MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 12 IULIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Nu pot posta decât pe pagina mea și în grupurile pe care le administrez. Este hotărârea Facebook!
Dacă ajungeți la aceste materiale vă rog să le trimiteți mai departe pentru ca munca mea să nu fie zadarnică! Mulțumesc!

ISTORIE PE ZILE 12 Iulie

Evenimente

·         1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este incoronat Papa. A murit pe 3 décembrie 1154. A dispus restaurarea  Pantheonului  de la  Roma si a confirmat privilegiile  de Ordinului religios cavaleresc al Sfantului Ioan  de  Ierusalim  (Ordinul Cavalerilor Ospitalieri).

·         1191: Se incheie  după doi ani Asediul Acrei, garnizoana lui Saladin  predandu-se trupelor cruciate conduse de Conrad de Montferrat. Conrad de Montferrat (n. cca. 1140– d. 28 aprilie 1192 ), un nobil din nordul Italiei, a fost unul dintre principalii participanți la a treia Cruciada, fiind de facto rege al Ierusalimului, incepand cu 24 noiembrei 1190, dupa  căsătoria sa cu Isabella de Ierusalim. A  fost ales oficial abia în 1192, cu câteva zile înainte de a muri. Începând cu 1191  a purtat titlul de marchiz de Montferrat.

·         1260:  A avut loc batalia de la Kreussenbrunn, unde armata regelui Cehiei, Ottokar cel Mare a infrant fortele armate ale regelui Ungariei.

·         1427: Sigismund de Luxemburg a intrat in Tara Romaneasca si s-a indreptat cu armata sa spre Cetatea Severinului, important punct strategic in lupta antiotomana.

·          1470: Turcii captureaza Insula Eubeea (Evia), a doua cea mai mare insulă din Marea Egee. In timpul războiului turco – venețian de 1463-1479 și după un asediu prelungitși lupte sângeroase, orașul bine fortificat  Negroponte (Chalkis) a fostsmuls Veneției impreuna cu  întreaga insulă, cazand în mâinile Imperiul Otoman.

·         1475: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a recunoscut suzeranitatea regelui Ungariei și a obținut sprijinul lui Matei Corvin în lupta împotriva turcilor. La 12 iulie 1475 este încheiat tratatul de la Iași, prin care Ștefan cel Mare, domn al Moldovei urma să primească ajutor militar antiotoman în schimbul recunoașterii ca suzeran pe Matia Corvin, rege al Ungariei. Marea victorie de la Vaslui (10 ianuarie 1475), repurtată de Ștefan cel Mare asupra turcilor, a rămas fără urmări pe plan strategic, pentru că Veneția, aflată în război cu Imperiul Otoman, a încheiat armistițiu de șase luni cu sultanul. Astfel sultanul Mehmed al II-lea a avut răgazul necesar pentru a cuceri cetățile Caffa, Tana și Mangop din Crimeea. Însăși Hanatul Crimeei a devenit dependent de Poartă. Astfel turcii obțin un aliat pe celălalt flanc al Moldovei. În situația dificilă creată pentru Moldova, domnul Ștefan solicită sprijin militar monarhilor europeni. Dintre toți conducătorii statelor europene, doar regele Matia Corvin al Ungariei a poruncit o campanie antiotomană, în toamna anului 1475, care se va finaliza prin cucerirea Șabațului în Serbia. Ștefan cel Mare reușește să zădărnicească tentativa flotei otomane de a cuceri Cetatea Albă și Chilia, unicile cetăți libere la Marea Neagră. Pericolul otoman se va agrava în timp.

·         1493: A fost publicata Cronica din Nurnberg, unul dintre cele mai bunedocumentate cărți tipărite in Evul Mediu.  Este o parafrază biblica, incluzând povestiri si cronicile mai multor orașe europene, scrisă în latină de către Hartmann Schedel, cu o versiune germanătradusa de Georg Alt. Compiland  mai  multe texte antice sau contemporane autorului, in carte este scrisa o poveste a lumii, bazată pe Geneza și faptele care au avut loc de la nașterea lui Isus Cristos, până la acea data. De asemenea ,aceasta lucrare oferă  multe ilustrații ale orașelor europene șiprima hartă tipărită a Germaniei. Este un incunabul ilustrat scris in limba latina cu caractere gotice. llustratiile sunt variate, infatisand  principi, papi, imagini ale oraselor cunoscute etc. Pentru romani  lucrarea este deosebit de importanta si pentru faptul ca  prezinta, la pagina 270, Valahia si da  informatii privind vechii locuitori, getii care l-au pus pe fuga pe Darius, razboaiele cu romanii, originea latina a limbi vorbite de valahi, dar si rolul lui Iancu de Hunedoara in victoriile asupra turcilor.

·         1543: Regele Henric al VIII-lea al Angliei se căsătorește cu cea de-a șase și ultima soție, Catherine Parr, la Hampton Court Palace. Cei doi s-au căsătorit, pe când Henric avea 52 de ani și Catherine Parr 31. A fost o mamă adoptivă bună pentru copiii lui Henric, insa între ei au apărut discordii pe teme religioase, iar  într-o bună zi, Henric chiar a dat ordin să fie arestată, dar s-a răzgândit atunci când ea s-a încuiat în dormitorul ei plângând în hohote. Henric al VIII-lea a murit pe 27 ianuarie 1547, ceea ce i-a permis lui Catherine să se căsătorească, în același an, cu Thomas Seymour. Catherine Parr a murit în septembrie 1548, ca urmare a unor complicații survenite după o naștere.

·         1561: Este sfintita Catedrala Sfântul Vasile din Moscova.

·         1562:  Diego de Landa,  Episcop in Yucatan, dispune arderea cărţilor  sacre ale poporului Maya.

·         1580: Este publicata  Biblia Ostrog, una dintre cele mai timpurii imprimari ale  Bibliiei  într-o limbă slavă. Biblia Ostrog a fost una  dintre cele mai vechi traduceri est- slave a Bibliei  şi prima ediţie completă tipărită a Bibliei  în slavonă, cu asistenţă din partea  Printul  rutean Konstantin Ostrogski. Biblia Ostrog este unica  printre Bibliile  slavone Vechiul Testament  fiind  tradus, nu din ebraica ci din  Septuaginta din greaca. Această traducere a cuprins şaptezecisişase cărţi ale Vechiului şi Noului Testament şi un manuscris al  Codex Alexandrinus.

·         1776: James Cook începe cea de-a treia călătorie a sa în jurul lumii, cea în care își va pierde viața. A fost ucis în Hawaii în timpul unui conflict i cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în la 14 februarie 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice care au influențat succesorii săi pana în secolul al XX-lea. I-au fost dedicate numeroase memoriale în toată lumea.

·         1859: In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza  se  infiinteaza  Oficiul  Central de Statistică, sub conducerea lui Dionisie Pop Martian,  una dintre primele instituţii publice create după Unirea Principatelor.

·         1906:  Alfred Dreyfus - după aproape 12 de ani de la condamnarea sa în afacerea Dreyfus - este reabilitat.

·         1937: Expoziția Mondială de la Paris: Guernica lui Pablo Picasso este expusă pentru prima dată publicului.

·         1941: Al doilea război mondial: Prima manifestare oficială a Alianței pentru formarea unei coaliții antifasciste, acordul anglo-sovietic de ajutor reciproc.

·         1954: Consiliul Economic si Social al ONU a recomandat primirea Romaniei in Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO). 

·         1960: Franța a acceptat să acorde independența statelor Nigeria, Volta Superioară, Coasta de Fildeș, Ciad, Africa Centrală și Congo.

·         1962: Trupa The Rolling Stones debutează la Clubul Marquee din Londra.

·         1987: Jefuirea Depozitului de Valori Knightsbridge - Hoții au plecat cu o pradă în valoare de aproximativ 66 de milioane de dolari (echivalentul a aproximativ 130 de milioane de dolari 2012). În august a fost arestat italianului Valerio Viccei, care mai târziu a scris o carte despre jaf.

·         1990: Liderul sovietic Boris Eltin demisioneaza din Partidul Comunist al URSS. Boris Elţîn a fost unul dintre cei mai importanti lideri comunisti sovietici inainte de prabusirea URSS.

·         1999: Un versant al Muntelui Retezat s-a prabusit peste mai multe cladiri ale Coloniei de muncitori Santier 3 a sucursalei Raul Mare-Retezat a SC Hidroconstructia SA Bucuresti, din judetul Hunedoara, provocand moartea a 13 persoane. 

·         2000: La Manila a fost semnat un acord de stabilire a relațiilor diplomatice între Filipine și RPD Coreeană.

·         2000: Modulul rus „Zvezda", al treilea element al Stației Spațiale Internaționale (ISS), a fot amplasat pe orbită, la numai zece minute după decolarea rachetei purtătoare Proton-K de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

·         2005: Albert al II-lea de Monaco, insotit de familia regala, a primit binecuvântarea unui  arhiepiscop la ceremonia solemnă de incoronare  ca print de Monaco. Ceremonia a avut un caracter simbolic, deoarece prinţul, care şi-a asumat regenţa în ultimele zile ale tatalui sau  Rainier, a urcat pe  tron după moartea tatălui său la 6 aprilie.

·         2006: Începe criza din Orientul Mijlociu dupa ce Hezbollahul şiit libanez a capturat doi soldaţi israelieni la frontiera israeliano-libaneză si a trecut frontiera dintre Liban si Israel, atacand armata israeliană și orașele israeliene de la frontiera.

·         2007: Bao Xishun, omul cel mai inalt din lume, avand o inaltime de 2,36 metri, s-a insurat la varsta de 56 de ani,in cadrul unei ceremonii traditionale care a avut loc in orasul chinez Erdos din Mongolia interioara. Bao Xishun, un cioban din China, a fost recunoscut de catre Guinness World Records ca fiind cel mai inalt om din lume, pozitie pe care a detinut-o pana in 17 septembrie 2009, cand a fost depasit de turcul Sultan Kösen, care a fost omologat de către Guinness World Records, cu o inaltime de 2.47 m. Mireasa acestuia, Xia Shujuan, in varsta de 29 ani , masura 1,68 metri inaltime.

Nașteri

·         1468: Juan del Encina, poet, dramaturg spaniol (d. 1530)
* 1533: Antonio Possevino (n. 12 iulie 1533, Mantova - d. 26 februarie 1611, Ferrara) a fost un preot iezuit italian, teolog, autor spiritual și polemic. Este cunoscut mai cu seamă pentru misiunile diplomatice întreprinse ca legat pontifical în țări din Scandinavia și Europa de Răsărit. A fost mediator între regele Ștefan Báthory și țarul Ivan cel Groaznic în anul 1582.

După finalizarea studiilor secundare la Mantova, Possevino merge la Roma (1550) unde frecventează cercuri intelectuale. Cardinalul Ercole Gonzaga îl ia ca secretar și preceptor al nepoților săi, Francesco și Scipione. Împreună cu ei călătorește și urmează cursuri de filosofie la Padova (1557) și la Napoli (1559).

În iulie 1559 era din nou la Padova. Predicile lui Benedetto Palmio îi schimbă viața și-l îndreaptă spre vocația religioasă. Prietenia cu Gagliardi îl conduce în Compania lui Isus. Amândoi sunt admiși la 29 septembrie 1559, la Roma, de către Diego Lainez. După câteva săptămâni de noviciat urmează studii teologice la Colegiul Roman. Și-a întrerupt studiile întrucât a fost trimis (1560) de către Lainez la vechiul său protector, ducele Emmanuel-Philibert, pentru a obține o susținere financiară necesară fondării unui colegiu în Piemont.

Papa Grigore al XIII-lea, inițiatorul calendarului gregorian, i-a încredințat medierea împăcării dintre împăratul Rudolf al II-lea și Ștefan Báthory. Principalul punct litigios era legat de stăpânirea cetății Sătmarului. Negocierile s-au desfășurat la Cașovia.^[5] Regele Báthory l-a însărcinat ca în drum spre Cașovia să treacă prin Transilvania, spre a negocia înființarea unui colegiu iezuit la Cluj, ce va deveni nucleul Universității din Cluj. Datorită prestigiului lui Ștefan Báthory, care își păstrase titlul de principe al Transilvaniei, Possevino a obținut autorizarea colegiului din partea administrației transilvănene, care era condusă de înalți funcționari, în majoritate protestanți. Tot Possevino l-a convins pe Ștefan Báthory să nu mai aștepte sosirea iezuiților de la Universitatea din Padova la colegiul clujean, ci să trimită 11 profesori iezuiți de la Universitatea din Vilnius (înființată tot de Ștefan Báthory), în frunte cu fostul rector Jakub Wujek, care a devenit primul rector al Universității din Cluj.^[6]

Raportul său întocmit cu această ocazie, intitulat Transilvania, a fost editat de istoricul Andrei Veress în anul 1913 și reeditat de mai multe ori.^[7] Publicarea raportului lui Possevino a iscat o polemică între profesorii Nicolae Iorga și Zenovie Pâclișanu pe marginea existenței unui mitropolit român la Alba Iulia înainte de Mihai Viteazul

După moartea protectorului său Ștefan Báthory în anul 1586 Possevino a fost retras din serviciul diplomatic de către generalul iezuit Claudio Acquaviva. I s-a interzis prezența la Roma, din cauza implicării sale politice, și a fost exilat pe teritoriul venețian. Possevino s-a stabilit la Padova, unde a continuat să conducă exercițiile spirituale ignațiene, influențând astfel vocația episcopului și sfântului Francisc de Sales, ce era acolo student la drept. În cele din urmă, a inițiat la Padova proiectul științific de asamblare și organizare a bibliotecii de învățături catolico-ortodoxe pe care le va aduna în enciclopedia Bibliotheca selecta (1593), dedicată papei Clement al VIII-lea și regelui Sigismund al III-lea Vasa. Secțiunile sale au fost examinate cu atenție de către cei mai importanți profesori ai Colegiului Roman precum Christopher Clavius și Robert Bellarmin. Compendiul teologic Apparatus Sacer (1603–1606) a apărut un deceniu mai târziu la Veneția. În timpul anilor 1590, în timp ce era ocupat cu activitatea de bibliograf, el a fost activ și în activitatea pastorală în orașul natal Mantua și la curtea ducelui Vincenzo Gonzaga. Două misiuni cu privire la statutul iezuiților în Franța l-au readus în contact cu regele Henric al IV-lea al Franței.

Antonio Possevino

·         1596: Mihail I Fiodorovici Romanov (în rusă: Михаи́л Фёдорович Рома́нов, Mihail Fiodorovici Romanov; n. 12 iulie 1596 – d. 13 iulie 1645) a fost primul țar rus din dinastia Romanov. El a fost fiul lui Fiodor Nikitici Romanov (devenit apoi patriarhul Filaret) și al Kseniei. Domnia lui a marcat finalul Timpurilor Tulburi.

Mihail a fost ales în unanimitate țar al Rusiei de adunarea națională la 21 februarie 1613, dar delegații consiliului i-au găsit pe tânărul țar și pe mama lui la mănăstirea Ipatiev de lângă Kostroma abia pe 24 martie. La început, Marta a protestat, crezând că fiul ei este prea tânăr pentru o funcție atât de grea, în vremuri atât de dificile. În cele din urmă, Mihail a acceptat tronul.

Alegerea lui Mihail și urcarea lui pe tron stau la baza legendei lui Ivan Susanin, dramatizată de compozitorul rus Mihail Glinka în opera O viață pentru țar.

Capitala era într-o stare atât de jalnică la acea vreme încât Mihail a trebuit să aștepte câteva săptâmâni la mănăstirea Troița, la 120 km distanță, înainte să poată locui la Moscova. El a fost încoronat la 22 iulie 1613. Suedia și Polonia au fost îndepărtate în urma păcii de la Stolbovo (17 februarie 1617) și de armistițiul de la Deulino (1 decembrie 1618). Cel mai important rezultat al armistițiului de la Deulino a fost întoarcerea din exil a tatălui țarului, care a preluat sarcinile guvernării până la moartea sa în octombrie 1633, Mihail ocupând o poziție secundară.

Mihail I

·         1675: Evaristo Felice Dall'Abaco, compozitor și violonist italian (d. 1742). Opera muzicală a lui Dall’Abaco cuprinde 6 culegeri tipărite, compuse între 1708 și 1735. Ea cuprinde 24 de sonate pentru vioară, 12 triosonate, 12 concerti da chiesa și mai multe concerti grossi și pentru vioară. Deși în mare parte necunoscută, opera lui instrumentală este apreciată ca exelentă.
* 1730: Josiah Wedgwood (n. 12 iulie 1730, Burslem, Staffordshire – d. 3 ianuarie 1795, Etruria, England) a fost un ceramist englez, inovator al tehnicii industriale a ceramicii de artă.

Wedgwood a fost cel mai mic dintre 12 copii. Familia lui a deținut Churchyard Pottery în Anglia. După moartea tatălui său a învățat meseria ceramicii. Lui îi este atribuită industrializarea muncii olăritului, iar el a fost unul dintre primii industriași, care au introdus marketingul strategic. Fabrica de porțelan Wedgwood există ca parte a companiei consorțiului WWRD United Kingdom Ltd. până în prezent.

Wedgwood nu a fost interesat numai de îmbunătățirea lutului, ci, a încercat de asemenea, să îmbunătățească modelarea prin leant la modelele antice. El a creat, de asemenea, așa-numitele reliefuri, numite Jasperware, realizate în două straturi colorate, de obicei, alb pe albastru, și făcute în stil antic. Un exemplu de astfel de vase este Portland Vase.

După ce Josiah Wedgwood, a avut un succes destul de mare cu fabricile sale din ceramică, arhitectul englez Joseph Pickford (1734-1782) a construit pentru el între anii 1767-1770 Etruria Works și Etruria Hall din Staffordshire, unde a trăit și lucrat până la moartea sa. În 1768 a inventat faianța, Wedgwoodware, numită după el, iar în 1782 un pirometru. Pentru pirometru a creat, de asemenea, o scală de temperatură adecvată, Scala Wedgwood.

Josiah Wedgwood a fost oponent al aboliționismului. El a fost prieten cu aboliționistul Thomas Clarkson. Pentru a pune în aplicare această mișcare umană, Wedgwood a prezentat medalion „Am I Not a Man and a Brother?” (Nu sunt eu un om și frate?), care arată pe un sclav negru, îngenunchiat în lanțuri, cu mâinile împreunate.^[1] Josiah Wedgwood a fost bunicul lui Charles Darwin (1809–1882).

Josiah Wedgwood (Gravură după un tablou de George Stubbs)

·         1812: Mirza Fatali Akhundov, scriitor și filozof azer (d. 1878)

·         1813: Claude Bernard, medic și fiziolog francez (d. 1878)

·         1817: S-a nascut scriitorul si filosoful american Henry David Thoreau; (d. 1862).

·         1822 - S–a născut Milton Waldo Hanchett, inventator american al scaunului de dentist (m.28.12.1904).

·         1828: Nikolai Cernîșevski, filosof materialist rus (d. 1889)

·         1852: Hipólito Yrigoyen, politician argentinian, al 19-lea și 21-lea președinte al Argentinei (d.1933)

·         1854: S-a nascut George Eastman, inventator american, cel care a creat filmul si camera Kodak, pionier in realizarea echipamentului fotografic. 
* 1856: Gisela Louise Marie, Prințesă Imperială și Arhiducesă de Austria(12 iulie 1856 – 27 iulie 1932) a fost a doua fiică și copilul cel mare în viață al împăratului Franz Joseph al Austriei și al împărătesei Elisabeta. Titlul ei german a fost Gisela Louise Marie, Erzherzogin von Österreich, Prinzessin von Bayern.

Arhiducesa Gisela de Austria, c. 1860

Deși botezată Gisella (cu dublu L), ea și-a scris numele cu un singur L. A fost numită după o strămoașă habsburgă din secolul al X-lea. Ca și sora ei mai mare și fratele ei mai mic, Gisela a fost crescută de bunica paternă, Prințesa Sofia de Bavaria. A avut o relație foarte strânsă cu fratele ei mai mic, Prințul Rudolf, al cărui suicid a afectat-o foarte puternic.

Tatăl ei a păstrat unele articole personale ale familiei, cum ar fi prima pereche de pantofi purtată de fiecare dintre copiii săi. Printre aceste amintiri a fost și un poem scris pentru el de tânăra Gisela de Crăciun - poemul a fost declarat a fi elementul cel mai prețuit din această colecție. Arhiducesa Gisela a fost, de asemenea, cunoscută pentru picturile sale din ultimii ani.

La 20 aprilie 1873 s-a căsătorit cu Prințul Leopold de Bavaria, fiul Prințului Regent Luitpold de Bavaria și al Arhiducesei Augusta de Austria. Cei doi tineri erau verișori de gradul al doilea.

În conformitate cu o scrisoare către mama sa scrisă în 1872, împăratul Franz Josef a vrut o căsătorie între fiica sa și prințul Leopold, deoarece existau atât de puțini prinți catolici disponibili la momentul respectiv și ei îl doreau pe singurul pe care îl puteau da Giselei (pe care o numea "fata noastră dragă") cu încredere. Un an mai târziu ea a născut primul ei copil, Elisabeta Marie, și a avut patru copii în total. A fost bine întâmpinată la München de familia soțului ei și a locuit la palatul Leopold din Schwabing; strada opusă palatului a fost numită Giselastraße în onoarea ei în 1873.

Gisela și Leopold au avut patru copii:

• Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria (1874–1957), care s-a căsătorit cu Otto Ludwig Philipp Graf von Seefried auf Buttenheim
• Prințesa Auguste Maria de Bavaria (1875–1964), care s-a căsătorit cu Joseph August, Arhiduce de Austria
• Prințul Georg de Bavaria (1880–1943), care s-a căsătorit cu Arhiducesa Isabella de Austria
• Prințul Konrad de Bavaria (1883–1969), care s-a căsătorit cu Prințesa Bona Margherita de Savoia-Genova

Gisela a fost profund implicată într-o varietate de probleme sociale și politice și a fondat organizații de caritate pentru a sprijini oamenii săraci, orbi și surzi, organizații în care ea a avut un rol activ.

În timpul Primului Război Mondial a făcut un spital militar în palatul ei în timp ce soțul ei a fost un mareșal pe frontul de est. Când a izbucnit Revoluția în 1918, toată familia ei a fugit din oraș, dar Gisela a rămas și a luat parte la alegerile din 1919 pentru Adunarea Națională de la Weimar, unde femeilor de peste 20 de ani li s-a permis să voteze pentru prima dată.

Gisela și soțul ei au sărbătorit nunta de aur în 1923. Soțul ei a murit în 1930 și Gisela i-a supraviețuit numai doi ani; a murit la vârsta de 76 de ani, la München, la 27 iulie 1932 și a fost înmormântată lângă Prințul Leopold.

Arhiducesa Gisela a Austriei

Prințesă Gisela de Bavaria

* 1867: Angelo Maria Dolci (n. 12 iulie 1867, Civitella d'Agliano, Italia - d. 13 septembrie 1939, Roma) a fost un arhiepiscop romano-catolic și cardinal italian, diplomat al Sfântului Scaun

Născut la Civitella d'Agliano într-o familie originară din Orvieto, a intrat la seminarul din Bagnoregio în 1879 la vârsta de 12 ani. Apoi a intrat la Academia Pontificală Ecleziastică.

Hirotonit preot la vârsta de 22 de ani, la 5 iunie 1890, s-a făcut cunoscut superiorilor săi prin remarcabila sa inteligență și calitățile sale umane, astfel încât, la doar 32 de ani (19 aprilie 1900) a fost numit episcop de Gubbio de către papa Leon al XIII-lea.

Angelo Maria Dolci

* 1868: Stefan Anton George (n. 12 iulie 1868, Bingen am Rhein - d. 4 decembrie 1933, Locarno) a fost poet, editor și traducător german, promotor al simbolismului.

Stefan George frecventează cercul lui Mallarmé, al prerafaelițilorenglezi, participă la "Pleiada simboliștilor" și este influențat de Nietzsche. Versurile sale sunt marcate de un ezoteric neoromantic. Evocând miturile și istoria într-un limbaj poetic rafinat, are ca temă pricipală conflictul dintre păgânism și creștinism, dintre spiritul elenisticși cel catolic medieval.

Poezie:

• 1890: Imnuri ("Hymnen");
• 1891: Pelerinaje ("Pilgerfahrten");
• 1892: Elagabalus ("Algabal");
• 1895: "Die Bücher der Hirten- und Preisgedichte, der Sagen und Sänge und der Hängenden Gärten"
• 1897: Anul sufletului ("Das Jahr der Seele");
• 1900: Covorul vieții și cântece de vis și moarte ("Der Teppich des Lebens und die Lieder von Traum und Tod");
• 1901: Abecedarul ("Die Fibel");
• 1903: Zile și fapte ("Tage und Taten");
• 1907: "Maximin. Ein Gedenkbuch"
• 1907: Al șaptelea inel ("Der siebente Ring");
• 1914: "Der Stern des Bundes";
• 1917:Războiul ("Der Krieg");
• 1921: Trei cântece ("Drei Gesaenge: An die Toten, Der Dichter in Zeiten der Wirren, Einem jungen Führer im ersten Weltkrieg");
• 1928: Imperiul cel nou ("Das neue Reich");
• 1927 - 1934: Opere complete ("Gesamtausgabe der Werke").

Stefan George

·         1870: Louis al II-lea, Prinț de Monaco (n. 12 iulie 1870, Baden-Baden – d. 9 mai 1949, Monaco) a fost al 11-lea suveran Prinț de Monaco de la 26 iunie 1922 până la moartea sa. Titulatura oficială era Son Altesse Sérénissime le Prince Louis II.

Născut drept Louis Honoré Charles Antoine Grimaldi în Baden-Baden, Germania, a fost singurul copil al lui Albert I, Prinț de Monaco(1848–1922) și a soției acestuia, Lady Mary Victoria Hamilton (1850-1922). Mama lui a fost fiica lui William Alexander, al 11-lea Duce de Hamilton și a Prințesei Marie Amélie Elizabeth Caroline de Baden.

Louis s-a născut în primul an de căsnicie al părinților săi. Mamei sale, o tânără de 19 ani, nu-i plăcea Monaco și a fost nefericită cu soțul ei. La scurtă vreme ea a a părăsit țara permanent și mariajul a fost anulat în 1880. Louis a crescut în Germania alături de mama sa, tatăl vitreg, contele (mai târziu Prinț) Tassilo Festetics von Tolna, și sora vitregă, Maria-Mathilde. Nu și-a văzut tatăl până la vârsta de 11 ani când a fost obligat să se întoarcă în Monaco pentru a fi pregătit pentru viitoarele îndatoriri regale.

Tatăl lui Louis, Prințul Albert I, a fost o personalitate dominantă care a transformat Monaco într-un centru cultural și unde realizările intelectualilor erau recunoscute în toată lumea. Nefericit, locuind cu tatăl său distant și rece, imediat ce a devenit suficient de mare, Louis a plecat în Franța înrolându-se la Academia Militară Saint-Cyr. Patru ani mai tîrziu, după ce a absolvit, a cerut să lupte cu Legiunea străină în războaiele coloniilor din Africa.

În timp ce era în Algeria, a întâlnit-o pe Marie Juliette Louvet (1867–1930), o cântăreață de cabaret.^[1] Juliette avea doi copii, Georges și Marguerite, cu fostul ei soț, fotograful francez Achille Delmaet. Prințul Louis s-a îndrăgostit însă tatăl său nu i-a permis să se căsătorească. S-a afirmat că Louis și-a ignorat tatăl și s-a căsătorit cu Juliette în 1897, totuși nu există nici o evidență pentru această afirmație. Fiica lor nelegitimă, Charlotte Louise Juliette, s-a născut la 30 septembrie 1898 la Constantine, Algeria. Nu există nici o mențiune pentru Marie Juliette Louvet în biografia autorizată a nepotului ei, Rainier al III-lea, Prinț de Monaco, care a fost monegasc prin naționalitate însă prin genealogie a fost francez, mexican, italian, german, scoțian și englez.

În 1908 Louis s-a întors acasă lăsând în spate amanta și copilul. La izbucnirea Primului Război Mondial el s-a re-înrolat în armata franceză dovedindu-se a fi unul dintre cei mai remarcabili soldați ai celei de-a cincea Armate. A fost făcut Mare Ofițer al Legiunii de Onoare și în cele din urmă a devenit general de brigadă.

O criză politică s-a ivit deoarece, fără nici un alt moștenitor, tronul Monaco ar fi urmat să treacă la vărul primar al lui Louis, Wilhelm, duce de Urach, un nobil german care era fiul mătușii Prințului Albert, Printesa Florestine de Monaco. Pentru a împiedica acest lucru, în 1911 s-a adoptat o lege prin care era recunoscută fiica nelegitimă a lui Louis drept moștenitoare a acestuia și ca făcând parte din familia regală.

Mai târziu această lege a fost invalidă conform statutului din 1882. Astfel, o altă lege a fost adoptată în 1918 prin care s-a modificat statutul pentru a permite adoptarea unui moștenitor, cu drepturi de succesiune. Charlotte a fost adoptată în mod oficial de către Louis în 1919 și a devenit Charlotte Louise Juliette Grimaldi, Prințesă de Monaco și ducesă de Valentinois.

Wilhelm, Duce de Urach, plasat astfel mai în spate în linia de succesiune la tronul din Monaco, a fost ales ca rege al Lituaniei pentru câteva luni în 1918, fiind cunoscut sub numele de Mindaugas al II-lea. El a renunțat la pretenția sa asupra principatului în 1924, trecând drepturile asupra altor veri francezi care coborau, de asemenea, din familia Grimaldi, conții de Chabrillan.

La sfârșitul Primului Război Mondial, guvernul francez a forțat abdicarea Mariei-Adelaide, Mare Ducesă de Luxemburg, o altă țară mică vecină cu Franța, pe motiv de legături personale cu Germania, legături considerate inadmisibile imediat după război.

La 27 iunie 1922, Prințul Albert I a murit la Paris. Louis Grimaldi i-a succedat la tron sub numele de Louis al II-lea, Prinț de Monaco.

În timp ce domnia sa nu a atins măreția domniei tatălui său, Louis al II-lea a lăsat o amprentă de neșters pe micul principat. În 1924 s-a format Clubul de Fotbal Monaco și în 1929 a avut loc primul Grand Prix de Monaco, o cursă de automobile câștigată de Charles Grover (aka "Williams"), la volanul unui Bugatti pictat în ceea ce avea să devină celebra culoarea verde pentru cursele britanice.

El a colectat artefacte aparținând lui Napoleon I, care sunt în prezent asamblate și afișate la Muzeul Napoleon de la Palatul Regal din Monte Carlo.

În special în primii ani ai domniei Prințului Louis, el a dobândit reputația de probitate administrativă: a obținut plecarea lui Camille Blanc, care a condus o perioadă îndelungată Cazinoul din Monte Carlo, despre care existau întrebări cu privire la administrarea afacerilor cazinoului.

În 1931, prestigiul vieții culturale din Monaco a primit un impuls atunci când a fost angajat René Blum pentru a forma "Ballet de l'Opéra à Monte-Carlo". Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1939, a fost construit un stadion mare și modern de fotbal unde s-au desfășurat Jocurile Mondiale Universitare.

Louis al II-lea

Prinț de Monaco

·         1876: Max Jacob, poet francez (d. 1944)

·         1882:  S-a născut matematicianul Traian Lalescu, autorul primei lucrări importante de sinteză în acest domeniu din literatura ştiinţifică universală, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale; (m. 1929).

·         1884: Amedeo Modigliani, pictor și sculptor italian (d. 1920)

·         1884: Louis B. Mayer, producător ruso-american de film (d. 1957)
* 1886: Jean Pierre Hersholt (n. 12 iulie 1886 – 2 iunie 1956) a fost un actor născut în Danemarca care a trăit în Statele Unite, unde a lucrat timp de șaptesprezece ani la emisiunea radiofonică Dr. Christian. Mai este cunoscut pentru rolul bunicului lui Heidi (Shirley Temple) din Heidi.^[2]

A jucat în 75 de filme mute și 65 cu sunet (140 în total) și a regizat patru filme. Pentru contribuțiile sale aduse filmului a primit de două ori Premiul Oscar onorific, în 1940 și 1950, fiind președintele Academiei Americane de film timp de patru mandate, între 1945 și 1949.^[3] În onoarea sa a fost înființat Premiul Umanitar Jean Hersholt, acordat pentru „persoane din industria cinematografică ale căror eforturi umanitare au adus beneficii industriei”.^[4] Are două stele pe Hollywood Walk of Fame, una pentru activitatea cinematografică pe 6501 Hollywood Boulevard și una pentru radio la 6701 Hollywood Boulevard.

A tradus peste 160 de basme de Hans Christian Andersen în limba engleză grupate în șase volume ca The Complete Andersen în 1949, aflate în prezent la Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, fiind considerate unele din cele mai bune traduceri ale operelor lui Andersen.^[5] A fost numit cavaler al ordinului Dannebrog în 1948 și datorită acestora

Jean Hersholt

Rosemary DeCamp și Jean Hersholt în Dr. Christian

·         1892: Bruno Schulz, pictor polonez de origine evreu (d. 1942)

·         1895: Richard Buckminster ("Bucky") Fuller (n. 12 iulie 1895 – d. 1 iulie1983)^[15] a fost un vizionar, designer, arhitect, poet, autor și inventatoramerican. Fuller este cel mai bine cunoscut pentru inventarea domului geodezic, iar pe plan social ca fiind cel de-al doilea președinte al organizației Mensa.^[16]

De-a lungul întregii sale vieți, Fuller a fost intens preocupat de întrebarea "Are umanitatea vreo șansă de a supraviețui suficient de mult și de plin de succes pe planeta Pământ și dacă "da" cum o va face?" Considerându-se el însuși un individ obișnuit, fără modalități financiare deosebite și fără titluri academice ^[17], Fuller a ales deliberat devotarea vieții sale acestei cauze. A căutat mereu să descopere ceea ce ar putea face un individ obișnuit, așa cum se considera, pentru a îmbunătății condițiile de trai a majorității omenirii acolo unde organizații mari și puternice precum guverne sau companii private nu erau capabile de a o face.

Urmărind cu tenacitate de-a lungul întregii sale vieți ideile sale majore, Fuller a scris și publicat peste 30 de cărți, fiind și cel care a propus și popularizat termeni așa cum sunt "Spaceship Earth" ("Nava spațială Pamânt"), ephemeralization ("efemeralizare")și synergetics("sinergetică"). De asemenea, a lucrat și realizat numeroase invenții, sau a perfecționat altele, mai ales în domeniul arhitecturii și al designului industrial, dintre care cea mai cunoscută este domul geodezic. Uneori, substanțele din clasa specială de compuși ai carbonului cunoscute ca fulerene mai sunt numite și buckyballs, întrucât structura acestora este foarte similară cu suprafața domurilorgeodezice.

Mai târziu în viața sa, după ce a lucrat pe conceptele sale de mai multe decenii, Fuller a realizat o vizibilitate publică considerabilă. El a călătorit în lume pentru prezentarea de prelegeri, și a primit numeroase titluri Doctor Honoris Causa. Cele mai multe din invențiile sale, cu toate acestea, nu au fost niciodată aplicate în producție, iar el a fost puternic criticat; în cele mai multe domenii el a încercat să influențeze, cum ar fi arhitectura, sau pur și simplu a fost respins ca un utopist fără speranță. Susținătorii Fuller, pe de altă parte, susțin că munca lui nu a primit încă atenția pe care le merită. Conform filosofului N.J.Slabbert, Fuller a avut un stil obscur scris, care a împiedicat de circulație a ideilor sale

Richard Buckminster Fuller

·         1904: S-a nascut Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto) ( d. 23 septembrie, 1973), poet, ambasador și om politic chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971.

·         1909: S-a născut  în comuna Vitănești (județul Teleorman) marele  filosof şi eseist român de origine aromana Constantin Noica; (d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu). Din octombrie 1940 activează la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român , Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie.
Anii domiciliului forțat, deținut politic (1949 – 1964). În perioada 1949 – 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). S-a  stins din viață la 4 decembrie 1987si a  fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica. Intre operele sale se remarca :“Sentimentul românesc al fiinţei”, “Creaţie şi frumos în rostirea românească”, “Devenirea întru fiinţă, vol. I: Incercarea asupra filozofiei tradiţionale”; “vol. II: Tratat de ontologie”).

În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Opere antume

• 1934 - Mathesis sau bucuriile simple
• 1936 - Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant
• 1937 - De caelo
• 1940 - Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou
• 1943 - Două introduceri și o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a Criticei Judecării
• 1944 - Pagini despre sufletul românesc
• 1944 - Jurnal filosofic
• 1962 - Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica
• 1969 - Douăzeci și șapte de trepte ale realului
• 1969 - Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni si lucruri)
• 1970 - Rostirea filozofică românească
• 1973 - Creație și frumos în rostirea românească
• 1975 - Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești
• 1975 – Despărțirea de Goethe
• 1978 - Sentimentul românesc al ființei
• 1978 - Spiritul românesc la cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan.
• 1980 - Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului
• 1981 - Devenirea întru ființă, vol. I: Încercarea asupra filozofiei tradiționale; vol. II: Tratat de ontologie
• 1984 - Trei introduceri la devenirea întru ființă
• 1986 - Scrisori despre logica lui Hermes

Opere postume

• 1988 - De Dignitate Europae
• 1990 - Jurnal de idei
• 1990 - Rugați-vă pentru fratele Alexandru
• 1992 - Simple introduceri la bunătatea timpului nostru
• 1992 - Eseuri de duminică
• 1992 - Introducere la miracolul eminescian
• 1997 - Manuscrisele de la Cîmpulung
• 1998 - Echilibrul spiritual. Studii și eseuri (1929-1947))

Publicistică

• 1994 - Semnele Minervei, publicistică, volumul I, ediție de Marin Bucur
• 1996 - Între suflet și spirit, publicistică, volumul II, ediție de Marin Bucur
• 2003 - Moartea omului de mâine. Publicistică volumul III, ediție de Marin Bucur
• 2007 - Despre lăutărism^[6]

·         1912: S-a nascut Nicolae Steinhardt (Nicolae Dela Rohia), preot si scriitor roman. 
S-a nascut in comuna Pantelimon, intr-o familie de evrei destul de instarita, tatal sau, inginer si arhitect, fiind proprietarul unei fabrici de cherestea. Intre 1919- 1929, urmeaza cursurile primare la scoala ”Clementa“, iar cursurile liceale la ”Spiru Haret“ in Bucuresti, unde l-a avut coleg pe Constantin Noica. Dupa ce si-a luat bacalaureatul, s-a inscris la Universitatea Bucuresti, in 1934 luandu-si licenta in Drept si Litere. Tot in acelasi an, a publicat, sub pseudonimul Antisthius, extrase din ”Caracterele lui La Bruyere”. In 1936, si-a sustinut doctoratul in drept constitutional, dupa care a plecat intr-o calatorie mai lunga prin Europa. S-a reintors acasa in 1939 si a inceput sa lucreze la Revista Fundatiilor Regale. Dupa ce in 1959 a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, a fost condamnat la 13 ani de munca silnica pentru ”crima de uneltire contra ordinii sociale“. Acest moment i-a schimbat destinul, pentru ca in 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu l-a botezat, nas de botez fiindu-i Emanuel Vidrascu, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu, iar martori Alexandru Paleologu, doi preoti catolici, doi preoti uniti si unul protestant. A fost eliberat in 1964, dar cum a continuat sa se revolte impotriva regimului comunist a fost nevoit sa lucreze ca incarcator-descarcator pana in 1969 cand a suferit un accident si a stat spitalizat mai multe luni. A reinceput sa scrie si sa publice in revistele ”Secolul 20” si ”Viata Romaneasca”. S-a calugarit in 1980, la 16 august, de catre I.P.S. Teofil Herineanu, arhiepiscopul Clujului, si a ajuns la manastirea Rohia din Maramures, pe care nu a mai parasit-o pana la sfarsitul vietii, in 29 martie 1989. 

·         1913: Willis Lamb, fizician american (d. 2008)
* 1916: Ludmila Mihailivna Pavlicenko (în ucraineană Людмила Михайлівна Павліченко; în rusă Людмила Михайловна Павличенко; Ludmila Mihailovna Pavlicenko; n. 12 iulie 1916 – d. 10 octombrie 1974) a fost o lunetistă sovietică din cel de-al doilea Război Mondial. Creditată cu 309 victime, ea este considerată cea mai de succes femeie lunetist din istorie

Ludmila Mihailovna Pavlicenco (Людмила Михайловна Павличенко)

·         1928: Elias James Corey, chimist american, laureat Nobel

·         1930: Janina Ianoși, traducătoare și eseistă româncă

·         1933:  S-a nascut la Sighetul Marmatiei poetul si eseistul roman Alexandru Ivasiuc; (d. 4 martie  1977). A fost student la Facultatea de Filozofie din Bucuresti de unde este exmatriculat din motive ideologice. Inscris ulterior la Facultatea de Medicina din Bucuresti, participa la miscarile studentesti din anul 1956, motiv pentru care este arestat si condamnat la 5 ani inchisoare corectionala pe care le executa in puscariile de la Jilava, Gherla si in diferite lagare de munca. Dupa eliberare i se fixeaza domiciliu fortat in localitatea Rabla din judetul Braila. In anul 1963, dupa o scurta perioada in care lucreaza la o fabrica de medicamente, este transferat la Ambasada SUA, unde va lucra pana in anul 1968. Intre anii 1970-1974 a fost redactor sef si director adjunct al editurii “Cartea Romaneasca”, secretar al Uniunii Scriitorilor apoi director la Casa de Filme nr. 1. Alexandru Ivasiuc a murit in cutremurul din Bucuresti la 4 martie 1977. A publicat în 1964, în Gazeta Literară, povestirea „Timbrul”, urmată apoi de alte texte beletristice și publicistice. A publicat mai multe romane, de obicei axate pe dezbateri etice și social-politice Vestibul (1967), Interval, Cunoaștere de noapte, Păsările, Apa (1973), Iluminări, Racul (1976). Romanul său Racul este o contrautopie în genul celor scrise de autorii sud americani, istoria unui dictator, a unui anti erou și un discurs despre putere și amenințările dictaturii. A publicat și volumul de nuvele Corn de vânătoare, precum și două volume de publicistică. Eseurile sale au fost tiparite în mai multe volume sub titlul Pro domo.

* 1934: Lucreția „Lucky” Marinescu (n. 12 iulie 1934, Cahul, România, azi în Republica Moldova - d. 10 ianuarie 2018^[1]) a fost o interpretă de muzică ușoară și moderatoare TV din România^[2]. Interpreta a fost, ani de-a rândul, parteneră de scenă pentru Cornel Constantiniu, Aurelian Andreescu și Dan Spătaru, fiind una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică ușoară ale epocii.

În anul 1940 s-a stabilit cu familia la Cluj și a început studiile la Liceul Sfânta Tereza.

A debutat la 17 ani.

A urmat cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima”, secția canto, după care a lucrat la Teatrul de Operetă, și mai apoi la Teatrul „Constantin Tănase” din București (1959), unde a debutat în "Călătorie pe note", dirijat de Sergiu Malagamba.

În același an (1959) s-a căsătorit cu compozitorul Petre Mihăescu, dar a divorțat în anul următor deoarece soțul i-a impus să facă un copil.^[3]

S-a căsătorit a doua oară, cu Nicolae Goliceanu, consilier de la Camera de Comerț Exterior, și a avut un copil - Laurențiu (1964).

În 1968 a plecat în turneu împreună cu artistul de comedie Mircea Crișan și colectivul Teatrului "Constantin Tanase", la invitația directorului celebrei Săli Olympia din Paris. Nu a mai revenit în țară. Din dragoste pentru fiul ei, a încercat să-l răpească din țară cu ajutorul unui prieten. A fost prinsă la vama Giurgiu. A fost închisă circa 6 săptămâni la închisoarea de pe Calea Plevnei. După ce a intervenit și postul de radio Europa Liberă, Nicolae Ceaușescu a dispus eliberarea ei, pe 25 aprilie 1969. După o căsnicie de 6 ani, Lucky Marinescu a divorțat de Nicolae Goliceanu și s-a angajat la Nord Hotel, pentru a obține custodia copilului. A rămas în țară și apoi a beneficiat de alte plecări în turnee în străinătate. În 1985, cu ocazia acestor turnee, l-a cunoscut pe Constantin Barbu, colonel în armata americană, cu care s-a căsătorit. 11 ani mai târziu (1996) se reîntoarce în România, împreună cu soțul său. Cel de al treilea soț a decedat în 2003, la vârsta de 70 de ani. În ultimii ani, Lucky Marinescu a condus "Clubul Pensionarilor fără vârstă" din complexul Inter-Macedonia, dedicându-se ajutorării acestei categorii sociale.

Din anul 2006 s-a lansat în activități de moderatoare la DDTV – “Show Lucky”, emisiune în direct, în fiecare sâmbătă seara, alături de scriitoarea Rodica Elena Lupu.

Fiul său, Lawrence Marinescu, s-a stabilit în Statele Unite.

Prima melodie interpretată a fost "5 minute", text Lucky Marinescu după o melodie rusească.

A fost angajată la Teatrul „Savoy” din București în anul 1954 și și-a făcut debutul în spectacolul „Magazinul de stat”, cu Nicolae Stroe și Zizi Șerban.

A participat la toate premierele teatrului alături Nicolae Stroe, Mircea Crișan, Zizi Șerban, Ovid Teodorescu, Nicolae Nițescu, Luigi Ionescu, Dorina Drăghici, ș.a.

Între anii 1972 și 1973, Lucky Marinescu a făcut parte din echipa artistică a Teatrului „Ion Vasilescu” din București cu care făcea turnee în Europa. A cântat pe scena Olympia din Paris și la Teatrul de Revisă Bobino, Montparnasse, Paris.

Piesa „Replici” compusă de Laurențiu Profeta pe care o cânta în duet cu Cornel Constantiniu a fost un hit național, ca și "Ce-ți doresc eu ție dulce Românie". În 2008 lansa CD-urile: "Cuvinte de iubire", (Eurostar Studio) și "Nu mă uita, Lucky", în cadrul Târgului Internațional de Carte și Muzică, Brașov.

A participat de 14 ori la "Stelele muzicii ușoare" din URSS.

• 2002 - Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare Românești „O zi printre stele” a Ministerului Culturii și Cultelor
• 2008 - Discul de Aur, pentru merite deosebite și pentru promovarea muzicii populare

Albume:

• 1999 – „Melodii de neuitat"
• 2000 – „Cele mai frumoase melodii"
• 2003 – „Cântec drag”
• 2008 - "Nu mă uita, Lucky"
• 2008 - "Cuvinte de iubire"

Lucky Marinescu

·         1934 - S-a născut Van Cliburn (Harvey Lavan Cliburn), pianist american de muzică clasică.
* 1935: Satoshi Ōmura (în japoneză: 大村智, transliterat: Ōmura Satoshi , n. 12 iulie 1935, Yamanashi) este un biochimist japonez, profesor emerit la Universitatea Kitasato. A studiat la Universitatea de Științe din Tokyo. A obținut două doctorate, unui în științe farmaceutice (la Universitatea din Tokyo), și unul în chimie (la Universitatea de Științe din Tokyo). În 2015 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, laolaltă cu William C. Campbell (Irlanda) și Youyou Tu (China), pentru descoperiri privind tratamente noi ale bolilor produse de viermii cilindrici și ale malariei

Satoshi Ōmura

* 1937: William Henry "Bill" Cosby, Jr. (n. 12 iulie 1937) este un actor, comediant, producător de televiziune, muzician, activist american pe tărâm obștesc și condamnat pentru delicte sexuale. Un veteran al comediei stand-up a început să facă comedie stand-up prin diferite cluburi, apoi primind un rol în 1960 în serialul de acțiune , I Spy. Mai târziu a apărut în propriul serial, comedia de situație, The Bill Cosby Show, în 1969.

Cariera și imaginea lui Cosby au fost grav afectate în urma numeroaselor acuzații de agresiune sexuală publicate în mass-media, cele mai vechi acuzații datând chiar cu decenii în urmă. Mai mult de 60 de femei l-au acuzat de viol, agresiune sexuală facilitată de droguri, abuz sexual asupra copiilor^[1] și abatere sexuală, deși aproape toate faptele se prescriseseră. Cosby a fost găsit vinovat pentru trei agresiuni indecente grave pe data de 26 aprilie 2018.^[2] Peste 50 de titluri onorifice deținute de Cosby au fost anulate.

Bill Cosby

·         1937: Lionel Jospin, politician francez, al 165-lea prim-ministru al Franței

·         1938: Jorj Voicu, actor român de teatru și film (d. 1991)

·         1942 - S-a născut Swamp Dogg (Jerry Williams Jr., Little Jerry), cântăreţ şi producător american.

·         1943: Radu F. Alexandru (Radu Alexandru Feldman), politician, scriitor, scenarist român

·         1943 - S-a născut Christine McVie (Perfect), vocalistă, pianistă şi compozitoare britanică (Chicken Shack, Fleetwood Mac).

·         1946 - S-a născut Jeff Christie, multi-muzician şi vocalist britanic (Christie).

·         1948 - S-a născut Walter Egan, cântăreţ şi compozitor american.
* 1948: Milton Teagle "Richard" Simmons (n. 12 iulie 1948, New Orleans, SUA) este un actor american de film, televiziune, și voce.

Richard Simmons

·         1949 - S-a născut John Wetton, basist, vocalist şi compozitor britanic (Mogul Thrash, Family, King Crimson, Uriah Heep, Roxy Music, Asia).
* 1950: Paul Charles Caravello (n. 12 iulie 1950 – d. 24 noiembrie 1991) cunoscut sub numele său de scenă Eric Carr, a fost un muzicianamerican, fost toboșar al trupei rock, Kiss din 1980 până în 1991. Caravello a fost selectat ca noul baterist Kiss după ce Peter Criss a plecat. Atunci când a ales numele de scena "Eric Carr" și-a luat și personajul "The Fox". El a rămas un membru al Kiss până la moartea sa din cauza cancerului de inimă, pe data de 24 noiembrie 1991, la vârsta de 41 de ani.

Caravello s-a născut pe data de 12 iulie 1950, fiul lui Albert și Connie Caravello. Carr fost de origine italiană. El a crescut în secțiunea Brownsville din Brooklyn, New York. Pentru că tatăl său lucra mult timp, Carr nu l-a putut vedea prea mult și "nu a fost niciodată la un meci de baseball sau chestii de genul ăsta" cu tatăl său. El a petrecut o mulțime de timp singur în camera lui, jucându-se cu soldați și monștri de jucărie.^[1]

Caravello a studiat la liceul de Artă și Design. El a plănuit de la început să fie un caricaturist, apoi s-a răzgândit imediat după aceea, și a decis să studieze fotografia. Potrivit lui, el a sfârșit prin a "pierde absolut orice zi de liceu"; "Nu am nici o treaba, nu am făcut nimic pentru cariera mea, timp pierdut și m-am îmbătat în camera obscură cu prietenii mei tot timpul. Nu am fost prinși pentru că am putut vedea printr-un fel de sticlă ori de câte ori un profesor ar fi venit. Nu am fost beat în fiecare zi, să știi. O jumătate de cană de vodcă în acele zile era suficient pentru a te îmbăta." cu toate acestea, el a descris pe sine ca fiind în general "un copil foarte bun. N-am făcut nimic de a face probleme."

Caravello a fost unul din doar doi elevi din liceu care a avut parul lung, mai ales datorită iubirii sale pentru trupa Beatles. El a reamintit că: "Am folosit foenul pentru a-mi face părul în jos, pentru a-l face plat. Foloseam o tunsoare Beatles, dar parul meu e creț, așa că nu am putut să-l fac plat ca Beatle-sii. Așa că mi-am luat foenul, mi-am clătit părul cu el, mi-am luat o bucată din ciorapul de nailon al mamei, am făcut un nod la un capăt, și mi l-am tras peste cap ca un hoț. Am dormit pentru doi ani cu asta pe capul meu în fiecare noapte."

Caravello a absolvit liceul în anul 1968. În jurul perioadei acelea, revoltele a început să apară în New York City, urmat de plecare a albilor care a început să îi facă cartierul mai predominant afro-american. Caravello a declarat că acest lucru nu a fost un motiv de îngrijorare pentru el, pentru că "niciodată nu am avut probleme cu nimeni, am avut prieteni de culoare și n-am crescut crezând în aceste tipuri de termeni.". Caravello a fost, de asemenea, împotriva rasismului.

În februarie 1991, Carr a început să se simtă bolnav. Testele medicale au relevat ceea ce la început părea să fie probleme maniabile de sănătate.^[8] Cu toate acestea, el a fost diagnosticat cu un tip foarte rar de cancer – cancerul de inima. În aprilie 1991, Carr a suferit o serie de intervenții chirurgicale pentru a elimina tumorile din atriumul său drept și din plămâni într-un efort de a restabili funcțiile inimii și pentru a preveni sa crească cancerul. Și-a revenit suficient și i-a presat pe Stanley și Simmons să-l primească înapoi în trupă. Ei l-au înlocuit în studio cu bateristul de sesiune Eric Singer pentru a începe noi înregistrări. Ei au declarat ca ei i-au spus lui Carr să ajungă sănătos și când ar fi fost, el ar fi bateristul Kiss din nou. Trupa a fost gata săfilmeze filmeze "God Gave Rock and Roll to You" și le-a cerut lui Gene și Pavel cel puțin să-l lase să fie în film, și în cele din urmă au fost de acord.

El a zburat la Los Angeles în iulie 1991 pentru a filma videoclipul. El purta o perucă în acel moment din cauza tratamentului. După filmarea videoclipului a zburat înapoi la New York pentru a încerca să se obțină sănătos; starea lui de sănătate s-a deteriorat până la punctul în cazul în care el a fost în imposibilitatea de a cânta la tobe pentru sesiunea de înregistrare pentru Revenge, următorul album de studio al trupei, iar Singer a fost adus pentru a înregistra un album. După filmarea videoclipului, Stanley, Simmons și Bruce Kulick i-au spus să mergă acasă și să se facă bine. După un tratament agresiv, cancerul a intrat în remisie și sănătatea lui Carr a apărut că se îmbunătățește. ^{[necesită citare]}

Ultima apariție publică cu Kiss a fost la MTV Video Music Awards din septembrie 1991. Nu mult timp după aceea, el a suferit un anevrism cerebral și a fost dus de urgenta la spital. Câteva zile mai târziu, el a suferit o hemoragie cerebrală și nu și-a recăpătat cunoștința. Pe 24 noiembrie 1991, Carr a murit la vârsta de 41 de ani. Întâmplător, el a murit în aceeași zi ca Freddie Mercury, solistul trupei britanice de muzică rock Queen, a cărui moarte a atras mai mult atenția mass-media.^[9] Carr a fost, de asemenea, în aproape patru ani de relație cu viitorul model/actrita Carrie Stevens la momentul morții sale.^[10]

În conformitate cu accesibilitatea lui Carr pentru fanii lui, familia lui a decis să deschidă înmormântarea pentru fani, în timp ce înhumarea să rămână un eveniment privat. Carr este înmormântat în cimitirul Cedar Hill din Orașul Newburgh, New York.

Eric Carr

* 1951: Petru Bogatu (n. 12 iulie 1951, Sucleia, Slobozia^[2]) este un jurnalist, eseist, analist politic și scriitor din Republica Moldova, de orientare unionistă și prooccidentală, editorialist la portalul Deschide.md, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Alături de alți șase experți din România, Olanda și Republica Moldova, e coautorul cărții „Revoluția Twitter, episodul întâi: Republica Moldova” care constituie o sinteză a protestelor anticomuniste din aprilie 2009 în date, imagini și investigații. A scris romanul de ficțiune Funia împletită în trei, o parabolă cu intrigă polițistă despre confruntările geopolitice de la începutul mileniului al treilea, văzute din perspectivă etică, teleologică și istorică.

Petru Bogatu s-a născut pe data de 12 iulie 1951. Pretinde că este descendent direct al lui Ioan Ionescu-Bogatul, hatman de Dubăsari la finele secolului XVII, când teritoriul din stânga Nistrului se afla sub administrația domnitorului Duca Vodă. În anii colectivizării forțate de la sfârșitul deceniului al doilea al secolului trecut, bunicul său, Efrim, fiind acuzat că ar fi chiabur, a încercat să fugă în România și, în timp ce trecea Nistrul, a fost omorât de grănicerii sovietici.^[3][4]

Petru Bogatu a absolvit Institutul pedagogic din Bălți și Școala de înalte studii politice din Rostov-pe-Don, Rusia.

Este unul din fondatorii Frontului Popular, a fost vicepreședinte al FPM (1990-1992), din 1994 până în 2002 a condus publicația "Țara". Ulterior, a fost columnist la cotidianului "Ziua" (București), editorialist și redactor șef al cotidianului național Flux (2004-2006). Din 2000 este profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, autor de articole, eseuri și studii în materie de jurnalism și teoria comunicării. Din 2006 până în septembrie 2013^[5][6][7] a fost editorialist la Jurnal de Chișinău, iar din 2009 și la Radio Vocea Basarabiei. A semnat analize politice pentru site-ul agenției americane "Stratfor". Din anul 2016, este autor și realizator al emisiunii „Cronica lui Bogatu” de la canalul TV Prime.^[8] Este autorul a patru cărți,inclusiv un roman polițist, un volum de proză și publicistică, un manual de jurnalism pentru școala superioară. Romanul Funia împletită în trei a fost transmis integral de Compania Teleradio Moldova în anul 2013.

Se menține constant în vârful topurilor jurnalistice. Din 1995 până în 2000 a fost desemnat cel mai popular jurnalist din Republica Moldova. Potrivit ghidului „50+1 jurnaliști”, editorialele lui Petru Bogatu sunt considerate un model de referință în peisajul mediatic al Republicii Moldova. Distins cu Ordinul Republicii în Republica Moldova (2010) și Ordinul "Meritul Cultural" - în grad de Comandor în România (2014).

Este căsătorit cu jurnalista Viorica Cucereanu și au doi copii.

Cărți:

• 2008 - Jurnalism de investigație (manual) ISBN 978-9975-80-188-1
• 2010 - Revoluția Twitter, episodul întâi: Republica Moldova ISBN 978-9975-61-592-1 (co-autor, alături de Nicolae Negru, Wim van Meurs, Florent Parmentier, Petru Negură, Răzvan Dumitru, Dan Dungaciu)
• 2012 - Funia împletită în trei (roman) ISBN 978-9975-53-157-3
• 2018 -Viața secretă pe care nu pot s-o uit (proză și publicistică) ISBN 978-9975-3279-8-5

Petru Bogatu

·         1952 - S-a născut Liz Mitchell, cântăreaţă jamaicană (Boney M).
* 1952: Eric Adams (născut Louis Marullo, pe 12 iulie 1952) este un muzician american, cunoscut mai ales ca vocalist al formației heavy metal Manowar al cărei membru este încă de la fondarea ei în 1980.

Eric Adams

·         1956: Paul Ciuci, ortografiat uneori Paul Csucsi^[1] (n. 12 iulie 1956, Câmpia Turzii, România) este un muzician român, vocalist, chitarist, și compozitor al formației Compact (1978-1988 și 1995-prezent, a nu se confunda cu Compact B, respectiv cu Compact C), care a activat și la formațiile Telegraf din Turda, în anii timpurii 1970, respectiv la trupa Sfinx Experience, în perioada 1991-1995

Compact, de data aceasta reunit cu „fiul rătăcitor” Paul, a avut, de asemenea, parte de turnee în străinatate, mai ales în Europa și Statele Unite, în special după căderea comunismului.

De asemenea, după anii 1990, trupa Compact a cântat în deschiderea concertelor unor formații renumite, așa cum sunt, Nazareth, Europe, Scorpions.

·         1957: Maria-Eugenia Olaru, scriitoare româncă
* 1957: Dan Apostol (n. 12 iulie 1957, București, Republica Populară Română – d. 4 martie 2013, București, România) a fost un scriitor și publicist român. Fost aviator militar, s-a specializat în domenii de frontieră din istorie, arheologie, vechi civilizații, artă, biologie, antropologie, paleontologie și criptozoologie. Studiile și lucrările sale publicate în România și străinătate l-au consacrat ca unul dintre cei mai reputați cercetători est-europeni ai unor aspecte mai puțin cunoscute din istoria militară a ultimului mileniu, ai proto-civilizațiilor atlantice și mediteraneene, precum și problemelor de frontieră ale cunoașterii.
Volume:

• Deocamdată... enigme, Editura Sport-Turism, 1984, 1986; Editura Pavcon, 2018
• Zborul 19, Editura Albatros, 1985 (în colaborare)
• Din tainele naturii, Editura Sport-Turism, 1987
• Neștiuta natură, Editura Ion Creangă, 1988
• Urme de pași în Cosmos, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
• Terra - planeta vieții, Editura Sport-Turism, 1990. La fel ca și Amintiri despre viitor de Erich von Däniken această carte face o cercetare a întrebărilor neelucidate ale istoriei scrise și nescrise. Ea ridică problema unor monumente și obiecte care nu se încadrează în cronologia și istoria clasică, neputând fi realizate nici astăzi, cu toate performanțele științei și tehnologiei moderne.
• Stăpânii adâncurilor, Editura Baricada, 1991
• Dintr-o lume dispărută, Editura Baricada, 1993
• OZN - Exploratorii infinitului, Editura RAI CORESI, 1997
• Atlatida și Pacifida, Ed. RAI CORESI, 1998, 2003
• Lumea dragonilor, Editura Image, 2000
• Cronici din lumi paralele, Editura CNI CORESI, 2001
• Pacifida - continentul dispărut, Editura Cartea de Buzunar, 2003
• Monștrii adâncurilor, Editura CDB, 2003
• Supraviețuitorii Cuaternarului, Ed. CDB, 2003
• Extratereștri în preistorie, Ed. CDB, 2003, Ed. Eagle 2014
• Dispariții neelucidate în Marile Războaie, Ed. CDB, 2003, 2005
• Atlantida - imperiul pierdut, Ed. CDB, 2004
• Misterul cetăților aurului. Ascensiunea și decăderea marilor civilizații egeene, Ed. CDB, 2004
• Căderea Îngerului, beletristică, Ed. Nova, 2004
• Războiul lumilor, Ed. CDB, 2005, Ed. Eagle 2014
• Fenomenul OZN - o istorie actualizată din dosarele secrete, Ed. CDB, 2004
• Dinozaurii - o realitate în istoria ultimelor milenii, Ed. CDB, 2005
• Femei-războinice în bătălii care au schimbat lumea, Ed. CDB, 2005
• Orașele caracatițelor, Ed. CDB 2006, Ed. Eagle 2014
• Războinicii lumii de dincolo, Ed. Eagle, 2014
• OZN - Adevăruri ascunse, Ed. Eagle, 2014
• Vânătorii lumii de dincolo, Ed. ePublishers, 2014
• Atlantida și alte lumi dispărute, Ed. ePublishers, 2015
• Eroi condamnați la uitare, Ed. ePublishers, 2015
• Dinosauria, Editura Pavcon, 2018

Dan Apostol

* 1957: Septimiu Câmpeanu (n. 12 iulie 1957) este un fotbalist român retras din activitate. A fost golgeterul Diviziei A ediția 1979-1980, marcând 24 goluri pentru U Cluj.

* 1957: Richard Douglas Husband (12 iulie 1957 – 1 februarie 2003) a fost un colonel în United States Navy și astronaut NASA. A zburat pentru prima dată în naveta spațială Discovery în 1999 ca pilot. El a fost comandantul misiunii STS-107 a navetei spațiale Columbia, fiind ucis, împreună cu ceilalți șase membri ai echipajului, atunci când naveta s-a dezintegrat la reintrarea în atmosfera terestră

Richard Douglas Husband

* 1958: Olivier Krumbholz (n. 12 iulie 1958, în Longeville-lès-Metz^[1]) este un fost handbalist francez și actual antrenor de handbal, în prezent antrenorul principal al echipei naționale feminine a Franței

* 1959: Tupou al VI-lea (ʻAhoʻeitu ʻUnuakiʻotonga Tukuʻaho Tupou VI; n. 12 iulie1959) este rege al Tonga. Este fratele mai mic al ultimului rege George Tupou al V-lea. A fost oficial confirmat de fratele său la 27 septembrie 2006 ca moștenitor prezumptiv al tronului deoarece regele nu avea copii legitimi.

S-a născut ca al treilea fiu și cel mai mic copil al regelui Tāufaʻ āhau Tupou al IV-lea. A fost educat la Cambridge în perioada 1973-1977. Și-a început cariera militară alăturându-se marinei în 1982; a devenit locotenet comandant în 1987.

În 1998 și-a încheiat cariera militară pentru a face parte din guvern, inițial ca ministru al apărării și ca ministru de externe în același timp din octombrie 1998 până în august 2004. A preluat aceste posturi de la fratele său mai mare Tupoutoʻa, la acel moment prinț moștenitor al tronului. Curând, la 3 ianuarie 2000, a fost numit prim ministru, funcție pe care a deținut-o până la brusca sa demisie la 11 februarie 2006, pentru un motiv care nu a fost clar, dar probabil a fost din cauza tulburărilor din țară de la mijlocul anului 2005; o serie de proteste pro-democrație au cerut un rol mai mic al familiei regale în guvernare.

În 2008 ʻ Ahoʻ eitu a fost numit primul Înalt Comisionar pentru Australia, post pe care l-a deținut până la ascensiunea sa pe tronul tongalez în 2012.

Tupou al VI-lea

* 1960: Marian Cojoc (n. 12 iulie 1960, Petroșani, județul Constanța) este un istoric și profesor universitar român.

Este profesor universitar, titular al Departamentului de Istorie și Științe Politice, Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța.^[1] A fost expert evaluator la Oficiul Național al Burselor de Studii în Străinătate (ONBSS), CNEEA, ARACIS, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), începând cu anul 2004. A fost prorector pentru probleme de învățământ al Universității „Ovidius” în perioadele 1 octombrie 2004 - 1 octombrie 2005 (cu delegație) și martie 2008 - februarie 2012^[2] ; a fost decan (perioada 2004 - 2008) și anterior, prodecan (perioada 4 mai 2000 - 2002) al Facultății de Istorie și Științe Politice. În intervalul temporal februarie 1991 - noiembrie 1992 a fost ofițer activ în Ministerul de Interne, arma trupe de pază și ordine/jandarmi, ofițer-cadre, șef serviciu AFV și locțiitor pentru logistică, fiind trecut în rezervă cu gradul de căpitan. A obținut diploma de doctor în istorie cu teza Evoluția Dobrogei între anii 1944 - 1964. Principalele aspecte din economie și societate^[3], coordonată de către prof. univ. dr. Ioan Scurtu. A parcurs toate treptele universitare (de la asist. univ., prin concurs începând cu anul universitar 1993/1994, lect. univ., 1996, conf. univ. 2001 si prof. univ. 2004/2005), fiind numit în repetate rânduri membru în comisii de doctorat la universitățile reprezentative din România, iar cărțile și studiile lui reprezintă instrumente de lucru extrem de utile pentru cercetătorii din țară și din străinătate. A fost unul dintre artizanii înnoirii Universității „Ovidius” din Constanța^[4].

Marian Cojoc este autorul a zeci de studii și articole (10 volume din care 6 ca autor și 4 coautor, la care se adaugă coordonarea a altor 7 alături de alte 20 în calitate de editor, prefațator, referent științific, studiu introductiv).

Lucrări:

Autor

• The Totalitarian Experiments in Romania. The Danube – Black Sea Canal, 1949-1953, Italian Academic Publishing, 2014, 211 pp, 7 maps. ISBN 978-88-98471-10-2;
• Revoluția română din decembrie 1989 în Dobrogea, București, Editura Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, 2011, pp. 295, cu o prefață de Prof.univ.dr. Ioan Scurtu și o postfață de Prof.univ.dr. Ion Calafeteanu;
• Rezistența armată din Dobrogea, 1945 – 1960, București, Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2004, pp. 410;
• Istoria Dobrogei în sec. XX: I. Canalul Dunăre - Marea Neagră, 1949-1953, București, Editura Mica Valahie, 2001, pp. 200, cu o prefață de prof. univ. dr. Ioan Scurtu, volum nr. 86 în colecția Academiei Române, Românii în istoria universală. The Romanians in World History, coordonator prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu;
• Evoluția Dobrogei între anii 1944-1964. Principalele aspecte din economie și societate, București, Editura Universității București, 2001, pp. 226, cu o prefață de prof. univ. dr. Ioan Scurtu;
• Dobrogea de la reforma agrară la colectivizarea forțată (1945-1957), Constanța, Editura Muntenia & Leda, 2001, pp. 277, cu o prefață de prof. univ. dr. Ioan Scurtu, volum nr. 93 în colecția Academiei Române, Românii în istoria universală. The Romanians in World History, coordonator prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu.

Coautor

• România, 1945-1989. Enciclopedia Regimului Comunist. Represiunea, F-O, Octavian Roske (coordonator), Colecția „Enciclopedii”, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2012, pp. 716;^[5]
• România, 1945-1989. Enciclopedia Regimului Comunist. Represiunea, Vol. 1 A-E, Octavian Roske (coordonator), Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2011, pp. 665;^[6]
• Propagandă, contrapropagandă și interese străine la Dunăre și Marea Neagră (1919-1939), vol. I, București, Editura Universității din București, 2003, pp. 343, cu o prefață de prof. univ. dr. Constantin Bușe, volum nr. 102 în colecția Academiei Române, Românii în istoria universală. The Romanians in World History, coordonator prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu;^[7]
• Programul și documentele în domeniul asigurării calității la Universitatea Ovidius Constanța, coordonator prof. univ. dr. Adrian Bavaru, autori: prof. univ. dr. Virgil Breabăn, conf. univ. dr. Eden Mamut, conf. univ. dr. Marian Cojoc, lector univ. dr. Teodora Maria Onciu, Constanța, Editura Ovidius University Press, 2003, pp. 260;

Coordonator

• Tătarii în istoria românilor, coordonator conf. univ. dr. Marian Cojoc, Edititura Muntenia, Constanta, 2004, isbn: 973-692-036-4, pp. 286;
• Gramsci și Sartre - mari gânditori ai secolului XX, (coordonatori: Gheorghe Stoica, Marian Cojoc, Răzvan Pantelimon, Enache Tușa) București, Editura ISPRI, 2007, pp.174;
• Comisia Bilaterală a Istoricilor din România și Federația Rusă, Sesiunea a –IX-a, ediție româno-rusă (coordonatori: dr. Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Marian Cojoc), Constanța, Editura Muntenia, 2005, pp. 276;

Marian Cojoc

Marian Cojoc în 2016

* 1961: Masaaki Mori (n. 12 iulie 1961) este un fost fotbalist japonez.

·         1962: Anca Constantinescu, politician român
* 1962: Julio César Chávez González (n. 4 iulie 1962, Ciudad Obregon[*], Mexic), cunoscut și sub numele de Julio César Chávez Sr., este un fost boxer profesionist mexican care a concurat între 1980 și 2005. Este considerat ca cel mai mare boxer mexican din toate timpurile și unul dintre cei mai mari boxeri din toate timpurile.

·         1965: Damian Florea, politician român
* 1966: Şahin Diniyev (în rusă Шахин Диниев; n. 12 iulie 1966, Beylaqan, RSS Azerbaidjană)^[1] este un antrenor de fotbal și fost fotbalist azer.
* 1966: Taiji Sawada, cu numele de scenă Taiji (în japoneză 沢田泰司 / Sawada Taiji, n. Ichikawa, 12 iulie 1966—d. Saipan, 17 iulie 2011^[3]) a fost muzician basist de hard rock și heavy metal japonez, membru al grupului X Japan din anul 1987 până în 1992. A lansat albume cu X Japan precum Vanishing Vision, Blue Blood și Jealousy, și cântece precum Kurenai, Standing Sex și Silent Jealousy.
Taiji a fost Loudness basist al trupei de heavy metal. Aceasta a fost urmată 1992-1994
* 1967: Cătălin Avramescu (n. 12 iulie 1967, Mizil, județul Prahova) este un filosof și un publicist român. Începând cu 17 ianuarie 2008, a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei președintelui Traian Băsescu.^[1].

Este doctor în filozofie al Universității din Bucuresti. Specialist în filozofie politică și morală, a susținut cursuri la București și la Helsinki și conferințe în Ungaria, Scoția, Canada și Austria. A publicat eseuri și studii de teorie politică și istoria ideilor, în special asupra intervalului secolelor XVII–XIX.

Cătălin Avramescu s-a născut la data de 12 iulie 1967, în orașul Mizil (județul Prahova). A urmat studii la Facultatea de Filozofie a Universității București (1986-1991), apoi cursuri de doctorat în Filozofie la aceeași universitate (1994-1998). A obținut titlul științific de doctor în filozofie cu o teză de dizertație asupra teoriei contractului social de la Hobbes la Rousseau.Este lector universitar și politicianist român contemporan.

În perioada 1992–1993, a fost Visiting Graduate Student la St Antony’s College din cadrul University of Oxford. În anul 1992 devine asistent asociat la Școala Națională de Științe Politice și Administrație, apoi asistent asociat la Academia de Studii Economice din București (1993-1994), cadru didactic asociat la Centrul de Științe Sociale din cadrul Universității București (1994), cadru didactic asociat la Școala Superioară de Jurnalism (1994-1996) și Visiting Lecturer la Department of Social Philosophy (Helsinki University) (2000 și 2007).

Începând din anul 2005, este lector la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, predând cursurile de istorie a gândirii politice, filozofie politică și etică.

În data de 12 iunie 2007, Președintele României, Traian Băsescu, l-a propus pe Cătălin Avramescu pentru postul de titular în cadrul Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune. Comisiile reunite de cultură și mass-media ale Parlamentului au respins propunerea președinției, cu 10 voturi împotrivă, 4 voturi pentru și cinci abțineri ^[2].

În perioada 1993-1994 a fost membru al redacției revistei "Sfera Politicii". În anul 2005 devine membru al Grupului de Dialog Social (GDS) și în 2007 directorul seriei "Idei politice fundamentale" de la Editura Nemira. A fost editorialist la ziarul Cotidėianul până în 2007, dată la care Robert Turcescu a preluat postul de director editorial al ziarului ^[3]. În prezent este editorialist la ziarul Bursa.

La data de 15 iunie 2011 a fost numit în funcția de ambasador în Finlanda și Estonia^[4] cu doar un vot în plus. "cu 16 voturi “pentru" și 15 “împotrivă". Nominalizarea lui Avramescu a fost de la început contestată, membrii comisiei parlamentare de avizare susținând că aceasta este una dintre numirile “politice" care nu vor putea fi acceptate. La acel moment, Avramescu era membru al cancelariei prezidențiale și un susținător public foarte vocal al contestatului și nepopularului (la acea dată) președinte Băsescu.

La data de 5 aprilie 2016 a fost rechemat din funcția de ambasador de către Președintele Iohannis

Cătălin Avramescu a fost implicat în timp în mai multe controverse. Una dintre controverse se referă la poziția asumata față de discuțiile pe tema ținutului secuiesc.^[6]

Avramescu a declarat într-o emisiune de televiziune că în Irak ar trebui folosite armele nucleare: "Tocmai puterea imensă a armelor nucleare este aceea care le face de nefolosit în teatrele de război actuale. Însă recurgerea la armele convenționale este de utilitate limitată împotriva unor grupuri decise să macine inamicul prin lupte de gherilă, terorism și propagandă. De aceea, amenințarea proliferării trebuie contracarată prin recurgerea la altă generație de arme nucleare care să înlăture tabuul nuclear și care să facă posibilă intervenția la distanță fără riscul angajării unor trupe înarmate convențional. Această generație de arme nucleare există deja: este vorba de armele tactice cu neutroni care nu au dezavantajul căderilor radioactive și suflul exrtrem de destructiv. Ele pot elimina inamicul de pe o rază redusă lăsând în picioare clădirile. Cu aceste arme, o campanie confuză și prelungită în genul celei din Irak nu ar fi necesară. Mai rămâne ca democrațiile să-și depășească reținerile impuse de propria imaginație morală

·         1967: John Petrucci, chitarist, cântăreț, compozitor american (Dream Theater)

·         1969: S-a nascut Lisa Nicole Carson, actrita americana. 
* 1973: Veronica Gușă de Drăgan (n. 12 iulie 1973, Turda, județul Cluj) este o femeie de afaceri română, văduva lui Iosif Constantin Drăgan.

După moartea soțului său, Veronica Drăgan a devenit cea mai bogată româncă.^[1] Potrivit clasamentului Forbes România din anul 2010, Veronica Drăgan are o avere estimată la circa 900 de milioane de euro.^[1]

Moștenire

Deține Grupul Drăgan, care include ButanGas, Fundația Drăgan, Fundația General Ștefan Gușă, editura Nagard, cotidienele locale Renașterea Bănățeană și Redeșteptarea, televiziunea Ten TV, Universitatea Europeană Drăgan, clinica medicală Veroniki Life și galeria de artă Veroniki Art.

Reorganizarea holdingului

La un an de la decesul soțului, ea a decis să mute tot businessul de familie într-o nouă structură, denumită Veroniki Holding SpA.^[2] Astfel, pe lângă Butan Gas (grup industrial cu activități în Italia, Albania, Serbia, Grecia, Bulgaria și România și o cifră de afaceri a Butan Gas România estimată la circa 70 de milioane de euro), din grup face parte acum și Romconstruct Top, companie achiziționată pentru dezvoltarea unui parc eolian în Siliștea, Constanța

·         1973: S-a nascut Christian Vieri, fotbalist italian. 
* 1974: Gregory Helms (n. 12 iulie 1974) este un wrestler american ce activează în prezent în divizia SmackDown! a promoției World Wrestling Entertainment. Este wrestlerul care a avut cel mai lung parcurs ca și campion al categoriei Cruiserweight din istorie. Este un foarte bun prieten cu Matt Hardy & Jeff Hardy și Shannon Moore deoarece toți 4 sunt din North Carolina și au făcut școala de wrestling împreună. Gregory Helms a debutat în WCW sub numele de "Sugar" Shane Helms unde a câștigat centura WCW Cruisereweight și WCW Hardcore alături de Shannon Moore. Și-a făcut apariția în WWE în anul 2002 și a câștigat centura hardcore și europeană o dată și de 2 ori centura pe echipe cu Kane și Rosey, și de 2 ori centura cruiserweight.
* 1976: Petru Vladimir Bălan (n. 12 iulie 1976, Suceava) este un jucător românde rugby în XV. Evoluează pe postul de pilier (prop) sau de taloner (hook). Nu are nici o rudenie cu Bogdan Bălan, și el un pilier român
* 1977: Brock Edward Lesnar (n. 12 iulie 1977) este un sportiv american, cunoscut mai ales pentru cariera sa ca wrestler în promoția World Wrestling Entertainment. Actualmente practică wrestling în WWE și este fostul campion la categoria grea din UFC (Ultimate Fighting Championship).
* 1978: Christopher John „Topher” Grace (n. 12 iulie 1978)^[1][2][3] este un actor american. Este cunoscut pentru interpretare lui Eric Forman din sitcomul That '70s Show, Eddie Brock/Venom în filmul Spider-Man 3regizat de Sam Raimi, Carter Duryea în filmul Șef, și puțin mai mult! și Edwin în filmul Predators din 2010.

Topher Grace

Grace at the Tribeca premiere of The Giant Mechanical Man in 2012

* 1978: Mayte Michelle Rodriguez (n. 12 iulie 1978), cunoscută mai ales ca Michelle Rodriguez, este o actriță, scenaristă și disc jockeyamerican,^[2] cunoscută mai ales pentru rolurile sale în filme precum Girlfight, The Fast and the Furious, Resident Evil, Battle: Los Angeles, Machete, S.W.A.T., precum și pentru distribuția în serialul de televiziune Lost.

Michelle s-a născut în Bexar County, Texas, fiica lui Carmen Milday și a lui Rafael Rodriguez, orginar din Puerto Rico, care a servit în armata americană. S-a mutat în Republica Dominicană la vârsta de opt ani, împreună cu mama ei, la unsprezece ani ajungând în Puerto Rico. A fost dată afară din școală, susținând însă examenul GED.

În jurul anului 2001 Michelle Rodriguez s-a întâlnit cu colegul de platou din The Fast and The Furious, Vin Diesel.^[3] Doi ani mai târziu se întâlnește cu iubitul cântăreței Kylie Minogue, Oliver Martinez, cu care a fost văzută la una dintre petrecerile lui Puff Daddy. În anul 2006 începe o relație cu actorul irlandez Colin Farrell, fost coleg în filmul S.W.A.T..

În 2006 a mărturisit pentru revista Cosmopolitan că nu este lesbiană, dar că a „experimentat ambele sexe”.^[4] Este fotografiată în anul 2007 din nou cu Oliver Martinez, de această dată cei doi cinând la Hotelul Chateau Marmont.

Michelle Rodriguez

Michelle Rodriguez în 2009

* 1980: Irina Embrich (nume de fată Irina Zamkovaja n. 12 iulie 1980, Tallinn) este o scrimeră estonă specializată pe spadă.
* 1982: Antonio Cassano (născut 12 iulie 1982) este un fotbalist italian.
* 1982: Petar Jovanović (n. 12 iulie 1982, Tuzla, Iugoslavia, actuala Bosnia-Herțegovina) este un jucător de fotbal de origine sârbă. Și-a făcut debutul în Liga I în anul 2005, pentru echipa FC Vaslui la care a jucat până în 2012. A mai evoluat la clubul CSMS Iași.
* 1983: Predrag Vujadinović (n. 12 iulie 1983, în Vrbas)^[1] este un handbalist sârbcare joacă pentru HC Dobrogea Sud Constanța pe postul de extremă stânga. În trecut, el a fost component al echipei naționale a Serbiei.
* 1984: Rami Sebei (12 iulie 1984) este un wrestler profesionist canadiande origine siriană, mai cunoscut sub numele său de scenă El Generico. Este renumit pentru aparițiile sale în Ring of Honor și Wrestling Guerrilla, precum și pentru stilul său mexican de lupte, și fraza lui "¡Olé!". În prezent lucrează pentru WWE sub numele Sami Zayn. A fost de două ori campion mondial după ce a câștigat de două ori Campionatul Mondial din PWG. Este, de asemenea, cunoscut pentru a fi o dată Campion NXT.
* 1985: Paulo Vitor Barreto (n. 12 iulie 1985 la Rio de Janeiro) este un atacant brazilian liber de contract.
* 1985: Maurice Junior Dalé (n. 12 iulie 1985, Martigues, Franța) este un fotbalist francez de etnie ivoriană aflat sub contract cu echipa FC Nantes.
* 1985: María Belén Pérez Maurice (n. 12 iulie 1985, San Nicolás, provincia Buenos Aires) este o scrimeră argentiniană specializată pe sabie, campioana panamericană în 2014.
* 1989: Dumitru Captari (n. 12 iulie 1989, Chișinău) este un halterofil româncare în trecut a concurat pentru Republica Moldova. În prezent participă la probele de 77 kg.
* 1989: Phoebe Jane Elizabeth Tonkin^[2] (n. 12 iulie 1989,^[2][3] Sydney, Australia) este o actriță și model din Australia. Ea este cel mai bine cunoscută pentru rolul lui Cleo Sertori în serialul H₂O: Adaugă apă.

Phoebe Tonkin s-a născut in anul 1989 în Sydney, iar la vârsta de 4 ani a urmat diverse cursuri de dans cum ar fi: baletul, hip-hop, contemporan, disco ș.a.m.d. Phoebe a urmat cursuri de actorie la Australian Theatre for Young People (ATYP) la Warf Theatre la vârsta de 12 ani. Cursurile au inclus și Shakespeare, Script to Stage, Clowning Around și Musical Theatre. Desigur știa de când era foarte mică să citească Shakespeare.

Învățând la școala Qweenwood din Balmoral, cunoscută pentru abilitățile ei excelente în dramă, ea a luat cursuri particulare de actorie și a fost mereu implicată în producțiile școlii, acestea ar fi: Antigone, White Crane și Venetian Twins. În fiecare an, Phoebe participă la festivalul Shakespeare, câștigând finala în 2005 în Midsummer Nights Dream. La vârsta de 16 ani, fiind cea mai tânără din producția H2O, Phoebe a câștigat rolul lui Cleo. Desigur, a depus mult efort pentru a se antrena la înot, deoarece nu înota prea bine.

Prima apariție a lui Phoebe este în serialul australian numit H₂O: Adaugă apă, unde joacă rolul lui Cleo, una dintre personajele principale.

Pe data de 20 octombrie 2007, Phoebe a fost prezentă la gala Nickelodeon UK Kids Choice Awards, unde a prezentat premiul la cea mai bună trupă, alături de Cariba Heine și Claire Holt. A apărut în 2 episoade din „Packed to the rafters”, iar acum filmează pentru filmul „Tomorrow, when the war began”.

Este de asemenea și model, a fotografiat pentru diferite cataloage și reviste, cum ar fi Girlfriend.

Phoebe Tonkin

* 1990: Tiago Manuel Dias Correia, cunoscut ca Bébé (n. 12 iulie 1990, Agualva-Cacém, Portugalia), este un atacant aflat sub contract cu SD Eibar.
* 1991: Željka Nikolić (n. 12 iulie 1991, în Priboj, RSF Iugoslavia)^[1] este o handbalistă din Serbia care joacă pentru echipa românească SCM Craiovape postul de extremă dreapta.
* 1991: Nwankwo Obiora (n. 12 iulie 1991, Kaduna, Nigeria) este un fotbalistnigerian care evoluează la echipa Levadiakos pe postul de mijlocaș.
* 1992: Liviu Teodorescu (n. 12 iulie 1992, București) este un cântăreț, compozitor și actor român, devenit cunoscut în urma participării la emisiunea-concurs Vocea României.
Liviu Teodorescu s-a născut pe 12 iulie 1992, în București, fiul lui Mircea Teodorescu. În 2006, Teodorescu a participat la Eurovision-ul copiilor, unde a făcut parte din grupul "Numai cu acordul minunilor". În 2011 a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București și a fost admis la Conservator, secția Compoziție muzică ușoară.

În 2011, Teodorescu a participat în primul sezon al emisiunii Vocea României, unde a fost în echipa lui Marius Moga. ^[1]

După participarea la Vocea României, în martie 2012, Teodorescu a fost invitat să joace în serialul Pariu cu viața, unde a interpretat propriul rol, intrând totodată și în trupa Lala Band.^[2][3] În aprilie 2012, Teodorescu a compus piesa "Little bit of love" special pentru serialul de la Pro TV.

În 2013, Teodorescu a părăsit Lala Band.^[4][5] După plecarea din trupă, Teodorescu a lansat melodia, "Ești piesă", care s-a bucurat de un mare succes în rândul fanilor. Aceasta a fost compusă de Marius Moga și produsă în studioul deMoga Music ^[6][7] Mai târziu, Teodorescu a colaborat cu Andra pentru piesa "Așa e dragostea"^[8][9]. Tot în 2014, artistul a lansat și single-ul "Un loc în viața ta" marca deMoga Music, iar videoclipul, în regia lui Iulian Moga^[10]

În 2015, Teodorescu a colaborat cu Robert Toma și Adda pentru piesa "Tot ce-a mai rămas".^[11][12]După această colaborare, Teodorescu a lansat două piese: "În brațele tale", cu care a intrat în Top 5 pe Youtube, la doar câteva zile după lansare^[13][14] și "Târziu".^[15]

În 2016, Teodorescu a câștigat cel de-al nouălea sezon al emisiunii-concurs Te cunosc de undeva!^[16][17] Tot în acest an, artistul a lansat piesele "Dor de ea"^[18], "Gelos"^[19] și "Cine m-a pus".^[20][21] Teodorescu a colaborat cu fratele acestuia, Matei Teodorescu și cu Adda pentru piesa "Matematica iubirii"^[22][23] dar și cu Sore pentru piesa "Adu-mi aminte să te uit", compusă în studiourile HaHaHa Production. Textul piesei a fost scris de Sore, Teodorescu și Robert Toma.^[24]

În 2017, Teodorescu, împreună cu dansatoarea profesionistă Marica Derdene, s-a clasat pe podium în cadrul emisiunii-concurs Uite cine dansează!

Liviu Teodorescu

Liviu Teodorescu într-un interviu pentru Zona IT (2017)

* 1993: Ștefania Vătafu (n. 12 iulie 1993,^[1] România) este o jucătoare română de fotbal pe postul de mijlocaș. În prezent joacă pentru Olimpia Cluj în Superliga română.^[2] A jucat în Liga Campionilor cu CFF Clujana și CFF Olimpia Cluj.
* 1995: Luke Paul Hoare Shaw (n. 12 iulie 1995) este un fotbalist englez care joacă pentru Manchester United și echipa națională de fotbal a Angliei pe postul de fundaș stânga.
* 1996: Constantin Adam (n. 12 iulie 1996, Călărași) este un canotor român.
* 2000: Vinícius José Paixão de Oliveira Júnior (n. 12 iulie 2000, São Gonçalo), cunoscut ca Vinícius Júnior sau Vinícius Jr, este un fotbalist profesionist brazilian. Evoluează (2018/2019) ca atacant la clubul spaniol Real Madrid.

Decese

·         1536: A incetat din viata umanistul olandez Erasmus din Rotterdam, teolog si erudit olandez, unul dintre cei mai insemnati umanisti din perioada Renasterii si Reformei din secolele al XV-lea si al XVI-lea. 
S-a nascut la 27 octombrie 1466, in Rotterdam, Olanda. Fiu nelegitim al preotului Roger Gerard, a frecventat cursurile unor scoli monahale din Deventer si s’Hertogenbosch iar, dupa moartea tatalui sau, a intrat in manastirea ordinului Augustinilor din Steyn, in apropierea orasului Gouda. A devenit preot in anul 1492, lucrand ca secretar al episcopului din Cambrai. A fost trimis la Paris, unde s-a dedicat studiului literaturii grecesti clasice, dupa care a plecat intr-un pelerinaj in Europa. In drumurile sale l-a cunoscut pe Thomas Morus si a sustinut cursuri la Universitatea din Cambridge. Prin pozitia sa critica fata de Biserica Catolica, a fost considerat precursor al reformei religioase. S-a stabilit in Basel, Elvetia, oras pe care l-a parasit doar in timpul reformei lui Ulrich Zwingli. 
Fiu nelegitim al preotului Roger Gerard, Erasmus frecventează școlile severe ale ordinelor monahale din Deventer și s'Hertogenbosch iar, după moartea tatălui său, intră în mănăstirea ordinului augustinian din Steyn, în apropierea orașului Gouda. După ce a devenit preot în anul 1492, lucrează ca secretar al episcopului din Cambrai, care îl trimite la Paris, unde începe studiul teologiei și filozofiei scolastice. În acest timp, dezvoltă tot mai mult o atitudine critică față de rigiditatea dogmelor religioase și obține dispensa de viață în mănăstire, consacrându-se studiului limbii și filozofiei grecești clasice. Începând din anul 1499, întreprinde numeroase călătorii în Franța, Anglia, Italia și Elveția unde intră în contact cu cele mai importante centre și personalități culturale ale timpului, ține lecții și conferințe, are posibilitatea să studieze vechi manuscrise. În Anglia cunoaște pe Thomas Morus și predă la Universitatea din Cambridge, în Italia devine prieten cu tipograful și editorul venețian Aldo Manuzio iar Universitatea din Torino îi decernează titlul de Doctor în Teologie. În anii 1514-1521 trăiește în Basel (Elveția), părăsește însă orașul în timpul reformei lui Ulrich Zwingli, revine mai târziu la Basel, unde își sfârșește zilele la 12 iulie1536.

Erasmus a dedicat cea mai mare parte a operelor sale problemelor religioase. Devine cunoscut, în 1500, cu "Collectanea adagiorum", o colecție de proverbe și zicale latine și din Biblie, "Enchiridion militis christiani" ("Manualul combatantului creștin", 1503). Opera cea mai importantă este "Encomium moriae"sau "Laus Stultitiae" ("Elogiul nebuniei", 1509), dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa teologiei scolastice, imoralității clerului și a curiei catolice, în același timp apologie a pasiunii exaltate ("nebuniei") a adevăratului creștin care-și dedică viața credinței. Erasmus înțelege credința creștină ca o acceptare nedemonstrabilă - împotriva și mai presus de necesitatea oricărei rațiuni - a lui Dumnezeu devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor și învie din morți prin el însuși. Pentru aceasta trebuie schimbată formația clasică a teologilor și literaților, lipsiți de sensibilitatea cerută de scriptura evanghelică. Aceste lucrări, în care Erasmus trimite la studiul izvoarelor originare ale creștinismului, au făcut să fie considerat deschizător de drum al reformei protestante, deși el a rămas tot timpul un catolic consecvent, cu toată apropierea de pozițiile teoretice reformiste. Atacurile sale împotriva erorilor autorităților ecleziastice și superstițiilor i-au adus învinuirea de protestantism din partea Vaticanului, Erasmus își ilustrează însă clar poziția ideologică în opera "De Libero Arbitrio" (1524), care conține o critică severă a concepțiilor lui Martin Luther asupra lipsei de libertate a deciziilor omului, admițând însă necesitatea unei înnoiri a moravurilor bisericești.

Erasmus în camera sa de studiu - Gravură de un maestru necunoscut

În anii 1517-1524 traduce în limba latină ("Novum instrumentum omne") versiunea greacă a Noului Testament, traducere însoțită de comentarii critice, superioară ca stil și fidelitate în comparație cu Vulgata (Versiunea latină oficială a Bibliei) aflată în circulație. Această traducere i-a servit și lui Luther ca bază pentru transcrierea în limba germană a Bibliei.

Lupta lui Erasmus împotriva ignoranței, superstițiilor și structurilor autoritare tradiționale a fost caracterizată prin convingerile sale umaniste, în special prin credința în necesitatea libertății spirituale. Cu toate că după moartea sa, în perioada Contrareformei, operele sale au fost înscrise pe Indexul cărților interzise prin hotărârile Conciliului de la Trent (1545-1563), Erasmus a exercitat - ca figură centrală a umanismului - o mare influență asupra istoriei culturii europene.

Erasmus din Rotterdam

Erasmus din Rotterdam - portret de Hans Holbein (Tânărul)

·         1645: Mihail I al Rusiei (n. 1596)

·         1712: Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece frații săi Robert și Oliver au murit înaintea morții tatălui lor.

Richard a fost Lord Protector mai puțin de nouă luni, între 3 septembrie1658 și 25 mai 1659.

Richard Cromwell

·         1742: Evaristo Felice Dall'Abaco, compozitor italian (n. 1675)

·         1797: Inceteaza din viata scriitorul Ienachita Vacarescu (n.17840), aparținător al vechii familii boierești, familia Văcărescu si precursor al iluminismului romanesc, al carui Testament poetic este mereu valabil “cresterea limbii romanesti si-a patriei cinstire”. Este al doilea român după Dimitrie Cantemir, care scrie o istorie a Imperiului Otoman. Este autorul celei dintâi gramatici românești tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde și un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale. Poezia sa, redusă ca dimensiuni și predominant erotică, e scrisă în maniera neoanacreontică a epocii, dar folosește și evidente sugestii folclorice.

* 1804: Alexander Hamilton (n. 11 ianuarie 1755 ori 1757 – d. 12 iulie 1804) a fost un politician, om de stat, finanțist și intelectual american, fondator al Partidului Federalist din Statele Unite. Hamilton a fost unul dintre cei mai buni specialiști în drept constituțional ai timpului său, fiind un delegat influent la Convenția Constituțională de redactare a ConstituțieiStatelor Unite, unul din cei doi creatori majori ai Federalist Papers, Actelor Federaliste, prima constituție a țării. Hamilton a explicat Constituția Statelor Unite cetățenilor sceptici ai New York-ului, rămânând o sursă standard a semnificației documentului.

Alexander Hamilton a fost de asemenea primul secretar al TrezorerieiStatelor Unite ale Americii, membru al primului guvern federal al țării sub președinția lui George Washington.

Hamilton este privit de istorici ca unul dintre cei mai eficienți și fervenți susținători, dintre toți Founding Fathers, a modernizării națiunii prin folosirea puterii federale ca forța unificatoare. De asemenea, a argumentat valid și pertinent în favoarea unei interpretări elastice a Constituției, respectiv a adus dovezi clare de menținere a unui echilibru financiar stabil al țării prin finanțarea deficitului statelor, precum și a deficitului statului federal prin intermediul unor legi speciale ale Congresului, a Băncii Federale (numită atunci First Bank of the United States) și prin asigurarea unui debit constant de venituri federale prin tarifele aplicate produselor importate. Toate acestea le vedea rezolvate și prin implicarea tuturor oamenilor bogați ai națiunii, potențiali investitori, respectiv prin crearea unei sistem solid de bănci, legate de banca federală.

În afacerile externe, Hamilton a admirat maniera britanicilor de a-și conduce propria lor diplomație, fiind total contra metodelor și stilului politicienilor generați de Revoluția Franceză. În timpul președenției celui de-al doilea președinte al Statelor Unite, John Adams, s-a întors în arena politică în 1798 pentru reorganizarea armatei necesară apărării țării împotriva francezilor; deși aceeași armată a fost folosită ulterior, de același Hamilton, pentru amenințarea statului Virginia.

Viziunea extrem de avansată a lui Hamilton asupra dezvoltării națiunii americane cuprindea existența unor puternice forțe de apărare, ajutor pentru o industrie aflată în stadiul infantil, o situație solidă a finanțele țării bazată pe un deficit bugetar controlat implicând participarea tuturor oamenilor bogați ai națiunii și crearea unui sistem bancar puternic.

Eseul său economico-politico-social Report on Manufactures ("Raport despre fabricanți") a imaginat Statele Unite ale viitorului ca o națiune puternic industrializată deși ceea ce era atunci tânăra republică federală era doar o țară aproape total rurală. Hamilton a refuzat orientările de tip local, agricol și, mai ales, orientarea spre existența suverană a drepturilor statelor, toate propuneri ale "eternului rival" Thomas Jefferson.

Alături de prietenul său John Jay a fost unul dintre cei mai fervenți oponenți ai sclaviei. În timpul Războiului revoluționar american s-a adresat Congresului Continental în scris, susținând un plan al unui prieten de-al său care propunea emanciparea slavilor, educarea lor și înrolarea în armata revoluționară care lupta contra britanicilor. Oricum, statul Carolina de Sud a rămas "faimos" prin acordarea unui clar veto propunerii. S-a opus comerțului cu sclavi, fiind co-fondatorul și președintele celei de-a doua societăți aboliționiste a țării. Deși există niște "umbre" asupra viziunii rasiale a lui Hamilton, întrucât nu era un adept al egalitarismului ne-echivoc, concepția sa era una dintre cele mai progresiste ale timpului său, a fost concluzia istoricului James Horton.^[1]

Hamilton este fondatorul primului partid politic din Statele Unite, Federalist Party, pe care l-a dominat până la moartea sa. Partidul a avut un rol important în unirea tuturor iubitorilor unui guvern federal central puternic, primind atât sprijin federal cât și sprijin din partea unor editori de ziare, așa cum erau John Fenno și Noah Webster, care subliniau poziția lui Hamilton, combătând-o pe cea a opozanților.

Alexander Hamilton

Portret al lui Alexander Hamilton de John Trumbull, 1792

·         1850: A murit inginerul inventator britanic Robert Stevenson. A inventat printre altele dispozitivul pentru producerea luminilor intermitente şi fulgerătoare şi hidroforul; (n. 1772).

·         1885: A decedat generalul roman Mihail Cristodulo Cerchez, erou al Războiului pentru Independenţa Romaniei; (n. 1839). A condus trupele române în Războiul de Independență de la 1877 la Grivița, Bucov, Opanez, Smârdan, Plevna, Vidin.

·         1887 - A murit Aaron Florian, istoric. A realizat prima periodizare şi a tras atenţia asupra ştiinţelor auxiliare ale istoriei (genealogia, heraldica, numismatica, epigrafia, diplomatica, ştiinţa sigiliilor) (n.21.01.1805).

* 1892: Cyrus West Field (n. 30 noiembrie 1819–12 iulie 1892) a fost un om de afaceri american care, împreună cu alți anteprenori, a fondat Complania Atlantică de Telegrafie și a pus în 1858 primul cablu telegrafic care traversa Oceanul Atlantic.

Field s-a născut în Stockbridge, Massachusetts avându-l ca tată pe clerul David Dudley Field și ca frați pe David Dudley Field II, Henry Martyn Field, și Stephen Johnson Field. La vârsta de 15 ani s-a mutat în New York, unde a lucrat în cel mai mare centru comercial din oraș,^[1]dar după trei ani s-a întors în Stockbridge, urmând ca în 1840 să se stabilească din nou în New York.

Field a investit în industria hârtiei și prin vânzarea actiunilor și obligațiunilor a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din oraș. Profiturile i-au permis să se pensioneze la 34 de ani, cu o avere de 250.000 de dolari, și să cumpere o casă în Gramercy Park.^[1] În anii 1850 a finanțat expediția lui Frederic Edwin Church în Anzi care i-au oferit pictorului destulă inspirație vizuală. Prin dăruirea unor dintre cele mai cunoscute picturi ale Bisericii, Field a sperat să atragă investitori în America de Sud pentru a sprijini societățile sale de acolo.

După și-a întors atenția spre telegrafie. Împreună cu Peter Cooper, Abram Stevens Hewitt, Moses Taylor și Samuel F.B. Morse, în 1854 a instalat o line de telegraf de 400 de mile care făcea legătura între St. John's, Newfoundland și Labrador cu Nova Scotia. În următorul an a format Complania Americană de Telegrafie și a început să cumpere alte companii, centralizându-le într-un sistem consolidat de la Maine la Coasta Golfului; sistemul era al doilea ca mărime după Western Union.^[1]

În 1857, după obținerea de finanțări în Anglia și susținerea guvernelor americane și britanice, Atlantic Telegraph Companya întins primul cablu transantlantic cu ajutorul unui platou submarin de mică adâncime între Irlanda și Newfoundland.^[1] A fost inaugurat oficial pe 16 august 1858 de Regina Victoria, care i-a transmis președintelui James Buchanan un mesaj în Codul Morse. S-a defectat după trei săptămâni, și nu a fost reconectat până în 1866.^[1][2]

Activitățile sale l-au adus în centrul atenției, făcând cunoștință cu mai multe personalități de pe ambele părți ale Atlanticului, prinre care și William Ewart Gladstone, ministru de finanțe englez. Dialogurile cu Gladstone au fost importante în Războiul Civil American, când a primit trei scrisori de la Gladstone între 27 noiembrie 1862 și 9 decembrie 1862.^[3]

În 1866, Field a întins un nou cablu trans-atlantic mai durabil care furniza comunicare aproape instantanee peste Atlantic. În decembrie 1884, Canadian Pacific Railway a redenumit Field, British Columbia, Canada în onoarea sa. Investițiile roaste de la sfârșitul vieții l-au adus la faliment. Bad stânga Field stare de faliment la sfârșitul vieții sale.

În timpul Crizei din 1857, afacerea cu hârtie a fost suspendată și s-a mutat în Gramercy Park, Peter Cooper.^[4]

La data de 26 august 1858, Field s-a întors în Great Barrington, Massachusetts, anunțând finalizarea cablului telegrafic transantlantic ^[5]

Field și soția sa, Maria Bryan Stone au avut șapte copii. Cyrus Field Road, în Irvington, New York, unde a murit, este numit după el. Ardsley, New York a fost numit după familia lui Field.

Cyrus West Field

Cyrus West Field (c.1858)

·         1905: A decedat istoricul roman Gheorghe Popovici, membru corespondent al Academiei Române; (n. 1863).

·         1910: Charles Stewart Rolls, constructor american de automobile și aviator (n. 1877)
* 1923: Ernst Otto Beckmann (n. 4 iulie 1853 – d. 12 iulie 1923) a fost un chimist și farmacist german, recunoscut pentru inventarea termometrului Beckmann și pentru descoperirea reacției de transpoziție Beckmann

Ernst Otto Beckmann

·         1935: Alfred Dreyfus, ofițer francez, personajul central în afacerea Dreyfus (n. 1859)

·         1945: Lipót Ács (Lipót Auerbach), scriitor, designer, pedagog maghiar (n. 1868)
* 1949: 

·         1961: A murit scriitoarea canadiana Mazo de la Roche( n.15 ianuarie 1879 ) autoare a 23 de romane si mai mult de 50 povestiri, 13 piese de teatru şi multe alte scrieri. Romanele sale din seria “Jalna” s-au vandut in milioane de exemplare în 193 de ediţii în engleză şi 92 de ediţii străine.

·         1966: Daisetz Teitaro Suzuki, un învățat al școlii Rinzai (n. 1870)
* 1973: Lon Chaney, Jr. (10 februarie 1906 – 12 iulie 1973), născut Creighton Tull Chaney, fiul celebrului actor de film mut Lon Chaney, a fost un actor american cel mai notabil pentru rolul lui Larry Talbot în filmul din 1941 The Wolf Man și în diferite alte filme crossover. De asemenea a portretizat alți monștri cum ar fi Mumia, Monstrul lui Frankenstein sau Contele Alucard în numeroase filme de groază produse de Universal Studios. Este, de asemenea, notabil pentru portretizarea lui Lennie Small în Of Mice and Men.

Inițial menționat în filme ca Creighton Chaney, el a fost ulterior prezentat pe generice ca "Lon Chaney, Jr." din 1935. Chaney a fost de origine engleză, franceză și irlandeză.

Lon Chaney

* Alexandru Bidirel (n. 5 decembrie 1918,^[1] Ciprian Porumbescu, Suceava^[2] - d. 12 iulie 1985, Suceava)^[3] a fost un rapsod popular instrumentist din Bucovina, virtuoz al viorii^[4] (după o altă sursă, s-ar fi născut la Capu Codrului)^[3]

A fost apreciat de către muzicienii și cercetătorii fenomenului muzical din arealul românesc, drept etalon al conduitei stilistice și artistice în ce privește interpretarea la vioară, a muzicii tradiționale bucovinene

A provenit dintr-o familie de lăutari^[3] din sudul Bucovinei cu vechi tradiții muzicale, printre membrii acesteia numărându-se Ionică Bidirel-Nagâț și Vasile Bidirel (și ei mari nume ale artei muzicale interpretative),^[6] fiind conform declarațiilor sale, nepot al lăutarului Grigore Vindereu din Suceava.^[7]

A locuit la Suceava. Fiul său, Dragoș Bidirel, a devenit un reputat pianist

Lăutar profesionist, și-a lăsat amprenta asupra tezaurului folcloric bucovinean prin modalitățile sale de exprimare, perfect pliate pe zona sa folclorică în baza unei tehnici violonistice, susținute de o viziune individuală de mare valoare.^[8] Bidirel, zis și „ultimul lăutar al Bucovinei”,^[1] s-a impus astfel în domeniul tradițiilor violonistice populare,^[9] dezvoltând o manieră de interpretare inedită, apropiată de interpretarea cultă, fără însă a denatura creația populară.^[10] Performanțele sale individuale s-au dovedit importante pentru întreaga cultură autohtonă, Bidirel alăturându-se celor care au contribuit atât la exportarea tezaurului folcloric autohton, peste granițe, cât și celor carea prin repertoriile lor, au mediat relația dintre muzica tradițională și cea clasică.^[11]

S-a remarcat și prin introducerea unor elemente noi de interpretare împrumutate din practica altor stiluri muzicale, precum cele de café-concert sau de muzică clasică.^[8] Anul 1974, când a întegistrat la Electrecord alături de orchestra Ansamblului de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava un LP cu 20 de melodii,^[5] poate fi considerat punctul culminant al carierei sale.^[12]

Deși i s-a propus să se mute în București, ca primă vioară la Orchestra Națională Radio, violonistul a refuzat, pentru că nu ar fi fost posibil să-și aducă și familia în Capitală.

Alexandru Bidirel

Alexandru Bidirel în 1969

·         1986: George Calboreanu (n. 3 ianuarie 1896, Turnișor, Sibiu - d. 12 iulie1986, București ) a fost un actor român de teatru și film.

Născut în 1896, George Calboreanu a debutat pe scenă la Iași, în stagiunea 1917 - 1918, ca elev al ilustrei actrițe Aglae Pruteanu. A debutat ca actor profesionist la Cluj-Napoca. Aici a fost premiat și a obținut o bursă de studii la Viena. A debutat ca actor bucureștean în compania Bulandra. Și, în sfârșit, și-a făcut intrarea la Național, la 30 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituției - de care nu s-a mai despărțit.^[1]

A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje românești, manifestând încredere față de scriitorii tineri și generozitate. A jucat rolul lui Chirică din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, demersul său scenic, fiind decisiv în impunerea comediei (1927). L-a interpretat pe Spirache Necșulescu în Titanic Vals de Tudor Mușatescu (1932). Apoi, Idolul și Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu (1934), Marele duhovnic și Glafira de Victor Eftimiu, Borgia de Alexandru Kirițescu, Meșterul Manole de Lucian Blaga, Maestrul de Mircea Ștefănescu, Letopiseți de Mihail Sorbul, Ovidiu de Nicolae Iorga și altele, de Paul Prodan, Ticu Arhip, Caton Theodorian^[1].

Una din marile reușite ale carierei sale a fost rolul lui Ștefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București, dând o efigie modernă personajului dramatic, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generațiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara^[1].

George Calboreanu i-a mai zămislit, în ultimii patruzeci de ani, pe Petru Arjoca din Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Ion Vodă cel Cumplit din piesa omonimă a lui Laurențiu Fulga, Vlaicu-Vodă a lui Davila, a dat substanță unor eroi din piese moderne de Horia Lovinescu, Aurel Baranga, N. Moraru și alții.

A avut, din totdeauna, o uimitoare capacitate de întruchipare în tragedie, fie în dramaturgia barocă - Regele Lear sau Iulius Cezar de Shakespeare - fie în drama romantică - Hoții de Schiller, Lorenzaccio de Alfred de Musset. Dar în egală măsură a strălucit în comedie; stau marturie rolurile din Căsătoria de Gogol, Bădăranii de Goldoni, Medicul în dilemă și Maior Barbara de Shaw.

A trecut, fără dificultăți, prin partituri complexe ale repertoriului modern, de la Bologa din Pădurea spânzuraților la eroi ai lui Pirandello. Karel Čapek, Tennessee Williams. O realizare importantă a fost Galileu de Brecht, la Teatrul Radiofonic.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”^[2] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[3]

De asemenea (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului.

Filmografie:

• Brigada lui Ionuț (1954)
• Bădăranii (1960) - jupân Simon
• Setea (1960)
• Omul de lângă tine (1961)
• Lupeni 29 (1962)
• Lumina de iulie (1963)
• Străinul (1964) - senatorul Varga
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• Neamul Șoimăreștilor (1965) - Moș Mihu
• Șopârla (1966)
• Legenda (1968)
• Frații (1970)
• Frații Jderi (1974) - starostele Nechifor Căliman
• Ultimele zile ale verii (1976)

George Calboreanu

·         1999: Mircea Nedelciu, prozator și eseist român (n. 1950)

·         2004: Mioara Avram (n. 4 februarie 1932, Tulcea, d. 12 iulie 2004, București) a fost o lingvistă română. De-a lungul mai multor decenii a avut un rol esențial în analiza, normarea și popularizarea diferitelor aspecte din gramatica limbii române, mai cu seamă în domeniul ortografiei. A condus Sectorul de gramatică al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din București al Academiei Române.

Mioara Avram s-a născut în Tulcea unde a absolvit în 1949 cursurile liceale în cadrul Liceului Mixt^[1], sub îndrumarea atentă a mamei sale, Măndița Grigorescu, profesoară de limba română. A urmat apoi cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1953. Activitatea sa la Institutul de Lingvistică al Academiei Române a început din anii studenției și avea să continue până după pensionare.

S-a căsătorit cu foneticianul și etimologul Andrei Avram și a avut trei fii: Alexandru, Andrei și Petru.

Teza de doctorat a Mioarei Avram, Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în limba română, a fost publicată în 1960. În anii care au urmat a colaborat cu mari lingviști, precum Alexandru Graur și Laura Vasiliu, la lucrări fundamentale de gramatică a limbii române:

• Gramatica limbii române, două ediții: 1954, 1963, cunoscută mai ales sub numele „Gramatica Academiei”;
• Formarea cuvintelor în limba română, trei volume: 1970, 1978, 1989;
• Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982;
• Anglicismele în limba română actuală, București, Editura Academiei, 1997 (în colaborare cu Marius Sala).

Ca unic autor a publicat o serie de alte lucrări, precum:

• Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în limba română, Editura Academiei, 1960 (pentru care a primit Premiul „B. P. Hasdeu“ al Academiei Române)
• Gramatica pentru toți, ediția I, București, Editura Academiei, 1986; ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Humanitas, 1997;
• Probleme ale exprimării corecte, București, Editura Academiei, 1987;
• Ortografie pentru toți. 30 de dificultăți, ediția I, București, Editura Academiei, 1990; ediția a II-a, Chișinău, Editura Litera, 1997;
• Cuvintele limbii române: între corect și incorect, Editura Cartier, Chișinău, 2001.

* 2009: Tommy Cummings (n. 12 septembrie 1928, Sunderland – d. 12 iulie 2009, Blackburn) a fost un fost fotbalist și antrenor englez.

·         2010: Lucia Mureșan, actriță română (n. 1938)

·         2014: Emil Bobu (n. 22 februarie 1927, Vârfu Câmpului, județul Botoșani - d. 12 iulie 2014, București) a fost un demnitar comunist român.

Emil Bobu provine dintr-o familie modestă de țărani; după școala elementară a fost strungar.^[1] În noiembrie 1945 a devenit membru PCR. A fost procuror, membru al CC al PMR, secretar al CC al PCR, președinte al Sfatului Popular Regional Suceava, ministru de interne. În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”. Emil Bobu a fost deputat în Marea Adunare Națională în 1961.^[2]

În anul 1972 a fost numit consilier al lui Nicolae Ceaușescu iar în perioada 1973-1975 a fost Ministru de Interne.^[3]

După 1989 a fost condamnat la închisoare pe viață pentru „participare la genocidul națiunii române” (conform Raportului Comisiei Tismăneanu). Pedeapsa i-a fost comutată în aprilie 1990 de Curtea Supremă de Justiție la 10 ani de detenție, în urma schimbării încadrării la „complicitate la omor deosebit de grav”. A efectuat șapte ani de detenție, după care a fost eliberat condiționat pentru motive medicale. După eliberarea din închisoare, a dus o viață retrasă, fără apariții publice.^[4]

La 12 iulie 2014 a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență București, în urma unui atac cerebral.^[5]

A fost căsătorit cu Maria Bobu, fostă ministru de justiție.

Sărbători

• În calendarul orthodox: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos; Sf Mc Proclu și Ilarie; Sf Cuv Mihail Maleinul; Sf Veronica; Sf Cuv Paisie Aghioritul
• În calendarul romano-catolic: Sf. Ioan Gualberto, abate.
• În calendarul evanghelic: Nathan Söderblom
• Kiribati: independența față de Marea Britanie (1979)
• São Tomé și Príncipe: independența față de Portugalia (1975)

RELIGIE ORTODOXĂ 12 Iulie

(+) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos; Sf Mc Proclu și Ilarie; Sf Cuv Mihail Maleinul; Sf Veronica; Sf Cuv Paisie Aghioritul

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa a fost pictată în mod minunat la Iași, în anul 1863, și dusă la Muntele Athos, devenind ocrotitoare a Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul sau Prodromu. 

Icoana Maicii Domnului Prodromita se afla in Schitul Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Intre icoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta icoana a Maicii Domnului ce se cheama "Prodromita", zugravita in chip minunat in anul 1863, in Moldova. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.

Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post, adica: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.

Iata ce scria el, in 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."

Rugaciunea pe care preotii o rostesc inaintea acestei icoane este urmatoarea: "Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromita", adica inainte-mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea cereasca. Povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor. Amin."
Dimensiunile icoanei sunt de 1 metru pe 0.7 metri. O caracteristica a acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost pictate miraculos de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de intreaga noapte.

Sfanta Icoana Prodromita

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromita de la Muntele Athos: 

Rugăciune către Maica Domnului Prodromiţa

  O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înţelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ţi aducem jertfa laudelor dumnezeieşti.

Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt şi străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deşertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei şi de tăria credinţei, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii şi primeşti cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ţi blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta şi ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri. Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinţei ne lipseşte şi pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele şi cu fulgerul rugăciunii Tale goneşte de la noi toată neînţelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor şi-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.

Iată, eu, cel lipsit de evlavie şi cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta şi Te rog ca să îmi ierţi îndrăzneala întru nepricepere şi Însăţi să zugrăveşti în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înţelepciune închipuie şi în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământeşti spre cele cereşti şi cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viaţa mea Stăpână, cu bogăţia rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii şi în locul neputinţei mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.

Osteneala iconarului Iordache ai primit şi l-ai făcut pe el părtaş minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînţelept, mă primeşte sub acoperământul milei Tale şi măcar că nu ştiu a-Ţi zugrăvi icoana laudelor cereşti ca mulţumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuţinate. Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simţea apropierea morţii şi ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă şi uşile dreptei credinţe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeieşti. Pe mine, cel ce deşi am fost binecuvântat cu darul dreptei credinţe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale. Mustrat-ai pe învăţătorul cel întunecat de necredinţă, dar vai, cât mă ruşinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puţinătatea credinţei şi prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învăţătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locaşul Tău, find pustiit de nădejde, credinţă, evlavie, frică şi dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ţi faţa Ta de maică şi spre mine şi fă să învieze şi în sufletul meu credinţa cea tare întru milostivirea Ta.

Sfârşit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăţi că pe robii Tăi, cei ce cu credinţă Îţi slujesc până la apusul vieţii lor nu îi laşi în mâinile vrăjmaşilor nevăzuţi. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credinţă nu am adus Ţie, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar şi mă stropeşte cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune şi să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieţii celei veşnice.

Pe monahul Serghie, cel ce se prăbuşise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de faţă înaintea Cuvântului l-ai ridicat şi i-ai dăruit iarăşi auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos şi cu îngerii să-Ţi aducă Ţie totdeauna jertfa laudelor cereşti. Pe mine, cel ce în toate zilele vieţii mele am mers pe cărările neascultării de părinţii cei duhovniceşti şi adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înţelepţeşte la ascultarea de Fiul Tău, ca să moştenesc şi eu, nevrednicul, partea celor mântuiţi.

Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândeţe prin bogăţia peştelui dăruit la praznicul Tău. Însăţi, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înţelegerile cele dumnezeieşti, care luminează sufletul şi alungă toată negura patimilor.

Potoleşte viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune şi întru ispite ne soleşte răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzeşte unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toţi plecăm genunchii inimii şi căzând înaintea ei cu umilinţă cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmaşului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre. Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuşi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obştii acesteia, împacă-ne pe noi toţi, cei greşiţi, iarăşi cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile şi întristările noastre şi Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu. Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilinţă şi suspinurile inimilor noastre de la privirea feţei Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te ştim Maică Milostivă a Cuvântului şi pururea Apărătoare a noastră a credincioşilor, celor gârboviţi de prea multe păcate. Ştim mulţimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, ştim nevrednicia noastră, dar încă mai ştim că milostivirea Ta este neasemănată şi nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăşi podul împăcării noastre cu Dumnezeu.

Caută cu milă, Împărăteasă Prealăudată, Care stai pe scaunul slavei şi primeşti cununile laudelor îngereşti, şi spre oştea schitului acestuia şi ca o iconoamă înţeleaptă rânduieşte toate spre mântuirea tuturor, căci în mâinile Tale s-a dat cârma mântuirii obştii acesteia, ca pe toţi să-i primeşti cu bunăvoinţă în cămările cereşti.
Celor ce îşi pleacă genunchii sufletelor şi ai trupurilor înaintea icoanei Tale celei de minuni izvorâtoare, cerând grabnică izbăvire din adâncul necazurilor, le răsplăteşte cu bogatele Tale daruri, ca ieşind neruşinaţi din biserica Ta să ne facem şi noi mărturisitori ai minunilor Tale, strigând: Bucură-Te, Împărăteasă a Luminii, Care prin arătarea strălucitului Tău chip în icoana Ta ai voit să ne chemi pe noi cu glasul cel tainic al Duhului la lucrarea cea duhovnicească, spre a preface inimile noastre stricate de păcat în icoane ce oglindesc slava Treimii.

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Proclu si Ilarie.

Acesti sfinti au trait în zilele împaratului Traian si ale lui Maxim ighemonul. Ei erau de neam din satul Caliptul, aproape de Anghira. Deci, fiind prins Sfântul Proclu si marturisind pe Hristos înaintea împaratului, a fost dat pe seama lui Maxim ighemonul, si a fost cumplit chinuit. Dupa acestea fiind dus ca sa fie omorât cu sageti, s-a întâlnit cu nepotul sau Ilarie, care s-a închinat mosului sau. Si pentru aceasta a fost prins de catre elini.

Sfântul Proclu ranit de multimea sagetilor s-a mutat catre Domnul. Iar Sfântul Ilarie, marturisind ca este crestin, a fost mult chinuit si apoi, taindu-i-se capul, a fost pus cu Sfântul Proclu la un loc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Veronica, pe care a vindecat-o Hristos de curgerea sângelui, si care cu pace s-a savârsit.

Sfanta Veronica era de loc din Cezareea lui Filip (Paneas). Ea a fost cea tamaduita de Domnul nostru Iisus Hristos de curgerea de sânge care o chinuia de multi ani (cf. Matei 9, 20). In semn de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, ea a turnat o statuie de bronz ce-l reprezenta pe Mântuitorul tinând mâna unei femei ingenunchiate inaintea lui. La picioarele statuii -- unde pe o placa sa pucea citi : Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii -- crestea o planta tamaduitoare de orice boala. Veronica a asezat aceasta statuie in fata casei ei, asa incat toti trecatorii sa o cinsteasca si sa-mi aduca aminte de modelul ei, Dumnezeu-Omul. Ducând o viata sfanta, Veronica s-a dus la Dumnezeu, ca si in ceruri sa se bucure de Chipul Domnului.

Dupa o traditie latina, sfanta Veronica a fost femeia care a sters fata insengerata a Domnului, cand isi purta El Crucea spre Golgota. Chipul Domnului ar fi ramas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerata astfel o icoana "nefacuta de mâna omeneasca". Insa dupa o foarte veche scriere apocrifa, Faptele lui Pilat, Veronica (Berenice) era tocmai femeia vindecata de scurgerea de sânge, si care, aflându-se in posesia unui portret al lui Hristos, s-a dus cu el la Roma, la imparatul Tiberiu. La moartea sa, portretul a fost transmis sfantului Clement, episcopul Romei (praznuit la 24 noiembrie).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Mihail Maleinul, duhovnicescul parinte al celui dintre sfinti Parintelui nostru Atanasie din Athos, care cu pace s-a savârsit.

Sfantul Mihail Maleinul s-a nascut catre anul 894 in regiunea Charsian din Capadocia, si a primit la botez numele de Manuel. Era ruda cu imparatul bizantin Leon al VI-lea cel Intelept (886-911). La vârsta de 18 ani a plecat in Bitinia, la Manastirea Kiminas (Kyminas), sub ascultarea si indrumarea batrânului Ioan Heladites, care la tun in monahism cu numele de Michel. Ramânând în ascultare grea în ciuda vitei lui imparatesti, Mihail s-a umplut de smerenia Domnului nostru Iisus Hristos.

Asa se face ca dupa un timp a fost hirotonisit, fiind chemat la preotie. Prin rugaciune si studiul Scripturilor, Mihail a aratat cum preotia si calugaria merg impreuna, atragând harul discernamântului si al patrunderii inimilor si situatiilor. Intelegerea neputintei omenesti l-a facut iubitor si ingaduitor cu oamenii, totdeauna mângâiendu-i si rugânde-se pentru ei, incât adeseori s-au implinit si minuni prin rugaciunile lui.

Dupa multe osteneli calugaresti, sfantul Mihail primeste de la staretul sau binecuvântarea de a trai ca anahoret-eremit. Cinci zile din saptamâna el se retrage intr-o pestera nu departe de manastire, in rugaciune si linistire (isihie), iar sâmbata si duminica revine in comunitatea fratilor pentru a participa la sfintele slujbe si a se impartasi cu Sfintele Taine.

Prin exemplul sau de viata duhovniceasca, sfantul ascet a atras multi doritori de mântuire. Astfel ca, in locul numit Lacul Uscat, cuviosul a intemeiat o manastire de calugari, cu o regula de viata foarte stricta. Cand manastirea s-a intarit, sfântul s-a urcat si mai sus in munti si a intemeiat acolo o alta manastire. Asa, cu osteneala cuviosului Mihail, intreg muntele Kimina (Kyminas) s-a umplut de obsti manastiresti, de unde rugaciuni se inaltau fara incetare catre Tronul cel de Sus.

Catre anul 953, un tânar, numit Avraam, s-a alaturat obstii fratesti ce inflorea sub indrumarea sfântului staret Mihail; acesta i-a dat numele de Atanasie. Mai târziu, sfântul Atanasie (praznuit la 5 iulie) a ajuns in Muntele Athos, unde a întemeiat prima manastire cu viata de obste: Marea Lavra. In zidirea si impodobirea acestei mari manastiri, sfântul Atanasie a avut in ajutor pe nepotul sfântului staret Mihail, viitorul împarat bizantin Nichifor Focas (963-969), care l-a cunoscut pe Atanasie intr-una din vizitele la manastirea unchiului sau Mihail.

Dupa cincizeci de ani de osteneli si lupte calugaresti, sfântul Mihail Maleinos (Maleinul) a adormit in pace, catre anul 962.

Sf Cuv Paisie Aghioritul

Astăzi este prăznuit și Cuviosul Paisie Aghioritul, un mare sfânt grec contemporan din Biserica Ortodoxă, cunoscut monah de la Sfântul Munte Athos.

Parintele Paisie Aghioritul a fost trecut in randul sfintilor. Sfantul Sinod, sub presedintia Sanctitatii Sale, intrunit in sedinta ordinara marti, 13 ianuarie 2015, a aprobat in unanimitate referatul Comisiei Canonice pentru trecerea in randul Sfintilor Bisericii Ortodoxe a monahului Paisie Aghioritul.

"A vorbi despre parintele Paisie inseamna a avea simtamantul copilului mic care incearca sa vorbeasca despre ceva mare, care depaseste masura lui, dar nu gaseste cuvantul si modul potrivit pentru a face aceasta", spunea ieromonahul Isaac, unul din biografii parintelui Paisie Aghioritul.

Parintele Paisie Aghioritul, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio - Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei - va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

                                                      

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Poemul de pe mormantul parintelui Paisie Aghioritul

Deasupra mormantului sau, pe o placa de marmura, este prezent poemul scris de el insusi:

"Aici s-a terminat viata mea,
Aici si rasuflarea mea.
Aici trupul mi se va ingropa,
Iar sufletul mi se va bucura.
Sfantul meu aici locuieste,
Iar aceasta ma cinsteste.
Si cred ca el se va milostivi
Si pe Izbavitorul Il va imblanzi,
Ca sufletul meu cel ticalos
Sa aiba alaturi pe Maica Domnului Hristos."

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florensky spunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisie sunt carti care se citesc si se recitesc.

                                              

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: " Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale."

Parintele Paisie Aghioritul - Invataturi

"Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: "Acesta este diavol. Pe toate le reuseste", in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu."

La Editura Evanghelismos au aparut pana acum mai multe carti cu scrieri ale Parintelui Paisie sau cu marturii despre viata sa minunata:
"Epistole", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Staretul Hagi Gheorghe Athonitul", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Sfantul Arsenie Capadocianul", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Parinti aghioriti", Cuviosul Paisie Aghioritul
"Cuviosul Paisie Aghioritul - Cuvinte duhovnicesti" - 4 volume
"Parintele Paisie mi-a spus", Athanasie Rakovalis
"Viata Cuviosului Paisie Aghioritul", Ierom. Isaac Aghioritul

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 12 Iulie

REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE

A.   GUSTĂRI

Icre

	50 g icre, 1/4 kg untdelemn, 1-2 linguri de lămâie, 4-5 linguri apă, o linguriţă rasă mustar. Icrele proaspete, fără să se spele, se sărează puţin, se lasă 2-3 zile la frigider şi apoi se pregătesc. La congelator, se pot păstra în acest fel în pungă timp îndelungat. Icrele proaspete se pun într-un castron, împreună cu o linguriţă zeamă de lămâie sau 5-6 picături de oţet sau o linguriţă rasă de muştar, se bat bine cu furculiţa după care începe turnarea untdelemnului, ca să se lege. Nu se pune nici franzelă, nici griş, deoarece le denaturează gustul şi aspectul. Substanţa acră emulsionează rapid untdelemnul, evitând astfel separarea lui. Untdelemnul se toarnă exact ca şi la maioneză, din sticla cu dop subţire, bătând încontinuu cu furculiţa. Când devin prea tari, se adaugă câte o linguriţă cu apă rece, care le înmoaie, încorporându-se mai bine untdelemnul. Substanţa acră le albeşte şi le face mai pufoase. Treptat se adaugă 4-5 linguri cu apă, care le înmoaie şi le înmulţeşte. Se poate pune şi ceapă rasă fin, după gust. Salata se aşază pe platou, se ornează cu măsline, cu raze subţiri din gogoşari şi cu felii de lămâie cu marginea crestată.

B.   SALATE

Salată de ton

Ingrediente:
o cutie ton in ulei, o cutie porumb  medie, un borcănel ceapă mică murată, orez bob lung (2 punguliţe Uncle Ben's 75 g.), zeama 1 lămâie, piper

Mod de preparare:
Se fierbe orezul, de preferat cel cu bob lung,  să nu se lipească.  Se amestecă orezul fiert cu tonul (cu tot cu ulei - există şi ton în ulei cu lămâie şi piper), zeama de la 1 lămâie, ceapa murată, porumbul şi piperul.

C.   SOSURI

Nu e nevoie de sos preparat separat în acest meniu.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş pescăresc – reţetă culeasă din Deltă

Ingrediente:

* peşte mărunt: caras, oblete, biban, roşioară etc = circa 2..3 kg
borş de casă = 2..3 kg.
* zarzavaturi după gust şi posibilităţi: morcov, ceapă, ardei gras, roşie etc.
ardei iute , 4 roşii , usturoi ,
* peşte mare: crap, ştiucă , şalău , somn , sturion. = circa 3..4 kg în total (adică curăţat, porţionat, fără capete şi cozi)

Preparare:
Într-un ceaun/oală mare se pun circa 6..8 litri de apă (apa de Dunare era ideală dar e poluată)
Se pun la fiert peştii mici , curăţaţi de solzi şi maţe, se lasă la fiert până cade carnea de pe oase, apoi se scot cu o strecurătoare şi se dau la pisici.
În apa rămasă se pune ardeiul iute tocat şi zarzavaturile tăiate mărunt , sau întregi dacă vreţi să le scoateţi la urmă.
Când zarzavaturile sunt aproape fierte se adaugă borşul şi peştele mare, tăiat bucăţi, curăţat etc.
Se lasă până se fierbe acest peşte.
Se potriveşte din sare şi oţet/borş.
Între timp se prepară samursacul: se coc 4 roşii pe plită , se curăţă de coajă şi se adugă într-un mujdei de usturoi făcut doar din usturoi, apă şi sare.

Se freacă aceste roşii în mujdei până se omogenizează.
Când e gata borşul , se scot bucaţile de peşte mare din el pe un castron separat şi acesta va fi felul 2.
Borşul se mănâncă cu mămăligă, apoi se mănâncă peştele fiert cu mujdeiul respectiv.
Atenţie: borşul e cu atât mai bun , cu cât se folosesc mai multe specii de peşte , iar o bucată de sturion e secretul acestui borş.
Nu se pun capete şi cozi în acest borş.
peşte mărunt = sub 12..15 cm/buc
peşte mare = restul

E.   MÂNCĂRURI

Mâncare de crap

Ingrediente: 1 peşte de peste 1 kg, ulei, 20-25 bucăţi de arpagic, 2-3 căţei de usturoi, 1 lingură făină, 2 pahare de vin, 1 foaie de dafin, pătrunjel verde tocat, sare, piper.

Se curăţă crapul; se spală, se taie în felii potrivit de mari, se sărează şi se lasă puţin deoparte.
Separat, arpagicul opărit se căleşte cu puţin uiei; când se îngălbeneşte se adaugă făina, se lasă să se rumenească uşor şi se stinge cu vin. Se adaugă foaia de dafin şi usturoiul. După ce a fiert 10-15 minute, se pune peştele, se potriveşte de sare şi de piper şi se lasă să fiarbă încet, până este gata.
La servit se scot căţeii de usturoi. Mâncarea trebuie să fie caldă când se aduce la masă. Se pregăteşte la fel linul, ştiuca sau alt peşte mai mare.

F.    DULCIURI

Prăjitură de post cu nucă

Aveţi nevoie de: 1/4 cană de ulei, 1- 1/2 cană de zahăr, 2 căni de apă, 3 căni de făină, 3-4 linguri de gem, 1/2 cană de nuci pisate, 1 praf de copt şi o linguriţă de bicarbonat stins, 3-4 linguri de cacao, o sticluţă de esenţă rom, un vârf de cuţit de sare.

Pentru prepararea compoziţiei se amestecă toate ingredientele: uleiul, zahărul, apa, făina, apoi gemul, nucile pisate, cacaoa, romul, sarea şi praful de copt şi bicarbonatul stins până se face o compoziţie omogenă.

Se unge tava cu ulei, se tapetează cu făină şi apoi se toarnă toată compoziţia şi se pune la cuptor. Dupa ce s-a copt la foc domol, se pune deasupra o glazură formată din: 12 linguri de zahăr, 7 linguri de apă şi 3 linguri de cacao.

Se toarnă calduţă peste prăjitură.

Prajitura se taie în pătrate mici sau romburi şi se ornează cu nucă de cocos.

ARTE 12 Iulie

INVITAȚIE LA OPERĂ 12 Iulie

Parsifal by R. Wagner

Wagner - Parsifal (recording of the Century : Hans Knappertsbusch 1951)

MUZICĂ 12 Iulie

Evaristo Felice Dall'Abaco

Van Cliburn (Harvey Lavan Cliburn), pianist american de muzică clasică

Swamp Dogg (Jerry Williams Jr., Little Jerry), cântăreţ şi producător american

Jerry Williams jr

Christine McVie (Perfect), vocalistă, pianistă şi compozitoare britanică (Chicken Shack, Fleetwood Mac).

Fleetwood Mac:

Jeff Christie, multi-muzician şi vocalist britanic (Christie).

Jeff Christie: 

Walter Egan, cântăreţ şi compozitor american.

John Wetton, basist, vocalist şi compozitor britanic (Mogul Thrash, Family, King Crimson, Uriah Heep, Roxy Music, Asia).

Liz Mitchell, cântăreaţă jamaicană (Boney M).

Boney M:

The Rolling Stones

Compact 

John Petrucci – Dream Theater

ÎNREGISTRĂRI NOI:

ITALIA Y SU MUSICA TRADICIONAL Selección de Cecil González

Flauta De Pan Instrumental Romántica - Música Para Relajarse, Trabajar y Estudiar

POEZIE 12 Iulie

Pablo Neruda

Biografie Pablo Neruda
Pablo Neruda, pseudonimul scriitorului Chilean Ricardo Eliecer Neftalí Reyes Basualto, s-a născut în Parral, un oraş aflat la 300 km la sud de Santiago, la data de 12 iulie 1904. Tatăl său a lucrat în domeniul căilor ferate, iar ama sa, Rosa Neftalí Basoalto Opazo, a fost învăţătoare murind la două luni după ce l-a născut. Prima lucrare a sa publicată a fost un eseu pe care l-a scris la vârsta de treisprezece ani, “Entusiasmo y perseverancia”, pentru un ziar local. 
În 1920, când el a adoptat pseudonimul de Pablo Neruda, a început să publice de poezii, proză şi articole în ziare. Anul următor, el s-a mutat în Santiago pentru a studia franceza devenind profesor. Curând abandonează catedra dedicându-şi întregul timp poeziei. 
În 1923, primul său volum de poezie, “Crepusculario”, a fost publicat. În anul următor publică “Veinte de poemas de amor” şi “Canción desesperada”, o colecţie de poezii de dragoste care au fost controversate pentru erotismul lor. Ambele lucrări au avut o critică favorabilă peste hotare şi au fost traduse în mai multe limbi. Peste decenii, “Veinte poemas”, se va vinde în milioane de exemplare şi va deveni una dintre cele mai cunoscute creaţii ale sale. Marele romancier colombian Gabriel García Márquez îl considera "cel mai mare poet al secolului 20 în oricare limbă". El a fost un scriitor prolific, scriind poezii de dragoste, poezii suprarealiste, poeme epice cu caracter istoric, poezii politice, poezii despre lucrurile comune şi nu în ultimul rând poezii despre natură şi mare.Deşi avea o reputaţie recunoscută, atât în ţară cât şi peste hotare, Pablo Neruda, a trăit în mizerie.
În timpul vieţii sale, Neruda a fost celebru pentru convingerile sale politice. Un comunist sincer, el a fost o scurtă perioadă de timp senator al partidului comunist, înaintea exilului forţat. În 1970, Neruda, întors din exil, a candidat pentru preşedinţie, dar a sfârşit dând sprijinul său lui Salvador Allende.
În 1971, lui Pablo Neruda i-a fost a acordat premiul Nobel pentru literature.
În 1973, la 23 septembrie, moare răpus de boală…

Îmbătat de pini (IX)

Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.

Palid şi zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.

Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
albe şi dulci ca şoldurile calme.

În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.

În susul apei, din sânul valurilor urcânde,
trupul tău paralel se predă braţelor mele
ca un peşte prins în eternitate de sufletul meu,
viu şi agale, în încordarea dedesubtul cerului.

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii.

Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine zi de zi.

Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?

Ah lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.

Deodată vântul urlă şi izbeşte fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.

Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.

Tu eşti aici. Ah tu nu fugi.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi câteodată ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.

Acum, şi-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.

Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.

Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireşii.

Alexandru Ivasiuc

Biografie

n. 12 iul. 1933, Sighetu Mar-matiei - m. 4 mart. 1977, Bucuresti. A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbuşit peste el la cutremurul din 4 martie 1977.

Prozator si eseist.

Fiul lui Leon Ivasiuc, prof. de stiintele naturii la Liceul "Dragos Voda" din Sighet, o vreme specialist geolog la o soc. petrolifera; originar din Bucovina, unde, inaintea primului razboi mondial, bunicul scriitorului, locote-nent-colonelul Mihai Ivasiuc, era ofiter de frontiera la Itcani - Suceava. Mama, Ana (n. Jusco), descinde din vechi neamuri maramuresene (Ciplea, Mihaly) atestate documentar, cu diplome nobiliare, din sec. al XV-lea. in 1940, in urma Dictatului de la Viena, familia se muta la Bucuresti, unde IVASIUC urmeaza cursul primar (1940-1944) la o scoala de pe strada Mantuleasa, iar prima clasa de liceu la "Matei Basarab", dupa care se intoarce la Sighet, urmand Liceul "Dragos Voda" pana la absolvire (1951). Studiile la Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1951-1953), intrerupte; se inscrie la medicina (1953). La 4 nov. 1956 e arestat si condamnat la cinci ani pentru agitatie publica, plus doi ani domiciliu obligatoriu in Baragan, la Rubla. Eliberat la inceputul lui 1963, e mai intai incarcator la fabrica de medicamente "Sintofarm", apoi translator la Ambasada SUA, pana in 1968. Debuteaza cu schita Timbrul in Gazeta literara (iul. 1964); in aceeasi rev. publica (tot in 1964) si primul sau eseu, Inocenta si vinovatie in proza americana. Debut editorial cu romanul Vestibul (1967). incepand din 1968 colaboreaza la principalele rev. literare; sustine o rubrica permanenta. Pro domo, in Contemporanul, apoi in Romania literara (pana in vara 1976). in 1977 detine la Contemporanul rubrica Argument (ultimul art.. Puterea scriitorului, ii apare la 4 mart. 1977) si colaboreaza la Informatia Bucurestiului cu o suita de art. saptamanale. Redactor-sef al Editurii "Cartea Romaneasca" in 1970; in toamna aceluiasi an (pana in mai 1972) secretar al Uniunii Scriitorilor. Director al Casei de Filme nr. 1 (1972-1974). Autor al romanelor Interval (1968), Cunoastere de noapte (1969), Pasarile (1970), Apa (1973), Iluminari (1975), Racul (1976) si al unui voi. de nuvele, Corn de vanatoare (1972). In 1968-1969, impreuna cu sotia sa, Tita Chiper-Ivasiuc, a beneficiat de o bursa "Ford" in cadrul programului international al Univ. Iowa din Iowa-City, primul participant roman al acestui program, in 1969, invitat sa conferentieze despre literatura romana in SUA, la Univ. Columbia, Berkeley-California, East-Texas, Ann-Arbor, Michigan si, in Anglia, la Oxford. Si-a pierdut viata in timpul cutremurului din mart. 1977. Eseist de vocatie (Radicalitate si valoare, 1972; Pro domo, 1974), IVASIUC e un romancier original, cu imaginatia ideii, modern in obsesiile sale, preocupat de innoirile de substanta si de structura ale prozei contemporane. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proza (1967, 1970), al Acad. (1970) si al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (1970).

Ceea ce este derutant in romanul de debut al lui I., Vestibul (1967), este amestecul de senzorialitate si de speculatie intelectuala, de reprezentare concreta a trairii si de analiza impinsa pana la cazuistica. Romanul pare o demonstratie psihologica. Ilea, eroul principal, este un alienat constient, victima a propriului chip de a gandi sensul existentei. Si-a inmormantat viata in cateva sim-boluri, deopotriva de false. Romanescul psihologic din Vestibul reprezinta haina de imprumut pentru un romanesc al ideii: drama psihologica revela si mascheaza o drama de cunoastere. La intrebarea: cum trebuie trait? - care nu este numai a personajului din intaia carte a lui I., dar si a altora, din cartile urmatoare - raspunsul nu e de natura etica, ci intelectuala. Suferinta doctorului Ilea provine mai putin din erorile lui afective sau morale, cat din revelatia ca nu exista, pentru dilema lui intelectuala, o solutie satisfacatoare. A crezut ca prin iubire va putea deveni altul; iubirea nu-i descopera adevarul. Criza nu e urmata de nici o iluminare. Aceasta problematica a crizei si a iluminarii o vom regasi in toate romanele, de la Interval (1968) la Racul (1976). Ea a aparut mereu comentatorilor ca rezultat al unei dispozitii mai curand reflexive decat creatoare si i s-a obiectat romancierului eseismul, in care altii au vazut, din contra, un merit. Profesionist al ideii, IVASIUC se apropie in proza de unii scriitori ai deceniului al patrulea (M. Sebastian, M. Eliade, Anton Holban, O. Sulutiu) si, inaintea lor, Camil Petrescu, care au facut deopotriva proza si publicistica, reformand romanul romanesc dintr-un unghi intelectual. Creatia lui IVASIUC releva, fara exceptie, o astfel de structura. Interval este, poate intr-o masura inca mai mare decat Vestibul, un roman intelectualist, psihologist si autobiografic, in sensul pe care-1 gandea generatia anilor 30. Desigur, problematica este alta, moderna si originala. Aici apare pentru prima oara la IVASIUC motivul ereditatii strivitoare si al familiei care functioneaza ca un trib, cu legi si ritualuri statornice, in Pasarile (1970), in Apa (1973), chiar si in Iluminari (1975), motivul acesta se va regasi, poate si din intentia nedeclarata a scriitorului de a alcatui candva un mare roman al familiei maramuresene (cu istoria, traditiile si eroii ei). Deocamdata, tema familiei e subordonata aceleia a personajului care incearca sa-si faureasca singur destinul, evadand din puterea clanului din care face parte. Evadare ce reprezinta mai putin o afirmare a spiritului de independenta si mai mult un orgoliu secret. Si Ilie Chindris din Interval, si, in Pasarile sau in Apa, cei doi Dunca sunt in fond fascinati de exemplul strabunicului ilustru, al sefului de trib, a carui fantoma autoritara continua sa domine viata familiei mult timp dupa moartea stapanului. Evadarea e o repetare paradoxala: o iesire de sub tutela pentru a reface, in alte imprejurari, simbolul autoritatii stravechi. Nici Chindris, nici Dunca nu devin cu adevarat liberi: esecul lor nici nu consta in ratarea sansei de a scapa de sub puterea clanului, ci in neputinta de a repeta conditia de autoritate ancestrala. Drama lor este drama epigonilor. Simbolul ii striveste. Si daca Liviu Dunca sau Paul nu vor fi finalmente decat niste simpli infranti, Ilie Chindris va invata, el, cel putin, care este adevarata lectie a istoriei clanului sau: si anume ca necesitatea triumfa totdeauna asupra libertatii. Aici se afla in germene toate romanele lui I.; in primul rand, opozitia dintre necesitate si libertate constituie miezul conflictului filosofic din Pasarile, Apa, Iluminari si Racul; in al doilea rand, este anuntata si problema morala a acestor romane, care este aceea a justificarii. Necesitatea explica evolutia, transformarea, violenta, nedreptatea - totul, ca orice determinism - afirma romancierul prin intermediul multora din personajele sale; dar oare ea si justifica totul? A intelege mecanismul este totuna cu a-1 accepta? Interval este, poate, cartea cea mai demonstrativa a lui I., in care se schiteaza aceasta tematica preocupanta. Epic, romanul e sarac, interesant prin retrospectivele ce ilustreaza ideea. Dar totul e prea metodic. Personajele isi amintesc si iau cuvantul a tour de role: actiunea propriu-zisa ramane un simplu pretext. Se vede de pe acum ca romancierul n-are instinctul scenei directe, al dialogului, al miscarii vii, imediate. Sub fiecare eveniment prezent exista o trapa prin care cadem intr-un moment anterior. Personajele nu converseaza firesc, ci tin discursuri care sunt, uneori, interminabile spovedanii. Stereotipia aceasta nu-i lipsita de teoria de rigoare si-1 surprindem pe autor aparandu-se: "Cei care afirma: «Personajele autorului sunt vii» nu stiu ce spun. Habar n-au ce cosmar ar fi". El respinge deci romanul cu fiinte vii, realist, plauzibil. Prin gura unui personaj adauga: "Spun parabole, folosesc ca parabole, pentru ce intabesc eu acum, situatii demult si definitiv pecetluite. Ca si cum s-ar repeta continuu. Nu oamenii, dar situatiile, mecanismele". Devine limpede ca atentia romancierului tinde sa se deplaseze de la personaje spre situatii, de la concretul unei psihologii la generalitatea unui mecanism. De altfel, stereotipia situatiilor este atat de evidenta in romanele lui IVASIUC (mai ales in primele trei), incat poate fi descrisa aproape ca o structura fixa. Un personaj se afla intr-un moment critic al existentei sale: doctorul Ileain Vestibul, Chindris si Olgain Interval, Ion Marina in Cunoastere de noapte (1969), Dumitru Vinea si Liviu Dunca in Pasarile, Paul Dunca in Apa, Achim in Iluminari si Miguel in Racul. Asadar, o imprejurare oarecare declanseaza un resort invizibil in mecanismul ce parea bine pus la punct al personajului - de obicei un om solid instalat intr-o cariera, un savant sau un politician - care traverseaza o stare de acut conflict cu sine si cu lumea. Criza e urmata de examenul critic al vietii: si din aceasta autoanaliza se naste iluminarea. Treptat, criza se motiveaza mai direct social-istoric. Pasarile e un roman social. Intr-un fel, relatia se inverseaza acum, pentru ca in Apa, romanescul actiunii sa absoarba aproape intreg interesul. Istoria invadeaza romanul, iar transformarea care ocupa primul plan nu mai e transformarea insului, ci a societatii. Destinul unei lumi iesite din albie pune in umbra destinele indivizilor. Istoria era figuratie in Vestibul sau Interval; indivizii devin figuratie in Apa. In sfarsit, in Racul nici macar actiunea nu mai e importanta: ci cauza, mecanismul, sistemul. In Apa ne preocupa ce se petrece, in Racul ne preocupa purul determinism. Era oarecum de asteptat ca politicul va uzurpa intr-o zi in romanele lui IVASIUC nu numai psihologicul, dar si socialul, si ca eroul propriu-zis al fictiunii va deveni sistemul insusi al puterii. Locul individului 1-a luat mai intai masa, apoi mecanismul; Vestibul e romanul unui individ care iubeste. Apa unul al masei in revolutie. Racul, un roman al puterii. in Vestibul ne intereseaza reactiile sau rationamentele unui om, personalitatea, biografia sau esecul lui. in Apa, destinul unei colectivitati, in care personajele sunt purtatoarele de cuvant ale istoriei, suscitate de istorie, ca niste incarnari temporare ale spiritului universal, in Racul, politica se foloseste de oameni ca de niste oarbe instrumente. Eroii din Apa sunt inca fiinte diferentiate psihologic, actori pusi sa joace anume roluri. Don Athanasios sau Miguel (in Racul) sunt simple masti dez-incarnate, simboluri si, la rigoare, clisee. In Pasarile sunt doua romane intr-unui singur si ambele relateaza un esec: romanul iubirii lui Liviu Dunca ne intoarce la istoria si atmosfera clanului familial din Interval; ca si pentru Chindris, familia simbolizeaza aici intaia intrupare a necesitatii absolute. Romanul, pe acest plan, reia de cateva ori acelasi conflict, fiindca viata lui Liviu Dunca e o continua retraire a momentului optiunii. Adevarul uman al protagonistilor umple scena. Totul e dramatic, memorabil, de o mare intensitate a sentimentului. Proza are densitate si adevar, tragedia e simpla si umana. Cel de-al doilea "roman", paralel, ilustreaza oarecum aceeasi idee. Si aici un om e invins in clipa cand, din slabiciune, inceteaza sa mai fie instrumentul ascultator al necesitatii. IVASIUC izbuteste aici intr-un tip de proza obiectiva, lipsita de tezism, lasand ideologia sa se manifeste epic si psihologic. Apa este romanul cel mai putin original al scriitorului: scris cu o anume precipitare, fara staruinta pe adevarul sufletesc al eroilor, destul de conventional pe alocuri. Narativ, el poate interesa mai mult decat celelalte. insa IVASIUC nu este in primul rand un povestitor. in Apa actiunea e bogata, cam facila, plina de reminiscente ale literaturii de aventuri, cum sunt si unele personaje. Superior este Iluminari care reia, in egala masura, psihologismul intailor carti si observatia sociala din urmatoarele. Eroul principal, Paul Achim, seamana si cu Ilea si cu Vinea. Este un mare specialist in domeniul lui, ca cel dintai, si un om puternic, un sef, ca cel de-al doilea. Criza (Iluminari relateaza o criza) are o dubla natura, legata de dubla natura a protagonistului: Paul Achim e un savant care are brusc revelatia mediocritatii sale stiintifice, si un arivist, care dupa multi ani de la atingerea telurilor sale vrea sa se elibereze de compromisuri. Autorul incearca sa coasa cele doua personaje intr-o singura piele; reuseste insa doar pe jumatate, si anume atunci cand ne arata indoiala de sine a omului practic, a conducatorului. Omul vointei pure, care a razbatut fiindca a modelat lucrurile conform vointei sale, fiindca si-a impus forta, e invins de obiectivitatea pura, ca expresie reificata a acestei vointe. Se poate deduce ca totul se reduce la un conflict de putere, de mentinere a unei ierarhii prin schimbarea relatiilor, si mult mai putin la o chestiune de stiinta. Drama lui Paul Achim nu e a savantului, ci a politicianului. Trebuie sa observam ca, invingatori sau invinsi, eroii de felul lui Paul Achim atrag in chip evident pe autor in aceste ultime romane. El are o ciudata fascinatie fata de autoritate si fata de personajele care o reprezinta. Mai mult, asistam in romanele lui IVASIUC la constituirea unei "mitologii" a puterii. Paradoxul e ca aceasta mitologie rezulta dintr-o foarte metodica incercare de demistificare a mecanismului politic. Putini scriitori la noi au fost mai preocupati de acest mecanism decat IVASIUC si putini l-au analizat mai lucid. Dar cel mai neasteptat lucru la el este ca, obsedat sa demistifice mecanismul politic, 1-a invaluit adeseori, conferindu-i o aura de mister care il face aproape inexplicabil; ca, in sfarsit, vroind sa-1 demonteze piesa cu piesa, spre a-i invedera functionarea, s-a lasat sedus de retorica lui. Astfel, Racul e un roman politic, urmarind sa analizeze tehnicile preluarii puterii (Miguel viseaza sa fie intr-o zi un alt Don Athanasios); este insa si romanul unei mitologii politice. Ultima carte a lui IVASIUC pare scrisa spre a ilustra acest paradox.

OPERA

Vestibul, Bucuresti, 1967; Interval, Bucuresti, 1968; Cunoastere de noapte. Bucuresti, 1969 (ed. II, cu o postfata de Gabriela Omat, Bucuresti, 1977); Pasarile, Bucuresti, 1970 (ed. II, pref. de N. Manolescu, Bucuresti, 1977); Radicalitate si valoare, eseuri, Bucuresti, 1972; Corn de vanatoare, nuvele, Cluj, 1972; Apa, Bucuresti, 1973; Pro domo, eseuri, Bucuresti, 1974; Iluminari, Bucuresti, 1975; Racul, Bucuresti, 1976; Pasarile, antologie, pref., comentarii, referinte critice si bibliografie de IVASIUC Bogdan Lefter, Bucuresti, 1986; Apa, pref. de IVASIUC Bogdan Lefter, Bucuresti, 1987; Corn de vanatoare, nuvele, Bucuresti, 1991; Interval. Corn de vanatoare, Bucuresti, 1997; Cunoastere de noapte, studiu introductiv, tabel cronologic si referinte de Diana Adamek, Cluj-Napoca, 1998.

Rainer Maria Rilke - Ce-Ai Să Te Faci, Doamne, Dacă Mor?

TEATRU/FILM 12 Iulie

Cu Jorj Voicu

Biografie Jorj Voicu

Actorul Jorj Voicu s-a născut la 12 iulie 1938, in orașul Cluj. Numele este Jorj, prenumele Voicu.
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie din București in 1961, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, a studiat la Paris pantomima cu Jacque Lecqoc.
A jucat la Teatrul Municipal din Turda, la teatrele Barbu Delavrancea, Tandatica si Odeon din capitala. Printre spectacolele in care a fost distribuit: O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale, Visul unei nopți de vară, Poveste de iarna de William Shakespeare, Scoala nevestelor de Moliere, Noaptea la Drumul Mare de Renato Lelli, comedia Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Woyzeck de Georg Büchner, Sapte insi intr-o caruta de Paul Anghel, Escu de Tudor Mușatescu, Růzboiul de Goldoni, Vlacea, regele nebun, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, etc.
A debutat pe marele ecran in 1966, cu filmul Zodia Fecioarei, apoi a jucat in Faust XX (1966), in rolul lui Mefisto, Un film cu o fată fermecătoare (1967), De trei ori București (1967), B.D. în alertă (1971), Păcală (1974), Comedie fantastica (1975), scurt metrajul pentru televiziune Un text cu bucluc (1976), Ediție speciala (1978), Intoarcerea la dragostea dintâi, De ce trag clopotele, Mitica? (1981), Melodii la Costinesti (1982), Concurs (1982), Duelistii (1984) la televiziune, Ramasagul (1984), Galax, omul păpușă (1984), Amadeus , la Tv (1984), Maria si Mirabella in Tranzistoria (1989)-voce, Escu (1990).
La Teatrul Radiofonic a jucat in Capul de rățoi de George Ciprian, Apostolii de Liviu Rebreanu, Jocul Sfantului Nicolae, Zadarnicele necazuri de iubire de W. Shakespeare, Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck, etc.
Jorj Voicu a murit la 12 ianuarie 1991, in București, la 53 de ani.

Filme cu Jorj Voicu

·         Maria și Mirabela în Tranzistoria (1989) - Oache

·         Amadeus (1984) - Theodor Danetti - Baron von Swieten

·         Galax, omul păpușă (1984)

·         Rămășagul (1984)

·         Duelistii (1983)

·         Concurs (1982)

·         Melodii la Costinesti (1982)

·         De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

·         Întoarcere la dragostea dintâi (1981)

·         Maria Mirabela (1981) - voce

·         Ediție specială (1980)

·         Vis de ianuarie (1979) - curier domnesc

·         Curcanii / (1977) - negustorul Bacalovici

·         Un text cu bucluc (1976)

·         Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975) - Tapirul

·         Faust (1975) - Cornelius

·         Păcală (1974)

·         Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă (1971) - Tureaga

·         De trei ori Bucuresti (1968) - cetatean

·         Faust XX (1966) - Mefisto

·         Un film cu o fată fermecătoare (1966)

·         Zodia Fecioarei (1966)

Cu Lucia Mureşan

Biografie Lucia Mureșan

O actrita de teatru remarcabila, nascuta pe 31 ianuarie 1938, voce inconfundabila a TELEENCICLOPEDIEI, un adevarat brand de televiziune, cu un timbru profund si catifelat, profesor doctor, cetatean de onoare al Sebesului, fiica avocatului Leontin Muresan din Cluj si a sotiei acestuia, profesor de istoria artelor, a facut un curs de balet la Opera din Cluj.

Desi ai sai o doreau medic, a ales actoria: “am fost un copil răsfățat de dragostea familiei mele de Mureșeni și Triteni din mijlocul Transilvaniei. Bunicii, unchii, mătușile, verii și verișoarele, părinții mei și sora mea ne întâlneam cu imensă bucurie la toate sărbătorile din calendarul creștin și ne bucuram să fim împreună. Cred că pentru mine au contat enorm anii aceștia de viață într-o familie mare, pentru care vacanțele erau povești minunate, cu ieșiri în natură, care mi-au rămas în minte și în suflet”, spune Lucia Muresan.

Dupa absolvirea Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (clasa profesoarei Irina Rachiteanu) a fost repartizata la Piatra Neamt impreuna cu toata promotia si au infiintat acolo Sectia de Teatru. Apoi, dupa un an pleaca la Cluj si apoi da examen la Teatrul Nottara din Bucuresti, unde noul director Horia Lovinescu reuseste sa faca o trupa tanara, formata din Gilda Marinescu, Anda Caropol, Emil Hossu, Alexandru Repan si ea, azi, toti nume celebre ale teatrului si filmului romanesc. 

A jucat in peste 100 de piese de teatru, pe scena, teatru radiofonic si de televiziune, 15 filme si a participat la numeroase spectacole Eminescu, Blaga etc. cu poezie romaneasca, germana si maghiara. A fost casatorita timp de 40 de ani cu un mare fotograf, Ion Miclea, “omul cu ochi de vrajitor" perceput de multi ca fotograful lui Ceausescu dar al carui album despre SUA a fost prefatat de Gerard Ford... 

In film a interpretat multe roluri secundare, e drept, dar cu aceeasi sensibilitate, talent si pasiune. Profesor doctor, teza de doctorat avand ca tema „Rolul cuvantului in realizarea imaginii scenice – orice glas asculta glas„. Este decan al Facultatii de Teatru si profesor la Universitatea Spiru Haret din 2002. A decedat la 11.07.2010.

Filme cu Lucia Muresan

·         Still Center / Buricul pamantului (2005) - Doctor

·         Raport despre starea natiunii (2004) - Marioara Zegrea

·         Une place parmi les vivants (2003)

·         Natures mortes (2000)

·         Divorț... din dragoste (1991)

·         Drumeț în calea lupilor (1988) - dna. Iorga

·         A doua varianta (1987)

·         Figurantii (1987)

·         Raliul (1984) - Mama

·         Buletin de București (1982)

·         Liniștea din adâncuri (1982)

·         Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - regina Isabela

·         Serata (1971)

·         Gioconda fara suras / Gioconda fără surâs (1967) - Ioana

·         Troienele / (1967) - Corifeea

BULETIN DE BUCURESTI-1982 

Cu George Calboreanu

Biografie George Calboreanu

George Calboreanu s-a nascut la 03.01.1896, in localitatea Turnisor, nu departe de Sibiu. După ce termină clasele primare la Turnișor devine elev la Școala de Arte și Meserii din București. De cum a absolvit-o pleacă la Constanța cu gândul ascuns de a se imbarca pe furis pe un vapor când acesta își va ridica ancora si de a pleca. Dar din păcate nu reuseste acest lucru fiind obligat sa se intoarca la Bucuresti. Întors la București, intră în corul unei biserici; cântând, reuseste sa isi castige curajul necesar de a accede mai departe și se prezinta la concurs la Teatrul de Operetă de la Parcul Oteteleșteanu (azi Palatul Telefoanelor). Dupa concurs intre membrii juriului s-au iscat neînțelegeri la deliberare, un membru al comisiei a susținut că este tenor, altul că este bas, iar al treilea că e bariton. Și ca să nu fie suparare l-au respins. 

Își caută norocul în altă parte și astfel ajunge la Iași unde se înscrie la Conservator, la clasa lui State Dragomir, având colegi pe C. Ramadan, Miluc Gheorghiu, Sorana Bopa, Costache Antoniu, Alex Critico și alții. În paralel cu Conservatorul audiază și cursurile Facultății de Litere și Filosofie. În stagiunea 1918-1919 debutează pe scena Teatrului Național din Iasi în piesa “Fântâna Blanduziei” . Tot aici mai joacă rolul lui Chiriac din “O noapte furtunoasă” . 
Dupa numai doi ani îl găsim angajat la Teatrul Național din Cluj. Curând se remarcă prin două creații care-i aduc simpatia studențimii care-l ovaționează în “Messalina” și “Butoreștii”. Rolul Amos din ultima piesă îi aduce un premiu constând într-o călătorie de studii la Viena. Reîntors în țară, este angajat la Teatrul Regina Maria, condus de soții Bulandra, unde joacă în patru piese și anume: “Don Juan, L’Aiglon” , “Cadavrul viu” și “Masca și obrazul” . Trece apoi la Teatrul Popular, înființat de Nicolae Iorga. Aici joacă cu mare succes rolul lui Raskolnikov din “Crimă și pedeapsă” . 

Această îzbândă artistică îi deschide larg poarta Naționalului Bucureștean și din 1923 este angajat și nu-l va mai părăsi până la pensionare . În 1938 il regasim jucand la galeria vechiului Național, în rolul Hagi Tudose. Au urmat, de-a lungul anilor, “Hamlet”, “Coana Chirița” (Bârzoi), “Avram Iancu”, “Apus de soare”, “Pământ” (Boierul), “Patima de sub ulmi”, “Vlaicu-Vodă”, “Păpușile”, “Toți fiii mei”, “Dama cu camelii”. Au urmat apoi “Mama”, “Trenul blindat”, “Papucii fericirii”, “Tinerețe”, “Titanic Vals”, “Ion Vodă cel Cumplit”, “Egor Buliciov”, “Rapsodia țiganilor”, “Omul cu mârțoaga”, “Cetatea de foc”, “Bădăranii”, “Iuda”, “Dulcea pasăre a tinereții”, “Monna Vana”, “Complotul condamnaților”, “Maria Stuart”, “Frații Karamazov”, “Oameni pe un sloi de gheață”, “Patima roșie”, “Iulius Cezar” și multe altele. 

La care se adaugă cele 11 filme în care a jucat, precum și sutele de imprimări la Radio,ce au imbogatit Fonoteca de Aur . Una din marile reușite ale carierei sale e rolul lui Ștefan cel Mare. La făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi la desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București . E cert că pentru generațiile posbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara, iar pentru generatiile mai noi de Gheorghe Cozorici.

Se stinge din viata la 12 iulie 1986 in Bucuresti.

Filme cu George Calboreanu

·         Ultimele zile ale verii (1976)

·         Frații Jderi (1974) - Nechifor Caliman Trailer

·         Serata (1971)

·         Frații (1970)

·         Apoi s-a născut 'Legenda' (1969)

·         Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966) - magnatul petrolului Iordan Hagi-Iordan

·         Soparla (1966)

·         Neamul Șoimăreștilor (1965) - Mos Mihu

·         Strainul / Străinul (1964) - Senatorul Varga

·         Lumină de iulie (1963)

·         Lupeni 29 (1962)

·         Omul de lângă tine (1961)

·         Setea (1961)

·         Bădăranii (1960) - Negustorul Simon

·         Brigada lui Ionut (1954) - Oprea Savu

Teatru Radiofonic - APUS DE SOARE.

  Serata (1971)

Calul leșinat cu Victor Rebengiuc

GÂNDURI PESTE TIMP 12 Iulie

Pablo Neruda - Citate:

Constantin Noica - Citate:

Nicolae Steinhardt - Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 12 Iulie

Horatiu Malaele Betivul

1.     Doi prieteni care nu s-au vazut de multa vreme se intalnesc intr-un bar. Unul dintre ei este tare suparat, si incearca sa isi ascunda lacrimile ce i se scurg pe obraz.
- Ce ti s-a intamplat? il intreaba amicul sau.
- Nimic, nu pot sa-ti povestesc!
- Te feresti tocmai de mine, cel mai bun prieten al tau? Poate te pot ajuta...
- Nu, acum nimeni nu ma mai poate ajuta!
- Dar ce s-a intamplat?
- Tocmai m-am intors de la o vanatoare in Africa.
- Si?
- Am fost violat de o gorila, masculul cel mai puternic din grup...
- Si?
- Cinci zile am facut s-x fara pauza, stii cum... pur si simplu fara sa se opreasca!
Si incepe sa planga in hohote.
- Hai incearca sa te linistesti, il consoleaza prietenul, bine c-ai scapat cu viata. Esti intreg, asta conteaza. Eu n-o sa spun nimic nimanui, iar gorila aia nu vorbeste!
- Pai, tocmai asta este problema, ca nu vorbeste, nu scrie, nu telefoneaza, nu mail, nu SMS, nu nimic...

2.     Adunaţi într-o seară la o bere, trei bărbaţi discutau despre cele mai interesante poziţii pe care le-au experimentat. Unul dintre ei zice:

- Mie îmi place cel mai mult 69!

Altul:

- Este beton atunci când femeia acceptă să fie legată de pat!

Ultimul zice:

- Nu e nimic mai provocator decât rodeo sălbatic!

Unul dintre cei doi prieteni îl priveşte surprins:

- Rodeo sălbatic?! Ce mai este şi asta? N-am auzit niciodată despre aşa ceva!

- Imaginează-ţi: eşti în pat cu soţia, te afli deasupra ei, o săruţi pe spate când lucrurile se încălzesc, îţi lipeşti pieptul de spatele ei şi îi şopteşti delicat la ureche: ?Poziţia asta o înnebuneşte pe secretara mea!?. Iar după aceea, tot ce ai de făcut este să încerci să te menţii deasupra mai mult de opt secunde.

3.     Soţia lui Luis Felipe Scolari încearcă să îl trezească, a doua zi după Germania-Brazilia 7-1:

- Luis, trezeşte-te, e 8!

- Ce, au mai dat unul?! ( E vechi...dar asta a fost realitatea!)

4.     Doi ardeleni în gară, la ghişeul de bilete:
- Domnişoară, două belete.
- Da, sigur, până unde?
- Gheorghe, îi spuniem?
- Nu.
- Domnişoară, două belete, va rog.
- Sigur, dar dacă nu-mi spuneţi unde mergeţi, nu ştiu cât să vă cer.
- Gheorghe, îi spuniem?
- Apăi, spune-i.
- Noi merem la nuntă.