călătorul român Mihai Tican Rumano, care și-a consemnat experiențele sale abisiniene, vechea denumire a etiopienilor, în cartea Abisinia, prefațată de Radu D. Rosetti, apărută în anul 1935.^[3]

În 1964, s-a întâlnit la București, cu președintele României, de atunci, Gheorghe Gheorghiu Dej, care l-a decorat cu Steaua României

Haile Selassie I

* 1898: Karl August Joseph Maria Maximilian Lamoral Antonius Ignatius Benediktus Valentin, Prinț de Thurn și Taxis,^[1]^[2] (23 iulie 1898 – 26 aprilie 1982) a fost al zecelea Prinț de Thurn și Taxis și Șeful Casei de Thurn și Taxis de la 13 iulie 1971 până la moartea sa la 26 aprilie 1982
Karl August a fost al treilea fiu al lui Albert, Prinț de Thurn și Taxis și a soției acestuia, Arhiducesa Margareta Clementina de Austria.^[1]^[2] După ce a absolvit liceul local, Karl August a studiat științele la Universitatea din Würzburg.

La 18 august 1921, la Schloss Taxis, Dischingen, Baden-Württemberg, Germania, Karl August s-a căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza și a soției acestuia, Prințesa Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.^[1]^[2] Karl August și Maria Ana au avut patru copii:^[1]^[2]

Prințesa Clotilde de Thurn și Taxis (30 noiembrie 1922 - 1 septembrie 2009)^[1]^[2]
Prințesa Mafalda de Thurn și Taxis (6 martie 1924 - 24 July 1989)^[1]^[2]
Johannes, Prinț de Thurn și Taxis (5 iunie 1926 – 28 decembrie 1990)^[1]^[2]
Prințul Albert de Thurn și Taxis (23 ianuarie 1930 – 4 februarie 1935)^[2]

După căsătorie, Karl August și soția sa au locuit la Gut Höfling în Regensburg unde s-a ocupat de interesele agricole ale familiei.^[3] Ca adversar al nazismului, Karl August a interzis copiilor săi să intre în organizația "Hitler Youth".^[4]

Din cauza atitudinii anti-naziste, Karl August a fost închis de Gestapo în închisoarea de la Landshut în perioada 1944 - 1945.

După decesul fratelui său mai mare, Franz Josef, în 1971, Karl August la vârsta de 73 de ani a devenit Șeful Casei de Thurn și Taxis.

Karl August
Prinț de Thurn și Taxis
Prințul Karl August (stânga) și fratele său, Prințul Moștenitor Franz Joseph

· 1908: S-a nascut scriitorul italian Elio Vittorini ; (d. 1966).

· 1912: Moses Rosen, fost șef al Cultului Mozaic din România (d. 1994)

* 1913: Gherasim Luca (nume original: Salman Locker, n. 23 iulie 1913, București - d. 9 februarie 1994, Paris), cunoscut și sub numele de Zolman Locker, Gherashim Luca, Costea Sar și Petre Malcoci, a fost un teoretician al suprarealismului și un poet român-francez, evreude origine, care a trăit și activat în România și Franța, frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. A scris mai ales în limba franceză. În țara sa de baștină, Luca a aderat de foarte tânăr la mișcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge(1930, 1933). În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, s-a alăturat grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Herold.

Luca s-a născut la București. Tatăl său, Berl Locker, un croitor evreu, a decedat în 1914. Luca vorbea patru limbi, idiș, româna, germana și franceza.

Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, Franța, unde a intrat repede în cercurile mișcării artistice ale suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze.

Din 1945 până în 1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost.

La scurt timp, au început să publice, inclusiv poeme în limba franceză. A inventat cubomania și, cu Dolfi Trost, a fost autorul celebrului manifest "Dialectica dialecticii".

Hărțuit în România și capturat în timp ce încerca să fugă din țară, auto-intitulatul "étran-juif" a părăsit România în 1952, și s-a mutat definitiv la Paris, via Israel.

· 1920: Amália Rebordão Rodrigues (07.23.1920-10.06.1999), cunoscută sub numele de Amalia Rodrigues, a fost o cântăreață de fado și actriță portugheză. Cunoscută sub numele de Rainha do Fado ("Regina Fado-ului"), Rodrigues a ajutat la popularizarea fado-ului la nivel mondial, având turnee internaționale între anii 1950 și 1970. Ea a devenit una dintre cele mai importante figuri în dezvoltarea genului, cu o carieră de 50 de ani într-o epocă de aur a fado-ului, Rodrigues a fost o sursă de inspirație importantă pentru alți reprezentanți de fado și de muzică populară, cum ar fi Madredeus, Dulce Pontes și Mariza. Rodrigues a contribuit la impunerea fado ca gen muzical pe harta mondială a muzicii.
Documentele oficiale dau data de naștere ca 23 iulie. Amália spus, însă, întotdeauna că ziua ei de naștere a fost de 1 iulie 1920.^[3] Ea s-a născut în Fundão, o casă pe (Strada) Rua dos Galegos. Familia Rebordão (din partea materna) își are rădăcinile în Souto da Casa, municipalitatea Fundão, iar bunicul lui Rodrigues a lucrat ca fierar în acest sat. În biserica parohială din Fundão este certificatul de botez al Amaliei Rodrigues, un document care a fost, de asemenea, publicat in Jurnalul de Fundão după moartea cântăreței. Rodrigues a crescut în sărăcie, în Lisabona. Copilăria ei a fost plină de lipsuri și ea a trebuit să lucreze ca zilieră, inclusiv ca vânzătoare de fructe în chei Lisabona.
Rodrigues a început să cânte ca amatoare în jurul anului 1935. Primul ei angajament profesional într-o locație unde se cânta în stil fado a avut loc în 1939, când a devenit rapid un star.^[4] Acolo l-a întâlnit pe Frederico Valério, un compozitor clasic instruit, care, recunoscând potențialul vocii ei, a scris melodii expansive personalizate -concepute pentru vocea Amaliei. Valério a adăugat acompaniament orchestral tradiționalului fado. Printre aceste fado-uri erau "Fado do Ciúme", "Ai Mouraria", "Que Me Deus Perdoe", și "Não Sei porque Te Foste Embora." Rodrigues a început o carieră în cinematografie cu un debut în 1946 cu "Echipament de protecție pentru Negras", urmat de un mai bine cunoscut film, "Fado" (1947). Ea a devenit cunoscută în străinătate, cu turnee la Spania, un sejur de lungă durată în Brazilia (în cazul în care, în 1945, ea a făcut primele ei înregistrări sub marca producătorului brazilian Continental) și Paris (1949). În 1950, în timp ce prezenta un spectacol cu ocazia unui eveniment international legat de Planul Marshall, ea a introdus "aprilie în Portugalia" pentru publicul internațional, sub titlul original "Coimbra". La începutul anilor 1950, patronajul poetului portughez David Mourão-Ferreira a marcat începutul unei noi etape: Rodrigues a cântat cu mulți poeți din țară, iar unii au scris versuri special pentru ea. Relația ei cu poezia a contribuit la schimbări în fado-ul tradițional: poeți de marcă au început să contribuie și să scrie în mod special pentru acest stil de muzică.

Amália Rodrigues
Amália Rodrigues, 1969

· 1925: Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru titular al Academiei Române (d. 2008)

* 1926: Marin Cotoanță (n. 23 iulie 1926, Măldăeni, județul Teleorman - d. 8 septembrie 2000, București) a fost un cunoscut cobzar și lăutar virtuoz din România.

S-a născut la 23 iulie 1926 în comuna Măldăeni, județul Teleorman într-o familie de vestiți lăutari de pe meleagurile Brumnașului.

Din 1936 începe să studieze cobza cu bunicul său, în 1945 intrând în orchestra Mariei Tănase.

În 1953 este angajat la Orchestra de muzică populară Radio, înregistrând până în 1965 o serie de balade și melodii lăutărești rurale pentru fonoteca de aur a radiodifuziunii.

În 1966, respectiv 1968 înregistrează cele două discuri mici ale sale, sub bagheta dirijorilor George Vancu și Radu Voinescu.

Marin Cotoanță i-a însoțit în concerte pe marii artiști români, începând cu Maria Tănase, Fărâmiță Lambru, Ion Albeșteanu, Marin Chisăr și alții.

Moare la 8 septembrie 2000.

Marin Cotoanță

· 1928: Mihály Ágoston, scriitor, filolog și lingvist maghiar din Voievodina, Serbia.
* 1934: Stelian Morcovescu (n. 23 iulie 1934) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Maramureș pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Stelian Morcovescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia, Republica Argentina, Republica Italiană, Republica Coreea și Australia.

· 1935 - S-a născut Cleveland Duncan, vocalist american (The Penguins).
* 1935: Jim Hall (n. 23 iulie 1935) este un fost pilot de curse auto american care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 1960 și 1963.
* 1939: Gila Almagor (în ebraică גילה אלמגור, se pronunță Ghila, numele la naștere - Gila Alexandrovitz, n.23 iulie 1939) Petah Tikva), este o actriță israeliană de teatru ebraic și de cinema, scriitoare și activistă pe tărâm obștesc. A jucat în circa cincizeci de filme și este uneori supranumită "prima doamnă a cinematografului israelian".
Gila Almagor s-a născut în anul 1939 în localitatea Petah Tikva din Palestina mandatară, astăzi în Israel, ca Aviya, fiica orfană a lui Max Alexandrowitz, decedat cu patru luni în urmă și a văduvei sale, Henya, imigranți evrei din Germania. Tatăl ei, în vârstă de 25 ani murise împușcat de un țintaș arab în timp ce lucra ca polițist la Haifa. Gila Almagor a crescut la Kfar Sava, alături de mama ei, care treptat, după ce a aflat de pieirea familiei ei în Holocaustului evreilor din Europa, s-a îmbolnăvit de o gravă boală psihică și a avut tot mai mare nevoie de ajutor și supraveghere. Când mama ei a necesitat o spitalizare psihiatrică în anul 1953, fiica ei de 15 ani a fost trimisă la internatul Hadassim (1953-1955). După doi ani și-a întrerupt studiile liceale și s-a așezat la Tel Aviv, unde s-a prezentat la interviurile de admitere pentru școala de teatru. Deși sub vârsta obișnuit acceptată, Gila Almagor a fost admisă la studiile de actorie. La vârsta de 17 ani ea a debutat pe scena teatrului Habima în producția piesei "The Skin of Our Teeth", care a eșuat încă de la repetiția generală, mai pe urmă, dupa ce a fost concediată de la teatrul Habima, a jucat pe scena Teatrelor Kameri, Ohel și Sambation tot la Tel Aviv. Apoi a plecat in anii 1963-1965 pentru doi ani de perfecționare în actorie în SUA, la școala lui Ute Hagen (Studio HB), școala de arta dramatică a lui Lee Strasberg și la încă o serie de maeștri ai actoriei. În 1965-1966 a revenit pe scena Teatrului Kameri, ca pe urmă să aleagă calea unei cariere de free lancer. La 18 ani Gila Almagor s-a măritat cu actorul Ili Gorlitzki, divorțând apoi după 5 ani. În anii 1988 - 1995 a încetat să joace din cauza unei depresii. În ultimii ani este căsătorită cu producătorul de teatru și moderatorul Yaakov Agmon, care a condus mai mulți ani Teatrul Habima.
Gila Almagor a jucat în rolul principal în numeroase piese de teatru ca de pildă, rolurile lui Anna Frank din „Jurnalul Anei Frank” de Francis Goodrich și Albert Hackett, al lui Ioanei d'Arc în „Sfânta Ioana” de George Bernard Shaw, în „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, „Trei surori” de Cehov ,„Mireasa și vânătorul de fluturi” de Nissim Aloni, „Toți copiii mei” de Arthur Miller, „Medeea” de Euripide etc. Între altele a jucat în filme ca „Regina șoselei”, „ Asediu”, „Casa de pe strada Chelouche”, „Viața după Agfa ”etc În ultimul timp a apărut și în filmul „München” al lui Steven Spielberg,în „Datoria”, și în rolul Lolei Baum din serialul de televiziune „Dani Hollywood” din anul 2008 precum și în rolul unei psihoterapiste serialul „Terapie” (Be'tipul) din anul 2005.
Cărți:

cu caracter autobiografic;
- „Vara lui Aviya” (Hakaitz shel Aviya) 1986 , adaptată pentru un spectacol teatral cu monolog în 1987
- „Sub arborele cu spini”,(Etz Hadomim tafus),

au fost adaptate pentru cinema, Gila Almagor jucând în ele rolul propriei ei mame.

Alex Lerner, Dafna si cu mine - 2003

Gila Almagor

* 1941: Sergio Mattarella (n. 23 iulie 1941, Palermo) este un politician, jurist și judecător italian, care din 31 ianuarie 2015 este al doisprezecelea președinte al Italiei. Fost judecător la Curtea Constituțională Italiană, Mattarella, a devenit astfel președinte al țării pentru un mandat prezidențial de șapte ani. El a fost ales cu 665 de voturi prin alegătorii din Camera Deputaților și Senatul italian. În timpul procesului de alegere, Sergio Mattarella a fost puternic susținut de șeful guvernului italian, Matteo Renzi. Mattarella este primul sicilian care a ajuns în funcția de președinte al Italiei.^[1] Sergio Mattarella a fost căsătorit cu Marisa Chiazzese. Soția sa a decedat în 2012. El are trei copii

Sergio Mattarella

· 1942 - S-a născut Madeline Bell, cântăreaţă americană (Blue Mink).

· 1943 - S-a născut Tony Joe White, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

· 1945 - S-a născut Dino Danelli, baterist american (Young Rascals, Bulldog, Pepper, Photomaker, Little Seven).

· 1946 - S-a născut Andy Mackay, saxofonist şi compozitor britanic (London Symphnoy Orchestra, Roxy Music).

· 1947 - S-a născut David Essex (David Cook), cântăreţ, compozitor şi actor britanic.
* 1947: Gardner Raymond Dozois (n. 23 iulie 1947, Salem, Massachusetts, SUA – d. 26 mai 2018,^[6] Philadelphia, SUA) a fost un scriitor și antologator american de science-fiction și editor. Este editor-fondator al seriei de antologii The Year's Best Science Fiction (1984 - prezent) și a fost editor al revistei Asimov's Science Fiction (1984 - 2004), câștigând aproape în fiecare an premii Hugo și Locus pentru ele. Ca scriitor, a câștigat de două ori premiul Nebula pentru cea mai bună povestire scurtă.^[7] Pe 25 iunie 2011 a fost inclus în Science Fiction Hall of Fame

Dozois s-a născut pe 23 iulie 1947 în Salem, Massachusetts^[9]. A absolvit Salem High School în 1965, iar între 1966 și 1969 a servit în Armata Statelor Unite ale Americii ca jurnalist. După aceea s-a mutat la New York unde a lucrat ca editor în domeniul SF. Una dintre povestirile sale fusese deja publicată de Frederik Pohl în numărul din septembrie 1966 al revistei If, dar următoarele patru au apărut abia în 1970, trei dintre ele în seria de antologii Orbit editată de Damon Knight^[10]. Dozois a declarat că s-a orientat spre lectura SF în parte pentru a scăpa de provincialismul din orașul natal.

În 2004 a fost rănit grav într-un accident de taxi în timp ce se întorcea de la un meci al celor de la Philadelphia Phillies(ceea ce l-a făcut să rateze pentru prima dată convenția Worldcon), dar și-a revenit complet. Pe 6 iulie 2007, Dozois a fost programat pentru o operație de bypass cvintuplu. O săptămână mai târziu a avut parte de complicații care au necesitat o operație suplimentară pentru implantarea unui defibrilator. Operația s-a finalizat cu succes, Dozois revenindu-și bine în urma ei și fiind externat.

A decedat la 26 mai 2018, în Philadelphia.

Scriitor

Romane

Nightmare Blue (1977) - cu George Alec Effinger
Strangers (1978)
Hunter's Run (2008) - cu George R. R. Martin și Daniel Abraham

ro. Fuga vânătorului - editura Nemira, 2012

Culegeri de povestiri

The Visible Man (1977)
Slow Dancing Through Time (1990)
Geodesic Dreams: The Best Short Fiction of Gardner Dozois (1992)
Strange Days: Fabulous Journeys with Gardner Dozois (2001)
Morning Child and Other Stories (2004)
When the Great Days Come (2011)

Gardner Dozois
Gardner Dozois în 1988

* 1950: Lucian Strochi (n. 23 iulie 1950, Petroșani) este un poet, prozator, dramaturg, critic literar și de artă român contemporan.

Părinții săi sunt Boris Strochi, tehnician I principal (1925-1992) și Alexandrina Strochi, născută Litvinov, telefonistă (1922-2009).

Căsătorit cu Dana-Anca Strochi, născută Enăchioiu, profesoară și traducătoare, din 1973.

Are un fiu (Alexandru Silviu Buzatu) născut în 1986.

Studii (primare, gimnaziale și liceale la Petroșani, între anii 1957 și 1968.

Absolvent al Facultății de Filologie a Universității București, secția limba română-rusă, în 1974.

Doctoratul la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, 2003, cu o teză intitulată O teorie asupra fantasticului. Cu aplicații în proza lui Mircea Eliade și Vasile Voiculescu.

Profesor, bibliotecar, purtător de cuvânt și șeful relațiilor publice la Prefectura Neamț, Primăria municipiului Piatra-Neamț și Consiliul județean Neamț. Director al Casei Prieteniei Neamț-Champagne-Ardenne (din 1991 până în 1998), Director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național –județul Neamț (2001-2005), director Artistic al Teatrului Tineretului (2005-2007).

A colaborat la revistele Amfiteatru, Antiteze, Asachi, Astra, Ateneu, Ceahlăul, Clepsydra, Convorbiri literare, Cronica, Dacia literară, Elpis, Informația primăriei, Luceafărul, Moldova literară, Monitorul de Neamț, Oglinda literară, Petrodava culturală, Realitatea nemțeană, Reformatorul, România literară, Salonul literar, Scrisul românesc, Telegraful, Tribuna, Viața studențească.

A fost redactor șef la Reformatorul, co-director la Antiteze și director la Asachi.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1996 și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 2000.

A debutat în 1966 cu poezia Doi trandafiri în ziarul Steagul roșu din Petroșani. Debutul editorial propriu-zis s-a produs în 1985 cu volumul de proză scurtă Penultima partidă de zaruri.

Proză:

Penultima partidă de zaruri (povestiri), Editura Cartea Românească, București, 1985.
Gambit (roman), Editura Militară, colecția Sfinx (serie nouă) 2, București, 1990.
Cicatricea (roman), Editura Răzeșu, Piatra-Neamț, 1996.
Memoria fulgerului (povestiri), Editura Moldova, Iași, 1999.
Emisferele de Brandenburg (roman), Editura Nona, Piatra-Neamț, 2001.
Ceasornicul lui Eliade, povestiri, Editura Universitas XXI, Iași, 2006
Ore suplimentare, povestiri, 2008
Funia de nisip, roman, 2010
Ultima sirenă, povestiri, Opere complete, vol.2, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014
Insula lui Iisus, povestiri, Opere complete, vol.3, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014
Trenul de sticlă, povestiri, Opere complete, vol.4, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014

Poezie:

Cuvîntul cuvînt (versuri), Casa de Editură Panteon, Piatra-Neamț, 1994.
Purtătorul de cuvînt (versuri), Editura Nona, Piatra-Neamț, 1996.

Sonete (versuri), Editura Nona, Piatra-Neamț, 1998.
Monere 50 (versuri), Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamț, 2000.
CV, versuri, Editura Timpul, Iași, 2002
Versuri (antologie), Editura Timpul, Iași, 2002.
Antologia muntelui. Poezie cultă românească de la Ion Budai-Deleanu și până azi. Antologie, argument și prefață de Lucian Strochi. Editura Timpul, Iași, 2005
Alfabetul animalelor, primul alfabet, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2010
Alfabetul animalelor, al doilea alfabet, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2011
Alfabetul animalelor, al treilea alfabet, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2011
Poesii vechi și nouă, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2012
Ancade și alte poezii de formă fixă, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014
Ancadierul, poezii, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2015
Sonete italiene și engleze comentate, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2016

Aforisme:

Despre esențe și tincturi, 1111 aforisme, Editura Papirus Media, Roman, 2011
Gânduri - Rânduri, 2222 de aforisme, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2013
Integrala aforismelor:
Fulgerații-Fulgurații, 3333 de aforisme. Opere complete, vol.5, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț,2015
Rânduri-Gânduri, 3334 de aforisme. Opere complete, vol.6, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2015
Gânduri-Rânduri, 3333 de aforisme. Opere complete, vol.7, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2015

Eseuri:

Introducere în fantastic. Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade, Editura Universitas XXI, Iași, 2003
Paradoxala Olandă, Editura Universitas XXI, Iași, 2004
Fantasticul în proza românească, eseuri, Editura Opera Magna, Iași, 2004
Memoria orașului în acuarelă. Iulia Hălăucescu, eseu, 2009

Teatru:

Teatru, teatru, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2008

Alte scrieri:

Județul Neamț, monografie, în colaborare, Casa de Editură Panteon, Piatra-Neamț, 1995
*** Lascăr Vorel. Jurnalul anului 1916. Studiu introductiv și notă asupra ediției, 2009

Lucian Strochi

· 1950 - S-a născut Blair Thornton, chitarist canadian (Bachman-Turner Overdrive).
* 1951: Edie McClurg (născută la 23 iulie, 1951) este o actriță americană de film și televiziune.

Edie McClurg
Actrița Edie McClurg, 2007

* 1954: Nicolae Negrilă (n. 23 iulie 1954, Gighera, Dolj) este un fost fotbalist român, actualmente antrenor de fotbal. A jucat în Echipa națională de fotbal a României și la formația Universitatea Craiova.

* 1955: Constantin Rotaru (n. 23 iulie 1955, satul Lăunele de Jos, comuna Dănicei, județul Vâlcea) este un om de afaceri și om politic român, care a îndeplinit funcția de deputat de județul Vâlcea în legislatura 1992-1996, ales pe listele Partidului Socialist al Muncii. În prezent, el este președinte al Partidului Socialist Român.

· 1957 - S-a născut Dennis Greaves, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Nine Below Zero, Truth).

· 1957 - S–a născut Theo van Gogh, cineast şi scriitor olandez, realizatorul mai multor pelicule controversate (documentarul ”0605”) (m.02.11.2004).
* 1960: Ion Bărbuță (n. 23 iulie 1960, satul Geamăna, raionul Anenii-Noi) este un lingvist din Republica Moldova. În prezent activează în calitate de cercetător științific coordonator în cadrul Centrului de Lingvistică al Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei.
* 1961: Adrian Silistraru (născut la data de 23 iulie 1961) este un fost deputat român în legislatura 1990-1992, ales în județul Dâmbovița pe listele partidului FSN.

· 1961: Martin Lee Gore, membru al formatiei britanice Depeche Mode

· 1961: Woody Harrelson, actor american nominalizat de multe ori la premiile Oscar și Golden Globe. A intrat în atenția publicului odată cu rolul Woody Boyd din sitcomul Cheers. Alte roluri de referință, atât pentru public cât și pentru critica de specialitate, au fost Billy Hoyle din White Men Can’t Jump, Roy Munson în Kingpin, Mickey Knox în Natural Born Killers, Larry Flynt în The People versus Larry Flynt, Carson Wells în No Country for Old Men. Pentru rolul Larry Flynt a fost moninalizat în anul 1997 atât la Oscar, pentru Cel mai bun actor, cât și pentru Cea mai bună prestație masculină la Golden Globe.

Woody Harrelson
Woody Harrelson, 2007

* 1961: David Kaufman (n. 23 iulie 1961, Saint Louis, Missouri, SUA) este un actor american de film, televiziune, și voce.

· 1964 - S-a născut Tim Kellett, trompetist şi clăpar britanic (Simply Red).

· 1965: Saul Hudson (n. 23 iulie 1965), cunoscut după porecla Slash, este un muzician și compozitor britanico-american,^[1] considerat unul dintre cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor. Slash este cunoscut mai ales ca fost chitarist principal al formației hard rock - Guns N' Roses, alături de care a obținut un succes mondial la sfârșitul anilor 1980 - începutul anilor 1990. A fost declarat cel de al 8-lea zeu al muzicii rock și a primit numeroase premii și mențiuni, fiind o persoană de seamă a lumii rock n' roll-ului. Solo-ul său din "November Rain" este clasat pe locul 6 de Guitar World în topul "The 100 Greatest Guitar Solos" din 2008, iar cel din "Sweet Child O' Mine" pe primul loc pe lista "The 100 Greatest Riffs" din 2004, de către Total Guitar.

Slash
Slash live în Roma, 2011

· 1967: Philip Seymour Hoffman (n. 23 iulie 1967 - d. 2 februarie 2014^[1])a fost un actor american. În 2006 a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor,Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor și Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă pentru rolul său din filmul Capote. De asemenea el a mai fost nominalizat de trei ori la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat de patru ori la Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar și alte patru ori nominalizat la Premiile Globul de Aur.

Philip Seymour Hoffman
Philip Seymour Hoffman, 2002

* 1970: Ghenadii Grigorovici Orbu (în ucraineană Геннадій Григорович Орбу; în rusă Геннадий Григорьевич Орбу; n. 23 iulie 1970, Makiivka) este un antrenor ucrainean de fotbal și fost fotbalist care a jucat pe postul de mijlocaș.
* 1971: Alison Maria Krauss (născută la 23 iulie 1971) este o cantautoare, cântăreață, muziciană și producătoare de muzică americană, excelând în genurile muzicale cunoscute ca bluegrass și country.

A intrat pe scena muzicală la vârsta de zece ani, câștigând concursuri locale de gen, pentru a deveni un artist cu melodii înregistrate la paisprezece ani. A semnat cu casa de discuri Rounder Records în 1985, pentru a avea primul său album în anul 1987. În aceeași perioadă de timp a început colaborarea cu formația, cu care colaborează și acum, Union Station (actul lor artistic fiind cunoscut ca Alison Krauss and Union Station sau AKUS), pentru a lansa primul lor album în 1989.

În total, Alison Krauss a lansat șaisprezece albume, crescând sensibil, în același timp, interesul americanilor de a asculta muzică bluegrass. A fost solicitată ca să compună muzica pentru filmele, O Brother, Where Art Thou? și Cold Mountain, pentru care a fost invitată să cânte la ediția din 2004 a Academy Awards.

La data ediției a 54-a a premiilor Grammy din anul 2012, Alison Krauss câștigase deja 27 premii Grammy Award din 41 de nominalizări, făcând ca să fie cel mai premiat artist în viață, fiind aproape de recordul dirijorului clasic Sir Georg Solti, care este deținătorul absolut al tuturor recordurilor cu 31 de premii Grammy.^[1] Artista violonistă-soprană Alison Krauss este cel mai premiat cântăreț și cea mai premiată femeie din istoria premiilor Grammy.^[2] La data primei sale premieri, la ediția din 1991 Grammy Awards, artista fusese cea dea doua cea mai tânără câștigătoare, iar astăzi este la egalitate pe locul nouă ca cea mai tânără câștigătoare vreodată.

Alison Krauss
Alison Krauss la MerleFest, 2007

* 1972: Élber Giovane de Souza, simplu Élber (născut 23 iulie 1972 în Londrina, Paraná) este un fost jucător brazilian de fotbal, care a jucat pe postul de atacant.
* 1972: Ion Vasile Oană (n. 23 iulie 1972 în Târgu Lăpuș) este fost un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pe postul de atacant
* 1972: Masaki Tsuchihashi (n. 23 iulie 1972) este un fost fotbalist japonez.
* 1972: Marlon L. Wayans (n. 23 iulie 1972) este un actor american, model, producător, umorist, scenarist și regizor de filme. A debutat în 1988 în rolul său în parodia I'm Gonna Git You Sucka. Colaborează frecvent cu Shawn Wayans, apărând în sitcom-ul de pe WB The Wayans Bros. și în filme de comedie precum Scary Movie, Scary Movie 2, White Chicks, Little Man sau Dance Flick. Cu toate acestea, Wayans a avut un rol dramatic role în filmul lui Darren Aronofsky Requiem for a Dream. În 2009, a apărut în filmul SF G.I. Joe: The Rise of Cobra. În 2013 a jucat rolul principal in parodia A Haunted House.

Marlon Wayans
Wayans at the Wynn Resort and Casino, Las Vegas, 2007

* 1973: Magdalena Bartoș (n. 6 martie 1973, București) este o scrimeră română specializată pe floretă.
* 1974: Bogdan sau Bogdat Țîrdea^{[nb 1]} (n. 23 iulie 1974, Semipalatinsk, RSS Kazahă) este un politician, analist și comentator politic, doctor în științe politice și istoric din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Face parte din Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană.

În 2003 Bogdan Țîrdea a participat în campania lui Viorel Țopa la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

* 1976: Juan Gutiérrez Moreno, cunoscut ca Juanito (n. 23 iulie 1976), este un fost fotbalist spaniol, care activa pe postul de fundaș.

El a reprezentat Spania la un Campionat Mondial și la două Campionate Europene de Fotbal, câștigând turneul Euro 2008.

* 1976: Alexandr Oleșco (n. 23 iulie 1976, Chișinău) este un actor rus de teatru și film, parodist și prezentator TV.

Alexandr Oleșco

* 1979: Jivko Jelev (bulgară Живко Желев; n. 23 iulie 1979,^[1] Stara Zagora, Bulgaria) este un fotbalist bulgar retras din activitate.
* 1979: Sotirios Kyrgiakos (n. 23 iulie 1979 în Trikala, Grecia) este un fotbalist grec, care joacă pentru echipa din Bundesliga VfL Wolfsburg.

· 1980: Tenitra Michelle Williams (n. 23 iulie 1980), cunoscută ca Michelle Williams, este o cântăreață, producătoare și actriță americană. Este cunoscută mai bine ca fiind una dintre cele trei componente a formației R&B Destiny's Child, formația feminină cu cele mai bune vânzări din toate timpurile.^[1]

Original fiind backing vocal pentru cântăreața Monica, Williams, împreună cu Farrah Franklin, s-au alăturat lui Beyonce Knowles și Kelly Rowland, în 2000, luându-le locul lui LaToya Luckett și LaTavia Roberson. Franklin a părăsit formația după numai cinci luni, dar Michelle a rămas alături de Beyonce și Kelly, formând un trio. În 2002, după o serie de succese alături de Destiny's Child, Williams îsi lansează primul album solo, "Heart to Yours", album ce a devenit cel mai bine vândut album gospel din anul acela. Albumul a fost urmat de "Do You Know", lansat în 2004.

Deși a devenit o foarte cunoscută și apreciată cântăreată, Michelle Williams este și o actrița de televiziune și Broadway. Williams nu renunță totuși la muzică. Primul său album de R&B comercial, "Unexpected", urmează să fie lansat pe 12 august 2008. Primul single de pe acest album, "We Break The Dawn", a atins #1 în topul Billboard Dance Charts.

Michelle Williams
Michelle Williams în 2015

* 1982: Laura Petrescu (n. 23 iulie 1982, Vaslui, România),^[2] cunoscută sub numele de scenă Lora, este o cântăreață de muzică pop-dance, actriță, fotomodel, jurizat în cadrul emisiunii concurs Next Star și vedetă de televiziune din România. Înainte de a-și începe cariera solo, a făcut parte din formația Wassabi.^[3] S-a născut în Vaslui și a absolvit liceul „Sfânta Maria” din Galați.
Lora a devenit cunoscută în România o dată cu participarea la concursul Star Factory, organizat de Prima TV, în anul 2004. În anul 2006 s-a înființat formația Wassabi, sub îndrumarea lui Marius Moga. Formatia s-a lansat cu piesa „Have some fun with Radio 21”, imnul din acel an al postului Radio 21.

Pe 1 aprilie 2009 Lora se retrage din formație pentru a continua o carieră solo. După 8 luni, Lora participă la selecția națională pentru Eurovision cu piesa „Come Along”, interpretată în duet cu Sonny Flame. „Come Along” a obținut 10.000 de voturi, clasându-se astfel pe poziția a 7-a.^[4]

La începutul anului 2010, Lora lansează piesa „Hot Spot”, o colaborare cu Phelipe. Spre sfârșitul anului 2010, cântăreața începe o colaborare cu Adrian Sînă, liderul formației Akcent. Impreuna lanseaza piesa „My Passion”, ce s-a bucurat de succes nu doar în România, dar și în afara țării. Cântecul a fost lider în topurile din Romania timp de mai multe săptămâni consecutive. Videoclipul, în care apar modelele internationale Ana Ștefănescu și Silviu Tolu, a adunat peste 19 milioane de vizualizări pe YouTube.

La începutul anului 2012 lansează șlagărul „Un vis”, cântec care se bucura de cea mai importantă mediatizare dintre toate cântecele sale și de locul 1 la radiourile din România. În vara aceluiași an lansează „Sad Eyes”, care se bucura, de asemenea, de un succes mare pe internet, însă nu și la posturile de radio. În toamna lui 2012 lansează cântecul „Fără el” care ajunge la 8 milioane de vizualizări pe YouTube și atinge prima poziție în clasamentele radiourilor.

La începutul anului 2013 lansează piesa „Capu' sus” care are până în luna iulie deja peste 7.000.000 de vizualizări pe YouTube. Lora a avut extraordinara șansă de a dubla un personaj animat, Dorothy, în ecranizarea poveștii Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy, aceasta va interpreta de asemenea coloana sonoră și melodiile din timpul peliculei.

Lora s-a căsătorit cu umoristul Dan Badea pe 23 iulie 2012, ambii soți fiind și ei născuți în data de 23 iulie.^[7] După doi ani de mariaj, pe 13 octombrie 2014 cei doi au divorțat oficial

Lora
Lora în 2008

* 1984: Walter Alejandro Gargano Guevara (n. 23 iulie 1984) este un fotbalisturuguayan care joacă pentru Peñarol.

· 1985: Anna Maria Mühe, actriţă germană

· 1986: Ayaka Komatsu, model şi actriţă japoneză
* 1987: Alessio Cerci (n. 23 iulie 1987) este un fotbalist italian care joacă pentru clubul italian Hellas Verona.
* 1987: Luiz Gustavo Dias (n. 23 iulie 1987) este un fotbalist brazilian care joacă pentru Olympique de Marseille.
* 1987: Kosuke Ota (n. 23 iulie 1987) este un fotbalist japonez care evoluează pentru clubul din Eredivisie, Vitesse Arnhem.

· 1989: Daniel Jacob Radcliffe (n. 23 iulie 1989, Londra, Marea Britanie) este un actor britanic, cel mai bine cunoscut pentru interpretarea personajului Harry Potter din filmele cu același nume, bazate pe bine-cunoscuta serie de cărți. Radcliffe a mai apărut în mai multe filme și show-uri de televiziune, printre care producția ITM My Boy Jack și piesa de teatru Equus, pentru care a fost nominalizat la Drama Desk Award, premiul revenindu-i până la urmă lui Geoffrey Rush pentru rolul lui din Exit The King.

Daniel Radcliffe a fost născut în spitalul Queen Charlotte's Hospital, West London, Marea Britanie, singurul copil al lui Alan George Radcliffe, agent literar și al agentului de casting, Marcia Jeannine Gresham (Marcia Jeannine Jacobson), care a fost implicată în mai multe filme ale BBC-ului, printre care The Inspector Lynley Mysteries și mai recent Walk Away And I Stumble. Mama lui Radcliffe este evreică, originală din Westcliff-on-Sea, Essex (numele familiei ei fiind preluat de la Gershon; tatăl lui este protestant originar din Irlanda de Nord.

Radcliffe a exprimat o dorință de a juca pe scenă la vârsta de cinci ani. În 1999 și-a făcut debutul în adaptarea în două părți a BBC-ului a romanului lui Charles Dickens, David Copperfield, având rolul personajul principal.

Radcliffe a urmat cursurile școlii Sussex House School, o școală numai de băieți; urmând apoi City of London Scool. A obținut nivelurile A în cele trei AS-levels, dar pe urmă a întrerupt cursurile școlare.

Radcliffe a declarat că "Sunt ateu și ateu militant atunci când religia încearcă să influențeze legea" ^[2] dar și că este "mândru deoarece este evreu". Este un fan al muzicii punk-rock și admiră un număr mare de trupe și artiști, de la Sex Pistols, The Libertines, până la Arctic Monkeys și mai recent Hard-Fi, Jack Penate și Kate Nash. Trupa lui preferată este The Hold Steady. În noiembrie 2000, Daniel Radcliffe a publicat o serie de poezii sub numele Jacob Gershon. Într-o publicație din 2009 a revistei Attitude Radcliffe a anunțat că susține Partidul Democrat Liberal, fiind una din puținele vedete care au făcut-o. Este de asemenea un susținător energic al homosexualilor vorbind deschis împotriva homofobiei.^[3]^[4]

Daniel Radcliffe a apărut în anul 2006 în Sunday Times Risch List, care i-a estimat averea în jurul sumei de 14 milioane de lire sterline, ajungând unul dintre cei mai bogați tineri ai Marii Britanii. A mai apărut o dată, în 2007, în topul celor mai bogați tineri britanici, ajungând pe locul #33 cu o avere estimată la 17 milioane de lire sterline. S-a spus că a câștigat 250.000 de lire pentru primul film Harry Potter, în jur de 5.6 milioane pentru al patrulea și 8 milioane de lire pentru Harry Potter și Ordinul Phoenix. În ciuda averii, Radcliffe spune că nu are preferințe scumpe, însă singurele lucruri pe care într-adevăr cheltuiește bani sunt cărțile, deoarece citește destul de mult.

Daniel Radcliffe este cunoscut și pentru suportul lui dat unor fundații de caritate, printre care Damelza House Children's Hospice din Sittingbourne, Kent, unde și-a rugat fanii să doneze, în locul cadourilor aniversare. În februarie 2005 el și-a pus un tricou cu Echipa Hogwarts pe care și-a semnat un autograf și l-a oferit la licitație pentru a strânge fonduri cu intenția de a ajuta victimele Tsunamiului din 2005. Tricoul lui a făcut parte din Licitația de haine "Tsunami" care a strâns bani pentru reconstruirea Organizației Sri Lanka. Daniel a purtat tricoul în timpul filmării filmului Harry Potter și Pocalul de Foc. Aceste tricouri au fost distribuite numai membrilor echipei. Tricoul lui a strâns 520 de lire ($811.80). Daniel a devenit un pasionat al cricket-ului și a participat la primul meci demonstrativ Anglia vs. India cu ocazia împlinirii a 18 ani. La sfârșitul zilei s-a așezat la coadă pentru a obține autografele lui Sachin Tendulkar și britanicului Andrew Strauss. În legătură cu acest subiect, Daniel spune:

Am spus într-un interviu că am visat că Andrew Strauss mă fugărea cu o bâtă de cricket. Era în timpul turneului West Indies, când Andrew nu o ducea prea bine și un australian s-a ridicat și a zis că nu ar fi o problemă dacă Strauss ar încerca să te lovească, deoarece ar rata cu siguranță.

Daniel Radcliffe
Daniel Radcliffe în 2014

* 1999: Ana Maria Berbece (n. 23 iulie 1999, în Brașov)^[2] este o handbalistăromână ce joacă pentru clubul „U” Alexandrion Cluj pe postul de extremă dreaptă. Berbece este și componentă a echipei naționale a României.

Decese

· 1227: A murit calugarul taoist Qiu Chuji (n.1148), un discipol al fondatorului curentului Quanzhen – Wang Chongyang. El însuși este fondatorul ramurii taoiste numita Longmen (Podul Dragonului). A influentat curtea dinastiei Jin,si a fost chemat de Genghis Khan, la Kabul in mai 1222 impreuna cu 18 dintre adepții săi.

· 1692: Gilles Menage, poet francez (n. 1613)

· 1757: A murit Domenico Scarlatti, compozitor italian; (n. 26.10.1685). Domenico Scarlatti, s-a născut în același an cu Johann Sebastian Bach si Georg Friedrich Handel.
* 1829: Wojciech Romuald Bogusławski (n. 9 aprilie 1757, Glinno, lîngă Poznań - d. 23 iulie 1829, Varșovia) a fost un actor polonez, regizor de teatru, dramaturg, pedagog, traducător și cîntăreț de operă.
Între anii 1762 și 1770 a studiat în Varșovia. Între anii 1783 și 1784 a fost directorul trupei „Actorii naționali” în Varșovia. În 1785, la Vilnius, a format un teatru care a prezentat spectacole în Polonia, Galiția și în guberniile de vest ale Rusiei. Această experiență a contribuit la constituirea Teatrului național polonez. Din 1789, revenit în Varșovia a condus din nou trupa „Actorii naționali", punând în scenă opere ale dramaturgilor străini (W. Shakespeare, Molière, Beaumarchais, G. E. Lessing), polonezi (J. Niemcewicz), precum și piese proprii („Henryk VI na łowach” - Henric al VI-lea la vănătoare), 1792) și altele. W. Bogusławski a fost și întemeietor al Teatrului de operă. A jucat și a cântat în opere cu dăruire și talent.

Wojciech Bogusławski

· 1851: A murit Constantin Daniel Rosenthal, pictor şi revoluţionar paşoptist (“Romania revolutionara”, “Femeie pe canapea”); (n. 1820).

· 1862 - A încetat din viaţă Martin van Buren, cel de-al optulea preşedinte al SUA (n. 5 decembrie 1782)

· 1885: Ulysses S. Grant (născut Hiram Ulysses Grant în 27 aprilie 1822 - d. 23 iulie 1885) a fost cel de-al optsprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1869 - 1877). Grant a devenit un erou național în timpul Războiului Civil American, în timpul căruia a comandat forțele combinate ale Armatei Uniunii ca unul dintre generalii acesteia și, mai târziu, în calitate de comandant general al întregului front de război (1864 - 1865).

Ulysses S. Grant

· 1916: S-a stins din viata William Ramsay, chimist scoţian, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer; (n. 02.10.1852).

· 1920: Teodor V. Ștefanelli (Theodor V. Ștefaniu), istoric și scriitor, membru al Academiei Române (n. 1849)

* 1932: Alberto Santos-Dumont (n. 20 iulie 1873 – d. 23 iulie 1932) a fost unul dintre pionierii aeronauticii. S-a născut, a crescut și a decedat în Brazilia. Contribuțiile sale în aeronautică provin din perioada în care locuia în Paris, Franța.

Santos-Dumont a proiectat, construit și testat primul balon dirijabil. Astfel, el a devenit prima persoană care a demonstrat faptul că zborul controlat este realizabil. Această "cucerire a aerului", în special prin câștigarea titlului Deutsch de la Meurthe în data de 19 octombrie 1901prin înconjurarea turnului Eiffel, l-a ridicat la statutul de Cea mai recunoscută persoană din lume la începutul anilor 1900.

Completând munca sa de pionierat în domeniul aviației, Santos a făcut primul zbor public cu un avion în octombrie 1906 la Paris. Avionul proiectat 14-bis sau Oiseau de proie (ro. "pasăre de pradă") , este considerat primul avion care a decolat, a zburat și a aterizat fără a fi necesară intervenția altor echipamente exterioare avionului. Așadar, Santos este considerat inventatorul avionului, iar în țara sa, Brazilia, este numit "Părintele aviației".

Alberto Santos-Dumont

· 1942: Poetul bulgar și liderul comunist Nikola Vaptsarov este executat prin împușcare.

· 1951: A murit maresalul Philippe Petain, fost sef al Statului francez în regimul de la Vichy, invingator la Verdun. A murit in inchisoare; (n.24.04.1856). Erou din in primul razboi mondial, acțiunile sale din timpul celui de – al doilea razboi mondiall-au adus în fața tribunalului care l-a condamnat la moarte cu anularea drepturilor și onorurilor civice și militare pentru înaltă trădare și colaboraționism cu cotropitorii nazisti. Condamnarea la pedeapsa capitală a fost comutată de Charles de Gaulle în închisoare pe viață. În zilele noastre, Pétain este considerat un trădător, iar pétainisme este un termen peiorativ folosit pentru definirea unui anumit tip de politică reacționară.

· 1955: Gheorghe Spacu, chimist, academician. (n. 1883)

* 1963: Vasile Luca, născut László Luka, (n. 8 iunie 1898, Catalina, Covasna - d. 27 iulie 1963, Aiud)^[1] a fost un activist și politician comunist român, originar din secuime, militant în ilegalitate, ulterior ministru de finanțe al României în perioada 5 noiembrie 1947 - 9 martie 1952. După ce a ocupat una din cele mai importante poziții în regimul comunist recent instalat, a sfârșit ca deținut politic în închisoarea Aiud, victimă a epurărilor în spirit stalinist din propriul său partid. Uneori se menționează în mod eronat o așa-zisă proveniență iudaică.^[2] Un alt citat afirmă, tot în mod eronat, că ar fi fost de origine germană transilvăneană,^[3] majoritatea surselor biografice nesprijinind aceste afirmații.^[4]^[5] Ca origine socială, Vasile Luca provenea dintr-un mediu proletar.
Cronologie:

până în 1915 -- este lăcătuș mecanic la atelierele căilor ferate din Brașov;
1915 -- este încorporat în cadrul Armatei Austro-Ungare și participă la luptele din Primul Război Mondial;
1918 -- se înrolează ca voluntar în "Garda Națională" după care în "Divizia Secuiască";
1919 -- revine la Atelierele CFR din Brașov la meseria de lăcătuș mecanic;
1919 -- devine membru de sindicat la intreprinderea unde lucra;
1924 -- este numit în funcția de Secretar al Comitetului Județean Brașov al PCdR;
1924 - 1927 -- este arestat și încarcerat;
1930 -- participă la luptele politice din cadrul partidului fiind retrogradat și trimis ca pedeapsă în Moldova;
1933 - 1938 -- este arestat, judecat și întemnițat pentru implicarea sa în organizarea activității sindicale;
1938 -- devine membru al Comitetului Central al PCdR;
1940 -- este arestat, fiind prins când trecea ilegal granița cu URSS;
1940 -- este închis timp de opt luni la închisoarea din Cernăuți, el fiind eliberat în iunie 1940 când sovieticii au ocupat provincia, ocazie când i se acordă cetățenia sovietică;
1940 -- lucrează la Radio Moscova și la postul românesc al Cominternului;
1940 - 1944 -- este ales ca deputat în Sovietul Suprem al Ucrainei;
1944 -- revine în România;
1947 -- este înaintat la gradul de general de brigadă moment în care este încadrat în Armata Română;
1947 - 1952 -- este numit ca Ministru de Finanțe al României;
1948 -- este înaintat în funcția de Președinte al Comisiei pentru simplificarea și raționalizarea aparatului de stat;
1949 - 1952 -- este Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri;
1952 -- la Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 1 martie 1952, este acuzat de "deviere de dreapta". Ca urmare, este arestat în 14 august 1952 și este anchetat până în toamna anului 1954. Este judecat pentru subminarea economiei naționale, precum și de activitate contra clasei muncitoare și i se dă sentința de condamnat la moarte. Pedeapsa i se schimbă în muncă silnică pe viață, tot în anul 1954.
1968 -- la Plenara Comitetului Central al PCR din aprilie 1968 este reabilitat politic.

Vasile Luca

· 1966: Montgomery Clift (n. 17 octombrie 1920 – d. 23 iulie 1966) a fost un actor american de film.

Montgomery Clift

* 1970: Sir Walter Logie Forbes Murdoch, KCMG (n. 17 septembrie 1874 – d. 30 iulie 1970) a fost un cunoscut om de cultură, profesor universitar și eseist australian, faimos pentru inteligența, umorul și umanismul său. A fost profesor fondator (Founding Professor) al studiilor de limbă engleză și rector al Universității statului Western Australia (acronim, UWA) din Perth.

Walter Murdoch a fost unul membrii Familiei Murdoch, care a fost una din familiile de vază din viața publică din Australia. A fost tatăl lui Catherine Helen Murdoch, cunoscută ulterior ca Catherine King MBE(1904 – 2000), o prezentatoare radio din statul Western Australia. Walter Murdoch a fost, de asemenea, unchiul jurnalistului și executivului din domeniul știrilor Sir Keith Murdoch, respectiv unchiul cunoscutului media mogul de azi Rupert Murdoch. O instituție de învățământ superior, Murdoch University, din Perth, este numită în onoarea lui Walter Murdoch, precum și suburbia din jurul campusului universitar, Murdoch.

* 1988: Valentin Danilovici Belousov (în limba rusă Валентин Данилович Белоусов) (n. 20 februarie 1925 la Bălți - d. 23 iulie 1988^[2]) a fost un matematician din Republica Moldova, doctor habilitat (1966), membru corespondent al Academiei de Științe Pedagogice din URSS (1968). Este laureat al premiului de stat al RSS Moldovenești (1982).

Valentin Belousov

* 1990: Ada Orleanu (n. 3 ianuarie 1916, Romani, județul Vâlcea, d. 23 iulie1990, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română. Fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic.

Urmează școala primară (1922 1926); liceul (primele două clase) în același oraș (Râmnicu Vâlcea), apoi la Constanța unde susține bacalaureatul în 1933. Urmează Facultatea de Litere și Filosofie a Universității. București (1933 - 1938; licența cu monografia comunei Broșteni - Vâlcea, cu S. Mehedinți, D. Guști). Între 1936 și 1942, paralel cu studiile, e bibliotecară la Casa Autonomă a Pădurilor Statului. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români" (1943-1944). Este profesoară la gimnaziul din localitatea Suci, județul Argesi, apoi Călan, 1950 - 1958. După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la publicațiile Fapta, Dacia rediviva, Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Femeia și căminul, Dorul românesc, Viața românească, Luceafărul, etc.

Debutează cu nuvela „Revedere” în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret „E pace noaptea asta-n codru” (1958). În perioada 1944-1947 frecventează cenaclul Sburătorul, iar în 1947 un comitet format din F. Aderca, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Camil Petrescu, Perpessicius, I. Negoițescu îi acordă premiul Asociației „Eugen Lovinescu" pentru nuvelă. Manuscrisul premiat, „Caii dracului”, nu va fi tipărit, în schimb, după aproape 20 de ani, câteva dintre nuvele se vor regăsi în volumul „Boarii” (1968).

Opera:

E pace noaptea asta-n codru, București, 1958;
Boarii, București, 1968;
Cavalerul libertății, I-II, București, 1968;
Atunci au tras toate clopotele, București, 1970;
Bun rămas, crânguri de alun, București, 1973;
Urechea năzdrăvană, București, 1973;
Însemnați cu stea în frunte, București, 1977;
Doi ani de cutezanță, București, 1981;
Evadare în timp, București, 1984;
Lumea prietenilor, București, 1985;
Hoții în templu, București, 1986;
Rotirea anotimpurilor, București, 1987;
De veghe la Dunăre și mare, București, 1987.

Ada Orleanu

* 1992: Rosemary Sutcliff (n. 14 decembrie 1920 – d. 23 iulie 1992) a fost o scriitoare britanică, cunoscută pentru romanele sale istorice și pentru copii.

În 1959 primit Medalia Carnegie pentru romanul The Lantern Bearersiar în 1975 a fost numită Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (Order of the British Empire) pentru servicii aduse literaturii pentru copii, fiind avansată la gradul de Comandor în 1992.

· 1999: Regele Hassan al II–lea al Marocului (n. 1929)

· 2000 - A încetat din viaţă scriitoarea spaniolă Carmen Martín Gaite, prima femeie care a obţinut Premiul naţional pentru literatură, în anul 1978
* 2002: Leo McKern (n. 16 martie 1920, Sydney, Australia - d.23 iulie 2002) a fost un actor din Australia. A primit premiul Officer of the Order of Australia, premiul AACTA pentru „cel mai bun actor” (1987).

Leo McKern

· 2009: Dan Setlacec, medic și profesor de chirurgie român (n. 1921)

· 2011: A murit cântăreața britanică Amy Winehouse; (n.1983). Amy Jade Winehouse (n. 14 septembrie 1983 – d. 23 iulie 2011) a fost o cantăreață engleză evreică recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor. A abordat diferite stiluri muzicale: rhythm and blues, soul și jazul anilor 1960. Winehouse a debutat discografic în anul 2003, când a lansat albumul Frank; discul a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate și a fost nominalizat la premiul Mercury. Cel de-al doilea album de studio al interpretei, intitulat Back to Black, a fost lansat în octombrie 2006. Discul s-a plasat pe cele mai înalte poziții în clasamentele internaționale, primind multiple discuri de platină. A fost comercializat în peste zece milioane de exemplare și a ajutat-o pe Amy Winehouse să devină prima cântăreață engleză care a câștigat cinci premii Grammy. Stilul ei muzical a influențat puternic interpretele britanice care au debutat la finele anilor 2000 În ciuda unei cariere muzicale prolifice, viața privată a cântăreței a fost adesea comentată negativ de ziarele de scandal din întreaga lume din cauza consumului excesiv de droguri și alcool, dar și a unei căsnicii controversate cu asistentul de producție video Blake Fielder-Civil (2007–2009). Amy Winehouse a decedat pe 23 iulie 2011 în locuința sa din Londra, cauza decesului fiind consumul excesiv de alcool.

· 2012: Maria Emanuel, Margraf de Meissen (31 ianuarie 1926 – 23 iulie 2012) a fost Șeful Casei Regale a Saxoniei și a Poloniei

Născut la Castelul Prüfening din Regensburg, Bavaria, a fost fiul cel mare al pe atunci Prințul Ereditar Frederic Christian de Saxonia, mai târziu Margraf de Meissen, și al soției acestuia, Elisabeta Elena de Thurn și Taxis.

La vârsta de 18 ani Emanuel a fost închis și condamnat la moarte de naziști pentru că se opunea conducerii lor. După ce a scăpat de pedeapsă a trebuit să scape de sovieticii care se apropiau de patria sa, Saxonia, care a devenit o parte din Germania de Est după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. După război, s-a mutat în Elveția, unde a început să lucreze în sectorul serviciilor financiare. De asemenea, fiind un pictor talentat, Emanuel și-a expus o serie din lucrările sale într-o expoziție.^[3]

S-a căsătorit la vârsta de 37 de ani cu Prințesa Anastasia de Anhalt (n. 1940) la 31 ianuarie 1963 la Vevey, Elveția. Cuplul nu a avut copii.

Maria Emanuel a devenit Șeful Casei Regale a Saxoniei după moartea tatălui său, la 9 august 1968.

Cum Maria Emanuel nu a avut copii legitimi, el l-a recunoscut ca moștenitor al său pe Prințul Alexander de Saxa-Gessaphe, fiul cel mare a surorii sale, prințesa Anna. Alexander este căsătorit cu prințesa Gisela de Bavaria.

Linia regală a Casei de Wettin aplică legea semi-salică, care permite și femeilor moștenirea. După decesul lui Maria Emanuel și a fratelui mai mic al acestuia, Albert, în linia de succesiune ar urma copiii surorilor lor: Maria Josepha (necăsătorită), Maria Anna și Matilda, însă numai căsătoria Matildei a îndeplinit cerințele casei regale și singurul ei fiu a murit în 1987. Prin urmare, dacă pretenția lui Gessaphe este invalidă, succesiunea ar trece la mătușile paterne, care sunt: Margarete Karola (1900–1962), Maria Alix (1901–1990) și Anna (1903–1976), toate cu copii. Margaret fiind cea mai mare, moștenitor ar fi nepotul ei, Karl Friedrich, Prinț de Hohenzollern (n. 1932), șef al Casei de Hohenzollern.

Totuși, fratele margrafului, Albert, a susținut cerințele de egalitate pentru a permite fiului morganatic al vărului său, prințul Timo de Saxonia, Rüdiger (n. 1953), să succeadă. Rüdiger are împreună cu prima lui soție, Astrid Linke (1949–1989), trei fii: Daniel (n. 1975), Arne (n. 1977) și Nils (n. 1978).

· 2013: Djalma Santos, fotbalist brazilian (n. 1929).
* 2017: Waldir Peres de Arruda (n. 2 ianuarie 1951, Garça, Brazilia – d. 23 iulie 2017,^[1] Mogi das Cruzes, Brazilia), cunoscut ca Waldir Peres, a fost un fotbalist brazilian. Acesta a jucat și la naționala Braziliei. Fiul său Diogo Pires este tot fotbalist.

Sărbători

În calendarul ortodox: Aducerea moaștelor Sf Sfințit Mc Foca; Sf Sfințit Mc Apolinarie, episcopul Ravenei; Sf Mc Vitalie și Valeria
În calendarul romano-catolic: Sf. Brigitta, călugăriță, patroană a Europei (1303 – 1373). Sf. Brigita (n. 1303, Finstad, d. 23 iulie 1373, Roma) a fost o călugăriță suedeză, întemeietoare de ordin călugăresc, sfântă. S-a născut în Suedia, la Finstad, în apropiere de Uppsala, în anul 1303, într-o familie de nobili (Folkunger). Căsătorită de timpuriu cu nobilul Ulf Gudmarsson, a avut opt copii (dintre care Sf. Ecaterina a Suediei), pe care i-a educat foarte bine.A intrat în Ordinul al treilea al Sfântului Francisc, iar după moartea soțului, pe care l-a iubit foarte mult, a dus o viață ascetică, rămânând totuși în mijlocul lumii. Cu ajutorul regelui Suediei a întemeiat apoi, în 1346, la Vadstena, un Ordin călugăresc (al „Brigitinelor”), numit și „Ordinul Răscumpărătorului„, deoarece se spune că Isus Cristos însuși i-ar fi dictat, cuvânt cu cuvânt, Sfintei Brigita, regula noului ordin și indicațiile pentru construcția bisericii. Noul ordin a avut mare importanță în viața religioasă și literară a țărilor nordice. Ultimii 24 de ani ai vieții și i-a petrecut la Roma, unde a dat tuturor un exemplu strălucit de virtute, s-a străduit să reformeze Biserica și a încercat (fără succes) să obțină întoarcerea Papilor de la Avignon la Roma. A întemeiat aici un cămin pentru studenți și pelerini suedezi. A murit la Roma în anul 1373.
România -- Ziua presei militare române
Egipt -- Ziua națională - Aniversarea Revoluției (1952)

RELIGIE ORTODOXĂ 23 Iulie

Aducerea moaștelor Sf Sfințit Mc Foca; Sf Mc Apolinarie, Vitalie și Valeria

1. Aducerea moaștelor Sfântului Mucenic Foca, Episcopul de la Sinopi –

Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pentru viața virtuoasă a fost hirotonit episcop în Sinope. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins, supus supliciilor și în cele din urmă a primit moarte martirică. Moaștele Sfântului Sfințitului Mucenic Foca au fost mutate din Sinope, unde a fost episcop la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404. n cetatea Sinopiei era un om numit Pamfil, şi avea de soţie pe Maria. Aceştia au născut pe acest fericit Foca, care din tinereţe era plin de darul Duhului sfânt; îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. Ajungând la vârsta bărbatului desăvârşit, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, a fost ales episcop acelei cetăţi. Şezând pe scaunul său, păştea bine oile cele cuvântătoare, cu cuvântul şi cu lucrul, adăugind, spre nevoinţa sa, mai mari osteneli. Şi au fost arătate la toţi lucrurile lui cele bune, pentru care se proslăvea Tatăl cel ceresc. A întors mulţi oameni de la rătăcirea lor şi pe pagini de la închinarea către idoli i-a adus la cunoştinţa unuia Dumnezeu. Iar când a vrut Domnul ca să-l învredniceasă, a înştiinţat pe robul său de această voie a sa prin vedenie, astfel: Un porumbel a zburat de sus, având în gura să o cunună de flori, pe care punând-o pe capul fericitului, i-a grăit cu glas omenesc, zicându-i: „Acum s-a umplut paharul tău, care se cade a-l bea”. Din această vedenie sfântul a cunoscut muncile cele ce erau să-i vină pentru Hristos. Iar noi, din aceasta cunoaştem plăcerea lui cea mare către Dumnezeu, că s-a învrednicit a fi încoronat din cer fiind în trup. Aşa iubeşte prea bunul Dumnezeu pe cei drepţi şi plăcuţi ai săi: îi încununează pe dânşii cu slavă şi cu cinste şi pune pe capetele lor coroană. Acest Sfânt Foca era mire ceresc după curăţia sa sufletească şi trupească, cu care cerul a vrut să se împreune, şi i-a pus lui cunună.

Cununa aceea era cununa cea mai bună a cămării Mântuitorului, cu care avea să fie încoronat în veci, când se va veseli la nunta Mieluşelului.

După acest semn prea slăvit, a fost prins şi chinuit pe timpul împărăţiei lui Traian (98-117) de către African. El a silit mult pe sfânt să jertfească idolilor, dar sfântul, în locul acelora, a vrut a se aduce pe sine însuşi jertfă lui Dumnezeu.

Şi, după ce nu s-a supus mai marelui şi nu a dat lucrului făcut de mâini omeneşti cinstea aceea care se cuvine Unuia Dumnezeu care şade pe Heruvimi, atunci mai marele a poruncit ca legând pe sfânt la un lemn să-i rupă mădularele. Şi era trupul lui zdrobit de răni, şi rupt în bucăţi. Precum păsările răpitoare flămânde se gră-mădesc la vreun stârv şi îl rup mâncându-l, aşa rupeau muncitorii din trupul cel curat al pătimitorului lui Hristos. Însă el a răbdat cu vitejie şi a auzit un glas din înălţime întărindu-l şi aşa a biruit muncile pentru Iisus, Cel ce l-a întărit pe el când pătimea, ca într-un trup străin; că nu şi-a cruţat trupul pentru mărturisirea Aceluia care nici sufletul nu l-a cruţat, ci L-a pus pentru noi pe Cruce. Suferinţele grele şi pătimirea le socotea că pe o răcorire a raiului, pentru Hristos, Domnul Cel ce a pătimit pentru noi. Pentru că a suferit cu înlesnire robul Domnului, pentru dragostea dumneze-iască, şi de s-ar fi adunat din toată lumea asupra lui chinuitorii şi toate chinurile, el era gata să le rabde pe toate pentru iubitul său, zicând cu David: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Psalm 56, 10). Apoi, cei ce-l chinuiau l-au pus pe el pe o tigaie arsă în foc şi îndată tigaia s-a răcit, pentru că biruia duhovnicescul foc care ardea spre Dumnezeu în inima lui puterea focului celui simţit. El s-a arătat biruitor asupra tuturor muncilor la care a fost supus, că se arăta oastea cea îngerească şi lumina lui Dumnezeu cea nemăsurată, împrejurul lui. Şi era în temniţă luminat cu lumină cerească, în legături, veselit cu nădejdea cereştii mântuiri, în necazuri mângâiat de îngeri şi în bătăi întărit de Iisus. Iar după chinurile cele de multe feluri, îl aruncară într-o baie înfocată, şi acolo, rugându-se, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu şi s-a încoronat cu coroana biruinţei în Biserica celor ce dănţuiesc, iar trupul lui cel sfânt a fost îngropat de cei credincioşi cu cinste şi mai multe minuni se săvârşesc la mormântul lui.

2. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sf. Sfințit Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei şi Sf. Mc. Vitalie și Valeria.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 23 Iulie

MUZICĂ 23 Iulie

Amalia Rodrigues, „regina muzicii fado” portugheze

Cleveland Duncan, vocalist american (The Penguins).

The Penguins:

Madeline Bell, cântăreaţă americană (Blue Mink).

Tony Joe White, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

Dino Danelli, baterist american (Young Rascals, Bulldog, Pepper, Photomaker, Little Seven).

The Rascals-Dino Danelli:

Andy Mackay, saxofonist şi compozitor britanic (London Symphnoy Orchestra, Roxy Music).

Roxy Music:

David Essex (David Cook), cântăreţ, compozitor şi actor britanic

Blair Thornton, chitarist canadian (Bachman-Turner Overdrive).

Bachman-Turner Overdrive ~

Dennis Greaves, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Nine Below Zero, Truth).

The Truth:

Martin Lee Gore – Depeche Mode

Martin Lee Gore - 25 Songs, Depeche Mode:

Tim Kellett, trompetist şi clăpar britanic (Simply Red).

Saul Hudson aka Slash -

Michelle Williams (Destiny's Child)

Domenico Scarlatti

Amy Winehouse

ÎNREGISTRĂRI NOI:

2 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita

Piano Classical Music | Instrumental Soothing Focus Reading - Chopin Debussy Scarlatti

În vara anului 1933:

Summer Music - 1933! (1-Hour Extended Music & History H.D. Video)!

Baladas romanticas viejitas Baladas para adoloridos

POEZIE 23 Iulie

Gherasim Luca

Gherasim Luca (nume original: Salman Locker, n. 23 iulie 1913, București - d. 9 februarie 1994, Paris), cunoscut și sub numele de Zolman Locker, Gherashim Luca, Costea Sar și Petre Malcoci, a fost un teoretician al suprarealismului și un poet evreu român, frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. Aderă de foarte tânăr la mișcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge (1930, 1933). În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, se alătură grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Herold.

Luca s-a născut la București. Tatăl său, Berl Locker, un croitor evreu, a decedat în 1914. Luca vorbea patru limbi, idiș, româna, germana și franceza.

Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, Franța, unde a intrat repede în cercurile mișcării Suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze.

Din 1945 până în 1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost.

La scurt timp, au început să publice, inclusiv poeme în limba franceză. A inventat cubomania și, cu Dolfi Trost, a fost autorul celebrului manifest "Dialectica dialecticii".

Hărțuit în România și capturat în timp ce încerca să fugă din țară, auto-intitulatul "étran-juif" a părăsit România în 1952, și s-a mutat la Paris, prin Israel.

La Paris va colabora cu alți artiști celebri (Jean Arp, Paul Celan, François Di Dio și Max Ernst), producând un număr impresionant de colaje, desene, obiecte sau texte-instalații. Din 1967, a citit fragmente din opera sa la Stockholm, Oslo, Geneva, New York City and San Francisco. Documentarul TV din 1988, portretul său realizat de Raoul Sanglas Comment s'en sortir sans sortir, l-a făcut extrem de popular în Europa.

Cu toate acestea, în 1994, a fost evacuat din apartamentul său, sub pretextul unei curățenii generale. Luca, care a locuit timp de 40 de ani în Franța, fără nici un fel de acte, a avut o singură reacție. Pe 9 februarie, la vârsta de 80 de ani, s-a sinucis, sărind în Sena, exact ca prietenul sau, Paul Celan.

Ăia din noapte

Tăcere oameni buni!
azi noapte este noaptea nopţilor,
hoţii şi vagabonzii sunt atârnaţi de grinda caselor
şi sinucigaşii din mine sunt sus pe stâlpi, sus.

Ssst, tăcere! azi e noaptea nopţilor,
ssst tăcere!
Lăeţii cu turmele lor trec calmi şi calzi
pe alee sunt brazi
şi lumea-i ascunsă în cripte
ssst, tăcere!
În balonul oraşului mârâie vântul
Închis şi tăcut
balonul se sparge,
toţi hoţii se aruncă şi fură cu toţii
toţi vagabonzii îşi smulg ochii şi-şi întorc şepcile,
sinucigaşii, otrăvurile, stâlpii, etajele,
sforile şi săpunurile,
cuţitele, apele, farmaciile sunt sparte,
lumea umblă nebună
se zbat şi se bat
se muşcă şi mârâie
Numai lăeţii sunt domnii pământului
şi umblă cu turmele calzi cu pletele...

Degete?

Lasă-mă să-ţi spun acum
despre femeia fără degete:
A venit într-o seară,
pe când lipeam cearşaful de ferestre,
ca să fac baia de seară.
Eram gol până-n deget
şi ea era femeia oarbă şi fără niciun deget
în deget.
Când m-a pipăit gol, s-a speriat
şi mi-a spus să-i pun mâna pe sân să-mi confirme;
când mi-am agăţat degetul de sfârcul ei alb
mi l-a furat în ventricul
şi a dispărut cum a venit.
Şi la prietenul meu din camera vecină,
şi la vecinul prietenului meu din camera vecină,
tot câte un deget.
Clădirea fără deget este porecla clădirii noastre.

Aceasta-i povestea femeii care n-avea niciun deget.

Bumerang

Mi-am bătut în buze pionezele dinţilor
şi sânii au răsunat zaruri peste jocul târziu.
Patineurii au zgâriat viaţa din vine
şi sângele, paraşută închisă,
şi-a strigat imnul său în curcubee;
ai aşteptat prăvălirile în abis
precum obloanele privirilor tale ascunse,
în holdele covoarelor semănate pe divan
ţi-am spălat torsul în luminişul aleilor
şi însetat am pipăit oaza pentru cămilele din noi.

Ţi-am strigat numele prin toţi porii,
şi decolorat a fost răspunsul închistat în fulgi,
am zguduit clopotele obiectelor din casă,
am muşcat pereţii, teracota sufletului,
şi aşternut podea pentru picioare am răvăşit gândul.

Cu mâinile lipite de înălţimi te cutremuri,
în priviri se văd ascunse prosternările,
cu trupul îmbrăcat în speteaza monahilor din gene,
picioarele tale, fixativ al pietrelor.

Clopotul lipeşte mărci în auzul sculptat în noi;
ferestrele îşi desfac bordura lipita pe buze
şi bumerang, alama desface cuferele
şi acoperă trupul şi funda.
Pe treptele din faţă băieţii din mine s-au spânzurat de şira spinării.

Pe tinichelele acoperişului tău, am căzut cu ploaia din glas
picături, caravanele, au supt apoi frigul
şi lipit cu capul, eşafod pe zăbrele,
am prins în dinţi îmbrăcămintea sifonoforă
şi-am desfăcut nasturii
precum vinele.

Cerere de lăsare - Adrian Păunescu

TEATRU/FILM 23 Iulie

Negutatorul din Venetia - William Shakespeare

Tineretea lui Moromete - Marin Preda

GÂNDURI PESTE TIMP 23 Iulie

Carmen Martín Gaite – Citate:

"Rutina nu este atît de importantă ca și de incapacitatea noastră de a crea, în fiecare moment, o legătură originală cu ei, în tendința noastră de a le citi prin falsilla rutinei, a ceea ce sa învățat deja. Trebuie să lăsați ușa deschisă la camera de joacă.
- Carmen Martín Gaite , Povestea nu se sfârșește

"Nu există niciodată unul liber; cel care nu este legat de ceva, nu trăiește ... Legăturile adevărate sunt cele pe care cineva le alege, cele căutate și una devine una, fiind capabile să nu le aibă ".
- Carmen Martín Gaite , Obligațiunile

"M-am gândit că ar putea fi și eroic să scăpăm de plăcere, din nici un alt motiv, pentru iubirea de libertate și bucurie - nu față de bucuria oficială și măsurată impusă, ci față de râsul și cântecul care izvorăște dintr-o fântână a cărei ape nimănui nu o canalizează. "
- Carmen Martín Gaite , camera din spate

"Primele cuvinte pe care Sara le-a scris în carnetul acela despre cărucioarele grele pe care tatăl ei i le dăduse erau râul, luna și libertatea, pe lângă altele mai rare care au venit la ea din întâmplare, cum ar fi spiritele limbii, amestecând vocalele și consoanele pentru binele zeu. Aceste cuvinte care s-au născut fără a fi nevoie de ea însăși, ca și florile sălbatice care nu au nevoie de apă, au fost cele pe care le-a plăcut cel mai mult, cele care i-au dat mai multă fericire, pentru că le-a înțeles doar. Le repeta de multe ori, sub respirație, pentru a vedea cum au sunat și le-a numit "farfanías". Aproape că l-au făcut să râdă.
- Carmen Martín Gaite , Hood Red Riding în Manhattan

"Ceea ce nu înțeleg este obligația de a călători, de a citi sau de a întâlni oameni, doar spune-mi" te vei îndrăgosti de întâlnirea Fulano "sau" trebuie să citești Joyce "sau" nu poți să mori fără să știi Canionul din Colorado ", pentru ca ma simt predispus, exact pentru ca ceea ce imi place este descoperirea, fara intermediari.Acum, oamenii călătoresc prin precepție și nu dau nimic de spus, cu cât mai mult merg, cu atât mai puține lucruri pe care le-au văzut atunci când se întorc. Călătoria a pierdut misterul. "
- Carmen Martín Gaite , camera din spate

"(Pentru Benet)
Nu vă bucurați de uimire.
- Carmen Martín Gaite

"Nu există nici o modalitate de a calcula cât de multe ramificații la poveste vor lua pe unsprezece spioni pentru a străluci atenția în ochii celuilalt".
- Carmen Martín Gaite

"Am înțeles că trebuie să te uiți la lucrurile din afară pentru ca ordinea să devină ordonată și are sens."
- Carmen Martín Gaite , tulbure variabilă

"Există momente în care normalul se întâmplă extraordinar atât de bine și îl observăm fără să știm cum."
- Carmen Martín Gaite , Lucrul ciudat este să trăiești

"Dacă ați crezut că o vedeți, sa întâmplat. Nu vedem cu toții aceleași lucruri.
- Carmen Martín Gaite , Lucrul ciudat este să trăiești

"Secretul fericirii constă în faptul că nu insistăm (Gregorio Martínez Sierra)."
- Carmen Martín Gaite , Lucrul ciudat este să trăiești

"Pentru a vizita o memorie este convenabil - conform unei credințe destul de răspândite - să fi cultivat-o înainte".
- Carmen Martín Gaite , Lucrul ciudat este să trăiești

"Nu credeți că este interesant să ieșiți din rău prin aceleași scări ale răului, să vă schimbați cursul fără a le nega existența, profitând de el?"
- Carmen Martín Gaite , Lucrul ciudat este să trăiești

"Minciunile și deteriorările tind să se înrăutățească prin adverbele timpului".
- Carmen Martín Gaite , Lucrul ciudat este să trăiești

"La urma urmei, sufletul și trupul trăiesc separat de o partiție, iar cel mai bun lucru este că sunt ca vecinii buni".
- Carmen Martín Gaite

"Cărțile sunt pentru citirea lor pentru a nu-i prețui și a ridica praful. Oamenii care păstrează și povestesc cel mai mult nu este cel care are mai multă atașament față de ceea ce spun ... Ce trebuie să faci a ta și să te împleți cu viața ta este ceea ce spun ei. Când merită, bineînțeles. Puteți crea o simbioză între ceea ce ați citit și ceea ce trăiți și gândiți, care uneori este înfricoșător. Cartea este atunci ca mormântul unui iubit. Veți pune flori pe ea, dar nu este de folos. Sufletul lui nu este acolo, el trece prin locurile în care și-a părăsit sămânța. Adică, în interiorul nostru. "
- Carmen Martín Gaite , Regina zăpezii

"Era ca un chiamando din stessi care mi-a dat un giardino incantato. Io este intuitiv, nu face obiectul adnotării, nu se poate anula sau nu se sparge.
Succesele vin nei sogni; S'intrufolano per confuzie tarif. Sono quelle che fanno più baccano, ma non contano niente. Cazul non devi farci. "
- Carmen Martín Gaite , tulbure variabilă

"Pasavano nu roșu roșu, dacă muovevano inavvertitamente ed inavvertitamente cambiavano disegno, consistenza e colore. Tutte de la cheu și de la început, un test de variabil și infinit ca quello dei nostri viaggi ", a sugerat el însuși.
- Carmen Martín Gaite , tulbure variabilă

"Viața, chiar și atunci când o vedem mai întunecată, ne poate oferi aceste compensații lingvistice care pot lua un zâmbet instantaneu".
- Carmen Martín Gaite , tulbure variabilă

"Călătorim cu copacii care se dezintegrează și se întunecă, ne schimbăm cu ei, fără să le dăm seama, după desenul lor fragil condamnat la agonie, înainte ca cineva să înțeleagă ..."
- Carmen Martín Gaite , tulbure variabilă

"Am venit să văd viața mai mult decât să investighez semnificația ei, chiar dacă știu că nici un indiciu nu duce la clarificarea vreunui lucru, căci nu se află în anchetă o dată după alta".
- Carmen Martín Gaite , tulbure variabilă

"Această după-amiază, de exemplu, este diferită de oricare alta și nu se va repeta niciodată. Și când tu și cu mine suntem bătrâni, nu ne vom mai aminti. Este imposibil să capturați timp, nu credeți?
- Carmen Martín Gaite , Între perdele

"Hei, băiatul spune de ce nu termină liceul", a spus brusc, uitându-se la el în oglindă.
- Ce băiat?
- Profesorul ăla.
- Și ce-i pasă?
-Nu, o să spun și eu același lucru. Este o rușine, o cursă totală pe care nu o am. Am timp să mă înscriu încă.

Au început să meargă din nou, Angel a devenit serios.

- Uite, Gertru, am discutat deja de mai multe ori. Nu trebuie să ne certăm din nou.

- Nu știu de ce.

- Ei bine, de ce nu? Se spune. Să te căsătorești cu mine, nu trebuie să știi limba latină sau geometria; Deci știi cum să fii o femeie din casă, destul și suficient. În plus, ne vom căsători imediat.
- Carmen Martín Gaite , Între perdele

"Nu ne dăm seama, Mariana, cât de minunat este să poți întreba pe cineva:" Îți amintești? "Și observă că da, își amintește. Amintirile cultivate singure formează un jurubițel amestecat înăuntru, cuprins între vârfuri, nu reușești să diferențiezi ce ți s-a întâmplat de alte fragmente de pe străzi sau cinematografe; dar cel mai rau lucru este ca, de la atat de mult se misca in acea incurcatura, ieri va vampiri, aerul devine subtire si lumina zilei in care traiesti te acopera. Este dificil să ieșiți din tumoarea trecutului, lăsând țesutul din prezent nevătămat, delicat și fragil ca o petală ".
- Carmen Martín Gaite

"Contrapunerea adevărului la înșelăciune este jocul prin excelență, deși dificil: fie ne înșelăm, fie ne înșelăm".
- Carmen Martín Gaite , Lucrul ciudat este să trăiești

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 23 Iulie

· Ce spun femeile cand sunt surprinse asupra faptului ?

- Englezoaica:
Darling, daca ma anuntai la timp când vii acasa, s-ar fi putut evita aceasta situatie, jenanta pentru amândoi!....

- Nemtoaica :
Hans, azi ai venit cu patru minute si patruzeci si cinci de secunde mai devreme acasa. Îmi datorezi o explicatie pentru asta !

- Frantuzoaica :
Jean, ce bine ca ai venit ! Jaques e terminat, nu mai poate....

- Suedeza :
Tu esti, Olaf ? Eu am terminat, ce-i drept, dar Sven ar vrea sa se mai distreze... Alatura-i-te si tu !

- Rusoaica :
Ivane, tu esti ? În sfârsit, un barbat adevarat !
Înainte sa mi-o traga, asta n-a fost în stare nici sa ma ia la palme !

- Evreica :
Itzic, tu esti ? Atunci, cine naiba e asta de pe mine ?

- Românca :
Ioane, tu ma crezi mai mult pe mine, sau ochii tai ?

- Unguroaica ( în timp ce sare din pat ):
Ioi, draga !...Nu fii suparat ! O platit înainte !

- Cehoaica :
Pepa, nu te impacienta, draga ! Tocmai am aflat ca, el e noul tau sef !...

- Nevasta de secui :
No, daca ai baut toata palinca din casa, eu cu ce era
sa-l fi servit pe musafir ?

· Sotia ajunge acasa de la cumparaturi si, surprinsa, isi gaseste sotul in pat cu o tanara frumoasa. Tocmai cand se pregatea sa iasa furioasa din camera, sotia este oprita de sotul sau care ii spune:
- Poate ar trebui totusi sa asculti ce s-a intamplat... Venind acasa de la serviciu, am zarit pe autostrada aceasta tanara ce parea obosita si imbracata saracacios. Am adus-o acasa si i-am oferit o friptura din carnea pe care o uitasesi de mult in frigider. Era desculta si atunci i-am dat sandalele tale bune, dar pe care tu nu le mai purtai din cauza ca nu mai erau la moda. Ii era frig si atunci i-am dat puloverul pe care ti l-am facut cadou de ziua ta dar pe care nu l-ai purtat niciodata pentru ca nu ti se potrivea culoarea. Avea pantalonii sfasiati si atunci i-am dat o pereche de jeansi care iti ramasesera mici, dar care de altfel erau foarte
buni. Si apoi, tocmai cand se pregatea sa plece, fata m-a intrebat:
- Mai este ceva ce sotia ta nu mai foloseste?

· Mister Bean la examen:

* Camera ascunsă:

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

luni, 22 iulie 2019