MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ZIUA DE 2 IULIE 2019

Astăzi se împlinesc 515 ani de la moartea voievodului ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT, iar candela de la cripta sa nu s-a stins niciodată în acest răstimp, indiferent de urgiile care s-au abătut asupra noastră! Dumnezeu să-l odihnească în pace și să împlinească rugăciunile sale despre țară!

ISTORIE PE ZILE 2 Iulie

Evenimente

·         133   - Prima menţiune a Daciei Porolissensis, într-o diplomă militară a împăratului Hadrian, descoperită în ruinele castrului roman de la Gherla.

·         310 - Miltiades este ales Papa.

·         437: Împăratul Valentinian al III-lea isi începe domnia  in Imperiul Roman de Apus. Mama lui   Galla Placidia  sfarseste regenta, dar continuă să exercite o influență la curtea imperiala.

·         626:  Li Shimin, viitorul împărat Tang  al Chinei, isi ucide fratii rivali  Yuanji Li şi Li Jiancheng.

·         963: Armata  il  proclamă  pe Nichifor Focas  împărat al  Imperiului roman de rasarit (Bizant).

·         1214 - Bătălia de La Roche-aux-Moines (Angers), regele englez Ioan incepe asediul Lille (Franta).

·         1298 - Bătălia de la Hasenbuhl (Gollheim), între regii germani Adolf si Albrecht I.

·         1431: Prima mentiune documentara a Vrancei: ”Varancha”. Numele Vrancea este atestat printr-un document scris în latinã, datat 2 iulie 1431, în transcrierea VARANCHA. Referindu-se la acest toponim, VARANCHA, B.P. Hasdeu a emis opinia cã termenul apartine fondului lexical de origine traco-dacicã (Vran ar însemna pãdure, munte).  În Vrancea, la Soveja,  a fost culeasã balada “Miorita”. Pe aceste locuri se aflã cateva dintre cele mai reprezentative monumente ale rãzboiului de reîntregire nationalã si teritorialã (1916-1918), mausoleele eroilor români de la Mãrãsesti, Mãrãsti, Soveja si Focsani.

·         1494: Spania a ratificat Tratatul de la Tordesillas, prin care si impartit impreuna cu Portugalia teritoriile nou descoperite din afara Europei, de-a lungul unei linii de demarcație trasata aproximativ la jumătatea distanței dintre insulele Capului Verde (deja portugheze) și insulele descoperite de Cristofor Columb în prima sa călătorie, numite în tratat ca Cipangu si Antilia ( Cuba si Hispanola de mai tarziu). Tratatul de la Tordesillas a fost încheiat intre cele doua tari la 7 iunie 1494 si se baza pe o hotărâre a papei Alexandru al VI-lea din anul 1493, mai exact prin bula numită Inter caetera care stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri Vest de Insulele Capului Verde, atribuind teritoriile de la Vest de aceasta linie Spaniei . Teritoriile aflate la est apartineau Portugaliei, iar cele de e la vest Spaniei. Tratatul a fost ratificat de Portugalia la data de 5 septembrie 1494.

*    1504: Urca pe tron Bogdan al III-lea (cel “orb”), fiul lui Stefan cel Mare  și al Doamnei Maria Voichița, fiind asociat la domnie încă din 1497. Lui Bogdan al III-lea i s-a atribuit cea mai cunoscută poreclă a sa “Orbu”,  datorită cronicarului Grigore Ureche  (tarziu, în secolul al XVII-lea). Acesta, în letopisețul său, îl numește Bogdan vodă cel Orb și Grozav (în sensul  de groaznic la înfățișare sau grozav, extraordinar în timpul luptelor). Ramasese  orb la un ochi, posibil în urma bătălia de la Codrul Cosminului din 1497. La moartea tatălui său avea  25 de ani.

·         1504: S-a incheiat redactarea lucrarii ”Letopisetul de cand cu voia lui Dumnezeu s-a inceput Tara Moldovei”, prima creatie laica a culturii romane scrisa la curtea lui Stefan cel Mare. Ultima referire fiind despre moartea domnitorului, s-a tras concluzia ca insemnarile s-au incheiat la 2.07.1504.

·         1644: Bătălia de la Marston Moor: forțele Parlamentului englez au obținut o victorie decisivă împotriva regaliștilor, în cadrul Războiului civil (1642-1646). Bătălia de la Marston Moor s-a dat la 2 iulie 1644, în timpul Primului Război Civil Englez din 1642–1646. Forțele combinate ale covenantiștilor scoțieni în frunte cu earlul de Leven și parlamentariștii englezi conduși de Lord Fairfax și de earlul de Manchester i-au învins pe regaliștii conduși de Prințul Rupert al Rinului și de marchizul de Newcastle.

·         1798: Napoleon Bonaparte a ocupat orașul Alexandria.

·         1838: A apărut, la Braşov, sub conducerea lui George Bariţiu, revista culturală romaneasca “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, supliment literar al “Gazetei de Transilvania”. Foaie pentru minte, inimă și literatură a fost o revistă românească cu caracter cultural, supliment al Gazetei de Transilvania, apărută la Brașov între 2 iulie 1835 și 24 februarie 1865 (cu unele întreruperi). La 1 ianuarie 1838 a apărut sub denumirea Foaie literară, ca la 2 iulie să revină la denumirea completă. A fost condusă de George Bariț, iar începând cu 1850 de Iacob Mureșanu. Publicația a avut un mare rol în dezvoltarea culturii românești progresiste. În paginile ei au fost dezbătute, dintr-un unghi de vedere în general iluminist, chestiuni ca: emanciparea culturală și politică a poporului român, ridicarea lui economică, rolul educativ și cetățenesc al teatrului, necesitatea unei bune organizări a învățământului, lupta pentru unitatea și cultivarea limbii și pentru propășirea literaturii originale, stimularea culegerilor folclorice, etc. Revista a dus o îndrăzneață campanie împotriva despotismului, în numele ideilor generoase, și a salutat cu entuziasm revoluția de la 1848. Au colaborat la ea personalități din toate provinciile locuite de români: Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ionescu de la Brad, Andrei Mureșanu, iar difuzarea ei peste munți s-a realizat de librarul Iosif Romanov din București .

·         1849: A fost semnat la Seghedin (Szeged) ”Proiectul de pacificare” de catre Lajos Kossuth, liderul revolutiei maghiare, si de catre Nicolae Balcescu si Cezar Bolliac, reprezentantii emigratiei romane. Pentru prima data intr-un document oficial, Principatele Romane sunt mentionate sub numele de Romania, iar guvernul revolutionar maghiar recunostea romanilor dreptul de a folosi limba romana in administratie, justitie si invatamant, independenta Bisericii Ortodoxe, prezenta romanilor in administratia de stat.

·         1853: Armata rusă invadează Turcia; începutul războiului din Crimeea.

·         1860 - A fost fondat orasul Vladivostok.

·         1880 - Stabilirea de relatii diplomatice intre Romania si Elvetia.

·         1881: Președintele SUA James A. Garfield a fost rănit prin împușcare și a murit în urma rănirii în data de 19 septembrie. James Abram Garfield (n. 19 noiembrie 1831 — d. 19 septembrie 1881) a fost cel de-al douăzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii și cel de-al doilea președinte american care a fost asasinat. Termenul său al fost cel de-al doilea ca scurtime, după cel al lui William Henry Harrison, al nouălea președinte american, fiind în funcție în perioada 4 martie 1881 – 19 septembrie 1881. Garfield a servit în cea mai înaltă funcție a statului american un total de doar șase luni și cincisprezece zile. Președintele Garfield a fost asasinat prin împușcare: în iulie 1881 un avocat dement – Charles Julius Guiteau (1841 – 1882) – a tras în el cu arma. Rănile cauzate de asasin au cauzat infecția fatală care a dus la decesul său.

·         1888: Ion Luca Caragiale este numit director al Teatrului Național din București.

·         1897: Omul  de ştiinţă italian Guglielmo Marconi  obţine la Londra un brevet pentru inventarea radioului.

·         1900: S-a produs prima ascensiune a unui dirijabil cu schelet rigid; constructia îi apartinea inginerului german Fridrich von Zeppelin; a folosit motorul cu combustie interna pentru propulsarea dirijabilelor.

·         1904 – se dă startul în a doua ediție a Turului Franței la ciclism

·         1908 - A fost inaugurata Universitatea populara de la Valenii de Munte, condusa si organizata de Nicolae Iorga.

·         1916 – se dispută primul meci din istoria Copei America, la Buenos Aires, Uruguay-ul învinge cu 4-0 naționala statului Chile

·         1919 - A fost infiintata de catre Constantin Tanase, la Bucuresti, compania “Carabus”. S-a jucat in deschidere piesa de revista “Pisica de orez”, scrisa de Constantin Solomonescu si Mircea Radulescu.

·         1921 – se încheie turneul de la Wimbledon, cu victoria lui Bill Tilden, la masculin, și Suzanne Lenglen. Randolph Lycett și Max Woosman au câștigat proba de dublu masculin și Suzanne Lenglen și Elizabeth Ryan pe cea de dublu feminin, în timp ce la dublu mixt s-au impus Elizabeth Ryan și Randolph Lycett

·         1923: Accidentul feroviar de la Vintileanca, soldat cu zeci de morți și răniți. Accidentul feroviar de la Vintileanca a avut loc pe data de 2 iulie 1923, când un tren accelerat care venea de la București și se îndrepta spre Iași s-a ciocnit, în stația Vintileanca, în jurul orelor 11:00, cu un tren de marfă, provocând moartea a 66 de oameni și rănirea a 105 persoane, conform rapoartelor finale ale autorităților. La data accidentului, presa dădea cifre și mai mari.

·         1924    - A luat fiinţă, la Paris, Asociaţia Internaţională a Presei Sportive – AIPS.

·         1927 – se încheie turneul de la Wimbledon, cu victoriile lui Henry Cochet și Helen Wills. Wills a fost prima reprezentantă a SUA care a câștigat la Wimbledon

·         1930 – se dă startul în Turul Franței la ciclism

·         1932 – se joacă finalele turneului de la Wimbledon. La masculin. În proba de simplu se impune Ellsworth Vines, iar competiția fetelor e câștigată de Helen Wills Moody. Competiția de dublu masculin le revine francezilor Jean Borotra și Jacques Brugnon, cea de dublu feminin, cuplului Dorin Metaxa și Josane Sigart, iar cea de dublu mixt lui Elisabeth Ryan și Enrique Maier

·         1934: Noaptea cuțitelor lungi se termină cu moartea lui Ernst Röhm.

·         1937 – se încheie turneul de la Wimbledon cu victoriile lui Don Budge și Helen Wills

·         1939 – se joacă a doua semifinală a Cupei României, în care Rapid învinge cu 2-0 Venus București

·         1941 - Armata a 4-a romana a facut trei capete de pod la Costuleni, la est de Husi si la Falciu, si apoi a urmat flancul drept al armatei a 11-a germana, curatind fortele ruse din sudul Basarabiei.

·         1950 – se joacă 16-imile de finală ale Cupei României, și se califică mai departe CSU Cluj, Flamura Roșie Arad, Locomotiva Arad, Partizanul Petroșani, Dinamo București, Partizanul București, Spartac București, Locomotiva Sibiu, Progresul Oradea, CSU Iași, CCA București, Dinamo Brașov, Locomotiva București, Locomotiva Turnu-Severin, Locomotiva București

·         1950 – se dispută Marele Premiu al Franței, care este câștigat de Juan Manuel Fangio, urmat de Luigi Fagioli și Peter Whitehead

·         1961 – se desfășoară Marele Premiu al Belgiei la formula 1, care este câștigat de Giancarlo Baghetti, urmat de Dan Gurney și Jim Clark

·         1961 – se dispută finala Cupei Spaniei, în care Atletico Madrid o învinge cu 3-2 pe Real Madrid

·         1961 – se dispută Marele Premiu al Belgiei la motociclism pe circuitul de la Spa Franchorchamps. Cursele le revin lui Luigi Taveri la clasa 125, Jim Redman la 250, și Gary Hocking la clasa 500

·         1964:   Președintele american Lyndon B. Johnson a promulgat Legea Drepturilor Civile, prin care se interzicea segregarea  rasiala în școli, locuri publice și la angajare.

·         1964 – la Hunedoara s-a jucat ultimul sfert de finală din Cupa României, Dinamo București a învins cu 2-1 pe Știința Timișoara

·         1966:  Primul test nuclear  francez  în  atolul Mururoa din Pacific.

·         1967 – Steaua București câștigă Cupa României, după ce o învinge cu 6-0 pe Foresta Fălticeni

·         1967 – FC Valencia câștigă cu 2-0 finala Cupei Spaniei, împotriva lui Atletic Bilbao

·         1967 – se desfășoară Marele Premiu al Franței la formula 1, câștigat de Jack Brabham, urmat de Denny Hulme și Jackie Stewart

·         1972 – Rapid București câștigă Cupei României, după ce învinge cu 2-0 pe Jiul Petroșani

·         1972 – se dispută Marele Premiu de formula 1 al Franței, câștigat de Jackie Stewart, iar podiumul a fost completat de Emerson Fittipaldi și Chris Amon

·         1976 – naționala României încheie la egalitate, 1-1, meciul amical jucat împotriva naționalei Iranului

·         1976:  Vietnamul de Nord comunist  proclama dupa ocuparea Vietnamului de Sud,  unirea si formarea  Republicii Socialiste Vietnam.

·         1978 – se dispută Marele Premiu al Franței, care este câștigat de Mario Andreti, iar podiumul e completat de Ronnie Peterson și James Hunt

·         1982 – se dispută partide în faza a doua a grupelor Campionatului Mondial din Spania. În grupa B, Germania de Vest 2-1 Spania, iar în grupa C, Argentina 1-3 Brazilia

·         1983 – Martina Navratilova câștigă ediția a 90-a a turneului feminin de tenis de la Wimbledon

·         1985: Mihail Gorbaciov este ales presedinte al Sovietului Suprem al URSS .

·         1989 – la Osnabruck, se joacă finala Campionatului European de fotbal feminin din Germania de Vest, în care echipa țării gazdă câștigă titlul continental, după 4-1 cu Norvegia

·         1992    - A avut loc, la Putna, canonizarea voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

·         1992 - Modelul Corvette cu numărul 1 milion era un roadster LT1 de culoare albă şi interior roşu, special fabricat pentru a avea aceleaşi specificaţii ca şi primul Chevrolet Corvette apărut în 1953. Astfel în aproape 50 de ani americani au fabricat 1 milion de unităţi Corvette, o performanţă admirabilă pentru un model cu valenţe de supercar. Ceremonia de celebrare a 100 de ani l-a avut în prim plan pe rusul Zora Arkus-Duntov, cel care este creditat cu transformarea lui Corvette într-un model clasic. Acesta lucra în 1953 pentru o echipă de curse britanică dar a fost atât de impresionat de apariţia primei generaţii încât a aplicat pentru o slujbă la constructorul american. Ulterior a fost angajat şi eforturile sale s-au văzut imediat.

·         1994 – se joacă două dintre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Statele Unite: Germania 3-2 Belgia și Spania 3-0 Elveția. În aceeași zi este ucis fotbalistul columbian Andres Escobar, după ce acesta și-a trimis în propria poartă mingea în partida cu Statele Unite ale Americii din grupele Mondialului

·         1995 – se dispută Marele Premiu al Franței câștigat de Michael Schumacher , urmat de Damon Hill și David Coulthard

·         1997 – se joacă două partide în cadrul grupei A a Campionatului European de fotbal feminin, ediția din Norvegia și Suedia. A doua echipă gazdă trece cu 1-0 de Spania, în timp ce Franța învinge cu 3-1 Rusia

·         2000 – se joacă finala Campionatului European din Belgia și Olanda. Franța a trecut cu 2-1 în prelungiri de Italia, cu golurile lui Wiltord și Trezeguet, iar pentru italieni a punctat Marco Delvecchio

·         2000 – se dispută Marele Premiul al Franței la formula 1. Pe primul loc încheie David Coulthard, urmat de Mika Hakkinen și Rubens Barrichello

·         2000: Se deschide pentru trafic Podul Øresund, cel mai lung pod rutier şi feroviar din Europa, care conecteaza Suedia şi Danemarca. Acesta are o lungime de 7845 metri si o latime de 23,5 metri. Construcția podului Øresund a început în 1995 și a fost finalizat 14 august 1999. Deschiderea oficială a avut loc la data de 1 iulie 2000, in prezenta reginei Margarethe a II-a a Danemarcei si a regelui Carl Gustaf al XVI-lea ca gazde ale ceremoniei. Podul-tunel a fost deschis circulației rutiere putin mai târziu în acea zi.

·         2002: Bancherul american Steve Fossett a devenit primul om care a călătorit singur, nonstop, în jurul lumii într-un balon.

·         2005: La Londra și în alte orașe au avut loc concertele maraton Live 8, destinate să aducă în prim-plan problema sărăciei din Africa, cu doar 3 zile înainte de debutul summit-ului G8 de la Edinburgh.

·         2006 – se dispută pe circuitul de la Magny Cours, Marele Premiu al Franței la formula 1. Pe primul loc se clasează Michael Schumacher, urmat de Felipe Massa și Giancarlo Fisichella

·         2008: Ostatica Ingrid Betancourt a fost eliberată de gherilele Forţele Armate Revoluţionare din Columbia. A fost răpită în timpul campaniei sale electorale şi ţinută ostatică timp de şase ani de Forţele Armate Revoluţionare din Columbia. Íngrid Betancourt Pulecio, este o tanara politiciana franco-colombiana , fosta senatoare columbiana .A fost rapita de “Fortele armate revolutionare din Columbia (FARC) pe 23 februarie 2002. Guvernul francez a incercat fara succes sa obtina eliberarea sa negociind cu FARC cu ajutorul presedintelui venezuelan Hugo Chávez. Alături de Ingrid Betancourt, alţi trei americani şi 11 militari columbieni , au fost eliberaţi în urma unei operaţiuni de infiltrare minuţios pregătită de armata columbiană.

·         2010 – se dispută două dintre sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Africa de Sud: Uruguay 1-1 Ghana, și 4-2 după penalty-ur. În al doilea meci, Olanda 2-1 Brazilia

·         2011 – se joacă două meciuri în grupa C a Campionatului Mondial de fotbal feminin: Coreea de Nord 0-1 Suedia și Statele Unite ale Americii 3-0 Columbia

Nașteri

·         419: S-a nascut imparatul roman Valentinian al III-lea; (d. 16.03.455).

·         1489: Thomas Cranmer, arhiepiscop de Canterbury (d. 1556)

·         1492 - Elizabeth Tudor, prinţesă engleză (m. 1495).

·         1644: Abraham a Sancta Clara (pe numele laic Johann Ulrich Megerle, n. 2 iulie 1644,^[1][2] Kreenheinstetten[*], Germania – d. 1 decembrie1709,^[1][2] Viena, Imperiul Habsburgic) a fost un scriitor și predicator austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană. A lăsat o operă satirico-parodică de o remarcabilă expresivitate plastică, influențată de literatura populară și limbajul oral. Predicile sale au caracter educativ-moralizator, inspirate fiind de flagelul ciumei („Luați aminte, vienezi”) sau de amenințarea invaziei otomane („Sculați, creștini”). E considerat precursor al romantismului baroc prin legenda satirică Judas der Ertzschelm, în care înmănunchează, într-o țesătură eterogenă, farse, snoave și proverbe. Cele 150 de fabule îl situează printre primii fabuliști germani.
Opera: 

• 1680: Luați aminte, vienezi ("Mercks Wien")
• 1683: Sculați, creștini ("Auff, auff ihr Christen")
• 1686 - 1695: Iuda arhiticălosul ("Judas der Ertzschelm") -4 volume

Abraham a Sancta Clara

Johann Ulrich Megerle

·         1698: Francesco al III-lea d'Este, Duce de Modena (d. 1780)

·         1714: Christoph Willibald Ritter von Gluck (n. 2 iulie 1714 la Erasbach lângă Berching (Germania) - d. 15 noiembrie 1787 la Viena) a fost un compozitor german.

Este unul dintre compozitorii importanți de operă din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și primul reformator al perioadei muzicale clasice. Este cunoscut în special pentru opera Orfeu și Euridice. A fost profesorul de muzică al Mariei Antoaneta, regina Franței. Unii îl consideră părintele perioadei muzicale clasice și rococo - cel puțin în domeniul operei.

Opera muzicală:

• Artaserse, 1741
• Demofoonte, 1742
• Cleonice (Demetrio), 1742
• Il Re Poro, 1743
• Ipermnestra, 1744
• Ezio, 1750
• La clemenza di Tito, 1752
• Le Cinesi, 1754
• L'ivrogne corrigé, 1760
• Le cadi dupé, 1761
• Orfeo ed Euridice, 1762
• Alceste, 1767
• Paride ed Elena, 1770
• Iphigénie en Aulide, 1774
• L'arbre enchanté, ou Le tuteur dupè, 1775
• Ippolito, Milano 1775
• Armide, 1777
• Iphigénie en Tauride, 1778/79
• Écho et Narcisse, 1779

Christoph Willibald Gluck

·         1724: S–a născut Friedrich Gottlieb Klopstock, poet german (d. 1803). Friedrich Gottlieb Klopstock (n. la 2 iulie 1724, la Quedlinburg – d. la 14 martie 1803, la Hamburg) a fost un poet german. A inițiat genul poeziei trăirilor interioare, ce ulterior avea să aibă o influență covârșitoare asupra liricii germane moderne al cărei creator a fost considerat. A îmbogățit posibilitățile de expresie lirică, prin introducerea hexametrului antic și crearea ritmurilor libere, în concordanță cu mișcarea sentimentului și a ideii poetice. Opera sa are o puternică coloratură emoțională, având ca teme: iubirea, prietenia, patria, eroismul, credința, moartea, eternitatea, măreția creației.
Opera:

• 1748 / 1773: Der Messias (Mesiada), epopee de 22.000 de versuri
• 1757: Adams Tod (Moartea lui Adam)
• 1758: Geistliche Lieder (Poezii spirituale), întâlnite încă, în zilele noastre, în unele cântări bisericești, ca de exemplu:
  • Die ihr Christi Jünger seid (Sunteți discipolii lui Hristos)
  • Herr, du wollst uns vorbereiten (Doamne, Tu vrei să ne pregătești)
• 1764: Salomo (Solomon)
• 1771: Oden und Elegien (Ode și elegii)
• 1772: David
• Studii lingvistice (tentativă a unei reforme de scriere):
• 1778: Ueber di deütsche Rechtschreibung
• 1779: Von der Schreibung des Ungehörten
• 1779: Ueber Sprache und Dichtkunst^[14] (Despre limbă și arta poeziei)
• 1794: Grammatische Gespräche (Dialoguri gramaticale)

• 

  Friedrich Gottlieb Klopstock, (Portret de Jens Juel)
 
• 

  Portretul lui Klopstock de M. E. Vogel
 
• 

  Gravură (pe la 1760)
 
• 

  Bustul lui Klopstock în Walhalla^[15]
• 

  Marcă poştală (BRD)^[16], 1974
 
• 

  Mormântul lui Klopstock, în cimitirul Christianskirche, din Hamburg
• * 1790: 
Prințul Leopoldo Giovanni Giuseppe Michele de Bourbon-Două Sicilii, Prinț de Salerno^[1] (2 iulie 1790^[1] – 10 martie 1851^[1]) a fost membru al Casei de Bourbon-Două Sicilii și Prinț de Salerno.

Născut Leopoldo al Neapole și Sicilia, el a fost al șaselea fiu al lui Ferdinand al IV-lea al Neapole^[2] și a Mariei Carolina de Austria, fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei
La 28 iulie 1816, la Palatul Schönbrunn din Viena, Leopold s-a căsătorit cu nepoata sa, Arhiducesa Clementina de Austria, a treia fiică în viață a împăratului Francisc al II-lea (mai târziu Francisc I al Austriei) și a surorii sale, Maria Teresa de Neapole și Sicilia.^[1] Leopold și Clementina au avut patru copii însă numai o fiică, Prințesa Carolina, a supraviețuit copilăriei. Prințul Louis și două infante au murit în primul lor an de viață.
• o fiică (16 septembrie 1819).
• Prințesa Maria Carolina (26 aprilie 1822 - 6 decembrie 1869); s-a căsătorit la 25 noiembrie 1844 cu Prințul Henri, Duce de Aumale; au avut copii.
• Prințul Lodovico Carlos (19 iulie - 7 august 1824).
• o fiică (5 februarie 1829).
Leopold a avut o relație extraconjugală cu dansatoarea vieneză Fanny Elssler, din care s-a născut un fiu nelegitim, Franz, născut în 1827 și care s-a sinucis în 1873.

Leopold

Prinț de Salerno

* 1841: Aleksandr Mihailovici Zaițev (în rusă Алекса́ндр Миха́йлович За́йцев; n. 2 iulie 1841 - d. 1 septembrie 1910, Kazan, Rusia) a fost un chimistrus din Kazan. A lucrat cu compuși organici și a propus regula lui Zaițev, care prezice compoziția produsului unei reacții de eliminare.

Alexander Mihailovici Zaițev

·         1849: Maria Theresa Henriette Dorothee de Austria-Este (2 iulie 1849 – 3 februarie 1919) a fost regină a Bavariei și pretendent iacobit la tronul Angliei. A fost fiica și singurul copil al Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este și a soției lui, Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria.
Maria Theresa s-a născut la Brünn în Moravia, astăzi Brno în Cehia. La 15 decembrie 1849, când avea numai cinci luni, tatăl ei Arhiducele Ferdinand a murit de febră tifoidă. Maria Theresa a fost crescută de mama ei, Arhiducesa Elisabeta.

Maria Theresa s-a născut la Brünn în Moravia, astăzi Brno în Cehia. La 15 decembrie 1849, când avea numai cinci luni, tatăl ei Arhiducele Ferdinand a murit de febră tifoidă. Maria Theresa a fost crescută de mama ei, Arhiducesa Elisabeta.

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

La 20 februarie 1868, la biserica Sf. Augustine din Viena, Maria Theresa s-a căsătorit cu Prințul Ludwig, fiul cel mare al Prințului Regent al Bvariei, Luitpold. Deși au menținut ca reședință Palatul Leuchtenberg din München, Ludwig și Maria Theresa au trăit în cea mai mare parte la Leutstetten. Au fost foarte fericiți și devotați iar din căsnicie au rezultat 13 copii:

• Rupprecht, Prinț Moștenitor al Bavariei (1869–1955)
• Adelgunde Marie Auguste Therese, Prințesă de Bavaria (1870–1958). Căsătorită cu Prințul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen(1864–1927).
• Maria Ludwiga Theresia, Prințesă de Bavaria (1872–1954). Căsătorită cu Ferdinando, Duce de Calabria (1869–1960); au avut copii.
• Karl Maria Luitpold, Prinț de Bavaria (1874–1927).
• Franz Maria Luitpold, Prinț de Bavaria (1875–1957). Căsătorit cu Isabella Prințesă von Croÿ (1890–1982); au avut copii.
• Mathilde Marie Theresia Henriette Christine Luitpolda, Prințesă de Bavaria (1877–1906). Căsătorită cu Prințul Ludwig de Saxa-Coburg-Kohary.
• Wolfgang Maria Leopold, Prinț de Bavaria (1879–1895)
• Hildegarde Maria Christina Therese, Prințesă de Bavaria (1881–1948)
• Notburga Karolina Maria Theresia, Prințesă de Bavaria (1883, a trăit doar câteva zile)
• Wiltrud Marie Alix, Prințesă de Bavaria (1884–1975). Căsătorită cu Wilhelm, Duce de Urach (1864–1928).
• Helmtrud Marie Amalie, Prințesă de Bavaria (1886–1977).
• Dietlinde Maria Theresia, Josepha Adelgunde Prințesă de Bavaria (1888–1889)
• Gundelinde Maria Josepha, Prințesă de Bavaria (1891–1983). Căsătorită cu Johann Georg Conte von Preysing-Lichtenegg-Moos (1887–1924); au avut copii

Maria Theresa de Austria-Este

După căsătorie, Maria Theresa și-a petrecut cea mai mare parte a timpului crescându=și copiii. Ea a devenit regină consort a Bavariei în 1913, când soțul ei a fost proclamat regele Ludwig ak III-le al Bavariei în locul vărului său nebun, regele Otto. Ea a devenit prima regină catolică a Bavariei, de când Bavaria a fost întemeiată ca regat, din 1806. Vorbea germană, maghiară, cehă, franceză și italiană. În 1914, ea a fost gazda unor mari festivități în jurul jubileului regal bavarez și a apărut împreună cu soțul ei pentru a anunța intarea în război. În timpul Primului Război Mondial, ea a fost o mare patrioată și a sprijinit, de asemenea, monarhia habsburgică. A încurajat femeile din Bavaria să sprijine soldații prin furnizarea de alimente și haine.

La 7 noiembrie 1918, Ludwig al III-lea a trebuit să abdice de pe tronul Bavariei și Maria Theresa împreună cu familia a plecat la Castelul Wildenwart în apropiere de Wildenwart, pentru a scăpa de bolșevici. Sănătatea reginei s-a deteriorat și a murit la 3 februarie 1919. La 5 octombrie 1921, rămășițele ei au fost transferate la catedrala din Munchen împreună cu cele ale soțului ei, care a murit cu mai puțin de o lună înaintea ei.

Maria Theresa a fost nepoata și moștenitoarea lui Francisc al V-lea, Duce de Modena, care a murit fără copii. La momentul decesului lui, el era moștenitor general iacobit al tronului Angliei, Scoției și Irlandei. După decesul ei, în 1919, fiul ei Rupprecht a moștenit pretenția iacobită însă, la fel ca mama lui, el și urmașii lui s-au abținut de la presiuni asupra pretențiilor la tronul britanic.

Maria Theresa de Austria-Este

* 1854: Narcisse Théophile Patouillard (n. 2 iulie 1854, Macornay – d. 30 martie 1926, Paris) a fost un farmacist, botanist, micolog și acuarelistrenumit francez, membru fondator al Société mycologique de France. El a fost unul dintre pionierii în crearea și folosirea de genuri mai mici și astfel mai utile pentru ciuperci. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Pat..

Narcisse s-a născut într-o familie de țărani. Deja la vârsta de zece ani, a dezvoltat o pasiune pentru științele naturale și a început cu o colecție de insecte, plante și pietre. El a urmărit studiile secundare la liceul din Lons-le-Saunier, dar a fost forțat să renunțe cauzat situației precare a familiei. De acea a intrat la vârsta de cincisprezece ani în serviciile telegrafice, mai întâi în departamentul Jura apoi la Paris. In 1872 a reușit să devină practicant la Bletterans (Jura), situație care i-a permis să lucreze în Laboratorul de Studii Avansate al Muzeului Național de Istorie Naturală. Acolo a cunoscut pe cei mai mari botaniști ai epocii, ce a pricinuit decizia lui de a se consacra studiul ciupercilor.^[1]

În 1879, Patouillard a obținut titlul de clasa a 2-a în farmacologie, și după ce a luat bacalaureatul, s-a înmatriculat la Facultatea de Farmacie din Paris pentru gradul de clasa 1 și a promovat în martie 1884 cu teza Des Hyménomycètes au point de vue de leur structure et de leur classification (Ciupercile himenocite din punctul de vedere al structurii și clasificării lor). ^[2]

În 1884, Narcisse Théophile Patouillard a fost membru fondator al Société mycologique de France (președinte 1891–1892, președinte de onoare 1902) împreună cu medicii Lucien Quélet, Jean-Baptiste Mougeot, farmacistul Émile Boudier și un grup de alți naturaliști, al căror jurnal Bulletin Trimestriel de la Société Mycologique de France a fost publicat pentru prima dată la 1 mai 1885^[3] și în 1885 a fost premiat cu Prix Montagne al Academiei Franceze de Științe pentru lucrarea sa Tabulae analyticae fungorum: Descriptions et analyses microscopiques des champignons nouveaux, rares ou critiques fascicules (editate 1883-1889). Din 1893-1900, el a servit ca preparator al catedrei de criptogamie^⁠(fr) la Școala Superioară de Farmacie din Paris, mai târziu numit asistent al catedrei. În 1920 a devenit membru de onoare al British Mycological Society. În anul 1922, a renunțat la toate funcțiile pentru a se dedica în întregime cercetărilor sale.^[4]

Pentru ași asigura traiul de viață, a lucrat peste 40 de ani în diferite farmacii, în: Poligny (1881-1884), Fontenay-sous-Bois(1884-1885), Paris (1885-1898) și Neuilly (1898-1922). ^[5]

Savantul a fost, împreună cu Petter Adolf Karsten, Lucien Quélet și Samuel Frederick Gray, unul dintre pionierii în crearea și folosirea de genuri mai mici și astfel mai utile pentru ciuperci.^[5] Mai departe, a fost considerat expert lider în taxonomia ciupercilor și a descris multe specii și genuri noi, cele mai multe denumiri fiind valabile până în prezent. Cunoștințele sale excelente ale florei tropicale, din care el a fost unul dintre primii și cei mai buni specialiști, este atestată de mai mult de o sută de lucrări dedicate ciupercilor din Brazilia, Patagonia, China, Congo, Costa Rica, Cuba, Ecuador, Insulele Gambier, Guadelupa, Guyana, India, Japonia, Java, Louisiana, Martinica, Mexic, Noua Caledonie, Filipine, Tibet, Tonkin, Tunisia și Venezuela. Toate rezultatele cercetărilor sale le-a documentat în mai mult de 260 de publicații cu mai mult de 3000 desene și acuarele de înaltă precizie (moștenite de fiica lui și dăruite muzeului de criptogamie în 1968). De menționat este de asemenea marele lui ierbar, achiziționat deja în 1905 de Universitatea Harvard. Colecțiile mai târzii se pot vedea tot în muzeul de criptogamie.^[4][6]

Piața Narcisse Patouillard din Marconay a fost denumită după el^[7] și o placă comemorativă a fost plasată în fruntea casei lui de naștere.

Narcisse Théophile Patouillard

·         1862: Sir William Henry Bragg (n. 2 iulie 1862 Westward, Cumbria[*], Allerdale, Regatul Unit – d. 12 martie 1942^]Londra, Regatul Unit) a fost un fizician și chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1915.

William Henry Bragg, primul dintre cei trei copii ai familiei Bragg, a fost un copil singuratic și timid, dar cu o pasiune surprinzătoare pentru matematică. După moartea mamei sale, când el avea numai 7 ani, a locuit cu unchiul său, chimist, care a avut o influență majoră asupra tânărului William. După ce a urmat cursurile Colegiului King William, din Mann, a fost admis la Facultatea de Matematică a Universității din Cambridge, în anul 1881, unde a studiat sub îndrumarea profesorului dr E.J. Routh. Mai târziu a studiat fizica la Laboratorul Cavendish, departamentul de fizică, din cadrul aceleiași universități.

Din anul 1885 și-a început cariera în domeniul pedagogiei. S-a străduit să devină un lector apreciat și s-a specializat în conceperea dispozitivelor și echipamentelor necesare pentru cursurile practice. Din 1904 și-a început cariera în domeniul cercetării științifice, care a acoperit mai multe domenii din fizică, având un mod straniu de a progresa: Bragg alegea un subiect pe care îl studia, aducea contribuții importante, apoi renunța la acesta. Studiul efectuat asupra radiațiilor alfa, beta și gammași descoperirea faptului că, atât radiațiile gamma, cât și radiațiile X se comportă ca niște particule i-au adus titlul de membru al Royal Society.

Interesul pentru știință nutrit de William Bragg, împreună cu pasiunea fiului său, Lawrence, pentru acest domeniu au dus la punerea bazei unei noi ramuri științifice: analiza difracției radiațiilor X pe rețele cristaline, urmând observația lui Max von Laue, care arăta că lungimea de undă a radiațiilor X este de același ordin de mărime cu distanța dintre atomii vecini dintr-o rețea cristalină. Ei au evidențiat și faptul că acestea sunt un instrument bun pentru a studia structura cristalelor. Metoda difracției radiațiilor X pe cristale a permis determinarea experimentală a lungimii lor de undă și a spectrului acestora, aceste cercetări aducându-le Premiul Nobel pentru fizică în anul 1915. William Bragg a conceput un dispozitiv pentru observarea difracției de raze X, numit spectograf cu cristal, cu ajutorul căruia, variindu-se unghiul și măsurând unghiurile corespunzătoare maximelor de difracție, se poate deduce spectrul lungimilor de undă ale fasciculului de raze X.

Bragg a predat la Universitatea din Adelaide în Australia (1886 - 1908), apoi la Universitatea din Leeds (1909 - 1915) și la Colegiul Universitar din Londra (1915 - 1923). Începând cu 1923, a fost profesor de chimie Fullerian la Royal Institution și director al Davy Faraday Research Laboratory. Premiul Nobel pentru Fizică, primit în 1915, a fost "împărțit" cu fiul său, William Lawrence Bragg pentru cercetările lor asupra spectrului razelor X, difracției razelor X și a structurii cristalelor, utilizând un spectrograf de raze X. A devenit membru (Fellow) al Royal Society în 1906, respectiv președinte al acesteia între 1935 și 1940.

Ernest Rutherford a împărțit cu Bragg teoriile sale despre proton și nucleu, deși între cei doi au existat multe divergențe de opinii profesionale.

William Bragg a fost decorat cu ordinul CBE (Commandor of the British Empire), în anul 1917, și, trei ani mai târziu, numit cavaler, și a fost ales director al Royal Society în 1935. Bragg a scris “Christmas Lectures” pentru copii, care a devenit cea mai vândută carte după momentul apariției. Sala de conferințe a Colegiului King William este numită în onoarea sa.

Bragg este, de asemenea, lectorul seriilor numite Romanes Lecture, oferite la Universitatea din Oxford în anul 1925, numite Starea cristalină (The Crystalline State).

Începând cu 1992, Institutul australian de fizică a instituit un premiu numit Bragg Gold Medal for Excellence in Physicscare se acordă celei mai bune teze de doctorat realizată de un student la o universitate australiană. Acest premiu este numit pentru a onora atât fiul, Sir William Lawrence Bragg (a cărui efigie este prezentă pe medalie), cât și tatăl, Sir William Henry Bragg.

William Henry Bragg

William Henry Bragg

·         1868 : S-a nascut generalul si omul politic roman  Traian Mosoiu; (d.15.08.1935).

·         1869 - scriitorul suedez Hijalmar Soderberg (m. 1941).
* 1869: Liane de Pougy (2 iulie 1869 – 26 decembrie 1950), a fost vedetă și dansatoare de cabaret și renumită ca una dintre cele mai frumoase și celebre curtezane din Paris.

Anne Marie Chassaigne s-a născut la La Flèche, Sarthe, Franța. A fost fiica lui Pierre Blaise Eugène Chassaigne, un ofițer de cavalerie,^[1] și a soției acestuia, Aimée Marie Gabrielle Lopez, dintr-o familie spaniolă cu tradiție militară.^[2][3] A fost cea mai mică și singura fată din cei patru copii. A fost educată la mănăstirea Sainte-Anne d'Auray, în Morbihan, unde a intrat în 1878, la vârsta de nouă ani, și a rămas până în 1885.^[4]

La vârsta de 16 ani a fugit cu Armand Pourpe, un ofițer de marină, în cele din urmă căsătorindu-se deoarece ea rămăsese însărcinată.^[5]Copilul a fost numit Marc Pourpe iar mama sa a fost, conform părerii lui, "o mamă groaznică". "Fiul meu era ca o păpușă vie dată unei fetițe". Ea ar fi preferat ca bebelușul să fi fost o fată "din cauza rochiilor și a buclelor". Marc s-a oferit voluntar ca pilot în Primul Război Mondial și a fost ucis la 2 decembrie 1914 în apropiere de Villers-Brettoneux. ^[6]

Mariajul nu a fost unul fericit. Mai târziu Anne-Marie a scris în memoriile sale că soțul ei a devenit violent în noaptea nunții. Se spune că mirele a fost brutal și a abuzat-o - ea a purtat urma bătăilor sale pe piept pentru tot restul vieții. Cînd cariera lui Armand Pourpe l-a dus la un post în Toulon, Anne-Marie și-a luat drept amant pe Charles-Marie de Mac-Mahon (1856-1894), al 5-lea marchiz de Éguilly. Informat de nenorocirea sa, Armand Pourpe "trage un foc de armă pe care Anne-Marie îl primește în josul fundului".^[7]

Decisă să-și părăsească soțul, Anne Marie și-a vândut pianul din lemn de trandafir unui tânăr care a plătit 400 de franci pentru instrument. În decurs de o oră, Anne Marie se îndrepta spre Paris, lăsându-și copilul cu tatăl său. Odată cu eșecul căsniciei sale, Anne Marie a început să se prostitueze și acum se știe că era mare consumatoare de cocaină și opiu.

La Paris, Anne-Marie ia lecții de dans sub îndrumarea Mme Mariquita.^[8] Sub pseudonimul Liane de Pougy, ea începe o carieră de dansatoare de cabaret și rapid devine una din curtezanele în vogă din capitală.

Ea devine prietenă cu Sarah Bernhardt, care îi oferă câteva lecții în arta dramatică, dar o face să înțeleagă că nu are talent în acest domeniu, sfătuindu-o să "deschidă gura doar pentru a zâmbi".^[9] Îl întâlnește pe Henri Meilhac, un autor dramatic de succes, septuagenar dar amator de femei frumoase, care cedează farmecelor ei și o aruncă în lumea teatrală prin angajarea ei la Folies Bergère. Debutează în aprilie 1894 în timpul unei "seri care produce vâlvă".^[10] În 1896 joacă la sala Olympia în pantonima Rêve de Noël puis triomphe, la Folies Bergère în rolul Oriane din Araignée d'or care va fi "marele eveniment al sezonului parizian". Edmond de Goncourt o va descrie ca fiind "cea mai frumoasă femeie a secolului".^[11]

Printre adoratorii ei se numără Charles de Mac-Mahon (1856-1894)^[12] Roman Potocki (1851-1915) sau tânărul Maurice de Rothschild (1881-1957) care o acoperă cu bijuterii, îi oferă trăsuri și luxul "necesare" pentru viața unei curtezane.^[13]Rivalitatea ei cu Belle Otero contribuie la celebritatea celor două. Ghidul Paris-Parisien o consideră o "notorietate a vieții pariziene". Ediția din 1896 o descrie ca o "demi-mondenă cunoscută pentru frumoasele ei bijuterii".^[14]; cel din 1899, ca o "demi-mondenă cunoscută pentru vânzările ei, suicidul ei, eseurile sale literare și dramatice".^[15]

Antonio de La Gandara, cu care a avut o aventură, era un obișnuit al imobilului unde locuia Liane de Pougy. Aici el va realiza în 1903 un tablou de mari dimensiuni reprezentând-o pe Liane așezată pe o canapea Louis XV. De asemenea, el a realizat mai multe desene și pasteluri care sunt reproduse în biografia artistului.^[16] Compozitorul Reynaldo Hahn notează în jurnalul său: "Observări, diverse reflecții, ieri, după două ore petrecute împreună cu Liane de Pougy, în timp ce pozează pentru La Gandara. Frumusețea supranaturală a acestei femei, poezia celestă care tulbura pacea mea sceptică"

La începutul secolului XX, la vârsta de 30 de ani, Liane este, conform biografului ei Jean Chalon, "una dintre reginele demi-monde". Bisexuală deschisă, ea are iubiți de ambele sexe și are relații de dragoste cu Valtesse de La Bigne^[18] sau cu Émilienne d'Alençon^[19] În 1899 o întâlnește pe "Nathalie, un dar din cer, (...) o rază luminoasă și subtilă care aurește totul în calea ei", dar și "Nathalie inconstantă, care știe să fie atât de fidelă în ciuda infidelităților ei",^[20] o tânără americană de 23 de ani, Natalie Clifford Barney, care devine poetesă și romancieră. Aceasta se prezintă Lianei deghizată ca paj florentin,^[21]iar Liane, atinsă de atât de multă prospețime și spontaneitate, are o adevărată afecțiune pentru tânăra femeie.^[22]

Natalie, fascinată de "zveltețea angelică" și oarecum "androgină"^[23] a Lianei își dorește să o întâlnească pe Liane în Lesbos: "Să-mi petrec viața la picioarele tale ca în ultimele zile (...) Ne vom întâlni din nou în Lesbos (...) Vreau să ne imaginăm pe această insulă încântătoare a nemuritorilor. O văd atât de frumoasă. Vino, îți voi descrie aceste cupluri delicate de îndrăgostiți și vom uita, departe de oraș și de vacarm, tot ceea ce nu este Morale de la Beauté".^[24] Aventura lor a durat un an iar Natalie devine repede infidelă^[25] începând o relație cu poeta Renée Vivien cu care va rămâne în Lesbos.^[26]

Liane a pus în scenă legătura ei cu Natalie (personajul Flossie) într-o carte intitulată Idylle saphique care a apărut în 1901 și a fost un mare succes de librărie.

În 1898, Liane de Pougy "a făcut din nou senzație prin publicarea primului său roman intitulat L'insaisissable". Cartea a apărut pentru prima dată în serial în cotidianul Gil Blas în iulie.^[27] În roman ea descrie viața unei curtezane, Josiane Valneige, și oferă o reflecție asupra imaginii în societate a acestor demi-mondene al căror singur păcat ar fi că iubesc și vor să fie iubite.^[28] Romanul urmărește, de asemenea, ceea ce ar putea fi o cale de răscumpărare socială și spirituală în căutarea iubirii adevărate.^[29]

Între anii 1899 și 1908, în plus față de Idylle saphique, Liane de Pougy va publica comedia L'Enlizement^[30] și cinci romane care "repetă în mod uniform slăbiciunea, plictiseala și dezgustul curtezanei de a face această meserie, suferința ei, însă o suferință necesară în ochii ei, care îi va permite să-și răscumpere păcatele și să cunoască fericirea".^[31].

În iulie 1904 a apărut o revistă ilustrată pentru femei, L'Art d’être Jolie, de care era responsabilă Liane Pougy.^[32] Editorialul primului număr, pe a cărui copertă apărea un portret al Lianei Pougy, dezvăluia scopul acestei publicații săptămânale: să ghideze femeile în "această artă instinctivă pentru ele, arta de a fi frumoasă (...) prin aducerea în fiecare săptămână, în forma ei elegantă și parfumată, cu adevărat vrednică de cele care o vor frunzări, esența a ceea ce face farmecul feminin".^[33] Douăzeci și cinci de numere din L'Art d’être Jolie vor fi publicate până în ianuarie 1905.

Cu încurajarea mai multor prieteni, mai ales a lui Salomon Reinach, Liane a început să țină un jurnal. Va acoperi perioada 1919-1941 și va fi publicat postum, în 1977, sub titlul Mes cahiers bleus.

Liane de Pougy, fotografie de Félix Nadar.

În 1908, la apogeul carierei sale, Liane Pougy, la aproape patruzeci de ani, s-a întâlnit cu prințul român Georges Ghika, nepotul reginei Natalia a Serbiei, cu cincisprezece ani mai tânăr decât ea, nobil dar fără nici un ban. Ei se căsătoresc la 8 iunie 1910 la biserica Saint-Philippe-du-Roule. A doua zi, nunta se află pe prima pagină din New York Times^[34] "Dat fiind că averea Lianei este infinit superioară, Georges Ghika, marele seigneur, a cerut separarea bunurilor".^[35]

În 1914, totuși, moartea singurului ei fiu o va afecta foarte mult, după cum scrie mai târziu în jurnalul ei: "Durerea mea cea mai mare, cea care aproape că m-a ucis, m-a făcut să-mi pierd mințile (am stat cincisprezece luni într-un casă de sănătate), a fost moartea fiului meu, singurul meu copil, aviatorul Marc Pourpe, voluntar care a căzut în luptă la 2 decembrie 1914, aproape de Villers-Bretonneux".^[36]

Din 1920 ea se împrietenește cu Max Jacob pe care îl primește împreună cu soțul ei, în casa lor din Roscoff. O corespondență va fi schimbată între ei până la moartea scriitorului.^[37] La Roscoff vine adesea și Jean Cocteau "aducând prieteni cu el".^[38] Liane scrie în jurnalul ei (7 decembrie 1919): "Cocteau este un vorbitor strălucit, ardent, ironic, plin de îndemânare, elegant și copios. Este delicios, puțin ... dezgustător și foarte anxios. El ar putea ucide cu un cuvânt (...)".^[39]

Mariajul lor este perfect fericit tip de șaisprezece ani, până când Georges Ghika a plecat brusc în iulie 1926, pentru o tânără artistă de 23 de ani, "minionă și delicată",^[40] Manon Thiébaut, pe care el o duce în România.^[41]. Pentru a se consola, prințesa o găsește pe Natalie Barney la Paris și formează cu ea și cu prietena ei Mimy Franchetti - "care reunește toate darurile cerului" - un fel de ménage à trois.^[42] Natalie va fi subiectul unei povești autobiografice publicate postum: Amants féminins ou la troisième^[43] Amenințat cu divorțul, prințul sfârșește prin a se întoarcerea la ea, dar relația lor devine dificilă și haotică.

În 1928, prințesa Ghika s-a împrietenit cu sora Marie-Xavier, maică-superioară a azilului Sainte-Agnès din Saint-Martin-le-Vinoux, în apropiere de Grenoble.^[44] Ea obține de la prietenii ei parizieni fonduri pentru întreținerea locuitorilor acestui azil: " Gabrielle Chanel a fost spontană și magnific de generoasă", își amintește în Mes cahiers bleus^[45] Anne-Marie rămâne foarte atașată de această operă de binefacere: "Am grijă de Sainte-Agnès, mă ocup cât de mult pot", putem citi în jurnalul ei.^[46] Și și-a exprimat dorința de a fi îngropată acolo.

În anii care au urmat, sora Marie-Xavier a ghidat metamorfoza spirituală lentă a prințesei Ghika. La 14 august 1943, fosta stea de la Folies Bergère, a pronunțat jurământul și a luat numele de sora Anne-Marie de la Pénitence. Ea va trăi de acum încolo conform regulii dominicane.^[47].

După moartea lui Georges Ghika, la 19 aprilie 1945, Anne-Marie s-a instalat la Lausanne unde a transformat o cameră de la hotelul Carlton în celulă. Aici a murit la 26 decembrie 1950, la vârsta de 81 de ani.

Liane de Pougy de Paul Nadar

• 
 
• 

  1900
 
• 
 
• 
• 
  

·         1877: S–a născut poetul şi romancierul Hermann Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1946; (m. 9 aug 1962). Hermann Hesse (n. 2 iulie 1877, Calw, Germania – d. 9 august 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Der Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel(Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha. Motivația Juriului Nobel:
„pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului”

·         1882: Prințesa Marie Bonaparte (2 iulie 1882 – 21 septembrie 1962) a fost autor și psihanalist francez, foarte apropiată de Sigmund Freud. Averea ei a contribuit la popularitatea psihanalizei și a permis evadarea lui Freud din Germania nazistă.

Marie Bonaparte

A fost fiica Prințului Roland Bonaparte (1858-1924) și a Mariei Félix Blanc (1859–1882). Bunicul patern a fost Pierre Napoleon Bonaparte, fiu al lui Lucien Bonaparte, care era unul dintre frații mai mici ai lui Napoleon I. Bunicul matern a fost François Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo. De la această parte a familiei ei, Marie a moștenit marea ei avere.

S-a născut la Saint-Cloud, un oraș în Hauts-de-Seine, Île-de-France. Mama ei a murit la patru săptămâni după ce a născut-o pe Marie. Pentru "Mimi" începe un destin de orfelină. Își petrece copilăria la conacul familiei de la Saint-Cloud, în singurătate. La 16 ani face o pasiune pentru secretarul tatălui ei, un corsican cu ochi albaștri pe nume Antoine Leandri. Acesta se va dovedi un șantajist iar această întâmplare o va răni toată viața.

La 22 noiembrie 1907 se căsătorește cu Prințul George al Greciei și Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei. Cuplul a avut doi copii:

• Petru al Greciei (1908–1980), care s-a căsătorit morganatic cu o femeie divorțată de origine rusă Irina Alexandrovna Ovtchinnikova (1900-1990). Nu a avut moștenitori.
• Eugénie a Greciei (1910–1989) care s-a căsătorit cu prințul Dominique Radziwill (1911-1976); cuplul a divorțat în 1948 iar Eugénie s-a recăsătorit anul următor cu Raymond von Thurn und Taxis (1907-1986) de care a divorțat în 1965. Eugénie a avut doi copii cu primul soț și un copil cu al doilea soț.

Toată viața, Marie va avea nevoie de asigurări cu privire la fizicul ei și la puterea de seducție. Își va face mai multe operații estetice la nas și la sâni. În preajma Primului Război Mondial invită la ea acasă atriști, scriitori și oameni politici. Are pe asuns legături efemere. Are o legătură cu șambelanul soțului ei, apoi în timpul războiului din Balcani, ea acordă primul ajutor răniților greci și devine amanta unui tânăr chirurg elvețian, Albert Reverdin.

Cel mai celebru amant al prințesei a fost Aristide Briand. După ce îl cunoaște, prințesa devine republicană, se declară atee, merge la întruniri socialiste, îl citește pe Lenin. La 22 decembrie 1922 începe o îndelungată legătură cu un medic, soțul celei mai bune prietene.

A fost model pentru sculptorul român Constantin Brâncuși. Sculptura care e reprezintă, "Prințesa X" ^[1] a creat un scandal în 1919, când el a reprezentat-o sau caricaturizat-o ca un mare falus din bronz strălucitor. Acest falus simbolizează obsesia modelului pentru penis și căutarea ei pe tot parcursul vieții pentru a atinge orgasmul vaginal. Sigmund Freud, tatăl psihanalizei, a condamnat orgasmul prin stimularea clitorisului și a lăudat orgasm vaginal cu un penis ca fiind superior. Condamnarea sa a avut ecou în moravurile sociale ale epocii sale, care a condamnat masturbarea fiind nocivă atât din punct de vedere moral cât și cauză de tulburări mintale.

Marie încearcă să-și vindece fridigitatea supunându-se la două operații ginecologice efecuate la Viena care constau în apropierea clitorisului de meatul uretal în scopul de a favoriza plăcerea. În aprilie 1924, prințesa, sub pseudonimul A.-E. Narjani, scrie în revista Bruxelles médicale un articol în care cere drptul femeilor la satisfacție sexuală.

Prin intermediul doctorului René Laforgue, unul dintre primii discipoli din Franța ai medicului vienez Sigmund Freud, va lua legătura cu "părintele psihanalizei". În 1926 părăsește Austria și la 4 noiembrie 1926 devine cofondatoarea Societății de Psihanaliză din Paris căreia îi oferă un sediu pe bulevardul Saiunt-Jacques. A înființat publicația Revue francaise de psychanalyse pe care a finanțat-o din resurse proprii.

În 1938 îl ajută pe Freud să emigreze împreună cu familia în Anglia.

A murit de leucemie la o clinică din Saint-Tropez la vârsta de 80 de ani; a fost arsă la crematoriu la Marsilia iar cenușa a fost îngropată în mormântul Prințului George, la Tatoï.

Prințesa Marie Bonaparte

Prințesă a Greciei și Danemarcei

Marie Bonaparte și fiul ei Petru al Greciei în costum tradițional cretan

·         1893: Luca Ion Caragiale, poet român, fiul lui I.L.Caragiale și fratele lui Mateiu Caragiale (d. 1921)
* 1894: André Kertész (franceză: [kɛʁtɛs]; n. 2 iulie 1894 la Budapesta - d. 28 septembrie 1985 la New York City), născut Kertész Andor, a fost un fotograf de origine maghiară, cunoscut pentru contribuțiile sale inovatoare la compoziția fotografică și eseul foto.

În primii ani ai carierei sale, unghiurile camerei și stilul, atunci-neortodoxe au împiedicat activitatea sa să obțină o recunoaștere mai largă. Kertész nu a simțit că a câștigat recunoașterea la nivel mondial pe care ar fi meritat-o. Astăzi, el este considerat una dintre figurile marcante ale fotojurnalismului.

Așteptat de familia sa pentru a lucra ca broker, Kertész urmărit fotografiile independent ca un autodidact, iar munca sa timpurie a fost publicată în primul rând în reviste, o piață importantă în acei ani. Acest lucru a continuat până mult mai târziu în viața lui, când Kertész încetat acceptarea comisioane. El a servit pentru scurt timp în Primul Război Mondial și s-a mutat la Paris în 1925, pe atunci capitala artistică a lumii, împotriva voinței familiei sale. La Paris, a lucrat în Franța primul ilustrat revista numita UV. Implicat cu mulți artiști tineri imigranți și mișcarea Dada, el a avut un succes critic și comercial.

Din cauza persecuțiilor germane împotriva evreilor și amenințarea de-al Doilea Război Mondial, Kertész a decis să emigreze în Statele Unite în 1936, unde a trebuit să reconstruiască reputația sa prin muncă comandat. În anii 1940 și 1950, el a oprit de lucru pentru reviste și a început să se realizeze o mai mare succes internațional. Cariera sa este în general împărțit în patru perioade, pe baza unde lucra și munca sa a fost cel mai proeminent cunoscut. Ele sunt numite perioada maghiară, perioada franceză, perioada americană și, spre sfârșitul vieții sale, perioada internațională.

André Kertész

·         1903: Alec Douglas-Home, al 66-lea prim-ministru al Regatului Unit (d. 1995)

·         1903: Olav al V-lea (n. 2 iulie 1903, d. 17 ianuarie 1991) a fost rege al Norvegiei din 1957 până la moartea sa. Olav s-a născut în Regatul Unit al Marii Britanii ca fiu al Prințului Carl al Danemarcei și al Prințesei Maud de Wales și la naștere a primit numele de Alexander Edward Christian Frederik.

A devenit Prinț Moștenitor al tronului Norvegiei și a primit numele Olav, când tatăl său a fost ales rege în 1905. A absolvit Academia Militară Norvegiană în 1924 și a făcut studii economice și de jurisprudență la Balliol College, Oxford. În 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam a obținut medalia de aur la navigație. La 21 martie 1929 la Oslo s-a căsătorit cu verișoara sa primară Prințesa Märtha a Suediei cu care a avut un fiu, Harald, și două fiice, Ragnhild și Astrid.

În exilul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Prințesa Märtha împreună cu copiii a locuit la Washington, unde a dezvoltat o prietenie cu Franklin D. Roosevelt. Prințesa Märtha a murit în 1954, înainte ca soțul ei să devină rege.

În timpul războiului, când guvernul norvegian a decis să plece în exil, Olav a plecat împreună cu tatăl său în Marea Britanie. În 1957, după decesul regelui Haakon al VII-lea, Olav a urcat pe tronul Norvegiei.

Olav al V-lea

Rege al Norvegiei

·         1906: Hans Albrecht Bethe, fizician american (d. 2005)
* 1907: Jean Charles Snoy et d'Oppuers (2 iulie 1907, Braine-l'Alleud, Brabantul Valon - 17 mai 1991), fiul baronului Thierry Snoy, a fost un funcționar belgian civil, diplomat și om politic romano-catolic pentru PSC-CVP. A fost căsătorit cu contesa Nathalie d'Alcantara și au locuit la moșia familiei Snoy, castelul Bois-Seigneur-Isaac. A absolvit dreptul și filosofia tomistă la Universitatea Catolică din Leuven. El a fost secretar general al Ministerului belgian al Economiei și șef al delegației belgiene la Conferința interguvernamentală privind piața comună și Euratom, la Château Val-Duchesse în 1956 și au semnat Tratatele de la Roma pentru Belgia, împreună cu Paul- Henri Spaak și Robert Rothschild în 1957. Din 1982 până în 1984, a fost președinte al Ligii Europene pentru cooperare economică. A fost membru al Comitetului director al Grupului Bilderberg.
* 1919: Nicușor Predescu (n. 2 iulie 1919, Drobeta Turnu Severin - d. 12 aprilie1986, București) a fost un cunoscut dirijor și violonist român de café-concert și muzică populară. Este fratele mai mic al violonistului Victor Predescu.

S-a născut la data de 12 aprilie 1919 într-o familie de lăutari vestiți în zonă, tatăl său Nicolae Predescu fiind violonist și șef de orchestră.^[1]Primește de timpuriu îndrumarea în studiul viorii din partea tatălui, fiind apoi preluat și de fratele mai mare, Victor Predescu.

Studiile muzicale le face la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București sub îndrumarea violonistului George Enacovici.^[2]

În 1935, fiind atras de compoziție, debutează cu două piese de muzică ușoară: „Dragoste, ce ai cu mine?” și „Ai distrus inima mea”.^[3]

În perioada 1935-1945, după cântă în diverse restaurante din București, precum „Neptun”, își alătură o serie de cântăreți în cunoscuți, între care Gică Petrescu și Rodica Bujor, și lansează câteva șlagăre de mare succes ca tangoul „Ne despărțim” și cântecul în stil popular „Niculae, iar te-ai îmbătat”.^[3]

După cel de-Al Doilea Război Mondial revine la muzica clasică, ocupând postul de concert-maestru al Orchestrei de Studio Radio. Urmează în perioada interbelică o etapă de peregrinări prin nenumărate localități, cum ar fi: Corabia, Craiova sau Ploiești, precum și prin diferite restaurante din București („Athénée Palace”, „Lido”, „Boulevard” și „Cercul Militar”) sau din Craiova („Minerva”).^[3]

La 18 aprilie 1947 cântă la debutul a noii Filarmonici „Oltenia” din Craiova.^[4] Urmează api să cânte în orchestrei noului Ansamblu de Cântece și Dansuri al Sindicatelor (CCS) ce a luat ființă în București. După doar două stagiuni (1948-1950) trece la formațiile Radiodifuziunii Române, profitând de prezența fratelui său, la conducerea Orchestrei de Muzică Populară Radio.^[5]

În anii '50-'60 colaborează și înregistrează des cu artistele Maria Tănase și Ioana Radu.

Fără a renunța la pasiunea pentru muzica ușoară, Predescu îndeplinește mai multe angajamente pasagere la marile restaurante între care „Cina”. Agenția Română de Impresariat Artistic (ARIA) îl trimite la Berlin (1961-1964) și apoi la Stuttgart (1969-1970). Datorită solicitărilor la turnee peste hotare cu „Ciocârlia” și „Rapsodia română”, ia decizia de întrerupere, la cerere, a colaborării cu Radiodifuziunea Română.^[5]

În 1967 participă la spectacolul de revistă din Israel cu N. Stroe și un grup de soliști de frunte din România, între care: Marica Munteanu, Angela Moldovan, Vasile Tomazian, Bimbo Mărculescu, Gică Petrescu sau Dan Spătaru.^[6] În cadrul revistei „Allo, aici e Stroe”, încheie prima parte a spectacolului cu momentul „Pe strune de vioară”, interpretând „Koll Nidrei”, „Mein Steitola Beltz” și „Ciocârlia”

Moare în București la data de 12 aprilie 1986, fiind înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou”

Nicușor Predescu

·         1919: Ștefan Fay, scriitor și genealogist român (d. 2009)

·         1920 - regizorul Fernando Ayala (“Tulpini amare”, “Sambata seara e cinematograf”, “Abisul”).
* 1921: Iosif Petschowski^[3] (n. 2 iulie 1921, Timișoara, d. 6 octombrie 1968) a fost un fotbalist din România, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.

Când a jucat în Campionatul ungar în perioada 1941-1944 a folosit numele József Perényi

* 1923: Constantin Dăscălescu (n. 2 iulie 1923, Breaza, județul Prahova, România – d. 15 mai 2003, București, România) a fost un lider comunist român, care a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada din 1982 și până la căderea regimului în 1989.

Constantin Dăscălescu s-a născut la data de 2 iulie 1923, în orașul Breaza (județul Prahova). A studiat la Școala de Partid de la Ploiești, la Academia de Studii Economice din București și apoi la Școala Superioară de Partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1962).

El a fost director al Școlii de Partid de la Ploiești și membru supleant al Comitetului Central al PMR (1952-1956). A îndeplinit apoi funcțiile de secretar cu probleme organizatorice în regiunea Ploiești (1956-1959) și apoi în regiunea Galați (1962-1965). În anul 1965 este promovat ca prim-secretar al Organizației județene Galați a Partidului Comunist Român (1965-1974), fiind ales în același an deputat în Marea Adunare Națională.

Ales în anul 1965 și ca membru în Comitetul Central al PCR, Dăscălescu a fost remarcat de către Ceaușescu în anul 1969 când Dăscălescu a rostit un atac personal la adresa lui Gheorghe Apostol, unul dintre politicienii veterani pe care Ceaușescu dorea să-i înlăture din conducere.^[2] În anii '70 a fost promovat în cadrul Partidului Comunist Român, ca șef al Direcției Organizatorice al PCR (1974-1976) și apoi ca secretar al CC al PCR (iunie 1976 - mai 1978). În paralel, în perioada 1972-1975 a îndeplinit și funcția de membru al Consiliului de Stat al R.S.România.

Ca urmare a bunelor relații cu Nicolae Ceaușescu, a fost ales ca membru al Comitetului Politic Executiv al PCR în martie 1978, apoi ca membru în Biroul Permanent al CPEx în noiembrie 1979.

A îndeplinit funcțiile de președinte al Uniunii Cooperativelor Agricole de Producție (1976-1978), președinte al Consiliului Organizării economico-sociale (1978-1982) și prim-vicepreședinte al Consiliului Suprem pentru Dezvoltarea Economică și Socială (1982-1989).

La data de 21 mai 1982 a fost numit în funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România, succedându-i lui Ilie Verdeț, care nu reușise reformarea economiei. Ca prim-ministru, Dăscălescu nu a avut o putere reală. El a sprijinit metodele controversate ale lui Ceaușescu de reorganizare a datoriei naționale.

În data de 20 decembrie 1989 a fost trimis, împreună cu Emil Bobu, de către Elena Ceaușescu la Timișoara pentru a dialoga cu revoluționarii. Neacceptând cererile revoluționarilor, a revenit la București, stând timp de trei zile în clădirea Comitetului Central, unde a fost găsit de revoluționari.

A demisionat în 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al PCR în urma fugii din acea clădire a președintelui Nicolae Ceaușescu. Ultimul său act în calitate de șef de guvern a fost semnarea decretului de eliberare a tuturor prizonierilor politici și a celor arestați în urma demonstrațiilor anticomuniste.^[2]

Dăscălescu a fost trimis în judecată în anul 1990, fiind inculpat în procesul "Lotul CPEx". Inițial, Dăscălescu și ceilalți inculpați au fost acuzați de genocid, dar, pentru că nu se întruneau elementele constitutive ale acestei infracțiuni, încadrarea juridică a fost schimbată ulterior, pentru toți, în omor deosebit de grav. În anul 1991 a fost condamnat la închisoare pe viață, dar după 5 ani, a fost pus în libertate, deoarece era grav bolnav, suferind de stenoză aortică strânsă. A trăit ultimii ani în obscuritate.

El a fost internat la 11 mai 2003 la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, fiind cunoscut de către medici ca vechi cardiac. A încetat din viață în ziua de joi, 15 mai 2003, la vârsta de 80 ani.

Constantin Dăscălescu

·         1923 - Wislawa Szymborska, “marea doamna” a poeziei poloneze, laureata a Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1996. Wisława Szymborska-Włodek (n. 2 iulie 1923 – d. 1 februarie 2012) a fost o scriitoare poloneză. În anul 1996 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. S-a născut in Prowent, care de atunci a devenit o parte a orașului Kórnik, iar mai târziu s-a mutat in Cracovia unde a locuit până la sfârșitul vieții. Ea a fost numită „Mozart al Poeziei”. In Polonia, vânzările cărților autoarei rivalizează cu cele ale celor mai cunoscuți prozatori, chiar dacă a remarcat într-unul din poemele sale, „Unii iubesc poezia” („Niektórzy lubią poezję”), că nu mai mult de doua persoane dintr-o mie sunt atinși de arta sa. Szymborska a primit Premiul Nobel pentru Literatură „pentru un fel de poezie care permite, cu precizie ironică, contextelor istoric si biologic să se arate in fragmente de realitate umană”. Ea a devenit mai bine cunoscută pe plan internațional datorită acestei caracteristici. Opera sa a fost tradusă atât in engleză, cât si in alte limbi europene și arabă, ebraică, japoneză, chineză.

·         1925 - S-a născut Marvin (Percy) Rainwater, cântăreţ şi compozitor american.

·         1925 - S-a născut omul politic Patrice Lumumba din Republica Democratică Congo, asasinat la data de 16.01.1961.

·         1926: Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov – d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român.

Fiul lui Alexandru și al Anei, Paler a urmat școala primară în satul natal, în anul 1937, după care a fost admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București. În vara anului 1944, cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), și a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele filosofie, latină, elină.

În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasă cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laudă.^[2] În același an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București.

Între 1949 și 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma.

Căsătorit în anul 1951, are un fiu, care a absolvit cursurile universitare (ASE- Facultatea de Comerț Exterior) în anul 1979.^{[necesită citare]}

A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.

Activitatea literară:

• Umbra cuvintelor, 1970
• Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia), 1972
• Drumuri prin memorie II (Italia), 1974
• Mitologii subiective, 1975, (ed. II, 1976)
• Apărarea lui Galilei, 1978, (versiune noua, 1997)
• Scrisori imaginare, 1979, (ed. II, 1992; ed. III, 1998)
• Caminante, 1980
• Viața pe un peron, 1981, (ed. II, 1991)
• Polemici cordiale, 1983
• Un om norocos, 1984 ^[4]
• Un muzeu în labirint. Istorie subiectiva a autoportretului, 1986, ed. Cartea Romaneasca
• Viața ca o coridă, 1987
• Don Quijote în est, 1993
• Rugați-vă să nu vă crească aripi, 1994
• Vremea intrebărilor, 1995
• Aventuri solitare, 1996
• Deșertul pentru totdeauna, 2001
• Autoportret într-o oglindă spartă, 2004
• Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului, (intitulat initial Un muzeu in labirint), 2005, editura Albatros
• Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican, 2005, ediția a doua, adăugită, editura Albatros
• Calomnii mitologice, 2007, editura Historia^[5]
• Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), 2007, editura Corint^[6]
• Poeme, 2008, ed. Semne-Artemis
• Rugați-vă să nu vă crească aripi, 2010

Traduceri:

• Leben auf einem Bahnsteig. Versiunea germană de Ewalt Zweyer a romanului Viața pe un peron, Editura Kriterion, București, 1994
• Život na nástupišti. Versiunea cehă de Jindřich Vacek a romanului Viața pe un peron, Editura Mladá fronta, Praga, 2009
• Polémiques cordiales – traducerea franceză (traducător Alain Paruit), Editura Kriterion, București, 1991

·         1926 - S-a născut Lee Allen, saxofonist tenor american (Fats Domino Band).

·        1929:  Imelda Marcos (Imelda Remedios Visitación Trinidad Romuáldez; n. 2 iulie 1929, Manila, Filipine) a fost căsătorită cu Ferdinand Marcos^⁠(en), cel de-al zecelea președinte al Filipinelor (între anii 1965 și 1986).

Imelda Marcos

·         1930 - Carlos Saul Menem, presedintele Argentinei in perioada 1989-1999.

·         1930 - S-a născut Randy Starr (Warren Nadel), vocalist, chitarist şi compozitor american (The Islanders).
* 1939: Paul Williams (n. 2 iulie 1939 - d. 17 august 1973) a fost un cântăreț bariton și coreograf american. Williams este cunoscut ca fiind unul din membrii fondatori și solistul vocal original al trupei The Temptations. Alături de David Ruffin, Otis Williams, Eddie Kendricks și Melvin Franklin, Williams a fost membru al formației în cea mai de succes perioadă a grupului (anii '60), cunoscută mai târziu ca "The Classic Five". Probleme personale dar și de sănătate l-au forțat pe Williams să se retragă în 1971. Doi ani mai târziu s-a sinucis.

Paul Williams

Williams la The Ed Sullivan Show

·         1941: S-a nascut  pilotul roman  George Valentin Bibescu; (n. 03.04.1880).

·         1942 - Vicente Fox Quesada, presedintele Mexicului (din 2000).

·         1942 - S-a născut Leapy Lee (Lee Graham), cântăreţ şi compozitor britanic.
* 1942: Lutz D. Schmadel (n. 2 iulie 1942, Berlin, Germania Nazistă – d. 21 octombrie 2016) a fost un astronom german care lucra la Astronomisches Rechen-Institut (ARI) de la Universitatea din Heidelberg.

A fost un prolific descoperitor de asteroizi. Câmpul de interes era calculul orbitelor asteroizilor. El a făcut descoperiri numeroase de asteroizi, cum ar fi 8661 Ratzinger, 10114 Greifswald și 11508 Stolte.

A fost autorul unui dicționar de nume de planete minore (Dictionary of minor planet names), o carte de referință care conține informații despre descoperirea și numirea a 12.804 asteroizi (martie 2006). Asteroidul 2234 Schmadel, descoperit în 1977, a fost numit în onoarea sa.

·         1945 - S-a născut Peter Cruickshank, basist britanic (Groundhogs).

·         1946 - Richard Axel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicina pe anul 2004, pentru studiile asupra sistemului olfactiv (alaturi de Linda Buck).
* 1948: Vasile Zgardan (n. 2 iulie 1948, Redi-Cereșnovăț, raionul Soroca) este un inginer mecanic și om politic din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994, fost ministru al transporturilor și telecomunicațiilor (5 decembrie 2002^[1] - 19 aprilie2005) și fost candidat la postul de primar orașului Chișinău.

·         1950: S-a nascut  Liviu Vasilica, cantaret de muzica populara romanesca (n.comuna Plosca, Jud. Teleroman; (d.19.10.2004).

* 1950: Ilie Luceac (n. 2 iulie 1950, comuna Sinăuții de Jos, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți, Ucraina, d. 5 iunie 2017^[1]) a fost un critic și istoric literar român din Bucovina de Nord.

S-a născut la 2 iulie 1950, în comuna Sinăuții de Jos. Localitatea a făcut parte înainte de al doilea război mondial din fostul județ Dorohoi al României, fiind ocupată de către URSS în 1940, împreună cu întreg ținutul Herța. În anul 1950, comuna era inclusă în raionul Adâncata din regiunea Cernăuți a RSS Ucrainene.

A absolvit studii universitare la Facultatea de Filologie (specialitatea: limba și literatura română) (1974) și Facultatea de Istorie (1992), ambele din cadrul Universității din Cernăuți. A obținut în iulie 2000 titlul științific de doctor în istorie la Universitatea din București, cu tema: „Cultura în Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O analiză de caz: Familia Hurmuzaki”.

Ilie Luceac lucrează ca redactor-șef adjunct la revista trimestrială de istorie și cultură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți – București, care apare din 1994 sub egida Fundației Culturale Române (astăzi Institutul Cultural Român). De asemenea, el face parte din echipa redacțională a revistei „Glasul Bucovinei” de la întemeierea ei și până în prezent. Colaborează la reviste și periodice din țară și din străinătate, publicând studii de critică și istorie literară, precum și articole despre istoria și cultura românească din Bucovina.

Luceac este membru fondator al Editurii Alexandru cel Bun din Cernăuți, membru activ al Institutului Român de Genealogie și Heraldică «Sever Zotta» din Iași. A fost ales ca membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți. De asemenea, este cercetător științific asociat la «Centrul Pentru Studierea Problemelor Bucovinei», astăzi Institutul «Bucovina» (Filiala Iași a Academiei Române) cu sediul la Rădăuți.

A publicat:

• Familia Hurmuzaki: între ideal și realizare (O istorie a culturii românești din Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea), Editura Alexandru cel Bun–Cernăuți, Editura Augusta–Timișoara, 2000, 364 p. Lucrarea a obținut Premiul „Eudoxiu Hurmuzaki” al Academiei Române (2000) și Premiul „Lecțiile istoriei” al Salonului Internațional de Carte de la Iași, ediția 2001.
• Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki în Dieta Bucovinei – Din viața parlamentară a Bucovinei în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ediție bilingvă, cu stabilire de text, prefață, note și comentarii de Ilie Luceac. Traducerea textului german de Catrinel Pleșu, Institutul Cultural Român, București, 2007, 367 p.
• Cernăuți / Chernovtsy 1408-2008 (album) - în colaborare cu Alexandrina Cernov. Institutul Cultural Român, București, 2008, 158 p.

* 1950: Ilie Micolov (n. 2 iulie 1950, Suceava, România – d. 21 iulie 2018, Oglinzi, Răucești, Neamț, România)^[1] a fost un cântăreț român de muzică ușoară. Este cunoscut pentru șlagărul „Dragoste la prima vedere”, albumul omonim vânzându-se în peste 600.000 de exemplare.

De profesie economist, a fost consilier pe teme muzicale al Radio România Actualități, a apărut în cadrul spectacolelor Teatrului „Constantin Tănase” din București și a susținut turnee alături de formația Romanticii.

Albume de studio

• „Dragoste la prima vedere” (1986), Electrecord
• „Cine te iubește” (1992), Electrecord
• „Muzică ușoară de la țară” (2005)

Ilie Micolov

·         1950 - S-a născut Hans Bathelt, baterist german (Triumvirat).

·         1951: Mariea Crâșmaru, globetrotter român

·         1951: Gheorghe Visu s-a născut la data 02.07.1951 în București, unde a și copilărit studiind la Liceul nr. 25. Încă din adolescență a avut mai multe pasiuni, precum desenul și chitara, la maturitate a ales să studieze Arta actorului, la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale“.

Datorită fizionomiei masculine și a farmecului incredibil pe care îl degaja, Gheorghe Visu a fost descoperit de producătorii din cinematografie și distribuit alături de nume celebre precum Radu Beligan, Valeria Seciu, Draga Olteanu, Matei Alexandru, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Marin Moraru. Maestrul Visu a fost admirat în cinematografe și aplaudat în sălile de teatru...

În 2016 și 2017 a fost recompensat cu șapte premii de interpretare ( film și teatru ).

În teatru a debutat de foarte tânăr, ca elev și apoi ca student al I.A.T.C., la Teatrul Național din București, iar după absolvirea facultății 1974) devine angajatul Teatrului Național din București.

Filmografie:

Filme cinematografice

Un zâmbet pentru mai târziu, regia Alexandru Boiangiu, 1974

Tată de duminică, regia Mihai Constantinescu, 1974

Singurătatea florilor, regia Mihai Constantinescu, 1975,soferul Gigi

Comoara din deal, regia Ion Cojar, 1976, inginerul

E atât de aproape fericirea, regia Andrei Cătălin Băleanu, 1977

Profetul, aurul și ardelenii, regia Dan Pița, 1978, Joshuah Waltrope

Gustul si culoarea fericirii, regia Felicia Cernaianu, 1978

Un om în Loden, regia Nicolae Mărgineanu, 1979 – Nelu Mata

Mihail, caine de circ, regia Sergiu Nicolaescu, 1979

Mireasa din tren, regia Lucian Bratu, 1980 -  Mihu (mirele

Bietul Ioanide, regia Dan Pița, 1980 – actorul Ciorec

Punga cu libelule, regia Manole Mărcuș, 1980

Un echipaj pentru Singapore, regia Nicu Stan, 1981- Vasile Georgescu

Faleze de nisip, regia Dan Pița, 1982

Sfârșitul nopții, regia Mircea Veroiu, 1982

Să mori rănit din dragoste de viață, regia Mircea Veroiu, 1983

Neamul Arjoca,(film TV) regia Anca Ovanez, 1984

Acasă, regia Constantin Vaeni, 1984

Domnișoara Aurica, regia Serban Marinescu, 1985

Baltagul,( film TV ) regia Anca Ovanez Dorosenco,(film TV ) 1985, Gheorghiță

Anotimpul iubirii, regia Iulian Mihu, 1986

Km-ilometrul 36, regia Anghel Mora, 1989

Cei care plătesc cu viața, regia Șerban Marinescu, 1991

Unde la soare e frig, regia Bogdan Dumitrescu, 1991

Îl osândesc jurații ?,(film TV ), regia Cornel Todea, 1992

Înnebunesc și-mi pare rău, regia Ion Gostin, 1992

Balanța, regia Lucian Pintilie, 1992

Nostradamus, regia Roger Christian, 1994, Ruggerio

A részleg (The Outpost), regia Péter Gothár, 1995

Terminus paradis, regia Lucian Pintilie, 1998, Vătășescu

Faimosul Paparazzo, regia Nicolae Mărgineanu, 1999

Ultima gară, regia Bogdan Dumitrescu, 1999

Golem, regia Anatol Reghintovschi, 2001, Vladimir

Turnul din Pisa, regia Șerban Marinescu, 2002 - Banditul Ștefan

Curat Caragiale! Parol!, regia Cornel Mihalache, 2002

Istoria literaturii, regia Cornel Mihalache, 2003

Examen, regia Titus Muntean, 2003 - Mihai Stanciu

Dulcea saună a morții, regia Andrei Blaier, 2003 – Agafon

Bolondok éneke, regia Csaba Bereczky, 2003 – The professor

Visul lui Liviu, regia Corneliu Porumboiu, 2004 – Tatal lui Liviu

Totul pentru copiii mei, regia Luigi Perelli, 2004

Hacker, regia Stere Gulea și Alexandra Gulea, 2004 – Dl. Lixandroiu

Camera ascunsă, regia Bogdan Dumitrescu, 2004 – Horia

Still Center (Buricul pământului), regia Carina Tăutu, 2005 – Mr. Crow

Brand,regia Ilinca Stihi, 2005,(teatru tv ), Brand

Lacrimi de iubire (serial TV), regia Bogdan Tiberiu Dumitrescu, Iura Luncașu, 2005 – Anghel Popa,

Challenge Day, regia Nap Toader, 2005 – Marin Matache

Iubire cu pumnul, regia Ana Mărgineanu, 2006 – Costi

State de România – Student la Sorbona, regia Laurențiu Maronese și Iura Luncașu, 2009 – State Potcovaru

State și Flacăra – Vacanță la Nisa, regia Iura Luncașu și Laurențiu Maronese, 2010 – State Potcovaru

Ho Ho Ho 2: O loterie de familie, regia Jesús del Cerro, 2012 – Gabi

Condamnat la viață, regia Bogdan Dreyer, 2013 – Notarul

Jocul de-a vacanta ( film TV ), regia Anca Colteanu, 2016 – Bogoiu

Câini, regia Bogdan Mirică, 2016 – Hogaș

GHINIONISTUL, regia Iura Luncașu, 2016

Moromeții 2, regia Stere Gulea, 2018 - Matei Dimir

Filme documentare:

Mitul lui Mitica, regia Mihnea Columbeanu, 1982

Insula Lemurilor, Madagascar, 2014

Reconstituirea, regia Cornel Mihalache, 2015

Roluri in seriale TV:

Toate pânzele sus – Secretul epavei, regia Mircea Muresan, 1986 – Pedro

Toate pânzele sus – Misterele marilor, regia Mircea Muresan, 1987 – Pedro

Toate pânzele sus – Întâlnire in Antlantic, regia Mircea Muresan, 1987 – Pedro,

Poveste imorala , regia Constantin Dicu, 2000

Lacrimi de iubire , regia Bogdan Tiberiu Dumitrescu, Iura Luncașu, 2005 – Anghel Popa

Iubire ca în filme, regia Iura Luncașu, 2006 – Nicolae Stoian

Inimă de țigan , regia Alexandru Fotea, Iura Luncașu, 2007 – State Potcovaru

Regina, regia Iura Luncașu, Alex Fotea, Laurențiu Maronese, 2008 – State Potcovaru

State de România, regia Iura Luncașu, 2009 – State Potcovaru

Moștenirea , regia Laurențiu Maronese, Mihai Bratila, Iura Luncasu, 2010 – State Potcovaru

Pariu cu viata , regia Iura Luncașu, Alex Fotea, Alexandru Borundel, 2012

Filme dublate in limba româna:

Cartea Junglei, voce, 2003, Baghera

Cartea junglei 2, voce, 2003, Baghera

Voce:

Pusca de vânătoare, de Yasushi Inoue, audio book

Tatal nostru, rugăciune – Radio România Actualitați

Teatru radiofonic:

Cursa de șoareci, regia Leonard Popoviciu, 1991

Brand, regia Ilinca Stihi,

Poveste de iarna I, regia Cezarina Udrescu, 2004

Poveste de iarna II, regia Cezarina Udrescu, 2004

Anna Brâncoveanu, Conteasa de Noailles, regia Cristian Munteanu, 2006

Când ei, ce morți, vor învia. O biografie poetica a lui Henrik ibsen, regia Ilinca Stihi, 2006

Așteptându-l pe Godot, regia Gavril Pinte, 2006

Năpasta, regia Gavril Pinte, 2006

Amadeus, regia Ilinca Stihi, 2007

Jacque Brel:Visând un imposibil vis, regia Leonard Popovici, 2007

Finale – o călătorie imaginară cu Eugene Ionesco, regia Ilinca Stihi, 2008

Meserii și fundături, regia Claudiu Goga, 2008

Mama, regia Ilinca Stihi, 2014

Roluri în teatru:

Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971 - Jeff  Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București – rol principal

Dulcea pasăre a tinereții de Tennessee Williams, regia Mihai Berechet, 1972 –

Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Într-o singură seară de Iosif Naghiu, regia Sanda Manu, 1974 - Petre Onofrei Teatrul Bulandra București

Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, regia Mihai Berechet, 1975 Josef Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Capul de Mihnea Gheorghiu, regia Letiția Popa, 1975 Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Căsătoria de N.V. Gogol, regia Sanda Manu, 1976 - Stepan Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, regia N.Al. Toscani, 1977 - Champagne, Santinela, Cadet  Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Câștigătorul trebuie ajutat de Iosif Naghiu, regia Ion Cojar, 1977 - Geo Teatrul

Național ”I.L. Caragiale” București

Romulus cel Mare de Friedrich Durrenmatt, regia Sanda Manu, 1977 Teatrul National Bucuresti

Fata din Andros de Terentiu, regia Grigore Gonța, 1978 - Pamphilus Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

A treia țeapă de Marin Sorescu, regia Sanda Manu, 1979 - Ologul Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Monolog cu fața la perete de Paul Georgescu, regia Sanda Manu, 1979 - Tânărul Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Platonov de A.P. Cehov, regia Ivan Helmer, 1994 - Nikolai Ivanovici Trilețki, fiul colonelului Trilețki Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Labirintul de Fernando Arrabal, regia Gavril Pinte, 1995 - Etienne Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești

Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe, regia Victor Ioan Frunză, 1996,Baiazid Teatrul Național ”I.L. Caragiale” București

Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu, 1980 - Ivan Bezdomnii, Levi Matei, Teatrul Mic Bucuresti

Mârâiala de Paul Cornel Chitic, regia Cristian Hadji-Culea, 1981 - Caina Teatrul Mic Bucuresti

Niște Țărani de Dinu Săraru, regia Cătălina Buzoianu, 1981 - Alexandru Teatrul Mic Bucuresti

Ca frunza dudului... de Dumitru Radu Popescu, regia Cătălina Buzoianu, 1982 Mitru Turbatu Teatrul Mic Bucuresti

Richard al III-lea de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete, 1983 - Ducele de Buckingham Teatrul Mic Bucuresti

Mitică Popescu de Camil Petrescu, regia Cristian Hadji-Culea, 1984 - Secretarul ministerial  Teatrul Mic Bucuresti

Cu tot ce am aparțin acestui pământ, dramatizare de Nicolae Dragoș, regia Silviu Purcărete, 1984 - Recitator Teatrul Mic Bucuresti

Doamna cu Camelii de Alexandre Dumas, regia Cătălina Buzoianu, 1985 - Armand Duval Teatrul Mic Bucuresti

Mielul turbat de Aurel Baranga, regia Silviu Purcărete, 1985 - Tache Imireanu Teatrul Mic Bucuresti

Amurgul Burghez de Romulus Guga, regia Dan Pița, 1986 - Georges  Teatrul Mic Bucuresti

Coriolan de William Shakespeare, regia Dinu Cernescu, 1987 - Titus Lartius Teatrul Mic Bucuresti

O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, regia Silviu Purcărete, 1988 Cetățeanul turmentat  Teatrul Mic Bucuresti  

Maidanul cu dragoste de George Mihail Zamfirescu, regia Grigore Gonța, 1989 Vulpașin Teatrul Mic Bucuresti

Mlaștina de Caryl Churchill, regia Andreea Vulpe, 1991 - Frank  Teatrul Mic Bucuresti

Elisabeta din întâmplare o femeie de Dario Fo, regia Mihai Lungeanu, 1991 - Thomas Teatrul Mic Bucuresti

Pescărușul de A. P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, 1993  - Boris Alexeevici Trigorin Teatrul Mic Bucuresti

Sfârșitul Troiei de Walter Jens, regia Vlad Mugur, 1994 - Talthybios  Teatrul Mic Bucuresti

Cum vă place de William Shakespeare, regia Nona Ciobanu, 1996 -  Jacques Teatrul Mic Bucuresti

Bine, mamă, da’ăștia povestesc în actu’ doi ce se întâmplă în actu’întâi de Matei Vișniec, regia Nona Ciobanu, 1998 - Grubi Teatrul Mic Bucuresti

Sonata fantomelor de August Strindberg, regia Cătălina Buzoianu, 1999,Bengtsson Teatrul Mic Bucuresti

Spirit de Margaret Edson, regia Cătălina Buzoianu, 2001  - Harvey Kelekian, Doctor în medicină, Șeful departamentului de oncologie de la Spitalul Universitar Teatrul Mic Bucuresti

Viitorul e macultură de Vlad Zografi, regia Nona Ciobanu, 2002  - Alexandru David, informatician Teatrul Mic Bucuresti

Baal de Bertolt Brecht, regia Dragoș Galgoțiu, 2002 - Vagabondul, Watzman, Teatrul Mic Bucuresti

89..89...fierbinte după ’89, regia Ana Margineanu,2004, Teatrul Mic București

Brand de Henrik Ibsen, regia Ilinca Stihi, 2005, Brand, Biserica Lutherana București

Barrymore de William Luce, regia Sabin Popescu, 2007 Teatrul Național ”Mihai Eminescu” Timișoara

Hamelin de Juan Mayorga, regia Claudiu Goga, 2008 – Montero, Teatrul Mic Bucuresti

Closer, regia Ilinca Stihi, 2010- Larry, Teatrul Mic București

Stăpânii rulotei de Gerald Murphy, regia Dan Tudor, 2012 – Eddie, Teatrul de Comedie București

Bădăranii de Carlo Goldoni, regia Dan Tudor – Canciano, 2013, Teatrul Metropolis Bucuresti

Volpone de Ben Jonson, regia Vlad Cristache, 2013 - Volpone Teatrul Mic Bucuresti

Numele de Jon Fosse, regia Vlad Cristache, 2014 - Tatăl Teatrul Mic Bucuresti

Vania și Sonia și Mașa și Spike de Christopher Durang, regia Horia Suru, 2015 Vania Teatrul Mic Bucuresti – rol principal

Anul dispărut.1989 de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, 2015 Teatrul Mic Bucuresti

Nina sau despre fragilitatea pescarușilor îmoaiați de Matei Vișniec, regia Alexandru Maftei,2016 – Trigorin, Teatrul de Comedie București

Suflete moarte, dramatizare de Mihail Bulgacov dupa N.V.Gogol, regia Vlad Cristache, 2016 – Nozdriov, Teatrul de Comedie București

Deșteptarea primăverii, de Frank Wedekind, regia Vlad Cristache 

Rectorul/Omul cu mască, 2017 – Teatrul Mic București

Umbre de Marilia Samper, regia Vlad Cristache, Tatăl – 2017

ANUL DISPĂRUT 2007, de Ștefan Peca, regia Ana Mărgineanu, Tatăl - 2017

·         1951 - S-a născut Joe Puerta, vocalist, basist şi compozitor american (Ambrosia).
* 1953: Viorel Smărandache (n. 2 iulie 1953) este un fotbalist român care a jucat la FC Steaua București.
* 1954: Ioan Holban (n. 2 iulie 1954, Fălticeni, România) este un scriitor, critic și filolog român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A absolvit Liceul A.T. Laurian, Botosani (1969 - 1973) și Universitatea Al. I. Cuza, Iasi, Facultatea de Litere, sectia Română - Franceză (1974- 1978). Este Doctor în stiinte umaniste (1998). Este director al Teatrului „Luceafărul" (2006 -). Printre alte activități a fost director general al Teatrului National „Vasile Alecsandri" (1996 -2006), secretar al Uniunii Scriitorilor din România (1990 - 1996), redactor-șef al revistei Cronica (1990 - 1996), filolog la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide" (1980 - 1990), profesor de română la Școala nr. 4, Iași (1979 - 1980) și profesor de franceză la Școala nr. 2, Pascani (1978- 1979)
Opera:

• Proza criticilor, Editura Minerva 1983 (320 p.)
• Ion Creangă. Spatiul memoriei, Editura Junimea. 1984 (192 p.), editia a II-a,Editura Princeps Edit, 2005
• Hortensia Papadat-Bengescu, monografie, Editura Albatros, 1985 (272 p);editia a II-a,Editura Princeps Edit, 2002
• Profiluri epice contemporane, Editura Cartea Românească, 1987 (440 p.)
• Literatura subiectivă, Editura Minerva, 1989 (326 p.)
• Salonul refuzatilor,Editura Moldova, 1993 (240 p.)
• Poarta lumii, Jurnal în China, Editura Sedcom Libris, 1999 (150 p.)
• Istoria literaturii române. Portrete contemporane, vol. I. Editura Princeps, 2003 (662 p.)
• Platon Pardău, monografie. Editura Mayke. 2004 (251 p.)
• Cortina de sticlă, Editura Princeps Edit. 2006 (210 p.)
• Istoria literaturii române contemporane, I-III. Poezia. Proza. Critică, eseu, memorialistică (1200 p.) Tipografia Moldova 2006.
• Literatura română subiectivă de la origini pînă la 1990 (360 pg.) TipoMoldova 2007
• Proza română contemporană, I-II (532 pg.) Achibooks, 2008
• Cortina de sticlă, 2, Editura Sedcom Libris, 2009 (265 p.)
• Cortina de sticlă, 3, Editura TipoMoldova, 2009 (236 p.)
• Literatura română de azi. Poezia. Proza, Editura TipoMoldova, 2013

·         1954 - S-a născut Peter Briquette, basist britanic (Boomtown Rats).
* 1954: Maria Mardare-Fusu (n. 2 iulie 1954, Razdolie, raionul Armizon^⁠(d), Tiumeni, Rusia) este o pictoriță din Republica Moldova.

A studiat pictura la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” (actualmente Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) din Chișinău între 1971 și 1974. A fost pictor decorator la Teatrul Republican „Luceafărul” din Chișinău (1974-1975) și la Comitetul de Stat pentru Televiziunea de Stat și Radiofuziune din Chișinău (1975-1976), cât și pictor la Academia de Științe din RSSM (1982-1986) și la Fondul Plastic al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova (1986-1987).^[2]

Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova,^[3] din 1989

* 1957: Boris Vieru (n. 2 iulie 1957, Braniște, raionul Rîșcani, Moldova – d. 19 februarie 2019, Chișinău, Moldova^[1]) a fost un jurnalist și politician din Republica Moldova, care din 2009 până în 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Liberal.

* 1957: Bret Sergeant Hart (n. 2 iulie 1957) este un wrestler canadian, provenit dintr-o familie de tradiție din lumea wrestlingului. Este mai cunoscut publicului sub numele de ring Bret „The Hitman” Hart (scris uneori și Hit Man), preluat de la boxerul Thomas Hearns. A mai folosit ca poreclă sintagma „The Excellence of Execution” și fraza „The best there is, the best there was, and the best there ever will be” (inspirată din filmul The Natural, cu Robert Redford).

·         1959: Cristian Diaconescu (n. 2 iulie 1959, București) este un politician român și diplomat român, de formație jurist.

A fost vicepreședinte al Senatului României, a fost ministru al justiției în guvernul Adrian Năstase (10 martie–28 decembrie 2004) și ministru de externe în guvernul Emil Boc (1) (2008–2009), din partea PSD. În data de 24 ianuarie 2012 a fost numit ministru de externe în guvernul Emil Boc (2), de această dată din partea UNPR. A fost ministru de externe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.

Cristian Diaconescu a devenit consilier al președintelui Traian Băsescu, din mai 2012, funcție deținută până la 30 aprilie 2014

În perioada 1990 - 2000 a deținut numeroase funcții de răspundere în cadrul Ministerului Afacerilor Externe printre care: diplomat în Delegația Permanentă, ulterior Misiunea Permanentă a României la OSCE; coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE; diplomat în Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE; director al Direcției OSCE și de Cooperare cu Structurile Subregionale din Ministerul Afacerilor Externe; director general al Direcției Generale Juridice și Consulare din Ministerul Afacerilor Externe; șef de delegație la reuniunile privind Dimensiunea Umană a OSCE, Comisia privind Drepturile Omului la Geneva și Comisia Dunării. În anul 2000, luând în considerare experiența sa în negocierile internaționale, Ministerul Afacerilor Externe i-a încredințat o importantă misiune internațională, numindu-l Secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și ambasador en pied în această organizație.

Anul 2001 a marcat pentru Cristian Diaconescu începutul carierei politice prin numirea sa ca Secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale în cadrul Ministerul Afacerilor Externe. Această funcție a fost îndeplinită în paralel cu funcția de negociator șef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, pentru Tratatul Politic de bază între România și Federația Rusă, pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei pentru tratatele și acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, protecția minorităților și readmisia, precum și în domeniul măsurilor de creștere a încrederii și securității în Europa. Începutul anului 2004, an hotărâtor pentru procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, i-a adus numirea ca Ministru al Justitie.

În paralel cu cariera profesională, Cristian Diaconescu a desfășurat și o activitate didactică și științifică ca membru fondator în Fundația Colegiului Național de Apărare, membru asociat al Jamestown Foundation, secretar științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, profesor în cadrul Colegiului Național de Apărare și în cadrul Institutului de Drept și Relații Internaționale unde a susținut cursuri privind tematica securității și cooperării europene și euro-atlantice. În anul 2007 Cristian Diaconescu a obținut titlul de doctor în drept.

Începând cu anul 2002, Cristian Diaconescu a fost membru PSD, apoi alături de alți parlamentari social-democrați formațiunea pentru a fonda UNPR, fiind ales la înființarea acestuia Președinte de onoare și anunțat drept candidat la președinția României.

Cristian Diaconescu

·         1960: Dan Nica (n. 2 iulie 1960, Panciu, România) este un politician român, membru al Partidul Social Democrat, de profesie inginer.

Dan Nica

* 1961: Samy Naceri (Pronunție în franceză: /sami naseˈʁi/; născut Saïd Naceri, pe 2 iulie 1961) este un actor francez, cunoscut în special pentru rolul său din seria de filme Taxi.

Samy Naceri

Samy Naceri la Festivalul de Film de la Cannes2011

* 1964: Éric Srecki (n. 2 iulie 1964, Béthune, Franța) este un fost scrimerolimpic francez specializat pe spadă. A câștigat patru medalii olimpice, două de aur, una de argint și una de bronz din patru participări consecutive ale Jocurilor: Seul 1988, Barcelona 1992, Atlanta 1996 și Sydney 2000.
* 1965: Cristian-Constantin Roman (n. 2 iulie 1965) este un deputat român, ales în 2012 din partea ARD (Alianța România Dreapta), fiind membru al partidului Forța Civică.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

Este de profesie inginer

* 1967: Florinel Stancu (n. 2 iulie 1967) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

·         1970: Cosmin Gușă, politician român
* 1970: Robert Green, Jr. (născut pe 2 iulie 1970), cunoscut sub numele de Spice 1, este un rapper american din Hayward, California.[2] El scotea piese noi înca din 1992. Spice 1 a fost numărul 56 în lista de Top 115 al Hip Hop-ului în revista The Source Magazine din 1988–2003.

·         1974: Rocky Gray, muzician american (Evanescence)
* 1977: Ștefan Alexandru Stan (n. 2 iulie 1977, București)^[2] este un cântăreț român de muzică blues-soul care a câștigat notorietate în 2011, odată cu obținerea primului loc în cadrul emisiunii-concurs Vocea României.
Ștefan Alexandru Stan s-a născut în București. Deși mama sa a cântat în tinerețe, iar Ștefan Stan își dorea să devină cântăreț, acesta nu a avut parte de sprijinul niciunuia dintre părinți în ceea ce privea urmarea unei cariere în muzică.^[5] Din cauza dificultăților financiare, Stan a fost nevoit să muncească începând de la șaisprezece ani în construcții, iar mai apoi într-o fabrică de aparate de aer condiționat.^[6] Plecat fiind în SUA pentru a munci, Stan a cântat la îndemnul prietenilor în diverse cafenele și baruri, iar în 2011 s-a înscris la preselecțiile emisiunii-concurs Vocea României, unde l-a avut ca mentor pe Smiley.^[7] Pe parcursul competiției interpretul s-a făcut remarcat prin intermediul glasului său „baritonal, aspru și ușor gutural”,^[1] iar la data de 26 decembrie a fost desemnat marele câștigător al emisiunii.^[8] În urma victoriei Stan a primit suma de 100.000 de euro și un contract de management cu Universal Music Romania.^[1][9] Din 2013 a fost prezentator al emisiunii Killer Karaoke, difuzată de Prima TV.

Ștefan Alexandru Stan

Ștefan Stan pe scena emisiunii Vocea României.

* 1977: Carl Froch (n 2 iulie 1977) este un boxer foarte agitat si care loveste cu magie neagra englez, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, fost dublu campion mondial WBC la categoria supermijlocie. 
* 1981: Georgeta Teodora Diniș-Vârtic (n. 2 iulie 1981, în Bistrița) este o handbalistă română care joacă pentru clubul CSU Oradea pe postul de pivot

·         1981 - Serban Copot, membru al formatiei Animal X (alaturi de Laurentiu Penca si Alexandru Salaman).

* 1984: Dorin Goga (n. 2 iulie 1984, Zalău, România) este un jucător de fotbalromân, care evoluează la clubul Universitatea Cluj pe postul de atacant.

·         1985: Ashley Tisdale, cântăreață americană
* 1986: Lindsay Morgan Lohan^[1] (născută Lindsay Dee Lohan; 2 iulie 1986) este o actriță, cântăreață, producătoare și fotomodel american. Lohan și-a început cariera în showbiz la o vârstă fragedă, fiind model pentru o revistă de copii și pentru câteva reclame. La vârsta de 10 ani, își începe cariera de actriță în serialul Another World. La vârsta de 11 ani, a jucat în primul ei film, un remake al filmului The Parent Trap, interpretându-le pe cele 2 surori gemene.

Lohan devine celebră cu rolurile principale din filmele: Freaky Friday, Confessions of a Teenage Drama Queen, Mean Girls și Herbie: Fully Loaded. Următoarele roluri principale le are în filmele Bobby și A Prairie Home Companion. În 2004, Lohan își lansează albumul de debut Speakde pe care se desprind single-urile "Rumors","Over" și "First". În anul 2005,în data de 6 decembrie, ziua de Moș Nicolae, Lohan își lansează al doilea album A Little More Personal (Raw). De pe el se desprinde single-ul "Confessions of a Broken Heart (Daughter to Father)" .

Viața personală a lui Lindsay a fost mereu pe prima pagină a ziarelor și a tabloidelor.

Lohan și-a început cariera cu agenția Ford Models la vârsta de 3 ani,dar a pozat foarte puțin ca model. Ea a persistat să fie model, și a apărut pe mai mult de 100 de afișe pentu companii ca Toys "R" Us. Ea a pozat și pentru firma Calvin Klein Kids, de obicei pozând împreună cu frații ei, Michael și Ali, pozând de asemenea și pentru firma Abercrombie Kids.

Prima audiție a lui Lindsay pentru un rol în televiziune nu a mers bine; cu timpul s-a străduit mai tare pentru o reclamă la Duncan Hines, după care i-a spus mamei sale că se va da bătută dacă nu primește jobul. A fost angajată, și a apărut în 60 de reclame, printre care și una la Jell-O împreună cu Bill Cosby. Aceste reclame în care a apărut au ajutat-o să primească mici roluri în telenovele. Primind aceste roluri ea a fost considerată o "mică actriță". În 1996 a primit rolul Alexandrei "Ali" într-un remake al serialului Another World", unde a vorbit mai mult decât orice altă fată de 10 ani în filmele din acele timpuri". În 1998, a renunțat la rolul său din Another World, deoarece regizorul Nancy Meyers îi propusese să joace rolul a două surori gemene (Dennis Quaid și Natasha Richardson) în remake-ul filmului The Parent Trap. Filmul The Parent Trap a fost bine primit de critici ca o comedie de familie, aducând în USA $92 milioane de dolari. Criticul filmului Janet Maslin a văzut dublul personaj al lui Lindsay și i-a considerat interpretarea foarte viguroasă "încât pare că a luat lecții de actorie de la Sharon Stone". Criticul Kenneth Turan a numit-o pe Lohan "sufletul acestui film la fel ca Hayley Mills, amândouă fiind originale" A început cu două filme originale Life-Size (2000)cu Tyra Banks și Get the Clue (2002).A jucat de asemenea în primul episod din mini-serialul de televiziune Bette în anul 2000, interpretând una dintre fiicele lui Bette Midler,dar Lohan, având 14 ani, a renunțat la rol când producția s-a mutat din New York la Los Angeles. În 2001, a fost gazda reclamelor de pe ABC-TV care comemorau 100 de ani de la nașterea lui Walt Disney.

După o scurtă pauză, Lohan obține un rol într-un alt film marca Disney: Freaky Friday (2003) împreună cu Jamie Lee Curtis. Personajul din film al lui Lindsay a fost unul mai sălbatic, dar ea s-a hotărât să se îmbrace pentru audiție într-un stil feminin și drăgălaș, iar după primirea rolului, personajul lui Lindsay a fost rescris. În 2005, Freaky Friday a fost unul dintre cele mai de succes filme ale lui Lindsay, câștigand 160 milioane de dolari. În 2004, Lohan a primit 2 roluri principale în filmele: Confessions of a Teenage Drama Queen și Mean Girls, amândoua lansate în 2004. Drama Queen nu a fost un succes prea mare la box office câștigând 30 milioane de dolari, iar criticii au considerat filmul unul nereușit. Mai de succes a fost filmul Mean Girls, primul film PG-13 al lui Lindsay și primul ei film care nu avea legătură cu Disney. Filmul a câștigat la nivel mondial 128 milioane de dolari, iar criticii au lăudat-o pe Lindsay pentru interpretarea rolului său. Datorită filmului Mean Girls popularitatea lui Lindsay crescuse, iar paparazzi începuseră să o urmărească. În 2005, Lohan a fost prima persoană care a avut o păpușă My Scene Goes Hollywood lansată de Mattel. De asemenea ea și-a împrumutat vocea pentru unul dintre personajele filmului My Scene Goes Hollywood. Lohan s-a întors laDisney în 2005, pentru filmarea filmului Herbie:Fully Loaded. Filmul Herbie:Fully Loaded a câștigat pe plan mondial 144 milioane de dolari. În 2006, filmul Herbie a fost descris de revista Vanity Fair ca „primul film dezastruos al lui Lindsay”. Următorul său film Just My luck a fost lansat în cinematografe în mai 2006 și a câștigat pe plan mondial doar 38 de milioane de dolari.

Lindsay Lohan

Lindsay Lohan la petrecerea de după Show-ul Calvin Klein Spring 2007.

* 1987: Esteban Félix Granero Molina (n. 2 iulie 1987) este un fotbalist spaniol, care evoluează la clubul Espanyol pe postul de mijlocașcentral.
* 1988: Elena Nicoleta Dincă (n. 2 iulie 1988, în Slatina) este o jucătoare de handbal din România legitimată la CSM Bistrița
* 1988: Rui Pedro Couto Ramalho, cunoscut ca Rui Pedro (n. 2 iulie1988, Vila Nova de Gaia, Porto, Portugalia) este un fotbalistaflat sub contract cu CFR Cluj.
* 1989: Devin Star Tailes (n. 2 iulie 1989), cunoscută ca Dev (uneori stilizat DEV), este o cântăreață, rapperiță și textieră americană.

Dev

Dev at MuchMusic Awards, 2011.

* 1990: Roman Lob (n. 2 iulie 1990, Düsseldorf)^[1] este un cântăreț din Germania. În februarie 2012 el a câștigat concursul de talente Unser Star für Baku (Steaua naostră pentru Baku), produs de ARD și ProSieben și a reprezentat Germania la Concursul Muzical Eurovision 2012 din Baku.^[2] Lob este solistul trupei de rock alternativ „Rooftop Kingdomn” din Neuwied și un membru fondator al trupei de metalcore„Days of Despite”

Roman Lob

* 1990: Margot Elise Robbie^[1] (n. 2 iulie 1990) este o actriță australiană.

Margot Elise Robbie s-a născut în Gold Coast, Queensland, Australia în familia lui Sarie Kessler, o fizioterapeută, și a unui fost fermier.^[3][5] Are o soră, Anya, și doi frați, Lachlan și Cameron.^[6][7] Robbie și frații săi au fost crescuți de mama lor singură.^[5] La vârsta de 16 ani, Robbie lucra la trei job-uri simultan.^[5] A studiat drama, absolvind Somerset College în 2007.^[5][8] La vârsta de 17 ani s-a mutat la Melbourne pentru a își începe cariera profesională în actorie

Jump to navigationJump to search

Margot Robbie

* 1990: Danniel Lee "Danny" Rose (Doncaster, Anglia, 2 iulie, 1990) este un fotbalist englez care joacă ca lateral stânga la Tottenham Hotspur F. C. din Premier League.

Jump to navigationJump to search

* 1992: Manon Houette (n. 2 iulie 1992, în Le Mans)^[3] este o handbalistă francezăcare joacă pentru clubul Metz Handball

* 1994: Henrik Kristoffersen (n. 2 iulie 1994 este un schior norvegian ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin și este medaliat la Jocurile Olimpice.

Decese

·         936: Henric I al Germaniei

·         1504: A încetat din viaţă Ştefan cel Mare si Sfant, domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504 (n. 1433, la Borzeşti). Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul domnitorului Bogdan al II-lea si al Doamnei Oltea, din nemul Basarabilor munteni, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial. Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: “Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.” Papa Sixtus al IV-lea l-a numit “Athleta Christi” (atletul lui Christos), iar poporul l-a cântat în balade: “Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare”. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţara Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică. Bătrîn şi bolnav de gută – i s-a amputat piciorul. După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – marele domnitor a inchis ochii la 2 iulie 1504. Cu însemnarea morţii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române: Letopiseţul de cînd cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei. Redactata din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, această scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoarea literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală. A fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă. A fost utilizată pentru insemnările de istorie a moldovei din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă). “Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toţi ca pe un părinte al său…” (Grigore Ureche). În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptînd de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat puternic. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992 si de atunci este cinstit de poporul credincios in ziua de 2 iulie .

·         1566: A încetat din viaţă astrologul francez Michel Nostradamus; (n. 14 dec. 1503). Nostradamus (14 decembrie, 1503 – 2 iulie, 1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume. Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului interpretate sau traduse greșit. Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze și profețiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei, cât și a altor lucrări despre profeții. Cel mai renumit cercetător al operei și vieții sale este românul Vlaicu Ionescu.
* 1621: Thomas Harriot (n. cca. 1560, Oxford - d. 2 iulie 1621, Londra) a fost un astronom englez, matematician, etnograf și traducător. Unele surse folosesc numele Harriott, altele Hariot sau Heriot. El este creditat adeseori cu introducerea cartofului în Marea Britanie și în Irlanda^[6]. Harriot a fost prima persoană care a realizat un desen al Lunii printr-un telescop, pe 26 iulie 1609, cu peste patru luni înainte de Galileo Galilei^[7]. A observat petele solare în decembrie 1610

Thomas Harriot

* 1757: Johanna Elisabeth de Baden-Durlach (3 octombrie 1680 – 2 iulie 1757), a fost Ducesă de Württemberg prin căsătorie.

Johanna de Baden-Durlach s-a născut la Castelul Karlsberg din Durlach, și a fost al șaptelea copil al Margrafului Friedrich al VII-lea de Baden-Durlach(1647–1709) și a soției acestuia, Augusta Marie de Holstein-Gottorp (1649–1728). În momentul nașterii sale, era al treilea copil în viață a cuplului.

În 1697, ea s-a căsătorit la Baden-Wurttemberg într-o dublă ceremonie cu Ducele Eberhard Ludwig de Württemberg (1676–1733).^[1] Părinții lui erau Wilhelm Ludwig de Württemberg și Magdalena Sibylla de Hesse-Darmstadt. Cuplul a legat cele două dinastii luterane care conduceau sudul Germaniei. Căsătoria Joannei a fost sărbătorită în Elveția, unde curtea din Baden a rămas în exil din cauza invaziilor franceze repetate.^[1]

Două luni mai târziu, la Stuttgart, s-a celebrat nunta surorii lui Eberhard Ludwig, Magdalene Wilhelmine, cu prințul moștenitor și mai târziu Margraful Karl al III-lea Wilhelm de Baden-Durlach, fratele Johannei.

Eberhard a acordat puțină atenție noii sale soții; se presupune că s-a căsătorit cu ea doar pentru a fi aproape de una dintre doamnele de onoare ale Joannei.^[1]

După ce a născut un fiu, Prințul Moștenitor Friedrich Ludwig (1698–1731), care s-a născut în primul an de căsătorie, cuplul a trăit separat. Inițial, din cauza carierei militare, Eberhard Ludwig stătea rareori în Stuttgart. În 1704, el a luat pate la Bătălia de la Blenheim și mai târziu a fost numit comandant al armatei de pe Rin. În 1707 a devenit mareșal al trupelor swabe în Războiul Succesiunii Spaniole.

Eberhard Ludwig de Württemberg a fost primul Duce, care a trăit în mod deschis cu o metresă, Wilhelmine von Grävenitz (1686-1744). Căsătoria lui morganatică din 1707 cu ea a fost considerată un scandal. Prin intervenția împăratului Carol al VI-lea, căsătoria bigamă a trebuit să fie anulată și Grävenitz a fost trimis în exil în Elveția.^[2]

Soțul ei s-a întors în 1710 când Wilhelmine de Grävenitz, prin căsătoria falsă cu contele von Würben, s-a putut întoarce la Württemberg.^[3] Eu ai trăit la Ludwigsburg. În 1718, de asemenea reședința a fost mutată oficial la Ludwigsburg. Între timp, Johanna Elisabeth, a continuat să locuiască la vechiul castel din Stuttgart. Totuși, ea a refuzat să accepte divorțul.

Decesul timpuriu al fiului ei, în 1731, a amenințat să treacă Württemberg liniei catolice secundare. Din cauza acestui pericol, Ducele Eberhard Ludwig a rupt legătura cu Wilhelmine de Grävenitz și a sperat să conceapă un moștenitor legitim cu soția sa, Johanna Elisabeth. Vârsta înaintată a cuplului și decesul iminent al Ducelui la 31 octombrie 1733 au zădărnicit acest plan.

Johanna Elizabeth a supraviețuit soțului ei mai mult de 20 de ani. Ea a trăit ca văduvă la Castelul Kirchheim și a murit la Schloss Stetten. A fost înmormântată la biserica castelului Ludwigsburg.

Joanna Elisabeth de Baden-Durlach

·         1778: A încetat din viaţă scriitorul si filosoful elvetian-francez Jean Jacques Rousseau; (n. 28 iunie 1712). Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 – d. 2 iulie 1778) a fost un filozof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului. A influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.

·         1891: A murit Mihail Kogalniceanu, om politic, istoric, scriitor si publicist roman, orator aprecia; (n. 1817). Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”, a fost  prim-ministru și  ministru de externe al Romaniei.  A jucat un rol important în Revoluția de la 1848 , în lupta pentru Unirea Principatelor Române si mai tarziu in obtinerea independentei Romaniei. Personalitate fascinantă a epocii moderne, Mihail Kogălniceanu s-a situat  în fruntea celor mai importanti  reprezentanți ai generației pașoptiste.

·         1893: Georg Daniel Teutsch, episcop evangheic sas din Transilvania

·         1901 - A murit poetul Theodor Serbanescu, membru al Societatii literare “Junimea” si membru corespondent al Academiei Romane (“Sonete decadente”), (n.29.12.1839).

·         1914:  Emil Gârleanu (n. 5 ianuarie 1878, Iași – d. 2 iulie 1914, Câmpulung) a fost un prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român.

Emil Gârleanu s-a născut în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878 la Iași. Părinții, locotenent colonelul Emanoil Gârleanu (1846-1918), aparținând unei familii de răzeși din Gârleni, Bacău și mama, Pulheria, născută Antipa, de origine greacă, locuiau în apropierea Copoului, în fața grădinii lui Vodă Sturza, loc cu o încântătoare priveliște de care scriitorul își va aminti. Copil ciudat, de o prea mare sensibilitate și concentrare, își îngrijorează mama prin îndelungile lui stări de visare. Se juca de-a soldații și citea cu nesaț "Povățuitorul copiilor", editat de Creangă.^{[necesită citare]} După ani, când îl află printre cărți uitate, manualul e întreg, nemâzgălit.

Părinții se despart, lăsând copilul în grijă unei mătuși din Iași, care i-a cultivat înclinarea spre duioșie și frumos. În perioada 1885-1889 urmează școală primară, la Școală nr.2 din Sărărie. Vacanțele și le petrece în satul bunicii, de lângă Târgul Frumos. Începe liceul la Iași în 1889, unde urmează trei clase, se retrage și se înscrie la Școala Fiilor de Militari din Iași.

Doi factori l-au îndrumat însă spre cariera armelor: influența tatălui, precum și faptul că locuind în aproprierea cazărmilor a avut deseori ocazia să vadă armele. 1892-1896, frecventează „Școala Fiilor de Militari”, unde devine coleg cu Eugeniu Botez, viitorul scriitor Jean Bart.^[1]

În anul 1896 îi moare de tuberculoză mama, fiind recăsătorită cu colonelul Ghirulescu.

La Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, pe care o urmează între 1896-1900, îl are coleg pe Gheorghe Brăescu. Renunță între timp la Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină, după doar um an și trei luni. A fost sublocotenent în armata română, dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.

În 1906 părăsește Bârladul, stabilindu-se la București. Pe 12 februarie 1906 se căsătorește cu Marilena Voinescu. Scriitorul va avea o fiica, Rodica.

Emil Gârleanu este operat în iunie 1914 la spitalul Colțea din București și transferat apoi la Câmpulung Muscel; în iulie Emil Gârleanu moare în urmă unei congestii renale, la Câmpulung Muscel, la doar 36 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Belludin București.

Opera:

• A debutat cu volumul Bătrânii (1905), în care sunt evocați boieri de viță veche, patriarhali și visători, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat.
• Cel mai cunoscut volum a lui Emil Gârleanu este Din lumea celor care nu cuvântă (1910), în care a relatat întâmplări alegorice din viața gâzelor, păsărilor, animalelor și plantelor.
• Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvoltă tot o temă semănătoristă: dispariția țărănimii patriarhale și a obiceiurilor tradiționale.
• Cea dintâi durere, 1907
• Odată!, 1907
• Într-o zi de mai, 1908
• 1877. Schițe din război, 1908
• Punga, 1909
• Trei vedenii 1910
• Amintiri și schițe 1910
• Visul lui Pillat, 1915
• O lacrimă pe-o geană, 1915
• Povești din țară, 1916
• Culegătorul de rouă, 1919
Opere alese
• Opere alese, îngrijite de I. Negoiescu, 1955, postum
• Scrieri alese, îngrijite de T. Vârgolici, 1964, postum

·         1931 - A murit filosoful danez Harald Hoffding (n.11.03.1843).

·         1932: Manuel al II-lea (Manuel Maria Filipe Carlos Amélio Luís Miguel Rafael Gabriel Gonzaga Francisco de Assis Eugénio de Bragança Orleães Sabóia e Saxe-Coburgo-Gotha; n. 19 martie 1889 – d. 2 iulie 1932) a fost al 34-lea (sau al 35-lea potrivit unor istorici) și ultimul rege al Portugaliei și a domnit în perioada 1908-1910, după asasinarea tatălui său regele Carlos I al Portugaliei și a fratelui său Luís Filipe, Prinț Regal al Portugaliei care era prințul moștenitor. Înainte de ascensiunea la tron a fost Duce de Beja.

Infantele D. Manuel, Duce de Beja,
c. 1901, în jurul vârstei de 12 ani.

Infantele Manuel s-a născut în ultimul an de domnie al bunicului său, regele Luís I; el a fost al treilea copil,^[1] și fiul cel mic al lui Carlos I al Portugaliei și Amélie de Orleans. S-a născut la Palatul Belém din Lisabona, cu șapte luni înainte ca tatăl său să acceadă la tronul Portugaliei. A fost botezat^[2] câteva zile mai târziu, avându-l drept naș pe bunicul matern. Fostul împărat Pedro al II-lea al Braziliei, care fusese detronat de pe tronul Brazilei în ziua nașterii lui Manuel, a participat la ceremonie.

A primit o educație tradițională acordată unui membru al familiei regale, fără preocupări politice, cum era cazul cu fratele lui mai mare, care era destinat să devină rege. El a studiat istoria și limbile străine, iar la vârsta de șase ani deja vorbea și scria în limba franceză. A studiat muzica cu pianistul Alexandre Rey Colaço. De la început el a demonstrat o înclinație către literatură și lectură, în contrast cu fratele său mai mare, care a fost mai interesat de activitățile fizice. În stilul impus de străbunici (regina Maria a II-a și regele Fernando al II-lea), educația lui Manuel a inclus călărie, scrimă, canotaj, tenis și grădinărit. El a fost un mare admirator de muzică, în special Beethoven și Wagner, și a cântat la pian.

Ca tânăr, Manuel s-a jucat cu copiii contelui de Figueiró, copiii contelui de Galveias și avea cu restul familiilor de la Curte relații cordiale și plăcute. În 1902, el a primit lecții de literatură latină și germană de la Franz Kerausch, iar mai târziu lecții de matematică de la Marquês Leitão, limba și literatura franceză de la M. Boeyé, limba și literatura engleză de la Alfredo King, religie și morală de la părintele Domingos Fructuoso și pian de la Alexandre Rey Colaço.

Luís Filipe, Prinț Regal al Portugaliei și Infantele Manuel, Duce de Beja, 1907.

La 1 februarie 1908 familia regală s-a întors de la Vila Viçosa la Lisabona. Au călătorit cu trenul la Barreiro și, de acolo, au luat un vas cu aburi cu care au traversat râul Tagus și au debarcat în centrul Lisabonei. În drum spre palatul regal, trăsura deschisă în care se aflau regele Carlos I și familia sa a trecut prin Terreiro do Paço. În timp ce traversau piața, doi activiști republicani, Alfredo Costa și Manuel Buiça, au tras focuri de armă din mulțime.

Regele a murit imediat, moștenitorul său, Luís Filipe, a fost rănit mortal iar Prințul Manuel a fost lovit în braț. Doar regina a scăpat fără răni. Cei doi asasini au fost uciși pe loc de către poliție și gărzile de corp; un spectator nevinovat a fost ucis, de asemenea, în confuzia generală. Douăzeci de minute mai târziu a murit și prințul Luís Filipe. Câteva zile mai târziu, fiul cel mic, prințul Manuel, a fost proclamat rege al Portugaliei.

Primul său act a fost să se întâlnească cu Consiliul său de stat și să solicite demisia primului ministru João Franco, a cărui politică poate să fi fost responsabilă pentru tragedie. El a numit imediat un guvern de unitate națională, prezidat de amiralul Francisco Joaquim Ferreira do Amaral.

În timpul unei vizite la Paris în iulie 1909, regele a întâlnit-o pe Gaby Deslys, actriță și dansatoare, cu care a început imediat o relație^[3] care a durat până la sfârșitul domniei lui Manuel al II-lea. Se credea că, după această primă întâlnire, regele i-a trimis lui Deslys un colier de perle în valoare de 70.000 dolari: mai multe cadouri au urmat la scurt timp, inclusiv un colier de diamante, cu perle albe și negre într-o bandă de platină.

În străinătate relația lor a fost pe primele pagini ale ziarelor din Europa și America de Nord, mai ales după ce a fost detronat. În interviuri publice, Gaby Deslys nu a negat niciodată dar întotdeauna a refuzat sa comenteze relația ei cu regele. După exilul lui, ei vor continua să se întâlnească, în special în timp ce ea a avut angajamente pe scena din Londra. Când Gaby s-a mutat la New York, în vara anului 1911, relația lor s-a rupt.

În primăvara anului 1912, Manuel a vizitat Elveția unde a întâlnit-o pe Augusta Victoria de Hohenzollern, Prințesă de Hohenzollern-Sigmaringen (1890–1966) și a fost foarte impresionat de ea. În anul următor, la 4 septembrie 1913, Manuel s-a căsătorit cu Prințesa Augusta Victoria, verișoara sa (ea era nepoata Infantei Antónia de Braganza), și fiica lui Wilhelm, Prinț de Hohenzollern. La nuntă au participat Prințul de Wales (viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit), regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei și reprezentanți ai caselor regale din Europa, inclusiv Spania, Germania, Italia, Franța și România. Mariajul a durat până la decesul fostului rege și cuplul nu a avut niciodată copii.

·         1934: Noaptea cuțitelor lungi se termină cu moartea lui Ernst Röhm. Ernst Röhm Julius (n. 28 noiembrie 1887, München – d. 2 iulie 1934) a fost un ofițer imperial al Armatei Germane în Primul Război Mondial, iar mai târziu un lider nazist. El a fost fondatorul armatei Camasile Brune in Partidului Nazist, apoi comandantul Sturmabteilung (SA). Ernst Röhm fusese inițial unul dintre cei mai devotați sprijinitori ai lui Adolf Hitler. În momentul în care Hitler a devenit cancelar, Röhm a cerut de îndată recompensa puterii, dar crezurile sale revoluționare l-au îndepărtat de naziști. La 30 iunie 1934, în Noaptea cuțitelor lungi, Ernst Röhm a fost arestat și, după două zile, ucis în celula sa din închisoarea Stadelheim.

·         1937: Pilotii americani Amalia Earhart si Fred Noonan, care au incercat sa zboare in jurul lumii, au fost dati disparuti deasupra Oceanului Pacific. Ei si-au inceput zborul in jurul lumii la bordul avionului „Electra”. In timpul calatoriei, contactul cu avionul a fost pierdut si cei doi nu au mai fost gasiti niciodata.

·         1941: A murit George Valentin Bibescu, pilot român, nepot al domnitorul Gheorghe Bibescu; (n. 03.04.1880). George-Valentin Bibescu (n. 3 aprilie 1880, București, d. 2 iulie 1941, București) a fost unul dintre cei mai buni piloți români. Aparține familiei Bibescu. Este fondatorul Automobil Clubului Român în 1904. A înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Națională Aeriană în 1912. Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925. În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice. George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa). A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat la Mogoșoaia.

·         1949: A încetat din viaţă omul politic bulgar Gheorghi Dimitrov, primul ministru al Bulgariei între anii 1945 – 1949; (n.18 iunie 1882).

·         1961: Ernest Miller Hemingway (n. 21 iulie1899, Oak Park, SUA – d. 2 iulie 1961, Ketchum[*], SUA) a fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume.

Opera sa are ca sursă o experiență de viață profundă și originală, relatând, conform concepției scriitorului, "lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu", într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial, stil pe care scriitorul însuși îl denumise teoria aisbergului (în original iceberg theory}.

Ernest Hemingway s-a născut la data de 21 iulie 1899 la Oak Park, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, în familia unui medic. Era cel de-al doilea copil al cuplului Clarence Edmonds Hemingway și Grace Hemingway. Clarence era medic și avea un cabinet particular. Fiului său i-a dat numele Ernest după bunicul mamei sale, Ernest Hall. Familia Hemingway a mai avut și alți copii după nașterea lui Ernest. Ernest se afla în concurență cu sora lui mai mare, Marcelline, care se născuse cu un an înaintea lui. Grace își dorise ca al doilea copil să fie tot fată, dar pentru că nu a fost așa, și-a îndreptat întreaga afecțiune spre sora mai mare a lui Ernest, Marcelline. Mai târziu, Ernest Hemingway își amintește faptul că, pentru a atrage atenția mamei sale, începuse încă de mic să folosească un limbaj necuviincios și jignitor. Pe când avea doi ani, într-o vară, tatăl său îl ia pentru prima oară la pescuit în regiunea Wallon Lake, unde avea o casă de vacanță. Micuțul Ernest prinde cel mai mare pește și reușește chiar să-l aducă singur la mal. După acest episod, pescuitul va rămâne pasiunea lui pentru tot restul vieții.

După terminarea școlii secundare nu-și continuă studiile, ci pleacă în orașul Kansas City, unde se angajează reporter la ziarul Kansas City Star. De aici, în 1918, se înrolează ca voluntar în formațiile auxiliare ale Crucii Roșii americane și e repartizat într-o unitate de ambulanțe care acționa pe frontul din Italia. E rănit de explozia unui obuz în apropiere de Fossalta di Piave și e distins cu decorațiile italiene Medalia d'Argento al Valore Militare și Croce al Merito di Guerra.

În timpul războiului civil din Spania a fost corespondent al agenției americane NANA (North American Newspaper Alliance),în Spania, în patru rânduri: prima oară din februarie până în mai 1937; apoi din august 1937 până în ianuarie 1938; apoi din martie până în mai 1938 și din septembrie 1938 până la retragerea de pe Ebru. În călătoria din februarie 1937, având ca țintă finală Madridul, s-a deplasat mai întâi cu vaporul până în Franța, apoi de la Toulouse (Franța) cu avionul la Barcelona, Valencia și Alicante, apoi pe câmpul de luptă de la Guadalajara, la Brihuega. În reportajele trimise ziarelor americane, Hemingway nu a rămas un simplu corespondent de război al agenției NANA, ci a trimis mesaje de solidaritate cu lupta dusă de republicani cu forțele intervenționiste reunite ale Germaniei hitleriste, ale Italiei musoliniene și ale rebelilor spanioli conduși de generalul Franco. A început, împreună cu cineastul olandez Joris Ivens, turnarea unui film despre Spania, al cărui scenariu și comentariu au fost scrise de autorul american. Într-un articol publicat mai întâi în revista Verve^[21] și apoi într-o cărticică ce cuprindea și scenariul filmului Spanish Earth (Pământ spaniol), Hemingway relatează împrejurările în care a fost creat acest film-mărturie despre lupta poporului spaniol pentru libertate. În al doilea an al războiului civil din Spania, Hemingway se întoarce în SUA și participă la al doilea Congres al Scriitorilor Americani. La Congres, el rostește primul său „discurs public” în care a explicat atitudinea sa și rațiunile care l-au făcut să plece în Spania. Din discurs transpar, fără tăgadă, convingerile sale antifasciste:

„Un scriitor care nu minte nu poate trăi și lucra într-un regim fascist...Fascismul este o minciună, și de aceea e condamnat la sterilitate literară. O dată dispărut, el nu va avea altă istorie decât istoria sângeroasă a asasinatului,care e foarte cunoscută și pe care câțiva dintre noi au văzut-o cu ochii lor în aceste luni din urmă”^[22] Hemingway s-a reîntors în Spania și într-un hotel din Madrid, hotelul „Florida”, expus focului bateriilor intervenționiștilor nemți, a scris piesa Coloana a cincea (The Fifth Column), al cărei erou, Philip Rawlings, se expune în misiuni de luptă periculoase și își transformă probabila moarte dintr-o înfrângere într-o victorie.

În calitatea sa de reporter de război, atât în Primul Război Mondial, (1917 – 1918), cât și în Al Doilea Război Mondial, (1939– 1945), dar și în Războiul civil spaniol, (1936 – 1939), autor de povestiri, nuvelist și romancier, Ernest Hemingway impresionează prin utilizarea unui număr minim de mijloace stilistice și artistice în obținerea unui impact emoțional și imaginativ maxim asupra cititorului. Din acest punct de vedere, unii critici literari îl considera un exponent al minimalismuluiîn literatură, deși Hemingway nu a gândit niciodată opera sa în acești termeni.

Întreaga operă a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, fiind dominată de conflicte emoționale puternice. Începând cu romanele pline de exuberanță tinerească The Torrents of Spring, The Sun Also Rises și A Farewell to Arms, continuând cu solidele Green Hills of Africa, Winner Takes Nothing și To Have and Have Not și culminând cu complexele Pentru cine bat clopotele, Across the River and into the Trees și The Old Man and the Sea, traiectoria operei lui Hemingway este un continuu crescendo al acelorași teme etern umane: naștere, moarte, viață, neant, luptă, cedare, fidelitate, trădare. În perioada de stagnare, Hemingway a reușit să creeze cadrul pentru mai multe romane noi, însă acestea nu s-au transformat niciodată în lucrări complete. A lăsat deoparte aceste lucrări nereușite și a început să scrie povestea unui bătrân pescar din Cuba (The Old Man and the Sea, trad. Bătrânul și marea).

Ernest Hemingway

Hemingway în 1923

* 1966: Jan Brzechwa (pronunție în poloneză: [ˈbʐɛxfa]), (n. 15 august 1898 – d. 2 iulie 1966) a fost un scriitor și poet polonez, cunoscut mai ales pentru contribuția sa în literatura pentru copii. S-a născut ca Jan Wiktor Lesman într-o familie poloneză de origine evreiască

Brzechwa s-a născut în Jmerînka, Podolia. Tatăl său a fost inginer feroviar și Jan petrecut o mare parte din copilărie călătorind în jurul Poloniei de Est ("Kresy") cu familia lui. Brzechwa a studiat la un liceu iezuit, Zakład Naukowo-Wychowawczy Ojców Jezuitów w Chyrowie (Departamentul Științific și Educațional al Părinților Iezuiți din Hîriv), și o dată cu mutarea din Podolia la Varșovia, a absolvit facultatea de Drept la Universitatea din Varșovia. În timpul războiului polono-sovietic, s-a oferit voluntar pentru Regimentul 36 al Legiunii Academice de Infanterie, o formațiune alcătuită din studenți de la universitate și a fost decorat pentru serviciul său. A debutat în 1920 prin diverse reviste de umor. A lucrat ca avocat și procuror pentru Societatea Poloneză de Autori și Compozitori (ZAIKS) unde s-a specializat și a excelat în legea drepturilor de autor.^{[necesită citare]}

Brzechwa a fost vărul unui alt poet polonez celebru, Bolesław Leśmian. A fost căsătorit de două ori și a avut o fiică, Krystyna, din prima căsătorie.

Jan Brzechwa a fost pseudonimul scriitorului. Numele Brzechwa se traduce drept "coadă de săgeată". Poeziile sale au fost scrise în mare parte în stilul melodic de versuri din 8 silabe accentuale, cea mai populară structură ritmică printre variațiunile stilistice poloneze.^[5]

În 1926 a publicat Oblicza zmyślone ("Fețe imaginare"), prima sa carte de poezii. Primul său set de poezii pentru copii Tańcowała igła z nitką  a fost publicată în 1937. Printre cele mai populare lucrări este Chrząszcz (Gărgărița), un poem pentru cea mai greu de pronunțat frază din literatura poloneză,^{[necesită citare]} chiar și pentru adulții nativi vorbitori de limbă poloneză. Primul vers "W Szczebrzeszynie chrząszcz brzmi w trzcinie" (În orașul Szczebrzeszyn o gărgăriță bâzâie în stuf) este cea mai cunoscută frântură de limbă din poloneză, în care aproape toate consoanele fac sunete distincte de zumzet. Brzechwa mai este popular în Polonia pentru că a scris o serie de poezii pentru copii. A fost traducător de literatură rusă, traducând lucrări de Aleksandr Pușkin, Serghei Esenin și Vladimir Maiakovski.

Brzechwa a scris o lungă serie de cărți pentru copii bazată pe aventurile lui Pan Kleks, directorul academiei de magie și a studenților săi. Multe dintre cărțile despre Kleks au fost ecranizate în anii 1980, în timp ce poezia Pchła Szachrajka(Aventurile unui păduche trișor)  a stat la baza unui film de animație în 1989.

Brzechwa a murit în Varșovia în anul 1966 și este înmormântat la Cimitirul Powązki, cel mai faimos cimitir din oraș.

Jan Brzechwa

* 1968: Dan Bădărău (n. 6 decembrie 1893, Iași - d. 2 iulie 1968, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române.

Dan Bădărău s-a născut la Iași și a urmat studiile liceale la Liceul Saint Louis din Paris obținând bacalaureatul în 1912. Studiile universitare le-a început la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917, și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și doctoratul (1924) în filosofie.^[1]

Revenit la Iași, Dan Bădărău a fost numit, începând cu anul 1926, conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității și ulterior profesor. În 1949 se mută la București unde ocupă postul de director al Institutului de Istorie al Academiei Române. În 1963este ales membru corespondent al Academiei Române și după 1967activează ca șef de secție la Centrul de Logică al Academiei

În studiile sale Dan Bădărău a abordat teme vaste și diferite ale filosofiei între care logica, gnoseologia și istoria filosofiei. A publicat:^[2]

• Essai sur la pensée (1925),
• L’individuel chez Aristotel (1936),
• De jugement comme acte signifiant (1944),
• Filozofia lui Dimitrie Cantemir (1964),
• G.W. Leibniz (1966).

În paralel cu activitatea publicistică de specialitate, a colaborat la ziarul ieșean Opinia cu diferite studii, articole și recenzii. A fost interesat de istoria Iașului și a scris, împreună cu Ioan Caproșu, cartea Iașul vechilor zidiri

Dan Bădărău

·         1977 - A murit Vladimir Nabokov, scriitor rus, emigrat în anul 1940 în SUA. Şi–a câştigat faima mondială odată cu declanşarea scandalului în jurul romanului “Lolita” (1955) (n.22.04.1899).

·         1989: A murit politicianul sovietic Andrei Gromiko, fost ministru de externe al URSS; (n.1909).

·         1997: James Stewart, actor american (n. 1908). James Maitland Stewart (n. 20 mai 1908 – d. 2 iulie 1997) a fost un actor american de origine scoțiană . A fost de profesie arhitect, până să descopere actoria. Primele sale roluri au fost în muzicaluri pe Broadway. Prestația sa a atras atenția celor de la MGM, care îi oferă un contract. Astfel, în 1935, James Stewart apare pentru prima dată în distribuția unui film. Colaborările cu Frank Capra îi vor aduce faima (You Can’t Take It With You) și prima nominalizare la Oscar (Mr. Smith Goes to Washington). A urmat apoi și primul Oscar câștigat, în 1940, pentru filmul Poveste din Philadelphia. După decembrie 1941, odată cu atacul de la Pearl Harbor, SUA intră în război. Jimmy se înrolează în aviația militară americană, până la sfârșitul războiului avansează până la gradul de colonel. Pentru meritele sale din timpul războiului este răsplătit cu mai multe medalii și decorații (Air Medal, Distinguished Flying Cross, Croix de Guerre și 7 Battle Stars). Ulterior va fi avansat la gradul de general de brigadă. Va lupta și în războiul din Vietnam. În 1968 se retrage din armată după 27 de ani. După al doilea război mondial joacă rolul lui George Bailey în faimosul film It’s a Wonderful Life. În anii ’50 Jimmy a făcut parte adesea din distribuția western-urilor lui John Ford și Anthony Mann, respectiv din cea a filmelor de suspans ale lui Alfred Hitchcock. A fost răsplătit și cu câte un Oscar și un Glob de aur pentru întreaga activitate.

·         1999 - A murit regizorul si scriitorul Mario Puzo, celebru prin regia filmului „Nasul” („Fools die”, „The Sicilian”), (n. 15.10.1920).
* 2003: Paul Emil Decei (n. 3 august 1926, Luna de Arieș, județul Cluj – d. 2 iulie 2003, București)^[1] a fost un inginer silvic și scriitor român,^[1]personalitate incontestabilă a salmoniculturii românești din ultima jumătate de secol.^[2]

Acesta, a inițiat o amplă repopulare cu salmonide a apelor de munte, a lacurilor de baraj și a celor alpine și a dezvoltat baza materială, a păstrăvăriilor.^[3]

Ca scriitor, a publicat și s-a făcut remarcat atât prin broșuri și cărți de specialitate în domeniul salmoniculturii, cât și prin schițe de drumeție de-a lungul apelor de munte

A absolvit după liceul din Năsăud (actualul Colegiu Național „George Coșbuc”^[4]), Facultatea de Silvicultură a Politehnicii București în anul 1950^[1].

S-a făcut remarcat încă din anii '50 ai secolului XX prin proiectele sale de amenajări silvice, în acea vreme lucrând ca proiectant principal în cadrul Institutului de Studii și Proiectări Forestiere. Ulterior a lucrat în cadrul Direcției Economiei Vânatului din Ministerul Silviculturii,^[3] unde printr-o muncă – în mare măsură de pionierat, a abordat munca de gospodărire a apelor de munte cu devotament și curaj, drept care autoritățile i-au dat în grijă fondul piscicol al apelor de munte. Astfel, a reușit populare cu salmonide a lacurilor alpine, amenajarea și repopularea cu puiet a râurilor de munte, precum și modernizarea păstravariilor care existau și construirea altora noi.^[1] De asemenea, a sprijinit inaugurarea unor zone de protecție ecologică.^[5]

Datorită măsurilor sale și a rolului pe care și l-a asumat – acela de formator de școală, producția de păstrăv a crescut semnificativ și s-au format specialiști în creșterea păstrăvului.^[1] Literatura sa salmonicolă reprezintă bibliografie în domeniu, pentru facultăți silvice.^[6] O serie de informații puse la dispoziție de către P. Decei despre răspândirea speciilor de pești de apă dulce au fost folosite de academicianul Petru Bănărescu în scrierea monografiei "Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964."

·         2007    - Cântăreaţa de operă Beverly Sills, o personalitate extrem de populară în Statele Unite, a murit. Pe parcursul carierei sale, Sills a cântat în locaţii celebre precum Scala din Milano, Teatrul San Carlo din Napoli, The Royal Opera din Londra şi Deutsche Opera din Berlin. (n. 1929)

·         2010    - A încetat din viaţă scriitoarea britanică Beryl Bainbridge, de cinci ori nominalizată pentru Man Booker Prize şi dublă câştigătoare a premiului Whitbread pentru ficţiune; "Injury Time", "Every Man For Himself" (n. 21 noiembrie 1934)

·         2013: Douglas Carl Engelbart (n. 30 ianuarie 1925, Portland, Oregon, SUA – d. 2 iulie 2013, Atherton, California) a fost un inventator american^[1] și un pionier al Internetului.^[2] Părinții săi au fost Carl Louis Engelbart și Gladys Charlotte Amelia Munson Engelbart. A devenit celebru prin invenția mausului (împreună cu Bill English).^[3] Ca pionier al interacțiunii om-calculator și lider al echipei care a inventat hipertextul și calculatoarele în rețea, a fost un precursor al interfeței grafice și un promotor al dezvoltării și utilizării rețelelor de calculatoare

Douglas Carl Engelbart

·         2014: Paul Wild, astronom elvețian (n. 1925)
* 2016: Michael Cimino (n. 3 februarie 1939, New York City - d. 2 iulie 2016, Los Angeles) a fost un regizor de film american. A fost laureat al Premiului Oscar pentru regia filmului Vânătorul de cerbi.
Filmografie: 

• Thunderbolt and Lightfoot (1974)
• Vânătorul de cerbi (1978)
• Poarta raiului (1980)
• Preotul din Greenwich Village (1984)
• Anul dragonului (1985)
• Sicilianul (1987)^[4]
• Ore disperate (1990)
• The Sunchaser (1996)

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sf Voievod Ștefan cel Mare; Sf Ier Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Otto, episcop; Sf. Blandina, martiră

* În calendarul greco-catolic: Depunerea veșmântului Preasfintei Fecioare Maria în capela din Blaherne (în 458)

·         Ziua internationala a ziaristului sportiv
La 2.07.1924 a luat fiinta Asociatia Internationala a Presei Sportive.

RELIGIE ORTODOXĂ 2 Iulie

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sf Voievod Ștefan cel Mare; Sf Ier Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla, în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperamantul Maicii Domnului).

Pe vremea împaratiei lui Leon cel Mare si a Virinei sotia sa, doi boieri patrici: Galvie si Candid, frati buni fiind, au mers sa se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstita haina a Nascatoarei de Dumnezeu la o femeie evreica, care o tinea cu cinste, aprinzând multe lumini si facând tamâieri. Deci s-au hotarât ei ca sa o ia. Si mergând la Ierusalim, au facut o racla asemenea celei în care se afla cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea desarta în locul celeilalte; si pe cea cu sfântul si dumnezeiescul vesmânt, au luat-o si s-au dus. Si daca au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheama Vlaherne, încercând sa ascunda comoara. Dar vazând ca nu se poate, au dat de stire împaratului, care s-a umplut de nespusa bucurie. Si a facut o biserica la acel metoc, si a pus acolo cinstita racla, unde acum se afla, pazind cetatea si gonind tot vrajmasul si toata boala.

Sf Voievod Ştefan cel Mare

Tot întru aceasta luna, în doua zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, purtatorul de biruinta, si aparatorul crestinatatii.

Odraslit din pamântul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfânt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant Dreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratându-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curând, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfânt a luptat pentru apararea întregii crestinatati "pâna la moarte" cu capul sau adica, "cu pretul vietii sale", cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemându-i la lupta sfânta de aparare a credintei crestine.

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mânastiri si biserici zidite, atât în Moldova cât si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pâna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu "slava poporului sau", adica a neamului nostru românesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facând nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: "Te-am iertat si toata mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra", scria Voievodul, adresându-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gândul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare "de la cele vremelnice" catre "locasurile de veci", asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormânt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.

Paginile sfinte de cronica româneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului român fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt: "iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere la mânastire la Putna care era de dânsul zidita. Atâta jale era de plângeau toti, ca dupa un parinte al lor", zicând mai departe cronicarul: "Ce dupa moartea lui pâna astazi îi zic Sfântul Stefan Voda..., pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns".

De la mutarea sa la Parintele Ceresc pâna astazi, mormântul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului românesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt ramâne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapânit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Amin.

Sfîntul Ierarh Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului

Sfîntul Iuvenalie a luat scaunul Patriarhiei Ierusalimului pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tînăr. În zilele patriarhiei lui, erau în Palestina marii luminători, Sfinţii Părinţi: Eftimie, Teodosie, Gherasim de la Iordan, căruia i-a slujit leul, şi mulţi alţii. Acei luminători erau mîhniţi din pricina tulburărilor care se făceau de eretici. Căci în acele vremuri se ridicase eresul lui Nestorie, care hulea pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu. Deci, s-a adunat al III-lea Sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea Efesului. La acest sinod, Sfîntul Iuvenalie cu Sfîntul Chiril, Patriarhul Alexandriei, şi cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, au anatematizat pe Nestorie şi eresul lui. După sfîrşitul împăratului Teodosie, împărăţind Marcian cu Pulheria, a ieşit un alt eres, al lui Dioscur şi al lui Eutihie, care spuneau că în Domnul nostru Iisus Hristos este numai o singură fire. Deci s-a făcut al IV-lea Sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea Calcedon. În acest Sinod, Sfîntul Iuvenalie, în mijlocul Sfinţilor Părinţi, ca un luceafăr în mijlocul stelelor, strălucea prin dreapta credinţă, izgonind întunericul cel rău al credinţei ereticilor.

După ce s-a întors de la sinod la scaunul său, a mers în Palestina un oarecare eretic Teodosie, cu chipul călugăr, iar cu obiceiul vrăjitor. Acela împărtăşea credinţa cea rea a lui Eutihie, care hulea Sfîntul Sinod cel din Calcedon, ca şi cum în el s-ar fi lepădat dogmele dreptei credinţe şi s-ar fi înnoit învăţătura lui Nestorie, spunînd şi multe alte necuviinţe.

Evagrie povesteşte de acest eretic, că, izgonindu-se din mînăstirea lui pentru faptele cele rele şi pentru necredinţa sa, s-a dus în Alexandria la răucredinciosul Dioscor şi s-a lipit de el. Dar, şi de acela fiind pedepsit cu multe bătăi, pentru meşteşugul şi răutatea sa, punîndu-l ca pe un tulburător pe cămilă, l-a purtat cu batjocură prin cetate. Apoi, scăpînd în Palestina, a început a tulbura Biserica, semănînd eresuri hulitoare de Dumnezeu. Pe atunci, se afla în Palestina împărăteasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Tînăr, care petrecea la Sfintele Locuri, după moartea bărbatului ei. Deci, acel eretic Teodosie, mai întîi a înşelat pe împărăteasa Evdochia spre lepădarea Sinodului din Calcedon, apoi şi pe mulţi monahi neiscusiţi i-a vătămat cu eresul său şi i-a făcut de un gînd cu sine. Deci a ridicat, cu mulţi călugări înşelaţi, tulburare împotriva Patriarhului Iuvenalie, silindu-l să se lepede cu totul de Sinodul din Calcedon. Iar el nevrînd, l-au izgonit de pe scaun.

Atunci, Iuvenalie s-a dus la Constantinopol, la împăratul Marcian, iar ereticul Teodosie, avînd ajutătoare pe împărăteasa Evdochia şi puterea călugărilor, care îl sprijineau la acel eres, s-a suit pe scaunul Patriarhiei şi făcea multe primejdii celor dreptcre-dincioşi. Episcopii şi clericii care nu voiau să aibă împărtăşire cu el, pe unii îi lepăda, iar pe alţii, muncindu-i, îi ucidea, jefuindu-le averile şi risipindu-le casele. Astfel a făcut lui Severian, Episcopul Schitopolei, care n-a voit să se supună eresului său, şi, izgonindu-l de pe scaunul său, l-a ucis. Din aceste pricini se făcuse în toată Palestina mare tulburare. Astfel, Sfînta Cetate a Ierusalimului era prinsă şi pustiită ca de nişte barbari. Sfinţii Părinţi din Palestina, ne-suferind să vadă o prigonire ca aceea şi o risipire a Bisericii, temîndu-se şi de mîinile ighemonilor, s-au ascuns în pustia cea mai adîncă. Acolo s-au rugat cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru pierderea ereticilor şi pentru grabnica liniştire a Bisericii.

Pe vremea aceea, în clerul Bisericii Ierusalimului era un diacon cu numele Atanasie, frumos grăitor la cuvînt şi rîvnitor în dreapta credinţă. Acesta, văzînd în biserică pe ereticul patriarh, Teodosie, stînd ca o urîciune a pustiirii la locul cel mai de cinste, în locul patriarhului, a stat înaintea lui şi cu glas mare a strigat, zicînd: "O, Teodosie, încetează de a umple Sfînta Cetate de atîtea ucideri! Încetează de a ridica război împotriva lui Hristos şi a alunga tîlhăreşte turma Lui din ogrăzile cele dumnezeieşti". Acestea zicînd Atanasie către el, îndată a fost prins de ostaşii lui Teodosie şi a fost tras afară din biserică, unde, chinuindu-l cu multe feluri de munci şi bătîndu-l mult, l-au străpuns cu un fier ascuţit. Trupul lui a fost legat cu o funie de picioare şi tîrît prin toată cetatea, iar la urmă l-au aruncat spre mîncare cîinilor.

Voievodul Dorotei, care era pus de împărat ca să ocîrmuiască Palestina, nu se întîmplase într-acea vreme să fie în Ierusalim, ci era cu oastea la război împotriva moabitenilor. Acela, înştiinţîndu-se de cele ce se făcuseră în Sfînta Cetate, îndată întorcîndu-se cu oastea de la război, a alergat la Ierusalim. Dar, ostaşii lui Teodosie şi ai împărătesei Evdochia, din porunca lor, au închis porţile cetăţii înaintea voievodului, nelăsîndu-l să intre înăuntru. Astfel, ei nu l-au lăsat să intre înăuntru, pînă ce nu le-a făgăduit, că o să fie de un gînd cu ei în credinţa lor. Acel mincinos patriarh Teodosie, tulburînd Biserica, a fost pe scaunul Patriarhiei Ierusalimului douăzeci de luni, pînă ce a venit poruncă voievodului de la împărat, ca să-l prindă şi să-l aducă ca pe un tulburător şi ucigaş la judecată în Constantinopol.

Teodosie, aflînd mai înainte de porunca împărătească care avea să-i vină, s-a ascuns de toţi şi a fugit în Muntele Sinai, făcîndu-se neştiut. Atunci, Preasfinţitul Patriarh Iuvenalie, întîiul şezător pe scaun, avînd în Constantinopol mare cinste de la împăratul Marcian şi de la Pulheria, soţia lui, şi de la patriarhul locului, s-a dus la Ierusalim cu împărăteasca învoire şi şi-a luat în primire scaunul său, îndreptînd toate cele răzvrătite. Părinţii din pustie, auzind de întoarcerea lui, s-au umplut de mare bucurie şi s-au întors la locaşurile lor.

Dar împărăteasa Evdochia, care fusese înşelată de răucredinciosul Teodosie cu eresul lui Eutihie, se muncea cu mintea, neştiind de care mărturisire să se ţină. De aceea, ea a trimis în Antiohia la Cuviosul Simeon Stîlpnicul, să ceară de la dînsul sfat folositor şi povăţuire. Acela a scris către dînsa, poruncindu-i să se împace cu Preasfinţitul Patriarh Iuvenalie şi să urmeze drepcredincioasei lui învăţături. Împărăteasa a făcut aceasta fără de zăbavă şi, lepă-dîndu-se pe faţă de eres, s-a făcut părtaşă Bisericii celei soborniceşti. Poporul cel mult al mirenilor, văzînd aceasta, asemenea şi monahii care fuseseră înşelaţi de ereticul Teodosie, s-au întors la dreapta credinţă prin chipul împărătesei.

Sfîntul Iuvenalie, după aceasta, cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o în pace, împodobind Sfînta Biserică cu cuvîntul, cu viaţa şi cu munca cea păstorească.

Notă - În prolog, se scrie şi aceasta: Pe cînd Marcian cu Pulheria zideau biserica din Vlaherna în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au scris Sfîntului Iuvenalie, întrebîndu-l dacă ştie unde s-a pus trupul Maicii Domnului. El a răspuns, tot prin scris, că nu ştie; însă a spus un cuvînt vechi, adevărat, că a fost îngropată şi s-a auzit de Sfinţii Apostoli o cîntare îngerească pînă la a treia zi. După trei zile, unul din ucenici, nefiind la îngroparea preacuratului ei trup, i-a deschis mormîntul, dar n-a găsit trupul ei, decît numai cele de îngropare singure. Împăratul şi împărăteasa, citind aceasta, au scris către dînsul, rugîndu-l ca măcar racla cu cele de îngropare s-o pecetluiască şi s-o trimită la dînşii - lucru care s-a şi făcut.

Sfîntul Iuvenalie, vieţuind toţi anii ierarhiei sale 38, a adormit cu pace şi a stat înainte între cereştile ierarhii, la scaunul slavei Arhiereului cel Mare, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.

ARTE 2 Iulie

INVITAŢIE LA OPERĂ 2 Iulie

Christoph Willibald Gluck

Christoph Willibald Gluck 1767 Alceste: 

Gluck - Orfeo ed Euridice: 

Christoph Willibald Gluck 1774 IPHIGÉNIE EN TAURIDE:

Armide:

Beverly Sills

Maria Stuarda

Lucia di Lammermoor

Il barbiere di Sevilla

Anna Bolena

Traviata

Don Pasquale

MUZICĂ 2 Iulie

Christoph Willibald Gluck

Marvin (Percy) Rainwater, cântăreţ şi compozitor american

Lee Allen, saxofonist tenor american (Fats Domino Band).

Randy Starr (Warren Nadel), vocalist, chitarist şi compozitor american (The Islanders).

Leapy Lee (Lee Graham), cântăreţ şi compozitor britanic.

Peter Cruickshank, basist britanic (Groundhogs).

Groundhogs 

Liviu Vasilică

Liviu Vasilică- colaj muzică populară: http://youtu.be/eE3IhUFi9bs.

Liviu Vasilică — Melodii din alte vremuri (1): https://youtu.be/rjBeEYeZMUQ.

Hans Bathelt, baterist german (Triumvirat).

Joe Puerta, vocalist, basist şi compozitor american (Ambrosia).

AMBROSIA 

Peter Briquette, basist britanic (Boomtown Rats).

The Boomtown Rats Live 

Rocky Gray, muzician american (Evanescence)

Rocky Gray:

Serban Copot, membru al formatiei Animal X (alaturi de Laurentiu Penca si Alexandru Salaman).

Animal X

Ashley Tisdale, cântăreață americană

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Giovanni Marradi - Tears

Beethoven - Sonata No. 17 in D minor

POEZIE 2 Iulie

Wislawa Szymborska

Biografie

Wisława Szymborska s-a născut pe 2 iulie 1923 la Prowent, in Polonia (care acum face parte din orașul Kórnik), iar părinții ei se numeau Wincenty and Anna (născută Rottermund) Szymborski. La vremea aceea, tatăl său era reprezentantul contelui Władysław Zamoyski, un polonez patriot. După moartea contelui Zamoyski din 1924, familia ei se mută la Toruń, iar in 1931 la Cracovia unde a trăit și a scris până la moartea sa.

La izbucnirea celui de-al doilea război mondial in 1939, ea și-a continuat educația participând la așa-numitele lecții clandestine („Tajne szkolnictwo” sau „tajne komplety”) care pregăteau tinerii pentru reconstrucția Poloniei după terminarea războiului. Din 1943, a fost angajat la căile ferate și a reușit să nu fie deportată în Germania ca muncitor silit. In timpul acestei perioade cariera ei ca artist a început cu câteva ilustrații pentru un manual de limba engleză. A început de asemenea să scrie povestiri si poeme ocazionale. Incepând din 1945, a studiat literatură poloneză inainte de a trece la sociologie pe care a invățat-o la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. Acolo a devenit parte din cercul scriitorilor locali unde l-a cunoscut pe Czesław Miłosz care a avut o influență destul de importantă asupra scriiturii sale. In mai 1945 a publicat primul său poem, „Szukam słowa” (Căutând cuvinte) în ziarul local Dziennik Polski. Poemele sale au continuat să fie publicate în ziarele locale de-a lungul câtorva ani. În 1948, a renunțat la studii fără sa obțină o diplomă din cauza condiției materiale precare; în același an, s-a căsătorit cu poetul Adam Włodek de care a divorțat în 1954 (au rămas apropiați până la moartea lui Włodek, in 1986), nu au avut copii. Înainte să se căsătorească, ea lucra ca secretară și ilustratoare la o revistă educațională bisăptămânală.

Prima sa carte urma să fie publicată in 1949, dar nu a trecut de testul cenzurii fiindcă „nu îndeplinea cerințele socialiste”. Cu toate astea, Szymborska, la fel ca mulți alți intelectuali din Polonia de după război, a aderat la ideologia oficială a Republicii Populare Polone (RPR) la începutul carierei sale, semnând o petiție politică pe 8 februarie 1953 care condamna preoții polonezi acuzați de trădare in procesul-farsă stalinist de la Cracovia. Opera sa de început promovează teme socialiste, exemplu este volumul său de debut 'Dlatego żyjemy (Pentru asta trăim) care conținea poeziile „Lenin” și „Młodzieży budującej Nową Hutę” (În cinstea tinerilor care construiesc Nowa Huta), despre construcția unui oraș industrial stalinist de lângă Cracovia. A devenit membru al partidului conducător Partidul Muncitoresc Unit Polonez.

Asemenea multor intelectuali comuniști apropiați la început de ideologia oficială a partidului, Szymborska s-a înstrăinat treptat de ideologia socialistă și a renunțat la opera sa cu temă politică. Chiar dacă se retrage din partid abia in 1966, ea începuse să intre in contact cu dizidenți. În preajma anului 1957 se împrietenește cuJerzy Giedroyc, editorul ziarului polonez foarte influent, Kultura, care își avea sediul la Paris și la care contribuie in același timp cu articole. În 1964, se opune unui protest susținut de comuniști împotriva intelectualilor independenți, cerând in schimb libertate de exprimare.

În 1953, Szymborska se alătură personalului revistei literare „Życie Literackie” (Viață Literară), unde a continuat să lucreze până în 1981, iar din 1968 a condus propriul editorial cu recenzii de cărți, numit „Lektury Nadobowiązkowe”. Multe dintre eseurile ei din această perioadă au fost publicate mai târziu intr-o carte. Din 1981 până în 1983, a fost editor al revistei lunare din Cracovia „NaGlos”(OutLoud). În anii 1980, și-a intensificat activitățile de opoziție, contribuind la Samizdat, o acțiune dizidentă a publicației Arka sub pseudonimul „Stańczykówna”. Ultimul volum publicat în timp ce Szymborska era încă în viață, Dwukropek, a fost ales cea mai bună carte a anului 2006 de către cititorii Gazetei Wyborcza. Ea a tradus, de asemenea, literatură franceză în polonă, în special poezie barocă si operele lui Agrippa d'Aubigné . În Germania, Szymborska a fost asociată cu traducatorul ei Karl Dedecius, care a făcut multe pentru a promova lucrările ei acolo.

Wislawa Szymborska a murit pe 1 februarie 2012 la 88 de ani, în casa ei din Cracovia. Asistentul ei personal, Michał Rusinek, a confirmat informația și a spus că ea a "murit în pace dormind". A fost înconjurată de prieteni și rude în momentul acela. Ministrul de Externe, Radek Sikorski a descris moartea ei pe Twitter ca o "pierdere ireparabilă pentru cultura poloneză".

Ea a lucrat la poezii noi chiar până în momentul morții sale, deși a fost în imposibilitatea de a-și organiza eforturile finale intr-o carte așa cum și-ar fi dorit-o. Ultima poezie a fost publicat mai târziu în același an.

Opera

1952: Dlatego żyjemy

1954: Pytania zadawane sobie

1957: Wołanie do Yeti

1962: Sól

1966: 101 wierszy

1967: Sto pociech

1967: Poezje wybrane

1972: Wszelki wypadek

1976: Wielka liczba

1986: Ludzie na moście

1989: Poezje:

1992: Lektury nadobowiązkowe

1993: Koniec i początek

1996: Widok z ziarnkiem piasku

1997: Sto wierszy – sto pociech

2002: Chwila

2003: Rymowanki dla dużych dzieci

2005: Dwukropek

2009: Tutaj

2012: Wystarczy

2013: Błysk rewolwru

Posibilităţi

Prefer cinematograful.

Prefer pisicile.

Prefer stejarii de pe Warta.

Pe Dickens îl prefer lui Dostoievski.

Prefer să iubesc oamenii

în locul omenirii.

Prefer să am alături ac şi aţă.

Prefer culoarea verde.

Prefer să nu afirm

că toate au o motivaţie.

Prefer excepţiile.

Prefer să plec mai devreme.

Prefer să discut cu medicii despre altceva.

Prefer ilustraţiile vechi.

Prefer absurditatea scrierii versurilor

absurdităţii de a nu le scrie.

Prefer, cînd vine vorba de iubire, aniversările

sărbătorite-n fiecare zi.

Prefer moraliştii

care nu-mi promit nimic.

Prefer bunătatea vicleană naivităţii.

Prefer pămîntul în civil.

Prefer ţările cucerite celor cuceritoare.

Prefer să am reţineri.

Prefer iadul haosului iadului ordinii.

Prefer poveştile fraţilor Grimm titlurilor de ziar.

Prefer frunzele fără flori florilor fără frunze.

Prefer cîinii cu cozi netăiate.

Prefer ochii luminoşi pentru că ai mei sînt întunecaţi.

Prefer sertarele.

Prefer multe lucruri nemenţionate aici

multor lucruri nici ele menţionate.

Prefer zerourile risipite întîmplător

celor aşezate în coada altor cifre.

Prefer scurta existenţă a insectelor eternităţii stelelor. 

Prefer să bat în lemn.

Prefer să nu întreb cît timp şi cînd.

Prefer să ţin cont chiar şi de faptul

că existenţa îşi are raţiunea sa. 

Traducere de Doru Cosmin Radu

Laudă surorii mele

Sora mea nu scrie poezii

şi nici nu cred că o să scrie vreodată.

E ca mama ei care niciodată n-a scris poezii,

şi ca tatăl ei care nici el n-a scris poezii niciodată.

Însă sub acoperişul ei mă simt in siguranţă.

Soţul ei n-ar scrie poezii pentru nimic în lume,

şi – deja începe să sune ca o poezie găsită –

nici una din rudele mele nu scrie poezii.

Sora mea nu are sertare pline de poezii vechi,

în geantă nu cară niciodată poezii noi,

iar cînd mă invită la masă

ştiu că nu are de gînd să-mi recite nimic.

Însă supele ei sînt delicioase,

nu vezi în casa ei manuscrise pătate de cafea.

Sînt o mulţime de familii în care nimeni nu scrie poezii.

Sînt însă multe familii în care o mulţime de persoane scriu poezii.

Uneori poezia se revarsă în cascade de generaţii

provocînd vîrtejuri teribile de sentimente comune.

Sora mea e adepta prozei, iar scrierile ei

se rezumă la dimensiunea unei cărţi poştale

a cărei text promite în fiecare an acelaşi lucru:

cînd se va întoarce

ne va povesti tot,

tot,

tot ce a văzut.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Bunătatea orbilor

Poetul îsi citeste versurile în fata orbilor.
N-ar fi crezut ca o sa-i fie atît de greu.
Vocea îi tremura.
Mîinile la fel.

Îsi simte fiecare propozitie
supusa unui test al întunericului.
Trebuie sa se descurce singur, 
fara ajutorul culorilor sau al luminii.

Un efort mult prea mare
pentru stelele din poemele sale, 
pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminitele, luna, 
pentru pestii de culoarea argintului de sub apa, 
ori pentru vulturul atît de tacut din înaltul cerului. 

Citeste – de vreme ce e prea tîrziu sa se opreasca – 
despre baiatul în jacheta galbena de pe pajistea-nverzita, 
despre acoperisurile rosiatice gata de numarat în vale, 
despre numerele naravase de pe tricourile unor jucatori
sau necunoscutul despuiat ce sta în usa-ntredeschisa.

Si-ar dori sa nu mai mentioneze – desi nu are de ales – 
toti sfintii de pe cupola catedralei, 
fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren, 
lentilele microscopului, inelul ce arunca o sclipire, 
pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.

Dar nemasurata e bunatatea orbilor, 
nelimitata le e îngaduinta, marinimia.
Ei asculta, zîmbesc si aplauda.

Cîte unul chiar se apropie
cu o carte tinuta pe dos
cerînd un autograf de nevazut. 

Octavian Paler

Biografie

Octavian Paler s-a nascut la data de 2 iulie 1926 intr-un mic sat numit Lisa din Brasov, Romania. Este unul dintre cei mai mari scriitori, editori, jurnalisti si analist politic si cultural roman. A murit la data de 7 mai 2007, la vârsta de 81 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. 

Scoala primara a urmat-o in satul sau natal. In 1937 a fost admis cu bursa la Colegiul Spiru Haret din Bucuresti. A studiat in acelasi timp Facultatile de Drept si de Filosofie. Desfasoara si o activitate politica, intre 1974 si 1979 fiind membru supleant al Partidului Comunist Roman. 

Este deputat de Vaslui din 1980 si pana in 1985. Mai desfasoara si o actiitate culturala, fiind intre 1965 si 1970 vicepresedinte al Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune. Es 

te 1976 presedinte al Consiliului Ziaristilor, iar din 1970 si pana in 1983 este redactor-sef al cotidianului central Romania Libera. 

Din cauza viziunilor sale pro-occidentale si din cauza criticilor acerbe la adresa comunismului, Paler a fost persecutat de Securitate, fiindu-i impus domiciliul fortat si interzicandu-i-se diferite activitati în lumea artistica. Dupa 1989 a fondat un Grup de Dialog Social, cunoscut pentru pozitaia sa anticomuista. 

A fost editor la ziarele „Romania Libera”, „Ziua” si „Cotidianul”. A lucrat ca jurnalist şi comentator. In ultimii ani de viaţă devine un critic acerb al clasei politice romaneşti. 

Inima sa a încetat sa mai bata pe 7 mai 2007, la varsta de 81 de ani. A fost inmormantat, cu onoruri militare, in Cimitirul Sfanta Vineri.

Pe scurt despre Octavian Paler:

Nume : Octavian Paler
Locul nasterii: sat Lisa, judet Brasov, Romania
Data nasterii: 2 iulie 1926
Parinti: Ana si Alexandru Paler
Nationalitate: Romana
Sotie: casatorit 
Copii: un baietel
Profesie: scriitor, jurnalis, editorialist
Studii: Colegiul Spiru Haret, Facultatea de LItere si Filosofie, Facultatea de Drept


De ce ne place Octavian Paler?

Scriitorul Octavian Paler a reusit sa intre in inimile cititorilor si sa se faca placut prin simplitatea si realitatea temelor abordate in poeziile cat si in romanele lui. Stim cu toti ca atat romanele cat si poeziile sunt mai mereu pe placut oamenilor, mai ales ca sunt oameni carora le place sa citeasca foarte mult.

De ce este faimos Octavian Paler?

Scriitor Octavian este faimos datorita volumelor de poezii in care relateaza experiente din viata omului de rand, dar si a romanelor ce au ca tema evenimentele traite in urma unor calatorii pe care acesta le face si ramane placut impresionat de frumusetea acelor locuri. A fost un om de succes si un scriitor renumit deoarece cartile sale sunt si astzi in casele cititorilor.

Carti Publicate :

- Umbra cuvintelor
- Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)
- Drumuri prin memorie II (Italia)
- Viaţa pe un peron
- Scrisori imaginare
- Apărarea lui Galilei
- Aventuri solitare
- Deşertul pentru totdeauna
- Un om norocos
- Mitologii subiective
- Caminante, (2004)
- Autoportret într-o oglindă spartă, (2004)
- Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican, (2005), ediţia a doua, adăugită
- Viaţa ca o coridă
- Un muzeu în labirint
- Eul detestabil
- Vremea intrebarilor
- Rugaţi-vă sa nu vă crească aripi
- Don Quijote in est
- Polemici cordiale.

Paradoxul vremurilor noastre

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai. 

Avem timp

Avem timp pentru toate. Sa dormim, 
sa alergam in dreapta si in stanga, 
sa regretam ce- am gresit si sa gresim din nou, 
sa- i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, 
avem timp sa citim si sa scriem, 
sa corectam ce- am scris, sa regretam ce- am scris, 
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, 
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, 
sa invinovatim destinul si amanuntele, 
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, 
avem timp sa ne- alungam intrebarile, 
sa amanam raspunsurile, 
avem timp sa sfaramam un vis si sa- l reinventam, 
avem timp sa ne facem prieteni, sa- i pierdem, 
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa- aceea, 
avem timp sa primim daruri si sa nu le- ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am învățat

Avem timp
(varianta completa de Octavian Paler)

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, 
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, 
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine, 
avem timp sa citim si sa scriem, 
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, 
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, 
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli, 
sa invinovatim destinul si amanuntele, 
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare, 
avem timp sa ne-alungam intrebarile, 
sa amanam raspunsurile, 
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, 
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, 
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea, 
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, 
cand trebuie
Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, 
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit 

Theodor Serbanescu

Biografie

SERBANESCU Theodor, se naste la 29 dec. 1839, tecuci - moare in 2 iul. 1901, Braila. 

Poet. 

Fiul unui boiernas, paharnicul Eni Serban, devenit Serbanescu, si al Smarandei (n. ?). 

Unul din cei optsprezece copii ai familiei. Urmeaza cursurile primare la Tecuci, cele liceale la Acad. Mihaileana din Iasi, apoi Scoala Militara din acelasi oras. S-a distins in toate scolile prin care a trecut. A intrat in armata ca sublocotenent de geniu. in 1869, ajuns capitan, demisioneaza. Se reintegreaza in armata in 1877 si participa ca ofiter de Stat major la Razboiul de Independenta. Serveste apoi in Ministerul de Razboi si este avansat pina la gradul de colonel, comandind in mai multe garnizoane (Bacau, Buzau, Braila). in 1893 se retrage definitiv din armata si traieste mai mult la mosia Vames din judetul Covurlui. in 1876 a fost prefect la Cahul. Alte incercari de intrare in viata politica esueaza. 

A fost membru al Soc. Junimea (din 1868) si membru corespondent al Acad. Romane (din 1891). Debutul publicistic, in Steaua Dunarii, iar cel poetic, in Ateneul Roman (1861). A mai colaborat la: Albina Pindului, Convorbiri literare, care l-a consacrat, Literatura si arta romana, Oltul, Perseverenta, Revista contimporana s. a. Productia sa poetica, relativ bogata, 'a ramas in paginile revista sau in ms (scrisori, albume etc.). Primul voi., Poesii, este postum, aparind in 190. Au mai aparut Poesii alese, editate de E. Lovinescu (1927) si Poesii, comentate de I. Petrovici , nepotul poetului, si N. Cartojan (1941). Poliglot, a tradus din V. Hugo, Lamartine, A. de Musset, H. Heine, Ada Negri, poezii tiparite in volum din 190. impreuna cu D. C. Ollanescu a tradus Le Reve de Dochia. Poeme dramatique de Fr. Dame" (ed. IV, 1894). A semnat si cu pseudonimul Domescu.

S. a fost cel mai popular din grupul primilor poeti convorbiristi pe care, alaturi de Alecsandri si Eminescu, Maiorescu isi intemeia ideea unei Directii noi in poezia si proza romana. Cu doar un an inainte, poetul-ofiter fusese prezentat de catre Gr. H. Grandea ca „cel mai iubit dintre tinerele privighetori ale Moldovei. Un elev al lui Heinrich Heine" (Albina Pindului, 1870). Consacrarea i-o aduce Maiorescu , prin astfel de aprecieri si previziuni: „intre cele mai placute produceri ale literaturii romane sint si vor ramine poeziile d-lui Serbanescu". E drept, meritul sau principal este „farmecul limbei" si muzicalitatea, ce se evidentiaza intr-un context literar viciat. in decurs de patru decenii, Theodor Serbanescu a scris peste 200 de poezii, adunate de pnetenul sau T. G. Djuvara in volumul postum Poesii (1902), in care, printre piese nu lipsite de farmec poetic, gasim altele esuate in platitudine si retorism grandilocvent. Cea mai reusita parte a poeziei lui Theodor Serbanescu o reprezinta romantele, apartinind indeosebi primei perioade de creatie. Sub aceasta fateta, de cintaret al dragostei si dorului, apare poerul in antologia datorata lui E. Lovinescu (Poesii, 1927), II. Chendi numindu-l „parintele acestei specii la noi". De altfel, dorul este unul din cuvintele-cheie ale poeziei lui Theodor Serbanescu Tudor Vianu si pe urmele lui si alti exegeti il includ pe Theodor Serbanescu in categoria „poetilor erotici si ai cintecului de lume", in descendenta lui C. Conachi . in realitate, trecut prin scoala romanticilor apuseni, poetul face trecerea spre o alta virsta, cea eminesciana, a poeziei romanesti. El a debutat la Convorbiri literare cu trei ani inaintea lui Eminescu , dar numeroase elemente ale poeziei acestui moment sint vizibil „eminesciene". Unde esti (1871), pe muzica de G. Cavadia, este expresia unei iubiri pierdute, cintata mai tirziu in romantele si elegiile lui Eminescu . 

Reminiscenta (1872) anunta nu numai sentimentele, imaginile, vocabulele, ci si tiparul metric si muzicalitatea caracteristice poeziei mai tinarului si genialului coleg de la Junimea: 

„S-a fost un timp, cind tu si eu Un dor aveam pe lume; Cind luminai la glasul meu Si eu la al tau nume; Cind sufletu-ti senin credea Ca-n Dumnezeu in mine; Cind Dumnezeu inima mea N-avea decit pe tine. Acum te-ntreb. unde mai sint Simtirile aceste? Iubitu-ne-am pe-acest pamint? Sau e vreo poveste?".

Ulterior, e greu de spus daca elementele „eminesoiene" reprezinta o continuare a inceputurilor proprii sau rezultatul influentei marelui poet. Ca si Eminescu , Theodor Serbanescu idealizeaza, divinizeaza femeia si apropie dragostea de sentimentul religios (in capela). Ochii sint amanuntul portretistic cel mai frecvent evocat iar floarea, steaua si ingerul, principalele elemente de comparatie, resimtite mai tirziu ca fiind conventionale. Deceptia poetului de a fi adorat o femeie rece ca o statuie este exprimata tot eminescian (Adio). in parte, si unele meditatii asupra destinului uman apar, fie ca elemente de legatura intre Gr. Alexandrescu si Eminescu (Noctu), fie ca ecouri din Scrisorile eminesciene (intre vis si viata), cu un plus de retorism si un minus de profunzime si originalitate a cugetarii si a expresiei. Universul liric al lui Theodor Serbanescu , mai bogat si mai nuantat in erotica, include si reusite fragmente de pastel, putine elemente satirice si citeva poezii patriotice (La Danubiu, Basarabia). Nu lipsesc nici incercarile de sincronizare cu poezia europeana a vremii (Sonete decadente, 1893). Dar aspectul cel mai interesant, din perspectiva istoriei literare, este tripla postura a lui Theodor Serbanescu de precursor, emul si epigon eminescian, in conditiile in care popularitatea sa, reala in epoca, asigurata de calitatea unor versuri, de popularizarea prin Convorbiri si mai ales prin muzica lui G. Cavadia, s-a stins curind dupa moartea poetului. incercarile de a-l mentine in atentia publicului si in istoria literara nu au depasit pragul centenarului nasterii sale, cind s-au organizat ultimele manifestari omagiale si a fost scoasa ultima editie.

OPERA: Poesii, adunate si publicate de T. G. Djuvara, insotite de studii asupra poesiilor lui Serbanescu de D. C. Ollanescu si T. G. Djuvara, Bucuresti, 1902; Poesii alese, pref: de E. Lovinescu, Bucuresti, 1927; Poesii, comentate de I. Petrovici si N. Cartojan, Craiova, 1941; Documente literare junimiste, ed. ingrijita, pref. si note de D. Manuca, Iasi, 1973.

REFERINTE CRITICE: T. Maiorescu, Critice, 1874; II. Chendi, in Convorbiri literare, nr. 9, 1902; Inaugurarea monumentului poetului Th. Serbanescu (31 oct. 1904). Cuvintari si dari de seama, 1904; N. Petrascu, Icoane de lumina, I, 1935 (reed. in 1972); I. Petrovici, Figuri disparute, 1937; I. E. Toroutiu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1940; G. Calinescu, Istoria..; C. Solomon, in Analele Moldovei, nr. 3-4, 1943; S. Cioculescu, VI. Streinu si T. Vianu, Istoria; I. Rotaru, O istorie, I; /. L. R., III; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, II, 1984.

Întîlnirea

baladă

Smerită maică pe cărarea ,
Ce urcă muntele în greu ,
Pășește-ncet... pe vîrf de munte
E mai aproape Dumnezeu.

De-acel ce-l cată-n izolare
Și-n umilite rugăciuni ,
Și mai departe răul lumii
Ce ispitește răi și buni !

Pe coasta muntelui opusă ,
Călugărașul de la schit ,
Spre-aceși vîrf înalt de munte
Cu-același gînd urcă smerit...

Și dacă ei se întîlniră ,
A cui e vina , o Duh rău !...
Sînt mai aproape-unul de altul
Acum, -decît de Dumnezeu !...

Pe mare

Ad doram

Frumoasa-i Marea ca și tine ,
Tu, ca o soră-i semeni ei ;
De-atîtea adîncimi sunt pline
Și undele-i și ochii tăi !

Și cum , cînd ochiul meu măsoară
A Mării adîncimi și stînci ,
Așa ființa-mi se-nfioară
Cînd cat în ochii tăi adînci.

frumoasă-i Marea și grozavă
Cînd vîntu-o strînge-n btațul lui !...
Pe sînul tău mă simt o navă
Plutind... în paza Domnului !...

Ș-ades uitat , cînd luce Luna ,
Pe valul sînului tău cald-
Mă simt amenințat totuna
Ca și pe valu-i de smarald !

Și totuși scris imi este mia, -
Frumoaselor nemarginiri !
Să vă iubesc cu nebunia
Nemărginitelor iubiri !...

Și vreau , la ceasul cel din urmă ,
Să mor pe sînul tău cel cald
Și îngropat să fiu pe urmă
În unda Mării de smarald !

CA IERI ȘI AZI

Ca ieri și azi și azi ca mîni
Tot depărtat de tine ,
Și zile trec , trec săptămîni
De lunga-ți lipsă pline !

Și lipsa-ți o străbat , tu știi ,
Ducîndu-ți dragă , dorul
Precum s-ar duce prin pustii
Cu setea-i călătorul.

În orizonturi far' de fund
Dau liber drum privirii,
Și nevăzîndu-te , m-afund
În lumea-nchipuirii.

Ș-aici , eu însumi Dumnezeu,
Din doruri arzătoare ,
Din razele de curcubeu ,
Din mirosul de floare,

Din tainele care-ntr-amurg
Dau freamătul pădurii,
Din armoniile ce curg
În vinele naturii,

Te plăsmuiesc din nou cum ești,
Cînd ești tu lîngă mine,
Cu-aceleași farmeci femeiești,
Ce m-au legat de tine !

Și-n aiurări adînci căzut,
Îți murmur lin amoru-mi:
Cînd însă dau să te sărut ,
Sărut... în gol tot doru-mi.

Astfel cu lipsa ta străbat ,
Ducîndu-ți vecinic dorul ,
Precum se duce însetat
Prin stepe călătorul !... 

TEATRU/FILM 2 Iulie

Cu Gheorghe Visu

Biografie

Un mare actor al epocii de aur maestrul Gheorghe Visu s-a nascut la data 02.07.1951 in Bucuresti, unde a si copilarit studiind la Liceul nr.25 fiind sub semnul zodiacal Rac. Inca din adolescenta a avut mai multe pasiuni, precum sahul si chitara, la maturitate a ales sa studieze Arta actorului, la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale“. Cu o nota de mister, cu o umbra de tristete neinteleasa, Gheorghe Visu urca pe scena seara de seara, reusind sa uimeasca prin aliura adolescentina neschimbata, parca peste maestrul Gheorghe Visu nu trece timpul. Datorita fizionomiei puternic masculine si farmecului incredibil pe careil degaja, Gheorghe Visu a fost descoperit de producatorii din cinematografie si distribuit alaturi de nume celebre în filme de colectie precum Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinica. Maestrul Visu a fost admirat in cinematografe si aplaudat in salile de teatru, dar este adulat de publicul Teatrului Radiofonic, caruia, cu devotament si multa compasiune, ii ofera momente unice, de neuitat. De peste 20 de ani, il urmarim pe scena Teatrului Mic din Bucuresti, acolo unde, in prezent, sustine spectacolul „Vitamine“, iar noi îl admiram fiindca e talentat, rafinat, boem, grizonat, mai bine zis vesnic tanar.

PROFETUL, AURUL şi ARDELENII: https://youtu.be/amnhAt8Dq60.

Sfirsitul noptii - un film de Mircea Veroiu (1983): https://youtu.be/AmGJZawaLFE;

Agatha Christie - Cursa De Şoareci (Teatru Radiofonic): https://youtu.be/LZyNVW1anbQ.

Surorile Boga - Horia Lovinescu

Verisoara Bette - Honore de Balzac 1982

GÂNDURI PESTE TIMP 2 Iulie

Jean Jacques Rousseau - Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 2 Iulie

Cand eram mic, ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea o bicicleta.
Pe urma am inteles ca Dumnezeu lucreaza altfel.
Atunci, am furat o bicicleta si m-am rugat la El sa ma ierte.

Mamico, vaca zice muuu sau nuuu?
- Eh, depinde de bou.

- Ce femei preferati: cele care vorbesc mult sau pe celelalte?
- Care celelalte?

Scopul sotiei este de a cheltui atatia bani, incat sa nu ramana nimic pentru amanta.

In ce luna sa ma casatoresc, octombrie sau noiembrie?
- Noiembrie, evident!
- De ce?
- Mai castigi o luna!

În noaptea nunţii:
- Totuşi, ai un “clopoţel” cam mic!
- Nu-i mic, dar nu-i obişnuit să bată în marile catedrale. 

- Nevasta-mea imi cere in fiecare zi bani. Azi 600, ieri 800.
- Pai ce face cu atatia bani?
- Habar n-am, ca nu i-am dat niciodata.

Un locotenent, după ce a băut aproape toată noaptea, n-a reuşit să se trezească dimineaţa. Sună telefonul. O voce plăcută de femeie:
- D-le locotenent, doriţi s.e.x. prin telefon?
- Bineînţeles!
- Va fac legătura cu comandantul unităţii. 

Intre 18 si 25 de ani, femeia e precum Continentul African: 
jumatate a fost deja descoperita, cealalta jumatate ascunde frumuseti inca salbatice si delte fertile. 

Intre 26 si 35 de ani, femeia e precum America de Nord :  

Moderna, dezvoltata, civilizata si deschisa negocierilor in schimbul banilor.

Intre 36 si 40 e precum India : 
fierbinte, relaxata si constienta de propria frumusete.

Intre 41 si 50, femeia e precum Franta : 
Usor imbatranita, dar inca atragatoare si interesanta.

Intre 51 si 60, e precum fosta Jugoslavia: 
A pierdut razboiul, e tulburata de fantasmele trecutului, dar se lucreaza la reconstructie.

Intre 61 si 70, ea e precum Rusia : 
Spatioasa, cu frontiere fara patrula. Stratul de zapada ascunde mari bogatii.

Intre 71 si 80, femeia e precum Mongolia : 
Cu un trecut glorios de victorii, dar cu putine sperante de viitor.

Dupa 81 de ani, ea e precum Afganistan : 
Aproape toata lumea stie unde se afla, dar nimeni nu vrea sa mearga pana acolo.

Dicționarul umorului cu Dem Rădulescu, Virgil Ogășanu