MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 17 IULIE 2019

Bună ziua, prieteni!
Am trecut aproape bine și de ultimele investigații medicale!
Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă aștept să urmăriți în continuare postările mele!
Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 17 Iulie

Evenimente

· 180: Doisprezece locuitori din localitatea Scillium, din Africa de Nord, au fost executati sub acuzatia ca practicau religia creştină. Aceasta este cea mai veche atestare a creştinismului în această parte a lumii

· 1203: Cruciatii (in special venetieni) iau cu asalt Constantinopolul in timpul celei de-a patra Cruciade. Imparatul bizantin Alexios al III-lea Angelos paraseste capitala. Cruciada a patra (1202–1204), convocată inițial pentru recuceriea Ierusalimului printr-o invazie a Egiptului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și a Imperiului Bizantin, Constantinopol. Aceasta este văzută ca unul dintre actele finale din Marea Schismă.

· 1393: Prin cucerirea Taratului de Tarnovo, condus de Ivan Sisman, Imperiul Otoman ajunge vecin cu Tara Romaneasca, pe Dunare. Posesiunile lui Mircea cel Batran, din sudul Dunarii, intra sub stapanirea otomanilor. Ivan Šišman continua sa domneasca la Nicopole ca vasal otoman, pana cand sultanul turc Baiazid il decapiteaza, la data de 3 iunie 1395 impreuna cu 110 nobili bulgari si anexeaza intreg teritoriul.

· 1402: În China, împăratul Yongle devine cel de-al 3-lea împărat al dinastiei Ming. El l-a învins în luptă militară pe împăratul Jianwen.

· 1429: Războiul de 100 de Ani - Carol al VII-lea al Franței este încoronat rege al Franței la catedrala de la Reims după o campanie de succes cu Ioana d'Arc. Carol al VII-lea (n. 22 februarie 1403 – d. 22 iulie 1461), numit Victoriosul (franceză le Victorieux) a fost rege al Franței din 1422 până la moartea sa. A fost membru al Casei de Valois , fiu al regelui Carol al VI-lea, însă succesiunea sa la tronul Franței a rămas discutabilă datorita ocupației engleză din nordul Franței. Cu toate acestea, a fost încoronat la Reims în 1429, prin eforturile Ioanei d’Arc de a elibera Franța de englezi. Domnia sa târzie a fost marcată de luptele cu fiul său, Ludovic al XI-lea. A fost primul rege care a reușit să-și creeze o armată permanentă. În 1444 Carol al VII-lea și Henric al VI-lea al Angliei au încheiat un armistițiu. Deși acum englezii își limitau pretnțiile la Normandia și Guyenne, Carol nu a vrut o pace definitivă și a acordat regelui Angliei mâna fiicei lui René I al Neapolelui, Margareta de Anjou.

· 1436: Prima atestare documentara a numelui topic Chisinau (Chesenau) in Hrisovul emis de domnitorii Ilie și Ștefan pentru Oancea-logofăt, acesta referindu-se la o asezare mai veche: “La Bac, de cealalta parte, pe valea ce cade in dreptul Chesenaului lui Acbas”.

· 1440: Vladislav al III-lea, regele Poloniei (1434-1444), devine și rege al Ungariei. Vladislav al III-lea Iagello, numit cel de la Varna, (n. 31 octombrie 1424, Cracovia – d. 10 noiembrie 1444, Varna) a fost din 1434 rege al Poloniei și din 1440 concomitent și rege al Ungariei, sub numele de Vladislav I al Ungariei, în maghiară I. Ulászló. A căzut în luptă în Bătălia de la Varna.

· 1603: Lângă Braşov. Într-o învălmăşeală de nedescris călăreţii turci şi tătari dau înapoi din faţa impetuoasei şarje a românilor, plecându-şi neputincioşi tuiurile. Sub focul archebuzelor şi al ploii de săgeţi, rândurile inamicilor se răresc văzând cu ochii. Îngroziţi, oştenii lui Moise „Secuiul” se retrag în spatele zidului de care, dar valahii asaltează cu furie întăriturile, astfel că în curând lagărul principelui ardelean devine o veritabilă cursă pentru ai săi. Măcelul nu mai cunoaşte limite. Mii de morţi şi de răniţi împânzesc împrejurimile. Omul turcilor fuge cuprins de groază, dar încolţit de vitejii lui Radu Vodă este omorât fără milă. Învingătorii pun stăpânire pe o pradă uriaşă, iar numeroşi duşmani, aruncându-şi armele, cerşesc îndurare. Victorioşi, românii scot strigăte de bucurie, slăvindu-l pe vrednicul urmaş al marelui Mihai. Pentru a-l obliga pe Radu Şerban[1] să lupte pe două fronturi[2], Înalta Poartă sprijină urcarea pe tronul de la Alba Iulia a lui Moise Székely[3]. Acesta „refugiat în ţinuturile stăpânite de otomani”[4] va accepta vasalitatea faţă de Casa lui Osman (jurând credinţă sultanului Mahomed al III-lea[5]) şi primind ajutor militar de la hanul Crimeii, Gazi Ghirai al II-lea[6] (la rândul său „supus preaplecat” al padişahului) va iniția o serie de acţiuni armate împotriva coaliţiei creştine, întreprinzând, „vreme de aproape un an, din vara anului 1602 până în aprilie 1603”[7], numeroase „incursiuni la hotarele transilvane”[8]. În 5 aprilie 1603, Moise Székely va invada Transilvania (susţinut de oştile sultanului), reuşind să ocupe cea mai mare parte a acesteia „în mai puţin de două luni”[9], astfel că generalul George Basta[10] (comandantul militar imperial al provinciei intracarpatice) va fi nevoit să se refugieze, în mare taină, la Satu Mare[11]. De aici, va trimite împăratului Rudolf al II-lea (aflat la Praga) un raport în care, conştientizând că era total depăşit de situaţie, îi comunica suveranului său că: „…pericolul e mare şi dacă Românul (Radu Şerban – n.n. T.C.) nu vine cu ajutoare puternice cum este dator, eu mă îndoiesc de putinţa de a păstra provincia”[12]. În aceste condiţii, marele voievod (care deţinea controlul asupra liniei Dunării) este nevoit să-şi divizeze efectivele, pentru a face faţă primejdiei ce se prefigura la hotarul nordic al „Valahiei Mari”, însă o va face, în mod calculat, fără a diminua prea mult capacitatea de apărare a frontierei sudice a țării sale. Astfel, în prima parte a desfăşurării operaţiunilor militare (mai exact de la finele lui aprilie şi până în primele zile ale lui iulie 1603), Radu Vodă (care pusese la punct o strategie bine gândită, adecvată condiţiilor date) va trimite peste munţi mai multe pâlcuri (alcătuite din oștenii săi cei mai experimentați în astfel de acțiuni), cu misiunea de a provoca ciocniri cu trupele principelui ardelean în mai mult locaţii, aflate la distanţe considerabile unele de altele, prin aceasta urmărind atât dispersarea oştirii inamice cât şi reducerea considerabilă a efectivelor ei. Scopul final urmărit de domnitorul român era acela de a face ca armata lui Moise Székely să se confrunte cu oastea sa într-o luptă decisivă, care să aibă loc „în condiţiile şi locul alese” de el[13]. Între timp, la cererea lui Moise, sultanul dispune ca Hidir Paşa, serdarul (comandantul şef) al garnizoanelor otomane ce staţionau la Dunăre, să atace Ţara Românească, turcilor alăturându-li-se, din „înaltă poruncă împărătească”, mai multe ciambuluri tătăreşti însumând 3.000 de războinici[14]. Aproape simultan, domnul Moldovei, Ieremia Movilă[15] trimite un puternic detaşament la sud de Milcov, într-o nouă şi disperată încercare (nereuşită dealtfel) de al repune pe fratele său Simion Movilă[16] pe tronul de la Târgovişte[17]. Dorind să-i dea generalului Basta posibilitatea de a-şi finaliza preparativele în scopul declanşării unor operațiuni militare concomitente cu cele concepute şi puse în practică de el, Radu Şerban se preface a fi dispus să ajungă la o înţelegere, pe cale diplomatică, cu Moise Székely şi „prealuminatul padişah”[18]. În secret însă, pe la începutul lunii iulie a anului 1603, abilul domnitor valah va trimite în Ţara Bârsei 3.000 de oşteni călări, comandaţi de căpitanii Gheorghe Raţ şi Vasile Mârza, cu sarcina de a hărţui şi diminua capacitatea de luptă a duşmanului[19]. Raţ, în fruntea a 2.000 de oameni, va trece munţii prin Pasul Tătarului, iar Mârza, însoţit de 1.000 de luptători, va pătrunde în Transilvania pe la Bran, după care cele două coloane se vor regrupa în apropiere de Braşov[20]. Alăturându-i-se, până la sfârşitul lunii iunie, şi aproape 1.000 de secui, corpul de oaste românesc va ajunge să numere acum cca. 4.000 de oşteni[21]. Pus la curent cu cele amintite mai sus, principele ardelean înaintează cu majoritatea efectivelor sale spre Sighişoara. Ajungând nu departe de Feldioara, avangarda sa formată din 5.000 de călăreţi (aflaţi sub comanda căpitanilor Gheorghe Makó şi Mihail Imécs), la care se adăugau şi 400 de războinici tătari, va fi stopată „de la amiază şi până seara” de corpul expediţionar condus de Raţ şi Mârza[22]. Adăpostindu-se într-o tabără fortificată după modelul răsculaților husiți (prin legarea între ele a carelor de transport „blindate” ale oastei)[23], cei doi căpitani ai lui Radu Şerban şi trupele lor vor opune o rezistenţă îndârjită, reuşind să determine retragerea avangărzii inamice la aproximativ 30 de kilometri distanţă de „cetăţuia” lor. Disperaţi Makó şi Imécs solicită grabnic sprijin din partea lui Moise, care se deplasase, între timp, în marş forţat cu grosul forţelor armate de care dispunea de-a lungul Oltului, înspre Apaţa, ajungând la nord de Feldioara. Presaţi de un duşman net superior numeric, Raţ şi Mârza îşi repliază detaşamentele, ocupând o poziţie avantajoasă (pe care o vor întări prin împrejmuirea ei cu „care de oaste”[24]), într-o trecătoare îngustă (având de-o parte şi de alta dealuri împădurite), situată pe drumul dintre Cristian şi Râşnov[25]. Din faţă, tabăra românilor era protejată de apele pârâului Ghimbav, astfel că deşi va fi atacată iarăşi, la 6 iulie 1603, de unităţile de avangardă ale oştirii duşmane, apărătorii ei vor rezista cu dârzenie, ba mai mult, constatând că atacul inamic îşi pierdea treptat din vigoare, Gheorghe Raţ va contraataca în fruntea oştenilor săi, determinându-i pe adversari să părăsească în grabă câmpul de luptă. În aceste împrejurări vor pieri 3.000 dintre soldaţii lui Moise, resturile avangărzii acestuia fiind urmărite până în preajma Codlei[26]. Aflând despre cele întâmplate „Secuiul” se deplasează cu cea mai mare parte a armatei sale către Braşov, ridicându-şi tabăra, la 8 iulie, în apropierea morii de hârtie a oraşului[27]. Evitând o confruntare directă cu un inamic mai numeros, corpul de oaste condus de Raţ şi Mârza se va retrage spre Bran, unde era aşteptat fostul sfetnic al unificatorului[28]. A doua fază a campaniei militare (dusă de Radu Şerban împotriva lui Moise Székely şi a stăpânului său de la Istanbul) din vara anului 1603, va începe după încheierea concentrării, la Târgovişte, a principalelor forţe româneşti (sarcină încredinţată marelui ban al Craiovei, Preda Buzescu)[29], când domnul valah va trece munţii pe la Rucăr-Bran[30] şi va fuziona, la 12 iulie, cu trupele celor doi căpitani ai săi[31]. Pentru a-i permite „convoiului cu bagajele şi serviciile oastei”[32] să ajungă şi el la punctul de întâlnire, Radu Şerban acordă două zile de odihnă trupelor sale, după care se îndreaptă spre Braşov, unde la 17 iulie se va desfăşura bătălia hotărâtoare[33]. Voievodul român avea în subordine, la acea dată, aproximativ 17.000 de soldaţi[34], în timp ce oponentul său, împreună cu bulucurile turceşti şi ciambulurile tătăreşti, dispunea de 10.000-12.000 de luptători şi 25-29 de tunuri de calibre diferite[35]. Apreciind rezistenţa şi eficienţa taberei întărite după sistemul husit (utilizată de români în luptele cu avangarda sa), vasalul padişahului decide să aplice o astfel de tactică. Refuzând să se conformeze hotărârii luate de aliatul său, Bekteş Paşa, căpetenia grupării turco-tătare venită în sprijinul lui Moise Székely, porunceşte războinicilor musulmani să ocupe poziţii în afara întăriturilor, la aripa dreaptă a oștirii principelui transilvănean[36]. Înaintea fortificaţiilor improvizate, Moise va instala 13 tunuri de câmp protejate de un şanţ[37]. Mai iscusit (dar şi mai bine informat prin intermediul iscoadelor sale şi al fugarilor din tabăra adversă), prinţul valahilor va întocmi un plan superior celui realizat de Moise Székely[38]. Pentru o mai mare mobilitate, el va amplasa pe flancuri cavaleria, iar la mijloc haiducii, archebuzierii călări şi pedestraşii (dispuşi pe două linii)[39]. În spate va aşeza un corp de cavalerie de elită (formând rezerva) şi artileria, tot acolo aflându-se şi el[40]. Înainte de bătălie Székely va încerca, prin intermediul unui „schimb de scrisori iniţiat” de el [41], o împăcare de ultimă oră, dar aflând de la „trimisul său în tabăra”[42] duşmană de „puţina bărbăţie a lui Moise”[43], Radu Şerban va hotărî să pornească imediat la atac şi să-şi nimicească nedemnul inamic[44]. Lupta va începe (aşa cum am amintit mai sus) în ziua de 17 iulie (ea derulându-se în apropierea Braşovului Vechi, „cartierul de nord-vest al oraşului”[45]), printr-un puternic atac al călăreţilor valahi, amplasaţi pe flancurile oştirii lui Radu Şerban, păgânii fiind nevoiţi să dea înapoi fără a opune o rezistenţă prea mare[46]. În continuare, unităţile române de la centru vor avansa în ordine, trăgând din archebuze şi arcuri repetate salve de proiectile şi o puzderie de săgeţi. Artileria transilvană, supravegheată direct de principe, nu va produce prea multe pagube atacatorilor[47]. „După-amiază, pe la ora patru”[48] va avea loc ofensiva generală împotriva lagărului lui Moise, care complet încercuit, va deveni o adevărată şi sângeroasă capcană[49]. Un participant la bătălie, ce făcea parte din oastea lui Radu Şerban, ne-a lăsat peste veacuri, o succintă dar sugestivă relatare a celor petrecute în tabăra lui Moise Székely din care cu uşurinţă ne putem da seama de amploarea dezastrului suferit de trupele acestuia. Astfel, aflăm că „tabăra (lui Moise – n.n. T.C.) a fost înconjurată într-o clipă şi duşmanii înfrânţi fără să îndrăznească să iasă din tabără şi să se bată”[50]. La operaţiuni au participat şi cavaleriştii de la cele două aripi ale armiei valahe, descălecaţi, care după înlăturarea obstacolelor vor încăleca din nou, desăvârşind masacrul[51]. Numărul supravieţuitorilor măcelului, petrecut în lagărul inamic, a fost foarte mare iar cei care au reuşit să-şi salveze viaţa prin fugă au fost hărţuiţi până la lăsarea întunericului[52]. Pierderile înregistrate de oastea ardeleano-turco-tătară s-au ridicat la cca. 9.000 de morţi şi de răniţi[53], românii intrând în posesia tuturor tunurilor inamicului, precum şi a 155 de flamuri inclusiv stindardul lui Moise[54], care fugind de pe câmpul de luptă va fi ajuns în cele din urmă la apa Ghimbavului şi omorât[55]. Această victorie a avut drept rezultat refacerea frontului antiotoman al Transilvaniei şi Ţării Româneşti în care Radu Şerban va deţine un rol de seamă, căci atât prin efectivele lor[56], cât şi prin amploarea şi însemnătatea operaţiunilor militare desfăşurate de ele „oştile lui Radu Şerban au constituit, ca pe vremea lui Mihai Viteazul, a doua forţă militară a coaliţiei europene antiotomane, după cea a Imperiului habsburgic”[57]. Diversiunea încercată de Înalta Poartă la graniţa de miază-noapte a statului românesc sud-carpatin a înregistrat, cu această ocazie, un eşec total[58], Radu Şerban demonstrând încă odată că avea, în raport cu adversarii săi, atât o concepție „strategică şi tactică superioară”[59], cât şi „calităţile morale şi de luptă”[60] care îi confereau, fără tăgadă, statutul de continuator al primului nostru unificator de neam şi ţară, căci victoriile sale sunt, după cum considera marele istoric Nicolae Iorga, „demne de a figura alături de cele mai frumoase bătălii ale lui Mihai (Viteazul – n.n. T.C.)”[61 Radu Şerban a fost domnitor al Ţării Româneşti între august (înainte de 3) 1602-ianuarie 1611 şi din iunie până în septembrie (după 8) 1611 (Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p. 455). Credinciosul sfetnic al lui Mihai Viteazul, „fostul mare paharnic Şerban, din neamul Craioveştilor” (Istoria militară a poporului român, vol. III, Editura Militară, Bucureşti, 1987, p.228), a fost proclamat ca domn, „încă din prima jumătate a lunii octombrie 1601, în tabăra de la Cârstieneşti” (Ibidem, p.227-228), din judeţul Argeş, de către „oştenii şi boierii lui Mihai” (Ibidem, p.228), la aproximativ două luni de la asasinarea acestuia (la 9/19 august 1601, în tabăra sa de pe Câmpia Turzii-Manole Neagoe, Mihai Viteazul, Editura „Scrisul românesc”, Craiova, 1976, p. 214-215; Cronica Buzeştilor [editată de Dan Zamfirescu], în Literatura română veche[1402-1647], Editura Tineretului, Bucureşti, 1969, p.113-114; Istoria României în date, p.130), „sub numele de Radu voievod Şerban, numit de contemporani şi Basarab” (Constantin Rezachevici, Politica internă şi externă a ţărilor române în primele trei decenii ale secolului al XVII-lea, în „Revista de istorie”, I, nr. 1, Bucureşti, 1985, p.5), „care în virtutea înrudirii colaterale cu Neagoe Basarab” (Istoria militară a poporului român , vol. III, p. 228), domnitorul Ţării Româneşti din 23 ianuarie 1512 până în 15 septembrie 1521 (Istoria României în date, p. 454), se considera, intitulându-se în hrisoavele emise din porunca sa, „nepot al răposatului Basarab voievod” (Documente privind istoria României. B. Ţara Românească, Veacul XVII, vol. I [1601-1610], Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1951, p. 70,72).

· 1791: Garda naţionala francezea sub comanda generalului Lafayette a deschis focul asupra unei mulţimi de radicali iacobinil la Champ de Mars in Paris, în timpul Revoluţiei Franceze , ucigand peste 50 de persoane.

· 1794 : Saisprezece calugarite Carmelite din Compiegne sunt executate cu 10 zile înainte de sfârşitul regimului Marii Terori instaurat in timpul revolutiei franceze.

· 1821: Spania cedeaza Statelor Unite ale Americii teritoriul Florida. Tratatul Adams–Onís a rezolvat disputa privind trasarea de granițe clare, dând Statelor Unite Florida și Louisiana și Spaniei tot teritoriul de la vest de Louisiana din Texas până în California.

· 1821: Lupta de la Slobozia. Cetele de panduri, rămase fără Tudor Vladimirescu, au fost înfrânte de turci. Printre cei luați prizonieri se afla și Papa, fratele lui Tudor Vladimirescu. Este sfârșitul revoluției. Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. În primăvara lui 1822, de la București și Iași au fost trimise delegații pentru a cere Înaltei Poarți domni pământeni. Din aceste delegații au făcut parte printre alții: Ioniță Sandu Sturdza, un coborâtor al lui Vlad Țepeș, Grigorie Dimitrie Ghica, nepot de frate al decapitatului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei și vornicul Iordache Râșcanu, viitor membru in divanul domnesc al Moldovei. Această acțiune a adus în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pământean în persoana lui Ioniță Sandu Sturdza și în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica. Deși înfrântă prin intervenția armatelor otomane, Revoluția din 1821 a reușit să determine sfârșitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pământene, lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului de autonomie a celor două Țări Române. Totodată, revoluția a consolidat ceea ce Nicolae Bălcescu va denumi mai târziu ca fiind „Partida Națională”.

· 1856: În locul domnilor celor două Principate romane (Barbu Ştirbei şi Grigore Alexandru Ghica), cărora li se terminase perioada de şapte ani de domnie hotărâtă prin Convenţia de la Balta-Liman (1849), sunt numiţi caimacami (locţiitori domneşti): in Ţara Românească – Grigore Alexandru Ghica, fostul domnitor al Principatului, iar în Moldova (din 11/23 iulie) – boierul Toderiţă Balş, turcofil, conservator şi separatist. Sprijinit de Viena şi Istanbul, Balş reintroduce cenzura (desfiinţată în mai 1856), interzice presa unionistă şi persecută pe membrii partidei naţionale. I-a succedat în urma decesului (17/19 februarie 1857), ultraconservatorul antiunionist Nicolae Conachi – Vogoride.

· 1868 (17/29 iulie): Apare Legea privind organizarea armatei, care cuprindea armata permanentă (cu rezerva ei), corpurile de dorobanţi şi grăniceri, miliţiile, garda orăşenească şi gloatele; toţi locuitorii ţării, români sau străini fără cetăţenie, de la 20 la 50 de ani, erau datori să facă armata. Legii ii vor fi aduse modificări în 1872, printr-o nouă Lege.

· 1868: Capitala Japoniei este transferata din Kioto la Edo. Orasul capata numele Tokyo, ce in traducere inseamna «capitala de est».

· 1902: Willis Haviland Carrier, tanăr absolvent al Universitatii Cornell, a pus in functiune o maşinărie care răcea, filtra şi usca aerul, in birourile unei imprimerii din New York.

· 1914 (17/30): Reprezentanţii Antantei fac cunoscut Guvernului României acordul ţărilor lor privind unirea Transilvaniei cu Regatul României, în schimbul participării României la război împotriva Puterilor Centrale

· 1917 - Familia regală a Marii Britanii adoptă numele de Windsor

· 1918: Din ordinul dat de Partidul Bolșevic, țarul Nicolae al II-lea și famila sa au fost asasinați la casa Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia.

· 1921:LEGE pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea (din vechiul regat)

· 1927 – Nicolas Frantz câștigă Turul Franței la ciclism, urmat de Maurice de Waele și Julien Vervaeke

· 1930 – Iugoslavia învinge cu 4-0 Bolivia, în al doilea meci din grupa a II-a a Campionatului Mondial din Uruguay

· 1930 – Al Singer câștigă titlul mondial de box la categoria mijlocie, după ce îl face knock-out pe Sammy Mandell, după numai un minut. Singer a stabilit astfel recordul pentru cel mai rapid KO din respectiva divizie într-o luptă organizată la New York

· 1931: Legea privind autonomia universitară în România. Legea prevedea și transformarea "Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică" în "Academia de Muzică și Artă Dramatică".

· 1936: Războiul Civil Spaniol. Rebelii naționaliști sub conducerea generalului Franco, se revoltă împotriva guvernului republican de stânga al Spaniei, sprijinit de URSS, declanșând Războiul Civil Spaniol. Războiul Civil Spaniol, care a durat de la 17 iulie 1936 până la 1 aprilie 1939, a fost un conflict în care forțele franchiste sau naționaliste, conduse de generalul Francisco Franco au învins forțele Republicane sau Legaliste – cuprinzând liberali anticlericali, socialiști, comuniști, anarhiști și autonomiști – ale celei de a doua Republici Spaniole. Republicanii au obținut sprijinul Uniunii Sovietice și al Mexicului, iar naționaliștii au fost susținuți de Italia fascistă, Germania nazistă și de Portugalia vecină. Războiul a crescut tensiunile din perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial și a fost văzut ca o confruntare indirectă între Uniunea Sovietică comunistă și axa fascistă germano-italiană. S-a recurs la tancuri și la bombardamente ale orașelor, cum avea să se întâmple și în cazul conflagrației mondiale ulterioare. Mass-media au atras un nivel de atenție fără precedent asupra conflictului, mari scriitori precum Ernest Hemingway și George Orwell scriind despre acesta. Războiul a rămas în istorie pentru pasiunile și conflictele politice pe care le-a angajat, dar și atrocitățile comise de ambele tabere. Ambele părți au masacrat numeroși civili pentru convingerile lor politice, și, după terminarea războiului, republicanii au continuat să fie persecutați de naționaliștii învingători.

· 1937 – Ripensia Timișoara este învinsă cu 4-1 în turul al doilea al Mitropa Cup de către Ferencvaros Budapesta. În aceeași zi, și în aceeași competiție, Rapid București învinge cu 2-1 pe Genoa, dar scorul este insuficient pentru calificare, din moment ce în tur, italienii au învins cu 3-0

· 1945 - A avut loc Conferinţa de la Potsdam: Şefii de stat şi de guvern ai SUA, Marii Britanii şi URSS s-au întâlnit pentru a reglementa situaţia postbelică în Europa. Conferința de la Potsdam a avut loc după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial la Cecilienhof, în Potsdam, Germania (lângă Berlin), până pe 2 august 1945. Au participat reprezentanții Uniunii Sovietice, Angliei și Statelor Unite ale Americii, cele mai mari și mai puternice forțe ale Aliaților care au învins Puterile Axei în al Doilea Război Mondial. Delegațiile au fost conduse de șefii guvernelor celor trei națiuni învingătoare – Secretarul General al CC al PCUS, Iosif Vissarionovici Stalin, Primul-ministru englez, Clement Attlee și, respectiv, Președintele american, Harry S. Truman. Stalin, Churchill și Truman— și Clement Attlee, care l-a înlocuit pe Churchill după ce partidul Laburist a învins Partidul Conservator în alegerile generale din 1945—s-au adunat să decidă cum să administreze Germania Nazistă înfrântă, care semnase capitularea necondiționată cu nouă săptămâni mai devreme, la 8 mai. Pe agenda de lucru a conferinței s-au aflat și problemele ordinii internaționale postbelice, problemele tratatelor de pace și aprecierea efectelor războiului.

· 1947 - Parlamentul hotărăşte ridicarea imunităţii parlamentare unui număr de 6 deputaţi ai PNŢ: Iuliu Maniu, Aurel Leucutia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazar si Gr. Niculescu-Buzesti, care sunt arestaţi, fiind acuzaţi de o încercare de răsturnarea regimului

· 1948: Apare Decretul-lege prin care Guvernul român instalat de comunişti, denunţă Concordatul cu Vaticanul, odată cu începerea represiunilor împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică. Concordatul cu Sfântul Scaun, semnat la 10 mai 1927, reglementa reorganizarea cultului catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7 iulie 1929).

· 1948 (17-18 iulie): Autorităţile comuniste din România operează arestări masive în rândurile celor care activaseră în Poliţie şi Siguranţă.

· 1948: Este promulgata Constituţia Coreei de Sud.

· 1950: Au fost arestați cetățenii americani Julius și Ethel Rosenberg, acuzați de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York

· 1954 – Marele Premiu de formula 1 al Marii Britanii este câștigat de Jose Gonzales, urmat în clasament de Mike Hawthorn și Onofre Manzon

· 1955: A fost inaugurat la Anaheim in California, parcul de distracţii – “Disneyland”, înființat și administrat de Walt Disney, în prezenţa a peste 30000 de vizitatori veniţi de pretutindeni. Ceremonia a fost transmisă în direct de televiziune. (sudul orașului Los Angeles, SUA)

· 1960 – Gastone Nencini câștigă Turul Franței la ciclism, urmat pe podium de Graziano Battistini și Jan Adriaensen

· 1966 – Steaua București câștigă cu 4-0 în fața echipei UTA, și câștigă Cupa României

· 1969: Legația României în Israel a fost ridicată la rangul de ambasadă

· 1971–Jackie Stewart se impune în Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, urmat de Ronnie Peterson și Emerson Fittipaldi

· 1973: Regele Afganistanului Mohammed Zahir Shah este detronat de către vărul său Mohammed Daoud Khan , în timp ce se afla în Italia pentru o interventie chirurgicala.

· 1974 – Bob Foster este trimis la podea în runda a 13-a a meciului cu Jorge Ahumada, însă meciul este declarat remiză și Foster iși păstrează titlul mondial la categoria semi-grea. Avea să fie ultimul meci de box pentru Foster

· 1975: Proiectul test Apollo–Soyuz: Are loc andocarea navelor spațiale Apollo american și Soyuz sovietic marcând prima astfel de legătură între nave spațiale aparținând celor două națiuni.

· 1976: La Montreal (Canada) a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. (17 iulie - 1 august). Nadia Elena Comăneci (n. 12 noiembrie 1961, Onești, județul Bacău) este o gimnastă română, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

· 1976: Timorul de Est este anexat, şi devine a 27-a provincie a Indoneziei.

· 1979: Generalul Anastasio Somoza Debayle, presedintele Nicaraguei, demisionează şi fuge in S.U.A., la Miami in Florida.

· 1980: Au fost inaugurate lucrările de construcție a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. Centrala Nucleară de la Cernavodă este unica din România. În prezent (2011) funcționează unitățile I și II, ce produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al țării. Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități. Unitatea I a fost terminată în 1996, are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh. Unitatea II a fost pornită pe 6 mai 2007 , conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametri normali din luna septembrie 2007

· 1981: Regina Elisabeta a II-a deschide Podul Humber, unul din cele mai lungi poduri suspendate din lume. Podul Humber, este situat lângă localitățle New Holland și Kingston upon Hull, Marea Britanie și este construit peste estuarul Humber. Inaugurat la 17 iulie 1981, el are o deschidere de 1.410 m, iar lungimea totală atinge 2.220 m. Înălțimea față de nivelul apei este de 30 m, iar cei doi piloni au câte 155,5 m înălțime.

· 1985: 17 state au fondat, la Paris, "Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene" - EUREKA - (European Research Co-ordination Agency).

· 1994 – se joacă finala Campionatului Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii. Brazilia și Italia încheie la egalitate, 0-0 după 120 de minute de joc. La penalty-uri, pentru brazilieni au înscris Dunga, Branco și Romario, și a ratat Marcio Santos. Pentru italieni au înscris Albertini și Evani și au ratat Baresi Massaro și Baggio

· 1995: Prima Reuniune în formula "16+1" a NATO, cu participarea țărilor membre ale Alianței și a Rusiei. A fost semnat acordul interimar de parteneriat și cooperare economică între Uniunea Europeană și Rusia. (Bruxelles).

· 1995: România a semnat, la Paris, Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare (adoptată la 5 noiembrie 1992).

· 1996 - Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite ale Americii a aprobat o lege ce prevedea acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate pe bază permanentă pentru România

· 1997: Parlamentul unicameral al Ucrainei – Rada Supremă – a ratificat Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina.

· 1998: O conferinţă diplomatică adoptă Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale , care prevedea instituirea unui tribunal internaţional permanent de urmărire penală a persoanelor fizice vinovate de genocid , crime împotriva umanităţii, crime de război, precum şi pentru crima de agresiune.

· 1998: Rămăşiţele ţarului Rusiei Nicolae al II-lea şi cele ale familiei sale sunt înhumate.

· 2003 – Jeff Lacy în învinge pe Richard Grant și odată cu aceasta câștigă titlul vacanta NABA la super mijlocie, dar și titlurile USBA și WBC Continental, la aceeași categorie

· 2005 – se joacă două dintre sferturile de finală ale Gold Cup: Mexic 1-2 Columbia și Africa de Sud 1-1 Panama. În cele din urmă Panama se califică, după ce învinge cu 5-3 la penalty-uri

· 2011 – pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț se joacă Supercupa României la fotbal. Oțelul Galați este echipa câștigătoare, după 1-0 în fața formației Steaua București, cu golul lui Buș

· 2011 – România învinge cu 56-13 naționala Tunisiei în preliminariile Cupei Mondiale de rugby

· 2011 – naționala de volei masculin a României pierde cu 3-2 meciul cu Turcia din Liga Europeană și încheie pe locul 4 competiția

· 2013 – se joacă a doua serie de meciuri în grupa A a Campionatului European de fotbal feminin din Suedia: Italia 2-1 Danemarca și Finlanda 0-5 Suedia

· 2014: Un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines se prăbușește în Ucraina, la 50 km de granița cu Rusia. Au murit 298 de oameni, dintre care 283 erau pasageri și 15 făceau parte din echipajul avionului.

· 2015: 17 iulie va fi o zi importantă din mai multe motive. Unul dintre ele constă în tragerea la sorți pentru Cupa României și Liga Națională de baschet masculin – ediția 2015/16.

Nașteri

· 1698: Pierre Louis Maupertuis, matematician francez (d. 1759). Pierre-Louis Moreau de Maupertuis (n. 17 iulie 1698 – d. 27 iulie 1759) a fost un matematician, filozof și intelectual francez. A fost director al Academiei Franceze de Științe și primul director al Academiei de Științe din Berlin la propunerea lui Frederic cel Mare. A efectuat o expediție în Laponia pentru a determina forma exeactă a Pământului și i se atribuie formularea principiului minimei acțiuni, o versiune a acestuia fiind denumită ulterior principiul lui Maupertuis. De asemenea, a studiat și istoria naturală, în special aspectele legate de ereditate și lupta pentru existență.

· 1714: S-a nascut Alexander Gottlieb Baumgarten, filozof german (d. 1762). Alexander Gottlieb Baumgarten (17 iulie 1714 – 27 mai 1762) a fost un filosof german al secolului al XVIII-lea. S-a născut la Berlin în familia unui pastor și ambii lui părinți au murit când el era mic. A fost interesat de limba idiș și de poezia latină. Este cunoscut în special pentru faptul că a introdus termenul de estetică și s-a ocupat cu studiul ei.
* 1744: Elbridge Gerry (n. 17 iulie 1744 - d. 23 noiembrie 1814) a fost un politician american, unul din Fondatorii Statelor Unite, semnatar al Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii, membru al Convenvenției Constituționale, guvernator al statului

Massachusettsși al cincilea vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, între 1813 și 1814.

Considerat a fi fost unul din The Founding Fathers al Statelor Unite, Elbridge Gerry este notabil prin faptul că a fost unul din cei 56 de semnatari ai Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii, a semnat Articolele Confederației, dar unul din cei 16 delegați (din totalul de 55) care nu au semnat Constituția Statelor Unite ale Americii. În cazul său, refuzul a fost legat de neacceptarea în textul originar a pasajelor dedicate libertăților individuale, care ulterior, în 1791, au fost încorporate în Bill of Rights.

Elbridge Gerry

· 1797: Hippolyte Delaroche, pictor francez (d. 1856)

· 1803: S-a nascut Iosif Romanov, librar, editor, tipograf din București. Iosif Romanov ortografiat și Romano (n. 17 iulie 1803, Bendorf, în Scaunul Nocrich, Transilvania, azi Benești, județul Sibiu) a fost un tipograf, librar și editor român din București din prima jumătate a secolului XIX. În anul 1827, este menționat pentru prima dată numele lui Iosif Romanov pe o carte, care-l recomanda ca librar în București. Cartea se intitula Începutul obiceiului de a se întrebuința în zilele Sfintelor Paști ouă roșii și fusese scrisă de Constantin, preotul Patriarhiei Țarigradului. Tradusă din limba greacă în românește de Alexandru Geanoglu Lesviodax, ea văzuse lumina tiparului în tipografia Mitropoliei.

· 1810: S-a nascut August Treboniu Laurian, om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, istoric şi om politic, participant la revolutia de la 1848; (d. 25.02.1881). August Treboniu Laurian, pe numele real Augustin Trifan, (n. 17 iulie 1810, Fofeldea, scaunul Nocrich, lângă Sibiu – d. 25 februarie 1881, București) a fost un filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române (2 iunie 1867), secretar general și președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii Literare (1867-1876). A intemeiat impreuna cu Balcescu revista “Magazin istoric pentru Dacia”

· 1815: S-a născut in localitatea Brody, Galiţia, medicul Iuliu Barasch (Baraş), întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti ; (m. 31 martie 1863, Bucuresti). A fost un medic, filozof, pedagog şi animator al culturii şi ştiinţei român, evreu maskil, fondatorul iluminismului evreiesc în România. Dupa ce s-a stabilit in Romania, a fost medic al carantinei de la Călăraşi, între anii 1843-1847, iar mai apoi al judeţului Dolj, între anii 1847-1851. Între 1851-1858 a fost medic în Bucureşti şi profesor de istorie naturală la Colegiul Sf. Sava, la Şcoala de Agricultură şi la Şcoala militară. Între anii 1856-1863 a fost medic la Şcoala naţională de medicină şi farmacie din Bucureşti. În 1856 a fondat şi a fost redactor al revistei Isis (din 1862 Natura), tipărită în primul an al apariţiei sale la Tipografia Naţională a lui Iosif Romanov. A înfiinţat mai întâi un dispensar, iar mai apoi un spital pentru copii, după modelul instituţiilor europene, în acest fel punând bazele asistenţei pediatrice din România. A deschis la 10 octombrie 1858 in Bucuresti, o secţie de tratament medical cu 40 de paturi, într-o clădire din cartierul Dudeşti care-i aparţinea , unde, pentru prima dată, îngrijirea copiilor bolnavi se făcea separat de cea a adulţilor. S-a remarcat ca unul dintre cei mai activi popularizatori ai ştiinţei din România acelor vremuri, susţinand numeroase lecţii publice şi editand mai multe manuale.

· 1823: S-a nascut Gheorghe Tautu, poet roman.

* 1827: Frederick Augustus Abel (n. 17 iulie 1827,^[4] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[4] – d. 6 septembrie 1902,^[5]^[6] Londra, Regatul Unit) a fost un chimist britanic. De-a lungul vieții a primit următoarele onoruri: Membru al Societății Regale[*]^[2], Royal Medal^[3], Albert Medal[*]^[1], Knight Bachelor[*]^[1], titlu de baronet[*]^[1], Telford Medal[*]^[1], Bessemer Gold Medal[*]^[1], Companion of the Order of the Bath[*]^[1], Ordinul Victorian Regal în grad de Mare Cruce[*]^[1], honoris causa[*]^[1], honoris causa[*]^[1], Bakerian Lecture[*].

Frederick Augustus Abel

· 1831: Împăratul erei Xianfeng (Wade-Giles: Hsien-feng împăratul, chineză: 咸丰帝, pinyin: Xiánfēngdì; 17 iulie 1831- 22 august 1861), născut Aisin-Gioro I Ju, a fost al nouălea împărat al dinastiei Qing, și al șaptelea împărat Qing ce a domnit peste China propriu-zisă între 1850-1861.

Xianfeng
Împărat Qing

· 1840: S-a nascut Franz Hübner, misionar german (d. 1877). Franz Hübner (n. 18 noiembrie 1846 Drossen, lângă Frankfurt an der Oder – d. 31 decembrie 1877) a fost un entomolog german. Între anii 1875 și 1877, el a colecționat insecte pentru Muzeul Godeffroy în Samoa, Tonga și Insula Noua Britanie.
* 1850: Georges-Frédéric Bataille (n. 17 iulie 1850, Mandeure, Departametul Doubs – d. 29 aprilie 1946, Besançon) a fost un profesor, literat (poet, fabulist, gramatician) și micolog francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bataille.

Bataille a fost fiul unei familii de țărani protestanți. Instruit ca profesor la École modèle de Montbéliard, a deținut după absolvire mai multe funcții ca profesor în regiune între 1870 și 1884. În ciuda calităților sale pedagogice, nu i-au plăcut atitudinile monarhiste și conservatoare ale părințiilor elevilor săi, pentru că a fost un gânditor liber și republican. A devenit membru al Société des gens de lettres în 1881, dar nu s-a angajat în cercurile literare ale capitalei, pe care le-a găsit superficiale. În 1884, a fost numit profesor la Lycée Michelet din Vanves apoi la Lycée Michelet din Paris, până ce s-a retras la Besançon în 1905. Din 1885 devenise funcționar al Academiei Franceze, iar în 1895 oficial pentru instruire publică. În această perioadă a scris de exemplu Grammaire pratique de la langue française - Cours élémentaire, o gramatică franceză în 2 volume (1887), Manuel méthodique pour l’enseignement du français (1889) și Leçons pratiques de Lecture, de Récitation, de Rédaction et de Morale (2 volume, 1892-1896).^[1]

În tot timpul carierei sale ca profesor (dar și după acea) a fost un poet recunoscut, publicând cărți de poezie și fabule cu titluri ca de exemplu: Délassements (1873), Le Pinson de la mansarde (1875), Le clavier d'or (1884), La veille du péché (1886), Poèmes du soir (1889), Choix de poésies (1892) sau Les Fables d’École et de la Jeunesse (1893 [1]). Poeziile sale au fost dotate de două ori cu premiul Alfred de Musset precum cu Premiul Chauchard” al Société des gens de lettres, iar fabulele lui au fost valorificate de către Academia Franceză precum de Société d’encouragement ca foarte frumoase. Bataille cooperat de asemenea cu multe magazine precum jurnale literare, printre altele Tribune littéraire, Revue de la Poésie, La Jeune France, Revue internationale, Magasin Pittoresque sau Revue française de Londres publicând acolo zelos

În același timp a început să se intereseze pentru micologie, devenind discipol al faimosuluiui Lucien Quélet care a influențat ulterior publicațiile sale micologice și care i-a devenit ulterior prieten ca și renumitul Narcisse Théophile Patouillard.

După retragerea la Besançon a dezvoltat o activitate substanțială în domeniul micologiei și a scris mai multe cărți, însemnătoare până în prezent. Ș-ia făcut un nume prin publicarea mai multor monografii despre 2 familii de bureți, anume Hymenogastraceae (cu, printre altele, genurile Galerina, Hebeloma, Hymenogaster) și Tuberaceae (incluzând de exemplu genurile trufelor), precum de 11 genuri fungide (Amanita, Boletus, Cortinarius, Helvella, Hygrophorus, Inocybe, Lactarius, Lepiota, Marasmius, Morchella, Russula). Cea mai prestigioasă dintre aceste lucrări a fost Les réactions macrochimiques chez les champignons, suivies d'indications sur la morphologie des spores („Reacții macrochimice în ciuperci, urmate de indicii de morfologie a sporilor”), publicată post mortem în 1948, în care a arătat că reacțiile chimice ale corpului fructifer unui burete pot fi un indicator excelent pentru identificarea ciupercilor și, prin urmare, posibilitatea de a determina taxoni noi. A scris de asemenea pentru Societatea Lineană (1924 și 1936).^[4]^[1]

Renumitul literat și micolog a murit la vârsta avansată de aproape 96 de ani în Besançon. Mai multe străzi poartă numele său, anume la: Besançon^[5] Grand-Charmont,^[6] Lyon^[7] Montbéliard,^[8] Nommay,^[9] și Valentigney. Dar și multe școli sunt denumite în memoria lui.^[10] La Mandeure mai există casa părinților în Piața Frédéric Bataille.

Frédéric Bataille
Georges-Frédéric Bataille

Frédéric Bataille înainte de 1893

· 1862: S-a nascut Oscar Levertin, scriitor suedez (d. 1906)

· 1867: S-a născut la Craiova, dr. Dimitrie Gerota, celebru chirurg, membru corespondent al Academiei Române; (m. 3 martie 1939). Avea 19 ani când a fost admis la Facultatea de Medicină din București. După șase ani de studii, adică în 1892, obține licența în medicină și pleacă la Paris pentru continuarea studiilor. Rămâne patru ani la Paris, dar, ca toți tinerii români din acea perioadă, se întoarce în țară pentru a practica profesia pentru care s-a pregătit, medicina. A avut importante contribuţii în studiul anatomiei şi fiziologiei vaselor limfatice („tehnica Gerota” de evidenţiere a acestora). De asemenea a descris pentru prima data fascia perirenala, care ii poarta astazi numele . În orice tratat de urologie contemporan fascia este denumita fascia Gerota . In 1908 a creat un Institut de Chirurgie, inaugurat în 1909, care i-a purtat numele. În noiembrie 1935 l-a criticat, într-un articol, pe Regele Carol al II-lea, motiv pentru care a fost arestat și închis la Jilava cateva zile. A murit în 3 martie 1939. Dr. Gerota a realizat primele radiografii în România, fiind considerat primul radiolog român. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1916 (m. 1939)

· 1867: Ludovic Mrazek, geolog român de etnie cehă, membru al Academiei Române (d. 1944). Ludovic Mrazek (n. 17 iulie 1867, Craiova; d. 9 iunie 1944, București) a fost un om de știință român, specialist în geologie și în exploatarea petrolului, membru al Academiei Române. Academicianul Ludovic Mrazek este personalitatea care și-a pus amprenta asupra dezvoltării extraordinare înregistrate de geologia românească la începutul sec. al XX-lea. El este primul specialist român care a susținut originea organică a petrolului. De numele său este legată și înființarea „Institutului Geologic al României„. Ludovic Mrazek, un pionier în geologia românească.

* 1875: Pantelimon V. Sinadino (n. 17 iulie 1875, Chișinău;- d. după 1940, GULAG) a fost medic, scriitor și om politic. Primar al Chișinăului în 1903-1904, 1905-1907 și 1909-1910.

Pantelimon V. Sinadino
Pantelimon V. Sinadino în perioada interbelică

· 1883 - S-a născut actorul, scenaristul si regizorul suedez Mauritz Stiller. A ramas în istoria cinematografului prin ecranizarile dupa Selma Lagerlöf si ca descoperitor al actritei Greta Garbo (“Comoara lui Arne”, “Zarul ursitei”, “Mama si fiica, “Hotel imperial”) (m.08.11.1928).

· 1888: Șemuel Iosef Agnon, scriitor israelian, laureat al Premiului Nobel (d. 1970). Samuel Joseph Agnon (cunoscut sub numele prescurtat Shay Agnon) (născut Czaczkes, 17 iulie 1888 – d. 17 februarie 1970) a fost un scriitor israelian de limba ebraică, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1966. Agnon s-a născut în Buczacz, Galiția, în perioda stăpânirii austro-ungare, (azi localitate în Ucraina), și a murit la Rehovot, Israel. La vârsta de 15 ani a compus primul lui poem în limba idiș. Un an mai târziu a scris prima lui poezie în limba ebraică. În anii 1906-1907 a fost ajutor de redactor la săptămânalul în idiș, „Der Judische Wecker„. În anul 1907 a emigrat în Palestina. Aici s-a îndepărtat de religie, dar dupa o anumită perioadă și-a reconsiderat această alegere și a redevenit credincios, rămânând astfel până la sfârșitul vieții.

· 1894: Georges Henri Lemaître (n. 17 iulie 1894, Charleroi, Belgia^[6] – d. 20 iunie 1966, Louvain, Belgia) a fost un preotși fizician belgian, întemeietor al teoriei Big Bang. El a fost creatorul teoriei expansiunii universului, atribuită greșit lui Edwin Hubble Lemaître a fost primul care a obținut ceea ce se numește acum legea lui Hubble și a făcut prima estimare a ceea ce se numește acum constanta Hubble, lucruri pe care le-a publicat în 1927, cu doi ani înainte de articolul lui Hubble.

Lemaître a propus primul ceea ce cunoaștem drept teoria Big Bang asupra originii Universului, pe care el a denumit-o „ipoteza atomului inițial” sau „Oul Cosmic”

Georges Lemaître

· 1899: S-a nascut James Cagney, actor american (d. 1986). James Francis Cagney, Jr. (n. 17 iulie 1899 – d. 30 martie 1986) a fost un actor de film american. Deși a fost apreciat pentru gama sa largă de roluri, Cagney rămâne cel mai cunoscut pentru rolurile sale de „dur”. În 1999, Institutul American de Film l-a clasat pe locul 8 în topul celor mai mari staruri ale tuturor timpurilor.

James Cagney

* 1902: Belle Goldschlager Baranceanu, numele corect cu diacritice ar fi Belle Bărănceanu (n. 17 iulie 1902 – d. 17 ianuarie 1988) a fost o artistă plastică americană de origine română.

S-a născut ca Belle Goldschlager în Chicago, statul Illinois. mai târziu, ca artist plastic, a folosit ca nume de artist numele de familie al mamei sale, Bărănceanu.^[3] Părinții săi (ambii de origine română) s-au despărțit în timpul copilăriei sale timpurii și Belle a crescut la ferma bunicilor săi din statul North Dakota.^[4]

A studiat la Minneapolis School of Fine Arts cu artistul plastic Anthony Angarola, care i-a fost partener de viață până la decesul acestuia în 1929. Fiind activă ca artist plastic în Chicago, statul Illinois, în anii timpurii 1920, ca profesor și artist plastic cu opere expuse în expoziții, artista s-a mutat în Los Angeles, statul California în anii 1927 – 1928.^[5] Ulterior, s-a mutat la San Diego în 1933.

În timpul epocii cunoscute ca Marea Depresiune Economică, Belle a executat picturi murale, pictând oficiul poștal al localității La Jolla, respectiv Liceul Roosevelt, din aceeași localitate, ca parte a programului federal de re-lansare economică Public Works of Art Project.^[6]

Opera sa artistică a fost expusă la diferite instituții artistice, așa cum sunt Art Institute of Chicago, Carnegie Institute din Pittsburgh, statul Pennsylvania, la Los Angeles County Museum of Art, la Denver Art Museum și alte locuri. Ca profesor de arte, Belle Bărănceanu a predat la La Jolla School of Arts & Crafts și la Frances Parker School.

Artista a decedat în La Jolla, unde locuise în ultima jumătate de secol, la data de 17 ianuarie 1988.

* 1902: Berta Iakovlevna Brainina (în rusă Берта Яковлевна Брайнина) (n. 4/17 iulie 1902, Iaroslavl, Imperiul Rus – d. 4 martie 1984) a fost o scriitoare și critic literar din URSS, distinsă cu Premiul Stalin clasa a III-a (1952).

Berta Brainina s-a născut la 17/30 iulie 1902 în orașul Iaroslavl, în familia unui medic. După absolvirea studiilor medii a lucrat în perioada 1918-1920 la Departamentul de activități extrașcolare din cadrul Comisariatului Poporului pentru Educație.^[1] În 1922 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat Moscova II. În anii 1920-1934 a predat literatura la mai multe școli din Moscova, printre care Școala de ucenici și Facultatea Muncitorească.

Începuturile activității literare a Bertei Brainina datează din 1926. Ea a publicat cărțile A. N. Tolstoi, Educarea în spiritul adevărului (1956), Fiodor Gladkov. Viața și opera (1957), Stefan Zorian (1960; împreună cu S.M. Hitarovoi), Valentin Kataev. Opera (1960), Autobiografia unui secol (1961), La Stara Planina (1973)^[2] etc., precum și un număr mare de articole și recenzii în presa vremii. Monografia Konstantin Fedin (1951) a fost tradusă în limbile română și germană. Critica literară a Bertei Brainina a urmărit modul de reflectare a muncii și luptei eroice a poporului sovietic în literatura realist-socialistă din URSS.

Monografia sa dedicată scriitorului Konstantin Fedin analizează evoluția literară a scriitorului, contribuind la crearea imaginii unui scriitor reprezentativ al literaturii realist-socialiste ruse

Berta Brainina a fost căsătorită de două ori: mai întâi cu Iuri A. Braude și apoi cu profesorul și istoricul literar Dmitri Dmitrievici Blagoi (1893-1984), membru corespondent al Academiei de Științe a Rusiei. Nepotul său a fost chimistul Viktor Aleksandrovici Kabanov (1934-2006), membru al Academiei de Științe a Rusiei.

* 1912: Michael Francis Gilbert sau Michael Gilbert (n. 17 iulie 1912,Lincolnshire, Regatul Unit – d. 8 februarie 2006, Kent, Regatul Unit) a fost un scriitor de thriller din Regatul Unit.

* 1912: Pál Ádám Kovács (n. 17 iulie 1912, Debrețin – d. 8 iulie 1995, Budapesta) a fost un sportiv maghiar care a practicat mai întâi alergarea de garduri, apoi scrima.

· 1920: S-a născut chimistul Cristofor Simionescu, autorul unor valoroase contribuţii în domeniul chimiei produşilor macromoleculari şi în domeniul tehnologiei chimice a celulozei, hârtiei şi fibrelor artificiale; membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 2007).

· 1920: S-a nascut Juan Antonio Samaranch, preşedinte al Comitetului Olimpic Internaţional, între 1980-2000; (d.21.04.2010).

· 1920 - În această zi în Härnösand s-a născut inginerul şi inventatorul suedez Nils Bohlin, omul care a contribuit la îmbunătăţirea siguranţei la volan prin inventarea centurii de siguranţă în trei puncte în 1959. Înainte de acel an, centurile de siguranţă aveau o structură în doar două puncte şi erau folosite numai de piloţi, dar fiindcă se prindeau peste abdomen, în cazul accidentelor la viteze mari, produceau leziuni interne foarte mari, nefiind o soluţie foarte bună. În 1958 Bohlin, fost inginer la Saab, divizia militară, acolo unde a inventat scaunele ejectabile, a fost angajat la Volvo pentru a îmbunătăţi măsurile de protecţie. Măsura a fost motivată de moartea unei rude a CEO-ului Volvo, Gunnar Engelau, conducerea companiei propunându-şi să reducă riscul accidentelor cu orice preţ. Preţul nu a fost însă foarte mare, centura de siguranţă a fost o măsură ieftină eficientă şi uşor de folosit. Soluţia tehnică propusă de Bohlin, cu două benzi care se împreunează în dreptul şoldului drept (sau stâng pentru pasageri din dreapta) a rămas în mare parte la fel până astăzi. Prima maşină de serie pe care s-a introdus această soluţie a fost Volvo PV544, urmând ca apoi să devină standardul în industrie şi să fie adoptată de toţi constructorii fără excepţie. Volvo apreciază că până în 2002, anul în care a murit Nils Bohlin, centura de siguranţă a salvat peste 1 milion de vieţi din accidente foarte grave.
* 1920: Rudolf Kárpáti (n. 17 iulie 1920, Budapesta – d. 1 februarie 1999, în același oraș) a fost un scrimer ungur. Alături de Aladár Gerevich și Pál Kovács, a fost membru al echipei care a dominat sabia timp de 30 de ani. A fost laureat cu șase medalii de aur la Jocurile Olimpice, inclusiv două la individual, și cu șapte medalii de aur la Campionatul Mondial, inclusiv două la individual.

· 1923: Traian Ionescu (n. 17 iulie 1923, comuna Văleni, județul Argeș; d. 4 octombrie 2006, București) a fost un important fobalist și antrenor de fotbal român.
* 1925: Emil Chifu (n. 17 iulie 1925, Herța, județul Dorohoi – 1 aprilie 1997, Cluj) a fost un chimist român cu contribuții în domeniul coloizilor și fenomenelor de superficiale

· 1927: Sorin Comoroșan, biochimist și fizician român, membru de onoare al Academiei Române

· 1928: S-a nascut Ion Alexandrescu, poreclit „Sfinxul”, fost fotbalist roman, care a jucat la C C A Bucuresti si in Echipa nationala de fotbal a Romaniei pe post de atacant central Ion Alexandrescu

* 1929: Márton Balázs (n. 17 iulie 1929, Lueta, pe atunci în județul Odorhei, d. 13 aprilie 2016, Cluj-Napoca) a fost un matematician maghiar din Transilvania, profesor universitar, tatăl matematicianului și informaticianului Márton Ernő Balázs.

A urmat învățământul liceal la Odorheiu Secuiesc. După bacalaureat s-a înscris la Universitatea Bolyai din Cluj, unde a urmat specialitatea matematică-fizică. După absolvire și-a început cariera profesională la catedra de fizică din cadrul Universității Bolyai, devenită ulterior Universitatea Babeș-Bolyai. Cu începere din 1972 a devenit conferențiar universitar, mai apoi profesor. Între 1990-1992 a deținut funcția de prodecan. S-a retras din activitate în 1994.

Lucrările sale științifice se încadrează în domeniul analiză și analiză numerică (rezolvarea ecuațiilor în spații abstracte). A publicat lucrări științifice în reviste interne și internaționale în mai multe limbi: română, engleză, franceză. Este autorul mai multor cursuri universitare, cărți și manuale.

Márton Balázs

* 1932: Gheorghe Buzoianu (n. 17 iulie 1932, Sinaia - d.1999) a fost un scriitorromân. S-a făcut cunoscut publicului ca un scriitor de romane polițiste.

Romane:

O seară pentru mai târziu, Editura Pentru Literatură, 1966
Pensiunea Camelia, Editura Albatros, 1970
Agenda cenușie, Editura Eminescu, 1971
Lângă colina albastră, Editura Cartea Românească, 1981
Cadouri pentru o mătușă, Editura Militară, 1983
Capcana, Editura Militară, 1984
Prin labirint, Editura Militară, 1986
Operațiunea „Ghințurești”, Editura Militară, 1990
Agenția Academus, Editura Vremea, 2002

* 1935: Donald Sutherland (n. 17 iulie 1935Saint John[*], Canada) este un actor canadian.
Cariera lui a început în anii '50, atunci când a cunoscut un succes răsunător. Cele mai multe roluri notabile au fost cele din filme de acțiune, de război, precum The Dirty Dozen, în 1967, MASH, Kelly's Heroes în 1970, Invasion of the Body Snatchers sau Ordinary People. A jucat în 1971rolul principal masculin în Klute, alături de Jane Fonda^[6], care a făcut aici unul din rolurile care i-au adus consacrarea, cucerind un Oscar și Globul de Aur. A jucat recent și în seria de televiziune Dirty Sexy Money. Este tatăl actorului Kiefer Sutherland. S-a născut în New Brunswick, fiul lui Dorothy Isobel și Frederick McLea Sutherland, care au lucrat amândoi în vânzări și au condus stațiile locale de electricitate, gaze și transport. Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Hampton, lângă râul Kennebecasis. Prima sa slujbă a avut-o la vârsta de 14 ani, fiind corespondent local al radioului local CKBW din Bridgewater. Și-a făcut pregătirea profesională la Victoria College, după care la Universitatea din Toronto, unde a absolvit atât ingineria cât și actoria. Aici și-a cunoscut prima soție, Lois Hardwick. A făcut parte dintr-o trupă de comedianți, iar în acest moment a renunțat definitiv la inginerie și și-a continuat studiile de actorie la Universitatea de Artă Teatrală din Londra. La jumătatea anilor '60 a reușit să obțină primele sale roluri în filme de televiziune. A apărut de două ori în pelicula Sfântul, prima oară în 1965, în episodul "The Happy Suicide" și a doua oară în "Escape Route", la sfârșitul anilor 1966, regizat chiar de starul protagonist, Roger Moore. Marele actor și-a amintiti mai târziu un episod care a avut loc între el și Sutherland, în care acesta din urmă i-a cerut permisiunea ca acest episod să facă parte din portofoliul său. Astfel a venit primul succes, lungmetrajul The Dirty Dozen din anul 1967.

Donald Sutherland
Sutherland în 2005

* 1940: Faisal Abdel Qader Al-Husseini (în arabă فيصل عبدالقادر الحسيني, translit.Fayṣal ibn ʿAbd al-Qādir al-Ḥusaynī^[1]) (n. 17 iulie 1940 Bagdad, Regatul Irakului[*] – d. 31 mai 2001, Kuweit) a fost un politician palestinian considerat un posibil lider al poporului palestinian

Faisal Abdel Qader Al-Husseini

· 1941 - S-a nascut Spencer Davis, chitarist britanic (Spencer Davis Group

· 1942 - S-a nascut Gale Garnett, actrita si cantareata folk neo-zeelandeza.

· 1942 - S-a nascut Zoot (George Bruno) Money, clapar si vocalist britanic (Blues Incorporated, Eric Burdon & The Animals, Family).
* 1944: Carlos Alberto Torres (n. 17 iulie 1944, Rio de Janeiro - d. 25 octombrie 2016, Rio de Janeiro) a fost un jucător de fotbal braziliancare a jucat ca fundaș.

· 1945: Alexandru II Karadjordjevic, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei(sârbocroată Aleksandar Karađorđević (n. 17 iulie 1945), a fost ultimul prinț moștenitor al Regatului Iugoslavia și este șeful Casei de Karađorđević. Alexandru este singurul copil al fostului rege Petru al II-lea al Iugoslaviei și a Prințesei Alexandra a Greciei și Danemarcei. El preferă titlul de "Prințul Moștenitor Alexandru", titlu pe care l-a deținut în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, un stat comunist, timp de primele patru luni jumătate ale vieții sale, de la 17 iulie (nașterea sa) până la deportarea tatălui său de către partidul comunist la sfârșitul lunii noiembrie 1945.

Pe linie paternă, Prințul Alexandru este strănepotul regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria a României.

Fiu al regelui Petru al II-lea al Iugoslaviei și a Prințesei Alexandra a Greciei și Danemarcei (1921-1993), el s-a născut într-o cameră la hotelul Claridge’s din Londra (suita 212), la 17 iulie 1945. Tatăl său se afla în exil de la invazia Iugoslaviei în 1941; în ciuda înfrângerii ocupanților germani, el nu a putut să se întoarcă în Iugoslavia, liderul comunist Tito a preluat puterea și a împiedicat revenirea familiei regale. Guvernul britanic a cedat temporar suveranitatea asupra suitei Iugoslaviei așa încât prințul moștenitor să se poată naște pe teritoriu iugoslav.^[1]^[2]

A fost botezat la Westminster Abbey. Nașii săi au fost: Regele George al VI-lea și Prințesa Elisabeta, astăzi regina Elisabeta a II-a.^[1] A primit acelați prenume ca al bunicului său asasinat la Marseille la 9 octombrie 1934. Alexandru a fost singurul copil al regelui Petru al II-lea și al reginei Alexandra și singurul nepot al regelui Alexandru I al Greciei și a soției acestuia, Aspasia Manos.

Părinții lui nu au putut avea grijă de el din cauza diferitelor probleme de sănătate si motive financiare, asa că Alexandru a fost crescut de bunica sa maternă. El a fost educat la Institutul Le Rosey, Academia Militară Culver, la Gordonstoun, la Millfield și școala de ofițeri Mons și a urmat o carieră în armata britanică.

Petru al II-lea, care nu a abdicat niciodată, a murit în Statele Unite în 1970. Alexandru decide totuși, să nu ia titlul de rege, dar niciodată nu a făcut nici o declarație publică de renunțare la drepturile sale dinastice la tronul Regatului Iugoslaviei. Prin urmare, aceasta rămâne în mod oficial Prinț Moștenitor al Serbiei.

La 1 iulie 1972 la Villamanrique de la Condesa, în apropiere de Sevillia, Spania, el s-a căsătorit cu Prințesa Maria da Gloria de Orléans-Braganza. Ei au avut trei fii:

Prințul Ereditar Petru (n. 5 februarie 1980)
Prințul Filip (n. 15 ianuarie 1982)
Prințul Alexandru (n. 15 ianuarie 1982).

Căsătorindu-se cu o romano-catolică, Alexandru a pierdut locul în linia de succesiune la tronul britanic, pe care îl deținea ca descendent al reginei Victoria prin al doilea fiu al său, Alfred. De asemenea, el era descendent al reginei Victoria și prin fiica ei cea mare, Victoria.^[3] Fiii săi au rămas în linia de succesiune la tronul britanic.

Alexandru și Maria da Gloria au divorțat în 1985. La 20 septembrie 1985, Prințul Moștenitor Alexandru s-a recăsătorit civil cu Katherine Clairy Batis, fiica lui Robert Batis și a Annei Dosti, și religios a doua zi la biserica ortodoxă sârbă Sf. Sava, Notting Hill, Londra.

Alexandru a mers pentru prima dată în Iugoslavia în 1991. El a lucrat activ cu opoziția lui Slobodan Milošević și s-a mutat în Iugoslavia în 2000.

Alexandru Александар
Prinț Moștenitor al Iugoslaviei

· 1947: Camilla, Ducesă de Cornwall (Camilla Rosemary; născută Shand, anterior Parker Bowles; n. 17 iulie 1947) este a doua soție a Prințului Charles al Regatului Unit. Deține titlurile de Prințesă de Wales, Ducesă de Cornwall, Ducesă de Rothesay și Contesă de Chester. Este cunoscută însă sub titlul de Ducesă de Cornwall, deoarece titlul de Prințesă de Wales este asociat cu prima soție a lui Charles, Diana.^[1] În Scoția, potrivit tradiției, este desemnată prin titlul de Ducesă de Rothesay.

Camilla s-a născut într-o familie nobilă ca cel mai mare copil al primarului Bruce Shand si soția lui,stimata Rosalind Cubitt,fiica lui Roland Cubitt,3 Baron Ashcombe.Ea a fost născută in East Sussex si South Kensington,si a fost educată in Anglia,Elveția și Franța.Ulterior,ea a lucrat în diferite firme cu sediul în centru Londrei,mai ales firma de decor Sibil Colefax & John Fowler.În 1973,Camilla s-a căsătorit cu ofițerul Andrew Parker Bowles,cu care are doi copii.Ei au divorțat în 1995.

Ea este de asemenea,patronul,președintele și membru a numeroase organizații de caritate.Din 1994 ea a luat măsuri privind osteoporoza,cu care a caștigat distincții și premii.Și-a crescut nivelul de conștientizare în domenii precum,violul și abuzul sexual,alfabetizare și sărăcie,pentru care ea a fost mai târziu lăudată.

Prima ducesă de Cornwall a fost Joan „The Fair Maid of Kent”, care în octombrie 1361 s-a căsătorit cu Edward, Prințul Negru. De asemenea, Caterina de Aragona fost și ea ducesă de Cornwall, prin căsătoria ei cu Arthur, Prinț de Wales, care era Duce de Cornwall. Ultima ducesă de Cornwall, înainte de Camilla, a fost Diana, Prințesă de Wales.

Ea nu folosește titlul de Prințesă de Wales, pentru că acest titlu încă este asociat cu fosta soție a Prințului de Wales, Diana, Prințesă de Wales.

Timp de mulți ani Camilla a fost într-o relație cu Prințul de Wales,înainte și după fostele căsătorii.Relația a fost extrem de mediatizată în mass-media și a atras un control la nivel mondial.Relația lor s-a culminat într-o căsătorie civilă în 2005,care a fost urmarită de televiziunea Anglican.

Arhiepiscolul de Caterbury,Rowan Williams i-a binecuvântat în capela Sf.George,Castelul Windsor.

Ducesa îl asistă pe Prințul de Wales cu îndatoririle sale.

Camilla
Ducesă de Cornwall; Ducesă de Rothesay
Ducesa de Cornwall în 2012

* 1947: Ion (Nicu) Crețu (n. 17 iulie 1947, Măceșu de Sus, Dolj - d. 13 ianuarie 2017, Craiova) a fost un reputat dirijor, compozitor, aranjor și violonist virtuoz român, dirijor al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Născut pe 17 iulie 1947, la Măceșu de Sus, maestrul Nicu Crețu a condus orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” încă din primul an de la înființare (1992), fiind unul dintre oamenii care au pus bazele ansamblului. In perioada 2003–2009, a fost directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

A urmat facultatea la Timișoara, unde a făcut parte din Ansamblul Studențesc „Doina Timișului” și din Ansamblul Folcloric „Timișul”.

Maestrul Nicu Crețu, dirijorul Ansamblului „Maria Tănase”, s-a stins din viață, la 69 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Hanul Doctorului, din Craiova.

* 1947: Wolfgang Flür (n. 17 iulie 1947) este un muzician german, cunoscut mai bine ca fost membru al trupei Kraftwerk (între 1973 - 1987), cântând la dobele electronice. Înainte de Kraftwerk, Flur a făcut parte din trupa "The Spirits Of Sound" (tot ca doboșar).

Flur este acum membrul fondator al trupei "Yamo", care a scos un album în 1997, intitulat "Time Pie". De asemenea, Flur a lansat și o biografie, publicată în anul 2000, numită "I Was The Robot" (Am Fost Robotul). Cartea arată munca trupei Kraftwerk încă de la începuturi. Recent, Flur a fost văzut mixând ca DJ în cluburi, muzică house și electro.

Wolfgang Flür

· 1948: S-a nascut in localitatea Pantelimon, Constanta, juristul român, de origine macedoromână Dan Drosu Şaguna, fost preşedinte al Curţii de Conturi a României.

· 1948 - S-a nascut Mick Tucker, baterist britanic (Sweet).
* 1949: Dumitru Ion Dincă (n. 17 iulie 1949, sat Clondiru, com. Ulmeni, jud. Buzău) este un poet, scriitor și publicist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Prenumele la naștere, Dumitru; ca scriitor semnează și cu prenumele tatălui, Ion. După absolvirea claselor gimnaziale 1-7, urmează cursurile Liceului Teoretic Nr. 1 Buzău pe care îl absolvă în 1967.

În 1968 este profesor de limba și literatura română și de limba franceză la Școala generală din Lapoș, jud. Prahova, concomitent urmând cursurile ff. ale Facultății de filologie din București.

Renunță în anul al II-lea și dă concurs de admitere la nou înființata Facultate de ziaristică pe care o absolvă în 1974.

În anul 1977 obține o bursă și urmează cursuri de limbă și civilizație franceză la Antibes, Franța (singurul român și singurul cursant din fostele țări socialiste).

Între anii 1988-1989, absolvă cursuri postuniversitare la Academia de Studii Economice București, lucrând în presă din august 1969 la ziarul „Viața Buzăului”, corector, apoi redactor la secția probleme cetățenești.

Între ianuarie 1975 și 31 decembrie 1977 este secretar cu probleme de cultură la Comitetul Județean de Tineret Buzău. Din anul 1978 revine în presă corespondent special al ziarului „Scânteia tineretului”, ca din decembrie 1989 să fie publicist comentator la cotidianul „Tineretul liber”, iar din septembrie 1993 corespondent special al Agenției naționale de știri AGERPRES.

Dumitru Ion Dincă scrie încă din anii 1960, debutând în cenaclul Al. Sahia din Buzău în 1965, în presa scrisă tot în 1965 la Poșta Literară în revista clujeană Tribuna. Adevăratul debut se produce în 1968 in pagina literară a ziarului Viața Buzăului, fiind girat de scriitorul Mircea Ichim.

Publică versuri și reportaje în majoritatea revistelor literare, cu precădere în Contemporanul, Amfiteatru și Luceafărul, fiind prezentat și susținut de Ana Blandiana și Fănuș Neagu.

Ca o apreciere a valorii cărților publicate și a activității publicistice i se acordă de către Consiliul Local Buzău în anul 2005 titlul de Cetățean de onoare al municipiului, ca același organism să îl declare, datorită activității remarcabile, Omul anului 2010.

Cărți în limba română:

„Marea de voievod a bărbatului”, poezii, 1976, Editura Litera, București.
„Piramidele Bărăganului” reportaje, 1983, Ed. Eminescu, București, premiul acordat de UTC pentru publicistică, alături de Areta Șandru, Gabriel Chifu, Corneliu Ostahie, George Cușnarencu, Ion Tudor Iovian, Aurelian Titu Dumitrescu, Viorel Dinescu, Val Condurache.
„Locul de lângă inimă”, reportaje, 1984, Ed. Eminescu, București.
„Nevăzuta față a Tezaurului de la Pietroasa”, publicistică-eseuri, 1985, Ed. Eminescu, București.
„Hiperpastoralia”, versuri, 1986, Ed. Eminescu, București, premiul „Scânteia tineretulu”, alături de Alexandru Piru, Șerban Cioculescu, Liliana Ursu, Gabriela Negreanu etc.
„Mai mult decât dragostea”, roman, 1988, Ed. Eminescu, București.
„Arhipelag”, versuri, 1989, Ed. Eminescu, București.
,,Orhidea din Balcani”, roman document, editura Magica June, Stockholm, Suedia.
„Odobescu, fatalitatea operei”, investigații documentare 1995, Biblioteca județeană V.Voiculescu, Buzău.
„Dosar Moromeții II”, investigații documentare, 1996, Biblioteca județeană V.Voiculescu Buzău.
„Tratat de grațiere provizorie”, versuri, 1998, Ed. Eminescu, București.
„Biblice” , versuri, ediție bibliofilă, de autor, 1999.
„Rugile”, poeme, Editura Fundației Academice V.Voiculescu, 2001 Buzău.
„Secunda și riscul”, publicistică, Tipogrup press Evenimentul Românesc, 2004.
„Scriitori buzoieni de azi”, jurnal de lector, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2005.
„Arborele manuscris, poeme, 2005, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat.
„Scriitori buzoieni de azi”, jurnal de lector, ediția a II-a, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2007.
„Din poiana lui Iocan, în Agora Căldărăștilor”, Ed. Omega, Buzău, 2007.
Arheopterix”, Ed. Omega, Buzău, 2008.
Considerații asupra literaturii buzoiene contemporane (volumele I, II) Ed. Omega 2009 Buzău.
Caietul de dictando, versuri, Ed. Omega 2010 Buzău.
Primele aventuri ale lui Tomiță, versuri pentru copii, Editura Lumea Copiilor, 2011.
File din Jurnalul lui Tomiță, versuri pentru copii, Editura Palatul Copiilor, 2012.
Considerații asupra literaturii buzoiene contemporane, ed a II-a , revăzută si adăugita, Tipo Moldova Iași, 2013.
Arborele manuscris, antologie de autor in colectia ,,Opera Omnia”, Editura Tipo Moldova Iasi, 2013.
Expedițiile lui Tomiță la Raiul de la Gura Milii, versuri ptr. Copii, editura Omega, 2014.
Conspirația îngerilor, versuri, ed. Paralela 45, 2014.
Minunatul tărâm din Țara lui Cezi, versuri pentru copii, editura Teocora, 2014.
Minunata și fascinanta prințesă Aurora, versuri pentru copii, editura Teocora, 2014.
Eu sunt Cezi!, versuri pentru copii, editura Teocora, 2014.
Lotca lui Iov, versuri, editura Teocora, 2014, marele premiu la concursul national de literatură V. Voiculescu, 2015.
Toma și Cezar, doi ștrengari acum mari, versuri pentru copii, Ed. Teocora, Buzău, 2016.
Și Cezar e grădinar, versuri pentru copii, Ed. Omega, Buzău, 2016.
Prințul captiv, epistolele de la Elsinore, versuri, Ed. Tracus Arte, București, 2016.
Aventurile lui Toma și ale iepurașului de Paști, proză pentru copii, Ed. Omega, Buzău, 2017.
Căsuța din minunatul tărâm al lui Cezi, proză pentru copii, Ed. Omega, Buzău, 2017.
Imposibila întoarcere în Poiana lui Iocan, eseu evocare, Marin Preda 95, Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2017.
Aventurile lui Toma şi ale iepuraşului de Paşte, Editura Omega, 32p, Buzău, 2017
Căsuţa din minunatul tărâm al lui Cezi, Editura Omega, 36p, Buzău, 2017
În linia întâi pe frontul din Transnistria, 80p, Ed. Teocora, 2018, Buzău
Nevăzuta faţă a Tezaurului de la Pietroasa, 210p, Ed. Teocora, 2018, Buzău

Dumitru Ion Dincă

· 1949: Ion Hadârcă poet, om politic din Republica Moldova

· 1949: Terence Michael Joseph „Geezer” Butler (n. 17 iulie 1949 în Aston, Birmingham, Anglia) a fost basistul și membru fondator al trupei heavy metal Black Sabbath. În prezent activează și în Heaven and Hell.

Geezer Butler

· 1950: S-a nascut Damon Harris, cântăreț american (The Temptations) (d. 2013) Damon Harris (născut Otis Robert Harris, Jr. 17 iulie 1950 – 18 februarie 2013) a fost un cântăreț afroamerican de muzică soul și R&B câștigător a trei premii Grammy. Este cel mai cunoscut ca membru al trupei The Temptations din 1971 până în 1975. În momentul în care s-a alăturat formației, Harris avea 20 de ani și era cel mai tânăr membru al grupului pe perioada cât a activat cu acesta. Pe când era adolescent, Harris a format o trupă tribut The Temptations numită The Young Tempts. Formația a avut succes cu câteva singleuri lansate prin T-Neck Records iar mai apoi încă o serie de hituri minore sub numele de Impact. Harris a fost fondatorul Fundației pentru cancer Damon Harris dedicată prevenirii, diagnosticării și tratării cancerului de prostată. Fundația a fost înființată după ce la 47 Harris a fost diagnosticat cu cancer la prostată. A murit la ospiciul din Baltimore pe 18 februarie 2013 de cancer la prostată. Avea 62 de ani. În cazul de față, termenul „ospiciu” se referă la o unitate sanitară unde sunt internați bolnavii în fază terminală și cei incurabili.
* 1950: Adrian Săndulache (născut la data de 17 iulie 1950) a fost un deputat român în legislatura 1990-1992, ales în județul Galați pe listele partidului FSN.

· 1950 - S-a nascut Eric Campbell, basist si pianist britanic (Middle Of The Road).

· 1952: S-a nascut David Hasselhoff, actor și cântăreț american. David Hasselhoff (n. 17 iulie 1952) poreclit „The Hoff” este un actor american, cântăreț, producător și om de afaceri.

David Hasselhoff

· 1952 - S-a nascut Phoebe Snow (Laub), cantareata, chitarista si compozitoare americana.

· 1954: Joseph Michael Straczynski (n. 17 iulie, 1954), cunoscut pe plan profesional drept J. Michael Straczynski și neoficial drept Joe Straczynski sau jms, este un scriitor și producător american care lucrează în mai multe domenii media. Printre creațiile sale se numără seriale de televiziune, romane, povestiri, piese radiofonice sau volume de benzi desenate. Straczynski este creatorul, producătorul executiv și principalul scenarist al serialului science-fiction Babylon 5, respectiv al spin-offului acestuia, Crusade și al serialului Jeremiah.

Straczynski a scris 92 din cele 110 episoade ale serialului Babylon 5, inclusiv un șir de 59 de episoade consecutive de-a lungul celui de-al treilea și celui de-al patrulea sezon și toate episoadele celui de-al cincilea sezon în afară de unul singur. Este de asemenea și autorul scenariilor celor 4 filme de televiziune Babylon 5.

În ultimii ani,Straczynski a devenit un scenarist de film de primă mărime, lucrând cu staruri de film și regizori precum Clint Eastwood, Ron Howard, frații Wachowski, Angelina Jolie, Tom Hanks, John Malkovich, Joel Silver, Wolfgang Peterson, Paul Greengrass și Brad Pitt.

Straczynski a fost un participant pe primele rețele de computere precum Usenet, interacționând cu fanii pe diferite forumuri online, fiind adesea considerat primul producător de seriale care a interacționat cu fanii pe internet.

Este absolvent al San Diego State University (SDSU) iar în prezent locuiește în Los Angeles, California.

J. Michael Straczynski
Straczynski în 2008

· 1954: Angela Dorothea Merkel, (pronunție în germană /ˈaŋ.ɡeːla doʁoˈteːa ˈmɛʁ.kl̩ / (v. AFI), (n. 17 iulie 1954, Hamburg, Republica Federală Germania), este prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germania. A fost aleasă în această funcție la data de 22 noiembrie2005 de către Bundestag, parlamentul german, realeasă la 28 octombrie 2009, 17 decembrie 2013 respectiv 14 martie 2018.

Tatăl Angelei Merkel a fost pastorul luteran Horst Kasner (1926-2011). Mama ei, Herlind Kasner (1928-2019), născută Jentzsch, a fost de profesie profesoară de latină și engleză. Imediat după nașterea Angelei familia s-a mutat de la Hamburg (RFG) în RDG. În 1978 Merkel și-a încheiat studiul fizicii la Universitatea Karl Marx din Leipzig. În 1986 și-a dat doctoratul în fizică, dobândind titlul „Dr. rer. nat.”. În timpul școlii și al facultății a fost membră a organizației de tineret socialiste Freie Deutsche Jugend (FDJ) (Tineretul German Liber), fără a deveni și membră de partid. Merkel a trăit în RDG până la prăbușirea acesteia și Reunificarea Germaniei din 1989-1990.

Între 1977 și 1982 a fost căsătorită cu fizicianul Ulrich Merkel. Din 1998încoace este căsătorită cu chimistul Joachim Sauer. Ambele căsătorii au rămas fără copii.

Între 2000-2018 Merkel a fost președinta partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU). La alegerile federale germane din anul 2005 a fost aleasă ca membră a parlamentului german, reprezentând electoratul unei circumscripții electorale din landul Mecklenburg - Pomerania Inferioară. În presă, mai ales în cea britanică, Merkel a fost frecvent comparată cu fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher, fiindcă ambele sunt femei care fac parte din partide conservatoare, având și un stil de conducere asemănător.

La 10 octombrie 2005 partidele CDU, CSU și SPD au căzut de acord ca Merkel să fie propusă în fața Bundestagului pentru fotoliul de cancelar federal. La data de 22 noiembrie 2005 Bundestagul a ales-o pe Merkel în funcția de cancelar federal, cu 397 de voturi pentru, 212 împotrivă și 12 abțineri.

După noile alegeri federale din 2009 s-a creat o nouă coaliție guvernamentală, de data asta între fracțiunea parlamentară CDU/CSU("Uniunea creștină") și FDP (liber-democrații). Noul parlament (Bundestag) a reales-o pe Merkel drept cancelar al Germaniei. Merkel și-a numit apoi miniștrii, având drept nou vicecancelar și în același timp nou ministru de externe pe Guido Westerwelle, președintele FDP. Acest nou guvern a primit numele „Cabinetul Merkel II”.

În urma alegerilor federale din 2013 a format o mare coaliție (CDU/CSU-SPD). În data de 17 decembrie 2013 Angela Merkel a fost aleasă de Bundestag pentru a treia oară în funcția de cancelar federal.

Angela Merkel

* 1958: Daniele Archibugi (n. 17 iulie 1958, Roma) este un teoretician italian în științe politice și economie. Lucrările lui se concentrează asupra economiei și politicii de inovare și schimbare tehnologică, teoriei politice în relații internaționale și asupra globalizării politice și tehnologice.

În contextul teoriei politice, a dezvoltat împreună cu David Held, ideea de democrație cosmopolită.

Daniele Archibugi

* 1960: Andrea Mandorlini (n. 17 iulie, 1960 în Ravenna, Italia) a fost un jucător italian de fotbal, care în perioada 14 noiembrie 2009 - 11 septembrie 2010 a pregătit echipa din România, CFR 1907 Cluj.

* 1960: Shou Wan Por (chineză: 仇雲波, n. 17 iulie 1960), cunoscut profesional drept Robin Shou, este un artist marțial și actor din Hong Kong. În 1971, el s-a stabilit cu familia în sudul Californiei, unde a urmat Palm Springs High School.^[1] El este mai mult cunoscut pentru rolul lui Liu Kang în seria de filme Mortal Kombat, dar și pentru rolul lui Gobei în Beverly Hills Ninja. Mai recent, el a recăpătat notorietate pentru rolul lui 14K în seria de filme Death Race.

Robin Shou
Robin Shou ]n aprilie 2004

* 1962: Igor Dolea (n. 17 iulie 1962, Năvîrneț, Fălești) este un jurist din Republica Moldova, fost judecător al Curții Constituționale a Republicii Moldova în perioada februarie 2013 - 11 decembrie 2018.

· 1963: Letsie al III-lea (născut David Mohato Bereng Seeiso; 17 iulie 1963) este regele statului Lesotho. I-a succedat tatălui său Moshoeshoe al II-lea al Lesotho când acesta din urmă a fost obligat să plece în exil în 1990. Domnia tatălui său a fost pentru scurt timp restaurată în 1995, dar curând el a murit într-un accident de mașină la începutul anului 1996 și Letsie a devenit rege din nou. Ca monarh constituțional, cele mai multe îndatoriei ale regelui în calitate de monarh a Lesotho sunt ceremoniale.

Letsie al III-lea

· 1966: Alexandru Gafton, lingvist și filolog român

* 1968: Elizabeth Anna Halcyon Littleford (n. 17 iulie 1968,^[1] Nashville, Tennessee, Tennessee, SUA), cunoscută ca Beth Littleford, este o actriță americană. A fost unul dintre corespondenții inițiali ai The Daily Show de pe Comedy Central din 1996 până în 2000 și a avut apariții în Sunt în formație și Cățelul blogger.

Beth Littleford

· 1970 - S-a nascut Mandy (Amanda Luise) Smith, cantareata britanica.
* 1972: Jakob „Jaap” Stam (n. 17 iulie 1972 în Kampen) este un fost fotbalist olandez, care a fost votat de două ori cel mai bun fundaș din UEFA Champions League în sezonul 1998-99 și 1999-00.
* 1975: Ville Virtanen (n. 17 iulie 1975), cunoscut mai mult după numele de scenă Darude, este un producător muzical și DJ de muzică techno/dance finlandez. El și-a început cariera în 1996 și a devenit popular în anul 1999 odată cu lansarea hitului "Sandstorm".

Darude
Darude în 2006

* 1975: Terence „Terry” Chi-Shen Tao (n. 17 iulie 1975, Adelaide, Australia de Sud) este un matematician cu dublă naționalitate australiană și americană, care a avut o contribuție importantă la o gamă largă de domenii, inclusiv analiză armonică, ecuații cu derivate parțiale, combinatorică geometrică, algebrică și aritmetică, teoria analitică a numerelor și achiziție comprimată. A fost laureat cu Medalia Fields în anul 2006, cu Premiul Crafoord în 2012 și cu Royal Medal în 2014.

Terence Tao
Terence Tao în 2006

* 1976: Costel Lupașcu (n. 17 iulie 1976) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

* 1976: Marcos Antônio Senna da Silva (născut 17 iulie 1976 în São Paulo), cunoscut ca Marcos Senna, este un fotbalist spaniol de origine braziliană, care joacă pentru New York Cosmos.

* 1976: Anders Gunnar Svensson (n. 17 iulie 1976, Göteborg) este un fost fotbalist suedez care juca pe postul de mijlocaș.

* 1976: Ioan Vulpescu (n. 17 iunie 1976, Marghita, România) este un politician român, deputat din partea Partidului Social Democrat (PSD) începând cu anul 2012^[1] și ministru al culturii în guvernul Ponta (4) între 17 decembrie 2014 și 17 noiembrie 2015^[2] și în guvernul Sorin Grindeanuîntre 4 ianuarie și 29 iunie 2017.

* 1979: Michael James "Mike" Vogel^[1] (n. 17 iulie 1979, Abington Township, Pennsylvania) este un actor american și fost model. Vogel și-a început cariera în actorie în 2001, apărând în câteva filme și seriale TV cum ar fi The Texas Chainsaw Massacre, The Sisterhood of the Traveling Pants, Grind, Poseidon, Blue Valentine, The Help sau Cloverfield.

Mike Vogel
Vogel la Joint Task Force Guantanamo în iunie 2008

* 1980: Maya Lawrence (n. 17 iulie 1980, New York) este o scrimerăamericană specializată pe spadă, campioană pan-americană în 2012 și laureată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2012.

· 1982: Mihai Pătrașcu (17 iulie 1982, Craiova - 5 iunie 2012, New York) a fost un cercetător în informatică teoretică, care și-a desfășurat ultima parte a activității la Massachusetts Institute of Technology în Boston, Massachusetts.

Ca membru al echipei României, a obținut numeroase medalii la diverse olimpiade internaționale de informatică. Este în continuare concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internațională de Informatică și printre primii 20 de pe glob. A încetat din viață la New York, pe data de 5 iunie 2012, la vârsta de 29 de ani, după aproape un an și jumătate de luptă cu cancerul.

A fost absolvent al Șc. Nr. 24 „Sf. Gheorghe“, al CN „Carol I“ Craiova și Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA. Cu lucrarea de doctorat a obținut premiul pentru cea mai bună teză de la MIT, cea mai prestigioasă universitate de profil de pe glob.

A fost câștigătorul a numeroase premii la matematică, fizică, engleză, excelând în informatică, unde a obținut la nivel național de nouă ori premiul I și șapte medalii la fazele internaționale: patru de aur și trei de argint. Aceste rezultate îl situează în primii 20 de medaliați în lume și pe primul loc în România (Wikipedia).

A propus probleme pentru olimpiadele de informatică fazele naționale, balcanice, europene și internaționale, fiind membru în comitetele științifice. A fost membru ales al Comitetului Științific al Olimpiadei Internaționale de Informatică, președintele Comitetului științific al Balcaniadei de Informatică (2011) și al Olimpiadei Europene de Informatică (2009).

A desfășurat activitate de predare la MIT, Berkeley, Copenhaga etc. și a susținut numeroase conferințe la universități de prestigiu din lume.

În domeniul cercetării (MIT, IBM, MADALGO și din 2009 la AT&T) are multiple lucrări în informatică teoretică, citate pe plan mondial de 480 de ori (Google Scholar Citations) și a obținut multe premii, dintre care: - premiul pentru cel mai bun student în cercetare din SUA și Canada, 2005 - premiul pentru cea mai bună lucrare la Conferința ICALP, 2005 - premiul pentru cea mai bună lucrare la FOCS, 2008 - premiul Presburger în 2012 (acordat de Asociația Europeană de Informatică Teoretică) „pentru revoluționarea domeniului de structuri de date în care nu se înregistraseră progrese în ultimul deceniu“.

Comunitatea informatică, șocată de dispariția prematură a lui Mihai Pătrașcu și „ca semn de adâncă recunoștință pentru impactul enorm pe care Mihai l-a avut în cadrul comunității de olimpici în informatică“, prin Infoarena a inițiat în 9 iunie 2012, pe perioada a 156 de ore, concursul „Remember Mihai Pătrașcu“ cu probleme compuse de acesta.

* 1982: Emil Cosmin Dică (n. 17 iulie 1982,^[1] Târgu Jiu, România) este un fost jucător român de fotbal, care a îndeplinit până în 2018 funcția de director sportiv al echipei Pandurii Târgu Jiu

* 1983: Valentin Borș (n. 17 iulie 1983, Focșani, România) este un fost portar de fotbal român.

* 1983: Marcos René Maidana (n. 17 iulie 1983) este boxer argentinian profesionist, fost campion WBA la categoria semimijlocie. Maidana are în palmares de 35 de victorii și 4 înfrângeri, fiind învins la nivel profesionist doar de Andreas Kotelnik, Amir Khan, Devon Alexander și Floyd Mayweather, Jr., toate la puncte. Cea mai mare victorie a sa a fost în fața lui Adrien Broner pe 14 decembrie 2013, când Maidana i-a cauzat lui Broner prima sa înfrângere, cucerind titlul de campion WBA la categoria semimijlocie.

* 1986: Juan Ángel Albín (n. 7 iulie 1986, Salto Uruguay) este un fotbalist uruguayan, în prezent este sub contract cu clubul Omonia. De obicei el joacă pe post de mijlocaș ofensiv.
* 1986: Ivan Petrović (Sârbă chirilică: Иван Петровић; n. 17 iulie 1986, Užice) este un fotbalist sârb retras din activitate
* 1987: Andrei Bolocan (n. 17 iulie 1987, Chișinău, URSS) este un prezentator de televiziune moldovean și umorist stand-up
* 1987: Dimitri Goanță (n. 17 iulie 1987, București) este un jucător de polo pe apă. Este legitimat la CSA Steaua București și evoluează în echipa națională de polo masculin a României. A participat la proba de polo la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, unde România s-a clasat pe locul 10.
* 1990: Heinz Lindner (n. 17 iulie 1990, Linz, Austria) este un portar de fotbal austriac, aflat sub contract cu Grasshopper.
* 1998: Arilena Ara (născută la 17 iulie 1998) este cunoscută sub numele ei de scenă Arilena și este o cântăreață albaneză . Ea este câștigătoarea sezonului 2 de la X Factor Albania.

Arilena Ara s-a născut în Shkodër. Ea a participat pentru prima dată la Gjeniu i Vogël („Micul Geniu"), un concurs de muzică pentru copii și s-a clasat a treia în concurs.

După moartea tatălui ei, ea a luat parte la sezonul 2 X Factor Albania difuzat din 28 octombrie 2012 până pe 31 Martie 2013 pe TV Klan. Recent, ea a participat la un Show TV numit "Dansează Cu Mine" 2. Partenerul ei a fost Labi (un jurnalist albanez din Kosovo, foarte cunoscut pentru "Një kafe-mi Labin" sau "O ceașcă de cafea cu Labi").^[1] Pe 26 februarie 2014 a lansat primul ei videoclip single "Aeroplan",^[2] care a avut un succes răsunător în Albania. După succesul cu "Aeroplan", care a avut 2 milioane de vizualizări în mai puțin de 12 ore, noul ei hit "Business Class" a avut 1 milion de vizualizări în primele 9 ore. Mai târziu, ea a lansat al treilea cântec intitulat "Vegim" dedicat pentru trecerea în nefiiță a tatălui ei.^[3] În 2016, a lansat un alt cântec, Nëntori (pronunțat [nənˈtɔɾi]), care a câștigat o oarecare popularitate în afara Albaniei, fiind inclus și pe stațiile radio din România.

Decese

· 180: Doisprezece locuitori din localitatea Scillium, din Africa de Nord, au fost executati sub acuzatia ca practicau religia creştină. Este cea mai veche atestare a creştinismului în această parte a lumii.

· 924: Eduard cel Bătrân (c. 874-7^[1] – 17 iulie 924) a fost rege al Angliei. A devenit rege în 899 după decesul tatălui său, Alfred cel Mare. Numele ce "cel Bătrân" a fost folosit pentru prima dată în secolul al X-lea și a fost utilizat de Wulfstan de Winchester în "Vita Sancti Aethelwoldi" pentru a-l distinge de regele Eduard Martirul.

Eduard a fost al doilea copil supraviețuitor al lui Alfred cel Mare și a reginei Ealhswith. Nașterea lui Eduard nu a putut fi datată cu certitudine. Părinții lui s-au căsătorit în 868 iar cel mai mare frate, Æthelflæd, a fost născut curând după aceea. Este posibil ca Eduard să se fi născut în jurul anului 870, probabil între anii 874 și 877.

În Viața Regelui Alfred, Asser raportează că Eduard a fost educat la curte, împreună cu cea mai tânără sora a sa, Ælfthryth. Sora sa era destinată de la o vârstă fragedă, pentru o viață religioasă, probabil din cauza problemelor de sănătate, iar mai târziu a devenit stareță la Shaftesbury. Cel mai tânăr frate, Æthelweard, a fost educat la școala curții, unde a învățat limba latină, ceea ce sugerează că și el a fost destinat pentru o viață religioasă. Eduard și Ælfthryth, în timp ce ei au învățat în limba engleză, au primit o educație de curte, iar Asser se refereă la asumarea părții lor în preocupările din această viață, care sunt adecvate pentru nobilime.

Prima apariție în surse a lui Eduard este în 892, într-un hrisov de acordare de teren la nord de Newnton, aproape de Pewsey în Wiltshire, teritoriu acordat lui Æthelhelm, care era numit filius regis, fiul împăratului. Deși el era fiul cel mare care domnea, Eduard nu era sigur că avea să-l urmeze pe tatăl său. Până în 890, moștenitorii evidenți la tron erau verii lui Eduard, Æthelwold și Æthelhelm, fiii lui Æthelred, fratele mai mare al lui Alfred și predecesor ca rege. Æthelwold și Æthelhelm erau cu zece ani mai mare decât Eduard. Æthelhelm dispare din surse în 890. În timp ce soția lui Alfred, Ealhswith, nu fusese niciodată descrisă ca o regină și nu fusese niciodată încoronată, mama celor doi, Wulfthryth a fost numită regină.

Broşă de argint imitând o monedă a lui Eduard cel Bătrân (920), găsită la Roma, Italia.

Când Alfred a murit, vărul lui Eduard, Æthelwold, fiul regelui Æthelred de Wessex, crescuse până la revendicarea tronului și începuse o revoltă. El a confiscat Wimborne din Dorset, unde tatăl său fusese îngropat, cât și Christchurch (atunci în Hampshire iar acum în Dorset). Eduard a mărșăluit până în Badbury pentru a declara război, însă Æthelwold a refuzat să plece din Wimborne. Abia atunci când Eduard a avut de gând să atace Wimborne, Æthelwold a așteptat lăsarea nopții pentru a se alătura danezilor de la Northumbria, iar Eduard a fost anunțat oficial ca rege. Acesta a fost încoronat pe 8 iunie 900, posibil la Kingston.

În 901, Æthelwold a venit cu o flotă în Essex și i-a încurajat pe danezii din Anglia de est să i se alăture. În anul următor, el a atacat Mercia engelză și nordul Wessexului. Eduard s-a răzbunat prin distrugerea estului Angliei, însă când s-a retras în sud, populația din Kent nu au vrut să-i asculte ordinele de retragere, astfel a fost interceptat de armata daneză. Cele două armate s-au întâlnit în Bătălia de la Holme la 13 decembrie 902. Potrivit cronicii anglo-saxone, danezii au păstrat locul de sacrificare dar au suferit pierderi grele, inclusiv Æthelwold și regele Eohric, în estul Angliei.

Relațiile cu nordul s-au dovedit problematice pentru Eduard. Cronica anglo-saxonă menționează că a făcut pace cu anglicanii de est și cu danezii din Northumbria, din necesitate. Există o mențiune cu privire la redobândirea Chesterului în 907, care poate fi un indiciu că orașul a fost luat prin luptă.

În 909, Eduard a trimis o armată pentru a hărțui regiunea Northumbria. În anul următor, oamenii din Northumbria s-au răzbunat prin atacarea Merciei, însă au fost întâmpinați de armata din Mercia și Saxonia de vest în Bătălia de la Tettenhall, unde danezii au fost distruși. Din acel moment, aceștia nu mai aveau să meargă la sud de râul Humber.

Eduard a început construirea unor cetăți la Hertford, Witham și Bridgnorth. Această serie de cetăți au păstrat danezii la distanță. Au fost construite și alte forturi la Tamworth, Stafford, Eddisbury și Warwick.

Eduard a avut patru frați, inclusiv Æthelflæd, Lady de Mercia și Ælfthryth, Contesa de Flandra.

Regele Eduard a avut aproximativ 14 copii din trei căsătorii (sau potrivit unor surse, dintr-o relație extraconjugală și două căsătorii). Eduard s-a căsătorit prima dată cu Ecgwynn în jurul anului 893. Copii lor au fost:

Athelstan (893 – 939)
O fiică care s-a căsătorit cu Sihtric Cáech, regele Viking din York

În 899, Eduard s-a căsătorit cu Ælfflæd, fiica lui Æthelhelm. Copii lor au fost:

Eadgifu (902 – dupa 955), s-a căsătorit cu Carol al III-lea al Franței
Ælfweard de Wessex (904–924), care a murit la 16 zile după moartea tatălui său
Eadgyth (910–946), s-a căsătorit cu Otto I al Sfântului Imperiu Roman
Eadhild, s-a căsătorit cu Hugh cel Mare, Ducele Francilor și Conte de Paris
Ælfgifu, s-a căsătorit cu un prinț de lângă Apli, posibil să fi fost Conrad de Burgundia, Boleslav al II-lea de Boemia sau Boleslav I, Duce de Boemia
Eadflæd, a devenit maicuță
Edwin de Wessex

Eduar s-a căsătorit pentru a treia oară în jurul anului 919, cu Eadgrifu, fiica lui Sigehelm. Au avut următorii copii:

Edmund I al Angliei (922–946)
Eadred (a murit in 955)
Eadburh de Winchester (a murit in 955)
Eadgifu, s-a căsătorit cu Ludovic, Prinț de Aquitania, a căruit identitate e disputată

Eduard cel Bătrân

· 1070: Balduin al VI-lea de Flandra (n. 1030). Balduin al VI-lea de Flandra (n. cca. 1030 – d. 17 iulie 1070) a fost conte de Flandra, de la 1067 până la moarte, și conte de Hainaut (ca Balduin I de Hainaut de la 1051 până la moarte.
* 1540: Ioan Zapolya (maghiară Szapolyai János sau Zápolya János) (n. 1487- d. 22 iulie 1540) a fost voievod de Transilvania între 1526 și 1540 și a ridicat pretenții la tronul Ungariei. El a fost fiul lui Ștefan Szapolyai și al prințesei Hedvig din Cehia. Ioan Zapolya s-a aflat în fruntea unui grup de nobili unguri care, în adunarea nobililor de la Rákos, au susținut ca nici un străin să nu poată fi ales ca rege al Ungariei. Pretendentul străin era Ferdinand de Habsburg. După moartea lui Ioan Zapolya, soția sa Isabella Jagiełło (Izabella în limba maghiară) a ridicat pretenții la tron, între 1556 și 1559.

Ioan Zapolya

În 1510 a eșuat încercarea lui Ioan Zapolya de a se căsători cu prințesa Anna, pentru a deveni regele Ungariei.
În 1514 a înăbușit în sânge răscoala țărănească condusă de Gheorghe Doja.

De conflictul de durată dintre Zapolya și palatinul Ștefan Báthory de Ecsed pentru funcția de regent al lui Ludovic al II-lea a profitat sultanul Soliman Magnificul, care a ocupat în 1521 Belgradul. Această înfrângere a dus la slăbirea considerabilă a puterii Regatului Ungariei.

În 1522 nobilimea maghiară alege ca adjunct de voievod pe ișpanul de Szolnok,Ștefan Báthory de Șimleu care a devenit ulterior un apropiat al lui Zapolya de la care va obține ulterior în 1529 titlul de voievod al Transilvaniei. Anarhia din acea vreme a contribuit la slăbirea ulterioară a statului maghiar și a determinat înfrângerea zdrobitoare suferită în fața imensei armate turcești, în bătălia de la Mohács (1526), unde a căzut și regele Ungariei. Din cauza că Zapolya nu a reacționat prompt la solicitarea neclară a lui Ludovic al II-lea, unii istorici îl acuză că ar fi contribuit la dezastruoasa înfrângere de la Mohács. Palatinul Stefan Bathory de Ecsed, alt Bathory, a trecut în tabara lui Ferdinand de Habsburg, rivalul lui Zapolya, și în 1526 a prezidat ședința Dietei de la Bratislava (Pozsony) care la 17 decembrie 1526 l-a proclamat pe austriac ca rege al Ungariei, în pofida Dietei precedente de la Tokaj (14 octombrie 1526) care il alesese rege pe Zapolya.

Mai târziu se iscă o intensă dispută între Zapolya și cumnatul lui Ludovic al II-lea, căzut în Bătălia de la Mohács, care mai târziu devine împărat, Ferdinand I (IRG). Sub pretextul că apără interesele lui Zapolya împotriva Habsburgilor, turcii ocupă Buda și oferă Transilvania fiului lui I. Zapolya, Ioan Sigismund Zápolya.

Ioan I Zápolya
Regele Ungariei
Regele Ioan I al Ungariei

· 1762: A murit Țarul Petru al III-lea al Rusiei (n. 1728). Petru al III-lea (21 februarie 1728 – 17 iulie 1762) (rusă Пётр III Фëдорович, Pyotr III Fyodorovitch) a fost împărat al Rusiei pentru șase luni în 1762. Potrivit celor mai mulți istorici era imatur mental și foarte pro-prusac, ceea ce l-a făcut un lider nepopular. se presupune că a fost asasinat ca rezultat al conspirației condusă de soția sa, care i-a succedat la tron, Ecaterina a II-a.

· 1790: A murit Adam Smith, autorul celebrei lucrari „Avutia natiunilor”, cercetare asupra naturii si cauzelor ei. Poate fi considerat creatorul economiei politice moderne si parintele scolii liberale, care a cunoscut o puternica dezvoltare in secolul al XIX-lea; (n. 5.06.1723). Adam Smith (botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723, Kirkcaldy – d. 17 iulie 1790) a fost un economist, om politic și filozof scoțian. Lucrarea sa Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și comerțului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică modernă și a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale pentru comerțul liber și capitalism. A introdus în economie conceptul de mâna invizibilă.

· 1791: In timpul Revoluţiei Franceze, Garda naţionala aflata sub comanda generalului Lafayette, a deschis focul asupra unei mulţimi de radicali iacobini la Champ de Mars in Paris, ucigand peste 50 de persoane.

· 1794: Saisprezece calugarite Carmelite din Compiegne sunt executate cu 10 zile înainte de sfârşitul regimului Marii Terori, instaurat in timpul Revolutiei franceze.

· 1845: Charles Grey, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1764).

· 1859: Stephanie de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 1837). Stephanie (Josepha Friederike Wilhelmine Antonia) de Hohenzollern-Sigmaringen (15 iulie 1837 – 17 iulie 1859) a fost soția regelui Pedro al V-lea al Portugaliei. A fost al doilea copil și fiica cea mare a Prințului de Hohenzollern-Sigmaringen Karl Anton, șeful Casei de Hohenzollern-Sigmaringen și a soției lui, Prințesa Josephine de Baden. A fost sora mai mică a lui Leopold, Prinț de Hohenzollern și sora mai mare a regelui Carol I al României. La 18 mai 1858, Stephanie s-a căsătorit cu Pedro al V-lea al Portugaliei. Atât mireasa cât și mirele urmau să împlinească 21 de ani. A fost primită în Portugalia cu mult lux iar ea a scris acasă că portughezii înțeleg mai bine luxul decât demnitatea. Un an mai târziu s-a îmbolnăvit de difterie și a murit. În scurta perioadă cât a fost regină și-a făcut un nume bun prin fondarea de spitale. Din căsătorie n-au rezultat copii. A fost înmormântată la Mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona. Pedro nu s-a mai recăsătorit și a murit de holeră la 11 noiembrie 1861. A fost succedat de fratele său mai mic Ludovic I al Portugaliei.

· 1882: Pantazi Ghica, publicist și scriitor român (n. 1831). Pantazi Ghica (n. 15 martie 1831 – d. 17 iulie 1882) a fost un scriitor și critic literar român, cunoscut sub unul din pseudonimele Tapazin, G. Pantazi sau Ghaki. A urmat studii la Paris, pe care nu le-a terminat. Alături de fratele său, Ion Ghica, a participat la Revoluția română de la 1848, ca secretar al lui Nicolae Bălcescu care l-a trimis comisar cu propaganda în județele Prahova și Buzău, fapt pentru care a fost condamnat la exil. Revenit la Buzău ca prefect liberal, în 1866, Pantazi a fost însărcinat să pregătească o vânătoare pentru prințul Carol. Când domnitorul a dus pușca la ochi ca să tragă într-un urs, animalul a început sa joace. Prefectul, temându-se de răspundere, se gândise sa folosească un urs țigănesc, îmblânzit. Carol s-a supărat că i se strică plăcerea cinegetică și l-a destituit pe Pantazi. Pantazi Ghica a fost căsătorit cu Camille Guyet de Fernrx. Pantazi Ghica a primit lumina la 15 septembrie 1863 în loja bucureșteană Înțelepții din Heliopolis, în chiar anul renașterii acesteia din cenușa lojei Steaua Dunării. La 5 octombrie 1863, la 32 de ani, Pantazi Ghica a fost ridicat la rangul de Maestru Mason.

· 1894: Leconte de Lisle, poet și traducător francez (n. 1818)

· 1904 - A murit Isaac Roberts, astronom britanic (n.27.01.1829).

· 1907: Hector Malot, scriitor francez (n. 1830). Hector Malot, n. 20 mai 1830, a fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori francezi.A scris mai multe romane dar este cunoscut mai ales pentru romanul “Singur pe lume“. A fost dedicat fiicei lui, Lucie. “În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, și numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?…” se întreba Hector Malot la începutul cărții sale.

· 1912: Henri Poincaré, matematician francez (n. 1854). A avut contribuții științifice importante și în astronomie, mecanica cuantica,teoria potentialelor si filosofie. Lui îi aparține și renumita „Conjectura a lui Poincare” (Bănuiala lui Poincaré), care a putut fi dovedită abia după aproape 100 de ani de la prima formulare a ei, în anul 1904.

· 1918: Familia Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei (n. 1868)

· Țarina Alexandra Feodorovna (n. 1872)

· Marea Ducesă Olga (n. 1895)

· Marea Ducesă Tatiana (n. 1897)

· Marea Ducesă Maria (n. 1899). Marea Ducesă Maria Nikolaevna a Rusiei (Maria Nikolaevna Romanova; rusă Великая Княжна Мария Николаевна, 26 iunie 1899 – 17 iulie 1918) a fost a treia fiică a ultimului autocrat al Rusiei, împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei și a soției lui Alexandra Feodorovna (Alix de Hesse). Asasinarea ei ca urmare a Revoluției din 1917 a dus la canonizarea de către Biserica Ortodoxă Rusă.

Marea Ducesă Maria în 1906.

Marea Ducesă Maria în 1910.

Marea Ducesă s-a născut la 26 iunie 1899 la palatul Peterhof (supranumit palatul Versailles al Rusiei) la 6 km sud de Sankt-Petersburg. Prin mama sa era strănepoată a reginei Victoria. Titlul rus al Mariei (Velikaya Knyazna Великая Княжна) se traduce prin "Mare Prințesă" și însemna că Maria ca "Alteță Imperială" era mai înaltă în rang față de prințesele din Europa care erau "Altețe regale". În conformitate cu dorința părinților ei ca Maria și frații ei să fie crescută simplu, chiar și servitorii i se adreseau Marii Ducese cu numele de Maria Nicolaevna. de asemenea, ea mai era numită după versiunea franceză a numelui ei, "Marie", sau prin diminutivul rusesc "Mașa". Maria și sora ei mai mică, Anastasia, erau cunoscute în casă sub numele "Mica pereche" deoarece erau cele mai mici surori, împărțeau aceeași cameră și erau tot timpul împreună.

La ocazii speciale, Maria și Anastasia erau îmbăcate similar purtând variații diferite ale aceleiași rochii.^[4] Avea tendința să fie dominată de sora sa mai mică care era mai energică și mai temperamentală.

Marea Ducesă Maria, 1910.

Până la asasinarea sa din 1979, vărul ei primar Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma a ținut fotografia Mariei lângă pat în memoria unei pasiuni pe care a avut-o pentru ea.^[5]

Maria, la fel ca mama sa, era purtătoare a genei hemofiliei. Unul dintre frații mamei sale Alexandra și doi dintre nepoții acesteia ca și unul dintre unchii materni și doi copii ai unui văr primar aveau toți hemofilie, la fel ca și fratele Mariei, Alexei. În decembrie 1914 în timpul unei operații pentru îndepărtarea amigdalelor Maria a avut hemoragie potrivit mătușii paterne, Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei, care a fost intervievată mai târziu. Medicul care a efectuat operația a fost atât de tulburatcă a trebuit să fie obligat să continue de mama Mariei, Țarina Alexandra. Olga Alexandrovna a spus că ea a crezut că toate cele patru nepoate erau purtătoare ale genei la fel ca mama lor.^[6]

Testarea ADN pe rămășițele familiei regale, în 2009, a dovedit că Alexei suferea de hemofilie de tip B, o forma rară a bolii. Aceeași testare a dovedit că mama lui și una dintre cele patru Mari Ducese erau purtătoare a bolii. Rușii au identificat-o pe ducesa Anastasia însă oamenii de știință americani au identificat-o ca fiind Maria.^[7]

În timpul Primului Război Mondial, la fel ca sora sa mai mică Anastasia, Maria a vizitat soldații răniți aflați la un spital privat amenajat la Țarskoe Selo. Cele două adolescente erau prea mici pentru a deveni asistente ca mama și surorile lor mai mari, așa că jucau dame și biliard cu soldații. De asemenea, în timpul războiului, Maria și Anastasia făceau vizite școlilor de asistente medicale și le ajutau să aibă grijă de copii. În timpul lor liber, uneori, Maria, surorile ei și mama lor îi vizitau pe Țar și pe Țarevici la cartierul general Moghilev. În timpul acestor vizite, Maria s-a simțit atrasă de Nicolae Dmitrievici Demenkov, un ofițer al țarului. După ce Marile Ducese se întorceau la Țarskoe Selo, Maria îi cerea adesea Țarului să-i transmită salutări lui Demenkov și, uneori, în glumă, semna scrisorile către țar, "Doamna Demenkov"

· Marea Ducesă Anastasia (n. 1901). Marea Ducesă Anastasia Nikolaevna a Rusiei (Anastasia Nikolaevna Romanova) (rusă Великая Княжна Анастасия Николаевна Романова) (n. 18 iunie 1901 - d. 17 iulie 1918) a fost cea mai mică fiica a țarului Nicolae al II-lea și a soției sale Alexandra Feodorovna.

Anastasia a fost cea mai tânără dintre surorile ei: Marea Ducesă Olga, Marea ducesă Tatiana, Marea ducesă Maria, fiind soră mai mare a țareviciul Alexei Nicolaevich. Ea a fost omorâtă împreună cu familia sa pe data de 17 iulie 1918 de către serviciile secrete din Bolsheik. De la moartea sa au circulat zvonuri privind o posibilă scăpare, datorită faptului că locație unde ea a fost înmormântată a fost necunoscută în timpul dominației comuniste. Micul mormânt lângă Ekaterinburg, unde erau rămășițele țarului, ale soției sale și trei fiice a fost descoperit în anul 1991, dar trupul lui Alexei și a unei surori- Anastasia sau sora sa , mai în vârstă- Maria, nu au fost descoperite acolo. În ianuarie 2008, posibilitatea ca ea să trăiască a fost infirmată de oamenii de știință ruși, care au anunțat că rămășițele carbonizate ale unui băiețel și a unei tinere găsite lângă Ekaterinburg, în august 2007, erau foarte asemănătoare cu cele ale prințului moștenitor în vârstă de 13 ani și una dintre cele 4 ducese Romanov. Medicii criminaliști ruși au confirmat pe data de 30.aprilie. 2008, faptul că rămășițele erau ale prințului moștenitor și ale uneia dintre cele 4 ducese^[5]. În martie 2009, rezultatele finale ale testului ADN au fost publicate de Michael Coble de la laboratorul de identificare ADN, din cadrul forțelor armate ale Statelor Unite, care demonstrau faprul că rămășițele tuturor celor 4 mari ducese au fost găsite și nici una nu a scăpat^[6]. Mai multe femei au pretins că sunt Anastasia , cea mai cunoscută fiind Anne Anderson. Cu toate că la moartea ei trupul i-a fost incinerat, testele ADN făcute pe bucăți de țesut și de păr , nu au arătat nici o asemănare cu ADN familiei imperiale

Marea ducesă Anastasia în 1904

Marea Ducesă Anastasia într-un portret oficial făcut în anul 1906

Când Anastasia s-a născut, părinții ei și întreaga familie, au fost dezamăgiți să aibă o a patra fiică, pentru că ei doreau să aibă un fiu care să fie moștenitorul tronului. Țarul Nicolae al II-lea a mers într-o lungă plimbare pentru a se liniști, înainte să o viziteze pe țarina Alexandra și pe nou-născuta Anastasia pentru prima data ^[8]. Numele Anastasiei înseamnă aceea care rupe lantul” sau aceea care deschide inchisoarea”. Cea de-a patra fiică și-a primit numele acesta pentru că în onoarea ei , țarul a eliberat studenții care au fost închiși pentru participarea în cadrul revoltelor de la St. Petersburg și Moscova, în iarna precedentă.^[9] Un alt înțeles al numelui ei este cel al „Învierii”, un lucru la care s-a făcut referință în timpul poveștilor despre supraviețuirea ei. Titlul Anastsiei este mai precis tradus că Marea Prințesa, ceea ce înseamnă că Anastasia ca Alteță Imperială avea un rang mai mare decât celelalte prințese din Europa, care sunt Altețe Regale. Mare Ducesă (Grand Duchess) a devenit cea mai utilizată formă de traducere a titlului din limba rusă în limba engleză ^[10] .

Marea ducesă Anastasia tricotând în budoarul mamei sale

Copiii țarului au fost crescuți cât se poate de simplu. Ei dormeau pe paturi de campanie tari, fără perne, excepție făcând atunci când erau bolnavi, făceau dușuri reci dimineața și trebuiau să își curețe camerele. De asemenea, atunci când nu erau ocupați, trebuiau să facă lucrușoare de mână care urmau să fie vândute în cadrul evenimentelor caritabile. În familie, chiar și servitorii i se adresau Anastasia Nikolaevna, nefolosind titlul de Alteță Imperială. Ocazional era numită Anastasie - după forma din limba franceză sau după poreclele, provenite din limba rusă: Nasty, Nastas sau Nastenka. Alte porecle folosite în familie erau Malenkaya, care înseamnă ”micuță, mititică”^[11]sau shvibzik. Anastasia a avut o malformație la piciorul stâng, la fel ca și faimoasa impostoare Anna Anderson.
Referindu-ne la poreclele ei, tânăra Anastasia a devenit un copil energic și vivace, descrisă că fiind scundă și durdulie, cu ochii albaștrii^[12] și păr roșcat^[13]. Margretta Eager, una dintre guvernantele duceselor, a povestit unei persoane, faptul că Anastasia a avut cel mai mare șarm personal dintre toții copii pe care i-a văzut.

Marea ducesă Anastasia distrându-se la Tsaorskoe Selo, în jurul anului 1910

În timp ce deseori era numită ca fiind isteață și darnică, tutorii săi Sydney Gibbles si Pierre Gillard spuneau că nu îi păsa deloc de restricțiile impuse de camera unde se facea școala. Gibbles, Gillard și doamnele de onoare Liti Dehr și Anna Vyrubovna au descris-o pe Anastasia ca fiind plină de viață, rea și prefăcută. Uneori reacțiile ei, ascutite și spirituale, atingeau puncte sensibile((())) ^[14] ^[15]. Ocazional îndrăzneala ei depășea limitele bunelor maniere. "€œFără nicio îndoială, ea deținea recordul pentru fapte pedepsite, în năzdrăvănii fiind un adevărat geniu” a spus Gleb Botkin, fiul fizicianului curții - Yevgeny Botkin care a murit împreună cu familia la Ekaterinburg ^[16]. Uneori Anastasia le făcea farse și îi păcălea pe servitori și pe tutorii săi. Ca și copil, ea se cățăra în copaci și refuza să mai coboare. Odată, în timpul unei lupte cu bulgări de zăpada la reședința familiei în Polonia, Anastasia a introdus o piatră într-un bulgăre de zăpada, cu care a aruncat spre sora ei mai mare Tatiana , doborând-o. O verișoară mai îndepărată, prințesa Nina Georgievna își amintea că €œAnastasia era atât de rea încât ajungea până în punctul de a fi malefică. Ar fi trișat, zgâriat și lovit ceilalți jucători în timpul unui joc. Ea era complexată de faptul că Nina, cu toate că era mai tânără decât Anastasia era mai inalta” ^[17]. Anastasiei îi păsa foarte puțin de aspectul său fizic, în opoziție cu surorile sale. Hallie Erminie Rivers o autoare americană foarte populară, soția unui diplomat a descris cum Anastasia în vârstă de 10 ani mânca un baton de ciocolată fără să se deranjeze să își dea jos mănușile lungi albe, la operă din St. Petersburg ^[18].

Anastasia și sora ei mai mare Maria, erau cunoscute ca și "Micuța Pereche”. Cele două fete împărțeau aceeași cameră ,deseori purtând haine asemănătoare și petrecându-și mult timp împreună. Surorile lor mai mari, Olga și Tatiana care împărțeau aceeași cameră erau cunoscute că fiind "€œMarea Pereche”. Uneori fetele semnau scrisorile cu porecla OTMA, care deriva de la inițialele numelor lor^[19].

În ciuda energiei sale, sănătatea fizică a Anastasiei era una precară. Ea suferea de Hallux valgus, care i-a afectat ambele degete^[20]. Anastasia avea un mușchi al spatelui slab si i-a fost prescris un masaj de doua ori pe saptamana . Ea se ascundea sub dulap sa scape de masaj^[21]. Matusa Anastasiei, a fost raportată având hemoragie foarte puternica in timpul unei operații de extirpare a amigdalelor decembrie 1914, spunea din partea tatălui, Olga Alexandrovna a Rusiei timpul unui interviu. Olga Alexandrovna credea ca nepoatele sângerau mai mult decât era normal, ea crezând ce ele erau puratatoare de hemofilie la fel ca mama lor^[22]. Purtătorii genei au ca simptome necoagularea sângelui^[23].Testele ADN făcute 2009, pe familie imperiale, au dovedit ca Alexei suferea de hemofilie B- o forma rara a bolii. Dintre surori, s-a aflat de către cercetătorii ruși ca Anastasia, iar de americani, Maria, erau purtătoare de hemofilie. Probabil Anastasia ar fi transmis copiilor ei daca trăia^[24]. Anastasia la fel ca si intreaga familie, l-a iubit foarte mult pe mult-așteptatul moștenitor-Alexei -€œbebelusul”. Alexei a suferit de frecvente atacuri de hemofilie, care erau cat pe ce sa ii provoace moartea.

Mama Anastasiei se baza pe sfaturile primite de la Grigori Rasputin, un stareț pribeag, crezând că rugăciunile lui l-au salvat pe suferindul tsarevitch de mai multe ori. Anastasia și surorile ei erau învățate să îl considere pe Rasputin ca "Prietenul Nostru”, căruia i se puteau destăinui. În toamna anului 1907, mătușa Anastasiei marea ducesă Olga Alexandrovna a fost însoțită de către țar în camera copiilor pentru a-l întâlni pe Rasputin. Anastasia, surorile ei și Alexei purtau cămășile de noapte albe."Totii copii

Marea ducesă Anastasia cu mama ei,țarina Alexandra, în anul 1908

păreau că îl plac” spunea Olga Alexandrovna. " Erau foarte liniștiți în prezența lui”^[25].

Prietenia lui Rasputin cu familia imperială este evidențiată de conținutul a câteva mesaje pe care le-a trimis. În februarie 1909, Rasputin le-a trimis copiilor o telegramă, sfătuindu-i:” Iubiți toată natura făcută de Dumnezeu, toată creația Lui, în special acest Pământ , Maica Domnului s-a ocupat tot timpul de flori.”^[26]

Una dintre guvernantele fetelor, Sofia Ivanova Tyutcheva a fost îngrozită de faptul că Rasputin avea voie să intre în camera fetelor, când acestea erau îmbrăcate în cămășile de noapte. Nicolae l-a rugat pe Rasputin să evite să mai meargă în camera fetelor. Copiii care știau de tensiunea formată, se temeau că mama lor se va înfuria datorită faptelor Sofiei. "Mi-e așa de frică de faptul că S.I. (Sofia Ivanova) poate vorbi lucruri urâte de prietenul nostru”. Acestea sunt cuvintele scrise de Tatiana, sora Anastasiei în vărsta de 12 ani, mamei lor în data de 8 martie 1910. "Sper că îngrijitoarea noastră va fi mai drăguță cu prietenul nostru acum”^[27]. Probabil împărăteasa Alexandra a concediat-o pe Tyutcheva. Tyutcheva a mai povestit această întâmplare și altor membrii ai familiei^[28].

Marea ducesă Anastasia împreună cu fratele ei, Alexei

În timp ce vizitele făcute de Rasputin copiilor erau complet inocente, familia era scandalizată. Sofia i-a spus surorii țarului, marea ducesă Xenia Alexandrovna, faptul că Rasputin vizita fetele în timp ce acestea se pregăteau de culcare, îmbrățișându-le. Tyutcheva spunea că , copiii au fost învățați să nu povestească vizitele lui Rasputin și aveau grijă să ascundă vizitele acestuia de slujitori. În data de 15 martie 1910, Xenia a scris că nu își poate explica atitudinea lui "Alix față de sinistrul Rasputin pe care ei îl consideră sfânt, când de fapt este doar un khlyst”.

Marea ducesă Anastasia îmbrăcată în rochia princiară, în anul 1910

În primăvara anului 1910, guvernanta Maria Ivanova Vishnyakova susținea că Rasputin o violase. Vishnyakova spunea că împărăteasa refuza să o creadă insistând faptul că "tot ce face Rasputin este sfânt”^[29]. Marii ducese Olga Alexandrovna i s-a spus faptul că acuzația Mariei Ivanova a fost investigată imediat, dar de fapt ea a fost prinsă în pat cu una dintre gărzile palatului. După aceste acuzații, Vishnyakovei i-a fost interzis să îl mai vadă pe Rasputin, probabil în anul 1913^[30] fiind concediată.

Oricum zvonurile au persistat , iar mai târziu în societate a circulat zvonul cum că Rasputin nu a sedus-o numai pe țarină, dar și pe cele patru ducese^[31]. Bârfa a fost "alimentată” de inocentele scrisori trimise de către țarină și de cele patru ducese lui Rasputin. Scrisori care au fost citite de toată lumea. Anastasia i-a scris "Dragul, prețiosul și singurul meu prieten, cât de mult aș dori să te văd din nou. Te-am visat azi-noapte. O întreb tot timpul pe mama când vei veni... mă gândesc la tine tot timpul, dragul meu, pentru că ai fost atât de bun cu mine...”^[32].

Asta a fost urmată de filmulețe animate cu caracter pornografic, în care Rasputin avea relații intime cu împărăteasa, cele patru fete și Anna Vyrubova^[33]. După acest scandal, Nicolae al II-lea a ordonat că Rasputin să părăsească St. Petersburg-ul pentru un timp, spre neplăcerea Alexandrei. Astfel Rasputin a plecat într-un pelerinaj spre Palestina^[34]. În ciuda zvonurilor, asocierea familiei imperiale cu Rasputin a continuat până la 17decembrie 1916, când acesta a fost ucis. "Prietenul Nostru este foarte mulțumit de fetele noastre, spune că ele au trecut prin niște etape foarte grele pentru vârsta lor, iar sufletele lor s-au dezvoltat”, scria Alexandra țarului în data de 6 decembrie 1916^[35].

În Memoriile lui, A.A. Mordinov a raportată faptul că cele patru ducese erau "reci și teribil de suparate” de moartea lui Rasputin, stând îmbrățișate pe o canapea într-unul dintre dormitoare, în noaptea în care au aflat vestea. Mardinov își amintește că tinerele erau foarte triste și păreau să simtă schimbarea politică care urmă să înceapă^[36]. Rasputin a fost iîmormântat cu o icoană semnată pe spate de Anastasia, mama și surorile ei. Au participat la funerariile din data de 21 decembrie 1916 și familia a plănuit să construiască o Biserică peste mormântul lui Rasputin^[37].

După ce au fost omorâți de Bolșevici, a fost descoperit faptul că Anastasia și surorile ei purtau talismane cu poza lui Rasputin și cu o rugăciune

Marile ducese Maria și Anastasia Nikolaevna într-o vizită oficială făcută soldaților la spital, în anul 1914

În timpul primului război mondial, Anastasia împreună cu sora ei Maria, vizitau soldații răniți în Tsarkoye Selo.Cele două adolescente, prea tinere pentru a deveni asistente ale Crucii Roșii, la fel ca și mama și surorile lor mai mari, jucau șah și table cu soldații, încercând să le ridice moralul. Felix Dassel, care a fost tratat la spital și a cunoscut-o pe Anastasia, își amintește că aceasta avea un "râs de veveriță” și un mers foarte rapid.^[39]

În februarie 1917, Nicolae al II-lea a abdicat, iar Anastasia și familia ei au fost puși sub arest la domiciliu la Palatul Alexandru din Tsarskoye Selo, în timpul revoluției din Rusia. În timp ce Bolșevicii se apropiau , Alexandru Kerensky - membru al guvernului provizoriu, i-a mutat în Tobolsk, Siberia.^[40] După ce Bolșevicii au pus stăpânire asupra Rusiei, Anastasia și familia ei au fost mutați în casa Ipatev (Casa Scopului), în Ekaterinburg.^[41]

Stresul și nesiguranța captivității și-au pus amprenta atât asupra Anastasiei cât și a întregii familii. "Pa”, i-a scris Anastasia unei prietene în iarna anul 1917.”Nu ne uitați”.^[42] La Tobolsk ea a scris o lucrare melancolică pentru profesorul ei de limba engleză, plină de greșeli de ortografie despre "Evelyn Hope" un poem a lui Robert Browning despre o tânărǎ :"Când a murit ea avea doar șaisprezece ani" a scris Anastasia. "Era un bărbat care o iubea fără ca măcar să o fi văzut, dar o cunoștea foarte bine. Ea a auzit de asemenea de el. El nu i-a putut spune niciodată că o iubea, iar acum era moartă. El încă credea atunci ca ambii își vor trăi viață de apoi, oricând va fi ea..."

Marea ducesă Anastasia stând cu mama ei, Alexandra și sora ei, Olga, în camera de zi a mamei lor

La Tobolsk ea și surorile ei coseau bijuteriile în haine, în speranța că astfel le vor ascunde de răpitorii lor, de când Alexandra le-a avertizat că ea, Nicolae și Maria au fost percheziționați la sosirea la Ekaterinburg, unde li s-au confiscat lucrurile. Mama lor folosea cuvinte cod ca și "medicamente" și "lucrurile lui Sednev" pentru bijuterii.^[43] Pierre Gilliard își amintește ultima oară când i-a văzut pe copii la Ekaterinburg:" Marinarul Nagorny, cel care îl însoțea pe Alexei Nikolaevici, a trecut prin fața geamului la care mă aflam eu cărând băiatul bolnav în brațe, în spatele lor venind Marile Ducese care își cărau bagajele și mici lucruri personale. Am încercat să ies, însă am fost împins înapoi în caleașcă de una dintre santinele. M-am întors la geam. Tatiana Nikolaevna a venit ultima purtându-și în brațe cățelușul și încercând din răsputeri să își care geamantanul. Ploua și am văzut cum picioarele ei se scufundau în noroi la fiecare pas. Nagorny a incercat să o ajute, dar a fost oprit de unul dintre comisari.."^[44]Baroneasa Sophie Buxhoeveden ne-a povestit cu tristețe ultima oară când a văzut-o pe Anastasia:"Odată stând pe scările unei case, am văzut o mână acoperită cu o mânușă roz care a deschis geamul. Având în vedere bluza, trebuie să fi fost Anastasia sau Maria. Ele nu mă puteau vedea prin geamurile lor, aceasta fiind ultima oară când l-am văzut pe unul dintre ei." ^[45]

Marile ducese Anastasia, Maria și Tatiana Nikolaevna la Tsarskoe Selo, în primăvara anului 1917

Oricum chiar și în ultimele luni ale vieții, ea a găsit moduri de a se distra. Ea împreună cu ceilalți membrii ai familie compuneau piese de teatru pentru a-i amuza pe părinții lor și pe ceilalți în primăvara anului 1918. Teatrul jucat de Anastasia a stârnit hohote de râs, spunea tutorele ei, Sydney Gibbes.^[46] În 7 martie 1918, printr-o scrisoare trimisă surorii ei Maria la Ekaterinburg, Anastasia îi povestește momentul de bucurie, în ciuda stării ei de tristețe, singurătate și îngrijorarea pentru starea de sănătate a lui Alexei. "Ne-am jucat pe leagăn, acesta a fost momentul când am ras în hohote, căzătura fiind grozavă. Într-adevăr. Le-am spus surorilor acest lucru de atâtea ori ieri, încât cred că s-au cam saturat, dar aș putea să le spun de multe ori... Ce timp am avut! Aș fi putut zbiera de fericire."^[47] În memoriile lui, un gardian de la casa Ipatev își amintește despre Anastasia ca fiind "prietenoasa și foarte amuzantă", în timp ce alt gardian spunea despre Anastasia era "un diavol fermecător". Ea era rea și cred ca rar obosea. Era plină de viață și îi plăcea de minune sa joace piese de teatru cu câini, ca și cum ar fi fost în circ." Un alt gardian o considera pe cea mai tânără dintre marile ducese, ca fiind "ofensivă și o teroristă" și s-a plâns că uneori comentariile ei provocatoare au creat tensiune în garnizoană.^[48] Marile ducese au învățat să își spele singure hainele și au învățat să facă pâine, cât au fost închise în casa Ipatev.

În vară, interdicțiile captivității și-au pus amprenta asupra familie. Potrivit unor surse, la un moment dat Anastasia a devenit atât de supărată încât și-a vopsit geamurile pe care le deschidea pentru a aerisi. Potrivit relatărilor unei santinele, care când a văzut-o s-a speriat. Nu a mai încercat asta niciodata.^[49] În 14 iulie 1918, preoții din Ekaterinburg au oficiat o slujbă privată pentru ei. Au raportat faptul că Anastasia și familia ei au leșinat în timpul rugăciunilor pentru morți, iar fetele au devenit disperate și deznădăjduite, necântandu-și replicile din timpul slujbei. Observând schimbările dramatice din comportamentul lor de la ultima vizită, unul dintre preoți le-a spus celorlalți "Ceva s-a întâmplat acolo".^[50] Însă următoarea zi, 15 iulie 1918, Anastasia și surorile ei păreau a fi fericite, glumind și ajutând la mutarea paturilor din camerele lor pentru ca femeile de serviciu să poată curăța podelele. Au ajutat la curățarea podelelor și șușoteau cu femeile de servici, în timp ce gărzile nu se uitau. Anastasia i-a scos limba șefului detașamentului, Yakov Yurovsky, când pentru un moment acesta a plecat din cameră.^[51]

Anastasia a fost ucisă împreună cu familia ei în dimineața zilei de 17 iulie 1918. Au fost executați de forțele poliției secrete bolșevice, aflată sub conducerea lui Yurovsky.

După revoluția bolșevică din octombrie 1917, Rusia a intrat repede în Războiul Civil. Negocierile pentru eliberarea Romanovilor între capturile lor bolșevice și familia lor extinsă, mulți dintre ei au fost membrii de frunte a Casei regale din Europa, au fost stagnate.^[52] Cum albii ( încă fideli țarului și principiilor de autocrație) avansau spre Ekaterinburg, Reds au fost într-o situație precară. Reds știau că Ekaterinburg ar scădea la Armata Albă mai puțin echipată .Când albii au ajuns în Ekaterinburg, membrii familiei imperiale au dispărut pur și simplu. Cea mai acceptată considerare a fost că familia a fost ucisă. Acest lucru s-a datorat unei anchete făcute de Nicholas Sokolov, anchetator al Armatei Albe, care a ajuns la concluzie pe baza elementelor, care au aparținut familiei, găsite aruncate pe jos într-o galerie de mină la Ganina Yama.^[53]

Marile Ducese Maria și Anastasia strâmbându-se la aparat în captivitatea de la Tsarskoe Selo în primăvara anului 1917.

Nota Yurovsky, un cont de evenimente depuse de Yurovsky la superiorii săi bolșevici în urma crimelor, a fost găsită în 1989 și detaliată în cartea lui Edvard Radzinsky din 1992, Ultimul Țar. Conform notei, în noaptea crimelor, familia a fost trezită și li s-a spus să se îmbrace. Li s-a spus că sunt mutați într-o locație nouă, pentru a garanta siguranța lor, în perspectiva de violență care ar putea apărea atunci când Armata Albă va ajunge la Ekaterinburg. Odată îmbrăcați, membrii familiei și micul cerc de servitori rămași cu ei, au fost înghesuiți într-o cameră mică la subsol și li s-a spus să aștepte. Alexandra și Alexei erau așezați în scaune aduse de către gardieni la cererea împărătesei. După câteva minute, călăii au intrat în cameră, conduși de Yurovsky. Yurovsky i-a informat repede pe Țar și familia sa că vor fi executați. Țarul a avut timp să spuna doar “Ce?” și să se întoarcă spre familia sa, când a fost împușcat de mai multe gloanțe în piept ( nu așa cum se spune, la cap, craniul său, recuperat în 1991, nu are răni de glonț). Țarul, Împărăteasa și două roabe au fost uciși in primul schimb de focuri de armă. Marie, dr. Botkin și servitoarea împărătesei au fost răniți. Fumul gros de la focurile de armă a umplut camera, precum și praful de ciment din pereți, eliberat de gloanțe. Pentru a permite ceței să se risipească, pistolarii au părăsit sala timp de câteva minute, lăsând toate victimele în urmă. Când pistolarul s-a întors, dr. Botkin a fost împușcat și țareviciul Alexei a fost sacrificat, un pistolar încercând în mod repetat să îl împuște sau să îl înjunghie pe băiat în trunchi. Bijuteriile cusute în hainele lui l-au protejat, și în cele din urmă un alt pistolar îi trase două focuri în cap. Tatiana și Olga au fost ucise apoi, cu un singur glonț în cap.

Marile Ducese Tatiana si Anastasia și câinele lor Ortino în captivitate la Tsarskoe Selo în primăvara anului 1917.

Ultimele victime, Maria, Anastasia și servitoarea Demidova, erau pe podea, sub singura fereastră din cameră. Când pistolarul s-a apropiat, Maria s-a ridicat și s-a luptat cu Ermakov când acesta încerca să o înjunghie. Bijuteriile din hainele ei au protejat-o, și Ermakov a susținut că a ucis-o cu o lovitură la cap. Ermakov s-a luptat apoi cu Anastasia, nu a reușit să o înjunghie, și a declarat că a ucis-o, de asemenea, cu o lovitură la cap. Craniul Mariei nu prezenta nicio urmă de glonț și nu este clar modul în care a murit. Ermakov a fost destul de beat în timpul crimelor și este posibil să fi împușcat doar scalpul, lăsând-o inconștientă și producând pierderi considerabile de sânge, dar nu uciderea ei. Apoi, când cadavrele au fost scoase din cameră două dintre Marile Ducese au arătat semne de viață. Una s-a ridicat și a țipat, ducându-și mâna la cap, în timp ce cealaltă scuipă sângele din gură, gemu și se mișcă. Având în vedere că rănile provocate Olgăi și Tatianei au fost fatale, este probabil ca Maria, poate doar inconștientă, să fie sora care a țipat, în timp ce Anastasia să fi fost încă capabilă să se deplaseze și să geamă. Deși declarația arhivată a lui Ermakov nu spune acest lucru, el i-a spus soției sale că Anastasia a fost terminată cu baionetele, în timp ce Yurovsky a scris că atunci când cadavrele au fost scoase afară, una sau mai multe dintre fete au strigat și-au fost omorâte în bătaie în partea din spate a capului. Dar din nou, partea din spate a craniului Mariei nu prezintă urme de violență, iar rămășițele arse și fragmentate ale Anastasiei, identificate în 2009, nu oferă indicii despre cauza morții ei.

În 1991, presupusul mormânt al familiei imperiale și al servitorilor acestora a fost excavat în pădure, lângă Ekaterinburg. Cimitirul a fost găsit cu aproape un deceniu înainte, dar a fost ținut ascuns de către descoperitorii săi, de către comuniștii care încă conduceau Rusia, când mormântul a fost inițial găsit. În mormânt s-au găsit doar nouă din cele 11 cadavre. ADN-ul și analizele scheletice aparțin rămășițelor Țarului Nicolae II, Țarinei Alexandra, a trei dintre cele patru ducese( Olga, Tatiana, Maria). Celelalte rămășițe, cu ADN independent, corespund familiei doctorului (Yevgeny Botkin), valetului lor ( Alexei Trupp), bucătarului lor( Ivan Kharitonov) și servitoarei Alexandrei ( Anna Demidova). Regretatul medic legist Dr. William Maples, a decis că cadavrul tareviciului Alexei și Anastasiei lipsesc din mormântul familiei. Oamenii de știință contestă această concluzie, însă, susținând că cel ce a fost lipsă era cadavrul Mariei. Rușii au identificat-o pe Anastasia cu ajutorul unui program de pe calculator pentru a compara pozele celei mai tinere ducese cu craniile victimelor din mormânt. Au estimat greutatea și înălțimea oaselor care lipseau.^[67]

Oamenii de știință americani au crezut că trupul care lipsea e al Anastasiei deoarece niciunul dintre scheletele de femeie nu prezentau urme de imaturitate, cum ar fi o claviculă imatură, dinți necarbonati sau vertebre imature în spate, pe care se așteptau să le găsească la un copil de 17 ani. În 1998, când rămășițele familiei imperiale au fost în sfârșit înmormântate, un cadavru ce măsura aproximativ 5,7 a fost îngropat sub numele Anastasia. Pozele făcute în urmă cu 6 luni, în care Anastasia stă în picioare lângă cele trei surori ale sale, demonstrează că Anastasia a fost cea mai scundă dintre toate.

Marea Ducesa Anastasia Nicolaevna a Rusiei in afara Rusiei, pe nava care a transportat-o la Ekaterinburgh în Mai 1918. Aceasta este ultima fotografie cunoscută a Anastasiei.

Anunțul celor de la Yurovsky arată că două dintre cadavre au fost luate din cripta centrală și incinerate într-o zonă secretă în scopul de a ascunde discuțiile ce ar putea apărea la înmormântările Țarului și a suitei sale, în cazul în care rămășițele ar fi fost descoperite de albi, deoarece numărul de cadavre nu corespund numărului celor care sunt crezuți morți. Cerecetarile zonei, făcute în anii următori, nu au reușit să descopere locul în care cadavrele au fost incinerate say rămășițele a doi copii Romanov dispăruți.^[68] Cu toate acestea, pe 23 august 2007, un arheolog rus a anunțat descoperirea a două corpuri arse, schelete parțiale pe un sit ars, lângă Ekaterinburgh, care se pare că corespund sitului descris în memoriile lui Yurovsky. Arheologii spun că oasele sunt de la un băiat cu vârstă cuprinsă între 10 și 13 ani, la data decesului, și a unei femei tinere, cu vârsta între 18 și 23 ani. Anastasia avea 17 ani și o lună când a fost asasinată, în timp ce sora ei Maria avea 19 ani și Alexei mai avea două săptămâni până împlinea 14 ani. Surorile Anastasiei, Olga și Tatiana, aveau 22, respectiv 21 ani în momentul asasinării. Împreună cu rămășițele lor, arheologii au găsit cioburi de la un container cu acid sulfuric, cuie, benzi metalice de la o cutie de lemn și gloanțe de diferite calibre. Oasele au fost descoperite folosind detectoare de metale și tije metalice ca sonde.^[69]

Testele ADN efectuate de mai multe laboratoare internaționale, cum ar fi Forțele Armate ale laboratorului de identificare a ADN-ului și Universitatea de Medicină Innsbruck, au confirmat că rămășițele aparțin tareviciului Alexei și unei dintre surorile sale, dovedind că toți membrii familiei, inclusiv Anastasia au murit în 1918, părinții și cei cinci copii sunt acum contabilizați și fiecare își are propriul profil ADN.

În anul 2000, Anastasia și familia ei au fost canonizați ca pasionați purtători ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Familia a fost anterior canonizată în 1981 de către Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate ca Sfinți Mucenici. Corpurile Țarului Nicolae al II lea, Țarinei Alexandra și a trei dintre fiicele lor au fost, în cele din urmă, înmormântate în Capela Sf. Ecaterina, la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg la 17 iunie 1998, la 80 de ani după ce au fost uciși.

Marea Ducesă Anastasia a Rusiei
Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna, ca. 1914.

· Țareviciul Alexei (n. 1904) În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski împușcă ultimul țar al Rusiei Nicolae II-lea (n. 6 mai 1868, stil vechi / 18 mai, stil nou - d. 17 iulie 1918, țar al Rusiei) alături de familia sa, inclusiv țareviciul Alexei grav bolnav, precum și cîțiva servitori care îi însoțiseră. După distrugerea U.R.S.S. țarul Nicolae al II-lea al Rusiei a fost canonizat drept sfînt al bisericii ortodoxe ruse. În urma Revoluției din februarie 1917 țarul Nicolae II-lea abdică în nume personal și al feciorului său țareviciul Alexei în favoarea fratelui său Marele Duce Mihail Alexandrovici căruia îi dă binecuvîntarea la tron. Ducele refuză tronul a doua zi și în așa fel sfîrșește domnia dinastiei Romanov în Rusia. Guvernul democrat provizoriu de la Petersburg a decis să-i țină pe fostul țar Nicolae II-lea, soția Alexandra și pe copiii lor închiși în reședința imperială, Palatul Alexandovski. În încercarea de a-i îndepărta din capitală și de a-i feri de posibile vătămări, guvernul democrat a lui Alexandr Kerenski a mutat familia regală în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluției bolșevice din Octombrie, revoluție în cadrul căreia puterea trece de la democrații lui Kerenski la bolșevicii lui Lenin (Vladimir Ulianov). Odată veniți la putere bolșevicii strămută familia regală într-un oraș controlat de Armata Roșie, și anume Ekaterinburg. Execuția familiei regale a fost grăbită de avansarea către Ekaterinburg a subunităților Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temîndu-se că Legiunea Cehă va cuceri orașul și-l vor elibera pe Nicolae II-lea, la indicația lui Lenin, temnicerii bolșevici lichidează fizic familia imperială. Dovezile că această execuție s-a făcut cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe. Deoarece CEKA se temea ca soldații ruși nu vor trage asupra țarului lor, plutonul de execuție a fost format din soldați maghiari, printre ei și viitorul lider comunist Imre Nagy. S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost - cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineața următoare - cînd zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspîndească prin orașul Ekaterinburg - Iurovski a ridicat morții pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci cînd vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluție și a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată, lată de 2,5 m și adîncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morților și a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruțe părăsit, Șoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.

· 1923: Theodor Rosetti, publicist și politician român (n. 1837). Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837), om politic român, a fost prim ministru în perioada 1888-1889 și membru de onoare al Academiei Române.

* 1925: Lovis Corinth (Franz Heinrich Louis Corinth; n. 21 iulie 1858, Gvardeysk[*], Rusia – d. 17 iulie 1925,Zandvoort, Țările de Jos) a fost un pictor german. Alături de Max Liebermann, Lesser Ury și Max Slevogt, Corinth a fost unul dintre cei mai importanți și influenți reprezentanți ai impresionismului german. Lucrările sale timpurii au fost realizate în manieră Art Nouveau, cele ulterioare în manieră impresionistă, iar cele târzii sunt însă considerate a fi sinteze impresionist-expresioniste.

Lovis Corinth

· 1928: Giovanni Giolitti, om de stat italian (n. 1842)

· 1928: Álvaro Obregón, politician mexican, al 39-lea președinte al Mexicului (n. 1880)

· 1944: William James Sidis, matematician american (n. 1898). William James Sidis (n. 1 aprilie 1898 – d. 17 iulie 1944) a fost un copil-minune american, cu abilități matematice remarcabile și care stăpânea multe limbi străine. După unele surse, se pare că a fost persoana cu cel mai mare IQ. Astfel, a fost considerat cel mai inteligent om care a trăit vreodată.

· 1959: Billie Holiday (n. 7 aprilie 1915, Philadelphia – d. 17 iulie 1959), cunoscută și sub numele de Lady Day, a fost dintre cele mai mari nume ale jazzului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald.

Pe când avea 3 ani, părinții ei divorțează, rămânând în grija mamei și a rudelor. La începutul anilor '30 se mută la New York și se va prostitua alături de mama sa. Stabilită în cartierul Harlem, Holiday începe să cânte în diverse cluburi.

În jurul anului 1932 a fost “descoperită” de către John Hammond la un club ce se numea Monette’s. Primul cântec înregistrat apare un an mai târziu – în 1933 - "My Mother's Son-In-Law". În această perioadă are primele succese ca dansatoare. Pe 23 noiembrie cântă la teatrul Apollo – după care primește critici favorabile. Mai târziu va lucra cu alte legende ale jazz-ului - Lester Young, Count Basie, sau Artie Shaw – fiind una din interpretele de culoare ce colaborează cu muzicieni albi. Cu toate acestea – încă era nevoită să intre prin ușa din spate în fața spectatorilor. În jurul anilor '40 devine dependentă de heroină – ea recunoscând că fumează marijuana încă de la 13 ani. Consumul de droguri i-a afectat și vocea – și au făcut ca înregistrările să nu mai fie așa pline de viață – ca la început – ci mai pesimiste.

Impactul ei asupra altor artiști nu poate să nu fie luat în considerație. Chiar și după ce a murit, Billie Holiday a influențat cântărețe ca Janis Joplin sau Nina Simone. În anul 1972 Diana Ross a interpretat-o în filmul Lady Sings the Blue, realizat după autobiografia ei. În 1987 cei de la U2 lansează piesa “Angel of Harlem”, un tribut adus celei care a fost Billie Holliday. Viața ei personală era la fel de tumultuoasă cum spunea și în cântece. În 1947 petrece 8 luni în spatele gratiilor pentru că deținea heroină. Cu toate că a fost foarte celebră și a plecat în multe turnee prin Europa și în toată lumea, după moarte averea ei era de 750 de dolari. Pe 17 iulie 1959, din cauza cirozei, se stinge din viață. Billie Holliday avea doar 44 de ani.

Billie Holiday cântând în New York (februarie 1947

* 1967: John William Coltrane, (n. 23 septembrie 1926, Hamlet,

Carolina de Nord – d. 17 iulie 1967, Huntington,

New York), cunoscut și sub pseudonimul "Trane", a fost un saxofonist, șef de formație și compozitor de jazz american.

Figură emblematică a jazzului secolului 20, John Coltrane este considerat unul din cei mai importanți inovatori în muzica de jazz modernă. Dacă la începutul carierei sale a cântat mai mult be-bop și hard-bop, ulterior s-a situat în avangarda stilului free. De-a lungul carierei, a organizat cel puțin 50 de ședințe de înregistrare în calitate de lider, apărând alături de multe nume celebre în epocă, precum trompetistul Miles Davis și pianistul Thelonious Monk. Muzica sa a influențat generații după generații de saxofoniști. Spre sfârșitul carierei, muzica sa a căpătat tot mai mult accente spirituale, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost canonizat sub numele de Sfântul John William Coltrane de către Biserica Africană Ortodoxă.

John Coltrane
Coltrane, 1963

* 1980: Traian Herseni (n. 20 februarie 1907, satul Iași, Comitatul Făgăraș, actualmente Județul Brașov - d. 17 iulie 1980), a fost o personalitate marcantă a sociologiei, antropologiei și etnologiei românești.

Traian Herseni a fost un reprezentant al primei generații a Școlii Sociologice de la București.

S-a născut în satul Iași, Comitatul Făgăraș, la 20 februarie 1907, ca fiu al notarului Traian Herseni (din Hârseni) și al soției sale, Maria Gavrilă (din Iași). A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București, s-a specializat la Berlin, iar doctoratul l-a dat în Litere și Filosofie în anul 1934.

Se stinge din viață în anul 1980, lăsând în urmă o impresionantă carieră de cercetător.

Traian Herseni a fost un membru marcant al Mișcării Legionare din România.

Opera:

Individ și societate în satul Fundul Moldovei, 1932
Categoriile sociale cornovene, 1932
Teoria monografiei sociologice, 1934
Realitatea socială, 1935
Mișcarea Legionară și țărănimea, 1937
Mișcarea Legionară și muncitorimea
Thomas Hobbes, 1937
Sociologia românească, 1940
Istoria filosofiei moderne. Omagiu prof. I. Petrovici (în colaborare), 1940
Filosofia româneasca de la origini până astăzi, 1941
Probleme de sociologie pastorală, 1941
Drăguș - un sat din Țara Oltului (Făgăraș), 1944
Scrisoare adresata lui Mihai Curcaneanu [Corespondență], 1956
Sociologie și etică, 1968
Psihologia organizării întreprinderilor industriale, 1969
Prolegomene la teoria sociologică, 1969
Industrializare si urbanizare, 1970
Sociologia literaturii, 1973
Sociologie industrială, 1974
Sociologia limbii, 1975
Literatura și civilizație: încercare de antropologie literară, 1976
Literatură și civilizație, 1976
Forme străvechi de cultură poporană românească, 1977
Cultura psihologică românească, 1980
Ce este sociologia ?, 1981
Sociologie, 1982

Elemente de sociologie cu aplicări la cunoașterea țării și a neamului nostru. Îndrumări pentru monografiile sociologice.

· 1981: A decedat actriţa şi regizoarea Marietta Sadova, (nume la naştere Maria Bârsan), prima femeie-regizor de teatru din România. A fost soţia scriitorului Ion Marin Sadoveanu şi a lui Haig Acterian; (n. 14 iulie 1897, Sibiu). Simpatizantă a mişcării legionare, artista a făcut parte din grupul de femei participante la conferinţele asociaţiei intelectuale Criterion. În 1956, Marietta Sadova a adus în ţară de la Paris (dintr-un turneu al Teatrului Naţional), volume de Mircea Eliade şi Emil Cioran, pe care le-a răspândit sub formă de samizdat. Mircea Eliade i-a înmânat la Paris romanul La forêt interdite (Noaptea de sânziene) şi cărţile Mitul eternei reîntoarceri şi Imagini şi simboluri, publicate în Franţa, iar Emil Cioran i-a dat zece exemplare din lucrarea La tentation d’exister (Ispita de a exista). Marietta Sadova a fost arestată în 1959 şi inculpată sub învinuirea de a fi introdus în ţară materiale periculoase de propagandă anticomunistă. A făcut parte din lotul Noica–Pillat, alături de Constantin Noica, Dinu Pillat, Arşavir Acterian, Sergiu Al-George, Theodor Enescu, Alexandru Paleologu, Anca Cantacuzino, Ion Negoiţescu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu. Doi inculpaţi au fost condamnaţi la moarte şi ceilalţi 23 au fost condamnaţi la diverse termene de închisoare. Marietta Sadova a primit opt ani de închisoare corecţională, cinci ani de interdicţie corecţională, confiscarea totală a averii personale şi plata a 1.000 de lei cheltuieli de judecată pentru uneltire contra ordinii sociale. Procesul, considerat „de înaltă trădare”, s-a ţinut în secret, la şedinţă participând doar avocaţii. Calvarul îndurat în temniţele comuniste a încetat la 18 ianuarie 1963, când a fost graţiată si eliberată de la Penitenciarul Miercurea-Ciuc. După eliberare şi-a reluat activitatea artistică, activând ca regizoare în diferite teatre din ţară: Teatrul „Valea Jiului” din Petroşani, Teatrul Naţional din Cluj, Teatrul „Matei Millo” din Timişoara, teatrele din Oradea, Braşov, Botoşani. Marietta a murit la Bucureşti, la 17 iulie 1981, ziua în care a încetat şi urmărirea ei de către Securitate.

* 1981: Richard Hette (n. 11 august 1890, Piatra Neamț - d. 17 iulie 1981, București) a fost un sculptor român.

Richard Hette s-a născut în 1890 la Piatra Neamț dintr-o familie de artiști francezi, stabiliți în România în anul 1813. A urmat studii de artă la Școala de Arte Frumoase din Iași, pe care a absolvit-o în anul 1913. Mobilizat în Primului Război Mondial cu gradul de locotenent, a fost sculptor de front pe lîngă Marele Cartier General. După terminarea războiului a plecat la Paris pentru a studia la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts (Școala Națională Superioară de Arte Frumoase)^⁠(fr) sub conducerea lui Jean-Antoine Injalbert^⁠(fr). Absolvind studiile pariziene în 1919, plecă în Italia, la Florența, pentru a se perfecționa în mulaj și turnarea bronzului. Se reîntoarce la Paris între 1925-1927 ca membru al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses și lucrează în preajma lui Antoine Bourdelle^⁠(fr) la Académie de la Grande Chaumière^⁠(fr).^[1]

La întoarcerea în România Richard Hette a ocupat, între 1938-1949, posturi în învățământul superior de artă fiind profesor la catedra de sculptură și mulaj a Academiei de Arte Frumoase.

Richard Hette s-a stins din viață la 17 iulie 1981, în București.

Opera:

Richard Hette a realizat peste 250 de opere și a expus într-un număr apreciabil de expoziții. Primul premiu pe care îl obține este în 1929 la Salonul Oficial; ulterior lucrările sale sunt apreciate și vor fi cumpărate de Ministrul Artelor, Primăria Municipiului Iași, Pinacoteca din Iași, Curtea Regală sau particulari. A fost prieten cu pictorul Jean Cosmovici cu care a avut numeroase expoziții comune. Numeroase lucrări se află în muzeele din Iași, București, Botoșani, Brașov și în colecții particulare.

Numeroase din operele sale se găsesc în Iași, unele dintre ele fiind incluse pe Lista monumentelor istorice din județul Iașielaborată în anul 2004 de către Institutul Național al Monumentelor Istorice:^[1]

Busturi:

Mihai Eminescu, bust amplasat la Muzeul Literaturii Române din Iași,

Ion Creangă (cod LMI IS-IV-m-B-04331.02), bust amplasat la mormântul scriitorului din Cimitirul Eternitatea din Iași,

Nicolae Gane (cod LMI IS-III-m-B-04295), bust amplasat în grădina Copou,

C.D. Stahi (cod LMI IS-III-m-B-04300), bust amplasat în grădina Copou,

A.D. Xenopol, bust amplasat la Universitatea din Iași,

Dimitrie Alexandresco, bust amplasat la Universitatea din Iași,

Constantin Ramadan, bust amplasat la Muzeul Teatrului din Iași.

Basoreliefuri:

Mihai Eminescu, basorelief situat la Filiala din Iași a Academiei Române,

Ion Creangă, basorelief situat la Filiala din Iași a Academiei Române,

A.D. Xenopol, basorelief situat la Filiala din Iași a Academiei Române,

Miron Costin, basorelief situat la Filiala din Iași a Academiei Române,

Ioan Borcea, basorelief situat la Universitatea din Iași,

Leon Cosmovici, basorelief situat la Universitatea din Iași.

Sculptorul Richard Hette

* 1990: Edward A. Murphy (11 ianuarie 1918 – 17 iulie 1990) a fost un inginer de aviație din Statele Unite, inventatorul legilor lui Murphy

· 1995: Stephen Spender, poet britanic (n. 1909). Sir Stephen Harold Spender CBE (28 February 1909 – 16 July 1995) was an English poet, novelist and essayist who concentrated on themes of social injustice and the class struggle in his work. He was appointed the seventeenth Poet Laureate Consultant in Poetry to the United States Library of Congress in 1965.
* 1995: Juan Manuel Fangio, (n. 24 iunie 1911 - d. 17 iulie 1995), a fost un pilot de Formula 1, campion mondial în cinci rânduri în anii '50.

· 2002: Gabriela Manole-Adoc, sculptoriță română (n. 1926). Gabriela Manole-Adoc (n. 14 noiembrie 1926, comuna Pleșani, județul Botoșani – d. 17 iulie 2002, București) a fost o sculptoriță română, autoarea mai multor lucrări de artă monumentală.

Gabriela Manole s-a născut la data de 14 noiembrie 1926 în comuna Pleșani (județul Botoșani). A absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Iași (1946) și apoi pe cele ale Institutului de Belle Arte "Nicolae Grigorescu" din București (1950), fiind elevă a maeștrilor Corneliu Baba, Constantin Baraschi și Ion Irimescu. Din anul 1954 a fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Ca o recunoaștere a contribuțiilor sale la arta românească, prin HCL nr. 74 din 11 noiembrie 1994, Consiliul Municipal Botoșani i-a conferit titlul de “Cetățean de onoare al municipiului Botoșani”. O parte a lucrărilor sale se află în prezent în Muzeul de Artă din Iași sau în diferite colecții particulare din România.

Artista Gabriela Manole-Adoc a încetat din viață la data de 17 iulie 2002, la vârsta de 76 de ani.

Ea a debutat în arta monumentală în anul 1966 cu lucrarea "Pescărușii", construită din oțel inoxidabil, având o înălțime de 7 metri, amplasată în București, pe malul Lacului Herăstrău, lângă una din intrările în Parcul Herăstrău. De asemenea, este și autoarea bustului istoricului Nicolae Iorga amplasat în fața Bisericii "Sf. Nicolae" din Copoul Iașilor, biserică ctitorită de marele istoric și al cărei iconostas este pictat în întregime de către Corneliu Baba.

Lucrarea sa cea mai importantă și mai cunoscută este Statuia Independenței din Iași, amplasată în piața cu același nume și dezvelită în anul 1980. Lucrarea a fost realizată împreună cu soțul ei, sculptorul Gheorghe Adoc, care a realizat basoreliefurile de pe soclul statuii, după ce proiectul celor doi s-a clasat pe locul întâi la un concurs național în 1975. Independența este simbolizată de o femeie, pentru care Gabriela Manole-Adoc a avut-o ca model pe o mătușă de-a ei, o femeie foarte frumoasă - după cum povestea artista - cu un păr cu reflexe aurii. Statuia are înălțimea de 17 m, dintre care 6 soclul din travertin și 11 statuia din bronz.

O altă lucrare este bustul în bronz al lui Constantin Petrescu (1879-1936), dezvelit în 1992 în Grădina Botanică din Iași.^[1]

Gabriela Adoc afișează o operă imginativă structurată expresiv în registre variate, prezentând o creație multiformă plină de sensibilitate. Lucrările sale încep a fi modelate în ghips sau lut pentru a evolua apoi, prin cioplirea în piatră sau lemn. Odată cu folosirea oțelului inoxidabil, opera sa capătă revelația formelor pline de volum ce transced aerodinamic spre abstract-decorativ, simbolizând zborul și înălțarea. Sculpturi devenite foarte cunoscute în acest sens „Pescărușii” (1965) și „Lăstunul și vântul” (1968), au fost create prin observarea intimă a naturii și au trecut prin procesul de sintetizare a formelor și simbolizare a mișcării. Ele au fost proiectate monumental în deplină consonanță cu peisajul și ambientul arhitectural

Lucrări monumentale:

1965 - Pescărușii, inox, Parcul Herăstrău, București;
1968 - Lăstunul și vântul, inox, Ploiești, Prahova;
- - Simion Bărnuțiu, Bocșa, Caraș-Severin;
1972 - Șah și matematică, lemn și aluminiu, Pitești, Argeș;
1975 - Tinerețe, București;
1976 - Poezia, București;
1976 - 1977 - Monumentul Independenței, bronz (cu basoreliefuri realizate de Gheorghe Adoc), Iași;
1983 - Șerban Cantacuzino, București;
1992 - Mihail Kogălniceanu, Chișinău, Republica Moldova;
1993 - Mircea cel Bătrân, Târgoviște, Dâmbovița;
- - Nicolae Iorga, Iași.

· 2003 - A încetat din viaţă "Regina Salsa", cântăreaţa de orgine cubaneză Celia Cruz

· 2009: Leszek Kołakowski, filosof polonez (n. 1927). Leszek Kołakowski (n. 23 octombrie 1927, Radom, Polonia − d. 17 iulie 2009, New York, SUA) a fost un filozof polonez, cunoscut pe plan internațional ca un critic al marxismului, dar și ca istoric al filosofiei. Interesele sale majore se manifestă mai ales în domeniul filosofiei liberale de secol al XIX-lea, filosofiei culturii și filosofiei religiei. S-a menținut aproape atât de filosofia continentală cât și de cea analitică, fiind un bun cunoscător al originilor lor comune. Trăiește în exil din 1968. Înainte de a părăsi Polonia, la sfârșitul anilor 1950, a fost unul din dizidenții importanți față de regimul comunist polonez.

· 2012: A decedat mezzo-soprana Venera Rogozea, prim-solistă a Operei Naţionale din Bucureşti ; (n. 1913). Venera Rogozea avea la data decesului 99 de ani şi era singura mezzo soprană din perioada generaţiei de aur a Operei Române, încă în viaţă. A făcut parte din viaţa lirică bucureşteană alături de nume mari precum Dinu Bădescu, Mircea Lazăr, Arta Florescu, Maria Snejina, Dora Massini, apoi Zenaida Pally, David Ohanesian, Valentin Loghin, Elena Cernei.

· 2014: Un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines se prăbușește în Ucraina, la 50 km de granița cu Rusia. Au murit 298 de oameni, dintre care 283 erau pasageri și 15 făceau parte din echipajul avionului.
* 2015: Jules Bianchi (n. 3 august 1989, Nisa, Franța — d. 17 iulie 2015, Nisa, Franța)^[1] a fost un pilot de curse auto care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 pentru echipa Marussia F1.

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf M Mc Marina; Sf Ier Eufrasie, episcopul Ionopolei
În calendarul romano-catolic: Sf. Alexie; Sf. Marina
Finlanda – Aniversarea proclamării republicii (1919)
Irak: Sărbătoare națională. Aniversarea proclamării republicii
Coreea de Sud :Ziua Constituției (1948)
Japonia: festivalul Gion Matsuri în Kyoto

RELIGIE ORTODOXĂ 17 Iulie

Sf M Mc Marina; Sf Ier Eufrasie, episcopul Ionopolei

Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni, anume Edesie. Murind mama sa, Marina a fost încredinţată unei femei dintr-un sat din afara cetăţii, să o crească. Ajungând la vârsta de 12 ani şi auzind de Hristos, se ruga să fie învăţată credinţa creştinilor. Şi a fost învăţată de unii din satul unde locuia, şi a început a vieţui în rugăciune şi în desăvârşită înţelepciune şi curăţie, dorind a urma Mucenicilor din vremea aceea.

Împlinind 15 ani, ea a fost adusă înaintea mai-marelui cetăţii, Olimvrie cu numele, care, auzind că ea nu se închină idolilor, a închis-o în temniţă. Apoi a fost scoasă la judecată şi, văzând-o, dregătorul s-a minunat de frumuseţea ei şi, întrebând-o cum îi este numele şi neamul, ea a zis: „Marina mă cheamă, născută sunt în Pisidia şi cred în numele Domnului Hristos”. Deci, nevrând ea să se lepede de Hristos, dregătorul a poruncit de au întins-o şi a fost bătută cu toiege, fără milă, încât s-a înroşit pământul de sângele ei. A poruncit, apoi, de au spânzurat-o pe stâlp şi i-au sfârtecat trupul cu unelte ascuţite, multă vreme. Şi a pătimit fecioara multe feluri de cazne, atât în temniţă, cât şi la a doua cercetare. Deci, a fost arsă cu făclii şi aruncată cu capul în jos, într-un vas plin cu apă. Şi, rămânând tare în credinţa în Hristos şi nevătămată, prin aceasta mulţi au crezut în Hristos, tăindu-li-se pentru aceasta capetele. Şi, pornindu-se cu mânie, dregătorul i-a tăiat şi ei capul, în ziua de 17 iulie a anului 304.

Creştinii au îngropat cu evlavie sfântul ei trup. Astăzi, părţi din moaştele Sfintei se găsesc la Mănăstirile Xenofont, Iviron şi Filoteu din Muntele Athos, iar în ţara noastră la Mănăstirile Horezu (jud. Vâlcea), Căldăruşani şi Ţigăneşti (jud. Ilfov), precum şi în alte sfinte locaşuri.

Pentru rugăciunile Sfintei Mari Muceniţe Marina, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Eufrasie, episcopul Ionopolei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 17 Iulie

1. MUZICĂ 17 Iulie

Spencer Davis

Gale Garnett

Zoot (George Bruno) Money

Mick Tucker

Geezer Butler, muzician și compozitor englez (Black Sabbath, GZR, și Heaven & Hell)

Damon Harris

Eric Campbell

David Hasselhoff

Phoebe Snow (Laub)

Billie Holiday

Celia Cruz

Mandy (Amanda Luise) Smith

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Bach Motets | Baroque Classical Music HD

LAS 100 MELODIAS MAS BELLAS DE LA HISTORIA (2 de 3), Remasterizada

Cool Jazz Hot Summer, Vol 2 GMB

LAS MEJORES ORQUESTAS DE TODOS LOS TIEMPOS (CARAVELLI) Selección de Cecil González

Mozart on the Beach - Classical Music for Summer

vangelis - Chariots of Fire - Vangelis Greatest Hits 2018 - Vangelis Best Soundtrack Of All Time

POEZIE 17 Iulie

Gheorghe Tăutu, poet

Biografie TĂUTU, GHEORGHE

n. 17 iul. 1823, Botoşani – m. 8 aug. 1885, Târgu Frumos

Poet, publicist. Descendenţă boierească, totuşi fără studii, doar clasele primare în localitatea natală. S-a ocupat în general de moşia familiei şi numai patru ani a deţinut funcţia de copist la Departamentul Dreptăţii din Iaşi. A luat parte la mişcarea revoluţionară de la 1848.

A colaborat la periodicele vremii cu versuri patriotice, satirice sau de dragoste, precum şi cu articole în care şi-a susţinut ideile politice: Almanah pentru români, Amicul familiei, Bondarul, Buciumul, Cimpoiul, Curierul, Dacia, Familia, Figaro, Foaia Societăţii pentru literatură şi cultură în Bucovina, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Foiţa de istorie şi literatură, Ghimpele, Gura satului,Nichipercea, Noua revistă, Perdaful, Reforma, Sarsailă, Secolul, Steaua Dunării, Steluţa, Timpul,Zimbrul şi Vulturul.

Figurează în antologiile: Armonii de la 14 Martie şi 10 Mai 1881 (Iaşi: Edit. Tipo-Lit. H. Goldner, 1881), Poesii ale scriitorilor din epoca Unirii (Vălenii de Munte: Neamul Românesc, 1909), Patrie şi libertate: din poezia anilor 1840–1880, vol. 2 (Bucureşti: E.S.P.L.A., 1958),Fabule alese (Bucureşti: Regis, 1999), Fabule (Bucureşti: Profile Publishing, 2002).

OPERA: Poezii (Iaşi: Tip. Buciumul Român, 1862), Un ajutoriu la timp (dramă; Iaşi: Tip. Buciumul Român, 1863), Brânduşe române (poezii nuoi; Iaşi: Impr. Adolf Bermann, 1868), Secretu pentru sexu frumos (poezii; Iaşi: Impr. A. Bermann, 1869), Rarişa sau Cerdacul lui Ferenţ (poemă istorică; Iaşi: Impr. Adolf Bermann, 1869; ed. a 2-a, Iaşi: Tip.-Litogr. Goldner, 1879), Muza şi casieria (Iaşi: Tip. D. Gheorghiu, 1870), Poezii. Epistole (Iaşi: Tip. lucrătorului D. Gheorghiu, 1871), Odagiul şi Rândaşul grădinei primăriei (cânticele comice; Iaşi: Impr. A. Bermann, 1872), Fabule, glume şi anecdote (Iaşi: Tip. D. Gheorghiu, 1873), Odagiul socru sau Vasilică dragul tatei (cânticel; Iaşi: Impr. D. Gheorghiu, 1873), Tronc Lude Măscărescu sau Ministru Tirtiflichi (canţonetă; Iaşi: Tipo-Litogr. H. Goldner, 1875), Văduva Carpaţilor (tragedie în două acte şi în versuri; Iaşi: Tip. Th. Balassan, 1879), Berchea (dramă istorică; Iaşi: Typ. Goldner, 1879).

Apoi nu-s civilizat?

După ce am căscat gura
Prin Paris și prin Berlin,
De-unde apoi câștigai ura
Pentru tot ce e român;
După ce eu franțuzește
Știu trei buche dezghețat,
Ba vreo două și-englezește:
Apoi nu-s civilizat?

După ce cunosc prea bine
Chiar de modă-a mă-mbrăca
Și oricând cu grații pline
Complimente a dura;
Iar pe partea femeiască
S-o admir neîncetat
Tot în limba franțuzească:
Apoi nu-s civilizat?

După ce pe dinafară
Recitesc pe Paul de Koch,
Și fumez mereu țigara,
Alergând din loc în loc;
Făr’ să am vreo trebușoară,
Căci mă țin aristocrat,
Și-astă breaslă n-o să moară:
Apoi nu-s civilizat ?

[…] După ce egalitate
Cer cu voce, dar cam trist,
Căci ea tainic se combate
De-al meu suflet egoist;
După ce cu stăruință
Voturi cat de deputat,
Căci să casc mi-i de priință:
Apoi nu-s civilizat?

După ce eu de minune
Cunosc stosul a juca,
Și-am curaj pe-o carte a pune
Ce nici poți chiar cugeta;
După ce în lumea lată
Datorii de-nspăimântat
Fac, nicicum gândind la plată:
Apoi nu-s civilizat?

Din volumul «Poezii», 1862

Domnului Ian... I.

Un bătrân să satireze
Pe-alt bătrân nu este greu;
Nu e greu să copieze
Cineva portretul seu.

Ion Hadârcă poet

ION HADÂRCĂ - Biografie

(17. 08. 1949, Sângerei, Bălţi, Republica Moldova)

poet, eseist, publicist, traducător

Fiul Ninei şi al lui Dumitru Hadârcă, s-a născut la 17 august 1949 în comuna Sângereii Vechi (astăzi orăşelul Sângerei), judeţul Bălţi. În 1977 în colecţia „Debut” îi apare prima plachetă de versuri „Zilele” pentru care i se decernează Premiul tineretului din republică (1979). Este unul dintre fondatorii Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională şi primul Preşedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992). A contribuit decisiv la proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. În anul 1989 este ales deputat în Congresul Deputaţilor poporului din URSS şi în cinci legislaturi ale Parlamentului RM (1990-1994; 1994-1998; 2009, martie-iulie; 2009 – iulie pe lista Partidului Liberal). În perioada 1990-1993 a exercitat funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova (1990-1993). Actualmente este Preşedinte al Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal. Autor a peste 30 de volume de poezie, publicistică, eseuri şi traduceri literare, cunoscut în întregul areal al limbii române, la rându-i, tradus în mai multe limbi de circulaţie universală. În anul 1998, Ed. Eminescu din Bucureşti îi lansează în seria „Poeţi români contemporani” volumul de sinteză „Cetăţile albe”. În 1989, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Românească pentru Copii şi Tineret din Chişinău i se conferă Diploma de merit „Cartea anului” pentru antologia „Duminica Mare”. În 2000-2002 îi apar cartea-surpriză „Povestea Cerbului divin” şi „Bunicuţa zburătoare”. Este coautorul noului „Abecedar. Manual de limbă română” (Ed. Prut Internaţional, 2000), aflat la a XII-a ediţie. Este şef de proiect la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi coautor al volumului enciclopedic „Sângerei. Oameni. Istorie. Spiritualitate” (Chişinău, 2012), şef de cenaclu şi susţinător al tinerelor talente, laureat al revistei „Flacăra” (1992, sub directoratul lui George Arion), laureat al revistei „Convorbiri literare” pentru eseu (2001) şi laureat al Diplomei Internaţionale aiBBY în domeniul literaturii pentru copii „Hans Christian Andersen” (2010). Deţinător al medaliei „Mihai Eminescu” (2009) pentru volumul de versuri „Gheara de fum” (Ed. Garuda-Art, Chişinău, 2007) acordată de Academia Română. Decorat cu Ordinul Republicii Moldova (1996) pe care l-a declinat ulterior (2001) din motive de incompatibilitate cu resurecţia ideologiei comuniste. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-clubului, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Versurile lui IonHadârcă au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, bielorusă, letonă, azerbaidjană, lituaniană, kazahă, armeană, engleză, franceză, italiană, maghiară, bulgară...

Scrieri

Poezie: Zilele (Chişinău, 1977), Lut ars (Chişinău, 1984), Darul vorbirii (Chişinău, 1985), Ambasadorul Atlantidei (Iaşi, 1996), Helenice (Chişinău, 1998), Două imperii (Chişinău, 1998), Cetăţile albe (Bucureşti, 1998), Albe cetăţile negre (1999), A fi în timp (Timişoara, 1999), Teoria stării inutile (Timişoara, 1999), Dezinfecţia de frontieră (Iaşi, 2001), Echipa de îngeri (Iaşi, 2001), Globul de mătase (Chişinău, 2001), Arta obsesiei (Iaşi, 2005), Artera Zen (Chişinău, 2006), Memoria celulozei (Iaşi, (2007), Pergamentele iernii (Iaşi, 2007), Gheara de fum (Chişinău, 2007), Pianul din abator (Chişinău, 2008); 101 poeme, Biodova (Bucureşti, 2009). Poezie pentru copii Baciul mieilor chirilici (1983), Noiţele (1985), Duminica Mare(1999), Povestea Cerbului Divin (2000, poveşti), Bunicuţa zburătoare (2002), De ce-i mare soarele (2002), Aproape trei cai (2003), Grăuncioare de lumină (2009, poveşti), Ionuţ cel nou-nouţ (2009). Publicistică: Arena cu iluzii (interviuri, discursuri, eseuri, Chişinău, 2000), Era barbară (Chişinău, 2005). Traduce din opera lui M. Cervantes, Ch. Baudelaire, A. Puşkin, M.Lermontov, G. Guillen, D. Harms, M. Aguirre, R. Alberti, M. Hernandes, F. Mayor, I. Draci, Nizami…

Antologii

Târgovişte-Chişinău-Sankt Petersburg. Antologie de poezie, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012.

Referinţe

Ion Hadârcă. Bibliografie, Ch., 1999; Ion Hadârcă. Medalion literar, Biblioteca Naţională pentru Copii Ion Creangă (2005); Scriitorii Moldovei în lectura copiilor şi adolescenţilor(Dicţionar biobibliografic), Ed. Prut Internaţional, 2004; Cimpoi M., Pref. la cartea Zilele, Ch., 1977; Nastasiu V., Limpede ca şi cristalul, Tinerimea Moldovei, 4 dec. 1977; Chira Gh.,Biografie şi confesiune lirică, Tinerimea Moldovei, 3 sept. 1978; Cimpoi M., A fi în timp…, Tinerimea Moldovei, 23 nov., 1979; Dabija N., Pledoarie pentru poezie, Tinerimea Moldovei, 19 oct. 1979; Ţurcanu A. Ion Hadârcă – cioplitorul în bazalt, Tinerimea Moldovei, 25 mai 1979; Ţurcanu A. Exoduri în timp, în vol. Martor ocular, Ch., 1983; Ciocanu I., Refuzul pastişei,Nistru, 1982, nr. 4; Damian L., Despre poezia tânără, Lit. şi arta, 5 ian. 1978; Vatamanu I., Uimit de trandafir, în vol. Viaţa cuvântului, 1980; Hostiuc Şt., Ca uimirea lângă trandafir, Nistru, 1978, nr. 2; Moraru H., Înălţarea adâncurilor, Lit. şi arta, 25 oct. 1979; Dolgan M., O poezie a demnităţii umane, în vol. Poezia, adevăr artistic şi angajare socială, Ch., 1988; Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Ch., 1997; Păunescu A., Poezia care face istorie, Vremea, 1990, nr. 5; Ciocanu I., Atitudine şi mesaj în publicistica lui IonHadârcă, Lit. şi arta, 24 aug. 1999; Brumaru Al. I., Legătura peste Prut, Astra nr. 7-9, 1997, Braşov; Fotea C., Spătarul Milescu la Isarlâk, Salonul literar nr. 1, 1998, Focşani; Ciopraga Constantin, Sonetele lui Ion Hadârcă, Convorbiri literare, 2002, nr. 12; Roşioru I., Albe cetăţile negre (rec.), Convorbiri literare, 2001, nr. 4; Băciucu L., „Cioplitorul de bazalt…” în vol. A doua înviere, Ed. Orion, buc., 1999; Ţopa T., Are gustul frazei harnice, în vol. Condamnaţi la zbucium, Ed. Vast-M, 2003; Dinescu V., Ambasadorul Atlantidei, în vol. Confluenţe, Ed.Arionda, 2002; Colceriu N., Scriitorul în arena cu iluzii, Porto-Franco, ian-mart. 2002; Husar Al., Poetul în zale, Poezia, Iaşi, an. IX, nr. 3, 2003; Cimpoi M., Cele patru vânturi stilistice ale lui Ion Hadârcă, Limba Română, nr. 7. 8, 2004; Mănucă Dan, Ecoul timpului probabil, Limba Română, nr. 7-8, 2004; Urian T. ; Tranziţia dincolo de Prut, România literară, 2005, nr. 47; Busuioc N., Ion Hadârcă. Poezie şi existenţă, în vol. Cetatea gânditoare, Ed. Cronica, Iaşi, 2005; Bantoş A., Ion Hadârcă, scriitorul în faţa deşertului istoriei, Familia, nr. 11-12, 2011, Oradea.

Opinii

Textul poetic al lui Ion Hadârcă este dens, cu numeroase trimiteri la bogăţiile limbii, la istorie, la cultura noastră populară şi la culturile altor popoare. Expresia este proaspătă, cu o anumită doză de surpriză bine temperată. Dar în acelaşi timp poetul are gustul frazei arhaice, îi este familiar uzul expresiei cronicăreşti. (Liviu Damian)

Ion Hadârcă a adoptat postura de poet-copil ce priveşte în lume nu atât prin copilăria maturului, cât prin maturitatea copilului, încercat deja de asprimile timpului şi secolului. De aceea hamletizează în sens modern: „A fi în timp aceasta-i întrebarea”. (Mihai Cimpoi)

Volumul „Ambasadorul Atlantidei” anunţă o nouă tendinţă a poeziei lui Ion Hadârcă, în care echilibrul ideatic şi emoţia lirică se conjugă fericit cu expresia ludică şi ironia, şi completează imaginea unui poet modern, mereu deschis spre orizonturile poetice înnoitoare. (Arcadie Suceveanu)

„Ambasadorul Atlantidei” (Ed. Junimea, 1996) dezvăluie un liric şi, deopotrivă, un pamfletar, un cinic, ironic, amator de calambururi şi jocuri de limbaj, dar, totodată, şi un poet preocupat de „temele mari”, de cele care vizează condiţia umană de la acest sfârşit de mileniu. De altminteri, cartea debutează cu câteva poeme („Poemul deşertului”, „Saltimbecilia”, „Poezia”) care vorbesc despre poet şi poezie, implicându-le într-un abia disimulat proces moral, fără avocaţi, judecători, procurori şi fără boxe, desfăşurat la vedere... (Ioan Holban)

Ion Hadârcă este un intelectual de ţinută şi una dintre conştiinţele marcante ale vieţii culturale şi politice din Republica Moldova. Cartea sa „Era barbară” ajută la înţelegerea unei lumi despre care mulţi cred (din auzite) că ştiu totul, fără a şti, de fapt, mai nimic. (Tudorel Urian)

Sfera perfectă

locuim într-o sferă
perfectă
prin totala-i
imposibilitate
a demonstrării
ciudatei sale
sfericităţi

într-o sferă
de maximă precizie
şlefuită anume
prin dogma
unei cât mai năucitoare
relativităţi

Riduri antologice

mistreţul
mioara
şi căprioara
treceau şchiopătând
prin pădurea
de-argint

mistreţul
cu colţii
tociţi de poem

mioara
sedusă de folclorişti

şi căprioara
încă fecioară

dar culegând
antologice riduri
de pe frunţile
lui Homer
şi Plutarh

riduri-rânduri
de cărţi
înverzind
printre gânduri

Plutarh oprit la Prut

ienicerii sovietici
l-au oprit la Prut
pe suspectul Plutarh
mai întâi asigurându-l
că dincolo
în Ţara făgăduinţei
toţi sunt egali
şi nu există
nici o viaţă ilustră

mai apoi condamnându-l
că nicio biografie
recomandată de biroul
hotărârilor celor mai juste
n-a încăput
în Vieţile ilustre

Fragment ionescian

Ţară de Sus?
Ţară de Jos?
Desţărată moşie
Fără Hristos.
Curge prin apă
Un râu de granit
- Alo, Apusul!
- N-ai cumva nevoie
De Răsărit?
- Alo, cei de sus!
Dar trageţi odată
cortina sau apa
să înceteze actul final
impostorul
şi chemaţi la rampă
autorul!

Satul fără niciun locuitor
„Jurnal de Chişinău”, 24 iulie 2007

a murit s-a stins
şi ultimul locuitor
din satul neantului european
şi nici una din cele
două mitropolii
n-a venit să-i
ţină lumânarea

în urma sicriului
bocitoarea abisului
l-a bocit cu glas
de nisip şi de scrum
cu banderole negre
de vopsea chinuită
câteva pagini rupte
de ziar
l-au petrecut
în ultimul drum

ţânc al pământului
rămas să scâncească
la uşi sigilate
până la urmă
şi satul fără nici un locuitor
a emigrat în ţara
fără nici o localitate

Regele gol

deasupra lumii
orice muritor
săltat din luturi
de trei ori
e rege gol

odată când
scâncind de foame
adoarme crud
la sânul mamei

şi altădată
când citindu-i crezul
părintele
i-a săvârşit botezul

şi-n al iubirii tron
a treia oară
regele-i gol
lângă regina goală

în braţe albe/slabe
calde/reci
robi şi bezmetici
goi şi lacomi
suntem regi

Decapitarea de vis

în timpanele verzi ale verii
tot mai rar clipa-şi sună
paşii desculţi
tot mai reci amintiri
printre degete
printre nori zboară palid
găurită de viespi
turta lunii
turnată din ceară
şi prin sângele
unicornului rănit
trece în chiot
ultimul alai de nuntă
sau de vânătoare
pe când iscoadele cetăţii
decapitate de vis
stau de veghe
la porţile dimineţii
lampa răsăritului se stinge
de la acelaşi întrerupător

Parcul de iluzii spulberate

parcul de iluzii spulberate
se întinde mult peste real
pale de emoţii arse
încă răvăşesc coroana
câte unui vis
de mandarin
tremură din când în când
frunzişu-i
troienit
de pulberi aurii
pe alei cu degete flămânde
umbre trec
nu trec
fac valuri
ori pe-o clipă chiar
sfârşesc pe val
iată şi-o caretă fără cai
fără pânze fără surugiu
lunecă pe strunele
de harpă
dinspre nefiind spre nicăieri –
iată şi stăpânul
nesfârşitul
de pe ramuri strânge
câte-un omuleţ

Cruci de piatră

cruci de piatră
numai cruci de piatră
stau
în locul
crucilor de lemn

cruci de fier
de fontă de inox
stau în locul
crucilor de lemn

cruci de os
de marmoră
de aur
stau
în locul
crucilor
de lemn

tot mai lăudate
răstignirile

dar se pregătesc
şi de uraniu
de plutoniu
cruci
şi de pilat
pentru Cel
ce duce lemnul
ca pe-un fulg

TEATRU/FILM 17 Iulie

Seducatorul - George Bernard Shaw

O intamplare ciudata (teatru radiofonic)

GÂNDURI PESTE TIMP 17 Iulie

August Treboniu Laurian – Citate:

· M-am aflat la Stockholm printr-o întâmplare extraordinară, a doua zi după lovitura de la 23 august 1944. Fusesem trimis curier diplomatic de către Mihai Antonescu în chiar dimineaţa zilei de 23 august, cu instrucţiuni către ministrul nostru în Suedia, Frederic Nanu, de a relua negocierile cu ambasadoarea sovietică, Aleksandra Kollontai.

· August Treboniu Laurian cerea la 1848 denunțarea unirii cu catolicii. El era consecvent cu atitudinea sa critică față de unire, pe care și-o exprimase încă de mai înainte în Magazinul istoric pentru Dacia, tom. III, 1846. El scria atunci în legătură cu unirea cu Roma papală de la 1700: „Românii afară de mici scutințe ale persoanelor bisericești, nu dobândiră nimic prin unire, ba încă și pierdură. Pierdură independența lor ca români și ca religionari de ritul oriental, care o aveau ei mai înainte, pe lângă toate asigurările ce întâmpinau din partea eterodocșilor; pierdură arhiepiscopatul, căci aceasta după unire se degrada la starea de simplu episcop supus jugului iezuiților și supremației arhiepiscopilor catolici; pierdură chiar naționalitatea, căci drepturile pretensiunii care le aveau ca români uniți - la dregătorii mai înalte între ungurii catolici, trecură de la legea de ritul oriental la cea de ritul occidental, sub pretextul că acestea sunt acum tot una. Și cu modul acesta se lepădară și de națiunea lor ... Aflări exemple avem multe. Aceasta strică atât de mult încât românimea nu putu deloc să se ridice din starea de plebeitate, căci oricare se înălța peste dânsa, își și părăsea națiunea.

Hector Malot – Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 17 Iulie

Prețioasele ridicole cu Birlic, Radu Beligan

SFATURI UTILE 17 Iulie

DESPRE ARDEI

Vom vorbi astăzi despre binefacerile aduse sănătăţii noastre de către ardei.

Ardeiul gras:

Datorita continutului ridicat de vitamine si minerale, ardeiul gras este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra organismului uman, cum ar fi sistemului cardio-vasculare si sistem optic, si sunt, de asemenea, importante pentru mentinerea starii generale de sanatate si igiena.

Ardeii grasi sunt o excelenta sursa de vitamina C si A, care sunt doi antioxidanti puternici care impreuna neutralizeaza radicalii liberi. Acestia sunt principalii vinovati pentru acumularea de colesterol in artere iar asta duce la ateroscleroza, boli de inima, nervoase, diabet, dureri articulare, osteoartrita, artrita reumatoida.

Reduc riscul de stop cardiac
Ardeii, de asemenea, contin vitamina B6 si acid folic, recomandate pentru ateroscleroza si boli de inima cu diabet zaharat. Aceste doua vitamine B sunt foarte importante pentru reducerea nivelului ridicat de homocisteina care provoaca deteriorarea vaselor de sânge si este asociata cu un risc foarte crescut de atac de inima si accident vascular cerebral.

Sunt bogati in fibre, ceea ce ajuta la scaderea colesterolului si prevenirea cancerului de colon, vitamina C si beta-caroten care sunt benefice impotriva cataractei.

Ardeiul rosu este unul dintre putinele alimente care contin licopen, o substanta cu efecte antitumorale in cancerul de prostata, san, vezica urinara, pancreas, plamani si piele, in cancerul cervical, ovarian, uterin, intestinal.

Richard Baybutt, profesor asociat de nutritie, la Kansas State, a facut o descoperire surprinzatoare: fumul de tigara induce deficitul de vitamina A. De aceea, daca sunteti fumator activ sau pasiv, ar trebui sa consumati regulat ardei grasi.

Datorita continutului bogat in vitamina C si beta-caroten, ardeii grasi ne protejeaza de cataracta. Cercetatorii italieni au comparat dietele pacientilor spitalizati care au avut cataracta si au fost operati, cu dieta pacientilor care nu au fost supuse operatiunii. Concluzia a fost ca ardeiul previne si combate cataracta.

Ardeiul iute:

Nu este nimic mai uimitor decat efectele pe care ardeiul iute le are asupra sistemului circulator, cum ar fi alimentarea elementelor vitale din structura celulara a capilarelor, venelor, arterelor si ajutorul oferit pentru echilibrarea tensiunii arteriale.

De aceea, ardeiul iute este unul dintre cele mai potrivite remedii pentru hipertensiunea arteriala, curata arterele si contribuie la diminuarea valorilor colesterolului rau sau a trigliceridelor. Avand in vedere ca bolile cardiovasculare sunt ucigasul numarul unu la nivel mondial, proprietatile ardeiului iute sunt deosebit de importante.

Ardeiul iute este benefic atat pentru stomac cat si tractul intestinal deoarece stimuleaza miscarea peristaltica a intestinului, ajuta la eliminarea fecalelor si contribuie la reconstructia tesutului din stomac facilitand vindecarea leziunilor stomacale si ulcerelor intestinale.

Atunci cand se consuma ardei iute, acesta declaneaza o senzatie de caldura in tot corpul, din acest motiv chiar a fost una dintre plantele recomandate in caz de degeraturi.

Usturator si picant, ardeiul iute este adaugat in diverse feluri gustoase de mancare din intreaga lume. Iuteala este determinata de o concentratie ridicata de capsaicina, studiata pentru utilizarile ei pe scara larga de la reducerea efectelor durerii, beneficii cardiovasculare precum si capacitatea de a preveni aparitia cancerului.

Capsaicina are un rol esential in deschiderea si drenarea pasajelor nazale congestionate. In plus, alaturi de continutul ridicat de capsaicina, ardeiul rosu este o sursa excelenta de vitamina A, prin concentratia de carotenoizi pro-vitamina A, inclusiv beta-caroten.

Beta carotenul este nu doar un antioxidant puternic, ci poate fi convertit in organism in vitamina A, un nutrient esential pentru sanatatea tuturor tesuturilor epiteliale (cele care captusesc toate cavitatile corpului, inclusiv tractul respirator, gastro-intestinal si tractul reproductiv).

Beta-carotenul poate fi util in reducerea simptomelor astmului, osteoartritei si artritei reumatoide. In plus, activitatea sa antioxidanta contribuie la prevenirea daunelor radicalilor liberi care pot determina ateroscleroza, cancer de colon, diabet zaharat si alte complicatii, cum ar fi leziuni ale nervilor si boli de inima.

Ardeiul iute contine capsaicina, care incalzeste corpul si este un inhibitor puternic al substantei P, o neuropeptida asociata cu procesele inflamatorii. Cu cat este mai iute un ardei, cu atat contine mai multa capsaicina.

In prezent se studiaza efectele capsaicinei ca tratament pentru tulburarile fibrelor nervoase senzoriale, inclusiv dureri asociate cu artrita, psoriazis si neuropatie diabetica. Atunci cand animalele injectate cu o substanta care provoca artrita inflamatorie au fost hranite cu alimente care contineau capsaicina, debutul artritei a fost intarziat si inflamatia a fost redusa in mod semnificativ.

Capsaicina aplicata local, s-a demonstrat in urma studiilor, ar fi un tratament eficient pentru durerile de cap si cele provocate de osteoartrita.

Multe dintre studiile care se refereau la gestionarea durerii cauzate de neuropata diabetica, au enumerat beneficiile aplicarii locale a capsaicinei si rolul ei in atenuarea durerii asociate cu aceasta conditie.

In urma unui studiu de amploare, pacienti cu psoriazis au folosit preparate topice care contineau fie capsaicina fie placebo. Cei din prima categorie au raportat o imbunatatire semnificativa a simptomelor. Principalul efect secundar ar fi resimtirea unei senzatii de arsura in zona aplicata.

Ardeiul rosu iute, s-a dovedit a reduce nivelul colesterolului din sange, a trigliceridelor si agregarea plachetara, crescand in acelasi timp capacitatea organismului de a dizolva fibrina, o substanta cu rol important in formarea cheagurilor de sange.

Oamenii care consuma din belsug ardei iute, au sanse mai mici de a face atac de cord, accident vascular cerebral sau embolie pulmonara.

Capsaicina nu reduce doar intensitatea durerii cii stimuleaza fluidizarea secretiilor de mucus din plamani sau fosele nazale.

Capsaicina este similara cu un compus care se regaseste in multe remedii pentru raceala, cu rol in ameliorarea congestiei nazale, diferit fiind doar timpul de actiune (capsaicina actioneaza mult mai repede). Un ceai cu ardei iute stimuleaza rapid scurgerea mucoaselor din pasajele nazale, ameliorand nasul infundat si congestionat.

Ardeiul iute de culoare rosu aprins are un continut ridicat de betacaroten sau provitamina A.

Doua lingurite de ardei iute pisat, furnizeaza 47% din valoarea zilnica de vitamina A cu rol important in lupta anti-infectie si esentiala pentru sanatatea tesuturilor epiteliale, inclusiv membranele mucoase care acopera pasajele nazale, plamanii, tractul intestinal si cel urinar. De asemenea, vitamina A este prima linie de aparare impotriva agentilor patogeni, invadatori.

Ardeiul iute are o reputatie negativa si nemeritata de a contribui la aparitia ulcerului gastric.

Nu doar ca ardeiul iute nu provoaca ulcerul gastric ci chiar poate ajuta la prevenirea acestuia prin distrugerea bacteriilor care pot fi ingerate stimuland in acelasi timp celulele mucoasei stomacului sa secrete sucuri de protectie, care impiedica formarea ulcerului. De fapt, consumul de ardei iute este asociat cu diminuarea riscului de ulcer gastric.

Caldura care este resimtita de catre o persoana in urma consumului de ardei iute este energie care rezulta in urma arderii caloriilor.

Chiar si ardeii rosii contin substante care contribuie la termogeneza si la consumul de oxigen chiar si mai mult de 20 de minute dupa ce sunt consumate.

Ce spuneţi? V-am convins să consumaţi ardei din belşug?

Mulţumesc pentru atenţie! Toate cele bune!

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 16 iulie 2019