MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 20 IULIE 2019

LA MULȚI ANI de Sfântul Ilie pentru toți purtătorii acestui nume!

ISTORIE PE ZILE 20 Iulie

Evenimente

· 70: Asediul Ierusalimului de catre armata romana in timpul primului razboi evreo-roman. Armata, condusă de viitorul împărat Titus, a asediat și cucerit cetatea Ierusalimului. Asediul s-a încheiat cu distrugerea orasului si a celui de-al doilea Templu. Distrugerea primului și a celui de-al doilea Templu este încă deplânsa anual de evrei.

· 802: Carol cel Mare primește cadou de la califul Harun al-Rashid, la Aachen, elefantul Abul Abbas, împreună cu alte daruri.

· 1402: Sultanul otoman Baiazid I este infrant in Bătălia de la Ankara, facut prizonier si inchis intr-o cusca, de Timur lenk, imparatul imperiului Timurid. Unii cronicari au spus ca Baiazid I ar fi fost inchis intr-o cusca de fier și expus pe post de trofeu în întreaga Anatolie. Istoricul bizantin Ducas afirmă că Baiazid a murit de apoplexie în martie 1403. Același istoric mai relatează că Timur a respectat ultima dorință a sultanului, al cărui trup a fost trimis escortat de o sută de soldați otomani înapoi în patrie, pentru a fi îngropat la Bursa. Bătălia de la Ankara a avut urmari în Balcani, otomanii pierzând pentru o vreme inițiativa politică și militară. Asediul Constantinopolului a fost ridicat, trupele din zona balcanică fiind trimise să lupte împotriva mongolilor. Această înfrângere i-a împărțit pe otomani în mai multe facțiuni, sprijinitoare ale fiilor lui Baiazid, care scăpaseră din dezastrul de la Ankara. Ca urmare, între aceste facțiuni a izbucnit un pustiitor razboi. Slăbirea temporară a Imperiului Otoman a amânat sfârșitul Imperiului Bizantin și cucerirea definitivă a Balcanilor de către turci. Bătălia are o semnificație specială în istoria otomana, Baiazid I fiind singurul sultan care a fost luat prizonier.

· 1592: Japonezii ocupa capitala coreeana Phenian.

· 1600: Dieta Transilvaniei acorda unele inlesniri iobagilor.

· 1707: S-a incheiat a doua domnie a lui Antioh Cantemir in Tara Moldovei. Incepe a doua domnie a lui Mihai Racovita. Antioh Cantemir a fost domn în Moldova: 8 decembrie 1695 – 14 septembrie 1700 și 12 februarie 1705 – 20 iulie 1707. A fost fiul lui Constantin Cantemir și fratele lui Dimitrie Cantemir. Mihai Racoviță a fost domn în Moldova de trei ori: septembrie 1703 – 23 februarie 1705, 31 iulie 1707 – 28 octombrie 1709 și 5 ianuarie 1716 – octombrie 1726 și de două ori în Țara Românească: octombrie 1730 – 2 octombrie 1731 și septembrie 1741 – iulie 1744.

· 1709: Iau sfârşit „lucrările de întregire” a Şcolii de la Sf. Sava din Bucureşti, cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Şcoala de la Sf. Sava a fost înfiinţata in anul 1688, de Constantin Cantacuzino împreună cu fratele său, Şerban Cantacuzino. În anul 1694, domnitorul Constantin Brâncoveanu (1654-1714) a transformat această şcoală în Academie Domnească, stabilind o programă de învăţământ şi dându-i fonduri materiale. Această şcoală domnească, cea mai înaltă din Ţara Românească, şi-a început activitatea lângă Mănăstirea Sf. Sava, chiliile acesteia găzduind vreme de un secol şi jumătate prima formă de învăţământ superior din Ţara Românească. Constantin Brâncoveanu rezideşte biserica mănăstirii (1709), lărgindu-i zidurile, cât şi clădirea Academiei. Între anii 1848-1870 sunt dărâmate toate clădirile, inclusiv biserica brâncovenească, mult prea slăbite de cutremure; în anul 1877, pe locul fostei biserici a fost aşezată statuia lui Mihai Viteazul (azi în Piaţa Universităţii), iar pe locul clădirilor vechii Academiei Domneşti s-a construit, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, o clădire mult mai încăpătoare – Universitatea de astăzi.

· 1718: Prin Tratatul de pace de la Passarowitz, Imperiul Otoman a cedat Austriei Banatul, Oltenia, nordul Serbiei si al Bosniei. Oltenia intrată sub stăpânirea habsburgică, a primit numele de „Kleine Walachei” (adică „Valahia Mică”, faţă de Muntenia care era „Valahia Mare”). Graniţa vestică a Ţării Româneşti a fost pentru scurt timp râul Olt. Datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administraţie proprie, sprijinită militar şi transformarea ei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reuşiseră pe parcursul mai multor sute de ani, se dezvoltă o puternică mişcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societăţii, de la ţărani şi micii meseriaşi, până la comercianţi, mica şi marea boierime. Craiova a devenit între 1735 şi 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenenţă statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii întâmpinând mari dificultăţi în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie. Ocupaţia a durat aproape 20 de ani, terminându-se în urma bătăliei de la Groţka în Sebia, unde Austria a fost învinsă de turci. În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia a fost realipită la Ţara Românească. In schimb Banatul, anexat si el Imperiului Habsburgic a devenit în scurt timp, o regiune bine organizată, puternic dezvoltată din punct de vedere economic şi social. În 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administraţia Banatului şi stabilea sediul acesteia la Timişoara. Primul guvernator a fost contele Claude Florimond de Mercy. Începe o perioadă înfloritoare pentru această regiune, care, sub străpânirea habsburgică, ajunge la un inalt nivel de dezvoltare, dupa decaderea suferita in timpul stapanirii turcesti.

· 1810: Cetățenii din Bogotá, Columbia declară independența față de Spania.

· 1848: Manifestație de protest pe câmpia de la Filaret („Câmpia Libertății") împotriva încălcării teritoriului țării de către armata otomană pe 19 iulie (20 iulie/1 august)

· 1858 – primul meci de baseball la care s-a plătit un bilet de intrare. New York All Stars învingea cu 22-18 Brooklyn

· 1871: Teritoriul British Columbia se alatura Confederaţiei Canadiene.

· 1885: A fost legalizat fotbalul profesionist în Marea Britanie.

· 1896: Poetul, prozatorul şi dramaturgul Alexandru Macedonski a scos primul număr al cotidianului „Liga ortodoxă”, cu aparitie pana la 1 ianuarie 1897. Militând pentru modernizarea poeziei româneşti şi fiind în polemici dure cu junimiştii (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Ioan Luca Caragiale), Macedonski a iniţiat cenaclul şi revista „Literatorul“, precum şi acest cotidian ortodox. Revista avea şi un supliment literar care apărea săptămânal, supliment în care au debutat Tudor Arghezi, sub primul său pseudonim, Ion Theo (la vârsta de 16 ani), şi Grigore Pişculescu, viitorul Gala Galaction.

· 1897 - A aparut la Bucureşti “Revista modernă”, bilunar ştiintific, literar şi sportive

· 1903: Ford Motor Company produce prima sa masina, Quadriciclul

· 1915 - În contextul evoluţiei nefavorabile a situaţiei de pe câmpurile de luptă, în timpul primului război mondial, puterile Antantei au declarat că acceptă cererile Guvernului român în privinţa teritoriilor româneşti din Imperiul Habsburgic şi au început demersurile la Bucureşti, cerând intrarea României în război.

· 1919: Intre 20 iulie – 4 august se desfasoara o ofensivă a trupelor Republicii Ungare a Sfaturilor pe Tisa (20-23 iulie), urmată de o contraofensiva a Armatei române (24-26 iulie), care dupa trecerea Tisei inainteaza impetuos şi intra în Budapesta (4 august).

· 1923: Mexicanul Pancho Villa se deplasează cu mașina personală, însoțit de garda de corp înarmată, spre Hidalgo del Parral; ucigași angajați de președintele mexicanAlvaro Obregon îl atacă și îl ucid cu 47 de gloanțe.

· 1924 – Ottavio Bottechia câștigă prima dată Turul Franței la ciclism, urmat de Nicolas Frantz și Lucien Buysse

· 1927: La numai cinci ani, Mihai I devine Regele Românilor în urma morții regelui Ferdinand I. Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul regelui Ferdinand I începe prima sa domnie sub numele de Mihai I, 1927-1930. Regele Mihai I fiind minor,atributiile sale erau exercitate de o Regenţa aleasă la 4 ianuarie 1926 pentru perioada minoratului acestuia

· 1930 – se joacă două partidei în cadrul Campionatului Mondial din Uruguay: Brazilia 4-0 Bolivia și Paraguay 1-0 Belgia

· 1931 – Antonin Mague încheie pe primul loc Turul Franței la ciclism, urmat de Jef Demuysere și Antonio Presenti

· 1936: Au luat sfarsit lucrarile Conferintei de la Montreux din Elveţia, convocată de către Turcia în scopul revederii acordului strâmtorilor, adoptat la Conferinţa de la Lausanne din 1922-23. In urma acestei conferinte, la care au participat Turcia, URSS, Marea Britanie, Franţa, Bulgaria, România, Grecia, Iugoslavia, Australia şi Japonia, la data de 21 iulie a fost semnata Convenţia de la Montreux, prin care Turcia era autorizata sa fortifice stramtorile Dardanele si Bosfor, cu obligatia de a garanta in timp de pace, trecerea liberă a tuturor navelor.

· 1940: Danemarca părăsește Liga Națiunilor.

· 1944: Al doilea război mondial: Adolf Hitler supraviețuiește complotului de la 20 iulie într-o încercare de asasinat condusă de Claus von Stauffenberg.

· 1944: La Bombay, India, autoritățile anunță o epidemie holerică care a ucis 34.000 de oameni în trei luni.

· 1947 – se încheie Turul Franței la ciclism, cu victoria lui Jean Robic, urmat de Edouard Fachleitner și Pierre Brambilla

· 1949: Israelul şi Siria semneaza un armistitiu, care pune capăt la nouăsprezece luni de război.

· 1951: Regele Abdullah I al Iordaniei este asasinat de un palestinian în timp ce participa la rugaciunile de vineri înIerusalim.

· 1952: Ceremonia de deschidere a celei de-a XV-a ediție a Jocurilor Olimpice la Helsinki, Finlanda.

· 1957 – Jacques Anquetil încheie pe primul loc Turul franței la ciclism, pe locul al doilea încheie Marcel Janssens și Adolf Christian

· 1957 – Stirling Moss câștigă Marele Premiu al Marii Britanii la formula 1 și este urmat de Luigi Musso și Mike Hawthorn

· 1959 – Harold Gomes câștigă titlul mondial la categoria ușoară după ce îl învinge pe Paul Jorgensen, la puncte

· 1960: In Ceylon, astazi Sri Lanka, Sirimavo Bandaranaike este aleasa prima femeie prim-ministru. Sirimavo Ratwatte Dias Bandaranaike (n. 17 aprilie 1916 – d. 10 octombrie 2000) om politic din Sri Lanka și premier al acestei țări în perioadele: 1960 – 65, 1970 – 77 și 1994 – 2000. A fost prima femeie din țară care a deținut acestă funcție Soțul său, Solomon Bandaranaike, a fost de asemenea premier al țării. Fiii săi au deținut funcții importante în stat și anume: Chandrika Kumaratunga: președinte în funcție al Sri Lanka Anura Bandaranaike, ministru secretar de stat și purtător de cuvânt.

· 1963 – Jim Clark se impune în Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, urmat de Dan Gurney și John Surtees

· 1966 – se joacă ultimul meci din prima grupă a Campionatului Mondial din Anglia, în care țara gazdă trece cu 2-0 de Franța. Anglia și Uruguay-ul merg în fazele eliminatorii. În grupa a doua, tot în ultimul meci, Germania de Vest trece cu 2-1 de Spania și se califică în fazele eliminatorii, alături de Argentina. În grupa a treia, Ungaria 3-1 Bulgaria, însă doar maghiarii merg mai departe, alături de selecționata Portugaliei. În ultima grupă U.R.S.S. bate cu 2-1 Chile și se califică în fazele eliminatorii alături de Coreea de Nord

· 1966 – la inițiativa Federației Internaționale a Jocului de Șah, această zi devine Ziua Mondială a Șahului

· 1968 – Jo Siffert câștigă Marele Premiu al Marii Britanii, pe locul 2 încheie Chris Amon și pe 3, Jacky Ickx

· 1969: Programul Apollo: Apollo 11 face cu succes prima aterizare cu echipaj uman pe Lună, în Marea Liniștii. Americanii Neil Armstrong și Buzz Aldrin devin primii oameni care vor merge pe Lună, aproape 7 ore mai târziu. Primul pământean, astronautul american Neil Armstrong, membru al echipajului „Apollo–11″, coboară pe suprafaţa Lunii, în Marea Linștii, la ora 10:56 PM, şi rosteşte cuvintele intrate in istorie: „Este un pas mic pentru un om, dar un salt gigantic pentru omenire”. Este urmat de colegul de echipaj, astronautul Buzz Aldrin.

· 1969 – Jackie Stewart câștigă Marele Premiu al Marii Britanii, pe doi încheie Jacky Ickx, iar pe 3, Bruce McLaren

· 1969 – Eddy Merckx obține prima sa victorie în Turul franței la ciclism, pe doi încheie Roger Pigeon, iar podiumul este completat de Raymond Poulidor

· 1971: A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la hidrocentrala Porţile de Fier I.

· 1974: Mii de soldati turci au invadat Ciprul după esuarea discuţiilor din capitala greacă, Atena, dintre Turcia si Grecia . Tensiunea în marea insula mediteraneană, era in crestere dupa ce cu cinci zile în urmă, preşedintele Ciprului, arhiepiscopul Makarios, a fost inlaturat de la putere printr-o lovitura de stat. Lovitura de stat a dus la temeri în rândul comunităţii cipriote turce că guvernanţii militari greci le vor ignora drepturile lor şi ca va urma unificarea Ciprului cu Grecia (Enossis). Arhiepiscopul Makarios a devenit preşedinte al republicii pentru prima data in 1959 doar după ce a fost de acord să renunţe la planurile pentru o uniune a Ciprului cu Grecia.

· 1975 – Bernard Thenenet câștigă Turul Franței la ciclism și este urmat în clasament de Eddy Merckx și Lucien Van Impe

· 1976: Nava spațială americană „Viking–1" a atins suprafața planetei Marte.

· 1977: Agenţia Centrală de Informaţii a S.U.A, a dezvaluit in baza Legii Freedom of Information Act, că a facut experimente vizand controlul minţii .

· 1980: Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite voteaza că statele membre al O.N.U. nu ar trebui să recunoască Ierusalimul drept capitala a Israelului.

· 1984 – Ludmila Andonova duce recordul mondial la săritura în înălțime la 2,07

· 1991: Constituit în mai 1990, Partidul România Mare este înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucuresti.

· 1991 – Mike Tyson este acuzat că a violat o candidată la concursul Miss America

· 1992: Václav Havel demisionează din funcția de președinte al Cehoslovaciei. Václav Havel (n. 5 octombrie 1936, Praga, Cehoslovacia – d. 18 decembrie 2011, Hradecek, Republica Cehă) scriitor, dramaturg și disident ceh. A fost ultimul președinte al Cehoslovaciei (1990-1992) și primul președinte al Republicii Cehe (1993-2003)

· 1996 – Universitatea Craiova învinge cu 2-1 pe Cukaricki și încheie pe locul al doilea în grupa a 9-a a Cupei UEFA Intertoto. Oltenii au strâns 9 puncte, cu unul mai puțin decât liderul Karslsuhe. În grupa a 12-a, Dinam câștigă cu 2-0 în fața georgienilor de la Kolkheti 1913. Dinao încheie grupa pe penultimul loc, cu 3 puncte, chiar în fața rivalilor din ultimul meci

· 1999 - Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse a recunoscut dreptul ţărilor care nu au luptat în cel de-al doilea război mondial de partea Germaniei naziste de a-şi recupera valorile culturale aflate în prezent pe teritoriul Rusiei.

· 1999: Miscarea Falun Gong este interzisa în Republica Populară Chineză, şi urmeaza o represiune pe scară largă impotriva aderentilor sai.

· 2002 – Gloria Bistrița este învinsă cu 2-0 de gruparea franceză Lille în turul al treilea din Cupa UEFA Intertoto

· 2002 – Vernon Forest îl învinge pe Shane Mosley și își păstrează titlul la categoria mijlocie în versiunea WBC

· 2003 – Rubens Barrichelo câștigă Marele Premiu al Marii Britanii, urmat de Juan Pablo Montoya și Kimi Raikkonen

· 2005 – naționala de polo pe apă a României este învinsă cu 6-4 de Croația, în cadrul grupei C a Campionatului Mondial din Canada. România avea să încheie grupa pe 3, deasupra țării gazdă

· 2008 – Lewis Hamilton câștigă Marele Premiu de formula 1 al Marii Britanii, urmat de Nelson Piquet junior și Felipe Massa

· 2009 – începe Campionatul Mondial de polo pe apă din Serbia. România a făcut parte din grupa D a întrecerii, iar în primul meci a învins Macedonia cu 6-4

· 2011 – Antonio Tarver îl învinge pe Danny Green după nouă runde și câștigă titlul la super-mijlocie în versiunea IBO

· 2011 – România pierde cu 12-5 meciul din grupa B a Campionatului Mondial de polo pe apă din China

· 2013 – încep Campionatele Mondiale de Înot de la Barcelona, la care România a participat cu 19 sportivi. În competiție a fost inclus și Campionatul Mondial de polo pe apă, România a făcut parte din grupă cu Italia, Germania și Kazahstan și a încheiat pe ultimul loc, fără vreun punct

· În fiecare an: 20 iulie este în Romania – Ziua aviaţiei şi a apărării antiaeriene. Pionierii aviaţiei româneşti au ales, în 1913, ca „patron” al aviaţiei pe Sf. Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul).

Nașteri

· 356 i.Hr: S-a nascut Alexandru cel Mare, regele Macedoniei, unul dintre marii comandanti militari ai omenirii, fondator al unuia dintre cele mai mari imperii din istorie; (d. 323 î.Hr.). Alexandru cel Mare (n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.

· 1304: S-a nacut Francesco Petrarca ( d. 19 iulie 1374) , prozator, poet și umanist italian , unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo – d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. Forma perfectă a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană. Pe lângă cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în limba poporului,“volgare” , au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reunește cultura clasică și învățătura creștină. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii.
* 1766: Thomas Bruce, al VII-lea conte de Elgin și al XI-lea conte de Kincardine (n. 20 iulie 1766 - d. 14 noiembrie 1841) a fost un nobil și diplomat scoțian, cunoscut în primul rând pentru mutarea sculpturilor de marmură din Partenonul din Atena.^[2]

Elgin s-a născut în Broomhall, Fife, fiind al doilea fiu al lui Charles Bruce și al sotiei sale, Martha Whyte. A intrat în armată în Garda a 3-a scoțiană. A fost ales ca reprezentant scoțian în 1790, deținînd postul până în 1807. În 1791 a fost trimis în calitate de ministru pentru Austria, în timp ce Sir Robert Keith era temporar bolnav. De asemenea, a fost ministru la Bruxelles, până la cucerirea austriacă a Țărilor de Jos de către Franța. După ce a petrecut un timp în Marea Britanie, a fost trimis ca emisar-extraordinar în Prusia, în 1795.

La 11 martie 1799, cu puțin timp înainte de a pleca în calitate de ambasador la Constantinopol, Elgin s-a căsătorit cu Mary Nisbet, fiica și moștenitoarea lui William Hamilton Nisbet.

Elgin a fost ambasador britanic în Imperiul Otoman între 1799 și 1803, unde s-a dovedit un diplomat abil, îndeplinind misiuni dificile și contribuind, ulterior, la extinderea influenței britanice în timpul conflictului dintre Imperiul Otoman și Franța.

În 1816 și-a vândut, în pierdere, colecția muzeului britanic British Museum pentru 35.000 de lire sterline (prețul inițial al achiziției: £39.000).

Thomas Bruce
Thomas Elgin, desenat de Anton Graff (circa 1788).

* 1785: Mahmud al II-lea (în turca otomană: محمود ثانى Mahmud-ı sānī; n. 20 iulie1785 – d. 1 iulie 1839) a domnit ca sultan al Imperiului Otoman din 1808 și până la moartea sa în 1839. S-a născut la palatul Topkapi, din Constantinopol, fiind fiul sultanului Abdulhamid I. Domnia sa a rămas în istorie mai ales datorită largilor reforme administrative, fiscale și militare întreprinse, care au culminat cu Decretul Tanzimatului (Reorganizării) aplicat de fiii săi Abdülmecid I și Abdülaziz I. Mama lui era ValideNaksh-i-Dil Haseki (despre care s-a zvonit că ar fi verișoară cu soția lui Napoleon I, Josephine^[1]). În 1812 solul său a cedat Basarabia dintre Prut și Nistru, deoarece turcii pierdură războiul cu rușii din 1806-1812.

În 1808, predecesorul lui Mahmud al II-lea (și fratele său vitreg) Mustafa al IV-lea (1807–08) a ordonat executarea sa împreună cu vărul său, sultanul detronat Selim al III-lea (1789–1807), pentru a opri rebeliunea. Selim al III-lea a fost ucis, dar Mahmud a fost ascuns de mama sa și pus pe tron după detronarea de către rebeli a lui Mustafa al IV-lea. Liderul revoltei, Mustafa Bayrakdar, a devenit apoi vizir al lui Mahmud .

Circulă multe povești în jurul circumstanțelor tentativei de ucidere a lui Mahmud. O versiune a istoricului otoman din secolul al XIX-lea Cevdet

Paşa relatează: unul dintre sclavele lui, o fată georgiană pe nume Cevri, a adunat cenuşa când a auzit agitaţia din palat în jurul uciderii lui Selim al III-lea. Când asasinii s-au apropiat de încăperile Haremului unde stătea Mahmud, ea a reuşit să-i ţină o vreme departe aruncându-le cenuşă pe faţă. Mahmud a avut astfel timp să fugă pe fereastră pe acoperişul haremului. El ar fi fugit pe acoperişul celei de a treia curţi unde l-au văzut alţi paji şi l-au ajutat să coboare cu bucăţi de haine legate ca o scară. Unul dintre liderii rebeliunii, Alemdar Mustafa Paşa, a sosit cu oamenii săi înarmaţi şi, văzând trupul lui Selim al III-lea, l-a proclamat pe Mahmud padişah. Sclava Cevri Kalfa a fost răsplătită pentru curajul şi loialitatea sa şi a fost numită haznedar usta, trezorier şef al Haremului, a doua funcţie ca importanţă în ierarhie. O scară din piatră de la Altınyol (Calea de Aur) din Harem se numeşte Scara lui Cevri Kalfa, deoarece evenimentele au avut loc în acea zonă

Vizirul a luat inițiativa de a relua reformele frânate de lovitura de stat conservatoare din 1807 care îl adusese pe Mustafa al IV-lea la putere. Curând, însă, vizirul a fost asasinat de armata lui Ibrahim, iar Mahmud al II-lea a renunțat temporar la reforme. Eforturile de reformă ulterioare ale sultanului au avut mai mult succes.

În primii ani de domnie a lui Mahmud al II-lea, guvernatorul Egiptului Mehmet Ali Paşa a reușit să recucerească orașele sfinte Medina (1812) și Mecca (1813) de la saudiții din Nedjd.

Domnia sa a marcat prima mare pierdere teritorială a Imperiului Otoman, Grecia obținându-și independența în urma unui război izbucnit în 1821. În 1827, flotele britanice, franceze și rusești i-au învins pe otomani în bătălia de la Navarino; ca urmare, Imperiul Otoman a trebuit să recunoască independența Greciei prin Tratatul de la Constantinopol din iulie 1832. Acest eveniment, dublat de ocuparea provinciei otomane Algeria de către Franța începând cu 1830, a marcat începutul dezmembrării Imperiului Otoman. Popoarele neturce de pe teritoriul Imperiului, mai ales din Europa, au început să lupte pentru independență.

Printre cele mai importante acte ale domniei lui Mahmud al II-lea s-a numărat abolirea ienicerilor în 1826, ceea ce a permis înființarea unei armate în stil european, recrutată mai ales din rândurile turcofonilor din Rumelia și Asia Mică. Mahmud a fost cel care a pus capăt autonomiei mamelucilor din Irak în 1831. El a ordonat campanii militare în scopul eliminării celebrului Ali Paşa din Tepelena, în vârstă de 80 de ani, care organizase în Epir un stat quasi independent. L-a trimis pe Marele Vizir să-l execute pe eroul bosniac Husein Gradaščević.

A început pregătirile pentru reformele Tanzimatului în 1839. Tanzimatul a marcat începutul modernizării Turciei, și a avut efecte imediate asupra vieții sociale și legale din Imperiu, aducând influență europeană în stilul vestimentar, arhitectură, legislație, organizare administrativă și funciară.

A depus eforturi pentru revitalizarea tirului cu arcul. I-a poruncit elevului său, Mustafa Kani, să scrie o carte despre istoria, construcția și utilizarea arcurilor turcești, lucrare din care s-au aflat mare parte din informațiile actuale despre acestea.^[3]

Mausoleul (türbe) Sultanului Mahmud al II-lea, aflat pe strada Divan Yolu.

Mahmud al II-lea a murit de tuberculoză la palatul Esma Sultana, Çamlıca, în 1839. I-a urmat la tron fiul său, Abdülmecid.

Mahmud al II-lea
Sultan Otoman

· 1797: Paweł Edmund Strzelecki (n. 20 iulie 1797, Głuszyna lîngă Poznań - d. 6 octombrie 1873, Londra) a fost un călător, cercetător, geograf, geolog și explorator polonez.

După căderea Revoltei din Noiembrie în 1831 Strzelecki a părăsit Polonia. În anii 1831-1834 a călătorit în Italia, Franța și Elveția, pleacă în SUA (1834) și vizitează America de Nord și de Sud. Stabilit în Australia în 1839, efectuează cercetări geologice, mineralogice și etnografice. Explorează „Munții Marii Cumpene de Apă” și ramificațiile lor, descoperă aur în regiunele orașului Bathurst. A cercetat Alpii australieni și a cucerit cel mai înalt vîrf, al acestora denumit de el Kosciuszko (1840), după numele eroului național polonez Tadeusz Kościuszko (1746-1817).

În 1845 a publicat în Londra valoroasa lucrare Physical Description of New South Wales and Van Diemen's Land.

Pentru rezultatele cercetărilor sale, a primit „Gold Founder's Medal” a Societății regale de geografie din Londra (1846) al cărui membru a devenit în 1853.

Paweł Edmund Strzelecki
Paweł Edmund Strzelecki

* 1819 - S-a născut scriitorul elveţian Gottfried Keller. (m. 16 iulie 1890)

· 1821 - S-a născut scriitorul Alexandru Zanne. (m. 7 noiembrie 1880)
* 1821: Ferdinand Karl Viktor (20 iulie 1821 – 15 decembrie 1849) a fost Arhiduce de Austria-Este și Prinț de Modena.

Născut la Modena, a fost al doilea fiu al lui Francisc al IV-lea de Modena și a soției acestuia, Maria Beatrice de Savoia. Bunica paternă a fost moștenitoare a Ducatului de Modena deoarece tatăl ei, Ercole al III-lea d'Este, nu avusese fii.

Ferdinand s-a căsătorit la 4 decembrie 1846 la Palatul Schönbrunn din Viena cu Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria, fiica Arhiducelui Josef Anton de Austria și a celei de-a treia soții, Ducesa Maria Dorothea de Württemberg.

Elisabeth și Ferdinand au avut un singur copil, o fiică, Maria Theresa de Austria-Este (1849–1919), care a devenit ultima regină a Bavariei.

Ferdinand, care era Feldmarschalleutnant, a murit la Brno la numai câteva luni după ce a împlinit vârsta de 28 de ani, de tifos. Văduva lui s-a recăsătorit cu Arhiducele Karl Ferdinand de Austria.

Arhiducele Ferdinand Karl Viktor
Arhiduce de Austria-Este Prinț de Modena

* 1835: Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg (20 iulie 1835 – 25 ianuarie 1900) a fost nepoata de soră a reginei Victoria a Regatului Unit. A fost a doua fiică a lui Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a soției acestuia, Prințesa Feodora de Leiningen, sora vitregă a reginei britanice.^[1] Prințesa Adelheid este strămoașa actualului monarh al Suediei, Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei.

Prințesa Adelheid împreună cu mama ei, litografie de von Richard James Lane, 1841

În 1852, nu mult după ce Napoleon al III-lea al Franței a devenit împărat al Franței a cerut-o de soție pe Adelheid de la părinții ei după ce acesta a fost respins de Prințesa Carola a Suediei.
Deși el nu a întâlnit-o niciodată, avantajele politice ale căsătoriei pentru împărat au fost evidente. Aceasta ar fi câștigat respectabilitate dinastică pentru linia Bonaparte și ar fi putut promova o alianță mai strânsă între Franța și Marea Britanie, pentru că Adelheid era nepoata reginei Victora. În același timp, ea nu era membră oficială a casei regale britanice, astfel încât riscul de refuz era mic. Era de așteptat ca Adelheid să fie suficient de recunoscătoare pentru norocul ei și să se convertească la romano-catolicism.

De fapt, propunerea a îngrozit-o pe regina Victoria și l-a contrariat pe Prințul Consort, care a preferat să nu confere legitimitate unei Franțe revoluționare. Curtea britanică a menținut o tăcere strictă asupra Hohenlohes în timpul negocoerilor de căsătorie, ca nu cumva regina să fie prea dornică să respingă perspectiva unei căsătorii cu Napoléon.

Părinții, care au interpretat tăcerea britanică drept o dezaprobare, au respins oferta franceză. Napoléon a cerut-o în căsătorie pe Eugénie de Montijo, contesă de Teba

La 11 septembrie 1856 Adelheid s-a căsătorit cu Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein. Cuplul a avut șapte copii:

HSH Prințul Friedrich de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (3 august 1857 - 20 octombrie 1858).
HSH Prințesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (22 octombrie 1858 - 11 aprilie 1921); căsătorită cu Wilhelm al II-lea al Germaniei.
HSH Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (25 ianuarie 1860 - 20 februarie 1932). Căsătorită cu Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. El era fiul lui Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, al doilea fiu al lui Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Louise Caroline de Hesse-Kassel.
HSH Prințul Gerhard de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (20 ianuarie - 11 aprilie 1862).
HSH Prințul Ernst Gunther de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (11 august 1863 - 21 februarie 1921); mai târziu Duce de Schleswig-Holstein.
HSH Prințesa Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (8 aprilie 1866 - 28 aprilie 1952); căsătorită cu Prințul Friedrich Leopold al Prusiei, strănepot pe linie masculină a regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei.
HSH Prințesa Feodora Adelheid de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (3 iulie 1874 - 21 iunie 1910).

O mică insulă în Arhipelagul Franz Josef, insula Adelaide, a fost numită după Prințesa Adelheid de expediția austro-ungară la Polul Nord.

Adelheid de Hohenlohe-Langenburg
Ducesă consort de Schleswig-Holstein

· 1838: S-a născut publicistul Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza). A desfăşurat o bogată activitate ca membru şi secretar al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; (m. 1866).

· 1847 - S-a născut pictorul german Max Liebermann. (m. 8 februarie 1935)

· 1852 - S–a născut Grigore Crăiniceanu, general, membru corespondent şi membru titular al Academiei Române. De numele lui se leaga punerea bazelor “Revistei militare” (1883) şi a “Cercului publicaţiilor militare”. (1889) (m. 1 octombrie 1935

* 1855: Pierre Henri Puiseux (n. 20 iulie 1855, Paris – d. 28 septembrie 1928) a fost un astronom și alpinist francez. Fiul său, Robert (1892-1991), a fost co-director al Michelin & Cie, apoi președinte al societății Citroën(1950-1958).

Fiu al matematicianului și astronomului Victor Alexandre Puiseux, Pierre Henti Puiseux s-a născut în Paris, la 20 iulie 1855. Și-a făcut studiile la École normale supérieure din Paris.

Pierre Henri Puiseux

* 1859: Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe (20 iulie 1859 – 9 iulie 1916) a fost regent al Principatului de Lippe din 1895 până în 1897.

De la stânga la dreapta, sus: Prințesa Irene de Hesse, Prințesa Sofia a Prusiei, Prințesa Charlotte, Prințul Alexandru al Greciei(viitorul Alexandru I), Prințesa Elena a Greciei, Prințul George al Greciei (viitorul George al II-lea), Împărăteasa Augusta Viktoria, Împărăteasa văduvă Victoria, Prințesa Victoria și Prințesa Margareta, jos: Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe, Prințul Frederic Karl de Hesse, Prințul Heinrich, Kaiserul Wilhelm al II-lea, Prințul Constantin al Greciei (viitorul Constantin I), Prințul Albert de Schleswig-Holstein și Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, mai 1900

Născut la Palatul Bückeburg Palace (germană Schloss Bückeburg) în Bückeburg, a fost al șaptelea copil al lui Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe (1817–1893) și a soției acestuia, Prințesa Hermine de Waldeck și Pyrmont (1827–1910).

În urma decesului Prințului Woldemar, la 20 martie 1895 și a ascensiunii fratelui lui Woldemar, Alexandru, Adolf a fost numit regent de Lippe, prințul Alexandru fiind incapabil să domnească din cauza unei boli mentale. A fost regent până în 1897 când a fost înlocuit de contele Ernst de Lippe-Biesterfeld.

Prințul Adolf s-a căsătorit la 19 noiembrie 1890 la Berlin cu Prințesa Victoria a Prusiei.^[2] Ea era fiica împăratului Frederic al III-lea al Germaniei, și deci Adolf a fost cumnatul ultimului împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea. La nuntă a participat împăratul Wilhelm împreună cu soția lui, Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein, și mama Prințesei Victoria, împărăteasa Victoria.^[2] Cum mama soției sale era membră a familiei regale britanice, multe rude ale ei au participat la nuntă. După ceremonie, la banchetul dat de tânărul cuplu, împăratul Wilhelm a asigurat perechea de "protecția sa și de grijă prietenească".^[2]

Mariajul a rămas fără copii, deși Prințesa Victoria a avut un avort în primele luni ale căsătoriei. La 11 ani după moartea soțului ei, Prințesa Victoria s-a căsătorit cu un refugiat rus mai mic cu 35 de ani decât ea.

Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe

· 1860: S-a născut medicul Alexandru Obregia, autorul unor studii privind morfologia sistemului nervos. A avut importante contribuţii în domeniul psihiatriei si a fost unul dintre organizatorii asistenţei bolilor mintale în România. Este întemeietorul Spitalului de boli nervoase şi psihice din Bucureşti (1923), spital care-i poartă, în prezent, numele (Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia); (m. 1937). NOTĂ: Volumul „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii” dă ca data a nasterii sale,ziua de 26 iulie 1860.

· 1862: S-a născut la Bereşti (jud. Covurlui), Paul Bujor, zoolog, membru de onoare şi membru titular onorific al Academiei Române din 1948, fondatorul învăţământului universitar de morfologie animală şi al cercetărilor zoomorfologice din România, unul dintre creatorii şcolii româneşti de hidrobiologie ; (m. 17 mai 1952, Bucuresti). A absolvit cursurile Facultatii de Ştiinţe din Bucureşti, iar in 1887 pleacă la Paris si apoi la Geneva, unde obţine doctoratul în ştiinţele naturale (1891). La 30 septembrie 1895, este numit profesor de zoologie şi morfologie animală la Universitatea din Iaşi (până în 1936). A editat impreuna cu Constantin Stere si Garabet Ibrăileanu, începând cu martie 1906, revista periodică literar-artistică şi ştiinţifică Viaţa Românească. A fost preşedintele Senatului in perioada 28 noiembrie 1919 – 26 martie 1920.

· 1864: S-a născut Erik Axel Karlfeldt, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1931). Erik Axel Karlfeldt (n. 20 iulie 1864 – d. 8 aprilie 1931) a fost poet suedez, laureat postum al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1931. A fost unul din marii poeți suedezi și a creat o lirică neoromantică ce are ca temă ținutul natal, frumusețea peisajului, amintirea strămoșilor, legendele și obiceiurile vechi. Forma poetică muzicală, cu trăsături baroce, e susținută de un limbaj pe alocuri arhaizant.
Motivația Juriului Nobel
„…pentru poezia lui Erik Axel Karlfeldt”

· 1868: Miron Cristea, pe numele de mirean Ilie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite^[3], senator, regent (20 iulie1927 - 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 - 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Ilie Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români. Tatăl său era ortodox, mama greco-catolică.

A studiat la gimnaziul săsesc din Bistrița (1879-1883), la gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883-1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887-1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886-1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.

După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an Mitropolia din Sibiul-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.

În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării "procesului memorandiștilor", împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.

Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 - 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 - 1909). În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.

În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.

Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:

înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii;
participarea la reuniunile "Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania" (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.

Episcopul Miron Cristea (în centrul imaginii) ascultând, împreună cu ceilalți participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Declarația de Unire citită de episcopul Iuliu Hossu

Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa. Însă, a semnat alături de ceilalți episcopi români ortodocși transilvăneni, conduși de mitropolitul Vasile Mangra de la Sibiu, în 8 septembrie 1916 (la intrarea României în război, împotriva Puterilor Centrale), scrisoarea circulară nr. 2602 prin care au calificat trupele Vechiului Regat care au intrat în Transilvania drept „lupi îmbrăcați în piei de oi și amețiți de făgăduielile lui Iuda”, respectiv „români ucigători de frați”.^[4]

Conform unor istorici, în timpul ocupației sârbești a Banatului de Lugoj-Caransebeș din anul 1918, episcopul Cristea l-a pomenit la slujbe pe regele Petar Karagheorghevici al Serbiei și nu pe regele Ferdinand I al României.^[5]

La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă:

„Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”

Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.

La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman(1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria" (1901), iar în anul 1905 tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul „Telegraful Român”.

În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens:

unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.

Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.

Bustul lui Miron Cristea, ridicat în Alba Iulia

La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:

revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.
a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.

Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:

trimiterea de delegații la conferințele interortodoxe de la Constantinopol (1923) și de la Muntele Athos (1930), ca și la întrunirile Mișcării Ecumenice;
călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
intervenția sa la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea așa-numitei „Schismele bulgare" și pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze;
edificarea a două biserici românești la Ierusalim și la Iordan^{[necesită citare]};
înființarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite și Canada (1934);
primirea vizitelor efectuate la București de către ierarhi și reprezentanți ortodocși și neortodocși.

Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.

Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.

A fost succedat în funcția de premier de Armand Călinescu și în cea de patriarh de Nicodim Munteanu ^[3].

Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 s-ar fi infiltrat în România evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul precedent, prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați străini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare^[7]^[8]. Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de purificare etnică, prin care statul român își abandona cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement^[9]^[10].

Guvernul Goga-Cuza s-a menținut la putere 44 de zile. Deși ar fi putut să abroge această lege, Patriarhul a fost cel care a aplicat-o, conform propriei sale viziuni antisemite, militând pentru alungarea evreilor din România^[8]. Într-un articol al vremii, semnat de Miron Cristea, acesta scria că „a nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire”^[3].

În anul 1938, revista Time, oferea o mostră din gândirea antisemită a patriarhului:

„Sarcina unui creștin este să se iubească pe sine, înainte de toate, și să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci își va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de acești paraziți care sug sângele românilor ortodocși? Este o datorie sfântă să reacționăm împotriva lor - Patriarhul Miron Cristea^[11]”

Unele surse susțin că Miron Cristea a încercat să pună capăt violențelor antievreiești din timpul guvernului Goga-Cuza^[3].

„Patriarhul Miron Cristea nu a luat niciodată atitudine împotriva antisemitismului. Dimpotrivă, el i-a demonizat pe evrei și s-a pronunțat pentru îndepărtarea lor din România:”

—Elie Wiesel; ed. Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu, Raport final / Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România. Iași : Polirom, 2004, p. 36

Miron Cristea

Între anii 1926 - 1929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în București. Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie 1929 ședința de la reședința patriarhală la care a participat o comisie de experți care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. În a doua ședință din 23 februarie 1929, în final, comisia a reținut trei propuneri:

piața Bibescu Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei și pe locul Halelor Centrale;
terenul pe care în prezent se află Hotelul Intercontinental și clădirea Teatrului Național;
terenul de pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, ce urma să fie mutat la marginea orașului.

Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunați dimpreună cu patriarhul au apreciat că locul era înalt și bun pentru catedrală, aflat și el în inima orașului, însă Cristea ceru trasarea de străzi și bulevarde concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul și ar fi fost foarte costisitor. Ridicarea construcției pe Dealul Arsenalului sau în locul Teatrului Național ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecință, a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piața Bibescu Vodă.

Miron Cristea

· 1872: S-a născut Gheorghe Munteanu-Murgoci, geolog, mineralog şi pedolog; şi-a înscris numele, împreună cu Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, printre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1923; (m. 1925).

* 1873: Alberto Santos-Dumont (n. 20 iulie 1873 – d. 23 iulie 1932) a fost unul dintre pionierii aeronauticii. S-a născut, a crescut și a decedat în Brazilia. Contribuțiile sale în aeronautică provin din perioada în care locuia în Paris, Franța.

Santos-Dumont a proiectat, construit și testat primul balon dirijabil. Astfel, el a devenit prima persoană care a demonstrat faptul că zborul controlat este realizabil. Această "cucerire a aerului", în special prin câștigarea titlului Deutsch de la Meurthe în data de 19 octombrie 1901prin înconjurarea turnului Eiffel, l-a ridicat la statutul de Cea mai recunoscută persoană din lume la începutul anilor 1900.

Completând munca sa de pionierat în domeniul aviației, Santos a făcut primul zbor public cu un avion în octombrie 1906 la Paris. Avionul proiectat 14-bis sau Oiseau de proie (ro. "pasăre de pradă") , este considerat primul avion care a decolat, a zburat și a aterizat fără a fi necesară intervenția altor echipamente exterioare avionului. Așadar, Santos este considerat inventatorul avionului, iar în țara sa, Brazilia, este numit "Părintele aviației".

Santos-Dumont s-a născut în Fazenda Cabangu, o ferma în orașul brazilian Palmira, astăzi cunoscut sub numele Santos Dumont. A fost al șaselea din cei 8 copii ai familiei Dumont, și a crescut pe o plantație de cafea deținuta de parinții săi, în statul São Paulo. Tatăl său, francez de origine, a fost inginer, și a avut întotdeauna tendința de a folosi ultimele invenții, care ușurau munca fizică. Cu ajutorul acestor inveții de ultimă oră Dumont-tatăl a acumulat o avere uriașă, și a devenit cunoscut pe teritoriile Braziliei drept "Regele cafelei în Brazilia"

El a fost pasionat de mașini, și încă de la o vârstă fragedă, a învațat să conducă un tractor cu aburi și locomotive utilizate pe plantația părinților săi. De asemenea, el era un mare fan al lui Jules Verne și citise deja toate cărțile sale pana la vârsta de 10 ani. Santos a scris în autobiografia sa că visul de a zbura s-a născut în momentul în care contempla magnificul cer al Braziliei, în lungile și însoritele după-amiezi pentrecute pe plantația părinților săi.

Potrivit obiceiului familiilor prospere ale timpului, după terminarea cursurilor primare private , tânarul Alberto a fost trimis într-un oraș mai mare pentru a-și continua studiile. A studiat o perioadă la "Colégio Culto à Ciência"(ro. "Colegiul culturii și științei"), în Campinas.

În 1891, tatăl lui Alberto a avut un accident în timp ce inspecta niște mașinării. După un timp, s-a hotărât să vândă plantația și să se mute în Europa cu soția sa și copiii cei mici. La vârsta de 17 ani, Santos a părăsit școala "Escola de Minas" pentru a se duce la Paris. Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns în capitala Franței, a fost să își cumpere un automobil.Mai târziu, a urmat cursuri de fizică, chimie, mecanică și electricitate fiind ajutat în particular de un profesor.

Santos-Dumont se considera ca fiind primul sportiv al aerului. Pentru a învăța cum să piloteze un balon, inițial a angajat un pilot profesionist. A învățat foarte rapid cum se pilotează un balon apoi, la scurt timp, chiar a început sa proiecteze primele sale modele de baloane. În 1898, Santos-Dumont a pilotat pentru prima dată propriul model de balon numit Brésil.

După numeroase zboruri cu balonul, Alberto și-a întors atenția asupra baloanelor dirijate (sau "dirijabile" = un tip de balon care mai degrabă înaintează prin curenții de aer decât să se lase purtat de aceștia). Între 1898 și 1905, a construit și a pilotat 11 dirijabile. Dirijabilul cu care Santos a înconjurat turnul Eiffel a fost Dirijabilul Nr. 6. În data de 8 august 1901, în timpul uneia dintre încercările de a înconjura turnul Eiffel, dirijabilul a pierdut hidrogen iar Santos-Dumont nu l-a mai putut controla, oprindu-se pe acoperișul Hotelului Trocadero. O explozie nemaipomenită s-a auzit însă în mod miraculos, Alberto a trăit. Competiția pentru titlul "Deutsch de la Meurthe" a avut următoarele reguli: Piloții trebuiau să zboare de la parcul Saint Cloud până la turnul Eiffel și înapoi în mai puțin de 30 de minute, de asemenea trebuiau să mențină o viteza medie de cel puțin 22 km/h și să acopere o distanță de aproximativ 11 km în timpul alocat.

Caracteristicile unice ale proiectelor lui Santos-Dumont l-au făcut celebru atât în Europa cât și în lumea întreaga. Câștigând diverse competiții, el a devenit milionar în acest mod intrând în contact cu diverse clase sociale precum regalitatea. În 1904, Dumont a fost invitat la Casa Albă pentru a se întâlni cu președintele Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt.

Deși Santos-Dumont a continuat studiul dirijabilelor, principalul său interes a devenit studiul aeronavelor „mai grele decât aerul”. Până în 1905 el a terminat proiectul primei aeronave, dar și un elicopter. Într-un final a reușit să-și atingă scopul, zborul cu o aeronava "grea", în data de 23 octombrie 1906, când a pilotat avionul 14-bis în fața unei mulțimi de spectatori, pe o distanță de 60 de metri la o înălțime de 2 sau 3 metri. Acest eveniment înscris în documente, a fost considerat de către Aeroclubul Francez, primul zbor , și prima demonstrație publică din lume, demonstrând spectatorilor că o aeronavă mai grea decât aerul, poate decola fără ajutorul altor surse de energie din exterior. Cu această realizare, el a câștigat premiul "Archdeacon" propus de francezul Ernest Archdeacon în iulie 1906, urmând a se înmâna primului aviator care va zbura pe o distanță mai mare de 25 m. În data de 12 noiembrie 1906, Santos-Dumont a înregistrat primul record aviaticzburând 220 de metri în mai puțin de 22 secunde.

Un alt domeniu care s-a bucurat de numeroase contribuții ale aviatorului Santos-Dumont a fost cel al controlului aviației. Un lucru care necesită a fi menționat este punerea în folosință a eleroanelor pe aripa superioară. Deși eleroanele au mai fost folosite la planoare, Dumont a fost cel care le-a introdus în tehnologia construcției de avioane.

Ultimul proiect al lui Santos a fost monoplanul numit Demoiselle (începând cu varianta nr. 19, până la nr. 22). Acest monoplan a fost proiectat strict pentru uzul personal, însă mai târziu i-a lăsat de bunăvoie și pe alții să-i folosească invenția. Fuselajul era construit din fibră de bambus îngroșată, iar pilotul se așeza între roțile principale ale trenului de aterizare.

Alberto Santos-Dumont — grav bolnav, și în plina fază de depresie datorata sclerozei sale multiple la care se adauga vestea utilizării avionului în război — se crede ca s-ar fi sinucis prin spânzurare înGuarujá din São Paulo, în data de 23 iulie 1932. A fost înmormântat în cimitirul Cemitério São João Batista din Rio de Janeiro. În întreaga lume există foarte multe monumente ce comemorează munca sa, iar casa sa din Petropolis, Brazilia este acum un muzeu. Nu a fost niciodată căsătorit și nici nu se știe să fi avut vreun copil.

Alberto Santos-Dumont

· 1883: S-a născut Luiza Zavloschi, de profesie învăţătoare, prima femeie primar din România. In primăvara anului 1930, mai mulți țărani fruntași i-au cerut să candideze la primăria comunei Buda (jud. Vaslui), împotriva reprezentantului partidului de guvernământ, de care erau nemulțumiți; (m. 1967).

* 1883: Toma T. Socolescu (n. 20 iulie 1883, Ploiești — d. 16 octombrie 1960, București) a fost un arhitect român, reprezentant al arhitecturiiautohtone de la începutul secolului al XX-lea până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Și-a consacrat întreaga viață dezvoltării județului Prahova și, în special, a orașului Ploiești, prin fondarea Bibliotecii Nicolae Iorga a Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, contribuind totodată la viața culturală a României. Printre cele mai importante construcții proiectate se numără Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, Halele Centrale, Palatul de Justiție, Palatul Școalelor Comerciale, Banca Creditul Prahovei și Cinematograful Scala.

A fost primarul Ploieștiului în perioada decembrie 1919 – martie 1920, iar în 1927 s-a stabilit la Păulești, comună al cărei primar a fost între anii 1938 și 1945 și a cărei infrastructură a dezvoltat-o.

În perioada comunistă, nedorind să se afilieze Partidului Comunist, familia sa a fost persecutată de către Securitate, el a fost evacuat din casa sa de la Păulești iar bunurile i-au fost confiscate. S-a mutat la București, unde a și murit în 1960.

Provenit dintr-o familie de arhitecți care au marcat arhitectura românească modernă până la al Doilea Război Mondial, Toma T. Socolescu s-a remarcat prin realizarea unor clădiri remarcabile, crearea unor fundații culturale, precum și redactarea unor studii de specialitate dedicate arhitecturii românești și evoluției ei. În prezent, numele său este un punct de referință în domeniul artei și al arhitecturii, iar multe din construcțiile realizate după planurile sale sunt clasate drept monumente istorice.

Fiu și nepot de arhitecți, a urmat cursurile Liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, continuându-și studiile la Școala Națională Superioară de Arhitectură din București, unde a fost elevul lui Ion Mincu (cel mai important arhitect român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea). În iunie 1911 a obținut, cu rezultate foarte bune, diploma de arhitect (numărul 42), având specializarea în arhitectură civilă religioasă și în arheologie românească. Avea să revină în cadrul instituției între 1927 și 1947, de data aceasta ca profesor de teorie a arhitecturii.

Prima sa experiență profesională a fost în postul de proiectant la Poșta Centrală din București între 1904 și 1905. Va fi apoi angajat din nou, pe un post similar, într-un mare atelier de arhitecți care trebuia să construiască infrastructura necesară Expoziției Generale Române din 1906^{[b 1]} de la București. Evenimentul a fost organizat de către guvernul conservator român în onoarea celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Această oportunitate i-a permis să intre în contact cu mari artiști și arhitecți ai epocii și a avut un impact decisiv asupra carierei sale ulterioare.

Călătoriile sale la Viena (Imperiul Austro-Ungar), Constantinopol (Imperiul Otoman) și Budapesta (Imperiul Austro-Ungar) în 1913 și, mai ales, în Italia (intre 15 decembrie 1923 și 20 februarie 1924, iar apoi în ianuarie 1937) și Franța au reprezentat momente esențiale în viața sa. El a găsit aici elemente de inspirație pentru opera din țara sa.

A participat activ la campaniile militare din cadrul primei conflagrații mondiale. A fost încorporat în 1916 în cadrul regimentul 47 de infanterie, a fost trimis în scurt timp la regimentul feroviar din București și, în final, detașat la Grupul Apărării Dunării^{[b 2]}. Alături de alți arhitecți și ingineri, a avut misiunea să distrugă podurile în timpul retragerii în Moldova. De asemenea, a construit centre medicale și instalații sanitare, în momentele în care tifosul exantematic făcea ravagii în sânul armatei române. În 1917, s-a alăturat unui batalion de vânători de munte. Retragerea armatei române în Moldova i-a permis să descopere arta țărănească, dar și cea bisericească, din regiuni românești diferite. Având tot timpul cu el caietul de schițe și notițe, a realizat numeroase desene reprezentând arta populară și stilurile arhitecturale tradiționale din care mai apoi s-a inspirat. Două reproduceri ale acuarelelor sale ce înfățișau case din Chișinău (Basarabia) au fost publicate în 1926.^{[d 1]} În 1941, a publicat un articol dedicat artei vechi românești din Basarabia și ilustrat cu propriile acuarele

Schiță de fațadă. Extract din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.

Toma T. Socolescu a fost unul din reprezentanții stilului arhitectural național românesc și un entuziast promotor al acestuia, fiind în mod special inspirat de către stilul brâncovenesc, denumit și „stilul neo-brâncovenesc” sau „stilul neo-românesc”.

A depus eforturi pentru îmbunătățirea aspectului orașului Ploiești și pentru construirea clădirilor publice în tot județul Prahova. Pasionat de arheologie, a studiat și s-a implicat în conservarea clădirilor vechi și a bisericilor, publicând de asemenea studii și cercetări în acest domeniu.

Toma T. Socolescu a jucat un rol important în conducerea Societății Arhitecților Români^[1] și a participat constant la viața culturală și socială a orașului său natal. A deținut chiar și funcția de primar al Ploieștiului în perioada decembrie 1919-martie 1920. Componenta artistică arhitecturală a fost pilonul artei sale.

El a rămas foarte critic la adresa arhitecturii care nu avea legătură cu arta, în special cu cea tradițională românească. Creșterea puternică a numărului studenților la arhitectură fără niciun talent artistic necesar pentru această carieră era, în opinia sa, o greșeală. În memoriile sale, el critica arhitecții moderni din anii 1920-1940 care, conform concepțiilor sale, neglijau bazele artistice ale profesiei de arhitect. De asemenea, el denunța proiectele în care numai factorul spațial era luat în considerare. Tot el sublinia și lipsa de igienă a caselor construite în perioada 1930-1950 în România, în timp ce în Franța, Austria sau Germania se înregistrau progrese notabile în acest aspect. A fost împotriva căutării profitului rapid și a speculațiilor imobiliare care duceau la apariția unor construcții mediocre și lipsite de identitate; Scrierile sale au ecou și în prezent^{[b 3]}.

oma T. Socolescu
Toma T. Socolescu în tinerețe.

* 1888: Emil Zegadłowicz (n. 20 iulie 1888, Bielsko-Biała - d. 24 februarie1941, Sosnowiec) a fost un poet polonez, prozator, dramaturg expresionist și traducător. A activat fiind membru al grupării literare regionale Czartak.

Poezie:

Drogą życia, 1908;
Nad rzeką, 1910;
Powrót, 1911;
Imagines, 1918;
Odejście Ralfa Moora, 1919;
Ballady, 1920;
U dnia, którego nie znam, stoję bram: poema symfoniczne, 1921;
Powsinogi beskidzkie, 1923;
Kolędziołki beskidzkie, 1923;
Przyjdź królestwo Twoje, 1923;
Zielone Święta: poezje i medytacje, 1923;
Wielka nowina w Beskidzie, 1923;
Kantyczka rosista, 1924;
Gody pasterskie w beskidzie: ,,Wielskiej Nowiny" część wtóra, 1925;
Krąg, 1926;
Dom jałowcowy: poezje 1920-1926, 1927;
Siedem pieśni zgrzebnych o Janie Kasprowiczu, 1927;
Dziewanny: poemat, 1927;
Dziewanny, księga 2-ga : Zmysły, 1927;
Rezurekcje, 1927;
Ballada o świątkarzu, 1928;
Flora, Caritas, Sofia: posągi i poezje, 1928;
Widma wskazówek: elegie, 1928;
Do Jana Kuglina w Poznaniu ul. Sew. Mielżyńskiego 24, 1929;
Dziesięć ballad o powsinogach beskidzkich, 1929;
Głośniki płonące, 1929;
Zegar słoneczny w chińskim ogrodzie, 1929;
Chleb i wino, 1930;
Duma o obronie Sigetu, 1932;
Pieśń o Śląsku, 1933;
Światła w okopach, 1933;
Podsłuchy, 1933;
Czarny dzień, 1935.

Proză:

Seria Żywot Mikołaja Srebrempisanego

Godzina przed jutrznią, 1927;
Z pod młyńskich kamieni, 1928;
Cień nad falami, 1929;
Zmory, 1935.

Emil Zegadłowicz

· 1890: George al II-lea al Greciei din dinastia Oldenburg (1922-1923; 1935-1947) (d. 1947). A fost fiul cel mai mare al Regelui Constantin I al Greciei și al prințesei Sofia de Prusia.

· 1890 S-a născut pictorul şi gravorul Italian Giorgio Morandi. (m. 18 iunie 1964)

· 1896: S-a născut Bitay Árpád, istoric literar maghiar din România, autorul unor traduceri din poezia română în limba maghiară, al unei al unei istorii a limbii române în limba maghiară şi al unei istorii a literaturii maghiare în limba română; (m. 1937). A desfăşurat o intensă activitate de cercetare, în principal în cele două discipline pe care le-a profesat la catedră: teoria câmpului electromagnetic şi prospecţiuni electrice; membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1994).

· 1902: Sabba S. Ștefănescu, geofizician român (d. 1994).

· 1906: Călin Alupi, pictor și profesor de pictură român (d. 1988)

· 1912 - S-a născut poetul, prozatorul şi traducatorul Ştefan Popescu. (m. 16 ianuarie 1995)

· 1912: George Johnston, scriitor australian (d. 1970)

· 1919: S-a nascut Edmund Hillary, alpinist neozeelandez, primul care a escaladat Everestul, muntele cel mai inalt din lume, impreuna cu nepalezul Tenzing Norgay. Sir Edmund Percival Hillary (n. 20 iulie 1919, Auckland — d. 11 ianuarie 2008, Auckland) alpinist și explorator neozeelandez, cunoscut mai ales pentru că a fost primul om care a ajuns pe vârful muntelui Everest, ca membru al celei de-a noua expediții britanice de cucerire a vârfului, în 1953. Hillary a atins vârful de 8850 m pe 29 mai 1953 la ora 11:30 dimineața (ora locală), urmat imediat de șerpașul Tenzing Norgay.

· 1927: S-a nascut la Hrupişta, in Grecia, Matilda Caragiu Marioţeanu, lingvist de origine aromana, specialistă în dialectologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din anul 1993 şi membru titular din 2004. A fost sora marelui actor Toma Caragiu. A publicat (în colaborare) trei manuale destinate învăţării limbii române de către străini, utilizate în lumea întreagă. A decedat la data de 11 martie 2009, in Bucureşti.

Între 1933-1938 Matilda Caragiu Marioțeanu a urmat cursurile școlii primare din comuna Sarsânlar și orașul Silistra. A urmat liceul, într-o prima parte, la Silistra și l-a continuat la Bacău și Ploiești. În perioada 1947-1951 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, secția Limba și Literatura Română. În vara lui 1947 și-a obținut licența cu o lucrare despre „Influența dacoromână asupra graiului unei familii aromâne din Republica Populară Română”.

În anii următor a obținut mai multe titluri printre care:

Doctor în științe filologice în februarie 1967 cu teza „Fono-morfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, conducător științific fiind Acad. Al Rosetti (publicată în 1968);
membru corespondent al Academiei Române (din 12 noiembrie 1993);
membru corespondent al Societé de Langue et de Littérature wallonnes, Belgia (din 2000);
membru titular al Academiei Române (din 2004);

La 1 octombrie 1999 a primit titlul de Profesor Universitar Onorific pentru îndelungata și prestigioasa activitate didactică și științifică desfășurată la catedră, distincție oferită de Senatul Universității din București.

Din 1950, încă studentă fiind, a început să predea la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Aici a ținut un curs de dialectologie, urmând ca ulterior să țină cursuri de istorie a limbii române, gramatică istorică, gramatică comparată a limbilor romanice și așa mai departe. În perioada 1951-1982 trece prin toate gradele didactice, până la cel de profesor universitar. Între 1970-1973 este profesor-invitat la Universitatea din Salzburg, Austria, la „Institut für romanische Philologie”. S-a pensionat în 1982.

Opere:

Nu figurează aici multe din articolele de cultivare a limbii române sau de altă natură, publicate în ziare, reviste: „România literară”, „Tribuna României”, „Cinema” etc.; lipsesc, evident, emisiunile radiofonice, la rubricile: „Odă limbii române”, „Fonoteca de aur” etc.); și, mai ales, de televiziune, la rubricile: „Mult e dulce și frumoasă”, „Limba română”, „Cuvinte potrivite”, „Viața spirituală” etc.

„Liturghier aromânesc. Manuscris anonim inedit”, Ed. Acad., București, 1962
„Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, Ed. Acad., București, 1968
„Crestomație Romanică” (sub conducerea lui Iorgu Iordan, lucrare colectivă), III, 1, capitolul Dialectul aromân, Ed. Acad., București, 1968
„Compendiu de dialectologie română (nord- și sud-dunăreană)”, Ed. șt. și encicl., București, 1975
„Dialectologie română” — în colaborare cu Ștefan Giosu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Romulus Todoran, (M. C. M.: dialectele aromân, meglenoromân, istroromân; textele dialectale aromâne; hărțile 2, 4, 5, 7, 8, 9, 17, 18); Ed. did. și ped., București, 1978
„Rumänisch: Areallinguistik I. Dakorumänisch. Les aires linguistiques. I. Dacoroumain”, capitolul 198 din Lexikon Der Romanistischen Linguistik (LRL) — lucrare colectivă de mari proporții, editată de Günter Holtus, Michael Metzeltin și Christian Schmitt — Band/ Volume III, Max Niemeyer Verlag, Tübingen, 1989, p. 405-423 (cu 4 hărți lingvistice dialectale dacoromâne și o hartă geografică a provinciilor istorice românești);
Dodecalog al aromânilor sau 12 adevăruri incontestabile, istorice și actuale asupra aromânilor și asupra limbii lor(1993)
Dicționar aromân (macedo-vlah) DOARO. A-D. Comparativ (român literar-aromân), contextual, normativ și modern(1997)
Toma Caragiu - Ipostaze (2003)
Aromânii și aromâna în conștiința contemporană. Ediție bilingvă, Editura Academiei Române, ISBN 973-27-1317-8

Volume de versuri aromâne:

Di nuntru și-di nafoarâ - Stihuri armânești / Din năuntru și din afară - Stihuri aromâne, Ediție bilingvă, Editura Cartea Românească, 1994^[4]
Néuri. Zăpezi. Neiges (13 poeme în aromână, însoțite de tălmăcirea în dacoromână și franceză a autoarei), editura Logos, 2002; ISBN 973-8131-16-2^[5]
Poeme aromâne, ediție trilingvă, Editura Academiei Române, 2006, ISBN 973-27-1416-6.

* 1929: Kira Gorlaci (n. 20 iulie 1929, Ruzaevka[*], Rusia) a fost o cântăreață de operă moldoveancă de origine rusă (mezzo-soprană).

A făcut canto la Școala de Muzică cu Elena Gh. Arhanghelskaia (până în 1937), apoi a studiat la Școala Medie de Muzică a Conservatorului „P.I. Ceaikovski” (1947–1950) și a practicat iar canto la Conservatorul din Moscova^⁠(d) (1950–1955) la profesorii Elizaveta F. Petrenko (până în 1952) și E. Deboss-Soboleva (din 1953).

A fost solistă la Opera „N. Cernîșevski”^⁠(d) din Saratov, RSFSR (1955–1956) și la Opera Națională din Chișinău (1956–1985). Repertoriul său lirico-dramatic include operele:

Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski
Aida, Rigoletto, Trubadurul de Giuseppe Verdi
Faust de Charles Gounod
Madame Butterfly de Giacomo Puccini
Vrăjitoarea
Carmen de Georges Bizet
Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
Aurelia de D. Hersehfeld
Eroica baladă de Alexei Stîrcea
Glira de Gheorghe Neaga

Kira Gorlaci a colaborat cu dirijorii Leonid Hudolei, Isai Alterman^⁠(d), Aleksei Mocealov^⁠(d), Mihail Caftanat^⁠(d), Boris Miliutin^⁠(d)și cu soliștii I. Kogan, Leonid Boxan, Teodor Cuzminov, Nikolai Bașkatov, Parascovia Botezat, Mihai Munteanu, Constantin Cramarciuc și alții.

În 1974, a fost distinsă cu titlul „Artistă Emerită a RSSM”.

· 1930 - S-a născut scriitorul Iuliu Raţiu, cunoscut în special ca autor şi promotor al literaturii şi presei pentru copii şi tineret din România (m. 18 iul. 2009)

* 1932: Nam June Paik (n. 20 iulie 1932 în Seoul, Coreea de Sud - d. 29 ianuarie 2006 în Miami, Florida, SUA) a fost un muzician și artist plasticamerican originar din Coreea de Sud, unul dintre părinții artei video și mediale apărută în anii 1960.

· 1933: S-a născut matematicianul Ciprian Foiaş, stabilit în SUA, din 1979. A aplicat, pentru prima dată, distribuţiile vectoriale în teoria spectrală, rezultatele sale fiind folosite de numeroşi matematicieni români şi străini. Este membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994. Potrivit acad. Solomon Marcus, Ciprian Foiaş este cel mai mare creator de şcoală din matematica românească, fiind considerat, alături de Dan Virgil Voiculescu şi George Lusztig, cel mai bun matematician român al ultimei jumătăţi de secol.

Ciprian Foiaș

· 1933 - S-a născut scriitorul Valentin Şerbu ("Fantastica deltă", "Provinciale","Expediţia") (m.29.01.1994).

· 1934: Uwe Johnson, scriitor german (d. 1984)

· 1935 - S-a născut Sleepy (Thomas Paulsley) La Beef, cântăreţ rockabilly american.
* 1937: Ilie Datcu (n. 20 iulie 1937, Sibiu, România) este un fost fotbalist român, care a jucat ca portar în echipa națională de fotbal a României în perioada 1963 - 1967.
* 1938: Dan Pascu (n. 20 iulie 1938, Arad, România^[1]) este un astronom^[2]român stabilit în Statele Unite ale Americii, în copilărie, în martie 1941. ^[1]

Împreună cu P. Kenneth Seidelmann, William Baum și Douglas Currie, a descoperit, în 1980, prin observații de pe Pământ, un satelit natural al planetei Saturn, Calypso^[1], care evoluează ca troian al lui Saturn, în punctul Lagrange L₅.

· 1938: Natalie Wood (născută Natalia Nikolaevna Zaharenko la 20 iulie 1938– d. 29 noiembrie 1981), a fost o actriță americană de film. Natalie Wood a fost fiica imigranților ruși Nikolai Stepanovici Zaharenko și Maria Stepanovna. Natalie Wood a fost căsătorită de două ori cu actorul Robert Wagner.

În ziua de 29 noiembrie 1981, în timp ce naviga în zona insulei Catalina, împreună cu soțul său în iahtul Splendour, pe care îl posedau, având la bord pe Christopher Walken, cu care juca în filmul „Brainstorm”, și pe căpitanul iahtului, Dennis Davern, în condiții încă neelucidate, actrița a căzut în ocean și s-a înecat

Natalie Wood
Wood în 1963

· 1938 - S-a născut Jo Ann Campbell, cântăreaţă americană.
* 1938: Diana Rigg, DBE (n. 20 iulie 1938 in Doncaster, Anglia) este o actriță și o profesoară universitară, de naționalitate engleză.

Rigg, Diana
Diana Rigg

* 1938: Heinz Strehl (n. 20 iulie 1938 în Kalchreuth - d. 11 august 1986) a fost un fotbalist german care a câștigat titlul în Germania de Vest în 1961, Cupa în 1962 și Bundesliga în 1968, toate cu 1. FC Nuremberg.

· 1940: Dan Voiculescu, compozitor român (d. 2009)

* 1940: Vasile Brescanu (n. 20 iulie 1940, satul Gotești, județul interbelic Cahul- d. 3 ianuarie 2010, Chișinău) a fost un cunoscut regizor de film, actor de teatru și film din Republica Moldova.

* 1941: Vladimir Veber (în rusă Владимир Владимирович Вебер, transliterat: Vladimir Vladimirovici Veber; n. 20 iulie 1941,^[2] Omsk, RSFS Rusă, URSS^[1]) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist moldovean de origine rusă.

· 1942: S-a născut publicistul şi analistul economic Ilie Şerbănescu. A fost pentru scurt timp ministru al reformei în Cabinetul Ciorbea (din decembrie 1997 până în aprilie 1998).

· 1943: Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943,^[3] Copăceni, Bălți, România – d. 5 noiembrie 2010,^[4]^[3] București, România) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet — debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români ai perioadei — și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicul tânăr, fiind tolerat până la un punct de puterea comunistă care însă l-a închis în cele din urmă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folkși rock.

Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra). După căderea comunismuluinu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea. În calitate de publicist a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul Sportul românesc, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.

În perioada comunistă a fost considerat de mulți români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe șeful de stat Nicolae Ceaușescu.^[5]^[6]

Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Relația lui Păunescu cu puterea comunistă poate fi considerată ca ambiguă, Păunescu manifestându-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice și a neajunsurilor economice. După 1989, Păunescu nu reneagă ideologia socialistă, intrând rapid în Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdeț.

Deși născut în Basarabia (Republica Moldova de astăzi), Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj. A absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova și, în 1960, Școala Centrală (la data aceea Zoia Kosmodemianskaia),^[7] fiind coleg, printre alții, cu actrița Silvia Năstase. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Național Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activități anti-comuniste” de regimul stalinist de după 1945 și din această cauză Păunescu a trebuit să aștepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a studiat filologia la Universitatea din București.

Activitate

Scriitor

A debutat ca autor literar în anul 1960. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.^{[necesită citare]} Un număr apreciabil de poezii ale sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.

Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul mare poet social român".^[8]

În Cenaclului Flacăra

17 septembrie 1973 - înființează Cenaclul „Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susține, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog, în fața a mai mult de 6 milioane de spectatori^[9]
Pe scena Cenaclului „Flacăra”, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere românești, poeți și alți creatori
În 1982, apare triplul album de discuri LP, „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983, este realizată, fără a putea fi cuprinse decat puține filmări, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacăra - Te salut, generație în blugi”, interzisă imediat de autorități
În urma unor incidente înregistrate la un concert al Cenaclului Flacăra la Ploiești, activitatea cenaclului este interzisă până în 1990. Incidentele s-au datorat pe de-o parte condițiilor meteo (furtună) care au făcut să fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul, iar pe de altă parte faptului că unii participanți au profitat de această ocazie și au creat o busculadă, soldată, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste.
7 mai 1990 - înființează Cenaclul „Totuși iubirea”, pe Stadionul din Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Vișan și al fotbalistului Ilie Balaci. În cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu susține concerte de mare succes, în țară și dincolo de actualele granițe, în special la Chișinău. O parte din activitatea de excepție a Cenaclului „Totuși iubirea” se regăsește în seria de casete audio și video editate de Fundația Iubirea, între 1995 și 1999

Jurnalist și om de televiziune

În anii '70, Adrian Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra și revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România datorită combinației de idei de stânga de inspirație occidentală și de naționalism. Numeroși muzicieni din genurile rock și folk pe care autoritățile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansați sau promovați de Păunescu prin recenzii ori prin introducerea lor în Cenaclul Flacăra.

1977-1981, la ideea lui Dumitru Popescu, realizează la Televiziunea Română un ciclu de emisiuni de descoperire și valorificare a potențialului creator cultural național („Antena vă aparține”, „Antena Cântării României”, „Gala Antenelor”, „Descoperirea României”, „Redescoperirea României”, etc.)
Din 1992 participă, în calitate de invitat, la emisiuni pe teme politice și culturale, la Televiziunea Româna 1 (cea mai de răsunet fiind cea realizată de Mihai Tatulici, în 17 iulie 1992^{[judecată de valoare]}) și TVR 2 (Seratele muzicale ale lui Iosif Sava, Ceaiul de la ora 5, al Marinei Almășan), TV Antena 1 (inclusiv la „Milionarii de la miezul nopții”, realizator Marius Tucă și la emisiunea „Printre rânduri”, a lui Radu Herjeu), Tele 7 abc, Pro TV, Tv Sigma, Super Nova din București, Tele + și Cinemar Baia Mare, TV-Valcea, TV-Deva, TerraSat Craiova, Dags TV Petroșani, TV Slobozia, TV Bacău, TV Lugoj, Terra Sat Reșița, Cony Sat Tulcea, alte posturi locale de televiziune, la Radio România, Radio 21, Radio 2M+, Radio Total, Radio Blue Jeans Slobozia, Europa Liberă etc.
27 martie 1998 - realizează Duplexul București-Chișinau, la TVR 2
21 martie 1998 - 2 aprilie 1999 - realizează, la Televiziunea Națională Antena 1, emisiunea saptămânala de cultură, civilizație, eveniment și performanță „Schimbul de noapte - Pariul pe insomnie” (dialoguri cu personalități, recitaluri de muzică de toate genurile, lansări și relansări de talente din muzică, literatură, plastică, știință, sănătate, teatru, expoziții de pictură, fotografie si sculptură, rubrici de cultură economică, mitologie istorică a neamului, limba română actuală, reportaje de actualitate, alte rubrici de cultură, dialog și civilizație vii. Din 9 aprilie 1999, emisiunea iși schimbă denumirea, respectiv „O șansă pentru fiecare” (se difuzează vinerea, 12 ediții, până la 25 iunie 1999^{[necesită citare]}) iar din 25 iulie 1999 până în 14 decembrie 1999, când are loc ultima ediție, emisiunea se difuzează duminică noaptea, de la ora 1, în continuarea emisiunii „Meciul meciurilor”, în cadrul mega-emisiunii „O noapte cu Adrian Paunescu”.
7 martie-14 decembrie 1999 - realizator al emisiunii duminicale TV Meciul Meciurilor - Fotbal Club Antena 1
Din 26 ianuarie 2000 - realizează, la Tele 7 abc, două noi emisiuni saptămânale: „O noapte cu Adrian Paunescu” (talk–show, sâmbătă noaptea) și „Cenaclul Totuși iubirea” (duminică seara)

Om politic

Relația lui Păunescu cu regimul Ceaușescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică și varietatea pozițiilor pro și contra Păunescu de după 1989.

Între 1966 și 1968 a fost secretar al organizației U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din România, iar în august 1968 a devenit membru al Partidului Comunist Român. Ca membru al PCR, a fost sancționat cu vot de blam cu avertisment, în toamna anului 1985.

După revoluția din 1989, s-a retras pentru scurt timp din viața publică, dar din 1992 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii (de orientare socialistă, absorbit ulterior de Partidul Social Democrat), căruia i-a devenit vicepreședinte în 1993 și prim-vicepreședinte și purtător de cuvânt în 1994; în legislatura 1992-1996, Adrian Păunescu a fost senator de Dolj din partea acestui partid. În legislatura 1992-1996, Adrian Păunescu a inițiat 3 propuneri legislative.

Ca senator, Adrian Păunescu a fost președinte al Comisiei senatoriale de cultură, artă și mass-media și al Grupului Parlamentar „Partida Națională”. A fost membru al delegației parlamentare române la Consiliul Europei de la Strasbourg, și, din această calitate, observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) și Republica Croația (1995).

În 1994, este ales vicepreședinte al Grupului Politic Stânga Europeană Unită.

În februarie 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidențiale din 1996, la care a obținut, însă, doar 0,69% din voturi, pierzând alegerile în primul tur de scrutin.

Tot la alegerile din 1996, PSM nu a mai intrat în parlament, iar din 10 octombrie 2000, Păunescu a devenit membru al Partidului Democrației Sociale din România^[10] (devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat), partid cu care fosta sa grupare, PSM, avea să fuzioneze ulterior. Ca membru al PSD, a fost ales din nou senator de Dolj, pentru legislatura 2000-2004. În această nouă legislatură, Adrian Păunescu a îndeplinit din nou funcția de Președinte al Comisiei Senatului pentru Cultură, Culte, Artă și Mijloace de Informare în Masă. De asemenea a fost membru al Comisiei Interparlamentare București-Chișinău, precum și al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză (grup al cărui președinte a fost), Republica Turcia și Republica Portugheză. În legislatura 2000-2004, Adrian Păunescu a inițiat 6 propuneri legislative din care 1 a fost promulgată lege.

În legislatura 2004-2008, Adrian Păunescu a fost senator de Hunedoara din partea PSD. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 2004-2008, Adrian Păunescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Țărilor de Jos (Olanda), Irlanda și Republica Populară Chineză. Adrian Păunescu a inițiat 7 moțiuni și 17 propuneri legislative, din care 2 au fost promulgate legi.

Afilieri

Președinte al Fundației "Iubirea"
Președinte al Fundației "Constantin"

Cărți publicate

Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)
Mieii primi (1966, poezii)
Fântâna somnambulă (1968, poezii)
Cărțile poștale ale morții (1970, proză fantastică)
Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap (1970, literatură pentru copii, cu ilustrații de Constanța Buzea, prima lui soție)
Viață de excepții (1971, antologie de poezii)
Sub semnul întrebării (1971, interviuri)
Istoria unei secunde (1971, poezii, trei ediții, prima fiind arsă de cenzura de partid)
Lumea ca altă lume (1973, publicistică)
Repetabila povară (1974, poezii)
Pământul deocamdată (1976, poezii, două ediții)
Poezii de până azi (1978, antologie de poezii, record mondial de tiraj pentru poezie, 155.000 exemplare, în colectia BPT, cu o prefață de Eugen Barbu și o postfață de Șerban Cioculescu)
Sub semnul întrebării (1979, ediție revăzută și adăugită, interviuri)
Manifest pentru sănătatea pământului (1980, poezii)
Iubiți-vă pe tunuri (1981, poezii)
De la Bârca la Viena și înapoi (1981, reportaj, jurnal, cu ilustrații de Andrei Păunescu)
Rezervația de zimbri (1982, poezii, cu ilustrații de Ioana Păunescu)
Totuși iubirea (1983, antologie de poezii)
Manifest pentru mileniul trei - volumul 1 (1984, antologie de poezii)
Manifest pentru mileniul trei - volumul 2 (1986, antologie de poezii, care conține un capitol de poeme inedite și unul de referințe critice)
Locuri comune (1986, poezii)
Viața mea e un roman(1987, poezii)
Într-adevăr (1988, poezii, ilustrate de Andrei Păunescu)
Sunt un om liber (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piață, în septembrie 1989, de îndată ce a apărut și a revenit printre cititori în martie 1990.
Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustrații de Andrei Păunescu, două ediții)
Româniada (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
Bieți lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
Noaptea marii beții (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
Front fără învingători (1995, poezii)
Infracțiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare și o bibliografie de Andrei Păunescu)
Tragedia națională (1997, poezii, referințe critice de Constantin Noica)
Deromânizarea României (1998, poezii, texte introductive de Nichita Stănescu, Fănuș Neagu și Grigore Vieru)
Cartea Cărților de Poezie (1999, ediția I, integrala poeziilor apărute în volume, și un capitol de versuri inedite. Cartea cuprinde toate cărțile de versuri publicate de Adrian Păunescu, de la debutul din 1965, până în 1999. Pe cât s-a putut, autorul a reconstituit și a oferit variantele adevărate ale poeziilor sale, pe care, în anumite cazuri, datorită cenzurii, le-a publicat, în volumele sale, cu titluri sau versuri schimbate)
Meserie mizarabilă, sufletul (2000, poezii)
Măștile însîngerate (2001, proze)
Nemuritor la zidul morții (2001, poezii)
Până la capăt (2002, poezii, 3 ediții)
Liber să sufăr (2003, poezii, 3 ediții)
Din doi în doi (2003, poezii)
Eminamente (2003, poezii, 2 ediții)
Cartea Cărților de Poezie (2003, ediție revăzută, adăugită și actualizată)
Întoarcerea pe Atlantida (2003, traducere în limba sârbă de Adam Puslojici și Radomir Andri, Belgrad, antologie de poezii)
Logica avalanșei (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
Antiprimăvara (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
Muguri pe ruguri (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
Ninsoarea de adio (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
Încă viu (2005/2008, poezii, ciclul Zi de zi)
Un om pe niște scări (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
De mamă și de foaie verde (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
Copaci fără pădure (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
Lehamite (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
Doamne, ocrotește-i pe români! (2006, antologie de poezii 1968-1990)
Suntem pe mâna unor nebuni (2006/2008, poezii, ciclul Zi de zi)
Vagabonzi pe plaiul mioritic (2007, poezii, ciclul Zi de zi)
Rugă pentru părinți (2007-2008, antologie de poezii)
Generația '60 - Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru (2007, teză de doctorat)
Libertatea de unică folosință (2007, poezii, ciclul Zi de zi)
Poezia patriotică în luptă cu homunculii (2009, studii critice)
Vinovat de iubire (2010, roman)
Ultima noapte pe Atlantida. Poezii vechi și noi (2010)

Adrian Păunescu
Adrian Păunescu în 2009

* 1943: Linda Crockett (n. Hamilton, Ontario, Canada) este o scriitoare americană de thriller.

* 1944: Andrei Sangheli (n. 20 iulie 1944, satul Grinăuți, raionul Ocnița) este un om politic moldovean, care a îndeplinit funcția de prim-ministru alRepublicii Moldova între 1992-1997

· 1944 - S-a născut T.G. Sheppard (Bill Browder), cântăreţ country american.

· 1945 - S-a născut Kim Carnes, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană.

· 1945 - S-a născut John Lodge, basist britanic (Moody Blues).

· 1946 - S-a născut John Almond, clăpar britanic (John Mayall, Mark Almond Band).

· 1947: Carlos Santana (n. 20 iulie 1947, Autlán de Navarro, Jalisco) este un muzician și chitarist mexican, care a influențat muzica rock prin stilul muzical Chicano rock.

Santana în concert, Barcelona, 2003

Carlos Santana
Santana, 2011

· 1947 - S-a născut Tony Thorpe, chitarist, vocalist şi pianist britanic (The Rubettes).

· 1947: Gerd Binnig, fizician german, laureat al Premiului Nobel
* 1947: Theodorus J.J. Bouwman (n. 20 iulie 1947) este un om politic olandez, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Olandei.

· 1953: Dave Evans, cântăreț australian (AC/DC și Rabbit)
* 1953: Thomas Loren Friedman (născut pe 20 iulie 1953) este un jurnalist american, editorialist și scriitor. Scrie editoriale de două ori pe săptămână pentru The New York Times, este autorul mai multor cărți pe tema afacerilor externe, a globalizării, a Orientului mijlociu și a mediului și este câștigătorul a trei premii Pulitzer.

Thomas Friedman s-a născut în Saint Louis Park, statul Minnesota, o suburbie din Minneapolis. A urmat școala evreică cinci zile pe săptămână, până a devenit bar mitzvah ^[4], la 13 ani, apoi și-a continuat studiile la liceul St. Louis Park, unde scria articole pentru ziarul școlii.

S-a îndrăgostit de Israel după o vizită în decembrie 1968, după care și-a petrecut toate vacanțele de vară ca student la kibuțul Hahotrim, lângă Haifa ^[5]. Și-a caracterizat anii de studenție ca ”o mare celebrare a victoriei Israelului în Războiul de Șaizeci de zile”.

După absolvire, Friedman a studiat la Universitatea din Minnesota doi ani, după care s-a transferat la Universitatea Brandeis. În 1975, Friedman a primit o diplomă pentru studii mediteraneene de la Universitatea Brandeis. Cu ajutorul unei burse Marshall, a urmat cursurile Facultății St. Anthony din cadrul Universității Oxford, dobândind apoi un doctorat în studii despre Orientul Mijlociu. Dintre profesorii săi, Thomas Friedman îl amintește pe Albert Hourani ca fiind printre cei care l-au influențat cel mai mult.

Thomas Friedman este căsătorit cu Ann Bucksbaum, absolventă a Universității Stanford si a London School of Economics ^[6], fiica lui Matthew Bucksbaum, cel care a fost președintele General Growth Propertis, un gigant în industria imobiliară. GGP a dat faliment în aprilie 2009, după încercări nereușite de a ajunge la înțelegere cu creditorii^[7]. Ann și Thomas Friedman locuiesc în Bethesda, Maryland, suburbie a Washington, D.C. Au două fiice: Orly (născută în 1985) și Natalie (născută în 1988). Ambele au fost născute în Israel, pe vremea când Friedman lucra pentru The New York Times^[8], ca și corespondent. Thomas Friedman a dedicat multe dintre cărțile scrise de el fiicelor lui.

Thomas Friedman

* 1954: Moira Harris (n. 20 iulie 1954) este o actriță americană.

Filmografie:

Terminator 3: Rise of the Machines (2003)
Chicago Cab (1998)
Breakdown (1997)
Three Wishes (1995)
Tall Tale (1995)
Nannie & Alex (1995)
Between Love and Hate (1993) (TV)
Of Mice and Men (1992)
Miles from Home (1988)
One More Saturday Night (1986)
Welcome Home, Bobby (1986) (TV)
The Fantasist (1986)

Moira Harris

* 1955: Egidio Miragoli (n. 20 iulie 1955, Gradella, Pandino) este un clericitalian, episcop romano-catolic al Diecezei de Mondovì din 29 septembrie 2017

Născut în Gradella (un cartier al orașului Pandino) în 1955, Egidio Miragoli a studiat la Seminarul din Lodi și a fost hirotonit preot în 1979. A continuat studiile teologice la Roma. Din 1994 până în 2017 a fost preot paroh al Bisericii „Santa Francesca Saverio Cabrini” din Lodi.

Din 2007 este judecător al Tribunalului Ecleziastic Regional din Lombardia.

La 29 septembrie 2017 papa Francisc l-a numit episcop de Mondovì, în locul episcopului Luciano Pacomio, care s-a retras din funcție din cauza vârstei sale înaintate.

Egidio Miragoli

* 1956: Anatolie Arhire (n. 20 iulie 1956 în Ungheni) este un politician din Republica Moldova, deputat în parlament începând cu 2009.

· 1956 - S-a născut Paul Cook, baterist britanic (Sex Pistols, The Professionals).
* 1958: Mircea Lubanovici s-a născut la 20 iulie 1958 în municipiul Suceava. A emigrat în SUA în 1985 (la vârsta de 27 ani) împreună cu soția sa Monica cu care este căsătorit din 1983.

La plecarea din țară au fost obligați să renunțe la cetățenia română, dar în 1993 au redobândit-o.

Are cinci copii: Lia (30), Gina (29), Roxanna "Roxy "(27), Delia (25) și Jonathan (23).

În iunie 1976 a absolvit Școala Profesională din cadrul Liceului Industrial nr. 2, Suceava, continuându-și studiile liceale la seral și completându-le în iunie 1978.

În perioada iulie 1977 – octombrie 1978 a lucrat ca frezor în Intreprinderea de Reparații Auto, Suceava.

La eliberarea din serviciul militar a lucrat ca fotograf autorizat liber profesionist, din aprilie 1980 până în luna iunie 1985. A deschis un studio foto in Suceava.

În iunie 1985, dupa ce a obținut aprobările necesare și viza de intrare în SUA sponsorizată de părinții soției, a părăsit România ca emigrant cu tranzitul prin lagărul de refugiați din Roma, Italia, prin grija organizației Lutheran Child Services

Ajuns în Statele Unite a urmat cursuri intensive de limba engleză la colegiul "Harry Truman Community College" din Chicago, începând cu Iulie 1985 și până în Iunie 1986.

În perioada noiembrie 1985 – mai 1986 a urmat cursuri specializate "CNC programator operator" la Institutul "Power Engineering Institute" din Palatine, Illinois. Din luna mai 1986 și până în mai 1989 a lucrat ca Operator & Programator CNC la "Tool and Engineering Company" din Chicago, firma specializată pe producția de piese fine și de ansamblu pentru producătorul American de automobile "Ford".

În mai 1989 a deschis o firma de construcții – "M & M General Construction Company", specializată pe construcții și renovări de imobiliare rezidențiale, precum și de spații comerciale. Firma a funcționat până în vara anului 1992.

În noiembrie 1989 a mai deschis o firmă, impreună cu soția, numita "Continental Textiles", specializată pe import-export al produselor de textile.

În 1993 a redobândit cetățenia română.

În mai 1993 a urmat cursuri specializate import-export oferite de Camera de Comerț din orașului Portland.

În primavara anului 1994 a urmat cursuri de management și marketing la "Portland Community College".

A publicat numeroase articole în ziarul "Romanian Times" precum și în ziarul "Romanian Tribune" și revista "Romanian Impact Magazine" din Chicago

Familia:

- Căsătorit cu Monica Lubanovici din 20 iulie 1983.

- Împreună au 5 copii: Lia (30 de ani) necăsătorită – business manager în firma „Continental Textiles".

- Gina (29 ani) căsătorită cu Greg Lynch. Gina este business manager în metropola Seattle, post obținut după absolvirea Universității Northwest din Kirkland, statul Washington, în domeniul Business & Communication.

- Roxanna "Roxy" (27 ani) necăsătorită, studenta în anul 4 la Northwest University din Kirkland, în domeniul Psihologia Copilului.

- Delia (25 ani) necăsătorită, Northwest University din Kirkland, în domeniul Artei și al comunicațiilor. Înainte de absolvirea liceului a fost premiată cu „Homecoming Queen" (Regina Frumuseții), iar în 2006 și 2013 a câștigat premiul „Miss Seattle – Washington" la concurcul de frumusețe pentru adolescenți.

- Jonathan (23 ani) necăsătorit, elev în clasa a 12-a la Liceul Mountain View din Vancouver, Washington, unde este component al echipei de baschet a scolii.

· 1958 - S-a născut Michael McNeil, pianist britanic (Simple Minds).
* 1959: Giovanna Amati (născută la data de 20 iulie 1959, la Roma în Italia), este a 5-a femeie care a pilotat o mașină în Formula 1. Giovanna a participat la 3 curse din sezonul 1992 pentru echipa britanică Motor Racing Developments.

Celelalte 4 femei care au alergat în Formula 1 sunt Maria Teresa de Filippis (Italia), Lella Lombardi (Italia), Divina Galica (Marea Britanie) și Desiré Wilson (Africa de Sud).

* 1960: Alexandru Spiridon (n. 20 iulie 1960, Edineț) este un antrenor profesionist de fotbal și fost fotbalist, mijlocaș, din Republica Moldova. În prezent el activează ca antrenor secund la FC Șahtior Donețk.

· 1962 - S-a născut Dig Wayne, vocalist american (Jo Boxers).
* 1964: Ionuț-Elie Zisu (n. 20 iulie 1964) este un senator român, ales în 2012.
* 1969: Joshua Lee "Josh" Holloway (n. 20 iulie 1969) este un actor american cunoscut în special pentru rolul lui James "Sawyer" Ford din serialul Lost.

Josh Holloway
Josh Holloway în 2013

· 1973: Haakon, Prințul Moștenitor al Norvegiei (Haakon Magnus; n. 20 iulie1973, Oslo) este moștenitorul tronului Norvegiei. A devenit Prinț Moștenitor când tatăl său a devenit regele Harald al V-lea al Norvegieiîn 1991. Dacă Prințul Haakon va ajunge rege, așa cum e de așteptat, va fi cunoscut sub numele de Haakon al VIII-lea al Norvegiei.

Nașii de botez ai Prințului Haakon sunt: regele Olav al V-lea al Norvegiei, Prințesa Astrid a Norvegiei, Prințul Carl Bernadotte, regele Carl XVI Gustaf al Suediei, regina Margareta a II-a a Danemarcei și Prințesa Anne, Prințesă Regală. Ca descendent al regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit, Haakon este, de asemenea, în ordinea succesiunii la tronul britanic.

Haakon are o soră mai mare, Prințesa Märtha Louise (n. 1971). În 1990, constituția Norvegiei a fost modificată, adoptându-se sistemul primogeniturii absolute pentru succesiunea la tron, ceea ce înseamnă că întâiul născut, indiferent de sex, are prioritate în ordinea succesiunii. Această măsură nu se aplică retroactiv (așa cum s-a întâmplat în Suedia în 1980), astfel că Haakon are în continuare prioritate la tron în fața surorii sale mai mari.

Haakon a servit în Marina Regală norvegiană în instruirea sa ca ofițer la Academia Navală norvegiană. În 1999 a obținut o diplomă în științe politice de la Universitatea Berkeley, din California. Mai târziu a urmat cursuri la Universitatea din Oslo și la Ministerul norvegian al Afacerilor Externe în 2001. Și-a terminat studiile în 2003 la London School of Economics, unde a făcut un masterat în studii de dezvoltare, specializare în comerțul internațional și Africa

Prințul Haakon și Prințesa Mette-Marit la nunta Prințesei Victoria a Suediei, 19 iunie 2010.

Haakon s-a căsătorit cu Mette-Marit Tjessem Høiby la 25 august 2001, la Catedrala din Oslo. Frederik, Prinț Moștenitor al Danemarcei a fost cavaler de onoare. Când s-a anunțat public logodna, mulți norvegieni au considerat că alegerea Prințului a fost nepotrivită,^[1] în primul rând pentru că Mette-Marit era mamă singură, iar în al doilea rând pentru că existau informații cu privire la implicarea ei în muzica rave, o subcultură controversată, asociată cu consumul de droguri. În plus, tatăl copilului ei a fost condamnat pentru infracțiuni legate de droguri.^[1]

Într-o conferință de presă dinainte de nuntă, Prințesa a vorbit despre trecutul ei, spunând, printre altele, că poate a fost mai rebelă decât alți tineri.^[1] Deși unii încă o consideră nepotrivită pentru rolul ei de viitoare regină, problemele din trecutul lui Mette-Marit au fost în mare măsură date uitării.

Copii

Prințesa Ingrid Alexandra născută la 21 ianuarie 2004, la Oslo.
Prințul Sverre Magnus născut la 3 decembrie 2005 la Oslo.

Haakon
Prinț Moștenitor al Norvegiei

* 1973: Claudio Reyna (n. 20 iulie 1973) este un fost fotbalist american, actualmente director sportiv al formației New York City FC.

* 1977: Alessandro Santos (n. 20 iulie 1977) este un fotbalist japonez.
* 1979: Pepe (n. 20 iulie 1979, București, România), pe numele său, Nicolae - Ionuț Pascu, este un muzician, compozitor, producător, interpret, actor și prezentator de televiziune.

În anul 2015 cunoscutul cântăreț își împrumută vocea personajului Apatozaur din filmul de animație Disney Dinosaur

A studiat, între anii 1993-1998, cursul de canto-clasic de la Școala populară de artă, sub îndrumarea profesorului, criticului muzical și compozitorului Camelia Dăscălescu. Ca să-mi plătesc lecțiile de canto, eu am muncit pe brânci. Am făcut o grămadă de lucruri: am filmat pe la nunți și alte petreceri private, am fost ospătar, vânzător de haine sau de cafea... Niciodată nu mi-a fost rușine ..., după cum spunea într-un interviu.^[2]

A debutat în 1996 la Ploiești, la un festival de muzică ușoară, unde a obținut premiul trei. Dar succesul a venit în 1999, când a devenit solistul fostei trupe "Latin Express", care a introdus pentru prima dată stilul flamenco în România. În vara anului 1999, "Latin Express" a câștigat premiul I la festivalul de muzică ușoară de la Amara, iar ulterior locul II la festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, cu piesa "Nu te mai doresc". .

A urmat un videoclip, și după aceea albumul "Pasiune".

Din 2000 până în prezent, evolueză individual sub numele Pepe, fiind unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică latino din România.

În cariera solo, a lansat următoarele albume:

Pepe, 2003
Îmi place, 2003
Cine te iubește, 2002
Inimă nebună, 2004
Fericire și tristețe, 2007
Aruncă-mi o privire, 2011

În 2004, a compus cântecul "Numai iubirea" de pe coloana sonoră a primei telenovele românești de succes Numai iubirea.

A fost prezentator și producător al emisiunilor de televiziune "Îndrăgostește-mă de tine" (Acasă TV) și "100% adevărat" (OTV).

A participat la emisiunea Te cunosc de undeva pe Antena 1, este jurat la Next Star pe Antena 1 și este prezentator la emisiunile Splash Vedete la Apă pe Antena 1 și la Națiune te cunosc la Prima tv.

* 1984: Iulian Popa (n. 20 iulie 1984,^[1] Victoria, România) este un jucător român de fotbal retras din activitate, în prezent antrenor secund la FC Hermannstadt.

* 1984: Larsen Touré (n. 20 iulie 1984, Brest, Franța) este un fotbalistcare evoluează la echipa națională de fotbal a Guineei și la Brest. De-a lungul carierei a mai evoluat la Lille și la Grenoble.

* 1987: Edvan Bakaj (n. 7 iulie 1987, Albania), cunoscut și sub numele Ed Bakajeste un fotbalist albanez care joacă pe post de portar la clubul KS Besa Kavajë.
* 1989: Ioana Laura Oltean (n. 20 iulie 1989, în Bistrița) este o handbalistă din România care joacă pe postul de coordonator de joc pentru clubul CSM Bistrița. Ea a fost selecționată de antrenorul Gheorghe Tadici în lotul lărgit al echipei naționale a României convocat pentru meciurile împotriva Slovaciei, decisive pentru calificarea la Campionatul Mondial din Serbia
* 1989: Brooke Candy (n. 20 iulie 1989) este o rapperiță și cântareațăamericană. Ea este cel mai bine cunoscută pentru apariția sa în videoclipul pentru single-ul lui Grimes intitulat "Genesis". Ea a lansat în mod independent videoclipuri pentru piesele ei "Das Me", "Everybody Does" și "I Wanna Fuck Right Now", înainte de colaborarea cu fotograful Steven Klein și stilistul Nicola Formichetti pentru al optulea ei videoclip intitulat "Opulence". Candy a semnat un contract cu RCA în februarie 2014

Brooke Candy

* 1989: Iulia Petrovna Gavrilova (rusă Юлия Петровна Гаврилова; n. 20 iulie 1989, Novosibirsk) este o scrimeră rusă specializată pe sabie, triplă campioană mondială pe echipe (în 2010, 2011 și 2015) și campioană europeană pe echipe în 2011. La individual, a fost laureată cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2011.

* 1992: Cristi-Ilie Pîrghie (n. 20 iulie 1992, Timișoara) este un canotor român.

* 1993: Lucas Digne (n. 20 iulie 1993) este un fotbalist francez care joacă pentru Everton FC, în Premier League.
* 1996: Joey Bragg (n. 20 iulie 1996, San Francisco, California) este un actor american. Este cunoscut mai ales pentru rolul Joey Rooney pe care l-a jucat în serialul de televiziune Liv și Maddie, precum și pentru rolul Magoo din filmul Camp Fred^⁠(en).

Decese

· 985: Antipapa Bonifaciu al VII-lea

· 1031: Regele Robert al II-lea al Franței (n. 972). Robert al II-lea (27 martie 972 – 20 iulie 1031) a fost rege al francilor. A domnit între 996-1031, a fost singurul fiu al regelui Hugo Capet, membru al Dinastiei Capețienilor.

· 1454: Ioan al II-lea al Castiliei (n. 1405)

· 1514: Moare Gheorghe Doja, conducătorul războiului ţărănesc de la 1514, din Transilvania, ucis pe un tron incins, din ordinul lui Ioan Zapolya. Gheorghe Doja de Makfalva (n. cca. 1470, Dalnic, Scaunul Chizd, Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna, România – d. 20 iulie 1514, Timișoara) mic nobil secui din Transilvania care a condus răscoala țărănească din anul 1514, care-i poartă numele, contra marilor proprietari (magnați) unguri de pământ Gheorghe Doja, s-a ridicat din randul micii nobilimi si in fruntea rasculatilor a infrant armata nobililor condusa de Stefan Bathory, comitele Timisoarei, si de episcopul Csaky. Oatea nobilior a fost apoi biruita din nou, la Cenad. Aflata in impas, nobilimea si-a dat seama ca numai prin masuri extreme isi poate salva privilegiile si bunurile amenintate. Armata feudala, refacuta si intarita cu noi trupe mercenari, s-a adunat intre zidurile Timisoarei. In batalia decisiva care a avut loc la 15 iulie 1514, rasculatii au fost infranti. Cazut prizonier, Gheorghe Doja a fost condamnat la moarte prin supliciu pe un tron inrosit in foc, iar in ziua de 20 iulie 1514, a fost adusa la indeplinire graznica sentinta. Capul retezat a fost trimis la Seghedin, iar ceea ce a mai ramas din trup a fost taiat in patru si tintuit – pentru infricosarea multimilor – pe portile oraselor Buda, Pesta, Oradea si Alba Iulia.

· 1524: Claude a Franței, soția lui Francisc I al Franței (n. 1499)

· 1816: Gavrila Derjavin, poet rus (n. 1743)

· 1866: A murit Georg Riemann, matematician german care a pus bazele topologiei; (n.17.09.1826). Georg Friedrich Bernhard Riemann(17 septembrie 1826 – 20 iulie, 1866) matematician german cu importante contribuții în analiza matematică și geometria diferențială, unele dintre ele deschizând drumul ulterior spre teoria relativității generalizate

· 1903 - A murit Papa Leon al XIII-lea (Vincenzo Gioacchino Pecci). Lui i se datorează prima enciclică socială, “Rerum novarum”, în 1891 (n.02.03.1810). Papa Leon al XIII-lea, născut Gioacchino Pecci (n. 2 martie 1810, Carpineto Romano, Italia – d. 20 iulie 1903, Vatican) Papă din 20 februarie 1878 până la moartea sa.

· 1919: A murit Vasile G. Morţun, autor dramatic, prozator şi publicist; om politic: a fost primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888; a trecut, în 1899, la liberali (deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri) (n. 1860). NOTĂ: Unele surse dau ca data a moartii sale 30.VII.1919.

· 1923: Pancho Villa, general mexican (n. 1878). Pancho Villa (Doroteo Arango Arámbula) poreclit „Pancho” (n. 5 iunie 1878, San Juan del Río, Durango, Mexic – d. 20 iulie 1923, Parral, Chihuahua, Mexic) erou național mexican.

· 1926: A murit Felix Dzerjinski, comunist de origine poloneza, presedintele Comisiei Extraordinare din Rusia Sovietica, fondator CEKA, numita ulterior KGB; (n.11.09.1877).

· 1927: A decedat regele Romaniei, Ferdinand I; ( n. 24 august 1865). Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost rege al României (1914-1927), nepot de frate al regelui Carol I, caruia i-a succedat în 1914, la tron. A fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern – Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern. Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914. A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”. La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizarea a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul Rege al României Mari. În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal. După înfăptuirea României Mari, a sprijinit toate iniţiativele menite să ducă la importante transformări în viaţa economică, social-politică şi culturală a ţării. A fost membru de onoare al Academiei Române (1890)si preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (1914-1927). A fost înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeş.

· 1934 - A încetat din viaţă Ştefan Zeletin, istoric, sociolog, publicist, teoretician al neoliberalismului.(n. 1882)

· 1937 - A murit Guglielmo Marconi, inginer şi fizician, inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pământ. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 1909 (n.25.04.1874). Guglielmo Marconi (n. 25 aprilie 1874 la Bologna – d. 20 iulie 1937 la Roma) inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir)

· 1945: A murit Paul Valéry, poet, eseit si dramaturg francez, considerat unul dintre principalii reprezentanţi ai curentului simbolist (“Farmece”, “Cimitirul marin”, “Sufletul şi dansul”); (n.30.10.1871). Paul Ambroise Valéry (*30 octombrie 1871, Sète – †20 iulie 1945 Paris) scriitor francez, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză.

· 1951: Regele Abdullah I al Iordaniei este asasinat de un palestinian, în timp ce participa la rugăciunile de vineri într-o moschee din Ierusalim.

· 1951: Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei (n. 1882)
* 1966:

· 1973: A murit actorul americano-chinez Bruce Lee, specialist in arte martiale. Bruce Lee (n. 27 noiembrie 1940, San Francisco, California – d. 20 iulie 1973, Hong Kong) actor chinez-american, instructor de arte marțiale, filozof, regizor, producător, scenarist și întemeietorul categoriei de artă marțială cunoscută sub numele de Jet Kune Do. Bruce Lee a fost un actor, producatorsi scenariste de succes la Hollywood. si este considerat a fi cel mai mare actor de arte martiale al secolului XX. Bruce Lee a murit pe 20 iulie in Hong Kong si a fost inmormantat in cimitirul Lake View din Seattle. Au circulat numeroase zvonuri legate de moartea sa, dar versiunea oficiala a decesului vorbeste de o reactie alergica la un analgezic.

· 1990: Serghei Paradjanov, regizor georgian de film (n. 1924)

· 2004: Antonio Gades, renumit dansator și coregraf spaniol de flamenco (n. 1936)

· 2004: A murit Paul Tomiță, unul dintre iniţiatorii golfului în România; (n.12 iunie 1914, Pianu de Sus). I-a avut printre alţii, ca elevi pe Regele Mihai I al României, pe Regina Maria, sau pe membrii familiilor princiare Cantacuzino, Bibescu, Brâncoveanu sau Ştirbei. Paul Tomiță a construit un teren de golf la Pianu, in judetul Alba şi a înfiinţat un club de golf care îi poartă numele. Tomiță a participat, între 1968-1973, la opt Campionate Mondiale de Golf.

· 2007: Kai Siegbahn, fizician suedez (n. 1918)

· 2009 - Scriitorul american de origine irlandeză Frank McCourt, laureat al premiului Pulitzer pentru romanul "Angela's Ashes", care relatează anii grei ai copilăriei sale, a decedat. (n. 1931)

· 2011 - A încetat din viaţă pictorul britanic Lucian Freud, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud, cunoscut mai ales pentru nudurile şi autoportretele sale; a realizat un portret al reginei Elizabeth a II-a pe care i l-a oferit cu ocazia jubileului ei din 2001 (n. 8 decembrie 1922)

· 2014: Constantin Lucaci, sculptor român (n. 1923)

· 2016: Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, Galbeni (Filipești), Bacău - d. 20 iulie 2016, București)^[4] a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio. Pe linie maternă este grec de origine,^[5] pe linie paternă, fiind urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă.^[6] A fost ales membru de onoare al Academiei Româneîn 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilorca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru.^[7]^[8]^[9]

Radu Beligan a fost în perioada 1969 - 1989 membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 - 1975.

Studii:

1937: absolvent ca șef de promoție al Liceului Internat „Costache Negruzzi” din Iași
1937-1938: studiază Dreptul și Filosofia la București
Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra - studii neterminate

Radu Beligan a interpretat - în peste șapte decenii - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

A fost unul dintre discipolii actriței Lucia Sturdza Bulandra și al scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este privit în general ca unul dintre numele majore ale teatrului românesc, cu un repertoriu complex, clasic și modern. A jucat alături de actori importanți, cu reprezentații atât în țară cât și în străinătate.

Roluri în teatru:

Teatrul Național din București:

Leon Saint Pe - „Egoistul" de Jean Anouilh, regie proprie, 2004
Ianke - „Take, Ianke și Cadâr" de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța, 2001
Guglielmo - „Numele trandafirului" de Umberto Eco, regia Grigore Gonța, 1998
Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998
Bătrânul - „Cotletele" de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998
Kondilas - „Moștenirea" de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, 1989
„Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, regia Grigore Gonța, 1987
Herb Tucker - „Poveste din Hollywood" de Neil Simon, regia Grigore Gonța, 1984 și 1994
Spirache - „Titanic-Vals" de Tudor Mușatescu, regia Mihai Berechet, 1983
Domenico - „Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, regia Anca Ovanez Doroșenco, 1981
Chereea - „Caligula" de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1980
Romulus - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977
Richard al III-lea - „Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
Autorul dramatic - „Viața unei femei" autor și regia Aurel Baranga, 1976
Robespierre - „Danton" de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974
Mel - „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
Mayer Bayer - „Simfonia patetică" de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1973
Ștefan Valeriu - „Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971
George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970
Eduard Forțian - „În valea cucului" de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu, 1959
C.N. Mollin - „Anii negri" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1958
Iacob Bardin - „Dușmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, 1958
Horace, Frederic - „Invitație la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
Trinculo - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958
Filipetto - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957
Alexandru - „Rețeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbește" de Aurel Baranga, regia Marietta Sadova, 1957
Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, 1956
Cerchez - „Ziariștii" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956
Agamemnon Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956
Dr. Smil - „Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, 1956 și 1973
Poludin - „O chestiune personală" de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955
Stepa - „Platon Krecet" de Alexandr Korneiciuk, regia Alexandru Finți, 1954
Mircea Cavafu - „Mielul turbat" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1954
Mitică - „Matei Millo" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953
Voicu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Moni Ghelerter, 1953
Hlestakov - „Revizorul" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Sică Alexandrescu, 1952
„Momente" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952
Catindatul - „D`ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Studio), 1951
Tuzenbach - „Trei surori" de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, (Sala Comedia), 1950
Victor Dumitrescu - „Iarba rea" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1949
Rică Venturiano - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1949
Agamiță Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1948
Studentul - „Confruntarea" de Tur și Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, (Sala Studio), 1948
Romeo - „Romeo și Julieta, actul 6", „Între filologi", „Cine răspunde?" de D.D. Pătrășcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945

Teatrul Odeon:

Talleyrand - „Supeul" de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, 1997
Antonio Salieri - „Amadeus" de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, 1982
„Helen, Tommy și Joe" de James Thurber și Elliot Nugent, regia Marietta Sadova, 1948

Teatrul Evreiesc de Stat:

Wille Clark - „Băieții de aur" de Neil Simon, regia Ion Lucian, 1997

Teatrul Național din Craiova:

Zeus - „Danaidele" după Eschil, regia Silviu Purcărete, 1995
George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Mircea Cornișteanu, 1990

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București:

Don - „Transplantarea inimii necunoscute" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969

Teatrul de Comedie: 1961 - 1968

Berenger - „Ucigaș fără simbrie" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
Chitlaru - „Opinia publică" de Aurel Baranga, regia Mihai Berechet
Cirivis - „Capul de rățoi" de George Ciprian, regia David Esrig
Berenger - „ Rinocerii" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
Gore, Șeful - „Șeful sectorului suflete" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter
Jurații - „Procesul domnului Caragiale" de Mircea Ștefănescu, regia David Esrig
Cheryl - „Celebrul 702" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter

Teatrul Tineretului:

Doctorul - „Un flăcău din orașul nostru" de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, 1952

Teatrul Alhambra: 1943 - 1949

„Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
„Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare
„Nu mai beau" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Soare Z. Soare
„Pensiunea dragostei" de Alexandru Kirițescu, regia Soare Z. Soare
„Sărmanul Jonathan" de Karl Milloker

Compania Radu Beligan: 1947 - 1948

„Clasa a 8-a B" de Roger Ferdinand, regia Ionel Țăranu
„Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu

Teatrul Comedia: 1945 - 1947

„Primăvara a venit" de John van Druten, regia Sică Alexandrescu
„Racheta spre lună" de Clifford Odets, regia Marietta Sadova
„Vis de secătură" de Mircea Ștefănescu, regia W. Siegfried
„O femeie răpită" de Louis Verneuil, regia Sică Alexandrescu
„Knock" de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu
„Sărută-mă imediat" de Tudor Mușatescu și V. Timuș, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu
„Unul cu bani" de George S. Kaufman, regia Sică Alexandrescu
„Am visat paradisul" de Guido Cantini, regia Sică Alexandrescu
„Medicul în dilemă" de George Bernard Shaw, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Nostru: 1946 - 1947

„Viața începe mâine" de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur

Teatrul Municipal: 1944 - 1945

„Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu
„Amantul de carton" de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Maria Filotti (Sărindar): 1942 - 1943

„Sextet" de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu
„Domnișoara de ciocolată" de Paul Gavault, regia Ion Șahighian
„D-ra Butterfly" de Tudor Mușatescu, după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu

Teatrul Majestic: 1940 - 1941

„Omul care zâmbește" de Luigi Bonelli și Aldo de Benedetti, regia Ion Șahighian
„Frumoasa aventură" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu
„Orașul fără avocați" de Nicola Manzari, regia Ion Iancovescu
„Banii nu fac nici două parale" de Armando Curcio, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Tudor Mușatescu (Roxy): 1940 - 1941

„Îmi pare rău de mine" de Mouezy-Eon și Guitton, regia Ion Sava
„Titanic Vals" de Tudor Mușatescu, regia Tudor Mușatescu

Grădina C.A. Rosetti: 1940

„Ascultă, Ionescule" de Tudor Mușatescu, după Mirande și Quinson

Teatrul din Sărindar: 1939 - 1940

„Calul năzdrăvan" de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu
„Aproape de cer" de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican
„Figurantul" de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu
„Domnișoara Butterfly" de Tudor Mușatescu după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu

Teatrul Uranus - Comedia: 1938 - 1939

„Tinerețe" de Swarkin, regia Muratov
„Quadratura cercului" de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa
„Zile vesele după război" de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa
„Jederman" de Hugo von Hoffmanstall, regia Victor Ion Popa

Liedertafel - Alhambra - Regina Maria: 1937 - 1938

„Molima" de Ion Marin Sadoveanu
„Pescuitorul de umbre" de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu
„Crimă și pedeapsă" de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra (Debut)

Filmografie:

O noapte furtunoasă (1943) - arhivarul de judecatorie Rica Venturiano
Visul unei nopți de iarnă (1946) - Milica Dumitrescu
Răsună valea (1949) - Niky
Bulevardul “Fluieră Vântu” - scurt metraj (1950)
Lanțul slăbiciunilor (1952)
Vizita (1952) - Domnul cu scrisoarea
Arendașul român (1952)
O scrisoare pierdută (1953) - Agamemnon Dandanache
Afacerea Protar (1955) - Profesorul Andronic
Casa de pe strada noastră (1957) - voce
Momente "Caragiale" - Tren de placere (1958) - Mihalache Georgescu
Două lozuri (1960) - voce
Directorul nostru (1960) - voce
Bădăranii (1960) - Felippetto
Celebrul 702 (1962) - Cheryl
Lanterna cu amintiri (1963)
Pași spre lună (1964) - Călătorul
Castelanii (1966)
Șeful sectorului suflete (1967) - meteorologul Gore
Realitatea ilustrată (Serial TV) (1969)
Explozia (1972) - Profesorul Luca
Întoarcerea lui Magellan (1974) - profesorul
Agentul straniu (1974)
Când trăiești mai adevărat (1974)
Tată de duminică (1975) - procurorul Grigore Manta
Povestea dragostei (1976) - povestitor
Singurătatea florilor (1976) - medicul Ovidiu Pavel
Cuibul salamandrelor (1976) - Profesorul Luca
Instanța amână pronunțarea (1976)
Premiera (1976) - dirijorul Mihai Dan, soțul directoarei
Povestea dragostei (1977) - povestitor
Brațele Afroditei (1978)
Aurel Vlaicu (1977) - Ilarie Chendi
Iancu Jianu, zapciul (1980)
Rețeaua „S” (1980) - colonelul de Securitate, Dumitrescu
Iancu Jianu, haiducul (1981)
Întoarcere la dragostea dintâi (1981)
Galax, omul păpușă (1983)
Horea (1984)
Trahir (1993) - Vlad
Urmașii Marelui Anonim (1997)
După-amiaza unui torționar (2001) - Profesorul
Măria Sa, Birlic! (2010) - el însuși
Mari actori romani (2008) - voce
Medalia de onoare (2010) - Ion I. Ion

TV:

„Al matale, Caragiale", regia Mircea Cornișteanu, 2002
„Cui i-e frică de Virginia Wolf?" de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, 1995
„Amadeus" de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu
„Aventură sub pământ" de Ion Băieșu, regia Sergiu Ionescu, 1982
„Titanic vals" de Tudor Mușatescu
„Supeul" de Jean Claude Brinsville
„Mușatinii"
„Harvey" de Mary Chase
„Tren de plăcere" de I.L. Caragiale
„Momente Caragiale" după I.L. Caragiale
„Conu Leonida" după I.L. Caragiale
„Marii Artiști pe Micul Ecran"

Teatru radiofonic:

Apollon de Bellac – de Jean Giraudoux

Bădăranii – de Carlo Goldoni

Ce ştia satul – de I. Valjan

Cei trei muşchetari – de Alexandre Dumas

Colegi de promoţie – de Eugene Labiche

Comisarul şi înalta societate – de Robert Lamoureux

Copacii mor în picioare – de Alejandro Casona

Cyrano de Bergerac – de Edmond Rostand

D’ale carnavalului – de I.L. Caragiale

Dansul milioanelor – de Victor Eftimiu

Don Quijote - de Yves Jamiaque

Escu – de Tudor Muşatescu

Fii cuminte, Cristofor – de Aurel Baranga

Greşelile unei nopţi – de Oliver Goldsmith

Încurcă-lume – de A. D. Herz

Minunile Sfântului Sisoe – de George Topârceanu

Nud cu vioara – de Noel Coward

Numele Trandafirului – de Umberto Eco

Nunta lui Figaro – de Beaumarchais

O glumă cu urmări neprevăzute – de Pierre Trachet

O noapte furtunoasă – de I. L. Caragiale

Ocolul Pământului în 80 de zile – de Jules Verne

Omul care a văzut moartea – de Victor Eftimiu

Opinia publică – de Aurel Baranga

Oraşul fără avocaţi – de Nicola Manzari

Paharul prieteniei – de Charles Maître

Patima roşie – de Mihail Sorbul

Plicul – de Liviu Rebreanu

Revizorul - de N.V. Gogol

Salariul gloriei – de Clifford Odets

Scafandrierii – de Tudor Muşatescu

Secretul unui om de zăpadă – de Constantin Brăescu

Tapaj nocturn – Marc Gilbert Sauvajon

Titanic-vals – de Tudor Muşatescu

Topaze – de Marcel Pagnol

Tren de plăcere – de I.L.Caragiale

Un week-end de adio – de Marc Gilbert Sauvajon

Vizită pe o mică planetă – de Gore Vidal

Voiajorul – de Maurice Druon

Volpone - de Ben Johnson

Regizor:

Radu Beligan este cunoscut și în calitate de regizor de teatru.

„Egoistul" de Jean Anouilh, 2004
„De partea cui ești?" de Ronald Harwood, 1996
„O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, 1979
„Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, 1960
„Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov, 1959
„Doctor fără voie" de J.B.P. Molière (co-regie cu Sică Alexandrescu), 1955
„Straini in noapte"de Eric Assous,2007

Autor:

2013 - „Între acte"
2001 - „Note de insomniac"
1978 - „Luni, Marți, Miercuri..."
1968 - „Pretexte și subtexte"

Activitate academică:

Profesor la Institutul de Teatru și Film: 1950 - 1965
Director al Teatrului de Comedie din București: 1961 - 1969
Director al Teatrului Național București: 1969 - 1990
Președinte activ (1971) și apoi Președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru
Autorul mesajului internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului: 27 martie 1977
Co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO: 1971 - 1978
Membru al Cartelului Internațional de Teatru: 1967
Membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței
Membru al Academiei Le Muse din Florența
Semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki, 1985

Radu Beligan

Sărbători

· În calendarul ortodox: Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

· În calendarul romano-catolic: Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul; Sf. Marina din Antiohia

· În calendarul evanghelic: Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul; Sf. Marina din Antiohia

· În calendarul anglican: Sf. Marina din Antiohia

Columbia: Independența față de Spania (1831)
România: Ziua energeticianului, marcată din 1992 de lucrătorii din sectorul energetic în ziua de Sf. Ilie
România: Târgul de fete de pe muntele Găina (se organizează în cea mai apropiată duminică de 20 iulie).
Germania: Atentatul de la 20 iulie 1944
In Romania – Ziua aviaţiei şi a apărării antiaeriene. Pionierii aviaţiei româneşti au ales, în 1913, ca „patron” al aviaţiei pe Sf. Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul. NOTĂ: La 17 iunie se sărbătoreşte „Ziua aripilor româneşti”, pentru a marca primul zbor efectuat, în anul 1910, de către Aurel Vlaicu cu un aparat construit de el.

20 iulie 1944: Atentatul eşuat împotriva lui Adolf Hitler

Tentative de a-l asasina pe Adolf Hitler au existat destule, dar niciun atentat nu a fost precum cel din 20 iulie 1944. Claus Schenk, conte de Stauffenberg, a plasat o bombă în cartierul general al Führer-ului.

Tentativa de răsturnare a regimului a eşuat însă pentru că Hitler a supravieţuit. Toţi cei care au pus la cale complotul au fost executaţi.

"Asupra Führer-ului nostru a avut loc un atentat cu bombă. În afară de câteva arsuri, starea sănătăţii lui este bună. Führer-ul s-a întors la treabă şi l-a întâmpinat pe "Duce" (n.r. - dictatorul italian Mussolini) aşa cum era plănuit".

Cei care au auzit ştirea la radio nu se puteau baza totuşi pe veridicitatea ei. Dar cine mai avea vreo urmă de îndoială a aflat cu siguranţă pe 21 iulie că Hitler a supravieţuit atentatului.

"O clică formată din ofiţeri ambiţioşi, lipsiţi de conştiinţă, iresponsabili, criminali şi, în acelaşi timp, şi proşti a complotat pentru a mă înlătura şi pentru a desfiinţa odată cu mine statul major al Wehrmacht (forţa armată)" - declara Hitler

Când a anunţat Führer-ul că cei implicaţi în punerea la cale a atentatului au fost vânaţi fără milă, Claus Schenk von Stauffenberg şi cei trei complici ai săi fuseseră deja împuşcaţi.

Sute de persoane au primit pedeapsa capitală

În propaganda oficială atentatul din 20 iulie a fost numit "un act de disperare". În realitate însă, Hitler şi oamenii săi au început să controleze strict "calitatea" corpului de ofiţeri şi moralul soldaţilor. În următoarele săptămâni şi luni au fost arestate circa o mie de persoane acuzate că ar fi fost implicate în planurile de răsturnare a regimului nazist. Aproximativ două sute dintre acestea au fost aduse în faţa Tribunalului Poporului şi condamnate la moarte pentru înaltă trădare şi trădare de ţară. Preşedinte al completului de judecată a fost Roland Freisler.

"În numele poporului: roşi de ambiţie, fără onoare, trădători laşi sunt: Carl Goerdeler, Wilhelm Leuschner, Josef Wirmer şi Ulrich von Hassel. Aceştia au complotat - Goerdeler chiar ca spion de război al duşmanilor noştri! - împreună cu un grup de ofiţeri pentru a-l ucide pe Führer. Acuzaţii sunt condamnaţi la moarte. Întreaga lor avere revine Reich-ului".

Pe lângă ofiţeri, acuzaţi au mai fost numeroşi simpatizanţi ai partidelor politice interzise, reprezentanţi ai bisericilor şi sindicatelor. Mulţi dintre ei aparţineau rezistenţei anti-naziste ("Kreisauer Kreis") în care s-au regăsit opozanţi ai regimului din toate păturile sociale. Unul dintre fondatorii mişcării a fost ofiţerul Ulrich Wilhelm, conte de Schwerin, executat în 1944.

Cum ar fi fost dacă reuşea atentatul?

Fiul lui Ulrich Wilhelm, Detlef, avea pe atunci doar câteva luni. Zeci de ani mai târziu, Detlef Wilhelm conte de Schwerin, a scris o carte pe această temă. Despre motivele persoanelor care au pus la cale atentatul din 20 iulie 1944 şi despre planurile socio-politice în caz că atentatul ar fi reuşit s-a discutat controversat multă vreme. Dar până şi criticii conspiratorilor nu au putut nega intenţiile sincere ale acestora de eliberare a Germaniei de sub tiranie. În context, Detlef conte de Schwerin, este de părere că principiul statului de drept a fost cea mai importantă moştenire a zilei de 20 iulie 1944:

"Lezarea principiilor statului de drept înseamnă un semnal de alarmă serios întrucât, lucrul acesta, afectează toate sferele vieţii, toate domeniile sociale (...) Părerea mea este că 20 iulie 1944 este cea mai bună reprezentare a importanţei statului de drept".

Ultimul supravieţuitor din grupul celor implicati în complotul de la 20 iulie 1944, baronul Philipp de Boeselager a decedat pe 1 mai 2008 la vârsta de 90 de ani.

Autor: Marcel Fürstenau/Maria Pascu
Redactor: Medana Weident

RELIGIE ORTODOXĂ 20 Iulie

+) Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul

Vrând să începem viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.

La început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israel, au fost nedespărţite între dânsele, cu o împreunare şi cu o sfătuire, îndreptându-se cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israel, până la împăratul David şi Solomon. Iar când după Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, neascultând sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israel, îngreunându-l cu felurite dajdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri, atunci zece seminţii ale lui Israel, rupându-se de dânsul, şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. Acel Ieroboam a fost mai înainte rob al lui Solomon, şi vrând Solomon să-l bată pentru oarecare pricină, el a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Iar după moartea lui Solomon întorcându-se, seminţiile lui Israel, care se rupseseră de Roboam, şi l-au pus lor împărat.

Deci Roboam, fiul lui Solomon, împărăţea în Ierusalim numai peste două seminţii: peste seminţia lui Iuda şi peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, împărăţea peste zece seminţii ale lui Israel, în cetatea Sichem cea înnoită de dânsul, care mai înainte fusese risipită. Deci cele două seminţii care rămăseseră cu fiul lui Solomon, Roboam, se numeau împărăţia lui Iuda; iar cele zece seminţii care se rupseseră cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau împărăţia lui Israel. Iar de vreme ce seminţiile lui Israel, deşi se despărţiseră în două părţi, totuşi ele slujeau împreună unui singur Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, neputând să mai aibă alte biserici, decât numai pe cea din Ierusalim zidită de Solomon, şi nici alţi preoţi, decât numai pe cei puşi de Dumnezeu, de aceea popoarele din împărăţia lui Israel veneau în toţi anii la Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.

Iar Ieroboam, împăratul lui Israel, văzând aceea, s-a gândit în sine, zicând: „Aceste popoare, dacă vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru închinare lui Dumnezeu, iarăşi se vor lipi de împăratul lor cel dintâi - de fiul lui Solomon şi pe mine mă vor ucide". Acestea gândindu-le, căuta cum ar putea să întoarcă pe israeliteni, ca să nu se mai ducă în Ierusalim; deci s-a gândit ca mai întâi să-i întoarcă pe dânşii de la Dumnezeu, zicând: „Nu se poate ei să lase Ierusalimul, dacă nu mai întâi vor părăsi pe Dumnezeu".

Deci ştiind el că poporul acela este lesne aplecat spre închinarea de idoli şi spre toată spurcata fărădelege, s-a gândit să-i depărteze pe ei de la Dumnezeu printr-un meşteşug ca acesta: A făcut doi vitei de aur - precum şi israelitenii cei de demult care ieşiseră din Egipt, au făcut un viţei de aur - şi chemând la dânsul tot poporul acela şi arătându-le lor viţeii, le-a zis: „Aceştia sunt zeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului! Nu mai umblaţi de acum la Ierusalim, ci să vă închinaţi acestor zei". Apoi a pus acei viţei în felurite locuri; pe unul în Betel şi pe altul în Dan, zidindu-le case prea frumoase. Şi le-a rânduit lor praznice şi multe jertfe; şi el însuşi s-a făcut slujitor al lor. Apoi a poruncit, spre înşelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvârşească toată fărădelegea lângă acei idoli în chip de viţei de aur, la necuratele lor praznice.

Astfel, acel împărat păgân, pentru împărăţia cea vremelnică, şi el însuşi a căzut de la Dumnezeu şi pe toate cele zece seminţii le-a întors de la Dânsul. Deci, după acel împărat, şi ceilalţi împăraţi ai lui Israel şi idoli, precum se deprinsese de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul care îl părăsise pe El şi căutând întoarcerea lor, le trimitea pe proorocii Lui cei sfinţi, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se întoarcă iarăşi la binecredincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Intre alţi prooroci, care în felurite vremuri au fost trimişi la dânşii, a fost şi acesta, despre care ne este nouă cuvântul, adică Sfântul Ilie cel mare între prooroci, despre a cărui naştere se povesteşte aşa de către cei vrednici de credinţă:

Patria Sfântului Ilie, proorocul lui Dumnezeu, a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se învecinează cu Arabia, şi cetatea Tesvi, pentru care s-a numit şi Tesviteanul. El s-a născut din seminţia lui Aaron, din tată cu numele Sovac. în timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc, şi băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său şi spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia sa. Iar unul din acei preoţi, bărbat mai înainte- văzător, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, ci să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Râvna lui către Domnul şi viaţa lui va fi bineplăcută lui Dumnezeu, şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc".

Un semn ca acesta şi o mai înainte-vestire pentru Sfântul Ilie la naşterea lui i-a fost arătată, adică în ce fel avea el să fie, după ce va veni la vârsta bărbatului desăvârşit. Iar pruncul, crescând, se deprin- dea printre preoţi, ca unul ce era din seminţie preoţească, şi punându-şi nădejdea spre Dumnezeu din tinereţe, a iubit curăţia fecioriei şi petrecea într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul şi cu trupul. Şi îi plăcea să se îndeletnicească în dumnezeiasca gândire şi adeseori ieşea la linişte în locurile pustiului şi astfel mult vorbea cu însuşi Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzând ca un serafim de dragoste înfocată către Dânsul. Şi era iubit şi el însuşi de Dumnezeu, pentru că Domnul iubeşte pe cei ce-L iubesc pe El. Deci se învrednicise Ilie vorbirii celei milostive cu Dumnezeu şi a câştigat mare îndrăzneală la El, pentru viaţa sa cea asemenea cu îngerii, căci toate câte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua, ca cel ce aflase înaintea Lui mult dar.

Sfântul Ilie, auzind şi văzând fărădelegile ce se făceau în poporul cel răzvrătit a lui Israel - împăraţii petrecând în păgânătatea cea potrivnică lui Dumnezeu, judecătorii şi cei mai mari făcând nedreptăţi, popoarele slujind urâciunilor idoleşti, tăvălindu-se în toate necurăţiile fără frică şi fără teamă de Dumnezeu, şi aducând pe fiii şi pe fiicele lor ca jertfă diavolilor; iar adevăraţii cinstitori de Dumnezeu primejduindu-se în strâmtorare şi în prigonire, necăjindu-se şi fiind daţi la moarte -, îl durea foarte tare inima şi plângea; pe de o parte tânguindu-se pentru pierderea sufletelor omeneşti celor fără de număr, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplită împotriva drepţilor. Şi mai ales se întrista şi se umplea de râvnă văzând necinstirile ce se făceau adevăratului Dumnezeu de cei necredincioşi.

Deci mai întâi se ruga la Dumnezeu ca să întoarcă pe cei păcătoşi la pocăinţă; dar de vreme ce Dumnezeu are trebuinţă de la cei păcătoşi de însăşi voinţa lor spre bine, iar în acei oameni împietriţi nu era deloc acea voinţă a binelui, de aceea proorocul râvnind foarte tare, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească pe ei vremelnic, ca măcar astfel să se înţelepţească. Dar, văzând pe Domnul zăbavnic spre pedepsire, ca un iubitor de oameni şi îndelung răbdător, a îndrăznit a cere să-i poruncească lui să pedepsească pe călcătorii de lege, că poate se vor întoarce oamenii spre pocăinţă când vor fi pedepsiţi de om. Şi nu s-a depărtat de la o rugăciune ca aceea până ce nu a câştigat-o şi a luat cererea aceea de la Preaînduratul Dumnezeu, pentru că nu voia Preamilostivul Dumnezeu, ca un Părinte iubitor de fii, să mâhnească pe acel iubit rob al Său, care îi slujea Lui ca un fiu, necălcând nici cea mai mică poruncă a Lui; ci precum Ilie îi era în toate ascultător, nemâhnindu-L câtuşi de puţin vreodată, tot aşa şi Dumnezeu îi asculta rugăciunile lui, nemâhnindu-l pe dânsul.

Pe acea vreme împărăţea peste Israel, Ahab, împăratul cel fără de lege, având scaunul său în Samaria. Ahab şi-a luat de soţie pe Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidonului şi a adus cu ea în Samaria pe urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal şi a pus idolul în casa urâciunii lui, pe care o zidise în Samaria. Şi se închina aceluia ca unui Dumnezeu şi tot Israelul venea la închinarea lui Baal. Acel împărat a mâniat pe Dumnezeul Cel Preaînalt mai mult decât toţi împăraţii care au fost în Israel înaintea lui, căci a înmulţit foarte închinăciunea de idoli în împărăţia sa. Deci proorocul lui Dumnezeu Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab şi l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare.

Şi văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Prooroc Ilie a adăugat şi fapte pe lângă cuvinte, pedepsind pe potrivnicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis:Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-a urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. Pentru că unul împăratul greşind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum şi mai înainte pentru David singur care greşise, se primejduia toată împărăţia. Iar proorocul lui Dumnezeu, Ilie, aştepta să se înţelepţească Ahab, împăratul lui Israel şi, cunoscându-şi rătăcirea sa, să se întoarcă prin pocăinţă la Dumnezeu şi pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă.

Iar după ce l-a văzut pe Ahab petrecând în împietrire ca pe Faraon şi că nici nu gândea să se lase de acea păgânătate, ci mai vârtos mergând spre mai mare adânc de răutate, prigonind şi ucigând pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreaptă credinţă, a lungit acea pedeapsă până în al doilea şi al treilea an. Atunci s-a împlinit cuvântul Sfântului Prooroc Moise, întâiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israel:Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pământul cel de sub tine de fier. Pentru că, încuindu-se cerul, pământul nu avea umezeală, nici nu îşi dădea rodul său, iar văzduhul fiind aprins întotdeauna, şi arşiţă de soare în toate zilele, pomii şi florile se veştejiseră, toată iarba pământului se uscase şi pieriseră toate roadele pământului; grădinile, ţarinile şi câmpiile se făcuseră pustii, fiindcă nu era cine să are, nici să semene. încă şi izvoarele apelor se uscaseră, râurile erau mici şi pâraiele secaseră, iar apele care erau mari se împuţinaseră. Şi tot pământul rămăsese fără de apă şi uscat, iar oamenii, dobitoacele şi păsările mureau de foame. Dar această foamete nu era numai asupra poporului lui Israel, ci venise şi asupra ţărilor dimprejur, pentru că atunci când se aprinde o casă din cetate, sunt în primejdie şi cele de primprejur. Astfel, casa lui Israel atrăgând asupra sa mânia lui Dumnezeu, din această pricină pătimea toată lumea.

Iar acestea s-au făcut nu atât cu mânia lui Dumnezeu, cât cu râvna proorocului Ilie, pentru că Domnul, Preamilostivul iubitor de oameni, biruindu-se de îndurările Sale şi văzând primejdia popoarelor şi pieirea tuturor vieţuitoarelor, voia să trimită ploaie pe pământ; dar se oprea, făcând voia proorocului, ca să nu fie mincinoase cuvintele care le zisese:Viu va fi Domnul, că nu va pogorî ploaie sau rouă pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Şi zicând acestea, el era cuprins cu atâta râvnă după Dumnezeu, încât nu se cruţa nici pe sine; căci ştia că, dacă va lipsi hrana de pe pământ, atunci şi el va răbda aceeaşi foamete ca şi celelalte popoare. însă nu se îngrijea de aceasta, că mai bine voia să moară de foame decât să miluiască pe păcătoşii care nu se pocăiau şi erau ca nişte vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.

Dar ce a făcut Domnul cel milostiv? A trimis pe prooroc într-un loc oarecare osebit, depărtat de oameni, zicându-i:Du-te spre răsărit şi ascunde-te la pârâul Cherit care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească acolo. Domnul a făcut aceasta, pe de o parte, ca să păzească pe prooroc de mâinile ucigaşe ale Izabelei, iar pe de altă parte, că nu voia să-l omoare cu foamea, ci să-l aducă în umilinţă pentru popoarele care se topeau şi mureau de foame şi sete, prin pilda corbilor şi a râului Cherit. Căci firea corbilor este mult mai mâncăcioasă de cărnuri decât a altor păsări şi nu numai spre oameni nu se milostivesc, dar nici spre puii lor; căci cum fac pui, îndată îi părăsesc să moară de foame, zburând aiurea, dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi hrăneşte, trimiţându-le în gură muşte din văzduh. Deci corbii, zburând în toate zilele la prooroc, după porunca lui Dumnezeu, îi aduceau hrană: dimineaţa pâine, iar seara carne. Iar Dumnezeu, orânduind aceasta, părea că-i grăieşte cu vorbe tainice în inima lui: „Vezi cum corbii, care sunt sălbatici, lacomi, mâncăcioşi, urâtori de pui, se ostenesc pentru hrănirea ta? Ei singuri, fiind flămânzi, îţi aduc ţie de mâncare; iar tu, fiind om, nu te milostiveşti spre oameni şi nu numai pe oameni voieşti să-i omori, ci şi dobitoacele şi păsările!" Asemenea, când proorocul a văzut după câteva zile şi râul secat, Dumnezeu a zis către dânsul: „Iată acum este vremea de a milui făptura cea muncită şi a trimite ploaie spre dânsa, ca să nu mori şi tu de sete". Însă râvnitorul lui Dumnezeu se întărea, rugându-se lui Dumnezeu dimpotrivă, ca să nu fie ploaie, până ce nu se vor pedepsi cei neînvăţaţi şi se vor pierde de pe pământ vrăjmaşii lui Dumnezeu.

Deci Domnul, plecând cu înţelepciune spre milă pe robul Său, l-a trimis în Sarepta Sidonului, care nu era sub stăpânirea împăratului lui Israel, la o femeie văduvă şi săracă, ca să se gândească în sine câtă primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogaţi şi însuraţi, dar şi asupra văduvelor sărace, cărora, nu numai în vreme de foamete, ci şi în îndestulare şi belşug, de multe ori le lipseşte hrana zilnică.

Şi ducându-se proorocul la porţile acelei cetăţi, a văzut acolo o văduvă adunând lemne, nu mai mult decât două despicături mici; căci nu avea nici făină mai multă în vas, decât numai un pumn şi într-un ulcior o picătură de untdelemn. Deci, fiind el flămând, a cerut de la dânsa o bucată de pâine. Iar ea, spunându-i despre sărăcia sa cea mare, i-a zis şi aceasta, că din acel pumn de făină are să-şi gătească masa sa cea mai de pe urmă pentru ea şi pentru copilul ei, iar după aceea să moară de foame.

Omul lui Dumnezeu putea şi prin aceea să se umilească şi să-i fie milă de toate văduvele cele sărace, care se topeau de foame, dar râvna cea mare din el către Dumnezeu biruia pe toate, neîngrijindu-se de făptura care pierea, voind să proslăvească pe Făcătorul şi să arate în toată partea cea de sub cer tăria cea atotputernică a Aceluia. Şi având de la Dumnezeu darul facerii de minuni, după măsura credinţei sale, a înmulţit cu îndestulare făina şi untdelemnul în casa văduvei şi astfel a fost hrănit de dânsa până ce a trecut vremea de foamete. Şi a înviat Sfântul Ilie cu rugăciunea sa pe fiul ei care murise, prin suflarea de trei ori asupra lui, de care lucru se citeşte în dumnezeiasca Scriptură şi se povesteşte de fiul acela înviat al văduvei că numele lui era Iona şi, venind în vârstă, s-a învrednicit de darul proorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiască pocăinţa în cetatea Ninive şi, fiind înghiţit de un chit în mare, a ieşit din el după trei zile, mai înainte închipuind în sine învierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteşte pe larg în cartea cu proorociile lui şi în viaţa lui.

Iar după trecerea celor trei ani de neplouare şi de foamete, preabunul Dumnezeu, văzând zidirea sa că se topise desăvârşit de foame, s-a pornit spre milostivire şi a zis către robul Său Ilie: „Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie şi să adăp pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţă şi te caută, şi te va asculta la ceea ce-i vei porunci". Deci plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, a mers la Samaria, cetatea împărăţiei lui Israel.

Împăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credinţă aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o sută de prooroci ai Domnului, în două peşteri, câte cincizeci într-una, şi îi hrănea cu pâine şi cu apă. Pe acest iconom chemându-l împăratul Ahab la sine mai înainte de venirea lui Ilie la dânsul, l-a trimis să caute iarbă pe la pâraiele apelor celor uscate, pentru hrănirea puţinilor cai ce rămăseseră şi a celorlalte dobitoace. Şi când Obadia a ieşit din cetate, a întâmpinat pe Sfântul Prooroc Ilie şi i s-a închinat până la pământ, apoi i-a spus că Ahab l-a căutat cu dinadinsul prin toată împărăţia sa. Şi a zis Sfântul Ilie către Obadia: Du-te şi spune Stăpânului tău că vin la dânsul. Iar Obadia se lepăda, zicând:Mă tem că, dacă voi pleca de lângă tine, Duhul Domnului să nu te răpească în altă parte şi mă voi face mincinos înaintea stăpânului meu, care, mâniindu-se, mă va ucide. Sfântul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahab.Deci, Obadia, ducându-se, a spus împăratului toate acestea, iar el, grăbindu-se, a ieşit în întâmpinarea omului lui Dumnezeu şi când l-a văzut, îndată, din răutatea pe care o avea în sine, a îndrăznit a zice către dânsul un cuvânt aspru ca acesta:Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israel? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a răspuns împotrivă fără frică:Nu eu răzvrătesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Domnul Dumnezeul vostru şi aţi mers în urma spurcatului Baal.

Apoi, proorocul lui Dumnezeu, ca cel ce avea în sine puterea ajutorului dumnezeiesc, a început a porunci împăratului cu stăpânire, zicându-i: „Acum trimiţând, adună la mine în muntele Carmelului, pe toate cele zece seminţii ale lui Israel şi să aduci pe cei patru sute şi cincizeci de prooroci fără de ruşine ai lui Baal. Asemenea să aduci şi pe ceilalţi patru sute şi cincizeci de prooroci, care jertfesc la alţi necuraţi idoli în munţii cei înalţi şi în prăpăstii, şi cu toţii mănâncă din masa Isabelei. Toţi aceia să se întrebe cu mine despre Dumnezeu şi vom vedea care este Dumnezeul cel adevărat".

Şi trimiţând împăratul îndată în pământul lui Israel, a adunat în muntele Carmelului mulţime de popor nenumărat şi pe toţi proorocii cei mincinoşi, împreună cu slugile lor şi cu mult popor; apoi însuşi Ilie, râvnitorul către Dumnezeu, a mers acolo. Şi stând el înaintea tuturor, a zis către împărat şi către tot poporul lui Israel:Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului cu mână tare, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tăcea şi nici nu putea răspunde ceva; căci toţi câţi erau israeliteni, erau mustraţi de conştiinţă pentru rătăcirea lor. Iar proorocul le-a zis: „Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Mă vedeţi pe mine proorocul Domnului, rămas singur în tot Israelul, căci pe toţi ceilalţi i-aţi ucis. Vedeţi aici şi pe proorocii lui Baal, cei atât de mulţi; deci aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe - mie unul, iar slujitorilor lui Baal altul -, şi să nu faceţi foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă închinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morţii".

Aceasta auzind poporul, a lăudat judecata proorocului lui Dumnezeu şi a zis: „Aşa să fie! Bun este cuvântul acesta". Deci, fiind aduşi amândoi viţeii în mijlocul soborului, Sfântul Ilie a zis către proorocii cei fără de ruşine ai lui Baal: „Alegeţi-vă un viţel şi aduceţi-l întâi voi jertfă, de vreme ce voi sunteţi mai mulţi, iar eu însumi voi face pe urmă. Şi punând viţelul pe lemne, să nu aprindeţi focul, ci să vă rugaţi către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer şi să vă ardă jertfa". Deci proorocii lui Baal au făcut aşa. Aruncând sorţi, ei şi-au luat un viţel, apoi, punând lemne multe, au junghiat viţelul, l-au tăiat în bucăţi, l-au pus pe altar şi au început a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Şi au chemat numele aceluia de dimineaţă până la amiază, strigând: „Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!" Dar nu era nici glas, nici ascultare şi toţi alergau împreună împrejurul jertfelnicului lor.

Iar când s-a făcut amiază, Ilie, proorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea:Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi! Iar proorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.

Apoi trecând amiaza şi slujitorii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis:Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar proorocii lui Baal au încetat şi Ilie a zis către popoare:Apropiaţi-vă de mine! Şi toate popoarele s-au apropiat de dânsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi le-a zis: „Turnaţi al doilea rând!" Şi au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnaţi al treilea rând!" Şi au turnat. Şi a străbătut apa împrejurul altarului, şi groapa s-a umplut cu apă.

Atunci Sfântul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite de sus foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israel şi eu robul tău şi Ţie ţi-am înălţat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta. Şi a căzut foc din cer de la Domnul şi a mistuit toate jertfele cele întregi, lemnele, pietrele, ţărâna şi apa care erau în groapă. Şi au căzut popoarele cu feţele la pământ, strigând: „Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El". Iar Sfântul Ilie le-a zis:Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-înşii. Deci i-au prins pe toţi proorocii mincinoşi şi Sfântul Ilie i-a dus la râul Chişon, care intră cu repejuni de apă în marea cea mare, şi acolo i-a junghiat cu mâna sa; iar necuratele lor stârvuri le-a aruncat în apă, ca să nu se spurce pământul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de putoarea lor.

După aceasta, Sfântul Ilie a grăit către împăratul Ahab ca degrabă să mănânce şi să bea, apoi să înhame caii la caretă ca să alerge în cale, pentru că o să se coboare ploaie mare şi o să-i ude pe toţi. Deci Ahab şezând să mănânce şi să bea, Sfântul Ilie s-a suit în muntele Carmelului şi, plecându-se la pământ, şi-a pus faţa între genunchii săi şi s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pământ. Şi îndată cu rugăciunea lui, s-a deschis cerul ca şi cu o cheie şi s-a pogorât o ploaie mare, încât a udat pe toţi şi pământul cel însetat l-a adăpat din destul. Atunci împăratul Ahab, cunoscând rătăcirea sa, plângea pentru păcatele sale, mergând pe cale spre Samaria. Iar Sfântul Ilie, încingându-şi mijlocul, a alergat pe jos înaintea lui Ahab, bucurându-se în Domnul Dumnezeul său.

Dar spurcata împărăteasa Izabela, soţia lui Ahab, înştiinţându-se de toate acestea, s-a umplut de iuţime şi de mânie pentru pierderea proorocilor săi celor fără de ruşine şi a trimis la Sfântul Ilie, jurân- du-se pe zeii săi, că a doua zi, în care ceas a ucis el proorocii lui Baal, în acelaşi ceas îl va ucide şi ea. Iar Sfântul Ilie s-a temut de moarte, ca un om supus neputinţei firii omeneşti, după ceea ce s-a zis:Ilie era om asemenea nouă, pătimitor. Şi a fugit de frica Izabelei în Beer-Şeba, pământul Iudeei. Şi ducându-se în pustie cale de-o zi, a stat să se odihnească sub un ienupăr şi, fiind mâhnit, îşi cerea moarte de la Dumnezeu, zicând: „Doamne, destul am trăit pe pământ până acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sunt mai bun decât părinţii mei?" Aceasta a grăit-o proorocul, nu că era supărat de acea prigonire, ci ca un râvnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea răutăţile omeneşti, necinstirea lui Dumnezeu şi hulirea Preasfântului Său nume. Căci îi era mai uşoară moartea, decât să audă şi să vadă oamenii cei fără de lege, defăimând şi lepădând pe Dumnezeu, Ziditorul lor.

Astfel rugându-se, s-a culcat şi a adormit sub copacul acela, când iată, îngerul Domnului s-a atins de el, zicându-i:Scoală-te şi mănâncă. Deşteptându-se Ilie, a văzut la căpătâiul său o azimă caldă şi un ulcior cu apă. Deci, sculându-se, a mâncat şi a băut şi apoi iarăşi a adormit. Atunci îngerul s-a atins a doua oară de el, zicând: Scoală şi mănâncă, căci calea îţi este depărtată! Deci, sculându-se el, a mâncat şi a băut, şi, cu puterea mâncării aceleia, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la muntele Horeb. Acolo a locuit în peşteră, vorbind mai întâi cu îngerul, după aceea cu însuşi Domnul Dumnezeu, Care i S-a arătat în vânt subţire, suflând cu linişte prin văzduh luminos. Iar când Domnul se apropia de dânsul, mergeau înainte semnele cele înfricoşate ale venirii Lui. La început era un vifor mare, care răsturna dealurile şi sfărâma pietrele; după aceea venea foc, dar nu era în foc Domnul, iar după foc un glas de lumină subţire şi acolo era Domnul.

Şi când Ilie a auzit venirea Domnului, şi-a acoperit faţa cu cojocul lui şi, ieşind, stătea înaintea peşterii. Şi a auzit pe Domnul grăind către dânsul: „Ce faci aici, Ilie?" El a răspuns: „Râvnind, am râvnit după Tine, Doamne Atotţiitorule, că fiii lui Israel au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe proorocii Tăi i-au tăiat cu sabia şi am rămas numai eu singur; şi acum ei caută şi sufletul meu, ca să mi-l ia". Iar Domnul, mângâindu-l pe el în necaz, i-a spus că nu tot poporul lui Israel s-a depărtat de la Dânsul; ci mai are ascunşi încă şapte mii de robi ai Săi, care nu şi-au plecat genunchii zeului Baal. După aceea, i-a vestit şi pierzarea lui Ahab şi a Izabelei împreună cu toată casa lor, care avea să fie degrab; şi a poruncit Domnul ca, pe un oarecare bărbat vestit cu numele Iehu, să-l numească mai înainte la împărăţia lui Israel, ca unul ce avea să piardă toată seminţia lui Ahab. încă a mai poruncit ca şi pe Elisei să-l ungă prooroc şi astfel mângâind Dumnezeu pe robul Său, S-a dus de la dânsul.

Iar proorocul Ilie, plăcutul lui Dumnezeu, ducându-se de acolo după porunca Domnului, a găsit pe Elisei, fiul lui Safat, arând pământul cu douăsprezece perechi de boi. Deci şi-a pus cojocul şi i-a spus lui voia Domnului, numindu-l pe el prooroc şi poruncindu-i să meargă în urma sa. Iar Elisei a zis către dânsul: „Rogu-mă ţie, lasă-mă puţin să sărut pe tatăl şi pe maica mea şi apoi voi merge după tine". Iar Sfântul Ilie neoprindu-l, Elisei s-a dus de a sărutat pe tatăl şi pe maica sa şi, înjunghiind o pereche de boi, cu care el singur ara, a dat ospăţ vecinilor şi casnicilor săi; apoi a plecat după Sfântul Ilie, fiindu-i lui slugă şi ucenic şi urmându-i în tot locul. În acel timp, împăratul Ahab, fiind stăpânit de Izabela, nelegiuita lui soţie, pe lângă cele mai dinainte fărădelegi ale sale, a adăugat altă fărădelege în acest fel.

Un oarecare israelitean, anume Navute, avea o vie în Samaria, lângă aria împăratului Ahab. Acesta a zis către Navute:Dă-mi mie via ta, ca să fac o grădină de verdeţuri, pentru că este aproape de casa mea; iar eu îţi voi da ţie altă vie mai bună decât acesta. Iar de nu-ţi va fi cu plăcere, atunci îţi voi da argint pe ea. Navute a răspuns: Să nu-mi fie mie acesta de la Domnul Dumnezeul meu, ca să-mi dau eu ţie moştenirea părinţilor mei. Auzind aceasta Ahab, s-a întors la casa sa tulburat şi necăjit de cuvintele lui Navute şi de necaz n-a mâncat pâine. Atunci Izabela, înştiinţându-se de pricina mâhnirii lui, a râs de dânsul şi a zis: „Oare în acest fel este stăpânirea ta, împărate al lui Israel, că nu eşti puternic asupra unui om, să faci după voia ta? Nu mai fi mâhnit şi mănâncă pâine; apoi aşteaptă puţin că eu singură îţi voi da în mâini via lui Navute".

Aceasta zicând, a scris poruncă în numele împăratului la mai- marii cetăţilor lui Israel şi a pecetluit-o cu pecete împărătească. Iar într-însa a scris ca să pună asupra lui Navute o pricină nedreaptă, ca şi cum ar fi vorbit rău de Dumnezeu şi de împărat; apoi, punând de faţă martori mincinoşi, să-l ucidă cu pietre afară din cetate. Astfel s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere, din porunca celor fără de lege. Şi murind nevinovatul Navute, Izabela a zis către Ahab: „Acum moşteneşte via lui Navute iară de argint, pentru că el s-a dus dintre cei vii". Ahab, auzind de uciderea lui Navute, s-a mâhnit puţin, apoi s-a dus să ia via; dar pe drum a fost întâmpinat, din porunca lui Dumnezeu, de Sfântul Prooroc Ilie, care a zis către dânsul: „Deoarece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat şi i-ai răpit via lui, pentru aceasta zice Domnul: «În locul în care au lins câinii sângele lui Navute, tot în acel loc şi sângele tău îl vor linge câinii. Asemenea şi pe femeia ta, Izabela, o vor mânca câinii şi toată casa ta se va pierde»".

Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns şi, lepădând hainele sale împărăteşti, s-a îmbrăcat în sac şi a postit. Şi atât a putut de mult acea puţină pocăinţă a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către proorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui". După aceasta, Ahab a mai vieţuit trei ani şi a fost ucis în război. Şi l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul proorocului lui Dumnezeu. Asemenea şi cele proorocite despre Izabela şi despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.

După moartea lui Ahab, a împărăţit în locul lui fiul său, Ohozie; dar precum a fost moştenitor al scaunului tatălui său, tot aşa a fost şi al păgânătăţii lui, căci, ascultând pe Izabela, ticăloasa sa mamă, a slujit cu jertfe şi cu închinăciuni necuratului Baal şi a mâniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Iar din întâmplare a căzut de pe fereastra foişorului său şi s-a îmbolnăvit. Atunci a trimis soli la spurcatul zeu Baal sau mai bine zis la diavolul care locuia în acel idol şi dădea răspunsuri mincinoase la cei ce-l întrebau. La acela a trimis ca să întrebe despre sănătatea sa, adică dacă se va scula din pat.

Şi ducându-se trimişii lui Ohozie la Baal, i-a întâmpinat în cale proorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, şi a zis către dânşii:Oare nu este Dumnezeu întru Israel de vă duceţi să întrebaţi pe întinatul Baal? Deci întoarceţi-vă şi spuneţi împăratului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: «Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri». Iar ei, întorcându-se, au spus aceste cuvinte împăratului cel bolnav. Şi i-a întrebat împăratul: „Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?" Ei au răspuns: „Era păros şi încins cu o curea peste mijloc". Împăratul a zis: „Acela este Ilie Tesviteanul".

Apoi a trimis pe un mai mare peste 50 şi 50 de bărbaţi cu el, ca să prindă pe Ilie şi să-l aducă la dânsul. Iar aceia ducându-se, l-au găsit în muntele Carmelului, pentru că acolo obişnuia a petrece mai mult. Deci mai-marele acela, văzându-l şezând în vârful muntelui, a zis către dânsul: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul îţi porunceşte să te pogori de aici şi să mergi la dânsul". Sfântul Ilie a răspuns: „Dacă sunt om al lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi". Atunci a căzut îndată foc din cer şi i-a prefăcut pe toţi în cenuşă. Apoi împăratul a trimis pe un alt mai-mare peste 50, cu acelaşi număr de bărbaţi, şi acelora li s-a făcut acelaşi lucru; căci, căzând foc din cer, i-a mistuit. Deci împăratul a trimis şi pe al treilea mai mare peste 50 de bărbaţi.

Iar acela, ştiind ce au pătimit trimişii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfântul Ilie cu frică şi cu smerenie şi, plecându-se înaintea lui, l-a rugat, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu şi sufletele acestor robi care sunt cu mine sunt gata înaintea ta. Miluieşte-ne pe noi, care n-am venit de voia noastră, ci fiind trimişi; deci nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimişi mai înainte de noi". Iar proorocul a cruţat pe cei ce veniseră cu smerenie, iar pe cei ce veniseră cu mândrie şi cu stăpânire şi voiau să-l ducă ca pe un rob, nu i-a cruţat. Şi s-a făcut porunca Domnului către Sfântul Ilie, ca să meargă la împărat fără de temere cu cei din rândul al treilea şi să-i zică aceleaşi cuvinte, care le zisese mai înainte.

Deci sculându-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 şi cu oamenii lui şi, ajungând la împărat, a zis către dânsul:Aşa grăieşte Domnul; deoarece ai trimis la Baal să întrebe despre viaţa tay ca şi cum n-ar fi fost Dumnezeu în Israelg pe care ai fi putut să-L întrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Şi a murit Ohozie, după cuvântul Domnului cel grăit prin gura proorocului. După Ohozie, împărăţia lui Israel a luat-o Ioram, fratele lui, deoarece Ohozie n-a avut fiu. In vremea lui Ioram, s-a sfârşit casa lui Ahab, pierzându-se de mânia dumnezeiască, în zilele Sfântului Prooroc Elisei, precum se scrie în viaţa lui.

Iar când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să ia pe Ilie la Sine viu cu trupul, Ilie şi Elisei mergeau de la cetatea Galgal la cetatea Betel. Şi văzând cu dumnezeiască descoperire răpirea lui, care i se apropiase, voia să lase pe Elisei în Galgal, tăinuind înaintea lui, cu smerită cugetare, preamărirea ce era să i se facă de Dumnezeu. Deci a zis către Elisei:Tu să şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul până la Betel. Iar Sfântul Elisei, ştiind de asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce avea să fie, i-a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa pe tine. Deci au mers amândoi până la Betel. Iar fiii proorocilor care locuiau în Betel, apropiindu-se deosebi de Elisei, i-au zis:Oare pricepi tu că Domnul va lua pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns: Cunosc şi eu, dar tăceţi. După aceasta Sfântul Ilie a zis către Elisei: Tu şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul la Ierihon. Elisei a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa. Şi au mers amândoi la Ierihon.

Şi apropiindu-se fiii proorocilor din Ierihon de Elisei, i-au zis: Oare pricepi că Domnul va lua astăzi pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns:Am priceput, tăceţi. Sfântul Ilie a zis către Elisei:Şezi aici, că Domnul m-a trimis la Iordan.Elisei a zis:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă voi depărta de tine. Şi au mers amândoi, iar 50 de bărbaţi din fiii proorocilor s-au dus în urma lor, de departe. Iar când amândoi sfinţii prooroci au ajuns la Iordan, Ilie a luat cojocul său şi, învârtindu-l, a lovit apa cu dânsul şi s-a despărţit în două; şi au trecut amândoi ca pe uscat. Iar după ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei:Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine. Elisei a zis:Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine.Ilie i-a zis:Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea.

Şi pe când mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car de foc cu cai de foc şi Ilie a fost luat spre cer. Iar Elisei privea şi striga:Părinte, părinte, carul şi caii lui Israel, ca şi cum ar fi zis: „O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea şi cu râvna ta ai ajutat împărăţia lui Israel, decât multă mulţime de viteji şi de ostaşi înarmaţi". Şi nu l-a mai văzut Elisei. Deci s-a apucat de hainele sale şi le-a rupt, tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie şi, luându-l Elisei, a stat pe ţărmurile Iordanului; şi despărţind cu el apa ca şi Ilie, a trecut pe uscat; şi s-a făcut moştenitor darului care lucra în învăţătorul lui.

Iar Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul în carul cel de foc, până acum este viu în trup, păzindu-se de Dumnezeu în locaşurile raiului. El a fost văzut în Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist. Şi atunci nu numai ca prooroc, dar şi ca mucenic în ceata sfinţilor se va învrednici de mai mare cinste şi slavă, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Viata si Troparul Sf Prooroc Ilie Tezviteanul:

Sfântul Proroc Ilie Tișbitul:

ARTE 20 Iulie

MUZICĂ 20 Iulie

Sleepy (Thomas Paulsley) La Beef, cântăreţ rockabilly american.

Sleepy LaBeef -

Jo Ann Campbell, cântăreaţă americană

Dan Voiculescu, compozitor român

Corul Sound Tatăl nostru de Dan Voiculescu:

T.G. Sheppard (Bill Browder), cântăreţ country american

Kim Carnes, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană

John Lodge, basist britanic (Moody Blues).

John Almond, clăpar britanic (John Mayall, Mark Almond Band).

The Mark Almond Band

Carlos Santana

Tony Thorpe, chitarist, vocalist şi pianist britanic (The Rubettes).

TONY THORPE (EX RUBETTES):

Dave Evans – AC/DC

Paul Cook, baterist britanic (Sex Pistols, The Professionals).

the professionals:

Michael McNeil, pianist britanic (Simple Minds).

Simple Minds live

Dig Wayne, vocalist american (Jo Boxers).

JoBoxers

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Ray Conniff Friendly Persuasion (1964) GMB

The Very Best Of Saxophone and Guitar Love Songs - Beautiful Instrumental Love Songs 70's,80's,90's

POEZIE 20 Iulie

ADRIAN PĂUNESCU

Biografie

Adrian Paunescu s-a nascut la 20 iulie 1943, in comuna Copaceni, judetul Balti, Basarabia, ca fiu al lui Constantin si Floarea. Copilaria si-o petrece in comuna Barca, din judetul Dolj, fiind crescut mai ales de bunicii sai, Marin C. Paunescu (invatator, revizor scolar de Dolj, intemeietor de scoala si lacase de cultura) si Ioana Paunescu, si de mama sa vitrega, Constantina (Margareta) Paunescu.

A debutat ca poet in 1960. Din 1973 conduce revista Flacara. Devenit incomod, este destituit in iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacara din Ploiesti din iunie 1985, insa Paunescu devenise cunoscut si pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul Analfabetii, publicat in 1980 in Flacara).

Pe 17 septembrie 1973 - infiinteaza Cenaclul „Flacara”, adevarat fenomen de masa, cu care sustine, pana la interzicerea sa, in 16 iunie 1985, 1.615 manifestari de muzica, poezie si dialog, in fata a mai mult de 6 milioane de spectatori.

Pe scena Cenaclului „Flacara”, se lanseaza spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere romanesti, poeti si alti creatori.

In 1982, apare triplul album de discuri L.P., „Cenaclul Flacara in concert”, iar in 1983, este realizata, fara a putea fi cuprinse decat putine filmari, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacara - Te salut, generatie in blugi”, interzisa imediat de autoritati.

In urma unor incidente inregistrate la un concert al Cenaclului Flacara la Ploiesti activitatea cenaclului este interzisa pana in 1990. Incidentele s-au datorat pe de-o parte conditiilor meteo (furtuna) care au facut sa fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul iar pe de alta parte faptului ca unii participanti au profitat de aceasta ocazie si au creat o busculada, soldata, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost trecut sub tacere de catre autoritatile comuniste.

Pe 7 mai 1990 - infiinteaza Cenaclul „Totusi iubirea”, pe Stadionul din Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Visan si al fotbalistului Ilie Balaci. In cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu sustine concerte de mare succes, in tara si dincolo de actualele granite, in special la Chisinau. O parte din activitatea de exceptie a Cenaclului „Totusi iubirea” (690 de manifestari, pana la 25 mai 2000) se regaseste in seria de casete audio si video editate de Fundatia Iubirea, intre 1995 si 1999.

Amintim cateva dintre poeziile remarcabile ale marelui poet Adrian Paunescu:

    * Repetabila povara (Ruga pentru parinti)
    * Taierea porcului
    * Analfabetilor
    * Iubiti-va pe tunuri
    * Totusi iubirea
    * Nebun de alb
    * Umbra
    * Iesirea din soba

Salutul memorabil al Poetului:
"Pana la capat cu poporul meu,
Asa sa ma ajute Dumnezeu!"

Adrian Paunescu a decedat vineri, 5 noeimbrie 2010, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, unde a fost internat din 26 octombrie cu probleme cardiace, renale si hepatice

Făcătorii de case

Mi-e dor de casă, dor de casa mea,
Mi-e dor de-o casă care nu există,
Mi-o-nchipui iar, cu-o bucurie tristă,
Cu cer în cer şi-n gard cu-o fântânea.

Ea nu se află azi în nici un sat,
O rezidesc din lacrimi şi neştire,
Mi-e dor de casa mea din amintire,
Care-a plecat şi ea, când am plecat.

Bătrânii mei se află în pereţi,
Sau vitele îi calcă în copite,
Mi-e dor de casa mea pe negândite,
Mi-e dor de dorul fostei mele vieţi.

Băiatul meu zideşte el, acum,
Nălucă-nlăcrimatei sale case,
Un pumn de var în zid şi altu-n oase,
Stau, el şi casa, în acelaşi fum.

Şi iată-l, pune mâna pe pământ,
Şi nu se joacă, stă şi se ridică,
Şi cărnii mele i se face frică,
În clipa când atât de-aproape-i sunt,

Încât băiatul meu şi-al nimănui,
Iubindu-şi fiul şi uitându-şi tatăl,
Încă mi-e dor de casa mea, când iată-l,
El mă zideste-ncet în casa lui.

Şi carnea mea, fiindu-i dor mereu
De-o casă ca un fulgerat de apă,
Tărână e şi viaţa mea e groapa
Lângă-nălţarea lujerului meu.

Cine iese ultimul din ţară

Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?

Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfîntă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?

Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.

Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.

Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte la hotare.

Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.

Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.

Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.

Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.

N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Dreptul la întrebare

Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez.

Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări.

Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.

Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.

Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.

Condamnaţi

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe
să merg în ea, tăcut şi umilit.

Ce să mai cânt. când au venit piraţii
şi apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă fiinţei mele daţi-i
şi-o s-auziţi de omul scufundat.

M-aş îneca, m-aş stinge şi m-aş duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o şosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.

Eu, sclavul trist al harpei mele tristre,
prăpădul întinzându-se îl văd
şi nu mai e nimic să mai reziste
acestei sinucideri în prăpăd.

De n-aş avea puterea diavolească
să înţeleg că totul a căzut,
dar vin heralzii cinici să-mi izbească
scrisorile prăpădului de scut.

Prietenii mă ocolosc de frică,
probabil mă consideră ciumat,
eu însumi scriu acum la lampa mică
să nu mă vadă cei care se bat.

Iubire? Vis de mâine? Regăsire?
N-au gizii mei un minim interes
poveşti cu dulci iluzii să-mi înşire
din starea condamnatului să ies.

Se pregăteşte marele exemplu!
Acela, zic Casandrele, sunt eu!
Ca un berbec am să mă duc în templu.
Murind, măcar s-ajung la Dumnezeu.

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu, cântăreţul soarelui din nord,
de-aicea, dintr-o gaură de şarpe,
rostesc un acatist şi-un dezacord.

Ce să mai cânt? Doar calea pân-la gide!
Ce să mai cânt? Pe voi, ca pe eroi?
Îmi vine şi a plânge şi a râde
că nu există cale înapoi.

Voi nu vedeţi ea nu mai aveţi ţară
şi ca străini vi-s pruncii, cobitori,
învaţă ei ceva pe dinafară,
dar n-au părinti, ei au meditatori.

Voi nu simtiţi că nu mai aveţi ape?
V-au luat piraţii tot pe vasul lor
şi iată, din aproape în aproape,
noi suntem un pustiu nemuritor.

Din harpa mea ridicolă şi tandră
învoluntar un cântec fără rang
te cheamă lângă mine, hai Casandra,
sărută-mi gâtul gata pentru streang.

Unde să pleci

Află şi-nvaţă
Acest refren:
Până la moarte,
N-ai nici un tren.

Clipă absurdă
Şi, noi, năuci,
Nici nu ştiu unde
Vrei să te duci.

Încă nu-i gata,
În hale reci,
Trenul cu care
Crezi c-ai să pleci.

Deocamdată,
Încă de ieri,
Acarii însuşi
Se simt şomeri.

Care plecare,
Care pardon,
Care adio,
Care peron?

Ce despărţire,
Când amândoi
Nu ne cunoaştem
Noi între noi?

Nu fi precoce,
Nu insista,
Încă-i abstractă
Iubirea mea,

Cât tu, pe lume
Nici n-ai venit
Şi, într-un pantec,
Suferi cumplit.

Creşte, sub cerul
Astrilor căşti,
Maternitatea
Unde urmează
Să mi te naşti.

Cenaclul Flacăra

(1) CENACLUL FLACARA :

CENACLUL FLACARA (2)

Cenaclul Totuşi iubirea

CENACLUL TOTUSI IUBIREA CRAIOVA 2000 PARTEA 1:

CENACLUL TOTUSI IUBIREA CRAIOVA 2000 PARTEA 2:

Tatiana Stepa

Tatiana Stepa – Colaj:

Paul Valery

Biografie Paul Valéry
Paul Valéry (1871-1945) - in full Ambroise-Paul-Touissaint-Jules Valéry

French poet, essayist, and critic, who ceased writing verse for twenty years to pursue scientific experiments. Valéry was a member of the 19th-century poetic school of Symbolism, and its last great representative. Throughout his life Valéry filled his private notebooks with observations on creative process and his own methods of inquiry. He insisted that the mental process of creation was alone important - the poems were a by-product of the effort. "Enthusiasm is not an artist's state of mind", stated Valéry. T.S. Eliot has compared Valéry's analytical attitude to a scientist who works in a laboratory "weighing out or testing the drugs of which is compounded some medicine with an impressive name."

"Poetry is simply literature reduced to the essence of its active principle. It is purged of idols of every kind, of realistic illusions, of any conceivable equivocation between the language of "truth" and the language of "creation." (from Littérature, 1929)

Paul Valéry was born in Cette (now Sète), the son of a Corsican customs officer, Barthelmy Valéry, and Fanny Grassi, who was the daughter of the Genoese Italian consul and descended from Venetian nobility. Valéry spent his childhood in the port town of his birth, and remained through his life close to his Mediterranean origins. He was educated in Sette and at the lycée in Montpellier. He studied law at the University of Montpellier, and obtained his licence in 1892. Mathematics fascinated Valéry, but before his voluntary service in the infantry he had been prevented from becoming a candidate for the Naval School due to his weakness in this subject. After moving to Paris he became a regular attendant at Stéphane Mallarmé's literary 'Tuesday evenings' and the older poet's favorite disciple. Valéry's other early idols were Edgar Allan Poe, whose poems he also translated, and J-K.Huysman. Mallarmé's influence is seen in Valéry's masterpiece LA JEUNE PARQUE (1917). Inspired by Leonardo da Vinci, Valéry started to write in notebooks, which were published posthumously in 1957-60 in CAHIERS (Notebooks).

After a passionate attraction for a young Spanish girl, Valéry went through a personal crisis. During a violent thunderstorm, as he later reported, he decided to free himself "at no matter what cost, from those falsehoods: literature and sentiment." In 1896 Valéry was employed in London by the press bureau of the British South Africa Company. He then worked for three years in the artillery munition bureau of the French Army. In 1900 he married Jeannie Gobillard, a niece of the Impressionist painter Berthe Morisot. In the same year he joined the Havas news agency to became the private secretary of Edouard Lebey, a key executive of the company, who was afflicted with paralysis agitans. Valéry held this position until 1922.

In 1892 Valéry experienced the "revolution of the mind" during a stormy night in Genoa. He turned his back on writing poetry and dedicated himself to gaining "maximum knowledge and control of his intellect." The very act of writing, he decided, was one of vanity. During these silent years as a poet he published two prose works. In INTRODUCTION DE LA MÉTHODE DE LÉONARD DA VINCI (1894) he stated that "all criticism is the cause of the work as in the eyes of the law the criminal is the cause of the crime. Far rather are they both the effects." LA SOIRÉE AVEC MONSIEUR TESTE (1896) was the first of. the numerous pieces of the Teste cycle. The painter Edgar Degas, who called him 'Monseur Angel', refused the dedication of the book. M. Teste (Mr. Head) is an intellectual monster, whose whole existence is given up to the examination of his own intellectual process. The work was published in Le Centaure, and reprinted by Paul Fort, in his periodical Vers et prose.

Valéry's mathematical and philosophical speculations were interrupted in 1912 by André Gide' and the publisher Gaston Gallimard, who persuaded Valéry to collect and revise the poetry he had written in the 1890s. "A poem is never finished, only abandoned," had Valéry himself once said. Valéry's original plan was to produce a poem of some forty lines, but he finished with one of his major works, La Jeune Pataque, which brought him immediate fame.

Une esclave aux longs yeux chargés de molles chaines
Change l'eau de mes fleurs, plonge aux glaces prochaines,
Au lit mystérieux prodigue ses doigts purs;
Elle met une femme au milieu de ces murs
Qui, dans ma réverie errante avec décence,
Passe entre mes regards sans briser leur absence,
Comme passe le verre au travers du soleil,
Et de la raison pure épargne l'appareil.
(from 'Intérieur')

With the CHARMES OU POÉMES (1922) Valéry attained the status of most significant contemporary French poet. In his most famous poem, 'Le Cimetière marin', the poet meditates as he looks at the cemetery by the sea at Sette where his parents - and he himself ultimately - are buried. He initially feels that he loves and envies the stillness of death, but comes then to the famous lines: 'The wind rises!... We must try to live!'

Lebeyäs’s death left Valéry without employment, and he had to earn his living by publishing his writings. He lectured, wrote prefaces to ancient and modern works, and contributed to periodicals. His 'mélodrames' Amphion and Sémiramis, with music by Arthur Honegger, played at the Paris Opera in 1931 and 1934. Valéry was elected to the Académie Française in 1925 and in 1933 he was made administrative head of the Centre Universitaire Méditerranéen at Nice. On Anatole France's death Valéry was admitted to the Academy, but instead of composing an 'éloge' about France he broke the precedent by unconventionally criticizing the author. Whereas France had occupied himself with politics and finally declared himself a Communist, Valéry was not a political thinker. Also France represented to many French literary people all that was outmoded. Valéry was appointed in 1937 professor of poetry at the Collège de France. In 1939 he wrote the libretto for Germaine Taillefer's Cantate du Narcisse. He died in Paris on July 20, 1945. His last principal work was the Faust fragments on which he began to work in 1940. Between the years 1957 and 1961 the Centre National de la Recherche Scientifique published a facsimile reprint of his Cahiers. Selections from the Cahiers appeared in 1973 in two large volumes.

For further reading: Paul Valéry: études by E. Noulet (1938, 1951); The Art of Poetry, Collected Works, vol VII by T.S. Eliot (1958); The Poem Itself, ed. by S. Burnshaw (1960); Paul Valéry by A. Berne-Joffroi (1960); The Poetic Theory of Valéry by W.N. Ince (1961); Paul Valéry by E. Sewell (1961); Paul Valéry: Consciousness of Nature by C. Crow (1972); Paul Valéry et le théâtre by H. Laurenti (1973); The Poet as Analyst: Essays on Paul Valéry by J.R. Lawler (1974); Paul Valéry by C.G. Whiting (1978); Margins of Philosophy by J. Derrida (1982); Paul Valery Revisited by Walter Putman (1995); Paul Valery: Illusions of Civilization by Paul Kluback (1996); Paul Valery: A Philosopher for Philosopgers, the Sage by William Kluback (1999); Reading Paul Valery, ed. by Paul Gifford (1999) - For further information: Little Blue Light - Suom.: Valéryn runoja on julkaistu teoksissa Helikonin lähde ja Tuhat laulujen vuotta, toim. Aale Tynni (1974). 'Kalmisto meren rannalla' löytyy Lauri Viljasen suomentamana teoksesta Ranskan kirjallisuuden kultainen kirja (1934). - See also: Saint-John Perse, Colette

Selected bibliography:

* INTRODUCTION À LA MÉTHODE DE LÉONARDO DE VINCI, 1895 - Introduction to the Method of Leonardo da Vinci)
* LA SOIRÉE AVEC MONSIEUR TESTE, 1896 - An Evening with Monsieur Teste
* LA JEUNE PARQUE, 1917 - The Young Fate
* ALBUM DE VERS ANCIENS 1890-1900, 1920
* CHARMES LE CIMETIÈRE MARIN, 1920 - The Garveyard by the Sea - suomennettu runo Kalmisto meren rannalla
* EBAUCHE D'UN SERPENT, 1922 - The Serpent
* CHARMES OU POÉMES, 1922
* EUPALINOS OU L'ARCHITECTE, 1923 - Eupalinos: or, The Architect
* UNE CONQUÊTE MÉTHODIQUE, 1925
* PROPOS SUR L'INTELLIGENCE, 1926
* RHUMBS, 1926
* AUTRES RHUMBS, 1927
* DISCOURS DE RÉCEPTION, 1927
* ESSAI SUR STENDAHL, 1927
* POÉSIES, 1929
* LITTÉRATURE, 1929
* CHOSES TUES, 1930
* REGARDS SUR LE MONDE ACTUEL, 1931
* DISCOURS EN L'HONNEUR DE GOETHE, 1932
* MORALITÉS, 1932
* LA POLITIQUE DE L'ESPRIT, 1932
* DE LA DICTION DES VERS, 1933
* L'IDEE FIXE OU DEUX HOMMES À LA MER, 1933
* PIECES SUR L'ART PROSA, 1934
* ANALECTA, 1935
* DEGAS, DANSE, DESSIN, 1938
* INTRODUCTION À LA POÉTIQUE, 1938
* MELANGE, 1941
* TEL QUEL,1941-43
* MAIVAISES PENSÉES AT AUTRES ESSAIS, 1945
* SOUVENIRS POÉTIQUES, 1946
* ESSAIS ET TÉMOIGNAGES, 1946
* MON FAUST, 1946
* VUES, 1948
* Selected Writings, 1950
* HISTOIRES BRISÉES, 1950
* CAHIERS, 1957-60 (29 vols.)
* Self Portraits: The Gide/Valéry Letters 1890-1942, 1966
* The Collected Works of Paul Valéry, 1956-1975 (15 vols.)
* Paul Valéry: An Anthology, 1977

Naşterea lui Venus

A mamei sale-n prunduri, încă sloind a fum,
Iată că-n prag de vînturi, carnea amar vărsată
De mare-n plină-amiază se liberează toată
Din spuma de mademuri a chinului acum.

Surîsul i se naşte, atras cu braţe goale
Din sfîşiatul umăr deplîns de aurori,
De Thetis cea umidă-ncărcată de comori,
Iar pletele îi taie un lung fior pe şale.

Prundişul proaspăt, umed sub mersul ei ca zborul,
Se surpă, sapă murmur de sete, iar uşorul
Nisip a supt sărutul din saltu-i de copil;

Dar sub priviri o mie, ori vagi ori foarte rele,
Se-ncarcă de primejdii în ochiul ei mobil
Apa rîzînd, şi dansul de valuri infidele.

Feerie

Luna subţire varsă un fraged licăr sacru,
O-ntreagă fustă dintr-un ţesut de-arginturi fin,
Pe fundament de marmuri unde apare lin
Umbra purtând o trenă de perle-n voal de nacru.

Pe mătăsoase lebezi ce-ating de-un stuf opac
Carena lor de pană aproape luminoasă,
Ea desfrunzeşte-o roză de nea funinginoasă
Ale cărei petale scriu cercuri largi pe lac...

E vie?... Ce deşerturi de stinsă voluptate
În care apa-n lame abia zvâcnind mai bate,
Uzând secretul prag din ecouri de cristal...

Carnaţia confuză de roze moi deodată
Se-nfioară, când un strigăt de diamant fatal
Crapă cu-un fir de ziuă marea poveste toată.

Cimitirul marin

"Suflete iubit, nu năzui către
viaţa fără moarte, ci epuizează
resursele posibilului."
PINDAR, Pythice, III

Acest pod calm cu porumbei cuminte
Palpită între pini, între morminte;
Amiaza dreaptă ţese-aci-n scântei
Marea, mereu din-nou-pornita mare!
După-o gândire, ce răsplată mare
Să-ţi pierzi privirea-n linişte de zei!

Ce pur efort de mici sclipiri consumă
Atâta diamant mărunt de spumă,
Ce pace pare-a se-nălţa sub cer!
Când peste-abis un soare se aşterne,
Urzeală pură-a cauzei eterne,
Timpul scânteie, Visu-i adevăr.

Tezaur fix, blând templu al Minervei,
Masă de calm, tribut plătit rezervei,
Apă semeaţă, Ochi ce ţii ca-n nod
Atâta somn bogat sub văl de pară,
Tăcere-a mea!... Clădire-n suflet, clară,
Dar copleşit de ţigle de-aur, Pod!

Altar de Timp, ce-ntr-un suspin încape,
Împrejmuit de văzul meu de ape,
În punctul-acesta sui, cu el mă-nvăţ;
Şi ca spre zei ofranda mea supremă,
Senin scânteietoarea mării stemă
Aruncă-n sus un suveran dispreţ.

Cum fructul piere în plăceri pe limbă,
Cum în deliciu-absenţa i se schimbă
În gura-n care-şi pierde forma lui,
Îmi sorb aici anticipându-l fumul,
Şi cerul cântă-n sufletul ca scrumul
Schimbarea-n zvon a ţărmilor verzui.

Cer drept, cer clar, vezi cum mă schimb de-odată!
După-atâtea trufie, de-o ciudată
Lene, dar plină de puteri, scăpând,
Mă dau acestui spaţiu ce străluce,
Peste morminte umbra mea se duce
Şi-mblânzeşte pasul ei plăpând.

Cu sufletu-n solstiţiu, arsă jerbă,
Eu te susţin, justiţie superbă
A razelor cu nemilos pumnal!
Pe treaptea cea dintâi te-ntorc, senină;
Priveşte-te!... Dar pentru-a da lumină
Ursuze umbre-şi cer un rol egal.

O, doar al meu, în sine-mi, numai mie,
Sub inimă, pe prag de poezie,
Între neant şi faptul pur, aştept
Ecou-atâtor vagi, interne ranguri,
Amar şuvoi sonor de sumbre ganguri
Sunând un gol mereu vestit în piept!

Ştii tu, captivă falsă din frunzare,
Golf mâncător de palide grătare,
Pe ochii mei închişi, de taine grei,
Ce corp spre leneşu-i sfârşit mă-ndrumă,
Ce frunte-l cheamă în osoasa humă?
O stea gândeşte aici la duşii mei.

Sfinţit, închis, cu foc abstract de linii,
Fragment terestru oferit luminii,
Îmi place-acest podiş cu torţe-n el,
Compus din aur, pietre, trunchiuri sumbre,
Cu-atâtea marmuri peste-atâtea umbre;
Peste morminte-mi doarme-un val fidel!

Căţea splendidă, alungă idolatrii!
Când ca păstor zâmbind acestei patrii
Însingurat pasc, miei misterioşi,
Alba mea turmă de morminte lente,
Goneşte porumbiţele prudente,
Visele vane, îngerii curioşi!

Ajuns aici, ce va mai fi e lene.
Insecta roade seceta-n antene;
Şi totu-i ars, căzut, primit în dar
În aer pentru-o aprigă esenţă...
Iar viaţa-i vastă, beată de absenţă,
Amaru-i dulce, spiritul e clar.

Cei morţi stau bine-ascunşi aici sub haina
Ţărânii calde ce le suge taina.
Amiaza sus, Amiaza, gând pătruns
De sine, se gândeşte-n nemişcare...
Frunte completă, naltă-ncoronare,
Eu sunt în tine schimbul cel ascuns.

Pe mine doar mă ai să-ţi ferec teama!
Căinţa, îndoiala mea şi drama
Sunt zgura marelui tău diamant...
Dar jos, în noaptea lor de marmuri, deasă,
La rădăcini de-arbuşti o vagă rasă
A şi trecut spre tine, dezarmant.

Ei s-au topit într-o absenţă mată,
A supt argila ostia curată
Şi harul vieţii a trecut în flori!
Ah, unde-i graiu-acestor buze sparte,
Felul de-a fi, şi sufletul aparte?
Doar viermii torc unde năşteau plânsori.

Strigătul scurt al fetei gâdilate,
Privirea, dinţii, pleoapele muiate,
Fermecătorul sân atras de foc,
Sângele gurii date fără preget
Şi darul ultim, apărat cu-un deget,
Totul se-ngroapă şi reintră-n joc!

Iar tu, brav suflet, speri un vis ce n-are
Această mască a minciunii, care
Din val şi-argint aici se lămuri?
Cânta-vei când vei fi doar boare pură?
Nu! Toate trec! Prezenţa mea e bură,
Chiar sfântul neastâmpăr va muri!

Tu, neagră nemurire poleită,
Consolatoare-ngrozitor boită,
Ce faci din orice moarte sân matern,
Minciună mândră şi pioasă scuză!
Cine nu ştie, cine nu refuză
Acest vid craniu şi-acest râs etern!

Părinţi adânci, voi frunţi nelocuite,
Ce sub povara de lopeţi zvârlite
Sunteţi pământ, şi paşii ne-aţi uitat,
Adevăratul vierme, care roade,
Nu-i pentru voi zăcând sub reci arcade,
El vrea ce-i viu, el mie-mi este dat!

Iubire, sau de mine însumi ură?
Mi-atât de-aproape-ascunsa-i muşcătură
Că zeci de nume, toate, îi convin!
Ei şi! El vede, vrea, visează, atinge!
Îi place carnea mea, mi se prelinge
Chiar în culcuş, şi-ntreg îi aparţin!

O, Zenon! Crude Zenon din Eleea!
Rănitu-m-ai tu cu săgeata-aceea
Ce sună, zboară, nezburând deloc!
Mă nasc la zvon, şi mor de fier! Ah, soare!...
Umbră de broască, sufletului care,
Ahile-n mers, stă ţintuit pe loc!

Nu, nu!... Hai, sus! În clipa ce pândeşte!
Corp, sparge-această formă ce gândeşte!
Tu soarbe, piept al meu, născândul vânt!
Noi prospeţimi, din mare exalate,
Îmi dau iar suflet... O, vigori sărate!
În valuri, spre-a sălta mai viu, m-avânt!

Da! Vastă mare-ntr-un delir stârnită,
Piele de leu, hlamidă găurită,
De mii şi mii de idoli mici, solari,
Hidră-absolută-n vraja cărnii-albastre
Mereu muşcându-ţi coada grea de astre-n
Tumult asemeni unei linişti mari,

Se-nalţă vântul!... Viaţa-şi cere partea!
Un aer amplu-mi frunzăreşte cartea,
Din stânci talazul spumegă subit!
Zburaţi în zare voi, orbite pagini!
Voi, unde, spargeţi! spargeţi în paragini
Acest pod calm de pânze ciugulit!

(traducere de Ştefan Augustin Doinaş)

TEATRU/FILM 20 Iulie