MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 10 IULIE 2019

Bună ziua, prieteni!

Vă invit zilnic să urmăriți postările mele, iar dacă le apreciați le puteți face cunoscute și prietenilor Dumneavoastră!
Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 10 Iulie

Evenimente

• 48 î.H.: Bătălia de la Dyrrhachium: În Macedonia, Iulius Cezar abia evită o înfrângere catastrofală în fața lui Pompei.
• 1086: Regele Knut al IV-lea al Danemarcei este ucis de țărani rebeli.
• 1212: Cel mai grav dintre incendiile timpurii ale Londrei distruge mare parte din oraș.

·         1466: Incep lucrarile de constructie la Manastirea Putna, ctitorie a lui Stefan cel Mare, ridicata dupa cucerirea cetatii Chilia. Conform Letopiseţelor putnene şi Cronicii moldo-polone, pe 10 iulie a început zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ştefan cel Mare, concepută in plan triconc dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa. Pe 15 septembrie Ştefan cel Mare a cumpărat satul Vicovul de Sus, cu 200 de zloţi tătăreşti si l-a daruit Mănăstirii Putna, a cărei construcţie abia începuse, inaugurând astfel seria marilor donatii pentru gloriosul său aşezământ religios.

·         1553:  La patru zile după moartea predecesorului ei, Eduard al VI-lea, Lady Jane Grey  a fost proclamată regină a Angliei și a început scurta sa domnie de nouă zile. Pe patul de moarte,  regele Eduard, în ciuda voinței tatălui, și-a lipsit surorile  Elisabeta și Maria, care în mod normal ar trebui să-i succeadă la tron, de dreptul de succesiune la tron și a numit ca urmașă a sa pe Jane Grey,verisoara sa, după care și-a luat rămas bun de la viață. Pe 9 iulie 1553, Consiliul Coroanei a informat-o pe Jane despre decizia defunctului rege, iar o zi mai târziu, a fost declarată regină a Angliei, sub denumirea de Jane I. Maria Tudor, sora lui Eduard al VI-lea, a adunat oastea la Norfolk iar  pe 19 iulie 1553, Maria a intrat în Londra, iar regina Jane I a fost acuzată de trădare și, împreună cu soțul ei, a fost întemnițată în Turnul Londrei.  Șase luni mai târziu, pe data de 12 februarie 1554, Jane Grey a fost decapitată în Tower Green, iar soțul ei, Guildford Dudley, a fost executat în Tower Hill.

·         1606: Simion Movila devine domn al Moldovei. Simion Movilă, a fost Domn al Munteniei din  octombrie 1600 – pana la 3 iulie 1601, și  din august 1601 – pana in august 1602. Devine domn al  Moldovei pe  10 iulie 1606  si ramane pe tron pana  la 24 septembrie 1607. I-a luat locul  fratelui  său Ieremia Movilă în iulie  1606, dupa moartea acestuia, reușeșind să fie recunoscut și de sultan. Cât timp a fost domnitor în Moldova, a avut relații de dușmănie cu polonezii, care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc să-l otrăvească în 1607. A fost înmormântat la Mănăstirea Sucevița.

·         1630: Casatoria lui Rembrandt cu Saskia, pictata in multe tablouri cu personaje biblice.

·         La 10 iulie 1774 s-a încheiat Pacea de la Kuciuc-Kainargi, Dobrogea de sud, în urma Războiului ruso-turc 1768-1774. Stipulările tratatului, contrariu pretenţiilor Imperiului Rus, care cerea Oceakov-ul, întrega Moldovă şi Muntenia (Ţara Românească), s-au mărginit în a ceda Imperiului Rus Kerci-ul şi Enicale, precum şi a proclama pe tătarii din Crimeea independenţi de Turcia. Prin Tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi Moldova şi Muntenia, rămîn sub suzeranitate turcească, însă Ruşilor li se recunoaşte dreptul de control şi de apărare a Românilor contra abuzurilor turceşti. Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în principatele române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus exercită un control şi au un amestec continuu în toate afacerile ţărilor române. Războiul ruso-turc din 1768 s-a început cînd Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii; în curînd însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt. Goliţin cedă comandamentul lui Rumeanţev, care bătu pe turci lîngă Kameneţ. Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pîrvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins. Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor. Delegaţia boierilor din Muntenia ceru alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, cîte 12 pe rînd, sub guvernator rus, veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus. Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca acestă să devină pur şi simplu judeţ (oblasti) a Imperiului Rus. Ruşii însă nu s-au putut bucura de izbîndele lor, căci sub ameninţare de război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti ale în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pace cu Turcii, renunţînd la cuceririle făcute.

·         1778:  Ludovic al XVI-lea al Franţei declară război Marii Britanii, venind in sprijinul razboiului de independenta al americanilor. 

·         1821: Statele Unite iau  în posesie teritoriul  Florida,  recent cumparat  de la Spania.

·         1837: Scrisoarea prin care egumenul Manastirii Gura numeste ca intai statator la Stavropoleos pe Leonte

·         1872: La Bucuresti apare gazeta muncitoreasca “Uvrierul”, care continua traditia “Analelor tipografice”.

·         1890: Wyoming a fost admis ca cel de-al 44-lea stat al Statelor Unite.

·         1913: In  Death Valley (Valea Mortii)  din  California se  semnaleaza  o temperatura de   134 ° F  (adica +56.7 ° C), cea mai ridicată temperatură înregistrată în Statele Unite ale Americii.

·         1921:  Bloody Sunday in Belfast, Irlanda  de Nord: 16  persoane sunt ucise şi 161 case distruse în timpul  revoltei armate a irlandezilor impotriva stapanirii britanice.

·         1925: In orasul Dayton, Tennessee, din Statele Unite, incepe asa numitul “Proces al maimutelor”  intentat unui tanar profesor,  John T. Scopes,  acuzat de a  fi  predat Teoria evolutionista a lui Charles Darwin in scoala, incalcand  Legea  Butler care interzicea acest lucru.

·         1925: A fost înființată agenția rusă de presă TASS (din 22 ianuarie 1992,ITARTASS).

·         1927: La Manastirea Neamtului se desfasoara Congresul Conducatorilor Miscarii Studentesti legionare.

·         1940: Au loc tratative ungaro-germano-italiene la Munchen, pentru pregatirea Diktatului de la Viena.

·         1943: Armatele anglo–americane debarcă în insula Sicilia, deschizând un nou front în cel de–Al Doilea Război Mondial (Operațiunea Husky)

·         1946: In Ungaria ocupata de sovietici inflatia atinge proportiile extraordinare de 348, 46 procente intr-o zi , preturile dublandu-se la fiecare 11 ore.

·         1948: Casatoria Regului Mihai I cu printesa Anna de Bourbon-Parma, in salonul tronului din Atena.

·         1955: Prin Hotarârea Consiliului de Ministri (HCM) 903/1955, pe lânga Consiliul de Ministri al Republicii Populare Române se constituie Comitetul pentru Energia Nucleara, care „va asigura baza materiala pentru cercetarile în domeniul fizicii nucleare si aplicarea lor în domeniile stiintei si tehnicii“.

·         1955: Uniunea Sovietică - Primul zbor al avionului TU–104, pionier al aviației civile cu reacție

·         1962: A fost lansat, de la Cape Canaveral, Telsar, primul satelit de telecomunicații, făcând posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic

·         1962 - În această zi Biroul de Patente American îi acordă lui Nils Bohlin patentul pentru centura de siguranţă în trei puncte, folosită în vehiculele rutiere. Povestea acestei invenţii începe patru ani mai devreme, atunci când Volvo l-a angajat pe Nils Bohlin, fost specialist în industria aeronautică, pentru a deveni şeful departamentului de siguranţă din cadrul constructorului suedez. Centura de siguranţă a fost creată în mai puţin de un an, în 1959 fiind deja testată pe mai multe vehicule Volvo. Dovedindu-se foarte eficientă invenţia sa, Bohlin a făcut pasul următor aplicând în August 1959 pentru a îşi patenta invenţia. Până a primit însă recunoaşterea oficială şi legală a durat 3 ani, în 1962 acordându-i-se patentul cu numărul 3.043.625 datat 10 iulie 1962. Centura sa de siguranţă era foarte similară cu cea pe care noi o folosim zilnic, fiind vorba de două benzi care se uneau în proximitatea şoldului, acolo unde mecanismul se cupla. Volvo a vândut acest patent către alţi producători în anii următori, creaţia lui Bohlin devenind standard pentru industrie. În 1966 americanii au fost primii care au primit centuri de siguranţă obligatorii pe automobile prin actul National Traffic and Motor Vehicle Safety Act.

·         1970: A fost creată Banca Internațională de Investiții (BII)

·         1985: Nava Greenpeace Rainbow Warrior este bombardată și scufundată în Auckland, Noua Zeelandă de către agenții francezi DGSE, omorându-l pe fotograful portughez, Fernando Pereira, care se afla ls bordul acesteia. Scufundarea navei Rainbow Warrior, nume de cod OPERATION Satanique,  a fost un act terorist efectuat la 10 iulie 1985, prin „acțiunea” Direcției Generale de Securitate Externa (DGSE), ramură a serviciilor de informații externe francez. În timpul operațiunii, doi agenți au scufundat nava amiral a flotei Greenpeace, Rainbow Warriorîn portul Auckland, Noua Zeelandă, pe drumul său spre un protest împotriva unui test nuclear francez planificat în Mururoa. Fernando Pereira, unfotograf portughez ce se afla la bordul navei, s-a înecat pe corabia care s-a  scufundat. Franța a negat inițial responsabilitate, dar doi agenți francezi au fost capturați de către poliția din Noua Zeelandă și acuzati de incendiere, conspirație pentru a comite incendiere, daune intenționată și crimă. Când adevărul a ieșit la iveala, scandalul a dus la demisia ministrului francez al Apărării Charles Hernu. Cei doi agenți au pledat vinovat pentru omor prin imprudență și au fost condamnați la zece ani de închisoare. Ei au petrecut doar peste doi ani in insula franceză Hao înainte de a fi eliberati de guvernul francez.

·         1985: A fost reintrodusa in SUA vechea denumire clasica a ”Coca-Cola”, in urma controverselor legate de schimbarea numelui in ”New Coke”.

·         1991: Boris Eltin a devenit primul presedinte rus ales prin vot democratic, in alegerile prezidențiale din Rusia care au avut loc pe 12 iunie 1991, Elțin a câștigat 57% din voturile populare și a fost învestit în funcție pe 10 iulie. Boris Eltin a murit la varsta de 76 de ai, in ziua de 23 aprilie 2007. Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007), a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct.
  ·         1992: La Miami, Florida, fostul lider panamaian Manuel Noriega este condamnat la 40 de ani de inchisoare pentru trafic d edroguri.

      1994: România pierde în fața Suediei, calificarea în semifinale Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, unde putea întâlni echipa Braziliei

·         1997 - Preşedinţii S.U.A. şi Franţei, Bill Clinton şi Jacques Chirac, au devenit cetăţeni de onoare ai Capitalei printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

·         2000: 30 milioane de oameni, din peste 2.000 orașe, au participat la un „Marș al lui Iisus" pentru celebrarea celor 2.000 ani de creștinism.

·         2000: Israel: Președintele Ezer Weizman își dă demisia, cu trei ani înainte de încheierea celui de–al doilea mandat în fruntea statului. La sfârşitul anului 1999, ziarele au publicat acuzaţii potrivit  cărora  Weizman ar fi  acceptat sume mari de bani de la oameni de afaceri înainte de a deveni preşedinte, fara sa declare acest lucru organelor competente.A fost fortat sa demisioneze in urma  presiunii opiniei publice. Demisia lui Weizman a intrat în vigoare la 13 iulie 2000. Ezer Weizman (n. 15 iunie 1924, Tel Aviv – d. 24 aprilie 2005) a fost un general și om politic israelian. A fost președinte al Israelului în perioada 13 mai 1993–13 iulie 2000. În perioada iulie 1958–aprilie 1966, generalul Ezer Weizman a fost comandant al Forțelor Aeriene ale Israelului.

·         2003: Premiera in tehnologia culturii de organe: medici chinezi anunta ca au reusit sa dezvolte inima unui embrion uman, plantata in vitro.

·         2008: Fostul ministru de interne al Republicii Macedonia, Ljube Boškoski  a fost achitat de Tribunalul International O.N.U.  de acuzatiile  de crime de razboi. 

·         2011: Tabloidul britanic  News of the World  isi publica ultima editie dupa o existenta de  174  de ani, ca urmare a implicarii sale  in scandalul telefoanelor ascultate.

• 2015: România: Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, rata anuală a inflației a ajuns în teritoriu negativ (-1,6%), pe fondul reducerii TVA la alimente și băuturi la 9%.
• 2016: Echipa națională de fotbal a Portugaliei câștigă finala Campionatul European de Fotbal 2016 cu scorul de 1-0 în fața echipa națională de fotbal a Franței

Nașteri

·         1419: S-a nascut imparatul Japoniei Go-Hanazono ; (d. 1471).

·         1452: S-a nascut regele Scotiei James al III- lea ; (d. 1488).

·         1509: Jean Calvin, sau pur și simplu Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva) a fost un reformator religios francez. Alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în opoziție cu anumite dogme și ritualuri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină - Calvinismul - relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a luteranismului.

Jean Calvin s-a născut cu numele de Jean Cauvin la Noyon, în Picardia, Franța. Martin Luther a scris cele 95 de teze în 1517, când Calvin avea 8 ani.

Tatăl lui Calvin, paznic al episcopului Noyon, l-a trimis la colegiul De la Marche și apoi, în continuare, la Sorbona din Paris, pentru a studia dreptul. În 1532 devine doctor în drept la Universitatea din Orléans. Prima sa lucrare publicată a fost un comentariu al lucrării filozofului roman Seneca De clementia. Adoptă curând principiile Reformei, pe care, începând din 1532, începe să le propage la Paris. Amenințat cu închisoarea, se refugiază la Nérac, sub protecția Margaretei de Navarra, favorabilă protestantismului. În 1534, în urma persecuțiilor suferite de protestanții francezi, numiți și hughenoți, este nevoit să părăsească Franța.

După peregrinări în Basel, Ferrara și din nou la Paris, în 1536, convins fiind de reformatorul Guillaume Farel, Calvin se stabilește definitiv la Geneva, unde este numit profesor de teologie. A trăit aici aproape jumătate din viață.

Principala operă a lui Calvin în istoria literaturii Reformei:

• Învățământul religiei creștine
  • publicată în latină (Christianae religionis institutio) în 1536 la Frankfurt am Main (ediția definitivă: 1559)
  • publicată în franceză (Institution de la religion chrétienne) în 1541 la Geneva (ediția definitivă: 1560)

Alte scrieri:

• De Clementia - un comentariu asupra operei cu același nume de Seneca (1532)
• Psychopannychia - împotriva sectei anabaptiste (1534)
• Catehismul Bisericii din Geneva

Calvin a publicat, între altele, și diverse volume de comentarii ale Bibliei.

Calvin nu recunoaște decât două sacramente (Taine): Botezul și Comuniunea (Împărtășania). Respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor și celor condamnați la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru. Publicațiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în multe părți ale Europei. Calvinismul a devenit religia majorității populației în Scoția, Olanda și părți din Germania de nord și a avut o influență mare în Ungaria și Polonia. Majoritatea coloniștilor de pe coasta atlantică americană și din New England erau calviniști, inclusiv puritanii și coloniștii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calviniști olandezi (deși câțiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuți cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile lui Huntingdon Connexion. Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluției americane.

Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea sau damnarea unui individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun început).

Jean Calvin a călătorit la Strasbourg și, mai târziu, prin cantoanele Elveției. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a scris despre rugămintea lui Farel: "M-am simțit de parcă Dumnezeu din cer și-a pus mâna sa măreață pe mine pentru a mă opri din cursa mea". După optsprezece luni, reformele prea severe ale lui Calvin și Farel, precum și amestecul lor în treburile statului au dus la exilarea celor doi.

Timp de trei ani, Calvin activează la Strasbourg în biserica Hughenoților francezi. După un timp, Calvin a fost invitat să se întoarcă la Geneva. El a reorganizat structura religioasă și politică a orașului, după bazele Bibliei, cu miniștri, învățători, sfat al bătrânilor și diaconi. În 1559 Calvin a fondat o școală pentru educația copiilor și un spital pentru nevoiași, precum și Academia din Geneva, sub rectoratul lui Teodor Beza.

Calvin a pus bazele unui guvernământ teocratic protestant intolerant, instituind o represiune severă a adversarilor reformei, mergând până la exil sau pedeapsa cu arderea pe rug (de exemplu: Miguel Servet, acuzat de erezie privind dogma Sfintei Treimi). Femeile erau obligate să se îmbrace în negru și nu aveau voie să se fardeze. Bazat pe texte din Vechiul Testament, a pornit o adevărată campanie de vânătoare a vrăjitoarelor și de combatere a magiei, recurgând la tortură pentru recunoașterea vinovăției. Constituția statului teocratic al Genevei - astăzi l-am numi "fundamentalist religios" - prevedea pedeapsa cu moartea pentru blasfemie, erezie și vrăjitorie. În anul 1545, în timp de câteva luni, 45 de femei au fost arse de vii ca vrăjitoare în fața caselor pe care le-ar fi fermecat, după ce fuseseră torturate. În 1602, Anton Praetorius, un pastor calvinist din Germania, a protestat împotriva acestui aspect al teologiei lui Calvin, în publicația Gründlicher Bericht von Zauberei und Zauberern ("Studiu aprofundat asupra vrăjitoriei și vrăjitorilor").

Sănătatea lui Calvin a început să se deterioreze, suferind de migrene, hemoragii pulmonare, gută și pietre la rinichi. Câteodată, trebuia să fie transportat până la amvon. Calvin a avut și mulți detractori, era amenințat și insultat. El își petrecea viața privată pe Lacul Geneva, citind Sfintele Scripturi și bând vin roșu. Spre finalul vieții sale, le zicea amicilor săi care erau preocupați de regimul său zilnic de muncă, "Ce? Vreți ca Domnul să mă găsească lenevind când va veni?"

Jean Calvin a murit la 27 mai 1564 și a fost îngropat într-un mormânt simplu și anonim, într-o parte a Genevei, așa cum a cerut el.

Jean Calvin

·         1682: Roger Cotes, matematician englez (d. 1716)

·         1732: S-a nascut Joseph-Jerome Lefrancois de Lalande, astronom francez.

·         1736: Maria Walpole (10 iulie 1736 – 22 august 1807), Contesă Waldegrave și Ducesă de Gloucester și Edinburgh, a fost membră a familiei regale britanice, soția Prințului William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh. Căsătoria ei cu Ducele, fără ca regele George al III-lea să știe, a dus la adoptarea Actului Regal al căsătoriilor din 1772.

Maria în doliu, pictură de Gainsborough.

Maria Walpole a fost fiica lui Edward Walpole și a Dorothy Clement. Bunicul ei a fost Robert Walpole, considerat a fi primul prim ministru al Regatului Unit (1721–41). Maria a crescut la Casa Frogmore în Windsor, Berkshire; părinții ei nu erau căsătoriți și statutul ei nelegitim a împiedicat statutul ei social în ciuda conexiunilor familiei ei.

La 15 mai 1759, s-a căsătorit cu James Waldegrave, Conte Waldegrave, fiul lui James Waldegrave și al Mary Webbe. După căsătorie, Maria a devenit Contesă Waldegrave. Contele Waldegrave a murit la 28 aprilie 1763, lăsând-o pe Maria văduvă cu trei copii:

• Lady Elizabeth Laura Waldegrave (1760–1816) care s-a căsătorit cu verișorul ei, George Waldegrave
• Lady Charlotte Maria Waldegrave (1761–1808) care s-a căsătorit cu George FitzRoy
• Lady Anna Horatia Waldegrave (1762–1801) care s-a căsătorit cu Lord Hugh Seymour.

Anna și Hugh au fost străbunicii lui Charles Spencer, al 6-lea Conte Spencer, care a fost străbunicul Prințesei Diana de Wales.

La 6 septembrie 1766 Maria s-a căsătorit cu Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh (1743-1805) la casa ei din Londra. Ducele era al treilea fiu al lui Frederick, Prinț de Wales și fratele regelui George al III-lea al Regatului Unit. Căsătoria a fost realizată în secret, deoarece familia regală britanică nu ar fi aprobat o căsătorie între un Prinț regal și o văduvă care nu avea rang regal. Au trăit la St Leonard's Hill în Clewer, în apropiere de Windsor și au avut trei copii.

• Prințesa Sophia de Gloucester (1773–1844)
• Prințesa Carolina Augusta Maria de Gloucester (1774–1775)
• Prințul William Frederick, Duce de Gloucester și Edinburgh (1776–1834)

Căsătoria lor și cea a fratelui mai mic al Ducelui, Prințul Henry, Duce de Cumberland și Strathearn, a dus la adoptarea Actului Regal al căsătoriilor din 1772, prin care descendenții regelui George al II-lea trebuiau să solicite aprobarea suveranului înainte de căsătorie. Cu toate acestea, dispoziția nu a putut fi aplicată retroactiv, astfel că nunta dintre Maria și Duce a fost considerată legală de către parlament. Din cauza furiei regelui George al III-lea, Maria nu a fost primită niciodată la curte.

Al doilea copil al Mariei și a Ducelui, Prințesa Caroline, a murit la vârsta de nouă luni în urma unei inoculări de variolădestinată s-o protejeze de această boală

Maria Walpole

Ducesă de Gloucester și Edinburgh Contesă Waldegrave

* 1747: Wilhelmina Caroline a Danemarcei (daneză Vilhelmine Caroline, germană Wilhelmine Karoline) (10 iulie 1747 – 14 ianuarie 1820) a fost Electoare de Hesse-Kassel.

A fost una din fiicele regelui Frederic al V-lea al Danemarcei (1723–1766) și a primei lui soții, Louise (1724–1751), fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii.

La Palatul Christiansborg la 1 septembrie 1764 ea s-a căsătorit cu Prințul Wilhelm de Hesse, conte de Hanau, unul dintre cei mai bogați conducători ai vremii. Wilhelmina și Wilhelm au crescut împreună, s-au jucat împreună când erau copii, Wilhelm fiind evacuat de la curtea daneză în timpul Războiului de Șapte Ani (1755–63), și au decis de timpuri că se vor căsători când vor deveni adulți. Cuplul s-a stabilit la Hanau.

Wilhelm a succedat în 1785 ca Landgraful Wilhelm al IX-lea de Hesse și în 1803 a fost ridicat la rang de Elector de Hesse-Kassel sub numele Wilhelm I. Mariajul a fost unul nefericit: soțul ei a fost infidel și a avut multe amante, printre care cea mai notabilă a fost Karoline von Schlotheim, pe care el a numit-o contesă de Hessenstien.
Caroline a fost descrisă ca fiind frumoasă, distantă și simpatică; în 1804 ea încă vorbea daneza fără accent și avea un atașament puternic pentru țara natală.

În 1806, Hesse a fost ocupată de Franța. Soțul și fiulei au fugit la cumnatul ei, Carol de Hesse, în Schleswig, însă ea a rămas până s-a instalat un guvernator francez, după care ea s-a mutat la fiica ei Amaliela Gotha.^[1] Și-a petrecut întreaga durată a Regatului Westphalia (1806–13) în exil, la Schleswig, la Praga și în alte locuri. În 1813, soții s-au întors la Kassel.

Copii:

• Maria Frederica (1768–1839), căsătorită cu Alexius Frederic Christian, Duce de Anhalt-Bernburg
• Caroline Amalie (1771–1848), căsătorită cu Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg
• Frederick (1772–1784)
• Wilhelm al II-lea (1777–1847)

Wilhelmina Caroline a Danemarcei

Electoare de Hesse-Kassel

* 1786: Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières (n. 10 iulie 1786, Lille – d. 23 iunie 1862, Lambersart), a fost un botanist și micolog francez. A fost editorul revistelor științifice Annales des sciences naturelles și Bulletin de la société des sciences de Lille.^[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Desm..

Născut într-o casa de negustori bogați, tatăl fiind Jean Baptiste Joseph Desmazières și mama Agnès Isabelle Hollois,^[2] Jean Baptiste Desmazières a fost atras din tinerețe foarte pronunțat de natură, ce l-a condus la studiul botanici, iar când a devenit stăpânul acțiunilor sale, deși încă foarte tânăr, dar bogat și de acea independent, a încetat cu toate celelalte ocupații (de exemplu studiul în farmacologie) pentru a se dedica în întregime interesului său favorit, botanicii criptogamice. Dar de asemenea horticultura a ocupat un loc important în afecțiunile sale. Astfel a început cu crearea unui ierbar bogat, o bibliotecă magnifică și o colecții minunată de zambile, lalele, anemone și piciorul cocoșului. În 1812, Desmazières a debutat în lumea științifică cu publicarea lucrării sale foarte moderne pentru acest timp anume Agrostographie des départemens du nord de la France, o descriere sistematică a terenurilor cultivate din nordul Franței. O întâmplare norocoasă a fost cunoștința cu Romaine Henriette Maquet (1794-1856), o femeie de caracter nobil și o educație cu adevărat superioară, cu care s-a căsătorit în 1813, petrecând astfel cea mai mare parte a vieții sale cu ea.^[2] Romaine s-a interesat și angajat în plin pentru munca bărbatului și el i-a datorat acea perfecțiune și delicatețe de pregătire care disting fascicolele criptogamistului din Lille.

În 1823, a apărut suplimentul botanografiei Belgiei și a florei din nordul Franței (Catalogue des plantes omises dans la botanographie belgique et dans les flores du Nord de la France), o carte de o sută de pagini care conține observații excelente asupra plantelor monocotiledonate și un număr mare de indicații privind plantele rare din Belgia și Franța. Cu această mică lucrare autorul a explorat cu succes Flandra, Brabantul și Hainaut, dovedind că marea ramură a criptogamelor a atras definitiv atenția sa deosebită. De fapt, de atunci, el s-a angajat exclusiv în cercetarea și studiul plantelor inferioare.

În ianuarie 1825 a apărut primul fascicul despre plantele criptogame din nordul Franței (Plantes cryptogames du Nord de la France). Această publicație importantă, alcătuită din șaizeci de fascicule care conțin trei mii de specii aparținând tuturor familiilor de criptogame, a fost cea mai mare operă din viața sa (volumul 2 în 1826). Ea formează cea mai extinsă și conștiincioasă colecție care a apărut probabil până în prezent în Europa. Ecoul evident acordat acestei colecții l-a îndemnat curând să determine criptogamele Franței în ansamblu. Persoanele care l-au ajutat cu acest studiu, între alții Louis Alphonse de Brébisson (1798-1872), Jean-Baptiste-Pierre Guépin (1778-1858), Camille Montagne (1784-1866), Jean-Baptiste Mougeot sau Wilhelm Nylander (1822-1899), s-au grăbit săi comunice rezultatele cercetărilor lor, vrând să participe la impulsul dat. Rezultatul eforturilor comune au fost trei serii de plante criptogame franceze (plantes cryptogames de France) descrise și catalogate sub îndrumarea autorului, prima conținând 1850, a doua 2200 și a treia 950 de numere. Publicarea a avut loc în anul 1853.^[3]

Savantul, editorul revistelor științifice Annales des sciences naturelles și Bulletin de la société des sciences de Lille, și-a dedicat toată viața botanicii și micologiei, de acea a plecat din orașul Lille pentru a locui în casa sa de la Lambersart pentru ultimii săi ani, pentru ca, departe de orice distragere a atenției, să se dedice în întregime științei (totuși a fost ales consilier al municipiului). Înzestrat cu o îndelungă răbdare, un mare talent de observare și fiind un om priceput excelent să folosească microscopul, a lăsat un nume care nu va pieri. Dar domnul Desmazières nu a fost doar un om de știință, ci, de asemenea, un om bun. Societatea de beneficii, cea de ajutor reciproc și consiliul municipal al comunei sale l-au numărat printre membrii săi cei mai caritativi. Moartea lui prea timpurie după o boală crâncenă la numai 66 de ani a generat în lumea științei, dar și în popor, regrete profunde.

Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières

·         1792: George Mifflin Dallas, politician american (d. 1864)

·         1830: S-a nascut pictorul francez Camille Pissarro; (d. 1903). Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane – d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mişcării impresioniste şi în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuţia pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat şi alţii a influenţat, deşi mai puţin remarcat, apariţia picturii moderne din secolul al XX-lea.

·         1835: Henryk Wieniawski, compozitor polonez (d. 1880)

·         1856: Nikola Tesla (în sârbă Никола Тесла; n. 10 iulie 1856,^[5][6][1] Smiljan, Gospić, Austro-Ungaria^[7][1] – d. 7 ianuarie 1943,^{[7][5][6][8][9][1]} New York, New York, SUA^[10][1]) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Tesla este considerat ca fiind un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Invențiile, precum și munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.

Tesla era etnic sârb^[11], fiind născut în satul Smilijan, în Imperiul Austriac (actualmente în Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Prin demonstrația lui de comunicare fără fir prin intermediul undelor radio în 1894 și după victoria în „războiul curenților”, a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electricieni ai S.U.A. Mare parte din munca sa inițială a fost pionierat în ingineria electrică modernă și multe dintre descoperirile lui au fost de foarte mare importanță. În toată această perioadă, în Statele Unite faima lui Tesla rivaliza cu a oricărui inventator sau om de știință al vremii, dar din cauza afirmațiilor sale aparent incredibile și în unele cazuri aproape neverosimile despre dezvoltarea invențiilor și inovațiilor științifice și tehnologice, Tesla a fost în final etichetat drept un om de știință nebun.

Statuia lui Nikola Tesla în State Park lângă Cascada Niagara

Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Nikola Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către știință drept cea mai nobilă metodă de îmbunătățire a condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului industrial și una care să fie compatibilă cu natura.

Cu numele său este denumită unitatea de măsură a inducției magneticedin Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T).

Certificatul de botez al lui Nikola Tesla atestă ca dată a nașterii 28 iunie 1856. Tatăl său a fost Milutin Tesla, preot ortodox sârb,^{[12][13][14][15]} iar mama, Duka Mandić.

Milutin Tesla, tatăl lui Nikola Tesla, preot al Bisericii Ortodoxe Sârbe

Nikola Tesla a fost al patrulea fiu dintr-o familie cu cinci copii, având un frate mai mare, Dane (care a murit într-un accident de echitație când Nikola avea 9 ani) și trei surori (Milka, Angelina și Marica).^[16]

Casa Memorială și sculptura Nikola Tesla (Similjan, Croația)

Familia lui s-a mutat la Gospić în 1862. Tesla a urmat cursurile școlii „Gymnasium Karlovac” în Karlovac, unde a terminat în doar trei ani ciclul de învățământ de patru ani.^[17]

Ulterior a început studiile de inginerie electrică la Universitatea din Grazîn 1875, timp în care a experimentat unele utilități ale curentului alternativ. Unele surse afirmă că a fost licențiat al Universității din Graz,^[18][19][20] cu toate acestea, universitatea afirmă că nu a obținut nicio diplomă și că nu a trecut mai departe de al doilea semestru al anului trei, moment în care a renunțat la cursuri.^{[21][22][23][24]}. În decembrie 1878 a plecat din Graz și a întrerupt legăturile cu familia. Apropiații credeau că se înecase în Râul Mur. S-a îndreptat către Maribor (astăzi în Slovenia), unde a obținut prima sa slujbă ca subinginer, post pe care l-a ocupat timp de un an. În timpul acestei perioade a suferit o criză nervoasă. Tesla a fost apoi convins de către tatăl său să se înscrie la cursurile Universității Carolina din  Praga, la care a asistat în vara anului 1880. Aici a fost influențat de către Ernst Mach. Cu toate acestea, după moartea tatălui său a abandonat universitatea, terminând doar un curs.^[25]

Citind cartea lui Ruder Boskoviç, Theoria Philosophiae Naturalis, în fata bobinei transformatorului său de înaltă tensiune în East Houston Street, New York

Tesla își petrecea mult timp citind cărți, pe care le memora în întregime, având o memorie fotografică.^[26] Tesla a relatat în autobiografia sa că în numeroase ocazii a experimentat momente detaliate de inspirație. În timpul copilăriei a avut mai multe episoade de boală. Avea o afecțiune foarte ciudată, care se manifesta prin apariția unor fascicule de lumină orbitoare în fața ochilor, adesea însoțite de halucinații. Aceste halucinații erau asociate unui cuvânt sau unei idei care îl urmărea. Uneori aceste halucinații îi dădeau soluția problemei care îl preocupa.

Putea vizualiza în formă reală orice obiect al cărui nume îl auzea. În prezent, afecțiunea numită sinestezie prezintă simptome similare. Tesla putea vizualiza o invenție cu o precizie incredibilă, incluzând toate dimensiunile, înainte de a începe să o construiască, tehnică pe care azi o cunoaștem ca gândire vizuală. Nu obișnuia să deseneze schițe ale invențiilor, concepea totul din minte. De asemenea, avea premoniții ale evenimentelor care aveau să se întâmple, premoniții care au început încă din timpul copilăriei.^[26]

În 1880 s-a mutat la Budapesta pentru a munci în Compania Națională de Telegrafie, devenită ulterior Compania Națională de Telefonie. Acolo l-a cunoscut pe Nebojša Petrovič, un tânăr inventator sârb care trăia în Austria. În ciuda faptului că întâlnirea celor doi a fost de scurtă durată, au lucrat împreună la un proiect care folosea turbine gemene pentru a genera energie continuă. În momentul în care s-a deschis centrala telefonică în 1881 în Budapesta, Tesla devenise șeful electricienilor din companie și a fost mai târziu inginer pentru primul sistem telefonic al țării. De asemenea a inovat un dispozitiv care, conform unora, era un amplificator telefonic, însă pentru alții ar fi fost primă boxă de amplificare a sunetului.

Nikola Tesla

Nikola Tesla in laboratorul său din Colorado Springs, în jurul anului 1900.

Dinamul de c.a. al lui Nikola Tesla folosit pentru generarea curentului alternativ care este folosit pentru transportul energiei electrice la mari distanțe.

* 1862: Tudor cavaler de Flondor, în germană Theodor Ritter von Flondor(n. 10 iulie 1862, Storojineț, Imperiul Austriac – d. 22 iunie 1908, Steglitz-Zehlendorf, Germania)^[1] a fost un compozitor, dar și politician, jurist și economist român pe timpul Imperiului Austro-Ungar.

Primul fiu al lui Gheorghe cavaler de Flondor (1830- 1892) și al Isabelei Dobrowolski de Buchenthal (1835-1890) a fost instruit în învățământ privat de Adolphina Wohlfarth ca pianist și din 1879 până în 1883 la Cernăuți ca violonist. După terminarea liceului tot acolo a studiat mai întâi Jurisprudență la Universitatea din Cernăuți (1882-1884), apoi, până la finalizarea 1888, la Universitatea de Agricultură din VienaȘtiințe economice (Hochschule für Bodenkultur). În același timp, el s-a înscris tot acolo la Academia de Muzică și Artă Dramatică (Akademie für Musik und darstellende Kunst) cu accent pe teoria muzicii și contrapunct pentru a deveni compozitor (în perioada 1884-1888). A studiat la profesorul Robert Fuchs, care de asemenea a fost profesorul tânărului George Enescu.^[2][3].După studiile din Viena s-a stabilit la conacul din Rogojești și a fost ales primar în Rogojești între anii 1889-1905.^[4]

Deja în 1883/1884, iar mai târziu de la 1899 până 1906, a fost vicepreședinte al Junimii, de asemenea directorul de cor și dirijor al societății "Armonia" în Cernăuți. Theodor a mai fost director de cor și dirijor al societății "România Jună" (1885-1888), la a cărei aniversare a participat orchestra lui Johann Strauss.^[5][6] Tudor Flondor era în primul rând violonist, însă stăpânea și alte instrumente, cum sunt pianul, armoniul, chitara, flautul și clarinetul.

Pe lângă activitățile sale muzicale, a lucrat în 1904 ca economist și editor al "Agricultorul", ediției românești al Consiliului Cultural a Bucovinei, "Bukowinaer landwirtschaftliche Blätter".^[7]

Flondor a fost deputat al Dietei Bucovinei, apoi al Consiliului imperial din Viena (Reichsrat) (1901-1908). Profesorul V. Nicolaiciuc a declarat că un principiu de bază al său a fi fost coexistența pașnică a tuturor grupurilor etnice din Bucovina pe baza culturii lor.^[8]

Ultimul său cântec, "Tempi passati", l-a scris pe patul de moarte în sanatoriul privat "Fichtenhof" la Schlachtensee, astăzi Sectorul Steglitz-Zehlendorf al orașului Berlin, în care a trebuit să stea din cauza unei boli grele. A decedat pe 22 iuinie la ora șase după amiază.^[9][10]

Flondor a compus numeroase operete române, lucrări corale, serenade, dar, de asemenea, muzică instrumentală și muzică pentru vodevilurile lui Vasile Alecsandri. În lucrările sale se recunosc ecouri muzicale ale lui Brahms și Wagner.

În ciuda operelor lui bogate multe din lucrările sale sunt astăzi uitate. Internațional este jucată în principal serenada "Somnoroase păsărele", după o poezie de Mihai Eminescu.^[11][12]Cea mai cunoscută compoziție a sa a fost "Moș Ciocârlan", care s-a bucurat de un mare succes. Soția sa, Maria, era pianistă, așa că aceștia au continuat tradiția părinților de a organiza serate muzicale. La aceste evenimente, organizate la moșia de la Rogojești, veneau și frații lui Tudor, Iancu și Nicu Flondor.^[13]

Cântărețul Constantin Sandu a fondat societatea corală "Tudor Flondor" care s-a dedicat în special lucrărilor acestui compozitor.^[14]

După el a fost denumită o stradă în Cernăuțiul interbelic (1919), astăzi îi poartă numele o stradă în București, iar biblioteca orașului Rădăuți - numele lui.

Frații săi au fost Iancu cavaler de Flondor, care a contribuit decisiv la Unirea Bucovinei de Nord cu România în 1918 și Nicu baron de Flondor, primarul orașului Cernăuți, în trei rînduri, apoi deputat în Parlamentul României Mari; de asemenea, a avut o soră Elena (1868-1916), căsătorită cu prințul Ioan Mavrocordat, din Dângeni.

În 1888 compozitorul s-a căsătorit cu Maria (1865-1950), fiica negustorului din Roman George Ciuntu, cu care a avut patru copii:

• Constantin de Flondor (1889-1942), un avocat și ministru plenipotențiar, diplomat activ la Sofia, Praga, Belgrad, Viena, Stockholm, Helsinki și Copenhaga, iar mai târziu mareșalul curții regale^[8]
• Isabella Nectara de Flondor, (1890-1985, New York), cunoscută sub prenumele de Nektar, a fost cântăreață de operă, membră a Operei de Stat din Viena.^[15]
• Gheorghe (George) de Flondor (1892-1976), deputat de Rădăuți și senator pentru "Partidul Național Liberal" (1927-1937), apoi rezident al regelui român în Bucovina, Conform profesorului dr. Ion Prelipcean el a salvat viața multor evrei între 1940 și 1942.^[8]
• Florica (Lealea) Racovitza-Flondor (n. 13 noiembrie 1897 - d. 7 februarie 1983) a fost o compozitoare. Ea a studiat la Universitatea de Muzică și Artă interpretară din Viena sub Joseph Marx și Emil Sauer.^[16] Artista s-a căsătorit în anul 1924 cu generalul de brigadă Aurel Racovitză^[

Tudor de Flondor

Tudor cavaler de Flondor pela 1885

·         1867: Maximilian de Baden (cunoscut ca Max von Baden; nume complet: Maximilian Alexander Friedrich Wilhelm of Baden) (10 iulie 1867 – 6 noiembrie 1929) a fost nobil și politician german. A fost moștenitorul Marelui Ducat de Baden, iar în 1918 a fost pentru scurtă vreme cancelar al Imperiului German.

Prințul Maximilian (stânga) cu verișoara lui Victoria de Baden și logodnicul acesteia, Gustaf al V-lea al Suediei, Palatul Tullgarn, ca. 1890

Născut în Baden-Baden, Maximilian a fost fiul Prințului Wilhelm de Baden, al treilea fiu al lui Leopold, Mare Duce de Baden și a Prințesei Maria Maximilianovna de Leuchtenberg, nepoată a lui Eugène de Beauharnais și nepoată de soră a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

A fost numit după bunicul matern, Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg și a semănat cu vărul său, Napoleon al III-lea al Franței.

Max a a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, apoi a fost instruit ca ofițer al armatei prusace. În 1906, Max von Baden a comandat regimentul 1 de dragoni având rangul de locotenent colonel. După moartea unchiului său, Frederic I, Mare Duce de Baden, în 1907, el a devenit moștenitor al tronului Marelui Ducat al vărului său Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden, a cărui căsătorie a rămas fără copii.

În 1911, Max von Baden a părăsit armata cu rangul de general maior. La izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, el a servit din nou, ca ofițer de stat major general în Corpul al XIV-lea al armatei germane. Totuși, la scurt timp el s-a retras în calitate de președinte de onoare al secțiunii Baden a Crucii Roșii germane și toată durata războiului a venit în ajutorul prizonierilor de război. În 1916 a fost numit președinte de onoare a YMCA.

Prințul Max avea reputația de a fi un aristocrat liberal și făcea parte din moderații care se opuneau aripii ultra-dreapte din Comandamentul Suprem al Armatei. În 1917 Max von Baden s-a opus în mod public reluării războiului submarin fără restricții care avea să conducă la intrarea în război a Statelor Unite ale Americii la 6 aprilie 1917.

Cancelarul Max von Baden și Vice-cancelarul Friedrich von Payer (al 2-lea din stânga) părăsind Reichstag, octombrie 1918.

Având în vedere prăbușirea Germaniei în ultimele zile ale războiului, cabinetul Cancelarului Georg von Hertling a demisionat la 30 septembrie 1918. Remarcat ca liberal, prințul a fost numit Cancelar al Germaniei de către împăratul Wilhelm al II-lea, la 3 octombrie 1918 cu scopul de a negocia un armistițiu cu Aliații, sperând că va fi acceptat de președintele american Woodrow Wilson.

În ceea ce privește politica internă, "Oberste Heeresleitung" (OHL) (Comandamentul Suprem al Armatei) a fost dispus să facă un compromis pentru a merge în direcția cerută de SUA pentru democratizare. Deși Max a avut rezerve serioase cu privire la modul în care OHL a vrut să poarte negocieri, a acceptat provocarea și a numit un guvern care pentru prima oară a inclus reprezentanți ai social-democraților ca secretari de stat: Philipp Scheidemann și Gustav Bauer. Chiar Ludendorff a pledat pentru un sistem parlamentar, care ar limita puterea Kaiserului, în principal, la îndatoriri de reprezentare.

A doua zi Maximilian a prezentat oficial o propunere de armistițiu cu acordul OHL; președintele Wilson a reacționat cu rezervă. Pentru a îmbunătăți poziția Germaniei cu Aliații, noul cancelar a impus prin amendamente constituția imperială, care a înlocuit treptat sistemul autoritar lăsat de Otto von Bismarck.

Totuși, eforturile guvernului de a asigura un armistițiu au fost întrerupte de revolta de la Kiel și izbucnirea revoluției în Germania la începutul lunii noiembrie. Maximilian, grav bolnav cu gripă spaniolă, a cerut lui Wilhelm al II-lea să abdice. Kaiserul, care a fugit din Berlinul revoluționar, în ciuda sfaturilor similare ale lui Hindenburg și Wilhelm Groener a considerat abdicarea doar ca împărat nu și ca rege al Prusiei.

La 9 noiembrie 1918, Maximilian a mers mai departe și a anunțat abdicarea oricum, și renunțarea la succesiune a Prințului Moștenitor Wilhelm. În aceeași zi, Philipp Scheidemann a proclamat Germania republică iar Maximilian a demisionat din funcția de cancelar în favoarea social democratului Friedrich Ebert

Max von Baden și familia

Maximilian s-a căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Hanovra, fiica cea mare a lui Ernest Augustus II de Hanovra și a Prințesei Thyra a Danemarcei. Cuplul a avut doi copii:

• Prințesa Marie Alexandra de Baden (1 august 1902 - 29 ianuarie 1944); căsătorită cu Prințul Wolfgang de Hesse, Landgraf de Hesse-Kassel, fiu al Prințului Frederic Karl de Hesse, care a fost desemnat rege al Finlandei, și a Prințesei Margareta a Prusiei; nu a avut copii. Maria Alexandra a fost ucisă într-un bombardament la Frankfurt în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
• Prințul Berthold de Baden (24 februarie 1906 - 27 octombrie 1963); mai târziu margraf de Baden; căsătorit cu Prințesa Theodora, fiica Prințului Andrew al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. Prin căsătoria cu Prințesa Theodora, Prințul Berthold a fost cumnatul Prințului Filip, Duce de Edinburgh.

Prințul Maximilian, Margraf de Baden, și-a petrecut restul vieții retras. El a respins un mandat pentru Adunarea Națională Weimar în 1919 oferit acestuia de către politicianul democrat german Max Weber. Împreună cu Kurt Hahn, el a fondat în 1920 școala internat "Schule Schloss Salem".

În 1928, ca urmare a decesului Marelui Duce Frederic al II-lea, Maximilian a devenit șeful Casei de Baden. El a murit la Salem anul următor, la vârsta de 62 de ani.

Maximilian de Baden

* 1869: Prințul Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus de Saxonia, Duce de Saxonia (germană Prinz Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus von Sachsen, Herzog zu Sachsen^[1][2]; 10 iulie 1869, Dresda^[1][2] - 24 noiembrie 1938, Altshausen^[1][2]) a fost al șaselea copil și al doilea fiu al regelui George al Saxoniei și a soției acestuia, Maria Anna a Portugaliei și fratele mai mic al ultimului rege al Saxoniei, Frederic August al III-lea al Saxoniei.^[1][2] Johann Georg este bine cunoscut drept un expert și un avid colecționar de artă.

Johann Georg a fost al șaselea din cei opt copii ai lui George al Saxoniei (1832-1904), penultimul rege al Saxoniei, și ai soției acestuia, Infanta Maria Ana a Portugaliei. A fost al doilea fiu al cuplului regal. Prințul a fost crescut la Dresda și a primit o educație romano-catolică strictă.

Și-a început educația cu profesori particulari până în 1881 când a început pregătirea militară. Din 1889 până în 1890, Johann Georg și fratele său mai mic Maximilian au studiat împreună la Freiburg im Breisgau. După trecerea la Universitatea din Leipzig, Johann Georg a urmat în principal cursuri de istorie și istoria artei. În 1909, prințul a primit un doctorat onorific de la Universitatea din Leipzig.

La 5 aprilie 1894, la Stuttgart, regatul de Württemberg, Johann Georg s-a căsătorit prima dată cu Ducesa Maria Isabella de Württemberg, al treilea copil și a doua fiică a Ducelui Filip de Württemberg și a Arhiducesa Maria Theresa a Austriei.^[1][2] Maria Isabella a murit la 24 mai 1904 la vârsta de 32 de ani, la Dresda.^[1][2]

S-a recăsătorit la 30 octombrie 1908, la Cannes, Franța, cu Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii, al patrulea copil și fiica cea mare a Prințului Alfonso, Conte de Caserta și a soției acestuia, Prințesa Antonietta a celor Două Sicilii.^[1][2] Ambele căsătorii au rămas fără copii.^[1][2]

Din 1902, Johann Georg a locuit la Schloss Weesenstein, la aproximativ 30 km de Dresda. În 1914, prințul a comandat regimentul 107 de infanterie.^[3]. În 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial și abdicarea fratelui său Frederick Augustus al III-lea, Johann Georg a vândut Schloss Weesenstein și și-a mutat domiciliul la Freiburg im Breisgau, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale. El a scris o biografie a unchiului său regele Albert și a publicat diverse broșuri ale istoriei artei.

Prințul a fost pasionat de călătorie, în timpul căreia și-a dobândit piese pentru colecțiile sale. A călătorit de multe ori în Rusia, Asia Mică și Marea Mediterană și a fost deosebit de interesat de arta creștină și arta bisericii primare. A colecționat obiecte de artă egiptene, ushabti, mumii, obiecte de teracotă, vase negre și roșii din Grecia antică, reliefuri funerare din Palmyra, vase de epocă, etc. El a fost, de asemenea, fascinat de arta bizantină, toate tipurile de cruci ortodoxe și icoane. De asemenea, a avut o mare colecție de arhive fotografice de artă din călătoriile sale.

Statul [Renania-Palatinat]] a achiziționat colecțiile sale în 1949-1950 și le-a depozitat la Institul de Istoria Artei de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz. Din 1981 sunt depozitate la Muzeul de Stat din Mainz.

Prințul Johann Georg al Saxoniei

·         1871: Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust (franceză maʁsɛl pʁust; 10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922) a fost un romancier, eseist și critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut (în limba franceză À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani. Această colaborare cu Gallimard nu a fost lipsită de peripeții, autorul a propus volumul editurii, care în epocă purta titulatura de Nouveau Revue Francais, dar marele scriitor André Gide a respins manuscrisul, astfel încât autorul a publicat prima parte a romanului pe speze proprii la editura Grasset. Ulterior Gaston Gallimard însuși a cumpărat drepturile de publicare pentru editura pe care o patrona și care deține și azi copy-right-ul operei proustiene.

Fiul unor burghezi extrem de înstăriți, Proust s-a născut în Auteuil (în partea sudică a Parisului, pe atunci un simplu sat din cel de-al XVI-lea arondisment) în casa unchiului său, fratele mamei sale, exact la două luni după semnarea Tratatului de la Frankfurt ce punea capăt Războiului Franco-Prusac. Nașterea sa s-a produs în contextul social foarte violent al suprimării Comunei din Paris, și corespundea fazei de consolidare a Celei de a Treia Republici franceze. O mare parte din materialul romanului În căutarea timpului pierdut privește aceste schimbări, cu precădere declinul aristocrației și ridicarea burgheziei care s-a produs în Franța exact în această perioadă istorică, ce mai este cunoscută și sub denumirea de fin de siècle.

Tatăl lui, Achille Adrien Proust, era un faimos doctor și epidemiolog, profesor la Facultatea de Medicină, care s-a ocupat de studiul holerei, o boală ce făcea ravagii în Europa și Asia. Fiind autorul a 20 de tratate de medicină, epidemiologie și igienă, precum și a unui număr foarte mare de articole medicale, a fost unul dintre modelele lui Proust. Jeanne Clémence Weil, mama lui Proust și fiica unui evreu foarte bogat și cultivat, poseda o cultură extrem de rafinată. Scrisorile păstrate de la ea demonstrează că avea un foarte dezvoltat simț al umorului, stăpânea de asemenea limba engleză astfel încât să-i transmită fiului abilitatea și dorința de a traduce în limba franceză eseurile lui John Ruskin (conform biografului Jacques Yves Tadié).

La vârsta de doar 9 ani, Proust suferă primul atac serios de astm, motiv pentru care întreaga sa familie îl consideră un copil bolnăvicios. Proust își petrece vacanțele în satul Illiers care a devenit model, alături de unele detalii preluate din casa unchiului său din Autueil, pentru orașul fictiv "Combray", în care au loc majoritatea scenelor din romanul În căutarea timpului pierdut. (Illiers a fost de altfel rebotezat Illiers-Combray cu ocazia sărbătoririi centenarului nașterii lui Proust).

În ciuda sănătății sale precare, Proust a servit un an (1889-1890) drept soldat în armata franceză, și a staționat la cazarma Coligny din Orléans, timp care i-a oferit o altă locație pentru romanul său. Tânărul Proust a fost un diletant și un monden cu trecere în saloanele aristocratice ale vremii, pe măsură ce renumele său de scriitor s-a consolidat. Reputația sa de snob și de estet l-a împiedicat să găsească un editor pentru primul roman al ciclului "În partea dinspre Swann", printre cei care l-au refuzat numărându-se și André Gide.

Proust era foarte apropiat de mama sa, după cum stau mărturie și răspunsurile sale pe care le-a dat la un chestionar în timpul liceului, chestionar care îi poartă de altfel numele. Pentru a mai scăpa de insistențele tatălui său care-i recomanda să lucreze, Proust a devenit bibliotecar voluntar la Bibliothèque Mazarine în vara anului 1896. După ce și-a luat concediu de odihnă, l-a prelungit până când a fost dat afară, după câțiva ani. Nu a avut niciodată un loc de muncă stabil și nu părăsit niciodată apartamentul părinților săi (conforma aceluiași biograf, Tadié).

Viața lui Proust și cercul familiei sale s-au modificat brusc în primii ani ai secolului XX. În februarie 1903 fratele lui Proust, Robert, s-a căsătorit și a plecat de acasă. Tatăl său a murit în luna septembrie a aceluiași an. În final mama sa avea să moară, spre disperarea totală a fiului ei, în septembrie 1905. Proust a moștenit o sumă uriașă, în banii din zilele noastre aproximativ 6 milioane de dolari americani, un venit lunar de 15,000$. Cu toate astea starea lui de sănătate a continuat să se deterioreze.

Proust și-a petrecut ultimii trei ani de viață închis în celebra sa cameră cu pereții din dopuri de plută, și a lucrat zi și noapte la încheierea romanului său, rămas în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat. A murit în 1922 din cauza unei bronșite căpătate în timp ce vizita expoziția pictorului său olandez preferat, Vermeer și este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Marcel Proust

Romancierul în 1900

·         1872: Aristide Demetriade, actor și regizor român (d. 1930)

·         1873: Ion Simionescu (n. 10 iulie 1873, Fântânele, județul Bacău, România - d. 7 ianuarie 1944, București) a fost un geolog și paleontolog român, membru titular (1911) al Academiei Române.

Rămas orfan de mic copil, Ion Simionescu a fost crescut la Botoșanide bunica lui. După absolvirea liceului a studiat la facultatea de Științe Naturale a Universității din Iași, unde a fost elevul chimistuluiPetru Poni și al geologului Grigore Cobălcescu.

Specializându-se în geologie și paleontologie, Simionescu a devenit în 1900 profesor la Universitatea din Iași la vârsta de numai 27 ani. După 29 ani de activitate la Universitatea din Iași, a fost chemat la Universitatea din București, pentru a-i succeda la catedra de geologie profesorului Sabba Ștefănescu. În afara activității didactice și de cercetare, Ion Simionescu a devenit cunoscut și prin numeroasele sale cărți și activități de popularizare a științei în rândul publicului larg.

Fiica sa, Cecilia Maria Simionescu (1900 - 1961) a devenit cunoscută cu pseudonimul Sanda Marin ca autoarea unei faimoase cărți de bucate.

Cărți publicate:

• „Tinere, cunoaște-ți țara!” (1983)
• „Tinere, cunoaște-ți arborii” (1983)
• „Tinere, cunoaște-ți neamul” (1941)
• „Pitorescul României” (vol. I-IV, 1939-1942)
• „Țara noastră” (1937)
• „Colțuri de țară” (1934)
• „Mănăstiri din țară, Satele din România” (1926)

·         1888: S-a nascut Harilaos Metaxa, arheolog si asistent universitar, unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Vasile Parvan.

* 1888: Giorgio De Chirico (n. 10 iulie 1888,Volos, Grecia – d. 20 noiembrie 1978, Roma, Italia), cunoscut și ca Népo, a fost un pictor suprarealist italian, poate cel mai enigmatic exponent al artei figurative din secolul al XX-lea. Născut în Volos, Grecia dintr-o mamă grecoaică și un tată sicilian, de Chirico este fondatorul La scuola metafisica în arte.

Giorgio de Chirico s-a născut la 10 iulie 1888 în orașul portuar Volos din Tessalia (Grecia), localitate de unde - potrivit legendei - argonauții au pornit în căutarea lânii de aur. Tatăl lui era sicilian iar mama lui era greacă. Tatăl lui lucra ca inginer. În 1903 se înscrie la Politehnica din Atena, secția de Belle-Arte, participând la început la cursurile de desen, apoi lucrează și pictură în ulei. Se duce adesea să picteze pe câmp în împrejurimile Atenei, sau pe dealurile golfului Falero. În urma morții tatălui său (1906), părăsește Grecia împreună cu mama și fratele mai mic, Andrea, stabilindu-se pentru un timp la München (Germania). Amândoi sunt excepțional de talentați; Andrea studiază muzica (va deveni mai târziu celebru sub numele de Alberto Savinio), în timp ce Giorgio își începe studiile la Academia de Arte Frumoase. În München admiră operele simboliste ale lui Arnold Böcklin și gravurile lui Max Klinger. Din Germania familia se mută în Italia (1908), mai întâi la Milano, de unde Giorgio pleacă la Florența, unde vizitează galeriile "Degli Uffizi" și sălile de pictură din "Palazzo Pitti". În acest timp, De Chirico pictează o serie de tablouri de inspirație böckliniană, dar - influențat de operele lui Friedrich Nietzsche - începe seria tablourilor care vor constitui preludiul picturii sale zise "metafizice".

Între 1911 și 1915, Giorgio De Chirico lucrează la Paris și, în anul 1912expune trei pânze în cadrul "Salonului de Toamnă", apoi la "Salonul Artiștilor Independenți". Îl cunoaște pe poetul Guillaume Apollinaire, primul care va denumi tablourile lui "pictură metafizică", și frecventează cercul artiștilor Pablo Picasso, André Derain și Constantin Brâncuși. Când Italia intră în război, De Chirico este repartizat la un detașament din Ferrara. În acest timp va coresponda cu Tristan Tzara, "părintele" dadaismului, care se găsea la Zürich în Elveția.

După război, în 1918, De Chirico va locui la Florența și Roma. Pictează portrete și autoportrete, compoziții cu fructe, pești și diferite obiecte, tablouri de pură invenție, execută decoruri și costume pentru spectacole de balet. În anul 1919, are loc prima sa expoziție personală. În 1925 se întoarce la Paris și continuă seria tablourilor de fantezie și imaginație gen "Manechine stând jos", "Gladiatori", "Cai antici". Renunță treptat la pictura metafizică, îi copiază pe marii maeștri și începe să creeze într-un stil apropiat de academism.

În 1935 pleacă la New York, unde lucrează timp de optsprezece luni la tablouri cu diferite subiecte. După ce în 1939execută schițe de decor pentru Teatrul de Operă "Covent Garden" din Londra, se stabilește pentru un timp la Milano. În 1942 se află la Florența, producția sa oscilează între tablouri în stil realist și altele de imaginație, revenind la pictura metafizică. La sfârșitul anului 1943 se mută la Roma, unde se remarcă aceleași preocupări. Execută numeroase decoruri și schițe de costume pentru Opera din Roma, Teatrul Comunal din Florența și Teatrul de Operă Scala din Milano. Este autorul unui mare număr de litografii și ilustrații pentru cărți. Giorgio de Chirico a avut și o intensă activitate publicistică referitoare la probleme de pictură și de tehnică folosită în artele plastice, într-o perioadă întinsă din 1914 până în 1961. Se stinge din viață la Roma pe 20 noiembrie 1978, la vârsta de 90 de ani.

Giorgio de Chirico

Giorgio de Chirico în 1936, fotografiat de Carl Van Vechten.

·         1893: Anton Crihan (n. 10 iulie 1893, Sîngerei, Imperiul Rus – d. 9 ianuarie1993, Saint Louis, Missouri, SUA) a fost un avocat, autor, economist, politician, profesor și publicist român basarabean, membru al Sfatului Țării (1917), subsecretar de stat al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Moldovenești (1917), deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922, 1932), subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor (1932-1933), profesor la Universitatea Politehnică din Iași și la Facultatea de Agronomie din Chișinău (1934-1940).

Anton Crihan este reprezentantul celei de-a treisprezecea generații, pe linie bărbătească, al vechii familii de boieri români moldoveni, prima mențiune referindu-se la timpul domniei lui Stefan cel Mare^[2]. Cartea domnească de întăritură de la Constantin Movilă voievod^[3] afirmă că străbunii lui Anton Crihan onorau titlul boieresc de «paharnic».

Și-a făcut studiile la Liceul de Băieți din Bălți și la Universitatea din Odesa, Facultatea de Economie. Fiind deputat în Sfatul Țării a votat Actul Unirii, a fost deputat în Parlamentul României și a fost conducător al Comisiei agrare și a instituției de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia. A predat la Universitatea din Iași și la Facultatea de Agronomie a universității ieșene, cu sediul la Chișinău. A fost numit de două ori subsecretar de stat. Își susține teza de doctorat în economie la Universitatea Sorbona din Paris în 1934.

În anii de după război emigrează din România în Iugoslavia, apoi la Paris și într-un final se stabilește în Statele Unite.

În Statele Unite s-a căsătorit cu Olivia Lula, exilată din România din Deva, care a fost nepoata lui Petru Groza.

A decedat în Saint-Louis, Statele Unite, dar la dorința sa testamentară, a fost înmormântat în Chișinău (în Cimitirul Central).

·         1895: Carl Orff (n. 10 iulie 1895, München, Regatul Bavariei - d. 29 martie1982, München, Republica Federală Germania) a fost un compozitor german cunoscut pentru muzica sa educațională și de teatru.

S-a născut la 10 iulie 1895, în München, ca fiul unui ofițer de carieră în armata germană imperială.

A studiat la München muzica și a condus acolo diverse teatre. În 1924 a înființat împreună cu dansatoarea Dorothea Gunther școala "Gunther" pentru educație muzicală, dans și gimnastică. Lucrarea sa,Schulwerk(Muzică pentru copii 1930-1933, revizuită în 1950-1954) începe cu modele simple ritmice, cu bucăți sonore asamblate pentru xilofon, glockenspiel și alte instrumente de percuție.

Mormântul lui Carl Orff în Andechs - Bavaria

În faimoasa sa lucrare oratorio-mime Carmina Burana (1937) (libret inspirat din texte vechi medievale găsite la biblioteca mănăstirii Benediktbeuern - Germania) a pus poezia secolului al XIII-lea pe muzică simplă, construită în jurul unor ritmuri viguroase, pulsante, bogate uneori. Celelalte opere ale sale includ opera de basm Die Kluge(„Isteața”) (1943) și fragmente austere ca Antigona (1949).

A fost înmormântat în biserica mănăstirii Andechs.

Atitudinea lui Orff în al III-lea Reich a fost examinată foarte critic cu ceva timp în urmă. După cele mai recente cercetări (2004) se poate afirma: Orff nu a fost nazist. El nu a fost niciodată membru al partidului, nu a întreținut o funcție publică în Reichsmusikkammer sau alte instituții similare, nu a fost niciodată compozitorul oficial al regimului și nu avea nici o simpatie pentru această ideologie. În timpul războiului a rămas în Germania, pentru că a avut nevoie de conexiuni cu teatre de limba germană. Din motive financiare a trebuit să lucreze, dar cu oameni de teatru care au fost tot atât de departe de ideologia nazistă, ca atare Caspar Neher, Oscar Fritz Schuh sau Heinz Hilpert.^[12]

Pentru Jocurile Olimpice de vară din 1936 nu el, ci Richard Strauss și Werner Egk au compus muzica festivă, iar cea a intrării solemne și dans de copii și fete (Einzug und Reigen der Kinder und Mädchen) a fost scrisă de Gunild Keetman. Orff a folosit jocurile doar pentru a prezenta opera sa Carmina burana unui for internațional.^[13]

Orff a fost prieten cu profesorul Kurt Huber, unul din conducătorii grupului de rezistență Trandafirul Alb, de asemenea cu muzicologul și compozitorul germano-evreiesc Erich Katz (1900-1973). Discutabilul autor Michael Kater a pretins că după sfârșitul nazismului Orff ar fi încercat să scoată ulterior profite din prietenia cu Huber și ar fi declarat față de comisia americană de denazificare că ar fi fost membru al „Trandafirului Alb”, ce nu a fost cazul. Pentru această afirmație nu există nici o dovadă pentru că nu s-a găsit nimic în dosarele procesului de denazificare, pe care istoricul vienez Oliver Rathkolb l-a evaluat, respingând de acea teza nedocumentată a lui Kater. Orff a fost achitat de americani.

Carl Orff

·         1901: S-a nascut Lili Damita, actrita americana de teatru si film, de origine franceza.

·         1902: Nicolás Guillén, poet cubanez (d. 1989)

·         1902: Kurt Alder, chimist german, laureat Nobel (d. 1958). Kurt Alder (n. 10 iulie 1902; d. 20 iunie 1958) a fost un chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie, împreună cu Otto Diels în 1950. Cei doi au descoperit ceea ce ulterior avea să fie denumită reacția Diels-Alder, reacție prin care o alchenă se combină cu o alcadienă pentru a forma ciclohexena. Acest proces chimic avea să fie valoros în chimia organică, stând la baza sintetizării cantaridinei, reserpinei și morfinei.

·         1903: S-a nascut John Wyndham, scriitor britanic (d. 1969)
* 1905: Thomas Gomez (10 iulie 1905 - 18 iunie 1971) a fost un actor american.
S-a născut ca Sabino Tomas Gomez la 10 iulie 1905 în orașul New York. A început actori în anii 1920, fiind student al actorului Walter Hampden.

Thomas Gomez

* 1909: Toma Barbu Socolescu (n. 10 iulie 1909 - d. 21 iulie 1977) a fost un arhitect român, fiul lui Toma T. Socolescu^[1], și nepotul lui Toma N. Socolescu, reprezentant al stilului funcționalist.

Licențiat în arhitectură la Școala națională superioară de Beaux-Arts din Paris în 1939, Toma Barbu Socolescu lucra în timpul studiilor sale la arhitectura interioară a pachebotului transatlantic Normandie. Asistent universitar la Institut de arhitectură Ion Mincu (București) din 1939, el a devenit arhitect-proiectant la Institutul de proiectare pentru construcții industriale până în 1952.

Desen de Toma Barbu Socolescu (fântâni) - Prima mențiune a Premiului Delaon în 1938.

Între 1952 - 1958, a avut funcția de arhitect proiectant coordonator la Institutul de Proiectari pentru Instalatii Petroliere.

În perioada 1958-1960, a deținut postul de arhitect consilier la Institutul de proiectare pentru industria alimentară și a cooperativelor de consum.

Profesor la Școala Tehnică de Arhitectură și Construcția Orașelor între 1960 - 1967^[2], el revine la proiectarea arhitecturală între 1967 și 1969, perioadă în care a realizat numeroase construcții civile și industriale, printre care și o fabrică Pepsi-Cola în 1966.

Fiind totodată și pictor, și-a expus acuarelele sale într-o expoziție organizată în 1954, la București, de către Uniunea Arhitecților din Republica Socialistă România.

Toma Barbu Socolescu

·         1917: James Aldridge, scriitor australian

·         1919: Pierre Gamarra, scriitor francez (n. 2009)

·         1920: S-a nascut Teodor Oroveanu, inginer român, membru al Academiei Române (d. 2005)

·         1920: Owen Chamberlain, fizician american, laureat Nobel (d. 2006). Owen Chamberlain (n. 10 iulie 1920 – d. 28 februarie 2006) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu Emilio Segrè pentru descoperirea antiprotonului.
* 1922: Giacobbe LaMotta (n. 10 iulie 1922 The Bronx, SUA – d. 19 septembrie 2017, Miami, SUA), mai cunoscut ca Jake LaMotta, poreclit „Taurul din Bronx” sau „Taurul Furios”, a fost un campion de box la categoria mijlocie devenit celebru după ce Robert De Niro l-a interpretat în filmul Taurul furios.

·         1931: S-a nascut Antoanella Lualdi, actrita americana de film.
* 1931: Alice Ann Munro (născută Alice Ann Laidlaw, pe 10 iulie 1931) este o scriitoare canadiană.

Pentru întreaga sa activitate literară, a fost distinsă în 2009, cu Premiul Internațional Man Booker. De asemenea, a obținut de trei ori premiul pentru ficțiune din partea guvernatorului Canadei. A fost distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură 2013, ca „maestră a nuvelei contemporane”

Opere:

• 1968 Dance of the Happy Shades
• 1971 Lives of Girls and Women
• 1974 Something I've Been Meaning to Tell You
• 1978 Who Do You Think You Are?
• 1982 The Moons of Jupiter
• 1986 The Progress of Love
• 1990 Friend of My Youth
• 1994 Open Secrets
• 1998 The Love of a Good Woman
• 2001 Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage
• 2004 Runaway
• 2006 The View from Castle Rock

• 1996 Selected Stories
• 2003 No Love Lost ( „The Bear Came Over the Mountain“)
• 2004 Vintage Munro
• 2004 Runaway
• 2006 Carried Away: A Selection of Stories
• 2006 The View from Castle Rock
• 2009 Too Much Happiness

Alice Munro

·         1933: Peter Jankowitsch, diplomat și politician austriac

·         1937 - S-a născut Sandy Stewart (Sandra Ester Galitz), cântăreaţă americană.

·         1941 - S-a născut Ian Whitcomb, cântăreţ, compozitor şi scriitor britanic.

·         1943 - S-a născut Jerry Miller, chitarist american (Moby Grape).

·         1944 - S-a născut Beaky (John Dymond), chiatrist şi baterist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

·         1945: Andrei Voiculescu, jurnalist din România
* 1945: Jandira Lúcia Lalia Martini (n. 10 iulie 1945^[1] la Santos, São Paulo) este o actriță și autoare braziliană de piese de teatru, precum și scenarii pentru cinema și televiziune.

Martini ea este autor, actriță și regizor. A absolvit în 1967 de la Universitatea Catolică din Santos și a studiat la Academia de Arte Dramatice (EAD).^[2]

A fost prezentat la televiziune în 1987, jucând pe Teodora în romanul Sassaricando.

Jandira Martini

·         1947 - S-a născut Arlo Guthrie, cântăreţ, chitarist şi compozitor american, fiu al legendarului Woody Guthrie.

·         1948: S-a nascut Alexandru D. Dutu, istoric, doctor in stiinte si arta militara si militar. 

·         1948 - S-a născut Ronnie James Dio, vocalist şi compozitor american (Elf, Rainbow, Black Sabbath).

·         1949: S-a nascut Eugen Cristian Motriuc, actor roman. 

·         1949 - S-a născut Dave Smalley, chitarist american (Raspberries, Dynamite).

·         1950: S-a nascut Iulian Stan profesor de sport, arbitru de fotbal maramuresean.
* 1950: Prokopis Pavlopoulos (în greacă Προκόπης Παυλόπουλος, n. 10 iulie1950, Kalamata) este un jurist, profesor universitar și politician grec, actualul președinte al Republicii Elene, începând de la 13 martie 2015.

·         1951: Vasile Șeicaru (n. 10 iulie 1951, Oancea, județul Galați) este un cântăreț și autor român de muzică folk.

Născut la 10 iulie 1951 la Galați, Vasile Șeicaru debutează în formația Cristal ca solist vocal în 1970.

Din 1978 devine membru al Cenaclului Flacara, fiind recrutat de insusi Adrian Paunescu in timpul unei transmisiuni tv din Galati. I s-a cerut sa interpreteze o melodie la alegere si Vasile a ales o melodie a lui Paul Tutungiu:^[1]

Fie painea rea sau buna,

Dunarea ne este muma.

Fie painea buna, rea,

Dunarim cu Dunarea.

Dupa auditie, Adrian Paunescu ii spune: "Gandeste-te bine: Ai putea maine dimineata la 7:30 sa fii la autocar si sa devii membru al cenaclului Flacara sau sa ramai "tarcovnic" de educatie fizica toata viata la Galati!". La acea data Vasile era profesor de educatie fizica in comuna natala - Oancea din judetul Galati. ^[2]

A doua zi a fost la autocar si pentru 2 ani a cantat doar acea piesa la serbarile cenaclului Flacara prin toata tara pana cand Adrian Paunescu s-a "milostivit" sa-l lase sa lanseze si alte piese mai mult ori mai putin "altoite" de mana sa.^[1]

În 1984, ca urmare a unor neintelegeri cu Adrian Paunescu, părăsește Cenaclul Flacăra, motive pe care nu doreste sa le faca publice. ^[1]

“Il iubesc pe D-zeu si nu ma uit niciodata cu ura spre cer.” este unul dintre motto-urile sale de pe pagina sa de Facebook.^[2]

Isi continuă activitatea de solist folk, apărând pe scenă alături de cunoscuți artiști din zona rock, pop și folk.

Din 1990 evoluează în exclusivitate solo, efectuând numeroase turnee în țară și peste hotare (Germania, China, Coreea, Rusia, Statele Unite, Canada, Suedia). Participă la cele mai importante manifestări folk naționale (Festivalul Primăvara Baladelor, unde este laureat pentru piesa „Dacă toate-acestea fi-vor învățate”, Festivalul National de Muzică Folk Om Bun, în cadrul căruia primește în 1996 Marele Premiu pentru întreaga activitate), dar și internaționale (Festivalul Rock Pop Folk de la Moscova, unde primește premiul presei pentru piesa „Lumina”).

Din 1996 reia sporadic colaborarea cu Ștefan Hrușcă, dar și cu Victor Socaciu, împreună cu care concerteaza în țară și mai ales în afară: SUA, Canada, Irlanda, Germania, Austria, Franța, Belgia, Grecia, Italia etc.

În prezent, susține prin țară concerte live, spectacole „de autor” organizate de o echipă completă (manager, sunetiști, tehnicieni). În anul 2006 primește din partea Președintelui Romaniei „Ordinul Cultural în Grad de Cavaler”.

Discografie:

• Aruncarea în valuri (LP, Electrecord, 1984)
• Iubirea noastră (LP, Electrecord, 1986)
• Călători, visători (LP, Electrecord, 1988, album realizat împreună cu Ștefan Hrușcă)
• Citește numai la final... (LP, Electrecord, 1991)
• 1994 Merry Christmas and Best Wishes for the New Year from Electrecord (single promo, Electrecord, 1993)
• Implicat în social (LP, Electrecord, 1995)
• Romanță între două trenuri (CD, Alpha Sound, 1997)
• Viața-i viață, banu-i ban... (CD, Zone Records, 1999)
• Aruncarea în valuri - Best of Vasile Șeicaru (CD, Vasile Șeicaru, 2001)
• Până seara voi veni (CD, Intercont Music, 2003)
• Colecția folk - Nr. 1 (CD, Electrecord, 2006)
• În orașul cu floare de tei (CD, MediaPro Music, 2009) ^[3][4]
• Muzică de colecție, Vol. 94 (CD, Jurnalul Național, 2009)
• Rătăcire (CD, Asociația Culturală Vasile Șeicaru, 2014)

Vasile Șeicaru

* 1951: Vasile Axinte (n. 10 iulie 1951) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

În perioada iunie 2012 - iunie 2016 Vasile Axinte a exercitat funcția de viceprimar la Primăria Pașcani

* 1951: Ion Ganea (n. 10 iulie 1951, Gologanu, Gologanu, Vrancea, România^[1]) este un senator PMP ales în 2016.

* 1952: Mădălin Ștefan Voicu (n. 10 iulie 1952) este un politician român de etnie romă, de profesie violonist și dirijor. Este fiul violonistului Ion Voicu. În iulie 2016, deputatul Mădălin Voicu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind deturnarea de fonduri europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă.

Mădălin Voicu a studiat vioara la Conservatorul de Muzică București, apoi dirijatul. A concertat împreună cu tatăl său, și cu alții, în țară și în străinătate.

Fiul său Mădălin Voicu Jr. este pianist. De asemenea fiica, Ioana, este violonistă, iar celălalt băiat, Tudor, activează și el în sfera muzicii, însă cea modernă, fiind dj de muzică house.

Are doi copii împreună cu pictorița Carmen Olteanu, împreună cu care trăiește din 2005.^[4] În legislatura 2008 - 2012, Mădălin Voicu și-a angajat pe nora sa în funcția de consilier al propriului birou parlamentar cu venituri totale 3302 Lei, încălcând astfel articolul 70 din Legea 161/2003 privind conflictul de interese administrativ

Mădălin-Ștefan Voicu

·         1953 - S-a născut Rik Emmett, chitarist, vocalist şi compozitor canadian (Act III, Triumph).

·         1954 - S-a născut Neil Tennant, cântăreţ şi compozitor britanic (Pet Shop Boys).

·         1955: Maria Dragomiroiu, interpretă româncă de folclor

·         1957 - S-a născut Derry Grehan, chitarist şi compozitor canadian (Honeymoon Suite).
* 1966: Anthony Oliver Scott (n. 10 iulie 1966), cunoscut mai bine ca A. O. Scott, este un jurnalist și critic de film american pentru The New York Times.

A. O. Scott

* 1967: Bogdan-Iulian Huțucă (n. 10 iulie 1967) este un deputat PNL român, ales în 2016.

* 1972: Sofía Margarita Vergara (n. 10 iulie 1972, Barranquilla)^[3] este un fotomodel și o actriță columbiano-americană.

Vergara o interpretează pe Gloria Delgado-Pritchett în serialul ABCModern Family, rol pentru care a fost nominalizată la patru premii ale Golden Globe, patru Primetime Emmy Awards si sapte Screen Actors Guild Awards. În 2014, a fost clasată pe locul 32 în topul celor mai puternice femei din lume de către Forbes.

Margarita a început cariera ca model după ce a făcut publicitate pentru pepsi. Ea a devenit moderatoare la postul TV latino-american "Univision" putând fi văzută la emisiunile "Fuera de serie" și "A que no te atreves". În 2002 Vergara ajunge la Hollywood unde joacă în filmele "Big Trouble", "Soul Plane", "Dogtown Boys și "Four Brothers". Mai apare și în filme TV ca "Hot Properties" și "Knights of Prosperity". Ea a fost distinsă în 2010 cu premiul Emmy, ca cea mai bună actriță a anului în roluri secundare din seriale comice.

Sofía Vergara

Sofía Vergara în 2014

·         1974: S-a nascut Viorel Sipos, unul dintre componentii trupei 3SudEst 

* 1975: Ilie Dan Barna (n. 10 iulie 1975, Sibiu, România) este un politicianromân, membru al Camerei Deputaților din 2016 și președinte al Uniunii Salvați România, al treilea cel mai mare partid din Parlamentul României.

Dan Barna este licențiat în Drept al Universității din București (1998).^[1]În perioada februarie–iulie 2000, a urmat un Curs de formare de formatori la International Development Law Institute din Roma.^[2] În 2003, a obținut un master în Management de proiect din partea Universității Politehnica din București.^[2] În perioada 21 octombrie–18 noiembrie 2009, a studiat Managementul proiectului la Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG, iar în perioada 4–18 noiembrie 2009, a studiat Abilități de prezentare și metode de învățare în cadrul aceleiași instituții

Dan Barna a fost ales în decembrie 2016 deputat USR de Sibiu.^[4] Este reprezentantul aripii liberale din USR.^[5] În Camera Deputaților, Dan Barna este vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă și membru în Comisia pentru afaceri europene.^[6] A fost membru al Guvernului Cioloș, unde a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene condus de Cristian Ghinea, unul dintre principalii săi colaboratori din USR.^[5]

La congresul USR din mai 2017, Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului, iar ulterior Biroul Național l-a desemnat purtător de cuvânt al formațiunii.^[7] La congresul din 28 octombrie 2017, Dan Barna a fost ales președintele USR cu 127 de voturi din totalul de 191 valabil exprimate.

Dan Barna

Dan Barna în martie 2018

* 1975: Stefán Karl Stefánsson (n. 10 iulie 1975, Hafnarfjörður, Islanda – d. 21 august 2018, Islanda^[1]) a fost un actor și cântăreț islandez, cel mai bine cunoscut pentru rolul Robbie Rotten („Robbie Putrezitul”) din LazyTown(Orășelul leneș).

Cariera lui Stefánsson a început în anul 1994. La vârsta de 19 ani, a lucrat ca păpușar pentru televiziune. În timpul anilor în calitate de păpușar, a studiat și la Academia de Dramă din Islanda. Cu toate acestea, el a fost nemulțumit de perspectivele standardelor dramatice ale Islandei. El își amintește că directorul său de la liceul său a spus că "nu este vorba de a face fețe și de a-ți schimba fața", cu care nu era de acord.

Mai târziu, Stefánsson a fost invitat de către Magnús Scheving, un gimnast islandez, să prezinte una dintre personajele din cea de-a doua piesă LazyTown (Orășelul Leneș). Scheving a creat piesele din cauza îngrijorărilor sale cu privire la generația mai tânără din Islanda, care nu dispune de exerciții fizice suficiente. Stefánsson a explicat că: "Scheving dorea ca copiii să devină mai sănătoși, așa că a creat acest muzical numit LazyTown. A jucat într-un rol fiind Sportacus, fanatismul de fitness, iar eu eram Robbie Putrezitul, tipul căruia îi plăcea să rămână în interior și să doarmă". După succesul inițial cu muzicalul, Nickelodeon a încheiat în cele din urmă o înțelegere cu creatorii lui LazyTown pentru a face primele 40 de episoade ale lui LazyTown împreună cu un studio special construit în Islanda. În primii ani de la LazyTown la începutul anilor 2000, Stefánsson nu cunoștea inițial engleza, dar în curând a vorbit-o fluent.

Stefánsson a trăit în Los Angeles cu soția, Steinunn Ólína Þorsteinsdóttir și cu copiii lui.

El a fost diagnosticat pentru prima dată cu cholangiocarcinom în 2016 și a suferit o intervenție chirurgicală pentru a elimina metastazele în 2017; boala a revenit în 2018. În 2018, i-a fost acordat Ordinul Șoimului.

Stefánsson a anunțat în octombrie 2016 că a fost diagnosticat cu cancer biliar; o campanie GoFundMe a fost creată ulterior de scriitorul LazyTown, Mark Valenti, pentru a-și plăti costurile de trai atunci când a devenit prea bolnav să muncească . Campania a fost popularizată de diferiți utilizatori YouTube care au încărcat parodii ale operei lui Stefán Karl, care au dus la cântecele "We Are Number One" și "The Mine Song" de la LazyTown devenind un "meme" pe Internet. În august 2017, Stefánsson a declarat că a fost în remisiune. El a clarificat în campania sa GoFundMe că în timp ce metastazele sale au fost îndepărtate după o intervenție chirurgicală hepatică reușită în iunie 2017, el a avut încă o boală și a refuzat terapia adjuvantă în continuare.

În martie 2018, Stefánsson a fost diagnosticat cu cancer biliar inoperabil și a spus că a fost supus chimioterapiei pentru a-și prelungi viața. În aprilie 2018, el a anunțat că a ales în mod personal să întrerupă chimioterapia și a închis toate conturile sale de social media. El a murit pe 21 august 2018 la vârsta de 43 de ani. Soția lui a afirmat că "după dorințele lui Stefánsson, nu va fi nici o înmormântare, rămășițele sale vor fi împrăștiate în secret într-un ocean îndepărtat."

A fost anunțat de către managerul său Cheryl Edison că Academia și Centrul pentru Arte Spectacole Stefán Karl va fi lansată în Elveția, în 2019 ca un memorial al carierei sale.

Stefánsson a jucat în diverse lucrări, inclusiv piese de teatru, filme, seriale de televiziune, și jocuri:

Teatru:

• The Jungle Book by Rudyard Kipling (1997 - 1999)
• Palace of Crows by Einar Örn Gunnarsson (1998 - 1999)
• Ivanov by Anton Chekhov (1998 - 1999)
• 1000 Island Dressing by Hallgrímur Helgason (1999 - 2000)
• Little Shop of Horrors (1999 - 2000)
• A Midsummer Night's Dream (1999 - 2000)
• Glanni Glæpur í Latabæ (Orășelul Leneș) de Magnús Scheving și Sigurdur Sigurjónsson (rol, Robbie Putrezitul)
• Stones in His Pockets de Marie Jones (2000 - 2001)
• Singin' in the Rain de Comden, Green, Freed și Brown (2000 - 2001)
• The Cherry Orchard de Anton Chekhov (2000 - 2002)
• Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand (2001 - 2002)
• Noises Off de Michael Frayn (2002 - 2003)
• Life x 3 de Yasmina Reza (2002 - 2003)
• Dr. Seuss' How the Grinch Stole Christmas! The Musical (rol, The Grinch) (2008 - 2015)

Filme:

• Áramótaskaupið (1994)
• Privacy (1995)
• Skaupið: 1999 (1999)
• Regina (2001)
• Áramótaskaupið (2001)
• Stella For Office (2002)
• Litla lirfan ljóta (2002)
• Áramótaskaupið (2002)
• Night at the Museum (2006)
• Jóhannes (2009)
• Thor (2011)
• Polite People (2011)
• Harry Og Heimir (2014)

Televiziune:

• LazyTown (Orășelul Leneș) (2004 – 2007; 2013 – 2014)
• Titch and Ted Do Maths (2015)
• Cars Can Fly (2000)
• Car Mechanic Sketches for Eurovision (2000)
• Angel No. 5503288 (2000)
• God Exists...and Love (1999)
• Baking Trouble (1998)

Jocuri video:

• For Honor (rol, Viking Soldier) (2017)

* 1976: Ludovic Giuly (n. 10 iulie 1976 în Lyon, Franța) este un fotbalist francez care joacă pe postul de mijlocaș ofensiv.
* 1977: Chiwetel Ejiofor (n. 10 iulie 1977)^[3] este un actor britanic de teatru și film,^[4] care a primit Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru rolul lui Solomon Northup din filmul 12 ani de sclavie

Filmografie:

• Deadly Voyage / Vaporul terorii (1996) - Ebow
• Amistad (1997) - Ens. Covey
• G:MT Greenwich Mean Time (1999) - Rix
• It Was an Accident (2000) - Nicky Burkett
• My Friend Soweto (2001) - Soweto
• Murder in Mind (2001) - DS McCorkindale (1 episod, 2001)
• Mind Games (2001) - Tyler Arnold
• Dirty Pretty Things / Viața în Londra (2002) - Okwe
• Twelfth Night, or What You Will (2003) - Orsino
• Three Blind Mice / Trei soareci orbi (2003) - Mark Hayward
• The Canterbury Tales / Povestiri din Canterbury (2003) - Paul
• Love Actually / Pur și simplu dragoste (2003) - Peter
• She Hate Me / Ea mă urăște! (2004) - Frank Wills
• Red Dust / Frumoasa din Saigon (2004) - Alex Mpondo
• Melinda and Melinda / Melinda si Melinda (2004) - Ellis Moonsong
• Slow Burn / Patimi mocnite (2005) - Ty Trippin
• Serenity (2005) - The Operative
• Kinky Boots / Cizme deocheate (2005) - Lola / Simon
• Four Brothers / Patru frați (2005) - Victor Sweet
• Tsunami: The Aftermath / Tsunami: Dupa dezastru (2006) - Ian Carter
• Inside Man / Omul din interior (2006) - Det. Bill Mitchell
• Children of Men / Copiii tatălui (2006) - Luke
• Talk to Me / Vorbește cu mine (2007) - Dewey Hughes
• American Gangster / Gangster american (2007) - Huey Lucas
• Redbelt / Centura roșie (2008) - Mike Terry
• Endgame / Sfârșitul jocului (2009) - președintele Thabo Mbeki
• 2012 (2009) - Adrian Helmsley
• Tonight at Noon (2010) - Lee/Evans
• Three Way Split (2010)
• Salt (2010)
• Inside Man 2 (2010) - Detective Bill Mitchell
• The Suffering (2011) - Torque
• Savannah (2013) - Christmas Moultrie
• Phil Spector (2013)
• Half of a Yellow Sun / Jumătate de soare (2013) - Odenigbo
• Dancing on the Edge (2013) - Louis
• 12 Years a Slave / 12 ani de sclavie (2013) - Solomon Northup
• Z for Zachariah (2015) - Loomis
• The Martian / Marțianul (2015) - Venkat Kapoor
• Spectre (2015) - (rumored)
• Secret in Their Eyes / Secretul (2015) - Ray
• National Theatre Live: Everyman (2015) - Everyman
• Triple 9 / Triple 9: Codul străzii (2016) - Terrell Tompkins
• Doctor Strange (2016) - Baron Mordo

Chiwetel Ejiofor

·         1980: Jessica Ann Simpson (născută Simpson; 10 iulie 1980)^[5][6] este o cântăreață,^[4] actriță și textieră americană. Ea a devenit cunoscută la finele anilor '90 prin intermediul cântecului său de debut intitulat „I Wanna Love You Forever”,^[2] care a devenit cel mai cunoscut disc single al său din întreaga-i carieră, fiind până astăzi singurul său hit de top 10 în clasamentul Billboard Hot 100.^[7] Materialul său discografic de debut, Sweet Kisses, a fost lansat la sfârșitul anului 1999 în țara sa natală,^[8] fiind promovat cu ajutorul altor două extrase pe single lansate pe parcursul anului următor, „When You Are” (un duet cu viitorul său soț Nick Lachey) și „I Think I'm In Love With You”.^[2]

Pentru Simpson anul 2001 a început cu o nouă imagine promovată prin intermediul discului Irresistible.^[2] Schimbarea însă, i-a provocat carierei sale artistice un declin, albumul primind doar un disc de aur în țara sa natală,^[9] spre deosebire de dublul disc de platină obținut de materialul precedent.^[10] La nivel mondial, era Irresistible a reprezentat de asemenea un declin, singurul cântec intrat în clasamente fiind piesa principală a albmului.^[11] La finele anului 2002 cântăreața s-a căsătorit cu interpretul Nick Lachey, fostul component al formației 98 Degrees, cu care Simpson a susținut o serie de concerte pentru a-și promova albumul Sweet Kisses.^[12]

Un an mai târziu, în 2003 Simpson a revenit cu albumul In This Skin, ce avea să devină cel mai mare succes din întreaga sa carieră.^[13] Acesta a devenit popular cu ajutorul înregistrării de succes „With You” și a preluării „Take My Breath Away”.^[7] Materialul s-a comercializat în peste șapte milioane de exemplare la nivel global, fiind până astăzi cel mai bine vândut disc al interpretei.^[13] Simpson a debutat și în lumea cinematografiei în anul 2005 prin intermediul filmului The Dukes of Hazzard. Pentru prestația sa artista a primit un trofeu Teen Choice dar și o serie de nominalizări la Zmeura de Aur.^[14] În același an cântăreața a promovat piesa „These Boots are Made for Walkin'”, ce a fost inclusă pe coloana sonoră a peliculei.^[15] Înregistrarea s-a bucurat de success la nivel mondial, fiind cel mai bine clasat single al lui Simpson în țări precum Australia, Germania, Noua Zeelandă sau Regatul Unit.^[16]

La finele anului 2005 Simpson a divorțat de Nick Lachey,^[17] lansând la scurt timp materialul A Public Affair,^[18] ce a primit discul de aur în Statele Unite ale Americii.^[19] Cel de-al cincilea album de studio al artistei a marcat o schimbare a direcției muzicale a interpretei, aceasta optând pentru a promova muzică country.^[2] Rezultatul a fost discul Do You Know, ce a fost blamat de criticii muzicali și a fost declarat un eșec în materie de vânzări.

Jessica Simpson alături de sora sa, Ashlee în 2010

Jessica Simpson și Nick Lachey în 2005

Pe data de 26 octombrie 2002, la vârsta de 22 de ani, Simpson s-a căsătorit cu interpretul Nick Lachey.^[12] Artista a anunțat public faptul că a rămas virgină până în momentul oficierii căsătoriei.^[183] În luna noiembrie a anului 2005, după luni întregi de speculații în presă, cei doi au anunțat că s-au separat, artista depunând divorțul o lună mai târziu, în decembrie 2005, invocând diferențe ireconciliabile.^[17] Divorțul s-a pronunțat șase luni mai târziu, pe data de 30 iunie 2006.^[184] Simpson a declarat revistei americane Jane, în ediția din luna octombrie2006, faptul că ea a fost conștientă de faptul că mariajul său s-a sfârșit în momentul în care Lachey a refuzat să o însoțească într-o excursie caritabilă în Africa.^[185] Cuplul și-a vândut reședința din Calabasas, California, unde a fost filmat serialul Newlyweds: Nick and Jessica, aceasta ajungând în posesia actorului Justin Berfield.^[186]

În martie 2007, revista Elle a publicat punctual de vedere al lui Simpson referitor la faptul că fostul ei soț a început diverse relații la scurt timp după divorț, citând: „Oh, sigur că m-a durut, după doar două sau trei săptămâni? Da, pot spune că am fost rănită”.^[187] Ulterior, artista a avut o scurtă relație cu actorul John Mayer, însă cei doi s-au despărțit în termini amiabili la doar câteva luni, în mai 2007.^[188]

La doar câteva luni, în noiembrie 2007, artista a început o relație cu sportivul Tony Romo.^[189] Prietenia celor doi a făcut subiectul unor controverse, fanii lui Romo acuzând-o pe Simpson pentru performanțele slabe ale sportivului de la o serie de jocuri.^[189] După aproape doi ani, cei doi s-au despărțit pe data de 9 iulie 2009, cu doar o zi înainte de aniversarea de 29 de ani ai interpretei.^[190]

În noiembrie 2010, Simpson se logodește cu Eric Johnson, fost jucător de fotbal american în NFL, cu care a început o relație din mai 2010.Pe 5 iulie iulie 2014 se căsătorește cu Eric la Montecito, California. Au împreună doi copii: o fiică, Maxwell Drew Johnson (n. 1 mai 2012) și un fiu, Ace Knute Johnson, (n. 30 iunie 2013

Jessica Simpson

* 1981: Călin Moldovan (n. 10 iulie 1981) este un jucător de fotbal român care evoluează la clubul FC Hunedoara.
* 1983: Marius Iulian Cocioran (n. 10 iulie 1983, Reșița, județul Caraș-Severin) este un atlet român specializat la marș, legitimat la CS Universitatea Reșița.

El a reprezintat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012 la proba 50 km marș, clasându-se pe locul 38. În martie 2015 a stabilit noul record național la această categorie, cu timpul 3:55:59, asigurându-se calificarea pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro.

* 1983: Gabriel Fernández Arenas (n. 10 iulie 1983, Madrid), cunoscut ca Gabi, este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul Al Sadd SC pe postul de mijlocaș defensiv, fiind și căpitanul echipei din anul 2012. Gabi a părăsit Atletico în 2018.

* 1983: Ana Maria Pavăl (n. 10 iulie 1983, Gheorghe Gheorghiu-Dej, România) este o luptătoare amatoare română care participă în competiții la categoria 53 de kilograme feminin.^[1]

Începând cu anul 2005, Pavăl a câștigat un total de cinci medalii de bronz la Campionatele Europene de Lupte.^[2][3] Este membră a clubului CSA Steaua București și este antrenată și instruită de Simon Constantin și Vasile Vișan.

Pavăl a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Vară din 2008 de la Beijing, unde a concurat pentru categoria 55 kg feminin. Ea a pierdut primul meci preliminar cu chinnezoaica Xu Li.^[4] Pentru că adversara ei a ajuns în finală, Pavăl a primit șansa să lupte pentru medalia de bronz, învingând-o în recalificări pe Olga Smirnova din Kazahstan. Ea a jucat meciul pentru medalia de bronz, dar a pierdut în fața columbiencei Jackeline Rentería, terminând doar pe locul al cincilea

·         1984: María Julia Mantilla, model peruvian, Miss World 2004

·         1984: Mark Dennis González Hoffman (n. 10 iulie, 1984 în Durban, Africa de Sud) este un jucător chilian de fotbal. În acest moment el evoluează la clubul spaniol Real Betis.
* 1984: Iulian-Radu Surugiu (n. 10 iulie 1984) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

·         1985: Mario Gómez García (n. 10 iulie 1985) este un fotbalist german care evoluează pe postul de atacant la clubul german VfB Stuttgart și la echipa națională de fotbal a Germaniei. Apogeul carierei l-a atins la Bayern München unde a marcat 75 de goluri în 115 prezențe pe terenul de fotbal
* 1985: .Park Chu-young (născut 10 iulie 1985, Daegu) este un fotbalist sud-coreean care joacă pentru FC Seoul și pentru Coreea de Sud.
* 1986: Ronald Gavril (n. 10 iulie 1986, Bacău, România) este un boxerprofesionist român care a participat cu echipa de box amator a României la trei Campionate Mondiale și la trei Campionate Europene.^[1] A fost legitimat la clubul CSM Bacău cu care a câștigat medalia de aur la Cupa României la box în 2009 și a cucerit de două ori competiția internațională „Centura de Aur”. Ronald Gavril, care a boxat la categoria mijlocie, a fost medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Cadeți în 2003 de la Cagliari
* 1989: Carlos Augusto Zambrano Ochandarte (n. 10 iulie 1989,^[1] Callao, Peru), este un fotbalist peruan, care evoluează în prezent la clubul Dinamo Kiev.
* 1990: Éva Kiss (n. 3 octombrie 1990, în Nádudvar)^[1] este o handbalistă din Ungaria ce joacă pentru clubul Győri Audi ETO KC și echipa națională a Ungariei pe postul de portar.
* 1990: Veronica Kristiansen (născută pe 10 iulie 1990, în Stavanger)^[3] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul maghiar Győri Audi ETO KC și pentru echipa națională a Norvegiei.
* 1991: Ervin Zsiga (n. 11 iulie 1991, Satu Mare) este un jucător român de fotbal care evoluează pe postul de mijlocaș lateral, fiind legitimat la clubul FC Fortuna Poiana Câmpina.
* 1999: Ana Luiza Filiorianu (n. 10 iulie 1999, București) este o gimnastă ritmică română, campioană României la individual compus în anul 2016 si 2017.

Decese

·         138: A murit imparatul roman Hadrian (n. 76). A fost înmormântat la Roma, alături de soţia sa, Vibia Sabina. Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, a fost Împărat Roman (117-138). Hadrian a fost al treilea dintre așa-zișii „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”. A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. În capitală este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau viitorul Castel Sant’Angelo – mormântul împăraților romani până la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă. El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri filologice și enciclopedice. Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parții și renunță la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia, Asiria și Mesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat. Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărțită în 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior și Dacia Inferior. În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va purta numele, și care trasa granița de nord a Imperiului Roman. În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135. Hadrian rămâne una dintre cele mai originale personalități din galeria principatului.

Hadrian,
portret realizat de Valeriu Pantazi, 2013

Bustul lui Publius Aelius Traianus Hadrianus, în armură, la Muzeul de arheologie din Sevilla, din Spania

Hadrian

Împărat Roman

Bust de marmură al împăratului Hadrian

·         649: A murit imparatul chinez  Li Shimin; (n. 599).
* 983: Papa Benedict al VII-lea (d. 10 iulie 983, Roma) a fost papă al Romei în perioada 974 - 983. S-a tras din familia conților de Tusculum. Numele lui înseamnă "cel Binecuvântat" (lat.).
A fost episcop de Sutri. În 974 a ajuns succesorul papei Benedict al VI-lea care fusese ucis de anti-papa Bonifaciu al VII-lea. Alegera lui s-a datorat pe prim plan inițiativei împăratului Otto al II-lea (de care Bonifaciu al VII-lea fugise la Bizanț).

Papa Benedict al VII-lea a sprijinit reforma bisericii și misionarea slavilor. Sub influența mănăstirii Cluny a înfăptuit această reformă internă a bisericii condamnând printre altele și simonia.

Papa Benedict al VII-lea a murit pe 10 iulie 983 și a fost înmormântat la Biserica "Sf. Cruce de la Ierusalim" din Roma.

Benedict al VII-lea

·         1086: A murit Knut al IV-lea al Danemarcei (n. 1042). Knut al IV-lea (1042 – 10 iulie 1086) cunoscut mai târziu sub numele de Knut cel Sfânt, a fost regele Danemarcei din 1080 până în 1086. Knut a fost un rege ambițios care a căutat să întărească monarhia daneză, susținută cu devotament de Biserica Romano-Catolică. Ucis de rebeli în 1086, el a fost primul danez care a fost canonizat, fiind recunoscut de Biserica Romano-Catolică ca patron spiritual al Danemarcei în 1101, sub numele de San Canuto.

·         1096: Celebrul erou national El Cid, pe numele real Rodrigo Diaz de Vivar, s-a stins din viata. Nascut in jurul anului 1043, la Burgos, Diaz a crescut la curtea regelui Ferdinand I. A dobandit respect datorita abilitatilor sale militare exceptionale, insa a fost expulzat din regat dupa ce a condus o campanie neautorizata in tinutul Leon aflat sub protectia lui Alfonso VI. Si-a oferit serviciile conducatorilor musulmani ai Saragosei, sporindu-si faima de general printr-o serie de victorii stralucite. In jurul anului 1087 a initiat o serie de manevre politice si militare complicate, in urma carora a cucerit regatul Valenciei pe care l-a condus pana la moartea sa. Faptele de vitejie ale Cidului, care in araba inseamna “domn”sau “stapan”, au fost romantate in mare masura. Lui i-a fost dedicat ”Cantecul Cidului” („Poema del Cid” sau ”Cantar del Mio Cid”), care este una din marile epopei ale Spaniei medievale. Datorita bravurii sale a ramas un model pentru toti cavalerii acelui timp. Mormantul sau se afla in Catedrala din Burgos.

·         1103: Eric I al Danemarcei (n. 1060)

·         1290: A murit regele Ladislaus IV al Ungariei; (n. 1262).

·         1510: Caterina Cornaro, regină a Ciprului (n. 1454)

·         1557: A murit Giambattista Ramusio din Treviso, om politic italian, geograf si literat de formatie umanista (n. 1485).

·         1559: Henric al II-lea (franceză Henri II; n. 31 martie 1519, Saint-Germain-en-Laye — 10 iulie 1559, Hôtel des Tournelles, Paris) a fost rege al Franțeiîntre 1547 și 1559. El provenea din dinastia Valois-Angoulême.

Henric s-a născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye, situat în apropierea Parisului și a fost al doilea fiu al regelui Francisc I al Franțeiși al reginei Claude de France (fiica regelui Ludovic al XII-lea al Franței). La naștere a primit titlul de duce de Orléans iar prenumele l-a datorat nașului său, Henric al VIII-lea al Angliei.^[2] .

Tatăl său a fost capturat în Bătălia de la Pavia în 1525 de dușmanul său Carol Quintul și ținut prizonier în Spania.^[3] Pentru a se obține eliberarea sa, Henric și fratele său mai mare au fost trimiși în Spania în locul său. Ei au rămas în captivitate timp de trei ani.

Jean Capello, ambasadorul Veneției la curtea Franței l-a descris ca fiind "înalt și bine construit, cu figura frumoasă și agreabilă și un ten puțin maro". Spre deosebire de tatăl său Francisc I, Henric era o natură mai taciturnă.

În 1536, când fratele său mai mare, Francisc, a murit otrăvit, Henric a devenit moștenitor al tronului. I-a succedat tatălui său la vârsta de 28 de ani și a fost încoronat ca regele Henric al II-lea al Franței la 25 iulie 1547 la Catedrala Notre-Dame din Reims.

Domnia lui Henric a fost marcată de războaie cu Austria și de persecutarea hughenoților protestanți. Printre metodele de prigonire a hughenoților de către catolici se pot aminti: arderea pe rug, tăierea limbii; aceste măsuri draconice se puteau lua doar la bănuiala de a fi protestanți. S-a reglementat strict domeniul publicațiilor prin interzicerea vânzării, importului sau imprimării de orice cărți neaprobate.

Războiul din Italia din 1551-1559, uneori cunoscut sub numele de Războiul Habsburgic-Valois, a început atunci când Henric a declarat război împotriva lui Carol al V-lea cu intenția de a recupera Italia și de a asigura Franței dominația în afacerile europene. Henric al II-lea s-a aliat cu prinții protestanți germani prin Tratatul de la Chambord din 1552. Simultan, a continuat alianța politică a tatălui său dintre Franța și Imperiul Otoman care i-a permis lui Henric să facă presiuni pentru cuceriri franceze spre Rin în timp ce o flotă franco-otomană apăra sudul Franței.^[4]

Henric a capturat orașele episcopale Metz, Toul și Verdun și a învins armata habsburgică în Bătălia de la Renty în 1554. Încercarea franceză de a invada Toscana în 1553 a eșuat în Bătălia de la Marciano.

După abdicarea lui Carol Quintul în 1556 și după împărțirea Imperiul habsburgic între Filip al II-lea al Spaniei și Ferdinand I, punctul central al războiului s-a mutat în Flandra, unde Filip în alianță cu Emanuel Filibert de Savoia, a învins Franța la St Quentin. Intrarea Angliei în război mai târziu în acel an a condus la capturarea orașului Calais iar armatele franceze au jefuit posesiunile spaniole din Țările de Jos. Henric a fost totuși nevoit să accepte în 1559 pacea de la Cateau-Cambrésis între Spania și Franța, în care a renunțat la orice alte pretenții în Italia. Franța a renunțat la Piemont și Savoia pentru Ducele de Savoia însă a păstrat Saluzzo, Calais și orașele Metz, Toul și Verdun. Spania a păstrat Franche-Comté.

Fatalul turnir dintre Henric al II-lea și contele de Montgomery.

Emanuel Filibert de Savoia s-a căsătorit cu Margareta a Franței, sora lui Henric al II-lea iar Filip al II-lea al Spaniei s-a căsătorit cu fiica lui Henric, Elisabeta de Valois. Henric a crescut-o la curtea sa pe tânăra Maria Stuart și a căsătorit-o cu fiul său cel mare în speranța de a utiliza acest lucru în cele din urmă pentru a stabili o cerere dinastică în Scoția. Henric și Maria Stuart au semnat un document secret, ilegal conform legilor din Scoția, care ar fi asigurat domnia familiei de Valois în Scoția chiar dacă ea ar fi murit fără să aibe un moștenitor.

La turnirul de sărbătoare pentru încheierea păcii cu Habsburgii la data de 20 mai 1559 și pentru celebrarea căsătoriei fiicei lui, regele Franței a fost rănit mortal de o lance a lui Gabriel Montgomery, căpitan al gărzii scoțiene a regelui. Lancea i-a străpuns ochii și, în ciuda eforturilor chirurgului regal Ambroise Paré, el a murit la 10 iulie 1559 de septicemie.^[5] A fost înmormântat la biserica Saint Denis din Paris. Moartea lui Henric a fost un factor care în cele din urmă a dus la sfârșitul acestui sport.^[6]

După o serie de lupte interne între fiii lui pentru tronul Franței, succesorul la tron a fost Francisc al II-lea care a murit anul următor și a fost succedat de doi frați ai săi. Mama lor a fost regentă.

La 28 octombrie 1533 Henric s-a căsătorit cu Caterina de Medici; ambii miri aveau 14 ani. Anul următor Henric s-a implicat într-o relație amoroasă cu văduva de 35 de ani Diana de Poitiers. Au fost foarte apropiați: ea l-a îmbrățișat public în ziua în care a plecat spre Spania iar în timpul turnirului său el a insistat să poarte în vârful lăncii sale panglica ei în locul panglicii soției sale.

Henric al II-lea.

Diane a devenit cea mai sigură confidentă a lui Henric și, pentru următorii douăzeci și cinci ani, a deținut o influență considerabilă semnând chiar și documente regale. Extrem de încrezătoare în sine, matură și inteligentă, ea a lăsat-o pe Caterina fără puterea de a interveni.^[7] A insistat totuși ca Henric să se culce cu Caterina pentru a dărui tronului moștenitori.^[8]

Henric și Caterina au avut zece copii:

• Francisc al II-lea căsătorit cu Maria Stuart regina Scoției (1560)
• Elisabeta de Valois căsătorită cu Filip al II-lea regele Spaniei, fiul lui Carol Quintul
• Claude, Ducesă de Lorena
• Carol al IX-lea (1550 - 1575)
• Henric al III-lea (1551 - 1589)
• Margareta căsătorită cu Henric al IV-lea rege al Franței.
• Hercule François, Duce de Anjou

Henric a avut și patru copii nelegitimi:

• Cu Filippa Duci: Diane, ducesă d'Angoulême (1538–1619). La vârsta de 14 ani tânăra Diana s-a căsătorit cu Orazio Farnese, Duce de Castro, care a murit de tânăr în bătălie. Al doilea mariaj a fost cu François, duce de Montmorency.
• Cu Lady Janet Stewart, ea însăși fiică nelegitimă a lui Iacob al IV-lea al Scoției: Henri de Valois (1551–1586). A fost recunoscut și a devenit guvernator de Provence.
• Cu Nicole de Savigny: Henri (1557–1621), care a primit titlul de conte de Saint-Rémy. Unul dintre ultimii lui descendenți a fost Jeanne de Valois-Saint-Rémy, contesă de la Motte, faimoasă pentru rolul ei din Afacerea Colierului de Diamante.

Henric al II-lea

·         1584: Wilhelm Taciturnul, prinț francez (n. 1533)

·         1590: Carol al II-lea Francis de Austria (germană Karl II Franz) (3 iunie 1540– 10 iulie 1590) a fost Arhiduce de Austria și conducător al Austriei Interioare (Stiria, Carniola și Carinthia) din 1564. A fost membru al Casei de Habsburg.

Născut la Viena, a fost al treilea fiu al lui Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al Annei de Boemia și Ungaria, fiica regelui Vladislaus al II-lea al Boemiei și Ungariei și a soției lui, Anne de Foix-Candale. În 1559 și din nou în perioada 1564-1568 au existat negocieri pentru o căsătorie dintre Carol și Elisabeta I a Angliei. Pînă la urmă, regina Elisabeta a decis că nu se va căsători cu Arhiducele; principalul obstacol în calea căsătoriei, în afară de caracterul reginei, a fost religia.^[1]

Spre deosebire de fratele său, Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Carol a fost un catolic religios și a promovat Contrareforma.

La 26 august 1571, la Viena, Carol s-a căsătorit cu Maria Anna de Bavaria, fiica lui Albert al V-lea, Duce de Bavaria (1528–1579) și a Arhiducesei Anna de Austria (1528–1590). În 19 ani de mariaj, Carol și Maria Anna au avut 15 copii:

• Ferdinand (n. Judenburg, 15 iulie 1572 – d. Judenburg, 3 august 1572).
• Anne (n. Graz, 16 august 1573 – d. Varșovia, 10 februarie 1598), căsătorită la 31 mai 1592 cu Sigismund al III-lea Vasa, rege al Poloniei, Mare Duce al Lituaniei și rege al Suediei.
• Maria Christina (n. Graz, 10 noiembrie 1574 – d. Hall in Tirol, 6 aprilie 1621), căsătorită la 6 august 1595 cu Sigismund Bathory, Prinț al Transilvaniei; ei au divorțat în 1599.
• Catherine Renata (n. Graz, 4 ianuarie 1576 – d. Graz, 29 iunie 1599).
• Elisabeta (n. Graz, 13 martie 1577 – d. Graz, 29 ianuarie 1586).
• Ferdinand (n. Graz, 9 iulie 1578 – d. Viena, 15 februarie 1637), Sfânt Împărat Roman sub numele de Ferdinand al II-lea din 1619.
• Carol (n. Graz, 17 iulie 1579 – d. Graz, 17 mai 1580).
• Gregoria Maximiliana (n. Graz, 22 martie 1581 – d. Graz, 20 Septembrie 1597).
• Eleanor (n. Graz, 25 septembrie 1582 – d. Hall in Tirol, 28 ianuarie 1620), călugăriță.
• Maximilian Ernest (n. Graz, 17 noiembrie 1583 – d. Graz, 18 februarie 1616), cavaler Teuton.
• Margareta (n. Graz, 25 decembrie 1584 – d. El Escorial 3 octombrie 1611), căsătorită la 18 aprilie 1599 cu Filip al III-lea al Spaniei.
• Leopold (n. Graz, 9 octombrie 1586 – d. Schwaz, 13 septembrie 1632), Arhiduce de Austria și Conte de Tirol.
• Constance (n. Graz, 24 decembrie 1588 – d. Varșovia, 10 iulie 1631), căsătorită la 11 decembrie 1605 cu Sigismund al III-lea Vasa, rege al Poloniei, Mare Duce al Lituaniei și rege al Suediei (văduv al surorii ei mai mari).
• Maria Magdalena (n. Graz, 7 octombrie 1589 – d. Padua, 1 noiembrie 1631), căsătorită la 19 octombrie 1608 cu Cosimo al II-lea de Medici, Mare Duce de Toscana.
• Carol Postumul (n. Graz, 7 august 1590 – d. Madrid, 28 decembrie 1624), episcop de Wroclaw și Brixen (1608–24), Mare Maestru al Ordinului Teutonic (1618–24).

Carol al II-lea

·         1606: A murit Eremia Movila, domn al Moldovei.

* 1631: Arhiducesa Constance de Austria (germană Konstanze Renate von Österreich; poloneză Konstancja Austriaczka sau Konstancja Habsburżanka; 24 decembrie 1588 – 10 iulie 1631) a fost regină consort a Poloniei ca a doua soție a lui Sigismund al III-lea Vasa.

Constance a fost fiica lui Carol al II-lea de Austria și a Mariei Anna de Bavaria. Bunicii paterni au fost Ferdinand I, Împăratul Roman și Ana de Boemia și Ungaria.

Constance a fost, de asemenea, sora mai mică a lui Ferdinand al II-lea, Împăratul Roman, a Margaretei de Austria, Leopold al V-lea de Austria și a Annei de Austria.

Sora mai mare, Anna, a fost prima soție a regelui Sigismund al III-lea Vasa. După moartea Annei, Constance și Sigismund al III-lea Vasa s-au căsătorit pe 11 decembrie 1605.

Regina Constance a fost un politician ambițios. Imediat după nuntă, ea a făcut eforturi pentru a influența politica. A construit un grup de adepți prin aranjarea căsătoriilor dintre doamnele ei de onoare cu nobilii puternici. A reprezentat interesele familiei Habsburg în Polonia și a influențat numirile de poziție în instanța de judecată, guvern și biserică. Cel mai apropiat conflict al ei a fost cu Urszula Meyerin (amanta regelui Sigismund).

Constance vorbea spaniola, latina și italiana. Ea a învățat poloneza după nuntă, dar nu-i plăcea să o vorbească. A fost o femeie foarte religioasă, mergând la slujbă de două ori pe zi. A fost, de asemenea, protectorul clericilor, pictorilor și arhitecților.

În 1623, Constance a cumpărat Żywiec din Mikołaj Komorowski, care era interzis de lege pentru membrii Familiei Regale și a cauzat neînțelegeri cu Parlamentul. Mai târziu, aceasta le-a interzis evreilor să se stabilească în oraș.

Constance și-a dorit să asigure succesiunea fiului ei la tron, în loc de celălalt fiu din căsătoria anterioară, însă nu a reușit. Constance a murit de un accident vascular.

Constance și Sigismund au avut șapte copii:

• Ioan Cazimir (25 decembrie 1607 - 14 ianuarie 1608)
• Ioan Cazimir (22 mai 1609 - 1672), a domnit între anii 1648 - 1668 sub numele de Ioan al II-lea Cazmiri Vasa al Poloniei
• Ioan Albert (25 mai 1612 – 22 decembrie 1634)
• Carol Ferdinand (13 octombrie 1613 – 9 mai 1655)
• Alexandru Carol (4 noiembrie 1614 – 19 noiembrie 1634)
• Ana Constance (26 ianuarie 1616 – 24 mai 1616)
• Ana Caterina (7 august 1619 - 8 octombrie 1651), a fost prima soție a lui Filip William, Elector Palatin

Constance de Austria

·         1767: A murit Alexander Monro, celebru anatomist englez, intemeietor al unei dinastii de anatomisti.
* 1767: Johann Frederic, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (8 ianuarie 1721 – 10 iulie 1767) a fost Prinț suveran de Schwarzburg-Rudolstadt din 1744 până la moartea sa.

Johann Frederic von Schwarzburg-Rudolstadt a fost singurul fiu din trei copii ai Prințului Frederic Anton de Schwarzburg-Rudolstadt și ai primei lui soții, Prințesa Sophia Wilhelmina de Saxa-Coburg-Saalfeld.

Johann Frederic a învîțat foarte bine limba franceză. Între 1738 și 1742, el a făcut un Mare Tur. A participat la lecturi de teologie la Universitatea din Strasbourg și la lecturi de matematiză și fizică la Universitatea din Utrecht. În timpul Marelui Tur a intrat în contact cu ideile Iluminismului. Mai târziu el a încercat să împace aceste idei cu credința.

Bernardine de Saxa-Weimar-Eisenach, soția Prințului Johann Frederic

În 1742, Johann Frederic și-a reprezentat tatăl la încoronarea împăratului Carol al VII-lea. Ceremonia s-a ținut la Catedrala din Frankfurt, a durat câteva ore și l-a impresionat puternic pe tânărul Johann Frederic.

În 1744, la vârsta de 23 de ani, el a moștenit principatul de Schwarzburg-Rudolstadt. A continuat construcția de la Heidecksburg, proiectul început de tatăl său. Tatăl a construit exteriorul castelului, fiul s-a ocupat de decorațiunile interioare. A comandat tavane cu fresce și ornamente pentru uși. În 1750, sala de bal a fost finalizată de Gottfried Heinrich Krohne. Este considerat un prim exemplu de design interior rococo din Germania.^[1]

Colecția princiară de partituri s-a pierdut în incendiul din 1735. Johann Frederic a început o nouă colecție care s-o înlocuiască. Georg Gebel a compus cel puțin năuă librete de operă și în jur de o sută de simfonii, partite și concerte. În 1746, Johann Frederic l-a recompensat cu titlul de Concertmeister iar în 1750 cu cel de Kapellmeister.

În 1746 el a fondat un seminar teologic și a sprijinit înființarea unei biblioteci publice extinse. El a adăugat biblioteca sa privată la colecția existentă și din 1751 el a permis publicului larg să-l acceseze o dată pe săptămână. A extins considerabil colecția "Biblioteca princiară publică Rudolstadt", fondată în 1748, prin cumpărarea de literatură științifică și a numeroase cărți valoroase, incunabule și manuscrise orientale. Colecția este împărțită în prezent între Historischen Bibliothek der Stadt Rudolstadt și Heidecksburg Schlossbibliothek.^[2][3][4]

La 20 ianuarie 1764, gimnaziul local a sărbătorit centenarul. Cu această ocazie, Johann Frederic a denumit oficial clădirea Gymnasium Friedericianum și a adăugat poziții dedicate matematicii și fizicii.^[5]

Johann Frederic a murit la 10 iulie 1767. Cum nu a avut moștenitori pe linie masculină, a fost succedat de unchiul său, Ludwig Günther al II-lea. În 1763, fiul cel mare al lui Ludwig Günther al II-lea, s-a căsătorit cu fiica cea mare a lui Johann Frederic, Frederike.

Johann Frederic s-a căsătorit la 19 noiembrie 1744, la Eisenach, cu Prințesa Bernardina Christina Sophia de Saxa-Weimar-Eisenach (1724–1757). Ei au avut următorii copii:

• Prințesa Frederike de Schwarzburg-Rudolstadt (1745–1778); s-a căsătorit în 1763 cu Frederic Karl, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (1736-1793)
• Fiică (1746-1746)
• Fiu (1747-1747)
• Prințesa Sophie Ernestine de Schwarzburg-Rudolstadt (1749–1754)
• Prințesa Wilhelmina de Schwarzburg-Rudolstadt (1751–1780); s-a căsătorit în 1766 cu Ludwig, Prinț de Nassau-Saarbrücken (1745-1794).
• Prințesa Henrietta Charlotte de Schwarzburg-Rudolstadt (1752–1756)

Johann Frederic

Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt

Johann Friedrich von Schwarzburg-Rudolstadt, pictură de Johann Ernst Heinsius.

* 1849: Marea Ducesă Alexandra Alexandrovna a Rusiei (30 august 1842 - 10 iulie 1849) a fost cel mai mare copil al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a Mariei de Hessa. A murit de meningită infantilă la vârsta de șase ani și jumătate.

Era numită în familie Lina sau Sașenka. Tatălui ei îi plăcea să fie în compania ei atunci când lucra. Părinții au fost distruși de moartea ei. Mama ei avea încă ochii plini de lacrimi atunci când pomenea de primul ei născut la zeci de ani de zile după deces.^[1][2] Unsprezece ani mai târziu, când Maria a născut-o pe Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, a doua fiică, ambii părinți au fost foarte emoționați deoacere și-au dorit mult o fetiță.

Margaretta Eagar, doica celor patru fiice ale Țarului Nicolae al II-lea, a scris că numele Alexandra era considerat ghionist în familia Romanov la sfârșitul secolului al XIX-lea din cauza faptului că multe Alexandra Romanov au murit în copilărie sau adolescență. Publicul s-a întrebat de ce nici una din fiicele Țarului Nicolae al II-lea n-a purtat numele mamei lor, Țarina Alexandra. Alte Alexandra Romanov care au murit la vârste fragede: Marea Ducesă Alexandra Pavlovna, Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna și Marea Ducesă Alexandra Georgievna. Eagar a scris că și alte ramuri ale familiei și-au numit fiicele Alexandra, însă nici una nu a trăit mai mult de 21 de ani

Alexandra Alexandrovna

Mare Ducesă a Rusiei

Alexandra împreună cu fratele ei mai mic Nicolae.

·         1851: A murit Louis Jacques Mande Daguerre, pictor, decorator francez, inventatorul tehnicii fotografice, daghereotipului; (n. 1787).

·         1863: Clement Clarke Moore, compozitor și poet american (n. 1779)

·         1873 - A murit Ion Th. Simionescu, geolog şi paleontolog român (m.07.01.1944).

·         1884: Karl Richard Lepsius, lingvist prusac (n. 1810)
* 1902: Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (9 octombrie 1811 – 10 iulie 1902) a fost fiica lui Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Prințesei Louise Caroline de Hesse-Cassel. A fost sora mai mare a regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.^[1][2] Friederike a devenit Ducesă de Anhalt-Bernburg prin căsătoria cu Alexander Karl, Duce de Anhalt-Bernburg, ultimul Duce de Anhalt-Bernburg.

Friederike s-a născut la 9 octombrie 1811 la Castelul Gottorp în apropiere de Schleswig în ducatul Schleswig^[1][2] ca Prințesa Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck, a doua fiică a lui Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Prințesei Louise Caroline de Hesse-Cassel.

Tatăl Friedericăi a fost șeful Casei ducale de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck, o ramură pe linie masculină a Casei de Oldenburgcare a ocuat tronul Danemarcei din 1448. Prin tatăl ei, Friederike a fost descendenta directă pe linie masculină a regelui Christian al III-lea al Danemarcei.

Mama Friedericăi a fost fiica Landgrafului Carol de Hesse, mareșal danez și Guvernator Regal a ducatelor Schleswig și Holstein, și a soției acestuia, Prințesa Louise a Danemarcei, o fiică a regelui Frederic al V-lea al Danemarcei. La 6 iulie 1825, Ducele Friedrich Wilhelm a fost numit Duce de Glücksburg de către cumnatul său Frederic al VI-lea al Danemarcei (fosta linie Glücksburg s-a stins în 1779).

Soțul Prințesei Friederike, Alexander Karl, Duce de Anhalt-Bernburg.

Friederike s-a căsătorit la 30 octombrie 1834, la palatul Louisenlund cu Alexander Karl, Duce de Anhalt-Bernburg, fiu al lui Alexis Friedrich Christian, Duce de Anhalt-Bernburg și al Prințesei Marie Friederike de Hesse-Kassel.

Până în noiembrie 1855 Ducele a fost stat numai la castelul Hoym din cauza unei boli psihice progresive (unele surse afirmă ca el a suferit de schizofrenie). Acolo, Alexander Karl și-a petrecut restul vieții sub îngrijire medicală, în compania șambelanului său, pictorul Wilhelm von Kügelgen. Din cauza incapacității sale, Friederike a acționat ca regentă.

Alexander Karl a murit la Hoym la 19 august 1863 la vârsta de 58 de ani. Deoarece cuplul nu a avut copii, Ducatul de Anhalt-Bernburg a fost moștenit de către ruda sa, Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau-Köthen care a fuzionat ducatul cu propriul său ducat și a format Ducatul de Anhalt.

Ducesa văduvă Friederike a murit la 10 iulie 1902, la Ballenstedt, la vârsta de 90 de ani

Prințesa Friederike

Ducesă de Anhalt-Bernburg

* 1910: Johann Gottfried Galle (n. 9 iunie 1812, Radis - d. 10 iulie 1910, Potsdam) a fost un astronom german. Galle a studiat la Universitatea din Berlin în perioada 1830-33. Asistat de studentul Heinrich Louis d'Arrest, a fost prima persoană din lume care a văzut în cunoștință de cauză planeta Neptun, pe 23 septembrie 1846. El a folosit calculele lui Urbain Le Verrier pentru a ști unde să se uite.

Din 1835 și până în 1851, Galle a lucrat la Observatorul din Berlin ca adjunct al directorului Johann Franz Encke. În 1851 a devenit profesor de astronomie și director al Observatorului Breslau (acum în Wrocław, Polonia). Galle a ocupat funcția de director până în 1897.

În septembrie 1846, Galle a primit de la Urbain Le Verrier, directorul Observatorului din Paris, calculele acestuia privind poziția probabilă a unei noi planete. În termen de o oră de la începerea căutărilor, Galle și colegul său Heinrich d'Arrest (1822-1875) au descoperit astrul Neptun la mai puțin de 1° față de poziția calculată de Le Verrier.^[2]

Johann Gottfried Galle a a studiat Inelele lui Saturn și a fost primul care a descoperit inelul C (așa-numitul inel Crêpe),^[2] un inel interior din jurul Saturnului, în anul 1838. Galle a sugerat și o metodă, dovedită ulterior corectă, de măsurare a scalei sistemului solar prin observarea paralaxeiasteroizilor.^[1] El a aplicat această metodă pentru prima dată la asteroidul Flora, în 1873.^[2]

De-a lungul carierei sale el a studiat cometele, iar în 1894 (cu ajutorul fiului său, Andreas Galle) a publicat o listă cu 414 comete. El însuși descoperise anterior trei comete, în scurtul interval dintre 2 decembrie 1839 și 6 martie 1840.

Galle a murit la Potsdam, la venerabila vârstă de 98 de ani.

Johann Gottfried Galle

Johann Gottfried Galle, 1880

·         1918 - A murit marele Duce Mihail, fratele ultimului ţar al Rusiei (n.09.12.1878).
* 1919: Ioan Mezei Câmpeanu (n. 20 octombrie 1841, Turda, d. 10 iulie 1919, Budapesta) a fost un jurist român din Austro-Ungaria, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție Regală din Budapesta. A fost tatăl lui Iuliu Mezei Câmpeanu.
Descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac) din Turda, atestată în Transilvania la începutul secolului al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen. A fost fiul lui Georgiu și Iuliana-Ileana Mezei Câmpeanu de Szathmar. Tatăl său este descendent din vechea familie nobiliară Câmpeanu de Satu-Mare, devenit prin maghiarizare, Mezei^[1]. A fost primul din familie care a revenit la numele original românesc „Câmpeanu”. Mama sa, a fost fiica lui Ioan Rațiu de Noșlac, nepoată de frate a prepozitului Basiliu Rațiu și verișoară primară cu Dr. Ioan Rațiu. A fost căsătorit cu Ecaterina Rațiu, fiica lui Partenie Rațiu de Noșlac, văr primar cu Dr. Ioan Rațiu, care împreună cu soția Emilia le-au fost nași de cununie. A studiat la Turda, Blaj, Clujși Budapesta.

Doctor în drept al Universității din Budapesta, a debutat ca asesor al Comitatului Turda, a fost judecător la Tribunalul din Baia de Criș, 1871, apoi la Judecătoria Mociu, 1874 și ulterior la Curtea de Apel din Cluj și Târgu-Mureș.

Datorită pregătirii sale profesionale de excepție, recunoscute de autorități, este numit judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție Regală de la Budapesta. A fost Cavaler al Ordinului Leopoldin.

Ioan Mezei Câmpeanu

100 de ani de la moarte

·         1989: Moare Mel Blanc, barbatul care a interpretat  vocal  multe personaje de desene animate realizate de studioul Warner Bross.

·         1937: A murit George Gershwin, compozitor si dirijor american („Rapsodia albastra“, „Un american la Paris“).
* 1957: Sholem Asch (în ortografie polonă:Szulim Asz) (Idiș și ebraică:שלום אש,în pronunție ebraică - Shalom Ash) (n. 1 noiembrie, 1880, Kutno - d. 10 iulie, 1957, Londra) a fost un romancier, dramaturg și eseistpolonezo-american care a scris în limba idiș. La sfârșitul vieții s-a stabilit în Israel.
Opera:

• 1907 -- Dumnezeul răzbunării ("Der got fun nekome")
• 1916 -- Motke hoțul ("Motke ganew")
• 1919 -- Mama
• 1935 -- Copil între străini ("Kinder in der remde")
• 1939 -- Nazarineanul ("Der man fun Nazareth").

Sholem Asch

·         1989: Moare Mel Blanc, barbatul care a interpretat vocal multe personaje de desene animate realizate de studioul Warner Bross.
* 1992: Ioan Bogdan (n. 6 martie 1915 - d. 10 iulie 1992) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1938. A fost golgeter în sezonul de Divizia A 1940-1941, marcând același număr de goluri ca și Valeriu Sonny Niculescu, 21.
* 1998: Grigore Bradea (n. 1 martie 1947, Spermezeu - d. 10 iulie 1998, Bistrița) a fost un sculptor român.

A devenit membru al U.A.P. în 1981, la secția sculptură, fiind unul din cei mai reprezentativi sculptori români din generația '70.

După absolvirea studiilor universitare a fost numit profesor la Liceul Pedagogic „George Coșbuc” din Năsăud, după care s-a stabilit la Bistrița unde, alături de alți colegi de generație, a făcut demersuri pentru înființarea unui cenaclu de creație la Bistrița și pentru alocarea unor spații pentru ateliere artiștilor plastici bistrițeni.^[1]

În vara anului 1988 Grigore Bradea s-a aflat la Anieș împreună cu sculptorii Maxim Dumitraș, Anton Tănase și Mircea Mocanu, spre a sculpta, după un desen tehnic riguros, elemente din piatră destinate coloanelor și placărilor cu piatră la Casa Poporului

În afară de o serie de lucrări de sculptură mică^[3], aflate în colecția Muzeului Județean Bistrița-Năsăud („Portret-Ion”, „Nicolae Iorga”, „Luptător” și „Portret” în sala cu artă contemporană și sculptura de dimensiuni mai mari „Primăvara”, așezată în grădina Muzeului Județean^[4]) și în diverse colecții particulare, opera sa cuprinde și lucrări de sculptură monumentală, din care cele mai reprezentative sunt următoarele:^[5]

• Ziua și Noaptea - Tabăra de sculptură Măgura, Ediția a VIII-a, 1977
• Victoria - Sângeorz-Băi, 1978
• Maternitate - Piatra Neamț, 1979
• Maternitate - Slatina, 1980

* 2004: Inge Meysel (n. Ingeborg Charlotte Meysel; nume prin căsătorie: Hansen, Rudolph și Olden; n. 30 mai 1910, Rixdorf (Berlin), astăzi Berlin-Neukölln – d. 10 iulie 2004 la Seevetal-Bullenhausen) a fost o actriță germană de teatru și televiziune.

·         2005: A. J. Quinnell, scriitor britanic (n. 1940).

·         2006: A murit asasinat de Serviciile Speciale rusesti, liderul patriotilor rasculati ceceni, comandantul  Samil Basaev;  (n. 1965).

·         2010: a încetat din viaţă etnomuzicologul Gruia Stoia, fost redactor şef al Redacţiei Muzicale a Radioului public şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (n.10 februarie 1944).

·         2011: a murit coregraful francez Roland Petit, creatorul a peste 100 de spectacole de balet ce au fost puse în scenă în lumea întreagă (n. 13 ianuarie 1924).

·         2015: Omar Sharif, actor egiptean (n. 1932)
* 2015: Bruce Edward Washington, Jr. (3 aprilie 1977– 10 iulie 2015),^[1], cunoscut după numele de scenă, Hussein Fatal, a fost un rapper american și membru al grupului Outlawz. A fost cunoscut pentru colaborarea cu Tupac Shakur.

Hussein Fatal

Washington în 2009

* 2017: Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș – d. 10 iulie 2017, București) a fost un psihiatru, prozatorși eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române

Augustin Buzura a urmat cursurile pre-universitare la Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare). A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964).

A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se regăsesc în romanele sale.

Augustin Buzura a debutat în lteratură cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe (1963). A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. A fost director al revistei Cultura.

Romane publicate:

• Absenții (1970)
• Fețele tăcerii (1974)
• Orgolii (1977)
• Vocile nopții (1980)
• Refugii (1984)
• Drumul cenușii (1988)
• Recviem pentru nebuni și bestii (1999), ed. Semne
• Raport asupra singurătății (2009)

Augustin Buzura

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf 45 Mc din Nicopolea Armeniei
• În calendarul romano-catolic: Sf. Knut al IV-lea: Cei Șapte Fii ai  sf. Felicitas, martiri; Sf. Anton Pecierskij
• În calendarul greco-catolic: Cei 45 sfinți martiri uciși la Nicopole, Armenia († 319)

Knut al IV-lea (1042 – 10 iulie 1086) cunoscut mai târziu sub numele de Knut cel Sfânt, a fost regele Danemarcei din 1080 până în 1086. Knut a fost un rege ambițios care a căutat să întărească monarhia daneză, susținută cu devotament de Biserica Romano-Catolică. Ucis de rebeli în 1086, el a fost primul danez care a fost canonizat, fiind recunoscut de Biserica Romano-Catolică ca patron spiritual al Danemarcei în 1101, sub numele de San Canuto.

• În calendarul evanghelic: Wilhelm de Orania. Wilhem de Orania sau Wilhem Taciturnul (n. 24 aprilie 1533—d. 10 iulie 1584) s-a născut la Dillenburg făcând parte din Casa de Nassau, ca și conte de Nassau. A devenit prinț de Orange (Orania) în 1544, fiind fondatorul ramurii Casei de Oranje-Nassau. A fost principalul conducător al revoltei olandeze împotriva Spaniei, revoltă care a dus la izbucnirea Războiului de optzeci de ani, care a avut ca rezultat independența formală a Provinciilor Unite (1648). A sfârșit asasinat în 1584 de Balthasar Gérard în clădirea Het Prinsenhof (Curtea princiară) din Delft. A fost înmormântat în Nieuwe Kerk din Delft, biserică în care de atunci sunt înmormântați membrii Casei de Oranje-Nassau. În Țările de Jos este supranumit Vader des Vaderlands, adică „părintele patriei”; de asemeni imnul național al Țărilor de Jos, Het Wilhelmus, a fost compus în onoarea lui.
• Insulele Bahamas: Independența de stat (față de Marea Britanie) (1973). Bahamas, oficial Comunitatea Bahamas, este o țară insulară în arhipelagul Lucayan ce constă din mai mult de 700 de insule și atoli din Oceanul Atlantic; în nordul Cubei, și regiunii Hispaniola (Haiti și Republica Dominicană); nord-vest de Insulele Turks și Caicos și sud-est de statul american Florida. Capitala se află la Nassau, pe insula New Providence. La începuturi, insula a fost locuită de oamenii Lucayan, ce vorbeau limba Taino. Bahamas a fost insula pe care Columb a ajuns în Lumea Nouă în 1492. Cu toate că spaniolii nu au colonizat niciodată Bahamasul, ei au trimis locuitorii de aici în Hispaniola. Insula a fost în mare parte părăsită între 1513 și 1648, atunci când coloniștii englezi din Bermuda s-au stabilit pe insula Eleuthera, insulă vecină Bahamasului. Bahamasul a devenit colonie britanică în 1718, când britanicii au învins pirateria. După Războiul de Independență al Statelor Unite alooooooooaliști americani în Bahamas; aceștia din urmă și-au adus și sclavii și au stabilit plantații. Negrii au început să fie populația majoră începând cu această perioadă. Bahamasul a devenit un refugiu pentru sclavii liberi: Marina Regală trimitea aici negrii răpiți de pe navele cu sclavi. Sclavia din Bahamas a fost abolită în 1834. În prezent, descendenții sclavilor africani fac aproape 90% din populație; probleme legate de anii de sclavie fac parte din societate. Bahamas a devenit teritoriu independent în 1973, dar care face parte din Comunitatea Națiunilor, păstrându-l ca monarh pe regina Elisabeta a II-a. În termeni economici, produsul intern brut pe cap de locuitor este unul dintre cel mai mare din America (după Statele Unite ale Americii și Canada). Economia este bazată pe turism și finanțe.

RELIGIE ORTODOXĂ 10 Iulie

Sf 45 Mucenici din Nicopolea Armeniei

Stăpânind părţile răsăritului Liciniu - păgânul împărat care a fost primit întru împărăţie de marele Constantin -, a dat poruncă prin toată stăpânirea sa, ca toţi creştinii cei ce nu vor voi să se închine zeilor, să fie munciţi şi pierduţi cu felurite morţi, iar averile lor să se ia spre zidirea capiştilor idoleşti şi a băilor, şi pentru înnoirea cetăţilor. O poruncă ca aceasta venind în Nicopoli a Armeniei, s-au pregătit munci şi felurite unelte de muncire asupra creştinilor, şi mulţi credincioşi fiind prinşi şi duşi la muncire, oarecare robi ai lui Hristos, cu numărul ca la 40 şi mai mulţi, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aştepte până ce vor fi prinşi de păgâni, ci singuri să meargă de voie la judecată şi, mărturisind numele lui Hristos, să se dea la muncire.

Între dânşii erau mai mari aceştia: Leontie, Mavrichie, Daniel, Antonie şi Alexandru, bărbaţi însemnaţi cu neamul şi cu învăţătura, şi îmbunătăţiţi cu viaţa. Şi ducându-se toţi împreună, au stat înaintea lui Lisie, ighemonul ţării Armeniei, şi au mărturisit că sunt creştini. Iar ighemonul mirându-se de împreună învoirea cea cu un suflet a atât de mulţi oameni, şi de îndrăznirea cea din voia lor la chinuri, i-a întrebat pe ei, zicând: „De unde sunteţi şi cine v-a învăţat pe voi să nu vă închinaţi zeilor noştri?" Răspuns-a Sfântul Alexandru: „De aici suntem - unii din cetate, iar alţii de prin sate însă pământul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos cel din ceruri. Acela ne-a învăţat pe noi să nu ne închinăm nici mincinoşilor zei surzi şi muţi, nici lucrului făcut de mâini omeneşti".

Zis-a ighemonul: „Dar Hristos al vostru unde este? Au nu a fost răstignit şi a murit?" Grăit-a Sfântul Leontie: „Dar ştii că Hristos al nostru a murit? Deci să ştii, că a şi înviat din morţi, şi S-a înălţat la cer. Pentru că de voie a murit pentru noi, şi iarăşi S-a sculat ca un Fiu al lui Dumnezeu". Zis-a ighemonul: „Dar viu este acum Hristos?" Răspuns-a Leontie: „O, ighemoane, ai voştri zei murind nu viază, iar Domnul nostru viază în veci, deşi a murit puţină vreme pentru a noastră mântuire. Iar prin moartea Sa scoţându-ne pe noi din veşnica moarte, ne-a făcut pe noi vii, şi ne-a învăţat pe noi să murim pentru Dânsul, ca să fim vii cu Dânsul în viaţa cea fără de sfârşit".

Iar ighemonul a început a-şi lăuda pe ai săi zei: pe Zeus, pe Apollon, pe Asclipie, şi pe ceilalţi. Şi a zis Sfântul Leontie: „Dar Zeus al vostru este dumnezeu?" Grăit-a ighemonul: „Acela este ţiitorul cerului, tatăl tuturor dumnezeilor". Zis-a Leontie: „Se cade ca Dumnezeu să fie drept, curat şi fără de păcat. Dar tu pentru Zeus, dumnezeul tău, ce zici?" Grăit-a ighemonul: „Drept, curat, şi fără de păcat îl numesc pe el". Zis-a Sfântul Leontie: „De este Zeus drept, apoi oare nu el a izgonit de la împărăţie pe Cron, tatăl său? De este curat şi fără de păcat, apoi oare nu el a luat femeie pe Ira, sora sa cea de un pântece? încă şi multe femei străine a spurcat. Şi nu numai partea cea muierească, ci şi partea cea bărbătească a silit-o, şi a făcut preaurâte spurcăciuni. Deci cum putea să fie dumnezeu, atâta de păcătos fiind? Iar de este dumnezeul vostru păcătos, apoi avea trebu­inţă de alt Dumnezeu fără de păcat spre îndreptarea sa".

Şi umplându-se de mânie Lisie ighemonul, cu iuţime a zis: „Dar tu eşti judecător al zeilor, o, răule cap? Aşa mă jur pe zei, că nu vă voi cruţa pe voi, ci rău vă voi pierde pe toţi". Grăit-a Sfântul Leontie: „Nu te mânia, ighemoane, auzind adevărul! Oare nu sunt puse legi oamenilor, ca nimeni să nu aibă ceva cu femeia străină, nici pe soră să o ia de soţie, nici să facă strâmbătate şi nici să ucidă? Şi de ar îndrăzni cineva împotriva legilor să facă ceva, unul ca acela căl­cător de lege se numeşte şi judecăţii şi pedepsirii celei de moarte este vinovat. Iar zeii voştri fiind oameni, de toate răutăţile şi fărădelegile erau prea plini, curvari, preacurvari, ucigaşi de oameni, şi ca nişte călcători de lege, o, la cât de groaznică judecată, şi la cât de multe pedepsiri de moarte sunt vinovaţi. Deci se cade ca zeii voştri cei fără de lege să se plece sub legile cele omeneşti, şi să urmeze oamenilor celor ce bine păzesc legile, iar voi judecători să fiţi dumnezeilor voştri, dumnezei şi pedepsitori, până ce îi veţi îndrepta pe ei".

Zis-a ighemonul: „O, prea nebunule, dar Dumnezeul vostru n-a fost răstignit ca un făcător de rele? Iar din zeii noştri care a fost răstignit?" Răspuns-a Sfântul Leontie: „Hristos Dumnezeul nostru S-a răstignit pentru noi, şi ne lăudăm cu crucea lui, iar ai voştri dumnezei se cutremură, temându-se de Dumnezeul nostru cel răstignit, şi fug departe de puterea Crucii. Dumnezeul nostru a pătimit de voie răstignire, iar ai voştri zei şi nevrând, cu amare morţi au pierit. Dumnezeul nostru este Mântuitor al neamului omenesc, iar ai voştri zei sunt pierzători ai oamenilor. Dumnezeul nostru este adevărat, iar ai voştri zei mincinoşi, şi nu sunt zei, ci draci şi pierzători amăgitori. Pentru că şi ei înşişi au pierit, şi pe închinătorii lor în pierzarea cea veşnică îi surpă".

Ighemonul, pornindu-se spre mânie cu aceste cuvinte ale Sfântului Leontie, a poruncit ca pe toţi mărturisitorii lui Hristos să-i bată peste gură cu pietre, zicând: „Să se bată gurile din care iese hula asupra zeilor noştri". Şi bătuţi fiind sfinţii, grăiau: „Să te bată pe tine Dumnezeu, slujitorule al satanei, că adevărul auzind, cu nedreptate ne judeci, îmbătându-te de păgânătate". După aceasta a poruncit tiranul ca să-i lege pe toţi cu lanţuri de fier şi să-i arunce în temniţă.

Şi erau sfinţii în temniţă ca într-o cămară, veselindu-se de Dumnezeu Mântuitorul lor, şi cântând Psalmii lui David, pentru că unii dintr-înşii din tinereţe se învăţaseră carte. Iar Sfântul Leontie îi întărea pe toţi, zicându-le: „Cinstiţilor fraţi şi robi ai lui Hristos, cu răbdare să răbdăm toate, că ştiţi din Sfânta Scriptură câte a răbdat dreptul Iov, şi în ce fel a fost pătimirea Domnului nostru, încă şi cum s-au sfârşit ceilalţi sfinţi - robii lui. Lui Ioan Înaintemergătorului i-au tăiat capul, pe Ştefan l-au ucis cu pietre, pe Petru l-au răstignit cu capul în jos, pe Toma l-au împuns cu suliţa, iar alţii au murit cu alte morţi muceniceşti pentru Domnul lor. Şi câţi sfinţi au pătimit întru împărăţia lui Maximian, şi a lui Deciu, şi a lui Adrian, şi a altor păgâni împăraţi mai dinainte, nu numai bărbaţi, ci şi femei, precum auzim de Sfânta Tecla şi de Eufimia, şi de Capitolina, şi de Iulita, şi de alte Sfinte Muceniţe, ale căror nume sunt scrise în cărţile vieţii la ceruri, cu câtă bărbăţie s-au nevoit, şi pe diavolul au biruit. Şi dacă femeile au fost cu atâta bărbăţie, cu cât mai ales noi, fiind bărbaţi, ni se cade să fim tari şi nebiruiţi, şi sufletele noastre să le punem pentru Hristos Dumnezeul nostru, care şi-a pus Sufletul Său pentru noi pe Cruce".

Cu nişte cuvinte ca acestea întărea Sfântul Leontie pe fraţi şi toţi cu osârdie doreau să pătimească toate muncile pentru Hristos. Şi era atunci zăduf, şi sfinţii erau cuprinşi de sete mare. Şi a venit la temniţă ca să-i cerceteze pe dânşii oarecare femeie de bun neam şi binecredincioasă, cu numele Vlasiana, care aducând fără de oprelişte apă rece dintr-un izvor ce era acolo aproape, i-a adăpat pe dânşii. Şi sosind noaptea, au petrecut sfinţii în rugăciuni şi în cântări de psalmi.

Încă şi Lisie ighemonul n-a dormit în noaptea aceea, pentru că se gândea cu ce fel de munci va munci pe robii lui Hristos cei ţinuţi în legături. Şi adormind el spre ziuă, i s-a arătat dracul în vedenia visului, zicându-i: „Îmbărbătează-te, Lisie, eu sunt zeul Asclipie, munceşte fără de milă pe creştinii cei ce ne hulesc pe noi. Pentru că multe necuviinţe grăiesc despre noi în temniţă, de aceea cu toate chipurile de munci să-i pierzi pe ei degrab". Şi sculându-se ighemo­nul din somn şi acum ziuă făcându-se, a şezut la judecată; şi punând înaintea sa pe sfinţii cei legaţi, a zis către dânşii: „închinaţi-vă zeilor, ca să fiţi prieteni stăpânitorilor şi nouă; şi veţi lua fiecare din voi câte 200 de galbeni, haine noi bune, şi brâie, şi aducând junei, vom face jertfă şi ospăţ, şi ne vom veseli împreună. Iar de nu mă veţi asculta pe mine, apoi cumplit veţi fi munciţi. Deci vă rog pe voi să nu vă lipsiţi de lumina aceasta dulce, nici să vă despărţiţi de femeile voastre şi de copii şi de prieteni, ci jertfiţi măcar unuia oarecare din zei noştri". Răspuns-au sfinţii într-un glas, zicând: „Blestemat să fii tu, muncitorule, cu zeii tăi, iar noi nu vom jertfi dracilor celor necuraţi; căci nu avem trebuinţă nici de aurul vostru, nici de îmbrăcăminte, nici de ospăţ, nici de prieteşug. Pentru că nouă singur Domnul nostru Iisus Hristos ne este bogăţia, şi îmbrăcămintea, şi hrana şi băutura. Acela ne este nouă şi tată şi prieten preaiubit şi pentru dânsul suntem gata a pătimi toate, şi a muri".

Atunci tiranul a poruncit ca pe toţi să-i dezbrace şi să-i spânzure la muncire, şi cu unghii de fier să strujească trupurile lor. Şi au fost strujiţi sfinţii mucenici mult, până la amiază, când soarele s-a înfierbântat foarte şi s-a dus ighemonul de la privelişte în casă. Iar sfinţii fiind strujiţi până la oase, iarăşi au fost aruncaţi în temniţă, după porunca muncitorului. Iar binecredincioasa femeie Vlasiana, cea zisă mai înainte, mergând iarăşi Chiril l-a dânşii spre cercetare, i-a adăpat pe ei cu apă prin ferestruie, că erau slăbiţi de sete, de zăduf şi de răni. Şi răcorindu-se sfinţii, au blagoslovit pe femeia aceea, şi s-au rugat pentru dânsa şi pentru fiii ei. Şi mulţumeau lui Dumnezeu că s-au învrednicit a pătimi pentru Dânsul.

Şezând sfinţii în temniţă, a văzut Sfântul Leontie pe unii din fraţi foarte bolind de răni, şi se temea pentru ei ca nu cumva slăbind, să cadă din credinţă. Deci se ruga lui Dumnezeu ca să le dea lor degrab sfârşit nevoinţei. Şi era în cetate un vestit cetăţean, care se chema Irod, supunându-se păgânilor şi fiind cinstit de ighemon, ca unul din sfetnici. La acel cetăţean era un scriitor, anume Filin, iubit Sfântului Leontie pentru obiceiurile sale cele bune. Şi trimiţând Sfântul Leontie, Chiril-a chemat pe el la ferestruia temniţei, şi i-a zis lui: „Frate Filine, spune lui Irod, că de va merge pentru vreo pricină la ighemon, să-i aducă aminte de noi, şi să-Chiril sfătuiască pe dânsul, ca să dea mâine asupra noastră osândă de moarte". Şi ducându-se Filin, a spus lui Irod.

Întru acea vreme, Irod a fost chemat de ighemon la cină, iar el n-a mers degrab şi ighemonul îl aştepta pe dânsul. Şi iarăşi trimiţând, îl chema. Şi a mers târziu, zicând: „Nu pot să mănânc. Pentru că văzând cum se strujeau osândiţii şi sângele cel mult curgea dintr-înşii, m-am îngreţoşat şi mi s-a turburat stomacul; şi nu poate să primească hrană, ci spre vărsătură se găteşte". Zis-a ighemonul: „Apoi ce sfătuieşti ca să le fac lor?" Grăit-a Irod: „Mâine să moară. De vreme ce sunt potrivnici poruncii împărăteşti şi sunt vrednici de moarte, apoi pentru ce să nu moară mai degrab?" Şi s-a făgăduit cu jurământ ighemonul că îi va omorî pe ei a doua zi.

Iar Filin auzind aceea, a alergat la temniţă şi a spus Sfântului Leontie, şi s-au înştiinţat de aceea toţi fraţii, şi s-au veselit, că dimineaţă aveau să moară pentru Hristos. Deci au blagoslovit pe Filin pentru ascultarea lui, şi se rugau, pregătindu-se de moarte. Iar întru rugăciune grăiau: „Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri, proslăveşte numele Tău cel sfânt întru noi. Cu suflet zdrobit şi cu duh smerit ne rugăm Ţie, ca să fim primiţi cei ce ne aducem pe noi înşine Ţie spre jertfă vie. Ca o ardere întreagă de berbeci şi de junei, şi ca zeci de mii de miei graşi, aşa să fie jertfa noastră astăzi înaintea Ta, şi să fie plăcută Ţie, pentru că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc spre Tine. Tu ştii Doamne, că pe Tine Te-am iubit, şi pentru Tine la moarte ne-am dat. Deci Tu ne întăreşte pe noi pe toţi, ca nici unul să nu rămână din tovarăşii aceştia, şi ca să nu râdă, nici să se bucure de dânsul vrăjmaşul nostru".

Aşa s-au rugat sfinţii, şi unul pe altul se întăreau. Iar la miezul nopţii au cântat psalmul cel mare spre îngroparea lor, adică:Fericiţi cei fără prihană, şi celelalte. Iar după sfârşitul psalmului, îngerul Domnului venind, a umplut temniţa de lumină şi a zis către dânşii: „Bucuraţi-vă, robii lui Hristos, aproape este sfârşitul vostru şi numele voastre s-au scris în ceruri. Nădăjduiţi, Domnul este cu voi". Aceasta zicându-le îngerul, s-a dus. Iar ei închinându-se, au mulţumit lui Dumnezeu.

Întru acea vreme doi străjeri ai temniţei, ale căror nume erau Menei şi Virilad, egipteni de neam, fără de somn petrecând, au văzut strălucind lumină în temniţă şi au auzit glasul cel îngeresc, dar pe îngerul însuşi nu l-au văzut. Şi a zis Menei către Virilad: „Ai văzut, frate, ai cărui împărat sunt aceşti ostaşi? Eu din început sunt prieten al creştinilor, căci aceştia nu călătoresc pe calea celor fără de lege, ci pe a drepţilor, şi păzesc credinţa cea spre Dumnezeul lor, şi ziua şi noaptea în toate ceasurile i se închină lui, şi întru petrecerea cea cu oamenii nici un fel de nedreptate nu fac; pe nimeni nu năpăstuiesc, nu caută averile cele străine, ci şi pe ale lor le dau, pe toţi îi iubesc, tuturor le fac bine, precum şi singur ştii. Iar cei ce smeresc în pustiile Egiptului, a acelora în ce chip este viaţa, au nu este străină şi de mirare? Că şi minuni fac. De aceea gândesc eu să intru la dânşii în temniţă, şi să-i rog pe dânşii, ca să mă primească şi pe mine cu dânşii; iar tu, frate, ce gândeşti?"

Răspuns-a Virilad: „Aceeaşi ca şi tine, pentru că iată şi noi, nevrednicii, ne-am învrednicit a vedea lumina pe care a răsărit-o Dumnezeul lor la dânşii, pentru care ei cu bucurie mor. De ar fi silit cineva pe ighemonul ca să moară pentru Zeus, sau pentru Apollon, sau pentru Asclipie, sau pentru oricare din zei, oare ar fi voit să moară? Ba nicidecum. Pentru că iubeşte viaţa aceasta. Iar aceştia nu se cruţă pe sine, şi îndrăznesc fără de frică la moarte pentru Dumnezeul lor, şi se învrednicesc de la Dânsul de nişte slave ca acelea, pe care zeii nici unuia din cei ce se închină lor nu le-au arătat cândva. Deci pentru ce nu ne apropiem de bărbaţii aceştia drepţi şi de Adevăratul Dumnezeu?"

Aşa sfătuindu-se amândoi străjerii, au intrat înăuntru în temniţă şi au căzut la sfinţi, zicându-le: „Domnii noştri, robii lui Hristos Adevăratul Dumnezeu, primiţi-ne şi pe noi în numărul vostru; căci credem şi noi în Domnul Iisus Hristos, Cel ce v-a iubit pe voi, şi ne rugăm vouă, rugaţi-vă Lui pentru noi, ca să ne învrednicească pe noi părţii celei cu voi". Iar sfinţii s-au bucurat de întoarcerea lor către Dumnezeu, şi i-au sărutat pe dânşii, zicându-le: „Voi sunteţi fraţii noştri, că Domnul nostru v-a chemat pe voi întru mărturisirea preasfânt numelui Lui, şi vă va da şi vouă plată asemenea cu noi, precum celor ce întru al unsprezecelea ceas au venit în via Lui".

Iar a doua zi Lisie ighemonul a ieşit cu ostaşii afară din cetate la locul acela unde voia să omoare pe sfinţii mucenici, care nu era departe de râul ce se numea Licos. Acolo divan făcând, a poruncit să scoată pe sfinţii mucenici şi să-i pună înaintea lui. Şi văzând pe cei doi străjeri ai temniţei amestecându-se printre sfinţii legaţi, a zis către Apian, întâiul sfetnic: „Iată şi aceşti nebuni au voit să moară, au nu este mai bună viaţa decât moartea?" Apian a zis: „Porunceşte ca să-i muncească pe ei cu munci cumplite". Zis-a ighemonul: „Ba nu, că se vor teme de munci şi iarăşi se vor întoarce la zei şi vor fi vii. Iar eu nu vreau ca să fie ei vii, ci să moară, de aceea voi da osândă de moarte asupra tuturor".          

Şi fiind puşi de faţă sfinţii mucenici la divanul lui, n-a făcut nici o întrebare sau cercetare pentru credinţă, ci îndată a săvârşit judecata aceea de moarte, dând o osândă scrisă aşa: „Aceşti 45 de oameni ce stau înaintea judecăţii mele, fiind de credinţa creştinească, neascul­tând poruncile împărăteşti şi hulind pe zeii părinteştii, poruncesc să ia vrednică pedeapsă după lucrurile lor. Întâi să li se taie cu securea mâinile şi picioarele lor, apoi să se dea focului spre ardere, iar câte oase ale lor vor rămânea de la foc, să se arunce în râu".

Şi îndată slujitorii punând la pământ pe mucenici, le-au tăiat mâinile şi picioarele. Şi era mare arşiţă de soare, şi se făcuse sfinţilor mucenici sete mare, una de durerea rănilor, iar alta de arşiţa soarelui. Şi au murit unii întru acea pătimire, iar alţii abia suflau, iar unii încă se îmbărbătau răbdând. Unul dintr-înşii cu numele Ianichit zâmbea, privind la mâinile şi picioarele sale cele tăiate, şi zicea: „Vedeţi cum secera cea de secerat mi-a secerat mădularele mele ca pe nişte spice?" Iar Sfântul Sisinie, tăvălindu-se în sângele său, s-a prăvălit spre o piatră care se întâmplase acolo aproape, şi deschizându-şi gura sa, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dătătorule al tuturor bunătăţilor, Cel ce ai izvorât apă din piatră de demult în pustie, şi pe Israel cel însetat l-ai adăpat, Tu şi acum deschide piatra aceasta şi scoate apă, şi mă adapă pe mine puţin. Pentru că vezi setea noastră, întru care ne topim". Aşa rugându-se, deodată s-a clătit piatra aceea şi a crăpat, şi a izvorât izvor de ape vii. Şi bând Sfântul Sisinie, a binecuvântat pe Domnul, grăind: „Cânt Ţie, Dumnezeul meu, că m-ai adăpat pe mine cel însetat, ca o maică cu laptele pe prunc. Te laud pe Tine, Împăratul meu, că nu m-ai trecut cu vederea pe mine, robul Tău, şi mă rog Ţie, nu trece cu vederea şi pe robii Tăi, fraţii mei cei iubiţi, ci îi răcoreşte pe dânşii că se topesc de sete, vărsând peste dânşii nevăzut roua Darului Tău, şi pe noi toţi ne întăreşte ca să ne săvârşim împreună întru nădejdea Ta. Iar izvorul acesta pe care cu puterea Ta l-ai scos, prin care ai înnoit minunea cea de demult, porunceşte ca să curgă până la sfârşitul lumii; şi dă apei acesteia dar şi putere de tămăduire spre slava Ta, Hristoase, şi a Tatălui Tău, şi a Sfântului Duh, şi spre pomenirea noastră, a robilor tăi 45 de mucenici, care pentru Tine am pătimit".

Întru acea vreme slujitorii aprinzând un stog mare de lemne care era pregătit pentru aceea, au luat pe sfinţii mucenici şi i-au aruncat în foc. Şi unii dintre sfinţi erau vii, alţii acum muriseră, deci şi pe ceimorţi ca şi pe cei vii i-au dat la arderea focului. Şi numărând cei ce îi aruncau în foc, nu se afla unul, şi se mirau şi îl căutau pe acela. Iar Sfântul Sisinie zăcând lângă piatra cea ce izvorâse apă, a răspuns, zicând: „Iată aici sunt, luaţi-mă pe mine şi duceţi-mă în foc”. Şi luându-l pe el, l-au dus în foc. Şi fiind arşi sfinţii mucenici, şi focul acum stingându-se, slujitorii au căutat în cenuşă oasele cele rămase mucenicilor, şi pe câte le-au aflat, le-au adunat într-un sac, şi ducândn-le, le-au aruncat în râul Licos.

Iar râul primind oasele sfinţilor ca pe o vistierie de mult preţ, le-a păzit pe acelea  la  un loc nu  adânc aproape de mal, adunându-le  cu  repejunile  sale  pe  toate  împreună.  Şi venind nişte oameni binecredincioşi  şi  căutându-le,  le-au  aflat îndată  fărăde  osteneală, şi adunân­du-le până  la  unul, le-au păzit la un loc cinstit, până ce a pierit păgânul împărat Liciniu  cel  ce  a  stăpânit  Răsăritul  împreună  împărăţind  cu  Constantin.  Iar  când  a  împărăţit  singur  Constantin  şi s-a  dat slobozenie  Bisericii  lui  Hristos  prin  toată  lumea,  atunci  şi  oasele  acestor  sfinţi  mucenici  au  fost  arătate  la toţi  şi  s-a  zidit  biserică  întru  numele lor.  Şi  se  dădeau  tămăduiri  din  oasele  lor  cele sfinte,  şi  din  izvorul  acela,  pe care Sfântul Sisinie Chiril-a  scos  cu  rugăciunea.  

Aceşti  45  de  sfinţi  mucenici  au  pătimit  în 10  zile  ale  lunii  lui  iulie,  în  Nicopoli a  Armeniei,  de  la  Lisie  ighemonul, stăpânind  la   Răsărit  Liciniu,  iar  întru  noi  împărăţind  Domnul  nostru  Iisus  Hristos, Căruia  împreună  cu  Tatăl,  şi  cu Sfântul  Duh, se  cuvine  cinste  şi  slavă, acum  şi  de-a pururea,  şi  în  vecii  vecilor.  Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 10 Iulie

INVITAȚIE LA BALET 10 Iulie

Roland Petit

Roland Petit, Bolero: 

MUZICĂ 10 Iulie

Henryki Wieniawski

Carl Orff

Sandy Stewart (Sandra Ester Galitz), cântăreaţă americană

Ian Whitcomb, cântăreţ, compozitor şi scriitor britanic

Jerry Miller, chitarist american (Moby Grape).

Beaky (John Dymond), chiatrist şi baterist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich - 

Arlo Guthrie, cântăreţ, chitarist şi compozitor american, fiu al legendarului Woody Guthrie

Ronnie James Dio, vocalist şi compozitor american (Elf, Rainbow, Black Sabbath).

Ronnie James Dio & ELF:

Dave Smalley, chitarist american (Raspberries, Dynamite).

The Raspberries - 

Vasile Şeicaru

Rik Emmett, chitarist, vocalist şi compozitor canadian (Act III, Triumph).

Rik Emmett Triumph 

Neil Tennant, cântăreţ şi compozitor britanic (Pet Shop Boys).

Pet Shop Boys 

Maria Dragomiroiu

Derry Grehan, chitarist şi compozitor canadian (Honeymoon Suite).

Viorel Sipoș – 3SudEst

Jessica Simpson

Clement Clarke Moore, compozitor și poet american

George Gershwin

Gershwin Greatest Hits - George Gershwin 1898-1937 (Full Album): 

ÎNREGISTRĂRI NOI:

PAUL MAURIAT Y SUS GRANDES EXITOS Seleccion de Cecil Gonzalez

Baroque Music on Piano

POEZIE 10 Iulie

POEZII DE MIHAI EMINESCU

VIS (Mihai Eminescu) - recita Adrian Pintea: 

Intre nouri si-ntre mare...(Mihai Eminescu) - recita Adrian Pintea: 

DINTRE SUTE DE CATARGE: http://youtu.be/ty0cYb4tSxo;

Mihai Eminescu-Dorinta: 

Din cand in cand - Mihai Eminescu:

"Atât de fragedă" Versuri: Mihai Eminescu: 

LUCEAFARUL - Mihai Eminescu: 

TEATRU/FILM 10 Iulie

Cu Eugen Cristian Motriuc

Biografie Eugen Cristian Motriuc

Hunedorean de origine, nascut la 10 iulie 1949, Eugen Cristian Motriuc, a ales Teatrul Tineretului din Piatra Neamt ca loc in care sa isi inceapa parcursul teatral. Piatra Neamt face parte din tineretea mea, declara intr-un interviu. 

Distribuit prima oara in 1977 in chipul lui Hernandez din spectacolul Paine amara de Claude Spaark, in regia lui Constantin Dinulescu, montat pe scena Teatrului National din Bucuresti, Eugen Cristian Motriuc alege totusi sa isi continue drumul la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, in detrimentul Nationalului. Acolo, vreme de peste cinci ani, interpreteaza cu virtuozitate roluri in spectacole regizate de Alexandru Tocilescu (1978 - Nevestele vesele din Windsor de Willian Shakespeare;1980 - Program special L.B. de Stephen Poliakoff) sau Alexandru Dabija (1979 - Mihai Viteazul de Eugen Mandric si Paul Findrihan; 1980 - D'ale Carnavalului de Ion Luca Caragiale).

La Teatrul Mic din Bucuresti este adus in 1983 de Dinu Sararu, iar primul spectacol in care e distribuit, in acelasi an, este celebrul Richard al III-lea de William Shakespeare, montat de Silviu Purcarete. Pe scena Teatrului Mic si a Teatrului Foarte Mic interpreteaza, timp de trei decenii, peste 20 de roluri, alaturi de Stefan Iordache, Olga Tudorache, Leopoldina Balanuta, Dan Condurache, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Vali Seciu, Gheorghe Visu s.a. 

Colaboreaza, de asemenea, in film cu regizori precum Costa-Gavras (Amen), Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc sau Nicolae Margineanu, filmul Poarta Alba (2014), regizat de acesta din urma fiind ultimul sau rol pe pelicula.

De la teatru isi ia ramas-bun in 2007 cu spectacolul Razboi cu Troia nu se mai face, in regia lui Florin Calinescu, montat pe scena in care si-a lasat cea mai buna parte din ani si cel mai mult din suflet, Teatrul Mic.

A murit în 2017.

"Mitica Popescu" un musical de Nicu Alifantis - Prolog 2: 

GÂNDURI PESTE TIMP 10 Iulie

Marcel Proust - Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 10 Iulie

Scheciuri

Horatiu Malaele - Calcule dupa petrecere: 

Horatiu Malaele – Uitucul:

Monolog - Horatiu Malaele (2014):

Horațiu Mălăele - "De dragoste"

Lectii clasice de agatat: 

Jean Costantin - La doctor:

Glume:

·         I.  Prin ce se deosebeste un om de o camila ?
R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze ...

·         Ce este viata?
R. Cea mai raspandita boala transmisa pe cale sexuala...

·         In fata unei usi:
- Deschide, iubito !
- Nu pot, sunt dezbracata.
- Nu-i nimic, sunt singur !
- Eu nu !

·         Cele cinci porunci ale vietii (valabile la serviciu):
1. Sa nu gandesti.
2. Daca gandesti, sa nu spui.
3. Daca spui, sa nu scrii.
4. Daca scrii, sa nu semnezi.
5. Daca semnezi, sa nu te miri.

·         Psihiatrul intreaba.
- Au mai existat in familia dumneavoastra cazuri cu boli mintale?
- Da, acum trei ani sora mea a refuzat sa se casatoreasca cu un american miliardar...

·         O femeie cauta o carte in bibloteca.
Sotul o intreaba:
- Ce cauti draga?
- Stii unde-i cartea aia "Cum sa traim pana la 140 de ani" ?
- Da, tocmai am aruncat-o...
- De ce ?
- Incepuse ma-ta s-o citeasca !

·         Intrebare: Cand va incepe Foametea Mondiala?
Raspuns: Cand vor incepe chinezii sa manance cu lingura.

·         Care este diferenta dintre o amanta si o sotie?
R. 30 de kilograme.

·          I. Care este diferenta dintre un amant si un sot?
R. 30 - 45 de minute.

·         Două vecine se întâlnesc.

 - Ce-i cu tine, dragă, eşti bolnavă?

 - Nu, de ce întrebi?

 - Am văzut azi-dimineaţă doctorul ieşind din apartamentul tău!

 - Şi ce? De la tine au ieşit trei soldaţi. Te-am întrebat dacă a izbucnit războiul?!

·         Un poliţist care lucra în tura de noapte opreşte o maşină şi îi cere omului să se legitimeze, apoi îl întreabă unde locuieşte.
- Strada Ion Luca Caragiale, sa trăiţi.
Fără nici o explicaţie, cetăţeanul încasează cîteva bastoane, după care este dus la secţie. A doua zi, poliţistul îşi prezintă raportul în faţa superiorului:
- Imaginaţi-vă: acest cetăţean a avut tupeul să îmi spună că stă pe strada Ion Luca Caragiale... Oare arăt eu a prost să pot crede că stă pe trei străzi odată?
- Măi boule, tu nu ţi-ai dat seama că stă la intersecţie?

·         La tribunal

La tribunal, un homosexual este intrebat de judecator:
- Inculpat, de ce ai violat-o pe biata calugarita? Doar tie nu-ti plac femeile!
- Pai, domnule judecator, de la spate semana cu Zorro!

·         Gica aduce doi pepeni acasa si spune catre soacra-sa:
- Mama soacra te-am auzit ieri,spunand ca ai da jumatate din viata pentru un pepene. Uite ti-am adus doi.

·         Examen la drept:
- Care este pedeapsa pentru bigamie?
- Doua soacre.

Beach Bean | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official

COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM 10 Iulie

Costumul popular moldovenesc în spațiul istoric al Moldovei: