MATERIALELE SELECȚIONATE PENTRU JOI 18 IULIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Mulțumesc, prieteni pentru mesaje și comentarii!
Deși am rugat în repetate rânduri să nu mai trimiteți cafele pentru că am tensiune și îmi crește numai ce văd ceașca există totuși câțiva care nesocotesc această rugăminte, sau, mai rău, nu citesc mesajele mele și continuă insistent cu cafelele. Îi avertizez pe această cale că dacă vor continua în disprețul rugăminții mele îi voi șterge din lista de prieteni!
Vă doresc o zi minunată de joi!
Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 18 Iulie

Evenimente

·         586 î.Hr.: Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea, care a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, în special meseriași și oameni de cultură, au fost deportați în Babilon. Dupa ce a cucerit Ierusalimul, i-a deportat pe evrei si l-a capturat pe regele Iudeei, Ioachim, împăratul babilonian a dat poruncă să-i fie aduși vreo cîțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, și pe care să-i învețe scrierea și limba Haldeilor. Printre ei erau Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Lui Daniel i-a pus numele Beltșațar, lui Hanania Șadrac, lui Mișael Meșac, și lui Azaria Abed-Nego. Cei patru au refuzat bucatele și vinul oferite de împărat, preferând să mănânce numai zarzavaturi și apă și după 10 zile, fiind comparați cu ceilalți tineri, erau „mai bine la față și mai grași decât toți tinerii care mâncau din bucatele împăratului.”

·         387 î.Hr.: Galii i–au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia, la cca. 15 km de Roma. Dupa aceasta batalie, galii sub conducerea lui Brennos (lat. Brennus), au patruns in Roma capturand întregul oraș, cu exceptia fortaretei de pe Dealul Capitoliului, unde se retrasesera ultimii aparatori romani. Romanii au încercat sǎ-l mituiascǎ pe Brennus, fiind de acord să plătească mie de livre în aur. Potrivit lui Titus Livius, în timpul unei dispute ce priveau greutatile utilizate pentru a măsura aurul, Brennus si-a aruncat sabia pe cântar și a rostit faimoasele cuvinte ”Vae Victis !”, care se traduce: „Vai de cei învinși!”.

·         64 d. Hr: Roma a fost cuprinsă de un incendiu devastator; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecutarea creştinilor. Marele incendiu din la Roma începe în zona comerciala a orasului și, în curând scapa complet de sub control. Conform unei legende vinovatul pentru provocarea acestei catastrofe ar fi fost insusi imparatul Nero. Potrivit lui Tacitus, focul s-a răspândit repede și a ars timp de șase zile. Doar patru din cele paisprezece cartiere ale Romei au scăpat de foc, trei au fost complet distruse, iar alte șapte au suferit pagube serioase. Tot Tacitus relateaza ca Nero i-a invinuit pe crestini de dezastru si a ordonat masacrarea lor , aruncarea acestora la câini, răstignirea sau arderea lor ca torte vii, pentru a servi ca exemplu.

·         1290:  Regele  Edward I al Angliei emite  Edictul de expulzare a  evreilor  (aproximativ 16.000) din Anglia. Aceasta  zi   este numita in calendarul ebraic Tisha B’Av

·         1512: Din porunca lui Neagoe Basarab a inceput constructia Bisericii episcopale de la Curtea de Arges, terminata in 1517

·         1658: La Frankfurt, Leopold I este ales Sfânt Împărat Roman. Leopold I (n. 9 iunie 1640, Viena – d. 5 mai 1705, Viena) din Casa de Habsburg a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman între 1658-1705. A fost de asemenea rege al Ungariei, Boemiei, Croației etc.Leopold este cunoscut de asemenea și prin conflictele sale cu Franța, prin Războiul de nouă ani și Războiul Spaniol de Succesiune. În acesta din urmă, el a sperat să pună în aplicare Tratatul celei de-a doua partiții, care dădea scaunul de domnie al Regatului Spaniei fiului său, Arhiducele Carol. Leopold a condus războiul extrem de bine, monarhia habsburgică obtinând victorii decisive la Schellenberg și Blenheim. Ulterior morții sale, survenită în 1705, tronul a revenit fiului său cel mai mare, Iosif I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

·         La 18-22 iulie 1711 are loc Bătălia de la Stănileşti în cadrul căreia forţele ruso-moldovene sunt încercuite de turci, iar țarul Petru I este constrîns să semneze pacea la Vadul Huşilor. Planul țarului Petru I era să traverseze Moldova, peste Dunăre, pe direcția Istanbul, expediația sa urmînd să fie un marș triumfal în principatele ortodoxe din balcani. Armata rusă a ajuns la Iași la 5 iulie 1711 după care atacă Brăila (cetate turcească la acea perioadă) pentru a motiva românii din Valahia să se alăture campaniei antiotomane. Oromanii, după lupte intense, cedează Cetatea Brăilei 25 iulie 1711. Această victorie va rămîne fără vre-un rezultat din cauza contra-atacului turc din 11 iulie 1711 în Moldova. Otomanii cu un efectiv de 120 000 oameni, trec Dunărea la Oblucița. Armatele țarului Petru I și domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir pornesc în marș spre otomani cu 38 000 ostași ruși și 6 000 moldoveni. În apropierea localității Stănilești, armata otomană încercuiește trupele ruso-moldave la 20 iulie. Turcii s-au ferit a sugruma armata rusă bobmardînd activ și repetat tabăra rusă în ziua de 21 iulie. Rușii vor ataca, dar fără succes, și după mari pierderi se vor retrage, turcii acceptînd mesajul de retragere al țarului. Unele izvoare indică faptul că retragerea armatei a fost cumpărată de ruși cu șapte care de aur. Domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir se refugiază în Rusia, unde devine consilier intim al ţarului. În Moldova și în Valahia, în 1711 și respectiv 1716 urmau să fie instaurate domniile fanariote, care reprezentau o necesitate a Porții otomane de a-și întări pozițiile în principate, și păstrării controlului asupra liniei Dunării de Jos și respectiv a siguranței Istanbulului.

·         1841: Incoronarea imparatului Pedro I al Braziliei Dom Pedro I al Braziliei și al IV-lea al Portugaliei ( n. 12 octombrie 1798 Queluz — d. 24 septembrie 1834 Queluz), a fost primul Împărat al Braziliei (1822–1831) și al douăzeci și optulea Rege al Portugaliei (timp de șapte zile în 1826).

·         1848: Armata rusa intervine  în Moldova şi Valahia pentru inabusirea revoluțiilor  din Principatele romane.

·         1862: Prima ascensiune a vârfului Dent Blanche, unul dintre cei mai înalți din Alpi.

·         1864: Se deschid cursurile Universitatii din Bucuresti 

·         1870: Se desfasoara primul Conciliu Ecumenic de la Vatican,  convocat de către Papa Pius al IX, intre 8 decembrie 1869 si  20 octombrie 1870. La 18 iulie 1870, Papa Pius al IX a definit  dogma privind  infailibilitatea papală,  ca adevăr revelat de credinta in Dumnezeu. Papa Pius al IX-lea a definit și conceptul a Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria, care înseamnă că Maria a fost concepută în afara păcatului primordial. A fost beatificat (declarat fericit).Conciliul a fost întrerupt atunci când trupele italiene au invadat Roma.

·         1877: Trupele ruse declanseaza un nou atac asupra Plevnei, dar si acesta a fost respins cu mari pierderi pentru atacator 

·         1884 : A luat fiinta Serviciul Meteorologic al Romaniei sub conducerea lui Stefan Hepites si avand sediul in Herastrau. Romania este membra fondatoare a Organizatiei Meteorologice Internationale si, din 1948, membra a Organizatiei Metereologice Mondiale (OMM);(18/30.07.1884)

·         1898: Marie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element și au propus să se numească poloniu.

·         1921: Comitetul Central al Partidului Ţărănesc, condus de Ion Mihalache, a aprobat cererea a 11 deputaţi și senatori basarabeni, membri ai Partidului Ţărănesc Basarabean, de a fi primiţi în rîndurile acestui partid.

·         1925: Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat Mein Kampf. Adolf Hitler a scris aceasta carte  in anii 1923 si  1924  in timpul detentiei sale in inchisoarea  Landsberg am Lech,  dupa Puciul esuat  de la berarie. Primul volum a fost publicat pe 18 iulie 1925, iar al doilea pe 11 decembrie 1926.  La aparitie, cartea (care avea un pret ridicat, 12  reichsmarks, a cunoscut un succes modest. Incepand cu 1936, cartea a devenit un cadou al Statului German pentru cuplurile casatorite. S-a estimat ca pana in anul 1945 au fost vandute circa 10 milioane de exemplare in limba germana, la care se adauga traducerile facute in 16 limbi straine.

·         1942: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite declară război Ungariei, Bulgariei și României.

·         1942: Primul zbor al unui avion de lupta cu reactie Messerschmitt Me 262 Schwalbe (Randunica). Messerschmitt Me 262 Schwalbe a fost primul avion de vanatoare operational dotat cu motor cu reactie construit de societatea aviatica germana Messerschmitt, in timpul celui e-al doilea razboi mondial.

·          1944: In timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hideki Tojo demisionează din postul de prim-ministru al Japoniei.

·         1947 - Regele George al VI-lea semnează Actul de Independenţă al Indiei

·         1948 - Marele Premiu al Franţei desfăşurat la Reims avea să fie pe 18 iulie 1948 scena de debut pentru unul dintre cei mai mari piloţi de Formula 1 din toate timpurile, Juan Manuel Fangio. Deşi la momentul cursei Fangio avea vârsta de 37 de ani, o vârsta la care piloţii contemporani lasă volanul, pentru el nu a reprezentat un impediment. Cel poreclit El Maestro nu a reuşit să termine această cursă, dar debutul ratat, nu l-a oprit să domine autoritar Formula 1 în anii '50, perioadă în care a obţinut 5 titluri de campion. Până la era Schumacher, Fangio a fost cel mai galonat pilot din Formula 1, este adevărat într-o eră mult mai romantică a curselor cu motor. În schimb mărturie a talentului său uriaş este faptul că şi-a adjudecat laurii pilotând pentru patru echipe diferite, un record care este probabil imposibil de egalat în ziua de azi. Argentinianul şi-a manifestat de mic interesul pentru maşini, la frageda vârstă de 11 ani el câştigându-şi banii ca şi mecanic. A debutat în curse în anul 1934 în ţara natală, pilotând un model Ford A, preparat de el însăşi. A devenit apoi campionul Argentinei, primind astfel fonduri pentru a avansa în carieră şi astfel a putut face pasul spre Europa, acolo unde a debutat pe un automobil Simca-Gordini. Echipele cu care a scris istorie au fost Alfa Romeo, Maserati, Mercedes şi Ferrari. După retragerea din Formula 1, Fangio a devenit preşedintele Mercedes-Benz Argentina.

·         1955: A luat ființă Adunarea Parlamentară a NATO.

·         1965: A fost lansată stația automată rusească "Sonda 3" care a fotografiat partea nevăzută a lunii.

·         1966: Se lansează misiunea Gemeni 10 cu astronomii John Watts Young și Michael Collins la bord.

·         1969: Au început lucrările pentru construcția barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic Runcu-Baia Mare.

·         1980: India devine cea de-a șasea țară care lansează o rachetă și un satelit în spațiu.

·         1994: Frontul patiotic rwandez revendica  victoria in razboiul civil din Rwanda. Peste doua milioane de rwandezi au fost siliti sa-si paraseasca tara in timpul luptelor,in timpul carora s-au inregistrat masacre feroce impotriva civililor lipsiti de asparare.

·         1998: Conflictul din Kosovo. Cel puțin 110 albanezi din Kosovo au fost uciși în luptele de lângă granița cu Albania.

·         2007: Un Airbus A320, al companiei TAM, s-a lovit de o clădire a aeroportului Congonhas din Sao Paulo, incident în urma căruia au murit 200 de oameni.

·         2012: Cel puțin șapte oameni au fost uciși, și alți 32 au fost răniți, în urma unui atentat terorist cu bombă plasată într-un autobuz, cu turiști israelieni, aflat la Aeroportul Burgas din Bulgaria.

Nașteri

* 1060: Godefroy de Bouillon (în unele lucrări în română Godefroi de Bouillon^[3][4], iar în valonă Godfrwè d' Bouyon, neerlandeză Godfried van Bouillon, germană Gottfried von Bouillon, latină Godefridus Bullionensis; n. 1060, Boulogne-sur-Mer – d. 18 iulie 1100, Ierusalim^[5]) a fost un cavaler medieval, unul dintre liderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost Senior de Bouillon, domeniu de unde și-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godefroy a devenit primul suveran al Regatului Ierusalimului, dar nu a folosit titlul de „Rege”.

Godefroy s-a născut în jurul anilor 1060 fie la Boulogne-sur-Mer în Franța fie la Baisy, un oraș din Brabant, actualmente în Belgia. Aparținea unei familii nobile considerate de contemporani drept foarte nobile și foarte ilustre^{[necesită citare]}, fapt justificat de înrudirea cu regii franci și de o strălucită linie de strămoși care guverna Lotharingia încă din anul 950. Bunicul său matern era Godefroy cel Bărbos, Duce de Lotharingia Superioară care, revoltat mai întâi împotriva suveranului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman, devine apoi timp de 10 ani un hotărât susținător al papalității, ca marchiz de Toscana, fratele său fiind Papa Ștefan al IX-lea. În 1065 Godefroy cel Bărbos se împacă cu suveranul romano-german, revenind ca Duce de Lotharingia Inferioară.

Godefroy era al doilea fiu al Contelui Eustațiu al II-lea de Boulogne și al Idei de Lorena. Ca cel de al doilea fiu, avea mai puține oportunități în viață decât fratele său mai mare și era predestinat unei cariere de cavaler în slujba unui nobil. Șansa lui a venit din partea unchiului din partea maternă, Godefroy cel Cocoșat, Duce de Lotharingia Inferioară, care a murit fără moștenitori și l-a numit pe Godefroy de Bouillon ca moștenitor la moartea sa, în februarie 1076. Ducatul era foarte important, fiind o zonă situată la frontiera Sfântului Imperiu cu Regatul Franței. Hotărârea finală de numire a noului duce îi aparținea împăratului romano-german; iar tânărului Godefroy nu i s-a acordat decât regiunea Anvers, cu titlul de marchizat și senioria Bouillon. Titlul ducal i-a revenit fratelui împăratului Henric al IV-lea, Conrad.

Godefroy a rămas fidel împăratului, luptând alături de acesta împotriva forțelor lui Rudolf de Suabia și luând partea împăratului în lupta cu Papa Grigore al VII-lea. În același timp Godefroi a trebuit să mențină controlul teritoriilor ce i-au fost atribuite, acestea fiind revendicate de văduva unchiului său, Matilda de Toscana și de alte forțe exterioare familiei. A fost ajutat de frații săi Eustațiu și Balduin iar în urma acestor lupte îndelungate meritele sale i-au fost recunoscute și în primele luni ale anului 1087 i s-a atribuit tilul ducal din Lotharingia Inferioară.

Ducatul lui Godefroy se întindea între Regatul Franței și Rin, și cuprindea ținuturile Brabant, Hainaut, Limburg, Namurois, Luxemburg și o parte din Flandra; el mai includea, în întregime sau parțial, și episcopatele Köln, Trier, Liège și Cambrai. Teritoriul era bogat, era traversat de o importantă axă comercială medievală, valea Meusei, iar cultura era îfloritoare, mai ales datorită școlilor din Liège și a artei locului. De asemenea ducatul se afla pe frontiera dintre limbile romanice și germanice, pe de o parte se vorbea limba valonă iar pe de alta limba flamandă. În afară de stăpânirea ducală din Lotharingia Inferioară, Godefroy mai moștenise de la unchiul său și titlul de conte de Verdun, care făcea din el, mare protector al episcopatului de Verdun.

Godefroy de Bouillon, frescă din Saluzzo, Italia, cca 1420

În 1095, noul papă Urban al II-lea, a lansat la Clermont un apel pentru eliberarea Sfântului Mormânt de sub dominația musulmană și pentru sprijinirea forțelor bizantine. În 1096, pentru a-și finanța plecarea, Godefroy vinde o parte din domeniile sale sau le lasă drept gaj. Astfel Castelul Bouillon este achiziționat de Episcopul de Liège iar domeniul Stenay este achiziționat de Episcopul de Verdun. Patru grupuri importante de cruciați au plecat în aceeași perioadă: cel mai important, condus de Contele de Toulouse Raimond de Saint-Gilles, un grup condus de cavalerul normand Bohemund și unul condus de Robert, Conte de Flandra.

Godefroi, împreună cu fratele său mai mare Eustațiu și cu cel mai mic Balduin, care nu avea domenii feudale, pleacă în fruntea celei de al patrulea grup de la Bouillon pe data de 15 august 1096. Trece pe la Ratisbona, Viena, Belgrad și Sofia, ajungând la Constantinopol unde armata este oprită de împăratul Bizantin Alexios I Comnen. După lungi negocieri, acesta permite cruciaților să traverseze Bosforul în primăvara lui 1097, nu înainte de a cere acestora să îi restituie toate teritoriile cucerite de Selgiucizi. Armatele cruciate intră în Asia Mică, cuceresc Niceea, îi înving pe turci la Dorylaeum apoi asediează Antiohia.

În toate aceste lupte Godefroy are un rol minor, dar odată cu Asediul Ierusalimuluidin iunie-iulie 1099 legenda lui Godefroy începe să se formeze, el fiind printre primii cavaleri cruciați ce intră în oraș. Fatimizii ce ocupau orașul sunt învinși iar lui Godefroy îi este propură coroana de Rege al Ierusalimului, dar acesta o refuză motivând faptul că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Iisus a purtat o coroană de spini. Acceptă însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt, recunoscând astfel primatul bisericii asupra Țării Sfinte. În calitate de protector avea rolul de a apăra Ierusalimul și mormântul lui Iisus iar apoi de a distribuii teritorii cruciaților și de a cuceri și pacifica orașele din apropiere. De asemenea avea dreptul de a judeca și trebuia să asigure perenizarea economiei locale.

În august îi învinge încă odată pe Fatimizi în bătălia de la Ascalon iar ecoul victoriilor sale i-au permis să vasalzeze orașele Acra, Ascalon, Arsuf, Jaffa și Caesarea. Godefroi moare pe data de 18 iulie 1100 la Ierusalim după ce s-a întors dintr-o expediție contra sultanului din Damasc. Sursele arabe afirmă că acesta a fost străpuns de o săgeată dar sursele creștine menționează îmbolnăvirea sa. Susținătorii lui Godefroy îl aleg pe fratele său Balduin ca "Rege al Ierusalimului", acesta fiind încoronat ca prim rege latin al Ierusalimului pe data de 25 decembrie 1100.

Statuia lui Godefroi din Bruxelles

Fiind primul conducător cruciat al Ierusalimului, Godefroy de Bouillon a fost idealizat în povestirile ulterioare. El a fost înfățișat ca lider al cruciaților, rege al Ierusalimului și un mare legiuitor. În realitate era unul dintre mulții lideri ai cruciadei, care îi includea și pe Raimond de Saint-Gilles, Bohemund de TarantoRobert de Flandra, Ștefan de Blois și Balduin de Boulogne precum și pe trimisul papal Adhémar de Montiel, Episcop de Le Puy. Fratele său Balduin a fost primul care a purtat titlul de rege, iar codul de legi ale Ierusalimului a fost editat de-a lungul timpului, acesta nefiind creația unică a lui Godefroi.

Rolul lui Godefroy a fost descris de Albert de Aix și de Raimond de Aguilersprintre alții. În literatura populară, Godefroy era eroul a numeroase cântece populare franceze. Torquato Tasso l-a făcut pe Godefroy eroul principal al poemului său epic Gerusalemme Liberata iar Dante în Divina Comedie îl plasează pe Godefroy în Paradisul lui Marte împreună cu ceilalți "luptători ai credinței". În opera lui Handel „Rinaldo”, Godefroy de Bouillon apare ca Goffredo.

În 1830 odată cu independența Belgiei, noul stat își caută rădăcinile în diverși prinți ce au domnit pe teritoriul noului stat^[6]. Godefroi de Bouillon este apropiat de istoricii belgieni din perioadă și este utilizat în scopuri propagandistice, fiind înfățișat ca un model ideal, un personaj pios și curajos. O statuie a sa a fost ridicată în 1848 în piața palatului Regal din Bruxelles.

Godefroy de Bouillon

Godefroi de Bouillon, Ilustrație din 1882

·         1501: Isabela de Burgundia, soția regelui Christian al II-lea al Danemarcei (d. 1526)

·         1552 - S-a născut Rudolf II de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Germaniei, Boemiei, Croaţiei şi al Ungariei şi principe al Transilvaniei (m. 20 ian 1612)

·         1635: S-a nascut Robert Hooke, fizician, matematician si naturalist, ale carui lucrari experimentale au facut posibila inventarea motorului cu abur, a cuandrantului, a microscopului. Prin descrierile facute, exprima ideea fabricarii unor fibre artificiale, care sa inlocuiasca matasea, a elicei pentru propulsarea navelor. In 1660 descopera relatia dintre rezistenta unui resort si comprimarea lui, ceea ce a condus la introducerea ulterioara la ceasornice a balansierului cu spira si fundamentarea unor principii din rezistenta materialelor. In 1678 formuleaza legea care ii poarta numele. In 1674 inventeaza masina de divizat circular. 

·         1659: Hyacinthe Rigaud (Hyacinthe-François-Honoré-Mathias-Pierre Martyr-André Jean Rigau y Ros) (n.18 iulie 1659 Perpignan, Franța – d. 29 decembrie 1743, Paris) a fost cel mai important portretist din perioada Ancien Régime.

Hyacinthe Rigaud s-a născut la Perpignan (Pyrénées-Orientales), ca urmaș al unei familii cu un lung șir de artiști din Roussillon și fratele mai mare al unui alt pictor, Gaspard Rigaud. A început pregătirea în croitorie în atelierul tatălui său, dar și-a perfecționat abilitățile de pictor cu Antoine Ranc la Montpellier începând cu 1671, înainte de a se muta la Lyon patru ani mai târziu. A devenit familiar cu pictura flamandă, olandeză și italiană, în special cea al lui Rubens, Van Dyck, Rembrandtși Titian, ale căror lucrări mai târziu el le-a colectat.

Ajungând la Paris în 1681, el a câștigat Prix de Rome în 1682, însă la sfatului lui Charles Le Brun nu a făcut călătoria la Roma pentru a ridica premiul. În 1700 a fost primit în Academia Regală de pictură și sculptură, de unde s-a retras în 1735.

Hyacinthe Rigaud

Hyacinthe Rigaud

* 1712: Karl Friedrich, Duce de Saxa-Meiningen (18 iulie 1712 – 28 martie1743), a fost Duce de Saxa-Meiningen.

A fost al patrulea fiu însă al treilea fiu supraviețuitor al lui Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen și a primei soții a acestuia, Dorothea Marie de Saxa-Gotha.

Karl Friedrich a moștenit ducatul de Saxa-Meiningen împreună cu fratele său mai mare, Ernst Ludwig II, când tatăl lor a murit în 1724. Pentru că cei doi prinți erau minori, unchii lor Frederik Wilhelm și Anton Ulrich au fost regenți până în 1733. Când fratele său mai mare a murit necăsătorit în 1729, la numai 19 ani, Karl Frederick a condus singur până la moartea sa.

Ca și fratele său, el nu s-a căsătorit niciodată și a fost succedat de unchiul său, Friedrich Wilhelm.

Karl Frederick

Duce de Saxa-Meiningen

Robert de Cotte (1656-1735)

 

Portrait of Philippe II, Duke of Orléans (1674–1723)

Louis de France, Dauphin (1661-1711), le Grand Dauphin

 

Gian Francesco II Brignole Sale, Doge of Genoa

Charles Le Brun

 

Frederick IV of Denmarkas crown-prince

 

Louis XV, (1727–1729), Versailles

Augustus III of Poland

 

La Menasseuse

 

Suzanne de Bourbers de Bernâtre

 

Charles de Saint-Albin, Archbishop of Cambrai

Duc de Broglie (1671–1745)

·         1720: Gilbert White, ornitolog englez (d. 1793)

·         1724: Maria Antonia Walpurgis Symphorosa (n. 18 iulie 1724, München – 23 aprilie 1780, Dresda) a fost o prințesă din Casa de Wittelsbach, dinastia domnitoare a Bavariei. A fost căsătorită cu unul din cei șapte principi electori ai Sfântului Imperiu Romano-German, mai precis cu Frederic Christian, Elector de Saxonia. A activat în domeniul artelor ca interpretă și compozitoare a unor piese de clavecin. Este cunoscută pentru operele ei Il trionfo della fedeltà și Talestri, regina delle amazoni.

Între 1763-1768, de la moartea soțului ei și până la majoratul fiului lor, Frederic August I al Saxoniei, a fost regentă a Saxoniei.

Maria Antonia s-a născut la Palatul Nymphenburg din Munich ca fiică a Arhiducesei Maria Amalia a Austriei și a Electorului Karl Albert de Bavaria (mai târziu împăratul Carol al VII-lea).

De-a lungul vieții ea a primit o educație deosebită, în special în domeniul artelor (inclusiv pictura, poezie și muzică). A fost al patrulea copil din șapte ai Electorului și ai soției sale.

La Munich, la 13 iunie 1747 (prin procură) și la Dresda, la 20 iunie 1747 (în persoană) ea s-a căsătorit cu Friedrich Christian, moștenitorul Electoratului de Saxonia; în același an ea a devenit membru alAccademia dell’Arcadia din Roma, o instituție importantă în reforma operei. După căsătorie s-a mutat la Dresda. A avut nouă copii cu Friedrich Christian, dintre care șapte au supraviețuit copilăriei.

• Fiu (n./d. Dresda, 9 iunie 1748).
• Frederic Augustus I al Saxoniei (n. Dresda, 23 decembrie 1750 - d. Dresda, 5 mai 1827), a devenit regele Frederic Augustus I al Saxoniei (din 11 decembrie 1806); s-a căsătorit cu Amalie de Zweibrücken-Birkenfeld, a avut copii;
• Karl Maximilian Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Franz Xavier Januar (n. Dresda, 24 septembrie 1752 - d. Dresda, 8 septembrie 1781), cunoscut ca Karl.
• Joseph Maria Ludwig Johann Nepomuck Aloys Gonzaga Franz Xavier Januar Anton de Padua Polycarp (n. Dresda, 26 ianuarie 1754 - d. Dresda, 25 martie 1763).
• Anton al Saxoniei (n. Dresda, 27 decembrie 1755 - d. Pillnitz, 6 iunie 1836), succesor al fratelui său mai mare ca rege al Saxoniei (1827); s-a căsătorit cu Prințesa Maria Carolina de Savoia; nu au avut copii; s-a recăsătorit cu Maria Theresa de Austria; nu au avut copii care au supraviețuit;
• Maria Amalia de Saxonia (n. Dresda, 26 septembrie 1757 - d. Neuburg, 20 aprilie 1831), cunoscută ca Maria Amalia; s-a căsătorit la 12 februarie 1774 cu Contele Palatin Karl al II-lea August de Birkenfeld-Bischweiler (1746–1795), Duce de Zweibrücken.
• Maximilian, Prinț Moștenitor al Saxoniei (n. Dresda, 13 aprilie 1759 - d. Dresda, 3 ianuarie 1838), cunoscut ca Maximilian.
• Theresia Maria Josepha Magdalena Anna Antonia Walburga Ignatia Xaveria Augustina Aloysia Fortunata (n. Munich, 27 februarie 1761 - d. Dresda, 26 noiembrie 1820), cunoscută ca Maria Anna.
• Fiu (1762).

A părăsit Dresda în timpul Războiului de Șapte Ani și s-a refugiat la Praga și München (1759), însă s-a întors când soțul ei a urcat pe tron în 1763. Soțul ei a murit zece săptămâni mai târziu iar fiul ei i-a succedat. Acesta fiind minor, Maria Antonia a devenit regentă împreună cu cumantul ei Franz Xaver (1730–1806) până când fiul ei a atins vârsta majoratului în 1768.

În timpul regenței, ea s-a opus actului co-regentului să renunțe la pretenția fiului ei asupra tronului polonez în 1765. Ea a fondat o fabrica de textile (1763) și o fabrică de bere (1766).

În timp ce a stat la München, Maria Antonia a studiat muzica cu renumiții compozitori Giovanni Battista Ferrandini și Giovanni Porta. După ce s-a mutat la Dresda, ea a continuat studiile cu Nicola Porpora și Johann Adolph Hasse. Într-adevăr, opera a jucat un rol important de-a lungul vieții Mariei Antonia.

Maria Antonia

Regentă a Saxoniei

Maria Antonia de Bavaria, portret de Pietro Rotari

* 1786: Prințesa Karoline de Saxa-Weimar-Eisenach (Karoline Luise; 18 iulie1786 – 20 ianuarie 1816) a fost prințesă de Mecklenburg-Schwerin prin căsătorie. A fost fiica lui Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach și a soției acestuia, Louisa de Hesse-Darmstadt.

Karoline de Saxa-Weimar-Eisenach

Mare Ducesă Ereditară de Mecklenburg-Schwerin

Karoline Luise cu frații ei, Carol Frederic (dreapta) și Bernhard (stânga)

·          1797: S-a nascut Immanuel Hermann Fichte, filosof german (d. 1879). Immanuel Hermann von Fichte (18 July 1796 – 8 August 1879) was a German philosopher and son of Johann Gottlieb Fichte. In his philosophy, he was a theist and strongly opposed to the Hegelian School.

·         1811 - S-a născut scriitorul englez William Makepeace Thackeray (m. 24 dec. 1863), cunoscut pentru opera "Bâlciul deşertăciunilor" ("Vanity Fair")
* 1811: Karl Ludwig von Littrow (18 iulie 1811, Kazan, Imperiul Rus - 16 noiembrie 1877, Veneția, Italia) a fost un astronom austriac, fiu al astronomului Joseph Johann von Littrow.

A intrat în serviciul observatorului imperial, unde i-a succedat tatălui său ca director și profesor de astronomie în 1842.

Karl Ludwig von Littrow

Karl Ludwig Littrow, Litografie de Joseph Kriehuber, 1846

·         1837: Vasil Levski, revoluționar bulgar (d. 1873)

·         1845: Tristan Corbière, poet francez (d. 1875)

·         1853: Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1928). Hendrik Antoon Lorentz (n. 18 iulie 1853, Arnhem, Olanda — d. 4 februarie 1928, Haarlem, Olanda) a fost un matematician și fizician olandez, profesor de fizică matematică la Universitatea din Leyden, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1902 împreună cu Pieter Zeeman, pentru serviciul extraordinar oferit prin studiile lor privind influența magnetismului asupra unor fenomene de radiație (efectul Zeeman). Hendrik Lorentz a elaborat în 1909 teoria electronică a materiei („Teoria electronilor„), pe baza căreia a explicat un șir de efecte electrice și optice, între care și efectul Zeeman. A descoperit, împreună cu Ludvig Valentin Lorenz, relațiile dintre refracția luminii și densitatea corpurilor (relațiile Lorentz – Lorenz) și a pus bazele electrodinamicii mediilor în mișcare, relevând așa-numitele transformări ale lui Lorentz, care au avut un rol esențial în formularea teoriei relativității.

Hendrik Lorentz

Hendrik Lorentz

* 1855: Leopold de Anhalt (18 iulie 1855 – 2 februarie 1886), a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1871 până la moartea sa a fost moștenitor al ducatului de Anhalt.

Prințul Leopold s-a născut la 18 iulie 1855 la Dessau ca primul copil al Prințului Ereditar Frederic de Anhalt-Dessau-Köthen și a soției acestuia, Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg. A fost numit după bunicul patern, Ducele Leopold de Anhalt-Dessau-Köthen.

În 1863 bunicul său, Ducele Leopold, a devenit Duce al ducatului unit de Anhalt după ce a moștenit toate teritoriile Anhalt în urma decesului ducelui de Anhalt-Bernburg. La 22 mai 1871, Ducele Leopold a murit și tatăl lui Leopold i-a succedat ca Duce de Anhalt. Acum Leopold a devenit prinț ereditar al ducatului.

În toamna anului 1883, prințul ereditar Leopold a cerut-o de soție pe Prințesa Victoria a Prusiei, fiica Prințului Moștenitor Frederic al Prusiei și a Prințesei Victoria a Marii Britanii. Cererea a fost refuzată. În aprilie 1884 Friedrich von Holstein a înregistrat acesta^[1]:

„Prințesa Viktoria – sau mama ei – a refuzat cererea Prințului Ereditar de Anhalt de toamna trecută.”

La sfârșitul lunii decembrie a anului 1883 Leopold s-a logodit cu Prințesa Elisabeta de Hesse-Kassel, fiica cea mare a Prințului Frederic Wilhelm de Hesse și a Prințesei Ana a Prusiei. Când a auzit de logodnă, regina Victoria, a cărei fiică aparent n-a informat-o pe mama ei că a respins cererea în căsătorie, a scris:^[1]:

„dar regret că nu l-ai luat în considerare ca rezervă pentru Vicky dacă speranțele ei de fond nu s-ar realiza.”

Leopold și Elisabeta s-au căsătorit la 26 mai 1884 la Schloss Philippsruhe din Hanau.^[2]Ei au avut o singură fiică, Antoinette (1885-1963), care s-a căsătorit la 26 mai 1909 cu Prințul Frederic de Schaumburg-Lippe.

La maia puțin de un an de la nașterea fiicei sale, Leopold a murit pe neașteptate la Cannes la 2 februarie 1886 la numai 30 de ani. Cum el nu a avut fii, a fost succedat ca prinț ereditar de fratele său mai mic, Frederic, care în cele din urmă a devenit Ducele Frederic al II-lea de Anhalt.

Prințesa Elisabeta nu s-a recăsătorit niciodată și a murit la Dessau la 7 ianuarie 1955.

Leopold

Prinț Ereditar de Anhalt

* 1867: Emanoil Manolescu Mladian (n. 18 iulie 1867, Negrești, Imperiul Rus - d. 1934, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1916.

Emanoil Manolescu Mladian s-a născut la 18 iulie 1867 în Basarabia Rusă, în comuna Negrești, județul Chișinău. Părinții săi erau căpitanul Ioan Manolescu Mladian, fost aghiotant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și viitor om politic și Maria (născută Hermeziu). Părinții au divorțat în 1877, Emanoil rămânând în grija tatălui. Urmează studiile primare și gimnaziale la Iași, la Școala de băieți nr. 1 și Institutele Unite.^{[4]:p. 72}

Se căsătorește la 5 noiembrie 1906 cu Maria Boțan.^{[4]:p. 73} Moare în 1934 fiind înmormântat la cimitirul Bellu Militar.

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Emanoil Manolescu Mladian a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 6 Infanterie, comandant al Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie, sau comandant al Școlii Superioare de Război.^[5][6][7][8]

În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Brigăzii 7 Infanterie, în perioada 14/27 august - 15/28 octombrie 1916și comandant al Diviziei 10 Infanterie, în perioada 15/28 octombrie - 25 octombrie/7 noiembrie 1916, când i se ia comanda pentru modul defectuos în care a condus trupele din subordine în cursul Bătăliei de pe Valea Prahovei

Emanoil Manolescu Mladian

·         1868: Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministru al României (1938-1939). A fost membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (d. 1939)

·         1868: S-a nascut Simion Mandrescu. A infiintat si condus revista "Graiul romanesc" (1927)

* 1887: Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling (în norvegiană: [ˈʋɪdkʉn ˈkʋɪʃlɪŋ]  ( ascultă); n. 18 iulie 1887, Fyresdal, Suedia-Norvegia – d. 24 octombrie 1945, Oslo, Norvegia) a fost un politician norvegian. La 9 aprilie 1940, în contextul invaziei germane a Norvegiei, a preluat cu forța puterea printr-o lovitură de stat sprijinită de Germania Nazistă.

Între 1942 și 1945, a deținut funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri al Norvegiei („Ministerpresident” în limba norvegiană), colaborând cu forțele germane de ocupație ^⁠(en). Guvernul său, cunoscut și ca regimul Quisling^⁠(en), era dominat de miniștri din cadrul partidului Nasjonal Samling^⁠(en), fondat de el în 1933. Guvernul colaboraționist a participat – cu și fără intenție – la „Soluția Finală” decisă de naziștii germani. Quisling a fost judecat în cadrul epurării juridice postbelice^⁠(en)și a fost găsit vinovat de mai multe fapte penale, între care se numărau: delapidare, omor și înaltă trădare^⁠(en). A fost executat prin împușcare de către un pluton de execuție, la Fortăreața Akershus^⁠(en) din Oslo, la 24 octombrie 1945. Cuvântul quisling a devenit sinonim cu trădarea, dovadă a luminii foarte nefavorabile în care au fost și sunt încă văzute acțiunile lui Quisling atât la acea vreme cât și după moartea sa.

Fiul unui pastor protestant, Quisling a elaborat o nouă teorie pe care el a numit-o „Universism” sau „Universalism”, amestecând în ea principii cvasi-creștine, evoluții științifice, principii ale religiilor orientale și unele fragmente filosofice. Înainte de a intra în politică, s-a remarcat în armată, intrând în rândurile statului major în 1911 și specializându-se în afaceri rusești. A fost trimis la post în Rusia în 1918, și a colaborat cu Fridtjof Nansen în timpul foametei din Rusia din 1921^⁠(en) în Ucraina, revenind în Rusia pentru a lucra cu Frederik Prytz^⁠(en) la Moscova. Când Prytz a plecat în 1927, Quisling a rămas singurul diplomat norvegian responsabil de gestionarea afacerilor diplomatice britanice. Pentru aceste servicii, a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic în grad de comandor^⁠(en) de către regele George al V-lea, deși decorația i-a fost ulterior retrasă. A revenit în Norvegia în 1929, și a fost ministru al apărării în guvernele lui Peder Kolstad^⁠(en) (1931–1932) și Jens Hundseid^⁠(en) (1932–1933). Deși Quisling a căpătat ceva popularitate după ce a atacat partidele de stânga, partidul său nu a obținut niciun loc în Storting^⁠(en) și era o mișcare politică marginală la momentul loviturii de stat din 1940.

Vidkun Quisling

* 1891: Constantin Trestioreanu (n. 18 iulie 1891, Trestioara, Buzău; d. 26 ianuarie 1983, București) a fost un militar (general de divizie) român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Acuzat de crime de război, în anul 1945 Tribunalul Poporului din București l-a declarat criminal de război și l-a condamnat la moarte, degradare și pierderea drepturilor civice. Sentința i-a fost comutată la închisoare pe viață iar după un an, în 1956 a fost amnistiat și eliberat din închisoare.

A absolvit Școala de Ofițeri de artilerie în 1911.^[1] A fost înaintat la gradul de colonel la 10 mai 1934 și la gradul de general de brigadă la 10 mai 1941.^[1]

• 1935: Comandantul Regimentului 38 de artilerie.
• 1935 - 1939: Comandantul Regimentului 13 de artilerie.
• 1939: Șeful statului major al Corpului al II-lea de armată.
• 1939 - 1941: General de brigadă, comandantul Brigăzii a IX-a de artilerie.
• 1941: Comandant adjunct al Diviziei a X-a.
• 1941 - 1942: General de divizie, comandantul Corpului de artilerie.
• 1941 - 1942: Comandantul militar al Odesei.
• 1942 - 1943: Comandantul Diviziei a VII-a.
• 1943: Trecut în rezervă.
• 1943 - 1944: Rechemat la comanda Diviziei a X-a.
• 1944: Comandantul Corpului al II-lea.
• 1944: Arestat sub acuzarea de crime de război
• 1945: Tribunalul Poporului din București l-a declarat criminal de război și l-a condamnat la moarte, degradare și pierderea drepturilor civice. Sentința i-a fost comutată la închisoare pe viață.
• 1956: Amnistiat și eliberat din închisoare^[2].

A fost arestat la 20 octombrie 1944 sub acuzarea de crime împotriva populației civile evreiești în 1941. Judecat și condamnat la moarte de Tribunalul Poporului, la 22 mai 1945, condamnarea la moarte i-a fost comutată la muncă silnică pe viață, iar pedeapsa de degradare și pierderea drepturilor (pensie, decorații, medalii și apanajele consecutive) a rămas în vigoare^[3]. După o detenție de aproape un an în penitenciarele Dumbrăveni, Aiud, Craiova și Gherla, a fost eliberat la 25 aprilie 1956.

A încetat din viață la 26 ianuarie 1983, la București.

* 1893: Richard Dix (18 iulie 1893 - 20 septembrie 1949) a fost un actor american de teatru și film, care a fost popular atât în epoca filmului mut cât și în cea a filmului vorbit.

Richard Dix

Richard Dix în The Kansan (1943)

* 1896: Jean Claude Barthélemy Dufay (n. 18 iulie 1896,Blois, Franța – d. 6 noiembrie 1967,Chaponost, Franța) a fost un astronom și astrofizician francez.

Jean Dufay și-a încheiat primul ciclu universitar în 1913. A fost mobilizat în Primul Război Mondial și a fost rănit. După război, și-a reluat studiile universitare și a obținut doctoratul, în 1928, sub coordonarea profesorului său, Charles Fabry. Jean Dufay a studiat nebuloasele, galaxiile și mediul interstelar.

În 1925, în timp ce lucra împreună cu fizicianul francez Jean Cabanes, Jean Dufay a studiat și a calculat altitudinea stratului de ozon.

Jean Dufay a devenit ajutor de astronom la Observatorul din Lyon în 1929. A fost promovat director al Observatorului din Lyon, în 1933, post pe care-l va păstra până la pensionarea sa, în 1966. În 1936 a fost numit director al noului Observatorului din Haute-Provence, unde a rămas până în 1965.

În 1963 el a devenit membru al Academiei Franceze de Științe.

În 1970 Uniunea Astronomică Internațională l-a onorat dând numele de Dufay unui crater lunar.

·         1900: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză (d. 1999)

·         1906: S-a nascut Cliford Odets, dramaturg american.
* 1908: Nicolae-Victor Teodorescu (n. 5/18 iulie 1908, București - d. 7 martie 2000, București) a fost un matematician român, membru titular al Academiei Române (din 1963)^[1], care „și-a dedicat cei peste peste 65 de ani de activitate Societății de Științe Matematicedin România

Născut în București la 5 iulie 1908 (stil vechi), Nicolae Teodorescu a urmat cursurile liceului "Spiru Haret", iar ultimul an de liceu l-a urmat la seminarul pedagogic "Titu Maiorescu" unde a dat examenul de bacalaureat în 1926.

În anul 1929 a devenit licențiat al Facultății de Științe din București, secția matematică. Pentru terminarea studiilor post-universitare, Nicolae Teodorescu a plecat la Paris unde (la 25 aprilie 1931) și-a susținut cu succes teza de doctorat intitulată "Derivata curbilinie și aplicațiile sale în fizica matematică" (original, „La derivee arcolaire et ses applications a la Physique mathematique”), în fața unei comisii formată din Henri Villat (mare specialist în mecanica fluidelor), ca președinte, și membrii Arnaud Denjoy (reprezentant al de frunte al școlii franceze de teoria funcțiilor) și Henri Beghin. În mod excepțional, la susținere a fost invitat și profesorul Dimitrie Pompeiu

Nicolae-Victor Teodorescu a fost membru în Partidul Comunist Român din 1961 și membru al CC al PCR în perioada 1969 - 1974.^[4]

A fost membru titular (1963) al Academiei Române^[1] și decan al Facultății de Matematică-Mecanică a Universității din București .

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 ^[5].

Și-a adus o contribuție însemnată la menținerea tradiției matematicii ca obiect de predare de mare importanță în programele școlare, la toate toate nivelele, precum și la menținerea și ridicarea calității Gazetei Matematice și a Olimpiadelor de Matematică (interne). A fost unul din inițiatorii organizării Olimpiadelor Internaționale de Matematică(cunoscută și prin acronimul OIM). De altfel, prima OIM, în organizarea Societatea de Științe Matematice din România a avut loc în România, la Brașov, în 1959.

Nicolae-Victor Teodorescu

·         1908: S-a nascut Lupe Velez, actrita mexicana 

·         1909 : S-a nascut Andrei A. Gromiko, fost ministru de externe al URSS;  (d.02.08.1989).

·         1917: Henri Salvador, cântăreț francez (d. 2008)

·         1918: Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.

Vorbitor al limbii xhosa, trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, Mandela a urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Național African și fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizația de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobândit notorietate în 1952, în cadrul așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws(română Campania de nerespectare a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal, funcție în care a supervizat conferința Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliție de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat. Deși fusese inițial un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.

Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate națională. Ca președinte de stat (conducător de jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei. Pe plan internațional și-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho și a acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcție de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.

O figură controversată de-a lungul întregii sale vieți, criticii de dreapta l-au denunțat drept terorist și simpatizant comunist. Totuși a primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace(1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. Respectat în țara sa, a fost descris drept „părinte al națiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba.

Președintele american Barack Obama prezintă discursul său la funeraliile de stat ale lui Mandela

După ce a suferit un timp îndelungat de infecții respiratorii, Nelson Mandela a murit pe 5 decembrie 2013, la vârsta de 95 de ani. Moartea sa a survenit la ora 20:50 local time (UTC+2), în casa sa din Houghton, Johannesburg, înconjurat de familia sa.^[58] Decesul său a fost anunțat public prin intermediul televiziunii de către Președintele Jacob Zuma.^[58][59] Pe 6 decembrie 2013, Președintele Zumaa anunțat doliu național de 10 zile. Pe 10 decembrie, a avut loc o ceremonie omagială comemorativă destinată fostului președinte sud-african. Ea s-a ținut pe stadionul Soccer City, cu participarea a aproape 100 de oficiali din întreaga lume, și a circa 50.000 de persoane.^[60] Între 11–13 decembrie, corpul neînsuflețit al lui Mandela a fost depus la Union Buildings în Pretoria, iar înhumarea a avut loc 15 decembrie 2013 în Qunu, Africa de Sud.^[61][62] satul său natal, situat la peste 900 de kilometri de Johannesburg, în provincia Eastern Cape.

O zi după înmormântare, de Ziua Reconcilierii, președintele Africii de Sud, Jacob Zuma, a dezvelit în Pretoria o statuie de bronz înaltă de 9 metri ce îl reprezintă pe Nelson Mandela zâmbitor, cu brațele întinse lateral^[63], ca pentru a îmbrățișa întreaga națiune. Statuia cântărește 3,5 tone. Distanța dintre vârfurile degetelor este de 8 metri. Statuia, comandată la mijlocul lunii iulie 2013 a fost terminată în doar 4 luni de sculptorii sudafricani André Prinsloo și Ruhan Janse van Vuuren

Nelson Mandela

Mandela în Johannesburg, pe 13 mai 2008

·         1921: John Herschel Glenn, Jr. (n. 18 iulie 1921 - d. 8 decembrie 2016) a fost un pilot, inginer, astronaut și senator american. A fost pilot de luptăîn cadrul U.S. Marine Corps și până la 8 decembrie 2016 era singurul supraviețuitor al astronauților din grupul Mercury Seven: elita piloților de încercare ai Armatei SUA selectați de NASA pentru a pilota rachetele experimentale Mercury și a deveni primii astronauți americani.

La 20 februarie 1962, Glenn a zburat în misiunea Friendship 7 și a devenit primul american care a ajuns pe orbita Pământului și a cincea persoana în spațiu, după cosmonauții Iuri Gagarin și Gherman Titov și misiunile suborbitale ale astronauților colegi din Mercury Seven Alan Shepard și Gus Grissom. În 1965, Glenn s-a retras din armată și a demisionat de la NASA pentru a putea candida la alegerile pentru funcții publice. Membru al Partidului Democrat, el a fost ales pentru a reprezenta statul Ohio în Senatul SUA din 1974 și până în 1999.

Glenn a primit Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale în 1978 și Medalia Prezidențială pentru Libertate în 2012. El a fost introdus în U.S. Astronaut Hall of Fame în 1990. La 29 octombrie 1998, în timp ce era încă senator, el a devenit cea mai bătrână persoană (avea 77 ani) care a zburat în spațiu și singura care a zburat atât în Programul Mercury, cât și în Programul navelor spațiale, făcând parte din misiunea STS-95 a navetei spațiale Discovery. Glenn este, de asemenea, cel mai bătrân american care a ajuns pe orbită și a doua persoană născută cel mai devreme ce a ajuns pe orbită după cosmonautul sovietic Gheorghi Beregovoi care se născuse cu trei luni și trei zile mai devreme. Odată cu moartea lui Scott Carpenter la 10 octombrie 2013, Glenn este ultimul supraviețuitor al grupului Mercury 7.

John H. Glenn, Jr.

·         1922: Thomas Kuhn, filosof american (d. 1996)
* 1922: Ken Noritake (18 iulie 1922 - 6 martie 1994) a fost un fotbalist japonez.

·         1924: Ioan Anton (18 iulie 1924, Vintere, Bihor – 12 aprilie 2011, Timișoara) a fost un inginer electromecanic român, academician.^[1][6] A fost dezvoltatorul școlii românești de mașini hidraulice, inițiate de profesorul Aurel Bărglăzan. În urma activității de cercetare, a obținut rezultate valoroase în mai multe domenii: hidrodinamica turbomașinilor, turbine, pompe, mașini hidraulice reversibile, cuplaje hidraulice, ventilatoare, turbine de foraj și vânt, hidrodinamica profilelor și rețelelor de profil, fenomenul de cavitație, efecte de scară.^[7] Este tatăl lui Anton Anton, fost ministru al Educației din partea PNL (în toamna anului 2008).

·         1929 - S-a născut Screamin' Jay (Jalacy) Hawkins, cântăreţ şi compozitor american.

·         1930: Sami Damian, critic literar din România (d. 2012)

·         1931: S-a nascut Mihaela Ghitescu, scriitoare romana

·         1933: S-a nascut Evgheni Evtusenko, poet, prozator, critic, publicist si regizor de film rus 
* 1935: Ioan Holender (n. 18 iulie 1935, Timișoara) este un impresar și director austriac de operă, originar din România.

Ioan Holender provine dintr-o familie de evrei din Timișoara. Tatăl era fabricant de marmeladă, dar în anul 1948 fabrica de marmeladă și oțet din Timișoara a fost naționalizată, tânărul Ioan Holender fiind nevoit să muncească un an de zile ca muncitor necalificat în intreprinderea de Transport Timișoara pentru a-și asigura existența.^[3]

În 1953 a reușit să fie admis la Politehnica din Timișoara unde a studiat la secția „material rulant". Pe când era în anul trei, în 1956, a ținut un discurs în timpul revoltei studenților din Timișoara (ca urmare a Revoluției anticomuniste din 1956 din Ungaria), fapt pentru care a fost exmatriculat.^[3]

În 1959 a părăsit Timișoara și s-a stabilit împreună cu tatăl său la Viena, unde mama sa locuia deja ^[4][5].

Imediat s-a înscris la Conservatorul de Stat din Viena unde a studiat muzica clasică între 1960 și 1962, după care a început să cânte ca bariton la teatrele de operă din Viena, Klagenfurt și Sankt Pölten (între 1962 și 1966). Din 1966 a devenit agent de impresariat artistic și manager muzical la Agenția de teatru „Starka", pe care a făcut-o faimoasă în lumea artistică și pe care a preluat-o după câtva timp, devenind „Agenția de impresariat artistic Holender"

În 1988 a devenit secretarul general al Operei din Viena și al Volksoper (Opera pentru popor), pentru ca în 1992, după moartea neașteptată a directorului Eberhard Waechter, să fie numit manager general al celor două instituții.^[6]

A fost director al Operei de Stat din Viena între 1 aprilie 1992 și 30 august 2010, fiind director al celebrei instituții pentru cea mai lungă perioadă din istoria operei vieneze.^[7]

În anii 2007^[8] și 2009 a fost președinte și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” de la București, ocazie cu care s-a perfectat contractul și pentru ediția 2011

Ioan Holender

* 1935: Tenley Emma Albright (n. 18 iulie 1935 în Newton Centre, Massachusetts) este o fostă patinatoare americană.

A fost prima americană, care a câștigat medalia de aur la jocurile olimpice pe gheață. Aceasta a avut loc la Jocurile Olimpice de iarnă din 1956 în Cortina d'Ampezzo, cu patru ani în urmă în Oslo câștiga medalia de argint după Jeannette Altwegg. A mai câștigat în 1953 și în 1955 la campionate mondiale. Din 1952 până în 1956 a fost maestră națională la patinaj.

·         1937: Roald Hoffman, chimist de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel

·         1938: Paul Verhoeven (n. 18 iulie 1938,Amsterdam, Țările de Jos) este un regizor, producător și scenarist olandez care a realizat filme atât în Olanda cât și în Statele Unite, în limbile engleză, franceză și germană.

Filmele sale, fie drame sau science-fiction, sunt definite de un amestec specific de violență și sexualitate, de cele mai multe ori combinate cu o doză de ironie distinctivă. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt RoboCop (1987), Total Recall (1990), Instinct primar (1992) și Starship Troopers (1997).

Paul Verhoeven

Verhoeven la Netherlands Film Festival în 2006

·         1938 - S-a născut Don Allen, baterist american (String-A-Longs).

·         1939 - S-a născut Brian Auger, clăpar şi compozitor britanic (Steampacket, Trinity, Oblivion Express).

·         1939 - S-a născut Dion (Dion Di Mucci), vocalist şi compozitor american (Dion & The Belmonts).
* 1940: 

• Nume: 이영후 / Lee Young Hoo
• Professie: Actor
• Data nastere : 18 iulie 1940
• Zodie: Rac

* 1941: Frank Farian (născut Franz Reuther pe 18 iulie 1941, în Kirn, Germania), este un producător și compozitor german, cunoscut mai mult ca fondator formației disco-pop din anii 1970, Boney M. și ca creierul din spatele grupului Milli Vanilli. Productiile sale muzicale au obținut multiple certificări cu aur și platină

Frank Farian

·         1941 - S-a născut Lonnie Mack (McIntosh), chitarist şi cântăreţ american.

·         1941 - S-a născut Martha Reeves, cântăreaţă americană (Martha & The Vandellas).
* 1942: Giacinto Facchetti (n. 18 iulie 1942, d. 4 septembrie 2006, Milano, Italia) a fost un jucător italian de fotbal. Din ianuarie 2004 până la moarte a fost președintele clubului Internazionale Milano, club pentru care a jucat întreaga sa carieră între 1960 și 1978.
* 1943: Victor Pușcaș (n. 18 iulie 1943, satul Arionești, raionul Dondușeni) este un jurist din Republica Moldova, care a îndeplinit funcțiile de ministru pentru relațiile cu Parlamentul (1994-1995), președinte al Curții Supreme de Justiție (1995-2001), președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (1998-2001) și președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova (2001-2007).

·         1943 - S-a născut Robin McDonald, chitarist şi basist britanic (Billy J. Kramer & The Dakotas).

·         1945 - S-a născut Danny McCulloch, basist britanic (The Savages, Animals, Reg King).

·         1946 - S-a născut Tim Lynch, chitarist american (Flamin' Groovies).
* 1947: Andrei Ioan Chiliman (n. 18 iulie 1947, București) este un om politic român, fost primar din Sectorul 1 București. A fost ales în funcția de primar la alegerile din iunie 2004, reprezentând Alianța D.A. și reales în aceeași funcție în iunie 2008 și 2012. A fost suspendat din funcție în 25 iunie 2015.^[1]

A fost membru PNL din 28 decembrie 1989 și deputat de București timp de două legislaturi: 1996-2000 și 2000-2004.

* 1948: Ion Pârgaru este un deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul Gorj pe listele partidului PDSR și în legislatura 2012-2016. În legislatura 1996-2000, Ion Pârgaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg, Republica Federală Germania, Macedonia și Malaezia iar în legislatura 2012-2016a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Serbia și Canada. Ion Pârgaru este profesor universitar, conducător de doctorat.

·         1948: Hartmut Michel, chimist german, laureat Nobel

·         1948 - S-a născut Phil Harris, chitarist britanic (Ace).

·         1948 - S-a născut Dave Vasco, chitarist britanic (Clancy).

·         1949 - S-a născut Wally Bryson, chitarist american (Raspberries, Tattoo, Photomaker).

·         1950 - S-a născut Glenn Hughes, vocalist american (Village People).

·         1950 - S-a născut Cesar Zuiderwyk, baterist olandez (Golden Earring).
* 1950: Richard Branson (n. 18 iulie 1950, Blackheath, Londra) este un om de afaceri, investitor și filantrop britanic. În anul 2011, Branson era al cincilea cel mai bogat om din Regatul Unit, cu o avere de aproximativ 4,2 miliarde dolari. Este fondatorul Virgin Group, care controlează peste 400 de companii.^[1]

Richard Branson este unul dintre cei mai controversați miliardari ai lumii, pentru stilul de viață excentric și pentru modul în care își cheltuie banii. A fost prima persoană din lume care a traversat Atlanticul cu balonul,^[2] iar în 2007, a sărit de pe acoperișul Casino Palms din Las Vegas, pentru a sărbători zborul inaugural al companiei aeriene Virgin America.

Prima lui afacere a fost o revistă numită Student, apărută la 26 ianuarie 1968, când Branson avea doar 16 ani.^[3]

În 1970 Branson înființează prima companie, Virgin Mail Order Records, cu care a început să vândă înregistrări muzicale prin poștă. Afacerea a crescut mai târziu într-un lant de magazine, s-a transformat ulterior într-un studio de înregistrări, care în cele din urmă a devenit Virgin Records. Branson a reușit să intre astfel în lumea milionarilor la vârsta de 23 ani.

În același an, Branson a cumpărat Necker Island, pentru care a plătit doar 180.000 dolari, pentru a construi o stațiune de lux. Construcția complexului de pe insulă a durat cinci ani și a insemnat o investiție de 10 milioane dolari, însă în 2006 Branson a estimat că Necker Island are o valoare de cel puțin 60 milioane dolari. Întreaga insulă poate fi închiriată pentru 60.000 dolari pe noapte. Branson mai deține un catamaran de lux, Necker Belle, ce poate fi închiriat pentru 110.000 dolari pe săptămână.

În 2002, în urma unui sondaj organizat de BBC, Branson a fost inclus în 100 Greatest Britons.^[4]

În anul 2004 Branson înființează Virgin Galactic companie specializată în zboruri orbitale pentru turism spațial, notorie pentru proiectul SpaceShipOne, iar un an mai târziu The Space Company, firma care a construit SpaceShipTwo. Zborul inaugural a avut loc la 29 Aprilie 2013. Un bilet pentru aceste „plimbări” orbitale, a costat 250.000 dolari, dar se poate plăti și cu moneda virtuală Bitcoin.

În martie 2017, Forbes a estimat averea netă a lui Branson la 5 miliarde de dolari

Richard Branson

* 1950: Shahid Khan (în urdu شاہد خان}}, n. 18 iulie 1950 la Lahore, Pakistan) este un om de afaceri din Pakistan, cunoscut pentru faptul că este cel mai bogat om din această țară.^[1] În 1991 dobândește cetățenia americană. Este de religie musulmană.

În prezent, locuiește în SUA și este acționarul echipelor Jacksonville Jaguars (fotbal american) și Fulham FC (fotbal) din Londra, este director executiv al Flex-N-Gate Corporation (din Illinois) și proprietarul complexului rezidențial Four Seasons Private Residences (din Toronto).

Shahid Khan

* 1952: Andrei Neguța (în rusă Андрей Кириллович Негуца; n. 18 iulie 1952, Hîrbovăț) este un politician, politolog și diplomat moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând din decembrie 2014 pe listele PSRM și anterior în anii 2001-2002 pe listele PCRM. A mai fost ales deputat și în legislatura a XIV-a (1998-2001). Andrei Neguța a fost contra-candidatul Zinaidei Greceanîi (ambii înaintați de PCRM) în cea de-a doua tentativă a alegerilor prezidențiale eșuate din mai-iunie 2009.

Andrei Neguța

Andrei Neguța prezentându-și acreditările lui Dmitri Medvedev, pe 29 mai 2009[1]

·         1954 - S-a născut Ricky Skaggs, cântăreţ şi multi-instrumentist country american.

·         1955 - S-a născut Terry Chambers, baterist britanic (XTC).
* 1956: Mihai-Dan Pavelescu (n. 18 iulie 1956, București) este un autor român, editor și traducător de literatură științifico-fantastică.

Mihai-Dan Pavelescu a fost redactor literar la CPSF Anticipația din anul 1991, traducător la editura Teora din anul 1994, la editura Meteor din anul 2004, coordonator al colecției Nautilus a editurii Nemira în perioadele 1997-2000 și 2006-2011, coordonator al colecției SF a editurii Trei în perioada 2012-2015, redactor-șef al editurii Paladin, 2016-prezent..

Este câștigătorul premiului pentru cel mai bun traducător român, decernat de ROMCON, în doi ani succesivi, 1993 și 1994.

·         1957 - S-a născut Johnny B. Frank, basist american (Kingdom Come).
* 1957: Julian Keith Levene (n. 18 iulie 1957, în Londra, Anglia)^[1] este un muzician, textier și multi-instrumentist englez. A fost membru al trupei The Clash dar și membru fondator al formației Public Image Ltd alături de John Lydon

Keith Levene

·         1958 - S-a născut Audrey Landers, cântăreaţă şi actriţă americană.

·         1958 - S-a născut Nigel Twist, baterist britanic (Alarm).
* 1959: Vasile Șova (n. 18 iulie 1959, în satul Crasnoarmeiscoe, raionul Hîncești) este un om politic din Republica Moldova, fost Ministru al Reintegrării al Republicii Moldova în perioada 12 decembrie 2002 – 25 septembrie 2009 și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în trei legislaturi (1990-1994, 2009-2010, 2010-2014).
* 1961: Henrique Matos (18 iulie 1961, portugheză Henrique José Teixeira Matos), este un pictor Portughez.
Henrique Matos s-a născut în anul 1961 în Porto. După terminarea liceului în Scoala de Arte Decorative Soares dos Reis, a participat la Academia de Belle-Arte din Porto, curs de pictură.
Ultima sa etapă de pictură se potrivește stilului de Op-art, influentat de artisti, cum ar fi Escher, Jesus Rafael Soto, Victor Vasarely și Bridget Riley.
Henrique Matos afara pictură este dedicat ca tineri, fotografii istorice, imagini arheologice, artistice și politice, publicate de cărți în Portugalia, Italia și Brasil

Henrique Matos

• 

  Voiaj cosmic, 2001
 
• 

  Cosmos, 2001
• 

  Reacție cosmic, 2003
 
• 

  Mișcare optică II, 2012

• 

  Revoluția Garoafelor, 1978
 
• 

  Vasco Gonçalves, 1982
 
• 

  25 aprilie, 1983
 
• 

  Vila Nova de Foz Côa, 2008

* 1961: Elizabeth McGovern (n. 18 iulie 1961) este o actriță americană de filmși teatru.
Între 2010 și 2015, Elizabeth McGovern a interpretat personajul Cora Crawley (născută Levinson), Countess of Grantham, timp de 52 de episoade, în toate cele 6 sezoase (serii) ale serialului de televiziune Downton Abbey.

Elizabeth McGovern

Elizabeth McGovern la Festivaul de Film de la Cannes 2012.

* 1966: Sorin-Ioan Bumb (n. 18 iulie 1966) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PNL.

·         1967: Vin Diesel, născut Mark Sinclair Vincent (n. 18 iulie 1967,Comitatul Alameda, SUA), este un actor, regizor și producător american. Este cunoscut mai ales pentru portretizarea lui Dominic Toretto în seria de filme The Fast and the Furious, a lui Riddick în trilogia The Chronicles of Riddick, sau pentru rolul său din filmul xXx(2002)

Vin Diesel a declarat că preferă să-și mențină discretă viața privată “adoptând codul tăcerii al lui Harrison Ford, Marlon Brandon, Robert de Niro și Al Pacino”. ^[6]

Diesel a jucat Dungeons & Dragons timp de 20 de ani^[7] și a scris o carte comemorativă intitulată 30 Years of Adventure: A Celebration of Dungeons & Dragons. La cea de-a treizecea aniversare a jocului a inaugurat revista “Dragon Magazine”.

Prin anul 2001, Vin Diesel a avut o relație cu colega de platou din filmul Fast and the Furious, Michelle Rodriguez.^[8]

Din 2008 Vin Diesel este într-o relație cu fotomodelul mexican Paloma Jimenez, cu care are trei copii: o fiică pe nume Hania Riley^[9] (n. aprilie 2008),^[10] un fiu Vincent Sinclair (n. 2010),^[11] și încă o fiică Pauline, despre nașterea căreia s-a anunțat în martie 2015.^[12] Pauline a fost numită în onoarea prietenului și colegului lui Diesel, actorul Paul Walker, care a murit în noiembrie 2013 într-un accident rutier.

Vin Diesel

Vin Diesel în iulie 2013

·         1968: Florin Piersic junior (n. 18 iulie 1968) este un regizor de teatru și film, scenarist, actor și scriitor român, fiul actorilor Tatiana Iekel și Florin Piersic.

Regizor

• Advertising (2004)
• Fix Alert (2005)
• Eminescu versus Eminem (2005)
• Veneția (2007)
• Bani (2008)
• Pickpocket (2008)
• Killing Time (2012)

Regizor clipuri muzicale :

• Buy me with a coffee - URMA (2004)
• Un pic și gata - Gianina Corondan (2005)
• Ține minte - VIȚA DE VIE (2006)
• Get a life - URMA (2006)
• What I am - URMA (2008)
• Come Away - Luiza Zan (2011)

Scenarist

• Fix Alert (2005)
• Eminescu versus Eminem (2005)
• Killing Time (2012)

Actor

• Marele singuratic (1977) - copil
• Colierul de turcoaze (1986) - slujitorul de la han
• Luminile din larg (1986)
• Cucoana Chirița (1986)
• Un studio in căutarea unei vedete (1988) - matematicianul
• Vinovatul (1991)
• Dublu extaz (1998)
• Le Dernier Plan (2000) - Virgil Lancu
• The Elite (2001) - Nick
• Callas Forever (2002) - jurnalistul
• Mariage Interdit (2002) - Livreur pizzas
• Ce lume veselă (2003) - Dan
• Dunărea (2003) - Mircea
• 18:36 (2003)
• Călătorie de vis (2004) - Tudor Popescu
• Project W (2005)
• Fix Alert (2005)
• Eminescu versus Eminem (2005)
• La Urgență (serial, din 2006) - Radu Panc
• Tinerețe fără tinerețe (2007) - Dr. Gavrila
• Nașterea unei capodopere (2008) - producător de filme porno
• Dublă personalitate (2008) - producător
• Bani (2008)
• Town Creek (2009) - Scrawny Meth Freak
• Călătoria lui Gruber (2009) - Curzio Malaparte
• Contra Timp 2 (2009) - Corsicanul
• Bibliotheque Pascal (2010) - Peasant
• WebSiteStory (2010) - traficant de arme
• Werewolf: The Beast Among Us (2012) - Fang
• Killing Time (2012) - asasin #2
• The Necessary Death of Charlie Countryman (2013) - Radu
• Q.E.D (2013) - Alecu Voican
• Omega Rose (2020) - The Intruder

Premii

• 1991: Premiu la Gala Tânărului Actor, Costinești (Comedia erorilor)
• 1993: Nominalizare pentru debut la€“ Gala UNITER (Regăsire)
• 2002: Premiul pentru cel mai bun actor al anului la Gala UNITER (Sex, drugs, rock and roll)
• 2003: Marele premiu la One-man show Festival, Chișinău (Sex, drugs, rock and roll)
• 2003: Cel mai bun spectacol la Festivalul Capul de Regizor, Buzău (Sex, drugs, rock and roll)
• 2004: Premiul special al juriului la Festivalul Alternative, Târgu Mureș (Advertising )
• 2005: Premiul special al juriului la B-Est Film Festival, București (Fix Alert)
• 2006: Premiul pentru Cel mai bun Film Experimental la Premiile UCIN (Fix Alert)
• 2014: Premiul special al juriului in cadrul Festivalului Comediei Românesti, ediția a XII-a, secțiunea Teatru Independent (Freak Show)
• 2014: Premiul pentru film experimental la Premiile Uniunii Cineaștilor din România (Killing Time)
• 2015: Cel mai bun actor într-un film românesc, Best Film Fest (Q.E.D)
• 2015: Cel mai bun actor într-un rol principal, Premiile GOPO (Q.E.D )

Cărți publicate

• Opere cumplite, Editura Humanitas, 2009, ISBN 973-50-2503-8                                 
• Romantic Porno, Editura Humanitas, 2011, ISBN 978-973-50-2923-4                               
• Ficțiuni reale, Editura Humanitas, 2013, ISBN 978-973-50-4160-1

* 1969: Elizabeth Gilbert (n. 18 iulie 1969 la Waterbury, Connecticut) este o autoare americană, cel mai bine reprezentată de volumul său memorialistic ”Mănâncă, roagă-te, iubește”, ecranizat în anul 2010.

Scriitoarea a studiat Științele Politice în cadrul Universității din New York, absolvind în anul 1991. A urmat apoi o perioadă în care a avut diverse slujbe, de la bucătăreasă și chelneriță la editor și colaborator al unor reviste de prestigiu americane, toate găsindu-și locul în opere autoarei.

Elizabeth Gilbert

* 1969: Oleksandr Volodimirovici Sevidov (ucraineană Олександр Володимирович Севідов; n. 18 iulie 1969 în Donețk) este un fost fotbalist ucrainean și actual antrenor al echipei FC Karpatî Lviv.
* 1972: Karl Fredrik Henry Åkesson^[1] este un chitarist heavy metal suedez. În prezent el este membru al formației Opeth.^[2] De asemenea este actv în Krux,^[3] Monsters of Metal și Talisman.^[4] În trecut a mai făcut parte din formația Arch Enemy.

Fredrik Åkesson

Fredrik Åkesson în Hollywood, California, 2009

* 1972: Vladimir Vitiuc (n. 18 iulie 1972, Bălți) este un politician moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2005 în cinci legislaturi consecutive (2005-2009, aprilie-iulie 2009, 2009-2010, 2010-2014, 2014-2018) pe listele Partidului Comuniștilor. În noul parlament face parte din „Comisia agricultură și industrie alimentară”. Din 23 ianuarie 2015 este vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
* 1975: Daron Vartan Malakian (armeană: Տարոն Մալաքյան, n. 18 iulie 1975) este un cântăreț, compozitor, multi-instrumentist, și producătoramerican. El este mai mult cunoscut ca chitarist, compozitor, și al doilea vocalist al formației rock System of a Down, dar și ca lead vocalist, lead chitarist și compozitor al formației alternative metal, Scars on Broadway. Ca și ceilalți membri ai formației System of a Down, el este descendent armean, dar s-a născut în Statele Unite.^[1] El a fost clasat pe poziția a 30-a în List of The 100 Greatest Heavy Metal Guitarists of All Time publicată de Guitar World

Daron Malakian

Malakian evoluând cu System of a Down în 2006.

* 1976: Elsa Pataky (n. 18 iulie 1976) este o actriță de origine spaniolă din partea tatei și română și maghiară din partea mamei.

S-a născut în Madrid, fiica unui biochimist spaniol, José Francisco Lafuente, și Cristina Pataky Medianu, o publicista din România. Bunicul ei matern a fost Mircea Medianu un cunoscut actor și profesor de teatru.^[2][3]. A studiat la Universitatea din San Pablo și a studiat jurnalismul. În tot acest timp a luat lecții de actorie. Vorbește fluent spaniola, româna, engleza, italiana și franceza.^[4]

Pe 28 decembrie 2010, s-a căsătorit cu actorul Chris Hemsworth.^[5] Și-au făcut publică relația în septembrie 2010.

A făcut parte din trupa Teatrului Cámara de Ángel Gutiérrez. A renunțat la școală odată cu distribuirea ei în serialul Al salir de clase.^[7] Odată cu succesul acestui film a venit și prima ofertă de a juca într-un lungmetraj, El arte de morir.^[8] Multe dintre ofertele de film primite au fost coproducții englezești sau franceze și de aici a avut șansa să joace și în engleză și în franceză.

A jucat în filmul Queen of Swords din 2000, având rolul Señora Vera Hidalgo și a apărut în mai bine de 20 de episoade. A apărut în zece filme spaniole, iar din 2011 a început să joace în producții franțuzești, iar un succes de box office a fost Iznogoud din 2004. A fost pe coperta revistei Maxim în 2006, pentru rolul său din filmul Snakes on a Plane din 2006, alături de Samuel L. Jackson. A primit referinșe foarte bune pentru rolul său din filmul Ninette. A apărut în 2009 în seria mexicană Mujeres Asesinas având rolul Paula Moncada.

Pataky face reclamă colecției de bijuterii ai firmei Time Force, numită „Ultimate Jewels”, iar Cristiano Ronaldo reprezintă gama masculină a companiei.^[9] Pentru rolul din Fast Five, al cincilea film din seria de filme The Fast and The FuriousMTV Networks' NextMovie.com a numit-o una dintre Starurile care merită să fie văzute în 2011

Elsa Pataky

Elsa Pataky pe 5 December 2007

·         1977: Andreea Raicu (n. 18 iulie 1977, București, România) este o vedetă de televiziune din România. A debutat ca model, câștigând câteva importante concursuri de modelling apoi a intrat în televiziune unde s-a consacrat prezentând emisiuni importante de divertisment ca Big Brother și Megastar. Este percepută ca un „fashion icon”, un promotor al stilulul și bunului gust în vestimentație. Implicarea ei în modă este extrem de variată. Andreea a fost stilist pentru diverse reviste de modă, a lansat colecții împreună cu importanți designeri români, a produs și a conceput proiecte media care să promoveze stilul și vestimentația ca mod de viață. De asemenea, Andreea a inițiat și susținut de-a lungul carierei numeroase proiecte caritabile, fiind membru în consilul director al Festivalului Brazilor de Crăciun susținut de Organizația Salvați Copiii

Andreea Raicu a debutat în televiziune în 1996, după ce cu un an înainte avea să intre în atenția presei când a câștigat locul 1 la finala națională „Elite Model Look” și premiul „Best Elegance” „Elite Model Look” organizată la Seul, devenind astfel prima româncă recompensată cu un astfel de premiu.

Și-a început cariera în televiziune la postul PRO TV, unde a prezentat, pe rând, „Ora 7, Bună dimineața” (1996 - 1997) și „Pro fashion”. Din 2000, este vedetă Prima TV,^[1] unde a moderat numeroase show-uri televizate, unele live, altele înregistrate. Între acestea se numără „Reuniune de clasa”,^[2] "Stil', respectiv reality show-urile de succes Big Brother^[3] și Megastar.

Andreea Raicu a fost redactor de modă și frumusețe timp de 6 ani (1999-2005) la singura revistă autohtonă de celebrități, „Viva”, și timp de 2 ani (2006 - 2008) la revista „Look”. A scris și la cotidianul Jurnalul Național între 2002-2003, în cadrul rubricii săptămânale „Interzis bărbaților”, pentru ca în 2000 să realizeze și emisiunea de lifestyle, „Bal Mascat”, pentru ascultătorii Europa FM. Catalogată în numeroase rânduri drept un fashion icon, Andreea Raicu a lansat împreună cu designerul Irina Schrotter în 2006, o linie vestimentară numită „Irina Schrotter-Andreea Raicu”,^[4] iar trei ani mai târziu a prezentat publicului propria linie de tricouri, „Tssshirt” by Andreea Raicu.^[5]

În 2009, Andreea Raicu a debutat în lumea filmului, acceptând provocarea de a interpreta un rol principal în serialul „Efect 30”, difuzat la Prima TV.^[6]

Printre multe altele, este autoarea unui DVD cu exerciții de Tae Bo,^[7] lansat în 2007 alături de profesoara Luminița Nicolescu, și a unui Cod al bunelor ținute, DVD-ul de modă și stil intitulat „Andreea & Roxana Stylepedia” și realizat împreună cu Roxana Voloșeniuc, redactor-șef al revistei Elle România.

Andreea Raicu s-a implicat în repetate rânduri în numeroase acțiuni caritabile, fie în numele unor organizații internaționale de talia UNICEF, și Salvați Copiii, fie pentru cauze locale de ajutorare a femeilor și copiilor aflați în dificultate. A devenit purtător de cuvânt al campaniei „Fashion Targets Breast Cancer” (Moda țintește cancerul mamar).

În 2012 a lansat o carte cu rețete intitulată Mănâncă și arată bine! prin care și-a propus să aducă în atenția publicului importanța unui stil de viață sănătos. În carte se regăsesc pe lângă rețetele preferate ale Andreei și principiile de bază ale unei nutriții sănătoase.

La sfârșitul anului 2014 decide să încheie colaborarea cu postul de televiziune Prima TV, pentru a se dedica proiectelor care o reprezintă și mai ales dezvoltării unei revistei on-line. Printre proiectele conexe care îi ocupă tot timpul se numără: conferințele motivaționale “Trăiește frumos!”, canalul său de Youtube și magazinul on-line atașat revistei, liniile de tricouri, haine și bijuterii care îi poartă numele.

În 2015 Ministerul Afacerilor Externe al României și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au numit-o Ambasador al Solidarității Internaționale.

În mai 2015 a lansat o colecție capsulă împreună cu Stephan Pelger, „Stephan Pelger for Andreea Raicu”. Prietenia și lunga colaborare dintre Andreea Raicu și Stephan Pelger s-a materializat într-o colecție de rochii în ediție limitată care poartă amprenta celor doi, adresată tuturor femeilor care își doresc haine cu personalitate, cu linii feminine și atractive.

A studiat Liceul Economic "Virgil Madgearu" și Facultatea de Limbi Străine, în cadrul secției Engleză-Italiană a Universității Spiru Haret din București.

Andreea Raicu

Andreea Raicu prezentând Fabrica de Staruri

* 1979: Cosmin Aurel Rațiu (n. 18 iulie 1979, Petroșani, județul Hunedoara) este un jucător de rugby în XV profesionist român. Evoluează ca linia a II-a sau ca linia a III-a.
* 1979: Adam Birch (n. 18 iulie 1979) este un wrestler american, mai cunoscut sub numele de ring Joey Matthews, folosit în Extreme Championship Wrestling, și Joey Mercury, folosit în promoția World Wrestling Entertainment. A evoluat de asemenea în federația World Championship Wrestling, înainte ca aceasta să fie preluată de World Wrestling Federation.
* 1980: Bogdan-Ionel Rodeanu (n. 18 iulie 1980) este un deputat român, ales în 2016 pe listele Uniunii Salvați România (USR).
* 1980: Kristen Anne Bell (n. 18 iulie 1980)^[2] este o actriță și cântăreațăamericană. Debutul în film și l-a făcut cu un rol în Polish Wedding. Până atunci a jucat în mai multe spectacole de teatru, iar în 2001 și-a făcut debutul pe Broadway ca Becky Thatcher în Aventurile lui Tom Sawyer. Mutarea sa în Los Angeles i-a adus mai multe apariții în seriale de televiziune și ca gazdă pentru mai multe show-uri, până la rolul important din filmul Spartan. Recunoașterea criticii de specialitate i-a adus-o serialul Veronica Mars, în care a jucat din 2004 până în 2007. A câștigat premiul Satellite pentru interpretare, dar a fost și nominalizată la Premiul Criticii și cel al Tinerilor. A servit ca model și voce pentru personajul Lucy Stillman din seria de jocuri Assassin's Creed.

Kristen Bell

Kristen Bell în 2007

* 1980: Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (n. 18 iulie 1980, Calafat, România) este o politiciană română, aleasă în 2016 deputat în București din partea Uniunii Salvați România (USR). A demisionat din partid în noiembrie 2017
* 1981: Elena Abramovici (în belarusă Алена Абрамовіч; în rusă Елена Абрамович; n. 18 iulie 1981, în Minsk)^[2] este o handbalistă din Belaruscare evoluează pentru Ferencvárosi TC pe postul de portar. De asemenea, ea joacă și pentru naționala Belarusului, la care a debutat în 2002, la Campionatul European din Danemarca.
* 1981: Ricardo Gomes Vilana (n. 8 iulie 1981, São Paulo) este un fotbalistbrazilian retras din activitate.
* 1982: Priyanka Chopra (în hindi: प्रियंका चोपड़ा, Priyankā Coprā; n. 18 iulie1982, Jamshedpur, Jharkhand) este un fotomodel, actriță și cântăreațăindiană de renume internațional. În anul 2000 a câștigat titlul Miss World
Priyanka a studiat în Lakhnau, Bareli și Boston. După întoarecerea din Boston, primește invitația de a participa la concursul Femina Miss India, părinții ei o înscriu fără știrea ei la concurs. Ea câștigă titlul și reprezintă în anul 2000 India la concursul pentru titlul Miss World, pe care de asemenea îl va câștiga. Anii următori ea va fi actriță la Bollywood, jucând roluri diferite în filme ca: Andaaz, Aitraaz, Dostana și Mujhse Shaadi Karogi.
Chopra a menținut o relație puternică cu familia, inclusiv cu fratele ei mai mic, Siddharth, și locuiește într-un apartament aflat la același etaj cu familia.^[2][3] Ea a fost în special apropiată de tatăl ei, care a murit în iunie 2013,^[4] în 2012, și-a făcut un tatuaj "Fetița lui tati".^[5][6] Fără a veni dintr-o familie legată de film, ea se descrie ca fiind o femeie de sine stătătoare.^[7] Mama ei, un ginecolog, bine stabilită în Bareilly, și-a dat demisia pentru a o susține pe Chopra, odată ce s-a angajat într-o carieră de film

Priyanka Chopra

Priyanka Chopra în 2014

Priyanka Chopra

Chopra și Jonas în Jodhpur în 2018

* 1982: Carlo Yaír Costly Molina (n. 18 iulie 1982, San Pedro Sula, Honduras)^[2] este un fotbalist hondurian care evoluează la clubul Real España și la echipa națională de fotbal a Hondurasului pe postul de atacant

* 1983: Parid Xhihani (n. 18 iulie 1983, Kavaja, Albania) este un fotbalist albanezcare evoluează în prezent la Besa Kavajë. De-a lungul carierei a mai evoluat la Shkumbini Peqin, Dinamo Tirana, Teuta Durrës, Zarea Luhanskdar și la Kastrioti Krujë.

·         1984 - S-a născut Alin Sorin Ilin, fotbalist român.
* 1985: Mara Navarria (n. 18 iulie 1985, Acireale, Sicilia) este o scrimerăitaliană specializat pe spadă, laureată cu bronz mondial pe echipe în 2011 și în 2014, și vicecampioană europeană pe echipe în 2010.
* 1986: Corina Căprioriu (n. 18 iulie 1986, Lugoj) este o judoka română. A reușit să obțină medalia de argint la a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice, la categoria sa competițională de 57 kg.
* 1990: Santos Saúl Álvarez Barragán (San Agustin^[2] Jalisco 18 iulie, 1990) cunoscut sub numele de "Canelo", este un boxer profesionist mexican. 
* 1993: Nabil Fekir (n. 18 iulie 1993) este un fotbalist francez care evoluează ca mijlocaș ofensiv la Olympique Lyonnais din Ligue 1.
* 1997: Chiara Hölzl (n. 18 iulie 1997) este o săritoare cu schiurile austriacă.

Decese

·         1038: Gunhilda a Danemarcei, prima soție a împăratului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman (n. c. 1020)

·         1100: Moare la Ierusalim Godfroy de Bouillon (n. cca. 1060), cavaler medieval si unul dintreliderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost senior de Bouillon, domeniu de unde și-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godfroy a devenit primul suveran al Regatului Ierusalimului intemeiat de Cruciati, dar nu a folosit titlul de „Rege”.

·         1137: Eric al II-lea al Danemarcei (n. 1090)

·         1374: Moare Francesco Petrarca, poetul si ganditor umanist, unul dintre fondatorii literaturii italiene; este cunoscut si ca filolog, istoric, etnograf, geograf, moralist 

·         1488: Alvise Cadamosto, explorator italian (n. 1432)

·         1608: Joachim al III-lea Frederic, Elector de Brandenburg (n. 1546)

·         1610: A decedat pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio (n.29 septembrie 1571), numit după orașul său natal, Caravaggio,de lângă Milano. Este considerat un precursor al stilului baro0c si unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii.

·         1623: Papa Grigore al XV-lea (n. 1554)

·         1721: Antoine Wateau, pictor francez (n. 1684)

·         1817: Jane Austen (n. 16 decembrie 1775,^[3][4][5][6] Steventon[*], Basingstoke and Deane, Regatul Unit^[3][7][4] – d. 18 iulie 1817,^[4][8][5][6] Winchester, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[3][7]) a fost o romancieră englezădin perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.

Născută ca cel de-al șaptelea copil din opt (a avut cinci frați și o soră mai în vârstă, respectiv un frate mai tânăr) într-o familie mare și unită, aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața înconjurată de familia sa. La început, educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumătate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea „Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor și Marianne. Apoi s-a îndrăgostit.

Jane l-a întâlnit pe Tom Lefroy la Hampshire, în timpul vacanței de Crăciun din anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londrapentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însă nu se mai cunoaște nimic despre relația lor până în toamna lui 1798când se dovedește că aceasta nu a avut niciun rezultat. (Unica soră a lui Jane a ars multe dintre scrisorile acesteia, nemairămânând niciuna datată între 18 septembrie 1796 și octombrie 1798.) Acești doi ani s-au numărat printre cei mai fructuoși din viața lui Jane. După ce s-a întors de la Londra, a scris Mândrie și Prejudecată, apoi a rescris Elinor și Marianne sub titlul de Rațiune și Simțire și, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris nici un roman timp de peste zece ani.

Dezamăgirea sa în dragoste poate fi, în parte, motivul tăcerii sale, însă un eveniment și mai devastator a fost plecarea din Steventon a familiei sale în 1801, când tatăl său s-a pensionat, pentru a trăi în Bath, un loc pe care Jane îl ura. În decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soție pe Jane și ea acceptă; totuși, a doua zi, își retrage acceptul. Câteva luni mai târziu vinde Mănăstirea Northanger unui editor pentru 10 £, dar așteaptă în zadar publicarea cărții.

Tatăl ei a murit în 1805, iar în anul următor Jane, împreuna cu mama și cu sora sa, s-au mutat în Southampton unde au rămas până în vara anului 1809, când se mută în Chawton, satul Hampshire din care Jane Austen și-a lansat, în sfârșit, cariera de romancieră. A terminat Persuasiune cam cu un an înainte de moartea sa, provocată de boala Addison, pe 18 iulie 1817.

Suportul stabil al familiei sale a fost esențial în dezvoltarea lui Austen ca scriitor profesionist. Perioada în care Jane și-a dezvoltat capacitățile artistice a început în adolescență și a durat până la vârsta de treizeci și cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante și l-a început pe al patrulea. Din 1811 până în 1815, prin apariția romanelor „Rațiune și Simțire”(1811), „Mândrie și Prejudecată”(1813), „Parcul Mansfield” (1814) și „Emma”(1815), ea a avut succes ca scriitor. A mai scris alte două romane, „Mănăstirea Northanger” (scris între anii 1798 - 1799 și revizuit mai târziu) și „Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa în 1817, și l-a început pe un al treilea (denumit eventual „Sanditon”), dar a decedat înaintea finalizării sale.

Conform unui biograf, informația biografică despre Jane Austen este „extrem de rară”. Doar o parte dintre scrisorile personale și de familie s-au păstrat (ca o estimare numai 160 din cele 3000 de scrisori ale lui Austen mai există, Cassandra, sora ei, (căreia i-au fost adresate cele mai multe scrisori) a ars majoritatea celor pe care le păstra, nedistrugându-le pe cele cenzurate. Alte scrisori au fost distruse de către moștenitorii amiralului Francis Austen, fratele lui Jane.

Majoritatea materiei biografice produsă la cincizeci de ani după moartea lui Austen a fost scrisă de rudele ei și reflectă deviațiile familiei în favoarea "bunei și liniștitei mătuși Jane". Există foarte puține informații despre ea până în acest moment.

Părinții lui Austen, William George Austen (1731-1805), și soția sa, Cassandra (1739-1827), au fost membri ai unor familii din mica nobilime. George se trăgea dintr-o familie de fabricanți de lână, care se ridicase dintre profesiile din rândurile de jos, aterizând în rândurile micii nobilimi. Cassandra a fost un membru al remarcabilei familii Leigh; s-au căsătorit pe 26 aprilie 1764, la Biserica Walcot din Bath. Din 1765 până în 1801, pe parcursul unei lungi perioade a vieții lui Jane, George Austen a fost rector al parohiei anglicane la Steventon, Hampshire, într-un un sat din apropiere. Din 1773 până în 1796, el și-a suplimentat venitul prin agricultură și prin educarea a trei sau patru băieți care stăteau la el în gazdă.

La început, familia lui Austen a fost mare: șase frați: James (1765-1819), George (1766-1838), Edward (1767-1852), Henry Thomas (1771-1850), Francis William (Frank) (1774-1865), Charles John (1779-1852) și o sora, Elizabeth Cassandra (1773-1845), care, ca și Jane, a murit necăsătorită. Cassandra i-a fost lui Austen cea mai apropiată și de încredere prietenă pe tot parcursul vieții ei. Dintre frații ei, Austen l-a simțit cel mai aproape pe Henry, care a devenit bancher și, după ce banca sa a eșuat, a devenit preot anglican. Henry a fost, de asemenea, agentul literar al surorii sale. Cercul său mare de prieteni și de cunoștințe de la Londra includea bancheri, negustori, editori, pictori, și actori: el a pus la dispoziția lui Austen panorama lumii sociale, care în mod normal nu e vizibilă în spațiul rural, la o parohie mică în Hampshire. George a fost trimis să trăiască într-o familie din localitate de la o vârstă fragedă, deoarece, după cum descrie biograful lui Austen, Le Faye, acesta a fost „mental anormal și supus ieșirilor nervoase”. S-ar putea să fi fost, de asemenea, surd și mut. Charles și Frank și-au făcut serviciul militar în flota marinei, până la rangul de amiral. Edward a fost adoptat de către vărul lui de-al patrulea, Thomas Knight, moștenitorul imobilului Knight's, luând în 1812 numele lui.

După ce a terminat Lady Susan, Austen a încercat să scrie primul ei roman fără prescurtări: Elinor și Marianne. Cassandra, sora ei, și-a amintit mai târziu că a fost citit familiei „înainte de 1796”, spunând asta în scrisori. Fără păstrarea manuscriselor originale, nu există nicio cale de a ști cât de mult din schița inițială a supraviețuit în romanul publicat în 1811 ca Sense and Sensibility.

Când Jane avea douăzeci de ani, Tom Lefroy, un nepot al vecinilor, a vizitat orașul Steventon și a stat acolo din decembrie 1795 până la ianuarie 1796. Acesta obținuse recent o diplomă universitară și se mută la Londra pentru a practica meseria de avocat. Lui Lefroy și Austen li s-ar fi făcut cunoștință la un bal sau la o petrecere de acest gen. organizată prin vecinătate, și este clar din scrisorile lui Austen adresate Cassandrei că au petrecut mult timp împreună: „Mă tem chiar să-ți spun cum prietenul meu irlandez și cu mine ne-am comportat. Imaginează-ți tot ceea ce-i mai desfrânat și șocant în modul de a dansa și de a sta jos împreună.” Familia Lefroy a intervenit și l-a trimis departe, la sfârșitul lui ianuarie. Căsătoria lor era imposibilă, așa cum atât Lefroy, cât și Austen trebuie să fi știut. Nici unul din ei nu avea bani, și el era dependent de un stră-unchi în Irlanda pentru a-i finanța educația și a-i stabiliza cariera juridică. În cazul în care Tom Lefroy vizita Hampshire, era ținut departe de familia Austen, și Jane Austen nu l-a mai văzut niciodată.

Austen a început să lucreze la un al doilea roman, Primele Impresii, în 1796 și a finalizat proiectul inițial, în august 1797, când avea doar 21 de ani (mai târziu a devenit Mândrie și prejudecată); ca și în cazul celorlalte romane, Austen citea lucrarea cu voce tare familiei sale în timp ce lucra la ea și a devenit unul dintre romanele favorite. La acest moment, tatăl ei a făcut prima încercare de a-i publica unul dintre romane. În noiembrie 1797, George Austen i-a scris lui Thomas Cadell, un editor cu sediul în Londra, cu rugămintea de a lua în considerare publicarea „unui roman-manuscris, cuprins în trei volume, cu privire la viața Dnei. Eveline Burney”(Primele Impresii) cu riscul financiar al autorului. Cadell a răspuns repede la scrisoarea domnului Austen, marcată cu „Refuzat de către Postul de Returnări”. Austen poate că nici nu știuse de eforturile tatălui său. După finisarea romanului Primele Impresii, Austen a revenit la Elinor și Marianne și din noiembrie 1797 până la jumătatea anului 1798, l-a revizuit detaliat; a eliminat formatul epistolar în favoarea narațiunii la persoana a treia și a produs ceva aproape de Rațiune și Simțire.

Pe la mijlocul lui 1798, după finisarea revizuirilor la Elinor și Marianne, Austen a început să scrie un al treilea roman, cu titlul Susan (mai târziu Northanger Abbey), o satiră a romanului popular gotic. Austen și-a încheiat lucrarea un an mai târziu. La începutul anului 1803, Henry Austen a propus romanul Susan lui Benjamin Crosby, un editor londonez, care a plătit £10 pentru drepturile de autor. Crosby a promis publicarea din timp și a mers atât de departe încât să anunțe cartea public ca fiind „sub tipar”, dar nu a făcut nimic mai mult. Manuscrisul a rămas în mâinile lui Crosby, nepublicat, până când Austen a răscumpărat drepturile de autor de la el în 1816.

Opere:

Romane

• Rațiune și simtire (1811)
• Mândrie și prejudecată (1813)
• Parcul Mansfield (1814)
• Emma (1815)
• Mânăstirea Northanger (1818) (postmortem)
• Persuasiune (1818) (postmortem)

Scurte ficțiuni

• Lady Susan (1794, 1805)

Ficțiuni nefinalizate

• The Watsons (1804)
• Sanditon (1817)

Alte opere

• Sir Charles Grandison (1793, 1800
• Plan al unui Roman (1815)
• Poeme
• Jucători
• Scrisori

Juvenilia – Primul Volum^[10]

• Frederic & Elfrida
• Jack & Alice
• Edgar & Emma
• Henry și Eliza
• Aventurile lui Mr. Harley
• Sir William Mountague
• Memorile lui Mr. Clifford
• Frumoasa Cassandra
• Amelia Webster
• Vizita
• Misterul
• Cele trei surori
• O frumoasă descriere
• Generosul Preot
• Oda lui Pity

Juvenilia – Al doilea volum

• Dragoste și Prietenie
• Lesley Castle
• Istoria Angliei
• O Colecție de Scrisori
• Femeia filozof
• Primul Act de Comedie
• O Scrisoare de la o tânără Lady
• O Călătorie prin Wales
• O Poveste

Juvenilia – Al treilea Volum

• Evelyn
• Catharine, sau Bower

Jane Austen

·         1872: Benito Juárez García, președinte al Mexicului (1858–1872) (n. 1806)

·         1884: Ferdinand von Hochstetter, geolog austriac (n. 1829)

·         1892: Thomas Cook, agent englez de turism (n. 1808)

·         1894: Moare Charles Leconte de Lisle, poet parnasian francez.

·         1899: Horatio Alger, Jr., scriitor american (n. 1832)

·         1903: Anghel Demetrescu, teoretician și critic literar român (n. 1847)
* 1909: Infantele Carlos, Duce de Madrid (30 martie 1848 - 18 iulie 1909) a fost membru senior al Casei de Bourbon din 1887 până la decesul său. A fost pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Carlos al VII-lea din 1868 (abdicarea spaniolă a tatălui său) și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Carol al XI-lea după decesul tatălui său în 1887.

Don Carlos de Borbón

Carlos s-a născut la Ljubljana, capitala Carniolei (astăzi în Slovenia) ca fiul cel mare al lui Juan, Conte de Montizón și a soției sale, Maria Beatrix de Austria-Este. A locuit cu familia o perioadă scurtă la Londra unde s-a născut fratele lui mai mic, Alfonso. După ce tatăl lor, considerat prea liberal pentru gusturile carliste, a părăsit-o pe mama lor, băieții au locuit la Modena cu mama lor. Fratele ei, Ducele Francisc al V-lea de Modena, a fost în mare măsură responsabil pentru educația băieților. Carlos a fost cunoscut pentru punctele sale de vedere tradiționiste, cu mult diferite de cele ale tatălui său.

La 4 februarie 1867, la Schloss Frohsdorf, Austria, Carlos s-a căsătorit cu Prințesa Margherita de Bourbon-Parma, fiica cea mare a lui Carol al III-lea, Duce de Parma și a Prințesei Luisa Maria Tereza de Bourbon-Artois.

Carlos și Margherita au avut cinci copii:

• Infanta Blanca a Spaniei (1868–1949) căsătorită în 1889 cu Arhiducele Leopold Salvator, Prinț de Toscana; au avut copii
• Jaime, Duce de Madrid (1870–1931)
• Infanta Elvira a Spaniei (1871–1929) a murit necăsătorită însă cu copii.
• Infanta Beatriz a Spaniei căsătorită în 1892 la Veneția cu Fabrizio Massimo, Principe di Roviano
• Infanta Alicia a Spaniei (1876–1975) căsătorită prima dată la Veneția în 1897 cu Friedrich, Prinț von Schönburg-Waldenburg; au avut copii, au divorțat în 1903; căsătorită a doua oară în 1906 la Viareggio cu Lino del Prete; au avut copii.

Carlos a organizat și a condus al treilea război carlist. Între 1872 și 1876 a condus o mare parte din Spania peninsulară.

În ianuarie 1893 soția lui Carlos, Margarita, a murit. Anul următor a decis să se recăsătorească. A consultat-o pe mama sa care i-a sugerat pe Prințesa Theresia de Liechtenstein (fiica Prințului Alfred de Liechtenstein) și Berthe de Rohan (fiica lui Arthur de Rohan). După ce s-a întâlnit cu amândouă, Carlos s-a decis pentru cea din urmă și a cerut-o în căsătorie.^[1]

La 28 aprilie 1894, Carlos și Berthe s-au căsătorit la Praga. Berthe a avut o personalitate dominantă, ceea ce a făcut-o foarte nepopulară printre carliști. "Toți scriitorii sunt de acord că această a doua căsătorie a fost dezastruoasă, nu numai pentru familia lui Don Carlos și pentru [Carlos] însuși ci și pentru partid [carlist]." ^[2]

Carlos a murit la Varese în 1909. A fost înmormântat la catedrala San Giusto din Trieste. Fiul său Jaime i-a succedat ca pretendent la tronurile Spaniei și Franței.

·         1918: Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna (n. 1864)

·         1937: Julian Bell, poet englez (n. 1908)

·         1938 - A decedat regina Maria a României, iniţial principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, soţia regelui Ferdinand I al României (n. 29 oct. 1875). A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent. S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca regină. A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român. Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”. În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919) dar și după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-media europeană. După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (1930), acesta a reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran. În ultimii doi ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind în țară în vara lui 1938, murind la reședința sa de la Pelișor. A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran. Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii. Personalitate complexă și puternică, regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial și autoritățile comuniste, în primii ani după al Doilea Război Mondial, campanii ale căror reminiscențe mai pot fi întâlnite și astăzi. Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai reginei, este și cel care reușește să sintetizeze în câteva cuvinte rolul reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie: „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”
—Constantin Argetoianu , Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri.

·         1946: Mauriciu Brociner, militar român de etnie evreiască, participant la Războiul de Independență

·         1949: Vítězslav Novák, compozitor ceh (n. 1870)

·         1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava. În noaptea de 18 iulie 1959 conducătorii grupului ”Haiducii Muscelului, care acționase timp de 10 ani în Munții Făgăraș, frații Petre și Toma Arnăuțoiu sunt executați în penitenciarul Jilava, împreună cu ceilalți membri ai grupului condamnați la moarte prin sentințele 107 și 108 din 19 mai 1959 și 119 și 4 iunie 1959 ale Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti. Toma I. ARNĂUŢOIU, n. 14 feb. 1921, Nucşoara (Argeş), ofiţer, conducător al grupului de rezistenţă din zona Muscelului; ar. 20 mai 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare săvârşite ca organi­zator al unui grup armat de rezistenţă anticomunistă”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Petre I. ARNĂUŢOIU, n. 16 ian. 1926, Nucşoara (Argeş), ţăran, partizan în grupul condus de Toma Arnăuţoiu; ar. 20 mai 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare săvârşite în cadrul unui grup armat de rezistenţă anti­comunistă”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae N. ANDREESCU, n. 10 feb. 1918, Corbi (Argeş), preot, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 2 mar. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae D. BĂŞOIU, n. 16 mai 1900, Stăneşti (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ion Gh. CONSTANTINESCU, n. 19 oct. 1906, Valea Iazului (Argeş), preot ortodox, partizan în grupul Arnăuțoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „favorizarea bandei teroriste Arsenescu-Arnăuţoiu”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ion N. DRĂGOI, n. 20 oct. 1900, Vâlsăneşti (Argeş), preot ortodox, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 25 apr. 1950, rear. 11 dec. 1950, rear. 2  ian. 1959, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Titus I. (zis Prisăcaru) JUBLEANU, n. 14 oct. 1902, Nucşoara (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 10 iul. 1952, cond. moarte pt. „uneltire contra ordinii sociale”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Benone N. MILEA, n. 28 ian. 1927, Nucşoara (Argeş), muncitor, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 1 feb. 1951, cond. moarte în 1959; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ion V. MICA, n. 12 feb. 1923, Pietroşani (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ioan Alexandru I. MOLDOVEANU, n. 13 mai 1904, Nucşoara (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae Gh. NIŢU, n. 28 iul. 1900, Pietroşani (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 25 aug. 1949, cond. adm. 24 luni, cond. moarte în 1959; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Constantin I. (zis Moangă) POPESCU, n. 5 mai 1916, Şipotu (Mehedinţi), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 15 nov. 1949, cond. 25 ani m.s., cond. moarte 1959 pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Gheorghe Gh. POPESCU, n. 12 apr. 1902, Corbi (Argeş), învăţător; ar. 1950, rear. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare” (lotul Arnăuţoiu); † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Ioan Gh. SĂNDOIU, n. 10 apr. 1910, Nucşoara (Argeş), muncitor forestier, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 28 ian. 1951, cond. 8 ani î.c., rear. 28 ian. 1959, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Nicolae I. TICU (zis Sorescu), n. 23 iul. 1900, Corbi (Argeș), cioban, partizan în grupul Arnăuțoiu; ar. 20 mai 1954, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Gheorghe I. TOMECI, n. 9 mar. 1899, Brăduleţ (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat. Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat din 1949 până în 1958, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor. Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă. Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.

* 1961: Stanley „Stan” Alexander (n. 1905, Percy Main, North Tyneside, Regatul Unit – d. 1961) a fost un fotbalist englez.

·         1968: Corneille Heymans, medic și farmacolog belgian, laureat Nobel (n. 1892)

·         1990: Yoon Boseon, politician sud coreean, al 4-lea președinte al Coreei de Sud (n. 1897)

·         1993: A murit Jean Negulesco, regizor american  de origine româna; membru de onoare al Academiei Române; (n.26.02.1900, Craiova). Jean Negulesco (Ioan Negulescu după starea civilă, n. 26 februarie 1900, Craiova – d. 18 iulie 1993, Marbella din Spania) a fost un pictor, regizor de film, scenarist și producător de film originar din România. Talentul pentru artă se arată timpuriu, când tânărul Jean Negulescu, cercetaș voluntar în rândurile Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial, schițează un portret al lui George Enescu. Jean Negulescu se hotărăște să devină pictor atunci când maestrul George Enescu, căruia i-a plăcut desenul, îl cumpără cu un preț ridicat. Cu toate că începuse să ia lecții de pictură la București, tatăl său îl trimite la Paris să studieze economia și artele.

·         1997: Eugene Merle Shoemaker, astronom american (b. 1928)

·         2001 - Katharine Graham, laureată a premiului Pulitzer 1998 şi preşedinte al ziarului "Washington Post" timp de 20 de ani, a încetat din viaţă, la vârsta de 84 de ani

·         2006: A decedat Raul Sorban, (n.4 septembrie 1912 la Dej), critic de artă, pictor, academician și memorialist român.

·         2007: Un Airbus A320, al companiei TAM, s-a lovit de o clădire a aeroportului Congonhas din Sao Paulo, incident în urma căruia au murit 200 de oameni.

·         2009: Petre Alexandrescu, istoric român (n. 1930)

·         2010: A decedat poetul, prozatorul și dramaturgul român Mircea Micu; (n. 1937 ) A fost autorul a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie și dramaturgie a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si al Academiei Romane, președintele Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civica Mihai Eminescu. Este autorul romanelor Patima și Semnul Șarpelui, al volumului de versuri Poeme pentru mama și al volumelor de memorialistică Întâmplări cu scriitori. Parodist remarcabil și-a adunat volumele tipărite în antologia La munte și la mare…parodii.

·         2012: Cel puțin șapte oameni au fost uciși, și alți 32 au fost răniți, în urma unui atentat terorist cu bombă plasată într-un autobuz, cu turiști israelieni, aflat la Aeroportul Burgas din Bulgaria.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Emilian de la Durostorum; Sf Cuv Pamvo
• În calendarul romano-catolic: Sf. Frederic, episcop, martir

RELIGIE ORTODOXĂ 18 Iulie

+) Sf Mc Emilian de la Durostorum; Sf Cuv Pamvo

Sfantul Emilian de la Durostor (Silistra)

.

În vremea domniei păgânului împărat Iulian (361-363), cel ce s-a lepădat de Hristos, s-a ridicat de către el o cumplită prigoană asupra creştinilor, tulburând toată lumea. Pentru că, în toată împărăţia Romei, în toate ţările şi cetăţile, a poruncit ca binecredincioşii creştini din toată seminţia şi limba, bărbaţi şi femei, de toată vârsta, să fie daţi fără de milă la chinuri şi la amară moarte. Cu o poruncă nedreaptă ca aceasta, urâtorul de Dumnezeu împărat a stricat legile cele drepte şi a umplut Răsăritul şi Apusul de sângele creştinilor, ce se vărsa fără de cruţare, pornindu-se cu mânie şi vrajbă împotriva lui Hristos şi a creştinilor. Deci, punând dregători asupritori prin toate cetăţile şi ţările ca să chinuiască pe creştini, a trimis în cetatea Durostor, care este lângă Dunăre, pe un chinuitor nemilostiv, cu numele Capitolin, pierzător de oameni şi iubitor de idoli, care, venind în cetate, mai întâi a intrat în capiştea idolească şi a adus jertfă demonilor, închinându-se acelor idoli neînsufleţiţi. Apoi, într-o altă zi, ieşind la locul de judecată, a stat pe un scaun înalt, cu mare mândrie şi cu îngrozire pentru înfricoşarea creştinilor. Şi, punând de faţă porunca împărătească, întreba: „Este, oare, cineva în cetatea aceasta împotriva zeilor, mărturisind că este creştin?”. Iar cetăţenii, cu jurământ, îl încredinţau că nu este în cetatea lor niciun om de felul acesta, ci toţi, cu închinăciuni şi cu jertfe, cinstesc zeii în toate zilele. Aceasta auzind-o Capitolin dregătorul, s-a bucurat mult şi a chemat pe toţi mai-marii cetăţii la sine, la prânz, zicându-le: „De vreme ce vă văd pe voi slujind părinteştilor zei cu osârdie, se cade ca în ziua de astăzi să mâncăm împreună şi să bem şi să ne veselim”.

Era, însă, în acea cetate, unul dintre creştinii cei tăinuiţi, cu numele Emilian, rob al unui oarecare bărbat cinstit şi mare din cetate, care era creştin. Acest Emilian, când se ospătau dregătorul şi mai-marii cetăţii, aflând vreme prielnică, a intrat singur, fără să ştie nimeni, în capiştea idolească, având un ciocan de fier şi a început să bată în idoli, încât i-a sfărâmat, făcându-i praf. Altarul lor l-a răsturnat, jertfele le-a aruncat şi le-a călcat în picioare, iar făcliile cele mari, care erau prinse înaintea lor, le-a rupt şi le-a sfărâmat şi, apoi, a plecat împăcat cu duhul. După plecarea lui, un oarecare om dintre păgâni a intrat în capişte şi, văzându-le pe toate sfărâmate, s-a înspăimântat şi, alergând, a spus aceasta dregătorului şi celor care erau la masă cu el; şi, îndată, toţi s-au tulburat şi dregătorul s-a mâniat mult. Şi a trimis îndată să caute pe cel ce a făcut aceasta. Alergând, trimişii au văzut pe un oarecare sătean trecând pe lângă capişte. Şi, prinzându-l pe acela, îl trăgeau la dregător, socotindu-l ca pe un tâlhar. Şi venea din urmă mult popor, făcând multă zarvă pentru sfărâmarea zeilor. Iar fericitul Emilian, văzând aceasta, a socotit întru sine, zicând: „De voi tăinui fapta mea, apoi, ce folos îmi va fi mie? Oare, dimpotrivă, nu-mi voi îngreuna cugetul meu, făcându-mă pricinuitor de moartea acestui om nevinovat şi voi fi ca un ucigaş înaintea lui Dumnezeu?”. Aceasta gândind-o, a alergat la cei ce trăgeau şi băteau pe omul acela şi a început a-i opri, strigând, cu glas tare: „Liberaţi pe acest om nevinovat. Pe mine să mă prindeţi, pentru că eu am sfărâmat şi am călcat în picioare pe zeii voştri, cei fără de suflet”. Iar ei, lăsând pe omul acela, l-au prins cu mânie pe Sfântul Emilian şi, cu bătăi şi cu ocară, l-au dus pe el la dregător.

Iar dregătorul, stând la obişnuita judecată, înaintea poporului, şi văzând pe Emilian cel adus la el, a zis către cetăţeni: „Cine este acesta?”, iar ei au zis: „El este cel ce a făcut răul acela, sfărâmând zeii şi răsturnând jertfele”. Iar dregătorul, umplându-se de mânie, a grăit către cetăţeni: „Voi aţi zis, mai înainte, că în cetatea voastră nu este niciunul potrivnic zeilor şi, iată, s-a aflat unul ca acesta, prin nepurtarea voastră de grijă. Pentru această pricină să daţi la vistieria împărătească o livră de aur”. Aceasta zicând-o către cetăţeni, s-a întors spre fericitul Emilian şi a început a-l întreba cu mânie: „Cap necurat, spune-ne nouă cum te numeşti?”. Iar ostaşul cel viteaz al lui Hristos i-a răspuns: „Creştin sunt”. Apoi dregătorul, şi mai mult mâniindu-se, a zis: „Numele tău, spune-ni-l nouă, spurcatule”. Răspuns-a Mucenicul: „Părinţii mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a mă numi şi a fi creştin”. Zis-a dregătorul: „Spune, omule răucredincios, cine te-a îndemnat să faci ocară zeilor celor fără de moarte?”. Iar ostaşul lui Hristos a răspuns: „Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să sfărâm idolii cei fără de suflet, pe care voi îi numiţi dumnezei, pentru ca toţi oamenii să ştie că ei sunt fără de suflet, surzi şi muţi, şi nu spun nicio vorbă, ci sunt pietre şi lemne nesimţitoare. Deci, să ştii că n-am adus nicio ocară adevăratului Dumnezeu, Celui ce toate le-a făcut, ci pe zeii voştri cei mincinoşi i-am surpat, ca pe unii ce n-au făcut nimic din ce este în lume, ci ei înşişi sunt făuriţi de voi, ca să piară numele lor în veci”. Iarăşi, a zis dregătorul: „Numai tu singur i-ai sfărâmat pe zei, sau şi altcineva, împreună cu tine?”. Răspuns-a Sfântul: „Singur eu, cu ajutorul Hristosului meu, i-am sfărâmat, făcându-i praf pe idolii voştri şi am călcat în picioare jertfele şi lumânările lor şi niciunul n-a putut să se răzbune pe mine, nici să scape din mâinile mele, pentru că n-au putere, nici simţire. Şi aşa să fiţi şi voi, ca ei, voi care îi faceţi pe ei şi voi, toţi, cei ce nădăjduiţi în ei (cf. Psalmul 134:18)”. Iar dregătorul, mâniindu-se, a poruncit ca pe ostaşul lui Hristos să-l dezbrace, spre bătaie. Şi, când au dezbrăcat hainele de pe Mucenic, i-a zis dregătorul: „Spune, ticălosule, cine te-a îndemnat să sfărâmi pe zei?”. Răspuns-a Sfântul: „Ţi-am spus mai înainte şi iarăşi îţi spun, că nimeni altul, în afară de Dumnezeu şi cugetul meu, nu mi-a poruncit să fac aceasta”.

Şi a zis dregătorul către slujitori: „Întindeţi-l pe el şi-l bateţi tare, ca să ştie că îndrăzneala nu-i va ajuta lui, nici nu-l va scoate pe el cineva din mâinile mele”. Şi au început a-l bate pe el cumplit. Şi, bătut fiind Mucenicul şi pământul de sângele lui roşindu-se, a zis către el dregătorul: „Spune, osânditule, cine te-a îndemnat să faci răul acesta?”. Iar Mucenicul, bătut fiind, a răspuns: „Ţi-am spus ţie că Dumnezeu mi-a poruncit mie, şi sufletul meu, şi încă nu mă crezi pe mine. Dar niciun rău n-am făcut, ci numai bine, pentru că pe diavolul l-am ruşinat, iar pe Dumnezeul meu L-am proslăvit”. Iar dregătorul a zis către slujitori: „Întorceţi-l pe el şi-l bateţi pe pântece şi pe piept, pentru că semeţ este şi nu se supune legilor împărăteşti”. Şi a fost bătut Mucenicul mult şi fără de cruţare. Apoi dregătorul, poruncind să înceteze bătaia, a zis către Sfânt: „Rob eşti, sau liber?”. Răspuns-a Sfântul: „Sunt rob al unuia mai-mare din cetate”. Şi s-a mâniat dregătorul asupra acelui mai-mare din cetate, stăpânul lui Emilian, fiindcă pe un rob ca acela, vrăjmaş al zeilor şi nesupus poruncii împărăteşti, îl ţinea la el şi a pus asupra lui pedeapsă ca să dea la vistieria împărătească o livră de argint, iar pe Mucenic l-a osândit să fie ars.

Şi, îndată, slujitorii, luând pe Sfânt, l-au scos cu mult popor din cetate şi, aproape de malul Dunării, aprinzând un foc mare, l-au aruncat în el pe Mucenic. Iar văpaia focului înconjura pe Sfânt şi nu s-a atins de el, ci se revărsa împrejur, departe, şi a ars pe necredincioşi, pe toţi câţi i-a ajuns. Iar Sfântul, stând în foc, s-a întors cu faţa spre răsărit şi cu semnul crucii se îngrădea pe sine şi binecuvânta pe Dumnezeu. Şi, rugându-se cât a voit, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu!”. Acestea zicându-le, s-a culcat şi a adormit în Domnul, focul fiind stins acum. Şi a rămas trupul lui nevătămat de foc, încât nici părul lui nu i-a ars. Iar toţi câţi dintre cetăţeni erau creştini în taină, aceia, mergând la soţia dregătorului, care şi ea, în taină, avea credinţă creştinească, i-au spus ei toate cele despre Sfânt şi au îndemnat-o să ceară de la bărbatul ei trupul Mucenicului, cel nevătămat de foc, spre îngropare. Iar ea, rugându-şi bărbatul, acesta i-a poruncit să-l ia fără teamă. Şi, credincioşii, luându-l şi cu pânză curată şi cu aromate învelindu-l, l-au îngropat cu cinste, la un loc ce se numea Gedina, ca la trei stadii de la cetate. Deci, a pătimit Sfântul Mucenic Emilian pentru Hristos în ziua de 18 iulie anul 362, într-o vineri.

Trupul sau a fost luat de sotia lui Capitolin, care era crestina, si ingropat cu cinste. Moaste ale Sfantului Emilian se gasesc in Catedrala mitropolitana din Silistra (Bulgaria), in Catedrala episcopala din Slobozia si in Biserica "Nasterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei, Bucuresti.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfântul Cuvios Pamvo.

Viața Sfântului Cuvios Pamvo

  Cuviosul Pamvo a vieţuit în pustia munţilor Nitriei, din părţile Egiptului, pînă la adînci bătrîneţi.

   Despre viaţa lui cea sfîntă, îmbunătăţită şi lui Dumnezeu plăcută, se mărturiseşte de mulţi şi mari părinţi. Despre aceasta ne va arăta cuvîntul ce ne stă înainte, care este luat din diferite cărţi. La început, Cuviosul Antonie cel Mare a zis despre dînsul: "Că frica lui Dumnezeu a făcut a petrece într-însul Duhul lui Dumnezeu". Cuviosul Pimen a zis: "Trei lucruri am văzut la părintele Pamvo: postirea în toate zilele, tăcerea şi lucrul mîinilor".

    Cuviosul Teodor Studitul, despre acest fericit părinte, dă mărturie în acest fel: "Pamvo să se fericească după vrednicie şi cu lucrul şi cu cuvîntul, ca un înalt părinte". Iar Socrat Scolasticul scrie despre dînsul: "Pamvo la începutul călugăriei sale, nefiind cărturar, s-a dus la unul dintre fraţi, care era învăţător de carte, voind să înveţe de la dînsul psalmii lui David. Cînd a auzit întîiul stih al psalmului 38, care zice: Zis-am că voi păzi căile mele, ca să nu greşesc cu limba mea..., n-a mai voit să asculte celelalte stihuri, ci s-a dus, zicînd: "Acest stih singur îmi este destul, dacă voi învăţa să-l împlinesc cu fapta"; deci n-a mai voit să se ducă la dascăl.

    După şase luni, dascălul, văzîndu-l într-un loc, a zis către dînsul: "Pentru ce n-ai mai venit la mine?" Pamvo a răspuns: "N-am învăţat încă a săvîrşi acel stih cu fapta". Trecînd mulţi ani după aceea, unul din părinţi, cunoscut lui, l-a întrebat: "Frate, acum ai învăţat stihul acela?" Pamvo a răspuns: "L-am învăţat 19 ani neîncetat şi abia m-am deprins a face cu fapta ceea ce învaţă acel stih". Cuviosul Pamvo, deşi n-a fost cărturar de la început, dar după aceea, fiind înţelepţit de Dumnezeu, avea destulă înţelegere a dumnezeieştilor Scripturi - precum scrie Paladie despre dînsul -, încît multora le-a fost învăţător.

    Cuviosul Pamvo a petrecut trei ani de zile, rugîndu-se la Dumnezeu şi zicînd: "Să nu mă slăveşti pe pămînt!" Şi atît l-a slăvit Dumnezeu încît nu putea să se uite cineva la faţa lui, de slava care o avea.

    Ucenicii lui au fost cei patru fraţi slăviţi în părţile Egiptului: Dioscor, Amonie, Evsevie şi Eftimie, care se numeau "lungi" şi care s-au pomenit şi în viaţa Sfîntului Ioan Gură de Aur. Dintre aceia, cel dintîi, Dioscor (Notă - Acest Dioscor a fost altul, care a trăit mai înainte cu anii, nu acela care a fost eretic şi care a fost anatematizat de al IV-lea Sinod din toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Calcedon în anul 451), a fost episcop al Ermopoliei, asemenea a fost ucenic al lui Pamvo şi cinstitul Dracontie, care se pomeneşte în viaţa Cuviosului Ilarion cel Mare şi care a fost episcop şi mărtu-risitor al lui Hristos, pătimind izgonire de la arieni. Unor ucenici ca aceştia a fost Pamvo învăţător.

    Cuviosul Pamvo, între alte multe şi mari fapte bune, avea şi aceasta, ca să treacă cu vederea aurul şi argintul. Cînd Sfînta Melania Romana şi-a împărţit pentru Hristos toată averea sa la cei ce aveau trebuinţă, a ajuns în Alexandria. Auzind despre Cuviosul Pamvo, s-a dus la dînsul în pustie cu preotul Isidor, primitorul de străini al alexandrenilor, aducînd cu sine trei sute de litre de argint. Deci, ea l-a rugat să-şi ia din argintul adus cît va voi. Dar el nici nu s-a uitat spre acel argint şi nici din lucrul mîinilor n-a încetat, pentru că împletea o rogojină, decît numai a răspuns către dînsa, grăind: "Domnul să-ţi răsplătească ţie după osîrdia care o ai către Dînsul". Supărîndu-l ea cu rugăminţile ei de a lua ceva, cuviosul a grăit către fratele, care îl slujea: "Să iei ceea ce-ţi va da şi să duci să împărţeşti la fraţii care sînt în Liva şi prin insule, deoarece sînt foarte lipsiţi, fiind pămîntul neroditor. Iar la mînăstirile care sînt în Egipt să nu dai nimic, căci pămîntul lor are îndestulare şi pot să se hrănească din osteneala lor".

    Fericita Melania a adus tot argintul şi l-a dat în mîinile fratelui acela să-l împartă; apoi a zis către Cuviosul Pamvo: "Părinte, să ştii că argintul ce îţi dau este trei sute de litri". El a răspuns: "O, fiică, Dumnezeu nu are trebuinţă să ştie cît argint ai adus, pentru că Cel ce măsoară pămîntul cu palma şi pune munţii cu măsura, au nu ştie măsura argintului tău? Dacă mi l-ai fi adus mie, cu dreptate mi-ai fi spus măsura argintului ce mi-ai dat; dar de vreme ce îl dai lui Dumnezeu, care n-a defăimat nici pe cei doi bani ai văduvei, ci i-a primit mai bine decît multe bogăţii, de aceea taci şi nu trîmbiţa înaintea ta".

    Cuviosul Pamvo l-a trimis odată pe ucenicul său ca să vîndă rucodelia sa. Stînd 16 zile în cetate, noaptea dormea în tinda bisericii Sfîntului Apostol Marcu; şi, văzînd slujba Bisericii şi învăţînd şi cîteva tropare, s-a întors la bătrînul. Deci i-a zis lui bătrînul: "Te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită ţi s-a întîmplat în cetate?" Răspuns-a fratele: "Cu adevărat, părinte, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta şi nici canoane, nici tropare nu cîntăm. Mergînd în Alexandria, am văzut pe cei din biserică cum cîntă şi m-am întristat că nu cîntăm şi noi canoanele şi troparele". I-a zis lui bătrînul: "Amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfîntul Duh, şi vor urma cîntărilor şi glasurilor, căci, ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din tropare cînd stă cineva în chilie sau în biserică şi îşi înalţă glasul său ca neputincioşii? Că, dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, sîntem datori să stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspîndire; că n-au ieşit călugării în pustie ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspîndească şi să cînte cîntări, să pună glasurile la rînduială cu meşteşug, ci sîntem datori, cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit, să aducem Domnului rugăciune.

    Că iată zic ţie, fiule, vor veni zile cînd vor strica (răstălmăci) creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor Prooroci, ştergînd Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinţii noştri au zis: "Cei ce sînt în pustia aceasta, să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hîrtie, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină"".

    Şi a continuat bătrînul: "În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgînilor şi pornirile popoarelor, neastîmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgînd seamă de mîntuirea lor şi a turmei, osîrdnici toţi şi silitori la mese şi gîlcevitori; leneşi la rugăciune şi la clevetiri osîrdnici, gata a osîndi vieţile bătrînilor şi cuvintele lor, nici urmîndu-le, nici auzindu-le, ci mai vîrtos ocărîndu-le şi zicînd: "De am fi fost noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi". Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecînd judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani neajutîndu-i. Încă şi în popor va intra necredinţă, erezie, curvie, urîciune, vrajbă, zavistie, întărîtări, furtişaguri şi beţie". Şi a întrebat fratele: "Şi ce va face cineva în vremile şi anii aceia?" Răspuns-a bătrînul: "Fiule, în acele zile, cel ce-şi mîntuieşte sufletul său, mare se va chema în Împărăţia cerurilor".

    Au venit odată patru pustnici la Cuviosul Pamvo, purtînd piei. Şi au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt, nefiind acela de faţă. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor şi cel de al treilea a cîştigat multă dragoste. Se spunea încă şi de cel de al patrulea că 22 de ani avea de cînd era sub ascultarea unui bătrîn. Le-a răspuns lor Cuviosul: "Vă zic vouă că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi, fapta bună care a cîştigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta, tăindu-şi voia, voia altuia o face. Căci acst fel de bărbaţi sînt mărturisitori, dacă pînă la moarte se vor păzi aşa.

    Odată, a venit la acest Cuvios Pamvo părintele Pior şi a adus cu sine partea sa de pîine uscată. Pamvo l-a întrebat: "Părinte, pentru ce ai adus pîine cu tine?" Pior a răspuns: "Ca să nu te împovărez, adică să nu împuţinez pîinea ta, ci s-o mănînc pe a mea". După cîteva zile, ducîndu-se şi Cuviosul Pamvo la părintele Pior, a luat asemenea cu sine o parte uscată din pîinea sa şi a înmuiat-o în apă. Pior, văzînd, a zis: "Părinte, pentru ce ai adus pîinea înmuiată în apă?" Pamvo a răspuns: "Ca să nu te împovă-rez, nu numai cu pîinea, dar nici cu apa".

    Într-o vreme oarecare Sfîntul Atanasie, Episcopul Alexandriei, l-a rugat pe părintele Pamvo să vie la dînsul în eparhie. Deci, pogorîndu-se, a văzut o femeie uşuratică; era foarte împodobită spre ademenirea oamenilor. Dar stareţul, văzînd-o astfel, a început a plînge. Fraţii l-au întrebat: "Părinte, pentru ce plîngi?" El a răspuns: "Plîng pentru două pricini: una, pentru pierderea sufletului acestei femei, iar alta, pentru nesîrguinţa mea către sufletul meu, precum are femeia aceea grijă pentru trupul său. Pentru ca să fie plăcută oamenilor, s-a împodobit atîta, iar eu nu mă îngrijesc să-mi împodobesc sufletul, ca să fie plăcut lui Dumnezeu".

    Odată, Cuviosul Pamvo, umblînd prin părţile Egiptului cu cîţiva fraţi, a văzut nişte mireni şezînd, nebăgînd de seamă călugării care treceau. El a zis către acei mireni: "Sculaţi-vă şi vă plecaţi călugărilor, ca să fiţi binecuvîntaţi de dînşii; pentru că aceştia vorbesc adesea cu Dumnezeu şi gura lor este sfîntă!"

    Cuviosul Pamvo, fiind plin totdeauna de umilinţă, nu rîdea, nici nu zîmbea vreodată. Într-o zi diavolii, voind să-l facă să rîdă, au legat o pană cu o funie şi o trăgeau înaintea ochilor lui, ca pe o bîrnă, şi certîndu-se unii cu alţii, strigau: "Ajutaţi! Ajutaţi!" Părintele Pamvo, văzînd aceea a rîs, iar diavolii au început a dănţui, strigînd: "Ha, ha! Pamvo a rîs!" El le-a răspuns, grăind: "N-am rîs, ci am batjocorit neputinţa voastră; că sînteţi atîţia şi nu puteţi să duceţi o pană". Atunci diavolii, umplîndu-se de ruşine, au fugit.

    Ucenicii lui ne spuneau despre dînsul şi aceasta, că era foarte păzit în vorbire şi cu multă socoteală în răspunsuri. Cînd îl întreba cineva din dumnezeiasca Scriptură, sau despre vreun lucru oarecare, nu răspundea îndată; ci mai întîi socotea în sine cu multă tăcere şi zicea de multe ori: "N-am aflat ce să răspund împotriva întrebării acesteia". Dar abia după trei zile, sau după trei săptămîni, iar uneori abia după trei luni, dădea răspuns la întrebare. Răspunsul lui era adevărat şi foarte folositor, căci îi venea de la înţelegerea ce o avea din darul lui Dumnezeu; pentru aceea toţi primeau din gura lui cuvîntul cu frică, pentru că Dumnezeu grăia prin gura lui.

    În zilele acestui cuvios părinte, în părţile acelea ale Egiptului erau doi fraţi de un pîntece, Paisie şi Isaia. Ei erau fii de părinţi bogaţi, pentru că tatăl lor fusese neguţător slăvit, care umblase cu neguţătoria cea de mult preţ pînă în Spania. Amîndoi acei fraţi, după moartea părinţilor lor, împărţind între ei averea cea multă, care le rămăsese lor, au zis unul către altul: "O, frate, ce fel de viaţă să ne alegem noi? De vom fi neguţători, ca şi tatăl nostru, apoi cine ştie cui vor rămîne ostenelile noastre. Şi încă va trebui să ne temem, ca să nu cădem în oarecare primejdii sau în tîlhării sau în înecarea mării. Deci, să ne alegem viaţa călugărească, ca şi averile părinteşti să le punem în vistieria cerească şi sufletele noastre să nu le pierdem".

    Astfel, amîndoi sfătuindu-se, s-au lepădat de lume. Drept aceea, unul împărţind îndată partea sa la săraci, biserici şi mînăstiri, s-a dus în pustie. El a căutat să înveţe un meşteşug, ca să lucreze ceva şi să poată să se hrănească din osteneala mîinilor sale. Deci vieţuia singur întru Dumnezeu, silindu-se la postire şi la rugăciune. Iar celălalt, zidindu-şi o mînăstire mică, nu departe de locuinţele mireneşti, şi primind puţini fraţi la sine, se nevoia cu iubirea de străini şi cu hrănirea săracilor. Căci, zidind o casă primitoare de străini, pe toţi cei ce veneau la dînsul îi odihnea, şi slujea bolnavilor cu toată osîrdia. În zilele de sîmbătă şi Duminică, punea cîte două, trei şi patru mese pentru cei săraci. Astfel amîndoi acei fraţi, trăind cîţiva ani, s-au mutat către Domnul.

    După sfîrşitul lor, a fost între fraţi o duhovnicească cercare şi iscodire pentru acei fraţi. Unii lăudau mai mult pe cel ce şi-a împărţit averea şi s-a dus la linişte în pustie; iar alţii cinsteau mai mult pe celălalt, care, din averile sale, a slujit străinilor, săracilor şi bolnavilor. Din această pricină, fraţii, neînvoindu-se între ei cîtăva vreme, au mers să întrebe despre aceasta pe Cuviosul Pamvo; fiindcă voiau să ştie, a cărui viaţă din acei doi fraţi este mai plăcută lui Dumnezeu şi care dintr-înşii a cîştigat mai multă răsplătire.

    Cuviosul Pamvo, auzind întrebarea lor, le-a răspuns: "Amîndoi sînt desăvîrşit plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, pentru că primitorul de străini s-a asemănat dreptului Avraam, iar pustnicul, Sfîntului prooroc Ilie; deci, amîndoi au bineplăcut lui Dumnezeu!" Dar fraţii încă nu se învoiau, ci vorbeau între ei cu împotrivire, unii fericind mai mult pe pustnic, şi ziceau: "Acela a împlinit porunca Evangheliei: Vindeţi averile tale şi dă-le săracilor..., căci, făcînd astfel şi luîndu-şi crucea, a urmat lui Hristos, petrecînd în toate zilele în foame şi în sete. Iar celălalt, primitorul de străini din averile sale, deşi slujea săracilor, însă şi el însuşi avea răcorire, mîncînd şi bînd cu străinii şi gustînd cu bolnavii".

    Iar ceilalţi ziceau: "Şi primitorul de străini a împlinit cuvîntul lui Hristos, Care a zis în Evanghelie: N-am venit ca să-mi slujească Mie, ci ca să le slujesc Eu lor...; căci a slujit la mulţi ieşind în toate zilele în calea poporului, căutînd străini, săraci, bolnavi, nevoiaşi şi aducîndu-i în casa sa îi îndestula cu de toate. Dacă pentru un pahar de apă rece, care se dă celui însetat, este făgăduită plată de la Dumnezeu, apoi cît de mare plată va avea fratele acela, care a primit stăini, a îndestulat numeroşi flămînzi şi însetaţi şi a slujit tuturor bolnavilor?"

    Cuviosul Pamvo, văzînd neînţelegerea dintre fraţi, le-a zis: "Fraţilor, îngăduiţi-mi puţin, pînă voi cîştiga adeverire de la Dumnezeu şi după aceea vă voi spune!" Trecînd cîteva zile, fraţii iarăşi au venit la dînsul, voind să afle răspuns la întrebarea lor. Stareţul le-a zis: "Vă grăiesc înaintea lui Dumnezeu, că pe acei doi fraţi, Paisie şi Isaia, i-am văzut stînd împreună în Rai". Toţi fraţii, auzind aceasta, s-au mîngîiat şi au lăudat pe Dumnezeu.

    Din acea descoperire a cuviosului, care i s-a făcut pentru cei doi fraţi, era arătat tuturor cît de mare dar avea el de la Dumnezeu; căci mai înainte de sfîrşitul său, s-a învrednicit a avea bunătăţile Raiului şi din vederea acelora, şi mai ales din darul lui Dumnezeu ce-l avea într-însul, s-a făcut asemenea cu vieţuitorii. El trăind încă între oameni în chip stricăcios, de acum chipul nestricăciunii Raiului îl arăta în faţa sa, fiind luminat nu numai cu sufletul, dar şi cu trupul. Faţa lui strălucea cu slavă, ca altădată faţa Sfîntului Prooroc Moise, despre care lucru se scrie în Pateric astfel: "Cuviosul Pamvo a petrecut trei ani, rugîndu-se lui Dumnezeu şi zicînd: "Doamne, mă rog Ţie, să nu mă preamăreşti pe mine pe pămînt!"" Dar Dumnezeu Care preamăreşte pe plăcuţii Săi, atît l-a preamărit, încît fraţii nu puteau să privească la faţa lui, de slava pe care o avea. Astfel sfîntul a fost preamărit în trup pe pămînt, mai înainte de preamărirea sa cea din ceruri.

    Cînd s-a apropiat de fericitul său sfîrşit, după şaptezeci de ani ai vieţii sale, a zis către fraţii care stăteau împrejurul lui: "De cînd m-am sălăşluit în această pustie şi am zidit chilia în care m-am aşezat, n-am petrecut nici o zi în care să nu fi lucrat ceva cu mîinile, pînă cînd oboseam. Nici nu-mi aduc aminte ca să fi mîncat cîndva în zadar pîine dată de cineva; ci mîncm pîinea pe care eu singur o aveam din osteneala mîinilor mele. Din gura mea n-a ieşit vreun cuvînt, de care să mă ruşinez în ceasul acesta sau să mă căiesc. Acum mă duc la Dumnezeu, aşa ca, cel ce nici n-am început a vieţui cu plăcere dumnezeiască şi călugărească". Zicînd aceasta, şi-a dat cinstitul şi sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, neavînd nici un fel de durere trupească.

    Aşa a fost viaţa şi sfîrşitul acestui plăcut al lui Dumnezeu, ale cărui sfinte rugăciuni să ne ajute şi nouă păcătoşilor a ne povăţui la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, ca să cîştigăm din milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    Notă - Viaţa acestui cuvios este adunată de la diferiţi scriitori: din Lavsaiconul lui Paladie, cap. 10, din cartea lui Rufin preotul, Despre vorbirile părinteşti, din cartea lui Eraclid, Raiul, cap. 1, de la Socrat scolasticul, cartea IV, cap. 18, şi din Patericul Egiptean.

ARTE 18 Iulie

MUZICĂ 18 Iulie

Henri Salvador, cântăreț francez

Brian Auger, clăpar şi compozitor britanic (Steampacket, Trinity, Oblivion Express).

Brian Auger's Oblivion Express '

Dion (Dion Di Mucci), vocalist şi compozitor american (Dion & The Belmonts).

*Dion DiMucci* 

Frank Farian (Franz Reuther), cântăreţ, compozitor şi producător german (Boney M, Milli Vanilli).

Frank Farian 

Lonnie Mack (McIntosh), chitarist şi cântăreţ american.

Martha Reeves, cântăreaţă americană (Martha & The Vandellas).

Martha & The Vandellas 'The Definitive Collection' [HD]: 

Robin McDonald, chitarist şi basist britanic (Billy J. Kramer & The Dakotas).

Billy J. Kramer with The Dakotas 

Tim Lynch, chitarist american (Flamin' Groovies).

Flamin' Groovies 

Phil Harris, chitarist britanic (Ace).

ACE 

Dave Vasco, chitarist britanic (Clancy).

Clancy

Wally Bryson, chitarist american (Raspberries, Tattoo, Photomaker).

Raspberries -

Cesar Zuiderwyk, baterist olandez (Golden Earring).

Ricky Skaggs, cântăreţ şi multi-instrumentist country american.

Terry Chambers, baterist britanic (XTC).

XTC

Johnny B. Frank, basist american (Kingdom Come).

KINGDOM COME 

Audrey Landers, cântăreaţă şi actriţă americană.

Audrey Landers - Playa Blanca 

Nigel Twist, baterist britanic (Alarm).

THE ALARM 

Vítězslav Novák, compozitor ceh

ÎNREGISTRĂRI NOI:

ORQUESTAS MARAVILLOSAS DE ANTAÑO MELODIAS INMORTALES Selección de Cecil González

2 horas maior guitar amor canções instrumental 🎸Música relaxante GUITAR romântica bonita

Top 50 Instrumental Love Songs Collection: Saxophone, Piano, Guitar, Violin Love Songs Instrumental

POEZIE 18 Iulie

Francesco Petrarca, poet

Biografie Francesco Petrarca
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un scriitor, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus şi în afara spaţiului de limbă italiană, influenţând lirica europeană ("Il Petrarchismo"). Pe lângă cunoaşterea profundă a autorilor clasici şi a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică şi învăţătura creştină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reuneşte aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renaşterii.

Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florenţa din motive politice). După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franţa, aproape de oraşul Avignon, unde Petracco spera să obţină o slujbă la curtea papală, care îşi avea în acel timp sediul în Avignon. Deşi avea inclinaţii literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici şi în compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. După moartea tatălui, Petrarca se întoarce la Avignon, unde întră în serviciul Bisericii.

Versuri 

Africa (1338-1340), poemă eroică referitoare la al doilea război punic, avându-l ca erou pe Scipio Africanul. 
Carmen bucolicum (1346-1357), cuprinde 12 egloghe inspirate din Virgiliu, pe teme de dragoste, politică şi morală. 
Epistolae metricae (1333-1361), cuprind 66 de scrisori în hexametri, relatând evenimente politice şi literare, unele din viaţa autorului. 

Proză 

De viris illustribus (1337), biografii ale unor personalităţi romane. 
Rerum memorandum (1350), culegere de povestiri bazate pe date din istorie cu scop moralizator. 
Secretum meum sau De contemptu mundi (1342-1343) este un dialog imaginar între poet şi Sfântul Augustin pe tema "Adevărului", în care Petrarca îşi mărturiseşte cele mai intime sentimente. 
De vita solitaria (1346-1356) descrie avantagiile solitudinii. 
De otio religiosorum (1346-1356) (otium = liniştea spirituală), conţine principii asupra vieţii monahale. 
Invectivae in medicum quemquam (1355) consacrată criticii medicinii practicate în acea vreme. Apără poezia în contrast cu ştiinţele şi mecanica. 
Epistolae (printre care "Le Familiari", 1349-1366 şi "Le Senili", 1361-1374 sunt adresate prietenului său Francesco Nelli Simonide). Sunt scrisori dedicate publicaţiei, cu intenţii literare sau morale. 

Privirea Mea Se-ntoarce Acum La Anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare! 

In Vis Mi-e Fericirea Si Lenevesc Usor

În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor;
Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier;
Pe-o mare fără ţărmuri şi fund încerc să treier;
Fac din nisip palate şi scriu în vânt de zor.

Cum mi-aţintesc privirea la soare iar şi iar,
Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată;
Iar pe-o mârţoagă şchioapă, beteagă şi înceată
Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprinţar.

Şi orb cum sunt, de goana cea vană ostenit,
Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu.
Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte.

Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr' de sfârşit!)
Doar de dureri şi lacrimi şi-oftaturi avui parte:
Sub stea nefericită crescu amorul meu! 

Amor M-a Pus Ca Tinta Demult Sagetii Sale

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă. 

Mircea Micu, poet, prozator și dramaturg român

Biografie Mircea Micu
Micu Mircea s-a născut la 31 ianuarie 1937 în comuna Vârşand, judeţul Arad, pe graniţa cu Ungaria. Tatăl a fost ofiţer de Jandarmi, mort în timpul războiului, mama casnică. A copilărit şi şi-a făcut şcoala primară în satul vecin, Grăniceri, la un unchi al său după mamă. Având în familie doi intelectuali, crescuţi în spiritul Şcolii Ardelene, beneficiază de lecturi literare so-lide. În 1950, se mută la Arad, urmează un an cursu-rile Liceului „Moise Nicoară“, după care se înscrie la Şcoala Pedagogică de Învăţători. După absolvire, frecventează cursurile Facultăţii de Filologie, vreme de trei ani. Se angajează în învăţământ, la Şiria (satul lui Slavici), predând ca profesor su-plinitor. Îşi dă definitivatul în Surdo-pedagogie. Ocupă, rând pe rând, postul de redactor la Staţia locală de radio, redactor la ziarul local din Arad.

În 1965, vine în Bucureşti şi este angajat la Uniunea Scriitorilor, unde a ocupat diverse funcţii administrative, până în 1989. A lucrat şi la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, editând o serie de almanahuri literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1970. După 1989, conduce revista săptămânală „Viaţa Capitalei“, apoi este inspector-şef la Direcţia de cultură a Capitalei şi, din 1992, director al cotidianului „Cronica Română“. Debutează în 1968 cu volumul „Nopţile risipitorului“, după care publică alte cărţi de poezie – „Teama de oglinzi“ (1970), „Vânătoare de seară“ (1971), „Murind pentru prima oară“ (1972), „Poeme pentru mama“ (1973), „Cu inima în palmă“ (1974). Este şi autor al mai multor volume de parodii: „Dracul verde“, „Parodii de la A la Z“, „Cetiţi-le ziua“, fiind considerat printre cei mai buni parodişti, alături de Topârceanu şi Marin Sorescu.

A scris şi numeroase cărţi de proză, iar cu romanul „Patima“, apărut în 1972, se afirmă ca un pozator redutabil în buna tradiţie a Şcolii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu, Titus Popovici. Criticul Nicolae Manolescu îi consacră o cronică laudativă, romanul fiind apreciat drept cea mai bună carte de proză a anului. Volumul doi al romanului apare în 1975, împreună cu primul său titlu „Semnul şarpelui“. Alte cărţi de proză: „Secretul doamnei de zăpadă“ (1976), „Singur în Mongolia“ (1989), precum şi seria de „Întâmplări cu scriitori“, trei volume, un fel de istorie literară, amuzantă, ai căror eroi sunt scriitori din epocă. Eseuri şi portrete, profiluri, sunt prezente în volumul „Miere şi fum“ (1989). După romanul „Patima“, regizorul Mircea Veroiu a ecranizat un film „Semnul şarpelui“. În 1978, debutează în dramaturgie cu piesa „Avram Iancu“, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Cluj.

După revoluţie, Mircea Micu publică mai rar şi este prezent în presa scrisă cu numeroase articole şi eseuri pe care nu le-a reunit într-un volum. Dintre volumele apărute după anii ‘90, amintim „Viaţa în pijama“ (1999), „Singur în Mongolia“ (1991) – proză – „Poeme pentru mama“ (2000), „Ascuns în lacrimă“ (2002), ambele de poezie, şi un original „Dicţionar sentimental de poezie“, volumul I, apărut în 2002, care conţine o altă serie de portrete. Este autorul mai multor scenarii radiofonice, iar pentru cărţile de poezie, proză şi dramaturgie a fost laureat cu Premii ale Uniunii Scriitorilor. Este laureat al Premiului de excelenţă al Academiei Române. A tradus din lirica universală şi a colaborat constant la aproape toate revistele literare ale vremii. La revista „Luceafărul“, spre exemplu, a avut o rubrică intitulată „Rememorări“, pe care a susţinut-o până în 1989, vreme de 20 de ani. Romanul „Patima“ a fost tradus în limbile poloneză şi rusă. În anul 2003, apare cartea de rememorări literare „Întâmplări vesele cu scriitori trişti“, o radiografie amuzantă, dar şi plină de veridicitate despre viaţa scriitorilor din deceniul şapte şi opt. Despre Mircea Micu s-a scris mult. Critici ca Mihai Ungheanu, Marian Popa, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Laurenţiu Ulici l-au apreciat drept un scriitor complet, în sensul că a practicat toate genurile literare cu succes.

Volumele sale, tipărite înainte de revoluţie, precum şi cele de după, au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un million de exemplare.

În ultimii ani, Mircea Micu a colaborat şi la posturile de televiziune, rea-lizând emisiunile „Cafeneaua literară“ şi „Ateneul artelor“.

Premii literare:

– Poezie: „Poeme pentru mama“ – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, 1979;

– Proză: Romanul „Patima“ – Asociaţia Scrii-torilor Bucureşti, 1980;

– Teatru: „Avram Iancu“ – Asociaţia Scriitori-lor Bucureşti, 1978;

– Premiul Naţional al Ministerului Culturii şi Cultelor, 2003.

Un vis

Azi noapte am visat un mag ciudat
Cu fata de efigie straveche
In purpura , intreg, invesmantat
Si cu cercel de aur la ureche.

Parea batran si ostenit de drum,
Un praf lunar ii desluseam sub pleoape
Si mirosea a nu stiu ce parfum
Cand a venit , de mine, mai aproape.

Il mai vazusem undeva, candva,
La fel de trist si coborat in sine
Fixandu-ma c-un ochi ce se zbatea
Intre lumina si intunecime.

S-a asezat alaturea tacand
Mscand matanii albe intre deste.
Si m-am trezit si m-a vazut plonjand
Eliberat, in ochii lui de peste. 

Acasa

Aud zapezi indepartand
Aroma frunzei fara nume
Acum, cand tremura de vant
Aripa berzelor prin lume.
Culori topite-n zari de var
Invata-n taina sa dispara
Si pentru veci pierdute-mi par
In stralucirea funerara.
Si trec pe langa mine nori
In alba lor devalmasie,
Purtati pe aripi de condori
Spre locurile din pruncie.
Priveste, muma, astrul greu
Al noptii ce ilumineaza
Cu raze reci, destinul meu
Suit in cerul de amiaza. 

Clipa tarzie

Aud sunand departe-n munti
Plansetul lupilor carunti.


Batrane mori de apa cresc
In somnul meu copilaresc.


Pe degetul de mijloc port
Inelul vechi al unui mort.


Mi-e dor de-un ied, de-un manz nebun
Pe campuri desenat cu fum.


Dintr-un copac mi-as face-n somn
O aspra mantie de domn.


Eu numai noaptea stau si cant
C-un deget retezat de vant. 

Evgheni Evtusenko

Biografie Evgheni Evtusenko
Evgheni Aleksandrovici Evtuşenko (în rusă: Евге́ний Алекса́ндрович Евтуше́нко) (n. 18 iulie 1833) a fost poet rus. Reprezentant de seamă al "dezgheţului" după moartea lui Stalin, a fost una dintre primele voci umaniste care s-au făcut auzite în spaţiul comunist-totalitarist sovietic, ca apărătoare a libertăţii individuale.

Opera
1952: Cercetaşii viitorului ("Разведчики грядущего"); 
1956: Şoseaua entuziaştilor ("Шоссе Энтузиастов"); 
1957: Mormintele partizanilor; 
1970: Universitatea din Kazan ("Казанский университет"); 
1982: Mama şi bomba cu neutroni ("Мама и нейтронная бомба"). 

Iubire

Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi 
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

Monologul puiului de vulpe

Albastru sunt, în ferma cenuşie,
Şi, pentru asta, bun de abator.
În cuşcă de metal ţinut, vai mie,
Nu-s împăcat că trebuie să mor.

M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă
Triumfă-n blana mea fără noroc.

Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.

Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar mai urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu de-l pun.

Mă zvârcolesc şi sar bezmetic, însă
Nu-i chip să scap şi nici să crăp de tot.
Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă
Mă ţine sclav, să evadez nu pot.

Doar când deschisă uşa mi-o uitară,
După un prânz cu peşte împuţit,
Fără să vreau m-am repezit afară
Şi-n hău stelar deodată m-am trezit.

Călăuzit de vii oglinzi lunare,
Am înţeles, în zborul meu stingher
Că cerul nu-i şi el o cuşcă mare,
Cum îl vedeam din cuşca mea de fier.

Eram eu însumi, flecărind sub astre
Cu pomii legănaţi de-un vis polar.
Zăpada lor, cu irizări albastre
Nu cunoştea cumplitul meu coşmar.

Dar singur şi-ntristat mi-am plâns de milă
Înţelegând, de viscole bătut,
Că libertatea asta-i prea fragilă
Atunci când în robie te-ai născut.

Mereu captiv, am înţeles cu groază
Că după fermă plâng şi c-o iubesc,
Că-n cuşcă, sub a gratiilor pază,
Mi-i patria- ţinutul meu ceresc!

Întors astfel la lumea cenuşie,
În cuşca mea, învins şi resemnat,
Strivit de mult prea grea vinovăţie,
Eu, dragostea în ură mi-am schimbat.

Dar mari prefaceri se petrec la cârmă,
Şi-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac
Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă
Electrică- ne vin urgent de hac.

Duios, lapona mea cu două feţe
Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern...
Ce mână moale! Doamne, ce blândeţe!
Da-n ochii ei de înger, ce infern!

Mă va salva de boli şi, din tot locul,
Mereu de hrană îmi va face rost,
Dar într-o zi, când va veni sorocul...
Trădarea e în fişa ei de post.

C-o sârmă îmi va arde-atunci ficaţii
Şi va scânci, cu vagi păreri de rău:
"Fiţi mai umani cu noi, salariaţii,
Şi angajaţi, la fermă, şi-un călău!"

Ca bunii mei m-aş vrea, fără prihană,
Dar m-am născut captiv, în vremuri noi,
Şi-s devotat acelui ce-mi dă hrană,
Mă mângâie şi mă ucide-apoi.

(1967, Rostov-pe-Don)

Invidie

Îl invidiez
Şi incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Ştiu,
undeva un baieţaş există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcneşte, -
eu n-am fost aşa simplu; şi voinic 
Îl invidiez
în râs cum izbucneşte, -
eu nu am râs aşa cand am fost mic.
De julituri şi de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos şi-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărţi de mine,
el nu le sare.
E şi-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruţare,
pentru-adevăr şi bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul :
" Nu, nu face..."
Va spune : " Face ! "
şi-l va apăsa.
Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
şi nici nu-l descâlcesc
Când el iubeşte
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc
Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s aşa, nătâng :
" Doar trebuie şi unul să surâdă,
Atunci când alţii ori lovesc ori plâng..."
Dar orişicât un glas adânc insistă :
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..."
Nu pot uita : Un băieţaş există
şi el va fi mai mult decât sunt eu.

TEATRU/FILM 18 Iulie

Cu Florin Piersic Jr, actor, regizor, scenarist, producator roman

Biografie Florin Piersic jr.

Actor, regizor, scenarist si producator, este fiul Tatianei Iekel (Teatrul Mic) si al celebrului actor Florin Piersic (Teatrul National). S-a nascut in Bucuresti, pe 18. 07.1968, si a avut o copilarie fericita petrecuta alaturi de mama si tatal sau, in culisele teatrului.

Dupa o relatie timp de 4 ani cu actrita Dorina Chiriac - cu care are o fetita, Sonia - se desparte de aceasta, dar isi creste copilul impreuna cu Chiriac.
Tot impreuna au realizat Fix Alert, un proiect independent care a angrenat un număr mic de actori, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Principalul merit al filmului il constituie suita de recitaluri ale acestor actori, punându-l pe fiecare dintre ei în lumina reflectorului și dându-le astfel șansa unui tete-a-tete cu spectatorul.

Rebel, netimorat de prestigiul actoricesc al tatalui, este considerat sincer, direct si fara inhibitii.

In iulie 2009 se lanseaza la editura Humanitas volumul de eseuri si povestiri intitulat "Opere Cumplite".

Tot in 2009 apare in rol principal in filmul Calatoria lui Gruber.

Filme cu Florin Piersic Jr.

Vezi filme

·         Comrade Detective / Tovarășul milițian (2017) - Gregor Anghel Trailer

·         Moon Hotel Kabul  (2017) - Ivan Semciuc

·         End of a Gun (2016) - Gage

·         End of a Gun  (2016) - Gage

·         Escape VR (2016) - dr. Ivan

·         Killing Salazar / Pe urmele lui Salazar (2016) - Salazar

·         [Nothing] about Love (2016) - Gabi

·         Omega Rose (2015)

·         Q.E.D. (2013) - Alecu Voican Trailer

·         The Necessary Death of Charlie Countryman / Charlie Countryman (2013) - Radu Trailer

·         Killing Time (2012) - asasin #2 Trailer

·         Werewolf: The Beast Among Us / Varcolacul: Bestia dintre noi (2012) Trailer

·         Bibliothèque Pascal / Smooth Operator (2010) Trailer

·         Websitestory (2010) Trailer

·         Călătoria lui Gruber (2009) - Curzio Malaparte Trailer

·         Contra timp 2 (2009) - Corsicanul

·         Town Creek (2009) - Meth Freak

·         Bani (2008)

·         Dubla personalitate (2008) - producator Trailer

·         Nașterea unei capodopere (2008) - producator de filme porno Trailer

·         Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe (2007) - Dr. Gavrila Trailer

·         La urgență (2006)

·         Eminescu versus Eminem (2005)

·         Fix alert (2005)

·         Project W (2005)

·         Călătorie de vis (2004) - Tudor Popescu

·         18:36 (2003)

·         Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunarea / Dunarea (2003) - Mircea Trailer

·         Callas Forever (2002) - jurnalist Trailer

·         Ce lume veselă... (2002) - Dan

Piersic jr 

Piersic jr 

Prea multa minte strica - Alexander Griboyedov

SFATURI UTILE 18 Iulie

7 trăsături ale oamenilor cu ochi verzi | Eu stiu TV

GÂNDURI PESTE TIMP 18 Iulie

Regina Maria "Caracterul este destin"    Alteta sa principesa Maria, nascuta Marie Alexandra Victoria, s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, in Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha si duce de Edinburg, si a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.   Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei, iar casatoria a avut loc la 29 decembrie 1892. La scurt timp dupa venirea in Romania, calitatile sale o transforma intr-o figura publica binecunoscuta si iubita. A fost supranumita de popor “Mama Regina”, “Mama ranitilor”, “Regina soldat”, datorita actiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial, cand a ajutat soldatii aflati in spitalele de pe front. De asemenea si-a legat numele de viata culturala si artistica din Romania acelor ani.   Maria a devenit regina in 1914, dupa care a inceput o serie de turnee internationale prin care promova interesele Romaniei, cel mai cunoscut fiind cel din Statele Unite ale Americii, din 1926. Desi rolul femeilor in politica, in acea perioada, era cel putin redus (ca sa folosim un eufemism), Regina Maria a fost sfatuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, pana la decesul acestuia in 1927. In momentul in care fiul sau Carol a mostenit tronul, acesta a izolat-o complet de viata publica.   Regina Maria fost mama a sase copii: principele Carol, principesele Elisabeta si Marioara, principele Nicolae, principesa Ileana si principele Mircea.   Regina Maria a fost legata sufleteste de doua locuri: Balcic si Bran, locuri carora le-a imprimat o amprenta ce se poate vedea si astazi. "Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea", spunea Regina Maria.   Se spune ca Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina sa mearga in acea zona in 1924. Un an mai tarziu avea sa inceapa constructia domeniului de la Balcic. An de an domeniul a fost infrumusetat cu constructii si celebrele gradini. Datorita Reginei, in acea perioada Balcicul va cunoaste un avant urbanistic. Primaria improprietareste artistii care veneau vara si pictau aici, iar acestia incep a-si construi case.   Regina era iubita in Balcic. I se spunea Sultana, vila sa aduce cu constructiile musulmane, avind un turn precum un minaret. Obisnuia sa se plimbe prin oras si sa imparta BANI familiilor nevoiase.   Usor-usor, poate si din cauza izolarii la care o supusese Carol, Balcicul devine locul sau de refugiu. De aceea, in 1933 cand isi intocmeste testamentul, Regina Maria cere ca dupa moartea sa inima sa ii fie depusa in micuta capela pe care o construise pe malul marii: Stella Maris, iar corpul sa ii fie ingropat la Curtea de Arges, alaturi de ceilalti membri ai Familiei Regale.   Trei ani mai tarziu, in 1936, Regina se imbolnaveste. Moare la Sinaia, la 18 iulie 1938, in varsta de 62 de ani. Dupa ce Bulgaria redobadeste Cadrilaterul, in 1940, inima Reginei Maria a fost luata din Balcic si dusa in Bran, celalalt loc la care Regina tinuse foarte mult. Inima se afla intr-o caseta de argint, aflata la randul ei intr-o caseta de aur incrustata cu pietre pretioase. De aducerea inimii reginei la Bran s-a ocupat printesa Ileana, mostenitoarea castelului Bran. Nici aici nu s-a putut insa odihni. In 1968, regimul comunist trece casetele si inima in patrimoniul asa-zisului tezaur al Romaniei, iar acum se afla, in cladirea Muzeului National de Istorie din Bucuresti. Corpul Reginei se afla inmormantat in biserica Manastirii Curtea de Arges, alaturi de sotul sau, Regele Ferdinand. In prezent, Ministerul Culturii din Romania spune ca inima ramane la muzeu. Regele Mihai a revendicat inima in 2006 si a cerut ca ea sa fie adusa inapoi la Bran si ingropata in firida amenajata in Magura Branului, deoarece Balcicul nu mai este teritoriu romanesc. Ministerul nu o inapoiaza, spunand ca asteapta clarificarea situatiei juridice a Castelului Bran, care a fost retrocedat, in 2007, mostenitorilor printesei Ileana. In 2008, Romfilatelia a introdus in circulatie o emisiune comemorativa de marci postale dedicata implinirii a 70 de ani de la decesul Reginei Maria. Emisiunea este formata din doua marci postale cu valoare nominala de 1 leu si 3 lei, machetate in coli de 16 timbre plus 4 vignete, minicoli de 8 timbre plus o vignieta si un bloc colita dantelata de 2 timbre.   La inceputul volumului sau autobiografic, Regina Maria a folosit ca   motto un citat din Nietzsche: “Caracterul este destin”.

Regina Maria a fost o persoana fascinanta, cu un stil propriu de viata, stil pe care l-a imprimat si domeniului de la Balcic. A colectionat si a creat lucrari artistice, si si-a decorat interioarele si exterioarele cladirilor in care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele Romaniei in plan extern, fiind un adevarat ambasador al tarii. De exemplu, in perioada Conferintei de Pace de la Paris, dupa Primul razboi Mondial, a avut intrevederi cu conducatorii Antantei, militand pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari. Dupa incoronarea de la Alba Iulia, in 1922, a efectuat vizite externe in care a facut cunoscuta cultura poporului roman. Un popor pe care l-a iubit si despre care spunea in testamentul sau: “Tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si   totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. (...) Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”

 William Makepeace Thackeray - Citate:

Jane Austen - Citate: